Aspecte Psihologice ALE Comportamentului Uman In Actul Comunicarii

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI

UMAN ÎN ACTUL COMUNICĂRII

ANDREI Larisa Mihaela

Lucrare de disertație

Academia Națională de Informații ,,Mihai Viteazul”

Master-Psihologie-Informații

[anonimizat]

BUCUREȘTI

2016

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………….3

Cap.1 Indicatori nonverbali ai comportamentului uman

1.1 Identificarea mesajelor comportamentului nonverbal……….5

1.2 Indicatori ai dominanței……………………………………………………..9

1.3 Indicatori ai supunerii………………………………………………………..9

1.4 Indicatori care apar in conversații…………………………………….10

Cap.2 COMPORTAMENTELE DE TIP A

2.1 Avantaje si dezavantaje ale comportamentului de tip A……..12

2.2 Cum să te porți cu un tip A………………………………………………….13

Cap.3 PSIHOSOCIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT

3.1 Deviații comportamentale……………………………………………………14

3.2 Boli psihice majore………………………………………………………………17

3.3 Tulburări de personalitate…………………………………………………….20

Cap. 4 ABILITĂȚI DE COMUNICARE

4.1 Cum să simpatizați cu oamenii………………………………………………30

4.1Cum să fiți buni interlocutori………………………………………………….32

Concluzii…………………………………………………………………………………….36

Bibliografie

INTRODUCERE

În lucrarea de față am abordat subiecte pornind de la comportamentul pe care îl manifestăm în timpul comunicării,diferiți indicatori non-verbali,atingând de asemenea și tema deviațiilor comportamentale, precum și boli psihice dar și tulburări de personalitate.

În primul capitol, am dezvoltat idei cu privire la comunicare,formele acesteia, precum și elemente caracteristice.Am vorbit de asemenea și despre semnificația egsturilor noastre,fie că sunt voluntare sau involuntare și cum pot influența acestea conversațiile noastre cu cei din jur.

Am specificat rolul acestora în comportamentul non-verbal,clasificarea acestora și cum anume să le identificăm în timpul unei conversații pentru a putea trage anumite concluzii despre persoana sau persoanele cu care discutăm.

Conținutul lucrării cuprinde capitole interesante și lucruri ce o dată ce le vom cunoaște cu siguranță ne vor ajuta să înțelegem mai bine comportamentul persoanelor cu care interacționăm.

În ultimul capitol al acestei lucrări am pus accent pe abilitățile de comunicare.Acestea mi s-au părut foarte importante și folositoare în viața de zi cu zi,atât în timpul liber cât și la serviciu.Majoritatea oamenilor îi apreciază mai mult pe cei care au aceste abilități e a comunica clar ,de a intra ăntr-o discuție sau o situație mai ciudată ți de a-i face și pe ceilalți să intre în conversație.Acest lucru se numește ,,charismă”.

CAPITOLUL 1

1.1 Identificarea mesajelor comportamentului nonverbal

Orice mișcare transmite informații despre stările psihice și/sau fizice ale persoanei, dincolo de cultură în care acesta se integrează. Mișcările umane nu sunt aleatorii, ele reflectă realitatea momentului.

Din totalul mesajelor emise de un individ 7% sunt verbale-cuvinte, 35% sunt vocale-inflexiunea și tonalitatea vocii, iar 55% sunt mesaje nonverbale. Mai precis, în situația unei conversații, componentă verbală deține 35%, iar componentă nonverbală 65%.

Așa cum remarcă D.Vasse „corpul uman este asemenea unui text care vorbește”, un text că sursă de informații și interacțiune, a cărui voce trebuie interpretată.

Așadar, conștient sau inconștient, intenționat sau neintenționat, trimitem și primim mesaje nonverbale și, pe baza acestora, emitem judecați și luăm decizii pentru noi și pentru ceilalți. Observația este cu atât mai adevărată cu cât, în pondere de 90%, impresia despre interlocutor se formează pe baza informațiilor nonverbale.

Comunicarea nonverbală implică suma stimulilor (cu excepția celor verbali) prezenți în contextul unei situații de comunicare, generați de individ și care conțin un mesaj potențial.

Semnificația gesturilor în comportamentul nonverbal

La interpretarea comportamentului nonverbal este importantă cunoașterea și respectarea unor reguli:

1) Citirea ansamblului – adică gesturile, limbajul corpului nu trebuie să fie interpretate izolat; pentru o citire corectă trebuie

evidențiate ansambluri care să conțină cel puțin 3 gesturi;

2) Luarea în considerație a contextului – ansamblurile de gesturi trebuie evaluate în contextul în care apar (uneori brațele incrucusate a persoanei sunt generate de frig, nu neapărat poziția de apărare);

3) Recunoașterea diferențelor culturale – un gest care înseamnă ceva într-o țară poate avea cu totul alt sens în altă țară.

Acum vom încerca să clasificăm unele gesturi și să explicăm semnificația lor.

Gesturile făcute cu palmă

Semnalele nonverbale transmise de palmă omului sînt unele din cele mai eficiente în comunicarea nonverbală.

-Palmă întoarsă în sus – gest de supunere.

-Palmă îndreptată în jos –semnifică autoritatea.

-Palmă închisă cu degetul arătător întins – amenințarea vorbitorului cu supunere pentru cel ce ascultă.

-Strîngerea mînii cu o persoană cu întinderea ei cu palmă în jos – așa o strîngere semnifică dominarea.

-Strângerea a mîinii cu o persoană cu întinderea ei cu palmă în sus – semnifică supunerea.

-Împingerea înainte a palmei întoarse injos, întinderea brațului rigid – tip agresiv de persoane, specific oamenilor din zone rurale.

-Apucarea vîrfurilor degetelor – denotă lipsa încrederii în sine.

-Utilizarea ambelor mini în momentul strîngerii – denotasinceritate și încredere.

Gesturi ale mâinii și brațului

-Frecarea palmelor – semnifică afișarea așteptărilor pozitive.

-Frecarea degetului mare de celelalte degete – semnifică așteptarea unor bani.

-Încleștarea mîinilor – reflectă o atitudine de frustrare sau de ostilitate. Deosebim:

-Încleștarea mîinilor în poziție ridicată – semnifică dispoziția negativă.

-Mâinile în poziție de coif indreptatin sus – este caracteristic persoanelor superioare sau care gesticulează puțin sau deloc, comunicînd încrederea lor în forțele proprii.

-Mâinile în poziție de coif îndreptate în jos – este caracteristic persoanelor care mai degrabă ascultă decît vorbesc.

-Apucarea mîinii, a brațului și a încheieturii a mîinii – gest de superioritate încredere.

-Etalarea degetlui mare – acest semnal este pozitv și apare des în postura tipică a șefului glacial, care îl ilustrează în prezența subalternilor săi.

Brațul că barieră de protecție

-Încrucișarea obișnuită a brațelor –acest gest exprimă o atitudine defensivă sau negativă. Persoană se simte stingherită sau nesigură.

-Încrucișarea încordată a brațelor – indică o atitudine ostilă și dfensiva.

-Gest de prindere abratului – acest gest este răspîndit printre cei aflați în saile de așteptare ale doctorilor și dentiștilor sau la cei care urmează să zboare pentru prima dată cu avionul și așteaptă decolarea acestuia. Acest gest reflectă o atitudine negative, dominate.

Piciorul că Barieră de protecție

-Poziția obișnuită a încrucisării picioarelor – este folosit pentru manifestarea unei atitudini nervoase, rezervate sau defensive.

-Piciorul aruncat peste genunchi – acst tip de încrucișare a picioarelor indică existența unei atitudini de dispută sau competiție.

-Piciorul asezatpeste genunchi și prins cu una sau amîndouă mîinile – acest gest e folosit de persoanele care au o atitudine rigidă în discuții sau negocieri. Această semnifică o individualitate puternică, încăpățînare, rezistență căreia poate fi rănită numai printr-un procedeu special.

-Gesturi de încrucișare a picioarelor stînd în picioare – aceste poziții sunt folosite în mare parte de cei care se află în mijlocul unor indivizi necunoscuți. Poziția lor ne spune că ei nu sunt relaxați și lipsiți de încredere în sine.

-Gestul încrucisării gleznelor – înseamnă reprimarea unei atitudini negative, a unei senzații negative, a nervozității sau fricii.

Gesturi și semnale de curtenie-ale bărbaților

-Unul dintre gesturile de “apropiere” a bărbaților la femeie estearanjarea cravetei, dacă nu poartă cravată, își aranjează gulerul, își aranjează butonii, cămașă, sacoul sau un alt obiect vestimentar.

-Întoarcerea trupului spre femeie și menținerea labei piciorului în direcția ei.

-Privirea neobișnuită, intimă.

-Ține mîinele la șolduri – accentuiaza mărimea să corporală și demonstrează disponibilitatea pentru aventură.

Ale femeilor:

• Aruncarea capului pe spate.

• Expunerea încheieturii mîinii.

• Îndepărtarea picioarelor.

• Legănarea soldurilor.

• Privir laterală.

• Gură întredeschisă, buzele umezite.

• Rujul de buze.

• Mingaierea obiectelor cilindrice.

• Privire laterală, peste umărul ridicat.

Gesturi teritoriale.

În mod inconștient oamenii își arată drepturile teritoriale asupra diferite obiecte reazaminduse de ele. Atingindusi proprietatea persoană arată altora că obiectul respective îi aparține. Intimidarea persoanei poate fi atunci cindse manifestă abuzul comis împotiva teritoriului sau proprietății unei alte personae. 90% din opinia oamenilor cu privire la persoană noastră se formează în primele 90 de secunde dup ace facem cunoștință, deci trebuie să ținem minte, că prima impresie se formează doar o singură dată.

Gesturile posedării.

În utilizarea acestor gesture excelează îndeosebi personalul de conducere. S-a observat că cei nou numiți în posturi de conducere încep de îndată să recurgă la asemenea gesture, deși înainte le foloseau rareori. Piciorul aruncat peste brațul scaunului exprimă faptul că persoană în cauza îl posedeaza și semnalează o atitudine destinsă față de normele obișnuite de comportament. Această poziție poate fi percepută în moduri diferite în situații diferite. Euna cînd stăm în această poziție în înconjurarea prietenilor, și altă cînd în înconjurarea colegilor de serviciu. În al doilea caz se va manifestă o atitudine negativă față de noi.

Birouri, mese și aranjamente de așezare

Un mod eficient de a cîștigă cooperarea altor oameni este așezarea strategică.

Din cauza unei game foarte largi de împrejurări care pot intervene la aranjamente de așezare în jurul unei mese dreptunghiulare de birou. O persoană poate ocupă 4 feluri, în raport cu o altă persoană.Poziția de colț. Acastă poziție e folosită în general de oameni angajați în conversații prietenești spontane. Oferă posibilități nelimitate pentru a se privi în ochi și a utilize variate gesture, precum și pentru a observă gesturile celuilalt. Colțul biroului constituie o barieră parțială în caz că una din părți s-ar simți amenințată și face inutilă împărțirea teritorială a suprafeței mesei.

Poziția de cooperare. Asemenea poziție apare atunci cînd doi oameniau aceeași orientare, gîndesc la fel sau lucrează la aceeași tema. Este o practică poziție pentru prezentarea unui caz și obținerea acceptului parteneruluide discuție.

Poziția competitiv-defnsiva. Așezarea în partea cealaltă a mesei, vizavi de persoană cu care discutăm, poate crea o atmosfera competitive-defensivă și poate duce la situația în care amîndoi rămîn ferm la punctele lor de vedere, masă constituind o barieră solidă între ei. Această poziție este utili zată atunci cînd partenerii sunt în competiție sau cînd unul este admonestat de către celălalt.

Poziție independența. Astfel de poziție este aleasă de oamenii care nu doresc să stabilească raporturi cu alți. Ea este folosită în locuri cum sunt librăriile, restaurantele și uneletipuri de bănci în parcuri. Ea exprimă indiferență, dar o altă persoană o poate interpreta că un act ostil, dacă I se încalcă granițele teritoriale.

Ținută exterioară și interioară –de obicei,pornim de la premisa că avem un corp, în timp ce un oriental nu ar face niciodată o asemenea afirmație. El spune :,,eu sunt corpul meu”.Cu cât este mai accentuată orientarea spre voință de a avea, cu atât mai puțin conștient percepe omul propria să realitate de a fi în lume.El își îndreaptă atenția asupra lucrurilor pe care ar dori să pună mâna,asupra lucrurilor pe care le poate mânui, iar acest lucru se va reflectă inevitabil și la exterior.

Despre poziția stand în picioare-Modul în care oamenii își deplasează greutatea corpului este primul lucru asupra căruia trebuie s âne îndreptăm atenția.Teoria limbajului corpului spune: cu cât cineva se ține mai drept cu atât mai verticală este și ținută să morală.Tot așa, putem aprecia că un om este fie nesigur (înclinare în față), fie încrezut (înclinare spre spate).

Prin urmare, ținută corpului poate reprezenta un semnal, dar numai atât.Abia când și celelalte aspecte susțin impresia inițială putem trage o concluzie referitoare la semnalele unei persoane.

Despre mers- Felul în care cineva își duce picioarele poate avea efectul unui semnal. Putem observă dacă mersul este cu o direcție precisă, mișcările sunt degajate,flexibile sau ridige și încordate. Cele mai bune puncte de observație sunt piețele, gările, ieșirile de la biserici, dar și trotuarele la orele de vârf.

