Aspecte Privind Fiscalitatea In Uniunea Europeana
Lucrare de disertație
Aspecte privind fiscalitatea în
Uniunea Europeană
Cuprins
Listă tabele, grafice și casete
Figura nr.1:Caracteristicile impozitelor directe;
Figura nr.2:Avantajele și dezavantajele impozitelor directe;
Figura nr.3 : Caracteristicele impozitelor indirecte;
Figura nr.4: Avantajele și dezavantajele impozitelor indirecte;
Grafic nr.1: Pondere impozite directe în total impozite;
Grafic nr 2: Cotele impozitului pe venit în anul 2012;
Grafic nr 3: Cotele impozitului pe profit în anul 2012;
Grafic nr 4: Structura impozitelor directe în PIB în unele state ale UE;
Grafic nr. 5: Ponderea impozitelor indirecte în total impozite;
Grafic nr. 6: Cotele taxei pe valoare adăugată în anul 2014;
Grafic nr. 7: Structura impozitelor indirecte în PIB în unele state membre ale UE;
Tabel nr. 1 : Valorile minime ale accizelor aplicate produselor din tutun ;
Rezumat
În cadrul Uniunii Europene, politica în ceea ce privește impozitarea este esențială pentru toate statele membre deoarece acțiunile unei țări pot avea impact nu numai în aceea țară ci și în țările învecinate.
Astfel la nivel comunitar a fost realizată, chiar dacă parțial, armonizarea impozitelor indirecte, însă nu același lucru se poate spune și despre impozitele directe deoarece statele membre vor să aibă libertate în stabilirea cotelor care se vor practica.
În perioada actuală, în contextul crizei ecomonico-financiare, diferențele dintre ratele de impozitare îi constrâng pe oamenii de afaceri să își mute sediile societăților în alte state membre, în care regimul fiscal este mai permisiv (tolerant).
Diferențele dintre ratele de impozitare dar și migrarea în funcție de regimul fiscal, au condus la o concurență evidentă între statele membre în ceea ce privește impozitarea.
Am structurat prezenta lucrare pe 3 capitole la care am adăugat o introducere și în mod aferent o concluzie în care mi-am expun propria opinie în legătură tendințele actuale în ceea ce privește impozitarea în statele membre ale Uniunii Europeane.
Astfel în primul capitol denumit “Sisteme fiscale în Uniunea Europeană ” am evidențiat faptul că la nivelul Uniunii nu există o politică și un sistem fiscal comun deoarece ar afecta suveranitatea statelor membre; am punctat principalele caracteristici ale sistemelor fiscale ale statelor luate în considerare pentru studiu de caz iar în finalul capitolului am prezentat reformele fiscale întreprinse la nivel European precum și prioritățile legate de sistemele fiscale din ultimii doi ani.
În capitolul II intitulat “Impozitarea directă în Uniune Europeană” am analizat impozitarea directă și sistemele de impunere din țările membre, am punctat avantajele, dezavantajele și caracteristicilor impozitelor, iar în finalul capitolului din dorința de o observa modul cum a evoluat impozitul pe profit și impozitul pe venit am prezentat succint cele două impozite (cote standard, cote reduse, baze de impozitare) în țări precum Germania, Franța, Danemarca și Ungaria.
În capitolul III intitulat “Impozitarea indirectă în Uniune Europeană” am analizat impactul impozitării indirecte la nivelul statelor membre și ponderea acestora în total impozite, am prezentat principalele caracteristici ale impozitelor indirecte precum și procesul de armonizare a taxei pe valoare adăugată și a accizelor la nivelul Uniunii.
Ca și studiu de caz pentru acest capitol am evidențiat taxa pe valoare adăugată (cote standard, cote reduse, scutiri de plată ) în țările mai sus menționate și modificările valorii accizelor în statele membre ale Uniunii Europene.
Introducere
Fiscalitatea joacă un rol important în economia oricărui stat de aceea prezentarea de către fiecare țară membră a Uniunii Europene a sistemului fiscal este necesară deoarece acesta poate fi utilizat ca instrument de intervenție a statului în economie în vederea eliminării unor dezechilibre ce au apărut în anumite perioade.
Statele au dreptul să își stabilească numărul, tipul și mărimea impozitelor și taxelor suportate de contribuabili, impozitarea fiind un atribut al suveranității naționale care asigură realizarea veniturilor publice.
Din punct de vedere economic și sub aspectul caracteristicilor juridice, impozitarea se prezintă sub aspect direct, indirect, pe consum, pe capital, pe venit și pe dobândă.
Impozitarea directă a persoanelor fizice și juridice este unul dintre puținele domenii unde Consiliul European poate interveni prin adoptarea unor măsuri comune care să ducă la reducerea din povara fiscală a unor state și la o mai bună colectare la nivel european.
Elementele impozabile cum ar fi averea, venitul, serviciile, produsele ce fac obiectul schimbului pot fi mai bine diferențiate și urmărite dacă se aplică forme de impozitare diferite.
Impozitele directe reprezintă principalele instrumente ale politicii fiscale, fiind necesară asigurarea unei compatibilități cu sfera impozitelor indirecte, astfel încât să poată fi obținute resursele financiare necesare statului pentru satisfacerea nevoilor publice.
Dacă la început ponderea impozitelor directe în total venituri fiscale al fiecărie țări era mai mare, în contextual actual, în care toate statele membre încearcă să se alinieze prin introducerea de noi taxe, se poate observa că impozitele indirecte capătă o importanță tot mai mare deoarece încasarea lor aduce venituri semnificative bugetului.
Impozitele indirecte, care se referă de regulă la taxe generale pe vânzări (taxa pe valoare adăugată) și taxe de consumație pe produs (accize), se aplică la vânzarea bunurilor și serviciilor adăugându-se cote de impunere la prețurile și tarifele acestora.
La nivelul Uniunii Europene s-a urmărit în principal armonizarea impozitele indirecte deoarece s-a dorit o aliniere a cotelor practicate de statele membre, un prim pas în acest sens fiind prezentare în Directivele care reglementeaza taxa pe valoare adăugată și accizele a unor rate minime care pot fi utilizate .
Ne punem întrebarea dacă țările membre în curs de dezvoltare din dorința de a atrage venituri la buget, introduc noi taxe și impozite, pentru a ține pasul cu ceea ce se întâmplă din punct de vedere fiscal în țările dezvoltate ale Uniunii Europene, fără a ține cont de dezvoltarea economică a lor?
Am structurat prezenta lucrare pe 3 capitole la care am adăugat o introducere și în mod aferent o concluzie în care mi-am expun propria opinie în legătură tendințele actuale în ceea ce privește impozitarea în statele membre ale Uniunii Europeane.
Astfel în primul capitol denumit “Sisteme fiscale în Uniunea Europeană ” am evidențiat faptul că la nivelul Uniunii nu există o politică și un sistem fiscal comun deoarece ar afecta suveranitatea statelor membre; am punctat principalele caracteristici ale sistemelor fiscale ale statelor luate în considerare pentru studiu de caz iar în finalul capitolului am prezentat reformele fiscale întreprinse la nivel European precum și prioritățile legate de sistemele fiscale din ultimii doi ani.
În capitolul II intitulat “Impozitarea directă în Uniune Europeană” am analizat impozitarea directă și sistemele de impunere din țările membre, am punctat avantajele, dezavantajele și caracteristicilor impozitelor, iar în finalul capitolului din dorința de o observa modul cum a evoluat impozitul pe profit și impozitul pe venit am prezentat succint cele două impozite (cote standard, cote reduse, baze de impozitare) în țări precum Germania, Franța, Danemarca și Ungaria.
În capitolul III intitulat “Impozitarea indirectă în Uniune Europeană” am analizat impactul impozitării indirecte la nivelul statelor membre și ponderea acestora în total impozite, am prezentat principalele caracteristici ale impozitelor indirecte precum și procesul de armonizare a taxei pe valoare adăugată și a accizelor la nivelul Uniunii.
Ca și studiu de caz pentru acest capitol am evidențiat taxa pe valoare adăugată (cote standard, cote reduse, scutiri de plată ) în țările mai sus menționate și modificările valorii accizelor în statele member ale Uniunii Europene.
Motivația, importanța și metodologia cercetării
Lucrarea intitulată „Aspecte privind fiscalitatea în Uniunea Europeană” are drept scop evidențierea particularităților sistemelor fiscale și prezentarea în mod detaliat a tendințelor în ceea ce privește impozitarea și a principalelor impozitelor directe și indirecte în unele state membre.
Am ales această temă din dorință de a-mi însuși informații esențiale din domeniul impozitării la nivelul Uniunii Europene, în special cele cu privire la sistemele de impozitare utilizate, cotele practicate, modificarea și apariția de noi taxe și impozite în ultimii ani dar și pentru a observa unde se situează România în contextul fiscal actual al Uniunii Europene.
Pentru a atinge scopul propus au fost stabilite următoarele obiective:
– prezentarea caracteristicilor principale ale sistemelor fiscale și a diferențelor ce apar în aplicarea acestora la nivelul statelor Uniunii Europene;
– identificarea reformelor fiscale întreprinse de statele membre și a modului în care acestea au dus la îndeplinirea priorităților stabilite de Uniunea Europeană;
– prezentarea de aspecte teoretice privind impozitarea directă și indirectă;
– determinarea aspectelor legate de principalele impozite și taxe care afectează cel mai mult statele membre;
Lucrarea de față este strucurată pe două planuri, unul teoretic, în care am sintetizat aspecte esenșiale ale sistemelor fiscale, impozitelor directe și indirecte și unul practic în care am încercat să reflect aspecte legate de impozitul pe venit, impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată și accize în țări precum Germania, Franța, Danemarca și Ungaria .
În ce privește metodologia cercetării, aceasta a fost realizată în mai multe etape:
– analiza celor mai reprezentative și de actualitate surse bibliografice în domeniul impozitării;
– analiza legislației în ceea ce privește impozitarea directă în Uniunea Europeană
– conspectarea Directivelor care reglementează armonizarea impozitelor indirecte la nivel european;
– analiza ponderi în total impozite a impozitelor directe și indirecte ;
– studiul modificărilor suferite de cotele impozitelor în ultimii 4 ani la nivelul statelor membre;
– conspectarea documentelor emise de organisme specializate în vederea identificării cotelor standard și a celor reduse de TVA și accize utilizate în țările luate în considerare.
Abrevieri
BE Belgia
BG Bulgaria
CZ Cehia
DK Danemarca
DE Germania
EE Estonia
IE Irlanda
EL/GR Grecia
ES Spania
FR Franta
IT Italia
CY Cipru
LV Letonia
LT Lituania
LU Luxemburg
HR Croația
HU Ungaria
MT Malta
NL Olanda
AT Austria
PL Polonia
PT Portugalia
RO România
SI Slovenia
SK Slovacia
FI Finlanda
SE Suedia
UK Regatul Unit
EA18 Zona Euro
UE28 Uniunea Europeană
TVA Taxa pe valoare adăugată
CEE Comunitate Economică Europeană
Hl Hectolitru
PIB Produs intern brut
CE Comunitatea Europeană
I: SISTEME FISCALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
I.1. Politica fiscală vs sistem fiscal în cadrul Uniunii Europene
Politica fiscală este esențială pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerată un proces de coordonare, în plină desfășurare, a tuturor politicior fiscale.
Conform Uniunii Europene din coordonarea politicilor fiscale se desprind următoarele:
– coordonarea în domeniul impozitelor este obligatorie și trebuie să țină cont de natura impozitelor:
• impozitele indirecte – necesită un grad mai mare de armonizare deoarece sunt legate de circulația liberă a produselor și serviciilor;
• impozitele directe – mai ales impozitarea veniturilor marilor companii naționale și internaționale, dar și veniturile persoanelor cu activități în mai multe țări (eliminarea dublei impuneri).
coordonarea în politicile privind alocarea resurselor bugetare nu este necesară, deoarece în țările membre UE se menține disciplina bugetară pentru stabilitatea economiei și a monedei unice.
coordonarea în politicile de redistribuire a resurselor bugetare este limitată de nivelul fondurilor existente în bugetul UE.
Astfel statele Uniunii în dorința de a-și păstra suveranitatea fiscală care este constrânsă de:
nedistorsionarea concurenței în interiorul Pieței Unice;
necesitatea încadrării în criteriile de convergență stabilite la Maastricht (1993), reluate în “Pactul de Stabilitate și Creștere (2008)” și mai recent în ,,Pactul Fiscal’’ (2013),
au încercat să definească structuri similare de politică fiscală concentrându-se pe elemente cheie apropiate , dacă nu chiar identice.
