Aspecte Specifice ale Avantajelor Competitive ale Natiunilor
REZUMATUL LUCRĂRII
Fenomenul globalizării a adus cu sine avansul tehnologic și o orientare către inovare, accentuând concurența companiilor existente pe o piață și provocând sistemul comercial atât la nivel global, cât și național, condiționând țările să adopte strategii care să protejeze firmele și care să susțină valoarea adăugată, pentru a crea economii durabile, orientate căte competitivitate. Competitivitatea crescută, în accepțiunea economică prezentă, reprezintă calea către atingerea unei economii perfecte din toate punctele de vedere.
Prezenta lucrare își propune studierea impactului avantajelor competitive asupra industriei prelucrătoare a națiunilor. Abordarea personală reflectată în cadrul acestei lucrări se bazează pe analiza conceptelor teoretice, pornind de la studierea teoriei avantajului absolut a economistului Adam Smith (emisă în secolul al XVIII-lea), a teoriei avantajului relativ sau comparativ , emisă de David Ricardo în anul 1817 și a teoriei avantajului competitiv, elaborată de Michael Porter în anul 1990.
Crearea unui grad sporit de competitivitate reprezintă un element important în preocupările oficialilor Uniunii Europene. Încă din anul 2000, odată cu lansarea Agendei Lisabona, s-a accentuat importanța acumulării de cunoștințe care pote fi transformate în produse inovative, generatoare de avantaje competitive. Cu ajutorul investițiilor în C&D, în produse înalt calitative și competitive pe piața globală, se poate genera un avantaj absolut al UE la nivel mondial. Implicarea guvernelor în elaborarea unor planuri și strategii orientate către acumularea unui grad sporit de competitivitate își are originea în îndeplinirea inițiativelor emblematice ale Strategiei Europa 2020, prin aceste eforturi reglementative trasându-se liniile directoare pentru crearea unui grad sporit de competitivitate.
Dinamismul concurențial existent pe Piața Internă Unică a UE orientează companiile spre elaborarea de noi strategii de marketing și de management, scopul fiind reprezentat de obținerea de profit și atragerea de noi cumpărători. Din acest motiv, companiile au început să investească în procesul de inovare, pentru a crea produse care să satisfacă nevoile consumatorilor și care, concomitet, să le amplaseze în vârful ierarhic al preferințelor acestora. Concurența influențează, în principal, domeniul procesului de producție unde există o cursă pentru dotarea cu factori de producție competitivi, astfel garantând existența unor produse finite competitive pe PIU.
Prezența avantajelor competitive pe o piață facilitează crearea de noi locuri de muncă, stimulează dezvoltarea industriilor conexe, generează o creștere a productivității în acele domenii, ceea ce, implicit, conduce la o scădere a prețurilor, la o relaxare a politicii salariale și la o sporire a nivelului de bunăstare.
Studiul de caz este concentrat în jurul analizei industriei prelucrătoare a României și a principalilor parteneri comerciali ai acesteia: Germania, Franța, Italia și își propune să ofere un răspuns la întrebarea: „Ce avantaje competitive deține România față de partenerii săi comerciali?” și dacă există o legătura între productivitatea muncii și nivelul raportului comercial. Rezultatele obținute în urma analizei oferă o imagine a poziției României în cadrul UE, în ceea ce privește performanțele industriei sale prelucrătoare.
Cuvinte cheie: Concurență, avantaj competitiv, industrie prelucrătoare, productivitate.
CUPRINS
INTRODUCERE
Aspecte teoretice ale concurenței și competitivității
Aspecte teoretice definitorii ale termenului concurență
Tipuri de concurență
Stadiul actual al cunoașterii în literatura de specialitate
Factori de influență ai competitivității
Analiza principalelor curente în teoria economică cu privire la avantajul competitiv
Teoria avantajului absolut
Teoria avantajului relativ (comparativ
Modelul Heckscher – Ohlin
Diamantul lui Michael Porter
Influența avantajelor competitive în industria prelucrătoare din România
Aspecte generale ale industriei prelucrătoare din România
Analiza datelor
Metodologia cercetării
Rezultatele obținute și aspecte conclusive asupra performanțelor industriei prelucrătoare a României
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Competitivitatea crescută, în accepțiunea economică prezentă, reprezintă calea către atingerea unei economii perfecte din toate punctele de vedere. Fenomenul globalizării a adus cu sine avansul tehnologic și o orientare către inovare, accentuând concurența companiilor existente pe o piață și provocând sistemul comercial atât la nivel global, cât și național, astfel condiționând țările să adopte strategii care să protejeze firmele și care să susțină valoarea adăugată, pentru a crea economii durabile. Efectele creării de produse competitive sunt pozitive, de la crearea de noi locuri de muncă, la creștere economică durabilă, până la creșterea bunăstării populației.
În ciuda desei folosiri a termenului de avantaj competitiv, acesta nu este definit, fiind considerat un pleonasm, deoarece companiile care au success îl au pentru că au un avantaj competitiv. Termenul de „avantaj competitiv” nu poate fi definit decât ca o calitate care generează succesul și în contextul analizei performanțelor unei industrii, acesta oferă o justificare a politicilor naționale de susținere elaborate de guverne pentru a susține un domeniu industrial.
Literatura de specialitate studiază aspectele teoretice ale termenului, oferind, în baza evidențelor empirice obținute, abordări diferite ce reflectă diferitele păreri ale specialiștilor în domeniu, influența pe care avantajul competitiv o exercită asupra performanțelor unui stat în domeniul industrial dar și maniera în care acesta influențează legăturile comerciale internaționale.
Prezenta lucrare analizează aspectele specifice ale avantajelor competitive ale națiunilor, pornind de la analiza termenului de concurență și modalitatea în care acesta influențează gradul de competitivitate al unei țări.
Valorile naționale diferite, cultura, structura instituțională și istoria unui stat pot contribui la crearea unui success competitiv, în ciuda diferențelor semnificative observate în modelele de competitivitate ale statelor, deoarece nicio țară nu poate obține un avantaj competitiv în toate industriile pe care le deține.
Abordarea personală reflectată în cadrul acestei lucrări se bazează pe analiza conceptelor teoretice, pornind de la studierea teoriei avantajului absolut a economistului Adam Smith (emisă în secolul al XVIII-lea), a teoriei avantajului relativ sau comparativ , emisă de David Ricardo în anul 1817 și a teoriei avantajului competitiv, elaborată de Michael Porter în anul 1990. Pentru fundamentarea cunoștințelor teoretice acumulate, lucrarea prezintă o analiză comparativă a performanțelor înregistrate în industriile prelucrătoare din România și a principalilor săi parteneri comerciali externi, urmând a stabili domeniile în care țara noastră deține cele trei tipuri de avantaje prezentate în cadrul abordării teoretice, realizând, în acest fel, o reflectare a poziției României în cadrul UE din perspectiva competitivității.
În vederea înțelegerii implicațiilor avantajelor competitive, lucrarea analizează și conceptul de „concurență”, pe care îl conectează la termenul de „competitivitate”.
Lucrarea este structurată pe o abordare pornită de la aspectele generale și concentrată pe aspectele specifice, obiectivul general al cercetării fiind reprezentat de încercarea de a răspunde la întrebarea: „Cât de competitivă este industria prelucrătoare din România în relațiile bilaterale cu principalii săi parteneri comerciali”. Obiectivele specifice pregătirii și studierii acestui subiect, parcurg traseul cercetării academice și sunt prezentate mai jos:
fundamentarea conceptelor teoretice;
stabilirea metodologiei de cercetare;
colectarea și prelucrarea datelor;
analiza rezultatelor obținute;
emiterea de concluzii cu privire la subiectul cercetării.
În prezent, România, ca stat membru al UE (din anul 2007) a adoptat prevederile comunitare referitoare la realizarea unei creșteri economice durabile și a creării de noi locuri de muncă, acestea fiind incluse în cadrul Agendei Lisabona și a Strategiei Europa 2020, documente care își concentrează prevederile în jurul creării și obținerii de avantaje competitive pentru întreaga Uniune.
Studiul de caz este concentrat în jurul analizei industriei prelucrătoare a României și a principalilor parteneri comerciali ai acesteia: Germania, Franța, Italia și își propune să ofere un răspuns la întrebarea: „Ce avantaje competitive deține România față de partenerii săi comerciali?” și dacă există o legătura între productivitatea muncii si nivelul raportului comercial, într-o perioadă în care țara noastră s-a confruntat cu schimbări profunde: aderarea la UE și criza economico-financiară globală. În contextul accentuării nevoii de competitivitate la nivel național, dar și comunitar, lucrarea prezintă o abordare cantitativă a industriei prelucrătoare, luând în calcul valoarea adăugată și productivitatea. Rezultatele obținute vor oferi atât o imagine de ansamblu, dar și o imagine pentru fiecare stat analizat în domeniul performanțelor avantajelor competitive și al creșterii nivelului de competitivitate.
Prezenta lucrare este strucutrată pe două părți – teoretică și aplicativă, având trei capitole.
În cadrul primului capitol sunt prezentate noțiunile generale și definitorii ale termenilor de „concurență” și „competitivitate”, fiind realizată o analiză a conexiunii dintre cei doi termeni și fiind prezentat stadiul actual al cunoașterii în domeniu.
În cadrul capitolului al doilea, intitulat „Analiza principalelor curente în teoria economică cu privire la avantajul competitiv” sunt prezentate principalele teorii ale avantajelor obținute prin intermediul schimburilor comerciale. Urmărind firul istoric, prima teorie analizată este cea a avantajului absolut, a economistului Adam Smith, urmată de teoria avantajului relativ, o continuare a cercetărilor lui A. Smith întreprinse de economistul David Ricardo. Teoria emisă de economiștii Eli Heckscher și Bertil Ohlin a constituit o continuare a acestor teorii, prin introducerea în cadrul modelului analizat a doi factori de producție (munca și capitalul) în loc de unul – munca și analizând importanța dotării relative a națiunilor cu factori de producție, iar ultima teorie prezentată și analizată este cea a avantajelor competitive a economistului Michael Porter.
Ultima parte a lucrării coincide cu capitolul al III-lea, intitulat “Influența avantajelor competitive în industria prelucrătoare din România”, care, prin intermediul unui studiu de caz, reprezintă partea aplicativă a lucrării. În cadrul acestui capitol este prezentată situația actuală a industriei prelucrătoare a României, Germaniei, Franței, Italiei, ca și parteneri comerciali și este realizată o analiză comparativă a principalilor indicatori: volumul exporturilor și al importurilor și productivitatea muncii in aceste state.
Lucrarea conține o parte conclusivă care sintetizează rezultatele obținute în urma cercetării avantajelor competitive și influența acestora în relațiile comerciale internaționale. Secțiunea de bibliografie și anexele fac parte din această cercetare și sunt incluse la finalul cercetării.
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICEALE CONCURENȚEI ȘI COMPETITIVITĂȚII
Noțiuni generale ale termenului de „concurență”
Noul secol a debutat cu o criză economică și financiară care, manifestându-se la nivel global, a solicitat elaborarea de noi strategii atât pentru companii, cât și pentru industrii și state. Competitivitatea reprezintă un aspect foarte important în jurul căruia, actorii guvernamentali și economici au început să conceapă și să dezvolte politici de concurență, astfel încât să poată să ofere produse și servicii cu valoare adăugată sporită și să-și fidelizeze consumatorii. Teoriile elaborate de marii economiști și-au dovedit eficiența în plan comercial, dar, odată cu adâncirea fenomenului de globalizare și pe fondul crizei economico-financiare, se impune o analiză a acestora, pentru a putea observa performanțele țării noastre în industria prelucrătoare, atât în calitate de stat candidat, cât și de stat membru al UE.
1.1.Aspecte teoretice definitorii ale termenului „concurență”
Termenul de „concurență” este definit în Dicționarul explicativ al Limbii Române ca fiind o „întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate”, iar din punct de vedere economic, aceasta „reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și a vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei” (DEX online).
În domeniul economic, concurența este responsabilizată cu asigurarea, într-o manieră spontană a diviziunii muncii între companii, influențând condițiile producției, a schimburilor comerciale și a consumului, fiind asemuită de către A. Smith cu o „mână invizibilă a pieței”, care adaptează cererea și oferta pe piață (fără a ține cont de gradul de intervenție al guvernului), aceasta aflându-se sub imboldul interesului individual (*** [3]: 1-2).
Termenul de „concurență” se referă în mod special la a descrie tendința companiilor de a acumula recompense economice (profit) iar pentru a atinge acest stadiu, acestea își îmbunătățesc constant eficiența produselor existente, dar și a activităților conexe (strategii de marketing și management), dar și elaborarea unora noi (Carlin, Seabright: 2). În definirea termenului de „concurență” este implicat și procesul de inovare, investițiile în C&D(cercetare-dezvoltare), alocarea eficientă a resurselor, dar și elaborarea unor strategii care să nu contravină legislației naționale și internaționale în domeniu. Îmbunătățirea nivelului de bunăstare materială și spirituală și creșterea calității vieții a fost influențată de concurență (care reprezintă și un puternic factor coercitiv, nu doar stimulator) prin intermediul exploatării eficiente a unor resurse limitate și pentru realizarea unor noi metode de satisfacere a nevoilor individuale sau colective, însă cu costuri mai scăzute (Cocioc, 1999: 1)
În economia modernă, concurența joacă un rol important, având influență asupra eficienței economice și a eficienței productivității (Neven: 1-2).
O condiție esențială pentru buna funcționare a unei economii de piață este reprezentată de menținerea unui mediu concurențial activ, unde concurența asigură o funcționare într-o manieră corectă a jocului comercial din perspectiva indivizilor, a agenților economici, părților implicate (engl: shareholders) și a actorilor guvernamentali, prin intermediul elaborării, stimulării și promovării unui cadru reglementativ care să vină în sprijinul dezvoltării concurenței.
Necesitatea unei politici concurențiale a devenit acută ca urmare a mediului concurențial imperfect și al actorilor guvernamentali și economici implicați, scopul acesteia fiind acela de a spijini companiile naționale și de a le apăra împotriva concurenței neloiale venită din afara granițelor naționale. Prin urmare, aceasta deține un rol protecționist, care, însă, poate atinge și praguri discriminatorii, prin intermediul limitării folosirii unor practici sau acțiuni.
Tipuri de concurență
În cadrul relațiilor comerciale internaționale între state, se pot distinge mai multe tipuri de concurență, care influențează atât comportamentul companiilor, al consumatorilor cât și sectoarelor respectivei economii. Reglementările elaborate în domeniul politicilor concurențiale se bazează pe modelul economiei de piață perfect competitive, care, în prezent nu poate fi regăsit în viața economică reală (Giorgi, Popescu, 2007: 211).
