Aspecte Relevante Privind Structura Apărării ÎN Războiul Modern

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Lt.col.conf.univ.

dr.ISPAS LUCIAN

AUTOR

Stud.sg.

VEZURE VICTOR

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: „ASPECTE RELEVANTE PRIVIND STRUCTURA APĂRĂRII ÎN RĂZBOIUL MODERN”

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Lt.col.conf.univ.

dr.ISPAS LUCIAN

AUTOR

Stud.sg.

VEZURE VICTOR

REFERAT DE APRECIERE

a lucrării de licență

Numele și prenumele absolventului: ____________________________________________________________

Domeniul de studii: ____________________________________________________________

Programul de studii universitare de licență: ____________________________________________________________

Tema lucrării de licență: ____________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________

Aprecieri asupra conținutului teoretic al lucrării de licență (se marchează cu X):

6. Aprecieri asupra părții practic-aplicative a lucrării de licență (se marchează cu X):

7. Aprecieri privind redactarea lucrării de licență:

8. Considerații finale:

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Apreciez lucrarea de licență cu nota _____________ și o recomand pentru a fi susținută în prezența comisiei examenului de licență. Data Lt.col.conf.univ. ISPAS LUCIAN

CUPRINS

Introducere 7

Capitolul 1 : Tehnologie și inovație în operațiile militare 10

Operații militare ale viitorului 10

Acțiuni militare specific războiului viitorului în viziunea NATO 10

Noua paradigmă a războiului de generația a patra 11

Prezent și tendințe ale operațiilor militare 13

Viziuni pentru 2010-2020 17

Sistemele de luptă ale viitorului (FCS) 21

Noțiuni introductive în FCS 21

Prezentarea programului 22

Rețeaua 24

Vehicule terestre (MGVs) 25

Vehicule aeriene fără pilot(UAVs) 27

Vehicule terestre fără pilot(UGVs) 28

Senzori tereștri nesupravegheați(UGS) 29

Sisteme de lansare pentru tragerile prin ochire indirect(NLOS-LS) și sisteme de muniții inteligente(IMS) 30

Capitolul 2: Soldatul viitorului în cadrul sistemelor de luptă

individuale 31

2.1. Sistemul soldat 31

2.2. Nett Warrior 32

2.3. Felin 35

2.4. IdZ 37

2.5. Rifs 40

2.6. Comfut 44

2.7. VOSS 46

2.8. Soldato Futuro 48

Capitolul 3: Perspectivă asupra unui posibil viitor reflectat asupra soldatului 52

3.1. Transformarea, un mod de a gândi 53

3.1.1. Obiectivele procesului de transformare 54

3.2. Interpretarea războiului înalt tehnologizat 55

3.3. UAV- sursă de informare a soldatului 56

3.4. Echipamentul soldatului 57

3.4.1. Nivelul de protecție al soldatului în timpul desfășurării misiunii 58

3.4.2. Protecția balistică 58

3.4.3.Nivel ridicat al rezistenței la foc 59

3.4.4. Protecția împotriva agenților chimici, biologici și reactivi 60

3.4.5. Discomfortul termic 61

3.4.6. Depistarea rănilor și tratarea lor 61

3.4.7. Nivelul de performanță 62

3.4.8. Suprimarea gradului de risc 66

Concluzii și contribuții personale 68

Bibliografie 70

Anexe 73

INTRODUCERE

Secolul anterior ilustrează o multitudine de evenimente care au marcat istoria militară a omenirii,și aducem aminte de cele două războaie mondiale care reprezintă indubitabil un etalon al jertfirii ostașilor din perioada interbelică,care și-au îndeplinit rolul de străjeri ai patriei.

Deznodămintele marilor bătălii din perioada interbelică scot în evidență evoluția ascendentă pe care au avut-o forțele armate de-a lungul timpului,în ceea ce privește modernizarea categoriilor de armament și a mijloacelor specifice de întrebuințare în luptele armate.

Dacă privim în urmă,observăm un progres din punct de vedere al modernizării tehnologiei militare utilizate, dar și a tacticii abordate în Primul Război Mondial și în cel de al doilea.Primul război ilustrează folosirea unor tactici de manevră total diferite față de cele utilizate în ziua de azi și prezintă cu deslușire lupta dusă în tranșee care este specifică acelei perioade.

Astfel,adoptarea tacticilor și utilizarea categoriilor de armament din Primul Război Mondial a reprezentat piatra de temelie pentru cel de al doilea răzoi și pentru cele care urmau să se desfășoare,din perspectiva evoluției tehnologiei militare,deoarece o mare parte din aceasta s-a dezvoltat în anii interbelici (1920-1930).

În lucrarea de față,am abordat o tematică în care am ilustrat aspectele evidente ale structurii apărării în războiul modern,datorită faptului că reprezintă un subiect de actualitate prin prisma utilizării și întrebuințării tehnologiei și echipamentelor militare moderne ,dar și datorită abordării noilor perspective ale tacticilor și strategiilor utilizate în cadrul apărării pe câmpul de luptă,care să corespundă standardelor și condițiilor de pregătire militară ale conceptului strategic adoptat.

În primul capitol,am urmărit să clarific,atât însemnătatea fenomenului de război si clasificarea acestuia,cât și a modernizării tehnologiei militare care conferă fiecărui tip de război,caracterul de „război modern” ,dar și evidența progresului ascendent al manevrelor și al tacticilor folosite pe câmpul actual de luptă, care reprezintă indubitabil o trăsătură distinctivă a cadrului operațional pentru acțiunile militare.

În următorul capitol,am ales să prezint complexitatea factorilor determinanți care definesc structura apărării și diversitatea acțiunilor de apărare desfășurate pe câmpul modern de luptă.De asemenea,am evidențiat tipologia apărării în funcție de tipul de conflict și în funcție de întrebuințarea armamentelor,a tehnicii și a altor echipamente militare.De astfel,am relevat principalele amenințări,de regulă înfățișate prin acte de terorism,care perturbă integritatea societății și bunul demers al activităților de nivel politico-militar,dar și măsurile adoptate în vederea instituirii unei apărări eficiente pentru a evita și contracara astfel de amenințări.

Ultimul capitol, este reprezentat printr-un studiu de caz care face referire la cele două războaie din Golf,în care am dorit să transpun o paralelă,între modul de abordare al structurii apărării și al tehnologiei militare folosite în Primul Război din Golf (1991) și cel de al Doilea Război din Golf (2003).Totodată prin această paralelă,am intenționat să evindențiez diferențele dintre cele două războaie,privind modul de desfășurare al acestora,al tacticilor folosite cât și al categoriilor forțelor întrebuințate împreună cu sistemele și tehnicile de armament.

Dezvoltarea armelor,a tehnicii și a sistemelor de comunicații a dus la schimbarea spațiului de luptă,întrucât majoritatea conflictelor armate se desfășoară,în prezent,în localități pe baza unor noi doctrine care presupune implementarea unor noi tehnici și strategii pe câmpul de luptă.

Relevanța folosirii conceptului de "război modern" stă la baza formării și utilizării unor noi tehnici de ducere a acțiunilor militare folosind mijloacele specifice.

În prezent,amenințările la adresa securității naționale a fiecărui stat nu se mai rezumă obligatoriu la atacul în masă a forțelor armate ,ci mai degrabă spațiul de luptă al războiului modern, face referire la confruntarea bazată pe rețele de calculatoare cu scopul de a afecta,de a intercepta și de a induce în eroare și chiar de a sabota orice tip de date care poate influența cursul eficient al desfășurării acțiunilor militare.Astfel deținerea supremației informaționale este decisivă în dobândirea succesului într-un conflict militar.

CAPITOLUL I GENEZA ȘI EVOLUȚIA RĂZBOIULUI MODERN

„Războiul este de o importanță vitală pentru stat, domeniu al vieții și al morții, calea care duce spre supraviețuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie studiat temeinic.”

Sun Tzu

1.1. Studiu privind factorii care determină conceptul de război

Din cele mai vechi timpuri,filosofii,militarii,sociologii,teologii ș.a au încercat să identifice și să analizeze cauzele războiului.Unii dintre ei au dorit pur și simplu să le cunoască și să le explice;alții au sperat să reducă numărul războaielor și,mai ales,al ororile acestora.

Conceptul de război reprezintă „forma cea mai violentă de manifestare a conflictului social între grupări mari de oameni,organizate din punct de vedere militar,care folosesc lupta armată pentru atingerea scopurilor urmărite,ceea ce imprimă acestui fenomen un puternic caracter distructiv” sau „conflict armat între două sau mai multe grupuri,categorii sociale sau state,pentru realizarea unor interese economice si politice”.

În ceea ce privește apariția fenomenului de război,acesta este un conflict armat generat în urma unor divergențe sau stări conflictuale apărute la nivelul societății,de-a lungul timpului,care prezintă o manifestare cu un grad de intensitate ridicat.De altfel războiul reprezintă rezultatul unor acțiuni care au produs diverse disfuncționalități la nivelul anumitor grupuri sociale dispuse in opoziție unele față de celelalte,datorită unor neînțelegeri și imposibilității de a ajunge la un comun acord în ceea ce privește atingerea obiectivelor .

După cum afirmă și Col.dr.Viorel Ostropel,conflictul exprimă „o neînțelegere,o ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă,diferend, discuție”.

Privind dintr-o altă manieră,conceptul de război presupune întrebuințarea și gestionarea resurselor umane și a celor economice în funcție de tipul de intervenție militară specifică situației conflictuale,în care implicit factorii geopolitici si factorii geostrategici au o influență majoră asupra statelor beligerante.

Prin urmare,fenomenul de război stă la baza formării unor divergențe între părțile combatante datorate neînțelegerii pe plan politic,social și economic,astfel recurgându-se la implicarea forțelor armate în vederea rezolvării situaților conflictuale,afirmația marelui strateg C.Clausewitz,fiind evidentă : “Războiul este o continuare a politicii prin alte mijloace”.

1.1.1 Delimitări conceptuale și tipologia războiului modern

Cercetările din domeniul științelor militare privind războiul și lupta armată modernă s-au caracterizat atât prin amploare,profunzime și caracter științific autentic,cât și printr-o abordare interdisciplinară.

Războiul modern este catalogat ca fiind un conflict armat ce înglobează concepte, metode și tehnologii militare, care au intrat în folosință încă din timpul și se continuă și după cel de al doilea război mondial,inclusiv războiul din Coreea.Aceste metode si concepte au presupus forme mai complexe ale secolului XIX și ale începutului secolului XX ,datorită utilizării extinse a sistemului informațional și modernizării constante a tehnologiei.Cu toate că războiul total a fost considerat a fi o formă a conflictelor internaționale,rezultat din experiența Revoluției Franceze și Cel de al Doilea Război Mondial, termenul nu se mai descrie ca fiind un război în care beligeranții se folosesc de toate resursele în scopul scoaterii din luptă a forțelor inamice.Conceptul practic al războiului total, a fost utilizat de peste un secol, ca o formă politică, și a fost schimbat dramatic ținându-se cont de conștientizarea informațiilor de luptă tactice, operaționale și strategice.

