Aspecte Tehnice Privind Realizarea Scheletului Metalic al Protezei Parțiale Scheletate

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

SPECIALIZAREA TEHNICĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Aspecte tehnice privind realizarea scheletului metalic al protezei parțiale scheletate

Conducător științific:

Asist. Univ. Dr. Borș Andreea

Absolvent:

Papp Robert

2014

CUPRINS

INTRODUCERE

Protezele parțiale mobilizabile ocupă un loc aparte în cadrul protezelor dentare mobile. Pheonix R. D. destinge în cazul protezelor mobile protezele parțiale ca un mijloc de restaurare a edentaților parțiale și protezele totale drept soluții terapeutice pentru edentațile totale.

Proteza dentară parțială este un aparat de protezare mobilizabil, destinat persoanelor care au pierdut o parte din dinții naturali, însă dinții rămași au un număr suficient și o poziționare favorabilă pentru a fi păstrați și a acomoda o lucrare protetică. Proteza parțială scheletată este caracterizată de suportul sau scheletul metalic foarte dur din aliaj crom – cobalt, atașat de dinții naturali marginali edentației și pe care sunt dispuși materialul acrilic asemănător cu țesutul gingival și dinții artificiali.

Proteza parțială scheletată vă oferă în același timp o protezare morfofuncțională stabilă și posibilitatea de a îndepărta și igieniza corespunzător proteza.

Această lucrare încearcă să prezinte cât mai pe larg realizarea scheletului metalic, elementul principal al protezei scheletate, care în ultimele decenii ale secolului nostru s-a impus ca o formă de tratament de înaltă ținută științifică.

Aplicarea principiilor tehnicii moderne de către tehnicianul dentar de-a lungul acestor procese tehnologice, va avea drept rezultat obținerea unor piese protetice cu o valoare funcțională deosebită, cu maximum de stabilitate și confort, agregată ca aspect, rezistentă la forțele masticatorii, igienică, oferind protecție țesuturilor cu care vine în contact.

Aceste avantaje au dus la indicarea protezei parțiale scheletate ce va înlocui treptat proteza parțială acrilică dovedindu-și superioritatea calitativă.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND TEHNICA DE REALIZARE A PROTEZEI SCHELETATE

1.1. ISTORIC

Preocuparea de înlocuire a dinților este foarte veche. Însă din antichitate, cu câteva mii de ani, înainte erei noastre s-au făcut încercări în acest sens, folosind diferite materiale și metode pentru confecționarea și fixarea protezelor.

Pentru înlocuirea dinților la început se foloseau metode foarte primitive, atât ceea ce privește materialul de confecționare, cât și mijloacele de fixare în cavitatea bucală. Se foloseau diferite materiale pentru confecționarea dinților artificiali(lemn, fildeș, dinți umani de la cadavre).

De asemenea pentru fixarea dinților artificiali, s-a folosit la început ligaturarea lor de dinți artificiali cu ajutorul firelor de cal, firelor de mătase, a firelor de plante sau cu sârmă de argint și aur [1].

1.2. CARACTERISTICI

Proteza scheletată, este reprezentată de un corp fizic variat dimensionat și format, realizat să restaureze morfofiziologic aparatul dento-maxilar. Proteza parțială a cunoscut o evoluție istorică strâns legată de evoluția materialelor și de progresele tehnicii de executare a protezelor[2].

Proteza parțială scheletată prezintă următoarele caracteristice clinico-tehnico-terapeutice.

Restaurează morfologic integritatea arcadei dentare,

Restaurează din punct de vedere estetic arcada dentară,

Restaurează ocluzia funcțională,

Restaurează funcția masticatorie,

Creează condiții favorabile desfășurării funcției fonetice,

Are rol profilactic și participă la menținerea stării de troficitate a țesuturilor,

Volumul redus creează o stare de confort la nivelul cavitații bucale,

Sprijinul este, de cele mai multe ori, pe țesuturile muco-osoase și pe cele dento-paradontale. Sprijinul numai pe țesutul muco-osos sau numai pe cele dento-paradontale sunt foarte rar întâlnite,

Elementele de menținere , sprijin și stabilizare sunt complexe , croșete foarte variate și sisteme speciale,

Realizate in cea mai mare parte din aliaje metalice, sunt lipsite de pericolul fracturării,

Datorita prezenței aliajului metalic, sunt în general menținute intr-o stare igienică foarte bună,

Conceperea este efectuată după un plan și in urma tratamentului preprotetic,

Sunt confecționate numai din aliaje speciale, foarte dure ce se prelucrează foarte greu,

Confecționarea în laborator este posibilă dacă există aparatura specifică.

Se compune din următoarele elemente, care în ordinea execuției sunt:

baza protezei;

elementele de stabilizare ale protezei parțiale scheletate;

arcadele dentare artificiale.

Toate componentele protezei trebuie să formeze un tot structural și funcțional [2].

1.3 PĂRȚILE COMPONENTE ALE PROTEZEI

Adevărata proteză, cea care reface integritatea arcadei edentate, este reprezentată de dinții artificiali, iar baza protezei si elementele de stabilizare contribuie la îndeplinirea funcțiilor acesteia[3].

1.3.1. Baza protezei parțiale mobilizabile scheletate

Această parte a protezei este confecționată din metal și din punct de vedere didactic di tehnic se poate împărți în două componente: șeile, elementele de legătura dintre șei.

