ASPECTE PRIVIND DEZVOLTAREA CALITATILOR MOTRICE SI A VALORI LOR ANTROPOMETRICE PRIN PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE JOCULUI DE HANDBAL LA INVATAMANTUL GI… [614483]

Universitatea Aurel Vlaicu Arad
Facultatea de Educatie Fizica si Sport

ASPECTE PRIVIND DEZVOLTAREA CALITATILOR
MOTRICE SI A VALORI LOR ANTROPOMETRICE PRIN
PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE JOCULUI DE HANDBAL
LA INVATAMANTUL GI MNAZIAL

Coordonator stiintific: Student: [anonimizat]

1

CUPRINS

CAPITOLUL I. Introducere …………………………………………………………………….
1.1 Motivarea alegerii temei…………………… ……………………………………………………….
1.2 Ipoteza lucrării ………………………………………………………………………………………….
1.3 Scopul lucrării ………………………………………. ………………………………………………….
1.4 Metode de cercetare utilizate………………………………………………………………………

CAPITOLUL ÎI. Fundamentarea teoretic ă și științifică a lucrării……………. …………..
2.1 Caracteristici, generalități și concepții de joc……………………………………………………..
2.2 Elementele tehnicii jocului de handbal ……………………………………….. …………………
2.3 Metodică învățării elementelor tehnice în pregătirea tactică ……………………..
2.4 Principalele caracteristici ale tacticii de atac și apărare ………………………………..
2.5 Sisteme de joc în predarea tacticii handbalului grupelor de 10 -12 ani……………. …

CAPITOLUL III. Metodologia cercet ării…………………………………………..
3.1 Subiecții Cercetării …………………………………………………………………….
3.2 Planul de antrenament ………………………… ………………………………………….
3.3 Măsurători Antropometrie. Variabile………………………
3.4 Teste Motrice. Variabile…………………………………………………………………….

CAPITOLUL IV. R ezultatele cercet ării și interpretarea
acestora ………………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL V. C oncluzii și propuneri …………………………………………………

BIBLIOGRAFIE…….. ………………………………………………………………..

2

CAPITOLUL I
Introducere

“Sportul este cultivarea consecventă și voluntară a efortului
fizic intensiv.” – Pierre de Coubertin

Urmărind spusele lui Pierre de Coubertin, realizăm că sportul în sine, necesită o
serie lungă de reparare a greșelilor, în mod repetat, uneori parcă la nesfârșit, care duc la
performanță. Toate acestea presupun, așa cum acesta spune, o consecvență pe care
jucătorul trebuie să și -o dorească, înțele gând că ceea ce va efectua va fi un efort intens,
deloc ușor, dar care odată efectuat, va duce la împlinire personală sau chiar profesională
dacă vorbim de performanță.
“Joc tânăr, handbalul este o sinteză a deprinderilor motrice fundamentale ale
omului ( alergarea, săritura, prinderea și aruncarea) îmbinate armonios cu
deprinderile motrice specifice, puse în valoare în condiții de viteza și viteză – forță.
Deoarece procedeele tehnice sunt executate cu mâna, jocul este însușit rapid, fără o
pregătire specia lă îndelungată. El a pătruns masiv în rândurile tineretului și
copiilor datorită atractivității și valorilor sale educative. ” (Cătună George Cristian,
Alupoaie Mihaela, 2012, pag. 7)
În ceea ce privește jocul de handbal, acesta are o strategie de lucru ce se aseamănă
mult cu strategiile altor ramuri sportive. Că în orice alt domeniu, există un număr
important de factori ce influențează performanțele sportive în cadrul acestei activități.
Primul factor este calitatea materialului uman prin care înțelegem c ă, avem nevoie
de sportivi valoroși în lot. În acest caz, găsim folositor urmărirea următoarelor date în
decursul experimentului nostru:
– tipul somatic
– capacitatea motrică
– capacitatea psihică a jucătorului specializat pe post

3
În cadrul cercetării n oastre, măsurătorile și testarea acestor calități interpretate ulterior
sub formă grafică, ne dau o tipologie ideală al jucătorului specializat pe un anumit post.
La nivel general, după studii amănunțite în ceea ce privește analiză și tipologia
individual ă a jucătorilor pe posturi, s -a indentificat și întemeiat un sistem național de
selecție, cu următoare elemente la baza:
– o concepție a federației în ceea ce privește modelul jucătorului specializat
pe un anumit post selectie riguroasa in scoli, cluburi s i asociatii sportive pentru
formarea loturilor nationale
– existenta unui continut al testarii bine stabilit (examen medical, masuratori
antropometrice, teste psihologice si sistemul probelor si al normelor de control)
În urmă studiului, vom realiza că nu d oar aceste elemente sunt de importantă
majoră, dar și interesul jucătorilor, precedat de motivarea lor morală, socială și materială.
Cel de al doilea factor este calitatea procesului de antrenament . “Performanțele
mari nu se pot obține fără realizarea uno r indici crescuți de viteză, forță, rezistență
și îndemânare” (Conf . Univ. Dr. Corneliu Turcu , 2005 , pg. 12 )
Deși îl amintim în mod secund, acesta este cel mai important factor în efectuarea
experimentului nostru asupra grupelor de 10 -12 ani.
Găsim astfel , elemente importante:
– o concepție modernă de joc, în conconrdanta strictă cu tot ceea ce apare
nou pe plan intern și internațional, păstrând spiritul de întrecere, încercând o execuție
inovativă a fiecărui antrenament.
– vom planifică științific proce sul de antrenament, evitând seriile de erori
premeditare
– vom îmbunătăți conținutul pregătirii fizice generale și specifice și tehnico –
tactice
– vom adapta planurle de pregătire în funcție de un feedback pozitiv sau
negativ al subiecților
– vom conștien tiza procesul de antrenament
– vom îmbunătăți conținutul pregătirilor teoretice pe baza greșelilor
observate pe parcurs
– vom dezvoltă gândirea juc ătorilor pentru a putea practica un joc inteligent

4
– vom largi orizontul de cultură generală a jucătorilor, vom educa intelectul
acestora și vom asigura un climat moral de viață sportivă și extrasportivă.

Cel mai puțin accesibil și mai greu de urmărit factor important rămâne
organizarea unui program competițional care va cuprinde cel puțin 35 -40 jocuri oficial e
la care se adaugă 20 -30 jocuri amicale. În programul nostru, acest factor poate fi ușor
ignorat, datorită pregătirii pe un timp relativ scurt, în scop de cercetare asupra învățării
unor tehnici. În mod normal, pe termen lung, acesta este și va rămâne un factor important,
care, la finalizarea proiectului nostru poate fi luat în considerare și urmărit spre efectuare.
Cel de al 4 -lea factor este cu siguranță gradul de specializare al antenorului.
Acesta este în mod obligatoriu înalt calificat pentru a asigu ra creșterea performanței
jucătorilor.
Cel de al 5 -lea factor va fi calitatea federației de specialitate sub raport
organizatoric, administrativ, de concepție și de control și îndrumare a întregii activități.
Cel de al 6 -lea factor va fi activitatea de înalt tehnic, organizatoric și administrativ
în interiorul clubului și al asociației sportive. În această categorie intră cu siguranță
asigurarea resurselor materiale și analiză periodică a activității, pentru a se asigura un
obiectiv continuu. “Această p resupune organizarea activității pe baze științifice,
asigurarea condițiilor materiale ale activității și analizarea riguroasă în mod
periodic a activității” . (Conf . Univ. Dr. Corneliu Turcu , 2005 )
Cel de al 7 -lea reprezintă un complex multidisciplinar, ca re cuprinde acumularea
cunoștințelor medicale, pedagogice și psihologice în prim plan, cu unele încercări de
intrare în matematică aplicată, sociologie, cibernetică.
Ultimul factor este perfecționarea continuă a arbitrajului și modificările pozitive ale
regulamentului de joc.
“Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuți din ceea ce au
mai adânc sădit în ei: o dorința, un vis, o chemare.” (Muhammad Ali )
Un factor nescris, negăsit în cărțile tacticii acestui sport, dar totuși singurul pre zent în
teren. Un sportiv ajunge să facă performanță datorită antrenorilor și a antrenamentului,
negreșit, dar se află acolo pentru că în primul rând, există o chemare. Nu există
perfomanță fără dorința.

5
Pe tot parcursul cercetării, am încercat să nu igno răm factorii psihologici, iar prin asta
am reușit să realizăm că în unele cazuri, calitățile și deprinderile motrice ale unui jucător
nu ne servesc la performanță deoarece înăuntrul acestuia nu este sădită o dorința de
performanță.

1.1 Motivarea alegerii temei

“În România, sesizăm de multă vreme, trucarea și "trântirea" unor meciuri de
către unii jucători, antrenori, manageri de federație, nu numai la echipele de
cluburi, dar, surprinzător de dramatic, și la nivelul echipelor naționale, îndeosebi,
în ra murile sportive: fotbal, handbal, volei și baschet. Ne uităm de multe ori la
meciuri/dispute punând suflet, declanșând discuții oneste, pertinente, însă aceste
sunt trucate, vândute. Ce se întâmplă în sfera politicului, economiei, administrației
are loc "g eneros" și în lumea sporturilor. Antrenorii sunt numiți și menținuți în
funcție, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare, după criterii eminamente financiare,
clientelare politice. Federațiile sportive străine nu au cum să nu fie avantajate. Unii
sportivi româ ni trântesc meciuri după meciuri, inclinandu -se în față dictaturii
banului și mimând apărarea, supremația tricolorului românesc. Similitudini sunt și
în politică. Se mimează continuu.” (Adrian Ibis, 2013 , pg. 13 ).
Reflectând la spusele lui Adrian Ibis, ce rcetarea noastră în inițierea unei pregătiri
tactice profesionale ia amploare. Realizăm că dăm față, în acest secol, cu o nedreptate și o
neglijență asupra jucătorilor, dar și asupra echipelor. Adrian Ibis relatează în spusele sale,
cum antrenorii ne -eficienți sunt încă considerați de folos în cadrul echipelor, lucru pe care,
încercăm, prin cercetare și statistică, să îl contrariem pe tot parcursul proiectului nostru.
Tema aleasă este cu certitudine cea mai potrivită pentru preferințele noastre de
dezvoltar e și cercetare în domeniul sportiv. Tactică handbalului ne -a ridicat semne de
întrebare de o complexitate majoră, motiv pentru care, în decursul perioadei de
învățământ universitar, ne -am axat o mare parte din atenție asupa ei.
Am privit îndeaproape dezvo ltarea diverselor grupe de vârstă în cadrul unor ore
pregătitoare, analizând depinderile lor motrice(alergare, prindere, aruncare), cât și unele

