Aspecte Privind Managementul Sectiilor Sportive. Studiu de Caz Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti Volei

Cuprins

Introducere

Capitolul I Fundamentare teoretică

1.1. Management – noțiuni definitorii

1.2. Procesele și relațiile de management

1.2.1. Procesele de management

1.2.2. Relațiile de management

1.3. Principiile generale ale managementului

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

1.5. Managementul resurselor umane

1.5.1. Rolul managerului

1.5.2. Calitățile și abilitățile managerului

Capitolul II Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

2.2. Ipoteza lucrării

2.3. Durata și locul de desfășurare

2.4. Sarcinile lucrării

2.5. Metode și tehnici de cercetare și evaluare

Capitolul III Rezultatele obținute

3.1. Prezentarea C.S. Dinamo

3.2. Istoricul și palmaresul C.S. Dinamo

3.3. Structura organizatorică

3.3.1. Resursa umană

3.3.2. Baza materială

3.3.3. Resurse financiare

3.3.4. Resurse informaționale

3.3.5. Parteneri și colaborări

3.4. ANALIZA SWOT

Capitolul IV Posibilități de îmbunătățire a managementului secție

Capitolul V Concluzii

Bibliografie

Anexe

Capitolul I

Fundamentarea teoretică

Management – noțiuni definitorii

Semnificațiile pe care le prezintă conceptul de management audus la aparitia unor diversități de opinii în ceea ce privește definirea sa.

Potrivit lui W. Newman managementul reprezintă o ,,importantă tehnică socială, ca direcționare, conducere și control al eforturilor unei grupe de indivizi în vederea realizării unui anumit scop comun. Este evidențiat că un bun conducător este acela care face ca grupa să-și atingă scopurile sale, în condițiile unui minim de cheltuieli, de resurse, de eforturi.’’

Pentru definireaconceptului de management, D. Carlson formulează aspecte esențiale care trebuie avuteîn vedere. Printre aceste aspecte se enumeră: previzionarea rezultatelor dorite, studierea pieții și interpretarea cererii,previzionarea tendințelor esențiale și identificarea problemelor importante; stabilirea obiectivelor, politicilor, criteriilor și normelor de randament, elaborarea planurilor, prognozelor, bilanțurilor și fixarea mijloacelor de control corespunzătoare; stabilirea rezultatelor așteptate de la colaboratori, conceperea și menținerea unei organizări corespunzătoare; determinarea metodelor de perfecționare, evaluarea rezultatelor, luarea deciziilor, adoptarea măsurilor corective; ajutorarea subordonaților în ceea ce privește progresul acestora, înțelegerea nevoilor și aspirațiilor personalului, inspirarea încrederii, stimularea muncii participative, menținerea respectului disciplinei și a eticii.

A. Marteau, un alt specialist al domeniului, face referire la fundamentele teoretice ale managementului a cărui esență constă în a obține rezultate prin alții, asimilându-se însă responsabilitatea pentru aceste rezultate, în a fi orientat spre mediul înconjurător, în a lua decizii direct legate de finalitatea întreprinderii, în a acorda încredere salariatului în procesul muncii prin încredințarea de responsabilității, recunoasterea dreptului de a greși și primirea favorabilă a inițiativelor acestuia, în a descentraliza sistemul organizatoric și a judeca salariații după rezultatele obținute în muncă și desigur în a asigura maleabilitatea structurilor și a angajaților.

Managementul este definitși de I.Petrescuca fiind ,,ansamblul activităților, disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării și organizării societății comercialeși vizează ca prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor microeconomice să antreneze întregul colectiv de salariați pentru a întreprinde și a lucra cât mai profitabil, pentru a organiza schimbări capabile să asigure creșterea performanțelor pe plan economic și social”.

Procesele și relațiile de management

Procesele de management

În activitatea desfășurată de oricare unitateeconomică se întâlnesc două tipuri de procese: procese de execuție și procese de management.

Procesele de execuție se definește prin faptul că forța de muncă acționează în mod direct asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă sau indirect, cu ajutorul unor categorii speciale de mijloace de muncă, având drept rezultat obținerea unor produse, de un anumit grad de prelucrare sau servicii, corespunzător naturii proceselor de producție implicate și obiectivelor prestabilite.

