Aspecte Specifice de Medicina Muncii la Personalul Unei Staeii de Salvare

Cuprins

Partea generală

Capitolul 1. Date din literatură

1.Introducere

2.Patologia profesionlă la o stație de salvare

2.1 Riscul biologic

2.2 Hepatite virale

2.3 Infecția HIV

2.4 Tuberculoza

2.5 Stresul

2.6 Afecțiuni musculo-scheletale

2.7 Riscul de violență

2.8 Dermatoze profesionale

Partea specială

1.Introducere

2.Material și metodă

3.Rezultate și discuții

4.Concluzii

INTRODUCERE

a) motivația alegerii temei de cercetare;

Personalul sectorului sanitar este expus unui număr mare de riscuri specifice, dintre care riscurile de contaminare prin contactul direct cu bolnavul și de tulburările musculoscheletice subsecvente ridicării și/sau transportului de bolnavi imobilizați. Angajații se află în contact permanent cu substanțe chimice dar și cu agenți biologici. Astfel de riscuri sunt amplificate și de sensul etic al muncii cu omul suferind, în special în situațiile de urgență când securitatea și confortul personalului trece în plan secund celui al bolnavului. Eșecul unor tratamente, stările de agonie, bolile incurabile și moartea, antrenează frecvent o stare de stres care conduce la epuizare psihică profesională. Astfel de suprasolicitări psihice sunt agravate de munca în exces datorită insuficienței numerice a personalului, dar cu obligativitatea de a răspunde tuturor cerințelor pacienților și chiar și familiei acestora.(1)

Ca viitor medic mi s-a părut interesantă abordarea acestui subiect, mai ales că în timpul facultății am realizat practica de vară la Serviciul de Ambulanță Deva, domiciliul meu fiind apropiat de acest municipiu, iar efectuarea unui studiu pe această temă a fost mult mai accesibil.

….

Serviciul de ambulanță

b) importanța și actualitatea temei

România figurează printre țările cu cea mai ridicată prevalență a infecției cu virus hepatitis B din Europa, aproximativ 1 milion de persoane (respectiv 2-7% din populația țării) conform estimărilor OMS fiind infectate cu virus hepatitic B (12).

Raportul personal medical infectat/populație generală a fost stabilit la 5/1,2 iar rata de incidență a infecției acute a fost apreciată ca fiind 3-4% pe an.(15)

c) încadrarea temei în preocupările internaționale, naționale și zonale;

În întreaga lume, tratarea bolnavilor infecțioși reprezintă un risc important pentru inducerea de maladii profesionale în rândul personalului medical expus.(1)

Proporția bolilor infecțioase profesionale în sistemul îngrijirilor de sănătate ar fi în medie 10% în Suedia (1989), 33% în Germania (1993) și de 40% în Franța (1991).(4)

d) obiectivele științifice pentru rezolvare în cadrul cercetării științifice;

Întrucât studiile epidemiologice, identificarea și dozajul de marker specifici serologici, emergența de noi agenți patogeni (virusul Ebola, virusul encefalitei sau al panencefalitei sclerozante ori foarte recent virusul respirator acut sever) dimensionează o expunere profesională în continuă diversificare și expansiune, sunt necesare măsuri preventive intensive, susținute și generalizate în întreg sistemul îngrijirilor de sănătate.(1)

O prevenție eficientă se bazează pe identificarea rapidă și exactă a sursei, modului de transmitere și pe cunoașterea sensibilității la agenți terapeutici disponibili.(1)

Prima etapă din programul prevențional al bolilor infecțioase constă în informarea și reponsabilizarea fiecărui cadru medico-sanitar. Orice instituție medicală trebuie privită ca pe un focar potențial de agenți patogeni și fiecare pacient poate fi o sursă potențială.(1)

O astfel de “punere în gardă” este importantă nu numai pentru personalul care intervine direct în actul terapeutic sau diagnostic, ci și pentru cei care direct sau indirect vin în contact cu sângele, produse biologice recoltate sau eliminate de bolnav, lenjeria de corp și pat, vesela sau alte obiecte personale susceptibile de a conține sau vehicular agenți patogeni.(4,33)

– identificarea riscurilor profesionale într+un serviciu de ambulanță

– evaluarea stării de sănătate a întregului personal al acesteia

– identificarea măsurilor adecvate de întreprins în vederea protejării vieții și sănătății personalului de la ambulanță.

f) comentarii sintetice privind metoda de cercetare abordată și metodologia cercetării;

ce ai facut

PARTEA GENERALĂ

Riscul biologic

Sănătate și securitate în muncă a lucrătorilor sunt protejate în Uniunea Europeană pornind de la evaluarea și gestionarea riscului. Conform Directivei Cadru (EEC 1989, 89/391/EEC).Angajatorii răspund de asigurarea sănătății și securității lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.(3)

În general riscul este definit ca posibilitate de apariție a unui efect negativ, respectiv înseamnă potențialul de impact, de obicei negativ, al unui eveniment, determinat de combinația dintre posibilitate de apariție a evenimentului și impactului posibil.(18)

Hotărârea nr. 1092 din 16/08/2006 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici în muncă  transpune prevederile Directivei 2000/54/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea lor la agenți biologici în muncă (a șaptea directivă specifică în sensul art.16 paragraful 1 din Directiva 89/391/CEE).3

