ASPECTE PRIVIND INDUSTRIA GAZIERA DIN ROMANIA [303178]

C U P R I N S

INTRODUCERE

ASPECTE PRIVIND INDUSTRIA GAZIERA DIN ROMANIA

TRANZITUL INTERNATIONAL DE GAZE

Capitolul 1 . Date de proiectare

PARAMETRII DE LUCRU AI CONDUCTEI

DIMENSIONAREA GROSIMII DE PERETE A [anonimizat] 2.

PREGĂTIREA GAZELOR PENTRU TRANSPORT

REGLEMENTĂRI SPECIFICE DOMENIULUI

LANSAREA CONDUCTEI

CERINTE TEHNICE MINIME PENTRU ELEMENTELE DE CONDUCTE

COROZIUNEA CONDUCTELOR ÎNGROPATE

Capitolul 3.

ȚEVI PENTRU CONDUCTELE DE TRANSPORT GAZE

IZOLAREA ȚEVILOR DE CONDUCTE

GENERALITATI

IZOLAREA TEVILOR

Capitolul 4.

4.1. URMĂRIREA ÎN EXPLOATARE A CONDUCTELOR DE GAZE

4.2. ÎNTREȚINEREA CONDUCTELOR MAGISTRALE

INTRODUCERE

Aspecte privind industria gazieră din România

Sistemul național de transport gaze asigură transportul gazelor produse în România din câmpurile gazeifere operate de Romgaz S.A. și Petrom S.A. [anonimizat], [anonimizat]-Medieșu-Aurit, [anonimizat], Greciei și Macedoniei provenite din Rusia și CSI. Principalele componente ale sistemului național de transport gaz sunt:

– 13.110 km conducte magistrale de transport și racorduri de alimentare gaz;

– 21 stații de comandă vane și/sau noduri tehnologice;

– 961 stații de reglare măsurare și/sau măsurare gaz exploatate de operatorul SNT;

– 2 stații de măsurare a gazelor din import;

– 6 stații de măsurare amplasate pe conductele de tranzit;

– 6 stații de comprimare gaze (SCG);

– 857 stații de protecție catodica (SPC);

– 575 [anonimizat], au fost până în anii ’60 [anonimizat]-[anonimizat].

După construcția primului gazoduct transnațional european în Țările de Jos în 1967, [anonimizat]öningen, rețeaua Europei de Vest, a cunoscut o [anonimizat] 48.000 Km la 200.000 Km în 1996, adică cu peste 5% anual, tendință ce s-a menținut până în 2005 și în creștere până în 2020.

Cererea de gaze naturale în Europa va creste cu peste 50%, până în anul 2010, față de anul 1995, concomitent cu scăderea producției în Europa Centrală și Orientală și de aceea după anul 2005 vor apărea dificultăți ce se vor accentua după 2010, când se estimează și scăderea producției din Marea Nordului. În această situație dependența utilizatorilor de gaze naturale din Europa de sursele din Federația Rusă va fi într-o [anonimizat] a conexiunilor politice.Ca o alternativă, uriașele rezerve de gaze naturale din zona mării Caspice și a Orientului apropiat încep sa devină tot mai fezabile în condițiile dezvoltării unor proiecte majore de infrastructură de transport (“Nabucco”).

Figura 1. Sistemul național de transport gaz. Traseul conductei Nabucco este reprezentat de linia roșie.

De aceea s-au impus următoarele orientări în abordarea strategiei europene de asigurare a siguranței energetice:

găsirea de noi furnizori de gaze naturale și de GNL ([anonimizat], [anonimizat], Irak, Turkmenistan, Azerbajdjan, Egipt, etc.);

investiții imense (peste 300.000 milioane USD) în infrastructurile de producție și transport;

revigorarea în anumite limite a opțiunii energiei nucleare, a cărbunelui concomitent cu reducerea consumului energetic și protejarea combustibililor neregenerabili;

deschiderea piețelor gaziere alături de contractele pe termen lung, liberalizarea comerțului și pieții gazelor naționale, dezvoltarea concurenței;

organizarea pieței unice europene a gazelor naturale;

noi trasee pentru tranzitul internațional de gaze (Federația Rusă – Germania, Federația Rusă – Turcia, proiectul NABUCCO, conducte între Africa de Nord și Europa de Sud – Vest).

2. Tranzitul internațional de gaze

Tranzitul internațional de gaze rămâne principala activitate prin care se asigură aprovizionarea cu gaze a Europei cu gaze din import. Dependenta în continuă creștere a Uniunii Europene de gazele din afara ei a condus la dezvoltarea unor proiecte majore de transport gaze care vor fi prezentate în continuare.

1. Tranzitul gazelor provenite din Federația Rusă

Producția proprie de gaze naturale (GAZPROM) se estimează a crește de la 560 mld. m3 la 750-770 mld. m3/2005, la 820 mld. m3/2010 și la peste 930 mld. m3/2015.

Capacitatea stocajelor subterane de peste 40 mld. m3/an este considerată insuficientă și de aceea se preconizează dezvoltări pentru un nivel de cca. 60 mld. m3/an.

Exporturile de 197 mld. m3/1996 vor crește la cca. 360 mld. m3/2015, reprezentând după anul 2020 o dublare față de 1996. Față de producția proprie de gaze naturale, exporturile vor reprezenta cca. 35-39%/an, în perioada 2005-2015.

Exporturile de gaze naturale din Federația Rusă, către Europa de Vest, Centrală și de Sud Est vor crește de la 124 mld. m3, la 230 mld. m3/2015, iar spre Comunitatea Statelor Independente și Țările Baltice, în aceeași perioadă, exporturile vor crește de la 73 la 130 mld. m3/an.

Proiecte și direcții majore vizând exportul de gaze sunt:

1. Sistemul Yamal (F. Rusă) – Belorusia-Polonia-Germania (peste 4.000 km), din care unele componente au fost puse în funcțiune.

În prezent Wingaz (germano-rusă) și societatea Europol Gaz din Polonia, construiesc conductele Iagal și Wedal, în zona Ruhr. Este în curs de finalizare sistemul de transport din zona nodului tehnologic Torzok (lângă Moscova)-Belorusia-Polonia-Frankfurt pe Oder, ca o primă parte a sistemului Yamal, care permite transportul a 30 mld. m3/an, din capacitatea finală de cca. 66 mld. m3/an.

Figura 3. Principalele direcții de tranzit a gazelor rusești spre Europa

Dezvoltarea sistemului Federația Rusă-Finlanda (Coasta de Vest), subtraversarea golfului Bothnia către Suedia-Danemarca și alte țări Vest Europene, cu o capacitate de peste 10 mld. m3/an. Este de observat faptul că prin proiectul Yamal și cel nordic prin Finlanda, pe lângă asigurarea surplusului de export a gazelor naturale către Europa de Vest, se realizează și reducerea ponderii tranzitului de gaze din Federația Rusă prin Ucraina, probabil din motive tehnico-economice și alte criterii.

3. Noul sistem de alimentare cu gaze naturale din Nord Vestul Federației Ruse, prin subtraversarea Mări Baltice către Germania, (Proiectul North-Stream) face ca această țară să aibă un grad preferențial de import de la Gazprom și să nu depindă numai de traseele prin Belorusia, Ucraina și țările Central Europene (Ungaria, Cehia, Slovenia, Polonia, Austria).

