Aspecte Privind Noile Strategii DE Dezvoltare Rurală A Comunei Corlăteni
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI
MEDICINĂ VETERINARA
"ION IONESCU DE LA BRAD" Iași FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICĂ IN AGRICULTURĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
PROIECT DE DIPLOMĂ
Conducător științific :
Conf. dr. UNGUREANU George
Absolvent,
APOSTOAIE( SANDU) Irina
2016
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI
MEDICINĂ VETERINARA
"ION IONESCU DE LA BRAD" Iași FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICĂ IN AGRICULTURĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
TEMA PROIECTULUI:
ASPECTE PRIVIND NOILE STRATEGII DE DEZVOLTARE RURALĂ A COMUNEI CORLĂTENI
Conducător științific:
Conf. dr. UNGUREANU George
Absolvent,
APOSTOAIE( SANDU) Irina
IAȘI
2016
INTRODUCERE
În antichitate, Ptolemeu și Herodot considerau agricultura cea mai importantă ramură a economiei, iar fiziocrații, în secolul al VIII-lea (mai cu seamă François Quesna ) acordau agriculturii rolul de singură sursă de creare a avuției. În prezent, în majoritatea zonelor rurale, agricultură, reprezintă coloana vertebrală a spațiului rural.
O funcție importantă a agriculturii este producerea de bunuri agroalimentare precum și de materii prime pentru industriile prelucrătoare alimentară și nealimentară.
Securitatea alimentară a populației lumii și a fiecărui spațiu rural este amenințată de numeroși factori: creșterea demografică, eroziunea solurilor, poluarea mediului, defrișarea pădurilor, pășunatul irațional, reducerea suprafeței arabile/locuitor.
Se apreciază că: „războaiele pentru spațiul vital nu s-au încheiat încă. Dacă în prezent ele vizează bogățiile subsolului (zăcăminte de minerale, țiței, gaze naturale) nu este exclusă ipoteza ca asemenea conflicte să aibă drept cauză nevoia de hrană, deci de spațiu agricol"1.
Agricultură este necesară pentru supraviețuirea comunităților rurale oferind locuri de muncă, elemente de infrastructură rurală, dezvoltarea serviciilor și agroturismului, industrii neagricole și artizanat, etc.
În condițiile in care peste jumătate din populația celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) trăiește in mediul rural iar acesta ocupă 90% din teritoriul total, dezvoltarea rurală este un domeniu politic de o importanță vitală. Agricultura și silvicultura sunt esențiale atât pentru exploatarea pământului și gestionarea resurselor naturale in zonele rurale ale UE, cât și ca platformă pentru diversificarea economică in comunitățile rurale.
Întărirea politicii de dezvoltare rurală a UE a devenit o prioritate generală a Uniunii Europene. Concluziile Consiliului European de la Gӧteborg arătau clar faptul că: "În ultimii ani, politica agricolă a pus mai puțin accent pe mecanismele de piață și, prin măsuri de sprijinire bine țintite, s-a orientat mai mult spre satisfacerea cererilor mereu crescânde ale publicului larg.
privind securitatea alimentară, calitatea alimentelor, diferențierea produselor, bunăstarea animalelor, calitatea mediului și conservarea naturii și a satului".
Pentru a asigura dezvoltarea rurală durabilă, noua reglementare pune accentul pe obiectivele politicii: competitivitate – managementul pământului, mediu, calitatea vieții, diversificarea activităților. Aceasta permite ca măsurile de co- finanțare a dezvoltării rurale să se concentreze pe prioritățile convenite de comun acord de către UE pentru cele trei axe politice și in același timp să lase suficientă flexibilitate statelor membre cât și la nivel regional pentru găsirea echilibrului dintre dimensiunea sectorială (restructurare agricolă) și cea teritorială (amenajarea teritorială și dezvoltarea socio-economică a zonelor rurale ). Noua reglementare reprezintă un progres atât la nivelul conținutului politicii cât și al execuției. Numărul mare de măsuri din cadrul axei 3: perioada de programare curentă a dus la creșterea considerabilă a răspunderii administrative a statelor membre și a Comisiei și la scăderea coerenței, transparenței, și vizibilității politicii de dezvoltare rurală.
Odată cu primele activități agricole au apărut și primele forme de evidență și gestiune a producției, trecându-se treptat de la agricultura de subzistență la agricultura comercială din zilele noastre.
În etapa contemporană, urmare a utilizării de mijloace moderne de producție și a obținerii de bunuri peste nevoile individuale ale agricultorului, agricultura capătă un caracter intensiv pronunțat, fiind orientată tot mai mult spre obținerea de profit. in aceste condiții, au fost concepute de-a lungul timpului, o serie de modalități de gestiune și de analiză a profitabilității agriculturii.
În această privință, in țara noastră, inițiative notabile au avut Ion Ionescu de la Brad, fondator al școlii românești de economie agrară, Gheorghe Ionescu Sisești, care in anul 1915 in lucrarea "Politica agrară cu privire specială la România" analiza rentabilitatea exploatațiilor agricole cu ajutorul indicatorului "venit net", precum și Nicolae Cornățescu.
Pentru studiu și analiză s-a ales comuna Corlăteni, situată in județul Botoșani. În cadrul acestui studiu comuna Corlăteni este prezentată detaliat, cu date legate de suprafețe, moduri de folosință, forme de asociere, tipuri de exploatații, structura populației, structura culturilor , producția, precum și valorificarea acesteia din urmă.
Evoluția structurilor factorilor de producție este prezentată cu motivațiile de natură socială, economică și politică care pot să impună atât direcția, cât și ritmul transformărilor structurale.
Magazin, P. „ Agricultură și destinul României ", Iași, 1999
PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL I
DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ LOCALĂ
1.1. Conceptul și condițiile dezvoltării socio-economice locale
Termenul de "dezvoltare economică" poate avea mai multe sensuri. Economiștii utilizându-l într-o manieră specifică, in timp ce practicienii dezvoltării îl aplică într-un mod diferit. Reprezentanții autorităților locale și cetățenii au probabil o percepție diferită a ceea ce se înțelege prin dezvoltare economică.
Economiștii definesc, in general, dezvoltarea economică drept procesul de creare al bunăstării unei națiuni, stat sau economic locală. Dezvoltarea economică ar trebui să se concentreze asupra investițiilor și strategiilor de creștere a productivității, care înseamnă rezultate economice ale unui spațiu, regiuni, raportate la costul producerii acestor rezultate. Productivitate a poate fi îmbunătățită prin: introducerea de tehnologii noi, îmbunătățirea calității și eficientei prin eforturile organizației sau ale individului, dezvoltarea infrastructurii de transport cu efecte de reducere a costurilor de producere și distribuire a bunurilor și serviciilor, sau prin investiții in capitalul uman, cum ar fi educația.
Dezvoltarea Economică Locală (DEL) este procesul prin care diferiți ,,actori” din sectorul public, mediul de afaceri și sectorul non-guvernamental colaborează pentru a crea condiții mai bune de creștere economică și pentru a genera noi locuri de muncă. Prin acest proces ei stabilesc și mențin o cultură antreprenorială dinamică și creează resurse materiale pentru comunitate și mediul de afaceri, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții întregii colectivități locale.
Dezvoltarea economiei locale și îmbunătățirea competitivității sunt foarte importante pentru că succesul comunităților depinde de adaptarea lor la schimbările care au loc în mediul extern.
1.2 Particularitățile dezvoltării economice locale
Parteneriatele productive de tip public-privat și firmele private de succes aduc bunăstare la nivelul comunităților locale. Aceasta dezvoltare depinde în primul rând de favorabilitatea condițiilor locale, administrației locale revenindu-i un rol primordial in crearea unui climat propice dezvoltării firmelor private.
Dezvoltarea economică locală in cadrul unei comunități se bazează pe înțelegerea clară a ceea ce este posibil, atât din punct de vedere al resurselor cât și ținând cont de nevoile oamenii. Găsirea de soluții noi la probleme vechi a devenit o preocupare constantă a administrațiilor locale, care trebuie să suporte costuri in continuă creștere pentru dezvoltare.
Opțiuni la nivelul administrației locale:
transferarea costurilor publice tradiționale către entități private care promovează dezvoltarea locală (developeri);
formarea de parteneriate public-private pentru demararea de proiecte cu scopuri sociale.
stimularea grupurilor comuni tare locale și organizațiilor non-proft să finanțeze sau să co-finanțeze proiecte comunitare.
1.3 Factorii care influențează dezvoltarea economică locală
Experiența altor țări precum și a altor programe a demonstrat că factorii-cheie ai succesului proceselor de dezvoltare locală sunt:
Existența angajamentului politic, a sprijinului pentru conducerea procesului participativ de planificare, din partea primarului și membrilor consiliului local;
Existența în comunitate a sentimentului că toți membrii săi au fost ascultați și au putut influența semnificativ dezvoltarea viziunii locale și a planurilor de acțiuni, prin implicarea activă a femeilor și bărbaților din toate grupurile din comunitate, inclusiv a membrilor grupurilor vulnerabile, a partenerilor locali și a altor factori interesați;
Planificarea și pregătirea meticuloasă a procesului
Calitatea înaltă a informațiilor despre comunitate, ce sunt folosite în elaborarea viziunii și a planurilor strategice de dezvoltare;
Claritatea, relevanța și realismul obiectivelor planului de dezvoltare locală;
Gestionarea, monitorizarea și evaluarea eficientă a implementării planului strategic;
Administrațiile locale sunt in general responsabile pentru definirea intervențiilor locale specifice
infrastructura;
facilităti comunitare;
dezvoltarea zonelor sărace.
Astăzi, autoritățile locale se confruntă cu noi provocări determinate de o multitudine de factori. Dintre aceștia amintim:
Factorii internaționali
Globalizarea și creșterea competiției pentru investiții
Factorii naționali
politicile macroeconomice și monetare;
ansamblul de măsuri legislative de ordin fiscal influențează climatul;
local de afaceri, care poate daună sau dimpotrivă poate stimula dezvoltarea economică locală.
Factorii regionali
Comunitățile din interiorul regiunilor și dintre regiuni concurează in atragerea investițiilor locale. Aceasta crește competitivitatea întregii economii regionale atât in beneficiul firmelor private, cât și al întregii comunități.
1.4 Strategii de dezvoltare economică locală
Studiile au demonstrat că dezvoltarea economică locală (DEL) trebuie întotdeauna să aibă ca început formularea unei strategii. Strategia de dezvoltare economică, reprezintă o componentă importantă a oricărui proces de planificare inițiat de către comunitate și poate fi definită ca instrument pe care comunitatea îl folosește pentru a formula capacitățile și cerințele de dezvoltare proprii, utilizând resurse existente și/sau atrase, într-un orizont de timp definit.
Strategiile de dezvoltare economică s-au concentrat pe atragerea de activități ce conduc la crearea de noi locuri de muncă. Dar crearea de locuri de muncă nu se traduce neapărat in realizarea celorlalte obiective ale dezvoltării, cum ar fi cresterea bunăstării comunității sau limitarea riscului ca alte afaceri, activități, să fie închise. Strategiile de dezvoltare pot include in formularea lor contradicții. O strategie pe termen scurt care se concentrează pe locuri de muncă cu salarii scăzute într-un anumit sector industrial, poate conduce la crearea acestora cu costurile care ar fi fost alocate obiectivelor pe termen lung.
1.5 Evoluția dezvoltării socio-economice
Prima experiență de realizare in practică a principiilor dezvoltării economice locale a
avut loc in anii 70, când autoritățile puterii locale au conștientizat capacitatea capitalului de a se
"scurge" dintr-o jurisdicție in alta. Acest lucru, privit din punct de vedere pragmatic ar însemna existența unui pericol atât economic pentru localitatea dată cât și social, fiind implicată ocuparea forței de muncă. Astfel s-a stabilit ca scop extinderea bazei economice și a forței de muncă a teritoriului prin studierea situației economice inițiale a localității, înlăturarea barierelor din calea dezvoltării economice și a afluxului de investiții și elaborarea proiectelor și programelor de planificare orientate spre înlăturarea impedimentelor de atragere a investițiilor.
Experiența europeană a dezvoltării economice locale arată că procesul dezvoltării economice locale poate să decurgă in diverse direcții. Deopotrivă, pentru atingerea unor obiective și direcții strategice s-au utilizat diverse metode și mijloace.
Tabelul 1.1
Evoluția principiilor dezvoltării socio-economice
Locale
Se cunosc două tipuri de abordări fundamentale ale strategiilor de dezvoltare rurală:
1.centrarea pe program
2.centrarea pe microregiune
Centrarea pe program se folosește mai puțin in Uniunea Europeană (UE) , dar prezentarea unor programe elaborate și aplicate poate oferi informații importante pentru factorii de decizie locali. Cunoscând lista programelor aplicate, se pot obține sugestii pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare rurală centrate pe microregiune, sau se poate clarifica, in ce condiții a avut sau nu a avut succes un program dat.
Carta Europeană a Spațiului Rural prevede că la elaborarea unor politici de dezvoltare rurală – economie, tehnologii, planificare regională, protecția diversității biologice, agricultură, silvicultură, infrastructură, turism, învățământ, relații internaționale – trebuie să se țină seama de condițiile regiunilor rurale. De asemenea utilizează următoarele noțiuni: dezvoltare locală, dezvoltare teritorială, dezvoltare rurală, amenajare zonală, dezvoltare regională
Dezvoltarea locală face referirte la concepțiile privind dezvoltarea unei așezări date și a împrejurimilor sale imediate.
Dezvoltarea teritorială face referire la marile investiții, la dezvoltările infrastructurale pe plan regional sau care vizează mai multe regiuni pe baza unor concepții coordonate. in cazul dezvoltării teritoriale sunt decisive considerentele de ordin economic, tehnic și cele de geografie economică .
