. Aspecte Psihologice ALE Hartilor Cognitive
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE
Baddeley, A. (1999) – Memoria umană, Ed. Polirom, Iași
Chirită, V., Chiriță, R., Papari, A. (2002) Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Editura Fundației Andrei Șaguna
Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală
Golu, M. (2002) – Fundamentele psihologiei, Ed. Fundației „România de Mâine”, București
Graf și Schatcher (2003) – Memoria explicită este memoria conștientă ,memoria unui material de care cineva este conștient, Ed. Polirom, Iași
Herbert A. Simon și Craig A. Kaplan. (1989) Foundations of cognitive science,
J. R. Anderson. (1993), The adaptive character of thought. Erlbaum, Hillsdale, NJ
James A. Anderson și Edward Rosenfeld, editori (1988). Neurocomputing: Foundations of research. MIT
John Hertz, Anders Krogh, și Richard G. Palmer (1991). Introduction to the theory of neural computation. Press, Cambridge, MA
Marvin Minsky și Seymour Papert. Perceptrons. MIT Press, Cambridge, MA, 1969.
Matei, N. C. (1981), Psihologia relațiilor morale interpersonale, Craiova
Michael S. Gazzaniga, editor (1984). Handbook of cognitive neuroscience. Plenum
Michael S. Gazzaniga, editor (2000). The new cognitive neurosciences. MIT Press, Cambridge, MA
Miclea, M., (2003) – Psihologie cognitivă, Ed. Polirom, Iași
Neculau,A. (1996) – Psihologia sociala, Editura Polirom, Iasi ,
Newell (1990). Unified theories of cognition. Harvard University Press, Cambridge, MA,
Pavelcu, V (1969) Din viața sentimentelor, Editura Enciclopedică Română, București
Perseus Books, Cambridge, MA
Popescu – Neveanu (1976) – Fundamentele psihologiei, ed. Științifică și Pedagogică, București, Vol. I și II
Zlate, M. (1999) – Psihologia mecanismelor cognitive Ed Polirom,Iași
Zlate, M. (2000) – Introducere în psihologie, Editura Polirom, 2000
Zlate, M. (2002) Fundamentele Psihologiei, , Ed. Pro Humanitate, București
http://www.ad-astra.ro/journal/1/florian_cogsci.php?lang=ro
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap8.pdf#search
http://elieradu.licee.edu.ro/celer/resurse/doc/mindmap_addceler.doc
Asociația de Științe Cognitive din România, pagina web. http://www.psychology.ro/Psiho/ascr.htm, 2001.
=== ANEXA NR.2 ===
ANEXA NR. 2.
INVENTARUL DE PERSONALITATE 16PF
Instrucțiuni:
Va trebui să răspundeți la o serie de întrebări referitoare la dumneavoastră. Nu există răspuns „bun” sau „rău”, răspundeți cu sinceritate și conștiinciozitate. Pentru fiecare întrebare alegeți una dintre cele trei variante de răspuns.
1. Îmi sunt clare instrucțiunile acestui test:
da
poate
nu
2. Sunt gata să răspund la fiecare întrebare cât mai sincer posibil:
a. da
b. poate
c. nu
3. Aș prefera să-mi petrec vacanța:
a. într-o stațiune animată
b. undeva între a. și c.
c. într-o căsuță mică, liniștită
4. Atunci când sunt într-un spațiu limitat, strâns, am impresia că sunt prizonier:
a. niciodată
b. rar
c. din când în când
5. Mă surprind că revin asupra unor mici neplăceri de ordin secundar și trebuie să fac un efort mare pentru a le îndepărta din minte:
a. da
b. uneori
c. nu
6. Când îmi dau seama că o persoană se lansează într-un raționament fals, am tendința:
a. să tac
b. între a. și c.
c. să intervin
7. Ideile mele par:
a. de avangardă
b. nu știu
c. în acord cu ale timpului meu
8. De obicei spun glume sau povestesc întâmplări amuzante:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
9. Este de preferat să trăiești liniștit până la o vârstă înaintată, decât să te epuizezi făcând servicii celor din jurul tău:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
10. Am luat parte activă la organizarea unei asociații, a unei echipe sau unui grup:
a. da, adesea
b. ocazional
c. niciodată
11. Nu mă pot împiedica să fiu sentimental:
a. foarte rar
b. câteodată
c. adesea
12. Aș prefera să citesc o lucrare despre:
a. marile doctrine filosofice
b. nu știu
c. organizarea politică a țării
13. Există foarte puține subiecte care să mă pună cu ușurință în încurcătură:
a. adevărat
b. nu sunt sigur
c. fals
14. Calitățile și trăsăturile de caracter moștenite de la părinți au mai multă importanță, decât le este acordată de mulți oameni:
a. adevărat
b. între a. și c.
c. fals
15. Consider că sarcinile de muncă de rutină trebuie întotdeauna executate, chiar dacă, cu un pic de imaginație, observăm că acestea nu sunt indispensabile:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
16. Nu e nici interzis, nici deplasat să glumești privind moartea:
a. adevărat
b. poate
c. fals
17. Prefer să mi se explice modul cel mai potrivit de a face ceva decât să-l descopăr eu:
a. da
b. indiferent
c. nu
18. Chiar dacă în cadrul unui grup mi se întâmplă să fiu copleșit de impresia că sunt singur și că nu am nici o valoare
a. da
b. câteodată
c. nu
19. Memoria mea suferă variații importante de la o zi la alta
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
20. Dacă sunt prost servit într-un restaurant consider, că ar trebui reclamat responsabilului:
a. da
b. poate
c. nu
21. Pentru a mă destinde prefer:
a. activități sportive sau jocuri
b. nu știu
c. jocuri intelectuale sau discuții
22. Comparativ cu alte persoane, am participat:
a. la multe acțiuni sociale sau în colectiv
b. la câteva
c. la foarte puține
23. Când îmi fac proiecte îmi place destul de mult să las pe seama întâmplării unele lucruri:
a. adevărat
b. poate
c. fals
24. Când mănânc, când lucrez, în călătorii, etc.:
a. am impresia că alerg tot timpul de la un lucru la altul
b. între a. și c.
c. acționez metodic, sistematic
25. Mi se întâmplă să fiu nervos ca o persoană care are nevoie de ceva fără să știe ce:
a. foarte rar
b. din când în când
c. adesea
26. Într-o firmă este mai important să te ocupi:
a. de probleme tehnice
b. nu știu
c. de contactele umane și de încadrări
27. Mi-ar place să citesc:
a. o lucrare despre călătoriile în spațiu
b. nu știu
c. un ghid pentru părinți, privind educația
28. Dintre următoarele trei cuvinte, care nu face parte din aceeași categorie cu celelalte:
a. câine
b. pasăre
c. vacă
29. Dacă aș trăi încă o viață:
a. aș trăi-o altfel
b. nu știu
c. aș trăi la fel
30. În hotărârile pe care a trebuit să le iau privind viața și munca mea, niciodată nu am fost împiedicat de lipsa de înțelegere a familiei mele:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
31. Prefer să evit să spun lucruri bizare, neașteptate, care să-i pună pe alții într-o situație neplăcută:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
32. Dacă aș avea în mâini o armă și dacă aș știi că e încărcată, aș avea o senzație neplăcută până aș descărca-o:
a. da
b. poate
c. nu
33. Mă distrează mult să fac mici farse lipsite de răutate:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
34. Oamenii își consacră prea mult din timpul lor liber pentru a face servicii vecinilor și a participa la activitățile locale:
a. da
b. poate
c. nu
35. Am câteodată impresia că nu reușesc să mă integrez în societate atât de bine pentru că nu sunt sigur pe mine:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
36. Îmi place mult să discut cu oamenii și rar scap prilejul să discut cu o persoană necunoscută:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
37. Într-un ziar, articolele care m-ar atrage mai mult ar fi cele care tratează probleme de:
a. artă
b. nu știu
c. știință
38. Nu cred în sinceritatea oamenilor care îmi arată mai multă amabilitate decât așteptam de la ei:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
39. Iată ce sfaturi dau oamenilor:
a. încearcă, nu te costă nimic dacă încerci
b. între a. și c.
c. reflectați bine înainte de a acționa, nu deveniți impulsivi
40. Pentru mine este mai important:
a. să mă exprim în toată libertatea
b. între a. și c.
c. să fiu în relații bune cu oamenii
41. Îmi place să visez cu ochii deschiși:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. nu
42. Prefer să am o muncă în care să am ocazia de a lua unele decizii importante, decât o muncă de rutină, în care trebuie să lucrez repede:
a. adevărat
b. poate
c. fals
43. Am impresia că prietenii mei au mai puțină nevoie de mine decât am eu de ei:
a. adevărat
b. poate
c. fals
44. Dacă cineva ar avea o părere proastă despre mine, aceasta m-ar deranja:
a. foarte rar
b. din când în când
c. des
45. Mi s-a întâmplat să am accidente pentru că eram cufundat în gânduri:
a. aproape niciodată
b. multe
c. de mai multe ori
46. În ziarul pe care-l cumpăr îmi place să citesc:
a. o discuție despre problemele fundamentale ale lumii
b. nu știu
c. o trecere în revistă a noutăților locale
47. Cărțile sunt pentru mine cel mai bun prieten:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
48. Oricare ar fi dificultățile și situațiile neplăcute prin care ar trebui să trec, perseverez:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
49. Mi se întâmplă să fiu atât de nervos încât unele zgomotele (ex: o ușă scârțâind) să devină insuportabile:
a. adesea
b. câteodată
c. niciodată
50. Mă simt adesea foarte obosit dimineața când mă trezesc:
a. da
b. câteodată
c. niciodată
51. Dacă aș câștiga aceeași bani aș prefera să fiu:
a. chimist într-un serviciu de cercetări
b. nu știu
c. responsabil de hotel
52. Să fac muncă de teren este pentru mine:
a. o sarcină foarte plăcută
b. între a. și c.
c. o corvoadă
53. Care din următoarele trei numere nu fac parte din aceeași categorie cu celelalte:
a. 7
b. 9
c. 13
54. Câinele față de os este ca vaca față de:
a. lapte
b. iarbă
c. sare
55. Schimbările de timp (ploaie, soare) nu-mi afectează în general dispoziția și randamentul:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
56. Dacă m-aș afla într-un oraș pe care nu-l cunosc:
a. m-aș plimba peste tot urmărind firul propriei mele fantezii
b. între a. și c.
c. aș evita cartierele cu reputație proastă
57. Este mai important:
a. să eviți situațiile neplăcute
b. între a. și c.
c. să-ți realizezi propriile idei
58. Consider că trebuie:
a. să râzi, să te distrezi în majoritatea cazurilor
b. între a. și c.
c. să fii serios în tot ceea ce faci
59. Când există o regulă, în loc să o urmez, o respect numai atunci când îmi convine:
a. adevărat
b. poate
c. fals
60. În relațiile cu oamenii sunt câteodată jenat de un sentiment de inferioritate, fără bază reală:
a. adevărat
b. poate
c. fals
61. Mă simt puțin stângaci în societate și nu creez o imagine atât de bună pe cât ar trebui:
a. da
b. câteodată
c. nu
62. Aș prefera:
a. să lucrez având în subordine mai multe persoane
b. nu știu
c. să lucrez în cadrul unui colectiv
63. Chiar atunci când alte persoane pot fi învinovățite, majoritatea oamenilor își recunosc de bună voie greșelile:
a. adevărat
b. poate
c. fals
64. Nimeni nu ar dori să am neplăceri:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
65. Este mai important pentru un bărbat să se preocupe de:
a. sensul profund al vieții
b. nu știu
c. de a asigura un venit bun familiei
66. Când rămân multă vreme în casă fără a ieși, am impresia că mă sufoc:
a. întotdeauna
b. câteodată
c. niciodată
67. Am idei mai puțin obișnuite privind tot felul de lucruri:
a. adevărat
b. câteodată
c. fals
68. Îmi păstrez în general un moral bun, oricare ar fi neplăcerile pe care le am:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
69. Mi se întâmplă să adorm greu pentru că îmi fac griji din cauza unui incident neplăcut:
a. adesea
b. uneori
c. rar
70. Prefer să vizionez:
a. o comedie despre societatea viitoare
b. nu știu
c. un film istoric
71. Am impresia că prietenilor mei li se pare dificil să ajungă să mă cunoască bine:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
72. Rezolv mai ușor o problemă:
a. studiind-o singur
b. nu știu
c. discutând-o cu alte persoane
73. Atunci când trebuie luare decizii rapide:
a. studiez situația cu calm, raționând logic și obiectiv
b. între a. și c.
c. mă enervez și sunt încordat fără a reuși să-mi clarific ideile
74. Câteodată îmi vin în minte gânduri și amintiri lipsite de importanță:
a. da
b. poate
c. nu
75. Într-o discuție niciodată nu mi se întâmplă să fiu atât de implicat încât să nu îmi pot stăpâni vocea:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
76. Când călătoresc prefer să privesc peisajul și să nu conversez cu oamenii:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
77. Contrar cuvântului a revela, cuvântul a pierde este mai potrivit decât a ascunde:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
78. Negru față de gri este ca disperarea față de:
a. tristețe
b. descurajare
c. eșec
79. Găsesc că e neplăcut să fiu refuzat chiar dacă știu că am cerut imposibilul:
a. adevărat
b. poate
c. fals
80. Mă supără mai mult modul în care oamenii spun unele lucruri decât ceea ce spun:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
81. Mă deranjează să am servitori care să se ocupe de mine:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
82. În timpul unei discuții aprinse între prieteni:
a. prefer să fiu cel care tace și reflectează
b. între a. și c.
c. intervin des
83. Îmi place atunci când lumea mă înconjoară și se agită în jurul meu:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
84. În viața profesională e mai important să fii bine văzut decât să fii cel mai bun:
a. adevărat
b. poate
c. fals
85. Dacă sunt privit de alți oameni pe stradă sau în magazin, mă simt jenat:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
86. Nu reușesc întotdeauna să-mi formulez ideile, de aceea nu intervin într-o discuție la fel de prompt ca majoritatea oamenilor:
a. adevărat
b. poate
c. fals
87. Problemele mecanice mă interesează întotdeauna (de exemplu mașinile):
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
88. Îndeosebi frica de a fi prins reține pe majoritate oamenilor de la a comite fapte criminale sau ilegale:
a. da
b. poate
c. nu
89. Pe lume există mai mulți oameni plăcuți decât neplăcuți :
a. da
b. nu e sigur
c. nu
90. Oamenii lipsiți de griji, care pretind că cele mai bune lucruri în viață nu costă nimic, sunt adesea oameni care niciodată nu au muncit mult:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
91. În cadrul unei întruniri, când oamenii se mulțumesc să discute pe ocolite:
a. îi grăbesc să ajungă la subiect
b. nu știu
c. procedez astfel încât să mențin o atmosferă armonioasă
92. O persoană care din ambiție a jignit un prieten apropiat, merită la fel de mult respect ca și ceilalți:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
93. Când unul după altul, lucrurile mărunte încep să meargă prost:
a. aceasta mă depășește
b. între a. și c.
c. mă simt deprimat
94. Sunt tracasat de sentimente de vinovăție sau de remușcări față de evenimente lipsite de importanță:
a. adesea
b. câteodată
c. nu
95. Lucrurile ar merge mai bine dacă toată lumea s-ar întruni cu regularitate la ceremonii tradiționale:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
96. Atunci când se planifică o petrecere cu prietenii:
a. mă entuziasmez întotdeauna
b. între a. și c.
c. îmi rezerv posibilitatea de a nu participa
97. Destul de multe persoane îmi vorbesc despre problemele lor și îmi cer sfatul atunci când simt nevoia de a vorbi cuiva:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
98. Atunci când prietenii mă lasă de o parte:
a. fac din aceasta o problemă
b. între a. și c.
c. consider că au avut motive întemeiate să o facă
99. Mi se întâmplă în anumite stări de spirit să fiu cu ușurință distrat în muncă și să visez cu ochii deschiși:
a. da
b. câteodată
c. nu
100. Nu judec imediat oamenii, considerându-i simpatici sau antipatici:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
101. Mi-ar place să fiu:
a. directorul unei întreprinderi comerciale
b. nu știu
c. arhitect
102. Aprilie față de martie este ca marți față de:
a. miercuri
b. vineri
c. luni
103. Care din următoarele trei cuvinte nu face parte din aceeași categorie ca celelalte:
a. înțelept
b. drăguț
c. bun
104. Mi se întâmplă să trec de pe o parte pe alta a străzii pentru a evita o persoană:
a. niciodată
b. rar
c. câteodată
105. Numărul de probleme pe care nu le pot rezolva singur, cu care mă confrunt zilnic:
a. este foarte limitat: una sau nici una
b. între a. și c.
c. depășește o jumătate de duzină
106. Dacă punctul meu de vedere privind o problemă diferă de cel al superiorilor mei:
a. îmi păstrez în general părerile pentru mine
b. nu știu
c. în general spun că am o părere diferită
107. Evit orice subiect neplăcut în discuțiile cu persoane de același sex:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
108. Nu pot spune că reușesc într-adevăr să am succese în relațiile mele cu oamenii:
a. adevărat
b. poate
c. fals
109. Îmi place să consacru cea mai bună parte din timp și energie:
a. căminului și prietenilor, pentru a le face servicii
b. între a. și c.
