Aspecte Privind Managementul Sectiilor Sportive

Aspecte privind managementul secțiilor sportive

STUDIU DE CAZ CLUBUL SPORTIV DINAMO BUCUREȘTI – VOLEI

Cuprins

Introducere

Capitolul I Fundamentare teoretică

1.1. Management – noțiuni definitorii

1.2. Procesele și relațiile de management

1.2.1. Procesele de management

1.2.2. Relațiile de management

1.3. Principiile generale ale managementului

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

1.5. Managementul resurselor umane

1.5.1. Rolul managerului

1.5.2. Calitățile și abilitățile managerului

Capitolul II Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

2.2. Ipoteza lucrării

2.3. Durata și locul de desfășurare

2.4. Sarcinile lucrării

2.5. Metode și tehnici de cercetare și evaluare

Capitolul III Rezultatele obținute

3.1. Prezentarea C.S. Dinamo

3.2. Istoricul și palmaresul C.S. Dinamo

3.3. Structura organizatorică

3.3.1. Resursa umană

3.3.2. Baza materială

3.3.3. Resurse financiare

3.3.4. Resurse informaționale

3.3.5. Parteneri și colaborări

3.4. ANALIZA SWOT

Capitolul IV Posibilități de îmbunătățire a managementului secție

Capitolul V Concluzii

Bibliografie

Anexe

Capitolul I

Fundamentarea teoretică

Management – noțiuni definitorii

Semnificațiile pe care le prezintă conceptul de management au dus la aparitia unor diversități de opinii în ceea ce privește definirea sa.

Potrivit lui W. Newman managementul reprezintă o ,,tehnică socială importantă avȃnd în vedere direcționarea, conducerea și controlul eforturilor unei grupe de indivizi pentru îndeplinirea unui anumit scop comun. Un bun conducător este considerat acela care face ca grupa să-și realizeze scopurile sale, avȃnd în vedere un minim de cheltuieli, de resurse și de eforturi”.

Pentru definirea conceptului de management, D. Carlson formulează aspecte esențiale care trebuie avute în vedere. Printre aceste aspecte se enumeră: previzionarea rezultatelor așteptate, examinarea pieții și analiza cererii, previzionarea tendințelor esențiale și stabilirea problemelor importante, fixarea obiectivelor, procedeelor, criteriilor și normelor de randament, efectuarea planurilor, prognozelor și fixarea mijloacelor de control corespunzătoare, stabilirea rezultatelor așteptate de la colaboratori, crearea și păstrarea unei organizări corespunzătoare, determinarea metodelor de perfecționare, evaluarea rezultatelor, luarea deciziilor, adoptarea măsurilor corective în anumite circumstanțe date, ajutorarea personalului în ceea ce privește progresul acestuia, înțelegerea dorințelor și aspirațiilor personalului, inspirarea încrederii, îndemnul la munca participativă, păstrarea respectului în ceea ce privește disciplina și etica.

A. Marteau, un alt specialist al domeniului, face referire la fundamentele teoretice ale managementului a cărui esență constă în a dobȃndi rezultate prin alții, asimilându-se însă răspunderea pentru aceste rezultate, în a fi îndreptat către mediul înconjurător, în a lua decizii legate în mod direct de finalitatea societății, în a oferi încredere angajatului în procesul muncii prin acordarea de responsabilității, recunoasterea dreptului de a face greșeli și primirea favorabilă a inițiativelor acestuia, în a descentraliza sistemul organizatoric și a aprecia angajații după rezultatele obținute în urma muncii lor și desigur în a asigura maleabilitatea angajaților.

Managementul este definit și de I. Petrescu ca fiind ,,ansamblul activităților, disciplinelor, proceselor, tehnicilor și metodelor care totalizează responsabilitățiile conducerii, gestiunii, administrării și organizării societății comerciale și are în vedere ca prin luarea deciziilor optime în proiectarea și fixarea proceselor microeconomice să angreneze toți angajații pentru a-și desfășura activitatea cât mai profitabil, pentru a organiza modificări care să asigure sporirea performanțelor pe plan economic și social”.

Procesele și relațiile de management

Procesele de management

În activitatea desfășurată de oricare societate economică au loc două tipuri de procese: procese de execuție și procese de management.

Procesele de execuție se definesc prin faptul că forța de muncă intreprinde activități în mod direct asupra obiectelor muncii prin mijloacele de muncă sau indirect, cu ajutorul unor mijloace de muncă speciale, rezultȃnd realizarea unor produse cu un anumit grad de prelucrare sau servicii, în corespondență cu natura proceselor de producție utilizate și obiectivelor propuse.