În literatura de specialitate se disting mai multe tipuri de concurență, analizate pe scurt în paragrafele următoare.
Concurența pură și perfectă reprezintă un concept abstract, a cărei existență influențează sensul etic al teoriei productivității marginale, deși la întrebarea: „de ce ar trebui ca valoarea marginală a unui produs dintr-o economie deschisă și competitivă să fie mai puțin etică decât valoarea produsului marginal în Țara de Poveste a concurenței pure” nu s-a oferit răspuns (Rothbard, 2006: 306). Competiția deschisă reprezintă un element central al beneficiilor ce provin din abordarea comercială, oferind totodată și explicațiile de bază pentru efectele dinamice ale integrării, fără a lua în calcul condițiile în care diferitele zone sau regiuni din zona integraționistă pot absorbi aceste efecte și în ce măsură (Cojanu, 2007: 186).
Concurența imperfectă este acel tip de concurență în care consumatorii nu sunt perfect informați, iar existența unor acorduri între competitori sau existența monopolurilor influențează prețul pieței, generând prețuri mai mari decât costul marginal și profituri nemeritate (Giorgi, Popescu, 2007: 211).
Concurența monopolistică – este o structură „intermediară”(aflată între concurența pură și perfectă și monopol) a industriei unui stat, unde există un număr ridicat de companii care oferă produse diferențiate. Companiile concurează în domenii precum: calitatea produsului, prețul, strategiile de marketing adoptate și dețin libertatea de a pătrunde sau de a părăsi industria, prin urmare, nu există bariere în acest sens.
Oligopol – reprezintă o structură de piață unde numărul de concurenți este foarte redus și unde fiecare companie consideră că propriile acțiuni au efecte asupra comportamentului concurenților, în beneficiul propriu. Cucerirea de noi piețe prin intermediul acestui tip de structură concurențială este facilitată ca urmare a existenței unor rivalități naționale care crează presiune pentru inovare (conducând, asftel, la o creștere a avantajului competitiv), a existenței unor prețuri concurențiale și a calității superioare a produselor și ca urmare a dificultății recreării acestui mediu concurențial în cadrul competiției cu rivalii externi (Spătaru: 3).
Concurența sănătoasă – atât națională, cât și internațională și-a demonstrat importanța prin canalizarea eficienței pieței și a productivității întreprinderilor, asigurând prosperitatea celor mai eficiente companii și a firmelor producătoare de bunuri care să satisfacă cererea de pe piață (*** [7], 2012:5)
Concurența distructivă se referă la situații în care aceasta este rezultatul unor prețuri care pe termen mediu și/sau lung nu acoperă costurile de producție (în mod special costurile fixe). Acest tip de concurență poate apărea în sectoare ale industriei aflate în declin cronic, care dețin un exces de capacitate, sau în domenii unde apare o recesiune a cererii. Cel mai adesea, acest tip de concurență este utilizat pentru a justifica intervenția guvernelor, prin intermediul regularizării prețurilor sau prin stabilizarea și structurarea raționalizării (*** [5]: 33).
Comportamentul concurențial al agenților economici se poate manifesta atât la nivel național, între mai multe companii care produc și/sau comercializează un produs sau un serviciu similar, însă poate fi și internațională, concurenții venind din afara granițelor unui stat. În sprijinul agenților economici dintr-o țară, este elaborată o politică comercială, cu bariere tarifare și netarifare, instrumente care pot apăra un stat de concurenții din afara granițelor acestuia. Concurența poate fi directă, care presupune că două companii producătoare ale unui bun sau serviciu similar concurează pentru a câștiga sau a-și menține o poziție fruntașă pe o piață (fie prin intermediul valorii adăugate, fie prin intermediul prețurilor) dar, între competitorii direcți pot apărea înțelegeri, prin intermediul unor aranjamente de integrare orizontală între minim două companii aflate la același nivel în procesul de producție, acestea concetrându-se în jurul partajării piețelor sau a fixării piețelor, comportamente ce afectau profund mecanismul concurențial al unei piețe și dezavantajând consumatorii (Miron [2], 2003: 347).
Concurența neloială reprezintă o situație în care o companie aduce prejudicii directe și într-o manieră intenționată celorlalți competitori pe piață, cu scopul de a pătrunde pe piață sau de a câștiga o cotă mai mare pe piață. Concurența neloială se manifestă prin practici ilegale – pornind de la denigrarea competitorilor, prin transferul de informații neadevărate sau ambigue – concurența parazitară – prin intermediul creării unei mărci similare cu a concurenților – frauda fiscală – prin încălcarea legislației naționale în domeniu, concurența ilicită sau dumping – introducerea în comerțul unei alte țări a unor produse la prețuri sub valoarea normală, sau dacă prețul de export este mai scăzut decât prețul de referință ([1]: 2), la nivel internațional, pedepsirea acestei infracțiuni făcând obiectul măsurilor anti-dumping regelementate de Articolul VI al GATT 1994.
Documentul care reglementează această formă de concurență este „Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale”, emisă în data de 20 martie 1883 și având ultima modificare la data de 2 octombrie 1979. În cadrul Art. 10 bis, „constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială”. Articolul continuă cu interzicerea faptelor care crează confuzie cu compania, activitatea industrială sau comercială și produsele unui concurent, afirmațiile neadevărate care au ca scop discreditarea concurenților, dar și a acelor afirmații care, prin utilizarea lor, sunt susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la activitatea de producție sau cea comercială a concurenților (***, [4]: ).
Stadiul actual al cunoașterii în literatura de specialitate
Economia de piață funcțională condiționează concurența dintre companii, cu scopul de a atrage un număr cât mai mare de clienți (Berinde, 2006: 35). Termenul de „competitivitate” se află într-o strânsă conexiune cu competitorii companiilor, aceasta fiind măsurată prin raportarea companiilor competitoare la cele naționale și utilizând termeni precum „preț”. „productivitatea muncii” sau „costul pe unitate de producție” (Cibotaru, 2010: 299). M. Porter, în lucrarea sa ”The Competitive Advantage of Nations” (1990) a subliniat faptul că „gradul de competitivitate al unei națiuni depinde de capacitatea industriei domestice de inovare” și că „într-o lume caracterizată de o concurență aflată în creștere, statele-națiune au devenit mai importante” (Porter, 1990: 3), evidențiind, asftel, conexiunea dintre termenul de „concurență” și cel de „competitivitate”. Granițele piețelor naționale față de exterior au devenit din ce în ce mai vagi, ca urmare a amplorii fenomenului de globalizare, ceea ce a condus la dispariția diferențelor între „competitivitatea națională” și „competitivitatea internațională”, aducând cu sine noi provocări pentru companiile care înregistrau un grad sporit de competitivitate pe plan intern și care au fost nevoite să adopte strategii de adaptare la modificările pieței (Berinde, 2006: 36).
Conform ”The Global Competitiveness Report 2013-2014”, economia globală a suferit transformări semnificative pe fondul existenței crizei economico-financiare globale, statele cu economii emergente jucând un rol important în contextul global, accelerând transformările economice deja existente și eradicând sărăcia pentru milioane de persoane, în prezent, în termeni de „competitivitate”, fiind dificilă diferențierea între economiile dezvoltate și cele emergente (*** [7], 2014: xiii, 3). Raportul oferă și o definiție a conceptului de „competitivitate” ca fiind „[…] un set de politici instituționale și factori care determină nivelul de productivitate al unui stat”, în timp ce „nivelul de productivitate” determină nivelul ratele de profit obținute de investitori într-o economie (*** [7], 2014: 4).
„Competitivitatea” se poate referi la un set de referințe, inclusiv meso (companii) și macro (state-națiune) cu o frecvență redusă, individuale, pentru a defini lucrătorul competitiv la scară globală și fiind utilizat în cele mai variate contexte, dar făcând trimitere la concepțiile marginaliste despre costuri și prețuri, formele economiei politice, dar acoperind și concepții ideologice în ceea ce privește marketingul și comerțul internațional (Green, Mostafa, Preston, 2010, 3). P.R. Krugman și M. Obstfeld, în cartea ”International Economics – Theory and Policy”(2003) au oferit o analiză amănunțită a teoriilor avantajului absolut și relativ și au încercat să explice și să argumenteze miturile care au luat naștere odată cu acestea. Spre exemplu, analizând productivitatea și competitivitatea unui stat, un mit este acela conform căruia „comerțul liber aduce beneficii doar acelui stat care deține forță suficientă pentru a face față concurenței externe”, însă, elementul principal al teoriei lui D. Ricardo este acela că beneficiile derivate din comerț depind într-o mai mare măsură de avantajele comparative decât de avantajele absolute (Krugman, Obstfeld, 2003: 23), fiind mai degrabă un concept elaborat în favoarea companiilor, nu a orașelor, regiunilor, statelor sau continentelor și considerând competitivitatea ca o formă a mercanitlismului și o amenințare la adresa liberului schimb comercial (Begg: 2)
Cea mai des utilizată definiție a conceptului de „competitivitate” se bazează pe intuiție și este adesea un termen sinonim cu locul ocupat de o țară în plan mondial, cu gradul de implicare a acesteia în schimburile comerciale, în mod deosebit cu ponderea deținută în exporturi. Această perspectivă poate oferi elemente justificative care să vină în sprijinul intervențiior în favoarea unei națiuni, prin intermediul elaborării unor politici industriale mai complexe, însă această definiție, poate fi considerată a fi incompletă, pentru că susține ideea că pierderea unei piețe pentru o țară, reprezintă un câștig pentru alta. Creșterea exporturilor poate fi sprijinită, cel puțin pe termen scurt, de existența salariilor scăzute sau a unei monede subevaluate, dar, pe termen mediu și lung, limitează creșterea bunăstătii populației țării respective. În cadrul ”Global Competitiveness Report 2003-2004” definirea conceptului pornește de la factorii ce contribuie la creșterea prosperității unei națiuni, ipoteza de început făcând trimitere directă la faptul că nivelul de trai al unei țări este strâns legată de productivitatea (W) înregistrată la acea dată (exprimată prin valoarea bunurilor și a serviciilor – în prețuri curente – produse cu ajutorul resurselor umane, naturale sau de capital), nu de volumul exportului statului respectiv. Un grad ridicat de productivitate permite alocarea unor salarii ridicate, susține existența unei monede puternice și a unei eficiențe a capitalului, rezultatul fiind un nivel de trai mai ridicat (Drăgan, 2005: 125-126, 131), însă competitivitatea joacă, în cadrul procesului de producție, mai degrabă rolul de input, nu de rezultat (Cojanu, 2007: 191).
În contextul economiei globale prezente, termenul de „competitivitate” este strâns legat de conceptul de acumulare de capital (fizic și uman), de dezvoltarea unor sisteme avansate de transport și comunicații, oferind astfel posibilitatea companiilor de a-și externaliza diferite elemente ale lanțului producției în regiunile cele mai favorabile acesteia. În prezent accentul este pus pe formarea competențelor, pe transferul tehnologic și pe eficientizarea utilizării strategice a diviziunii globale a muncii, elemente generatoare de competitivitate, care nu mai depind în mod exclusiv de resursele naturale ale unui stat și de bogățiile geografice (Green, Mostafa, Preston, 2010: 11)
Factori de influență ai competitivității
Teoria avantajului comparativ elaborată de D. Ricardo oferă punctul de pornire pentru analiza factorilor care influențează competitivitatea, deoarece modelul propus nu a reușit să ofere explicații pentru situația economică prezentă: într-o lume cu mai mult de 2 state, există țări care dețin resurse naturale abundente și o economie săracă, dar există și țări, care în ciuda lipsei dotării cu resurse naturale, au o economie puternică (cum este cazul Japoniei). Mobilitatea factorilor de producție, ca urmare a globalizării, a demonstrat că înzestrarea cu factori de producție nu reprezintă, în contextul dinamicii globale, un argument suficient pentru a determina gradul de competitivitate al unui stat. Pornind de la această premisă, se pot observa patru categorii de factori de influență ai competitivității naționale (Spătaru: 3): factorii economici naționali, acțiunea autorităților guvernamentale, factori mondoeconomici și alți factori.
Factori economici naționali
Factorii economici naționali sunt responsabili pentru crearea unui mediu economic, oferind posibilitatea companiilor naționale de a concura și de a obține în acest plan avantaje competitive pe care să le utilizeze ulterior pe un plan global. Între acești factori economici naționali se regăsesc resursele locale (pornind de la abundența resurselor naturale, a dotării cu factori de producție, dar și resursele tehnologice și financiare sau infrastructura), dimensiunea cererii interne și structura acestei, avansul tehnologic existent în domeniul industrial de subansamble și de subfurnizori, concurența și structura industrială.
Acțiunea autorităților guvernamentale
Guvernele naționale influențează, prin intermediul politicilor elaborate nivelul competitivității unui stat. Politicile industriale, fiscale, comerciale, acordarea de subvenții sau impunerea unor anumite standarde calitative modifică structura concurenței pe o piață, iar guvernele, sunt de asemenea și un important cumpărător de bunuri și servicii înalt calitative, intensive în muncă și capital precum echipamentele de telecomunicații, tehnica de calcul, mijloacele de transport sau armamentul.
Factori mondoeconomici
Elementele principale ale factorilor mondoeconomici sunt: prăbușirea sistemelor comuniste (care au forțat, practic, statele cu un astfel de regim la implementarea unor „economii de tranziție” la economia de piață, încercând totodată, să facă față provocărilor rezultate în urma fenomenului globalizării), avansul tehnologic care a facilitat răspândirea utilizării internetului (oferind un acces sporit la informații, dar și o creștere a companiilor de tip dot com, cum este cazul magazinelor vrituale amazon.com sau ebay.com) și criza economico-financiară globală care a influențat competitivitatea. La aceste elemente se mai poate adăuga extinderea UE către est în paralel cu adoptarea în anul 2000 a Agendei Lisabona, al cărei obiectiv principal a fost „crearea celei mai competitive și dinamice economii bazate pe cunoaștere la nivel global, până în anul 2010”, Agenda Lisabona-revizuită (2005) și Strategia Europa 2020 (din anul 2010) concentrându-și eforturile în jurul creării și acumulării de competitivitate la nivelul întregii Uniuni Europene. Documentele elaborate în acest sens au avut ca piloni principali creșterea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă, aducând în plan principal necesitatea de a investi în C&D și subliniind importanța inovării pentru a obține un grad sporit de competitivitate.