Hotărârea are ca obiect protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru securitatea și sănătatea lor, rezultate sau care pot să rezulte din expunerea la agenți biologici în cursul activității,  precum și prevenirea acestor riscuri.(3)

agenți biologici – microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare și endoparaziții umani, care sunt susceptibile să provoace infecție, alergie sau intoxicație;(3)

cultură celulară – creșterea în vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare;(3)

microorganism – o entitate microbiologică, celulară sau nu, capabilă să se reproducă sau să transfere materialul genetic.(3)

Agenții biologici sunt clasificați în 4 grupe de risc, în funcție de importanța riscului de infecție pe care îl prezintă:(3)

Grupa 1 – agenți biologici care nu sunt susceptibili să provoace boală omului;(3)

Grupa 2 – agenți biologici care pot provoca boală omului și constituie un pericol pentru angajați, propagarea în colectivitate e imposibilă; există, în general profilaxie și un tratament eficient;(3)

Grupa 3 – agenți biologici ce pot provoca boli grave omului și constituie un pericol pentru angajați; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate dar există în general o profilaxie și un tratament eficient;(3)

Grupa 4 – agenți biologici care pot provoca boli grave omului și constituie un pericol serios pentru angajați, ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate și nu există în general o profilaxie sau un tratament eficace;(3)

Aproximativ 320.000 de lucrători din întreaga lume mor în fiecare an din cauza unor boli transmisibile, circa 5.000 dintre aceștia din Uniunea Europeană. În ultimii 10 ani, mass-media a sesibilizat opinia publică în legătură cu riscurile biologice, cum ar fi antraxul, ca urmare a activităților bioteroriste, sindromul respirator acut sever și amenințarea gripei aviare, EBOLA etc. Însă agenții biologici sunt omniprezenți și, în multe locuri de muncă, lucrătorii se confruntă cu riscuri biologice foarte grave.(3)

Agenții antimicrobieni au contribuit la reducerea amenințării pe care o reprezintă bolile infecțioase. Cu toate acestea, acțiunea lor este periclitată de apariția și răspândirea la nivel mondial a organismelor rezistente la agenți antimicrobieni, în special ca urmare a întrebuințării exagerate a antibioticelor.(3)

Lucrătorii din sectorul sanitar sunt expuși riscului biologic, din cauza apariției unor organisme extrem de rezsistentă la medicamente, cum ar fi stafilococii aurii meticilino-rezistenți (SAMR) și BK. Organismele rezistente la medicamente reprezintă, de asemenea, un risc pentru lucrătorii care intră în contact cu animalele. Acestea provoacă infecții grave care altfel nu s-ar produce și conduc la creșterea insucceselor terapeutice.(3)

Problema infecțiilor transmise pe cale sanguină se pune cu acuitate, în special pentru personalul medico-sanitar.Transmiterea virusului imunodeficienței umane (HIV) și a virusurilor hepatitice B și C prin sânge și secreții sexuale, salivă, lacrimi, urină – în mediul profesional este întâlnită cu precădere în domeniul îngrijirilor medicale.(2)

Condiția esențială pentru producerea infecției virale este contactul produsului biologic contaminat cu soluții de continuitate ale pielii (înțepături, tăieturi, mici zgârieturi) sau cu mucoasele.(2)

Hepatitele virale

Virusul hepatitei A se transmite aproape exclusiv prin materiile fecale, aspect care reduce sensibil numărul personalului medico-sanitar expus profesional, dacă se respectă elementarele condiții de igienă. (4)

Riscul de transmitere al VHB, în special prin contactul cu sângele infectat depinde de frecvența bolii în populația generală (2).

Infecția cu virus hepatitic B este o problemă importantă în lume.Se apreciază că 1 din 3 locuitori ai planetei are sau a avut semnele infecției cu acest virus, prin urmare aproximativ 2 miliarde de oameni au sau au avut această boală. Dintre aceștia, peste 350 de milioane (5% din populația globului) sunt infectați cronic, fiind la rândul lor sursă constantă pentru noi infecții (9).

Consecințele patologice grave includ apariția insuficienței hepatice cronice, cirozei și carcinomului hepatocelular (11).

OMS-ul apreciază că după fumat, în ordinea frecvenței, virusul hepatitic B este al doilea carcinogen demonstrat,  producând peste 90% din totalitatea cancerelor hepatice.(10)

Mai mult, se estimează că aproximativ 1 milion de decese survin anual, consecință a infecției cu virus B prin formele finale ale bolii: ciroză hepatică și/sau hepatocarcinom.(10)

În lume există de două ori mai multe persoane infectate cu virus B comparativ cu virusul hepatitic C și de o sută de ori mai multe decât persoane infectate cu virusul imunodeficienței umane (HIV).(11)

În Europa, în fiecare an, un milion de persoane sunt infectate cu virus B, 14 milioane de oameni suferă de boală cronică produsă de acest virus și anual, se înregistrează între 24.000 și 36.0000 de decese datorate infecției cu virus B.(11)

Cea mai mare incidență a hepatitelor virale cu virus B s-a înregistrat în anii 1980. După 1990 incidența a scăzut notabil, a urmat apoi o creștere ușoară între 1994-1995. Așa cum arată și datele OMS, deși incidența a scăzut cu 50% în intervalul 1985-1997, a rămas totuși una dintre cele mai mari comparativ cu țările de referință. (13)