Procesele de management se caracterizează, în general, prin faptul că o parte din forța de muncă din cadrul unității economice acționează asupra părții majoritare pentru atingerea obiectivelor prestabilite ale unității.În acest context, procesul de management se definește prin ansamblul de intervenții prin care managerul exercită funcțiile managementului. În general, procesul de management poate fi definit prin „ansamblul fazelor, a proceselor, prin care se determină obiectivele unității și ale subsistemelor încorporate, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor și executanții acestora, prin care se integrează și controlează munca personalului, folosind un complex de metode și tehnici în vederea îndreptării cât mai eficiente a rațiunilor ce au determinat înființarea respectivei unități”. Din conceptul enunțat mai sus rezultă faptul că, în esență, el constă în exercitarea funcțiilor managementului, structurate într-o succesiune logică pe trei faze.

Prima fazăeste alcătuită din procesele de muncă care au în vedere stabilirea obiectivelor unității economice și ale subdiviziunilor sale organizatorice, cât și cele necesare realizării scopului propus. Această fază are la bază preponderența activităților previzionale, deci exercitarea funcției de previziune, cât și asigurarea manifestării celorlalte funcții ale managementului într-o viziune prospectivă. Deciziile strategice și tactice au prioritate întrucȃt sfera de cuprindere și intensitate a acestor procese se manifestă, cu precădere, la eșalonul superioral sistemului de management.

Cea de-a doua fazăcuprinde activitatea de „operaționalizare” în care se manifestă, cu prioritate, funcțiile managementului: de organizare, de coordonare și antrenare. După ce, în prima etapă au fost definite obiectivele unității, urmează să se adopte deciziile necesarepentru realizarea acestora, impunându-se o activitate intensă de organizare a proceselor de muncă, coordonarea activităților pe fiecare componentă structurală a unității și pe ansamblul său, fără a neglija aplicarea tuturor modalităților de antrenare a personalului la realizarea obiectivelor prestabilite. În general, activitățile sunt specifice managementului operativ, au o pondere mare în activitatea managerului deciziile curente.

Cea de-a treia fază, denumită și faza finală de control – evaluare, este alcătuită din ansamblul de activități cu privire la cuantificarea rezultatelor obținute și compararea cu cele prestabilite, analiza și interpretarea acestora și formularea unor concluzii privitoare la ciclul de management viitor. Desigur, evaluarea rezultatelor nu se realizează numai la finalul procesului de management, cât și pe parcursul acestuia prin exercitarea funcției de control – evaluare, când anumite situații determină adoptarea unor decizii corective.

Calitatea procesului de management este definită prin următoarele trăsături caracteristice: dinamism, stabilitate, continuitate, consecvență, ciclicitate.

Caracterul dinamic al managementului se manifestă ca urmare a influențelor factorilor interni și externi ai unității economice ce presupun mutații importante în parametrii de funcționare a sistemului de management, care la rândul său, adaptează unitatea la noile condiții.

Stabilitatea este generată de faptul că în realizarea procesului de management se utilizează numai anumite canale de comunicare, prin mijlocirea cărora se formează baza structurală a sistemului de management, care se consemnează în acte organizatorice, asigurându-i astfel stabilitatea.

Continuitatea se regăsește în funcție de nivelul de exercitare a managementului și de particularitățile procesului de producție din unitate.

Consecvența reprezintă una din trăsăturile definitorii ale procesului de management și reprezintăperseverența cu care acționează pentru realizarea fazelor sale, astfel ca fiecare dintre faze să aibă un rol esențial în creșterea eficienței activității de management.

Ciclicitatea este subliniată de faptul că fiecare act de influențare se termină prin trecerea subsistemului condus la o nouă stare, ceea ce marchează necesitatea stabilirii unui nou scop a procesului de management sau nevoia de a corecta ori completa scopul precedent și pentru realizarea căruia este necesar un nou act de influențare.

La fel ca orice activitate umană procesul de management se impune să fie organizat. Organizarea procesului de management reprezintă formarea sistemului de management în timp și spațiu în concordanță cu necesitatea punerii în acord a muncii componenților unității cu performanțele prestabilite. Activitatea de organizare a procesului de management presupune structurarea activităților pe etape și după anumite criterii, normarea și reglementarea desfășurării lor, stabilirea termenelor de execuție, introducerea cerințelor obligatorii în realizarea acestui proces. Perfecționarea procesului de management are în vedere următoarele grupe de probleme: adaptarea permanentă a structurii funcționale la cerințele impulsurilor factorilor interni și externi unității; perfecționarea sistemului informațional în ansamblul său și a fiecărei componente în parte astfel încât procesul decizional să se desfășoare în condiții normale; raționalizarea cheltuielilor privind desfășurarea proceselor de management.

Relațiile de management

Relațiile de managementreprezintă cea de-a doua componentă definitorie a conceptului științei managementului. Relațiile de management pot fi definite ca raporturile care se stabilesc între componenții unui sistem și între aceștia și componenții altor sisteme în procesele previzionării organizării, coordonării, antrenării și control – evaluării activității unității. Relațiile de management au o triplă determinare: social – economică, tehnico-materială, umană.