Procesele de management se caracterizează prin faptul că o parte din forța de muncă din cadrul societății economice întreprinde activități asupra părții majoritare pentru atingerea și îndeplinirea obiectivelor stabilite initial ale societății. În contextul prezentat mai sus, procesul de management se definește prin totalitatea intervențiilor prin care managerul îndeplinește funcțiile managementului. Prin procesul de management se înțelege „totalitatea fazelor și proceselor cu ajutorul cărora se fixează obiectivele societății și subsistemelor aferente, resursele și procesele de muncă utile îndeplinirii lor și angajaților unității, prin care se înglobează și se verifică munca angajatului, utilizȃnd un ansamblu de metode și tehnici pentru îndreptarea cât mai eficiente a rațiunilor ce au condus la înființarea respectivei societăți”. Din noțiunea definită mai sus reiese faptul că procesul de management constă în realizarea funcțiilor managementului, organizate într-o înșiruire logică pe trei faze.

Prima fază este alcătuită din procesele de muncă care au în vedere fixarea obiectivelor societății economice și ale subdiviziunilor sale organizatorice, cât și cele utile atingerii și îndeplinirii scopului stabilit. Această fază are la bază preponderența activităților previzionale, deci efectuarea funcției de previziune, cât și asigurarea realizării celorlalte funcții ale managementului dar într-o viziune previzională. Deciziile strategice și tactice au prioritate întrucȃt sfera de cuprindere și intensitate a acestor procese se manifestă, cu precădere, la eșalonul superior al sistemului de management.

Cea de-a doua fază are în vedere activitatea de „operaționalizare” în care se exprimă în mod prioritar funcțiile managementului, și anume: funcția de organizare, de coordonare și antrenare. După precizarea obiectivelor societății, urmează să se fixeze deciziile necesare pentru îndeplinirea acestora, impunându-se o activitate de organizare a proceselor de muncă, coordonarea activităților pe fiecare componentă structurală a firmei și pe ansamblul său, fără a omite aplicarea tuturor procedeelor de antrenare a personalului la realizarea obiectivelor propuse.

Cea de-a treia fază, poarta denumirea și de fază finală de control – evaluare și este alcătuită din totalitatea activităților cu privire la cuantificarea rezultatelor obținute și compararea cu cele stabilite anterior, examinarea și interpretarea acestora și redactarea unor opinii cu privire la ciclul de management viitor. Evaluarea rezultatelor nu se efectuează doar la finalul procesului de management, ci și pe parcursul acestuia prin realizarea funcției de control – evaluare atunci când anumite circumstante duc la luarea unor decizii corective.

Calitatea procesului de management este reprezentată prin următoarele aspecte esențiale: dinamism, stabilitate, continuitate, consecvență, ciclicitate.

Caracterul dinamic al managementului are loc ca urmare a influențelor factorilor interni și externi ai societăților economice care au în vedere modificări apreciabile în parametrii de funcționare a sistemului de management, care la rândul său acomodează societatea la noile condiții apărute.

Stabilitatea este determinată de faptul că în executarea procesului de management se folosesc doar anumite canale de comunicare cu ajutorul cărora se formează baza structurală a sistemului de management care se menționează în acte organizatorice, garantându-i astfel stabilitatea.

Continuitatea are loc în funcție de nivelul de executare a managementului și de particularitățile procesului de producție din cadrul societății.

Consecvența reprezintă una din trăsăturile definitorii ale procesului de management și reprezintă perseverența cu care acționează pentru efectuarea fazelor sale, astfel ca fiecare dintre faze să aibă un rol important în sporirea eficienței activității de management.

Ciclicitatea este accentuată de faptul că toate actele de influențare se finalizează prin trecerea subsistemului condus la o stare nouă, ceea ce duce la apariția necesității fixării unui scop nou a procesului de management sau cerința de a modifica sau a completa scopul stabilit initial și pentru îndeplinirea căruia este util realizarea unui nou act de influențare.

La fel ca orice activitate umană, procesul de management se dorește să fie organizat. Organizarea procesului de management reprezintă constituirea sistemului de management în timp și spațiu luănd in vedere punerea în acord a muncii componenților societăți cu performanțele fixate inițial. Activitatea de organizare a procesului de management se referă la structurarea activităților după anumite criterii, pe etape și normarea și reglementarea efectuării lor, fixarea termenelor de execuție, stabilirea cerințelor obligatorii în efectuarea acestui proces. Pentru perfecționarea acestui proces de management se au în vedere următoarele: stabilirea cheltuielilor rezonabile privind efectuarea proceselor de management, perfecționarea sistemului informațional în tot ansamblul său, dar și a fiecărei componente în parte astfel încât procesul decizional să se desfășoare în condiții normale, acomodarea permanentă a structurii funcționale la exigentele impulsurilor factorilor interni și externi societății.

