Aspecte Privind Memoria de Lucru a Elevilor din Ciclul Primar Diagnosticati cu Adhd
Aspecte privind memoria de lucru a elevilor din ciclul primar diagnosticați cu ADHD
Actualitatea problemei
Cuprins
CAPITOLUL 1. Delimitări conceptuale cu privire spcificul ADHD p.5
1.1.Definirea ADHD p. 5
1.2. Identificarea primelor cazuri de ADHD p. 7
1.3.Frecvența cazurilor de ADHD p.11 1.4.Simptomele și diagnosticul ADHD p. 14
1.4.1. Identificarea cazurilor de ADHD – simptome întâlnite p. 14
1.4.2. Proceduri ale diagnosticului diferențial p. 20
1.4.3. Modalități de diagnosticarea a persoanelor cu ADHD p. 22
1.5. Cum arată ADHD din punct de vedere clinic p. 28
1.6. Implicarea mecanismelor psihologice în cazul ADHD p. 32
CAPITOLUL2. Parametrii memoriei la copiii cu ADHD p. 35
2.1 Memoria de lucru și memoria de scurtă durată p. 35
2.2. Memoria de lucru la copiii cu ADHD p. 39
2.3.Terapia și tratamentul indicat pentru copiii cu ADHD p. 42
Capitolul 3. Analiza memorie de lucru în cazul copiilor cu ADHD p. 52
3.1. Metodoloogia cercetării p. 52
3.2. Scopul și obiectivele cercetării p. 53
3.3. Obiective specifice p. 55
3.4. Ipotezele cercetarii p. 56
3.5. Instrumentele cercetării p. 56
3.6. Eșantioanele investigate p. 58
Concluzii p. 91
Bibliografie p.95
CAPITOLUL 1. Delimitări conceptuale cu privire spcificul ADHD
1.1.Definirea ADHD
ADHD sau deficitul de atenție și tulburare datorată hiperactivității: este o tulburare în care o persoană se află în imposibilitatea de a-și controla comportamentul din cauza dificultății în procesarea stimulilor neuronali, însoțită de un nivel extrem de ridicat de activitate. Această boală este întâlnită abreviat ADHD.
ADHD poate afecta copii și adulți, dar este mai ușor de identificat în timpul școlarizării. Un copil cu ADHD poate fi extrem de ușor de distras, nu poate să fie prea mult atent, și este foarte vorbăreț. ADHD-ul este diagnosticat prin utilizarea unor observații făcute de părinte și / sau un interviu aplicat pacientului, precum și activități de observare ale pacientului, și uneori utilizarea instrumentelor de monitorizare standardizate.
Cele mai recente definiții ale ADHD-ului sunt disponibile în lucrarea la a patra editie a lucrării „Manual Statistic al Tulburarilor Mentale și Diagnosticul acestora”, în care se încearcă o distincție între subtipuri de diagnosticare caracterizate prin niveluri dezadaptative ca lipsa de concentrare și prezența hiperactivității – impulsivitate (de tip combinat), niveluri dezadaptative ca lipsă de concentrare (tip predominant neatent), precum și nivelurile de dezadaptative de hiperactivitate – impulsivitate (de tip predominant hiperactiv – impulsiv).
În plus, din cauza capacității indivizilor ce au fost diagnosticați cu ADHD, care au prezentat capacitate de concentrare, mulți observatori neinstruiți presupun că această capacitate de a se concentra neagă posibilitatea de deficit de atenție fiind o nouă preocupare pentru studiile recente și specialiștii preocupați de înțelegerea ADHD. Definiția de ADHD-ului se concentrează pe evidențierea faptului că această tulburare nu este o dizabilitate de învățare. Deși ADD ADHD afectează în mod evident, performanța unei persoane în cadrul rezultatelor școalare, ea va afecta, de asemenea, alte domenii ale vieții, care pot include relațiile cu ceilalți, lipsa unui cămin, lipsa banilor, lipsa de organizare, lipsa de planificare, precum și gestionarea celor mai multe zone ce țin de sfera personală.
În conformitate cu definiția ADHD-lui, copiii afectați de ADHD sunt agitați, acționează fără să se gândească, visează cu ochii deschiși. Hiperactivitatea copilului, distractibilitatea, concentrare slabă sau impulsivitatea începe să afecteze performanța la școală, relațiile sociale cu alți copii, sau comportamentul la domiciliu. Definiția simptomelor ADHD variază atât de mult în funcție de setări, tulburarea de deficit de atenție nu este ușor de diagnosticat. Acest lucru este valabil mai ales atunci când neatenția este simptomul principal.
Simptomele deficitului de atenție se întâlnesc la toți oameni, însă sunt mai pronunțate la o anumită categorie. Cu toate acestea, persoanele cu ADHD au mai multe din aceste simptome, acestea persită mai mult de timp și la punctul în care interfereaza cu capacitatea lor de a funcționa în mod normal la școală, locul de muncă și medii sociale. De asemnea, ADHD-ul le poate limita, întregul potențial.
Persoanele care se confruntă cu ADHD, sunt adesea remarcate datorită neconcordanțelor lor. Aceștiae pot avea dificultăți în a-și aminti lucruri simple, dar au amintiri ce le accentuează complexele și frustrările.
1.2. Identificarea primelor cazuri de ADHD
Conceptul contemporan de ADHD, așa cum este definit de „American Psychiatric Association 2000”, este relativ nou. Cu toate acestea, o analiză a literaturii istorice sugereaza că toți copiii care prezintă simptome de lipsă de concentrare, hiperactivitate, impulsivitate au fost descriși anterior de mai mulți autori în ultimii 200 de ani. Caracterizările clinice, conceptele care stau la baza, precum și nomenclatura disfuncțiilor descrise s-au schimbat în timp. Multe dintre descrierile istorice sunt, cu toate acestea, în conformitate cu criteriile de diagnostic modern pentru ADHD.
Subcapitolul de față oferă o imagine de ansamblu a istoriei conceptuale moderne despre ADHD. Primul exemplu de o tulburare care pare să fie similar cu ADHD, a fost dat de către Alexander Crichton în 1798. Crichton a fost un medic scoțian, care s-a născut în Edinburgh în 1763. În 1785, el a absolvit masterul la Universitatea din Leiden, Olanda. Apoi el a decis să întreprindă un turneu medical european și practicat în spitale în Paris, Stuttgart și Viena. În practica sa clinică, Crichton a observat mai multe cazuri de nebunie și a devenit tot mai interesat de bolile mintale. În 1798, el a publicat lucrarea „O anchetă în natura și originea deranjamentului mental: înțelegerea unui sistem concis al fiziologiei și patologiei minții umane și o istorie a patimilor și a efectelor acestora”. În această lucrare, el a demonstrat observațiile cazurilor clinice ale bolilor mintale. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Crichton a publicat ancheta sa, era ceva neobișnuit ca cineva să se concentreze pe problemele de mediu din punct de vedere fiziologic sau medical. Crichton a menționat că la acel moment erau doar doi alți autori care au scris în întregime pe temă bolilor mentale.
Unul din capitolele lucrării sale, este de interes special, a prezentat subiectul. Crichton începe acest capitol cu o definiție a atenției: „Când orice obiect exterior, sau de gândire, ocupă mintea într-o asemenea măsură încât o persoană să nu primească o percepție clară de la oricare alta.” Crichton subliniază că intensitatea atenției sănătoase variază într-un interval normal, atât între indivizi și chiar între persoane în momente diferite. O distragere a atenției nu trebuie neapărat să fie patologică, de exemplu, stimulii mentali, voință sau educația pot avea un impact mare asupra atenției sănătoase. Crichton distinge două posibilități de lipsa de concentrare anormale ca polii de opoziție patologice, creșterea și scăderea nervozității. Modificările morbide la care este supusă atenția, pot fi reduse la două limite:
În primul rând, incapacitatea de a participa cu un grad necesar de constanță la orice activitate;
În al doilea rând, o suspendare totală a efectelor sale asupra creierului.
Incapacitatea de a participa cu un grad necesar de constanță la orice activitate, apare aproape întotdeauna de la o sensibilitate nenatural sau morbidă a nervilor, de ceea înseamnă că această facultate este atenuată fără încetare de la o impresie la alta. Acesta poate sa fie o incapacitate născută, fie poate fi efectul unor boli accidentale
În această boală de a deficitului de atenție, dacă se poate cu decență să fie numită astfel, fiecare impresie pare sa agite persoanele afectate, și el sau ea au un grad nenatural de agitație mentală. Oameni cu ADHD sunt tulburați de mersul pe jos în sus, de zgomote ușoare de mișcarea unor obiecte, de închiderea bruscă a unei uși, de un ușor exces de căldură sau de lumina rece, prea mult, sau prea puțină lumină. Toate distrug atenție constantă a unor astfel de pacienți.
Un alt medic pediatru britanic care s-a născut în Highbury, Londra, în 1868 a devenit implicat în cercetarea în domeniul bolilor copilăriei și a scris mai multe manuale medicale cu privire la concluziile sale. Constatarile cele mai cunoscute sunt descrierile sale de cu privire la forma de boala cronică pe care copii au în comun, (care astăzi se numește „boala lui Still”. În 1906, Still a devenit primul profesor de pediatrie în Anglia, la Kings College Hospital din Londra. În 1933, el a fost președinte al primului Congres international de pediatrie. Încă, prin urmare, a fost adesea numit părintele pediatriei britanice.
Prin citarea unor exemple de comportamente ale pacienților sai, Crichton descrie o mare distractibilitate a stimulilor externi și chiar mici, o agitație considerabilă și, probabil, un fel de impulsivitate , atunci când tulburarea excită un asemenea grad de furie. Toate simptomele observate de Crichton pot fi asociate cu ADHD. Cu toate acestea, descrierile sale nu reflectă în totalitate conceptul actual de ADHD. El nu menționează nici un simptom de hiperactivitate. Este posibil ca Crichton să fi osbservat simptome de hiperactivitate sau impulsivitate la pacienții lui, dar nu a reușit să recunoască o corelație și a decis să nu să le precizeze în acest context. O altă posibilitate este că el a descris subtipul neatentției ADHD cum e sugerat de către Palmer și Finger. Descrierea scurta sa este în concordanță cu unele dintre simptomele acestei subtip ADHD, dar nu satisface pe deplin criteriile pentru un diagnostic clinic.
Există posibilitatea ca pacienții studiați de Crichton să fi suferit de o altă tulburare asociată cu probleme de atenție, cum ar fi o disfuncție metabolică, epilepsie, sau traumatisme craniene. Cu toate acestea, descrierile lui Crichton pot oferi unele dovezi pentru existența ADHD-ului la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Pe de altă parte, Still discută " condițiile psihice speciale, care sunt în cauză cu un defect anormal de de control moral la copii. El definește un control moral ca controlul de acțiune în conformitate cu ideea de binele tuturor. Mai afirmă că acest controlul moral depinde de trei factori psihici, o relație cognitivă la mediu, conștiința morală și voință. Din moment ce, atât raportul cognitiv al mediului, ceea ce implică o capacitate de comparație a raționamentului, cât și conștiința morală sunt capacități. Toate acestea arată că o lipsă de control a conștiinței pot fi adesea observate în cazuri de copii cu retard mintal. Cu toate acestea, există și alte cazuri care nu pot fi incluse în această categorie și care, necesită observarea atentă. Acestea includ cazurile considerate descrieri istorice ale ADHD, adică copiii cu un defect de control moral, dar fără o depreciere generală a intelectului.
Still împarte aceste cazuri în două:
alte grupuri, copii cu un „defect morbid al controlului moral asociat cu boli fizice”, cum ar fi o tumora, meningita, epilepsia, leziuni cerebrale cap sau febră tifoidă;
și copiii cu un „defect de moral de control ca o manifestare morbida”, fără afectarea general al intelectului și fără boli fizice.
Unele dintre grupului din urmă, cu toate acestea, au aratat o istorie de tulburări cerebrale severe în copilaria timpurie. Această diferențiere a fost la originea unor concepte mai târzii cu privire la leziuni ale creierului, disfuncție cerebrală minimă și hiperactivitate ca precursori istorici ai ADHD.
1.3.Frecvența cazurilor de ADHD
Definiție de ADHD-ului descrie ca o tulburare datorată impulsivității cu care un copil acționează înainte de a gândi, iar aceasta poate fi considerată doara conștiinței pot fi adesea observate în cazuri de copii cu retard mintal. Cu toate acestea, există și alte cazuri care nu pot fi incluse în această categorie și care, necesită observarea atentă. Acestea includ cazurile considerate descrieri istorice ale ADHD, adică copiii cu un defect de control moral, dar fără o depreciere generală a intelectului.
Still împarte aceste cazuri în două:
alte grupuri, copii cu un „defect morbid al controlului moral asociat cu boli fizice”, cum ar fi o tumora, meningita, epilepsia, leziuni cerebrale cap sau febră tifoidă;
și copiii cu un „defect de moral de control ca o manifestare morbida”, fără afectarea general al intelectului și fără boli fizice.
Unele dintre grupului din urmă, cu toate acestea, au aratat o istorie de tulburări cerebrale severe în copilaria timpurie. Această diferențiere a fost la originea unor concepte mai târzii cu privire la leziuni ale creierului, disfuncție cerebrală minimă și hiperactivitate ca precursori istorici ai ADHD.
1.3.Frecvența cazurilor de ADHD
Definiție de ADHD-ului descrie ca o tulburare datorată impulsivității cu care un copil acționează înainte de a gândi, iar aceasta poate fi considerată doar o problemă de disciplină, în timp ce copilul care este pasiv sau lent poate fi privit doar ca nemotivat.
Este greu de determinat frecvența cazurilor de ADHD, dacă ne raportăm la faptul că există o serie de cazuri neidentificate, însă „studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă școlară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30). ADHD debuteazăîn copilărie și poate persista și la vârsta adultă . Deși la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vărstă, în jur de 60% pot przenta simptome și la vârsta adultă. ADHD afectează sexul masculin mai mult decât cel feminin.”
Graficul nr. 1: Frecvența cazurilor de ADHD în rândul copiilor
ADHD este o tulburare neuro-comportamental, care apare de obicei în copilaria timpurie, înainte de vârsta de 7 ani. Acesta este caracterizată prin diferite grade de lipsă de concentrare, hiperactivitate/ impulsivitate, și deficiențe în funcționarea executivă, cum ar fi auto-reglementarea, motivarea, efortul, viteza de procesare, flexibilitatea cognitivă, de organizare, și de planificare. Prevalența ADHD este estimată a fi între 3-10% din copii de vârstă școlară. Dintre aceștia, între 50-80 % dintre ei îndeplinesc criteriile pentru ADHD la varsta adultă, se estimează că între 1.5-8 % din populația adultă are ADHD. „Raportul băiei: fete este de 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, căci predomină forma cu inatenție. ADHD poate fi tratat numai medicamentos. Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvență juvenilă. Dacă nu au o inteigență superioară, o familie care să-i susțină, dacă părinți sunt șomeri, dacă nu au suportul educațional și material, ajung să comită infracțiuni. Un alt studiu de psihopatologic realizat în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor din România a relevat faptul că 85% dintre deținuți suferă de ADHD.”
Graficul nr. 2: Frecvența cazurilor de ADHD în rândul copiilor pe criterii de sex.
Cu toate acestea, simptomele prezintă o varietate de alte afecțiuni medicale, psihiatrice, și de dezvoltare, precum și factorii de stres din mediu și limitele sociale frecvente care se manifestă ca simptome de ADHD la copii și adulți. Astfel, aceste statistici pot fi eronate. Următoarele subcapitole, ilustrează importanța evaluării unei analize cuprinzătoare, mai degraba decât o concentrare, în scopul de a exclude alte cauze frecvente care apar prezentarea simptomelor.
Simptomele și diagnosticul ADHD
1.4.1. Identificarea cazurilor de ADHD – simptome întâlnite
Still a descris 20 e cazuri de copii cu „defect de sub control moral ca o manifestare morbida”, fără afectarea general al intelectului și fără boli fizice. Interesant, totuși de observat este că au existat 15 cazuri de băieți și cinci cazuri de fete. Aceasta este o disproporție care, în opinia lui Still, nu este cu totul accidentală și care este în concordanță cu situațian inegală observată frecvent la raportul sexual masculin-feminin de 3:1 în copilărie și adolescență.
Cei mai mulți copii pentru care a fost stabilit prima manifestare a defectului, au prezentat simptome înainte de vârsta de 7 (7 din 9 cazuri), care este în prezent un criteriu de diagnostic. Încă recunoscut de asemenea, că o manifestare morbida a controlului morală a copilului poate fi luată în considerare numai în cazul în care copilul nu îndeplinește standardele de conduită morală, la o anumită vârstă într-un interval de variație pe care îl recunoaștem în mod arbitrar. Asociația Americană de Psihiatrie prevede, de asemenea, că o „lipsă a controlui moral pot fi afișată în mai multe moduri:
Simptomele enumerate sunt:
lipsă de pasiune și implicare;
cruzime;
gelozia;
fărădelege;
lipsa de onestitate;
instinct de distrugere;
nerușinare – indecență;
imoralitate sexuală;
răutate.
Keynote vede pe lângă aceste defecte și satisfacerea imediată a plăceilor fără a ține seama nici de binele altora sau de binele propriu. Deși cele mai multe dintre aceste simptome nu sunt asociate direct cu conceptul actual de ADHD, Keynote a identificat prin acestea aspecte care se potrivesc multe constatări importanta de cercetare modernă cu privire la ADHD.
Impulsivitate ca un simptom principal al ADHD este adesea asociată cu o lipsa de control a impulsului emoțional, o toleranță scăzută la frustrare și unele izbucniri bruște de furie. Studii recente au aratat ca IQ-ul copiilor cu ADHD este în limitele normale. Unele dintre cauze citate de acestea au prezentat simptome remarcabile de lipsa de concentrare.
În timp ce simptome de tulburare de deficit de atenție (ADHD) pot apărea obișnuit în comportamentul multor oameni (ca multe alte simptome și tulburări mintale), există o serie de criterii specifice de diagnostic utilizate de către profesioniști instruiți de sănătate mintală pentru a pune diagnosticul.
Deprecierile din cauza simptome de ADHD trebuie, de asemenea, observate în cel puțin două medii diferite, cum ar fi la școală, la locul de muncă, în comunitate, la evenimente sociale, sau la domiciliu. De exemplu, un copil care este prea activ pe terenul de joacă, dar nu are probleme de concentrare la școală nu pot fi diagnosticat cu ADHD.
Deci, întrebările critice se ce se iau în considerare înainte de un diagnostic ADHD țin de faptul dacă simptomele sunt:
excesive în comparație cu ceea ce ar fi de asteptat;
pe termen lung, mai degrabă decât ca răspuns la o schimbare recentă și
omniprezente, mai degrabă decât limitate la un singur mediu.
