Aspecte Privind Comertul Electronic Si Sistemul DE Plati Electronice In Lume Si In Romania
Cuprins
=== comertul electronic ===
Cuprins
Introducere
Revoluțiile, prin însăși natura lor, creează oportunități noi, provocări și riscuri pentru toți cei implicați în sfera lor de propagare. În prezent, omenirea se află în mijlocul unei revoluții tehnologice propulsată de procesele de natură digitală, îndreptându-se spre o societate informațională, o societate a cunoașteri cu o proprie activitate economică.
În acest cadru, noile aranjamente economice bazate pe cunoaștere modifică profund modul în care oamenii muncesc, comunică, se relaxează și consumă. Aceste modificări s-au derulat rapid și au fost diseminate pe scară largă. În contextul acestor evoluții, prezenta lucrare cu titlul „Aspecte privind comerțul electronic și sistemul de plăți electronice în lume și în România” își propune să analizeze și să explice situația actuală a afacerilor electronice, în special a celor două componente principale ale acestora.
Lucrarea este structurată în trei părți principale. Primul capitol este consacrat unei prezentări generale a afacerilor electronice și a celui mai important factor de influență asupra acestora, Internet-ul. Tot în această secțiune am acordat o atenție specială definirii termenului „afaceri pe web” deoarece, în plan conceptual există confuzii frecvente cu noțiunea de „comerț electronic”. Capitolul II, intitulat „Comerțul electronic și sistemul de plăți electronice” oferă delimitări conceptuale ale termenului, o descriere a tipurilor de comerț electronic existente și pe baza datelor statistice și analizelor disponibile, o oglindă a situației actuale a comerțului electronic la nivel mondial. Comerțul electronic – definit simplu drept producerea, distribuția, promovarea și vânzarea produselor prin intermediul rețelelor moderne de telecomunicații – a cunoscut o dezvoltare rapidă, reprezentând astăzi materializarea cea mai vizibilă și spectaculoasă a globalizării. În continuare, capitolul II cuprinde aspecte referitoare la serviciile de plată electronică, în contextul în care expansiunea tranzacțiilor electronice constituie o condiție majoră pentru dezvoltarea comerțului internațional și dezvoltarea globală. Ultima parte a lucrării este reprezentată de studiul de caz care a avut ca și obiect de cercetare situația comerțului electronic și a sistemelor de plăți electronice în România. Astfel, la nivel național lucrarea încearcă să realizeze și o analiză a situației unor firme de pe piața românescă care practică comerțul eletronic și a câtorva mijloace de plată electronice ce pot fi folosite în România.
CAPITOLUL I
AFACERILE PE WEB – PREZENTARE GENERALĂ
1.1 Afacerile pe web (e-business) – delimitări conceptuale
1.1.1 Aspecte generale de definire
Conceptul de e-business s-a născut cu mult înainte de apariția Internetului. Încă din anii '70, domeniul afacerilor asistate de calculator a devenit popular pentru rețelele financiare. Diferite instituții (spre exemplu, băncile) erau conectate prin intermediul unor rețele private în vederea efectuării diverselor tranzacții cu sprijinul tehnologiei computaționale. Standardul EDI (Electronic Data Interchange) stipulează diverse formate universale de inter-schimb de informații. Odată cu apariția Internetului, dimensiunea afacerilor electronice a crescut simțitor.
Termenul e-business a fost în premieră folosit în 1997 de către IBM, și poate fi definit ca fiind o modalitate de "acces securizat, flexibil și integrat pentru desfășurarea diferitor afaceri prin combinarea proceselor și sistemelor care execută operații de bază ale afacerilor cu cele ce fac posibilă găsirea informațiilor pe Internet".
La început a fost folosit termenul „e-commerce”, care a devenit, ulterior doar un aspect (important) al conceptului e-business. Un alt termen – lansat de compania Hewlett-Packard în 1999 – „e-service”, desemnează oferirea unor soluții complete pentru afacerile pe web constituite din hardware, software și consultanță.
Deși, de multe ori este folosit termenul de comerț electronic pentru a se face referire la afacerile pe web, acestea sunt două concepte diferite. În comerțul electronic, tehnologia informației și a comunicării este folosită pentru relații între firme sau între organizații și în tranzacții dintre firme/organizații și consumatori. În afacerile pe Internet, această tehnologie este folosită pentru stabilirea unei afaceri, include orice proces pe care o organizație (pe profit, guvernamentală sau non-profit) le desfășoară printr-o rețea mediatizată de calculatoare. O definiție mai cuprinzătoare a afacerilor pe Internet este: “Transformarea proceselor unei organizații de a livra valoare unor clienți adiționali prin intermediul aplicațiilor tehnologiei, filozofiilor și paradigma calculatoarelor în noua economie”.
Trei procese primare se regăsesc îmbinate în afacerile pe web:
1. Procesul de producție: include procurarea, comandarea și rotația permanentă a stocurilor; procesarea plăților, stabilirea de legături electronice (link-uri); procesele de control a producției și altele;
2. Procese concentrate asupra clienților: includ eforturi de marketing și promoționale, vânzarea pe Internet, procesarea cererilor de achiziționare și de plată;
3. Procese de management intern: cuprind servicii, training-uri oferite angajaților, comunicare în cadrul organizației, recrutarea de personal și altele.
Motivele pentru evoluția uimitoare a afacerilor pe Internet sunt numeroase. Dintre acestea se pot enumera: oferă oportunitatea de a câștiga mai mulți clienți și de a comunica mai strâns cu aceștia; pe web, fiecare afacere are o prezență totală "non-stop" și indiferent dacă afacerea este mică, medie sau mare, aceasta își poate câștiga clienți din întreaga lume sau se poate adresa unei clientele specializate, existând astfel și posibilitatea cunoașterii cât mai multor aspecte despre clienți și preferințele lor. Acesta conduce la realizarea facilă a rapoartelor analitice privind procesele de afaceri. Un alt motiv pot fi costurile reduse pentru servicii de distribuție. Internetul scade costul distribuției de informații și de a le menține actualizate. Pe web, informația poate avea și statutul de produs, comerțul electronic migrând de la vânzarea de bunuri palpabile la cea de date.(consultanță, muzică, filme, software, etc.).
Cu toate aceste avantaje, există și riscuri care pot apărea dacă nu se ține cont de unele avertismente. Trebuie să se ia în considerare faptul că extinderea de la o piață locală la o piață mondială necesită dezvoltarea unui model viabil de afacere; foarte importantă este și problema drepturilor de autor – nu se recomandă etalarea pe web a unui anumit conținut fară a avea acordul autorilor. Orice activitate trebuie desfășurată în condiții legale, iar nerespectarea normelor de securitate și asigurare a confidențialității duce la un eșec timpuriu. Un fapt unanim acceptat este că toate procesele antrenate într-o afacere trebuie să fie viabile.
1.1.2 Categorii de e-business
Devoltarea rapidă a afacerilor pe Internet în diferite domenii de activitate a făcut necesară o clasificare, o împărțire a acestora:
a. E-auctioning – licitații electronice. Spre exemplu: www.eBay.com, www.ricardo.com, www.okazii.ro, www.eeebid.ro;
b. E-banking – tranzacții bancare electronice. Băncile electronice reprezintă una din cele mai de succes afaceri online;
c. E-commerce – comerțul electronic – vânzarea și comercializarea bunurilor/ produselor și serviciilor prin intermediul tehnologiilor oferite de Internet;
d. E-directories- cataloage electronice- white Pages(numere private de telefon), Yellow Page (telefoane organizații);
e. E-ingineering – ingineri electroniști (Share point de la Microsoft sau sourceforge.net);
f. E-gambling – jocuri de noroc online. Spre exemplu: www.pogo.com, www.yone.com, www.spookie.ro;
g. E-learning – învățământ prin Internet. Învățarea și instruirea bazate pe web – Web-based learning-training: www.brainbench.com, www.timsoft.ro, www.study.com; Educația într-o universitate virtuală (Virtual University Education): www.OnlineLearning.net – Online Learning în Statele Unite ale Americi, www.uned.es – UNED în Spania, www.athena.edu – Virtial Online University;
h. E-mailing – mesagerie electronică;
i. E-marketing – promovare electronică de produse/servicii;
j. E-supply – aprovizionare pe Internet;
k. E-trading (e-brokering) – acțiuni pe Internet. Utilizatorul, posedând un cont de genul Internet Bank poate cumpăra și vinde acțiuni.
În cadrul economiei globale, importanța afacerilor pe Internet a evoluat permanent, acestea devenind o componentă necesară a strategiei de afaceri și un element catalizator al dezvoltării economice. Integrarea tehnologiei informației și a comunicațiilor în afaceri a revoluționat relațiile între organizații și între acestea și indivizi.
1.1.3 Avantajele și dezavantajele afacerilor pe web
Ca și orice tip de afacere și afacerile pe web au avantajele și dezavantajele lor, pe lângă avantajele comune cu avantajele informatizării pentru diverse activități și domenii, afacerilor pe web le sunt caracteristice și anumite particularități. La cele mai importante avantaje ale afacerilor pe web se referă:
creșterea considerabilă a dinamismului afacerilor;
lărgirea pieții de desfacere/acces a produselor si serviciilor, ce implică competiție și creșterea calității produselor și serviciilor necesare;
facilitarea regăsirii produselor necesare;
reducerea termenului de realizare a afacerilor, inclusiv a ciclului de fabricație a produselor, de încheiere a acordurilor, contractelor;
reducerea cheltuielilor cu realizarea afacerilor, inclusiv reducerea cheltuielilor cu tranzacțiile comerciale în baza înlăturării mediatorilor, posibilitatea cooperării virtuale a mai multor cumpărători în scopul creșterii volumului afacerii și astfel reducerii cheltuielilor etc.;
diminuarea dificultăților transfrontaliere;
îmbunătățirea calității afacerilor, inclusiv posibilitatea definirii online a configurației produsului și serviciului necesar utilizatorului;
îmbunătățirea calității muncii cu realizarea afacerilor etc.
Ca și la orice tehnologie nouă, implementarea afacerilor pe web se confruntă și cu anumite dificultăți. Dintre acestea s-ar putea menționa:
necesitatea unei infrastructuri informatice dezvoltate (PC și alte stații informatice, telecomunicații etc.);
costuri înalte de acces la serviciile rețelelor informatice;
neîncrederea reciprocă între partenerii de afaceri;
neîncredera în securitatea informațională a tranzacțiilor etc.;
depășirea stereotipului privind necesitatea întâlnirii directe cu partenerul de afaceri, aprecierii vizuale;
necesitatea cunoașterii unei limbi de comunicare comune pentru partenerii de afaceri;
necesitatea cunoașterii modalităților de folosire a mijloacelor informatice, prin intermediul cărora este posibilă introducerea taxelor suplimentare pentru tranzacții prin Internet;
existența unor particularități culturale de tradiții.
Un fapt unanim acceptat este că gravitatea dificultăților cu implimentarea și folosirea afacerilor pe web este cu atât mai mare cu cât este mai slabă economic țara, firma etc. De asemenea, dacă în țările economic dezvoltate lucrurile se pot dezvolta relativ bine și de la sine prin eforturile și cooperarea unităților economice, atunci pentru țările slab dezvoltate economic se cere o susținere din partea statului, determinarea priorităților și monitorizarea respectivă a lucrurilor. Multe țări în primul rând cele dezvoltate economic, duc o politică de stat activă privind afacerile pe web. Au creat comisii sau grupuri de lucru și centre de cercetare speciale, spre exemplu SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, dar și țări în curs de dezvoltare cum sunt: Peru, Cuba, Filipine etc.
1.2 Internet-ul: evoluție și influența asupra afacerilor pe web
1.2.1 Internet-ul în afacerile pe web
În ultimul deceniu, Internetul a evoluat într-o unealtă formidabilă având un impact major în toate aspectele vieții. La fiecare jumătate de an apar schimbări atât de importante încât este imposibil de prevăzut unde se va ajunge în următorii 10 ani. În prezent, are loc o revoluție în comerț și telecomunicații. Marile companii ale secolului își vor avea originile în această decadă. Structura deschisă a Internetului și costurile relativ reduse de utilizare permit interconectarea tehnologiei informației și comunicațiilor cu oferte de bunuri, cereri de mărfuri, conturându-se un nou sistem puternic de informare și comunicare.
O afacere pe Internet are două laturi, la fel de importante: latura economică, specifică oricărei activități comerciale, și latura informatică, ce definește numai o parte din tehnologia de derulare a afacerii (orice afacere pe web mai păstrează, în modul său de derulare, și elemente specifice comerțului tradițional). Deși constituie punctul de pornire al afacerii și definește diferența față de modul tradițional de derulare a unei afaceri comerciale, componenta tehnico-informatică nu trebuie supraevaluată și nu trebuie ignorată importanța componentei economice. Tehnica de derulare a afacerii bazate pe Internet poate aduce succesul unei afaceri comerciale, dar nu îl si garantează. Neglijarea problemelor economice în raport cu cele pur tehnologice poate duce la ratarea afacerii, în comerțul economic.
Afacerile pe web și în special, comerțul electronic sunt modalitatea de a realiza activități de comerț care utilizează tehnica electronică de calcul și mijloacele moderne de telecomunicație în derulare efectivă a afacerii, pentru a mări aria de acoperire a activității și viteza de schimb a informațiilor. Comerțul electronic implementează o nouă modalitate de comunicare între partenerii de afaceri care are ca infrastructura rețeaua Internet și serviciul Web. Aceasta modalitate de comunicare este o alternativă la variantele tradiționale de schimb de informații în afaceri: poșta, telefon, fax, sau la transferurile de informații prin intermediul rețelei de calculatoare, folosind linii de comunicație dedicate. Ca principal element de infrastructură pentru comerțul electronic, Internet oferă suport pentru un canal de distribuție virtual, a cărui eficiență este determinată, în primul rând, de caracteristicile de accesibilitate specifice comunicării în mediul Web.
Comerțul prin Internet reprezintă mai mult decât vânzări online. Internetul a devenit un mediu de afaceri prin intermediul căruia o mare varietate de bunuri și servicii sunt comercializate între partenerii de afaceri, Între aceștia și consumatori (sau salariați) și chiar între persoane particulare. Internetul a schimbat modul de a face afaceri, identificând noi căi de a realiza venituri, de a obține noi clienți sau de a conduce procesul de derulare a fondurilor. La începutul noului mileniu, influența în continuă creștere a Web-ului în economie este uimitoare. Oamenii de afaceri realizează ca Web-ul este una din cele mai bune metode pentru fabricanți de a-și vinde produsele direct consumatorilor, calea prin care detailiștii își pot extinde magazinele în zone geografice nelimitate sau prin care întreprinzătorii pot lansa o nouă afacere, fără costuri prea mari. Comerțul electronic permite oamenilor de afaceri să vândă produse și servicii consumatorilor, pe o piața globală. Pe de altă parte, comerțul electronic este platforma pentru care s-au găsit noi căi de a vinde și distribui produse și servicii, prin mijloace electronice, folosindu-se de evoluția rapidă a tehnologiei
Comerțul electronic este o latură a comerțului care acoperă, încă, un segment de piață suficient de limitat. Comerțul electronic este o modalitate de distribuție care se adresează, în primul rând, clientului activ și informat, dispus să acționeze pentru a obține serviciile optime, alegând din totalitatea ofertelor care îi sunt accesibile. Din punctul de vedere al consumatorilor individuali, utilizatorii de Web sunt un segment de piață atractiv pentru orice comerciant: conform statisticilor, aceștia sunt, în majoritate, profesioniști, bine educați, cu venituri bune și vorbitori de limba engleză.. Comerțul electronic reprezintă un canal de distribuție alternativ, față de cele clasice. Distribuția prin mai multe canale este utilizată de firmele comerciale cu scopul de a satisface mai bine sau mai multe categorii de consumatori. Apelând la mai multe canale de distribuție, firmele obțin avantaje importante: o mai bună acoperire a pieței, costuri de distribuție mai mici, o “personalizare” mai accentuată a procesului de vânzare.Comerțul electronic poate fi privit și ca un tip aparte de serviciu comercial, oferit în cadrul unei forme de comerț “în afara magazinelor”, care realizează tranzacții comerciale online și în care nu există vânzător, nu există magazin fizic, ci un magazin virtual.