Dezvoltare rurală cuprinde toate acțiunile îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții populației care trăiește in spațiul rural, spre păstrarea peisajului natural și cultural și care asigură dezvoltarea durabilă a spațiilor rurale conform condițiilor și specificului acelor teritorii. Dezvoltarea rurală, din punct de vedere geografic cuprinde: dezvoltarea rurală locală, regională, transfrontalieră și paneuropeană . Programul pentru dezvoltarea rurală poate conține, in funcție de condiții și necesități, dezvoltarea următoarelor elemente: infrastructură, agricultură, turism, întreprinderi mici și mijlocii, precum și crearea de locuri de muncă, dar și idei privind protecția mediului, învățământului, dezvoltarea comunității. Programele de dezvoltare rurală sunt complexe, și se referă concomitent la mai multe sectoare . in dezvoltarea rurală rolul primordial revine resurselor umane, comunităților locale, participanților vieții economice și sociale, valorilor ecologice și ale peisajului cultura, deci funcționează conform altei logici decât dezvoltarea teritorială, dar între cele două noțiuni există legături (tab. 1.2). Scopul final al dezvoltării rurale este ca spațiile rurale să fie apte, in mod durabil, să îndeplinească funcțiile care le revin in societate.
Dezvoltarea rurală înseamnă dezvoltarea periferiilor și păstrarea valorilor acestora. Viitorul regiunilor rurale depinde in fond de trei factori:
– de posibilitățile păstrării și creșterii numărului locurilor de muncă;
– de direcția și amploarea viitoare a migrării populației (tineri, pensionari, turiști) între sat
și oraș;
– de caracterul reglementărilor locale, regionale și naționale.
Tabelul 1.2
Legătura dintre dezvoltarea teritorială și cea rurală
Sursă: Jâvor K., 2009
1.6. Resursele și factorii dezvoltării rurale
Abordarea mecanismului economic al dezvoltării rurale in profil regional constituie o problemă complexă care impune identificarea soluțiilor adecvate situațiilor particulare și
necesităților de restructurare specifice fiecărei zone in parte, plecând de la cantitatea și calitatea resurselor prezente in teritoriu.
Resursele unei economii -la nivel de comună, regiune, țară- cuprind resursele primare și resursele de capital
A) Resursele primare includ:
1.resursele naturale -de exemplu pământul;
2.resursele de muncă –de exemplu potențialul demografic de forță de muncă.
B) Resursele de capital cuprind:
1.resursele materiale sau cantitative (ansamblul bunurilor produse prin activitatea economică cu scopul de a obține alte bunuri aducătoare de venit explicit sau implicit);
2.resursele nemateriale sau calitative (experiența practică a populației in diferite domenii, stocul de informații, capacitatea managerială, capacitatea de inovare tehnică etc.)
Atrase in circuitul economic, resursele devin factori ai dezvoltării economice.
Astfel, factorii dezvoltării rurale reprezintă acele resurse care participă nemijlocit in procesele economice (28) și de care depind rezultatele tehnice (ex: producția și calitatea ei) și economice obținute (ex: costul, profitul, rata profitului). Fiecare factor se caracterizează prin cantitate, calitate, preț și posibilități de combinare sau substituire cu alți factori.
1.6.1. Resursele naturale
In fundamentarea strategiilor de dezvoltare economică a oricărei așezări umane – in sensul întregului spațiu folosit de om – se impune analiza, evaluarea și identificarea posibilităților de atragere in circuitul economic a resurselor naturale. Din punctul de vedere al economiei rurale resursele naturale cuprind:
resursele topologice (formele de relief și peisajul);
resursele geologice (cărbune, petrol, minereuri, ape minerale, ape termale, factorii de risc geologic etc);
resursele de apă;
resursele biopedologice;
• resursele climatice (temperatura, precipitațiile, lumina și factorii de risc climatic). Variația resurselor naturale de la o zonă la alta determină diferențieri mari între tipurile
de dezvoltare economică și socială a zonelor.
1.6.2. Resursele de muncă
Dimensiunea demografică a unei zone este polul central al analizelor economice, deoarece populația prin elementele ce o caracterizează exprimă oferta, calitatea și prețul muncii dintr-un teritoriu dat. in analiza diagnostic a spațiului rural, resursele de muncă apar in principal in calitate de potențial de dezvoltare, potențial care prezintă foarte mari diferențieri in teritoriu.
1.6.3 Resursele de capital
Resursele de capital cuprind:
resursele materiale sau cantitative (ansamblul bunurilor produse prin activitatea economică cu scopul de a obține alte bunuri aducătoare de venit explicit sau implicit – clădiri in care se desfășoară activități agricole, industriale, comerciale, de cercetare științifică, prestări de servicii etc., mașini, utilaje, instalații și mijloace de transport, tractoare și mașini agricole, poduri, autostrăzi, șeptelul viu, plantații, materii prime, materiale, semifabricate, semințe, furaje, îngrășăminte, erbicide, insecticide și biostimulatori, combustibil și energie etc. Pământul, in măsura in care încorporează lucrări care-i îmbunătățesc calitatea, rolul și funcțiile, devenind un factor de producție reproductibil se transformă din pământ resursă naturală in pământ capital, fiind considerat atât in teorie, cât și de practicieni ca element al factorului capital.);
resursele nemateriale sau calitative (ansamblul bunurilor produse prin activitatea de cercetare și experiența practică a populației in diferite domenii – stocul de informații, brevete și documentații tehnico-științifice, tehnică electronică de calcul și programele adecvate, capacitatea managerială, capacitatea de inovare tehnică etc.)
In practica economiei rurale capitalul este grupat în: capitalul funciar și capitalul de exploatare.
Capitalul funciar este reprezentat de pământ. Din capitalul funciar fac parte și capitalurile care îi sunt încorporate: clădiri, drumuri, drenaje, instalații și amenajări pentru irigații, desecări și plantațiile pomicole și viticole. Pământul nu se uzează și deci nu se amortizează spre deosebire de alte elemente ale capitalului funciar, in special ameliorațiile și plantațiile, care se deteriorează prin folosire și deci trebuie amortizate pentru a fi reînnoite. Pe baza acestui considerent, in optica modernă, clădirile ameliorațiile funciare și plantațiile sunt considerate capital de exploatare.
Capitalul de exploatare permite punerea in valoare a resurselor primare și este este constituit din: șeptelul mort, șeptelul viu, plantații și consumurile intermediare.
Ca o completare de venituri pentru gospodăriile din mediul rural, s-a început dezvoltarea turismului rural și a agroturismului. Numeroase zone rurale din România au valori naturale și culturale, care pot fi integrate in turismul național și internațional. Au luat ființă organizații civice și asociații profesional (Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural -ANTREC; Federația de Dezvoltare Montană și Rurală – FRDMR) ce servesc la dezvoltarea turismului rural.
.7. Principiile dezvoltării rurale
Principiile dezvoltării rurale izvorăsc din cele zece puncte ale Declarației de la Cork, elaborate in anul 2000 ca bază a politicii Uniunii Europene.
Punerea in primul plan a spațiului rural. Dezvoltarea rurală trebuie să aibă prioritate între programele Uniunea Europeană, să devină un principiu de bază.
Abordarea integrată a dezvoltării rurale. Se propune o politică de dezvoltare rurală complexă, care să cuprindă toate activitățile sociale, economice și culturale (19). Astfel, trebuie să fie cuprinse într-un program unitar gospodărirea resurselor naturale de energie, dezvoltarea agriculturii adaptată la realitățile locale, diversificarea economiei prin dezvoltarea intreprinderilor mici și mijlocii industriale și de servicii, scoaterea in relief a valorilor mediului natural și a celor culturale.
Crearea diversității, varietății (pluriactivitatea). Sprijinirea diversității activităților economice și sociale trebuie să ducă la formarea cadrului de inițiative private și comunitare capabile să se întrețină singure.
Durabilitate. Trebuie sprijinită o astfel de dezvoltare rurală, care asigură menținerea identității culturale, a surselor de energie, a biodiversității, a frumuseții peisajului. Generațiile de azi trebuie să folosească aceste valori astfel încât să nu pericliteze posibilitățile celor care ne urmează. in activitatea locală trebuie să-și găsească locul și responsabilitatea globală.
Subsidiaritate. Principiul de bază al politicii de dezvoltare rurală eficientă este o cât mai profundă descentralizare a deciziilor și un grad cât mai ridicat de parteneriat și colaborare între nivelele locale, regionale, naționale și europene.
Simplificare. Reglementările și sistemele de sprijinire, mai ales cele legate de dezvoltarea agriculturii, vor fi mai elastice, mai transparente, deci se preconizează să fie mai puțin birocratice.
Programare. Formarea și realizarea programelor de dezvoltare rurală trebuie să fie un proces consecvent, transparent, permițând fiecărei zone posibilitatea de a-și elabora propria strategie de dezvoltare. Aceste programe trebuie să se încadreze într-un program unic pe scară regională.
8. Finanțare. Este necesară antrenarea mai accentuată a resurselor financiare locale,
Precum și sprijinirea dezvoltării unor tehnici de creditare rurală care asigură folosirea concomitentă a fondurilor private și a celor bugetare. Este importantă micșorarea dificultăților financiare ale micilor intreprinderi, sprijinirea investițiilor productive, diversificarea economiei rurale.
Îndrumare. Trebuie sporită competența și eficiența administrațiilor locale și regionale, precum și cea a organizațiilor civice prin ajutor tehnic, perfecționare, comunicare mai bună, oferirea unor informații utile, prin dezvoltarea unor relații de parteneriat.
Evaluare și cercetare. Urmărirea programelor de dezvoltare rurală, controlul beneficiarilor, discutarea profesională a problemelor ivite, evaluarea experiențelor dobândite, stimularea cercetării științifice și a inovațiilor, toate acestea constituie principii importante.
1.8. Particularitățile dezvoltării rurale
Particularitățile specifice ale dezvoltării rurale sunt:
Antropocentrismul In centrul dezvoltării rurale stă omul, respectiv comunitatea de oameni care trăiește la țară. Această caracteristică face ca să prevaleze principiul subsidiarității, respectiv comunitățile rurale sunt subiectele active ale dezvoltării, nu numai obiectele ei pasive.
Complexitatea. Programele de dezvoltare nu se rezumă la câte un sector. Ele au in vedere concomitent crearea locurilor de muncă, dezvoltarea agricolă, înfrumusețarea mediului etc., cu alte cuvinte privesc numeroasele laturi ale activității economice: dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea infrastructurii locale, dezvoltarea intreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea comunității, dezvoltarea surselor umane, ocrotirea mediului, cultivarea tradițiilor culturale, programe sociale etc (3).
Caracterul de microregiune. Prioritățile și strategiile de dezvoltare sunt determinate de situația cadrului teritorial fixat numit microregiune,respectiv de sursele ei ecologice, economice, umane, de tradițiile culturale etc.
Activitatea cu mai mulți participanți. Participanții activi importanți la programele de dezvoltare a microregiunilor sunt: fiecare membru al comunității; întreprinderile și specialiștii; alesul comunității locale; guvernul; parlamentul; societatea civilă.
Bazată pe principii. Dezvoltarea regională in UE se bazează pe principiile enunțate in Declarația de la Cork, principii valabile și pentru țările care doresc să adere.
1.9. Obiectivele și măsurile strategice de dezvoltare rurală
Obiectivele și măsurile strategice de dezvoltare rurală rezultă din politicile economice de dezvoltare a UE și au la bază principiul subsidiarității și al flexibilității. Conform principiului subsidiarității, țările membre decid asupra criteriilor de stabilire a obiectivelor și a programelor care se vor bucura de asistență comunitară, iar conform principiului flexibilității, măsurile alese pentru îndeplinirea obiectivelor trebuie să țină cont de priorități și necesități.
In cele ce urmează prezentăm obiectivele (O) și măsurile strategice de dezvoltare rurală
(M):
I. Creșterea veniturilor și îmbunătățirea condițiilor de producție, de muncă și de
trai, (este obiectivul -O1) prin stimularea și promovarea investițiilor in spațiul rural (este
măsura -M1) (4).
Având in vedere că ponderea in activitățile economiei rurale o dețin exploatațiile agricole reprezentând circa 14,8 mil. ha teren agricol, șansa pentru o dezvoltare durabilă a satului românesc o reprezintă stimularea și sprijinirea investițiilor in exploatațiile agricole, care să conducă la:
– valorificarea rațională a resurselor rurale; sporirea veniturilor agricultorilor și a îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă;
-creșterea viabilității exploatațiilor agricole; diversificarea producției agricole și a serviciilor rurale; creșterea calității produselor pentru ca acestea să devină competitive, atât pe piețele locale, cât și pe cele regionale și internaționale;
-diminuarea costurilor de producție; îmbunătățirea condițiilor de igenă și de creștere a animalelor;
-creșterea calității vieții; conservărea mediului înconjurător.
II. Atragerea și menținerea tinerilor in mediul rural, pentru reducerea vârstei medii
a populației rurale, pentru asigurarea optimă a resurselor umane din spațiul rural, pe
structuri de vârstă și categorii sociale (O2) prin asistență financiară directă sau indirectă a
întreprinzătorilor agricoli, care au vârsta mai mică de 40 ani (M2).
Măsurile trebuie să pornească de la asigurarea spațiului vital, și facilități care să asigure tinerilor premisele necesare pentru demararea unor investiții productive. Aceasta va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării rurale, prin menținerea in activitate a unei populații cu capacitate de muncă și cu posibilități de acțiune pe termen lung.
III. Dezvoltarea procesării și comercializării produselor agricole (O3) prin stimularea
investițiilor in domeniu (M3).