c. unor acțiuni personale
110. Atunci când doresc să-mi impresionez favorabil prin personalitatea mea:
a. reușesc întotdeauna
b. reușesc câteodată
c. nu cred că reușesc bine
111. Prefer să am:
a. un cerc larg de relații
b. nu știu
c. câțiva prieteni, dar siguri
112. Probabil că ar fi mai interesant să fiu filosof decât inginer:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
113. Am tendința să critic munca altora:
a. da
b. ocazional
c. nu
114. Îmi place să-mi aranjez treburile astfel încât, cu amabilitate, să-i determin pe colegii mei să mă ajute la realizarea obiectivelor mele:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
115. Cred că sunt mai sensibil decât majoritatea oamenilor, privind aspectul artistic al mediului în care trăiesc:
a. da
b. poate
c. nu
116. Prietenii mă consideră puțin distant și nu prea realist:
a. da
b. poate
c. nu
117. În discuțiile cu cunoștințele mele prefer:
a. să mă limitez la subiecte banale, impersonale
b. între a. și c.
c. să discut despre subiecte personale
118. Mi se întâmplă câteodată să fiu fericit, încât mă cuprinde teama că nu va dura:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
119. Mi se întâmplă din când în când să trec prin perioada de depresiune, de descurajare, fără să am o justificare reală:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
120. Dificultățile pe care le întâmpin în muncă provin cel mai adesea de la oamenii:
a. care-și petrec timpul schimbând metoda atunci când totul este perfect
b. nu știu
c. care refuză să utilizeze metode moderne
121. Îmi place ca oamenii care formează un grup și care mă cunosc să mă considere de-al lor:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
122. Dacă vreau să ajung undeva într-un oraș pe care nu-l cunosc:
a. pun întrebări oamenilor
b. nu știu
c. iau cu mine un plan
123. Mi se întâmplă câteodată să-mi sun prietenii să ieșim împreună chiar dacă ei au alt program:
a. da
b. poate
c. nu
124. Atunci când sunt prost dispus și supraaglomerat la serviciu, sufăr de indigestie:
a. din când în când
b. aproape niciodată
c. niciodată
125. Dacă am neplăceri cu o altă persoană:
a. reușesc să păstrez acest fapt pentru mine
b. între a. și c.
c. povestesc cuiva pentru a mă descărca
126. Probabil că e mai interesant să fii agent de asigurări decât pădurar:
a. da
b. poate
c. nu
127. Statuie față de formă este ca cântec față de:
a. frumusețe
b. note
c. aer
128. Care din următoarele trei cuvinte nu face parte din aceeași categorie:
a. a fredona
b. a vorbi
c. a fluiera
129. Viața modernă presupune prea mult stres și interdicții neplăcute:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
130. Sunt pregătit pentru a înfrunta viața și exigențele ei:
a. întotdeauna
b. câteodată
c. niciodată
131. Cu sinceritate, cred că am mai multă imaginație, sunt mai dinamic, mai hotărât decât multe persoane care reușesc tot atât de bine ca mine:
a. da
b. poate
c. nu
132. Simt aproape întotdeauna o nevoie intensă de senzații tari:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
133. Probabil e mai interesant:
a. să joci teatru
b. nu știu
c. să te ocupi cu construcții de clădiri
134. Consider că este de dorit să existe o organizare pentru a evita pierderile de timp atunci când se trece de la o ocupație la alta:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
135. În cadrul unui grup, în mod obișnuit, sunt:
a. prezent la tot ceea ce se întâmplă
b. între a. și c.
c. cufundat în propriile mele gânduri
136. Când pentru prima dată mă alătur unui grup, am impresia că mă integrez imediat:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
137. Umorul savuros și plin de vervă al unor emisiuni de televiziune mă amuză enorm:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
138. Aș prefera să citesc o lucrare despre:
a. descoperirea unor opere de artă ale antichității
b. nu știu
c. masacrele războaielor antice
139. În fața dificultăților zilnice rămân în general optimist:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
140. Mă interesează mai puțin succesele materiale decât căutarea adevărului spiritual:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
141. Prefer să citesc:
a. un roman istoric bun
b. nu știu
c. un studiu științific privind resursele mondiale
142. Când discut despre artă, sport sau politică, mi se întâmplă rar să fiu captivat de subiect, sau să mă pasioneze astfel încât să uit politețea și normele de conduită:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
143. Atunci când trebuie să călătoresc cu trenul sunt puțin încordat, neliniștit și mă grăbesc chiar dacă știu că am timp:
a. da
b. câteodată
c. nu
144. Îmi place să mă ocup de o lucrare pe care alte persoane au încurcat-o complet:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
145. Lumea ar trebui dirijată în mai mare măsură prin rațiune decât prin sentimente:
a. da
b. poate
c. nu
146. În general, atunci când fac ceea ce vreau:
a. sunt înțeles de un grup restrâns de prieteni apropiați
b. între a. și c.
c. văd că fac ceea ce e aprobat de majoritatea oamenilor
147. Când am neplăceri mari, am tendința de a mă pierde cu totul și de a fi descurajat:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
148. Mă străduiesc să nu fiu distrat și să nu neglijez detaliile:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
149. Un accident sau o dispută, mă lasă câteodată zguduit și fără putere, astfel încât nu-mi pot relua activitatea:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
150. Mă simt frământat interior:
a. rar
b. câteodată
c. foarte des
151. Dacă ar trebui să-mi aleg o activitate pentru timpul liber, aș prefera să fac parte:
a. dintr-un club de fotografi
b. nu știu
c. dintr-o asociație care organizează dezbateri
152. A combina față de a amesteca este ca echipă față de:
a. mulțime
b. armată
c. joc
153. Orologiu față de timp este ca și croitor față de:
a. centimetru
b. foarfeci
c. țesătură
154. Urmăresc cu greutate ceea ce anumite persoane caută să exprime pentru că am un mod personal de a utiliza cuvintele curente:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
155. Procurorii caută înainte de toate:
a. să acuze fără a considera omul
b. nu știu
c. să-l protejeze pe nevinovat
156. Am fost considerat câteodată ca o persoană pretențioasă, bârfitoare:
a. da
b. poate
c. nu
157. Probabil că este mai interesant să duci viața unui director de tipografie decât cea de agent de publicitate:
a. adevărat
b. nu e sigur
c. fals
158. Am tendința să vorbesc încet:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
159. Atunci când fac ceva, propunerea mea esențială este:
a. de a face exact ceea ce intenționez
b. nu știu
c. de a evita consecințele negative pentru colegii mei
160. Cred că majoritatea romanelor și a filmelor trebuie să transmită un mesaj moral:
a. adevărat
b. poate
c. fals
161. A discuta cu persoane necunoscute:
a. este ceva destul de dificil pentru mine
b. mai mult sau mai puțin
c. nu mă deranjează absolut deloc
162. Mă amuză întotdeauna mult să-i fac pe oamenii cultivați să-și piardă demnitatea:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
163. La televizor prefer să văd:
a. un recital bun
b. nu știu
c. un documentar despre noua tehnologie
164. Mă irită oamenii care-și dau aere de superioritate pe plan moral:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
165. Aș prefera să-mi petrec timpul liber:
a. jucând cărți cu un grup de oameni simpatici
b. nu știu
c. admirând operele de artă dintr-un muzeu
166. Ezit câteodată să-mi urmez propriile idei din teama că ar putea fi puțin realizabile:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
167. Întotdeauna mă comport politicos și cu tact față de persoanele nesăbuite și nu le arăt niciodată cât sunt de limitate:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
168. Aș prefera să locuiesc într-un oraș unde există agitație și nu într-un loc liniștit:
a. adevărat
b. poate
c. fals
169. Atunci când există o divergență de păreri între mine și altcineva, îmi place:
a. să caut o semnificație profundă a divergenței
b. nu știu
c. să găsesc un compromis satisfăcător pentru amândoi
170. Consider că oamenii ar trebui să mediteze mai îndelung înainte de a condamna înțelepciunea trecutului:
a. da
b. nu e sigur
c. nu
171. Am tot atâtea idei când citesc o lucrare ca și când discut cu alte persoane acea temă:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
172. Unele persoane critică simțul meu de responsabilitate:
a. da
b. poate
c. nu
173. Mă văd ca fiind:
a. o persoană dinamică
b. între a. și c.
c. mai mult visătoare
174. În unele ocazii mă las purtat de emoțiile și sentimentele mele:
a. foarte rar
b. din când în când
c. des
175. Mi se întâmplă să mă înfurii așa de tare încât îmi vine să sparg lucruri:
a. foarte rar
b. din când în când
c. des
176. Mi-ar place mai mult:
a. să organizez joaca copiilor
b. nu știu
c. să-l ajut în muncă pe un ceasornicar
177. Justiție față de lege este ca idee față de:
a. cuvinte
b. sentimente
c. teorii
178. Care dintre următoarele cuvinte nu face parte din aceeași categorie:
a. al doilea
b. o dată
c. singur
179. Aș prefera să duc:
a. același fel de viață pe care-l duc în prezent
b. nu știu
c. o viață mai lipsită de griji, cu mai puține probleme
180. Am convingerea că lucrul cel mai important în viață este să fac ce-mi place:
a. da
b. poate
c. nu
181. Vorbesc:
a. tare
b. între a. și c.
c. încet
182. Îmi place să acționez sub impulsul momentului, chiar dacă acest lucru îmi va crea dificultăți viitoare:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
183. Pot fi descris destul de corect ca fiind o persoană fără griji, care nu-și face probleme:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
184. Dezordinea îmi displace profund:
a. adevărat
b. mai mult sau mai puțin
c. fals
185. Verific întotdeauna cu grijă starea unui obiect împrumutat pe care îl restitui sau care îmi este restituit:
a. da
b. mai mult sau mai puțin
c. nu
186. În societate sunt jenat de timiditatea mea și conștientizez acest lucru:
a. niciodată
b. câteodată
c. adesea
187. Sunt sigur că am răspuns corect la toate întrebările din acest test:
a. da
=== ANEXA NR1a ===
ANEXA NR. 1
CHESTIONAR DE IDENTIFICARE A HĂRȚILOR COGNITIVE
Acest chestionar urmărește a identifica rapiditatea cu care dvs. vă formați anumite imagini mintale cu privire la un loc, eveniment sau situație.
Dați răspunsul care vi se potrivește cel mai bine!
Nu există răspunsuri bune sau greșite. Nu există timp limită de completare a acestui chestionar, dar dați răspunsul care vă vine prima oară în minte.
Vă mulțumesc!
1. Atunci când mergeți într-o altă localitate, considerați că monumentele istorice se află în centrul orașului?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
2. Atunci când plecați de acasă, vă stabiliți dinainte un itinerariu pentru a ajunge la destinație?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
3. Există locuri care v-au plăcut foarte mult în copilărie și pe care ați dori să le revedeți?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
4. Atunci când vi se povestește despre anumite peisaje frumoase, vă place să vă imaginați cum arată?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
5. Când plecați la o plimbare, care este primul loc un vreți să ajungeți?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
6. Considerați că dacă orașul este plin de verdeață, acesta seamănă cu un oraș din zona montană?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
7. Preferați să ocoliți anumite locuri doar pentru că nu vă plac?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
8. Evitați locurile în care aveți amintiri neplăcute?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
9. Atunci când vedeți statuia lui Ovidiu, credeți că dvs. ați fi putut să o sculptați mai frumos?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
10. Dacă ați fi ghid turistic, care ar fi primele repere turistice pe care le-ați recomanda?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
11. Atunci când mergeți într-o localitate, doriți să vizitați întâi muzeele?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
12. Atunci când plecați într-o excursie, analizați o hartă cu trasee turistice?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
13. Parcurgeți anumite trasee, chiar dacă sunt ocolitoare numai pentru că acestea vă plac?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
14. Dacă ați fi primarul orașului, care sunt zonele pe care le-ați face mai atrăgătoare?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
15. Cel mai frumos loc la care preferați să visați, este unul imaginar?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
16. Ați plecat vreodată dintr-un oraș nou fără să vizitați magazinele?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
17. Locurile pe care le alegeți când plecați în concediu sunt în funcție de oferta agențiilor?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
18. Când primiți vizita unui prieten din altă localitate, îi arătați locul în care ați copilărit?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
19. Atunci când sunteți prost dispus, în ce locuri vă plimbați?
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
20. Dacă ar fi să plecați mâine din acest oraș, ați regreta acest lucru?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
21. Ce considerați că este reprezentativ pentru orașul Constanța?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
22. Excursiile le alegeți în funcție de părerea prietenilor?
a) întotdeauna b) mereu c) câteodată d) uneori e) deloc
23. Cum ați caracteriza zona în care locuiți?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
24. Atunci când sunteți pe o bancă într-un parc, în ce locuri vă imaginați că a-ti dori sa fiti?
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
25. Cât de mult influențează marea preferința dvs. pentru acest oraș?
a) foarte mult b) mult c) puțin d) foarte puțin e) deloc
=== ANEXA NR3 ===
ANEXA NR. 3.
INDICATORI DE START
=== ANEXA NR4 ===
ANEXA NR. 4.
CALCULUL COEFICIENTULUI DE CORELAȚIE BRAVAIS – PEARSON
=== Caiet__sesiune ===
ARGUMENT
Fiecare dintre noi de-a lungul existenței sale este nevoit să-și formeze o reprezentare mintala pentru a se orienta într-un spațiu chiar dacă nu conștientizează că la baza acestei forme existențiale stau foarte multe aspecte cognitive.
Ne punem de multe ori întrebarea cum gândește cel de lângă noi sau ce simte în raport cu anumite locuri din orașul în care locuiește sau față de anumite zone pe care le-a vizitat , cum retrăiește emoția.
Pornind de la această idee există persoane care au vizitat locuri, declarând că nu le vor uita niciodată sau care evită anumite locuri cu implicare emoțională negativă.
De câte ori descoperim un loc nou, ne luăm anumite puncte de reper din dorința de a nu ne rătăci. Aceste locuri sunt considerate din punct de vedere psihologic ˝fierbinți˝ sau ˝reci˝ în funcție de impresia pe care ne-am făcut-o.
Acesta lucrare urmârește o scurta prezentare a câtorva direcții de cercetare din științele cognitive, insistând mai mult asupra aspectelor psihologice și reflectarea acestora în reprezentarea hărților cognitive.
În prima parte a lucrării am definit fiecare concept al aspectelor psihologice care mi s-a părut ca are o influență asupra hărților cognitive, pentru a înțelege mai bine locul si rolul acestora în cercetarea făcuta.
METODOLOGIA CERCETĂRII
II.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Ne punem de multe ori întrebarea cum gândește o persoană sau ce simte o persoană în raport cu un anumit loc din orașul Constanța; cum retrăiește emoția sau cum se orientează sau, de ce nu, cum își stabilește un itinerariu.
Scopul principal al acestui demers metodologic constă în surprinderea dominantelor personologice în formare unei hărți mintale.
II.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
Din obiectivul enunțat anterior se desprinde ipotezele de lucru prin care se prezumă că:
HS1: există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat;
HS2: dacă o persoană este orientată afectiv, cognitiv și mnezic, ea își stabilește cu ușurință harta cognitivă.
II.3. DESCRIEREA LOTULUI DE PARTICIPANȚI LA STUDIU
Lotul de participanți la studiu a fost alcătuit din 80 de subiecți care prezintă următoarele caracteristici demografice:
intervalul de vârstă cu frecvența cea mai mare de apariție este a celui de 19 – 30 de ani. Din acest interval fac parte un număr de 20 de subiecți, adică un procent de 33% (vezi figura nr. 1);
în cazul variabilei etichetă „sex”, prevalența este a genului „feminin”, într-un procent de 57% (vezi figura nr. 2);
Figura nr. 1. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „vârstă”
Figura nr. 2. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „sex”
ultimele caracteristici luate în considerare pentru acest demers metodologic sunt: „locul nașterii” – toți subiecții născându-se în Orașul Constanța și „zona de rezidență”, pentru care frecvența maximă de apariție corespunde valorii nominale „Centru” într-un procent de 27% (vezi figura nr. 3).
Figura nr. 4. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „zona de rezidență”
II.4 DESCRIEREA INSTRUMENTELOR FOLOSITE ÎN CADRUL CERCETĂRII
În cadrul acestei cercetări am folosit două instrumente dintre care unul propriu și unul consacrat.
1. Chestionar de identificare a hărților cognitive
Acest instrument dorește a identifica modul și rapiditatea în realizarea imaginilor mintale.
El este alcătuit din cinci dimensiuni. Acestea sunt:
Reprezentarea – este alcătuită din cinci itemi, care se referă la modalitatea în care subiectul își formează reprezentări asupra unor variabile cum ar fi: orașul în care locuiesc, repere turistice etc. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Gândirea – este alcătuită din cinci itemi care se referă la modalitatea în care subiectul își stabilește un itinerariu pentru a ajunge la o anumită destinație sau într-o excursie și la deciziile pe care acesta le ia în momentul în care optează pentru o anumită variantă de petrecere a concediului. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 5 și 25.
Memoria – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul și-a format amintiri asupra unor anumite evenimente și impactul pe care acestea îl au asupra formării unor hărți mentale în timpul luării unei decizii. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Imagistica mintală – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul își imaginează anumite locații, acțiuni sau evenimente. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 3 și 15. În structura dimensiunii existând și două întrebări cu răspunsuri deschise.
Afectivitatea – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul leagă anumite sentimente, emoții, stări sufletești de diferite locații, evenimente și acțiuni. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Pentru a putea afla dacă acest instrument este fidel caracteristicilor măsurate am calculat coeficientul de concordanță Alpha – Crombach. Această metodă utilizează pentru estimarea fidelității unui test dispersiile și covarianțele scorurilor observate ale itemilor.
În urma calculului a rezultat un coeficient de concordanță Alpha – Crombach egal cu 0,768, ceea ce înseamnă că instrumentul este fidel caracteristicilor măsurate.
