Aspecte Tactice Si Practice Privind Perchezitia In Cazul Diferitelor Infractiuni
PLANUL LUCRĂRII
Capitolul I „Noțiuni generale privind percheziția”
● secțiunea I Noțiunea, scopul și efectele percheziției
● secțiunea II Percheziția, mijloc de probă în procesul penal
● secțiunea III Felurile percheziției
● secțiunea IV Pregătirea în vederea efectuării percheziției
Capitolul II „Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra persoanei”
● sectiunea I Unele aspecte de drept penal privind infracțiunile contra vieții
● secțiunea II Particularitățile efectuării percheziției în cazul omorului
● secțiunea III Aspecte specifice ale percheziției în cazul pruncuciderii
Capitolul III „Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în
cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală”
● secțiunea I Elemente de drept penal material comune infracțiunilor
privitoare la viața sexuală
● secțiunea II Efectuarea percheziției în cazul hărțuirii sexuale
● secțiunea III Efectuarea percheziției în cazul violului
Capitolul IV „Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra vieții”
● secțiunea I Aspecte de drept penal material privind infracțiunile
contra patrimoniului
● secțiunea II Particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor de
furt și tâlhărie
● secțiunea III Aspecte specifice privind percheziția în cazul delapidării
● secțiunea IV Efectuarea percheziției în cazul înșelăciunii
● secțiunea V Efectuarea percheziției în cazul incendiilor
Capitolul V „Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în
cazul infracțiunilor contra sănătății publice săvârșite
la regimul produselor, substanțelor toxice
sau stupefiantelor”
Capitolul VI „Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în
cazul infracțiunilor săvârșite la regimul armelor,
munițiilor și materiilor explozive”
Capitolul VII „Fixarea rezultatelor percheziției și valorificarea
acestora în activitatea de urmărire penală”
Capitolul VIII „Unele precizări ale percheziției prevăzute în codul
procesual penal al Republicii Moldova”
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PERCHEZIȚIA. NOȚIUNEA, SCOPUL ȘI EFECTELE PERCHEZIȚIEI
Secțiunea I – Noțiunea și scopul percheziției
Pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, obiectele ce conțin sau poarta urme ale infracțiunii, înscrisurile ori valorile care constituie astfel de mijloace, trebuie să fie, nu numai descoperite și cercetate de organele de urmărire penală, dar și păstrate până la soluționarea cauzei. Acesta pe de o parte, pentru a da posibilitatea celor interesați să poată lua cunoștință de materialul probator din fiecare cauză, iar pe de altă parte, administrarea probelor în fața instanței de judecată să se poată face cu ajutorul acestui material. Pentru realizarea acestui scop, legea procesuală penală a prevăzut și activitățile menite să conducă la descoperirea și ridicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ce constituie mijloace de probă, cunoscute de organul de urmărire penală, precum și la eventuala descoperire a altor elemente de fapt, de natură să servească la aflarea adevărului. Printre acestea se numără și percheziția.
Potrivit legii, percheziția este „activitatea de urmărire penală și de tactică criminalistică care constă în căutarea într-o anumită încăpere ori într-un alt loc la o anumită persoană, a obiectelor, valorilor dobândite de pe urma infracțiunilor, instrumentelor ce au servit la săvârșirea infracțiunii, precum și a altor obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală”.
Observăm că, pentru efectuarea acestui act procedural legea prevede existența uneia din situațiile cu caracter de cerințe substanțiale: când există sau se presupune în mod întemeiat că ar exista un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă și care s-ar afla în posesia unei persoane fizice sau juridice, sau când recurgerea la procedeul percheziției este necesară pentru descoperirea și strângerea mijloacelor de probă.
În cazul primei situații, pentru a se dispune efectuarea percheziției trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
persoana fizică sau juridică la care există date sau se presupune că s-ar afla obiectul sau înscrisul ce poate servi ca mijloc de probă să fi fost invitată să prezinte și să predea acel obiect sau înscris;
persoana în cauză să tăgăduiască existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia. Deci, legea lasă la aprecierea organelor judiciare stabilirea necesității și oportunității efectuării perchezițiilor, fără să îngrădească libertatea de opțiune prin impunerea vreunei alte condiții.
Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația dată de judecător.
Secțiunea II – Percheziția, mijloc de probă în procesul penal
Percheziția este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. Aproape nu există cauză în care organele de urmărire penală să nu recurgă la această activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activității infracționale și, implicit, a vinovăției făptuitorului. În același timp, percheziția se prezintă ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, ca una dintre cele mai prețioase pe care le execută organele de urmărire penală. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieții personale și familiale, în drepturile de proprietate asupra imobilelor, terenurilor etc., ca percheziția.
Importanța acestei activități este reflectată de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală, adică să se acționeze asupra unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei: inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate și inviolabilitatea secretului corespondenței.
De modul cum este organizată și desfășurată percheziția depinde soluționarea temeinică și legală a cauzei, de multe ori rezultatul acesteia constituindu-se în probe unice pentru dovedirea vinovăției. Nerespectarea dispozițiilor legale și a regulilor de tactică criminalistică are repercusiune directă în finalitatea juridică.
Prin efectuarea percheziției în raport cu natura și particularitățile cauzei se asigură realizarea uneia sau mai multora din următoarele scopuri:
descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conțin sau poartă urmele infracțiunii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate să servească la comiterea faptei;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori, produs al infracțiunii;
identificarea și ridicarea bunurilor provenite din infracțiune;
descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor ori a părților din cadavre;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale (arme, muniții, toxice, stupefiante, metale și pietre prețioase etc.);
descoperirea de obiecte și valori aflate în patrimoniul făptuitorului sau al părții responsabile civilmente, care fac obiectul indisponibilizării – în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Secțiunea III – Felurile percheziției
Perchezițiile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:
După natura locului de efectuare
● percheziție domiciliară;
● percheziție corporală.
Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății penale, în camera de consiliu fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. Aceasta nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale , cât privește perchezițiile corporale, acestea pot fi dispuse după caz, de organele de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
În literatura de specialitate, unii autori includ în clasificarea după locul efectuării și alte categorii de percheziții: percheziția locurilor deschise și a locurilor închise sau a spațiilor locuite fie de o familie, fie în folosință comună în vederea căutării persoanelor și cadavrelor, percheziția unor autovehicule tec.
Dacă în ce privește ultimul gen de percheziții, în parte, suntem de acord cu opinia exprimată, referitor la celelalte genuri enunțate opinie că ele se includ în clasificarea menționată.
După numărul de persoane la care urmează să se facă percheziția:
● percheziții individuale;
● percheziții de grup.
După timpul de efectuare:
● percheziții efectuate în timpul zilei;
● percheziții efectuate în timpul nopții.
Potrivit legii fundamentale a României, precum și a legii penale în vigoare, organele de cercetare penală pot efectua percheziția între orele 600 – 2000. Perchezițiile pot fi ordonate de magistrat și pot fi făcute numai în formele prevăzute de lege. Totodată, sunt interzise perchezițiile în timpul nopții, afară de cazul infracțiunilor flagrante.
Indiferent de felul percheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se constrângă drepturile și libertățile persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu are legătură cu cauza, să nu devină publice. În același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice ținând cont de psihologia percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.
Secțiunea IV – Pregătirea în vederea efectuării percheziției
Pregătirea în vederea efectuării percheziției – în special a celei domiciliare și la locul de muncă – reprezintă un proces complex de studiu și de organizare, dictat de necesitatea desfășurării ei în bune condiții și de realizarea scopului propus. Lipsa de pregătire sau superficialitatea în efectuarea ei au consecințe dăunătoare pentru cauză, imposibilitatea efectuării percheziției, nerealizarea scopului pe care îl urmărește, pierderea unor mijloace materiale de probă necesare aflării adevărului și o slabă finalitate judiciară. Pregătirea temeinică se impune. Prin caracterul ei laborios, percheziția se prezintă ca o activitate de grup, de echipă.
Reușita unei percheziții depinde, ca și în cazul celorlalte acte de urmărire penală, de modul în care aceasta este pregătită.
Activitățile premergătoare se materializează în:
1. Stabilirea scopului percheziției.
Determinarea cu precizie a scopului percheziției se face în funcție de infracțiunea cercetată (omor, delapidare, furt, înșelăciune, speculă etc.), ceea ce presupune ca organul judiciar să aibă o reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate.
Stabilirea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care fac obiectul căutărilor, a naturii formelor și dimensiunilor acestora, prezintă importanță deosebită. În raport cu datele obținute referitoare la bunurile, valorile și înscrisurile ce fac obiectul percheziției, la persoana celui percheziționat, se stabilesc posibilitățile de ascundere, locurile de examinat, metodele specifice de căutare și mijloacele tehnice adecvate, efectivele destinate activității.
2. Cunoașterea unor date despre percheziționat.
Cunoașterea persoanelor la care urmează să se efectueze percheziția și în legătură cu care există indiciirtățile persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu are legătură cu cauza, să nu devină publice. În același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice ținând cont de psihologia percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.