Relațiile de management

Cea de-a doua componentă esențială a noțiunii de management o reprezintă relațiile de management. Acestea pot fi definite ca raporturile care au loc între componenții unui sistem, între componenții unui sistem și componenții aferenti altor sisteme în acțiunile de previzionare, organizare, coordonare, antrenare și evaluare a activității societății. Astfel relațiile de management au în vedere o determinare triplă, și anume: social – economică, tehnico-materială, umană.

Determinarea social – economică derivă din dependența relațiilor de management aferente relațiilor de producție. Prin această dependență reies aceleași trasaturi economico-sociale caracteristice societăților economice care au aceeași formă de proprietate. Astfel se poatea susține faptul că activitățile esențiale sunt consolidate pe aceleași principii de management, folosirea anumitor metode de previziune, coordonare, motivare și ambiționare a angajatului, adoptarea unor tehnici de management participativ sunt similare, avȃnd în vedere același tip de societăți.

Determinarea tehnico – materială rezultă din dependența caracteristicilor managementului de trăsăturile muncii și mijloacelor de muncă ce formează suportul tehnico-material al încadrării societății economice în diviziuni și subdiviziuni. În urma condiționării tehnico-materiale, relațiile demanagement au în vedere caracterul specific al ramurilor sau subramurilor din care se regăsesc societățile economice.

Determinarea umană are în vedere faptul că o influență însemnată asupra relațiilor de management se regăseste și în alcătuirea colectivității fiecărei societăți economice și cultura sa organizațională. Își pune amprenta asupra relațiilor de management personalitatea managerilor, specialiștilor și personalului care își realizează munca. Factorii principali care influențează relațiile de management într-o societate economică sunt reprezentate de: natura proprietății, complexitatea proceselor de producție, dispersarea teritorială a subramurilor organizatorice, dimensiunea sa, gradul de autonomie, potențialul uman etc.

Principiile generale ale managementului

La baza creeării și efectuăricipativ sunt similare, avȃnd în vedere același tip de societăți.

Determinarea tehnico – materială rezultă din dependența caracteristicilor managementului de trăsăturile muncii și mijloacelor de muncă ce formează suportul tehnico-material al încadrării societății economice în diviziuni și subdiviziuni. În urma condiționării tehnico-materiale, relațiile demanagement au în vedere caracterul specific al ramurilor sau subramurilor din care se regăsesc societățile economice.

Determinarea umană are în vedere faptul că o influență însemnată asupra relațiilor de management se regăseste și în alcătuirea colectivității fiecărei societăți economice și cultura sa organizațională. Își pune amprenta asupra relațiilor de management personalitatea managerilor, specialiștilor și personalului care își realizează munca. Factorii principali care influențează relațiile de management într-o societate economică sunt reprezentate de: natura proprietății, complexitatea proceselor de producție, dispersarea teritorială a subramurilor organizatorice, dimensiunea sa, gradul de autonomie, potențialul uman etc.

Principiile generale ale managementului

La baza creeării și efectuării managementului societăților economice se regăsește un ansamblu de principii. Principiile generale influentează nivelul de dezvoltare al științei managementului și fundamentele teoretice previzionate pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management ale societăților economice, formȃnd un sistem a cărui întelegere și aplicare este esențială pentru toți managerii și pentru personalul implicat în cadrul managementul.

Principiul asigurării concordanței dintre parametrii sistemului de management al societății economice și trasăturile sale esențiale și ale mediului ambiant

Funcționalitatea și competitivitatea societății economice au în vedere o coordonare permanentă, perfecționare, dar șî acomodare a sistemului de management la situația care are loc în cadrul său și în contextul socio-economic în care își desfășoară activitatea. Contextul acestui principiu își are baza în dinamismul fenomenelor și proceselor economice care se efectuează în societății economice. Astfel, din enunțarea de mai sus, rezultă două elemente esențiale: a) necesitatea unei concordanțe între parametrii sistemului de management și trasăturile societății; b) efectuarea acestei concordanțe la un nivel ridicat de dezvoltare a ambelor caracteristici, nivel dorit de sporirea performanțelor economice a procesului de management și, totodată, ale societății economice. Pot aparea performanțe economice nesatisfăcătoare ca urmarea a ivirii neconcordanțelor generate de anumite disfuncționalități.

Principiul managementului participativ

Efectuarea celor mai esentiale și complexe procese și relații de management în cadrul unei societati economice trebuie să se bazeze pe implicarea managerilor si specialiștilor.La nivelul fiecarei societati economice se aplica acest principiu si rezulta din: complexitatea și miscarea activităților de management, modificarile rapide și insemnate a unor componente esentiale ale mediuluiambiant, repeziciunea evoluțiilor tehnice, științifice, comerciale, organizatorice,nivelul superior de pregătire a personalului. Aspectele de participare a componenților societatii, a unor specialiștidin exteriorul acestora și a reprezentanților proprietarilor se stabileste prinacte normative sau documente organizatorice emise de societatea economică.