În momentul actual nu există o politică fiscală comună la nivelul Uniunii Europene, ci doar un proces de armonizare a politicilor fiscale a statelor comunitare a cărui obiectiv principal este coordonarea impozitelor la nivelul UE pentru a asigura compatibilitatea acestora și nu o reglementare unitară a impozitelor în Uniunea Europeană.
La nivelul Uniunii Europene nu se poate discuta despre un sistem fiscal european, chiar dacă statele membre au fost de acord în a aduce unele modificări, ci de o multitudine de sisteme fiscale naționale diferite.
Pentru o coordonare mai eficientă a sistemelor fiscale naționale ale statelor membre, Comisia Europeană a stabilit o serie de măsuri a căror obiectiv final era să facă sistemele să fie compatibile cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care urmărește :
eliminarea discriminării și dublei impuneri,
prevenirea cazurilor involuntare de neimpozitare și a evaziunii fiscale,
reducerea costurilor de conformitate pe care le presupune încadrarea nerezidenților sub incidența dispozițiilor mai multor sisteme fiscale.
I.2. Generalitățile sistemelor fiscale ale unor state membre
Majoritatea sistemelor fiscale au suportat modificări importante, sub impactul acțiunii unui sistem complex de factori ; de aceea structura sistemului fiscal diferă de la un stat membru la altul, chiar dacă se fac eforturi semnificative pentru a realiza sisteme cât mai asemănătoare, datorită gradului de dezvoltare al economiilor, a modalității în care statul își exercită funcțiile și asigură colectarea resurselor necesare.
Astfel un randament fiscal ridicat, bazat pe acceptarea prevederilor fiscale reprezintă condiții ideale ale oricărui sistem fiscal.
Sistemul fiscal în Gemania
În cadrul sistemului fiscal german gruparea impozitelor se face între următoarele nivele de administrare: nivelul central, nivelul regional (departamente sau districte) și nivelul local (orașe și cantoane).
Impozitele și taxele în Germania sunt stabilite la nivel central de către Parlament și Consiliu General însă stabilirea cotelor de impunere sunt lăsate la latitudinea autorităților regionale și locale în anumite limite.
Impozitele și taxele cuprinse în sistemul fiscal ajută la finanțarea bugetelor federației, landurilor și pot fi grupate în trei categorii:
impozite federale: taxe vamale, impozite pe tutun, cafea, ceai, sare, zahăr, vin spumos, uleiuri minerale, rafinarea alcoolului, pe căile rutiere, pe circulația capitalului, impozite excepționale asupra capitalului, impozitele percepute în cadrul comunităților intercomunitare;
impozitele landurilor: pe bere, pe sare, pe succesiuni, donații, pe casele de joc (cazinouri) pe trafic rutier, impozit asupra proprietăților, taxele de circulație pe autocamioane;
impozite comunale: impozite ale micilor meseriași, impozitul pe dobândirea terenurilor, impozitul pe teren plătit de întreprinderile agricole și forestiere, taxe pe câini, taxă pe vânătoare.
Începând cu 01.07.2012 toate pariurile sportive (online și offline) sunt impozabile cu o rată de 5% din miza plasată, impozitul fiind încasat de autoritatea financiară competentă.
Pe lângă aceste impozite în Germania există și o serie de impozite comune încasate de administrația federală sau de landuri și anume: impozitului pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe societăți, impozitul pe venitul capitalurilor mobiliare și taxele pe curse și loterii.
Sistemul fiscal în Franța
Se află în subordinea Ministerului Economiei, Finanțelor și Bugetului, administrarea impozitelor și taxelor efectuându-se de către Direcția Generală de Finanțe Publice și de către Direcția Generală de impozite indirecte.
În sistemul fiscal francez lucrează 80 000 angajați, repartizați în 830 inspectorate fiscale și 16 centre informative.
Se pune accentual în special pe Taxa pe valoare adăugată, impozitele și taxele reprezentând 90% din bugetul Franței, acestea fiind stabilite de către Parlament (Asambleea Națională).
Conform Codului Codul General al Impozitelor în sistemul fiscal francez, există 6 tipuri de impozite, ce au luat naștere datorită modalităților diferite de prelevare, și care contribuie într-o manieră variabilă la creșterea veniturilor bugetare : 1. impozite directe; 2. impozite indirecte; 3. taxe de înregistrare; 4. impozit pe avere; 5. impozit pe salariu; 6. diverse impozite și taxe( pentru amenajarea teritoriului, pentru habitat, pentru folosirea izvoarelor, pentru folosirea electricității, pentru folosirea utilajelor, impozit de la vânzarea clădirilor).
Sistemul fiscal în Danemarca
Sistemul fiscal din Danemarca prezintă caracteristici inedite în ceea ce privește tipurile de taxe și impozite precum și importanța acordată acestora astfel contribuțiile la asigurările sociale sunt extrem de reduse, valoarea acestora fiind de doar 8%, aspect diferit față de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene.
În Danemarca, cheltuielile referitoare la asistență și pretecție socială nu sunt asigurate de contribuțiile la asigurările sociale, ci sunt finanțate pe baza impozitului pe venitul personal.
Danemarca înregistrează contribuții sociale atât de mici deoarece veniturile procurate din impozitele directe sunt extrem de ridicate -aproximativ 62%.
Impozitarea veniturilor persoanelor fizice sunt grupate în legislația daneză în trei categorii:
impozite colectate de bugetul statului;
impozite aparținând județelor;
impozite care finanțează bugetul municipalităților;
Dintre impozitele indirecte amintim taxa pe valoare adăugată, accizele (pe ciocolată și dulciuri, taxa pe înghețată, pe apele minerale, pe ceai și extrase din ceai) și impozitele ecologice, toate fiind colectate de stat.
O importanță deosebită de acordă impozitelor ecologice care în raport cu celelalte țări membre se situează în PIB-ul Danemarcei pe primul loc; resursele fiscale de acest tip fiind procurate din impozitele pe energie și pe transporturi.
Impozite ridicate sunt practicate și asupra poluării (produsele poluante sunt pesticidele, containerele unitare, baterii pentru sacii de hârtie de mare capacitate) și resurselor (care se referă la consumul de apă).
Sistemul fiscal în Ungaria
Sistemul fiscal al Ungaria, a suferit modificări semnificative în urma aderării la Uniunea Europeană fiind armonizat conform legislației comunitare.
Astfel în Ungaria se percep impozite și taxe generale de stat și locale, principalele fiind impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Pe lângă acestea mai amintim taxele vamale, accize, contribuții la fondul social, taxă pentru transfer (10 % din prețul de transfer), taxă pe mediu plătită de companiile poluante, taxă de solidaritate achitată atât de persoanele fizice cât și de cele juridice, taxe locale (pentru afaceri max 2%, pe imobile 3,6% din valoarea de piață, pe terenuri 3% din valoare de piață, turistică).
Analizând sistemele fiscale ale celor patru state ( Germania, Franța, Danemarca,Ungaria) s-a putut observa că în Germania fiscalitatea s-a redus într-un procent destul de mic în timp ce în celelalte state a crescut prin introducerea de noi taxe și impozite, prin mărirea ratelor de impozitare ori prin lărgirea bazelor de impozitare.
I.3. Reformele fiscale și prioritățile sistemului fiscal din cadrul Uniunii Europene.
Criza economică și financiară din ultimii ani a împins Uniunea Europeană să ia anumite decizii în ceea ce privește reformele fiscale, urmărindu-se în principal reorganizarea sistemelor fiscale ale statelor membre astfel încât să se pună accentul pe crearea de noi locuri de muncă și pe creștere economică.
Reformele fiscale desfășurate arată că se fac eforturi pentru a proteja grupurile vulnerabile și pentru a elimina evaziunea fiscală astfel încât cei care își plătesc taxele și impozitele la timp să nu suporte povara fiscală a celor care nu le achită.
În ultimii doi ani (2012 și 2013) state membre ale Uniunii Europene au luat măsuri pentru a reduce rata impozitului pe profit și pentru a încuraja cercetarea, dezvoltarea, investițiile și antreprenoriatul, concentrându-se în special pe reformele fiscale care să stimuleze competitivitatea în mediul de afaceri.
Toate aceste acțiuni întreprinse arată o îmbunătățire a sistemului fiscal al statelor membre, însă după cum menționează și Algirdas Šemeta, Comisar responsabil cu asigurarea reformelor fiscale, acestea trebuie continuate și dezvoltate astfel încât să țină pasul cu situația țărilor din cadrul Uniunii Europene.
Reforma fiscală este un proces anevoios fiind nevoie de consistență, dedicare și revizuire continuă pentru desfășurarea ei; de aceea statele membre prezintă reforme și programe de stabilitate și convergență, la sfârșitul fiecărui an ținând cont de prioritățile Uniunii Europene transmise de Comisia Europeană.
“Pentru anul 2013 priorități legate de sistemul fiscal se refereau la:
– Diminuarea impozitării forței de muncă fiind valabil pentru statele în care acest impozit este deosebit de mare;
– Datorită faptului că se constată o tendință de creștere a impozitelor sau crearea unora noi se impune lărgirea bazei de impozitare și îmbunătățirea disciplinei fiscale pentru a aduce venituri suplimentare;
– Scăderea datoriei către bugetul de stat înregistrată de companii;
– Reforma imobiliară și impozitarea locuințelor pentru a preveni reapariția riscurilor financiare în sectorul locuințelor”.
Nu se știe dacă aceste reforme care au fost implementate de către statele membre, inclusiv de România, au avut efectul dorit mai ales datorită faptului că în anul 2013, a avut loc o creștere a poverii fiscale.
Povara fiscală, asupra veniturilor din impozite directe, indirecte, contribuții de asigurări, în majoritatea statelor membre este în creștere din cauza măsurilor de consolidare fiscală, chiar dacă veniturile aferente ambelor impozite au crescut.
“Totuși această creștere are o semnificație redusă ca pondere în PIB, veniturile din impozite directe crescând cu mai puțin de 1 punct procentual din PIB și a celor din impozite indirecte cu aproximativ o jumătate de punct procentual din PIB”.
Țările membre, pentru a fi în concordanță cu ceea ce se dorește la nivelul Uniunii Europene din punctul de vedere al reformelor fiscale, au realizat o serie de schimbări în ceea ce privește fiscalitatea, tendințele principale fiind:
de creștere a cotelor standard de TVA,
de a aduce ratele impozitului pe profit la același nivel (corporate tax) și
de diminuare a ratei de impozitare a veniturilor personale (personal tax).
Impactul general al reformelor fiscale realizate de statele membre este dificil de estimat, însă se poate observa că:
– în cazul impozitării indirecte, majoritatea statelor membre au recurs la creșterea ratei standard a taxei pe valoare adăugată, fără sa intervină și asupra bazei de impozitare a TVA, iar o mare parte a statelor membre au crescut accizele.
– în cazul impozitelor directe, statele membre au optat pentru impozitarea progresivă a veniturilor personale, au scăzut impozitarea profitului, de cele mai multe ori prin reducerea bazei de impozitare și au realizat reforme în ceea ce privește impozitarea proprietăților.
În ceea ce privește țara noastră, aceasta nu a ținut cont de modificările reformelor fiscale implementate la nivelul Uniunii Europene, în România existând modificări care au vizat accizele, impozitele de mediu și cele asupra proprietății, fără a modifica însă impozitarea profitului, sau veniturilor personale, așa cum s-a întâmplat de altfel în alte state europene.
Deoarece la nivelul ratelor nu s-au constatat modificări ale impozitului pe profit sau asupra veniturilor personale, pentru a suplimenta veniturile la bugetul de stat, au apărut modificări importante cum ar fi TVA-ul la încasare care a fost obligatoriu în anul 2013 dar a devenit facultativ începând cu anul 2014, modificarea legislației fiscale în privința microîntreprinderilor
Din anul 2014 a crescut acciza pentru țigarete, s-a aplicat supra acciza de 0,7 eurocenți per litru pentru motorină și benzină iar contribuabilii persoane juridice trebuie să plătească un impozit de 1,5% pe construcțiile speciale, cunoscut drept “taxa pe stâlp”
În concluzie pentru ca toate modificările apărute în ultimii ani să ducă la îndeplinirea priorităților legate de sistemul fiscal stipulate de Uniunea Europeană, România ar trebui ca pe viitor să țină cont de dificultățile întâlnite în economie în momentul în care va aduce modificări fiscale, nu doar să se alinieze la trendul celorlalte țări membre în ceea ce privește fiscalitate .