Diagnosticul ADHD la copii
Semnele posibile ale tulburării datorită deficitului de atenție și hiperactivitate, pot fi observate cu mult timp înainte ca un copil să înceapă activitatea școlară. Lipsa lor de atenție, hiperactivitate, impulsivitate și poate fi văzută atunci când aceștia își pierd interesul într- un joc sau cân se uită la o emisiune TV, sau în cazul în care copilul este foarte activ și pare complet ieșit de sub control. Părinții pot simți că este necesar să fie contactat un medic pediatru sau un psiholog pentru ca copilul să fie supus unei evaluări, pentru a afla dacă este sau nu comportamentul copilului lor este adecvat pentru vârstape care o are. Adesea, ei vor trebui sa se asigure ca copilul se comportă în limite normale și este doar neobișnuit de exuberant sau un pic imatur comparativ cu stadiul lui de dezvoltare.
Uneori sarcina de a identifica tulburările de ADHD, revine adulților din jurul copiului, fie că este vorba de un părinte, profesor, medic. Profesori cu experiență în cazurile de tulburare sunt deosebit de bine pregătiți pentru a identifica simptomele ADHD, mai ales ca simptomele sunt evident mai ales în mediul școlar, atunci când profesorii au ajuns sa cunoasca modul in care copiii „de obicei” se comportă. Înțelegerea forbei de neatenție datorată de ADHD poate sa nu fie ușoară atunci când elevii cooperează între ei. Odată ce un specialist este consultat în calitate de profesionist identificare ADHD, va începe să adune informații cu privire la comportamentul neobișnuit al copilului și va exclude posibilele cauze altele decât cele ale ADHD, de exemplu situații precum:
O schimbare bruscă în viața copilului, cum ar fi decesul unei rude apropiate, divorț, pierderea locului de muncă sau a unui părinte;
Convulsii anterior nedetectate;
Infecție a urechii medii, care poate provoca probleme de auz;
Alte tipuri de tulburări medicale care ar putea afecta creierul copilului;
Dizabilități de învățare;
Anxietatea și / sau depresie;
Acești factori pot fi, de obicei, excluși cu ajutor de la părinți și/ sau profesori, dar pot fi necesare teste. Alături de aceste informații, specialistul va afla modul în care comportamentul copilului este în curs de a fi schimbat, și cu o monitorizare a situației de la dmiciliul și școală copilului, se poate afla dacă acestea sunt deosebit de stresante sau haotice.
Copilul va fi apoi evaluat în mod direct, iar simptomele de comportament vor fi respectate într-o gamă de medii și comparate cu cele prevăzute în manualul de diagnostic. Specialistul va acorda o atenție deosebită comportamentului copilului în timpul situațiilor care necesită cel mai mare de autocontrol, și situațiilor zgomotoase sau nestructurate, cum ar fi competițiile. Răspunsul lor are nevoie de atenție susținută atunci când aceștia executa activități care le solicită atenția precum (citit, lucrul la probleme de matematica, sau un joc).
Aceste date vor permite specialistul să facă fragmentat un profil al copilului, și să afla dacă are simptomele ADHD specifice, cât de apar acestea, și în care situații. Copiii cu ADHD vor avea simtome ce vor varia în funcție de vârsta lor, de momentul în care au început simptomele, modelul de simptome – dacă acestea sunt cronice sau apar și trec în etape, precum și măsura în care acestea interferează cu aspecte ale vieții copilului, cum ar fi prietenii, activități școlare, viața de familie și activitățile comunitare.
Adulții diagnosticați cu ADHD
Inițial, tulburare deficitului de atenție a fost o tulburare copilariei strict diagnosticat doar la copii. În prezen , experții nu mai cred că simptomele ADHD dispar la varsta adultă. Cifrele sugerează că până la două treimi din copii cu tulburare vor continua să afișeze comportamente ADHD până la varsta adultă. Însă individul crește, el sau ea va deveni mai conștient de provocările acestui deficit.
Dar multi adulți cu ADHD nu au fost diagnosticați cu o probleme în primii ani, sau s-au li s-a pus diagnosticul greșit – cum ar fi un handicap de învățare, probleme de atitudine, sau de personalitate sau tulburări de caracter.
Cu toate acestea, tulburarea poate fi cauza principala a multor probleme personale și de muncă, inclusiv relații dificile, furie, depresie și de consumul de alcool sau de abuz de droguri. Odată ce un diagnostic corect se face, individul poate începe pentru a găsi propria cale de a face față, chiar folosind energia lor în exces într-un mod pozitiv.
Pentru adulți, diagnosticul ADHD presupune examinarea trecutului individului, precum și dificultățile lui curente. Membrii familiei pot fi rugați să ajute. Specialistul va examina și va evalua copilăria și amintirile de comportament care se pot potrivi simptomelor ADHD pe care acștia le-au avut. Performanțele academice și cele de la locurile de muncă vor fi evaluate, precum și relațiile de familie și natura și calitatea prieteniilor persoanei.
Specialistul trebuie să fie atent pentru a exclude un diagnostic ADHD, în cazul adultilor care cred că au tulburare, dar care nu au avut aparent nici o probleme în copilărie. Aceste persoane ar putea avea nevoie de consiliere în raport cu cu problemele lor actuale, dar eticheta de bolnav ADHD și tratamentul recomandat pentru această tulburare, probabil nu va fi de ajutor.
Simptomele de bază ale ADHD sunt aceleași atât pentru adulți și copii. Cu toate acestea, adultii pot suferi de stima de sine scazută, un sentiment crescut de frustrare, și multe probleme cauzate de lipsa de concentrare si aptitudini organizatorice. Ei au nevoie de evaluări suplimentare pentru a exclude diagnosticul greșit datorat altor condiții, cu care ar fi putut fi etichetate de zeci de ani.
În urma diagnosticului, consilierea poate fi de mare ajutor în a înțelege impactul ADHD asupra vieții lor. Anumite terapii de droguri pot fi foarte benefice, cum ar fi antidepresive pentru depresie sau anxietate după diagnostic.
Odată ce se face un diagnostic corect, copilul sau adultul cu ADHD poate primi ajutor pentru a gestiona starea în care se află. Pentru parintți copiilor cu ADHD, adulții cu ADHD, și chiar copiii înșiși, diagnosticul poate fi o ușurare, pentru că ajută la explicarea problemelor de comportament care poate au avut loc pentru o lungă perioadă de timp anterior.
După diagnosticare, adultul poate duce o viață normală, iar copilul poate întreprinde acțiuni care îi solicită focusul, asfel că sprijinul educațional, medical și emoțională poate fi dat de persoane ca profesori sau alte categorii de personal de la școală și alți adulți care interacționează frecvent cu copilul/ adultul. Lecțiile copiilor poat fi necesar să fie planificată în mod diferit, iar medicamente mai eficiente pot fi administrate individului.
Șase (sau mai multe) dintre următoarele simptome de lipsă de concentrare au persistat timp de cel puțin 6 luni la un grad care este dezadaptativ și în contradicție cu nivelul de dezvoltare.
neatenție – de multe ori copilulcu ADHD nu reușește să acorde o atenție la detalii sau face greșeli din neatenție la școală, locul de muncă, sau alte activități;
are de multe ori dificultăți în susținerea atenției în sarcini sau activități de joc;
nu asculta atunci când cineva îî vorbește în mod direct;
nu urmează instrucțiunile și nu reușește să termine școala, treburile sau îndatoririle la locul de muncă (nu din cauza comportamentului de opoziție sau a incapacității de a înțelege instrucțiunile);
prezintă dificultăți organizare a sarcinilor și activităților;
evită/ nu ii place/ reticent să se angajeze în activități care necesită un efort mental susținut (cum ar fi școala sau temele);
pierde lucrurile necesare pentru sarcini sau activități (de exemplu, jucării, sarcini școlare, creioane, cărți sau unelte);
este de multe ori usor de distras de stimuli externi;
este de multe ori uituc în activitățile de zi cu zi.
Șase (sau mai multe) dintre următoarele simptome de hiperactivitate – impulsivitate au persistat timp de cel puțin 6 luni la un grad care este dezadaptativ și în contradicție cu nivelul de dezvoltare:
hiperactivitate de multe ori prezintă o mișcare a mâinilor sau picioarelor;
de multe ori nu poate sta pe loc în sala de clasă sau în alte situații în care rămas așezat pentru mai mult timp;
de multe ori anumite situații sunt tratate cu subiectivitate și aduc perioade de neliniște;
are dificultăți în joc sau în angajarea în activități care necesită petrecerea timpului liber în liniște;
acționează robotic;
vorbește excesiv;
izbucnește cu răspunsuri înainte ca întrebările să fie finalizate;
are dificultăți în așteptarea la rând, de multe ori întrerupe sau deranjează pe alții (de exemplu în conversații sau jocuri);
Unele simptome hiperactiv – impulsiv sau neatent care au cauzat deprecierea au fost prezente înainte de vârsta de 7 ani.
Unele simptome de depreciere sunt prezente în două sau mai multe medii (de exemplu, la școală sau de lucru și la domiciliu).
Trebuie să existe dovezi clare de depreciere clinică în funcționarea socială, academică, sau la locul de muncă.
Simptomele nu apar exclusiv în cursul unei tulburări omniprezent, schizofrenie sau alte tulburări psihotice și nu sunt bine reprezentate de o altă tulburare mentală (de exemplu, tulburarea afectivă, tulburare de anxietate, tulburare disociativă sau tulburare de personalitate).
1.4.2. Proceduri ale diagnosticului diferențial
Simptomele ADHD se suprapun cu o serie de alte condiții, inclusiv variante de dezvoltare, neurologice sau condiții de dezvoltare, tulburări emoționale și de comportament, factori psihosociali sau de mediu, și anumite probleme medicale. Unele dintre aceste condiții pot coexista cu ADHD și pot sau nu poate fi responsabile pentru unele dintre simptome (de exemplu, copii care au dizabilități de învățare pot dezvolta lipsa de concentrare ca urmare a incapacității de a înțelege informații noi).
Aceste condiții de obicei pot fi diferențiate de ADHD, cu o istorie completă și / sau utilizarea unei scale a comportamentului.
„Diagnosticul ADHD este o sarcină dificilă deoarecedin punct de vedere al tabloului clinic grupul celor suferinzi de această tulburare este unul eterogen. Erorile de diagnostic și încadrare nosologică reprezintă una din presupusele cauze ale faptului că în ultimii ani asistăm la o creștere a prevalenței ADHD (Chakrabarti & Fombonne, 2005). Una dintre cele mai frecvente erori de diagnotic o reprezintă includerea copiilor care prezintă tulburare de autism de intensitate medie în categoria ADHD (Fombonne 2003). De exemplu, copiii cu ADHD, deseori prezintă deficit la nivelul limbajului pragmatic, al comunicării și interacțiunii sociale, abilități empatice și recunoașterea emoțiilor, semne caracteristice tulburării de autism (Bishop & Baird, 2001). Suprapunerea tabloului clinic ce caracterizează cele două tulburări reprezintă o problemă a diagnosticului clinic diferențiar, ca urmare instrumentele de evaluare psihologică care permit discriminarea celor două tulburări prezintă o valoare deosebită.
Dintre numeroasele instrumente de evaluare psihologică, scalele Achembach s-au dovedit a fi deosebit de eficiente în discriminarea pacienților ADHD de cei care suferă
de Tulburări de Autism. Această eficiență este susținută de mai multe studii empirice. Sikora, Hall, Hartley, Gerrard-Morris, and Cagle (2008) au comparat capacitatea scalelor CBCL (Achenbach & Rescorla, 2000) și a Scalelor Gilliam de Evaluare a Autismului (Gilliam, 1995) în discriminarea grupului ADHD și Autism. Scala Tulburărilor Pervasive de Dezvoltare al chestionarului CBCL s-a dovedit a fi cea mai eifcientă în discriminarea celor două categorii. Bolte, Dickhut and Poustka (1999) utilizând scalele CBCL arată că copiii autiști obțin în mod sistematic scoruri mai ridicate la scalele de Probleme Sociale, Probleme de Gândire și Atenție.”
În cazul în care diagnosticul ramane incert, pot fi necesare teste psihometrice sau o evaluare de sanatate mintala. Simptomele ADHD vor apărea pe parcursul a mai multe luni, adesea cu simptome de hiperactivitate impulsivitate și cele precedente de neatenție, care nu poate apăreamai devreme de un an sau mai mulți.
Diferite simptome pot apărea în diferite medii, în funcție de cerințele situației, pacienții se pot prezenta pentru auto-control. Un copil care nu poate sta locului sau este în alt mod perturbator va fi vizibil în școală, dar stările de visare, neatenție ar putea fi trecute cu vederea.
1.4.3. Modalități de diagnosticarea a persoanelor cu ADHD
Nu există nici un test medical, neurologic, sau test unic, care poate identifica în mod credibil ADHD. Cu toate acestea, modelele specifice ale rezultatelor din mai multe teste diferite pot ajuta în combinație la identificarea stării. Combinația specială de teste selectate vor depinde de clinician, dar va include probabil evaluări ale personalității și stiluri de rezolvare a problemelor, temerile și preocupările actuale, precum și funcționarea intelectuală.
Psihologii sunt singureii clinicienii de sanatate mintala care au pregătire specifică și experiență în utilizarea și interpretarea testelor psihologice. Prin urmare, este foarte important să se găsească un psiholog care are experienta în lucrul cu persoanele cu ADHD pentru a administra aceste teste. Deoarece ADHD poate avea un impact mare asupra performanțelor școlare, intituția de învățământ, are de obicei un psiholog școlar care să execute testarea copilului.
De obicei, părinții au posibilitatea de a utiliza psihologul școlar sau care lucrează cu un psiholog privat pentru a administra și interpreta rezultate testelor. O parte din următoarea listă de teste pot fi administrate într-un efort de a evalua capacitățile și domeniile de provocare pentru un individ în timpul procesului de diagnosticare ADHD. Aceste teste pot fi instrumente utile pentru a ajuta la diagnosticarea ghid și / sau plan de strategii de tratament și intervenție. Cu toate acestea, rezultatele unui test în izolare (mai degrabă decât mai multe teste), nu ar trebui să fie folosite pentru a diagnostica ADHD.
Interviuri structurate / chestionare / liste de verificare
Instrumente de auto-raport sunt de obicei utilizate pentru a ajuta la identificarea ADHD, atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților. Instrumentele de auto-raport sunt, în general, o serie de întrebări la care o persoană răspunde cu privire la propriile lor simptome, gandurile și sentimentele. Liste de verificare de comportament sunt denumite uneori ca rapoarte sau scale. Așa cum sugerează și numele, aceste scale sunt completate de o persoană care își petrece o cantitate semnificativă de timp cu copilul suspectat de a avea ADHD. De obicei, un scor mare pe ambele tipuri de scale indică un grad mai mare de simptome asociate cu ADHD.
Teste pentru identificarea caracterului individual
Este un instrument de auto- aport utilizat pentru a identifica ADD-ul la copiii, cu și fără hiperactivitate, folosind patru factori orientativi:
Hiperactivitate;
Comportament de opoziție;
Atenție;
Aptitudini sociale.
Acest instrument este proiectat pentru a fi utilizat în cazul copiilor de gradiniță, prin clasa a opta și poate sa fie executat cu hârtie și creion sau să fie realizat pe computer.
Attention Deficit Disorder Brown Balanta – Versiunea Adolescent
Această măsură de auto-raport de 40 – elemente este o modalitate rapidă de a vedea manifestarea adolescentului. Instrumentul pune în evidență șase zone țintă, capacitatea de:
a susține atenția;
sustine efortul de pentru a finaliza sarcinile;
activa și organiza sarcinile de lucru;
aminti materialul învățat;
utiliza memoria pe termen scurt;
și de a reglementa starea de spirit.
Scale de evaluare Connors – revizuită
Acest instrument a fost una dintre primele scale de rating dezvoltate pentru a evalua copiii și adolescenții cu ADHD. Sistemul Connors include scale pentru părinți/ îngrijitori, profesori, și adolescenți. Formularele mamei și ale profesorului poate fi utilizat pentru copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani, în timp ce formularul adolescentului poate fi folosit pentru copii cu varsta cuprinsa între 12 și 17 ani. Formularul de părinte 80 – element ce include întrebări despre simptome de comportament în categorii, cum ar fi opoziția, problemele sociale, anxietatea și lipsa de concentrare.
Copeland Simptom – lista de verificare pentru Tulburari deficit de atenție a copilului și adolescentului. Această listă este concepută pentru a determina dacă un copil sau adolescent are simptome caracteristice de ADHD, gravitatea acestorar, și care zone funcționale sunt cele mai afectate. Lista de verificare se adresează către 10 domenii cheie, inclusiv: dificultăți emoționale, relații bazate pe egalitate, probleme de familie, de interacțiune, nivelul de maturitate, distractibilitatea, nivelul de activitate, impulsivitate, gradul de conformitate, comportamente de atenție caută, și cognitive și de realizare vizual-motorie.
Scala de evaluare a lui Vanderbilt
Scala de evaluare a Vanderbilt are două componente: evaluarea simptom și o evaluare de deteriorare a performanțelor de acasă, la școală, precum și în alte medii sociale. Această scală de evaluare este utilizat de către profesioniști pentru a identifica existența tulburărilor de ADHD, tulburările de opoziție, sfidare, tulburari de comportament, anxietate și depresie la copii. Versiunea scara de evaluare pentru părinte conține 55 de articole, în timp ce versiunea pentru profesor are 43 de elemente și se concentrează asupra comportamentului și observațiilor de la școală.
Testele de inteligență
Experții sugerează că inteligența are un minim de două componente:
capacitatea de a se adapta la mediul înconjurător și
capacitatea de a învăța din experiența anterioară.
Cel mai probabil, inteligența are mai mult de două componente și teorii mai elaborate sunt în evoluție. Indiferent de componente, inteligența este considerat a fi o combinație de influențe de mediu și genetică. Cei mai mulți profesioniști cred că fiecare dintre noi are o capacitate intelectuală moștenită, dar dacă nu vom ajunge să depindem de resursele din mediul nostru, precum și eforturile noastre de a învăța și de a utiliza abilitățile noastre intelectuale, avem o deficiență.
Atunci când se evaluează un tânăr, un clinician care administreaza testele de inteligență este în căutarea de modele de comportament sau de răspunsuri care sunt în concordanță cu criteriile ADHD. Persoanele cu ADHD efectuează de multe ori până la un nivel mai mic al testelor de inteligență decat cei fără ADHD, deoarece aceste teste necesită efort mental susținut. În plus, după cum s-a menționat anterior, structura celor mai multe teste de inteligență poate limita succesul unui copil cu ADHD. Multe teste nu permit examinatorul să repete instrucțiunile sau modifică regulile de administrare pentru a satisface nevoile speciale ale persoanelor fizice care nu ar fi participat la direcțiile respective în mod corespunzător.