Principiul motivării tuturor factorilor incluși în activitatea societății

Rezultatele de producție și cele economice ale oricărei societăți reprezintă componente introductive în management, fiind determinate în mod decisiv de formele de efectuare a proprietății, de opinia pe care se bazează luarea lor în considerare, prin folosirea de pârghii economice și motivaționale. Principiu de management al societății economice, motivarea, reprezintă utilitatea unei asemenea fixări și folosiri a stimulentelor materiale și morale de către factorii decizionali încât să asigure o concordanță armonioasă în ceea ce privește intereselor părților implicate.

Afirmarea acestui principiu în cadrul activitatii de management presupune identificarea și evaluarea motivațiilor care are loc atât la nivelul componenților compartimentelor, cȃt și a întregului personal care se regăsește în sistemul managerial al societății economice și al acționarilor, precum și al furnizorilor, etc. Un rol esențial îl are sistemul de salarizare pe care societatea economică îl practică, modalitățile de repartizare a profitului și de folosire a fondurilor create, a comisioanelor, etc., care să confere un maxim de contribuție la îndeplinirea obiectivelor propuse.

Principiul eficienței

Maximizarea efectelor economico-sociale cuantificabile și necuantificabile ale societății economice rezultă din luarea în vedere a dimensiunii, structurii și combinării tuturor proceselor și relațiilor de management astfel încat să asigure o competitivitate crescută. Acest principiu are în vedere necesitatea asigurării funcționalității sistemului de management al societății economice, astfel încât să aibă performanțe economice ridicate și să obțină produse și servicii competitive. Pentru utilizarea în practică a acestui principiu se folosesc metode, tehnici, procedee și instrumente economice și de management care se bazează pe analiza contextului real în care își efectuează activitatea compania.

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

Literatura de specialitate definește organizația ca fiind o asociație de oameni care au concepții și preocupări comune și sunt uniți conform unui regulament sau statut, în scopul desfășurării unei activități organizate pentru realizarea unor obiective propuse. Organizația este prezentă în toate domeniile de activitate: industrie, construcții, servicii, agricultura, cercetare, educație, cutura, sport, religie.

Se poate afirma faptul că societatea țărilor dezvoltate a devenit astfel o societate a organizațiilor. Atfel organizațiile fie politice, economice sau sociale sunt formate din grupuri de persoane untei prin mijloace comune pentru atingererea scopurilor prestabilite. Conform lui Gary Johns, organizațiile reprezintă invenții sociale destinate îndeplinirii unor obiective similare prin efort de grup.

Fiind abordată ca o multitudine de elemente aflate în interacțiune, se deosebește de mediul cu care se află în relație rezultȃnd astfel următoarele noțiuni esentiale cu privire la organizație:

organizația reprezintă un sistem deschis în interacțiune continuă cu mediul ambiant;

organizația este un sistem finalizat deoarece îsi stabilește cu precizie obiectivele și dispune de autonomie pentru a le îndeplini;

organizația reprezintă o entitate socială formată din ,,indivizi sau grupuri de indivizi cu obiective particulare aparținând unor categorii socio – profesionale proprii acesteia, dar și exterioare acesteia”. Interesele organizației nu coincid întotdeauna cu cele ale grupurilor sociale exterioare, iar ajustările reciproce vor constitui una din problemele importante ale organizațiilor.

Cu alte cuvinte, organizația reprezintă o entitate socială structurată și finalizată, alcătuită din subsisteme aflate în interacțiune și care se adaptează în mod continuu atât modificărilor din interior (sisteme autoreglabile), cât și schimbărilor din mediul exterior (sisteme deschise) pentru a atinge și a realiza obiectivele propuse.

Noțiunea de organizație este de mare complexitate și include orice tip de activitate umană prestată în diverse domenii, pornind de la cel industrial, sportiv, agricol, bancar, cultural, până la cel religios, civic,militar, etc.

Complexitatea conceptului este cauzată de faptul că o organizație urmărește îndeplinirea a unui sau mai multor obiective, acestea reprezentând exprimarea cantitativă și/sau calitativă a scopului pentru care a fost înființată și funcționează organizația. Totodată presupune valorificarea unei game diverse de resurse, pornind de la cele materiale, financiare și umane, inclusiv cele informaționale, indiferent de obiectul de activitate.

Organizația este dependentă de alte organizații, avȃnd în vedere resurselor avansate în procesele de muncă, dar și maniera de realizare a obiectivelor proprii; aceasta desfășoară procese de muncă orientate spre obținerea unui anumit tip de rezultate, care permit satisfacerea uneia sau mai multor nevoi sociale bine stabilite.

Modificările profunde generate de noua economie mondială determină atât oportunități noi, cât și amenințări asupra cărora organizațiile deoarece acestea trebuie să reacționeze in mod eficient si promt.