Determinarea social – economică rezultă din dependența relațiilor de management, de natura relațiilor de producție. Prin această dependență se asigură aceleași caracteristici economico-sociale esențiale unităților economice bazate pe aceeași formă de proprietate. În acest context, se poateafirma că la același tip de unități, principalele activități sunt fundamentate pe aceleași principii de management, utilizarea anumitor metode de previziune, organizare, motivare a personalului, adoptarea unor modalități de management participativ sunt identice sau asemănătoare.

Determinarea tehnico – materială constă în dependența trăsăturilor managementului de caracteristicile muncii și mijloacelor de muncă ce constituie suportul tehnico-material al încadrării unităților economice în ramuri și subramuri. În virtutea condiționării tehnico-materiale, relațiile demanagement reflectă specificitatea ramurilor sau subramurilor din care fac parte unitățile economice.

Determinarea umană constă în faptul că o apreciabilă influență asupra relațiilor de management o are și componența colectivității fiecărei unități economice și cultura sa organizațională. Personalitatea managerilor, specialiștilor, muncitorilor etc., care își desfășoară munca își pune amprenta asupra relațiilor de management.

Principalii factori care influențează relațiile de management într-o unitate economică sunt: natura proprietății, dimensiunea sa, complexitatea proceselor de producție, dispersarea teritorială a subdiviziunilor organizatorice, gradul de autonomie, potențialul uman etc.

Principiile generale ale managementului

La baza conceperii și exercitării managementului unităților economice se află un ansamblu de principii. Principiile generale determină nivelul de dezvoltare al științei managementului și fundamentele teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management ale unităților economice, alcătuind împreună un sistem a cărui cunoaștere și aplicare este indispensabilă pentru toți managerii și pentru personalul de specialitate implicat în managementul unității economice.

Principiul asigurării concordanței dintre parametriisistemului de management al unității economice șicaracteristicile sale esențiale și ale mediului ambiant

Funcționalitateași competitivitatea unității economice implică o permanentă corelare,perfecționare, adaptare a sistemului de management la situația efectivexistentă în cadrul său și în contextul socio-economic în care își desfășoară activitatea.Conținutul acestui principiu își are fundamentul în dinamismul fenomenelor șiproceselor economice care se desfășoară în unitățile economice. Dindefiniția prezentată mai sus, rezultă două componentemajore: 1) necesitatea asigurării unei concordanțe cât mai depline întreparametrii sistemului de management și caracteristicile întreprinderii;2) realizarea acestei concordanțe la un nivel cât mai înalt de dezvoltare aambelor aspecte, nivel cerut de creșterea performanțelor economice aprocesului de management și, implicit, ale unității economice. Apariția unorneconcordanțe generează disfuncționalități și în final duce la performanțeeconomice nesatisfăcătoare.

Principiul managementului participativ

Exercitarea celor mai importante și complexe procese și relații de management în cadrul unei unități economice este necesar să se bazeze pe implicarea unor grupe de manageri, specialiști și reprezentanți ai proprietarilor. Necesitatea aplicări acestui principiu la nivelul unității economicedecurge din: complexitatea și dinamismul activităților de management,mutațiile rapide și semnificative a unor componente majore ale mediuluiambiant, rapiditatea evoluțiilor științifice, tehnice, comerciale, organizatorice,nivelul ridicat de pregătire a majorității personalului, etc.Formele de participare a componenților unității, a unor specialiștidin afara acestora și a reprezentanților proprietarilor se reglementează prinacte normative sau documente organizatorice elaborate de unitateaeconomică.

Principiul motivării tuturor factorilor implicați în activitatea unității

Rezultatele de producție și cele economice ale oricărei unități sunt:

elemente introductive în management,determinate decisiv și formele de exercitare a

proprietății, de concepția pecare se bazează luarea lor în considerare, prin utilizarea unui ansamblu depârghii economice și motivaționale.Motivarea ca principiu de management al unității economice,exprimă necesitatea unei asemenea stabiliri și utilizări a stimulentelormateriale și morale de către factorii decizionali încât să asigure o împletirearmonioasă a intereselor tuturor părților implicate.

Manifestarea acestui principiu în activitatea de management necesită identificarea și evaluarea motivațiilor care se manifestă atât la nivelul componenților compartimentelor, a întregului personal cuprins în sistemul managerial al unității economice, cât și acționarilor, furnizorilor, etc. Un rol însemnat îl are sistemul de salarizare practicat de unitatea economică, modalitățile de repartizare a profitului și a modului de utilizare a fondurilor create, a comisioanelor, etc., care să asigure un maxim de contribuție la realizarea obiectivelor prestabilite.

