Aspecte Privind Degradarea Solurilor ÎN Teritoriul Administrativ Bezdead, Dâmbovița

UNIVERSITATEA “ VALAHIA „ DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI BIOTEHNOLOGII

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN

AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

COORDONATORI:

ȘL. dr. ing. ȘTIRBU CLARA

ȘL. drd. Ing. CIULEI SORIN

ABSOLVENT: DRAGOMIR GABRIEL

2012

UNIVERSITATEA “ VALAHIA „ DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI BIOTEHNOLOGII

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN

AGRICULTURĂ

"ASPECTE PRIVIND DEGRADAREA SOLURILOR ÎN TERITORIUL ADMINISTRATIV BEZDEAD, DÂMBOVIȚA"

COORDONATORI:

ȘL. dr. ing. ȘTIRBU CLARA

Ș.L. drd. Ing. CIULEI SORIN

ABSOLVENT: DRAGOMIR GABRIEL

2012

CUPRINS

CAP.1. INTRODUCERE …………………………………………………….…….Pag 5

1.1. Așezarea geografică …………………………………………………………………………….Pag 7

CAP.2. ASPECTE PRIVIND DEGRADAREA SOLURILOR ÎN ȚARĂ ȘI PE GLOB……………………………………………………………………………….…..Pag 11

2.1. Aspecte privind degradarea solurilor la nivel național ……………………Pag 11

2.1.1. Situația statistică a fenomenelor de secetă și degradarea terenurilor în

România. Posibile corelații între acestea ……………………………Pag 11

2.1.2. Situația actuală a problematicii privind degradarea agrofizică a solurilor în România……………………………………………………………….……………Pag13

2.2. Aspecte privind degradarea solurilor la nivel internațional ………………..Pag 19

2.2.1. Situația actuală a problematicii privind degradarea agrofizică a solurilor la nivel internațional ………………………………………………………………..Pag 20

2.2.2. Procese de degradare agrofizică ……………………………………..Pag 21

CAP.3. STUDIU DE CAZ: DEGRADAREA ÎNVELIȘULUI DE SOL PE TERITORIUL COMUNEI BEZDEAD ……………………………………………………………..Pag 29

3.1 Factorii pedogenetici și procesele ce au determinat formarea și evoluția învelișului de sol aparținând teritoriului administrativ Bezdead ………………………………………………..Pag 29

3.1.1. Factorii pedogenetici ……………………………………………………………………..Pag 29

3.1.1.1. Relieful ………………………………………………………………………………..Pag 29

3.1.1.2. Geologia ………………………………………………………………………………Pag 36

3.1.1.3. Clima …………………………………………………………………………………..Pag 42

3.1.1.4. Hidrografia ………………………………………………………………………….Pag 46

3.1.1.5. Vegetația ……………………………………………………………………………..Pag 51

3.1.1.6. Fauna …………………………………………………………………………………..Pag 53

3.1.1.7. Influența antropică ………………………………………………………………..Pag 55

3.1.2. Procese pedogenetice …………………………………………………………………….Pag 56

3.1.2.1 Procese de bioacumulare …………………………………………………………Pag 56

3.1.2.2 Procese de eluviere-iluviere …………………………………………………….Pag 58

3.1.2.3 Procese specifice de alterare ……………………………………….Pag 61

3.1.2.4 Procese de gleizare și stagnogleizare ………………………………Pag 63

3.2 Solurile. Unitățile de sol care au fost analizate pe teritoriul comunei Bezdead …..

………………………………………………………………………………Pag 64

3.3. Degradarea învelișului de sol pe teritoriul comunei Bezdead …………………..Pag 86

3.3.1. Degradarea prin eroziune ……………………………………………Pag 86

3.3.2. Degradarea prin acidifiere …………………………………………..Pag 90

3.3.3. Degradarea antropică (pășunat) ………………………………………………….Pag 91

3.4. Măsuri și lucrări de conservare și îmbunătățire a calității solului …………..Pag 92

3.4.1. Măsuri legale de protecție și ameliorare a solului …………….……. Pag 94

3.4.2. Ameliorarea solurilor degradate ……………………………………..Pag 97

3.4.2.1. Ameliorarea solurilor acide ……………………………………….Pag 97

3.4.2.2. Ameliorarea solurilor cu exces de umiditate ………………………Pag 99

3.4.2.3. Ameliorarea solurilor erodate ………………………………..…. Pag 100

3.4.3. Aplicarea îngrășămintelor pe terenuri înclinate ……………………… Pag 101

3.4.4. Folosirea pajiștilor ……………………………………………………..Pag 102

CAP.4. CONCLUZII ………………………………………………………….…Pag 103

CAP.5. BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………..Pag 108

ANEXE

CAP.1. INTRODUCERE

Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afânat, moale și friabil, care se găsește la suprafața scoarței terestre, și care împreună cu atmosfera constituie mediul de viață al plantelor.

Degradarea solului este procesul care determină distrugerea stratului fertil de la suprafață și imposibilitatea refacerii lui. Acțiunea antropică asupra solului prin defrișare, aratul pajiștilor a avut drept consecință apariția „pământurilor rele” pe care nu se mai formează vegetația.

Solul este un corp natural format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice și are alcătuire complexă.

Defrișările neraționale duc la dezgolirea solului și la dispariția unui număr mare de specii de plante și animale. Industrializarea, urbanizarea și traficul rutier au dus la apariția și accentuarea fenomenului poluării. Substanțele eliminate în aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung și în plămânii omului de unde sunt vehiculate în întreg organismul producând boli grave: anemii, diverse forme de cancer, malformații.

Cauzele degradării solului datorate activității umane sunt: exploatările miniere, defrișările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrășămintelor și pesticidelor, pășunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării mediului înconjurător, al restrângerii posibilităților de hrană ale populației în continuă creștere constituie în folosirea nerațională a solurilor, scoaterea unor suprafețe întinse de terenuri de la producția vegetală.

Scopul acestei lucrări este acela de studiere a învelișului de sol din cadrul teritoriului comunal Bezdead, Dâmbovița și în special a solurilor degradate prin eroziune, în vederea stabilirii celor mai bune măsuri pentru protecție si ameliorare a acestora.

Această lucrare a fost întocmită pe baza datelor acumulate în trei etape de cercetare:

etapa de documentare;

etapa de teren, care s-a desfășurat în vara anului 2011, când am efectuat observații directe (la fața locului) în teritoriul cercetat, am întocmit hărți și am realizat fotografii;

etapa de prelucrare și interpretare a materialului cartografic, care s-a desfășurat în cursul anului universitar 2011– 2012.

Structura acestei lucrări a fost realizată și organizată în trei mari părți:

În prima parte au fost prezentate aspectele privind degradarea solurilor la nivel național și internațional;

În partea a doua s-a întocmit un studiu de caz privind degradarea învelișului de sol pe teritoriul comunei Bezdead, în care au fost detaliate următoarele: condițiile fizico-geografice, procesele pedogenetice care au contribuit la formarea învelișului de sol din teritoriul studiat.

De asemenea, au fost prezentate clasele de soluri care au fost identificate pe teren. Fiecare tip de sol este prezentat atât sub aspect morfologic, cât și sub aspectul analizelor fizico – chimice;

În teren s-au realizat 7 profile pedologice din care s-au recoltat probe și s-au făcut 21 de sondaje. Din profilele analizate au fost recoltate 36 de probe pedologice.

S-au efectuat următoarele analize :

reacția solului;

conținutul de CaCO3;

conținutul de humus;

conținutul în fosfor mobil;

conținutul în potasiu mobil;

conținutul în azot (indice azot);

capacitate de schimb pentru H (S.H.);

suma bazelor schimbabile (S.B.);

conținutul de Al schimbabil;

analiza granulometricã.

În partea a treia a lucrării s-au prezentat principalele măsuri și lucrări de conservare și îmbunătățire a calității solurilor din cadrul teritoriului studiat.

Pentru realizarea acestei lucrări, de un real folos mi-au fost toate cunoștințele acumulate în timpul celor patru ani de studiu.

Mulțumirile mele se îndreaptă catre întregul colectiv de profesori ai Facultații de Ingineria Mediului și Biotehnologii, catedra Ingineria Mediului și către colectivul OJSPA Dâmbovița .

1.1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Comuna Bezdead este situată în partea de nord–est a județului Dâmbovița, la o distanță de 33 km de municipiul Târgoviște, 37 km de municipiul Moreni și 10 km de orașul Pucioasa. (Figura 1)

Teritoriul administrativ al comunei prezintă limite sinuoase ce urmăresc în cea mai mare parte interfluviile rețelei hidrografice prezente în zonă.

Din punct de vedere al încadrării geografice, teritoriul administrativ al comunei Bezdead se situează între următoarele coordonate geografice: 45o06’17.90”- 4513’16.98 “latitudine nordică și 25o26’58.39’’- 2534’37,40” longitudine estică.

Figura 1– Așezarea administrativ teritorială comunei Bezdead în cadrul județului Dâmbovița

Din punct de vedere geografic, Comuna Bezdead este așezată astfel:

Latitudinal – este tăiată de paralela de 45°9' latitudine N.

Longitudinal – o străbate meridianul de 25°31' longitudine E.

Figura.2. Așezarea fizico-geografică a comunei Bezdead, Dâmbovița

Acest lucru ne arată că, comuna noastră se găsește localizată la aproximativ jumătate distanța dintre Polul Nord și Ecuator. În Județul Dâmbovița comuna noastră se află în partea sa nordică, la o depărtare de 11 km de Orașul Pucioasa și la 30 km de Orașul Târgoviște. Paralel cu vadul Bizdidelului, un drum urcă din Pucioasa spre Bezdead trecând prin Diaconești și după ce străbate 11 Km. – lungimea satului, părăsește valea, taie de-a curmezișul dealul Costișata, spre satul Ocina și după o distanță de 12 km ajunge la Breaza pe Valea Prahovei.

Foto.1. Intrarea în localitatea Bezdead

Teritoriul administrativ al comunei ocupă o suprafață de 57.71 km și se învecinează cu:

la nord, comunele Pietroșița și Moroeni și județul Prahova prin comunele Talea și Adunați;

la est, comuna Vișinești;

la sud est, comunele Vișinești și Vârfuri;

la vest, comuna Buciumeni și comuna Pietroșița;

la nord vest, comuna Buciumeni.

Comuna Bezdead este formată din 6 (șase) sate, amplasate astfel:

satul Bezdead, reședința comunei, dezvoltat de-a lungul pârâului Bizdidel;

satul Costișata în partea de nord a comunei pe versantul stâng al pârâului Bizdidel până la limita cu județul Prahova;

satele Tunari și Broșteni, situate pe partea dreaptă a pârâului Bizdidel la limita de sud vest a comunei;

satele Valea Morii și Măgura situate pe versantul de pe partea stângă a pârâului Bizdidel, în partea de est și sud est a comunei.

Căile de acces în comună:

DJ 710, Pucioasa – județul Prahova;

DJ 715, care asigură legătura dintre comunele Bezdead și Buciumeni până la DN 71 spre Sinaia;

drumuri comunale parțial asfaltate dar în cea mai mare parte balastate.

Traficul feroviar este asigurat de CF Pietroșița – Titu, cu gara cea mai apropiată – Țepeș Vodă la Buciumeni. [31. http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu].

CAP.2. ASPECTE PRIVIND DEGRADAREA SOLURILOR ÎN ȚARĂ ȘI PE GLOB

2.1. ASPECTE PRIVIND DEGRADAREA SOLURILOR LA NIVEL NAȚIONAL

2.1.1. SITUAȚIA STATISTICĂ A FENOMENELOR DE SECETĂ ȘI DEGRADAREA TERENURILOR ÎN ROMÂNIA. POSIBILE CORELAȚII ÎNTRE ACESTEA.

Analiza șirurilor de date climatologice pentru secolul XX (1901-2000) a evidențiat faptul că temperatura medie anuală pe țară a crescut cu 0.3oC, valoare ce se situează sub încălzirea medie globală de 0.6 oC. Au existat însă și diferențieri regionale, respectiv o încălzire mai pronunțată în sudul și estul țării (ajungând până la 0.80C la stațiile Bucuresti – Filaret, Constanța și Roman) și nesemnificativă în regiunile intra-carpatice. După anul 1961 această încălzire a fost mai pronunțată si a cuprins aproape întreaga țară. Similar cu situația la nivel global, s-au evidențiat schimbări în regimul unor valori termice extreme la mai multe stații meteo, și anume:

creșterea frecvenței anuale a zilelor tropicale (maxima zilnică > 30oC) și descreșterea frecvenței anuale a zilelor de iarnă (maxima zilnică < 0oC);

creșterea semnificativă a mediei temperaturii minime de vară și a mediei temperaturii maxime de iarnă și vară.

Fenomenele de creștere a temperaturii s-au acutizat după anul 2000, iarna 2006-2007 fiind cea mai caldă iarnă de când există măsurători instrumentale în România. În acest an, abateri pronunțate ale temperaturii maxime/minime față de regimul mediu multianual au persistat pe perioade lungi de timp.

Din punct de vedere al regimului pluviometric de după 1901, s-a evidențiat la cele 14 stații cu șiruri lungi de observație o tendință generală de scădere a cantităților anuale de precipitații. Acest fenomen a fost cel mai vizibil la stațiile din sudul țării după anul 1960. Ca urmare a unei încălziri mai pronunțate și un deficit hidric în creștere în timpul verii, în sudul țării, a avut loc o intensificare a fenomenului de aridizare a acestor zone.

[33. http://www.madr.ro/pages/strategie/strategie_antiseceta_update_09.05.2008.pdf]

Degradarea solului în corelație cu fenomenul de secetă și deșertificare

Seceta poate fi definită operațional ca starea de deficit de apă în raport cu necesitățile populației și ale ramurilor economiei naționale, care creează disconfort și perturbarea activităților socio-economice, precum și impact negativ asupra altor factori de mediu. Constatarea existenței fenomenului de secetă , pe o perioadă mai lungă de timp, impune luarea măsurilor de management, care pot fi clasificate, în general, în:

măsuri de prevenire (pre-acțiune);

de acțiune (reacție) în timpul fenomenului;

de reducere a efectelor și combatere (post-acțiune).

Degradarea solului reprezintă reducerea sau pierderea productivității biologice a terenului ca urmare a diferitelor procese, inclusiv a celor rezultate din activitățile omului, și includ, printre altele: eroziunea prin apă sau aer (vânt), deteriorarea însușirilor fizice, chimice sau biologice, pierderea vegetației. Prevenirea și combaterea proceselor de degradare se bazează pe de o parte pe lucrări de îmbunătățiri funciare, iar pe de altă parte pe lucrări agropedoameliorative și tehnologii specifice de cultură. În situații specifice este indicată schimbarea modului de folosință a terenului, respectiv împădurirea sau înierbarea acestuia. Suprafețele agricole din România sunt cel mai mult afectate de secetă frecventă (cca.7 mil ha), conținut redus de substanță organică (cca. 7.3 mil ha), eroziune prin apă și alunecări de teren (cca. 6.4 mil ha), exces temporar de apă (cca. 4 mil ha), conținut redus de fosfor accesibil (cca.4.4 mil ha), aciditate (cca. 3.4 mil ha), conținut redus de azot (cca. 3.3 mil ha), compactare (cca. 2.8 mil ha) etc. Se remarcă faptul că seceta reprezintă factorul limitativ în cultura plantelor pe cea mai mare suprafață.

Deșertificarea. În condițiile definițiilor acceptate de UNCCD și transpusă în legislația națională prin Legea 111/1998, prevenirea și combaterea deșertificării constă în acțiunile și măsurile luate pentru stăvilirea proceselelor de degradare a solului, menționate anterior, în condiții de climat arid, semiarid si subumed-uscat. Măsurile principale de prevenire a efectelor respective sunt cele de modificare a structurii culturilor (și soiurilor), de adaptare a acestora la noile condiții climatice, precum și de extindere a tehnologiilor de cultură specifice climatelor respective. În ceea ce privește solul, o oarecare reducere a efectelor negative ale climatului mai uscat se poate realiza reducând scurgerile de apă de pe terenurile în pantă, ridicând capacitatea solurilor compacte de stocare a apei și reducerea evapotransporației prin lucrări conservative.

Intensificarea irigației este măsura principală de reducere a efectelor aridizării climatului, iar amenajările de irigație și tehnologiile de udare cer folosirea cât mai eficient, fără pierderi, a apei. Zona supusă deșertificării, caracterizată de climat arid, semiarid sau subumed-uscat, reprezintă cca. 30% din suprafața totală a României, fiind în general amplasată în Dobrogea, sudul Câmpiei Române și vestul Câmpiei Tisei. Această zonă este folosită preponderent în agricultură (cca. 80% din total, din care cca. 60% sunt terenuri arabile), silvicultură (cca. 8%) și ape, îndeosebi Lunca și Delta Dunării. [21. Surdeanu V.(1998) „Geografia terenurilor degradate”, Presa Universității Cluj].

2.1.2. SITUAȚIA ACTUALĂ A PROBLEMATICII PRIVIND DEGRADAREA AGROFIZICĂ ÎN ROMÂNIA

În țara noastră, procesele degradării solului, intensitatea de manifestare și gradul de extindere al acestora au fost studiate, de-a lungul anilor prin numeroase programe și proiecte de cercetare.

Cauza importantă a apariției diferitelor procese negative de degradare agrofizică a terenurilor agricole o constituie aplicarea timp îndelungat a sistemelor tehnologice convenționale, care au determinat înrăutățirea proprietăților fizice, chimice, biologice ale solurilor și în final a stării de productivitate ale acestora. Aplicarea unui management agricol defectuos, fără a avea în vedere condițiile specifice locale a mărit riscul apariției degradării agrofizice a solurilor și a intensificat aceste procese negative care afectau deja suprafețe importante de teren.

Institutul nostru a efectuat, de-a lungul anilor, studii detaliate privind această problematică complexă și deosebit de importantă, prin diferite programe de monitorizare. Astfel, există o mare varietate de factori limitativi și procese, care afectează capacitatea de producție a solurilor. În tabelul 1 este prezentată ponderea suprafețelor afectate de procese de degradare agrofizică a solurilor prin er oziune, compactare, salinizare, scăderea conținutului de materie organică din sol.

Tabelul 1. Ponderea suprafețelor afectate de diferite procese de degradare agrofizică a solurilor agricole în România (mii ha) (M. Dumitru și colab., 1999, Anuar statistic, 2001)

Compactarea solului

În România cercetările asupra compactării solului au început în urmă cu peste 40 de ani, incluzând o mare varietate de condiții de sol, climat, factori și procese de experimentare, o sinteză a datelor obținute fiind realizată în cadrul institutului nostru de către Elisabeta Dumitru și A. Canarache, M. Dumitru (2000) și A. Canarache și Elisabeta Dumitru (2001). Au fost realizate experiențe în condiții controlate (A. Canarache, Thaler, 1962) privind relația dintre starea de compactitate și regimul de umiditate al solurilor luto-argiloase asupra producției de ovăz. Ulterior au fost dezvoltate noi cercetări, luând în considerare și alți factori cum ar fi fertilizarea pe diferite tipuri de sol, urmărind efectul combinat al acestora supra producției de ovăz (Canarache, Vintilă, 1987). A fost, de asemenea, urmărit efectul încorporării în sol a diferitelor materiale organice reziduale de tipul reziduurilor menajere compostate și a nămolurilor orășenești compostate asupra transferului diferiților compuși chimici în sol și plantă și importanța lor asupra mediului înconjurător (Elisabeta Dumitru și colab., 1987).

Odată cu intensificarea mecanizării în cadrul sistemelor tehnologice agricole informațiile existente privind efectele compactării asupra solului au fost completate cu noi studii și cercetări în câmp. Acestea s-au dezvoltat în diferite etape, de la observații și determinări efectuate pe urmele combinelor după recoltarea cerealelor (Florescu, Canarache, 1965) sau în zone intens mecanizate și irigate (Dumitriu și Canarache, 1983), la experiențe efectuate pe fâșii cu intensitate diferită a traficului de suprafață, urmărind efecte imediate, remanente și măsuri de ameliorare (A. Canarache, Elisabeta Dumitru, 1984, 1988), până la experiențe complexe, organizate pe parcele subdivizate multifactoriale (intensitate și moment al traficului de suprafață, fertilizare organică și minerală) în condiții climatice și de sol diferite, acoperind aproape toate zonele agricole importante ale țării. S-au urmărit în dinamică efectele directe și remanente asupra solului și biomasei în regim neirigat (Elisabeta Dumitru și colab., 1990) și irigat pe solul brun-roșcat (Elisabeta Dumitru și colab., 1993), evaluarea la nivel național a extinderii și a efectelor compactării solului (A. Canarache și Elisabeta Dumitru, 1988), efectul compactării asupra bilanțului apei în sol, a recoltelor obținute și extrapolarea în timp și spațiu utilizând modele matematice de simulare (C. Simota, A. Canarache, 1988, C. Simota, Lipiec, Elisabeta Dumitru, 2000, C. Simota, 2001), estimarea riscului utilizând funcții de pedotransfer și a Sistemului Informatic Geografic în vizualizarea distribuției arealelor cu risc la apariția degradării fizice prin compactare în România (A. Canarache, Elisabeta Dumitru, 2000).

Au existat preocupări similare și în alte instituții și stațiuni de cercetare agricolă, unde în studiile efectuate în regim controlat, alături de starea de compactitate și aprovizionarea cu apă s-au luat în studiu și compoziția granulometrică, urmărindu-se influența asupra producției de cartof (Berindei și colab., 1968). Au fost efectuate și studii în câmpuri experimentale, unde s-a urmărit influența traficului de suprafață al mașinilor agricole asupra solului și recoltei de cartof (Berindei și colab., 1968), și altor culturi agricole (porumb, floarea-soarelui, grâu) (Sin și colab., 1988, Bârcă și colab., 1991). În livezile pomicole s-au efectuat studii privind efectele trecerilor repetate ale echipamentelor agricole pentru lucrările agricole asupra solului și dezvoltării masei radiculare (Iancu și colab., 1979, Iancu și colab., 2001).

