Aspecte Psihosociale Privind Comportamentul Infracțional DE Furt Studiu de Caz Penitenciarul Giurgiu

TEMA:

ASPECTE PSIHOSOCIALE PRIVIND

COMPORTAMENTUL INFRACȚIONAL DE FURT

– Studiu de caz : Penitenciarul Giurgiu –

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………… 5

Cap. 1. PERSONALITATEA CA SISTEM ………………………. ……. 7

1.1. Personalitatea – definiție……………………………………….. 7

1.2. Socializarea și normele sociale ……..………………………… 11

1.3. Devianța și teorii ale devianței ……………………………….. 16

Cap. 2. FACTORI SOCIALI CARE CONTRIBUIE LA FORMAREA

UNEI PERSOANLITATI ARMONIOASE ………………………. 22

2.1. Familia – ca agent al socializării ……………………………… 22

2.1.1. Structura și funcțiile familiei……………………………. 22

2.1.2. Socializarea în familie………………………………..… 24

2.1.3. Rolurile parentale în procesul socializării ………….….. 26

2.2. Școala …………………………………………………………… 28

2.3. Anturajul …………………………………………………….… 28

Cap. 3. FACTORI SOCIALI CU INFLUENTE NEGATIVE ASUPRA

PERSONALITATII………………………………………………… 30

3.1. Atitudini parentale negative ……………………………..…… 32

3.2. Abandonul școlar ………………………………………………35 3.3. Socializarea negativă în grup…………………………………. 36 3.4. Tulburări psihice și de comportament …………………….… 37

Cap. 4. PENITENCIARUL CA INSTITUȚIE TOTALITARĂ ȘI

INFLUENȚA LUI ASUPRA PERSONALITĂȚII …………..….. 43

Cap. 5. INFLUENȚA UNOR FACTORI PSIHO – SOCIALI

ASUPRA COMPORTAMENTULUI INFRACȚIONAL

DE FURT. STUDIU DE CAZ : PENITENCIARUL GIURGIU … 50

5.1. Metodologia cercetării ………………….…………………….. 50 5.1.1. Obiective …………………………………………….… 50

5.1.2. Ipoteze ……………….………………………………… 51

5.1.3. Metode și tehnici de cercetare …………………………. 52

5.1.4. Descrierea universului cercetării ………………………. 66

5.2. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor ………….. 73

CONCLUZII ………………………………………………………………. 81

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………… 84

ANEXE……………………………………………………………………. 86

INTRODUCERE

Începutul de mileniu a adus o creștere alarmantă a fenomenului infracționalității, atât în România cât și în întreaga lume. Economia de tranziție în care se zbate încă țara noastră a dus la dispariția păturilor sociale specifice unei societăți normale și la apariția fenomenului de sărăcie, care îi determină uneori pe oameni să ia măsuri disperate pentru asigurarea traiului zilnic. Acest fapt nu se dorește a fi o scuză a dezvoltării fenomenului infracțional de furt, ci mai degrabă o încercare de explicare a acestui flagel.

Prezenta lucrare își dorește să exploreze influența exercitată de trăsăturile de personalitate și a unor factori de mediu social (familia, școala și anturajul, mai exact a principalilor factori ai socializării și transformării omului din ființă biologică în ființă socială ) asupra comportamentelor umane și mai ales la apariția comportamentelor infracționale de furt.

Principalele cercetări implicate în analiza fenomenului infracțional sunt preocupate de explicarea cauzală și de evidențierea factorilor determinanți ai acestuia în vederea posibilității aplicării unor măsuri profilactice. Pentru a putea înlătura efectul, trebuie să cunoaștem cauza apariției acestui comportament. Dificultatea constă în faptul că există o cauzalitate socială multiplă, care se conjugă cu trăsăturile individuale, unice, determinând o infinitate de comportamente și reacții, accesul la adevărata cauzalitate fiind de aceea foarte dificil.

Nu putem acuza numai individul că a devenit infractor. Eșecul lui este în același timp și eșecul societății, care nu a reușit să-l integreze și educe corespunzător, iar după ce acesta își ispășește pedeapsa societatea este necruțătoare, flagelându-l și refuzând-i astfel reintegrarea și acceptarea lui, determinându-l să se comporte conform etichetei pe care ceilalți i-o atribuie.

În demersul științific al acestei lucrări am încercat să determin dacă există diferențe semnificative între trăsăturile de personalitate ale indivizilor și cele ale populației neîncarcerate, nedelincvente ( care nu a dezvoltat o conduită infracțională) și în ce mod aceste diferențe, dacă există, sunt răspunzătoare de devianța de la normele sociale. Dar omul trăiește și se modelează, se transformă în cadrul unui grup social de apartenență, într-o societate care determină schimbări în individ și asupra căreia individul exercită în același timp influențe.

Care sunt însă acei factori cu cea mai mare influență asupra comportamentului și care este mecanismul prin care aceștia acționează, dar mai ales de ce nu acționează asupra tuturor în același fel?

Mi-am propus să urmăresc acei factori care au cea mai mare pondere în socializarea individului și modul în care aceștia acționează asupra determinismului biologic al persoanei și influența trăsăturilor individuale de personalitate în complexitatea acestui proces.

Capitolul 1

PERSONALITATEA CA SISTEM

1.1. Personalitatea – definiție

Personalitatea este totalitatea modelelor de comportament, organizate într-un sistem unic, ale unui individ, care se modelează în urma interacțiunii cu mediul social în care acesta trăiește.

Un rol important îl au însă și precondiționările genetice cu care acesta se naște. Însă zestrea aceasta biologică reprezintă doar materia brută, care va fi prelucrată, și care va da naștere, în funcție de anumiți factori, unei personalități unice.

Dezvoltarea psihică este legată în mod indiscutabil de „ materialul de construcție” oferit de mediu, conceput drept cadru în care se naște, trăiește și se dezvoltă personalitatea. „ Conținuturile de mediu i se oferă copilului în anumite cadre sau contexte – grupurile sociale cărora li se integrează simultan sau succesiv, copilul iși constituie tot atâtea medii dispuse ierarhic, de la micromediile cu sferă restrânsă la medii cu o arie din ce în ce mai largă.” (P. Golu, 2001).

Un alt factor important în modelarea personalității îl reprezintă cultura, care generează anumite influențe în procesul de socializare al copilului. Formarea personalității constă de fapt în interiorizarea elementelor specifice culturii. La majoritatea membrilor unei culturi se remarcă anumite trăsături de personalitate comune. Dacă între personalitatea individuală și cea a culturii nu se remarcă diferențieri mari se poate spune că persoana este integrată în cultură. Dacă apar diferențe mari se consideră că acea persoană este deviantă în raport cu cultura societății.

Determinantă în dezvoltarea armonioasă a copilului este nu orice educație, ci educația corect construită. „Dacă educația este greșit concepută și practicată, atunci, în virtutea forței persuasive pe care o are, ea se impune ca dominantă într-o variantă negativă, destructurată, primind mai devreme sau mai târziu <replica> personalității copilului, care, simțindu-se frustrată în spirala devenirii ei, încearcă să se sustragă de sub tutela unei asemenea educații și să își caute singură factorii dezvoltării ” (P. Golu, 2001)

O altă influență este determinată de experiența de viață, care este unică pentru fiecare. Experințele de viață nu se cumulează pur și simplu, ci sunt trăite și evaluate atât din perspectiva trecutului cât și a normelor și valorilor pe care individul și le-a interiorizat, este deci un proces de integrare activă, în care au loc modificări de atitudini și comportamente și chiar de personalitate. Aceste schimbări sunt foarte utile întrucât ajută la modificări ale sistemelor de referință prin achiziționarea de noi experiențe sau prin recondiționări ale seturilor normative și valorice.

Cele mai multe teorii despre conceptul de personalitate admit că individul, pe parcursul existenței sale, trece prin mai multe stadii de dezvoltare. Personalitatea este sinteza elementelor care alcătuiesc comformația mentală a unui individ dându-i o fizionomie unică. Aceste elemente sunt particularități ale constituției psiho-fiziologice, componente instinctivo-afective, modul său de a reacționa la situații și urmele lăsate de experiențele trăite pe parcursul vieții. Prin personalitate se înțelege forța de coeziune a EU-lui, gradul de rezistență, unitatea și continuitatea structurii sale psihice, care îi permit să rămână el însuși de-a lungul existenței. Olof Kinberg considera că personalitatea și mediul formează o totalitate funcțională, iar atunci când una dintre cele două componente se modifică, se schimbă și totalitatea funcțională..

A. Porot și Th. Kammerer (Virgil Dragomirescu, 1976) stabilesc ca fiind trăsături fundamentale ale unei personalități normale următoarele : unitatea și identitatea ( un tot coerent organizat și rezistent ), vitalitatea (condiționată de oscilațiile endogene și stimulii exteriori la care răspunde și reacționează ), conștientizarea ( individul are o reprezentare mentală a tuturor activităților sale fiziologice și psihice ) și raporturile cu mediul ambiant (personalitatea opune EU-l lumii exterioare și îi dă astfel consistența și limitele sale). Alterarea izolată sau complexă a acestor elemente realizează patologia personalității. De aceea este necesară studierea cauzelor și condițiilor care duc la inadaptare și dezorganizare a personalității.

Psihiatria clasică împarte în cinci categorii personalitățile :

Personalitatea imatură. Nedezvoltarea personalității se întâlnește la oligofreni, la care lipsa dezvoltării unor procese psihice duce la o personalitate de nivel inferior. Caracteristicile acestui tip de personalitate sunt : neadaptarea comportamentului la cerințele sociale, trăirile afective difuze, incapacitatea de previziune, sugestibilitate crescută, reacții de demisie, reacții de opoziție și reacții de compensare ( mitomanie, fugă ). Mediul în care trăiește debilul determină în mare parte tulburările sale de adaptare.

Personalitatea nevrotică are un caracter instabil, intolerant sau contradictoriu, prezintă tendințe de conduite agresive, nehotărâre, dificultăți în relaționarea socială, are forme obsesivo-fobice și idei delirante.

Personalitatea dizarmonică sau psihopatică reprezintă prototipul comportamentului deviant determinat de inadaptarea la mediul social. Acest tip de personalitate se caracterizează prin : comportament antisocial, delictual, spontaneitate în acțiuni (dictată de necesitatea satisfacerii imediate a pulsiunilor instinctiv-emoționale și imaturitatea afectivă), tendințe narcofilice, de bravare și de simulare, respingerea și îndepărtarea sistematică de societate. Din această categorie de personalitate fac parte dezechilibrații, degenerații, perverșii și idioții morali care nu se pot adapta la o activitate socială organizată și nu se pot încadra în normele societale.

Personalitatea psihotică se dezvoltă treptat și distruge componentele structural-funcționale ale vieții psihice. Indivizii cu acest tip de personalitate reprezintă un pericol social, au tendințe distructive și manii, variații bruște de dispoziție, impulsivitate, stereotipii comportamentale. Din această categorie fac parte maniacalii, melancolicii, schizofrenii și cei care au sindromul Ganser.

Personalitatea demențială și degradantă. Persoanele din această categorie prezintă modificări somatice și metabolice care determină modificarea personalității în sensul scăderii activității intelectuale a memoriei, diminuarea interesului și ostilitate. Neadaptarea acestor indivizi se leagă de dorința lor de a ieși din comun. Aceștia prezintă comportamente deviante, agresive, impulsivitate și scăderea capacității de discernământ.

Dezvoltările dizarmonice ale personalității nu sunt afecțiuni care apar brusc la un moment dat și dispar cu tratament, ci însoțesc individul toată viața și se structurează treptat din copilărie până la maturitate.

Formarea personalității este rezultatul socializării, a interacțiunii dintre factorii personali, de mediu și cei culturali..

Transformarea copilului din ființă biologică în ființă socială este un proces complex care are loc treptat și progresiv și include atât dezvoltarea cognitivă cât și morală. Prin cogniție individul utilizează informația furnizată de mediu și de memoria experiențelor anterioare pentru a lua decizii. Procesul de socializare nu este la fel pentru toți indivizii pentru căii, degenerații, perverșii și idioții morali care nu se pot adapta la o activitate socială organizată și nu se pot încadra în normele societale.

Personalitatea psihotică se dezvoltă treptat și distruge componentele structural-funcționale ale vieții psihice. Indivizii cu acest tip de personalitate reprezintă un pericol social, au tendințe distructive și manii, variații bruște de dispoziție, impulsivitate, stereotipii comportamentale. Din această categorie fac parte maniacalii, melancolicii, schizofrenii și cei care au sindromul Ganser.

Personalitatea demențială și degradantă. Persoanele din această categorie prezintă modificări somatice și metabolice care determină modificarea personalității în sensul scăderii activității intelectuale a memoriei, diminuarea interesului și ostilitate. Neadaptarea acestor indivizi se leagă de dorința lor de a ieși din comun. Aceștia prezintă comportamente deviante, agresive, impulsivitate și scăderea capacității de discernământ.

Dezvoltările dizarmonice ale personalității nu sunt afecțiuni care apar brusc la un moment dat și dispar cu tratament, ci însoțesc individul toată viața și se structurează treptat din copilărie până la maturitate.

Formarea personalității este rezultatul socializării, a interacțiunii dintre factorii personali, de mediu și cei culturali..

Transformarea copilului din ființă biologică în ființă socială este un proces complex care are loc treptat și progresiv și include atât dezvoltarea cognitivă cât și morală. Prin cogniție individul utilizează informația furnizată de mediu și de memoria experiențelor anterioare pentru a lua decizii. Procesul de socializare nu este la fel pentru toți indivizii pentru că intervin diferențieri la nivel cognitiv. Prin dezvoltarea morală sunt interiorizate regulile și așteptările sociale exterioare. Există anumite concepte de bază universale (dreptate, egalitate, autoritate și dragoste ), dar comportamentele morale sunt condiționate de trăsăturile de personalitate și de cultura societății în care trăiește individul.

Indiferent de abordare, organismul nu poate fi separat de personalitate și nici personalitatea de mediul social în care trăiește individul.

1.2. Socializarea și normele sociale

Socializarea înseamnă interiorizarea normelor și valorilor sociale și adaptarea comportamentului la regulile impuse de cadrul social în care trăiește individul, încă de la vârste fragede. Prin socializare se urmărește dobândirea de către individ a capacităților corecte de discernământ pentru a putea realiza distincția dintre conduitele permise și cele prohibite, între ceea ce este legitim și ce este ilegal, capacitatea de a-și juca în mod adecvat rolurile sociale, conform modelului etico-normativ al societății.

Socializarea este procesul de interacțiune socială prin care individul dobândește cunoștințe, valori, atitudini și comportamente necesare pentru participarea efectivă la viața socială. Socializarea este procesul prin care un organism biologic este transformat într-o ființă socială care interacționează cu ceilalți. Socializarea începe la naștere și durează toată viața. Deși socializarea este un proces social global se realizează în grupuri și medii sociale, care se raportează diferit la cultura societății globale. Din această perspectivă se poate vorbi de o socializare pozitivă ( conformă cu valorile, normele și așteptările societății ) și de una negativă ( contrară societății generale dar conformă cu valorile și normele unui grup ).

Învățarea este un proces de modificare a comportamentului, prin care individul se adaptează la condiții și experiențe noi. Acest proces este activ: prin el sunt adăugate achiziții noi la cele deja existente, iar cunoștințele sunt modificate, reevaluate din perspectiva noilor informații. Individul învață din experiențele trecute și reține consecințele pozitive ale acestora și le evită pe cele cu consecințe neplăcute. În același timp omul învață și din observarea comportamentelor celor din jur și din interacțiunea lui cu ceilalți

Socializarea este procesul prin care orice grup social transmite membrilor săi modelul său normativ și cultural, determinându-i să învețe normele, valorile și stilurile de viață. Din punct de vedere al socializării devianța este definită ca o conduită învățată, asimilată prin intermediul acelorași mecanisme și procese care determină învățarea conformismului social. Maturizarea socială implică nu numai imaginea de sine, dar și Eul ideal.

Adaptarea reprezintă o stare permanentă a organismului uman, caracterizată prin captarea valențelor bio-psihice, cu scopul integrării sociale. Din această perspectivă devianța poate fi definită ca un fenomen de inadaptare.

Imaturizarea socială este incapacitatea subordonării și ierarhizării valorilor autentice, alegerea unor trasee facile, dar ilicite, discrepanța dintre aspirații și capacitățile proprii, imposibilitatea selectivității și redusa capacitate de autovalorizare autentică.

Insuficienta maturizare socială reprezintă dificultățile de integrare socială, conflictele dintre cerințele unui anumit sistem normativ și capacitățile individului de a se raporta la acestea. Acest fenomen poate fi explicat printr-o defectuoasă asimilare a cerințelor și normelor sociale, adică un deficit de socializare și prin insuficientă acomodare, adaptare la cerințele mediului social în care trăiește individul. R. Mucchielli (1981, apud M. Petcu) explica insuficienta maturizare socială prin teoria disociabilității. Conform acestei teorii disociabilitatea se traduce prin:

necceptarea colectivității și a societății

falsa percepție socială, a celor din jur

lipsa anticipării și evaluării adecvate a consecințelor actelor comise

respingerea rolului social acordat înainte de a deveni delicvent și pe care i-l pretinde colectivitatea

„Imaturitatea psihosocială este caracterizată prin toleranță scăzută la frustrare, autocontrol deficitar, egocentrism, impulsivitate și agresivitate, subestimarea gravitații greșelilor și actelor antisociale comise, nedezvoltarea sentimentelor morale, evitarea efortului voluntar, dorința realizării unei vieți ușoare fără muncă, opoziție față de normele morale și juridice, imagine falsă despre lume și sine”. (G. Canepa, apud Marioara Petcu, 1999)

Conformitatea reprezintă concordanța dintre modelul normativ al societății și comportamentul individului. Conformismul însă este o acceptare mecanică a normelor unui grup, fără o filtrare personală prealabilă.

Socializarea este un proces continuu, care însă implică trei forme:

Socializarea primară se desfășoară în copilărie, are loc în familie și constă în internalizarea de către copil a primelor reguli și norme, concomitent cu conștientizarea propriei identități. Individul dobândește informațiile și abilitățile esențiale prin care poate participa la viața socială. Acestea sunt completate dea lungul întregii vieți și îl ajută să învețe comportamentele pe care trebuie să le exercite comform rolurilor și statusurilor cu care este investit.

