Aspecte Tehnico Tactice ale Serviciului In Tenis

Capitolul I

Considerații generale

“Tenisul, acest frumos joc sportiv, este îndrăgit astăzi în aproape toate colțurile lumii. Fiind accesibil tuturor vârstelor, el își aduce contribuția atât la întărirea și păstrarea sănătății, cât și la dezvoltarea armonioasă a organismului.

În urma creșterii bazei de masă și a nivelului tehnic al jocului, la noi în țară s-au ridicat în ultimul timp jucători care prin rezultatele lor s-au făcut cunoscuți și apreciați peste hotare, iar terenurile de tenis cunosc o afluență tot mai mare de copii și tineri care învață sistematic acest joc.”

ION ȚIRIAC

În ceea ce privește problema criteriilor de clasificare a loviturilor, literatura de specialitate ne demonstrează că nu s-a stabilit încă un criteriu unic de clasificare. Sunt autori care împart loviturile în funcție de căderea sau nu a mingii pe teren înainte de a fi lovită, alții după efectul imprimat mingii, iar o altă categorie le împarte după priza cu care este ținută racheta ș.a.m.d.

Tenisul este deopotrivă sportul celor mari și mici, al fetelor și al băieților, unii practicându-l pentru performanță, alții pentru deconectare.

Jocul constă din elemente și procedee tehnice de lovire a mingii cu racheta, utilizate rațional în regim de solicitare intensă a calităților motrice.

Datorită mișcărilor naturale cu care sunt executate loviturile, precum și al adaptabilității jocului la particularitățile unor vârste atât de variate, tenisul favorizează o mare longevitate în practicarea lui.

Practicarea sistematică a tenisului influențează pozitiv organismul uman. Menținerea continuității în practicarea tenisului determină dezvoltarea calităților motrice. Tenisul dezvoltă viteza, forța, îndemânarea, rezistența organismului, dându-i acestuia o conformație atletică plăcută.

Jocul de tenis constă dintr-o dispută dârză, în care mijloacele tehnice sunt utilizate rațional în scopul obținerii victoriei. Astfel tenisul stimulează gândirea, hotărârea, curajul, perseverența, atenția, calități atât de necesare omului modern.

Tenisul de performanță presupune utilizarea în pregătirea jucătorilor a unor mijloace complementare din gimnastică, atletism, haltere și jocuri sportive, care întregesc pregătirea acestuia și odată cu aceasta și influențele pozitive ale jocului asupra organismului.

Tenisul este un sport individual, dar cu valențe speciale în probele de dublu și dublu mixt.

Nu putem vorbi de o influență directă a adversarului ca în box, lupte, rugbi etc, fileul interpunându-se între cei doi adversari. Totuși, un jucător depinde de adversarul său prin tot ce întreprinde în timpul jocului. Deplasarea pe teren este determinată de felul cum este trimisă mingea ca și de evoluția adoptată. În momentul în care un jucător, prin felul cum a trimis mingea peste fileu, își obligă adversarul să i-o înapoieze într-un anumit loc, unde o așteaptă, dependența de care vorbeam capătă alte nuanțe, ea transformându-se în superioritate atât pe plan tehnic, cât și tactic.

În tenis îmbinarea și condiționarea reciprocă a tehnicii și tacticii sunt evidente mai ales în stadiul performanțelor superioare.

Un jucător de tenis are nevoie de un dezvoltat spirit de observație. După M. EPURAN, spiritul de observație este “capacitatea de a observa în fenomene și acțiuni ceea ce este mai puțin vizibil, dar esențial dintr-un anumit punct de vedere”. El se caracterizează prin rapiditatea cu care se descifreză, ceea ce este mai puțin evident.

Percepțiile specializate, de mare importanță în tenis, ca de altfel în majoritatea ramurilor sportive, presupune o îmbunătățire calitativă a percepțiilor și a altor procese psihice care participă la executarea unei mișcări. Vechimea individului în tenis joacă un rol deosebit în perfecționarea acestor percepții și în special a capacității de diferențiere, ducând în final la apariția așa-numitor “simțuri”, termen intrat de mult în vocabularul sportiv. În tenis putem vorbi de:

“simțul distanței”- la a cărui formare participă în afara simțului muscular și vederea;

“simțul plasamentului”:

*jucători care “acoperă foarte bine terenul”;

*jocul de fileu la simplu și la dublu.

“simțul mingii”- se referă la aprecierea exactă a vitezei, direcției, locului unde va cădea, greutății, formei și elasticității ei;

“simțul rachetei”- prin repetări nenumărate, jucătorul nu se mai uită la rachetă în momentul în care lovește mingea. El îi cunoaște perfect dimensiunile, poziția mânerului, greutatea, elasticitatea corzilor și a materialului din care este confecționată, într-un cuvânt o “simte”.

Acestea sunt numai o parte din aspectele practicării jocului de tenis.

Nu se pot încheia aceste considerațiuni asupra tenisului fără a sublinia faptul că datorită solicitării în joc cu precădere a brațului care ține racheta, acesta determină hipertrofia musculaturii brațului respectiv și o impresie de asimetrie comparativ cu celălalt braț. Această situație poate fi evitată prin exerciții de compensație executate cu brațul care nu este solicitat în joc.

Tehnica jocului de tenis este compusă din elemente și procedee tehnice .

Ca elemente tehnice putem enumera: lovitura de pe partea dreaptă, lovitura de pe partea stângă, serviciul, voleul de dreapta, voleul de stânga, smeciul, lobul, stopul (mingea scurtă), demi-voleul (drop-shot-ul ).

Procedeele tehnice constituie de fapt modul în care sunt executate elementele tehnice. De exemplu: serviciul poate fi executat prin mai multe procedee: procedeul tăiat (șlais), liftat (topspin) sau plat.

Unii specialiști contemporani includ între elementele tehnice si returul de serviciu, bazându-se probabil pe rolul deosebit pe care acesta îl are în obținerea victoriei.

O clasificare însă din punct de vedere al importanței loviturilor în tenis ar avea, ca și cap de afiș, lovitura de dreapta, la mare luptă cu serviciul, însă aceasta doar pe terenurile rapide, pe cele de zgură aceasta din urmă pierzându-și din eficacitate. De asemenea și în cadrul jocului la fileu voleul de dreapta se poate spune că primează, însă în acest caz diferențierea între el și voleul de stânga este mult mai mică, iar dacă luăm în considerare și smash-ul, voleul de dreapta va deține doar poziția secundă din punct de vedere al eficacității.

În ceea ce privește clasificarea elementelor tehnice, din punct de vedere al lovirii mingii, după criteriul importanței – în jocul pe zgură – ele se împart astfel:

A . Lovituri de bază, principale :

1,2 – lovitura de pe partea dreaptă;

1,2 – lovitura de pe partea stângă ;

3 – serviciul;

4,5 – voleul de dreapta;

4,5 – voleul de stânga;

6 – smeciul.

B . Lovituri secundare :

1 – lobul;

2 – stopul (mingea scurtă);

3 – demi-voleul (drop-shot);

În tenis – ca și în alte ramuri sportive – în activitatea practică apar aspecte specifice care determină ca învățarea elementelor tehnice să nu se poată efectua conform clasificării ei teoretice. Această nerespectare nu dăunează însă procesului pregătirii. Concret ne referim la următoarele situații:

paralel cu învățarea serviciului se pot da primele noțiuni despre smeci, dinamica mișcării fiind asemănătoare, ca și primele noțiuni despre returul de serviciu;

o dată cu învățarea smeciului se învață și lobul – lovitură mai puțin pretențioasă, dar fără de care nu se poate însuși smeciul etc.

Jocul de tenis, datorită varietății mișcărilor, este unul din cele mai complexe sporturi. Practicarea lui necesită pe lângă calități fizice și psihice și o serie de cunoștințe tehnico–tactice grele, care însă o dată însușite, oferă multe satisfacții celui care îl practică.

Tenisul se desfășoară în partide de simplu sau de dublu (b+f), adică între doi sau patru jucători, și dublu mixt (două echipe: 1b+1f).

Începerea disputării unui punct (ca de altfel a unui ghem de joc și în primul rând a unui meci) se face prin lovituri de serviciu. Fiecare jucător servește câte un joc (ghem). Pentru ca serviciul să fie regulamentar, mingea trebuie trimisă în interiorul unuia dintre cele două careuri de serviciu ale terenului advers. De asemenea, el trebuie să fie executat din spatele liniei de fund și lateral, dreapta sau stânga, opus careului în care urmează să fie trimisă mingea. În situația în care cel care servește a greșit prima minge, are dreptul să execute încă un serviciu. Dacă jucătorul greșește și al doilea serviciu, pierde punctul.

Spre deosebire de situația în care mingea atinge plasa și cade regulamentar în careul de serviciu, regulamentul prevede repetarea serviciului.

La primirea serviciului, jucătorul este obligat să lase mingea să cadă în teren, neavînd voie să o lovească înainte ca ea să atingă terenul, așa cum se întâmplă în timpul jocului.

La începutul fiecărui ghem, serviciul se execută din dreapta, în careul din partea stângă a terenului advers, urmând ca apoi careurile să fie schimbate alternativ, după fiecare punct.

Partidele de dublu se joacă pe întreaga suprafață a terenului, adică inclusiv și pe cele două culoare.

Cei patru jucători servesc alternativ după fiecare ghem, deci fiecăruia îi vine rândul la serviciu după patru ghemuri.

Pentru primirea serviciului, jucătorii care formează o echipă se plasează fiecare pe câte o jumătate de teren și vor primi serviciile din careul jumătății respective. Schimbarea locului între parteneri la primirea serviciului se poate face numai la începutul fiecărui set.

1.1 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

În ultimele decenii tehnica jocului de tenis a evoluat considerabil datorită mai multor factori, printre care :

îmbunătățirea metodei de învățare și perfecționare a procedeelor tehnice ;

îmbunătățirea gândirii tactice ;

apariția suprafețelor de joc “rapide” ;

creșterea capacității de efort a jucătorilor ;

participarea la concursuri pe tot parcursul anului.

De altfel, relațiile de interdependență existente între tehnica și factorii prezentați mai sus sunt atât de evidente, încât este greu de stabilit care a fost cel care a dat primul impuls spre ridicarea calității jocului de tenis.

Datorită acelorași cauze s-a schimbat fundamental optica specialiștilor în ceea ce privește ordinea importanței loviturilor. Pentru a exemplifica, putem arăta că, până nu demult, lovitura de serviciu era definită în lucrările de tenis ca fiind “acea lovitură prin care se pune mingea în „joc“. Atât și nimic mai mult. Ori, în prezent, serviciul, datorită contribuției sale la realizarea victoriei, este inclus în rândul loviturilor de bază ale jocului de tenis, loc pe care și l-a câștigat printr-o perfecționare considerabilă.

O importanță deosebită este reprezentată de rotația pe care o primește mingea în urma executării unei lovituri de serviciu; în funcție de aceasta se deosebesc mai multe tipuri de servicii, și anume: plat, tăiat și liftat.

Serviciile cu efect sunt mai puțin riscante, creând mai multă siguranță în trimiterea mingii și de aceea ele sunt cel mai mult utilizate. Ele se folosesc în special pentru serviciul al doilea și în probele de dublu, când jucătorul urmărește să trimită mingea plasat și să vină la fileu.

Serviciul tăiat sau șlaisat dă mingii o traiectorie deviată, iar săritura va fi joasă.

Serviciul liftat imprimă mingii o traiectorie mai bombată și o săritură înaltă. În situația în care el este prea scurt, poate da adversarului posibilitatea să atace; de aceea el trebuie executat având grijă în special de lungimea traiectoriei.

Serviciul plat este cel mai riscant, deoarece traiectoria lui este foarte razantă, iar marginile de siguranță față de liniile careului de serviciu sunt mai mici. El este recomandat jucătorilor cu o talie înaltă (peste 1.80 m). Se utilizează în special la primul serviciu și atunci sub forma unei surprize. Eficacitatea lui constă în viteza mare a mingii. Folosirea serviciului plat în probele de dublu nu este indicată, nici chiar atunci când jucătorul dorește să vină la plasă.

Tehnica celor trei procedee – plat, șlaisat, liftat – este foarte asemănătoare. Diferențe mai pregnante există, în special, la mișcarea brațului care lovește și la răsucirea corpului. Acestea depind de locul unde se aruncă mingea.

Aruncarea mingii are o importanță foarte mare; de aceea o bună aruncare mărește eficacitatea serviciului. În mod teoretic, mingea trebuie aruncată până la înălțimea locului unde ea urmează să fie lovită. Cu toate acestea, este bine ca ea să fie aruncată cu 10-15 cm mai sus pentru a avea un spațiu de siguranță. Pentru a evita unele greutăți care apar în executarea serviciului, atunci când bate un vânt puternic, mingea trebuie să fie aruncată cât mai jos.

O aruncare prea joasă a mingii va cauza însă eficacității și nu va da posibilitatea executării decât a unui serviciu liftat.

Alte greșeli în aruncarea mingii se pot face aruncând-o prea în față sau prea în spate.

În primul caz, jucătorul va fi pus în situația de a nu-și putea folosi greutatea corpului în lovitură, iar corpul va căpăta un dezechilibru atât de mare în față încât va fi greu de redresat.

În al doilea caz, jucătorii vor fi nevoiți să lovească mingea din spate din care cauză alergarea la plasă, după executarea loviturii, va fi îngreunată.

În funcție de felul serviciului și de efectul cu care el va fi executat (șlaisat, liftat sau plat), aruncarea mingii este diferită. Astfel, pentru serviciul șlaisat, mingea trebuie aruncată spre dreapta. Pentru unul liftat spre stânga și înapoi, iar pentru unul plat, la mijloc și înainte.

Priza rachetei pentru executarea serviciilor cu efect este o priză semideschisă, în care unghiul format de degetul mare și cel arătător se plasează pe muchia superioară și din stânga a mânerului rachetei.

Pentru serviciul plat se folosește în special priza continentală (de mijloc).

Însușirea serviciului prezintă avantajul că nu este legată de valoarea adversarului.

Important este însă în procesul învățării serviciului adaptarea lui la particularitățile morfo-funcționale ale jucătorului. Astfel, serviciul fără efect (plat) este recomandat numai jucătorilor care depășesc înălțimea de 1.80 m, deoarece numai așa se poate realiza o traiectorie relativ dreaptă a mingii, în așa fel încât ea să cadă în careul de serviciu. Pentru ceilalți jucători, se recomandă serviciul care imprimă mingii un efect (liftat sau șlaisat).