2. Inventarul de personalitate 16PF
Acesta a fost conceput în ideea de a furniza informații inițiale și corecții referitoare la structura personalității subiecților investigați. Chestionarul este alcătuit din 187 de itemi (întrebări) care urmăresc evidențierea a 16 trăsături de personalitate (factori de personalitate de prim ordin) plus 4 factori de personalitate de ordinul doi obținuți din primii prin calcul.
Cei 16 factori de personalitate vizați dispun de un număr inegal de itemi (între 13-26) în funcție de complexitatea și dificultatea de a putea fi surprinși prin modul de formulare al acestora. Altfel spus, anumite trăsături de personalitate mai complexe și mai dificil de surprins și evidențiat necesită un număr mai mare de întrebări, adresate din perspective diferite.
Fiecare item al chestionarului cotează pentru un singur factor de personalitate. Toți itemii dispun de aceeași pondere, aspect rezultat din analiza factorială efectuată de autor.
II.5. PROCEDURA DE LUCRU
Cercetarea s-a realizat în perioada octombrie 2006 – februarie 2007. Locația de aplicare a instrumentelor a fost orașul Constanța, în funcție de anumite locuri de interes și reprezentative pentru acest oraș. Aceste locații, în număr de cinci, au fost selectate prin randomizare simplă.
Cercetarea a cuprins următoarele etape:
Etapa I. Cunoașterea amănunțită a domeniului de cercetare printr-o documentare teoretică riguroasă , informarea asupra studiilor și cercetărilor anterioare realizate în acest domeniu ;
Etapa II. Stabilirea obiectivului, lansarea ipotezelor de lucru ;
Etapa III. Selecția eșantionului reprezentativ de subiecți ;
Etapa IV. Administrarea probelor ;
Etapa V . Prelucrarea și interpretarea rezultatelor.
II.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Pentru a putea demonstra ipoteze de lucru prin care prezumam că există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat, am calculat și am interpretat indicatorii tendinței centrale, ca apoi să calculez coeficientul de corelație Bravais – Pearson pentru a putea stabili relațiile de corelație între dimensiunile celor două instrumente pentru a verifica dacă există anumite dominante personologice la persoanele care își stabilesc cu ușurință hărți cognitive.
Analiza și interpretarea datelor s-a realizat cu ajutorul programelor de analiză și prelucrare statistică SPSS 13.0 și Statistica 5.0.
Analiza și interpretarea indicatorilor de start pentru Chestionarul de Identificare a Hărților Mintale
Figura nr. 4. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Reprezentare”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 22, într-un procent de 32%, ceea ce înseamnă că un număr de 19 subiecți când merg într-o localitate nouă, consideră că o mare parte din monumentele istorice se află în centrul orașului și că le vizitează pe acestea primele, că dacă orașul este plin de verdeață, îl asociază cu unul de la munte. La Întrebarea „ce consideră reprezentativ pentru orașul Constanța”, într-un procent de 55% dintre subiecți consideră că Stațiunea Mamaia este reprezentativă pentru acest oraș.
Media pentru această dimensiune este egală cu 19,32, mai mare decât mediana egală cu 19 și mai mică decât modul egal cu 22. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 11,99%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,197, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -1,226, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 5. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Gândire”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 20, într-un procent de 30%, ceea ce înseamnă că un număr de 18 subiecți își stabilesc un itinerariu, atunci când pleacă de acasă, când sunt plecați într-o excursie analizează o hartă cu trasee turistice și aleg locurile de petrecere a concediului în funcție, pe de o parte de oferta agențiilor de turism și pe de altă parte, în funcție de părerea prietenilor.
Media pentru această dimensiune este egală cu 16,32, mai mică decât mediana egală cu 18 și mai mică decât modul egal cu 20. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 25,88%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,875, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,578, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 6. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Memorie”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 19, într-un procent de 27%, ceea ce înseamnă că un număr de 17 subiecți consideră că ar dori să revadă locurile preferate din copilărie, parcurg anumite trasee ocolitoare pentru că doar acelea le plac și evită locurile în care au avut amintiri neplăcute.
Media pentru această dimensiune este egală cu 12,52, mai mică decât mediana egală cu 13 și mai mică decât modul egal cu 19. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 53,05%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,108, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -1,782, ceea ce înseamnă că datele sunt nu centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 7. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Imagistică mintală”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 22, într-un procent de 23%, ceea ce înseamnă că un număr de 14 subiecți își imaginează cum arată anumite peisaje frumoase în momentul în care cineva le povestește despre acestea, dacă ar fi primarul orașului ar reamenaja litoralul Mării negre și dacă sunt prost dispuși se plimbă pe malul mării.
Media pentru această dimensiune este egală cu 16,77, mai mică decât mediana egală cu 17 și mai mică decât modul egal cu 22. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 26,33%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,806, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,114, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 7. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Afectivitate”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 19, într-un procent de 20%, ceea ce înseamnă că un număr de 13 subiecți preferă să meargă în parcul Tăbăcăriei și/sau la mare în momentul în care pleacă la plimbare, dacă ar fi ghizi turistici primele repere turistice pe care le-ar recomanda ar fi: Muzeul de Arheologie și/sau plimbările pe malul Mării Negre și ar regreta dacă ar pleca din acest oraș.
Media pentru această dimensiune este egală cu 17,08, mai mică decât mediana egală cu 18,50 și mai mică decât modul egal cu 19. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 28,03%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -1,307, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,906, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
II.6.3. Analiza și interpretarea relațiilor de corelație dintre dimensiunile instrumentelor folosite în cercetare
În urma calculului coeficientul de corelație Bravais – Pearson s-au stabilit următoarele corelații semnificative pentru pragul de 0,05:
între factorul forța supraeu-lui (factorul G) și dimensiunea „memorie”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,44; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca oportunism, ocolirea regulilor și legilor, lipsa simțului datoriei sau tendință de delăsare și neglijență, evită locurile care le-au produs amintiri neplăcute și parcurg anumite trasee, chiar dacă acestea sunt ocolitoare, numai pentru că le plac și sunt mai sigure.
între factorul îndrăzneală (factorul H) și dimensiunea „gândire”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,32; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate au și stiluri cognitive care le permit să-și stabilească un itinerariu înainte de a ajunge la o destinație aleasă de ei, analizează hărți cu trasee turistice înainte de a pleca într-o excursie și alegerea modului de petrecere a concediului este, cu precădere, în funcție de oferta agențiilor de turism și de sfatul prietenilor.
între factorul îndrăzneală (factorul H) și dimensiunea „memorie”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,41; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate evită locurile care le-au produs amintiri neplăcute și parcurg anumite trasee, chiar dacă acestea sunt ocolitoare, numai pentru că le plac și sunt mai sigure.
Între factorul raționalitate (factorul I) și dimensiunea memorie, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,55; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca tandrețea și dependența afectivă, sensibilitatea exagerată și imaturitatea afectivă ar dori să revadă foarte mult locurile copilăriei lor, evită locurile care le trezesc amintiri neplăcute și când primesc vizita unui prieten din altă localitate îi arată locul în care au copilărit.
II.7. CONCLUZII
Din analiza și interpretarea datelor se deprind următoarele concluzii:
se confirmă ipoteza de lucru prin care prezumam că există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat. Această ipoteză a putut fi demonstrată prin relații de corelație semnificative dintre factorii de personalitate și dimensiunile de la chestionar. Din aceste relații, în cazul acestui lot de participanți la studiu, a rezultat identificarea factorilor de personalitate cu impact asupra proceselor psihice care facilitează realizarea hărților cognitive și anume factori ca: sociabilitate, spirit aventurier, intuiție, senzitivitate, dar și nepăsare și imaturitate;
se confirmă ipoteza de lucru prin care prezumam că dacă o persoană este orientată afectiv, cognitiv și mnezic, ea își stabilește cu ușurință harta cognitivă. Această ipoteză a putut fi demonstrată prin calculul indicatorilor tendinței centrale la fiecare dintre dimensiunile Chestionarului de identificare a hărților cognitive. În urma acestor calcule, în special a frecvenței maxime de apariție, a rezultat o prevalență a scorurilor superioare, ceea ce înseamnă că participanții la studiu din acest lot au capacitatea de a-și forma rapid și eficient hărți cognitive.
=== CAPITOLUL I ===
CAPITOLUL I.
ASPECTE PSIHOLOGICE ALE HĂRȚILOR MINTALE
I.1. ISTORICUL ȘI DOMENIUL PSIHOLOGIEI COGNITIVE
Științele cognitive au apărut în jurul anilor ’60-’70 ca un domeniu interdisciplinar de cercetare dedicat studiului inteligenței și sistemelor inteligente, fie ele naturale sau artificiale. Psihologia, neuroștiințele, inteligența artificială, lingvistica, filozofia și antropologia interacționează în cadrul științelor cognitive, tinzând spre o teorie integrată a creierului și cogniției.
Științele cognitive oferă o nouă viziune unificatoare, ce tind spre depășirea limitelor altor orientări în interpretarea psihicului. Fraisse emitea opinia că psihologia cognitive a apărut ca o reacție față de un fel de paralogism existent în psihologie, potrivit căruia unei simplificări a tehnicilor de cercetare trebuia să-i corespundă o simplificare a comportamentelor studiate. Adevăratul inițiator al psihologiei cognitive, credea Fraisse, este Tolman, care a introdus variabilele intermediare între S și R. Unii autori merg mai departe în istorie, considerând ca unul dintre precursorii cognitivismului este însuși James, care, în 1890, făcea distincția între memoria primară (referitoare la prezentul psihologic) și memoria secundară (referitoare la trecutul psihologic), distincție reluată după ’70 de ani de cognitiviștii ce diferențiau memoria de scurtă durată de cea de lungă durată.
Până în anii 80, majoritatea modelelor din științele cognitive și psihologia cognitivă au fost puternic inspirate de funcționarea calculatoarelor și erau exprimate în termeni legați de funcționarea calculatoarelor și procesarea informației. Pentru explicarea proceselor cognitive și simularea lor pe calculatoare erau folosite structuri reprezentaționale cum ar fi listele de caracteristici (de exemplu, scaun [șezut, spătar, picioare]), schemele și cadrele (structuri de cunoștințe care conțin informații cu structură fixă, cu intrări care acceptă anumite domenii de valori), rețele semantice (liste și arbori care reprezintă legături între cuvinte) și sisteme de producție (perechi de condiții și acțiuni folosite ca reguli în executarea unor sarcini). S-a propus că oamenii rezolvă probleme reprezentând situațiile posibile și evoluția lor sub forma unui arbore ramificat și căutând apoi în acest spațiu al problemei , sau că obiectele sunt recunoscute prin analiza caracteristicilor lor discrete sau prin descompunerea lor în componente geometrice primitive. În robotică, cercetările erau direcționate spre construirea de modele ale lumii exterioare, interne robotului, cu care programul său putea opera pentru a îi planifica acțiunile.
La ora actuala psihologia cognitivă este extrem de diversificată și neunificată. Este mai degrabă un corp de discipline care interacționează și se penetrează reciproc unde apar tot mai vădit tendințe de unificare. Chiar la nivelul terminologic se utilizează tot mai mult singularul – știința cognitivă – în loc de științele cognitive.
Ca știința cognitivă ea însăși sau ca o componentă a unei viitoare științe cognitive unificate, psihologia cognitivă a fost puternic contaminată de interacțiunea cu celelalte științe cognitive, astfel încât obiectul de cercetare al științelor cognitive este sistemul cognitiv natural și artificial.
Pentru a înțelege mai bine sistemul cognitiv îl putem defini ca un sistem fizic care posedă două proprietăți : de reprezentare și de calcul. Orice sistem cognitiv este o entitate obiectuală, un element din realitatea fizică, cu proprietăți substanțiale și energetice corespunzătoare. Din definiție rezultă că nu există sistem cognitiv independent de orice structură fizică și nu orice sistem fizic este un sistem cognitiv, ci doar acele sisteme care au capacitatea de reprezentare și de calcul.
În al doilea rând, sintagma psihologie cognitivă desemnează o anumită abordare a tuturor fenomenelor psihice și comportamentale din perspectiva mecanismelor informaționale subadiacente.
I.2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE ASPECTELOR PSIHOLOGICE
Trăind într-un mediu hipercomplex, omul ar putea fi repede copleșit de numărul și marea diversitate a stimulilor sau situațiilor pe care le întâlnește. Pentru a face față cu succes acestei situații, subiectul uman recurge la categorizarea obiectelor reducând astfel diversitatea mediului la categorii ușor de procesat. Categorizarea sau clasificarea vizează instituirea de clase care includ un grup de obiecte/stimuli. Despre aceste elemente se spune că sunt membri ai (sau aparțin) categoriei respective. Pe baza acestor clasificări accedem la informațiile relevante, disponibile în sistemul cognitiv despre categoria respectivă și putem face predicții. De pildă, încadrarea unui individ într-o anumită categorie de psihodiagnostic, să zicem intelect de limită, ne facilitează accesul la o mulțime de cunoștințe aferente disponibile în memorie despre respectiva categorie de diagnostic, și ne ajută să prezicem comportamentul într-o serie de situații. În cazul acesta, ne reamintim dificultățile de adaptare specifice unui atare individ, eventualele tulburări socio-afective, putem prezice reușita sa școlară etc. Categorizarea unui grup de demonstranți ca fiind pacifiști sau extremiști ne activează un set de cunoștințe despre ideologia sau lozincile lor, chiar dacă acestea nu sunt încă manifeste, și ne permite predicția comportamentului lor în condițiile intervenției poliției. Similar, în cazul clasificării unor obiecte din mediul natural (ex: "plante", "fructe" etc.), se activează cunoștințele reprezentative corespunzătoare pe baza cărora putem prezice evoluția ulterioară a obiectului în cauză.
Literatura consacrată categorizării, abundă în confuzii riscante. Uneori se pune semnul de egalitate între categorie și concept. Mai mult, unii autori susțin că orice concept are un referent real a cărui proiecție mentală este. Ambele poziții sunt eronate. Există concepte care nu au o categorie corespunzătoare în realitatea obiectivă, de exemplu conceptele de "numărul irațional", "inorog". Mai mult, adesea, omul impune o clasificare, o instituie mai degrabă decât o descoperă în realitate. De exemplu, "mulțimea numerelor naturale divizibile cu 3" sau "automobile cu mai mult de 10.000 km la bord" sunt categorii instituite de subiectul uman, pe baza scopurilor sau intențiilor sale, nu pe baza detectării unor proprietăți fizice care individualizează membrii categoriilor respective de orice alt membru al unei categorii complementare. Animați de diferite scopuri, putem forma categorii din obiecte care au foarte puține caracteristici în comun. Dacă vrem să mergem într-o excursie la munte, atunci vom forma categoria de obiecte necesare pentru o drumeție în munți, în care includem cortul, ceaunul, bocancii, rucsacul, chibrituri, leucoplast etc., adică o mulțime de obiecte care, altfel, sunt disparate, nu seamănă nici prin forma fizică, nici prin funcțiile lor specifice. Pentru a evita o dezbatere analitică cu tentă scolastică pe această temă, vom considera conceptul ca fiind una dintre reprezentările mentale posibile a unei categorii.
În psihologia cognitivă, aspectele psihologice sunt foarte importante, de aceea în cadrul acestei lucrări mă voi axa asupra :
I.2.1. Reprezentării,
I.2.2 Gândirii,
I.2.3. Memoriei,
I.2.4. Imaginației,
I.1.5. Afectivității,
Pentru a intelege rolul acestor aspecte psihologice asupra hărților cognitive este necesar să definim și să explicăm fiecare aspect.
I.2.1. Reprezentarea
Sistemul cognitiv al individului a evoluat în timp, astfel încât să poată face față nu doar situațiilor prezente, ce se petrec ,,aici și acum”, dar și celor absente, în care informația senzorială nu este prezentă sau nici nu a fost prezentă. Apar noi capacități cognitive care le depășesc pe cele perceptive și care reprezintă capacitatea organismului de a avea o experiență psihică în lipsa contactului actual cu obiectul.
I.2.1.1. Reprezentarea mentală a categoriilor
O categorie – o clasă de obiecte reale sau imaginare instituită pe baza similarității fizice sau funcționale – capătă o anumită etichetă lingvistică în limbajul natural – un termen sau o perifrază. Această "carcasă lingvistică" – cum ar spune R. Carnap – nu este identică cu reprezentarea cognitivă sau mintală a unei categorii. Putem dobândi, de exemplu, încă din al treilea an de viață cifrele (= expresiile lingvistice ale numerelor), dar abia mai târziu înțelegem categoria de număr natural. Reprezentarea mentală (cognitivă) și lexemele care designează o categorie sunt lucruri diferite. În mod tradițional s-a considerat că proiecția mentală a unei categorii este conceptul său. Așa cum am arătat și la începutul acestui capitol, adesea s-a făcut confuzie între categorii și concepte. Logica tradițională, și o bună parte din logica simbolică actuală, se fundamentează pe reprezentarea conceptuală a categoriilor. Cercetările experimentale din ultimele decenii au probat existența unei alte reprezentări mintale a categoriei – prototipul. Atât prototipul cât și conceptul sunt reprezentări simbolice, înscriindu-se în modelul clasic-simbolic. În fine, din perspectiva modelărilor conexioniste, ambele nu sunt decât emergențe ale unor structuri subsimbolice. O categorie e reprezentată, așadar, printr-un pattern specific al valorilor de activare într-o rețea neuromimetică. Vor fi analizate pe rând aceste tipuri de reprezentări.