Războaiele moderne folosesc sisteme de armament modern și toate mijloacele ce pot fi utilizate în astfel de situații. Războaiele moderne – între care se situează, desigur, și cele două conflagrații mondiale – au demonstrat și demonstrează uriașul potențial de conflictualitate al lumii. Concluzia este cât se poate de pesimistă, în sensul că lumea nu va reuși să iasă niciodată din această conflictualitate. Problema care se pune din ce în ce mai acut și mai tranșant este, nu dacă lumea poate sau nu poate ieși din conflictualitate (la urma urmei, ieșirea din conflictualitate poate să însemne ieșirea din evoluție și dezvoltare), ci cum va reuși ea în viitor să-și modeleze și să-și gestioneze conflictualitatea.

Unii susțin că formele schimbătoare ale războiului tri-dimensional reprezintă nimic mai mult decât o evoluție a tehnologiei anterioare.

Astfel războiul modern cuprinde o varietate de războaie caracterizate fiecare printr-un set de concepte,tactici si doctrine militare care conturează cu rigurozitate tipul de conflict armat prin destinația forțelor,a sistemelor de armament și a tehnicii aferente cât și întrebuințarea acestora în aria spațiului de confruntare pentru îndeplinirea obiectivelor specifice.Astfel războiul modern se clasifică în:

Războiul aerian, este privit ca fiind o formă de luptă violentă care presupune utilizarea tehnicii de zbor incluzând bombardiere,avioane de luptă pentru controlul spațiului aerian, avioane de atac care se angajează în sprijinul aerian apropiat împotriva țintelor de la sol, aviația navală care asigură securitatea spațiului maritim și în apropierea țintelor terestre, planoare, elicoptere și alte aeronave pentru transportul parașutiștilor cât și pentru transport logistic și de personal,în prisma obținerii succesului și asigurării supremației spațiului aerian.

Războiul asimetric, reprezintă un conflict armat în care subiecții beligeranți,folosesc tactici și strategii diferite dispunând și de forțe și mijloace de luptă inegale.

Războiul biologic, de asemenea, cunoscut sub numele de “război bacteriologic”, constă în folosirea oricărui organism (bacterie sau virus) sau toxine găsite în natură, ca armă de război. Acesta poate fi, de asemenea, definit ca o implementare a agenților biologici pentru a produce accidente în rândul populației civile sau în rândul animalelor chiar și să infecteze vegetația.

Războiul chimic, este un termen folosit pentru a descrie tipul de conflict armat în care combatanții folosesc proprietățile toxice ale substanțelor chimice ca armă de război pentru a ucide forțele inamice sau pentru a incapacita dispozitivul de luptă al acestora.

Războiul electronic, își focalizează atenția pe acțiunile non-violente în scopul sprijinirii altor zone în care se desfășoară lupta armată. Termenul a fost inițial inventat pentru a cuprinde interceptarea și decodificarea comunicațiilor radio inamice, precum și tehnologiile de comunicații, și metodele de criptografie folosite pentru a contracara o astfel de interceptare.

Războiul de generația a patra,este un concept definit de William S. Lind și extins de Thomas X. Hammes, folosit pentru a descrie forma descentralizată a războiului modern. Cea mai simplă definiție include orice război în care unul dintre principalii combatanți nu este un stat, ci mai degrabă o rețea ideologică violentă. Războaiele de generația a patra sunt caracterizate printr-o estompare a liniilor dintre război și politică, combatanți și civili, conflicte și pace, câmpuri de luptă și siguranță.

Războiul terestru, este forma de luptă care cuprinde ansamblul unităților de luptă de uscat,iar rolul decisiv în obținerea succesului îl au trupele blindate și mecanizate.

Războiul de gherilă, este definit ca o luptă între grupări de forțe neregulate în interiorul zonelor ocupate de inamic.De regulă,acest tip de război relevă lupta dintre o grupare de combatanți civili și o grupare de forțe armate.

Războiul de propagandă, reprezintă o formă antică de dezinformare concertată prin trimiterea unui set de mesaje menite să influențeze opiniile sau comportamentul unui mare număr de oameni.

Războiul psihologic, își are începuturile încă din timpul campaniilor lui Gingis Han,și se caracterizează prin permiterea unui anumit număr din populația civilă să părăsească țara, orașul sau satul natal pentru a fugi în locul indicat, cu scopul de a provoca teroare și frică forțelor inamice. Acțiunile psihologice au ca obiectiv principal influențarea opiniilor, emoțiilor, atitudinilor și comportamentului grupurilor străine ostile, în așa fel încât să sprijine realizarea obiectivelor naționale.

Războiul informațional, este rezultat al utilizarii pe scară largă a mass-mediei încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial, războiul informațional fiind un război caracteristic informațiilor, atacurilor informaționale și a sistemului său care este folosit ca instrument de război.

Războiul naval, își are aria de desfășurare pe întreaga suprafață maritimă.Forțele navale moderne folosesc în principal portavioane, submarine, fregate, crucișătoare și distrugători de luptă. Aceasta oferă o gamă versatilă de atacuri, capabile să lovească ținte terestre, ținte aeriene sau alte obiective din sectorul maritim.

Războiul bazat pe rețea, în esență,reprezintă o nouă doctrină militară prezentă în era informațională. Este definit drept modalitatea de a genera putere de luptă prin integrare într-o rețea informațională a senzorilor, decidenților și executanților în scopul cunoașterii spațiului luptei, măririi vitezei conducerii, accelerării ritmurilor operațiilor, intensificării efectelor letale, accentuării protecției și realizării unui anumit grad de autosincronizare.

Războiul nuclear, este un conflict militar sau o strategie politică în care sunt folosite arme nucleare. În comparație cu războiul convențional, războiul nuclear este mult mai distructiv ca rază și grad de afectare.

Războiul cosmic, apanajul marilor puteri,vizează obținerea și supravegherea spațiului cosmic,identificarea și distrugerea țintelor inamice aflate pe traiect.

Războiul modern admite utilitatea sistemelor de comunicații care reprezintă un sprijin considerabil în privința desfășurării operațiilor militare,deoarece pot servi drept un mijloc de formare a coeziunii în cadrul trupelor,de sincronizare a acțiunilor întrunite și chiar de interceptare a acțiunilor adverse.Sistemele informaționale pot asigura exploatarea eficientă a factorilor de succes în spațiul de luptă,întrucât cine deține supremația informațională,îi este asigurată victoria.

1.1.2 Apariția fenomenului de război modern

Acest concept de război modern a luat naștere încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial,moment care a marcat o evoluție promptă în dezvoltarea sistemelor de armament și a tehnologiei,întrucât acest fapt a dus la revoluționarea artei operative,a tacticii și a strategiei militare.

Războiul în timpurile moderne se bazează pe ațintirea populației civile și a infrastructurilor civile.Prin urmare sunt dezvoltate două teorii specifice:

Prima teorie se referă la procesul de industrializare care presupune disfunctionalități în demersul fabricilor în cazul în care un anumit număr de civili este ucis, fabricile nu ar mai putea funcționa.

A doua teorie presupune provocarea de pierderi în rândul populației civile cu scopul de a demoraliza forțele inamice astfel încât să nu mai poată continua lupta.

Războiul modern este un fenomen cultural complex și multilateral.Analiza acestuia,stă la baza influenței factorilor culturali dar și a celor psihologici,întrucât acest tip de război este analizat atât ca proces obiectiv cât și ca imagine în ansamblu.În cele din urmă atât factorii culturali cât și cei psihologici care influențează imaginea războiului modern sunt strict legați de tradițiile,obiceiurile, limba și simbolul fiecărui stat.

V.Ostropel precizează în lucrarea sa,cum că: “Există,desigur,un război modern, deși sensul noțiunii de “modern”, legat de război, ar putea fi discutabil. Modernitatea războiului nu este însă legată stricto sensu de semantica acestui cuvânt, ci are conotații mult mai diverse. Din păcate, războiul face parte din societatea omenească, este un produs al acesteia și, ca atare, el va avea, în principiu, cam aceleași caracteristici pe care le va avea arealul care îl generează și din care se generează. Cu alte cuvinte, războiul nu va fi nici mai bun, nici mai rău ca societatea oamenilor din care face parte și pe care o însoțește dintotdeauna și o va însoți întotdeauna. Nu ca o fatalitate, ci ca o realitate a trecerii conflictualității lumii mereu la limită și peste limită”.

Primele forme ale războiului au apărut, probabil, odată cu primele comunități omenești, de îndată ce acestea au putut conștientiza un interes de grup necesar a fi impus altui grup sau altor grupuri.Acolo unde există oameni, există interese, acolo unde există interese, există politică, acolo unde există politică există război, întrucât războiul este un instrument al politicii. Războaiele s-au purtat totdeauna între comunitățile omenești, având forma, anvergura și conținutul impuse de aceste comunități. Ele au avut mereu configurații și desfășurări simetrice, disimetrice (non-simetrice) și asimetrice, impuse, pe de o parte, de realitatea face to face a entităților conflictuale și, pe de altă parte, de tendința și efortul de a ieși din această simetrie, de a rupe echilibrul, de a realiza disproporționalitatea și de a acționa prin surprindere asupra adversarului.

După cum este menționat mai sus,războiului modern îi sunt definitorii noțiunile de simetrie,asimetrie și disimetrie, tocmai datorită inovațiilor care au apărut pe plan tehnologic,aici făcând referire la noile tipuri de armament,tehnică militară cât și sisteme informaționale.Acestea au suferit un progres major de-a lungul timpului în ceea ce privește dezvoltarea caracteristicilor tehnico-tactice,implicit și în ceea ce privește destinația acestora în confruntările armate.Astfel,aceste entități reprezintă un prilej dar și o metodă de rezolvare a intereselor sau concret spus,de atingere a obiectivelor stabilite,de către subiecții participanți ai confruntărilor armate.

Abordarea unor noi perspective strategice implică în cele din urmă aplicarea unor tactici care să se afle în conformitate cu existența noilor tehnologii pe piața mondială,relevând de altfel disproporționalitatea dintre forțele armate care dispun sau nu de astfel de tehnologii.