Învățării serviciului trebuie să i se acorde o importanță foarte mare. Acest lucru este impus în special de avantajul pe care îl creează o execuție eficace a serviciului, în disputa punctului, dar și câștigarea punctului din serviciu prin reușita unor “ași” (“as” = realizarea unui punct direct din serviciu, fără să fie nevoie ca jucătorul care a servit să mai execute lovitura următoare; asul poate fi realizat atât din primul serviciu cât și din al doilea).

Munca pentru învățarea serviciului și perfecționare, trebuie să se desfășoare în mod continuu și cu maximum de atenție. Concludent în această privință este exemplul jucătorului croat Goran Ivanisevic, care posedă unul dintre cele mai eficace servicii. El a exersat serviciul timp de mai mulți ani, câte o oră în fiecare zi.

Un alt exemplu este unul dintre meciurile lui Ilie Năstase cu Stan Smith, în care jucătorul român a realizat din serviciu un număr de 23 de puncte (20 din primul serviciu si 3 din cel de-al doilea), ceea ce înseamnă aproape 6 ghemuri!!), nemaivorbind de situațiile favorabile de atac pe care și le-a creat prin serviciu în timpul acestui meci.

Subliniem, în special pentru începători, că serviciile eficiente nu sunt numai acelea puternice, ci și acelea care sunt trimise în zona cea mai indicată sau cărora li s-a imprimat un efect bun. Trebuie făcută această mențiune deoarece, în general, începătorul crede că “a da tare” este echivalent cu “a servi bine”.

1.2 ASPECTE MODERNE ÎN ABORDAREA TEMEI

Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani datorită schimbării radicale a concepției de joc. Și în trecut au existat jucători care s-au preocupat de creșterea eficacității serviciului, dar aceste preocupări erau orientate mai mult în două direcții:

una spre găsirea unor efecte care să deruteze adversarii;

cealaltă spre mărirea forței serviciului, în speranța că vor putea realiza puncte directe(“ași”);

O următoare etapă, care a însemnat un real salt calitativ, a fost marcată de apariția în tenisul mondial a unor jucători care, ajutați de o tehnică completă, au intuit că viitorul aparține acelui joc de tenis în care acțiunile decisive se desfășoară în zona fileului.

Conștienți deci de acest lucru au căutat și alte căi în afara celor clasice – loviturile de pe partea dreaptă și de pe partea stângă – de a ajunge la fileu, adică în zona de finalizare, si au găsit că SERVICIUL corespunde acestei cerințe. Astfel serviciul s-a perfecționat continuu, căpătând valențe noi, moderne.

Rolul serviciului a crescut enorm în ultimii ani, ca urmare a apariției terenurilor rapide și a rachetelor deosebit de elastice, care catapultează practic mingea în careul advers, cu o viteză de peste 200 km/h, adică peste 70 m/s.

Stând astfel lucrurile, apare ca firească opțiunea marilor jucători în primul rând pentru loviturile care le aduc frecvent și sigur puncte – serviciu, vole și smeci – decât pentru loviturile de pe fundul terenului. Dar, cum încă tenisul nu a ajuns să se joace numai pe terenuri rapide, învățarea corectă a tuturor loviturilor rămâne in continuare un obiectiv de actualitate.

În jocul de tenis de astăzi, jucătorul care servește se află în ofensivă atât pe plan tehnico-tactic, cât și sub aspect psihologic, lucru dovedit de întâlnirile dintre marii jucători, întâlniri care s-au transformat în adevărate demonstrații de virtuozitate în ceea ce privește execuția serviciului, voleului și smeciului.

Câștigarea constantă a serviciului propriu si obținerea unui break pe serviciul adversarului sunt suficiente pentru a asigura victoria în setul respectiv. Acesta este motivul pentru care școlile cu tradiție în tenis – în special școala americană și cea australiană – pun accentul în mod deosebit pe perfecționarea cu precădere a acestor elemente tehnice, mult mai eficiente în ultimul timp, datorită jocului pe terenuri rapide. Din aceasta cauză, în eșalonul fruntaș al tenisului mondial își fac loc tot mai greu jucătorii deficitari la aceste lovituri și care caută să-și apropie victoria printr-o orientare defensivă.

Prezentul și viitorul tenisului îl constituie jocul ofensiv, bazat pe o perfectă stăpânire a elementelor și procedeelor tehnice cu mare procentaj de eficiență în realizarea punctelor.

După cum am spus jucătorul care servește are un mare avantaj tactic și psihologic. Tactic, pentru că serviciul permite atacul la fileu, atac care în această situație depinde în cea mai mare parte de calitatea propriei execuții (orice adversar este pus în dificultate de un serviciu bun ) și psihologic, deoarece adversarul știe că nu poate hotărî asupra calității serviciului și că nu are decât o singură șansă – și aceasta dependentă de serviciul pe care îl primește – de a reuși un serviciu bine plasat. În timpul unor schimburi de mingi, adversarul poate decide dacă este indicat să atace primul sau nu, în schimb, în cazul primirii serviciului el nu are altă alternativă decât să aștepte pe fundul terenului venirea mingii servite – și de cele mai multe ori – și a adversarului la fileu. Din această cauză, orice inexactitate a celui care servește ( privind tăria loviturii, efectul mingii, plasamentul serviciului, rămânerea pe linia de fund sau în “zona interzisă” ) trebuie speculată de către cel care execută returul prin trecerea din defensivă în ofensivă.

În jocul de tenis modern a apărut o tactică privind serviciul, care se referă la mascarea intențiilor reale, pentru care este nevoie ca la calitățile cunoscute ale execuției (forță, siguranță, plasament, efect) să se adauge un element de mare valoare tactică, surpriza, de foarte multe ori hotărâtoare în reușita acțiunii. Se poate vorbi de surpriză în legătură cu:

forța serviciului – într-un moment în care părea firesc ca accentul să se pună pe siguranță;

plasarea serviciului – după o serie de mingi trimise pe partea stângă a adversarului urmează un serviciu pe partea loviturii de dreapta a acestuia;

efectul imprimat mingii.

Folosirea elementului surpriză în situațiile “limită” (de exemplu la match-ball pentru adversar) constituie un aspect cu totul particular al problemei, hotărârea de a risca sau nu depinzând de însușirile psihice ale fiecărui jucător și în special de temperament, acea latură dinamico-enegetică a personalității care are la bază forța, echilibrul și mobilitatea celor două procese fundamentale ale scoarței cerebrale: excitația și inhibiția.

Din cele arătate se desprinde importanța deosebită pe care o are serviciul în jocul de tenis de astăzi.

1.3. ILUSTRAREA TEMEI ÎN LUCRĂRILE DE SPECIALITATE

“În ultimii 20 de ani, jocul de tenis a evoluat datorită mai multor factori, printre care enumerăm: perfecționarea procedeelor tehnice, îmbunătățirea gândirii tactice, apariția suprafețelor rapide de joc, participarea la concursuri pe tot parcursul anului și nu în ultimul rând, faptul că turneele de tenis au devenit importanți vectori de publicitate, ceea ce a determinat atragerea unor importante surse financiare.”

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani, datorită schimbării radicale a concepției de joc. Acum preocupările sunt orientate spre perfecționarea serviciului cu scopul de a finaliza acțiunea prin vole sau smeci.

Subliniem că serviciile eficiente sunt nu numai acelea puternice, ci și acelea trimise în zona cea mai indicată sau cărora li s-a imprimat un efect bun. Serviciul se poate executa prin trei procedee și anume:

– procedeul tăiat;

– procedeul liftat;

Înainte de a executa serviciul este bine să se bată mingea pe sol de 2-3 ori, pentru ca în acest timp jucătorul să-și stabilească procedeul de lovire.”

GHEORGHE VIZIRU

“Serviciul este una dintre cele mai importante lovituri în tenis: în primele stadii de pregătire, deoarece fără acesta nu se poate începe jocul; mai târziu, pentru că fără un serviciu bun este foarte greu de terminat meciul ca învingător. Viteza mingii la serviciu a crescut considerabil în ultimii ani, motivul principal constituindu-l calitățile deosebite ale rachetelor moderne.”

“De asemenea, tenisul se joacă tot mai mult pe suprafețe rapide. Un serviciu puternic și bine plasat pune jucătorul de la început într-o poziție favorabilă; un serviciu slab devine un handicap, adică un avantaj pentru adversar.

În plus serviciul este lovitura cel mai puțin influențată de factorii externi; practic serviciul depinde numai de jucătorul care o execută. Este practic imposibil să urci treptele performanței fără un serviciu redutabil. Cu alte cuvinte, se regăsește pe terenul de tenis situația de zi cu zi: ai un serviciu bun, o duci bine. “

“Serviciul este o lovitură complexă (poate cea mai complexă). Urmărind jucătorii din elita tenisului mondial, observăm o diversitate de variante de execuție legată de cele trei faze ale serviciului: elan, lovire și final. Această diversitate este dată de particularitățile jucătorilor: înălțime, forță, temperament, stil de joc. Un serviciu bun are trei calități: viteză, precizie, constanță.”

SILVIU ZANCU

“Datorită complexității și importanței lui, serviciul trebuie exersat la fiecare antrenament. Drumul către un serviciu bun este de regulă mai lung decât la celelalte lovituri.”

“Din cauza complexității serviciului, mulți antrenori cu experiență recomandă învățarea acestei lovituri exersând separat etapele de pregătire și lovire sau începând cu o mișcare mai simplă, care ulterior trebuie schimbată. Nu este rău, și în majoritatea cazurilor așa trebuie procedat. Un serviciu mai simplu permite copilului să poată pune mingea în joc și deci să aibă bucuria de a juca tenis. Din punct de vedere al învățării, ca proces psihic, mulți cercetători au ajuns la concluzia că descompunerea mișcărilor complexe pe bucăți, în vederea asamblării ulterioare, poate fi mai păguboasă decât învățarea mișcării în întregime încă de la început. În ceea ce privește lovitura de serviciu, recomand ca mai întâi să se încerce învățarea mișcării în întregime, iar dacă se întâmpină dificultăți, să se treacă la învățarea serviciului începătorului (descompunerea mișcărilor complexe pe bucăți).”

SILVIU ZANCU

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii 25 de ani datorită, în principal, schimbării radicale a concepției de joc.” Consultând cărți de tenis mai vechi, am constatat că serviciul era definit ca: lovitura care pune mingea în joc, definiție exactă pentru acea perioadă, deoarece la atât se rezumă aportul lui în jocul de tenis. Aceasta nu înseamnă că în trecut nu au existat jucători care au obținut mai mult de la lovitura de serviciu, dar în funcție de posibilitățile lui fizice, tehnice și intelectuale. Preocupările lor erau îndreptate în principal în două direcții, și anume ei căutau:

a) – să execute serviciul cât mai puternic, în ideea că vor putea realiza puncte directe (ași); sau

– să efectueze serviciul cu un efect cât mai pronunțat cu scopul de a pune adversarul în dificultate la retur.

Etapa următoare, care a însemnat un real salt calitativ, a fost marcată de apariția în tenisul mondial a unor jucători care, ajutați de o tehnică completă, au intuit că viitorul aparține acelui joc de tenis în care acțiunile decisive se desfășoară în zona fileului, astfel în afara loviturilor de pe partea dreaptă și de pe partea stângă, au găsit că serviciul îi ajută să ajungă “primii la fileu, adică în zona de finalizare. Astfel serviciul s-a perfecționat continuu, căpătând valențe noi, moderne. Rolul serviciului a crescut enorm în ultimii ani, ca urmare a apariției terenurilor rapide și a rachetelor deosebit de elastice, care catapultează practic mingea în careul advers, cu o viteză foarte mare, aproximativ 227-230 km/oră…”.

“Serviciul este una dintre loviturile de bază ale jocului de tenis.”

Serviciul este singura lovitură care nu depinde de felul cum a fost trimisă mingea de către adversar. Din acest motiv nu există nici un fel de justificare pentru un serviciu slab. Calitatea unui serviciu depinde de puterea de muncă a fiecărui jucător în parte, aceștia putând să exerseze la infinit serviciul, fără a avea nevoie de parteneri sau condiții speciale. “

“Serviciul, ca element tehnic al jocului de tenis, se poate executa prin mai multe procedee: tăiat, liftat, plat twist etc…”.

“Antrenorul trebuie să explice și să demonstreze serviciul, la început pe părți, apoi integral, ca , în final, să conducă la o mișcare naturală, firească continuă, corectă și eficientă. “

AUREL SEGĂRCEANU

“Serviciul este lovitura cu care se începe disputarea unui punct. În funcție de rotația pe care o primește mingea în urma executării unei lovituri de serviciu, deosebim mai multe servicii, și anume: plat, tăiat și liftat.

Serviciile cu efect sunt mai puțin riscante, creând mai multă siguranță în trimiterea mingii și de aceea ele sunt cele mai utilizate. Ele se folosesc în special pentru serviciul al doilea și în probele de dublu, unde jucătorul urmărește să trimită mingea plasat și să vină la fileu.”

“Însușirea serviciului prezintă avantajul că nu este legată de valoarea adversarului.

Ca metodă de învățare și perfecționare a serviciului se recomandă metoda globală, pentru a se evita unele perturbări în ritmul execuției. Numai în prima fază de formare a imaginii motrice se utilizează exerciții fragmentate, în special pentru corecta reprezentare a mișcării brațului.

Învățarea serviciului începe cu explicarea, din partea antrenorului, a importanței serviciului, în jocul modern, arătându-se în același timp necesitatea urmării lui la plasă, în diferite momente ale jocului. Explicarea trebuie făcută la nivelul de înțelegere a colectivului.”

ȘTEFAN GEORGESCU

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani, datorită schimbării radicale a concepției de joc.”

“Astăzi, când tehnica, tactica și metodica au evoluat atât de mult, când se joacă pe suprafețe care nu permit rămânerea jucătorului pe fundul terenului și când se încearcă totul pentru a se câștiga o poziție avansată la fileu, vechiul rol al serviciului a fost depășit, astăzi fiind inclus, pe drept cuvânt, în categoria loviturilor de bază ale jocului de tenis.”

“…pentru începători, serviciile eficace nu sunt numai acelea puternice, ci și acelea care sunt trimise în zona cea mai indicată sau cărora li s-a imprimat un efect bun.”

“Serviciul ca element tehnic al jocului de tenis, se poate executa prin trei procedee, și anume: – procedeul tăiat;

– procedeul liftat;

– procedeul plat.”