6
caracteristici atipice fiecărui copil, ceea ce ne -a demonstrat existența actuală a talentului
în cadrul acestui sport.
Tactică handbalului cuprinde nu doar un plan tehnic de atac, dar și un plan bine
întocmit de apărare. Acest sport prezintă, tactic vorbind, un număr mare de situații
complexe ce se ivesc atât în atac cât și în apărare, datorat multitudinii posibil ități de
manevrare a mîngîi dar și a conținutului jocului.
Fără îndoială, jocul ne oferă dinamism, spontaneitate, suplețe și strânsă colaborare
între jucători, ceea ce așteaptă o evoluție în viitor. Astfel, jocul este complex și totuși,
diferit.
“Legare a acestor elemente depinde de modul cum reacționează apărătorul sau
apărătorii la mișcările atacantului. De multe ori chiar și jucătorul care începe
executarea unei fente nu știe de la început în mod sigur cum o va termina.” (Ioan
Kurst Ghermanescu, 1966, pg.69)
Timpul este și va fi un factor important în dezvoltarea tactică a diverselor grupe
de vârstă, ceea ce necesită răbdare în cercetare și analiză sportivă. Multitudinea
competițiilor ne -au demonstrat că în handbal, virtuozitatea se dobândește în timp. Astfel,
aflăm că experiență de joc, măiestria tehnică, stabilitatea în perfecționarea deprinderilor
și maturitatea în gândirea tactică se dobândesc în timp.
Având în vedere faptul că problema tehnicii jocului de handbal necesită timp,
desprindem faptul că pregătirea necesită inițiată odată cu procesul învățării, de preferat la
grupele mici de vârstă. Ceea ce presupune inițierea învățării elementelor și procedeelor
tehnice simple cum ar fi: pase, aruncări, dribling, urmărind însușirea lor corectă. Această
este prima etapă în procesul tactic al jocului.
“Selecția și orientarea jucătorilor în handbalul de performanță se face pe
baza unor criterii unitare de evaluare și apreciere de rezultate în urmă unor
cercetări îndelungate. Ele au condus la stabilirea un ui profil al jucătorului de
performanță specializat pe posturi, în care este inclus tipul somatic, capacitatea
motrică și conținutul tehnico -tactic .” (Dr. Corneliu Turcu, 2005 , pg. 4 )
Frumusețea deplină a jocului este dată de combinațiile tactice desfășu rate în
viteză, în ritm susținut, ceea ce presupune un efort de proporții, un minim de subtilitate

7
dar și un simt al mîngîi care se formează în timp, presărat cu idei inovative ce plasează
acest sport într -o sfera continuă a dezvoltării.

1.2 Ipoteza lucr ării

Pornind de la observațiile din literatură de specialitate, am presupus că jocul de
handbal presupune o metodică specială de învățare la grupele de 10 -12 ani, care necesită
timp și o bună organizare, dar care va da rezultate imediate în ceea ce prive ște învățarea
deprinderilor tactice de baza.
Ipotezele de lucru care m -au orientat în analiză cantitativă a răspunsurilor
participanților a fost: copiii supuși unui program bine -organizat de dezvoltare a calităților
motrice prin sisteme de învățare a tact icii de joc vor obține un rezultat de evoluție mai
mare decât copiii supuși unui program în cadrul căruia nu se va pune accent mare, în
prim plan, pe învățarea și perfecționarea procedeelor tehnice de baza.

1.3 Scopul lucrării

Scopul lucrării a fost dem onstrarea necesității unui program bine organizat de
antrenament, care să cuprindă repetarea și învățarea cronologică a tehniciilor și a
procedeelor de dezvoltare motrică.
Ideea de progres rapid a ridicat semne de întrebări, impingandu -mă la cercetarea în
detaliu a fiecărui procedeu motric și urmărirea lui pe fiecare subiect.
Intuiam astfel, o urmă de evoluție în procesul de pregătire complexă, comparativ cu o
pregătire simplă, în care procedeele motrice sunt efectuate, dar fără perfecționare.
Toate aces te pregătiri au fost analizate în faza inițială și în faza finală. Aceste faze
prespuneau o verificare a nivelului de performanță la începutul proiectului și o evoluție
progresivă la sfârșitul proiectului.

8
1.4 Metode de cercetare utilizate

În cadrul cercetării mele, am investigat două grupe de copii, dintre care 10 incluși
într-un program de învățare complex, iar ceilați 10 supuși unui program de învățare care
nu pu ne accent pe clădirea de la baz ă a procedeelor tactice. Capacitățile acestora cât și
evoluția le -au fost testate în faza incipientă sau inițială și faza finală, după finalizarea
proiectului.
Dintre copiii supuși studiului de cer cetare, 12 erau baieti, 6 fete, cu vârstele cuprinse
între 10 -12 ani.
Pe parcursul anului școlar 2016 -2017, subie cții au luat parte la inițierea în dezvoltarea
motrică de folos jocului de handbal, în paralel. Numim grupa inclusă în programul
complex, EXPERIMENTALĂ, iar grupa inclusă în programul simplu, MARTOR.
În același interval de timp, subiecților li s -au dat sa rcini fizice, urmărindu -se evoluția
fiecăruia în parte. Întregul studiu a avut debutul în luna octombrie a anului 2016 și
finalizarea în luna aprilie a anului 2017.

CAPITOLUL II
Fundamentarea teoretic ă și științifica a lucrării
1.1 Caracteristici, genera lități și concepții de joc
“Este un drum lung dar te duce la înălțimi nemaiîntâlnite”.(Seneca)
Definim astfel, handbalul, că o muncă complexă, de lungă durata, care îndeplinind toți
itemii, va duce la victorie și împlinire personală .
“Tehnica „pură” nu exi stă decât în demonstrațiile și chinogramele cu
caracter metodic, căci în realitate acest ansamblu de structuri se află în relație
directă cu procesul de joc și în interdependență cu tactica și calitățile psihofizice ale
jucătorului. Cu alte cuvinte, tehnic a se supune legităților biomecanicii, biofizicii,

9
anatomiei, fiziologiei etc., astfel că fiecarui procedeu tehnic îi corespunde un anumit
mecanism de bază.” (Nicolae Postolache, 2004, pg. 3)
Handbalul este un joc apărut în țară noastră în anii 1951 -1952, f iind un joc
sportiv jucat în 7. Cucerește astfel, în puțin timp, mii de adepți, cu ajutorul dinamismului,
complexității și spectaculozității sale.
Acest joc, joc de asociație, este desfășurat în alergare, uneori în cea mai
mare viteză, ceea ce îi demonst rează dinamismul. Pentru că majoritatea procedeelor
tehnice sunt execuții manuale, jocul poate fi învățat și practicat chiar și de către cei care
n-au o pregătire specială îndelungată. O reușită rapidă a întocmirii atacului da asftel
satisfacție începători lor, influențând și astăzi, practicarea regulată a jocului.
Jocul de handbal în 7 este acccesibil tuturor grupelor de vârstă, fie bărbați,
fie femei, cu un regulament cu reguli puține și ușor de înțeles. Totuși, reprezintă un
domeniu dificil de performanț ă, datorită nivelului de intensitate. Comparativ cu baschetul
sau fotbalul, este mai ușor de perfecționat, însă, toate acestea presupun multă muncă și o
pregătire atentă.
“Perfecționarea procedeelor tehnice se realiează prin folosirea unor
exerciții compl exe, în care poate exista sau nu adversarul. Exercițiile complexe dau
posibilitatea antrenorului ca în lecția de antrenament să pregătească diferite faze de
joc și să perfecționeze tehnica necesară jucătorilor pentru rezolvarea acestora, ca și
a altora ase mănătoare. “ (Ioan Kurst -Ghermanescu, 1966, pg.19)
Concepția de joc în apărare este reprezentată de replierea colectivă
promptă și în cea mai mare viteză a tuturor participanților la joc spre a formă o unitate
tactică defensivă, în cea mai bună organizare , înainte că jucătorii echipei adverse să poată
iniția un contraatac.
În ceea ce privește tactică în atac, această necesită o acordare cuvenită de
importantă indiferent de valoarea și clasificarea sportivă a jucătorilor. Schemele tactice
sunt privite că m ijloace de exemplificare a unor idei și rezolvări tactice în diferite situații

10
ale jocului. Acestea sunt învățate că puncte de plecare pentru o multitudine de acțiuni
tactice impuse de joc pentru că există situații neprevăzute care se ivesc permanent că o
consecință a acțiunilor adeversarului fiind urmărită anihilarea lor.
O practică bine origanizat ă a acestui sport sub o îndrumare competent ă a
antrenorului -pedagog, pune primele baze în educarea calităților morale și de voință ale
sportivilor.
Caracteris ticile jocului de handbal:
– este un joc colectiv, desfășurat în alergare și chiar în viteză, având un caracter
dinamic (schimbător) ;
– îmbină calitățile naturale ale omului : alergarea, săritură, prinderea și
aruncarea ;
– este accesibil pentru că obiectul de joc este manevrat cu mâna ;
– progresul se realizează relativ repede și în acest fel da satisfacții imediate ;
– presupune materiale și instalații simple în vederea practicării ;
– eforturile fizice sunt mari, datorită alternări i rapide a fazelor de atac cu cele de
apărare ;
– dezvoltă la cel ami înalt nivel principalele calități motrice : rezistență fizică
generală și specifică ; viteză de deplasare, execuție și reacție ; forță generală și specifică ;
o mare îndemânare ;
– tehnică și tactică se dezvoltă și se perfecționează în condiții de lupta cu
adversarul ;
– tactică jocului de atac și de apărare presupune și o pregătire a calităților
intelectuale și de gândire.