Globalizarea este un nou mod de interacțiune dintre state, economii și persoane. Infăptuirea acestui proces de durată amplifică, diversifică și oferă dimensiuni noi legăturilor economice în plan international. La o primă percepție, fenomenul impune ca un număr mai mare de companii să se implice în afaceri pe piața mondială, o data cu creșterea riscurilor și a fragilitații relațiilor în care sunt angrenate, dar pașii catre globalizare oferă, fără rezerve, pentru consumator mai multe sanse de alegere. Etapei actuale de globarizare economică îi concorda apariția și dezvoltarea firmelor globale. Apariția și amplificarea producției integrate reprezintă o formă avansată în activitatea care reunește într-un sistem integrat și coordonat in mod unitar, dar la o scară globală elementele lanțului de creare a valorii.

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

Cunoașterea și perceperea funcțiilor managementului în mod aprofundat reprezintă o premisă importantă pentru înțelegerea conținutului conceptului și practicii riguroase a managementului, pentru asimilarea și folosirea eficace a sistemelor, tehnicilor, metodelor, procedurilor și modalităților proprii.

Avȃnd în vedere natura sarcinilor implicate și modul de realizare al acestora, procesul de management se poate împarți, după cum urmează:

funcția de previziune desemnează ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se stabilesc principalele obiective ale organizației și componentelor sale, precum și resursele și principalele mijloace necesare îndeplinirii acestora;

funcția de organizare constă în ansamblul proceselor de management cu ajutorul cărora se determină și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele acestora (mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc.), precum și gruparea acestora pe funcții, formații de lucru și repartizarea personalului luȃnd în considerare anumite criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, pentru îndeplinirea în condiții cât mai bune a obiectivelor propuse;

funcția de coordonare are în vedere multitudinea proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului companiei și subramurilor sale aferente, în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric prestabilit;

funcția de antrenare poate fi definită ca ansamblul proceselor de muncă prin care se stabilește personalul organizației care contribuie la precizarea și îndeplinirea obiectivelor propuse, luȃnd în considerare factorii care îi motivează;

funcția de evaluare și control încorporează totalitatea proceselor prin care performanțele organizației, subramurilor și componenților acesteia sunt determinate și comparate cu obiectivele și standardele prestabilite, pentru eliminarea deficiențelor consemnate și consemnării abaterilor pozitive.

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

Prin intermediul sistemul de management se realizează exercitarea funcțiilor și relațiilor de management la nivelul fiecărei organizații.

Sistemul de management al unei organizații reprezintă ansamblul elementelor cu caracter organizatoric, decizional, informațional și motivațional prin care se efectuează procesul de management, avȃnd ca obiectiv urmarit asigurarea avantajului competiției și al unui nivel de performanță cât mai mare. Pentru realizarea funcțiilor manageriale la nivelul fiecărei societăți se realizează, pe baza respectării cerințelor impuse de un set de principii, reguli și norme, sistemul propriu de management.

Pentru proiectarea și realizarea practică a sistemului de management trebuie luate în vedere și evaluate, următoarele elemente caracteristice funcționării unei organizații:

profilul activității;

dispersia teritorială;

talia (dimensiunea organizației);

dimensiunea și structura resurselor umane, material și financiare;

capitalul uman;

pozitia organizației pe piața locală, națională și internațională.

Componentele sistemului de management al organizației sunt împărțite in următoarele subsisteme, indiferent de caracteristicele specifice funcționării acesteia:

subsistemul decizional;

subsistemul organizatoric;

subsistemul informațional;

subsistemul metodelor și tehnicilor de management;

alte elemente de management.

1.5. Managementul resurselor umane

Numeroși oameni de știință din diferite țări, precum și practică managerială a firmelor competitive pe plan național au recunoscut și argumentat faptul că rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăți se regăsește și la nivelul organizației. Elementele principale care o demonstrează sunt următoarele:

forța de muncă este singura creatoare de valoare de utilizare; organizația reprezintă celula de bază a societății în care oamenii creează produse și servicii necesare extinderii și dezvoltării populatiei;

resursa umană este singura resursă creatoare, nu doar din punct de vedere economic, ci și sub aspect spiritual și științific; ideile noi care rezultă concretizate în produse, servicii, tehnologii, metode de conducere sau soluții organizatorice noi reprezintă aportul exclusiv al individului;

eficacitatea și eficiența folosirii resurselor financiare, materiale și informaționale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane; astfel practica activității economice evidentiază situații când societății, înzestrate în mod similar din punct de vedere tehnic, financiar și informațional obțin performanțe sensibil diferite.