EUGEN CRISTEA

ILIE NĂSTASE

Capitolul II

Aspecte tehnico-tactice ale serviciului

2.1: Aspecte tehnice:

În fazele timpurii ale dezvoltării unui bun serviciu, elementele importante sunt: – acțiune simplă

– acțiune continuă

– echilibru bun si plasarea mingii

– priză rezonabil de corectă (începând cu o priză estică de dreapta si progresând gradual către cea continentală)

Evident, ritmul al serviciu este un criteriu important pentru a asigura o acțiune fluidă. În fazele timpurii ale dezvoltării serviciului ar trebui să fie predate priza și poziția corectă, împreună cu un model de balans ritmic de obicei asociat cu instrucțiunea “amândouă împreună în jos, amândouă împreună în sus”.

O astfel de instrucțiune înseamnă că ambele brațe (brațul cu racheta și brațul cu mingea) se mișcă sincron. O altă idee importantă care să fie transmisă elevului este aceea de control al plasării mingii și de asemenea transferul eficient al greutății în direcția în care se lovește.

Pe măsură ce jucătorul se dezvoltă, alte elemente sunt de obicei introduse la serviciu: – o schimbare a prizei către cea continentală

– folosirea încheieturii pentru controlul plasamentului

– este adăugată rotația, atât slice cât și topspin

– este încurajat un serviciu puternic și plat.

Oricum, este importantă înțelegerea biomecanicii serviciului, pot fi folosite avantajele tehnicii serviciului astfel încât serviciul să devină o armă puternică.

Părțile corpului acționează ca un sistem de verigi ale unui lanț prin care energia (sau forța) generată de o verigă (sau parte a corpului) este transferată succesiv către următoarea verigă. Aplicațiile acestui sistem la serviciu sunt următoarele:

Este important a se înțelege că puterea (forța) nu este dezvoltată de trunchi sau braț. Sursa primară a puterii (forței) este generată de pământ în forma forței de reacție cu pământul. “Fiecărei acțiuni îi corespunde o reacțiune egală și de sens opus” – Legea a treia a lui Newton.

Astfel, sursa primară a puterii pentru un servant avansat se găsește în acțiunea picioarelor (flexia-îndoirea genunchilor si extensia lor). Apoi această acțiune care este sursa puterii este transferată prin sistemul înlănțuit.

2.1.1 Priza

Priza normală la serviciu pentru jucătorii de azi este cea continentală. Oricum, în ultimii câțiva ani s-a observat la mai mulți jucători de top că folosesc o priză situată între cea estică de dreapta și cea continentală pentru a le conferi mai multă putere.

Priza continentală se obține atunci când vârful osului metacarpian II (ce aparține degetului arătător) este plasat pe latura 2 a mânerului rachetei.

2.1.2 Dezvoltarea forței primare la serviciu

Dacă împingerea în pământ constituie modul de a dezvolta forța (și astfel puterea), atunci îndoirea ambilor genunchi (flexia și extensia) este un element important de însușirea a tehnicii.

Îndoirea optimă a genunchilor este un element foarte individualizat, depinzând de puterea si coordonarea servantului. Sunt două probleme care sunt asociate cu folosirea incorectă a genunchilor:

– îndoire insuficientă sau exagerată a genunchilor

– pentru ca sistemul înlănțuit să fie eficient este necesară o bună coordonare. Dacă indoirea și împingerea (flexia și extensia) genunchilor nu este coordonată cu restul verigilor din mișcarea de la serviciu, atunci puterea serviciului v fi impedimentată.

Din punct de vedere al predării, există câteva puncte care sunt importante:

– când mâna care lovește pornește în sus, mâna stângă și genunchiul drept ar trebui sa fie coordonate într-o mișcare ritmică

– servantul ar trebui să țină mâna stângă arătând în sus până după ce mingea este plasată pe poziție. Greutatea servantului poate fi apoi sa fie transferată eficient în jos (flexia genunchilor)

2.1.3 Rotația șoldurilor

A doua parte a legăturii în lanț este folosirea șoldurilor. Jucătorul avansat va transfera puterea generată de genunchi către trunchi prin intermediul șoldurilor.

Rotația șoldurilor apare după îndoirea genunchilor, și apoi îndreptarea mijlocului. O astfel de acțiune de ridicare va direcționa umărul în sus și în afară, lucru ce va forța racheta în jos și în spatele servantului. Acest fenomen este denumit dislocare și solicită o excelentă coordonare.

2.1.4 Rotația trunchiului

Odată ce forța a fost transferată de la pământ, prin picioare la șolduri, iar șoldurile ajung la o viteză de rotație maximă, atunci trunchiul este rotit. Cei mai mulți dintre servanții buni au o rotație considerabilă a trunchiului.

Atunci când trunchiul se rotește, brațul stâng este pliat in față și pe deasupra corpului. Această acțiune a brațului acționează pentru încetinirea rotației trunchiului permițând astfel brațului să accelereze în afară către țintă.

2.1.5 Rotația brațului în umăr

În urma rotației trunchiului, următoarea verigă în sistem este rotația brațului în umăr. Când brațul este la capătul balansului înapoi în dosul spatelui, se ajunge la rotația externă a umărului. Pe parcursul balansului în sus și înainte, antebrațul se rotește intern cu o viteză foarte mare.

2.1.6 Extensia cotului – pronația antebrațului

Următoarea parte a lanțului include cotul în două moduri:

– cotul se extinde din poziția în care racheta este in dosul spatelui, și

– apare pronația (rotirea spre înafară) antebrațului si mâinii în jurul cotului

Viteza acestor două acțiuni este foarte mare și ar trebui luată în calcul în vederea evitării accidentărilor.

2.1.7 Flexia încheieturii

La balansul înapoi și în faza timpurie a balansului înainte încheietura mâinii este superextinsă (mâna se îndoaie pe spate din încheietură). Când capul rachetei acclerează către punctul de impact, mâna flexează din încheietură până când, la impact, este relativ pe direcția antebrațului, iar apoi capul rachetei continuă mișcarea cu viteză mare încât încheietura flexează.

Acțiunea încheieturii, dintr-o poziție superextinsă, trecând printr-o poziție dreaptă (la impact) și apoi flexată (după impact) constituie stagiul final în lanțul de legături care produce un serviciu în deplină forță.

2.1.8 Încheierea loviturii și piciorul de aterizare

La încheierea transferului de greutate către înainte corpul intră în teren. Fața rachetei se rotește către înafară, ceea ce conduce la o reducere a tensiunii la articulația umărului.

Racheta se mișcă de-a lungul corpului și încetinește. Corpul începe să-și recupereze echilibrul pentru următoarea lovitură.

Este recunoscut în general de către antrenori că un serviciu de putere este asociat cu un pas încrucișat, situație în care piciorul din spate este primul care aterizează în teren după impact. Cercetările ne-au arătat că nici una din tehnici (adică aterizarea pe piciorul din față ori pe cel din spate) nu este mai probabilă a fi asociată cu un serviciu de viteză mai mare.

2.2 Aspecte tactice

2.2.1 Serviciul cu topspin

2.2.1.1 Introducere

Cercetările au arătat că jucătorii avansati lovesc rar un serviciu plat. Ei întrebuințează de obicei un serviciu rapid cu o acțiune în sus și înafară imediat anterioară și posterioară impactului (adică există o rotație distribuită).

Serviciul cu topspin conferă jucătorului o toleranță mai convenabilă la erori pentru că acesta depășește fileul pe o traiectorie mai înaltă și sare mai înalt după ce lovește terenul. Cu cât suprafața este mai aspră, cu atât săritura este mai înaltă. De aceea este folosit eficient pe terenurile de zgură.

2.2.1.2 Pregătire și balans

– În cazul serviciului cu topspin mingea este lansată uzual deasupra sau în spatele capului și deasupra umărului stâng (pentru un jucător dreptaci). Oricum, pentru jucătorii avansați lansarea va fi în mare aceeași la toate serviciile pentru a facilita mascarea.

– Partea superioară a corpului este întoarsă ușor spre lateral și se arcuiește pe spate

– Partea superioară a corpului se înclină progresiv pe spate

2.2.1.3 Contactul

– Corpul se rotește în sus și în față în direcția loviturii

– Mingea este lovită din spate și în stânga capului servantului, iar traiectoria capului rachetei este în sus pe diagonală și deasupra mingii

– Racheta este dusă către punctul de impact pe un unghi către în sus

– Piciorul drept se mișcă relaționat la direcția loviturii

– Mingea este întâlnită puțin mai spre stânga decât în serviciul de bază

2.2.1.4 Încheierea loviturii

– Prima parte a încheierii loviturii este direcționată mai mult spre dreapta

– Racheta continuă inițial spre înafară și spre dreapta

– Partea superioară a corpului se apleacă ușor spre stânga și apoi se întparce în direcția loviturii

– Piciorul stâng este cel carrre aterizează și preia greutatea corpului , în timp ce piciorul drept pleacă în sus în baza principiului acțiunii și reacțiunii.

2.2.2 Serviciul cu slice

2.2.2.1 Introducere

Serviciul cu slice dă jucătorului posibilitatea tragerii adversarului în afara terenului pentru că depășește fileul și sare în lateral după ce lovește terenul. Cu cât suprafața este mai netedă cu aât mingea va avea un efect de slice mai pronunțat. De aceea se folosește pe terenurile acoperite sau pe iarbă.

La serviciul cu slice, racheta pleacă pe o traiectorie plată cauzând mai mult efect lateral decât înainte.

2.2.2.2 Pregătire și balans

– La serviciul slice mingea este în mod obișnuit lansată în față și usor spre dreapta (pentru un jucător dreptaci). Oricum, pentru jucătorii avansați lansarea este în mare aceeași pentru a facilita mascarea.

– Partea superioară a corpului este rotită ușor în lateral și în spate

– Partea superioară a corpului se înclină progresiv pe spate

2.2.2.3 Contactul

– Mingea este lovită lângă centrul ei și în spate, iar racheta se mișcă în sus de-a lungul mingii

– Corpul se rotește în sus și în față în direcția loviturii

– Partea superioară a corpului se rotește brusc înainte

– Racheta este adusă la punctul de impact pe un unghi în lateral

– Mingea este întâlnită puțin mai spre dreapta decât în serviciul de bază.

2.2.2.4 Incheierea loviturii

– Partea superioara a corpului urmează traiectoria mingii în direcția loviturii

– Piciorul drept este cel care aterizează și preia greutatea corpului jucătorului.

2.2.3 Serviciul plat

2.2.3.1 Introducere

Serviciul plat îi oferă jucătorului aflat la serviciu un avantaj datorat vitezii cu care pleacă mingea din rachetă. Cu cât suprafața este mai netedă, dar mai ales pe iarbă, cu atât mingea va avea o viteză mai mare.

2.2.3.2 Pregătire și balans

– În cazul serviciului plat mingea este aruncată în fața jucătorului. Oricum pentru jucătorii avansați lansarea este in mare aceeași la toate serviciile pentru a facilita mascarea.

O serva plata este lovita cu priza Eastern sau Continentala. Jucatorii profesionisti adesea lovesc cu viteze ce depasesc 200 km/h. O serva plata are o marja mica de eroare, deoarece ea trece pe deasupra fileului la o distanta foarte mica de acesta. Prin urmare, serviciile plate sunt adesea lovite catre centru terenului, acolo unde fileul are cea mai joasa inaltime, si sunt de obicei lovite la primul servici, atunci cand jucatorul care serveste isi poate asuma un risc.

2.2.4 Tactica la serviciu in jocul de simplu

Componenta tactică la serviciu reprezintă acea acțiune tehnico-tactică în care jucătorul, pe baza unei gândiri strategice, reușește să descifreze foarte rapid variantele tactice optime și să decidă ofensiva maximă ce trebuie dată adversarului, în vederea anihilării parțiale sau totale a returnantului, în vederea impunerii condițiilor de evoluție a punctului de joc sau a derulării tacticii ulterioare.

Pentru o prezentare cât mai cuprinzătoare a conținutului tehnico-tactic a serviciului 1, ne vom referi la următoarele aspecte ce dețin o arie prioritară a conceptului tactic de joc, și anume:

– Plasamentul jucătorului la efectuarea serviciului 1

Plasamentul corect al servantului în spațiul de joc trebuie să se facă în primul rând cu respectarea regulamentului de joc privitor la serviciu, iar în cel de-al doilea rând să ofere servantului maximul de eficiență la direcționarea mingii în terenul advers, precum și de a controla cu privirea spațiul geometric al terenului, în cadrul derulării fazelor ce pot succede serviciului.

În mod obișnuit, lăsând de o parte excepțiile tactice de joc, servantul se plasează în spațiile liniei de fund a terenului, la o distanță de aprcximativ 0,80-1 m de o parte sau de alta a semnului de centru (respectiv în terenul de egalitate și avantaj).

Ocuparea de către servant a acestui spațiu la efectuarea serviciului oferă în plan tactic mai multe avantaje:

– jucătorul se gasește la o distanță egală de acoperit față de liniile laterale alevterenului de simplu, precum și față de zona centrală și de cea a fileului;

– oferă jucătorului posibilitatea de a acoperi cu privirea zona careului de serviciu spre care se îndreaptă mingea, precum și toate amănuntele de ordin tactic legate de plasamentul și eventual de intențiile tactice ale returnantului;

– datorită plasamentului la serviciu, precum și a altor aspecte legate de măiestria tehnică și psihomotrică a servantului, el încearcă să deschidă unghiuri de atac, pe care apoi să le foloseasca în avantaj propriu;

– oferă șanse egale pentru ofensiva ultenioară, specifică diferitelor tipologii de jucători (ofensivi, defensivi sau combinativi);

– poate crea și situații de derută pentru adversari prin focalizarea privirii spre o direcție anume de teren și a unei gestici ce precede lovirea mingii sau chiar în conținutul execuției pot apare surprize pentru returnant.

– Serviciul solicită în totalitate personalitatea jucătorului de tenis

Jucătorul de tenis, pentru a dovedi personalitate în general și la serviciu în special, este necesar mai întai să își formeze în procesul de pregătire și după aceea să o manifeste atât la serviciu cât și în întreaga desfășurare a jocului competițional.

Personalitatea jucătorului la serviciu este vizibilă dacă acesta respectă regulamentul jocului și al competiței, dovedeșe sigunanță și măiestrie în etalarea arsenalului tehnico-tactic specific acestui procedeu tehnic, posedă variante tactice eficiente și le aplică cu pricepere. Dacă prin întreaga preparație la serviciu și a argumentelor de eficiența, creează adversarului derută și ineficiență în suslinerea ansamblului nidicat de adversitate, atunci în felul acesta, jucătorul servant poate impune regulile jocului.

În cadrul prestației bune a jucătorului la serviciu se mai pot include și modul cum reușește să nu irosească timpul și forța pentru a realiza cu fiecare serviciu punct direct “Ace”.