Principiul eficienței

Dimensiunea, structura și combinarea tuturor proceselor și relațiilor de management este necesar să aibă în vedere maximizarea efectelor economico-sociale cuantificabile și necuantificabile ale unității economice în vederea asigurării unei competitivități ridicate.Acest principiu exprimă necesitatea asigurăriifuncționalității sistemului de management al unității economice, astfel încâtsă se realizeze performanțe economice superioare, și pe acest fundal, săobțină produse sau să presteze servicii competitive.Transpunerea în practică a acestui principiu implică folosirea unormetode, tehnici și instrumente economice și de management adecvate,bazate pe analiza lucidă a contextului real în care își desfășoară activitateaunitatea economică.

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

Literatura de specialitate defineste organizația ca fiind o asociație de oameni care au concepții și preocupări comune si sunt uniți conform unui regulament sau statut, in scopul desfășurării unei activități organizate pentru realizarea unor obiective propuse. Organizația este prezentă în toate domeniile de activitate: industrie, constructii, servicii, agricultura, cercetare, educatie, cutura, sport, religie etc.

Se poate afirmafaptul că societatea țărilor dezvoltate a devenit astfel o societate a organizațiilor. Atfel organizațiile fie politice, economice sau sociale sunt formate din grupuri de indivizi uniți prin mijloace comune pentru atingererea scopurilor prestabilite. Conform lui Gary Johns, organizațiile reprezinta invenții sociale destinate indeplinirii unor scopuri comune prin efort de grup.

Fiind abordată ca o multitudine de elemente aflate în interacțiune, se deosebeste de mediul cu care se află în relație rezultand astfel următoarele noțiuni esentiale cu privire la organizație:

organizația reprezinta un sistem deschis în interactiune permanentă cu mediul ambiant;

organizația este un sistem finalizat deoareceisi stabileste cu precizie obiectivele si dispune de autonomie pentru a le indeplini;

organizația reprezinta o entitate socială formata din ,,oameni sau grupuri de oameni cu

interese particulare aparținând unor categorii socio – profesionale proprii acesteia, dar și exterioare acesteia”.Interesele organizațieinu coincidîntotdeauna cu cele ale grupurilor sociale exterioare, iar ajustările reciproce vor constitui una din problemele importante ale organizațiilor.

Cu alte cuvinte, organizațiareprezinta o entitate socială structurată și finalizată, alcatuita din subsisteme aflate în interacțiune și care se adaptează in mod permanent atât modificarilor din interior (sisteme autoreglabile), cât și schimbarilor din mediul exterior (sisteme deschise) pentru a atinge si arealiza obiectivele propuse.

Notiunea de organizație este de mare complexitate și include orice tip de activitate umană prestată în diverse domenii, pornind de la cel industrial, sportiv, agricol, bancar, cultural, până la cel religios, civic,militar, etc.

Complexitatea conceptului este cauzata de faptul că o organizație urmărește indeplinireaa unui sau mai multor obiective, acestea reprezentând exprimarea cantitativă și/sau calitativă a scopului pentru care a fost înființată și funcționează organizatia. Totodată presupune valorificarea unei game diverse de resurse, pornind de la cele materiale, financiare și umane, inclusiv cele informaționale, indiferent de obiectul de activitate.

Organizația este dependentă de alte organizații, avand in vedere resurselor avansate în procesele de muncă, dar si maniera de realizare a obiectivelor proprii; aceasta desfasoaraprocese de muncă orientate spre obținerea unui anumit tip de rezultate, care permit satisfacerea uneia sau mai multor nevoi sociale bine stabilite.

Modificarile profunde generate de noua economie mondială determina atât oportunități noi, cât și tensiuni asupra cărora organizațiile, în deosebi firmele, trebuie să reacționeze in mod eficient si promt.

Globalizarea este un nou mod de interacțiune dintre state, economii și indivizi. Infăptuirea acestei speranțe reprezintă un proces de durata care amplifică, diversifică și dă noi dimensiuni legăturilor economice obiective în plan international.La o primă percepție, fenomenul impune ca un număr mai mare de companii să se implice în afaceri pe piața mondială, o data cu cresterea riscurilor și a fragilitații relațiilor in care sunt angrenate, dar pașii catre globalizare oferă, fără rezerve, pentru consumator mai multe posibilități de alegere. Etapei actuale de globarizare economică îi concorda apariția și dezvoltarea firmelor globale.O formă avansată în activitatea corporațiilor este concretizată în apariția și amplificarea producției internațional integrate, care reunește într-un sistem integrat și coordonat, unitar, la scară globală, componentele lanțului de creare a valorii.