Problematica este amplă, de actualitate, sunt necesare în continuare studii și cercetări care să evidențieze în primul rând arealele cu susceptibilitate ridicată la apariția proceselor de compactare utilizând metodologii moderne propuse sau chiar utilizate la nivel european, care însă trebuie adaptate, armonizate cu condițiile specifice (climă, sol, relief etc.) existente la nivelul țării noastre.

Eroziunea solului

Eroziunea solului este considerată una dintre cele mai complexe și grave forme ale degradării solului, în special pentru terenurile pe pantă aflate aflate în folosință la arabil. Efectele intensificării proceselor erozionale sunt cunoscute, activitatea umană având un rol important prin stabilirea modului de folosință a terenului, a structurii culturilor pe terenurile arabile, prin sistemul tehnologic de cultivare a plantelor utilizat. Procesele erozionale prin apă pe solurile cultivate sunt generate în principal de lucrarea solului. În acest sens au fost realizate numeroase cercetări pe parcele experimentale și prin studii expediționare luând în considerare diferiți factori. Eroziunea eoliană este larg răspândită în zonele mai uscate, pe solurile nisipoase din zona de sud a Olteniei, partea de est a Câmpiei Române. De asemenea pe solurile lutoase și luto-nisipoase degradate structural procesul de eroziune eoliană se manifestă într-o formă mai ușoară prin fenomenul de „prăfuire”, care are loc în perioadele mai secetoase de pregătire a patului germinativ și semănat. Sunt determinate astfel procese de colmatare a spațiului macroporos de la suprafața solului și de crustificare, fiind influențate negativ culturile agricole prin reducerea germinației și a răsăririi.

Degradarea solului prin diferite forme de eroziune a constituit una din cauzele importante ale degradării mediului înconjurător prin contaminarea apelor de suprafață și poluarea mediului înconjurător. În agricultura convențională practicată pe terenurile în pantă, ca urmare a proceselor erozionale de scurgere au avut loc în aval fenomene de colmatare și depunere a sedimentelor, fracțiuni solide încărcate cu materie organică, nutrienți, componenți organici toxici, agenți patogeni, deteriorând corpurile de apă de suprafață. Purnavel și colab. (2004) studiind impactul negativ al scurgerilor lichide și solide asupra colmatării și degradării calității apei din bazinul „Cuibul Vulturilor” au arătat că într-o perioadă de 14 ani procesul de colmatare a bazinului a crescut cu o medie anuală de 2,3% reducându-se volumul de stocare al apei. Rezultatele obținute privind concentrația de diferite elemente chimice acumulate, care au ca sursă îngrășămintele minerale utilizate pe terenurile agricole, deși crește în perioada în care solul nu este acoperit de vegetație, nu sunt depășite limitele maxim admisibile, deci din acest punct de vedere calitatea apei nu este afectată.

Studiile efectuate de Filiche și Purnavel (2004) în ceea ce privește calitatea apei freatice ca sursă de apă potabilă au prelevat probe din 19 puțuri de adâncime situate pe un traiect transversal de deal și au analizat reacția, turbiditatea, conținutul de macronutrienți și microelemente. Rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate în decursul a 4 ani au evidențiat faptul că, în zonele din amonte și aval concentrația nitraților și a fosfaților depășesc limitele maxim admise pentru apa potabilă conform standardelor românești, celelalte aflându-se în intervalul normal de variație.

Efectele negative ale proceselor erozionale asupra solului au deci un impact negativ direct asupra altor resurse ale mediului înconjurător, iar studiile realizate la nivelul țării noastrea evidențiază clar acest lucru. Mai mult studiile și estimările realizate în ultimele de cade arată că, anual se pierd prin eroziune aproximativ 126 milioane tone de sol fertil (1982). Prin urmare este absolut necesară estimarea riscului de apariție a degradării prin eroziune utilizând metodologii avansate, performante dezvoltate și aplicate la scară europeană. Pentru aceasta însă este necesară actualizarea și completarea bazelor de date existente, adaptarea metodologiilor stabilite la nivel european în funcție de diversitatea condițiilor specifice existente în țara noastră.

Pierderea cantitativă a materiei organice din sol

Cantitatea și calitatea materiei organice reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici agrochimice ale solului care influențează nivelul său de fertilitate și productivitate. Are un rol esențial în aprovizionarea cu elemente nutritive a plantelor cultivate, în stabilizarea stării structurale a solului, în îmbunătățirea caracteristicilor solului în relație cu apa. Prin urmare reducerea conținutului de carbon organic din sol are efecte negative asupra capacității de structurare a solului, fiind afectate indirect însușirile agrochimice prin apariția unor dezechilibre de nutriție, pierderea de nutrienți esențiali pentru creșterea și dezvoltarea plantelor cultivate. De asemenea proprietățile solului legate de capacitatea reținere-cedare a apei sunt grav afectate, astfel că starea solului, una dintre cele mai importante resurse ale mediului înconjurător este înrăutățită.

În țara noastră practicarea agriculturii convenționale timp îndelungat, prin aplicarea unui magament agricol defectuos, fără a avea în vedere condițiile specifice locale (sol, climat, relief) a determinat reducerea rezervei de materie organică din sol mai ales în arealele cerealiere din zona de sud, sud-est. Lucrarea intensivă a solului, păstrarea la suprafață și încorporarea unor cantități reduse de resturi vegetale în sol, a determinat accelerarea proceselor de mineralizare a materiei organice și scăderea simțitoare a conținutului de carbon organic, fiind afectate toate celelalte caracteristici și procese, solurile devenind mult mai vulnerabile la destructurare, eroziune, salinizare, acidifiere, dezechilibre nutritive etc.

În România există studii privind gradul de manifestare a acestui proces negativ. A fost realizată o rețea de monitorizare care însă, nu este completă, există încă zone din țară în care nu au fost efectuate determinări în acest sens. De aceea este necesară completarea bazei de date cu noi determinări privind evaluarea cantitativă a conținutului de materie organică și apoi încercarea de a utiliza metodologiile propuse la nivel european pentru estimarea arealelor cu risc la apariția acestui tip de degradare.

Salinizarea solului

Prezența proceselor de salinizare a constituit tematica multor studii și cercetări efectuate în țara noastră cel puțin în ultima perioadă în cadrul unor proiecte de cercetare. Schimbările climatice survenite în ultimii ani a determinat comunitatea științifică să acorde o atenție importantă proceselor negative care influențează calitatea solului și implicit deteriorează corpurile de apă de suprafață și subterane. Prezența proceselor de salinizare determină acumularea de săruri solubile în solurile nesaturate cu apă, care constituie o problemă gravă din punct de vedere al compoziției sărurilor. Solul poate fi contaminat cu elemente potențial poluante care pot fi, apoi fie translocate în plantele cultivate peste limitele de toleranță, fie acumulate în corpurile de apă, afectând în sens negativ siguranța și securitatea alimentară.

În țara noastră probleme deosebite privind salinizarea au apărut în interiorul Bazinului Carpatic, unde sunt prezente suprafețe mari cu soluri sodice, care nu sunt destinate practicării agriculturii. Acestea sunt însă în creștere având în vedere schimbările climatice survenite în ultima perioadă. Au fost realizate planuri, rețele de monitorizare, care însă, trebuie actualizate, pentru a obține o bază de date clară, precisă care să poată fi utilizată în cadrul metodologiilor propuse la nivel european de estimare a riscului la degradare agrofizică prin salinizare, în scopul obținerii unor rezultate care apoi să fie integrate în studiile și cercetările care se efectuează în acest sens în țările membre ale Uniunii Europene, care au ca obiectiv principal elaborarea și implementarea unei Directive de Sol.

2.2. ASPECTE PRIVIND DEGRADAREA SOLURILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Degradarea solului este un fenomen îngrijorător în UE. Între 1990 și 2006 s-au pierdut definitiv cel puțin 275 hectare de teren pe zi prin impermeabilizarea solului – acoperirea terenurilor fertile cu material impermeabil – însumând 1.000 km² pe an, respectiv o suprafață de mărimea Ciprului la fiecare zece ani. Se estimează că eroziunea solului cauzată de apă afectează 1,3 milioane km² în Europa, o suprafață de 2,5 ori mai mare decât teritoriul Franței. Degradarea solului afectează capacitatea noastră de a produce alimente, de a preveni seceta și inundațiile, de a opri pierderea biodiversității, precum și de a combate schimbările climatice. Acestea sunt câteva dintre principalele constatări formulate în două noi rapoarte prezentate de Comisia Europeană privind aspectele științifice și de politică legate de solul european.

Rapoartele subliniază necesitatea de a lua măsuri pentru a preveni deteriorarea suferită în prezent de solurile din Europa. Eroziunea, impermeabilizarea solului și acidificarea s-au intensificat în ultimul deceniu, iar tendința va continua, probabil, dacă nu sunt abordate provocări precum exploatarea în creștere a terenurilor, utilizarea ineficientă a resurselor naturale și conservarea materiei organice în sol. Conform raportului privind politica în domeniu, după cinci ani de la adoptarea unei strategii tematice privind solul nu există încă o monitorizare și o protecție sistematică a calității solului în Europa. Aceasta înseamnă că măsurile existente nu sunt suficiente pentru a asigura un nivel adecvat de protecție pentru toate solurile din Europa.

În pregătirea acțiunilor avute în vedere la nivelul UE, Comisia a depus eforturi pentru a sprijini inițiativele de sensibilizare privind solul, proiectele de cercetare și monitorizare, cum ar fi ancheta LUCAS privind indicatorii referitori la acoperirea și utilizarea terenurilor, precum și cei de agromediu, realizată de Eurostat. Comisia a continuat, de asemenea, să integreze obiectivul protecției solului în alte politici ale UE, inclusiv în politica agricolă și de dezvoltare rurală. Aproximativ 3,1 de miliarde de euro au fost alocate pentru reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013. Ungaria, Republica Cehă și Germania au alocat cele mai multe fonduri (475, 371 și, respectiv, 332 de milioane de euro).

În plus față de acțiunile în curs care vizează combaterea degradării solului, Comisia intenționează să sprijine cercetarea și monitorizarea solurilor, să finalizeze orientările privind impermeabilizarea solului și să integreze considerente suplimentare legate de sol în viitoarea revizuire a directivei privind evaluarea impactului asupra mediului.

Raportul științific „Starea solului în Europa” a fost publicat de către Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, în colaborare cu Agenția Europeană de Mediu, și oferă o imagine cuprinzătoare a cunoștințelor de care dispunem în prezent despre resursele solului și procesele de degradare. Raportul concluzionează că este nevoie de cercetări suplimentare și de colectarea mai bună a datelor pentru a ne îmbunătăți cunoștințele și a sensibiliza publicul cu privire la importanța solului.

[29. http://www.icpa.ro/proiecte/RAMSOL/RAMSOL_Raport1.pdf].

2.2.1. SITUAȚIA ACTUALĂ A PROBLEMATICII PRIVIND DEGRADAREA AGROFIZICĂ LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Metode de evaluare a riscului la diferite procese de degradare

Definirea în mod unitar a noțiunii de „evaluare a unui risc” este dificil de stabilit, deoarece se are în vedere domeniul în care se utilizează. Orice evaluare a unui risc presupune stabilirea unei diferențieri între hazard (risc, pericol) și probabilitatea apariției acestuia. Evaluarea unui risc necesită un mod de abordare etapizat, începând cu identificarea și descrierea hazardului / pericolului / riscului și continuând cu evaluarea riscului. În protecția mediului conceptul DPSIR (OECD, 2003)- Driver, Pressure, State, Impact and Response- a fost dezvoltat cu scopul de a parcurge primele două etape în estimarea riscului.

În contextul unei Strategii Tematice de Sol, opt tipuri de degradare agrofizică au fost identificate ca fiind potențial periculoase afectând în sens negativ funcționalitatea solului ca entitate globală. În perioada 2003-2004 au fost stabilite Grupuri Tehnice de Lucru în cadrul Strategiei Tematice a Solului care au avut ca obiectiv principal stabilirea componentelor de sol relevante pentru evaluarea riscului la procese de degradare agrofizică, în cadrul conceptului DPSIR. Rapoartele care au rezultat în urma studiilor efectuate au prezentat cunoștințe de ultimă oră în ceea ce privește identificarea și descrierea pericolului potențial de apariție a diferitelor tipuri de degradare agrofizică a solului. Pentru ca studiile să fie focalizate pe ideea stabilirii unei legislații privind protecția solului au fost definite alte două etape ca fiind necesare, și anume identificarea și cuantificarea riscului. În prezent rapoartele existente în acest sens prezintă informații privind modalitățile de identificare a arealelor cu risc la degradare agrofizică în țările membre ale Uniunii Europene. Acest lucru s-a realizat având în vedere că modul de abordare la nivel de țară este bazat în cea mai mare măsură pe informațiile de sol existente la nivel național (Eckelman și al., 2006).

2.2.2. PROCESE DE DEGRADARE AGROFIZICĂ

Compactarea

Compactarea este un proces de densificare și distorsionare în care porozitatea totală, cea de aerație și permeabilitatea sunt reduse, presiunile interioare sunt mărite, starea structurală a solului parțial distrusă și implicit sunt induse alte modificări în sens negativ în matricea solului și comportarea fizică, chimică, biologică a acestuia (Eckelman și al., 2006).

Compactarea este una dintre cele mai întâlnite forme de degradare fizică a solului.

Compactarea solului apare ca efect al încărcărilor mecanice induse de trecerile efectuate în timpul lucrărilor agricole de către mașinile cu capacitate mare, mai ales în condiții de umiditate ridicată în sol. Prin compactare spațiul poros dintre particulele de sol se reduce, astfel că solul își pierde capacitatea de absorbție a apei. Compactarea straturilor de sol din adâncime este foarte dificil de remediat (Montanarella, 2006). Prin compactare starea structurală a solului se înrăutățește astfel că sistemul radicular se dezvoltă într-un spațiu mai restrâns, capacitatea de reținere a apei scade, activitatea biologică scade în intensitate și implicit starea de fertilitate a solului este negativ influențată. Mai mult, în condiții de precipitații abundente, apa nu se poate infiltra pe adâncimea profilului de sol. Din acest motiv apar scurgerile abundente la suprafața solului, existând riscul apariției și/sau intensificării eroziunii prin apă care poate avea efecte dezastruoase, după cum spun unii experți, declanșând sau contribuind la apariția inundațiilor în multe zone ale Europei. Estimările realizate evidențiază faptul că circa 4 % din solurile Europei sunt afectate de procesele de degradare prin compactare, dar datele nu sunt precise și exacte (Eckelman și al., 2006). În acord cu studiile recent efectuate de Jones și al. (2003, 2005) mai mult de o treime din solurile Europei prezintă susceptibilitate la apariția proceselor de degradare prin compactare în straturile sau orizonturile de sub cel de suprafață (Figura 3).

Compactarea de suprafață poate fi, cel puțin temporar, remediată prin afânare mecanică, dar în orizonturile mai adânci acest lucru este adesea dificil de realizat și în același timp costisitor.

Prin urmare un sistem agricol în care componentele tehnologice sunt greșit aplicate, în condiții necorespunzătoare, poate, și în mod cert determină apariția procesului de degradare prin compactare, problematică deosebit de importantă cu care se confruntă comunitățile de fermieri, dar și cele științifice, în multe țări europene. În același timp statisticile și estimările realizate în ultima perioadă evidențiază clar pericolul extinderii acestui proces negativ care afectează starea de fertilitate a solului reducând capacitatea de producție a acestuia.

Figura.3. Harta Europei a susceptibilității solului la compactare (Jones și al., 2001, 2003)

Notă: Autorii menționează că în momentul de față pentru a identifica spațial vulnerabilitatea subsolului la compactare utilizând informația existentă este necesară o îmbunătățire fundamentală.

O problemă importantă o constituie schimbările climatice apărute în ultima decadă. Este de așteptat ca în Europa de Vest precipitațiile să crească, mai ales iarna, iar în anotimpul călduros, vara, să apară precipitații abundente pe perioade scurte de timp alternate cu perioade mai lungi de secetă. În unele regiuni din Europa de Vest aceste schimbări climatice pot aduce beneficii agriculturii. În cele mai multe cazuri însă, cum ar fi în zonele afectate de procese de degradare prin compactare, planta de cultură care se dezvoltă într-un mediu inadecvat, va deveni mult mai vulnerabilă la aceste modificări climatice. Capacitatea de infiltrare, de reținere pentru apă a subsolului sunt mult reduse datorită compactării, astfel că există un risc ridicat de apariție a eroziunii prin apă și de producere a inundațiilor care au ca efect poluarea corpurilor de apă de suprafață cu elemente toxice, componenți organici proveniți din activitățile agricole (Van den Akker, 2003).

Eroziunea

Eroziunea este un fenomen fizic care constă în deplasarea sau transportul agregatelor de sol cu apa, vântul sau gravitațional. În prezent eroziunea solului este percepută ca fiind un proces de degradare, determinat de mai mulți factori. Factorul antropic este cel mai important din acest punct de vedere, aplicarea unui management agricol inadecvat pe terenurile cultivate acționând în sens negativ asupra calității solului prin pierderea stabilității lui structurale și favorizarea apariției diferitelor procese de degradare, cum ar fi eroziunea prin vânt și apă.

În acord cu Montanarella (2007) eroziunea solului este de fapt, un proces natural care apare în decursul erelor geologice, fiind esențial pentru formarea inițială a solului. Cu toate acestea, având în vedere tematica urmărită eroziunea va fi analizată din punct de vedere al efectelor negative pe care le exercită asupra solului. În acest sens o atenție deosebită trebuie să se acorde intensificării proceselor de eroziune mai ales în arealele în care factorul antropic este esențial pentru stabilirea folosinței terenului în scopul obținerii unei productivități satisfăcătoare a acestuia.

Eroziunea prin apă afectează suprafețe importante în toată Europa. Suprafața totală afectată de eroziune prin apă în Europa se estimează a fi de circa 115 milioane ha, iar cea afectată de eroziune prin vânt de circa 42 milioane ha, în acord cu Montanarella, 2006.

Problema eroziunii pe continentul european este mai veche, chiar în antichitate, fermierii se confruntau cu acest tip de proces negativ care afecta suprafețe agricole considerabile. Apariția eroziunii în timp s-a datorat în principal despăduririlor extensive, activități care s-au desfășurat îndeosebi în arealele mediteraneene.

Prin eroziune orizontul de suprafață (topsolul) bogat în materie organică și elemente nutritive necesare creșterii și dezvoltării plantelor cultivate este eliminat sau transportat, motiv pentru care productivitatea solului se reduce, terenurile cu profile scurte de sol putând fi chiar scoase din circuitul agricol. Eroziunea severă sau accentuată a solului este de cele mai multe asociată cu apariția unor șanțuri, canale care fragmentează terenul agricol. Solul eliminat sau transportat de pe terenuri odată cu scurgerile de suprafață apărute, de exemplu, în urma unor precipitații abundente, sunt acumulate sub arealele erodate, în multe cazuri blocând accesul pe șosele sau colmatând canalele de drenaj (Montanarella, 2007).

Intensitatea manifestării proceselor de eroziune depinde de condițiile climatice, folosința terenului și practicile agricole la nivelul fermei. Regiunile mediteraneene au un grad mai ridicat de susceptibilitate la apariția eroziunii datorită climatului mai arid caracterizat de perioade uscate îndelungate urmate apoi de precipitații foarte abundente care determină ruperea pantelor terenurilor cu soluri fragile, slab structurate. Această situație este în contrast cu arealele din nord-vestul Europei unde eroziunea este de mai mică intensitate, deoarece precipitațiile căzute sunt uniform distribuite pe parcursul anului și afectează terenuri cu pante mici. Cu toate acestea și aceste regiuni se confruntă cu probleme mari în ceea ce privește eroziunea datorită extinderii acestui proces negativ pe suprafețe din ce în ce mai mari. Aproximativ 17 % din suprafața totală a Europei (excluzând Rusia) este afectată de procese de degradare prin eroziune. În regiunile mediteraneene, eroziunea a atins stadii de ireversibilitate și în unele areale practic a încetat deoarece nu mai există sol. (Montanarella, 2006).

Se disting următoarele zone afectate de procese de degradare prin eroziune:

regiunea sudică care este afectată de procese de eroziune prin apă intense;

regiunea nordică unde predomină solurile cu textură mijlocie, afectată de procese de eroziune prin apă de intensitate moderată;

regiunea estică în care se arealele sunt afectate de procese de eroziune prin apă de intensitate ridicată și moderată ca urmare a aplicării unor sisteme tehnologice agricole intensive.

În cadrul celor trei zone sunt areale în care procesele de eroziune sunt accentuate, acestea fiind considerate așa-zise „spoturi fierbinți”. Cele mai mari suprafețe care prezintă risc ridicat la apariția eroziunii sunt situate în partea de sud și vest a Spaniei (circa 44 % din suprafața țării), cu prezența așa-numitelor „spoturi fierbinți” pe coasta sudică. În Portugalia o treime din suprafața țării este susceptibilă la apariția proceselor de degradare prin eroziune. În Franța, Italia, Grecia arealele cu risc ridicat la apariția proceselor de eroziune variază de la 1 până la 20 % din suprafața totală. În Europa Centrală și de Est, Bulgaria și Slovacia au cele mai mari suprafețe, circa 40 % din total, susceptibile la apariția eroziunii.