1.3.1.1. Șeile

Șeile reprezintă porțiunea bazei protezei parțiale scheletate ce acoperă crestele edentate și pe care se vor fixa dinții artificiali.

Șeile sunt mărginite la ambele capete de dinții restanți, situație în care proteza prezintă un sprijin dentar iar suprafața mucozală a șeii poate să fie metalică. În acest caz suprafața șeii se poate reduce, extinderea ei până la nivelul fundurilor de sac nu este obligatorie.

Numărul șeilor este egal cu numărul breșelor edentate, putând fi după topografie: frontale, laterale și terminale [3].

1.3.1.2. Elementele de legătură dintre șei

Elementele de legătură dintre șei se realizează din metal odată cu confecționarea șeilor. Au rolul de a obține în final un tot unitar, rigid, rezistent și nedeformabil – alcătuind împreună scheletul metalic sau structura de rezistență a protezei parțiale mobilizabile scheletate.

Denumite și conectori principali, elementele de legătură dintre șei vor avea următoarele caracteristici: rigiditatea, confortul pacientului, profilaxia[3].

1.3.2. Elementele de menținere și stabilizare ale protezelor parțiale mobilizabile scheletate

Protezele parțiale mobilizabile scheletate beneficiază de mijloace de stabilizare mai simple, executate prin tehnici obișnuite, denumite croșete dentare, dar și de mijloace de stabilizare mai complicate, adevărate aparate de precizie, denumite mecanisme speciale, care se utilizează mai rar decât croșetele [4].

1.3.2.1. Croșetele dentare

Croșetele dentare sunt foarte numeroase și variate ca formă, având rolul de a acționa în frânarea înfundării, desprinderii, deplasării orizontale, basculării și pendulării protezelor scheletate, stabilizându-le pe câmpul protetic.

După tehnica de realizare croșetele pot fi clasificate în croșete din: sârmă, turnate, mixte, fabricate[4].

1.3.2.2. Mecanisme speciale de menținere, sprijin și stabilizare

Mecanismele de stabilizare sunt sisteme speciale ce fac legătura între dinții restanți ai câmpului protetic și proteza scheletată, având rolul de a stabiliza proteza și de a permite transmiterea forțelor de masticație de la dinții artificiali la dinții restanți.

Toate mecanismele speciale au următoarele caracteristici : sunt mici, sunt eficiente, sunt fizionomice, sunt greu de confecționat, sunt scumpe, cele mai multe sunt formate din două componente, majoritatea acționează prin fricțiune, când se deteriorează se recondiționează foarte greu sau nu pot fi recondiționate [5].

1.3.3.Arcadele dentare artificiale

Dinții artificiali sunt înlocuitorii dinților naturali pierduți si a căror pierdere a dat naștere stării de edentație, necesitând protezarea prin proteză parțială.

După materialul din care sunt confecționați dinții artificiali pot fi din: ceramică, porțelan sau acrilat, fie fabricați fie confecționați în laboratorul de tehnică dentară[5].

Dinții artificiali se aleg din garniturile existente sau se confecționează, în funcție de indicațiile primite în fișa de laborator. Tehnicianul dentar se poate afla, în general în două situații:

când există dinți frontali, aceștia reprezintă modelul precis de formă și volum pentru alegerea sau confecționarea dinților artificiali;

în edentațiile extinse sau subtotale, pentru alegerea sau confecționarea dinților artificiali, reperele trasate pe șabloane: linia mediană, liniile caninilor, linia surâsului, nivelul și direcția planului de ocluzie și curbura bordurii superioare oferă indicațiile necesare pentru alegerea și montarea dinților [6].

CAPITOLUL II

SCHELETUL METALIC. TEHNICI DE REALIZARE

Protezele scheletate se pot confecționa:

din elemente metalice fabricate. Tehnica este mai simplă. Scheletul este mai puțin precis.

Prin turnarea scheletului. Tehnica necesită mai multe faze, este mai complicată. Scheletul este mai precis, mai bine adaptat pe câmpul protetic [7].

2.1. METODA DE CONFECȚIONARE DIN ELEMENTE METALICE

În urmă cu patru decenii, au fost înlocuite în unele edentații, de proteze scheletate metalice realizate din elemente fabricate [4].

Pentru obținerea acestor proteze scheletate sunt necesare următoarele materiale și instrumente :

modelul de lucru din ghips dus pe care s-a desenat planul protezei;

elementele fabricate metalice, pentru conectorii principali și croșete;

rășină acrilică;

dinții artificiali;

clești cu profile diferite, puternici, pentru realizarea modelării;

sursa de căldură pentru lipit componentele metalice[1].

2.2. METODA DE CONFECȚIONARE PRIN TURNARE

Tehnici de confecționare a protezei scheletate turnate au evoluat în decursul anilor, datorită dezvoltării biomecanicii și a metalurgiei. Alături de aceste progrese, științele biologice au reușit să obțină noi cunoștințe despre histofiziologia structurilor câmpului protetic, condiție esențială pentru aprofundarea interrelației care se creează întru acesta și proteza dentară [7].

2.2.1. Metoda tradițională

Proteza scheletată, obținută după acest procedeu tehnologic, nu prezintă o adaptare foarte precisă pe câmpul protetic [4].