Secțiunea IV – Pregătirea în vederea efectuării percheziției
Pregătirea în vederea efectuării percheziției – în special a celei domiciliare și la locul de muncă – reprezintă un proces complex de studiu și de organizare, dictat de necesitatea desfășurării ei în bune condiții și de realizarea scopului propus. Lipsa de pregătire sau superficialitatea în efectuarea ei au consecințe dăunătoare pentru cauză, imposibilitatea efectuării percheziției, nerealizarea scopului pe care îl urmărește, pierderea unor mijloace materiale de probă necesare aflării adevărului și o slabă finalitate judiciară. Pregătirea temeinică se impune. Prin caracterul ei laborios, percheziția se prezintă ca o activitate de grup, de echipă.
Reușita unei percheziții depinde, ca și în cazul celorlalte acte de urmărire penală, de modul în care aceasta este pregătită.
Activitățile premergătoare se materializează în:
1. Stabilirea scopului percheziției.
Determinarea cu precizie a scopului percheziției se face în funcție de infracțiunea cercetată (omor, delapidare, furt, înșelăciune, speculă etc.), ceea ce presupune ca organul judiciar să aibă o reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate.
Stabilirea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care fac obiectul căutărilor, a naturii formelor și dimensiunilor acestora, prezintă importanță deosebită. În raport cu datele obținute referitoare la bunurile, valorile și înscrisurile ce fac obiectul percheziției, la persoana celui percheziționat, se stabilesc posibilitățile de ascundere, locurile de examinat, metodele specifice de căutare și mijloacele tehnice adecvate, efectivele destinate activității.
2. Cunoașterea unor date despre percheziționat.
Cunoașterea persoanelor la care urmează să se efectueze percheziția și în legătură cu care există indicii temeinice de participare la activitatea infracțională este un alt aspect important ce trebuie avut în vedere în cadrul pregătirii percheziției. De regulă, cunoașterea se referă la personalitatea, la gradul de cultură, profesiunea și funcția exercitată, viața de familie, raporturile cu vecinii, relațiile pe care le întreține cu diverse alte persoane, îndeosebi prieteni mai apropiați, pasiunile, muncile din gospodărie pe care se pricepe să le facă, alte activități pe care le desfășoară în calitate de amator (mecanică, fotografiere, înregistrări muzicale etc.) fără ca acestea să fie interpretate drept o imixtiune în viața intimă a persoanei.
Organele de urmărire penală trebuie să cunoască, pe lângă datele privind identitatea, starea civilă, cetățenia, naționalitatea și alte date ale celui ce urmează a fi percheziționat. Astfel, obținerea unor informații privind studiile, profesia, funcțiile deținute anterior, ocupația actuală, locul de muncă, preocupările extraprofesionale, cunoștințele pe care le posedă în domeniul altor meserii, pasiunile, viciile, relațiile la locul de muncă și în afara acestuia, cercul de prieteni, anturajul, nu în ultimul rând antecedentele penale, sunt de natură să contureze tabloul psio-comportamental al celui cu care să se confrunte – evident pe tărâm psihologic – organele de urmărire penală. Sub aspectul tratat, de asemenea, numărul persoanelor ce-i compun familia, comportamentul în familie și societate, atitudinea față de membrii familiei, vecini, inclusiv raporturile percheziționatului și a familiei sale cu aceștia ș.a.
3. Cunoașterea unor date referitoare la locul unde urmează a se efectua percheziția
Tot în cazul activităților pregătitoare trebuie să se obțină unele date despre locul ce urmează a fi percheziționat; pe lângă stabilirea corectă a adresei unde se află imobilul vizat, organul de urmărire penală are obligația de a ține cont de următoarele aspecte:
caracteristicile de construcție ale clădirii (amplasamentul, numărul de nivele, construcții auxiliare, materialul de construcție ș.a.);
planul exterior și interior al locuinței percheziționate, sub aspectul cunoașterii întinderii suprafeței ce va fi percheziționată, delimitările ei în raport cu împrejurimile și vecinătățile – repere naturale, garduri vii, garduri de lemn, sârmă etc. – compoziției și structurii terenului înconjurător, particularitățile vegetației și reliefului, modul de amplasare a diferitelor camere și dependințe ale locuinței, destinația acestora etc;
căile de acces în locuință – drumuri, cărări, numărul ușilor de intrare/ieșire, posibilitățile de acces prin alte imobile, existența podurilor, beciurilor, teraselor ș.a.;
spațiile folosite în comun sau în exclusivitate, lucru extrem de important ce trebuie avut în vedere cu ocazia legalizării formelor necesare percheziției;
posibilitățile de comunicare cu exteriorul, fie telefonică, fie de altă natură.
Informațiile necesare cunoașterii locului ce urmează a fi percheziționat pot fi obținute – ca și în cazul percheziționatului – din diverse surse: informații furnizate de diversele organe ale administrației de stat ale puterii, de conducerea unității al căror salariat este cel în cauză, colegi de serviciu, cunoștințe, prieteni vecini. Indiferent de sursă, informațiile trebuie verificate, atât sub aspectul sincerității și veridicității lor, cât și din punct de vedere al raporturilor existente între cei ce le furnizează și persoanele la care se referă.
4. Stabilirea participanților la percheziție, asigurarea mijloacelor tehnice necesare, alegerea momentului începerii percheziției și a modalităților de pătrundere în locuința percheziționatului.
În raport cu scopul percheziției și cu datele obținute cu privire la persoana și locul care va fi percheziționat, organul de urmărire penală care conduce activitatea stabilește competența echipei care va acționa. Numărul participanților diferă, de la caz la caz, fiind determinat – așa cum s-a precizat – de o serie de factori cum ar fi: natura obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, gradul de dificultate pe care-l implică descoperirea acestora, întinderea și amplasarea locurilor în care se efectuează, datele ce caracterizează personalitatea percheziționatului ș.a.
De regulă la percheziție participă: organul de urmărire penală, martorii asistenți, persoana percheziționatului ori reprezentantul său, reprezentantul unității (atunci când percheziția se efectuează la locul de muncă), specialiști din diferite domenii (în situația când prezența acestora se impune) și eventual apărătorul celui percheziționat.
Potrivit dispozițiilor legii procesual penale, atunci când procedează la efectuarea percheziției – fie din inițiativa sa, fie în executarea unei dispoziții a instanței de judecată – organul de cercetare penală este obligat să ia măsuri pentru a asigura prezența la efectuarea actului procedural a cel puțin doi martori asistenți.
Tactica criminalistică recomandă ca alegerea martorilor asistenți și verificarea dacă aceștia îndeplinesc condițiile cerute de lege să se facă înainte de deplasarea la locul percheziției, în felul acesta evitându-se irosirea timpului sau apariția unor incidente nedorite (persoane interesate în cauză, aflate în relații de dușmănie sau în raporturi de rudenie cu cel percheziționat etc.).
Prezența unor specialiști la efectuarea percheziției poate fi reclamată, fie de utilizarea unei aparaturi speciale de detectare – a substanțelor toxice, stupefiantelor, explozivelor, armelor, munițiilor, substanțelor radioactive etc. – fie de necesitatea apelării la unele persoane cu o pregătire tehnică de specialitate – constructori, tâmplari, instalatori, zidari etc. – ori de preîntâmpinarea unor riscuri legate de manipularea, ridicarea și transportarea unor obiecte.
De asemenea, organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri pentru a asigura prezența la locul percheziției a persoanei la care urmează să se efectueze actul procedural, inclusiv când aceasta este reținută sau arestată. Numai în situațiile când, indiferent de motiv, persoana respectivă nu poate fi adusă, organul de urmărire penală va putea efectua percheziția în prezența unui reprezentant al celui în cauză, al unui membru al familiei sau al unui vecin, având capacitatea de exercițiu; toate aceste situații trebuie cunoscute încă din etapa pregătitoare și acționat în consecință.
Referitor la asigurarea prezenței apărătorului, organul de urmărire penală trebuie să se conformeze întocmai dispozițiilor legale care garantează dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal. În toate cazurile prevăzute de legea procesuală penală, organul de urmărire penală are obligația de a încunoștința pe apărător despre data și ora desfășurării activității. Totodată, ținând cont de faptul că lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea percheziției, organul de urmărire penală trebuie să fie în măsură să facă dovada că apărătorul a fost înștiințat despre data și ora efectuării actului. După opinia noastră, dovada îndeplinirii cerinței legale poate rezulta din: adresă către colectivul de asistență juridică, proces verbal, citație etc.
Pentru realizarea scopului percheziției, în raport cu obiectul acesteia și cu mediul în care se efectuează, echipa trebuie să fie dotată cu mijloacele tehnice necesare – instrumente, unelte etc. – care se află în dotarea truselor criminalistice universale sau a laboratoarelor criminalistice mobile. Alteori, se impune utilizarea unor surse de iluminare, a unor truse de chei universale și șperacle, a unor instrumente pentru forțarea ușilor și a sistemelor de închidere. La descoperirea obiectelor ascunse, echipa trebuie să fie dotată cu mijloace tehnice speciale, cum ar fi: sonde de mână, sonde metalice, sonde electromagnetice – pentru descoperirea și ridicarea obiectelor metalice din ape curgătoare, bălți, fântâni – detectoare de metale, de cadavre, detectoare cu ultrasunete, aparate tip Roentgen de format mic ș.a.