Mimica și fizionomia – În dicționarul limbii române, mimica este definită că fiind artă de exprimare a gândurilor și sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei fetei, ansamblu de gesturi și de modificări ale fizionomiei care însoțește sau înlocuiește limbajul verbal. Modul în care privim și suntem priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare, de acceptare, de încredere în sine și prietenie. În legătură cu privirea, se studiază contactul vizual, expresia facială.Contactul vizual este probabil, cel mai important indiciu nonverbal. Multe dintre aprecierile noastre inconștiente despre alte persoane se bazează pe durata și tipul contactului vizual pe care îl avem cu acestea. Cu cât contactul vizual durează mai mult cu cineva, cu atât ne vom simți mai apropiați de acea

persoană. Evităm contactul vizual cu o persoană care ne displace și dacă avem contact vizual, adoptăm o privire lipsită de emoție decât prietenoasă. Diferența dintre cele două genuri de priviri apare din cât de larg sunt deschiși ochii și cât de mult se pot mișcă mușchii din jurul ochilor.

Expresiile faciale se pot modifca foarte rapid. Se știe că există cel puțin opt poziții diferite ale sprâncenelor și frunții – fiecare cu propria să semnificație, mai mult de opt poziții ale ochilor și pleoapelor și cel puțin zece pentru partea inferioară a fetei. În combinații diferite, acestea dau un număr uriaș de expresii posibile.Există, în principiu șapte grupuri principale de expresii faciale, deși fiecare grup are mai multe variații. Acestea sunt: fericirea, surpriză, teamă, tristețea, furia, curiozitatea și dezgustul/disprețul. Deoarece aceste grupuri de expresii par să reprezinte semnale recunoscute în toate societățile umane, se crede că acestea ar fi înnăscute, unele variații ale expresiilor faciale pot ajunge să fie dezvoltate din punct de vedere cultural, așa cum se întâmplă cu imitarea unor personaje bine cunoscute. Zâmbetul este considerat o expresie facială. Este un gest capabil să exprime o gama largă de informații, de la plăcere, bucurie, satisfacție la cinism, jenă. Interpretarea sensului zâmbetului variază de la cultură la cultură, chiar subcultura, fiind strâns corelată cu presupunerile specifice care se fac în legătură

cu relațiile interumane în cadrul acestei culturi. Funcțiile comportamentului vizualAceste

funcții trebuie cunoscute pentru a le valorifica mai eficient, astfel efectele finale ale comunicării vor fi mai reprezentative. Principalele funcții ale comportamentului vizual, sintetizate din multitudinea de funcții identificate de specialiști, sunt următoarele:

comportamentul vizual definește natură relațiilor interpersonale

comportamentul vizual oferă informații referitoare la starea afectivă a interlocutorilor

comportamentul vizual este implicat în realizarea feed-back-ului, deci are un rol important în reglarea interacțiunii dintre parteneri

comportamentul vizual compensează distanță fizică

comportamentul vizual este implicat în funcționarea optimă a altor modalități de comunicare nonverbală

Zona frunții

Mijlocul fetei (este caracterizată drept simt al văzului)

Zona gurii și a bărbiei (relația cu lumea înconjurătoare

Mișcările sprâncenelor

Privirea fermă,directă,deschisă

Contactul vizual (un aspect esențial al succesului unei discuții purtate

Mărimea pupilelor (apare la crsterea sau scăderea interesului în conversația purtată)

Gură și bărbia

Semnale ale întregului cap (clătinarea capului,înclinațiile laterale)

Ridurile orizontale ale frunții exprimă faptul că atenția este foarte încordată.

Ridurile verticale ale fruntii indica faptul ca intreaga atentie este indreptata, cu mare concentrare spre ceva.

Cunoașterea și descifrarea comportamentului nonverbal este o artă care se învață în timp. O persoană care se ocupă de recrutare și selecție observă mai bine comportamentul nonverbal și poate lua decizii pe baza acestui comportament. De exemplu, pentru un recruter experimentat, comportamentul nonverbal al candidatului poate fi un punct esențial de evaluare, pentru că practic comunicarea nonverbală nu poate fi blocată. De obicei, evaluările ulterioare, fie prin testare psihologică sau prin testare situațională, vin să confirme sau să infirme ipotezele pe care un recruter și le-a stabilit în urmă discuției cu candidatul. În ceea ce privește comportamentul nonverbal al recruterului, acesta va fi foarte bine controlat și standardizat, astfel încât să nu transpară propriile opinii sau păreri. Cel mai probabil, acesta va fi încurajator, va inspiră încredere, creând un cadru prielnic de manifestare. Limbajul nonverbal ne poate trăda la un interviu, dar soluția nu este în nici un caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de baza, deprinderea "gramaticii" și "vocabularului" specific acestui mijloc de comunicare. Studiile au arătat că, într-o discuție, interlocutorul este impresionat de mesajul verbal în proporție de 10%, de intonație și timbru vocal în proporție de 20% și de limbajul corporal în proporție de 70%. De aceea, cunoașterea unor indicatori corporali poate fi un avantaj. Iată câteva exemple privind "vocabularul" nonverbal și semnificațiile aferente. Inspirația adâncă exprimă nevoia de aer și apare că urmare a unui efort ori a unei solicitări intense traducând tensiune ori pregătirea pentru o confruntare. Expirația adâncă indică în general relaxare, detensionare. Dacă este prelungită, poate indică epuizare, dacă este scurtă și rapidă, indică desconsiderare, îngâmfare. Foarte importante sunt zonele purtătoare de informație de la nivelul fetei: fruntea, sprâncenele, ochii, nasul, gură și buzele, maxilarul și bărbia. Cutele verticale exprimă concentrare și interes, ori un efort de voință; cele orizontale exprimă mirare ori confruntare de idei, nevoie de informație. Poziția capului este la fel de importantă; poate fi îndreptat spre interlocutor și exprimă interes și tratare egală a celuilalt. Însă, capul plecat indică teamă, nesiguranță, orientare spre sine. Privirea, poate fi directă, exprimând interes pentru comunicare, dar și un caracter direct, încredere în propriile forțe, sinceritate. Cea fixă exprimă retragere în sine, detașare de real, de ceea ce se întâmplă în prezent. Privirea mobilă "matură" spațiul și dezvăluie efortul activ de căutare a informațiilor, în timp ce privirea "evitantă" indică nesiguranță, timiditate, minciună. În schimb, privirea pe sub pleoape arată superioritate, desconsiderare sau neîncredere. Înălțarea capului indică siguranță, demnitate sau deschidere. Mâinile sunt și ele purtătoare de informații, foarte importantă fiind strângerea de mâna. O strângere puternică exprimă forță, dorința de dominare, dar și degajare, spirit deschis. O strângere slabă arată fie supunere, fie dezinteres, fie caracter ascuns. Un contact mai îndelungat este un semn pozitiv, exprimând nevoie de contact direct, eliberarea rapidă a mâinii interlocutorului exprimă dorința de desprindere ori nerăbdare. De aceea, interesantă poate fi compararea celor două gesturi la începutul și, respectiv, la sfârșitul unei întrevederi. Mâna dusă la gât poate semnifică trăirea unei amenințări, cea dusă la gură exprimă nevoia de autocontrol, de blocare a unui mesaj nepotrivit, persoană având grijă să nu spună ceva ce nu trebuie. Mișcările îndreptate spre sine (încheierea și descheierea nasturilor, jocul cu cravată etc.) exprimă nevoia de evidentiere (mesajul este de tipul "sunt aici, trebuie să mă observi"), dar pot trăda și o stare de nervozitate.Astfel, la un interviu, comportamentul candidatului trebuie să fie dezinvolt și natural. Regulile comportamentului nonverbal pot fi învățate, așa cum se învață regulile de politețe, de exemplu, însă nu poate fi controlat în totalitate. Importantă este descifrarea comportamentului intervievatorului și adaptarea la acesta, cu descoperirea simultană a semnalelor false, menite să inducă în eroare. Așadar, secretul unui interviu reușit este autenticitatea și încrederea în forțele proprii.

1.2 Indicatori ai dominantei

Când ne întâlnim pentru prima oară cu o persoană o evaluăm rapid din perspectiva dominantei, prieteniei și atracției sexuale.

Noi,oamenii am moștenit multe din semnalele posturale folosite de rudele noastre nonumane. Deși, nu avem urechi mobile folosim orientarea, privirea fixă, mărimea aparență și postura că semnale ale dominantei și submisiunii în interacțiunile noastre.

Persoană înalta va domină prin statura să o persoană scundă (indicatori ai înălțimii), o persoană importantă va fi cea care stabilește distanță și coordonatele interacțiunii cu cei de un statut inferior, șeful va stă de obicei în spatele unui birou, ori în capul mesei într-o ședința (indicatori teritoriali), iar un individ cu o postura drepta și cu tălpile depărtate îl va domină pe cel cu umerii lăsați și cu capul plecat (indicatori posturali).

Indicatorii faciali sunt și ei o sursă nesecată de semnale ale dominantei precum: apropierea pleoapelor și coborârea sprâncenelor (foarte des folosite în westernuri că semn al concentrării și al urmăririi fiecărei mișcări a adversarului), absența zâmbetului (identificată la președintele Vladimir Puțin că semn al durității), absența sau întârzierea privirii asupra interlocutorului. Timbrul vocal înalt, precum și ponderea mare pe care o au replicile unui individ într-o discuție, vor fi interpretate tot că semne ale dominantei.

Înălțimea . De exemplu, femeia preferă un bărbat mai înalt. Înălțimea bărbaților e legată de nivelul de testosteron și de o personalitate mai dominantă. Un mod de a părea mai înalt este și de a stă drepți. O concluzie totuși neasteptatat, “postura cu umerii căzuți este de fapt un răspuns de adaptare la situațiile de eșec- ea le permite celor care se simt respinși să își adune gândurile și să își recupereze încrederea în sine fără stress”. (Thus Speaks the Body, B. Christiansen)

Indicatori teritoriali. Un statut social mai înalt aduce cu sine nevoia de spațiu mai mare.

Indicatori posturali. Postura de călăreț, cu picioarele întinse și tălpile depărtate, transmite două mesaje: unul macho, celălalt de dominare.

Indicatori în poziția așezat. Când au ocazia, persoanele dominante preferă să își întindă picioarele, ocupă public mai mult spațiu, reducând din confortul celorlalți. În același context, autorul accentuează că indivizii mai relaxați ( cărora nu le e frică de un posibil “atac”) adopta posturi mai asimetrice, au mișcări mai lente ale corpului, sunt maiestuoși. Cei sumisivi adopta posturi simetrice, își rearanjează brațele și picioarele mai des, sunt încordați și defensivi, în așteptarea unui posibil atac.

Mâinile în sold. În trecut, postura această era apanajul bărbaților din clasa superioară.

(A se vedea tablourile realizate în secolele anterioare)

Orientarea corporală. Felul în care o persoană își orientează corpul către alte persoane poate transmite și el un mesaj de dominantă. Arătăm respect întorcându-ne corpul spre persoană cu care vorbim.

Față.Cu excepția pipăitului care poate fi întâlnit pe toată suprafață corpului, văzul, mirosul, auzul, pipăitul și gustul au organele de simt pe față sau în apropiere. Față oferă cele mai multe indicii despre stările noastre emoționale.

1.3 Indicatori ai supunerii

Ridicatul din umeri. Mesajul transmis de ridicatul din umeri este unul de neajutorare. O persoană care ridică din umeri spune: Nu pot să fac nimic în această privința, nu știu, nu e vină mea.

Te faci mic. Prin inactivitate, lăsăm impresia că suntem mai mici și mai vulnerabili, că nu vrem să atacăm. Există mai multe moduri de a face asta, lăsând umerii în jos sau chiar alegând haine în culori terne. De asemenea, postura poate da indicii importante. De exemplu, cum stă un școlar, cu picioarele drepte și paralele când este scos la tablă.

Autoliniștirea. Autocontactul, ne atingem sau ne mângâiem. Aceste gesturi ne calmează, la fel că atunci când ne mângâie sau ne atinge altcineva și amintește de felul în care ne mângâia mama. Când oamenii se simt sumisivi, deseori își mângâie părul, își ating față, buzele, recreează experiență îmbrățișării cuprinzandu-și un braț cu cealaltă mâna.

Plecarea capului. Când oamenii trec pe lângă doi cunoscuți care poartă o conversație, veți observă că deseori își apleacă scurt capul pentru a nu deranja. Unii oameni fac acest gest involuntar când se apropie de cineva important. Într-o conversație, datul lent din cap poate să însemne “te ascult, continuă”, în timp ce datul rapid poate să transmită mesajul “te înțeleg, dar grăbește-te și eu vreau să spun ceva”.

Datul din cap – este o parte integrantă a conversației

Înclinarea capului- este folosită pentru a liniști deaorece expune gâtul care este o parte vulnerabilă a corpului .

Plecarea privirii – unele persoană își lasă deseori privirea în jos pentru a părea supuși

Pendularea privirii – persoanele submisivie își mișcă uneori privirea de la un capăt la celălalt al câmpului vizual, deseori fără a-și mișcă capul.

Ochii măriți-Aici pleoapele sunt trase înapoi pentru a face ochii să pară mai mari, transmițând astfel o imagine de atenție inocența.