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

Cunoașterea și perceperea funcțiilor managementului în mod aprofundat reprezinta o premisă importanta pentru descifrarea conținutului științei și practicii riguroase a managementului, pentru asimilarea și utilizarea eficientă a sistemelor, tehnicilor, metodelor, procedurilor și modalităților proprii.

Avand în vedere natura sarcinilor implicate și modul de realizare ale acestora,procesul de management se poate imparti, după cum urmează:

funcția de previziunedesemneaza ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se stabilesc principalele obiective ale organizației și componentelor sale, precum și resursele și principalele mijloace necesare indeplinirii acestora;

funcția de organizareconsta in ansamblul proceselor de management cu ajutorul cărora se determina și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele acestora (mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc.), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de lucru și repartizarea lor personalului luand in considerare anumite criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, pentru realizarea în condițiicât mai bune a obiectivelor propuse;

funcția de coordonareare în vedere multitudinea proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului organizației și subsistemelor sale, în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric stabilite anterior;

funcția de antrenarepoate fi definită ca ansamblul proceselor de muncă prin care se stabileste personalul organizației care contribuie la precizarea și realizarea obiectivelor propuse, luand în considerare factorii care îi motivează;

funcția de evaluare și controlincorporează totalitatea proceselor prin care performanțele organizației, subsistemelor și componenților acesteia sunt determinate și comparate cu obiectivele și standardele prestabilite, pentru eliminarea deficiențelor consemnate și integrării abaterilor pozitive.

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

Prin intermediul sistemul de management se realizeaza exercitarea funcțiilor și relațiilor de management la nivelul fiecărei organizații.

Sistemul de management al unei organizații poate fi definit ca ansamblul elementelor cu caracter organizatoric, decizional, informațional și motivațional prin care se realizează procesul de management, scopul urmărit fiind asigurarea avantajului competiției și al unui nivel de performanță cât mai ridicat. Pentru exercitarea funcțiilor manageriale la nivelul fiecărie organizații se proiectează sistemulpropriu de management pe baza respectării cerințelor impuse de un set de principii, reguli și norme.

Pentru proiectarea și realizarea practică a sistemului de management trebuie luate in vedere si evaluate, în interdependență, urmatoarele elemente specifice funcționării unei organizații:

profilul activității;

talia (dimensiunea organizației);

dimensiunea și structura resurselor umane, material și financiare;

dispersia teritorială;

capitalul uman;

pozitia organizației pe piața locală, națională și internațională.

Componentele sistemului de management al organizației indiferent de aspectele particulare specifice funcționării acesteia, sunt împărțite in urmatoarele subsisteme:

subsistemul decizional;

subsistemul organizatoric;

subsistemul informațional;

subsistemul metodelor și tehnicilor de management;

alte elemente de management.

1.5. Managementul resurselor umane

Numeroși oameni de știință din diferite țări, precum si practică managerială a firmelor competitive pe plan național au recunoscut și argumentat faptul ca rolul primordial al resurselor umane la scara intregii societăți se regăsește și la nivelul organizației. Elementele principale care o demonstrează sunt următoarele:

forța de muncă este singura creatoare de valoare de intrebuințare; în fapt, organizația reprezintă celula de baza a societatii în care oamenii creeaza produse și servicii necesare extinderii și dezvoltării populatiei;

resursa umană este singura creatoare, nu doar sub aspect economic, ci și sub aspect spiritual și științific; generarea de ideinoi care se concretizate în produse, servicii, tehnologii, metode de conducere sau solutii organizatorice noi reprezinta aportul exclusiv al omului;

eficacitatea și eficiența folosirii resurselor financiare, materiale și informaționale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane; astefel practica activității economice evidentiazasituații când inteprinderi, înzestrate in mod similar din punct de vedere tehnic, financiar și informațional obțin performanțe sensibil diferite.

Insa aici intervine creativitatea resurselor umane în cadrul organizației. Procesul inovațional are o sferă largă de cuprindere. Practic, se manifestă în toate activitățile ce se desfașoară în organizații, nerezumându-se doar la produse și tehnologii. El vizează și sisteme informaționale, metode economice, structuri organizatorice, procedee decizionale etc. Trebuie făcută acestă precizare întrucât există adesea tendința de a limita creativitatea și inovarea doar la activitațile de producție, cu toate că în ultimul timp pe plan mondial se manifestă o certă tendință de proliferare a celorlalte categorii de invenții și inovații.