II: IMPOZITAREA DIRECTĂ
II.1. Impozitarea directă la nivelul statelor Uniunii Europene
În țările membre ale Uniunii Europene există diferențe destul de mari a politicilor
fiscale în domeniul impozitelor directe, procesul de armonizare aplicându-se cu precădere în domeniul impozitelor indirecte deoarece pot afecta cele patru libertății înscrise în tratatul Comunității Europene.
Impozitele directe, nu necesită în mod expres o armonizare sau coordonare la nivelul Uniunii, statele membre având libertatea de a face reglementările necesare în ceea ce privesc prevederile legate de acestea.
Totuși în momentul în care impozitarea directă are impact asupra dreptului de stabilire a indivizilor sau a societăților, dar și asupra liberei circulații a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului, statele membre trebuie să stabilească un sistem de impozitare la nivel european care să respecte aceste drepturi fundamentale.
Unele situații speciale care ar putea apărea, cum ar fi dubla impunere, evaziunea fiscală sau activitățile economice transfrontaliere, au impus adoptarea unor măsuri legislative comune tuturor statelor membre, măsuri aplicabile în special companiilor.
Din cele mai vechi timpuri, impozitele directe au suferit variate modificări, cauzate de condițiile social-economice specifice fiecărei perioade iar dacă inițial aveau o răspândire largă impozitele așezate pe diferite obiecte materiale și genuri de activități, ulterior au apărut și s-au extins impozitele stabilite în general asupra veniturilor din muncă (asupra rezultatelor muncii) – impozit pe venit și asupra veniturilor provenite din afaceri- impozit pe profit.
În contextul orientării statelor spre creșterea economică, impozitele directe s-au dovedit a fi cele mai eficace instrumente de promovare a politicii macroeconomice și de influențare a comportamentului agenților economici și al cetățenilor,.
Aquisul comunitar în domeniul fiscalității directe vizează în principal impozitul pe profit și impozitul asupra capitalului, mai puțin impozitul asupra veniturilor persoanelor fizice.
Conform graficului la nivel european cea mai mică pondere a impozitelor directe în total impozite în anul 2012 o are Croația (17,1%), urmată de Lituania (numai 18 %), Bulgaria (18,8%) și Ungaria (19,2%), deoarece au adoptat sisteme de impozitare cu cote fixe care conduc la o reducere puternică a impozitelor directe față de cele indirecte, la polul opus situându-se țări precum Suedia (41,4%), Marea Britanie (42,7%), Irlanda (45,6%), și Danemarca (63,3%).
Grafic nr. 1: Pondere impozite directe în total impozite (Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-DU-14-001/EN/KS-DU-14-001-EN.PDF)
Esența și caracteristicile impozitelor directe
Figura nr.1:Caracteristicile impozitelor directe
Pe lângă caracteristici impozitele directe prezintă o serie de avantaje și dezavantaje dintre care amintim:
Figura nr.2:Avantajele și dezavantajele impozitelor directe
II.2. Impozitul pe venit
Aspecte generale privind impozitul pe venit
Impozitul pe venit este în principiu un impozit global așezat asupra tuturor veniturilor obținute de către persoanele fizice în cursul unui an fiscal, astfel sunt supuse plății acestui impozit toate persoanele care au domiciliul sau rezidența într-un anumit stat, precum și cele nerezidente, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepții prevăzute de lege.
Prin intermediul unor reduceri sau majorări ale materiei/sumei impozabile statul încearcă să încurajeze sau să frâneze anumite feluri de activități mizând pe faptul că impozitul pe venit reprezintă un instrument al politicii economice.
În practica fiscală regăsim două sisteme de așezarea a impozitelor pe veniturilor persoanelor fizice și anume:
a) sistemul impunerii separate – care poate fi întâlnit:
– sub forma unui impozit unic pe venit, care permite o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de venit .
– prin instituirea mai multor impozite, care are în vedere fiecare în parte venitul obținut dintr-o anumită sursă.
b) sistemul impunerii globale – care se referă la cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de proveniență, și supunerea venitului cumulat unui singur impozit. Acest sistem este specific Germaniei, Franței, Italiei, Belgiei.
În situația în care veniturile obținute în comun de mai multe persoane nu se pot individualiza, impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora, adică pe familie sau pe gospodărie. Astfel în unele țări europene cum ar fi Franța impozitul poate să țină cont de situația întregii familii ca un tot unitar și nu numai de situația financiară a cotribuabilului.
Impozitul pe venit este stabilit în funcție de declarația contribuabilului/contribuabililor, declarație ce indică totalitatea veniturilor obținute în cursul unui an calendaristic.
Impozitarea persoanelor fizice deschide calea spre protecția socială a forței de muncă. Astfel, prin colectarea impozitului pe venit, statul poate să răspundă la rândul său, la necesitățile indivizilor.
Tendințe privind impozitului pe venit la nivelul Uniunii Europene
În situația crizei economice actuale și la presiunile instituțiilor internaționale guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au încercat să reducă din deficitul bugetar astfel state precum Franța, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie au luat măsuri în sensul majorării cotelor de impozit pe venit pentru persoanele cu venituri ridicate astfel:
– Marea Britanie a majorat în anul 2010 cota superioară de impozitare de la 40% la 50% pentru veniturile ce depășesc 150.000 lire sterline;
– Franța a majorat în 2011 cota superioară de impozitare de la 40% la 41% iar din 2013 aplică pentru veniturile obținute de familii o cotă de 75 %.
Există state care au luat măsuri și în sensul scăderii cotelor de impozit pe venit dintre care amintim Danemarca, Ungaria și Finlanda:
– Danemarca a redus în 2010 cota superioară de impozitare de la 63 % la 56,1%;
– Ungaria a introdus în 2011 cota unică de impozitare de 16%, cota superioară de impozitare fiind anterior de 32%
Alte state precum Grecia, Franta, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Cehia, Estonia, Portugalia, Spania au luat și măsuri de extindere a bazei de impozitare.
Toate țările cu economii emergente dintre care amintim România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia și cele trei state baltice-Estonia, Letonia și Lituania au optat pentru sistemul de taxare în cotă unică a veniturilor, astfel cel mai mic nivel de taxare se regăsește în Bulgaria (10%), urmat de cel din Cehia (15%) și Lituania (tot 15%), nivelul ajungând la 16% în România, la 19% în Slovacia, la 21% în Estonia și la 23% în Letonia.
Toate celelalte țări membre ale Uniunii Europene au sistemul progresiv de impozitare a veniturilor persoanelor fizice astfel țări precum Franța, Danemarca, Olanda și Suedia au cele mai mari cote de impozitare, la polul opus situându-se Cipru, Polonia și Malta.
Grafic nr 2: Cotele impozitului pe venit în anul 2013 (Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe http://
www.kmpg.com/Global/en/services/Tax/tax-tools-and-resources/Pages/corporate-tax-rates-tabel.aspx)
Impozitul pe venit în Germania
Fiecare persoana care trăiește și realizează un venit în Germania este supusă impozitării la nivel național. Pe baza fișelor rezidenților autoritățile stabilesc pentru fiecare an calendaristic criteriile de impozitare care sunt incluse în fișa fiscală.
Sistemul de impunere cuprinde șapte categorii de venituri: agricole și forestiere; industriale și comerciale; necomerciale; de natură salarială; din capital de natură mobiliară; funciare.
Există și reguli speciale de impunere în ceea ce privește veniturile obținute din investiții, închirieri și drepturi de autor.
În Germania impozitul pe venit depinde de:
importanța muncii efectuate – în cazul acestui criteriu venitul este impozitat cu o rata progresivă, astfel primei tranșe de impozitare progresivă, care începe de la venitul anual de 7.664 Euro, i se aplică o rată de impozitare de 15% care este rata minimă de impozitare. Pentru următoarea tranșă de venit cota de impozitare crește relativ rapid la aproximativ 24%, iar începând de la 12.740 Euro, cota de impozitare continuă să crească, plafonul maxim al cotei de fiind de 42%.
situația familială a angajatului care se grupează pe cinci clase și anume:
Clasa I: angajați necăsătoriți,
Clasa II: angajați care au în întreținere unul sau mai multi copii,
Clasa III: avantajoasă în cazul angajaților căsătoriți (partenerul/a va fii clasificat/ă în clasa V),
Clasa IV – pentru angajați casatoriți, deși identică cu clasa I, partenerul obține clasa IV,
Clasa V – dezavantajoasă pentru angajați căsătoriți dacă partenerul/a se află în clasa III,
Clasa VI – pentru angajații care au un venit brut lunar de peste 4000 de euro.
Cuplurile căsătorite cu un singur salariat și cu copii în întreținere au un tratament fiscal mai favorabil.
O persoană singură care câștigă mai puțin de 7.664 Euro pe an, nu este impozitată iar în cazul unui cuplu venitul anual neimpozabil este stabilit la 15.328 Euro.
Angajatorul reține impozitul pe venit, cu fiecare plată a unei remunerații și plătește suma direct către administrația financiară.
Impozitul pe venit în Franța
Contrar sistemului românesc și al restului lumii, în Franța impozitul nu este prelevat direct din salariu, ci este plătit voluntar, astfel fiecare contribuabil plătește impozitul, de bunăvoie, din patriotism după cum își permite: lunar, trimestrial, ori integral.
Impozitele nu sunt deduse la sursă, motiv pentru care fiecare plătitor este obligat să-și declare veniturile obținute în anul anterior la Oficiul de impozitare din regiunea de rezidență.
În funcție de ce a declarat fiecare în declarațiile fiscale sau în fișele de impozitare, ce trebuie completate până la sfârșitul lunii mai a fiecărui an calendaristic, cetățenii vor primi avize de impozitare cu suma ce trebuie plătită sau vor fi înștiințați că nu au nimic de plătit.
Sistemul de impunere cuprinde următoarele categorii de venituri: profesionale(obținute din activității necomerciale), din agricultură, pensii, din activități industriale, comerciale, profesii libere, drepturi de autor.
Franța aplică un impozit pe venit diferențiat având cote de impunere ce variază între 0% și 40% astfel: veniturile anuale sub 5.875 Euro, obținute de o persoană celibatară, nu se impozitează (au impozitul pe venit de 0%); veniturile de până la 11.720 Euro se impozitează cu 5.5%; cele de până la 26.030 Euro cu 14% ; veniturile de până la 69.783 Euro pe an se impozitează cu 30% iar veniturile ce depășesc 69.783 Euro se impozitează cu 41%.
Începând cu 2013 familiile (două persoane) care obțin venituri totale anuale între 193.000 Euro și 1.280.000 Euro li se aplică un impozit de 45% și pentru un venit ce depășește 1.280.000 Euro un impozit de 75%.
Impozitul pe venit în Danemarca
Sunt supuse plății impozitului pe venit, introdus în 1903, toate persoanele fizice cu domiciliul pe teritoriul statului danez, care realizează venituri.
În legislație se menționează că veniturilor ordinare impozabile se referă inclusiv la veniturile provenite din surse externe ale Danemarcei, respectiv veniturile provenite de la societățile străine care sunt controlate de persoane fizice rezidente în Danemarca și care au venituri impozabile în acest stat.
Baza de impozitare cuprinde următoarele categorii de venituri: personale (salarii, indemnizații, pensii, activități independente și comerciale), din capital și dividendele și plus-valorile provenind din cesiunea unor titluri de participare.
Cotele de impunere asupra veniturilor personale și asupra veniturilor din capital variază între 38% pentru veniturile mai mici de 36.000 Euro și 56,1 % pentru veniturile mai mari de 60.000 Euro;
În ceea ce privește dividendele și veniturile obținute din vânzarea titlurilor de participare la societăți daneze, cota de impozitare este de 27%, în cazul în care nu depășesc anual 7.042 Euro, dacă trec de acest prag, se percepe un impozit suplimentar de 15% (total 42%).