Sprâncenele-Poziția sprâncenelor poate transmite mai multe mesaje în funcție de acțiunile ochillor (față în stare de odihnă,expresie amenințătoare,expresie facială a submisiunii).

1.4 Indicatori care apar în conversații

Regulă universală a conversației este ,,câte unul pe rând”.deși majoritatea conversațiilor urmează regulă, există și momente când oamenii vorbesc în același timp și nu se ascultă unul pe altul. Unele cazuri de dialog suprapus apar fiindcă ascultătorul încearcă să întrerupă pentru a prelua rolul vorbitorului. Totuși, alte cazuri de același fel apar nu din cauza competiției,ci pur și simplu pentru că ascultătorul vrea să încurajeze vorbitorul.Evitarea cuvantului –există mai multe moduri in care un ascultător poate arata că nu vrea sa preia rolul vorbitorului si că este multumit sa rămană ascultător. Unul este producerea ,,semnalelor de fond”, acestea fiind răspunsuri verbale că,,ei”, ,,da”, și ,,mda”, aprobări din cap, zâmbete scurte.

Sensul aprobării din cap depinde de viteză cu care este făcut gestul, dacă gestul este lent el reprezintă acordul, dacă este rapid reprezintă fie nerăbdarea fie un acord entuziast.

Preluarea cuvântului – Când dețineți rolul ascultătorului, aveți mai multe moduri de a arată vorbitorului că doriți să vorbiți. Unul este producerea ,,semnalelelor de avertisment” – de exemplu ridicarea mâinii sau mărirea ușoară a ochilor pentru a-i arată celuilalt că vreți să vorbiți. Un altul este deschiderea gurii și tragerea aerului în plămâni cu zgomot.

Puteți încerca să convingeți vorbitorul să renunțe la cuvânt, oftând, uitându-va în altă parte sau dând nerăbdător din cap,- cu alte cuvinte făcând lucruri care îl pot descuraja pe vorbitor.

Încurajarea- apare atunci când ascultătorul face o remarcă pozitivă, în timp ce partenerul vorbește. De exemplu, în timp ce partenerul vorbește ascultătorul ar putea spune ,, sunt complet de acord”.

Riposta – se întâmplă atunci când o persoană vorbește și ascultătorul spune ceva de genul ,,Prostii”, sau ,,Nu sunt de acord”. Din nou, deși există o suprapunere, aceste intervenții nu sunt considerate întreruperi pentru că ascultătorul poate să nu aibă nici o intenție de a prelua rolul vorbitorului –poate dori pur și simplu să exprime un punct de vedere și în același timp să destabilizeze vorbitorul.

Întreruperile- Apar atunci când dialogul suprapus este produsul a două dorințe concurente de a vorbi – de exeplu , când o persoană vorbește și cealaltă vorbește peste ea încercând să obțină dreptul la cuvânt în favoarea celui care întrerupe, iar cele ratate atunci când vorbitorul reușește să elimine pericolul și să păstreze cuvântul.

Există două momente critice în discursurile care se suprapun. Unul este ,,punctul de impunere”. De exemplu, când ascultătorul crede că vorbitorul este pe cale să renunțe la cuvânt și începe să vorbească , există o probabilitate foarte mare că discursurile să se suprapună.Dacă persoană care întrerupe nu are intenția de a ,,fură” cuvântul. El sau ea se va opri la momentul accidental care apare cam la o secundă după suprapunere.

Cum cedăm cuvântul- când vorbitorul dorește să încheie cuvântul îi trimite deja semnale ascultătorului că vrea să își încheie discursul.Unul este coborârea tonului. Gesturile făcute cu mâna pot servi și ele că semnale că vorbitorul se pregătește să încheie.Ocazional, sfârșitul unei intervenții este marcat de o anumtia expresie –un exemplu este obiceiul unor persoane de a-și încheia mesajul cu ,,Nu știu,, sau ,,Chiar nu știu,.

Păstrarea cuvântului – pentru a păstra cuvântul, vorbitorul trebuie să dea impresia că are mai multe de spus. Poate face acest lucru în mai multe feluri. De obicei, prin mișcări ale ochilor.

Din punct de vedere al vorbitorului, sfârșitul fiecărei propoziții reprezintă un potențial ,,punct final” pe care ascultătorul i poate lua drept încheierea conversației .

Vorbitorul poate întări impresia că intenționează să continue povestind întâmplări sau glumind.

Când vorbitorii sunt întrerupți pot face mai multe lucruri pentru a păstra sau recupera cuvântul.Vorbitul mai tare este una dintre soluțiile adoptate.

Cum atragem atentia- Oamenii sunt foarte diferiti din punct de vedere al gradului de confort pe care il resimt atunci cand sunt in centrul atentiei.Cei carora le place sa fie in lumina reflectorului tind să vorbească despre ei.

CAPITOLUL 2

2.Comportamentele de tip A

Comportamentul deTip A

Lupta împotriva timpului febril,preocupat să meargă totul mai repede,să facă cât mai multe într-un timp limitat,preocupat de exactitate,față de încetineală altora.

Simțul competiției: își dorește să „câștige”până și în situații de viață anodine,în conversații de pildă, ori în sporturile practicate în timpul liber.

Implicare în acțiune:muncește enorm, pune suflet în tot ce face, iar activitățile din timpul liber devin tot atâtea sarcini cu un scop bine definit.

Tipul psihocomportamental A prezintă două tipuri de însușiri de baza:

a)starea de alertă – sentimentul urgenței;

b)starea de ostilitate – animozitatea.

Persoanele de tip A prezintă anxietate, depresie, frustare, ostilitate capricioasă, lipsa de liniște sufletească, reactivitate crescută la stres: hormonii de stres crescuți dublu (față de tipul “B”) aflux sporit de sânge către mușchi, neconsumat (datorită sedentarismului) cu depunere vasculară consecutivă de cholesterol, cardiopatii, slăbirea sistemului imunitar (inclusiv cancerul), alte boli psihosomatice.

Pentru patogeneză este demn de remarcat faptul că indivizii cu tip A sunt fiziologic mai reactivi decât cei cu tipul B. La ei se observă o creștere dublă a hormonilor de stres într-o situație stresantă față de persoanele cu tip B.

Medicii au observat de-a lungul anilor că persoanele care au suferit un atac de cord sunt în general agresive, nerăbdătoare, mult prea implicate în activitățile lor, extrem de competitive și orientate spre realizare (Tipul psihocomportamental de tip A):le este dificil să se relaxeze;

devin iritate când trebuie să stea la o coadă sau în spatele unei mașini care consideră că merge prea încet; sunt presate permanent de timp;

cred că dacă dorești să faci ceva bine făcut, mai bine îl faci singur;

gesticulează când vorbesc;

mișcă rapid din picior sau bat cu degetele (în masă);

clipitul din ochi, ridicatul din sprâncene, strânsul buzelor, datul din cap, sub formă de tic;

utilizează frecvent obscenitățile;

își programează multe activități într-un timp din ce în ce mai scurt;

sunt ostili;

se enervează cu ușurință.

Tipul A poate fi dificil pentru ceilalți, pentru prieteni, colegi, familie, dar și pentru sine, căci se surmenează, se suprastreseaza și riscă probleme de sănătate (în special infarct miocardic sau angină pectorală) cu atât mai mult cu cât se corelează cu alți factori de risc: tutun, supraponderabilitate, sedentarism, hipertensiune, colesterol.

Cum percepe tipul A lumea?

Pentru tipul A orice eveniment (fapt) din viață cotidiană constituie o provoare căci el vrea să aibe orice situație sub control.

Oricare ar fi acel eveniment, el își mobilizează de îndată forțele, fie că este vorba de a discuta un contract însemnat ori factură dată de priprietarul garajului sau.Ne mobilizăm cu toții când este în joc o miza importantă. O psiholoaga canadiană, Ethel Roskies, face următoarea comparație pentru a rezumă această trăsătură de caracter :,,Pentru tipul A, orice conflict este un adevărat război nuclear.Deviza tipului A ar putea fi :,,Trebuie să controlez orice situație ,, sau trebuie să izbândesc în tot ce întreprind,,.Să o ascultăm pe Arielle,, cincizeci și doi de ani, care lcureaza că supraveghetoare într-un spital:

,,Că tot personalul de altfel,sunt într-o veșnică tensiune,Trebuie să mă ocup de problemele administrative, de buget, să comand materiale, să încerc să rezolv și acele probleme omenești ce se ivesc în rândul echipei de infirmiere,să fac astfel încât rotațiile de personal să nu afecteze calitatea îngrijirilor medicale, să fiu atentă la cererile medicilor și ale administrației, care sunt uneori contradictorii.

Mă împart între ședințe, vizite, muncă administrativă, urgențe și sunt veșnic într-o criză de timp. Alții în locul meu s-ar simți descurajați, dar acest ritm este că un drog pentru mine.Obișnuiesc să fac două lucruri deodată.Șeful spitalului m-a poreclit ,,tornadă albă”.

Când își definește starea de sănătate că fiind un ,,dopant” pentru ea,Arielle nu se înșeală.

Pe de altă parte,ea are și trăsături comportamentale de tip A:face totul într-un timp alert, face mai multe lucruri odată,se impacientează ușor,se implică total în ceea ce face.Nu încape îndoială ca șeful ei trebuie să fie încântat că are o asemenea colaboratoare.

Dar ce credea Arielle?Ea își prețuiește propria muncă, dar realizează că se obosește din ce în ce mai mult.Când vine acasă istovită, soțul ei este cel care îi îndură proasta dispoziție.Nu cumva Arielle pretinde prea mult de la soțul ei,care găsește că-i prea stresată, sau Arielle care consideră că stresul este viața ei?

2.1 Avantaje si dezavantaje ale comportamentului de tip A

Avantajele tipului A

Implicat în acțiune

Productiv

Ambițios

Combativ

Apreciat pentru munca lui

Mobilizator

Energic

Promovare rapidă

Carieră reușită

Riscurile tipului A

Exces de implicare

Îi este greu să mai slăbească ritmul

Sacrificarea vieții familiale

Excesiv de conflictual

Antipatizat din pricina autoritarimului său

Pentru ceilalți este descurajant

Probleme de sănătate cauzate de un stres excesiv

Riscă să stagneze din exces de implicare

Avantajele sunt și ele, pentru că individul este mai productiv, ambițios, implicat în acțiune, energic, este combativ, este apreciat în muncă lui, are în general o carieră reușită și are parte de o promovare rapidă. Dar, în același timp, își sacrifică viață de familie – este foarte greu să 'slăbească' ritmul, este prea conflictual și antipatizat din cauza autoritarismului, fiind descurajant pentru ceilalți. Riscă, de asemenea, să stagneze din cauza implicării excesive, dar

și să aibe probleme în carieră că urmare a unor conflicte, probleme familiale sau de sănătate.

Un astfel de comportament poate să-și găsească o liniște creatoare, dar să cedeze imediat când apar probleme, tensiunea crescând progresiv până ce se realizează condițiile comportamentului tipic al pacientului care se apropie de infarct cardiac.

Opusul tipului A de comportament este tipul B de comportament. Acesta lupta cu stresul într-o manieră relaxată , se eschivează în față suprasolicitărilor, are o toleranță și capacitate de adaptare mai mare la stimuli defavorabili.

2.2 CUM SĂ NE PURTĂM CU UN TIP A

Recomandabil:

• Să fiți punctuali și să-i arătați că se poate bizui pe dumneavoastră

• Tipului A îi displace să aștepte, se neliniștește și devine iritabil dacă este pus în această situație.Prin urmare, dacă aveți de-a face cu un tip A nu îngreunați de la început situația întârziind.Dacă realizați că nu veți izbuti să ajungeți la întâlnire la timp, telefonați-i pentru a-i anunță acest lucru,precizați ora la care veți ajunge. Astfel, el se va liniști îndată, căci va regăsi senzația de a deține controlul asupra felului în care își folosește timpul: așteptându-va el își va ocupă timpul cu o altă activitate.Dar fiți cu băgare de seama, respectați noul răgaz,nu va expuneti unui at riscde a-l pune iar sub presiune, sosind mai târziu decât ați anunțat deja.Amintiți-va că tipul A încearcă în permanentă să controleze tot ce îl înconjoară.Atâta timp cât doriți să-i mențineți o bună dispoziție, lăsați-l să creadă că acest lucru îi izbutește:faceți ceea ce ați preconizat că veți face,evitați omisiunile și lipsa de atenție, altminteri relațiile voastre vor fi afectate.

• Este preferabil să va anunțați întârzierea făcând o amplă estimare a ei.

• De câte ori încearcă să va impună punctul lui de vedere, susțineți-l pe al vostru.

• Să-l ajutați să relativizeze

• Tipul A are tendința de a dramatiza orice situație ce presupune un obiectiv de atins. În acest caz își poate declanșa o reacție de stres maximă,fără niciun fel de menajamente față de propriul organism. Încercați să-l faceți să-și scoată nasul din ale lui și să realizeze că nu este totul chiar atât de important.

• Să-l ajutați să descopere bucuriile adevăratei destinderi

• Există persoane ce vădesc comportament de tip A doar sub presiunea mediului înconjurător.Dar de îndată ce li se va ivi ocazia, ei se vor relaxa și vor schimbă ritmul.În vacanțe sau în weekenduri își vor găsi timp pentru a hoinări, a citi și a face sport.