Riscul asociat inoculării post accidentale de sânge infectat, variază la personalul medico-sanitar între 5% și 35%, în funcție de prezența sau absența AgHBe, fiind dependent prin urmare de titrul viral al sursei.(14)

Referitor la riscul de contaminare al pacientului, acesta nu este cunoscut cu exactitate, se apreciază totuși că procentul de contaminare este de doar 3%.16

În România date precise, actualizate, privind incidența și prevalența hepatitei cu virus B la personalul medico-sanitar nu sunt accesibile. Se apreciază că la personalul medico-sanitar media anuală a accidentelor cu risc/persoană este de 13,7.(17) dar conform datelor statistice deținute de Institutul de Sănătate Publică București în intervalul 2004-2010 au fost declarate doar 10 cazuri noi de hepatită cu virus B la personalul medico-sanitar.(11)

Un studiu belgian a stabilit că aproximativ 500 agenți sanitari din Europa de Nord contractează VHB în fiecare an, cifră ce ajunge la 5.000 în Europa de Sud. Autorii au calculat numărul de cazuri anuale (pentru Europa de Est) care este în medie de 18.200 cadre sanitare. Dintre acestea, apoximativ 2275 sfârșesc prin a dezvolta hepatită cronică, din care 220 evoluează spre ciroză hepatică și 44 spre cancer hepatic.(4)

Un important studiu incluzând 4.218 agenți din sistemul de sănătate al Germaniei, țară în care 1% din populația generală este purtătoarea antigenilor de suprafață ale VHB (AgHBs), a stabilit că riscul personalului medical de a contracta hepatita B este de 2,5 ori mai mare decât populația generală.(4)

Nu trebuie neglijat faptul că un cadru medical având hepatită B constituie o sursă potențială de contaminare. În întreaga lume au fost recensate peste 100 de cazuri cu hepatită B în care sursa infecției nu a fost un pacient, ci un medic.[1]

Markerii biologici de infecție cu VHB au fost găsiți pozitivi la 13-22% dintre tehnicienii ambulanței, fiind de 3-4 ori mai mare comparativ cu populația generală.Anchetele epidemiologice au evidențiat o corelație pozitivă între infecția cu VHB și vechimea expunerii.2

Virusul hepatitei C are același mod de transmitere ca și în cazul VHB.Infecția cu acest virus acest număr reprezentând apoximativ 3% din populație.1

Organizația Mondială a Sănătății, conform căreia numărul celor infectați la nivel planetar este cel de mai sus, estimează că aproximativ 130 de milioane sunt supuse riscului de a evolua către ciroză hepatică într-un procent de 70%.(5)

Incidența carcinomului hepatocelular este in continuă creștere, 50-76% din cazuri fiind în relație directă cu VHB.(1)

Studiile epidemiologice au evidențiat că bărbații sunt mai des afectați comparativ cu femeile și că rata prevalenței este mai mare la persoanele cu vârstă cuprinsă între 30 și 49 ani, în timp ce rata incidenței este mai mare pentru intervalul de vârstă 20-39 ani. În privința distribuției rasiale, s-a dovedit că la populația afro-americană prevalența hepatitei cronice cu virus C este mult mai crescută comparativ cu rasa albă.(29)

În SUA numărul de infecții noi care apar anual a scăzut în mod evident de la 240.000 în 1980 la 19.0000 în anul 2006. Se apreciază că 4,1 milioane (1,6%) americani au fost infectați cu VHC, iar dintre aceștia 3,2 milioane au boală cronică de ficat.(29)

Pentru România corespunzător anului 1997 nivelul global al seroprevalenței anticorpilor anti-VHC era de 5,86%.(30)

Conform datelor publicate de Asociația Română pentru studiul ficatului (ASRF) și Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH) peste un milion de români sunt infectați cronic cu vrusul hepatitic C, prevalența infecției cronice fiind de 4,9%.(31)

Rezultatele unor cercetări desfășurate în perioada 2007-2009 arată că prevalența Ac VHC la populația adultă este de 3,23%, și variază de la 3,22% în Transilvania la 4,25% în Moldova, distribuția pe sexe fiind mai mare la bărbați.(32)

Un studiu efectuat (New York, 1991) asupra 456 stomatologi (723 martori) a evidențiat un nivel de infectare de 1,75% la primii și de 0,14% la martori. Un studiu australian derulat pe 294 subiecți angajați în sistemul medical a stabilit o proporție de 20% cu anticorpi ani VHC prezenți, nivel probabil mult superior celui din populația neexpusă.(1)

Si alte moduri de transmitere a VHC sunt posibile. În anul 1993, un caz de hepatită C a fost declarat în urma unei proiecții accidentale oculare cu sânge (6)

Infecția HIV

Izvorul de infecție in acest caz este reprezentat de omul infectat sau bolnav. Persoana contaminată rămâne infectată pentru toată viața iar evoluția este cronică și invariabilă, sau poate fi invariabilă în majoritatea cazurilor ducând spre sfârșitul letal.(19)

Date furnizate de OMS la sfârșitul anului 1997 arată că infecția HIV și boala SIDA sunt încă în ofensivă în multe părți ale globului. Astfel, în 1997 au fost infectate cu virusul imunodeficienței umane (HIV) 5,8 milioane de noi persoane. Din această cifră 590.000 (adică 10,17%) au fost copii sub 15 ani, iar 2,1 milioane (36,2%) au fost femei. Se apreciază că în acest moment 30,6 milioane de persoane trăiesc cu HIV/SIDA în organism. Din aceste multe milioane de persoane 1,1 milioane (3,59%) sunt copii sub 15 ani iar 12,1 milioane sunt femei (39,54%).(19)