4. Crearea unui coridor de tranzit și alimentare cu gaze naturale a sudului Europei prin Marea Neagra (Proiectul South Stream). Prin promovarea acestui proiect se intenționează în primul rând îndepărtarea atenției tarilor de tranzit vizate de la proiectul Nabucco și dacă va fi realizat scăderea dependenței de rutele de tranzit din Ucraina.

2. Tranzitul prin Ucraina

Ucraina a înregistrat un consum total de 86 mld. m3, din producția proprie de cca. 14 mld. m3/an, a importat din Turkmenistan și Uzbekistan cca. 18 mld. m3/an (prin rețeaua Gazprom-F. Rusă) și restul de 57 mld. m3/an din Federația Rusă, achiziție și contravaloarea tranzitului de cca. 126 mld. m3/an.

Capacitățile de stocaj subteran a gazelor naturale depășesc 12 mld. m3/ciclu anual. Sunt în curs programe de creștere a producției proprii la cca. 35 mld. m3/2010 din care cca. 6 mld. m3/an-off shore, probabil din Marea Neagră (zona adiacentă Insulei Șerpilor).

Dezvoltarea importului de gaze naturale al României din F. Rusă s-a făcut direct din sistemul ucrainean în zona Hust-Satu Mare, prin conducta de 28’’ x 25 km x 75 bar, pentru un debit de 4 mld. m3/an (cu posibilitatea de a fi majorat în funcție de convenirea între părțile autorizate) și există în perspectivă interconectarea cu Republica Moldova, prin conducta Bălți-Ungheni-Iași, conectată tot la sistemul de transport-tranzit ucrainean (optimist după anul 2010). De asemenea se poate lua în considerare un import din conductele ucrainene în zona de Nord Est a României în special pentru înmagazinare, gaze din federația Rusă.

3.Tranzitul prin Bulgaria

Consumul de gaze naturale din fosta U.R.S.S. a început în Bulgaria în anul 1974, prin tranzitarea acestora pe teritoriul României. În prezent, disponibilul maxim pentru consum este de cca. 6 mld. m3/an și în întregime dependent de importul de gaze rusești. Sunt premize de diversificare a surselor de gaze prin lucrările off-shore de la Marea Neagră (0,5-2 mld. m3/an). De asemenea se intenționează și crearea unui depozit subteran de cca. 1-2 mld. m3/ciclu/an, tot în platoul continental al Mării Negre. Pe teritoriul bulgar se efectuează tranzitul internațional de gaze naturale rusești cu o capacitate de 10 mld. m3/an, către Turcia și în perspectivă pentru Grecia și celelalte țări balcanice. O perspectivă apropriată o constituie și importul prin Turcia, direct sau ca componentă Nabucco.

4. Tranzitul prin Turcia

Consumul de gaze naturale din fosta U.R.S.S., a început în 1986, prin amplificarea sistemului de tranzit de pe teritoriul României și Bulgariei la o capacitate de 10 mld. m3/an, destinată Turciei. Consumul de gaze realizat a fost de cca. 6 mld. m3 provenite din Federația Rusă și se prevede a fi de 50-60 mld. m3/an după 2010, din diferite alte surse. Această creștere de 9-10 ori, conferă Turciei cel mai mare ritm de dezvoltare a consumului (peste 50%/an, față de media de 3-4%/an în restul țărilor europene), bineînțeles cu condiția realizării proiectelor. Principalele surse de gaze luate în considerare sunt:

- din F. Rusă, prin România și Bulgaria, 18 mld. m3/an;

- din F. Rusă (Djudga) prin conducta pe sub Marea Neagră în Turcia (Samsun), cu o capacitate de 10 mld. m3/an/2010;

- din Turkmenistan și Iran, 10 mld. m3/an/2010 și 20-30 mld. după 2010, din care 10 20 mld m3/an destinate vânzărilor în Europa;

Irak, cca. 10 mld. mc/an, după anul 2010;

G.N.L. din Algeria, 4 mld. m3/an, după anul 2006;

G.N.L. din Nigeria, 0,9 mld. m3/an, după 2006;

G.N.L. din Egipt, 10 mld. m3/an, după 2006 (pentru G.N.L. sunt luate în considerare terminale la Iskanderum, la Marmara Ereglisi și Ismir).

DATE DE PROIECTARE

PARAMETRII DE LUCRU AI CONDUCTEI

presiune maxima : 64 bar;

presiune de lucru : 45 bar;

debit maxim de gaze transportat : 600.000 Nm3/zi;

diametrul conductei proiectate ϕ10¾in;

temperatura : 2-15șC;

lungime tronson inlocuit : 1226 m²

DIMENSIONAREA GROSIMII DE PERETE A CONDUCTEI

Grosimea peretelui conductei, in mm, se determina considerand numai actiunea presiunii interioare a gazelor transportate, cu formula:

in care:

pc = presiunea de calcul a conductei, in Mpa(p=4,5 Mpa)

De = diametrul exterior al conductei, in mm (508 mm)

𝜑 = coeficientul de calitate al imbinarilor sudate (𝜑=1)

Fb = factorul de proiectare de baza, corespunzator clasei de locatie(S=0,40 pentru clasa de locatie 4)

Ft = factorul de proiectare care tine seama de temperatura maxima de operare a conductei

Rt0,5 = limita de curgere minima specificata a otelului din care sunt fabricate tevile conductei, in Mpa(359 mm)

𝜎a= 𝜑*Fb* Ft*Rt0,5 = rezistenta admisibila a otelului din care sunt fabricate tevile conductei, in MPa

In urma calculelor, a rezultat o grosime de perete g = 7,83 mm.

1.3 CALITATEA, MANIPULAREA SI DEPOZITAREA MATERIALULUI TUBULAR

Pentru executia lucrarilor, se folosesc tevi conform standardului API 5L : API 5L Grad X52 – 508 x 7,83 mm.

Conform standard API 5L s-a stabilit compozitia chimica:

Tabelul 1.1.

Conform standard API 5L s-au stabilit caracteristicile mecanice:

La manevrarea, transportul si depozitarea tevilor vor fi luate toate masurile necesare in vederea evitarii loviturilor si deformarilor. In acest sens tevile vor fi manipulate cu grija, iar numarul maxim de randuri suprapuse atat in timpul transportului cat si al depozitarii va fi de 6. Depozitarea tevilor se va face pe teren nivelat la minim 30 cm de sol,pe suporti adecvati.

Avand in vedere ca izolarea se face in statii fix se recomanda ca inainte de operatia de curatire tevile sa fie controlate la interior pe toata lungimea cu un sablon disc tip “trece”.

Tevile prin care discul de control nu trece, se vor depozita separate, nefiind admisa dirijarea lor spre operatia de izolare decat dupa remedierea defectiunilor. Sunt admise acele remedieri care nu modifica structura materialului tevii.

Tevile care corespund controlului mentionat vor fi curatate la exterior si interior in vederea inlaturatii resturilor de zgura sit under de laminare, a petelor de rugina si a altor impuritati mecanice. Dupa operatia de curatire se va face un control visual in vederea depistarii unor eventuale defecte de fabricatie (exfolieri,ciupituri,umflaturi). Nu se admite repararea prin incalzire a defectelor enumerate. Daca asemenea defecte sunt situate in zona capetelor tevilor, portiunile afectate vor fi eliminate prin taiere, iar marginile se vor resanfrena.