În figura 4 sunt prezentate unitățile administrative (NUTS3) și riscul la degradare prin eroziune pe care acestea le prezintă. După cum am menționat arealele cu risc ridicat la degradare prin eroziune sunt localizate în regiunea mediteraneană, mai precis în Andaluzia, Corsica, partea centrală a Italiei și Grecia (Montanarella, 2006).

Figura 4: Riscul la eroziune prin apă a solului anuală (rezultate agregate la nivel NUTS), rezultate obținute în proiectul PESERA, după Montenerella, 2006

Pierderile de sol mai mari de 1 t/ha/an în condițiile unei rate mici de formare a solului pot fi considerate ca ireversibile într-un interval de timp de 50-100 ani. Pierderile de sol de 20 până la 40 t/ha în urma unor precipitații abundente de tipul furtunilor, care pot apare la 2-3 ani odată, sunt asociate la nivel european cu pierderi mai mari de 100 t/ha în timpul nor evenimente obișnuite. Cauzele principale ale apariției proceselor de eroziune sunt practicile agricole necorespunzătoare, despăduririle, pășunatul excesiv și activitățile destinate construcțiilor civile (Montanarella, 2006).

Eroziunea solului induce o serie de efecte negative directe asupra solului (Montanarella, 2006): distrugerea stării structurale a solului ca efect al efectuării lucrărilor agricole de exemplu, transversal pe direcția pantei, înlăturarea covorului vegetal, abandonarea teraselor, semănarea târzie a culturilor de toamnă, managementul defectuos al resturilor vegetale și utilizarea în condiții inadecvate a mașinilor agricole.

Efectele secundare ale proceselor de eroziune constau în (Montanarella, 2006):

a) efecte la nivel de plot, parcelă:

pierderi de sol;

înrăutățirea fertilității solului în urma întreruperii ciclurilor nutritive (pierderi de materie organică, elemente nutritive);

restricții în ceea ce privește folosința terenului, diminuarea suprafețelor productive;

deprecierea valorii agronomice a terenului.

efecte în afara plotului sau parcelei analizate:

distrugerea infrastructurii datorită încărcărilor excesive cu sedimente;

poluarea difuză a corpurilor de apă de suprafață;

efecte negative asupra ecosistemelor acvatice și prin urmare a biodiversității.

Într-o perioadă în care au apărut modificări rapide ale condițiilor climatice, folosinței terenului, datorită schimbărilor globale, politicilor agricole revizuite și a piețelor de desfacere la nivel internațional, este primordială stabilirea unei metodologii obiective de evaluare a riscului la degradare prin eroziune la nivel european. Această metodologie trebuie să permită o reevaluare a riscului apariției degradării agrofizice prin eroziune pe măsură ce apar schimbări climatice sau să exploreze implicațiile unor modificări la scară europeană globală a destinației terenurilor. Rezultatele aplicării unei astfel de metodologii poate oferi estimări ale eventualelor costuri pentru remedierea arealelor cu risc sau afectate de procese de degradare prin eroziune (Montanarella, 2006).

Scăderea conținutului de materie organică din sol

Materia organică din sol reprezintă fracțiunea organică a solului formată din resturile vegetale și animaliere nedescompuse. Un dezechilibru între conținutul de materie organică din sol și rata descompunerii acestuia are ca rezultat scăderea cantității materiei organice, proces de degradare a solului frecvent întâlnit în arealele europene (Eckelman și al., 2006).

Materia organică reprezintă o componentă importantă în sol. Aportul de materie organică din sol este rezultatul activității de sinteză microbiană, care în anumite condiții de umiditate, temperatură descompune resturile vegetale și animaliere (Montanarella, 2006).

Factorii determinanți în reducerea cantității de materie organică din sol sunt: condițiile climatice, proprietățile solului care sunt influențate de materialul parental (de ex. conținutul de argilă, prezența carbonaților, reacția), vegetația naturală, topografia terenului, folosința (de ex. pădure, arabil, fâneață, destinat construcțiilor civile etc.), managementul terenului (metoda de lucrare agricolă, irigația, intensitatea pășunatului etc,) (Eckelman și al., 2006).

Acești factori pot fi împărțiți în două grupe de influență, în principal factori naturali (condiții climatic, material parental al solului, acoperirea terenului și/sau vegetație, topografie) și factori induși de activităile umane (folosința terenului, managementul, degradarea).

Distribuția la nivel european a carbonului organic din orizontul de suprafață este cel mai bun exemplu pentru necesitatea de a se lua în considerare evoluția istorică a problematicii la nivel de continent. Nivelele curente ale conținutului de carbon organic din sol sunt în principal rezultatul activităților umane de începutul primei revoluții agricole din cadrul vârstei neolitice. Nivelele naturale ale carbonului organic în sol în condiții climatice stabile au fost substanțial reduse în timp datorită schimbării folosințelor terenurilor în urma expansiunii sau dezvoltării agriculturii în detrimentul arealelor acoperite de păduri, în întreaga Europă. De asemenea introducerea unor tehnologii agricole îmbunătățite, cum ar fi afânarea adâncă, rotațiile de culturi scurte etc., au influențat în sens negativ cantitatea de materie organică prezentă în orizonturile de suprafață ale solurilor agricole (Montanarella, 2006).

Scăderea cantitativă a materiei organice din sol constituie o problematică importantă mai ales în regiunile mediteraneene. Analizând informația existentă în bazele de date și rețelele de monitoring, aproximativ 75 % din suprafața Europei Sudice luată în studiu prezintă un conținut scăzut (3,4 %) sau foarte scăzut (1,7 %) de materie organică în sol. Agronomii consideră solurile cu conținuturi de materie organică mai mici de 1,7 % ca fiind într-un stadiu de predeșertificare.

Există măsuri efective de corectare a acestei tendințe: lucrarea redusă sau nelucrarea solului, agricultura conservativă, acoperirea terenurilor cu plante amelioratoare, aplicarea îngrășămintelor organice cum ar fi bălegarul animalier sau compostul preparat din reziduuri zootehnice, gunoi menajer și nămol orășenesc. [34. M. Dumitru și colab., 1999, Anuar statistic, 2001].

Modificarea folosinței terenurilor cum ar fi înființarea fânețelor, pășunilor și împăduririle pot avea efecte benefice asupra conținutului de materie organică din sol.

Presiunile exercitate de activățile antropice asupra degradării cantitative a conținutului de materie organică din sol sunt (Montanarella, 2006):

transformarea fânețelor și pășunilor în terenuri arabile;

drenajul terenului cu exces de apă;

structura de culturi inadecvată;

managementul resturilor vegetale necorespunzător, cum ar fi: arderea miriștilor;

mineralizarea accentuată a materiei organice datorită lucrărilor agricole intensive și continue;

despăduririle.

Consecințele scăderii cantitative a materiei organice din sol sunt (Montanarella, 2006):

efecte negative asupra biodiversității, incluzând aici și biodiversitatea solului;

intensificarea eroziunii cu efectele menționate mai sus, care determină în final:

pierderea de soluri fertile;

reducerea fertilității solurilor (de ex. datorită întreruperii ciclurilor de nutrienți);

poluarea difuză a corpurilor de apă de suprafață;

efecte negative asupra ecosistemelor acvatice și deci a biodiversității;

restricții cu privire la folosința terenurilor, reducerea suprafețelor productive și a solului valoros pentru alte activități (agricultură, păduri, spații recreative etc.).

CAP.3. STUDIU DE CAZ: DEGRADAREA ÎNVELIȘULUI DE SOL PE TERITORIUL COMUNEI BEZDEAD

FACTORII PEDOGENETICI ȘI PROCESELE CE AU DETERMINAT FORMAREA ȘI EVOLUȚIA ÎNVELIȘULUI DE SOL APARȚINÂND TERITORIULUI ADMINISTRATIV BEZDEAD

3.1.1. FACTORII PEDOGENETICI

3.1.1.1. RELIEFUL

Regiunea studiată o putem localiza în "Subcarpații Ialomiței"-V.Tufescu – Subcarpații.

Această zonă este puternic accidentată, datorită fragmentării adânci a reliefului inițial de râurile existente.

Partea de nord reprezintă zona anticlinalului marginal, relief ce atinge înălțimi maxime în Podul Belciuga 1000 m , Runcu Bezdeadului 905 m și Vârful Bratii 868 m.

În est cumpăna de apă dintre bazinul hidrografic al Bizdidelului și cel al Proviței, având înălțimi de 911 m în Vârful Măgurii și 849 m în Vârful Sultanu.

În Sud întâlnim culmi de dealuri cuprinse între 600 – 800 m. exemplu în Dealul Fusaru 739 m și culmea Miercani 730 m.

În vest înălțimile sunt și mai mici exemplu Măgura Bela 664 m și Crucea Buciumeni 639 m.

Spre Valea Bizdidelului, acolo unde se întâlnește depresiunea cu același nume, valorile sunt de 450 m, pe alocuri chiar mai puțin.

Pantele au fost clasificate în șapte grupe pentru a ieși mai bine în evidență înclinarea versanților.

Valorile maxime pentru această regiune se întâlnesc în Râmata, unde versanții prezintă înclinări peste 25. În cea mai mare parte valorile sunt cuprinse între 10° și 20°. Cele mai reduse valori le întâlnim în lunca Bizdidelului. Suprafețele interfluviilor au valori între 1° și 3°. Formele de relief caracteristice sunt văile și interfluviile. Valea Bizdidelului are o lungime de 26 km, străbătând în cursul său superior anticlinalul marginal (vezi harta geologică). Această vale nu străbate prin centru comuna și depresiunea ce-i poartă numele (Depresiunea Bezdead), ci spre sud unde are afluenți mici, iar pe dreapta primește cei mai mulți afluenți. Suprafața bazinului este de 92 km2.

Interfluviile ce se găsesc între afluenții Bizdidelului, au o formă alungită pe direcția nord – sud dominând cu 100 – 150 m valea joasă a Bizdidelului. Înălțimea lor este între 650 – 800 m.

Din punct de vedere morfologic comuna Bezdead este situată în zona Subcarpaților interni, ce poartă denumirea de Subcarpații Ialomiței, și parțial pe zona montană din partea de sud a Bucegilor.

Teritoriul administrativ al comunei Bezdead se situează în bazinul hidrografic al pârâului Bizdidel mărginit de valea Ialomiței și valea Cricovului.

Pe teritoriul comunei Bezdead apar următoarele unități de relief:

zona muntoasă;

zona deluroasă;

zona depresionară creată de eroziunea pârâului Bizdidel cu un nivel de terasă + albia majoră a pârâului și conurile de dejecție ale rețelei hidrografice secundare

Figura.5. Așezarea fizico-geografică a comunei Bezdead, Dâmbovița (3D-Google Earth)

Zona muntoasă

Reprezentată prin partea de sud a munților Bucegi, zona muntoasă ocupă partea de nord a teritoriului comunei până în dreptul satului Costișata, limita de nord a intravilanului. Se caracterizează printr-un relief cu altitudini de maxim 1070 spre vârful Mălăului de pe teritoriul comunel Moroieni, sat Muscel, cca 900 m spre vârful Runcu Bezdeadului la limita cu comuna Buciumeni respectiv 911.3 m în vârful Măgura situat la limita cu localitatea Adunați.

Litologia și tectonica sunt reflectate în morfologia zonei muntoase.

Rocile dure se regăsesc în formele proeminente, iar rocile moi (marnele de Gura Beliei din cadrul sinclinalului Talea-Zlacu, formează o zonă depresionară, pe care s-au canalizat văile Zlacu și Belciuga.

De asemenea pe rocile siltito – pelitice se produc frecvent alunecări de teren. [4. Chițu C., (1975), Relieful și solurile României, Editura Scrisului Românesc, Craiova].

Zona deluroasă

Această zonă se caracterizează printr-un relief de culmi deluroase, înalte cu altitudini cuprinse între 650 – 750 m cu mici variații (Plaiul Stârminilor – 719 m, vârful Scobea 687.9 m, vârful Mercani 748 m, pe partea stângă a văii Bizdidel, iar partea dreaptă vârful Banului – 649.3 m și Măgura Bela – 664.82 m, pe dealul Măgura).

Versanții au pante abrupte și sunt afectați de fenomene de instabilitate (alunecări și prăbușiri) și zone de eroziune ale organismelor torențiale.

Relieful reflectă litologia și structura specifică zonei.

Pe terenurile ocupate de depozite miocene reprezentate predominant prin gresii cu stratificație cvasiorizontală se dezvoltă un relief structural etajat cu văi adânci, uneori în formă de V.

Versanții văilor sunt marcați adesea de abrupturi rezultate în urma eroziunii sau de-alungul liniilor tectonice (Malu de Răsună, Colții Morarului, valea Costișata).

Pe versanții lipsiți de vegetație se produc fenomene de instabilitate ce se manifestă ca prăbușiri de roci.

Foto.2. Râpa Malu de Răsună

Zona afectată de structura în pânze cu alternanțe de roci moi (marne) cu roci dure, prezintă un relief intens fragmentat și afectat de fenomene de instabilitate (zona localității Măgura).

Traseul pârâului Bizdidel este condiționat de structura zonei.

După ieșirea din zona montană, traseul pârâului urmărește în mare parte axul sinclinalului Breaza – Bezdead – Buciumeni.

La intrarea pe structura pânzelor de șariaj, traseul pârâului face o cotitură de 90, datorită unei falii transversale cu direcția nord – sud.

După cca. 2 km, traseul urmărește paralel structura geologică a pânzei de Tarcău, afectată de o falie cu direcția NE – SV.

Zona depresionară

Pârâul Bizdidel a creat de-a lungul traseului său o zonă depresionară marcată de terase cu lățimi variabile.

Terasa apare ca o bandă continuă cu lățimi variabile mai ales pe partea dreaptă a pârâului Bizdidel.

În zonele de debușare a afluenților pe zona de terasă, apar conuri de dejecție pasive sau active, iar zona depresionară prezintă lățimi mai mari.

Procese actuale

În perioada actuală, un rol important în modelarea reliefului îl are eroziunea fluviatilă și torențială la care se mai adaugă alunecările de teren. Un rol important în modelarea reliefului îl are și omul prin acțiunea sa negativă sau pozitivă (defrișări de păduri, pășunat abuziv, arături perpendiculare pe curbele de nivel; împăduriri, arături în lungul curbelor de nivel, pășunat în parcelă, etc).

Eroziunea fluviatilă este determinată de mai mulți factori cum ar fi: litologia, suprafețe mici împădurite, versanți cu pante accentuate, densitatea mare a rețelei hidrografice determinată în special de afluenții foarte numeroși ai pârâului Bizdidel, cantitatea mare de precipitații, etc.

În sectorul dealurilor nisipo-pietroase predomină eroziunea torențială care dă naștere la ravene puternic dezvoltate.

Eroziunea torențială se dezvoltă aproape pe întreaga suprafață a comunei, determinată de ploile torențiale ce cad deseori în această regiune. Astfel la 4 aprilie 1972 au căzut în 24 de ore 107,2 mm,precipitații.

Pe islazul comunal sunt bine puse în evidență organismele torențiale în special sub formă de ogașe. (“Eroziunea torențială” – ogașe).

Alunecări de teren

Uneori, acțiunea eroziunii torențiale este combinată cu alunecări de (ex. Alunecări de teren ce afectează șoseaua comunală Bezdead-Pucioasa în punctul Măgura). Alunecările de teren se întâlnesc în sectoarele cu facies argilo-marnos, acolo unde se găsesc și cu intercalații de nisipuri.

Ele apar în general pe marginea organismelor torențiale în partea lor superioară, unde energia de relief este mare. Alunecările de teren se găsesc în diferite stadii de evoluție de la cele active care pe unele locuri dau aspect de „Badland” până la cele care par a se fi stabilizat complet dar care dau microreliefului un aspect haotic și pe care se întâlnesc soluri cu profil necaracteristic. Condițiile morfologice favorabile declanșării alunecărilor de teren sunt: versanți cu pantă mare, litologia slab rezistentă, acțiunea intensă a eroziunii torențiale, etc.

Anii 1970 și 1975, ani deosebiți de ploioși, au favorizat declanșarea alunecărilor de teren de mare amploare. Omul a influențat și el declansarea alunecărilor în special prin despăduriri neraționale și prin folosirea nerațională a pășunilor. Dintre alunecările active cele mai răspândite sunt alunecările în brazde care sunt superficiale, apărând frecvent pe islazuri. La declanșarea lor a contribuit și circulația animalelor care a creat poteci. Ele se produc în perioada ploilor bogate și primăvara în perioada dezghețului. Cunoscând efectele lor negative și pagubele ce le provoacă economiei, trebuiesc luate măsuri pentru prevenirea și stabilizarea acestor procese. Consiliul popular comunal are preocupări privind stabilizarea acestor procese și pentru luarea unor măsuri ameliorative.

Resursele subsolului

Comuna nu dispune de o diversitate prea mare de resurse ale subsolului, dar aceste resurse nici nu sunt suficient cercetate. Întâlnim ape cu o concentrație salină ridicată, ce se consideră că ar fi în legătură cu existența cutelor diapire. Izvorul din Valea Sărată are o concentrate de 263 gr/l, fiind folosit de locuitori pentru conservarea legumelor. Spre Ursei apare un izvor cu apă sulfuroasă-bicarbonatată–sulfatată-calcică-magneziană-hipotonă, cu mineralizare de 3,386 gr,/1., indicată în cura multor afecțiuni.

De asemenea, se consideră că ar exista hidrocarburi (petrol și gaze). Astfel, în anul 1963 pe malul drept al Bizdidelului, la ieșirea din Măgura, în punctul al Stârmini, a fost amplasată o sondă care a dat de gaze. În anul 1968 între Măgura și Bezdead, apare cea de a doua sondă. Ambele au fost însă închise în vederea unor exploatări viitoare. La Vârfuri, comună localizată în sudul Bezdeadului, se găsesc sonde până la 800-1000 m de hotarul cu comuna noastră ceea ce ne face să tragem concluzia că acestea într-un viitor apropiat se vor extinde și pe teritoriul comunei noastre, existând din punct de vedere geologic aceleași roci. Din albia pârâului Bizdidel se exploatează bolovănișuri, pietrișuri necesare pentru construcții de locuințe și pavatul șoselei și a ulițelor laterale. O parte din aceste materiale au fost transportate la gara Țepeș-Voda si de aici de cale ferată la București pentru metrou. În mică parte argila este folosită de locuitori pentru fabricarea cărămizilor, iar calcarul pentru obținerea varului.

[28. http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu]

3.1.1.2. GEOLOGIA

Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Bezdead aparține zonei interne a avantfosei și prezintă o complexitate majoră prin succesiunea variată a depozitelor antrenate într-o tectonică complexă a pânzelor de sariaj acoperite de cuvertura post-tectonică. (vezi fig.6. harta geologică)

Din punct de vedere geotectonic, de la nord la sud, zona aparține cuverturii posttectonice a unităților cu tectogeneza cretacic superior, dacidelor externe, cuverturii posttectonice a unităților cu tectogeneza miocen inferioară și moldavidelor.

Depozitele cuaternare acoperă pe anumite porțiuni aceste formațiuni.

Cuvertura posttectonică a unităților cu tectogeneza cretacic superior ocupă o mare parte din teritoriul localității Bezdead, în partea de nord-vest, pe valea Zlacului în cadrul sinclinalului Talea–Zlacu unde apar marne de Gura Beliei constituite din marne roșii albe și verzui de vârstă maestrichtian- paleocen( ma+Pg1gb);

Dacidele externe

Cea mai reprezentativă unitate a Dacidelor externe, este panza de Ceahlău, digitația Bratocea ce aflorează în partea de nord a comunei.

Digitația Bratocea cuprinde:

Strate de Sinaia- Orizontul cu Lamellaptychus angulocostatus constituit din:

Faciesul breciilor cu șisturi cristaline mezozonale;

Faciesul breciilor cu șisturi cristaline epizonale, de vârstă barremian- hauterivian (h + br1);

Partea externă a unității de vârstă barremian- aptiana este constituită din:

Fliș marnos cu brecii și calcarenite – strate de Comarnic barremiene (br);

Fliș marnos- strate de Vârful Rădăcinii – de vârstă aptian inferior (ap1);

Facies grezos- aptian (ap);

Conglomerate și gresii masive – conglomerate de Colții Bratii – de vârstă albiană (al) – în dealul Runcului;

Siltite, marne cenușii vișinii, albe și negre – Seria de Dumbrăvioara- turonian- vraconiana (vr2- tu).

Cuvertura posttectonică a unităților cu tectogeneza miocen inferioară care formează flancurile, siclinalului Breaza – Bezdead (sinclinal compozit al Slănicului) constituită din:

Gresii masive și marne roșii de vârstă campanian (cpgm);

Marne din Gura Beliei – constituite din marne roșii albe și verzui de vârstă maestrichtian- paleocen( ma+Pg1gb);

Facies de Sotrile care este constituit din:

Orizontul cu argile violacee (Pg1) de vârstă paleocen;

Orizontul inferior de fliș (y) – ypresian;

Orizontul marnelor calcaroase de Crevedia (lt cv- lutetian);

Orizontul superior de fliș (lt- pr)- lutetian- priabonian;

Orizontul marnelor calcaroase de Buciumeni (pr b)- priabonian.

Faciesul de Valea Caselor care conține:

Orizontul inferior al menilitelor (Pg3 mi)- paleogen superior;

Orizontul șistuos (Pg3 st);

Molasa de Doftana cu gipsuri, conglomerate, gresii și intercalații de argile de vârstă miocen inferior și mediu. Pe valea Sării sunt semnalate diapire de sare cu un izvor de apă sărată.