În sfârșit, pentru fixarea rezultatelor percheziției, echipa trebuie să aibă asupra sa aparat de fotografiat, de filmat sau, după caz, de înregistrare videomagnetică. Nu trebuie omise nici materialele de probă ori a unor încăperi sau piese de mobilier – ce nu pot fi ridicate de la locul percheziției. În situațiile deosebite, când urmează a se efectua percheziții simulate și în imobile locuite de persoane recalcitrante, cunoscute cu trecut infracțional și ostile organelor de urmărire penală, în componența echipei trebuie să fie inclus și conducătorul cu câinele de însoțire.
Momentul începerii percheziției și modalitățile de pătrundere în domiciliul ce va fi percheziționat prezintă importanță aparte și se stabilește, de la caz la caz, în raport cu particularitățile concrete ale cauzei și ținând seama de dispozițiile legale. Alegerea celui mai potrivit moment pentru efectuarea percheziției este condiționat de diverși factori: pericolul dispariției obiectelor, înscrisurilor și valorilor, necesitatea asigurării elementului surpriză, conferind activității caracter inopinant, timpul optim de pătrundere în locuința celui percheziționat etc. După cum este cunoscut, organele de cercetare penală pot efectua percheziția între orele 600-2000, în afara acestor ore, numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția se efectuează într-un local deschis publicului. Percheziția începută în limita de timp admisă de lege poate continua în timpul nopții. Necesitatea continuării percheziției după orele 2000 este lăsată la aprecierea organului de urmărire penală care a început efectuarea, ținând seama de situația existentă și fără a compromite realizarea scopului urmărit prin efectuarea acestei activități. În alte cazuri se impune sincronizarea activităților de percheziționare – în cazul perchezițiilor simultane – în sensul declanșării concomitente în diferite locuri și la diferite și la diferite persoane – indiferent dacă se efectuează în aceeași localitate sau în localități diferite. În felul acesta se înlătură posibilitatea ca cei percheziționați să ia legătura și să facă să dispară obiectele, înscrisurile sau valorile ce formează scopul percheziției. Cât privește stabilirea modalităților de pătrundere în locuință, practica judiciară recomandă ca în cazul persoanelor recalcitrante, aceasta să se facă în zorii zilei, momentul oferind condiții de pătrundere fără dificultăți, de căutare și descoperire a obiectelor, înscrisurilor și valorilor ce interesează, și de terminare a activităților.
5. Legalizarea formelor necesare percheziției
Așa cum am arătat, percheziția domiciliară și a locului de muncă poate fi efectuată, fie în baza autorizației emisă de procurorul ce supraveghează activitatea organului de cercetare penală, fie în baza declarației scrise de consimțământ a persoanei percheziționate. Autorizația procurorului pentru efectuarea percheziției se obține în urma solicitării scrise a organului de cercetare penală și a examinării materialelor din dosarul cauzei.
Obținerea autorizației constituie o garanție pentru persoana sau unitatea la care se efectuează percheziția, în sensul de a le pune la adăpost de eventualitatea unor încălcări ale iviolabilității domiciliului, procurorul încuviințând efectuarea percheziției numai după ce examinează actele de la dosar și constată c există motive temeinice și sunt îndeplinite condițiile legale privitoare la natura substanțială. Când persoana sau conducerea unității consimte ca organul de cercetare penală să efectueze percheziția este firesc să nu mai fie necesară autorizația procurorului, prezumându-se că persoana interesată a renunțat de bună voie la garanția prevăzută de lege în favoarea sa.
Deși organul de cercetare penală are posibilitatea de opțiune, tactica criminalistică recomandă ca percheziția domiciliară să se efectueze, pe cât posibil, numai cu autorizația procurorului, recurgerea la consimțământul scris să se facă numai cu titlu de excepție.
Pentru argumentele aduse în favoarea acestei opțiuni se înscriu:
efectuarea percheziției în baza autorizației procurorului duce la realizarea elementului surpriză și conturează caracterul inopinant al activității;
se evită chemarea persoanei ce va fi percheziționată în fața organului de cercetare penală înainte de declanșarea percheziției, înlăturându-se posibilitatea distrugerii ori înstrăinării obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ori dispariția acestora de la domiciliu;
chemarea persoanei la sediul organului de cercetare penală poate alerta alte persoane implicate în cauză și dă perspectiva ca percheziția la acestea (chiar declanșate simultan) să se soldeze cu rezultat negativ;
efectuând percheziția în baza autorizației procurorului, organul de cercetare penală are dreptul de pătrundere în locuința sau încăperea în care crede că se află obiectele sau înscrisurile ce vor fi ridicate, de a deschide la nevoie încuietori, de a ridica cu forța acele obiecte și înscrisuri, lucru aproape imposibil de realizat în condițiile efectuării activității în baza consimțământului scris;
persoana chemată în fața organului de cercetare penală refuză să consimtă la efectuarea percheziției, caz în care se ajunge, în final, tot la autorizația procurorului.
Din cele de mai sus, pe lângă avantajele oferite de efectuarea percheziției în baza autorizației procurorului, se desprinde și ideea că declarația scrisă de consimțământ trebuie să se ia numai la sediul organului de cercetare penală.
Este contraindicat să se ia consimțământului persoanei la locuința acesteia. Procedând în acest mod, organul de cercetare penală se pune într-o postură în afara cadrului legal instituit: refuzul persoanei de a-și da consimțământul a fost precedat de violarea domiciliului celui în cauză, insulta, calomnia, amenințarea, lovirea sau orice act de violență, precum și vătămarea corporală la care poate fi supus nu fac din organul de cercetare penală subiect al infracțiunii de ultraj, el putând invoca că se afla în exercițiul funcțiunii de stat. La acestea se adaugă compromiterea definitivă a acțiunii, fiind puțin probabil că la revenirea în locuință și dispunând de prerogativele, pe care le conferă legea, să mai descopere obiectele, înscrisurile sau valorile căutate.
În sfârșit, atunci când urmează să fie percheziționate și spațiile folosite în comun cu alte persoane acest lucru trebuie să fie solicitat și prevăzut expres în autorizație.
După parcurgerea etapelor pregătitoare este necesară instruirea tuturor participanților în cele mai mici detalii, în așa fel încât acestea să acționeze în consecință de cauză și să înlăture factorii perturbatori care dereglează observarea și atenția.
CAPITOLUL II – Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra persoanei
Secțiunea I – Unele aspecte de drept penal material privind infracțiunile contra vieții
Viața reprezintă un atribut esențial al omului și de aceea atât preocupările internaționale cât și reglementările legale naționale îi conferă un rol primordial în stabilirea măsurilor de protecție, considerând viața un drept fundamental al omului.
Declarația universală a drepturilor omului a declanșat la rândul ei un vast proces de elaborare a unui număr de reglementări în țările Europei, Americii Latine, Africii, țărilor arabe etc, toate având ca obiect recunoașterea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului și implicit viața acestuia.
Infracțiunile contra vieții au un obiect juridic special constituit din relațiile sociale privind viața persoanei privit ca drept absolut, opozabil „erga omnes”. În doctrina penală, de asemenea, se recunoaște că în sfera protecției penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umană denumite și drepturi ale personalității care sunt garantate prin relații instituite de stat a apără diferite atribute ale omului.
În codul penal român aceste infracțiuni contra vieții sunt reglementate în articolul 174 – 179 și sunt intitulate omor cu cele trei variante agravante ale sale: pruncuciderea, uciderea din culpă și determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
Pe lângă acestea putem considera ca fiind infracțiune contra vieții și loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte, reglementate de articolul 183 cod penal.
Aceste infracțiuni prezintă un ridicat grad generic de pericol social determinat, pe de o parte de importanța valorilor sociale, ce constituie obiectul protecției penale, și de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni, iar pe de altă parte de faptul că infracțiunile contra vieții se realizează de regulă prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni.
Gradul de pericol social pe care îl reprezintă omorul afectează cel mai important atribut al persoanei, viața, dar acest lucru „interesează nu numai persoana victimei, ci persoana în general, deoarece fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută, atât existența pașnică a colectivității, cât și conviețuirea membrilor acesteia.”
De asemenea, nu au valoare nici modurile de săvârșire a infracțiunii. Acțiunea sau inacțiunea trebuie să fie violente, dar de violența este diferită: pentru a ucide un nou – născut nu sunt necesare acte de o violență minimă. Și pentru a rămâne în sfera pruncuciderii nu are relevanță dacă noul – născut este un copil normal sau anormal, ci el trebuie să se fi născut viu, nu neapărat viabil, adică înzestrat cu puterea de a trăi.
În cazul infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii factorul psihologic joacă un rol foarte important, dar infracțiunea se consumă doar dacă „sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc.”
Pedepsele aplicate acestor infracțiuni sunt deosebit de ridicate și sunt menite să descurajeze, pe de o parte infractorii, iar pe de alta parte să asigure o valoare socială sporită vieții, văzută ca atribut fundamental al omului fără de care acesta nu și-ar putea exercita nici un drept, libertate sau influență asupra mediului înconjurător.
Secțiunea II – Particularitățile efectuării percheziției în cazul omorului
Printre activitățile de urmărire penală, la care organele de cercetare penală participa nemijlocit în cazul omorului, se înscrie și efectuarea percheziției.