Decesele datorate acestei boli în 1997 în întreaga lume au fost de 2,3 milioane, dintre care 460.000 au fost copii sub 15 ani și și 820.000 au fost femei. Raportul OMS asupra pandemiei de infecție HIV și boală SIDA mai constată că de la începutul epidemiei au decedat în total 11,7 milioane de persoane. Din această cifră de 11,7 milioane persoane copiii au reprezentat 23,7% (cu 2,7 milioane decese), adulții 76,92% (adică 9 milioane de persoane). Din cele 9 milioane de adulți decedați, 4 milioane au fost femei (adică 39,54% din adulții decedați). (19)

Infecția HIV și boala SIDA în lume, în Europa, în România și de asemenea în sud-vestul țării prezintă o evoluție ascendentă, îngrijorătoare, dacă ținem cont de terapia încă nesatisfăcătoare, extrem de scumpă și de profilaxia specifică care nu se întrezărește încă, de faptul că în lume există peste un milion și jumătate de cazuri de boală înregistrate despre care se afirmă că ar fi în realitate 4-5 milioane.19

În 1994 în sud-vestul țării s-au înregistrat  un număr de 7 cazuri de boală, toate  la copii. În aceeași perioadă s-au înregistrat 78 de infecții HIV din care 62 la copii. Din datele statistice oficiale nu rezultă nici un deces prin SIDA în 1994. Anul 1995 în sud-vestul țării înregistrează însă 31 de cazuri de boală SIDA, dintre care 29 la copii, și un număr de 94 infectați, dintre care 90 la copii. Datele cumulate 1989-1996 în sud-vestul țării cuprind un număr global de 901 infectați HIV și de bolnavi SIDA, consemnând 122 decese.(19)

Tuberculoza

Transmiterea Mycobacterium tuberculosis la personalul medico-sanitar este un risc recunoscut. Amploarea riscului pentru personalul medical variază considerabil în funcție de profilul sectorului sanitar, prevalența tuberculozei în colectivitatea generală, categorii de bolnavi îngrijiți, grupe de personal expuse, eficiența mijloacelor preventive.(1)

Riscul de îmbolnăvire este crescut în etapa investigațională și la debutul tratamentului, în sala de așteptare, în intervențiile de urgență, în timpul consultațiilor care stimulează refexele tusigene.(1)

Transmiterea nosocomială a Mycobacterium tuberculosis este favorizată de contactul apropiat cu bolnavul și de anumite practici investigaționale (bronhoscopie, intubație și aspirație endotraheală, drenaj aspirativ, autopsie).

Aplicarea tratamentelor de tipul aerosoloterapie, drenaje posturale poate crește riscul de transmitere. Bolnavii imunodeprimați (în special cei infectați HIV) reprezintă sursele cele mai frecvente de infecție cu Mycobacterium tuberculosis, aspect asupra căruia personalul medico-sanitar trebuie sensibilizat.(22) Mycobacterium tuberculosis este vehiculat de particulele în suspensie din aer sau de nuclee de condensare eliminate de pacientul purtător de leziuni pulmonare sau laringiene bacilifere.(1)

În numeroase țări și în special în SUA, au fost semnalate episoade colective de tuberculoză în diferite sectoare medicale. În cele mai multe cazuri a fost vorba de transmiterea de sușe de Mycobacterium tuberculosis multirezistente (identificate atât la pacient, cât și la personalul infectat).(1)

Aspectele epidemiologice din România nu sunt cunoscute: liste cu personalul expus, liste cu personalul bolnav (tuberculoză pulmonară ca boală profesională), număr real de contacți (bolnavi internați, studenți, cadre medicale de îngrijire, medici) în cazul unui bolnav descoperit fortuit într-un serviciu medical. În Clinica de Medicina Muncii Iași, în intervalul 1992-2001 au fost spitalizați 368 de bolnavi cu silicotuberculoză din care 29 cazuri au fost cu BK prezent în spută la examenul direct. În același interval, 2 cadre medicale (o infirmieră și o asistentă medicală) au fost diagnosticate cu tubercoloză pulmonară activă, urmând un tratament standardizat tuberculostatic.(1)

Stresul

Stresul este definit ca fiind o stare neplacută si intensă care pe termen lung ne afectează sănătatea, performanța și productivitatea.(3)

După Mihai Golu, stresul psihic este „o stare de tensiune, încordare și disconfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării de probleme”. (3)

Conform Convenției 72 a OMS, stresul la locul de muncă duce la disconfort sau disfuncționalități la nivel fizic, psihic sau social.(3)

Recomandarea R164/1981 a Organizației Internaționale a Muncii privind sănătatea și securitatea ocupațională și mediul de lucru se aplică și în prevenirea stresului dăunător, fizic sau mental, datorat condițiilor de lucru.(3)

Ca frecvența, stresul reprezintă a doua problemă de sănătate profesională raportată în Europa. Acesta afectează peste 28% din angajații UE.(3)

Angajatorii trebuie să se asigure că organizarea muncii, în special cu respectarea orelor de muncă și a pauzelor, nu are efecte adverse asupra sănătății și securității muncii. Ei trebuie să ia toate măsurile practicabile rațional în vederea eliminării oboselii excesive fizice și mentale, să întreprindă studii și cercetări sau sa fie în pas cu cunoștințele științifice și tehnice necesare pentru a respecta regulile mai sus menționate. (3)