1.2.1.2. Conceptul
Conceptul unei categorii se exprimă printr-o definiție ce cuprinde toate caracteristicile necesare și suficiente ale clasei respective. Pe baza acestor caracteristici se poate stabili fără echivoc apartenența sau neapartenența unui item la clasa respectivă. De exemplu, clasa triunghiurilor este reprezentată mental prin conceptul de triunghi: o figură geometrică închisă cu trei laturi și trei unghiuri a căror sumă este de 180 grade. Orice figură geometrică ce satisface aceste caracteristici, în mod necesar și suficient, va fi considerată membru al categoriei triunghi. Similar stau lucrurile cu alte figuri geometrice: pătrat, cerc, trunchi de piramidă etc., dar și cu categorii din realitatea cotidiană. De pildă, unchi este orice bărbat care e fratele unuia dintre părinți; o mare parte din categoriile juridice (ex: moștenitor, tutore, procură, infracțiune etc.) sunt reprezentate mental prin conceptul corespunzător. Cu alte cuvinte, operarea cu aceste categorii e mediată de operarea asupra conceptelor corespunzătoare. Instituirea categoriei este determinată de corectitudinea conceptului aferent dobândit de către subiect. Dacă subiectul are o definiție eronată a conceptului de tutore, categoria de elemente care satisface proprietățile tutorelui nu este cea corectă. O definiție incorectă sau incompletă – conceptul fiind forma contrasă a unei definiții – implică o clasificare nevalidă, un decupaj incorect al mediului în care trăim. Operarea asupra conceptelor mediază înțelegerea categoriilor corespondente.
Dacă stabilirea trăsăturilor necesare și suficiente pentru definirea unei categorii ar fi o treabă ușoară, probabil că povestea noastră s-ar opri aici. Din păcate, această sarcină e extrem de dificilă, în marea majoritate a cazurilor. Chiar în domeniul lor de expertiză oamenii nu pot oferi definiții incontestabile ale conceptelor cu care operează zilnic. Cu cât este mai complexă o categorie, cu atât mai dezarmantă este mulțimea definiților care i se dau. Ca exercițiu, încercați să definiți un obiect banal cum este o masă . Încercați apoi să aflați dacă prietenul dumneavoastră extrage aceleași trăsături necesare și suficiente. Dezacordul va fi flagrant. Pe de altă parte, ușurința cu care operăm cu aceste categorii ne sugerează că reprezentarea lor mintală este de altă natură decât conceptuală, căci altfel, dacă am opera cu conceptele corespunzătoare, conceptele fiind greu de apropriat, procesarea informației despre categorii ar fi extrem de dificilă.
Una dintre consecințele imediate ale reprezentării conceptuale vizează echipotențialitatea elementelor unei categorii. Orice membru poate să reprezinte la fel de bine categoria din care face parte. Orice exemplar al unei categorii trebuie să reprezinte la fel de bine categoria respectivă ca oricare altul. Or, cercetările experimentale au pus în evidență efectul prototipicalității: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decât altele; unii membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi pentru categoria respectivă decât alții. Mărul sau para sunt considerate exemplare mai reprezentative pentru clasa fructe decât avocado sau rodia. Bucuria sau tristețea sunt emoții mai tipice decât extazul. Un blond înalt, cu ochi albaștri este mai tipic pentru categoria cetățean suedez decât un mulatru, cu păr creț. Prezența efectului prototipicalității a fost confirmată, până în prezent, de peste 50 de studii, utilizând diverse tipuri de categorii și manipulări experimentale. Incompatibilitatea reprezentărilor conceptuale cu ubicuitatea efectului prototipicalității – întâlnit de la categoriile naturale la emoții și percepția socială – este încă un argument al insuficienței reprezentării categoriilor prin concepte. Conceptul nu este, așadar, singurul mod de reprezentare cognitivă/mentală a categoriilor.
I.2.1.3. Prototipul
Într-o serie de studii publicate începând cu deceniul opt, E. Rosch (1976, 1980) a acreditat ideea reprezentării mentale a categoriilor pe bază de prototip. Ulterior, cercetările de acest gen s-au extins termenul de prototip primind două accepțiuni ușor diferite.
Într-o primă accepțiune, prototipul se referă la unul sau mai multe exemplare reale, care apar cu cea mai mare frecvență când se cere exemplificarea unei categorii sau care are cea mai mare valoare de prototipicalitate. Pentru identificarea acestor exemplare prototipice sunt utilizate, de regulă, trei proceduri.
Prima dintre aceste proceduri constă în construirea unei scale în șapte trepte pe care un lot de subiecți trebuie să evalueze măsura în care fiecare dintre exemplarele listate ale unei categorii este socotit reprezentativ pentru categoria respectivă (1 – nereprezentativ, 7 – deosebit de reprezentativ). Ulterior se ordonează aceste exemplare în funcție de media valorilor obținute pe scala respectivă, ordonându-se pe ranguri sau grade de prototipicalitate.
O a doua procedură pentru stabilirea prototipurilor sau exemplarelor tipice, se bazează pe măsurarea timpului de reacție. Unui lot de subiecți li se prezintă câte un exemplar al unei categorii și li se cere să răspundă, cât pot de repede, dacă acesta aparține sau nu categoriei respective. Se pornește de la supoziția că timpul de reacție va fi mai scurt pentru a răspunde corect în cazul exemplarelor tipice decât în cazul exemplarelor atipice, deoarece exemplarele tipice sunt mai ușor de evocat. De pildă, apartenența exemplarelor barză și rândunică la categoria păsări e decisă cu aproximativ 150-200 milisecunde mai rapid decât pentru flamingo, respectiv liliac .
A treia procedură constă în a solicita unui eșantion semnificativ de subiecți să listeze în timp de 90 de secunde, cât mai multe exemple ale unei anumite categorii. Se stabilește frecvența menționării fiecărui exemplar, tipicalitatea fiind în funcție de frecvența aferentă în intervalul de timp menționat.
Toate cele trei proceduri au ca rezultat stabilirea unei scale de tipicalitate sau prototipicalitate ale elementelor unei categorii. Acei membri ai categoriei cu tipicalitatea cea mai ridicată sunt socotiți prototipuri ai categoriilor respective. Se consideră că reprezentarea mentală a categoriei se face prin aceste exemplare-tip sau prototipuri. Când operăm mental asupra categoriei fructe, de pildă, avem în vedere, de fapt, câteva dintre exemplarele acesteia (mărul, para, piersica) nu conceptul de fruct, cu trăsăturile sale necesare și suficiente pe care îl definim cu atâta dificultate. Așadar, reprezentarea mintală a categoriei se face prin câteva exemplare-tip sau prototipuri ale categoriei respective. Stabilirea aparteneței unui item la o categorie se realizează prin compararea acestuia cu prototipurile categoriei, nu prin stabilirea măsurii în care el satisface caracteristicile necesare și suficiente ale clasei respective. Dacă gradul de similaritate dintre un element și prototipul categoriei respective este ridicat, apartenența elementului respectiv la categoria în cauză va fi decisă într-un timp scurt. De exemplu, apartenența pescărușului la categoria păsări este stabilită mai rapid decât apartenența pinguinului la aceeași clasă, deoarece similaritatea cu prototipul (barza) este diferită. Cu cât similaritatea este mai redusă, cu atât apartenența este mai greu de stabilit. Prototipurile au aceeași funcție ca și caracteristicile necesare și suficiente: de maximizare a similarității intracategoriale și minimizare a similarității intercategoriale. Categorizarea, sau stabilirea apartenenței la o clasă, pe baze conceptuale are cel puțin două consecințe: a) omogenizarea clasei – fiecare exemplar al unei categorii fiind la fel de reprezentativ pentru categorie ca oricare altul; și b) circumscrierea exactă a categoriei – pentru orice item putându-se stabili univoc dacă aparține sau nu clasei respective. Categorizarea pe bază de prototipuri are consecințe diferite: clasa nemaifiind omogenă, exemplarele categoriei diferind în funcție de gradul lor de prototipicalitate, iar granițele categoriei fiind vag circumscrise. Pe scurt, reprezentarea mentală a categoriei sub formă de prototipuri poate da seamă de efectul prototipicalității și de prezența mulțimilor vagi (= pentru care nu se poate specifica cu certitudine dacă un item aparține sau nu mulțimii respective). Se presupune că din contactul cu diverse exemplare ale unei categorii, subiectul uman abstrage tendința medie sau prototipul categoriei respective. Apartenența unui item la o categorie se face prin măsurarea similarității sale cu acest exemplar ideal sau portret robot, rezultat din aglutinarea mai multor exemplare individuale. O mulțime de investigații (Nosofsky, 1987, Oden, 1987 etc.) au relevat că diagnosticul multor tulburări somatice sau psihice se realizează prin raportarea unei simptomatologii la prototipul tulburării respective. Chiar Diagnosis and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IIIR) favorizează o astfel de optică. Diagnosticul de depresie, de pildă, se face prin raportarea simptomatologiei unei persoane la portretul-robot al depresiei. Un pacient e considerat depresiv dacă are o dispoziție disforică și dacă are – pentru cel puțin două săptămâni – măcar cinci din cele nouă simptome ale depresiei. Datele obținute din analiza modului în care se realizează diagnosticul arată că diagnosticul nu se face prin căutarea fiecăruia dintre aceste simptome la o persoană, ci prin raportare la potretul-robot obținut pe baza experienței anterioare.
Cele două accepțiuni ale termenului de prototip nu sunt chiar atât de diferite cât pretind fanii lor. Credem că, mai degrabă, ele indică grade diferite de abstractizare. Într-o ierarhie a abstractizării unei categorii, la vârf s-ar afla conceptul, la bază – exemplarul real tipic, iar într-o poziție intermediară – exemplarul ideal sau "portretul-robot". Esențială rămâne, totuși, diferența dintre prototip și concept.
Reprezentarea prototipică a categoriilor își pune amprenta asupra rezolvării de probleme și a raționamentului. Având adesea valențe euristice considerabile și fiind mai ușor de evocat din memorie decât conceptul, prototipul ghidează procesul rezolutiv. Exemplele pe care profesorul le oferă elevilor ca o ilustrare a unui anumit tip de problemă, a unei anumite ecuații sau o categorie de fenomene sunt utilizate în rezolvări ulterioare mult mai frecvent decât este utilizat conceptul corespunzător categoriei respective. Utilizarea prototipurilor în rezolvarea de probleme poate ușura considerabil procesul rezolutiv, dar, în același timp, îl poate bloca sau orienta pe căi greșite.
Reprezentarea prototipică a unei categorii nu exclude reprezentarea sa conceptuală. Unele categorii sunt reprezentate prin conceptul lor (ex: categoriile juridice, categoriile abstracte) altele prin prototipul corespunzător (ex: categoriile naturale). În fine, multe categorii au o dublă reprezentare, prototipică și conceptuală, utilizarea uneia dintre ele fiind determinată de constrângerile contextului, accesibilitatea lor din memorie etc. Dezvoltarea intelectuală, mai precis a aparatului conceptual, nu poate fi echivalată mecanic cu trecerea de la prototip la concept. Deși prototipurile sunt preeminente în copilărie, ele continuă să aibă o prezență continuă și în sistemul cognitiv al adultului.
I.2.1.4. Reprezentarea conexionistă
Spre deosebire de alte aspecte ale sistemului cognitiv, în cazul categorizării, abordarea clasic-simbolică (= reprezentarea conceptuală sau prototipică a unei categorii) și abordarea conexionistă (= reprezentarea categoriei printr-o rețea de neuromimi) nu sunt ireconciliabile. Diferențele dintre ele sunt mai degrabă de nuanță sau de stil de abordare propriu unui anumit cercetător decât de fond. Această asemănare se datorează asumpției fundamentale comune, și anume că o categorizare rezidă din calculele efectuate asupra caracteristicilor stimulilor supuși categorizării. Aceștia sunt descompuși în trăsături similare sau specifice. În funcție de ponderea acestor caracteristici se stabilește apartenența la o categorie. Inputul unei rețele care categorizează este format dintr-o mulțime de caracteristici ale obiectelor care trebuie categorizate. Nivelul de abstractizare al caracteristicilor care sunt codate de o rețea poate fi variabil. Pot fi proprietăți fizice simple (ex: o linie orizontală este o caracteristică a literei "E", sau proprietăți complexe, mai abstracte (ex: "are aripi" – pentru clasa păsări). În una și aceeași rețea nu se pot reprezenta caracteristici de nivele diferite de abstractizare, ceea ce constituie o serioasă limitare a reprezentării conexioniste a categorizării. De pildă, rețelele care categorizează literele mari de tipar, nu pot fi antrenate ca, în același timp, să discrimineze între exemplarele clasei păsări și ale clasei mobile. Nivelul de abstractizare al caracteristicilor care constituie inputul unei rețele neuromimetice este stabilit de exploratorul rețelei. El decide dacă valorile de activare ale unităților input corespund unor proprietăți fizice complexe (abstracte) sau unor proprietăți simple. Una și aceeași rețea nu poate opera cu caracteristici aparținând unor nivele de complexitate sau abstractizare diferite.
Outputul rețelei e constituit din una sau mai multe valori de activare care reprezintă numele categoriei respective. Reamintim încă o dată că rețelele neuronale sunt semantic-opace, adică ele nu au o semantică proprie. Semantica lor este instituită de exploratorul rețelei; el decide ce anume reprezintă sau semnifică o valoare a output-ului ori un pattern al conexiunilor dintre unități. Ca atare, o rețea conexionistă poate să reprezinte o categorie pentru care avem un prototip sau concept, dimpreună cu eticheta lingvistică corespunzătoare, dar poate să reprezinte și categorii pentru care nu avem etichete lingvistice în limbajul natural și nici un prototip, sau concept bine precizat. Ea se va comporta diferit cu exemplarele unor categorii diferite, aceasta înseamnă că ea categorizează stimulii. E nesemnificativ dacă stimulii respectivi sau categoriile corespunzătoare pot fi reprezentate simbolic.
Rezumând, obiectele sunt descompuse în caracteristicile lor – reprezentate prin valori de activare ale unităților input – iar categorizarea (= unitățile output) este rezultatul ponderării dinamice a acestor caracteristici, ponderare realizată prin modularea tăriei conexiunilor dintre unități. Mai mulți stimuli pot avea același set de caracteristici, dar ei aparțin unor categorii diferite deoarece ponderea acordată acestor caracteristici este diferită. De pildă, atât oamenii cât și peștii au proprietatea de a înota. Aceasta este însă o trăsătură esențială a peștilor, nu și a oamenilor. Prin urmare, ponderea ei va fi diferită pentru cele două categorii. În modelele conexioniste acest lucru se realizează prin ponderări diferite ale conexiunilor dintre unitatea input care reprezintă această caracteristică și categoria (unitatea) outputul "pești", respectiv "oameni".
Modelele conexioniste pot reproduce multe dintre rezultatele experimentale invocate de modelele clasic-simbolice. De exemplu, pot reproduce efectul prototipicalității rapiditatea categorizării în funcție de gradul de similaritate al exemplarului cu categoria, etc. Aceste predicții comune celor două categorii de modele l-au făcut pe Barsalou (1990) să susțină că ele sunt nediscriminabile experimental în multe situații. Într-o evaluare globală succintă putem spune că modelele conexioniste nu promit mai mult decât paradigma clasic simbolică. Dimpotrivă, cel puțin modelările actuale, nu pot explica rapiditatea și flexibilitatea cu care subiectul uman instituie categorii. O rețea conexionistă are nevoie de sute, chiar mii de epoci până să ajungă la o performanță acceptabilă, comparabilă cu cea umană, dar chiar și atunci poate opera numai cu caracteristici de la un anumit grad de abstractizare. Cât privește flexibilitatea categorizării, aceasta apare clar în instituirea categoriilor funcționale. Animat de scopuri diferite, omul poate include în categorii diferite aceeași stimuli, într-un interval de timp extrem de scurt. În acest caz, se realizează, de fapt, o reponderare a caracteristicilor stimulilor pe baza intențiilor subiectului sau a cerințelor impuse de sarcina ce trebuie realizată. Pe scurt, asistăm la reponderarea conexiunilor pe baza analizei descendente. Or, procesarea descendentă a informației, generată de baza mai largă de cunoștințe a subiectului e dificil de modelat în paradigma neoconexionistă.
I.2.2. Gândirea
I.2.2.1. Delimitări conceptuale
Psihologia tradițională recurge la o definiție de tip descriptiv-explicativ a gândirii, care este considerata „procesul psihic de reflectare a însușirilor esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor, a relațiilor dintre acestea, în mod mijlocit, generalizat, abstract și cu scop, prin intermediul noțiunilor, judecăților și raționamentelor”. Se preciza astfel conținutul informațional al gândirii (însușirile esențiala ale obiectelor, relațiile dintre ele), formele ideal-subiective cu care operează (noțiuni, judecați, raționamente), ca și o serie de caracteristici care o individualizează în raport cu mecanismele senzoriala (caracter mijlocit, generalizat, abstractizat, finalist). O definiție operațională a gândirii a fost elaborată de către M.Golu: „ Gândirea este un sistem ordonat de operații de prelucrare, interpretare și valorificare a informațiilor, bazat pe principiile abstractizării, generalizării și anticipării și subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din mulțimea celor inițial posibile”.
M. Zlate considera ca aceste doua tipuri de definiții ale gândirii (descriptiv /explicativa și operaționala) sunt complementare, ele înglobând informații cu privire la principalele note definitorii ala gândirii. Gândirea este un proces foarte complex comparativ cu altele. Specificitatea ei psihologica rezida intr-un ansamblu de caracteristici pe care M. Golu le identifica prin prisma unor coordonate paradigmatice.