Alți factori
Competitivitatea poate fi influențată și de nivelul investițiilor străine directe dintr-un stat (care înlesnește moderinzarea economiei domestice și favorizează structurarea cererii interne), evoluția fenomenelor din economia mondială și noile reglementări și orientări către întreprinderea de acțiuni economice simultan cu protejarea mediului înconjurător, acțiuni bazate pe inovare care pot crea noi locuri de muncă, cum se poate observa și în cadrul strategiei Europa 2020 unde cea mai evidentă corelație este cea a consistenței dintre obiectivul tehnologic și cel de suport general al dezvoltării: creșterea ponderii fondurilor alocate C&D, stimulează identificarea de soluții tehnologice necesare implementării trinomului „20x20x20” (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea eficienței energetice și creșterea ponderii surselor de energie durabilă), creând noi locuri de muncă și accentuând crearea de competitivitate (Dinga, Băltărețu, Prelipceanu, 2011: 32-34).
CAPITOLUL II
ANALIZA PRINCIPALELOR CURENTE ÎN TEORIA ECONOMICĂ CU PRIVIRE LA AVANTAJUL COMPETITIV
Doctrina mercantilistă s-a bazat pe încurajarea exporturilor și limitarea importurilor în încercarea de a crea o bunăstare a statelor și o balanță comercială avantajoasă (Smith, 1776: 522), confundând sporul de bunăstare cu acumularea de aur și de argint (Miron [1], 2003: 71). În schimb, în lucrarea sa intitulată ”An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations” din anul 1776, economistul Adam Smith a subliniat importanța promovării unui comerț liber, eficiența acestuia fiind condiționată de consimțământul unanim al agenților comerciali existenți pe piață, continuitatea acestei acțiuni fiind influențată de interesele acestora (Smith, 1776: 112). Conform teoriei dezvoltate de Adam Smith, comerțul liber și liberalizarea concurenței internaționale crează mai multe avantaje pentru un stat, comparativ cu doctrina mercantilistă, existentă în Europa secolului al XVIII-lea (Schumacher, 2012: 54-55).
Teoria avantajului absolut
Eliminarea barierelor tarifare și netarifare din calea comerțului internațional permite unui stat sporirea volumului de bunuri și servicii, facilitându-i astfel, disponibilitatea către specializare și către crearea de avantaje concurențiale. Teoria avantajului absolut dezvoltată de Adam Smith, încearcă, practic, găsirea răspunsului la întrebarea: „Ce bunuri și servicii trebuie să exporte un stat?” (Miron [1], 2003: 70).
Diviziunea muncii reprezintă elementul central din teoria comerțului internațional, iar conform doctrinei lui A. Smith aceasta generază o îmbunătățire semnificativă a puterii de muncă productivă. Rezultanta procesului de adâncire a diviziunii muncii este creșterea productivității prin utilizarea aceleiași cantități de muncă. Diviziunea muncii generează îmbunătățirea calitativă și cantitativă a productivității și conduce și la stimularea dezvoltării tehnologice și a creșterii competențelor lucrătorilor, realizându-se un grad sporit de creștere economică și un nivel sporit de bunăstare a națiunii (Schumacher, 2012: 58). Odată ce o țară poate produce o unitate de produse folosind mai puțină muncă decât altă țară, atunci se poate observa existența avantajului absolut la nivelul primei țări (Krugman, Obstfel, 2003: 15).
Modelul avantajului absolut poate fi prezentat prin intermediul unui exemplu didactic, pornind de la presupunerea că există doar două țări (Elveția și Olanda), doar două produse (ceasuri și lapte crud) și un singur factor de producție: munca. Diviziunea muncii a ocupat un loc principal în cadrul scrierilor lui A. Smith, iar tabelul Nr. 1 prezintă imaginea acesteia, în cazul în care Elveția ar deține avantajul absolut în producerea de ceasuri și Olanda ar deține avantajul absolut în producerea de lapte crud, utilizând aceeași unitate de măsură: o oră de muncă.
Tabelul Nr. 1Teoria avantajului absolut
Sursa: Concepție proprie în baza informațiilor din D. Miron, „Comerț Internațional”, Editura ASE, București, 2003, p. 71, L. Karp, ”International Trade”, 20 octombrie 2005, disponibil la adresa web: http://are.berkeley.edu/courses/ARE201/old_files/Notes2004/Chapter1.pdf și ***[6], ”International Encyclopedia of the Social Sciences”, 2nd Edition, disponibil la adresa web: http://www.skidmore.edu/~mdas/AbsoluteandComparativeAdvantage.pdf (accesat la data de 24 martie 2014)
Între-o oră de muncă, în Elveția se produc 3 ceasuri și în Olanda se pot produce două ceasuri, în schimb, în același interval de timp (de o oră), în Elveția se pot prelucra 2 litri de lapte crud, iar în Olanda 6 litri de lapte crud. Prin urmare, în Elveția se înregistrează un avantaj absolut în producerea de ceasuri, iar în Olanda se înregistrează un avantaj absolut la prelucrarea de lapte crud, ceea ce conduce la specializarea fiecărei țări: Elveția în ceasuri și Olanda în prelucrarea de lapte crud, surplusul de producție putând fi exportat între cele două țări. Se presupune că Olanda decide să importe 3 ceasuri în schimbul a 6 litri de lapte crud. Pentru a obține 3 ceasuri, Olanda ar trebui să cheltuiască 1,5 ore de muncă, dar prin decizia de a importa, Olanda economisește 1,5 ore de muncă, interval de timp pe care îl poate investi în producția de lapte crud. În Elveția, producerea unui ceas este executată în 20 de minute, iar prelucrarea unui litru de lapte crud necesită 30 de minute, prin urmare, pentru atingerea performanței olandeze sunt necesare 3 ore de muncă. În schimb, dacă se importă din Olanda 6 litri de lapte, Elveția poate economisi 1 oră de muncă pe care să o destineze producerii de ceasuri. În această manieră se stimulează comerțul internațional, astfel încât să se ajungă la un nivel sporit de bunăstare a populației.
Teoria avantajului relativ (comparativ)
Ca și încercare de răspuns la teoria elaborată de A. Smith, David Ricardo a elaborat teoria avantajelor comparative, care prevedea că o țară va trebui să se concentreze pe producerea și exportarea acelor bunuri (produse sau servicii) la care este relativ mai productivă, comparativ cu alte state și să se orienteze către importul mărfurilor la care alte state sunt mai productive (Miron [1], 2003: 71). În principiu, elementul central al teoriei ricardiene se bazează tot pe productivitatea statelor și pe specializarea acestora în diferite domenii, însă, spre deosebire de teoria avansată de A. Smith, acesta a insistat asupra diferențelor relative de productivitate și a luat în calcul și conceptul de cost de oportunitate. Totuși, acest model nu oferă un răspuns la întrebarea: Ce bunuri și/sau servicii au avantaje comparative pentru fiecare țară?
Țările se angajează în schimburi comerciale din două motive esențiale și interdependente în relația cu beneficiile obținute din comerț. În primul rând, țările decid să facă comerț din cauza existenței diferențelor între ele. Statele-națiune, asemeni indivizilor, pot avea beneficii de pe urma diferențelor existente între ele prin încheierea unor înțelegeri prin care fiecare produce bunuri relativ calitative. Al doilea argument în favoarea schimburilor comerciale este obținerea de economii de scară în producție. Prin urmare, dacă o țară produce un număr limitat de bunuri, le poate produce la o scară mai largă și cu un grad sporit de eficiență, comparativ cu situația în care ar produce toate bunurile necesare unei economii (Krugman, Obstfeld, 2003: 10).
Modelul avantajului comparativ al lui D. Ricardo este considerat a fi cea mai simplă reprezentare a echilibrului comerțului internațional și a avantajelor derivate din această situație. Ipoteza de lucru de la care pornește acest model ia în considerare existența a două țări (țara A și țara B), fiecare din aceste țări producând două bunuri (bunul X și bunul Y) utilizând un singur factor de producție: munca (L). Tehnologia prezintă un randament constant, ceea ce înseamnă că este necesară o cantitate fixă de muncă () pentru a produce o unitate din fiecare bun (g=X,Y), în fiecare țară (c=A,B) (Deardroff, 2007:2).
Teoria avantajului comparativ și implicit direcția în care se îndreaptă legăturile comerciale, depind de comparația prețurilor într-un regim de autarhie, în cadrul acestui model, acestea fiind determinate de avansul tehnologic, prin urmare, diferențele înregistrate în ceea ce privește avansul tehnologic între țări reprezintă elementul central în jurul căruia gravitează comerțul internațional (Karp [1], 2006: 81).Principala critică adusă modelului propus de David Ricardo este aceea că este considerat a fi insuficent pentru a putea explica efectele comerțului asupra distribuirii veniturilor la nivel național, din moment ce sunt luați în calcul doar factorii de producție (http://econweb.tamu.edu/aglass/econ652/e652ln3.pdf, accesat în data de 15.04.2014).
Un stat deține un avantaj comparativ în producția unui bun, în cazul în care costul de oportunitate pentru producerea acelui bun este mai scăzut, comparativ cu alte state (Krugman, Obstfeld, 2003: 12), concluzia desprinsă de D. Ricardo fiind aceea că fiecare țară se va specializa în producerea bunului unde deține un avantaj comparativ de producție, produs sau serviciu pe care urmează a-l tranzacționa în afara granițelor sale. În cadrul definiției oferită de D. Ricardo avantajele comparative cuprind resursele naționale, înzestrarea geografică și tehnologiile avansate pe care o țară le deține, situație care i-ar permite să exceleze în producerea unui anumit produs sau serviciu. În plus, pentru elaborarea modelului, D. Ricardo a luat în calcul comerțul în contextul existenței acumulării de capital, inovare, politicii comerciale, politicilor coloniale și utilizarea forței militare, majoritatea acestor strategii fiind dezvoltate la nivel național, nu la nivelul întreprinderilor existente pe piață (Green, Mostafa, Preston, 2010: 9).
Diferența dintre teoria avantajului absolut și teoria avantajului relativ este mică și constă în faptul că în situația primei teorii, aceasta se concentrează în jurul diferențelor absolute înregistrate între nivelurile de productivitate națională, în timp ce avantajul comparativ se bazează pe diferențele relative existente între productivitățile naționale (Miron [1], 2003: 71).
În baza exemplului anterior prezentat, se mențin aceleași două state: Elveția și Olanda, cu aceleași produse: ceasuri pentru Elveția și lapte crud pentru Olanda, însă ipoteza de lucru este că se presupune că în Elveția productivitatea muncii rămâne nemodificată, iar în Olanda, în urma unor programe de recalificare a forței de muncă, aceasta se dublează, așa cum este ilustrat în cadrul tabelului nr. 2
Tabelul Nr. 2 Teoria avantajului relativ
Sursa: Concepție proprie în baza informațiilor din D. Miron, „Comerț Internațional”, Editura ASE, București, 2003, p. 72.
Ca urmare a noilor condiții de muncă, în Olanda se vor produce într-o oră de muncă fie 4 ceasuri, fie se vor prelucra 12 litri de lapte crud, în timp ce în Elveția se vor produce într-o oră de muncă fie 3 ceasuri, fie se vor prelucra 2 litri de lapte crud. În această situație, Olanda deține un avantaj absolut la ambele produse: pentru producerea unui ceas este nevoie de 15 minute, iar prelucrarea unui litru de lapte crud se va face într-un interval de 5 minute. Olanda este de 1,3 ori mai competitivă în producerea de ceasuri și de 6 ori mai competitivă în prelucrarea laptelui crud. Analog, Elveția deține 0,75 din productivitatea Olandei în ceasuri și 0,16 în prelucrarea laptelui crud, ceea ce înseamnă un dezavantaj absolut la producerea ambelor produse. Astfel, se poate observa că Olanda deține avantaj absolut pentru ambele produse, în schimb, Elveția, deține avantaj relativ pentru producția de ceasuri, în baza acestuia impunându-se specializarea lor: Elveția – ceasuri și Olanda – lapte crud, ceea ce ar conduce la orientarea surpulusului de producție către export.
Citându-l pe David Ricardo, acesta a menționat în cadrul lucrării sale „On the Principles of Political Economy and Taxation” că: „[…] marile profituri, realizate uneori de comercianții particulari în comerțul internațional, vor crește rata generală a profiturilor țării respective și extragerea capitalului din alte domenii, ca parte a noii abordări a comerțului internațional, va conduce la creșterea generală a prețurilor și de aici, la o creștere a profiturilor. S-a menționat că, în urma deciziei autorităților, scăderea volumului de capital investit în producerea de cereale și reorientat către producția de textile, pălării și încălțăminte, concomitent cu menținerea cererii la același nivel, va conduce la creșterea prețurilor pentru aceste bunuri, astfel încât și fermierul, și pălărierul, și croitorul și cizmarul vor avea profituri ridicate, asemeni comerciantului străin” (Ricardo, 1821: 85-86).
Avantajul relativ își demonstrează limitele în cazul acelor state care se află în dezavantaj absolut în producerea tuturor bunurilor și/sau serviciilor (cum este cazul statelor subdezvoltate), determinând actorii economici implicați la nivel național să aleagă producerea de bunuri care dețin cele mai mici costuri de producție, diminuând în acest fel, pierderile. Pe termen lung, însă, actorii economici nu-și pot permite să piardă mai puțin, în detrimentul posibilității de a câștiga mai mult, înregistrând astfel o creștere economică ce va spori gradul de bunăstare al populației (situație care se poate extinde și la nivelul țărilor), astfel, teoria lui D. Ricardo își demonstrează limitele.
Amploarea fenomenului de globalizare a redus distanțele fizice și a permis accesul la informație, ceea ce a condus la modificarea nevoilor consumatorului și a cererii pe piață. Inovația se bazează pe creativitate, iar companiile, indiferent de sectorul lor de activitate, de dimensiune sau de structură organizatorică, au început să acorde o importanță crescută acestui concept și să-și adapteze strategiile la necesitățile pieței.
Fiecărei perioade i-au fost specifice anumite produse, bazate pe capacitatea creatoare și de producție a companiilor, asftel, fiecare produs are un „ciclu de viață” propriu, extins pe o perioadă limitată de timp. Avansul tehnologic existent în prezent, permite crearea unor produse intens specializate, destinate unor piețe compartimentate, facilitând tranziția de la producția de masă la produse în cantități restrânse (Mitran: 108), însă „personalizate” pe cerințele consumatorului, satisfăcându-i asftel nevoile. În mod obișnuit, ciclul de viață al unui produs are forma literei „S” (lansarea produsului (având o traiectorie ascendentă), dezvoltarea produsului (unde traiectoria este ascendentă), maturitatea produsului (în care traiectoria produsului este stagnantă) și declinul produsului – cu o traiectorie descendentă) și poate oferi elementele centrale pentru dezvoltarea unei teorii a concurenței pe o anumită piață.