Facilitățile financiare și fiscale create procesatorilor de produse agricole vor fi benefice pentru stat prin efectele de multiplicare in plan economic și social asupra tuturor membrilor comunității, atât ca indivizi, cât și ca activități economice.
IV. Dezvoltarea cunoștințelor de specialitate și a aptitudinilor persoanelor care
lucrează in agricultură și silvicultură și recalificarea acestora (O4) prin sprijinirea
pregătirii profesionale continuie (M4) .
Subiecții sunt pregătiți ca să se orienteze spre producția de calitate, să folosească tehnici ecologice de producție, să producă in condiții de eficiență economică etc
V. Sprijinirea dezvoltării zonelor defavorizate de factori naturali și economici (O5)
prin asigurarea de "compensații de handicap" (M5) .
Stimulentele pot fi sub formă de plăți compensatorii acordate pe unitatea de produs sau pe unitatea de suprafață gestionată in condiții defavorabile sau prin scutiri de taxe și impozite pentru cei ce investesc in zone defavorizate.
VI. Creșterea gradului de complexitate a economiei rurale (O6) prin dezvoltarea și
diversificarea serviciilor rurale pentru agricultură și industria alimentară la nivelul
comunității, pentru nevoile de consum ale populației rurale și prin sprijinirea IMM-urilor
(M6).
Prin asigurarea unei game largi de servicii rurale, fermierii se vor axa pe latura productivă și vor solicita servicii de specialitate necesare desfășurării activității lor.
VII. Creșterea rolului economic, ecologic și social al pădurilor (O7) prin dezvoltarea
programelor privind înființarea perdelelor de protecție, ocrotirea resurselor silviculturii și
ameliorarea acestora și, dezvoltarea fondului forestier (M7).
Extinderea suprafețelor acoperite de păduri, prin utilizarea terenurilor neproductive, contribuie, atât la ridicarea gradului de ecologizare a zonei, cât și la creșterea veniturilor locale.
VIII. Asigurarea de venituri alternative (O8) prin stimularea activităților turistice și
meșteșugărești (M8) .
IX. Protecția mediului (O9) prin stimularea activităților care nu generează efecte
ecologice negative (M9) .
PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL II
AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ ÎN CONDIȚIILE DIVERSIFICĂRII FORMELOR DE PROPRIETATE
Actuala stare a agriculturii românești, a spațiului rural din țara noastră este determinată de structura agrară a României, problemă economică și socială de maximă importanță și actualitate pentru România.
Efectele aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991 a celorlalte legi funciare posterioare acesteia, a Legii de organizare și funcționare a Agenției Domeniilor Statului și, în mod deosebit, a Legii privatizării societăților comerciale agricole (fostele IAS) au condus la actuala structură (agrară) a exploatațiilor agricole.
In scurt timp de la aplicarea Legii18/1991, la finele anului 1992, sectorul particular deținea deja 70,3 % din suprafața agricolă și 80 % din suprafața arabilă.
2.1. Structura exploatații lor agricole
Aplicarea legii privind privatizarea și reglementările privind utilizarea fondului funciar a creat neajunsuri și distrugeri însemnate a terenurilor amenajate. Parcelarea excesivă, (peste 40 mil. parcele), lipsa preocupărilor pentru organizarea și exploatarea rațională a terenului s-au conjugat cu sistarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare și slaba dotare tehnică a gospodăriilor agricole. Ca urmare, potențialul funciar s-a degradat și a scăzut productivitatea agricolă.
Decalajele de productivitate față de țările europene s-au adâncit, a scăzut fertilitatea solurilor, au crescut suprafețele abandonate și s-au produs distrugeri a amenajărilor funciare.
Deși schimbările structurale din perioada de tranziție au ca element pozitiv esențial așezarea agriculturii pe temelia proprietății private, neajunsurile manifestate în elaborarea și aplicarea măsurilor de politică agricolă și construcție legislativă au afectat puternic folosirea eficientă a potențialului funciar al țării. Aceste neajunsuri se conjugă cu dificultățile care se manifestă în formarea structurilor viabile de exploatare a terenurilor în vederea creșterii și stabilizării ofertei de produse agricole.
Situația exploatațiilor agricole cu personalitate juridică, a gospodăriilor individuale precum și suprafețele aflate în exploatarea acestora se prezintă astfel: din totalul de 4.256.152 exploatații agricole înregistrate la finele anului 2009, 4.237.889 (99,6%) au fost exploatații
agricole individuale, cărora le aparțin 65% din suprafața agricolă utilizată, iar 18.263 unități cu personalitate juridică au exploatat restul de 35% din suprafață.
Suprafața agricolă medie utilizată a fost de 3,4 ha/exploatație, 2,2 ha/fermă fiind exploatate în medie de către fermele individuale și 269,3 ha/fermă de către unitățile cu personalitate juridică. Există mari diferențe între suprafața medie a exploatației individuale în România și cea a fermelor din UE, de cca. 19 ha/fermă.
Tabelul 2.1
Structura exploatațiilor agricole la nivelul României, anul 2014
Sursa: Anuarul statistic al României, 2014
Economia rurală românească are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare al fermelor de subzistență, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piață o mică parte din produsele obținute. In plus, fermele de subzistență au acces dificil la alte surse de venituri și, de aceea, bunăstarea unei părți semnificative a populației rurale depinde considerabil de nivelul de profitabilitate al fermelor. S-a inițiat programul privind renta viageră agricolă, măsură importantă în mecanismul de comasare a marilor suprafețe agricole care va permite desfășurarea unei activități agricole eficiente, astfel încât să reziste concurenței europene. Prin acest program, micii dar numeroșii proprietari de teren agricol sunt încurajați să vândă sau să arendeze terenul deținut, ei obținând 100 euro/ha vândut/pe an sau 50 euro/ha arendat/an.
La începutul anului 2007, numărul cererilor de solicitare a rentei viagere a ajuns la 37.627, creșterea fiind semnificativă comparativ cu numărul de cereri înregistrate în anii anteriori: 814 cereri înregistrate pentru anul 2005, 23.700 cereri înregistrate pentru anul 2006.
Figura 2.1 Numărul exploatațiilor agricole după statutul lor juridic
constituie principala problemă pe care agricultura românească trebuie să o rezolve în cel mai scurt timp o constituie numărul mare al exploatațiilor de subzistență sau semisubzistență.
Pentru stimularea transformării gospodăriilor țărănești în ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea și consolidarea clasei de mijloc în spațiul rural,efortul bugetar a fost orientat către susținerea investițiilor în mediul rural, stimularea participării băncilor și dezvoltarea competențelor lor pentru creditarea agriculturii.
Astfel, s-au derulat Programul național de investiții în noi ferme zootehnice și vegetale și de consolidare a celor existente, adresat cu prioritate familiilor de tineri și Programul de susținere a fermelor familiale care au minim trei vaci, program în cadrul căruia, pentru achiziționarea de utilaje -tancuri pentru răcirea laptelui, standuri și aparate de muls, motocositori, generatoare de curent, tocători de furaje .
Aproximativ 97% din terenurile agricole se află în proprietate privată. Cea mai mare parte din suprafața agricolă utilizată este exploatată în gospodăriile individuale (55,4%), iar unitățile mari cu personalitate juridică exploatează 44,6% din suprafața agricolă utilizată. Gospodăriile individuale, în număr de peste 4,48 milioane, au rezultat din modul de elaborare și aplicarea legilor fondului funciar și produc prioritar pentru autoconsum. Suprafețele comasate sunt exploatate, în cea mai mare parte, de unitățile agricole cu personalitate juridică (tabelul 2.2).Faptul că aceste suprafețe sunt comasate reprezinta un avantaj important pentru organizarea modernă a producției agricole. Gospodăriile individuale exploatează 61,8% din suprafața arabilă, aproape întreaga suprafață destinată culturilor de legume și 65,3% din suprafața destinată culturilor permanente. In sectorul zootehnic, unitățile mari cu personalitate juridică dețin numai 5% din efectivele de bovine, 15% porcine și 35% păsări. Partea covârșitoare din efectivele de animale este răspândită în micile gospodării țărănești, care dețin un număr redus de animale pe gospodărie și produc prioritar pentru autoconsum.
Un număr mare de gospodării individuale dețin suprafețe până la 1 hectar (49,53% din totalul suprafețelor). Aceste mici gospodării de subzistență nu au șanse să devină rentabile și deci nu pot fi încadrate în nici o formă de organizare economică în vederea obținerii de produse destinate pieței, cu excepția producătorilor de legume în sere și solarii.În analiza și elaborarea politicilor agricole, gospodăriile cu suprafețe sub un hectar ar trebui excluse de la formele de sprijin bugetar, în cazul României, datorită excesivei fărâmițări a terenurilor rezultate în urma aplicării legilor fondului funciar. Familiile care dețin și lucrează aceste suprafețe au surse suplimentare de venituri sau sunt rezidenți urbani.
Gospodăriile individuale care dețin între 1-2 hectare reprezintă 20,01% din numărul total. Împreună, cele două categorii de gospodării sunt în număr de peste 3,1 milioane, ceea ce înseamnă că abia peste aceste limite putem aprecia posibilitățile de selecție a viitorului sector familial care să producă pentru piață și să devină rentabili.
Gospodăriile individuale care exploatează o suprafață între 2-5 ha sunt la limita inferioară a procesului de selectare a viitoarelor ferme agricole performante.
Gospodăriile care exploatează între 5-10 hectare reprezintă 5,8% din numărul total. În etapa actuală, pot fi apreciate ca făcând parte din categoria fermelor familiale comerciale circa 74,2 mii unități, care au dimensiune cuprinsă între 10-100 hectare. Multe dintre aceste exploatații nu au suprafețele comasate, în special categoriile cu sub 20 hectare.
Un număr variabil, pe zone, din gospodăriile individuale fac parte din diferite forme asociative de exploatare sau au terenurile arendate. Fermele care exploatează peste 50 și în jur de100 hectare sunt forme asociative cu personalitate juridică sau forme asociative fără personalitate juridică.
Suprafața deținută de gospodăriile individuale este de 8,45 mil hectare, iar unitățile cu personalitate juridică exploatează 7,25 mil hectare. Aceasta înseamnă că numai circa 1,25 mil hectare se exploatează individual de către familiile rurale mici sau rezidenții urbani, ceea ce poate constitui un avantaj organizatoric care însă nu a fost folosit cu eficiență.
Suprafața agricolă utilizată ce revine pe o unitate agricolă la nivel național este de 2,93 ha. Gospodăriilor agricole individuale le revin, în medie 1,63 ha și sunt răspândite în zonele colinare și de munte. Cele 23,1 mii unități agricole cupersonalitate juridică sunt situate în județele de șes și au dimensiuni teritoriale variabile. Un număr relativ scăzut de societăți comerciale agricole au dimensiuni teritoriale foarte mari, de mii de hectare și sunt situate, în special în sudul țării. Aceste dimensiuni pot constitui un impediment în realizarea unor performanțe ridicate datorită factorilor limitativi ce țin de folosirea rațională a inputurilor, de flexibilitatea structurii de producție, de capacitatea managerilor de a gestiona activități agricole amplasate pe suprafețe excesiv de întinse, de adaptarea la cerințele pieței etc.
Tabelul 2.2
Structura și dimensiunea gospodăriilor agricole din România
După cum se poate observa din tabelul prezentat mai sus, gospodăriile de subzistență și exploatațiile agricole de dimensiuni mici vor continua să existe câțiva ani buni de aici înainte.
Acestea nu vor beneficia de sprijin din partea statului și nici de fondurile europene în consecință proprietarii lor având în față următoarele alternative: fie să le mențină în exploatație pentru a satisface propriile nevoi fără a intra încircuitul comercial decât în mod accidental, fie să le înstrăineze prin vânzare sau să le arendeze și/sau să intre în asociații familiale sau de tip cooperatist.
Restul structurilor agrare vor fi formate pe viitor din exploatații țărănești cu suprafețe de la 10-15 hectare până la asociații familiale și societăți agricole cu statut juridic de 500 -1000 hectare.
Tendințele vizibile de extindere a formelor organizatorice de exploatare a pământului sunt motivate de înlesnirea pe această cale a pătrunderii mașinismului în agricultură, de promovare a tehnologiilor moderne de producție și de asimilare a diferitelor categorii de servicii. Consecința firească a unor asemenea modernizări o reprezintă pe de o parte creșterea performanțelor tehnice și economice și pe de altă parte o consecință a competitivității în economia concurențială. Structurile agrare reprezintă realitatea concretă care se cere a fi comparată, evaluată cantitativ, pentru a putea stabili strategii reale de perspectivă privind optimizarea cadrului organizatoric, respectiv de optimizare a dimensiunii exploatațiilor agricole. Sursele de informare supuse cercetăriisunt cele preluate de pe site-ul EUROSTAT, privind structurile agrare ale țărilor dinUniunea Europeană (Tabelul 2.3).Situația comparativă pentru cele 4 țări, luate cu titlu de exemplu, se prezintă ca în Tabelul 2.3.
Situația mai mult decât modestă a performanțelor din agricultura României are rădăcini foarte îndepărtate, decalajele conservându-se de la o perioadă istorică la alta. Agricultura țării noastre este o agricultură de subzistență; productivitate foarte scăzută, competitivitate scăzută, venituri foarte mici. Dintre cauzele cele mai importante ale acestei stări sunt: fărâmițarea excesivă a terenurilor, seceta, dotarea tehnică precară, lipsa creditului agricol, concurența sufocantă a producătorilor străini, care beneficiază de subvenții masive.
Tabelul 2.3
Statistica numărului de ferme și a suprafețelor deținute pe grupe de mărime anul 2014
Marile probleme ale agriculturii autohtone, structura socială primitivă, cu o pondere copleșitoare a populației agricole sărace au fost probleme de mare actualitate și între cele două războaie mondiale.