Tehnica de lucru pentru confecționarea componentei metalice se desfășoară în următoarele faze :

schița pe modelul de lucru a viitoarei proteze scheletate formată din șei, conectori principali, conectori secundari și croșete. Schița este necesară pentru modelarea machetei în limitele ei ;

izolarea suprafeței modelului de lucru cu ulei de vaselină sau cu lacuri speciale ;

modelarea machetei viitoarei componente metalice din ceară, sau din mase plastice, strict în limitele desenului.

Macheta din ceară se poate obține după unul din cele 4 procedee :

ceara picurată, depusă progresiv completează tot desenul, iar modelajul este obținut prin răzuire ;

ceara aplicată pe suprafața modelului sub formă de placă din care se decupează după forma desenului ce este vizibil, datorită transparenței cerii ;

ceara aplicată sub formă de plăcuțe, benzi decupate dintr-o placă și modelată ;

ceara aplicată sub formă de elemente preformate in segmente asemănătoare elementelor componente ale protezei, ce sunt solidarizate prin lipire[3].

2.2.2. Metoda modernă

Tehnica modernă a eliminat multe dintre sursele de imprecizie ale tehnicii empirice, deoarece planul protezei scheletate este conceput numai după analiza modelului la paralelograf, iar macheta este modelată pe modelul duplicat din masă de ambalat [2].

Caracteristicile clinico-tehnico-terapeutice ale protezelor scheletate obținute după tehnica modernă sunt :

Precizia remarcată prin adaptarea la structurile câmpului protetic ;

Sprijinul îmbunătățit este mai mult pe dinții restanți decât muco-osos, ceea ce permite transmiterea mai fiziologică a presiunilor ocluzale ;

Confortul evident, prin eliberarea zonelor funcționale ale câmpului protetic având dimensiuni reduse ;

Igienic sunt întreținute mai bine, datorită prelucrării fizio-chimice în laborator ;

Rezistența mecanică îmbunătățită datorită calităților aliajelor și a tehnicilor de prelucrare ;

Asigură profilaxia elementelor morfo-funcționale ale aparatului dento-maxilar, fiind concepută și execută în mod științific[6].

CAPITOLUL III

PARTEA SPECIALĂ

INTRODUCERE

În această partea a lucrării sunt prezentate fazele tehnice executate în laboratorul de tehnică dentară, în scopul obținerii unui schelet metalic mandibular, pe o situație clinică. Modelul prezintă o edentație de clasa 1-a, modificare după Kennedy.

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1.AMPRENTA PRELIMINARĂ ȘI AMPRENTA DOCUMENTARĂ

Prima etapă în realizarea propriu-zisă a protezelor mobilizabile este reprezentată de amprentarea preliminară, ce are drept rezultat concret realizarea modelului preliminar.

Amprenta preliminară este operația clinică prin care sunt redate cu fidelitate suprafețele de sprijin ale câmpului protetic precum și prin care se transmit către laborator unele informații cu privire la zona de succiune, fiind deci o copie negativă a câmpului protetic.

Amprenta documentară servește la confecționarea modelului documentar ce va fi păstrat până la terminarea tratamentului și uneori mai mult. Modelul documentar (Fig.1) poate fi confecționat din ghips dur sau alb, în acest caz a fost folosit ghipsul dur.

Fig.1 Modelul documentar

2.2.PREZENTAREA CAZULUI

Pacientul suferă de o edentație bilaterală plasată posterior de dinții restanți , edentație pe care după clasificarea lui Kennedy elaborată în 1923 și care este cea mai utilizată, o putem încadra în clasa I Kennedy.

Folosind sistemul Federației Dentare Internaționale de adnotare vom nota intr-o schemă doar dinții pe care îi posedă pacientul(Tabel).

Tabelul prezentarii cazului

2.3. LINGURA INDIVIDUALĂ

Lingura individuală este suportul rigid în care se aplică materialul pentru amprentarea funcțională a câmpului protetic. Este realizată pe modelul preliminar, în limitele câmpului protetic, delimitat în prealabil prin trasare cu creionul.

Lingura de amprentă indiviuală(Fig.3) este prefabricată, și este un material fotopolimerizabil.După aplicarea materialului pe model, pentru a se întări, acesta a fost introdus în cuptorul generator de ultraviolete timp de 2 min.

Fig.3 Lingura de amprentă individuală

2.4.AMPRENTA FUNCȚIONALĂ

Scopul amprentei funcționale este acela de a înregistra cu precizie configurația viitoarei zone de sprijin și a celei de menținere, în vederea obținerii modelului de lucru.

Amprentarea funcțională presupune întotdeauna existența și utilizarea lingurii individuale. Lingura individuală este probată pe câmpul protetic, marginile acesteia fiind necesar a fi adaptate la zona de mucoasă neutră.

2.5.MODELUL DE LUCRU

Modelul de lucru (Fig.4) denumit și model definitiv, este copia pozitivă a câmpului protetic edentat parțial, obținut în urma amprentării funcționale și confecționat din ghips dur.