Avansul tehnologic și curba ciclului de viață a cererii influențează semnificativ ciclul de viață al produselor – făcându-l tot mai scurt, ca urmare a comportamentului consumatorului și a stilului de viață al acestora, care sunt elemente dinamice, aflându-se în continuă schimbare. Analiza ciclului de viață al unui produs poate fi folosită pentru analizarea unei clase de producție, sau a unei mărci de produs (condiția esențială fiind aceea ca durata de viață să fie extinsă pe o perioadă de timp medie) (Mitran: 112).
Avantajul comparativ poate fi observat în toate fazele ciclului de producție, dar, în primele două faze, cea de lansare și dezvoltare acesta este semnificativ mai ridicat, ca urmare a deciziei companiei de a pătrunde pe o piață externă. În faza de maturitate, când produsul este cunoscut pe piață, decizia de menținere a acestuia pe o piață externă se poate baza pe analiza avantajelor competitive generate de relațiile comerciale între state. În ultima fază, cea de declin, când interesul consumatorilor scade pentru un produs, acesta se află în dezavantaj comparativ față de competitorii săi.
Principiile ce stau la baza teoriilor avantajului absolut, respectiv a avantajului comparativ sunt concentrate în jurul avansului tehnologic pe care un stat îl deține în fața celuilalt. Teoria lui Adam Smith se referă la existența unei productivități ridicate (absolute) sau a costurilor de producție scăzute, însă și-a arătat și limitele, pentru că producerea unui singur bun nu este un factor determinant care să asigure beneficii pentru ambele state implicate în relații comerciale și în analiza comparativă efectuată, pentru că statului îi poate lipsi avantajul relativ. Modelul propus de David Ricardo, pornind de la prezumția existenței unei productivități constante și luând în calcul doar un singur factor de producție (munca), acordă o importanță crescută costului de oportunitate care crează o specializare completă. Creșterea costurilor de oportunitate ca urmare a limitării cantității unor factori poate fi ajustată pentru a permite o specializare incompletă. Prin urmare, conform modelului ricardian, diferențele tehnologice reprezintă sursa principală care facilitează circulația bunurilor în afara granițelor statului (Dev Gupta: 3).
Descrierea modelelor de comerț și a efectelor acestora asupra celor două țări, în condițiile în care fiecare stat deține doar un singur factor de producție este simplă, însă implicațiile derivate pot fi considerate a fi surprinzătoare și, în opinia unor specialiști, pot ajunge să „sfideze bunul simț”, deoarece, chiar și cel mai simplist model de comerț poate oferi linii directoare importante pentru soluționarea problemelor lumii economice reale, ca de exemplu: concurența internațională sau schimburile internaționale, dar nu se poate determina un model de comerț exclusiv în baza avantajului absolut, una din principalele erori în discuțiile referitoare la comerțul internațional fiind confuzia generată între termenii de avantaj absolut și avantaj relativ (Krugman, Obstfeld, 2006: 14-15). Principala limită a teoriei avantajului relativ este aceea că nu explică în mod clar de unde derivă acesta. Una din problemele principale desprinse din teoria lui D. Ricardo este presupunerea că factorii de producție sunt imobili între state și că țările nu iau în calcul cetățenii proprii care lucrează pe alte piețe. Altă problemă este aceea că în urma studiilor empirice, nu s-a dovedit eficiența comerțului internațional bazat exclusiv pe dotarea cu factori. Chiar și în regiuni unde barierele tarifare și netarifare au un grad de impact redus, simpla existență a granițelor naționale exercită o presiune ridicată asupra volumului schimburilor comerciale (Green, Mostafa, Preston, 2010: 10-11).
Se poate observa o strânsă interacțiune între cele două teorii, ceea ce înseamnă că, îndeplinirea uneia nu conduce la eliminarea celeilalte, mai mult, acestea completându-se reciproc. În realitatea economică, însă, în timp ce comerțul este parțial explicat de diferențele observate în cadrul productivității muncii, acesta subliniază și existența diferențelor resurselor între state.
Modelul Heckscher – Ohlin
Modelul elaborat de economiștii Ehli Heckscher, Bertil Ohlin și Paul Samuelson (teoria HOS) aprofundează teoria ricardiană a avantajului comparativ și oferă o explicație pentru comerțul bazat pe înzestrarea cu factori de producție, luând în calcul posibilitatea de a include două mărfuri și doi factori de producție mobili în model: munca și capitalul (Karp [2], 2006: 81). În cadrul acestui model se pornește de la ipoteza că avantajul comparativ este influențat de interacțiunea dintre resursele unei țări (abundența relativă a factorilor de producție) și tehnologia utilizată pentru producție (care influențează intensitatea relativă de utilizare a diferiților factori de producție) (Krugman, Obstfeld, 2003:67).
Elaborarea teoriei dotării relative a națiunilor cu factori de producție de către E. Heckscher și B. Ohlin, la care s-au adăugat ulterior observațiile lui P. Samuleson, a încercat găsirea unui răspuns la întrebarea „ce determină ca un produs să dețină avantaje comparative pentru fiecare țară?” (Miron [1], 2003: 73), dar și oferirea de explicații referitoare la diferențele de resurse în comerț, accentuând interdependența proporțiilor disponibilității factorilor de producție în diferite țări și proporția în care aceștia sunt utilizați în producție (Krugman, Obstfeld, 2003: 67).
Pornind de la observațiile analizei: dotarea cu factori de producție este diferită de la un stat la altul și că bunurile sunt diferite ca urmare a diferențelor factorilor de producție și a diferențelor observate în combinarea lor în procesul de producție, cei doi economiști au ajuns la concluzia că un stat va deține avantaj comparativ în cazul produselor care utilizează mai intensiv factori de producție mai abundenți (Miron [1], 2003: 74), urmând ca acestea să fie exportate (Koenig,:2). Dezvoltarea acestei teorii a pornit de la descrierea unei economii care nu este implicată în comerț și apoi de la analiza a două economii care au relații comerciale bilaterale și se bazează pe existența a două bunuri pentru a căror producție sunt necesari doi factori de producție în același sector de activitate. În această situație nu se mai pornește de la ipoteza că unul dintre factori este specific unei anumite industrii (Krugman, Obstfeld, 2003: 68) și că între state există o concurență pură și perfectă (atât pe piața bunurilor, cât și a factorilor de producție), iar tehnologia este identică în aceste state (Koenig: 4).
Evidențele empirice realizate în urma acestei teorii au demonstrat că acest model nu poate fi aplicat unei lumi cu n țări, n produse și patru factori de producție (bunuri, servicii, capitaluri, muncă), adică lumii reale, principalul contestatar al modelului fiind economistul rus Wassily Leontief, care, cu ajutorul studiilor pe computer și a datelor despre comerțul exterior al SUA după cel de-al Doilea Război Mondial a demonstrat, în anul 1953, că proporția capitaluri-muncă din exporturile SUA era mai redusă decât aceeași proporție inclusă în importurile SUA, pornind de la prezumția că SUA deține o abundență a capitalurilor (Kwok, Yu, 2005: 1) exportând mai degrabă produse chimice, electrice, electrotehnice și importând textile, confecții și alte produse manufacturate (intensive în muncă) (Miron [1], 2003: 74). În literatura de specialitate, această concluzie este cunoscută sub denumirea de Paradoxul lui Leontief și a făcut obiectul unor critici în rândul specialiștilor care au pus pe seama unei erori statistice rezultatele paradoxale obținute de W. Leontief (Koenig: 6).
Diamantul lui Michael Porter
Fenomenul de globalizare a economiei, avansul tehnologic, dezvoltarea TCI, a influențat intensitatea concurenței, iar provocărilor lansate de liberalizarea progresivă a comerțului internațional le-au fost necesare noi abordări teoretice. Astfel, teoriilor clasice ale competitivității statelor în comerțul internațional (teoria avantajului absolut a lui A. Smith, teoria avantajului relativ a lui D. Ricardo și teoria dotării cu factori de producție elaborată de Heckscher – Ohlin – Samuleson) li s-a adăugat teorii moderne, precum „teoria avantajului competitiv” elaborată de Michael Porter.
Prosperitatea unui stat nu este moștenită; aceasta nu evoluează din resursele naturale ale statului, din existența forței de muncă pe piață, din ratele dobânzii percepute sau din valoarea monedei naționale, ci este creată. Competitivitatea unui stat se bazează pe capacitatea de inovare a industriei acestuia, presiunea exercitată de concurența națională și internațională reprezentând o provocare pe care companiile o depășesc, obținând astfel un avantaj, benficiind de pe urma existenței unor competitori naționali puternici, unor furnizori locali agresivi și a unor consumatori naționali pretențioși (Porter, 1990: 73). Conform definiției „competitivității” în viziunea lui Michael Porter, „o națiune este competitivă atunci când permite dezvoltarea determinanților productivității și creșterea ratei productivității” (Voinea, Albu, Busuioc, Zgreabăn, Voicu-Dorobanțu, Popovici, 2010: 7), însă interpretarea modelului a condus la identificarea a patru seturi de componente conexe competitivității regionale (strategia companiei, companii conexe, condițiile factorilor și condițiile cererii), pornind de la premisa existenței unui efect de aglomerare pozitivă creat de companile ce operează la nivelul unei anumite regiuni și al căror comportament influențează atât propria evoluție, cât și – într-o manieră reciprocă – pe cea a celorlalte companii (Márkus: 151). Teoria lui M. Porter a susținut și ideea de a extinde conceptul de „competitivitate a companiei” la nivel de „competitivitate a unei țări”, generând un curent de gândire susținut de școli de management și aflat în opoziție cu gândirea promovată de școlile economice care au ales să ignore noțiunea propusă de Michael Porter pentru a defini competitivitatea unui stat (Smith, 2010: 106-107). Obținerea avantajului competitiv este condiționată de calitatea investițiilor efectuate, astfel, statele care dețin o dotare slabă în factori de producție pot investi în C&D, infrastructură, creare de forță de muncă înalt calificată, bazându-se pe ajutorul companiilor naționale transformate în investitori, însă și implicarea guvernului național poate oferi un real sprijin, prin crearea unui mediu de afaceri stimulativ investițiilor (Ioncică, Petrescu, Ioncică: 77). Un exemplu în acest sens este reprezentat de industria automobilistică din Japonia, care a elaborat o tehnologie de producție care a permis introducerea pe piața internațională a unor mărci noi, din categoria premium, care să concureze cu cele mai prestigioase mărci de autoturisme cunoscute la nivel global. Exemplul dat de industria automobilistică din Japonia ilustrează și existența a două condiții esențiale pentru susținerea avantajului competitiv astfel dobândit: abordarea globală a pieței și, în mod paradoxal, să considere propria tehnologie ca fiind învechită (Porter, 1990: 78). Motivația alegerii unei strategii globale se bazează pe dezvoltarea oportunistică a pieței globale – existența piețelor diversificate – satisfacerea nevoilor consumatorului, exploatarea diferitelor rate de creștere economică (Akkaya: 5) și permite totodată, localizarea producției sau a procesului de C&D în regiuni cu costuri mai scăzute (Porter, 1990: 78), dar în același timp strategiile globale oferă companiilor informații despre dimensiunea pieței și comportamentul consumatorului, ceea ce, în final, conduce la necesitatate evaluării atente a tuturor segmentelor de piață pe care o companie decide să concureze. Al doilea element se bazează pe importanța procesului de inovare în crearea avantajului competitiv.
În încercarea de a găsi răspuns la întrebarea „De ce companiile urmăresc înbunătățiri, aflându-se în cautarea unei surse mai sofisitcate de a obține avantaje competitive?”, M. Porter a analizat patru atribute ale unui stat, care, atât individual cât și ca sistem influențează industria domestică. Acestea sunt factorii de producție (care analizează performanțele unei țări referitor la calificări sau existența unei infrastructuri), cererea (natura cererii naționale pentru un produs sau serviciu), industriile conexe (prezența sau absența industriilor furnizoare sau a altor industrii care sunt competitive la nivel internațional) și strategia firmei, structura și concurenții (condițiile de guvernare ale unui stat, crearea, organizarea și gestionarea companiilor, dar și tipul de concurență existentă pe piața domestică) (Porter, 1990: 78). Acestor patru factori de influență li se adaugă guvernul prin politicile elaborate și prin gradul de intervenție pe care îl exercită asupra pieței și șansa, care reprezintă oportunitățile mediului extern (al pieței), pe care o companie decide să o exploateze în interesul propriu, scopul principal fiind obținerea de profituri proprii. Toate aceste atribute formează celebrul „diamant al lui Porter”, fiind caracterizate de o profundă interdependență – practic, influențându-se reciproc, așa cum este prezentat în Figura Nr. 1.
Figura Nr.1 Determinanții Avantajului Competitiv Național
Sursa: Porter, M., E., The Competitive Advantage of Nations, Harvard Business Review, Martie-Aprilie 1990, p. 78 și Márkus, G., Measuring company level competitiveness in Porter’s Diamond Model Framework, p. 151, disponibil la adresa web: http://kgk.uni-obuda.hu/system/files/MarkusGabor.pdf.
Criticii modelului propus de Michael Porter subliniază că, în cea mai nefericită situație, avantajul competitiv este un pleonasm pentru că firmele de succes sunt performante ca urmare a deținerii unui avantaj competitiv, care, în schimb, nu este definit decât prin capacitatea firmelor de obținere a succeselor economice (Marinescu, Staicu: 92).
CAPITOLUL III
INFLUENȚA AVANTAJELOR COMPETITIVE ÎN INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE DIN ROMÂNIA
Aspecte generale ale industriei prelucrătoare din România
Mediul competitiv este caracterizat de un grad sporit de diversitate în industria prelucrătoare, deoarece unele industrii sunt considerate, în baza criteriilor de eficiență, „monopoluri naturale”, iar alte industrii rămân la stadiul de monopol de stat, în care nu a avut loc liberalizarea prețurilor (cum este cazul sectorului energetic), iar în alte ramuri ale industriei prelucrătoare s-a observat un nivel crescut al dinamismului demografic și o conurență crescută, în cadrul companiilor, pentru a obține o cotă de piață relativ mică (Cojanu, 2012: 28)
Industria prelucrătoare a țării noastre ocupă un rol mai important, comparativ cu media comunitară. În perioada de analiză (intervalul de timp 2008 – 2011), media procentelor valorii adăugate brute (exprimată în prețuri curente) a industriei prelucrătoare din România a fost de 23,675 puncte procentuale, în timp ce în UE a fost de 17,01 puncte procentuale (prin urmare, cu aproximativ 6,7 puncte procentuale mai crescută în România, conform Eurostat), deși nivelul competitivității și al productivității naționale este unul scăzut, iar capacitatea administrativă în domeniul elaborării și aplicării politicilor industriale s-a dovedit, în timp, prea puțin satisfăcătoare (*** [2] 2014: 2).