11
Teoria și metodica handbalulu i studiază cele mai eficien te căi, mijloace și
metodologii de realizare a obiectivelor și sarcinilor instructive, educative și formative ale
jocului de handbal, în toate formele și sistemele lui de organizare : în școală, că sport de
masă, că baza de masă a sportului de performanță și că sport de performanță și de mare
performanță. Studierea jocului se face din trei unghiuri :
a) ca mijloc al educației fizice ;
b) ca disciplină sportivă;
c) ca disciplină științifică;

Este un MIJLOC AL EDUCAȚIEI FIZICE deoarece reprez intă un
complex al mișcărilor naturale că : alergările, aruncările și săriturile că deprinderi motrice
accesibile și simple. Are un caracter formativ și educativ și contribuie la îmbunătățirea
sănătății, dezvoltarea armonioasă a corpului și a capacității f izice și tehnico – tactice. De
aceea handbalul este prevăzut în programa de învățământ, începând din clasa a V -a, cu
grupele de 10 -12 ani.
Că DISCIPLINĂ SPORTIVĂ, jocul de handbal s -a dezvoltat cu un întreg
arsenal tehnico – tactic și privește o mare masă de adepți și practicanți, dar și numeroși
spectatori care îi urmăresc. Astfel, jocul este organizat în sistem competițional pe
eșaloane de vârstă și categorii de performanțe.
Că DISCIPLINĂ ȘTIINȚIFICĂ, handbalul a angrenat în dezvoltarea să
mai multe dis cipline științifice specializate, cum sunt : anatomia și biomecanică,
fiziologia efortului, pedagogia și psihologia sportului, igienă și controlul medico – sportiv,
etc.

12
2.2 Elementele tehnicii jocului de handbal
“Ca în orice activitate sportivă de p erformanță și în handbal bazele
antrenamentului se clădesc treptat, după ce am asigurat în prealabil o selecție
corespunzătoare. Faza următoare acestei selecții o contituie procesul de învățare
care se întinde pe o perioada de câțiva ani, după care am pute a vorbi de procesul de
antrenament propriu -zis. Vom vedea însă că într -o anumită fază a învățării, apare
mai devreme și fenomenul de antrenament, deoarece în timp ce anumite elemente și
procedee tehnice se inușesc mai ușor și mai repede, pe acestea le antr enăm pentru a
le perfecționa, în timp ce alte elemente și procedee mai dificil de însușit, își vor
prelungi perioada de învățare” .(Conf . Univ. Dr. Corneliu Turcu, 2005 , pg. 7 )
Tehnica sportului este reprezentată de un set sau ansamblu de deprinderi motrice
specifice ca formă și conținut ce privesc manevrarea mingii, deplasările jucătorilor în
vederea efectuării acestei manevre care ia plină desfășurare după legile activității
nervoase superioare și alea biomecanicii pentru a da radament maxim pe parcur sul
jocului. Totalitatea deprinderilor motrice sunt reprezentate prin procedee tehnice,
compuse din mișcări simple sau complexe cu execuție din partea jucătorului pentru
obținerea unui rezultat pozitiv în joc sau pentru a da randament ridicat ce presupune un
efort minim și un timp de efectuare scurt.
În raport cu sarcinile și regulile jocului de handbal, acestuia îi corespund forme
generale ale mișcărilor prin care se acționează în manevrarea mingii. Acestea se numesc
elementele tehnicii. Acestea sunt: pozi ția fundamentală, mișcarea în teren, ținerea mîngîi,
prinderea mîngîi, pasărea mîngîi, driblingul sau conducerea mîngîi, fentele sau mișcările
derutante, aruncarea la poartă, tehnică apărătorului, tehnică portarului.
Jocului de atac îi corespund: ținerea mîngîi, prinderea mîngîi, pasăre, aruncarea la
poartă, dribling și fente.
În jocul de apărare folosim poziția fundamentală și mișcarea în teren.
Astfel, clasificăm procedeele tehnice simple și procedee tehnice complexe. Exemplu
de procedee tehnice simple sunt: aruncarea de la margine, pasă zvârlită de pe loc,
aruncarea de la 7m.
Procedeele tehnice complexe sunt întâlnite în majoritatea cazurilor de faza din timpul
jocului și sunt reprezentate de o înlănțuire firească și cronologică corect efectuate ale

13
unor mișcări simple care se pliază pe jocului adversarilor și coechipierilor. Exemple de
procedee tehnice complexe: în alegarea să spre poartă jucătorul prinde mingea făcând o
schimbare de direcție, protejează mingea de acțiunile adversarului apoi driblează, pasează
sau finalizează cu o aruncare la poartă.
“Toate jocurile sportive urmăresc crearea unor situații cât mai favorabile, dar
regulamentare, pentru a ajunge în fața porții, a panoului, a fileului etc., respectiv în
„zona fierbinte”, unde se hotărăște evoluția scorului. Întreg arsenalul tehnico -tactic
al echipei este pus în evidență cu acest prilej, fie în atac, fie în apărare.
Descompunerea elementelor structurale și recompunerea lor – din considerente de
ordin didactic – s-au făcut de specialiști la m ai toate jocurile și ele se regăsesc în
literatura cu profil metodic încă din a doua jumătate a secolului XIX. Nici jocul de
handbal nu a rămas mai prejos, sistematizări de acest fel întocmind până acum Paul
Cercel (1983), Ioan Bota (1984) și alții. Cea ma i completă, pe care ne -o insușim și noi,
aparține însă foștilor profesori (de handbal, în primul rând) ai facultății noastre, I.
Kunst Ghermănescu și Virgil Hnat (2000). ” (Nicolae Postolache, 2004, pg. 5)
Pregătirea tehnică se definește că fiind un proces de instruire ce urmărește învățarea și
perfecționare procedeelor tehnice simple și complexe unde se aplică principii, metode și
mijloace de învățare a antrenamentului. Se formează astfel un proces pedagogic complex,
ce presupune instruire și educație unde antrenorul pregătește predarea exercițiilor ce
urmăresc însușirea corectă a procedeelor tehnice de principiile pedagogice ale învățărilor
aplicate la educația fizică.
“Capacitatea jucătorilor de a se orienta rapid, de a alege cele mai
corespunzătoare mijlo ace de luptă se numește gândire tactică. Gândirea tactică se
capătă și se dezvoltă în cadrul unui process metodic, care poartă denumirea de
pregătire tactică. Ea urmărește să dea jucătorilor cunoștințe teoretice despre tactica
jocurilor, să le formeze dep rinderi tactice, să -I înarmeze cu mijloace de bază, ale
tacticii individuale și colective, să -I obișnuiască să analizeze și să acționeze în
condițiile schimbătoare ale jocului și, în sfârșit, să -I învețe să acționeze în mod
unitar, aplicând sistemele de at ac și apărare ale echipei.” ( Ioan Kunst -Ghermanesc ,
1966, pg. 133).

14
Tehnică jocului de handbal este realizată de -a lungul timpului, treptate și se
desfășoară în mai multe faze. Trebuie urmărită o sistematizare a exercițiilor în vederea
accesibilitatilor și acestora pentru jucători. Toate acestea necesită o ordine cronologică și
corectă în vedere evitării erorilor de educație primară a procedeelor tehnice. Cel mai
valabil exemplu ar fi învățarea corectă a prinderii mîngîi cu două mâini înaintea învățării
prinderii mîngîi cu o singură mâna.
“Nivelul pregătirii tehnice a jucătorilor, trebuie raportat la numărul și gradul în
care aceștia și -au însușit execuț ia procedeelor tehnice specifice handbalului.” ( Măria
Botă, Ioan Botă, 1990, pg. 7)
Fiind un procedeu treptat predarea se va face în condiții mai ușoare, progresând pe
parcurs. Că exemplu avem setul de exerciții în vederea păsării mîngîi inițiată pe loc, apoi
din deplasare lentă, apoi în mod progresiv din viteză din ce în ce mai mare. Abia apoi se
pot folo si aparate ajutătoare că: siluete, fanioane, jaloane, aparate de gimnastică. Acestea
ajută instruirea jucătorului în vederea actionarii în funcție de adversar.
Pe parcursul acestor procedee jucătorul învață să țină seama de prezența și
contracțiunea adves arului, învățând reguli noi de tactică individuală, având posibilitatea
să le asemene în timpul jocului cu unele situații, învățând să acționeze corect.
În următoarea faz ă jucătorul este expus față în față cu un adversar activ, dând față cu
întreagă capac itate de lupta a acestuia. În această etapă jucătorul are ocazia să își exercite
spontaneitatea și creativitatea improvizând în situația dată.
Ultima faza este dată de perfecționarea procedeelor tehnice prin exerciții complese
diverse ce urmăresc pregătir ea înspre perfecționare și înspre rezolvarea situațiilor apelând
la efort fizic și o concentrare psihică asemănătoare jocului.
Aceasta este poziția adoptată caracteristică jocului de handbal în diferite faze ale jocului
care permite execuția cu maximă efic acitate a mișcării necesare în situația respectivă.
Poziția fundamentală a jocului de handbal se împarte în: a)poziția fundamentală pentru
jocul de apărare b) poziția fundamentală pentru jocul de atac.
a) poziția fundamentală pentru jocul de apărare:
“ Ca în orice altă ramură de sport, și în handbal jucătorul adoptă în diferite faze
ale jocului o poziție caracteristică, denumită poziția fundamentală, din care el este

15
capabil să execute cu maximă eficacitate mișcările cerute de situația respectivă”
(Ioan Kurst Ghermănescu, 1966, pg. 20)
Principala sarcina a apărătorilor este împiedicarea regulamentară prin diferite
mijloace, înscrierea punctelor în propria poartă astfel se vor folosi în timpul jocului,
manevre de marcare a adversarului, de blocare a aruncării ac estora la poartă, de închidere
a pătrunderilor spre poartă și comunicarea sau colaborarea cu portarul. Posibilitatea
realizării acestor acțiuni se face posibilă numai în însușirea corectă a poztiei
fundamentale de apărare. În așteptarea acțiunii advesarulu i jucătorului, apărătorul va
depărta picioarele la o distanță de 30 -40cm unul față de celălat cu genunchii îndoiți ușor,
spatele rotund, iar brațele îndoite din coarte și depărtate minim de corp cu privirea
îndreptată înainte în sfera adversarului. Echilib rul stabil al corpului este dat de greutatea
egală repartizată pe ambele picioare.
Efecta corect, poziția apărătorului folosește la reactionarea rapidă la mișcările
înșelătoare a adversarului decisive că depășiri, pătr underi sau aruncări la poartă
b) poziția fundamentală pentru jocul de atac:
Poziția specifică numită poziție fundamentală pentru jocul de atac se identifica în
mod specific în atacul pozițional, având caracteristici asemănătoare cu cea specific ă
jocului de apărare.