Coordonata interacțiunii reflectorii subiect – obiect (lumea externă) se referă la faptul ca, gândirea este o forma specifică de reflectare în plan subiectiv intern a acestei lumi și a propriului Eu. Prin caracterul său reflectoriu, gândirea se subsumează principiului determinismului extern, ca și toate celelalte procese psihice. Prin conținutul reflectoriu, gândirea se integrează în continuumul cogniției, reprezentând segmentul calitativ superior al acestuia și marcând totodată, o discontinuitate prin realizarea saltului activității de cunoaștere de la senzorial la logic. Spre deosebire de procesele senzoriala, gândirea, ca proces reflectoriu, are un caracter mijlocit, generalizat și abstract. Astfel, ea poate fi definită ca reflectare subiectiva, în forma ideala, mijlocita a proprietarilor generala, esențiala, necesare ale obiectelor și fenomenelor externe și ale relațiilor legice dintre acestea. Caracterul subiectiv înseamnă ca orice proces de gândirea este atributul unui individ concret. Gândirea, ca proces subiectiv, este nu numai reproducerea în plan intern a realului, dar și reconstruirea lui, prin punerea conținuturilor conceptuala în relații noi.
Coordonata informațional-negentropică ne permite să definim gândirea ca o organizare specifică a informației la nivelul creierului uman. Conținutul gândirii trebuie privit ca ansamblu structurat, pe baza unor criterii logico-semantice, de entități informaționale codificate prin intermediul limbajului natural (cuvinte-noțiuni) sau al limbajelor formale (logic, matematic). Fiind prin natura sa calitativă, o structură informațională, gândirea devine o măsura a gradului de organizare funcțională a sistemului uman, în relațiile sale cu mediul extern. Gândirea devine un ansamblu de transformări negentropice majore, care constau în convertirea informației vehiculate în interiorul sistemului în procese și comportamente adaptative de înalta eficienta.
Coordonata acțională susține ideea potrivit căreia, baza constituirii schemelor și operațiilor trebuie căutat, nu în mintea subiectului, ci în acțiunea lui directa, în plan extern. Acțiunile directe de apucare, prindere, aruncare a obiectelor concrete se interiorizează și se transforma în acțiuni mentale ce se vor articula în schemele operatorii ale gândirii.
Coordonata genetica abordează gândirea nu numai în forma data, cum este ea structurata la un anumit moment, ci și în dinamica sa și mai ales în devenirea sa. Devenirea gândirii se realizează în două planuri: istoric și filogenetic, planuri ce interacționează și condiționează reciproc.
Coordonata sistemică poate fi considerată ca un corolar al celorlalte. Ea reclama abordarea gândirii din prisma unor criterii sistemice. Gândirea este considerata ca un sistem deoarece ea conține elemente ce se afla în relație nonintamplatoare. Gândirea este un sistem dinamic evolutiv deoarece, stările ei variază ca funcție în timp. De asemenea ea este un sistem semideschis pentru ca realizează cu mediul natural schimburi de energie și informație. Gândirea are atributul de sistem foarte complex, întrucât prezintă o mare diversitate structural-funcționala .
I.2.3. Memoria
I.2.3.1. Noțiuni teoretice
Memoria este un mecanism complex si fascinant. Bergson susținea că memoria reprezintă capacitatea generală a intregii materii vii și nevii, care a atins nivelul de maximă dezvoltare și complexitate la om, constă în tipărirea, conservarea și reactualizarea informației. Memoria este un mecanism psihic complex, bine structurat cu legitățile și propietățile sale specifice de primă importanță, fără de care viața superior organizată nici nu ar fi posibilă.
Memoriei îi datorăm primele noastre amintiri cele din copilăria cea mai timpurie. Datorită ei ne știm numele, ne cunoaștem părinții, frații, rudele. Numai datorită memoriei știm cine suntem, ne amintim întregul cuprins al vieții noastre: fie evenimente semnificative care au lăsat urme asupra noastră și care ne-au format, fie evenimente mărunte fără importanță.
Memoria ne asigură continuitatea în timp, făcând legătura dintre trecut, prezent și viitor. Fără memorie nu ar exista decât prezent, nu ar exista nici cunoaștere nici gândire.
Un exemplu dramatic despre locul și importanța memoriei în viața noastră îl întâlnim în cazul celor ce suferă de amnezii severe. Poate fi citat cazul lui Clive Wearing, muzician talentat, expert in muzică veche care în urma unei infecții virale ce ia afectat memoria ”nu-si mai poate aminti decât ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte si in consecință consideră că de abia în momentul respectiv și-a recăpătat conștiința. El ține un jurnal în care notează aceeași obsesie: pagini întregi de note în care menționează data, ora și faptul că abia a redevenit conștient’’.
Memoria cuprinde mecanismele prin care o achiziție oarecare rămâne disponibila putând fi reamintita și utilizata (Reuchlin,1988). Alan Badde Prin această definiție restrictivă Reuchlin încearcă să diferențieze memoria de învățare. Mecanismele pe care le are în vedere sunt cele de stocare (reținere) și de amintire (reactivare, reactualizare).
Și definițiile mai recente ale memoriei conservă în ele procesele de bază și specifice ale acesteia. Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informația extrasă din experiența sa cu mediul, de a o stoca intr-o formă apropiată și apoi de a o recupera și utiliza în acțiunile sau operațiile pe care le efectuează ( Lecocq, Leconte si De Schonen,1997).
Alan Baddeley aseamănă memoria cu biblioteca. Informațiile care sosesc trebuie să fie convenabil stocate bine protejate de efectele timpului și ușor accesibile. Acestea sunt după opinia psihologului englez ”trei operații vitale pe care psihologii le cercetează pentru a le înțelege mai bine, fie studiind efectele leziunilor cerebrale asupra memoriei fie punând la punct experiențe care permit descompunerea diferitelor etape ale funcționării memoriei” ( Baddeley,1994)
Un alt psiholog ce folosea aceeași metaforă a “bibliotecii” atunci când se referea la memorie, numai că, spre deosebire de Baddeley el identifica memoria nu cu biblioteca ci cu o carte aflată in ea, era psihologul francez Alfred Binet. Acesta considera că memoria este ”ca o mare carte însuflețită și inteligentă, care-și deschide singură paginile la locul necesar”.
Indiferent insă, de definiție în esență, ”conceptul de memorie se referă la relațiile funcționale existente între două grupe de conduite observabile separate printr-un interval de durată variabilă, primele conduite aparținând fazei de achiziție (de memorare), conduitele ulterioare aparținând fazei de actualizare (Flores,1992).
I.2.3.2. Caracteristicile memoriei
Memoria este o proprietate generală a întregii materii, însă în evoluția sa istorică și filogenetică, memoria s-a diferențiat organizat și ierarhizat, elaborându-si forme și structuri specifice. Dacă pe anumite trepte ale evoluției materiei întâlnim forme simple de memorie, la om memoria are cea mai complexă organizare și ierarhizare. Memoria umană este un mecanism psihic complex ce apare ca o verigă de legătură între situații, evenimente separate în timp, contribuind prin aceasta la reglarea și autoreglarea comportamentului uman. Memoria reflectă astfel lumea și relațiile omului cu lumea din care face parte.
Trei caracteristici individualizează memoria umană în raport cu alte tipuri sau forme de memorie și anume:
a) caracterul mijlocit
b) caracterul inteligibil
c) caracterul selectiv
a) Memoria umană este mijlocită, ceea ce înseamnă că pentru a ține minte mai bine și pentru a reproduce mai ușor, omul se servește de o serie de instrumente care au rolul de autentice mijloace de memorare. Primele memorări constau în memorarea lucrurilor cu ajutorul lucrurilor (Pierre Janet,1928)
b) Caracterul inteligibil presupune înțelegerea celor memorate și reactualizate,
organizarea materialului memorat după criterii de semnificație. Acest caracter presupune apelul la judecată, sistematizare, clasificare, la procedee logice,
raționale, așa-numitele acțiuni cognitive(clasificăm, ordonăm, verbalizăm).
c) Caracterul selectiv al memoriei umane este în strânsă dependentă de conținutul mnezic în sensul că nu se memorează, nu se stochează și nu se reactualizează absolut totul, ci doar o parte a informațiilor in funcție de semnificație, de motivație. Selectivitatea este strâns legată de conștiința și inteligibilitate, informațiile fiind selectate în mod conștient și rațional. Memoria este strâns legată de toate celelalte procese psihice.
I.2.4. Imaginație
„Imaginația este procesul psihic de operare cu imagini mintale, de combinare sau construcție imagistică tinzând spre producerea noului în forma unor reconstruiri imagistice, a unor tablouri mintale, planuri iconice sau proiecte”.
Imaginația, este prin excelență, un proces de generare, de producere mai mult sau mai puțin activă, mai mult sau mai puțin intenționată a imaginilor și de articulare a lor în variate moduri. Imaginația este strâns legată de toate celelalte funcții psihice și în înțelegerea specificului psihologic al acesteia este necesară înțelegerea relațiilor sale cu fiecare dintre celelalte funcții psihice: senzația, percepția, gândirea, memoria, afectivitatea/motivația, personalitatea. În cadrul sistemului psihic uman imaginația este un subsistem tributar tuturor celorlalte subsisteme, dar individualizat prin strategiile transformative și combinatorii; este tributară și altor sisteme, din afara sistemului psihic uman: realității obiective naturale și sistemului realității sociale. Faptul ca imaginația este strâns legată de toate celelalte funcții a fost conștientizat de timpuriu. Vigotski: ,,Imaginația este o combinație a câtorva funcții prin intermediul unor relații specifice”
Deși legăturile imaginației cu alte fenomene psihice au fost surprinse de cercetători, diferențierea ei de acestea a fost extrem de dificilă, atitudinile exclusiviste sau reducționiste predominând multa vreme. Filosofii aveau tendința de a-i diminua rolul sau de a o exclude pur și simplu din sfera cunoașterii.
Pentru a înțelege mai bine atât specificul psihologic al imaginației, cât și locul și rolul ei în sistemul psihic uman, este necesară parcurgerea relațiilor sale cu fiecare dintre celelalte funcții psihice.
Imaginație și senzație. Între imaginație și senzație se conturează o strânsă interacțiune, chiar dacă par distanțate (senzația reflectă ceea ce există deja, imaginația creează ceva nou). Hobbes: ,,Imaginația nu este nimic altceva decât o senzație în curs de degradare.” Imaginația se naște din impresii senzoriale care subzista prin inerție. Senzațiile reprezintă un fel de materie primă pentru imaginație. Senzațiile sunt obiective, de aceea, imaginile sugerate de senzații au si ele caracterul obiectivitătii senzației. Totodată, imaginile sugerate de imaginație pot lua un caracter halucinatoriu.
Se poate considera că senzația joaca un rol dublu în raport cu imaginația:
– ea intră în conflict cu imaginația, o frânează o stăpânește;
– servește a punct de plecare, sprijin, îi dă corp și viață.
Imaginație și percepție. Adesea imaginația a fost redusă la percepție sau identificată cu ea. Dar, in imaginație esențială este reunirea reprezentărilor și nu ordinea reprezentărilor.
Pentru Wundt, dar și pentru Ribot imaginația nu depășește datele percepției; imaginația este capabilă să creeze numeroase combinații noi din elementele anterioare, dar nu poate crea nici un element nou. Fantezia subiectului este limitată de cantitatea de imaginii obținute pe cale asociativă.
La polul opus se amplasează autorii care trasează o linie de demarcație neta între imaginație și percepție. Sartre considera că în percepție conștiința întâlnește obiectul, in imaginație, conștiința își dă sieși obiectul, în ea realul se deplasează spre posibil, subordonându-se intenției; obiectul imaginat poseda doar determinările pe care conștiința i le dă. Conștiința imaginativă este reprezentativă, în sensul că își caută obiectul in terenul percepției, vizând elementele sensibile din care acesta este constituit; este spontană și creatoare.
Imaginația pornește de la percepție, își extrage materialul din ea, se bazează aproape permanent pe ea, nu pentru a o repeta, ci pentru a o depăși. Produsul imaginativ o data obținut se închide în el însuși, se fixează și se stabilizează, luând uneori aspectul percepției.
Imaginația și gândire. Imaginația, cel puțin o anumită formă a ei (subordonată unor obiective și scopuri de creare a unor produse pentru satisfacerea anumitor stări de necesitate) se leagă și de gândire, suferind influența ei în structurarea succesiunii transformărilor, în vederea obținerii unui produs final, mai mult sau mai puțin inteligibil, cu sens. Dar și imaginația reprezintă o premisă și o sursă de alimentare a gândirii. Datele psihologiei genetice demonstrează că, în marea lor majoritate, semnificațiile conceptuale se sprijină pe și derivă dintr-un material perceput și imaginar. Alain, filosof francez considera că ,,Imaginația este un joc interior, o gândire cu ea însuși, un joc liber și fără obiect real.”
După Zlate relațiile dintre imaginație și gândire pot fi concepute în două planuri:
1. în plan genetic – asistăm la o alternanță a imaginației și gândirii. Imaginația apare ca o premisa a gândirii logice; gândirea se elaborează în zona centrală a câmpului imaginativ.
2. în plan funcțional – imaginația se integrează în structura gândirii abstracte, iar gândirea abstractă are drept suport imaginarul; în felul acesta, imaginile se impregnează de semnificație, iar noțiunile (cu semnificațiile lor) conduc la imagini.
Imaginația se construiește înăuntrul gândirii, ca o latura absolut necesară a acesteia, iar gândirea se articulează într-o zonă centrală a câmpului imaginativ, ambele mijlocindu-se una pe alta.
Imaginația și memoria. Faptul că cele două funcții psihice sunt distincte între ele a fost intuit de multă vreme. Platon compara memoria cu un scrib care fixează amintirile în suflet și imaginația cu un pictor care dă forma ideilor. Wundt considera că specificul memoriei îl constituia reunirea asociativă a reprezentărilor. Imaginația reprezenta asocierea reprezentărilor după un anumit plan, deci aperceptiv. Memoria este pentru imaginație punctul de plecare, dar și punctul de sosire La început ea furnizează imaginației ,,cărămizile” din care aceasta va construi. La sfârșitul procesului imaginativ oferă ,,spații” de stocare a produselor realizate. Interpretată ca un proces și produs al restructurării experienței, ca o combinatorica – transformativă, imaginația depășește memoria. Cum memoria are un caracter activ, selectiv, reconstructiv, uneori îi poate furniza materialele de care are nevoi, alteori pune in dificultate, o derutează, îi oferă fragmentele răzlețe, nesemnificative îi protejează produsele, chiar i le restructurează, alteori imaginația le deformează și denaturează sau chiar imaginația le pierde.
Imaginație și afectivitate/motivație. Se pare că cei care au înțeles cel mai profund relația dintre imaginația și procesele afectiv – motivaționale au fost Ribot și Freud.
Ribot considera imaginația „proprietatea pe care o au imaginile de a se reuni in combinațiile noi.” Conjugarea proceselor imaginative cu cele afective este considerată astfel: ,,emoția este fermentul fără de care nici o creație nu este posibilă”. Așadar, la baza asocierilor și disocierilor dintre imagini stau relațiile emoționale de tip preferențial sau repulsiv.
Freud: concepe imaginația ca pe o realizare în plan mintal a dorințelor refulate sau frustrate. Sublimarea sau compensarea sunt procese care stau la baza imaginației creatoare. Între imaginație și planul afectiv exista un izomorfism aproape complet. Stările afective (emoțiile, sentimentele, pasiunile) declanșează, facilitează sau inhibă imaginația. Uneori influența tensiunilor emotive asupra imaginației este atât de mare, încât aceasta se supune unei alte logici decât celei raționale, și anume logicii afective, fapt care permite depășirea schemelor rigide ale gândirii. Procesele afective reprezintă o sursa energetică majoră pentru inteligență, în condițiile de indiferență sau de neutralitate afectivă nerealizându-se produse imaginative de calitate. Șocurile produc fantasme, viziuni cvasionirice sau cvasihalucinatorii. Așadar, încărcătura afectiva a imaginației poate avea repercusiuni importante, uneori chiar grave, asupra întregii vieți psihice.
Se ridica două întrebări: – 1. Răspunsul constă în faptul că ne ajută să răspundem observațiile clinice care au arătat că numai în gândirea autista rolul emoției este foarte mare, în timp ce în gândirea realistă rolul ei este minim. Astfel, emoția nu constituie permanent baza exclusivă a imaginației. Oricât de importante ar fi stările afective, imaginația nu se epuizează prin ele.
Totodată, efectul afectivității se diferențiază în funcție, de pildă, de formele imaginației. 2. Cea de-a doua întrebare care se pune este: de la ce prag imaginația începe să devină paralogica și alienată? Este greu de definit pragul. Henri Ey vorbea despre o trecere gradată de la stările confuzo-onirice (în care ,,subiectul trăiește un spectacol în aceeași măsura în care el este transformat în spectator) la stările crepusculare și oniroide, până la experiențele delirante ale dedublării halucinatorii care se asociază cu o dezorganizare a experienței senzoriale și intelectuale. Imaginația participa la apariția stărilor afective, la transformarea lor. Ea declanșează și întreține emoția, mai ales în artă, produce sentimente de plăcere, neplăcere, teama, durere, ce pot influența tot corpul persoanei, ba chiar și corpul altora. Ea poate transforma sentimentelor în pasiuni oarbe, până la a-l priva pe subiect de orice judecată în legătură cu adevăratele lor cauze. Aceste sentimente dezvoltate de imaginație pot deveni, la rândul lor, imagini, în măsura în care individul crede în realitatea lor, în justețea lor si in fundamentarea lor.