În cele din urmă apariția și modernizarea echipamentelor militare a produs schimbări substanțiale în viziunea marilor strategi,întrucât aceștia au fost constrânși să-și adapteze noile perspective asupra modului de desfășurare al luptei armate,în funcție de noile proprietăți ale acestor echipamente,astfel încât să se atingă un nivel optim de eficientizare al acțiunilor militare desfășurate pe câmpul de luptă.

G.Văduva afirmă în lucrarea sa,că “războiul este unul dintre acele fenomene pe care le luăm de-a gata, pe care îl studiem, îl analizăm, îl disecăm, îl condamnăm sau îl preamărim, dar rareori reușim să ne și apropiem de el, să-i înțelegem nuanțele, suporturile, trecerile. Războiul modern, oricât s-ar strădui, nu poate ieși din jungla teribilă a celorlalte războaie, care se modernizează și ele, în limita resurselor și accesului la tehnologii de vârf. Va veni oare vreodată vremea când „armele” războaielor lumii vor fi…cunoașterea și înțelepciunea? Probabil că da.”

1.2 Fizionomia si dinamica operațiilor militare desfășurate în războiul modern

Operațiile militare reprezintă coordonarea acțiunilor militare ale unui stat sau ale unui actor non-statal,ca raspuns la o situație în curs de dezvoltare.Aceste acțiuni sunt concepute ca și un plan militar cu scopul de a rezolva o situație în favoarea statului respectiv.Operațiile militare pot fi de natură conflictuală sau non-conflictuală și sunt reprezentate sub forma unui limbaj codificat în scopul securității naționale.

La baza operațiilor militare stau sistemele de operare,așa-zise și funcțiuni de luptă folosite de comandanți în vederea îndeplinirii misiunilor eșaloanelor superioare.Comandanții integrează și coordonează aceste sisteme în operație în virtutea sincronizării efectelor acestora în timp,spațiu și scop.

Pentru a se înțelege modul de integrare al sistemelor de operare,este nevoie de înțelegerea cadrului operațional în care acționează aceste sisteme,precum și înțelegerea conceptelor și definirea elementelor de structură ale operațiilor desfășurate de către forțele terestre.Însă pentru asigurarea și utilizarea eficientă a resurselor și pentru integrarea tipurilor,nivelurilor și a fazelor operațiilor desfășurate de forțele armate,este necesară existența unui cadru operațional.

Cadrul operațional în care acționează forțele armate este reprezentat de: teatrul de operații, zona de operații și spațiul de luptă.

1.2.1 Cadrul operațional specific forțelor combatante în lupta contemporană

Ultimele decenii confirmă o evoluție impresionantă în strategia militară.Evenimentele conflictuale din anii precedenți se dovedesc a fi rezultatul veridic al eforturilor umanității depuse în scopul soluționării și dezvoltării unor tactici și strategii pentru a eficientiza ducerea acțiunilor militare pe câmpul de luptă.Conflictele recente sunt definite cu rigurozitate de elementele spațiului de luptă, de tipul de tactică abordată,scopul sau metaforic spus “scânteia” care a stârnit conflictul,dar si tipurile de forțe destinate să înlăture divergențele generate.Aceste elemente conturează mai presus de orice tipul de luptă urbană,care în prezent este catalogată ca fiind lupta de actualitate.

Lupta de actualitate sau lupta contemporană presupune conflictul desfășurat între două sau mai multe grupări de forțe,fie armate sau civile,care prezintă interese și scopuri opuse.De regulă,această luptă își are locul de desfășurare în zonele urbane,și prezintă un nivel ridicat de pregătire din partea forțelor,datorită considerentelor civile prezente în astfel de zone,și aici vorbim de populația și infrastructura civilă.

Majoritatea operațiilor se desfașoară în zonele predominate de populația civilă,astfel la nivel tactic, forțele armate iau contact cu un obstacol iminent,datorită populației locale. În acest caz,în desfășurarea operațiilor militare, comandanții sunt nevoiți să ia în considerare efectele asupra populației și infrastructurii civile.

Demersul acestor operații poate fi în scopul evitării pierderilor din rândul populației,inclusiv și pentru protejarea acesteia și dobândirea suportului moral în campaniile contrainsurgente. Efectele,bune sau rele ale operațiilor militare,asupra populației civile, vor fi elemente cheie în scopul constrângerii pe timpul planificării, iar toleranța culturii zonei respective este un element perfect indubitabil, aceasta având un potențial deosebit în rezultatele și efectele operațiilor militare.

Evenimentele istorice,precum atentatul terorist din Statele Unite de pe 11 septembrie 2001,sau Războiul din Irak din 2003,au marcat cu prisosință istoria militară a omenirii conferindu-le operațiilor militare de astfel un caracter extrem.Aceste evenimente sunt unele dintre rezultatele nașterii actului de terorism care a generat ulterior conflicte,având la bază atât motive politice cât și religioase.

De astfel cea mai mare amenințare care a atins cote insuportabile,este terorismul care se definește prin acte de violență spectaculară,și pentru care forțele armate,adiacente unor coaliții sau alianțe,luptă pentru combaterea și chiar neutralizarea ei.Repercusiunile au dus la instalarea teatrelor de operații în zonele de conflict,cutremurate de grupările teroriste,tocmai pentru înlăturarea acestora și pentru instaurarea păcii.

Teatrul de operații se definește ca fiind arealul geografic care înglobează tot spațiul aerian,suprafața terestră și maritimă în care se petrec evenimente de natură militară cu un grad ridicat de gravitate și risc datorită conflictelor și divergențelor care apar,specifice operațiunilor militare.

Un teatru de operații cuprinde una sau mai multe zone de operații delimitate geografic,precum și zona interioară(în momentul în care cursul desfășurării operațiilor militare are loc pe teritoriul național),cuprinzând și spațiul aerian și constituie zona ducerii și conducerii operațiunilor militare.

Zona de operații este caracterizată prin suprafața terestră și spațiul aerian corespunzător acesteia în care se desfășoară operația militară.Aceasta trebuie să dispună de mărimea și forma adecvată,astfel încât să fie la îndemâna comandantului pentru a putea îndeplini misiunea,să asigure protecția necesară forțelor,cât și să integreze acțiunile,forțele și mijloacele la posibilitățile maxime.Comandantului îi revine obligația și responsabilitatea de a coordona și sincroniza în timp și spațiu acțiunile militare ale forțelor din subordine în cadrul teatrului de operații cât și în cea a zonei de operații conform concepției eșalonului superior.

Evoluția spațiului de luptă, s-a materializat în ceea ce specialiștii militari au denumit “operații neliniare”, acestea fiind total opuse operațiilor tradiționale și care prezintă un ritm rapid în privința desfășurării împotriva țintelor cheie la nivel tactic, operativ și strategic pe lungimea, lățimea și adâncimea spațiului de luptă. Această doctrină, indubitabil a fost inspirată din evenimentele petrecute în Războiul din Golf, când aceste noi teorii au revelat operațiuni ofensive cu o putere mare de lovire și în ritm alert (asalturi aeromobile, atacuri aeriene și cu rachetele, manevre combinate, etc.) împotriva centrelor de greutate ale forțelor inamice.

Spațiul de luptă reprezintă volumul fizic care include porțiunea de teren din zona de operație în care se desfașoară conflictul dintre două forțe aflate în opoziție și care folosesc mijloace specifice.Această zonă este determinată de potențialitatea maximă a unităților de a angaja inamicul atât la nivel strategic,cât și la nivel operativ sau tactic.Viziunea clară asupra spațiului de luptă îl ajută pe comandant să înțeleagă caracterul tridimensional al câmpului de luptă și dimensiunile operative ale timpului,ritmului,adâncimii și sincronizării în operațiile militare ale acestuia,în scopul dominării forțelor și protejării forțelor proprii.

1.2.2 Tactica specifică operațiilor militare în războiul modern

Tactica militară este știința și arta de a organiza forțele militare, precum și tehnicile de combinare și utilizare a armelor și a unităților militare de a se angaja și de a învinge un inamic în luptă.Reprezintă integrarea instrumentelor și a caracteristicilor acestora împreună cu capacitatea intelectuală și fizică a omului,în vederea desfășurării operațiilor militare.

V.Ostropel afirma în lucrarea sa:“Evoluțiile spectaculoase în domeniul științelor și tehnologiei au un impact direct asupra fizionomiei câmpului de luptă, influențând orientările, gândirea și organizarea acțiunilor militare.Câmpul de luptă modern nu mai acceptă uniformitatea ,liniaritatea clasică cu fâșii, aliniamente, raioane, adâncimi, linii etc.”

După cele menționate mai sus reiese evoluția ascedentă care a suferit-o tehnologia militară în ultimii ani,fapt care a constrâns schimbarea gândirii marilor strategi și abordarea unor noi viziuni care să vină în conformitate cu mijloace specifice de actualitate folosite și cu mediul în care au loc operațiile militare.

Operațiile militare din ziua de azi,presupun adoptarea unor tactici total diferite față de cele folosite în cele două războaie mondiale,în care se observă o discrepanță considerabilă,între lupta armată dusă în câmp deschis și lupta dusă într-o zonă încarcată cu populație și infrastructură civilă.Implicit,lupta urbană a dus la schimbarea sau chiar inovarea unor noi doctrine militare care să îmbrace noi tipuri de strategii și tactici folosite în astfel de zone oparaționale.

A.Rizescu spunea în lucrarea sa (“Aspecte teoretice privind cadrul de desfășurare a acțiunilor militare la începutul secolului XXI”) : “câmpul de luptă modern nu mai acceptă linearitatea clasică, uniformitatea cu fâșii, aliniamente, raioane, adâncimi, linii etc.”

Rezultatele conceperii unor noi teorii de abordare a tacticii în lupta din localitate sunt în virtutea evitării pierderii de vieți din rândul forțelor proprii(fie fratricid sau atacuri insurgente),chiar și pierderea de vieți din rândul populației civile,dar și pentru dominarea forțelor inamice pe câmpul de luptă.

Caracterul complex și diversitatea conflictelor militare previzibile ale secolului XXI,relevă etapele evoluției teoriei si artei militare,atât în statele cu categorii de armament modern,cât și în statele mai puțin dezvoltate din punctul acesta de vedere.Obiectul principal al forțelor proprii îl presupune cunoașterea temeinică a spațiului de luptă,inclusiv interzicerea cunoașterii acestuia de către inamic.

Diversitatea tacticilor adoptate în ultimii ani denotă caracterul operațional-acțional conturat de dispozitvele de acțiune ale forțelor armate,compuse din : forțele luptătoare,forțele de sprijin al luptei și forțele de sprijin logistic.Existența celor trei tipuri de forțe a generat trei mari tipuri de tactică ale Forțelor Terestre:

tactica forțelor luptătoare (tactica armelor întrunite);

tactica forțelor de sprijin;

tactica logisticii trupelor.

