Aspecte Relevante ale Instituțiilor Financiare Nebancare din România

INTRODUCERE

Această lucrare își propune să analizeze aspectele relevante ale instituțiilor financiare nebancare din România, în special a instituției financiare nebancare EASY CREDIT.

Am ales această temă, datorită aspectelor de ordin teoretic, precum si practic, luând în considerare numărul redus al informatiilor cu privire la acest tip de instituții în literatura economică. Prin urmare am structurat această lucrare în 3 capitole:

Primul capitol reprezintă cadrul de reglementare, unde sunt precizate informații cu privire la importanța Instituțiilor Financiare Nebancare (IFN), în special a instituției Easy Credit.

Tot în acest capitol am ales să elaborez o analiză în ceea ce privește numărul instituțiilor financiare nebancare active și radiate din România, conform Registrului general, Registrului special și Registrului de evidență, elaborate de către Banca Națională a României și actualizate ultima oară la data de 18.06.2015.

Al doilea capitol tratează descrierea produselor de creditare oferite de Easy Credit, ale concurenței naționale, precum și ale celei locale.

În ultimul capitol, cel de-al treilea, am ales să descriu etapele acordării unui credit de consum cu garanție imobiliară de Easy Credit, unei persoane fizice.

.

Capitolul I. CADRU DE REGLEMENTARE

I.1. Conceptul de Instituție Financiară Nebancară (IFN)

Instituțiile financiare nebancare sunt entități, altele decât instituțiile de credit, care desfășoară activități de creditare cu titlu profesional, în condițiile impuse de lege, dar care au obligația să fie constituite sub forma unor societăți pe acțiuni.

Benjamin Franklin afirma că: ”utilitatea banilor derivă din prioritățile pe care ți le oferă atunci când dispui de ei, și dacă dorești să cunoști cu adevărat prețul banilor,trebuie să încerci să împrumuți o sumă oarecare”.

Funcția pe care o indeplinesc banii este aceea de susținere și stimulare a activității economice. Orice idee pentru desfășurarea unei noi activități, ar putea să rămână doar o temă de discuție, dacă nu are parte de un suport financiar. Astfel, banii împrumutați pot fi utilizați pentru:

Finanțarea totala a unei afaceri

Finanțarea parțială a unui proiect nou sau a unei afaceri

Finanțareaunor proiecte de extindere pentru anumite activități economice:

Creșterea volumului materiilor prime si a mărfurilor; majorarea vânzărilor și, în concluzie, a profitului;

Deținerea unui segment de o importanță majoră pe piața respective de desfacere.

Principalul criteriu de diferențiere dintre instituțiile financiare nebancare și bănci îl reprezintă supravegherea bancară. Conform acestui criteriu ,,instituțiile de credit care sunt supuse autorității de supraveghere bancară sunt bănci’’.

De asemenea ,în cadrul desfășurării activității de creditare,instituțiile financiare nebancare pot emite și administra carduri de credit pentru clienți și pot derula activități legate de procesarea tranzacțiilor cu acestea ,cu respectarea normelor și reglementărilor în domeniu.

Cum orice activitate economică implică întotdeauna un risc, așa și în cazul instituțiilor care furnizează servicii financiare, dictonul “riscul este meseria mea“ se potrivește ca o mănușă, fiindcă nimic nu este mai riscant decât să împrumuți bani sau să oferi garanții diverșilor clienți, persoane fizice sau juridce, pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp, bazându-te în principal pe promisiuni si prognoze. Și totuși, chiar și în aceste condiții, se poate observa că aceste afaceri sunt printre cele mai prospere din lume, iar secretul constă într-un management adecvat al riscurilor.

În concordanță cu reglementările internaționale (Acordul de la Basel, cunoscut și sub denumirea de Basel II) și cele emise de Autoritatea de Supraveghere din România, și societățile financiare nebancare sunt forțate să aplice noi politici și metode menite să contribuie la creșterea exigenței în identificarea și administrarea riscurilor semnificative din activitatea acestora, respective riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul operational, riscul reputational și riscurile atașate acestora.

Orice instituție financiară nebancară trebuie să își desfășoare activitatea în baza unor criterii bine definite de asumarea de riscuri/emitere de garanții, având în vedere cel puțin următoarele:

Destinația garanției și sursa acoperirii acesteia;

Profilul de risc al contrapartidei și garanțiile pezentate, precum și senzitivitatea garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței;

Istoricul serviciului datoriei și capacitatea curentă de rambursare a acesteia, bazată pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarelor fluxuri de numerar;

Experiența în activitate și statutul sectorului economic în care aceasta îsi desfășoară activitatea, precum și poziția sa în cadrul acestui sector;

Termenii și condițiile propuse în convenția, contractual de garantare, inclusive clauzele destinate să limiteze modificările în profilul de risc viitor al contrapartidei;

Adecvarea garanțiilor și capacitatea de executare a acestora, în cazul în care va fi necesar:

În cazul în care instituția financiară nebancară dorește să își reducă o parte din riscurile la care este supusă, poate apela la entitățile naționale de gestionare a riscurilor:

Centrala Riscurilor Bancare (CRB)

Centrala Incidentelor de Plăți (CIP)

Biroul de Credit (BC)

De regulă, instituțiile financiare nebancare aleg Biroul de Credit. Crearea acestuia a fost determinată de insuficiența informațiilor puse la dispoziție de Centrala Riscurilor Bancare, în ceea ce privește gradul de îndatorare și comportamentul de plată al persoanelor fizice, în condițiile expansiunii creditelor acordate segmentului retail.

Biroul de Credit a fost înfiițat în luna ianuarie 2004 (25 de bănci acționare) și funcționează efectiv începând cu data de 16.08.2004.

Sistemul Biroului de Credit s-a dezvoltat în 3 etape, astfel:

Etapa 1 – A devenit operațională din data de 16.08.2004, astfel fiind recenzate numai informațiile negative: debitori cu restanțe de peste 30 de zile, fraudulenți și declarații cu inadvertențe.

Etapa 2 – A devenit operațională din data de 01.07.2005, astfel a avut loc extinderea sistemului de credit cu informații pozitive și a început și participarea instituțiilor nonbancare.