2. Mișcarea în teren
Presupune totalitatea procedeelor tehnice folosite de jucător pentru deplasarea în vederea
manevrării mîngîi, pentru inițierea și finalizarea atacurilor sau pentru a controla
problemele jocului de apărare.
Exemplu de mișcări în teren: alergare tropotită, lansată, cu spatele, deplasare laterală cu
pași adăugați, sărituri de pe loc și din deplasare cu bătaie pe un singur picior sau pe
ambele picioare, opriri, porniri, schimbări de direcție, sprinturi pe dista nțe 3 -5-10m,
alergări de viteză pe distanțe 25 -30, opriri bruște executate din alergare în viteză, porniri
scurte, întoarceri, alergări rapide în direcții opuse, sărituri înalte în vederea prinderilor
mingilor sau pentru executarea aruncărilor la poartă, s chimbări de direcție pentru
depășirea unui apărător, deplasări laterale, înainte și înapoi de apărare, mișcare rapidă a
brațelor și picioarelor.

16

a) Alergarea tropotită
Această servește jucătorului pentru intrarea în viteză într -un timp cât mai scurt. Este
folosită la pornirile de pe loc și la accelerările în mod brusc efectuate din alergare lentă.

b) Alergarea lansată
Această este o alergare cu pas întins, executată relaxat și economic. Este precedată de
alergarea tropotită.

c) Alergarea cu spatele
Este folosită de jucătorii echipei care se retrag în apărare. Beneificiile aceste alergări sunt
în mod particular legate de păstrarea permanentă a contactului vizual cu adversarii,
permițând observarea intențiilor de atac ale acestora, analizant și anticipâ nd planul lor
tactic, evitând astfel neprevăzutul atacului .

d) Deplasarea laterală cu pași adăugați

Acest procedeu este implicit folositor la mișcarea de translație a apărătorilor pe semicerc
de la 6m. Acest procedeu oferta beneficii că: posibilități o ptime de oprire, accelerare și
schimbare a direcției de deplasare în funcție de acțiunile derutante ale atacanților.

e) Opririle

Acestea sunt absolut necesare atât în atac, atunci când atacantul doritor de a
acționa și a se demarca, cât și în apărare p entru apărătorul care marchează.
Procedeul de oprire nu reprezintă dificultate tehnică mare, este accesibil și ușor de însușit.
Musculatura membrelor inferioare necesită o dezvoltare corespunzătoare pentru a reuși să
fie executată frânarea bruscă. Frânare a poate fi executată cu un picior așezat pe sol lateral

17
și oblic sau pe ambele picioare. Această din urmă este precedată în mod normal de o
ușoară săritură.

f) Schimbările de direcție

Acestea sunt făcute în scopul derutări apărătorului sau pe ntru modificarea direcției
de deplasare în teren a atacantului.
Schimbarea dublă de direcție cu o execuție asemănătoare acelei simple cu excepția că
după primul pas lateral se execută un mic pas oblic lateral în partea opusă după care se
pornește decis în direcția inițială, urmărind depășirea adversarului direct.

g) Săriturile

Acestea sunt procedee tehnice folosite atât în apărare cât și în atac. Acestea sunt folosite
la prinderea mingilor înalte, la aruncările la poartă, la blocarea suturilor pe poartă ale
adversarilor. Procedeele de executare ale acestor sărituri pot fi de pe loc, cu o împingere
din ambele picioare și din deplasare cu bătaie pe un singur picior. În ceea ce privește
săriturile înalte cu bătaia pe un picior ultimul pas făcut înainte de bă taie rularea dinspre
călcai spre laba piciorului și spre vârf la fel că și ridicarea piciorului pendulant și
desprinderea de pe sol, acestea sunt asemănătoare săriturilor din atletism.
În final, aterizarea se va face tot pe picioriul care a efectuat bătaia .

3. Ținerea mingi i
Aces t procedeu asigura posesea mingi i în timp regulamentar de 3 secunde fiind un
element tehnic efectuat cu două mâini sau cu o mâna.

a) Ținerea mingii cu două mâini

Mingea va fi ținută în 2 mâini în sfer abdominală uneori și în dr eptul pieptului. Acest
procedeu folosește pentru că juc ătorul să își asigure posesea mingi i pe timpul dintre o

18
prindere și o aruncare. Mingea va fi cuprinsă cu palmele, cu deg etele mult răsfirate fără a
fi strânsă prea tare evitând lipirea podului palmei d e ea.

b) Ținerea mingi i cu o mâna

Acest procedeu tehnic cuprinde dou ă manevre importante: ținerea mingii prin apucare și
ținerea mingi i echilibrat.
Acest procedeu demonstraeaza o imp ortantă majoră pentru pasărea mingii din prona ție
dar și pentru exec utarea diferitelor fente și aruncări la poartă.
Ținerea echilibrată a mingi i este caracteristică jocului de mișcare, jocului de circulație în
viteză. În cadrul acestui procedeu mingea este ținută în echilibru pe parcursul mișcării
pregătitoare pentru arun care dar și în timpul săvârșirii aruncării. Impulsul dinstre înainte
înapoi este responsabil de echilibrul mîngîi. Totuși, ținerea în echilibru a mîngîi nu poate
avea o durata lungă. Această manevră servește în pregătirea brațulu i pentru aruncarea
propriu -zisă.

1. Prinderea mingii

Acest procedeu tehnic reprezintă intrarea în posesie a mingii trimisă de către un
coechipier sau interceptată de la un adversar.
Prinderea mingii reprezintă un element de bază în practica handbalului, în mod special
în ceea ce privește grupele de 10 -12 ani, fiind o treaptă importantă ce trebuie trecută
pentru evoluție tactică.
Prinderea mingii poate fi astfel, ușurată sau supusă unor obstacole, de anumiți
factori cum ar fi:
– viteza de zbor și traiectoria mi ngii
– poziția jucătorului care prinde mingea față de cea a coechipierului care pasează
– viteza și direcția de deplasare în teren a jucătorilor
– marcajul și încercările adversarului de a intră în mod regulat în posesia mingii

19

Prinderea ming ii se efectuează printr -o multiduine de procedee printre care amintim: cu
două mâini, cu o mână, de pe loc, din alergare, din săritură.

a) Prinderea mâinii cu două mâini în dreptul pieptului:

Prinderea mâinii cu două mâini în dreptul pieptu lui este procedeul tehnic de bază.

b) Prinderea mingii cu două mâini deasupra capului:
Întâmpinăm situații în care jucătorii pasează mingea cu boltă peste apărători, cvazuri în
care de multe ori, se fac greșeli de transmitere a mingii, traiector ia acesteia depășind
înălțimea capului primitorului.
Aceste mingi sunt accesibile prinderii de pe loc, din alergare și din săritură

c) Prinderea mingii la piept
Prinderea mingii la piept este indeosebit necesară în situații în care, în condiții
precare(contactul cu apa), mingea devine alunecoasă, iar prinderea cu două mâini în
dreptul pieptului va fi riscantă. Acest procedeu este asemănător cu prinderea mingii în
jocul portarilor de fotbal.

d) Prinderea mingilor care vin din lateral
Prinderea mingilor care vin din lateral sunt folosite în fazele de atac, în alergare. În
această situație, întoarcerea participanților la joc pentru pasăre, ar fi total neindicata,
deoarece încetinesc mult viteză de atac.

20
e) Prinderea mingilor joase

Prinderea mingilor joase este necesară în situațiile critice în care un jucător nu reușește
să trimită mingea cu precizia dorită. Toate aceste greșeli de trimitere a mingii pot fi
cauzele oboselii, a vitezei jocului sau a emoțiilor.

f) Prinderea mingilor care sar pe sol
Prinderea mingilor care sar pe sol necesită o pregătire fizică și tehnică atentă deoarece se
realizează în mare viteză, în timpul unei lupte cu adversarul.

f) Culegerea mingilor rostogolite
Sunt prezentate ca zurile în care mingile sunt trimite în teren fără adresă, fiind scăpate de
jucători și ajunse să se rostogolească pe sol.
Există situații că: mingea stă pe sol, mingea se rostogolește spre jucător, mingea se
rostogolește departandu -se de jucător, etc. T ehnică de recuperare va fi aceeași în toate
cazurile.

2. Driblingul
Este un element tehnic apărut în jocul de handbal odată cu introducerea celor 3 păși
regulamentari și tot odată cu regulă celor 3 secunde. Acesta ajută la deplasarea cu mingea
în teren, poate acționă că vârf de contraatac, se poate încadra în diferite acțiuni colective
de atât, poate pătrunde spre poartă sau acționă în vederea păstrării mingii, când
coechipierii sau sunt marcați. Tipurile de dribling sunt: simplu, multiplu.

2. Fentele
Sunt mișcări făcute de un jucător cu corpul sau cu segmentele lui, cu și fără minge, pe
loc și din deplasare, cu scopul de a induce în eroare adversar ul asupra adevăratelor
intenții viitoare. Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de dificilă
deoarece mișcările de fentare sunt complexe, contituite de cele mai multe ori din

21
începutul unei mișcări, întrerupte la un moment -dat și reluate cu altă execuție tehnică,
care la rândul ei, poate fi înlocuită cu execuția în final a altui procedeu tehnic.

