Aspecte Privind Principiul Intuitiei In Box

=== 795b8d105176254205596036f2c3a715c8277714_361590_1 ===

ASPECTE PRIVIND PRINCIPIUL INTUITIEI IN BOX

CUPRINS

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

CAPITOLUL 2. BOXUL CA RAMURĂ DE SPORT

2.1. Originea și evoluția boxului

2.2. Caracteristici ale boxului ca ramură de sport

2.3. Caracteristici și particularități fizio-somato-psihice și de dezvoltare în box

2.3.1.Particularități psihice

2.3.2.Pregătirea biologică

2.3.3.Adaptarea la altitudine

2.3.4.Refacerea

CAPITOLUL 3. PRINCIPIUL INTUIȚIEI CA METODĂ DE ÎNVĂȚARE ȘI CONSOLIDARE A TEHNICII ȘI TACTICII ÎN COMPETIȚIILE SPORTIVE

3.1. Metode și mijloace de luptă

3.2. Principii ale învățării. Principiul intuiției ca metodă de învățare

3.3. Aplicarea principiului intuiției în sălile noastre de box

CAPITOLUL 4. EXPERIMENT PEDAGOGIC

4.1. Organizarea experimentului pedagogic

4.2. Analiza și interpretarea datelor experimentului

4.3. Concluziile experimentului

CONCLUZII ȘI PROPUNERI GENERALE

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Având în vedere originile sale care se regăsesc undeva în Grecia antică, în timpul celebrelor Olimpiade sau în arenele gladiatorilor la romani, boxul a suferit mai multe transformări de-a lungul vremii, până cănd a reușit să ajungă la forma pe care o cunoaștem cu toții în zilele noastre.

Boxul sau pugilismul a încetat de mult să fie o simplă luptă în care doi adversari își demonstrează forța și s-a metamorfozat într-o autentică artă care implică o condiție fizică de invidiat, care conduce automat la o pregătire fizică impresionantă, rapiditate în execuția mișcărilor specifice, dar și foarte mult curaj, determinare și inteligență tactică.

În epoca modernă, sportul cunosaște o dezvoltare foarte puternică. Cotidianul și caracterul tot mai active al societății solicită din ce în ce mai puțin masa somatică si face apel mai intens la funcțiile sistemului nervos central. Astfel, educația fizică reprezintă o necesitate sociala și fizică care vizează diminuarea urmărilor nocive datorate sedentarismului, fiind și una din condițiile sporirii îmbunătățirii muncii în toate domeniile de activitate.

În condițiile afirmării tinerelor talente, a dezvoltării personale fizice și psihice, a reprezentării în competiții a sportului românesc boxului de performanță îi revine un rol important.

Reușita în box depinde de modul în care sportivul reușește să își folosească aptitudinile, respectiv inteligența motrică, ce are o o importanță capitală, în vreme ce asaltul din box poate să fie considerat un excelent test de psihomotricitate.

Acest sport are valențe de tip formativ pe plan fizic, dar și pe plan educațional, prin intermediul său reușindu-se nu doar educarea fizică, ci si o educare a caracterelor. “Date fiind minunatele sale avantaje de ordin fizic și fiind considerat unul dintre cele mai complete și respectiv complex sporturi, nu se mai miră nimeni că boxul este îndrăgit și urmat de un mare număr de persoane.”

Pregătirea fizică, tehnico-tactică și psihologică se întrepătrund și concură la succesul în partidele ce urmează a fi susținute. Aceste aspecte impreună cu activitatea mea sportivă constituie motivul elegeri acestei teme de cercetare pentru lucrarea de finalizare a studiilor de licență.

Acest sport nu trebuie să fie confundat cu o încăierare de tip rudimentară în cadrul căriea sportivii mai dezvoltați fizic ies învingători. În box, inteligența, ce este corelată cu o pregătire tehnico-tactică corespunzătoare reprezintă un element esenția în obținerea unei victorii. Boxul este un sport cu specific de tip tactic, în care efortul depus este unul maxim și submaxim, concentrarea nervoasă fiind și ea destul de mare. Specificitatea acestui sport se manifestă și în domeniul riscului încasării loviturilor, aspect ce implică o excelentă pregătire psihologică. O acomodare psihică prealabilă meciului reprezintă o problemă nu doar imperioasă, ci și complexă, aceasta realizându-se atât înaintea meciului, cât și in timpul acestuia. Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale, ca și Campionatele Europene ori turneele internaționale reprezintă competiții în cadrul cărora prezența boxerilor români este constant remarcată, victoriile acestora nemaifiind considerate niște surprize.

Numele unor boxeri amatori precum N. Linca (cunoscut ca și campion olimpic), Gheorghe Negrea (campion european) ori M. Dobrescu, D. Ciobotaru, Gh. Fiat, V. Tiță, E. Mărgărit, C. Dumitrescu, M. Mariuțan, I. Mihalic și mulți alții ce au apărut după perioada de tristă amintire a boxului profesionist sunt recunoscute la nivel internațional.

Sălile bine utilate, ca și antrenamente realizate sub conducerea diverșilor antrenori ce sunt calificați în cadrul institutelor de învățământ superior ori în cursurile special organizate în acest sens, taberele de pregătire pentru boxerii de vârste diferite din România sunt lucruri obișnuite.

Despre anul 1958 se poate spune că acesta reprezintă „momentul zero” al unificării tututor metodelor de pregătirea sportivilor boxeri începători.

În cadrul consfătuirilor organizate de către Federația Română de Box cu diverși antrenori și instructori de box în perioada 1960- 1964 o însemnătate deosebită a fost acordată pregătirii acestora, în vederea îmbunătățirii și uniformizării procedeelor tehnico-tactice predate. În acest moment, comparativ cu nivelul mediu de tehnicitate, cel din boxul românesc a crescut, aspect ce a fost apreciat nu doar în România, ci și la nivel internațional.

Paralel cu dezvoltarea nivelului tehnico-tactic, s-a remarcat o creștere și a gradului pregătirii moral-volitilă a sportivilor români.

În paralel cu apariția promotorilor, însă, boxul a devenit internațional, iar punctul central al acestui sport s-a mutat peste Ocean, în Statele Unite ale Americii. Astfel a apărut National Boxing Association (NBA), asociație care a început să organizeze "lupte pentru titlu", iar învingătorii erau considerați campioni mondiali de facto, dar nu de jure, ai unei categorii.

Povestea a mers mai departe, cu mari campioni și numeroase scandaluri, până în 1962. La acel moment, cei de la National Boxing Asociation au luat o decizie epocală: "N" a devenit "W" și naționalul a devenit mondial. Astfel s-a născut World Boxing Association (WBA – Organizația Mondială a Boxului).

A apărut, deci, nevoia pentru o federație internațională, care să fie recunoscută în toată lumea. În 1963 a luat ființă World Boxing Council (WBC – Consiliul Boxului Mondial), inițial creată de 11 state: SUA, Argentina, Franța, Marea Britanie, Mexic, Filipine, Chile, Peru, Venezuela, Brazilia și Puerto Rico. Din păcate, ideea "internațională" pe care o urmărea acest organism s-a dus repede pe apa sâmbetei: noul for nu a putut ajunge la un compromis în ceea ce privește campionii mondiali pe care-i recunoaște.

Totuși, timp de 20 de ani, lumea boxului a mers cu cele două versiuni, în paralel. Anul 1983 a adus și "a treia cale": International Boxing Federation (IBF – Federația Internațională de Box). Bob Lee nu a fost ales președintele WBA, iar consecința a fost apariția unei alte organizații.

Odată pornit la vale, bulgărele înființărilor de "federații" internaționale n-a mai putut fi oprit. Mai mulți oameni de afaceri s-au supărat pe cei de la WBA și au creat o altă organizație: World Boxing Organization ( WBO – Organizația Mondială a Boxului), cu sediul la San Juan, Puerto Rico.

WBA, WBC, WBO și IBF sunt cele patru mari versiuni recunoscute de Hall of Fame-ul Boxului Internațional, dar nu sunt singurele care oferă "campioni mondiali". Practic, IBC, IBA, WBF, WBU, IBO și multe alte organizații își arogă dreptul de a organiza meciuri pentru titlul mondial. Dezbinarea și disoluția boxului mondial au dus la efecte dintre cele mai neplăcute: interesul fanilor a scăzut, valoarea burselor s-a diminuat, corupția a crescut concomitent cu scăderea valorii sportivilor.

Chiar dacă fanii boxului din întreaga lume au cerut unificarea centurilor și a versiunilor, deocamdată nu s-a reușit acest lucru. Singura variantă de compromis este ca un boxer să câștige centura mondială la cele 4 mari versiuni (WBA, WBC, WBO și IBF) ale unei categorii pentru a fi declarat "campion de necontestat". În acest moment, nu există un astfel de boxeur, dar Mike Tyson, Rocky Marciano, Lennox Lewis sau Joe Louis au fost la vremea lor, unanim recunoscuți de cele 2 sau 3( în funcție de perioadă) mari organizații ale boxului profesionist.

Pe lângă Lucian Bute la versiunea IBF, România a mai dat doi campioni mondiali la profesioniști: în 1997, Mihai Leu, în versiunea WBO, și în 2002, Leonard "Moșu' " Doroftei a devenit primul român campion mondial al versiunii WBA.

Lucrarea este structurată pe patru capitole. Primul capitol dedicat unui unei scurte incursiuni în domeniul boxului, centrate pe importanța problemei, motivația alegerii temei, gradul de noutate a temei prin analiza evoluției cronologice pe direcții și tendințe de actualitate.

Comparativ cu alte ramuri sportive, boxul implică cerințe specifice, atât în vederea învățării și al antrenamentului, cât și prin prisma locului de derulare al acestei activități. În majoritatea disciplinelor sportive, asimiliarea procedeelor tehnice, ca și practicarea acestora, se deosebește în mod fundamental de cele specifice în box.

Capitolul al 2-lea al acestei lucrări este dedicat pincipalelor aspect teoretice privind boxul ca ramură de sport. Am avut aici în vedere Date istorice privind originea și evoluția boxului, peronalități, caracteristici și particularități ale boxului ca ramură de sport.

Cel de-al 3-lea capitol al lucrării face referirie la principiul intuiției ca metodă de învățare și consolidarea tehnicii și a tacticii în competițiile sportive. Având ca exemplu fotbalul ori voleiul, două discipline sportive ce sunt practicate de un număr mare de tineri, se remarcă faptul că boxul urmărește nu mingea, ci însușirea tehnicii de lovire a punctelor vulnerabile/sensibile de pe corpul sportivului. Pe perioada pregătirii sportivilor, dar și la meciuri, boxerii nu sunt solicitați la eforturi deosebite (ca în cazul fotbalului ori voleiului) ci trebuie să reziste la duritata numeroaselor lovituri pe care le vor primi din partea adversarilor.

Cel de-al 4-lea capitol este dedicat unui experiment pedagogic privind aplicarea principiului intuiției în sălile de box, experiment ce s-a derulat prin intermediul chestionarelor verbale și scrise, în lotul de studiu fiind incluși un număr de zece antrenori recunoscuți în boxul românesc, dar și persoane mai tinere.

CAPITOLUL 2 – ASPECTE TEORETICE GENERALE ALE BOXULUI CA RAMURĂ SPORTIVĂ

2.1. Origine și evoluție

Lupta cu pumnii a făcut parte din programul Jocurilor Olimpice ale Greciei Antice din anul 688 î.e.n.până în a. 385 e.n. În decurs de 1072 de ani. Primul campion al acestor jocuri a fost Onomastus din Smirna, învingător al ultimilor 29 de Jocuri Olimpice a fost împăratul Armeniei Varazdat. Pe parcursul a 10 secole doar Tisanbros din Nikosa a devenit campionul a patru Olimpiade, iar Democrit din Magnezia a obținut victoria la trei Olimpiade – așa scrie enciclopedia «BOX».

Ținând seama de strânsele legături pe care le-au avut cetățile grecești de pe malul mării negre cu populația autohtonă se poate presupune că populația lumea geto-dacică a avut informații despre exercițiul pugilatului, ce era practicat în deseori în palestrele și gimnaziile existente în Histria, în Tomis, dar și în Calatis.

Intrarea armatelor romane pe teritoriul fostei Daciei a implicat și influența societății romane, în cadrul căreia formele de educație fizică aveau un rol important.

Toate aceste aspecte ne dovedesc faptul că pugilismul nu a reprezentat o necunoscută în cazul locuitorilor antici de pe teritoriul fostei Dacii. Mai mult, unii dintre tinerii români ce au studiat în strâinătate (Franța, cel mai des) au practicat “boxa” franceză și ulterior “boxa” engleză, sport ce a cârtigat tot mai mulți adepți.

Primele mărturii privind activitatea pugilistică în România ne sunt oferite de “Societatea Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn” din capitală, serbările anuale ale acesteia reprezentând prilejuri ideale pentru meciurile demonstartive de box.

Meciurile de box au pătruns treptat în programul dedicat galelor de lupte, ele nelipsind nici din cadrul confruntările internaționale. În anul 1906, cu prilejul festivităților de la Arenele Romane organizate în București s-a remarcat prezența nu doar a profesioniștilor din strâinătate, ci și a sportivilor români tineri.

Primul campion în acest sport, în epoca „pumnilor goi” (fătă mînuși), a fost englezul James Fitt (în anul 1719). Istoria mondială a acestui sport (pentru amatori) a început în mod oficial în anul 1904, an în care boxul a fost recunoscut pe plan mondial, el fiind inclus în cadrul programului complex al Olimpiadei

Iar primul titlu olimpic a fost câștigat de G.Finnegon (SUA), rezultate deosebite obținând și Oliver Kirk (două medalii de aur obținute la Jocurile Olimpice) la categoria ușoară și respectiv categoria semi-ușoară.

Și boxerul rus Boris Lagubins -a remarcat la Jocurile Olimpice, el câștigând trei medalii (două aur și un bronz).

În cursul anului 1925 s-a derulat Campionatele Europei, primul campion fiind G. Mac-Kenzi, boxerii ruși reușind să cucerească titul în cursul anului 1953 (aurul obținut de armeanul Vladimir Enghibarean).

În perioada 1904-1922, A.I.B.A. și E.A.B.A. aureușit să organizeze 62 competiții și respectiv 60 de turnee mari, incluzând Jocurile Olompice, ca și Campionatele Mondiale, Campionatele Europei, Campionatele URSS ori luptele dintre sportivii U.R.S.S.-U.S.A., etc.

În anul 1909 la București în grădina Cișmigiu au fost organizate primele concursuri de box, la care au participat diverși boxeri români.

În cursul anul 1918 este înființată Societatea Sportivă ,,Mitică Donna”, aceasta oferindu-le tinerilor din București posibilitatea începerii antrenamentelor specific boxului. În anul 1919, cu ocazia desfășirării Jocurilor Internaționale de la Paris boxerii români au ocazia să se întâlnească cu echipele militare din Anglia, din Australia, din Belgia, din Canada, din Franța, din Italia și S.U.A., aceasta fiind de altfel și prima participare oficială a boxerilor români la o competiție internațională de o asemenea anvergură. În aceleași an au loc și primele tentative de fondarea unor cluburi de specialitate. Dar adevăratul merit al înființării primului club de box în epoca de pionierat a pugilismului românesc îi revine lui Mihai Codruț, cel care a reușit să fondeze “Boxing Club” în luna martie a anului 1920.

Un an mai târziu, la data de 21 iunie 1921, este înființată și Comisia centrală de box, aceasta fiind primul organ oficial de conducerea activității pugilistice românești, la conducerea căreia se afla președintele Neagu Boerescu.

În cursul anului 1923 se derulează prima ediție a campionatelor naționale, în condițiile în care până în acel moment se organizau numai campionatele regionale de la București, respectiv galele ce erau organizate la Galați, Techirghiol și Constanța.

În luna martie a anului 1925 se reușește înființarea “Federației profesională de box”, iar în anul 1931, cu ocazia derulării campionatele naționale se remarcă participarea diverșilor campioni din regiunea Muntenia, din Oltenia, Ardeal, Banat, Dobrogea și Bucovina.

Începând cu anul 1945 organizația Sportului Popular se arată interesată de dezvoltarea boxului pentru amatori, ea organizând de altfel și diverse competiții în București, competiții între orașe și chiar competiții între regiuni. În perioada 24-29 februarie 1948, după mai bine de patru ani de întrerupere, are loc prima ediție postbelică dedicată campionatelor naționale, la turneul final participând un număr impresionant de boxeri, respective 46.

În anul 1950, la Melbourne, Nicolae Linca reușește să cucerească titlul de campion olimpic, șapte ani mai târziu, cu ocazia participării la Campionatele Europene de la Praga, Gheorghe Negrea cucerind medalia de aur. La aceeași competiție, România a reușit să obțină și două medalii din argint, datorită sportivilor Mircea Dobrescu și Vasile Mariuțan.

În anul 1969, cu prilejul celei de-a 18-a ediție a Campionatelor Europene, România a avut onoarea de a fi gazdă primitoare, ocazie cu care, pe lângă numeroasele rezultate obținute de sportivii români, s-a reușit si performanța medaliei de aur, ce i-a fost înmânată sportivului Ion Alexe.

În 1973 România a avut patru reprezentanți în finala Campionatelor Europene de la Belgrad, la bilanțul realizat în anul 1975 fiind numărate peste 100 de victorii ce au fost obținute de către boxerii români în diversele confruntări internaționale la care au participat. În 1976, cu ocacia participării la Olimpiada de la Montreal, România a obținut prin boxerii săi, cel mai mare număr de medalii. Cu cele cinci medalii obținute (două medalii din argint și trei medalii din bronz), echipa țării noastre a reușit să se claseze într-un clasament neoficial pe locul al IV-lea la nivel mondial, respective pe locul al II-lea în Europa.

Cu ocazia participării, în vara anului 1992, la Jocurile Olimpice organizate la Barcelona, boxerii români reușesc prin Doroftei Leonard să mai câștige încă o medalie (bronzul). Chiar dacă sportivii români au avut o pregătire deosebită, iar previziunile erau favorabile echipei României, arbitrajul computerizat l-a defavorizat nu doar pe sportivul roman Francisc Vaștag, ci și pe medaliatul Doroftei Leonard. Un an mai târziu, Francisc Vaștag reușește performanța de a câștiga nu doar Campionatul European și respectiv Campionatul Mondial, ci și titlul deosebit de cel mai bun boxer al lumii, la amatori.