Astfe au fost puse informații in comun, de către participanți, despre:

Toți debitorii proprii (persoane fizice);

Toate produsele de tip credit, similar sau de asigurare, acordate acestora;

Toate oblgațiile de plată ale acestora, înregistrate de participant (obligații de plată curente și obligații de plată restante, mai mari de 30 de zile și mai mici de 10 RON);

Giranți și consemnatari;

Toate documentele cu inadvertențe deținute de participant. Acestea sunt documentele unui persoane fizice prezentate participantului pe proprie răspundere și constatate de acesta cu mijloace proprii la momentul solicitării, contractării sau modificării condițiilor sau pe parcursul derulării unui produs bancar de tip credit care conține informații sau nepotriviri față de alte documente prezentate, neconcordanțe ale datelor cu caracter personal ale solicitantului;

Toți fraudulenții proprii (persoanele fizice a căror activități frauduloase au fost stabilite prin proceduri judiciare sau administrative prevăzute de lege);

Angajatorii debitorilor proprii;

Transmiterea creditului restant către asigurator, societate de colectare.

Etapa 3 – a devenit operaționala la sfârșitul anului 2008 și constă în implementarea produselor cu valoarea adăugată:

credit scoring;

compatibilitatea cu recomandările Basel II.

I.2. Scurt istoric al EASY CREDIT – INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ

EASY CREDIT 4 ALL IFN S.A.  este o institutie financiară nebancară, autorizată de către Banca Națională a României și este înscrisă în Registrul General al BNR, sub numărul de înregistrare RG-PJR-14-110261 din 26.06.2009.

Societatea Easy Credit 4 ALL IFN S.A. este o persoană juridică română, înființată sub formă de societate pe acțiuni de tip închis, își realizează obiectul de activitate în conformitate cu legislația și reglementările aplicabile societăților, a legii nr. 93/2009 si a propriului act constitutiv.

Sediul social este situat în România, în municipiul Constanța, B-dul Alexandru Lăpușneanu, Nr. 103, Bl. LV 39, Sc. B, Ap. 22, Parter, Județ Constanța, însă potrivit legii, sediul social poate fi mutat la o altă adresă, pe baza unei Hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor.

Momentan, societatea are deschise puncte de lucru doar pe teritoriul țării, în următoarele orașe: București, Galați, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Oradea, Craiova și Constanța.

Obiectul de activitate

Domeniul principal de activitate al societății este: – Alte activități de intermedieri financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii – Cod CAEN 649.

Activitatea principală a societății : Alte activități de creditare, constând în acordare de credite de consum – Cod CAEN 6492 :

– credite imobiliare;

– credite ipotecare;

– finanțarea tranzacțiilor.

Potrivit art. 14 din Legea Nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, activitățile secundare ale societății sunt:  

Leasing financiar – Cod CAEN 6491

Alte intermedieri financiare – Cod CAEN 6499 , constând în:

– emiterea de garanții, asumare de angajamente de garantare si asumare de angajamente de finanțare;

– activități de factoring;

Activități auxiliare intermederilor financiare, exclusive asigurări de asigurări și fonduri de pensii – Cod CAEN 6619, constând în:

Servicii de consultanță legate de activitățile de creditare înscrise în obiectul de activitate al societății;

Activități ale agențiilor și brokerilor de asigurări – Cod CAEN 6622;

Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii – Cod CAEN 6810:

Vor fi efectuate numai în măsura în care sunt legate de activitatea de creditare sau sunt necesare funcționării în condiții adecvate a societății;

Potrivit Legii nr. 93/2009, privind instituțiile financiare nebancare, s-au constatat următoarele aspecte:

capitalul social minim al instituțiilor financiare nebancare nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, respectiv 3.000.000 euro, în cazul instituțiilor financiare nebancare care acordă credite ipotecare.

capitalul social al instituțiilor financiare nebancare trebuie vărsat integral la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia

capitalul social se constituie și se majorează prin aporturi în numerar, nefiind permise aporturile în natură.

Capitalul social total al societății EASY CREDIT, subscris și vărsat integral, este de 29.700.000 LEI, echivalentul a 6.600.000 EURO. Acesta este împărțit în 297.000 de acțiuni nominative, fiecare având o valoare nominală de 100,00 LEI/acțiune.

Scopul Easy Credit :

satisface nevoile clientilor, oferindu-le produse si servicii de creditare pe bază de garanție imobiliară;

analizează cu spirit de raspundere toate cererile primite, atât din partea persoanelor fizice, cât si din partea persoanelor juridice;

pune la dispoziția clienților, analiști financiari bine pregătiți, care îi vor consilia pe tot parcursul derulării contractului de creditare;

acorda o grija deosebita tuturor clientilor sai, precum și rapiditate si flexibilitate, prin produsele sale financiare competitive;

prezintă, încă de la început, toate costurile necesare;

oferă un credit foarte rapid și cât mai simplu posibil, în maxim 48 de ore, dacă toate actele sunt în regulă.

I.3. Instituțiile Financiare Nebancare din România

Conform ,,Legii nr. 93 din 08.04.2009 privind instituțiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 259 din 21.04.2009, Instituțiile financiare nebancare pot desfășura mai multe activități de creditare:”.

Acestea sunt înscrise în registrele B.N.R, în funcție de activitatea pe care o desfășoară, astfel:

Instituții Financiare Nebancare – ACTIVE;

Instituții Financiare Nebancare – RADIATE;

În prezent, conform informațiilor actualizate de către B.N.R, la data de 18.06.2015, am constatat că există un număr de 5.895 instituții financiare nebancare active și un număr de 724 radiate.

I.3.1. Registrul General B.N.R.

Registrul General al Băncii Naționale a României cuprinde instituțiile financiare nebancare, în funcție de tipurile de creditare, și anume:

Credite de consum – conform fig. 1 și fig.1.1 , în prezent există un număr de 4 instituții financiare nebancare active si 5 radiate.

Figura 1.1. Credite de consum: Instituțiile Financiare Nebancare – ACTIVE

Credite ipotecare: Nu sunt;

Microcreditare: conform fig. 2 și fig. 2.1., în prezent există 2 instituții financiare nebancare active si 3 radiate.