Din punctul de vedere al firmelor, aceasta înseamnă, în primul rând, adaptabilitatea la permanența evoluție tehnologică. Practic, de viteza de adaptare la permanentele modificări tehnologice depinde, în mare măsură, poziția firmei față de concurență și capacitatea ei de a răspunde cerințelor pieței. Din punctul de vedere al resurselor mobilizate pentru acest tip de afacere, comerțul electronic înglobează elemente metodologice, tehnologice și practice de ultimă oră : cele mai noi concepte de dezvoltare a politicii de marketing a firmei de comerț, cele mai noi tehnologii în domeniul tehnicii de calcul și telecomunicațiilor, cele mai noi metode și instrumente de plată, cele mai noi metode și instrumente de proiectare a aplicațiilor informatice bazate pe cel mai nou instrument de comunicare la scară planetară : Internet. Internet pune la dispoziție diferite forme de comunicație, combinând toate tehnologiile actuale într-un singur cadru de lucru în care sunt integrate diferite dispozitive electronice (trimiterea unui fax pe Internet, recepționarea unui mesaj vocal, convertirea unui fax într-un mesaj e-mail și reciproc) oferă afacerilor posibilitaea de integrare mult mai facil. Tranzacțiile pot fi efectuate prin telefonul mobil cu acces prin WAP. Ne putem conecta la Internet pentru a consulta mesajele e-mail (wap.yahoo.com), sau pentru navigare și căutare informații (wap.google.com).
1.2.2 Utilizatori individuali de Internet
Rapida creștere a numărului de utilizatori ai Internetului, cât și a aplicațiilor sale a fost stimulată de inovațiile tehnologice și răspândirea acestora. Diferențele între țări în ceea ce privește numărul de utilizatori de Internet, se raportează la costurile pentru comunicațiile telefonice. Astfel, nivelul capitalului investit în infrastructura comunicațiilor și a aplicațiilor Internet tinde să fie ridicat în țările în care piața telecomunicațiilor a fost liberalizată, spre exemplu în S.U.A., Regatul Unit al Marii Britanii, Japonia, Finlanda, Suedia, Australia) influențând expansiunea comerțului electronic, a serviciilor de plăți electronice și a companiilor IT..
În ceea ce priveste utilizatorii individuali, în ultimii ani numărul lor s-a aflat într-o continuă creștere, așa cum se poate observa din Tabelul 1.1 Extinderea Internetului pe regiuni de dezvoltare, tabelul conține utilizatorii de Internet pe 100 de locuitori. În conformitate cu datele publicate în raportul anual publicat sub egida UNCTAD. „ Information Economy Report 2007” că țările dezvoltate au pierdut o parte din procentele lor de utilizatori individuali în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, dar cu toate acestea țările dezvoltate încă dețin mai mult de jumătate din utilizatorii de Internet din lumea întreagă. Împărțirea cifrelor între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare este menținută în termeni ai zonelor de penetrare a Internet- ului. Aproximativ o treime din țările în curs de dezvoltare au o rată de penetrare de mai puțin de 5%. În 2006, Asia deținea mai mult de jumătate din totalul utilizatorilor de Internet majoritatea aflați în China. De fapt, China este depășită doar de SUA în termeni de număr al utilizatorilor de Internet din lumea întreagă. Țările din Asia Centrală au cea mai scăzută rată de penetrare din regiune. Regiunea care o înregistrat cea mai mare rată de creștere a fost Africa, deoarece majoritatea țărilor au început de la un nivel foarte scăzut, dar are cea mai scăzută rata de penetrare după Oceania. Africa de Sud, Egiptul și Nigeria au înregistrat aproximativ 14% fiecare. În Europa, aproximativ 59% din utilizatorii de Internet trăiesc în 4 țări din Europa de Vest: Germania, Franța, Italia și Marea Britanie. În America Latină, Brazilia și Mexicul au înregistrat peste 60% din utilizatorii de Internet. Alte 25% sunt localizate în Argentina, Chile, Columbia, Peru și Venezuela.
Tabel 1.1
Extinderea Internetului pe regiuni și nivel de dezvoltare (utilizatori de Internet pe 100 locuitori)
* Țările dezvoltate
** Țările în curs de dezvoltare
Sursă: UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007
Conform altor statistici, este mult mai scăzută rata de penetrație a Internetului în țările în curs de dezvoltare, chiar dacă ratele de creștere a utilizării lui în țări în dezvoltare sunt mai ridicate decât cele în țările dezvoltate
1.2.3 Întreprinderile cu access la Internet
Accesul la Internet al întreprinderilor este aproape universal în majoritatea țărilor dezvoltate, așa cum se poate observa din Tabelul 1.2 Extinderea Internetului și a proprietăților de site-uri în cadrul întreprinderilor, majoritatea cu rate de penetrare atingând aproape 100% în cadrul întreprinderilor mari și foarte mari. Anumite sectoare economice sunt conectate mai mult decât altele, în special sectorul financiar, sectorul imobiliar și industria serviciilor.
În Uniunea Europeană, accesul la Internet al întreprinderilor cu 10 sau mai mulți angajați este foarte ridicat la 91%. Țările scandinave înregistrează cele mai mari rate de penetrare: Finlanda – 98%, Danemarca – 97%, Slovenia și Suedia – 96%.
Accesul la Internet al întreprinderilor din țările în curs de dezvoltare este mai puțin uniform. Există totuși un coeficient de corelație pozitiv de 0,54 între rata de penetrare a Internetui cu site-urile web deținute de către întreprinderi cu access la Internet. Aceasta sugerează că nivelul cunoștințelor IT în economie poate fi un important determinant al folosirii Internetului de către întrepinderi, de vreme ce realizarea unui site web cere mai mult decât cunoștiințe de bază în domeniul calculatoarelor. În ceea ce privește tipul sau modul de access la Internet există diferențe substanțiale între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.
Sursă: UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007
În țările dezvoltate se utilizează conectarea de tipul Broadband, în timp ce în țările în curs de dezvoltare este încă folosită metoda dial-up. Tipul conexiunii poate influența afacerile pe Internet, iar accesul de tip Broadband merită o atenție specială pentru potențialul acestuia de a susține afaceri pe web mai sofisticate cu un impact pozitiv asupra competitivității și productivității la nivelul firmei.
CAPITOLUL II
COMERȚUL ELECTRONIC ȘI SISTEMUL DE PLĂȚI ELECTRONICE
2.1 Comerțul electronic: definire, tipuri
2.1.1 Delimitări conceptuale
Dezvoltarea continuă a tehnologiei, creșterea rapidă a accesibilității oamenilor la ea și folosirea Internetului are implicații semnificative pentru lumea întreagă. Comertul electronic, ca aplicație a Internetului s-a extins în ultimii cinci ani și continuă să se dezvolte rapid pe termen mediu. Aceasta evoluție a determinat un impact pozitiv asupra unor sectoare ale economiei – a performanțelor economice, la nivel macroeconomic și asupra politicilor economice. În particular, abilitatea de a desfășura afaceri pe Internet a adus importante schimbări nu doar modului de derulare a afacerilor între companii, cât și modului prin care acestea interacționeazã cu consumatorii. Deși până acum telefonul, faxul și televiziunea erau considerate cele mai folosite medii electronice de promovare și desfãșurare a afacerilor, locul lor a fost luat cu rapiditate de Internet. Acest mediu a făcut posibilă transmiterea internaționalã de bunuri și servicii la o scară ce nu este posibilă prin celelalte mijloace electronice: fax, telefon si televiziune. Internetul permite întreprinzătorilor și consumatorilor din țări diferite să interacționeze la fel de ușor ca și când ar fi apropiați și fizic unul de celãlalt. Acest aspect, “fără frontiere” al comerțului electronic internațional crează o nouă piață mai largă care facilitează noi tranzacții și relații de afaceri, în diferitele sectoare ale economiei existente și pe piața tradițională.
Potrivit publicației “Personal Hall” termenul de comerț electronic (Electronic commerce sau E-commerce în engleză) a apărut când primul banner publicitar a fost pus pe un site de Internet. Sensurile termenului s-au schimbat de a lungul timpului. La început, comerțul electronic însemna facilitățile electronice ale tranzacțiilor comerciale, de obicei folosind tehnologie ca Electronic Data Interchange (EDI – schimburi electronice de date) și ca Electronic Funds Transfer (EFT – schimburi electronice de fonduri). Amândouă au fost introduse la sfârșitul anilor '70, de exemplu se trimiteau electronic documente comerciale, ca facturi sau comenzi. Termenul “electronic” , din limba română sau “e -ul” din limba engleză se referă la partea tehnologică, “comerțul” se referă la modelele tradiționale de afaceri.
În ciuda largii răspândiri a comerțului electronic internațional nu există o definiție unanimă a acestuia. Dimensiunea transnațională a acestuia se explică prin tranzacții fără granițe prin intermediul rețelelor de calculatoare ce implică achiziția și vânzarea de bunuri și servicii online. Altfel spus, comerțul electronic internațional este setul complet de procese cu ajutorul căruia se realizează activitățile comerciale într-o rețea.În anii '70 – '80 cuprindea și analiza informațiilor. Cu toate aceste diferențe de opinii există un acord general cu privire la faptul că o tranzacție de comerț internațional trebuie s[ conțină obligatoriu și un angajament efectuat on line de a vinde un produs ce rezultă din exportul sau importul de bunuri și servicii.
Într-un sens general, termenul de "e-commerce” semnifică încheierea de tranzacții comerciale prin intermediul Internetului. Acesta cuprinde astăzi un spectru larg de activități comerciale potențiale, precum și schimbul de informații. E-commerce face posibilă întâlnirea dintre cumpărători și vânzători într-o ipostază mult mai eficientă, care determină apariția de noi piețe de desfacere, de oportunități în beneficiul reproiectării proceselor economice. "Comerț electronic înseamnă, în accepțiune "tradițională", utilizarea în rețele cu valoare adăugată a unor aplicații de tipul transferului electronic de documente (EDI), a comunicațiilor fax, codurilor de bare, transferului de fișiere și a poștei electronice”.
Extraordinara dezvoltare a interconectivității calculatoarelor la Internet, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi aceste rețele în aria unui nou tip de comerț, comerțul electronic în Internet, care să apeleze – pe lângă vechile servicii amintite – și altele noi. Este vorba, de exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin rețea, consultând cataloage electronice "on" pe Web sau cataloage "off" pe CD-ROM și plătind prin intermediul cărților de credit sau a unor portmonee electronice. Pentru altii, comerțul pe Internet reprezintă relațiile de afaceri care se derulează prin rețea între furnizori și clienți, ca o alternativă la variantele de comunicații "tradiționale" prin fax, linii de comunicații dedicate.
O altă definiție a comerțului electronic și a componentelor ce constituie arhitectura acestuia este următoarea: „Comerțul electronic (e-commerce, pe scurt EC) este acea manieră de a conduce activitățile de comerț care folosește echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire (locul în care se pot afla potențialii clienti) și viteza cu care este livrată informația”.
Comerțul electronic pune la dispoziție un nou mod de conducere a tranzacțiilor comerciale. Potențialul acestuia atinge pe lângă implicațiile economice și sociale multe fațete ale vieții de zi-cu zi: mediul, munca, rolul guvernelor. Modul clasic acceptat de a face comerț va suferi schimbări profunde în viitor. Distanțele economice dintre producători și consumatori se contractă, tradiționalii intermediari sunt înlocuiți, creându-se noi piețe de desfacere și produse, între oamenii de afaceri și consumatori stabilindu-se o relație mai strânsă, nouă, chiar și între părți diferite ale întreprinderilor globale. Din preocupările Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) face parte și problematica Comerțului Electronic și a dezvoltării acestuia. Astfel, raportul "Accesul la participarea în comerțul electronic" are două obiective: 1) stabilirea actualului nivel de conectare al țărilor și grupelor de țări implicate în comerțul electronic și 2) identificarea principalelor arii de acțiune pentru a avea acces la participarea la comerțul electronic.
Adevărata revoluție în comerțul electronic a venit din componenta sa Internet. Din punctul de vedere al jucătorilor mici (întreprinderile mici și mijlocii și majoritatea țărilor în curs de dezvoltare), capacitatea de participare la comerțul electronic mondial depinde direct de posibilitatea acestora de conectare la Internet. Cu toate că cifrele indică o creștere exponențială a conectării în plan global, inegalități continuă să existe, în ceea ce privește capacitatea de a produce, disemina, stoca informație pe Internet, care rămâne în continuare concentrată în țările puternic dezvoltate. Fenomenul nu poate fi inversat deoarece costurile de bază nu se modifica: dacă accesul la Internet rămâne mic și destul de scump în țările în curs de dezvoltare, participarea lor în comerțul electronic va fi limitată la tradiționalele relații de sub-contractori sau pre-contractori. Pentru a îmbunătăți acest aspect guvernele trebuie să implementeze politici specifice, să identifice segmentele în care comerțul electronic are șanse de a fi o sursă de profit în funcție de specificul economiei naționale, anume tranzactii B2B, B2C, B2G.
Ultimii ani au relevat o explozie a utilizării Internetului, ca un canal pentru comerțul global, care facilitează vânzarea de mărfuri virtuale și tangibile, de către întreprinderi sau persoane individuale, din țări în curs de dezvoltare sau din economii în tranziție care participă într-un anumit grad la comerțul electronic. Creșterea utilizării Internetului a avut ca rezultat creșterea comerțului electronic în țările industrializate, ca efect al masei critice de utilizatori online. Creșteri importante s-au remarcat în numărul de site-uri web, numărul de gazde Internet, precum și veniturile din comerțul electronic, așa cum se poate observa din tabelele prezentate mai sus. Ca evoluție a veniturilor din comerțul electronic se poate vorbi despre o creștere lentă între anii 1980-1990, însă la mijlocul anilor 1990 în aplicația Business to Business au intrat masiv fabricanții din industrie (în industria producatoare de mașini comenzile erau lansate prin furnizorii de automobile/distribuitori).