În ceea ce privește tactica interarme a forțelor terestre,atât pentru unitățile luptătoare cât și pentru cele de sprijin de luptă,operează și criteriul întrebuințării armelor.Luând în considerare cerințele acestui criteriu sunt separate tipurile de tactică corespunzătoare unităților din fiecare armă,cu condiția ca forțele luptătoare să adopte și tactica forțelor întrunite.

Dacă revenim cu câteva decenii în urmă și privim evenimentele petrecute în Războiul din Golf,tragem concluzia că acest etalon al istoriei militare a evidențiat noi procedee de acțiune,mijloace de luptă cu înaltă precizie de lovire,rolul primordial revenind operațiilor informaționale și psihologice ale războiului electronic în conducerea acțiunilor de luptă.

În cele din urmă războiul viitorului se bazează pe utilizarea sistemelor informaționale și pe deținerea supremației informaționale,cu scopul de a reduce pe cât mai mult posibil spațiul de luptă și pierderile de vieți omenești.G.Văduva susține,că: „Războiul trece din ce în ce mai mult în spațiul informațional, mai exact, în spațiul cunoașterii”.

În viitor, conflictul militar modern va avea mai mult un aspect de integrare.Acțiunile la nivelul tactic, devin astfel mai precise și eficiente, sunt construite și coordonate la cele mai înalte niveluri, prompte și mai puțin dăunătoare, dar cu efecte decisive asupra personalului și asupra tehnicii.Prin urmare o nouă fizionomie este stipulată, în ceea ce privește câmpul de luptă modern,înfățișată de tehnologia extrem utilizată,prin gama de acțiuni ale sarcinilor psihologice, inclusiv cele diversificate ale forțelor speciale.

CAPITOLUL II COMPLEXITATEA FACTORILOR CARE DETERMINĂ STRUCTURA APĂRĂRII ÎN RĂZBOIUL MODERN

„O rapidă, puternică transformare în atac – sabia scânteietoare a răzbunării – este cel mai strălucit moment al apărării.”

Carl von Clausewitz

Apărarea în războiul modern presupune adoptarea și introducerea unor strategii care să confrunte noile inovații (sisteme de armament,echipamente și sisteme de comunicații,tehnica militară etc) apărute în domeniul militar și care prezintă o amenințare la adresa securității naționale a unui stat.

Scopul ideal al apărării este acela de a contracara orice intenție a forțelor inamice,de a rezista și de a învinge acțiunile ofensive ale acestora.Obiectivele specifice apărării sunt:

distrugerea capabilităților ofensive ale forțelor inamice pentru a induce eșecul atacului acestuia;

menținerea unei zone stabilite anterior pentru a preveni pătrunderea adversarului prin aceasta;

câștigarea de timp pentru alte activități;

asigurarea condițiilor pentru regruparea forțelor proprii în altă parte;

constrângerea adversarului de a se regrupa, în acest fel el fiind mai vulnerabil la focul artileriei proprii;

susținerea posibilităților, facilităților sau sistemelor proprii.

Acțiunile defensive ale forțelor proprii trebuie să fie creative și fiecare posibilitate pentru a câștiga inițiativa în conflict contribuie la ruperea coeziunii forțelor adverse.

O apărare eficientă este rareori pasivă și aceasta este necesară să cuprindă acțiuni ofensive, pentru a disloca sau neutraliza adversarul. Aceasta poate fi întreprinsă prin fixarea, înșelarea și forțarea adversarului să acționeze în afara planului propriu, impunând situații în care acesta poate fi surprins.

Factorii semnificativi care conferă operațiilor defensive un caracter complex, sunt determinați prin: ansamblul de informații, folosirea terenului,eșalonarea în adâncime,cooperarea și sprijinul reciproc,concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acțiune, reacțiile ofensive, rezerva, inducerea în eroare.

2.1 Elemente definitorii și tipuri de clasificare ale apărării în tipurile de război

Apărarea este forma de luptă armată prin care se realizează respingerea,

oprirea sau întârzierea inamicului în vederea menținerii terenului, câștigării de timp, interzicerii accesului acestuia în anumite zone, opririi atacului și crearea condițiilor pentru trecerea la ofensivă.

Operația de apărare reprezintă ansamblu acțiunilor militare,de mare amploare,desfășurate unitar într-un mediu specific,de grupări de forțe cu rol operativ sau strategic în vederea îndeplinirii parțiale ale scopului apărării.De regulă aceste operații sunt constituite în virtutea respingerii acțiunilor ofensive inamice,capturarea acestuia și după cum este menționat mau sus crearea condițiilor de trecere la atac.

În privința caracterului modern al războiului,apărarea trebuie să denote o multitudine de particularități aparte ducerii acțiunilor defensive în cadrul luptei moderne,precum:flexibilitate,intensitate și rapiditate în ceea ce privește desfășurarea acestor acțiuni de luptă în apărare,derularea acestora să fie fermă și să existe diversitate în privința adoptării procedeelor de luptă,inclusiv a acțiunilor manevriere.Consecințele acestor caracteristici dezvoltă un demers eficient al operațiunilor de apărare,pe lângă contracararea și respingerea atacului inamic, rezultă și o protecție sporită a militarilor și a tehnicii militare din zona de luptă.

Apărarea trebuie să fie activă,stabilă și fermă în toade mediile în care se desfășoară conflictele armate,să fie adânc eșalonată și capabilă să reziste atacurilor părților adverse.

2.1.1 Diversitatea procedeelor și a formelor de apărare adoptate de forțele armate

Apărarea se poate desfășura printr-o singură sau prin combinarea următoarelor mijloace sau procedee de luptă defensive:apărare mobilă,apărare pe poziții sau raioane,apărare pe aliniamente intermediare,apărarea în încercuire și prin respingere. Acestea reprezintă și procedee tactice folosite frecvent în modul de organizare al apărării.

Procedeele de luptă dominante în acțiunile de luptă ale apărării sunt evidențiate prin:înfrângerea și respingerea ofensivei forțelor inamice prin menținerea unui aliniament său obiectiv fără ca forțele proprii să se retragă,executarea și concentrarea puterii de foc în fața LDA (limita dinaintea apărării),epuizarea forțelor adverse prin adoptarea unor forme manevriere,sustragerea forțelor proprii de sub atacul inamicului,limitarea accesului inamicului în zona de responsabilitate și neutralizarea acestuia în condițiile în care a pătruns pe una dintre direcții,slăbirea succesivă a forțelor principale adverse,întrebuințarea barajelor explozive și a celor neexplozive și executarea ambuscadelor și a capcanelor.

Apărarea vizează un caracter dinamic,activ și eficient în abordarea acestor procedee,fie tactice sau de luptă,utilizate cu scopul reducerii,slăbirii capacității de luptă ale inamicului,producerea semnificativă a pierderilor din rândul forțelor acestuia, demoralizarea,cât și limitarea libertății de acțiune și a formelor de manevră.

În condițiile în care luptă armată actuală se deosebește însemnat față de cea din secolul precedent,organizarea apărării presupune un grad de mobilitate ridicat ce constă în stabilirea unui areal întins destinat spațiului de luptă care să permită desfășurarea oportună a acțiunilor de luptă și a celor manevriere de către eforturile principale ale forțelor proprii.La marile unități tactice interarme trebuie să predomine latura manevrieră în locul celei poziționale,astfel se ia în considerare utilizarea unui dispozitiv de luptă specific apărării în scopul organizării eficiente,încă din zona de frontieră,prin întrebuințarea tuturor forțelor existente în fâșiile de apărare.

Elementele care stau la baza organizării unei apărări ferme și eficiente se remarcă prin caractersticile terenului,ale timpului cât și a condițiilor vremii,care reprezintă aspecte esențiale ale luptei desfășurate în apărare și relevă un factor determinant în obținerea succesului acțiunilor militare,deoarece:

toate aceste particularități sugerează caracterul flexibil al luptei armate,forțele proprii reușind să-și asigure amenajarea genistică și să-și destineze capacitatea de luptă și mijloacele necesare în funcție de caracteristicile terenului;

poate reprezenta un obstacol decisiv pentru forțele inamice,în desfășurarea acțiunilor ofensive ale acestora.

Apărarea mobilă reprezintă operația de luptă prin care forțele proprii își exercită puterea de luptă în vederea nimicirii inamicului printr-un atac hotărât.De principiu se pot constitui trei grupări de forțe:de manevră,de fixare și de lovire.

Apărarea în zonă sau pe poziții este caracterizată ca fiind un tip de operație prin care trupele proprii ocupa și mențin raionul,aliniamentul,poziția și se urmărește interzicerea pătrunderii inamicului în adâncime,producerea de pierderi cât mai mari și chiar respingerea acestuia.Această procedură prezints un ansamblu de riposte ofensive la nivel tactic și operativ,și se bazează pe un complex de obstacole,zone de nimicire și pungi de foc.Elementul cheie al apărării pe poziții constă în menținerea terenului ocupat.

Apărarea pe aliniamente intermediare evidențiază presiunea inamicului și câștigarea inițiativei de către acesta,datorită superiorității din punct de vedere al forțelor și al mijloacelor,ceea ce relevă poziția avantajoasă a acestuia față de forțele proprii.Scopul principal al acestei apărări sugerează producerea de pierderi cât mai mari din rândul părților adverse și sustragerea forțelor proprii de sub asaltul inamicului.

Retragerea este un procedeu specific apărării care se adoptă temporar,la ordinul eșalonului superior.Se execută în vederea ocupării unor aliniamente aflate mai înapoi,care creează condiții mai bune pentru ducerea luptei;scoaterea trupelor de sub loviturilor forțelor inamice,pentru evitarea nimicirii lor.În unele cazuri,retragerea se poate executa și pentru atragerea inamicului pe direcții nefavorabile,desfășurării forțelor sale principale,și neutralizării lor ulterioare.

Desfășurarea retragerii presupune două momente fundamentale:ruperea luptei,în care se rupe contactul cu inamicul și retragerea propriu-zisă,care constă în deplasarea către înapoi a forțelor principale și apoi a elementelor care asigură retragerea.

Apărarea în încercuire este procedeul al cărui caracter defensiv este impus de către inamic și vizează efectuarea manevrelor de către acestuia în spatele și pe flancurile dispozitivului forțelor proprii,cât și interceptarea căilor de comunicație terestră de către celelalte forțe.La ordinul eșalonului superior trupele proprii pot adopta în prealabil această formă de apărare în scopul menținerii de lungă durată a unor obiective esențiale pentru succesul operației;producerea de pierderi cât mai mari în cadrul dispoztivului inamic,dispersării forțelor și slăbirea puterii de luptă a acestora.