Valorificarea produselor agricole obținute în ciclul de producție anterior întârzie din motive de prețuri dezavantajoase, resursele financiare obținute pe calea creditării fermierilor agricoli sunt reduse sau de-a dreptul inexistente. In această situație o parte din terenul arabil rămâne necultivat, respectiv pârloagă, ceea ce reduce și mai mult media și așa scăzută a randamentelor unitare în România. De fapt, dotarea redusă sau de-a dreptul inexistentă a micului fermier român cu resursele financiare absolut necesare este o mare problemă actuală a agriculturii românești. Acest neajuns nu afectează doar pe micul fermier, ci afectează întreaga populație, fiind subminată securitatea alimentară a României și poate chiar mai mult decât atât.
Evident că în continuare producția agricolă a României va trebui să se modernizeze, acest lucru fiind necesar pentru a asigurara produse de calitate la prețuri accesibile pentru veniturile românilor. În acest sens precizăm direcțiile principale ale evoluției agriculturii în viitor.
Figura 2.3 Principalele particularități ale producției agricole
2.2. Agricultura -mijloc de suținere a spațiului rural
Spațiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare diversitate de păreri privind definirea, sfera de cuprindere șicomponentele sale.Pentru a înțelege complexitatea acestui concept este necesarădefinirea, chiar și sumară a principalelor noțiuni specifice și componentelesale, cum ar fi:
Ruralul cuprinde toate activitățile care se desfășoară în afara urbanului și cuprinde trei componente esențiale: comunitățile administrative constituite din membrii relativ puțin numeroși și care au relații mutuale;dispensarea pronunțată a populației și a serviciilor colective; rolul economic deosebit al agriculturii și silviculturii.Ruralul reprezintă un domeniu în care, până în prezent, nu s-a ajuns la o definire unanim acceptată, deși multiplele concepte și definiții date de specialiști, se referă la același spațiu fizic (geografic).
Spațiul rural este noțiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase păreri, care diferă de la un autor la altul, dar în esență se ajunge aproape la aceleași concluzii. Spațiul rural nu constituie un ansamblu omogen, dar nu este nici spațiu abstract. O definire mai completă a spațiului rural apare prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural și funcțional (tip de activități și de relații). Cuvântul "rural" provine din latinescul "rus-ruris", care se poate traduce prin câmp sau teritoriu, locuit, ocupat, amenajat și locuit de om. Cuvântul a fost preluat în limba română cu sensul său actual din limba franceză.
Termenii de rural și urban evidențiau, inițial, diviziunea socială între agricultură și industrie. Mediul rural este considerat, în general, ca fiind cel care produce alimente în condiții tradiționale, creându-se astfel relații sociale bazate pe legături de rudenie și vecinătate, pe un înalt grad de solidaritate socială. Oamenii care locuiesc în spațiul rural știu că sunt rurali, însă această percepție nu satisface demografii, politicienii, statisticienii, sociologii, geografii sau economiștii. In viața de zi cu zi, percepția ruralului este adesea mai importantă decât definițiile formulate. Mulți oameni asociază zonele rurale cu ideea de mari spații libere, strâns legate de tradiție și prudente în fața schimbării; spații frumoase, dar și sărace. În viața de zi cu zi, percepția ruralului este adesea mai importantă decât definițiile formulate de specialiști, fie ei teoreticieni sau practicieni. Aceasta se întâmplă datorită faptului că avem de-a face cu o noțiune complexă, care se "oglindește" în obiectul de studiu al mai multor discipline, dintre care se pot aminti economia, etnologia, geografia, istoria, sociologia, demografia etc. Fiecare dintre aceste discipline descdrie ruralul strictdin punctul lor de vedere. Deducem, deci, că avem de a face, în esență, cu un concept multidisciplinar, plurivalent și integrator.
Dezvoltarea zonelor rurale și reducerea nivelului ridicat al sărăciei din aceste zone se pot realiza prin reforme în sectorul agricol, prin dezvoltarea de capital uman și prin creșterea protecției sociale în mediul rural. Trebuie să profitam de pământurile fertile, de marile întinderi de pădure și de bogata rețea hidrografică și să găsim rezolvare pentru modernizarea infrastructurii și a producției agricole ineficiente. Nu trebuie să uităm importanța accesului la educație și creșterea calității serviciilor sociale din mediul rural (un sistem de sănătate accesibil tuturor locuitorilor de la sate, un sistem de pensii îmbunătățit).
Dezvoltarea rurală la nivelul UE și al României este o activitate de importanță vitală atât prin dimensiunea spațiului rural, exprimată prin suprafața deținută, cât și prin ponderea populației ocupate în activități diverse. Dacă ținem cont la nivelul României și de aspectele referitoare la nivelul de trai al locuitorilor, accesibilitatea serviciilor, dezvoltarea infrastructurii fizice și sociale, dimensiunea dezvoltării rurale se poate transforma într-o dimensiune națională.
A vorbi despre "dezvoltare rurală" și a încerca să stabilești care sunt prioritățile acestui sector este, fără a exagera, unul dintre cele mai ambițioase și dificile proiecte. Au fost pe parcursul timpului suficiente încercări. Unii au crezut ca au găsit și soluțiile cele mai adecvate, dar, în realitate, constatăm că lumea satului, că țăranul, cu unele schimbări aduse de vremuri, au rămas aproape aceleași.
Chiar dacă cea mai importantă componentă a ruralului este agrarul și cele mai multe activități rurale sunt cele agrare, cele două noțiuni nu se confundă, nu se suprapun. Sensul cuvântului rural a fost și este întotdeauna mai larg decât al celui de agricol. Spațiul rural nu este doar sediul activităților agricole, ci și al industriei, artizanatului și comerțului rural.
2.3. Spațiul rural și măsuri de susținere a acestuia și agriculturii
Mai mult de jumătate din populația celor 27 de State Membre ale Uniunii Europene trăiește în zonele rurale. Spațiul rural reprezintă 92% din totalul suprafeței UE. Aceste regiuni generează 45% din Valoarea Adăugată Brută din UE-25 și furnizează 53% din ocuparea forței de muncă. Totuși, comparativ cu spațiul urban, în zonele rurale venitul pe cap de locuitor este mai mic cu aproximativ o treime, femeile au mai puține locuri de muncă decât bărbații, sectorul serviciilor este mai puțin dezvoltat, nivelul de educație superioară este în general mai modest, iar un procent mic de gospodării are acces la internet.
Distanța și infrastructura de transport sunt probleme majore în unele zone rurale. Lipsa de oportunități, contacte și instruire sunt o problemă specifică femeilor și tinerilor din zonele rurale îndepărtate. Aceste dezavantaje tind să fie chiar mai semnificative în zonele predominant rurale, deși viziunea generală la nivel UE poate varia substanțial între Statele Membre.
venitul pe cap de locuitor este mai mic cu o treime
serviciile sunt mai puțin dezvoltate
nivelul de educație superioară – mult mai modest
accesul la internet – mai restrâns.
femeile au mai puține locuri de muncă decât bărbații.
Acestea reprezintă principalele caracteristici ale spațiului rural comunitar. In continuare vom prezenta câteva dintre trăsăturile specifice spațiului rural românesc, care diferențiază în mod clar problemele românești de cele comunitare și ne îndreptățesc să căutam o abordare particularizată a politicilor rurale europene în cazul României, o abordare care să răspundă nevoilor și problemelor spațiului rural românesc înainte de a propune și a implementa reforme de politici europene avansate.
OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) definește spațiul rural ca fiind acele suprafețe cu o densitate a populației mai mică de 150 loc./kmp, diferențiindu-se trei categorii:
predominant rural – atunci când mai mult de 50% din populație se află în localități rurale (sate, comune); semnificativ rural – 15-50% din populație este în localități rurale (sate, comune);
predominant urban – atunci când mai puțin de 15% din populație se află în localități rurale (sate, comune). Conform acestui criteriu sunt considerate așezări rurale, acelea în care densitatea populației nu depășește 100 locuitori pe km2 (densitatea medie a populației UE este de 115 locuitori/kmp.
In general o așezare este considerată rurală dacă nu are statut urban, sau are statut urban, dar numărul locuitorilor este sub 10.000, iar densitatea acestora este sub 100 locuitori pe kmp. În România statutul unei așezări este reglementat prin lege, astfel există comune cu peste 10.000 de locuitori și orașe cu populație mai scăzută.
În Uniunea Europeana, la definirea spațiului rural, pe lângă densitatea populației și numărul locuitorilor, se mai iau în considerare și alte criterii, cum ar fi: modificarea în timp a situației demografice (sporul natural, migrațiunea), precum și caracteristici socio-economice ca PIB/loc., ponderea agriculturii în PIB, rata șomajului, ponderea celor ocupați în agricultură, procentul celor ocupați cu timp parțial etc.
Uniunea Europeană, într-un studiu recent , definind spațiul rural la nivelul continentului, stabilește că "Europa rurală așa cum este ea înțeleasă în mod general, cuprinde regiuni, peisaje naturale de la țară, terenuri agricole, păduri, rezervații, sate, orașe mici, pungile industrializării și centrele regionale , care privite ca un tot, reprezintă 82,1% din suprafață și 22,8% din populația totală a Europei. Ea conține o țesătură economică și socială complexă: ferme, magazine și afaceri mici, comerț și servicii, industrii mici și mijlocii, care afectează direct sau indirect peste 50% din populația europeană".
În țările asociate Uniunii Europene (Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania) spațiul rural reprezintă 86,1% din suprafață și 37,9% din populația totală a acestor țări.
În România după clarificări conceptuale și după prezentarea politicilor regionale și rurale din Uniunea Europeană, studiile arată că, spațiul rural reprezintă 89,2% (212,7 mii de kmp) din suprafața totală a țării (238,4 mii de kmp) și cuprinde 45,0% (10,14 milioane locuitori) din populația totală (22,54 milioane locuitori), conform tabelului 1.
Tabelul 2.4
Dimensiunea spațiului rural in România
Sursă: Anuarul Statistic al României 2013, CNS
Datele privind spațiul rural se referă la totalitatea comunelor țării, deci, în România, noțiunea de spațiu rural nu înseamnă exact același lucru ca în Uniunea Europeană, în care sunt incluse și orașele mici. Astfel, unitățile administrativ-teritoriale din România la nivelul anului 2003, erau reprezentate de 42 județe care cuprind 263 de orașe (dintre care 84 municipii) și 2686 de comune (menționăm că satele nu sunt unități administrative teritoriale, numărul este de 13097, din care 12751 aparțin consiliilor comunale, iar 346 consiliilor orășenești). În consecință, cea mai mică unitate teritorială la care se referă filozofia de dezvoltare rurală este comuna.
2.4. Obiectivele lucrării
Cuantificarea în profil regional a efectelor economico-sociale pe care le-ar putea avea implementarea unor măsuri de dezvoltare rurală și regional, Comuna Corlăteni, județul Botoșani fiind o zona mai defavorizata din mai multe puncte de vedere. În primul rȃnd, amplasarea nu tocmai favorabila și infrastructura slab dezvoltata, mai ales in zona rurala, nu reprezintă o atracție pentru domeniul de afaceri și turism.
Pentru o analiză macroteritorială a decupajului administrativ propus, am luat ca bază de pornire provinciile istorice, structuri regionale care s-au conturat de-a lungul timpului cel mai bine ca spații omogene funcțional, dar și ca spații mentale și percepute.
2.5. Stadiul cercetărilor și legislația în vigoare privind dezvoltarea structurilor agrare
Lucrările privind structurile agrare din agricultură au fost întreprinse în majoritatea țărilor, atât în cele avansate cât și cele în curs de dezvoltare.
Conținutul acestor lucrări de localizare a producției diferă foarte mult prin metodologia aplicată, prin aspectul dezvoltat (natural sau economic), nivelul de informare, aprofundare și detaliere a problemelor etc., toate având însă ca scop prognozarea tendințelor de amplasare teritorială a producției agricole în perspectivă.
O lucrare de pionierat în această perioadă este cea a lui J.H. von Thunen "Der Isolierte Staat" (Teoria cercurilor creatoare). Von Thunen arăta că în jurul unui centru comercial se dezvoltă o zonă de producție, zonele interioare fiind destinate culturilor care au o valoare ridicată pe hectar, dar pentru care transportul este costisitor fie datorită faptului că sunt perisabile, fie că sunt voluminoase. Zonele exterioare vor produce produse agricole ușor de transportat și, în consecință mai ieftine.
DIMITRIE GUSTI: „…chiar și limbajul sugerează relația strânsă dintre diferite manifestări ale vieții sociale și diferite feluri de politică, astfel se vorbește de o politică economică (și anume de o politică agrară, financiară, comercială, a breslelor, a bursei, a impozitelor, a trusturilor), de o politică colonială, de o politică a dreptului (civil, criminal, politica de procedură civilă, de procedură penală), de o politică comunală, o politică a artelor, a cultelor, a culturii, politica școlară, de o politică socială, de o politică internă, internațională și europeană. ( TÂNĂSESCU F. – 2009.Doctrine și instituții politice..Ediția a IV-a).
In a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au conturat câteva orientări ce au cristalizat opțiunile fundamentale existente în agricultura românească:
• poporanismul, având între reprezentanți pe Constantin Stere (1864-1936), cel care considera prioritară pentru societatearomânească „problema agrară", deoarece țărănimea era clasa majoritară sau pe Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920),care spunea că societatea românească a celei de-a doua jumătăți asecolului al XIX-lea era în „stare de neoiobăgie", „starea liberală"fiind o iluzie; (CARMEN FURTUNĂ- Sociologie generalâ.Ediția a III-a. Editura FundațieiRomâniade mâine,București, 2007).