Comerțul electronic are atât beneficii și avantaje, cât și o serie de probleme cu care se confruntă. Printre beneficiile acestuia putem enumera: este convenabil, site-urile fiind operaționale 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână; costuri interne mici, comerțul electronic eliminând interacțiunea dintre cumpărător și intermediarii tranzacției; costuri scăzute de procesare a tranzacțiilor, metoda de plată electronică fiind mai puțin costisitoare decât modul de plată prin monetar; o creștere substanțială a vitezei procesului de vânzare. Companiile de e-commerce recepționează veniturile mai rapid decât în sistemul tradițional; reducerea erorilor, procesarea automată producând mai puține erori decât procesul de vânzare tradițional; spațiul nelimitat – site-urile de comerț electronic putând afișa/indexa un număr nelimitat de bunuri și servicii; prezența globală crescută, compania putând fi accesată (teoretic) de posibilii clienți din orice colț al lumii; disponobilitatea informațiilor despre clienți. Existând astfel posibilitatea de a studia preferințele unui client individual sau ale unui grup specific de clienți, de a modela afacerea după dorințele clientului sau de a schimba rapoarte analitice privind clientela; cea mai bun interacțiune cu clientul.
Numeroase avantaje caracterizează aceste afaceri, printre care:
Promovarea produsului – se poate realiza printr-un contact direct și interactiv cu clienții. Primul avantaj fiind posibilitatea de a oferi informații recente și ample despre produs. Totuși, nu despre toate (parfumuri, etc.);
Noi canale de vânzare – produsele existente pot fi livrate pe o arie largă fără a mai fi nevoie de întretinerea unui magazin cu existență fizică. Mai mult, limitele geografice dispar în toate zonele unde există Internet, o afacere poate fi desfășurata în toată lumea la un singur centru de comandă dotat cu mijloace computerizate;
Economii la vânzarea /cumpărarea produsului – generate de suprimarea costului deplasării până la vânzător, eliminarea cheltuielilor necesare pentru a întreține un magazin clasic, reducerea timpului afectat tranzacției, etc;
Timpul redus de acces la produs – este un avantaj pentru servicii cu un ciclu de viață scurt (stirile);
Servire mai bună pentru clienți- consultanța poate fi disponibilă non-stop, relațiile interumane fiind mai strânse;
Marca și imaginea corporației pot fi mai ușor modelate – acestea sunt importante mai ales când clienții folosesc tehnologii avansate;
Adaptarea la shimbări poate fi mai rapid și mai facil efectuată atunci când firma este deja la curent și utilizează cele mai noi tehnologii ale comerțului electronic;
Îmbunătățirea relațiilor cu clienții – fiecare client trebuie să se simtă apreciat, remarcat dezvoltându-se relații 1-la-1;
Dezvoltarea de noi produse se poate realiza în concordanță cu cerințele consumatorului – clienții pot afecta direct design-ul unui nou produs. Monitorizând atitudinile clienților, firma poate obține informații prețioase despre proiectarea noilor produse sau îmbunătățirea celor vechi;
Noi modele de afaceri – pot fi considerate vânzarea de informații pentru experții în finanțe ori alte domenii.
Problemele care apar sunt legate de asistență – gradul de informații referitoare la un produs poate fi insuficient; de fiabilitate și credibilitate – punctul cheie este că multitudinea de date pe web, pe care le poate oricine accesa, să se transforme în informații ce vor deveni ulterior cunoaștere. Din cauza timpului scurt de exitență sau a dinamicității ridicate, datele se perimează foarte rapid, lipsând mecanismele necesare unei analize de termen lung. O altă problemă foarte importantă este securitatea achitării contravalorii produselor și serviciilor achiziționate online. .
De asemenea, apar noi provocări în domenii cum ar fi taxele, unde rolul guvernelor va fi de continuare a creșterii veniturilor fără a avea efecte negative asupra alegerilor economice și tehnologice. Aceste schimbări cer o reașezare a politicilor comerciale guvernamentale, cât și a practicilor și procedurilor comerciale. Conform unui raport elaborat de Comitetul asupra Fiscalității pentru implementarea Condițiilor Cadru asupra Taxării, enunțat la Conferința Ministerială a OECD, de la Ottawa desfășurată în octombrie 2001 – „O lume fără frontiere- conștientizarea potențialului comerțului electronic având ca puncte de rezistență:
1. Aceleași principii ale taxării care guvernează comerțul clasic internațional să fie în mod egal aplicate comețului electronic, adică:
Neutralitate – taxarea să fie neutră și echitabilă între formele comerțului electronic, precum și între comerțul clasic și cel electronic, în vederea apariției dublei taxări sau a evitării taxării neintenționate;
Eficiența – costurile de aplicare a acestor principii (reguli) stabilite de guverne pentru administrație și pentru oamenii de afaceri să fie minimizate cât mai mult posibil;
Simplitate – regulile de taxare trebuie să fie clare și simple de înțeles, astfel încât plătitorii să știe unde se situează;
Corectitudine, Transparență – taxarea vizează perceperea unei taxe la un moment dat, iar evaziunea sau evitarea acesteia să fie minimizată;
Flexibilitate – sistemul de taxare să fie flexibil și dinamic, să țină pasul cu dezvoltarea tehnologică și comercială.
2. Tehnologiile care derivă din comerțul electronic oferă oportunități semnificative pentru îmbunătățirea sistemului de plăți.
În lucrarea „Building Confidence – Electronic Commerce and Development", apărută sub egida UNCTAD, se subliniază necesitatea conștientizării de către guverne, în sensul implicării ca acesta reprezintă mai mult decât o modalitate de a efectua comerț, ca revoluționează atât conceptul teoriei economice, cât și practica de afaceri, ca funcționarea pieței, formare prețurilor, distribuția sunt abordate din alt unghi.
Comerțul electronic oferă oportunitatea de a comercializa produse în întreaga lume, sporind numărul de potențiali clienți în primul rând prin eliminarea barierelor geografice dintre clienți și comercianți. Pentru a înțelege care este rolul și locul comunicațiilor și soluțiilor informatice (IT) într-un astfel de mecanism, trebuie studiată puțin arhitectura unui sistem de comerț electronic.
Arhitectura unui sistem de comerț electronic
Pentru a construi un sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice) corespunzătoare următoarelor roluri:
a. Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un ISP) sau indirect (o rețea a unei corporații) la Internet. Cumpărătorul folosește acest echipament pentru a naviga și a face cumpărături;
b. Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regulă la sediul comerciantului, care găzduiește și actualizează catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate online pe Internet;
c. Sistemul tranzacțional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, inițierea plăților, evidența înregistrărilor și a altor aspecte de business implicate în procesul de tranzacționare;
d. Dispecer plăți. (Payment Gateway). Sistem informatic responsabil cu rutarea instrucțiunilor de plată în interiorul rețelelor financiar-bancare, cu verificarea cărților de credit și autorizarea plăților; acest sistem joacă rolul unei porți care face legătura dintre rețeaua globală de Internet și subrețeaua financiar-bancară (supusă unor cerințe de securitate sporite), poarta prin care accesul este controlat de un "portar" (gatekeeper); pe baza informațiilor specifice cărții de credit (tip_card, nr_card) din instrucțiunile de plată "portarul" redirecționează informația către un centru de carduri (CC – un server certificat în acest scop și agreat de banca emitentă); în acest loc este identificată banca care a emis cardul, iar instrucțiunile de plată sunt trimise mai departe către serverul acestei bănci conectat în rețeaua interbancară; odată informațiile ajunse în rețeaua băncii cu care lucrează cumpărătorul, sunt efectuate (automat) o serie de verificări privind autenticitatea și soldul disponibil în contul cardului implicat în tranzacție; în funcție de rezultatul acestor verificări, banca decide fie efectuarea plății (transfer bancar – către contul comerciantului care poate fi deschis la orice altă bancă), fie refuză să facă aceasta plată. În ambele cazuri, rezultatul deciziei (confimare plată sau refuz) este trimis în timp real, parcurgând acest lanț de servere în sens invers, către client. Cu alte cuvinte, în câteva secunde cumpărătorul află dacă banca sa a operat plata sau nu.
2.1.2 Tipuri de comerț electronic
Tot mai multe întreprinderi din lumea întreagă dezvoltă afaceri de comerț electronic, înțelese ca și clasarea și primirea comenzilor online. Aceste tipuri de afaceri se împart în afaceri de tipul:
1. Firmă la firmă (Business to Business – B2B);
2. Firmă la consumator (Business to Consumer – B2C);
3. Firmă la guvern (Business to Gouverment – B2G);
4. Consumator la consumator (Consumer to Consumer – C2C);
5. Comerțul electronic mobil (m-commerce).
Dintre toate aceste tipuri de comerț electronic, cel mai utilizat, cel care ocupă cel mai mare procent din totalul acestor tipuri de tranzacții este tipul firmă la firmă(Business to Business – B2B).
1. Firmă la firmă(Business to Business – B2B)
Acest tip de comerț electronic, firmă la firmă, este definit ca un comerț electronic între companii. Comerțul B2B operează cu relații dintre și între afaceri. Aproximativ 80% din comerțul electronic este de acest tip și majoritatea experților previzionează că acesta va continua să crească mai rapid decât segmentul firmă la consumator (B2C). Piața B2B are două componente primare: structura electronică și piața electronică. Structura electronică este arhitectura comerțului B2B constituită în mod primar din mai multe elemente ca urmatoarele: logistică- transport, depozitare și distribuție, furnizori de servicii, recrutarea personalului, hosting și pachete de soft de management . A doua componentă, piețele electronice sunt simplu definite ca site-uri web unde cumpărătorii și vânzătorii acționează între ei și realizează tranzacții. Cel mai comun exemplu de B2B și cele mai bine practicate modele sunt: IBM, Hewlett Packard (HP), Cisco și Dell. Cisco, de exemplu primește 90% din comenzile de producție prin intermediul Internetui. Cele mai multe aplicații ale comerțului firmă la firmă sunt în zona furnizorilor de management( în special în procesarea comenzilor de achiziționare), distribuția managementului (în special în transmiterea documentelor de export ), managementul plăților (sistemul de plăți electronice sau SPE ). Proiectele de pe piața electronică se împart între afacerile B2B și B2C. Afacerile de comerț B2B au evoluat în totalul comerțului electronic global de la 79.2% în 2002 la 87% în 2006, o evoluție crescătoare, iar în opoziție afacerile B2C au scăzut de la 20,8% în 2002 la doar 13% în 2006.
Figura 2.1 Împărțirea comerțului electronic între cele de tip B2B și B2C (2002, 2006)
Sursă: Andrew Bartels, Forrester Report „ eCommerce Platforms & Technologies”, Forrester Research, september 2007
Următorul tabel prezintă mărimea proiectelor de comerț electronic de tip firmă la firmă (B2B) pe regiuni între anii 2002-2006. În Statele Unite ale Americii afacerile B2B au înregistrat 93% din totalul afacerilor de comerț electronic în 2005 (conform biroului US Census, 2006). Volumul afacerilor B2B în Europa a crescut cu aproape jumătate din firmele care primesc comenzi online (conform Eurostat, 2007).
Tabel 2.1
Proiectele de comerț electronic de tip firmă la firmă (B2B) pe regiuni între anii 2002-2006
Sursă: Andrew Bartels, Forrester Report „ eCommerce Platforms & Technologies”, Forrester Research, september 2007
Impactul asupra piețelor afacerilor B2B în economiile din țările în curs de dezvoltare este evident în următoarele:
a. costul tranzacțiilor: există trei zone de costuri care sunt semnificativ reduse prin intermediul comerțului electronic B2B. În primul rând există reducerea costurilor de cercetare, deoarece cumpărătorii nu mai trebuie să treacă printr- un intermediar, să caute informații despre furnizori, produse și prețuri într-un canal de furnizare tradițional. În termen de efort, timp și bani cheltuiți Internetul este un canal de informare mai eficient decât cel tradițional. Pe piețele B2B cumpărătorii și vânzători sunt adunați împreună într-o singură comunitate de tranzacționare online, reducerea costurilor de cercetare. În al doilea rând este reducerea costurilor de procesare a tranzacțiilor(exemplu: facturi, comenzi și plăți ), comerțul electronic de tipul firmă la firmă permite automatizarea proceselor și deci o rapidă implementare a aceleiași comparații făcute la alte canale. Eficiența în procesele și tranzacțiile de schimb este, de asemenea mărită prin intermediul abilității piețelor electronice B2B de a procesa vânzări online. În al treilea rând procesarea online îmbunătățește inventarul managementului și al logisticii;
b. renunțarea la intermediari: prin piețele electronice disponibile pentru comerțul de tipul firmă la firmă, furnizorii pot să interacționeze și să tranzacționeze direct cu cumpărătorii, deci să elimine intermediarii și distribuitorii. Cu toate acestea o nouă formă de intermediari au început să apară. De exemplu, însăși piețele electronice pot fi considerate ca și intermediari deoarece intervin între vânzător și cumpărător, furnizori și clienți;
c. transparența în prețuri: prin cele mai evidente beneficii ale piețelor electronice este creșterea transparenței prețurilor. Adunarea unui număr mare de cumpărători și vânzători pe o singură piața dezvăluie prețul pieței și procesarea tranzacțiilor participanților. Internet permite publicarea informației la o singură achiziționare sau tranzacție făcând informația accesibilă de citit și disponibilă tuturor membrilor pieței. Creșterea transparenței prețurilor are efectul de a trage în jos prețurile diferențiale de pe piață. În acest context cumpărătorii dispun de mai mult timp pentru a compara prețurile și a lua cea mai bună decizie de achiziționare. Adesea piețele B2B își lărgesc granițele pentru o negociere dinamică a prețurilor în care mai mulți cumpărători și vânzători participa colectiv în stabilirea prețului semănând mai mult cu o licitație. În asemenea medii, prețurile pot fi stabilite prin intermediul potrivirii automate a prețurilor licitate și a ofertelor. Pe piața electronică cerințele pe care ambele părți, cumpărător și vânzător, trebuie să le îndeplinească sunt cele care contribuie la atingerea prețurilor competitive, care sunt mai scăzute decât acelea rezultate din licitații individuale;
d. economiile de scară și efectele rețelei: creșterea rapidă a comerțului electronic de tip B2B crează un canal de furnizare tradițional bazat pe economie de scară. Mai mult punerea în comun a unui număr semnificant de cumpărători și vânzători furnizează cererea – parte a economiilor de scară sau a efectelor rețelei. Fiecare participant nou pe piața electronică crează valoare tuturor participanților la cerere. Mai mulți participanți formează o masă critică care este cheia în atragerea mai multor utilizatori pe o piața electronică.
2. Firmă la consumator (Business to Consumer B2C)
Comerțul electronic de tipul firmă la consumator sau comerțul dintre companii și clienții lor, implică adunarea de informații de la clienți cumpărarea de bunuri fizice (spre exemplu: tangibile, ca și cărțile sau ca produsele de larg consum) sau bunuri de informație (spre exemplu: soft sau cărți electronice). Acest tip de comerț electronic este al doilea ca și mărime și prima forma ce a apăruta a e-commerce-ului. Originile lui pot fi găsite în vânzările cu amănuntul online. De aceea cele mai comune modele de afaceri de tipul B2C sunt companiile care se ocupă cu astfel de vânzări spre exemplu: Amazon.com, Drugstore.com, Beyonde.com. Alte exemple care implică bunuri de informație sunt E-Trade și Travelocity. Cele mai comune aplicații ale acestui tip de comerț sunt în zona achiziționării de produse și informații, și de management personal de finanțare care face parte din managementul investițiilor personale și finanțele cu folosirea uneltelor de plăți electronice.