Analizând industria prelucrătoare din România, am constatat că este specializată în domenii intensive în muncă (industria textilă, articole de îmbrăcăminte și accesorii), dar și în domenii intensive în capital, cum este cazul industriei cimentului și în sectoare dominate de strategii de marketing, unde se poate observa valoarea adăugată (***, [8], COM, 2011: 173).
Prin prisma îndeplinirii inițiativelor emblematice ale Strategiei Europa 2020, România și-a orientat politicile economice către triunghiul format din Cercetare, Dezvoltare și Inovare, accentuând importanța creării de competitivitate, prin intermediul consolidării bazei industriale. În acest sens, prin consultarea părților interesate, se urmărește elaborarea unui document privind politica industrială, care să fie inclus în viitoarea strategie națională de competitivitate pentru perioada 2014 -2020, acesta urmând „să asigure o abordare orizontală în domeniul industriei, cercetării și inovării, mediului de afaceri și IMM-urilor, exporturilor, punerii în aplicare a Agendei digitale, ocupării forței de muncă și dezvoltării rurale” (*** [2], 2014: 2).
Analiza datelor
Aspectele teoretice care stau la baza întreprinderii acestei analize cantitative sunt ilustrate de teoreticienii Adam Smith, prin intermediul teoriei avantajului absolut, al cărui promotor a fost și în cadrul căreia, elementul central era eficiența cu care un stat poate produce un bun sau un serviciu. David Ricardo, a continuat cercetările predecesorului său, dar și-a concentrat analiza în jurul importanței costurilor de producție și a elaborat teoria avantajului relativ. Economiștii Eli Heckscher și Bertil Ohlin au ilustrat, prin prisma studiilor întreprinse, importanța dotării relative cu factori de producție, pentru a obține avantaje în producția bunurilor și a serviciilor. Limitele acestui model au fost puse în lumină de economistul rus Wassily Leontief, prin elaborarea termenului cunoscut în literatura de specialitate cu denumirea de „paradoxul lui Leontief”. Poate cea mai completă analiză oferită din acest punct de vedere, este teoria avantajului competitiv, elaborată de economistul Michael Porter, care ia în calcul și importanța procesului de inovare prezent într-o economie națională. Acesta poate stimula mediul investițional și poate conduce la crearea unor produse și servicii orientate către competitivitate, tendință puternic susținută de aparatul instituțional al Uniunii Europene, prin intermediul documentelor elaborate în acest sens: Agenda Lisabona și Strategia Europa 2020.
Datele utilizate pentru elaborarea părții aplicative se regăsesc pe portalul statistic al UE, Eurostat și au fost utilizate date pentru intervalul de timp 2008 – 2011, cu o frecvență anuală, pentru România, Germania, Franța și Italia.
Criza economico-financiară debutată în 2008 a avut un impact semnificativ asupra economiilor statelor lumii, iar statele membre ale UE nu au făcut excepție. Deși a debutat în SUA, ca urmare a unei crize în domeniul acordării de credite și căderii pieței imobiliare, contracțiile suferite de piața SUA au influențat într-un mod semnificativ evoluția economică a UE.
Datele colectate prezintă evoluția principalelor industrii prelucrătoare din România, Germania, Franța și Italia și sunt în număr de paisprezece: extracția de petrol crud și de gaze naturale (intensivă în capital și bazată pe resurse naturale și avans tehnologic), industria prelucrătoare de băuturi (intensivă în muncă și susținută de resursele naturale), sectorul de produse chimice și derivați (intensiv în capital și bazată pe avans tehnologic), industria prelucrătoare de cocs și produse chimice rafinate din petrol (intensiv în capital și bazată pe avans tehnologic), industria producătoare de computere, electronice și produse optice (intensiv în capital și bazată pe avans tehnologic și inovare), industria de echipamente electronice (intensiv în capital, susținută de investițiile în inovare), industria alimentară (intensivă în muncă și bazată pe existența resurselor naturale), industria prelucrătoare de mobilă (intensivă în muncă), industria pielăriei și a produselor din piele (intensivă în muncă), sectorul vehiculelor motorizate, remorci și semi-remorci (intensivă în muncă și bazată pe avans tehnologic), industria farmaceutică (intensivă în capital și bazată pe avans tehnologic și inovare), industria producătoare de tutun (intensivă în muncă), industria de îmbrăcăminte (intensivă în muncă) și industria textilă (intensivă în muncă).
Metodologia cercetării
Statutul de membru cu drepturi depline al României la UE a facilitat pătrunderea produselor domestice pe Piața Internă Unică. România și-a asumat statutul de membru prin renunțarea la tariful vamal și adoptarea politicii comerciale a UE, iar, în ceea ce privește comerțul intracomunitar, România s-a conformat dinamicii PIU și a orientării generale a UE pentru obținerea unui grad sporit de competitivitate, prin intermediul implementării prevederilor Agendei Lisabona-revizuită și a inițiativelor emblematice incluse în cadrul Strategiei Europa 2020.
Nivelul de productivitatea influențează capacitatea statelor de a obține avantaje absolute, relative sau competitive, iar România deține un rol important și în ascensiune în sectoarele industriei prelucrătoare.
Premisele cercetării pornesc de la eforturile întreprinse de România pentru a recupera decalajele existente în productivitate, comparativ cu celelalte state membre ale UE, scopul fiind creșterea gradului de competitivitate. Această abordare (a competitivității prin prisma productivității), s-a dovedit a fi, conform cercetărilor efectuate, insuficientă pentru a oferi o imagine de ansamblu a competitivității românești, cauza fiind și intervenția factorilor calitativi, nu doar a celor cantitativi (Voinea, Albu, Busuioc, Zgreabăn, Voicu-Dorobanțu, Popovici, 2010: 7). În calitate de stat membru al UE, România a întreprins o serie de documente strategice care să sprijine obiectivele sale naționale. Aparatul guvernamental a elaborat documente strategice (cum e cazul Planului Național de Dezvoltare, Programul Național de Reformă, Cadrul Strategic Național de Referință), la care s-au adăugat o serie de strategii naționale (Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă, Strategia Națională de Export, Strategia Națională pentru cercetare, dezvoltare și Inovare 2007 – 2013) ale căror linii directoare stabilesc prioritățile pentru a interveni în țara noastră cu ajutorul finanțării din partea Fondurilor Strucutrale reglementat prin intermediul Cadrului Strategic Național de Reformă (CSNR) 2007 – 2013 și Documentul de Politică Industrială (DPI) al României (Cojanu, Pîslaru, Pătru-Stuparu, Muraru-Ionel, Botezatu, 2010: 31).
Oferirea de răspunsuri la întrebarea „Cât de competitivă este industria prelucrătoare din România în relațiile bilaterale cu principalii săi parteneri comerciali” este realizată cu ajutorul analizei calitative a raportului comercial și a productivității muncii în România, Germania, Franța și Italia, rezultatul fiind prezentat sub forma unor analize comparative a interacțiunilor existente între ramurile industriei prelucrătoare din țara noastră și principalii săi parteneri comerciali din UE.
Obiectivele specifice se concentrează în jurul aplicării aspectelor teoretice fundamentate în prima parte a lucrării, în special identificarea sectoarelor industriei prelucrătoare din România, unde există avantaj absolut, relativ sau competitiv.
Instrumentele utilizate pentru realizarea studiului de caz sunt sub forma unei analize tehnice performanțelor României în sectoarele industriei prelucrătoare și realizarea unor analize comparative cu Germania, Franța și Italia.
În vederea obținerii analizelor comparative, este necesară stabilirea indicatorilor ce urmează a fi analizați: raportul comercial (RC)și productivitatea muncii (W).
Raportul comercial (RC) este raportul dintre volumul exporturilor supra volumul importurilor rezultatul fiind exprimat în puncte procentuale. În cadrul analizei întreprinse în prezenta lucrăre, tendința evolutivă a RC a constituit unul din elementele centrale care să permită identificarea avantajelor absolute, relative sau competitive.Acest raport a fost folosit în evidențierea diferențelor dintre statele analizate.
Importurile sunt operațiunile comerciale cu bunuri și servicii fabricate în afara granițelor unui stat și care sunt transferate în interiorul statului și pot îmbrăca forma achiziționării, a barterului, a donațiilor sau prin transfer. Exporturile sunt bunurile și serviciile fabricate în interiorul granițelor unui stat, care fac obiectul tranzacțiilor comerciale cu exteriorul, forma acestora fiind: achiziție, barter, donație sau transfer. Atât volumul exporturilor, cât și al importurilor au fost exprimate în milioane de EURO.
Figura nr. 2 prezintă evoluția raportului comercial între statele analizate și se poate observa că principalul partener comercial al României este Franța, în sectorul de mobilă, unde valoarea este 12,32 puncte procentuale.
Figura nr. 2 Raportul comercial între România și principalele
state partenere din UE: Germania, Franța și Italia – analiză comparativă
(volumul exporturi/importuri)
Sursa: Concepție proprie, în baza datelor Eurostat (2014).
Al doilea sector unde raportul comercial este ridicat, este sectorul de îmbrăcăminte, în care valoarea este de 7,43pp. Analizând performanțele Germaniei, aceasta este pe locul doi, ierarhizarea sectoarelor industriale fiind următoarele: mobilă – 7,15pp, îmbrăcăminte – 6,39pp și cocs și produse rafinate din petrol – 2,12pp.
Realizarea unui nivel de creștere economică ridicat este condiționată de performanțele productivității muncii, care, în situația în care înregistrează o tendință evolutivă ascendentă unde existența unui nivel de muncă productiv este o condiție esențială pentru eficiența unui model, poate genera o creștere pe termen lung a salariilor reale, dar și existența unor sisteme sociale finanțate în mod corespunzător.
Productivitatea muncii este direct proprțională cu densitatea capitalului. Dotarea cu aparatură nouă, folosirea de echipamente și utilaje noi, computere, etc., în concordanță cu avansul tehnologic necesită investiții intensive în capital. Utilizarea celor mai noi echipamente, din punct de vedere al avansului tehnologic, conduce la o creștere a eficienței muncii și implicit, a productivității. Relația este una de interdependență: ca urmare a creșterii productivității muncii, creșterea volumului vânzărilor, ceea ce determină o creștere a profiturilor, pe care compania le folosește pentru crearea de investiții intensive în capital pentru achiziționarea de produse cu un avans tehnologic sporit.
Determinarea productivității muncii (W-exprimată în euro/angajat) a fost efectuată cu ajutorului raportului dintre valoarea adăugată brută la prețul curent (exprimată în mil de euro) la numărul de persoane angajate în perioada de analiză (2008 – 2011) pentru fiecare dintre ramurile din industria prelucrătoare. Apoi, acest raport (RW) a fost folosit în explicarea diferențelor între productivitățile statelor analizate (de câte ori productivitatea României a fost mai mare/mică față de productivitățile partenerilor săi) prin raportarea productivității României, pe rând, la productivitățile Germaniei,Franței și Italiei exprimat în puncte procentuale.
Figura nr. 3 reliefează evoluția productivității muncii între statele analizate.
Figura nr. 3 Analiza comparativă a productivității muncii( exprimată în euro/angajat)
Sursa: Concepție proprie, în baza datelor Eurostat (2014).
Cele mai ridicate valori ale productivității muncii se pot observa în sectorul extractiv de petrol crud și gaze naturale, în care, în baza performanțelor, se poate observa următoarea ierarhie: Franța 468.333 Euro/angajat, urmată de Germania, cu 94.370, Italia 24.879 și România unde nu sunt disponibile date.
În sectorul prelucrării tutunului, Italia se află pe primul loc cu o productivitate a muncii de 235.641Euro/angajat, Franța pe locul al doilea cu 118.670Euro/angajat și Germania cu 10.868Euro/angajat, în timp ce pentru România nu sunt disponibile date. Cel mai productiv sector din România este acela al industriei farmaceutice, cu o valoare medie de 3015,17Euro/angajat, iar cel mai slab productiv este sectorul alimentelor, așa cum reiese din datele incluse în Anexa nr. 1.
Valoarea adăugată brută (VAB), exprimată în milioane de euro, reprezintă valoarea adăugată a muncii și este exprimată în prețuri curente de piață (preț ce include marjele comerciale și de transport, impozitele percepute asupra produselor și exclude subvențiile acordate produselor). Excluderea influenței pe care o exercită fiecare taxă, impozit sau subvenție asupra structurii de producție din diferite activități economice este condiționată de calculul indicatorilor de ramură în prețuri de bază.
În cadrul Figurii Nr. 4 se poate observa tendința medie a valorii adăugate brute din industriile prelucrătoare ale statelor analizate (în Anexa nr.1 sunt prezentate datele)
Figura nr. 4 Analiza comparativă a evoluției VAB în fiecare sector (mil EUR)
Sursa: Concepție proprie, în baza datelor Eurostat (2014).
Așa cum ilustrează și graficul, cea mai ridicată valoare adăugată s-a regăsit în industria extracției de petrol crud și de gaze naturale din Franța (în valoare de 422,85 mil EUR), stat care oferă și locul doi în ierarhizare: industria tutunului a avut o valoare adăugată de 256,56 mil EUR. Germania deține supremația în industria de produse chimice și derivați (valoarea adăugată fiind de 104,67 mil. EUR), în sectorul de cocs și produse rafinate din petrol (unde înregistrează cele mai ridicate valori – 191,4 mil. EUR), în domeniul computerelor, electronicelor și produselor optice (73,4 mil. EUR), în sectorul echipamentelor electronice (71,57 mil. EUR), în sectorul de mobilă (48,075 mil. EUR), în cel al vehiculelor cu motor al remorcilor și al semi-remorcilor (79,72 mil. EUR), în domeniul produselor farmaceutice (133,92 mil. EUR) și la încălțăminte (51,02 mil. EUR). Se pot observa performanțele Germaniei în domenii diferite ale industriei prelucrătoare.Acest stat are o valoare adăugată superioară în cele mai multe sectoare, mai exact opt sectoare.