In SUA preocupările privind amplasarea teritorială a producției sunt vaste, în literatură existând un număr mare de modele elaborate de diferiți autori. Amintim lucrările de amplasare înteritoriu a producției animale (A. Bucholtz și G. Judge, 1966) precum și cele care realizează simultan amplasarea producției vegetale și animale (R.F. Brokken și E.O. Heady, 1968). In marea majoritate a modelelor privind repartiția teritorială a producției agricole în SUA din multitudinea de factori luați în considerare se remarcă îndeosebi rolul prețurilor în orientarea producției, deci rolul pieței.
La noi în țară încă din perioada de formare a școlii românești de economie agrară, primii agronomi printre care și Ion Ionescu de la Brad, au sesizat caracterul zonal al producției agricole, făcând unele recomandări privind locul unde se pot dezvolta cu mai multă rentabilitate diferite culturi.
După primul război mondial, cel care a făcut primele studii mai amănunțite asupra caracterului zonal de dezvoltare a producției agricole a fost M. Chirițescu-Arva (1930).
Concluziile pe care le trage privind profitabilitatea zonală a diferitelor culturi, criticile pe care le aduce repartiției de fapt a culturilor și analiza elementelor care stau la baza repartiției teritoriale a diferitelor plante, cuprind o serie de recomandări pentru o mai bună amplasare în viitor a culturilor agricole.
CAPITOLUL III
CONSIDERAȚII ASUPRA CADRULUI NATURAL
3.1 Condiții naturale
3.1.1. Așezare geografică
Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Corlăteni este situată în unitatea de podiș, respectiv Podișul Moldovei, în sub-unitatea de câmpie reprezentată de Câmpia Colinară a Jijiei, teritoriul comunei suprapunându-se peste micro-unitatea Colinele Ibănesei.( Figura 3.1).
Ca pozitie pe Glob, Comuna Corlăteni are coordonatele 47°57′09″N 26°33′42″E și este situată pe Platforma Moldovenească, în partea nordică a județului Botoșani, fiind așezată pe malul stâng al râului Jijia, la o distanță de 12 km de municipiul Dorohoi și este străbătută, prin partea de sud, de calea ferată Dorohoi – Iași, pe o distanță de 14 km.
Comuna Corlăteni are următoarele Unități Administrativ Teritoriele ( UAT) vecine:
Nord-Vest comuna Broscăuți;
Sud comuna Nicșeni;
Sud-Vest comuna Dimăcheni care, împreună cu satele Mateeni și Recea-Verbia, pȃna în anul 2003 a făcut parte din comuna Corlăteni;
Nord comunele Cordăreni și George Enescu;
Nord-Est comuna Vorniceni;
Sud –Est comuna Ungureni;
3.1.2 Istorie
Prima mențiune despre satul Corlăteni apare în secolul al XV –lea, într-un document din 5 martie 1487, prin care Ștefan Cel Mare confirma lui Ivanco Birlici și surorii sale Ana, stăpânirea satelor Birgăieni pe Moldova, o parte din Verbia pe Jijia și Corlătenii.
În anul 2007, satul Corlăteni a sărbătorit 520 de ani de la prima atestare documentară, dar localitatea are o vechime de peste 4000 de ani, după cum reiese din datele oferite de cercetările arheologice din anii 1949-1953, fiind menționată ca o așezare neolitică (circa 2500 î.e.n.).
În anul 1968, în urma Reformei administrativ-teritoriale, la satele deja existente în comuna Corlăteni, respectiv: Corlăteni, Carasa, Vlădeni și Podeni se alătură satele comunei Dimăcheni, respectiv Dimăcheni, Mateieni și Recea –Verbia formând toate comuna Corlăteni. În anul 2003 comuna Dimăcheni se reorganizează, iar comuna Corlăteni rămâne cu satele existente înainte de 1968.
Figura 3.1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Corl%C4%83teni,_Boto%C8%99ani#/media/File:Corlateni_judetul_Botosani.jpg
3.1.3 Relieful
Relieful este reprezentat de o parte deluroasă a depresiunii Jijiei cu formațiuni care variază între 100 și 200 m în partea de nord-est dintre care cele mai însemnate sunt: Dealul ,,La cetate”, Dealul Godinescu, Dealul Mușchioasa, Dealul Borșa, Dealul Odăii, și de lunca Jijiei pe lungimea râului care străbate toate cele 4 sate ale comunei.
Referitor la învelișul de soluri, pe teritoriul comunei Corlăteni întâlnim cernoziomurile având ca roci de solidificare depozitele loessoide și luturile, situate pe zonele mai înalte,precum și aluviosoluri aflate în lunca Jijiei .O altă categorie de sol sunt erodosolurile care se întâlnesc pe mare parte din versanți unde erodarea a fost determinată de acțiunea apei. Condițiile pedoclimatice ale comunei Corlăteni sunt favorabile culturilor de porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă de zahăr și plante furajere.
Suprafața cu soluri afectate de alunecări de teren pe teritoriul comunei este de 46 ha dispusă pe sate astfel: Corlăteni-17 ha, Carasa-12 ha, Vlădeni-9 ha și Podeni- 8 ha și reprezintă 1 % din suprafața agricolă, iar suprafața cu soluri inundabile este de 115 ha dispusă pe sate astfel: Corlăteni-50 ha, Carasa-33 ha, Vlădeni-20 ha și Podeni -12 ha și reprezintă 2,46 % din suprafața agricolă.
Este de menționat că fenomenul de eroziune și de alunecări de teren este un fenomen dinamic și dacă nu se intervine în exploatarea cu discernământ a solurilor agricole, acestea se accentuează an de an și pun în pericol dezvoltarea agriculturii pe aceste suprafețe.
3.1.4 Clima
Teritoriul administrativ al Comunei Corlăteni, fiind situat în partea de nord –est a țării este supus influențelor climatice ale Europei de est dar precipitațiile sunt influențate de masele de aer care se deplasează din vestul și nord-vestul Europei.
Din punct de vedere climatologic, teritoriul comunei Corlăteni, ca de altfel și ce al județului Botoșani, se încadrează într-un regim climatic temperat-continental cu nuanță excesivă, adică producerea unor geruri mari în perioada de iarnă cu temperaturi sub -300 C și viscol și caniculă în perioada de vară și secete prelungite. Referitor la regimul precipitațiilor ,corelat cu cel al temperaturilor putem spune că zona comunei Corlăteni este afectată de ierni cu zăpadă puțină și veri secetoase, temperatura medie anuală fiind de 8,60 C iar suma anuală medie a precipitațiilor de este de 560 mm. O caracteristică a sectorului climatic în care se află comuna Corlăteni o constituie repartiția defectuoasă a precipitațiilor în perioada de vegetație, fiind perioade lipsite de precipitații și cu temperaturi mult peste cele normale. Precipitațiile moderate (548,5l/mp media anuala, maxima in luna iunie 81,1 l/mp si minima in luna februarie, cu 25,5 l/mp), ceva mai abundente in zona pădurilor si apelor.
Cantitatea maxima de precipitații căzută în 24 de ore de 142 l/mp a fost înregistrată in luna iunie 2010. Numărul anual de zile cu precipitații lichide este de 110,9 iar numărul anual de zile cu precipitații solide a fost de 27.
3.1.5 Rețeaua hidrografică
Rețeaua hidrografică a comuneiCorlăteni cuprinde râul Jijia, care străbate comuna de la nord-vest la sud–est și afluenții acestuia: pârâul Putreda, pârâul Tălpeni, pârâul Bezerc, pâraiele Borșa, Mușchioasa și Fâneață care în perioadele secetoase au un debit redus până la secare, precum și Iazul Corlăteni, de pe pârâul Putreda.
Râurile, pâraiele și iazul Corlăteni sunt influențate de cantitatea de precipitații, având un volum mare primăvara când se topește zăpada precum și vara și toamna când se înregistrează ploi abundente.
Râul Jijia are un debit destul de redus fiind de 8 mc/s, dar acesta se mărește în cazul ploilor torențiale sau în cazul ruperii barajului de la Iezer ceea ce poate duce la inundarea suprafețelor agricole și gospodăriilor populației din comuna Corlăteni. Suprafața inundabilă pe teritoriul comunei Corlăteni în cazul revărsării râului Jijia este de 115 ha teren agricol și pot fi afectate de inundații 11 gospodării ale populației. Iazul Corlăteni de pe râul Putreda are o suprafață de 14 ha și un volum de 266 mii mc, și este principala sursă de apă pentru animalele scoase la pășunat pe timpul primăverii și verii.
3.2. Condiții socio-economice
3.2.1 Populația
Numărul de locuitori ai comunei Corlăteni, între anii 2002- 2010 a fost în medie de 2450.
Structura demografică în anul 2010 este următoarea:
structura populației după etnie – 2450 români;
structura populației după religie -2362 religie ortodoxă;
48 religie penticostală;
40 religie adventistă de ziua a șaptea.
La sfârșitul anului 2010, din totalul populației, aproximativ 80 erau salariați, 20 șomeri, 400 preșcolari, elevi și studenți, 800 pensionari iar restul populației fiind ocupată în agricultură sau casnică.
Mișcarea naturală
Natalitatea, alături de reducerea mortalității și creșterea duratei medii a vieții, este una din componentele cele mai însemnate ale evoluției numărului și structurii populației. În anul 2010 procentul de natalitate a fost de 6,93 ‰ iar procentul de mortalitate de 27,34‰.
Prezentare generală a Comunei Corlăteni
a) scurt istoric al localității
Prima mențiune despre satul Corlăteni apare în secolul al XV –lea, într-un document din 5 martie 1487, prin care Ștefan Cel Mare confirma lui Ivanco Birlici și surorii sale Ana, stăpânirea satelor Birgăieni pe Moldova, o parte din Verbia pe Jijia și Corlătenii.
În anul 2007, satul Corlăteni a sărbătorit 520 de ani de la prima atestare documentară, dar localitatea are o vechime de peste 4000 de ani, după cum reiese din datele oferite de cercetările arheologice din anii 1949-1953, fiind menționată ca o așezare neolitică (circa 2500 î.e.n.).
În anul 1968, în urma Reformei administrativ-teritoriale, la satele deja existente în comuna Corlăteni, respectiv: Corlăteni, Carasa, Vlădeni și Podeni se alătură satele comunei Dimăcheni, respectiv Dimăcheni, Mateieni și Recea –Verbia formând toate comuna Corlăteni. În anul 2003 comuna Dimăcheni se reorganizează, iar comuna Corlăteni rămâne cu satele existente înainte de 1968.
b) amplasare geografică
Comuna Corlăteni este situată în partea de nord-vest a județului Botoșani, dispusă pe malul stâng al cursului superior al râului Jijia, la o distanță de 12 km spre sud-est de municipiul Dorohoi, învecinându-se la nord cu, comunele Cordăreni și George Enescu, la nord-est cu comuna Vorniceni, la sud-est cu comuna Ungureni, la sud cu comuna Nicșeni, la sud-vest cu comuna Dimăcheni și la nord–vest cu comuna Broscăuți. Comuna Corlăteni are o suprafață totală de 5067 ha din care 640 ha situate în intravilan iar 4427 ha în extravilan și este compusă din 4 sate: Corlăteni, Carasa, Vlădeni și Podeni.
c) relieful
Relieful este reprezentat de o parte deluroasă a depresiunii Jijiei cu formațiuni care variază între 100 și 200 m în partea de nord-est intre care cele mai însemnate sunt: Dealul La cetate, Dealul Godinescu, Dealul Mușchioasa, Dealul Borșa, Dealul Odăii, și de lunca Jijiei pe lungimea râului care străbate toate cele 4 sate ale comunei.
Referitor la învelișul de soluri, pe teritoriul comunei Corlăteni întâlnim cernoziomurile având ca roci de solidificare depozitele loessoide și luturile, situate pe zonele mai înalte,precum și aluviosoluri aflate în lunca Jijiei .O altă categorie de sol sunt erodosolurile care se întâlnesc pe mare parte din versanți unde erodarea a fost determinată de acțiunea apei. Condițiile pedoclimatice ale comunei Corlăteni sunt favorabile culturilor de porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă de zahăr și plante furajere.
Suprafața cu soluri afectate de alunecări de teren pe teritoriul comunei este de 46 ha dispusă pe sate astfel: Corlăteni-17 ha, Carasa-12 ha, Vlădeni-9 ha și Podeni- 8 ha și reprezintă 1 % din suprafața agricolă, iar suprafața cu soluri inundabile este de 115 ha dispusă pe sate astfel: Corlăteni-50 ha, Carasa-33 ha, Vlădeni-20 ha și Podeni -12 ha și reprezintă 2,46 % din suprafața agricolă.
Este de menționat că fenomenul de eroziune și de alunecări de teren este un fenomen dinamic și dacă nu se intervine în exploatarea cu discernământ a solurilor agricole, acestea se accentuează an de an și pun în pericol dezvoltarea agriculturii pe aceste suprafețe.
3.2.2 Caracteristici climatice
Teritoriul administrativ al Comunei Corlăteni, fiind situat în partea de nord –est a țării este supus influențelor climatice ale Europei de est dar precipitațiile sunt influențate de masele de aer care se deplasează din vestul și nord-vestul Europei.