• În concluzie, comportamentul de tip A definește un mod de reacție în raport cu timpul și cu felul în care se săvârseste controlul asupra mediului înconjurător.

Nerecomandabil

Să negociați cu el la cald

Firea Tipului A este competitivă. Când voi îl contraziceți, el va încerca îndată să câștige și discuția se poate lesne încinge.Mai cu seama dacă începeți negocierea când el este stresat dintr-un alt motiv.

Să va lăsați antrenați în competiții inutile

Cei de tip a vădesc adesea o manie iritantă, căci vor să izbândească mereu, să aibă mereu câștig de cauza.La un dineu de pildă, vor că cea mai reușită glumă să fie spusă de e, să aibă ei ultimul cuvânt,dar se întâmplă să și arunce un cuvânt de spirit,oarecum jignitor, căci pentru ei acest dineu este un soi de competiție.Nu va lăsați antrenați în acest joc ale cărui reguli sunt impuse de ei: mai mult, din lipsa de antrenament, riscați să pierdeți. Mai bine amuzați-va atrăgându-le atenția că iar se cred într-o situație de competiție.Evitați de aseemenea să acceptați acele mize care îi motivează mai mult decât pe voi: să va bată la tenis, să alerge mai mult că voi, să va bată la șah.Mai cu seama dacă competiția va displace nu îi lăsați să va impună un climat stresant.

Cei de Tip A vădesc adesea o manie iritantă, căci vor să izbăvească mereu, să aibă mereu câștig de cauză. La un dineu,de pildă, vor că cea mai reușită glumă să fie spusă de ei, să aibă ei ultimul cuvânt. Mai bine amuzați-va, aragandu-le atenția că iar se cred într-o situație de competiție.

Să dramatizați conflictele cu el

Tipul A este iritabil și irascibil adesea, dar dacă nu este atins de alte tulburări de personalitate, furia să se stinge repede.Pentru acest tip A mania este o emoție firească a vieții, că și tristețea sau bucuria.În schimb, dacă dumneavoastră aveți o fire mai calmă și nu va ieșiți prea repede din răbdări, mania poate avea pentru voi o cu totul altă semnificație : când va înfuriați acesta este un eveniment grav, excepțional deseori semnul unei rupturi definitive.Eroarea este să credeți că pentru tipul A, furia are același sens că și pentru voi.Dar nu fiți atenți la acești tipi A.

Dacă un Tip A va este șef: câștigați-i respectul prin operativitatea voastră, dar nu-l lăsați să va impună ritmul lui.

Dacă un Tip A va este soț/soție: pentru a evita dispariția lui/ei prematură, îndemnați-l/o la o igienă de viață.

Dacă Tipul A va este coleg sau colaborator: încercați să-l domoliți înainte de a clacă sau de a va lua locul.

Exemplu

Iată destăinuirea lui Mihai : 32 de ani, angajat al unei companii de consultanță.

Încă de la interviul susținut mi-am dat seama că șeful meu este un tip foarte dificil,imi adresa întrebări,dar nu avea răbdare să răspund și trecea imediat la întrebarea cealaltă.Părea tot timpul nerăbdător,agitat iar impresia mea era că îl fac să piardă timpul.Am crezut că era decis să nu mă accepte,că mă primise numai de formă, dar m-am înșelat.El m-a acceptat și am înțeles după aceea că acea grabă erau constante ale firii sale.

La ședințe este și mai rău,iar atunci când vorbești mai mult,.te întrerupe,uneori se întamplă ca el să termine fraza pe care ai ănceput-o tu.Nu îi place sa fie contrariat.Atunci argumentează până când celălalt cedează la propria idee.În schimb,după aproximativ 2 zile, observi că el întelesese ideea pe care te-ai zbătut să i-o transmiți,iar comportamentul era ca și cum ar fi fost de acord cu tine întru totul de la început.Acesta a ajuns o temă de glumă entru întregul colectiv,dar chiar și asa continuăm să îl respectăm deoarece are o activitate exemplară.Dimineața sosește primul la firmă, are diverse activități pe timpul zilei, iar seara pleacă de la firmă foarte târziu.

Vizitele pe la noi în birou întotdeauna le face pe grabă.Când avem ceva de rezolvat,se hotărăște și ia o decizie care în cele mai multe cazuri s-a dovedit a fi foarte bună.Are și momente când se grăbește,dacă ar fi analizat un pic mai mult am fi putut sa evităm aceste greșeli care ne-au afectat mult.

Ce s-ar putea spune despre șeful lui Mihai?

Că este veșnic pripit,grăbit,ia decizii rapide ,aflat într-o permanență alergătură.Patronul lui Mihai pare că este in contracronometru.

Intervine când ceilalți vorbesc,iar relațiile lui cu ceilalți nu sunt deloc simple.Le atrage atenția când aceștia nu sunt suficient de activi și de atenți.Se poate spune că uneori îi vede pe ceilalți ca fiind piedici în drumul său,dar are și un simț al competitivității innăscut.Se simte întotdeauna în competiție,chiar daca uneori i-ar prinde bine o aittudine mai liniștită.Această percepere a colectivului său ca niște piedici il face pe acesta să fie uneori într-o luptă cu ceilalți.

Se pare că șeful lui Mihai nu poate să nu își îndrepte toată energia asupra unui lucru când acesta este important:

Să convingă un client;

Să fie într-o ședință improtantă;

Să câștige o partidă de biliard.

Lupta împotriva timpului , a celorlați marea implicare în toată activitatea:

Patronul lui Mihai are caracteristicile unui comportament de tip A.

Cap.3 PSIHOSOCIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT

3.1 Deviații comportamentale care au la bază nevrozele

Persoanele care suferă de nevroze, din cauza fixării timpurii a unui comportament neadaptat, trăiesc intr- o permanentă stare de anxietate atunci când se ivesc probleme ce necesită rezolvare,iar în cazul acestora mecanismele de apărare ale eului s-au dovedit neadaptate ceea ce determină ca aceștia să dezvolte un comportament nevrotic,excesiv de defensiv.

Deși comportamentul persoanelor nevrotice este dezadaptativ acesta nu afectează nucleul de bază al personalității și nici recepționarea realității de către aceștia.

În cele mai multe dintre cazuri aceștia nu necesită tratament spitalizat, însă au nevoie de psihoterapie fiind mai tot timpul triști,nefericiți și inclinați spre culpabilitiate.

Nevroza, potrivit concepțiilor contemporane, se determină ca o boală, condiționată de situația conflictuală psihogenă acută sau cronică extraordinară în urma tulburării interrelațiilor umane, ce se manifestă cu precădere prin dereglarea funcțiilor sistemelor emotiv, vegetativ și endocrin.Potrivit psihanalizei,nevroza este rezultatul conflictului inerior produs de tendințele instinctive ale inconștientului, care se lovesc de barierele declanșate de ego și supraeu.Anxietatea este semnalul pe care îl dă egoul în legătura cu faptul că anumite tendințe înconștiente periculoase s-au activat.Anxietatea determină persoana să aprecieze situațiile neutre ca fiind anxiogene și să adopte un comportament defensiv,care împiedică rezolvarea adecvată a problemelor de viață,blochează realizarea,evoluția și împlinirea personalității.Astfel,persoanele nevrotice au dificultăți în stabilirea și menținerea unor relații interpersonale adecvate,evită confruntările,au frecvent sentimente de vinovăție.

Stilul de viata al persoanelor nevrotice nu presupune prezența unor simptome exacte, ci mai degrabă un alt mod prin care persoana își rezolvă problemele.Acesta ar prsupune:imposibilitatea de a stabili relații interpersonale adecvate;trăsături psihopatologice de personalitate și modalități dezadaptative de comportament.

Particularități ale stilului de viață nevrotic

1.Rolul inhibiției în determinismul comportamentului nevrotic-persoana poate fi condiționată încă de la naștere să răspundă prin reacții anxioase,la un stimul nonanxiogen.Reacția se poate generaliza,subiectul declanșând comportamentul anxios la toți stimulii având aceleași caracteristici.Odată fixată reacția anxioasă,individul va învăța să evite toți stimulii care o provoacă.

2.O altă caracteristică a stilului nevrotic este un deficit manifestat în lista comportamentelor adaptative.astfel,comportamente ce sunt așteptate într-o anumită speță, nu se produc,acestea fiind blocate de anxietate.

3.Tendința persoanei nevrotice de a reacționa cu o anumită inflexibilitate și intr-o manieră exagerată în direcția opusă acelor comportamente care lipsesc.Acestea reprezintă o reacție de apărare a persoanei care adesea nici nu are conștiința comportamentului inhibat.

4.Datorită insuficienței sistemelor de apărare a eului de tip nevrotic,de a inhiba total anxietatea sau ostilitatea,aceasta se va manifesta în mod indirect în plan comprotamental.Astfel,pot să apară semne neurovegetative ale anxietății,transpirații abundente,tensiune musculară sau semne prezente în comportament.

Comportament nevrotic specific mai frecvent în cultura occidentală

Inhibarea tendințelor agresive afirmative-se referă la faptul ca individul simte disconfort în orice situație în care o reacție agresiv afirmativă ar avea un caracter firesc.În loc de comportamentul care ar fi normal,individul se agață, în mod rigid de un model de comportament agreabil,respectuos,cooperant,iertător fără a manifesta ostilitate,chiar în cazul unor provocări exagerate.Pe termen lung acest gen de comportament poate contribui la apariția unor reacții obsesiv-compulsive.

Inhibarea tendințelor de independență și de asumare a responsabilității-unele persoane achiziționează în cursul evoluției lor o anxietate față de manifestarea unui comprotament independent sau față de manifestarea unor autorități firești asupra altor persoane.Acești indivizi își aranjează astfel viața încât să minimalizeze posibilitățile de a avea comportamente autonome.

Inhibarea tendințelor de supunere și conformare

Acei indivizi care inhibă aceste tendințe intră în categoria ,,rebelilor”.Ei au tendința de a evita soluțiile date de biserică,mass-media,psihoterapeuti pentru problemele lor.Putem presupune că aceste persoane au învațat că a te baza pe autoritatea parentală duce la un eșec mult mai mare decât dacă te-ai baza pe tine însuți.Ei devin anxioși și revoltați ori de câte ori li se cere sau sunt motivați să se supună,nu se conformează chiar unei autorități legitime,nu acceptă ajutorul în situații periculoase.

Inhibarea tendințelor de a avea încredere în alții ți de a realiza relații bazate pe intimitate-persoanele care resimt o anxietate puternică de a stabili relații apropiate cu ceilalți au în realitate la fel de mult nevoie de astfel de relații, dar în momentul în care acestea au tendința de a deveni mai profunde,persoana trăiește o stare de anxietate și are tendința de a o rupe.

Aspectele impersonale ale stilului nevrotic-de obicei,persoanele cu comportament nevrotic nu au o gamă largă de relații interpersonale,ele tinzând să fie foarte dependente de cele existente.

Consecința acestui fapt este că persoanele echilibrate constată mai devreme sau mai târziu că nu este în avantajul lor să aibă mereu de-a face cu cerințele imprevizibile și cu situațiile conflictuale pe carer le impun partenerii lor nevrotici.

De asemenea,un cuplu nevrotic în care unul din parteneri inhibă comportamentul independent,iar altul pe cel de supunere pot avea o relație stabilă și satisfăcătoare.Desigur,un astfel de cuplu poate traversa episoade furtunoase pentru că elementele inhibate ale comportamentului nu rămân total ascunse,astfel că și un cuplu,,perfect” poate trece prin crize majore care pot sfârși uneori la tribunal.

Stilul nevrotic afectează modul de viață al individului, în timp ce simptomele nevrotice îl fac pe subiect să nu își poată continua viața și acitivtatea în condiții satisfăcătoare.

Adesea stilul nevrotic stă la bază și merge concomitent cu simptomele nevrotice.Astfel, o persoană care are un stil de viată de tip nevrotic și care este supusă unui stres sever poate decompensa psihopatologic.

Manualul de statistică și diagonistic III ămparte aceste simptome în trei mari categorii:

Tulburări anxioase;

Tulburări disociative;

Tulburări somatoforme.

Tulburările anxioase

Tulburările anxioase sunt caracterizate printr-o ruminatie aproape permanentă, asemenea unei spirale a gandurilor care nu se finalizeaza cu o solutie. Persoana se concentreaza atat de mult pe ganduri, pe detalii, pe posibilitati de a i se intampla ceva rau, incât devine foarte dificil pentru ea sa mai poata vedea imaginea de ansamblu, să se raporteze la realitatea cotidiană a vietii sale.

In categoria tulburarilor anxioase sunt incluse: tulburarea de panică, fobia specifică, anxietatea sociala, tulburarea obsesiv-compulsivă, stresul posttraumatic si anxietatea generalizată.

Anxietatea difuză este punctată de atacuri de panică,care durează de la câteva secunde până la o ora sau chiar mai mult.

În DSM III se consideră că orice atac anxios este o tulburare de tip panică și este tratat într-o categorie separată de entități nozografice.Aceste atacuri apar brusc,au o intensitate foarte mare și apoi dispar.Atât apariția, cât și dispariția nu au cauză evidentă.

