Aspecte Semnificative Privind Cererea de Informatii Contabile

ASPECTE SEMNIFICATIVE PRIVIND CEREREA

DE INFORMATII CONTABILE

Contabilitatea ca sistem de informare si asistare a deciziei

În cinci sute de ani de partida dubla, contabilitatea a evoluat continuu, utilitatea ei impunând-o ca principalul model de descriere și modelare al unei organizații și, în același timp, ca cel mai important sistem de informare și asistare a deciziei acesteia.

Contabilitate ca practica sociala face din aceasta mai mult decât o tehnica, un instrument de putere. Din acest motiv, contabilitatea financiara a devenit, astăzi, în toate țările normalizata, reglementata și controlata.

Cum se construiește informația contabila și care sunt presiunile, constrângerile și interesele fața de contabilitate vom încerca sa demonstram in cadrul acestei lucrări urmărind restricțiile economice și politice care apasă asupra sistemului contabil, bazele de evaluare, conceptele și principiile contabile care determina modelarea informației contabile, caracteristicile calitative ale informației si dimensiunea sociala a ofertei de informați contabile.

B. Colasse afirma: “Contabilitatea in partida dublă nu este o tehnica imuabilă, ci un sistem de informare care a fost adaptat în mod constant nevoilor informaționale ale întreprinderilor și ale mediului acestora”.

Pentru a vedea în ce măsura contabilitatea este un sistem de informare va trebui sa explicam aceste noțiuni.

Definițiile privind sistemul de informare in literatura de specialitate converg spre aceleași concluzi, că acestea reprezintă un ansamblu de elemente care permite colectarea, stocarea, prelucrarea si comunicarea informației.

“Un sistem de informare este un ansamblu de dispozitive tehnice și organizațional care permit conservarea, tratarea, transmiterea informațiilor”.

Contabilitatea este văzuta ca un sistem de informare, adică un ansamblu de elemente (resurse umane si materiale) care permit culegerea, prelucrarea, stocarea si comunicarea informațiilor in vederea luării deciziilor.

Pentru J. Richard contabilitatea este “un ansamblu de sisteme de informare subiective având ca obiectiv măsurarea valorii mijloacelor si rezultatelor unei entități”.

Davi și Olson (1985) au definit sistemul de informare în urătorii termeni: “un ansamblu de elemente (umane, materiale și informatice) care permit crearea, tratarea, comunicarea informațiilor, el asistă oamenii, în cadrul unei organizații, în funcțiile de execuție, de gestiune și de luare a deciziilor”.

Expresia “sistem de informare contabila sau – sistem informațional contabil”, indica pe de o parte ca putem aborda contabilitatea ca un sistem, iar pe de alta parte ca informațiile furnizate de acest sistem sunt specifice contabilității.

Activitățile informaționale pot fi descrise ca ansamblu acțiunilor care privesc producția și utilizarea informației.

Sensul cuvântului informație nu poate fi explicat decât în relație cu alți termeni: date și cunoștințe. Schematic, cele trei noțiuni sunt legate intre ele în modul următor:

Date + Tratarea datelor + Contextul = Informațiile

utilizării

Informație + Raționamente = Cunoștințe

O dată este un semn, un simbol care rezultă direct din observarea faptelor. Este o materie primă care, prin tratare, va fi transformata în informații.

O informație rezulta din tratarea datelor astfel, în cât să răspunde nevoilor unui utilizator, într-un context care îi este propriu.

Cunoștințele presupun utilizarea raționamentelor care permit indivizilor să facă asocieri, regrupări, generalizări.

Cum se aplica aceasta abordare in contabilitate vom vedea în continuare.

Activitățile informaționale specifice domeniului contabil sunt cele care privesc producerea și utilizarea informației contabile și se traduce în acțiuni care vizează crearea, colectarea, păstrarea, transformarea datelor și apoi difuzarea informațiilor. Aceasta activitate presupune efectuarea operațiilor de înregistrare și de calcul, precum și a acțiunilor de analiză, interpretare, grupare, sinteză a datelor și utilizarea informațiilor în luarea deciziilor.

Construire informației contabile pornește de la observarea unei entități și a activităților specifice acesteia. Prelucrarea datelor în vederea obținerii informațiilor se face operând cu limbajul și mijloacele specifice sistemului contabil, astfel în cât acesta să răspundă nevoilor utilizatorilor.

Dar, așa cum subliniază C. Grenier, nu trebuie să pierdem din vedere că:

informațiile sunt obiecte construite, “informațiile nu cresc in natură, ele sunt artefacte, simboluri create deliberat de actorii sociali”;

informațiile făuresc reprezentările și induc comportamente după mecanisme complexe;

alături de cunoștințele formalizate, cunoștințele tacite, neexplicate, joaca un rol foarte important.

Pentru a ilustra modul în care contabilitatea este un sistem de informare cu caracteristici specifice, prezentam concluziile la care Grenier și Bonnebouche au ajuns în condițiile analizei unui sistem dualist.

Contabilitatea financiara se diferențiază de alte sisteme de informare sub trei planuri:

specificitatea principiilor pe care le aplică;

specificitatea datelor tratate

specificitatea metodelor de tratare.

În privința modului în care principiile contabile intervin în procesul de reprezentare autorii mai sus citați opinează că: principiile contabile sunt rezultatul constrângerilor generale inerente ale tuturor activităților de modelare și, mai ales, al obligațiilor juridice rezultate din jocurile sociale și interesele contradictorii care înconjoară contabilitatea.

Datele tratate în contabilitatea financiară se caracterizează prin aceea că sunt exprimate în unități monetare. Contabilitatea efectuează reprezentarea unei părți din realitatea întreprinderii și nu reține decât aspectele monetare ale tranzacțiilor. Principiul partidei duble, cheia de bolta a contabilității, își găsește aici sursa: le rezulta din egalitatea între valorile monetare, atribuite obiectelor schimbabile de diferite naturi. Din momentul în care ele sunt exprimate in monedă, mărimile contabile sunt adăugate, permițând, de asemenea, agregarea în timp și spațiu.

Metodele de tratare ale contabilității financiare sunt influențate de alegeri colective care se exprimă prin norme și reguli legale:

utilizarea unei terminologii și a unui formalism specific;

normalizarea și reglementarea situațiilor financiare;

utilizarea de proceduri care pun accentul pe control și verificare pentru a garanta fiabilitatea tratamentelor;

utilizarea de metode și principii specifice.

“Sistemul informațional contabil este o componentă a sistemului global al întreprinderii, specializat i reprezentare și măsurarea economică. El propune o modelare globală a întreprinderii și nu numai o listă de indicatori disparați. El se bazează pe reguli care asigură obținerea unei informații contabile de calitate.“

Utilizatorii informației contabile și nevoile lor de informare

Acționarii

În general, acționarii doresc să mărească rentabilitatea și sa riscul investițiilor lor, în funcție de acesta ei luând decizia de menținere sau reducere a aporturilor.

Cunoașterea situației financiare a unei întreprinderi necesită, însă, documente de sinteză, care dau o imagine fidelă. Din acest motiv, calitatea informării financiar-contabile se afla în centrul preocupărilor acționarilor.

În mod concret, acționarii sunt interesați de capacitatea întreprinderii de a realiza câștiguri viitoare. Noțiunea de capacitate de a realiza câștiguri viitoare se refera la măsura în care întreprinderea va adopta o strategie al cărei scop să fie creșterea bogăției sale, obținerea de fonduri noi și va putea să convertească, ulterior, beneficiile în disponibilități. Acționarii raționează, în esență, în funcție de fluxurile monetare degajabile, care au o reprezentare tangibilă, și mai puțin în funcție de beneficiul net, care, depinzând de convenții contabile, nu reflectă, totdeauna, îmbogățire economică reala a firmei.

Raționamentele țin cont, de asemenea, de faptul că, de regulă, întreprinderile utilizează o parte din câștigurile realizate prin autofinanțare. Deși acționari pa a fi primele victime ale autofinanțării, în realitate, creșterea acesteia contribuie la creșterea activului net și a valorii teoretice a acțiunii, ceea ce ar putea antrena o creștere a cursului bursier al acțiunii sau o distribuție gratuită de acțiuni. În aceste condiții, acționarul recuperează prin capital partea pe care a pierdut-o sub formă de dividende.

Mai mult, în timp ce beneficiile distribuite sunt supuse, în majoritatea țarilor, la numeroase prelevări fiscale in cascadă, reducându-se suma ce ajunge efectiv la dispoziția acționarului, plus valorile bursiere sunt mai puțin impozitate.

Acționarii doresc însă și informații privind dividendul, deoarece acesta nu reprezintă doar un simplu transfer de numerar. El și rata sa de creștere lung vehiculează un bogat flux informațional despre respectivele întreprinderii.

O altă mare preocupare a acționarilor este riscul. Conform teoriei financiare, riscul total al unui activ poate fi descompun în doua părți:

Riscul specific care nu depinde de caracteristicile proprii ale titlului,

Riscul sistematic, care măsoară sensibilitatea titlului la fluctuațiile pieței.

Pe o piață echilibrată doar riscul sistematic este remunerat. Deși contabilitatea nu este in măsură să furnizeze o evaluare directă a acestui parametru, acționarii solicită informațiile contabile pe baza cărora le-ar putea determina.

Numeroase studii empirice privind nevoile acționarilor au scos în evidență interesul acestui grup pentru informațiile previzionale. Ca răspuns la aceste cerințe cercetători de prestigiu precum Tweedie și Lee, au sugerat că întreprinderile ar trebui să publice informați bugetare în completarea situațiilor financiare convenționale. Acesta propunere necesita însă două amendamente:

Viitorul este incert

Divulgarea anumitor situați previzionare ar putea fi contrare intereselor întreprinderii, in condițiile în care ea acționează intr-un mediu concurențial.

Creșterea numărului de acționari etici, grijulii să investească in firme care respecta mediul a dus la o cerere sporită de informații privind gestiunea mediului întreprinderii. În mod concret, acționarii solicită informații privind costurile gestiunii mediului (cheltuieli egale, cheltuieli cu decontaminarea unor zone, cheltuieli cu controlul poluării, investiții în echipamente antipoluante, etc.), care să le permită calculul datoriei implicate de acesta gestiune și luarea deciziei de cumpărare, vânzare și păstrare a acțiunilor.

De asemenea, acționarii, in calitatea lor de proprietari, vor să se asigure că manageri nu au profitate de mandatul care le-a fost încredințat pentru ași însușii o parte din bogăția firmei. În acest sens, ei se interesează asupra remunerațiilor directe și indirect percepute de către manageri și asupra naturii și valorii cheltuielilor generale. În cazul în cere remunerațiilor managerilor sunt legate de mărimea rezultatelor, verificarea modului de calcul a acestor rezultate prezintă o importanță deosebită.

În cea ce privește acționari potențiali aceștia doresc să poată calcula rata rentabilități pe care au dreptul să o întreprindă întreprinderii pentru ași investi fondurile lor, ținând cont de riscul atribuit aceste investiți și de oportunitățile existente pe piață. Pentru a răspunde dorinței de măsurare a bogăție ce se cuvine acționarilor, literatura de specialitate recomandă utilizarea capitalizării bursiere. Practica în special cea americană, a reacționat rapid la aceasta propunere. Astfel cabinetele de analiză financiara au început să procedeze la clasificarea societăților în funcție de cantitatea de bogăție creată pentru acționari. Metoda cea mai des utilizată este cea intitulată «market added valuie». În rezumat această metodă presupune retratarea anumitor posturi din bilanț, calcularea valorii totale a capitalurilor aportate de către acționari și compararea acestora cu valoarea bursieră a întreprinderii la o dată precisă. O diferență pozitivă este interpretată ca o sporire a fondurilor investite, în timp ce o diferență negativă reprezintă o pierdere de bogăție.

Până în prezent, preocupările noastre sau concentrat asupra identificări informațiilor utilizate de către acționari în luarea decizie de menținere, creșterea sau reducerea aporturilor, grila acestor judecăți ar putea fi îmbunătățită prin evidențiere a factorilor care afectează așteptările și deciziile de acțiune ale acționarilor. După părerea noastră acești factori ar putea fi:

Publicarea documentelor de sinteză: publicarea documentelor de sinteză este un prilej pentru acționari să verifice în ce măsură evoluția companiei este în acord cu așteptările lor și ale pieței și să previzioneze o serie de variabile contabile.

Așteptările și acțiunile altor participanți pe piață: considerațiile despre cum și de ce alți participanții pe piață evaluează în mod diferit acțiunile unei societăți au un impact important asupra deciziilor de consum și de selecție a portofoliului.

Existența unor alternative de investiții.

Evenimente specifice: este posibil ca o serie de evenimente specifice care au precedat deciziile de investiții să influențeze comportamentul acționarilor.

Trebuie însă preciza că acționarii nu reprezintă un grup omogen. Astfel cei care dețin acțiuni privilegiate și cei care dețin acțiuni ordinare nu au ‚aceleași nevoi și nici același comportament. Deoarece acțiunile privilegiate dau dreptul la o rată fixă a dividendelor, deținătorii lor sunt mai interesați de siguranța profitului (partea ce li se cuvine este o rată fixă indiferent de profitul realizat) decât de creșterea afacerii (de creștere vor beneficia doar acționarii ordinari).

De asemenea, acționarii majoritari și minoritari nu au, totdeauna, aceleași nevoi informaționale și nici aceiași putere de ași impune cerințele. Deși în teorie toate acțiunile dau același drept de proprietate și deci același control asupra managerilor (principiul «o acțiune, o voce»), măsurile statuare și tehnicile financiare promovate de către manageri, “în interesul întreprinderii și integrității sale”, au ca efect reducerea drepturilor acționarilor minoritari.

În plus, acționari diferă din punct de vedere al capacități lor de a interpreta informația contabilă. Rezultă că cerere investitorilor profesioniști este diferită de cea a investitorilor neprofesioniști.

La rândul lor investitorii neprofesioniști și ei, eterogeni în funcție de strategia de investiție adoptată. Astfel, cererea de informației diferă dacă:

investitorul decide singur asupra portofoliului sau transferă procesul de investiți unui intermediar. În cel de-al doilea caz, cererea directă de informații a investitorului scade

portofoliul este diversificat sau nu. Investitorii sunt interesați de riscul și de variabilitatea dividendelor presupuse de anumite acțiuni. În cazul unui portofoliu bine diversificat anumite aspecte ale comportamentului unice acțiuni (de exemplu, riscul nesistematic) își pierd semnificația. Ca urmare, în acest caz, investitorul este interesat de informația contabilă doar în măsură în care ea îi este utilă pentru aprecierea câștigului presupus de portofoliu. În cazul portofoliului nediversificat, însă, cererea de informații contabile rămâne mare.