Din punct de vedere climatologic, teritoriul comunei Corlăteni, ca de altfel și celal județului Botoșani, se încadrează într-un regim climatic temperat-continental cu nuanță excesivă, adică producerea unor geruri mari în perioada de iarnă cu temperaturi sub -300 C și viscol și caniculă în perioada de vară și secete prelungite. Referitor la regimul precipitațiilor ,corelat cu cel al temperaturilor putem spune că zona comunei Corlăteni este afectată de ierni cu zăpadă puțină și veri secetoase, temperatura medie anuală fiind de 8,60 C iar suma anuală medie a precipitațiilor de este de 560 mm. O caracteristică a sectorului climatic în care se află comuna Corlăteni o constituie repartiția defectuoasă a precipitațiilor în perioada de vegetație, fiind perioade lipsite de precipitații și cu temperaturi mult peste cele normale. Precipitațiile moderate (548,5l/mp media anuala, maxima in luna iunie 81,1 l/mp si minima in luna februarie, cu 25,5 l/mp), ceva mai abundente in zona pădurilor si apelor.
Cantitatea maxima de precipitații căzută în 24 de ore de 142 l/mp a fost înregistrată in luna iunie 2010. Numărul anual de zile cu precipitații lichide este de 110,9 iar numărul anual de zile cu precipitații solide a fost de 27.
3.2.3 Rețeaua hidrografică
Rețeaua hidrografică a comuneiCorlăteni cuprinde râul Jijia, care străbate comuna de la nord-vest la sud–est și afluenții acestuia: pârâul Putreda, pârâul Tălpeni, pârâul Bezerc, pâraiele Borșa, Mușchioasa și Fâneață care în perioadele secetoase au un debit redus până la secare, precum și Iazul Corlăteni, de pe pârâul Putreda.
Râurile, pâraiele și iazul Corlăteni sunt influențate de cantitatea de precipitații, având un volum mare primăvara când se topește zăpada precum și vara și toamna când se înregistrează ploi abundente.
Râul Jijia are un debit destul de redus fiind de 8 mc/s, dar acesta se mărește în cazul ploilor torențiale sau în cazul ruperii barajului de la Iezer ceea ce poate duce la inundarea suprafețelor agricole și gospodăriilor populației din comuna Corlăteni. Suprafața inundabilă pe teritoriul comunei Corlăteni în cazul revărsării râului Jijia este de 115 ha teren agricol și pot fi afectate de inundații 11 gospodării ale populației. Iazul Corlăteni de pe râul Putreda are o suprafață de 14 ha și un volum de 266 mii mc, și este principala sursă de apă pentru animalele scoase la pășunat pe timpul primăverii și verii.
3.2.4 Populația
a) Numărul de locuitori ai comunei Corlăteni, între anii 2002- 2010 a fost în medie de 2450.
b) Structura demografică în anul 2010 este următoarea:
– structura populației după etnie – 2450 români
– structura populației după religie -2362 religie ortodoxă;
– 48 religie penticostală;
– 40 religie adventistă de ziua a șaptea.
La sfârșitul anului 2010, din totalul populației, aproximativ 80 erau salariați, 20 șomeri, 400 preșcolari, elevi și studenți, 800 pensionari iar restul populației fiind ocupată în agricultură sau casnică.
c) Mișcarea naturală
Natalitatea, alături de reducerea mortalității și creșterea duratei medii a vieții, este una din componentele cele mai însemnate ale evoluției numărului și structurii populației. În anul 2010 procentul de natalitate a fost de 6,93 ‰ iar procentul de mortalitate de 27,34‰.
3.2.5 Căi de transport
Rețea de transport rutier:
Este formată din drumurile județene, comunale și sătești care traversează comuna Corlăteni. Teritoriul comunei Corlăteni este străbătut de următoarele drumuri clasate:
DJ 292 – asigură circulația rutieră pe traseul Dorohoi – Broscăuți – Carasa – Corlăteni – Podeni – Dealu Crucii – Vorniceni – Știubieni – Petricani – racord DN 29 în apropierea orașului Săveni.
DJ 296 – asigură legătura cu comunele situate la sud de comuna Corlăteni, mai precis pe traseul Podeni – Dorobanți – Nicșeni – Roma – municipiul Botoșani.
DC 69 – realizează legătura pe traseul racord DJ 292 – Mateieni – Dimăcheni – Carasa.
DJ 292 A Corlăteni – Dimăcheni
Drumurile sătești de pe teritoriul comunei Corlăteni au o lungime totală de 58,09 km, fiind majoritatea pietruite. Repartiția acestora pe sate arată astfel:
– Satul Corlăteni – 16,91 km;
– Satul Carasa – 18,41 km;
– Satul Vlădeni – 12,55 km;
– Satul Podeni – 10,22 km;
Căi de transport feroviare
Pe teritoriul comunei Corlăteni se află un segment de 18 km cale ferată din traseul Iași –Dorohoi, pe care sunt amplasate 4 stații CFR-respectiv în localitățile: Carasa ,Corlăteni, Vlădeni și Podeni pentru deservirea trenurilor de călători.
3.2.6 Dezvoltare economică
a) Singurele ramuri ale economiei care se dezvoltă pe teritoriul comunei Corlăteni sunt agricultura și comerțul;
– agricultura este reprezentată de o societate agricolă SC GAVRIL SRL în continuă dezvoltare, de o societate agro-zootehnică SC AZOMIG SRL, de cultivarea unor suprafețe mai mici sau mai mari de către micii arendași de pe plan local și de agricultura de subzistență și creșterea animalelor de către micii fermieri individuali.
– comerțul este reprezentat de societăți mici care dețin magazine mixte, unități de alimentație publică și pentru desfacerea materialelor de construcții.
b) Fondul funciar-terenuri agricole, terenuri împădurite
– terenuri agricole – 4647 ha din care: 2840 ha teren arabil, 1266 ha pășuni, 100 ha împădurite, 17 ha acoperite de apă, 424 ha alte terenuri.
Sursa: http://www.scoalacorlateni.ro/prezentare/Scoala_Corlateni/info/Despre_noi.htm
Fig. 3.2 Localizarea comunei Corlăteni pe harta județului Botoșani
CAPITOLUL IV
MODERNIZAREA INFRASTRUCTUIRII RUTIERE ÎN COMUNA CORLĂTENI
4.1. Informații generale privind proiectul
Accesul la amplasament se realizează din drumul judetean 22, din care debuseaza drumurile sătești care se doresc a se moderniza conform planului de incadrare atasat la prezenta documentatie.
Comuna Corlăteni are o suprafață de 5585 ha teren agricol, 2758 locuitori și este alcătuită din 4 sate: Corlăteni, satul reședință de comună, Carasa, Vlădeni și Podeni.
Prima mențiune despre comuna Corlăteni apare în secolul al XV-lea, într-un document din anul 1487, prin care marele domnitor moldovean, Ștefan Cel Mare, confirmă surorii sale Ana stăpânirea satului Corlăteni.
Comuna Corlăteni este așezată pe malul stâng al râului Jijia, la o distanță de 12 km de municipiul Dorohoi și se învecinează la sud cu calea ferată Dorohoi – Iași, pe o distanță de 14 km.
Comuna se caracterizează ca o entitate economico-socială săraca, subdezvoltată, cu un nivel scăzut de viață, cu un decalaj mare față de unele localități din România și uriaș față de țările Uniunii Europene.
Datorita insuficienței fondurilor necesare asigurării modernizării drumurilor comunale în timp degradarea acestora se accentuează. În prezent, ele sunt neîntreținute și uneori impracticabile, îndeosebi după precipitații, situația actuală a structurii rutiere existente fiind improprie traficului rutier, circulația autovehiculelor desfășurându-se anevoios.
În concluzie, situația actuală a drumurilor determină un nivel de trai scăzut, o stare de sărăcie și înapoiere a satelor și păstrarea unui decalaj uriaș între România și țările Uniunii Europene.
Drumurile studiate se racordează la drumul national DJ292 și se desfășoară în intravilanul si extravilanul comunei Corlateni asigurând legătura dintre gospodăriile particulare ale locuitorilor comunei cu diferite obiective locale, cu centrul civic al comunei și cu alte localități învecinate.
Sistemul rutier actual nu mai face față sarcinilor din trafic, atât cel actual, dar mai ales traficul de prognoză. Circulația autovehiculelor se face cu dificultate, atât pe timp uscat cât mai ales pe timp umed. Cel mai mult au de suferit pietonii care sunt nevoiți să respire praful ridicat de roțile vehiculelor pe timp uscat sau să se ferească să nu fie stropiți pe timp ploios, datorită numeroaselor bălți ce se formează.
4.2 Descrierea investiției
Cresterea calitatii vietii ca obiectiv principal al PNDR 2014-2020 are drept scop dezvoltarea serviciilor de baza pentru populatia rurala, accesibilizarea zonei rurale in vederea atragerii investitiilor economice, dezvoltarea turismului prin cresterea gradului de accesibilizare a obiectivelor sociale si culturale, cresterea standardului de viata a locuitorilor.
Datorita lipsei fodurilor de la bugetul local coroborat cu limita de finantare aferenta proiectelor implementate din fonduri nerambursabile (europene si de la bugetul de stat) , autoritatea locala a reusit sa asigure moderinzarea infrastructurii rutiere doar partial raportat la necesitatile sale obiective.
Astfel urmare a evaluarii starii fizice a drumurilor publice nemodernizare se constata ca acestea prezinta o stare accentuata de degradare datorata in special factorilor climatici – calamitatile din anii 2008 si 2010, fondurile limitate de la bugetul local au permis doar interventii punctuale pentru asigurarea circulatiei.
In vederea crearii unor conditii optime si de siguranta pentru desfasurare a circulatiei rutiere si pietonale, asigurarea unui nivel minim de confort prin raportare la standardele nationale si europene rezulta necesitatea modernizarii drumurilor incluse in domeniul public acestea asigurand in principal accesul locuitorilor la gospodarii si proprietati private, a mijloacelor de interventii in caz de urgenta (pompieri, salvare, politie).
Calitatea vieții în localitatea Corlateni este sub nivelul mediu de trai din România. Pentru îmbunătățirea calității vieții a creșterii atractivității și interesului pentru aceste zone este necesară modernizarea zonei. Acest lucru începe de la modernizarea infrastructurii rutiere, în acest caz a drumurilor studiate, modernizare care influențează direct dezvoltarea activităților sociale, culturale și economice și implicit, crearea de oportunități ocupaționale cu efect direct in reducerea gradului de depopulare si dezvoltarea socio-economica a zonei rurale in vederea reducerii decalajului fata de zona urbana.
Drumurile propuse pentru modernizare sunt pietruite, cu un strat de pamant amestecat cu balast balast cu grosimea variind între 10 cm și 20 cm pe o latime ce variaza de la 4 m – 6 m. Podețele existente nu asigura în totalitate scurgerea apelor, acestea fiind partial sau in totalitate colmatate și având secțiunea necorespunzatoare pentru asigurarea debitelor necesare. Drumurile comunale au latimea platformei cuprinsa intre 5 m – 7 m. Aceste conditii grele de circulatie in zona a contribuit la scaderea activitatilor economice, situatia actuala fiind caracterizata prin:
activitatea economica slab reprezentata de activitati de prestari servicii;
starea drumului existent presupune ridicarea costurilor de întretinere ale vehiculelor.
La aceasta dată drumurile care fac obiectul prezentei documentații, au următoarele caracteristici:
nu au capacitate portantă corespunzatoare pentru preluarea traficului rutier existent, fapt ce a dus la aparitia degradărilor;
dintre degrădrile existente pot fi mentionate gropi, denivelari în profil longitudinal;
podetele existente sunt distruse în proportie de 40% (sunt sparte sau/si complet colmatate);
în mare parte, podetele existente nu au sectiunea tubului corespunzatoare pentru a evacua
debitul apelor din santuri;
santurile existente sunt din pamânt, iar în unele zone acestea sunt colmatate, apa stagnând pe
platforma drumului si ducând la accelerarea degradarii acestuia;
drumurile laterale nu sunt amenajate;
prezenta unor zone importante de drum care au cota platformei drumului la nivelul terenului înconjurator;
intersectiile cu celelalte drumuri nu sunt amenajate si semnalizate corespunzator.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere locale prin lucrari de modernizare, reabilitare si consolidare a drumurilor existente va avea un impact pozitiv la dezvoltarea economico si sociala a regiunii, prin:
valorificarea superioara a potentialului economic a zonei prin asigurarea accesului atât la locuintele din zona, cât si la proprietatile agricole (terenuri arabile si livezi), sau la diferiti agenti economici;
ameliorarea conditiilor de mediu prin diminuarea volumului de praf si noxe produs de circulatia vehiculelor si reducerea uzurii acestora;
crearea de noi locuri de munca;
cresterea numarului de societati comerciale si asociatii agricole si întarirea competitivitatii acestora prin îmbunatatirea infrastructurii de transport.
Scenariul tehnico-economic selectat prevede continuarea dezvoltarii comunei într-un ritm mediu si are la baza urmatoarele ipoteze: un cadrul macroeconomic si legislativ favorabil, atragerea unor investitori strategici, îmbunatatirea mediului de afaceri, dezvoltarea antreprenoriatului, un climat investitional atractiv în localitate si cooperarea public-privata eficienta.
Zona studiata prezinta o deosebita importanta din punct de vedere economic, social si din punct de vedere al dimensiunii, diversitatii, resurselor naturale si umane pe care le detine.
Prin modernizarea drumurilor se doreste ca în aceasta zona sa creasca numarul si importanta investitiilor atrase si dezvoltarea celor existente, asigurând totodata si furnizarea unor conditii de viata adecvate.
Oportunitatea investitiei este indisolubil legata de cele de mai sus si va determina ca circulatia publica pe drumurile studiate sa se desfasoare în conditii normale de siguranta si confort. Totodata, realizarea investitiei va conduce la crearea infrastructurii necesare dezvoltarii diferitelor activitati economice (agricole, servicii), cresterea nivelului de trai al locuitorilor, cresterea interesului pentru terenurile din zona. Prin modernizarea drumuilor se va îmbunatati accesul la serviciile de baza pentru populatia din mediul rural si va creste numarul de sate renovate.