Nu se admite decat folosirea materialelor marcate si cu certificate de calitate intocmite conform standardelor sau normelor in vigoare. Nu se accepta inlocuirea nici unui material fara avizul proiectantului, iar la intocmirea comenzilor pentru procurarea lor se vor specifica obligatoriu toate notale inscrise in rubiricile observatii prin centralizatoarele de material.

Manevrarea conductelor isolate atat la incarcare cat si la descarcare pe traseu se va face cu macarauan prin prinderea tevii de ambele capete sau cu chingi.

Asezarea tevilor pe traseu se va face pe suporti in vederea sudarii cap la cap.

Suportii respective vor fi amenajati astfel incat sa nu se deterioreze izolatia. Dupa sudarea tevilor si alcatuirea tronsoanelor, se va proceda la verificarea sudurilor si refacerea izolatiei deteriorate.

Curatirea sudurilor si a portiunilor neizolate ale tevilor se va face cu perii de sarma si cu panza de sac. Izolarea se va face cu aceleasi material si in aceeasi succesiune a strautirlor ca si in statia fixa de izolare, respectandu-se tipul de izolare prevazut pentru traseu.

Lungimea uzuala a tevii rezultata din taieri, necesare in timpul constructiei conductei, va fi astfel determinate incat pe o lungime de 10 m sa nu fie facute mai mult de 3 suduri, lungimea minima a unui cupon fund de 1,5 m .

1.4 CLASELE DE LOCAȚIE

La alegerea și stabilirea traseului conductei se ține cont de existența obiectivelor din vecinătate respectând distanțele de siguranță față de acestea cu observarea claselor de locație ce urmează să fie prezentate în continuare.

Unitatea de clasă de locație reprezintă suprafața de teren care se întinde pe o lățime de 200 m de fiecare parte a axei unei conducte cu o lungime continuă de 1,6 km. Clasele de locație pentru proiectarea, execuția și verificarea conductelor din amonte și conductelor de transport de gaze naturale sunt definite după cum urmează:

Clasa 1 de locație este orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate maximum 10 clădiri. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 1 de locație este S=1,39.

Clasa 2 de locație este orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate un număr de clădiri cuprins între 11 și 45 inclusiv. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 2 de locație este S=1,67.

Clasa 3 de locație este orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate minimum 46 de clădiri; O suprafață în care conducta este poziționată la mai puțin de 100 m de o clădire sau de un spațiu exterior cu o suprafață bine-definită (de exemplu: teren de joacă, zonă de recreere, teatru de vară, sau alt loc public) care este ocupat de 20 sau mai multe persoane, cel puțin 5 zile pe săptămână, timp de 10 săptămâni, în orice perioadă de 12 luni (zilele și săptămânile nu trebuie să fie consecutive). Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 3 de locație este S=2.

Clasa 4 de locație este orice unitate de clasă de locație în care predomină clădiri cu patru sau mai multe etaje (numărul acestora este mai mare decât numărul celorlalte tipuri de clădiri).Clasa 4 de locație poate fi avută în vedere în cazul zonelor cu trafic rutier dens și care prezintă o infrastructură subterană complexă. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 4 de locație este S=2,5.

Traseul conductei trebuie marcat si trebuie urmarit ca marcajul sa se pastreze pe toata durata de executie a constructiei.

Operatia de sapare a santului nu va incepe decat dupa:

identificare conducte existente cu tranzotest;

executie santuri transversal pentru localizare si stabilire adancime de ingropare a conductelor, inclusive punctele de racordare.

PREGĂTIREA GAZELOR PENTRU TRANSPORT

Un zăcământ de gaze constă dintr-o alternanță de strate permeabile, care alcătuiesc roca colectoare, în ai cărei pori se înmagazineaza gazele naturale, și roca impermeabilă, formatădin argile marnoase, compacte, care formează elementul izolant. Canalele care leagă porii între ei și roca magazin, au în general, dimensiuni capilare și subcapilare.

Dimensiunile canalelor de pori din rocile colectoare determină modul in care au loc fenomenele de filtrare a gazelor spre gaura de sondă. Datorită forțelor capilare, curgerea apei prin spațiile capilare nu se produce decât la diferențe de presiune relativ mari, în timp ce mișcarea apei prin canalele subcapilare nu are loc, din cauza forțelor superficiale mari.

Fenomenele capilare determină umplerea cu apă a canalelor subtiri dintre particulele rocilor, formându-se pelicule care inconjoară granulele de rocă, chiar si in zonele situate in centrul structurilor gazeifere. Din aceste cauze gazele care umplu canalele de mărimi capilare și subcapilare ale rocilor colectoare si care se afla in contact permanent cu apa din spatiile subcapilare, trebuie considerate ca fiind saturate cu vapori de apă, în condițiile de presiune și de temperatură din zăcământ.

În conditiile țării noastre, valoarea presiunii inițiale a unui strat gazeifer crește aproximativ liniar cu adâncimea contactului apa-gaze, față de un anumit nivel de referință. Gradientul presiunii inițiale în raport cu adâncimea poate fi considerat egal cu 0.1 bar/m, iar valoarea temperaturii din zăcăminte, crește deasemenea, liniar cu adâncimea. Pentru zăcămintele de gaze naturale din Bazinul Transilvaniei valoarea medie a gradientului de temperatura este de 0.013-0.02 K/m.

În timpul procesului de exploatare a unui strat gazeifer, valoarea presiunii de zăcământ scade continuu, proporțional cu micșorarea rezervei de gaze. În timp ce mișcarea în strat a gazelor poate fi considerată izotermă, curgerea prin țevile de extracție este însoțită de scăderea temperaturii. Rezultă că in miscarea ascendentă a gazelor prin tevile de extractie, o parte din apa de saturatie continută de gaz devine liberă și deci sonda va debita și o cantitate de apă liberă. Această apă provoacă mari dificultăți în exploatare.

În cazul zăcământului de gaze de la Tăuni, pregătirea în vederea transportului se face prin separarea mecanică a impurităților, cu ajutorul unor separatoare si acumulatoare ingropate, montate pe conductele de aductiune ale sondelor, la grupurile de sonde, pe traseul grupurilor colectoare din schelă, în locurile mai coborâte, precum și prin tratarea cu ajutorul stațiilor de uscare.

Raportul dintre greutatea vaporilor de apa dintr-un metru cub de gaz umed si greutatea maximă posibilă a apei pe care o poate conține gazul la presiune și temperatură date, se numește umiditatea relativă a gazului.

Umiditatea U a gazului, sau conținutul de umiditate, este greutatea apei conținută de un kilogram de gaz umed. Când se răcește un gaz umed, umiditatea sa poate ajunge la saturație, iar dacă se va continua răcirea, vaporii vor condensa, umiditatea micșorându-se în continuare. Temperatura la care gazul cu un conținut de umiditate constant și la o presiune dată, devine saturat cu vapori, prin răcire, se numește punct de rouă. Cunoașterea relațiilor fizico-chimice care determină comportarea sistemelor hidrocarburi-apa ajută la rezolvarea problemelor ridicate de umiditate și oferă posibilitatea controlului acesteia.

Criohidrații sunt compuși solizi formați prin reacția gazului cu apa. Unii din componenții ușori ai hidrocarburilor formează criohidrați la temperatura de 0oC. Criohidrații gazelor saturate se aseamană la aspect cu zăpada, formând cristale. Criohidrații ard, lăsând ca reziduu apa lichidă.