Impozitul pe venit în Ungaria
Dacă până în anul 2010 Ungaria a avut un sistem de impozitare progresiv cu cote cuprinse între 18% și 32%, începând cu anul 2011 a trecut la o rată unică de impozitare a venitului personal în cuantum de 16%, aceasta înseamnă că asupra tuturor veniturilor obținute din salarii, rente, dividende, dobânzi și din vânzarea de bunuri imobiliare, se aplică o singură rată.
De asemenea, în 2011 a fost redusă cu 20% valoarea creditelor fiscale pentru angajare, de care beneficiază cei care obțin venituri mici și medii, în același timp majorându-se pragul de venit pentru aplicarea lor.
Au fost introduse creditele fiscale pentru familii cu copii, acestea fiind favorabile în special familiilor cu trei sau mai mulți copii.
Din anul 2012, baza de impozitare a contribuabililor ce câștigă mai puțin de 653 de euro nu mai include și contribuția de asigurări sociale a angajatorilor astfel rezultă că Ungaria are un sistem cu două rate, de 16% și 20,3%.
II.3. Impozitul pe profit
Aspecte generale privind impozitul pe profit
Impozitul pe profit este un impozit care se aplică avantajului economic obținut din desfășurarea oricărei activități economice.
Deoarece la nivel european există societăți de persoane și de capital, unele țări au optat să folosească, pentru a simplifica procedura de calcul a impozitului pe profit, același sistem de impunere ca în cazul impozitului pe venit, în timp ce altele s-au orientat spre sisteme distincte.
Pentru ca un venit obținut de o societate să poată fi calificat profit, este necesar ca activitatea economică desfășurată de aceasta să aibă ca scop obținerea de beneficiu. Această precizare este importantă, deoarece există posibilitatea ca o entitate să desfășoare o activitate producătoare de venit ce nu este calificată drept profit, pentru că nu există intenția obținerii unui beneficiu, veniturile fiind destinate susținerii unei alte activității proprie entității respective.
Impozitarea veniturilor obținute de societățile de persoane, se realizează în baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este aproape imposibil să se facă distincție între averea persoanele asociate și patrimoniul societății respective.
Deoarece în cazul societățile de capital, se poate face distincție între averea personală a acționarilor și patrimonial societății la nivel internațional se evidențiază următoarele particularități în ceea ce privește impozitarea profitului:
a) cotele de impunere diferă în funcție de proprietarul capitalului social (întreprinderi de stat, de interes național sau local, societăți private, societăți cu capital străin)
b) cotele se stabilesc în funcție de natura activităților din care se obține profitul – le întâlnim în țări precum Franța, Germania, Bulgaria, România.
b) nivelul cotelor de impunere se stabilește în funcție de cifra de afaceri a societății – situație întâlnită în Marea Britanie astfel cota principală este de 33%, iar pentru societățile mici se folosește o cota de 25%.
c) se poate utiliza o singură cotă de impunere .
Tendințe privind impozitului pe profit la nivelul Uniunii Europene
Tendința generală este de diminuare a nivelului de taxare directă și se încearcă mutarea poverii fiscale spre taxele indirecte, diminuarea cotelor de impozit fiind însă adesea însoțită de lărgirea bazei de impozitare.
Dacă în perioada dinaintea crizei țările își stabileau cotele de impozit pe profit astfel încât să ofere societăților un mediu investițional atractiv pe considerente pur fiscale, în contextul actual majoritatea statelor și-au menținut constante cotele de impozit însă au introdus suprataxe (de solidaritate) care au dus la o stabilizare a mediei UE 27 în 2012 (23,5%) și la o ușoară creștere în zona euro ( 26,1%).
Totuși există state precum Cehia, Ungaria, Lituania, Marea Britanie, Grecia care au redus cotele de impozit pe profit astfel:
– Cehia a redus cota de impozit pe profit în 2010 de la 20% la 19%;
– Grecia a redus cota standard de impozit pe profit de la 25% la 24% în 2010 și la 20% în 2011;
– Marea Britanie a redus cota standard de impozit pe profit în 2011 de la 28% la 27% și cota redusă de impozit pe profit de la 21% la 20%;
– Finlanda a redus cota impozitului pe profit de la 26 la 24,5%.
Spania și Franța și-au menținut cotele de impozitare însă au luat măsuri în vederea reducerii drepturilor de deducere astfel din anul 2012, Spania a impus condiții speciale privind limitarea deductibilității cheltuielilor cu dobânzile la imprumuturile intragrup și a cheltuielilor financiare, iar Franța a limitat deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile ce depașesc pragul de 3 milioane de Euro la 85% începând cu anul 2013.
Țări precum Lituania, Olanda, Germania au luat măsuri în sensul restrângerii bazei de impozitare.
State membre ca de exemplu Austria, Ungaria, Portugalia, Cipru, Marea Britanie au introdus și au implementat sisteme de impozitare suplimentară a instituțiilor financiare.
Austria a fost printre primele țări care din anul 2011 aplică o taxă de reținere de 25% câștigurilor din activele financiare.
În medie, cota maximă a impozitului pe profit a scăzut în statele membre ale UE în perioada 2010-2012 cu 2 puncte procentuale de la 23,7% în 2010 la 23,5% în 2012.
Din grafic se observă că în Malta întâlnim cota cea mai ridicată de impozit pe profit (35%), iar în majoritatea țărilor cota impozitului se situează între 20 și 34%.
România are una dintre cele mai mici cote (16%) după: Bulgaria (10%), Irlanda (12,5%), Cipru (12,5%), Lituania (15%) și Letonia (15%).
Grafic nr 3: Cotele impozitului pe profit în anul 2013 ( Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe http:// www.kmpg.com/Global/en/services/Tax/tax-tools-and-resources/Pages/corporate-tax-rates-tabel.aspx)
Impozitul pe profit în Germania
Dacă unele state membre au hotărât creșterea cotei impozitului pe profit, Germania a încercat să se limiteze doar la adoptarea unor măsuri legate exclusiv de baza de impozitare astfel din anul 2008 a fost introdusă o regulă a pragului de dobândă care nu face altceva decât să limiteze baza impozabilă prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile dacă cheltuielile nete cu acestea depățesc 3 milioane Euro.
Tot din anul 2008 Germania a lărgit baza de impozitare fiind supuse altfel impozitării cheltuielile cu chiriile, cu dobânzile, cele de leasing precum și drepturile de licență.
În Germania există și un impozit comercial (pe tranzactii imobiliare), care se aplică tuturor societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe teritoriul Germaniei excepție făcând societățile din sectorul agricol sau forestier și prestatori de servicii independente.
Cota impozitului pe profit a crescut din anul 2008 de la 25% la 26,38%, deoarece a fost introdusă o suprataxă de solidaritate de 5,5% iar împreună cu impozitul comercial în valoare de 16,7%, cota de impozitare generală ajunge să fie aproximativ 30%.
În Germania a fost introdusă din anul 2011 o taxă progresivă care se aplică băncilor care este cuprinsă între 0,02% și 0,04% și este calculată din balanța contabilă ajustată cu obligațiile față de clienți și capitalul social.
De asemenea, se percepe și o taxă în cazul instrumentelor derivate, de 0,00015% din valoarea nominală a acestora.
Impozitul pe profit în Franța
Acest tip de impozit se aplică tuturor profiturile realizate în Franța de către companii și alte entități juridice. Principalele entități în măsură să suporte impozitul pe profit sunt: corporațiile (societățile anonime), companiile simplificate pe acțiuni, societățile cu răspundere limitată și parteneriatele limitate pe acțiuni.
În cazul societăților de persoane, acestea pot opta sau nu să fie supuse impozitului pe profit.
Baza de impunere se constituie din profitul realizat în urma activităților desfășurate în Franța, profitul impozabil fiind stabilit pe baza rezultatelor contabile, care pot fi rectificate prin deduceri și reintegrări extracontabile ținând cont de regulile fiscale specifice.
Profitul companiilor se impozitează cu o rată standard de 33,33% care este majorată cu o suprataxă de 3%, în acest caz ajungându-se la o rată medie de impunere de 34,33%.
Întreprinderile mici și mijlocii sunt impozitate cu o cotă redusă de 15% pentru primii 38.120 Euro din profit, companiile mari fiind supuse la o cotă suplimentară de 3,3%, rata efectivă de impozitare ajungând la 34.43%.
În anul 2012 și 2013, s-a aplicat o cotă suplimentară de 5% societăților cu venituri brute care depășesc pragul de 250 milioane de Euro.
Pe lângă cota standard de impozit pe profit și a cotelor suplimentare Franța aplică și o serie de cote reduse cum ar fi:
– 19% pentru veniturile din capital pe termen lung (excepție facând câștigurile din capital care au natură financiară) și pentru drepturile de autor;
– 19% pentru parte de profit (nu poate depăși 25% din profitul anual contabil) încorporată în capitalul social de către societățile care au o cifră de afaceri ce nu depășește 7.630.000 Euro și nu sunt societăți mamă în cadrul unui grup;
– 24% sau 10% pentru veniturile funciare și agricole sau pentru anumite venituri de asociații civice sau organizații non-profit;
Cei scutiți de la plata impozitului sunt regiunile, departamentele, municipalitățile, comunele, cooperativele, asociațiile fermierilor, societățile de investiții, asociațiile al căror scop este de a pune anumite bunuri la dispoziția membrilor lor.
Franța aplica din 2011 o taxa pe "riscul sistemic" care va fi plătită suplimentar de instituțiile financiare către fondul de garantare a depozitelor, statul obținând 0,25% din capitalul de baza al băncilor dacă acesta depășește 500 milioane de euro.
Impozitul pe profit în Danemarca
Cu un nivel ridicat al presiunii fiscale (50%), Danemarca este una dintre țările membre ale Uniunii Europene unde greutatea prelevărilor obligatorii este extrem de apăsătoare.
Beneficiarii impozitului pe profit sunt statul danez în proporție de 88% și municipalitățile în procent de 12%.
În ceea ce privesc plătitorii, particularitatea regimului fiscal danez este aceea că permit societăților daneze să beneficieze de o impozitare comună, a societății mamă și a filialelor aflate în străinătate. De asemenea, Danemarca ofera un mediu fiscal atractiv pentru societățile de holding.
Sunt considerați subiecți impozabili toate societățile rezidente în Danemarca precum și societățile rezidente în Groenlanda, insulele Feroe dacă desfășoară o activitate economică prin intermediul unui sediu permanent din Danemarca și percep anumite venituri ce rezultă din activitatea lor (dividende, venituri obținute de proprietari de pe urma unui imobil situat în Danemarca, onorarii, redevențe).
Legislatia fiscală acordă o scutire de la plata impozitului pe profit societăților pe acțiuni a căror profit impozabil cuprinde dividende primite de la alte societăți sau societăților a căror activitate este aceea de a deține acțiuni la o altă societate.
Mai sunt scutite dividendele plătite de o filială străină unei societăți – mamă daneze.
Ministrul de Finanțe poate hotărî dacă acordă sau nu o scutire totală sau parțială de la plata impozitului pe profit acelor persoane juridice sau asociații care, potrivit documentelor depuse la stat, desfășoară o activitate de utilitate publică.
Pentru atregerea de investiții, Danemarca a redus în ultimii ani cota de impunere astfel de la o cotă de 32% s-a ajuns progresiv la una de 25% în anul 2010, singurele care plătesc un impozit pe profit mai mic în valoare de 14,3% fiind asociațiile de producători sau asociațiile de cumpărători.
Impozitul pe profit în Ungaria
Ca și celelalte state membre și Ungaria a încercat să reducă cotele impozitului pe profit astfel dacă în anul 2004 cota a fost diminuată cu 3 procente până la 16 % în anul 2010 în încercarea de a reduce din deficitul bugetar a fost lărgită baza de impozitare iar cota a fost majorată ajungând la 19%.
Pentru a stimula mediul de afaceri și pentru a susține activitatea societăților din luna iulie a anului 2011 Ungaria a redus cota de impozit la 10 % pentru companiile care au venituri anuale sub 500 milioane forinți.
Municipalitățile pot aplica un impozit pe profit propriu, în cuantum de maxim 2% din profitul brut al societății însă numai pentru anumite activități, sumele plătite fiind deductibile din impozitul pe profit datorat la nivel național.
În ceea ce privește intreprinderile mici, dacă au o cifră de afaceri mai mică de 97.000 Euro pot opta pentru regimul simplificat de impozitare a profitului, cota totală fiind de 37% din cifra de afaceri .