3. Aruncarea la poartă
Un studiu făcut în anii 1966 de către Ioan Kunst -Ghermanescu, în începuturile
handbalului, spune că “ În ultimii ani, numărul de procedee tehnice de aruncare la
poartă au sporit necontenit. Au apărut numeroase variante ale unor procedee
tehnice devenite oarecum clasice. S -a perfecționat tehnică atuncarilor la poartă, a
crescut eficacitatea los și și -a precizat conținutul lor tactic.” (Ioan Kunst –
Ghermanescu , 1966, pg. 74 ) Realizăm a stfel, un început promițător care are să ducă în
prezent o dezvoltare majoră a procedeelor de aruncare la poartă.
“Aruncarea la poartă din săritură se învață ușor, dacă se folosesc exerciții
pregătitoare și o progresie metodică în învățarea aruncării pro priu zise .” (Ioan
Kunst -Ghermanescu, 1966, pg 82)
Găsim astfel: aruncarea la poartă din alergare, aruncarea la poartă din săritură,
aruncarea la poartă din diferite plonjoane, aruncarea la poartă din păși încrucișați,
aruncarea la poartă din păși adăug ați, din păși săltați, aruncarea la poartă prin evitare, cu
sau fără plonjon, aruncarea la poartă prin spate, aruncarea la poartă înapoi pe lângă șold,
aruncarea la poartă cu boltă.

22
2.3 Metodica învățării elementelor tehnice în pregătirea tact ică a grupelor de
10-12 ani

“In urma analizei jocului unor reprezentative de mare valoare,
specialiștii au ajuns la concluzia că rezultatele deosebite obținute în mod
repetat într -o perioadă de timp mai mare se datorează unei metodici de
învățare a j ocului, a unor etape speciale parcurse.” (Conf. Univ. Dr. Corneliu
Turcu, 2005 , pg. 31 )

În ceea ce privește grupele de 10 -12 ani, considerăm că învățarea elementelor
tehnice în pregătirea tactică stau la bază unei pregătiri temeinice ce va duce ulteri or spre
performanță.

“La baza aprecierii formei concrete a exercițiului fizic stau mai multe elemente
(sisteme) de referință, printre care:
-Poziția corpului față de obiectul de lucru
-Direcția în care acționează segmentele corpului
-Amplitudinea acțiu nii segmentelor
-Interdependența creată între acțiunile segmentelor
-Tempoul și ritmul de execuție
-Sistemul de dispunere a executanților” (Maria Bota, Ioan Bota, 1990, pg. 8)

Pentru fiecare element tehnic, pornind de la primul element, poziția fu ndamentală,
jucătorul este nevoit să urmeze o serie de păși cronologici, care, executați corect, va
dezvoltă deprinderile lui motrice și simțul tactic.
“ Pregătirea fizică specială nu poate suplini sarcinile pregătirii fizice generale.
Este adevărat că e le se află într -o strânsă legătură și se condiționează reciproc, dar
nu se pot suplini una pe altă ”. ( Conf. Univ. Dr. Corneli u Turcu, 2005 , pg.12)

1. Poziția fundamentală atac

23
Jucătorul va fi așezat cu față spre coechipierul de la care va primi mi ngea cu
piciorul opus brațului de aruncare depărtat de celălalt la o distanță de aproximativ 30 -40
cm și dus înainte. Genunchii vor fi ușor îndoiți și împinși înainte de către glezne. Brațele
vor fi îndoite din coate și îndreptate în direcția de primire a mingii. După prinderea
mingii, poziția se păstrează, cu mici modificări. Dar, se consideră deja poziție de plecare,
ce urmărește pasărea mingii.

2. Alergare tropotita
Pentru pornirea bruscă, jucătorul execută în mod concomitent cu împingerea
picioa relor și o aplecare a corupului spre direcția în față. Astfel, picioarele în a lor
mișcare ritmică, împing înapoia proiecției pe sol a centrului înainte. Există o frecvență
mărită a pașilor, mușchii membrelor inferioare contractați puternic. În ceea ce pri vește
brațele, acestea fac mișcări scurte și energice. Direct proporțional cu viteză dorită, crește
gradul de îndreptare al corpului, lungindu -se concomintent și pașii. Contactul labei
piciorului cu solul este pe vârf.

3. Alergare lansată
După ati ngerea vitezei de deplasare dorită, prin folosirea pasului tropotit, corpul
se îndreaptă. Piciorul pendulat este aruncat înainte și ia contact cu solul pe pingea. Acesta
devine picior de sprijin și suportă pentru un timp toată greutatea corpului.
Odată cu depășirea piciorului de sprijin al centrului de greutate, acesta se întinde
brusc, împingându -l înainte. Piciorul celălalt devine pendulant și apoi devine picior de
sprijin.
Această se numește mișcare ciclica efectuată de membrele inferioare în timpul
alergării cu pas lansat. Brațele vor fi îndoite din coate într -un unghi de 90 grade și se
mișcă relaxat pe lângă corp. Lungimea pașilor vor fi relativ constante. mușchilor
regiunii toracice vor fi relaxate, respirația fie . Acest de alergare fi pe ntru replierea
apărare, pe contraatac unele momente ale atacului circulație.

24
4. Alergare cu spatele
Brațele și picioarele vor vi mișcate în sens invers decât în cazul alergării înainte, iar
corpul va fi puțin înclinat pe spate. Piciorul de spriji n se va întinde brusc și va împinge
corpul înapoi. Contactul cu solul a piciorului pendulant va fi pe vârf. Acest procedeu este
lipsit de o rulare a labei piciorului. Brațele se vor mișcă normal pe lângă corp,
contribuind și ajutând la alergare și echilibr u.

5. Deplasare laterală cu păși adăugați
Jucătorul este așezat în poziția fundamentală, va execută deplasarea cu păși
adăugați lateral, astfel: deplaeaza laterlal piciorul din direcția deplasării, va aduce celălalt
picior în poziția inițială. Înt reagă greutate a corpului va fi menținută pe partea anterioară
a labei piciorului, pe pingea. Există o deplasare a tălpilor picioarelor cât mai aproape de
sol. Astfel, deplasarea centrului de greutate al corpului apărătorului va fi aproape
rectilinie.

5. Schimbarea de direcție
Schimbarea simplă de direcție se execută în felul următor: jucătorul care se
deplasează în linie dreaptă execută un pas oblic lateral, lăsând impresia de deplasare în
continuare în această nouă direcție. În realitate, acesta va execută o oprire scurtă pe
piciorul cu care a executat pasul oblic lateral, va împinge din el în direcția opusă, direcția
care va fi adevărată direcție de deplasare. Cel mai simplu exemplu ar fi executarea unui
pas oblic spre stânga cu deplasarea apoi spr e dreaptă a jucătorului.

6. Sariturile
Pentru efectuarea procedeului de săritură înaltă, genunchii jucătorului for fi îndoiți,
acesta îndoindu -se puțin. Brațele vor fi aduse înapoi pe lângă corp, în mod concomitent.
Corpul este acum proiectat în su s datorită întinderii bruște a picioarelor și împingerea
energică a vârfurilor pe sol. Brațele execută un avânt în sus fiind pendulate pe lângă corp
lucru ce servește la o inălțare și o echilibrare mai mare a corpului.

25

7. Ținerea mingii cu 2 mâini
Mingea va fi cuprinsă cu palmele, cu degetele mult răsfirate fără a fi strânsă prea tare
evitând lipirea podului palmei de ea.

8. Ținerea mingii cu o mână
Ținerea mingii cu o mână prin apucare se execută astfel: după ce jucătorul intră în
posesia mi ngii prinde mingea cu degetele mâinii îndemânatice, care sunt mult răsfirate pe
suprafața acestuia fiind ținută prin o ușoară strângere asigurande -se stabilitatea. Mingii
astfel îi sunt trasate traiectorica: deasupra umărului, în lateral, în jos, înainte.

9. Prinderea mingii cu două mâini în dreptul pieptului
Jucătorul se va așeza în poziția fundamentală specifică jocului de atac cu privirea
înainte și brațele îndreptate în direcția din care va fi primită mingea. Tonul poziției va fi
unul relaxa t, în așteptarea mingii, cu o concentrare vizuală maximă asupra traiectoriei
mingii.
Brațele jucătorului vor fi pregătite să întâmpine mingea, pe măsură ce această se
apropie de acesta. Palmele vor fi așezate foarte puțin înainte, cu față orientată în j os,
degetele răsfirate iar policele va fi în apropierea policelui opus, formând împreună cu
palmele și degetele răsfirate, o cupă, destinată intrării mingii.
Contactul va avea loc în dreptul vârfurilor degetelor, după care mingea va intră în
cupă imagin ară, cu finalizarea, oprirea, datorată rezistenței degetelor mari. Mișcarea
secretă, cea mai ignorată, este, mișcarea de îndoire progresivă a membrelor superioare
din articulațiile pumnului și ale cotului, pentru amortizare și evitarea scăpării mingii după
prindere.

26

2.4 Principalele caracteristici în tacticile de atac și apărare

Folosirea tactică a procedeelor tehnice în atac :

"Tactică individuală stă la bază tacticii colective și trebuie privită că un
mijloc de ridicare a măiestriei sp ortive. Cu cât tactică individuală este mai
consistență, cu atât randamentul unui jucător va fi mai mare". (Conf. Univ. Dr.
Corneliu Turcu, 2005 , pg. 27 )

Unele procedee tehnice sunt folosite în scop tactic atunci când ju cătorul ține cont
de anumite considerente și cerințe tactice:

1. Pentru prinderea și pasărea mingii se vor luă în considerare următoarele:
-prinderea mingii să fie efec tuată întotdeauna cu două mâini
-pasărea să fie rapidă, evitând mișcările inutile
-să se folosească cele m ai convenabile procedee de pasăre luând în considerare
distanță, poziția, situația de marcaj -demarcaj în care se găsește coechipierul
-găsirea unui moment prielnic pentru pasăre

2. Pentru aruncarea la poartă se vor luă în considerare următoarele:
-calitățile motrice ale jucătorului și ale apărătorilor
-distanță dintre jucător și apărător
-poziția față de apărător la poartă
-ne asigurăm că arucarea va fi realizată rapid, surprimzator, în zonele cu
vulnerabilitate maximă ale apărării
-în ceea ce privește aruncările din diferite zone, jucătorii vor luă în considerare
ocuparea unor poziții avantajoase, unde există posibilitatea măririi unghiului de aruncare
-fără să luăm în considerare atacul dur al apărătorului, vom efectuă aruncarea la
poartă cu eficacitate

27
3. Driblingul va fi executat:
-doar în situațiile în care este cerută folosirea lui
-în cazul în care, pe contraatac, jucătorul scăpa singur și nu există un coechipier în
apropiere inpozitie favorabilă păsării mingii
-pentru a nu comite "păși"
-în momentele în care este necesară liniștirea jocului, pentru a iniția o combinație
tactică

4. Fentele:
-inițierea fentei trebuie să exprime convingere, iar finalul trebuie să trezească
confuzie/derută
-procedeele de fentare să fie alternate
-alegerea unui loc și a unui moment prielnic pentru a efectuă o fentă
-să nu se facă abuz de fente

5. Demarcajul:

“Executarea unor manevre prin care se urmărește scăparea de sub supraveghere a
apărătorului, se nu mește demarcaj. (Conf. Univ . Dr. Corneliu Turcu, 2005 , pg. 27 )

-demarcaj direct, realizat prin: opriri și porniri bruște, schimbări de direcție,
schimbări de ritm în deplasare, schimbări de ritm în aciuni, fente multiple
-demarcaj indirect, realizat în situațiile în care realizăm pentru un coechipier
situația de demarcaj
-demarcaj ofensiv, realizat prin decarcarea atacantului pentru a interprinde
acțiuni de finalizare
-demarcaj defensiv, realizat prin scăparea de adversar a atacantului, fără inten ție
de întreprinde acțiuni ofensive în momentele imediate.