Orice ființă umană este inzestrata cu aptitudinea de a fi creativ, adică de a genera idei noi. Subliniem acest aspect deoarece există o opinie destul de larg răspândită, bazată pe teoria elitelor, potrivit căreia doar anumite persoane poseda abilitatea de a creea.In mod cert capacitatea de a fi creativ, variază de la o persoană la alta, avand in vedere influența unor multitudinede factori, dintre care menționăm, ca fiind deosebit de importantă, educațiaprimită. În acest sens, cunoscutul sociolog francez Michael Crozier mentiona faptul ca “problema educației este problema cheie în ceea ce privește toate dificultațile, însăcu condiția de a înțelege sensul cel mai cuprinzător”. Persoanele care sunt inzestrate într-o măsura apreciabilă avand capacitate de a fi creative pot fi recunoscute după modul in care gândesc și acționează in diferite situatii. Selecția și încadrarea personalului semnifica componente importante ale funcțiuni de personal, ce se desfășoară cu participarea managementului organizației sau se realizează nemijlocit de către aceasta.

Desigur, încadrarea nu trebuie sa fie redusă la partea formală. O incadrare eficientă a personalului faciliteaza contactul și cunoașterea cu noi șefi și colegi de muncă, cu sarcinile, competențele și responsabilitațile ce ii revin și familiarizarea cu principalele structuri ale culturii organizaționale specifice organizației. De asemenea, luarea în considerare a aspectelor psihosociologice implicate este esentială pentru accelerarea integrării în noua colectivitate.

Selecționarea personalului presupune ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce poseda calitățile, cunoștințele, deprinderile, aptitudinile și comportamentele necesare pentru atingerea si indeplinirea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților aferente anumitor posturi.

Încadrarea personalului reprezinta ansamblul proceselor de atribuire efectivă a posturilor prevăzute în structura organizatorică pentru persoanelor selectionate, inclusiv realizarea tuturor formalitatilor necesare.

Din examinarea bibiliografiei de specialitate a managementului resurselor umane, rezultă că în esentă, selecționarea și încadrarea personalului se fundamenteaza pe patru elemente, ce reprezintă fie numai premise pentru selecționarea și încadrarea personalului, fie numai criterii de selectie, fie ambele. Aceste elemente sunt:

studii atestate de certificate sau diplome;

vechimea în muncă;

postul deținut anterior;

calitățile, cunoștințele, deprinderile, aptitudinile și comportamentele persoanelor în cauză.

În condițiile contemporane ale fundamentării activității umane pe principiul educației continue, al transformării informațiilor într-o resursă de bază a companiei și a conturării organizațiilor bazate pe cunoștințe, pentru fiecare organizație formarea și perfecționarea personalului devin o prioritare majora.

Prin formarea personalului de calitate într-o activitate a unei organizații intelege ansamblul proceselor prin care salariații își însușesc într-un cadru organizat, dependințe de organizația respectivă si cunoștiințele, aptitudinile, deprinderile și comportamentele necesare pentru exercitarea unor ocupații necesare respectivei firme. În strânsă legătură cu activitatea de formare se regaseste activitatea de perfecționare a pregătirii personalului.

Perfecționarea pregătirii personalului reprezinta ansamblul proceselor prin intermediul cărora salariații organizației își dezvolta in urma frecventarii unor programe special organizate de organizație, totalitea cunoștințelor, metodelor, aptitudinilor, deprinderilor și comportamentelor în domenii în care dejaau o calificare de bază, în vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor propuse și sarcinilor ce le revin. Formarea și perfecționarea salariaților, cu tendința de extindere la stakeholderii organizației, determinain mod decisiv calitatea resurselor umane ale acesteia și implicit, performanțele economice obținute.

Prin evaluarea personaluluise intelege ansamblul proceselor prin intermediul cărora se enunta judecăți de valoare asupra salariaților din organizație, considerați separați, în calitate de detinatori ai anumitor posturi pentru relevarea elementelor fundamentale ale modului de realizare a obiectivelor și sarcinilor conferite și de efectuare a responsabilitaților, acordării de recompense și sancțiuni, a fixarii modalitaților de perfectionare a pregătirii, a stabilirii perspectivelor de promovare. Din această definire reies diverse implicațiile pe care le are evaluarea personalului asupra funcționalității și profitabilității companiei. Evaluarea asigură un suport informațional important, atât pentru decizii de recompensare, promovare sau perfecționare a personalului intreprinderii, cât și pentru decizii cu caracter strategic și tactic cu privire la viitorul profil al organizatiei, la abordarea anumitor piețe de desfacere care se bazează într-o proportie apreciabilă pe calitatea resurselor umane. De raționalitatea acestor decizii depinde sensibil competivitatea organizatiei. Dar implicațiile evaluării personalului nu trebuie reduse doar la nivelul organizației. Deosebit de importante sunt consecintele evaluării asupra vieții profesionale a componenților organizației, asupra satisfacției lor în muncă, asupra perspectivelor și evoluției acestora și în general asupra realizării lor pe toate planurile. Datorita complexitățiișiamplorii implicațiilor sale, evaluarea prezinta o extindere constantă în cadrul organizațiilor moderne. In opinia multor specialiști, principala problema a managementului organizației o reprezinta evaluarea cadrelor, ceea ce se reflectă și în aparitia unor noi discipline, cum ar fi: docimologia, doxalogia, erogologia și altele.