REGLEMENTĂRI SPECIFICE DOMENIULUI

Procesul de vehiculare a gazelor prin conducte și distribuirea lor la consumatori este supus, în toate țările cu activitate în domeniu, unor reglementări specifice, având ca scop:

1.Realizarea unor rețele de distribuție dimensionate conform balanței sursă – consum, avându-se în vedere perspectivele de dezvoltare în timp a consumului și asigurarea cu gaze la parametrii solicitați;

2.Asigurarea unor condiții de maximă siguranță în exploatare și diminuarea riscului de accidente;

3.Asigurarea unor înalte nivele de calitate a lucrărilor în domeniu, asigurând o durată mare de viață, cheltuieli minime de exploatare și risc minim de accidente;

4.Respectarea condițiilor impuse de legislația în vigoare privind protecția mediului.

În acest context și având în vedere etapele dezvoltării industriei gazeifere, respectiv a distribuției gazelor naturale, în România s-au aplicat prevederile următoarelor reglementări:

1.Regulamentul asupra măsurilor de siguranță pentru instalațiile de distribuirea și utilizarea gazelor naturale la întrebuințările industriale și casnice, sancționat de către Ministerul Industriei și Comerțului prin Decizia nr.98684/23.10.1931.

2.Normativul pentru distribuirea și utilizarea gazelor naturale (N.D.G.N), apărut în anul 1960 sub egida Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (C.S.C.A.S.) și aprobat prin Ordinul C.S.C.A.S. nr.487/03.12.1960, revizuit prin Ordinul C.S.C.A.S. nr.349/27.07.1962, primind indicativul I.6-62.

3.Acest normativ, cu indicativul păstrat și în prezent, a fost revizuit și înlocuit prin I.6-69, aprobat prin Ordinul C.S.C.A.S. nr.170 din 16.04.1969, având ca obiect proiectarea și executarea rețelelor și instalațiilor de gaze naturale (N.P.G.N.), respectiv cel pentru întreținerea și exploatarea rețelelor de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale (N.E.G.N.).

4.Normativul I.6-76, având ca obiect proiectarea, execuția, exploatarea și întreținerea rețelelor și instalațiilor de utilizare, revizuit și înlocuit în 1986 cu indicativul I.6-86.

5.În perioada post decembristă, prin grija Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, mai precis în anul 1998 apare și intră în vigoare, grație, Ordinului M.L.P.A.T. nr.11/N/10.02.1998 și Ordinului nr.1513/12.02.1998, sub indicativul I.6-98, Normativul pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, respectiv cel de exploatare a sistemelor.

6.Începând cu 1994, Regia Autonomă a Gazelor Naturale “ ROMGAZ “ R.A., inițiază elaborarea și promovarea unui act normativ în domeniul distribuției gazelor naturale prin conducte de polietilenă. Acest pas a fost determinat, pe de o parte de tendința de aliniere a României la nivelele tehnice în domeniu și la reglementările specifice din țările avansate, iar pe de altă parte de alocarea unor credite externe având ca scop reabilitarea conductelor din distribuția gazelor naturale.

7.Astfel apare sub Ordinul comun al Ministerului Industriei și Comerțului nr.1565/27.06.1997 și al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr.99/N/2.06.1997, Normativul experimental pentru proiectarea și executarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale cu conducte din polietilenă, I.6-97.

Asupra evoluției actelor normative în România, enumerate mai sus, facem următoarele aprecieri:

1.Primele ediții au avut ca bază nivelul de dezvoltare a activităților de distribuție și evoluția consumului de gaze naturale;

2.Edițiile apărute în perioada postbelică poartă amprenta imixtiunii aspectelor de natură politică (începând cu aspectul demografic, continuând cu risipa în zona consumului industrial și restricțiile, fără temei tehnic, în consumul casnic și terminând cu impunerea unor parametri tehnologici neargumentați științific) au condus la realizarea unor sisteme de distribuție supradimensionate, cu materiale susceptibil neadecvate calitativ;

3.Ediția apărută după 1989 conține, în cea mai mare parte, prescripțiile și principiile din edițiile anterioare. În privința rețelelor de conducte și branșamente din polietilenă, prevederile din normativul experimental editat în 1997 sunt, începând cu terminologia și terminând cu concepția și realizarea lucrărilor, incomplete și neclare.

Pornind de la regimul de curgere a gazelor și ajungând la dimensionarea rețelelor de conducte, sunt aplicate principii incorecte, cauzate de analizele efectuate comparativ cu rețelele din oțel.

Dacă analizăm elementele tehnologice din domeniul producției, transportului, distribuției si utilizării gazelor naturale, atunci putem spune că gazele naturale sunt vehiculate prin conducte în următoarele domenii de presiune:

a.presiune înaltă, peste 6 bar;

b.presiune medie, între 2 și 6 bar;

c.presiune redusă, între 0,05 și 2 bar;

d.presiune joasă, sub 0,05 bar.

Primul domeniu cuprinde conductele colectoare, de transport și instalațiile tehnologice aferente din șantierele de petrol, iar celelalte trei se întâlnesc în sistemele de alimentare cu gaze. Limitele definitorii ale regimurilor de presiune din sistemele de alimentare cu gaze naturale au fost stabilite pe criterii de siguranță și pe funcționalitatea aparatelor existente și materialelor utilizate.

Dacă, în perioada de după 1989, infuzia de aparate și materiale de proveniență străină a adus un oarecare suflu de noutate în domeniu, nu putem afirma același lucru despre concepția sistemelor și principiile tehnico-economice aplicate în realizarea lor.

Afirmația de mai sus este susținută de informațiile potrivit cărora, în România, există încă rețele de distribuție care sunt concepute și funcționează în regim de presiune joasă, ceea ce conduce la funcționări defectuoase.

Alt argument care ilustrează imaginea deloc tehnică a distribuțiilor de gaze în România constă în faptul că, în cvasitotalitatea cazurilor, creșterea capacității de transport a conductelor este realizată exclusiv prin mărirea diametrelor. Acest mod de abordare a problematicii distribuțiilor de gaze naturale, pe lângă faptul că ridică în mod nejustificat valorile lucrărilor de investiții, nu are suport de natură tehnică.

Conform normativelor în vigoare, sunt definite următoarele concepte de bază:

1.Sistem de alimentare – ansamblul compus din conducte, aparate, instalații de măsurare și accesorii, situat între stațiile de predare și coșurile de evacuare a gazelor de ardere, inclusiv instalațiile și construcțiile aferente, destinat să asigure alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor dintr-o localitate.

2.Rețeaua de repartiție – rețeaua, alimentată din stațiile de predare, destinată să alimenteze stațiile de reglare de sector (de zonă), respectiv stațiile de reglare-măsurare ale consumatorilor importanți.

3.Rețeaua de distribuție – ansamblul de conducte și accesorii în aval de stațiile de reglare de sector, până la robinetele de branșament ale consumatorilor alimentați cu gaze la presiune joasă, respectiv până la ieșirea din posturile sau stațiile de reglare de la capetele branșamentelor.