Figura 2.1. Microcreditare: Instituțiile Financiare Nebancare – ACTIVE

Finanțarea tranzacțiilor comerciale

În prezent există o instituție financiară nebancară activă: – D&M INVESTMENT COMPANY IFN S.A., care a fost înființată la data de 20.10.2008.

Factoring

În prezent există o instituție financiară nebancară activă: – DIRECT FACTOR IFN S.A., care a fost înființată la data de 31.01.2007

Scontare – Până în prezent nu a fost activă nicio instituție financiară nebancară.

Forfetare – Până în prezent nu a fost activă nicio instituție financiară nebancară.

Leasing financiar: conform fig. 3, în prezent există 27 instituții financiare nebancare active si 60 radiate.

Emitere de garanții și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului: conform fig. 4 și fig. 4.1., în prezent există 5 instituții financiare nebancare active si 1 radiate.

Figura 4.1. Emitere de garații și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului: Instituțiile

Financiare Nebancare – ACTIVE

Activități multiple de creditare : conform fig. 5., în prezent există 129 de instituții financiare nebancare active si 59 radiate.

Printre principalele instituții financiare cu activități multiple de creditare, regăsim umătoarea:

Figura 5.1. Activități multiple de creditare: Instituție Financiară Nebancară – ACTIVĂ

I.3.2. Registrul Special al B.N.R.

Conform registrului special, instituțiile financiare nebancare active, în funcție de tipurile de creditare, sunt :

Credite de consum: În prezent nu există nicio instituție financiară bancară activă, însă există două instituții radiate.

Leasing financiar: conform fig. 6, în prezent există 6 instituții financiare nebancare active si 9 radiate

Emitere de garanții și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului: În

prezent există 1 instituție financiară nebancară activă.

Activități multiple de creditare : conform fig. 7., în prezent există 36 de instituții financiare nebancare active si 20 radiate.

I.3.3. Registrul de evidență al B.N.R.

În acest registru sunt înscrise instituțiile financiare nebancare ce desfășoară următoarele activități de creditare:

Case de ajutor reciproc : conform fig. 8, în prezent există un număr de 2808 instituții financiare nebancare active si 380 radiate.

Case de amanet : conform fig. 9, în prezent există un număr de 2868 instituții financiare nebancare active si 185 radiate.

Entități fără scop patrimonial: conform fig. 10, în prezent există doar un număr de 7 instituții financiare nebancare active.

Capitolul II. PRODUSE DE CREDITARE: COMPARAȚIE EASY CREDIT ȘI CONCURENȚA NAȚIONALĂ

II.1. Produsele de creditare ale EASY CREDIT

Easy Credit 4 ALL IFN S.A. acordă, pe termen scurt, mediu sau lung, în lei sau euro, următoarele tipuri de credite:

CREDITE DE CONSUM:

Credit de consum cu garanție imobiliară;

Credit de consum cu garanție imobiliară – sub forma liniei de credit;

Credit de consum cu garanție mobiliară;

Credit de consum cu garanție imobiliară și mobiliară (gaj general);

Credit de consum cu garanție mobiliară (gaj special cu deposedare, instituit asupra unui bun mobil – ex. autoturism);

– împrumut care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

Credit garantat cu garanții reale mobiliare și imobiliare, pentru care se îndeplinesc formele de înregistrare și publicitate prevăzute de lege;

Credit acordat in vederea achiziționării de bunuri și/sau servicii în scopul satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului. Acest împrumut poate fi acordat și în vederea refinanțarii unor credite acordate anterior, inclusiv acoperirea unor sume datorate, la care se poate adăuga și o sumă suplimentară pentru nevoi personale.

CREDIT IPOTECAR

Credit ipotecar pentru investiții imobiliare – împrumut care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) Este garantat cu ipotecă imobiliară;

b) Este acordat în scopul dobândirii sau menținerii drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau construcții, realizate sau care urmează să se realizeze, sau în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcții, ori pentru viabilizarea unui teren; în această categorie intră și creditele acordate exclusiv în scopul rambursării unui credit de investiții imobiliare.

Conform politicii EASY CREDIT, de aceste produse de creditare pot beneficia următoarele categorii de clienți:

Persoane fizice, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– Cetățenie română/cetățenie străina, dar rezidența în România;

– Vârsta de minim18 ani;

– Garantează împrumuturile solicitate cu garanții agreate de Easy Credit;

– Dispun de avansul minim necesar în cazul în care pentru tipul de credit solicitat se prevede acest lucru, în conformitate cu prevederile fișei de produs; dovada existenței avansului trebuie sa rezulte din documentele prezentate de client;

– Realizează venituri cu caracter de permanență, certitudine și continuitate (venituri dovedite sau declarate);

– Se încadrează în limita expunerii maxime a EASY CREDIT, iar orice depășire a acestei limite, trebuie aprobată în prealabil de către Consiliul de Administratie;

– Nu se află în litigiu cu EASY CREDIT;

Persoane juridice române de drept privat, legal constituite, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– Desfășoară activități legale potrivit actului constitutiv;

– Garantează împrumuturile solicitate cu garanții agreate de Easy Credit;

– Se încadrează în limita expunerii maxime a EASY CREDIT 4 ALL IFN S.A. pentru un singur debitor/grup, iar orice depașire a acestei limite, trebuie aprobată în prealabil de către Consiliul de Administrație;

– Nu se află în litigiu cu EASY CREDIT;

– Nu înregistrează datorii restante către bugetul consolidat al statului al căror mod de plată nu a fost reglementat (prin convenții de eșalonare, amânare, compensare cu TVA de recuperat, etc);

– Nu s-a instituit procedura insolvenței prevăzută de legislația în vigoare.

Garanțiile agreate de EASY CREDIT pentru clienții eligibili:

a. Garanții reale mobiliare și/sau imobiliare (ipoteci pe venituri/bunuri imobile/bunuri mobile, gaj, etc.);

b. Polița de asigurare obligatorie și polița de asigurare facultativă, cesionate integral în favoarea societății;

c. Garanții personale – fideiusiune.

De regulă, creditele acordate vor fi garantate cu ipotecă de rang I asupra bunurilor care pot fi constituite drept garanție (terenuri intravilane, teren + constructie, apartamente, autoturisme).