În luna septembrie a anului 1994, cu ocazia participării la Campionatele Mondiale de la Istambul, dedicate juniorilor, boxerul român Dorel Simion reușește să devină campion mondial, în vreme ce colegul său, Cosmin Traian Vijdea se poziționează pe locul second, primind titlul de vicecampion mondial. Un an mai târziu, același Dorel Simion, reușește să devină campion european la competiția organizată în localitatea Giofoc din Ungaria.

Boxul românesc a obținut, în fiecare an rezultate deosebite, un exemplu în acest sens constituindu-l Campionatele Mondiale de box desfășurate la Berlin, unde România a obținut două titluri, prin sportivii Leonard Doroftei (categoria semiușoară) și respectiv Francisc Vaștag (categoria mijlocie-mică), acesta fiind de altfel declarat din nou ca cel mai bun boxer la nivel mondial.

În luna aprilie a anului 1986, cu ocazia participării la Campionatele Europene de box, ce au avut loc în Vejle – Danemarca, sportivii români au reușit să obțină din nou rezultate remarcabile, Leonard Doroftei și Francisc Vaștag reușind să cucerească aurul, în vreme ce Marian Simion a obținut argintul și Sabin Bornei, bronzul. Și de această dată, Francisc Vaștag a reușit să se remarce, el primind cupa celui mai tehnic jucător.

Toate aceste exemple anterior expuse, în care s-a remarcat constant prezența sportivilor români pe podiumurile tuturor competițiilor de anvergură de la nivel mondial, continental, zonal, etc, demonstrează faptul că boxul românesc se definește ca fiind o redutabilă școală pe scena sportivă, aceasta având capacitatea de a rivaliza cu orice școală de renume din domeniul dedicate boxului, existentă la nivel global.

2.2. Caracteristicile boxului

Acest sport face parte din categoria sporturile de luptă directe, în care adversarul este caracterizat de o mare combativitate, dar și dinamism și respectiv o varietate motrică.

Orice persoană reușește să fie echilibrată în mod dinamic prin intermediul acordului dintre ce își dorește, respectiv ce poate, iar ulterior printr-o apropiere a nivelului aspirațiilor de nivelul posibilităților. Echilibrul nu se poate stabili în contextul social ale raportului se cere/se impune/ se realizează efectiv. În acest sens se impune depășirea rigidităților tipologice.

Din punct de vedere funcțional sportivii sunt solicitați de numeroase laturi morfo-funcționale, acestea concretizându-se în acte motrice ce au scopul atacului, apărării ori al “înșelării” derulate în mod continuu, aciclic, într-un tempo susținut. În ceea ce privește solicitarea fiziologică generală a unui organism, aceasta este una de tip mixt (respectiv aerob-anaerob), de nivel sub-maximal, existând însă și momente în care efortul atinge unele nivele maxime.

Tipul solicitării, ce are o preponderență psihică ori una motrico-fiziologică poate varia, în funcție de stilul luptei adoptate, ca și de situațiile tactice, de nivelul confruntării și de cel al combatanților. În cadrul acestui sport se solicităr toate marile sisteme, respectiv sistemul cardio-respirator, sistemul neuroendocrin și muscular, ca și toate segmentele corporale, motiv pentru care practicarea boxului solicită toate calitățile motrice, respectiv viteza (viteza de execuție, viteza de repetiție), ca și rezistența și forța, îndemânarea, cu precizarea că formula efortului preponderent specific este cea a rezistenție într-un regim de forță/viteză (respectiv R (F-V)).

Datorită solicitărilor intense ce vizează aparatul circular, se remarcă o creștere a ritmului cardiac (180-220 pulsații/ minut), în perioada pauzei (un minut) pulsul boxerului reducându-se gradual până la valoarea de 110-120 pulsații/ minut, astfel că efortul poate să fie reluat în condiții optime. Datorită nivelului de solicitare a aparatului cardio-vascular sportivii cu experiență, ce sunt bine antrenați pot prezenta starea de bradicardie (accentuată), aparatul respirator fiind intens solicitat și ca urmare a poziției adoptate de cutia toracică în cadrul luptei, a diverselor mișcări aciclice, mișcări aritmice,ca și a contractărilor frecvente la nivelul centurii abdominale. Din aceste considerente, se impune ca în pregătirea sportivilor să fie incluse exerciții special dedicate respirației.

Totodată, nu trebuie sa evităm efectul imprevizibil al structurării unor trăsături de personalitate sub efectul exploziei din perioada pubertății, al influenței mediului școlar, familial și social al mijloacelor mass-media care fac uneori incertă, alteori mposibilă prognoza evolutivă. Aceasta suplețe în înțelegerea copilului ca subiect activ implică a pătrunde atât în dinamica structurii psihologice și comportamentale a copilului pe diferitele trepte de vârstă – planul orizontal și vertical – în cea a unității sistemice om – mediu, cu sensul: natură – societate, dar mai ales de a aprecia cât cerere de el disciplina sportivă practicată.

Pentru aceasta este nevoie de o metodologie, un instrument simplu și accesibil care să se ajusteze nu de pe pozitiile turnului de fildeș al tehnicii, în laborator și prin sudura tehnici teoretice necesare celui care se încumetă la un asemenea act de responsabilitate.

Din punct de vedere neuro-psihic, boxul face parte din grupa sporturilor de solicitare maximală, fiind caracterizat printr-un consum mare de energie nervoasă. Necesitățile de menținere a stări normale sunt reduse din cauza stării emoționale, a nervozității care, uneori, ajunge la un nivelul de stres psihic puternic. În aceste condiții, analiza și execuția sunt solicitate cel mai frecvent.

Tabloul general al unei întâlniri este specific unei confruntări dure, confruntări acerbe, respectiv de dârzenie și de voință. Datorită condițiilor “perturbatoare” incluse în desfășurarea acțiunilor adversarului, a agresivității acestuia, ca și recepționarea diverselor lovituri în unele zone sensibile ale organismului, pot îngreuna în plus condițiile cărora boxerul este obligat să se adapteze constant.

Ca urmare a acestor solicitări și condiții, sportivull care practică un box de performanță se impune a fi bine dezvoltat, sănătos, cu un tablou al structuriii de personalitate foarte bun (stare emoțională echilibrată, o rapiditate a proceselor analiză/decizie, o inteligență bună, o capacitate volitivă de tip superior, toleranță mare la stres, toleranță mare la durere).

Dezvoltarea spectaculoasă a diverselor performanțe în unele discipline sportive, în cadrul cărora rezultatele pot fi măsurate cu precizie certifică o perfecționare constantă a diverselor metode și mijloace de pregătire, ca și aportul dedicat cercetării științifice și inclusiv cercetării medicale în domeniul dedicat sportului.

În cadrul acestor discipline, diversele progrese înregistrate de către concurenți sunt indiscutabile, acestea fiind de altfel comensurabile, respectiv posibil de comparat.

2.3. Particularități fizico-psihice și de dezvoltare în box

2.3.1 Particularitățile funcționale

La finalul pubertății, orice copil se transformă într-un adolescent care, prin prisma dezvoltării morfo-funcționale, ca și prin cea dedicată capacității de efort și implicit a caracteristicilor psihice, se aseamănă destul de mult cu persoana matură.

După vârsta de 15-16 ani se constată o creștere a încetinirii, oasele adolescentului apropiindu-se de structura și respectiv rezistența oaselor persoanei adulte. De asemenea, cartilagiile de conjugare încep să se subțieze, marcând astfel începutul osificării, respective o încetinire a creșterii în înălțime. Chiar dacă indicii de dezvoltare caracteristici grupelor muscular prezintă valori mai reduse decât în cazul persoanei adulte, datorită creșterii suprafeței aferente secțiunilor fiziologice, se remarcă o dezvoltare a forței proporțional cu această suprafață. Conform literaturii de specialitate, un cmp de suprafață poate dezvolta, la vârsta de 15-16 ani aproximativ 12 kg forță, exceptând adolescenții ce sunt antrenați. În ciuda acestui aspect, forța care se dezvoltă la această vârstă este mai redusă, comparative cu valorile înregistrate în cazul vitezei și al coordonării, valori ce se apropie de cele ale persoanei adulte. În această perioadă se remarcă o creștere a tonusului muscular, ca și a capacității de rezistență la un efort static.

În ceea ce privește sistemul nervos, acesta se află într-un oarecare echilibru, în acest fel fiind favorizată fixarea cu destul de mare ușurință a diverselor stereotipuri dinamice, cu precizarea că se remarcă o predominanță minimă a forței excitației. De asemenea, și modalitatea funcțională aferentă proceselor fundamentale are o valoare destul de mare, în acest fel fiind creată posibilitatea unei refaceri rapide după efort a capacității de lucru, în parallel cu cea dedicată eforturilor de viteză.

Se impune a fi menționat faptul că una dintre caracteristicile aferente activității S.N.C. (sistemul nervos central) la adolescent se găsește încă sun influența diverselor emoții, când adolescentrul reușește să realizeze un efort muscular deosebit, ce depășește cu mult capacitatea de acțiune a celulelor nervoase. Din acest considerent, adolescenții reușesc performanțe deosebite la aceste vîrstă, performanțe care însă pot genera potențialul pericol al suprasolicitării și supraîncărcării organismului, cu toate efectele secundare ce decurg din acesta, ce uneori pot genera și o abandonare a activității sportive.

De asemenea, în cazul adolescenților se remarcă și faptul că aceștia nu au capacitatea de a susține pe o perioadă îndelungată un efort mai intens, aspect ce trebuie avut în vedere constant pe întreaga perioadă a derulării procesului de instruire.

Tot în această perioadă, în cadrul sistemului vascular se remacă raportul existent între organele centrale și cele periferice, modificările sesizate la nivelul indicilor caracteristici pulsului și respectiv tensiunii arteriale fiind mult mai majore în raport cu valorile înregistrate la persoanele adulte. De asemenea, și valorile volumului miocardic și respective a volumului sisttolic sunt mai reduse comparativ cu cele înregistrate la persoanele adulte, aspect ce influențează în mod negative atât capacitatea de effort, cât și gradul adaptabilității la un efort de durată lungă.

În ceea ce privește aparatul respirator, se remarcă o dezvoltare a capacității virale, ca și a frecvenței respiratorii, a ventilației pulmonare și respective a schimburilor gazoase.

2.3.2 Particularitățile psihice

Este bine cunoscut faptul că atât cunoașterea cât și respectarea diverselor particularități de vârstă reprezintă o necesitate pedagogică, cu efecte de tip condițional ce se reflectă asupra modului de desfășurarea antrenamentelor, determinând o selectare și implicit o a diverselor metode și mijloace de pregătire a sportivului în funcție de particularitățile specifice dezvoltării psihice a tânărului, ca și de perspectivele acestuia.

S-a dovedit practic că nerespectarea ori ignorarea acestor particularități poate determina un eșec în cadrul activității de instruire, ca și în cadrul procesului de educare, aferente unui process sportiv.

Este cunoscut faptul că practicarea diverselor exerciții fizice reprezintă o latură important în cadrul procesului de dezvoltare psihică a copiilor. Prin intermediul acestor exerciții se reușește desvoltarea diverselor procese, a însușirilor psihice, ca și a trăsăturilor de caracter, determinante în dezvoltarea ulterioară a tinerilor.

Interesele privind activități diverse generează orientarea ulterioară spre viitoarea profesie, principala preocupare a tinerilor rămânând învățătura, care la această vârstă se derulează sub impulsul motivației sociale, în cadrul căreia un loc important este ocupat de simțul răspunderii. La această vârstă se remarcă faptul că gândirea tinerilor tinde să devină mai abstractă, ea căpătând un caracter progresiv organizat și respectiv sistematizat. Tot acum se consolidează și deprinderile și priceperile, acestea căpătând aspecte variate. În vreme ce voința se dezvoltă, se remarcă o îmbogățire a afectivității, ce implică formarea unor sentimente morale de tip superior.

La aceaste vârste, adolescenții se remarcă prin dinamism, prin vivacitate și nonconformism, în paralel sesizându-se o creștere a exigenței atât față de sine, cât și față de alții, cu dezvoltarea potențialului stăpânirii de sine. În ciuda faptului că activitatea formativă a adolescenților își urmează cursul, noul statut social al acestora, ca și diversele cerințe specifice activității sportive imprimă roluri primordial atât pregătirii, cât și asisteței psihologice. În ceea ce privește pregătirea psihologică, aceasta trebuie să includă dobândirea unor diverse virtuți specializate, dar și individualizate, impunându-se formarea și implicit derularea diverselor trăsături psihice și a unor trăsături de caracter precum inițiativa, hotărârea, perseverența, curajul și tenacitatea.

O atenție deosebită este acordată la această vârstă cultivării încrederii în forțele proprii, datorită faptului că se remarcă frecvent diverse discrepanțe între unele rezultate ce obținute în timpul antrenamentelor și rezultatele ce sunt obținute în perioada concursurilor, discrepanțe datorate atât de atitudine, cât și de motivația de tip nestabilizată, caracteristică unor frământări interioare specifice vârstei.

2.3.3 Pregătirea biologică

În domeniul pregătirii biologice pentru concurs se remarcă atât mijloacele ce sunt conținute în cadrul procesului de antrenament, cât mai ales mijloacele prin intermediul cărora se asigură un cadru biologic optim pentru susținerea efortului.

Astfel, în perioada pre-competițională, diversele antrenamente trebuie să își mențină intensitatea crescută, în paralel cu reducerea volumului, în acest fel modelându-se tipul efortului competițional.

Condiția primordială a succesului pregătirii constă in menținerea unei stări de sănătate ce permite nu doar continuitatea în pregătire, ci și implicit o creștere a adaptării sportivului la diversele cerințe ale efortului specific.

În ceea ce privește realizarea categoriei de greutate, aceasta se poate realiza prin:

Intermediul unui regim alimentar hipo-lipido-glucidic, cu proteine de bună calitate (respectiv carne slabă, lactate proaspete), cu salate și fructe ce asigură un aport de vitamine, de săruri minerale și de celuloza, ce este necesară unei stimulări a tranzitului intestinal;

O echilibrare a hidro-electrolitică a organismului după effort, avându-se în vedere pierderile prin transpirație și prin metabolism, cu urmărirea oscilațiile ponderale, punctul de reper reprezentându-l cântărirea de dimineața, cântărirea înainte de masă și respectiv cântărirea după efort;

Intermediul unui consum energetic în cadrul antrenamentelor

Sauna ce trebuie realizată cu moderație, pe lângă efectul sano-genetic, ce este util în cadrul complexului de refacere, aceasta îndeplinește și oficiul de scădere în greutate (complementar)

Adaptarea la altitudine

Antrenamentul la o altitudine medie se impune a dura minim trei săptămâni, acesta încheindu-se cu cel puțin 10-14 zile înaintea respectivei competiții programate. În cadrul competițiilor importante, se recomandă două “cure de altitudine”, respectiv:

O cură realizată în prima parte a respectivei etape de pregătire;

A doua cură, ce se realizează avându-se în vedere data planificată pentru competiei

Atât igiena alimentației antrenamentului, cât și refacerea și meditația, cu evitarea noxelor și implicit a dopajului,cu respectarea unui program cotidian, cu auto-trainingul de tip pre-competițional au rolul de a preveni o irosire a energiei, acestea permițând și o modelare a comportamentului competițional.

În cadrul intervalului precompetițional, se impune o limitare a activității sexuale, principala preocupare fiind competiția și respectiv atingerea greutății dedicate categoriei la care se încadrează sportivul.

Pregătirea psihologică se realizează de către psiholog (dacă acesta există în cadrul lot), medic, ca și de antrenor, aceasta având în vedere o anumită competiție, ca și anumiți adversari, ce pot fi mai mult ori mai puțin cunoscuți. Această pregătire implică o cunoaștere bună a temperamentului sportivului, avâmdu-se în vedere o excludere a factorilor perturbatori, ca și o menținere a atmosferei de liniște și respectiv de echilibru afectiv, menținerea tonusului neuro-psihic de tip competițional, ce este favorabil performanței.

Încălzirea și masajul stimulent dedicat comoetițiilor se impun a începe cu minim 30 de minute înaintea meciului. După ce boxerul și-a pregătit echipamentul specific, se realizează pe o perioadă de 10-15 min un stimulent al diverselor grupe musculare, intens angrenate în efort, cu insistare pe centura scopulară, pe artic MS, pe radiocorpiene, pe MCF, ca și pe centura pelvină și pe articulațiile de la nivelul genunchiului.

Boxerul începe încălzirea de tip propriu-zis cu o gimnastică articulară, el continuând gradat, timp de 15 minute, cu exerciții specifice. Ulterior merge cu antrenorul într-o cameră specială de unde își ia mănușile, ca și casca de protecție, respectiv “centura” ori cordonul (colorat diferit fațăde echipament) el realizând cu antrenorul o așa numită “lecție de mănuși” ce are rolul de a-l angrena în cadrul atmosferei specifice de luptă.

Procesul de refacere

O component important a antrenamentului este și refacerea, aceasta reunind mijloacele naturale și artificiale ce sunt aplicate într-un mod dirijat, cu scopul de a restabili homeoplazia organismului, dar și a supracompensării funcționale, ce este ideal descrisă de către Falbort. Aceste mijloace natural și artificial au un efect trofotop, ele reușind să restabilească cu succes rezervele de glicogen aferente mușchilor și rezervele hepatice, în paralel cu înlăturarea cataboliților acizi, cu realizarea necesarului de O2 și implicit cu realizarea dezinhibiției corticale.

Prin perfecționarea mecanismelor de tip adoptativ ale organismului ce este supus efortului se reușește și favorizarea refacerii organismului, cu efecte deosebite asupra activității ulterioare a sportivului.

Astfel, la finalul unui antrenament intens ori la finalul unui meci de box, se recomandă ca sportivul să fie scos din atmosfera specifică sălii (zgomot, stress, etc), și introdus intr-un micro-climat de confort, respectiv:

O cameră bine aerisită, prevăzută cu aeroionizare negativă și în care sportivul poate să se relaxeze o perioadă de 15-20 minute

Beneficiile unui duș cald cu durata de 10-15 minute, consumul a 100-200 ml de limonadă sau de suc de fructe ce poate fi îmbogățit cu diverse săruri minerale;

La aproximativ o oră de la finalul efortului se recomandă o masă ce trebuie să aibă conținut proteic de bună calitate (respective cu carne slabă și lactate proaspete), consum de apă minerală, etc. Trebuie precizat că toate aceste alimente/lichide trebuie să fie atent calculate, avându-se în vedere greutatea corporal a sportivului în acel moment, greutate ce trebuie să fie menținută în apropierea valorii limitei caracteristice categoriei greutății regulamentară.