Comandantul stabilește forțele și mijloacele necesare pentru supravegherea și controlul punctelor de comandă,a forțelor de sprijin,a sistemului logistic,a căilor de comunicații,a punctelor obligatorii de trecere,inclusiv a flancurilor și a intervalelor descoperite,pentru a oferi o protecție amplificată dispozitivului constituit în apărare.Conducerea unitară a forțelor invocă o eficiență sporită a unităților de nivel tactic,și oferă posibilitatea comandantului de a lua decizia potrivită în ceea ce privește acțiunile viitoare ale trupelor.

Acele acțiuni se bazează pe dârzenia și capabilitatea forțelor de a-și menține punctele și raioanele din zona de apărare,și oferă de astfel,oportunitatea de trecere a trupelor la ofensivă,și ulterior la acțiunile de urmărire,hărțuire și nimicire a inamicului.

2.1.2 Factori determinanți și manevre ale apărării utilizate în lupta contemporană

Factorii care sunt implicați în dobândirea succesului luptei armate sunt valorificați prin:pregătirea,fracționarea,concentrarea și flexibilitatea acțiunilor militare care sunt specifice apărării.

Pregătirea constă în organizarea și planificarea apărării în vederea pătrunderii forțelor inamice în spațiul de luptă,în funcție de constrângerile impuse de situație(caracteristicile terenului,timpul avut la dispoziție etc).

Indubitabil o apărare pregătită cu responsabilitate și ardentă oferă forțelor proprii o gamă de oportunități în contracararea acțiunilor ofensive inamice și oferă posibilitatea trecerii la acțiunea ulterioară,care de regulă este valorificată prin urmărirea și hărțuirea inamicului,iar în final prin nimicirea acestuia.

Pregătirea apărării presupune un efort și o perioadă de timp mai îndelungată deoarece cuprinde acțiuni de mascare și camuflare a dispozitivului de luptă și organizarea pozițiilor de apărare.Pentru descoperirea pozițiilor de apărare ale forțelor proprii,inamicul trebuie să-și dispună forțele și mijloacele de luptă,dezvăluind de astfel capabilitățile din dotare.

Fracționarea,de regulă se aplică în cazul inamicului.Acest factor reprezintă provocarea de disfuncționalități din cadrul dispozitivului de luptă inamic,prin intervenția forțelor proprii pentru a preveni sincronizarea acțiunilor părților adverse,realizând de astfel și preîntâmpinarea concentrării puterii de luptă a acestora.

Acțiunile proprii trebuie diseminate în scopul contracarării acțiunilor de cercetare ale inamicului tocmai în detrimentul dezvăluirii schemei de apărare.

Forța inamicului este caracterizată prin ritmul ofensivei,numărul de forțe luptătoare și de sprijin angajate în luptă.

Concentrarea presupune trecerea rapidă la acțiunile ofensive împotriva acțiunilor inamice,cu scopul de a exploata slăbiciunile și de a concentra efectele puterii de luptă în punctele vulnerabile ale dispozitivului acestuia.Acest factor nu determină masarea unui număr cât mai mare de forțe,ci determină eficiența folosirii acestora pe câmpul de luptă.Astfel,comandantul trebuie să dețină un avantaj decisiv în punctele culminante ale conflictului.

Flexibilitatea constă în promptitudinea desfășurării acțiunilor de apărare ale subunităților și stă la baza unei cunoașteri cât mai minuțioase a terenului(implică analiza MIFT-TC) și prevede conștiința elementelor de cercetare în scopul culegerii de informații,pentru o planificare cât mai amănunțită a apărării.Ansamblul de eforturi depus în acest sens,sugerează acțiunile de contracarare ale inamicului,ulterior oferă posibilitatea unei riposte ofensive ale forțelor proprii.

Formele de manevră în apărare,au suferit de-a lungul timpului modificări în ceea ce privește denumirea și conținutul acestora,tocmai datorită modernizării mijloacelor de luptă și evoluției artei militare.Manevra în apărare se deosebește de cea în ofensivă prin modul de combinare al direcțiilor de efort,implicit și prin modalitatea de aplicare a acestor acțiuni împotriva dispozitivului inamic.

Manevra focului reprezintă un element determinant în ducerea cu succes a acțiunilor defensive,deoarece pe lângă manevrele de forțe și mijloace folosite în apărare,manevra focului vizează un rol important,relevând concentrarea simultană și succesivă a focului lateral și în adâncimea dispozitivului inamic.Însumarea eforturilor întrunite ale categoriilor de forțe și mijloace,cum ar fi puterea de lovire și distanța de tragere a artileriei și a diversității rachetelor, precum și marea rază de acțiune a aviației,această formă de manevră asigură îndeplinirea promptă a obiectivelor luptei.

Printre principalele scopuri ale formelor de manevră în apărare,se enumeră:

scoaterea forțelor proprii de sub loviturile inamicului;

întărirea apărării pe direcțiile amenințate;

nimicirea inamicului pătruns și respingerea atacului acestuia;

schimbarea efortului de pe o direcție pe altă;

nimicirea forțelor aeropurtate și a forțelor aeromobile ale inamicului;

închiderea unor breșe din dispozitivul propriu;

înlocuirea unor unități care și-au pierdut puterea de luptă.

Din această perspectivă,formele de manevră în apărare sunt:

Lovirea inamicului în fața limitei dinaintea apărării, se execută de către forțele care asigură sprijinul efortului principal, cum ar fi: artileria, aviația, grupările mecanizate (transportoare și mașini de luptă),cu scopul de a întârzia sau amână inițiativa inamicului de a trece la ofensivă,îmbunătățirii limitei dinaintea apărării și neutralizării unor obiective importante.

Mutarea eforturilor de pe o direcție pe alta (de-a lungul frontului) reprezintă regruparea forțelor din fâșii,raioane,sectoare neatacate sau puțin expuse cu scopul de a întări direcțiile principale de efort,acolo unde este concentrată puterea de foc a inamicului său acolo unde acesta a pătruns semnificativ.

Mutarea eforturilor din spate spre front, se realizează cu ajutorul forțelor de angajare ulterioară sau rezervei,destinate să consolideze direcțiile de efort amenințate,să închidă breșele formate de forțele inamicului,să ocupe poziții sau aliniamente favorabile și pentru desfășurarea unor riposte ofensive.

Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în cazul în care forțele inamicului dețin supremația aeriană pe direcțiile principale de efort și raportul de forțe este net superior față de cel al trupelor proprii.Scopul acestei manevre constă în:replierea forțelor proprii de sub loviturile părții adverse;constituirea unui aliniament favorabil și formarea grupărilor necesare pentru ripostele ofensive;neutralizarea forțelor aeropurtate și a forțelor aeromobile ale inamicului și reconstituirea forțelor de anagajare ulterioară sau rezervei.

Ripostele ofensive semnifică organizarea și executarea contraloviturilor pentru refacerea limitei dinaintea apărării și se desfășoară prin formele de manevră ale ofensivei.Forțele proprii sub sprijinul focului de artilerie atacă dispozitivul de luptă al inamicului,pe flancuri și în spate realizându-se de astfel încercuirea acestuia,cu specificația că gruparea de contraatac se compune din forțele de angajare ulterioară care acționează pe direcția principală de efort unde inamicul nu a pătruns.

Manevra pe verticală presupune deplasarea forțelor pe calea aeriană,în dispozitivul inamicului,cât și în dispozitivul propriu. Este specifică marilor unități tactice (brigadă,divizie) incluzând grupări de forțe interarme. Obiectivele acestei forme de manevră se bazează pe interceptarea căilor de comunicații ale inamicului;sprijinirea contraloviturilor și crearea posibilităților de trecere la ofensivă;închiderea breșelor realizate de inamic;asigurarea și protecția unor obiective de importanță majoră dispuse în dispozitivul propriu și nimicirea forțelor aeropurtate și aeromobile ale părții adverse.

Manevra pe direcțiile interioare se adoptă la nivel strategic și vizează interzicerea pătrunderii grupărilor inamice în interiorul sau pe flancurile dispozitivului forțelor proprii.

Loviturile în adâncime punctează atacul asupra rezervei,sistemului de lovire și de conducere ale inamicului,precum și asupra surselor de aprovizionare ale acestuia.Acestea se desfășoară în egida aviației,focului de artilerie,a armamentului greu de infanterie sau a forțelor speciale.

2.2 Elemente acționale privind apărarea împotriva noilor amenințări la adresa mediului de securitate

Mediul de securitate analizează amenințările reprezentate prin evenimente de mediu și tendințe proiectate spre indivizi, comunități sau națiuni. Acesta se poate concentra asupra impactului conflictelor umane și a relațiilor internaționale asupra mediului de securitate,sau cu privire la modul în care problemelor de mediu trec frontierele de stat.

În noul concept strategic al Alianței Nord-Atlantice,V.Neagoe și O.Dănilă afirmă că: ” Noile amenințări ale mediului de securitate internațional implică un răspuns adecvat, cu noi tipuri de misiuni care cer noi capabilități și necesită un nou cadru de cooperare, noi relații, noi concepte doctrinare. În decursul istoriei sale, NATO s-a adaptat și remodelat continuu, făcând față cu succes schimbărilor în mediul global de securitate. Noul conceptul strategic al NATO, denumit „Angajare activă, apărare modernă” reprezintă viziunea pentru o alianță care evoluează și care își va păstra capacitatea de a-și apăra membrii împotriva noilor amenințări și care va transforma NATO într-o organizație mai activă, mai capabilă și mai eficientă.”

Fundamentul acestei alianțe se regăsește în prevederile Articolului 5 al Tratatului care susține că:"un atac împotriva unui stat membru este considerat atac împotriva tuturor aliaților".Astfel,aceasta prezumție relevă cooperarea dintre statele membre ale acestei alianțe și reprezintă un consens între acestea,în ceea ce privește luarea deciziilor,în virtutea îmbunatățirii și sporirii apărării și a mediului de securitate,datorită amenințărilor și agresiunilor care se ivesc în sfera euroatlantică.

NATO se află într-o continuă schimbare,întrucât a fost creată ca organizație politică-militară cu rolul de a consolida democrațiile din Europa după perioada interbelică și de a le apăra de posibilele amenințări din partea forțelor militare din blocul comunist al fostei URSS.

În decursul istoriei sale,NATO s-a dezvoltat și s-a adaptat noilor schimbări ale mediului de securitate global,după Războiul Rece,în special după atentatul terorist din 11 septembrie 2001.Repercusiunile acestor evenimente au condus la generarea a trei premise esențiale care determină transformări la nivel internațional,precum:noile amenințări,în mod deosebit cele asimetrice;noile tipuri de misiuni care necesită noi capabilități;noile misiuni și noile capabilități ce necesită un nou cadru de operare.