I.2.5. Afectivitatea
I.2.5.1. Definirea și specificul proceselor afective
Omul nu se raportează indiferent la realitate; dimpotrivă, obiectele, fenomenele, evenimentele care acționează asupra lui au un ecou, o rezonanță în conștiința sa, trezesc la viață anumite trebuințe, corespund sau nu nevoilor lui, îi satisfac sau nu interesele, aspirațiile, idealurile. Între stimulii interni (reuniți sub denumirea de motivație) și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele afective. În timp ce aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere, mulțumire, entuziasm, bucurie, contrazicerea sau nesatisfacerea lor duce la neplăcere, nemulțumire, indignare, tristețe etc. În cadrul proceselor afective pe prim plan se află nu atât obiectul, cât valoarea și semnificația pe care acesta o are pentru subiect. Nu obiectul în sine este important ci relația dintre el si subiect, pentru că numai într-o asemenea relație obiectul capătă semnificații în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor. Aceasta ne ajută să înțelegem de ce unul și același obiect produce stări afective variate unor persoane diferite. Chiar la una și aceeași persoană, un același obiect produce stări afective diferite, evident în momente diferite, deoarece odată el a satisfăcut integral cerințele persoanei respective, altădată doar parțial sau deloc. Relaționarea unică sau repetată a individului cu diverse obiecte, fenomene, evenimente etc. se soldează cu construirea treptata, în plan subiectiv, a unor trăiri și atitudini, a unor poziții fața de acestea, trăiri și atitudini ce pot fi oricând redeclanșate.
Golu afirma că „Afectivitatea este acea componenta a vieții psihice care reflectă, în forma unei trăiri subiective de un anumit semn, de o anumită intensitate și de o anumită durată, raportul dintre dinamica evenimentelor motivaționale sau a stărilor proprii de necesitate și dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern”.
În „Fundamentele psihologiei” (2002), Zlate afirma că: „Procesele psihice care sunt generate de relațiile dintre obiect și subiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de procese afective”.
Deși strâns legate de toate celelalte fenomene psihice, procesele afective își au propriul lor specific.
I.2.5.2. Afectivitatea – premisă de bază în evoluția psihică
Rolul vieții afective în relațiile umane și, cu precădere, în relațiile interpersonale a fost pusă în evidență încă din antichitate. Primii filozofi care au introdus în sistemul de gândire, determinarea afectivă afirmau pentru prima dată că sunt idei, convingeri care plac și altele care nu plac, există fapte, acțiuni, oameni care produc plăcere și oameni care produc neplăcere.
De asemenea, ei afirmau că există stări psihice care sunt fie penibile fie agreabile și se considera ca omul tinde către tot ceea ce este plăcut și agreabil și se îndepărtează de tot ceea ce produce neplăcere, durere. Deci viața afectivă –surprinsă cu finețe de antici, prin observarea desfășurării vieții, se dovedește a fi ancorată puternic în legile existenței vieții umane și pusă în evidență mai ușor decât alte fenomene psihice, fiind prezentă în comportamentul oamenilor. Omul nu reflectă indiferent realitatea, ci dimpotrivă, orice reflectare presupune o confruntare între condițiile subiective interne – trebuințe, interese, aspirații –idealuri – și condițiile obiectiv existente – natura obiectelor, fenomenelor, evenimentelor, prezența sau absența lor.
Formele afectivității sunt stări, relații, comportamente ce sunt reflectate în raportul de concordanță sau neconcordanță dintre motive și condițiile obiective sau imaginare. Oamenii se deosebesc între ei atât sub aspectele cognitive, cât și sub aspecte afectiv-emoționale: din punct de vedere cognitiv obiectul poate fi același pentru noi sau mai mulți subiecți; din punct de vedere afectiv –motivațional, mai probabil nu; un anumit obiect satisface trebuințele /motivele unei persoane, producând fenomene afective pozitive, dar nu le satisface pe ale alteia, producând fenomene afective negative.
Indiferent care este starea afectivă (emoție, sentiment, dispoziție și pasiune) ea reprezintă o relație dinamică între subiect și obiect.
Aspectul valoric al relației subiect – obiect se poate desprinde din explicarea aspectului dinamic, în sensul că valențele afective ale obiectului trebuinței nu sunt în funcție de valoarea intrinsecă a obiectului, ci de măsura satisfacerii plenare sau nesatisfacerii trebuinței. Deci, valoarea afectivă are o determinare subiectivă, în sensul că este trăirea unui anumit subiect.
Omul ca subiect nu are relații numai cu obiecte sau lucruri, ci are relații mai ales cu oamenii, deci cu subiecți ca și el.
Față de orice aspect al ambianței, în orice moment al existenței sale, insul dezvolta o trăire‚ desfășoară o atitudine bogată în nuanțare și variabilitate pe măsura electivității sale.
Fiecare situație, chiar și imaginată, nu ne lasă indiferenți ci are un ecou, o anumită rezonanță în conștiință. Unele evenimente ne bucura, altele ne întristează, unele fapte trezesc entuziasm în timp ce altele determină indignarea.
Aceste trăiri reprezintă o parte din reacțiile noastre la evenimentele și situațiile cu care ne confruntăm în existența cotidiană. Ele sunt culoarea și substanța experiențelor individuale.
Relațiile noastre cu mediul înconjurător sunt reflectate sub formă de trăiri afective. Natura acestor trăiri este în strânsă legătură cu trebuințele, interesele, aspirațiile persoanei.
Dacă trebuințele sunt satisfăcute, efectul emoțional este pozitiv, implicând plăcere, satisfacție, bucurie. Nesatisfacerea trebuințelor determină nemulțumirea, insatisfacția, indignarea, tristețea. Fiecare individ își reflectă propriile situații și experiențe de viată. De aici rezultă marea diversitate a trăirilor afective. Prin caracterul său pregnant subiectiv afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de personalitate, prin intermediul căruia, omul își manifestă caracterul său personal, ca existență originală, unică, irepetabilă prin trăsăturile sale afective care-i conferă subiectivitatea, insul își manifestă unicitatea sa în lume. Aceasta se realizează nu numai prin manifestările‚ „dinamice” ale vieții afective și în primul rând prin sentimente.
„Sentimentele sunt întotdeauna trăite de om, ca având o legătură directă cu personalitatea sa; sentimentele sunt percepute de la om ca expresie a propriei sale personalități”. (P. M. Jacobson, 1958). Referirile asupra stărilor afective normale urmează sistematica și accepțiunile marelui psiholog V. Pavelcu, după care, termenul de afectivitate este folosit la modul general, înglobând în el stările afective elementare, emoțiile, dispozițiile, sentimentele și pasiunile.
În stările afective elementare este inclusă și starea de afect caracterizată ca fiind o puternică încărcătură emoțională cu un debut brusc și o desfășurare furtunoasă însoțită de modificări mimico-pantomimice și neuro-vegetative (tahicardie, oscilații tensionale, paloare sau îmbujorare a feței etc.).
Starea de furie, de manie sunt considerate ca reacții emoționale primitive, caracterizate printr-o capacitate scăzută de coordonare a răspunsurilor care limitează câmpul conștienței la un nivel conflictual. Aceste stări sunt diferite de stările de afect patologic în care luciditatea conștiinței este tulburată, subiectul ne mai având discernământ și pierzându-și aprecierea critică a faptelor. Emoția, în aspectul său mintal este un fenomen sărac. Ea se poate caracteriza în general ca haos sau tulburare psihică. Este important, de stabilit înainte câte emoții sunt. Ne oprim la împărțirea cea mai frecventă, la patru emoții fundamentale: mânia, frica, tristețea și bucuria. Aceste emoții pot fi precedate de o emoție preliminară și nediferențiată, emoție-șoc. Emoția, este acea stare tipică și particulară care exprimă răsunetul afectiv al raportului dintre subiect și obiectele, ființele sau fenomenele lumii înconjurătoare. Acestea au o manifestare spontană, bruscă sau de lungă durată.
Datorită acestor caracteristici, emoțiile presupun o expresivitate desfășurată cât și disimulată, precum și o detașare de situație și reținere, conform căreia emoțiile pot fi pasive și active. Trăirile emoționale ale omului variază după elementele care satisfac sau nu trebuințele sau năzuințele subiectului.
Din prima categorie fac parte emoțiile pozitive ca plăcerea, satisfacția, bucuria, din cea de-a doua emoțiile negative ca: neplăcerea, tristețea, frica. Emoțiile, în formele lor mai slabe, pot fi însoțite, sporadic sau continuu, parțial sau total, și de comportări adaptate; în formele lor intense, însă, nivelul comportării scade până la reacții impulsive, automate, dezorientate și dezorganizate. Aceste manifestări au fost împărțite de Watson în clase de reacții accesorii, lente, nereacții (paralizii), reacții blocate, negative, nesancționate de societate și reacții aparținând altor stimuli. O încercare de interpretare obiectivă a emoțiilor o face St. Gray, susținând că emoția este o înregistrare, prin organe proprioceptive, a modificărilor chimice din sânge. Orice emoție declanșează secreții endocrine variate, în proporții diferite. Emoția n-ar fi decât o expresie conștientă a formulei chimice din sânge. Orice emoție este un fenomen de destindere a tensiunii afective prin reacții vegetative, tonice, glandulare și cinetice (de ordin primitiv ).
Dispoziția este o stare afectivă generală de fond, de obicei de durată cu o intensitate medie determinată de gradul de adaptare la ambianță și de starea subiectivă precedentă, care înglobează atât elemente anterior conștientizate, cât și elemente insuficient conștientizate.
Sentimentele sunt trăirile emoționale cele mai complexe stabile și generalizate. Această formă subiectivă de trăire are o condiționare sociala evidenta, a cărei valoare este în funcție de semnificația socială a obiectului lor. În forma superioară, se manifestă prin sentimente de prietenie, dragoste față de colectiv, de patrie sau sub forma sentimentelor etice, estetice.
Pasiunile se deosebesc de sentimente prin amplitudinea mare a trăirii și prin caracterul mai stabil al relațiilor pe care le realizează cu ambianța.
I.3. DEFINIREA HĂRȚILOR COGNITIVE ȘI UTILIZAREA LOR
Harta cognitivă sau harta minți a fost folosită de secole pentru a învăța, dar și pentru brainstorming, memorie, gândire vizuală și rezolvarea problemelor de către educatori, ingineri, psihologi și de oameni în general. Unele dintre cele mai vechi exemple ale harților cognitive au fost realizate de Porphyry, un înțelept din secolul al treilea care a vizualizat grafic conceptele lui Aristotel. Chiar și Ramon Llull a folosit astfel de trucuri ale harților cognitive. Mai târziu rețeaua semantică a fost dezvoltată ca teorie pentru a înțelege cum învăța omul și dezvoltată în hărțile cognitive de doctorul Allan Collins și de cercetătorul M. Ross Quillian în anii 1960. Prin cercetările sale publicate și munca sa în procesul de învățare, creativitate și gândire grafică, doctorul Allan Collins poate fi considerat tatăl hărților cognitive moderne.
Harta cognitivă este un termen generic folosit pentru a descrie o reprezentare grafică a unei rețele semantice. Forma hărții poate fi realizată cu imagini monocrome sau colorate, cuvinte și linii, poate fi ordonată intuitiv potrivit aranjamentului spațial a conceptelor în minte sau poate fi organizată în grupări, branșe sau arii.
Hartile cognitive pot fi definite drept oglinzi ale modului de gandire, simtire si intelegere ale celui/celor cale le elaboreaza. Reprezinta un mod diagramatic de expresie, constituidu-se ca un important instrument pentru predare, invatare, cercetare si evaluare la toate nivelurile si la toate disciplinele.
Hărțile cognitive oglindesc rețele cognitive și emoționale în cursul vieții cu privire la anumite noțiuni. Ele, și mai ales transformările lor, reflectă emergența cunoașterii. Astfel sunt reannodate rețele cognitive, sunt incluse idei noi într-o structură cognitivă, sunt rearanjate cunoștințe deja acumulate.
Utilizate în educație, în studii politice și filozofia științei, hărțile cognitive furnizează informații și reprezentări vizuale ale structurilor de cunoaștere și modurilor de argumentare.
Mircea Miclea afirma ca ˝ modelarea conexionistă a cunoștințelor din memorie se realizează prin rețele interactive. Cunoștințele se consideră ca sunt distribuite pe conexiunile dintre unitățile rețelei. Rețeaua are:
– atât unități vizibile = care pot fi accesate din mediul rețelei,
– cât si unități ascunse = care pot fi accesate numai prin intermediul unităților vizibile.˝
Pot fi concepute hărți cognitive ale mai multor concepte sau teme de studio: protecția mediului înconjurător, natura, sănătate, democrație, aspecte psihologice, etc. Horst Siebert analizând aceste hărți cognitive ca instrumente de instruire a ordinii mentale, face precizări asupra modului de realizare : ˝conceptului central i se adaugă altele învecinate, trăsături, experiențe și emoții. Relațiile de cauzalitate pot fi marcate grafic. Harta cognitiva poate fi desenata sub mai multe forme. Este o copie a rețelei noastre mentale, a legăturilor noastre neuronale. (…) O hartă cognitivă conține atât cunoștințe abstracte, cât și cunoștințe empirice și totodată logici afective, cum ar fi entuziasmul sau respingerea. Pot fi completate ˝ramuri˝ atât cu concepte abstracte ordonate, cât și cu lanțuri asociative spontane.˝
I.4. IMAGISTICA MINTALĂ – CLASIFICARE, TERMINOLOGIE
Imaginile sunt o prezență ubicuă a vieții noastre psihice. E suficient să deschidem ochii și să avem imaginea fascinantă a lumii din jurul nostru; rezultatul percepției vizuale este o imagine. În același timp putem avea, în minte, imaginea unei explozii atomice pe care am perceput-o anterior, prin medierea televizorului. Mai mult decât atât, putem construi imagini pornind de la o relatare verbală. De pildă, ascultând la radio comentariul unui meci de fotbal ne închipuim, cu destulă ușurință, ceea ce se întâmplă pe teren, generând un film al întâmplărilor pe baza mesajelor verbale. În fine, visurile noastre sunt, cel puțin la nivel manifest, o suită de imagini, înainte de a fi orice altceva.
Noțiunea de "imagine mintală" vizează doar o parte din fenomenele prezentate mai sus. Ea nu se referă la imaginea perceptivă și nici la icon-ul păstrat în memoria senzorială vreme de câteva sutimi de secundă. Imaginea mintală vizează doar acele producții imagistice cu care operează sistemul cognitiv în absența acțiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simț. În această categorie intră reveriile, imaginile onirice sau cele formate pornind de la mesaje verbale. La baza imaginilor mintale se află, în primul rând, un proces de analiză descendentă. Adică, imaginile nu sunt entități particulare, autonome, stocate ca atare în memoria de lungă durată, ci sunt produse în momentul în care o anumită sarcină solicită prezența lor.
Circumscrierea mai limitativă a sferei noțiunii de imagine mintală nu reduce deloc importanța studierii producțiilor imagistice. Se citează adesea implicarea imagisticii în creația științifică de mare valoare. Kekule, de pildă, mărturisește că a descoperit structura ciclică a benzenului după ce, în urma unor îndelungi investigații teoretice eșuate, a visat un șarpe care își înghițea propria-i coadă. A. Einstein relata că momentele sale de maximă creativitate erau legate de prezența fulgurantă a unor imagini pe care abia ulterior se străduia să le decodifice și să le așeze în formă logico-matematică. Un alt mare fizician, M. Faraday, compensa insuficienta stăpânire a aparatului matematic prin uimitoarea sa capacitate de a-și imagina noi experimente sau fenomene fizice (Kosslyn, 1990). Nu trebuie să ne închipuim cumva că operarea asupra imaginilor e specifică numai creației științifice de vârf. O serie de raționamente cotidiene se realizează pe baza reprezentării imagistice a informației din premise. De pildă, dacă ne sunt date premisele: (1) "Ion este mai mare ca George." (2) "Mircea este mai mic decât George" , și ni se cere să conchidem cine este cel mai mare, ajungem la soluție imaginându-ne alăturarea spațială a celor trei persoane.
Vom conchide, așadar, că imaginea mintală este o reprezentare cognitivă care conține informații despre forma și configurația spațială (poziția relativă) a unei mulțimi de obiecte, în absența acțiunii stimulilor vizuali asupra receptorilor specifici.
I.4.1. Caracteristicile imaginilor mintale
I.4.1.1. Reprezentarea relațiilor topologice
Principala caracteristică a imaginii mintale, relevată și în definiția proximală prezentată mai sus, vizează capacitatea sa de a reprezenta relațiile topologice dintre elemente. Într-un experiment de recunoaștere a configurațiilor, Santa (1977) utilizează două tipuri de reprezentări ale uneia și aceleiași configurații: o reprezentare imagistică și o reprezentare lingvistică. Mai întâi, subiecții sunt solicitați să inspecteze o configurație de trei elemente – triunghi, cerc, pătrat. După memorarea acestei configurații, subiecților respectivi le erau prezentate o serie de figuri-test, sarcina lor fiind de a răspunde, cât mai rapid posibil, dacă aceste figuri sunt alcătuite din aceleași elemente ca și figura inițială.
Există mai multe variante ale figurilor-test, unele fiind formate din elemente identice, altele din elemente diferite. Pentru a rezolva sarcina în cauză, subiecții trebuie să compare figurile-test cu imaginea mintală, din memorie, a configurației inițiale. Dacă imaginea mintală reprezintă relațiile topologice sau spațiale dintre obiecte, atunci subiectul va răspunde mai rapid în cazul primei figuri-test decât în cazul celei de-a doua. În ambele situații răspunsul e pozitiv, dar timpul de latență va fi diferit dacă imaginea mintală codează relațiile topologice, căci în prima figură-test se conservă și relațiile topologice, iar în a doua se conservă numai elementele figurii.