Socializarea secundară are loc prin relaționarea copilului cu semenii săi, cu colegii de școală și în urma acestui proces copilul devine conștient de rolurile și statutele sale sociale. Spre deosebire de socializarea principală, care are loc într- un climat afectiv protector, cea secundară se desfășoară într-o neutralitate afectivă.

Socializarea continuă are loc pe parcursul întregii existențe, prin schimbarea valorilor, atitudinilor, comportamentelor, dobândirea de noi experiențe, roluri și statute sociale.

În urma unei socializări corespunzătoare copilul dobândește capacitatea de a discerne între ce este permis și prohibit, învață să își exercite adecvat rolurile sociale atribuite, conform normelor și regulilor societății.

Norma socială este o regulă socială de conduită sau model standard de comportament, definit prin așteptările sau consensul unui grup social față de modul și regulile admise prin care trebuie să se manifeste acel comportament.

Norma socială este regula care prescrie comportamente acceptate de comunitate și care reglementează relaționarea dintre membrii unui grup, înlăturând conflictele existenței în comun.

Normele sociale sunt prescripții ale acțiunilor, repere ideale de comportament sau un ghid ideal de conduită. Comform lui Durkheim (Sorin Rădulescu, 1998) normele sociale „asigură organizarea rațională a vieții societății, determinând-o să funcționeze ca un gen de conștiință colectivă care exercită asupra indivizilor presiuni coercitive și imperative, stimulându-le solidaritatea morală”. Reglementările impuse de normele sociale determină comportamente tipice și acțiuni permise și asigură la nivelul întregii societăți ceea ce sociologii clasici au denumit „ordinea socială”. Din această perspectivă devianța înseamnă violarea ordinii sociale, adică orice conduită umană sau acțiune umană diferită de conduitele și acțiunile celorlalți membri ai grupului social.

În societete există mai multe tipuri de norme:

prescriptive – care ne indică ceea ce trebuie să facem

proscriptive – care ne indică ceea ce nu trebuie să facem

formale – reprezentate de regulile scrise ( legi )

informale – sunt reguli nescrise dar subânțelese ( tradiții, cutume)

generale – care sunt caracteristice unei întregi societăți

specifice – caracteristice numai pentru anumite grupuri sociale

Funcțiile normelor sociale sunt de a garanta predictibilitatea comportamentelor, de a dirija sociabilitatea umană într-un sens dezirabil, de raționaliza acțiunile umane pentru realizarea anumitor scopuri și de a oferi legitimitate, consistență, eficiență și corectitudine acțiunilor.

1.4. Devianța și teorii ale devianței

Delincvența este de fapt un eșec al integrării sociale.

Comportamentul deviant este un comportament rezultat prin învățare socială și nu dobândit.

Factorii favorizanți ai abordării unui comportament delincvent pot fi grupați astfel :

– la nivel micro-social

climatul familial tensionat

antecedente penale în familie

eșec școlar și social

anturaj nociv

control social ( familial și școlar ) inexistent, ineficient sau greșit orientat

– la nivel individual – factori specifici de natură biologică și psihologică ( agresivitate timpurie, leziuni și traumatisme cranio-cerebrale, boli psihice )

Teoria lui Hirschi (Stanoiu, M., Brezeanu, O., Dianu, T., 1994) susține că „ cea mai mare parte a oamenilor au tendințe antisociale. Aceste tendințe sunt actualizate numai atunci când controlul social, în variatele sale forme, slăbește.” Comform lui Hirschi probabilitatea ca un individ să devină deviant sau conformist depinde de intensitatea a patru factori :

atașamentul față de părinți, școală, grup de prieteni

angajarea într-o linie convențională de conduită

implicarea în activități convenționale

crezul în valori convenționale

Tinerii se vor conforma legii atunci când sunt puternic atașați de modele pozitive de comportament. Lipsa de disciplină și de respect față de părerile și așteptările celorlalți, asocierea la gașcă se produc pe fondul unui slab atașament față de modele pozitive de conduită.

Cu cât performanțele școlare vor fi mai bune cu atât mai puțin va apărea tendința de a se angaja în comportamente delincvente.

Alți factori predispozanți la criminalitate sunt criza politică, economică, socială și morală, prăbușirea sistemului de protecție socială, scăderea nivelului de trai, creșterea șomajului și inflația, confuzia sau absența unor norme și valori, slăbirea controlului social și apariția unui tip de comportament deviant ca fenomen „ normal” de adaptare la starea de anomie. Individul este afectat de inegalitatea socială, diferențele de statut și discrepanța dintre mijloace și scopuri.

Devianța este îndepărtarea, abaterea sau nonconformismul indivizilor față de normele și valorile sociale.

Delicvența se caracterizează prin următoarele aspecte:

caracter ilicit- adică este o acțiune imorală, ilegitimă, ilegală, prin care sunt violate normele morale și sociale

caracter de vinovăție- acțiunea este comisă de un individ care acționează deliberat, conștient și responsabil de fapta sa

caracter de incriminare- fapta comisă este incriminată și sancționată de legea penală

Devianța reprezintă abaterea de la un anumit set de norme impuse social. Orice activitate umană este dirijată de norme spre anumite direcții și finalități, orice normă prescrie indivizilor forme specifice de comportament obligându-i să se comformeze anumitor exigențe și să acționeze într-un mod compatibil cu regulile, interesele și valorile grupului social din care fac parte.

Simtomatologia devianțelor comportamentale este : minciuna, instabilitate, irascibilitate, impulsivitate, agresivitate, furt, fugă, vagabondaj, eșec școlar și tentative de suicid.

Studiile efectuate în domeniu au demonstrat că raportul pe sexe bărbați : femei, în ceea ce privește infracționalitatea, este de 9 : 1, explicațiile fiind diferențele constituționale, atitudinile diferențiale și rolurile diferite ale sexelor în societate.

Comiterea delictului este o încercare de satisfacere a unor trebuințe fiziologic esențiale și care dă individului o senzație de relativă securitate.

Abordarea psihologică a fenomenului de delicvență

Această abordare ține cont de omul concret, așa cum există și se manifestă în cadrul social în care își desfășoară activitatea, cu rolurile și statusurile sale. Există o personalitate delicventă? Ea ar putea fi caracterizată, printre altele și de instabilitate emoțională, inadaptare socială, deficit de socializare ( care îl conduce pe individ la satisfacerea nevoilor prin metode ilicite), carențe educaționale ( în sensul încadrării în normele sociale).

În explicarea etiologiei comportmentului delicvent au existat mai multe orientări. Una dintre acestea susține că la baza adoptării unui comportament deviant stau structura biologică și personalitatea individului. Adică factorii biologici și genetici au o contribuție determinantă în apariția fenomenului criminalității. Persoanele deviante au personalități patologice și tulburări psihice transmise ereditar, și nu s-au născut criminali, dar datorită unei socializări negative și-au structurat dizarmonic trăsăturile de personalitate.

Mediul social în care omul își desfășoară activitatea are un caracter diversificat, dar și contradictoriu, punând individul în situația de se confrunta cu situații contradictorii, de a lua decizii care să îi asigure atât satisfacerea nevoilor sale, cât și o buna integrare socială. Depinde de individ dacă va alege calea legală sau pe cea ilicită de a atinge aceste scopuri. Individul va fi sau nu satisfăcut, își va consolida sau fragiliza echilibrul personalității, în funcție de modul în care își joaca rolurile și își asuma statusurile pe care le deține.

Conform sociologiei, orice acțiune devine delincventă atunci când face obiectul unei sancțiuni penale sau nu. Așadar prin ispășirea pedepsei infracțiunea ar dispărea odată cu ea, iar persoana respectivă ar fi reabilitată din punct de vedere social. Există însă foarte multe cazuri când, în loc să își corecteze greșelile și să nu le mai repete unii indivizi recidivează, repetând aceeași infracțiune sau alta de aceeași gravitate sau chiar mai gravă. Recidiviștii sunt persoane care fie nu vor, fie nu pot să își îndrepte comportamentul. Sociologii Școlii de la Chicago consideră că ar trebui ca toți membrii unei societăți trebuie să fie guvernați de aceeași normalitate și de aceleași norme și valori sociale. Abaterea de la aceste norme și reguli ei o numesc patologie socială. Atitudinea infracțională se capătă într-un mediu social viciat, în care sunt acceptate și promovate acte deviante față de normele și legile societății.

Teorii ale devianței

Există mai multe teorii care încearcă să explice delincvența și infracționalitatea. Unele dintre ele se axează pe cauzalitatea acestui fenomen, altele pe comprehensiunea acestuia. Teoriile cauzale iau în considerare următorii factori: neadaptarea individului, competiția din grupul de egali, scăderea autorității instituțiilor de control, inegalitatea socială și apărarea dominației într-o ierarhie socială.

Individul este produsul experiențelor trăite de-a lungul vieții. Prevenirea delincvenței s-ar putea face prin corectarea, încă din copilărie a conduitelor deviante, necorespunzătoare, dar și prin analizarea și contracararea tulburărilor apărute în construirea personalității. Soții Glueck (1950) testatând eșantioane mari de populație (500 de delincvenți, 500 de non-delincvenți) au ajuns la concluzia că anumiți indivizi posedă un potențial de delincvență mai mare ca al altora. Adică există o anumită categorie de indivizi care posedă o constituție bio- psihică ce îi predispune la acte deviante. Dar acești factori etiologici nu influențează niciodată uniform, astfel indivizii cu predispoziții identice nu vor urma neapărat aceeași cale în evoluție, nu devin în mod automat delincvenți.

Delincvența trebuie explicată nu numai prin înclinațiile determinate de personalitate, ci trebuiesc luate în calcul și influențele determinate de mediul social în care individul se formează. Principalul factor în însușirea deprinderilor ți obișnuințelor este mediul în care crește și evoluează omul.

Între determinismul psihologic și cel social al infracționalității au existat mereu controverse , dar nu putem nega că individul trăiește într-o societate, se raportează la ceilalți, are o viață colectivă la care participă și care îi impune o serie de reguli și obligații. Un copil care trăiește într-un mediu social viciat, în care infracționalitatea este considerată a fi un comportament normal, automat își va însuși acest mod de gândire și comportament, va știi să-și evalueze riscurile dar și avantajele unui asemenea trai. El nu s-a născut delincvent, dar a învățat să fie astfel, prin comunicarea și interacțiunea cu cei care fac parte din universul său social.

Pe de altă parte inegalitatea socială, lipsurile provocate de sărăcie și inegalitatea distribuirii resurselor duce la adoptarea unor comportamente deviante. În cadrul unei societăți divizate în clase sociale antagoniste există tendința de a se perpetua hegemonia clasei dominante. Păstrarea acestei dominanțe dă naștere unor comportamente deviante ale celor dominați.

Teoriile comprehensive ale devianței incearcă să înțeleagă rațiunile care coordonează activitățile sociale astfel: prin analizarea atât a sensului pe care un individ îl acordă acțiunilor sale și a altora, cât și a tipului de activitate în care se face această atribuire.

Nu există un criteriu absolut după care să putem certifica dacă un comportament este sau nu normal, dar putem hotărî acest lucru tinând cont de împrejurările în care se desfășoară acel comportament și de culturalismul societății în care se produce acesta. Unul și același individ poate să aibă mai multe sisteme de valori și să acționeze conform unor norme de conduită cu condiția ca acestea să fie adaptate corespunzător situației.

Lucrarea Ruxandrei Rășcanu (1994) – „ Psihologia comportamentului deviant” încearcă să explice devianțele comportamentale, din perspectivă interdisciplinară. Concluziile acestui studiu pot fi redate astfel: unele tulburări de comportament au loc pe fondul unor tulburări psihice, iar subiecții investigați au prezentat impulsivitate, agresivitate, rezistență scăzută la frustrare, infantilism și instabilitate motorie. Motivația conflictuală este mai ales de natură exogenă, iar actele delincvente sunt condiționate socio- afectiv. În cercetarea domniei sale Ruxandra Rășcanu a utilizat teste de atenție și memorie – Boudon-Anfinov, testul auditiv- verbal Ray, testul Herwing, iar ca teste de personalitate chestionarul Woodworth- Mathews- Bontilă și tehnica Szondi.

Capitolul 2

FACTORI SOCIALI CARE CONTRIBUIE LA FORMAREA UNEI PERSONALITĂȚI ARMONIOASE

2.1. Familia – ca agent al socializării

Evoluția copilului, maturizarea lui, transformarea în adult, cunoaște, pe de o parte salturi calitative, răspunzătoare de formarea și dezvoltarea sa eficientă, perioade de progres psihologic în care achizițiile se asimilează, condensează și se înlănțuie, pe de altă parte cunoaște și perioade de repaus, stagnare, uneori chiar și declin, ceea ce conduce în cazuri extreme la disoluția personalității. Asupra devenirii lui morale și spirituale își pun amprenta atât factori sociali cu influențe benefice, pozitive, dar și factori a căror influență este constant nocivă.

2.1.1. Structura și funcțiile familiei

Familia este principalul agent de socializare și reprezintă legătura dintre copil și societate, principalul modelator al componentelor personalității.

Din punct de vedere sociologic familia este un grup social primar constituit pe baza relațiilor de căsătorie, consanguinitate și rudenie, membrii lui împărtășind sentimente, aspirații și valori comune și având relații nemediate. Din perspectivă juridică familia este un grup de persoane formal între care s-au stabilit drepturi și obligații reglementate prin legi și acte normative.

Relațiile din cadrul familiei pot fi redate astfel

relațiile dintre soți

relațiile dintre părinți și copii

relațiile dintre descendenți

relațiile de rudenie dintre membrii familiei și alte persoane

Familia este un complex de roluri și statusuri sociale. Membrii se raportează unul la altul prin roluri și statusuri, pentru fiecare dintre acestea existând un set de comportamente impuse social.

Structura familiei poate fi interpretată sub două aspecte:

cantitativ- componența numerică și rețeua de statusuri și roluri

calitativ- diviziunea rolurilor și modul de exercitare a autorității

Din punct de vedere numeric sunt familii extinse, cu număr mare de membri, cu mai multe nuclee familiale și mai multe generații, și familii nucleare, formate din soți și copiii acestora. Din perspectiva structurii rolurilor vorbim despre familii complete, formate din cei doi soți și copiii lor și familii monoparentale. Îndeplinirea rolurilor în familie este învățată prin socializare. De obicei tinerii căsătoriți vor exercita în noua lor familie rolurile văzute și învățate la părinții lor.

Structura familiei mai poate fi interpretată și din punct de vedere al autorității, a modului de exercitare al acesteia. În familiile autoritare bărbatul este principalul deținător de auroritate conferită de puterea economică mai mare. În prezent se constată o redistribuire a autorității în cadrul familiei, tinzându-se către o egalitate a pozițiilor de egalitate.

Principalele funcții ale familiei sunt: sexuală, reproductivă, economică și socializatoare. Funcțiile sexuală și reproductivă asigură satisfacerea nevoilor sexuale ale membrilor cuplului și procreerea copiilor. Funcția economică este atât de producție cât și de profesionalizare a descendenților și generarea și gestionarea unui buget familial.

Funcțiile familiei față de copil ar putea fi redate schematic astfel:

Mecanism regulator care permite copilului să se dezvolte

Rol de protejare

Îl ajută să-și facă ucenicia pentru viață, mediu afectiv

Funcție profund socializatoare și de individualizare

Relația dintre părinți și relația părinți – copil stau la baza elaborării schemei fundamentale a familiei

Copilul își definește rolul individual pe care îl are în relațiile cu ceilalți

Mediul cultural în care învață comportamentul uman, cu influențele, opiniile, prejudecățile și obiceiurile sale

Rol de umanizare a copilului, care formează personalitatea

Cadru relativ stabil și coerent în care anxietatea produsă de stimulii externi este diminuată ( funcție securizantă )

2.1.2. Socializarea în familie

Ca agent socializator, familia este locul unde copilul își însușește primele norme și valori sociale și învață să se relaționeze cu ceilalți. În familie socializarea este: normativă ( transmiterea normelor și regulilor sociale), cognitivă ( dobândirea deprinderilor și cunoștințelor ), creativă ( formează moduri de gândire creatoare pentru adaptarea la situații noi ) și psihologică ( se învață afectivitatea necesară relaționării cu ceilalți ).

Socializarea realizată prin familie este vitală integrării sociale, deoarece îl învață pe copil cum să acționeze pentru satisfacerea scopurilor, dar și ceea ce așteaptă societatea de la el. Eșecurile socializării familiale au consecințe negative deoarece nu se realizează convergența cu normele și valorile promovate de societate. Avantajele socializării familiale sunt date de realizarea acesteia într-un climat afectiv pozitiv care facilitează transmiterea și însușirea normelor și valorilor societății.

În societatea modernă se constată o derogare a responsabilității socializării în familie, acest rol revenind altor instituții. Efectele acestui fenomen sunt : reducerea rolului afectivității în educație, slăbirea coeziunii familiale și o socializare deficitară a copilului.

Copiii a căror socializare în familie s-a făcut corespunzător sunt cooperanți, prietenoși, au relații adecvate cu cei din jur, sunt încrezători, altruiști, au valori similare cu cele ale părinților lor și nu sunt afectați de criza de identitate.

În familiile în care părinții recurg la disciplină, însoțită de o afecțiune puternică, care își pedepsesc copii atunci când greșesc, dar îi laudă și îi stimulează atunci când este cazul, care au un sistem puternic de credințe și tradiții socializarea se realizează normal.

În interacțiunea dintre copil și mediu, copilul ajunge să cunoască ce așteaptă părinții de la el și compară aceste așteptări cu propriul său comportament. În educația morală a copilului se regăsesc două stadii : stadiul realismului moral ( în care morala este dominată de constrângere și autoritarism ) și stadiul cooperării ( când ansamblul regulilor de conviețuire se constituie datorită sentimentelor reciproce și al trăirii sentimentului de egalitate cu adultul ).

Copilul este receptiv la ceea ce este comform modalității sale de a se comporta și prezintă o anumită opacitate la ceea ce nu se potrivește cu fondul său moral și cu mediul social în care trăiește.