Profesioniști cu experiență sunt conștienți de această tendință și combină rezultatele acestor teste (în cazul în care acestea sunt folosite la toate), cu rezultatele altora pentru a obține o evaluare mai precisă în ceea ce privește funcționarea intelectuală . Weschler Intelligence Scale pentru copii ( WISC)
Dezvoltat inițial în 1949, este, probabil, cel mai frecvent testul de inteligență în prezent în uz Acesta a fost revizuit de atunci și a fost dezvoltată și o versiune a testului pentru preșcolari (WPPSI). Fiecare test Weschler evaluează subiectul în două domenii: abilitati verbale si abilitati de performanță. Scorurile din ambele domenii sunt utilizate pentru a ajunge la un scor combinat (așa – numitul scor IQ), care poate fi folosit pentru a compara un individ la alții (Scorul mediu IQ este 100). Aceste teste evaluează cunoștințe faptice, abilități spațiale, gândire logică și abilitățile matematice. WISC este proiectat pentru utilizare cu copii între 6 și 16 ani.
Stanford – Binet
Acest test evalueaza cunoștințele de vocabular ale unui subiect, de înțelegere. aptitudinile și de recunoaștere a formelor vizuale. Scoruri Stanford – Binet permite testeri pentru a determina la ce vârsta un student tipic ar putea răspunde la o întrebare specifică. Persoane care desfășoară la nivel de mediu față de o persoană de vârsta lor ar avea un scor IQ de 100.
Teste achievement
Aceste teste sunt concepute pentru a măsura nivelul actual de funcționare al unui copil cu privire la subiecte specifice școlare, cum ar fi cititul, limbajul oral, limbaj scris, și matematica. Inteligența poate juca un rol în completarea acestor teste, dar nu este măsurată direct prin realizarea testelor. Copiii cu ADHD care au scor slab la testele de IQ sunt de multe ori destul de inteligenți. Deși testele academice, uneori, suferă de aceleași probleme ca testele de IQ (de exemplu ,aderarea la reguli standardizate) rezultatele testelor realizare de multe ori reflectă mai corect adevărata capacitatea de funcționare a copiilor cu ADHD. Există de multe ori un model tipic de performanță la testele de realizare, care pot fi destul de utile în diagnosticarea ADHD. Rezultatele pe sarcini care nu necesită un efort susținut pentru a învăța sunt, de obicei, mari, și invers (scoruri sunt mici pe sarcini care necesită concentrare pe termen lung). Aceste teste pot fi de asemenea folosite pentru a diferenția între dificultăți de concentrare, comparativ cu o simpla lipsa capacității într-o anumită zonă.
Woodcock – Johnson III
Este conceput pentru a masura capacitatea generală intelectuală, abilitățile cognitive specifice, aptitudini școlare, limbajul oral, și realizarea academică. Acest test este conceput pentru vârstele 2-90 de ani. Există mai multe avantaje ale acestui test:
În primul rând, aceasta nu este temporizat, astfel încât există o presiune mai mică de a lucra rapid.
De asemenea, acesta poate fi utilizat cu copii care sunt lenți, au dizabilități de citire (de exemplu, testul este în primul rând verbal și vizual, care reduce erorile cauzate de lectură), sau care are probleme de concentrare pentru o perioadă de timp îndelungată (de exemplu, acest test poate fi luat în diferite sesiuni).
Acest test poate ajuta la identificarea zonelor unui student de putere și de interes, stilul de învățare al acestuia, aptitudinile sale în domenii academice, precum și prezența unor dificultăți de percepție vizuală, dacă este cazul.
Realizarea testării Wechsler individual (WIAT)
Realizarea testului Wechsler individual este un test de realizare academic proiectat de către aceiași autori care au dezvoltat testele IQ Wechsler. După testări se pot face cu ușurință comparații între WIAT și Wechsler scale IQ, care permit determinarea discrepanțelor (de exemplu, un copil care scoruri mari la realizare, dar foarte mici la testul IQ) și prezintă dizabilități de învățare. Administrarea WIAT este similară cu WAIS, un avantaj care permite testere pentru a trece cu ușurință de la un instrument la altul. Rezultatele testelor WIAT pot fi folosit pentru a compara nivelul actual de realizare al unui copil cu ceea ce se așteaptă de nivelul sau clasa sau grupa de vârstă. Toate testele, cu excepția subtestulului de exprimare în scris, sunt administrate fără limite de timp necesare, permițând astfel elevilor să-și demonstreze cunoștințele reale și de calificare, mai degrabă decât pur și simplu viteza lor.
Gama largă de testare Achievement (WRAT)
WRAT este conceput pentru a masura recunoașterea, citirea, ortografiea și calcul matematic. Există două versiuni ale instrumentului, una pentru vârstele de 5 până la 11, și cealaltă pentru vârstele de 12 și peste. Acest test nu poate fi cea mai buna alegere pentru copiii din grupurile minoritare, deoarece grupurile de comparație (în care sunt comparate scoruri) nu poate fi reflectorizant de aceste tipuri de copii. În ciuda faptului că are limitările lui, testul poate fi folosit pentru a compara o persoană cu alta, după vârsta lui sau a ei ca un punct de referință, pentru a stabili abilitățile de învățare și dizabilitățile, precum și pentru a evalua modelele de eroare care ar putea fi de ajutor în planificarea programelor de instruire specifice.
Fără îndoială, cea mai importantă întrebare care se pune cu privire la orice test psihologic, se referă la valabilitatea acestuia, de exemplu, gradul în care testul măsoară ce pretinde de fapt a măsura. Validitatea testului oferă posibilitatea unei verificări directe, care să evidențieze cât de bine testul își îndeplineșterolul. Determinarea validității, de obicei, necesită criterii independente, externe, indiferent pentru a se înțelege ce anume nu măsoară/ care îi sunt limitele. De exemplu, pentru măsurarea aptitudinlior unor elevi, vor fi luate în calcul ultimele rezultate ale unui elev, iar cu ajutorul acestora se vr face corelații care vr ajuta la validarea datelor.
Pe langă aceste teste, pshihologii au în vedere și descierea clinică a sindromului ADHD. În subcapitoul ce urmează va fi prezentată o selecție a ceea ce presupune descrierea clinică a sindromului ADHD.
1.5. Cum arată ADHD din punct de vedere clinic
Ceea ce este normal și ce este ADHD?
Aproape toată lumea are unele simptome similare cu ADHD la un moment dat în viață. Dacă dificultățile sunt recente sau a avut loc doar ocazional în trecut, este puțin probabil ca o persoană se se confrunte cu ADHD. ADHD este diagnosticat doar atunci cand simptomele sunt suficient de severe pentru a cauza probleme în curs de desfășurare în mai mult de un domeniu al vieții unei persoane. Aceste simptome persistente și perturbatorii pot fi urmărite retrospectiv din copilărie.
Diagnosticul de ADHD la adulti poate fi dificil de diagnosticat, deoarece anumite simptome ADHD sunt similare cu cele cauzate de alte condiții, cum ar fi tulburari de anxietate sau de starea de spirit. Și mulți adulți cu ADHD au, de asemenea, cel puțin o altă stare de sănătate mintala, cum ar fi depresia sau anxietatea.
În cazul în care lipsa de concentrare, hiperactivitate sau comportament impulsiv perturba continuu viața unui individ, se impune o vizită la medic pentru a se stabili în ce măsură pacientul se confruntă cu tulburări datorate ADHD. Datorită faptului că semnele tulburărilor de ADHD sunt similare cu cele ale unui număr mare de alte tulburări ale sănătății mintale, ar putea fi dificil de pus un diagnostic.
Cauze
În timp ce cauza exacta a ADHD-ului nu este foarte clară, eforturile de cercetare continua. Factori multipli care sunt implicați în dezvoltarea ADHD, pot avea consecințe ereditare sau datorate mediului de familie. Anumiti factori de mediu, de asemenea, pot crește riscul, cum sunt problemele sistemului nervos central, la momente-cheie ale dezvoltării.
Există un potențial de risc crescut de ADHD în cazul în care:
Pacientul are membrii ai familiei care au suferit/ suferă de tulburări de ADHD sau un alt tip de tulburare mintală;
Mama pacientului a fost fumătoare sau a consumat alcool sau medicmente în timpul sarcinii;
Mama pacientului a fost expusă la otrăvuri de mediu – cum ar fi bifenili policlorurați (PCB) – în timpul sarcinii;
Pacientul a fost expus în copilărie la toxine de mediu – cum ar fi plumb, găsite în principal în vopsea și țevi ale clădirilr mai vechi;
Pacientul s-a născut prematur.
Pacientul poat fi suspect de ADHD dacă se confruntă cu:
Performanță școlară scăzută;
Probleme cu legea;
Probleme la locul de muncă;
Abuzul de alcool sau de droguri;
Accidente de mașină frecvente sau alte tipuri de accidente;
Relații instabile;
Stres financiar;
Sănătatea fizică și mentală proastă.
Deși ADHD nu produce alte condiții psihologice sau nu le poate accentua, un număr de alte tulburări apar adesea împreună cu ADHD-ul. Acestea includ:
Tulburări de dispoziție;
Mulți adulti cu ADHD au, de asemenea, depresie, tulburări bipolara sau o altă tulburare de starea de spirit. În timp ce problemele de starea de spirit nu sunt neapărat cauzate direct de ADHD, un model repetat de eșecuri și frustrări din cauza ADHD-ului pot agrava depresia.
Tulburări de anxietate. Tulburarile de anxietate apar destul de frecvent la adulții cu ADHD. Tulburările de anxietate pot provoca griji copleșitoare, nervozitate și alte simptome. Anxietatea poate fi agravată de provocări și obstacole cauzate de ADHD.
Tulburări de personalitate. Adulți cu ADHD sunt la risc crescut de tulburări de personalitate, cum ar fi tulburările de personalitate borderline sau tulburările de personalitate antisocială.
Handicap al învățării. Adulțiii cu ADHD pot avea performanțe mai mici la testele academice decât ar fi de așteptat pentru vârsta lor.
Prezentarea clinică a ADD / ADHD la copii:
Hiperactivitate, impulsivitate (dificultatea de a rămâne concentrat pe o sarcină imediată pentru că alte gânduri apar de multe ori în minte.
Lipsa de concentrare pentru lucruri plictisitoare sau activitate mentală mai puțin senzațională, foarte clar cu privire la activitatea școlară, dar nu se limitează la experiențe de învățare formală.
Trezire grea, mai ales la copiii mici, fiind dezorganizare și / sau tare de iritare;
Adoarme greu și cu mare dificultate pe timp de noapte;
Dislexie spațială (de exemplu, scriere inversă, dificultăți în a distinge stânga-dreapta);
Răbufnire episodică (de asemenea, menționată ca izbucniri emoționale istericale temperament isterical la cei foarte tineri) se manifesta ca violență verbală și / sau lovire, mușcă, lovesc și altele asemenea.
Negativitatea emoțională inexplicabilă și nejustificabilă.
Prezentarea clinică a ADD / ADHD la adolescenți :
Impulsivitate, este, ușor de distras de la activități;
Lipsa de atenție pentru sau activități plictisitoare, mai puțin senzaționale, în special, dar fără a se limita la activitatea școlară.
Trezire grea;
Adoarme greu pe timp de noapte, de multe ori nu adorm până nu sunt foarte obosiți.
Dislexie spațială și dislexie, uneori, verbală (inversarea ordinii cuvintelor în timp ce vorbește).
Răbufinire episodică, de asemenea, numit izbucniri emotionale care implică violențe asupra altora, ruperea obiectelr neînsuflețite, lovirea sau perforarea pereților sau a ușilor, țipete incontrolabile și folosirea unui limbaj indecent.
Enurezisul nu este similar cu cel din copilărie,dar poate fi continuat din copilărie;.
Negativitate emoțională inexplicabilă, uneori, suficient pentru a fi numită depresie severă, cu sau fără tentative de suicid reale.
Iritabilitate inexplicabilă sau frustrare ușoră datrită unor probleme minore.
Prezentarea clinică a ADHD la adulți:
Hiperactivitate rareori bruscă, și de multe ori se manifesta ritmic – picioare agitate, atins de mână și neliniște.
Impulsivitate, care este, o dezorganizare cauzată de o multitudine de gânduri legate de competiție în mod constant .
Lipsa de atenție pentru activități plictisitoare cum ar fi citirea rapoarte economice, punerea împreună a informațiilor fiscale, finisare, reparații de cameră, și altele asemenea.
Dificultăți de trezire dimineața. De obicei aorm când sunt foarte obosiți
Dislexie spațială și / sau verbală.
Răbufnire episodică sau izbucniri emoționale care pot include abuzul în familie și abuz asupra copilului, automutilare, țipete, sau violențe asupra altora. Negativitate inexplicabilă severă și persistență emoțională (chiar depresie), fără o cauza evidentă.
Iritație de obicei neexplicabilă, care izbitor este provocată de doar neplăceri minore.
1.6. Implicarea mecanismelor psihologice în cazul ADHD
Conceptul de ADHD a fost dezvoltat pentru a raționaliza o pre motivație existent
în medicină și psihologie de a folosi droguri stimulente pentru a controla comportamentul copiilor. De la început, accentul s-a pus pe studiile de clasă care au demosntrat ca relaționarea de unu la unu diminuează atenția.
ADHD, ca diagnostic a evoluat ca o lista convenabilă diverselor comportamente care au tendința de a perturba o sală de clasă și care necesită o atenție suplimentară sau specială din partea profesorilor sau a altor adulți. Aproape orice comportament care încearcă răbdare un profesor sau consumă energia și atenția unui profesor este pus sub intenția de diagnosticare.
Lista se concentrează asupra comportamentelor care interferează cu comportamentul disturbator la clasă.
Primul criteriu al hiperactivității este de multe ori nervozitatea, care este vizibilă prin agitația mâinilor sau picioarelor;
Primul criteriu al impulsivității se manifestă prin izbucnirea unor răspunsuri bruște, fără așteptarea finalizării întrebării, deoarece copii cu ADHD au dificultăți cu așteptarea.
Atenția – lipsa acesteia cu privire la detalii, implică greșeli frecvente în realizarea temelor sau a activităților de lucru.
Nici unul dintre criteriile de ADHD sunt relevante pentru modul în care simte copilul, cum ar fi anxietatea sau depresia, care nu sunt incluse. Toate comportamentele în diagnosticarea ADHD sunt afișate în mod obișnuit de copiii din grupuri în care aceștia se simt frustrați, nerăbdători, plictisiți sau lipsiți de atenție.
Individual, fiecare dintre comportamente reprezintă o dezvoltare normală pe etape. Desigur, comportamentele pot deveni exagerate. Un copil poate deveni extrem de hiperactiv, impulsiv sau neatent. Aceste comportamente, chiar și atunci când extreme, nu constituie un sindrom – un model consistent de simptome legate de pentru o cauză specifică.
Vorbind de cecile cauze ale comportamentului cauzate de ADHD, cel mai frecvent este expresia unui copil normal care este plictisit, frustrat, speriat, supărat sau rănit emoțional, nedisciplinat, singuratic, prea mult în urmă față sau cu nevoie de multă atenție.
Mai rar, copilul poate fi suferă de o tulburare fizic autentică, cum ar fi un traumatism cranian sau afecțiuni ale tiroidei, care necesită atenție medicală specială, mai degrabă decât medicamente stimulent care îl vor ajuta în situația existenței ADHD-ului. Comportamentele specifice ADHD la un copil indică aproape întotdeauna un conflict între copii și adulți din viața copilului, mai ales pentru adulți supuși/ conformi sau compatibili cu un comportament hiperactiv.
Dar în loc să fie utilizat ca un semnal pentru nevoia de soluționare a conflictului, diagnosticul este folosit ca o justificare pentru administrarea medicației copilului care contibuie la existența unui conflict.
Cu implicarea unui interes aparte pentru copil, aceleași comportamente, ale oricărui copil ar putea fi folosite pentru a-și concentra atenția asupra nevoii de schimbare în comportamentul adulților cu care copilul este în conflict. Hiperactivitatea aparent exagerată, impulsivitatea, sau lipsa de atenție la copil poate și trebuie să devină un semnal pentru adulții din viața copilului pentru a găsi și identifica un răspuns la nevoile reale ale copilului pentru o disciplină rațională. Cum ar fi iubirea necondiționată, jocul, exerciții fizice și angajarea în educație.
Un profesor eficient, un părinte cu autocontrol, pot diminua efectele ADHD. Semnele de hiperactivitate, impulsivitate și lipsa de concentrare ale unui tânăr sunt folosite pentru a indica necesitatea pentru o mai mare, mai concentrată atenție asupra copilului. Medicamente stimulante, după cum am văzut, contribuie la o dependență a copilului, însă de multe ori, neurmarea unui tratament, îl face pe copil literalmente neurologic în imposibilitatea de a-și exprima sentimentele de plictiseală, frustrare, primejdie sau disconfort prin afișarea hiperactivității, impulsivității sau lipsei de concentrare.
CAPITOLUL2. Parametrii memoriei la copiii cu ADHD
2.1 Memoria de lucru și memoria de scurtă durată
Memoria de lucru este sistemul cognitiv responsabil pentru depozitarea temporară și manipularea informației și joacă un rol important atât în învățare, cât și în concentrarea atenției. Cercetari considerabile au documentat că mulți copii și adulți cu ADHD au deficiențe lucru de memorie și că acest lucru contribuie la dificultăți asociate cu tulburare.
Un exemplu simplu ilustrează importanța memoriei de lucru pentru anumite sarcini academice. Provocarea constă în aceea că sunt necesare informații suplimentare și aceastea ocupă memoria de lucru. În cazul în care capacitatea memoriei de lucru a fost depășită, nu s-a putut finaliza cu succes problema.
Această problemă simplă ilustrează, de asemenea, diferența între memoria pe termen scurt și memoria de lucru. Memoria pe termen scurt implică pur și simplu ca indiviul să rețină informațiile în pentru perioade scurte de timp, de exemplu, amintirea numărului de probleme rezolvate.
Lobii frontali au conexiuni complicate în regiunile posterioare, inclusiv senzoriale și ascoierea dintre cortex și sistemul limbic. În general, funcția acestei regiuni a fost rezumată după cum se efectua controlul inhibitor al activităților de suprimare. Lobilor frontali au o deosebită importanță în ceea ce privește memoria de lucru.