În perioadele intense de competiții ori turnee, în cadrul cărora sunt planificate mai multe meciuri, derulate consecutive pe parcursul câtorva zile, și respectiv cântăririle oficiale ce se realizează înaintea acestora, se impune menținerea greutății corporale de către sportive. Deseori, în vederea obținerii acestui obiectiv, boxerul nu doar respectă cu strictețe un regim alimentar și programul de antrenamente, ci apelează și la saună, pentru recunoscutele sale efecte benefice.

Înainte de culcare, pentru inducerea confortului și implicit a somnului, se recomandă realizarea unui masaj relaxant, aplicat cu precădere pe grupele mușchilor ce au fost mai solicitate în cadrul antrenamentului/meciului.

În ceea ce privește micul dejun al sportivului, ce este servit după cântărirea oficială, acesta trebuie să îi asigure tot necesarul energogen, ca și o reechilibrare hidroelectrolitică și implict buna dispoziție de care sportvul are nevoie pentru a realize eforturile ulterioare. Demn de precizat este faptul că micul dejun trebuie să fie atent calculate în vederea menținerii greutății sportivului în limitele categoriei sale de greutate.

În vederea refacerii neuro-psihice, pe lângă cele 8 – 10 ore de somn/noapte, sportivul are nevoie și de odihnă activă, recomandându-se citirea unei cărți, ascultarea unei melodii preferate, plimbări ori vizionarea unui film, etc.

În cadrul medicației de refacere se are în vedere:

O echilibrare hidroelectrolitică și a vitaminelor din organism – admistrarea tabletelor efervescente, a tabletelor de Polimerizant , ca și a tabletelor de Polivitaminizat

Hepatopotecția – cu administrarea de Silimorină – câte trei tablete zilnic și respective a aspartatului de arginină – câte una-două fiole/zilnic

Neurotroficele – incluzând acidul γ-amino-butinic, glicocolul și lecitina

Antioxidantele – respective sărurile de selenium, vitamia E, vitamina C, colina, inoxina

Concentratele proteice ce sunt agreabile prin prisma organoleptică

Toate experiențele realizate în cadrul cercetării s-au derulat în cadrul sălii sportive A.N.E.F.S., grupul de studiu fiind format din 12 sportivi.

Ca urmare a analizei datelor ce au fost culese s-a evidențiat faptul că la finalul încălzirii, indicii de viteză au prezentat o îmbunătățire considerabilă, respective viteza brațului stâng crescând cu 0,16 sec., în timp ce la viteza brațului drept s-a remarcat o creștere cu 0,60 sec.. De asemenea, la finalul unei lupte libere derulate în cadrul antrenamentului (ce a inclus trei reprize) s-a sesizat reducerea vitezei brațului stâng cu 0,50 sec., în vreme ce viteza brațului drept a scăzut cu 0,25 sec.

Părerile de specialitate

În cadrul categoriei dedicate sporturilor individuale – în cadrul cărora valoarea unui sportiv poate fi stabilită numai printr-o confruntare directă între doi adversari, categorie în care progresul de tip tehnico-tactic nu poate fi apreciat cifric, juriul este cel care decide câștigătorul, juriu format din arbitrii, care pot uneori să fie și subiectivi.

În ceea ce privește progresul, ce se poate realiza printr-o perfecționare a metodelor și a mijloacelor de pregătire, acesta poate fi cuantificat prin gradul spectaculozității caracteristice diverselor întălniri, ca și nivelului tehnic, ce se impune a fi unul de tip superior, în condițiile exigențelor crescute impuse în cadrul competițiilor internaționale.

Este cunoscut faptul că printre diversele ramuri sportive, de complexitate ridicată, ce includ o interdependență directă între calitățile fizice ale unui sportiv și diversele acțiuni tactice – se încadrează și boxul, acel sport ce se bazează pe diverse cunoștințe tehnice, ce sunt perfecționate și adaptate conform organismului boxerului, ca și la diversele necesități tactice specifice, sport ce aplică în rind acțiunile eficiente menite să servească și creeze diversele situații favorabile în care sportivul poate lovi, fără a fi lovit.

Ca urmare, orice acțiune ce are loc în ring se impune a fi una rațională și deosebit de atent selecționată, avându-se în vedere sportivul, adversarul său, dar și momentul. Această acțiune se impune a fi aplicată nu doar cu precizie și rapiditate, ci și cu forță și implicit cu promptitudine. Toate aceste cerințe complexe se impun a fi cumulate atât în cadrul pregătirii evolutive și a pregătirii de perspectivă a sportivului, cât mai ales în cadrul acțiunii din ring.

Este bine cunoscut faptul că un boxer are capacitatea de a lovi cu mijloace de atac specific, el putându-se apăra prin diverse mijloace, combinate divers. De asemenea, boxerul are capacitatea de a opri ori a contracara diverse acțiuni ale adversarului său prin procedeele specifice sportului, procedee ce se impun a fi aplicate rapid, cu eficiență și mare precizie.

Eficiența procedeelor aplicate în rind nu depend doar de calitățile fizice ale sportivului, ci și de gradul de perfecționare și implicit automatizare al acțiunilor de acest gen, ce implică mijloace tehnice atent perfecționate.

Prin intermediul automatizării diverselor procedee tehnice se realizează nu doar o acțiune prompt, ci și o economie de energie (cu dezvoltarea rezistenței de acțiune), repetările diverse, cu grade de intensitate și de forță variabile generând o dezvoltare a calităților fizice ale sportivului.

Astfel, dezvoltarea calităților fizice ale boxerului, ca și a calităților tehnice prin intermediul diverselor exerciții și respective mijloace de antrenament generează nu doar o însușire a diverselor procedee tehnice, ci și perfecționarea acestora.

Procesul de perfecționare continuă a calităților tehnice, cu automatizarea acțiunilor tehnice utilizate în scop tactic duce nu doar la o creștere a eficienței calităților fizice ale sportivului, ci și la dezvoltarea acestora, principalele obiective ce sunt urmărite de specialiștii în box în cadrul procesului de pregătirea viitorilor sportivi de performanță.

Capacitatea sportivului de a aplica diverse acțiuni în lupta pe care o are cu adversarul său depinde foarte mult de gradul acestuia de abilități, ca și de gradul de perfecționare tactic, ce include nu doar un suport fizic deosebit, ci și deprinderi motrice de tip automatizat.

În societatea contemporară succesul unui boxer, respectiv accesul acestuia către un loc pe podiumul olimpic, mondial ori european, nu depinde numai de talent, ci și de pregătirea fizică a sportivului, în paralel cu cunoștințele de natură tehnico-tactică, ce trebuie să fie complexe și în permanent adaptate.

Trebuie remarcată pregătirea fizică deosebită cu ajutorul căreia marii sportivi români, precum Mircea Dobrescu, Gheorghe Fiat, Nicolae Linca ori Gheorghe Negrea au reușit să domine marile întreceri de pe plan internațional, pregătirea fizică fiind marele secret al antrenorilor români din perioadele de glorie ale boxului românesc.

În contemporaneitate, aportul consistent al îmbunătățirii metodice, ca și cel al cercetării științifice în cadrul pregătirii boxerilor din statele în care s-a remarcat această preocupare au generat deconspirarea secretului, ceea ce îi obligă pe specialiștii din România să continue să fie preocupați constant de identificarea unor metode noi de pregătire, metode de perfecționarea diverselor mijloace de însușirea diverselor procedee tehnice și procedee tactice.

Astfel, colaborarea cu cercetarea științifică, ca și cu cercetarea medical reprezintă o necessitate primordială în contemporaneitate. Pornind de la ideea conform căreia ființa umană este destul de adaptabilă la diverșii factori externi și luând în considerare faptul că marea majoritate a calităților fizice și a celor psihice sunt perfectibile la nivele ridicate, o diversificare a mijloacelor de însușirea diverselor elementel tehnice din box, elemente simple sau elemente complexe, se impune ca o necesitate în adaptarea conținutului oricărui antrenament de box la diversele necesități ale realizării progresului și respectivului deziderat.

Însușirea diverselor elemente tehnice ce sunt specifice tehnicii boxului se realizează prin intermediul metodicii cunoscute, la care se adaugă timpul și respectiv calitatea însușirii, ca și consolidarea/perfecționarea tuturor acestor deprinderi până în momentul automatizării lor, ceea ce implică o precupare deosebită în cadrul tuturor antrenamentelor.

Diversificarea repetării este abolut necesară, cu luarea în considerație a situațiilor în care sportivul se află pe perioada meciului în ring, respectiv atacul, defensiva ori defensiva activă.

Îndemânarea boxerului în utilizarea cunoștințelor tehnice în diverse situații tactice diferite este generată de o automatizare a diverselor acțiuni tehnice. Această automatizare determină detașarea scoarței cerebrale de diversele preocupări ce privesc acțiunile ulterioare de executat în cadrul situației tactice date, ca și posibilitatea efectuării unei acțiuni tactice de tipul contracarării și anticipativă ce poate determina un avantaj pentru sportivul ce are realizate aceste automatisme.

Astfel, se impune ca mijloacele tehnice perfecționate și respectiv complet automatizate să fie perfect însușite prin prisma acurateței tehnice, a executării regulamentare a loviturilor, în paralel cu realizarea apărării corespunzătoare, menită să determine în timpul acțiunii un risc infim. Astfel, boxerul reușește să câștige încredere în propriile posibilități, implicit în victoria obținută în ring.

Repetarea, ca și metodologie de bază în cadrul însușirii elementelor tehnice fie ele simple ori complexe din box, se impune a fi completată cu diverse explicații și demonstrații ce pot să ancoreze acțiunea tehnică în diferite situații de natură tactică, situații pe care, în cadrul unei repetări individuale, sportivul nu o poate simți, ci doar conștientiza.

Realizarea unei repetări individuale în cadrul unei serii, avându-se în vedere condițiile conturării unei ținte (respectiv poziția brațelor, bărbiei și implicit poziția trunchiului, ce poate genera o siguranță a opțiunii de apărare contra loviturilor adversarului) reduce considerabil factorul de risc, în paralel cu determinarea unei repetări corecte a diverselor elemente constitutive ale respectivei serii.

În vederea realizării lanțului deprinderilor motrice, ca și pentru conștientizarea tuturor acestor acțiuni tactice se impune ca repetările să fie realizate și cu un partener. Trebuie subliniat faptul că, în cadrul diverselor antrenamente, partea dedicată pregătirii tactică (cu precădere repetarea excesivă) se dovedește a fi mai puțin mobilizatoare în cazul începătorilor. Pentru a evita asta, antrenorul trebuie să încerce o diversificare a aparatelor la care sunt executate aceste repetări, prin realizarea unor alternanțe privind lucrul individual la diverse aparate și respectiv lucrul pe perechi.

Este cunoscut faptul că obiectivul principal al unei lupte de ring este acela de “a lovi adversatul, fără ca tu să fi lovit”, obiectiv ce poate fi realizat numai prin generarea ori pringăsirea unei situației favorabile în luptă. Prin situație favorabilă în luptă se înțelege momentul în care adversarul boxerului își descoperă diversele puncte sensibile, el neavând capacitatea pe moment de ale apăra, opri ori de a-și contra adversarul, în cazul boxerului în atac ce se află în faza dezvoltării atacului. În această situație trebuie avut în vedere faptul că momentul se realizează în raport cu intenții similare ale adversarului, raportat la posibilitățile acestuia de luptă (în special cele tehnice), momentul durând doar câteva fracțiuni de secundă.

Datorită acestui aspect se impune ca boxerul să cunoastă mijloacele specifice de mișcare și luptă în profunzime automatizate, acestea fiind constant perfectibile.

Este cunoscut faptul că boxul este un sport deosebit de complex, în cadrul căruia îndemânarea, ca și calitățile psihice, respectiv calitățile tehnico-tactice și calitățile fizice ale sportivului se îmbină, ele fiind o necesitate în vederea obținerii unor performanțe sportive. Din aceste considerente se poate aprecia că sportul implică transformarea tuturor acestor calități, anterior enumerate, în calitățile de luptă, în cadrul cărora dezvoltarea calităților tehnice, ca și a calităților fizice reprezintă o preocupare constantă a cuplului boxer-antrenor, indiferent de nivelul pregătirii, respectiv boxer începător, avansat ori boxer de performanță.

În cadrul pregătirii se are în vedere o perfecționare a calităților de luptă ale boxerului, mai ales a calităților tehnice și a calităților fizice, asupra acestora lucrându-se cu preponderență în cadrul antrenamentului sportiv, datorită faptului că această perfecționare determină o eficientizare a diverselor acțiuni tactice.

Această perfecționare poate fi realizată printr-o bună experiență, dar și printr-o adaptare continuă a diverselor mijloace de luptă, în cadrul cărora sunt exprimate calitățile de luptă.

Îndemânarea este calitatea ce determină abilitatea însușirii rapide a diverselor procedee tehnice, în paralel cu aplicarea acestora în diverse situații tactice ce pot apărea în timpul luptei.

Îndemânarea pleacă de la o coordonare a propriilor mișcări ce sunt necesare acțiunilor preconizate, ca și de la adoptarea diverselor acțiuni ce sunt necesare, avându-se în vedere acțiunile adversarului, ca și eficacitatea acestora, ele fiind strîns legate de o asociere armonioasă a succesiunii realizate în timp, ca și a duratei, respectiv a gradului de complexitate și de precizie aferente acestor acțiuni, ce au un aport deosebit în cadrul învățării, al consolidării, perfecționării și implicit automatizării diverselor acțiunilor de natură tehnico-tactică din box.

În box rezultatul unei întâlnirii este determinat de confruntarea directă între doi doi parteneri ce în ring sunt adversari, oricare ar fi caracterul competiției (respectiv amical ori oficial), rezultatul acestei confruntări fiind dat de o decizie a arbitrilor, decizie ce poate fi relativ obiectivă. Această decizie este, printre altele, influențată și de diverse aspecte privind pregătirea sportivului (pregătire pe repriză și pe meci), la finalul meciului remarcându-se frecvent rezultatul de egalitate, situație în care este declarat câștigător sportivul ce a făcut o impresie mai deosebită în fața juriului de arbitrii.

Nu trebuie uitate nici inconvenientele ce sunt legate acțiunile tehnico-tactice ale adversarului, care tind să-și lovească partenerul și chiar să-l scoată din luptă prin intermediul mijloacelor de atac regulamentare. Tocmai de aceea se impune o perfecționare a acestor mijloace de atac, ca și a mijloacelor de apărare, sportivul urmând să aibă capacitatea folosirii acestora cu maximă eficiență, astfel încăt să se semnaleze un număr minim al loviturilor primite în ring, în paralel cu maximizara numărului loviturilor ce sunt aplicate adversarului, lovituri ce se doresc a fi deosebit de puternice.

Avându-se în vedere faptul că acum, în cadrul diverselor competiții internaționale, computerul este cel care intervine în realizarea arbitrajului, se impune o reorientare considerabilă a tacticii folosite în cadrul derulării luptei din ring, ca și a diverselor mijloace tehnice, în vederea realizării unui punctaj cât mai mare în luptă. Se impune a se avea în vedere și diversele măsuri de protecție individuală, ce sunt luate la nivel internațional de A.I.B.A., acestea determinând protejarea majoră a boxerilor, în paralel cu diminuarea considerabilă a numărului victoriilor înregistrate înaintea limitei, aspecte ce în timp vor genera și prelungirea performanțelor spotive individuale, performanță destul de scăzută până acum, cu precădere în cazul boxerilor ce aveau lovituri puternice, dar care poziționau pe primul loc forța de lovire, apărarea reprezentând ultima opțiune.

În acest sens, diversele materiale de protecție, ce au fost introduse în mod obligatoriu în cadrul tuturor competițiilor de box de A.I.B.A. reprezintă un argument pentru aspectele anterior specificate.

Din aceste considerente s-a ajuns la reorientarea metodicii de pregătire, ca și a modalităților în cadrul cărora sunt folosite mijloacele de antrenament, în așa fel încât atât îndemânarea, cât și abilitatea sportivului în ring să se tranforme din obiective în realități, în cadrul procesului de pregătire al viitorilor sportivi de performanță.

În cadrul calităților de luptă a fost înscris inclusiv factorul psihic, acesta fiind un component primordial.

În acest sport curajul este esențial pentru obținerea performanțelor, pregătirea psihologică impunându-se a fi realizată cu diferite nuanțări la nivelul performanței. În situația unui boxer curajos, ce are calități fizice deosebite, însă nu și inteligență tactică se remarcă o limitare a performanțelor, aceeași situație sesizându-se în cazul sportivilor ce posedă calități tehnico-tactice și fizice remarcabile, dar nu dispun de curaj. În cadrul antrenamentului, pregătirea tactică este nu doar un factor primordial, ci și o necesitate. Prin prisma aceasta, în acest sport se poate afirma că, încă de la faza selecției în grupe, unicul mijloc cert privind edificarea calităților unui boxer este reprezentat de competiție, respectiv de lupta în ring.

Baza acțiunilor eficiente de luptă include totalitatea elementelor și mijloacelor tactice, ce se impune a fi în permanență adaptate la diversele cerințe ale situațiilor de luptă ce sunt create de către adversar, ca și de posibilitățile acestuia.

Aceste elemente se înlănțuie, realizându-se în combinații tactice specifice luptei, ele bazându-se în principal pe înlăturarea elementelor și a mijloacelor tehnice și implict tactice de natură clasică, în acest fel realizându-se o eficientizare a luptei în ring. Trebuie menționat faptul că toate aceste combinații tehnice nu au capacitatea de a deveni eficiente decât în situația însușirii și perfecționării lor până la automatizare, în așa fel încât acestea să poată fi executate în mare viteză, cu o cursivitate normală și implicit cu o forță deosebită.

Sport complet, boxul îmbină toate calitățile neuromusculare, calitățile psihice, calitățile cardiovasculare, ca și calitățile metabolice, el derulându-se în mare parte din timp cu toracele blocat, atât în vederea aplicării loviturilor ce sunt permise de către regulamentul competițional, cât și pentru a se para diversele lovituri ale adversarului.