Alternarea loviturilor în forța-viteza cu cele plasate și surprinzătoare pot crea pentru adversar o mare derută în realizarea eficientă a returului de serviciu.

Pentru confirmarea personalității la serviciu, jucătorul trebuie să asigure execuțiilor tehnice un procentaj crescut de eficiență, precum și o economie a efortului fizic și psihic propriu.

La serviciu, ca de altfel și în toate acțiunile de joc, tenismenul trebuie să dea dovadă de o mare inteligență pentru utilizarea corectă și eficientă a calităților proprii.

– Rolul și gradul de eficiență a primului și a celui de al doilea serviciu

În cadrul evoluției serviciului în joc, jucătorul are dreptul regulamentar la două încercări denumite generic, primul și cel de al doilea serviciu.

Scopul primului serviciu urmărește în primul rând să pună returnantul sub presiune, făcând cât mai dificilă returnarea mingii și de a-l pune în același timp pe servant într-o situație favorabilă pentru următoarea acțiune de joc.

Din punct de vedere teoretic și în mod deosebit practic, primul serviciu se execută cu maximum de forță -viteză, precizie și este direcționat către zonele cele mai favorabile pentru servant de a realiza punctul direct sau a-i mijloci acestuia șansele pentru următoarele acțiunilor de joc.

Cel mai frecvent, la nivelul începătorilor serviciul se orientează spre partea mai slabă a adversarului sau în zona mai deschisă. Acest aspect la nivelul marii performanțe este mai putin utilizat, deoarece în acest caz jucătorii la retur dovedesc o eficiență sensibil egală a tehnicii procedeelor de dreapta și stânga.

Deși cu primul serviciu se urmărește ofensiva totală, exprimată prin dorința jucătorului de a realiza maximul (punctul direct), totuși, procentajul de reușite și de punct direct este destul de redus.

Astfel, din observațiile noastre făcute la o serie de competiții oficiale, se constată că la jocurile de la nivelul marii performanțe primul serviciu are ca procentaj aproximativ pentru punct direct în jurul a 10-15 %, iar serviciile reușite se cifrează la un procentaj aproximativ de 46-52 %. Desigur, ne întrebăm dacă acest lucru este favorabil jucătorului de la serviciu și de ce nu se poate un procentaj superior. Aici răspunsul ar fi simplu, deoarece jucătorii de la acest nivel de măiestrie nu sunt legați de maxima care circulă în lumea tenisului “Servește primul serviciu că nu îl ai pe cel de al doilea”.În acest caz, jucătorii, pe lângă dorința de a tranșa cât mai repede punctul de joc în favoarea lor, încearcă în majoritatea situațiilor superlativul specific performanței, și anume asumarea riscului. Tocmai această superbă acțiune de dăruire dă măsura și calitatea jocului modern de tenis.

Pentru a sintetiza mai bine aspectele legate de serviciu, ne vom referi la factorii de eficiență (direcția, viteza, lungimea, traiectoria și efectul).

– Cu privire la direcția mingii la primul serviciu, în jocul de tenis se pot stabili trei direcții de bază și anume:

– în diagonal spre linia laterală a spațiului de serviciu (teren de egalitate sau avantaj);

– în interiorul careului de serviciu, la linia mediană (intersecția liniei careului de serviciu cu linia mediană);

– sau pe mijlocul careului de serviciu (atat la egalitate, cât și la avantaj).

Avantaje și dezavantaje cu privire la plasarea primului serviciu în cele trei situații prezentate:

prima situație la direcționarea serviciului pe diagonală

Direcționarea mingii pe diagonal a spațiilor de serviciu este cea mai des folosită în jocul de tenis, iar printre jucătorii care excelează sunt: A. Agassi, C. Moya, M. Chang, A. Coretja, A. Pavel. ca variante tactice de bază reținem:

– dacă se servește în terenul de egalitate sau avantaj;

– dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

– dacă la retur se gasește un jucător dreptaci sau stângaci;

În cazul în care se servește în terenul de egalitate și ambii jucători (de la serviciu și retur) sunt dreptaci, atunci relația tactică poate fi avantajoasă pentru servant, dacă acesta realizează o viteză foarte mare la lovirea mingii, deschide un unghi mărit spre partea laterală a spațiului de serviciu, iar efectul tăiat la lovirea mingii face să crească dificultatea de returnare a mingii.

Ca dezavantaj ar fi și faptul că serviciul repetat în condițiile prezentate poate conduce la măsuri tactice luate de jucătorul de la retur, care, printr-un plasament specific și cu direcționarea mingii în terenul advers, poate crea dificultăți servantului.

Dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci, iar la retur un dreptaci, relația tactică poate fi dezavantajoasă pentru returnant, deoarece acesta va trebui să schimbe efectul la returnarea mingii din tăiat în liftat, care se poate face cu unele dificultăți.

Dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci și la retur un jucător stângaci (teren egalitate), atunci relația tactică este avantajoasă pentru servant, deoarece acesta, prin direcționarea mingii spre linia laterală și cu imprimarea unui efect tăiat, va declanșa dificultăti mărite pentru returnant, având puține șanse de realizare a punctului.

În cazul când se servește în terenul de avantaj, iar la serviciu și la retur se găsesc jucători dreptaci, atunci relația tactică este foarte avantajoasă pentru servant, deoarece poate deschide unghiuri mari de atac, iar efectul la lovirea mingii poate fi o combinație între tăiat și liftat sau între tăiat și plat. Mai mult, jucătorul de la retur va fi scos mult din spațiul de joc și va returna mingea numai cu lovitură de stânga.

cea de a doua situație de direcționare a serviciului este în interiorul careului de serviciu, la linia mediană (intersecția liniei careului de serviciu cu linia mediană)

În jocul actual de tenis se poate sesiza cu ușurință faptul că dirijarea mingii în spațiul median al careurilor de serviciu reprezintă o tactică eficientă, care este utilizată de principiu de către jucătorii cu o tipologie ofensivă sau combinativă. Exemplu: B. Becker, P. Sampras, J. Bjorkman, R. Krajicek, M. Philippoussis, P. Rafter, G. Rusedski.

Variantele tactice de bază sunt următoarele:

– dacă se servește în terenul de egalitate sau avantaj;

– dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

– dacă la retur se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

De remarcat că serviciul în zona mediană, cu cele trei variante mai sus amintite, prezintă multe deosebiri din punct de vedere tehnico-tactic față de direcționarea mingii în diagonal a careului de serviciu.

Un prim element de reținut s-ar datora faptului că fileul are în zona de centru înălțimea cea mai mica (0,914 in), iar tehnica serviciului nu solicită o rotare exagerată a trunchiului în momentul lovirii mingii.Totuși, aceste elemente pot fi minore pe lângă relația tactică ce se creează în acest context între servant și jucătorul de la retur.

Serviciul 1 pe mediana careurilor de serviciu prezintă câteva avantaje demne de reținut:

– un prim avantaj se datorează capacității servantului de a imprima mingii o forță și viteză deosebită (210-230 km/h), cu o lungime maximă și precizie — spațiul de cădere a mingii în terenul advers trebuie să aibă un diametru de 20 cm, plasat în interiorul careului de serviciu, iar mingii să i se imprime efectul plat sau a combinație de două efecte (tăiat și liftat);

– limitează posibilitățile jucătorului de la retur de a deschide unghiuri mari de atac, obligându-l să returneze mingea de principiu pe mijlocul terenului, acolo unde se găsește servantul;

– datorită vitezei mari a mingii realizate de către servant, jucătorul de la retur trebuie să execute o mică deplasare laterală, iar retragerea redusă a rachetei poate limita forța de contraatac;

– serviciul, cu toate valențele sale ofensive în totalitate, limitează posibilitățile returnantului de a avansa la fileu;

– obligă pe returnant la alegerea unor variante tactice pripite, mai ales dacă servantul este de o tipologie ofensivă sau combinativă;

– de multe ori direcția mediană a serviciului țintuiește pe returnant pe linia de fund a terenului, obligându-l să-și desfășoare tactica în acest context.

La aceste avantaje ale primului serviciu cu direcție mediană, tactica la serviciu se poate diversifica dacă se mai iau în considerație și următoarele situații:

– dacă se servește în terenul de egalitate, iar la serviciu și retur se găsesc jucători dreptaci, atunci cel de la retur va efectua returnarea mingii cu lovitură de stânga, deci cu unele dificultăți tehnico-tactice,

– dacă servantul este stângaci, iar returnantul dreptaci, aspectele tehnico-tactice pentru returnant se complică și devin costisitoare pentru un contraatac riguros;

– dacă la serviciu se găsește un dreptaci și la retur un stângaci, atunci se creează avantaje pentru returnant, atât tehnic cât și tactic;

– dacă la serviciu se găsește un stângaci și la retur tot un stângaci, atunci avantajul este mai mult de partea returnantului. în cazul când servantul imprimă mingii un efect tăiat foarte accentuat, atunci se mărește zona de cuprindere a returnantului și se pot complica acțiunile tactice ulterioare.

De menționat că în terenul de avantaj aspectele tehnico-tactice se vor derula invers decât în terenul de egalitate.

Cea de a treia direcție de bază la serviciul 1 este orientarea mingii pe mijlocul careului de serviciu

În contextul acestei tactici, la serviciul 1 se pot preciza următoarele:

– serviciul 1 în forță, cu efect în general plat, pe zona de mijloc a careului de serviciu va reduce posibilitatea adversarului de a deschide unghiuri mari de atac;

– serviciul 1 pe direcția mai sus amintită va îngreuia decizia returnantului de a alege și utiliza în timp util procedeul tehnic cel mai eficient;

– serviciul 1 puternic, cu efect plat-tăiat, obligă pe returnant să orienteze mingea pe mijlocul terenului advers;

– serviciul 1 în forță și cu efect plat este utilizat împotriva jucătorilor de la retur care, la retragerea rachetei, efectuează o buclă mare, deci i se reduce timpul de pregătire pentru a acționa optim;

– serviciul 1 foarte puternic în zona amintită mai sus reduce posibilitățile returnantului de a ataca la fileu.

Ca regulă de aur în toate aceste situații la care se adaugă pe lângă direcția mingii și a celorialți factori de eflciență, respectiv tactica specifică acestei faze de joc nu este limitată, ci dîmpotrivă se diversifică și se amplifică în funcție de tipologia de jucători (asemănătoare sau diferită), care pot decide asupra evoluției punctului de joc.

– Un alt factor definitoriu privind tactica serviciului 1 se referă la efectele imprimate mingii.

Efectul imprimat mingii reprezintă, după opinia noastră, valoarea și complexitatea tacticii abordate de către jucător, deoarece efectul la lovirea mingii amplifică, diversifică și combină ideea tactică a fiecărui procedeu tehnic în parte.

În jocul actual de tenis, rar întâlnim acțiuni de joc în care lovirea mingii să nu fie însoțită de un efect anume. Realizarea acestor efecte face obiectul tehnicii, iar utilizarea lor în joc face obiectul tacticii, ajutând la o exprimare substanțială a servantului în depășirea adversarului.

În cazul serviciului 1 întâlnim ca variante ale efectului la lovirea mingii următoarele:

dacă la serviciu și retur se găsesc jucători dreptaci, atunci efectele vor fi:

– în terenul de egalitate se vor imprima mingii efectul tăiat în exterior și liftat-plat în interior (intersecția liniei mediane cu linia careurilor de serviciu, aceieași efecte se vor realiza și pe mijlocul careului de serviciu);

– în terenul de avantaj se vor imprima efectele liftat-plat în exterior, iar pe mediana careului de serviciu efectul tăiat.

dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci iar la retur un jucător stângaci, efectele la minge vor fi:

– în terenul de egalitate se va imprima mingii efectul tăiat, cu accent pe deschiderea de unghiuri mari de atac. Relația tactică este cert în favoarea servantului;

– în cea de-a doua variantă de serviciu în zona mediană a careului de serviciu se va imprima efectul liftat, cu reale avantaje totuși pentru returnant;

– în terenul de avantaj, aspectele tactice cu privire la direcția și efectul imprimat mingii vor fi liftat în exterior și tăiat în zona mediană a careului de serviciu.

dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci iar la retur un jucător dreptaci, atunci relația tactică privind efectul imprimat mingii de servant va fi următoarea:

– în terenul de egalitate se va imprima mingii efectul liftat în exterior, iar median se va imprima efectul tăiat, acesta din urmă îl avantajează pe servant;

– în terenul de avantaj se va imprima mingii efectul tăiat în exterior, avantaj mărit pentru servant, iar median se va imprima efectul liftat, cu avantaj la returnant;

dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci iar la retur tot un jucător stângaci, relația tactică va fi următoarea:

– în terenul de egalitate, serviciul va fi orientat în exterior și se va imprima mingii efectul liftat, avantajos totuși pentru servant, iar median se va imprima efectul tăiat, necesitând deplasarea laterală a returnantului;

– în terenul de avantaj, serviciul în exterior va imprima mingii efectul tăiat, iar median efectul liftat, desigur în avantajul returnantului;

După cum este știut din practică, calitatea fundamentală a serviciului 1 este aceea de a forța jucătorul de la retur să nu intercepteze mingea, să greșească sau să returneze mingea pe direcția dorită de către servant.

-Un alt factor esențial al tacticii la serviciu ar fi lungimea mingii, dar și alternarea acesteia cu reducerea ei.

Dacă în celelalte faze de joc (alternativ, decisiv sau de trecere), imprimarea unei lungimi maxime mingii în terenul advers reprezintă o condiție și o cerință a tacticii de joc, în cazul tacticii la serviciu această orientare a lungimii mingii se potrivește numai în anumite situații de adversitate. Alternarea acestui factor de eficiență prin reducerea sau amplificarea lungimii mingii în contextul evoluției tacticii de joc, va contribui substanțial la complexitatea și eficiența acțiunilor intneprinse de către jucător.

Dirijarea mingii în terenul advers cu lungime maximă sau redusă (trimiterea mingii pe linia laterală a careurilori de serviciu, cât mai în apropierea fileului), precum și alternarea lor tactică, creează pentru servant posibilități multiple de schimbare a ritmului de joc, precum și a celor de surprindere a returnantului.