4.Sistem de distribuție – ansamblul compus din conducte, aparate, instalații de măsurare și accesorii, situat între stațiile de predare și robinetele de branșament ale consumatorilor racordați la rețeaua de presiune joasă, respectiv până la ieșirea din stațiile de reglare-măsurare, sau posturile de reglare, de la capetele branșamentelor. Într-un sistem de distribuție pot intra una sau mai multe rețele de repartiție, stații de reglare de sector stații de reglare de zonă, una sau mai multe rețele de distribuție, branșamente, stații sau posturi de reglare la consumatori.

5.Stație de predare-primire – ansamblul instalațiilor de reducere și reglare a presiunii,

măsurare a debitului, filtrare și odorizare, prin care gazul din conductele de transport intră în sistemul de distribuție sau în instalația de utilizare a unor consumatori.

6.Stație de reglare-măsurare – ansamblul de aparate, armături și accesorii de reducere-reglare a presiunii și măsurare a consumului, amplasat într-o construcție separată, prin care gazele naturale trec din rețeaua de repartiție în rețeaua de distribuție (stație de reglare de sector), precum și din sistemul de distribuție în instalațiile de utilizare ale consumatorului (stație de reglare la consumator). La consumatorii importanți pot exista stații de reglare și în cadrul instalațiilor de utilizare.

Lansarea conductei

Lansarea conductei în sant se executa cu unul sau mai multe utilaje special destinate acestui scop, prin controlul razei minime de curbura. Procedura de lansare trebuie sa ia în considerare evitarea deteriorarii izolatiei si a materialului tubular.

Dupa efectuarea si controlul îmbinarilor sudate efectuate în santier, se întregeste izolatia si se verifica calitatea izolatiei. Defectele sesizate în urma testarii aderentei si continuitatii izolatiei se remediaza.

Lansarea conductei în sant se executa cu unul sau mai multe utilaje special

destinate acestui scop, prin controlul razei minime de curbura.

Procedura de lansa re trebuie sa ia în considerare evitarea deteriorarii izolatiei si a materialului tubular.

Dupa efectuarea si controlul îmbinarilor sudate efectuate în santier, se întregeste izolatia si se verifica calitatea izolatiei conform prevederilor art. 14.23.

Defectele sesizate în urma testarii aderentei si continuitatii izolatiei se remediaza.

Zona de protectie si zona de siguranta aferente conductelor de transport

Zona de protectie si zona de siguranta se stabilesc de ambele parti ale axei conductelor de alimentare din amonte si de transport gaze naturale.

Zona de protectie a conductelor de alimentare din amonte si de transport gaze naturale se întinde de ambele parti ale conductei si se masoara din axul conductei. Zona de protectie pentru conductele de alimentare din amonte si de transport gaze naturale este definita în normativ.

În zona de protectie nu se executa lucrari fara aprobarea prealabila a operatorului licentiat care exploateaza conducta. În zona de protectie sunt interzise construirea de cladiri, amplasarea de depozite sau magazii, plantarea de arbori si nu se angajeaza activitati de natura a periclita integritatea conductei. Zona de siguranta include si zona de protectie.

Zona de siguranta pentru conductele de alimentare din amonte si conductele de transport gaze naturale este zona care se întinde, de regula, pe 200 m de fiecare parte a axei conductei. Zona de siguranta se extinde pâna la limita distantelor de siguranta care depasesc 200 m, pe o parte sau pe ambele parti ale conductei, dupa caz.

În cazuri speciale, în urma unei analize de evaluare a riscului, operatorul conductei poate extinde zona de siguranta.

Pentru autorizarea executarii oricaror constructii în zona de siguranta a obiectivelor din sectorul gazelor naturale este obligatorie obtinerea avizului scris al operatorului conductei.

Distante de siguranta

Distanta de siguranta fata de obiectivele împrejmuite din sectorul gazelor naturale (statii de comprimare, statii de reglare-masurare etc.) se masoara de la partea exterioara a împrejmuirii.

Distantele de siguranta între conductele de gaze si diferite obiective învecinate sunt prezentate în Anexa nr. 3/a iar distantele de siguranta între conductele de gaze si instalatiile aferente sunt prezentate în normativ.

Pe o distanta de 20 m de fiecare parte a axei conductei nu poate fi construita nici un fel de cladire care adaposteste persoane (locuinte, spatii de birouri etc).

În cazuri deosebite, pe baza unei analize, distantele de siguranta între conducte si cladiri pot fi reduse de catre operatorul licentiat pâna la minimum 6m, cu conditia utilizarii la proiectare a unui coeficient de siguranta S=2,5.

CERINTE TEHNICE MINIME PENTRU ELEMENTELE DE CONDUCTE

Conform cerintelor prezentelor norme tehnice, conductele trebuie sa fie fabricate din materiale care sa asigure functionarea acestora în conditii de siguranta. Materialele conductelor trebuie sa corespunda specificatiilor tehnice prevazute prin proiect.

Toate elementele componente ale unei conducte a caror rezistenta si stabilitate sunt afectate de presiunea gazelor se dimensioneaza la presiunea de calcul.

Toate materialele si echipamentele folosite pentru realizarea conductelor se marcheaza, dupa caz, în conformitate cu specificatiile tehnice / normele de fabricatie.

Tevi

La executia conductelor se pot folosi numai tevi destinate vehicularii gazelor naturale, dupa cum urmeaza:

– tevi din otel laminate la cald;

– tevi din otel sudate longitudinal;

– tevi din otel sudate elicoidal.

Tevile utilizate la executia conductelor trebuie sa aiba un nivel al caracteristicilor de natura sa asigure functionarea în conditii de siguranta. Pot fi avute în vedere prevederile din standardul SR EN 10208-2+AC:1998 – Tevi de otel pentru conducte destinate fluidelor combustibile. Conditii tehnice de livrare. Partea 2:Tevi în clasa de prescriptii B;

Proiectantul poate specifica si alte standarde pentru tevi.

Tevile se garanteaza de producator cel putin în baza unui program minim de încercari (care include controlul nedistructiv) prevazut prin proiect.

Robinete

Caracteristicile tehnice ale robinetelor montate pe conducte trebuie sa asigure functionarea în conditii de siguranta, cu respectarea cel putin a urmatoarelor cerinte:

sa fie “antistatic ";

la „încercarea la foc” pot fi luate în considerare prevederile din standardele API 6FA Specification for fire test for valves, API 607 Fire test for softseated quarter-turn valves precum si alte standarde precizate de proiectant;

la testul de etanseitate pot fi luate în considerare prevederile din standardele SR ISO 5208:1996 Robinetarie industriala. Încercari la presiune pentru aparatele de robinetarie, DIN 3230-5 Technical delivery conditions; valves for gas installations and gas pipelines; requirements and testing, API 598 Valve inspection and testing precum si alte standarde precizate de proiectant;

rata scaparilor maxime admisibile pentru încercarea de etanseitate a robinetului se va specifica prin proiect;

actionarea poate fi manuala si în functie de situatie, automata locala sau de la distanta.

Robinetele pot fi echipate cu dispozitive de actionare mecanica, electrica, hidraulica, pneumatica sau combinatii ale acestora.

Robinetele pot fi cu capete pentru sudare, cu flanse sau combinat. Robinetele de sectionare de pe conducta montata subteran vor fi în constructie monobloc cu capete pentru sudare. Capetele pentru sudare trebuie sa îndeplineasca conditiile dimensionale si de sudabilitate astfel încât sa se asigure asamblarea corespunzatoare în firul conductei.