Pentru creșterea încasărilor la buget Ungaria a introdus în anul 2010 o suprataxă pentru sectorul comunicațiilor și cel financiar astfel cotele aplicate sunt următoarele 0% pentru veniturile de până la 100 milioane de forinți, 2,5% pentru veniturile cuprinse între 100 și 500 de milioane, 4,5% pentru sumele cuprinse între 500 de milioane și 5 miliarde, și de 6,5% pentru veniturile ce depășesc pragul de 5 miliarde de forinți.
În concluzie fiecare stat membru își alege sistemul de impozitare în funcție de politica fiscală chiar dacă într-o anumită măsură aceste sisteme trebuie să ajute la îndeplinirea priorităților stabilite la nivel european în ceea ce privește fiscalitatea.
După cum s-a observat din grafice cea mai mare pondere a impozitelor directe în total impozite o deține Danemarca, lucru care nu ar trebui să uimească dacă ținem cont de faptul că numai impozitul pe venit colectat în această țară contribuie cu 24,5% la formarea produsul intern brut.
După cum se poate observa și din grafic în celelalte state luate în discuție ponderea impozitului pe venit și a impozitului pe profit în constituirea produsului intern brut sunt apropiate de media EU 28 (7.8) și se situează destul de bine dacă facem comparație cu România care contribuie cu 3,5% din impozitul pe venit și cu 2,2% din impozitul pe profit astfel:
Germania contribuie cu 8,8% din impozitul pe venit și 2,2% din impozitul pe profit,
Franța contribuie cu 8,5% din impozitul pe venit și 2,3% din impozitul pe profit,
Ungaria contribuind cu 5,4% din impozitul pe venit și 1,3 % din impozitul pe profit.
Grafic nr. 4: Structura impozitelor directe în PIB în unele state ale UE ( Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-DU-14-001/EN/KS-DU-14-001-EN.PDF )
III: IMPOZITAREA INDIRECTĂ
III.1. Impactul impozitării indirecte la nivelul statelor Uniunii Europene
Impozitarea indirectă reprezintă un factor decisiv în planificarea fiscală și creșterea veniturilor bugetare, pe măsură ce guvernele statelor membre fac eforturi pentru a acoperi deficitele, fără să limiteze însă creșterea economică.
Impozitarea indirectă a fost introdusă în statele contemporane începând cu deceniul al treilea al secolului XX, un moment important al impozitării indirecte fiind introducerea în 1948, în Franța, a „plăților fracționate", respectiv a taxei pe valoarea adaugată (TVA).
În domeniul impozitării indirecte, acțiunea europeană are ca bază articolele 90 și 93 din tratatul ce instituie Comunitatea Europeană (tratatul CE).
Această acțiune a vizat întotdeauna armonizarea sistemelor naționale de impozite indirecte și nu unformizarea acestora, scopul final fiind de a face compatibile sistemele nu numai între ele ci și cu obiectivele tratatului CE.
Astfel începând cu anul 1992 s-a urmărit ca prevederile acquis-ului în domeniul impozitării indirecte să fie implementate în statele membre, un prim pas în acest sens fiind eliminarea taxelor de frontieră și a formalităților de la granițele dintre statele membre.
Chiar dacă impozitele indirecte au suferit unele modificări acestea se referă de regulă la taxe generale de consumație (T.V.A), taxe speciale de consumație, cele care se institiuie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii (monopolurile fiscale – impozite stabilite discreționar de către stat asupra produselor realizate în regim de exclusivitate:tutun alcool cărți de joc), accizele (care privesc anumite categorii de bunuri și sau servicii, limitativ stabilite prin lege), taxe vamale, taxe de timbru.
Una din primele măsuri de armonizare fiscală la nivel Uniunii Europene a vizat impozitele indirecte care se referă la reunirile de capitaluri denumite și “drepturi de aport”, obiectivul principal fiind de a armoniza “drepturile de aport” încasate de statele membre în momentul operațiunilor de reunire de capitaluri ce interesează societățile de capitaluri.
Impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive deoarece după măsura mai sus menționată principalele eforturi de armonizare comunitară s-au concentrat pe două impozite importante: taxa pe valoare adăugată (TVA) (reglementări intracomunitare) și drepturile de acciză (introducere de noi reguli de aplicare).
Începând din 1977, taxa pe valoare adăugată a fost primul impozit armonizat iar din anul 1992 fost adaptată la exigențele pieței fără frontiere, în același timp drepturile din accize făcând obiectul unui cadru de armonizare. O apropiere parțială a ratelor celor două tipuri de impozite indirecte și o consolidare a cooperării administrative au venit să completeze imediat acest dispozitiv.
Dacă autoritățile sunt tot mai ingenioase în ccea ce privește abordareaimpozitării indirecte, companiile sunt din ce în ce mai îngrijorate în privința noilor impozite indirecte care ar putea fi aplicate în viitor.
Toate modificările legate de taxa pe valoare adăugată (creșterea sau de extinderea acesteia asupra unor operațiuni care au fost anterior scutite) precum și taxarea emisiilor de carbon, a transportului aerian sau accizele la alcool și tutun au impact asupra comportamentului consumatorului.
La nivelul Uniunii Europene se pune tot mai mult accentul pe impozitarea indirectă astfel că statele membre care se confruntă cu urmările crizei financiare, au hotărât majorarea taxei pe valoare adăugată (din ianuarie 2012 Irlanda a mărit TVA de la 21 la 23% și Cipru de la 15 la 17% iar din anul 2014 Franța a mărit TVA de la 19,6 la 20 %).
Administrațiile fiscale din satele membre se concentrează asupra conformității cu taxele indirecte și asupra aplicării acestora, de aceea în țări precum Olanda, România și Marea Britanie au fost adoptate sancțiuni și amenzi mai mari pentru întârzierea în depunerea declarațiilor de TVA, pentru plata întârziată și pentru erori de calcul.
În ceea pe privește accizele, al doilea impozit indirect ca importanță, acestea continuă să crească în mod constant în toate țările membre.
Conform graficului la nivel europan cea mai mică pondere a impozitelor indirecte în total impozite o are Danemarca (29,3% ) urmată îndeaproape de Belgia(30,3%) și Luxemburg (32%) toate trei situându-se sub media EU 27 (38,6%) la polul opus se află țări precum Bulgaria(55,4%), Ungaria(45,5%) și România (45,2%).
Grafic nr. 4: Ponderea impozitelor indirecte în total impozite
Realizat de autor cu date preluate de pe http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/trezorerie/sisteme_imp_UE_directe_indir_contributii.pdf
De adăugat Croatia
Caracteristicile impozitelor indirecte
Figura nr.3 : Caracteristicele impozitelor indirecte
Analizând cu atenție caracteristicile impozitelor indirecte putem evidenția câteva avantaje și dezavantaje ale acestora:
Figura nr.4: Avantajele și dezavantajele impozitelor indirecte
Caracterul regresiv al impozitelor indirecte
Caracterul regresiv al impozitelor poate fi argumentat prin intermediul următoarelor afirmații:
Partea din venit preluată la buget pe calea impozitelor indirecte deține o pondere mult mai mare în veniturile totale ale persoanelor sărace, față de cele ale persoanelor bogate.
Din punct de vedere al echității fiscale, în ceea ce privește consecințele pe care le generează, impozitele indirecte sunt asemenea impunerii în sumă fixă, adică al capitației.
Capitația este un impozit direct, stabilit în sumă fixă, pe cap de locuitor, în timp ce impozitele indirecte sunt “invizibile”, ascunse în prețul produselor și tariful serviciilor, stabilite tot în sumă fixă, dar nu pe persoană, ci pe unitate de produs sau serviciu, ceea ce duce, în final (spre exemplu, la nivelul cheltuielilor efectuate de o persoană într-o lună), tot la o sumă fixă de impozite indirecte pe o persoană, în funcție de structura produselor consumate.
Impozitele indirecte, cuprinse în sumă fixă pe unitate de produs, generează o mare inechitate fiscală în rândul contribuabililor, povara fiscală fiind invers proporțională cu mărimea veniturilor.
În concluzie caracter regresiv al cotelor de impozitare și diferențele tot mai mari între veniturile membrilor societății, conduc la adâncirea gradul de inechitate, generat de impozitele indirecte.
III.2. Taxa pe valoare adăugată
Considerații generale privind taxa pe valoare adăugată
Taxa pe valoare adăugată a fost utilizată pentru prima dată în Franța în anul 1954 iar din anul 1970 a fost introdusă în Comunitatea economică europeană prin prima și a doua directivă a TVA înlocuind taxe de producție și de consum utilizate în statele membre și care reprezentau obstacole în schimburi.
Directiva a șasea a TVA sau codul europan al TVA a fost cea care a dus la armonizarea acestui impozit prin stabilirea unei asiete comune, a principiilor impozitării cu TVA, crearea unui adevărat corp legislativ care a stabilit definiții referitoare la plătitor, subiect, obiect al taxei, activitate taxabilă, excepții de bază de la TVA, exercitarea dreptului de deduceri
Taxa pe valoare adăugată este o formă a impozitului unic cu plată fracționată făcând parte din categoria taxelor generale de consumație care se aplică asupra vânzării mărfurilor, neținând cont de natura acestora adică dacă sunt bunuri de consum sau elemente de producție, fiind cunoscute ca impozite pe cifra de afaceri.
Ca și orice alt impozit și taxa pe valoare adăugată prezintă caracteristici importante trăsături care ne vor ajuta să înțelegem exact cum funcționează:
Are caracter universal se referă la faptul că se aplică tuturor operațiunilor privind transferul de bunuri și prestările de servicii cu plată din economie ;
Este transparentă în aplicare care permite fiecărui subiect impozabil să cunoască exactă mărimii obligației de plată ;
Are randament fiscal ridicat datorită bazei largi de aplicare și a cheltuielilor relativ reduse de realizare;
Este neutră, în sensul că se aplică o singură cotă pentru toți agenți economici și pentru toate produsele importate și cele similare produse în cadrul unei țară;
Impulsionează activitatea economico-financiară a agenților economici deoarece pentru a recupera TVA plătită la achiziționarea bunurilor și serviciilor, producătorii trebuie să devină vânzători.
Prin definiție taxa pe valoare adăugată este un impozit și se referă la obligația de a plăti o sumă la bugetul statului fără existență unei contraprestații directe din partea statului.
Taxa pe valoare adăugată ce este datorată bugetului de stat poate fi determinată fie prin aplicarea cotei de impozit asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge produsul de la producător la consumatorul, fie ca diferență între suma obținută prin aplicarea cotei de impozit asupra volumului valoric al vânzărilor din stadiul respectiv (TVA colectată) și suma obținută prin aplicarea cotei de impozit asupra volumului valoric al achizițiilor din stadiul anterior (TVA deductibilă).
Varianta a doua de determinare a TVA-ului este cea care se utilizează de majoritatea statelor membre, deoarece taxa este plătită pentru activitate desfășurată de un subiect impozabil dintr-o perioadă, de regulă o lună, și nu pentru fiecare produs livrat.
Cote și curiozități de TVA în Uniunea Europeană
Chiar dacă la nivelul Uniunii Europene, prin Directivele adoptate, s-a urmărit apropierea cotelor de TVA practicate de statele membre acest lucru nu a fost posibil deoarece criza financiară și deficitul bugetar a împins statele cele mai afectate să mărească cotele standard.
În ceea ce privește cotele de TVA, statele membre pot aplica o cotă standard de minimum 15% conform Directivei 99/49/CE și opțional una sau două cote reduse de minimum 5 % numai pentru o serie de mărfuri și servicii ce au caracter social sau cultural, fiind permisă și stabilirea pe perioade limitate a cotei zero sau a celei super reduse (sub 5%) pentru anumite produse.
Astfel în funcție de sistemul fiscal în cadrul Uniunii Europene 15 state utilizează trei cote de TVA (una standard și două reduse), 11 state utilizează 2 cote de TVA și singura țară în care se aplică doar o cotă de TVA este Danemarca.
Cotele super reduse sunt utilizate de statele membre pentru produse cum ar fi:
alimente de bază(mâncare) – Irlanda 4,8% Spania, Italia 4%, Luxemburg 3%
băuturile cu excepția celor alcoolice – Luxemburg 3%
produsele farmaceutice – Spania 4%, Franța 2,1%, Luxemburg 3%
cărți, ziare – Spania 4%, Franța 2,1%, Italia 4%, Luxemburg 3%
echipamente medicale pentru persoanele cu dizabilități – Italia 4%, Luxemburg 3%
Cota zero de TVA este aplicată în țari precum Belgia, Danemarca, Irlanda, Italia, Malta, Finlanda, Marea Britanie pentru ziare, semințe, plante, copaci, cărți în format de buzunar, achiziționarea și închirierea proprietăților imobiliare, servicii medicale, dentare, sociale, educație, serviciile bancare și financiare precum și unele activități sportive.