Prezentăm câteva variante ale tacticii cu privire la lungimea mingii a serviciul 1:

– dacă jucătorul de la retur se plasează pe sau în interiorul liniei de fund a terenului, atât în terenul de egalitate cât și în cel de avantaj, atunci se va servi cu lungime maximă spre colțurile careurilor de serviciu, unde sunt zone rămase libere;

– serviciul lung pe linia careurilor de serviciu va forța retragerea în spate a returnantului pentru a acționa asupra mingii, în felul acesta scade posibilitatea deschiderii de unghiuri da atac, precum și a ofensivei la fileu de către acesta;

– Un alt factor pentru creșterea eficienței serviciului 1 ar fi luarea în calcul de către jucător a tuturor factorilor favorizanți și defavorizanți, cum ar fi:

– condițiile meteo (vântul și soarele), care pot favoriza sau îngreuia serviciul. Dar învingerea acestor condiții prin adaptarea unor tactici speciale pot să se constituie în factorii favorizanți;

– suprafețele de joc (zgură, parchet, covor plastic, ciment, iarbă), prin diversitatea lor, pot să conducă la tactici speciale pentru serviciul 1;

– adversari cu o tehnică defectuoasă la lovitura de dreapta sau de stânga, în cadrul returului de serviciu, precum și cu o experiență competițională slabă impun prevederi ale adoptării unei tactici speciale la serviciu.

-Un alt factor esențial al tacticii serviciului 1 ar fi avansarea la fileu, urmată de voleu.

În tenisul actual se cunosc trei modalități de bază de avansare a jucătorului la fileu, și anume:

– serviciul 1, unmat de voleu;

– returul, urmat de voleu;

– alternanea lovituri lor de pe linia de fund a terenului, urmată de voleu.

Ne vom referi în cele ce urmează la prima situație, și anume: serviciul urmat de voleu.

O condiție esențială a reușitei acestei acțiuni tehnico-tactice o reprezintă viteza și direcționarea serviciului 1, după care avansarea la fileu trebuie făcută foarte rapid în zona strategică 2, până când mingea nu a căzut în suprafața de serviciu. Stația în aceastâ zonă constă într-o percuție ușoară pe pingeaua ambelor picioare, după care jucătorul la serviciu se deplasează pe bisectoarea unghiului format de posibilitățile de atac ale adversarului.

Cea de-a doua situație este asemanatoane cu cea precedentă numai că jucătorul de la retur va pleca dîntr-o zonă mai îndepărtată de centrul terenului, dar în traseul spre fileu va trece prin zona strategică 2.

Cea de-a treia situație este mai dificil de realizat, deoarece jucătorul, după retrimiterea mingii în terenul advers, va trebui să revină de principiu în zona strategică 1, după care se va deplasa în zona strategică 2, când mingea nu a căzut încă pe sol în terenul advers, iar traseul până la fileu se va face tot prin zona strategică 2. Avansarea din zona strategică 2 la fileu pentru executarea voleului se va face pe bisectoarea unghiului format de posibilitățile adversarului de a contracara.

– Un alt factor ce trebuie luat în considerație la serviciul 1 ar fi evoluțipa scorului din games.

În acest sens, un lucru este bine de precizat, și anume că indifenent de evoluția scorului, jucătorul de tenis care se respectă trebuie să încerce cu fiecare serviciu 1 maximum de eficiență, fără a lăsa speranțe adversarului, încercând ca în majoritatea situațiilor de serviciu 1 să-și asume riscul.

Prezentăm câteva reguli de care jucătorul de la serviciu trebuie să țină seamă, după cum urmează:

– la scorul de 0-0, 15-0, 30-0, 40-0, 40-15 pe serviciul propriu, jucătorul poate forța realizarea punctului cu primul serviciu, deci va încerca totul pentru adjudecarea punctului de joc, deci asumarea riscului va fi unul dintre aspectele esentiale, dar trebuie dublat și de avansarea la fileu dacă jucătorul este de tipologie ofensiv sau combinativ;

– la situația în care scorul este de egalitate la 40-40 și chiar avantaj la adversar, se va încerca cu mult calm și cu echilibru psihic serviciul de punct direct, deci de asumare și de data aceasta a riscului.

Conchidem aceste considerente referitoare la tactica serviciului arătând că primul serviciu în jocul de simplu este cea mai ofensivă armă tactică din jocul de tenis. De accea, serviciului 1 trebuie să i se acorde o mare atenție în procesul de antrenament, începând de la primele lecții de tehnică și tactică de bază, până la înalta măiestrie.

Se poate afirma cu certitudine că jucătorul de performanță în tenis, fără un serviciu 1 de excepție nu poate progresa în tenisul de elită.

CONSIDERAȚII TEHNICO-TACTICE PRIVITOARE LA SERVICIUL 2

Ca o regulă generală și demnă de luat în considerare în procesul de antrenament și joc ar fi și zicala care circulă în rândul tehnicienilor și a sportivilor cu privire la serviciul 1, potrivit căreia: “Servește primul serviciu ca nu îl ai pe cel de-al doilea”. Această maximă din tenis reprezintă o cerința și o atenționare în plus, ce trebuie acordată la primul serviciu. Deși, conform regulamentului de joc, este bine știut că jucătorul are dreptul la două încercari (respectiv serviciul 1 și serviciul 2). Ceea ce însă atrage atenția zicala de mai sus se referă la faptul de a nu irosi efortul și ideea tactică de joc cu fiecare încercare la serviciu, deoarece primul serviciu are o tactică specială, de maximă ofensivă, față de cel de al doilea serviciu.

În cele ce urmează vom încerca să precizăm unele aspecte legate de cel de-al doilea serviciu și să încercam în felul acesta să conturăm conținutul tehnico-tactic și cantribuția acestuia la declanșarea și finalizarea punctului de joc.

Dorim să facem cunoscut faptul că jucătorul de performanță, care are o tactică bine consolidată de joc, nu manifestă și nici nu trebuie să manifeste reținere la efectuarea primului serviciu, gândindu-se că îl poate greși. Dar condițiile specifice de joc pot genera greșeli și situații în care jucătorul apeleaza la cel de-al doilea serviciu.

Din observațiile și datele culese la jocurile oficiale de nivel superior, s-au putut desprinde o serie de reguli și cerințe prin care jucătorul înțelept, inteligent și bine pregătit reușește să transfere forțele psihomotrice și tehnico-tactice la cel de-al doilea serviciu. De remarcat ca această idee tactică este vizibilă din modul de preparație a jucătorului pentru cea de a doua încercare, ce se conturează în modul de fixare a privirii și a unei gestici general specifice.

Între primul serviciu și cel de-al doilea serviciu, jucătorul face o mica pauză de reîncărcare a bateriilor, de schimbare totală a tacticii serviciului, dar și a ideii de derulare a acțiunilor de joc ce vor succede serviciul.

Putem preciza că din punct de vedere tactic cel de-al doilea serviciu are ca prima cerință și anume: evitarea greșelilor tehnice, dar și a declanșării unor presiuni asupra adversarului pe plan tactic, ce constau din:

– realizarea unui efect liftat accentuat;

– direcționarea mingii pe partea mai slabă a adversarului;

– imprimarea unei viteze foarte mari de rotație și de lovire a mingii;

– realizarea cu mare risc a unui serviciu cu toate caracteristicile specifice serviciului 1;

– deoarece la serviciul 2 jucătorul de la retur înaintează în interiorul terenului, atunci se va încerca și factorul de eficiență a lovirea mingii — lungimea;

– procentajul de reușite la serviciul 2 trebuie să fie între 90-96% iar de punct direct aproximativ 20-40%.

În jocul marilor campioni se poate observa un lucru deosebit, și anume atunci când greșesc primul serviciu, prin întregul lor comportament nu afișeaza supărare, revoltă sau scădere a capacității de concentrare, ci din contră se remontează pentru cel de-al doilea serviciu. Acest aspect considerăm că trebuie să devină o preocupare pentru formarea tinerilor tenismeni atât în procesul de instruire, cât și în modul de abordare a serviciului 2 în competilia oficială.

În cadrul analizei tehnico-tactice a serviciului 2, menționăm că rămân valabili toți factorii de eficiență prezentați la serviciul 1. În cele ce urmează vom insista numai asupra modului diferențiat de tratare tactică a lor, în vederea creșterii eficienței la serviciul 2.

După cum știm, plasamentul pentru serviciul 2 nu diferă de cel al serviciului 1, precum și capacitatea jucătorului de a se impune pe planul tactic față de returnant.

Cu privire la utilizarea celor cinci factori de eficiență la serviciul 2, vom face următoarele referiri:

– direcția imprimată mingii a serviciul 2 este orientată de principiu în partea centrală a careului de serviciu, către linia ce delimitează lungimea spațiului de serviciu. De obicei, această direcție este orientată spre partea mai slabă a returnantului;

– viteza imprimată mingii este adresată într-un procentaj mai mare rotației mingii;

– lungimea imprimată mingii este a condiție și o cerință a serviciului 2, deoarece la aceasta se adaugă viteza și efectul liftat care, combinate corect, scot returnantul din dispozitiv și îl obligă să se retragă și în felul acesta să lovească mingea mai de sus, la nivelul trunchiului;

– efectul liftat imprimat mingii reprezintă caracteristica serviciului 2 și dă măsura lui;

– traiectoria la serviciul 2 este puțin schimbată față de serviciul 1, datorită boltei ce o capătă mingea în partea a doua a traseului, dar nu aceasta este partea esențială, deoarece efectul mingii în contact cu solul face ca săritura mingii să fie mult spre în sus, aceasta este vizibilă în special pe suprafețele de zgură.

Față de primul serviciu, unde jucătorul poate avansa la fileu, nu același lucru se poate face și în cazul serviciului 2, situație mai puțin avantajoasă, deoarece jucătorul nu poate avansa la fileu datorită tocmai faptului că returnantul nu este scos în lateral din spațiul de retur, lungimea este redusă, ceea ce oferă șansa celui de retur să avanseze la fileu.

Dacă la primul serviciu jucătorul poate încerca realizarea punctului prin asumarea riscului (în cazurile de scor 0-40 sau 40-0), nu același lucru se poate încerca și cu servidiul 2.

Desigur, pot fi situații când jucătorul cu serviciul 2 poate risca, dar în majoritatea situațiilor jucătorii încearcă să se asigure cu acest procedeu tehnic să finalizeze punctul cu acțiunile ulterioare serviciului 2.

În concluzie, se poate preciza că serviciul 2, la care se apelează într-un procentaj crescut de către marii jucătorii, reprezintă o ultimă șansă a servantului pe care nu dorește să o rateze din considerente tactice, dar mai ales cu consecințe pe planul performanței de joc.

Capitolul III:

Caracteristici psiho-somatice ale vârstei

3.1: Aspecte psihologice ale vârstei:

Adolescența: -este perioada cea mai complexă, ea reprezentând împlinirea personalității umane. Adolescența este continuarea copilăriei întinzându-se de la 12 la 18-20 ani, prima etapă fiind preadolescența sau adolescența pubertară (12-16 ani) iar cea de a doua adolescența juvenilă (16-18 ani). În societatea evoluată din zilele noastre adolescența se poate prelungi și peste 18 ani, eventual până la 24 de ani în ceea ce privește atitudinea de viață, structura de caracter și temperamentul.

Adolescența propriu-zisă continuă procesul dezvoltării psihice, va da contur conduitelor deja manifestate atunci, echilibreză unele fenomene și va desăvârși însușiri de mare însemnătate pentru viața social-productivă a individului.

Personalitatea adolescentului se formează sub influența complexă a școlii, familiei, și societății, ponderea acesteia crescând și datorită faptului că el este angrenat simultan în mai multe activități sociale.

Maurice Debesse caracterizează adolescența, inclusiv preadolescența, prin:

1) elanul corpului

2) elanul inimii – în care se îmbină hiperemotivitatea cu pasiunile exclusive și excesive și cu prietenia juvenilă

3) afirmarea eului

4) nașterea gândirii personale și descoperirea lumii valorilor.

Pentru Șt. Zisulescu caracteristicile adolescenței sunt:

1) dezvoltarea conștiinței de sine

2) afirmarea propriei personalități

3) integrarea treptată în valorile vieții.

Ce merită subliniat în tabloul dezvoltării psihice a adolescentului este structura personalității, sintetizarea și gruparea tuturor caracteristicilor psihice ăn această unitate a existenței individuale. Dezvoltarea afectivă, cea intelectuală, interesele și motivația se întrepătrund în originalitatea adolescentului.

Adolescentul, pe plan intelectual, a atins un bun nivel al cunoașterii realității, funcțiile de percepție și prelucrare a informației fiind bine dezvoltate, având ca bază o bună capacitate de mobilizare a atenției, o satisfăcătoare rezistență la efortul intelectual și, mai ales prezența unor interese cognitive variate. Pentru a-și satisface curiozitatea, care vizează diferite domenii, adolescentul citește mult.

Gândirea, dobândind nivelul abstractizării și logicului, este critică, înlinând spre problematizare. Adolescentului îi place să discute probleme de viață, fiind frământat de idei în legătură cu sine, cu societatea și cu existența în general. În adolescență ia naștere concepția despre lume, atitudinile fundamentale față de oameni, muncă, societate.

Conștiința de sine este una din dimensiunile fundamentale ale perconalității intelectuale și morale a individului. Formarea conștiinței de sine este un proces îndelung, începând cu schițarea schemei corporale din prima copilărie și încheindu-se ăn adolescență, când curpinde raportarea individului la sine însuși și la ceilalți, nu doar intr-un anumit moment, într-o ipostază izolată, ci în dinamica activității sociale. Imaginea de sine este dinamică în timp ca structură si ca profunzime, având în vedere trecerea succesivă a anilor și maturizarea corespunzătoare pe care o determină, precum și influențele sociale multiple și variate. Comparația cu alții, aprecierile, analizele critice mai ales, conduc la formarea unei imagini despre sine pe care însuși adolescentul urmărește să o tranforme după un model ales.

O manifestare a adolescenței poate fi retragerea ăn solitudine, căci în ea adolescentul ăși paote adânci și depăna gândurile. Alături de retragerea în sine se impune și cealaltă trăsătură corelativă – nevoia de manifestare în csocietate, strâns legată de ceea ce Zisulescu numește afirmarea de sine, iar Debesse, afirmarea eului. Formarea caracterială este legată de evidențierea propriei personalități – reprezintă eliberarea de sub tutelă și manifestarea independenței, premise ale activității creatoare ulteriaore. Adolescentului îi place să fie remarcat, apreciat; el acordă atenție înfățișării exterioare și de cele mai multe ori conștiința de sine, amorul propriu de tip narcisist îl face să se autocontemple și să se supraevalueze. Obstacolele din calea afirmării de sine vor provoca revolte exprimate în conduită, vestimentație, limbaj.