Elemente de legatura si organe de asamblare

La executia conductelor se folosesc flanse din otel. Caracteristicile tehnice ale flanselor pot fi cele prevazute în standardele:

STAS 1155-91 Flanse pentru armaturi si conducte. Tipuri, presiuni si diametre nominale; STAS 1156-80 Flanse din otel. Flanse pentru armaturi si elemente de conducta. Conditii tehnice generale de calitate;

SR ISO 7005-1:1999 Flanse metalice. Partea 1: Flanse de otel,

ANSI B16.5 Pipe flanges & flanged fittings (26.10.1998);

BS 3293 Specification for carbon steel pipe flanges (over 24 inches nominal size) for the petroleum industry;

MSS-SP 44 Steel pipeline flanges (R 2001).

Suruburile, prezoanele si piulitele se executa din oteluri aliate, sau din oteluri carbon de calitate, dupa caz tratate pentru asigurarea caracteristicilor de rezistenta prescrise. La alegerea materialelor suruburilor, prezoanelor si piulitelor se pot lua în considerare prevederile din:

SR EN 10083-1+A1:2002 Oteluri pentru calire si revenire. Partea 1: Conditii tehnice de livrare a otelurilor speciale,

SR EN 10083-2+A1:2002 Oteluri pentru calire si revenire. Partea 2: Conditii tehnice de livrare pentru otelurile de calitate nealiate,

STAS 11290-89 Oteluri rezistente la temperaturi scazute si ridicate, densitatea organelor de asamblare. Marci si conditii tehnice de calitate.

Piulitele se asigura împotriva desfacerii cu saibe elastice.

Garnituri de etansare

Garniturile de etansare se aleg în functie de tipul suprafetei de etansare. Garniturile de etansare trebuie fabricate dintr-un material compatibil cu gazele vehiculate prin conducte si trebuie sa reziste la temperatura si presiunea de lucru. Se interzice utilizarea garniturilor de etansare executate din materiale având în compozitie azbest.

Cerinte minime de fabricatie pentru produsele utilizate la executia conductelor

Producatorii tevilor si a elementelor de conducta trebuie sa aiba implementat un sistem al calitatii certificat.

Echipamentele, aparatele, instalatiile, produsele utilizate la executia conductelor trebuie sa aiba precizate specificatii tehnice prin proiect, care contin conditiile de calitate, cu referire cel putin la urmatoarele:

standardul de produs;

detalii privind forma produsului;

dimensiuni nominale, alte dimensiuni importante si tolerante aferente acestora;

parametri functionali;

conditii de montaj;

calitatea suprafetei pentru care se pot lua în considerare prevederile standardelor

:- SR EN 10163-1:2005 Conditii de livrare privind starea suprafetei tablelor, platbenzilor si profilelor de otel laminate la cald. Partea 1 Conditii generale;

– SR EN 10163-2:2005 Conditii de livrare privind starea suprafetei tablelor, platbenzilor si profilelor de otel laminate la cald. Partea 2 Table si platbenzi;

– SR EN 10163-3:2005 Conditii de livrare privind starea suprafetei tablelor, platbenzilor si profilelor de otel laminate la cald. Partea 3 Profile;

g) modalitatea si volumul de examinari;

h) toleranta la masa pe unitatea de lungime;

pregatirea capetelor în vederea sudarii;

j) marca si clasa de calitate a produsului;

k) conditii de marcare, ambalare, transport si livrare;

l) conditii de receptie;

Tevile care urmeaza a fi asamblate prin sudare, trebuie sa aiba un continut de carbon de maxim 0,28% si valoarea maxima a carbonului echivalent la analiza pe produs de 0,43%.

Elementele de conducta trebuie sa fie însotite de certificate si rapoarte de inspectie si respectiv de declaratii de conformitate. Aceste documente pot fi de tipul celor prevazute în standardul SR EN 10204:2005 Produse metalice. Tipuri de documente de inspectie.

Godevilarea este operatia de inspectie si/sau de curatire a conductelor prin intermediul unui dispozitiv denumit godevil sau PIG. Proiectarea conductelor în regim godevilabil presupune asigurarea unei geometrii interioare a conductei si a tuturor elementelor de conducta, astfel încât sa fie posibila deplasarea godevilului în lungul conductei în conditii optime.

Conductele noi se proiecteaza astfel încât sa fie posibila godevilarea. La repararea conductelor existente, portiunile reparate se proiecteaza în regim godevilabil la cererea operatorului. În vederea godevilarii conductele proiectate în regim godevilabil se prevad cu statii de lansare/primire PIG fixe sau cu posibilitati de cuplare a statiilor mobile.

Executia si montajul statiilor de lansare/primire PIG se face pe baza unui caiet de sarcini elaborat de catre proiectant si aprobat de operatorul acesteia.

Se recomanda ca statiile de lansare/primire PIG sa fie dotate cel putin cu urmatoarele componente:

gara de lansare/primire PIG;

sistem de manevrare a PIG – urilor în constructie antiex;

sistem de introducere/extragere a PIG – urilor în constructie antiex;

ansamblu de robinete pentru manevrarea PIG- urilor;

by-pass la conducta de gaze;

cai de acces;

sisteme de colectare/depozitare ale impuritatilor provenite din godevilarea conductelor.

Se recomanda ca în componenta garilor de lansare/primire PIG, sa fie cuprinse cel putin urmatoarele:

corp principal dotat cu dispozitiv de închidere/deschidere rapida la 180°;

supapa de siguranta;

indicator de presiune;

racord de aerisire;

racord de drenaj;

reductie;

semnalizatoare de trecere a PIG – ului.

În vederea realizarii, întretinerii si dezvoltarii unui sistem informatic de monitorizare, comanda si achizitie de date care sa permita supravegherea si conducerea operativa a functionarii sistemului national de transport si a conductelor de alimentare din amonte, prin proiect se stabilesc caracteristicile echipamentelor, aparatelor si instalatiilor aferente conductelor astfel încât acestea sa fie compatibile cu sistemul informatic de monitorizare, comanda si achizitie de date.

COROZIUNEA CONDUCTELOR ÎNGROPATE

Coroziunea este un fenomen care apare frecvent în sistemele de transport fluide prin

conducte. În contact cu un mediu coroziv, metalul conductei se consumă datorită procesului

de distrugere generat de o reacție electrochimică între metal și mediu. Umiditatea solului are

rolul de electrolit, fapt ce determină tendința ionilor metalici de a trece în electrolit. Metalul

conductei poate fi considerat anodul unei pile galvanice, iar produșii de coroziune, catodul

pilei. Electronii din metal se combină cu ionii pozitivi de hidrogen prezenți în apă.

Studiul termodinamic al reacțiilor de oxidare a fierului în soluție apoasă a pus în

evidență factorii principali care influențează viteza de coroziune. Astfel concentrația mediului

în ioni de hidrogen (definită prin indicele pH) și potențialul metalului sunt esențiali în acest

proces. Rezistivitatea electrică a solului influențează, deasemenea, viteza procesului de

coroziune. Un sol este agresiv dacă rezistivitatea este sub 20 m și puțin agresiv dacă este

peste 80 m.

Protecția conductelor îngropate împotriva coroziunii se face prin metode pasive,

active, sau combinația acestora. Metoda pasivă constă în aplicarea, la exteriorul conductei, a

unui înveliș protector.