Însa aici intervine creativitatea resurselor umane în cadrul organizației. Procesul de inovatie are o sferă largă de cuprindere. Așadar se manifestă în toate activitățile care se efectuează în companii, și nu se referă doar la produse și tehnologii. El are în vedere și sisteme informaționale, structuri organizatorice, metode economice, procedee decizionale etc. Acestă precizare se efectuează deoarece există adesea înclinația potrivit căreia creativitatea și inovarea se referă doar la activitațile de producție, desi în ultimul timp pe plan mondial are loc o tendință de procreare a celorlalte categorii de invenții și inovații.

Orice ființă umană este înzestrată cu aptitudinea de a fi creativ, adică de a genera idei noi. Subliniem acest aspect deoarece există o opinie destul de larg răspândită, bazată pe teoria elitelor, potrivit căreia doar anumite persoane dețin abilitatea de a creea. În mod cert capacitatea de a fi creativ, variază de la o persoană la alta, avȃnd în vedere influența unor multitudini de factori, dintre care menționăm, ca fiind deosebit de importantă, educația primită. În acest sens, cunoscutul sociolog francez Michael Crozier menționa faptul că „problema educației este problema cheie în ceea ce privește toate dificultațile, însă cu condiția de a înțelege sensul cel mai cuprinzător”. Persoanele care sunt înzestrate într-o măsura apreciabilă avȃnd capacitate de a fi creative pot fi recunoscute după modul în care gândesc și acționează in diferite situatii. Selecția și încadrarea personalului semnifică componente importante ale funcțiuni de personal, ce se desfășoară cu participarea managementului organizației sau se realizează nemijlocit de către aceasta.

Încadrarea nu trebuie sa fie redusă doar la partea formală. Astfel, încadrarea eficientă a personalului ușurează contactul și cunoașterea cu noi manageri și personalul aferent, cu responsabilitațile, sarcinile, competențele ce ii revin și familiarizarea cu structurile esențiale ale culturii organizaționale aferente companiei. De asemenea, luarea în considerare a aspectelor psihosociologice implicate este esentială pentru accelerarea integrării în noua colectivitate.

Selecționarea personalului presupune ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce posedă calitățile, cunoștințele, deprinderile, aptitudinile și comportamentele necesare pentru atingerea și îndeplinirea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților aferente anumitor posturi.

Încadrarea personalului reprezintă totalitatea proceselor de atribuire efectivă a posturilor stabilite în structura organizatorică pentru persoanelor selectionate, inclusiv efetuarea tuturor formalitatilor aferente.

Din examinarea bibiliografiei de specialitate a managementului resurselor umane, rezultă că în esentă, selecționarea și încadrarea personalului se fundamentează pe patru elemente, ce reprezintă fie numai premise pentru selecționarea și încadrarea personalului, fie numai criterii de selectie, fie ambele. Aceste elemente sunt:

studii certificate cu ajutorul diplomelor;

postul avut inainte al persoanelor in cauza;

aptitudinile, calitățile, abilitatile, cunoștințele, comportamentele, deprinderile persoanelor în cauză;

vechimea dobȃndită în muncă.

În condițiile contemporane ale fundamentării activității umane pe principiul educației continue, al transformării informațiilor într-o resursă de bază a companiei și a conturării organizațiilor bazate pe cunoștințe, pentru fiecare organizație formarea și perfecționarea personalului devin o prioritare majoră.

Prin formarea personalului de calitate într-o activitate a unei organizații întelege ansamblul proceselor prin care salariații își însușesc într-un cadru organizat, dependințe de organizația respectivă si cunoștiințele, aptitudinile, deprinderile și comportamentele necesare pentru exercitarea unor ocupații necesare respectivei firme. În strânsă legătură cu activitatea de formare se regăsește activitatea de perfecționare a pregătirii personalului.

Perfecționarea pregătirii personalului reprezintă ansamblul proceselor prin intermediul cărora salariații organizației își dezvolta în urma frecventării unor programe special organizate de companie, totalitea cunoștințelor, metodelor, aptitudinilor, deprinderilor și comportamentelor în domenii în care deja au o calificare de bază, în vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor propuse și sarcinilor ce le revin. Formarea și perfecționarea salariaților, ajungȃnd pana la stakeholderii organizației, determinȃnd mod relavant calitatea resurselor umane ale acesteia și de asemenea performanțele economice dobȃndite.