Simptomatologia variază de la individ la individ, incluzând în general:

Palpitații;

Nevoia de a urina;

Răcirea esxtremităților;

Respirație rapidă și sacadată;

Transpirații abundente;

Senzație de leșin;

Paloarea feței;

Amețeli;

Senzație de moarte iminentă;

Senzații diverse în zona abdominală.

Atacurile variază.

Tulburările disociative – reprezintă modalități de evitre a stresului în același timp cu gratificare nevoilor interne ale persoanei într-o manieră care permite acesteia să fugă de responsabilitățile personale,pentru comportamentele sale inacceptabile.

Tulburările disociative includ:

Amnezii psihogene;

Stările de fugă;

Personalitățile multiple;

Depersonalizarea;

Tulburările somatoforme- se referă laun model de comportament nevrotic care are la bază anxietatea și în cadrul căruia individul se plânge de prezența unor simptome corporale care ar pleda pentru existența unei afecțiuni organice,fără însă ca aceasta bază organică să poată fi identificată.

Deși nu se identifică o bază organică,pacienții cred sincer că simptomele lor sunt reale și grave și ei nu trebuie confundați cu simulanții,care afirmă că au o serie de simptome pentru a obține avantaje.

Tulburări somatoforme:

Tulburarea de somatizare;

Tulburări hipocondriace;

Durerile psihogene;

Tulburările conversive.

La aceste patru forme se adaugă încă o entitate nozografică,care include prezența unor acuze somatoforme,dar care nu este,de regulă,inclusă în clasificarea de mai sus.

3.2 Boli psihice majore

Psihoză-Termen general folosit pentru definirea suferinței psihice, a cărei circumscriere este dificilă datorită criteriilor diferite luate în considerație:intensitate,conștiința bolii,percepția timpului trăit,gravitatea destructurării câmpului conștiinței.

Henry Eyring definește psihoza ca,,boală mintală caracterizată prin delir”,care alterează sistemul realității,proiectează inconștientul,dezorganizează eul.

Schizofreniile reprezintă un grup de tulburări psihotice,caracterizate printr- o distorsionare masivă a modului în care subiectul percepe realitatea,retragerea socială,destructurare,fragmentare a personalității în ansamblu.În trecut,tulburările de tip schizofren au fost considerate ca fiind rezultatul unui proces de deteriorare cognitivă.Studiile clinice au arătat că schizofrenia nu reprezintă o entitate nozografică unitară,putându-se vorbi nu de schizofrenie,ci de schizofrenii.Se constată de asemenea că tulburările de tip schizofren nu sunt specifice unei anumite culturi, ele putând fi identificate atât la populațiile primitive,cât și la cele din țările industrializate.Datorită complexității sale, a faptului cp afectează anii cei mai productivi ai existenței, a tendinței de a se manifesta sub forma unor episoade repetate și de a se croniciza,schizofreniile sunt considerate cele mai grave tulburări psihice.

Uneori, schizofrenia se instalează lent si insidios,tabloul clinic fiind dominat de tendința de retragere socială,pierderea treptată a interesului și pentru lumea înconjurătoare,tocire afectivă ți reactivitate neadecvată la stimulii ambianței.Aceasta formă de debut are un caracter procesual,care durează o perioadă îndelungată și are un prognostic rezervat,mai ales datorită faptului că necesitatea tratamentului nu este recunoscută decât atunci cand paternul comportamental s-a deteriorat în mare măsură.În alte cazuri,debutul este brusc și dramatic,fiind caracterizat printr-o tulburare emoțională violentă și o stare confuzională asemănătoare unui coșmar.Majoritatea pacienților schizofreni se află undeva între forma acută si cea cronică a schizofreniei.

Formele schizofreniei

a.Forma nediferențiată-cuprinde un patern de simptome care reprezintă un amestec al principalelor semne clinice ale schizofreniei, pacientul trecând adesea de la unele simptome la altele.În general,acești pacienți prezintă stare de perplexitate,de confuzie,izbucniri emoționale,halucinații, idei delirante nesistematizate, agitație,autism,depresie și anxietate.Se constată deci,în diverse combinații,prezența ideilor delriante,a halucinațiilor,a tulburărilor de gândire asociate cu un comportament bizar.Aceste idei delirante sunt acompaniate de halucinațiile auditive,bolnavii auzindu-l pe Dumnezeu, îngerii sau vocile persecutorilor.

Studiile clinice au evidențiat că în forma paranoidă a schzofreniei se conservă ceva mai bine abilitățile cognitive și adaptative ale individului, comparativ cu celelalte forme,iar tendința de izolare este de asemenea mai redusă.Odată cu progresele realizate de chimioterapie,se poate spune că astăzi aproximativ o treime din pacienții schizofrenici se vindecă și doar 10% prezintă tabloul unei deteriorări permanente și inexorabile.Restul de 60% din pacienți prezintă,în grade variate o sărăcire a personalității și halucinații din când în când.Astăzi schizofrenia poate fi considerată ca o afecșiune mai puțin invalidantă ca acum o jumătate de secol.Evoluția tulburării,chiar cu tratament redus sau fără tratament, este foarte variată de la un caz la altul.Supoziția conform căreia abordările terapeutice,cu caracter psihosocial,nu ar avea niciun efect,nu mai este susținută cu aceeași fermitate ca și până acum.Relațiile apropiate cu fmailia sau cu altepersoane semnificative sunt benefice pentru pacient,în timp ce evenimentele psihotraumatizante din mediu conduc la o evoluție defavorabilă.Se pare că majoritatea autorilor îmbrătișează conceptul de vulnerabiltiate la această afecțiune psihică.

Paranoia-termenul de paranoia are o identitate străveche, el fiind utilizat de greci și de romani în antichitate pentru a descrie orice boală psihică.Accepțiunea în care se utilizează termenul la ora actuală este cea a lui Kremlin,care descria acele cazuri când pacientul prezenta idei delirante neconforme cu realitatea,dar fără dezorganizarea personalității caracteristică schizofreniei.

La ora actuală termenul de tulburare paranoică include următoarele variante:

a.Paranoia,psihoză caracterizată printr-un sistem delirand care se dezoltă lent,are un caracter logic și sistematizat.În afara sistemului personalitatea pacientului nu apare ca dezorganizată.Nu apar halucinații cu excepția formei paranoide a schizofreniei.

b.Tulburarea paranoidă acută se caracterizează prin idei delirante tranzitorii cu caracter schimbător,fără caracterul logic și sistematizat al paranoiei,dar si fără fragmentări bizare și deteriorarea din sfera personalității specifice schizofreniei paranoide.

c.Tulburarea paranoidă indusă este un fenomen psihopatologic relativ neglijat,reprezentând o formă de contagiune psihologică,prin intermediul căreia o persoană copiază și încorporează în structura propriei sale personalități idei delirante altei persoane.

Printre factorii explicativi ai acestui fenomen putem menționa forta relației afective și familiale dintre cei doi parteneri ,bazată pe schema dominanță – dependență,cât și prezența unor trăsături prepsihotice de personalitate la cel indus.

Paranoia, în adevărata ei accepțiune,se întâlnește rar în spitalele de psihiatrie.Printre paranoici întalnim inventatori necunoscuți,persoane persecutate de colegi sau autorități,reformatori fanatici,profeți sau soți geloși.

Secvențele modului paranoid de gândire:

Suspiciozitate:subiectul este neîncrezător în ceilalți,se teme să nu se profite de el și este în permanență în alertă.

Gândire selectivă:alege în mod selectiv din ambianță acei stimuli care vin să îi confirme suspiciunile,îi face pe ceilalți vinovați de propriilesale eșecuri:

Ostilitate: răspunde cu dușmănie la nedreptăți,devine tot mai suspicios

Iluminare de tip paranoid: reprezintă momentul în care subiectul realizează integrarea elementelor disparate ale suspiciunii sale;el realizează sentimentele stranii și evenimentele pe care le trăiește;

Delirul de influență sau prejudiciu care poate fi bazat pe un ,,sâmbure de adevăr” este prezentat într-un mod foarte logic si convingător.

Paranoicii nu sunt atât de periculoși cum se crede de obicei,dar există totuși posibilitatea ca ei să decidă să își rezolve problemele personale și să își anihileze dușmanii în singurul mod eficient,suprimându-i.Literatura de specialitate citează cazul unui paranoic care a împușcat șapte oameni pentru că a avut impresia că l-au urmărit.De asemenea,numărul partenerilor uciși sau mutilați de soți sau amanți paranoici este destul de mare.

Paranoicul este un individ care își suăperconceptualizează experiența pe baza ignorării datelor actuale.În privința implicării factorilor biologici în etiologia paranoiei au fost relativ puține cercetări.

Viața persoanelor paranoide este un lanț de eșecuri repetate pe plan social,ocupațional și marital,eșecuri datorate rigidității,obiectivele nerealiste ți incapacități de relaționare adecvate cu alte persoane.Percepându-se pe sine ca valoroși și eficienți,ei percep respingerea și ostilitatea din mediu ca fiind provocate de reaua voință a celorlalți.Un individ rigid plin de sine,lipsit de umor și suspicios va fi in mod evident un personaj lipsit de popularitate,ceea ce face ca în mod obiectiv ceilalși să îl respingă.Concentrându-se în mod sistematic asupra nedreptăților,un astfel de subiect va găsi probe evidente în sprijinul ideii că este persecutat.

Pe măsură ce nucleul delirant se cristalizează,individul devine tot mai convins că a eșuat nu datorită defectelor sale, ci din cauz faptului că ceilalți au complotat împotriva lui.Odată ce acest mecanism defensiv a fost elaborat,se produce o distorsionare a realității pentru a intra în cadrul sistemului delirant al pacientului.

Cameron a denumit acest proces construirea unei pseudocomunități, în cadrul căreia paranoicul organizează anturajul,al căror obiectiv este să îl prejudicieze.Acum,orice eveniment,oricât de banal,capătă semnificație în cadrul sistemului delirant(a fost angajat un nou salariat,orecis este un spion pentru a-l urmări pe pacient).

Dacă în fazeșle timpurii tratamentul psihoterapeutic poate să fie eficient într-o oarecare măsură,odată ce sistemul delirant s-a cristalizat,tratamentul este extrem de dificil și de cele mai multe ori fără nici un rezultat,pentru că este deosebit de dificil să comunici cu acești indivizi,intr-un mod rațional.Mai mult,ei nu solicită ajutorul,iar o eventuală spitalizare ei o percep ca pe o pedeapsă.Pentru ca nu văd nimic rău la propria persoană,ei refuză orice cooperare și nu participă la tratament.Deoarece sesizează că etalarea ideilor ar prelungi spitalizarea,ei se prefac că renunță la aceasta,iar după părăsirea spitalului devin mai rezervați în comunicarea lor.Din aceste motive vindecarea completă în cazul acestei afecțiuni este practic imposibilă.

I. Tulburări afective

Reprezintă ale dispoziției suficient de intense pentru a solicita atenția psihologilor și psihiatrilor.Desigur,orice individ este supus unor modificări ale dispoziției,care pot merge de la depresie ușoară până la stări de bună dispoziție și chiar euforie și optimism.Când modificarea dispoziției este atât de intensă încât produce alterări ale comprotamentului,atțt de pronunțate încât afectează viața persanei,atunci se realizează că avem de-a face cu o boală psihică.În cazul bolilor afective,procesele cognitive nu sunt în general perturbate,cu excepția stărilor foarte severe.Studiile din ultimii ani au arătat că numărul de cazuri de depresie majoră a crescut,în timp ce numărul cazurilor de boală afectivă bipolară a scăzut.

Depresia ușoară-se caracterizează prin tristețe,pesimism,descurajare,lipsă de speranță că persoana va putea să rezolve problemele cu care e confruntată.Depresia ușoară are, în anumite limite, un caracter adaptativ.Depresia,chiar în formele ei ușoare,are un efect limitativ în raport cu activitățile persoanei.Depresia normală este rezultatul unei situații stresante,ea regăsindu-se printre tulburările de adaptare(reacția depresivă de doliu,a pierderii poziției sociale,a statutului,pierderi financiare,divorț).

Se caracterizează prin:

Tendința de retragere din fața evenimentelor,un interes mai scăzut față de evenimentele externe;

Vise nocturne în legătură cu cât de rea este situația actuală față de precedenta.

Caracteristicile depresiei ușoare sunt:

Persoana în cauză simte nevoia de mai mult ajutor din partea celorlalți;

Tendință excesivă de autocritică;

Sentimentul ineficienței,inutilității.

II. Depresia majoră-implică:

O stare accentuată de tristețe;

Insomnie sau hipersomnie;

Oboseală;

Diminuarea capacității de cunoaștere;

Pierderea poftei de mâncare și scăderea în greutate;

Idei de suicid.

Forma cea mai severă a depresiei majore este stupoarea depresivă,pacientul zace în pat imobil,cu o mască depresivă pe figură,nu privește decât în jos,chiar când i se vorbește nu ridică privirea.Nu răspunde la nici o întrebare și menține o stare de imobilitate.