3.2. Aspecte somatice ale vârstei

Odată pubertatea închieată, copilul s-a transformat în tânăr (junior), care atât din punct de vedere a dezvoltării morfo funcționale cât și a capacității de efort și a caracteristicilor psihice, se apropie tot mai mult de adult. La vârsta de 16 ani, unii indici ai dezvoltării fiyice, ca: înălțimea, greutatea și perimetrul toracic se apropie, iar la 18-19 ani ating aproape complet nivelul indicilor morfologici similari ai adulților. După 16 ani, creșterea se încetinește, oasele se apropie de structura și rezistența osului adult; cartilajele de conjugare se subțiază, marcând începutul osificării și încetarea definitivă a creșterii în înălțime.

Toracele se dezvoltă în volum și mai mult decât membrele, ceea ce face să crească indicele de proporționalitate.

Mușchii cresc în volum. Prin creșterea suprafeței secțiunii lor fiziologice, forța se dezvoltă proporțional cu valoarea acestei suprafețe. Este cunoscut din literatura de specialitate că un centimentru pătrat de suprafață dezvoltă la această vârstă circa 10kg.f.Fac excepție de la această regulă femeile de aceeași vârstă, care dezvoltă pe aceeași suprafață de secțiune circa 7-8 kg.f. și tinerii antrenați, la care valoarea pe cm2 depășește valoarea medie (în funcție de gradul de antrenament). În această perioadă de vârstă , forța rămâne în urmă ca valoarea față de calitatea viteză și coordonare, care este aproape ca la adult. Tonusul muscular și capacitatea de rezistență la efortul static cresc.

Din punct de vedere nervos și locomotor există substratul învățării cu ușurință a unor mișcări noi și a corectării până la măiestrie a vechilor deprinderi. O caracteristică a activității sistemului nervos central la această vârstă este aceea că, sub influența emoțiilor, tinerii efectuează un efort muscular care depășește nivelul capacității de lucru a celulelor nervoase, realizând uneori unele performanțe extraordinare prin depășire de sine, acestea însă prezintă în același timp pericolul de supraîncordare și suprasolicitare a organismului, cu repercursiuni defavorabile, care uneori se soldează cu abandonarea activității sportive.

Aparatul cardio-vascular ajunge în stadiul în care există un raport armonios între organele centrale și periferice. Mecanismele de reglare se perfecționează; economia funcțională de efort și de repaus sunt bune, iar adaptarea la efort se face repede. Sistemul autonom este aproape dezvoltat, iar rețeaua coronariană este identică cu cea a adultului. Volumul miocardului este încă mai mic decât la adult.

Aparatul respirator. Capacitatea vitală, frecvența respirațiilor, ventilația pulmonară și schimburile gazoase se perfecționează, structura anatomică este aproape asemănătoare cu cea a adultului. La această vârstă, pe lângă eforturile bazate pe exerciții de viteză se pot include și eforturile de forță si cele de rezistență. Dozarea acestor exerciții va fi individualizată, având ca bază nivelul de dezvoltare morfologic și funcțional și pe capacitatea reală de efort la care a ajuns tânărul prin pregătirea sa fizică anterioară. Datorită eforturilor care solicită mușchii la încordări repetate adolescenții au nevoie de controale medicale diferențiate. Dacă ne luăm după principalele perioade de creștere și particularitățile morfologice aferente, trebuie subliniată existența unei mari variabilități individuale a caracterelor somato-funcționale și psihice la indivizii de aceeași vârstă cronologică. Fiecare individ este unic din punct de vedere genetic și paratipic, ceea ce impune o individualizare marcată a activității sportive.

Capacitatea de efort e diferită la copiii de aceeași vârstă cronologică și se menține și la adult, dar în copilărie diferențele acestea sunt mai ample. Cu privire la ritmul individual de creștere trebuie menționat că în ultimul secol a apărut un important fenomen biologic numit „tendință seculară”, care este caracterizat printr-o creștere accelerată a unor indici de dezvoltare. În zilele noastre mediile înălțimii și greutății copiilor și adolescenților sunt mai amri decât secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai devreme. Chiar dacă procesul de creștere se încheie mai repede, dimensiunile definitve ale adultului sunt mai mari; viața sexuală s-a prelungit nu doar printr-o pubertate mai timpurie, ci și printr-un climacteriu mai tardiv. Din date obținute de pe plan mondial putem trage concluzia că tendința seculară se desfășoară în toate țările dezvoltate economic-social, fără să aibă legătură cu poziția geografică, climă.

Totodată trebuie menționat fenomenul de neotenie respectivv întârzierea maturității psiho-intelectuale și accelerarea maturizării sexuale, constatat în ultimul timp în întreaga lume. După studierea condițiilor și factorilor care determină fenomenele de accelerare și întârziere în dezvoltare și neotenie, putem pune în evidență influența vieții civilizate, îmbunătățirea alimentației, progresele în profilaxia și tratamentul bolilor, dar și beneficiile organizării mai raționale a activitățiilor și a timpului liber al tineretului. Legat de ultimul punct de vedere, au loc discuții despre importanța educației fizice și a sportului asupra creșterii și dezvoltării tinerilor. Conform cercetărilor practicarea metodică a exercițiilor fizice are rezultate atât asupra creșterii normale și dezvoltării armonioase a tinerilor, cât și asupra diminuării efectelor negative ale fenomenului de neotenie. Conform datelor enunțate de Adrian Ionescu principalii parametri somatici și viscerali ai creșterii, putem sublinia: analizând evoluția dimensiunilor corporale de la naștere și până la 18 ani, putem remarca o dispersiune progresivă a valorilor înălțimii și greutății. Diferența valorilor este mai mică pentru talie și mult mai mare pentru greutate, atât la băieți cât și la fete.

Ritmul și viteza creșterii în înălțime și greutate, ca și succesiune perioadelor mai active sau mai lente, nu corespund cu exactitate la cele două sexe. Fetele cresc mai repede în perioada prepubertară și pubertară, când pentru puțin timp depățesc băieții, în înălțime și greutate, după care creșterea se oprește înaintea băieților. La băieți pubertatea are loc mai târziu și mai încet, dar se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp. După vârsta de 15 ani băieții ajung din urmă și chiar depășesc fetele, cu creșteri uneori destul de ridicate. Talia și greutatea băieților continuă să crească până la 25-26 ani. Creșterea tinerilor rezultă din creșterea segmentelor care compun corpul: cap, gât, trunchi, membre superioare și inferioare.

Ritmul inegal al creșterii acestor segmente este cel care determină schimbări continue în proporțiile corpului. În viața intrauterină și în primii ani de după naștere au loc cele mai spectaculoase faze ale evoluției. A doua perioadă de mari schimbări este pubertatea, în timpul căreia se produce maturizarea sexuală. Creșterea craniului se face în mai multe etape: în primul an, creșterea la ambele sexe este uniformă și egală; între 2 și 6 ani crește cu predominanță partea frontală și occipitală; între 6 și 7 ani se alungește baza craniului; până la 10 ani băieții au capul mai mare decât al fetelor; între 11 și 16 ani creșterea este la fel; după 16-18 ani dimensiunile capului băieților depășesc din nou pe cele ale fetelor, în toate sensurile. Trunchiul este segmentul corpului cuprins între gât și membrele inferioare, constituind partea cea mai voluminoasă. În viața intrauterină trunchiul crește foarte mult, reprezentând 32-35% din înălțimea corpului. Până la 13 ani la fete și 15 ani la băieți creșterea este lentă, devenind din ce în ce mai intensă. Trunchiul crește în lungime aproape de 3 ori, de la 18-20 cm cât are la naștere, la 50-55 cm la vârsta adultă. Fetele până la 10-14 ani au trunchiul mai scurt decât băieții, iar după pubertate acesta îl întrece pe cel al băieților.

Între 20 și 25 de ani la femei trunchiul capătă forma definitivă când măsoară circa 50 cm iar la bărbați între 30 și 35 de ani când măsoară în medie 54 cm. Diametrul biacromial măsoară la naștere circa12 cm; se dublează la 6 ani și se triplează abia la maturitate. Diametrul biumeral sau lățimea umerilor este cu câțiva centimetri mai mare decât cel biacromial. La copiii si tinerii bine dezvoltați, lărgimea umerilor reprezintă o pătrime din înălțimea corpului. Umerii fetelor sunt mai înguști decât ai băieților. Trunchiul este împărțit prin diafragm în două mari cavități: toracele și abdomenul.

Creșterea toracelui se urmărește măsurând perimetrul toracic și raportându-l la înălțimea corpului. După analizarea creșterii perimetrului toracic și a înălțimii corpului pe ani și făcând un raport între ele folosind formula lui Erissmann, s-au putut trage o serie de concluzii referitoare la creșterea toracelui de la 0 la 18 ani.

Indicele Erissmann scade până la pubertate după ce a atins maximum egal la ambele sexe (în jurul vârstei de 6-9 luni). El atinge valoarea 0 la fetele de 5 ani și la băieții de 6 ani, când continuă sa scadă, căpătând valori negative: 4,42 la fete de 12 ani și 4,01 la băieții de 14 ani. Aceste valori scăzute sunt semnificative în ceea ce privește capacitatea funcțională a aparatului respirator la aceeași vârstă. După ce a atins limita inferioară, indicele Erissmann începe din nou să crească, trecând la valori pozitive la fetele de 17 ani și la băieții de 18. Perioada dintre 15-17 ani la fete și 16-18 ani la băieți, în care valorile indicelui Erissmann sunt negative, o cunoaștem sub numele de perioada „toracelui îngust” și reprezintă o fază lungă de evoluție deficitară a dimensiunilor toracelui și a funcției respiratorii. Ritmul de creștere a perimetrului toracic în această perioadă este mai lent decât ritmul de creștere în lungimea corpului întreg. Creșterea perimetrului toracic se consideră terminată în jurul vârstei de 20 de ani, când ajunge în medie la 85 cm la bărbați si 80 cm la femei. Uneori se observă o creștere mai mică a toracelui până la 50 de ani, datorită dezvoltării masei musculare sau depunerilor adipoase în țesuturile subcutanate. Abdomenul este etajul inferior al trunchiului și este împățit în abdomen propriu-zis și bazin. Perimetrul abdominal are la naștere în medie 24-25 cm. Acest perimetru crește până la 5 ani, ajungând la băieți la 47-59 cm și la fete 44-57 cm; la 10 ani ajunge la băieți la 50-67 cm și la fete 47-64 cm. La naștere bazinul este foarte mic și pare ridicat spre abdomen; diametrul său anteroposterior este mai mare decât cel transversal. Când copilul începe să meargă, bazinul se lărgește și se înclină înainte și în jos. Diametrul bicretal, este la naștere de circa 10 cm și ajunge la sfârșitul creșterii la 27 cm. Bazinul își dublează diametrele la 6 ani și și-le tripleză la maturitate. Lățimea șoldurilor la nivelul marilor trohantere este la noul născut de 7,5 cm deci mai mică decât lărgimea bazinului. Această dimensiune se mărește destul de repede, dublându-se la 3 ani, triplându-se la 11 ani și ajungând la vârsta adultă de 4 ori mai mare. Începând de la 7 ani, dimensiunile bazinului și diametrul șoldurilor sunt mai mari la fete decât la băieți. Există un raport direct între creșterea trunchiului și a corpului întreg în înălțime și creșterea în lungime a membrelor superioare. La naștere membrele superioare sunt egale în lungime cu trunchiul, pe care îl depășesc la 2 ani cu 114-116% și la 6 ani cu 123-124%. La vârsta adultă raportul dintre lungimea membrele superioare și înălțimea corpului variază după dimensiunile taliei astfel: la 150 cm înălțime, lungimea membrelor superioare este la bărbăți este de 64-71 cm, iar la femei 61-68 cm; la 160 cm, la bărbați de 66-76 cm, iar la femei de 65-75 cm; la 170 cm, la bărbați de 69-83 cm, la femei de 70-79 cm; la 180 cm, la bărbați de 74-85 cm; la 192 cm, la bărbați 84-89 cm. Membrele inferioare cresc și se dezvoltă mai mult decât cele superioare, atât în grosime cât și în lungime. Lungimea membrelor inferioare se dublează până la 3 ani, se triplează la 6 ani, crește de 4 ori la 12 ani si de 5 ori la vârsta adultă. Ele au în medie 88 de cm la bărbat și 82 de cm la femei. Între segmentele corpului se stabilesc raporturi de proporționalitate. O privire generală asupra schimbării proporțiilor corpului arată că la noul născut bustul și trunchiul sunt mai lungi decât membrele inferioare, membrele superioare sunt mai lungi decât cele inferioare. La adult, bustul și trunchiul sunt mai scurt decât membrele; membrele superioare sunt mai scurte decât cele inferioare. La fete proporțiile corpului se stabilesc mai timpuriu decât la băieți. La naștere diferențele dintre cele două sexe nu sunt destul de concludente, dar se accentuează progresiv până la sfârșitul creșterii. În comparație cu bărbatul adult, femeia are un bust mai lung membre inferioare mai scurte, bazin și șolduri mai largi. Atât la fete cât și la băieți înălțimea globală a corpului determină și proporțiile dintre segmente. La cei scunzi vor predomina proporțiile infantile și anume trunchiul lung și membrele scurte, iar la cei înalți, proporțiile juvenile, trunchiul mai scurt și membrele mai lungi. Raportul de proporționalitate dintre membrele superioare și cele inferioare se supune la rândul său influențelor vârstei și diferențelor sexuale.

La asimetriile de așezare și volum ale organelor interne se adaugă cu timpul și unele asimetrii funcționale ale acestora. Astfel membrele superioare sunt legate între ele numai în 18% dintre cazuri. Membrele din dreapta sunt mai lungi în 75%, cele din stânga în 7% din cazuri. Diferențele de lungime variază între 8-10 și 20-22 mm. Membrele superioare din dreapta sunt mai groase și au o forță musculară mai mare decât ceel din stânga, din cauza folosirii predominante a mâinii drepte. În legătura cu asimetriile membrelor se pun în evidență asimetriile toracelui și mai ales ale coloanei vertebrale, ale centurii scapulare, ale bazinului. Creșterea și dezvoltarea somato-viscerală recunoaște de asemenea o dinamică proprie fiecărui aparat și sistem din organismul uman. Creșterea și dezvoltarea mușchilor încep încă din viața intrauterină și se termină după vârsta de 40 de ani. La naștere, musculatura reprezintă 23,3% din întreaga greutate a corpului; la 9 ani ajunge la 27,2%; la 15-16 ani la 32,6%; la 17-18 ani la 44,8%. În funcție de vârstă diferă repartiția masei musculare pe regiuniu si segmente corporale. La nou născut, mușchii trunchiului reprezintă 40% din întreaga musculatură a corpului; la vârsta adultă – numai 25-30%; mușchii membrelor superioare – 27% la nou născut și 28% la adult; mușchii membrelor inferioare – 38% la nou născut și 54% la adult. Modificările de ordin cantitativ ale mușchilor se însoțesc și de modificări în compoziția lor chimică.