În perioada 0-8 ani relația dintre copil și adult este de tip unilateral; adultul reprezintă izvorul regulilor și obligațiilor externe, iar copilul se supune acestuia în virtutea valorii pe care i-o recunoaște. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultării, decât al unei cunoașteri și înțelegeri a lor; ascultarea se bazează pe afecțiune și teamă. Între 7 și 12 ani relația copil-adult se bazează pe respect reciproc, normele se interiorizează și devin mobiluri ale conduitei copilului. Fiecare etapă a dezvoltării morale a copilului reprezintă terenul pe care au loc asimilarea, restructurarea și organizarea conduitei în conformitate cu normele sociale ale grupului.

În familie copilul adoptă conduite și gesturi ale modelelor parentale, percepe similitudini în înfățișare și caracteristici psihice, învață să se supună regulilor sociale (conformism).

Imaginea de sine se constituie treptat în procesul de socializare a ființei umane, prin raportarea la sistemul de valori și norme socio-culturale dominante în grup. Ea reflectă statusurile familiale, profesionale, civice și rolurile persoanei în decursul vieții exprimate în respectul de sine, atitudini, opinii și comportamente. Imaginea de sine apare ca o oglindă individuală a solicitărilor socialmente condiționate ale lumii înconjurătoare și se formează prin compararea imaginii de sine pe care o are individul despre el cu cea pe care o au ceilalți.

2.1.3. Rolurile parentale în procesul socializării

Se observă că în societatea actuală rolurile părinților moderni au suferit modificări față de familia tradițională în care tatăl era cel care asigura funcția economică de întreținător al familiei, iar mama avea rolul de a asigura educația și îngrijirea copiilor și a gospodăriei.

Fiecare își exercită meseria de părinte imitând modelele după care aceste roluri au fost jucate de părinții săi și așteaptă de la partenerul de viață să facă la fel.

Se știe că mamele au înclinații spre indulgență și supraprotecție, pe când tații au tendințe de respingere și autoritarism.

Rolul mamei

Copilul găsește în mamă satisfacerea trebuințelor, relaxarea tensiunilor și siguranța. Atitudinea copilului față de restul lumii este în mod esențial determinată de relația lui cu mama. Mama este inițiatoarea în plan intelectual și cultural, reprezintă prima formă de autoritate cu care copilul intră în contact și de la care învață primele reguli și norme morale și cum să se adapteze la exigențele sociale. Tot mama este cea de la care copilul învață ce este femeia, învață primele modele de comportament uman.

Rolul tatălui

Studii legate de importanța rolului patern au fost efectuate de Bach, Bremer și Colette, care au demonstrat că prin dragostea și sprijinul acordat soției ei asigură indirect și pentru copil sentimentul de securizare, este cel care întreține familia asigurând traiul familiei.

De la tată copilul învață să se adpteze fără să se simtă amenințat, învață un mod de a fi diferit față de cel al mamei. Tatăl reprezintă în familie ordinea realității, forța, autoritatea supremă, este cel care determină individualizarea copilului și orientarea acestuia spre un univers exterior celui matern. Este cel care îl introduce pe copil în domeniul obligațiilor, principiilor și legilor.

Prin prezența sa tatăl îl provoacă pe băiat să fie masculin și pe fată să fie feminină. Un tată care înspăimântă și este violent va provoca la fete frica de bărbați și la băieți refuzul de a-i semăna, de a urma modelul parental.

În familie, climatul de înțelegere dintre părinți este foarte important pentru dezvoltarea armonioasă a personalității copilului.

2.2. Școala

Școala reprezintă un factor educativ și formativ, care facilitează învățarea și interiorizarea normelor și conduitelor sociale, prin dezvoltarea sistematică a convingerolir morale durabile.

Școala este un agent socializator complex, care pe lângă informații și educație pedagogică transmite valori și norme, atât formale cât și informale.Copiii învață nu numai din cunoștințele obligatorii procesului de școlarizare, ci și din interacțiunea lor cu colegii și profesorii. Între elevi se dezvoltă o anumită complicitate, se formează un cadru microsocial închis în care ei se „aliază” împotriva adulților, vehiculează informații de altă natură, au glumele și vocabularul lor.

În procesul de socializare, menirea școlii este de a facilita învățarea și interiorizarea normelor de comportament impuse de societate. Simțul identității copilului, imaginea sa despre sine și extinderea Eu- lui sunt intensificate la intrarea în școală. În această perioadă identificarea devine un important principiu al învățării, Eul devine factor rațional, parte conștientă a personalității.

Intrarea în școală produce anumite modificări în viața și activitatea copiilor. Copilul este investit cu statute noi și i se schimbă radical modul de relaționare cu cei din jur.

2.3. Anturajul

Individul trăiește într-o societate și intră în relație cu semenii săi, se integrează în grup. Grupul reprezintă o formă de satisfacere a nevoilor de comunicare și afiliere a individului. Interacțiunea cu grupul îi permite omului să-și formeze o imagine despre sine. Comportamentul individual este determinat de imaginea despre sine și de imaginea pe care și-au făcut-o ceilalți. În procesul formării personalității individul interacționează cu grupuri diferite, de la care preia idei și norme comportamentale.Unele grupuri ( de referință ) sunt mai importante decât celelalte. Primul grup de referință îl reprezintă familia de la care individul preia și primele modele comportamentale. Al doilea grup de referință îl reprezintă persoanele având aceeași vârstă și același statut, care exercită cel mai important rol în formarea personalității, deoarece au o influență majoră asupra atitudinilor, intereselor și normelor comportamentale ale individului. În adoptarea unui comportament individul se va orienta după imaginea subiectivă pe care el și-o face despre modul cum este perceput de către ceilalți.Totodată imaginea de sine îl ajută pe individ să-și prestabilească unele răspunsuri anticipative vis-a-vis de interacțiunile cu ceilalți.

Grupul din care face parte individul este un alt factor de socializare a individului, unde copilul își poate afirma personalitatea sa, nemaifiind încorsetat de anumite reguli de conduită, așa cum se întâmplă de exemplu în mediul școlar sau familial.

Socializarea în cadrul anturajului are loc între tineri care sunt egali ca vârstă, prestigiu, autoritate și care au propriile norme și valori diferite de ale adulților. Tinerii sunt atrași de grupul de prieteni datorită nevoii de identificare cu comunitatea care-i oferă securitate și care-i recunoaște poziția, îi facilitează afirmarea de sine și îi oferă o serie de informații cu caracter antiadult ( evitarea constrângerilor și manipularea părinților ). Atunci când tinerilor le lipsesc afecțiunea și îndrumarea părinților influența grupului devine foarte puternică, acesta devenind un fel de familie paralelă care satisface nevoile de afecțiune, comunicare și afiliere. Această socializare poate avea efecte pozitive asupra dezvoltării armonioase a personalității tânărului, dar și influențe negative prin orientarea către acte antisociale.

Capitolul 3

FACTORI SOCIALI CU INFLUENȚE NEGATIVE ASUPRA PERSONALITĂȚII

Cei mai importanți factori familiali care influențează comportamentul copilului în comiterea unor acte deviante sunt: climat familial deteriorat, un stil educativ deficitar, lipsa unității dintre părinți în ceea ce privește sancționarea sau recompensarea copilului, lipsa cunoașterii activităților copilului și atitudinile antisociale ale unuia sau ambilor părinți.

Constituirea personalității este o reacție la solicitările parentale la care este supus copilul. Părinții care își agresează copiii au fost la rândul lor agresați și neglijați emoțional.

Părinții abuzivi își privesc copii ca pe o modalitate de satisfacere a propriilor nevoi, solicitându-i în a intreprinde acțiuni ce depășesc propriile lor abilități fizice și psihice. Au mari greutăți în a stabili relații empatetice cu proprii copii și în a le satisface nevoile de dependență a acestora. Mulți astfel de părinți suferă de tulburări psihice și psihiatrice. Își revarsă asupra copiilor propriile nemulțumiri și frustrări, pledând mai mult pentru propriile lor drepturi, respingînd copilul și fiind mai interesați de propriile lor plăceri. Alt comportament întâlnit la unii părinți este în aparență neagresiv, dar din neputința de a își exprima emoțiile sau dorințele și în încercarea de a atrage atenția partenerului de cuplu intră în competiție cu copilul (pe plan afectiv), fiind imaturi și capricioși.

Divergențele de opinie ale părinților ân abordarea metodelor disciplinare acționează ca factor de dezechilibru pentru copil. Pe de altă parte o atitudine hiperprotectoare și afectuoasă poate perturba maturizarea socială a copilului. Prin lipsa unei atitudini simpatetice și prin atitudinile indiferente ale părinților față de copii, aceștia vor dezvolta o anumită agresivitate și neglijență față de școală cât și o serie de atitudini antisociale și o instabilitate emotivă. Copiii devin închiși în sine, apatici cu comportamente antipatice și ostile față de cei din jur (părinții demisionari veșnic ocupați și absenți sunt o sursă majoră a delicvenței). Părinții autoritari își devalorizează copilul, acesta trebuind să răspundă tuturor exigențelor parentale, sunt adesea timizi și inhibați dar pot fi și rebeli devenind agresivi.

Neînțelegerile dintre părinți se răsfrâng automat asupra copiilor, ducând la tulburări de comportament ale acestora. Copilul devine neliniștit, răutăcios, grosolan, își lovește părinții și se simte vinovat și răspunzător de starea de conflict. În situațiile conflictuale din familie copilului i se prăbușește sentimentul de siguranță, se simte dezamăgit de adult, vulnerabil, se închide în sine și fuge de acasă. La originea delincvenței și diverselor tulburări de personalitate ale copilului stau conflictele dintre părinți.

Climatul conflictual poate fi generat și întreținut de alcoolism, promiscuitate morală, tulburări psihice, sărăcie. Pe măsură ce conflictele intraconjugale cresc ca intensitate, frecvență și formă de manifestare devin simptom al disfuncționalității familiei.

Principala consecință a conflictelor maritale este devalorizarea modelului parental care duc la învățarea prin imitare a unor conduite nocive pentru evolutia copilului provocându-i o stare psihică conflictuală și frustrare.

În familiile în care părinții au un stil de viață dezordonat, în care lipsesc valorile morale, în care disciplina este când severă când absentă, în care apar comportamente agresive și conflictuale tinerii devin victime și au probleme în structurarea unei personalități armonioase. În aceste cazuri principala reacție de revoltă a tânărului față de familie o constituie fuga de acasă și vagabondajul.

Din punctul de vedere a stilului educativ sunt familii care realizează o socializare negativă a tinerilor prin practicarea unor modele de conduită aflate în conflict cu normele sociale, încurajând manifestări deviante ale copiilor, care privează copilul de afectivitate, care îl lipsesc pe tânăr de un nivel cultural adecvat și care adoptă o atitudine toleranță față de anumite conduite deviante ale copilului.

Tinerii proveniți din familii în care procesul de socializare nu s-a efectuat corespunzător sunt alienați, delincvenți, indeciși, frustrați, lipsiți de năzuințe realiste și prezintă același sentiment de dezamăgire ca și părinții lor care s-au dovedit a fi incapabili de educarea copiilor lor.

3.1. Atitudini parentale negative

Neglijarea

Atitudinea de neglijare față de copil apare atunci când părinții nu acordă copilului îngrijirile necesare, protecție, afecțiune sau manifestă preferință pentru alți copii. Astfel de părinți nu găsesc niciodată timp pentru trebuințele copilului, îl critică, îl ridiculizează, nu îl valorizează și îl percep ca pe o povară (mai ales în familiile sărace), ceea ce duce la un sentiment de frustrare și ostilitate față de acesta. Părinții rejectivi au avut la rândul lor părinți care i-au respins și astfel această atitudine a fost singura învățată prin imitare în cadrul familiei lor de bază. În societatea actuală, în care femeia este considerată egală cu bărbatul, rolul mamei în familie nu mai este doar de a îngriji copiii și gospodăria, ci muncește, are propria carieră. Din acest motiv părinții nu mai au timp să ocupe de educarea și supravegherea copilului, acest rol revenind altor instituții și persoane. În aceste condiții sunt frecvente cazurile în care părinții încearcă să suplinească prin cadouri și bani lipsa de afectivitate de care suferă copilul. Efectele neglijării și respingerii asupra copilului sunt reflectate în lipsa de autovalorizare, neîncrederea în sine, pasivitatea, apatia, agresivitatea și ostilitatea manifestate de acesta. Pe lângă acestea, la copii neglijați se mai pot observa și alte comportamente: tendința de a vagabonda, revolta, instabilitate emoțională, iritabilitate, în colectivitate se joacă singur, încearcă să atragă atenția și caută revendicativ afectivitatea, lumea exterioară i se pare ostilă, amenințătoare. Aceste aspecte au fost evidențiate de studiile efectuate de Symonds și E. Coulon.

Reversul neglijării îl reprezintă supraprotecția. Din dorința de a-și ocroti și proteja copilul de tot ce e rău, unii părinți uită că pentru a se dezvolta normal și pentru a învăța să se adapteze la lume un copil trebuie să fie lăsat liber să exploreze toate aspectele vieții, fie ele pozitive sau negative, trebuie să îi fie acceptate și înțelese slăbiciunea, ignoranța și nevoia de explorare. Cercetările realizate de Levy, Coulon și Rahier au evidențiat faptul că la copiii supraprotejați apar unele modificări de dezvoltare fizică, de dezvoltare a personalității și de comportament: sunt mai slabi decât ceilalți copii de aceeași vârstă, au imunitatea și rezistența fizică mai reduse, sunt dependenți afectiv, nu au simțul măsurii, devin anxioși când nu sunt în centrul atenției și trebuie să se descurce singuri, sunt egoiști, lipsiți de voință și inițiativă, au tendința de a se refugia în visare și prezintă dificultăți de relaționare cu ceilalți.

Carența maternă

Lipsa mamei din universul copilului duce la lipsa sentimentului de siguranță, la deficiențe afective și intelectuale, are consecințe ireversibile în elaborarea personalității și în domeniul inițierii și adaptării la viața concretă. Copilul privat de mamă are sentimente de izolare, singurătate și părăsire, frustrare afectivă, sentimente de eșec, insecuritate afectivă și pesimism.

Unele mame, din cauza renegării maternității, își acceptă cu greu copiii și au un comportament rejectiv. Ele se poartă ca un copil răsfățat și cer protecție, copii lor simțindu-se în aceste condiții vinovați și anxioși. Astfel de mame cer de la copii lor responsabilități prea mari, frustrându-i de copilărie, făcându-i să se simtă nesiguri, lipsiți de sprijin, neapreciați, anxioși. Dominarea excesivă a mamei (în absența tatălui și a unui model patern) și comportamentele agresive și de frustrare a acestora duc la delincvență juvenilă și la agresivitate, băieții încercând să-și exprime virilitatea și alunecând spre comportamente antisociale.

Carența paternă

Carența paternă este o carență morală. Tatăl trezește în copil forța de rezistență, de opoziție, de afirmare de sine, este cel care îl îndeamnă să se desprindă de universul familial, să se impună și să se emancipeze, reprezintă viitorul și necunoscutul.

În cazul în care tatăl este șomer și nu poate îndeplini principala funcție economică a familiei puterea imaginii paterne este directă, brutală, frustrantă, violență fizică și verbală, asociată uneori cu consumul de alcool.

Lipsa de implicare a tatălui în viața de familie îi face pe copii să-l perceapă ca pe un străin de care se tem și pe care îl detestă. Insuficiența paternă dă naștere la sentimente de insecuritate, anxietate și aroganță față de tatăl pe care copilul încearcă să-l provoace să-și îndeplinească funcția de cap al familiei și să îi câștige atenția și afectivitatea. Tatăl autoritar este perceput ca un tiran exigent care-l face pe copil să se simtă un învins. La fel de dăunător pentru copil este și tatăl prea permisiv, (care tratează copilul ca pe un prieten), pentru că îl frustrează de sprijinul dat de autoritatea paternă.

Absența tatălui în timpul copilăriei are ca efect suprimarea dorinței de realizare a copilului, duce la reacții depresive, ostilitate și culpabilitate dar mai ales influențează structurarea personalității copilului sub aspectul orientării spre obiective și viitor.

3.2. Abandonul școlar

Școala realizează o socializare sistematică dar uneori scapă de sub control copiii problemă care provin din medii familiale viciate. Unele cadre didactice îi tratează diferit pe elevii din familii dezorganizate, marginalizându-i, fapt care duce la abordarea de către copii a unui comportament deviant, comform etichetării negative. Abandonul școlar și rezultatele slabe la învățătură ( reprezintă premisele unui comportament delincvent ) sunt determinate și de unele comportamente ale profesorilor ( acordarea ușoară a notei de trecere, neconsemnarea absențelor ). Alți factori negativi care duc la o socializare negativă în cadrul școlii sunt reprezentați și de : decalajul dintre cerințele școlii și posibilitățile intelectuale ale tânărului, indiferența colegilor și a profesorilor, rivalitățiile, timiditatea și sentimentul de inferioritate sau de superioritate. Pe această bază apar unele conduite subiective necontrolate. Tinerii caută propria lor identitate socială și de aceea cadrele didactice ar trebui să le ofere cât mai multe modele umane.

În mediul rural sărăcia și participarea copiilor la treburile gospodărești determină abandonul școlar după absolvirea a 4-8 clase. În mediul urban situația materială precară a părinților ( uneori șomeri ), angajarea copiilor în muncă la negru, lipsa alimentelor, rechizitelor, locuințelor, nivelul de educație scăzut al părinților, familiile monoparentale, părinții dezinteresați și indiferenți față de copii, apartenența la secte religioase duc la un abandon școlar a cărui rată este în continuă creștere. Alte motive : aliere la gașcă, lipsa de motivație a elevilor și neâncrederea părinților în școală, atitudinea profesorilor, orare supraîncărcate și cerințe foarte ridicate.

3.3. Socializarea negativă în grup

Alierea tânărului la gașcă, acel microgrup social care se ghidează după valori și norme proprii, care este o formă de organizare cu coduri drepturi și obligații mutuale, duce la adoptarea (prin imitarea de comportament ) la însușirea și interiorizarea unor comportamente aberante și deviante de la normele societății.