Cauzele tulburărilor afective:La originile tulburărilor maniacale majoritatea autorilor consideră că stau factorii biologici.

a. Predispoziții ereditare-tulburăril afective sunt mai regădite în rândul celor care au avut în familie probleme asemănătoare;

b.Factori neurofiziologici-tulburarea manicală este datorată unui exces al funcției excitatorii , a scoarței cerebrale și a slăbiciunii inhibiției.

c.Factori biochimici:predispoziția pentru aceste tulburări poate f genetic transmisă,simptomele comportamentale ale acestor tulburări se reduc simțitor când se intervine medicamentos,aceste tulburări sunt frecvent însoțite de modificări de somn.

d.Factori psihologici-sunt precipitatori:situații care contribuie la pierderea autostimei,neatingerea unor scopuri importante în viațăsau prezența unor dileme insolubile,stresori de intensitate copleșitoare,stresori ce acționează intr-un interval scurt.Există unii oameni care sunt mai înclinați decât alții să dezvolte tulburări afective.

3.3 Tulburări de personalitate

Pentru cei mai mulți dintre oameni, termenul de tulburare de personalitate are o conotație profund negativă. Ne gândim că o tulburare de personalitate înseamnă automat o condamnare la o stare psihică negativă cea mai mare parte a vieții.

Nimic mai greșit! În articolul de urmează veți înțelege mai bine ce înseamnă o tulburare de personalitate, care sunt implicațiile și ce putem face dacă observăm la noi sau la cei din jurul nostru anumite trăsături, stări sau comportamente care încep să ne afecteze în mod negativ viață.

Ce este o tulburare de personalitate?

Pentru a explică acest concept, voi începe cu una din multele definiții ale acestei tulburări, însă cea mai acurată din punct de vedere al descrierii: „Ansamblu caracteristic și persistent de trăsături, predominant cognitive, dispozitionale și relaționale, ilustrate printr-un comportament care deviază în mod evident și invalidant de la expectațiile față de persoană respectivă și de la normele grupului sau social.”

Toate acestea înseamnă că la o persoană care ar putea fi diagnosticată cu tulburare de personalitate vom regăsi anumite trăsături, stări emoționale specifice și comportamente care sunt prezente o perioada îndelungată, accentuate și de multe ori deviază de la normele grupului social din care face parte.

E important de știut că atunci când vorbim despre personalitate, vom lua în considerare în mare măsură rolul evoluției personale în conturarea tiparelor noastre de a gândi, a ne exprimă afectiv și a ne comportă combinat cu anumite predispoziții genetice (ce țin de moștenirea genetică) precum și anumite comportamente sau modele de exprimare afectivă pe care le-am dobândit prin imitare, prin învățare directă sau prin experiență proprie.

Putem evidenția anumite trăsături de personalitate atunci când le evaluăm în raport cu strategiile de a ne adapta la evenimentele de zi cu zi.

Se consideră că de cele mai multe ori, anumite comportamente pe care le observăm la noi sau la ceilalți sunt „programate”. Ce înseamnă asta? De obicei înseamnă că anumite comportamente le învățăm sau le simțim instinctual că fiind cele care ne asigura supraviețuirea și/sau o consecință așteptată și pozitivă într-un anumit moment.

De cele mai multe ori, se consideră că o anumită îmbinare a acestor predispoziții genetice, modele individuale de comportament și de manifestare a trăirilor emoționale, care nasc anumite strategii specifice de adaptare la situațiile din viață noastră ne conturează „personalitatea” și ne deosebesc de alți oameni. De exemplu, la copii sau la adolescenți timiditatea poate avea la baza o atitudine de tipul : „Este riscant să ies în evidență”, un prag scăzut al frustrării în situații anxiogene și o motivație pentru a rămâne la distanță în situații sociale. Aceste convingeri se pot fixă că rezultat al repetării unor experiențe traumatice care par să le confirme.

Cu toate influențele puternice ale predispoziției genetice și ale influențelor mediului, unii indivizi reușesc să își schimbe comportamentul și să modifice atitudinile și convingerile subdiacente, care în sine sunt iraționale și disfuncționale pentru calitatea vieții noastre.

Nu toți copii cu timiditate devin adulți cu timiditate. Influență oamenilor cheie și experiențele semnificative pentru cultivarea comportamentului mai asertiv, de exemplu, pot conduce o persoană cu timiditate spre sociabilitate mai crescută.

Cum se dezvoltă o tulburare de personalitate?

Până acum am discutat despre cum se formează și cum arată anumite trăsături și modele de comportament și credințe al anumitor persoane în anumite situații specifice. O persoană poate ajunge într-un grup de necunoscuți și ar putea să existe în mintea acestuia 3 scenarii posibile: 1. Își va spune „ O să par prost.” și va stă retras; 2. își va spune: „Pot să-i distrez” și va fi extrem de sociabil și 3. Își va spune: „ Nu sunt prietenoși și vor încerca să mă manipuleze” și această persoană va stă în garda.

Acestea sunt doar câteva dintre anumite gânduri automate care pot interveni în mintea unor oameni cu structuri și tipare de comportament diferite. Când răspunsurile diferite sunt caracteristice pentru indivizi, acestea reflectă structuri importante, reprezentate de convingerile lor de baza (sau în ceea se psihologii numesc „scheme”). În cazurile de mai sus, convingerile de baza ar fi: „Sunt vulnerabil pentru că mă simt că un idiot în situații noi”. „Eu sunt amuzant pentru toată lumea” și „Sunt vulnerabil, pentru că oamenii sunt neprietenoși”.

Variațiuni de acest tip există la toate persoanele și sunt acele particularități care dau personalității lor o culoare distinctă.

Acest tip de convingeri și comportamente derivate sunt mult mai pronunțate în tulburările de personalitate; în exemplele de mai sus, ele caracterizează tulburările de personalitate evitantă, histrionică respectiv paranoidă.

Persoanele cu tulburări de personalitate au același tip de comportament repetitiv în mai multe situații decât alți oameni. Schemele dezadaptative tipice în tulburările de personalitate sunt activate în mai multe situații, poate chiar în toate situațiile, au un caracter compulsiv (nu ne putem abține să nu ne comportăm în acel mod) și sunt mai greu de controlat sau de modificat decât corespondențele lor la alte personae. Orice situație care va avea legătură cu conținutul convingerilor sau schemelor lor deazadaptative le va activă cu precădere pe aceastea: adică acele persoane vor avea că prim mod de reacție respectivul comportament disfuncțional sau dezadaptativ, în detrimentul altor comportamente care poate ar fi mai mult adaptabile.

În cea mai mare parte aceste tipare sunt auto-protectoare, ele apărând multe din scopurile importante ale acestor persoane. Pe scurt, atitudinile, convingerile și comportamentele lor disfuncționale sunt suprageneralizate, inflexibile, imperative și rezistente la schimbare.

Dacă pornim de la ideea că tiparele de personalitate ale oamenilor cu tulburări de personalitate deviază de la tiparele celorlalați, sigur că apare întrebarea, cum apar aceste scheme și convingeri, pe scurt, aceste tipare?

Răspunsul stă în interacțiunea dintre mediu/ educație.

Indivizii cu o sensibilitate puternică la respingere, abandon sau opoziție etc pot dezvoltă spaime intense și convingeri privind semnificația catastrofică a evenimentelor de genul acesta. O persoană predispusă să reacționeze exagerat la respingerile banale din copilărie, de exemplu, poate dezvoltă o imagine negativă despre sine : „Sunt antipatic”. Această imagine se poate accentua dacă respingerea este deosebit de puternică, dacă intervine într-un moment vulnerabil sau dacă este repetată. Prin repetiție, convingerea disfuncțională se structurează.

În cazul majorității oamenilor,personaltiatea este astfel structurată pentru a face față solicitărilor societății,indivizii făcând față expectațiilor pe care le pune societatea în fața lor.Există însă și indivizi care,deși nu prezintă niște simptome psihiatrice evidente,par să fie insuficient echipați cu modele de comportament care să îi ajute să se integreze adecvat în societate,ei fiind incapabili să facă față diferitelor obstacole pe care le pune societatea în c alea lor.Aceștia suferă de ceea ce numim tulburare de personalitate sau tulburare de caracter.Tulburările de eprsonalitate nu sunt reacții de stres,nici mecanisme de apărare împotriva anxietății,ci ele sunt mai curând rezultatul unei dezvoltări insuficiente,deformate și imature a personalității,caracterizate printr-un mod denaturat de a percepe realitatea,de a gândi și de a relaționa cu lumea. De ce este importanta tulburarea de personalitate?

Oamenii cu tulburări de personalitate se confruntă cu un nivel considerabil de distres, suferință și stigmatizare. Ei pot produce distres celor din jurul lor. Cercetările epidemiologice au arătat că problemele de sănătate mentală coexistente (de exemplu, depresia, anxietatea și abuzul de substanțe) sunt mai frecvente la persoanele cu tulburări de personalitate, sunt mai dificil de tratat și au o evoluție mai severă. O sinteză sistematică a arătat că, în depresie, tulburarea de personalitate este un important factor de risc pentru cronicizare.Două sinteze narative recente, axate pe literatură epidemiologică, au conchis că tulburarea de personalitate este asociată și cu o utilizare mai crescută a serviciilor medicale, a comportamentului suicidar și a suicidului finalizat, precum și cu morbiditate și mortalitate în exces, mai ales în relație cu bolile cardiovasculare. O sinteză sistematică a observat o asociere cu comportamentul violent.

Abordarea dezadaptativă a lumii,de regulă produce prin conexiune inversă trăiri subiective negative la stresuri produse de modul de a reacționa al celorlalți.

Gama tulburărilor de personalitate merge de la tulburări ușoare-indivizi pe care anturajul îi găsește dificili și excentrici,până la psihopați antisociali,care sunt clienții închisorilor și spitalelor cu supraveghere.

Tulburările de personalitate au ca principală caracteristică aceea că individul în cauză creează tot atâtea dificultăți în viața celorlalți oameni ca și în propria existență.Aceste persoane au stiluri de viață aberante,care îi bulversează pe cei din jur și îi exasperează,sunt imprevizibili și ceea ce fac ei este inacceptabil pentru anturaj.În marea lor majoritate acești subiecți nu au tulburări la nivelul proceselor psihice cognitive și nu suferă în mod evident de tulburări anxioase sau depresive.

Doar atunci când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile si dezadaptative,cu consecințe asupra funcționării sociale și randamentului ocupațional,cât și asupra stării psihice subiective,putem vorbi de tulburări în sfera personalității.Diagnosticarea tulburărilor de personalitate se face doar când respectivele trăsături sunt tipice pentru individ,îl reprezintă pentru o peioadă lungă de timp și nu se limitează la o apariție pe termen scurt,caracteristică unei boli psihice.

Indicatori clinici ai tulburărilor de personalitate

1.Existența unui model dezadaptativ de relaționare cu ceilalți-indiferent ca sunt narcisisti,agresivi sau dependenți,acești subiecți nu reușesc să intre în relații adecvate cu ceilalți,viața lor caracterizându-se,în principal,prin dificultățile pe care le creează celorlalți.

2.Problemele lor sunt pe termen lung ca și comprotamentul,tulburările neavțnd un caracter epileptic,ci de durată.

3.Indiferent de tabloul clinic pe care îl îmbracă acest tip de tulburare,acesta coreleazî orice nouă situație de viață care le apare în față,ducând la repetarea patternului dezadaptativ de comportament.

4.Aceste tulburări pot fi caracterizate și ca niște tulburări ale reputației sociale ale persoanei.Astfel,acești indivizi sunt mult mai cunoscuți din plîngerile celor din jur decât din simptomele pe care ei înșiși le relatează în cabinetele de psihiatrie.

5.Modelul patologic de comportament este extrem de rezistent la schimbare-acești subiecți u doresc de fapt să se schimbe și nici nu au o tendință de a se adapta a solicitările altor persoane.

Tipuri de tulburări de personalitate

I.Tulburări de personalitate paranoice,schizoide și schizotipale-acești indivizi apar,de regulă,ciudați sau excentrici.

Personalități paranoice,recomandabil:să vă exprimați limpede motivele și intențiile,să respectați conveniențele cu scrupulozitate;să mențineți un contact regulat cu el;să faceți referiri la legi și regulamente;să le lăsați unele mici victorii,dar gândiți-vă bine care;să vă căutați aliați în altă parte.Nerecomandabil:să renunțați la a lămuri neînțelegerile;să le atacați imaginea pe care o au despre sine;să comiteți greșeli;să le bârfiți căci vor afla;să discutați politică;să deveniți și voi paranoici.

Personalitățile schizoide: adesea par a fi impasibile,detașată,greu de deslușit;pare să fie indiferentă la criticile celorlalți;prefeă mai cu seamă activități solitare;are puțini prieteni apropiați,nu leagă prietenii cu ușurință și nu caută compania celorlalți.

Recomandabil:să le respecți nevoia de singurătate,să le punem în situații care snt pe măsura lor,să le observăm lumea interioară,să le apreciem calitățile ascunse.Nerecomandabil:să le cerem să manifeste emoții puternice,să le obligăm la prea multă conversație,să le lăsăm să se izoleze complet.Majoritatea oamenilor cred că tulburarea de personalitate schizotipala reprezintă o formă mai ușoară de schizofrenie. Tulburarea schizotipala se caracterizează prin gândire dezorganizată și comportament bizar și adesea manifestă dorința de a se izola de ceilalți. Totodată, aceștia cred că beneficiază de capacități extrasenzoriale, manifestă un comportament excentric și prezintă dificultăți de concentrare pe perioade lungi de timp. Discursul acestora este deseori mult prea elaborat și greu de urmărit.