Cotele standard de TVA sunt aplicate, tuturor produselor alimentare, în țări precum Danemarca (25%), România (24%) cu mențiunea faptului că din septembrie 2013 se aplică o cotă redusă de 9% produselor de panificație, Bulgaria (20%), Lituania (21%).
Și pentru serviciile de transport Bulgaria, Lituania, Ungaria și România sunt singurele state ale Uniunii Europene care aplică cotele standard de TVA în condițiile în care în state precum Belgia, Slovacia, Danemarca, Suedia Cehia sau Marea Britanie există subcategorii ale transportului de persoane scutite de la plata TVA-ului.
Pe de altă parte Estonia (4%), Italia (4%) și România (5%) aplică cele mai mici cote de TVA pentru tranzacțiile imobiliare spre deosebire de Austria, Bulgaria, Letonia, Lituania care aplică cotele standard.
În ceea ce privește curiozitățile legate de taxa pe valoare adăugată, putem aminti faptul că margarina este considerată în Franța produs de lux fiind aplicată cota de 20%, iar untul este trecut în rândul produselor de bază aplicându-i-se cota de 5,5%.
Și în Irlanda există o situație bizară în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în sensul că pentru medicamentele care se administrează per os (pe cale orală) nu se percepe TVA în timp ce toate celelalte medicamente sunt supuse unei cote de 23%.
Tendințe privind taxa pe valoare adăugată la nivelul Uniunii Europene
Din dorința de a aduce venituri suplimentarea la bugetul statului tot mai multe state membre au majorat cotele de TVA cu unu, două puncte procentuale, România fiind singurul stat a a majorat cota de TVA cu cinci puncte procentuale.
Astfel în perioada 2009-2014 următoarele țări au optat pentru creșterea cotei standard de TVA:
în anul 2009 – Ungaria a majorat cota standard de la 20 % la 25% iar ulterior la 27% începând cu anul 2012;
– Letonia a majorat TVA de la 18 % la 21 % și apoi la 22% din anul 2011.
în anul 2010 – Grecia a crescut TVA-ul de la 19% la 23 %;
– România a majorat TVA-ul de la 19% la 24%;
– Spania de la 16% la 18%;
– Cehia de la 19% la 20%;
– Portugalia de la 20 %la 21% și apoi la 23% din anul 2011.
– în anul 2011 – Polonia a majorat TVA-ul de la 22% la 23%;
– Slovacia de la 19% la 20%;
– Italia de la 20% la 21%;
– Marea Britanie de la 17.5% la 20%.
– în anul 2012 – Irlanda a mărit cota de la 21% la 23%;
– Cipru de la 15% la 17%, în anul 2013 la 18% iar în anul 2014 la 19%.
– în anul 2014 – Franța a majorat cota de TVA de la 19,6% la 20%.
Singurul stat membru care a micșorat cota standard de TVA de la 20% la 17,5% în anul 2013 a fost Cehia.
În Uniunea Europeană statele care nu au modificat cotele standard de TVA în ultimii 10 ani sunt: Belgia, Danemarca, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria și Suedia.
În ceea ce privește cotele reduse de TVA acestea au suferit modificări în țări precum:
Bulgaria care a mărit cota aplicată serviciilor de turism de la 7 % la 9%;
Cipru care a introdus o cotă redusă de 5 % pentru produsele alimentare și medicamente;
Grecia care a majorat cotele de la 9% la 13% și respectiv de la 4,5% la 6,5%;
Polonia care a introdus o nouă cotă de 5% care este aplicabilă produselor alimentare și a mărit cota existentă de la 7% la 8%.
Deși s-au făcut eforturi pentru a se armoniza cotele de TVA, în momentul de față există decalaje astfel după cum se poate observa și în grafic cea mai mare cotă de TVA este practicată de Ungaria (27%) iar cea mai mică de Luxemburg (15%).
Analizând graficul observăm faptul că sunt utilizate cote standard de TVA cuprinse între 20% și 25%, Bulgaria, Estonia, Franța, Austria, Slovacia și Marea Britanie practică o cotă de 20%; Belgia, Spania, Letonia, Lituania, Olanda practică o cotă de 21%, Grecia, Irlanda, Polonia, Portugalia practică o cotă de 23%; România și Finlanda practică o cotă de 24 %; Danemarca, Croația și Suedia practică o cotă de 25 %.
Tările care practică o cotă de TVA sub 20% sunt cinci la număr și anume: Luxemburg, Cehia, Malta, Germania și Cipru.
Grafic nr. 5: Cotele standard ale taxei pe valoare adăugată în anul 2014 (Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe
http://ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/taxation/vat/how_vat_works/rates/vat_rates_en.pdf )
Taxa pe valoare adăugată în Germania
Aplicarea taxei pe valoare adăugată în Germania se face în felul următor: TVA-ul este încorporat în prețul brut al produselor, clientul suportând TVA–ul în calitatea sa de consumator final al produsului ca după aceea societățile să achite, anual sau trimestrial, sumele aferente TVA-ului primit de la clienți către autoritățile competente.
Rata standard a TVA în Germania este de 19% existând totuși și o cotă redusă de 7 % care se aplică pentru:
alimente,
plante și animale,
cărți și ziare,
opere de artă și obiecte de colecție;
Din ianuarie 2014, cota redusă se va aplica numai pentru importul de opere de artă și obiecte de colecție.
Furnizarea de obiecte de colecție, închirierea de opere de artă și obiecte de colecție și furnizarea și achiziția intracomunitară de opere de artă în comerțul de artă comercială, care fac în prezent obiectul cotei reduse vor fi excluse în viitor.
taxele de intrare la site-uri culturale (teatre, muzee, grădini zoologice),
serviciile medicale,
închirierea de camere pe perioade scurte clienților,
serviciile de educație și formare profesională,
serviciile non-profit ,
transportul de pasageri pe distanțe de cel mult 50 km.
Societățile sunt plătitoare de TVA atunci când achiziționează bunuri și servicii, taxele plătite putând fi amortizate prin recuperarea TVA-ului numai pentru anumite produse.
Întreprinderile mici sunt scutite de plata TVA-ului dacă veniturile inclusiv TVA-ul nu depășesc 17.500 EUR în anul bugetar anterior și 50.000 EUR în anul curent.
Taxa pe valoare adăugată în Franța
Deoarece taxa pe valoare adăugată reprezintă unul dintre cele mai importante impozite din Franța, guvernul francez a încercat să o armonizeze cu legislația Uniunii Europene în ceea ce privește cerințele de raportare, baza de impozitare, teritorialitatea produselor și serviciilor.
Statul este cel care hotărăște care vor fi tarifele aplicate, ce operațiuni sunt scutite de la plata taxei și de asemenea care sunt drepturile de deducere.
Declarațiile privind TVA-ul sunt înaintate lunar sau trimestrial și trebuie să fie însoțite de plata TVA-ului datorat, întreprinderile mici și mijlocii având posibilitatea de a plăti taxa prin simpla depunere la organul competent a unui formular anual.
Anul 2014 aduce unele modificări în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată care se referă la:
– majorarea cotei standard de la 19,6% la 20 % aplicabilă majorității bunurilor și serviciilor, băuturilor alcoolice, publicațiilor video, centrelor de echitație și serviciilor domestice deoarece cota de 7% care era aplicată a fost anulată
– creșterea cotei intermediară de TVA de la 7% la 10% aplicabilă serviciilor hoteliere, restaurantelor, construcției de locuințe intermediare, vânzării operelor de artă, medicamentelor și produselor agricole netransformate,
– pentru băuturile energizante a fost introdusă o taxa suplimentară de 1 Euro/litru.
În Franța există o cotă redusă de 5,5 % aplicată produselor agricole, produselor alimentare de bază, băuturilor non-alcoolice, energiei și gazului, echipamentelor și serviciilor pentru persoanele cu handicap, furnizării de energie termică produsă din surse de energie, biletelor de intare la cinema, muzee și spectacole live, cărților și revistelor.
Se utilizează și o cotă super redusă de 2,1% (cea mai mică la nivelul statelor membre) care se aplică medicamentelor, ziarelor, licențelor de televiziune și anumitor activități de mass-media.
Următoarele activități sunt scutite de la plata taxei pe valoare adăugată:
închirierea de bunuri;
activitățile medicale și paramedicale;
activități educaționale;
unele operațiuni efectuate de către organisme guvernamentale sau de autoritățile locale;
activități desfășurate de către organizațiile non-profit;
tranzacțiile de export.
Taxa pe valoare adăugată în Danemarca
Taxa pe valoare adăugată se aplică asupra oricărei livrări de bunuri sau servicii efectuate în Danemarca, doar în cazul în care livrarea impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă.
În ceea ce privește cotele de TVA, Danemarca este singurul stat membru al Uniunii Europene care aplică o cotă unică de 25% pentru toate serviciile și bunurile noi inclusiv medicamente, alimente și produse culturale.
Din anul 2011 se aplică cota de 25% și asupra vânzării unei proprietăți nou construite, asupra administrării proprietății și asupra serviciilor prestate de agențiile de turism.
Există produse și servicii cu drept de deducere a TVA-ului de intrare pe cheltuielile înregistrate și care sunt legate de aceste produse și servicii și se referă la:
Ziare,
Vânzarea și închirierea de aeronave sau nave,
Reparare și întreținerea efectuate pe aeronave și nave,
Echipament furnizat pentru aeronavele și navele din comerțul exterior,
Furnizarea de dispoziții și alte necesități pentru nave sau aeronave,
Exporturile.
Ca și în oricare alt stat și în Danemarca există activități scutite de la plata TVA –ului care se referă la:
Sănătate și asistență socială,
Educație,
. Sport,
Activități culturale (accesul la muzee, expoziții, grădinii zoologice) ,
Literatură și alte activități artistice,
Asigurări,
Pariuri, jocuri de noroc și loterii,
Serviciile poștale prestate de poșta Danemarcii.
Transportul de călători
Agențiile de turism.
Îngroparea și incinerare.
Magazinele second-hand cu condiția ca vânzătorii să nu fie remunerați,
Investițiile în aur,
Mărfurile și serviciile furnizate de către organizațiile caritabile sau de asociațiile și organizațiile non-profit.
Taxa pe valoarea adăugată în Ungaria
Dintre toate statele membre, Ungaria are în prezent cea mai mare cotă standard a taxei pe valoare adăugată de 27% care se aplică de la 01 ianuarie 2012 .
Pe lângă această cota mai există și două cote reduse una de 5% ce se aplică produselor din
categoriile farmaceutice, echipamentelor medicale, cărților, ziarelor, încălzirii pe centrală de cartier și o cotă de 18% aplicată produselor alimentare cum ar fi lactatele, făina, porumbul și serviciilor de acomodare comercială.
Începând cu luna ianuarie 2014 guvernul ungar a redus TVA pentru porci vii și carnea de porc de la 27% la 5%, pentru a proteja producătorii locali de importurile mai ieftine.
În Ungaria sunt scutite de la plata TVA-ului următoarele produse și servicii:
vânzarea pământului, nu terenurilor construibile;
serviciile publice radio și TV;
serviciile poștale;
serviciile financiare;
asigurările;
transferurile de credite și dividende;
servicii de sănătate și transport bolnavi;
grădinița, internatul;
activtățile sportive.
Societățile se pot înregistra ca plătitoare de TVA doar când cifra de afaceri depășește 1
milion forinți (aproximativ 4.000 euro) iar obligația lor este de a completa lunar o declarație de impunere.
Deoarece Ungaria are semnate acorduri bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene și cu Elveția firmele care nu sunt rezidente în Ungaria pot solicita returnarea TVA-ului.
III.3. Accizele
Considerații generale privind accizele
Accizele, care mai poartă denumirea de taxe speciale de consumație, reprezintă alături de taxa pe valorea adăugată cele mai importante impozite indirecte deoarece au o pondere semnificativă în produsul intern brut al fiecărie țări membre ale Uniunii Europene.