Gașca apare ca o reacție de protest la normele și valorile grupului social dominant, este mediul în care tinerii îsi pot manifesta personalitatea și pornirile rebele față de normele pe care ei le percep ca fiind perimate și îngrăditoare ale libertății de manifestare, unde este recunoscut, acceptat și stimulat de cei ca el, unde își însușește un anumit limbaj, conduitele grupului și interiorizează valorile și normele acestuia. În gașcă buna relaționare dintre indivizi se realizeaza printr-un sistem de concesii reciproce. Din dorința de a fi acceptat de ceilalți copilul abordeaza un anumit comportament. În gașcă se exercită influențe egale, legea concesiilor minimale ducând la convergența judecăților individuale către un punct de echilibru. Datorită egalității statutelor membrilor găștii influențele sociale sunt identice. Comportamentul criminal se învață prin comunicare și interacțiuni cu persoane de la care se însușesc, prin imitație, motivații și atitudini congruente cu încălcarea legii.În cadrul găștii copii caută o recunoaștere a persoanei lor de către ceilalți și văd în liderul acesteia modelul parental care fie a lipsit fie a fost deficitar și care are menirea de a-i da o anumită securitate afectivă.Gașca reprezintă totodată un mod de adaptare a celor care au fost marginalizați de societate.

Gașca are o influență educativă negativă antrenându-i pe tineri în acte deviante. Găștile sunt în general alcătuite din persoane certate cu legea și care atrag în acest anturaj pe tinerii care au deficiențe de socializare morală, școlară și familială. Gașca îi oferă tânărului un anumit comfort psihic ( mai mare decât cel obținut în grupul de colegi sau în familie ), securitate, sentimentul că aparține cu adevărat unui grup care simte și gândește la fel, posibilitatea evadării din comformism, iluzia că este cineva și că are o anumită „importanță” socială. În cadrul găștii se creează un sistem propriu de norme, valori și sancțiuni aflat în contradicție cu valorile și normele impuse de părinți și profesori. Acest sistem reglementează relațiile dintre membrii egal ca vârstă și status social, oferă prestigiu, securitate și afecțiune. Gașca apare ca o reacție de respingere a societății și este alcătuită din persoane marginalizate social, care trăiesc sentimentul inutilității și care sunt frustrate de posibilitățile și mijloacele de trai pe care le au. Comportamentele delincvente sunt învățate și transmise în grup prin procesul socializării negative.

3.4. Tulburări psihice și de comportament

Există o serie de suferințe neuro-psihice asociate cu comportamentul deviant și actele infracționale. Acestea se pot împărți în două categorii :

suferințe organice centrale ( epilepsie, traumatisme cranio-cerebrale, oligofrenie )

boli psihice la minori ( schizofrenie, psihoză maniaco-depresivă, nevroză)

Epilepsia imprimă anumite particularități personalității bolnavilor și modificări comportamentale care devin trăsături de personalitate, fapt care duce la manifestări agresive, coleroase, disforice și acte de natură antisocială. Alte comportamente întâlnite la epileptici sunt ostilitate, vagabondaj, înclinație spre furt, minciună și consum de alcool. Caracteristic pentru epileptici este că după devianța comportamentală, după descărcare, nu regretă și nu au sentimentul de vinovăție, dar sunt ostili, instabili și nemulțumiți.

Traumatismele cranio-cerebrale determină sechele subadiacente și pseudoconsecințe psihice legate de momentul patologic al incidenței accidentului; modificările apar după câțiva ani. Sechelele înregistrate sunt cefalee, vertij, insomnii, iritabilitate, agresivitate, violență și diminuarea atenției și memoriei. Se pot decela deasemenea și sindroame psihotice, nevroze, psihoze, demențe..

Schizofrenii sunt caracterizați prin ferocitatea infracțiunilor comise, care păstrează amprenta patologică, indiferență și afectivitate tocită, fapte cu caracter ilogic, absurd, fără mobil determinat.

Psihoticii nu manifestă remușcări, sunt pasivi și indiferenți față de actele comise, au înclinații spre autism, ideație delirantă și depersonalizare. În psihoza maniaco-depresivă, în timpul puseului maniac, indivizii au un comportament impulsiv, agresiv, care alternează cu logoreea și euforia, iar în episodul depresiv automutilare și suicid..

Cauzele declanșatoare ale tulburărilor comportamentale deviante îl reprezintă existența unor boli psihice ( schizofrenie, epilepsie, nevroze, debilitate ), boli somatice ( care acționează asupra sistemului psihic uman, influențând personalitatea în mod nefavorabil ), dar și lacunele educative (lipsa unui mediu educativ capabil să filtreze și să îndrepte conduitele aberante).

La copii majoritatea tulburărilor psihice sunt mai degrabă sindroame de reacție la factorii de mediu- familie, școală, grupul de egali. Cei patru mari factori care sunt răspunzători de etiologia tulburărilor psihice la copii sunt de natură : genetică, temperamentală, somatică și factori de mediu.

Factorii ereditari sunt poligenici și se manifestă prin predispoziția spre manifestarea unor anumite tipuri de maladii, dar nu pot controla direct apariția acestora, limitându- se doar la a influența de exemplu temperamentul.

Factorii temperamentali sunt predispozanți la anumite tulburări psihice, fapt evidențiat încă de timpuriu la copii dificili din copilăria timpurie.

Factorii somatici ( leziuni cerebrale) predispun la tulburări psihice de intensitate variabilă. Rata acestor tulburări psihice la copii afectați cerebral este determinată de gravitatea leziunii și mai puțin de poziționarea acesteia. Tot în această categorie intră și tulburările psihice determinate de anomaliile sarcinii și nașterii, care pot determina epilepsie, retard mental și tulburări de comportament.

Factorii de mediu sunt fie factori determinanți în tulburările psihogene fie favorizanți și agravanți în dezvoltarea altor patologii. Mediul familial defectuos deține cea mai mare pondere în declanșarea și întreținerea unor reacții patologice ale copilului. Familia este implicată în satisfacerea celor mai profunde și elementare nevoi ale copilului, și are datoria de a-l modela pe copil de la dependența absolută de părinți la autonomie și identitate personală, pentru ca acesta să se poată integra social în mod corespunzător. Penru a se putea realiza acest obiectiv, copilul are nevoie de un mediu social stabil, coerent, de afectivitate și sentimentul de securitate, de încredere și toleranță, de educare și dezvoltare a aptitudinilor, dar și de disciplină și autoritate ordonatoare și structurantă.

Cel mai mare impact patogen asupra copilului o au următorii factori familiali disfuncționali: separarea prelungită sau definitivă a copilului de părinți, separarea părinților ( divorț, deces), relații conflictuale și inadecvate în cadrul familiei, boala sau personalitatea deviantă a unuia sau a ambilor părinți, abuzul fizic sau moral asupra copilului, promiscuitatea și sărăcia, abandonul sau carența maternă. Toți acești factori pot fi considerați cauză a delincvenței juvenile și duc la anxietate și depresii, dificultăți în integrarea și relaționarea socială, nerealizări educaționale și carențe emotional- afective.

Factorii sociali și culturali au și ei o semnificație aparte în apariția tulburărilor de comportament. Dacă în primii ani de viață familia este cea care îl învață pe copil normele și regulile sociale, odată cu intrarea în școală copilul va petrece din ce în ce mai mult timp în afara cadrului afectiv familial, fiind astfel tot mai expus influențelor mediului socio- cultural, religios și economic. Acest fapt are ca rezultat apariția sau agravarea unor tulburări de comportament sau de adaptare.

Copiii cu tulburări de comportament în copilărie devin ca adulți personalități antisociale, consumă alcool, au probleme de integrare socială, profesională și maritală, au tendința de a comite infracțiuni. Tulburările de comportament pot apărea fie numai ca simptom în cadrul unei boli psihice de ordin psihotic, fie sub forma unor deprinderi negative de comportament sau ca sindrom în cadrul anomaliilor de personalitate ( organizare dizarmonică a personalității). Cauzele apariției acestor tulburări sunt educația necorespunzătoare, atitudinile negative afective ale părinților față de copil, condițiile defavorabile ale mediului extern. Dintre manifestările tulburărilor de comportament mă voi opri asupra celotr care consider că au cea mai mare relevanță vis- a- vis de tema acestei lucrări, și anume : neascultarea, agresiunea, minciuna, furtul, fuga și vagabondajul.

Neascultarea este refuzul autorității, în primul rând familiale și apoi cele sociale. Acest fenomen apare la copiii cu dezvoltare dezarmonică sau cu leziuni ale sistemului nervos central. Neascultarea este mai frecventă la copiii educați într-un climat lipsit de respect și dreptate, în familiile în care nu există un echilibru între dragoste și autoritate, sau familiile în care fie sunt restricții excesive, fie libertate excesivă sau disensiuni între părinți în ceea ce privește educația copilului. Cu cât relația dintre copil și părinții săi este mai plină de dragoste și echilibru cu atât copilul va fi mai ascultător.

Agresiunea este tendința spre un comportament cu reacții brutale și distructive și izvorăște din tendința pulsională a individului; se întâlnește la copiii cu structură de personalitate dizarmonică, care simt bucurie atunci când fac rău.

Minciuna, ca reacție de afirmare neconformă cu adevărul, apare din dorința copilului de a atrage atenția părinților sau pentru a imita atitudini văzute la adulți.

Furtul este un comportament deviant care poate fi învățat din mediul în care trăiește copilul sau poate fi generat de dorința acestuia de a se impune, de a-și asigura prestigiul în grupul său sau poate fi de natură patologică.

Fuga de la școală poate fi determinată de faptul că acesta nu poate face față cerințelor curriculare, este blamat sau ironizat de colegi sau consideră că este tratat injust de către cadrele didacrice. Alte motive importante ale abandonului școlar pot fi date de : devalorizarea conștientă a școlii de către părinți sau de transformarea școlii într-o sursă de anxietate pentru copil ( când este pedepsit pentru notele proaste ).

Lipsa continuității și stabilității educaționale a copilului pot duce la vagabondaj, care înseamnă sustragerea individului de la influențele educaționale din familie sau școală. Vagabondajul este o formă de inadaptare socială și o cale de adoptare a unor deprinderi antisociale. Vagabondajul este o atitudine deliberată a copilului față de mediul familial sau școlar și se caracterizează prin lipsa nevoii de domiciliu, neacceptarea autorității paternale și a privațiunilor și poate culmina cu săvârșirea actelor antisociale.

Pentru a putea controla comportamentul copiilor părinții trebuie să înțeleagă care sunt motivele acestuia și să accepte că fiecare copil are o structură temperamentală proprie. În relația părinte – copil foarte importantă este și personalitatea părintelui. Părinții care sunt inconsecvenți în manifestări, nerăbdători, care cer prea mult de la copil sau nu-i acordă suficientă atenție și care au comportamente agresive și coercitive, pot provoca comportamente deviante copiilor lor. Greșelile făcute de unii părinți în corectarea comportamentelor copiilor sunt : lipsa întăririi prin recompensă a conduitelor pozitive ( acordarea unui zâmbet, unei îmbrățișări sau apreciere verbală pozitivă ), neglijarea pedepsirii a actelor deviante, inconsecvența în corectarea comportamentului negativ și disensiunile în ceea ce privește strategiile de disciplinare.

Capitolul 4

PENITENCIARUL CA INSTITUȚIE TOTALITARĂ ȘI INFLUENȚA LUI ASUPRA PERSONALITĂȚII

Penitenciarul este o instituție totalitară, care are frontiere etanșe între membrii din interior și lumea exterioară și este caracterizată printr-o viață izolată. În instituțiile de tip totalitar se practică anumite tehnici care au ca efect pierderea autonomiei persoanelor deținute. Aceste tehnici sunt:

Mortificarea se realizează prin introducerea unei rupturi între trecutul și viitorul persoanei, prin privațiuni, umilințe, uniforme obligatorii care reduc individualitatea, îl transformă într- un anonim, și prin abandonarea obișnuințelor anterioare și a tabieturilor personale.

Depersonalizarea se realizează prin atmosfera de promiscuitate, prin supravegherea continuă, prin obligația de a participa la activități colective și prin impunerea unui orar obligatoriu.

Instituirea unui sistem de privilegii prin instituirea de prescripții, restricții, interdicții, recompense sau favoruri în schimbul supunerii și pedepse infantilizante ( mustrarea, tăierea unor drepturi).

Penitenciarul este o instituție care-l depersonalizează pe individ, îl face să devalorizeze lumea și să se auto-devalorizeze.

Deținuții reprezintă un univers uman aparte dominat de contradicții și frustrări, dar și de neîmpliniri și regrete. Mulți dintre ei sunt neadaptați social, refractari, incapabili de a se adapta la cerințele și normele sociale, ducând o viață dominată de instincte și trebuințe primare.

Orice ființă umană are anumite drepturi fundamentale. Deținuții își pierd pentru o perioadă de timp unul dintre aceste drepturi fundamentale și anume dreptul la libertate. În condiții de detenție unele drepturi sunt limitate : dreptul la libertate personală, dreptul la intimitate, libertatea de mișcare și libertatea exprimării.

Cu toate că viața din închisoare nu poate fi considerată ca fiind normală, condițiile din penitenciar trebuie să se apropie cât mai mult de ceea ce s-ar numi un trai normal, singura excepție fiind pierderea libertății.

Privarea de libertate are uneori efecte dramatice asupra personalității celui închis și generează o serie de comportamente total diferite de cele pe care le avea în libertate. Vestimentația identică ( element de depersonalizare ), separarea de familie, schimbarea spațiului locativ, înstrăinarea de obiectele personale familiare sunt elemente care determină comportamente de autoapărare, de readaptare. Frustrările, frământările interioare, conflictele cu cei din jur îl fac pe deținut să fie ostil, revendicativ, dominat de un sentiment de victimizare. Cu cât un deținut se adaptează mai bine la mediul penitenciar, cu atât va fi mai tolerant la noile condiții de mediu. Trăirile afective ale persoanelor încarcerate sunt influențate puternic de lipsa unei intimități personale, deoarece tot ceea ce fac se petrece în prezența unor terțe persoane. Acest lucru duce, în timp, la o tocire relativă a sensibilității, la convingerea că defectele și răutatea sunt general valabile. Un studiu care viza particularitățile afective ale deținuților a reliefat următoarele: insecuritate, dorința de afirmare, teama de compromitere, devalorizarea familiei și un sentiment latent de ratare, receptivitate scăzută pentru învățare, detașare și conservatorism, sentimente de inutilitate și abandon, nevoia de suport moral și material. (Gheorghe Florian, 2001)

În ceea ce privește voința deținuților aceasta nu poate acționa corespunzător atâta timp cât nu sunt satisfăcute trebuințele bazale. Persoanele încarcerate își pierd încrederea în posibilitatea de reintegrare socială și își manifestă voința în acte reprobabile de bravadă. Se poate vorbi mai degrabă de o expresie a obligativității, decât de o reală mobilizare a voinței.

Manifestările temperamentale sunt supuse influențelor grupului de apartenență și în cadrul său se crează o anumită atmosferă specifică: rece și indiferentă la flegmatici, de liniște meditativă la melancolici, de activism cald și zgomotos la sangvini și de tensiune întreruptă de răbufniri de agresivitate în cazul colericilor.

În ceea ce privește motivarea actului infracțional, din cercetările efectuate de Gheorghe Florian în anul 1982 a reieșit că alcoolul și anturajul sunt principalii factori determinanți în comiterea unor fapte infracționale.

În timpul executării pedepsei privative de libertate individul se confruntă cu două probleme : de adaptare la normele și valorile caracteristice mediului penitenciar și de influență a acestuia asupra personalității. Pentru deținuți normele după care își conduc activitățile și relațiile interumane sunt conforme unui sistem de nevoi inferioare, ghidate de interesele personale și la un nivel de moralitate scăzut. Privarea de libertate din penitenciar implică modificări ample în stilul de viață atât pe perioada ispășirii pedepsei cât și după eliberare. O problemă importantă cu care se confruntă deținutul este modul de relaționare cu cei din jur, într-un cadru „ social ” în care toți oamenii au comis acte antisociale și care încearcă să găsească rațiuni de deculpabilizare, raporturile dintre ei fiind dominate de frustrare afectivă și informațională și privarea de libertate. Dacă inițial, deținuții consideră pedeapsa primită oarecum justă vis-a-vis de actul comis, ulterior o apreciază ca fiind aspră, trecându-se de la un comportament pasiv, de penitaență la unul activ, egoist și în care simțul autoconservării este primordial.

Sănătatea morală a unui individ este definită prin respectarea normelor morale și legale ale grupului social din care face parte și prin întemeierea faptelor sale pe convingeri pozitive în ceea ce privește munca, familia, societatea și viitorul. Normele morale fundamentale precum cinstea, datoria, binele, respectul și adevărul sunt uneori greu de integrat într- un mediu dominat de frustrare, egoism, neîncredere, agresivitate, minciună și indiferență. Toate normele și valorile morale sunt aici apreciate prin prisma omului încarcerat și sunt reierarhizate în funcție de nevoile și trebuințele actuale.

Singura cale de a-și găsi o existență relativ liniștită în penitenciar este de a se conforma la viața de grup, de a se supune regulilor din cadrul comunitar în care trăiesc. Opoziția la grupul majoritar implică reducerea siguranței personale; este mai periculos să fii singur în penitenciar, decât să depinzi de cineva. Izolarea duce la lipsa comunicării și favorizează la meditație și remușcări. Una dintre modalitățile de adaptare la noile condiții de viață impuse de penitenciar este continua comunicare cu cei din jur, deoarece așa nu se mai percepe atât de acut monotonia exasperantă a privării de libertate și nici sentimentul de părăsire, de autoacuzare.

Sentimentul de descurajare care îi încearcă pe deținuți este dat și de stigmatizarea conferită de executarea unei pedepse cu închisoarea.

La începutul încarcerării deținutul percepe pedeapsa ca fiind represivă, are conștiința faptului că se află închis contra voinței sale, are un nou statut, de subordonare și resimte dureros lipsa libertății (pline de posibile perspective).

Intrarea în penitenciar tulbură echilibrul personalității persoanei prin tripla reducere la îl supune: reducerea spațiului de viață, a timpului personal și a comportamentului.