Efortul realizat în cadrul acestui sport este, din punct de vedere, aciclic – dinamic.

De asemenea, fiecare categorie de greutate prezintă un somatotip ce reflectă anumite proporții optime între statura sportivului (talia) și greutatea acestuia. Astfel la categoriile considerate mici, respectiv de 48 kg, 51 kg, 54 kg, 57 kg și 60 kg talia este încadrată în intervalul 160-170 cm, în vreme ce la categoriile mijlocii (63.5 kg, 67 kg, 71 kg și75 kg) talia variază în intervalul 172-179 cm. În cazul categoriilor mari, de 81 kg și 91 kg, ca și în categoria supergrea, talia depășește valoarea de 183 centrimetri.

Proporționalitatea segmentelor este considerată ca fiind foarte importantă, respectiv lungimea membrelor superioare ( denumită anvergura) constituie un avantaj în lupta de la distanță (indicele trebuie să depășească cu 6 – 10 cm statura). Și mobilitatea coloanei vertebrale (mobilitatea în flexie trebuie să depășească cu 5 -10 cm planul de susținere orizontal) reprezintă un element favorizant în cadrul realizării diverselor eschive și fente.

Raportul procentual stabilit între masa activă și țesutul adipos trebuie să oscileze în intervalul 91/9 pentru categoriile mici de boxeri, în intervalul 90/10 pentru boxerii din categoria mijlocie, și în intervalul 88/12 în cazul boxerilor din categoriile mari, la categoria supergrea impunându-se intervalul de 85/15.

Creșterea, ca și dezvoltarea constituie probleme de biologie umană, ce au o semnificație teoretică, dar și practică, deosebite. Cu cât datele din cadrul acestui domeniu sunt mai complexe, cu atât se întrevăd noi orizonturi, respectiv noi aspecte privind cercetarea particularităților fiecărei etape dedicate dezvoltării umane.

În conformitate cu datele existente în literatura de specialitate se remarcă o variabilitate individuală destul de mare în cadrul diverselor particularități morfo-funcționale constatate la indivizii ce au vârste cronologice similare. Viabilitatea fiind mai redusă în cazul regrupării tinerilor după vârsta fiziologică a acestora. Diversele neconcordanțe sesizate între particularitățile de tip morfo-funcțional și particularitățile psihice ale vârstelor cronologice/biologice sunt generate de însușiri erediatare, ca și de numeroșii factori existenți mediul fizic și în mediul social, în care acești tineri au trăt și s-au dezvoltat.

Capacitatea diferită de efort a tinerilor ce au aceeași vârstă cronologică continuă să se mențină după trecerea la seniorat, pe perioada junioratului diferențele remarcându-se mai pregnant. Capacitatea de efort instabilă și deseori nesigură se datorează labilității neuro-vegetative remarcate în cazul juniorilor ca urmare a așa-numitei “furtuni vegetative”, ce are capacitatea de a genera o infinită varietate individuală.

În cadrul activității sportive, cunoașterea tuturor acestor particularități de natură morfo-funcțională și psihică are o importanță deosebită.

Selecția în cadrul boxului, conform opiniilor diverșilor specialiști în domeniu, trebuie să se realizeze de la o vârstă școlară mare, respectiv 14 ani -16 ani, această vârstă fiind corespunzătoare perioadei post-pubertare, perioadă în care adolescenții ajung la o maturizare necesară derulării unei activități independente atât în învățământ, cât și în activitate sportivă.

CAPITOLUL 3. – PRINCIPIUL INTUIȚIEI CA METODĂ DE ÎNVĂȚARE A TEHNICII ȘI TACTICII ÎN COMPETIȚIILE SPORTIVE

3.1. Metode și mijloace de luptă

Randamentul mare al sportivilor este obtinut prin cresterea capacitatii lor de performanță. Această crestere este realizată în principal prin antrenamentul organizat si programat stiintific. Harre D. a formulat in acest context sintagma stare de antrenament, care cuprinde in viziunea lui urmatoarele componente:

– calitatile fizice (motrice) și intelectuale;

– deprinderile tehnico-tactice;

– calitățile psihice.

Antrenamentul prezinta un grad ridicat de corelație cu stadiul de pregătire al sportivului: mai scazută in perioada pregatitoare si optima sau eficace in perioada de concurs. Concursul este cantitatea maxima de informatie pe care o poate furniza sportivul asupra capacitatii reale de performanta Pe langa concurs, antrenorul este obligat, ca in mod periodic si cu o frecventa ridicata, sa evalueze prin teste, controale medicale capacitatea prezumtiva de performanta a sportivului.

Efortul din antrenamente și din concursuri duce la acumularea oboselii. Capacitatea de performanta poate fi imbunatatita prin eliminarea oboselii si favorizarea de gasire a noi resurse energetice interne prin actiunea de refacere dupa efort care este o acțiune dirijată.

Dispoziția optimă pentru randamentul sportiv, pentru manifestarea capacitatii de performanță în momentul si locul potrivit se numeste forma sportivă. Forma sportiva nu este un fenomen bazat pe sansa ci este controlabila (inductibila) prin procesul de antrenament. Desigur ca ritmurile biologice sau cauzele sezoniere pot provoca o serie de modificari, discutabile de altfel, în contextul desfășurării competiției.

Mijloacelor clasice de luptă din box se clasifica pe categorii respectiv:

1. Mijloacele de atac

loviturile directe la cap și lotivurile la trunchi, realizate cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă

loviturile laterale scurte realizate la cap și la trunchi, realizate cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă

loviturile laterale lungi la cap și la trunchi, realizate cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă

loviturile de jos în sus la cap și la trunchi, realizate cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă

loviturile oblice la cap și la trunchi, realizate cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă

pasul înainte

2. Mijloacele de apărare

blocaj – cu mâinile

– cu cotul

– antebrațul

– umărul

paradale – la stânga, la dreapta, în toate direcțiile

eschivele – plonjonul înainte

retragerea

– lateral stânga, lateral dreapta

– rotativa

deplasarea – înapoi

– înainte

3. Contra-atac – apărarea, urmată de atac

4. Mijioacele de pregătirea atacului:

fentele – simulare a oricărei mișcări din ring

loviturile false – loviturile ușoare, fără o angrenare a corpului în lovitură

acțiunile false – acțiunile care ascund și care pregătesc acțiunile decisive.

Acțiunile derulate în ring sunt acțiunile cele mai fulgerătoare, intense, contraatacurile fiind mai prompte și inclusiv mai repetate. Se remarcă dispariția centrelor dure, rămânând loviturile izolate ori seriile scurte, ce sunt aruncate la locul exact, după atacul advers. Prin dansul picioarelor boxerii sunt destul de aproape, într-un pressing de tip permanent ce dezvoltă nu doar intensitatea mișcărilor ci și pe cea a emoțiilor.

În ceea ce privește eleganța mișcărilor, aceasta este dată și de noutatea privind găsirea unor legi ale mișcării ce, aplicate în cadrul acțiunilor din ring generează o mai mare agilitate, ca și eficiență și implicit precizie acestor diverse mișcări, ce se șlefuiesc continuu în lumina aplicării regulilor și a principilor dedicate mișcărilor tehnice.

Nouă este mereu și experiența și inventivitatea marilor boxeri de a crea noi căi de realizare și utilizare a situațiilor favorabile de luptă. De asemenea, noi sunt metodele și mijloacele, exercițiile și combinațiile prin care pregătirea boxerului e mai bună, mai complexă, posibilitățile lui cresc la indici nebănuiți până nu demult. Adaptarea condițiilor științifice la modul cum se execută exercițiile sau mijloacele de antrenament la individ sau la colectivul de începători, personalitatea pedagogică a antrenorului se pun în valoare la alte niveluri, pe baza aplicării științei și experienței profesionale.

Sunt din ce în ce mai mulți boxeri care sclipesc de inteligență în găsirea unor procedee noi de luptă, combinații mai eficiente, maniere, moduri de rezolvare a situațiilor din luptă, chiar crearea de noi lovituri sau apărări. Aceasta și pentru că a crescut și numărul de competiții în care se întâlnesc sute de boxeri, antrenori-specialiști în știința sportului. Deci la aceste mari întâlniri sportive organizate se schimbă impresii, cunoștințe, se nasc discuții ample și profunde, se fac schimburi de experiență și opinii. Organizat se fac studii, observații, analize statistice sau pedagogice, pe marginea noutăților în desfășurarea luptei din ring, a tendințelor de luptă în funcție de calitățile boxerilor și școlilor de box, în funcție de orientările arbitrilor în aplicarea regulamentului internațional de luptă și obținerea victoriei.

Boxerii din ring se bazează în capacități, posibilități, imaginație creatoare, pregătire mai minuțioasă și mai profundă, inteligență în rezolvarea situațiilor din ring, în crearea unor situații clare și rezolvarea cât mai elegantă a lor, mai precisă, mai cu ușurință ajungând să “lovești” fără să fii “lovit”.

De aceea munca boxerului și a antrenorului de box, la fel ca munca oricărui antrenor și specialist în sport e plină de profunzime, de exigențe, de dorință de noi cunoștințe, de profesionalism în aplicarea unor cât mai adaptabile reguli, legi și principii științifice la individ, la activitatea lui sportivă și de viață. Experiența și activitatea creatoare o îmbogățim și o aplicăm prin continue căutări, schimburi de experiență, studii, analize, încercări și rezolvări. Dar, mai ales cunoștințele tot mai profunde, mai analitice, mai noi, mai moderne. Și aceste cunoștințe să fie bazate pe reguli, legi și principii științifice mai obiective, adaptate cât mai corect la activitatea și condițiile noastre, acestea fiind regăsite în cărți cu destul de multă ușurință.

Specialiștii au catalogat boxul ca fiind un sport destul de dur, uneori brutal ori inestetic sau chiar sângeros. Multe firi sensibile ori necunoscătorii nu concept ca la finalul meciului boxerii se pot îmbrățișa ori își dau mâna cu sinceritate și chiar. Aceste persoane nu concep că există posibilitatea de a fi simultan și rival și prieten cu persoana cu care ai avut nu cu mult timp în urmă o luptă acerbă. În situația în care ar reuși să cunoască mai mult și mai în amănunțime această întrecere de pe ringul de box, aceste persoane ar avea capacitatea de a simți sinceritatea, realitatea și onestitatea boxelor când își stârng mâinile la finalul oricărui meci de box, o expresie a bucuriei recunoașterii valorii a sportivității și a gradului pregătirii adversarului tău.

O situație favorabilă de luptă se întâlnește în momentul în care adversarul se dezechilibrează din cauza mișcării defectuos executată ori care nu se încadrează în posibilitățile realizării ei eficiente, cu descoperirea punctului sensibil – se aplică lovitură directă stânga, cu retragerea nu pe aceeași linie, ori cu prelungirea prea mult a acesteia și retragerea mâinii drepte, ce nu mai poate acoperi bărbia, ficatul, etc. Prin întârzierea pe această mișcare, adversarul se dezechilibrează pe moment, nu se poate retrage cu rapiditate ori nu-și poate ridica mâna ce îi acoperă bărbia ori ficatul.

În acest moment boxerul mai experimentat, inteligent ori mult mai bine pregătit se găsește în poziția de unde poate contra cu rapiditate, precizie, corectitudine și forță, lovitura acestuia izbind și presând punctul sensibil remarcat la adversarul tău. Această situație de lupta este una ideală, caracteristică boxului.

Situația este punctată de arbitri, ea putând fi și decisivă în eventualitatea în care adversarul, care este lovit cu forță și precizie, își pierde pentru moment unele posibilități de refacerea organismului, cu diminuarea momentană a resurselor de continuarea luptei în perioada celor 10 secunde numărate de arbitru, secunde ce pot încheia lupta din ring.

Această situație favorabilă este destul de dificil de identificat și fructificat, avându-se în vedere faptul că și adversarul este destul de bine pregătit, el încercând în plus să evite situația dificilă de acest gen. Și totuși prin diverse acțiuni și manevre, ori prin modurile de luptă ce urmăresc ascunderea intențiilor proprii, se poate determna adversarul să realizeze o mișcare ori o acțiune incorect executate ori cu atenție mai puțină spre acoperirea unor puncte sensibile. Tocmai aceste acțiuni, aceste manevre ori moduri se impun a fi alese și ulterior repetate în cadrul antrenamentelor până în momentul în care devin automate. Alegerea se face avându-se în vedere intențiile noastre (de atacarea prin surprindere ori de provocarea adversarului, etc.) ca și posibilitățile sau cunoștințele ori preferințele noastre, fără a exclude acțiunile de moment ale respectivului adversarului, cu defectele acestuia în executarea diverselor mișcări din ring, ținând de preferințele acestuia.

Toate acestea, împreună, definesc tactica boxului. Așadar se va căuta și realiza diversele situații favorabile prin intermediul acțiunilor, al mișcărilor, al manevrelor și al modurilor de luptă tactice, ce au fost alese în conformitate cu indicațiile și preferințele proprii, ca și cu luarea în considerare a acțiune prezente și viitoare a respectivului adversar. Chiar dacă pare simplu la prima vedere, aceasta de dovedește destul de dificil de pus în practică în timpul meciului. Se impune realizarea unei înlănțuiri de mișcări, de combinații ale mișcărilor, de moduri de acțiune, de acțiuni reciproce în vederea aducerii ori a suprinderii adversarului într-o situație de descoperire și dezechilibrarea acestuia, moment în care el poate fi lovit, evitându-se primirea unei lovituri din partea acestuia. De asemenea, se impune realizarea unei înlănțuiti constante a intențiilor și încercărilor care vor întâmpina dinspre adversar o anumită rezistență, în paralel cu dejucarea intențiilor acestuia, până în momentul ivirii situației prielnice, când poate fi aplicată lovitura decisivă.

Dar rezervele, ca și experiența și respectiv pregătirea unui sportiv pot transforma o eventuală situație dificilă într-un moment zero al unui viitor contraatac deosebit de eficient care poate schimbă în orice moment o situație favorabilă într-una favorabilă adversarului. Aceasta este de altfel și deliciul unei încleștări sportive, respectiv frumusețea momentului, acea demonstrație de inteligență, de pregătire ori de calități superioare a sportivilor care se întrec într-un meci pe ringul de box, respectiv o iscusință tactică, însoțită de o potență a calităților.

Așadar, un rol important îl au cunoștințele, ca și experiența și respectiv inteligența, la fel de importante fiind însă și calitățile, dar și posibilitățile. Mișcările trebuie să fie realizate fără prea mult efort, realizate viteză, cu o explozie și implicit forță, cu precizie, ele lăsând loc diverselor posibilități de înlănțuirea în variate alte acțiuni, motiv pentru care mișcările de acest tip sunt considerate ca aflându-se la baza diverselor combinații și acțiuni tactice, ce trebuie realizate cu precizie și eficiență maximă. Adaptarea la fiecare mișcare ce este componentă a diverselor acțiuni din ring se realizează avându-se în vedere scopul urmărit de fiecare sportiv, cu precizarea că respectiva conformație fizică “somatică” a acestuia, ca de altfel și alte caracteristici specifice, pot fi grupate la sportivii ce au o conformație aproximativ asemănătoare. Prin intermediul acestei forme a mișcării ori a mișcării general valabilă pentru sportivi, ce este executată pentru acțiunea utilă în ring, o parte dintre sportivi remarcă utilitatea acesteia ca mijloc de luptă, mijloc de acțiune. Prin această mișcare, ce este general valabilă, se poate realiza lovirea, pregătirea atacului sau încheierea acestuia, ulterior realizându-se o preîntâmpinare a atacului, o realizare a apărării ori a contra-atacului. Aceasta devine un adevărat mijloc de luptă, fiind folosită de marea majoritate a boxerilor (mijlocul clasic de luptă).

Există și alte variante aferente acestor mișcări ce sunt folositoare în unele situații mai speciale, situații întâlnite destul de rar dar care sunt mai complicate. În acestea se remarcă transformarea în mijloace specifice de luptă, mijloace ce, în timp, prin întrebuințarea cu eficiență de către mai mulți sportivi, se pot de asemenea transforma în mijloace clasice de luptă.

Aceste mijloacele clasice de luptă pot fi delimitate în patru mari grupe, avându-se în vedere acțiunea generală derulată în ring, datorită faptului că în cadrul luptei din ring un sportiv nu acționează decât în vederea pregătirii și realizării unui atac, în vederea apărării, a contrării ori a contracarării adversarului. Astfel, se remarcă:

Mijloacele de pregătireaa atacului

Mijloacele de atac

Mijloacele de apărare

Mijloacele de contrare și contraatac

Prin mijloacele de pregătirea atacului se înțeleg mijloacele prin intermediul cărora se poate căuta o provocare a adversarului la diverse reacții ce pot fi cunoscute anterior ori observate pe perioada luptei, situație în care ele pot fi contrate ori contracarate cu eficiență și precizie (loviturile false).

Prin acțiuni false se înțeleg acțiunile de intrare în colț, locul din care, în cazul unui atac grăbit din partea adversarului, un sportiv are posibilitatea de a contra, într-un “pas de vals” realizat în semicerc, cu o lovitură ușoară a umărului ușor avansat, împingând adversarul în locul său în colț, unde poate fi contraatacat cu destul de multă ușurință. Același gen de acțiune poate fi folosită și la mijlocul corzilor în ring, în paralel cu identificarea unui punct sensibil al adversarului ori cu partea din corp în care se inteționează lovirea. În acest fel se reușește contrarea în timp util și cu destul forță. De asemenea se poate simula o recepționare a unei lovituri, urmată de o contracarare.

Mișcările cele mai variate de pregătirea atacului rămân fentele, acestea fiind mișcări ce imită ori simulează fie o acțiune, fie un mijloc de luptă ori o mișcare fără execuția eficace, cu scopul preocupării adversarului (atragerea atenției în altă direcție, cu ascunderea intenției și a direcției unui atac eficace). În acest fel un sportiv se preface că își lovește adversarul cu stânga, lovitura fiind însă de dreapta, deosebit de puternică (și similar pe cealaltă parte) ori că intenționează să aplice o lovitură la corp, fiind lovit puternic capul. Deseori se simulează doar o mișcare de lansarea loviturii ori o deplasare spre înainte, ceea ce va preocupa adversarul, răpimdu-i astfel ocazia de a gândi, respectiv de a pregăti un potențial atac.