Fig.4 Modelul de lucru

Tehnica de realizare cuprinde următorii timpi:

spălarea și tratarea amprentei;

prepararea pastei de ghips, de preferință la vacuum- malaxor, pentru eliminarea bulelor de aer și sporirea durității ghipsului;

turnarea pastei în amprentă, porționat și în cantități mici, începând cu zona cea mai înaltă și prin vibrare, realizând o curgere a ghipsului în amprentă, fapt ce va elimina apariția de defecte datorate bulelor de aer;

confecționarea soclului modelului, de o înălțime de 2 cm, direct pe masa de lucru peste ea, așezându- se prin răsturnare amprenta cu ghipsul care a făcut priză;

fasonarea soclului, se va realiza după priză cu ajutorul aparatului de soclat, suprafața bazală a soclului fiind paralelă cu suprafața câmpului protetic.

2.6. PREGĂTIRE MODELUL DE LUCRU PENTRU DUPLICARE

Modelul de lucru sau definitiv este confecționat din gips dur într-o amprentă din material elastic din grupa siliconilor de adiție, deoarece acest material este recomandat pentru finețea lucrării.

2.6.1. Analiza modelului la paralelograf

Paralelograful este un aparat indispensabil conceperii și realizării protezei parțiale scheletate. Aparatul este format din următoarele părți componente :

Soclul stabilizator este reprezentat de placa metalică, ce conferă stabilitatea aparatului ;

Brațul vertical este fixat la marginea soclului și se continuă cu brațul orizontal, ce prezintă la extremitatea sa o tijă verticală, iar la extremitatea acesteia se pot fixa cu ajutorul unui șurub, accesoriile paralelografului ;

Suportul pe care se fixează modelul.

Instrumentele accesorii sunt :

Tija detectoare ;

Tija portcreion ;

Tija retentivometru ;

Tija răzusă.

Cu ajutorul paralelografului, se execută următoarele operațiuni :

Stabilirea axei de inserție și dezinserție a protezei :

Axul de inserție este un ax unic conform căruia se realizează inserarea și dezinserarea protezei.

Trasarea ecuatorului protetic

Tija de grafit este fixată la paralelograf în contact cu fețele laterale ale dinților stâlpi, fiind condusă să înscrie ecuatorul, până când rezultă traseul maxim al ecuatorului.

Stabilirea punctului în care se termină vârful porțiunii flexibile a brațului retentiv al croșetului

Pentru această operațiune fixează la paralelograf tija retentivometrică de dimensiuni corespunzătoare formei croșetului și rezistenței parodontale a dintelui stâlp.

2.6.2. Deretentivizarea

Tija răzușă fixată la paralelograf este aplicată în contact cu ecuatorul protetic, i se imprimă mișcări în sensul orizontal și vertical până ce se îndepărtează excesul de ceară care depășește ecuatorul.

Astfel dinții restanți devin nerentivi, paraleli între ei, după un ax comun cu cel ai inseției protezei pe câmpul protetic

Derentivizarea este procesul prin care se elimină anumite zone retentive ale modelului funcțional. Acesta poate fi de 3 tipuri : paralelă, modelantă, arbitrară.

Deretentivizarea se face cu ajutorul unei ceri speciale care are un punct de topire mai ridicat decât ceara obișnuită. In funcție de zona unde se impune deretentivizarea aceasta se împarte în două feluri :

Deretentivizarea la nivelul dinților restanți;

Deretentivizarea altor zone, cuprinde spațiile mucozale .

2.6.3. Folierea

Folierea este o operațiune prin care se obține un spațiu între scheletul metalic al protezei și model.

2.7. REALIZAREA MODELULUI DUPLICAT

2.7.1. Amprentarea modelului de lucru

Duplicarea este un procedeu de amprentare a modelului funcțional (Fig.6), în acest scop fiind necesare materiale de duplicare si cuverte speciale.

Ca materiale de duplicare pot fi utilizați siliconi de adiție(Fig.5).

2.7.1.1. Realizarea amprentei

modelul trebuie sa fie perfect curat

se elimina orice urmă de grăsime, se poate curăța chiar și cu acetonă, modelul trebuie sa fie perfect uscat pentru a putea fi utilizat ;

se alege un conformator cu dimensiuni corespunzătoare, modelul se fixează pe baza acestuia cu ceară ;

se măsoară doua cantități egale de catalizator (alb) și de bază (colorate) , într-un recipient gradat , se amestecă bine cele două componente cu spatula ;

pasta creată se toarnă încet, de la o înălțime de aproximativ 30 cm deasupra conformatorului, nu este necesar să se creeze un vid ;

se așteaptă 20 de minute pentru a se întării ;

se folosește un comprimat de aer pentru a îndepărta modelul din amprentă, tracțiunile mecanice îl pot deforma.

Fig.5 Siliconii de adiție Fig.6. Amprenta din silicon de adiție

Pentru realizarea amprentei am folosit siliconii de adiție AD Special, deoarece : sunt ideali pentru toate tehnicile de duplicare, dezvăluie detaliile exact, are o stabilitate dimensională pe termen lung și este rezistent la contactul cu diferite tipuri de ghips sau rășini.

Dacă amprenta este corectă se poate trece la turnarea modelului din masa de ambalat.

2.7.1.2. Turnarea modelului duplicat

Modelul duplicat(Fig.7) este confecționat din masă de ambalat și reprezintă copia modelului de lucru. Masa de ambalat se prepară pe masa vibratoare sau într-un aparat de malaxat sub vaccum. In momentul în care aceasta ajunge sub forma unei paste care curge, se toarnă progresiv în amprenta aflată pe măsuța vibratorie.