Italia a înregistrat o valoare adăugată superioară statelor analizate doar în industria alimentelor, unde media a fost în valoare de 58,82 mil EUR.
România a înregistrat cele mai mici valori, însă, cea mai ridicată valoare adăugată se regăsește în industria produselor farmaceutice – 27,27 mil. EUR, iar cele mai slabe performanțe sunt observate în cadrul pielăriei și a produselor din piele – 5,5 mil. EUR.
Numărul de Persoane Angajate este indicatorul care analizează evoluția gradului de ocupare al forței de muncă de pe o piață. Persoanele angajate sunt lucrători, care prestează muncă în schimbul remunerației (capital) și care pot fi salariați, proprietari de muncă, lucrători familiali neremunerați.
Pornind de la utilizarea analizei comparative ca și instrument de lucru, în prezenta lucrare sunt abordate performanțele industriei prelucrătoare a României cu Germania, Franța și Italia, creând câte un sistem economic care să fie în deplină concordanță cu aspectele teoretice. În cadrul argumentării utilizate de specialiști pentru demonstrarea ipotezelor de cercetare, s-a folosit un model simplificat, în care lumea era compusă din două state. Realizarea unei analize comparative care să includă cele patru state ar reliefa o imagine mai corectă a poziției României din punct de vedere al avantajelor competitive deținute, însă, pentru menținerea caracterului didactic al observațiilor, orientarea se bazează exclusiv pe teoria enunțată anterior.
Rezultatele obținute și aspecte conclusive asupra performanțelor industriei prelucrătoare a României
Productivitatea în cadrul industriei prelucrătoare a Germaniei a înregistrat valori înalte în sectorul petrolului crud și a gazelor naturale (129.260,722 EURO/angajat) pe toată perioada de analiză. Cea mai scăzută valoare a fost înregistrată în industria alimentară: pentru anul 2011 valoarea înregistrată a fost de 46,877 EURO/angajat. Comparativ cu performanțele productivității Germaniei în acest sector, România a avut o productivitate medie de 563,67 EURO/angajat , cea mai ridicată valoare înregistrându-se în anul 2010, fiind de 3813,943 EURO/angajat) iar cea mai scăzută, în anul 2008 fiind de 26,008 ( în industria prelucrătoare de îmbrăcăminte).
Urmărind principiile enunțate în cadrul teoriei avantajului absolut, se poate presupune că într-un model economic cu două state, Germania a deținut un avantaj absolut în industria petrolului, ceea ce ar facilita o specializare a țării în acest domeniu. La nivelul României, nu sunt disponibile date pentru industria petrolului, ceea ce nu permite estimarea corectă a avantajului deținut de Germania față de România.
Figura nr. 5 ne prefigurează legătura dintre 2 variabile ( raportul productivității și raportul comercial dintre România și Germania în perioada de analiză 2008-2011).Dacă punctele rezultate sunt relativ grupate în jurul unei drepte imaginare, ascendentă sau descendentă, înseamnă că există o legătură între variabile.
În figura nr. 5 , ne sunt prezentate graficele obținute în urma analizei raportului comercial și a raportului productivității muncii ( pentru România – Germania în perioada de analiză 2008-2011).
Figura nr. 5 Germania – România
Sursa: Concepție proprie bazată pe date preluate din eurostat, disponibile la: http://epp.eurostat.ec.europa.eu
Cea mai ridicată valoarea a productivității României de 3813,943 EURO/angajat a fost înregistrată în anul 2010, în industria farmaceutică, în timp ce cea mai scăzută în anul 2008 fiind de 26,008 ( în industria prelucrătoare de îmbrăcăminte).Comparând rezultatele României pentru anul 2010 cu cele ale Germaniei în același an și pentru același sector , rezultatele Germaniei fiind de 1182,474 EURO/angajat, cu aproximativ 35% mai puțin față de România, se poate concluziona că România a deținut un avantaj relativ față de Germania în acest sector. Luând in considerare Teoria avantajului relativ care susține că fiecare țară se va specializa în producerea acelor bunuri pentru care este mai avantajată sau cel mai puțin dezavantajată și prin prisma analizei numărului de angajați pentru sectorul în care România a înregistrat cea mai înaltă valoare – în anul 2010, țara noastră a înregistrat un număr de 8.836 persoane angajate în timp ce în Germania în același an și pentru același sector a fost înregistrat un număr de 114.252 persoane angajate (rata ocupării forței de muncă fiind cu 7,71% mai mare în Germania). Din diferențele înregistrate în rândul ocupării forței de muncă la care se adaugă diferențele înregistrate în domeniul productivității în industria farmaceutică, rezultă că lucrătorii din Germania au fost mai puțin productivi, comparativ cu cei din România, asftel, ca urmare a teoriei avantajului relativ, România ar urma să se specializeze pe industria farmaceutică, iar Germania în industria petrolului și a gazelor naturale.
Analiza comparativă a industriei prelucrătoare a Franței cu cea a României, din perioada 2008-2011, evidențiază că nivelul cel mai înalt al productivității muncii 554.545,45 EURO/angajat a fost înregistrat in anul 2010, în industria prelucrătoare a petrolului crud și a gazelor naturale, iar cea mai scăzută valoare de 87,236 EURO/angajat a fost înregistrată în anul 2010 în industria alimentară. Conform teoriei avantajului absolut, se poate presupune că într-un model economic ce curpinde doar două state, Franța a deținut un avantaj absolut în industria petrolului, ceea ce ar facilita o specializare a țării în acest domeniu. La nivelul României, nu sunt disponibile date pentru industria petrolului, acest lucru nu permite estimarea corectă a avantajului deținut de Franța față de România. Dar, conform istoriei economiei, România a înregistrat un pionierat în acest sector, în județul Prahova fiind implementată prima rafinărie la nivel global, iar Bucureștiul a fost primul oraș din lume care a beneficiat de iluminat stradal pe bază de lămpi de gaz.
În figura nr. 6 , ne sunt prezentate graficele obținute în urma analizei raportului comercial și a raportului productivității muncii pentru România – Franța în perioada de analiză 2008-2011.
Figura nr. 6 Franța – România
Sursa: Concepție proprie bazată pe date preluate din eurostat , disponibile la : http://epp.eurostat.ec.europa.eu
Industria farmaceutică românească a înregistrat cel mai ridicat nivel al productivității, de 3813,943 EURO/angajat înregistrat în anul 2010, în industria farmaceutică, iar cea mai scăzută valoare de 26,008 EURO/lucrător a fost înregistrată în anul 2008 în industria prelucrătoare de îmbrăcăminte. Comparând rezultatele României cu cele ale Franței pentru același an 2010 și pentru aceeași industrie, farmaceutică, se poate observa că rezultatele Franței au fost în valoare de 1605,09 cu aproximativ 46% mai puțin față de România. În aceste condiții se poate extrage concluzia conform căreia, România a deținut un avantaj relativ față de Franța în acest sector. Luând în considerare Teoria avantajului relativ care susține specializarea țărilor în funcție de eficiența costului de producție și în urma analizei performanțelor celor două țări din punct de vedere al numărului de angajați, România a înregistrat un număr de 8.836 persoane angajate în anul 2010, în timp ce Franța la nivelul aceluiași an a înregistrat 76.631 persoane angajate.
Din diferențele înregistrate în rândul ocupării forței de muncă la care se adaugă diferențele înregistrate în domeniul productivității în industria farmaceutică, rezultă că lucrătorii din Franța au fost mai puțin productivi în industria farmaceutică, comparativ cu cei din România, asftel, ca urmare a teoriei avantajului relativ, România ar urma să se specializeze pe industria farmaceutică, iar Franța în industria petrolului și a gazelor naturale.
În industria prelucrătoare a Italiei, în intervalul de timp 2008-2011, cea mai ridicată valoare a productivității a fost înregistrată la nivelul anului 2011, pentru industria tutunului: 267.567,568 (exprimat în EURO/angajat), iar cea mai scăzută valoare a fost înregistrată în anul 2008: 141,160 EURO/ angajat în industria alimentară. Urmărind teoria avantajului absolut, se poate presupune că într-un model economic cu două state, Italia a deținut un avantaj absolut în industria tutunului, ceea ce ar facilita o specializare a țării în acest domeniu. La nivelul României, nu sunt disponibile date pentru industria tutunului, ceea ce nu permite estimarea corectă a avantajului deținut de Italia față de România.
În figura nr. 7 , ne sunt prezentate graficele obținute în urma analizei raportului comercial și a raportului productivității muncii pentru România – Italia în perioada de analiză 2008-2011.
Figura nr. 7 România-Italia
Sursa: Concepție proprie bazată pe date preluate din eurostat , disponibile la : http://epp.eurostat.ec.europa.eu
Cea mai ridicată valoare a productivității în România a fost înregistrată în anul 2010, fiind de 3813,943 EURO/angajat, în industria farmaceutică. Comparând performanțele României cu cele ale Italiei în acest sector și la nivelul aceluiași an, Italia a înregistrat o productivitate de 2162,98 EURO/angajat, cu aproximativ 75% mai puțin, ceea ce conturează concluzia că România a deținut un avantaj relativ în acest sector față de Italia. Modelul Avantajului relativ ia, însă, în calcul, existența aceluiași număr de angajați care lucrează într-o oră. Datele statistice arată că în România, la nivelul anului 2010 au fost înregistrați 8.836 persoane angajate, iar în Italia au fost 63.156 lucrători (rata ocupării fiind cu aporximativ 13,83% mai ridicată în Italia). Diferențele foarte mari înregistrate în rândul ocupării forței de muncă la care se adaugă diferențele înregistrate în domeniul productivității în industria farmaceutică, rezultă că lucrătorii din Italia au fost mai puțin productivi, comparativ cu cei din România, astfel, ca urmare a teoriei avantajului relativ, România ar urma să se specializeze în industria farmaceutică, iar Italia în industria tutunului. Limitele analizei derivă din existența dinamicii Pieței Interne Unice și a relațiilor comerciale bilaterale ale UE, aceasta fiind piața cu numărul cel mai ridicat de consumatori și cu 28 de state membre, prin urmare, modelul elaborat pentru 2 state nu se poate aplica în totalitate, ca urmare a interdependențelor puternice între statele membre.
Ca urmare a analizei întreprinse, România a demonstrat prezența avantajelor absolute și relative, iar dotarea relativă cu factori de producție a permis specializarea țării noastre în domenii intensive în muncă (cum este cazul sectorului de îmbrăcăminte, unde România este superioară Franței) și în sectoare intensive în capital, cum este cazul industriei farmaceutice, care este singurul sector în care România își depășește partenerii. Dotarea relativă cu factori de producție (în special materii prime) nu amplasează România în situații de avantaj din punct de vedere al producției. Interdependențele exitente între procesul de producție al materiilor prime și resursele naturale sunt ilustrate de industria extractivă a petrolului și gazelor naturale (unde pentru România nu sunt diponibile date), în industria de mobilă, care în amonte se bazează pe industria forestieră și în industria alimentelor, care este susținută de sectorul agricol. Performanțele țării noastre s-au dovedit slabe în aceste domenii, prin urmare, în urma teoriei Heckscher-Ohlin, se poate concluziona că România nu deține un avantaj în ceea ce privește dotrea relativă cu factori de producție. În sprijinul acestei afirmații vine și existența unei piețe rigide a forței de muncă. Calitatea de stat membru al UE a stimulat piața investițională prin oportunitățile de investiții prezente în România (spre exemplu, compania Nokia și-a delocalizat producția de la Bochum, Germania, la Jucu, județul Cluj), dar creșterea costurilor cu munca a reorientat investitorii.
Din punct de vedere al existenței avantajului competitiv, România, în ciuda tradiției în domenii industriale, precum industria extractivă de petrol și gaze naturale, industria de îmbrăcăminte, industria de mobilă și cea de prelucrare a cocsului și a altor produse rafinate in petrol și industria farmaceutică, în urma analizei realizate reiese că a înregistrat un grad sporit de competitivitate în domeniul farmaceutic.
Investițiile în inovare oferă posibilitatea utilizării unor utilaje avansate din punct de vedere tehnologic, la care se adaugă proiectele de cercetare ale căror rezultate se transferă în mediul de afaceri, explicând existența avansului competitiv în sectorul farmaceutic din România. La acesta se adaugă cultura și tradiția țării noastre, într-o manieră inedită: prelucrarea materiei prime (plante) în produse farmaceutice mai puțin invazive din punct de vedere al compoziției, pentru consumatori. Această dezvoltare a fost posibilă ca urmare a creșterii cererii pe piață în domeniu, obligând companiile farmaceutice la adaptarea strategiilor de marketing pentru a se menține pe piață. Industriile conexe nu sunt afectate de această dezvoltare, decât prin prisma comercială, a existenței concurenților pe piață, însă este vorba de o concurență indirectă. Intervenția guvernului în reglementarea acetei industrii este una minimă, ca urmare a caracterului homeopat al bunurilor și serviciilor produse. Șansa este un factor care a influențat pozitiv crearea de avantaje competitive în industria farmaceutică, tocmai prin facilitarea dezvoltării unei industrii alternative, homeopate. Analizând cea mai cunoscută marcă națională în domeniu, Plafar, aceasta a înregistrat o evoluție ascendentă, deținând în prezent un lanț de 35 de magazine în România (conform site-ului web: http://www.plafar.net/despre_noi.html). Compania a beneficiat de o modificare radicală a strategiei de marketing, care s-a orientat către o repoziționare a mărcii pe piața națională și care și-a extins activitatea de vânzare și către fidelizarea consumatorilor, prin oferirea de consiliere. Compania pune accent atât pe tradiție și pe remediile naturiste, cât și pe avansul tehnologic, care îi permite comercializarea unor produse exclusiviste, permițându-i astfel, stabilirea unui avantaj competitiv la nivel național. Din punct de vedere comunitar, însă, legislația în vigoare limitează comercializarea liberă a acestui tip de produse, incluzându-le în cadrul produselor medicamentoase (Directiva 2004/24/EC), prin urmare, avantajul competitiv deținut de România în sectorul farmaceutic se bazează pe inovare și pe competențele acumulate de lucrătorii în această industrie.
În ultimul deceniu s-a putut observa o creștere a valorii în cadrul industriei farmaceutice, situație ce a permis o contribuție de 1% la formarea PIB în anul 2010 (***[8], 2011: 11), rezistând provocărilor cauzate de criza economico-financiară globală. Cheltuielile populației alocate pentru îngrijirea sănătății au crescut în această perioadă, însă și cererea a rămas în continuare puternică. Menținerea avantajelor competitive pe piață este condiționată de consolidarea relațiilor de afaceri cu partenerii, la care se adaugă pregătirea și competențele angajaților și notorietatea mărcii, așa cum ilustrează un studiu întreprins de compania Deloitte în anul 2009, pe un eșantion de 600 de companii care activează în toate marile sectoare ale industriei naționale (***[6], 2009: 22).