În timp ce mușchii nou născutului conțin multă apă și puține substanțe solide, procentul de substanțe proteice și de săruri minerale crește cu vârsta. Greutate cartilajelor și a părților osificate la nou născut reprezintă 15-20% din întreaga greutate a corpului. La naștere sunt osificate doar diafizele unor oase lungi și epifizele oaselor mai mari ale membrelor superioare și inferioare. În prima copilărie, oasele conțin o mare cantitate de apă (până la 69%) și foarte puține săruri minerla ( 13%). La această vârstă, țesutul osos are o structură fibrilară, bogat vascularizată, care asigură osului o creștere și o osificare rapidă. Masa cartilaginoasă, dominantă la această vârstă, dă oaselor o mare suplețe și ferește scheletul de fracturi. În copilăria medie, structura fibrilară a oaselor este înlocuită cu o structură lamelară; procentul de apă scade până la 45%, crescând în schimb sărurile minerale până la 22%.

În primul an de viață plămânii cresc foarte intens, mărindu-și volumul de aproape 4 ori. Ei cresc din ce în ce mai încet până la pubertate, după care creșterea se accelerează din nou, treptat până la maturitate. De la naștere și până la 20 de ani inima crește în greutate de 12 ori. Greutatea inimii raportată la greutatea întregului corp este mai mare la naștere și variază între 0,44% și 0,52%. Creșteri remarcabile în greutate a inimii se constată în primii doi ani de viață și la pubertate. Volumul inimii este de 19 cm3 la naștere, de 50 cm3 la doi ani, de 98,5 cm3 la 5 ani, de 250 cm3 la 13 ani și de 250-300 cm3 la adult.

Segmentele tubului digestiv se adaptează treptat la necesitățile funcționale. Ficatul cântărește la naștere 125-210 grame și reprezintă a 23-a parte din greutatea corpului; la 5 ani cântărește 500-600 grame. La adult ajunge la 1400-1500 grame, reprezentând a 34-a parte din greutatea corpului. Cele mai multe dintre glandele endocrine apar incă din viața intrauterină.

Hipofiza, care își exercită influența multilaterală și conducătoare asupra tuturor proceselor de creștere și dezvoltare, crește încet, dublăndu-și volumul de la naștere pănâ la maturitate. Epifiza de dezvoltă pâna la 7 ani și apoi regresează lent odată cu dezvoltarea glandelor sexuale. Tiorida prezintă în timpul evoluției mari variații individuale. La nou născut glanda are o greutate de 1-5 grame. După naștere scade puțin în primele 4 luni, pentru ca apoi să crească intens până la 5 ani. Scade iar până la 6-7 ani, crește intens la pubertate și apoi lent până la vârsta adultă când crește 18-30 grame. Paratiroidele cresc și se dezvoltă până la pubertate și scad foarte lent până la sfârșitul creșterii. Timusul se mărește lent în timpul copilăriei, ajungând la o greutate de 5-6 grame la 7 ani, crește intens până la 14 ani, ajungând să cântărească 30-35 de grame, dupa care se atrofiază progresiv. Suprarenalele sunt bine dezvoltate la naștere, scad puțin în primele 6 luni și apoi cresc intens în primii 3 ani; până la 8 ani ajung la dimensiunile glandelor adulte. Glandele genitale se dezvoltă diferențiat, pe sexe, incă din luna a 3-a de viață intrauterină. Testiculele coboară din regiunea lombară a abdomenului, se angajează pe canalul inghinal în lunile a 6-a sau a7-a și termină coborârea în luna a 8-a intrauterină. Până la pubertate testiculele cresc foarte puțin, dar după pubertate creșterea lor se accentuează, ajungând în câțiva ani de 10 ori mai mari. Ovarele coboară după naștere din abdomen în bazin, stabilindu-se la locul lor între 1 și 4 ani. Greutatea ovarului este la nastere de 0,5-0,6 grame, ajunge la pubertate la 4-5 grame și la vârsta adultă la 6-8 grame.

Scoarța cerebrală a noului născut este foarte puțin dezvoltată din punct de vedere funcțional. Procesele vitale fiind reglate la această vârstă de către centrii nervoși subcorticali. Funcțiile superioare ale scoartței cerebrale se dezvoltă sub impulsul analizatorilor. Primele reflexe condiționate se formează după luna a doua și a treia pdată cu dezvoltarea limbajului. Desăvârșirea funcțiilor corticale se produce către vârsta de 16-18 ani. Funcțiile neurovegetative se dezvoltă paralel cu cele corticale. Procesele de diferențiere ale celulelor nervoase, de mielinizarea a fibrelor și de înmulțire a ramificațiilor dendritice se desfășoară intens până la 3 ani și se desăvârșesc la 8 ani. Nervii periferici puțini dezvoltați la naștere, cresc în greutate de 3 ori până la 3 ani și de 15 ori la vârsta adultă.

Concluzionând asupra tuturor acestor aspecte, subliniem faptul că o bună cunoaștere a particularităților individuale de vârstă somato-morfologice ale organismului uman constituie o condiție esențială pentru obținerea unui randament sportiv corespunzător, pentru dirijarea științifică a tututor programelor de educație fizică și sport, astfel încât acestea să contribuie pe deplin la dezvoltarea armonioasă a organismului și la păstrarea stării de sănătate a populației.

Capitolul IV

Metodologia cercetării

4.1: Ipoteză

Dacă se pune accent pe consolidarea serviciului prin mijloace specifice la fiecare antrenament atunci jucătorul va avea un serviciu sigur care poate face diferența într-un meci.

4.2: Sarcinile și obiectivele cercetării

Sintetizarea celor mai bune exerciții pentru consolidarea serviciului în tenis. Îmbunătățirea procentajului la serviciu.

4.3 Eșantionul cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe terenurile de tenis ale Clubului Sportiv GEC-BALL, din incinta bazei sportive Voința, aflată pe șoseaua Pipera, nr.38.

Subiecții care au luat parte la cercetare au fost 7 băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 13 – 16 ani.

4.4 Mijloace si metode de cercetare utilizate

O minge pe teren lent (zgură) sare mai puțin și deviază mai mult în lateral dacă, evident, serviciul a avut efect lateral.

Mingea se lansează mai jos și mai sprea partea cu brațul care manevrează racheta, pentru a putea obține efectul pe care îl dorim. Tocmai de aceea în plan metodic exercițiul principal este cel de lansare corectă în așa fel încât și lovirea să se producă cât mai natural în zona respectivă de impact.

Întrucât obiectivul principal îl reprezintă plasarea cât mai riguroasă a mingii în careul de serviciu advers, exercițiul nu se execută la intensitate maximă.

Intensitatea lovirii crește odată cu optimizarea controlului pe lansarea mingii în așa fel încât în final să se poată obține un serviciu puternic în egală masură controlat, cât privește zona de administrare.

Așezarea picioarelor la serviciu este un aspect foarte important. Printr-o bună poziționare a picioarelor jucătorul poate folosi în serviciu și energia reieșită din transferul centrului general de greutate al corpului. Aspectul important este acela ca transferul centrului general de greutate al corpului trebuie să fie făcut pe aceeași direcție cu lansarea mingii, altminteri doar un anumit procent din energia transferului poate fi imprimată mingii.

Mutarea piciorului din spate lângă cel cel din față în timpul serviciului poate fi numită o greșeală. Deși pornesc dintr-o poziție care să faciliteze transferul centrului general de greutate al corpului, după lansarea mingii jucătorul apropie picioarele, ceea ce reduce cantitatea de energie rezultată din transfer. Transferul a fost făcut doar cu scopul de repozișionare, participarrea lui la lovire fiind aproape anulată și făcând ca întreaga energie la impact să fie reultată doar din participarea membrului superior care manevrează racheta și a rachetei însăși.

De aceea modelul corect de obținere a energiei la serviciu sugerează și impune participarea sincronă a celor 2 forțe principale ( picioarele prin transferul centrului general de greutate al corpului și manevrarea propriu-zisă a rachetei până la impact.

Procedeul prin care piciorul din spate este adus lângă cel din față anticipează un serviciu cu râmănere în zona defensivă a jucătorului, serviciul cu avansare în zona ofensivă impunând pășirea spre fileu la ieșirea din serviciu distinctă față de săritura pe verticală și aterizarea în aceeași zonă, specifice serviciului cu rămânere în defensivă.

4.4.1 Metode de cercetare

4.4.1.1 Metoda tabelară și grafică

Exprimarea judicioasă, intuitivă a cifrelor ce exprimă rezultatele activității de cercetare este una dintre condițiile de bază ale folosirii cu succes a metodelor de prelucrare a datelor. Tabelarea se folosește în vederea organizării și centralizării rezultatelor pentru o prelucrare eficientă. Metoda grafică sau prezentarea grafică este rezultatul prelucrării și constă din construirea unor imagini spațiale cu caracter convențional ce prezintă tendințele datelor culese, a fenomenelor studiate în cercetare.

4.4.1.2 Metoda analizei și generalizării teoretice a datelor literaturii de specialitate.

Analiza datelor literaturii s-a folosit în scopul cunoașterii opiniilor specialiștilor atât din România cât și din alte țări, privind problema pregătirii tehnice în tenisul de câmp, caracteristicile biomecanice ale mișcărilor, metodele de analiză a imaginii video existente cât și achiziționarea unui program software adecvat. Documentarea s-a realizat prin consultarea resurselor bibliotecilor Centrului de Cercetări pentru Problemele Sportului București , cât și prin utilizarea internetului și studierea „on-line” a revistelor de specialitate și a lucrărilor cuprinse în volumele Congreselor internaționale de biomecanică în sport.

4.4.1.3. Metode de analiză biomecanică

„Analiza biomecanică este un studiu complex asupra factorilor somato-viscerali și de mediu care intervin în realizarea acțiunilor motrice. Se studiază interelațiile dintre acești factori, modul lor de participare și efectele pe care aceștia le produc asupra organismului privit ca un tot unitar”.(M.Ifrim, 1986, B. Prilutki, 1999, I. Stupineanu,1998). Tehnica modelării biomecanice este o metodă modernă de cercetare și investigare a organismului uman privit ca o suprapunere de sisteme, aparate, organe, funcții etc., care sunt bine delimitate fizic și funcțional, fiind interconectate complex, după legi bine determinate.În acest mod s-au diferențiat în aparatul locomotor sistemul osteo-articular, sistemul muscular, sistemul nervos etc. La rândul său,fiecare sistem sau subsistem este analizat din punct de vedere anatomic și fiziologic, în condiții normale sau patologice, unghiulare, forțe, momente, energii etc., fiind necesare sub două aspecte:

– cu ajutorul lor putem clasifica mișcarea corpului ca una sau o combinație a mișcărilor mecanice simple și cunoaștem, în plus, condițiile inițiale ale acesteia, necesare în integrarea ecuațiilor diferențiale ce se va stabili ulterior;

– odată integrate aceste ecuații (analitic, când este posibil, sau numeric, în cele mai multe cazuri), valorile obținute pot fi comparate astfel cu cele reale, verificându-se prin aceasta modelul biomecanic construit, în ansamblul său.

În ceea ce privește modelarea aparatului locomotor, distingem două mari etape, realizarea fiecăreia necesitând o abordare specifică și astfel tehnici de analiză și modelare proprii:

a. modelarea propriu-zisă a aparatului locomotor (a sistemului biomecanic): În cadrul acestei etape este necesar ca, pe baza unor măsurători experimentale directe, să se determine proprietățile mecanice ale fiecărei componente independente ale aparatului locomotor, precum și interacțiunile mecanice dintre acestea. Se construiește astfel modelul biomecanic al aparatului locomotor, ca o structură spațială deformabilă, având o complexitate apreciabilă în ceea ce privește geometria, proprietățile elastice și plastice ori sarcinile.

b. modelarea repausului sau mișcării organismului uman (a fenomenului biomecanic): Odată realizat modelul necesar al aparatului locomotor, în cadrul acestei etape se urmărește determinarea caracteristicilor acestuia în mișcarea (sau repausul) considerată: coordonate carteziene sau unghiulare, viteze, accelerații, viteze .Scopul analizei este stabilirea acțiunilor celor mai eficiente și momentelor de acțiune a mișcărilor astfel încât să se poată obține un randament sportiv maxim.

4.4.1.4. Metoda video-cantitativă de analiză a tehnicii de executie, de măsurare și înregistrare a datelor privind caracteristicile cinematice și dinamice ale mișcării

În cadrul primei etape a studiului biomecanic propus, s-a urmărit achiziția de date experimentale și culegerea lor prin filmare video,urmată de analiza imaginii video pe calculator. În acest fel observația devine obiectivă, iar imaginea devine mărturie, dovadă a unui anumit nivel tehnic atins la un moment dat, repetabilă și purtătoare de informație biomecanică în stare latentă (care poate fi folosită oricând și pentru alte tipuri de prelucrări). Analiza se face cu ajutorul calculatorului, prin intermediul unui soft specializat, ce presupune extragerea din imagine a informațiilor cinematice și dinamice (viteze, unghiuri, traiectorii, poziții unghiulare, forțe, accelerații), caracterizând prin mărimi cantitative fiecare execuție în parte.

Filmarea – S-au înregistrat imagini cu o cameră de filmat clasică. Câmpul vizual (aproximativ 25 m²) s-a selectat printr-un zoom corespunzător care facilitează cuprinderea întregii lovituri, fără panoramare.
Captura – Reprezintă operația prin care cu ajutorul unei interfețe (placă de captură) și software special (Adobe Premierre) s-a trecut semnalul video, analogic, în sistem digital, recunoscut de computer (format .avi), putând fi rulat ca clip video cu Media Player-ul existent în sistemul de operare Windows (în orice calculator care are instalat acest sistem).

Procesarea – Reprezintă operația de prelucrare informațiilor digitizate; ea presupune totalitatea transformărilor de formă și conținut necesare:.

– Generare

– Selectare

– codificare

– conversie pe suport CD

– copiere

– multiplicare

– verificare

Prelucrarea – În scopul obținerii rezultatelor urmărite s-a făcut sortarea, clasificarea, compararea și analiza datelor pe baza îndeplinirii unor cerințe, sintetizarea și stabilirea unor caracteristici esențiale generale și calcul.

Furnizare datelor – S-a stabilit clar forma dorită de utilizator ca rezultat.