Investitorul utilizează sau nu informațiile furnizate de către analiștii financiari. Dacă investitorul se sprijină pe informațiile furnizate de către analiștii financiari, cerea directă de informații scade

Investitorul adoptă o strategie activă sau pasivă. De regulă, investitorul pasiv cumpără un portofoliu diversificat, pe care îl păstrează până în momentul lichidării pentru obiective de consum, fără a se interesa, pe perioada deținerii de informații contabile specifice. Dimpotrivă, un investitor activ caută informații care să îi permită previzionarea mișcărilor în prețul acțiunilor și, deci,dezvoltarea unui comerț speculativ.

Aceste clasificări, care nu sunt nici exhaustive, nici exclusive ilustrează un fapt extrem de important:investitorii sunt eterogeni și, în consecință, cerea lor de informații este eterogenă.

Analiștii financiari

Analiștii financiari pot fi văzuți ca o întreprindere care produce analize și interpretări. Ei preiau informația brută și o transformă într-un alt tip de informație, care reflectă abilitatea lor de a înțelege, sintetiza și interpreta informația materie primă.

În mod concret, analiștii financiari realizează trei tipuri de activități relative la informație:

– căutarea de informații private, care nu sunt disponibile publicului;

– analiza, procesarea și interpretarea informațiilor în scopul previziunii (analiza predictivă);

– analiza performanțelor trecute (analiza retrospectivă).

Relația lor cu informația contabila nu este una simpla. Pe de o parte, informație contabilă reprezintă un factor de protecție pentru analiști, iar pe de alta parte, informația contabilă reprezintă, pe piața, un produs competitiv, pentru rapoartele de analiză.

In viziunea lui G Gniewosz, utilizarea informației contabile de către analiștii financiari se refera la patru aspecte cheie:

perspectivele de creștere ale întreprinderii. Atenția este acordata in mod special factorilor care au cea mai mare influență asupra performanțelor viitoare așteptate și anume: profitul, dividendul și prețul acțiunii. Previziunea perspectivelor de creștere ale companiei se bazează pe așteptările viitoare, în cea ce privește economia ca un întreg, industria, în general si societatea analizată, în particular.

Problema devine cu atât mai complexă cu cât societatea are mai multe componente. In acest caz, analistul trebuie să urmărească în ce măsură un sector particular este influențat de conjunctura economică generală sau de factori de mediu specifici și să stabilească care va fi efectul viitor probabil al acestor factori asupra perspectivelor de creștere ale firmei. Astfel previziunea analistului se transformă într-un joc de loterie. Să presupunem, de exemplu că anul acesta piața pastelor făinoase este in plin avânt, cea a cărni este deficitară, dar marja combinată a celor doua este bună. Dacă în procesul de previziune vom utiliza media celor două sectoare, vom fi foarte departe de situația anului viitor.

Factorii semnificativi ai pieței financiare. Accentul se pune pe identificarea factorilor care influențează poziția companiei pe piața. Pentru a fi în măsură să realizeze acest lucru, analistul trebuie să înțeleagă modul de acțiune și psihologia piețelor. Studiile privind comportamentul analiștilor arată că acest grup crede foarte mult în conceptul de “psihologie a maselor” pe piața.

Parametrii de investiții. Sunt luate în considerare dividendele si prețul pieței în conjuncție cu riscul acceptat. Evaluarea riscului se realizează periodic, nu doar în momentul în care se face o recomandare de investiții. Notă: deoarece riscurile pot fi proprii unei țări, unui sectorul de activitate sau unei întreprinderi, este necesar ca analistul să urmărească toate activitățile care fac obiectul unor riscuri sensibile diferite. Această acțiune trebuie însă corelată cu importanța relativă a fiecărei activități. De exemplu, faptul că un concurent nou a obținut o influența importantă într-un sector nu implică același risc, dacă societatea realizează 90% sau 1% din veniturile sale în acel sector.

Strategii de investiții. Recomandările de a investi pe termen scurt, mediu sau lung au la baza doua aspecte:

așteptările în comportamentul prețului acțiunilor,

sincronizarea în cea ce privește performanțele companiei,

Trebuie însa precizat că, rolul lor pe piața informației este identificat, în mod clar, de către ceilalți protagoniști și funcția lor este recunoscută ca fiind indispensabilă, analiști financiari nu reprezintă un grup omogen de utilizatori. Cei care investesc în nume propriu pot avea nevoi informaționale diferite decât cei care consiliază alți investitori. Astfel, în timp ce analiști din prima categorie pot urmării schimbări în portofoliul propriu pentru a obține cea mai buna combinație de risc și rentabilitate, cei din a doua categorie pot avea ca obiectiv să-si convingă clienții să vândă si/sau să cumpere pentru ca astfel ei să-și mărească comisionul.

De asemenea, într-o accepțiune mai largă, în categoria analiștilor pot fi incluse si cele două categorii de jurnaliști, economici și financiari. Jurnalistul economic exersează într-un suport de informare generală și se definește ca un jurnalist de teren.

Misiunea sa de informare economică și financiară îl obligă ca cea ce scrie să fie lizibil pentru orice persoana care deține un portofoliu și pentru orice cumpărător potențial de acțiuni. Jurnalistul financiar se caracterizează printr-o cultura financiară superioară și prin metode de investigare particulare și sofisticate.

Creditorii

În termeni generali, creditorii sunt persoane care dețin creanțe asupra întreprinderii. Acest ansamblu numit creditori conține însă mai multe grupuri de creanțieri, cele mai importante fiind furnizorii și bancherii.

Furnizorii

Principalul interes al furnizorilor este acela de a aprecia în ce măsură societatea debitoare va fi capabilă să își îndeplinească obligațiile financiare. De asemenea furnizorii vor să știe care este probabilitatea ca întreprinderea să-și continue afacerile și acordă o atenție deosebită perspectivelor de creștere ar putea avea consecințe asupra volumului și valorii comenzilor ce le vor fi adresate.

Bancherii

Utilizarea informațiilor contabile de către bancheri diferă de utilizarea realizată de către celelalte grupuri. Această diferență rezultă din natura interesului bancherilor și din relația specială care există între bancă și clienții săi.

Teoretic, nu se pot acorda credite fără să se realizeze o analiză riguroasă a situației întreprinderii solicitante. Practic, însă, bancherii iau unele decizii de creditare cu informații minime deoarece unele întreprinderii refuză să divulge alte informații decât cele cuprinse în rapoartele anuale publicate. Este vorba de regulă, despre întreprinderii bine poziționate pe piață pentru atragerea cărora există o mare competiție între bănci. Ca urmare, a insista pentru informații adiționale poate însemna o pierdere a clienților.

Analizele ce preced decizia de creditare diferă de la o instituție bancară la alta. Totuși, există o serie de puncte asupra cărora interesul bancherilor este comun. Printre acestea un loc important îl ocupa capacitatea de rambursare a împrumuturilor. Pentru a calcula acest indicator, bancherii nu țin cont nici de costul istoric nici de valoarea de uzaj. Din motive de prudență, ei se situează pe poziția cea mai defavorabilă și evaluează activele și pasivele la valoarea lor de lichidare. Ca urmare, o serie de elemente de activ (cheltuieli de constituire, fond comercial, etc.) sunt ignorate, altele sunt diminuare, în mod sistematic, în timp ce, pentru a sigura o marjă de securitate, elementele de pasiv extern sunt majorate, în mod sistematic.

De asemenea,bancherii acordă o atenție deosebită atributului lichiditate. În mod concret, ei se asigură că împrumuturile pe termen scurt nu sunt utilizate pentru finanțarea imobilizărilor, deoarece o asemenea utilizare ar putea plasa societatea debitoare în situația de imposibilitate de rambursare a acestora la scadența.

O alta informație de maxima importanță pentru băncii o constituie capacitatea întreprinderii debitoare de a crea profit, aceasta reprezentând singura sursă de acoperire a dobânzilor aferente împrumuturilor. Dar cum doar o parte din profit rămâne la dispoziția întreprinderilor, băncile acordă o atenție particulară dividendelor, veghind ca aceste distribuții să nu amputeze capitalul economic al firmei.

Deoarece o apreciere corectă a câștigurilor așteptate – dobânzile – nu se poate face decât în corelație cu riscurile probabile, bancherii determină riscul fiecărei operații de creditare. Cea mai utilizată metode de calcul a riscului este scoringul. Pentru aplicarea scoringului sunt solicitate informații privind următoarele aspecte:

– valoarea personală, tehnica și morala a managerilor, situația generală a ramurii;

– situația generala a întreprinderii (natura produselor, calitatea, prețul, clienții și furnizorii principali etc.)

– situația financiară a întreprinderii.

O atenție particulară este acordată investițiilor realizate de către întreprindere în special în titluri acestea putând fii o cale simplă si rapidă de a achiziționa active riscante.

În plus bancherii pot fi interesați de o serie de informații particulare pe care le interpretează de o manieră particulară. De exemplu ei pot solicita informații privind modul de finanțare al utilajelor (cumpărate pe credit, închiriate, etc.), structura datoriilor (datorii ipotecare, datorii privilegiate, etc.), executarea contractelor, etc.. De dată mai recentă, bancherii doresc și informații referitoare la mediu, pe baza cărora să poată aprecia în ce măsură fondurile plasate într-o întreprindere ar putea fi afectate de riscurile generate de mediu cu consecințe financiare semnificative.

Numeroase studii empirice au scos în evidență că, în prezent, băncile nu acordă o importanța prea mare informațiile o privind resursele umane și responsabilitățile sociale ale întreprinderii. Considerăm însă că, în viitor, modul de orientare a relațiilor de muncă și a competențelor profesionale va ocupa un loc important în perimetrul de interes al bancherilor.

Salariații

Deși salariații nu fac presiuni pentru obținerea de informații financiar contabile, ei doresc să aibă acces la “conturile” societății. Dorința lor ar putea să fie motivată în mai multe feluri:

– informațiile contabile sunt relevante pentru aprecierea perspectivelor viitoare ale firmei, a securității locurilor de muncă și a validității planurilor de pensii;

– informațiile contabile permit aprecierea corectitudinii salariilor plătite de către întreprindere;

– informarea îi ajută să își mărească implicarea în activitatea firme și interesul pentru muncă;

– informarea este un drept natural al salariaților.

Problema informațiilor contabile destinate salariaților nu a făcut obiectul unei atenții deosebite și, ca urmare, se cunosc puține lucruri despre nevoile particulare ale acestui grup. Macintosh precizează ca motivele pentru care se procedează la informarea salariaților sunt : ameliorarea relațiilor manageri – salariați, probarea deschiderii în modul de abordare a gestiunii și crearea condițiilor necesare pentru ca salariații să înțeleagă afacerile firmei. El nu face însă nici o referire asupra informațiilor care sunt necesare pentru a atinge aceste obiective.

Observarea directă arată că interesul salariaților se focalizează în esență, asupra mărimii profitului și a modului de repartizarea a acestuia. Teoretic, dacă profitul unei societăți este mare, ar fi posibilă mărirea salariilor, în detrimentul investițiilor. În general, salariați se consideră victime ale autofinanțării. În realitate, problema este mult mai complexă. Nerealizarea investiției poate avea ca efect scăderea poziției întreprinderii pe piața și, ca urmare, creșterile actuale de salarii pot compromite, în viitor, menținerea locurile de muncă. Potrivit lui Gray, “salariații și sindicatele se interesează de performanțele și perspectivele întreprinderii, din punct de vedere al negocierii salariale și al securități locurilor de muncă; informațiile sectoriale pot fi deci la fel de pertinente pentru ei ca și pentru investitori, chiar dacă ideal ar fi, probabil, ca ventilarea informațiilor să fie împinsă până la nivel de uzină. De asemenea, ei au nevoie de informații privind performanțele sectoriale în scopul de a putea verifica și înțelege deciziile managerilor privind extinderea sau restrângerea de activități particulare. Lipsa de informații poate genera neîncredere și probleme în relațiile industriale.”

Altfel spus, pentru a evalua viabilitatea și perspectivele unei întreprinderii, salariații trebuie să o analizeze ca pe un întreg. Apoi, utilizând informații sectoriale, vor putea să înțeleagă mai bine cum propriile lor activități se interferează în acest întreg. Pentru că, indiferent, că salariile sunt determinate de o manieră mai mult sau mai puțin descentralizată în funcție de societate, viabilitatea sectoarelor pentru care lui creează salariații va avea o incidență importantă asupra securității locurilor lor de muncă.

De asemenea, interesul salariaților vizează, uneori, informații care depășesc sfera actuală a contabilității financiare ca, de exemplu, referitoare la:

Programul de producție,

evoluția generală a comenzilor,

situația locurilor de muncă în întreprindere,

masurile prevăzute pentru ameliorarea , reînoirea,

transformarea echipamentului de lucru sau a metodelor de producție și de exploatare, precum și incidența acestora asupra condițiilor de muncă.

La cele prezentate se poate adăuga cerere de informații privind resursele umane. Aceste informații ar avea menirea să le permită salariaților:

autoevaluarea: salariații își pot calcula plusul dobândit în urma unui stagiu sau program de calificare;

alegerea între rezervarea locului de muncă actual și continuarea studiilor, într-un ciclu de formare superior, care, în viitor, va procura avantaje financiare, dar, în prezent, impune sacrificii.

Interesul salariaților pentru informații contabile se manifestă direct sau indirect, prin intermediul sindicatelor. Sindicatele solicită informații în măsura în care doresc să își sprijine revendicările pe realitatea economică a întreprinderii și nu numai pe considerații ideologice. Printre informațiile solicitate menționăm: politica salarială, accesul la capitalismul popular prin atribuirea de acțiuni salariaților, condițiilor de muncă. De asemenea, sindicatele așteaptă informații precise asupra tendinței generale a activității și informației care să le permită realizarea de statistici comparative ale întreprinderilor și degajarea imaginii economice a ramurii de activitate de cei care se interesează.

Statul

Este responsabil cu politica economică a țării. Pentru ași atinge obiectivele economice, el are nevoie de informații financiar-contabile. Se deduce, astfel, ca implicarea statului în procesul de normalizare contabilă nu este deloc întâmplătoare, ci este o măsură prin care acesta se asigură că va obține informațiile de care are nevoie.

În calitatea sa de utilizator, statul este cel mai des reprezentat, pe pizza informațiilor contabile, de administrația fiscală si economică. Astfel, informațiile contabile sunt utilizate pentru stabilirea bazelor de calcul al impozitelor și taxelor, precum și pentru analiza diferitelor cereri ce vizează acordarea de subvenții, împrumuturi cu dobânzi reduse, etc.