Reacția acută la acțiunea stresului este reprezentată de anxietate, creșterea pulsului, transpirație , tremurături. În schimb stresul ce acționează pe o perioadă mai îndelungată poate determina cefalee, vedere încețoșată, dureri ale cefei și umerilor.(3)

Răspunsurile individului la factori de stres, răspunsuri necesare acestuia pentru a putea face față situațiilor respective pot fi de natură cognitivă sau afectivă(exemplu: transformarea în plan imaginar a unei situații periculoase într-o ocazie favorabilă de profit personal), dar și forme de comportament(înfruntarea deschisă a problemelor, adoptarea unei conduite de evitare).(3)

Afecțiuni musculo-scheletale

Factorii profesionali (vibrații, suprasolicitări, microtraumatisme repetate) pot determina boli profesionale musculo-scheletice dar pot și participa la instalarea unor artroze determinate de fenomene de uzură și degenerescență.(2)

Din toate studiile clinice și epidemiologice reiese clar că tulburările musculo-scheletice nu sunt o entitate clinică univocă, ci un ansamblu de sindroame diversificate, având una sau mai multe structuri periarticulare.(1)

După Gerr, nu este vorba de un diagnostic, ci de o clasă de tulburări cu caracteristici similare, inclusiv patogenice (7)

M.Ayoub (8) evidențiază aspectele patogenice comune tulburărilor musculoscheletice:(8)

Nu sunt rezultatul unor leziuni brusc instalate, deci nu au caracter accidental.(8)

Sunt urmarea unor traumatisme de intensitate joasă și repetate pe o perioadă lungă de timp, asupra unor structuri musculoscheletice sănătoase sau cu leziuni preexistente.(8)

Semnele clinice sunt variate, dar ca regulă impun prezența durerii asociată cu jenă funcțională în cursul sau în decursul activității profesionale.(8)

Gesturile aflate la originea acestei patologii pot fi întâlnite atât în activitățile profesionale, cât și in cele extraprofesionale. (8)

La personalul Serviciului de Ambulanță riscul general de lezare a aparatului locomotor este indus de condițiile mediului, ridicarea de sarcini grele, poziții de lucru incomode, transportul brancardei. Cele mai frecvente acuze sunt algiile dorsolombare (36% din cazuri), care survin la locul intervențiilor (ridicarea pacienților și a echipamentelor tehnice). Prin repetiție, leziunile se pot permanentiza antrenând incapacitate de muncă prelungită sau permanentă cu pensionarea precoce a unui personal experimentat (1).

La nivelul membrelor superioare poate să apară: sindromul de tunel carpian, afectarea articulației cotului și umărului. Pe primul loc se află ca frevența sindromul de tunel carpian, care se datoreaza compresiunii nervului median la nivelul articulației mâinii. La început simptomele sunt de tipul paresteziilor, ajungându-se tardiv la un adevărat handicap care are o singură soluție, cea chirurgicală.(1)

Riscul de violență

Atât legislație UE, cât și cea națională stabilesc obligația care revine angajatorilor de a proteja lucrătorii împotriva hărțuirii și violenței la locul de muncă.(3)

Diverse forme de hărțuire și violență se pot manifesta la locurile de muncă. Aceste pot fi:

să fie de natură fizică, psihologică și/sau sexuală;

să constituie incidente izolate sau tipuri de comportament cu un caracter mai sistematic;

să se manifeste între colegi, între superiori și subordonați sau să fie exercitate de către părți terțe precum clienți, pacienți;

să varieze de la cazuri minore de lipsă de respect, la acțiuni mult mai grave, inclusiv fapte penale care necesită intervenția autorităților publice.

Hărțuirea are loc atunci când unul sau mai mulți lucrători sau persoane cu funcții de conducere sunt abuzate, amenințate și/sau umilite în mod repetat și deliberat în situații legate de muncă.(3)

Violența se produce atunci când unul sau mai mulți lucrători sau persoane cu funcții de conducere sunt agresate în situații legate de muncă.(3)

Forme ale hărțuirii și violenței la locul de muncă:

Hărțuire care are drept scop reducerea angajatului la tăcere. Acestuia i se interzice să își exprime părerea, nu mai este implicat într-o acțiune de comunicare, este izolat față de colegi, aceștia nu îi mai vorbesc, iar managerii nu îi mai furnizează feed-back.

O a doua formă de mobbing este cea prin care se urmărește izolarea fizică a unui angajat.

Pe locul trei, se află tipul de hărțuire care constă în nevalorificarea intenționată a întregului potențial al unui salariat.

A patra formă de mobbing constă în ridicularizarea unei persoane. Sunt luate în derâdere chiar și lucruri care, în mod uman, etic și legal, nu pot fi ridiculizate.