Necesitatea acestui proiect a aparut in ideea asigurarii accesului persoanelor riverane precum si a utilizatorilor obiectivelor cu caracter socio-cultural catre reteau de drumuri existente DJ209B si DJ209D cat si spre punctele de interes social din comuna (biserica, scoala, camin cultural). Necesitatea lucrarilor propuse in prezentul proiect sunt argumentate si de starea fizica a drumurilor existente (drumuri partial pietruite) raportat la conditiile generale de circulatie actuale cat si de perspective.
4.3 Scenarii propuse
Principalele criterii de selectie pentru alternativa optima trebuie sa îndeplineasca principiile unei dezvoltari durabile:
– sa aiba efecte negative minime asupra mediului înconjurator;
– sa fie acceptabil din punct de vedere social;
– sa fie fezabil din punct de vedere economic.
Din punct de vedere al structurii rutiere, în conformitate cu conditiile geologice, privind adâncimea de înghet în zona si conditiile hidrologice din teren, în urma dimensionarii diferitor structuri rutiere pentru modernizarea drumurilor s-au ales 2 scenarii.
Scenariul I – Suprastructura din beton asfaltic
Scenariul II – Suprastructura din beton de ciment
Scenariul recomandat de catre elaborator este Scenariul I
Luandu-se in calcul zona climatica favorabila, nivelul traficului care este preponderent usor, pantele drumurilor in profil in lung si faptul ca toate drumurile se vor proiecta la o banda de circulatie.
Ca si avantaje ale scenariului recomandat amintim:
Imbracamintea asfaltica este o imbracaminte elastica, amortizeaza actiunea dinamica a vehiculelor.
Este usor de reparat.
Permite utilizarea unor tehnologii moderne pentru executie si intretinere.
Imbracamintea bituminoasa se da in circulatie imediat dupa terminarea executiei.
Asigura scurgerea rapida a apelor pluviale.
Asigura confortul si siguranta utilizatorului.
Se asigura o planeitate buna a parti carosabile atat in calea curenta cat si pe poduri.
Imbracamintea asfaltica se preteaza la declivitati mai mari de 7%.
4.4 Descrierea constructivă, funcțională și tehnologică a investiției
Atât în plan orizontal cât și în plan vertical se va păstra traseul existent al drumurilor făcându-se doar acele corecturi locale și strict necesare îmbunătățirii elementelor geometrice legate de circulație ori de realizarea structurii rutiere adoptate.
Compactarea terasamentelor se realizează mecanizat, cu cilindrul compactor pe zone întinse și manual în spatele culeelor podețelor și a zidurilor de sprijin.
Drumurile satesti care se propun pentru modernizare sunt amplasate in comuna Corlateni si sunt alcatuite din 3 tronsoane de drumuri sătesti și anume:
Drum DS 68, L=502 ml, avand platforma de 5,00 m din care: partea carosabila de 3,50 m, doua benzi de incadrare de 0,25 m si doua acostamente de 0,50 m;
Drum DS 244, L=1930 ml, avand platforma de 5,00 m din care: partea carosabila de 3,50 m, doua benzi de incadrare de 0,25 m si doua acostamente de 0,50 m;
Drum DS 105, L=434 ml, avand platforma de 5,00 m din care: partea carosabila de 3,50 m, doua benzi de incadrare de 0,25 m si doua acostamente de 0,50 m;
Drum DS 294, L=515 ml, avand platforma de 5,00 m din care: partea carosabila de 3,50 m, doua benzi de incadrare de 0,25 m si doua acostamente de 0,50 m;
Drum DS 295, L=428 ml, avand platforma de 5,00 m din care: partea carosabila de 3,50 m, doua benzi de incadrare de 0,25 m si doua acostamente de 0,50 m;
TOTAL LUNGIME DRUMURI L=3809 ml
În prezent drumurile existente sunt din balast in grosime ce variaza de la 10-25 de cm, amestecate cu pamant si nu au capacitatea portanta necesara pentru traficul actual. Realizarea acestor cai de comunicatii modernizate pentru locuitorii din comuna Corlateni va avea influente benefice imediate asupra ridicarii standardelor in vigoare privind conditiile igienico-sanitare ale locuitorilor.
Sunt necesare a se executa urmatoarele lucrari care vor amplasate dupa cum urmeaza:
Podete:
Podete D=600mm – 10 buc, L=5,00 ml;
Podete D=800mm – 6 buc, L=5,00 ml;
Podete ce necesita decolmatare – 2 buc.
Sant dalat – 3234 ml.
Rigola carosabila – 505 ml.
Drumuri laterale – 24 buc.
Statii de incrucisare – 9 buc (10mx10mx2m).
Se vor amenaja un numar de 24 drumuri laterale, care vor avea pe o lungime de 30 de metri aceasi structura rutiera precum a drumurilor care se vor moderniza iar pe urmatori 20 de metri se vor amenaja cu un strat de balast in grosime de 30 de cm si un strat de macadam de 15 cm.
Cu ocazia refacerii si modernizari va fi păstrat în întregime traseul actual în lungime de 3,809 Km și care este situat pe teren de utilitate publică administrat de comuna Corlateni, nefiind nevoie de exproprieri.
La realizarea lucrărilor se vor folosi numai materiale agrementate conform reglementărilor naționale în vigoare, precum și legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația U.E. Aceste materiale sunt în conformitate cu prevederile HG nr. 766/1997 și a legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru execuția lucrărilor.
Considerăm ca trebuie de subliniat faptul că, realizarea obiectivelor solicitate, conform prevederilor din documentatia de față, va prezenta, pentru zona, o reducere a impactului negativ asupra accesului la reteaua rutieră .
Imbunatațirea stării de viabilitate va reprezenta si o imbunatațire a condițiilor de viata si a standardelor de muncă pentru locuitorii zonelor deservite de respectiva cale de circulație.
Prezența in zonă a unei căi de circulație cu imbrăcăminte din beton asfaltic, va ameliora condițiile igienico-sanitare ale vieții localnicilor si activitatilor productive desfășurate de către acestia.
In profil longitudinal, panta maxima a drumului va fi de 8 %, exceptional 9%.
Lucrările de protecția a muncii pe perioada execuției sunt prinse în normele de deviz făcând parte din tehnologia de execuție.
Lucrările care necesită prevederi deosebite sunt:
– sprijinirea malurilor la săpăturile pentru fundații ale podețelor;
– executarea accesului de picior în zonele înguste; La executarea lucrărilor se vor lua toate măsurile privind protecția mediului înconjurător:
-depozitarea combustibililor și a materialelor, precum și întreținerea curentă a utilajelor se vor face în locuri special amenajate, fără a fi permisă împrăștierea materialelor, combustibililor, lubrifianților și reziduurilor la întâmplare pe șantier;
-depozitele de terasamente și resturile vegetale din defrișări sau din degajarea albiilor se vor amplasa astfel încât să nu poată fi antrenate de viituri.
4.5 Caracteristicile principale ale investitiei.
4.5.1 Descrierea soluției tehnice pentru modernizarea drumului luat în studiu.
Din punct de vedere al stării tehnice, drumul comunal se prezintă astfel:
nu au capacitate portantă corespunzătoare pentru preluarea unui trafic rutier, care crește cu trecerea timpului;
pe platforma existentă a drumului au apărut tasări, formându-se gropi și făgașe;
nu există un sistem rutier clar evidențiat, împietruirile executate anterior fiind realizate în special în locurile critice ale traseelor, cu terasament plastic datorat stagnării apelor; nefiind însă rezolvată problema scurgerii apelor din zona drumului, degradarea platformei va continua;
șanțurile existente pentru evacuarea apelor pluviale lipsesc sau nu au pantă longitudinală, iar apa stagnează în depresiuni închise;
acolo unde panta longitudinală a șanțurilor laterale este mare, în urma ploilor căzute, se acumulează un debit de apă care la o viteză mare produce degradări ale platformei drumului, pe aceste tronsoane trebuie executate șanțuri pereate cu beton și praguri de fund pentru diminuarea vitezei de scurgere a apei pluviale;
podețele existente sunt colmatate sau distruse în proporție de 90% (tuburile sunt sparte sau/și complet colmatate);
partea carosabilă nu se diferențiază de acostamente, nu are pante transversale spre șanțuri și apa stagnează în bălți pe platformă accelerând procesul de degradare;
geometria transversală și pantele longitudinale nu pot asigura funcționarea corectă a podețelor;
drumurile laterale nu sunt amenajate;
lucrările pentru siguranța circulației lipsesc. Indicatorii kilometrici și indicatorii hectometrici lipsesc, nu există indicatori de circulație pentru ca traficul să aibă fluență pe acest drum, racordarea la DJ292 nu este amenajată existând pericolul producerii de accidente rutiere în zona acestor intersecții; Considerăm că trebuie subliniat faptul că realizarea lucrărilor prevăzute în documentația de fața va reprezinta, pentru zona în care ele se situează, o reducere a impactului negativ asupra accesului la rețeaua agricola și pe care îl au acum aceste drumuri. Îmbunătățirea situației actuale a drumurilor la care ne referim reprezintă o îmbunătățire a infrastructurii din cadrul spațiului rural din zona respectivă, o îmbunătățire a condițiilor de viață și a standardelor de muncă, fapt care va contribui într-o oarecare măsură și de menținere a populației în mediul rural.
4.5.2 Situatia existenta a utilitatilor si analiza acesteia.
In zona nu se afla retele de canalizare, gaz si retea alimentare cu apa. Exista doar retea electrica care nu necesita a fi modificate deoarece se afla in afara zonei construite.
4.5.3 Concluziile evaluarii impactului asupra mediului
Prin modernizare se vor asigura conditii corespunzatoare de circulatie si confort, atragerea investitorilor in zona prin facilitarea accesului. Pentru prevenirea si reducerea impactului negativ asupra mediului se vor lua masuri atat in perioada de constructie cat si de exploatare.
4.5.4 Protectia calitatii apelor.
– se prevad mijloace de retinere a scurgerilor apelor uzate tehnologice si menajere in organizarea de santier , astfel incat sa se incadreze in prevederile NTPA 001/2002 aprobate prin HG nr.188/2002;
– se interzice orice deversari de ape uzate, reziduuri, deseuri de orice fel, pe sol si in subsol.
4.5.5 Protectia aerului – utilajele tehnologice folosite in timpul constructiei si operarii vor respecta prevederile HG nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere interna, destinate masinilor mobile nerutiere si stabilirea masurilor de limitare a emisiei de gaze si particule poluante provenite de la acestea.
4.5.6 Protectia solului si subsolului:
– Depozitarea temporara a pamanturilor se va face distinct, in functie de natura lor si functia pe care trebuie sa o capete;
– Depozitarea in siguranta a materialelor de constructii (pentru a nu fi antrenate de vant si ploi) si indepartarea de pe teren a deseurilor;
– Se va asigura retinerea deseurilor in spatii de depozitare sigure, acoperirea acestora cu materiale inerte. 4.6 Durata de realizare
În conformitate cu graficul de realizare a investiției în care se ordonează tehnologic și calitativ lucrările necesare pentru execuția modernizării, se planifică o perioada de implementare a proiectului de 12 luni din care:
Atribuire si avizare contracte de servicii lucrari / organizare de santier = 2 luni
Durată de execuție lucrari = 10 luni.
Începerea lucrărilor este condiționată de deschiderea finanțării.
4.6.1 Identificarea investitiei si definirea obiectivelor
Ordonatorul principal este Comuna Corlateni iar fondurile necesare realizarii investitiei vor fi obtinute prin accesarea unei finantari nerambursabile.
Investitia este estimata pe o perioada de 12 luni (executia propriu-zisa a proiectului) iar durata de realizare a proiectului se se estimeaza pentru maxim 2 luni de la data contractarii cu contractantul declarat castigator conf. prevederilor Legii 212/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin realizarea investitiei „Modernizare infrastructura rutiera in comuna Corlateni, județul Botoșani” se doreste:
punct de atractie pentru investitori, atat cei straini cat si pentru cei din judet;
scaderea poluarii fonice si noxe;
accesibilitatea către exploatațiile agricole din zonă
4.6.2 Beneficii socio-economice asteptate
În timp ce reducerea costurilor de operare a vehiculelor pot fi evaluate din punct de vedere monetar, beneficiile externe nu pot fi estimate cu acuratete in valori monetare, aceste beneficii sunt urmatoarele:
-reducerea nivelului de zgomot: acest efect este dificil de estimat, desi se poate presupune in mod rezonabil ca zgomotul cauzat de autovehiculele ce folosesc un drum reabilitat se va situa sub nivelul zgomotului generat de traficul care se produce pe un pod aflat intr-o stare proasta.
-Scaderea nivelului de poluare a aerului: literatura de specialitate atesta faptul ca emisiile de compusi organici volatili, monoxid de carbon si oxizi de azot scad pe masura ce viteza de deplasare a autovehiculelor creste in timp ce oxizii de sulf raman la acelasi nivel. Deoarece modernizarea drumurilor analizate permite marirea vitezei de deplasare a autovehiculelor se poate presupune in mod rezonabil ca proiectul va avea un impact pozitiv in ceea ce priveste reducerea poluarii aerului
-Schimbari climatice: estimarea impactului proiectului asupra schimbarilor climatice ar avea mai degraba un caracter speculativ, decat realist, desi un lucru este cert: reducerea consumului de combustibil contribuie la reducerea emisiilor de CO2 echivalent, in timp ce lucrarile de constructii si cele de intretinere vor genera emisii suplimentare de CO2 echivalent. Deoarece este dificil de estimat in ce masura primul efect il compenseaza sau nu pe al doilea, vom presupune ca diferenta este neglijabila. Cu toate acestean evidentele empirice ce au avut drept scop examinarea relatiei dintre volumul comertului, deschiderea spre comert si cresterea economica in regoiunile cu infrastructura moderna indica un efect pozitiv al primelor doua cauze asupra cresterii economice.