28

Folosirea tactică a procedeelor tehnice în apărare:

“Pe langă mândrie, loialitate, disciplină, inimă și mintea, Încredere este cheia
pentru toate blocajele.” (Joe Paterno)

Având în vedere faptul că principalul procedeu tehnic în apărare este tehnică
blocării aruncării adversarului, am reflectat la ceea ce Joe Paterno consideră necesar în
vederea executării corecte a acestui procedeu.
Tactică individuală a apărătorului este c onstruită din totalitatea principiilor și
regulilor după care se acționează în joc în momentele când echipă adversă are posesie
asupra mingii.

În jocul de apărare, fiecare apărător răspunde de un atacant. Apărătorului îi
revine datoria de a urmări cu privirea și de a marca atacantul care în fază de joc actuală, îi
revine lui.
Astfel, după acest principiu, vorbim despre "împărțirea oamenilor". Toate
acțiunile individuale și colective au la bază o bună împărțire a oamenilor.

1. Marcarea adversar ului este prin definiție, acțiunea prin care un apărător
analizează mișcările unui atacant, împiedicându -l în mod regulamentar să ajungă la
prinderea mingii, să se deplaseze cu ea în teren, să o paseze sau să o arunce la poartă.
Astfel, vorbim despre stânj enirea acțiunilor de tip tehnico -tactic ale adversarului.

a) Marcajul de supraveghere:
-se folosește în apărarea pe zonă, dar și în apărarea "om la om"
-apărătorul supraveghează în mod atelnd mișcările jucătorului care îi revine, dar și
urmă rește direcția mingii, activitatea atacanților, încercând să anticipeze din timp
intențiile tactice ale adversarilor și de asemenea, să acorde ajutor apărătorilor din jurul lui
care întâmpina situații dificile în jocul de apărare.

29

b) Marcajul strân s
-respectă regulă de așezare a apărătorului pe linia care îl unește pe adversarul direct cu
poartă, despre care am amintit la marcajul de supraveghere
-în mod individual în ceea ce privește marcajul strâns, acțiunile pe extreme oferim
atacanților c uloar de pătrundere spre capătul terenului de joc, fără să ținem cont de brațul
lor de aruncare
-în aciunile din partea interioară a terenului de joc, oferim culoar de pătrundere pe partea
brațului de aruncare ale adversarilor, fără a se ține cont de po sesia mingii.
-apărătorul nu va mai fi plasat în mod continuu exact pe linia care îl unește pe atacant cu
centrul porții și puțin în afară ei.
-acest procedeu este avantajos deoarece atacantul este invitat la o acțiune în dire cția
impusă de către apă rător, c are va avea astfel descoperit momentul lăsării atacului decisiv.

c) Marcajul de intercepție
-marcaj folosit în marcarea pivoților pe semicerc
-apărătorul se va află în teren în apropierea atacantului pe linia care îl unește pe acesta cu
cel în a cărui posesie se află mingea
-marcajul va fi strâns, acționat corp la corp ci adversarul, limitând printr -un joc bărbătesc
posibilitățile de deplasare în teren sau prindere a mingii.

2. Intercepția mingii
-acțiunea apărătorului premedi tată sau la voia întâmplării, prin care reueste să prindă, să
respinda spre un coechipier sau să culeagă o minge jucată de un adversar.
-apărătorul va urmări desfășurarea jocului încercând să realizeze deducerea direcției în
care va fi aruncată mingea.
-această este o tehnică gândită, voită și calculată de apărător

30

3. Replierea în apărare:
-jucătorii sunt nevoiți să se replieze în apărare în momentul în care mingea a fost
pierdută în atac
-viteză de alergare în vederea replierii variază în funcție de modul om care adversarii
intră în acțiunea de stăpânire totală a mingii
-în situațiile în care mingea e interceptată de adversar sau prinsă de portar, replierea va fi
rapidă, în viteză maximă
-alergarea se va face, cu față spre poartă p roprie până la mijlocul terenului, iar de acolo,
cu față spre atacanți, în alergare cu spatele, într -un ritm variabil în funcție de ritmul dat de
adversari
-în situația în care mingea a fost pierdută într -o aruncare pe lângă poartă, replierea în
apărar e nu necesită un ritm alert

4. Asigurarea echilibrului defensiv:
-aplicarea consecvență a asigurării echilibrului defensiv este o regulă tactică foarte
importantă, cu urmări avantajoase
-această ferește echipă de primirea golurilor pe contraatac
-în fază de atac, nu toți jucătorii ajung în mod egal la semicerc intrând în apărare,
deoarece există posibilitatea de intercepție din partea adversarilor, contraatacul declanșat
nu va mai putea fi oprit
-unul sau doi atacanți se vor plasă și vor ac ționă ceva mai retras față de poziția
adversarilor
-dacă mingea este pierdută, aceștia vor putea ajunge la propriul semicerc înaintea
ajungerii vârfurilor de contraatac ale adversarului

5. Acoperirea brațului de aruncare:
-se ia în considerare ocuparea unei poziții pe teren în funcție de brațul de aruncare al
adversarului
-dacă apărătorul va avea o poziție plasată pe brațul de aruncare al adversarului, blocarea
mingii va fi mai ușoară, ajutând și portarul în previzualizarea aruncării la poar tă sau

31
banarea aruncării la poartă.

6. Atacarea adversarului cu mingea
-atacantul conducător mingii într -o amenințătoare porții, trebuie atacat stânjenit
mișcările
-trebuie eliminată fiecare de pregătire atacantului pentru aruncarea l a pentru un
coechipier aflat într -o poziție de aruncare

7. Folosirea corpului în atacarea adversarului:
-acest procedeu împiedică circulația jucătorilor, închiderea patruderilor și evitarea
blocajelor
-este regulamentară dacă se face cu pieptul, evitându -se folosirea brațelor

8. Atacarea hotărâtă a celui mai periculos atacant față de poartă
-când în situațiile în care o combinație nu a fost cu succes, se realizează un raport
supranumeric de 2:1 în defavoare, apărarea este surprinsă în infer ioritate
-în mod normal, jucătorul va fi lăsat să arunce la poartă în cazul în care acesta este într -o
poziție laterală, deoarece cu cât unghiul este mai mic, cu atât aruncarea va fi mai puțin de
succes
-astfel, atacarea hotărâtă îl privește pe atac antul aflat într -o poziție cât mai centrală
pentru a -l forță să paseze lateral

9. Blocarea aruncărilor la poartă
-apărătorul intervine în mod decisiv doar în situațiile în care mișcările de aruncare la
poartă sunt declanșate

32

2.5 Siste me de joc în predarea tacticii handbalului grupelor de 10 -12 ani

“Sistemele de joc reprezintă o formă generală de organizare a acțiunilor
jucătorilor în ap ărare prin stabilirea de sarcini precise și de principii de acționare și
colaborare î n cadrul un ui un dispozitiv prestabilit.” (Ioan Kunst -Ghermanescu , 1966,
pg. 157)

Formele și sitemele de joc în apărare sunt:
1. apărarea în zonă
2. apărarea om la om
3. apărarea combinată
Sistemele de joc în apărare sunt:
– apărarea 6+0
– apărarea 5+1
– apărarea 4+2
– apărarea 3+2+1
– apărarea 5+1 combinat
– apărarea “om la om” în jumătatea proprie sau pe tot terenul
– apărarea în situații speciale

Deoarece vorbim despre pregătirea tactică a grupelor de 10 -12 ani, deși în a parentă
pare dificil și necesită timp pentru a implementa în sferă tactică a acestora, aceste sisteme
de joc, rămânem plăcut surprinși să realizăm că, aceste procedee, prezentate într -un mod
simplu, ajung să fie înțelese și ușor de aplicat într -o etapă ava ntasa a pregătirii lor.

1. Apărarea în zonă
În acest tip de apărare, fiecare jucător răspunde de o anumită porțiune de teren,
după cum reușim să ne dăm seamă și din denumirea procedeului. Acesta își marchează
cu grijă adversarul, îl împiedică să acioneze și acționează în pătrunderea sau executarea
acestuia la poartă.

33

2. Apărarea om la om
Acest tip de apărare îl folosim în momente dificile, rare, în care echipă adversă este
în inferioritate numerică, eliminând astfel, temporar, un jucător. De asemenea, îl folosim
și în situații în care urmărim surprinderea adversarului și scoaterea lui din tactică
obișnuită de atac.
Acest tip de apărare poate fi agresivă sau pe tot terenul, procedeu găsit sub
denumirea de “pressing”, în propria jumătate de teren și cu aglomerare. De asemenea, în
cadrul acestui procedeu, fiecare atacant răspunde pentru omul sau.

3. Apărarea combinată
Acest mod combină apărarea pe zonă cu cea “om la om”. Găsim astfel variante
că: cinci apărători în zonă și unul om la om, patru apărători în zonă și doi om la om.

Sitemele de joc:

– apărarea 6+0
Este mișcarea de translație, determinată de locul și direcția atacului, efectuată în față
semicercului de către totalitatea apărătorilor. Pe tot parcursul atacului ad versarilor,
apărătorii se vor mișcă în direcția circulației mingii.