Pe lângă celelalte activități percheziția, fie domiciliară, fie la locul de muncă este una din activitățile de maximă urgență, urmând descoperirea obiectelor sau instrumentelor care au servit la comiterea omorului, acelor care poartă urmele infracțiunii, a bunurilor sau valorilor produs al infracțiunii, a cadavrelor sau parților din acestea, precum și a făptuitorilor sau a altor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau de la judecată.
Percheziția efectuată la persoanele bănuite poate conduce la descoperirea instrumentelor folosite la comiterea omorului – cuțit, brici, topor, arme de foc și muniție, instrumente cu care a fost dezmembrat cadavrul, etc. Faptul că pe acestea se descoperă urme ale infracțiunii, contribuie, în mod decisiv, la identificarea făptuitorului și la dovedirea activității infracționale desfășurate.
De o mare atenție trebuie să se bucure căutarea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte ale persoanei la care se efectuează percheziția și care au corespondent în urmele descoperite la fața locului. Ulterior, prin constatarea tehnico – științifică, traseologică se va putea stabili cu certitudine dacă firele textile găsite la fața locului au făcut sau nu corp comun cu obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la percheziție, ori dacă urmele de încălțăminte – ridicate cu aceeași ocazie – au fost formate de încălțămintea găsită asupra persoanei bănuite. Uneori, scopul percheziției vizează descoperirea unor substanțe toxice, a unor recipiente care poartă astfel de urme, a instrumentelor – ace, seringi, etc – care dovedesc proveniența acestora. Alteori scopul principal al percheziției îl constituie descoperirea de cadavre ori părți din acestea.
Totodată, la percheziția efectuată la persoana bănuită, trebuie căutate obiectele, înscrisurile și valorile de care a fost deposedată victimă și care pot dovedi mobilul și scopul infracțiunii, precum și mijloacele de transport, pentru a se stabili corespondența dintre acestea și urmele infracțiunii găsite la fața locului.
Trebuie precizat că percheziția se efectuează nu numai la persoanele suspecte ci și la domiciliul sau locul de muncă al victimei. Prin descoperirea unor înscrisuri pot fi puse în evidență relațiile dintre infractor și victimă – de exemplu, scrisori de amenințare – precum și urmele ori indicii valoroase pentru cauză. Percheziția efectuată la locuința victimei se impune și în situația când se reclamă dispariția unei persoane și există temei să se presupună că omorul este cauza dispariției. Desigur, locurile menționate sunt pur și simplu orientative, practica judiciară demonstrând că obiectele, înscrisurile, valorile, cadavrele ori resturile de cadavru pot fi descoperite în cele mai neașteptate locuri.
Fără a intra în alte amănunte, în contextul lucrării de față, atragem atenția încă o dată asupra necesității respectării cu strictețe a tuturor regulilor de tactică criminalistică, începând cu modul de pătrundere în locuința, efectuarea percheziției corporale, căutarea și descoperirea celor descoperite, și altele.
Nu în ultimul rând fixarea, rezultatelor percheziției trebuie făcută în strictă conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale și a regulilor generalizate de practică pozitivă a organelor de urmărire penală.
Secțiunea III – Aspecte specifice ale percheziției în cazul pruncuciderii
Scopul principal al percheziției efectuate la autoarea sau persoana bănuită de săvârșirea pruncuciderii îl constituie descoperirea obiectelor sau instrumentelor care au servit la suprimarea vieții noului – născut, a obiectelor care poartă urmele nașterii sau care au fost folosite la naștere, a obiectelor cu care a fost transportat cadavrul, a vaselor și a obiectelor de îmbrăcăminte, lenjerie de corp și de pat, substanțe, etc purtătoare ale urmelor infracțiunii.
Totodată, cu această ocazie, trebuie căutate înscrisuri, rețete, fișe medicale și altele, din care să rezulte starea de graviditate, unitățile spitalicești care i-au acordat asistență medicală, diagnosticul la internare și externare, tratamentul medicamentos prescris etc. Nu trebuie omisă nici căutarea unor acte care atestă starea psihică a celei în cauză înainte de săvârșirea infracțiunii – maladia de care a suferit, perioada, tratamentul urmat, diagnosticul la externare – elemente de natură să contribuie la lămurirea și să explice starea psihică a mamei pricinuită de naștere. Deoarece, potrivit codului penal există anumite stări psiho-fiziologice provocate de naștere, care, fără a echivala cu o stare de inconștiență și, deci, fără a exclude capacitatea psihică a făptuitorului, sunt de natură să explice, într-o anumită măsură, uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama sa, indiferent dacă acesta este un copil din cadrul sau din afara căsătoriei. De un real folos în elucidarea tuturor împrejurărilor cauzei este descoperirea și ridicarea altor înscrisuri – fișe, analize de laborator ori certificate pentru concediu medical sau reducerea timpului de lucru.
În același scop, de la unitățile sanitare se vor ridica – în original și copie – registrul de luare în evidență a femeilor gravide, foile de observație clinică, biletele de ieșire din spital, certificate pentru concediu medical etc. Asemenea înscrisuri pot fi ridicate și de la locul de muncă al învinuitului sau inculpatului.
CAPITOLUL III – Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală
Secțiunea I – Elemente de drept penal material comune infracțiunilor privitoare la viața sexuală
Literatura sexuală face parte din larga categorie a libertăților omului, iar exercitarea ei e apărată, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern.
Valoarea socială a acestei libertăți e sporită și prin elaborarea unor măsuri penale de protecție, violarea libertății fiind considerată un grav act antisocial.
Codul penal român include ca infracțiuni contra libertății sexuale a persoanei: violul (prevăzut la art. 197), raportul sexual cu o minoră (prevăzut la art. 198), seducția (art. 199), perversiunea sexuală (art. 201), corupția sexuală (art. 202), incestul (art. 203) și hărțuirea sexuală (art. 203).
Trebuie stabilit faptul că legea, în mod primar, și societatea, în mod general, înțelege prin libertate sexuală acel exercițiu firesc al sexualității, desfășurat în limitele normalității, decenței și intimității.
Majoritatea acestor infracțiuni sunt îndreptate împotriva femeii, lezând o valoare socială importantă cum ar fi libertatea și inviolabilitatea sexuală a femeii, dar ele pot aduce atingere și altor valori sociale cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei, care pot constitui obiectul juridic secundar al infracțiunii.
Săvârșirea infracțiunii poate îmbrăca și forma participației penale, astfel considerându-se că „persoana care ia parte la acțiunea de constrângere asupra femeii în vederea realizării de către autorul principal al raportului sexual, e coautor”.
De asemenea, în cazul infracțiunii de viol există discuția privitoare la victimă. Unii autori susțin că soția nu poate fi subiect pasiv la infracțiunea de viol deoarece existența căsătoriei presupune consimțământul tacit al femeii la raporturi sexuale cu soțul ei, dar opinia majoritară susține faptul că și soția poate fi victimă.
Violul nu poate avea loc printr-o singură atingere a organelor genitale, ci e necesar să aibă loc actul fiziologic de îmbinare a celor două sexe.
În cazul victimei minore, „începerea de timpuriu a vieții sexuale poate avea consecințe deosebit de grave, atât pentru dezvoltarea fizică și morală a femeii, cât și pentru copiii care s-ar naște din aceste raporturi”.
În ceea ce privește autorii acestor infracțiuni, ei trebuie să fie bărbați în cazul primelor trei, fie numai o parte să fie bărbat.
În cazul perversiunii sexuale, „când actele de perversiune sunt consecințe va exista o infracțiune cu o pluralitate naturală de făptuitor”.
În cazul infracțiunii de incest, nu poate exista subiect pasiv, dar „în mod excepțional, subiect pasiv al infracțiunii de incest ar putea fi acel partener care a fost victima celuilalt (de pildă, dacă a fost iresponsabil sau indus în eroare, constrâns ori e vorba de o minoră sub 14 ani)”.
Aceste infracțiuni sunt pedepsite cu o măsură medie dacă se consumă în formă simplă. Circumstanțele agravante atrag majoritatea pedepsei deoarece sporesc și gradul lor de pericol social.
Unele infracțiuni au prevăzut în conținutul lor legal și posibilități de înlăturare a executării pedepsei, ceea ce relevă rolul educativ al legii pentru membrii societății care au nesocotit regulile de conviețuire.
Secțiunea II – Efectuarea percheziției în cazul hărțuirii sexuale
Activitățile ce se întreprind pentru administrarea probelor diferă de la caz la caz, organele însărcinate cu rezolvarea cauzelor și lămurirea problemelor referitoare la aceste infracțiuni au obligația de a efectua percheziția, fie domiciliară, fie la sediul firmei sau unității unde se presupune că s-ar fi consumat actul infracțional.
Se urmărește, în ambele situații, descoperirea de elemente materiale ce conțin urme ale infracțiunii, care au folosit la săvârșirea acesteia sau care ar fi trebuit să fie folosite, dar care, din varii motive, nu au mai avut o astfel de destinație. Această activitate se va desfășura în conformitate cu prevederile articolelor din codul de procedură penală.