O reflectare a rolului pe care îl are evaluarea în organizațiile moderne o reprezintă numeroasele metode și tehnici utilizate în acest scop. Metodele și tehnicile de evaluare se împart în doua categorii: generale și speciale, in funcție de sfera de aplicabilitate. Metodele de evaluare generale sunt aplicabile oricarui component al organizației, indiferent de postul deținut. Acest tip de evaluare presupune luarea in considerare a urmatoarelor metode: notația, aprecierea globală și aprecierea funcțională.

Etapa de tranziție spre economia de piață, caracterizată prin reconsiderarea rolului managementului ca principal vector al eficienței economico – sociale, aduce în prin plan comunicarea dintre manager și subordonați ca element dinamizator al proceselor manageriale și, concomitent constituie o condiție a unui climat organizațional și motivațional adecvat realizării obiectivelor propuse.

Managementul prevede, organizează, coordonează, motivează, controlează și evaluează eficace numai dacă dispune de informații, în volumul și de calitatea dorită. Pentru aceasta intre manager si subordonați, colaboratori si ceilalti managerii aflati în „amonte” trebuie sa existe o permanenta comunicare, iar eficacitatea comunicarii depinde de comunicații concepute, realizate și utilizate în cadrul organizației.

Numeroase definiții date comunicării relevă faptul că, la nivelul unei organizații, între centrele generatoare și furnizoare de informații și cele beneficiare se stabilesc multiple legături ce facilitează transferul acestora și implicit, derularea proceselor de management și execuție. Comunicarea reprezinta un proces de transmitere a informațiilor, sub forma mesajelor simbolice, între două sau mai multe persoane, unele avand statut de emițător si altele de receptor, prin intermediul unor canale specifice.

La nivelul organizației există o multitudine de rețele de comunicații denumite grupaje de canale de comunicații, regăsite în configurații specifice care formeaza sistemul de comunicații. Rolul deosebit al comunicării în asigurarea funcționalității și eficacității in activităților organizației este generat, în principal, de:

volumul, complexitatea și diversitatea apreciabile ale organizației și subsistemelor sale, datorate impactului variabilelor mediului ambient național și internațional;

mutațiile profunde intervenite în caracteristicile dimensionale și funcționale ale organizației românești, declanșate de tranziția spre economia de piață; schimbarea și implementarea noului economic, managerial, tehnic și tehnologic au devenit o permanentă în majoritatea organizațiilor, cu consecințe apreciabile asupra complexitații și configurației comunicațiilor;

grupurile și modul de concepere și funcționare a acestora în cadrul organizației, avand în vedere rolul comunicațiilor de a vehicula, de a amplifica legăturile dintre componenții grupurilor, de a consolida coeziunea acestora;

activitatea managerială, modul de restructurare a timpului lor de muncă în secvențe care să permită rezolvarea decizională și operațională a problemelor cu care se confruntă domeniul condus;

Din acest punct de vedere este unanimă aprecierea conform căreia un manager aloca aproximativ 80% din timp pentru a comunica, situație care justifică totalitatea tipuri de roluri pe care acesta le indeplinește în cadrul organizatiei.

1.5.1. Rolul managerului

Managerul unei instituții joacă un set întreg de roluri, care în literatura de specialitate au fost clasificate după cum urmează:

Rolurile informaționale ale managerului sunt:

– monitor, să fie centru rețelei de informație al unității;

– difuzor, să fie cel ce filtrează și transmite informația în cadrul companiei;

– purtător de cuvânt, să fie cel care propagă informația în afara companiei.

Rolurile interpersonale ale managerului sunt:

– figură reprezentativă, să reprezinte grupul;

– lider, să conducă grupul;

– legătură, să realizeze legătură între membrii grupului.