– apărarea 5+1
Cinci apărători vor fi plasați pe semicercul de 6m. Un singur jucător va fi plasat
în față celorlalți, la 9 metri.
Cei cinci apărători de pe 6 metri vor efectuă mișcări de translație, cu
urmărirea circulației mingii, cu atenție sporită în acoperirea lipsei jucătorului ieșit.
Denumirea jucătorului ieșit la 9 metri este de “Zburator”. Acesta are cea
mai favorabilă poziție pentru intercepția ming ilor și pentru pornirea unui contraatac. De
asemenea, acest jucător va fi instruit spre dezvoltarea unor caracteristici speciale, care pot

34
fi ușor obținute în cadrul grupelor de 10 -12 ani. Aceste caracteristici sunt: mobilitate,
rezistentă, răbdare și pers everență.

– apărarea 4+2
Patru apărători vor fi plasați la semicercul de 6m. Ceilalți doi vor fi plasați
mai avansat, pe semicercul de 9 metri.
Jucătorii cu caracteristici de “zburatori” vor fi instruiți încă de la pregătirea incipientă
înspre a reuși să realizeze o deplasare eficientă în poziția fundamentală, în blocarea cu
corpul și blocarea mingii cu brațele. Astfel, după selecția din grupele de 10 -12 ani a
jucătorilor predestinați apărării 4+2, aflați în pozițiile de zburători, se va p une accent
mare pe perfecționarea tehnicilor de blocare a mingii și revenire în poziția fundamentală.

– apărarea în situații speciale
Există situații că: cinci apărători vor prelua cei 5 atacanți adverși și vor jucă “om
la om”, iar cel de al 6 -lea apărător se apăra pe semicerc, la 6 metri, unde rolul sau este de
a fi “jucator de siguranta”. Acesta are rolul de a prelua orice atacant care a fost scăpat de
către apărarea “om la om”.

Formele și sitemele de joc în atac sunt:

1. Atacul po zițional
2. Atacul de circulație
3. Contraatacul

1. Atacul pozițional
Reprezintă o formă de atac bazată pe o așezare pe posturi a tuturor jucătorilor în
care principală idee este aceea de a avea mingea în circulație.
În prima part e a atacului pozițional, găsim jucătorii așezați pe posturile lor,
executând trimiterea mingii în circulație fără intenția de a realiză o finalizare imediată.
Această este urmată de o alertare a ritmului de pasăre a mingii.

35
Acest tip de atac urmăreșt e creearea unor faze de gol pentru jucătorul aflat în cea
mai favorabilă poziție.
2. Atacul în circulație
Este o formă de atac care se bazează implicit pe deplasarea continuă a jucătorilor,
efectuată într -o ordine deplină, bazându -se pe principi ile de acționare a unor combinații
tactice.
Este considerat o formă superioară de joc deoarece se bazează pe o pasăre rapidă
a mingii în timpul unei circulații intense a tuturor atacanților. O mai găsim și sub
denumirea “Atac dinamic”, “Joc în alerga re”.
În vederea realizării unui atac în circulație, grupele de 10 -12 ani vor fi instruite în
mod special într -o pregătire fizică intensă și de succes, aplicându -se o învățare
multilaterală a tacticii. Vom urmări că aceștia să fie capabili să acționez e cu eficacitate pe
toate posturile.

3. Contraatacul
Reprezintă cea mai sigură formă a atacului, care corespunde primelor două faze
ale atacului. Pentru că acesta să fie unul reușit, jucătorii trebuie să aleagă cu grijă
momentul cel mai potrivi t pentru declanasare.
Acesta constă în plecarea rapidă spre poartă adversă a unuia sau a mai multor
jucători, în clipă în care mingea a intrat în posesia echipei proprii.
În mod normal, mingea va fi pasată de portar printr -o păsa lunda sau de c ătre
unul din jucători.

Sistemele de joc în atac:
– sistemul de atac cu un pivot
În acest sistem de joc, pivotul echipei se infiltrează pe semicercul de la 6m.
Ceilalți 5 atacanți sunt plasați înafară semicercului. Acest sistem necesită o deos ebită
sincronizare între interi, pivoți și extreme. Poate fi folosit în cadrul atacului pozițional dar
și în cel în circulație.

– sistemul de atac cu doi pivoți

36
În acest sistem de joc, cei doi pivoți vor fi așezați pe semicercul echipei adverse.
În mod normal, grupele de 10 -12 ani vor fi instruite în așa fel încât să stăpânească pe
deplin în fază inițială, sistemul de atac cu un pivot, sistemul de atac cu doi pivoți fiind
mai greu, dar nu imposibil de înțeles. Acest sistem poate fi folosit la fel c ă și sistemul de
atac cu un pivot, în atacul pozițional cât și în cel în circulație.

– sistemul de atac cu trei jucători pe semicerc
Am analizat în mod detaliat, iar acest sistem de joc prezintă o dificultate mare
pentru grupele de 10 -12 ani, cr eând confuzii majore în ceea ce privește tactică de atac, de
cele mai multe ori, jucătorii nereușind să ducă la final un atac bazat pe un sistem de 3
jucători pe semicerc. Totuși, acesta există în tactică, iar după o pregătire îndelungată a
acestor grupe, se poate ajunge cu ușurință la efectuarea corectă a acestuia. Acesta
presupune deplasarea dintr -o parte în altă a jucătorilor de la 6m, schimbându -se între ei.
Ceilalți 3 jucători aflați la 9m, vor avea un joc static. Ideea principală a acestui sistem de
joc este căutarea situațiilor favorabile aruncărilor de afară a jucătorilor pregătiți în acest
sens.

– sistemul de atac cu patru jucători pe semicerc
Acest sistem de joc este prea puțin folosit în cadrul grupelor de 10 -12 ani. Dacă sistemul
de atac c u trei jucători pe semicerc ridica dificultăți de înțelegere în cadrul acestor grupe,
am considerat ieșit din comun începerea învățării sistemului de atac cu patru jucători pe
semicerc în cadrul acestor grupe mult prea fragede. Totuși, la fel că cel mențio nat înainte,
și acesta există și presupune prezența a patru jucători aflați pe toată lungimea
semicercului de 6m, în timp ce doi jucători sunt aflați în afară semicercului, la 9m.
Aceștia de afară sunt nevoiți a avea o aruncare bună de afară. Ideea princip ală este
creerea culoarelor pe care vor aruncă cei doi jucători plasați pe 9m.

37

CAPITOLUL III
Metodologia cercet ării

3.1 Subiecții Cercetării

În cercetarea noastră am analizat evoluția a două grupe, grupă martor a câte 10
subiecți și grupă experim entală a câte 10 subiecți. Experimentul a avut loc la Colegiul
Național Sportiv Cetate Deva, la clasă a -V-a A, sub observația doamnei profesor Bozan
Ioana. Experimentul a avut loc în perioadă octombrie -aprilie în decursul anului școlar
2016 -2017.

3.2 Planul de Antrenament

“Pentru a putea prezenta modelul planificării pregătirii la handbaliștii
începători, pe un macrociclu anual, vom pleca de la stabilirea obiectivelor de
performanță, dar și a celor instructiv -educative pe componentele antrenamentului.
Obiec tivele pe componentele antrenamentului trebuie privite în ansamblu lor,
deoarece se condiționează reciproc și se abordează simultan în pregătire. ”
(Prof.univ.dr. Constantin Rizescu, 2015, pg. 7)
I. Pregătire fizică
A. Generală
1. Dezvoltarea vitez ei sub toate aspectele.
2. Dezvoltarea indemanării generale și în manevrarea mingii.
3. Dezvoltarea forței generale.
4. Dezvoltarea rezistenței generale.
B. Specifică
1. Dezvoltarea vitezei în regim de rezistentă și de fortă.
2. Dezvoltar ea indemanării specifice manevrării mingii și miscării în teren.

38
3. Dezvoltarea detentei membrelor inferioare și superioare.
4. Dezvoltarea rezistenței în regim de viteză și îndemânare.
ÎI. Pregătirea tehnică
1. Invătarea și consolidarea poziți ei fundamentale de atac și apărare și a miscării
în teren specifică jocului în atac și apărare.
2. Invătarea , consolidarea și perfecționarea prinderii și pasării mingii (procedeul
“zvarlit de deasupra umărului”), de pe loc, din deplasare și în pătrunde re.
3. Invătarea și consolidarea aruncării la poartă (procedeul “zvarlit de deasupra
umărului”), de pe loc, din alergare, din săritură și din pătrundere cu pas încrucișat.
4. Invătarea , consolidarea și perfecționarea driblingului multiplu.
5. Invăta rea și consolidarea atacării adversarului cu minge.

III. Pregătirea tactică
1. Invătarea marcajului și demarcajului.
2. Invătarea utilizării cu eficientă tactică a procedeelor tehnice.
3. Invătarea și consolidarea trecerii rapide din apărare în atac.
4. Invătarea și consolidarea trecerii rapide din atac în apărare.
5. Invătarea și consolidarea apărării om la om și zonă 6+0.
6. Invătarea și consolidarea sistemului de atac pozițional cu un pivot.

IV. Pregătirea teoretică
1. Însușirea noțiunilor de igienă individuală și colectivă.
2. Însușirea de cunoștințe referitoare la tehnică și tactică jocului
3. Formarea de cunoștințe referitoare la efort, parametrii efortului și refacerea
organismului după efort.
4. Invă țarea pri ncipalelor aspecte legate de regulamentul de joc.

V. Pregătirea psihologică
1. Educarea motivației pentru practicarea ha ndbalului, înțelegerea necesită ții
depunerii de eforturi în antrenament pentru a devenii buni jucători.
2. Educarea trăsătur ilor morale și de voin ță.

39
3. Dezvoltarea curajului, perseverenței și a dârzeniei.
4. Educarea atitudinii de respect pentru coechipieri, adversari și arbitrii.
“Folosirea în pregătirea jucătorilor de handbal a metodelor moderne
de antrenament, în circ uit, cu îngreuiere pe intervale, cu intensitate variabilă
etc. Adaptate în mod creator la specificul și cerințele acestui joc, constituie
un prim factor de îmbunătățire a metodicii de antrenament în handbal.”
(Ioan Kunst -Ghermanescu, 1966, pg.268)

Planul de antrenament a fost aplicat ambelor grupe. Suplimentar,
urmărind în detaliu cercetarea lui Ioan Kunst Ghermanescu, am adăugat în
programul grupei experimentale, un circuit experimentat în pregătirea
handbaliștilor fruntași, așa cum spune autorul în lucrarea sa. Am adaptat
programul acestuia pentru a se potrivi jucătorilor de 10 -12 ani.