Excepție:

– Suplimentările de credit acordate de Easy Credit debitorului, situație în care creditul va fi garantat cu ipoteca de rang subsecvent (prin incheierea unui nou contract de ipoteca sau prin act aditional la contractul de ipoteca, acte înscrise in cartea funciara a imobilului).

– Refinanțările: preluarea creditelor acordate de către persoane fizice/juridice, prin instituirea drepturilor de ipotecă de rang subsecvent, până la data radierii acestor drepturi (în baza declarațiilor autentice date din partea creditorilor, dupa confirmarea efectuarii viramentului sumelor necesare stingerii creantelor).

În urma îndeplinirii cerințelor de creditare, clienții eligibili trebuie să depună următoarele documente necesare:

Clienți – PERSOANE FIZICE:

Titlul de proprietate (Contract de vânzare-cumpărare/Contract de schimb/Contract de donație/ Hotărâre Judecătorească/Certificat de moștenitor intabulat în Cartea Funciară/Act de adjudecare/ Titlu de Proprietate în baza Legii nr. 18/1991/Autorizație de Construire, împreună cu Procesul-verbal de recepție finală sau provizorie etc);

Încheierea de Intabulare a dreptului de proprietate;

Extrasul de Carte Funciară pentru informare (dacă este cazul);

Documentația Cadastrală a imobilului (schițe cadastrale/plan de amplasament/releveul locuinței etc.);

Buletinul de indentitate/Cartea de Identitate: Proprietar–Împrumutat și Garant Constituitor al ipoteciii și/sau Debitor Împrumutat;

Documentele care atestă starea civilă (certificat de căsătorie, certificat de deces, sentința civilă de divorț);

Justificarea efectuării aportului propriu (avansului) din valoarea bunului imobil ce urmează a se achiziționa prin creditul ipotecar pentru investiții imobiliare sau din valoarea devizului estimativ a lucrărilor (dacă este cazul);

Planul de finanțare (dacă este cazul);

Alte documente solicitate de EASY CREDIT.

Clienți – PERSOANE JURIDICE:

Act constitutiv sau, după caz, statut și contract de societate plus actele adiționale;

Certificat de înregistrare la Registrul Comerțului;

Certificatul constatator de la Registrul Comerțului la zi;

Hotărârea Adunării Generale/Consiliului de Administrație, care să cuprindă: aprobarea ipotecării imobilului în favoarea Societății EASY CREDIT, descrierea acestuia (adresa, nr. cadastral, carte funciară, nr. inventar) numele persoanei împuternicite să semneze contractul de ipotecă, obligația garantată (valoarea creditului și dobânzilor) și extrasul privind publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii;

Actul de proprietate al imobilului care constituie garanția creditului, înregistrat la Biroul de Carte Funciară (copie);

Documentația cadastrală (copie);

Extras de Carte Funciară;

Acte de proprietate sau alte tipuri de documente (facturi, declarații vamale, etc.) care certifică deținerea legală a bunurilor aduse in gaj;

Orice alte documente solicitate de EASY CREDIT.

II.2. Produsele de creditare ale concurenței naționale

Conform Registrului General și Registrului Special, deținut de către B.N.R, în prezent există un număr de 165 de instituții financiare nebancare active și un numar de 79 de instituții financiare nebancare radiate, conform obiectului de activitate: activități multiple de creditare.

Easy Credit este înscrisă în Registrul General al B.N.R, conform fig.5.1, iar în prezent are ca și concurență cu un număr de 164 de instituții financiare nebancare, având același obiect de activitate.

II.2.1. Concurența – Instituțiile financiare nebancare din România

Printre cele mai cunoscute instituții financiare nebancare, la nivel national, se numără:

Aceste insituții au același obiect de activitate, precum Easy Credit, astfel încât pot fi considerate o puternică concurență la nivel national.

Printre cele mai cunoscute instituții financiare nebancare, la nivel local (Oradea), se numără:

Putem afirma ca instituția financiară nebancară, Credit Company IFN S.A., este una dintre cele mai puternice concurențe pe plan local, datorită criteriilor de acordare a creditelor.

Aceasta are o politică foarte asemănătoare de creditare, dovadă fiind următoarele:

Atât EASY CREDIT, cât si CREDIT COMPANY, acordă credite de consum persoanelor fizice, pe bază de garanție imobiliară;

Perioada maxima de rambursare: 60 luni – în cazul creditelor de consum cu garanție imobiliară;

Dobândă negociată, în funție de suma împrumutată;

Sunt acceptați și clienți cu un istoric negativ în Biroul de Credit;

Niciuna nu solicită documente doveditoare ale venitului, în cazul creditului cu garanție imobiliara;

Avantajele EASY CREDIT, în comparație cu CREDIT COMPANY:

Nu se percepe absolut niciun comision, în ceea ce privește analiza dosarului de creditare, precum nici în cazul vizionării și evaluării imobilului;

Se acordă inclusiv credite ipotecare, fără documente justificative ale veniturilor;

Nu se ține cont de durata contractului de muncă, precum nici de vechimea la locul de muncă;

Perioada maxima de rambursare a creditelor ipotecare este de 120 luni;

Clienții au posibilitatea sa ramburseze oricând doresc creditul contractat, fără absolut niciun comision de rambursare anticipată;

Clienții nu sunt verificați în Biroul de Credit, precum nici raportați în caz de întârzieri.

II.2.2. Concurența – Băncile

Fiecare bancă este o persoană juridică, ea fiind organizată ca o societate comercială pe acțiuni. Dacă analizăm din punct de vedere importanței, în cadrul sistemului bancar, se poate distinge o structurare a sistemului bancar, astfel:

Banca Centrală, ca autoritate monetară și bancară supremă;

Celelalte instituții financiar-bancare din sistem, care vor fi subordonate acesteia;

Criteriile de clasificare privind instituțiilor bancare:

1. În funcție forma de proprietate, pot fi distinse următoarele tipuri de bănci:

Bănci private – acest tip de instituții au capital privat, fiind deținut atât de persoane fizice, precum și de persoane juridice private.

Bănci publice – acestea au capitalul deținut de stat, însă se poate afirma faptul că dispun atât de autonomie, cât și de personalitate juridică;

Bănci mixte – în cadrul acestor bănci, unul dintre cei mai importanți acționari este statul.