Păstrarea datelor – S-au alcătuit colecții (arhive) alcătuite după reguli bine definite, pentru prelucrare ulterioară sau reprelucrare în scopul verificării. Asupra unei colecții de date se pot produce validări ale datelor, regăsirea datelor cu ușurință, prin grupări, denumiri, codificări, dar și modificări și distrugeri în vederea păstrării esențialului.

Comunicarea – A constituit procesul continuu de transmitere a datelor de la o etapă la alta și a rezultatelor prelucrării în formă sintetică intuitivă.

4.5. Mijloace folosite în cercetare

4.5.1 Studiu matematic privind înălțimea minimă de la care poate fi abordată „traiectoria maximei agresivități” la serviciu

Pentru a putea urma „traiectoria maximei agresivități” centrul de greutate al mingii trebuie să treacă la nivelul fileului la o înălțime de 95 cm: 91,4 cm (înălțimea fileului) + 3,6 cm (jumătate din diametrul mingii) + extensia materialului exterior din care este făcut învelișul mingii.

Înățimea la care trebuie lovită mingea la serviciu pentru a obține un serviciu direct spre careul advers reiese din formula:

→ →x = 2,716 m

Intervalul X-X’ este zona de lansare: cu cât este mai apropiată de X se poate incărca cu mai mult efect, X’ fiind limita de eliberare a mingii într-un serviciu lovind mingea în centrul de greutate.

Lansarea mingii la serviciu, ne interesează în mod deosebit, pentru că valoarea pragului de diferențiere al analizatorului kinetico-vestibular va da dimensiunea erorilor „acceptate” la lansare, și de aici, pe suportul unei “loviri” corect construite și constante la serviciu, dimensiunea erorilor la administrare.

Pentru obiecte aflate între 60-300 gr ca și greutate sensibilitatea pragului kinestezico-vestibular poate acționa în interiorul a 20% din greutatea obiectului și de aceea transferat la nivelul diametrului mingii trebuie să acceptăm că, la lansare, în limitele potențialului psiho-fiziologic eroarea acceptată este de 1-2 cm. Cu alte cuvinte, punctul mort devine o sferă cu diametrul de aproximativ 8-9 cm, în mod surprinzător, dar plăcut, aproximativ egală cu diametrul centrului activ al planului corzilor.

Din calcule rezultă că viteza minimă necesară pentru a obține o traiectorie rectilinie la serviciu este de 156 km/h, comparabilă de altfel cu cele mai înalte viteze ale loviturilor de bază (forehand si backhand).

4.5.2 Aparate folosite în cercetare

-Simulatorul de serviciu : – acest instrument continuă sarcinile mecanismului cu mingea suspendată înlocuind mingea cu un ghemotoc de material textil pe care îl atârnăm în vârful unei tije reglabile atât în înalțime, cât și în poziționarea față de poziția de start la serviciu, în așa fel încât vârful liber al ghemotocului să se afle la înălțimea “punctului mort” (momentul din timpul lansării mingii când aceasta atinge punctul maxim al ascensiuni sale și pare că plutește pentru câteva fracțiuni de secundă înainte de a începe căderea liberă) din traiectoria de lansare a mingii la serviciu.

– descoperirea “punctului mort” din traiectoria de lansare se poate obține, fie prin măsurătoarea directă (fiind identic cu cel mai avansat și înalt punct pe care jucătorul îl poate atinge cu mâna și racheta întinse deasupracapului înainte de a se dezechilibra și a păși cu piciorul de atac), fie din tabelul de transformare pornind de la înălțimea și anvergura copilului la care se adaugă lungimea rachetei.

– un studiu pe un eșantion de 26 de copii cu vârste cuprinse între 7-13 ani, arată că, înălțimea “punctului mort” folosind o rachetă de dimensiuni normale, este dată de înălțimea copilului plus 80-90 cm, iar adâncimea lansării înspre fileu a “punctului mort” este între 30-40 cm.

-Aparatul pentru măsurarea înălțimii real-active a jucătorului:

– este construit dintr-o tijă metalică cu diametrul de 5 cm și cu găuri din 10 în 10 cm, marcată din jumătate în jumătate de metru și fixată pe un cadru de susținere cât mai ferm, pe care poate culisa o structură formată din suprapunerea a 30 de piese din lemn cu grosimea de 1 cm, lățimea de 2 cm și lungimea variabilă cu creșteri constante de la o piesă la alta (cea mai scurtă 20 cm, cea mai lungă 50 cm) și manevrate pentru a fi aduse în plan de 2 aripioare lungi de 40 cm fiecare montate pe același suport cu piesele.

– avantajul construirii unei astfel de instalații în club îl reprezintă posibilitatea de a determina riguros înălțimea jucătorului în toate variantele:

– înălțime statică cu racheta în mână, lovind pachetul de piese: prima piesă rămasă nemișcată stabilește înălțimea;

– înălțimea cu detentă de pe loc;

– inălțimea cu detentă din săritură.

4.5.3 Grupă de exerciții pentru consolidarea serviciului:

a) Lansare liberă la punct fix, în care punctul fix este calculat conform studiului care a evidențiat înălțimea maximă la care poate ajunge jucătorul cu centrul corzilor în zona optimă de impact.

Pentru asta e nevoie de determinarea înălțimee real-active a jucătorului și amplasarea mecanismului astfel incât zona de impact reprezentat de ghemotocul de fibre textile, care va fi lovit cu racheta și spre care se va îndrepta mingea lansată cu mâna liberă, să corespundă înâlțimii real-active măsurate și amplasamentului cerut de analiza schemei grafice a serviciului cunoscută de la studiul matematic.

Exercițiul de desfășoară pe o perioadă de câteva luni până când numărul lansărilor corecte este mai mare de 90% din totalul lansărilor.

b) Mâna liberă simulează lansarea și se efectuează lovirea cu lanț cinematic redus asupra ghemotocului de material textil amplasat în zona de impact calculată corespunzător jucătorului.

Și de această dată repetarea se efectuează atât cât este necesar de mult pentru a obține controlul pe manevrarea rachetei de la poziția de start în lovire până la impact cât și perioada mpactului propriu-zis.

c) Lansare simultană și lovire cu lanț cinematic complet verificând de fiecare dată coordonarea optimă a segmentelor în ordinea intrării lor propriu-zise în mecanismul de lovire la serviciu.

d) Brațul liber efectuează lansarea, brațul care manevrează racheta asociat cu deplasarea centrului general de greutate al corpului efectuează lovirea cu lanț cinematic complet, după care se produce ieșirea din serviciu într-una din din cele două variante: – cu aterizare în apropierea zonei de unde s-a lovit atunci când s-a ermaărit efectuarea unui serviciu cu rămânere în zonă defensivă

– cu pășire spre fileu în vederea finalizării din zona ofensivă dacă prin serviciu s-a urmărit un astfel de obiectiv.

e) Lansarea cu ochii închiși:- cel mai eficient mod de a verifica rigoarea și exactitatea lansării îl reprezintă efectuarea serviciului cu lanț cinematic complet cu ochii închiși.

– după ce jucătorul a ajuns la un nivel superior cu serviciul, mai ales cu sincronizarea brațelor, el se așează în poziția de start, închide ochii și încearcă să lovească mingea cu ochii inchiși.

– pe lângă situația în care ratează contactul cu mingea, mai există două variante pozitive:- prima, lovește mingea, dar greșește serviciul plasându-l în fileu sau în afara careului de serviciu.

– a doua, lovește mingea și nimerește careul de serviciu.

f) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un pătrat cu latura de 2m situat pe cros.

g) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un pătrat cu latura de 2 m situat în T.

h) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un pătrat cu latura de 1 m situat pe cros.

i) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un dreptunghi cu lungimea de 2 m și lățimea de 1 m.

j) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un pătrat cu latura de 2 m situat pe cros, dar mai în interiorul careului de serviciu spre fileu. Jucătorul se va așeza pentru acest serviciu la 1 m de centrul terenului spre linia de simplu, pentru a putea imprima mingii un efect mai pronunțat.

k) serviciu într-o zonă delimitată de către antrenor. Zona este reprezentată de un pătrat cu latura de 1 m situat pe cros, dar mai în interiorul careului de serviciu spre fileu. Jucătorul se va așeza pentru acest serviciu la 1 m de centrul terenului spre linia de simplu, pentru a putea imprima mingii un efect mai pronunțat.

TESTARE INIȚIALĂ

Aplicarea exercițiilor în vederea stabilirii nivelului la care se află sportivii.

TESTARE FINALĂ

Aplicarea exercițiilor în vederea determinării progresului înregistrat de către sportivilor.

4.6 Interpretarea și prelucrarea datelor

Tabelul nr. 1 Rezultatele probelor de control

Graficul rezultatelor exercițiilor

REPREZENTAREA GRAFICĂ A EXERCIȚIILOR

4.6.1 Interpretarea rezultatelor

1. exercițiul f): rezultatele indică un procentaj mediu de 49% la testarea inițială și de 72 % la testarea finală. G.D. a înregistrat o creștere cu 26% , în timp ce C.F. și M.S. au înregistra o creștere cu 22%.

2. exercițiul g): rezultatele indică un procentaj mediu de 47% la testarea inițială și de 70 % la testarea finală. V.N. a înregistrat o creștere cu 26% , în timp ce G.I. a înregistrat o creștere cu 23%.

3. exercițiul h): rezultatele indică un procentaj mediu de 38% la testarea inițială și de 67 % la testarea finală. S-a înregistrat o creștere constantă la toți jucătorii de 29%.

4. exercițiul i): rezultatele indică un procentaj mediu de 39% la testarea inițială și de 68 % la testarea finală. C.F. a înregistrat o creștere de 33% , în timp ce G.I. a înregistrat o creștere de 26%.

5. exercițiul j): rezultatele indică un procentaj mediu de 45% la testarea inițială și de 71 % la testarea finală. G.D. a înregistrat o creștere cu 32% , în timp ce S.A. a înregistrat o creștere cu 21%.

6. exercițiul k): rezultatele indică un procentaj mediu de 34% la testarea inițială și de 65 % la testarea finală. C.F. a înregistrat o creștere cu 35% , în timp ce G.D. au înregistra o creștere cu 26%.

Capitolul V

Concluzii și propuneri

Exercițiile propuse în interiorul acestei metode experimentale nu sunt obligatoriu a fi efectuate în această ordine, disfuncțiile concrete exprimate de un jucător în efectuarea serviciului pot conduce la opțiuni distincte în realizarea exercițiilor care nu pot aparține decât ansamblului antrenor-jucător.

Testarea nivelului de start a sportivilor incluși în acest experiment a avut un caracter constatativ, orientativ, pentru a avea o mai bună vizualizare asupra nivelului de pregătire a sportivilor din acel moment.

La baza pregătirii sportivilor trebuie sa stea învățarea, care se concretizează prin eșalonarea metodică a unor sarcini de instruire care să vizeze:

● Învățarea sau perfecționarea separată a fazelor serviciului

● Asamblarea treptată a acestor faze

Prin conținutul lor, aceste sarcini trebuie să asigure însușirea corectă a structurii de bază a saltului. În eșalonarea lor trebuie să se țină seama de gradul de accesibilitate a structurii fiecărei faze, și cerințele de execuție impuse de interdependența dintre fazele elementului.

Obiectivul final al acestei structuri de exerciții este acela de a optimiza atât lansarea mingii (într-o zonă cât mai riguroasă în jurul “punctului mort”), cât și lovirea propriu-zisă, conștienți fiind de faptul că numai organizarea lor simultană în ordinea cea mai naturală a angajării segmentelor reprezintă cheia unui serviciu riguros, exact și…fără dureri.

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu A., Moise D. (2008) – Metodologia instruirii în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj Napoca

2. Baciu A., (2008) – Antrenamentul în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

3.Crespo M., Miley D. (1998) – ITF Manualul antrenorilor avansați, Federația Internațională de Tenis

4. Cristea E., Năstase I. (1979) – Tenis, Editura Sport-Turism, București

5. Cristea E. (1972) – Tenis, Editura Stadion, București

6. Epuran M. (1986) – Psihologia educației fizice, București

7. F.R.T. (1986) – Modelul de joc și metodica unitară de pregătire, București

8. Georgescu Șt. (1967) – Tenis, tehnică, tactică, metodică, Editura C.N.E.F.S.

9. Golu M., Dicu A. (1972) – Introducere în psihologie, Editura științifică

10. Moise Gh., Lăzărescu Al. (1986) – Tenis – curs, Institutul de Educație fizică și sport, București

11. Schonborn Richard (2008) – Tenisul – metodologia instruirii, Editura Casa, Oradea

12. Segărceanu A., (1998) – Tehnică, tactică, metodică, Editura Quasar, București

13. Teodorescu Leon (1973) – Regulamentul jocului de tenis, Editura Stadion, București

14. Teușdea Claudiu (2004) – Tenis – Noțiuni de bază, Editura Fundației România de Mâine, București

15. Voia Radu (1979) – Tenis – mica eciclopedie, editura Sport-Turism, București

16. Wilimcyik, K. (1991) – Antrenamentul Tehnicii, Editura Hoffmann

17. www.tenis.info.ro

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu A., Moise D. (2008) – Metodologia instruirii în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj Napoca

2. Baciu A., (2008) – Antrenamentul în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

3.Crespo M., Miley D. (1998) – ITF Manualul antrenorilor avansați, Federația Internațională de Tenis

4. Cristea E., Năstase I. (1979) – Tenis, Editura Sport-Turism, București

5. Cristea E. (1972) – Tenis, Editura Stadion, București

6. Epuran M. (1986) – Psihologia educației fizice, București

7. F.R.T. (1986) – Modelul de joc și metodica unitară de pregătire, București

8. Georgescu Șt. (1967) – Tenis, tehnică, tactică, metodică, Editura C.N.E.F.S.

9. Golu M., Dicu A. (1972) – Introducere în psihologie, Editura științifică

10. Moise Gh., Lăzărescu Al. (1986) – Tenis – curs, Institutul de Educație fizică și sport, București

11. Schonborn Richard (2008) – Tenisul – metodologia instruirii, Editura Casa, Oradea

12. Segărceanu A., (1998) – Tehnică, tactică, metodică, Editura Quasar, București

13. Teodorescu Leon (1973) – Regulamentul jocului de tenis, Editura Stadion, București

14. Teușdea Claudiu (2004) – Tenis – Noțiuni de bază, Editura Fundației România de Mâine, București

15. Voia Radu (1979) – Tenis – mica eciclopedie, editura Sport-Turism, București

16. Wilimcyik, K. (1991) – Antrenamentul Tehnicii, Editura Hoffmann

17. www.tenis.info.ro