Stresul din perioada cercetărilor penale, intrarea într-o colectivitate impusă, controlul riguros al comportamentelor, lipsa intimității și permanenta supraveghere, aglomerarea prea mare de oameni duc la apariția unei patologii specifice: apar comportamente de refuz al hranei, de automutilări și chiar tentative de sunicidere.

„ Legea morală este legea grupului din care face parte individul. ” ( Georges Heuyer, apud Gheorghe Florian, 2001).

Viața din penitenciar este prin excelență o viață de grup: nu există intimitate, nu există posibilitatea de refugiere sau de schimbare a situației, iar relațiile iterpersonale au o dinamică proprie și modalități de structurare aparte. Relațiile interpersonale dintre deținuți sunt influențare major de cadrul fizic în care au loc ( există anumite reguli, norme, genuri de activitate, viață închisă, într-un colectiv creat artificial și aflat sub supraveghere continuă) și de natura specifică a populației aflate în penitenciar. Există reguli specifice, care cu greu pot fi înțelese și descifrate din afară: apariția liderilor informali și autoritatea exercitată de ei, funcțiile îndeplinite de unii deținuți pentru satisfacerea nevoilor de grup, stratificarea socială a populației din penitenciar, normele neoficiale după care se ghidează și stilul propriu de comunicare. Ca în orice grup, și la deținuți există o structurare formală și una informală. Din considerente de ordin practic, conducerea penitenciarelor numește anumiți deținuți în anumite funcții: de exemplu șef de echipă, dar ca și în viața normală, rareori organizarea oficială impusă corespunde cu ceea ce se întâmplă în plan neoficial. Există persoane care au un ego slab, care se lamentează, sunt permanent obsedați de culpabilizare și care se subordonează deținuților care se impun fie prin siguranța de sine, fie prin violență și care reușesc să-i domine. Liderul grupului este de obicei ales în funcție de modul în care îi poate domina și ordona pe ceilalți , dar mai ales după felul în care acesta se dovedește a fi un apărător și un purtător de cuvânt al intereselor grupului. Există o solidaritate aparte între deținuți, ei sunt coezivi, respectă autoritatea liderului lor informal, au un anumit grad de intimitate între ei, se percep ca parte integrantă din grupul din care fac parte și participă activ la rezolvarea problemelor grupului de apartenență, ajung la un anumit grad de relaxare și de bună dispoziție în cadrul lor de viață. Și în ceea ce privește comunicarea între deținuți se remarcă un anumit specific, există un anumit argou folosit de ei, mai ales în ceea ce privește termeni ai actelor infracționale.

Intrarea în mediul penitenciar schimbă radical perspectiva de raportare la viață a deținutului. Primele reacții față de noul mediu sunt de explorare a acestuia, de încercare de a înțelege cine este liderul și de însușire a argoului specific. Trecutul și viitorul sunt uitate, toată atenția fiind îndreptată spre un prezent căruia i-au fost construite sensuri noi. Vulnerabilitatea personalității iese acum în prim plan, îngreunând uneori relaționarea cu ceilalți. Deținuții au nevoie exagerată de stimă, resimt acut nevoia de a fi percepuți ca simpatici, au tendința de a-și exagera calitățile pentru a părea deosebiți.

Un apanaj aparte în ceea ce privește psihologia deținutului îl prezintă modul în care acesta reacționează la suprapopularea închisorii ( acest fenomen este uneori greu de împiedicat datorită decalării dintre eliberări și intrări, creșterea duratei pedepselor ). Dacă exista un oarecare echilibru în viața deținutului, odată cu supraaglomerarea cresc sentimentele de mânie și depresie, scade posibilitatea anticipării comportamentelor celorlalți, se pierde din libertatea de mișcare în spațiul dat, ierarhiile de dominanță sunt dărâmate, scade serviabilitatea, toate aceste aspecte dând naștere unei stări de încordare și neliniște.

Intoleranța emoțională față de atmosfera penitenciară este un fenomen care se instalează, mai devreme sau mai târziu, la majoritatea deținuților. Din observațiile efectuate de dr. Gheorhe Florian a reieșit că această intoleranță se instalează la aproximativ doi ani de la începutul detenției și se manifestă prin bizazerii comportamentale, minciuni, denunțuri, resentimente, devalorizarea framiliei, rudelor, prietenilor și propriei persoane, dorință de răzbunare; toate acestea sunt generate de spațiu restrâns în care stau, de insuportarea mirosurilor celorlalți, somnul dificil, agresiunile verbale, zvonuri, vorbărie interminabilă, divergențe și practici sexuale anormale. Ca reacție la toate acestea deținutul trăiește frecvent stări de reverie, petrece mult timp în fața ferestrelor ( simbolul libertății pierdute) și se înregistrează o regresiune a trebuințelor fiziologice.

Capitolul 5

INFLUENȚA UNOR FACTORI PSIHO-SOCIALI ASUPRA COMPORTAMENTULUI INFRACȚIONAL DE FURT. STUDIU DE CAZ: PENITENCIARUL GIURGIU

5.1. Metodologia cercetării

5.1.1. Obiective

În capitolele anterioare am încercat să prezentăm o serie de aspecte teoretice cu privire la comportamentul infracțional și factorii psiho-sociali ce acționează asupra acestuia, aspecte ce vor fi aprofundate prin realizarea unui sturdiu practic, în cele ce urmează.

Astfel, obiectivele generale urmărite sunt:

evidențierea factorilor de personalitate care determină apariția unui comportament infracțional la un individ

analizarea influenței factorilor socio- familiali asupra apariției și dezvoltării (perpetuării) unui comportament infracțional de furt

evidențierea existenței unor trăsături de personalitate specifice populației de deținuți, care să-i deosebească pe aceștia de populația neîncarcerată

analizarea influenței grupului social de apartenență (gașca) asupra adoptării unui comportament infracțional de furt

determinarea existenței unei legături între situația financiară a familiei de proveniență și motivația infracțiunii

studierea legăturii între atitudinea față de școală, abandonul școlar și comportamentul infracțional de furt și recidiva

5.1.2. Ipoteze

Ținând cont de obiectivele urmărite, am stabilit următoarele ipoteze:

Se presupune că există o diferență semnificativă între persoanele aflate în penitenciar (care au comis infracțiuni) și cele care nu au comis infracțiuni, în ceea ce privește anumite patternuri de trăsături de personalitate, care influențează indivizii să adopte un comportament infracțional de furt.

Variabila independentă: anumite patternuri de trăsături de personalitate

Variabila dependentă: adoptarea unui comportament infracțional de furt.

Consider a fi pattern de trăsături de personalitate acele caracteristici ale personalității care apar cu cea mai mare frecvență la un grup de subiecți.

Presupunem că există o corelație între mediul social și adoptarea unui comportament infracțional de furt și de recidivă.

Variabila independentă: mediul social

Variabila dependentă: comportamentul infracțional de furt și recidivă

Consider mediul social ca fiind alcătuit din următoarele componente: familia, școala și anturajul (ca grup social negativ- gașca).

5.1.3. Metode și tehnici de cercetare

Datorită faptului că nu am avut acces la dosarele personale ale deținuților și nici la rechizitoriile proceselor în urma cărora au fost condamnați, am decis să folosesc metoda anchetei psiho-sociale pentru a afla date importante și relevante despre populația de deținuți cu care trebuia să lucrez.

Obiectivele anchetei sunt: culegerea de date personale, gradul de instruire, situația economică a familiei, date despre mediul social în care au trăit până la intrarea în penitenciar și date privind anturajul lor și activitățile desfășurate când erau liberi.

Am considerat că folosirea tehnicii chestionarului prin intermediul anchetatorului și a tehnicii interviului dirijat, bazat pe un ghid de interviu , au fost cele mai potrivite pentru a afla date despre subiecții cu care urma să interacționez.

Ancheta pe bază de interviu

Tehnica interviului am folosit-o pentru a detalia anumite aspecte care nu au putut fi totalmente surprinse în cadrul chestionarului sau care necesitau o discuție mai amănunțită cu subiectul. Interviul a fost de tip neformal, s-a desfășurat conform unui ghid de interviu, și a fost aplicat face- to- face. În timpul aplicării tehnicii interviului am putut observa și reacțiile deținuților, atitudinea lor față de prezența anchetatorului și față de sarcina pe care trebuiau s-o îndeplinească.

Întrebările din cadrul interviului m-au ajutat să aflu mai multe informații despre fapta comisă, despre antecedentele penale din familie sau grupul de prieteni, despre atitudinea față de școală, despre abandonul școlar și motivele acestuia, despre gândurile lor de viitor, despre ce își doresc atunci când își vor termina de executat pedeapsa cu închisoarea, despre motivele care i-au determinat să aleagă calea infracțiunii, despre recidivă și motivul acesteia, despre activitățile pe care le desfășurau în libertate împreună cu prietenii, cât de des se întâlneau cu prietenii, atitudinea părinților față de anturaj.(ANEXA 1).

În urma recoltării datelor prin tehnica interviului am observat patternuri de răspuns și pentru a putea prelucra statistic informațiile adunate am recurs la gruparea acestor răspunsuri tot în patru clase, ca și în cazul chestionarului, pe care apoi le-am codat într-o scală cu valori de la unu la patru, după aceleași criterii ca și la chestionar.

Ancheta pe bază de chestionar

În cadrul acestei metode am aplicat, pentru început, un chestionar format din 18 itemi, la care am adăugat apoi 2 teste, respectiv testul de personalitate 16 PF și testul de personalitate FPI.

a) Inițial am alcătuit un chestionar în care întrebările aveau răspunsuri de tip deschis și aveau menirea să surprindă anumite aspecte legate de individ: vârsta, nivelul de școlarizare, ocupația înainte de a fi închis, situația financiară a familiei, dacă au fost crescuți de părinții biologici sau de alte persoane, atitudinea figurilor parentale față de ei și frații lor, nivelul de educație al părinților, ocupația părinților, relația dintre părinți, grupul de prieteni, ocupația prietenilor, activități desfășurate împreună cu aceștia, atitudinea față de școală. (ANEXA 2).

Pentru a valida chestionarului l-am aplicat pe un lot de subiecți alcătuit din 30 de persoane. Am încercat să aplic chestionarul pe un număr mai mare de deținuți, dar din motive care nu au ținut de mine acest lucru nu a fost posibil. În urma aplicării chestionarului și a prelucrării răspunsurilor ( care, așa cum am precizat anterior au fost răspunsuri de tip deschis) am constatat că există patternuri de răspunsuri, concret că există răspunsuri care se repetă și care surprind aceleași informații și aspecte. Acest lucru m-a ajutat foarte mult în crearea unor variante de răspunsuri conform cu obiectivele urmărite și cu ipotezele fixate și am alcătuit un nou chestionar, care de această dată avea răspunsuri precodificate.

Pentru a determina consistența internă a itemilor din chestionar am aplicat testul de fidelitate Alpha- Cronbach, cu ajutorul Pachetului de prelucrare statistică pentru științele sociale SPSS varianta 10.1, astfel: din meniul Analyze am selectat Scale, iar din submeniul Scale am selectat Reliability Analysis și model Alpha. În urma aplicării testului Alpha- Cronbach am obținut următoarele valori ale coeficientului alpha: pentru itemii legați de familie, alpha a fost egal cu 0,6487; pentru itemii legați de mediul social (educațional- ocupațional) valoarea lui alpha a fost de 0,8499; în cazul itemilor legați de grupul social, gașcă, activități, sociabilitate, valoarea coeficientului alpha a fost de 0,8580, iar valoarea lui alpha pentru nivelul economic al familiei, ocupația părinților a fost de 0,6969. Unii itemi au dat valori negative în timpul aplicării testului de fidelitate model alpha și a trebuit să-i modific, iar pe unii dintre ei chiar să îi elimin deoarece nu erau relevanți pentru aspectele pe care doream să le investighez. Pentru restul de itemi am obținut valorile mai sus menționate și având în vedere că pentru validarea itemilor valoarea lui alpha trebuie să fie minim 0.70, dar admițându- se în unele cazuri și valori cuprinse între 0.60 și 0.70 am considerat că pot păstra itemii rămași.

Fiecare întrebare avea patru variante de răspuns precodificat din care subiecții trebuiau să încercuiască varianta care li se părea cea mai potrivită cu situația descrisă în întrebare raportat la cazul lor concret, iar în cazul în care nu se regăseau în situațiile descrise de variantele de răspunsuri am admis posibilitatea ca aceștia să descrie într-un răspuns de tip deschis situația lor concretă. Am recurs la acest lucru pentru că știam că vor exista cazuri în care indivizii care urmau să completeze chestionarul aveau grade de educație diferite și nu puteau înțelege anumiți termeni sau nu înțelegeau că ceea ce descriau ei putea fi rezumat sau codificat într-un mod mai restrâns. Nu au existat decât foarte puține cazuri de acest fel ( în număr de patru), iar informațiile furnizate de ei se înscriau în patternurile de răspunsuri întâlnite în faza de pretestare a chestionarului. Întrebările chestionarului au fost în număr de 20 și urmăreau aspecte legate de familie, mediul social, grupul de prieteni și gașca.

Pentru a putea prelucra statistic datele recoltate prin tehnica chestionarului am procedat la codarea răspunsurilor astfel încât să obțin o scală de măsurare non- parametrică de tip nominal multidimensională (pentru itemii legați de vârstă, studii ale părinților și ale subiectului) și o scală ordinală categorială, care mi-au permis ordonarea răspunsurilor în funcție de intensitatea caracteristicii descrise de itemi, la restul de răspunsuri. Valorile folosite în urma codării sunt cuprinse între unu și patru și au fost acordate în funcție de ordinea crescătoare a studiilor, de exemplu, sau de gravitatea unor factori, de exemplu la motivația săvârșirii faptei penale.

b) Testul de personalitate 16 PF- forma A

Pentru a putea investiga personalitatea deținuților și pentru a putea recolta informații relevante și necesare pentru demonstrarea ipotezei de lucru am aplicat Chestionarul de personalitate 16 Factori Primari- 16PF forma A. Acest chestionar include atât întrebări legate de comportamentul subiectului, exprimarea unor opinii sau atitudini generale despre oameni, cât și itemi verbali sau numerici destinați evaluării abilităților rezolutive și alternative de răspuns la întrebări legate de ocupații, activități recreative, tipuri de oameni sau alternative privind judecăți de valoare, fapt care mi- a furnizat informații valoroase despre comportamentul și atitudinile persoanelor investigate. Chestionarul are 187 de întrebări și trei variante de răspuns, din care cel testat trebuie să aleagă varianta care consideră că se potrivește cu situația descrisă.

Factorii evaluați sunt constructe bipolare care încearcă să cuprindă mulțimea de manifestări comportamentale specifice dimensiunii, în mod gradat de la unul dintre polii acesteia, caracterizat printr- o maximă exprimare în comportament a unei extreme a dimensiunii, spre celălalt, caracterizat printr- o maximă exprimare a opusului. Testul evaluează prin date normative poziția individului de- a lungul acestui continuum. Ceea ce se ia în considerare în interpretare, ca fiind semnificativ și activ în comportamentul real al persoanei este acel factor a cărui pondere depășește într- un sens sau altul zona de semnificație medie, concret acele trăsături care au o poziție de la cota standard șapte spre zece sau de la cota trei spre zero.

Factorul A- Schizotimie versus ciclotimie caracterizează un comportament prin aspecte precum schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanță, răceală și indiferență, suspiciune și rigiditate versus un comportament caracterizat prin ciclotimie: amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalți, încrezător, blând, adaptabil și cald. Informațiile furnizate de interpretarea acestui factor mi-au fost foarte utile pentru caracterizarea comportamentelor deținuților.

Factorul B- Abilitate rezolutivă generală măsoară acel factor general pe care Cattell l-a numit inteligență. Polul minim al acestui factor indică o slabă abilitate mentală, care atrage după sine și o moralitate inferioară, tendința de a abandona cu ușurință, lipsa de cultură, iar polul maxim arată o unteligență vie, conștiinciozitate și perseverență în rezolvarea problemelor, tendința de a gândi în plan abstract și logic. Datele obținute în urma interpretării acestui factor mi- au furnizat informații despre gradul de cultură al celor închiși, cât și despre moralitatea lor.

Factorul C- Instabilitate emoțională versus stabilitate emoțională. Polul reprezentat de instabilitate prezintă caracteristici ale unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivă, instabilitate, inconstanță în atitudini și interese, excitabilitate, fuga de responsabilități, abandonarea în fața unui obstacol, neliniște, implicare în conflicte și tendința de a fi visător. La polul opus sunt descrise caracteristicile unui eu puternic: maturitate, calm, stabilitate, constanță în interese, realist, adaptabil la situații, neamestec intenționat în conflicte. Astfel am putut afla care dintre indivizi are un eu slab și este predispus la un comportament inconstant chiar față de lucruri importante în viață, care trăiește un sentiment de insatisfacție în familie,școală sau profesie, și care deținuți au un eu puternic și dau dovadă de maturitate și reacționează adecvat la situațiile vieții.

Factorul E- Supunere versus dominanță. Persoana aflată la polul comportamentului supunere este o persoană conformistă și ușor de dominat, binevoitoare, dependentă. La polul dominanță sunt situate persoanele care au un comportament agresiv, combatativ, încăpățânate, sigure pe sine, severe, dure și ostile, nonconformiste și dornice de a capta atenția. Valorile ridicate obținute la acest factor se asociază cu comportamente de tip delictual, așadar aceste informații m-au ajutat să determin oarecum care dintre deținuți a avut o predispoziție nativă spre infracțiuni și care a încălcat legea din alte motive.

Factorul F- Expansivitate versus nonexpansivitate. Polul nonexpansiv indică un comportament prudent, moderat, taciturn, introspectiv, cu tendință spre deprimare și reverie, necomunicativ, legat de valori personale, lent, reflectant. Polul opus indică un comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacții. Este un factor care ne poate da informații despre mediul de formare al indivizilor, fapt foarte important în prezenta lucrare.