Memoria pe termen scurt este legat de memoria primară, după părerea lui de James (1890) și este un termen care Broadbent (1958) și Atkinson și Shiffrin (1968) l-au utilizat în moduri ușor diferite. Ca Atkinson și Shiffrin, a fost preluat pentru a reflecta facultăți ale minții umane, care pot stoca o cantitate limitată de informații într-o stare foarte accesibilă temporar.
O diferență între termenul „memoria pe termen scurt” și termenul „memorie primară” este că acesta din urmă ar putea fi considerată ca fiind mai restrânsă. Este posibil ca nu orice idee accesibilă temporar să fi fost chiar în constientă. De exemplu, prin această concepție, dacă are loc o discuție între o persoană cu un accent străin care își modifica discursul pentru a se potrivi accentului interlocutorului, acesta va exercita o influențată, chiar dacă până în acel moment era un aspect inconștient (și, prin urmare, incontrolabil).
Memoria pe termen scurt s-ar putea referi la un model de arderi neuronale care reprezintă o idee deosebită și s-ar putea lua în considerare ca fiind memoria pe termen scurt numai atunci când ansamblul de celule, este activ (Hebb , 1949). Individul ar putea sau ar putea să nu fie conștient de idee în această perioadă de activare.
Memoria pe termen lung cuprinde amintiri care variază de la câteva zile până la zeci de ani. Pentru ca învățarea de succes să aibă loc, informațiile trebuie să se deplaseze de la senzorial sau memoria pe termen scurt la memoria pe termen lung.
În boala Alzheimer, unul dintre simptomele anterioare este pierderea memoriei pe termen scurt. Atunci când se discută de Alzheimer, clinicienii folosesc adesea sintagma „pierderi de memorie pe termen scurt” pentru a se referi la o perioadă de timp care să cuprindă două momente extrem de scurte, cum ar fi 30 secunde, precum și perioada de timp intermediar, care poate dura până la câteva zile.
Persoanele cu semne timpurii ale bolii Alzheimer pot repeta întrebări frecvente pe parcursul a mai multor ore sau spune aceeași poveste pe care au spus acum cinci minute. Acest tip de pierderi de memorie pe termen scurt este de multe ori una dintre primele semne vizibile că funcționarea cognitivă a unui individ este în scădere. În schimb, memoria pe termen lung a unui individ cu Alzheimer timpuriu rămâne intactă.
Confruntarea cu stadiu incipient Alzheimer poate fi o provocare. Persoanele fizice pot să își amintească memoria lor pe termen lung, chiar dacă au fost diagnosticați cu Alzheimer și, de asemenea, ar putea să fie conștienți de, și de dificultatea, deficitul de memorie pe termen scurt.
Memoria de lucru, în schimb, implică manipularea mentală, cu informații reținute și activități de învățare. De exemplu, pentru a răspunde la întrebări cu privire la un capitol de știință, un copil trebuie nu numai să-și păstreze în mod corect informații factuale, dar trebuie să lucreze mental cu aceste informații pentru a răspunde la întrebări din domeniu. Astfel, atunci când capacitatea unui copil de memorie de lucru este redus în raport cu cea a colegilor săi, este probabil ca performanțele academice să fie compromise în mai multe zone.
Deoarece deficiențele de memorie de lucru joacă un rol important în luptele cu care se confruntă multe persoane cu ADHD, este important să se ia în considerare modul în care diferitele intervenții abordează acest aspect de tulburare. În acest studiu, autorii s-au interesat în compararea impactului de formare de memorie de lucru și tratamentelor stimulent cu privire la performanța de memoriei de lucru la copiii diagnosticati cu ADHD.
„Rolul memoriei de lucru în funcționarea cognitivă
Permite stabilirea unor conexiuni între elemente care aparent nu prezintă nicio legătură unele cu altele.
Ține activă o cantitate de informație, în timp ce copilul lucrează cu altceva (exemplu ține minte un gând sau o informație în timp ce simultan face altceva).
Permite copilului să facă două lucruri simultan. În viața socială ea joacă un rol foarte important în participarea la discuțiile de grup sau la conversațiile individuale deoarece copilul trebuie să înțeleagă ce i se spune, în timp ce își formulează răspunsul.
Permite analiza lucrurilor din mai multe perspective. Pentru a lua în considerare două sau mai multe perspective, mintea noastră trebuie să le reactualizeze în același timp astfel încât să poată face o comparație.
Permite stabilirea corelațiilor între idei. Pentru înțelegerea unei povești copilul are nevoie să-și stabilească simultan toate piesele constitutive, începutul, cuprinsul și încheierea. Acest lucru este posibil prin intermediul memoriei de lucru.
Are un rol esențial în înțelegere deoarece permite minții să ia în considerare lucrurile trăite anterior și să le compare cu cele pe care le trăiește în prezent.
Permite performarea secvențială a unui set de solicitări. Memoria de lucru facilitează transformarea indicațiilor, instrucțiunilor în comportamente simple și respectarea ordinii de manifestare a lor (succesiunea pașilor e urmat înmanifestarea unui comportament).
Permite monitorizarea modului propriu de a gândi. Memoria de lucru ne permite în același timp, să gândim și să ne gândim la ceea ce am gândit. De exemplu să citim un text și în același timp să înțelegem semnificația cuvintelor citite.”
Participantii au fost copii în vârstă de 25 de ani, și între 8-11ani cu ADHD (21 de băieți și patru fete) care au fost tratați cu medicamente stimulent. Performanța memoriei pentru copii a fost evaluată de 4 ori, utilizând evaluarea automată a memoriei de lucru (AWMA), un test computerizat care masoară memoria verbala pe termen scurt, de memorie de lucru verbală, memoria pe termen scurt spațio-vizuală, și memoria de lucru vizuo-spațială.
Memoria de lucru este un concept în psihologia cognitivă și neuroștiință. Teoria postulează funcționarea creierului este pe diferite tipuri de memorie. Memoria pe termen lung este abilitatea de a ne aminti lucruri care s-au petrecut cu mult timp în urmă în timp ce memoria pe termen scurt reprezintă lucruri care au avut loc recent. Memoria de lucru este un tip mult mai funcțional de memorie. Memoria de lucru este capacitatea de memoriei care este disponibilă imediat și este activă. În cadrul acestui concept teoretic sunt mult mai multe tipuri de memorie.
Memorie de lucru poate fi exercitată pentru a îmbunătăți performanța de lucru și cncentrarea. Creierul fiind un mușchi activ pentru memoria de lucru ce poate fi mai eficient. Formare de zi cu zi a memoriei de lucru, timp de câteva săptămâni, este posibilă și poate fi îmbunătățită semnificativ, rezultatul fiind o concentrare mai mare și o putere de prelucrare mai accentuată. Se poate modifica, de asemenea, funcționalitatea memoriei de lucru cu dispozitive mnemonice și alte trucuri.
Memorie de lucru face, de asemenea, referire la o memorie pe termen scurt ca, memorie imediată, memorie primară, memorie operantă și memorie provizorie.
2.2. Memoria de lucru la copiii cu ADHD
Deoarece funcționarea memoriei de lucru adecvată este extrem de importantă pentru succesul academic pentru copii, acestea sunt constatări încurajatoare, deoarece sugereaza că trainingul intensiv poate ameliora deficițele în această funcție executivă importantă. Absența unor beneficii de formare a IQ-ului sugerează că beneficiile de formare pot fi limitate la memoria de lucru specifică, deși trebuie menționat faptul că alte studii de formare de memorie de lucru au raportat beneficii cu privire la anumite aspecte ale inteligenței. Astfe, impactul posibil de formare de a memoriei de lucru în funcție de IQ-ul necesita o analiză suplimentară.
Cu toate acestea, este important să nu se interpreteze rezultatele din acest studiu. Deși este tentant să privim acest lucru ca pe o comparație de tratament a medicației și de formare a memoriei de lucru pentru ADHD, și pentru a vizualiza rezultatele ca indicând superioritatea acestuia din urmă, aceasta ar fi o interpretare eronată. Constelația de dificultăți care cuprind ADHD pentru mulți copii se extinde semnificativ dincolo de deficiențele memoriei de lucru, iar acest studiu nu a analizat o serie de alte rezultate importante.
De exemplu, se oferă nici o informație cu privire la avantajele relative ale medicamentelor și de formare a memoriei de lucru în atenția copiilor, hiperactivitate, alte probleme de comportament, și de performanță academică. Chiar dacă alte studii de formare a memoriei de lucru s-au găsit beneficii în mai multe dintre aceste domenii, adăugând evaluări ale acestor rezultate critice pentru studiul actual ar fi consolidat. Această critică nu este destinată pentru a înlătura rezultatele importante obținute, ci de a oferi în schimb un context adecvat pentru evaluarea acestor concluzii interesante.
De asemenea, este cazul în care studiul a fost limitat prin limitarea evaluării memoriei de lucru, a măsurilor automatizate a aceastei capacități, chiar dacă măsurile memoriei de lucru la scară părinte sunt validate și de profesor.
Deși acestea reprezintă limitări importante de studiu, rezultatele furnizează dovezi suplimentare că intensiv de formarea a memoriei de lucru poate aduce beneficii de durată în această funcție executivă cheie. Pentru ca beneficiile oferite de formare l-au sporit cele prevăzute de medicamente, de asemenea, se sugerează că de lucru de formare de memorie poate fi un complement util pentru intervențiile existente bazate pe dovezi pentru ADHD, în special pentru copii a căror funcționare a memoriei de lucru este.
În creier, dopamina contribuie la serie de procese care controlează comportamentul. Acțiuni cum ar fi mancarea, câștigarea unui concurs, sexul sau consumul de droguri duc la creșterea dopaminei narcotice. Oamenii de știință cred că dopamina ajută să ne motiveze pentru a repeta acțiunile care au fost anterior asociate cu recompensa.
Conexiunile între neuroni sunt oarecum modificați în funcție de o anumită experiență și persistența aceastora permite o schimbare de memorie. Perioada de timp a acestor schimbări poate oferă unele indicii despre diferențe între memoria scurtă și memoria pe termen lung (în cazul în care această distincțe este o distincție validă). Un stimul ar putea activa o colecție de neuroni. Modificările sinaptice trebuie să lege într-un fel această colecție împreună, astfel încât cel puțin o parte din aceeași colecție poate fi reactivată simultan la un moment ulterior.
O serie de teoreticieni, printre care și Barkley, au propus un mecanism de învățare care poate apăre la nivel neuronal. Dacă există activitate presinaptică și postsinaptică apar în același timp, indiferent de motiv, legătura dintre aceste celule se întărește.
Acest mecanism ar putea permite să apară învățarea asociativă anterior legătruilor dintre stimuli. De exemplu, în condiționarea clasică, în cazul în care activitatea neurală reprezintă un stimul condiționat (de exemplu, clopot) are loc simultan cu activitate reprezentând un răspuns necondiționat (de exemplu, saliva, cauzată de prezența produse alimentară), apoi legăturile dintre ele ar putea întări prin învățare Hebbian.
Sunt acolo mecanismele celulare care permit învățarea de tipul celei propuse de Barkley. Un fenomen cunoscut sub numele de potențarea pe termen lung a creat emoție deoarece acesta este un fenomen adecvat pentru un astfel de mecanism de învățare. Datorită importanței sale cunoscute pentru memorie și ușurința studiului, hipocampus (structura a lobului temporal) a beneficiat de multă atenție din partea cercetătorilor, deoarece prin simularea acestor lobi, au fost observate răspunsuri. Cu toate acestea , o mare parte din această cunoaștere a a fost câștigat datorită studiile pe animale fără o înțelegere a organizării memoriei funcționale la oameni, însă studiile prezintă argumente extreme de importante în încercarea de a se înțelege modul de lucru al creierului și imlicațiile acetuia asupra memoriei și asupra gândirii.
2.3.Terapia și tratamentul indicat pentru copiii cu ADHD
După cum este cazul multor tulburări psihice, „Nu se poate spune că există un tratament garantat care să vindece ADHD. Depinzând și de forma ADHD-ului, terapiile pot să reducă substanțial efectele bolii și să ofere confort mult mai mare copilului decât dacă nu s-ar acționa în nici un fel.” În situația optării pentru un anume tratament, este necesară
„Medicamentele pot avea reații adverse, cum ar fi pierderea poftei de mâncare, dureri de cap sau dureri de stomac, ticuri și tulburări de somn. Efectele secundare de obicei, se observă după câteva săptămâni.” Există însă modelități de ameliorare a tulburărilor în situația confruntării cu ADHD.
„Psihoterapia constă în terapie comportamentală susținută. Tratamentul cu terapia psihologică, se axează pe efectuarea de modificări în mediu, cu scopul de a îmbunătăți comportamentul copilului. Părinții și profesorii participă de obicei la crarea cndițiilor favorabile bunei desfășurări a terapiilor. De multe ori, consilierea și sprijinul suplimentar acasă și la școală vor reuși să ajute copiii să simtă mai bine felul cum se percep pe ei înșiși, comparativ cu ceilalți. Dacă nu se iau măsuri de tratamentpentru cazurile grave, pot exista tulburări comportamentale, chiar violențe, copii manifestând violențe și crescând cu obișnuința de a-și obține ceea ce doresc prin agresivitate. Într-o cercetare amănunțită la noi în țară, în penitenciare, mai mult de 75% din persoanele încarcerate pentru omucidere, prezentau simtome de ADHD.”
Cu alte cuvite, este vorba și de un deficit al inteligenței emoționale, care se manifestă prin reacții impulsive, dar care pot fi atenuate prin terapie și chiar medicamente naturiste. „Homeopatia acționând în planul mental și vibrațional va acționa asupra cauzei și va duce chiar la vindecare, iar suplimentele nutritive din plante pot înlocui cu succes psihostimulentele de sinteză.”
Cu toate acestea, „tratamentul propriu-zis în cazul copiilor cu ADHD se cncentrează în principal pe tratarea simptomelor și cuprinde:”
Terapie comportamentală (modificarea comportamentului) – care este și partea cea mai importantă a acestui tratament;
Terapie medicamentoasă – care trebuie individualizată de la caz la caz și se asociază cu terapia comportamentală.
Însă toate aceste modalități care au drept scop diminuarea efectelor pe care le are ADHD-ul în viața copiilor cu ADHD și a familiilor acestora, sunt în strânsă legătură cu mediul familial și cel școlar. Un rol relevant îl au profesorii, deoarece mediul școlar contribuie la viața socială a copilului. În partea practică vor fi analizate cazuri concrete ale copiilor cu ADHD și cum se pot reduce efectele negative asupra activității școlare ale unui copil, prin intervenția dascălilor.
Specialiștii în ADHD spun că terapia pentru comportament este un element chleie în cazul tratamentelor pentru ADHD, acesta luând o amploare destul de mare în rândul teoreticienilor și specialiștilor în domeniu, însă, cu toate acestea, există extrem de puține cazuri în care părinții unui copil cu ADHD investesc timpul și efortul necesar tratării în acest mod.
Terapia de comportament poate fi dezvoltată de către un medic pediatru sau un psiholog școlar sau un alt lucrător de sănătate mintală. Bazat pe un sistem structurat de recompense și consecințe – cum ar fi privilegiile creștrii sau scăderii privitului la TV, de asemenea, schimbări în mediul copilului pentru a minimiza distragerea. În cadrun unor astfel de tratamente, părințiibeneficiază, de asemenea, de formare în acordarea comenziilor și reacțiilor atunci când un copil se supune sau nu se supune.
Scopul învățării progresive în cazul copiilor care au diferite moduri de comportament prin recompensarea comportamentului dorit și eliminarea acțiunilor nedorite.
Prezența
Parinții, de multe ori, au o așteptare necorespunzătoare a ceea ce poate face tratamentul pe bază de medicamente, iar medicamentele nu au cum să aibă rezultate foarte vizibile, deoarece medicamentee nu au cum să îmbunătățească stima de sine , managementul timpului sau de aptitudini organizatorice. Dar problema este că cei mai mulți părinți nu au timp suficient sau energie pentru terapie comportamentală sau nu sunt compatibili cu privire la aplicarea acesteia. Uneori, ei complica regimul cu prea multe reguli. Trucul, este de a păstra lucrurile simple care duc la succes.
Experimentarea consolidează comportamentul dorit.
Există un beneficiu suplimentar al tratamentului combinat, spune Kobylski, care este președinte al capitolului zona Washington al Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului. Studiile au descoperit că copiii supuși terapiei comportamentale poat lua o doză mai mică de medicament, spune Kobylski.
Una dintre cele mai mari probleme, întâlnite în cazul terapiilor cmportamentale este confruntarea cu memoria de scurtă durată. În egală măsură, este bine să se ia în cnsiderare că astfel de tratamente implică lucrul cu motivația copilului, care este foarte scăzută în cazul tulburărilor cu ADHD. Un tratament bazat pe terapie comportamentale trebuie să fie făcut sub imperativul creșterii determinării.
Sincronizare cu școala
În Statele Unite ale Americii, odată ce un copil este diagnosticat cu o tulburare, legea prevede ca școala să elaboreze un plan de educație individualizat care adăpostește handicapul. Acest plan include, de multe ori elemente de tratament comportamental, dar cooperarea între profesori și sistemele școlare variază.
Medicamentele nu pot aduce foarte multe îmbunătățiri, comparativ cu terapia cmportamentală, care poate fi înțeleasă ușor și poate fi pusă în practică chiar și fără ajutorul unui terapeut. Problema este că, multe dintre familiile ce au un caz de ADHD, nu au fost instruiți cum să fie părinți buni, și nici unul dintre ei nu se așteaptă noi așteaptă să aibă copii care au nevoie de părinți cu abilități parentale mari și răbdare.
Ideea de bază este să se stabilească norme specifice care reglementează comportamentul copilului (nimic vag sau prea larg), și să pună în aplicare regulile în mod consecvent, cu consecințe pozitive pentru următoarele lor infracțiuni sau greșeli cu consecințe negative. Specialiștii sugerează șapte strategii pentru un comportament mai bun ADHD:
Părintele trebuie să se asigure că regulile sunt înțelese de copil
A-i spune unui copil să nu facă un anumit lucru sau să facă un altul, nu este o manieră suficientă, părintele trebuie să se asigure că copilul știe regulile casei . De exemplu, s-ar putea întocmi o listă care detaliază lucruri specifice pe care copilul are vie să le facă și care sunt consecințele respectării sau nerespectării lor. Regulile trebuie să fie formulate clar și pe înțelesul copilului.
Părintele trebuie să dea comenzi clare. Copilul trebuie să știe când are voie să stea la televizor sau să atingă un produs într-o vitrina, de pildă. În cele din urmă , să precizeze consecințele în cazul neascultării comenzilor.