Figura.6. Harta geologică

Unitățile moldavidelor sunt pânze de cuvertura, constituite numai din formațiuni sedimentare, în cea mai mare parte de tip fliș și subordonat de tip molasic – dezlipite de pe subasmentul lor primar și sariate spre exterior, în cea mai mare parte peste platformele din fața Carpaților.

În sectorul studiat zona internă a avantfosei se suprapune în mare parte unităților moldavice, pe care le acoperă în întregime spre vest. În zona studiată pânzele ce alcătuiesc unitatea moldavidelor apar în partea de sud în dreptul satului Măgura și sunt următoarele:

Pânza flișului curbicortical;

Pânza de Macla;

Pânza argilelor rubanate;

Pânza de Tarcău.

Pânza flișului curbicortical este sariata peste pânza de Macla, apare ca o bandă cu grosimea maximă de cca. 700 m și are o particularitate deosebită în acest sector prin dezvoltarea în intervalul vraconian- turovian (vr-tu fn) a unui fliș grezos marnos cu brecii sedimentare cu elemente de marne și brecii calcaroase, local gresii masive – Seria de Fieni.

Partea superioară a turonianului (tu 2bc) este reprezentată printr-un orizont gros de cca. 30 – 400m, de marne cenușii cu concreții calcaroase (Marne de Boncu).

Pânza de Macla aflorează între pânza flișului curbicortical și pânza argilelor rubanate și are o lățime de cca. 800 m pe versantul stâng. Este reprezentată în zona prin formațiuni de fliș șistuos cenușiu închis ( vr-tu mc).

Pânza argilelor rubanate este reprezentată prin albian cu Fliș grezos șistuos cenușiu și Albian – Paleocen cu argile roșii, cenușii, verzi, gresii și brecii cu elemente de granodiorite, gresii masive cu lutite verzi.

Foto.3. Fliș șistuos cenușiu

Foto.4. Gresia de Fusaru

Pânza de Tarcău apare în extremitatea sudică a teritoriului administrativ al comunei Bezdead și este reprezentată prin:

depozite oligocene constituite din:

Fliș șistuos cu marno calcare sistuoase – Strate de Pucioasa (Pg3p);

Fliș grezos – Gresia de Fusaru (Pg3 f).

depozite oligocen- miocene alcătuite din:

Fliș șistuos cu un nivel de tufuri și bentonite – Strate de Vinetisu (omv);

Brecii sedimentare cu lame de roci cretacice și paleogene (olistostroma);

Facies de Slon (om sl);

Șisturi disodilice cafenii cu tufuri și bentonite, gresii micacee-gresia de Tunari în bază și orizontul superior al șisturilor disodilice(m1 ds).

Cuaternarul este reprezentat în zona prin holocen superior.

Holocenul superior este constituit din depozite ce aparțin zonei de terasă, depozite proluviale ale conurilor de dejecție, depozite aluvionare depuse în zona de albie majoră și depozite coluviale ale alunecărilor de teren.

Depozitele holocene ce alcătuiesc zona de terasă pe care se dezvoltă o parte a vetrei de sat a comunei Bezdead, abordează cu precădere malul drept al pârâului Bizdidel și sunt constituite din pietrișuri cu bolovăniș și nisip, nisipuri prăfoase, prafuri nisipoase și argile nisipoase prăfoase.

Depozitele șesului aluvial apar în albia majoră a pâraielor din zonă și sunt constituite din pietrișuri cu bolovăniș și nisip ce se dispun peste un relief de eroziune în roca de bază. Elementele de pietriș și bolovăniș sunt puțin rulate, datorită distanței mici față de aria sursă, provenind din depozitele cretacice ce aflorează atât în partea de nord cât și în partea de sud a comunei.

Depozitele proluviale ale conurilor de dejecție au o alcătuire heterogenă funcție de formațiunile geologice traversate de afluenții din zonă.

Din punct de vedere tectonic în comuna Bezdead sunt identificate următoarele structuri:

Unitatea de Ceahlău cu anticlinalul extern (Pietroșița – Râul Alb) al anticlinoriului Zamura, care este separat de pânza de Teleajen prin sinclinalul compozit al Slănicului- sinclinalul Breaza – Bezdead.

Vârsta sariajului pânzei de Ceahlău este intrasenoniană (laramică timpurie). Imediat, ulterior sariajului pânzei de Ceahlău, s-au produs fenomene de retroincalecare ce au afectat unele elemente din cuprinsul acesteia. Procesele de retroincalecare sunt anterioare depunerii cuverturii post-tectogenetice.

Cuvertura post-tectogenetică debutează local, pe partea stângă a pârâului Bizdidel, cu gresii masive în alternanță cu marne roșii de vârstă campanian și marne de Gura Beliei, acoperă fruntea pânzei de Ceahlău și se suprapune normal depozitelor pânzei flișului curbicortical, sariată mai târziu în miocenul inferior. În raport cu panza flișului curbicortal, pânza de Ceahlău a fost transportată pasiv în timpul subsariajului vorlandului.

Deformările postectogenetice au afectat pânza și cuvertura ei sedimentară, materializate mai ales prin fracturări si cutari largi și foarte largi.

Moldavidele grupează unități cu tectogeneza majoră de vârstă miocenă. Unitățile Moldavidelor sunt pânze de cuvertura constituite numai din formațiuni sedimentare în cea mai mare parte de tip fliș reprezentate prin pânzele de sariaj și au o structură complexă în cute deversate spre exterior, cu flancuri inverse, faliate.

Un caracter specific pentru o bună parte a flișului curbicortal este dezvoltarea cutelor care își păstrează ambele flancuri, adesea deversate spre exterior cât și prezența faliilor normale listrice (falii normale curbe). Prima deformare care a afectat aria de origine a pânzei flișului curbicortal se plasează spre sfârsitul senonianului (faza lamarică timpurie), contemporan cu sariajul dacidelor externe.

Depozitele mai noi decât această deformare, depuse în aria corespunzătoare pânzei flișului curbicortal, au făcut parte în aceeași zonă de sedimentare cu cele ale cuverturii post pânză a Dacidelor externe.

Următoarea tectogeneză importantă ce a afectat pânza este cea stirica veche intraburdigaliana care a afectat și pânza de Macla. În același timp au luat naștere și unele accidente rupturale.

Structura complexă în solzi a unității de Macla a fost generată în parte în cursul fazei de diastrofism savice când s-a produs și ridicarea întregului teritoriu intern.

Recutarea planului de sariaj a avut loc mai tarziu, probabil în timpul rectogenezei principale a pânzei de Tarcău care poate fi intrabadenian sau intrasarmatian.

O particularitate tectono- sedimentară a secvenței oligocen- eomiocene din partea internă a pânzei de Tarcău o constituie dezvoltarea unor nivele de tip wiflysch. Este vorba de faciesul de Slon, care se caracterizează prin dezvoltarea unor nivele de brecii sedimentare sau de sedimente redepuse (olistostroma) în cuprinsul părtii superioare a gresiei.

Din punct de vedere hidrogeologic se constată existența pe zona de terasă a stratelor acvifere freatice care sunt alimentate atât din apa pârâului Bizdidel cât și din precipitații.

Deasemenea structura sinclinală a depozitelor miocene cu strate poros permeabile favorizează circulația apelor și apariția sub formă de izvoare cu debite de 0.5 – 1.5 l/sec (Șipot, Coporod).

Apa circulă de asemenea pe fețele de strat și fracturi tectonice.

3.1.1.3. CLIMA

Clima din zona comunei Bezdead este de tip temperat și se caracterizează prin următoarele valori :

– temperatura maximă absolută a aerului + 40 C în iulie 2000;

– temperatura minimă absolută a aerului – 20C în ianuarie 1976;

– precipitații medii anuale 864 mm;

– temperatura medie anuală – 9C;

– luna cea mai rece, ianuarie, are temperatura medie de circa -5 grade;

– luna cea mai caldă, iulie, cu circa 25 grade.

Caracterizarea climatică a regiunii s-a făcut pe baza datelor furnizate de Punctul pluviometric Bezdead, Stațiile climatologice Câmpina si Târgoviște, a hărților climatice din Atlasul climatologic R.S.R. și a observațiilor personale. Regimul termic al zonei este caracteristic unui climat al dealurilor înalte, cu ierni în general reci, fără inversiuni termice frecvente. Verile sunt moderat-călduroase, în special datorită răcirilor nocturne, prin cantonarea aerului rece în depresiune. Tot datorită acestui fapt, gerurile timpurii și târzii sunt destul de frecvente,mai ales pe formele joase de relief. Primăvara zilele cu îngheț țin până la sfârșitul lunii aprilie și în mod excepțional la sfârșitul lunii mai, iar toamna zilele cu îngheț încep de timpuriu, frecvent în luna noiembrie.

Condițiile climaterice normale pentru regiune sunt modificate simțitor datorită reliefului. Acesta prin altitudine și orientare, determină variații importante care apar din ce în ce mai evidente în partea de nord a teritoriului.

Temperatura medie anuală variază de la nord la sud aproape cu 1. În partea de nord trece izoterma de 8° iar în partea de sud izoterma de 9. Succesiunea anotimpurilor atât de caracteristică climatului temperat al latitudinilor medii, face ca temperatura să fluctueze de la o lună la alta, înregistrând valori foarte variate.Temperaturile minime absolute în cursul iernii pot atinge valori de-20°C, în special în luna ianuare. Adâncimea maximă de îngheț este de 0,80 m, de remarcat că temperaturile foarte coborâte de -10 C se pot înregistra și în cursul lunii martie și chiar aprilie, dăunând pomilor fructiferi. Temperaturi sub 0°C se pot înregistra și în lunile mai și octombrie. Din examinarea temperaturii decadale se constată că primăvara termică (considerată convențional la realizarea temperaturii medii decadale de 2°C) începe la sfarșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. Vara termică – considerată la media decadală de 18°C – începe la sfârșitul lunii iunie. Mediile decadale cele mai ridicate, arată un interval de maximă căldură între 15 iulie și 15 august, după care începe să descrească treptat. Toamna termică începe la sfârșitul lunii septembrie. Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetație 15 III – 30 IX este sub 2.800 – 3.000 C, aceasta arată că se realizează temperaturi reduse, mai puțin propice plantelor de cultură, excepție făcând cartoful și secara.

Radiația solară

Principala sursă de căldură ce influențează procesele biologice și geografice o constitue radiația solară directă. Ea este influențată de ceață, nebulozitate, înclinarea și orientarea pantelor,transparența atmosferei, etc.

În medie întâlnim ceața și aer cețos aproximativ 30 – 40 zile pe an. Numărul zilelor cu cer senin este aproximativ de 110 zile pe an, iar numărul zilelor cu cer acoperit este de 120 -130 zile pe an. Pe pantele nordice,radiația solară este mult mai mică decât pe pantele sudice.

Întrucât vânturile puternice lipsesc din regiune, acest lucru face ca atmosfera să fie cât mai transparent în majoritatea zilelor din an.

Strălucirea soarelui în lunile iunie, iulie, august, se înregistrează valori maxime, oferind condiții optime pentru dezvoltarea principalelor plante de cultură.

Pe văile înguste durata de strălucire a soarelui se reduce (aici frecvența cețurilor este mai mare).

Vânturile

Dintre trăsăturile esențiale ale maselor de aer putem aminti: direcția și viteza de deplasare. Direcția de deplasare a maselor de aer este influențată de Valea Bizdidelului fiind de la nord la sud. În sezonul de iarna întâlnim o perioadă de calm. Pe baza punctelor cardinale și intercardinale, putem construi roza vântului, pentru orientarea direcțiilor vântului. În depresiune viteza vântului este redusă, viteze mai mari fiind în special primavara. Întâlnim viteze de 2- 3 m pe secundă. În afara de direcție și intensitate interesează și frecvența cu care a bătut vântul din diferite direcții într-un interval de timp.

Microclimatul

Este o modificare a climei care se datorează în primul rând reliefului local, orientării și deschiderii văilor. Astfel pe versanți cu expoziție nordică, indiferent de înclinarea pantei, se caracterizează prin o cantitate mai mică de căldură și lumină, prin o cantitate mai mare de umezeală și prin frecvența vânturilor mai reci nordice. Versanții cu expoziție sudică se caracterizează prin o cantitate mai mare de caldură și lumină și o cantitate mai mică de umezeală. Aceștia sunt mai favorabili pentru cultura pomilor fructiferi. Partea inferioară a versanților se caracterizează printr-o cantitate mai mare de caldură vara, îndeosebi în timpul zilei și o cantitate mai mică de caldură iarna și în cursul nopții, ca urmare a masării aerului rece în depresiune. Versanții cu expoziție estică se caracterizează printr-o cantitate mai mare de caldură și lumină, mai ales în orele de dimineață. Versanții vestici deși sunt considerați ca și cei estici, totuși se deosebesc printr-un plus de umezeală. Totodată, în zilele însorite, versanții vestici se caracterizează printr-un plus de caldura față de cei estici, deoarece aici insolația de după-amiază găsește deja un mediu cald, pe când în timpul dimineții, pe cei estici se consumă o parte din caldură prin evaporare.

Văile prezintă particularități climatice foarte diferite în funcție de mărime, de profil și de orientare. Văile înguste cu profil în formă de V, cu versanți abrupti, fără albie majoră, se caracterizează printr-o cantitate mai mică de caldură și lumină și o cantitate mai mare de umiditate în timpul verii. În general sunt văi adăpostite, din care cauză iarna, ca urmare a lipsei curenților de aer, se produc inversiuni de temperatură. Văile largi, cu versanți cu pante mai reduse, cu sau fără albie majoră, primesc tot timpul zilei o cantitate de lumina mai mare. Vara, în timpul zilei, se realizează aici un plus de caldură, în raport cu platourile care sunt mai aerisite. Nopțile și iernile se caracterizează prin temperaturi scăzute din cauza radiației terestre și a scurgerii aerului rece de pe culmi. Cu cât denivelările sunt mai mari, cu atât în perioada anului, (mai rece), temperaturile sunt mai scăzute, ca urmare a stratificării aerului, în lipsa curenților de turbulență și a grosimii mai mari a stratului de aer rece.

3.1.1.4. HIDROGRAFIA

Aceasta zonă face parte din bazinul hidrografic al Ialomiței, în comună principalul colector al său fiind pârâul Bizdidel (vezi fig.12. harta hidrologică). Regimul hidrografic a fost influențat de fragmentarea reliefului, de clima și de geologie.

Figura.7. Harta hidrologică

Foto.5. Pârâul Bezdead

Are o alimentare pluvio – navală, cu ape mari de primavară rezultate din ploi și din topirea zăpezilor și cu viituri de vară provocate de ploile cu caracter torențial. Alimentarea subterană are rol secundar (tipul râurilor propriu zise – I. Ujvari).

Pârâul Bizdidel prezintă un curs permanent cu o direcție variabilă, funcție de structura și tectonica zonei.

În partea de nord a comunei, în perioadele secetoase pârâul Bizdidel seacă (vezi figura13).

Foto.6. Pârâul Bizdidel

Apele subterane

Aceste ape depind atât de gradul de permeabilitate cât și de grosimea rocilor. Se remarcă trei categorii de ape subterane:

– ape freatice

– ape subterane de adâncime

– izvoare

Pânza de apă freatică se întâlnește la adâncimi mari (peste 10 m) în zona colinară. În lunca Bizdidelului apa freatică este cantonată în aluviunile de terasă, din care se alimentează prin fântâni întreaga comună. Apele subterane de adâncime sunt freatic inexistente, datorită condițiilor geologo – litologice, care nu au facilitat acumularea și circulația lor. Singurele apariții de apă se manifestă sub formă de izvoare mai ales în depozitele eocene și paleogene. Permeabilitatea redusă a stratelor ce alcătuiesc bazinul Bizdidel, fac ca prin procesul ei lent de infiltrație apa să se poată mineraliza și concentra în săruri din modificări chimice ce se produc în roci (sulfați) ca și prin simplul proces de dizolvare (sare). Apele mineralizate salin sunt cele de pe Valea Sărată ce au oconcentrație de circa 200 grame la litru de clorură de sodiu iar cel (de pe Valea Roșoiu au 3 grame la litru de sulfați și bicarbonați de magneziu. Pe "Valea Sărată , la obârșie mai apar izvoare descendente,slab mineralizate, multe acoperite de alunecări, cu debite mari de 0,05 litri. Localnicii folosesc în scopuri curative și în mod rudimentar apa acestor izvoare. Faptul că nu se poate interveni pentru mărirea debitului și că acesta ramâne legat de posibilitățile pe care în mod natural sunt oferite, nu vor putea fi folosite pentru construirea unei micro-stațiuni balneare. În ceea ce privește calitațile chimice ale apei din izvoarele dintre Costișata și Valea Morii, au indicat depășiri ale conținuturilor în calciu și sulfați mult peste limitele excepționale STAS 1342/1977. Se găsesc izvoare și în patul aluvionar al Coporodului în depozitele paleogene ale Văii Baciului și Valea Leurzii. Debitele sunt mici și nu depășesc 0,21/sec. Se pot folosi pentru consumuri modeste. Apa din izvoare este potabilă. Pârâul Bizdidel își are originea în chiuveta Bezdead, ce se înscrie între zona flișoidă a Pintenului de Homoriciu și lanțul calcaros conglomeratic al Carpaților Orientali. El are un curs permanent, instabil, sinuos, cu puternice eroziuni în maluri, inundabil la ploile torențiale, având un debit mic de apă, debit care crește numai în urma precipitațiilor. Albia majoră uneori este foarte dezvoltată creând grinduri. Apa are un grad bun de potabilitate.

Principalii afluenți sunt:

– pe dreapta: valea Baciului, Valea Corbului, Valea Largă, Valea lui Coman, Valea Leurzii, Valea Bârzii,etc.

– pe stânga: Valea Râmata, Valea Sărată, ValeaMorii, etc.

Rețeaua hidrografică secundară este formată dintr-o serie de cursuri de apă cu debit temporar: văile Zlacu, Belciuga, Baciului, Coporodului, Macului, Dedii, valea lui Coman, Leurzii, Bârzei pe partea dreaptă și valea Omului, valea Sărata și valea Morii pe partea stângă.

În afară de apele acestor văi, Bizdidelul mai are o serie de văi de dimensiunile unor viroage cu importanță deosebită prin caracterul lor torențial. Văile în zonele de debusare și-au lărgit albiile până la confluență.

Comuna Bezdead se întinde exclusiv pe versantul drept al văii ușor terasat cu înclinare nord est–sud, vest și în același timp spre râu. Datorită faptului că rocile de la suprafață sunt ușor friabile iar relieful are un mare grad de fragmentare, Bizdidelul transporta mari cantități de aluviuni mai ales vara când ploile sunt torențiale (se înregistrează valori între 5-20 tone /ha anual) Pârâul Bizdidel ca și afluenții săi principali, sunt bine reprezentați în fotografiile alăturate. Alimentarea cu apă se face din puțuri rurale. Ele sunt rare și legate de existența fie a Pârâului Bizdidel sau a afluenților săi, fie de natura versantului care filtrează sau nu apa. Zonele care apar posibile în instituirea unor captări de apă centralizate sunt în general zonele de confluență ale Pârâului Bizdidel cu afluenții săi (dar aici sunt așezări omenești care poluează apa).

[28. http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu].

În explorarea geologică executată și datele culese de la localnici și confruntarea cu situația geologică din zonă, rezultă că poluarea cu apa nu poate fi făcută decât printr-un dren de mal dispus paralel cu, cursul la zi al pârâului, pe versantul drept al acestuia în dreptul punctului „Malul de răsună” debitul fiind de 0,31/sec. [20. Roșu Al.,(1937), Geografia fizică a României, Editura Albatros, București].

Eroziunea apelor curgătoare

Această eroziune are loc atât pe verticală, cât și pe orizontală. În special după ploi se observă cum Bizdidelul transporta materialul erodat și că acolo unde panta este mai domoală, o parte din acest material este depus sub formă de aluviuni. Pe cursul său mijlociu se observă bine eroziunea laterală, iar în cursul său inferior, acolo unde viteza apei este mai mică datorită pantei mai domoale, se observă că acțiunea de eroziune a apei este foarte mică. Se explică apoi cauzele revărsărilor și a inundațiilor:

topirea bruscă a zăpezilor

abundența ploilor torențiale, și modul cum se poate lupta împotriva inundațiilor (îndiguiri,amenajarea cursurilor de ape, etc.).

Studiul izvoarelor

Izvoarele sunt descrise în raport cu elementele de relief, cu litologia și structura geologică. În funcție de perioada de acțiune am stabilit trei grupe de izvoare:

permanente

temporare

intermitente

După temperatură grupăm izvoarele în :

izvoare foarte reci ( T. apei sub.4°C )

izvoare reci ( T, apei între 4°C – 20°C )

izvoare calde ( T. apei între 20°C – 37°C )

Din cele constatate pe teren putem afirma că majoritatea izvoarelor sunt izvoare reci ce pot fi utilizate ca apă potabilă. [22. Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Editura Științifică București].