Potrivit unui studiu realizat de eMarketer valoarea mondială a veniturilor obținute din acest tip de comerț electronic a fost în 2002 de 59,7 miliarde $ și în 2006 de 428,1 miliarde $. Tranzacțiile online ale produselor vândute cu amănuntul reprezintă o parte semnificativă pe aceasta piața. Comform aceluiași studiu, venitul din aceste afaceri în zona Asia-Pacific a fost de 8,2 miliarde $ până la sfârșitul anului 2003, aceasta cifră dublându-se și ajungând până la sfârșitul anului 2004 la un total de 10% din vânzările de tipul B2C din lumea întreagă. Comerțul electronic B2C reduce costurile tranzacțiilor( în particular costurile de cercetare) prin creșterea accesului consumatorului la informație și permiterea acestora de a găsi cel mai competitiv preț pentru un produs sau serviciu. Acesta reduce, de asemenea barierele de intrare pe o piață de vreme ce costurile aferente unui site web sunt mult mai scăzute decât întreținerea unui magazin fizic. În cazul bunurilor de informație, comerțul B2C este chiar mai atractiv deoarece salvează firmele de costurile adiționale a unei rețele fizice de distribuție. Adesea pentru țările cu o populație cu access la internet în creștere, furnizarea de bunuri de informație a devenit uimitor de fezabilă .
Firmă la guvern (Business to Gouvernement B2G)
Comerțul de tipul firmă la guvern este general definit ca un comerț între companii și sectorul public. Se referă la folosirea Internetului pentru procurări publice, proceduri de licențiere și alte operații guvernamentale. Acest tip de comerț electronic are două aspecte: în primul rând sectorul public își asumă un rol de pilot în stabilirea comerțului electronic și în al doilea rând este acceptat faptul ca sectorul public are cea mai mare nevoie de a-și creea un sistem mai eficient. Aceasta politică crește transparența conducerii statului și reduce astfel riscul de iregularități.Cu toate acestea mărimea comerțului electronic de tipul firmă la guvern, ca o componentă în totalul comerțului electronic este nesemnificativă în majoritatea statelor, acest sistem rămânând nedezvoltat.
Consumator la consumator ( Consumer to Consumer C2C)
Acest tip de comerț electronic este simplu între indivizi privați sau consumatori. Comerțul electronic de tipul consumator la consumator este caracterizat prin creșterea piețelor electronice și licitațiilor online, în mod particular în industriile particulare, unde firmele pot licita pentru ceea ce doresc de la mai mulți furnizori. Acesta a fost probabil cel mai mare potențial pentru dezvoltarea noii piețe.
Comerțul electronic de tipul consumator la consumator poate fi întâlnit în cel puțin două forme:
a. licitații facilitate pe un portal: spre exemplu eBay, care permite licitații online în timp real pentru obiecte vândute pe web;
b. sistemul peer-to-peer: spre exemplu modelul Napster (un protocol pentru punerea în comun a unor fișiere între utilizatori folosit pe forumuri).
Tranzacțiile consumator la firmă (C2B) implică licitații care împuternicesc consumatorul să conducă tranzacțiile. Există puține informații despre mărimea relativă a comerțului electronic global de tipul consumator la consumator. Totuși acest tip de comerț figurează ca fiind popular pe site-uri de tipul C2C, ca de exemplu eBay, indicând că această piața este destul de largă. Aceste site-uri produc milioane de dolari în vânzări în fiecare zi.
Comerțul electronic mobil (m-commerce)
Acest tip de comerț electronic reprezintă achiziționarea sau vânzarea de bunuri și servicii prin intermediul tehnologiei fără fir. Exemplu: dispozitive ca și telefoane mobile și PDA-uri (dispozitive personale și digitale de asistare). Un lider global în comerțul electronic mobil este Japonia. Ca și conținut livrarea prin intermediul dispozitivelor fără fir a devenit mai rapidă și mai sigură, unii cred că m-commerce-ul va depăși comerțul electronic folosind o tehnologie „cu fir”. Acest fapt poate fi adevărat pentru zona Asia-Pacific unde există mai mulți utilizatori de telefoane mobile decât utilizatori de Internet.
Industrile afectate de comerțul electronic mobil includ:
servicile financiare incluzând servicii bancare mobile(atunci când consumatorii își folosesc dispozitivele de buzunar pentru a-și accesa conturile și pentru a-și plăti facturile), ca și serviciile de brokeraj (în care cotațiile stocului pot fi descărcate, iar o negociere poate fi condusă de la același dispozitiv);
telecomunicațiile în care serviciile s-au schimbat, plata facturilor și consultarea conturilor se poate face prin intermediul acelorași tipuri de dispozitive;
vânzări cu amănuntul / servicii cumpărătorii au posibilitatea de a plasa și de a plăti comenzi;
servicii de informație care includ livrarea de divertisment, știri financiare, sport, trafic, toate disponibile pe un singur dispozitiv mobil .
Cercetările efectuate de către firma Forrester au concluzionat cu o cifră de 3,4 miliarde $ obtinuțe din vânzările efectuate cu ajutorul PDA-urilor și a telefoanelor mobile în anul 2006 așa cum se poate observa din tabelul de mai jos.
Tabel 2.2
Vânzările de dispozitive pentru comerțul electronic mobil (2002-2006)
Sursă: Andrew Bartels, Forrester Report „ eCommerce Platforms & Technologies”, Forrester Research, september 2007
Toate aceste de tipuri de comerț electronic fac ca informațiile asupra produselor și asupra pieței un întreg mai accesibil cu o transparența a prețurilor mai mare care permite consumatorilor să ia decizii mai bune de achiziționare. Comerțul electronic permite desfășurarea unor procese mai rapide și mai deschise asupra cărora consumatorii au un control mai mare. Comerțul electronic transformă relațiile din vechea economie(relații verticale/liniare) într-o nouă economie în care relațiile sunt caracterizate de noi soluții asupra relațiilor de management(relații integrate sau extinse). Relațiile dintre vechea și noua economie pot fi reprezentate astfel:
Fig. 2. 2 Relații din vechea economie vs. relații din noua economie
Relații din vechea economie Relații din noua economie
Producător VânzătorConsumator Producător Consumator
Sursă: Andrew Bartels, Forrester Report „ eCommerce Platforms & Technologies”, Forrester Research, september 2007
2.1.3 Extinderea comerțului electronic în lume
Noua economie globală, a afacerile pe web și comerțul electronic au devenit în mod crescător o componentă necesară a strategiei de afacerii și un puternic catalizator pentru dezvoltarea economică. Intregrarea tehnologiei informației și a comunicațiilor în afaceri a revoluționat relațiile dintre organizații și acelea între organizații și indivizi. Specific folosirea IT-ului în afaceri a dezvoltat productiviatea, a încurajat participarea mai mare a clienților pe lângă reducerea costurilor. Răspândirea comerțului electronic depinde de o varietate de factori, critical pentru decizia de a achiziționa produse sau servicii online, este disponibilitatea acestora pe Internet, care trebuie să fie potrivită pentru comerțul electronic și să furnizeze un preț mai mic sau egal cu prețul pieței. Contextele tehnologice organizaționale și de mediu sunt foarte importante pentru ca o firmă să ia decizia dacă să-și vândă sau nu produsele online. Limitările includ capitalul social și capitalul uman, lipsa de infrastructura complementară, lipsa de reglementări și securitate și probleme de încredere în practica afacerilor pe web. Adesea, în țările în curs de dezvoltare, problema este procentul mic al pieții domestice pentru vânzările pe Internet .
Vânzările online sunt acum un lucru comun în țările dezvoltate, dar variază tipul industriei și țara. În țările Uniunii Europene, numărul întreprinderilor care realizau achiziții online a înregistrat o medie de 20% din întreaga economie în 2004. Numărul întreprinderilor care realizau vânzări ale produselor lor online a fost de 16%. Între țările Uniunii Europene o medie de 12% din întreprinderi primesc comenzi online și 24% plasează comenzi online așa cum se poate vedea din fig. 2.3 și 2.4.
Fig.2.3 Numărul întreprinderilor din țările selectate care primesc comenzi online
(întreprinderi cu mai mult de 10 angajați)
Fig.2.4 Numărul întreprinderilor din țările selectate care plasează comenzi online
(întreprinderi cu mai mult de 10 angajați)
Sursă: UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective”
Nivelul achiziționărilor și vănzărilor online variază mult în cadrul țărilor în curs de dezvoltare (Tabelul 2.3). Nivelul comerțului electronic în țările selectate). Contrar modelelor uzuale din cadrul economiilor dezvoltate, date din unele țări în curs de dezvoltare și în perioada de tranziție arată o situație opusă. Aceasta poate fi explicată printr-o reprezentare excesivă a sectoarelor de supraviețuire, așa cum este cazul sectorului de produse manufacturate din Argentina și Kazakhstan sau alte tipuri de activități, spre exemplu sectorul imobiliarelor în cazul României.
În ceea ce privește mărimea comerțului electronic în cadrul cifrei de afaceri al țărilor, chiar și în cazul țărilor dezvoltate mai există mult loc până când aceasta va atinge o cifră satisfăcătoare. Spre exemplu, vânzările online reprezintă doar 2% din totalul vânzărilor în Australia și doar 1% în Canada. Totuși, datele arată ca produsele manufacturate, hotelurile și vânzările în comerțul cu amănuntul, reprezintă un procent ridicat din totalul cifrei de afaceri decât alte sectoare.
Tabelul 2.3
Nivelul comerțului electronic în țările selectate
Sursă: „UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007
În SUA valoarea comerțului electronic în produsele manufacturate, vânzări cu amănuntul și serviciile din sectoarele selectate înregistrează aproximativ 10% din totalul veniturilor obținute în aceste sectoare (2005). În Uniunea Europeană, vânzările online au înregistrat 2,5 % în anul 2005, existând însă mari diferențe între țări. Există lideri, spre exemplu: Irlanda -10.1% din totalul vânzărilor, Danemarca 4,4% în anul 2005, Marea Britanie – 4,1%, Germania – 3,1%, în timp ce alte economii europene au înregistrat un procent al vânzărilor online apropiat de zero. În analiza acestor cifre trebuie luat în calcul însă că multe bunuri nu pot fi vândute pe Internet foarte ușor. Industriile des întâlnite în vânzările online 2005 au fost produsele manufacturate – 13% din cifra de afaceri, sectorul transporturilor – 8%, sectorul hotelier – 8% , vânzările cu amănuntul – 8% (figura 2.5).
Fig. 2.5 Vânzări online ca o proporție din totalul cifrei de afaceri din Uniunea Europeeană
Sursă: UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007
Cu toate acestea mai puțin de o treime din țările Uniunii Europene care au efectuat vânzări online au și primit plata online. Întreprinderile din sectoarele: imobiliar, de închiriere, vânzări cu amănuntul sunt mai probabil decât alte industrii a fi achiziționate online, în timp ce vânzările online sunt în domeniul produselor manufacturate, serviciilor turistice și altele. Conform datelor internaționale disponibile, valoarea comerțului electronic global a atins în 2002 valoarea de 350,38 miliarde de dolari. Valoarea comerțului electronic global a ajuns în anul 2006 la 3,14 mii miliarde $. De asemenea, în Asia, veniturile obținute au crecut de la 5% în 2002 la 10% în 2006. Veniturile din comerțul electronic în zona Asia-Pacific au crescut de la 76,8 miliarde dolari în 2002 la 338,5 miliarde dolari în 2006 .
Fig. 2.6 Împărțirea venitului din comerțul electronic 2002-2006 (ca procent pe regiuni)
Sursă: UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007
2.1.4 Etapele implementării unui sistem de comerț electronic
Realizarea unui sistem de comerț electronic, indiferent de modelul pe care îl implementează (business-to-consumer B2C sau business-to-business B2B) implică mai multe etape:
Etapa 1: Dezvoltarea site-ului și promovarea produselor
Această etapă este la rândul său împărțită în trei pași: proiectarea, dezvoltarea și găzduirea site-ului.
Proiectarea site-ului
Înainte de a trece la crearea efectivă a unui site de comerț electronic, compania care va deține acest site trebuie să poată da un răspuns la următoarele întrebări:
a. Ce tipuri de produse vinde site-ul?
b. Ce tipuri de informații va găzdui?
Răspunsurile la aceste întrebări vor determina domeniile din care va fi alcătuit site-ul. De exemplu, respectiva companie poate vinde produse care vor fi livrate clienților prin poștă, produse software care vor fi încărcate direct de pe site, sau ambele categorii de produse. În cazul în care se dorește vânzarea ambelor tipuri de produse, se vor construi domenii specifice fiecărui tip în parte. Un alt exemplu l-ar constitui construirea unui domeniu dedicat discuțiilor online: o companie poate decide să ofere clienților un forum de discuții dedicat unor probleme care prezintă un anume interes pentru companie.
c. Ce persoane din cadrul companiei vor fi responsabile pentru administrarea site-ului?
Site-ul companiei poate avea un singur administrator (suficient pentru site-uri de dimensiuni mici) sau mai mulți, pentru situațiile neprevăzute în care unul dintre administratori este indisponibil. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere stabilirea unei structuri de aprobatori (organizată ierarhic),care să se ocupe de aprobarea conținutului nou care va fi adăugat în cadrul diferitelor domenii ale site-ului. Conținutul va fi adăugat de către utilizatori interni (aparținând internetului companiei) sau externi (din Internet, de exemplu).
d. Care este tipul de interfață pe care doriți să îl propuneți clienților?
În timp ce răspunsurile la primele două întrebări rezolvau în principal probleme legate de structura internă a site-ului, răspunsul la această întrebare va determina aspectul său exterior. Trebuie să se stabilească ce imagini vor fi prezentate în cadrul paginilor (de exemplu logoul companiei) culori folosite în cadrul paginilor (ar putea fi culorile din logo), stilul de adresare, etc.
Dezvoltarea site-ului
După ce s-au stabilit toate detaliile de la punctul precedent, urmează o altă etapă la fel de importantă: determinarea cerințelor necesare pentru dezvoltarea sitului. Cerințele se referă atât la hardware-ul și software-ul necesar pentru implementarea sistemului de comerț electronic, dar și la infrastructura de comunicații: cerințele hard sunt : caracteristicile mașinilor folosite ca server (memorie, spațiu pe hard-disk, viteză procesor,etc), cele soft: sistem de operare, server de Web, firewall, pachete de programe opționale (programe de calcul al taxelor, etc.). Comunicațiile se referă la lărgimea bandei de comunicație, topologii de rețea, etc. În urma completării acestei etape, se va determina mai mult de 80% din costul pe care îl implică realizarea unui site de comerț electronic.
Găzduirea site-ului
Site-ul de comerț electronic poate fi găzduit pe un sistem care aparține clientului, dar există de asemenea posibilitatea închirierii de spațiu pe serverele furnizorului de servicii Internet. Soluția cea mai ieftină se obține în prima variantă. În cel de-al doilea caz, clientul trebuie să se conecteze la Internet fie prin linii închiriate (acces mai rapid, dar mai scump), fie prin linii telefonice (acces mai lent, dar mai ieftin). Un caz aparte în privința găzduirii site-ului îl reprezintă activitatea de publicitate și cataloage electronice de produse. Prezentă inițial în cadrul site-urilor prin care se puteau face căutări pe Internet (precum www.yahoo.com sau www.whowhere.com), în principal datorită fluxului mare de vizitatori pe care le aveau aceste site-uri, publicitatea pe Internet a devenit una dintre sursele majore de venituri inclusive pentru site-urile de comerț electronic. Aceste site-uri pot să găzduiască mesajele publicitare ale unor terțe părți, dar și promovări ale produselor proprii companiei respective. De exemplu, în pagina de deschidere a site-ului (HomePage), pot exista legături către produse existente în catalogul electronic de produse (aflat în cadrul altui domeniu al site-ului) , pentru care compania dorește să facă reclamă. De obicei, aceste produse sunt fie noi apariții pe piață, fie produse mai vechi pentru care se oferă discounturi.