Această activitate se dispune de către instanța de judecată – exclusiv – fie în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, fie în cursul judecății, din oficiu. Dispunerea de către procuror a acestei activități se poate face numai excepțional, în cursul urmăririi penale, când sunt „cazuri urgente și temeinic justificate”. Aceasta v-a informa, însă de îndată, instanța. Ca timp de dispunere a percheziției, noua legislație este foarte clară: „numai după începerea urmăririi penale”. Există totuși două excepții de la regulă: infracțiunii flagrante și ori de către ori legea dispune altfel (când se obține consimțământul persoanei în cauza). Potrivit articolului 103, din codul de procedură penală al României, în care este precizat că ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se pot face între orele 6.00 – 20.00, iar în celelalte ore numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția urmează a se face într-un local public. De asemenea, percheziția care a debutat în intervalul stabilit de către legiuitor, poate continua și în timpul nopții, din motive lesne de înțeles.
Pentru garantarea legalității acestei operațiuni, se apelează la prezența unor martori asistenți.
Secțiunea III – Efectuarea percheziției în cazul violului
Activitatea care se întreprinde pentru administrarea probelor în scopul lămuririi problemelor enunțate diferă de la cauză la cauză, în raport de particularitățile acesteia. Percheziția este una din activitățile care se desfășoară, având aplicabilitate în marea majoritate a cazurilor.
Prin efectuarea percheziției se urmărește descoperirea de obiecte, de îmbrăcăminte și încălțăminte conținând urme, în special materie, rezultat al săvârșirii infracțiunii, sau luate de la locul faptei obiecte folosite pentru constrângerea sau dintre cele de care a fost deposedată victima, atunci când în afara de viol au fost săvârșite tâlhării sau furturi.
În cazul săvârșirii infracțiunii de viol de două sau mai multe persoane împreună (modalitate agravantă), atunci percheziția trebuie desfășurată având în vedere toate persoanele participante.
Prin intermediul acestei activități se poate determina persoana învinuitului sau inculpatului să recunoască fapta comisă, rezultatele percheziției putând avea un rol deosebit de important în desfășurarea ulterioară a anchetei.
CAPITOLUL IV – Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra vieții
Secțiunea I – Aspecte de drept penal material privind infracțiunile contra patrimoniului
Aceste infracțiuni au constituit, din cele mai vechi timpuri, o problemă pentru societate. Averea persoanei trebuia apărată prin mijloace care să descurajeze acțiunea persoanelor care căutau să realizeze un venit fără efort. Pedepsele erau dintre cele mai aspre, ajungându-se și până la tăierea brațului cu care se făcea furtul.
O economie stabilă nu se poate realiza fără ocrotirea patrimoniului.
Trebuie înțeles că noțiunea de patrimoniu în dreptul penal diferă de cea din dreptul civil, în sensul că, în dreptul penal el reprezintă averea persoanei și nu totalitatea drepturilor și obligațiilor, ca în dreptul civil. Astfel, în dreptul penal patrimoniul trebuie să fie înțeles ca totalitatea bunurilor, privite în individualitatea lor, susceptibile de a fi apropiate de către făptuitor prin mijloace frauduloase, ori de a fi distruse, deteriorate, tăinuite și gestionate fraudulos, etc.
Infracțiunile contra patrimoniului privesc acțiunea ilicită a făptuitorului și nu poziția juridică a victimei, adică dacă acesta este proprietar, posesor, deținător precar, etc.
În România proprietatea publică sau privată sunt termeni separați. Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ – teritoriale. Deși constituția face o asemenea delimitare, nu există o diferențiere privind limitele pedepselor pentru faptele îndreptate asupra acestor tipuri de proprietate în codul penal roman și ale legii penale speciale. Aceste infracțiuni sunt cuprinse în codul penal sub titlul generic „Infracțiuni contra patrimoniului”.
În raport cu specificul fiecărei acțiuni care constituie elementul material al infracțiunii, infracțiunile contra patrimoniului pot fi împărțite în trei categorii. O primă categorie o formează cele de constrângere (furtul, tâlhăria, pirateria și tăinuirea); o a doua categorie o constituie cele de fraude(abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, înșelăciunea, delapidarea și însușirea bunului găsit); în sfârșit, o a treia categorie o formează faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea și tulburarea de posesie.
La unele infracțiuni subiectul activ trebuie să fie calificat (la gestiune frauduloasă cel care are grija administrării sau conservării unor bunuri), iar la altele subiectul nu trebuie să întrunească nici o calificare.
De asemenea, legătura de cauzalitate trebuie dovedită la unele infracțiuni (gestiune frauduloasă și distrugere), iar la altele însăși săvârșirea faptei produce un rezultat imediat (tăinuirea, tulburarea de posesie).
Pentru a fi sancționate unele infracțiuni au nevoie de consumare, iar altele pot lua doar forma de tentativă.
Participația este posibilă sub toate cele trei forme: coautorat, instigare și complicitate. Cercetarea acestor infracțiuni nu presupune stabilirea dreptului de proprietate al celuilalt cărui bun a fost sustras, ci doar faptul că el deținea cu orice titlu acel bun mobil, energie care are o valoare economică, înscris, imobil, iar acel bun a fost afectat de acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
Reglementarea măsurilor de protejare a patrimoniului prevăzută de legea penală dovedește importanța valorii sociale ocrotite, a obiectului juridic al infracțiunii reprezentat de relațiile sociale privitoare la patrimoniu, importanța pe care o reprezintă pentru om averea personală care, în final, îl asigură.
Secțiunea II – Particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie
În cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie, cu ocazia cercetării furtului și tâlhăriei, efectuarea percheziției se constituie într-o activitate de cea mai mare importanță, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăției făptuitorilor. Atunci când se pregătește percheziția nu trebuie să se piardă din vedere nici un detaliu – cunoașterea făptuitorului în toate comportamentele, laturile sale psihocomportamentale, obținerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde percheziționatul ar putea eventual să dispună, vecinii ș.a. – dar, în mod deosebit, trebuie să se determine scopul percheziției. Evident că scopul principal îl constituie descoperirea bunurilor și valorilor sustrase, a obiectelor și instrumentelor ori armelor, a substanțelor utilizate în comiterea furtului sau tâlhăriei.
Dar nu trebuie omis că la domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorilor pot fi descoperite și alte bunuri sau valori ce au făcut obiectul unor furturi comise anterior ori care sunt deținute contrar dispozițiilor legale – arme, muniții, substanțe toxice sau stupefiante.
De asemenea, trebuie căutate obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte purtate de făptuitor în momentul săvârșirii infracțiunii și care au lăsat urme la fața locului.
Modul de efectuare a percheziției este cunoscut, cu precizarea că, în lumina noilor reglementări, la această activitate participă și apărătorul celui în cauză. Lipsa apărătorului nu împiedică desfășurarea activității dacă acesta a fost încunoștiințat despre data și locul percheziției.
Se impune ca regulile de tactică criminalistică să fie respectate: pătrunderea în locul de percheziționat, legitimarea șefului echipei și arătarea scopului – cu prezentarea autorizației de percheziție – identificarea percheziționatului și al celorlalte persoane, supravegherea atentă a acestora – după ce în prealabil au fost, obligatoriu, percheziționate corporal – căutarea sistematică în toate dependințele și anexele, arătarea obiectelor, înscrisurilor și valorilor descoperite martorilor asistenți și celor participanți – și semnarea lor spre schimbare – materializarea corectă a rezultatelor percheziției în cuprinsul procesului verbal ș.a. Percheziția trebuie să se efectueze în baza autorizației, evitând în felul acesta consecințele negative ce ar putea surveni când se recurge la obținerea consimțământului scris al persoanei ce urmează a fi percheziționată și se primește refuzul acesteia.
Nu în toate cazurile prima percheziție se soldează cu un rezultat pozitiv. În raport cu specificul cauzei, apar situații când se impune repetarea – după un anumit timp al acestei activități. Practica judiciară a semnalat cazuri când, după efectuarea percheziției, infractorii au readus bunurile și valorile tâlhărite în locuință. De aceea, percheziția poate fi repetată, pentru a evita astfel de situații. Preventiv, este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie identificate toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, efectuându-se percheziții simultane.
Secțiunea III – Aspecte specifice privind percheziția în cazul delapidării
Scopul principal al percheziției îl constituie identificarea bunurilor ce au format obiectul infracțiunii de delapidare, precum și a unor înscrisuri ce au legătură cu cauza.
Astfel, la domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorului pot fi descoperite înscrisuri – ori copii ale acestora – care au fost folosite la săvârșirea sau ascunderea delapidării, cum ar fi: liste de inventariere, facturi, avize de expediere, borderouri de achiziții, procese-verbale de recepție, bonuri de consum, fișe de pontaj, ștate de plată ș.a. O deosebită importanță pentru cauză o are descoperirea unor însemnări făcute de făptuitor cu privire la cantitatea bunurilor sustrase din gestiune, la împărțirea acestora între participanți, adrese, numere de telefon ș.a., care pot dovedi legăturile infracționale, locurile unde s-au valorificat bunurile delapidate etc. De asemenea, se impune a fi căutate și ridicate bunuri achiziționate cu sume de bani delapidate ori, după caz, sumele provenite din vânzarea bunurilor sustrase din gestiune, precum și cele care reprezintă profitul obținut în urma traficării.