Rolurile decizionale ale managerului sunt:

– inițiator, să fie întreprinzător, cu voință și inițiativă;

– negociator, să găsească mereu cea mai bună soluție în rezolvarea diverselor situații;

– factor de soluționare a perturbărilor, să fie mediatorul și liantul între membrii unității și problemele acestora;

– factor de alocare a resurselor.

1.5.2 Calitățile și abilitățile manageriale

Literatura de specialitate menționează o multitudine de calități care trebuie să se regăsească la un manager. Printre acestea se pot enumera:calități antreprenoriale: capacitate de decizie, proactivitate, calitățile intelectuale: gândire logică, capacitate de conceptualizare,capacitate de a realiza prognosticuri și diagnosticuri,calități socio – emoționale : autocontrol, autoapreciere,spontaneitate, adaptabilitate, calități interpersonale: capacitatea de a-i influența pe cei din jurul său.

Inca de la inceput trebuie sa se identifice specificul muncii managerului de către acesta, iar in acest sens fișa postului trebuie privită doar ca pe un punct de plecare și nu ca pe un document inalterabil. Intocmirea unei descrieri perfecte a unui post care să cuprindă toate situațiile posibile de lucru și modul în care angajatul trebuie să reacționeze in anumite circumstante este considerata o utopie deoarece nu poate contine indicatori clari de prioritate în muncă.

Capitolul II

Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

Prin intermediul lucrării de față doresc să aduc un plus de informație în vederea îmbunătățirii și perfecționării proceselor manageriale ale structurilor sportive. De asemenea se urmărește și perfecționarea structurii organizatorice precum și perfecționarea continuă a resurselor umane și materiale în vederea creșterii eficienței rezultatelor finite și a performanțelor propuse în cadrul C.S. Dinamo.

2.2. Ipoteza lucrării

În realizarea prezentei lucrări am pornit de la ipoteza conform căreia structura organizatorică și managerială a C.S. Dinamo, reprezintă un exemplu în ceea ce privește organizarea și managerierea unei instituții de profil, având o bună colaborare cu forurile de specialitate precum federațiile sportive și asociațiile municipale ale sporturilor reprezentative, Direcția Municipală de Tineret și Sport, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.

2.3. Durata și locul de desfășurare

Cercetarea ce a stat la baza realizării lucrării de față s-a desfășurat în decursul acestui an (ianuarie-mai) și a avut ca locație structura sportivă C.S. Dinamo.

2.4. Sarcinile lucrării

Pentru organizarea și derularea cercetării lucrării am stabilit următoarele sarcini:

– realizarea legăturii și obținerea colaborării cu echipa managerială a grupării sportive;

– studierea literatulii de specialitare;

– adunarea de informații de specialitate și utilizarea acestora în întocmirea planului de desfășurare a cercetării propriu – zise;

– studierea actelor normative și legislației în vigoare în baza cărora funcționează C.S. Dinamo;

– analizarea aspectelor manageriale ce condiționează activitatea C.S. Dinamo;

– determinarea gradului de respectare a obiectivelor pe termen lung, mediu și scurt în realizarea proceselor manageriale și a componentelor acestora în cadrul structurii sportive;

– stabilirea obiectivelor strategice generale și specifice fiecărui sector de activitate în parte;

– consemnarea atingerii cotei de realizare a obiectivelor propuse;

– precizarea bugetului și stabilirea resurselor disponibile/anticipate;

– efectuarea evaluării rezultatelor palpabile și a efectelor produse în urma aplicării planului managerial propus.

2.5. Metode și tehnici de cercetare

In urma studierii literaturii de specialitate pentru realizarea cercetării s-au stabilit ca mijloace ale investigației următoarele metode de analiză:

metoda studiului bibliografic este foarte importantă deoarece delimitează obiectul studiului si faciliteaza formularea unor ipoteze de lucru rezultate dintr-o cunoaștere prealabilă a domeniului. Datorită acestei metode se pot aplica tehnici, instrumente și procedee care sa conducă la rezultate consistente, desigur și compararea rezultatelor este asigurată tot de metoda studiului bibliografic și constituie nu doar o condiție pentru dezvoltarea disciplinei, dar este și procedeul prin care se maximizeaza orizontul de interpretare a datelor obținute;

sudierea materialelor interne ale clubului: au fost studiate planurile manageriale ale clubului, organigramele,

metoda observației constă în colectarea datelor despre diferite comportamente, relații, activități, obiecte pe baza ghidului de observație presupunând observarea acestora în desfățurarea lor naturală fără a le schimba condițiile. Am considerat eficientă această metodă deoarece rezidă în faptul că este conștientă și se raportează la un obiectiv bine determinat, la o tematică științifică elaborată, construită pe definiții și clasificări riguroase și coerente.

analiza SWOT