1. Tracțiuni la banda elastică de cauciuc, imitând diferite mișcări de
aruncare a mingii.
2. Aruncări cu mingea medicinală
3. Tracțiuni în brațe la bar a fixă.
4. Exerciții de pase cu mingea de handbal, executate de 3 jucători, pentru
viteza de execuție și îndemânare.
5. Aruncări la poartă executate cu toată forța, urmărindu -se și precizia
aruncării.

3.3 Măsurători Antropometrice. Variabile
Pentru a demonstra importantă studiului, am urmărit creșterea unor indici de bază în
dezvoltarea motrica a celor două grupe a câte 10 subiecți.
“Folosirea periodică în procesul de antrenament, a probelor de control a devenit
o necesitate metodică, de oarece în acest fel se pot aprecia în mod obiectiv lipsurile în

40
pregătire, nivelul atins sau valoarea unui sportiv.” (Ioan Kunst -Ghermanescu, 1966,
pg 279)
Anvergură sau deschiderea brațelor: întinse lateral, paralel cu solul, se măsoară
luând distanță dintre vârfurile degetelor mijlocii.
Înălțimea corpului, statură sau talia (T): este distanță dintre creștetul capului (vertex)
și tălpi, măsurată în poziția stând. Se măsoară cu taliometrul.
Lungimea palmei.: Palma a fost o măsură mică de lungime, e gală cu „cat să poate
întinde [palmă] din vârful degetului celui mic pană în vârful degetului celui mare”.
Greutatea corporală (G): este un indicator al creșterii cantitative a corpului. Greutatea
trebuie raportată la sex, vârstă, înălțime și starea de n utriție. Este un factor care se
modifică destul de repede, putând scădea sau crește sub influența unor factori că:
alimentația, efortul fizic, tulburările metabolice etc.

41

3.4 Teste Motrice. Variabile
“Continutul pregătirii fizice, poate fi stabilit și structurat în forță
de formele de manifestare a calitatillor motrice, eșalonate după importanța lor în
asigurarea unui fundament real al performanței sportive.” (Maria Bota, Ion Bota,
1990, pg. 100)
a) Săritura în lungime de pe loc est e un test pentru condiția fizică generală,
forță și puterea părții inferioare și a forței elastice. Algoritm:
1. Săritura în lungime de pe loc se face cel mai bine pe o suprafață moale. Ai
nevoie și de o metodă pentru a măsură săritură.
2. Stai într -o poziție de genuflexiune parțială, cu picioarele la nivelul umerilor.
3. Legănând puternic mâinile în față și în spate și folosind o contra -mișcare, sari
înainte cât de mult poți.
4. Încearcă să aterizezi cu piciorele înainte pentru a spori cât mai mu lt distanța pe
care sări.
5. Măsoară distanță de la punctul de unde ai sărit până la cel unde ai aterizat.

b) Aruncarea mingii de oină
Tehnica aruncării mingii mici constă dintr -o alergare rectilinie, pe parcursul
căreia se urmăreșt e dobândirea unei viteze optime; întoarcerea axei umerilor spre direcția
de aruncare; întinderea brațului aruncător înapoi; în final pe un blocaj al piciorului de

42
sprijin, punerea în acțiunea de aruncare a celor mai mari grupe musculare ce pot acționă
favorabil asupra obiectului.

a) Viteza de alergare
Viteza de deplasare, ca formă complexă de manifestare a vitezei, are cea mai
mare importanță în sport, deoarece oglindește posibilitățile concrete ale sportivului de a
parcurge distanța data cu maximum de viteză.
b) Circuit Aplicativ
Circuitul aplicativ construit implică o serie de exerciții executate în timp, în mod
alert, responsabile cu dezvoltarea agilității, vitezei și a deprinderilor tehnice ale
subiecților. Circuitul constă în:
– Alerga re printre jaloane pe o distanță de 10 metri
– Pasarea mingii
– Alergare în viteză la întâmpinarea mingii pe contra -atac
– Aruncarea la poartă cu oponent activ
– Alergare în viteză pe marginea terenului, pe întreaga sa lungime

43

CAPITOLUL V
Concluzii și propuneri

În urma reperelor teoretice furnizate de literatura de specialitate parcursă, în limitele
experimentului efectuat pe cele două grupe de subiecți de la Colegiul Național Sportiv
Cetate Deva, , a analizei stati stice a rezultatelor obținute la cele două testări – initială și
finală – putem enunța următoarele concluzii generale referitoare la tema aleasă:

• Concluzii

1. Plecând de la ipoteza experimentală a acestei lucrări: prin elaborarea unui model
metodic sp ecial pentru dezvoltarea caracterelor motrice specifice în antrenamentul
copiilor și juniorilor, în concordanță cu particularitățile vârstei de 10 -12 ani, se va realiza
o creștere a indicilor de testare în procesul de antrenament și joc al tinerilor jucăto ri,
putem afirma că ea se confirmă în limitele experimentului, având în vedere rezultatele
obținute.

2. La subiecții care au efectuat un program specific pentru tactică(grupa experimentală)
se constată o imbunătătire mai evidentă a formelor de manife stare a vitezei și forței, în
raport cu subiecții care nu au participat la acest program (grupa martor).

44

3. Forța de aruncare, o caracteristică importantă în jocul de handbal, realizează o creștere
ă valorilor la grupa experimentală, ceea ce ne indrep tățeste să afirmăm că acest conținut
al variabilei dependente (aruncarea mingii de oină) este conceput logic și eficient.

4. Deoarece, atât la grupa experimentală cât și la grupa martor, imbunătățirea formelor
de manifestare a vitezei vizate respectă aproximativ aceeași rată a creșterii, putem afirma
că, în cadrul școlii cuprinse în cercetare, lecțiile de antrenament efectuate de copiii din
ciclul gimnazial, practicanți ai jocului de handbal, conțin elemente de natură să
imbunătățească calitatea motri că viteza, în formele ei de manifestare.

• Propuneri

1. Se pot elabora modele de pregătire, dezvoltare și perfecționare a vitezei de joc pentru
fiecare categorie de vârstă.

2. Să se elaboreze modele metodice în funcție de modelele utilizate pe p lan național și
internațional cu respectarea particularităților fiecărei vârste.

3. Elaborarea unui model de dezvoltare și perfecționare a vitezei de alergare la copii și
juniori, trebuie să stabilească anumite raporturi între diferitele eforturi fiziol ogice și să
țină seama de particularitățile specific vârstei de 10 -12 ani, de nivelul dezvoltării fizice și
de pregătire, în funcție de care se stabilesc obiectivele, sarcinile și mijloacele în diferite
etape ale pregătirii.

4. Utilizarea în procesul de pregătire a jocurilor, a întrecerilor care constituie importante
mijloace de formare a unor importante trăsături morale și de viață.

5. În vederea îmbunătățirii performanțelor este necesar a se elabora programe individuale
pe parcursul perioadelor de repaus. Aceste programe sunt utile atât jucătorilor cu

45
deficiențe, în vederea înlăturării lor, cât și jucătorilor foarte bun i în perspectiva unui
progres.

BIBLIOGRAFIE
1. Ghermanescu, I.K., Gogaltan, V., Jianu, E., Negulescu, I.C. – Handbal antrenamentul copiilor si
juniorilor, Editura Printech, 2004, Bucuresti

2. Chateau, J. –Copilul si Jocul, Editura Didactica si pedagogica, 1971, Bucuresti
3. Niculescu, M. – Metode de cercetare stiintifica, Editura ANEFS, 2002, Bucuresti

4. Negulescu, I.C. – Handbal Tehnica jocului, Editura ANEFS, 2000, Bucuresti.

5. Cercel, P. – Handbal Antrenamentul echipelor masculine,Editura Sport -Turism, 1983, Bucuresti.

6. Popescu Colibasi, D. – O viata pentru sport,Editura Sport -Turism, 199 0, Bucuresti.

7. Alexe, N. – Teoria si metodica antrenamentului sportiv modern, Editura Fundatiei Romania de
maine, 2002, Bucuresti.

8. Conf. Univ. Dr. Turcu , C. – Handbal Curs de Specializare Partea a -II-a, 2005, Arad

46
9. Ghermanescu , I.K- Handb al in 7, Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport,1966

10. Trofin, E., Grigorovici, S. – Handbalul la copii si juniori, Editura Consiliului National pentru
Educatie Fizica si Sport, 1968 , Bucuresti.

11. Trofin, E. – Handbalistii romani si tactica jocului , Editura Consiliului National pentru Educatie
Fizica si Sport,1969, Bucuresti.

12. Sidea, V. – Handbal Regulament Comentat, Editura Sport -Turism, 1986, Craiova

13. Bota, M., Bota, I. – Handbal 500 exercitii pentru invatarea jocului, 1990, Bucuresti
14. Bota, I. -Handbal – Modele de Joc si Pregatire, Editura Sport -Turism, 1984,
Bucuresti .
15. Cercel, P. –Handbal – Exercitii pentru fazele de joc, Editura Sport -Turism 1980,
Bucuresti.
16. Iancu, A. -Pregatirea Fizica a jucatorilor de handbal ,Editura Printe ch, 2004 , Bucuresti
17. Pehoiu, C. -Aspecte din istoria si evolutia practicarii exercitiilor fizice, Editura
Transversal, 2005, Targoviste
18. Zamfir, Gh., Florea, M. –Handbal,Teorie -Metodica, Editura Casa Cartii, Cluj Napoca,
2005
19. Ibis, A. – Cugetari . Reflexii etice si socio -filosofice, Pansofia, 2013, Bucuresti
20. Postolache, N. – Didactica Predarii, Editura Fundatiei Romaniei de Maine, 2004,
Bucuresti
21. Cătună, G., C., Alupoaie, M. – Handbal – Curs în tehnologia ID -IFR,
Editura Fundați ei România de Mâine, 2012, București