Domeniul de aplicare a accizelor este vast existând diferențe de la o țară la alta, deoarece poate fi restrâns sau extins, în principiu cuprinzând următoarele produse: vinuri, produse din tutun, autoturisme, benzină, motorină, cafea, bijuterii, blănuri, cosmetice, ceaiuri, alcool.
Ca și în cazul celorlalte impozite și taxe si în cazul accizelor la nivelul Uniunii Europene s-a urmărit armonizarea pentru a atrage venituri și pentru a scădea consumul unor produse cu efecte nocive asupra mediului și a sănătății populației.
Astfel procesul de armonizare a început în anul 1993, odată cu apariția Pieței Unice, prin reglementările Directivei nr. 92/12 cu privire la produsele supuse accizelor și prin cele ale Directivelor 92/ 87/CEE, 92/79/CEE, 92/ 80/CEE și 92/82/CEE cu privire la cotele minime aplicate alcoolului, băuturilor alcoolice, țigaretelor, produselor prelucrate din tutun și uleiurilor minerale care de-a lungul anilor au fost modificate prin intermediul altor Directive.
Armonizarea accizelor se referă la obiectul impozabil (cele trei categorii de produse), baza de impozitare (prețul maxim de vânzare cu amănuntul la țigarete, grade Plato pentru bere, hectolitri de alcool pur pentru băuturi alcoolice), cotele de impunere (țărilor care aplicau cote sub cele minime li s-a impus să majoreze cotele) și evenimentele impozabile.
În cadrul Directivei nr. 92/12 este stabilit regimul accizelor numai pentru trei categorii de produse: uleiuri minerale (produse petroliere), alcool și băuturi alcoolice și produse din tutun, însă țările membre pot aplica accize și asupra altor produse stabilite de autoritățile competente care trebuie să țină cont de faptul că impozitarea lor nu trebuie să presupună un control la frontieră.
La nivelul Uniunii Europene se discută despre accize armonizate care trebuie să fie aplicate în mod obligatoriu asupra produselor mai sus menționate de către toate țările membre și accize nearmonizate care se aplică doar anumitor produse stabilite în mod independent de fiecare țară în parte.
Astfel în Franța se aplică accize nearmonizate asupra apelor minerale,cidrului, în Germania asupra cafelei, ceaiului, în Marea Britanie asupra spirtului iar în România asupra cafelei, bijuteriilor (mai puțin verighete), autoturismelor, parfumurilor, blanurilor naturale, articolelor din cristal, apelor minerale, armelor de vânătoare si de uz individual, navelor și ambarcațiunilor.
Produsele și grupele de produse pentru care se datorează accize armonizate, dacă sunt produse în interiorul țărilor sau dacă provin din import, sunt:
Berea,
Vinurile,
Băuturile fermentate,
Alcool etilic,
Produse intermediare,
Tutunul prelucrat,
Produsele energetice,
Energia electică.
Armonizarea accizelor la băuturile alcoolice
Armonizarea accizelor la alcool și băuturi alcoolice este reglementată de Directiva 92/83/CEE care stabilește faptul că accizele vor fi aplicate pe hectolitru/grade de produs finit care poate fi:bere, vin, produse intermediare și băuturi spirtoase.
Acciza minimă la nivelul Uniunii Europene pentru alcool de 550 Euro/hl alcool pur a fost stabilită în funcție de puterea de cumpărare a consumatorilor din statele mai puțin dezvoltate economic.
Accizele pentru produsele intermediare variază de la o țară la alta, România practicând una dintre cele mai mari cote de 165 euro/hl produs fiind cu mult mai mare decât cotele existente în celelalte state membre: Bulgaria — 46 euro/hl, Cipru — 45 euro/hl, Spania — 55 euro/hl, Portugalia — 65 euro/hl, Croația — 67 euro/hl, Italia — 68 euro/hl.
“Pot fi aplicate accize reduse pentru:
berea cu volum de alcool de până la 2,8% și
berea produsă de entitățile mici care nu obțin mai mult de 200 000 hl de bere pe an cu condiția ca, cota redusă practicată să nu fie mai mult de 50% sub acciza națională standard,
vin, vin spumos, produse intermediare, produse fermantate cu o concentrație alcoolică sub 8,5% volum.
alcool etilic (țuică, rachiuri de fructe), caz în care acciza poate să fie mai mică decât cota minimă comunitară dar nu mai mult de 50%.
produse intermediare a căror volum de alcool este de până la 15 % dacă acciza nu are o valoare mai mică decât acciza națională standard aplicată vinului liniștit și altor produse fermentate liniștite.
romul francez și ouzo grec deoarece au o concentrație alcoolică reală la volum de până la 10 % ”
Statele membre pot aplica accizele reduse berii și alcoolul etilic livrat pe teritoriul lor de către alte fabrici/distilerii mici situate în alte state membre.
Atunci când o băutură alcoolică este restrasă de pe piață deoarece poate avea efecte mult prea nocive pentru sănătatea celor care o pot consuma, statele membre pot rambursa accizele plătite.
Produsele amintite mai sus pot fi scutite de la plata accizei dacă sunt utilizate pentru realizarea unor produse ce nu pot fi consumate de către ființele umane sau pentru obținerea produselor medicamentoase, oțetului și a aromelor folosite în producția alimentară.
În cazul României, aceasta mai are de lucrat, în ceea ce privește armonizarea accizelor la băuturile alcoolice, la stabilirea clară a plătitorilor de accize, a concentrației alcoolice în volum, a cantității de alcool pur la hectolitru la alcool și anumite băuturi alcoolice și a presiunii din sticlele în care se îmbuteliază vinurile spumoase.
Armonizarea accizelor la produsele din tutun
Sunt supuse accizării la nivelul Uniunii Europene următoarele produse din tutun: țigaretele, țigările și țigările de foi și tutunul de fumat (tăiat, destinat rulării în țigarete, alte tutunuri de fumat).
Toate țigaretele atât cele produse în cadrul Uniunii Europene cât și cele aduse din alte state vor fi supuse unei accize ad valorem (procentuală) determinată la cel mai mare preț de vânzare cu amănuntul, precum și unei accize specifice (fixe) pe unitate de produs; rata accizei ad valorem și nivelul accizei specifice trebuie să fie aceleași pentru toate țigaretele.
La țigarete acciza trebuie să fie cuprinză între 5% și 76,5% din prețul de vânzare cu amănuntul care cuprinde toate impozitele (acciza ad valorem, acciza specifică și taxa pe valoare adăugată), începând cu 01 ianuarie 2014 acciza trebuind să fie cuprinsă între 7,5% și 76,5%.
Dacă se modifică prețul de vânzare cu amânuntul până la a aduce acciza sub 5% sau 7,5% în funcție de procentul utilizat ori peste 76,5% din sarcina fiscală totală, atunci orice stat membru are dreptul să amâne diminuarea valorii accizei specifice până la data de 1 ianuarie a celui de al doilea an ulterior celui în care are loc modificarea prețului.
Pentru toate celelalte produse din tutun statele membre pot aplica o acciză ad valorem, o acciza specifică exprimată ca sumă pe kilogram ori pentru 1,000 de bucăți fie o combinație a celor două.
La nivelul Uniunii Europene există decalaje semnificative între valorile accizelor practicate la produsele din tutun, astfel cel mai ridicat nivel al accizelor îl întâlnim la nivelul anului 2013 în Marea Britanie (288,02 euro/1,000 țigarete) iar cel mai scăzut în Lituania(72,62 euro/1,000 țigarete), România aplicând o acciză de 81, 78 euro/ 1,000 țigarete situându-se pe locul 4 după Lituania, Letonia și Bulgaria.
Valorea accizei specifice conform Comisiei Europene trebuie să reprezinte cel puțin 57% din prețul de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru a fi consumate și nu trebuie să fie mai mică de 64 euro/1,000 țigarete.
Țări cum ar fi Italia, Belgia, Finlanda, Spania care practică accize specifice mai mici comparativ cu prețul de vânzare cu amănuntul deoarece se aplică o valoare fixă stabilită la 1,000 țigarete, indiferent de prețul lor, pentru a nu exista diferențe de preț prea mari între mărcile mai ieftine și cele de calitate superioară vor fi nevoite să crească valoarea accizelor.
Statele care practică accize mai mari de 100 euro/ 1,000 țigarete cum ar fi: Irlanda (237,69 euro), Suedia (166,41 euro), Danemarca (156,64 euro), Regatul Unit (220,74 euro),Olanda (169,86 euro) nu mai sunt nevoite să respecte regula de 57%.
“Acciza globală (acciza specifică și acciza ad valorem mai puțin TVA-ul) pe țigarete se stabilește în așa fel încât să fie apropiată de valorile minime prevăzute pentru produsele prezentate în tabel :
Tabel nr.1: Valorile minime ale accizelor aplicate produselor din tutun
Sursa : Realizat de autor cu date preluate de pe
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.11.3.html
Armonizarea accizelor produselor energetice
Podusele energetice se referă la uleiuri minerale, gaz, curent electric, energie din surse alternative, carburant pentru aeronave, acizele privind uleiurile minerale fiind reglementate încă din anul 1992 iar accizele pentru celelalte produse energetice fiing reglementate prin Directiva 2003/96/CE.
Pentru stabilirea valorilor minime ale accizelor pentru uleiuri minerale a fost necesară o definire a acestor produse care sunt grupate astfel:, benzină fără plumb, motorină, păcură grea, gaz petrolier lichefiat (GPL), metan și kerosen.
Astfel la nivelul Uniunii Europene se practică următoarele cote minime ale accizelor:
– benzină – 421 euro/1,000 litrii,
– benzină cu plumb – 359 euro/ 1,000 litrii,
– motorină, petrol lampan – 330 euro/1,000 litrii,
– GPL – 125 euro/1,000 litrii,
– gaze naturale – 2,6 euro/gigajoule.
Pentru a proteja mediul înconjurător, Comisia Europeană încurajează folosirea de produse energetice obținute din surse regenerabile prin aplicarea unor cote reduse ale accizelor asupra biocombustibililor utilizați pentru încălzire.
“Tot în interesul protejării mediului, țările membre UE pot utiliza cote reduse ale accizelor pentru:
proiectele pilot realizate pentru dezvoltarea tehnologică a unor produse mai ecologice sau pentru combustibilii proveniți din resurse regenerabile;
formele de energie de origine solară, eoliană, a valurilor ;
produsele energetice și electricitatea utilizată pentru transportul de bunuri și pasageri pe calea ferată, cu metroul, tramvaiul și troleibuzul;
produsele energetice utilizate pentru navigația pe căile navigabile interioare (inclusiv pescuit), alta decât ambarcațiuni private de agreement;
gazele naturale și GPL-ului folosite drept carburanți”.
“Există și produse scutite de accizei la nivelul Uniunii Europene dintre care amintim:
produse energetice folosite în scopul de a produce electricitate,
produse energetice folosite drept combustibil în aviație, mai puțin zborurilor de agrement cu caracter privat,
produse energetice utilizate ca și combustibil pentru navigație pe apele Uniunii Europene, inclusiv pescuit”.
Tendințe privind accizele la nivelul Uniunii Europene
În ultimii ani s-a constat o tendință de creștere semnificativă a valorii accizelor în statele membre care au majorat cotele pentru combustibilii utilizați în transport, electricitate, țigări și alcool și de introducere a unor noi taxe.
Astfel Austria: – a mărit acciza la benzină cu 40 euro/1000 de litri și la motorină cu 50 de euro/1000 de litri,
– a introdus o taxă pe zborurile de pe aeroporturile interne,
– a mărit taxa pentru înregistrarea autoturismelor în funcție de emisiile de CO2 ale acestora,
– a mărit accizele la tutun de două ori în anul 2011 și în anii următori,
– a fost scoasă din anul 2013 rambursarea accizei pe uleiuri minerale pentru agricultură și transport public.
Estonia – a crescut accizele pe produsele din tutun în anul 2011 cu 10% și în anul 2012 tot cu 10%, accizele pe alcool cu 5% din februarie 2012,
– a eliminat în anul 2012 beneficiile fiscale ce derivau din folosirea combustibilului pentru minerit, construcții și silvicultură.
Finlanda – a crescut acciza pe combustibilii pentru încălzit,
– a modificat taxarea energiei astfel încât să se țină cont de emisiile de CO2,
– în anul 2012 accizele pe alcool, tutun, dulciuri, înghețată și băuturi non-alcoolice
au fost majorate,
– acciza pe combustibilii folosiți în transport au crescut cu 10% în anul 2012 și în anul 2014,
– a fost majorată taxa de înregistrare, taxa anuală de circulație în ceea ce privesc autovehiculele.