Ultimele evenimente pe plan militar ne demonstrează cu prisosință apariția noilor amenințări ale mediului de securitate internațional,întrucât consecințele care au avut loc în urma atentatelor,confirmă cu certitudine agresiunile violente,crude,răzbunătoare și surprinzătoare ale fenomenului de terorism,care se încadrează perfect în sfera asimetrică a conflictelor militare.

2.2.1 Fundamente relevante cu privire la apărarea și prevenirea noilor amenințări la adresa securității internaționale în viziunea NATO

O varietate de evenimente s-a produs începând cu anul 1999,când conceptul strategic a valorificat un consens pentru toți membrii NATO,deoarece obiectul acestui concept nu mai reprezenta o poziție eurocentrică,ci mai degrabă o poziție la nivel global.Astfel,fără un concept strategic cuprinzător,organizarea și planificarea forțelor armate și a apărării se dovedește a fi dezechilibrată.

Prin conceptul strategic,înțelegem modalitatea de acțiune în urma analizei unei situații strategice.Acesta vizează flexibilitatea din perspectiva dezvoltării căilor de acțiune pe plan militar,diplomatic,economic,psihologic etc.Un concept strategic trebuie să ofere forțelor armate libertatea de acțiune de a se adapta schimbărilor produse la nivelul mediului de securitate.

Atentatele teroriste asupra SUA din septembrie 2001 au constrâns Alianța Nord-Atlantică, ulterior operațiile militare din Afghanistan îndreptându-se spre sursele care au declanșat atacurile teroriste.

Operațiile militare din Afghanistan au relevat modernizarea forțelor armate,a tehnologiei utilizate cât și evoluția unui sistem rapid și eficient de luare a deciziilor,inclusiv a celor de comandă și control.Din aceste aspecte a rezultat faptul că apărarea colectivă nu mai poate reprezenta un centru de greutate în virtutea amenințărilor tradiționale determinate de forțe numeroase.

V.Neagoe și O.Dănilă afirmă:"Evenimentele din 11 septembrie au servit drept confirmare a faptului că terorismul global, potențialul folosirii armelor de distrugere în masă, instabilitatea regională, statele dezmembrate, ideologiile radicale și conflictele înghețate reprezintă acum cea mai mare amenințare la adresa viitorului păcii și a securității națiunilor aliate".

La summit-ul NATO de la Lisabona din 2010 s-a adoptat noul concept strategic și decizia privind scutul antirachetă al NATO.Acest concept are ca obiectiv apărarea membrilor Alianței împotriva noilor amenințări.Această capacitate reconstituie organizația,într-una mai activă și mai eficientă.Conceptul strategic NATO,denumit "Angajare activă,angajare modernă",vizează trei misiuni fundamentale care contribuie la protecția membrilor alianței:

apărarea colectivă;

gestionarea crizelor;

securitate prin cooperare.

NATO trebuie să-și dezvolte noi capabilități și noi parteneriate,pentru a consolida sarcina elementară,și anume aceea de apărare colectivă.

Noul document prevede obligarea statelor membre pentru a-și dezvolta capabilități pentru a face față cu succes la posibilele amenințări și pentru a-și moderniza apărarea antirachete și apărarea împotriva atacurilor informatice.

Una dintre principalele amenințări cu care se confruntă statele la nivel global,se manifestă prin acte de terorism,care implică un caracter distrugător,destabilizator și ucigaș.Acest fenomen reprezintă o formă deliberată de utilizare a violenței împotriva țintelor civile sau militare,având ca scop, unul de natură politică,financiară,religioasă etc.

Având în vedere creșterea globală a numărului și letalitatea atacurilor teroriste, a devenit imperativ,ca națiunile, statele și cetățenii să se implice mai mult într-o viziune strategică care să recunoască, să se pregătească,dacă este posibil,pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

NATO dezvoltă noi tehnologii de ultimă generație și capabilități pentru a proteja trupele și civilii împotriva atacurilor teroriste. Scopul Programului de Apărare împotriva terorismului al Alianței,este de a preveni atacurile non-convenționale,cum ar fi atacurile sinucigașe cu dispozitive explozive improvizate,și de a atenua alte provocări, cum ar fi atacurile asupra infrastructurii critice.

Alianța se străduiește să asigure capabilitățile adecvate pentru a preveni,a proteja și de a răspunde amenințărilor teroriste.Dezvoltarea capabilităților și lucrul privind tehnologiile inovatoare fac parte din activitatea de bază a NATO, precum și metodele care să abordeze amenințările asimetrice, inclusiv terorismul și utilizarea armelor neconvenționale.

La summit-ul din Chicago,mai 2012, liderii NATO au convenit să îmbrățișeze sistemul de "Apărare Inteligentă" pentru a se asigura că Alianța poate dezvolta, să dobândească și să mențină capabilitățile necesare pentru atingerea obiectivelor "Forțelor NATO 2020": forțe moderne, bine conectate, care sunt echipate în mod corespunzător, instruite și care dispun de un sistem de comandă eficient.

"Apărarea inteligentă" reprezintă un mod cooperant de gândire centrat pe generarea capabilităților moderne de apărare,de care Alianța are nevoie în viitorul apropiat. În această cultură reînnoită de cooperare, aliații sunt încurajați să lucreze împreună pentru a se dezvolta, să achiziționeze, să opereze și să mențină capabilitățile militare,pentru a-și asuma sarcinile de bază ale Alianței aprobate în Conceptul Strategic al NATO. Asta sugerează armonizarea cerințelor,partajarea capabilităților, stabilirea priorităților și coordonarea eforturilor intr-un mod mai eficace.

Starea de spirit a sistemului "Apărarea Inteligentă" a început să prindă.NATO va continua să valorifice dinamica acumulată de-a lungul ultimilor ani, prin punerea în aplicare și evoluția proiectelor de "Apărare Inteligentă".

2.2.2 Apărarea împotriva terorismului-preocuparea permanentă și de actualitate

După cum este menționat în capitolul precedent,principala amenințare pentru mediul de securitate la momentul actual,se caracterizează prin fenomenul de terorism,care prezintă indubitabil un caracter distructiv și ucigaș,având ca scop instaurarea groazei și a fricii în rândul populației.

Concepția militară a NATO pentru Apărarea împotriva Terorismului a fost dezvoltată în scopul apărării împotriva amenințărilor teroriste identificate de Alianță.Această evaluare a concluzionat:

Cu toate că extremismul religios reprezintă cel mai probabil,sursa celor mai directe amenințări teroriste la adresa Alianței, alte motive ale terorismului ar putea rezulta din cauzele economice, sociale, demografice și politice rezultate din conflictele nerezolvate sau din ideologiile existente;

În plus, cu toate că "statul sponsor" al terorismului se află în decădere, circumstanțele politice ar putea duce la creșterea acesteia, oferind teroriștilor adăposturi sigure și resurse considerabile;

Deși forma predominantă de atac terorist,rămâne utilizarea creativă a armelor convenționale și a explozivilor , grupările teroriste sunt de așteptat să depună eforturi pentru mijloacele cele mai distructive disponibile, inclusiv cele de distrugere în masă.

Acest concept identifică patru roluri diferite pentru operațiile militare în ceea ce privește apărarea împotriva terorismului. În fiecare dintre cele patru roluri, protecția forțelor este un element esențial. Cele 4 roluri sunt:

măsuri defensive esențiale de anti-terorisim;

managementul în consecință,care se confruntă și reduce efectele unui atac terorist odată ce a avut loc;

măsuri ofensive principale de combatere a terorismului;

cooperarea militară.

În plus față de capabilitățile descrise mai sus, conceptul identifică anumite proceduri care trebuie să fie dezvoltate sau îmbunătățite.Acesta face referire la:identificarea vulnerabilităților Alianței și protecția acesteia într-un mod corespunzător, dezvoltarea unei strategii internaționale globale privind apărarea împotriva terorismului, dezvoltarea unor mecanisme adecvate pentru acordarea de sprijin autorităților civile competente.Acest concept se bazează și pe reducerea disponibilității armelor de distrugere în masă,a armelor de calibru mic și de mine,în privința uzului terorist, inclusiv controlul armamentului, procedurile de dezarmare și neproliferare. Luarea deciziilor în cadrul Alianței, se face la fel de eficient și în timp util cu putință, pentru că, având în vedere avertismentele foarte scurte, care cel mai probabil sunt reflectate din activitățile și intențiile teroriste,forțele armate ale Alianței pot fi dislocate și utilizate în mod corespunzător.

Programul de Apărare împotriva Terorismului al NATO,reprezintă unul dintre răspunsurile Alianței la provocările de securitate provocate de actele de terorism.

Acest program sprijină disponibilitatea,promovează interoperabilitatea, susține Alianța în menținerea poziției dominante tehnologice în timp ce se străduiește să construiască arhitecturi coerente de sisteme.

Programul de Apărare împotriva Terorismului al NATO se adresează în mod specific deficiențelor capabilităților ale acținilor contra-teroriste. Încă de la început,în 2004, NATO și-a extins domeniul de aplicare al programului.Programul generează soluții tehnologice pentru apărarea împotriva terorismului și a altor amenințări asimetrice,iar rezultatele contribuie la consolidarea Alianței și a capabilităților naționale,într-un sens mult mai larg.

Programul continuă să se concentreze pe sprijinirea forțelor cu tehnologii noi și adaptate sau metode pentru a detecta,a rupe și învinge teroriștii.Ca răspuns la orice amenințare,acest program a evoluat,devenind mai receptiv și mai voluminos.

Se continuă dezvoltarea unor noi soluții concrete cu privire la cerințele operaționale, precum și expertiza necesară în cadrul NATO, prin utilizarea unei așa-zise abordări "lecții învățate" din teatrul de operații din Afganistan, Irak, Libia, Marea Mediterană, și Balcani, inclusiv Kosovo.

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PRIVIND STRUCTURA APĂRĂRII ÎN PRIMUL ȘI CEL DE AL DOILEA RĂZBOI DIN GOLF

„Nu întrerupe niciodată un dușman atunci când face o greșeală”

Napoleon Bonaparte

Este vizibilă modernizarea tehnologiei militare și a elementelor de tactică,folosite de la un război la celălalt,și asta datorită lecțiilor învățate din conflictele care s-au purtat de-a lungul timpului.Strategii militari au fost obligați să conceapă noi tehnici și modalități de ducere a operațiilor militare în spațiul de luptă.Astfel această modernizare a reprezentat un nou nivel care a revoluționat industria armelor,a echipamentelor militare,a doctrinelor militare.De asemenea această modernizare se află într-o continuă evoluție și în prezent.