Simptome:

comportament și manifestări excentrice;

sunt superstițioși și preocupați de fenomenele paranormale;

-nu au logică în vorbire;

sentiment de anxietate în situații sociale;

-sunt suspicioși și paranoia;

-sunt persoane timide și retrase.

Adesea, această tulburare de personalitate este diagnosticată în rândul bărbaților. Majoritatea persoanelor diagnosticate suferă și de alte forme de tulburări mentale.

Tulburare de personalitate evitanta

Acest tip de tulburare este caracterizat de anxietate socială extremă. Adesea, pacienții evita evenimentele sociale și optează pentru locurile de muncă care nu presupun contactul cu alte persoane. Persoanele cu această tulburare se tem că vor fi respinși, exagerează asupra dificultății de socializare și își crează o lume fantastică pentru a o substitui pe cea reală. Spre deosebire de tulburarea de personalitate schizoidă, persoanele cu această tulburare își doresc să socializeze, să fie implicate în relații de cuplu, însă simt că nu le pot obține. Mai mult, aceste persoane suferă de depresie și nu au încredere în sine.

Simptome:

– inhibare sociale, se retrag de teamă respingerii;

– preocupare excesivă că ar putea fi respinși sau criticați;

– teamă pentru rezultatele activităților prestate, motiv pentru care se evita realizarea de noi activități;

– sentimente de incapacitate socială;

– imagine de sine distorsionată;

– dorința permanentă de îmbunătățire a relațiilor sociale.

CAPITOLUL 4 – ABILITĂȚI DE COMUNICARE

4.1 Cum să simpatizați cu oamenii?

Majoritatea oamenilor vor ca ceilalți să simpatizeze cu ei sau cu interesele lor și să se simtă înțeleși.

Tehnica simți-am simțit-a descoperit atinge acest scop și îi face pe oameni să aibă încredere în voi.În loc să vă arătați dezacordul față de o nemulțumire sau de o supărare, spuneți:

,,Înțeleg ce simți.Cunosc pe cineva care a fost intr- o situație similară și a simțit același lucru, a descoperit că făcând un anumit lucru a reușit să obțină un rezultat pozitiv.

Dacă cineva vă spune: ,,Nu pot să fac afaceri cu firma ta pentru că am auzit că serviciile voastre sunt mizerabile”, răspundeți : ,,Înțeleg exact ce simți.Unul dintre clienții nostrii vechi și foarte prețuiți a simțit exact același lucru, dar a descoperit că făcând comanda înainte de prânz a fost servit chiar în aceeași zi.”

În niciunul dintre cazuri nu v-ați arătat dezacordul cu cealaltă persoană și nu ați contrazis-o. De fapt ați vorbit ca și când ați fi fost de acord cu ea.Nu vă apărați de atacul celuilalt, recunoasteți-i sentimentele.

Cum să fiți de acord cu toată lumea, inclusiv cu cei care vă critică:

A fi de acord cu ceilalți este unul dintre cele mai importante obiceiuri pe care le puteți cultiva.Oamenilor le plac persoanele care sunt de acord cu ei și le displac cei care nu sunt. Ca să fiți de acord cu cineva care vă critică, fie confirmați, dacă e adevărat, fie acceptați dreptul la opinie al celuilalt.

Cum să acceptați adevărul?

Cel mai eficient răspuns pe care i-l puteți da celuilalt care vă critică este să acceptați adevărul spuselor lui și apoi să vă reformulați atitudinea.

Cum să accepți dreptul la opinie al celui care te critică?

De cele mai multe ori nu sunteți de acord cu părerea celui care vă critică dar puteți accepta dreptul lui de a avea o opinie oricât de stupidă vi s-ar părea aceasta.Chiar dacă sunteți în dezacord total cu critica celuilalt, de obicei există o cale prin care puteți arăta că sunteți de acord cu el, deși susțineți ceea ce credeți că este adevărat.Scopul vostru trebuie să fie întotdeauna să îi faceți pe ceilalți să se simtă în largul lor.

5 SOLUȚII pentru a deveni o persoană agreabilă:

• Hotărâți-vă să fiți de acord cu toată lumea;

• Confirmați adevărul;

• Acceptați dreptul la opinie al celui care vă critică;

• Recunoașteți când greșiți;

• Evitați disputele.

Cum să creați ,,energii” pozitive în jurul vostru

Oamenii își formează prima părere în mai puțin de patru minute de la prima cunoștință și în primul rând ne evaluează după limbajul corpului,în al doilea rând ascultă cum vorbim și ce spunem ți abi apoi decid dacă le merităm respectul și cât de mult îi interesăm.Pentru a câștiga admirația și respectul celorlați la prima întâlnire faceți următoarele:

• Spuneți siguri pe voi cine sunteți și cu ce vă ocupați;

• Vorbiți în termeni elogioși despre pozitia dumneavoastră în societate și despre motivele pentru care sunteți mulțumit de ea;

• Nu vă autominimalizați printr-o caracterizare de felul: ,,Sunt doar un funcționar,…doar o gospodină”, spuneți în schimb :,, Lucrez la cea mai mare bancă din țară, ajutând clienții să își rentabilizeze investițiile”, sau : ,,sunt mama a doi copii frumoși și partenera de o viață a lui John”.

Dacă voi nu vorbiți pozitiv despre voi,nimeni altcineva nu o va face.

Fiți entuziaști, vorbiți despre viață exprimând așteptări pozitive.

Pe lângă faptul că astfel vă veți prezenta mai bine în fața altora, aceștia vor fi entuziasmați de persoana și de conversația voastră.Zâmbiți întotdeauna, asta îi face pe cei din jur să se întrebe ce mai puneți la cale.

Nu criticați pe oricine sau orice

Când criticați ceilalți vă interpretează criticile drept ipsă de respect față de sine, lipsa de incredere în voi înșivă.Dacă o persoană menționează un rival, lăudați părțile bune ale acesuia.Dacă nu puteți spune ceva pozitiv, mai bine nu spuneți nimic.Nu încercați să vă ridicați doborându-l pe altul.

Cum să-i determinați pe oameni să spună da

Iată patru moduri prin care puteți determina o persoană să spună ,,da” propunerii voastre:

Găsiți un motiv ca acesta să spună da.Oamenii se lasă convinși mai degrabă de lucrurile pe care le descoperă ei însiși decât de cele pe care le spun alții.lăsați-i să îți rezolve singuri problemelE.Nu trebuie decât să puneți întrebările potrivite care să- i conducă la concluzia potrivită.Când expuneți soluția voastră reproduceți exact cuvintele care le-a rostit celălalt despre prioritatea lui principală.

Puneți întrebări la care se poate răspunde numai cu da

Deschideți conversația punând întrebări la care se poate răspunde numai cu da.Faceți astfel încât întâlnirea cu celălalt să fie o experiență pozitivă de tip ,,da” și interloctorului vostru îi va fi greu să spună nu.Cînd vreți să- i influențați pe ceilalți nu uitați că obiectivul vostru este să dovediți că au dreptate,nu că ei greșesc,chiar dacă nu sunteți de acord cu punctul lor de vedere.

Aprobați dând din cap

Când confirmăm ceva dăm din cap.Cercetările arată că dacă dăm din cap intenționat avem sentimente pozitive.Dați din cap când puneți întrebări de tip ,,da” sau când ascultați răspunsurile și veți observa că interlocutorul începe deasemenea să dea din cap și sa aibă sentimente favorabile față de propunerile voastre.

Oferiți o opțiune între doua ,,da-uri”

Când oferiți o singură opțiune cealaltă persoană este silită să decidă între ”da și nu” și de obicei ,,nu” etse opțiunea aleasă de majoritatea oamenilor pentru că este singură.Dați oamenilor posibilitatea să aleagă între două lucruri pe care vreți să le facă.

Cele 17 expresii ineficiente pe care trebuie să le eliminați din vocabularul vostru

• Ce se spune : Într-un fel,cam așa ceva / ce se aude : Nu sunteți sigur sau nu stiți despre ce vorbiți

• Ce se spune : Înțelegi ce vreau să spun? / ce se aude : Nu sunteți sigur de ceea ce spuneti?

• Ce se spune: Soția/soțul/partenerul/ ce se aude: Vă depersonalizați partenerul

• Ce se spune: Pe cuvânt/iți spun deschis/zău/sincer/crede-mă/ ce se aude: oamenii care nu vor să fie cinstiți,sinceri,care exagerează sua spun o minciună iși încep deseori propozițiile cu aceste cuvinte

• Ce se spune: Desigur/ ce se aude : Încercați să forțați o confirmare

• Ce se spune:Așa ar trebui. Așa s-ar cuveni /ce se aude:încercați să forțați o confirmare prin introducerea sentimentului de vinovăție sau al datoriei

• Ce se spune: să nu mă înțelegi greșit/ce se aude: vreți să spuneți ceva negativ sau să criticați?

• Ce se spune: dupî umila mea părere/ ce se aude: vreți să faceți o afirmație egoistă

• Ce se spune: nu vreua sa fiu/ce se aude :de fapt asta vreți să fiți

• Ce se spune: o să încerc/ce se aude: nu vă aștepți să reușiți

• Ce se spune: voi face tot ce pot/ce se aude: tot ce pot eu nu este de ajuns

• Ce se spune: cu respect/ ce se aude: nu te respect

Fiți conștient că rostiți aceste cuvinte și expresii ineficiente și străduiți-vă să le eliminați din vocabularul vostru.

Cele mai eficiente 12 cuvinte pe care le puteți folosi:

Un studiu realizat de University of California a arătat că cele mai convingătoare cuvinte din limba vorbită sunt:

• Descoperire

• Garanta

• Dragoste

• Dovedit

• Rezultate

• Economie

• Ușor

• Sănătate

• Bani

Noile rezultate pe care le veți obține descoperind aceste cuvinte verificate vă vor garanta o mai bună dragoste, o sănătate mai bună și o economie de bani.Ele sunt absolut sigure și ușor de folosit.

4.2 Cum să fiți buni interlocutori

Oamenii considerați interesanți sunt cei care vorbesc despre subiectul preferat al celeilalte persoane,despre ea însăși.Acest lucru se poate face în trei moduri:

1.Arătați-vă interesul față de ceilalți și încurajați-i să vorbească despre ei și despre preocupările lor

O persoană este sincer mai interesată de coșul de pe propriu nas decât de numărul bolnavilor de sida din Africa.Arătându-vă interesul față de ceilalți,în patru săptămâni vă veți face mai mulți prieteni decât v-ați face în zece ani în care ați încerca să le atrageți interesul celorlalți.

2.Scoateți din vocabularul vostru cuvintele ,,eu” și ,,al meu” și înlocuiți-le cu ,,tu” și ,,al tău”

În loc să spuneți:

,,Eu știu cât de eficient este acest plan pentru că alți clienți de-ai mei mi-au spus că sfaturile mele i-au ajutat să realizeze ceea ce mi-au spus că își doreau”, spuneți:,,Când voi face acest pas,vei fi uimit de rezultatele pe care le vei obține pentru că îți va aduce beneficii ție și familiei tale într-un mod pe care nu ți l-ai fi imaginat.

3.Puneți numai întrebări care îi fac pe oaeni să vorbească despre ei

Cum a fost în vacanță?

Cum ai început să lucrezi în acest domeniu?

Cum îi merge fiului tău la noua școală?

Cine crezi că va câștiga următoarele alegeri?

Ce parere ai despre…?

Concluzia este că oamenii nu sunt interesați de alții sau de voi,ci doar de persoana lor.Dacă asta vă deranjează,trebuie să depășiți momentul și să o acceptați ca pe o realitate a vieții.

Cum să puneți întrebări importante

Cele mai multe conversații sunt dificil de început sau de continuatt nu din cauza subiectelor care se discută, ci din cauza tipului greșit de întrebări folosite.

Sunt doua tipuri de întrebări pe care le puteți pune:

1.Întrebări închise- cer un răspuns de unul sau două cuvinte,încheind conversația.

De exemplu:

Î:,,Când ai ănceput să lucrezi în contabilitate?”

R:,,Acum opt ani”

Î:,,Ți-a plăcut filmul?”

R:,,Da”

Î:,,Cine crezi că va câștiga alegerile?”

R:,,Liberalii”.

Întrebările închise fac ca discuția să semene cu un interogatoriu

2.Întrebări deschise-acestea cer explicații,opinii, dezvoltări ale subiectului , construind rapid o legătură cu oamenii,pentru că le arată celorlalți că vă interesează persoana lor și ce au de spus.Oamenii care pun întrebări deschise sunt considerați interesanți,sinceri,dinamici și atenți față de ceilalți.

Cele mai eficiente întrebări deschise pe care le puteți pune încep cu:

,,În ce fel…?”

,,Cum?”

,,Spune-mi despre.”

,,De ce?”

Cum să începeți o conversație

Oamenii își formează 90% din opinia lor despre tine în primele patru minute după cunoștință,și de aceea este esențial să stăpâniți modalități eficiente de a începe o conversație în orice situație.Aveți de ales pentru debutul conversației doar trei subiecte de deschidere:

Situația respectivă

Cealaltă persoană

Voi înșivă

Discutarea unei situații

Discutarea unei situații în care vă aflați amândoi este,de obicei, ce amai simplă și mai ușoară modalitate de a începe.Vă uitați pur și simplu în jur și puneți o întrebare deschisă despre ceea ce observați.Acest lucru se poate face oriunde:

De exemplu:

La piață:,,Am văzut că ai cumpărat conopida.Niciodată nu am stiut să o gătesc.Cum o prepari:”

La o galerie de artă:,,ce crezi că a vrut să spună artistul?”