Proiectul nu este unul generator de venituri, nu vor fi beneficii financiare, insa se urmareste obtinerea de beneficii socio-economice.
4.7 Analiza financiară
Efectuarea analizei economico-financiare se bazeaza pe urmatoarele ipoteze:
Traficul zilnic va vea o crestere de cca. 2% pe an, pana in anul 2036,
Valoare reziduala
Se ia in considerare pentru a se calcula rata interna de rentabilitate financiara a investitiei si a capitalului. Se calculeaza cu formula:
Vr = Vi x (1-Gu/100) Unde,
Vr= valoarea reziduala, Vi= valoarea de inventar a mijlocului fix
Gu= gradul de uzura a mijlocului fix estimat peste orizontul de timp propus
Vi = 4.784,134 mii lei
Considerand ca dupa 30 de ani uzura drumului este totala (100%), raportat la orizontul de timp pentru care se face analiza minus perioada de realizare a investitiei de 2 ani, vom obtine valoarea Gu = 60, deci valoarea reziduala va avea valoarea de:
Vr = 4.784.134 x (1-63.33/100)
Vr = 1.754.342 lei
Avand in vedere conditiile de exploatare si intretinere a drumurilor din Romania, pentru a se realiza o optimizare a costurilor de exploatare este necesar sa se opteze pentru distribuirea costurilor de exploatare pe intreaga durata normala de functionare, de 30 de ani.
În repartizarea costurilor de operare in varianta de exploatare preventive, in care o pondere mai mare se aloca pentru costurile de intretinere curenta, experienta arata ca acest model de exploatare va induce reducerea costurilor cu intretinerea periodica cu cca. 10%, iar cele cu reparatiile capitale cca. 15%.
4.7.1 Evolutia costurilor de operare
Costurile de operare sunt date de costurile de intretinere a drumurilor agricole pentru mentinerea acestora in parametrii proiectati, pe toata durata de utilizare, precum si de costurile administrative.
In analiza economico-financiara se vor lua in calcul urmatoarele costuri de intretinere:
Cheltuieli cu intretinerea curenta a drumurilor, pe perioada de vara si respectiv cea de iarna, cum ar fi spalatul si stropitul carosabilului, maturatul manual sau mecanizat al drumurilor, incarcatul si transportul deseurilor, curatatul manual sau mecanizat al zapezii, imprastierera materialului antiderapant, curatarea santurilor, plombare, decolmatare etc.
Cheltuieli cu intretinerea periodica (lucrarile care se executa periodic pentru mentinerea podurilor in conditii normale si exploatare si pentru asigurarea sigurantei in circulatie) cum ar fi tratamente asfaltice, realizarea de marcaje rutiere etc
Tinand cont de modelul ales pentru calculul costurilor de operare, precum si de rata de aducere in preturi constante ale anului 2016, aceste costuri se prezinta astfel:
Tabel 4.1
Sunt incluse in aceste costuri si cheltuielile de administrare, adica cele legate de salariile personalului din directia tehnica a primariei, precum si costurile administrative aferente, care se va ocupa de gestionarea acestor drumuri.
Tabel 4.2
Sintetizand, costurile de operare, in preturi constante 2016, sunt prezentate astfel:
Tabel 4.3
Variabilele de lucru utilizate in analiza financiara sunt:
Orizontul de timp
Pentru proiectul „Modernizare infrastructura rutiera in comuna Corlateni, județul Botoșani”, orizontul de timp este de 21 ani, acesta fiind ales conform recomandarii privind elaborarea analizei cost-beneficiu din „Ghidul pentru analiza cost –beneficii a proiectelor de investitii”.
Rata de actualizare folosita in analiza financiara este calculată conform Capitolului 2 al ghidului mai sus precizat.
Cursul de schimb valutar
Cursul de schimb luat in considerare in analiza este cursul BCE din data de 23.02.2016, adica: 1 EURO= 4,4767 RON.
Valorea reziduala
Se ia in considerare pentru a se calcula rata interna de rentabilitate financiara a investitiei si a capitalului. Se calculeaza cu formula:
Vr = Vi x (1-Gu/100), Unde,
Vr= valoarea reziduala
Vi= valoarea de inventar a mijlocului fix
Gu= gradul de uzura a mijlocului fix estimat peste orizontul de timp propus
Vi = 4.784,134 mii lei
Considerand ca dupa 30 de ani uzura drumului este totala (100%), raportat la orizontul de timp pentru care se face analiza minus perioada de realizare a investitiei de 2 ani, vom obtine valoarea Gu = 60, deci valoarea reziduala va avea valoarea de:
Vr = 4.784.134 x (1-63.33/100)
Vr = 1.754.342 lei
Analiza de senzitivitate
Aceasta analiza are ca scop selectarea variabilelor critice ale caror variatii au cel mai mare efect asupra ratei interne a rentabilitatii sau valorii nete actualizate.
Variabilele critice sunt acei parametric pentru care variatia pozitiva sau negative de 1% provoaca crestera cu 1% a ratei interne a rentabilitatii sau cu 8% a valorii nete actualizate. In analiza de senzitivitate se apreciaza gradul de risc, se sugereaza masurile c ear trebui luate pentru reducerea riscurilor proiectului si se face o evaluare generala a eficientei proiectului.
4.9 Analiza de risc
Proiectul este adaptat normelor tehnologice si masurilor recomandate de Uniunea Europeana si legislatia nationala. In vedera prevenirii riscurilor s-au efectuat o serie de studii geologice, geofizice, hidrogeologice studii referitoare la clima zonala, adancimea de inghet si seismologice.
De asemenea au fost analizate si estimate riscurile de natura financiara, de administrare si management generate de proiect. Se considera ca acestea sunt reduse ca pondere.
Din punct de vedere al realizarii efective a investitiei de reabilitare, reprezentantul proiectantului va fi pe santier ori de cate ori este necesara modificarea solutiei prevazute initial in documentatia tehnica a lucrarii pentru a se verifica necesitatea modificarii solicitate si adaptarea la conditiile de amplasament a lucrarilor noi de executat.
Inspectia de Constructii este institutia de control din fiecare judet care are are dreptul si obligatia de a verifica stadiul de executie al lucrarilor si modul in care se respecta conditiile de calitate a acestora.
Constructorul are obligatia de a numi pentru fiecare lucrare un specialist, responsabil tehnic cu executia lucrarilor-autorizat, care va avea sarcina sa asigure conditiile necesare ca fiecare etapa de executie sa se faca cu respectarea conditiilor de calitate a lucrarilor dar si respectarea graficului de executie al lucrarilor contractate implicit cu respectarea termenelor de excutie.
Au fost identificate urmatoarele riscuri posibile pe parcursul derularii proiectului si desfasurarii activitatii asupra utilizarii drumului:
Riscuri de ordin tehnic:
Aparitia unor evenimente meteorologice si seismice care sa depaseasca solutiile tehnice proiectate;
Acutizarea lipsei de forta de munca specializate in domeniul constructiilor, datorate si migratiei catre tarile mai dezvoltate ale UE;
Intarzieri in procedurile de achizitii a contractelor de bunuri, servicii si lucrari;
Neidentificarea celor mai buni furnizori de lucrari care sa execute lucrarea, cu respectarea calitatii proiectate in timpul si la costurile stabilite;
Riscuri de ordin financiar:
Intrarea Romaniei intr-o perioada de criza politica sau economica;
Sistarea sau intreruperea finantarii proiectului;
Incapacitatea unitatii administrativ-teritoriale de a cofinanta proiectul;
Depasirea costurilor alocate(inclusiv ca urmare a cresterii preturilor la materiale si manopera)
Riscuri de ordin institutional:
Schimbarea administratorului drumului;
Riscuri de ordin legal:
Schimbari ale cadrului legislativ in domeniu
Fata de ierarhia stabilita a riscurilor care au fost identificate, se va adopta urmatoarea strategie de management a riscului:
Riscul privind neidentificarea celor mai buni furnizori de lucrari care sa execute lucrarea, cu respectarea calitatii proiectate in timpul si la costurile stabilite – risc major influentat de impactul major asupra proiectului pe care il poate produce acesta precum si de probabilitatea destul de ridicata de a se produce
Strategii de management a riscului ce pot fi adoptate:
Acceptarea (asumarea)riscului – probabilitatea de producere a acestuia este acceptata iar impactul este cunoscut de catre ordonator;
Reducerea riscului – incheierea de contracte ferme cu furnizorii de lucrari; organizarea procedurii de selectie care sa permita schimbarea constructorului.
Riscul privind depasirea costurilor alocate(inclusiv ca urmare acresterii preturilor la materiale si manopera) – risc major asupra proiectului pe care il poate produce acesta precum si probabilitatea destul de ridicata de a se produce.
Strategii de management a riscului ce pot fi adoptate:
-Acceptarea (asumarea) riscului – probabilitatea de producere a acestuia este acceptata iar impactul este cunoscut de catre ordonator. Astfel este prezentata in tabelele urmatoare o variatie a costului de capital si a costurilor de operare de -5% pana la +5% pentru a observa modificari asupra indicatorilor de performanta a proiectului.
Sursele de finanțare
Sursele de finațare a investițiilor se constituie în conformitate cu legislația în vigoare prin submăsura 7.2- Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European pentru Dezvoltare Rurală.
Valoarea totala a investitiei este in valoare (inclusiv TVA) de 1,197.214 Euro, din care valoarea C+M din proiect este de 1,068.674 (inclusiv TVA) euro.
Estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției
4.11.1 Număr de lucuri de muncă create în faza de execuție:
Investiția care face obiectul prezentului proiect produce efecte directe și indirecte în privința ocupării forței de muncă locale.
Astfel, în timpul execuției lucrării vor fi necesari 15 muncitori necalificați care pot fi recrutați din rândul locuitorilor din zonă.
Număr de locuri de muncă create în faza de operare:
După realizarea investiției lucrările de întreținere și reparații se vor face de către unități specializate ale administratorului drumurilor comunale deoarece administratorul – beneficiarul trebuie să asigure mentenanța lucrării pe o perioadă de minim 5 ani.
Investiția în drumuri comunale creează locuri de muncă nu numai pe durata execuției lucrărilor de construcție a obiectivului ci și în timp pentru întreținere. În timp, numai ca un efect indirect, ca urmare a dezvoltării economice a zonei deservite de drumurile comunale studiate, pot apărea noi locuri de muncă în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul comerțului sau al industriei.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Dezvoltarea economică rurală reprezintă un proces participativ în cadrul căruia întreaga comunitate indiferent de sectoare, lucrează împreună pentru a stimula activitatea comercială locală care să conducă la dezvoltarea durabilă economică a localității. Totodată dezvoltarea economică rurală este și un mijloc de asistența în crearea de noi locuri de muncă și creșterea nivelului de trai al tuturor membrilor comunității.
A face dezvoltare economică rurală înseamnă de fapt ridicarea competitivității economice a unei arii locale în scopul îmbunătățirii viitorului economic al acesteia.
La acest nivel, dezvoltarea rurală este de fapt o modalitate de:
a crea servicii publice mai bune și mai ieftine; • a crea drumuri care să asigure accesul cu drumurile de rang superior;
îmbunătățire a infrastructurii; • formare și reconversie a resurselor umane; • de a organiza activitatea economica și managementul resurselor existente; • de a permite grupurilor defavorizate să participe la decizie;
de a îmbunătăți procesul de administrare a comunităților umane;
de a asigura securitatea sociala a grupurilor sărace;
Toate acestea se pot organiza în elemente de dezvoltare economică rurală, accentuate prin valorificarea elementelor tradiționale și a specificității locale.
Dezvoltarea lrurală se mai poate defini ca fiind un proces în care demersurile administrației publice sunt unite cu acelea ale oamenilor, cu scopul de a îmbunătăți condițiile sociale, culturale și economice ale comunității.
Dezvoltarea locală este strâns legată de conceptul de parteneriat care asigură accesul la toate resursele necesare, bazându-se atât pe participarea celor care reprezintă anumite interese, cât și pe disponibilitatea administrației publice de a forma parteneriate cu grupuri, organizații sau instituții. Administrația publica locală se plasează astfel în centrul tuturor aspectelor care țin de calitatea vieții cetățenilor, depășind cu mult responsabilitatea asigurării de servicii ieftine și de calitate cetățenilor.
Procesul de dezvoltare locală urmărește mai multe aspecte care îi pot conferi un caracter durabil, și anume:
creșterea eficienței activităților desfășurate de către membrii comunității care acționează pentru ridicarea calității vieții în comunitate;
creșterea și punerea în valoare a capitalului social;
viabilitatea în timp a dezvoltării;
crearea unor capacități locale (umane, materiale, financiare, organizaționale);
Strategia de Dezvoltare Locală oferă o imagine completă pentru întregul proces și este un instrument important care ajută la luarea deciziilor. Pe durata implementării, activitățile vor conduce la atingerea obiectivelor. După realizarea activităților se va efectua o evaluare a procesului pentru a se analiza rezultatele obținute.
Strategia de Dezvoltare Locală devine astfel instrumentul de lucru al administrației publice locale, fiind, prin esența sa, agreat de întreaga comunitate, prin supunerea la dezbateri publice. În aceeași măsură, o strategie reprezintă un instrument de lucru pus la dispoziția tuturor factorilor interesați în progresul economico-social al localității, iar pe de alta parte, fixează traiectoria evoluției printr-o succesiune de proiecte ce urmează a se concretiza într-o lista finală de acțiuni pentru o perioadă multianuală.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Privind Noile Strategii DE Dezvoltare Rurală A Comunei Corlăteni (ID: 110411)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.