Locul cinci este ocupat de agresiunile fizice, unde pot intra și cele de natură sexuală, și care, evident, au cele mai grave, rapide și directe efecte. Din fericire, această formă de mobbing este cea mai puțin întâlnită. Destul de rar se văd cazuri în care oamenii ajung să fie loviți la locul de muncă.(3)

Din punct de vedere psihologic, spre deosebire de stres, mobbing-ul destabilizează foarte mult viața socială a individului. Circa 80% dintre victimele mobbing-ului ajung pacienți psihiatrici. De asemenea, foarte mulți dintre ei au tentative de sinucidere. Se poate ajunge la alcoolism sau la consum de medicamente, pentru că mobbing-ul predispune la depresie. De fapt unii devin depresivi, în timp ce alții ajung obsesivi.(3)

Dermatoze profesionale

Dermatozele profesionale sunt afecțiuni dermatologice provocate prin contacte repetate, în general zilnice cu substanțe sau agenți de la locul de muncă, manipulate sau cu care tegumentul vine în contact sau la care este expus în cursul exercitării profesiunii.(3)

Utilizarea mănușilor de protecție a devenit obligatorie pentru personalul sanitar prin adoptarea mănurilor de prevenție „ universale” vizând stoparea transmiterii infecțiilor prin contact cu sângele (evitarea contactului direct cu pacientul și cu produse susceptibile de infecțiozitate virală, microbiană, parazitară). (20)

În paralel cu această utilizare a crescut frecvența și gravitatea reacțiilor alergice la latex sau cauciucul natural. (20)

Între 1989-1995 într-un serviciu de dermatologie din Germania s-a constatat o multiplicare de 12% a numărului de cazuri cu alergie la latex. Manifestările sistemice grave au atins o frecvență de 10,7% în 1989 și de 44% în 1995.(20)

Alergia la mănuși a fost descrisă ca o reacție alergică de tipul 1, mediată de Ig E, frecvent datorată proteinelor din latexul cauciucului natural. Manifestările clinice au fost: urticaria de contact, urticaria generalizată, rinita alergică, conjunctivita alergică, edemul Quincke, astmul bronșic, șocul anafilactic.(20)

Simptomele pot rezulta fie din contactul direct cu mănușile sau cu alte materiale ce conțin latex, fie prin inhalarea proteinelor latexului dispersate sub formă de aerosoli sau de particule sub formă de pudră de talc. (20)

În rândul pacienților cu multiple intervenții chirurgicale în antecedente sau la subiecții examinați repetitiv (prin tușeu vaginal sau rectal) au fost comunicate reacții alergice locale sau sistemice.(20)

Pentru apariția reacțiilor alergice respiratorii, este necesară o perioadă medie de expunere de aproximativ 2 ani.(20)

Măsurile de prevenție privind alergia la latex includ următoarele: utilizarea de mănuși având conținut mai scăzut de proteine extractibile din latex, limitarea utilizării mănușilor din latex numai la activitățile cu risc infecțios, utilizarea manușilor nepudrate, ori de câte ori este posibil, utilizarea bunelor practici de igienă, cum sunt spălarea mâinilor și evitarea folosirii cremelor tip barieră de protecție împreună cu mănușile din latex.(21)

PARTEA SPECIALĂ

Introducere

Personalul din serviciul de “salvare” este constituit din medici specialiști, asistenți medicali, conducătorii autovehiculelor (ambulanțieri), brancardieri etc.(1)

Acest personal acordă primul ajutor victimelor unor accidente sau catastrofe sau în cazul unor boli graveși urgențe medico+chirurgicale și asigură transportul spre serviciile în care se poate completa tratamentul necesar.(1)

Progresul științific și etic (dotările materiale medicale mobile) și cel din domeniul comunicării, permite acestor profesioniști aplicarea metodelor complexe de reanimare și de stabilizare hemodinamică, începând de la locul accidentului, cât și pe durata transportului până la serviciile de urgență.(1)

O dată cu creșterea capacității de acoperire a solicitărilor, se constată și creșterea riscurilor la care sunt expuși în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.(1)

În mod obișnuit, intervențiile acestui serviciu se fac în echipe mici, cuprinzând în general 2-3 persoane care trebuie să activeze în spații înguste, adesea improprii, în mediul exterior (în toate anotimpurile) cu dificultăți de acces și riscuri biologice, chimice sau fizice neprevăzute. Deciziile și strategiile de intervenție sunt în general elaborate la locul acțiunii, având în vedere necesitatea salvarării rapide a victimelor și protejarea sănătății personalului.(1)

2. Material și metodă

– am observat locurile de muncă, de la ambulanța orașului D, analizând activitatea și riscurile ocupaționale, pe profesii;

– am luat în studiu întregul personal al serviciului de ambulanță, respectiv 51 de persoane;

– am aplicat un chestionar …..

– rezultatele obținute au fost prelucrate statistic în programul….

Am observat locurile de muncă de la ambulanța orașului Deva, analizând activitatea și riscurile ocupaționale, pe profesii.Studiul a cuprins întregul personal al Serviciului de Ambulanță, respectiv 51 de persoane. Am aplicat un chestionar alcătuit din mai multe întrebări iar rezultatele obținute au fost prelucrate statistic în programul Excel.

3. Rezultate și discuții

Eșantionul examinat cuprinde 51 de angajați dintre care 25 sunt femei și 26 sunt bărbați. Aceștia au vârste cuprise între 30 și 63 de ani cu o medie de vârstă de 41,82 ani.

Grafic nr.1 Distribuția personalului examinat în funcție de sex

Din cei 51 de angajați ai Serviciului de Ambulanță, 7 sunt medici, 22 sunt asistenți medicali și 22 sunt ambulanțieri.