Priza masei de ambalat durează aproximativ 20-60 de minute și este urmată de o reacție exotermă 50-60 °C care este însoțită de o dilatare termică de 0.2 – 0.5 %.

După priză se îndepărtează cu grijă din conformator amprenta și modelul.

După turnarea și demularea modelului se va trece la fasonarea bazei cu ajutorul soclatorului. Modelul se va reduce cât mai mult posibil, atât în înălțime, cât și în lateral, fără a afecta întinderea câmpului protetic.

Fig.7 Modelul duplicat

2.8.MACHETA SCHELETULUI METALIC

Macheta (Fig.9)este reprezentată din material plastic a viitorului schelet metalic. Această machetă este realizată din elemente preformate sau modelate din ceară.

Elementele preformate(Fig.8) sunt obținute din ceară sau mase plastice sub forme diferite, prin utilizarea lor se grăbește execuția machetei, părțile componente ale machetei sunt obținute cu dimensiuni corespunzătoare,prezintă suprafața netedă. Decupajul este bine finisat.

Ceara din care se modelează macheta prezintă următoarele proprietăți fizico-chimice :

starea de plasticitate se obține în jurul temperaturii de 30-40 ºC ;

nu are flexibilitate remanentă ;

coeficient de contracție la răcire aproape nul ;

rezistență la rupere ;

se modelează prin tăiere și radiere ;

arde fără să lase reziduri ;

aspect cromatic reprezentat de culori intense ;

un grad de transparență în strat subțire.

Fig.8 Elemente prefabricate din ceară Fig.9 Macheta din ceară

Asamblarea și fixarea diverselor segmente componente ale machetei, se realizează cu ceară fierbinte picurată cu spatula. Unghiurile rezultate, la locurile de întâlnire a diferitelor segmente,care au orientări diferite sunt rotunjite,pentru a nu se crea locuri retentive.

Forma cerii este rotundă sau semirotundă în secțiune. Se încălzește ușor la flacără, apoi se poziționează având grijă să se facă într-o poziție corectă.

Firul se lipește apoi cu spatula caldă în partea sa inferioară și superioară, iar dacă va fi necesar se va reduce din dimensiune, dimensiune ce este determinată de morfologia dinților.

Șeile protetice sunt confecționate din plăcuțe de ceară când se urmărește ca suprafața mucozală să fie metalică, sau din grile dacă suprafața șeii este sau va fi acrilică. La aceste șei, partea metalică se confecționează sub formă de plasă sau ochiuri prin care va pătrunde acrilatul care fixează și dintii artificiali. La șeile din edentațiile laterale, cu sprijin dentoparodontal, suprafața mucozală este metalică,retențiile pentru acrilatul dinților se obțin prin anse metalice sau ciupercuțe.

Conectori principali, barele și plăcuțele cu forme complexe, se obțin prin asocierea mai multor segmente care se lipsesc la extremități.

Elementele pentru croșete sunt aplicate pe traiectul desenului și adaptate. Trecerea de la grila retentivă a șeii la conectorul principal se face printr-o treaptă de circa 1,5 mm. La acest nivel, rășina acrilică ce constituie suprafața orală a șeii va fi într-un strat gros.

2.9. CONFECȚIONAREA TIPARULUI

Tiparul este o piesă intermediară, format din mai mulți pereți ce delimitează o cavitate. Pereții sunt constituiți din material refractar. Cavitatea comună cu exteriorul printr-un canal. Tiparul rezultă în urma ambalării machetei.

Macheta împreună cu modelul duplicat sunt acoperite cu pastă din masa de ambalat.

2.9.1. Alegerea conformatorului și solidarizarea modelului la capacul acestuia

Conformatorul are o formă cilindrică, deschisă la partea superioară. Este realizat din material plastic în trei variante dimensionale și este compus din : capac detașabil, cilindrul conformatorului ce prezintă un grad de flexibilitate deoarece este secționat longitudinal și mai prezintă elementul de blocare care este o clemă ce solidarizează capacul la cilindru.

Alegerea conformatorului se face în funcție de dimensiunile modelului,pe care-l putem socla în regiunile care nu au importanță pentru schelet, reducându-i dimensiunile cu circa 5mm. Pe verticală vom reduce înălțimea astfel încât între model și capacul conformatorului să existe o distanță de 6-10mm.

Modelul se va așeza pe capacul conformatorului, de care se va solidariza cu ceară fierbinte.

2.9.2. Realizarea machetei canalelor de pătrundere a aliajului topit în tipar

Canalele de turnare sunt realizate pentru a se crea posibilitatea aliajului să curgă în cavitatea tiparului. Aceste canale prezintă importanță deosebită deoarece participă, alături de alți factori, la curgerea aliajului fluid în cavitatea necesară umplerii tiparului într-un timp minim.

Macheta acestor canale(Fig.10) se realizează din materiale care ard fără reziduri, cu diametrul rotund sau de formă paralelipipedică. Există elemente performate cu secțiunea rotundă și diamentrul de 2.5-3mm sau sub formă de benzi cu lățimea de 5mm și grosimea de 1.5-2mm.

Direcția canalelor de turnare trebuie să asigure o curgere rectilinie și scurtă a metalului. Se realizează aproximativ 3-6 machete pentru aceste canale cu o repartizare topografică care să favorizeze distribuirea în mod echilibrat a aliajului.