Factorul G- Supraeu slab versus forța supraeului. Persoana cu un supraeu slab este caracterizată prin lipsa de toleranță la frustrare, este schimbătoare, influențabilă, prezintă inconstanță și nesiguranță, neglijează obligațiile sociale și prezintă dezinteres față de normele morale colective. La polul opus sunt situate persoanele care sunt conștiincioase, perseverente, responsabile, ordonate, consecvente, atente la oamenii și lucrurile din jur. Acest factor corespunde în viziunea lui Cattell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe considerația față de normele morale, tendința de a susține eul și a frâna impulsurile idului.

Factorul H- Threctia versus parmia. Polul threctia indică un comportament dominat de tendința de repliere asupra propriei persoane, prudent, rezervat, distant, contemplativ, cu tendința de a părea rece și dezinteresat de sexul opus, moderat și conștiincios. Polul parmia indică sociabilitate, o persoană îndrăzneață, activă și cuarjoasă, impulsivă și frivolă, neliniștită, care nu vede ușor un potențial pericol, cu interese artistice și cu o bogată rezonanță emoțională. Acest factor este puternic dominat de ereditate. Am putut compara rezultatele obținute la acest factor de către deținuți cu atitudinea lor față de prezența mea.

Factorul I- Harria versus premsia. Persoanele aflate la polul harria sunt caracterizate printr- un comportament realist, dar dur, se bazează pe sine și nu se așteaptă la lucruri extraordinare de la ceilalți, au spirit practic și sunt relativ insensibile față deceilalți, sunt mature emoșional, aspre, cinice, fără simț artistic. Polul premsia indică un comportament sensibil la estetic, exigent dar nerăbdător, relativ imatur emoțional, persoane care caută simpatia altora, prietenoase, blânde, indulgente cu sine și ceilalți, imaginative, cu o bogată viață interioară, neliniștite și chiar ipohondre.

Factorul Alexia versus protension. Comportamentul de la polul alexia este caracterizat prin încredere, adaptabilitate, cooperare, absența geloziei sau a invidiei, interes față de ceilalți. Polul opus reprezintă tensiunea, neîncrederea, înclinația spre gelozie, îndărătnicia, suspiciunea și timiditatea, o persoană rigidă, dură și indiferentă față de ceilalți.

Factorul M- Praxernia versus autia. Dimensiunea acestui factor definește un comportament practic și conștiincios, persoana capabilă să își păstreze sângele rece, logic, expresiv, deschis. Polul Autia definește tipul imaginativ, boem, puțin conștiincios, calm, dar cu ocazionale izbucniri emotive de natură isterică.

Factorul N- Naivitate versus subtilitate. Cotele joase indică o persoană cu un comportament direct, naiv, sentimental, natural, neîndemânatic, ușor de satisfăcut. Polul subtilității indică perspicacitate și luciditate în opinii, un fel de a fi rafinat, civilizat, subtil, dar rece, indiferent față de cei din jur și dificil de satisfăcut. Acest factor nu afectează decisiv comportamentul.

Factorul O- Încredere versus tendința spre culpabilitate. Cotele joase indică un comportament calm, cu încredere în sine, senin, liniștit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori chiar brutal, fără fobii. Polul opus indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat, fără încredere în alții, bănuitor și cu sentimente de culpabilizare.

Factorul Q1- Conservatorism versus lipsa de respect față de convenții. Persoanele aflate la polul conservator au un mod necritic de a accepta normele, iar cei aflați la polul opus au un comportament deschis spre nou, critic, inovator și cu înclinații spre analiză

Factorul Q2- Dependența de grup versus independența personală. Cei care obțin cote ridicate la acest factor sunt raționali, capabili să decidă singuri, iar cei de la polul cu cote scăzute sunt indivizi care merg odată cu grupul, care caută aprobare socială, care urmează moda.

Factorul Q3- Sentiment de sine slab versus sentiment de sine puternic. Persoanele care au un sentiment de sine slab dau dovadă de lipsă de control, sunt emotive, au tendințe de a deveni delincvenți. Cei care au cote ridicate la factorul Q3 sunt caracterizați prin disciplină de sine, exigență, voință, bun autocontrol, are considerație pentru ceilalți. Informațiile furnizate de cotele obținute la acest factor sunt importante deoarece ne indică în ce fel de mediu a crescut individul.

Factorul Q4- Tensiune ergică slabă versus tensiune ergică ridicată. Comportamentul celor aflați la polul cotelor joase este caracterizat printr-un mod destins, calm, nonșalant, satisfăcut de a trăi. La polul opus sunt persoanele caracterizate prin încordare, tensiune, excitabilitate și sentimente de frustrare, neliniște, încordare, iritabilitate și agitație.

În afară de acești factori principali există și factorii de ordin secundar, care au semnificația de trăsături de suprafață și sunt definiți și determinați experimental de Cattell. Ei sunt calculați în funcție de ponderea contribuției fiecăreia dintre componentele primare în clusterul factorial.

Factorul I- Adaptere versus anxietate. Cotele ridicate la factorul acesta indică o anxietate ridicată, o persoană nesatisfăcută de capacitatea sa de a răspunde cerințelor vieții și a-și realiza dorințele; anxietatea puternică atrage tulburări psihosomatice.

Factorul II- Introversie versus extraversie. Cotele scăzute la acest factor indică tendința spre timiditate și inhibiție în relațiile cu ceilalți. Polul extraversie indică lipsa de inhibiție socială și o satisfacție generală față de propria persoană.

Factorul III- Emotivitate versus dinamism. Cotele scăzute indică emotivitate difuză, care poate fi de tip depresiv și frustrant pentru persoană. Persoanele de acest gen au un temperament artistic, au tendința de a reflecta prea mult în fața dificultăților și acționează cu întârziere deoarece examinează toate fațetele situației înainte de a trece la acțiunea propriuzisă. La polul opus sunt persoanele cu un comportament dinamic, întreprinzător, decis și competent; au tendința trecerii la acțiune și nu tendința de reflecție.

Factorul IV- Supunere versus independență. Persoanele care au cote scăzute au un comportament moderat, pasiv, legat și dependent de ceilalți, cu tendința de a căuta aprobarea și sprijinul celor de care au nevoie și de a-și orienta conduita în funcție de aceștia. Independența se manifestă prin tendința spre agresivitate, îndrăzneală, un mod tranșant de a acționa și inițiativă.

c) Testul de personalitate FPI- forma G

Al doilea instrument pe care l-am utilizat pentru investigarea personalității a fost Testul de personalitate F.P.I. (Das Freiburger Personlichkeit Inventar). Acest test de personalitate pune în evidență prin cele 12 scale de care dispune ( nouă principale și trei suplimentare), tot atâtea însușiri de personalitate, și anume: nervozitatea, agresivitatea, depresivitatea, emotivitatea, sociabilitatea, calmul, tendința de dominare, inhibiția, firea deschisă, extraversia-introversia, labilitatea emoțională și masculinitatea-feminitatea. Aceste însușiri de personalitate sunt puse în evidență cu un chestionar care cuprinde 212 întrebări, cu două tipuri de răspuns: DA sau NU.

Am ales utilizarea acestui test deoarece prin dimensiunile sale și parametrii pe care îi vizează evidențiază atît aspecte ale personalității normale cât și aspecte patologice. Scorurile mari la scalele clinice necesită un examen de strictă specialitate a individului. Construcția și concepția acestui test permite utilizarea lui pe o gamă largă de subiecți cu vârste între 15 și 80 de ani, bărbați și femei, putând fi administrat individual sau în grup. Însușirile de personalitate evidențiate de acest test sunt relevante pentru demonstrarea sau infirmarea ipotezei că există anumite trăsături de personalitate care îl determină pe individ să adopte un comportament infracțional, antisocial.

Scala F.P.I.-1 vizează nervozitatea, care exprimă aspectele: tulburat psihosomatic-netulburat psihosomatic, dispunând de 34 de itemi, dintre care un item polarizat negativ. Nervozitatea poate fi o caracteristică de personalitate, obișnuită sau consecința unei boli organice. Valorile ridicate semnifică tendințe spre acuze somatice, afecțiuni de ordin vegetativ și tulburări motorii. Valorile scăzute indică tulburări psihosomatice minore: rezonanță afectivă scăzută cu concomitențe somatice normale. Valorile mari la acest indicator corelează puternic cu depresivitatea, reținerea și irascibilitatea.

Scala nervozitate este independentă de vârstă și gradul de cultură, dar este dependentă de variabila sex; la femei se înregistrează scoruri mai mari decât la bărbați

Scala F.P.I.-2 exprimă agresivitatea și dispune de 26 de itemi, dintre care doi negativi. Valorile ridicate indică posibilitatea unor acte spontane de agresiune corporală și verbală sau imaginative. Valorile scăzute denotă o tendință de agresiune spontană scăzută, stăpânire de sine, comportare stabilă și conștientă care oferă trăsături de om extrem de liniștit.

Acest factor este independent de gradul de cultură și de sex, dar este dependent de vârstă- femeile prezintă valori mai scăzute.

Scala F.P.I.-3 arată depresivitatea (indispoziția, nesiguranța de sine în opoziție cu mulțumirea și siguranța de sine) și este alcătuită din 28 de itemi, dintre care unul polarizat negativ. Valorile ridicate exprimă stări de indispoziție sau fluctuanță mare în dispoziții, prevalân însă stările depresive, tensionale și pesimiste. Valorile scăzute prezintă o dispoziție echilibrată. Valorile ridicate corelează cu valorile ridicate de la nervozitate, agresivitate, emotivitate, inhibiție și firea deschisă.

Valorile obținute la această scală sunt independente de vârstă, sex și nivelul de educație.

Scala F.P.I.-4 exprimă emotivitatea și este vizată de 20 de itemi, din care unul polarizat negativ. Valorile ridicate indică stări de iritabilitate, tensiune, susceptibilitate și emotivitate, toleranță redusă la frustrare, nerăbdare și neliniște. Valorile scăzute indică stări de impulsivitate redusă, calm, eventual apatie, stăpânire emoțională și toleranță mare la frustrare. Valorile mari obținute la această scală corelează cu depresivitatea, agresivitatea, nervozitatea, tendința de dominarea și firea deschisă.

Valorile care se obțin la această scală nu depind de vârstă, sex și grad de cultură.

Scala F.P.I.-5 evidențiază sociabilitatea și este compusă din 28 de itemi, dintre care 16 itemi sunt polarizați negativ. Valorile ridicate evidențiază dorința și tendința de a stabili contacte, prietenii și posibilitatea de a întreține și cultiva relațiile, vioiciune, spirit întreprinzător, activ, comunicativ și prompt la replică. Valorile scăzute exprimă dorință reduse pentru contacte interpersonale, preferință pentru solitudine și cercredus de cunoștințe și prieteni, spirit retras, puțin întreprinzător și taciturn.

Valorile care se obțin la această scală nu depind de vârstă, sex și grad de cultură.

Scala F.P.I.-6 se referă la caracterul calm și este sondată prin 20 de itemi. Valorile ridicate arată încredere în sine și capacitatea de a nu se abate de la drumul și obiectivele fixate. Valorile scăzute exprimă iritabilitate, susceptibilitate, decepție și supărare, capacitatea de a lua lucrurile prea în serios și calitatea de a fi ușor deranjat și pus într-o situație penibilă, îngrijorare, preferință pentru așteptare. Valorile mari corelează negativ cu inhibiția.

Valorile de la acest parametru nu depind de vârstă și nivel de educație, ci depind de variabila sex-bărbații obțin valori mai ridicate decât femeile.

Scala F.P.I.-7 evidențiază tendința de dominare și este alcătuită din 20 de itemi, dintre care unul este polarizat negativ. Valorile ridicate exprimă concepție egocentrică, atitudine de neîncredere și suspiciune, gândire autoritar-comformistă și agresivitate în limita formelor convenționale de conviețuire în societate. Valorile scăzute arată tact, atitudine ponderată, înțelegere, maleabilitate, toleranță și judecăți morale diferențiate. Valorile mari obținute la această scală corelează cu valorile mari de la scala emotivitate.

Valorile obținute la această scală nu depind de vârstă, însă depind de gradul de cultură și de sex.- bărbații, și în general cei care au doar o pregătire elementară obțin valori mai ridicate.

Scala F.P.I.-8 puneîn evidență inhibiția și are 20 de itemi, dintre care cinci itemi sunt polarizați negativ. Valorile ridicate exprimă timiditate, inhibiție în contactul cu alte persoane, stinghereală în colectivitate, incapacitate de contact, trac și tulburări digestive în condițiile în care persoana știe că este observată. Valorile scăzute arată dezinvoltură, siguranță de sine, hotărâre și capacitate de contacte sociale. Valorile ridicate corelează cu valorile ridicate de la dpresivitate și nervozitate și cu valorilescăzute de la sociabilitate și calm.

Valorile obținute nu depind de vârstă și de gradul de cultură, dar sunt dependente de variabila sex- femeile obțin valori mai ridicate.

Scala F.P.I.-9 exprimă firea deschisă (autocritică) și firea închisă (fără simțul autocriticii) și dispune de 14 itemi. Valorile ridicate exprimă recunoașterea de către persoană a micilor slăbiciuni și defecte pe care le are. Valorile scăzute arată disimularea și încercarea de a face impresie bună, lipsă de sinceritate și de spirut autocritic. Valorile ridicate corelează cu valorile mari ale agresivității, depresivității și emotivității. Această scală reprezintă scala de valabilitate a acestui test. Valorile foarte ridicate la această scală indică un subiect nesincer, fapt care duce la neluarea în considerare a evaluării.

Valorile acestui parametru nu depind de gradul de cultură, dar sunt influențate de sex și de vârstă- subiecții tineri și mai ales bărbații tineri obțin valori mai scăzute.

Scala F.P.I.-E vizează extroversia-introversia având 24 de itemi, dintre care 5 sunt polarizați negativ. Itemii provin din cinci scale principale, mai ales din sociabilitate și agresivitate. Valorile ridicate exprimă sociabilitate, vioiciune, impulsivitate, activism și uneori nestăpânire. Valorile scăzute prezintă nesociabilitate, calm, constanță și în anumite situații pasivitate și necomunicativitate.

Valorile obținute nu depind de sex și grad de cultură, ci numai de vârstă- tinerii obțin valori mai ridicate decât cei vârstnici.

Scala F.P.I.-N exprimă labilitatea emoțională, este alcătuită din 24 de itemi dintre care trei sunt polarizați negativ; itemii provin din patru scale principale, mai ales din scalele depresivitate și emotivitate. Valorile ridicate indică indispoziție, iritabilitate și dificultăți de contact. Valorile scăzute exprimă o dispoziție stabilă și echilibrată și capacitate de concentrare și raport emoțional netulburat.

Valorile obținute nu depind de vârstă, sex și nivel de școlarizare.

Scala F.P.I.-M evidențiază masculinitatea-feminiitatea și dispune de 26 de itemi, dintre care 14 sunt polarizați negativ. Itemii provin din șapte scale, dar mai ale din scalele nervozitate și inhibiție. Valorile ridicate exprimă impunere, conștiință de sine, optimism, dispoziție echilibrată și puține tulburări psihosomatice. Valorile scăzute indică o atitudine rezervată, timiditate, inhibiție, descurajare și deznădejde, neîncredere în sine și tulburări psihosomatice generale.

Scorurile obținute la această scală nu depin de vârstă și de educație, dar depind de variabila sex- bărbații au valori mai ridicate decât femeile.

Notă: precizez că termenii de „ valori ridicate (mari)” și „valori scăzute (mici)” exprimă aspecte peste sau sub valorile medii, adică valorile cuprinse între nivelurile unu și trei și cele cuprinse între șapte și nouă ale însușirilor de personalitate, cuprinse în etalonul general al testului F.P.I. .

5.1.4. Descrierea universului cercetării

Recoltarea primelor date s-a desfășurat în prima fază, în Penitenciarul Giurgiu , orasul Giurgiu . Aplicarea testelor de personalitate și a chestionarului și interviului s-a desfășurat în cadrul penitenciarului, locul unde, pentru o perioadă de timp, subiecții investigați își desfășoară activitățile și trăiesc.

Unul dintre psihologii penitenciarului, mi-a pus la dispoziție două dintre sălile în care deținuții învață sau își desfășoară alte activități educative. Grupul experimental din penitenciar a fost alcătuit din 60 de deținuți, bărbați, care își ispășesc pedeapsa cu închisoarea pentru furt calificat. Faptul că testarea subiecților s-a desfășurat într-un cadru familiar lor a înlesnit demersul meu de investigare a trăsăturilor lor de personalitate, dar și observarea anumitor particularități de comportament ale indivizilor.

Din motive strict obiective am recurs la aplicarea testelor de personalitate și a chestionarului în grup (fapt permis de construcția testelor ).

Cei 60 de subiecți au fost împărțiți în două subgrupuri a câte 30 de persoane în mod aleator și repartizați în mod egal în sălile de clasă. În prima fază le- am distribuit fiecăruia câte un caiet de test și o foaie de răspuns pentru testul de personalitate 16 PF. Subiecții au fost instruiți să nu deschidă aceste caiete de testare până când nu li se explică ceea ce au de făcut. Instructajul a fost standardizat, concret li s-a explicat că trebuie să citească atent fiecare întrebare și trebuie să treacă pe foaia de răspunsuri acea variantă care corespunde cu realitatea sau cu opinia lor despre situația descrisă și să încerce să treacă pe fișa de răspuns acea variantă care li s- apărut de la început cea mai naturală, prima care le- a venit în minte. Subiecților li s-a cerut să încerce să evite, atât cât este posibil, variantele de răspuns intermediar ( de tipul „nu știu”) și să apeleze la aceste variante doar dacă nu au altă soluție. Totodată li s- a explicat că nu există răspunsuri corecte sau greșite și că ceea ce contează este punctul lor de vedere. Fiecare deținut a trebuit să-și completeze inițialele numelui și prenumelui și vârsta pe foaia de răspuns. După efectuarea exemplelor împreună, m-am asigurat că fiecare deținut a înțeles sarcina pe care o avea de îndeplinit. Am realizat același instructaj și celui de-al doilea grup de deținuți. În timpul desfășurării testării am supravegheat cele două grupuri, prin alternanță cu psihologul închisorii, pentru a ne asigura că nu vor încerca să copieze unul după celălalt, mai ales la itemii numerici destinați evaluării abilităților rezolutive. În medie, completarea acestui test a durat 30 de minute. După ce terminau de completat foaia de răspuns, deținuților li s-a permis să iasă în curtea interioară. Pentru a alterna activitățile și pentru a nu-i solicita prea mult, am acordat pauze de 10- 15 minute între testări.