Prin evaluarea personalului se întelege ansamblul proceselor prin intermediul cărora se enunță judecăți de valoare asupra personalului din companie, apreciat in mod separat, în calitate de deținator al anumitor posturi pentru relevarea elementelor fundamentale ale modului de atingere a obiectivelor și sarcinilor conferite și de efectuare a responsabilitaților, acordării de recompense și sancțiuni, a fixarii modalitaților de perfectionare a pregătirii, a stabilirii perspectivelor de promovare. Din această definire reies diverse implicațiile pe care evaluarea personaluluile poseda asupra profitabilității și funcționalității companiei. Evaluarea asigură un supor tinformațional esential pentru decizii de perfecționare, recompensare sau promovarea personalului firmei și pentru decizii analizate din punct de vedere strategic și tactic cu privire la viitoarea configurație a organizației, la tratarea anumitor piețe de desfacere care se bazează într-o proportie însemnată pe calitatea resurselor umane. Competivitatea organizației depinde in mod esential de raționalitatea acestor decizii. Dar implicațiile evaluării personalului nu trebuie limitate doar la nivelul organizației. Consecintele evaluării asupra vieții profesionale a personalului companiei, asupra perspectivelor și progresului acestora, asupra satisfacției lor în muncă și asupra îndepliniriii lor pe toate planurile, sunt esențiale. Datorita complexității implicațiilor sale, evaluarea prezinta o extindere neschimbată și continuă în cadrul organizațiilor moderne. În opinia multor specialiști, principala problemă a managementului organizației o reprezintă evaluarea cadrelor, ceea ce a dus la aparitia unor noi discipline, cum ar fi: docimologia, erogologia, doxalogia.

Metodele și tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea personalului în organizațiile moderne se împart în două categorii: generale și speciale, în funcție de sfera de aplicabilitate. Metodele de evaluare generale sunt aplicabile oricărui component al organizației, indiferent de postul deținut. Acest tip de evaluare presupune luarea în considerare a următoarelor metode: notația, aprecierea globală și aprecierea funcțională.

Etapa de tranziție spre economia de piață care este caracterizată prin reconsiderarea rolului managementului ca fiind principal vector al eficienței economico – sociale, aduce în prin plan comunicarea dintre manager și subordonați ca element dinamizator al proceselor manageriale și, concomitent constituie o condiție a unui climat organizațional și motivațional adecvat realizării obiectivelor propuse.

Managementul are în vedere previziunea, organizarea, coordonarea, motivarea, controlul și evaluare în mod eficace, dar numai dacă dispune de cantitatea si calitatea de informații dorite. De aceea între manager și subordonați, colaboratori și ceilalti manageri aflați în „amonte” trebuie să existe o permanentă comunicare, iar eficacitatea comunicării depinzȃnd în mod direct de comunicații create, efectuate și folosite în cadrul companiei.

Din multitudinea de definiții date conceptului de comunicare rezultă faptul că la nivelul unei companii, între centrele care generează, cele care furnizează informații și cele care beneficiază de acestea au loc multiple legături ce face ca transferul acestora sa fie facil și implicit, efectuarea proceselor de management și execuție. Comunicarea reprezinta un proces de transmitere a informațiilor, sub forma mesajelor simbolice, între două sau mai multe persoane, unele avȃnd statut de emițător si altele de receptor, prin intermediul unor canale specifice.

La nivelul organizației există o multitudine de rețele de comunicații denumite grupaje de canale de comunicații care se regasesc în configurații caracteristice care formează sistemul de comunicații. Rolul important al comunicării în a asigura funcționalitatea și eficacitatea in activitățile societatii este generat de următorii factori:

volumul, diversitatea și complexitatea organizației și subsistemelor sale, datorate impactului variabilelor mediului ambient la nivel național și internațional;

activitatea managerială, modul de restructurare a timpului lor de muncă în secvențe astfel încȃt să ducă la rezolvarea decizională și operațională a problemelor cu care se confruntă domeniul respectiv;

schimbarile esențiale care au loc în caracteristicile dimensionale și funcționale ale companiei românești, determinatee de tranziția spre economia de piață; modificarea și implementarea noului analizat din punct de vedere economic, managerial, tehnic și tehnologic au devenit o importante în majoritatea organizațiilor, avȃnd consecințe remarcabile asupra complexitații și configurației comunicațiilor;

grupurile și modul de creare și desfasuare a acestora în cadrul companiei, avand în vedere atributiile comunicațiilor de a vehicula, de a amplifica legăturile dintre componenții grupurilor, de a consolida coeziunea acestora.

Din acest punct de vedere este unanimă precizarea conform căreia un manager alocȃ din timpul lui aproximativ 80% pentru a comunica, conjunctură care justifică ansamblul rolurilor pe care acesta le posedă în cadrul firmei.

1.5.1. Rolul managerului

În literatura de specialitate au fost clasificate rolurile pe care le deține un manager al unei companii, după cum urmează:

Rolurile informaționale ale managerului sunt:

– monitor, să fie centru rețelei de informație al societății;

– difuzor, să fie cel ce filtrează și transmite informația în cadrul companiei;

– purtător de cuvânt, să fie cel care propagă informația în afara companiei.

Rolurile interpersonale ale managerului sunt:

– lider, să conducă grupul;

– figură reprezentativă, să reprezinte grupul;

– legătură, să realizeze legătură între membrii grupului.