3.1.1.5. VEGETAȚIA

Factorii climatici și de relief, impun condiții de vegetație deosebite. Vegetația întregește peisajul specific comunei, fiind bogată și variată pornind de la zonele cu predominare a vegetației ierboase caracteristică fânețelor naturale, trecând peste terenurile de cultură și ajungând la pădurile de foioase care înconjoară ca un brâu întreaga localitate. Din punct de vedere floristic comuna se află în zona forestieră. Acțiunea antropogenă de defrișări a vegetației lemnoase și instalarea treptată a regimului pastoral agricol, a produs modificări profunde atât în ambianța bioclimatică a regiunii cât și în ciclul relativ inițial al solurilor. Efectul cel mai dăunător pe care l-a avut defrișarea vegetației lemnoase a fost dezlănțuirea eroziunii care s-a manifestat în special în zona colinară accidentată, cu deosebită intensitate, mergând până la înlăturarea completă a orizontului de solificare. De asemenea,și eroziunea de adâncime și alunecările de teren s-au declanșat puternic. Suprafața afectată de eroziuni fiind foarte mare este extrem de important să se acorde o atenție deosebită combaterii efectelor dăunătoare ale acestor procese. Cultura pomilor fructiferi este o ramură de veche tradiție. Pe specii cea mai mare suprafață este ocupată de pruni și meri după care urmează părul, nucul, vișinul și în părțile adăpostite cireșul. În lunca Bizdidelului și chiar pe interfluvii mai joase din apropierea vetrei de sat, se întâlnește cartoful. [2. Budoi, Ghe., Popescu A. (1996), Agrotehnică, Editura Ceres, București].

Vegetația pajiștilor

Întâlnim o serie de graminee cum ar fi: ovăzul auriu (Triretum flavescens), golomățul (Dactilis glomerata), iarba vântului (Agrostis tenuis), păiuș (Pestuca pratense), firuța (Poa pratenae),etc.

Ca leguminoase găsim: trifoiul târâtor (Trifolium repens), trifoiul păros (Trifolium alpestre), lucerna sălbatică (Medicago sativa).

Mai întâlnim: Coada șoricelului (Achillea milifollia), ochiul boului (Chrizanthemum leucantheum), sunătoarea (Hypericum perforatum), păpădia (Taraxacum officinalis), măcrișul (Rumexacetosa).

Pe alocuri întâlnim arbuști cum ar fi: alunul (Goryllus avellana), călinul (Viburnum opulus), măceșul (Rosa canina), tufe de mur (fiubus hirtus), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare) și socul (Sambucus nigra).

Pădurea

Ea se întinde pe o suprafață de 1310 hectare. Predomină făgetele (Pagus silvatica), mesteacănul (Betula verrucosa), plopul negru (populus nigra), aninul alb (Alnus incana), aninul negru (Alnus glutinosa), carpenul (Garpinus betulus), ulmul (Ulmus sp.), gorunul (Quercus siliflora), frasinul (Fracsinus excelsior), teiul (Tilia thomenthosa), jugastrul (Acer campestre), etc.

În punctul „Ursei” pe o suprafată de două hectare există tei având vârstă seculară ce poate constitui un adevărat monument al naturii. Dintre plantele agățătoare răspândită este iedera. Se observă o etajare a pădurii astfel:

La nivelul superior întâlnim: fagul, plopul, mesteacănul, gorunul, aninul, carpenul, frasinul, paltinul, etc.

Dintre arbuști întâlnim: alunul, păducelul (Crataegus monogina), zmeurul și murul.

Ca floră ierboasă întâlnim: feriga (Dryopteris filix-mas), coada calului (Equisetum arvense), castravanul (Cirsium ierisithales), ranunculacee (Ranunculus acer și Ranunculus alpestris), măseaua ciutei (Erytrhonium dens canis), untișorul (Picaria verna), ghiocelul (Galanthus nivalis), floarea paștelui (Anemone nemorosa), vioreaua (Scila bifolia), mătrăguna (Atropabeladona), vinarița (Asperula odorata), pipirigul (ffiarex pilosa), ciuboțica cucului (Primulaofficinalis), măcrișul (Rumex acetosa), urzica (Urtica dioica), urzica moartă (Lamium maculatum), carpenul (Clematis vitalba), calinul (Viburnum apullus ), margelușa (Melica uniflora),etc.

Ca mușchi întâlnim: Chatarinea undulata, Dicranum soparium, etc. În lunci se găsesc zăvoaie alcătuite din aninul alb și negru (Alnus incana și Alnus glutinosa), plopul (Populus nigra) și salcia (Salix alba , Salix purpurea).

[28. http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu].

Importanța pădurii: protejează malurile râurilor, protejează solul, creează un microclimat favorabil, creează o bază meliferă, se valorifică fructele de pădure, constituie material lemnos atât pentru foc cât și pentru construcții.

3.1.1.6. FAUNA

Varietatea condițiilor geografice asigură răspândirea multor specii de animale de interes cinegetic și peisagistic. Animalele din încrengătura vertebrată au cea mai mare răspândire în special cele din subîncrengătura tetrapoda:

Din clasa batracienilor întâlnim: salamandra ( Salamandra salamandra), broasca de pământ ( Lacerta agilis), broasca de lac (Rana ridibunda);

Din clasa reptilelor fac parte: gușterul (Lacerta viridis), șopârla cenușie (Lacerta agilis), șarpele de casă (Natrix natrix), năpârca (Angius fragilis), vipera neagră (Vipera berus) etc.

Din clasa păsărilor întâlnim: uliul găinilor (Accipiter gentilis), șoimul rândunelelor (Falco subluteo), potârnichea (Perdix perdix), sitar (Scolopax rusticola), guguștiuc (Streptopelia decaocta), cuc (Cuculuc canorus), cucuvea (Athene noctua) – ciufurez (Strix aluco), ciuf de pădure (Asio otus), lăstun (Apusa apus), ciocănitoarea pestriță (Dendrocopus major), dumbrăveanca (Goracias garrulus), pupăza (Upupa epops), ciocârlia de pădure (Lulula arborea), rândunica (Hirundo rustica), grangure (Oriolus oriolus), corb (Corvus corax), cioara neagră (Gorvus corone), coțofana (Pica pica), gaița (Garrulus glandarius), pițigoi de grădină (Parrus major), pițigoi de munte (Parrus palustris), mierla (Turdus merula), privighetoarea (Luscinia luscinia), codobatura (Motacilla alba), vrabie (Passer domesticus),etc.

Din clasa mamiferelor o răspândire mai mare o au: arici (Erlnaceus), cârtița (Talpa europea), chițcarul de ogor (Sorax araneus), liliacul urecheat (Plecotus auritus), iepurele (Lepus europeus), veverița (Sciurus vulgaris), șobolan de casă (Rattus rattu) șoarece de pădure (Sicista betulina), porcul mistreț (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus carpaticus), caprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Ganls lupus), ursul (Ursus arctos), bursucul (Meles meles), jderul (Martes martes), dihorul de casă (Putfirius putorius), nevăstuica (Mustela nivalis).

Din clasa peștilor întâlnim: păstrăvul (Salmo trutta fario), crapul (Cyprinus carpio), mreana ( Barbus barbus), lostrița (Hucho hucho), plătica (Abramis brama), roșioara (Scardinius arythrophthalmus), cleanul (Leueiscus leuciscus).

Nevertebratele

Încrengătura protozoare:

– euglena verde ( Euglena viridis)

Încrengătura celenterate:

– hidra de apă dulce (Hidra viridis)

Încrengătura viermi:

– viermi lați: – viermele de gălbează (Pasciola hepatica), panglica (Tenia solium)

– viermi cilindrici: trichina (Trichinella spiralis)

– viermi inelați: râma (Lumbricus terrestris), lipitori (Kirudo medicinalis)

Încrengătura moluște:

– melcul de livadă (Halix poraatia)

Încrengătura atropode: păianjenul cu cruce (Epeira diademata), căpușa (Ixodes ricinus), racul de râu (Astacus fluviatilis), urechelnița (Lithobius forticatus)

– insecte: lăcuste (Pachytilus), greieri (Gryllus), coropișnița (Gryllotalpa), gândacul de bucătarie (Blatta orientalis), ploșnița cerealelor (Eurigaster), cărăbușul de mai (Melolontha melolontha), gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemllniata), cărăbușul cerealelor (Anisoplia austriaca), gărgărița măzării (Bruchus piri), croitorul (Cerambyx heros), buburuza (Coccinela septempunctata), buhai de baltă (Hydrophilus piceus), fluturi: fluture de varză (Piaris brassicae), nălbarul (Aparia crategi), coada rândunicii (Papilio machaon), cap de mort (Acherontia atropos), molia de haine (Tyneola), albina (Apis melifera) etc. [28. http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu].

3.1.1.7. INFLUENȚA ANTROPICĂ

Omul poate influența pozitiv sau negativ evoluția solului. Prin defrișări neraționale și prin pășunat haotic se pot declanșa procese de eroziune de suprafață.

Omul poate influența și pozitiv evoluția solului prin împăduriri în special în zonele de alunecare și în regiunile unde eroziunea torențială este foarte puternică, prin însămânțări și supraînsămânțări pentru a reface covorul vegetal. Omul mai poate influența pozitiv și prin folosirea îngrășămintelor naturale și chimice.

Termenul poluare își are originea în cuvântul latin „polluo-ere”= a murdării, a spurca, a profana.

Cu privire la sol, acest termen se folosește pentru a defini fenomenele de murdărie, de infectare sau, în larg, de degradare a solului, datorită activității umane.

Poluarea este însă un fenomen general, care afectează întreaga natură. În afară de poluarea solului, există o poluare a aerului, a apei și, în general, a mediului înconjurător. De altfel, apa și solul constituie componenții principali ai mediului, de care și depinde viața pe planeta noastră. Între acești componenți este o legătură așa de strânsă, încât, dacă unul dintre ei se degradează, atunci și ceilalți sunt afectați treptat, ajungându-se la poluare totală, generală.

Fenomenul de poluare este legat strict de acțiunea omului.

Principalele grupe de modalități de poluare a solului (de distrugere, degradare sau diminuare de suprafețe de sol):

folosirea nerațională a terenurilor în pantă sau spulberate de vânt (erodarea unor soluri și acoperirea altora);

irigarea nerațională, inclusiv cu ape uzate (salinizare, alcalizare, compactare, contaminare cu microbi, acumulare de substanțe toxice etc.);

lucrarea necorespunzătoare a solului (distrugerea sau deteriorarea structurii, compactarea, pierderea de humus și de substanțe nutritive etc.);

extinderea nerațională a urbanizării, a platformelor industriale, căilor de comunicație etc. (micșorarea suprafețelor de sol);

exploatarea nerațională în cazul mineritului de suprafață, al carierelor etc (diminuarea suprafețelor de sol);

depunerea nerațională a deșeurilor și reziduurilor menajere din industrie, din agricultură etc. (diminuarea suprafețelor de sol, contaminarea solurilor învecinate cu substanțe toxice, microorganisme dăunătoare etc.);

folosirea nerațională a pesticidelor (micșorarea fertilității, acumularea în sol a substanțelor toxice dăunătoare plantelor, microorganismelor, animalelor și omului);

folosirea nerațională a îngrășămintelor (scăderea fertilității, acumularea în sol de substanțe toxice, mărirea acidității solului etc.);

[33. Ștefan Puiu, Adrian Basarabă – Pedologie, Editura PIATRA CRAIULUI, București, 2001].

3.1.2.PROCESE PEDOGENETICE

Factorii pedogenetici care se acționează pe teritoriul Comunei Bezdead, și care prin numărul lor, dar mai ales prin variația lor, determină apariția unor procese, dintre care cele cu rol important în formarea orizonturilor, inclusiv a profilelor de sol, vor fi prezentate mai jos.

3.1.2.1. PROCESE DE BIOACUMULARE

Reprezintă esența solificării și constau în acumularea de substanțe organice, îndeosebi sub formă de humus. Datorită acestor procese, în partea superioară se formează un orizont specific, bioacumulativ. Bioacumularea este un proces general, întâlnit la toate solurile. Însă, după cum s-a arătat în capitolul precedent, în funcție de condițiile de solificare, cantitatea și calitatea humusului, adică bioacumularea, variază foarte mult deosebindu-se două categorii principale de bioacumulare și prin urmare de orizonturi bioacumulative.

Bioacumularea cu formare de orizont A. Este bioacumularea în care rezultă materie organică. În general, bine humificată (humus, îndeosebi, de tip mull) și amestecată cu partea minerală a solului. Orizontul ce se formează în aceste cazuri poartă denumirea de orizont A și poate fi în principal, de trei feluri: A molic, notat cu Am (m de la molic), A umbric, notat cu Au (u de la umbric) și A ocric notat cu Ao (o de la ocric).

Bioacumularea cu formare de orizont A molic (Am) are loc, în general, în zonele puțin umede, sub vegetație ierboasă sau mixtă (stepă și silvostepă), în medii bine aerate, cu reacție alcalină-neutră sau slab acidă, de obicei în prezența în sol a calciului etc. condiții ce duc la formarea de humus de tip mull calcic (cel mai bun humus), închis la culoare, care determină o foarte bună structură și datorită căreia orizontul este afânat (de unde și denumirea orizontului, “molis” din limba latină = moale, cu sensul de afânat). Orizont Am se poate forma și în zone chiar foarte umede, dar numai în condiții de material calcaros ori bogat în calciu sau alte elemente bazice.

Bioacumulare cu formare de orizont A umbric (Au). Se petrece în condiții de climat umed și răcoros (de zone montane), pe materiale lipsite sau sărace în elemente bazice, sub vegetație cu caracter acid etc, cazuri în care rezultă humus tot închis la culoare, ca și la orizontul Am, dar de data aceasta humusul este acid (de unde și denumire orizontului: umbra, din limba latină = umbră, cu sensul de închis la culoare și acid).

Bioacumularea cu formare de orizont A ocric (Ao) se caracterizează, în principal, prin faptul că orizontul are o culoare deschisă (de aici și denumirea, ochros, din limba greacă, pal, adică culoare deschisă). De cele mai multe ori, culoarea deschisă se datorează conținutului scăzut de humus. Uneori, conținutul de humus nu este prea mic, dar în alcătuirea acestuia predomină acizii fulvici, care au o culoare deschisă. Acest fel de bioacumulare se întâlnește frecvent la unele soluri din zonele umede și foarte umede, cu vegetație de pădure sau de pajiști, care lasă cantități mici de resturi organice sau dacă nu, pe seama cărora rezultă acizii fulvici: de asemenea, la solurile tinere, neevoluate sau în curs de evoluție, cu solificare puțin avansată, care nu a permis o acumulare intensă de humus.

Bioacumularea cu formare de orizont T. Este aceea în care are loc o înmagazinare masivă de resturi organice, turbificate. Orizontul ce se formează în acest caz poartă denumirea de orizont turbos T. O astfel de bioacumulare este puțin răspândită, fiind caracteristică situațiilor cu exces permanent de apă și vegetație specifică, mușchi, Cyperaceae, Juncaceae și alte plante hidrofile (terenuri mlăștinoase). [33. Ștefan Puiu, Adrian Basarabă – Pedologie, Editura PIATRA CRAIULUI, București, 2001].

3.1.2.2. PROCESE DE ELUVIERE-ILUVIERE

Aceste procese prezintă o deosebită importanță în formarea solurilor. Eluvierea (levigare, spălare, migrare) constă în deplasarea sub influența apei a unor componenți, iar iluvierea în depunerea lor. Datorită acestor procese se formează strate sărăcite în componenți eluviați, denumite orizonturi eluviale și strate îmbogățite în componenți eluviați, denumite orizonturi iluviale. Ca și bioacumularea. eluvierea-iluvierea este un proces general, dar care prezintă intensități diferite în funcție de condițiile de solificare, îndeosebi de cele climatice (fiind cu atât mai accentuat cu cât clima este mai umedă).

Eluvierea-iluvierea sărurilor. Dintre componentele existente în materialele parentale sau formate în timpul solificării, cel mai ușor eluviate sunt sărurile, deoarece acestea dispersează în apă în ioni, rezultând soluții adevărate. Dintre săruri, eluviate în primul rând sunt sărurile ușor solubile: NaCl, KCl, Ca2Cl, MgCl2, Na2SO4, K2SO4, Na2CO3, K2CO3 etc. Urmează spălarea sărurilor cu solubilitate mijlocie, reprezentate în principal prin gips, CaS04 * 2H20 și, apoi, a celor greu solubile, reprezentate, îndeosebi, prin carbonatul de calciu, CaC03. În condițiile țării noastre, chiar și în zonele puțin umede (de stepă, eluvierea a dus la spălarea completă a sărurilor ușor și mijlociu solubile, dar carbonatul de calciu poate fi prezent la suprafață sau spălat la diferite adâncimi).

Eluvierea-iluvierea cu formare de orizont Cca (carbonato-iluvial). Uneori, prin eluvierea CaCO3 din partea superioară și depunerea (iluvierea) lui în adâncime, materialul parental (care se notează cu C) se îmbogățește evident în CaCO3 transformându-se într-un orizont carbonatoiluvial, Cca (C-material parental, Ca = carbonat de calciu acumulat în mare cantitate). Un astfel de orizont se poate întâlni la solurile din zonele de stepă, silvostepă și chiar de pădure.

Eluvierea-iluvierea coloizilor. Este caracteristică zonelor umede (la noi în țară, începând cu silvostepă, spre zone din ce în ce mai umede) unde, după spălarea sărurilor (CaCO3) sunt supuși eluvierii-iluvierii componenții care nu se dizolvă dar trec în apă sub formă de particule foarte fine, adică coloizii, reprezentați în principal, prin argilă, humus și sescvioxizi de fier și aluminiu.

Eluvierea-iluvierea argilei. Atâta timp cât solul conține încă săruri, (CaCO3), argila (principalul coloid mineral al solului) are adsorbiți (reținuți) predominant cationii de calciu și în această stare prezintă stabilitate, rămâne în partea superioară a solului, nu sunt supuși eluvierii. Așa se întâmplă în zonele puțin umede (de stepă și silvostepă) unde, levigarea fiind slabă, carbonatul de calciu nu a fost complet spălat; la fel stau lucrurile și în zonele umede, când solul este format pe materiale sau roci parentale calcaroase sau bogate în carbonat de calciu (deși levigarea se manifestă intens, calciu nu ajunge să fie spălat complet în adâncimea solului).

Migrarea argilei este caracteristică zonelor umede, de pădure, dar începe din partea mai umedă a silvostepei. În astfel de cazuri, după levigarea carbonatului de calciu are loc și scoaterea calciului adsorbit de către complexul argilohumic și înlocuirea lui cu hidrogen (rezultat din disocierea apei), adică se produce debazificarea complexului.

Complexul coloidal (argilohumic) având în bună măsură H în loc de Ca, nu mai prezintă stabilitate, argila dispersează și poate fi antrenată spre adâncime de către apa care se infiltrează în sol. Cu cât climatul este mai umed, cu atât debazificarea și, deci migrarea argilei sunt mai intense.

Eluvierea-iluvierea argilei sub formă de orizont Bt (B argiloiluvial sau B textural). Prin eluvierea argilei din partea superioară și iluvierea ei mai în adâncime se formează un orizont specific, denumit orizont B argiloiluvial (adică de iluviere, de acumulare a argilei migrată de sus) sau B textural (deoarece, argila este componenta cea mai importantă a texturii solului), care se notează cu Bt (t de la textură). În orizontul Bt se găsesc și coloizi de fier migrați de sus, din care cauză are culori de la gălbui până la roșcate, dar, caracteristică este acumularea argilei. Migrarea argilei, și deci, formarea și conturarea orizontului Bt începe în condiții de climă semiumedă (zona de silvostepă) și se intensifică odată cu creșterea umidității climatului (zona de pădure). Sunt, însă, situații în care, deși climatul este umed sau foarte umed, nu se formează orizont Bt, ca de exemplu: când materialul de solificare este calcaros, salifer sau foarte bogat în elemente bazice, care se opun debazificării; când roca parentală este masivă, debazificarea și alterarea slabe, nu se formează argilă etc.

Eluvierea-iluvierea argilei cu formare de orizont Bt, dar și de orizont E (eluvial). Formarea orizontului Bt are ca urmare micșorarea în partea superioară a solului a conținutului de argilă. Când migrarea argilei este foarte intensă, deasupra orizontului Bt se formează un orizont sărăcit, îndeosebi în argilă, dar și în sescvioxizi și humus (datorită migrării) și îmbogățit rezidual în particule grosiere, nisipoase, de obicei cuarțoase, care din cauza mărimii nu au fost antrenate pe adâncime, au rămas pe loc; orizontul astfel format se numește eluvial și se notează cu E.

Când sărăcirea în coloizi și îmbogățirea în particule grosiere este accentuată, orizontul se numește E albic și se notează cu Ea (E-eluvial, a=albic, datorită culorii albicioase pe care o capătă prin plecarea coloizilor și rămânerea particulelor cuarțoase, albicioase), iar când eluvierea este de intensitate mai mică, orizontul se numește E luvic și se notează cu El (E = eluvial, l = literă din expresia luvic, care are sensul de eluviere mai puțin intensă decât în cazul precedent și are culori, de asemenea, deschise, dar mai puțin decât Ea.

Uneori, formarea orizontului Bt este însoțită de separarea, deasupra lui, a unui orizont de acumulare a humusului de tip mull calcic (Am) dar și de eluviere, însă, mai slabă decât în cazul formării de orizont El. Acest orizont se numește orizont molie eluvial și se notează cu Ame.

Alteori, orizontul E pătrunde în orizontul B sub formă de limbi; orizontul astfel format se notează cu E+B și poartă denumirea de orizont glosic (glossa din limba latină = limbă).

De obicei, trecerea între orizontul Ea sau El, sărăcit în argilă și orizontul Bt, îmbogățit în argilă, este treptată, caz în care se separă un orizont de tranziție ce se notează cu EB. Uneori, însă, trecerea este bruscă, fenomenul acesta ducând la apariția caracterului denumit planic, expresie care sugerează ideea de separare a două planuri sub aspectul conținutului de argilă, primul foarte sărac, corespunzător orizontului eluvial, iar al doilea foarte bogat, corespunzător orizontului iluvial. Întrucât argila constituie componenta cea mai importantă a texturii, fenomenul mai poartă și denumirea de schimbare texturală bruscă (trecerea bruscă de la material foarte sărac, la material foarte bogat în argilă). Caracterele planice nu duc la separarea unui orizont specific și nu se notează în vreun fel, ci se evidențiază în denumirea solurilor respective (planosoluri și soluri planice).