Grafic nr.2 Distribuția personalului pe profesiuni (numeric)

Tabel nr.1 Vârsta și vechimea în muncă

Cea mai tânără persoană de la ambulanță are 30 de ani iar cea mai în vârstă 63. În ceea ce privește vechimea la „salvare” există două extreme, un ambulanțier este angajat de numai un an și o persoană de sex feminin, asistentă, are o vechime de 30 de ani la ambulanță.

Formula de lucru în schimburi este de 12/24 pentru tot personalul serviciului de Ambulanță; de regulă se lucrează peste program. Deși tot personalul are ore suplimentare de muncă, doar 45% consideră că au un program încărcat.

Grafic nr.3 Aprecieri privind programul de muncă „încărcat”

Au beneficiat de concediu medical în ultimul an 25% din personal, majoritatea pentru patologie banală, de tip viral, respirator și digestive.

Observăm în graficul 4 de mai jos faptul că, în ciuda programului încărcat doar 13 persoane au fost nevoite să apeleze la concediul medical datorită unei probleme de sănătate, restul de 75% nu s-au confruntat cu probleme de sănătate serioase în ultima perioadă.

Grafic nr.4 Distribuția personalului care a beneficiat de concediu medical cu ITM

Pentru cei 51 de angajați s-a calculat indicele de masă corporală (IMC). Calculele pun în evidență că o persoană (2%) este subponderală, 12 persoane (23%) sunt normoponderale, 25 de persoane (49%) sunt supraponderale, 11 persoane (22%) sunt cu obezitate de gradul 1 și 2 persoane (4%) sunt cu obezitate grad 2.

Grafic nr.5 Distribuția personalului examinat în funcție de indicele de masă corporală

Procentual, situația stării de nutriție este prezentată în graficul 6. De remarcat că 75% din personal are un IMC mai mare decât valoarea normală (suprapondere și obezitate).

Grafic nr.6 Distribuția personalului examinat în funcție de indicele de masă corporală

În ceea ce privește fumatul, din cei 51 de angajați 30 de persoane (59%) sunt nefumătoare, 15 persoane (29%) sunt fumătoare iar 6 persoane (12%) sunt foști fumători.

Grafic nr.7 Distribuția personalului în funcție de fumat

Din totalul de 30 de persoane fumătoare o persoană (7%) este medic, 5 persoane (33%) sunt asistenți medicali și 9 lucrători (60%) sunt ambulanțieri.

Grafic nr.8 Distribuția personalului fumător în funcție de ocupație

Tabel nr.2 Consumul mediu de țigări pe zi, media anilor de fumat

Numărul mediu de țigări fumate pe zi este de 13,33 țigări cu valorile extreme de 3 respectiv 20 de țigări zilnic.

În ceea ce privește consumul de alcool 34 de persoane (67%) din cele chestionate au spus că preferă să consume alcool ocazional, iar restul de 17 persoane (33%) neagă total consumul de alcool.

Grafic nr.9 Distribuția în funcție de consumul de alcool

Din cei 51 de angajați, 8 persoane (16%) afirmă faptul că au avut hepatită, restul de 43 de persoane (84%), neagă aceste antecedente. Din aceste 8 persoane care recunosc că au avut hepatită, 4 persoane sunt de sex feminin, și 4 persoane sunt de sex masculin.

Grafic nr.10 Incidența hepatitei la personalul Serviciului de Ambulanță

Dintre persoanele de sex feminin, o persoană, medic fiind, are hepatită virală tip B, restul de 3 persoane, asistente medicale au avut hepatită virală tip A. Dintre persoanele de sex masculin, 3 persoane, ambulanțieri fiind au avut hepatită virală tip A și o persoană cu aceeași ocupație are hepatită virală tip B.

Grafic nr.11 Tipul de hepatită virală, distribuția numerică, la personalul Ambulanței

În graficul 12 observăm faptul că 6 persoane (75%) s-au îmbolnăvit de hepatită înaite de a lucra la ambulanță, iar din aceste 6 persoane (75%), 5 persoane (62%) s-au îmbolnăvit de hepatită virală A iar o persoană (13%) de hepatită virală B. 2 persoane (25%) s-au imbolnăvit la locul de muncă actual de hepatită virală B.

Grafic nr.12 Momentul îmbolnăvirii cu hepatită la personalul Serviciului de Ambulanță (as prefera numeric)

Din cele 51 de persoane chestionate, 26 (51%) au fost vaccinate împotriva virusului hepatitei B iar restul de 25 de persoane (49%) nu au fost vaccinate profilactic împotriva acestui virus. Este important de reținut că aproape jumătate din personal nu este protejat prin vaccinare, deși riscul este mare la această categorie profesională.

Grafic nr.13 Situația vaccinării personalului împotriva virusului hepatitei B (numeric și procentual)

Grafic nr.14 Frecvența localizării durerii la nivelul diferitelor segmente ale scheletului, la personalul examinat

În figura 14 este prezentată situația localizării durerilor de tip musculoscheletal. De remarcat că zona cea mai solicitată a scheletului este reprezentată de coloana vertebrală, în special partea inferioară a spatelui (22%) unde este raportată durerea lombară joasă, urmată de partea superioară (17%) a coloanei, inclusiv zona cervicală.

Grafic nr.15 Frecvența alergiilor la personalul examinat

Alergiile sunt raportate de 11 persoane (22%) din totalul celor chestionați (grafic 15). Manifestările alergice au fost de tip respirator la 7 persoane (64%), urmate de alergii la nivel cutanat la 3 persoane (27%) și de alergii la nivel ocular, la o persoană (conjunctivită alergică).