După completarea testului de personalitate 16 PF și după pauză, deținuții au fost reintroduși în sălile de clasă, unde fiecare persoană a găsit pe pupitru câte un exemplar al chestionarului de anamneză. Am făcut instructajul standardizat la ambele subgrupuri, în care le-am cerut să citească cu atenție itemii și să aleagă una din cele patru variante de răspuns, pe aceea care corespunde cu cazul lor concret și particular, iar în cazul în care nu se regăsesc în nici una din situațiile descrise de răspunsurile precodificate, pot să completeze cu un răspuns deschis, descris cât mai clar. Fiecare subiect a trebuit să își treacă în colțul dreapta sus inițialele numelui și prenumelui și vârsta. Ca și în cazul aplicării testului 16 PF am supravegheat subiecții pe parcursul testării. Durata de completare a chestionarului a fost de 10 minute, după care subiecții au putut să meargă afară din săli.

După terminarea pauzei, subiecții au găsit, la întoarcerea în sală, câte un caiet de test și o foaie de răspuns pentru testul F.P.I. Li s-a cerut să nu deschidă caietele până nu li se va prezenta instructajul. Instructajul standardizat, descris fiecărui subgrup în parte, le cerea să citească fiecare întrebare și să treacă pe foaia de răspuns una din cele două variante de răspuns: da sau nu. De asemenea li s-a cerut să răspundă la toate întrebările cu maximă sinceritate, explicându-se că nu există răspunsuri bune sau rele, iar ceea ce contează sunt reacțiile și interesele lor predominante. Subiecții au fost rugați să treacă pe foaia de răspuns inițialele numelui și prenumelui, cât și vârsta. Durata medie a realizării acestei sarcini a fost de 45 de minute.

Precizări: 1. Intenționat le-am ascuns subiecților menirea reală a acestor teste, pentru a preveni fenomenul de disimulare și posibila nesinceritate datorate dorinței lor de a se remarca sau de a face pe plac.

2. Completarea foilor de răspuns de la testele de personalitate și a chestionarului s- a făcut cu creioane, deoarece protocolul intern al penitenciarului interzicea folosirea de către deținuți a pixurilor.

După pauza de masă, care a durat aproximativ o oră, am trecut la intervievarea individuală a fiecărui deținut. Interviul s-a desfășurat face- to –face în biroul psihologului, conform unui ghid de interviu. Am consemnat răspunsurile deținuților și totodată le- am putut analiza și comportamentul și limbajul non- verbal, culegând astfel mai multe informații despre populația de deținuți condamnați pentru infracțiunea de furt calificat. Fiecare interviu a durat aproximativ cinci minute și a cuprins întrebări legate de fapta comisă, grupul de prieteni, recidivă (acolo unde era cazul), motivația faptei și gândurile lor de viitor.

Pe parcursul desfășurării testărilor am putut observa și reacțiile deținuților vis- a- vis de sarcinile pe care trebuiau să le rezolve, dar și față de prezența mea acolo. Nu li s-a precizat faptul că nu sunt încă psiholog și doar aspirantă la acest statut, așa că reacțiile lor față de mine, cel puțin în faza inițială au fost destul de rezervate. Atunci când le-am făcut instructajele pentru teste am avut o atitudine neutră, binevoitoare și am încercat să le răspund cât mai clar și adaptat la nivelul lor de înțelegere la toate întrebările legate sarcina pe care o aveau de îndeplinit. Au existat și cazuri când câte un deținut, care se credea depășit de dificultatea sarcinii a încercat să părăsească sala, dar explicațiile suplimentarea și exemplificarea concretă a ceea ce trebuia să facă l-a determinat să își reia locul în clasă.

Au fost și momente în care deținuții au încercat să facă glume sau comentarii răutăcioase sau să folosească un limbaj licențios sau vulgar. În general deținuții s-au achitat onorabil de sarcinile date și chiar cu plăcere, din câte am înțeles din comentariile lor, deoarece această testare a reprezentat pentru ei o rupere din monotonia atmosferei din închisoare.

În linii mari comportamentul subiecților a fost unul acceptabil, fără a exista incidente majore și fără a necesita prezența gardianului, care se afla pe culoarul clădirii.

Dacă în timpul testărilor în grup sau subgrup au existat situații în care deținuții glumeau, râdeau sau se tachinau reciproc, în timpul interviului individual aceștia au fost mult mai retrași, chiar defensivi uneori. Pentru a evita atmosfera tensionată le-am adresat câteva întrebări introductive legate de numele lor și de vârstă, iar limbajul pe care l-am utilizat a fost unul accesibil, relaxat și chiar am folosit unele argouri specifice limbajului de cartier pentru a mai destinde atmosfera și a-i face mai cooperanți. De remarcat a fost faptul că majoritatea deținuților, pe parcursul desfășurării interviului au evitat contactul vizual direct, dar au existat câteva cazuri când unii subiecți mă priveau sfidător.

A doua parte a demersului de recoltare a datelor s-a desfășurat în orașul Breaza, județul Prahova, unde am aplicat doar testele de personalitate pe un grup de 60 de subiecți, bărbați. Spre deosebire de testarea deținuților, aplicarea testelor pe populația neîncarcerată s- a petrecut individual și nu în grup, din motive obiective. Am încercat ca acest al doilea grup de subiecți să fie echivalent din punct de vedere al vârstei și al nivelului de educație cu grupul experimental de deținuți.

Aplicarea testelor s-a făcut la interval de câteva minute, adică le-am acordat aceleași privilegii ca și primului grup, numai că acum am aplicat numai testele de personalitate pentru a afla dacă există diferențe semnificative între trăsăturile de personalitate ale populației de deținuți și cele ale populației neîncarcerate.

Testările le-am efectuat tot în medii familiare ale persoanelor, fie acolo unde își desfășoară activitatea de muncă, fie la domiciliu. Instructajele pentru cele două teste au fost standardizate, aceleași pe care le-am prezentat și populației de deținuți, iar subiecții au avut la dispoziție câte un caiet cu testele de personalitate 16 PF și F:P:I:, precum și foile standardizate de răspunsuri. În medie, durata de completare a testelor a fost de 30 de minute, pentru fiecare dintre acestea. Spre deosebire de deținuți, subiecții aflați în libertate au fost mai puțin cooperanți, dar s-au achitat de sarcinile repartizate.

Subiecții

În prezenta cercetare am lucrat cu două grupuri de subiecți: unul experimental și unul de control.

Lotul experimental a fost alcătuit din 60 de bărbați, care ispășesc pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Acest lot experimental mi- a fost pus la dispoziție de către psiholog sublocotenent Tănase Mariana, astfel încât nu am putut interveni în nici un fel în eșantionarea populației cu care urma să lucrez.

Cei 60 de subiecți aveau vârste cuprinse între 19 și 43 de ani. Pentru a putea prelucra statistic datele recoltate prin intermediul chestionarului am împărțit vârstele în patru clase egale, pe intervalul 18- 48 de ani, astfel că vârstele grupului experimental ar putea fi redate astfel, pe clase:

31 de subiecți cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani

21 de subiecți cu vârste cuprinse între 26 și 32 de ani

7 subiecți cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani

1 subiect cu vârsta cuprinsă între 41 și 48 de ani

Aceste date pot fi redate grafic astfel:

După variabila nivel de studii, subiecții pot fi împărțiți tot în patru clase, astfel:

6 subiecți care au absolvit ciclul primar de școală

18 subiecți care au absolvit ciclul gimazial

30 de subiecți care au studii medii

6 subiecți cu studii superioare

Aceste informații pot fi reprezentate grafic astfel:

Din punct de vedere al recidivei subiecții pot fi grupați în două categorii: recidiviști și persoane aflate la prima abatere de încălcare a legii.Astfel:

30 de subiecți aflați la prima abatere

20 de subiecți care au două condamnări

8 subiecți care au câte trei condamnări

2 subiecți care au mai mult de trei condamnări

Al doilea grup cu care am lucrat, cel de control era necesar să fie echivalent cu grupul experimental în funcție de variabilele: număr de persoane, sex, vârstă și nivel de educație pentru a putea efectua prelucrarea statistică a datelor și pentru a demonstra că există sau nu diferențe semnificative între trăsăturile de personalitate ale celor două eșantioane. Astfel am ales un grup de 60 de bărbați, care să respecte criteriile de vârstă și educație descrise anterior și care să respecte aceleași clase de distribuție ca și eșantionul de deținuți.

Din motive etice nu le-am cerut subiecților să își decline identitatea, ci doar inițialele numelui.

5.2. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor

Pentru a demonstra că există sau nu anumite trăsături de personalitate care determină un individ să adopte un comportament antisocial, infracțional de furt, am aplicat testele de personalitate 16 PF și F.P.I. pe un grup de control, alcătuit din 60 de bărbați, (cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani), care nu au săvârșit infracțiuni și un grup experimental alcătuit din 60 de bărbați care ispășesc pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în cadrul Penitenciarului Mărgineni- Dâmbovița.

A. Interpretarea psihologică a datelor recoltate prin aplicarea testului de personalitate F.P.I. : am comparat media fiecărui grup în parte, frecvența cu care apar valorile, care valori ( ridicate sau scăzute ) apar mai des, cât și moda și mediana. Se constată că pentru ambele grupuri apar anumite patternuri de trăsături de personalitate. Consider a fi pattern de trăsături de personalitate acele caracteristici ale personalității (măsurate cu testele de personalitate utilizate) care apar cu cea mai mare frecvență la un grup de subiecți. Analizând aceste patternuri am schițat un „portret” psihologic care caracterizează populația de deținuți în comparație cu populația neîncarcerată din cele două grupuri cu care am lucrat.

Am constatat că la populația de deținuți există un grad de nervozitate mai mare decât la grupul de control. Nervozitatea poate fi și o trăsătură de personalitate obișnuită, dar poate fi și rezultatul unei boli oragnice sau se poate dezvolta ca trăsătură patogenă în cazul unui mediu social ostil și conflictual. Se inregistrează o somatizare puternică a afectelor la persoanele care trăiesc o permanentă stare de tensiune nervoasă, care poate apărea în familiile în care sunt prezente conflictele sau agresiunile verbale sau fizice. Starea de neliniște și iritabilitate corelează puternic cu stările de fluctuanță ale dispoziției, tensionale și pesimiste. O altă caracteristică întâlnită frecvent la populația de deținuți a fost și anxietatea, precum și pesimismul și complexele de inferioritate, care apar cu o frecvență foarte scăzută la grupul de control.

Valorile ridicate ale emotivității, înregistrate foarte frecvent la lotul experimental indică stări de iritabilitate, tensiune, susceptibilitate, toleranță scăzută la frustrare, comportament impulsiv și chiar agresivitate, care corelate cu un anumit grad de imaturitate emoțională ar putea explica înclinația nativă a acestor persoane către acte antisociale sau chiar infracțiuni. Toate aceste aspecte ar putea fi explicate din perspectivă socială, prin carența educațională din familie, mediul social ostil sau patogen ce au dus la o socializare deficitară a copilului, care nu și-a însușit acele capacități adaptative (la mediu și situații) necesare unei integrări corespunzătoare în grupul social și la însușirea unor comportamente acceptate social, corespunzătoare normelor societății.

Se constată de asemenea la populația de deținuți și prezența unor concepții egocentrice față de cei din jur, agresivitate reactivă (individul se ghidează după principiul „vină și pedeapsă”, „dinte pentru dinte”), și gândirea autoritar conformistă. Aceste aspecte sunt dezvăluite de frecvența mare a scorurilor la scala tendința de dominare pe care deținuții le-au pbținut. Judecățile morale ale acestora sunt convenționale și rigide.

Din punctul de vedere al sociabilității se constată că majoritatea subiecților ( atât cei din grupul de control, cât și cei din grupul experimental) prezintă dorința și tendința de a stabili contacte și prietenii. Asfel s-ar putea explica faptul că majoritatea deținuților au făcut parte dintr-o gașcă, prin intermediul căreia s-a realizat socializarea negativă a tinerilor și învățarea unor comportamente deviante.

B. Pasul următor : interpretarea psihologică a patternurilor trăsăturilor de personalitate descrise de factorii testului 16 PF am realizat-o utilizând un tabel al frecvențelor scorurilor brute obținute de cele două grupuri testate.

Se constată că deținuții au obținut rezultate relativ scăzute la factorul de abilitate rezolutivă generală, fapt care se poate interpreta printr-o slabă abilitate mentală, lipsa de cultură generală și totodată o moralitate inferioară. Tendința de a abandona cu ușurință corelată cu slaba abilitate rezolutivă explică abandonul școlar sau o minimă școlarizare, care sunt frecvent întâlnite la indivizii din grupul experimental.

Instabilitatea emoțională (dezvăluită din scorurile obținute la factorul C) prezentă la populația de deținuți, ca atribut al unei personalități slabe, explică imaturitatea afectivă, excitabilitatea, inconstanța în atitudini, implicarea în conflicte, fuga de responsabilități, fapt care a dus la abordarea de către aceștia a unui comportament de abandon școlar, de inconsecvență în păstrarea unui loc de muncă stabil, la trăirea unui sentiment de insatisfacție în familie, școală sau profesie, ceea ce a condus la alegerea acestora a unei căi facile și ilicite de câștig, care contravine cu normele sociale.

Scorurile foarte ridicate obținute de deținuți la factorul extraversie, care dezvăluie prezența unui comportament impulsiv, excitabil și un grad mare de aderare și dependență de grup, explică de ce grupul social negativ, gașca, a exercitat o influență puternică, nocivă asupra acestora, determinându-i ca în numele coeziunii grupului să realizeze acte antisociale și infracționale. Persoanele care au un grad mare de expansivitate provin, în general, din familii în care părinții au exercitat un control redus al comportamentelor copilului și care au adoptat o atitudine lejeră, permisivă, lipsită de severitate și exigență.

Prezența unui supraeu slab (indicat de factorul G) indică un comportament lipsit de toleranță la frustrare, schimbător, inconstant, care determină pe individ să neglijeze obligațiile sociale și să manifeste dezinterez general, vis-a-vis de normele morale colective. Răspunzătoare pentru aceste aspecte este lipsa unui model parental corespunzător, deoarece tatăl este cel care asigură educarea morală a copilului, reprezintă prima formă de autoritate pe care o cunoaște copilul, iar atitudinea lui față de tată în copilărie oglindește reacția ulterioară de nesupunere și nerespectare a normelor, de respingere a controlului social și a autorității legislației.

Alte trăsături de personalitate des întâlnite la populația penitenciară ne zugrăvesc imaginea unor persoane care manifestă o relativă indiferență față de semeni, tendință de gelozie și invidie față de bunurile sau calitățile celorlalți, dar care încearcă să atragă atenția anturajului, dând dovadă de frivolitate, rigiditate și uneori chiar de duritate.

În ceea ce privește tendința spre culpabilitate, deținuții au obținut scoruri ridicate care indică lipsa de securitate, neîncredere generalizată, un mod anxios, agitat conjugat cu incapabilitatea de a se confrunta și conforma exigențelor cotidiene impuse de statusul și rolul lor social, care se asociază uneori cu forme de tulburări de personalitate, nevroze și psihoze.

Referitor la dependența de grup, s-au înregistrat în cazul deținuților valori foarte ridicate ale acesteia, traduse prin faptul că aceștia se conformează normelor grupului și nu normelor impuse social, caută aprobarea grupului chiar cu prețul oprobiului societății.

Pentru a afla dacă există o legătură între mediul social și adoptarea unui comportament infracțional a fost necesară colectarea de datele factuale ale deținuților. În acest scop am utilizat chestionarul și interviul, descrise la capitolul de metodologie. După recoltarea datelor și codarea răspunsurilor, cu valori de la unu la patru, atât pentru itemii din chestionar, cât și pentru itemii interviului, am alcătuit o bază de date, care cuprindea pe verticală, drept capete de tabel numărul curent corespunzător fiecărui subiect din grupul de deținuți, vârsta, nivelul de studii, ocupația înainte de detenție, diagnosticul pe care îl au (dacă era cazul), figura maternă, figura paternă, grija maternă/ paternă, relația dintre părinți, frații (acolo unde era cazul), situația financiară a familiei, ocupația mamei / tatălui, nivelul de școlarizare a părinților, sociabilitatea, apartenența la gașcă, atitudinea părinților față de gașcă, atitudinea față de școală, motivația abandonului (acolo unde era cazul), ocupația prietenilor, activitățile desfășurate cu prietenii, cu cine a săvârșit infracțiunea, motivația infracțiunii, antecedente penale în mediul lor social, recidiva (acolo unde era cazul), motivația recidivei și gândurile de viitor, după ieșirea din penitenciar.

C. Chestionarul și interviul au fost aplicate doar pe populația de deținuți, adică pe 60 de subiecți.

Interpretarea psihologică a datelor factuale culese prin intermediul chestionarului și a interviului ne dezvăluie următoarele:

Factorii de mediu, implicați în procesul de socializare a individului, exercită o influență puternică asupra persoanei, punându- și amprenta asupra comportamentului.

Statistic s-a demonstrat că există o corelație semnificativă între situația materială a familiei de proveniență și săvârșirea infracțiunii de furt. Motivul financiar a fost invocat de majoritatea indivizilor ca fiind cauza principală a furtului ( în 48,3% din cazuri). În urma discuțiilor din timpul interviului am constatat că doar jumătate din cei care au invocat motivația financiară au furat pentru că nu aveau o altă sursă financiară de a întreține familia. În cazul acestor deținuți obiectele furtului erau alimente, vite sau obiecte care puteau fi ușor valorificate sau preschimbate în bunuri consumabile. Cealaltă jumătate de subiecți, care aveau vârste cuprinse între 19 și 23 de ani a argumentat că au furat pentru a-și procura bani pentru distracții, pentru a merge în baruri cu prietenii sau pentru a-și cumpăra obiecte de lux (telefoane mobile, echipamente audio sau îmbrăcăminte).