Cadrul tactic adoptat pe parcursul desfășurării războaielor,în ceea ce privește ducerea apărării, a determinat conceperea unor noi metode și tehnici de către comandamentele și marile unități ale structurilor de forțe,prin care să-și asigure condițiile necesare de contracarare al atacului advers,respingerea acestuia,trecerea la ofensivă,chiar și diminuarea numărului de pierderi al combatanților și crearea posibilităților de regenerare a forțelor pe timpul luptei.

În ceea ce privește caracterul de război modern,atribuit celor două mari conflicte desfășurate în 1991,respectiv 2003,în Irak,acesta se definește prin asalturile aeriene ale armatei americane și ale coaliției implicate,care s-au manifestat cu o amplă campanie de bombardamente aeriene în ambele conflicte,și care s-au continuat cu acțiunile de luptă terestre materializate prin utilizarea principalelor tancuri de luptă ale coaliției, cum ar fi US M1 Abrams, Challenger 1 britanic, și M-84AB kuweitian, care erau cu mult superioare celui chinezesc 69 și celui de export tancuri T-72 folosite de irakieni.

În privința apărării anti-aeriene irakiane, inclusiv și armamentul portabil de apărare împotriva aviației, a fost surprinzător de ineficient împotriva aeronavelor coaliției.Aceasta a suferit pierderi de 75 de aeronave în peste 100.000 de zboruri, dintre care 44 au fost rezultatul acțiunii irakiene.

Forțele de coaliție au dominat spațiul aerian,datorita avantajelor tehnologice ale acestora.Forțele coaliției au avut un avantaj semnificativ, prin capabilitatea de a opera sub protecția supremației aeriene care a fost atinsă de către forțele aeriene adverse, înainte de începerea ofensivei principale la sol.După cum spunea și Sun Tzu „Dacă-ți cunoști adversarul și dacă te cunoști pe tine, atunci poți să duci o sută de bătălii fără să existe un pericol. Dacă te cunoști pe tine, dar nu-ți cunoști adversarul, atunci șansele tale de a câștiga sau de a pierde sunt egale. Dacă nu te cunoști nici pe tine și nici nu-ți cunoști adversarul, atunci veți fi învins în orice bătălie.” (Arta Războiului).

Aspectele care concretizează caracterul modern în cele două conflicte,mai exact în operația “Desert Storm”,sunt relevate prin disproporționalitatea acestui conflict,fiind disimetric și convențional totodată, bazat pe superioritatea tehnologică și informațională,caracterizat ca fiind un război frontalier,iar operația “Iraqi Freedom”,este descrisă ca o componentă a războiului global împotriva terorismului și amenințărilor asimetrice, iar din punct de vedere tehnic,a fost un RBR (război bazat pe rețea).

3.1 Analiza spațiului de confruntare al celor două conflicte

În ceea ce privește structura apărării a celor două războaie din Golf,vorbim de strategiile și modalitățile utilizate de forțele irakiene,cu scopul de a respinge atacul armatei americane și a coaliției implicate.

Spațiul de confruntare poate fi definit ca fiind mediul înconjurător, ansamblul de factori și condițiile care trebuie să fie înțelese pentru a se putea aplica cu succes puterea de luptă, pentru a proteja forța, sau finaliza misiunea. Aceasta include spațiul aerian, zona terestră, marea și spațiul cosmic,incluzând forțele inamice și forțele proprii, facilitățile, vremea, terenul, spectrul electromagnetic, și un mediu de informare în cadrul zonelor operaționale și a zonelor de interes.

Aria geografică de desfășurare a conflictelor,cel din 1991,s-a materializat printr-o suprafață regională (statele Golfului, Israel),fiind un conflict desfășurat la nivel strategic, operativ și tactic,iar cel din 2003,care s-a petrecut în Irak, însă cu implicații asupra întregii regiuni a Golfului, dar și la nivel internațional, a fost caracterizat deasemenea ca fiind un război regional (conform anexei 1).

3.1.1 Date istorice ale statului Irak

Statul Irak este centrat pe Mesopotamia de Jos (corespunzând datelor istorice ale Babiloniei,mai târziu,de asemenea, cunoscut sub numele de"Irak"), dar include, de asemenea, o parte din Mesopotamia Superioară, deșertul sirian și deșertul arab.Mai exact,Irak se află în Orientul Mijlociu,în Asia de sud-vst,la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat.

Statul Irak este un teritoriu care dispune de o istorie încărcată,începând cu primii sălășluitori ai neamului omenirii, și aici vorbim de sumerieni, asirieni și babilonieni, și continuând cu cucerirea teritoriului de către Alexandru cel Mare.Irak a făcut parte din Imperiul Persan până la venirea arabilor musulmani, care, după moartea profetului Muhammad ,au cucerit Irakul.

Începând cu 1831,Irak s-a aflat sub dominația otomană,care a durat până la începutul primului război mondial, când otomanii s-au alăturat de partea Germaniei și Puterile Centrale. În campania mesopotamiană împotriva Puterilor Centrale, forțele britanice au invadat țara și ulterior a suferit o înfrângere pe timpul asediului de la Kut (1915-1916).Cu toate acestea, britanicii în cele din urmă au câștigat în campania mesopotamiană cucerind Bagdad-ul în martie 1917.Irakul a ieșit de sub asuprirea otomană cu ajutorul francezilor și britanicilor,convenit prin acordul „Sykes-Picot” (Acordul Asiei Mici).

Acordul “Sykes-Picota” fost o înțelegere secretă între Marea Britanie și Franța, cu acordul Rusiei imperiale, definind sfera lor de influență și control în Asia de Vest, după căderea așteptată a Imperiului Otoman în timpul primului război mondial.Acordul a fost încheiat la data de 16 februarie 1916.La data de 11 noiembrie 1920,s-a instituit un mandat al Ligii Națiunilor,sub control britanic cu numele de "Stat Irakian".

Emir Faisal, liderul revoltei arabe împotriva sultanului din timpul Marelui Război, și membru al familiei sunnite Hashimite de la Mecca, a devenit primul rege al noului stat. El a obținut tronul parțial prin influența lui T. E. Lawrence. Cu toate că monarhul a fost legitimat și a fost proclamat ca rege de către un plebiscit în 1921, independența a fost atinsă doar în 1932, atunci când mandatul britanic s-a încheiat în mod oficial.

În 14 iulie la Revoluția din 1958, regele a fost destituit,iar Irak a fost declarată ca fiind republică.Saddam Hussein a preluat puterea în 1979 și a condus Irakul pentru restul secolului, în timpul războiului dintre Iran și Irak din 1980, invazia din Kuweit și Războiul din Golf din 1990,și a fost inclusiv sancționat de către ONU, datorită refuzului de a accepta producerea armelor de distrugere în masă.

3.1.2 Analiza geografico-militară a spațiilor conflictuale

În ceea ce privește analiza zonei geografice de desfășurare,atât a primului conflict din Golful Persic,care s-a configurat în aria regională (statele Golfului, Israel),cât și cel de al doilea conflict,care însă,s-a petrecut în statul Irak, au avut implicații asupra întregii regiuni a Golfului Persic,ambele războaie având consecințe la nivel internațional.

Această mare interioară de aproximativ 251,000 kilometri pătrați,este conectată la Golful Oman, în est de strâmtoarea Ormuz,iar capătul său vestic este marcat de delta râului major al Shatt al-Arab, care poartă apele râurilor Eufrat și Tigru.Lungimea sa este de 989 km,cu Iranul care acoperă cea mai mare parte pe coasta de nord și Arabia Saudită,cea mai mare de pe coasta de sud. Apele au o adâncime maximă de 90 de metri și o adâncime medie de 50 de metri .

Țările aflate la coasta Golfului Persic sunt: Iran, Oman , Emiratele Arabiei Unite, Arabia Saudită, Qatar pe o peninsulă în largul coastelor Arabiei, Bahrain pe o insulă, Kuweit și Irak, în nord-vest. Diverse insule mici se află, de asemenea, în Golful Persic, unele dintre care fac obiectul unor dispute teritoriale între statele din regiune.

Majoritatea statelor aflate la coasta Golfului Persic sunt predominate de un climat arid și fierbinte cu influențe subtropicale,factori care implicit afectează demersul acțiunilor militare în zona de operații desfășurate de către forțele armate.De regulă,acțiunile tactice în regiunile deșertice sunt influențate de factorii terenului,iar lipsa infrastructurii generează alte pericole pentru trupe.

Temperaturile de vară,în mod frecvent depășesc 48o C.Temperaturile din timpul iernii depășesc rarerori 21o C,cu maxime de aproximativ 15o și 19oC,iar minimele nocturne de 2o până la 5o C.Astfel, observăm că,perioada de desfășurare a celor două războaie,primul război descris prin operația "Desert Storm" s-a desfășurat în perioada 16.01-28.02.1991,respectiv al doilea război,înfățișat prin operația "Iraq Freedom",în perioada 20.03-01.05.2003.Structurile militare ale coaliției au întâmpinat mai multe dificultăți în desfășurarea acțiunilor de luptă,în cel de-al doilea război datorită temperaturilor ridicate,în comparație cu primul,care s-a desfășurat iarna.

Precipitațiile sunt scăzute,maximele apar doar pe timpul lunilor de iarnă,vara fiind extrem de rare,fapt ce afectează caracteristicile terenului,fiind uscat și nisipos (conform anexei 2).

Acești factori joacă un rol important în misiunile și operațiile militare,deoarece prin lipsa frecventă a precipitațiilor,rezultă o zonă de vegetație rarefiată,prin urmare dezavantajează camuflarea forțelor armate pe timpul derulării acțiunilor militare.

Irakul de vest și de sud este o regiune deșertică vastă care acoperă 168.000 km pătrați, aproape două cincimi din țară. Deșertul de vest, o prelungire a deșertului sirian se ridică la altitudini peste 490 metri.

Zona de deșert, o zonă situată la vest și sud-vest de râul Eufrat, este o parte din deșertul sirian și deșertul arab, care acoperă secțiuni din Siria, Iordania și Arabia Saudită și cea mai mare parte din Peninsula Arabică. Regiunea, slab locuită de beduini pastorale, constă într-o câmpie pietruită,larg intercalată cu porțiuni de nisip rare.

Între Mesopotamia de Sus și cea de Jos,se află zona urbană care înconjoară capitala Irakului,Bagdad.Aceste,așa numite "Curelele Bagdadului" pot fi descrise ca provinciile adiacente capitalei irakiene și pot fi împărțite în patru cadrane: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest și Nord-Vest. Începând din partea de nord, curelele includ provincia Salah ad Din,în direcția acelor de ceasornic către provincia Bagdad, Diyala în nord-est, Babil și Wasit în sud-est și Al Anbar în vest.