Etapa a 2-a: Managementul bazelor de date
Produsele și serviciile pe care site-ul de comerț electronic le oferă spre vânzare clienților, indiferent de modul în care vor fi livrate (prin poștă sau direct prin Internet), vor fi stocate în cadrul site-ului în baze de date. Tot în baze de date (dar nu în cadrul acelorași baze de date ca și produsele) vor fi stocate și comenzile pe care clienții le adresează către site. Aceste comenzi pot fi păstrate chiar și după onorarea lor, pentru a oferi clienților un istoric al produselor pe care le-au comandat sau pentru studii de piață efectuate chiar de către compania ce deține site-ul. Soluții de baze de date cerute de tehnologiile din prezent, care să poată asigura stocarea informațiilor și tranzacții complexe. Este foarte importantă alegerea SGBD-ului (Sistemului de Gestiune al Bazelor de Date), cel puțin din următoarele motive:
a. pe măsură ce afacerea va crește, crește și numărul de produse oferite spre vânzare, și, implicit, dimensiunea site-ului (a bazelor de date care corespund domeniilor din care este alcătuit site-ul); rezultă deci necesitatea stringentă ca bazele de date să fie scalabile (să poată fi posibilă creșterea dimensiunii lor);
b. pentru baze de date de dimensiuni foarte mari, este importantă problema vitezei de acces la informațiile stocate în aceste baze de date. Dacă motorul de căutare în cadrul bazelor de date nu este foarte performant, atunci, chiar și pentru cel mai simplu acces la informațiile din bază, timpul de căutare poate deveni prohibitiv.
Etapa a 3-a: Plata și procesarea tranzacțiilor
Autorizările sigure de cărți de credit și procesarea comenzilor prin Internet sunt elemente de bază. Pentru a realiza în deplină siguranță un transfer care implică numere de cărți de credit prin Internet, este nevoie să se ia măsuri de securitate referitoare la autorizarea plăților. Informațiile referitoare la cărțile de credit (numărul cărții, nume deținător, telefon, etc.), care sunt transmise în momentul efectuării plății trebuie validate de către un organism de autorizare. De aceea, companiile care doresc să accepte efectuarea plăților prin Internet prin cărți de credit trebuie să ia legătura cu un astfel de organism. Aceasta, la rândul lui, se află în legătură cu instituția financiară care a eliberat cartea de credit, și, după un schimb de mesaje criptate cu respective instituție, va aviza sau nu transferul de fonduri. Dacă primește acceptul din partea organismului, vânzătorul va efectua livrarea produselor către client și va înregistra comanda ca fiind onorată. Suma plătită de client pentru aceste produse va fi adăugată la contul vânzătorului.
Etapa a 4-a: Managementul produselor și al comenzilor
În cazul în care site-ul de comerț electronic al companiei oferă spre vânzare clienților produse care se livrează prin poștă, compania trebuie să ia în considerare necesitatea de a stabili o colaborare cu un serviciu de distribuție prin poștă. În funcție de serviciul de poștă ales, compania poate să pună la dispoziția clienților servicii suplimentare, cum ar fi urmărirea online a traseului pe care îl parcurg produsele din momentul plecării de la vânzător și până în momentul sosirii la client. Urmărirea comenzilor și a stării acestora În cadrul site-ului de comerț electronic, există persoane care se ocupă cu monitorizarea comenzilor, în cazul în care compania care deține site-ul a hotărât astfel.
O comandă se poate găsi în trei stări:
a. capturat: comanda a fost preluată de către sistemul vânzătorului, însă metoda de plată aleasă de către client nu a fost încă validată;
b. reglat: autoritatea care se ocupă de autorizarea plăților a dat vânzătorului un răspuns pozitiv referitor la certificarea metodei de plată a clientului;
c. respins: comanda este respinsă, întrucât nu a fost autorizată metoda de plată a clientului.
Etapa a 5-a: Centru specializat de servicii
Compania poate decide să ofere suport tehnic clienților pentru produsele pe care aceștia le-au cumpărat de pe site, ceea ce se numește suport post-vânzări prin Internet. În acest scop, pe site poate exista un domeniu separat, dedicate întrebărilor și răspunsurilor, unde clienților care întâmpină probleme să li se poată răspunde de către personalul tehnic al companiei. Chiar mai mult, în cadrul sitului, poate exista un forum de discuții online, cu moderator sau nu, în cadrul căruia clienții să își poată împărtăși între ei experiența acumulată în folosirea produselor respective. Dacă nu se dorește adoptarea nici uneia dintre soluțiile propuse, trebuie să ne asigurăm că există măcar o legătură prin care clienții să poată trimite un mesaj prin poșta electronică administratorului site-ului.
2.2 Sistemul de plăți electronice
2.2.1 Definire și structură
Una din principalele provocări cu care se confruntă comercianții atunci când doresc să implementeze un sistem de comerț electronic este furnizarea unui mecanism de plată comod, perceput ca suficient de sigur și ușor de integrat într-un sistem de tranzacții comerciale online. Multe soluții pentru această problemă au fost propuse sau chiar sunt utilizate astăzi. Însă nici una nu a dobândit largă acceptare de care se mai bucură încă bancnota de hârtie sau moneda de metal. Comerțul electronic va putea evolua dincolo de un anumit nivel doar atunci când consumatorii obișnuiți vor percepe un mecanism de plată electronică ca fiind la fel de sigur ca plata cu banii jos ("cash") de astăzi. Acest nou tip de comerț a stimulat însă cererea pentru noi metode adecvate de plată. În cadrul noului concept de "sat global" (global village), dezvoltarea unor activități comerciale între participanți situați la mari distanțe geografice unii de alții nu poate fi concepută fără folosirea unor sisteme electronice de plăți. Aceste noi mijloace de plată permit transferarea comodă, sigură și foarte rapidă a banilor între partenerii de afaceri. De asemenea, înlocuirea monedelor și bancnotelor (actualele forme tradiționale de numerar) prin ceea ce denumim bani electronici conduce, pe lângă reducerea costurilor de emitere și menținere în circulație a numerarului, și la o sporire a flexibilității și securității sistemelor de plăți.
Modelele tradiționale de plată se rezumă la transferarea banilor sub formă de bani lichizi sau prin intermediul documentelor (cecuri, ordine de plata, etc.). De regulă, plata presupune deshiderea unui cont la o bancă, deplasarea la sediul bancar pentru a depune banii și/sau a iniția transferul în contul comerciantului. Acesta poate cere sau nu confirmarea plății prin fax. Cea din urmă și cea mai lungă etapă este livrarea prin rețeaua de distribuție a comerciantului sau prin intermediul serviciului postal specializat.
În cadrul comerțului electronic nu este necesară deplasarea la bancă pentru a plăti ofertanții sau furnizorii de bunuri și servicii, rolul băncii fiind acela de a transforma banii lichizi în biți. Probabil că banii lichizi nu pot fi eliminați complet, dar în mod sigur ei se vor transforma din ce în ce mai mult în format electronic. În prezent există mai multe sisteme de plată. Cea mai serioasă problemă este cea legată de securitate. Majoritatea mesajelor trimise prin poșta electronică sunt necriptate, adică oricine poate intercepta mesajul. Standardele actuale de plăți electronice folosesc criptarea și semnăturile digitale. Prin utilizarea semnăturilor electronice se poate face proba identității unei persoane care accessează un depozit bancar sau o carte de credit.
Banii electronici reprezintă sumele bănești vehiculate de bănci cu ajutorul mijloacelor electronice de calcul, de transmitere sau copiere la distanță și pot fi împărțiți în două categorii: cu identitate și anonimi. Dacă un cumpărător folosește banii "cu identitate", atunci banca poate reconstitui traseul tranzacțiilor și al banilor transferați (cărți de credit). Dacă în schimb se folosesc banii anonimi, nimeni nu poate reconstitui traseul banilor cheltuiți.
În comerțul electronic o tranzacție poate fi înțeleasă ca reprezentând o serie de acțiuni desfășurate de trei participanți: clientul, comerciantul (furnizorul) și banca. La inițierea tranzacției electronice, comerciantul și banca se pun de acord cum să fie efectuat transferul banilor, folosindu-se unul sau mai multe sisteme electronice de plată. Apoi clientul poate comanda câte ceva de pe site-ulul Web al comerciantului. După lansarea comenzii se pot derula diferite acțiuni: comerciantul trimite clientului o confirmare prin e-mail, clientul își transferă către bancă numărul cărții sale de credit, banca verifică informația despre cartea de credit și verifică solvabilitatea cumpărătorului, iar dacă totul e în regulă, valoarea bunurilor cumpărate este transferată în contul vânzătorului. Articolul comandat este livrat către cumpărător și tranzacția este finalizată. În funcție de protocolul încheiat între bancă și furnizor, acesta din urmă poate avea acces la datele de identificare ale cumpărătorului sau acestea pot să rămână secrete. Ca și în sistemele tradiționale, cea mai mare problemă constă în asigurarea ca nimeni nu poate copia banii digitali sau prelua informațiile cărții de credit.
Sistemele electronice de plată trebuie să îndeplinească câteva cerințe:
a. securizat – trebuie să permită efectuarea în condiții de siguranță a tranzacțiilor financiare în retelele deschise, cum ar fi Internet. Din păcate, moneda electronică se poate rezuma la un simplu fișier, care poate fi copiat. Copierea sau "dubla cheltuire" a aceleiași sume de bani trebuie să fie prevenită de către sistemele de plăți electronice;
b. anonim – identitatea clienților și a tranzacțiilor efectuate trebuie să rămână protejată;
c. convertibil – utilizatorii sistemului (clienți și furnizori) lucrează cu bănci diferite, fiind necesar ca o monedă emisă de o bancă să fie acceptată de alta;
d. utilizabil – sistemul de plată trebuie să fie ușor de folosit și de acceptat.
Un sistem de plată electronic pentru a avea succes trebuie aibă următoarele caracteristici, să fie:
a. scalabil – un sistem este scalabil dacă poate suporta noi utilizatori și noi resurse fără a suferi scăderi notabile de performanță. Sistemul de plată trebuie să permită clienților și comersanților să se integreze în sistem fără a se afecta infrastructura acestuia;
b. transferabil – se referă la capacitatea unei chitanțe electronice de a declanșa transferul banilor dintr-un cont în altul fără ca furnizorul sau clientul să contacteze în mod direct banca;
c. flexibil – este necesar ca sistemul să accepte fome alternative de plată în funcție de garanțiile pe care le solicită părțile care realizează tranzacția, de timpul necesar pentru efectuarea plății, de cerințele, de performanța și de valoarea tranzacției. Infrastructura pe baza căreia se efectuează plățile trebuie să suporte diverse metode de plată, incluzând cărți de credit, cecuri personale și bani electronici anonimi. Aceste instrumente și metode de plată trebuie integrate într-un cadru comun;
d. eficient – termenul de eficiență se referă la costul necesar pentru a efectua o tranzacție. Un sistem de plată electronică eficient trebuie să fie capabil să asigure costuri reduse în comparație cu beneficiile pe care le aduce;
e. integrabil – se impune ca sistemul să suporte aplicațiile existente, să ofere mijloace pentru integrarea cu alte aplicații, indiferent de platforma hardware sau de rețea;
f. de încredere – sistemul de plată trebuie să fie permanent disponibil și să evite posibilele erori.
Arhitectura unui SEP
Un sistem electronic de plăți (SEP) se referă la totalitatea obiectelor care conlucrează pentru asigurarea plății tranzacțiilor ce se efectuează. Sunt implicate, în general, trei entități care interacționează: o banca B, un cumpărător C și un vânzător V. Sistemul electronic de plăți conține și o mulțime de protocoale care permit cumpărătorului C să facă plăți către vânzătorul V. Sistemele electronice de plăți pot fi privite într-o structură ierarhică pe nivele, derivate din arhitectura sistemelor ISO-OSI .
Un Sistem Electronic de Plăți este format din două nivele:
a) nivelul utilizator, care constituie nivelul ierarhic superior. Acesta constă din mulțimea utilizatorilor și a tranzacțiilor care au loc între aceștia. Utilizatorii sunt grupați după diverse roluri, după modul în care interacționează în relațiile de afaceri dintre ei: cumpărătorul, vânzătorul, emitentul de bani electronici (banca) etc;
b) nivelul sistem, care constituie nivelul ierarhic inferior. El constă din mulțimea entităților fizice și a relațiilor care se stabilesc între ele. Entitățile pot juca unul dintre următoarele roluri: purtător de bani electronici sau registru de casă.
Fig. 2.1 Arhitectura unui sistem electronic de plăți
Sursă: Ion Pirojuc „Sisteme de plăți electronice” , Nemira, București , 2006
2.2.2 Modalități de plată electronică
Sistemele electronice de plăți trebuie să atingă nivele ridicate de securitate, viteză, caracter privat și confidențial, descentralizare și internaționalizare și să fie unanim acceptate de comercianți și oameni de afaceri. O trăsătură comună a majorității acestor soluții o constituie utilizarea tehnicilor criptografice care asigură confidențialitatea, autenticitatea și integritatea mesajelor transferate între entitățile implicate. Cele mai cunoscute metode de plată electronică sunt: sisteme de plăți electronice cu ajutorul cardurilor bancare, plata online cu monedă electronică, microplățile.
2.2.2.1 Sisteme de plăți electronice bazate pe carduri bancare
Multe achiziții de bunuri și servicii prin Internet se fac plătindu-se cu carduri bancare obișnuite (Visa, MasterCard etc.). Însă tranzacțiile cu carduri conțin informații confidențiale privind cardul și informațiile personale ale clienților, informații ce pot fi interceptate în timpul transmisiei prin Internet. Fără un soft special, orice persoană care monitorizează traficul pe rețea poate citi conținutul acestor date confidențiale și le poate folosi ulterior. Este necesară elaborarea unor standarde specifice sistemelor de plăți, care să permită coordonarea părților legitime implicate în transfer și folosirea corectă a metodelor de securitate. În 1996, MasterCard și Visa au convenit să consolideze standardele lor de plăți electronice într-unul singur, numit SET (Secure Electronic Transaction). Protocolul SET își propune șapte obiective de securitate:
Să asigure confidențialitatea instrucțiunilor de plată și a informațiilor de cerere care sunt transmise odată cu informațiile de plată;
Să garanteze integritatea tuturor datelor transmise;
Să asigure autentificarea cumpărătorului precum și faptul că acesta este utilizatorul legitim al unei mărci de card;
Să asigure autentificarea vânzătorului, precum și faptul că acesta acceptă tranzacții cu carduri prin relația sa cu o instituție financiară achizitoare;
Să folosească cele mai bune metode de securitate pentru a proteja părțile antrenate în comerț;
Să fie un protocol care să nu depindă de mecanismele de securitate ale transportului și care să nu împiedice folosirea acestora;
Să faciliteze și să încurajeze interoperabilitatea dintre furnizorii de soft și cei de rețea.