Analizând situația avantajelor competitive în industria prelucrătoare din România, literatura de specialitate a subliniat performanțele naționale în domeniul industriei textilelor în deceniul 1990 – 2000. Pe fondul creșterii salariilor, a evoluției cursului monedei naționale, a liberalizării comerțului mondial în acest sector și a aderării României la UE, în cadrul industriei prelucrătoare de textile și comfecții naționale nu se mai poate afirma că țara noastră deține un avantaj competitiv (Folcuț, Pociovălișteanu, Despa, Mustea, Ivanescu, Ivanescu, 2009: 244). Liberalizarea comerțului mondial a adus cu sine expunerea industriei naționale în fața concurenței – inclusiv a celei neloiale – manifestate în plan global de către producătorii din state aflate în dezvoltare: Turcia, China, Taiwan…etc., unde costurile de producție erau mult reduse, iar mediul politico-legal permisiv a facilitat amploarea comețului cu produse contrafăcute. Dacă în România, marile companii internaționale și-au manifestat interesul de a investi în industria textilelor, inclusiv în producția în lohn (mărcile H&M, Next, Marks&Spencer, C&A, Armani, Versace), oferind oportunitatea de a diminua rata șomajului în regiune, creșterea salariilor și fluctuațiile cursului de schimb au condus la reorientarea investitorilor, catre regiuni unde costurile de producție erau mai scăzute.
România a demonstrat capacitatea deținerii unor avantaje absolute, comparative și competitive în industria prelucrătoare, pornind de la extragerea de petrol de la începutul secolului al XIX-lea, la industria textilelor, de îmbrăcăminte și de încălțăminte și la producerea de autoturisme, însă în prezent, în calitate de stat membru al UE, este orientată către îndeplinirea inițiativelor emblematice ale Strategiei Europa 2020 pentru a crește gradul de competitivitate la nivel comunitar.
CONCLUZII
Dinamismul concurențial existent pe Piața Internă Unică a UE orientează companiile spre elaborarea de noi strategii de marketing și de management, scopul fiind reprezentat de obținerea de profit și atragerea de noi cumpărători. Din acest motiv, companiile au început să investească în procesul de inovare, pentru a crea produse care să satisfacă nevoile consumatorilor și care, concomitet, să le amplaseze în vârful ierarhic al preferințelor acestora. Concurența influențează, în principal, domeniul procesului de producție unde există o cursă pentru dotarea cu factori de producție competitivi, astfel garantând existența unor produse finite competitive pe PIU.
Teoria avantajului absolut se bazează pe existența unei piațe formată din două state, a celui mai eficient producător de bunuri și servicii, din toate punctele de vedere: calitativ și cantitativ. Principalii beneficiari ai avantajului absolut sunt consumatorii care decid să achiziționeze produsele sau serviciile de la cel mai eficient producător. În urma specializării fiecărui stat pe producerea celor mai eficiente produse sau servicii, se stimulează crearea unui nivel de competitivitate ridicat, iar prețurile acestora se mențin la un nivel scăzut, tocmai datorită capacității crescute de producție a statelor incluse în model: dacă pot produce cantități mari, atunci, în baza criteriului de eficiență, cumpărătorii vor cumpăra bunurile și/sau serviciile doar de la un singur stat, prin umare, fiecare stat inclus în model câștigă și piața statului partener.
În cadrul teoriei avantajului relativ, pornind de la presupunearea că există același sistem, format din două state, dar unul din state deține avantajul absolut față de statul partener, stabilirea avantajului relativ devine, practic, o comparație a costurilor de producție. Rezultatul este decizia de specializare a fiecărui stat în domeniul unde costul de producție este cel mai redus.
România, ca și stat membru al UE, deține, în relațiile comerciale bilaterale pe care le are cu Germania, Franța și Italia avantaj competitiv față de toți partenerii săi, în industria farmaceutică și a preparatelor farmaceutice.
Prezența avantajelor competitive pe o piață facilitează crearea de noi locuri de muncă, stimulează dezvoltarea industriilor conexe, generează o creștere a productivității în acele domenii, ceea ce, implicit, conduce la o scădere a prețurilor, la o relansare a politicii salariale și o sporire a nivelului de bunăstare.
Crearea unui grad sporit de competitivitate face parte din preocupările oficialilor UE odată cu lansarea Agendei Lisabona (2000), care conștientizând importanța cercetării ce poate fi transformată în inovare, prin investițiile în C&D, în produse înalt calitative și competitive pe piața globală, oferă astfel, un avantaj absolut al UE la nivel mondial. Implicarea guvernului în elaborarea unor planuri și strategii orientate către acumularea unui grad sporit de competitivitate își are originea în îndeplinirea inițiativelor emblematice ale Strategiei Europa 2020, prin eforturile reglementative trasându-se liniile directoare pentru crearea de competitivitate.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Cocioc, P., Teoria concurenței în retrospectivă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999.
Cojanu, V., Integrare și Competitivitate, Editura ASE, București, 2007
Drăgan, G., Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, București, 2005.
Krugman, P. R., Obstfeld, M., International Economics. Theory and Policy. Sixth Edition, Pearson Education Inc., Boston, 2003.
Miron, D., Comerț Internațional, Editura ASE, București, 2003.
Miron, D., Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2003.
Ricardo, D., On the Principles of Political Economy and Taxation, 1817, third edition 1821, Batoche Books, Kitchener, 2001.
Rothbard, N., M., Power and Market. Governement and the Economy, Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2006.
Smith, A., An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, An Electronic Classics Series Publication, Pennsylvania State University, 2005.
Articole publicate în reviste de specialitate
Akkaya, M. F., Global Marketing Strategies, disponibil la adresa web:
http://www.ekonomi.gov.tr/upload/bf09ae98-d8d3-8566-4520b0d124e5614d/fatih_akkaya.pdf, (accesat în data de 26 martie 2014).
Begg, I., Cities and Competitiveness, disponibil la adresa web:
http://www.kulturplan.lixnet.dk/pdf/litteratur/city-competitive-begg.pdf (accesat în data de 7 aprilie 2014).
Berinde, M., Rolul concurenței în creșterea competitivității, Analele Universității din Oradea, Lucrări în plen, 2006, disponibil la adresa web: http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/lurari-in-plen/4.pdf, (accesat în data de 27 martie 2014).
Carlin, W., Seabright, P., The importance of competition in developing countries for productivity and innovation, Background paper for World Development Report, disponibil la adresa web:
http://idei.fr/doc/by/seabright/competition_and_productivity.pdf.
Ciubotaru, I.-Ș., Competitivitatea Internațională a companiilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 1/2010, disponibil la adresa web: http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2010-01/23_IRINA_STEFANA_CIUBOTARIU.pdf
Cojanu, V., A Discussion on Competitive Groups of Countries within the European Area of Integration, ASECU, South-Eastern Europe Journal of Economics 2, 2007.
Deardorff, A. V., The Ricardian Model, Discussion Paper No. 564, Gerald R. Ford School of Public Policy, Universitatea din Michigan, 11 iunie 2007, disponibil la adresa web: http://www.fordschool.umich.edu/rsie/workingpapers/Papers551-575/r564.pdf.
Dev Gupta, S., Comparative Advantage and Competitive Advantage: An Economics Perspective and Synthesis, Canadian Journal of Economics, 2009, disponibil la adresa web: http://economics.ca/2009/papers/0534.pdf
Folcuț, O., Pociovălișteanu D.-M., Despa, R., Mustea, R., Ivanescu, I., Ivanescu, M. M., Industria de textile și confecții din România, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Secțiunea Economie, Nr. 3/2009.
Giorgi, I., Popescu, M., M., Impactul concurenței asupra dezvoltării durabile, Revista Economică Universitatea Târgu Jiu, nr. 1, 2007, disponibil la adresa web:
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/38_Giorgi%20Isabela.pdf (accesat în data de 26 martie 2014)
Ioncică, M., Petrescu, E. C., Ioncică, D., Abordări macro și microeconomice ale competitivității în sectorul serviciilor, Revista de Marketing Online, Vol.2, Nr. 1.
Green, A., Mostafa, T., Preston, J., The Chimera of Competitiveness: Varieties pf Capitalism and the economic Crisis, LLAKES Research Paper, Centre of Learning and Life in Knowledge Economies and Societies, 2010.
Karp, L., International Trade, 4 octombrie 2006, disponibil la adresa web:
http://are.berkeley.edu/courses/ARE201/fall2006/Notes2004/Chapter4.pdf
Karp, L., International Trade, 20 octombrie 2005, disponibil la adresa web:
http://are.berkeley.edu/courses/ARE201/old_files/Notes2004/Chapter1.pdf
Koenig, P., Critically examine the recent attempts to explain the Leontief Paradox, Universitatea Essex, Departamentul de Economie, disponibil la adresa web:
http://www.essex.ac.uk/economics/documents/eesj/AU07/Koenig-367.pdf (accesat în data de 26 aprilie 2014)
Kwok, Y-K., Yu, E., S., H., Leontief paradox and the role of factor intensity measurement, 26 mai 2005, disponibil la adresa web: http://www.iioa.org/conferences/15th/pdf/kwok_yu.pdf (accesat în data de 26 aprilie 2014).
Marinescu, C., Staicu, G., Avantajul competitiv: judecăți și implicații politice, Revista Œconomica, disponibil la adresa web: http://oeconomica.org.ro/files/pdf/81.pdf
Márkus, G., Measuring company level competitiveness in Porter’s Diamond model framework, disponibil la adresa web: http://kgk.uni-obuda.hu/system/files/MarkusGabor.pdf
Mitran, D., Creativitatea și ciclul de viață a produselor, Revista Œconomica, disponibil la adresa web: http://oeconomica.org.ro/files/pdf/57.pdf
Neven, D., J., Competition economics and antitrust in Europe, disponibil la adresa web: http://ec.europa.eu/dgs/competition/economist/economic_policy.pdf, (accesat în data de 26 martie 2014).
Porter, M. E., The Competitive Advantage of Nations, Harvard Business Review, martie ± aprilie 1990, disponibil la adresa web: http://kkozak.wz.cz/Porter.pdf (accesat în data de 27 martie 2014)
Schumacher, R., Adam Smith’s theory of absolute advantage and the use of doxography in the history of economics, Erasmus Journal for Philosophy and Economics, Vol. 5, Nr. 2, Toamna 2012.
Smit, A. J., The competitive advantage of nations: is Porter’s Diamond Framework a new theory that explains the international competitiveness of countries? Soth African Business Review Volume 14, Nr. 1, 2010.
Spătaru, M., Factorii competitivității naționale, disponibil la adresa web: http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/37.pdf (accesat în data de 26 martie 2014)
Resurse Internet, Documente legislative și rapoarte oficiale
Cojanu, V., (coord.), Munteanu, C., Neagu, F., Noi direcții de politică industrială și modificările strucutrale necesare, Studiu, Editura Economică, București, 2012.
Cojanu, V., Pîslaru, D., Pătru-Stuparu Ileana, Muraru-Ionel Cornelia, Botezatu, E., Potențialul competitiv al creșterii economice: linii directoare pentru o nouă politică industrială în România, Studii de Strategie și Politici SPOS 2010, IER, București, 2010.
Dinga, E., (coord.), Băltărețu, C., Prelipceanu, C., Noua strategie europeană pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă (Europa 2020): obiective și instrumente de monitorizare a implementării, resurse instituționale, recomandări de implementare, Studii de strategie și politici 2010, IER, Nr. 2, 2011.
Voinea, L., Albu, L. L., Busuioc, A., Zgreabăn, I., Voicu-Dorobanțu, R., Popovici, V., Reindustrializarea României: Politici și Strategii, Studiu comandat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Realizat de Grupul de Economie Aplicată – GEA, iunie 2010.
***[1], Agreement on Implementation of Article VI of the General Agreement on Tariffs and trade 1994, ”Anti-dumping Agreement”, disponibil la adresa web:
http://www.worldtradelaw.net/uragreements/adagreement.pdf, accesat în data de 11 aprilie 2014.
***[2], Competitiveness Report, Capitolele pe țări – România, Ref. Ares(2014)524912, 27.02.2014.
***[3], Concurența – mijlocul prin care se asigură echilibrul și progresul economic pe piață, disponibil la adresa web:http://www.beckshop.ro/fisiere/5696_fp_2457_concurenta%20in%20dr…extras.pdf (accesat la data de 04 aprilie 2014)
***[4], Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, disponibil la adresa web: http://agepi.gov.md/pdf/law/international/paris.pdf, accesat în data de 27 martie 2014.
***[5], Directive 2004/24/EC of the European Parliament and the Council, Official Journal of the European Union, 30 April, 2004, disponibil la adresa web: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2004:136:0085:0090:en:PDF, (accesat în data de 14 iunie 2014).
***[6], Economia la răscruce: strategii pentru a depăși punctul critic. Prima analiză din perspectiva CEO asupra mediului local de afaceri, Deloitte, 2009, disponibil la adresa web: http://www.deloitte.com/assets/Dcom-Romania/Local%20Assets/Documents/ro_RO_CEOSurvey_052709.pdf, (accesat în data de 11 iunie 2014).
***[7], Glossary of Industrial Organisation Economics and Competition Law, OECD, disponibil la adresa web: http://www.oecd.org/regreform/sectors/2376087.pdf (accesat în data de 26 martie 2014).
***[8], Industria farmaceutică din România: principalele tendințe și impactul asupra societății și economiei, Institutul de Prognoză Economică, 2001, p. 11, disponibil la adresa web:http://www.lawg.ro/files/assets/userfiles/files/Industria%20Farmaceutica%20din%20Romania.pdf, (accesat în data de 11 iunie 2014).