Părintele nu trebuie să se aștepte la perfcțiune. De asemenea, părintele trebuie să păstreze mereu un echilibru între lauda copilul și oferirea de critici. Astfel, părintele va fixa un plan în urma căruia copilul se va strădui să primească laude și va avea rezultate pozitive în situația în care va fi ajutat să facă pași mici, regulați, pentru atingerea rezultatelor dorite. Dacă părintele critică prea des, este posibil ca acesta să aibă așteptări prea mari și să nu beneficieze de o răbdare dozată.
Părintele trebuie să fie obișnuit cu un sistem de recompense, astfel încât copilului să îi fie cultivate anumite reflexe comportamentale, ce-l vor împiedica să greșească cu frecvența din trecut. În cazul în care copilul cere permisiunea să facă o activitate dorită înainte de a termina treburile și sarcinile sale, trebuie să i se spună că are libertatea să facă acea activitate după ce își va duce la bun sfârșit sarcinile școlare.
Configurarea unui punct / unui sistem de recompense și consecințe
Un sistem eficient pentru a încuraja copilul să se conformeze cu comenzile utilizarea instrumentelor frecvent întâlnite în grădinițe (bulină roșie pentru activități conforme, bulină neagră pentru activități neconforme. La finalul unui interval de timp, copilul va o mică recompensă în funcție de numărul de buline roșii pe care le-a acumulat, în detrimentul bulinelor negre.
Utilizarea tehnicilor de disciplina, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Anumite măsuri, inclusiv tehnicile ce țin de un anume program, ar putea să nu funcționeze la fel de bine cu adolescenții așa cum se întamplă cu copii mai mici. În cazul adolescenților, este bine să se negocieze termenii și recompense pentru buna purtare. De exemplu , copilul poate solicita accesul la mașina familiei sau de timpul petrecut cu prietenii, dacă acesta este de ajutor în activitățile casnice și are rezultate bune la școală.
Părintele trebuie să se adreseze proesorilor copilului, astfel încât să se asigure că există un comportament similar la școală. Una dintre cele mai bune instrumente de cooperare părinte-profesor este raportul de zi cu zi. Părintele trebuie să îl cunoască pe profesor pentru a stabili împreună cu acesta regulile de la clasă, astfel încât copilul să nu fie dezorientat. La sfârșitul fiecărei zi de școală, profesorul poate să completeze o evaluare rapidă a aderenței copilului în funcție de obiectivele comportamentale, iar evaluarea să ajungă la părinte, astfel încât aceasta să fie corelată cu recompensa și pedeapsa. În cazul în care copilul este în gimnaziu sau liceu, părintelui îi este indicat să ceară consilierului/ psihologului/ profesorului informații cu privire la performanțele înregistrate de copil.
Mulți părinți includ aceste strategii în viață de familie fără asistență de specialitate. Dacă un părinte are probleme cu obținerea rezultatelor, trebuie să aibă în vedere urmarea unui training/ curs de formare, care l-ar putea ajuta să vaă unde este problema. Un program tipic constă din sesiuni de câte două ore, în care un terapeut lucrează cu părinții, de obicei, într-un grup, pentru a le oferi sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru a cultiva un comportament bun.
În trecut, tratamentul ADHD s-a concentrat de obicei pe medicamente. Clasa specifică de medicamente cel mai frecvent prescrise pentru ADHD este medicamentul de tip stimulator. Aceste medicamente stimulante – precum Ritalin (metilfenidat) sau Adderall (amfetamină) – sunt prescrise frecvent, deoarece sunt bine tolerate și acționează rapid (de obicei, la scurt timp după ce o persoană le ia), și în majoritatea persoanelor cărora le sunt administrate, nu au efecte secundare sau efectele secundare sunt reduse. Aceste medicamente au, au beneficiat, de asemenea, de o bază de cercetare solidă pentru a sprijini eficacitatea lor în tratamentul de tulburare de deficit de atenție.
Copii variază foarte mult, în răspunsul lor la tratamente de medicație. Găsirea combinației cu cea mai mare eficacitate și cele mai puține efecte secundare este o provocare în fiecare caz. Prescrierea unui medic dată unui copil (de preferință, un psihiatru de copii, mai degrabă decât un medic generalist sau pediatru), va avea ca scop descoperirea tipului de medicament indicat și doza care este cea mai potrivită pentru copil.
În cazul în care un medicament nu pare să dea rezultate, după câteva săptămâni de tratament, este indicat ca medicul să încerce alte medicamente. Acest lucru este normal și cei mai mulți oameni vor suporta trecerea prin testarea tuturor medicamentelor pentru a găsi unul care funcționează cel mai bine pentru ei.
Efectele secundare ale stimulentelor pot include scăderea poftei de mâncare, dureri de cap, un sentiment de nervozitate, iritabilitate, dificultăți de somn, tulburări gastro-intestinale, creșterea tensiunii arteriale, depresie sau anxietate și / sau de psihoză sau paranoia .
Tratamentul medicamentos pentru ADHD a început cu decenii în urmă. Unele dintre cele mai bune rezultate au fost găsite la medicamente stimulente. Acestea indică vârsta aprobat de administrare, fapt ce înseamnă că medicamentul a fost testat și s-a constatat siguranța și eficiența la copiii de o anume vârstă..
Medicamentele stimulente sunt adesea benefice în reducerea hiperactivității și impulsivității, și în a ajuta individul să se concentreze, pe muncă și să învețe. Uneori, medicamentele vor ajuta, de asemenea, în cazul problemelor de coordonare care ar putea împiedica practicarea sportului și a scrisului de mână.
Sub supraveghere medicală, aceste droguri stimulente sunt destul de sigure și nu face copilul sa se simtă dependenți, administrarea acestora duce la un comportament diferit.
Până în prezent, nu există dovezi convingătoare că copii sunt supuși riscului de a deveni dependenți de aceste medicamente, atunci când sunt utilizate pentru ADHD. De fapt, un studiu de la Massachusetts General Hospital si Harvard Medical School a constatat ca ratele de abuz datorate consumului de medicamente au fost mai mici în rândul adolescenților cu ADHD care au rămas sub medicație, decât cei care au oprit medicația.
Multe dintre medicamentele stimulante au efecte în termen scurt și pe termen lung, iar unele sunt făcute pentru eliberare susținută – acestea sunt luate dimineața înainte de școală și sunt eficiente toată ziua. Preparatul cel mai potrivit pentru fiecare copil va fi discutată de către părinți și de medic.
Însă există șituații ale continuării efectelor adverse, chiar si dupa ajustarea tipul de medicamente și a dozelor de medicamente, aproximativ zece la sută din copiii vor avea efecte secundare, ca urmare a efectului medicamentelor stimulatoare. În acest caz, alte tipuri de medicamente pot fi încercate, cum ar fi antidepresivele, pentru a reduce efectele.
Efecte secundare ale medicamentelor ADHD
Majoritatea efectelor secundare sunt minore și nu duc la oprirea medicației. Acestea pot fi atenuate prin scăderea dozei, dar trebuie să se consulte întotdeauna medicul curant înainte de a face orice modificări ale administrării medicamentelor.
Pentru cele mai multe medicamente prescrise pentru tulburare de deficit de atentie, cele mai frecvente reacții adverse observate sunt:
Scăderea poftei de mâncare – de multe ori redusă, în mijlocul zilei și mai normală la cină. O nutriție bună este o prioritate;
Insomnie – pot fi ameliorate prin luarea de medicamente mai devreme în a doua zi, sau adăugând un antidepresiv;
Anxietate și / sau iritabilitate crescută;
Dureri de stomac sau dureri de cap ușoare;
Ticuri (mai rar întâlnite).
Aceste medicamente controlează numai simptomele ADHD în ziua în care sunt luate, deci este relevant de precizat că tulburarea de ADHD nu este de fapt vindecată. În timp ce medicamente pot permite copilului să-și folosească abilitățile mai ușor, un efort este încă necesar pentru a îmbunătăți rezultatele la școală sau cunoștințe în alte domenii.
În general unui copil îi sunt recomanddate doze mici de metilfenidat, dar în cazul a 11% din cazuri s-a oprit administrarea medecamentelor din cauza efectelor secundare. Medicamentul a fost eficace în doze de 7.5-30 mg / zi, cu o doză medie optimă de 14,22 mg/ zi. În cazulunui adult, doza medie zilnică recomandată este cuprinsă între 20 mg și 30 mg.
Cercetatorii sunt de părere că mai mulți copii care au luat medicamente, au aratat o scadere a simptomelor ADHD, comparativ cu cei cărora li s-a placebo. Ei sugerează că preșcolarii trebuie să fie obișnuiți inițial cu doze mici, iar acestea prezintă o supraveghere și trebuie să fie supuși observației unui specialist, pentru a se stabili în ce măsură este necesară aministrarea unei doze mai mari.
În general , 30 la suta din parinti au raportat evenimente adverse la copiii lor, inclusiv izbucniri emoționale, dificultăți de adormire, comportamente repetitive / gânduri, iritabilitate și scăderea poftei de mancare. Dar acestea ar fi putut fi la fel de mult din cauza lipsei de medicamente eficacitate și în cazul acțiunii medicamentelor.
Cu toate acestea, din cauza temerilor legate de efectele secundare la preșcolarii cu ADHD la tratamentul cu metilfenidat trebuie să fie monitorizate cu atenție.
Pe lângă medicația standard și terapia comportamentală, realizată de un specialist sau un părinte, copilul care se confruntă cu ADHD, trebuie să fie atent supravegheat de profesori, dar și de psihologii școlari, deoarece, de mdul în care activitatea la clasă se derulează, ține și performanța copiului, respectiv diminuarea riscului ca elevul în cauză să dezvolte și mai mult probleme ale stimei de sine.
În egală măsură, o bună coordonare la clasă, este benefică pentru întreg colectivul, deoarece un copil cu ADHd poate recurge la diverse comportamente distructive, care au drept rezultat dezordinea în clasă, respectiv întreruperea programului de studiu al celorlalți elevi.
Aceste aspecte vor fi detaliate în capitolele ce urmează.
Capitolul 3. Analiza memorie de lucru în cazul copiilor cu ADHD
3.1. Metodoloogia cercetării
Înainte de a trece la cercetarea propriu zisă, consider necesar să menționez unul din cazurile de ADHD, ce a făcut vâlvă în presa națională în anul 2012, darotită faptului că directoarea unei instituții școlare bucureștene, a refuzat să mai primească la școală un elev cu ADHD, pe motiv că acesta avea un comportament perturbator, ce duce automat la o concntrare scăzută a profesorului asupra orelor, și implicit la rezultate mult mai slabe la nivel de clasă.
Principalul motiv, copilul este foarte agitat, iar comportamentul său necesita un efort suplimentar. Pe lângă acest argument, cadrul didactic, s-a plâns că părinții copilului nu au luat nicio măsură, în a cultiva un comportament cât de cât normal.
Așadar, o analiză a situației la nivelul instituțiilor de învățământ, pentru a evidenția modul în care un copil afectat de ADHD, reacționează în cele mai multe dintre cazuri, este doar o latură a problemei vizate. Pentru o rezolvare adecvată, se poate face o analiză a părții teroretice, prin raportare la realitatea constatată în cadrul instituțiilor de învățământ. Neavand rolul de a trasa vinovați, sau ipoteze cu iz dogmatic, cercetarea de față va analiza doar structura comportamentală, nevând competența necesară să exprime sugestii de urmat.
Este important însă de menționat, că cercetarea va avea scoopul de a contura modul în care memoria de lucru a copilului afectat de ADHD își pune amprenta pe modul în care acesta învață, respectiv pe rezultatele la învățătură ale acestuia.
3.2. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării
Școala creează mai multe provocări pentru copii cu ADD / ADHD, dar cu răbdare și un plan eficient, copilul poate prospera în sala de clasă. Ca un părinte, să poate lucra cu copilul și profesorul este necesar să se pună pune în aplicare strategii practice de învățare atât în interiorul cât și în afara sălii de clasă. Cu sprijinul consistent, aceste strategii pot ajuta copilul să răspunde provocărilor de învățare și să expereminteze cu succes școala.
Mediul de clasă poate fi un loc dificil pentru un copil cu. Chiar și cele mai simple sarcini par extrem de dificile – dacă sunt puși să asculte în liniște, să se concentreze. Poate cel mai frustrant dintre toate este că majoritatea acestor copii vor să fie capabili să învețe și să se comporte ca și colegii. Deficitele neurologice, nu refuzul acestora, ține copiii cu deficit de atenție în imposibilitatea de a se încadra în limitele normale.
Un părinte, poate ajuta copilul să facă față acestor deficite și poate răspunde provocărilor de la școală. Însă acesta trebuie să fie dotat cu strategii de învățare pentru sala de clasă și să comunice cu profesorii cu privire la modul în care copilul dumneavoastră învață cel mai bine. Cu sprijin la domiciliu și strategii de predare la locul de muncă în sala de clasă, nu există niciun motiv pentru copiii ADHD să nu poată să aibă rezultate la școală.
Profesorul pus în față unei situații greu de gestionat al unui grup de copii cu personalități distincte și stiluri de învățare, la aceasta se adaugă și complexitatea problemelor ridicate de un elev cu ADHD, respectiv presiunea pe care părinții elevului o ridică adesea datorită rezultatelor slabe înregistrate de copiii cu ADHD. Profesorii pot face tot posibilul pentru a ajuta un elev cu ADHD, dar implicarea părinților este oligatorie și poate îmbunătăți dramatic educația copilului. Părintele are puterea de a optimiza șansele copilului pentru a avea succes prin sprijinirea activității desfășurate în sala de clasă.
Există un număr de moduri în care se poate lucra cu un copil cu ADHD, pentru a sprijini cadrele didactice în ajutorul oferit copilului. În acest mod, copilul poate găsi resurse pentru a lucra în mod eficient prin provocările de zi de la școală. Părintele este un avocat al copilului său. Copilul poate reuși în sala de clasă, însă este vital ca părintele să comunice și să înțeleagă nevoile copilului. Este la fel de importante comunicarea dintre părinte și profesor, discuții fiind un element de productivitate în plan educațional. Scopul fiind acela de a obține cele mai bune rezultate de la un copil cu o astfel de problemă.
Copiii cu ADHD sunt capabili de un comportament adecvat, dar au nevoie de structură și așteptări clare, în scopul de a menține simptomele lor sub control. Un părinte poate contribui la dezvoltarea acestuia prin realizarea unui plan de comportament al copilului. Indiferent de tipul de plan de comportament, acesta creează în strânsă colaborare cu profesorul copilului și cu copilul afectat.
Copiii cu deficit de atenție răspund cel mai bine la obiectivele specifice și de zi cu zi, precum și recompenselor valoroase. Impactul asupra creierului fiecărui copil este diferit, astfel încât fiecare caz poate arăta destul de diferit în sala de clasă. Copiii ADHD prezintă o serie de simptome. În timp ce unii subiecți par a fi agitați, alții sunt lipsiți de atenție și concentrare, iar alții pur și simplu nu pot par să respecte regulile.
Ca un părinte să poată ajuta copilul cu ADHD trebuie să reducă cât poate din toate aceste comportamente. Este important să se înțeleagă modul în care tulburare de deficit de atentie afecteaza comportamentul diferiților copii, astfel încât să se poată alege strategii adecvate pentru rezolvarea problemelor. Există o varietate de abordări destul de simple pe care și profesorul gestiona.
Distractibilitatea la elevii cu ADD / ADHD poate fi atât de ușor vizibilă, doar prin intermediul zgomotelor scurte sau prin intermediul propriilor gânduri pe care îi fac să piardă informații vitale. Acești copii au probleme cu sedere axată pe activități care necesită un efort mental susținut. Copilul cu ADHD pare că ascultă, dar se dovedește că un are capacitatea de a reține informațiile.
Avand în vedere că principala disfuncționalitate întâlnită în cazul copiilor cu ADHD, este memoria de lucru – resplonsabilă și pentru performanțele școlare – studiul de față, are drept scop identificarea modului în care este afectată memoria de lucru la nivel de clasă, în cazul copiilor afectați de ADHD.
3.3. Obiective specifice
Identificarea modului în care activitatea școlară a copilului este afectată și nivelul de gravitate întâlnit;
Identificarea principalelor dificultăți cu care confruntă copilul;
Realizarea unei comparații a memoriei de lucru la copiii afectați în raport cu cei sănătoși;
Încercarea stabilirii unui model de practică a profesorilor și părinților pentru ca aceștia să poată lucra cu copilul afectat de ADHD, chiar dacă îi este afectată memoria de lucru.
Întrebările cercetării
Copilul afectat de ADHD, are rezultate mai slabe la învățătură?
Poate profesorul poate corecta aceste rezultate, prin identificare metodelor potrivite?
Care sunt performanțele la care un elev cu ADHD poate ajunge?
3.4. Ipotezele cercetarii
În cercetarea de față s-a pornit de la ipoteza că elevii cu ADHD prezintă deficiențe diversificate, iar modalitatea acestora de asimilare a informțiilor transmise la clasă, poate fi îmbunătățită prin utilizarea unor instrumente specifice de înțelegere a modului în care memoria de lucru îi afectează pe subiecții cu ADHD.
Am emis ipoteza ca copiii cu ADHD prezintă tulburări ale memoriei vizuale, care afectează memoria de lucru și operativitatea subiecților cu ADHD, acestea având implicații directe asupra performanței școlare.
3.5. Instrumentele cercetării
Cercetarea s-a realizat prin utilizarea a trei metode:
Figura Complexă Ray – care permite măsurarea nivelului de precepție, precum și a nivelului de memorie și gradul de atenție al subiectului. Testul stabilește gradul de concentrare și gândirea simultană. Acest test este utilizat la scară largă pentru a identifica nivelul percepiv, atenția și memoria. Subiecților li s-au oferit foi albe șili s-a cerut să copieze reproduca figura cât pote i de bine. Nu s-a aplicat nicio limită de timp. Apoi fără să li se spună ce îi așteaptă li s-a cerut să reproducă desenul pe care l-au făcut, dar fără să aibă nimic în față. Desenele au fost marcate conformitate în conformitate cu cu liniile directoare tradiționale dezvoltate de Taylor descrise în Spreeen și Strauss (1998). Acest sistem de notare a constat în evaluarea de 18 de caracteristici particulare ale figurii. Fiecare din cele 18 de elemente au fost evaluate cu câte două punte. Două puncte au fost acordate atunci când elementul a fost plasat și reprodus corect; 1 punct în cazul în care elementul a fost incomplet reprodus sau incorect plasat sau au prezentat cu unele distorsiuni; 0,5 puncte a fost atribuite atunci când elementul a fost prost plasat sau reprodus. Un scor de zero a fost dat atunci când elementele erau absente sau erau greu de recunoscut.