Cu această ocazie, organele de urmărire penală trebuie să identifice în patrimoniul făptuitorului bunurile mobile și imobile ce urmează să fie indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Percheziția domiciliară se va efectua și la locuința persoanelor unde infractorii au ascuns bunurile delapidate.
Secțiunea IV – Efectuarea percheziției în cazul înșelăciunii
Indiferent de locul în care se execută – la domiciliu sau la locul de muncă – percheziția are drept scop descoperirea bunurilor (bani, obiecte, înscrisuri etc.) ce au constituit folosul material primit de infractor ca urmare a activităților ilicite desfășurate. Pregătind percheziția, organele de urmărire penală nu trebuie să piardă din vedere posibilitatea descoperirii înscrisurilor de care s-a folosit făptuitorul pentru săvârșirea infracțiunii: acte de identitate false, acte de studii, adeverințe de vechime în muncă, livrete de economii ș.a. În aceeași ordine de idei, nu trebuie omisă descoperirea instrumentelor și materialelor ce au servit la falsificarea documentelor destinate să inducă sau să mențină în eroare persoanele înșelate. În această categorie intră matrițele, ștampilele etc – fie confecționate artizanal, fie sustrase din diferite locuri – tușuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate ș.a.
Descoperirea la domiciliul percheziționatului sau la locul de muncă a unor înscrisuri pe care acesta le-a primit de la persoanele vătămate este de natură să ducă la identificarea tuturor persoanelor înșelate, constituind, pe lângă importante mijloace de probă, și punctul de plecare pentru extinderea cercetărilor cu privire la alte infracțiuni săvârșite.
Dacă percheziția s-a finalizat cu identificare și ridicare unor înscrisuri ce atestă legăturile infracționale ale percheziționatului, valorificarea acestora pe parcursul cercetărilor oferă posibilitatea exinderii cerectărilor și asupra altor participanți, contribuind la lămurirea rolului și contribuția acestora în pregătirea și desfășurarea activității ilicite, precum și la stabilirea foloaselor injuste de care au beneficiat.
Odată cu precizarea principalului scop al percheziției, cu prilejul pregătirii și desfășurării acestei activități organul de urmărire penală nu trebuie să omită căutarea și descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori obținute contrar dispozițiilor legale – arme, muniții, substanțe toxice sau stupefiante – precum și identificarea în patrimoniul făptuitorului de bunuri mobile și imobile care să facă obiectul indisponibilizării, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune. Este necesară semnarea spre neschimbare a înscrisurilor descoperite de către cel percheziționat, precum și fotografierea toturor obiectelor descoperite în locurile unde au fost găsite.
Acestea, împreună cu procesul verbal întocmit cu respectarea strictă a legii procesual penale și a regulilor de tactică criminalistică, constituie importante mijloace de probă în dovedirea vinovăției făptuitorului și a existenței infracțiunii.
Secțiunea V – Efectuarea percheziției în cazul incendiilor
Percheziția, fie la domiciliu, fie la locul de muncă al făptuitorului, are drept scop următoarele probleme:
● descoperirea de dispozitive create pentru incendierea bunurilor;
● descoperirea instrumentelor ce au servit la distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrbuințare a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii;
● descoperirea de materiale inflamabile ori explozive;
● descoperirea de încălțăminte având caracteristici asemănătoare cu urmele ridicate de la fața locului;
● descoperirea obiectelor de îmbrăcăminte ce pot purta urme ale infracțiunii;
● descoperirea unor părți componente din bunul distrus, degradat ori adus în stare de neîntrebuințare ș.a.
La rândul său, verificarea și ridicarea de obiecte și înscrisuri se impune în situația în care:
Există neconcordanțe între cele constatate la fața locului și evidența bunurilor declarate ca distruse;
Este necesară verificarea gestiunii pentru constatarea unor lipsuri preexistente și, pe această cale, dovedirea scopului urmărit de făptuitor;
Se impune stabilirea valorii artistice, științifice, istorice, arhivistice etc. a bunurilor distruse, degradate ori aduse în stare de neîntrebuințare;
Trebuie lămurite anumite aspecte legate de situația bunurilor: formă de proprietate, titularul dreptului de proprietate;
Este necesară stabilirea prejudiciului cauzat prin infracțiune și a celorlalte consecințe cauzate în urma comiterii faptelor, adică pentru a se putea reține distrugerea calificată, faptă având consecințe deosebit de grave sau producerea unui dezastru;
Trebuie dovedită calitatea făptuitorului și atribuțiile sale de transport în comun ori personal de conducere a unui mijloc de transport în comun ori personal care asigură direct securitatea unor astfel de transporturi, aceasta se are în vedere în cazul distrugerii din culpă prevăzută de art. 219 alin. ultim;
Este necesară calificare modului de proiectare, execuție și exploatare a unor instalații și a modului de respectare a parametrilor funcționali;
Se impune verificare condițiilor și clauzelor de asigurare a bunurilor etc.
CAPITOLUL V – Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra sănătății publice săvârșite la regimul produselor, substanțelor toxice sau stupefiantelor
În efectuarea percheziției trebuie să se țină seama de ceea ce este specific în cercetarea infracțională de trafic cu stupefiante, aspecte pe care le vom sublinia în cele ce urmează.
În primul rând trebuie reținut că această activitate – chiar dacă este efectuată în cadrul actelor premergătoare pentru documentarea începerii urmăririi penale – nu poate fi declanșată în cazul străinilor decât după obținerea aprobării necesare.
În altă ordine de idei, referindu-ne la baza legală, se impune ca percheziția să fie făcută numai în baza autorizației, cu excepția cazurilor când este urmarea constatării infracțiunii flagrante.
Perchezițiile în asemenea situații trebuie efectuate cu maximă operativitate, realizându-se elementul surpriză, fără a se neglija problemele de detaliu.
O problemă cu totul aparte, înainte de declanșarea perchezițiilor, o constituie stabilirea – până la detaliu – a scopului activității, apreciindu-se după caz, dacă el nu poate fi realizat prin alte mijloace mai eficiente.
Cunoașterea persoanelor care urmează a fi percheziționate este obligatorie și presupune, pe lângă obținerea unor date legate de nume, prenume, profesie, etc, și aflarea unor date referitoare la modul de viață, anturajul și cercul de prieteni, locurile mai intens frecventate, vicii, temperament și altele. În cazul străinilor este necesar să se cunoască dacă este traficant de stupefiante sau este dat în urmărire, data intrării în țara, identitatea pe care au declarat-o în fața organelor vamale, persoanele pe care le-au contactat de la data intrării pe teritoriul țării, locurile de cazare, mijloacele de transport folosite, frecvența cu care s-au deplasat în anumite locuri, etc.
Momentul efectuării percheziției trebuie ales cu multă grijă, de regulă, atunci când stadiul cercetărilor permite formarea convingerilor că se vor obține maximum de probe, în raport cu scopul urmărit:
● depistarea unora sau mai multor consumatori de stupefiante într-un anumit loc;
● găsirea unor produse ori substanțe stupefiante;
● prinderea unui anumit traficant care se ascunde într-un anumit loc;
● găsirea obiectelor folosite pentru ascunderea stupefiantelor;
● găsirea instalațiilor pentru producerea sau confecționarea unor astfel de substanțe;
● identificarea ustensilelor folosite de toxicomani în administrarea stupefiantului;
● identificarea și ridicarea înscrisurilor referitoare la modul de procurare al drogurilor, acte de identitate folosite, diverse însemnări privind nume de persoane, localități din țară, sume de bani și altele;
● identificarea unor bunuri sau valori obținute în urma traficului ilicit;
● descoperirea unor bunuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare – arme, muniții, explozive, metale prețioase, etc.
Pe baza unui studiu atent trebuie să se realizeze cunoașterea prealabilă a locurilor de percheziționat și în mod special al celor de ascundere, în funcție de care se stabilește numărul membrilor din echipa care va acționa, ca și dotarea tehnico – materială a acestora.
Practica recomandă, ca și la efectuarea acestei activități, să fie folosiți și câini de urmărire, special dresați pentru depistarea stupefiantelor. „Pentru a prevenii depistarea drogurilor, datorită mirosului specific al unora dintre acestea, de către căinii de urmărire, specializați în asemenea operații, traficanții recurg și din acest punct de vedere la metode diverse:
împachetarea în cartoane speciale sau în canistre de tablă, în special a marijuanei, în care s-au introdus pești uscați cu miros înțepător și bile contra moliilor;
introducerea în colete, alături de droguri, a unor esențe de usturoi sau ceapa al căror miros derutează câinii de serviciu;
ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o degajare de miros, exceptând faptul în care, aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare de drogul ambalat”.
Fotografierea stupefiantelor, a locurilor de ascundere a instrumentelor folosite la fabricarea, prepararea sau consumarea lor este utilă nu numai pentru documentarea cauzelor aflate în lucru, dar și pentru instruirea practică a lucrătorilor de urmărire penală.
O altă particularitate în efectuarea perchezițiilor la cetățenii străini constă în folosirea unor interpreți – translatori autorizați – care să mijlocească comunicarea între organele de urmărire penală și străinii în cauză, interpreți ce trebuie identificați și cunoscuți anterior momentului declanșării acțiunii, evitând astfel riscul unor eventuale inexactități și incorectitudini din partea acestora.