De asemenea, informațiilor structurate pe sectoare geografice sunt utilizate pentru a evalua incidența operațiilor realizate de către întreprinderile multinaționale asupra economiei, în cea ce privește:

crearea sau menținerea de locuri de muncă;

implicațiile fiscale (de exemplu, stabilirea prețului de cesiune internă);

supravegherea și punerea în aplicare a politicii de concurență (de exemplu, stabilirea prețului de piață și a puterii comerciale).

În plus, de mult timp, contabilii naționali, responsabili de sintezele macroeconomice și previziunile la nivel național, și statisticienii, responsabili de satisfacerea nevoilor de informare detaliată, dar de interes general, au făcut din contabilitate o sursă privilegiată de informare. Nevoile acestora, ca utilizatori de informații contabile, sunt cele ale analizei, în general, indiferent că se manifestă la un nivel detaliat (micro) sau la un nivel foarte agregat (sinteze macroeconomice).

Concret, exprimate în termeni de variabile economice ce trebuie măsurate, nevoilor informaționale ale contabililor naționale și ale statisticienilor se referă, în principal, la:

→ măsurarea producției de bunuri și servicii și utilizarea acesteia (consumuri intermediare, investiții, exporturi);

→ măsurarea veniturilor degajate de producție și repartizarea acestora între diferiți factor de producție (acționari, salariați, creditori, stat);

→ măsurarea acumulării (investițiile fizice și financiare) și a modului de finanțare (autofinanțare, împrumuturi).

De asemenea, în măsura în care statul dorește să stabilească o politică referitoare la mediu și să contureze prioritățile în acest domeniu, el are nevoie de informați privind impactul activităților întreprinderilor asupra acestuia.

Trebuie însă menționat că, uneori, rolul statului poate fi combinat cu alte funcții ca, de exemplu: acționar, client, furnizor, etc. În aceste cazuri statul utilizează informația contabilă similar grupurilor de utilizatori cu care se identifică.

Clienții

Clienții ca și alte grupuri de utilizatori, sunt interesați de abilitatea întreprinderii de a supraviețui și, în consecință, de posibilitatea continuării furnizării de bunuri sau servicii. De exemplu, o societate care asamblează motociclete dorește să știe dacă există riscul ca furnizorul de frâne să-și închidă porțile. Interesul pentru această informație aste și mai mare în cazul în care societatea utilizează aprovizionarea prin metoda “just in time”. De asemenea, în cazul în care bunurile cumpărate necesită servicii, sub forma întreținerii și reparațiilor, ei vor să știe în ce măsură vor putea beneficia de aceste servicii.

Alți utilizatori externi

Noțiunea de utilizator de informație contabilă nu poate fi limitată doar la grupurile analizate până în prezent. Evoluția unei firme și deciziile sale îi interesează pe toți cei care iau decizii economice bazate pe relația lor cu aceasta și pe cunoștințele lor despre aceasta. De exemplu:

♦ responsabili politici ai colectivităților locale sunt preocupați de contribuția societății la dezvoltarea economiei locale (locuri de muncă, formarea personalului, taxe, etc.),

♦ mișcările ecologiste și de protecție a consumatorilor sunt atente la consecințele activității întreprinderii,

♦ societățile concurente vor să-i evalueze poziția pe piață,

♦ consumatorii vor să șie dacă există o situație de monopol și în ce măsură este posibil ca ei să fie exploatați,

♦ cercetătorii se interesează, de o manieră generală, asupra formei, conținutului, și calității rapoartelor anuale.

Este evident ca indivizii care nu primesc informații contabile pot fi afectați de acțiunile celor care le primesc și acționează în funcție de acestea. Mai mult, se consideră că fiecare membru al societății, indiferent că știe sau nu, este afectat de apariția și utilizarea informațiilor contabile. În aceste condiții, suntem de părere că perimetrul utilizatorilor trebuie lărgit până la nivelul grupurilor afectate indirect, luându-se în calcul toți membrii societății, inclusiv generațiile viitoare.

Managerii

Managerii reprezintă principala categorie de utilizatori de informații financiar-contabile. Nevoile lor informaționale sunt acoperite, în esență, prin rapoarte nepublicate, Aceste rapoarte sunt întocmite, în general, atât pe baza informațiilor din contabilitatea de gestiune cât și pe baza informațiilor din contabilitatea financiară.

Natura lor variază de la o întreprindere la alta, în funcție de tipul activității. Natura lor variază de la o întreprindere la alta, în funcție de tipul de activitate. De exemplu, managerul unui supermarket poate cere informații despre profitabilitatea fiecăruia dinte departamente, în timp ce managerul unei firme producătoare va fi interesat de profitabilitatea fiecărui produs.

De asemenea, forma rapoartelor solicitate depinde de obiectivele urmărite de către manageri. Aceste obiective sunt legate de îndeplinirea funcțiilor manageriale. Este vorba despre:

funcția administrativă: protejarea bunurilor aparținând întreprinderii, împotriva fenomenelor de furt, de fraudă;

funcția de planificare: planuri de obținere a resurselor, planuri de creștere a companiilor promoționale;

funcția de control: controlul activității întreprinderii, controlul îndeplinirea/neîndeplinirii planurilor, stabilirea cauzelor neîndeplinirii planurilor;

funcția decizională: întreprinderea ar trebuii să producă sau să cumpere un anumit bun.

Cu cât activitatea întreprinderii este mai complexă și mai diversă, cu atât managerii au nevoie de mai multe informații adiționale. De exemplu, proprietarul-manager al garajului mecanic dintr-un sat poate ține minte toate informațiile care îi sunt necesare pentru desfășurarea activității zilnice. Acest lucru este posibil deoarece întreprinderea este mică și proprietarul-manager, fiind direct implicat în desfășurarea activității, poate să întreprindă orice acțiune necesară. În societățile mari, este necesar un sistem formalizat de informații. De exemplu, nevoile informaționale într-o societate care fabrica mai multe produse sunt așa de mari că este puțin probabil ca managerul să poată ține minte toate detaliile care îi sunt necesare. În plus cu c-t societatea este mai mare, cu atât managerul se afla mai departe de activitate cotidiană, fapt care îl obligă să solicite informații adiționale, pe baza cărora să poată controla activitatea subalternilor.

De asemenea, natura activității întreprinderii afectează nevoile informaționale ale managerilor. Astfel, informațiile necesare pentru a conduce un restaurant nu sunt aceleași cu informațiile necesare pentru a conduce un hotel: în cazul hotelului ai nevoie nu doar de operațiile cu mâncare și băutură, ca în cazul restaurantului ci și informații despre rata de ocupare a paturilor, profitul barului, etc.

Managerii au acces direct imediat și complet la informațiile contabile. Ei nu trebuie să aștepte și nici nu sunt limitați la informațiile publicate în rapoartele anuale. Deși beneficiază de asimetrie informațională în raport cu utilizatorii externi, managerii acordă o atenție deosebită modului în care informațiile publicate sunt percepute de către aceștia. Motivul acestui interes este faptul că situațiile contabile publicate informează terții asupra capacității manageriale colectivului de conducere. Astfel spus, managerii utilizează informațiile din documentele de sinteză nu pentru a lua decizii privind gestiunea, ci pentru a comunica.

1.3 Conceptul de calitate a informației contabile în contextul valorificării produselor contabilității

Rolul social al contabilității a crescut în mod semnificativ în ultimele decenii și aceasta datorită faptului că informațiile pe care le furnizează influențează tot mai mult comportamentul utilizatorilor în procesul de fundamentare a deciziilor. Este evident că fiecare utilizator dorește să dispună de informații care să-i diminueze incertitudinile și să îi ofere posibilitatea de a lua cele mai bune decizii, aceste cerințe desemnând, de fapt, necesitatea producerii de către contabilitate a unor informații de calitate.

Întrucât gama utilizatorilor produselor contabilității este relativ variată, iar necesitățile informaționale ale acestora sunt cel puțin la fel de diverse, chiar contradictorii uneori, interpretarea calității informațiilor furnizate de situațiile financiare este un proces caracterizat de subiectivism. Acesta este și motivul pentru care definirea conceptului de calitate a informației contabile pornește, în literatura de specialitate, de la definirea și particularitățile procesului de comunicare în sine și are ca scop stabilirea unor criterii de calitate pe care informațiile trebuie să le îndeplinească.

Analizând diferitele cadre conceptuale și textele de normalizare contabilă, constatăm un pluralism al modalităților ce privesc definirea noțiunii de calitate a informației contabile, diferențele fiind sesizate în special în ceea ce privește selecția și ierarhizarea caracteristicilor calitative. Vom susține această constatare prin prezentarea succintă a modului în care este definit conceptul analizat în normalizarea contabilă, stabilind ca puncte de referință cadrele conceptuale anglo-saxone, pe de o parte, și contabilitatea franceză, pe de altă parte. Totodată, considerăm ca fiind necesară extinderea cercetării în ceea ce privește problematica abordată și în contextul schimbărilor semnificative generate de reforma sistemului contabil național.

Sistemele contabile, care se bazează pe existența unor cadre conceptuale, fac din definirea calității informațiilor contabile un element fundamental, caracteristicile acestora fiind prezentate în mod explicit prin intermediul unor documente care au caracter oficial, astfel:

Organismul american de normalizare, cunoscut sub titulatura Financial Accounting Standards Board (Comitetul normelor de contabilitate financiară), a publicat în anul 1980, prin intermediul normei SFAC 2 intitulată Qualitative Characteristics of Accounting Information (Caracteristici calitative ale informației contabile), elemente relevante cu privire la această problematică;

Consiliul Internațional pentru Standarde Contabile (IASB) a inclus în anul 1989, în cadrul său conceptual, caracteristicile calitative ale situațiilor financiare și restricțiile care trebuie respectate pentru obținerea unei informații de calitate;

ASB a publicat în anul 1991 calitățile informațiilor financiare prin intermediul documentului Statement of Principles; The Qualitative Characteristics of financial information (Prezentare de principii; Caracteristicile calitative ale informațiilor financiare).

Referitor la definirea conceptului de calitate și a caracteristicilor calitative ce privesc informația contabilă, formulate de către forul de normalizare american, reținem următoarele idei principale:

sunt identificate patru caracteristici calitative și anume: inteligibilitatea, pertinența, fiabilitatea și comparabilitatea, care sunt supuse la două restricții majore:

rezonabilitatea, respectiv superioritatea avantajelor obținute din utilizarea informației față de costurile ocazionate de obținerea acesteia;

pragul de semnificație sau importanța relativă.

criteriile în funcție de care sunt judecate pertinența și fiabilitatea, considerate caracteristici primare, sunt exprimate de:

valoarea predictivă, valoarea retrospectivă și de oportunitate – pentru pertinență;

verificabilitate, neutralitate și fidelitate – pentru fiabilitate.

În completarea celor expuse anterior, considerăm că este importantă și prezentarea punctului de vedere al normalizatorilor americani în ceea ce privește ierarhizarea caracteristicilor calitative ale informațiilor contabile. Astfel, se apreciază că, din punctul de vedere al beneficiarilor informațiilor contabile, utilitatea pentru luarea deciziilor este prima calitate, ea fiind asigurată de pertinență și fiabilitate, considerate calități primare, dar și contradictorii uneori. Atât pertinența cât și fiabilitatea sunt susținute de calități ierarhic inferioare cum sunt valoarea predictivă, valoarea retrospectivă și oportunitatea, respectiv verificabilitatea, neutralitatea și fidelitatea. Deși comparabilitatea și importanța semnificativă sunt considerate calități secundare în raport cu pertinența și fiabilitatea, cadrul conceptual american consideră că ele pot, totuși, să amelioreze procesul de adoptare a deciziilor.

În privința cadrului conceptual propus de IASB, remarcăm promovarea acelorași patru caracteristici calitative, precum și impunerea aceleiași restricții generale ca și în cazul FASB, care se referă la superioritatea beneficiilor obținute ca urmare a utilizării informației față de costul obținerii acesteia. La această restricție generală sunt atașate alte trei restricții ce trebuie respectate pentru ca informațiile financiare să fie pertinente și fiabile:

respectarea termenelor;

echilibrul între caracteristicile calitative;

imaginea fidelă / reprezentarea fidelă.

Totodată, reținem și prezentarea explicită a criteriilor care contribuie la obținerea caracteristicilor principale, pe care IASB le propune:

mărimea semnificativă (importanța relativă), pentru pertinență;

imaginea fidelă, primordialitatea conținutului economic asupra formei juridice, neutralitatea, prudența și exhaustivitatea, pentru fiabilitate;

permanența metodelor, pentru aprecierea comparabilității.

Pornind de la această grupare, literatura de specialitate realizează o ierarhie a caracteristicilor calitative ale informațiilor, care atrage atenția prin câteva asemănări cu cea realizată de FASB.

Analizând punctul de vedere al ASB cu privire la caracteristicile calitative ale informației financiar-contabile, sesizăm câteva diferențe față de opinia FASB și IASB, reliefate prin următoarele elemente mai importante:

calitatea primordială pe care trebuie să o aibă informația financiară se apreciază că este importanța relativă;

sunt considerate calități principale pertinența (relevanța) și fiabilitatea, în timp ce comparabilitatea și inteligibilitatea sunt incluse în categoria calităților secundare;

în privința criteriilor în funcție de care sunt apreciate cele patru caracteristici, ASB consideră că:

pertinența se obține atunci când informația are valoare de previziune și de confirmare, precum și atunci când sunt alese acele informații care influențează deciziile;

fiabilitatea este obținută dacă informațiile nu conțin erori sau nu există elemente care să conducă la interpretări eronate și se apreciază în funcție de neutralitate, prudență, credibilitate și integralitate;

comparabilitatea este dată de permanența metodelor și de comunicabilitatea informației;

inteligibilitatea are la bază posibilitatea de clasificare și agregare a informațiilor, precum și cunoașterea de către utilizatori a limbajului economic și contabil;

obținerea calității este condiționată, în viziunea organismului englez, de trei restricții: echilibrul între calități, oportunitatea, raportul cost-beneficiu.

Și în ceea ce privește ierarhizarea caracteristicilor evocate anterior pot fi constatate anumite diferențe, comparativ cu ierarhiile propuse de organismul american și cel internațional.

Comparând cele trei puncte de vedere prezentate anterior, sesizăm, pe de o parte, influența exercitată de către cadrul conceptual american asupra IASB, care identifică patru caracteristici calitative (inteligibilitate, pertinență, fiabilitate și comparabilitate) ca și FASB, care, la rândul său, impune inteligibilitatea înaintea oricărei alte calități, precum și diferențierea propusă de ASB, ce constă în amplificarea importanței relative ca o trăsătură fundamentală și în gruparea celor patru caracteristici în principale și secundare.

Într-o viziune opusă țărilor anglo-saxone, în contabilitatea franceză conceptul de calitate a informațiilor contabile nu mai este definit prin prezentarea explicită a unor trăsături caracteristice, ci prin interpunerea unor principii.