Grafic nr.16 Tipuri de alergii la personalul ambulanței (respiratorie, cutanata, alta)

Grafic nr.17 Numărul persoanelor de la ambulanță ce au suferit accidente la locul de muncă

Grafic nr.18 Situația accidentelor petrecute în timpul serviciului la ambulanță ce au pus în pericol viața

8 persoane (16%) din 51 au suferit accidente la locul de muncă. Din aceste 8 persoane, prin gravitate, 4 au avut viața pusă în pericol.

Grafic nr.19 Frecvența expunerii personalului de la ambulanță la violență fizică

Personalul Serviciului de Ambulanță este expus violenței verbale și fizice (grafic 19). Toate cele 51 de persoane (100%) au răspuns afirmativ privind faptul că au fost expuse violenței verbale, iar 16 persoane (31%) din total au avut de-a face cu violența fizică.

Actele de violență asupra personalului de la ambulanță provin predominant din partea pacienților, respectiv 39% din acestea. Urmează ca frecvență, violența provenită din partea familiei pacienților 33%.

Grafic nr.20 Distribuția numerică a persoanelor din partea cărora a provenit violența asupra personalului de la ambulanță (colegi, pacienți, aparținători…)

Grafic nr.21 Distribuția procentuală a surselor de violență asupra personalului de la ambulanță

Grafic nr.22 Frecvența problemelor de vedere la personalul ambulanței

Un număr de 18 persoane (35%) din 51 se confruntă cu probleme de vedere și trebuie să poarte curent corecție optică (grafic 22). Buna calitate a vederii este obligatorie atât pentru ambulanțieri, cât și pentru personalul medico-sanitar.

Grafic nr.23 Auto-apreciereaprivind stilului de viață sănătos (%)

27 de persoane (53%) consideră că au un stil de viață sănătos (grafic 23). Din cauza volumului mare de muncă doar 9 persoane (18%) din 51 reușesc să mănânce la ore regulate (grafic 25).

Grafic nr.24 Frecvența practicării exercițiilor fizice suplimentare

O bună parte a activității profesionale a personalului de la ambulanță se realizează șezând, ori în poziții improprii.

Este benefic pentru personal să găsească timp pentru practicarea unor exerciții fizice. De remarcat faptul că 57% din personal realizează exerciții fizice, în diverse forme, în timpul liber (grafic 24).

Grafic nr.25 Modul de alimentație la personalul ambulanței, mese regulate

O condiție importantă în cadrul activităților profilactice privind riscul biologic și acela de accidente, este utilizarea echipamentului individual de protecție. Cele mai multe persoane dintre cele chestionate utilizează încălțămintea de protecție (40 de persoane, 78%), urmată fiind de pantaloni (35 de persoane, 69%), mănuși de protecție (21 de persoane, 41%), ochelari de protecție (12 persoane, 23%), mască de protecție (11 persoane, 22%), vestă (6 persoane, 12%) și halat (4 persoane, 8%).

Grafic nr.26 Modul de utilizare al mănușilor de protecție de către personalul examinat

Grafic nr.27 Modul de utilizare al măștilor de către personalul examinat

Grafic nr.28 Modul de utilizare al încălțămintei de protecție de către personalul examinat (scoate rubrica cu 0, sau alta forma de grafic)

Grafic nr.29 Modul de utilizare al pantalonilor de protecție de către personalul examinat

Grafic nr.30 Modul de utilizare al vestei reflectorizante de protecție de către personalul examinat

Grafic nr.31 Modul de utilizare al halatului de protecție de către personalul examinat

Grafic nr.32 Modul de utilizare al ochelarilor de protecție de către personalul examinat (numeric)

Tabel nr.3 Factorii de risc la locul de muncă și perceperea lor de către personalul examinat

prin alocarea unui punctaj de la 1 la 10.

Din tabelul de mai sus se desprinde faptul că personalul Serviciului de Ambulanță, consider că dintre toți factorii enumerați mai sus cel mai mare risc pentru sănătatea lor este cel de accidente. Următorii pe listă sunt reprezentați de stress, ridicare de greutăți, hepatită, alte boli infecțioase, riscul de acte de violență. Pe ultimul loc se află riscul de infecție cu HIV/SIDA (deși angajații sunt expuși considerabil acestui risc), personalul medico-sanitar consider că folosesc corect mijloacele necesare pentru a se proteja.

CONCLUZII

Activitatea profesională din cadrul Serviciului de Ambulanță Deva a întregului personal investigat implică contact zilnic cu bolnavi infecțioși sau/și cu produse biologice contaminate cu diverși germeni patogeni.

Alături de acestea, sunt prezente noxe specifice ce pot avea impact asupra stării de sănătate și reactivității individuale.

Morbiditatea crescută prin hepatită virală tip B, îndreptățește concluzia etiologiei profesionale a acestor îmbolnăviri.

Activitatea personalului medico-sanitar ridică probleme de adaptare la programul încărcat asociat cu mese neregulate, supraponderabilitate, prezența unor manifestări musculoscheletale, alergice, cutanate.

Echipamentul de protecție nu este utilizat correct de întregul personal, îndeosebi pentru profilaxia noxelor biologice, fapt care crește riscul de îmbolnăviri profesionale.

BIBLIOGRAFIE

Veronica Oprea, Cornelia Mihalache, Brândușa Constantin – Ergonomie:principii și aplicații în sistemul medical