Rolurile decizionale ale managerului sunt:

– negociator, să găsească mereu cea mai bună soluție în rezolvarea diverselor situații;

– inițiator, să fie întreprinzător, cu voință și inițiativă;

– factor de soluționare a perturbărilor, să fie mediatorul și liantul între membrii societatii și problemele aparute ale acestora;

– factor de alocare a resurselor.

1.5.2 Calitățile și abilitățile manageriale

Literatura de specialitate menționează o multitudine de calități care trebuie să se regăsească la un manager. Printre acestea se pot enumera: calități antreprenoriale: capacitate de decizie, proactivitate, calitățile intelectuale: gândire logică, capacitate de conceptualizare, capacitate de a realiza prognosticuri și diagnosticuri, calități socio – emoționale : autocontrol, autoapreciere, spontaneitate, adaptabilitate, calități interpersonale: capacitatea de a-i influența pe cei din jurul său.

Înca de la început trebuie să se identifice specificul muncii managerului de către acesta, iar în acest sens fișa postului trebuie privită doar ca pe un punct de plecare și nu ca pe un document inalterabil. Întocmirea unei descrieri perfecte a unui post care să cuprindă toate situațiile posibile de lucru și modul în care angajatul trebuie să reacționeze in anumite circumstanțe este considerată o utopie deoarece nu poate conține indicatori clari de prioritate în muncă.

Capitolul II

Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

Prin intermediul lucrării de față doresc să aduc un plus de informație în vederea îmbunătățirii și perfecționării proceselor manageriale ale structurilor sportive. De asemenea se urmărește și perfecționarea structurii organizatorice precum și perfecționarea continuă a resurselor umane și materiale în vederea creșterii eficienței rezultatelor finite și a performanțelor propuse în cadrul C.S. Dinamo.

2.2. Ipoteza lucrării

În realizarea prezentei lucrări am pornit de la ipoteza conform căreia structura organizatorică și managerială a C.S. Dinamo, reprezintă un exemplu în ceea ce privește organizarea și managerierea unei instituții de profil, având o bună colaborare cu forurile de specialitate precum federațiile sportive și asociațiile municipale ale sporturilor reprezentative, Direcția Municipală de Tineret și Sport, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.

2.3. Durata și locul de desfășurare

Cercetarea ce a stat la baza realizării lucrării de față s-a desfășurat în decursul acestui an (ianuarie-mai) și a avut ca locație structura sportivă C.S. Dinamo.

2.4. Sarcinile lucrării

Pentru organizarea și derularea cercetării lucrării am stabilit următoarele sarcini:

– efectuarea legăturii și obținerea colaborării cu echipa managerială a grupării sportive;

– studierea literatulii de specialitare;

– adunarea de informații de specialitate și utilizarea acestora pentru întocmirea planului de realizare a cercetării propriu – zise;

– studierea actelor normative și legislației în vigoare în baza cărora funcționează C.S. Dinamo;

– analizarea aspectelor manageriale ce condiționează activitatea C.S. Dinamo;

– determinarea gradului de respectare a obiectivelor pe termen lung, mediu și scurt în realizarea proceselor manageriale și a componentelor acestora în cadrul structurii sportive;

– stabilirea obiectivelor strategice generale și specifice fiecărui sector de activitate în parte;

– consemnarea atingerii cotei de realizare a obiectivelor prestabilite;

– previzionarea bugetului și stabilirea resurselor disponibile/anticipate;

– efectuarea evaluării rezultatelor palpabile și a efectelor produse în urma aplicării planului managerial propus.

2.5. Metode și tehnici de cercetare

În urma studierii literaturii de specialitate pentru realizarea cercetării s-au stabilit caă mijloace ale investigației următoarele metode de analiză:

metoda studiului bibliografic este esențială deoarece delimitează obiectul studiului și facilitează formularea unor ipoteze de lucru rezultate dintr-o cunoaștere prealabilă a domeniului. Datorită acestei metode se pot aplica tehnici, instrumente și procedee care să ducă la obtinerea unor rezultate apreciabile, desigur și compararea rezultatelor se realizează tot cu ajutorul metodei studiului bibliografic și reprezintă nu doar o condiție pentru dezvoltarea disciplinei, dar este și proces prin care se maximizează orizontul de interpretare al datelor obținute;

sudierea materialelor interne ale clubului: se referă la studierea și analizarea planurile manageriale ale clubului si organigramele;

metoda observației reprezintă colectarea datelor despre diferite activități, comportamente, relații, obiecte pe baza ghidului de observație presupunând analizarea acestora în desfăsurare fără a le schimba condițiile normale de functioane. Am considerat eficientă această metodă deoarece se raportează la un obiectiv bine determinat, stabilit initial, la o tematică științifică elaborată, construită cu ajutorul definițiilor și clasificărilor riguroase și coerente.

analiza SWOT