Trebuie precizat faptul că în Franța definirea caracteristicilor calitative ale informațiilor contabile nu a fost luată în considerare de către Consiliul Național al Contabilității (CNC) și, ca urmare, în Planul Contabil General (PCG) francez sunt doar enumerate anumite calități ale informației produse de contabilitate.

Conform PCG “informațiile contabile trebuie să dea utilizatorilor o descriere adecvată, loială, clară și completă a operațiilor, evenimentelor și situațiilor”, nefiind propusă nici o ierarhie sau articulare a criteriilor de calitate. Un alt element specific contabilității franceze constă în faptul că PCG nu desemnează utilizatorii situațiilor financiare, informația contabilă având ca obiect reflectarea unei imagini fidele a realității reprezentate, care, în opinia normalizatorilor francezi, se obține dacă sunt respectate două principii generale: regularitatea și sinceritatea. Sunt, de asemenea, amintite exhaustivitatea și coerența informațiilor, care nu trebuie să ducă la o condensare sau agregare externă a acestora și să asigure comparabilitatea datelor în cursul perioadelor succesive.

Urmărind obiectivele atribuite contabilității franceze și principiilor contabile care îi sunt asociate, putem spune că informația contabilă este un compromis care trebuie să permită prezentarea unei imagini fidele a situației financiare, a unor conturi corecte și sincere, și, în același timp, să respecte o serie de principii, printre care cele de evaluare (nominalismul monetar și prudența) au o influență determinantă asupra concepției imaginii fidele.

Compararea, de exemplu, a cadrului conceptual al FASB și a principiilor contabile reținute de Franța, ca urmare a adoptării Directivelor Europene 4 și 7, pune în evidență diferențe majore, dintre care reținem ca fiind legate de tematica abordată faptul că, pe de o parte, FASB definește un utilizator de referință, în timp ce contabilitatea franceză nu face nici o mențiune asupra utilizatorilor și a nevoilor acestora, iar, pe de altă parte, în Franța obiectivele contabilității nu fac referire decât la calitățile intrinseci ale acesteia (sinceritate, corectitudine, imagine fidelă), în timp ce FASB raportează în mod explicit calitatea informațiilor la nevoile și așteptările utilizatorilor.

Totodată, opinăm că nu trebuie neglijat nici amplul proces de modernizare a directivelor contabile europene concretizat, pe de o parte, în adoptarea Reglementării Comisiei Europene nr. 1606/2002, denumită și “reglementare IFRS , iar pe de altă parte, a Directivei 2003/51/EEC din 18 iunie Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene privind modernizarea și actualizarea regulilor contabile, care completează reglementarea Comisiei Europene.

Reglementarea nr. 1606/2002 a urmărit, în principal, atingerea a două obiective importante:

adoptarea și aplicarea IFRS în Comunitatea Europeană pentru a se asigura armonizarea procesului de comunicare a informațiilor prin intermediul situațiilor financiare consolidate, prezentate de societățile cotate, începând cu 1 ianuarie 2005, în vederea garantării unui nivel ridicat de transparență și comparabilitate a acestui proces și implicit o funcționare eficientă a pieței comunitare de capitaluri;

opțiunea oferită statelor membre de a extinde acest proces de armonizare și la conturile consolidate ale societăților necotate, cât și la conturile individuale.

De ce a fost necesară modernizarea directivelor europene? Pe de o parte, pentru că sub aspectul fondului acestea nu au mai fost actualizate de la adoptarea lor, în timp ce conceptele contabile și practicile admise au evoluat considerabil, iar pe de altă parte, s-a constatat, în anumite domenii, o anumită incompatibilitate a unor prevederi din directive cu IFRS. Practic prin această actualizare s-a urmărit, în privința societăților cotate, eliminarea discordanțelor existente între Directive și IFRS-uri, iar în cazul societăților necotate, pentru care aplicarea acestor norme este facultativă, posibilitatea de a avea acces la opțiunile contabile oferite de IFRS în condițiile menținerii directivelor ca legislație contabilă de bază.

În mod concret, modificările aduse de către directiva 2003/51/EEC se referă în special la:

adaptarea formatului de prezentare a bilanțului și a contului de profit și pierdere la prevederile IFRS;

posibilitatea de reevaluare a tuturor imobilizărilor, inclusiv a celor necorporale;

posibilitatea de evaluare a activelor la valoarea justă și nu numai a instrumentelor financiare;

adaptarea IFRS la regulile de constituire a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli;

posibilitatea de a se prezenta situații financiare suplimentare;

obligația de consolidare a filialelor care au activități foarte diferite;

eliminarea condiției de deținere a unei participații în capitalul unei societăți pentru a o consolida, în calitatea ei de filială etc.

Chiar dacă acest proces de reconsiderare a directivelor contabile europene nu aduce în mod explicit noutăți în privința definirii conceptului de calitate și a caracteristicilor calitative ce privesc informația contabilă, considerăm că noua orientare către IFRS va determina anumite schimbări și în ceea ce privește acest aspect. Considerăm că în aceste condiții influențele conceptelor specifice IFRS se vor resimți, într-o anumită măsură, direct sau indirect, și asupra sistemelor de tip continental, cum este cel francez. De pildă, adaptarea formatului de prezentare a bilanțului și contului de profit și pierdere la prevederile IFRS constituie un prim pas în această direcție.

În încercarea de a aborda problema calității informațiilor contabile și în țara noastră vom face distincție între etapele reformei contabile din România.

În prima etapă, care corespunde perioadei 1991-1999, se poate spune că problema definirii calității informațiilor contabile și delimitării unor caracteristici calitative nu a făcut obiectul unor preocupări intense din partea normalizatorilor, deoarece:

contabilitatea era concepută ca un instrument de control;

statul joacă un dublu rol, de normalizator al sistemului contabil și de utilizator privilegiat de informație contabilă, determinând o asimetrie în cererea și oferta de informații de specialitate în favoarea sa în raport cu ceilalți utilizatori;

fiabilitatea era impusă ca principală caracteristică a informației, tocmai datorită caracterului instrumentalist al contabilității;

imaginea fidelă era obținută în condițiile respectării “cu bună credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului și a celorlalte norme și principii contabile”.

Continuându-se reforma contabilă s-a trecut, începând cu anul 1999, la etapa următoare marcată de adoptarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 403/1999, care, ulterior, a fost înlocuit cu OMFP nr. 94/2001 privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Cu toate că pot fi identificate numeroase aspecte criticabile, trebuie să remarcăm faptul că în planul definirii conceptului de calitate a informației contabile această etapă a înregistrat progrese notabile, care, în principal se referă la:

deschiderea contabilității către utilizatorii externi;

recunoașterea rolului contabilității ca instrument de informare și asistare a deciziei;

abordarea economică în procesul de obținere a informației contabile și diminuarea ponderii juridice;

sporirea gradului de valorificare a informațiilor contabile în analizele economico-financiare;

introducerea criteriilor de calitate în elaborarea și difuzarea informației contabile.

Prin preluarea de către normalizatorii români a “Cadrului general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare”, elaborat de IASB, se poate spune că aprecierea calității informației contabile s-a realizat în funcție de cele patru caracteristici calitative ale situațiilor financiare reținute de IASB: inteligibilitatea, relevanța (pertinența), credibilitatea (fiabilitatea) și comparabilitatea, prezentate în mod explicit în cadrul OMFP nr. 94/2001.

La rândul lor, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea sunt interpretate prin prisma unor criterii secundare, care se referă la:

pragul de semnificație, valoarea predictivă și cea retrospectivă, pentru relevanță;

reprezentarea fidelă, prevalența economicului asupra juridicului, neutralitatea și integralitatea, pentru credibilitate;

permanența metodelor și comunicabilitatea, pentru comparabilitate.

Reforma sistemului contabil românesc a continuat printr-o a treia etapă începută în anul 2006 prin adoptarea noilor reglementări conforme cu directivele europene. Cu toate că din multe puncte de vedere reglementarea actuală este considerată “un pas înapoi”, sesizăm că situațiile financiare anuale constituie obiectivul central și în cazul acestor reglementări, scopul principal al contabilității, în conformitate cu directivele europene, fiind măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și asigurarea imaginii fidele a poziției financiare, profitului sau pierderii fiecărui exercițiu, prin intermediul documentelor de sinteză, în vederea furnizării informației utile celor care iau decizii economice.

Se impune, de asemenea, sublinierea că destinația informațiilor contabile utile se extinde de la factorii de decizie interni la toți cei interesați în luarea deciziilor economice, în cadrul cărora un loc semnificativ îl ocupă utilizatori precum finanțatorii, clienții, furnizorii, băncile, partenerii sociali ș.a. În aceeași ordine de idei, se reține și faptul că imaginea fidelă pe care o oferă situațiile financiare anuale se referă în mod expres la active, datorii, poziția financiară și profit sau pierdere, după caz, ceea ce constituie o modalitate nouă de înțelegere a acestui concept.

Deși noile reglementări contabile din România, la care am făcut referire, nu abordează în mod explicit problematica ce face obiectul acestui studiu, nu trebuie pierdut din vedere că, de fapt, caracteristicile calitative ale situațiilor financiare sunt atributele de bază care dau sens utilității informației contabile. Practic, reglementările contabile conforme cu directivele europene nu precizează decât faptul că “politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații care trebuie să fie:

relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor;

credibile în sensul că: reprezintă fidel activele, datoriile, poziția financiară și profitul sau pierderea entității; sunt neutre; sunt prudente; sunt complete sub toate aspectele semnificative.”

Teoretic, pentru a fi utilă, o informație trebuie să întrunească toate caracteristicile prezentate, dificultățile apărând atunci când trebuie determinate proporțiile în care aceste caracteristici trebuie aplicate unei situații date, cu atât mai mult cu cât anumite criterii sunt complementare și independente, în timp ce altele sunt divergente.

Cum, din punct de vedere practic, nici o informație nu poate întruni toate calitățile enumerate, cel mai adesea se pune accentul pe o caracteristică în detrimentul alteia, ceea ce determină apariția unor stări conflictuale la nivelul informației contabile, cum ar fi:

între relevanță și credibilitate, considerându-se că sporirea credibilității se realizează, de regulă, în detrimentul relevanței;

creșterea rapidității în ceea ce privește obținerea informației financiare se produce în detrimentul corectitudinii și integralității (exhaustivității);

sporirea gradului de uniformitate afectează flexibilitatea, determinând diminuarea acesteia etc.

Deși au fost exprimate puncte de vedere prin care se consideră că diminuarea unor posibile stări conflictuale ar putea fi obținută prin realizarea de către organismul de normalizare a unor scheme de ierarhizare a caracteristicilor calitative ale informației financiar-contabile, suntem de părere că o asemenea abordare nu înlătură complet riscul apariției unor situații antinomice. În acest sens, credem că reconsiderarea continuă a necesităților informaționale ale utilizatorilor, ca o cerință pentru adaptarea la schimbările mediului economic, politic, juridic și social, poate duce, într-o mai bună măsură, la o echilibrare a contribuției diferitelor caracteristici calitative în ceea ce privește obținerea unor informații de bună calitate.

De altfel, literatura de specialitate aduce în discuție rezultatele unor studii efectuate de cercetători prin care se urmărește verificarea modului în care criteriile de calitate propuse de cadrele conceptuale sunt bine înțelese în practică și dacă ele constituie garanția adoptării unor decizii bune. Concluziile formulate ca urmare a realizării unor asemenea studii, susțin concepția noastră conform căreia nu este suficientă o simplă ierarhizare a caracteristicilor calitative ale informațiilor financiar-contabile pentru a răspunde necesităților tuturor categoriilor de utilizatori, și se referă, în principal, la următoarele aspecte mai importante:

caracteristicile calitative sunt subiective în ciuda cadrului pe care îl propun normalizatorii;

există o anumită dependență între pertinență și inteligibilitate, aceasta din urmă fiind asigurată prin cunoștințele pe care le posedă utilizatorii;

informațiile favorabile cu privire la întreprindere sunt tot timpul percepute a fi inteligibile și influențează adoptarea deciziilor.

Cu toate că beneficiarii produselor contabilității consideră că profesioniștii contabili au responsabilitatea de a crește, prin modul de prezentare, gradul de înțelegere a informațiilor de către anumite categorii de utilizatori, ceea ce ar presupune o simplificare a procedurilor contabile, considerăm că această idee este contrară tendințelor actuale în care practicile contabile tind să devină tot mai complicate. Acesta este motivul pentru care se considerăm că informația contabilă trebuie să fie inteligibilă pentru acei utilizatori care dispun de cunoștințe suficiente privind activitățile economice. De aceea, opinăm că responsabilitatea privind comunicarea și utilizarea informațiilor trebuie împărțită între profesioniștii contabili, pe de o parte, care trebuie să fie răspunzători de furnizarea unor informații de calitate, și utilizatori, pe de altă parte, care trebuie să-și asume obligația cunoașterii modului de a exploata conținutul informațiilor primite.

În condițiile în care se acceptă ideea pluralismului utilizatorilor de informații din domeniul contabilității este dificil ca inteligibilitatea, ca trăsătură calitativă a acestui gen de informații, să se adreseze tuturor celor care le solicită, fără discriminare.

Capitolul 2

Comunicarea Financiară – Expresie a Ofertei de Informații Contabile

2.1 Factorii externi și influența lor asupra ofertei de informații contabile

Din categoria factoriilor externi fac parte următoarele categorii de factorii:

○ Relațiile între conducerea întreprinderii și acționarii acesteia

○ Factorii care influențează relațiile dintre manageri si proprietarii de capital si care afectează calitatea informației difuzate

○ Relațiile între conducerea întreprinderii și investitorii potențiali

○ Factorii care influențează relațiile dintre întreprindere si investitorii potențiali

○ Relațiile între managerii, acționarii si creditorii întreprinderii

○ Relațiile de putere între întreprindere și stat sau societate

○ Factorii de presiune exercitați de stat și societate asupra difuzării informațiilor contabile

○ Relațiile (de putere) între întreprindere si concurenții ei

○ Relațiile între conducerea întreprinderii și acționarii acesteia

Dezvoltarea capitalismului, a pieței financiare, diversificarea și creșterea continua a schimburilor comerciale și nevoia de noi resurse financiare au condus la separearea în întreprinderea modernă a aporturilor de capitaluri proprii de conducerea acesteia. În aceste condiții, funcția de decizie este delegata de către proprietarii acționari conducerii și anume managerilor, ei rezervandu-și doar funcția de control.

Dar pentru a-i controla eficient pe manageri, acționarii trebuie să dispuna de informații contabile.