Principalele mijloace de atac sunt reprezentate de lovituri și de pasul înainte, avâmdu-se în vedere faptul că se menține o distanță mai mare, în raport cu adversarul, decât lungimea brațului sportivului ori lungimea brațului adversarului în vederea eliminării surprinderii unei lovituri rapide din partea acestuia. Prin forțarea adversarului de a face un pas ori o jumătate de pas înainte de lovitura sa, se conferă posibilitatea unei imagini mai clare asupra acestuia, în paralel cu câștigarea timpului necesar apărării ori înlăturării atacului adversarului și pregătirea unui contra-atac (distanța de siguranță).

O situație asemănătoare se poate sesiza și în sens invers, motiv pentru care se recomandă ca înaintea executării unui atac să se facă fie o jumătate de pas, fie un pas complet, deplasarea spre înainte (ce declanșează atacul) find menționată drept un mijloc de atac deosebit de eficient.

Loviturile clasice se clasifică avându-se în vedere direcția acestora de execuție, respectiv pe direct înainte se vor afla directele cu dreapta ori cu stânga, realizate la corp, ca și la cap (directa de stânga la cap/la corp, lovitura directa de dreapta la cap, dar și la corp, etc).

Pe direcția aruncat din lateral sunt loviturile laterale, scurte (respectiv croșeurile). Lateralele scurte sunt loviturile laterale ce se execută cu brațul îndoit într-un unghi drept (unghiul dintre antebraț și braț), de la o distanță mai redusă comparativ cu loviturile laterale lungi, ce au un arc de lovire lung, cu brațul ușor îndoit în raport cu antebrațul. Aceste lovituri clasice au o vechime apreciabilă, ele fiind remarcate în timpul luptelor cu pumnii. În ring nu mai sunt atât de întrebuințate, datorită faptului că se remarcă din vreme, forța acestora nefiind la fel de mare ca cea a loviturilor scurte. În plus, aceste lovituri pot să fie contrate nu doar foarte eficient, ci și deosebit de dur.

În mod similar, loviturile laterale scurte sau lungi pot să fie cu stânga la cap/la corp, ca și cu dreapta la cap/la corp. Trebuie precizat faptul că lovitura laterală la corp de dreapta lungă devine aproape inutilizabilă în cazul adversarului pe gardă normală (brațul stâng înainte, adversarul avansând partea stângă a corpului), în vreme ce lovitura laterala scurtă (mai ales lovitura laterală lungă) nu are capacitatea de a lovi decât exterior suprafeței de lovire permise.

Loviturile de jos în sus (respectiv uppercut-urile) sunt loviturile cu mâna stângă ori cu mâna dreaptă, la cap ori la corp, lovituri ce încearcă o strecurare printre brațele adversarului (îndoite), în special în cazul aplecării spre lovirea bărbiei ori a diverselor puncte vulnerabile sau sensibile de pe o anumită regiune a corpului. Aceste lovituri sunt destul de eficiente și dure, în același timp fiind riscante datorită execuției în imediata apropiere a adversarului, ce are posibilitatea contrării fie cu lovituri laterale, fie chiar cu upercut-uri.

În ultima vreme s-au inclus în terminologia clasică și loviturile oblice, impământenindu-se procedeul croșeului upercutat, cu eficiență deosebită în cadrul luptei din ring. Lovitura oblică realizată de jos, cu mâna stânga are capacitatea de a se strecura mai facil pe sub cotul adversarului, ea atingând cu precizie zona ficatului. De asemenea, lovitura de oblică realizată de jos cu mâna dreapta va continua cu eficiență maximă atacul ce a fost început cu mâna stânga (cunoscuta oblică de sus, îndreptat contra “stângaciului”), lovitura pe partea dreaptă fiind destul de rar întâlnită.

Mijloace de apărare sunt acele mijloace ce apără cu brațele ori prin mișcările de trunchi ori prin deplasările înapoi-lateral și/sau într-un semicerc, diversele puncte sensibile de atacul/loviturile adversarului.

Cel mai natural mijloc de apărare este blocajul, acesta interpunându-se între lovitura venită de la adversar și punctul propriu sensibil propriu, precum cotul în cazul contra-loviturilor la corp, ca și umărul ce, ridicat ușor, poate constitui cea de-a “treia mână în timpul apărării”. Această interpunere se realizează mai rar cu stângă față cu dreapta, mâna fiind mai îndemânatică și mult mai ușor de încordat și mișcat cu precizie și fermitate (mâna stângă prepară, mâna dreapta aplică lovituri decisive și asigură apărarea promptă).

Prin mijlocul de apărare paradă se deviază lovitura adversă din traiectoria ei spre punctul sensibil. Prin intermediul unei scurte loviri peste lovitura adversă, un pumn capătă o altă traiectorie, ce de obicei, deschide traiectoria pentru un contra-atac a sportivului care se apără. Parada poate să fie executată fie mâna dreaptă fie cu ce stângă, în orice direcție, în mod teoretic. Practic orice boxer o poate alege pe cea mai accesibilă, ce are capacitatea pregătirii loviturii favorizante contra-atac.

Alte mijloace de apărare, eschivele constau în mișcări ale corpului (cle mai multe ale trunchiului) pentru a scoate punctul sensibil din traiectoria loviturii sportivului advers, fără îndepărtarea de adversar. Acestea sunt destul dificil de executat, pe lângă îndemânare impunându-se și “simțul” momentului de executat. Exchivele trebuie realizate cu precizie, ele putând fi pericoloase pentru adversar și nepermise de către arbitru, în executarea lor nereușindu-se o îndepărtare de adversar, situație în care există riscul contra-atacului ori al contrării rapide. Din acest motiv eschivele sunt învățate mult mai tardiv, comparativ cu restul mijloacelor de apărare.

Eschiva poate fi destul de eficientă, prin execuția acesteia generându-se poziții de plecare și implicit distanțe ce sunt ideale în realizarea unor lovituri ori continuarea atacului scurt ori prelungit (nici o eschivă fără o lovitură).

Avându-se în vedere direcția, eschivele pot să fie:

Prin retragere – dese la cap, rare la trunchi

Prin îndoire laterală – la dreapta sau la stînga, cu implicara trunchiului

Prin plonjare ori prin scăderea de nivel – flectarea tuturor articulațiilor duce la coborârea bărbiei sub loviturile adversarului

Eschivele rotative spre dreapta sau eschivele rotative spre stânga stânga sau spre dreapta.

Mijloacele de apărare pot fi înlănțuite în diverse combinații în cadrul acțiunilor boxerului, lupta acestuia transformându-se într-o adevărată artă a auto-apărării, cu diminuarea la minim a pericolului generat de șocurile distrugătoare ce pot fi provocate de unele lovituri dure.

Mijloacele de contraatac sunt, în fapt, mijloacele de atac ce urmează acțiunilor de apărare, prin contre înțelegându-se loviturile aplicate în același timp cu loviturile venite din partea sportivului advers.

Puncte sensibile

În momentul în care un organ al corpului ori un plex nervos intră în contact direct cu exteriorul corpului, diversele șocuri ce pot fi provocate de unele lovituri au o influență deosebită asupra întregii activități (vegetativa organelor ori a plexurilor nervoase). În această situație se remarcă o diminuare pe moment a randamentului caracteristic activității organului respectiv, influența extinzându-se și asupra activității diverselor funcții vitale, cum ar fi circulația sângelui, procesul de oxigenare ori de înlăturare a toxinelor, procesul de respirație, fluxul sangvin, etc. Activitatea normală a organismului încetinește, se reducere capacitatea de refacere, moment în care sportivul întâmpină dificultăți deosebite în luptă (cauza multor K.O.).

Contactul cu exteriorul corpului, respectiv cutia toracică cu oasele puternice, ca și abdomenul cu musculatură bine dezvoltată și întărită și dezvoltată, determină o apărare naturală a acestor organe ori plexuri nervoase, prin intermediul durității acestor pereți transmițându-se însă șocul loviturilor puternice, ce le poate face vulnerabile, cu efecte la nivelul activității normale a corpului.

Din acest considerent, loviturile aplicate în aceste puncte vulnerabile au capacitatea de a împiedica pe moment o posibilitate de reacție a adversarului, în cel mult zece secunde putându-se declara abandonul, respectiv declararea înfrângerii. În caz contrar, când nu se ajunge la K.O., aceste lovituri pot să influențeze ritmul mișcărilor sportivului, acesta optând pentru o apărare de tip pasiv, ce poate influența juriul în acordarea punctajului (este apreciat jucătorul ce domină meciul și lovește cel mai mult).

De altfel, acesta este motivul se urmăresc loviturile în punctele sensibile ale adversarului, în paralel cu apărarea acestora în orice secundă a meciului. Punctele sensibile se găsesc în diversele părți ale organsmului, respectiv în spate (superior crestelor iliace – zona rinichilor), inferior centurii (plexul rușinos), ca și în zona genitală, în multe dintre situații ele neputând fi apărate cu eficiență și ușurință. Din acest considerent, se interzice prin regulament, lovirile in zonele sensibile, fiind delimitată o suprafață în care se pot trimite loviturile, respectiv în cadrul jumătății anterioare a corpului, în zona situată mai sus de ombilic. Chiar dacă în această sunt grupate mare parte din punctele sensibile, sportivul se poate apăra destul de ușor prin îndoire, o flectare a antrebrațelor, etc.

Punctele sensibile din zona capului, respectiv partea superioară a corpului sunt protejate de calota craniană, ce este formată dintr-un os destul de dur. Regulamentul nu permite diversele lovituri aplicate în zona cefei ori în partea dorsală spate a capului, cel mai vulnerabil punct aflându-se înzona bărbiei. Se recomandă lovirea din lateral a bărbiei, lovitura scuturând în acest fel mult mai puternic capul, șocul netransmițându-se în cadrul punctului de sprijin, respectiv gâtul. Rezistența aferentî mușchilor gâtului este mai redusă decât cea înregistrată la sprijinul capului, ce este osos, fiind reprezentat de coloana vertebrală și vertebră. Așa se facă că randamentul loviturii este mai redus în momentul forței din lateral. O importanță deosebită o are întărirea mușchilor gâtului, astfel reușindu-se o dezvoltare a rezistenței contra diverselor lovituri primite.

Bărbia se poate ascunde cu ușurință fie în dosul mâinilor, fie printr-o ridicare a umărului ușoară din poziție, retragerea acesteia în fața loviturilor fiind un proces destul de facil.

Șocul loviturii prin intermediul forței pârghiei zdruncină deosebit creierul în cavitatea acestuia,umplută cu lichidul cefalo-rahidian, ce amortizează lovitura, fără a putea împiedica în totalitate zdruncinătura ori lovirea acestuia de pereți. În acel moment are loc o pierderii a coordonării la nivelul diverselor funcții ale corpului, sportivul căzând la podea, printr-un plonjon ce este exagerat în față, destul de apropiat de verticală. În funcție de pregătirea sportivului și de capabilitatea organismului de refacere, starea poate dura mai mult sau mai puțin de zece secunde, în care sportivul se poate ridica pentru a continua lupta. De regulă, în cazul unei lovituri bine țintite, durata de refacere este mai mare. Tocmai din acest considerent regulamentul prevede privind mărirea timpului în care organismul se reface după K.O. înregistrat ca urmare a loviturii la cap. Se impune menținerea boxerului în poziția de cădere până când în ring urcă medicul, care va interveni conform protocoalelor medicale.

Arbitrul poate încerca scoaterea protezei dentare, cu răsucirea în lateral a capului boxerului, în vederea împiedicării astupării traheei cu limba, mișcările acesteia fiind necontrolate. Sportivul simte numai un curent electric ușor ce îi pleacă de la cap înspre vârful degetelor, după care nu mai știe nimic. Trezirea completă poate să dureze un timp, perioada ân care sportivul poate chiar să lupte, ca urmare a reflexelor condiționate, a automatismelor dobândite în perioada antrenamentului. Starea este destul de periculoasă pentru sportiv. loviturile primite în ultimele reprize fiind mai nocive, comparativ cu loviturile primite în prima parte a meciului.

Tocmai de aceea, arbitrul are obligația ca în astfel de situații să constate dacă sportivul mai are sau capacitatea de a se concentra, iar în cazul în care se constată o privire tulbure, rătăcită, poate opri lupta, în ciuda eventualelor proteste.

Tot în zona capului, respectiv în zonele laterale ale gâtului, ce sunt puternic vascularizate, în cazul unei lovituri puternice ce poate presa în mod deosebit mușchii ori arterele/venele, există riscul întreruperii pe moment a fluxului circulației sanguine. Prin incapacitatea eliminării toxinelor, se poate constata o deteriorare a activității de la nivelul scoarței cerebrale, ce se poate chiar bloca. Cu reflexele blocate, sportivul poate cădea „secerat” în ring, căzătura fiind însoțită de o contractură puternică la nivelul întregului organism, moment în care de asemenea se declară K.O. Când circulația începe să își revină, se va reîncepe eliminarea toxinelor, organismul sportivului relaxându-se, cu restabilirea ritmului respirației, sportivul trezindu-se destul de buimac, cu dureri de cap ușoare. Orice lovitură primită în zona capului poate avea numeroase consecințe negative, motiv pentru care se impune o recuperare adecvată.

Sub bărbie, în zona cunoscută drept “mărul lui Adam”, loviturile nu pot ajunge datorită mărimii mănușii de box, dar și faptului că sportivul îți ține în permanență bărbia în piept și ușor spre umărul stâng (în cazul gardei normale, a dreptacilor). Mai jos de această zonă, pe partea din stânga a corpului, în zoa coastelor cinci-șase (zona inimii) orice lovitură puternică poate deregla ritmul distolei, inima contractându-se ân urma șocului. Diastola este mai mică, distribuția sangvină mai redusă, sportivul resimțind o moleșeală la nivelul întregului organism, cu reflexe mai lente și riscul încasării unor noi lovituri puternice mult mai mare.

Recuperarea este una destul de dificilă, chiar dacă zonele cele mai expuse loviturilor sunt protejate de musculatură și respectiv rezistența deosebită a sistemului osos.

Mult mai eficientă se dovedește a fi lovitura aplicată înspre dreapta inimii, chiar în centrul pieptului, sub stern, în care se găsește un important nod nervos – plexul solar. Lovitura în plex, pe căile nervoase aferente vegetativului, generează un șoc ce se transmite către toate organele din proximitate, inclusiv inima. În această situație se sesizează intensificarea ritmului inimii, cu reducerea fluxului sangvin și accentuarea unei anemii ce poate cuprinde organismul, care se moleșește, cu înmuierea genunchilor, căderea brațelor, senzația lipsei de aer (boxerul deschide frecvent gura), situație în care din nou intervine abandonul.

Chiar dacă loviturile în zona corpului nu induc starea de K.O., acestea având o influență redusă, ele se reflectă la nivelul diverselor organe interne ale organismului, cu accentuarea anemiei și încetinirea progresivă a reflexelor. Loviturile nu foarte puternice, ci precise și repetate pot avea o influență deosebită în cadrul meciului, spre finalul acestuia sportivul resimțind efectele acestora similar cu cele ale unei lovituri în zona capului.

Lovitura dureroasă este cea din zona ficatului, respectiv sub ultima coastă flotantă poziționată în dreapta toracelui, ca urmare a șocului resimțit ficatul contractându-se și împiedicând eliminarea sângelui. Organul se umflă, durerile resimțite sunt destul de mari (cu spasme), cu trecerea timpului ele diminuându-se. Un organ greu de afectat în cadrul unui meci de box este splina, poziționată în partea stângă a toracelui, în profunzime. În cazul unor loviri puternice și repetate în această zonă, se poate constata o afectare a activității splinei.

3.2. Principii ale învățării. Principiul intuiției ca metodă de învățare

Regulamentul de box cuprinde reguli interesante pentru echilibrarea luptei, pentru asigurarea caracterului sportiv de fair-play în lupta din ring. El caută să asigure lupta directă, dar în care dai și adversarului aceleași posibilități de luptă, aceleași mijloace și aceleași criterii. Toate acestea sunt cuprinse în regulamentul de box.

Regulamentul Asociației Internaționale de Box Amator cu sediul în Berlin – Germania prevede “loviturile aplicate cu o mână sau alta, cu articulația degetelor, cu mâna cu porțiunea falangiană”. Această articulație care închide pumnul ferm este marcată pe mănușile de competiții oficiale cu o porțiune de vopsea albă, ce indică mai ușor boxerului și arbitrilor corectitudinea loviturilor.

Orice altă parte a copului nu poate fi utilizată ca unealtă de lovire. Orice lovitură aplicată cu orice altă parte a corpului și în afara suprafeței permise de lovire este interzisă lovirii.

Vor fi considerate greșeli

Lovirea mai jos de centură, să ții boxerul de mâini, de corp, de cap, etc.

Lovirea cu capul, cu umărul, antebrațul, cotul, să apeși cu cotul, cu brațul, în față adversarului sau să apeși capul în spate sau în jos, sub centură sau în corzi.

Lovirea cu mănușa deschisă, cu palma, cu încheietura mâinii, cu partea dorsală sau cu părțile laterale ale mâinii.

Lovirea adversarul în spate și, în special, în ceafă, în spatele capului (partea dorsală) sau lovirea în regiunea rinichilor.

Să dai lovituri “pivotante”.

Să ataci ținându-te de corzi, ori servindu-te de corzi într-un fel incorect.

Să te culci pe adversar – faire une prise de lutte.

Să ataci adversarul care este la pământ sau în curs de ridicare.

Să-l ții.

Să-l ții în lovitură sau să-l tragi în lovitură.

Să reții brațul sau capul adversarului, să apeși cu brațul sub cel al adversarului.

Să te apleci sub centura adversarului într-o manieră periculoasă.

Să adopți un mod de luptă de apărare pasivă sau să te aperi mult timp cu amândouă brațele sau să te arunci intenționat pentru a evita o lovitură.

Să eviți sunete inutile, agresante sau ofensatoare în timpul reprizelor.

Să nu te retragi când s-a dat comanda “Break”.

Să încerci să lovești adversarul imediat după comanda “Break”.

Să ataci sau sa te manifestezi agresiv față de arbitru îți oricare moment.

Să arunci proteza dentară.

Să îți ții mâna întinsă spre înainte în vederea împiedicării venirii adversarului

Analizând toate cele anterior expuse se remarcă o necesitate a învățării profunde realizate sub forma deprinderilor motrice automatizate în cadrul diverselor mișcări realizate cât mai correct, componentele acțiunilor tip și a acțiunilor specifice.