Majoritatea deținuților intervievați au dezvăluit că au săvârșit fapta în compania prietenilor sau a grupului, găștii din care făceau parte. Cei 45% din subiecți care au declarat că au săvârșit fapta cu anturajul au justificat acțiunea ca datorându- se influenței exercitate de grup, derogându- se astfel de propria lor responsabilitate vis- a- vis de infracțiune. Argumentele lor au fost de tipul „ Nu puteam să pic de fraier în fața prietenilor. Nu m-am gândit că vom fi prinși”, ceea ce demonstrează cât de puternică este influența exercitată de grupul social din care indivizii fac parte. Aceste grupuri au reguli proprii și norme după care își desfășoară activitatea, norme care deseori intră în conflict cu normele sociale și conduitele dezirabile societății. În cazul în care prietenii din gașcă nu au o ocupație sau își petrec timpul realizând acte anti- sociale sau infracționale are loc o „contaminare” a individului și dezvoltarea „fenomenului de turmă”.

Atitudinea față de școală și abandonul școlar s- au dovedit a fi factori importanți în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii. Acest fapt se poate explica prin carența educațională datorată abandonului, care a dus la o socializare defectuoasă, la necunoașterea unor concepte morale solide. Lipsa moralității, necunoașterea corespunzătoare a implicațiilor faptelor și lipsa unei educații minime au dus la neînsușirea unor norme de comportament impuse de societate. Prin carența socializării corespunzător realizate prin intermediul școlii se ajunge la unele subiective necontrolate, deoarece tinerii își caută propria lor identitate socială. Dacă în această încercare de găsire a sinelui social intervin factori de mediu negativi ( mă refer aici la influențele socializării negative exercitate de un anturaj nociv) individul v-a deprinde anumite conduite deviante, care pot duce la adoptarea unui comportament infracțional.

Familia este principalul factor factor de socializare a copilului, iar eșecul acesteia determină lipsa convergenței cu normele și valorile promovate de societate. În familie copilul adoptă conduite șe gesturi ale modelelor parentale. Dacă aceste modele sunt negative, copilul își va însuși prin imitare unele conduite deviante, mai ales în cazul acelor familii în care relația dintre părinți și raportarea acestora unul la altul este negativă, adică sunt prezente certuri frecvente și agresiuni verbale sau fizice. Dar există și cazuri în care în familie relația dintre părinți este armonioasă, mediul familial este propice dezvoltării armoniase a copilului, dar intervin alți factori care alterează socializarea primară. Unul dintre acești factori este neglijența parentală datorată faptului că părinții sunt prea ocupați de exercitatrea meseriei și câștigarea banilor necesari traiului familiei și nu mai au timpul necesar pentru a putea supraveghea activitățile copilului și încearcă să suplinească prin intermediul banilor sau a cadourilor lipsa de afectivitate pe care ar trebui să o acorde copilului. În lipsa unui control riguros din partea părinților, copilul poate fi victima influențelor negative ale anturajului din cartier sau a celor exercitate de mijloacele de mass- media și televiziune, de la care ajung să învețe anumite tipuri deviante de comportament sau de modalități de petrecere a timpului liber. În cazul abandonului sau a carenței parentale copilul este prejudiciat de un model de comportament și de însușirea acelor conduite care sunt acceptate într-o societate dar și de învățarea adaptării la viața concretă.

Recidivarea actului infracțional a fost motivată de deținuți (recidiviști) astfel: 30 % au declarat că nu au știut să facă altceva, 8, 3% că nu au reușit să se reintegreze în societate și 8,3% că au fost abandonați de familie. Cei care au declarat că au recidivat deoarece nu știu să facă altceva sunt persoane care nu au reușit să se integreze corespunzător în societate, care nu și-au însușit o educație corespunzătoare sau o meserie, preferând un mod de trai ușor, de obținere a surselor de trai pe căi ilicite, care nu necesită efort sau reguli impuse. Cei care nu s-au putut reintegra social sunt indivizi care nu au putut învinge prejudecățile societății în ceea ce privește stigmatul închisorii. Nereușind să se reangajeze și să se reintegreze în familii sau în grupul de prieteni au considerat că nu mai au nimic de pierdut și că singura modalitate de obținere a banilor este aceea de a fura din nou adoptând un comportament conform cu fenomenul de etichetare a societății.

În ceea ce privește gândurile de viitor deținuții au declarat că: vor să plece din țară să fure (33.3%), să plece din țară pentru a munci (31,7%), să se reintegreze în familii ( 18,3%), să se angajeze și să își întemeieze o familie (16,7%). Se constată că multe persoane consideră că în altă țară ar putea avea mai multe șanse să se integreze sau să obțină pe căi ilicite bunuri și bani, profitând de diferențele de cultură și civilizație și repudiind societatea din care provin și care nu i-a acceptat. Există o corelație semnificativă foarte puternică între gândurile de viitor pe care le au deținuții și recidivarea infracțiunii. Atât timp cât premisa de la care pornesc este ca după eliberare să încerce să găsescă tot modalități de îmbogățire ilicită sunt șanse de peste 99,9% ca actul delincvențial să se repete și să ajungă din nou în penitenciar.

Din datele culese prin intermediul chestionarului s-au evidențiat trei cazuri în care deținuții aveau un diagnostic psihologic ( tulburări de comportament, anxietate) și trei cazuri în care erau diagnosticați psihiatric ( epilepsie, schizofrenie și respectiv tulburare obsesiv- compulsivă a personalității). Având un număr mic de subiecți care au astfel de diagnostice nu putem concluziona că acestea au avut un rol determinant hotărâtor în săvârșirea infracțiunilor.

CONCLUZII

Componentele biologice ale omului se dezvoltă și acționează în condițiile existenței și acțiunii concomitente ale componentelor sociale. Dezvoltarea personalității se realizează în timp, prin interacțiunea acestor două componente.

Omul este rezultatul interacțiunii dintre factorii ereditari și psihici, pe de o parte și a factorilor socializatori, pe de altă parte. Socializarea este procesul complex prin care omul biologic se transformă într- o ființă socială, care se integrează în comunitatea din care face parte și interacționează cu ceilalți.

Sociabilitatea este una din trăsăturile importante de personalitate și este cea care îl determină pe individ să caute și să întrețină relații cu cei din jur, să interacționeze cu ceilalți. Socializarea și integrarea în grup poate avea însă și o fațetă negativă. Atunci când se face integrarea și socializarea negativă, într-un grup social negativ- gașcă, individul învață prin contagiune și unele comportamente deviante, neacceptate social. Pentru a- și consolida apartenența la grup sau pentru a- și crea o anumită imagine pe care și-o doresc, pentru a-și câștiga un anumit prestigiu, uneori indivizii tind să adopte comportamente care contravin normelor sociale, dar nu și grupului de apartenență, unde unele devianțe ajung să fie tolerate și tratate ca fiind normale. Explicația psihologică a acestui fapt rezultă și din prezența la astfel de indivizi a unor factori de personalitate ca: forța supraeului slabă, labilitate emoțională, imaturitate emoțională, conformism fără a trece prin filtrul propriei conștiințe. Implicarea în acte antisociale pare a fi determinată în plan psihologic și de gradul mare de nervozitate, anxietate, agresivitate și labilitate, slabă toleranță la frustrare, tendința de a domina și modul egocentric de raportare la ceilalți.

Mediul social în care omul trăiește, cu acele componente ale sale, la care ne-am referit în prezenta lucrare își pun amprenta asupra individului. Un mediu familial în care nu se realizează o socializare corespunzătoare, în care predomină situațiile conflictuale sau în care relațiile dintre membrii lipsesc, neglijarea și indiferența fiind predominante, determină în individ apariția unei stări de confuzie, de insecuritate, care pe fondul unor tulburări de comportament sau a unor trăsături de personalitate patogene, au ca rezultat apariția unor comportamente deviante, dictate tocmai de proastele modele de conduite însușite din mediul social.

Capacitatea rezolutivă scăzută și tendința de a neglija obligațiile sociale ( evidențiate de testul 16 PF), toleranța scăzută la frustrare, imposibilitatea de a se adapta la cerințe pot explica apariția în unele cazuri a abandonului școlar. Pe de altă parte lipsa unei educații corespunzătoare și suficiente determină la individ necunoașterea unor concepte morale, a unor valori promovate social. Aceste carențe își pun amprenta asupra persoanei, influențând negativ integrarea socială și învățarea adaptării la situațiile vieții concrete.

Factorii de personalitate pot determina apariția unor comportamente deviante, dar cunoașterea timpurie a acestor predispoziții native și modelarea lor în vederea dezvoltării unei personalități armonioase și nu a uneia patogene, ar putea duce la contracararea posibilelor efecte negative a acestora. Controlul social, atât al instituțiilor (școala), dar mai ales al familiei ar trebui să limiteze și să descurajeze încă de timpuriu manifestările individuale indezirabile. Lipsa unui control eficient și a unor modele de conduită corespunzătoare normelo sociale au efecte uneori dezastruoase asupra individului. Un alt aspect de care ar trebui să se țină cont este limitarea acțiunii acelor factori de mediu nocivi, care pe fondul unei educații și a unei socializări defectuoase influențează negativ comportamentul individului. Astfel dacă o persoană nu ar intra în contact cu un anturaj nociv în care sunt tolerate devianțele și nu și le-ar însuși prin fenomenul de contagiune, nu ar avea contact cu acele emisiuni difuzate de televiziuni, în care abundă scenele de violență, posibilitatea ca acest individ să devină un infractor ar fi astfel foarte limitată.

Apariția infracționalității trebuie privită ca un proces de durată în care factorii biologici sunt întrețesuți cu cei sociali, iar încercările de contracarare a fenomenului trebuie să țină cont de multicauzalitatea și polimorfia specifice acesteia.

Perspectiva de la care a pornit această lucrare este că „ Este mai ușor să previi, decât să tratezi”. Cunoașterea acelor mecanisme intime care determină apariția infracționalității este foarte utilă în tentativa de anulare a efectelor dezastruoase ale acestui flagel. Încercarea mea de a vedea în ce mod interdependența factorilor de personalitate și a celor de mediu poate determina apariția unui comportament infracțional de furt se poate considera o modestă tentativă, în raport cu amplele studii efectuate în acest domeniu. În viitor cunoașterea mai amanunțită a resorturilor intime ale personalității și a tuturor factorilor de mediu determinanți ar putea constitui premisa realizării unei lucrări mult mai ample în acest domeniu.

Lumea este într- o continuă schimbare și apar mereu noi factori de mediu social care determină schimbări și adaptări ale comportamentelor umane. Este dificil demersul de cunoaștere a mulțimii de factori care acționează asupra omului concret și care, conjugați cu trăsăturile individuale caracteristice omului ca entitate, determină o infinitate de reacții unice și specifice.

BIBLIOGRAFIE

ANIȚEI, M., 2000, „ Introducere în psihologia experimentală”, Casa de Editură și Presă „ Viața Românească”, București

BANCIU, D. RĂDULESCU, S.,M., , 2002, „ Evoluții ale delincvenței juvenile în România”, Editura Lumina Lex, București

BONCHIȘ, E., 1997, „ Studierea imaginii de sine în copilărie și preadolescență”, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

CHELCEA, S., 2001, „Metodologia cercetării sociologice- Metode cantitative și calitative”, Editura economică, București

DRAGOMIRESCU, V., 1976, „ Psihosociologia comportamentului deviant”, Editura Științifică și Enciclopedică, București

GHEORGHE, F., 2001, „ Psihologie penitenciară”, Editura Oscar Print, București

GOLU, P., 2000, „ Fundamentele psihologiei sociale”, Editura Ex Ponto, Constanța

GOLU, P., 2001, „ Psihologia învățării și a dezvoltării”, Editura Fundației Humanitas, București

GOLU, P., 1974, „ Psihologie socială”, Editura Didactică și Pedagogică, București

IBIȘ, A., 2001, „ Influența agenților de socializare asupra comportamentelor predelincvente la elevi”, Editura Pansofia, București

MIHĂILESCU, I., 2000, „ Sociologie generală”, Editura Universității București, București

MINULESCU, M. , 1996, „ Chestionare de personalitate”, Editura Garell Publishing House, București

MITROFAN, I., 2001, „ Psihoterapia și consilierea copilului”, Editura Sper, București

MITROFAN, N., (coordonator), ZDRENGHEA, V., BUTOI, T., 1992, „ Psihologie judiciară”, Casa de Editură și Presă „ Șansa” SRL, București

OANCEA, I., 1994, „ Problematica criminologiei”, Editura All, București

OGIEN, A., 2002, „ Sociologia devianței”, Editura Polirom, Iași

OSTERRIETH, P., 1973, „ Copilul și familia”, Editura Didactică și Pedagogică, București

PETCU, M., 1999, „Delincvența- Repere psihosociale”, Editura Dacia, Cluj- Napoca

RĂDULESCU, S., 1998, „ Sociologia devianței- paradigme, arii de cercetare”, Editura Victor, București

RĂȘCANU, R., 1994, „ Psihologia comportamentului deviant”, Editura Universității București, București

STĂNOIU, R., M., BREZANU, O., DIANU, T., 1994, „ Tranziția și criminalitatea”, Editura Oscar Print, București

ȘCHIOPU, U., VERZA, E., 1997, „ Psihologia vârstelor- ciclurile vieții”, Editura Didactică și Pedagogică, București

ZAMFIR, C., ( coordonator), VLĂSCEANU, L., 1998, „ Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București

ZLATE, M., 2000, „ Fundamentele psihologiei”, Editura Pro Humanitate, București

ANEXE

ANEXA 1

GHID DE INTERVIU

1) Pentru ce tip de infracțiune ați fost condamnat?

2) Ați comis infracțiunea singur sau cu anturajul?

3) Ce anume v-a determinat să comiteți infracțiunea?

4) Ați mai comis și alte infracțiuni?

5) Ați mai fost condamnat? De câte ori?

6) Ce v-a determinat să repetați actul infracțional?

7) Care a fost motivul pentru care ați abandonat școala?

8) Ce ocupație aveau prietenii?

9) Ce activități obișnuiați să desfășurați cu prietenii?

10) Care a fost atitudinea părinților față de gașcă?

11) Au existat antecedente penale în familie sau grupul de prieteni?

12) Ce doriți să faceți după ce vă eliberați din penitenciar?

NOTĂ:

Codificarea răspunsurilor deschise și transformarea lor în răspunsuri precodificate s-a realizat pentru toți itemii, mai puțin pentru itemul 1 deoarece toți subiecții din lotul experimental erau condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Răspunsurile precodificate folosite pentru crearea bazei de date și pentru prelucrarea statistică sunt:

Infracțiunea am comis-o

singur

cu un membru al familiei

cu un prieten

cu banda/ gașca

Motivația infracțiunii

lipsa banilor

aventura

anturajul

consumul de alcool

Recidivă

mai mult de trei condamnări

trei condamnări

două condamnări

prima abatere

Motivația recidivei

nu a recidivat

nu știe să facă altceva

a fost abandonat de familie

nu s-a putut integra în familie

Motivul abandonului școlar

nu a bandonat școala

motive financiare

anturajul

motive familiale

Ocupația prietenilor

angajați

fără ocupație

recidiviști

infractori

Activități desfășurate cu prietenii

eram izolat, nu ieșeam cu prietenii

sport, plimbări, excursii

mergeam în baruri și discoteci

consumam alcool și jucam jocuri de noroc

Atitudinea părinților față de gașcă

indiferență

acord

dezacord cu permisie

dezacord cu interdicție

Au existat antecedente penale

sunt singurul din familie

la rude

la unul/ amândoi părinții

la prieteni

După eliberare vreau să

să mă angajez și să îmi întemeiez o familie

să mă reintegrez în familie

să plec din țară ca să muncesc

să plec din țară pentru a fura

ANEXA 2

CHESTIONAR

1. Ce vârstă aveți?

18- 25 ani

26-32 ani

33- 40 ani

41- 48 ani

Ce studii aveți?

ciclul primar

ciclul gimnazial

studii medii

studii superioare

Ce ocupație aveați înainte de a intra în penitenciar?

a) fără ocupație/ șomer

muncitor calificat/ necalificat

angajat cu studii medii

angajat cu studii superioare

4. Aveți un diagnostic?

nu

medical

c) psihologic

d) psihiatric

5. Ați fost crescut de :

a) mama biologică

bunica

altă persoană

instituție specială

6. Cum s-a purtat cu dumneavoastră?

a) avut grijă de dvs.

v-a agresat fizic

v-a neglijat

v-a abandonat

Ați fost crescut de

tatăl biologic

bunic

altă persoană

instituție specială

Cum s-a purtat cu dumneavoastră?

a avut grijă de dvs.

v-a agresat fizic

v-a neglijat

v-a abandonat

9. Cum era relația dintre părinții dvs. (sau cei care v-au crescut)?

a) inexistentă

armonioasă

erau certuri frecvente

existau violențe fizice

10. Aveți frați sau surori?

sunt singur la părinți

frați buni

frați vitregi

altă situație

11. Cum caracterizați situația financiară a familiei dumneavoastră?

a) foarte săracă

modestă

acceptabilă

bună

12. Ce ocupație avea mama?

casnică/ șomeră

b) muncitor calificat/ necalificat

c) angajată cu studii medii

d) angajată cu studii superioare

13. Ce ocupație avea tatăl?

a) fără ocupație/ șomer

b) muncitor calificat/ necalificat

c) angajat cu studii medii

d) angajat cu studii superioare

14. Ce nivel de școlarizare are mama?

ciclul primar

ciclul gimnazial

studii medii

d) studii superioare

15. Ce nivel de educație are tatăl dumneavoastră?

a) ciclul primar

b) ciclul gimnazial

c) studii medii

d) studii superioare

16. Sunteți sociabil?

a) izolat

b) puțin sociabil

c) așa și așa

d) foarte sociabil

17. Cât de des vă vedeați cu gașca?

a) nu aveam

b) săptămânal

c) la 2-3 zile

d) zilnic

18. Care a fost atitudinea dvs. față de școală?

a) mi-a plăcut și nu am abandonat-o

b) nu mi-a plăcut și nu am abandonat-o

c) mi-a plăcut dar am abandonat

nu mi-a plăcut și am abandonat

Precizare: la codare a = 1, b = 2, c = 3, d = 4