Separarea între manageri și proprietarii de capital creaza o relație de agenție care este definită de Jensen si Meckling în urmatorii termeni: un contract conform căruia una sau mai multe persoanea au recurs la serviciul unei alte persoane pentru a efectua operații in numele său, ceea ce implica o delegare a puterii catre agent. Dacă cele doua parți cauta să-si maximizeze utilitatea personală, exista argumente care ne fac sa credem că agentul nu va acționa tot timpul pentru a realiza cel mai bun interes al principalului. Principalul pentru a limita abaterile și divergențele în raport de interesele sale poate pune la punct solutii de stimulare adecvate, suportând costurile de supraveghere necesare urmăririi acțiunilor agentului.

În opinia lui Labelle, relațiile de agenție generează diferite tipuri de costuri:

♠ costurile supravegherii de către principal a agentului pentru a se asigura de compatbilitatea gestiunii de catre agent cu propriile obiective,

♠ costurile suportate de agent pentru a oferi încredere principalului privind calitatea gestiunii realizate in numele său,

♠ pierderi reziduale suportate de principal și de agent în colaborare și urmărirea intereselor divergente.

Costurile generate de relațiile de agent pot fi stăpânite și controlate prin punerea la punct a unui sistem de supraveghere care implică, între altele, producția și difuzarea informațiilor contabile de catre agent.

Costurile generate de relațiile de agenție pot fi stăpânite și controlate prin punerea la punct a unui sistem de supraveghere care implică, între altele, producția și difuzarea informației contabile de către agent.

Alți autori justifică importanța unui sistem de difuzare externă a informației contabile făcând apel la teoria costurilor tranzacției.

În opinia lor un sistem de difuzare a informației oferă posibilitatea de a stăpâni și controla:

costurile de cercetare și de localizare a oportunităților de investire;

costuri de decizie și de negociere;

costuri de urmărire a investiției.

○ Factorii care influențează relațiile dintre manageri si proprietarii de capital si care afectează calitatea informației difuzate

În literatura de specialitate sunt evocați pentru a evalua relațiile de putere între manageri și proprietarii de capital mai mulți factori, cei mai importanți fiind:

modul de distribuire a capitalului;

natura acționarilor unei întreprinderi;

oportunitatea de investire într-o întreprindere.

1. Modul de distribuire a capitalului

Raportul de forță între proprietari și manageri diferă în funcție de modul de deținere de către acționari:

un număr restrâns de acționari;

un număr mare de acționari;

În cazul în care capitalul este deținut de un număr redus de acționari aceștia nu numai că au posibilitatea de a-i controla pe manageri, ci au acces intern privilegiat la informații și se implică adesea în actul de decizie.

În cazul în care capitalul este disipat între mulți acționari, micii acționari nu au puterea de a-i controla direct pe manageri și nici posibilitatea de a prelua controlul.

Costurile de agenție sunt mult mai importante în situația în care capitalul este deținut de un număr mare de acționari. Micii acționari favorizează comportamentele oportuniste ale managerilor, care mizează pe slaba lor putere de control și nu de multe ori pe lipsa sau gradul insuficient de cunoaștere și înțelegere a informațiilor difuzate.

Trebuie să amintim că, legat de modul în care este distribuit capitalul, în cadrul aceleiași întreprinderi există adesea două categorii de acționari:

acționari majoritari;

acționari minoritari.

Acționarii majoritari dețin cea mai mare parte a acțiunilor întreprinderii, sunt cei care se implică în conducerea întreprinderii directe sau indirecte și care au, în principiu, un acces nelimitat la informațiile contabile din întreprindere.

Acționarii minoritari nu au putere de decizie sau de control în raporturile cu managerii întreprinderii, sunt adesea în inferioritate și nu-și pot impune punctul de vedere.

2. Natura acționariatului unei întreprinderi

Raportul de forțe între manageri și acționari poate fi modificat în funcție de natura acționariatului unei întreprinderi. În literatură sunt evocate trei categorii de acționari susceptibili să influențeze calitatea informației difuzate:

investitorii (acționarii) instituționalizați

statul

investitorii internaționali

Investitorii instituționalizați (bănci, societăți de asigurare, fonduri de investiții etc.) fie că se implică fie că nu se implică în actul de decizie reprezintă pentru terți o bună garanție a unei administrări adecvate de afaceri a întreprinderii. Pentru a atrage astfel de investitori o întreprindere trebuie să ofere informații de calitate, superioare celor oferite micilor acționari. Investitorii instituționalizați sunt mai atenți asupra recuperării capitalului investit decât asupra dividendelor de aceia ei sunt interesați de valoarea acțiunilor și de capacitatea întreprinderii de a degaja lichidității viitoare.

Statul. Prezența statului printre investitori a fost apreciată în urma studiilor empirice, că incită întreprinderea la ameliorarea calității informației contabile comunicate terților.

Statul în calitate de acționar are motivații contractuale care impun costuri politice întreprinderii, el trebuie să semnaleze electorilor și grupurilor de presiune care au facilitat câștigarea alegerilor că își va onora promisiunile făcute în campania electorală.

Totuși, pentru întreprinderile românești cu capital majoritar de stat, prezența statului în calitate atât de acționar cât și de manager nu se dovedește a fi benefică nici sub raportul gestiunii întreprinderii nici al ameliorării comunicării financiare. Dincolo de gestiunea defectuoasă a acestor întreprinderi, reminiscențele unei mentalități supra ordonate planificării și centralizării din perioada comunistă, trecerea la economia de piață, restructurarea activității și introducerea criteriilor de performanță au făcut din stat un acționar dezinteresat de supraviețuirea întreprinderii. Fondul Proprietății de Stat (Autoritatea pentru Privatizare și Administrare a Acțiunilor Statului) în procesul de privatizare a întreprinderilor nu a fost preocupat de păstrarea acțiunilor la societăților rentabile ci mai de grabă de vânzarea lor.

Investitorii internaționali. Marile companii care investesc în alte țari conferă credibilitate națională și internațională și pentru întreprinderile implantate.

Acești investitori își impun adesea conducerea pe care ei o agreează și introduc un sistem de informare și comunicare verificat și compatibil cu celor folosite în cadrul grupului. Ei sunt obișnuiți cu un anumit standard de calitate a informației contabile și solicită adesea retratare situațiilor financiare din țara in care au investit, dacă acestea nu sunt compatibile cu standardele grupului.

Prezența acestor acționari într-o întreprindere contribuie la ameliorarea difuzări informației contabile și la creșterea calității acesteia.

3. Oportunitatea de investire într-o întreprindere

Intensitatea relațiilor de agenție între acționari și manageri este apreciata și de oportunitățile de investiție într-o întreprindere, care pot lua forma:

Investițiilor de creștere;

Investițiilor de menținere a activelor.

Pentru a reduce costurile de agenție, proprietarii trebuie să puna la punct un sistem de urmărire a deciziilor manageriale.

Studiile empirice au demonstrate că dacă întreprinderea privilegiază investiția in menținerea activelor, proprietarii pot să controleze mai ușor deciziile managerilor.

În situația în care managerii privilegiază investițiile de creștere, proprietarii nu dispun de informații pentru a evalua riscurile de investire si controlează mai greu deciziile acestora.

○ Relațiile între conducerea întreprinderii si investitorii potențiali

Nivelul costurilor de agenție este integrat în deciziile de investiții, cursul acțiunilor unei întreprinderi reflectă costurile de supraveghere si efectele divergentelor între interesele proprii ale investitorilor si cele ale agentului (manager). De asemenea, separarea între proprietari si manageri favorizează creșterea costului de capital. Dar costul capitalului depinde de previziunile investitorului exprimate în fluxurile actualizate de trezorerie privind dividendele separate. Aceste previziuni se bazează pe informațiile disponibile care privesc întreprinderea: concurenta, sector, piețe, caracteristici proprii.

În aceste condiții, dacă manageri dispun de informații privilegiate ei au interesul să le integreze, în totalitate sau in parte, ca sa acționeze asupra costului capitalului.

Influiența difuzării informațiilor asupra costului capitalului se explică și prin elementele constitutive ale costului capitalului.

Acesta se compune din:

rata de remunerare a obligațiilor fara risc;

prima de risc economic;

prima de risc informațional.

Riscul informațional este dat de costul tranzacției într-o situație de neinformare. Acesta scade dacă informațiile disponibile sunt difuzate. Ameliorarea difuzarii și reducerea riscului informațional contribuie la o mai buna evaluare a riscului economic.

În momentul investirii, în funcție de suma de capital disponibilă, investitorul va alege întreprinderea care posedă și difuzează cele mai bune previziuni, iar costul capitalului se va reduce cu toate ca pe piață cursul acțiunii este apreciat. Studiile empirice au arătat că exista si alte caracteristici, cum ar fi: rata dividendelor, rata de creștere, rata îndatorării, mărimea activelor, care dacă sunt controlate au un impact asupra costului capitalului.

Costul capitalului investit este mai scăzut pentru investitor daca el investște în întreprindere din același sector. Fidelizarea investitorilor impune întreprinderii să ofere, constant, informații contabile de calitate.

○ Factorii care influienteaza relatiile dintre intreprindere si investitorii potentiali

Specialiștii au identificat mai mulți factori susceptibili să influiențeze relațiile de putere între întreprindere și investitorii potențiali să afecteze ofera și calitatea informației contabile. Cei mai frecvenți factori puși în discuție în relațiile dinte întreprindere și investitorii potențiali sunt:

piața financiară;

modul de cotație;

deciziile de refinanțare

performanțele.

Piața financiară

Existența și dezvoltarea pieței finaciare sunt de neconceput în absența difuzării informațiilor contabile. Totodată, specialiștii sunt unanim de accord ca piața finaciară are un rol important în ameliorarea preacticilor de comunicare a informațiilor. Ei își susțin afirmația raportându-se la două caracteristici importante ale pieței:

mărimea acesteia;

structura de capitalizare.

Mărimea pieței financiare arată “capacitatea de a drena capitalurile pentru a răspunde nevoilor întreprinderii”. Prin studiile empirice realizate s-a demonstrate că un nivel ridicat de dezvoltare a pieței induce o mai buna calitate a difuzării informației contabile, prin exercitarea unei presiuni constante în favoarea pregătirii și comunicării informațiilor destinate investitorilor.

O piața financiara de talie mare se caracterizează:

► printr-un număr mare de tranzacții,

► o neta separare a proprietarilor și managerilor,

► un sistem de informare reglementat,

► o comunicare financiara care stimuleaza și incita investitorii,

► deținatorii de acțiuni cotate sunt mai influienți și mai informați decât cei care dețin acțiuni necotate.

Structura proprietarilor de acțiuni pe piața financiară este foarte diversificată, aceasta putând aparține:

□ marilor grupuri familiale

□ statului sau bancilor

□ celor care dețin un număr mic de acțiuni

In cazul întreprinderilor ale caror titluri sunt deținute de mari familii exista o slabă separare între manageri si acționari. Proprietarii au acces privilegiat la informația interna și nu trebuie să aștepte publicarea stuatiilor finaciare anulale pentru a-i controla pe manageri.

În cazul statului si bancilor adesea, și acestia sunt capabili să obțina informații și să orienteze deciziile managerilor.

Pentru ambele categorii de proprietari, nevoia difuzării si auditarii rapoartelor anuale este mai puțin presantă.

Când întreprinderea a facut apel la economisirea publică, iar acțiunile sunt detinute de un număr mare de proprietari, comunicarea informațiilor si auditarea situațiilor finaciare anuale devin primordiale și absolute necesare. Acestea reprezintă singurele mijloace prin care acționarii îi pot control pe manageri.

Alti factori care pot avea o incidență asupra exigențelor piețelor financiare în materie de comunicare si de calitate a informatiilor difuzate:

riscurile financiare dintr-o tară (cursul de schimb, deficitul balanței de plați) au o incidență negativă;

riscurile politice, decizii guvernamentale care pot pune în dificultate întreprinderea;

aplicarea normelor organismelor internaționale de armonizare a practicilor de difuzare.

În privința acestui ultim factor, prin studiile lor anumiți autori au arătat că , dacă piața financiară nu constituie o sursa importanta de finantare țntr-o tara, influiența efortului de armonizare este limitată în materie de ameliorare a calitații informațiilor contabile difuzate.

Modul de cotație

Tranzacționarea titlurilor de valori reprezintă modul în care se manifestă și se derulează cererea și oferta pe piața financiară.

Titlurile pot fi cotate pe piața financiară naționala sau pot fi tranzactionate pe piețe străine.

Cotațiile naționale pot fii:

cotații pe piața primară;

cotații pe piața secundară.

Cotarea titlurilor pe o piața care impune exigente superioare în materie de difuzare față de cele din țara de origine are ca efect modificarea semnificativă a practicilor de difuzare și a informațiilor comunicate și, implicit, suportarea unor costuri suplimentare.

Deciziile de refinanțare

Dacă o întreprindere caută noi surse de finațare pe piața financiara, ea va fi tentata să-și îmbunatatească imaginea pentru a fi atractivă. În aceste condiții, întreprinderea are interes să-și amelioreze calitatea informației contabile în situațiile financiare din perioada precedentă deciziei de refinanțare.

Dacă o întreprindere are nevoie de noi lichidități, ea trebuie să atragă investitorii și va dorii să o facă obținând un cost al capitalului cât mai mic.

Investitorii instituționalizati sunt capabili să investească sume mari, ei o fac doar dacă sunt siguri că investiția va genera lichiditătii viitoare.

Difuzarea informațiilor contabile conduce la reducerea asimetriei informaționale între manageri și investitorii potențiali, facilitându-le acestora din urmă previziunile și anticipările legate de investiție.

Studiile empirice realizate asupra întreprinderilor ale căror titluri fac obiectul cotațiilor multiple au scos în evidență constrângerile care se rasfrâng asupra difuzării informațiilor contabile și a calitații acestora:

întreprinderilor le sunt impuse, adesea, obligații suplimentare privind difuzarea în raport cu obligațiile nationale;

întreprinderile trebuie să informeze acționarii potentiali nu numai asupra performanțelor economice și sociale trecute și actuale, ci și asupra perspectivelor și strategiilor viitoare;

calitatea informației contabile devine primordială în armonizarea costurilor de agenție, ca urmare a separării geografice între proprietari și manageri.

Informațiile trebuie să ajute investitorii internaționali în a verifică dacă managerii gestionează în concordanță cu propriile lor interese.