Proba de memorie verbală Ray
Subiecții au fost testați individual în condiții adecvate într-o cameră separată în interiorul școlii. S-au folosit ca materiale de lucru: hârtia, creionul și un reportofon, pentru a înregistra subiecții. Testul a presupus câte patru prezentăria unei liste de câte 12 cuvinte (lista A), urmată de o prezentare liberă a listei de cuvinte A1, A2, A3 și A4. Prezentarea unei liste de cuvinte B și prezentarea liberă a listei B. O prezentare liberă a cuvintelor listei A și B, fără recapitulare. După o pauză de 20 de minute s-a propus prezentarea listei A. Apoi s-a cerut recunoașterea listei A și B.
Pentru a testa subiecții, aceștia au foști puși să recunoască toate cuvintele care au aparținut listei A și listei B, dintr-o altă listă de cuvinte, în care au fost introduse intenționat cuvinte cu înțeles semantic similar listelor inițiale. Pentru a compune listele, au fost selectate cuvinte cu două sau trei silabe, care un fac parte din aceeași categorie semantică.
Pentru fiecare subiect, s-au calculat scorurile simple și compuse. Scorurile simple au fost:
numărul de cuvinte reamintite în fiecare din cele 6 încercări a listei A, desemnând SA1, SA2, SA3, SA4, SA5 și SA6;
numărul de cuvinte reamintite, în testul de reamintire a listei B (SB);
numărul de cuvinte din listele recunoscute și B (SrecA și SrecB);
Scorurile compuse:
– de învățare (SA1 – SA4);
– rata de învățare (SA1 – SA4);
– interferența retroactivă (SA5/SA4);
– uitare (SA6/SA5);
– accesul la lista codificată A (SA6/SrecA);
– accesul la lista codificată B (SB/ SrecB).
Subscala de memorie a cifrelor a testului WISC
În cazul acestui test au fost aplicați o serie de 24 de itemi. Dintre aceștia, cinci itemi cuprind o serie de imagini și teste apliate copilului. Între itemii șase și 18, elevii au fost puși să realizeze probleme cu cifre, fără a se ajuta de materiale suplimentare. De la itemii 19 plna la itemul 24, subiectul a avut la îndemână un text cu problema, pe care a trebuit să le rezolve, fără utilizarea altor materiale (creion și hârtie).
Testele au fost adminístrate individual, acestea au avut în vedere identificarea randamentului de lucru (într-un interval limitat de timp). Măsurătoarea este una independentă, rezultatele obținute de un subiect, neinflunețând cu nimic evaluarea celorlalți subiecți. Pentru o evaluare cât mai concreată a rezultatelor testuui Figura Compelxă Ray, s-au comparat desenele copiilor afectați cu ADHD cu cele ale copiilor normali. Validitatea testelor va fi măsurată în funcție de gradul în care acestea au răspuns obiectivelor cercetării.
3.6. Eșantioanele investigate
Eșantianolul a fost aplicat unui număr de 78 subiecți, proveniți din ciclul primar. Dintre aceștia 16 copii sufereau de ADHD.
Timp de execuție 10 zile.
Vârstele copiilor sunt cuprinse între 7 și 11 ani.
Eșantionare în funcție de genul copilui afectat de ADHD:
Dintr-un numară de 16 de cazuri de ADHD, 12 persoane au fost de sex masculin;
Dintr-un număr de 16 de cazuri de ADHD, 4 persoane au fost de sex feminin.
Subiecții din grupul de control și-au dat consimțământul informat de a participa la proiectul de cercetare. Participanții din grupul de control au fost copii recrutați din cadrul a trei școli. Pentru a exclude participanții care sufereau de o altă tulburare psihiatrică sau neurologică, s-a aplicat un interviuri de screening. Grupul de control a fost format din 52 de subiecți, adaptat în funcție de sex , vârstă și rezultatele la învățătură ale elevilor.
Instrumentul și procedura
Toți subiecții au fost evaluați de către același un psiholog care este specializat în evaluarea neuropsihologică. Subiecții au fost testați cu o baterie de testare a inteligenței, limbajului, memoriei, și testelor de atenție. Procedurile de testare și notare ale memoriei utilizate în studiu sunt descrise mai jos.
Figura complexă Rey
Este o copie a întocmirii sarcinii figurative utilizată pe scară largă în măsurarea funcției memoriei. Subiecții au fost prevăzuți cu foi albe și creioane. Nu a fost nici o limită de timp stabilită pentru a copia și retrage metarialele. Inițial, fiecărui subiect i-a fost solicitat să copieze o figură prezentată dintr-un anumit punct de vedere, iar 30 de minute mai târziu, fără nici un avertisment anterior, fiecărui subiect i-a fost dată o altă foaie albă și i s-a cerut să-și amintească imaginea prezentată inițial. După 30 de minute subiecților li s-au dministrat alte teste.
Desenele au fost marcate în conformitate cu liniile directoare tradiționale dezvoltate de Taylor descrise în Spreen și Strauss. Acest sistem de notare a constat în evaluarea a 18 de caracteristici particulare ale figurii. Fiecare din cele 18 de elemente au fost evaluate în conformitate cu o scală de două puncte:
Două puncte s-au acordat atunci când elementul a fost plasat și reprodus corect;
1 punct în cazul în care elementul a fost reprodus incomplet sau plasat incorect sau a prezentat unele distorsiuni;
0,5 puncte au fost atribuit atunci când elementul a fost plasat sau reprodus prost;
Zero puncte, au fost date atunci când elementul a fost absent sau nu putea fi recunoscut.
Retragerea întârziată a ROCF a fost marcată în conformitate cu liniile directoare elaborate de Spreeen și Strauss (1998), prezentat în Tabelul 3.1. Acest sistem de notare al obiectivelor prezintă un anumit tip spațial – relațional al erorilor, cum ar fi:
rotația de segmente (III, V);
plasarea greșită a pieselor (VIII);
alocarea necorespunzătoare majoră (II, IX);
distorsiuni (IV, V, XI).
Conform acestei erori de orientare calitativă, subiecții au primit 1 punct pentru prezența unuia dintre erorile aferente unităților prezentate în Tabelul 3.1. Scorul final a reprezentat numărul total de erori calitative realizate de către subiect.
Tabelul 3. 1. Unități de notare elaborate de Loring et al. (1988).
Tabelul 3.2. Distribuția scorurilor în faza de copiere și reperoducere
Tabelul 3.2. Media scorurilor obținute de către grupul ADHD și grupul de control, în urma aplicării testului Rey-figura complexă.
Fig. 3.1. Media scorurilor obținute de către grupul ADHD și grupul de control, în urma aplicării testului Rey-figura complexă
Figura 3.2. Figura complexă Rey
Analiza datelor
După ce au fost detectate diferențe semnificativă între grupuri, au fost efectuate analize de sensibilitate și specificitate pentru a identifica puterea acestui scor de a clasifica corect potrivirea elevilor care au problema cu loubul temporal stâng sau drept și copii sanătoși.
Rezultate
După cum se poate constata din analiza figurii 3.1., la proba de copiere, cât și la cea de reproducere au fost obținute scoruri extrem de mici, din partea grupului ADHD, comparativ cu grupul de control. Aceste scoruri, argumentează existența unei deficiențe în ceea ceprivește gradul de concentrare și memoria vizuală.
În faza de reproducere, copiii cu deficiențe de ADHD au prezentat un grad ridicat al lipsei de concentrare și de organizare. În egală măsură, se poate observa criteriul de loialitate al reproducerii figurii, care este mult mai aproape de realitate pentru participanții din grupul de control, iar pentru participanții din grupul ADHD, figurile au fost aproape indescifrabile.
De asemenea, dexteritatea subiecților din grupul de control s-a reflectat prin ușurința cu care aceștia au copiat figura. În timp ce pentru subiecții cu ADHD, rata de organizare a fost mult mai scăzută.
Tabelul 3.3. Distribuția demografică a grupurilor
Procentul și media cu deviației standard sunt prezentate în paranteza variabilelor demografice (sex, vârstă și situația la învățătură), elevii cu nereguli la nivelul lobului temporal drept și stâng și subiecții care erau sănătoși.
Fig. 3.3. Scorurile obținute de subiecții din grupul ADHD, în faza de copiere
Fig. 3.4. Scorurile obținute de subiecții din grupul de control, în faza de copiere
Fig. 3.5. Scorurile obținute de subiecții din grupul ADHD, în faza de reproducere
Fig. 3.6. Scorurile obținute de subiecții din grupul de control, în faza de reproducere
Fig. 3.7. Sistemul Taylor – faza de copiere
Fig. 3.8. Sistemul lui Loring – erorile calitative
Figura 3.7. reprezintă scorul mediu ROCF conform directivelor Taylor . Din figura 3.8. se pot observa diferențele de scor dintre elevii care au probleme ale deficitului de atenție și elevii din grupul de control. Panoul din mijloc din Fig. 3.8. prezintă valoarea medie ale scorurilor în conformitate cu sistemul de notare tradițional.
Tabelul 3.4. Scorurile medii obținute de grupul de control și grupul ADHD la testul, memoria cifrelor
Opțiuni Figura
În final, partea de jos a Fig. 3.3. prezintă scorul mediu al memoriei de tip spațial – relațional ROCF al erorilor dezvoltate de Loring et al. (1988) a celor două grupuri. Analiza post-hoc a indicat faptul că elevii cu problema de ADHD au prezentat mai multe erori în comparație cu grupul de control.
Fig. 3.4. prezintă rezultatele cu privire la sensibilitatea și specificitatea analizei. După cum se poate observa, sensibilitatea și specificitatea sunt invers proporționale, ceea ce înseamnă că pe măsură ce sensibilitatea ajunge la cele mai mici limite, specificitatea crește. Această analiză a identificat două sau mai multe erori ca punct de plecare pentru maximizarea sensibilității și specificității. Creșterea valoarii pragului nu a afectat considerabil specificitatea, dar a determinat o reducere drastică în cazul sensibilității. Distribuția frecvențelor acestor scoruri pentru fiecare grup este prezentată în Tabelul 3.4. Această analiză a demonstrat că 66% dintre copii cu problema la lobul temporal drept, au prezentat două sau mai multe erori în funcție de sistemul spațialo- relațional, în timp ce doar 38 % dintre elevii cu problema la lobul temporal stâng au prezentat două sau mai multe erori.
Tabelul 3.5. Sensibilitate și specificitatea în prezicerea temporală a elevilor cu ADHD, bazate pe sistemul calitativ Loring.
Asteriscul indică cel mai bun punct de oprire.
Opțiuni de masă
Tabelul 3.6. Distribuția frecvențelor erorilor calitative făcute grupul de control și grupul copiilor afectați de ADHD .
Opțiuni figură
Fig . 3.9. Exemple de erori calitative realizate de elevii cu probleme la lobul temporal drept.
Opțiuni de masă
Fig. 3.5. prezintă ilustrații ale pacienților cu întârziere de memorie carea au avut erori calitative. Cinci exemple de astfel de erori calitative realizate de elevi cu ADHD reprezentate în această figură.
(A) III – Rotația liniilor orizontale;
IV – Denaturarea configurării globale;
V – Inversiunea, plasarea geșită a triunghiului din dreapta sus;
VIII – realizarea greșită a crucii inferioare;
(B) II – realizarea greșita a diamantului.
(C) II – dereglarea diamantului;
III – Rotația liniilor orizontale;
IV – Denaturarea configurării globale, linii paralele ;
VII – elemente suplimentare, alocare greșită;
IX – greșeli maiore (dreptunghiul mic plasat în afara dreptunghiului mare).
(D) linii paralele VII – suplimentare.
(E) VIII – dereglarea crucii din stânga de sus.
Subiecții cu ADHD au reușit să reproducă mult mai puține elmente ale figurii complex, iar operetivitatea cu carea au executat figura a fost extrem de lentă, în comparație cu subiecții din grupul de control. Se poate concluziona că subiecții afectați de ADHD au probleme de atenție și memorie vizuală, dar și o memorie de lucru deficitară.
Capacitatea de a procesa în mod selectiv informații (atenția), șicapacitatea de a reține informații în o stare accesibilă (memoria de lucru) sunt aspecte critice ale capacităților cognitive. Chiar dacă nu este greu de înțeles cum afectează atenția și memoria de lucru scorurile în realizarea testului „Figura complexă Rey”, natura relației dintre aceste construcții nu este bine înteasă.
Într-adevăr, în timp ce nici o atenție, nici de memorie de lucru un reprezintă un set uniform de procese, teorii ale relației lor tind să se concentreze doar pe anumite aspecte. Această revizuire literaturii examinează rolul atenție perceptive și capacitateacodificare, întreținere, precum și manipularea a informațiilor în memoria de lucru. Tocmai de aceea, rezultatele testului de reproducere și copiere a figurii complexe Rey, înregistrează scoruri mult mai scăzute, în cazul subiecțiilor cu ADHD. În timp ce atenția și memoria de lucru interacționeaază cu atenție de lungă durată în codarea și manipularea inromațiilor, dovezile sugerează un rol limitat de atenție în menținerea informațiilor.
În plus, doar atenție centrală s-a dovedit a fi necesar pentru manipularea
Informațiilor în memoria de lucru. Acest lucru sugerează că teoriile ar trebui să ia în considerare natura cu multiple fațete ale atentiei si memoriei de lucru. Testul de față, descrie modul în care atenția interacționează cu memorie de lucru, în efectuarea sarcinilor complexe.
Capacitatea de a îndeplini anumite sarcini complexe depinde în mod critic de abilitatea de a reține informații sarcini relevante într-o stare accesibil în timp (memorie de lucru ) și capacitatea de a procesa selectiv informații din mediu (atenție).
Se cnstată că pentru realizarea unor sarcini complexe, subiecții trebuie să fie în măsură să participe în mod selectiv la obiectele relevante, deoarece există mai multe informații ce trebuiesc reținute, care pot fi procesate prin sistemele perceptive. De fapt , conținutul memoriei de lucru și atenție de multe ori se suprapun.
Dacă instrucțiunile stocate în memoria vizuală contribuie la memoria de scurtă durată, atunci atenția este și ea un element determinant în acest caz. Deși conținutul memoriei vizuale și atenției sunt adesea aceleași,relația exactă între aceste două constructe nu este pe deplin înțeleasă. Munca empirică s-a concentrat în mare măsură pe aspecte diferite ale relației lor, cum ar fi:
1 ) atenția necesită o capacitate de codare a memoriei vizuale;
2 ) conținutul memoriei vizuale este cel care ghidează în mod automat atenția;
3 ) se pot realiza în paralel sarcini care implică memoria vizuală și atenția;
4 ) capacitate memoriei vizuale prezice performanșa pe sarcini ale atenției.
Prin ele însele , aceste aspeccte pot oferi o perspectivă asupra mașinii noastre cognitive complexe, cu toate acestea , cu excepția cazului în care este depus un efort este care să contribuie la integrarea răspunsurilor într-un cadru coerent, o înțelegere generală a conexiunii între atenție și memoria vizuală va rămâne evazivă.
Modele teoretice ale memoriei viziuale descriu adesea un rol al atenției. Cu toate acestea , dincolo de acestea, modelele nu sunt cu mult acord cu privire la rolul atenției. Unii teoreticieni susțin că pentru atenție, informațiile urmează să fie codificate în memoria vizuală, în timp ce alții vorbesc de atenție în ceea ce privește limitările de procesare post – perceptuale. În timp ce relația dintre atenție și memoria vizuală poate fi asumată, în general, ambele constructe denotă un set uniform de procese, există dovezi puternice de implicarea a sisteme de atenție și memorie vizuală non-unitare. Astfel, o înțelegere a rolului atenției în memoria vizuală ar putea necesita o sistematică cartografiere a relațiilor dintre diferite aspecte ale memoriei vizuale și cele de atenție.
Acestea explică de ce deficitul de atenție pentru subiecții cu ADHD, au un impact semnificativ în procesarea elementelor prin intermediul memoriei vizuale. Interacțiunea de atenție și memorie vizuală depinde în ce stadiu al atenției este implicat și ce tip de informații trebuiesc menținute în memoria vizuală.
Atențiea se referă laprelucrarea sau selectarea unor informații în detrimentul altor informații. Acesta au fost implicate în fiecare etapă de prelucrare atentională, când selecția a avut are loc. Se constată că , pentru subiecții cu ADHD, atenția poate afecta procesarea perceptuală. În egală măsură, în cazul subiecților cu ADHD, atenție afectează și prelucrarea târzie a informațiilor (faza de reproducere), nu numai faza de prelucrarea . Un suport puternic, atat în selecția precoce, cât și în selecția tardivă în cazul subiecților, a dus la ideea că pot exista mai mult de o formă de selecție a atenției.
Proba de memorie verbală Ray
Procedură
Subiecții au fost testați individual în condiții corespunzătoare într-o cameră separată în interiorul școlilor. Materialul folosit: hârtie, creione și o bandă pentru înregistrat cuvintele rostite de subiecți. Acesta a fost folosită ca o versiune modificata a paradigmei de învățare verbală Rey. Această versiune include:
1 ) 4 prezentarea unei liste de 12 de cuvinte (lista A), urmată de tentative de retragere liberă (A1, A2, A3 și A4);
2 ) Prezentarea unei liste de 12 cuvinte – lista B – și testare liberă a aceastei listei (B);
3 ) a cincea rechemare, fără prezentarea listei A (A5);
4 ) o rechemare întârziată a listei A, după 20 de minute (A6);
5 ) recunoașterea listei A și B (recA și recB).
În procesul de recunoaștere a listelor A și B a fost necesar ca subiecții să fie evaluați cu fiecare dintre cele 54 de cuvinte stabilite ca aparținând listei A sau listei B sau niciuneia dintre acestea. Cuvintele stimuli din această parte au inclus toate cuvintele din listele A și B și 30 de cuvinte distractori, cu asemănări față de cuvintele de pe listele din punct de vedere al fonologiei sau semanticii. Se constată un numărul redus de cuvinte pe lista A și reducerea numărului de procese de învățare a listei A. Pentru a compune listele, au fost selectate substantive concrete, cu 2 sau 3 silabe, care nu fac parte din aceeași categorie semantică.
Pentru fiecare subiect, s-au calculat scorurile simple și scorurile compuse. Simple scorurile au fost:
(i) numărul de cuvinte amintit în fiecare din cele 6 încercări de amintirea listei A, desemnate ca SA1, SA2, SA3, SA4, SA5 și SA6;
(ii) numărul de cuvinte amintit în testul retragerea imediată a listei B (SB); (iii) numărul de cuvinte recunoscute din listele A și B ( SrecA și SrecB);
Scorurile compuse au fost:
de învățare (SA1 – SA4);
rata de învățare (SA4 – SA1);
interferență retroactivă (SA5/SA4);
(iv) uitare (SA6/SA5);
accesul la lista codificată a (SA6/SrecA) și
accesul la lista codificată B (SB/SrecB).