Această ipoteză a fost confirmată de datele experimentale înregistrate. Rezultatele devin și mai relevante dacă le comparăm cu datele obținute din inspectarea aceleiași figuri reprezentată în cod lingvistic. Dacă reprezentarea relațiilor topologice constituie o caracteristică specifică a reprezentărilor imagistice, atunci conservarea configurației inițiale în condițiile utilizării codului verbal nu va reduce timpul de reacție. Reprezentarea lingvistică favorizează prezentarea serială a stimulilor. Ca atare, o prezentare lineară a stimulilor din configurația de memorat va fi recunoscută mai ușor decât o prezentare care conservă distribuția topologică inițială. Datele experimentale au validat această ipoteză. Coroborând cele două variante ale prezentării stimulilor – una spațială, imagistică, cealaltă serială, lingvistică – devine evidentă proprietatea imaginilor mintale de a reprezenta relațiile spațiale. Dacă figurile-test utilizate în experiment conțin alte elemente decât cele prezente în configurația inițială, deci răspunsul corect e negativ, se obține același tip de rezultate: timpul de reacție e mai scurt în cazul reprezentărilor imagistice dacă se conservă configurația inițială. Dimpotrivă, în cazul utilizării codului verbal, timpul de reacție e mai scurt dacă prezentarea e serială, decât dacă e izomorfă cu configurația inițială. Conchidem că reprezentarea relațiilor topologice este una dintre proprietățile de bază ale imaginilor mintale.
I.4.1.2. Absența sintaxei
Absența sintaxei este o altă caracteristică a imaginilor mintale. Spre deosebire de reprezentările lingvistico-semantice, care se pot combina numai pe baza unor reguli sintactice bine stabilite de gramatica unui limbaj sau de cerința consistenței logice, imaginile mintale se pot combina oricum. Imaginați-vă un pătrat și un cerc. Ele pot fi combinate neîngrădit, în orice chip: un pătrat conține un cerc, un cerc circumscrie un pătrat; pătratul poate fi așezat deasupra cercului, cercul – deasupra pătratului; ele se pot suprapune sau intersecta în variate moduri etc. Nu există reguli care să limiteze combinarea imaginilor mintale. În cazul unor enunțuri verbale, această libertate a combinării nu e posibilă. Există reguli gramaticale precise, în orice limbaj natural, care stau la baza producerii unor enunțuri corecte. Nu e corect, de pildă, să spunem: recompensați, silitori, studenții sunt . (Enunțul corect este: Studenții silitori sunt recompensați ). În mod similar, conținuturile semantice se combină pe baza unor reguli logice. Sunt incorecte combinațiile care duc la enunțuri contradictorii. Nu putem spune, de pildă, această propoziție adevărată este falsă . În cazul combinării imaginilor mintale nu există nici o regulă care să delimiteze combinațiile corecte de cele incorecte.
Absența sintaxei este evidentă în imaginile onirice – un tip special de imagini mintale. Oricine poate visa făpturi rezultate din combinații ciudate de animale și oameni, imaginile ce populează mitologia din toate timpurile (centauri, pegași, sirene etc.) sunt obiectivări ale închipuirilor noastre. Adesea relațiile spațiale dintre elementele unei imagini onirice complexe încalcă legitățile fizice: putem să ne închipuim un oraș întreg zburând, un purice mai mare decât un elefant etc.
Independența imaginilor mintale de o sintaxă bine stabilită poate fi principalul motiv al utilizării imagisticii în reverie, în visul nocturn ca și în situațiile de maximă creativitate. După cum se știe, producțiile noastre onirice sunt dominate de prezența imaginilor. Visul însuși seamănă cu un film. Dialogurile sunt rare și, adesea, nesemnificative. Dacă preluăm ideea lui Freud că "visul este calea regală spre inconștient", pare evidentă "preferința" inconștientului de a se exprima într-un cod nesupus constrângerilor rigide ale unei sintaxe riguroase cum e cea care guvernează limbajul natural sau inferența logică. Altfel spus, dacă inconștientul, adesea cenzurat, tinde să se exprime printr-o reprezentare conștientă, e de presupus că această reprezentare va fi una în care o eventuală supra-cenzură indusă de o anumită sintaxă este eludată. De aceea visul, ca și reveria e format, în primul rând din combinații imagistice și doar în mică măsură din propoziții. Producțiile lingvistice se supun unor reguli gramaticale stricte care limitează considerabil numărul de combinații posibile dintre lexeme (cuvinte sau propoziții). Închipuirile noastre sunt atât de bogate și fascinante deoarece ele nu sunt guvernate de sintaxa rigidă a gramaticii limbajelor naturale sau de regulile logicii și nici de constrângerile realității fizice.
Prezența masivă a imagisticii în momentele de maximă creativitate, semnalată de nenumărate ori în literatura consacrată creativității, ar putea fi explicată tot prin absența sintaxei combinărilor imagistice. Fiind adesea rezultatul unui travaliu inconștient, o idee originală se exprimă mai ușor într-o reprezentare lipsită de constrângeri severe cum e cea imagistică. Abia după apariția ei, mecanismele logice intră în funcțiune supunând-o principiului consistenței logice și confruntării cu realitatea. Pentru a ilustra modul în care imaginile generate în procesul de creație sunt ordonate într-o sintaxă logico-lingvistică riguroasă de mecanisme logice, prezentăm un exemplu preluat după J. Hadamard (1975).
Se pune problema de a demonstra teorema (T1): șirul numerelor prime este infinit. Aceasta se poate reduce la a demonstra că există un număr prim mai mare decât 11 după care, prin raționament recursiv se demonstrează T1. În raportul de introspecție se consemnează o mulțime de procese imagistice care apoi sunt transformate într-un limbaj logico-matematic.
Paralelismul dintre discursivitatea reprezentării logico-lingvistice și imagistica mintală nu este perfect. Uneori imaginile sunt convertite în expresii logico-matematice, alteori sunt induse de programul inferențelor logice, ambele tipuri de procesări susținându-se reciproc. Ceea ce am vrut să scoatem în evidență a fost implicarea masivă a imagisticii în procesul de creație.
În opinia noastră aceasta este determinată de una dintre caracteristicile esențiale ale imagisticii mintale: independența de sintaxă a producțiilor imagistice – care facilitează obținerea produsului creativ.
I.4.1.3. Neutralitatea față de valoarea de adevăr
A treia proprietate notabilă a imaginilor mintale constă în faptul că, spre deosebire de reprezentările lingvistico-semantice, ele nu au valoare de adevăr. După cum se știe, valoarea de adevăr este un atribut exclusiv al judecăților. Numai o judecată în care se afirmă ceva despre altceva poate fi adevărată sau falsă. O imagine nu afirmă și nu neagă nimic, deci ea nu poate avea valoare de adevăr. Imaginea pe care o putem avea acum despre centrul orașului în care locuim nu e nici adevărată, nici falsă; adevărate sau false sunt numai judecățile care ar rezulta din analiza imaginii. Deci, dacă procesăm imaginea și obținem judecăți despre tipul obiectelor imagine (ex: forma, culoarea, dispunerea lor relativă etc.), putem spune despre aceste judecăți că sunt adevărate sau false.
Dacă imaginile nu au valoare de adevăr, atunci ele nu sunt cunoștințe. Cunoștințele (declarative) de care dispune un sistem inteligent se constituie într-un set de propoziții cărora li se asignează o valoare de adevăr. Simpla posesie a unei imagini mintale nu înseamnă încă cunoștințe. Cunoștințele sunt rezultatul analizei imaginilor mintale. În același timp însă, baza noastră de cunoștințe produce imagini, așa cum se va vedea de îndată.
=== CAPITOLUL II ===
CAPITOLUL II.
METODOLOGIA CERCETĂRII
II.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivul cercetării este acela de a surprinde caracteristicile psihologice a hărților mintale la adulți.
II.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
Din obiectivul enunțat anterior se desprinde ipotezele de lucru prin care se prezumă că:
HS1: există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat;
HS2: hărți cognitive se formeaza in conditiile orientarii afective, cognitive si mnezice.
II.3. DESCRIEREA LOTULUI DE PARTICIPANȚI LA STUDIU
Lotul de participanți la studiu a fost alcătuit din 80 de subiecți care prezintă următoarele caracteristici demografice:
intervalul de vârstă cu frecvența cea mai mare de apariție este a celui de 19 – 30 de ani. Din acest interval fac parte un număr de 20 de subiecți, adică un procent de 33% (vezi figura nr. 1);
în cazul variabilei etichetă „sex”, prevalența este a genului „feminin”, într-un procent de 57% (vezi figura nr. 2);
Figura nr. 1. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „vârstă”
Figura nr. 2. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „sex”
o altă caracteristică a eșantionului este cea care se referă la „nivelul de pregătire” al subiecților. Astfel, din diagrama de structură nr. 3 se poate observa că frecvența maximă de apariție corespunde valorii nominale „studii superioare” într-un procent de 60%;
ultimele caracteristici luate în considerare pentru acest demers metodologic sunt: „locul nașterii” – toți subiecții născându-se în Orașul Constanța și „zona de rezidență”, pentru care frecvența maximă de apariție corespunde valorii nominale „Centru” într-un procent de 27% (vezi figura nr. 4).
Figura nr. 3. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „nivel de pregătire”
Figura nr. 4. Diagramă de structură pentru distribuția rezultatelor în funcție de variabila etichetă „zona de rezidență”
II.4 DESCRIEREA INSTRUMENTELOR FOLOSITE ÎN CADRUL CERCETĂRII
În cadrul acestei cercetări am folosit două instrumente dintre care unul propriu și unul consacrat.
1. Chestionar de identificare a hărților cognitive
Acest instrument dorește a identifica modul și rapiditatea în realizarea imaginilor mintale.
El este alcătuit din cinci dimensiuni. Acestea sunt:
Reprezentarea – este alcătuită din cinci itemi, care se referă la modalitatea în care subiectul își formează reprezentări asupra unor variabile cum ar fi: orașul în care locuiesc, repere turistice etc. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Gândirea – este alcătuită din cinci itemi care se referă la modalitatea în care subiectul își stabilește un itinerariu pentru a ajunge la o anumită destinație sau într-o excursie și la deciziile pe care acesta le ia în momentul în care optează pentru o anumită variantă de petrecere a concediului. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 5 și 25.
Memoria – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul și-a format amintiri asupra unor anumite evenimente și impactul pe care acestea îl au asupra formării unor hărți mentale în timpul luării unei decizii. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Imagistica mintală – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul își imaginează anumite locații, acțiuni sau evenimente. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 3 și 15. În structura dimensiunii existând și două întrebări cu răspunsuri deschise.
Afectivitatea – este alcătuită din cinci itemi care se referă la maniera în care subiectul leagă anumite sentimente, emoții, stări sufletești de diferite locații, evenimente și acțiuni. Intervalele de apariție a varianțelor de răspuns variază între 4 și 20. În structura dimensiunii existând și o întrebare cu răspunsuri deschise.
Pentru a putea afla dacă acest instrument este fidel caracteristicilor măsurate am calculat coeficientul de concordanță Alpha – Crombach. Această metodă utilizează pentru estimarea fidelității unui test dispersiile și covarianțele scorurilor observate ale itemilor. Pe baza scorurilor observate ele itemilor se calculează de obicei unul dintre următorii coeficienți:
coeficientul ά a lui Cronbach,
coeficientul λ3 a lui Guttman.
Acești coeficienți sunt denumiți coeficienți de consistență internă. Ei indică măsura în care itemii testului se referă la același lucru.
În urma calculului a rezultat un coeficient de concordanță Alpha – Crombach egal cu 0,768, ceea ce înseamnă că instrumentul este fidel caracteristicilor măsurate.
2. Inventarul de personalitate 16PF
Acesta a fost conceput în ideea de a furniza informații inițiale și corecții referitoare la structura personalității subiecților investigați. Chestionarul este alcătuit din 187 de itemi (întrebări) care urmăresc evidențierea a 16 trăsături de personalitate (factori de personalitate de prim ordin) plus 4 factori de personalitate de ordinul doi obținuți din primii prin calcul.
Întrebările sunt formulate astfel încât să permită trei variante de răspuns (afirmativ, negativ, nedecis), excepție făcând factorul B, care solicită un singur răspuns, cel corect.
Cei 16 factori de personalitate vizați dispun de un număr inegal de itemi (între 13-26) în funcție de complexitatea și dificultatea de a putea fi surprinși prin modul de formulare al acestora. Altfel spus, anumite trăsături de personalitate mai complexe și mai dificil de surprins și evidențiat necesită un număr mai mare de întrebări, adresate din perspective diferite.
Fiecare item al chestionarului cotează pentru un singur factor de personalitate. Toți itemii dispun de aceeași pondere, aspect rezultat din analiza factorială efectuată de autor.
Subiecții cărora li se aplică acest chestionar, în funcție de variantele de răspuns pe care le aleg, pot obține între 0 și maximum de puncte pentru fiecare factor de personalitate. Itemii sub forma întrebărilor au fost repartizați în așa fel încât să prezinte o variație pentru subiecți. Chestionarul a fost astfel alcătuit încât să reducă pe cât posibil riscul simulării deliberate, majoritatea întrebărilor fiind indirecte, legate de aspecte pe care subiectul nu le sesizează relația cu însușirea de personalitate vizată, dar despre care se știe, prin studiul corelațiilor, că o testează.
Aplicarea chestionarului 16 P.F. se poate face individual sau colectiv, potrivit instrucțiunilor cuprinse în primele două pagini ale acestuia. Timpul de aplicare este variabil, în funcție de subiecții examinați. Persoanelor care citesc mai repede le sunt suficiente circa 60 de minute pentru parcurgere și completare, celor cu posibilități mai reduse le sunt necesare cam 120 de minute. La COCC, aplicării acestui test i s-a alocat 120 de minute, inclusiv instruirea în vederea aplicării.
II.5. PROCEDURA DE LUCRU
Cercetarea s-a realizat în perioada octombrie 2006 – februarie 2007. Locația de aplicare a instrumentelor a fost orașul Constanța, în funcție de anumite locuri de interes și reprezentative pentru acest oraș. Aceste locații, în număr de cinci, au fost selectate prin randomizare simplă.
Cercetarea a cuprins următoarele etape:
Etapa I. Cunoașterea amănunțită a domeniului de cercetare printr-o documentare teoretică riguroasă , informarea asupra studiilor și cercetărilor anterioare realizate în acest domeniu ;
Etapa II. Stabilirea obiectivului, lansarea ipotezelor de lucru ;
Etapa III. Selecția eșantionului reprezentativ de subiecți ;
Etapa IV. Administrarea probelor ;
Etapa V . Prelucrarea și interpretarea rezultatelor.
II.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Pentru a putea demonstra ipoteze de lucru prin care prezumam că există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat, am calculat și am interpretat indicatorii tendinței centrale, ca apoi să calculez coeficientul de corelație Bravais – Pearson pentru a putea stabili relațiile de corelație între dimensiunile celor două instrumente pentru a verifica dacă există anumite dominante personologice la persoanele care își stabilesc cu ușurință hărți cognitive.
Analiza și interpretarea datelor s-a realizat cu ajutorul programelor de analiză și prelucrare statistică SPSS 13.0 și Statistica 5.0.
II.6.1. Analiza și interpretarea indicatorilor de start pentru Inventarul de Personalitate 16PF
Figura nr. 5. Diagramă de structură pentru factorul A
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 23%, iar media este egală cu 5,65, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Persoanele care obțin cote mici preferă lucrurile în locul oamenilor, preferă să lucreze singuri, evită confruntările. Sunt exigenți și rigizi în normele personale, sunt critici opozanți chiar duri.
Figura nr. 6. Histogramă pentru factorul A
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,65, mai mică decât mediana egală cu 6 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 41,84%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,172, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,606, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 7. Diagramă de structură pentru factorul B
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 1, într-un procent de 23%, iar media este egală cu 2,17, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele mici exprimă o inteligență discretă, dublată de o gândire concretă, atunci când este vorba de înțelegere și învățare această persoană este greoaie, lentă, fiind înclinat spre interpretări concrete și literare ale fenomenelor. Această evaluare poate fi determinată de o educație sau o instruire neadecvată sau pur și simplu de sărăcie intelectuală sau de afecțiuni psihopatologice.
Figura nr. 8. Histogramă pentru factorul B
Media pentru această dimensiune este egală cu 2,17, mai mare decât mediana egală cu 2 și mai mare decât modul egal cu 1. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 6,17%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 1,133, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 1,978, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 9. Diagramă de structură pentru factorul C
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 23%, iar media este egală cu 5,52, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele scăzute denotă un caracter emotiv, nestatornic, agitat, impresionabil, iritabil, nesatisfăcut.
Figura nr. 10. Histogramă pentru factorul C
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,52, mai mare decât mediana egală cu 5,50 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 48,27%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,187, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,947, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 11. Diagramă de structură pentru factorul E
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 8, într-un procent de 20%, iar media este egală cu 6,10, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. Notele ridicate pun în evidență siguranța de sine, caracterul independent dominant, încăpățânat și cu tendințe de agresivitate. Subiectul are independență în opinii și tendința de a face ceea ce dorește și de a fi autoritar (autoritarism).
Figura nr. 12. Histogramă pentru factorul E
Media pentru această dimensiune este egală cu 6,10, mai mare decât mediana egală cu 6 și mai mică decât modul egal cu 8. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 32,45%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,495, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,171, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 13. Diagramă de structură pentru factorul F
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 23%, iar media este egală cu 4,37, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele mici pun în evidență prudența, gravitatea, seriozitatea, rezerva, înclinația spre introspecție. Oamenii din această categorie au o tendință accentuată spre pesimism, spre prudență excesivă și aroganță, uneori spre îndărătnicie.