Studiile empirice care au urmărit incidența deciziilor de refinanțare asupa informațiilor contabile difuzate și a calitații acestora au relevat concluzii contradictorii:

în momentul majorării capitalului, informațiile difuzate în rapoartele anuale și în presa financiară sunt foarte bogate. Această ameliorare este temporară sau limitată la întreprinderile care realizează o creștere de capital pentru prima dată;

căutarea de noi lichiditați în strainătate (prin emisiunea de acțiuni sau obligațiuni pe o piața straină) nu pare să aibă o influiență pozitivă asupra difuzării informațiilor pe piața natională;

dacă numarul întreprinderilor care caută noi capitaluri crește în cursul unei perioade, difuzarea informațiilor ramâne constantă;

întreprinderile care recurg ușor la piața financiara difuzează informații previzionale în plus, dar nu schimbă nimic în oferta lor în momentul lansării operației de refinanțare.

Performanțele întreprinderii

Contractul între manageri și acționari are ca bază comună performanțele întreprinderii care sunt încredințate gestionării. În vederea reducerii conflictelor între manageri și proprietari (conflicte generate de separarea între deținerea capitalului și gestionarea întreprinderii), stimularea și atragerea managerilor la gestionarea și administrarea întreprinderii conform intereselor proprietarilor are loc prin cointeresarea și participarea acestora la profit.

Din această perspectivă se presupune că performanțele realizate pot fii un factor de influiență în ameliorarea informațiilor difuzate și a calitații acestora.

Dacă întreprinderea are performanțe superioare față de întreprinderile concurente din același sector de activitate. Dacă întreprinderea are performanțe superioare, managerii vor fi interesați să difuzeze aceste informații. Modificările intervenite în mediul economic și integrarea lor în gestiune, de către manageri, ca și previzionarea performanțelor sunt semnale pe care aceștia le pot trimit utilizatorilor, pentru a arăta ca sunt capabili să anticipeze evoluția întreprinderii și continuarea activitații.

○ Relațiile între managerii, acționarii și creditorii întreprinderii

Acționarii finantează întreprindere, dobândind în schimb acțiuni care le dau dreptul la dividende și dreptul de a-i control pe manageri. Creditorii finanțeaza întreprinderea prin împrumuturi care le dau dreptul decăt la remunerare prin dobândă si nu la controlul asupra întreprinderii.

Se mai poate spune că împrumutarea crează o relație de putere particulară între întreprindere și creditori, constituind un mijloc avantajos de a rezolva conflictele generate de relațiile de agenție dintre acestia. Studiile empirice au relevat că:

managerii au interes să maximizeze profitul întreprinderii, pentru a evita falimentul și pentru a obține diverse avantaje. În consecință, valoarea întreprinderii creste iar costul capitalului are tentința să scadă;

decizia managerilor de a practica distribuții excessive de profit sau de a efectua investiții cu grad mare de risc, ca și decizia de dezinvestire sau de a contracta noi datorii, diluiază drepturile creditorilor și favorizează transferul bogătiei creditorilor către acționari;

managerii obțin avantaje sporite din profit dacă finanțează întreprinderea prin îndatorare și nu prin majorări de capital. Dacă stimularea lor este condiționată de performanțele realizate, managerii vor fi preocupați să maximizeze profitul pe acțiune și cursul acțiunilor în detrimentul maximizării valorii întreprinderii.

In concluzie, specialiștii sunt de acord ca structura de finanțare a unei întreprinderi este factorul care explică relațiile de putere între manageri, acționar și creditori și care pote avea incidență asupra calitătii informațiilor contabile difuzate.

O finanțare prin emisiunea de obligațiuni impune managerilor o difuzare de informații suplimentare față de finanțarea prin credite bancare.

Băncile pot obține informațiile necesare pentru a aprecia solvabilitatea și lichiditatea întreorinderii pe cale internă, confidențiala și se consideră că ele exercită o presiune mica asupra întreprinderii pentru a-și ameliora calitatea informațiilor contabile.

În aceste condiții, managerii sunt tentați să priviligieze finanțarea prin credit sau prin autofinațarea pentru a evita difuzarea externa de informații.

În situația în care interesele acționarilor și a ale managerilor se suprapun iar îndatorarea este preferată creșterea capitalului propriu, calitatea informației contabile nu are motiv să se amelioreze.

○ Relațiile de putere între întreprindere și stat sau societate

În fiecare țară, în funcție de caracteristicile economice, politice, juridice, sociale și culturale existente la un moment dat, statul (reprezentat de puterea publică și organismele guvernamentale) și societatea (reprezentată de public, organizații sectoriale, asociații nonguvernamentale), exercită în grade și în forme diferite o anumită presiune asupra informațiilor difuzate de întreprindere.

Fără a avea pretenția unei abordări exhaustive vom inventaria principalele caracteristicii particulare, existente într-o țară, care au o anumită influență nu numai în difuzarea informației contabile, ci asupra întregului sistem contabil în general:

forma de proprietate: proprietate de stat sau proprietate privată

sistemul politic dintr-o țară: liberal, social democrat, comunist

natura sistemului juridic: sistemele romano-germanice, sistemele de drept cutumiar

modul de orientare al producției de informație contabilă: spre macroeconomie, spre microeconomie

modul de normalizare si reglementare contabilă dintr-o țară: de tip public, de tip privat, de tip mixt, prin cadru conceptual, prin plan contabil general

caracteristicile culturale și de mediu

– nivelul de dezvoltare economic dintr-o țară:

1. dezvoltat

2. în curs de dezvoltare

3. slab dezvoltat

– nivelul de instruire

– gradul de fiscalitate dintr-o țară și legătura dintre sistemul fiscal și sistemul

Contabil

În literatura contabila au fost puse în relație, prin studii empirice, legătura care există între sistemul contabil sau între difuzarea informației contabile și diferitele caracteristici economice, politice, juridice, culturale din diverse țări pentru a demonstra fie influența acestor caracteristici asupra sistemului contabil fie influența lor asupra practicilor de difuzare a informației contabile.

O tratare detaliată a acestor probe printr-un studiu comparativ depășește obiectivele temei noastre.

Revenind la rolul și influența pe care statul și societatea o au asupra practicilor de difuzare a informației contabile, vom identifica și prezenta în continuare factorii prin care statul și societatea exercită o presiune în comunicarea financiară și difuzarea informației contabile.

○ Factorii de presiune exercitați de stat si societate asupra difuzării informațiilor contabile

Cei mai importanți factori de presiune prin care statul și societatea por acționa supra întreprinderii și care au o influentă asupra difuzării informației contabile și asupra calității acesteia sunt:

modul de normalizare

vizibilitatea politică a întreprinderii

vizibilitate socială a întreprinderii

vizibilitatea mediatică

cultura utilizatorilor

Modul de normalizare

Modul de normalizare contabilă ca și organismul abilita să efectueze normalizare pot avea o influență asupra practicilor contabile, a politicilor de difuzare și asupra calității informațiilor contabile.

Prin studiile empirice realizate specialiștii au pus în evidență următoarele aspecte:

obligațiile detaliate în materie de difuzare pot dăuna calității informației contabile

informațiile voluntare și informațiile obligatorii nu sunt în mod sistematic complementare

Creștere informațiilor obligatorii poate reduce volumul informațiilor difuzate voluntar de către întreprindere, existând tendința conservări și nedifuzării anumitor informații. Impunerea unor reguli uniforme pentru anumite tratamente contabile ca și existența unor practici de difuzare a unei forme reduc numărul informațiilor difuzate voluntar

Gradul de libertate mai mare în difuzarea informație este preferabil, cu condiția ca aceste informație să fie auditate. Se consideră că atunci când întreprinderea este supusă unei presiuni puternice exercitată de concurență, impunerea difuzării unor informații obligatorii este necesară

Vizibilitate politică

Vizibilitate este definită ca fiind “modul în care se manifestă, se exteriorizează utilizatorii ca urmare a informațiilor difuzate de întreprindere prin rapoartele anuale, rapoartele intermediare, mass media sau prin ale forme de comunicare financiare”.

În primele articole privind teoria pozitivistă vizibilitatea întreprinderii a reprezentat una din variabilele explicative ale difuzării informației.

Ea a fost abordată în teoria pozitivistă din perspectiva :

vizibilității politice – incidența realizată de putere publică in difuzarea informației contabile

vizibilității sociale – incidența exercitată de grupurile de presiune socială in difuzarea informației contabile.

Vizibilitate politică este legată de presiunea economică la care întreprinderea este supusă și care poate determina puterea politică să întreprindă diferite masuri de normalizare și reglementare.

Pentru a avea garanția unei informații de calitate și a controlului rezultatelor, sunt antrenate costuri de obținere a acestor informații și de supraveghere a întreprinderii.

Vizibilitatea socială

Vizibilitate socială este definită ca reprezentând “constrângerea la care întreprinderea este supusă ca urmare a riscurilor de regularizare, de naționalizare, de expropriere și de dezvoltare ordonate de puterea politică”.

Se consideră că este necesar ca întreprinderea să-și construiască o imagine în cadrul comunității pentru a reduce presiunile exercitate de colectivitățile locale, grupurile sindicale, grupurile ecologiste, public.

În aceste condiții, comunicarea și difuzarea informațiilor sunt un mijloc de dialog susceptibil să stabilească echilibru între sistemul de valori din întreprindere și cel din mediul în care ea evoluează.

În literatura contabila pentru a explica mecanismele vizibilității sociale este analizată în special presiunea la care este supusă întreprinderea de către sindicate și de către mișcarea ecologistă.

Prin studiile empirice întreprinse sau pus în evidență următoarele aspecte:

întreprinderile din anumite sectoare de activitate suportă presiuni mult mai importante în materie de responsabilități sociale ca o consecință a activităților economice desfășurate care modifică mediul;

întreprinderilor pot recurge la includerea informațiilor sociale în rapoartele anuale pentru a contracara intervenția potențială a puterii publice în activitatea lor;

sindicatele sunt grupuri de presiune preponderente în Europa continentală în timp ce grupurile ecologiste au o influență mai mare în țările anglo-saxone dezvoltate.

Ipoteza conform căreia calitatea informației contabile difuzate variază în funcție de intensiunii presiunii sindicale este susținută de următoarele argumente:

► difuzarea permite adoptarea legitimității deciziilor de către manageri;

► difuzarea permite ralierea sindicatelor la obiectivele conducerii;

► difuzarea asigură contracararea potențiale lor pretenții și obiecții sindicale față de deciziile luate de manageri.

Rezultatele empirice au arătat că :

→ presiunea sindicală are o incidență pozitivă în difuzarea informațiilor;

→ comunicarea este mult mai importantă înaintea și în timpul grevelor organizate de sindicate decât în alte perioade;

→ performanțele realizate au o incidență asupra vizibilității sociale, cea ce determină ca întreprinderii ca în momentul negocierilor colective să selecteze metode contabile care minimizează rezultatele.

Vizibilitatea mediatică

Vizibilitatea mediatică arată importanța pe care presa, în activitatea s-a de difuzare de informații, o acordă unei întreprinderii, prin reflectarea acesteia și prin influența pe care o poate exercita asupra calității informațiilor comunicate de întreprindere.

Presa financiară, reprezentată de publicațiile periodice de specialitate, se consideră că are influență pozitivă asupra ameliorării comunicării financiare și a calității informațiilor difuzate de întreprindere. Cei care analizează informațiile oferite de întreprindere sunt analiștii financiari, care fac parte din categoria celor mai avizați utilizatori de informații contabile. Ei au rolul de a confirma calitatea informației difuzate și de a efectua eventualele ajustări necesare.

Prin studii întreprinse Barry și Brown în anul 1986 și Long și Lundholm în 1996 au constatat că întreprinderile, în care analiștii financiari nu sunt de acord între ei, sunt caracterizate prin prime de risc ridicate. Divergentele de opinie între analiștii financiari sunt legate direct de calitatea informațiilor conținute în rapoartele anuale.

Ameliorarea difuzării favorizează convergența evaluărilor și previziunilor făcute de analiștii financiari și au ca efect ameliorarea cursului acțiunilor și reducerea costului de capital.

Alți autori consideră ca ameliorarea calității informațiilor difuzate este scăzută dacă un anumit număr redus de analiști financiari analizează informațiile oferite de întreprindere.

Pe de altă parte, se consideră că analiștii financiari sunt interesați de avantajele oferite de marile întreprinderi la care informațiile au fost considerate de cea mai bună calitate.

Influența presei economice, care oferă informații generale despre întreprinderi și activitățile desfășurate de acestea, asupra ameliorării informațiilor difuzate de întreprinderi este considerată a fi ambiguă. Aceasta prezintă nu numai informați difuzate de întreprindere, ci și puncte de vedere ale diferitelor grupuri de presiuni interesate de întreprindere.

Cultura utilizatorilor

Cultura utilizatorilor este considerată de numeroși specialiști un factor susceptibil să explice intensitatea relațiilor de putere între întreprindere și societate.

Prin cultura utilizatorilor se înțelege ansamblu formelor de comportament dobândite de utilizatorii de informație contabilă și financiară ca urmare a difuzării, a comunicării.

Tomson distinge trei comportamente în legătură cu informația contabilă. Unii utilizator consideră informația ca o măsură perfectă a realității, în timp ce alții văd în ea fie o măsură imperfectă, fie un obiectiv.

Comportamentul utilizatorilor variază în funcție de modul cum percep rapoartele anuale și de aversiune pe care o manifestă față de incertitudine.

○ Relațiile de putere între întreprindere și concurenți ei

Natura dominantă a activității și relațiile concurențiale care se manifestă între întreprinderi influențează comportamentul întreprinderii. Pentru a se apăra de concurență, întreprinderea poate utiliza informația contabilă pentru a-și limita și a-și controla riscurile și incertitudinile.

Apartenența la un sector de activitate sau diversificarea activității

Domeniul sau domeniile de activitate ale întreprinderii sunt considerate, în cercetare contabilă, ca reprezentând unul din determinanții difuzării informației. Argumentele aduse pentru susținerea ipotezei sunt:

◙ întreprinderile întocmesc situații financiare privind activitatea desfășurată, și implicit, integrează în aceste informații și caracteristicile sistemelor sociale și instituționale în care evoluează, utilizând reguli care sunt fixate pentru ansamblu întreprinderilor din același sector. Folosirea acelorași practici instituționalizate se regăsește în literatura contabilă sub denumirea de practici de mimetism.

◙ aplicarea unor reguli comune asigură recunoașterea și respectul din partea celor interesați de întreprindere.

◙ în general, întreprinderile dintr-un sector urmează regulile de difuzare fixate de întreprinderea care este lider de piață sau de cea care a fost recompensată pentru cele mai bune rapoarte anuale.

Studiile empirice au confirmat influența pozitivă pe care o are apartenența la un sector de activitate asupra calității informațiilor contabile.

În acest caz, sistemul informațional contabil devine mai complex, iar obținerea informației contabile trebuie să se facă ținând cont de particularitățile fiecărei activități. La modul teoretic, se apreciază că în condițiile diversificării activității calitatea informației difuzate se ameliorează, pentru că pentru gestionarea tuturor activităților, managerii au nevoie de un volum mai mare de informații.