Eluvierea-iluvierea humusului și/sau sescvioxizilor de fier și aluminiu. Este puțin răspândită și are loc în condiții de alterare și levigare foarte puternică. Astfel de situații se întâlnesc în zona montană unde, datorită climatului foarte umed și reacției puternic acide a mediului, alterarea silicaților primari este extrem de intensă. Ca urmare, pe seama silicaților primari nu se mai formează argilă (ca în zonele precedente) ci aceștia sunt desfăcuți complet în componenții lor de bază, în principal, silice și sescvioxizi de fier și aluminiu.

Eluvierea-iluvierea humusului și/sau sescvioxizilor cu formare de orizont B spodic. Sescvioxizii de fier și aluminiu care, ca și argila sunt coloizi minerali, în condițiile climatului foarte umed și a reacției acide, migrează din partea superioară și se acumulează mai în adâncime având un orizont denumit B feriiluvial (adică de depunere, iluviere a sescvioxizilor de fier dar subînțelegându-se și cei de aluminiu), notat cu Bs (s, de la prima literă de la sescvioxizi).

Eluvierea-iluvierea humusului și/sau sescvioxizilor cu formare de orizont Es (Eluvial spodic). Când migrarea este foarte intensă, deasupra orizontului B spodic se separă un orizont sărăcit în coloizii amintiți și îmbogățiți rezidual în pudră de silice (rezultată din destrucția silicaților primari și care nu înseamnă același lucru cu grăunții cuarțoși de la orizonturilor Ea, El și Ame). Orizontul astfel format poartă denumirea de orizont eluvial spodic sau podzolic, se notează cu Es (E-eluvial, s – spodic) și are culoarea deschisă, cenușie.

Orizontul Es se asociază numai cu orizonturile Bs sau Bhs, după cum orizonturile El și Ea se asociază numai cu orizontul Bt. [14. Oanea N., Rogobete Gh. 1977 – Pedologie generală și ameliorativă, Ed. Didactică și Pedagogică, București].

3.1.2.3. PROCESE SPECIFICE DE ALTERARE

Alterarea este un proces general, care contribuie la formarea materialelor parentale și la formarea părții minerale a solurilor, din care se continuă și pe tot parcursul evoluției tuturor solurilor. La unele soluri, în afară de efectele obișnuite, alterarea duce la formarea unor orizonturi sau caracteristici specifice.

Alterarea cu formare de orizont B cambic, Bv. Un proces specific de alterare este cel care duce la formarea așa-numitului orizont B cambic, notat cu Bv. Denumirea "cambic" provine de la latinescul cambiare = a schimba, a modifica, cu sensul de orizont rezultat din materialul parental modificat datorită alterării. Litera "v" din notarea acestui orizont este prima literă din expresia nemțească Verwitterung, care este echivalentă cuvântului cambiare. S-a folosit notarea cu "v" și nu cu "c" (de la cambiare) întrucât litera c, fiind utilizată în notarea orizonturilor C și Cca, s-ar fi putut crea confuzii.

Spre deosebire de celelalte orizonturi B, de acumulare a unor substanțe coloidale, Bv nu este un orizont iluvial, ci reprezintă un orizont rezultat din alterarea materialul parental care, prin alterare, și-a "schimbat" îndeosebi culoarea și structura, devenind un orizont B.

Orizontul Bv poate conține, față de materialul parental aflat dedesubt, un plus de argilă însă, de obicei, nu datorită migrării din partea superioară (ca în cazul lui Bt) ci ca urmare a formării prin alterarea la acest nivel.

Astfel de procese specifice de alterare se întâlnesc în zona de deal și de munte, deci, în zone umede sau foarte umede, unde solificarea nu a dus la formarea de orizonturi Bt și respectiv Bs sau Bhs, datorită unor condiții specifice de rocă, relief etc. În regiuni de deal (zonă de pădure) în cazurile, de exemplu, de materiale parentale cu caracter bazic, de relief cu drenaj extrem de bun etc, debazificarea este slabă și, deci, nu are loc migrarea de argilă (prin urmare, nu se formează orizont Bt) dar, datorită alterării evidente a materialului parental, pe seama acestuia, dedesubtul orizontului superior bioacumulativ, se separă un orizont Bv. Chiar și în zone montane, în situații de material parental acid și de debazificare intensă, atunci când datorită alterării puternice nu rezultă argilă, iar eliberarea de oxizi de fier și aluminiu nu este însoțită de migrarea lor, nu se formează orizonturi B spodice ci orizont Bv.

Procese specifice de alterare cu formare de orizont Bv au loc și în zone de silvostepă, în condiții de climat nu așa de umed încât să provoace debazificarea prea intensă și, deci, migrarea argilei și formarea de orizont Bt, dar destul de umed, încât să ducă la alterarea evidentă a materialului aflat sub orizontul bioacumulativ și formarea de orizont Bv.

Alterare cu formare de materiale amorfe. Un alt proces specific de alterare este și cel care duce la formarea de coloizi minerali reprezentați prin materiale amorfe (allofane), în loc de minerale argiloase care sunt cristalizate. Atunci când solul se formează pe seama unor roci magmatice necristalizate, denumite, în general, vulcanice, prin alterarea acestora nu mai rezultă minerale argiloase, ci materiale amorfe (allofane) care au proprietăți asemănătoare mineralelor argiloase. Astfel de caracteristici, observate și studiate pentru prima dată în Japonia, țară cu substrat vulcanic foarte răspândit, au fost denumite de pedologii japonezi caractere andice.

Acestea nu sunt folosite pentru separarea unui orizont specific și nu se notează în vreun fel, ci se evidențiază în denumirea solurilor respective (andosoluri și soluri andice). O astfel de alterare se întâlnește la noi în țară la solurile din arealul munților vulcanici. [18. Puiu Șt., Basarabă A., (2000) – Pedologie, Ed. Tritronic, București].

3.1.2.4. PROCESE DE GLEIZARE ȘI STAGNOGLEIZARE

În afară de situațiile în care solificarea decurge în condiții de umezire normală sub influența precipitațiilor atmosferice, sunt și cazuri când are loc în condiții de exces de apă. Acesta poate proveni din pânzele freatice aflate aproape de suprafața sau datorat stagnării apei din precipitațiile (de exemplu, pe terenurile plane sau depresionare alcătuite din material fin și aflate în zone cu precipitații; la poalele sau în partea inferioară a unor versanți, unde se acumulează apă scursă din partea superioară etc).

Excesul de umiditate, indiferent de umiditate, indiferent de originea lui, imprimă solificării anumite particularități dintre care, importanță deosebită prezintă cele legate de manifestarea fenomenelor de reducere. Procesele ce au loc în cazul excesului de apă de origine freatică poartă numele de procese de gleizare, iar în cel al procesului de suprafața sunt denumite procese de stagnogleizare.

Procese de gleizare și orizonturile rezultate. Sub influența proceselor de gleizare se formează un orizont specific, denumit orizont de glei, ce se notează cu G (de la glei). Acesta poate fi de două feluri: glei de reducere, Gr (r de la reducere) și glei de oxidare-reducere, Go (o de la oxidare).

Orizontul Gr se formează în condiții de exces de apă accentuat și prelungit, ceea ce determină o reducere puternică a compușilor de fier care, în această stare, capătă culori specifice (verzui, albăstrui, vineții etc.) și pe care le imprimă sub formă de pete și stratului respectiv din sol.

Orizontul Go se formează în condiții de exces de apă mai puțin accentuat (cel puțin în unele perioade), situație în care compușii de fier, fiind în secundar, în stare redusă și, în principal, în stare oxidată, orizontul prezintă pete de culori de reducere (verzui, albăstrui, vineții etc), dar predominante sunt culorile de oxidare (gălbui până la roșii).

Procese de stagnogleizare și orizonturile rezultate. Sub influența proceselor de stagnogleizare, caracterizate tot prin fenomene de reducere (dar datorită excesului de apă din partea superioară a solului) se formează orizonturi denumite de stagnogleizare.

Orizontul W (de stagnogleizare) se formează atunci când excesul de apă este accentuat și prelungit și, deci, predomină culorile de recucere: orizontul W corespunde lui Gr iar W provine de la Wasser din limba germană = apă, care sugerează ideea de exces de apă. [8. Ispas Șt. și colab., 2006, Pedologie – Cercetarea solului pe teren, University Valahia Press, Târgoviște];

3.2 SOLURILE. UNITĂȚILE DE SOL CARE AU FOST ANALIZATE PE TERITORIUL COMUNEI BEZDEAD

Solurile identificate în teritoriul cercetat s-au format în condiții diferite de relief, rocă, vegetație, climă, hidrografie etc. Solurile brune de pădure, întâlnite, asociate cu solurile brune divers podzolite s-au format în aceleași condiții de climă și vegetație, dar în condiții diferite de rocă și relief, fapt care pune în evidență și deosebirile lor morfologice, fizice și chimice.

Din cauza precipitațiilor abundente peste 700-800 ml, precum și datorită reliefului și a existenței unui orizont argilos la diferite adâncimi, unele din solurile identificate prezintă fenomene de stagnogleizare pronunțate. De asemenea, datorită rocii parentale la unele soluri, orizontul B apare cu o culoare roșcată-ruginie datorită faptului că solurile sunt formate pe marne sau argile de vârstă senoriană care au caracteristică această lucrare.

Grosimea profilelor de sol depinde de gradul de înclinare a pantelor, pe cele slab-moderat înclinate, întâlnindu-se profile cu o grosime de circa 100 cm; pe pante mai repezi și despădurite, eroziunea de suprafață s-a manifestat puternic, ceea ce a făcut ca solul să prezinte un profil cu o grosime mai mică de 50-60 cm.

Textural solurile se diferențiază în două soluri cu textură mijlocie-fină, formate pe materiale pelitice, argilo-marnoase și soluri cu textură ușoară formate pe gresii friabile și nisipuri uneori slab cimentate.

Preluvosolurile sunt întâlnite pe suprafețe slab înclinate sau plane, la baza versanților sau pe culmile versanților, în timp ce luvosolurile apar și pe versanți (vezi figura 8 harta pedologică).

Figura.8. Harta pedologică a T.A.Bezdead

Ca soluri intrazonale se întâlnesc frecvent faeoziomurile fiind formate pe roci cu un conținut bogat de carbonat de Ca (marne, marne argiloase și uneori argile marnoase). Se întâlnesc pe versanți moderat-puternic înclinați pe cumpene și la baza versanților. Sunt mai bogați în humus de tip calcic, au o nuanță negricios metalică la suprafață și în funcție de poziția lor pe relief uneori se produce și o levigare a carbonaților.

Regosolurile sunt soluri tinere nediferențiate și se întâlnesc în general în zonele foarte accidentate cu pante puternic înclinate.

În aceste condiții, solul se dezvoltă foarte greu din cauza condițiilor de instabilitate, principalul rol pedogenetic având-ul roca parentală.

Regosolurile sunt dezvoltate pe roci diferite ca marne, argile și gresii, ce uneori apar la zi.

Sunt soluri cu o fertilitate scăzută, prezentând și grade mari de eroziune fapt ce impune o folosință agricolă inferioară.

Eroziunea manifestată pe versanți a dat posibilitatea ca pe firele de vale și la baza versanților să evolueze solurile coluviale denumite aluviosoluri coluvice.

De-a lungul paraului Bizdidel se formeaza o lunca ingusta, frecvent inundabila in perioadele cu precipitatii abundente, ca tip de sol fiind prezent aluviosolul, de regula proxicalcaric.

Fenomenele de alunecare se întâlnesc de asemenea frecvent, în special la obârșia rețelelor hidrografice unde există o zonă foarte instabilă. Aceste alunecări active, semiactive sau parțial stabilizate sunt și o consecință a substratului litologic format din marne, argile uneori cu intercalări de nisipuri, care la un anumit grad de umiditate, se transformă în paturi de alunecare, pe suprafața cărora glisează masa de sol alunecată.

CLASE ȘI TIPURI DE SOLURI EXISTENTE PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL COMUNEI BEZDEAD (TABEL 2 CLASE DE SOL)

Tabel 2

Figura.9. Repartiția pe clase a solurilor aparținând T.A. Bezdead

Unitățile de sol care au fost analizate pe teritoriul comunei Bezdead

Suprafața totală agricolă (incluzând suprafețele cu pășune, arabil, fânețe, livezi) este ST = 3835,4 ha.

Preluvosolul stagnic, ocupă o suprafață de 1197,2 ha și se dezvoltă pe materiale fluviatile luto-argiloase necarbonatice.

Se formează în condiții de luncă, pe suprafețe ușor neuniforme prezentând deseori denivelări, pe materiale parentale cu un conținut mic în baze schimbabile, apa freatică la 3-5m, arabil tasat.

Preluvosolul stagnic, prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 17 și 28 cm;

culori în stare uscată: brun gălbui, brun gălbui ruginiu, culori în stare umedă: brun, brun gălbui închis;

prezintă pete de oxizi de Fe~35% în bază;

structură grăunțoasă în orizontul superior, poliedrică moderat dezvoltată pe profil;

textură mijlocie până la 67 cm și mijlocie-fină mai jos

sol puternic profund, trecere treptată între orizonturi

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mijlocie;

permeabilitate mijlocie;

volum edafic foarte mare;

prezintă o rezervă de humus mică (95 t/ha);

aprovizionarea cu azot mică (IN = 1,1), cu fosfor mijlocie (21 ppm), cu potasiu mijlocie (190 ppm);

sol mezobazic pe tot profilul (V%= 70,2);

prezintă o reacție moderat acidă pe tot profilul (pH= 5,2-5,6);

conținut mic de Al schimbabil (0.9 me/100 g sol);

capacitate totală de schimb cationic mică pe tot profilul

Este un sol moderat drenat, slab tasat pe tot profilul, cu carențe în aprovizionarea cu azot.

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

PRELUVOSOL STAGNIC

Luvosolul, ocupă o suprafață de 530,5 ha și care se dezvoltă pe materiale deluviale luto-argiloase necarbonatice, erodat slab în suprafață.

Se formează condiții de deal, pe un versant neuniform lung, pe partea mijlocie a versantului, cu o pantă de 25%, expoziție E, pe materiale parentale cu un conținut mijlociu în baze schimbabile, apa freatică la 5-10 m, fâneață, tasat.

Luvosolul, prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 17 și 25 cm;

culori în stare uscată: brun gălbui deschis, brun albicios, gălbui brun; iar culorile în stare umedă: brun deschis, brun gălbui deschis, brun gălbui;

pete de oxizi de Fe ~ 20% în bază;

grăunțoasă în orizontul superior, poliedrică moderat dezvoltată pe profil;

textură mijlocie până la 34 cm și mijlocie-fină mai jos;

sol puternic profund, trecere clară între orizonturi în partea superioară și treptată pe profil;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mică;

permeabilitate mică;

volum edafic foarte mare;

prezintă o rezerva de humus mare (165 t/ha);

aprovizionarea cu azot mică (IN = 1,3), cu fosfor foarte mică (5 ppm), cu potasiu mijlocie (136 ppm);

sol oligomezobazic în primii 34 cm (V%= 38,8), mezobazic între 34-75 cm (V%= 57,0) și eubazic mai jos (V%= 76,2);

prezintă o reacție puternic acidă până la 54 cm (pH= 4,8-5,0), moderat acidă între 54-100 cm (pH= 5,2-5,6) și slab acidă în bază (pH= 6,3);

capacitate totală de schimb cationic mică pe profil și mijlocie în bază;

Este un sol slab drenat, moderat tasat pe tot profilul, cu carențe în aprovizionarea cu azot și fosfor, cu prăbușiri de mal active.

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

LUVOSOL

Districambosolul, ocupă o suprafață de 125,0 ha și se dezvoltă pe materiale deluviale luto-nisipo-argiloase necarbonatice.

Se formează în condiții naturale de deal, al cărui versant este neuniform lung, pe partea mijlocie a versantului, cu o pantă de 20%, expoziție SE, formate pe materiale parentale cu un conținut mic în baze schimbabile, apa freatică aflându-se la 5-10 m.

Districambosolul prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 21 și 29 cm;

culori în stare uscată: brun gălbui deschis, gălbui brun, culori în stare umedă: brun deschis, brun gălbui;

prezintă pete de oxizi de Fe~15% în bază;

prezintă structură grăunțoasă în orizontul superior, poliedrică slab dezvoltată pe profil;

prezintă textură mijlocie pe tot profilul;

sol puternic profund, trecere treptată între orizonturi;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mijlocie;

permeabilitate mijlocie;

volum edafic foarte mare;

prezintă o rezervă de humus mijlocie (147 t/ha);

aprovizionarea cu azot mică (IN = 1,4), cu fosfor foarte mică (5 ppm), cu potasiu mică (74 ppm);

sol oligomezobazic pe tot profilul (V%= 52,3);

prezintă o reacție puternic acidă pe tot profilul (pH= 4,5-5,0);

conținut mijlociu de Al schimbabil (2,6 me/100 g sol);

capacitate totală de schimb cationic mică pe tot profilul;

Este un sol moderat drenat, moderat tasat pe tot profilul, cu carențe în aprovizionarea cu elemente nutritive (azot, fosfor și potasiu), cu alunecări în brazde active.

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

DISTRICAMBOSOL

Faeoziomul calcaric, ocupă o suprafață de 608,8 ha și se dezvoltă pe materiale de pantă argiloase carbonatice cu schelet, fâneața moderat tasat, moderat erodat prin apă.

Se formează în condiții de deal, pe versanți neuniformi lungi, cu pantă de 30%, expoziție NV,

formate pe materiale parentale cu un conținut mare în baze schimbabile, apa freatică aflându-se la 5-10 m.

Faeoziomul calcaric, prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 12 și 25 cm;

culori în stare umedă: brun negricios, brun, brun gălbui închis, culori în stare uscată: brun, brun gălbui;

prezintă structura glomerulară în orizontul Aom, poliedrică moderat dezvoltată pe profil;

prezintă textura fină pe tot profilul, material foarte fin cu schelet, conținut mic de schelet de la 35 cm (15-20%);

prezintă efervescență puternică pe tot profilul, CaCO3 de la suprafață, pulbere fină în primele două orizonturi și concrețiuni mai jos;

sol puternic profund, trecere clară între orizonturi în partea superioară a profilului și treptată mai jos;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mică;

permeabilitate mică;

volum edafic foarte mare;

prezintă exces de umiditate de suprafață practic nul;

prezintă o rezervă de humus foarte mare (261 t/ha);

aprovizionarea cu azot mare (IN = 4,7), cu fosfor mică (10 ppm), cu potasiu mare (222 ppm);

este un sol saturat în baze pe tot profilul (V%=100), reacție slab alcalină pe tot profilul (pH= 7,3 – 7,7);

prezintă o capacitate totală de schimb cationic mare pe tot profilul, conținut mare de CaCO3 pe tot profilul (14,6-23,0%);

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

FAEOZIOM CALCARIC

Regosolul ocupă o suprafață de 1154,4 ha și se dezvoltă pe materiale deluviale luto-nisipoase necarbonatice.

Se formează în condiții de deal pe versanți neuniformi lungi, pe partea mijlocie a versantului, cu panta de 30%, expoziție V, formate pe materiale parentale cu un conținut mijlociu în baze schimbabile.

Regosolul prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 19 și 31 cm;

culori în stare uscată: brun gălbui deschis, brun gălbui, culori în stare umedă: brun deschis, brun gălbui închis;

prezintă pete de oxizi de Fe 15-20% în bază;

prezintă structură grăunțoasă în orizontul superior, poliedrică slab dezvoltată pe profil și astructurat în bază;

prezintă textura mijlocie pe tot profilul, material mijlociu;

sol puternic profund, trecere treptată între orizonturi pe profil și clară în bază;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mijlocie;

permeabilitate mijlocie;

volum edafic mare;

prezintă o rezervă de humus mijlocie (146 t/ha);

aprovizionarea cu azot mijlocie (IN = 2,2), cu fosfor mijlocie (25 ppm), cu potasiu mijlocie (133 ppm);

sol mezobazic până la 66 cm (V%~ 73,4) și eubazic mai jos (V%= 75,9);

prezintă o reacție moderat acidă pe tot profilul (pH= 5,1-5,4);

conținut mic de Al schimbabil (2,0 me/100 g sol);

capacitate totală de schimb cationic mijlocie pe tot profilul;

Este un sol moderat drenat, slab tasat pe tot profilul, moderat aprovizionat cu elemente nutritive (azot, fosfor și potasiu).

Foto.7. Profil de sol-Regosol

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

REGOSOL

Aluviosolul coluvic ocupă o suprafață de 30,5 ha și se dezvoltă pe materiale deluviale reprezentate de pietrișuri necarbonatice, erodat slab în suprafață.

Se formează în condiții de deal, pe suprafațe slab înclinate având pante de 5%, formate pe materiale parentale cu un conținut mic în baze schimbabile.