La o întâlnire:,,Cum s-a întâmlat să vii la această întâlnire?”

La intrarea într-un restaurant:,,De ce crezi că este atât de frecventat acest local?”

Într-un supermarket:,,Cum crezi că se folosește mai eficient acest detergent?”

La deschiderea unei prezentări de afaceri:,,Cum ai început această afacere?”

2.Discuția despre cealaltă persoană-oamenilor le place să vorbească espre ei însiși și sunt bucuroși să răspundă la orice întrebări pe care le puneți despre ei.

De exemplu:

La o petrecere:,,E interesant ecusonul de pe haina ta.Ce reprezintă?”

La golf:,,Ai un balans slendid.Cum l-ai perfecționat?”

La o întrunire:,,Am văzut că ai votat pentru rrefacerea parcului.Cum crezi că ar putea fi înfrumusețat?”

Pe plaja:,,Văd că ești membru în echipa Salvamar.Cum poți să ajungi în aeastă echipă?”

3.Discuția despre tine însuți

Aici regula e simplă:când cineva nu te întreabă nimic despre tine,familia,bunurile sau despre ocupația ta înseamnă că nu îl interesează.Când începi o conversație,nute oferi să dai informații despre tine decât dacă ești întrebat.

Cum să mențineți conversația

Folosiți,,punți”

Oamenii care dau răspunsuri scurte la întrebări deschise pot fi cel mai bine ajutați oferindu-le o punte pentru a-i face să continue.Punțile sun de fapt o versiuni prescurtate ale întrebărilor deschise.Sunt bune de folosit în conversații cu oameni care dau răspunsuri scurte la întrebări deschise.

Iată câteva punți:

,,Adică …?”

,,De exemplu:”

,,Deci?”

,,Prin urmare?”

,,Apoi ai?”

Folosirea unei punți trebuie urmată de o tăcere din partea voastră.

John:,,Cum de te-ai mutat în zona asta?”

Martin:,,Îmi convine mai mult clima.”

John:,,Adică?”

Martin:,,E mai bine pentru ca nu e poluarea din oraș”.

John:,,Ceea ce înseamnă ca…”

Martin:,,Înseamnă că eu și familia mea vom fi mai sănătoși.Chiar ieri am citit un articol în care se spunea că în general sănătatea oamenilor este afectată și…”

În acest exemplu John a folosit două punți:,,a urnit conversația și n-a sunat a interogatoriu.Și mai ales nu a vorbit el cel mai mult.

Pentru a folosi o punte în mod eficient trebuie să recurgeți la două mișcări fizice:

1.Înclinați-vă în față cu palma întinsă când rostiți puntea.

Înclinați-vă spre spate și tăceți după ce ați folosit puntea.

Înclinându-vă în față cu palma întinsă transmiteți sentimentul de amabilitate și totodată anunțați interlocutorul că e rândul lui să vorbească ,,înmânându-i”controlul.

După ce ați folosit o punte,tăceți!rezistați tentației de a adăuga perle de întelepciune tăcerii aparent interminabile care poate urma,uneori,folosirii unei punți.Palma întinsă transmite interlocutorului responsabilitatea conversației,deci lăsați-l să facă el următoarea afirmație.După ce i-ați oferit controlul, înclinați-vă mțna la bărbie și dați din cap.Toate acestea îl încurajează să continue.Punțile sunt amuzante,ele fac conversația mai productivă și vă dau puterea unui control tăcut.Când punțile sunt combinate cu încurajările minime,eledevin cele mai dinamice nstrumente pe care le aveți la dispoziție pentru a menține conversația.

Cum să mențineți interesul celorlalți în conversație

Cine își face cei mai mulți prieteni și este intotdeauna acceptat de persoanele cu care se întâlnește?Răspuns: câinele.Imediat ce te va vedea va da din coadă fericit,crezând că tu ești perfect în toate privințele,iar el este interesat exclusiv de persoana ta.Nu are niciodată de spus o vorbă urâtă despre tine,te crede u mare cântăreț și cu cât vii mai târziu acasă noaptea,cu atât e mai bucuros să te vadă.

Îți dăruiește dragoste necondiționat,fără vreo pretenție ulterioară,fără să ceară vreo compensație și fără să dorească să îți vândă o asigurare de viață.

Vorbiti-le oamenilor numai despre ceea ce îi interesează pe ei,nu despre ceea ce vă interesează pe voi.

Majoritatea oamenilor sunt preocupați doar de ce vor ei sau de ceea ce îi interesează pe ei,și nu de ceea ce vreți voi.

Dacă vă ducețti la epscuit e inutil să puneți în cârlig ca momeală ceva ce vă place vouă să mâncați,cum ar fi friptura,hamburgeri, sau inghețată de ciocolată.Puneți o momeală care îi place peștelui:un vierme sau un crevete împuțit.Este singurul mod prin care îi puteți influența pe ceilalți.Vorbiți numai despre ceea ce vor ei.Majoritatea oamenilor nu sunt activi sau interesați când vorbesc cu ceilalți,pentru că vorbesc numai despre ei înșiși și despre propriile necesități.

Nu le puteți capta atenția celorlați discutând despre cea ce vor ei și arătându-le cum să obțină ceea ce vor.

Cum să câștigați spontan încrederea celorlalți

Orice expresie facială le transmiteți celorlalți,ei vă vor transmite înapoi aceeași expresie.S-a dovedit că o reacție pozitivă față de o față zâmbitoare este înrădăcinată adânc în creier.Un zâmbet spune: ,,Sunt bucuros să te privesc tot timpul și să te accept”.De aceea, tuturor le plac cei care zâmbesc tot timpul, cum sunt bebelușii.

Profesorul Ruth Campbell de la University College din Londra a descoperit un neuron oglindă în creier care activează partea responsabilă de recunoastere a fețelor și a expresiilor și care produce instantaneu o reacție de oglindă.Cu alte cuvinte,fie că ne dăm seama sau nu, noi reproducem automat expresiile pe care le vedem.La oameni, zâmbetul are aproape aceeași finalitate ca la celelalte primate.Îi arată persoanei cu care aveți de-a face că nu reprezentați un pericol și îi cere să vă accepte așa cum sunteți.Și această reacție este bine fixată în creier.De aceea, a zâmbi în mod regulat este o deprindere importantă,care trebuie dezvoltată ca parte a repertoriului limbajului corporal chiar și atunci când nu aveți chef să zâmbiți,pentru că influențează direct atitudinile celorlalți și felul în care reacționează față de voi.

Încruntarea ste o expresie facială negativă când nu vă sunt pe plac, fie aveți o atitudine critică față de ei.Dacă aveți obiceiul să vă încrunțați,încercați să vă țineți mâna la frunte când vorbiți pentru a dezvăța de acest obicei distructiv.

Când zâmbiți cuiva,persoana respectivă vă va întoarce zâmbetul aproape întotdeauna.Aceasta atitudine produce sentimente pozitive în amândoi,datorită fenomenului cauză-efect.Studiile arată că majoritatea întâlnirilor vor decurge mai lin,vor dura mai mult vor avea rezultate mai bune și vă vor îmbunătăți spectaculos relațiile dacă vă faceți obiceiul de a zâmbi în mod regulat și de a râde des.Aplicați aceste procedee până când zțmbetul vă intră în reflex.

S-a dovedit cp de asemenea, zâmbetul și râsul întăresc sistemul imunitar,apără de boli,funcționează ca un medicament pentru organism,inspiră idei,atrag mai mulți prieteni și îmbogațesc viața.

Veselia vindcă.Zâmbiți!

Concluzii

Din ziua în care ne naștem, noi suntem condiționați de educatorii noștrii.În afară de instinctele înnăscute, apărem pe lume fără nicio cunoștință și tot ce facem sau gândim, este rezultatul condiționării de către ,,educatorii”-părinții,frații,prietenii noștrii, profesorii,reclamele și televiziunea.

În general condiționarea este subtilă și repetitivă și ni se insinuează în subconștient unde este înmagazinată pentru că mai târziu în viață să luăm decizii conform ei.

Deși o parte a acestei condiționări este menită să ne ferească de pericole, o mare parte a ei ne oprește dezvoltarea individuală,ajungem să fim legați cu lanțuri mentale și emoționale.

Advertismentele ,,educatorilor” noștrii sunt subtile și repetitive iar cu timpul devin o parte a sistemului nostru de convingeri.

Pe măsură ce ne maturizăm parcurgând cea mai abruptă curbă de instruire din viață noastră,ni se spune permanent mai degrabă ce nu putem decât ce putem.Comunicarea este cea mai importantă metodă de socializare.În calea comunicării pot stă bariere de comunicare. Barierele de comunicare reprezintă orice interferență ce stă în calea transmiterii cu claritate a mesajului.

Exemple de bariere de comunicare: deficiențe verbale, dicție, zgomote, frică, emoții, diferențe de percepție, concluzii grăbite, lipsa de cunoștere, lipsa interesului.

Prin comunicare ne dezvoltăm abilitatea de a stabili și menține relații cu alții.

Probabil că, nici nu ne-am fi dezvoltat abilitățile de comunicare și nu am fi evoluat nici pe alte planuri, dacă nu am fi simțit nevoia să socializăm unii cu alții, să legăm și să dezvoltăm relații interumane..Dacă ești convingător și ai destul de dezvoltată abilitatea de a influență oamenii, ar fi bine să-ți propui și să-ți dorești să influențezi oamenii într-un mod pozitiv, spre binele lor, adăugând valoare vieții lor. Dacă n-ai să faci asta îți aduc aminte că faptele și gândurile tale sunt că un bumerang și răul care îl produci azi cuiva se va întoarce mai târziu și te va lovi în ceafă, când ți-e lumea mai dragă. O fapta sau un gând bun se vor întoarce la ține înzecit și vei avea mult mai multe de câștigat. Importantă comunicării nonverbale în viață socială

Relaționarea cu persoanele din jurul nostru se realizează prin comunicare. Din acest motiv trebuie să acordăm o atenție sporită modului în care transmitem ceea ce ne dorim și nu altceva. Cuvintele nu sunt singurele purtătoare de mesaje. Uneori gesturile pot transmite mai mult decât cuvintele. O persoană care dorește să comunice eficient trebuia să țină cont de o serie de elemente: postura corpului, privire, inflexiunile vocii, proxemica, haine și accesorii, de modul în care gesturile susțin informațiile transmise verbal, sau le contrazic.

Modul în care comunicăm cu prietenii noștri, cu familia, cu superiorii, cu colegii reflectă o imagine despre cine suntem. Dacă ne dorim să existe o concordanță între modul în care ne percem și modul în care suntem percepuți trebuie să fim atenți la ceea ce spunem atât prin cuvinte cât și prin gesturi. De cele mai multe ori persoanele care nu spun adevărul realizează gesturi care contrazic ceea ce au spus, iar acest lucru transmite informații negative despre aceste persoane.

Astăzi nu exiști dacă nu comunici!

BIBLIOGRAFIE

1.Allan Pease, -“Limbajul trupului” ,București, Editura POLIMARK, 2002;

2.Peter Collet, -“Cartea gesturilor”,București, Editura TREI , 2011;

3.Birkenbill Vera,- “Semnalele corpului,București,Editura Gemma Pres, 1999;

4.Allan și Barbara Pease- Abilități de comunicare,București, Editura Curtea Veche, 2007;

5.Bocoș, M., Gavra, R., Marcu, S., Comunicarea și managementul conflictului,Pitești;

Editura Paralela 45, 2008;

6.Mihai Petru Craiovean,-Introducere în psihologia resurselor umane, București,Editura Universitară,2006;

7.Francois Lelord, Christophe Andre-Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile,Editura TREI,2003;

8.Cerasela Tudose-Psihosociologia comportamentului uman,București, Editura Ani, 2008;

9.https://books.google.ro/books?id=APcjAgAAQBAJ&pg=PT7&lpg=PT7&dq=abilitati+de+comunicare+definitie&source=bl&ots=csSyVbwoph&sig=4EbN4w9-HQsvjk7IyV0X5YLK1e0&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwj–tfXlKLKAhXkn3IKHUMsDSYQ6AEISjAG#v=onepage&q&f=false;

10.https://andreivocila.wordpress.com/2010/03/12/abilitatile-de-comunicare-in-cadrul-relatiilor-interpersonale/;

11. http://www.cariereonline.ro/articol/comportament-nonverbal;

12. http://dor.academy/comportamentul-verbal-si-non-verbal-in-agresivitate/;

13. http://www.epsihologia.ro/tulburari-de-personalitate.html;

14. http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-psihice/tulburarile-de-personalitate_7496;

15. http://www.sanatateatv.ro/articole-medicale/psihiatrie/tulburarea-de-personalitate-o-problema-grava-din-punct-de-vedere-social/;

16. http://www.bmj.ro/articles/2014/02/05/tulburarea-de-personalitate;

17. http://e-psihiatrie.ro/tulburarile-de-sanatate-mintala/;

18.http://psihointegrativa.ro/comunicarea-nonverbală;

19. https://roxanabaesu.wordpress.com/category/comunicare-2/.