2.2 Oferta de informații contabile sub influența factorilor interni

Factorii care influențează organizarea sistemului informațional contabil

S-a constatat că oferta și calitatea informațiilor contabile sunt influențate și de capacitatea sistemului informațional contabil de a prelucra, elabora și comunica informațiile, precum și de capacitatea acestuia de a lua în considerare cererile formulate de diferiți utilizatori.

Între factorii care influențează modul de organizare a sistemului informațional contabil amintim:

mărimea întreprinderii;

modul de luare a deciziilor, centralizat sau descentralizat;

interdependența dintre serviciul financiar-contabil și celelalte structuri organizatorice din întreprindere;

poziția atribuită serviciului contabil în cadrul întreprinderii;

utilizarea noilor tehnologii și produse informatice în preluarea și comunicarea informației contabile;

concepția monistă sau dualistă în organizarea sistemului contabil, modul de obținere a informațiilor interne și a informațiilor externe și gradul lor de autonomie;

influența exercitată de organele de conducere și de control dintr-o întreprindere.

Mărimea întreprinderii

Evocat adesea ca un factor important, mărimea întreprinderii are o influență semnificativă în organizarea sistemului informațional contabil dintr-o întreprindere. Întreprinderile mici nu dispun decât de un sistem contabil care le permite să se conformeze în primul rând obligațiilor legale (fiscale), informațiile servind în primul rând ca instrument de verificare și de probă și mai puțin ca instrument de gestiune. Micile întreprinderi nu sunt interesate în elaborarea unei strategii de comunicare pentru că influența lor pe piață nu este semnificativă.

Marile întreprinderii, care dezvoltă activității fie în același sector de activitate, fie în domenii diferite, a căror organizare este complexă, trebuie să dispună de un sistem informațional contabil adoptat atât nevoilor interne cât și celor externe.

În acest caz, întreprinderile își elaborează strategii de comunicare, iar separarea informațiilor interne de cele externe este mai evidentă. Informațiile trebuie, în primul rând, contribuie la asistarea și luarea deciziilor și să satisfacă nevoile utilizatorilor.

Modul de luare a deciziilor

În întreprindere modul de luare a deciziilor poate să fie centralizat sau descentralizat. Studiile empirice întreprinse au demonstrat că o centralizare în luarea deciziilor și viziunea managerilor în difuzarea informației contabile. O autonomie, îmbinată cu o descentralizare a conducerii întreprinderii, conferă serviciului financiar-contabil posibilitatea să-și impună propria viziune în difuzarea informației.

Deciziile de prezentare și difuzare a informației sun decizii colective, în care sunt implicați managerii, directorul financiar, serviciile specializate, informația difuzată sete rezultatul unui consens și al unui compromis între aceștia.

Interdependența între serviciul financiar-contabil și celelalte structuri organizatorice din cadrul întreprinderii

Elaborarea unui sistem informațional integrat, care să reunească toate structurile organizatorice dintr-o întreprindere, în cadrul căreia sistemul informațional contabil este chemat să răspundă tuturor nevoilor informaționale formulate de celelalte servicii și compartimente asigură un volum de informații mare și o calitate sporită a informațiilor difuzate.

Dacă celelalte structuri organizatorice dintr-o întreprindere nu-și exprimă nevoile și nu există un dialog, un schimb de informații constant și reiterativ, difuzare și calitatea informațiilor contabile vor fi influențate în sens negativ.

Poziția atribuită serviciului contabil în cadrul întreprinderii

Rolul și poziția compartimentului financiar contabil în cadrul întreprinderii condiționează producția și difuzarea informației contabile. Trebuie luate în considerare următoarele aspecte care, în funcție de poziția serviciului contabil, asigură un grad mai mare sau mai mic de difuzare:

capacitatea serviciului contabil de a produce informațiile contabile reglementate și de a se adapta schimbărilor impuse de modificarea normelor contabile și a practicilor de difuzare reglementate;

capacitatea serviciului contabil de a evalua și răspunde cererilor de informație formulate de utilizatorii internii și externi;

implicarea serviciului contabil în deciziile de producție, refinanțare și gestiune curentă a întreprinderii;

capacitatea serviciului contabil de a reduce incertitudinile rezultate din relațiile întreprinderii cu mediul exterior;

formalizarea informației difuzate și continuitatea difuzării informațiilor.

Utilizarea noilor tehnologii și produse informatice în prelucrarea și comunicarea informațiilor contabile

Realizarea funcție financiar-contabile impune ca, pe lângă apelul la profesioniștii contabili însărcinați cu prelucrarea, stocarea și difuzarea informației contabile, întreprinderea să dispună de mijloace tehnice pentru susținerea acestei funcții.

Din a doua jumătate a secolului XX, întreprinderile și-au adoptat continuu mijloace tehnice, ere informaticii făcându-și simțită prezența și în contabilitate.

Astăzi, organizarea eficientă a compartimentului financiar-contabil dintr-o întreprindere este de neconceput fără utilizarea calculatorului și a diferitelor produse program elaborate în sprijinul obținerii și difuzării informației contabile.

Este de presupus că utilizarea unei tehnologii și programe performante are un efect pozitiv în producerea informației și în ameliorarea calității informațiilor difuzate.

Prezența calculatorului și a informaticii în cadrul sistemului contabil elimină condiționarea obținerii informației de factorul timp.

Informația contabilă se obține aproape instantaneu cu producerea evenimentelor și operațiilor care fac obiectul înregistrării în contabilitate.

Chiar dacă cea mai mare parte a informațiilor obținute în cadrul sistemului contabil sunt informații despre trecut, utilizarea informaticii contribuie la obținerea unor informații previzionale într-un timp util și cu un grad mare de verificabilitate.

Conceptul monist sau dualist în organizarea sistemului contabil

Această problemă a fost abordată de noi succint, limitându-ne doar la următoarele aspecte: în condițiile unui sistem contabil monist, contabilitatea financiară este integrată cu contabilitatea de gestiune; aplicarea unui sistem contabil dualist presupune separarea și prelucrarea distinctă a informațiilor în contabilitatea financiară și în contabilitatea de gestiune.

Adesea, întreprindere nu poate opta pentru nu sistem contabil monist sau dualist, pentru că această opțiune aparține instanțelor de normalizare, care coincid, în principiu, asupra modului de organizare a sistemului contabil dintr-o țară.

Ceea ce poate face însă întreprinderea este organizarea eficientă a propriului sistem contabil pentru a răspunde cererilor utilizatorilor.

Fie că aplică monismul contabil, fie că aplică dualismul contabil, întreprinderea produce și difuzează doua tipuri de informații:

◘ informații interne (private) către utilizatorii interni;

◘ informații publice (externe) către utilizatorii externi de informații.

În condițiile dualismului contabil, specialiștii consideră că asimetria informațională între manageri și utilizatorii externi este mai puternică.

Influența exercitată de conducere și control din întreprindere

Principalele organe interne dintr-o întreprindere care influențează comunicarea financiară și calitatea informațiilor difuzate sunt:

Adunarea Generală a Acționarilor;

Consiliul de Administrație;

Comitetul director al întreprinderii;

Organele de control intern;

Auditorii.

Adunarea Generală a Acționarilor – deși este considerată organul superior de control și de decizie dintr-o întreprindere, frecvența redusă de întâlnire a acestui organ conduce la delegarea puterii de decizie și de control către consiliul de administrație. Adunarea Generală a Acționarilor nu exercită decât un control intermitent asupra informațiilor contabile difuzate, Consiliul de administrație influențează însă constant și permanent producerea și difuzarea informației. AGA aprobă situațiile financiare la închiderea exercițiului și hotărăsc modul de distribuire a profitului obținut de întreprindere. Numărul și structura acționarilor poate influența eficacitatea funcționării și a deciziilor luate de Adunarea generala a Acționarilor.

Specialiștii consideră că atunci când drepturile de vot sunt dispersate pe un număr mare de acționari, aceștia dispun cu greu de numărul de voturi necesare pentru a-și exercita influența și interesele. Este necesar să se recurgă la regrupări și alianțe între acționari, pentru ca opiniile lor să influențeze difuzarea informațiilor suplimentare pe care le solicită, iar calitatea informațiilor contabile să fie ameliorată.

Participarea persoanelor din afara întreprinderii (analiștii financiari, jurnaliști), ca și prezența acționarilor instituționalizați la dezbaterile din adunarea generală pot influența, de asemenea, calitatea informațiilor contabile difuzate.

Consiliul de administrație este organul mandatat de AGA să conducă și să gestioneze întreprinderea între adunările generale ale acționarilor, asigurând interferența intre AGA și celelalte organe de conducere și de control din întreprindere. Competența consiliului de administrație este dată de reprezentanții proprietarilor în calitate de administratori ai societății, de unii membrii ai Comitetului director al întreprinderii.

Atribuțiile legate de Consiliul de administrație, în materie de difuzare a informațiilor contabile, constau în pregătirea și prezentarea rapoartelor anuale cu privire la activitatea întreprinderii, rapoarte ca sunt supuse aprobării în AGA.

Consiliul de administrație are un veritabil rol de regularizare, pentru că trebuie să asigure integritatea informațiilor difuzate, favorizând în acest sens verificarea și controlul informației contabile de către organele de control intern dintr-o întreprindere și de către auditorii externii.

Comitetul director al întreprinderii reunește managerul general și celelalte persoane din conducerea întreprinderii responsabile de aplicarea și urmărirea îndeplinirii deciziilor luate de către AGA și/sau Consiliul de administrație. Este organul operativ, care răspunde de conducerea întreprinderii între perioadele în care se reunește AGA și Consiliul de administrație.

În materie de difuzare a informațiilor, acest organism participă efectiv sau influențează direct pregătirea și prezentarea situațiilor financiare, în funcție de atitudinea adoptată putând influența pozitiv sau negativ calitatea informațiilor contabile.

Organele de control intern. Marile întreprinderii, pentru a se asigura de integritatea și veridicitatea informațiilor difuzate, dezvoltă, în prelungirea sistemului contabil organizat și adoptat cerințelor specifice întreprinderii, un organism de control intern care să asigure difuzarea unor informații contabile cât mai de calitate.

Controlul intern are drept scop realizarea la un nivel corespunzător a obiectivelor entității patrimoniale, precum și dezvoltarea și întreținere unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare și difuzare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare adecvate.

Auditorii sunt persoanele care evaluează riscurile în scopuri de raportare financiară cea ce înseamnă identificarea și analiza de către management a riscurilor relevante pentru elaborarea situațiilor financiare în conformitate cu principiile contabile general acceptate.

2.3 Situațiile financiare – principalul instrument al comunicării financiare

2.3.1 Metode și structurii ale bilanțului întreprinderii

Directiva a IV-a a apărut din necesitatea coordonării dispozițiilor naționale ale statelor membre, cu privire la structura și conținutul conturilor anale și ale raportului de gestiune, modul de evaluare cât și publicarea acestor documente, în special pentru societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni.

În cadrul acesteia prezentarea conturilor anuale este tratată în cuprinsul articolelor 3 – 30. În cadrul articolelor 9 și 10, Directiva stipulează două scheme pentru care întreprinderile pot opta în legătură cu prezentarea bilanțului lor și anume:

forma bilaterală (de cont) a bilanțului (descrisă de art. 9) ce pune în evidență, în partea stângă, activul, descompun în șase rubrici, notate de la F, iar în partea dreaptă pasivul, descompun în cinci rubrici, notate de la E.

forma listă a bilanțului (descrisă de art. 10), descompusă în rubrici de la L.

Modul de prezentare a celor două scheme de bilanț se prezintă după cum urmează:

Fig. 1 Forma bilaterală (de cont) a bilanțului

Activ Pasiv

Fig. 2 Forma listă a bilanțului

Modelele de bilanț prezentate mai sus pun în evidență următoarele:

1 Ordonarea posturilor bilanțiere se face, de regulă, în funcție de criteriul lichidității activului, respectiv, exigibilității pasivului. Mai exact, ordonarea posturilor de activ se face în ordinea inversă a lichidității lor (de la cele mai puțin lichide, cum este cazul activelor imobilizate, către cele mai lichide, cum este cazul disponibilităților băneștii), iar a posturilor de pasiv, în ordinea inversă a exigibilității lor (de la cele mai puțin exigibile, cum este cazul capitalurilor, către cele mai exigibile, cum este cazul datoriilor curente):

2 Rubricile bilanțului sunt divizate în trei categorii de informații, în funcție de gradul lor de detaliere, astfel: titlurile principale sunt predate de litere; subtitlurile sunt precedate de titluri romane; subdiviziunile sunt precedate de cifre arabe.

3 Posturile bilanțiere provin din agregarea soldurilor sintetice, iar scheme de bilanț pot fi mai mult sau mai puțin dezvoltate, în funcție de mărimea întreprinderilor. Într-un astfel de sens pledează articolele 4 și 6 din Directivă care permit ca anumite posturi precedate de cifre arabe să poată fi grupate, atunci când acestea nu sunt semnificative. Directiva permite, de asemenea, și o subdivizare mai detaliată a posturilor bilanțiere, în schimb nu este permis să se efectueze compensări între posturile de activ și cele de pasiv din bilanț. Această interdicție corespunde esenței principiului necompensării în contabilitate.

4 Directiva lasă întreprinderilor posibilitatea înscrierii creanței privind capitalul subscris nevărsat fie ca prima rubrică a activului (rubrica A), fie ca element al activului circulant (rubrica D), indiferent de modul de prezentare a bilanțului, sub formă de listă sau sub formă de cont.

5 În ambele forme de prezentare a bilanțului, cheltuieli de constituire sunt înscrise distinct, în cadrul rubricii B, cea ce permite efectuarea unor analize detaliate pe baza informațiilor cuprinse în acest post.

6 În ambele forme de prezentare a bilanțului, rezultatul exercițiului apare înscris în cadrul ultimelor rubrici. În cazul prime forme de prezentare acesta apare în activ, dacă întreprinderea înregistrează pierdere (rubrica F), sau în pasiv dacă acesta înregistrează beneficiu (rubrica E). În cazul formei listă de prezentare a bilanțului, indiferent dacă rezultatul îmbracă forma de profit sau de pierdere, acesta devine parte componentă a capitalurilor proprii (rubrica L).

7 Forma listă de prezentare a bilanțului, arată în mod deosebit de țările anglo-saxone, prezintă, față de forma bilaterală, anumite detalieri și anume:

a. prezintă datoriile pe două categorii de exigibilitate: datorii a căror valoare reziduală nu este superioară unui an (rubrica F), și datorii a căror valoare reziduală este superioară unui an;

b. pune în evidență anumiți indicatorii precum “necesarul în fond de rulment” (rubrica G) și “capitaluri permanente” (rubrica E), pe baza cărora întreprinderile pot proceda la calcule de analize complete, ce pot determina solvabilitatea, lichiditatea și rentabilitatea.