Aluviosolul coluvic, prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 18 și 30 cm;

culori în stare uscată: brun gălbui, brun gălbui ruginiu, culori în stare umedă: brun gălbui închis;

prezintă pete de oxizi de Fe~25% în bază;

prezintă structură grăunțoasă în orizontul superior și astructurat pe profil;

prezintă textură mijlocie pe tot profilul, material parental reprezentat de pietrișuri necarbonatice;

prezintă un conținut mic de schelet între 19-80 cm (15-20%) și mare mai jos (60%), sol puternic profund, trecere clară între orizonturi;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mijlocie;

permeabilitate mijlocie;

volum edafic mijlociu;

prezintă o rezervă de humus foarte mare (215 t/ha);

aprovizionarea cu azot mijlocie (IN = 3,6), cu fosfor mică (13 ppm), cu potasiu mare (216 ppm);

sol eubazic în primii 19cm (V%= 80,7) și mezobazic mai jos (V%= 71,0);

prezintă o reacție slab acidă în primii 37cm (pH = 5,9-6,3) și moderat acida mai jos (pH = 5,2-5,4);

prezintă un conținut foarte mic de Al schimbabil (0,7me/100 g sol);

are o capacitate totală de schimb cationic mijlocie în primii 19 cm și mică mai jos.

Este un sol moderat drenat, slab tasat pe tot profilul, cu carențe în aprovizionarea cu fosfor.

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

ALUVIOSOLUL COLUVIC

Aluviosolul calcaric ocupă o suprafață de 189,0 ha și se dezvoltă pe pietrișuri fluviatile carbonatice.

Se formează în condiții de luncă, pe suprafațe orizontale, prezentând unele denivelări, formate pe materiale parentale cu un conținut mare în baze schimbabile.

Aluviosolul calcaric, prezintă următoarele caracteristici morfologice:

grosimea orizonturilor cuprinsă între 21 și 24 cm;

culori în stare uscată: brun deschis, brun gălbui deschis, culori în stare umedă: brun, brun gălbui;

prezintă pete de oxizi de Fe~15% în bază;

prezintă structură grăunțoasă în orizontul superior și astructurat pe profil;

prezintă textură mijlocie în primii 65 cm și grosieră mai jos, material parental reprezentat de pietrișuri fluviatile carbonatice, conținut mare de schelet în bază (60%);

sol puternic profund, CaCO3 pulbere fină pe tot profilul, trecere clară între orizonturi;

Acesta mai prezintă următoarele caracteristici fizice și chimice:

porozitate totală mare;

permeabilitate mare;

volum edafic mijlociu;

prezintă o rezervă de humus mică (101 t/ha);

aprovizionarea cu azot mică (IN = 1,5), cu fosfor mijlocie (20 ppm), cu potasiu mare (216 ppm);

sol saturat în baze pe tot profilul (V% = 100), reacție slab alcalină pe tot profilul (pH= 7,4-7,6);

are un conținut mare de CaCO3 până la 65cm (16,8-17,4%) și mijlociu mai jos (12,0%);

capacitate totala de schimb cationic mare pe tot profilul;

Este un sol bine drenat, normal ca tasare pe tot profilul, cu carențe în aprovizionarea cu azot.

Foto.8. Profil de sol-Aluviosol calcaric

ANALIZE FIZICO-CHIMICE

ALUVIOSOL CALCARIC

Variația cantității de humus în funcție de adâncime (figura 10)

Figura 10

În cadrul teritoriului studiat, faeoziomul, aluviosolul coluvic prezintă cele mai ridicate conținuturi în humus, iar aluviosolul calcaric și preluvosolul stagnic prezintă cele mai mici valori.

În cazul tuturor tipurilor de sol se constată o scădere a conținutului de humus pe profilul de sol.

Variația reacției solului în funcție de adâncime (figura 11)

Figura 11

În ceea ce privește pH-ul, în cazul preluvosolului stagnic, regosolului, faeoziomului calcaric aluviosolului calcaric și districambosolului, valorile pH-ului nu prezintă variații foarte mari pe profilul de sol. Datorită intensității mari a procesului de eluviere a argilei și a cationilor bazici, în cazul luvosolului se constată o scădere a pH-ului de la 5 în orizontul A la 4,8 în orizontul B, urmând ca în orizontul C să înregistreze valori de 6,3.

În cazul aluviosolului coluvic se constată o scădere a valorilor pH-ului pe adâncimea profilului fapt ce poate fi corelat cu scăderea conținutului de argilă și a gradului de saturație în baze.

Variația cantității de argilă în funcție adâncime (figura 12)

Figura 12

În cadrul teritoriului studiat, se remarcă faptul că la nivelul tipurilor de sol, conținutul de argilă crește de la aluviosol la faeoziom și luvosol.

Intensitatea proceselor de iluviere a argilei își pun amprenta asupra dinamicii argilei pe profilul de sol evidențiindu-se o diferențiere texturală clară în cazul luvosolului (de la 21, 3% în orizontul A la 43% în orizontul B), respectiv prezența unei texturi contrastante în cazul aluviosolului calcaric. În cazul aluviosolului coluvic, faeoziomului calcaric, regosolului nu se sesizează o diferențiere texturală evidentă pe profilul de sol.

3.3. DEGRADAREA ÎNVELIȘULUI DE SOL PE TERITORIUL COMUNEI BEZDEAD

Degradarea este procesul de deteriorare a fertilității solurilor datorită unor cauze naturale și antropice.

3.3.1. DEGRADAREA PRIN EROZIUNE

Eroziunea este procesul de desprindere și de transport a materialelor de la suprafața solului, sub acțiunea unor factori externi cunoscuți sub denumirea de factori erozivi.

Factorii ce determină declanșarea procesului de eroziune pot fi naturali și antropici.

Din categoria factorilor naturali amintim relieful (care influențeaza procesul de eroziune al solului, în principal prin gradul de înclinare al versanților, dar și prin forma, lungimea și expoziția acestora), clima (precipitații, temperatură și vânt), vegetația (naturală și cultivată) și solul (reduce sau favorizează procesul de eroziune în funcție de proprietățile fizico-chimice).

Factorii antropici care contribuie la declanșarea procesului de eroziune, sunt reprezentați de defrișarea pădurilor, pășunatul excesiv, precum și desțelenirea terenurilor.

În lucrarea de față am determinat volumul edafic util pentru fiecare tip de sol în parte:

Pentru preluvosol stagnic

V.E.U = =

Pentru luvosol

V.E.U = =

Pentru districambosol

V.E.U = =

Pentru faeoziom calcaric

V.E.U = =

Pentru regosol

V.E.U = =

Pentru aluviosol coluvic

V.E.U = =

Pentru aluviosol calcaric

V.E.U = =

Pe suprafețele afectate de procesele de eroziune se constată o micșorare a volumului edafic util (V.E.U).

V.E.U =

V.E.U =

V.E.U =

În cazul regosolurilor situate pe suprafețe având pante mai mari de 25% se declanșează alunecări de teren ce duc la reducerea volumului edafic util până la valori cuprinse între 25-50%.

Figura.13. Statistica volumului edafic util pentru solurile analizate în cadrul T.A. Bezdead

Efectele eroziunii

Eroziunea solului, indiferent dacă este generată de apă sau de vânt, a produs și produce pagube importante agriculturii, cât și altor sectoare ale economiei.

Apa din precipitații determină înlăturarea treptată a învelișului de sol de pe versanți, uneori ajungându-se la roca parentală. Solul erodat este transportat și depus la baza versanților, pe luncile râurilor, în lacurile de acumulare degradând în acest fel atât solurile de pe versanți cât și pe cele de la baza versanților sau din lunci care sunt colmatate cu materiale depuse.

Prin eroziune se înrăutățesc proprietățile fizice și chimice ale solului, ceea ce determină înrăutățirea condițiilor de viață pentru plante și deci producții din ce în ce mai scăzute.

În cazul eroziunii în adâncime are loc o fragmentare a terenurilor, fapt ce determină îngreunarea efectuării lucrărilor solului

În situația în care eroziunea avansează foarte mult atât ca formă de manifestare cât și ca intensitate se ajunge ca importante suprafețe de teren să fie scoase din circuitul producției vegetale. [10. Loghin V., (1996), Degradarea reliefului și a solului, Editura Universitații București];

Materiale erodate determină colmatarea râurilor și lacurilor ceea ce facvorizează apariția inundațiilor și reducerea rezervelor de apă

Prezența aluviunilor în râuri și lacuri reduce posibilitatea folosirii lor pentru apă potabilă și chiar ca apă de irigații.

Uneori datorită scurgerilor puternice de pe versanți are loc distrugerea șoselelor, a căilor ferate, sau sunt afectate unele obiective economico-sociale.

Foto.9.Pășunatul irațional-cauză a eroziunii Foto.10. Arătura din deal în vale

Foto.11. Drumurile de exploatare-cauză a eroziunii

În sectorul dealurilor nisipo-pietroase predomină eroziunea torențială care dă naștere la ravene puternic dezvoltate.

Eroziunea torențială se dezvoltă aproape pe întreaga suprafață a comunei, determinată de ploile torențiale ce cad deseori în această regiune. Astfel la 4 aprilie 1972 au căzut în 24 de ore 107,2 mm,precipitații.

Pe islazul comunal sunt bine puse în evidență organismele torențiale în special sub formă de ogașe. (“Eroziunea torențială” – ogașe).

Eroziunea apelor curgătoare are loc atât pe verticală, cât și pe orizontală. În special după ploi se observă cum Bizdidelul transporta materialul erodat și că acolo unde panta este mai domoală, o parte din acest material este depus sub formă de aluviuni. Pe cursul său mijlociu se observă bine eroziunea laterală, iar în cursul său inferior, acolo unde viteza apei este mai mică datorită pantei mai domoale, se observă că acțiunea de eroziune a apei este foarte mică. Se explică apoi cauzele revărsărilor și a inundațiilor:

topirea bruscă a zăpezilor

abundența ploilor torențiale, și modul cum se poate lupta împotriva inundațiilor (îndiguiri,amenajarea cursurilor de ape, etc.).

3.3.2. DEGRADAREA PRIN ACIDIFIERE

În categoria solurilor acide intră acele soluri care prezintă pH-ul solului mai mic de 5,8 și gradul de saturație în baze sub 75%.

În Romania solurile acide ocupă o suprafață totală de aproximativ 2,8 mil ha, în cea mai mare parte situate în zonele montane și colinare, unde condițiile naturale favorizează acidifierea profilului de sol.

Principalii factori care determină acidifierea solurilor sunt clima, roca și vegetația. Astfel, in condițiile unui climat umed, cu precipitații bogate determină o levigare intensă a profilului de sol, determinând o debazificare mai accentuată și o reactie mai acidă.

Rocile, în funcție de proprietățile lor fizico-chimice influențează însușirile solurilor respective, pe roci acide formându-se soluri acide.

În cadrul teritoriului studiat, solurile acide sunt reprezentate de luvosoluri și districambisoluri.

Acestea ocupă o suprafață de 655,5 ha

3.3.3. DEGRADAREA ANTROPICĂ

Pășunatul excesiv

Datorită pășunatului excesiv dispar speciile sensibile și scade producția de fitomasă, este redusă permeabilitatea și capacitatea de reținere a apei, se intensifică eroziunea, apare compactarea (cărări de vite).

Influența amenajărilor pentru plantații de vie și pomi

Înființarea plantațiilor de vie și pomi presupune desfundarea adâncă a solului, iar în cazul terenurilor în pantă și cu relief accidentat, si lucrări de modelare, nivelare, terasare etc.

Prin desfundare se produce o deranjare "in situ" a profilelor de sol, astfel încât, pe adâncimea respectivă, orizonturile de diagnostic apar intens deranjate și amestecate, nemaipermițând încadrarea într-un anumit tip, adică se transformă în soluri desfundate, care constituie un tip separat de sol.

O schimbare radicală a învelișului de sol are loc, adesea, și datorită acțiunilor mecanice energice de amenajare a versanților când, de asemenea, solurile respective se transformă în soluri desfundate sau în soluri decopertate, soluri acoperite, protosoluri antropice etc.

Dacă la modificările mai sus prezentate se mai adaugă și cele legate de lucrări specifice ce se execută în plantații (lucrări ale solului, de revenire și combatere a eroziunii, aplicarea de îngrășăminte, stropiri etc.) rezultă că folosirea terenurilor în viticultură și pomicultură provoacă o asemenea schimbare a solurilor respective, încât acestea nu se mai aseamănă cu cele de origine.

Influența lucrărilor de prevenire și combatere a eroziunii

După cum s-a mai arătat, pentru prevenirea și combaterea eroziunii, se aplică o serie întreagă de măsuri. Aceasta exercită multiple și variate influențe pozitive, atât asupra învelișului de sol, cât și asupra mediului înconjurător, ca de exemplu: stăvilirea degradării în continuare a solurilor prin antrenarea materialului de sol; stăvilirea degradării în continuare a solurilor prin acoperirea acestora cu material erodat, nefertil; regenerarea solurilor erodate și a celor acoperite datorită eroziunii; asigurarea unei evoluții favorabile a coluvisolurilor; stăvilirea ridicării în continuare a talvegurilor; văilor și deci sistarea creșterii pericolului de inundație etc.

Chiar dacă prin executarea unor lucrări de prevenire și combatere a eroziunii, cum sunt, de exemplu, nivelările, modelările, terasările etc, se pot produce pe unele porțiuni decopertări, iar pe altele acoperiri de sol, deci degradări ale acestuia, pe ansamblu, efectele sunt deosebit de favorabile iar deprecierile survenite cu timpul se șterg.

Deosebit de important de subliniat este faptul că, sub influența lucrărilor de prevenire și combatere a eroziunii pe de o parte, se oprește scoaterea din circuitul agricol a noi suprafețe de teren, iar pe de altă parte, se realizează reintroducerea în cultură a unor suprafețe din ce în ce mai mari, asigurându-se, în același timp, și o evoluție favorabilă a solurilor respective.

[33. Ștefan Puiu, Adrian Basarabă – Pedologie, Editura PIATRA CRAIULUI, București, 2001].

3.4. MĂSURI ȘI LUCRĂRI DE CONSERVARE ȘI ÎMBUNĂTĂȚIRE A CALITĂȚII SOLULUI

Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau ușor reversibilă.

Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acțiunea apei și vântului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Cătina este considerată un aliat de nădejde pentru lupta împotriva eroziunii.

Foto.12. Cătina Foto.13. Amenajare hidrotehnică-Bizdidel

Adâncimea de înrădăcinare și cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce.

Aceste procese sunt și mai intense pe solurile subțiri, unde roca este mai aproape de suprafață.

Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol și astfel la reducerea fertilității solului prin pierderea particulelor fine de sol bogate în nutrienți.

Eroziunea contribuie la creșterea riscului față de inundații prin intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor și canalelor de drenaj.

Covorul vegetal protejază solul împotriva eroziunii, dar pot avea loc modificări semnificative pe solurile arabile ori pe terenurile intens pășunate, ori pe terenurile recent defrișate.

Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de o mare importanță. Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafață reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariția băltirii și intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de a semăna cultura următoare.

Să se evite pregătirea unui pat germinativ fin care determină apariția proceselor de degradare fizică la suprafață: colmatarea spațiului poros și crustificarea. Este necesar în aceste condiții creșterea conținutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafață.

Pentru protecția solului, mai ales la suprafață, acoperirea cu vegetație este crucială. Acolo unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă și reînsămânțarea culturilor ierboase este de mare importanță. Cel puțin 25% din suprafața arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi. În astfel de situații, prășitoarele trebuie evitate.

Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele mașinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare. Culturile prășitoare, cu deosebire rădăcinoasele și legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în pantă și afectate de eroziune.

Atunci când se folosește plugul reversibil și se efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea și deplasarea (alunecarea) lentă a solului.

3.4.1. MĂSURI LEGALE DE PROTECȚIE ȘI AMELIORARE A SOLULUI

Reglementările în domeniul protecției solului au drept scop:

a) reglementarea regimului juridic al proprietății și folosinței infrastructurii de îmbunătățiri funciare și a terenului aferent, precum și mecanismele de dobândire și/sau transmitere a dreptului de proprietate, administrare sau folosință asupra acestei infrastructuri.

b) instituirea cadrului de reglementare a înființării și funcționării Administrației Naționale a Imbunătățirilor Funciare, denumită în continuare Administrație, persoana juridica română de interes public național în sectorul îmbunătățirilor funciare, care desfasoară activitațile prevăzute de lege;

c) reglementarea înființării și funcționării organizațiilor de imbunatățiri funciare și a federațiilor de organizații de îmbunătățiri funciare în vederea desfășurării activităților de îmbunătățiri funciare atât în interesul membrilor lor, cât și în interesul public;

d) stabilirea serviciilor prestate de Administrația organizațiilor de îmbunătățiri funciare și federațiilor de organizații de îmbunătățiri funciare și mecanismele de finanțare a acestor activități;

e) stabilirea atribuțiilor autorității publice centrale, denumită în continuare ministerul, care coordonează elaborarea strategiei și politicilor în sectorul îmbunătățirilor funciare;

f) stabilirea principiilor reorganizării Societății Naționale "Imbunătățiri Funciare" – S.A.;

g) stabilirea sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi.

Principiile care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătățirilor funciare sunt următoarele:

– exploatarea echitabilă a amenajărilor de îmbunătățiri funciare, sistemelor de irigații sau desecare și drenaj și a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor șicombatere a eroziunii solului pentru asigurarea protecției intereselor tuturor beneficiarilor;

– consultarea și, după caz, implicarea beneficiarilor, organizațiilor neguvernamentale și a altor reprezentanți ai societății civile în luarea deciziilor în scopul promovării adoptării raționale, eficiente și transparente a acestora;

– realizarea, în principal, de către proprietarii de teren, individual sau prin organizațiile de îmbunătățiri funciare ori federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare a exploatării, întreținerii și reparațiilor amenajărilor de îmbunătățiri funciare situate pe terenurile pe care le dețin, inclusiv a lucrărilor de reabilitare, executare de investiții și suportarea costurilor acestor activități; statul intervine prin Administrație și prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea surselor proprii ale Administrației sau ale beneficiarilor amenajărilor declarate de utilitate publică, în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfășura ei înșiși activități de îmbunătățiri funciare;

– exploatarea amenăjarilor de îmbunătățiri funciare astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a apei, excesul de umiditate, eroziunea și poluarea solului și să se promoveze protecția mediului în conformitate cu standardele de mediu.

Imbunătățirile funciare au ca obiective:

asigurarea protecției terenurilor de orice fel și a oricăror categorii de construcții față de inundații, alunecări de teren și eroziuni, precum și protecției lacurilor de acumulare împotriva colmatării și regularizarea cursurilor de apă;

asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului, care să permită sau să stimuleze creșterea plantelor, incluzând plantațiile viti-pomicole, culturile agricole și silvice;

asigurarea ameliorării solurilor acide, sărăturate și nisipoase, precum și protecția împotriva poluării.

Amenajările de îmbunătățiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe și agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii și înlăturării acțiunii factorilor de risc- secetă, exces de apă, eroziunea solului și inundații, precum și poluare – pe terenurile cu orice destinație, indiferent de proprietar.

Acestea contribuie la valorificarea capacității de producție a terenurilor și a plantelor, precum și la introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive.

Amenajările de îmbunătățiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări;

îndiguiri și regularizări ale cursurilor de apă de interes local prin care se asigură, în principal, protecția terenurilor și a oricăror categorii de construcții împotriva inundațiilor, surse locale de apă și emisari pentru scurgerea apelor;

amenajări de irigații și orezării prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului și a plantelor cu cantitățile de apă necesare dezvoltării culturilor și creșterii producției agricole. Aceste amenajări cuprind lucrări de captare, pompare, transport, distribuție și evacuare a apei și, după caz, lucrări de nivelare a terenului;

lucrări de combatere a eroziunii solului și de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări, prin care se previn, se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecția solului, regularizarea scurgerii apei pe versanți, stingerea formațiunilor torențiale, stabilizarea nisipurilor mișcătoare;

amenajări pedoameliorative pe terenurile săraturate, acide și pe nisipuri, pe terenurile poluate, inclusiv cu reziduuri petroliere, cu halde de la exploatările miniere, pe alte terenuri neproductive, cuprinzând și lucrarile de nivelare-modelare, de scarificare, de afânare adâncă, rigole și șanțuri de scurgere a apei, arăturile în benzi cu coame, udările de spălare a sărurilor, aplicarea de amendamente, precum și îngrășăminte, în scopul valorificării pentru agricultură și, după caz, pentru silvicultură;

perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole și plantații pentru combaterea eroziunii solului;

alte soluții tehnice și lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare.

Amenajările de îmbunătățiri funciare pot prelua din surse de apă autorizate necesarul pentru irigarea culturilor agricole și alimentarea cu apă a unor localități, amenăjari piscicole, incinte agricole și industriale și asigură protecția localităților și a oricăror categorii de construcții împotriva efectelor alunecărilor de teren și a inundațiilor, precum și protecția lacurilor de acumulare împotriva colmatării.

Realizarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare la nivel național are loc pe baza programelor și strategiei sectoriale, iar la nivel local, conform nevoilor autorităților publice locale, ale persoanelor juridice sau fizice interesate, pe bazaprogramelor zonale și locale de amenajare a teritoriului.

Proiectarea, executarea și exploatarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare se fac în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gestionare a căilor de comunicație, în acord cu interesele proprietarilor de terenuri și cu documentațiile de urbanism și de amenajare a teritoriului, ținând seama de cerințele de protecție a mediului. [5. Ene Al., Știrbu Clara, 2005 – Îmbunătățiri funciare , Editura Printech, București].

3.4.2. AMELIORAREA SOLURILOR DEGRADATE

3.4.2.1. AMELIORAREA SOLURILOR ACIDE

În grupa solurilor acide se încadrează mai multe tipuri de sol din clase diferite, cum ar fi clasa argiluvosolurile, clasa cambisolurilor, clasa spodosolurilor și clasa umbrisolurilor. Toate aceste tipuri de soluri care sunt cuprinse în grupa ameliorativă solurilor acide au un pH-ul mai mic decât 5,8 în suspensie apoasă, gradul de saturație cu baze este sub 75%.