Pe de altă parte, atunci când percheziția se extinde și asupra mijlocului de transport folosit de traficant, se impune examinarea riguroasă a vehiculelor în vederea descoperirii ascunzătorilor amenajate meșteșugit, apelându-se la unii mecanici și tinichigii auto. În felul acesta se evită degradarea autovehiculelor în cauză datorită necunoașterii modului de demontare a unor subansamble.
Produsele, substanțele toxice sau stupefiantele trebuie ambalate cu grijă pentru a se evita deteriorarea lor. În mod similar se va proceda cu seringile, fiolele folosite, vasele și resturile de țigări suspecte de conținut cu stupefiante, precum și înscrisurile ce au legătură cu cauza cercetată.
Referindu-ne la exemplul citat în paragraful anterior, în cazul celor patru cetățeni sârbi depistați la P.C.T.F. Giurgiu, pe unul din înscrisurile găsite ascunse în tapițeria autoturismului erau menționate numele celor patru ocupanți ai automobilului, iar în dreptul fiecărui nume sume ce totalizau 350 USD, atât cât a declarat M.S. că a plătit pentru întreaga cantitate de drog. Pornindu-se de la acest aspect, pe parcursul cercetărilor a fost posibilă identificarea ulterioară a traficanților.
O ultimă remarcă se referă la obligativitatea consemnării în procesul verbal a denumirii originale a produsului sau substanței descoperite, în limba în care este scrisă, situație impusă de faptul că unele substanțe pot fi ușor confundate cu medicamentele de uz general – au aceeași formă, mărime sau culoare – iar unele dintre produsele farmaceutice, deși conțin același stupefiant, apar sub denumiri total diferite, în funcție de firma sau țara producătoare.
În anumite situații, evidența toxicomanilor comunicați de unitățile sanitare constituie punct de plecare în extinderea cercetărilor în dovedirea activităților infracționale a traficanților.
În cazul cetățenilor străini trebuie acordată atenție maximă actelor de identitate prezentate de aceștia organelor vamale.
De exemplu, la P.C.T.F. Calafat s-a descoperit cantitatea de 9,150 kg canabis ascunsă într-un autoturism „Mercedes”, înmatriculat în Germania, proprietar fiind cetățeanul turc F.I.
Autoturismul era condus de T.H. care a declarat că nu cunoaște nimic despre drogul găsit, el fiind angajat să conducă mașina în țara de înmatriculare. Din datele furnizate de Secretariatul General al O.I.P.C. – Interpol și B.N. – Interpol Ankara s-a constatat că T.H. este un nume fictiv, acesta fiind identificat după fotografii și impresiuni digitale în persoana cetățeanului turc B.A., cunoscut traficant de stupefiante și urmărit de autoritățile iugoslave în vederea executării unei pedepse pentru fapte similare.
Odată cu efectuarea percheziției, în cazul infracțiunilor săvârșite la regimul produselor, substanțelor toxice sau stupefiante se execută și activitatea de ridicare de obiecte și înscrisuri descoperite în locul percheziționat. Însă această activitate procedurală este de sine stătătoare, în afara percheziției.
CAPITOLUL VI – Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor săvârșite la regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive
Percheziția – fie domiciliară, fie la locul de muncă – urmărește descoperirea armelor, munițiilor și materiilor explozive deținute fără drept, a armelor și munițiilor confecționate ori a anumitor piese ce urmau a fi asamblate într-o armă, a materiilor explozive fabricate sau prelucrate a diferitelor utilaje, aparate, instrumente etc, ce au servit ori erau destinate să servească confecționării armelor, fabricării sau prelucrării materiilor explozive.
Uneori, percheziția vizează și descoperirea produsului infracțiunii folosite prin folosirea armelor de foc, în special al vânatului sau peștelui obținut prin acte de braconaj, a arborilor sau cioatelor scoase cu ajutorul explozibilului. De asemenea, cu ocazia pregătirii acestei activități nu trebuie să se omită căutarea și descoperirea unor înscrisuri ce dovedesc proveniența armelor, munițiilor și materiilor explozive.
În cazul acestor infracțiuni, pe lângă faptul că percheziția trebuie să se efectueze numai pe bază de autorizație, este necesar ca organele de urmărire penală să cunoască în prealabil locurile sau posibile locuri de ascundere a armelor, munițiilor sau materiilor explozive, ținând cont de toate particularitățile cauzei și caracteristicile imobilelor de percheziționat.
Cu ocazia percheziției trebuie acordată atenție unor lucruri cum ar fi: pereții, tocurile ușilor, dușumeaua, obiectele de mobilier, scările și balustradele acestora, grupurile sanitare, instalația electrică etc., precum și anexele imobilului – pod, grajd, șură, hambar ș.a. – și terenul înconjurător.
Totodată, trebuie observat modul în care au fost ambalate și conservate armele, munițiile și materiile explozive descoperite. De exemplu, dacă acestea au fost ambalate în ziare se va menționa publicația, data apariției, ele constituind cel puțin un indiciu cu privire la data când făptuitorul a intrat în posesia lor, le-a ambalat, a umblat cu ele; ziarele, hârtia și celelalte ambalaje trebuie conservate cu grijă, de pe acestea putând fi prelevate urme papilare aparținând persoanei la care au fost descoperite, în felul acesta înlăturându-se eventualele susțineri ale făptuitorului cu privire la faptul că nu avea cunoștință despre existența celor descoperite la percheziție. Regulile privind descrierea, manipularea și transportul armelor, munițiilor și materialelor explozive trebuie respectate cu strictețe, atât pentru înlăturarea posibilității distrugerii unor urme și microurme, cât și pentru prevenirea producerii accidentelor. De asemenea, trebuie reamintită obligativitatea efectuării percheziției corporale, aceasta fiind condiția esențială pentru trecerea la desfășurarea percheziției domiciliare.
CAPITOLUL VII – Fixarea rezultatelor percheziției și valorificarea acestora în activitatea de urmărire penală
Rezultatul percheziției se fixează prin proces verbal, precum și prin fotografii, schițe ori desene – ca anexe ale procesului verbal.
Ca mijloc principal de fixare a rezultatelor percheziției, procesul verbal trebuie încheiat la locul percheziției, imediat după terminarea acestei activități, cu respectarea cerințelor legale a regulilor de tactică criminalistică.
Procesul verbal de percheziție trebuie să cuprindă:
● anul, luna, ziua și localitatea unde s-a efectuat activitatea;
● cantitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția;
● numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția;
● numele, prenumele și unitatea din care fac parte celelalte persoane – specialiști, apărător – participante;
● temeiul legal al percheziției – autorizația procurorului sau consimțământul scris al persoanei;
● datele de identificare ale martorilor existenți;
● adresa la care se găsește locul percheziționat;
● datele de identificare a percheziționatului ori a persoanei în prezența căreia s-a desfășurat activitatea;
● mențiune despre legitimarea organului de urmărire penală, arătarea scopului și prezentarea autorizației;
● mențiune despre solicitarea adresată percheziționatului de a preda obiectele, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza și consemnarea răspunsului acestuia;
● mențiune despre configurația locuinței, cu indicarea numărului de încăperi, a destinației acestora, a dependințelor, precum și a persoanelor care le folosesc în exclusivitate sau în comun;
● locurile percheziționate și activitățile de căutare desfășurate;
● obiectele, înscrisurile sau valorile descoperite, locurile și modurile cum au fost găsite;
● mențiune despre faptul că valorile sau obiectele ridicate, cu precizare expresă că, în afara acestora nu s-a mai ridicat altceva din locuința percheziționatului;
● mențiune despre faptul că obiectele sau valorile au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, primul semnându-le pentru neschimbare;
● mențiune despre obiectele lăsate în păstrare percheziționatului sau a custodelui – cu toate datele de identificare – precum și a faptului că li s-a adus la cunoștință obligațiile ce le revin și consecințele legale care decurg din nerespectarea acestora;
● celelalte mijloace de fixare folosite;
● ora începerii și ora terminării percheziției, precum și condițiile în care s-a desfășurat aceasta;
● mențiune despre eventualele pagube produse cu ocazia percheziției, cu precizarea motivelor care le-au determinat;
● obiecțiile percheziționatului sau a persoanei care l-a reprezentat și observațiile celorlalte persoane (martori asistenți, apărător, specialiști etc.), atât cu privire la modul cum s-a efectuat percheziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal;
● numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul verbal și destinația acestora;
● semnăturile organului de urmărire penală, a martorilor existenți, a persoanei percheziționate, a apărătorului și a celorlalte persoane participante – pe fiecare pagină și la sfârșit.
Procesul verbal de fixare a rezultatelor percheziției trebuie să fie redactat clar, să redea cu fidelitate activitatea desfășurată, și rezultatele obținute. Atenție deosebită trebuie acordată descrierii detaliate a obiectelor, înscrisurilor și valorilor ridicate, pentru a putea fi oricând individualizate, precum și a locurilor și modurilor în care au fost ascunse.
Locurile în care au fost ascunse bunurile valorile ce au fost descoperite în acele locuri. La percheziție, fotografia se mai folosește și pentru redarea acelor bunuri, valori sau înscrisuri mai ales pentru prezentarea caracteristicilor lor, care nu pot fi atașate la dosarul cauzei.