***[9], International Encyclopedia of the Social Sciences, 2nd Edition.
***[10], The Global Competitiveness Report 2012-2013, World Economic Forum, Insight Report, 2012.
***[11], Member State Competitiveness performance and policies: Reinforcing competitiveness, European Commission, Enterprise and Industry, 0642 final 2011.
http://anarcho-capitalist.org/wp-content/pdfs/Rothbard%20%28Murray%29%20-%20Power%20and%20Market%20Government%20and%20the%20Economy.pdf
http://www.asecu.gr/Seeje/issue09/cojanu.pdf
http://course.sdu.edu.cn/G2S/eWebEditor/uploadfile/20120417191243_590081573385.pdf
http://dev.business.und.edu/Goenner/teaching/econ201/Resources/Book%20supplemental/13sg.pdf
http://dexonline.ro/definitie/concurenta
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrialcompetitiveness/industrialpolicy/files/ms_comp_report_2011_en.pdf
http://www.editurauranus.ro/marketing-online/21/pdf/11.pdf
http://ejpe.org/pdf/5-2-art-3.pdf
http://facultateademanagement.ro/wp-content/uploads/Studiu_Noi-dir.-de-pol.-ind..pdf
http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/adam-smith/wealth-nations.pdf
http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_2_site.pdf
http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_4_site.pdf
http://www.llakes.org/wp-content/uploads/2010/08/R.-Chimera-of-Competitiveness.pdf
http://media1.webgarden.ro/files/media1:4ce54442642d0.pdf.upl/Cap-10-final-168-191.pdf
http://media1.webgarden.ro/files/media1:4d25e6c958a01.pdf.upl/Concuren%C5%A3a%20%C5%9Fi%20ciclul%20de%20via%C5%A3%C4%83%20a%20produselor.pdf
http://www.plafar.net/despre_noi.html
http://www.comitetdezvoltare.ro/files/docs/466studiu_reindustrializarea_ro_bostina_ok.pdf
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do?switchdimensions=true
http://dl.ueb.edu.vn/bitstream/1247/2250/1/Marketing_Management_-_Millenium_Edition.pdf
http://www-personal.umich.edu/~alandear/courses/441/handouts/Deardorff-RicardianModel.pdf
http://www.skidmore.edu/~mdas/AbsoluteandComparativeAdvantage.pdf
http://socserv.mcmaster.ca/econ/ugcm/3ll3/ricardo/Principles.pdf
http://stats.oecd.org/glossary/detail.asp?ID=1864
ANEXE
ANEXA 1- VALOAREA ADĂUGATĂ BRUTĂ, NR. DE PERSOANE ANGAJATE și PRODUCTIVITATEA MUNCII ( VAB exprimată în mil de EURO, Productivitatea muncii exprimată în EURO/angajat)
ANEXA 2 – RAPORT COMERCIAL(exprimat în puncte procentuale), Exporturi și Importuri ( exprimate în milioane de EURO)
ANEXA 3- ROMÂNIA – GERMANIA 2008-2011
ANEXA 4- TABELE ROMÂNIA-FRANȚA 2008-2011
ANEXA 5- TABELE ROMÂNIA-ITALIA 2008-2011
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Cocioc, P., Teoria concurenței în retrospectivă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999.
Cojanu, V., Integrare și Competitivitate, Editura ASE, București, 2007
Drăgan, G., Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, București, 2005.
Krugman, P. R., Obstfeld, M., International Economics. Theory and Policy. Sixth Edition, Pearson Education Inc., Boston, 2003.
Miron, D., Comerț Internațional, Editura ASE, București, 2003.
Miron, D., Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2003.
Ricardo, D., On the Principles of Political Economy and Taxation, 1817, third edition 1821, Batoche Books, Kitchener, 2001.
Rothbard, N., M., Power and Market. Governement and the Economy, Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2006.
Smith, A., An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, An Electronic Classics Series Publication, Pennsylvania State University, 2005.
Articole publicate în reviste de specialitate
Akkaya, M. F., Global Marketing Strategies, disponibil la adresa web:
http://www.ekonomi.gov.tr/upload/bf09ae98-d8d3-8566-4520b0d124e5614d/fatih_akkaya.pdf, (accesat în data de 26 martie 2014).
Begg, I., Cities and Competitiveness, disponibil la adresa web:
http://www.kulturplan.lixnet.dk/pdf/litteratur/city-competitive-begg.pdf (accesat în data de 7 aprilie 2014).
Berinde, M., Rolul concurenței în creșterea competitivității, Analele Universității din Oradea, Lucrări în plen, 2006, disponibil la adresa web: http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/lurari-in-plen/4.pdf, (accesat în data de 27 martie 2014).
Carlin, W., Seabright, P., The importance of competition in developing countries for productivity and innovation, Background paper for World Development Report, disponibil la adresa web:
http://idei.fr/doc/by/seabright/competition_and_productivity.pdf.
Ciubotaru, I.-Ș., Competitivitatea Internațională a companiilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 1/2010, disponibil la adresa web: http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2010-01/23_IRINA_STEFANA_CIUBOTARIU.pdf
Cojanu, V., A Discussion on Competitive Groups of Countries within the European Area of Integration, ASECU, South-Eastern Europe Journal of Economics 2, 2007.
Deardorff, A. V., The Ricardian Model, Discussion Paper No. 564, Gerald R. Ford School of Public Policy, Universitatea din Michigan, 11 iunie 2007, disponibil la adresa web: http://www.fordschool.umich.edu/rsie/workingpapers/Papers551-575/r564.pdf.
Dev Gupta, S., Comparative Advantage and Competitive Advantage: An Economics Perspective and Synthesis, Canadian Journal of Economics, 2009, disponibil la adresa web: http://economics.ca/2009/papers/0534.pdf
Folcuț, O., Pociovălișteanu D.-M., Despa, R., Mustea, R., Ivanescu, I., Ivanescu, M. M., Industria de textile și confecții din România, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Secțiunea Economie, Nr. 3/2009.
Giorgi, I., Popescu, M., M., Impactul concurenței asupra dezvoltării durabile, Revista Economică Universitatea Târgu Jiu, nr. 1, 2007, disponibil la adresa web:
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/38_Giorgi%20Isabela.pdf (accesat în data de 26 martie 2014)
Ioncică, M., Petrescu, E. C., Ioncică, D., Abordări macro și microeconomice ale competitivității în sectorul serviciilor, Revista de Marketing Online, Vol.2, Nr. 1.
Green, A., Mostafa, T., Preston, J., The Chimera of Competitiveness: Varieties pf Capitalism and the economic Crisis, LLAKES Research Paper, Centre of Learning and Life in Knowledge Economies and Societies, 2010.
Karp, L., International Trade, 4 octombrie 2006, disponibil la adresa web:
http://are.berkeley.edu/courses/ARE201/fall2006/Notes2004/Chapter4.pdf
Karp, L., International Trade, 20 octombrie 2005, disponibil la adresa web:
http://are.berkeley.edu/courses/ARE201/old_files/Notes2004/Chapter1.pdf
Koenig, P., Critically examine the recent attempts to explain the Leontief Paradox, Universitatea Essex, Departamentul de Economie, disponibil la adresa web:
http://www.essex.ac.uk/economics/documents/eesj/AU07/Koenig-367.pdf (accesat în data de 26 aprilie 2014)
Kwok, Y-K., Yu, E., S., H., Leontief paradox and the role of factor intensity measurement, 26 mai 2005, disponibil la adresa web: http://www.iioa.org/conferences/15th/pdf/kwok_yu.pdf (accesat în data de 26 aprilie 2014).
Marinescu, C., Staicu, G., Avantajul competitiv: judecăți și implicații politice, Revista Œconomica, disponibil la adresa web: http://oeconomica.org.ro/files/pdf/81.pdf
Márkus, G., Measuring company level competitiveness in Porter’s Diamond model framework, disponibil la adresa web: http://kgk.uni-obuda.hu/system/files/MarkusGabor.pdf
Mitran, D., Creativitatea și ciclul de viață a produselor, Revista Œconomica, disponibil la adresa web: http://oeconomica.org.ro/files/pdf/57.pdf
Neven, D., J., Competition economics and antitrust in Europe, disponibil la adresa web: http://ec.europa.eu/dgs/competition/economist/economic_policy.pdf, (accesat în data de 26 martie 2014).
Porter, M. E., The Competitive Advantage of Nations, Harvard Business Review, martie ± aprilie 1990, disponibil la adresa web: http://kkozak.wz.cz/Porter.pdf (accesat în data de 27 martie 2014)
Schumacher, R., Adam Smith’s theory of absolute advantage and the use of doxography in the history of economics, Erasmus Journal for Philosophy and Economics, Vol. 5, Nr. 2, Toamna 2012.
Smit, A. J., The competitive advantage of nations: is Porter’s Diamond Framework a new theory that explains the international competitiveness of countries? Soth African Business Review Volume 14, Nr. 1, 2010.
Spătaru, M., Factorii competitivității naționale, disponibil la adresa web: http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/37.pdf (accesat în data de 26 martie 2014)
Resurse Internet, Documente legislative și rapoarte oficiale
Cojanu, V., (coord.), Munteanu, C., Neagu, F., Noi direcții de politică industrială și modificările strucutrale necesare, Studiu, Editura Economică, București, 2012.
Cojanu, V., Pîslaru, D., Pătru-Stuparu Ileana, Muraru-Ionel Cornelia, Botezatu, E., Potențialul competitiv al creșterii economice: linii directoare pentru o nouă politică industrială în România, Studii de Strategie și Politici SPOS 2010, IER, București, 2010.
Dinga, E., (coord.), Băltărețu, C., Prelipceanu, C., Noua strategie europeană pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă (Europa 2020): obiective și instrumente de monitorizare a implementării, resurse instituționale, recomandări de implementare, Studii de strategie și politici 2010, IER, Nr. 2, 2011.
Voinea, L., Albu, L. L., Busuioc, A., Zgreabăn, I., Voicu-Dorobanțu, R., Popovici, V., Reindustrializarea României: Politici și Strategii, Studiu comandat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Realizat de Grupul de Economie Aplicată – GEA, iunie 2010.
***[1], Agreement on Implementation of Article VI of the General Agreement on Tariffs and trade 1994, ”Anti-dumping Agreement”, disponibil la adresa web:
http://www.worldtradelaw.net/uragreements/adagreement.pdf, accesat în data de 11 aprilie 2014.
***[2], Competitiveness Report, Capitolele pe țări – România, Ref. Ares(2014)524912, 27.02.2014.
***[3], Concurența – mijlocul prin care se asigură echilibrul și progresul economic pe piață, disponibil la adresa web:http://www.beckshop.ro/fisiere/5696_fp_2457_concurenta%20in%20dr…extras.pdf (accesat la data de 04 aprilie 2014)
***[4], Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, disponibil la adresa web: http://agepi.gov.md/pdf/law/international/paris.pdf, accesat în data de 27 martie 2014.
***[5], Directive 2004/24/EC of the European Parliament and the Council, Official Journal of the European Union, 30 April, 2004, disponibil la adresa web: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2004:136:0085:0090:en:PDF, (accesat în data de 14 iunie 2014).
***[6], Economia la răscruce: strategii pentru a depăși punctul critic. Prima analiză din perspectiva CEO asupra mediului local de afaceri, Deloitte, 2009, disponibil la adresa web: http://www.deloitte.com/assets/Dcom-Romania/Local%20Assets/Documents/ro_RO_CEOSurvey_052709.pdf, (accesat în data de 11 iunie 2014).
***[7], Glossary of Industrial Organisation Economics and Competition Law, OECD, disponibil la adresa web: http://www.oecd.org/regreform/sectors/2376087.pdf (accesat în data de 26 martie 2014).
***[8], Industria farmaceutică din România: principalele tendințe și impactul asupra societății și economiei, Institutul de Prognoză Economică, 2001, p. 11, disponibil la adresa web:http://www.lawg.ro/files/assets/userfiles/files/Industria%20Farmaceutica%20din%20Romania.pdf, (accesat în data de 11 iunie 2014).
***[9], International Encyclopedia of the Social Sciences, 2nd Edition.
***[10], The Global Competitiveness Report 2012-2013, World Economic Forum, Insight Report, 2012.
***[11], Member State Competitiveness performance and policies: Reinforcing competitiveness, European Commission, Enterprise and Industry, 0642 final 2011.
http://anarcho-capitalist.org/wp-content/pdfs/Rothbard%20%28Murray%29%20-%20Power%20and%20Market%20Government%20and%20the%20Economy.pdf
http://www.asecu.gr/Seeje/issue09/cojanu.pdf
http://course.sdu.edu.cn/G2S/eWebEditor/uploadfile/20120417191243_590081573385.pdf
http://dev.business.und.edu/Goenner/teaching/econ201/Resources/Book%20supplemental/13sg.pdf
http://dexonline.ro/definitie/concurenta
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrialcompetitiveness/industrialpolicy/files/ms_comp_report_2011_en.pdf
http://www.editurauranus.ro/marketing-online/21/pdf/11.pdf
http://ejpe.org/pdf/5-2-art-3.pdf
http://facultateademanagement.ro/wp-content/uploads/Studiu_Noi-dir.-de-pol.-ind..pdf
http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/adam-smith/wealth-nations.pdf
http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_2_site.pdf
http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_4_site.pdf
http://www.llakes.org/wp-content/uploads/2010/08/R.-Chimera-of-Competitiveness.pdf
http://media1.webgarden.ro/files/media1:4ce54442642d0.pdf.upl/Cap-10-final-168-191.pdf
http://media1.webgarden.ro/files/media1:4d25e6c958a01.pdf.upl/Concuren%C5%A3a%20%C5%9Fi%20ciclul%20de%20via%C5%A3%C4%83%20a%20produselor.pdf
http://www.plafar.net/despre_noi.html
http://www.comitetdezvoltare.ro/files/docs/466studiu_reindustrializarea_ro_bostina_ok.pdf
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do?switchdimensions=true
http://dl.ueb.edu.vn/bitstream/1247/2250/1/Marketing_Management_-_Millenium_Edition.pdf
http://www-personal.umich.edu/~alandear/courses/441/handouts/Deardorff-RicardianModel.pdf
http://www.skidmore.edu/~mdas/AbsoluteandComparativeAdvantage.pdf
http://socserv.mcmaster.ca/econ/ugcm/3ll3/ricardo/Principles.pdf
http://stats.oecd.org/glossary/detail.asp?ID=1864
ANEXE
ANEXA 1- VALOAREA ADĂUGATĂ BRUTĂ, NR. DE PERSOANE ANGAJATE și PRODUCTIVITATEA MUNCII ( VAB exprimată în mil de EURO, Productivitatea muncii exprimată în EURO/angajat)
ANEXA 2 – RAPORT COMERCIAL(exprimat în puncte procentuale), Exporturi și Importuri ( exprimate în milioane de EURO)
ANEXA 3- ROMÂNIA – GERMANIA 2008-2011
ANEXA 4- TABELE ROMÂNIA-FRANȚA 2008-2011
ANEXA 5- TABELE ROMÂNIA-ITALIA 2008-2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Specifice ale Avantajelor Competitive ale Natiunilor (ID: 106054)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.