În cadrul teritoriului studiat, solurile acide sunt reprezentate de luvosoluri și districambisoluri.

Acestea ocupă o suprafață de 655,5 ha

Cea mai răspândită metodă de ameliorare a solurilor acide este amendarea. Aceasta se realizează prin intermediul amendamentelor cu reacție alcalină și o mare putere de neutralizare (cu un conținut ridicat de CaCO3) dintre care amintim piatra de var (CaCO3), varul ars (CaO), varul stins (Ca(OH)2), marnele, spuma de defecație, zgura, praful de ciment.

Calculul dozei de amendament calcaros se poate face prin mai multe metode și este condiționat de cunoașterea unor parametrii precum suma bazelor (SB), gradul de saturație în baze (V%) precum și de planul de culturi (folosința terenului).

Doza de amendament calcaros (D.A.C) se poate calcula cu formula:

D.A.C (t/ha) = SB (Vd / Vi – 1)* k * 100 / P.N.A

unde: D.A.C. – doza de amendament calcaros

SB – suma bazelor (me/100 g sol)

Vd – gradul de saturație în baze dorit a se obține în urma amendării

Vi – gradul de saturație în baze inițial în solul neamendat

k – coeficient rezultat din înmulțirea grosimii stratului de sol amendat cu densitatea aparentă și cu valoarea de 0,05, care reprezintă cantitatea de CaCO3(g) necesară neutralizării unui me de aciditate conținută în 100g sol.

P.N.A. (%) – puterea de neutralizare a amendamentului (CaCO3)

În cadrul teritoriului studiat, adică mai exact în cazul terenurilor plane, cu soluri acide având o textură grosieră-mijlocie recomandăm înființarea culturilor de cartof pentru care textura și reacția reprezintă un factor restrictiv.

Pe suprafețele în pantă, recomandăm menținerea folosințelor, adică pășune (fâneață) și plantații pomicole, în acest caz se aplică pentru districambosol.

Valorile care se iau în funcție de tipul de cultură:

pentru culturi de câmp Vd = 100% și k = 1,5

pentru pășuni și fânețe Vd = 70% și k = 0,6

Se utilizează ca amendament calcar măcinat (P.N.A = 97%).

Pentru districambosol: D.A.C (t/ha) = SB (Vd/Vi-1)*k*100/P.N.A

D.A.C (t/ha) = 11,6 (70/52,3-1)*0,6*100/97

= 2,36 t/ha

Pentru luvosolurile ce au ca folosință plantații pomicole, doza de amendament calcaros se calculează astfel:

Vd = 75% și k = 2,4 pentru plantații pomicole

D.A.C = 5 (75/38,8-1)*2,4*100/97

= 11,50 t/ha

Pentru luvosolurile ce au ca folosință culturi de câmp, doza de amendament calcaros se calculează astfel:

Vd = 90% și k = 1,5 pentru culturile de câmp

D.A.C = 5 (90/38,8-1)*1,5*100/97

= 10,12 t/ha

Aplicarea amendamentelor calcaroase se poate efectua vara, pe măsura recoltării plantelor furajere, vara pe miriștile cerealelor păioase, toamna, înainte de arătură, iarna pe solul înghețat sau primăvara pentru leguminoasele perene.

În urma aplicării amendamentelor calcaroase se îmbunătățește stabilitatea hidrică a agregatelor structurale, reacția solului devine neutră, slab alcalină, crește gradul de saturație în baze, conținutul în humus, azot și fosfor total, precum și a formelor accesibile în azot și fosfor și nu în ultimul rând se intensifică activitatea microorganismelor.

Sporirea fertilității efective a solurilor acide nu se poate concepe fără folosirea îngrășămintelor chimice și organice. Solurile acide au o fertilitate naturală scăzută.

Fertilizarea cu azot

  Aplicarea îngrășămintelor cu azot sub formă de azotat de amoniu intensifică aciditatea și creșterea toxicității acestora față de plantele cultivate, aplicate pe soluri mai puțin acide se obțin sporuri de producție. Se recomandă ca pe solurile acide neamendate să se renunțe la folosirea azotatului de amoniu, înlocuindu-l cu nitrocalcarul sau uree. Înainte de arătura de bază sau la pregătirea terenului pentru semănat este necesar a se aplica îngrășăminte de azot.

Fertilizarea cu fosfor = necesară pe terenurile amendate și neamendate eficiența scazută cu doze mici și moderate.

Fertilizarea cu potasiu – 60-80 kg K2O/ha la aprovizionare slabă; 50-60 kg K2O/ha la aprovizionare mijlocie.

Fertilizarea cu gunoi – pe terenurile fertilizate organic reduce efectul amendării calcice, aplicându-se la 3-4 ani după amendarea calcică.

3.4.2.2. AMELIORAREA SOLURILOR CU EXCES DE UMIDITATE

Excesul de umiditate este starea de umiditate excesivă a solului, care determină în sol o aerație insuficientă ce contribuie la încetinirea proceselor de oxidare, adică mineralizarea insuficientă a materiei organice, modificând compușii minerali ai solului.

Datorită excesului de umiditate, materia organică a solului prezintă o mineralizare insuficientă, încât alături de humus se întâlnesc și cantități diferite de materie organică nedescompusă, care la unele soluri pot forma așa zisele orizonturi de turbă orizonturi.

Cauzele excesului de umiditate pot fi:

de natură externă: factori hidrogeologici, factori geomorfologici

de natură internă: factori litologici, factori pedologici

Stagnosolurile includ solurile cu exces de umiditate provenit din precipitații, favorizând procesul de stagnogleizare.

Măsuri de ameliorare: drenaj, fertilizare organică, fertilizare minerală.

3.4.2.3. AMELIORAREA SOLURILOR ERODATE

Măsurile prioritare de conservare a solului vor cuprinde

efectuarea de lucrări agricole cu utilaje și mașini, de asolamente;

utilizarea unor procedee agricole cu impact redus asupra mediului;

practicarea unei agriculturi organice;

elaborarea unui proiect de lege privind conservarea solului, după modelul țărilor europene;

aplicarea mecanismelor economice de prevenire a degradării solului;

perfecționarea actelor normative în vigoare privind obligațiile persoanelor care efectuează lucrări ce conduc la degradarea stratului fertil al solului, cu definirea clară a responsabilităților pentru restabilirea fertilității lui;

stimularea restabilirii fâșiilor forestiere de protecție și aplicării de măsuri antierozionale;

reglementarea exploatării pășunilor;

reglementarea exploatării pădurilor;

intensificarea eforturilor de reîmpădurire;

optimizarea modului de ocupare a terenurilor;

revenirea la practica de rotație a culturilor.

În România protecția solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice, care să nu afecteze componentele mediului și să dea, în acelasi timp, produse de calitate. În acest sens trebuie înlocuită treptat combaterea chimică a dăunătorilor cu cea biologică, trebuie evitată practica monoculturilor și trebuie luate toate măsurile ce se impun pentru ameliorarea solurilor degradate, fără a omite necesitatea reîmpăduririlor și optimizării modului de depozitare a diverselor deșeuri și reziduuri industriale.

3.4.3. APLICAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR PE TERENURI ÎNCLINATE

Pe astfel de terenuri există un risc crescut al pierderilor de azot prin scurgeri de suprafață, care depind de o serie de factori cum sunt: panta terenului, caracteristicile solului (în special permeabilitatea pentru apă), sistemul de cultivare, amenajările antierozionale și în mod deosebit cantitatea de precipitații. Riscul este maxim când îngrășămintele sunt aplicate superficial și urmează o perioadă cu precipitații abundente.

Pe astfel de terenuri fertilizarea trebuie făcută numai prin încorporarea îngrășămintelor în sol și ținând cont de prognozele meteorologice (nu se aplică îngrășăminte, mai ales dejecții lichide, când sunt prognozate precipitații intense).

O atenție deosebită trebuie acordată culturilor pomicole și viticole, situate de regulă pe astfel de terenuri, la care procesele de eroziune a solului și, implicit, pericolele de pierdere a nutrienților prin șiroire, sunt mai frecvente și mai intense.

Pentru ameliorarea și folosirea pajiștilor naturale se recomandă următoarele lucrări:

Lucrări agrotehnice:

Pentru solurile brune și brune podzolite se recomandă „grăpări în cruce”, ultima grăpare trebuind să se facă pe curbele de nivel. Aceste lucrări nu se pot executa decât cu tracțiune animală și manual la însămânțări, pantele nepermițând lucrări mecanizate

Lucrări de combatere și de preîntâmpinare a eroziunii solului.

Pentru stăvilirea scurgerilor pe pante, se recomandă înierbarea și folosirea rațională a pajiștilor. Pentru stingerea ravenelor și ogașelor, se recomandă împădurirea prin plantații de salcâm a malurilor și taluzelor de mal, sub formă de perdele. Consolidarea fundului ravenelor se poate realiza prin plantații silvice.

Lucrări de fertilizare

Pentru mărirea producției de masă verde la hectar, este absolut necesară administrarea cu îngrășăminte chimice în special cu azot și fosfor în zona solurilor brune podzolite, brune acide și brune erodate.

Lucrări de însămânțări și supraînsămânțări

Pentru îmbogățirea covorului vegetal cu ierburi, bogate nutritiv, se recomandă supraînsămânțări pe aproximativ 90% din suprafață. Se vor folosi specii de graminee și leguminoase.

Lucrări de rărire și defrișare a pașunilor împădurite

Rărirea pășunilor în proporție de 80% din densitatea la hectar,trebuie să se faca numai în zonele cu pante de până la 15%. Pe pante de peste 45%, nu se recomandă să se efectueze operațiunea de rărire.

3.4.4. FOLOSIREA PAJIȘTILOR

Pentru a asigura condiții mai bune și pentru a se întreține în condiții corespunzătoare covorul vegetal, este necesară aplicarea și respectarea anumitor norme:

Numărul de animale repartizate pe pajiști

momentul începerii și încetării pășunatului

durata pășunatului

sistemul de pășunat etc.

La stabilirea numărului de animale repartizate pe pajiști, trebuie să se aibă în vedere faptul că un număr prea mare de animale, pe suprafețe de pășunat, determină o tasare excesivă a solului, o distrugere a covorului vegetal și o accentuare a proceselor de eroziune prin urmele lăsate sau potecile create.

Pășunatul trebuie să înceapă primăvara, când iarba a atins 3 – 6 cm și când solul este zvântat, evitându-se astfel tasarea, distrugerea lăstarilor de iarbă și accelerarea eroziunii. De asemenea, toamna pășunatul trebuie să se încheie cu 2 – 3 săptămâni înaintea ploilor și a primelor înghețuri.

Se va renunța la pășunatul liber și se va trece la sistemul pășunatului în parcela, fapt ce va reduce timpul de pășunat pe același loc și va asigura timpul suficient pentru refacerea covorului vegetal.

Numai printr-un pășunat rațional, respectându-se normele amintite mai sus și prin oprirea proceselor de eroziune, se poate menține în bune condiții covorul vegetal.

CAP.4. CONCLUZII

Teritoriul comunal Bezdead este amplasat în zona subcarpaților interni, cu un climat umed și rece ce impune o agricultură profilată pe pomicultură și creșterea animalelor.

Solurile mai puțin erodate pot fi recomandate la plantații pomicole cu specii de măr, prun, nuc.

Ca trupuri care au asigurate în parte și necesarul de stropiri recomandăm pentru a fi vizate următoarele zone:

Trup Coporod

Trup Valea Corbului

Trup Valea Olea

Trup Valea Largă

Trup Urseiu

Trup Broșteni

Trup Valea Morii

Trup Costișata

În rest, se recomandă ca terenurile sa fie utilizate pentru pajisti.

Pentru ameliorarea și folosirea pajiștei naturale a comunei Bezdead, recomandăm următoarele lucrări:

lucrări agrotehnice;

lucrări de combatere și preîntâmpinare a eroziunii solului;

lucrări de fertilizare;

lucrări de rărire și defrișare a pășunilor împădurite;

lucrări de supraînsămânțare și însămânțare;

Lucrări agrotehnice

Pentru preluvosoluri, respectiv luvosoluri se recomandă “grăpări în cruce” bine executate, atât la supraînsămânțarea cât și după aceea pentru întreținerea afânată a solului care se tasează foarte repede. Numai astfel, se poate îmbunătății regimul aerohidric al solurilor. Trebuie avut în vedere ca ultima grăpare să se facă neaparat pe curbele de nivel.

Lucrările de grăpare, ținând cont de configurația terenului nu se pot executa decât cu tracțiunea animală și manual la însămânțări, pantele nepermițând lucrarea mecanizată.

Pentru regosoluri si faeoziomuri, grăpările se vor executa pe curba de nivel cu tracțiune animală, iar lucrările de însămânțare pentru a se obține rezultate cât mai bune, recomandăm a se efectua manual.

Aici însămânțarea urmează a se efectua în două etape anuale pentru a nu se permite accentuarea procesului de eroziune, mai ales după efectuarea operațiunilor de defrișare a pădurii existente până la pante de 30%.

Lucrări de combatere și preîntâmpinarea eroziunii solului

Pentru perimetrele cu soluri erodate pentru stăvilirea scurgerilor pe pante, recomandăm înierbarea și folosirea rațională a pajiștilor. Pentru stingerea ravenelor și ogașelor se recomandă împădurirea prin plantatii de salcâm a malurilor și taluzelor de mal sub formă de perdele cu lățimi de 10-50 m, deoarece pe unele ravene au avut loc surpări.

În perdelele de maluri, rândurile de lângă ravena și vârfurile ravenei se vor planta cu specii de sălcioara, cătină albă și alun, iar cele de mijloc cu stejar, salcâm, ulm, jugastru, lemn câinesc, iar cele exterioare (dinspre pășune) cu salcâm, cătină albă, măceș.

După caz, malurile se pot taluza (ravena Bezdead) simplu sau în trepte cu gărdulețe etc.

Consolidarea fundului ravenelor se poate realiza prin plantații silvice și lucrări de construcții transversale.

Plantațiile se recomandă acolo unde talvegul are o anumită stabilitate și unde nu se pot forma depuneri ca urmare a lucrărilor transversale. Dintre lucrările transversale recomandăm: cleionaje, cleionaje duble, gărdulețe, praguri etc.

Lucrări de fertilizare

Pentru mărirea producției de masă verde la hectar este absolut necesară administrarea de îngrășăminte organice. În condițiile pajiștilor din zona cercetată cu preluvosoluri, luvosoluri, districambosoluri sunt indicate îngrășămintele cu azot și fosfor.

Ținând cont de faptul că în partea superioară, solul este în general aprovizionat cu azot, fosfor și potasiu, recomandăm orientativ următoarele doze de îngrășăminte.

Îngrășămintele cu azot se vor da în funcție de reacția solului (de amoniu sau de calciu) în doze de 100-120 kg substanță activă la hectar în două reprize (primăvara devreme și după primul ciclu de pășunat). Îngrășămintele cu fosfor se vor administra sub formă de superfosfat în doze de 60-80 kg substanța activă la hectar la însămânțare (supraînsămânțare) și apoi odată la 2 ani la suprafață.

Eficiența cea mai mare se obține când îngrășămintele cu azot se administrează pe fond îngrășat cu fosfor.

Se pot administra îngrășăminte organice în doze de 25-30 kg la hectar la reînsămânțare, iar apoi o dată la 3-4 ani, urmate de greblat sau grăpat în primăvară, dacă au fost administrate toamna pentru strângerea resturilor celulozice. Terenul fiind greu accesibil, administrarea îngrășămintelor se va face cu elicopterul.

Lucrări de însămânțare și supraînsămânțare

În cadrul perimetrului apreciem că este recomandată supraînsămânțarea pe aproximativ 90% din suprafață (pentru îmbogățirea covorului vegetal cu ierburi bogate nutritiv, covorul vegetal fiind în general bine încheiat), iar pe 10% din suprafață (zona de pășune împădurită ce va fi rărită sau defrișată, unde covorul vegetal este slab încheiat) se recomandă însămânțarea.

Pentru reușita reînsămânțării, o problemă mare de importanță o prezintă alegerea speciilor de graminee și leguminoase ce vor fi folosite.

După recomandările Stațiunii de Cercetări Agricole de la Albota, covorul vegetal va fi alcătuit din 4-5 specii din care leguminoasele să reprezinte 30%, iar gramineele 70%. Cantitatea de sămânță necesară este de 50 kg /ha. Stațiunea Albota recomandă următorul amestec de ierburi:

Leguminoase 30% (Lotus corniculatus 30%);

Graminee 70% (Dactylis glomerata 20%, Festuca pratensis 20%, Lolium perene 20%);

În funcție de sortimentul de semințe de care se dispune, se pot alcătui și alte rețete avându-se în vedere condițiile din zonă (pante, temperaturi mai mici, umiditate mare). În acest sens, se recomandă să se aibă în vedere că pe solurile erodate să se folosească un procent mai mare de graminee.

Lucrările de rărire și defrișare a pășunilor împădurite și a pădurilor

Ținând cont de situația existentă în teren menționăm că nu este recomandată defrișarea vegetației lemnoase din următoarele motive:

În general, vegetația lemnoasă se întâlnește pe terenuri ocupate de soluri erodate pe alunecări stabilizate, parțial stabilizate, cu fânețe de peste 20%, unde prin defrișare să existe pericolul de accelerare al procesului de eroziune sau reactivarea alunecărilor;

Atât pe terenurile cu pășuni împădurite, dar mai ales în cele cu păduri, covorul vegetal este slab încheiat;

Rărirea pădurilor în proporție de 80% din densitatea la hectar, să se facă numai în zonele cu pante de până la 15%.

Pe pante de 15-25% rărirea trebuie să se facă în proporție de 40-50 % din densitatea la hectar.

Pe pante între 25-45% rărirea se face în proporție de 20-30% din densitatea la hectar.

Pe pante de peste 45% nu se recomandă să se efectueze operațiuni de rărire.

De asemenea, trebuie avut în vedere că despădurirea să nu se facă pe zonele alunecate și ravene.

Uneori, se mai poate folosi defrișarea în benzi pe curbele de nivel, ținându-se cont că benzile de pădure să fie situate în zone cu pante abrupte și să nu fie mai mică de 25 m, iar distanța dintre benzile împădurite va varia în funcție de conformația reliefului (pante mai reduse) și în acest caz nu se recomandă defrișarea zonelor cu pante mai mari de 45%.

În ambele cazuri recomandăm a nu se scoate buturile și cioatele care vor continua să mențină o stabilitate a terenului.

De asemenea, menționăm ca în zonele respectiv la însămânțare să se aibă în vedere folosirea unor specii ierboase (graminee), fixatoare, specii care să predomine cantitativ față de leguminoase.

CAP.5. BIBLIOGRAFIE

Buga D., Zăvoianu I. (1974), Județul, Dâmbovița, Editura Academică, R.S.R., București;

Budoi, Ghe., Popescu A. (1996), Agrotehnică, Editura Ceres, București ;

Ciulache S. (1985), Meteorologie și Climatologie, Tipografia Universitații București;

Chițu C., (1975), Relieful și solurile României, Editura Scrisului Românesc, Craiova;

Ene Al., Știrbu Clara, 2005 – Îmbunătățiri funciare , Editura Printech, București

Eugen Teodorescu – Soare, 2006 – Pedologie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Florea N., Munteanu I., 2003 – Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Ed. Estfalia, București.

Ispas Șt. și colab., 2006, Pedologie – Cercetarea solului pe teren, University Valahia Press, Târgoviște;

Lăcătușu R., (2006), Agrochimie, Editura Terra Nostra, Iași;

Loghin V., (1996), Degradarea reliefului și a solului, Editura Universitații București;

Miclăuș V. (1991) – Pedologie ameliorativă, Ed. Dacia, Cluj

Mateescu Fl., (2002) – Ameliorarea, fertilizarea și erbicidarea solurilor, Ed. M.A.S.T.

Oanea Nicolai, 2005 – Pedologie generala, Ed. Alutus, Miercurea Ciuc

Oanea N., Rogobete Gh. 1977 – Pedologie generală și ameliorativă, Ed. Didactică și Pedagogică, București

Păun C., (2001), Clima județului Dâmbovița, Editura Oraj, Targoviște;

Puiu Șt., (1980), Pedologie, Editura Ceres, București;

Puiu Șt., Ispas Șt, (1997), Pedologie-manual practic, Editura Domino, Târgoviște;

Puiu Șt., Basarabă A., (2000) – Pedologie, Ed. Tritronic, București

Rauta C. și colab.(1983) "Prevenirea și combaterea eroziunii solului", Editura Ceres, București;

Roșu Al.,(1937), Geografia fizică a României, Editura Albatros, București;

Surdeanu V.(1998) „Geografia terenurilor degradate”, Presa Universității Cluj

Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Editura Științifică București;

***(1970), Harta Solurilor R.S.R., foaia Targoviște, Sc 1:200 000;

***(1980), Dambovița- monografie, Editura Sport-Turism București;

***(1983), Geografia României, vol. I, Geografia fizică, Editura Academiei, București;

***(1995), Harta topografică, sc. 1:100 000;

***(1997), Harta Solurilor, sc. 1:200 000.

http://www.scribd.com/doc/48589516/Monografia-Bezdead-D-dumitrescu

http://www.icpa.ro/proiecte/RAMSOL/RAMSOL_Raport1.pdf

http://www.madr.ro/pages/strategie/strategie_antiseceta_update_09.05.2008.pdf

http://www.scritube.com/geografie/ecologie/POLUAREA-SI-DEGRADAREA-SOLULUI35646.php

Ștefan Puiu, Adrian Basarabă – Pedologie, Editura PIATRA CRAIULUI, București, 2001

M. Dumitru și colab., 1999, Anuar statistic, 2001