„Înregistrarea pe bandă videomagnetică, ca și filmarea sunt modalități tehnice de fixare a rezultatelor percheziției (care se dovedesc superioare fotografierii), modalități devenite, în prezent, aproape indispensabile surprinderii de secvențe, efectuate în cazuri deosebite, complexe…”
„Desenul, schița va cuprinde locul percheziției, în întregime, indicându-se punctele în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manieră asemănătoare schiței efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.”
CAPITOLUL VIII – Unele precizări ale percheziției prevăzute în codul procesual penal al Republicii Moldova
Pentru efectuarea acestui act procedural codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede în art. 125 temeiul strict al efectuării percheziției și anume, dacă de către organul de urmărire penală au fost acumulate probe sau materiale de investigație operativă ce permit a presupune întemeiat că într-o încăpere asupra unei persoane sau într-un alt loc se pot afla instrumente ce au folosit la săvârșirea infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente ce ar avea importanță pentru descoperirea și administrarea probelor necesare soluționării juste a cauzelor penale.
Referitor la felurile percheziției, acestea se clasifică după mai multe criterii:
a) După locul de desfășurare:
percheziții corporale;
percheziții domiciliare;
percheziții la locul de muncă;
percheziții în localurile deschise publicului.
b) După temeiul legal:
percheziții efectuate în baza autorizației judecătorului de instrucție care este judecător abilitat cu unele atribuții proprii urmăririi penale, precum și de control judiciar asupra acțiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale;
percheziții efectuate în caz de infracțiune flagrantă.
Cu autorizarea judecătorului de instrucție se efectuează acțiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilității persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenței, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice și a altor comunicații, precum și alte acțiuni prevăzute de lege.
Acțiunile de urmărire penală sub formă de percheziții, cercetarea la fața locului în domiciliu și punerea sub sechestru în urma percheziției, pot fi efectuate în baza unei ordonanțe motivate a organului de urmărire penală fără autorizarea judecătorului de instrucție, în cazul infracțiunilor flagrante. Judecătorul de instrucție trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acțiuni de urmărire penală în termen de 24 ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sunt argumentate acțiunile de urmărire penală efectuate. În cazul în care sunt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucție prin încheiere motivată, declară acțiunea de urmărire penală legală, sau după caz, ilegală.
c) După timpul de efectuare:
percheziții efectuate în timpul zilei;
percheziții efectuate în timpul nopții.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, precum și a legii procesual penale în vigoare, organele de urmărire penală pot efectua percheziția între orele 6 – 22. Perchezițiile pot fi ordonate de magistrat și pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege. Totodată, sunt interzise perchezițiile în timpul nopții, afara de cazul infracțiunilor flagrante.
d) După persoanele participante
perchezițiile la care participă numai organele de urmărire penală;
percheziții la care participa și alți specialiști.
În caz de necesitate la efectuarea percheziției sau ridicării de obiecte și documente poate participa interpretul și specialistul. La efectuarea percheziției sau ridicării de obiecte și documente trebuie să fie asigurată prezența persoanei la care se face percheziția, ori a unor membri adulți ai familiei acesteia, ori a celor care reprezintă interesele persoanei în cauză. Dacă prezența acestor persoane este imposibilă, se invită reprezentantul autorității executive a administrației publice locale.
Persoanele la care se efectuează percheziția sau ridicarea de obiecte și documente, precum și specialiștii, interpreții, reprezentanții, apărătorii, au dreptul să asiste la toate acțiunile organului de urmărire penală și să facă în legătura cu aceste obiecții și declarații care vor fi consemnate în procesul verbal. De asemenea pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru că faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția, și care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice. De menționat este faptul că prezența martorilor asistenți nu este obligatorie la efectuarea percheziției.
Legalizarea formelor necesare percheziției
Așa cum am arătat, percheziția domiciliară și la locul de muncă a persoanei trebuie efectuată în baza ordonanței reprezentantului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucție. Autorizarea judecătorului de instrucție pentru efectuarea percheziției se obține în urma solicitării scrise a organului de urmărire penală și a examinării materialului din dosarul cauzei.
Obținerea autorizației constituie o garanție pentru persoana sau unitatea la care se efectuează percheziția, în sensul de a le pune la adăpost de eventualitatea unor încălcări ale inviolabilității domiciliului, judecătorul de instrucție încuviințând efectuarea percheziției numai după ce examinează altele de la dosar și constată că există motive temeinice și sunt îndeplinite condițiile legale privitoare la natura substanțiala.
În cazul în care urmează să fie percheziționate și spațiile folosite în comun cu alte persoane, acest lucru trebuie să fie solicitat și prevăzut expres în autorizația judecătorului de instrucție.
Până la începerea percheziției sau a ridicării de obiecte și documente, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să enumere, sub semnătură, persoana la care se face percheziția, copia de pe ordonanța respectivă.
În cadrul efectuării percheziției, după prezentarea ordonanței, reprezentantul organului de urmărire penală, cere să i se predea obiectele și documentele menționate în ordonanță. Daca obiectele și documentele căutate se predau benevol, persoana care efectuează urmărirea penală se limitează la ridicarea acestora, fără a mai efectua alte măsuri de investigații.
Toate obiectele și documentele ridicate se prezintă tuturor persoanelor prezente la efectuarea percheziției sau ridicării. Obiectele și documentele descoperite în timpul percheziției, a căror circulație este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent de faptul dacă au sau nu legătură cu cauza penală.
Inefectuarea percheziției, persoana ce efectuează urmărirea penală, are dreptul sa deschidă încăperile și depozitele încuiate, dacă proprietarul refuză să deschidă benevol, evitându-se deteriorarea nejustificată a bunurilor.
La efectuarea percheziției pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt ce va fi menționat în procesul verbal.
Organul de urmărire penală este obligat să ia măsuri pentru a nu se da publicității circumstanțele privitor la viața intimă a persoanei constatate în legătură cu efectuarea percheziției.
Persoana care efectuează urmărirea penală are dreptul să interzică persoanelor aflate în încăpere sau la locul unde se efectuează percheziția, precum și persoanelor care au intrat în această încăpere sau au venit în acest loc, să plece, ori să comunice între ele sau cu alte persoane până la terminarea percheziției. În caz de necesitate, încăperea sau locul unde se efectuează percheziția pot fi luate sub pază.
CUPRINS
Bibliografie selectivă
1. * * * Constituția României.
2. * * * Codul penal – modificat prin Legea nr. 140/1996.
3. * * * Codul de procedură penală – modificat prin O.U.G. nr. 109 din 24.10.2003.
4. * * * Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
5. Bercheșan Vasile, Drogurile și traficanții de droguri, Editura "Paralela 45", Pitești,
Pletea Constantin 1998.
6. Bercheșan Vasile Metodologia investigării infracțiunilor, Editura "Paralela 45", Pitești, 1999.
7. Aionițoaie C., ș.a. Curs de tactică criminalistică, vol. I și II, Academia de Poliție "AI. Cuza", București, 1983.
8. Antoniu G. Codul penal comentat și Enciclopedia, Partea Specială, vol. I, Editura Științifică, pag. 233.
9. Bărbulescu M, Prodan E. Prevenirea, descoperirea și cercetare infracțiunilor la regimul stupefiantelor, M.I, București, 1979.
10. Biro C. Drept penal, Partea generală, Cluj, 1971, pag. 132.
11. Boroi Al. Pruncuciderea și uciderea din culpă, Editura M.I., 1992, pag. 12.
12. Ciopraga A. Criminalistica – Elemente de tactică, Universitatea "AI. Cuza", Iași, 1986.
13. Ciopraga A. Criminalistica – Tratat de tactică, Editura Gama, Iași, 1996.
14. Colectiv Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1992
15. Colectiv Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1994.
16. Dobrinescu I. Infracțiuni contra vieții persoanei, Editura Academiei Române, București, 1987, pag. 24.
17. Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului penal român, Editura Academiei Române, 1971.
18. Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Editura Academiei Române, 1975.
19. Lechat R. La tehnique de l'enquette criminelle, vol. I, Bruxelles, 1960.
20. Loghin O, Filipaș A. Drept penal român, Partea Specială, Editura Șansa S.R.L., București, 1992, pag. 34.
21. Rotinov A. R. Percheziția și ridicarea de obiecte, Editura de stat Pentru literatură judiciară, Moscova, 1961.
22. Stancu Emilian Criminalistica, Editura Actami, București, 1995.
23. Stancu Emilian Criminalistica, Editura Actami, București, 1997.
24. Stancu Emilian Criminalistica, vol. I, II, reeditată, Editura Actami, București, 1999.
25. Suciu Camil Criminalistica, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1972.
26. Volonciu N. Tratat de procedură penală, vol. I și II, Editura Paideia, București, 1993-1994.
27. Volonciu N. Tratat de procedură penală, vol. I și II, ediția a II-a, Editura Paideia, 1996.
28. Volonciu N. Tratat de procedură penală, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Paideia, București, 1998.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Tactice Si Practice Privind Perchezitia In Cazul Diferitelor Infractiuni (ID: 125012)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.