Cu toate că la prima vedere pot părea multe și poate imposibil de însușit, prin analizarea mai profundă se remarcă gruparea lor sistematică, cu limitarea în etapele de însușire precise, ce sunt însoțite, tot etapizat, de perfecționare.

Procesul este mult mai eficient dacă se realizează metodic, sistematic, de-a lungul vremii desprinzându-se diversele principii de bază în insturire, printre care se află și principiul intuiției.

CONCEPTUL INTUIȚIEI – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Activitatea de predare-învățare este privită ca fiind o zonă de normativitate, respective zona stabilirii diverselor reguli ce trebuie să fie respectate în vederea asigurării unui succes în educație.

Termenul „principiu” se trage din latinescul „princeps” ce înseamnă primul, motiv de denumire a Ediției Ediția Princeps, ca și a titlului nobiliar „principe”.

Prin principiul se înțelege norma ce reglementează o complexitate de activități, principiul impunând supunere necondiționată asupra tuturor acestor activități. Printr-o nerespectare a principiului în cadrul activității de predare se ajunge la o lipsă a coerenței în cadrul sistemului de pregătire, respective la diferențe majore între eforturi și rezultate.

Demn de semnalat este faptul că principiile sunt generate de cerințe psihice, de cerințe logice în cadrul procesului de predare, ca și de cerințe antropologice.

Orice antrenament al boxerilor se derulează după diverse reguli ce și-au dovedit reușita în practică. Prin învățarea procedeelor, ca și a diverselor acțiuni de box se obține legătura dintre complexul proces pedagogic și funcțiunea de tip anatomo-fiziologică ce este specifică boxului. În ceea ce privește însușirea deprinderilor motrice, ce sunt specifice boxului, acesta se realizează pe baza diverselor principii pedagogice specifice de învățare, respectiv:

Principiul intuiției

Principiul participării conștiente și active

Principiul dedicat sistematizării

Principiul continuității

Principiul accesibilității

Principiul însușirii temeinice

Principiul intuiției pleacă de la premisa că învățarea se realizează în contactul cu obiectele sau fenomenele. Formarea limbajului, a noțiunilor presupune activitatea cu obiecte și fenomene.

Intuiția are două accepții: găsirea corespondenței dintre cuvânt și realitate.

anticiparea unor evenimente, descoperirea unor legături.

Principiul intuiției este fundamental în învățarea scrierii, în învățarea matematicii. Dacă se învață noțiunile fără legătură cu realitățile pot apare noțiuni de conținut.

Principiul intuiției presupune formarea unor capacități de anticipare. Intuiția este în strânsă legătură cu dezvoltarea inteligenței.

Educarea omului înseamnă limitarea (anticiparea) pericolului, comportamentului de anticipare la adulți este hotărâtor.

Principiul intuiției dă posibilitatea stabilirii unei legături disparate, principiul intuiției stă la baza creativității.

Inventarea legilor corpului este o intuiție. În didactică s-au practicat

exemple de intuiție care erau rezolvări de probleme.

Principiul didactic al intuiției cer pe de o parte să respecți relația dintre cuvânt și obiect, iar pe de altă parte să dezvolți capacitatea de gândire a copilului.

Principiul intuiției – caracteristici: trecerea de la necunoscut la cunoscut cu utilizarea unor mijloace ce favorizează învățarea. În general, modelele fizice, antrenamentele sunt niște metode extraordinare de dezvoltare a intuiției copilului.

Principiul intuiției este dominat în prima parte a educației, dar își păstrează o anumită importanță și la vârste mai mari.

Intuiția presupune un comportament de anticipare pentru profesor. Învățarea unor reguli ale jocului, mai ales atunci când se face prin problematizare, are un rol deosebit, principiul intuiției cere ca orice proces de predare-învățare să fie acompaniat de o multitudine de mijloace ajutătoare.

În continuare, vom prezenta câteva definiții bibliografice ale principiului intuiției:

“Principiul intuiției” de N.G. Ozolin

“Teoria antrenamentelor” de Dietrich Harre

“Metode de învățământ” de Ioan Corghit

“Teoria și bazele metodicii” de Gh.Cîrstea

Principiul intuiției – N.G. Ozolin (pp. 86-88)

Considerat a fi un important principiu al pedagogiei, acest principiu este deosebit de important și în cadrul pregătirii sportive. Interpretarea justă a principiului intuiției a fost realizată în anul 1895 de K.D.Ușinski, care se întreba: “Ce este instruirea intuitivă?”. Instruirea intuitivă este instruirea ce se bazează pe imagini concrete, nu pe diverse noțiuni abstracte ori pe cuvinte.

Prin intermediul principiului intuiției se impune o receptivitate maximă elevilor în cadrul procesului de desfășurare a educației, a instruirii, ca și a creșterii posibilităților funcționale specifice respectivilor elevi. Principiul este deosebit de important mai ales în cadrul procesului de învățare a tehnicii și implicit a tacticii sportive. Prin intermediul intuiției se generează o reprezentare destul de corectă a materialului de studiu, ea bazându-se pe imagini concrete, prin intermediul cărora se accelerează procesul de instruire, în paralel cu însușirea în mod correct a diverselor tehnici sportive și tactici sportive.

Este vital ca sportivul să aibă capacitatea aprecierii înntr-un timp extreme de scurt a corectitudinii mișcărilor executate, ca și măsura în care acestea corespund diverselor sarcini ale instruirii. Din multitudinea mijloacelor intuitive video-magnetofonul portative este cel mai perfecționat, acesta permițându-i sportivului să-și vizioneze evoluțiile de un număr infinit de ori, la scurt timp de la executarea unui exercițiu.

Chiar dacă metoda este considerată ca fiind deosebit de eficace, se remarcă și efectele negative ale acesteia. Spre exemplu, ulterior executării unei sărituri în apă, un sportive poate remarca distanța față de trambulină în momentul execuției fazei de zbor. Chiar dacă acestă săritură a fost executată corect (respectiv la distanța de 30-40 de cm de trambulină), distanța îi poate părea periculoasă sportivului, care la următoarele sărituri ar putea lungi traiectoria, înrăutățind execuția exercițiului.

De asemenea, nu se recomandă ca elevilor să le fie arătate abaterile întâmplătoare semnalate uneori de la tehnica obișnuită a unui exercițiu ca și abaterile ce se înregistrează a urmare a unei stări de sănătate precară.

În plus, principiul intuiției este foarte important și în cadrul exercițiilor destinate unei îmbunătățiri a calităților motrice. Astfel, sarcinile concrete ce determină un nivel al cerințelor în domeniul forței, vitezei, rezistenței, supleței și stabilității, îi sunt de ajutor sportivului în executarea exercițiului cu un grad crescut de eficacitate. În acestă situație este deosebit de util ca respectivul sportive să poată vedea cum a executat exercițiul și unde eventual a greșit. Compararea unei sarcini cu executarea acesteia constituie un factor al învățării, al educării, ca și al dezvoltării diverselor calități motrice.

În cadrul antrenamentului sportive contemporan, un rol important este deținut de informațiile privind caracteristicile cinematice ale exercițiului executat, ca și cele ale caracteristicilor (V.S.Torfel, 1962). O înregistrare a formei mișcărilor, ca și a ritmului, a diverselor eforturi și implicit a orientării acestora, impreună cu indicii numeroși aferenți mișcărilor și diverselor acțiuni ale sportivului se poate realize prin intermediul echipamentelor speciale.

În vederea obținerii unei eficiențe maxime se remarcă faptul că diverșii indici ai aparaturii de informare, ce sunt folosite în cadrul instruirii și al antrenamentelor, pot fi obiectivi doar dacă sunt obținuți ca urmare a cercetării dedicate unui sportiv ce nu a prezentat nici un fel de tulburare de sănătate și nici a capacității de lucru, executarea exercițiului nesuportând nici un fel de influență exterioară.

Un rol deosebit în pregătire îl are exemplul intuitiv, sportivul mai bine pregătit și care reușește să demonstreze nu doar tehnică și tactică, ci și forță, viteză, îndemânare și rezistență, fiind un model pentru restul sportivilor mai slab pregătiți. Așa se face faptul că schiorii ori alergătorii slabi încearcă să-I imite pe sportivii bine pregătiți, încercând să țină pasul cu aceștia, depunând eforturi mai susținute și depășind oboseala antrenamentelor cu success.

O importanță deosebită a principiului educației este remarcată și în cadrul procesului educației spotivilor, remarcându-se influența rolului deosebit al comportamentului exemplar nu doar al sportivilor de performanță, ci și a antrenorilor. Calitățile acestora (fizice și morale), ca și spiritual disciplinei, atitudinea activă în cadrul antrenamentelor și calitățile de voință reprezintă un bun exemplu pentru restul sportivilor (mai ales a celor tineri).

În acest fel, forța exemplului ajunge să constituie un mijloc nu doar eficace, ci și active și util în vederea învingerii diverselor bariere psihologice, cum ar fi recordul personal, recordul mondial, gradul de complexitate al exercițiului, efortul maxim de antrenament.

Atât antrenamentele în grup, cât și activitatea unui colectiv sportive generează posibilități nelimitate în domeniul aplicării în practică a diverselor cerințe ale principiului intuiției, ca și în cel al realizării eficienței deosebite în cadrul procesului de educație, de instruire și respective de dezvoltarea calităților motrice.

2. Teoria antrenamentului (Dietrich Harre, pp. 108)

Principiul intuiției – reprezintă punctual de plecare spre treapta cunoașterii, ce include cele mai importante forme, senzația și percepția, ce ne conferă datele necesare în vederea realizării unei prelucrări raționale.

Prin intermediul principiului intuiției reușim să avem o percepție nu doar concretă, ci și clară a diverselor fenomene, cu formarea reprezentărilor motrice ce sunt necesare în cadrul activității.

Utilizarea acestui principiu într-un antrenament solicită funcția, ca și participarea diverselor organe de simț. În cadrul antrenamentului, lucrul intuitiv presupune folosirea diverselor mijloace de reprezentare de tip intuitiv, ce contribuie atât la realizarea imaginii perfecte, cât și la reproducerea diverselor mișcări ce sunt propuse înspre însușire. În vederea aplicării acestui principiu în cadrul procesului de antrenament se impune o respectare a regulilor precum:

Crearea imaginii corecte asupra structurii mișcării propuse spre învățarea. Imaginea mișcării ce urmează să fie învățată se creează și se fixează prin demonstrația și explicația acesteia, prin întrebări și indicații ca și prin exersarea propriu-zisă. Formarea imaginii cât mai clare este una din condițiile de care depinde însușirea rapidă a tehnicii. Pe de altă parte, o imagine corectă accelerează procesul de învățare, fără exersarea practică. Experimental este dovedit efectul unui asemenea antrenament. Mai ales la începutul învățării mei tehnici, acțiunea antrenamentului este considerabilă. În primul rând sunt influențate precizia și coordonarea mișcărilor. Antrenamentul prin reprezentare produce reacții ideomotorii care stabilesc legăturile condiționat reflexe.

Folosirea mijloacelor intuitive variate. Mijloacele intuitive pentru reprezentare, cu ajutorul cărora se pot realiza împreună impresia generală a unei mișcări și detaliile mai importante sunt: ilustrații, fotografii, planșe, schițe, cărți, kinograme, filme, etc. În gimnastică, patinaj artistic, jocuri sportive și atletism se folosesc indicatorii optici și cei acustici (verbal, bătaie din palme, acompaniament muzical) pentru informații imediate. În instruirea tactică este indispensabilă tabla cu magnet.

Folosirea reprezentării grafice pentru planificarea și analiza procesului de antrenament. Această formă de reprezentare grafică în comparație cu textele, tabelele și cifrele are avantajul efectului optic. Ea permite o vedere de ansamblu mai bună, o înțelegere a dinamicii anumitor componente ale antrenamentului, compararea și eventualele concluzii pentru planificarea viitoare.

Preocuparea deosebită pentru rezolvarea problemelor educative prin mijloace intuitive. Exemplele intuitive influențează educația politico-ideologică și morală a sportivului. Exemplul antrenorului este semnificativ în acest sens. Deplasările la concursuri, participările la întâlniri cu sportivi renumiți și discuțiile cu aceștia creează o imagine vie asupra comportamentului sportivilor.

La aplicarea în practica a principiului intuiției se va ține seama că acesta are aceeași importanță, indiferent de vârstă. La sportivii mai tineri predomină percepția senzorială, iar mai târziu cuvântul explicativ. Percepția este de sine stătătoare și are caracter general. Explicația constă într-o putere de observație dezvoltată sistematic, pe baza cunoștințelor obținute și a gândirii.

Lumea înconjurătoare se percepe prin intermediul organelor de simț – văz, auz, simț tactil, kinestezic.

Se pot deosebi tipuri de receptori optici, motori și acustici. Aceste trei tipuri există la fiecare om, dar predomină unul sau altul. Antrenorul trebuie să constate la fiecare sportiv care tip predomină și în funcție de acesta să aplice individual principiul intuiției.

Ioan Corghit

Metode de învățământ, 1980 (p. 177-178)

Intuiția simbolică – un suport al conceptualizării

În raport cu actuala tendință a științei de a deveni din ce în ce mai abstractă, cu accentuarea gradului de abstractizare și de generalizare a cunoștințelor, care obligă profesorul să apeleze tot mai mult la gândirea și imaginația elevilor, să introducă mai multe mijloace de expresie științifică în cuprinsul lecțiilor sale, multe tehnici furnizează o intuiție simbolică gata să însoțească cu ușurință mersul expunerilor și al aplicațiilor teoretice. O serie de simboluri grafice (diagrame, organigrame, scheme, schițe), precum și alte genuri de simboluri vizuale, cum ar fi formulele (modelele) matematice, formule din domeniul fizicii, al chimiei, care tind către abstractizare, pot să fie transpuse cu ușurință în materiale proiectabile.

O asemenea intuiție joacă un dublu rol:

Ajută la idealizarea (logicizarea) lucrurilor (imaginilor), la convertirea lor în idei (ridicarea la abstract), devenind astfel un suport (purtător) al acțiunii, al ideii și invers.

Ajută la vizualizarea (materializarea) ideilor, la transpunerea lor în imagini (concretizarea ideilor).

Unii psihologi și pedagogi (B.F.Skinner, Salton, Rene Hubert, ș.a.) contestă valoarea și utilizarea imaginii audiovizuale, în stadiul conceptualizării, al elaborării noțiunilor, ideilor, rezervându-i acesteia doar o funcție exclusiv demonstrativă, documentară. Ei văd în utilizarea imaginii și mai ales în abuzul de imagini (imagism) un impediment în calea abstractizării, un element care ar pune în primejdie dezvoltarea gândirii conceptuale. Alții, între care H.Wallon, R. Lefranc, soții Zazzo, E. Heming, A. Aepel, etc., susțin dimpotrivă, că mesajul audiovizual este capabil, în anumite limite, să pregătească terenul pentru conceptualizare, să favorizeze o ridicare a activității mintale până la treapta logică a cunoașterii. Diversele cercetări, menționează H. Dieuzeide, atestă că întrebuințarea acestor tehnici permite comunicarea de noțiuni tot atât de bine ca și prin formele tradiționale; J. I. Knowlton consideră că funcția imaginilor este, în principiu, de a ajuta la dezvoltarea (dezvăluirea) structurii conceptuale a limbajului, în cadrul căruia semnifică ceva, iar pedagogul american Edgar Dale, căutând să evidențieze această funcție de instruire rezervă mesajelor audiovizuale o poziție pentru a depăși concretul-sensibil.

După Henri Wallon, imaginile sau mesajele audio-vizuale au posibilitatea să definească pătrunderea în miezul lucrurilor tocmai datorită puterii lor de prelucrare și simplificare inteligibilă a datelor senzoriale (intuitivă) și prin aceasta de “structurare a realității”. Structurând realitatea, imaginea audio-vizuală creează o dublă modificare: ea sărăcește sau îmbogățește realul, subliniază numai caracterele specifice, semnificative ale acestuia, adică reliefează numai acei indicatori care sunt indispensabili pentru definirea noțiunii, pentru evidențierea ideii.

Gh. Cîrstea (p.119-121)

Teoria și bazele metodicii

Educația fizică

Acest principiu subliniază rolul pe care îl are treapta senzorială, adică primul sistem de semnalizare în cunoașterea umană.

În educația fizică, indiferent de vârsta subiecților, principiul intuiției este fundamental. La vârste mai mici rolul său este și mai important deoarece este încă bine “pusă la punct” treapta logică a cunoașterii și se “merge” prin compensare.

Intuiția presupune o cunoaștere nemijlocită a realității cu ajutorul simțurilor, receptorilor, analizatorilor organismului uman. Trebuie să delimităm intuiția, implicată de acest principiu, de acțiunea umană – cu suport psihic –, de a ghici, de a “nimeri” o soluție optimă pentru rezolvarea unor situații (în asemenea cazuri se zice, de multe ori, că a fost intuită – în sens de ghicită – rezolvarea respectivă).

În educația fizică, indiferent de subsistemul său, principiul intuiției presupune stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se forma o imagine cât mai bună despre ceea ce se învață. La subiecții normali ca dezvoltare psiho-fizică, cel mai solicitat analizator este cel vizual. La subiecții cu deficiențe vizuale este solicitat, mai ales, analizatorul tactil. Evident că, în procesul de învățare motrică este solicitat foarte mult, tot la subiecții “normali” și analizatorul auditiv. În acest caz se trece dincolo de treapta senzorială de cunoaștere, se trece la treapta logică, deoarece se folosește limbajul specific celui de-al doilea sistem de semnalizare. De aceea, credem noi, foarte mulți specialiști ai domeniului când vorbesc sau scriu despre principiul intuiției abordează – fără să facă precizarea necesară – și problema explicației sau a celorlalte procedee metodice de expunere verbală.

Pentru stimularea principalilor analizatori specifici treptei întâi de semnalizare se folosesc – și în educația fizică – cele trei modalități clasice de intuiție:

demonstrația (sau demonstrarea) celor ce urmează să fie învățate

prezentarea unor materiale care redau imaginea celor ce trebuie învățate – planșe, schițe, diapozitive, filme, casete video, etc.

o observare a execuției altor subiecți, ce fac parte din același grup ori din alte grupuri

În vederea respectării principiului intuiției se remarcă minim două cerințe, respectiv:

O urmărire a celor prezentate (fie prin demonstrație, fie prin metodele de tip “intuitiv”) dacă este posibil – la nivel optimal – în cazul tuturor subiecților incluși în activitate, aceasta implicând și plasamentul persoanei ce face demonstarația ori al diverselor materiale utilizate

Nefolosirea în mod abuziv a modalităților prin care se reușește stimularea primul sistem de semnalizare, situație în care ar fi împiedicată abstractizarea și generalizarea – două procese foarte importante ale gândirii, ca și ale domeniului dedicat educației fizice.