Aceste cerințe sunt satisfăcute de următoarele caracteristici ale acestei specificații:
a. Confidențialitatea informației – pentru a facilita și încuraja comerțul electronic folosind cărțile de credit, este necesară asigurarea deținătorilor de cartele că informațiile de plată sunt în siguranță. De aceea, contul cumpărătorului și informațiile de plată trebuie să fie securizate atunci când traversează rețeaua, împiedicând interceptarea numerelor de cont și datele de expirare de către persoane neautorizate. Criptarea mesajelor SET asigură confidențialitatea informației;
b. Integritatea datelor – această specificație garantează că nu se alterează conținutul mesajelor în timpul transmisiei acestora prin rețea. Informațiile de plată trimise de cumpărător la vânzător conțin informații de cerere, date personale și instrucțiuni de plată. Dacă una din aceste informații este modificată, tranzacția nu se va face corect. Protocolul SET folosește semnătura digitală pentru integritatea datelor;
c. Autentificarea cumpărătorului – vânzătorul are nevoie de un mijloc de verificare a clientului său, a faptului că acesta este utilizatorul legitim al unui număr de cont valid. Un mecanism care face legătura dintre posesorul cărții de credit și un număr de cont specific va reduce incidența fraudei și, prin urmare, costul total al procesului de plată. SET utilizează semnătura digitală și certificatele cumpărătorului pentru autentificarea acestuia;
d. Autentificarea vânzătorului – această specificație furnizează un mijloc de asigurare a clientului că furnizorul are o relație cu o instituție financiară, permițându-i acestuia să accepte cărțile de credit. SET utilizează semnătura digitală și certificatele vânzătorului pentru autentificarea acestuia; e.Interoperabilitate – protocolul SET trebuie să fie aplicabil pe o varietate de platforme hardware și soft. Orice cumpărător trebuie să poată să comunice, cu softul său, cu orice vânzător. Pentru interoperabilitate, SET folosește formate de mesaje și protocoale specifice. În prezent, tot mai multe produse de e-commerce implementează protocolul SET, ceea ce conferă securitate plăților Internet cu card, prin mijloace criptografice.
Sistemul de carduri a fost creat cu intenția de a-i permite cumpărătorului să-și satisfacă imediat dorința de cumpărare de bunuri și servicii. Prin cartea de credit, riscul este transferat de la vânzător la instituția financiară care a emis cartea de credit. Procesul cuprinde următorii pași:
cumpărătorul prezintă vânzătorului cartea de credit;
vânzătorul trimite numărul cărții de credit și detaliile tranzacției la un sistem de autorizare acesta fie autorizează direct tranzacția, fie o direcționează la banca emitentă a cărții de credit, pentru aprobare;
periodic (de exemplu zilnic), vânzătorul trimite detaliile tranzacțiilor aprobate către banca sa aceste informații sunt trimise la asociația emițătorilor de cărți de credit după ce au fost procesate tranzacțiile pentru care banca respectivă este și colectoare și emițătoare de cărți de credit;
la sfârșitul lunii, consumatorul primește facturile pe care trebuie să le achite, altfel va plăti dobânda pentru creditul acordat de banca care a emis cartea de credit.
Fig. 2.2 Plata prin card bancar
Sursă: Ion Pirojuc „Sisteme de plăți electronice” , Nemira, București, 2006
Un exemplu al acestei modalități de plată electronică este plata folosind CyberCash. Fondată în august 1994, firma CyberCash Inc. din SUA a propus în aprilie 1995 un mecanism sigur de tranzacții de plată cu carduri, bazat pe un server propriu și oferind servicii client pentru vânzători. CyberCash implementează un sistem care realizează protecția cardurilor de credit folosite pe Internet. Compania – care furnizează soft atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători – operează o poartă între Internet și rețelele de autorizare ale principalelor firme ofertante de carduri. Cumpărătorul începe prin a descarca softul specific, cel care acceptă criptarea și prelucrarea tranzacțiilor. La fel ca un portofel fizic care poate conține mai multe carduri bancare diferite, aplicația soft a cumpărătorului poate fi folosită de către client pentru a înregistra mai multe carduri, cu care va face ulterior plățile. Un soft similar furnizează servicii la vânzător. Folosirea serverului CyberCash asigură posibilitatea de trasare și control imediat al tranzacțiilor. Pe de altă parte, trecerea prin server face sistemul mai lent și dependent de timpii de răspuns ai acestuia. Aceste lucruri fac CyberCash mai puțin confortabil și mai costisitor, în special pentru tranzacțiile de plată cu sume mici. Însă cifrarea cu chei publice asigură un nivel înalt de securitate. CyberCash operează ca un agent al băncii vânzătorului. De aceea, el trebuie să fie de încredere pentru a decripta mesajele și a le transfera pe rețelele de autorizare convenționale ale băncilor. Întrucât informațiile sunt criptate cu cheia publică a lui CyberCash, cunoscută doar de softul ce operează sistemul, vânzătorul nu poate vedea care este numărul cardului folosit de cumpărător, eliminându-se riscul refolosirii acestui card la alte cumpărături neautorizate.
Derularea unei tranzacții este compusă din următorii pași:
utilizând un navigator Web, consumatorul selectează ce vrea să cumpere;
serverul vânzătorului trimite aplicației software o cerere de plată semnată prin care dă detalii despre tipul cumpărături și transmite tipul cărților de credit acceptate.Aplicația deschide o fereastră și afișează suma și lista cărților de credit disponibile pentru selecție;
aplicația trimite un mesaj criptat și semnat cu numărul cărții de credit și detalii privind tranzacția și acceptarea plății;
serverul vânzătorului trimite acest mesaj împreună cu un mesaj propriu semnat și criptat către Gateway. Gateway-ul este operat de către un agent al băncii colectoare al vânzătorului. Aici mesajele sunt decriptate și comparate, iar dacă se potrivesc, se trimite o cerere de autorizare convențională;
Gateway-ul reîntoarce un răspuns către vânzător; informațiile privind tranzacția și numărul cartelei de credit sunt criptate cu cheia publică a lui CyberCash, astfel încât vânzătorul nu poate utiliza ilegal, ulterior, cartea de credit a cumpărătorului;
vânzătorul trimite un răspuns către aplicația software.
Fig.2.3. Plata prin CyberCash
Sursă: prelucrare după Ion Pirojuc „Sisteme de plăți electronice” , Nemira, București, 2006
2.2.2.2 Sistem online de plată cu monedă electronică
Un exemplu al acestor tipuri de plăți este Ecash. Acesta folosește poșta electronică sau Web-ul pentru implementarea unui concept de portofel virtual. A fost dezvoltat de către firma DigiCash Co. din Olanda, firmă fondată de către celebrul cercetător al sistemelor criptografice, David Chaum. Prima demonstrație a sistemului a fost făcută în 1994 la prima Conferința WWW, printr-o legătura Web între Geneva și Amsterdam. Ulterior a fost implementată de bănci din SUA (Mark Twain Bank of Missouri), Finlanda și din alte țări. Este prima soluție totalmente soft pentru plățile electronice.
ECash reprezintă un sistem de plăți complet anonim, ce folosește conturi numerice în bănci și tehnica semnăturilor oarbe. Tranzacțiile se desfășoară între cumpărător și vânzător, care trebuie să aibă conturi la aceeași bancă. Cumpărătorii trebuie să înștiințeze banca cu privire la faptul că doresc să transfere bani din conturile lor obișnuite în așa numitul cont eCash Mint. În orice moment, cumpărătorul poate interacționa de la distanță, prin calculatorul său, cu contul Mint și, folosind un client soft, poate retrage de aici fonduri pe discul calculatorului său. Formatul acestor fonduri este electronic – suite de 0 și 1 protejate criptografic. Ca urmare, discul cumpărătorului devine un veritabil "portofel electronic". Apoi, se pot executa plăți între persoane individuale sau către firme, prin intermediul acestor eCash.
Principiul funcționării lui ECash – ECash are un caracter privat: deși banca ține o evidență a fiecărei retrageri eCash și a fiecărui depozit Mint, este imposibil ca banca să stabilească utilizarea ulterioară a lui eCash. Pe lângă anonimitatea plăților, eCash asigură și ne-repudierea, adică acea proprietate care permite rezolvarea oricăror dispute între cumpărător și vânzător privind recunoașterea plăților. De asemenea, prin verificare în baza de date a băncii, este împiedicată orice dublă cheltuire a lui eCash. La fel ca și banii reali (bancnote, monede), banii electronici eCash pot fi retrași din conturi sau depozitați, pentru a fi tranzactionați. De asemenea, la fel ca în cazul banilor fizici, o persoană poate transfera posesia unui cont eCash unei alte persoane. Însă, spre deosebire de banii convenționali, atunci când un client plătește unui alt client, banca electronică joacă un rol aparent modest, dar esențial.
ECash reprezintă o soluție de plăți soft online, care constă în interacțiunile dintre trei entități:
banca, care emite monede, validează monedele existente și schimbă monede reale pentru eCash;
cumpărătorii, care au cont în bancă pot încărca monede eCash sau pot depune monede eCash;
vânzătorii, care acceptă monede ECash în schimbul unor bunuri sau servicii.
NetCash reprezintă un alt exemplu de sistem electronic de plăți de tip online. A fost elaborat la Information Science Institute de la University of Southern California. Cu toate că sistemul nu asigură anonimitatea totală a plăților ca eCash (banii pot fi identificați), NetCash oferă alte mijloace prin care să se asigure plăților un anumit grad de anonimitate. Sistemul se bazează pe mai multe servere de monede distribuite, la care se poate face schimbul unor cecuri electronice (inclusiv NetCheque) în moneda electronică.
Sistemul NetCash constă din trei entități: cumpărători, vânzători, servere de monedă(SM). O organizație care dorește să administreze un server de monedă va trebui să obțină o aprobare de la o autoritate centrală de certificare. SM ține evidentă tuturor seriilor de bani emiși de el. În acest caz, validitatea și dubla cheltuire pot fi verificate de fiecare dată când se face o cumpărare sau un schimb de cec. Atunci când se face verificarea unor bani ce se cheltuiesc, seriile lor sunt șterse din baza de date a SM, iar banii sunt înlocuiți cu alte serii. Un cec electronic poate fi schimbat la un SM cu bani electronici. Pentru asigurarea anonimității plăților, SM nu este autorizat să memoreze persoanele și adresele lor rețea cărora le emite bani electronici. Deținătorul unor astfel de monede poate merge apoi la orice alt SM pentru a le schimba, cu altele monede emise de acel SM. Într-o tranzacție în care un cumpărător folosește NetCash pentru a achiziționa un articol de la un vânzător cumpărătorul rămâne anonim, întrucât vânzătorul vrea să știe doar adresa de rețea de unde actionează cumpărătorul. NetCash face presupunerea că orice cumpărător poate obține cheia publică a vânzătorului, iar acesta din urmă are cheia publică a SM.
Avantajele folosirii NetCash sunt scalabilitatea sistemului și securitatea. El este scalabil, întrucât se pot instala multiple servere de monedă. Securitatea este asigurată de protocoalele sale criptografice. Însă spre deosebire de eCash, sistemul NetCash nu este complet anonim. Este dificil – dar nu imposibil – pentru un server de monedă să păstreze înregistrări despre persoanele cărora li se emit monede și de la care se primesc acești bani înapoi. Abilitatea cu care se folosesc mai multe servere de monedă crește gradul de anonimitate al plăților.
2.2.2.3 Sisteme de micro-plăți
Există deja un număr de protocoale de plată în comerțul electronic destinate unor tranzacții "mari", de 5 USD, 10 USD și mai mult. Costul per tranzactie este, de obicei, de câțiva cenți plus un procent din suma vehiculată. Atunci când aceste costuri sunt aplicate la tranzacții cu valori mici (50 de cenți sau mai puțin), costul devine semnificativ în prețul total al tranzacției. Ca urmare, pentru a obține efectiv un preț minim pentru anumite bunuri și servicii "ieftine" ce urmează a fi cumpărate, vor trebui utilizate noi protocoale. Există o serie de servicii online, care promovează ziare, magazine, referințe de muncă și altele, toate având articole individuale care sunt ieftine dacă sunt vândute separat. Avantajul de a cumpăra articole individuale ieftine poate face aceste servicii mai atractive utilizatorilor ocazionali ai Internetului. Un utilizator care nu agreează ideea de a deschide un cont de zece dolari cu un editor de publicații necunoscut, poate fi dispus să cheltuiască câțiva cenți pentru a cumpăra un articol interesant la prima vedere. O aplicație frecventă o reprezintă plata vizitării site-urilor pe Internet. Sub formă de concept și proiecte experimentale, micro-plățile se adresează nevoii existenței unei scheme simple, ieftine, care să poată suporta economic plăți foarte mici, câțiva dolari, cenți și chiar fracțiuni de cenți. Vom analiza câteva propuneri din aceasta categorie de sisteme electronice de plăți.
MilliCent este un protocol simplu și sigur pentru comerțul electronic în Internet. A fost creat pentru a accepta tranzacții comerciale în care sunt implicate costuri mai mici de un cent. Este un protocol bazat pe o validare descentralizată a banilor electronici pe serverele vânzătorilor, fără comunicații adiționale, criptări scumpe sau procesări separate. Cheia inovației MilliCent este aceea de a introduce utilizarea broker-ilor și a scrip-urilor. Broker-ii (cei care vând scrip-uri) au ca sarcina managementul conturilor, facturări, menținerea funcționalității conexiunilor și stabilirea de conturi cu vânzatorii. Scrip-ul este moneda digitală, specifică fiecărui vânzator în parte. Vânzătorii au sarcina de a valida local scrip-ul pentru a preveni furtul, cum ar fi de exemplu dubla cheltuire din partea clienților. O piesă de scrip reprezintă un cont al clientului, care a fost stabilit cu vânzătorul. În orice moment, vânzătorul are de rezolvat scrip-urile (conturile deschise) cu clienții cei mai recenți. Balanța contului este actualizată după valoarea scrip-ului. Atunci când clientul face o cumpărătură cu scrip, costul cumpărăturii este dedus din scrip-ul total, iar valoarea care rămâne formează noul scrip (cu o nouă valoare/balanță cont), care este returnat ca rest. Atunci când clientul a terminat mai multe tranzacții, el poate "încasa" valoarea rămasă a scrip-ului (închide contul). Broker-ii servesc drept conturi intermediare între clienți și vânzători. Clienții intră într-o relație de lungă durată cu broker-ii, în mare cam în același mod cum s-ar face o înțelegere cu o bancă, o companie de carduri de credit sau un ISP (furnizor de servicii Internet). Broker-ii cumpără și vând scrip-uri aparținând vânzătorilor, ca un serviciu către clienți și vânzători. Serverele de scrip ale broker-ilor au o monedă comună pentru clienți (folosită pentru cumpărarea scrip-ului vânzătorilor) și pentru vânzători (pentru a returna banii pe scrip-ul nefolosit).