2. În funcție de constituirea capitalului, pot fi distinse următoarele tipuri de bănci:

Bănci cu capital străin – capitalul acestora provene doar de la personae fizice sau juridice străine;

Bănci cu capital autohton – capitalul acestei categorii aparține unor persoane fizice sau juridice din țara respectivă.

Bănci cu capital mixt – în cadrul acestora, capitalul aparține în cantități diferite, atât persoanelor fizice/juridice străine, precum și celor autohtone.

3. În funcție de serviciile și produsele oferite, se pot distinge următoarele tipuri de bănci:

Bănci universale – acestea practică toate tipurile de operațiuni bancare;

Bănci specializate – acestea se axează doar pe finanțarea unui anumit sector al economiei, acestea fiind de șapte tipuri: Bănci Agricole, Bănci Ipotecare, Bănci de Comerț Exterior,Case de Economii, Cooperative de credit, Bănci de leasing și Bănci de Factoring;

Bănci de afaceri (de investiții financiare) – acestea se implică cu propriile resurse, fie în mod direct la capitalul social al clienților săi, fie prin preluarea creditelor obligatare ale acestora.

4. În funcție de caracterul național/internațional al dezvoltării rețelelor de sedii și al operațiunilor desfășurate, băncile pot fi:

Bănci cu caracter național (autohtone) – acestea desfășoară diferite operațiuni și dețin sedii doar pe teritoriul statului de care aparțin.

Bănci cu caracter international – în cadrul acestui tip de bănci, operațiunile externă joacă un rol foarte important.

5. În funcție de forma de organizare, dar și de modul de constituire al capitalurilor, băncile pot fi împărțite în:

Bănci constituite ca societăți pe acțiuni – acestea își constituie capitalul prin emisiunea de acțiuni.

Bănci private – aceste tip de bănci sunt deținute de către un singur individ sau de către un grup restrâns de indivizi, de regulă familie de bancheri.

Bănci mutuale sau cooperatiste – acestea funcționează după principiul mutualității, astfel constituindu-și capitalurile în urma contribuțiilor primite de la membrii cooperatori.

Piața serviciilor financiare din România a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă dupa anul 2000, când, pe lângă instituțiile de credit (bănci), și-au făcut tot mai puternic simțită prezența pe piață, entități de tipul ”instituții finaciare nebancare”.

Scopul esențial al întreprinzătorului bancar este profitul, pe care acesta îl urmărește de-a lungul întregii sale activități de management, cumpănind cu grijă angajările pe linia procurării surselor și utilizarea acestora prin acordarea de credite și ținând seama de riscurile posibile.

Astfel, se poate afirma că activitatea de bază într-o bancă este activitatea de creditare, aceasta generând profituri importante dacă este practicată corect, dar tot în același timp poate conduce și la pierderi.

Băncile comerciale reprezintă baza sistemului bancar, datorită faptului că ele prestează majoritatea operațiunilor bancare. Aceste operațiuni pot fi grupate în 3 mari categorii: operații pasive, operații active și operațiuni de comision.

Operațiunile passive: – ,,reprezintă resursele băncii, resurse constituite și utilizate de către aceasta pentru acordarea de credite’’.

În cadrul operațiunilor pasive intră:

– Operațiuni de constituire și completare a capitalului propriu.

– Operațiunile de depunere sun la vedere și la termen.

– Operațiuni de împrumut de la bănci mai mari: operațiuni de rescont, operațiuni de împrumut pe gaj de cambii, operațiuni de pensiune a cambiilor;

– Alte operațiuni pasive: operațiuni de dotare a băncilor mici de către cele mari, operații de emitere a bonurilor de casă.

Operațiuni active:

– Operațiuni de credit

Cambiale

– de scont;

– de împrumut pe gaj de cambie;

– de pensiune a cambiilor;

De împrumut pe gaj de mărfuri și documente;

De împrumut pe gaj de acțiuni și efecte publice;

Operațiuni reprezentând avansuri în cont curent;

Creditul personal;

Operațiuni de împrumut pentru investiții;

– Operațiuni comerciale

de cumpărare de aur și devize;

operațiuni cu mărfuri;

de cumpărare de acțiuni și efecte publice;

operațiuni de report.

– Operațiuni de comision

operații de remitere de sume prin bănci;

operațiuni de incasso;

operațiuni de acreditiv;

operațiuni de mandat;

Cu toate acestea se poate observa și faptul ca sistemul bancar din România prezintă și o serie de neajunsuri, dintre care cele mai importante sunt:

slaba dezvoltare multor instituții bancare, din punct de vedere al diversificării și specializării activității bancare, al extinderii rețelei teritoriale;

Volumul redus al creditelor, în comparație cu necesătățile economiei românești;

Volumul redus al investițiilor străine în domeniul bancar.

Capitolul III. CREDIT DE CONSUM CU GARANȚIE IMOBILIARĂ ACORDAT DE EASY CREDIT

Creditul de consum cu garanție imobiliară este cel mai căutat produs al instituției financiare nebancare EASY CREDIT, tocmai de aceea am ales să prezint, în cele ce urmează, toate etapele procesului de creditare ale acestui produs, având drept solicitant/garant o persoană fizică.

Acordarea creditului de consum cu garanție imobiliară persoanei fizice: MATICA ANAMARIA ANDREEA

Primul contact cu acest client potențial a fost telefonic, fiind preluat de analistul financiar, care i-a adresat cât mai multe întrebari cu privire la:

Identitatea și domiciliul acestuia, în vederea comunicării ulterioare a informațiilor corecte cu privire la vizionarea imobilului, cu care ar fi dispus să vină ca și garanție;

Suma minimă sau maxima solicitată;

Perioada în care intenționează să ramburseze creditul, astfel precizându-i-se perioada maxima de rambursare pentru acest tip de produs;

Veniturile disponibile, necesare achitării obligațiilor lunare de plată, stabilite dupa aprobarea creditului;

Istoricul clientului la instituții financiare nebancare sau bănci, astfel încât să nu aiba un grad mare de îndatorare;

Informații cu privire la imobilul cu care este dispus să vină ca și garanție, astfel încât să fie liber de sarcini și în proprietatea solicitantului.