3.3. Aplicarea principiului intuiției în antrenamentele sportive

În activitatea boxerului principiul intuiției este deosebit de important, utilizarea acestuia în concordanță cu diversele posibilități de imitație caracteristice sportivului ducând la o însușire a loviturilor și implicit a acțiunilor de tip complex, acțiuni nu doar precise, ci și corecte.

În vederea realizării unei aplicativități cât mai bune a principiului intuiței, se iau în considerare mai multe reguli, respectiv:

1. Toată materia ce se predă pe o cale intuitivă se impune a fi înțeleasă de către boxeri. Astfel, toate procedeele, ca și acțiunile asimilate trebuie să fie similare celor folosite efectiv în lupta din ring, cu luarea în considerare a mecanismelor loviturilor, ca și a mecanismelor de echilibru.

În realizarea principiului intuiției se poate avea în vedere o studiere a planșelor, a schițelor, a fotografiilor, a kinogramelor și a fișelor ce includ procedeele tehnice și procedeele tactice de luptă, respectiv de clasificare și respectiv de sistematizarea mijloacelor de atac, a mijloacelor de apărare, ca și a mijloacelor de contraatac.

Un mijloc intuitiv deosebit îl reprezintă și demonstrarea procedeelor specifice de luptă, folosite de boxerii performanți.

Pe perioada aplicării și a demonstrării (în situația în care este posibil, sportivii trebuie să participe în mod efectiv, ei executând fie imediat fie ulterior diversele procedee specifice studiului individual ori pe perechi. Ca exemplu, un antrenor le explică boxerilor și le demonstrează loviturile directe de stânga în zona capului, de pe o kinogramă. După predarea fiecărui element, boxerii trebuie să repete în mod individual respectiva lovitură demonstrată de către antrenor.

In situația în care antrenorul nu poate să demonstreze în mod corect o anumită lovitură, o anunță, urmând ca un sportiv avansat să o realizeze, în același timp fiindu-le oferite boxerilor toate explicațiile tehnice ce sunt necesare. Această demonstrație trebuie ca la început să fie realizată cu încetinitorul, până când sportivii reușesc să înțeleagă mecanica mișcării, după care ea se va executa în mod normal. Întotdeauna va fi executată întreaga acțiune, elementele importante din aceasta fiind avute în vedere doar după ce boxerii își formează o imagine corectă la nivel general. Numai acțiunile complexe se vor descompune, în acest fel evitându-se îngreunarea procedeelor simple cu explicații diverse ori cu demonstrații suplimentare.

Se impune ca demonstrația, ca și explicația să se aplice în mod concomitent, iar explicarea trebuie să fie cât mai precisă și simplă. Când situația o permite, se recomandă metoda autitivă. Spre exemplu, în cazul unei lovituri seci (lovitură explozivă) se va auzi un sunet scurt, pentru aceasta antrenorul lovind mai rar, respectiv prin aplicarea la cap a două lovituri ușoare la cap, urmate de lovitura a treia, care este mai tare. Atât sunetul cât și ritmul loviturilor le arată boxerilor care este cea mai puternică lovitură, în acest fel execuția, în combinație cu sunetul formând o imagine corectă și clară a respectivului procedeu.

Un alt mijloc intuitiv este reprezentat de cuvântul antrenorului, cuvânt ce trebuie să fie intensificat în momentul în care boxerul urmează să realizeze fie un contraatac fie un blocaj eficient.

La finalul fiecărei demonstrații și respectiv explicații a antrenorului, sportivii trebuie să înceapă să exerseze din ce în ce mai rapid, ei fiind urmăriți îndeaproape de către antrenor, acesta vorbindu-le, încurajându-i și corectându-i.

Principiul intuitiv nu reprezintă doar momentul de plecare în instruirea boxerului începător, acesta impunându-se a fi folosit de antrenor în cadrul tuturor etapelor de instruire și de educare.

Acest principiu se modifică în funcție de etapa instruirii, ca și de gradul pregătirii boxerului, orice antrenor având datoria să folosească numeroase materiale intuitive în vederea dezvoltării bagajul de cunoștințe aferent sportivilor boxeri.

Acest principiu al intuiției are și a avut o aplicativitate deosebită în box, atât datorită vârstei tinerilor ce optează pentru acest sport, cât și datoriră caracterului de autoselecție al sportului.

Spiritul de imitație și de acuitate al adolescenților este bine binecunoscut, tinerii observând cu perspicacitate și multă finețe,ei putând imita rapid și aproape ideal orice model, respectiv mișcările mai ample ori acțiunile cu un grad mediu de complexitate. Rolul antrenorului este de a le ușura tinerilor observația, de a le-o întregi astfel încât aceștia să aibă o imagine cât mai clară și mai cuprinzătoare. O imagine clară, completă și profundă generează o imitație bună, asemănătoare modelului său.

În vederea realizării acestor obiective, se impune respectarea unor reguli, respectiv:

Demonstrația trebuie să fie precedată obligatoriu de o explicație, explicație ce nu trebuie să includă prea multe detalii tehnice. Explicațiile pot fi axate pe o trezire a interesului adolescentului pentru o mișcare sau o acțiune tactică, deoarece la această vârstă stimularea interesului are o importanță deosebită în determinarea cu pasiune și perseverență a activității tânărului. Ăn plus, o explicație cu prea multe elemente tehnice ar putea crea temeri, punând în fața elevului probleme suplimentare ce impun o concentrare a atenției.

Demonstrația trebuie să înceapă de la global, respectiv de la execuția completă, în timp trecându-se la mai încet, la mai brut, realizat pe părți ori pe componente. Demonstrația se realizează de câteva ori, după care se revine la global, urmându-se caracterul execuției din ring.

Se impune ca demonstrația să fie cât mai fidelă, dar și cât mai interesantă, motiv pentru care se recomandă ca aceasta să fie însoțită de diverse planșe și de kinograme aparținând marilor campioni ori desprinse din filme. Și după momentul însușirii demonstrației se poate continua prin vizionarea diverselor meciuri ale marilor campioni, atrăgându-se atenția asupra respectivei acțiuni. Se recomandă ca antrenorul să facă demonstrația cât mai rar ori chiar deloc, rolul revenindu-i unui elev avansat și mai talentat. Și asta datorită faptului că antrenorii sunt nu doar deformați somatic, ci și deformați ca stil de execuție, exceptând antrenorii tineri ce cunosc încă tehnica specifică începătorilor.

Un rol esențial în formarea imaginii cuprinzătoare și de calitate îl ocupă repetarea de către sportivi a diverselor mișcări sau acțiuni, repetare ce trebuie realizată cât mai similar cu naturalul și respectiv de puterea înțelegerii elevilor sportivi.

De regulă, la acest sport vin copiii ce au o bază de mișcare redusă, ei fiind destul de stingheri în mișcări, motiv pentru care realizează cu dificultate o coordonare, ca și diversele direcții aferente mișcărilor. Din acest motiv se impune ca repetarea să se realizeze cât mai aproape de natural, chiar dacă în acest sport mișcările sunt mai mult speciale și nu naturale (existând și un procent redus al mișcărilor naturale).

În cadrul antrenamentelor realizate în trecut, antrenorii români au folosit cu succes exemplul ce avea un procent mai apropiat de natural, în mod voit ori nu, ei lăsându-i pe elevi “să fure”, respectiv să exerseze așa cum voiau. Amtrenorii interveneau cu indicații, corijări ori sublinieri destul de rar. Numai în situația în care elevii exagerau, aceștia erau luați în serios, fiindu-le explicată importanța realizării diverselor exerciții, în paralel cu impunerea unor exerciții cu un grad de complexitate ridicat.

Repetarea trebuie să plece de la global spre parțial, cu stabilirea detaliilor esențiale, ulterior cu revenirea la global, respectiv de la eficace spre formă, iar de la formă la eficace și de la repede spre lent, apoi de la lent spre repede.

Permanent, în cadrul explicațiilor demonstrative ori al repetărilor se va avea în vedere scopul tactic, ca și eventualele situații tactice în cadrul cărora adversarul poate să contreze, să contracareze în situație existenței unei execiții incorecte, neconforme cu indicațiile primite.

Principiul intuiției are, de asemenea, o deosebită importanță în cadrul activității unui boxer începător, utilizarea acestuia în concordanță cu diversele posibilități de imitație ale sportivului, ducând atât la însușirea loviturilor, cât și la însușirea diverselor acțiuni complexe, precise și corecte.

Pe perioada aplicării și a demonstrării (când este cazul), sportivii trebuie să participe în mod efectiv, ei executând imediat ori ulterior respectivele procedee ale studiului individual ori ale studiului pe perechi. Ca exemplu, antrenorul va explica lovitura directă stânga-corp, la finalul căreia elevii repetând inclusiv această lovitură, explicată de antrenor.

În vederea realizării unei cercetări mai amănunțită privind modul de aplicare a principiului intuiției în cadrul sălilor de box din România s-a realizat un chestionar ce a inclus întrebările :

1. Cum este învățat un începător elementele noi și cum sunt acestea perfecționate?

2. Care mijloace de învățare sunt considerate cele mai eficiente și de ce?

3. Cât de frecvent folosiți demonstrația propriu-zisă ?

4. În sălile dvs dispuneți de materiale intuitive?

5. Considerați că aceste materiale vă sunt necesare ?

6. Considerați ca demonstrația în fața elevilor mai este necesară, respectiv eficientă ?

7. Cât de des este utilizată explicația și diverse alte materiale `?

8. Utilizați repetarea însoțită de explicații ?

9. Mergeți cu elevii la alte competiții, astfel ei reușind să vadă la lucru și alți boxeri?

10. În timpul antrenamentelor obșinuiți să faceți analize ale meciurilor?

Chestionarul a fost utilizat cu ocazia unor competiții de nivel central, la care s-au întrunit mai mulți antrenori din România, ce au avut clasificări profesionale diverse.

Chestionarea s-a realizat verbal, ca și prin chestionarele scrise, ce au fost completate în intervalul a trei-patru zile.

Ca eșantion, s-a selectat un număr de zece antrenori, ce au atât clasificări cât și experiențe variate. Astfel, trei dintre aceștia sunt profesori de educație fizică, având specializarea box, ei fiind membrii colectivului de antrenori din lotul național. Alți patru antrenori sunt emeriți de categoria I, respectiv antrenori la diverse cluburi aflate în primele locuri în clasificărea federației și care au nu doar rezultate deosebite în activitatea profesională, cu și o experiență remarcabilă în domeniu, experiență ce i-a impus la nivel național.

Ultimii trei antrenori, ce au vârste relativ tinere, au perspective deosebite în cadrul cluburilor sportive.

În cadrul primelor întrebări, marea majoritate a antrenorilor au declart că mare parte dintre elevii lor au învățat un element nou din dorința de a-l executa după cum l-au văzut în sală, executat de colegii avansați ori la unele meciuri asistate. Remarcând aceste elememte, elevii au încercat să Ie execute singuri, ulterior ei fiind remarcați de antrenori sau adresându-se antrenorilor cu diverse întrebări/detalii.

O parte dintre antrenori susțin și faptul că, urmarea unor analize ori a unor observații practice, observații ce corespundeau cu unele modele, profesorii au fost rugați de elevi să îi învețe diverse procedee tehnice considerate de aceștia ca fiind necesare.

Doar trei antrenori au reușit să învețe elemente noi, cu consolidare și perfecționare la elevi, considerând că acestea le-ar fi necesare viitorilor boxeri. Bondăvale: “Eu, cu stângaciul meu, mi-a părut normal să îl învăț și lovitura la stomac”

Antrenori cu experiență, lie Dascălu și Dragoș Ion, au declarat că dorința învățării unui element nou trebuie să îi aparțină boxerului începător. Elevul învață aceste elemente remarcate la alții, fie în sală fie în ring. Antrenorii au precizat că elevii au fost lăsați să repete de mai multe ori, cu sublinierea detaliile tehnice esențiale, ulterior trecându-se la lecțiile cu mănuși, loviturile lente, loviturile rapide.

Antrenorii au subliniat că cea de-a treia întrebare din chestionar le-a provocat nedumerire. Astfel, Ilie Dascălu, Bănescu Ion, Fîntînă Vasile, Titi Tudor, Petruș Eugen și Voicilaș Constantin s-au arătat surprinși, declarând că nu văd rostul acestor demonstrații, cu atât mai mult cu cât au o vîrstă înaintată. Antrenorul Bondăvale Grigore a precizat că mai are capacitatea de a demonstra, că realizează cu elevii săi lecții la mănuși, lecții despre care nu poate afirma că sunt suficiente.

Antrenorul Vasile Bala a declarat că realizează demonstrații, pe care le execută încet, punând accentul pe detalii esențiale, ulterior elevilor fiindu-le solicitate execuții rapide și puternice, asemenătoare campionului Francisc Vaștag.

În ceea ce privesc materialele intuitive, toți antrenorii au declarat că nu dispun de aceste materiale, sălile nefiind dotate cu un număr de saci și mănuși suficient. În plus, afișele cu diverse execuții, ca și cu indicații metodice nu au mai fost confecționate, conform declarațiilor antrenorilor, de ani buni.

Ca urmare a diverselor vizite realizate la sălile de box din țară s-a constatat faptul că nici cele mai dotate dintre acestea nu dispuneau de materiale intuitive de nici un fel, respectiv moderne, de actualitate, sau perimate. De asemenea, trebuie menționat faptul că numai secția de box din Ploiești dispune de o cameră de luat vederi, ce este combinată cu un videocasetofon. Cu toate acestea, demonstrația în această sală, cu mijloacele tehnice moderne, nu se realizează regulat, ci sporadică, ea fiind făcută cu precădere în cazul meciurilor disputate între sportivii performanți.

La întrebarea „Considerați ca demonstrația în fața elevilor mai este necesară, respectiv eficientă ?”, o treime dintre antrenori au răspuns pozitiv, restul încercând să invoce diverse motive datorită cărora nu mai demonstrează în fața elevilor, completând că suplinesc lipsa demonstraților cu explicații diverse ce include detalii tehnice esențiale și un număr mare de repetări.

Antrenorii au declarat în majoritatea cazurilor că obișnuiesc constant să meargă cu elevii la diverse competenții, ori de câte ori au ocazia făcând analiza meciurilor disputate între boxeri de renume.

CAPITOLUL V COMPARAREA DATELOR. ANALIZA DATELOR

După cum s-a remarcat pe parcursul acestei lucrări, autorul a apelat la aprofundarea practicării boxului în vederea evidențierii unor elemente, principii, ca și cunoștințe ce au capacitatea de a perfecționa complexul proces al înstruirii și antrenamentului.

Pentru aceasta s-a avut în vedere :

Studiul de tip bibliografic

Diverse observații pedagogice

Chestionarele, discuțiile

Vizitele realizate la sălile de box

Vizionarea unor competiții

Diverse consfătuiri și analizele antrenorilor de box

Prin intermediul acestor metode de cercetare, ca și din acestea, au fost desprinse elemente importante ce au un rol deosebit în metodele și mijloacele de învățarea boxului.

A reieșit astfel multitudinea diverselor elemente de bază, care prin înlănțuirea logică și determinarea reciprocă generează un sistem de învățare mari bun. Trecerea de la ușor la greu, trecerea de la lent la rapid și execuția diverselor elemente tehnice întocmai ca în timpul meciului, face ca procesul de învățare să se aplice cu respectarea principiilor și a regulilor obiective de învățare, acestea generând procesul de învățare în marea majoritate a domeniilor de activitate.

În ceea ce privește succesiunea învățării, aceasta nu exclude o consolidare a noțiunilor învățate anterior în vederea trecerii la un element nou, ea neputând să treacă în lipsa aprofundării detaliilor de bază esențiale, respectiv o mișcare decurge din alta și pregătește mișcarea următoare.

Este bine cunoscut faptul că boxul este considerat a fi un sport complet, care implică acțiuni conforme unor diverse intenții tactice, intenții ce se dezlănțuiesc prin intermediul reflexelor condiționate, toate fiind sub amprenta unui risc permanent. Pentru aceasta se impune precizie, inteligență, raționalism, ca și pregătirea aprofundată. Mare parte din lucrare pune accentul pe faptul că sportivul boxer este obligat să învețe, respectiv să aprofundeze acțiunile și mișcările până la automatism, având în vedere cunoștințele și acțiunile tactice ce sunt îndreptate contra adversarului tipic sau specific.

Așa se face faptul că atenta privire focalizată pe învățarea în box poate genera permanente perfecționări în cadrul procesului de pregătire și de antrenament.

Aceste perfecționări sunt necesare în orice moment, ele fiind în concordanță și cu procesul evolutiv psiho-fiziologic al omului, în orice ipostază. Astfel, studiul profund, ca și permanent al aplicabilității diverselor principii, metode și experiențe pedagogice are rolul de a genera noi perfecționări în paralel cu determinarea unor căi de aplicabilitate noi dedicate principiilor, mijloacelor de învățare și de perfecționarea boxerului.

Ca urmare, s-a încercat desprinderea unor trăsături de moment caracteristice procesului de pregătire și de instruire mai dedicate momentului, care au o arie de aplicabilitate mai mare, ceea ce a impus continuarea aprofundării dedicată studiului bibliografic, cu cel dedicat discuțiilor, respectiv întrebărilor, răspunsurilor, a tatonărilor prin intermediul consfătuirilor și implicit a tuturor metodelor cercetării amănunțite.

În cadrul acestui studiu, întrebările s-au axat pe mijloacele și metodele uzuale, urmând principiile și regulile obiective ce au fost studiate în profunzime de diverși specialiști în domeniul dedicat metodicii și pedagogiei.

O atenție deosebită a fost acordată răspunsurilor antrenorilor incluși în lotul de studiu în cadrul domeniului dedicat diverselor principii pedagogice ce au aplicabilitate și în box. Și asta datorită faptului că atât cercetarea, cât și rezultatele acesteia în domeniul dedicat pedagogiei scot la iveală diverselor principii de audiență maximă și un nivel ridicat al mijloacelor și căilor de exprimare. Procesul aplicării și respectiv adaptabilității acestora în cadrul ramurei sportive, în cadrul colectivului de sportivi, are o importanță deosebită, acesta luându-se în calcul în cadrul oricărui antrenament pedagogic.