Astăzi, de la caracteristicile fizice, cum ar fi zonele de deșert si zonele muntoase,de la capriciile vremii cum ar fi furtuni de nisip și valuri de căldură,până la cultura oamenilor, religia și tradițiile acestora, geografia unui loc ajută la definirea naturii oricărui război încercat pe teritoriul său.

3.2 Cadrul general de desfășurare al conflictelor

Operația “Desert Storm” sau primul război din Golf s-a declanșat prin ocuparea Kuweitului de către Irak la 02.08.1990, acest fapt presupunând acțiunile diplomatice și sancțiunile luate împotriva Irakului de către ONU, concomitent cu proiectarea și constituirea forței coaliției multinaționale (forța întrunită),și operația propriu-zisă împotriva Irakului pentru eliberarea Kuweitului.

Principalii actori care au participat la operația “Desert Storm”, respectiv primul război din Golf,au fost: Irakul, Kuweitul, coaliția multinațională condusă de SUA, Federația Rusă, China, statele care au sprijinit acțiunile coaliției și Israelul.

În operația “Iraqi Freedom”,sau conflictul descris ca fiind cel de al doilea răzoi din Golf,la data de 20.03 2003,este declanșată operația militară americano-britanică în Irak,în perioada 20.03-30.04.2003,fiind urmată de desfășurarea operației întrunite,a cărei finalitate a vizat decapitarea regimului dictatorial și înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein prin lovirea bazelor puterii instituționale,iar în data de 01.05.2003, președintele SUA anunță faptul că operațiile militare s-au încheiat, însă războiul antiterorist continuă.

Aici și-au jucat rolul mai multe state care au venit în sprijinul coaliției conduse de către Statele Unite ale Americii, statul de dictatură saddamită Irak, coaliția internațională condusă de SUA și 49 de țări care au sprijinit acțiunile coaliției.

3.2.1 Pretextele politico-militare ale conflictelor

Pretextele izbucnirii unor dispute la nivel politic sau militar,întotdeauna sunt generate de pe urma unor interese de natură diversă, aflate de-o parte sau alta a statelor beligerante,datorită unor neînțelegeri sau un comun acord în vederea atingerii unor obiective.

Printre cauzele izbucnirii primului confllict disputat în Golf, s-au enumerat:

Instabilitatea regională , care s-a materializat prin acțiunile de agresiune asupra Kuweitului din partea Irakului;

Resursele energetice ale Kuweitului (stat furnizor principal de petrol pentru SUA);

Reminiscențele unor dispute ideologice în decursul istoriei (războiul Irano-irakian);

Ocuparea Kuweitului, stat independent și suveran, bogat în resurse energetice.

Acțiunile militare au vizat aplicarea conceptului doctrinar-strategic “Bătălia aero-terestră” cu posibilități de manevră și lovire în întreg spațiul de luptă,iar armata irakiană deși învinsă, nu a fost decapitată, iar regimul dictatorial a perpetuat, cu consecințe nefaste în următorii ani.Capabilitățile chimice și biologice ale Irakului nu au constituit o miză pentru coaliție în acest război.

Eliberarea Kuweitului nu a aplanat situația tensionată și violentă din zona Golfului, ci dimpotrivă aceasta s-a agravat, toate demersurile întreprinse de organismele internaționale în următorii ani, constituind o sfidare brutală din partea lui Saddam Hussein.

Pretextele politico-militare aferente celui de-al doilea conflict desfășurat în Irak,au constat în:

instabilitatea regională;

amplificarea acțiunilor teroriste;

nefinalizarea operațiilor începute în războiul din 1991.

Acțiunile militare s-au desfășurat de către forțele întrunite, multinaționale și expediționare,prin care s-a realizat dominația decizională, informațională și acțională în toate mediile.Deasemenea s-au manifestat acțiunile asimetrice, lupta la nivel tactic în focare de rezistență, acțiuni urbane,chiar și acțiuni de inducere în eroare.

Deși coaliția multinațională a obținut victoria în timp scurt, regimul Saddam fiind decapitat, operațiile militare au generat un complex de probleme greu de soluționat, ale căror consecințe și costuri sunt imprevizibile.

3.2.2 Scopurile politico-militare urmărite de coaliția multinațională

Obiectivul politico-militar al conflictului anterior izbucnirii operației “Desert Storm”,din perspectiva Irakului s-a bazat în special pe invadarea și ocuparea Kuweitului în vederea anexării acestuia din următoarele motive:

Cauze economice –rezolvarea dificultăților Irakului cu rezervele de petrol ale Kuweitului;

Cauze teritoriale – Kuweitul considerat parte istorică a Irakului și nevoia ieșirii la mare;

Cauze politice – prestigiul conducătorului irakian de exponent al lumii arabe.

Obiectivul politico-militar al conflictului pentru SUA și coaliția multinațională a fost definit pe baza Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, și anume Rezoluția 660 a Consiliului de Securitate al ONU din 2 august 1990 constatând invazia Kuweitului de către Irak,care prevede:

condamnarea invadării Kuweitului de către Irak;

solicitarea Irakului de a-și retrage imediat și necondiționat toate forțele din Kuweit;

solicitarea Irakului și Kuweitului să înceapă negocieri pentru reglementarea diferendului;

decizia reunirii din nou pentru examinarea adoptării altor măsuri.

Pe 2 august 1990 Irakul declanșa agresiunea asupra unei țări arabe vecine – Kuweitul. Acest fapt a reprezentat punctul culminant al unui vechi conflict între cele două țări arabe. La acea dată IRAKUL dispunea de cel mai puternic potențial militar din zonă,conform tabelului nr.1:

Tabelul nr. 1

Efectele conflictului a presupus pierderi de personal și echipamente de luptă, exacerbarea tensiunilor și violențelor zonale și interetnice, creșterea mizei resurselor energetice devenite un element de instabilitate și de dispută pe plan local, regional și mondial.

În comparație cu primul război,în cel de al doilea obiectivele Coaliției erau următoarele:

să dezarmeze guvernul irakian,mai ales să elimine armele de distrugere în masă și să se asigure că Irakul nu reprezintă nici o amenințare pentru vecinii săi;

să asigure securitatea pe termen lung a țării, pe perioada formării unui nou guvern, capabil să se protejeze mai bine să înlăture regimul Saddam Hussein împreună cu suporterii săi, cum ar fi familia sa și Partidul Baas;

să asigure condițiile necesare guvernului reprezentativ să pună stăpânire pe Irak, pentru ca în viitor regiunea să nu mai fie amenințată de o agresiune irakiană.

Spre deosebire de Statele Unite, Irakul a avut un singur obiectiv principal în război: supraviețuirea regimului. Obiectivul său secundar este păstrarea integrității teritoriale a Irakului. Totuși, pierderea unor teritorii era considerată acceptabilă dacă permitea supraviețuirea regimului.

Principalele mijloace pentru atingerea obiectivelor irakiene erau cele diplomatice. În același timp, prețul pe care Irakul era dispus să-l plătească pentru evitarea războiului avea o limită. Bagdadul nu a vrut să permită investigarea completă și distrugerea tuturor siturilor implicate în producerea și depozitarea armelor nucleare, biologice și chimice.

În acceptarea soluției războiului, regimul irakian a pornit de la următoarele convingeri:

că măcar o parte din trupele lor vor rezista cu un oarecare grad de profesionalism;

că forța coaliției este puțin rezistentă la pierderi și la timp (întârzieri);

că poate fi conceput un plan care să forțeze coaliția dincolo de pragul său de suportabilitate.

Din cele enumerate mai sus reiese că armata irakiană are două obiective strategice:

prelungirea războiului cât mai mult timp posibil;

provocarea unui număr cât mai mare de pierderi inamicului, fără a genera astfel distrugerea rezistenței irakiene.

Prezența continuă a armatei SUA a fost menținută prin rotirea unor unități de valoare batalion în Kuweit, în cadrul unui plan de instruire combinată, împreună cu forțele kuweitiene și cu alte forțe armate din cadrul Consiliului de Cooperare din Zona Golfului.

3.3 Studiul asupra desfășurării celor două războaie din Golf

În momentul de față,cele două războaie din Golf reprezintă apogeul utilizării unei tehnologii de vârf (aceasta încadrându-se în standardele unui război convențional) și apogeul abordării unor concepții și doctrine militare din prisma ducerii acțiunilor de luptă,care le-au asigurat îndeplinirea obiectivelor și scopurile propuse ale coaliției multinaționale conduse de către Statele Unite ale Americii în zona de interes a statului Irak.

Operațiile militare „Desert Storm”,respectiv „Iraqi Freedom” fac parte dintr-un context al intensificării conflictelor locale și regionale,iar teoria și practica desfășurării acestor operații militare constituie un domeniu de mare preocupare pe agenda armatelor moderne ale lumii.

3.3.1 Concepția acțiunilor militare

Scopul declarat al războiului potrivit Rezoluției nr. 678 din 29 noiembrie 1990 a Consiliului de Securitate al O.N.U. a fost eliberarea statului Kuweit și reinstaurarea guvernului emirului Al Sabah aflat în exil.

Se poate aprecia însă că scopurile nedeclarate ale coaliției multinaționale aflate sub conducerea S.U.A. au fost:

reașezarea echilibrului strategic regional prin anihilarea Irakului;

înlăturarea lui Saddam Hussein de la putere;

apărarea propriilor interese în zonă prin controlul asupra extracției și prețului petrolului;

extinderea influenței în zonă;

În ceea ce privește obiectivele politico-militare pentru coaliția multinațională,sunt vizate în principal: eliberarea necondiționată a Kuweitului și asigurarea securității statelor din zonă amenințate de agresiunea irakiană, apărarea securității teritoriale și a intereselor Israelului în zonă, reducerea potențialului militar și economic al Irakului,cât și dislocarea unui important potențial militar din Europa pe actualul teatru de război și implicit extinderea zonei geografice de influență a N.A.T.O. în condițiile încetării „Războiului Rece”.

Printre alte scopuri stabilite,coaliția multinațională a urmărit verificarea în plan acțional a unor concepte doctrinar-strategice elaborate de teoreticienii militari occidentali privind ducerea războiului modern și testarea unor noi tehnologii în domeniul militar.

Pentru Irak,interesele au constat în posibilitatea de creștere a influenței în Orientul Apropiat și Mijlociu,câștigarea rolului de conducător în cadrul unei coaliții politico-militare interarabe având la bază interese etnice și religioase comune, menținerea Kuweitului ca parte integrantă a Irakului din interese economice și militar-strategice, eliberarea teritoriilor ocupate de Israel și rezolvarea problemei palestiniene;

– reducerea influenței S.U.A. și a Israelului în zonă;

Anexa 1

Harta Golfului Persic

Anexa 2

Precipitațiile în zona Golfului Persic