Analiza statistică
Inițial, coerența internă a tuturor seturilor de rezultate a fost testată cu ajutorul corelației Pearson. Coerența între modelele rezultatelor observate și cele prezentate în literatura de specialitate a fost studiată prin examinarea mijloacele și deviația standard, cât și prin executarea testelor de măsurări repetate. În final, efectul vârstei fost testat cu analiza de corelație Pearson între vârsta în luni și diferitele scorurile măsurate.
Rezultate
Consistență internă
Luând împreună toate seturile de date, s-a observat o corelație semnificativă (r= 0,20, p = 0,02) între scorurile legate de memorie pe termen scurt (SA1 și SB1). De asemenea, au existat corelații semnificative (r între 0,18 și 0,71, p < 0.05 ) între scorurile legate de memoria pe termen lung (SA3, SA4, SA5, SA6, SrecA, SrecB). SA2 a fost corelat (r între 0,27 și 0,60, p < 0.05), atât cu măsurile de memorie pe termen scurt (SA1 și SB1) și cele de memorie pe termen lung (SA3, SA4, SA5, SA6, SrecA).
Fig. 3.10: Scorurile înregistrate de grupul ADHD și grupul de control în faza de reproducere
Prin comparație cu grupul de control, grupul ADHD, nu înregistrează scoruri foarte scăzute. Atât rezultatele grupelor subiecților ADHD, cât și cele ale grupului de control, prezintă o tendință ascendente, fiind evidențiat aspectul repetiției, în procesul de memorare.
Coerența între rezultatele observate și cele prezentate în literatura de învățare auditiv verbală
Mijloacele și abaterile standard sunt foarte similare în cele trei studii, cu excepția tendinței celor mai mici scoruri SA2 și SA4 pentru probă în comparație cu literatura de specialitate.
Măsuri repetate ale testelor t au arătat că au fost reținute cuvintele din lista A (SA1< SA2< SA3<SA4), iar apoi s-a constatat reducerea amintirii numărului din lista A de cuvinte, după introducerea listei B (SA4> SA5), la retragerea mai multe cuvinte din prima listă de prezentare A, în comparație cu performanța amintirii pentru lista B (SA1 > SB1), numărul de cuvintelor recunoscute este mai mare decât numărul cuvintelor reamintite, atât din lista A, cât și în lista B ( SrecA > SA6), și recunoașterea listei A e mai bună decât cea din lista B (SrecA > SrecB). Nu au fost pierdute informații după întârzierea de 20 minute pentru lista A (SA5 = SA6). Pentru comparațiile în care scorurile medii au aratat diferit, valorile t au fost între 8,64 și 17,41 și p <0.001.
Efecte în funcție de vârstă
A fost observată o corelație pozitivă semnificativă statistic între vârsta în luni și:
numărul de cuvinte amintite în procesele de învățare (SA1, SA2, SA3 și SA4 );
scorul de învățare ( SA1 – SA4 );
( c ) numărul de cuvinte recunoscute din lista B (SrecB). Coeficienții de corelație au fost între 0,18 și 0,29 și p < 0,05.
A fost observat un efect semnificativ asupra subiecților cu ADHD în cazul numărului de cuvinte reamintite pe studiile de învățare SA1, SA2 și SA3 și, de asemenea, la scorul de învățare (SA1 – SA4 ) (F între 2,31 și 5,39, p < 0,05 ). Amintirea cuvintelor de către subiecții cu ADHD a inclus mai puțin cuvinte, față de subiecții sănătoși, în fiecare dintre procesele de învățare (SA1, SA2 , SA3 și SA4 ) și arată scorurile de învățare mai mici (SA1 – SA4). Subiecții sănătoși au a recunoscut mai multe cuvinte din lista A (SrecA) decât subiecții afectați de ADHD.
Scala de Inteligență Wechsler pentru Copii
WISC – IV (Wechsler, 2003) este un bine-cunoscut test de inteligență administrat individual pentru varstele 6-16 de ani. Acesta oferă, o serie de subseturi de scoruri, pentru o înțelegerea verbală a indexului (VCI), Perceptual Raționament Index (PRI), Index de memorie de lucru (WMI), și Indexul de viteză de procesare (PSI). Scorurile standard pentru FSIQ și cele patru scale Index au o medie de 100 și o deviație de 15 standarde.
Deficitele de viteză de procesare pot afecta citirea eficienta, chiar și în randul persoanelor care recunosc și decodează cuvinte cu acuratețe. Copiii cu ADHD care decodează cuvintele corect poate avea în continuare fluența lecturii ineficientă, ceea ce duce la un blocaj al proceselor cognitive. Acest încetinire în ADHD este asociata cu deficite ale componentelor fundamentale care stau la baza funcțiilor executive ale vitezelor de procesare, inclusiv în procesul selecției unui răspuns. Scopul studiului de față a fost de a deconstrui viteza de procesare, în scopul de a determina ce componente ale controlului executiv explica cel mai bine prelucrare deficitelor de viteză legate de citire fluenta în ADHD. Participanții (16 ADHD, 52 de control ), au fost testați pentru a identifica tulburările de limbaj, deficite de pronunție a cuvintelor, și tulburările psihice, în acest sens, s-au efectuat măsurători ale vitezei de copiere, vitezei de procesare, fluența lecturii, memoria de lucru, timpul de reacție, inhibarea și atenția auditivă atentie. Copiii cu ADHD au o redusă funcția orală, precum și fluența în citire, și cea de prelucrare datelor – aspecte care sunt determinaate în principal prin aplicarea testului WISC – IV.
În schimb, grupuri nu a fost diferite din punct de vedere al vitezei la copiere. Dupa controlul vitezei de copiere, din punct de vedere al sexului și severității legate de simptomatologia ADHD GAI, a încetinit viteza de prelucrare (adică, codificare) care a fost semnificativ asociată cu deschidere și limitele de memorie de lucru verbale, dar nu cu limitele în ceea ce privește controlul în ceea ce privește modul în care subiecții răspund sau se inhibă, viteza de recuperare a lexicului, timpul de reacție, sau variabilitate intra-subiect. Mai mult, viteza de prelucrare (de exemplu codificarea, viteza de copiere) și memoria de lucru sunt predictori semnificativi în stabilirea gradului de fluență orală. Anomaliile memoriei de lucru și selecția răspunsului, pot juca un rol important în înțelegerea deficitelor de fluență a lecturii în cazul subiecților afectați de ADHD, care au probleme mai mari cu atenția și orientarea.
Viteza de procesare în cazurile de ADHD
Viteza de procesare încetinită, este descrisă ca o caracteristică sensibilă, dar nu are un specificul largilor game ale afecțiunilor comune copilăriei. Viteza de procesare este de obicei definită ca viteza de finalizare a unei sarcini cu acuratețe rezonabilă; măsurile PS includ sarcini de asociere ale numerelor cât mai rapide sau simboluri (de exemplu, prin codificare WISC), se caută să se răspundă unor obiective secifice și numirea rapidă prin intermediul stimulilor.
În cazul copiilor cu ADHD, s-au dovedit că aceștia au un PS încetinit, în raport cu dezvoltarea copiilor normali, care vizează o mare varietate a acestor sarcini, inclusiv:
Viteza de copiere – este măsurată prin intermediul subseturilor WISC – IV;
viteza de denumire, masurată prin denumire automatizată rapidă (RAN) care prevede realizarea unor sarcini de identificare a unor culori sau a unor cuvinte;
timpul de reacție la performanța continuă sau la sarcini mărunte.
Interpretarea deficitelor legate de ADHD prin intermediul acestei măsuri este complicată, dacă se ia în considerare că subiecții afectați de ADHD sunt, de asemenea, mai lenți decât subiecții din grupul de control. Aceste deficite mai mult raportate la viteza motorului în randul copiilor cu ADHD ar putea contribui la încetinirea globală a observării unor varietăți de sarcini temporizate. Astfel, din moment ce aproape toate măsurile vitezei de procesare se bazează pe o formă de ieșire cu motor, nu este clar în ce măsură performanța încetinită la copiii cu ADHD este o funcție de ineficiență (de încetinire) a controlului gândirii, ci este, mai degrabă decât o încetinire a prelucrării de informații la nivel de selecție și răspuns, înainte de executarea răspunsului.
Deficitele PS asociate cu ADHD au fost descrise ca nefiind prezente la nivelul orientării spre ceva sau la nivelul percepției, ci fiind un stimul are legătură cu sistemele cerebrale posterioare, ceea ce înseamnă că deficitele PS în cazul subiecților cu ADHD, țin mai degrabă de senzație / percepție și acțiune, care implică o stare de pregătire pentru a răspunde, inclusiv selectarea unui răspuns adecvat , care este legat de premotor și circuite prefrontale. Astfel, atunci când se studiază deficitele PS legate de ADHD, este important să se clarifice contribuțiile componentelor motorii și non-motorii. Figura 3.5. ilustrează potențiale componente ale PS – definit ca intervalul de timp între debutul stimulului și completarea răspunsului (de exemplu, un răspuns motor), inclusiv înregistrarea senzorială și percepțiastimulului, selecție răspuns și pregătire, și execuția răspunsurilor. Reacție de timp de la debutul stimului pentru răspuns finalizat reflectă, astfel, un lanț de evenimente care pot fi deconstruite, care să permită o mai bună identificare a componentelor de control executiv a vitezei de procesare, care sunt separabile de înregistrările senzoriale/ de percepție. Cea mai frecventă măsură a PS la copii este Indicele de viteză de procesare WISC – IV, care este compus din teste care examinează toate componentele acestui proces de înregistrare senzorială a răspunsului motor.
Componente ale vitezei de procesare, sau timpul de reacție între debutul stimulului și răspunsul finalizării.
Viteza de procesare este, prin urmare, un candidat promițător pentru un deficit neuropsiologic în ADHD, care poate contribui în mod unic pentru dificultățile de citire, mai ales ca aceasta poate influența eficiența de citire fluentă printre cei care pot citi cuvintele unice cu precizie. Efectele PS la lectura fluenta poate afecta ulterior dezvoltarea în continuare a competențelor academice mai complexe, cum ar fi cititul și înțelegerea. Într-adevăr, definiția citirii fluente care încorporează înțelegerea este aceea că fluența citirii se referă la un nivel de precizie și la rata la care decodificarea este relativ fără efort; în care citirea orală este netedă și precisă, și la care atentia poate fi alocată pentru înțelegere. În această definiție, înțelegerea depinde de automatism. Lectura devine mai automatizată, implică mai puțin efort mental și resurse de atenție sunt necesare pentru decodarea în curs de desfășurare și citire clară, astfel, aceste resurse pot fi alocate în sarcina de a înțelege un anume text dat. Copiii cu ADHD, chiar și cei fără lectură comorbid sau tulburari de limbaj, arată de multe ori fluență mai slabă față de lectura de control. Mai mult, copiii cu ADHD și copiii cu dificultăți de citire la nivel global definite atât pentru a demonstra un model comun de deficite atât în cazul PS, cât și în cazul memoriei de lucru, deși, probabil, pentru diferite motive.
Recomandări ulterioare ale cercetarilor au clarificat taxonomia sarcinilor de viteză de procesare, prin examinarea relațiilor dintre măsuri și contrastul de performanță cu privire la aceste măsuri între grupuri clinice. În acest moment, cu toate acestea, rămân multe aspecte necunoscute despre influența specifică a ADHD-lui cu privire la lectura fluentă și înțelegerea în rândul copiilor fără deficite în decodarea lecturii. Există dovezi în curs de dezvoltare, totuși, dificultățile de citire de nivel mai mare în rândul copiilor cu recunoașterea cuvintelor adecvate sunt legate de o disfuncția executivă. În acest scop, studiul de față abordează aceste probleme prin disocierea de componentele de pregătire a unui răspuns de PS, a componentelor de scriere, și examinarea contribuției fiecăruia la citirea fluentă.
Wechsler Intelligence Scale pentru copii (WISC – IV) , este un test de măsurare al IQ-ului, care este administrat la copii cu vârsta cuprinsă între 6 și peste 6 ani. Nu este nevoie ca subiectul examinat să știe să scrie sau să citească. După ce a fost finalizat, testul WISC indică un scor IQ.
Ca și alte teste IQ,Wechsler Intelligence Scale pentru copii a fost conceput pentru a evalua competențele și abilitățile copilului, mai degrabă decât să testeze calitatea nivelului de cunoaștere a subiectului. WISC – IV a fost administrat de către un psiholog antrenat într-un cadru de unu-la-unu cu fiecare subiect în parte.
Scala Wechsler Intelligence pentru copii – WISC – IV conține 16 subseturi în cadrul examenului. În fiecare dintre aceste subtesturi conțin întrebări ce au un grad de dificultate progresiv. Formatul întrebărilor în cazul testului Wechsler Intelligence a fost modificat pe alocuri. Scorul subiecților a fost determinat de cât de departe au reușit aceștia să ajungă în cadrul fiecărui subtest, fără a face trei greșeli consecutive. Scorurile fiecărui subset au fost combinate pentru a indica IQ-ul copilului.
Prezentul studiu a examinat performanța copiilor cu ADHD, comparativ cu cei din grupul de control (care sunt sănătoși), iar sarcinile Indicelui vitezei de procesare WISC – IV (PSI), avand rol de disociere, în pregătirea răspunsului, și componentele de scriere ale PS, și explorarea contribuției controlul executiv al componentelor de predicție a lecturii fluente.
Eșantionul a inclus 78 de copii (61,3 % de sex masculin ), dintre care 16 au îndeplinit criteriile pentru un diagnostic de ADHD. Acest studiu este parte a unui proiect mai mare care examinează relațiile creier si comportament la copii, de aceea, participantii au fost testați pentru comorbiditati asociate de obicei în ADHD (. Toți participanții și părinții lor, au semnat un formular de consimțământ prin care s-a asigurat respectatarea standardelor etice.
Copiii incluși în studiu au avut scoruri capacitatea intelectuală de 80 sau mai mare cu privire la capacitate generală Index (GAI) din Wechsler Intelligence Scale pentru copii – IV – integrat. Criteriile de screening au fost similare pentru ambele grupuri. Copiii au fost excluși în cazul în care au fost identificați cu o istorie de tulburare de vorbire / limbaj sau dificultăți de citire ale cuvintelor, fie prin screening-ul de telefon înainte de vizita inițială, sau pe baza unei evaluări prealabile școlii (finalizată în termen de un an). Alte criterii de excludere au inclus dovezile de deficiențele de vedere sau de auz, antecedente ale altor tulburări neurologice, utilizarea de medicamente psihotrope, altele decât stimulente din grupul de ADHD, sau diagnostice comorbide la copiii cu ADHD sau fobii specifice. Informații demografice, școală , și istoriile de dezvoltare au fost obținute prin apeluri telefonice cu cu părinții participanților. Copiii cu ADHD care luau medicamente stimulante au fost scoși de sub medicație cu o zi înainte de testare și în ziua testării.
Măsurile de screening
Participantii au fost testați pentru diagnostice psihiatrice, folosind un interviu structurat cu părintele. În plus, părinții și profesorii ambelor grupuri de copii cu ADHD și din grupul de control au completat scala de rating a comportamentului de ADHD specific și larg. Conners / Scala de evaluare ADHD – IV a fost folosită pentru a confirma diagnosticul ADHD folosind următoarele criterii:
1 ) diagnostic pozitiv DSM -IV ADHD pe DICA – IV;
2 ) scoruri T mai mari de 65 pe scara DSM – IV hiperactiv / impulsiv sau neatent
3 ) 6 din 9 simptome DSM – IV întâlnite – hiperactivi / impulsivi sau cazuri de neatenție scale ale versiunii ADHD, Scala de evaluare – IV.
Datele au fost colectate peste două zile de testare. Evaluări a inclus măsuri de funcționare intelectuală, limbaj, lectură și funcția executivă. În prima zi, copiilor li s-a administrat Figura complexă Rey și evaluarea clinică a fundamentele lingvistice, prin proba de memorie verbală Ray. Măsurile au fost finalizate cu WISC – IV și codificarea subtesturilor de copie a WISC – IV.
Măsuri de studiu
Abilitatea intelectuală
WISC – IV – I GAI
Scorul Index al WISC – IV – I General ( GAI ), a servit ca o măsură a capacității intelectuale a participanților. Copiii incluși în eșantion au avut scoruri GAI mai mari de 80.
Viteza de procesare
WISC – IV – I codificarea și căutarea simbolului
Participanților li s-au administrat WISC – IV – I, cu măsuri de interes în studiul actual, inclusiv scoruri scalate pe subtesturi cuprinzând indicele vitezei de procesare (de codificare și căutarea simbolului).
WISC – IV – I codificare – copiere
Participanților li s-au administrat, de asemenea WISC – IV – I. Subsetul codificare – copiere, prin care s-a cerut copilul să copieze aceleași simboluri folosite pe WISC – IV subtestul de codificare, cu toate acestea, elementele nu au fost asociate cu numere cheie în partea de sus a paginii, dar în schimb au fost puse imediat deasupra fiecăruia dintre casetele pe care copilul avea simbolurile, astfel, era necesară o atenție suplimentară pentru a realiza sarcina de divizare. Copilul trebuia să realizeze simbolurile copiilor, în maxim două minute. Scorul scalat reprezintă numărul de simboluri copiate corect. Codificarea subtestului de copiere oferă, de asemenea, scoruri de proces pentru performanță din fiecare trimestru (de exemplu , număr de elemente finalizate în fiecare interval de 30 secunde), ale testului.
Pe subtestul RAN, copilul este rugat să numească fiecare element de stimul (o serie de 5 culori, numere, litere sau repetate aleator în 5 rânduri de 10), cât mai repede posibil, fără a face greșeli. Timpul de finalizare este înregistrat separat pentru fiecare condiție (de exemplu, culori, litere și numere ) și convertit la un scor standard.
Analiza datelor
Inițială între grupuri (ADHD vs control) au avut loc comparații privind măsurile de studii care au fost realizate utilizând testele t independente sau analize chi-pătrat, după caz. Fetele cu ADHD au fost evaluate de către părinții lor, ca prezentând simptomatologii mai severe legate de ADHD decât în cazul băieților. Nu a existat o diferență semnificativă legate de simptomatologia ADHD între fete și băieți și grupul de control. În plus, au fost ușor mai mulți băieți în grupul ADHD, fapt ce ar putea contribui la diferențele de sex în scorurile de pe subtestul WISC – IV – I de codificare. Prin urmare, genul și scorul au fost folosite ca variabile concomitente în analizele de regresie în examinarea diferențele de grup privind măsurile de viteză de procesare și fluență în lectură.