În urma discuției telefonice s-au constat următoarele aspecte:

Solicitantul este o persoană fizică, cu cetățenie română, având domiciliul stabil in Municipiul Beiuș, Județul Bihor, este singurul proprietar al imobilului cu care este dispus sa vină ca și garanție, acesta fiind liber de sarcini.

Veniturile declarate reflectă o bună capacitate de rambursare a împrumutului;

Suma solicitată se încadrează în graficul Easy Credit, având în vedere și perioada de rambursare, acesta afirmând ca este interest să contracteze împrumutul pe perioada maxima de rambursare, adică 60 de luni;

Conform celor constatate, analistul financiar i-a comunicat clientei următoarele documentele necesare aprobării dosarului de credit:

Titlul de proprietate (Contract de vânzare-cumpărare)

Încheierea de Intabulare a dreptului de proprietate;

Extrasul de Carte Funciară pentru informare;

Documentația Cadastrală a imobilului (releveul);

Cartea de Identitate: Proprietar–Împrumutat și Garant Constituitor al ipotecii (conform anexei);

Următoarele etape în cadrul procesului de creditare sunt:

III.1. Analiza creditului

III.2. Aprobarea creditului

III.3. Semnarea contractului de credit și de ipotecă

III.4. Tragerea creditului

III.5. Administrarea și monitorizarea creditului

III.6. Încetarea contractului de credit

III.1. Analiza creditului

Analiza se realizează în mod exclusiv la nivelul sediilor Easy Credit, iar acest proces va cuprinde o analiză de formă și o analiză de fond, care va avea atât o dimensiune cantitativă, cât si calitativă.

În acest caz, clienta se deplasează la sediul Easy Credit Oradea, unde este întâmpinată de analistul financiar cu care a discutat telefonic, astfel punându-i acestuia la dispoziție documentele necesare solicitate.

Analistul financiar va realiza o analiză de formă, care presupune verificarea tuturor documentelor anexate la cererea de credit completată de clientă (conform anexei), conținutul acestora și corelațiile dintre diferitele informații.

Ulterior va avea loc o analiză de fond, care constă în interpretarea și verificarea, atât cât este posibil, a unor indicatori calitativi si cantitativi, pe baza datelor din cererea de credit, furnizate de către clientă.

În măsura în care cele două analize s-au finalizat cu success, analistul financiar îî va comunica clientei următoare aspecte:

Toate costurile necesare ce vor trebui suportate de clientă, în măsura în care răspunsul primit din partea Consilierului Juridic și din Partea Serviciului Supraveghere va fi pozitiv;

Acestea sunt: *costul privind polițele de asigurare, în vederea asigurării imobilului asupra căruia urmează a fi instituită o ipotecă legală de către Easy Credit (Polița de asigurare obligatorie – PAD: 20 EURO/an și Polița de asigurare facultativă (cesionată în favoarea Easy Credit) – În funcție de suma asigurată, de regulă aceasta sumă rezultată în urma efectuării evaluării imobilului adus ca și garanție)

*costul privind onorariul notarului public, care va autentifica contractual de ipoteca imobiliară: acesta va fi stabilit de notar, în funcție de suma contractată;

*costul privind extrasul CF de autentificare: 40 LEI în regim normal și durează aproximativ 3 zile până la eliberare și 200 LEI în regim de urgență, eliberându-se în aceeași zi; de regulă acesta se solicită înainte cu 3 zile de semnarea contractului de credit și de ipotecă.

*Taxa cadastru – se achită în ziua semnării contractului de credit și de ipotecă către notarul colaborator al Easy Credit – PETRIȘ AUREL FLORIN: – tariful standard perceput de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară este de 100 lei + 0,1 % din valoarea creditului aprobat.

! Nu se percepe niciun cost în ceea ce privește vizionarea și evaluarea imobilului, inclusive în ceea ce privește analiza dosarului !

– Clientei îi vor fi efectuate mai multe simulări, se va stabili suma solicitată, precum și perioada de rambursare, astfel încât aceasta să fie mulțumită de produsul oferit.

– Se va programa vizionarea imobilului, în funcție de disponibilitatea clientei și îi va fi comunicat faptul că în cazul în care, în urma vizionării imobilului, se constată că există datorii către Asociația de proprietari, acestea vor trebui achitate de aceasta până în ziua semnării contractului de credit și de ipotecă.

În cazul în care aceasta nu dispune de suma necesară achitării datoriilor, acestea vor putea fi achitate direct din credit, în baza unei adrese care va certifica suma totală datorată și un extras de cont al asociației, eliberate de Președintele/Administratorul Asociației de proprietari de care aparține imobilul.

Clientei îî vor fi înmânate următoarele documente, încă de la începutul procesului de creditare:

Ghidul clientului – Termeni și condiții de creditare (conform anexei)

Un draft de contract de credit aferent tipului de credit solicitat (conform anexei)

Adresa de confirmare primire documente, constituind astfel confirmarea Creditorului că i-au fost predate toate actele necesare acordării creditului (conform anexei)

După stabilirea, de comun acord, a tuturor condițiilor prezentate, agentul comercial al Easy Credit, se va deplasa la adresa imobilului adus ca și garanție, unde va efectua vizionarea programată.

În acest timp, analistul financiar, pe baza informațiilor deținute (adresă, suprafață utilă, compartimentare, etc.) va realiza o evaluare a imobilului și va transmite consilierului juridic dosarul spre studiu.

Evaluarea imobilului adus în garanție se face astfel:

se consultă grila notarială pe anul în curs și se calculează o valoare în funcție de parametrii stabiliți de grilă pe site-ul www.unnpr.ro – secțiunea expertize;

se consultă paginile de internet de specialitate și se realizează media aritmetică a valorilor imobilelor identificate similare cu garanția prezentata;

se consultă un ziar de specialitate și se va realiza media aritmetica a valorilor imobilelor identificate similare cu garanția prezentată.