Ca urmare a studiului realizat, s-a desprins concluzia formării unei imagini clare și profunde dedicată obiectului învățării, aceasta putându-se realiza avându-se în vedere condițiile, subiecții, ca și personalitatea unui antrenor. Demn de semnalat este faptul că nu s-a marșat în cadrul acestui studiu pe relevarea unor metode ori căi, încercându-se obținerea unor concluzii prin intermediul analizelor obiective, axate pe tehnicile și metodele uzuale existente în boxul românesc și în cadrul căruia s-a încercat identificarea modului prin care se poate recunoaște un campion, ca și a modalităților prin care acesta poate fi ajutat să atingă performanța.

Din studiul bibliografiei, ca și din discuții, din observații, din vizite și din analize a reieșit ideea că cea mai mare problemă este reprezentată de principiul intuiției în cadrul instruirii unui boxer începător, aspect reliefat de altfel și în cadrul aprofundării și perfecționării diverselor cunoștințe de bază.

Pornind de la această idee, s-a concluzionat din studiul aplicabilității realizat pe un tărâm practic, dedicat principiilor milenare, că în acest moment se impuneo aprofundare a punerii în practică atât a demonstrației, cât și a altor diverse mijloace intuitive. Au apărut normal noi dileme legate de rolul jucat de demonstrație, de importanța acesteia, de persoana catre face această demonstrație, de vârsta acestei persoane, etc. Marea majoritate a antrenorilor încluși în lotul de studiu au concluzionat că o persoană în vârstă nu poate demonstra, imitarea marilor vedete, ce au fost remarcate în realitate ori prin intermediul amintirilor cine-foto generând dilema privind asemănările existente între calitățile, capacitățile și posibilitățile unui sportiv elev cu cele ale antrenorului ori modelului lui.

Din cadrul studiul foarte perseverent, ce a fost efectuat asupra antrenamentului din diverse săli de box diferite atât ca posibilități cât și ca antrenori, s-a desprins cu preponderență respectiva demonstrația greoaie, așadar aplicarea principiului intuiției în diversele săli și respectiv în momentele definite nu este completă. Deoarece una e să demonstrezi anterior unui meci, când cauți eficiență, total diferit fiind când demonstrezi componentele mișcărilor diverse, desprinzându-le pe cele principale.

Ca și din cele susținute până acum, dar și din cadrul studiului ulterior, se desprinde ideea că principiul intuiției reprezintă unul dintre cele mai importante principii în învățarea sportivului boxer. Fațetele acestuia în instruirea unui boxer sunt nenumărate și conțin măiestria pedagogică caracteristic antrenorului de box.

Cu toate acestea, din răspunsul chestionarelor, ca și din realismul discuțiilor și implicit din întrebările care se conturează pe marginea studiului, reiese, clar ideea că principiul intuiției determină o foarte mare influență în cadrul procesului de instruire și de pregătire a diverselor antrenamente ale boxerului. Unele aspecte pedagogice determină o corectă aplicare, ca și eficiența acestuia în formarea boxerului. În lipsa unui model, a mijloacelor modeme ori clasice de demonstrație, se condiționează demonstrația unui antrenor, ca și situația realistă conform căreia nu în fiecare sală se găsește cât un campion. Ideea demonstrării realizată de un campion la o vârstă considerată capabilă de performanță, aspect ce nu se întâlnește în fiecare sală de box, mai poate să fie combătută și de afirmația că nu orice elevi are calitățile maestrului său.

Din toate aceste aspecte, având în vedere interpretarea datelor anterior expuse ca și expunerile pro și contra, rezultă ipoteza conform căreia “Există o altă posibilitate de analizare și de aprofundareaa mecanismului divers de acțiune, în afara acestei demonstrații ce leagă într-un fel anume mișcările corecte, generând formarea unei imagini corecte și profunde vizând o acțiune motrică ce este necesară în cadrul momentului de instruire?”

Astfel, aceasta se poate reprezenta prin coordonarea și prin finalizarea în practică a diverșilor stimuli și analizatori de tip motric cu care încă din naștere este dotat organismul uman, ei crescând odată cu evoluția naturală firească. Așadar, repetând din ce în ce mai repede mișcarea, de la formatul simplu la unul complex, până la executarea acesteia în condițiile luptei coordonate și păzită de cel de-al doilea sistem de semnalizare, ce accentuează la momentul oportun execuția corectă a unei mișcări, având în vedere cerințele tactice. De asemenea, în timpul repetării, o subliniere de tip verbal a diverselor detalii tehnice ce sunt esențiale, poate completa, împreună cu cel de-al doilea sistem de semnalizare, procesul de formare al unei imagini corecte, clare, imaginea proximă ringului.

CAPITOLUL 4 – EXPERIMENTUL PEDAGOGIC

Pentru a remarca în ce măsură diversele acțiuni psihomotorii, ce sunt completate cu explicații POT, au capacitatea de a forma o imagine în profunzime atât pentru începători, cât și pentru sportivii avansați, a fost organizat un experiment pedagogic în cadrul Clubului Sportiv Școlar nr.5, având sala antrenament ANEFS. Realizarea acestui experiment a fost ușurată de angrenarea în activitatea practică directă a studenților din anul IV, specializarea BOX, în cadrul sălii de antrenament respective.. Experimentul a continuat activitatea practico-metodică derulată încă din anul III al specializării, anul școlar 2012-2013, când autorul acestei lucrări a luat parte și la diverse alte forme de pregătire, organizate în cadrul perioadei dedicate specializării practice.

În cadrul experimentului s-a avut în vedere rezultatele sportive, ca și calitatea însușirii diverselor procedee tehnice și implicit o diversitate a subiecților.

4.1. Organizare experiment pedagogic

În cadrul acestui experiment au fost selectați un număr de 12 subiecți, împărțiți în câte două trupe dintre cei noi veniți la sală, fără a se lua în calcul vârsta ori gradul grad de îndemânare. S-a avut în vedere totuși prezența unor diverse similitudini la nivelul ambelor grupe, respectiv o greutate asemănătoare, o vârstă aproximativ egală, dar și gradul dezvoltării fizice.

La fiecare grupă de experiment s-a urmărit înmulțirea timpului dedicat exersării la pema de perete ori la sacul fix, cu diverse lovituri puternice încă din faza inițială, prin stimularea boxerilor. Subiecții au fost lăsați să îucreze așa cum au vrut, fără a se face nici o demonstrație, cu diverse sugestii verbale privind traiectele esențiale ale respectivei mișcării, ca și diverse detalii de bază. Demn de menționat este faptul că sublinierile au fost rare, ele fiind repetate pe același element, cu sugerarea traiectului de bază al mișcării și respectiv cu sugerarea unor condiții tactice diverse, de genul : “nu ridica cotul drept, te va durea ficatul”, „să nu cazi pe lovitură”, „perna trebuie împinsă puternic", “închide pumnul cu grijă”, “retragerea se face pe același drum", “trebuie să simți unde împingi”.

În cadrul grupei martor au fost continuate antrenamentele obișnuite, antrenamente conduse de diverșii antrenori ai secției de box.

Se impune a fi menționat și faptu că respectivele corectări din lucrul la restul aparatelor speciale de box nu erau realizate prin demonstrațiile antrenorului, încercându-se corectarea acestora tot prin intermediul lucrului la perna de perete ori la sacul fix. De asemenea, ulterioarele corectări tactice privind eficiența tehnică au fost realizate prin întoarcerea fie la perna de perete fie la sacul fix. Respectiv, activitatea pedagogică, ca și cea metodică nu au avut la bază nici o demonstrație. Atât formarea imaginii mișcării, cât și ulterioara aprofundare și implicit consolidarea imaginii s-au realizat în permanență prin intermediul execuțiilor practice, ce au fost completate și cu explicații verbale, dar și cu sugerări orale privind corectitudinea tehnică a mișcării.

În permanență s-a avut în vedere măsurarea calității execuției tehnice, atât prin raportarea la eficiența diverselor mișcări, cât și prin evaluarea rezultatului respectivei execuții.

Am subliniat constant, la sfârșitul fiecărui antrenament, fiecărui boxer, atât reușitele cât și nereușitele, indicându-se mijloacele de corectare, ca și mijloacele de îmbunătățire, fără a se realiza o demonstrație.

Atât vizionările, cât și analiza meciurilor, realizate cu diverse prilejuri, au conferit ocazia de a sublinia diversele detalii tehnice esențiale, de genul: “remarcă cum notează șoldul", “remarcă cum anume pleacă după lovitură", “remarcă modul în care împinge mai puternic a doua stângă". Prin stimularea verbală, însoțită de o accentuare a detaliilor esențiale, precum și de cea a situaților tactice actuale/viitoare, s-a avut în vedere formarea anticipației, dar și o aprofundare a imaginilor corecte dedicate mișcărilor de bază ori diverselor detalii considerate esențiale în box.

4.2. Analiza și interpretarea datelor experimentului

Acest experiment a durat o perioadă de șapte luni, diversele antrenamente ale ambelor grupe având în vedere o însușire a bagajului minimal de cunoștințe dedicat începătorului, ca și o dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic, cu diverse aspecte specifice, respectiv punânduse un accent deosebit pe viteză, pe aciclicitatea și respectiv aritmia efortului, pe îndemânarea sportivului, ca și pe forță explozivă a acestuia.

Au fost executate aceleași teme generale în cazul ambelor grupe de învățare și de consolidarea procedeelor și a elementelor tehnico-tactice, precum și aplicarea acestora în lupta cu diverșii parteneri tip. S-au realizat aceleași sublinieri pedagogice în cazul ambelor grupe, cu precizarea că la trupa experiment au fost suprimate în totalitate demonstrațiile. Eventualele sugerări de natură tactică au fost realizate prin explicații verbale, nu prin intermediul demonstrațiilor. Demonstrațiile au fost înlocuite cu lucrul pe perechii, ca și cu lecțiile la mănuși realizate cu antrenorul, acestea generând o situație tactică, cu solicitarea făcută elevilor din grupa experiment privind reacții.

S-au organizat pentru sportivii din ambele grupe, (pentru toți, ca și pentru perechi de câte doi sportivi din fiecare grupă) respectivele sparing-uri, respectiv luptele libere în condiții similare meciului, în compania sportivilor avansați din cadrul diverselor secții aflate în capitală, respectiv Steaua, Dinamo, Olimpia, Rapid. Partenerii de sparing-uri au fost selectați la vârste, greutate și experiență apropiată, în cadrul acestor întreceri fiind acordate note atât de către autorul prezentei lucrări, cât și de către antrenorului secției CSS și respectiv antrenorul partenerului, ulterior realizându-se o medie a acestor note.

După trei luni de activitate s-a avut în vedere participarea la patru meciului, în cadrul cărora, în plus față de notele acordate anterior, au fost adăugate și diversele rezultate sportive ce au fost obținute.

Așa cum reiese și din cadrul tabelelor anexate, grupa de experiment s-a comportat bine, ea dominând atât tabelele cu aprecieri-note, cât și pe cele cu aprecieri-rezultate sportive.

Diferențele dintre cele două grupe nu au fost considerabile, avându-se în vedere atât vârsta cât și experiența similară, ambele grupe având ân componența lor boxeri începători, care proveneau din aceleași licee.

Cu toate acestea, prezența notelor mai bune remarcate la grupa de experiment are capacitatea de a confirma faptul că metoda pedagogică aplicată în cadrul experimentului a suplinit demonstrația, cu înlocuire totală și generarea unor rezultate bune. Se poate afirma că, având în vedere observațiile și notările realizate în mod cotidian, se desprinde ideea că boxerii din grupa de experiment au asimilat mai repede și au aplicat mult mai eficient în cadrul luptei condiționate în care au fost implicați. Aceasta demonstrează în mod clar că imaginea mișcărilor s-a format mult mai repede, dar și mai profund, prin intermediul repetărilor concrete ale diverselor mișcări ce au fost însoțite atât de explicații verbale, cât și de sublinierea detaliilor considerate ca fiins esențiale în antrenament.

Rezultatele sportive au demonstrat și ele o evidență a superiorității boxerilor încluși în grupa experiment, în ciuda faptului că, în cadrul interpretării acestora a intervenit un procent mai mare al probabilității, procent ce incumbă inclusiv valoarea adversarilor. Tocmai de aceea, nu reprezintă o surpriză nici faptul că s-au înregistrar rezultate sunt mai bune în cadrul grupei martor, rezultate ce au depășit valoarea notei ce a fost acordată.

4.3. Concluziile experimentului

Ca urmare a interpretării datelor obținute pot fi desprinse concluziile următoare:

Organizarea acestui experiment a fost una de calitate, derulată pe p perioadă suficientă realizării unor departajări statistice de tip realist. Și grupele de experiment avute în atenție au fost bine compuse, avându-se în vedere inclusiv perioada creșterii neprevăzute de tip post-pubertar a adolescenților.

În cazul ipotezei, aceasta a fost aplcată corect în cadrul grupei de experiment, ea materializându-se printr-o înlocuire a metode pedagogice prin accentuarea altor metode ce sunt incluse în cadrul arsenalului pedagogic specific antrenorilor de box. Din rezultatele obținute a reieșit în mod clar faptul că demonstrația uzuală/capabilă din cadrul sălilor de antrenament, ca urmare a condițiilor existente, poate fi înlocuită (și trebuie) cu succes, prin accentuarea repetiției în cadrul diverselor condiții de luptă, accentuare ce trebuie să fie însoțită constant de sublinierile verbale asupra detaliilor considerate esențiale.

Astfel, demonstrațiile rămân un mijloc de tip intuitiv de uzanță și ajutor deosebit numai prin demonstrarea unor detalii esențiale în cadrul execuției unor sportivi ce efectuează în mod cât mai corect și mai eficient diversele acțiuni și mișcări tehnice. Cu toate acestea, și aceste demonstrații se impun a fi urmate ulterior de execuțiile proprii ale elevilor boxeri, în condițiile similare cu cele ale unei lupte.

Se poate afirma cu certitudine că demonstrațiile antrenorilor în sălile de antrenament pot fi suplinite în totalitate.

Acest experiment vine să confirme diversele concluzii ale antrenorilor ce se poziționează departe de o demonstrație bună, dar care, prin intermediul experienței pedagogică de care dispun, au obținut rezultate deosebite în activitate. Așa se explică și aportul deosebit pe care îl au unii antrenori, care, în ciuda faptului că nu sunt buni demonstranți, au capacitatea de a remarca și comunica ideal toate informațiile și detaliile ce le sunt necesare sportivilor.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Conform celor studiate și respectiv concluse și experimentate, se evidențiază unele aspecte considerate nu doar interesante, ci și importante în cadrul instruirii și consolidării diverselor cunoștințe ale boxerilor începători, precum:

Lupta din ring implică o acțiune de tip complex, într-un ritm infernal, acțiune ce trebuie să fie dusă cu claritate, cu sesizara riscului permanent al pierderii luptei. Această luptă este un complex de acțiuni raționale, ce sunt duse atât cu cunoștințe, cât și cu acțiuni de tip clar și precis, aspecte ce implică o însușire profundă și rațională a acestora. Acest complex este de tip rațional și raționalizat, el fiind periodizat și etapizat, cu împărțire în capitole, un aspect important reprezentându-l experiența practică ce le este caracteristică antrenorilor români.

În cadrul labirintului de cunoștințe și acțiuni de instruire un rol esențial este deținut de practica tradițională specifică antrenorilor români, la care se adaugă cunoștințele, ca și priceperile teoretice, ce tind să fie tot mai produnde în cadrul științei sportului.

În cadrul primei părți a studiului aferent prezentei lucrări se evidențiază importanța majoră a aplicării diverselor principii ale învățării în cadrul instruirii boxerilor începători, impunându-se principiul intuiției, principiu a cărei aplicabilitate se dovedește a fi primordială, datorită multitudinii aspectelor remarcate în special la vârsta dedicată pubertății și respectiv post–pubertății.

În cadrul aplicării principiului intuiției s-a impus o selectare realizată conform diverselor condiții din fiecare sală de antrenament, ca și a fiecărui sportiv.

S-a constatat astfel că vârsta antrenorilor demonstranți din România are o influență pozitivă, dar și negativă la nivelul formării unei imagini ce se vrea a fi nu doar superioară, ci și profundă asupra temei de învățat.

De asemenea, mijloacele moderne intuitive, mijloace ce sunt inexistente în cadrul sălilor de antrenament din țara noastră, ca și modul de selectare al sportivilor (cu vârsta apropiată de cea a înțelegerii) au impus dificultăți majore în cadrul aplicării metodei demonstrației, respectiv a aplicării cunoscutului principiu al intuiției.

Ipoteza care s-a desprins din studiul prezentului experiment a impus o înlocuire a demonstrației cu diverse explicații, însoțire de o subliniere a detaliilor tehnice de mișcare, considerate esențiale, ca și cu diversele repetiții, realizate în condiții de luptă similare în domeniul mișcărilor și al acțiunilor de tip tehnico-tactic.

Acest experiment a evidențiat faptul că accentuările diverselor detalii esențiale ale unor mișcări trebuie să aibă în permanență în vedere repetarea în condițiile de concurs, atât în ceea ce privește o eficiență a mișcărilor, cât și în domeniul potențialelor situații tactice ulterioare.

Eventualele greșeli ori neînțelegeri sesizate în imaginea celor ce se impun a fi aprofundate pot fi corectate numai prin intermermediul repetărilor stereotipe realizate la perna de perete, dar și la sacul fix, în condiții similare cu cele de luptă.

De asemenea, orice încercare de demonstrație, ce poate fi realizată de un campion mondial nu are capacitatea să fie de profunzimea specifică repetării, cu o sublinere a elementelor esențiale, din cauza faptului că respectivul subiect nu dispune de aceleași calități precum cele ale persoanei care a realizat demonstrația.

Tocmai din acest considerent se impune ca experimentarea ipotezei să fie extindă și asupra boxerilor poziționați pe alte nivele, în vedere completării diverselor aspecte menționate deja în cadrul acestor concluzii. În acest sens urmează ca în activitatea viitoare să se încerce identificarea condițiilor și cerințelor necesare realizării acestui obiectiv deosebit de important.

BIBLIOGRAFIE