Irlanda – a majorată acciza la benzină, alcool etilic, tutun,
– a scos acciza redusă pentru biocombustibili,
– acciza pentru băuturile ne-alcoolice îndulcite a fost crescută cu 30%,
– din anul 2012 a fost modificată baza de accizare fiind luate în considerare uleiurile lubrifiante,
– taxa pentru utilizarea vehiculelor se determină începând cu anul 2012 în funcție de greutatea brută a vehiculului, capacitatea motorului și puterea maximă a motorului.
România a crescut acciza la băuturi spirtoase de la 750 Euro/hl alcool pur la 1000 Euro/hl. alcool pur, la băuturile alcoolice intermediare (aperitive, vermuturi, băuturi pe bază de vin ți alte băuturi alcoolice care conțin și alcool de distilare, în general produse cu concentrație alcoolică între 15-22 grade) de la 65 % la 165% ceea ce a dus la scăderea radicală a consumului acestor produse.
În țara noastră a fost menținută acciza pentru vinurile spumante în condițiile în care numai alte trei țări viticole din Uniunea Europeană practică acestă acciză și anume: Franța (o cotă nesemnificativă), Germania și Ungaria.
Accizele în Germania
Dacă până la 31 decembrie 2013 accizele la țigarete erau de 94.40 euro/1,000 de bucăți țigări, la țigări de foi de 14 euro/1,000 de bucăți iar la tutunul de fumat tăiat fin de 45 euro/ kg, începând cu ianuarie 2014, accizele pe țigarete au crescut la 96,30 euro/1,000 de bucăți și la tutunul de fumat tăiat fin la 46.75/kg, accizele la țigări și țigări de foi rămânând neschimbate.
În Germania pentru bere se percepe o acciză la o rată standard de 0.787 euro/ hectolitru de produs finit obținut, se aplică un număr de rate reduse, pentru vin rata fiind de 136 euro/hectolitru vin spumant și 51 euro/hectolitru pentru vin spumant a căriu concentrație alcoolică este de maximum 8,5 %.
Începând cu anul 2011 a fost introdusă o taxă pe combustibilul nuclear, o taxă diferențiată care depinde de distanțele de zbor pe toate biletele de avion pentru avioanele care pleacă de pe aeroporturile interne, taxa fiind de 8 euro pentru zboruri pe distanțe scurte, 25 euro pentru zboruri pe distanțe medii și 45 euro pentru zboruri pe distanțe lungi.
Accizele în Franța
Spre deosebire de alte state membre în Franța accizele se aplică pentru produsele alcoolice, și cele din tutun dacă acestea sunt achiziționate de către persoanele fizice pentru consumul propriu.
Începând cu anul 2012 s-a introdus o taxă care trebuie plătită de furnizorii de băuturi cu conținut de zahăr sau îndulcitor într-o cantitate mare de 7,16 euro/hectolitru.
În Franța se mai datorează accize pentru biletele de avion, spirt a cărui concentrație alcoolică trebuie să fie mai mare de 25%, pentru săpăturile de fântâni, instalațiile de tratare a apelor uzate, pentru produsele ce nu pot fi reciclate și care afectează mediul înconjurător, acțiunile de tăiere a pădurilor protejate și pentru pelicule, brevete, hard disk-uri pentru a impiedica pirateria, plagiatul.
Accizele în Danemarca
Accizele sunt impuse în Danemarca pe băuturi alcoolice, tutun, produse energetice și electricitate, fiind plătită o acciză de 0.60 euro/gigajoule pe energia utilizată în procesele de producție, din anul 2008 a fost implementat un nou mod de calcul a accizei ce ține cont de inflație.
Deoarece pentru înmatricularea mașinilor achiziționate în leasing exista un tratament preferențial în anul 2012 a fost crescută taxa cu 4,6% și în anul 2013 cu 4,35%, cu scopul de a reduce evaziunea dealerilor de mașini.
Începând cu anul 2012 au fost crescute taxele pentru produsele nesănătoase, precum dulciurile, ciocolata, produsele de patiserie, zahăr pentru băuturile nealcoolice și alcoolice și țigarete.
Accizele în Ungaria
În Ungaria accizele armonizate sunt plătite pentru produse petroliere (benzină, motorină, kerosen, gaz GPL), băuturi alcoolice (bere, vin, șampanie) și tutun, accize nearmonizate fiind aplicate asupra cafelei (12%), pietrelor (în special diamante) și metalelor prețioase, bijuteriilor (35%) și anumitor categorii de vinuri.
S-a introdus și o taxă pentru autoturismele companiei aceasta fiind plătită de entitățile ce dețin autoturisme care sunt utilizate de salariați în alte scopuri decât cele profesionale.
Ungaria a introdus taxa pe energie ce este datorată de instituțiile publice, comercianții de energie, consumatorii autorizați, taxa determinându-se ținând cont de cantitatea de energie electrică (pentru care taxa este de 186 HUF) și de gaz natural (56 HUF/) folosită într-o perioadă dată.
De asemenea se plătește și o taxă pentru mediu, ce cuprinde în componența ei câte un procent pentru poluarea aerului, solului și a apei, de către entitățile a căror activități afectează mediul înconjurător.
În concluzie la nivel statelor membre se pune accentul mai mult pe impozitarea indirectă în special pe taxa pe valoare adăugată și accize pentru că încasarea lor aduc venituri semnificative la buget.
Acest lucru este valabil în țările dezvoltate deoarece dacă vorbim de țările în curs de dezvoltare creșterea accizelor nu duce la creșterea veniturilor ci la dezvoltarea contrabandei și a produselor de o calitate mai slabă.
Conform graficului în cazul statelor luate în calcul veniturile din taxa pe valoare adăugată au o contribuție mai mare în PIB comparativ cu accizele și taxele de consum astfel Danemarca contribuie cu 10% din TVA la formarea PIB-ului, Ungaria cu 9,4%, România situându-se cu o pondere de 8,5% asupra Germaniei și Franței a căror ponderi sunt de 7,3% respectiv 7%.
Grafic nr.7: Structura impozitelor indirecte în PIB în unele state membre ale UE (Sursă: Realizat de autor cu date preluate de pe
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-DU-14-001/EN/KS-DU-14-001-EN.PDF)
Concluzii
Sistemul fiscal al unui stat poate avea urmări semnificative asupra dezvoltării economice a acelui stat dar în același timp poate afecta și statele învecinate de aceea se urmărește la nivel european stabilirea unor baze de impozitare, a unor taxe aplicate instituțiilor financiare comune tuturor statelor membre.
S-a discutat în anul 2011 despre introducerea unei legislații fiscale europene însă proiectul nu a fost implementat deoarece state precum Irlanda, Marea Britanie au menționat faptul că atentează asupra suveranității statale.
Cu toate acestea analizând impozitele directe și indirecte ale Germaniei, Franței, Danemarcei, Ungariei am constatat că bazele de impozitare sunt asemănătoare cu mici excepții, diferențele fiind întâlnite în ceea ce privește cotele de impunere utilizate.
În ceea ce privește impozitarea directă s-a observat că există o tendință a țărilor membre și anume: introduc noi taxe, cum sunt suprataxele de solidaritate, taxele pe riscul sistemic suportate de bănci, reduc cotele impozitului dar în același timp reduc și drepturile de deducere, măresc bazele de impozitare, măresc cota superioară a impozitului pe venit ceea ce face ca povara fiscală să crească și mai mult dacă vorbim despre veniturile mari.
La nivelul impozitele directe, marea majoritate a statelor membre din vestul Europei au adoptat un sistem de impozitare progresivă a veniturilor/ profitului dintre care amintim Franța, Germania, Italia, Belgia Danemarca, țările din estul Europei cum ar fi România, Ungaria, Bulgaria adoptând un sistem de impozitare unic.
Totuși pe lângă aceste sisteme de impozitare există țări cum ar fi Franța în care se aplică cota de impozit în mod obligatoriu asupra tuturor surselor de venit realizate de cei doi soți.
Așadar cel mai mare nivel al impozitelor pe venit este specific Franței, Suediei, Danemarcei, Finlandei, Austriei, țări dezvoltate din punct de vedere economic iar cele mai mici rate sunt în Bulgaria, Lituania, România și Ungaria, unde nivelul general al ratelor de taxare este cel mai redus.
Ungaria a fost ultima țară care a renunțat la sistemul de impozitare progresiv și s-a alăturat României, Bulgariei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei adoptând un sistem de impozitare unic.
Cel mai mare nivel a impozitului de profit îl întâlnim în Malta care practică o cotă de 35% fiind urmată îndeaproape de țări precum Belgia, Franța, Italia, Spania, Germania, la polul opus situându-se țările care practică cota unică precum și Irlanda (12,5%) și Cipru (12,5%).
Cota unică are mare succes deoarece stimulează investițiile, reducere economia subterană, ceea ce ajută la suplimentarea veniturilor bugetare și poate duce chiar pe termen lung la creștere economică.
După cum se poate deduce impozitul pe profit este un impozit ce reduce randamentul investițiilor ulterioare, reduce stimulentele de a investi și de a inova, în timp ce impozitele pe venitul personal pot influența deciziile de angajare a forței de muncă.
Lucrurile stau diferit în ceea ce privește impozitele indirecte, Uniunea Europeană încercând să armonizeze aceste impozite, în special taxa pe valoare adăugată și accizele, scopul final fiind acela de a se practica în țările membre cote cât mai apropiate.
Acest lucru nu a fost însă posibil deoarece mai ales în ultimii ani din cauza crizei economice și financiare tot mai multe state în încercarea de a atrage noi surse de venituri la buget au mărit cotele standard și cele reduse de TVA (Grecia, Polonia, Cipru, Franța), au introdus noi cote reduse aplicate produselor care erau exonerate de plată (Franța, Letonia, Olanda).
În România a fost introdus începând cu anul 2013 sistemul de TVA la încasare care presupune că exigibilitatea taxei intervine odată cu încasarea contravalorii livrărilor/prestărilor efectuate sau, în cazul facturilor neîncasate, în cea de-a 90 a zi calendaristică de la data emiterii facturilor dar din anul 2014 a devenit facultativ datorită modificării Codului Fiscal în acest sens fiind eliminat și termenul de 90 de zile.
Și accizele au fost majorate chiar și de două ori într-un singur an cum este cazul Austriei, au fost introduse noi taxe de mediu (Germania, Austria, Irlanda ), noi accize pe gazul natural folosit de companii pentru încălzit în Bulgariei, pe electricitate și pe gaze naturale în Grecia, s-a introdus un nou mod de calcul a accizelor în România care ține cont de media anuala a indicelui prețurilor de consum ceea ce a dus automat la creșterea lor.
Toate statele membre practică o cotă standard de TVA cea mai mare întâlnindu-se în Ungaria urmată de Suedia, Croația, Danemarca și Finlanda, România situându-se pe locul 6, iar cele mai mici fiind practicate în Luxemburg care nu a mai modificat cota din anul 1993 și Cehia aceasta fiind singura țară ce a diminuat cota.
În cadrul Uniunii Europene se mai practică una sau două cote reduse aplicate de regulă asupra produselor alimentare, medicamentelor, cărților și ziarelor și o cotă supra redusă utilizată doar de patru țări Spania, Italia, Luxemburg și Irlanda.
Dacă în cazul ponderii impozitelor directe în total impozite cele mai mici valori le întâlnim în Lituania(17,5%), Bulgaria (19%) iar cele mai mari în Marea Britanie (45%), Danemarca (63%) având în vedere faptul că media UE28 este de 30,4%, în cazul ponderii impozitelor indirecte situația este exact inversă Lituania(45%) și Bulgaria(56%) având valori printre cele mai mari, la polul opus situându-se Germania și Belgia.
În cazul țărilor analizate în lucrare impozitul pe venit și taxa pe valoare adăugată contribuie cel mai mult la formarea produsului intern brut astfel Danemarca contribuie cu 24,5% din impozit pe profit și 10% din TVA, Germania cu 8,8% respectiv 7,3%, Franța cu 8,55 respectiv 7,% iar Ungaria cu 5,4% respectiv 9,4% .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Privind Fiscalitatea In Uniunea Europeana (ID: 136784)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.