Operația de fixare a tijelor este indicat să se efectueze cu modelul duplicat aplicat pe postamentul cilindrului în care se va face ambalarea.

Fig.10 Macheta canalelor de turnare

2.9.3. Realizarea machetei canalelor de evacuare a gazelor

In cavitatea tiparului după arderea machetei, rezultă gaze care împreună cu vaporii din pereții acestuia și cu aerul, ocupă o parte din cavitatea tiparului.

Evacuarea gazelor este obținută prin : porii din pereții cavității tiparului și canale special create. Evacuarea totală a gazelor se obține prin crearea celei de-a doua comunicări între acestea cu exteriorul. Sunt realizate canale pentru evacuarea gazelor astfel : 2-3 fire de nylon, de păr de cal sau de ceară sunt fixate cu o extremitate pe partea cea mai îndepărtată a machetei, iar cealaltă extremitate pe pâlnia conformatorului, aproape de partea cea mai evazată. Aceste fire, după ardere, lasă un tunel îngust ce va reprezenta canalele pentru evacuarea gazelor.

2.9.4. Detensionarea

Ceara machetei în timpul modelării acumulează tensiuni interne determinate de : manevrele de adaptare prin presare a diferitelor elemente preformate ;picurarea cerii fierbinți în zonele de legătură dintre părțile componente.

Tensiunile interne reprezintă caută care generează mici modificări de formă ale machetei în timpul ambalării.

Pentru a elimina aceste tensiuni interne macheta se introduce într-o baie de apă cu reglare termostatică, unde se menține câteva minute la temperatura de 25-35 ºC.

2.9.5. Degresarea machetei

Degresarea suprafețelor machetei și a canalelor de turnare se realizează pentru a favoriza aderența pastei de masă de ambalat,și pentru a obține o piesă turnată cu suprafețe netede, foarte precise cu o prelucrare ulterioară cât mai ușoară

Degresarea se efectuează cu alcool sau cu soluție concentrată de detergenți casnici, mai rar folosindu-se substanțe cum sunt solvenți ai acizilor grași: cloroform, acetonă, xilen sau toluen.

2.9.6. Cuplarea cilindrului conformatorului la capac

Cilindrul este așezat la marginile capacului prin intermediul elementelor de blocare, cele două părți sunt cuplate și etanșeizate(Fig.11). Cu un creion colorat se marchează pe suprafața interioară a cilindrului limita de depunere în conformator a pastei de ambalat, încât rezervorul de aliaj fluid reprezentat în acest moment de tija pâlniei sa fie situat în centrul tiparului.(Fig.11)

2.9.7. Prepararea pastei de masă de ambalat și turnarea ei

Materialele din care sunt realizate tiparele prezintă următoarele caracteristici :

rezistența la temperaturi înalte ;

inerte chimic față de aliajul fluid ;

pereții cavității tiparului rezistă la șocul mecanic determinat de aliajul împins forțat ;

structura pereților este cu un grad de porozitate ce permite evacuarea gazelor ;

coeficientul de dilatare este egal cu cel de contracție al aliajului după solidificare.

Pentru ambalare am folosit tehnica de ambalare într-un singur timp. După alegerea și pregătirea conformatorului (Fig.12)se prepară pasta de masă de ambalat, amestecând pulberea cu lichidul în proporția indicată de producător.

Se prepară masa de ambalat obținându-se o pastă mai moale decât pentru turnarea modelului refractar, se face amestecul manual sau mecanic însă fără vid. După circa un minut de malaxare pasta obținută este turnată progresiv și continuu în conformatorul așezat pe masa vibratorie. Se așează apoi priza masei de ambalat.

Fig.11 Macheta scheletului metalic cu două Fig. 12 Conformatorul pregătit pentru

canale de curgere și cu pâlnia tiparului ambalare

2.9.8. Topirea și arderea materialului machetei

Preîncălzirea este operația în care cavitatea tiparului apare în mod real după ce ambalajul este încălzit la temperaturile de încălzire și arderea cerii.

Ambalajul după degajarea din conformator se introduce cu pâlnia orientată în jos într-un cuptor de preîncălzire. Cuptorul este prevăzut cu o ușă care închide etanș cavitatea cuvei.

Preîncălzirea se desfășoară astfel: se ridică temperatura progresiv timp de 60-90 min. până la 200ºC. O parte din ceară arde, iar altă parte se topește și se scurge prin canalul ce comunica cu interiorul tiparului.

2.10. INTRODUCEREA ALIAJULUI TOPIT ÎN TIPAR

2.10.1. Incălzirea tiparului

Această operațiune se desfășoară în continuarea celei de preîncălzire. Tiparul este încălzit mai departe până la temperatura de 800-1000ºC în cuptoare speciale.

Dilatarea tiparului se produce in 2 etape diferite:

Dilatarea de priză se produce în timp ce pasta de masă de ambalat se întărește și este consecința unui proces chimic exoterm.Valorile sunt cuprinse între 0.25-0.35%.

Dilatarea higroscopică se obține în urma contactului masei de ambalat cu apă. Se poate obține prin introducerea tiparului în timpul prizei într-o baie de apă la temperatura de 30-40ºCimp de 10 minute.