Metoda activă constă în introducerea în conductă a unui cerent electric care circulă în

sens invers față de cel care provoacă coroziunea, astfel încât conducta devine catod, fapt ce a

impus denumirea de protecție catodică. Ea se poare realiza cu ajutorul unei stații de injecție,

sau mai multe, în funcție de lungimea protejată.

Protecția catodică este o metodă care poare asigura protecția anticorozivă a conductei

chiar în cazul existenței unor goluri în stratul izolat. Reacția anodică este înlocuită cu reducerea catodică a oxigenului și întreaga suprafață a structurii metalice este transformată într-un catod protejat.

Utilizând injectoare de curent, curentul de protecție este completat de stații de transformare-redresare amplasate între țeavă și anodul îngropat. Se utilizează și protecție realizată cu anozi din FeSi sau grafit.

ȚEVI PENTRU CONDUCTELE DE TRANSPORT GAZE

Conform SR EN 10208.2 procedeele de fabricație și stări de tratament termic ale țevilor sudate de dimensiuni mari sunt următoarele:

1. Țeavă sudată sub strat de flux (SAW), în variantele:

cu cordon de sudură longitudinal (SAWL), din tablă sau bandă normalizată sau laminată normalizant, prin formare la rece

cu cordon de sudură elicoidal (SAWH), din tablă sau bandă laminată termomecanic, prin formare la rece

2. Țeavă sudată combinat (COW)

cu cordon de sudură longitudinal (COWL), din tablă sau bandă laminată la cald, prin formare normalizată

cu cordon de sudură elicoidal (COWH), din tablă sau bandă laminată normalizant, prin formare normalizată

Conform SR EN 10208.2 mărcile oțelurilor destinate țevilor sudate de dimensiuni mari sunt următoarele:

L 245, echivalentul oțelului API 5L marca X42 (PSL1 – PSL2),

L 290, echivalentul oțelului API 5L marca X52 (PSL1 – PSL2),

L 360, echivalentul oțelului API 5L marca X60 (PSL1 – PSL2),

L 415, echivalentul oțelului API 5L marca X65 (PSL1 – PSL2),

L 450, echivalentul oțelului API 5L marca X70 (PSL1 – PSL2),

L 485, echivalentul oțelului API 5L marca X80 (PSL1 – PSL2),

Prevederile de compoziție chimică pentru oțeluri de înaltă rezistență pentru țevi sudate din produse plate laminate termomecanic de dimensiuni mari sunt prezentate în tabelul următor:

IZOLAREA ȚEVILOR DE CONDUCTE

GENERALITATI

În conformitate cu STAS 7335/2 – 86, pentru conductele subterane, în funcție de rezultatele măsurătorilor de agresivitatea solului, se stabilesc 3 tipuri de izolație de bază a conductelor: foarte întărită, întărită și normală.

Izolația de tip foarte întărit se compune din următoarele straturi:

1.un strat de grund, STAS 6800-63;

2.un strat bitum, STAS 2484 – 72;

3.o înfășurare de armare executată din împâslitură din fibre de sticlă obișnuită, conform STAS 8030 – 73;

4.al doilea strat bitum, STAS 2484 – 72;

5.a doua înfășurare de armare identică cu prima, STAS 8050-73;

6.al treilea strat bitum, STAS 2484 – 72;

7.o înfășurare exterioară de protecție executată din împâslitură din fibre de sticlă armată, sortimentul IS 30 STAS 8050 – 73.

Parametrii electrici ai izolației de foarte bună calitate:

1. conductanță 124 s/mp;

2. rezistența 800 Ohm /mp;

3.densitatea de curent 0,02 mC / mp;

4. potențial conductă – sol 1200 – 840 mV;

5. capacitatea medie de electroizolare 10000 – 20000 Ohm / mp.

Izolația de tip întărit se compune din următoarele straturi:

1.un strat de aderență, STAS 6800-83 cu punct de înmuiere 82 – 92oC;

2.un strat de bitum ( primul ) aplicat manual având grosimea de 4 până la 6 mm, conform STAS 2484 – 85 tip SPP – 70 cu punct de înmuiere 70oC;

3.o înfășurare de armare;

4.al doilea strat de bitum cu grosimea de 3…4 mm;

5.o înfășurare exterioară de protecție executată din împîslitură din fibre de sticlă armată conform STAS 8050 – 73 sortiment TS 60.30.

IZOLAREA TEVILOR

Izolarea țevilor din care se va realiza conducta de aducțiune și respectiv acumulatorul de gaze, se execută în stație fixă de izolare iar trasportul acestora de la stația fixă de izolare la șantier și în șantier se va face cu remorci speciale pentru a evita turtirea, îndoirea sau fisurarea țevilor.

Izolarea trebuie să fie continuă pe toată suprafața uscată și curată de rugină, zgură și alte corpuri străine. La curățirea conductei la luciul metalic se va verifica calitatea materialului tubuular în vederea depistării eventualelor defecțiuni de fabricație. Urmele de grăsime se înlătură cu benzină ( condens ) după care suprafața va fi bine ștearsă.

Aplicarea stratului de grund se face la temperatura ambiantă la adăpost de intemperii (ploaie, ninsoare, vânt puternic). Grundul se trasportă și se păstrează în vase închise pentru a nu-și modifica vâscozitatea. Stratul de grund se aplică de regulă pe portiunea de conductă care poate fi izolată toată în aceiași zi.

Pentru conductele care au fost grunduite la întreprinderea producătoare de țevi cu grund diferit de cel prezentat în prezentele instrucțiuni procedeele de aplicare a straturilor următoare de izolație se stabilesc prin încercări. În cazul menținerii acestui strat de grund se vor lua măsuri ca suprafața acestuia să fie uscată, curată și fără defecte.

Bitumul folosit pentru izolare trebuie încălzit până la obținerea fluidității necesare pentru aplicare, dar nu cu mai mult de 100oC peste temperatura de înmuiere. Temperatura se controlează permanent în cazanul de topit.

Primul strat de bitum se aplică dacă stratul de grund este uscat; grundul se consideră uscat dacă la apăsare cu degetul nu rămân urme.Înfășurările de armare și cea exterioară de protecție se aplică elicoidal cu suprapunerea benzilor de 1 cm la înfășurările de armare și respectiv 2 cm la cea exterioare.

4.1. URMĂRIREA ÎN EXPLOATARE A CONDUCTELOR DE GAZE

Întreținerea și repararea conductelor magistrale de transport gaze naturale reprezintă o obligativitate de maximă importanță pentru a se asigura continuitatea funcționării sistemelor și livrărilor de gaze naturale concomitent cu siguranța obiectivelor din vecinătate și protejarea mediului.În realizarea acestor obiective trebuie ținut seama de criterii tehnice și economice.

Criterii tehnice. Acestea sunt:

-estimarea stării tehnice și a necesității unor categorii de lucrări în baza unor date statistice sau reglementări administrative;

-determinarea efectivă a stării tehnice prin observații, constatări în baza unor evenimente produse;

-determinări concludente a stării conductelor, a izolației pasive și a altor factori de influență.

Criterii economice. Economia etatist socialist-centralizată impunea un anume ritm de efectuare a lucrărilor de întreținere și reparații prin sistemul de planificare a cheltuielilor aferente, sistem ce nu ținea seama de interesele economice ale companiilor de profil nici de necesitatea modernizării și reînnoirii conductelor și instalațiilor aferente în conformitate cu progresul tehnic.