MilliCent reduce costurile pe mai multe căi:
Costul comunicației este redus prin verificarea locală a scrip-ului, pe site-ul vânzătorului; se elimină astfel costurile comunicațiilor (care sunt absente), costurile pentru aparatură informatică ce ar da o puterea de calcul suficientă pentru o derulare normală a unui număr mare de tranzacții; de asemenea, nu este nevoie de servere centralizatoare, de protocoale scumpe etc;
Costurile criptografice sunt reduse deoarece nu este necesară o schemă criptografică puternică și scumpă la valorile foarte mici care sunt tranzacționate. Este nevoie de un cost care să nu depășească valoarea scrip-ului însuși;
Costurile conturilor sunt reduse prin utilizarea broker-ilor care mânuiesc conturile și facturile. Clienții stabilesc conturi cu un broker; broker-ul stabilește propriul său cont cu vânzătorul. Această separare reduce numărul total de conturi prin eliminarea tuturor combinațiilor client-vânzător.
Modelul de securitate pentru MilliCent este bazat pe presupunerea că moneda "scrip" este folosită pentru plăți mici. Oamenii obișnuiți și cei de afaceri tratează monedele diferit, în funcție de valoarea lor; la fel se întâmplă și în cazul facturilor, când facturile mici sunt tratate diferit de facturile mari. Ca și atunci când un om cumpăra o bomboană de la un automat și nu are nevoie de o chitanță, el nu are nevoie de chitanță nici atunci când cumpără un articol utilizând scrip-ul. Dacă o persoană nu dorește să plăteasca pentru ceva, renunță și va primi înapoi suma implicată. Dacă această sumă(monedă) se va pierde, persoana respectivă nu va fi foarte supărată. Se presupune ca un utilizator va avea, la un moment dat, doar câțiva dolari sub forma de scrip. Rezultă că nu este rentabil să se fure un scrip.
Modelul de încredere MilliCent se bazează pe o relație asimetrică de încredere compusă din trei entități: clientul, broker-ul și vânzătorul. Broker-ii sunt presupuși ca fiind mult mai de încredere decât vânzatorii, și în final, clienții. Se tinde ca broker-ii să fie instituții financiare redutabile, mari și bine cunoscute(cum ar fi Visa, MasterCard sau băncile) sau un mare furnizor de servicii Internet sau servicii online (cum ar fi CompuServe, NETCOM, sau AOL). Se așteaptă să fie mulți vânzători, acoperind un spectru larg de activități și, de asemenea, un număr mare de clienți, iar relațiile de încredere să fie la fel ca și în lumea reală.
Trei factori fac frauda broker-ilor în micro-plăți să fie nerentabilă:
programele client și vânzător pot să analizeze în mod independent scrip-ul și să mențină balanța contului, deci orice fraudă a broker-ului poate fi detectată;
clienții nu dețin, la un moment dat, multe scripuri – deci broker-ul va trebui să comită mai multe tranzacții frauduloase pentru a obține vreun câstig, iar acest lucru îl face mai ușor de depistat;
reputația broker-ilor este importantă pentru atragerea clienților, iar un broker poate să piardă rapid această reputație dacă există probleme în tranzacțiile clienților săi. Faptul de a avea mulți clienți activi este mult mai valoros pentru un broker decât furtul de scrip din conturi.
Frauda vânzătorului constă în nelivrarea bunului sau serviciului pentru un scrip valid. Dacă acest lucru se întâmplă, clientul se va plânge la broker-ul său, iar broker-ul va renunța la un vânzător care a cauzat mai multe plângeri. Acest act înseamnă un mecanism coercitiv, deoarece vânzătorii au nevoie de broker-i pentru a li se facilita desfășurarea afacerilor cu MilliCent. Ca urmare, protocolul MilliCent este întărit pentru a preveni frauda clienților (falsificarea și dubla cheltuire) și promovează detecția indirectă a fraudelor broker-ilor și vânzătorilor.
Securitatea tranzacțiilor MilliCent cuprinde următoarele aspecte: toate tranzacțiile sunt protejate: fiecare tranzacție cere ca clientul să știe parola asociată scrip-ului. Protocolul nu va trimite niciodată o parolă în clar. Nici o unitate de scrip nu poate fi reutilizată. Fiecare cerere este semnată cu o parolă, deci nu există nici o cale pentru a intercepta și a reutiliza un scrip; tranzacțiile cu valoare mică limitează valoarea fraudelor: tranzacțiile mici cer o securitate ieftină; nu este rentabilă folosirea unor resurse computaționale scumpe pentru a fura scrip-uri ieftine. Frauda este detectabilă și eventual localizabilă: detectarea se face atunci când clientul nu obține bunul dorit sau atunci când balanța returnată către client nu este corectă. Dacă un client trișează, atunci vânzătorul pierde doar costul scrip-ul fals detectabil. Dacă vânzătorul trișează, clientul va raporta problema broker-ului. Atunci când broker-ul primește plângeri de la mai mulți clienti împotriva unui vânzător, poate localiza cine provoacă frauda și va anula toate înțelegerile cu respectivul vânzător. Dacă broker-ul trișează, vânzătorul va primi scrip fals de la mai multi clienți, toți având legatură cu un singur broker.
Un alt exemplu de micro-plăți este CyberCoin care poate realiza pe Internet plăți de la sume mici de câțiva cenți, până la 10 $, acoperind astfel o zonă în care sistemul ce utilizează cărțile de credit nu este economic. Vânzătorii de pe Web ce vând servicii și produse la prețuri foarte mici și doresc să livreze imediat respectiva marfă, au nevoie de o metodă de plată diferită de cartelele cu microprocesor, dar asemănătoare cu plata cash ce se efectuează și în magazine. Serviciul CyberCoin de la CyberCash a fost lansat în septembrie 1996, ca un prim sistem de micro-plăți pe Internet. Consumatorii pot folosi conturile existente deja în bănci pentru a transfera valori în softul portofel electronic propriu. Altă posibilitate este de a încarca fonduri direct de pe o carte de credit, printr-o tranzacție obișnuită cu astfel de mijloace. În ambele cazuri, banii reali rămân în custodia băncilor. Odată portofelul "umplut "cu fonduri, consumatorul poate începe să efectueze micro-plăți pe site-uri Web ce sunt înregistrate de CyberCash și dețin un programul CashRegister, soft ce suportă și plăți cu cărți de credit (VISA, MasterCard, American Express, Discover) și cecuri electronice PayNow.
CAPITOLUL III
COMERȚUL ELECTRONIC ȘI
SISTEMUL DE PLĂȚI ELECTRONICE ÎN ROMÂNIA
3.1 Situația actuală a comerțului electronic în România – date și statistici
3.1.1 Utilizatorii de Internet din România – structură, produse preferate, atitudine
România a fost prima țară din Europa de Est în care a funcționat comerțul electronic (online) cu plata prin intermediul cardului bancar. Statisticile privind numărul de calculatoare existente, de utilizatori de Internet din România sau a celor care utilizează comerțul electronic sunt destul de puține. Diverse estimări arată că numărul calculatoarelor conectate la Internet a crescut spectaculos în ultimii ani, rata de creștere atingând chiar 39% în ultima perioadă. Conform unui studiu realizat de către Grupul GfK România în perioada iulie–septembrie 2007, cei mai mulți utilizatori români accesează Internet din locuri publice și foarte puțini din unitățile de învățământ. De asemenea, locurile publice, spre exemplu Internet cafe-urile sunt soluția aleasă de 50% dintre cei ce accesează Internet, iar numai 20% intră pe autostrada informațională de acasă, așa cum se poate observa din graficul de mai jos.
Fig. 3.1 Locații de unde populația României accesează Internet
Locații publice
Birou
Acasă
Prieteni
Școli
Universități
Alte locații
Telefoane mobile
Sursă: Gfk România „Utilizare Internetului în România”, studiu realizat în perioada iulie – septembrie 2007
În condițiile menționate mai sus este normal ca doar 4% dintre numărul de utilizatori de Internet l-au utilizat în anul 2006 pentru cumpărături. Un fapt unanim acceptat este acela că Internet devine în mod rapid unul dintre cele mai puternice medii. Acesta a schimbat deja modul în care oamenii comunică, învață și își fac cumpărăturile. Conform studiului realizat de Gemius, publicat în mai 2007, aproape o treime din utilizatorii de Internet din România folosesc în prezent, magazinele online sau portalurile de licitație ca loc pentru cumpărarea de diverse bunuri.
Ca urmare a proiectului defășurat în România, Gemius a concluzionat că în ciuda gradului foarte mare de cunoastere a conceptului de cumpărături online (97% dintre cei intervievați au auzit despre el), doar 29% dintre toți utilizatorii de Internet au făcut cumpărături online. Este și mai surprinzătoare analiza atitudinii utilizatorilor de Internet români, deoarece 65% agreează acest mod de petrecere a timpului. Cu toate acestea, românii sunt precauți, doar 44% dintre utilizatorii de Internet (care au auzit de cumpărături pe Internet) consideră acest lucru ca având un grad mediu de risc din punct de vedere al tranzacțiilor financiare. Circa 6% dintre aceștia, care au făcut cumpărături pe Internet, au admis că un grad mai ridicat de securitate a plăților i-ar face să cumpere mai des, iar alte 6% afirmă că îmbunătățirea siguranței livrărilor ar duce, de asemenea la creșterea frecvenței cumpărăturilor.
În România, sistemele de livrare la distanță sunt dezvoltate, de regulă de Poșta Română, care are mai multe servicii în acest sens. (Serviciul de poștă rapidă – Prioripost, plata prin ramburs etc.). Companii internaționale de livrare rapidă, ca DHL sau UPS, sunt prezente în România, însă de obicei nu sunt solicitate de către magazinele online datorită prețurilor considerate destul de ridicate. Anumite magazine online și-au dezvoltat propriul sistem de distribuție pentru București sau alte orașe importante. În ceea ce privește opinia utilizatorilor de Internet despre cumpărăturile pe Internet, aceasta este redată în figura de mai jos.
Fig. 3.2 Opinia utilizatorilor de Internet despre cumpărăturile pe online
Sursă: Gemius „Comerțul electronic în țările Central și Est Europene: Romania” – Martie 2007, Varsovia, Polonia
În plus față de numărul mic de cumpărători pe Internet, cei mai mulți dintre români sunt departe de a cumpăra în mod frecvent – doar 15% cumpără cam o dată pe săptămână. Totuși 42% dintre cei care au făcut cumpărături pe Internet au admis că vor cumpăra mai des. O motivație importantă ar fi îmbunătățirea propriei lor situații financiare, precum și oferte speciale, discount-uri și prețuri mici.
Luând în calcul ceea ce se cumpără de obicei, aceasta nu este o surpriză. Cele mai populare produse cumpărate în magazinele online sunt telefoanele și accesoriile (29%) și, în cazul licitațiilor, computere (39%). Deoarece aceste produse sunt în general destul de scumpe, este esențial pentru cumpărătorii pe Internet faptul că le pot cumpăra mai ieftin. În concluzie, rețeaua este asociată cu economisirea de timp și de bani. 42% dintre utilizatorii de Internet au admis ca durează mai puțin decât în magazinele tradiționale. Pentru 11% dintre cei intervievați, economisirea de timp și pentru 21% economisirea de bani este unul dintre cele mai importante criterii pentru cumpărare.
3.1.2 Comerțul electronic în România – volum și tendințe
Tendința comerțului electronic românesc este de creștere rapidă, numărul magazinelor virtuale crește vertiginos, ca și numărul clienților care fac cumpărături online. În prezent, în România există mai mult de 500 de site-uri care derulează tranzacții în sistem electronic (din care numai 160 active – înregistrate în sistemele de plată online).
Comerțul electronic înregistrează o rată de creștere lunară foarte mare, de 17-20%. Valoarea pentru comerțul electronic ar putea ajunge, la sfârșitul acestui an, la 120 milioane de euro, ponderea covârșitoare, de aproximativ 90%, fiind deținută de tranzacțiile operate de către clienții din afara țării. Volumul tranzacțiilor online intermediate de sistemul 3D Secure românesc, unde plata se efectuează prin card, a crescut continuu după lansarea sa, în martie 2004, ajungând la peste 20 milioane de dolari în aprilie 2007.
Potrivit companiei RomCard, în primele cinci luni din 2007 s-au efectuat aproximativ 138.000 de tranzacții în sistem 3D Secure, valoarea cumpărăturilor generate de aceste tranzacții ridicându-se la 24 milioane USD, posesorii de carduri VISA emise în România au efectuat 33.742 de tranzacții în valoare totală de 14.565.440 dolari. Dintre acestea, valoarea tranzacțiilor făcute în România a fost sub 6%. Media tranzacțiilor se învârte în jurul a 45.000 pe lună, ceea ce înseamnă că la sfârșitul anului se va apropia de jumătate de milion. Însă, din valoarea totală a tranzacțiilor procesate prin RomCard în sistem 3D Secure, cardurile românești generează sub 10%. Nu toate magazinele virtuale sunt înrolate, însă, în sistemul 3D Secure.
Toți utilizatorii au acces direct la comerțul electronic. În aprilie 2007 – 56.100 de abonați ai instrumentelor de plată cu acces la distanță, de patru ori mai mulți față de 2006.Însă numărul clienților care preferă plata prin card nu este foarte mare, mulți optând încă pentru tipul de plată "cash on delivery" (sau ramburs, folosind termenul românesc). În 2004, magazinele virtuale înregistrau cifre de afaceri de 200.000 de euro, acestea s-au dublat în anul 2005.
În plus, în anul 2001 s-au înregistrat 193.413 pagini de comerț electronic vizitate, vizualizate de 10.538 de persoane, iar în anul 2006 s-au afișat 8.184.094 de pagini de comerț electronic vizitate de 2.491.817 persoane. În total, în fiecare săptămână, aproape 400.000 de utilizatori români de Internet vizitează site-urile de comerț electronic din România. Din păcate nu există date statistice în ceea ce privește utilizarea de către IMM-uri, în special, a calculatoarelor sau a Internetului ori în privința prezenței acestora în mediul online, cel puțin prin pagini web de prezentare.
Referitor la numărul magazinelor online, acesta nu este mare. De obicei, plata se realizează prin ramburs în momentul primirii bunurilor respective sau prin mandat poștal, ceea ce înseamnă un risc destul de mare din partea magazinelor (comenzi false) și un blocaj al banilor în sistem. Toate acestea fac să existe efectiv doar un sistem nu foarte avansat de comerț electronic. Deși sunt suficiente firme românești care au creat sisteme de plată online pentru magazine din străinătate și care cunosc pașii necesari în a implementa un astfel de sistem, nu s-a reușit până în momentul de față o aplicare a acestora în România. Principalul motiv invocat de aceste firme este cel legat de sistemul bancar care încă „nu s-a conectat” la comerțul electronic.Totuși, lansarea de către BancPost a cardului virtual Taifun și a sistemul realizat de SoftNet a sistemului ePay va avea o influeță covârșitoare asupra plăților electronice în România.