Ulterior vizionării, analistul financiar va prelua fotografiile imobilului de la agentul comercial, le va introduce în soft, împreună cu evaluarea și documentele primite și scanate de la clientă și va comunica Serviciului Supraveghere următoarele aspecte:

Imobilul adus în garanție este de natură apartament, compus din două camere + dependințe, în suprafață utilă de 58 mp, situat în Municipiul Oradea, Str. Piața Nucetului, Nr. 22,Bl. B+C4, Ap.206, Jud. Bihor. Prețul de piață al imobilului este de …. ,fiind determinat astfel:

Conform anexei privind grila notarială, acesta este situat în zona 2, confort I, iar prețul de piața este de 135.000 LEI (30.000 EURO, la cursul BNR: 1 Euro = 4,5 LEI)

Conform anexei privind ofertele de pe internet: 40000 euro

În ziarele de specialitate nu au fost identificate oferte similare.

În urma comunicării acestor aspecte privind evaluarea, analistul financiar va propune suma de 45.000 lei/ perioada de rambursare: 60 luni/ dobândă: 2% cu 2,5% (în cazul în care clienta nu achită până la data scandentă a lunii, aceasta va pierde discountul de 0,5 % si va achita o rata cu o dobândă remuneratorie de 2,5 % în luna respectivă), spre aprobare finală, sumă solicitată în acest caz și de clientă.

III.2. Aprobarea creditului

După aprobarea sumei solicitate, cu dobânda solicitată, de către Serviciul Supraveghere, analistul financiar va lua legatura cu clienta și îî va comunica acesteia răspunsul favorabil în ceea ce privește aprobarea sumei solicitate, precum și necesitatea unor documente suplimentare (conform rezoluției juridice):

Extras de cont, deschis la o bancă comercială pe numele clientei, necesar efectuării viramentului;

Polițele de asigurare, cesionate integral în favoarea Easy Credit;

Certificat de atestare fiscală;

Suma necesară solicitării extrasului CF de autentificare: 40 Lei

Ulterior, până la semnarea contractului de credit și contractului de ipoteca, analistul financiar ține legătura în permanență cu clienta, îi oferă absolut toate informațiile necesare și o îndrumă sa aleagă calea cea mai ușoară, în cazul în care aceasta are nevoie de ajutor, pentru obținerea anumitor documente solicitate.

Dupa eliberarea extrasului CF de autentificare, notarul colaborator îl transmite către consilierul juridic și analistul financiar. În urma acceptului primit de la consilierul juridic, analistul financiar programează semnarea contractului de credit și de ipotecă cu clienta, precum și cu notarul colaborator.

III.3. Semnarea contractului de credit și de ipotecă

În vederea acordării creditului solicitat, analistul financiar, împreună cu consilierul juridic, vor întocmi următoarele acte:

Actele redactate de consilierului juridic:

– Contract de credit (conform anexei)

Actele redactate de analistului financiar:

– Raport de stabilire al valorii juste privind garanția (conform anexei)

– Informații standard (conform anexei nr);

– Propunerea de aprobare a creditului (conform anexei);

– Graficul de rambursare (conform anexei) – acest document atestă scadențele viitoare, perioada de rambursare, precum și costul DAE.

Dupa redactarea tuturor documentelor, acestea vor fi transmise către Serviciul Supraveghere, în vederea verificării corectitudinii datelor, iar ulterior se va putea trece la etapa ulterioară, cea de semnare a contractelor.

Participanții, în cadrul procesului de semnare, sunt:

Clienta: MATICA ANAMARIA ANDREEA

Analistul financiar: PETROIAN ADELINA-FLORINA

Consilierul juridic: BOROȘ ALINA

Notar public: PETRIȘ AUREL FLORIN

Procesul de semnare propriu-zis

Clienta se prezintă la sediul Easy Credit, împreună cu actele de proprietate ale garației imobiliare propuse și actul de identitate, în original, prezintă polițele de asigurare valabile, respectând cerințele Creditoarei (conform anexei).

Aceasta este rugată să consulte, înainte de semnarea oricărui act, contractul de credit (conform draftului de contract nr…, înmânat înainte de vizionarea imobilului).

Dupa consultarea și clarificarea eventualelor aspecte legate de conținutul contractului de credit și a graficului de rambursare – anexă la contract, se va proceda la semnarea exemplarelor acestora, pe fiecare pagină, de către solicitant, având calitatea de împrumutant – debitor și garant- constituitor al ipotecii, precum și de către analistul financiar și consilierul juridic.

Ulterior, imobilul se va ipoteca în favoarea Creditoarei, iar notarul public colaborator, ca urmare a solicitării de deplasare din partea persoanelor semnatare ale contractelor, se prezintă la sediul Easy Credit, în vederea autentificării contractului de ipotecă imobiliară.

Clienta este întrebată daca a consultat contractul de ipoteca imobiliară și dacă întelege și este de acord cu drepturile, obligațiile și consecințele prevăzute în actul ce urmează a fi semnat.

Notarul public verifică actele, răspunde la eventualele întrebări adresate de către solicitantă și dă spre semnare exemplarele contractului de ipoteca imobiliară, urmând ca exemplarul original al contractului de ipotecă, semnat de toate părțile, să rămână la arhiva biroului notarial.

În această etapă, analistul financiar are următoarele obligații:

– va lista și va semna contractul de credit, în 5 exemplare: 1 pentru client, 1 pentru notar și 3 pentru Creditoare;

– va superviza procesul de semnare și va răspunde la eventualele întrebări legate de conținutul contractului de credit și anexelor aferente; colaborând cu consilierul juridic;

III.4. Tragerea creditului

Suma împrumutată va fi acordată debitorului prin virament bancar, din conturile societății, direct în contul clientei.

În acest sens, înainte de semnare, clienta a pus la dispoziția Creditoarei un extras de cont recent în LEI (acesta diferă în funcție de moneda acordării împrumutului, solicitată de către client), de la banca la care acesta are deschis contul.

Astfel că EASY CREDIT va efectua viramentul:

– după obținerea încheierii de intabulare a dreptului de ipoteca imobiliară;

– în ziua semnării contractelor, cu respectarea obligatorie a următoarelor condiții cumulative (conform acestui caz):

1. Colaborarea cu clienta până la momentul semnării contractelor: Buna colaborare între clientă și personalul sediului unde va avea loc semnarea este confirmată de următoarele repere: atitudinea pozitiva a clientei la depunerea dosarului si ulterior, conformarea clientei la solicitările privind actele suplimentare cerute, promptitudinea de care clienta a dat dovadă în depunerea documentației necesare etc.);

2. Creditul nu conține componentă de refinațare (exceptând refinanțarea creditului preluat de la o persoană fizică, când efectuarea viramentului creditului integral/parțial – se poate efectua la semnare, concomitent cu semnarea declarației autentice de radiere a garanțiilor instituite în favoarea persoanei fizice);

3. Suma împrumutată să fie de maxim 10.000 euro sau echivalentul acesteia in lei, însă exceptional se poate aproba și o suma mai mare.