Dilatarea termică se obține prin încălzirea tiparului la temperatura optimă, fiind necesară la compensarea contracției metalului în timpul răcirii.

Tiparele sunt uscate în cuptoarele de preîncălzire, apoi sunt introduse în cuptoarele electrice care trec pragul de 200ºC și sunt încălzite lent timp de 50-60 min. până ajunge la 800-1000ºC.

2.10.2. Topirea aliajului

Topirea este rezultatul unui proces fizico-chimic prin care aliajul trece din stare solidă în stare lichidă sub acțiunea directă a energiei calorice.

Sursele de căldură folosite pentru topirea aliajelor din care se confecționează proteza scheletată trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să dezvolte temperatura care să producă topirea întregii cantități de aliaj într-un timp optim;

să nu impurifice aliajul cu atomii unor elemente străine;

să poată fi utilizată în condițiile laboratorului de tehnică dentară;

să nu prezinte pericol în timpul încălzirii.

Reguli care se aplică pentru topirea unui aliaj:

sursa de căldură să producă topirea întregii cantității într-un timp optim;

suprafața aliajului topit să se protejeze de acțiunea oxigenului și azotului din aer cu ajutorul mediilor inerte;

supraîncălzirea este interzisă deoarece produce distrugerea unor elemente componente ale aliajului și dilatarea exagerată;

flacăra să fie reglată corespunzător,pentru a apărea în mod evident cele 3 zone: zona rece, zona oxidantă și zona reducțioare.

2.10.3. Turnarea aliajului topit

Introducerea aliajului topit se face forțat cu ajutorul unor aparate ce dezvoltă diferențiat: forța centrifugă, forța de aspirație combinată cu presiunea aerului și presiunea vaporilor de apă.

Metodele moderne de turnare folosesc forța centrifugă. Aliajele pentru proteze scheletate sunt topite în creuzete refractare, proiectarea în tipar este obținută prin centrifugarea cu ajutorul următoarelor aparate: centrifuga orizontală mecanică, centrifuga semiautomată Schloder, centrifuga automată (Castomatul).

2.11. DEZAMBALAREA ȘI PRELUCRAREA PIESEI TURNATE

2.11.1. Dezambalarea

Această operație are scopul de a degaja proteza din masa de ambalat. Este efectuată prin sfărâmarea tiparului.

Tehnic se procedează astfel: după turnarea aliajului, tiparul se lasă la aer 40-50 min. pentru a se răci lent, parțial, după care este scufundată în apă. Sub influența acesteia masa de ambalat se dezagregă, evidențiind turnătura. După ce a fost îndepărtată masa de ambalat, pe suprafețele protezei se mai observă mici zone, izolate, acoperite de material de ambalat, care sunt foarte aderente și o peliculă continuă de oxid metalic(fig.13).

2.11.2.Prelucrarea scheletului metalic

Această operațiune constă în: sablare, secționarea tijelor, netezire, planare și lustruire și necesită o atenție și precauție sporită datorită formei scheletului cu multiple elemente constructive.

2.11.2.1.Sablarea

Se utilizează pentru condiționarea suprafețelor metalice. După dezambalare (Fig.14) , scheletul metalic se supune acțiunii corozive a jetului de granule abrazive de corund antrenat de aerul comprimat de 5-6 daN/cm² în scopul îndepărtării mecanice a resturilor de masă de ambalat și a peliculei de oxizi metalici.

Fig. 13 Înainte de dezambalare si sablare Fig.14 După sablare

2.11.2.2 Secționarea tijelor de turnare

Secționarea nu reprezintă o manevră simplă datorită durității aliajelor de crom-cobalt.

Secționarea se face cu discuri carborundum cu diametru de 31-37mm și grosimea de 0.8-1-3mm fixate cu mandrine, pietre sau freze speciale extradure de obicei acționate la motorul orizontal.

Secționarea tijelor trebuie făcută cât mai aproape de schelet, la 1-2mm distanță de acesta pentru a economisi timp și material abraziv.(Fig.15)

2.11.2.3. Prelucrarea pentru planare și netezire

Suprafața liberă a protezei scheletate este prelucrată cu ajutorul instrumentelor abrazive ca să dobândească aspectul caracteristic al suprafețelor plane și netede. Sunt folosite instrumente abrazive reprezentate de: discuri carborundum, pietre abrazive montate și nemontate, freze dure acționate de motorul cu braț flexibil pentru prelucrări de finețe. Sunt prelucrate în mod special locul unde au fost secționate tijele și zonele unde sunt plusuri.

Scheletul este subțiat cu ajutorul unui disc special de planare, ce se folosește și pentru a lucra în apropierea grătarului. Scheletul este aplicat pe modelul de lucru verificându-se adaptarea corectă a conectorilor principali și secundari a croșelor, pintenilor ocluzali, etc.

2.11.2.4.Lustruirea

Pentru această prelucrare am folosit lustruirea mecanică. Lustruirea se va face cu gume de formă cilindrică și rotundă, cu filțuri rotunde și conice, cu perii scurte și înguste, iar luciul maxim obținându-se cu puful de bumbac.

Ca material abraziv se întrebuințează pasta de oxid de crom sau oxid de aluminiu, îndepărtarea urmelor de pastă se obține cu ajutorul aparatului cu ultrasunete.