Analize suplimentare care investighează aceste abilități ar putea contribui la diferențe de grup. În scorurile de codificare s-a folosit un model consistent de regresie ierarhică, în care variabilele au fost introduse în următoarea ordine: sex, codificare copiere, scor, urmate de variabila cognitivă (de exemplu, durata verbală, memorie de lucru verbală, memoria de lucru spațială, timpul de reacție etc. ). Astfel, în fiecare analiză, variația unică a contribuit la variabila cognitivă de interes care a fost examinată în funcție de semnificație, dupa sex, codificare copiere , severitatea simptomelor și capacitatea intelectuală.
Copiii arata un grad mai mare de asincron între domeniile cognitive, sociale și emoționale ale dezvoltării și variație mult mai mareiîn capacitatea lor de a acționa matur. Deficite cognitive ale subiecților cu ADHD, comparative cu cele ale copiiilor normali, sunt prezente mai puțin în capacitatea de a gândi secvențial, de a folosi memorie de lucru în mod corespunzător, pentru a rezolva problemele folosind o parte a relațiilor întregi și de a raționa inductiv mai ales că acestea au probleme cu alegerea. Copiii cu AD HD, comparativ cu cei normali au tendința de a încerca să se grăbească, sau de a necesita mai mult timp pentru a finaliza exerciții simple. Ei consideră că este deosebit de dificil să lucreze în grupuri. Copiii cu ADHD, de asemenea, găsesc realizarea sarcinilor mai plină de satisfacții decât copiii normali, care este, pentru mulți, recompensa intrinsecă a finalizării, ce este mult mai frecventă la copiii normali.
Tabelul 3.7. Caracteristici demografice
Fig. 3.11. Grup ADHD distribuția în funcție de gen
Fig. 3.12. Grup de control – distribuția în funcție de gen
Fig. 3.13. Distribuția subiecților pe grupuri
Caracteristicile eșantionului sunt prezentate în Tabelul 3.7. Nu au existat diferențe semnificative între grupurile de ADHD și de control în funcție de vârstă. A existat o proporție ușoră dar nu semnificativ mai mare la băiețiin din grupul de control. Copiii din eșantion au fost în medie la peste capacitatea medie, iar grupul de control au avut o medie mare decât grupul ADHD.
Performanță de grup -variabile comportamentale
Viteza de procesare
Dupa controlul diferențelor de grup în funcție de distribuția de gen, copiii cu ADHD au efectuate în mod semnificativ mai rau decat controalele pe WISC – IV. Nu au fost, de asemenea diferențe semnificative între grupul ADHD și grupul de control cu privire la WISC – IV – I codificare testului de. Diferențele de grup cu privire la codificare au ramas după control pentru ambele sexe și de codificare la, precum si după control în funcție de gen, codificare la copiere și GAI (ΔR2 = 0.078 , p = 0.00 ) sugerând că diferențele observate între copiii cu ADHD și grupul de control cu privire la acest tip de măsură „viteza de procesare” reflectă diferențele de bază sau viteza de bază în evaluare a stimulilor (cu care s-au obișnuit atât la codificare, cât și la codificare -copie), cum ar fi diferențe în procesele de execuție critică pentru selectarea unui răspuns motor.
Diferențele de grup în citire fluentă a scorurilor
Pentru a investiga în continuare rolul vitezei de pregătire / prelucrare a răspunsurilor la citirea fluentă, am creat un scor de codificare de regresiune în funcție de gen sex și performanța codificării copie pe scorul standard de codificare, în scopul de a controla aceste două variabile. Această variabilă a fost considerată a reflecta procesele necesare pentru selectarea răspunsului și pregătirea acestuia, care sunt separate de viteza de ieșire graphomotor.
CodingR și interacțiunea – CodingR – de grup au fost examinate ca predictori de lectură fluentă în analizele de regresie ulterioare. CodingR a reprezentat proporția semnificativă a variației atunci când prezice două din cele trei măsuri de fluență a lecturii orale.
Interacțiunea dintre CodingR și grup nu a fost semnificativă atunci când s-a estimat măsura în fluența lecturii orale, care indica faptul ca relația dintre aceasta (non- graphomotor) este dată de elementul de selecție al răspunsului și fluența în lectura orală care este similara în randul copiilor cu și fără ADHD.
Viteza de procesare
Analize suplimentare au fost utilizate pentru a investiga care elementele de atenție și control ale executivului ce ar putea explica cel mai bine diferențele de grup persistente cu privire la măsurile vitezei de procesare (de exemplu, de codare). Șapte constructe au fost identificate care au emis ipoteza de a juca un rol în viteza de procesare, inclusiv durata verbală atenția, memoria de lucru verbală, memoria de lucru spațială, timpul de reacție, variabilitatea intra-subiect, inhibiție, automatismul de recuperare de informații învățate (denumire rapidă). Variabile reprezentând fiecare dintre aceste construcții cre au fost înscrise în a doua etapă de regresie ierarhică separate de analize, dupa controlul în funcție de gen, codificare copie, severitatea simptomatologiei ADHD.
Dintre aceste constructe s-a emis ipoteza că mai reprezentat o proporție semnificativă de variație suplimentară unică în codificare, care a fost reprezentată în funcție de sex, de codificarea copie, legate de sveritatea simptomelor ADHD. Construcții semnificative au inclus atenția verbală, memoriea de lucru verbală și memoria de lucru masurata prin WISC – IV.
Analiza de regresie ierarhică
Prezicerea scorurilor de codificare
Analize ulterioare sugereaza faptul ca memoria de lucru verbală, de asemenea, contribuie în mod semnificativ la performanța copiilor cu privire la măsurile de fluență a lecturii orale atunci când este testatăîn mod direct.
Studiul actual a cautat sa analizeze performanta de copiilor cu ADHD, față de dezvoltarea celor din grupurile de controal, prin intermediul sarcinilor WISC – IV- indicele vitezei de procesare.
Concluzii
Lucrarea de față a indicat că există o tendință de îmbunătățire a măsurării cu includerea unor orientări specifice, pe baza rezultatelor ROCF. În special, rezultatele susțin importanța evaluării componentei spațiale a subiecților la strigarea amânată dincolo de capacitatea de învățare verbală a subiectului.
Rezultatele au confirmat că sistemul de notare Taylor a ROCF este un criteriu util de evaluare a deficițelor de memorie în cazul elevilor cu ADHD și că aplicarea unor criterii de notare mai bine orientate îmbunatățesc acest instrument. Aplicarea sistemului de notare Taylor a arătat că scorurile de acuratețe la copiere nu diferă între grupurile clinice și de control, dar scorurile de rechemare întârziate au fost considerabil mai mici în cadrul grupurilor cu ADHD. Cu toate acestea, acest sistem special de notare nu a dezvăluit diferențe între grupurile ce prezentau probleme ale ADHD-ului. Pe de altă parte, utilizarea unui protocol care vizează erorile spațiale și de relaționare ale ROCF la rechemările întârziate au îmbunătățit capacitatea acestui instrument de a diferenția încrederea față de performanța elevilor.
Deși sensibilitatea și specificitatea a sistemului de notare spațială a deficitelor de memorie au fost reduse, o analiză mai atentă a datelor dezvăluie informații calitative utile. Incidența erorilor spațial-relaționale în rândul subiecților cu ADHD a fost semnificativ mai mare în comparație cu subiecții din grupul de control. Mai mult decât atât, distribuția frecvențelor acestor rezultate indică faptul că apariția unor erori cu privire la memoria lungă și scurtă, este neobișnuită printre persoanele sănatoase. În acest eșantion, 76 % dintre subiecți nu au prezentat nici o eroare în retragerea liberă întârziată din cifra de complexă atunci când reproducerile acestora au fost marcate în conformitate cu criteriile lui Loring, Lee și Meador. Prin urmare ,incidența erorilor de memorie și – relaționale din perspectiva Figurii complexe Rey, nu poate fi angajată ca o singura măsură pentru a detecta prezența și/ sau absența deficitului de memorie în cazul elevilor. Motiv pentru care s-a recurs la alte două modalități de testare.
Amploarea deficitelor neuropsihologice variază în carul aceleași grupe clinice induse de factori ai bolii. De exemplu, bolnavii care suferă de refractarea lobului temporal au tendința de a dezvolta disfuncții neuropsihologice dincolo de lobul temporal. Este posibil ca scorurile mici la testele care indică memoria vizuală să reflecte implicarea confuziei lobului frontal din cauza solicitării impuse pe capacitatea de organizare în demersul copierii și codificări figurii complexe. În acest studiu, controalele subiecților nu au fost diferite de punctajul precizie fazei de copiere a figurii complexe (caseta superioară din fig. 3.2.). Diferența semnificativă între comandă și grupurile clinice au devenit evidente doar atunci când au fost marcate componentele memoriei (fig. 3.3.). Prin urmare, rezultatele sugerează că pacienții au capacitatea de a copia satisfăcător figurile complexe, în comparație cu subiecții sănătoși. Ar fi interesant în cazul acestui tip de studiu să se știe mai multe despre calitatea de prelucrare în faza de copiere, în special în ceea ce privește sensibilitatea ROCF pentru subiecții cu ADHD, disfuncția organizatorică și istoricul bolii. Acest lucru ar contribui la clarificarea sensibilității acestui test în funcție de factori bolii și de capacitatea de a înțelege utilitatea în identificarea de modele de deficit în educația specifică a diferitelor grupuri.
Deși din punct de vedere clinic este adesea privit ca fiind mai influent în îndeplinirea sarcinilor verbale mediate de sarcini non-verbale, s-a constatat că educație a fost un factor important în testarea memoriei prin intermediul figurii Rey. Grupul elevilor afectați de ADHD, a avut un nivel de educație extrem de scăzut. Cu toate acestea, este puțin probabil ca educația să poaată explica deficitul memoriei scurte, dat fiind faptul că acest deficit este evident în comparație cu grupul de control pentru care nivelul de educație este similar, iar reproducerea elementelor figurii lui Rey, a fost mult mai bine realizată de aceștia din urmă.
Această anchetă, susține punctul de vedere că materialele figurale ar trebui să fie o componentă importantă a evaluării persoanelor care au educație formală mai limitată. Constatări generale au confirmat că există o nevoie de a aplica alte teste de memorie, în scopul de a evalua capacitatea memoriei de lucru pentru copii cu ADHD, în comparație cu cei care sunt sănătoși.
Paradigma de învățare verbală este un instrument foarte util pentru evaluarea a mai multor aspecte legate de memorie și de învățare în stabilirea testelor clinice, precum și în cercetare. Datele din eșantion au demonstrat consecvența internă puternică, așa cum s-au demonstrat corelații semnificative între scorurile privind termenul scurt de învățare, cât și scorurile pe termen lung de învățare. A fost interesantă constatarea scorurile celui de-al doilea proces de învățare SA2 corelat atât cu scoruri de memorie pe termen scurt, cât și cel pe termen lung. Este posibil ca, de-a lungul proceselor de învățare, se vor recruta progresiv mai multe informații pe termen lung decât memoria de lucru, deoarece cantitatea de informație depășește treptat capacitatea acestei memorii temporare.
Mijloacele și abaterile stardard pentru acest eșantion, atât pentru scorurile simple cât și compuse pentru cele compuse, au fost foarte asemănătoare cu cele din cele două studii normative în vigoare. Nu a fost doar o tendință de ușoră a celor mai mici scoruri SA2 la SA4 pentru copii studiați față față de alți copii cu ADHD.
Programele școlare trebuie să ia în considerare atât punctele forte, cât și punctele slabe, și să lucreze pentru a oferi un mediu care maximizează stimularea și interesul la un nivel adecvat pentru copii. Acest lucru se datorează faptului că copiii cu ADHD au deficite de bază în funcțiile executive care necesită o intervenție. Un exemplu bun este de accelerația.
Copiii cu ADHD ar putea avea nevoie de accelerare, în același timp, de care au nevoie pentru a învăța abilități metacognitive care va sprijini nivelul mai ridicat de funcționare necesar. Astfel, ei vor avea nevoie de un program diferențiat, nu doar de plasare într-o clasă. Copiii fără ADHD pot ridica abilitățile de suport rapid, înregistra performanțe și pot ține pasul cu elevii mai mari.
Copiii cu ADHD vor avea nevoie de programe academice care să le permită să meargă mai departe în zonele de rezistență în timp ce se bazează pe zonele mai slabe. Aceștia pot avea nevoie să fie învățați în mod special studiul și aptitudinile organizatorice, în contextul de muncă de nivel superior, pe care colegii normali îl pot dobândi fără dificultate. De asemenea, copiii cu ADHD au nevoie de acces la mentori pentru a lucra în zonele de rezistență. Copiii cu ADHD dezvoltă mai puțin capacitatea de a se concentra și de a susține atenția, având obiceiurile de muncă sărac exersate. De asemenea, ei își pot pierde interesul în procesul de învățare și pot dezvolta probleme de comportament și emoționale secundare lipsei de investiții în realizare. Astfel, lucrul cu copiii scu ADHD, este necesară o abordare de echipă în care specialiști cu experiență în educația copiilor să poată satisface nevoile comune ale copiilor normali, dar și pe cele ale copiiilor cu ADHD, care au probleme cu memoria scurtă.
Bibliografie
Albu, Monica. (1998). Construirea și utilizarea testelor psihologice, Cluj-Napoca: Editura Clusium;
Allport, D.A. (1989). Visual attention. In M.I. Posner Foundations of cognitive neuroscience. Cambridge MA:MIT Press;
Anastasi, A., (1976), Psychological testing, MacMillan Publishing Co., Inc., New York;
Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. (1994). Developments in the concept of working memory. In Neuropsychology;
Barkley R.A. (1990). Attention Deficit Hyperactivity disorder: A Handbook for Diagnosis and Treatment. Guilford Press, New-York;
Barkley, R.A. (1997). Behavioral Inhibition, Sustained Attention, And Executive Functions: Constructing a Unifying Theory of ADHD. In Psychological Bulletin nr. 1, vol 12;
Broadbent,D.E. (1970). Stimulus set and response set: two kinds of selective attention. In Mostofsky, D. Attention: Contemporary Theory and Analysis. Meredith Corporation;
Buhai, Alexandra. (2010). Copiii cu ADHD, Iași: Editrura Lumen;
Dopfner M.,Schurmann S.,Frolich J.. (2006). Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hiperchinetic și opozant , Cluj-Napoca: Editura RTS;
DSM – IV . (1994). Published by the American Psychiatric Association, Washington D.C.;
Gingerich, K,. Turnock, P. & Liftin J.K. (1998). Diversity and Attention Deficit hyperactivity Disorder, Journal of Clinical Psychology, vol. 54(4), 415;
Goldman, J., Stein, C., & Guerry, S. (1983). Psychological methods of child assessment. New York: Bruner/Mazel;
Kulcsar, T., (1980). Lecții practice de psihodiagnostic, Curs pentru uzul studentilor, Cluj-Napoca;
McEwan,E.K. (1988). The Principal’s Guide To Attention Deficit Hyperactivity Disorder. Corwin Press;
Monastra, Vincent J. – Cum să crești un copil de ADHD. 10 lecții pe care nu le poți învăța de la medici – Editura Trei, București, 2011;
Ronen, T. (1997). Cognitive-developmental therapy with children. Chichester, England: Wiley;
Spreen, Otfried; Strauss, Esther. (1998). A Compendium of Neuropsychological Tests: Administration, Norms, and Commentary, Oxford: Oxford University Press;
Wechsler, David. (2012). Scala de inteligență Wechsler pentru copii, ed. a IV a, Cluj-Napoca: Romanian Psychological Testing Services;
Articole și studii
*** Duncai, Maria; Iftene, Felicia – Analiza valorilor discriminative ale scalelor ASEBA în diagnosticul diferențial al ADHD – http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr%204/Dunca2-ro.pdf;
*** Petrovai, Domnica – Recunoașteți ADHD – tulburarea de hipercativitate cu deficit de atenție, disponibil pe site-ul http://cnsm.org.ro;
Bibliografie
Albu, Monica. (1998). Construirea și utilizarea testelor psihologice, Cluj-Napoca: Editura Clusium;
Allport, D.A. (1989). Visual attention. In M.I. Posner Foundations of cognitive neuroscience. Cambridge MA:MIT Press;
Anastasi, A., (1976), Psychological testing, MacMillan Publishing Co., Inc., New York;
Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. (1994). Developments in the concept of working memory. In Neuropsychology;
Barkley R.A. (1990). Attention Deficit Hyperactivity disorder: A Handbook for Diagnosis and Treatment. Guilford Press, New-York;
Barkley, R.A. (1997). Behavioral Inhibition, Sustained Attention, And Executive Functions: Constructing a Unifying Theory of ADHD. In Psychological Bulletin nr. 1, vol 12;
Broadbent,D.E. (1970). Stimulus set and response set: two kinds of selective attention. In Mostofsky, D. Attention: Contemporary Theory and Analysis. Meredith Corporation;
Buhai, Alexandra. (2010). Copiii cu ADHD, Iași: Editrura Lumen;
Dopfner M.,Schurmann S.,Frolich J.. (2006). Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hiperchinetic și opozant , Cluj-Napoca: Editura RTS;
DSM – IV . (1994). Published by the American Psychiatric Association, Washington D.C.;
Gingerich, K,. Turnock, P. & Liftin J.K. (1998). Diversity and Attention Deficit hyperactivity Disorder, Journal of Clinical Psychology, vol. 54(4), 415;
Goldman, J., Stein, C., & Guerry, S. (1983). Psychological methods of child assessment. New York: Bruner/Mazel;
Kulcsar, T., (1980). Lecții practice de psihodiagnostic, Curs pentru uzul studentilor, Cluj-Napoca;
McEwan,E.K. (1988). The Principal’s Guide To Attention Deficit Hyperactivity Disorder. Corwin Press;
Monastra, Vincent J. – Cum să crești un copil de ADHD. 10 lecții pe care nu le poți învăța de la medici – Editura Trei, București, 2011;
Ronen, T. (1997). Cognitive-developmental therapy with children. Chichester, England: Wiley;
Spreen, Otfried; Strauss, Esther. (1998). A Compendium of Neuropsychological Tests: Administration, Norms, and Commentary, Oxford: Oxford University Press;
Wechsler, David. (2012). Scala de inteligență Wechsler pentru copii, ed. a IV a, Cluj-Napoca: Romanian Psychological Testing Services;
Articole și studii
*** Duncai, Maria; Iftene, Felicia – Analiza valorilor discriminative ale scalelor ASEBA în diagnosticul diferențial al ADHD – http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr%204/Dunca2-ro.pdf;
*** Petrovai, Domnica – Recunoașteți ADHD – tulburarea de hipercativitate cu deficit de atenție, disponibil pe site-ul http://cnsm.org.ro;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Privind Memoria de Lucru a Elevilor din Ciclul Primar Diagnosticati cu Adhd (ID: 164692)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.