4. Clienta nu figurează cu datorii la stat (administrația financiară), la asociația de proprietari, etc.;

5. Clienta solicită în mod expres punerea la dispozitie a împrumutului în ziua semnării contractelor;

6. Extrasul de carte funciară pentru autentificare este liber de sarcini (exceptând sarcinile instituite în favoarea Societății Easy Credit).

Din momentul efectuării viramentului, contractul poate fi considerat în administrare, iar conform graficului de rambursare (anexă), data scadentă este data de 01.08.2015. În cazul în care, data de 01 a lunii va fi într-o zi nelucrătoare, atunci data scadentă poate fi considerată prima zi ulterioră lucrătoare.

III.5. Administrarea și monitorizarea creditului

Pe parcursul administrării/monitorizării creditului, analistul financiar are următoarele atribuții:

– Contactează clienta cu cel puțin o zi înainte de scadentă, pentru a se asigura de achitarea ratei la termen, astfel încât să nu înregistreze întârzieri la plată și să contribuie în mod activ la atingerea bugetului lunar privind încasările;

– Încasează de la clientă ratele lunare, respectiv dobânzile lunare;

– Este atent la problemele financiare ale clientei și identifică cauza acestor probleme;

– Va întocmi documente interne necesare emiterii Actelor adiționale: propunere de modificare credit, grafic de rambursare, modificare data scadentă;

– Propune negocierea clauzelor contractuale si retinerea clientei în portofoliu., în cazul în care aceeasta își manifestă dorința de a refinanța împrumutul acordat, printr-o altă instituție financiară/bancă;

– Verifică starea bunului ce constituie garanția pentru respectivul credit și apreciază dacă valoarea acestuia acoperă în continuare creditul;

– Verifica scadențele polițelor de asigurare, informeaza în timp util clienții de expirarea acestora, precum și de obligativitatea reînnoirii și cesionării în favoarea Societății.

– Întocmește instiintarile, somatiile si notificarile necesare, în cazul în care există întârzieri la plata ratelor/dobânzilor: înștiițarea de plata se întocmește și se transmite clientei între 5-10 de întârziere, somația – între 25-30 zile de întârziere, iar notificarea dupa 45 de zile, când se vor aplica și penalități de întârziere, de 0,5%/zi din valoarea soldului declarant scadent și exigibil;

– Pregătește corespondența și se asigură că sunt respectate termenele de expediere a înțtiințărilor, somațiilor și notificarilor.

III.6. Încetarea contractului de credit

III.6.1. Expirarea perioadei contractuale

La expirarea perioadei contractuale (daca nu se solicita prelungirea duratei contractuale / clientul a optat pentru perioada initiala maxima de creditare de 60 de luni), debitorul este obligat sa restituie soldul creditului rămas (în cazul în care s-a optat pentru rambursarea în mai multe tranșe sau în rate lunare egale).

III.6.2. Retragerea

Debitorul are la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice de la data încheierii contractului de credit în care se poate retrage din contractul de credit, fara a invoca motive. Daca Debitorul iși exercită dreptul de retragere, are următoarele obligații:

– Să înregistreze la sediul Creditoarei, înainte de expirarea termenului de 14 zile calendaristice definit mai sus, o notificare scrisă, pe suport hârtie, privind decizia sa de exercitare a dreptului de retragere din Contract;

– Să restituie Creditoarei, fără nicio intarziere nejustificată si nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data expedierii notificarii privind retragerea, creditul sau partea de credit trasă și dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectiva din credit a fost restituită.

III.6.3. Refinanțarea creditului

Refinanțarea constă în acordarea unui nou credit din partea unei alte instituții de credit/instituții financiare pentru rambursarea integrală a creditului în derulare la creditorul EASY CREDIT, obținută de către debitorul bun platnic sau din partea celui care înregistrează sume neachitate la scadență (indiferent dacă s-a solicitat sau nu executarea silită).

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Ana Popa, Opritescu,M., Instituțiile Financiare ale Economiei Concurențiale, Editura Universitaria Craiova, 2002;

Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Monedă Credit Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;

Căpraru, B., Activitatea bancară: Sisteme, operațiuni și practici, Editura C.H.Beck, București, 2010;

Mihai, I., Velicu Ileana-Cosînzeana, Managementul riscurilor în cadrul Instituțiilor Financiare Nebancare(IFN), Editura Economică, București, 2008;

Roșca, T.,’’Monedă și credit’’, Casa de Editură Sarmis, Cluj-Napoca , 1996;

Zăpodeanu Daniela, Monedă și Credit. Instituții monetare și de credit, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003;

*** Legea nr 93 din 08.04.2009 privind instituțiile financiare nebancare, Monitorul Oficial al României , Partea I, nr 259 din 21.04.2009

*** www.easycredit.ro

*** http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=322427

BIBLIOGRAFIE

Ana Popa, Opritescu,M., Instituțiile Financiare ale Economiei Concurențiale, Editura Universitaria Craiova, 2002;

Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Monedă Credit Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;

Căpraru, B., Activitatea bancară: Sisteme, operațiuni și practici, Editura C.H.Beck, București, 2010;

Mihai, I., Velicu Ileana-Cosînzeana, Managementul riscurilor în cadrul Instituțiilor Financiare Nebancare(IFN), Editura Economică, București, 2008;

Roșca, T.,’’Monedă și credit’’, Casa de Editură Sarmis, Cluj-Napoca , 1996;

Zăpodeanu Daniela, Monedă și Credit. Instituții monetare și de credit, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003;

*** Legea nr 93 din 08.04.2009 privind instituțiile financiare nebancare, Monitorul Oficial al României , Partea I, nr 259 din 21.04.2009

*** www.easycredit.ro

*** http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=322427

Similar Posts