Figura nr. 14. Histogramă pentru factorul F
Media pentru această dimensiune este egală cu 4,37, mai mare decât mediana egală cu 4 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 42,74%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,313, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,282, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 15. Diagramă de structură pentru factorul G
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 38%, iar media este egală cu 4,70, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele mici arată oportunism, ocolirea regulilor și legilor, lipsa simțului datoriei sau tendință de delăsare și neglijență. Subiecții din această categorie nu fac eforturi pentru a participa la acțiuni colective, manifestând independență față de orice influență a grupului, sunt toleranți la tensiuni psihice.
Figura nr. 16. Histogramă pentru factorul G
Media pentru această dimensiune este egală cu 4,70, mai mare decât mediana egală cu 4 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 41,87%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,132, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,355, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 17. Diagramă de structură pentru factorul H
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 7, într-un procent de 28%, iar media este egală cu 6,28, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. notele ridicate exprimă îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate. Persoanele din această categorie dispun de o puternică rezonanță afectivă, acceptă cu ușurință refuzurile nedelicate ale altora sau situații conflictuale dificile, greu de suportat. Sunt întreprinzătoare, acordă un interes viu persoanelor de sex opus, își petrec mult timp vorbind.
Figura nr. 18. Histogramă pentru factorul H
Media pentru această dimensiune este egală cu 6,28, mai mare decât mediana egală cu 6 și mai mică decât modul egal cu 7. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 32,65%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,360, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,59, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 19. Diagramă de structură pentru factorul I
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 7, într-un procent de 33%, iar media este egală cu 5,27, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. Notele ridicate arată că subiectul prezintă caracteristici precum tandrețea și dependența afectivă, sensibilitatea exagerată și imaturitatea afectivă. Sunt persoane visătoare, depind de multe ori afectiv de alții și solicită atenție din partea altora. Nu prea au simț practic, au aversiune pentru persoanele mai puțin rafinate sau pentru aspectele triviale, sunt predispuse să coboare moralul unui grup printr-o atitudine infantilă negativistă.
Figura nr. 20. Histogramă pentru factorul I
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,27, mai mică decât mediana egală cu 5,50 și mai mică decât modul egal cu 7. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 38,57%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,702, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,548, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 21. Diagramă de structură pentru factorul L
Frecvența maximă de apariție este multiplă și corespunde scorurilor 5 și 6, într-un procent de 27%, iar media este egală cu 5,12, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. Notele ridicate indică prezența suspiciunii (bănuială), rigiditate, interesul față de problemele personale (egoism, egocentrism), dezinteres față de alții, neputința de a lucra în echipă (subiectul nu este suportat de către coechipieri datorită atitudinii acestuia).
Figura nr. 22. Histogramă pentru factorul L
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,12, mai mare decât mediana egală cu 5 și mai mică decât modul egal cu 6. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 39,41%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,216, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,243, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 23. Diagramă de structură pentru factorul M
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 35%, iar media este egală cu 4,15, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele mici arată prezența raționalismului, a corectitudinii, a pragmatismului. Persoanele din această categorie sunt grijulii de a face ceea ce convine, acordând o atenție mărită problemelor practice, neacționând la întâmplare, interesându-se de detalii. Se autocontrolează exagerat, dând dovadă de sânge rece în caz de pericol. Uneori le lipsește imaginația.
Figura nr. 24. Histogramă pentru factorul M
Media pentru această dimensiune este egală cu 4,15, mai mare decât mediana egală cu 4 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 54,12%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,187, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,217, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 25. Diagramă de structură pentru factorul N
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 32%, iar media este egală cu 5,23, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele scăzute exprimă un caracter drept, natural, sentimental, naiv. Persoanele din această categorie sunt spontane, uneori repezite și stângace în „a face curte” și a se face plăcute.
Figura nr. 26. Histogramă pentru factorul N
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,23, mai mare decât mediana egală cu 5 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie pozitivă, cu o concentrare a scorurilor în partea stângă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 27,80%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,467, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,211, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 27. Diagramă de structură pentru factorul O
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 7, într-un procent de 18%, iar media este egală cu 5,22, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. Notele ridicate arată neliniște, agitație, deprimare și tendințe de culpabilitate. Asemenea persoane dispun de stări depresive, „gânduri negre”, în situații dificile prezintă neliniște infantilă, se simt persecutate, eliminate din grup, nefiind capabile să se integreze.
Figura nr. 28. Histogramă pentru factorul O
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,22, mai mică decât mediana egală cu 6 și mai mare decât modul egal cu 7. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 51,36%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,365, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,730, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 29. Diagramă de structură pentru factorul Q1
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 5, într-un procent de 27%, iar media este egală cu 3,65, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele scăzute exprimă conservatorismul, care se definește prin prezența conformismului, toleranței la deficiențele și dificultățile tradiției, încrederii în ceea ce s-a apucat să se creadă și, mai ales, în adevărurile primare, chiar în ciuda contradicțiilor sau când posibilitatea de îmbunătățire este evidentă. Prudente și suspicioase față de orice idee nouă, aceste persoane dau dovadă de opoziție față de ideile noi și față de schimbare.
Figura nr. 30. Histogramă pentru factorul Q1
Media pentru această dimensiune este egală cu 3,65, mai mică decât mediana egală cu 4 și mai mare decât modul egal cu 5. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 56,79%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,051, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,598, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 31. Diagramă de structură pentru factorul Q2
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 23%, iar media este egală cu 3,08, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele scăzute indică gradul de dependență socială și atașament față de grup, totodată exprimă și preferința pentru muncă și decizii în colectiv. Persoanelor de acest gen le place ca societatea (grupul) să le aprobe și să le admire, ele au tendința de a urma calea majorității întrucât le lipsesc soluțiile personale.
Figura nr. 32. Histogramă pentru factorul Q2
Media pentru această dimensiune este egală cu 3,08, mai mare decât mediana egală cu 3 și mai mică decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 65,18%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,017, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,796, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 33. Diagramă de structură pentru factorul Q3
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 6, într-un procent de 32%, iar media este egală cu 5,25, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul superior. Notele ridicate exprimă capacitatea unui autocontrol ridicat, formalism și conformism mai ales față de anumite idei personale. Astfel de persoane au tendințe spre circumspecție, dar în același timp au un amor propriu bine evidențiat, sunt vanitoase și țin la reputația lor, uneori devenind îndărătnice.
Figura nr. 34. Histogramă pentru factorul Q3
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,25, mai mică decât mediana egală cu 6 și mai mică decât modul egal cu 6. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 34,81%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,057, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,354, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 35. Diagramă de structură pentru factorul Q4
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 4, într-un procent de 37%, iar media este egală cu 5,12, ceea ce înseamnă că tendința eșantionului este spre polul inferior. Notele scăzute evidențiază destinderea, liniștea, apatia, mulțumirea, calmul, nepăsarea. Acestor subiecți le lipsește sentimentul de frustrare. Persoanele din această categorie pot ajunge leneșe, neeficiente în măsura în care le lipsește ambiție, de fapt denotă o experiență modestă.
Figura nr. 36. Histogramă pentru factorul Q4
Media pentru această dimensiune este egală cu 5,12, mai mare decât mediana egală cu 5 și mai mare decât modul egal cu 4. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 28,55%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu 0,935, adică curba este asimetrică pozitiv, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,447, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
II.6.2. Analiza și interpretarea indicatorilor de start pentru Chestionarul de Identificare a Hărților Mintale
Figura nr. 37. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Reprezentare”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 22, într-un procent de 32%, ceea ce înseamnă că un număr de 19 subiecți când merg într-o localitate nouă, consideră că o mare parte din monumentele istorice se află în centrul orașului și că le vizitează pe acestea primele, că dacă orașul este plin de verdeață, îl asociază cu unul de la munte. La Întrebarea „ce consideră reprezentativ pentru orașul Constanța”, într-un procent de 55% dintre subiecți consideră că Stațiunea Mamaia este reprezentativă pentru acest oraș.
Figura nr. 36. Histogramă pentru dimensiunea „Reprezentare”
Media pentru această dimensiune este egală cu 19,32, mai mare decât mediana egală cu 19 și mai mică decât modul egal cu 22. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 11,99%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,197, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -1,226, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 37. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Gândire”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 20, într-un procent de 30%, ceea ce înseamnă că un număr de 18 subiecți își stabilesc un itinerariu, atunci când pleacă de acasă, când sunt plecați într-o excursie analizează o hartă cu trasee turistice și aleg locurile de petrecere a concediului în funcție, pe de o parte de oferta agențiilor de turism și pe de altă parte, în funcție de părerea prietenilor.
Figura nr. 38. Histogramă pentru dimensiunea „Gândire”
Media pentru această dimensiune este egală cu 16,32, mai mică decât mediana egală cu 18 și mai mică decât modul egal cu 20. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 25,88%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,875, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -0,578, ceea ce înseamnă că datele nu sunt centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 39. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Memorie”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 19, într-un procent de 27%, ceea ce înseamnă că un număr de 17 subiecți consideră că ar dori să revadă locurile preferate din copilărie, parcurg anumite trasee ocolitoare pentru că doar acelea le plac și evită locurile în care au avut amintiri neplăcute.
Figura nr. 40. Histogramă pentru dimensiunea „Memorie”
Media pentru această dimensiune este egală cu 12,52, mai mică decât mediana egală cu 13 și mai mică decât modul egal cu 19. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 53,05%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor eterogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,108, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu -1,782, ceea ce înseamnă că datele sunt nu centrate în jurul mediei, grupul este eterogen.
Figura nr. 41. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Imagistică mintală”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 22, într-un procent de 23%, ceea ce înseamnă că un număr de 14 subiecți își imaginează cum arată anumite peisaje frumoase în momentul în care cineva le povestește despre acestea, dacă ar fi primarul orașului ar reamenaja litoralul Mării negre și dacă sunt prost dispuși se plimbă pe malul mării.
Figura nr. 42. Histogramă pentru dimensiunea „Imagistică mintală”
Media pentru această dimensiune este egală cu 16,77, mai mică decât mediana egală cu 17 și mai mică decât modul egal cu 22. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 26,33%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -0,806, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,114, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
Figura nr. 43. Diagramă de structură pentru dimensiunea „Afectivitate”
Frecvența maximă de apariție corespunde scorului 19, într-un procent de 20%, ceea ce înseamnă că un număr de 13 subiecți preferă să meargă în parcul Tăbăcăriei și/sau la mare în momentul în care pleacă la plimbare, dacă ar fi ghizi turistici primele repere turistice pe care le-ar recomanda ar fi: Muzeul de Arheologie și/sau plimbările pe malul Mării Negre și ar regreta dacă ar pleca din acest oraș.
Figura nr. 44. Histogramă pentru dimensiunea „Afectivitate”
Media pentru această dimensiune este egală cu 17,08, mai mică decât mediana egală cu 18,50 și mai mică decât modul egal cu 19. Din relația celor trei indicatori statistici de start rezultă o asimetrie negativă, cu o concentrare a scorurilor în partea dreaptă a distribuției.
Coeficientul de variație Pearson ne oferă informații legate de gradul de omogenitate sau împrăștiere a distribuției de date. Valoarea acestuia este egală cu 28,03%, ceea ce semnifică o distribuție a datelor relativ omogenă.
Valoarea coeficientului de asimetrie Skewness este egală cu -1,307, adică curba este asimetrică negativ, iar valoarea coeficientului de boltire Kurtosis este egală cu 0,906, ceea ce înseamnă că datele sunt centrate în jurul mediei, grupul este omogen.
II.6.3. Analiza și interpretarea relațiilor de corelație dintre dimensiunile instrumentelor folosite în cercetare
În urma calculului coeficientul de corelație Bravais – Pearson s-au stabilit următoarele corelații semnificative pentru pragul de 0,05:
între factorul forța supraeu-lui (factorul G) și dimensiunea „memorie”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,44; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca oportunism, ocolirea regulilor și legilor, lipsa simțului datoriei sau tendință de delăsare și neglijență, evită locurile care le-au produs amintiri neplăcute și parcurg anumite trasee, chiar dacă acestea sunt ocolitoare, numai pentru că le plac și sunt mai sigure.
între factorul îndrăzneală (factorul H) și dimensiunea „gândire”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,32; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate au și stiluri cognitive care le permit să-și stabilească un itinerariu înainte de a ajunge la o destinație aleasă de ei, analizează hărți cu trasee turistice înainte de a pleca într-o excursie și alegerea modului de petrecere a concediului este, cu precădere, în funcție de oferta agențiilor de turism și de sfatul prietenilor.
între factorul îndrăzneală (factorul H) și dimensiunea „memorie”, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,41; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate evită locurile care le-au produs amintiri neplăcute și parcurg anumite trasee, chiar dacă acestea sunt ocolitoare, numai pentru că le plac și sunt mai sigure.
Între factorul raționalitate (factorul I) și dimensiunea memorie, unde valoarea coeficientului de corelație este egală cu 0,55; ceea ce înseamnă că persoanele care prezintă trăsături de personalitate ca tandrețea și dependența afectivă, sensibilitatea exagerată și imaturitatea afectivă ar dori să revadă foarte mult locurile copilăriei lor, evită locurile care le trezesc amintiri neplăcute și când primesc vizita unui prieten din altă localitate îi arată locul în care au copilărit.
II.7. CONCLUZII
Din analiza și interpretarea datelor se deprind următoarele concluzii:
se confirmă ipoteza de lucru prin care prezumam că există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat. Această ipoteză a putut fi demonstrată prin relații de corelație semnificative dintre factorii de personalitate și dimensiunile de la chestionar. Din aceste relații, în cazul acestui lot de participanți la studiu, a rezultat identificarea factorilor de personalitate cu impact asupra proceselor psihice care facilitează realizarea hărților cognitive și anume factori ca: sociabilitate, spirit aventurier, intuiție, senzitivitate, dar și nepăsare și imaturitate;
se confirmă ipoteza de lucru prin care prezumam că dacă o persoană este orientată afectiv, cognitiv și mnezic, ea își stabilește cu ușurință harta cognitivă. Această ipoteză a putut fi demonstrată prin calculul indicatorilor tendinței centrale la fiecare dintre dimensiunile Chestionarului de identificare a hărților cognitive. În urma acestor calcule, în special a frecvenței maxime de apariție, a rezultat o prevalență a scorurilor superioare, ceea ce înseamnă că participanții la studiu din acest lot au capacitatea de a-și forma rapid și eficient hărți cognitive.
=== REFERAT ===
ASPECTE PSIHOLOGICE ALE HARTILOR COGNITIVE
În acesta lucrare voi face o prezentare în urma unei cercetări a câtorva direcții de cercetare din științele cognitive, insistând asupra aspectelor psihologice (memoria, gândirea, orientarea, afectivitatea, motivația, etc.) asupra hărților cognitive.
Ne punem de multe ori întrebarea cum gândește o persoană sau ce simte o persoană în raport cu un anumit loc din orașul Constanța; cum retrăiește emoția sau cum se orientează sau, de ce nu, cum își stabilește un itinerariu.
Obiectivul meu este acela de a demonstra ca există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat si dacă o persoană este orientată afectiv, cognitiv și mnezic, ea își stabilește cu ușurință harta cognitivă.
Cercetarea s-a realizat în perioada octombrie 2006 – februarie 2007. Locația de aplicare a instrumentelor a fost orașul Constanța, în funcție de anumite locuri de interes și reprezentative pentru acest oraș. Aceste locații, în număr de cinci, au fost selectate prin randomizare simplă.
Cercetarea a cuprins următoarele etape:
1 Cunoașterea amănunțită a domeniului de cercetare printr-o documentare teoretică riguroasă , informarea asupra studiilor și cercetărilor anterioare realizate în acest domeniu
2 Stabilirea obiectivului, lansarea ipotezelor de lucru ;
3 Selecția eșantionului reprezentativ de subiecți ;
4 Administrarea probelor ;
5 Prelucrarea și interpretarea rezultatelor.
În prima parte a lucrării am definit fiecare concept al aspectelor psihologice care mi s-a părut ca are o influență asupra hărților cognitive, pentru a înțelege mai bine locul si rolul acestora în cercetarea făcuta.
În cadrul acestei cercetări am folosit două instrumente dintre care unul propriu și unul consacrat.
1. Chestionar de identificare a hărților cognitive
Acest instrument dorește a identifica modul și rapiditatea în realizarea imaginilor mintale.
El este alcătuit din cinci dimensiuni si.
2. Inventarul de personalitate 16PF
Acesta a fost conceput în ideea de a furniza informații inițiale și corecții referitoare la structura personalității subiecților investigați. Chestionarul este alcătuit din 187 de itemi (întrebări) care urmăresc evidențierea a 16 trăsături de personalitate (factori de personalitate de prim ordin) plus 4 factori de personalitate de ordinul doi obținuți din primii prin calcul.
CONCLUZII
Din analiza și interpretarea datelor se deprind următoarele concluzii: că există anumite trăsături specifice de personalitate la indivizii care își formează cu ușurință hărți cognitive într-un spațiu dat. Această ipoteză a putut fi demonstrată prin relații de corelație semnificative dintre factorii de personalitate și dimensiunile de la chestionar si o a doua concluzie foarte importanta este aceea că participanții la studiu din acest lot au capacitatea de a-și forma rapid și eficient hărți cognitive demonstrată prin calculul indicatorilor tendinței centrale la fiecare dintre dimensiunile Chestionarului de identificare a hărților cognitive.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Aspecte Psihologice ALE Hartilor Cognitive (ID: 164434)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.