Ambele scheme de bilanț prevăd un număr considerabil de informații. Cu toate acestea, prin art. 2 – 59 Directiva prezintă dispoziții prin care o serie de informații complementare, ce prezintă o importanță semnificativă (care ar putea afecta evaluările sau deciziile utilizatorilor de informație contabilă).

2.3.2 Contul de profit și pierdere și analiza performanțelor întreprinderii

Directiva a IV-a europeana propune patru scheme de prezentare a contului de profit și pierdere. Acestea derivă din combinarea uneia din cele două forme de prezentare, și anume:

forma lista a contului de profit și pierdere

fora tabelară sau de cont

după natura sau originea cheltuielilor

după destinația sau funcțiile acestora.

Aceasta flexibilitate manifestată de directivă, printr-o propunere extensivă a numărului de scheme de prezentare a contului de profit și pierdere ca și oferirea întreprinderilor a dreptului de a opta între mai multe scheme de prezentare ale acestuia, se datorează diferențelor de cultură dintre țările comunitare. Anglo-saxonii privilegiază, din potrivă, structurarea veniturilor și cheltuielilor după funcțiile întreprinderii, deoarece un astfel de model ar fi preferat de investitori. Drept urmare, statele membre ale U.E. pot opta, în prezentarea contului de profit și pierdere, pentru una din următoarele scheme:

O schemă sub formă de listă, cu prezentarea cheltuielilor după natura sau originea lor

O schemă sub formă de cont, cu prezentarea cheltuielilor după natura sau originea lor

O schemă sub formă de listă, cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor

O schemă sub formă de cont, cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor.

Structura detaliată a contului de profit și pierdere, format “listă” cu prezentarea cheltuielilor după natura lor

Structura detaliată a contului de profit și pierdere, format “cont” cu prezentarea cheltuielilor după natura lor

Structura detaliată a contului de profit și pierdere, format “listă” cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor

Structura detaliată a contului de profit și pierdere, format “cont” cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor

2.3.3 Situația fluxurilor de trezorerie și importanța sa în informarea financiară

Trezoreria este considerată un indicator principal pentru analiza financiară, deoarece oferă informații privind variația valorilor, elementelor de trezorerie între începutul și sfârșitul unei perioade, dar și structura acestei variații generată de specificul tranzacției desfășurată de întreprinderii. O întreprindere care generează în mod constant o trezorerie semnificativă este în același timp solvabilă, rentabilă și aptă să își asigure dezvoltate. Din acest motiv, obiectul unei situați a variației trezoreriei sete de a furniza informații despre capacitatea întreprinderii de a genera lichidități și despre utilizarea pe care întreprinderea le-a dato acestora în cursul exercițiului încheiat.

De-a lungul timpului, în încercarea de sistematizare a informațiilor privind structura, originea și destinația fondurilor utilizate de întreprindere normalizatorii au concluzionat că variația lichidităților se poate explica prin acțiunea a trei tipuri de activități bazate pe o clasificare funcțională în întreprindere:

activități de exploatare, definite într-o manieră reziduală ca principale activități generatoare de venit, dar și alte activități ce nu sunt activități de investiții sau de finanțare

activități de investiții definite ca acele activități legate de achiziționarea și înstrăinarea activelor pe termen lung și a altor investiții care nu fac parte din elementele de numerar, inclusiv achiziția/vânzarea de societății,

activități de finanțare, definite ca acele activități care generează modificări în componența surselor de finanțare (capitaluri și datorii), altele decât cele incluse în numerar.

Deși definit prin apel la finanțare și investiții, fluxul de numerar generat de activitatea de exploatare apare ca un indicator vital pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii.

Pe baza metodei directe, prezentare informațiilor constă în detalierea încasărilor și plăților brute în numerar determinate fie direct, din înregistrările contabile, fie indirect, prin ajustarea vânzărilor și a costului acestora cu variațiile activelor sau datoriilor aferente.

Metoda indirectă raportează aceleași valori de fluxuri ca și cea directă însă reflectarea lor se face diferit, pornind de la rezultatul contabil ajustat atât cu variațiile activelor și datoriilor, cât și cu acele elemente care nu generează flux de numerar.

Metoda directă este dorită de investitori, deoarece permite stabilirea valorii întreprinderii pe baza previziunilor lichidităților. Metoda indirectă este preferată de manageri, deoarece ascunde utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii, atât și de contabili, pentru ușurința calculelor.

Spre deosebire de cerințele de prezentare pentru fluxurile de exploatare, fluxurile de investiții și finanțare trebuie prezentate prin metoda directă, fără a se face referiri la metoda indirectă.

Pentru clasificare fluxurilor de trezorerie într-una din cele trei categorii de activității, normalizatorii fac o serie de precizări care să clasifice situațiile ce pot genera confuzii, astfel:

dobânda plătită și dobânda și dividendele încasate sunt clasificate ca fluxuri de exploatare, iar dividendele plătite ca fluxuri de finanțare;

cerința privind clasificarea elementelor extraordinare pe cele trei categorii de activității;

câștigurile și pierderile generate de modificarea cursului de schimb al monedelor străine recunoscute la un moment dat și aferente creanțelor și datoriilor nedecontate încă nu generează fluxuri;

informația privind impozitul pe profit nu mai este cerută ca informație distincta în contul de profit și pierdere;

Situația variației conturilor proprii – sursă de informații contabile

Îndeplinirea obiectivului de reflectare a performanței întreprinderii prin situațiilor financiare se traduce prin reflectarea rezultatului activității desfășurate de întreprindere în cursul perioadei.

Cea mai mare parte a variațiilor activului net în cursul perioadei sun recunoscute în contul de profit și pierdere, însă referențialele contabile permit, în anumite situații, și recunoașterea direct în elementele de capital. Exemple de situații în care câștigurile și pierderile nu tranzitează contul de profit și pierdere sunt:

– reevaluare imobilizărilor corporale și ne corporale,

– variațiile cursului valutar rezultate din conversia situațiilor financiare ale entităților externe,

evaluarea ulterioară a activelor financiare disponibile pentru vânzare,

modificările de politici contabile și corecțiile de erori,

impozitarea curentă și amânată a profitului.

Situația modificărilor capitalurilor proprii are ca obiective:

să calculeze câștigurile și pierderile totale rezultate din activitățile întreprinderii în cursul perioadei

să analizeze elementele acestor modificări pentru a putea evalua performanța întreprinderii și capacitatea sa de a genera fluxuri de numerar.

Pentru a răspunde acestor necesități Prezentarea situațiilor financiare include in setul de situații financiare o situație care să reflecte:

profitul sau pierderea perioadei

fiecare element de venit și de cheltuială din cursul perioadei care este recunoscut direct în capitalurile proprii și totalul acestor elemente

totalul veniturilor și cheltuielilor perioadei (ca sumă a elementelor de mai sus), cu prezentarea separată a părții aferente investitorilor și a părții aferente intereselor minoritare

efectul schimbărilor politicilor contabile și al corectării erorilor, modificări ale estimărilor contabile și erori, pentru fiecare componentă a capitalurilor

valorilor aferente capitalurilor cu proprietarii și distribuirile către aceștia

soldul inițial și final al profitului sau pierderii cumulate și modificările în cursul perioadei

o reconciliere între valoarea contabilă (de raportare), a fiecărei clase de capital și de rezerve la începutul și la sfârșitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări

Ultimele trei cerințe pot fi prezentate atât în situația propriu zisă cât și într-o notă explicativă, deoarece ele vin să completeze informațiile referitoare la alte modificări ale capitalurilor proprii decât cele care generează rezultatul global. Se conturează astfel cele două modele pentru ilustrarea situațiilor modificărilor capitalurilor proprii:

unul mai complex care să conțină toate modificările capitalurilor proprii

altul mai simplificat, care să conțină doar alte modificări ale capitalurilor proprii decât cele provenind din tranzacțiile de capital cu proprietarii, însă acest model trebuie completat printr-o Notă explicativă.

Considerații privind rolul notelor explicative la situațiile financiare

Situațiile financiare cu scop general trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor și poziției financiare ale nunei societăți la sfârșitul exercițiului financiar, oferind informații utile unei categorii largi de utilizatori. În funcție de natura și dimensiunea lor, evenimentele ce au loc între data bilanțului și data la care sunt semnate Situațiile financiare pot fi, de asemenea, incluse în Situațiile financiare sau prezentate în Note explicative. Utilizatorii sunt interesați să aibă acces la astfel de informații care afectează deciziile privitoare la activitatea societății respective. Pentru a susține această idee fiecare întreprindere are în vedere natura activității sale și politicile la care utilizatorul se așteaptă să fie prezentate pentru acel tip de întreprindere.

Deciziile sunt fundamentate pe anumiții factori, ca de exemplu: cât de semnificative sunt informațiile și dacă aceste trebuie prezentate separat fie în bilanț fie în contul de Profit și pierdere, fie în Notele financiare, precum și cât de interesați sunt utilizatorii Situațiilor financiare să aibă acces la aceste informații, chiar dacă acestea pot să nu se refere la tranzacții de valoare.

Maniera de prezentare a explicațiilor din note poate fi prezentată astfel:
1. Explicații incidentale care se regăsesc alături de elementul vizat din situațiile financiare.

2. Note explicative care reprezintă informații adiționale aferente unui anumit element din bilanț, dar care nu pot fi restrânse într-o explicație incidentală.

3. Scheme ajutătoare, care detaliază prin mai multe elemente valorile elementelor prezentate sub formă cumulată în bilanț.

4. Referințe încrucișate care sunt utilizate pentru a arăta legăturile dintre două elemente ale aceleiași situații financiare sau între elementele din situații financiare diferite.

5. Elemente legate de evaluare, care sunt utilizate pentru a detalia sumele activelor sau datoriilor care se regăsesc în bilanț.

Concluzii

Lucrarea Cererea și oferta de informații contabile în contextul reformei economice și contabile din România, este structurată pe două capitole, care au o abordare amplă, atât a aspectelor generale privind modul de difuzare al informațiilor cât și culegerea informațiilor de către investitori sau alte persoane interesate de o anumită întreprindere.

În primul capitol al lucrării “Aspecte semnificative privind cererea de informații contabile” sunt prezentați utilizatorii informațiilor contabile și nevoile acestora în cea ce privește informația contabilă.

Noțiunea de utilizator de informație contabilă nu poate fi limitată doar la grupurile analizate până în prezent. Evoluția unei firme și deciziile sale îi interesează pe toți cei care iau decizii economice bazate pe relația lor cu aceasta și pe cunoștințele lor despre aceasta. De exemplu:

♦ responsabili politici ai colectivităților locale sunt preocupați de contribuția societății la dezvoltarea economiei locale (locuri de muncă, formarea personalului, taxe, etc.),

♦ mișcările ecologiste și de protecție a consumatorilor sunt atente la consecințele activității întreprinderii,

♦ societățile concurente vor să-i evalueze poziția pe piață,

♦ consumatorii vor să șie dacă există o situație de monopol și în ce măsură este posibil ca ei să fie exploatați,

♦ cercetătorii se interesează, de o manieră generală, asupra formei, conținutului, și calității rapoartelor anuale.

Deși noile reglementări contabile din România, la care am făcut referire, nu abordează în mod explicit problematica ce face obiectul acestui studiu, nu trebuie pierdut din vedere că, de fapt, caracteristicile calitative ale situațiilor financiare sunt atributele de bază care dau sens utilității informației contabile. Practic, reglementările contabile conforme cu directivele europene nu precizează decât faptul că “politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații care trebuie să fie:

relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor;

credibile în sensul că: reprezintă fidel activele, datoriile, poziția financiară și profitul sau pierderea entității; sunt neutre; sunt prudente; sunt complete sub toate aspectele semnificative.”

În cel de-al doilea capitol “Comunicarea financiară – expresie a ofertei de informații contabile sunt prezentați factorii externi și interni și influența lor asupra ofertei de informații contabile dar și situațiile financiare ca principal instrument al comunicării financiare.

Trebuie să amintim că, legat de modul în care este distribuit capitalul, în cadrul aceleiași întreprinderi există adesea două categorii de acționari:

acționari majoritari;

acționari minoritari.

Participarea persoanelor din afara întreprinderii (analiștii financiari, jurnaliști), ca și prezența acționarilor instituționalizați la dezbaterile din adunarea generală pot influența, de asemenea, calitatea informațiilor contabile difuzate.

Consiliul de administrație este organul mandatat de AGA să conducă și să gestioneze întreprinderea între adunările generale ale acționarilor, asigurând interferența intre AGA și celelalte organe de conducere și de control din întreprindere. Competența consiliului de administrație este dată de reprezentanții proprietarilor în calitate de administratori ai societății, de unii membrii ai Comitetului director al întreprinderii.

Atribuțiile legate de Consiliul de administrație, în materie de difuzare a informațiilor contabile, constau în pregătirea și prezentarea rapoartelor anuale cu privire la activitatea întreprinderii, rapoarte ca sunt supuse aprobării în AGA.

De-a lungul timpului, în încercarea de sistematizare a informațiilor privind structura, originea și destinația fondurilor utilizate de întreprindere normalizatorii au concluzionat că variația lichidităților se poate explica prin acțiunea a trei tipuri de activități bazate pe o clasificare funcțională în întreprindere:

activități de exploatare, definite într-o manieră reziduală ca principale activități generatoare de venit, dar și alte activități ce nu sunt activități de investiții sau de finanțare

activități de investiții definite ca acele activități legate de achiziționarea și înstrăinarea activelor pe termen lung și a altor investiții care nu fac parte din elementele de numerar, inclusiv achiziția/vânzarea de societății,

activități de finanțare, definite ca acele activități care generează modificări în componența surselor de finanțare (capitaluri și datorii), altele decât cele incluse în numerar.

Deși definit prin apel la finanțare și investiții, fluxul de numerar generat de activitatea de exploatare apare ca un indicator vital pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii.

Situațiile financiare cu scop general trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor și poziției financiare ale nunei societăți la sfârșitul exercițiului financiar, oferind informații utile unei categorii largi de utilizatori. În funcție de natura și dimensiunea lor, evenimentele ce au loc între data bilanțului și data la care sunt semnate Situațiile financiare pot fi, de asemenea, incluse în Situațiile financiare sau prezentate în Note explicative. Utilizatorii sunt interesați să aibă acces la astfel de informații care afectează deciziile privitoare la activitatea societății respective. Pentru a susține această idee fiecare întreprindere are în vedere natura activității sale și politicile la care utilizatorul se așteaptă să fie prezentate pentru acel tip de întreprindere