Se va face apoi proba pe modelul de lucruA. Inserarea va fi ușoară datorită utilizării praralelografului. Se controlează precizia adaptării la nivelul brațelor croșetelor și a bazei metalice.

Etapele de final sunt lustruirea, cu ajutorul pastei de șlefuire, cu ajutorul unei pâsle vom lustrui toate zonele greu accesibile. Și ungerea șeilor protezei cu opac, pentru ca metalul să nu transpară.

REZULTATE

După fazele finale am obținut o proteză scheletată parțială, cu adaptare corespunzătoare la nivelul modelului de lucru (Fig.15 și Fig. 16).

Fig.15 După prelucrare si netezire Fig. 16 Scheletul metalic prelucrat și lustruit

CONCLUZII

Proteza scheletată are capacitatea de dispersare echilibrată a presiunilor masticatorii asupra tuturor dinților restanți și osului alveolar, are stabilitate statică și dinamică.

De la proiectarea scheletului metalic, până la finisarea acestuia, pot apărea o serie de erori, acestea putând fi evitate prin respectarea unor măsuri stricte.

Plasarea unui tipar uscat în masa de ambalat în cuptorul de ardere va duce ca ceara să umecteze masa de ambalat, ducând la fisurarea tiparului, rezultând plusuri aciforme. Soluția ar fi plasarea tiparului cu macheta de ceară într-un recipient de apă până la jumătate. Pe măsură ce tiparul va fi încălzit, umezeala va permite cerii topite să curgă în afara lui.

Lustruirea întregului intrados al scheletului cu gume presupune îndepărtarea unui strat superficial din aliaj și în consecință adaptarea la câmpul protetic nu va mai fi atât de bună. Soluția ar fi o finisare cu paste de lustruit și presiune scăzută, fără discuri din cauciuc abraziv.

Pentru realizarea corectă a lucrării protetice trebuie să parcurgem fiecare etapă tehnică de realizare a scheletului metalic cu mare atenție și precizitate, ca rezultatul să fie satisfăcător atât pentru pacient, cât și pentru tehnician și medic, din punct de vedere funcțional și estetic.

Având în vedere avantajele rezolvării edentațiilor cu proteza scheletată și indicațiile ei prioritare protezei parțiale acrilice și chiar a punților dentare, sperăm că greutățile tehnico-materiale să fie depășite pentru ca această specialitate să se extindă rapid în toate laboratoarele de tehnică dentară din țara noastră.

O proteză scheletată corectă din punct de vedere funcțional și estetic nu poate fi concepută fără a realiza mai întâi nivelarea planului de ocluzie. Analiza modelelor de studiu se completeaza la paralelograf unde se stabilește axa de inserție-dezinserție și absolut toate componentele protezei scheletate vor fi realizate ținând cont de axa de inserție-dezinserție stabilită.

Comparativ cu proteza scheletată prefabricată, proteza scheletată turnată în laborator, are o precizie mai exactă prin adaptarea la structurile campului protetic. Din punct de vedere igienic, proteza turnată, este mai bine întreținută, datorită prelucrării fizico-chimice din laborator.

Tehnica de execuție, este mai simplă la scheletul metalic prefabricat și timpul necesar pentru confecționare este mai scurt, decât la cel turnat.

REZUMAT

Prezentarea lucrării de licență abordează o serie de probleme deosebit de importante privind realizarea scheletului metalic al unei proteze parțiale scheletate inferioare.

Lucrarea are două părți distincte: partea generală și partea specială.

Partea generală a lucrării este formată din două capitole, fiecare din ele cuprinzând mai multe subcapitole.

În capitolul I am prezentat aspectele generale privind tehnicile de realizare a protezei parțiale scheletate, caracteristicile și componentele protezei scheletate.

În capitolul II am prezentat metodele de confecționare a scheletului metalic. Atât metoda de confecționare prin elemente prefabricate, cât și metoda cu elemente confecționate prin turnare.

În partea specială am prezentat fazele clinico-tehnice de realizare a unui schelet metalic pe o situație clinică. Am parcurs 11 faze de confecționare manufacturală pe care le-am efectuat în laboratorul de tehnică dentară pentru realizarea lucrării prezentate.

Astfel am prezentat operațiile tehnice, necesare realizării corecte a protezei scheletate mandibulare biterminale.

BIBLIOGRAFIE

Bratu D., Bratu E., Antonie S. Restaurarea edentaților parțiale prin proteze mobilizabile. Editura Medicală 2008; București, România 1105.

Borțun C., Leretter M., Sandu L. Curs de tehnologie a protezelor parțiale mobilizabile Vol. I. Literatura U.M.F. “Victor Babeș„ 2002; Timișoara, România 130.

Donciu V., David D., Pătrașcu I. Tehnologia protezei parțiale mobilizabile: Curs pentru colegii de Tehnică Dentară. Editura Didactică și Pedagogică R.A. 1994; București, România 163.

Ene L., Ionescu A., Hutu E., Stanescu A. Edentația parțială tratată cu ajutorul protezei mobilizabile. Institutul de Medicină și Farmacie 1980; București, România 154.

Forna N. Protetică Dentară. Editura Enciclopedică 2011; București, România 832.

Dumitru D. U., Epistatu A. C., Donciu I. I. Restaurări protetice fixe. 2006; București, România 197.

Rândașu I. Proteze dentare Vol. II. Editura Medicală 1988; București, România 516.