Astfel, amortizările se calculau pentru o durată de viață de 60 ani la conductele protejate catodic și 30 de ani la conductele neprotejate catodic, pentru a se realiza un preț coborât artificial al gazelor livrate la utilizatori, în timp ce în economia de piață durata de amortizare medie este de 12 – 15 ani, chiar dacă durata de exploatare putea ajunge la 25 – 30 ani.

În instalațiile tehnologice aferente conductelor de transport (stații de comprimare, stații de reglare-măsurare etc.), în mod asemănător, durata de amortizare era cel puțin dublu față de practica europeană.

Din această cauză cu toate că la nivelul anilor 1965 – 1975 industria gazieră din România depășea din punct de vedere tehnic nivelul european, în prezent aceasta este uzată fizic și moral și mult rămasă în urmă, chiar față de cea din țările învecinate, foste socialiste.

În conformitate cu normativele și legislația în vigoare, societățile care dețin conductele magistrale de transport gaze naturale, sunt obligate să le exploateze în limita parametrilor normali pentru care acestea au fost proiectate, să execute lucrări de întreținere și revizii tehnice (I+RT), lucrări de reparații curente(RC) și lucrări de reparații capitale (RK), pentru a asigura caracteristicile de exploatare, furnizarea continuă a gazelor naturale consumatorilor și pentru a preîntâmpina ieșirea lor din funcțiune înainte de consumarea duratei normale.

Prescripțiile cuprinse în cadrul acestui capitol se referă numai la conductele magistrale propriu-zise (între panourile de primire a gazelor naturale de la furnizori și stațiile de reglare și măsurare gaze prin care acestea se predau distribuțiilor de gaze) inclusiv anexele lor (traversări de râuri, traversări de căi de comunicații, armături, prize de potențial, marcaje etc.).

Societatea care exploatează conductele magistrale de transport gaze naturale are obligația să organizeze evidența necesară urmăririi exploatării, întreținerii și reparării acestora după cum urmează:

a) Evidența conductelor de gaze pe planuri de situație încă din faza de execuție pe baza proiectelor și cu ajutorul fișelor tehnice, în care se vor opera toate modificările survenite în perioada de exploatare.

b) Identificarea traseului conductei pentru care nu există planuri cu repere precise, efectuarea marcajelor corespunzătoare și întocmirea planurilor de situație și a fișelor respective.

c) Urmărirea, înscrierea și ținerea evidenței parametrilor de exploatare a conductei în documentele primare de la punctele de lucru.

d) Stabilirea detaliată a modului de verificare a traseelor conductelor magistrale și a anexelor acestora pentru asigurarea funcționării normale și în condiții de siguranță.

e) Elaborarea graficelor de revizii și planurilor anuale de reparații a conductelor de gaze pe baza normativelor în vigoare și a defecțiunilor semnalate în exploatare.

f) Întocmirea și păstrarea tuturor documentelor de construcție, revizii și reparații pentru conductele magistrale (documentații în proiectare, din faza de construcție, de la reparațiile capitale, fișe de constatare, procese verbale și diagramele probelor de presiune, procesele verbale de recepție și de punere în funcțiune etc.).

g) Evidența avariilor și a situațiilor apărute în decursul exploatării, păstrarea probelor de material tubular degradat, etc.

4.2. ÎNTREȚINEREA CONDUCTELOR MAGISTRALE

Traseul fiecărei conducte magistrale de transport gaze naturale va fi controlat periodic (săptămânal sau lunar în funcție de importanța conductei) de către personalul de exploatare, ocazie cu care se efectuează următoarele operații:

A.Urmărirea și evidențierea în documentele primare a presiunii în diferite puncte ale conductei;

B.Parcurgerea traseului conductei magistrale pentru a se verifica următoarele:

-dacă pe traseul conductei și la anexele acesteia nu sunt emanații de gaze, semnalate prin îngălbenirea vegetației, zgomot, barbotare în apă sau puse în evidență cu ajutorul detectoarelor de gaze;

-dacă pe traseul conductei și în zona adiacentă de protecție (minim 5 m de o parte și de alta) se execută lucrări care ar putea periclita integritatea acesteia;

-dacă pe traseul conductei sau în vecinătatea ei nu s-au produs alunecări de teren, inundații, eroziuni de maluri, schimbări de cursuri de ape, amplasări de balastiere etc., care ar putea afecta stabilitatea conductelor, a traversărilor de ape, de căi de comunicații;

-dacă pe traseul conductei sau la distanțe mai mici decât cele prevăzute în norme, se realizează lucrări sau se amplasează obiective.

Toate situațiile deosebite, constatate cu ocazia verificărilor de traseu, vor fi anunțate în mod ierarhic și consemnate în documentele primare de la punctele de lucru, luându-se imediat măsurile ce se impun, care în cazuri deosebite pot merge până la scoaterea din funcțiune a conductei.

În cazul unor trasee lungi sau dificile se va face o delimitare a zonelor controlate de personalul operativ și se va stabili periodicitatea de control a traseelor. Traseele conductelor ce prezintă posibile alunecări de teren se recomandă să fie controlate zilnic, până la stabilizarea alunecărilor de teren sau definitivarea realizării soluției de protecție a conductei (consolidări, drenaje, devieri etc.).

C. Lucrările accidentale sau planificate pentru remediere ce presupun scoaterea conductei din funcțiune, se vor executa numai pe bază de programe de lucru aprobate de organele tehnice ale unităților deținătoare.

D. Revizia separatoarelor de pe traseul conductelor se va face conform program-mului stabilit, la nivelul întreprinderii deținătoare sau stării tehnice.

Anual se va efectua o revizie tehnică pentru stabilirea stării tehnice a conductei, ocazie cu care se vor executa reparațiile minore ce vor asigura menținerea conductei în funcțiune până la prima reparație planificată și se vor culege elementele de fundamentare ce trebuie prevăzute în cadrul reparației planificate:

-verificarea izolației și a stării exterioare a conductei, care se va face prin săparea de gropi, luarea de probe de izolație și controlul suprafeței exterioare a tubulaturii;

-punctele de control se vor alege în funcție de consumul de curent la conductele protejate catodic, (urmărind alura curbei de potențial între două stații de injecție curent) și de zonele cu agresivitate a solului ridicată;

-porțiunile aeriene ale conductelor magistrale (traversările aeriene) se vor controla atât sub aspectul protejării lor față de coroziunea atmosferică cât și ca stare tehnică.

BIBLIOGRAFIE

1 ) Trifan, C. Distribuția gazelor naturale prin rețel de conducte. Editura U.P.G. Ploiești 2005

2) Trifan, C. Sisteme de transport și distribuție a gazelor naturale. Studii de masterat în specializarea Tehnologia transportului, depozitării și distribuției hidrocarburilor-Suport de curs, U.P.G. Ploiești 2010.

3) C.Trifan., M.Albulescu., S. Neacșu. Elemente de mecanica fluidelor și termodinamică tehnică, Ed. U.P.G. Ploiești 2005;

4) C.Vasilescu, I.Svoronos. Exploatarea rațională a gazelor naturale. Editura Academiei, București, 1968.

5) NP 118 -2014. Normativ privind aprobarea normelor tehnice pentru proiectarea si executia conductelor de transport gaze naturale.