3.1.3 Magazine virtuale: exemple
Numărul magazinelor online din România a crescut simțitor. Liderul între magazinele online, E-Mag, beneficiază de vizibilitate ridicată în piață acumulând peste 25% dintre alegerile cumpărătorilor de pe Internet; urmează Flamingo (8%), DC-shop (5%)–Depozitul de Calculatoare, Diverta și librărie.net (4%). În prezent siuația unor firme din România se prezintă astfel:
1. Emag.ro
Site-ul emag.ro s-a lansat în 2002 din dorința de a răspunde unei provocări și de a avea și românii “amazonul” lor. A fost identificată nișa și s-a trecut imediat la exploatarea ei. Astfel, s-a început prin vânzarea de computere și componente IT. Începând cu 2003 gama de produse s-a lărgit treptat cu periferice electronice. În 2004 pe emag.ro se vindea deja o gamă foarte largă de electronice, iar în 2005 s-a testat piața cu produsele electrocasnice. În 2006, oferta de produse a emag.ro cuprindea IT, electronice și electrocasnice, primele cu un număr mare de produse vândute. După toată această experiență de creștere graduală a ofertei de produse, emag.ro considera că în prezent poate vinde practic orice. Aceasta pentru că, pe de-o parte, partenerii emag.ro înțeleg mai bine dinamica acestei afaceri iar clienții, pe de altă parte, au aflat de avantajele oferite de comerțul electronic și manifestă mai multă încredere în sistem. Și pentru că am ajuns la clienți, iată cum prezintă emag.ro profilul clientului său: oameni tineri cu studii medii și superioare, dinamici, din mediul urban, cu venituri medii sau mari, angajați sau mici întreprinzători, ce au un calculator cu acces la Internet, mare parte a lor având funcții de decizie în companiile private. Un client bine informat, atent la deciziile sale, un client activ dar și pretențios, ce nu-și permite să piardă timpul alergând dintr-un magazin într-altul.
Evoluția cifrei de afaceri a emag.ro se prezintă astfel:
2002 – o provocare – 100.000 USD
2003 – un obiectiv de atins – 300.000 USD
2004 – o afacere de succes – 1.000.000 USD
2005 – o dezvoltare durabilă – 3.000.000 USD
2006 – recunoașterea brandului – 9.000.000 USD
Pentru anul 2007, emag.ro a previzionat o cifra de afaceri de 40 milioane Euro. Site-ul emag.ro înregistrează 470.000 de vizitatori pe lună, peste 300 de mesaje prin email zilnic și o medie zilnică de peste 500 de comenzi. În general, rata de conversie a site-ului este de 1%, adică numărul de comenzi onorate raportate la traficul de pe site. În medie, valoarea unei comenzi este 12.000 RON, iar plățile prin card dețin o pondere de sub 5% în totalul vânzărilor. Ca rețetă a succesului lor, emag.ro menționează comunicarea activă cu clienții – de la suport telefonic, email și până la discuții pe forumuri – deschiderea completă către parteneri și dezvoltarea unor relații strânse cu aceștia și nu în ultimul rând, realizarea unui site ergonomic care să abunde în informație și să fie mereu în linia întâi. Toate acestea au la bază o echipă tânără, dinamică, hotărâtă în demersul său. Și pentru că nici o rețetă de succes nu este general valabilă, emag.ro are o serie de recomandări legate de ce nu trebuie să facă un site de comerț electronic:
să aibă un site greoi în care userul trebuie să ghicească unde se găsește informația;
să trateze diferit această afacere, din punct de vedere al organizării unei companii;
să aibă liniile telefonice ocupate, să ignore emailurile, sau alte tipuri de comunicare.
Dacă la aceste recomandări, proprietarul magazinului conștientizează și avantajele comerțului electronic, atunci succesul este garantat. Emag.ro amintește doar câteva: costurile întreținerii unui site de comerț electronic nu se compară cu cele ale unui magazin offline de aceeași mărime; modalitatea directă și în același timp simplă de abordare a potențialului client; comerciantul poate avea în rafturi mii de produse cu un cost foarte mic de stocare, în fond se pun pe rafturi biți și nu produse.
2. Dol.ro (Diverta)
O altă afacere de succes și în domeniul comerțului electronic este Diverta. Aceasta a luat ființă în 2001 și reprezintă cea mai mare rețea de magazine media de pe piața românescă. În scurt timp, datorită activității complexe în plin proces de extindere, a numărului mare de clienți și cereri, se impunea crearea unei variante virtuale a universului media promovat de Diverta. Ca un răspuns firesc la situația existentă, în 2003 ia ființă www.dol.ro, cel mai mare magazin media virtual, o prezentare detaliată a ofertelor disponibile în fiecare magazin din rețeaua Diverta, adunate laolaltă într-un tot unitar. Echipa a plecat la drum fiind convinsă 100% de reușită, iar nivelul investiției inițiale confirma cumva aceasta convingere: aproximativ 125.000 USD.
Ideea de magazin virtual îmbină avantajul prezentării într-o manieră eficientă și explicită a întregii oferte cu accesibilitatea nelimitată în timp și spațiu – disponibil 24/24 în țară și străinătate – în cel mai simplu și rapid mod de comanda și achiziționa produse. În prima fază DOL a comercializat exclusiv produse media (carte / muzică / film). În prezent DOL și-a diversificat gama incluzând produse IT, jocuri, papetărie și alte câteva secțiuni care vor fi lansate odată cu noua platformă. Livrarea comenzilor se face în cel mai scurt timp, atât în țară, cât și în afara României, în urma unor tranzacții care pot fi efectuate inclusiv online, prin card; dol.ro fiind unul dintre site-urile ce oferă maximă securitate prin implementarea standardului 3D Secure. De asemenea, profitând de avantajele pe care le oferă tehnologia Internetului, site-ul a creat secțiunea de Promoții Diverta Online, unde sunt selectate și prezentate cele mai bune prețuri, cele mai noi titluri, cele mai incitante concursuri.
Fig. 3.3 Evoluția cifrei de afaceri (€)
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – studii de caz- Diverta” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
Evoluția cifrei de afaceri a www.dol.ro se prezintă astfel: În 2004 aceasta a fost de 698.500 €, crescând la de circa 3 ori în 2005 1.900.000 € și de peste 7 ori în 2006 față de 2004 (5.000.000 €)
Ca strategie viitoare, echipa dol.ro va lărgi domeniul de activitate prin promovarea și derularea unor proiecte inovatoare de vânzare online a biletelor pentru evenimentele marcante ale momentului și de închiriere în același sistem a filmelor pe suport DVD și VHS.
În privința metodei preferate de plată a cumpărătorilor, preferințele românilor se îndreaptă clar pentru plata ramburs a coletelor. Până astăzi, pe www.dol.ro s-au realizat 499 tranzacții cu cardul, valoarea medie se ridică în jurul a 30 EUR/tranzacție.
Comenzile au evoluat și ele într-un ritm crescător, dacă în 2004 numărul acestora era de 30.000, numărul lor a crescut cu mai mult de 50% până în anul 2005, când au atins valoarea de 68.000. Anul 2006 a adus o creștere importantă în numărul comenzilor acestea având valoarea de 161.000 până la sfârșitul anului 2006, adică o creștere de 236% .
Fig. 3.4 Evoluția comenzilor (număr)
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – studii de caz- Diverta” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
În acest moment echipa dol.ro numără 18 persoane structurată pe patru departamente. Pentru firmă echipa înseamnă totul, dovadă și faptul că în ultimii trei ani nu au avut fluctuație de personal. În general, pentru un start-up sunt suficienți trei oameni, urmând ca pe parcurs structura personalului să se diversifice în funcție de necesități.
3. E-facturi.ro
E-facturi.ro și-a început activitatea pe 1 octombrie 2005 ca un site unic de plată a facturilor online cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităților tot mai acute de a rezolva problema facturilor cât mai simplu și cu o cât mai mică risipă de timp. Proiectul e-facturi s-a născut în 6 ianuarie 2005. De la această dată a început analiza și proiectarea sistemului, alinierea din punct de vedere juridic, studii și cercetări ajungând astfel la o investiție de circa 10.000 euro. Primii furnizori au fost cei de telefonie mobilă și telefonie fixă, aceste servicii de telefonie fiind cele mai folosite de către segmentul vizat de serviciul e-facturi. Acest lucru reflectă din frecvența plăților către acești operatori. În prezent, numărul furnizorilor s-a extins și la companiile de utilități (Distrigaz Sud și E.ON GAZ Romania – Distrigaz Nord) precum și la furnizorii de Internet (Synco Telecom și NET DESIGN SRL).
Numărul tranzacțiilor este de ordinul miilor până în acest moment estimând ca până la sfârșitul anului să se treacă la un ordin superior. Media tranzacțiilor se situează la 120 RON per tranzacție. Lunar, numărul tranzacțiilor online, precum și valoarea acestora crește cu un procent cuprins între 20% și 30%. E-facturi.ro este întreținut de aproximativ 7 oameni și 3 firme către care au fost externalizate anumite servicii care nu au legătura directă cu domeniul de activitate.
Una din problemele majore ar fi lipsa promovării comerțului electronic și neimplicarea băncilor in educarea clienților despre folosirea cardului ca intrument de plată și nu instrument de economii. Reticența utilizatorilor legată de folosirea cardului pe Internet este o problemă majoră. O soluție la aceste probleme sunt campaniile de educare publică referitoare la folosirea cardului și a avantajelor
acestuia, această măsură ar stimula comerțul online în România. Încurajarea desființării monopolului de procesare a cardurilor ar fi o măsură ce ar da o deschidere majoră comerțului online. O micșorare a comisioanelor bancare de procesare ar duce la încurajarea implementărilor plăților online și la o răspândire mult mai largă, dat fiind faptul ca acest serviciu nu ar trebui să fie unul elitist.
4. OKazii.ro
Liderul pe sectorul de licitații din România rămâne www.okazii.ro care atinge peste 35% și conduce topul platformelor de licitații. OKazii.ro a fost creat acum șase ani, într-o perioadă în care încrederea în tranzacțiile prin Internet aproape că nu exista. Site-ul a construit încrederea românilor în astfel de tranzacții prin sistemul de calificative care combină rezultatele tuturor tranzacțiilor efectuate de fiecare utilizator în parte.
De asemenea, site-ul a introdus din 2005 facilități suplimentare de securitate care nu există pe site-urile de licitații din străinătate, precum verificarea utilizatorilor la înscriere prin SMS pe telefonul mobil. Asemenea măsuri reduc la maxim situațiile neplăcute de frauda. Chiar dacă acestea sunt tot mai rare, departamentul antifraudă al okazii.ro se ocupă de fiecare plângere apărută și intenționează că în curând să dezvolte noi instrumente care să reduca riscul apariției unor astfel de evenimente. Lunar, peste 600.000 de utilizatori de Internet folosesc OKazii.ro pentru a vinde sau a cumpăra la licitație diverse articole cuprinse în 27 de categorii distincte (Anticariat, Antichități și Artă, Auto, Moto, Velo, Bijuterii, Birotică și Papetărie, Cărți, Video, Muzică, CD-uri, Computere și software, Foto și Electronice, Îmbrăcăminte, Imobiliare, Mobilă, Obiecte de colecție, Plante, Animale, Servicii, Sport, Pescuit, Vânătoare, Turism).
O licitație pe www.okazii.ro poate fi standard, olandeză sau instant. Licitația are o durată de timp stabilită de vânzător și se termină la finalul acestei durate, când câștigător este utilizatorul cu cea mai mare ofertă. Vânzătorul poate folosi și un pret Blitz, acesta fiind prețul la care oricine poate cumpăra instant articolul licitat, fără a mai aștepta sfârșitul licitației. Licitatorul automat, introdus în cea mai nouă versiune a site-ului OKazii.ro, permite stabilirea de către cumpărător a unui preț maxim, OKazii licitând automat în numele cumpărătorului, dacă oferta sa este depășită, până la atingerea pragului maxim, stabilit inițial de acesta. O facilitate importantă pe OKazii.ro este sistemul de calificative pe baza căruia fiecare utilizator își construiește reputația sa online. Mai exact, la încheierea fiecărei licitații, atât vânzătorul, cât și cumparatorul acordă un rating celuilalt, iar acest rating generează indicele de încredere al fiecărui utilizator și protejează vânzătorii și cumpărătorii împotriva unei eventuale fraude.
Prin aplicarea cu strictețe de peste cinci ani a acestui principiu, okazii.ro este cea mai de încredere platformă de vânzare și cumpărare online din România. Mai nou, prin verificarea la înscriere, și utilizatorii noi beneficiază de un plus de încredere, pentru a avea credibilitate mai mare în fața partenerilor de tranzacții. Pentru tranzacțiile efectuate prin OKazii.ro nu se percepe nici un comision. Singurele servicii plătite pe OKazii.ro sunt cele de promovare a propriilor articole, în scopul de a obține vizibilitate mai mare și, deci, un preț mai bun sau de a finaliza licitația mai repede. OKazii.ro folosește plățile online cu card, însă doar pentru serviciile suplimentare pe care le achiziționează utilizatorii săi și nu pentru plăți în cadrul tranzacțiilor între utilizatori. Pentru titlul de cele mai bine vândute produse pe OKazii.ro se luptă electronicele, reprezentate de calculatoare, componente, telefoane mobile și aparate foto, și articolele de colecție: antichități, cărți, cărți postale, monezi, etc. Acestea constituie și cea mai mare proporție din totalul de aproape 40.000 de licitații active la orice moment pe site. Valoarea unitară a tranzacțiilor de pe OKazii acoperă o paletă foarte largă, începând de la câțiva RON până la zeci de mii de Euro. Unele dintre licitații au caracter caritabil și merg foarte bine. Reprezentanții okazii.ro comentează evoluția Internetului în România ca un domeniu foarte dinamic, poate cu cea mai mare creștere. În cazul okazii.ro, această creștere s-a manifestat în primul rând prin mărirea de patru ori în cursul anului 2005 a numărului de vizitatori, dar și a veniturilor încasate. Astăzi, okazii.ro este cel mai vizitat site de e-commerce din România și, nu de puține ori, a fost asemanat cu celebrul eBay.com.
În ceea ce privește comportamentul cumpărătorilor de pe Internet din România, aceștia preferă magazinele online față de licitații. Piața internă a depăști-o pe cea anterioară cu 26%, pe când licitațiile se mențin la nivelul de 5%. În plus, aceste două spații sunt percepute diferit de către utilizatorii de Internet. Motivele pentru cumpărarea de la magazinele online sunt: livrarea acasă și economisirea timpului, pe când în cazul licitațiilor, este faptul că se pot găsi bunuri greu accesibile în alte locuri și faptul că se poate comanda la orice oră. Cumpărătorii online cumpără, de asemenea produse din magazinele online și la licitații. Aceștia cumpără de obicei telefoane, accesorii (29%) și cărți, CD-uri, filme (27%) în primele, în timp ce în cele din urmă cei mai mulți cumpără: calculatoare (39%), telefoane și accesorii (37%), haine și bijuterii (36%). Mai multe informații despre avantajele și dejavantajele cumpărăturilor online, în baza rezultatelor studiilor Gemius sunt incluse în tabelul de mai jos.
Tabel 3.1
Magazinele Online contra licitații
Sursă: Gemius „Comerțul electronic în țările Central și Est Europene: România” Martie 2007, Varșovia, Polonia
Popularitatea magazinelor virtuale față de licitații nu este un fenomen surprinzător, având în vedere importanța siguranței pentru clienți. 36% dintre vizitatorii unui magazin online au remarcat gradul de securitate sporit, în comparație cu licitațiile, pentru magazinele online.
În legătură cu implicația statului român, inițiativele Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, dar și a altor ministere, de implementare a diverselor soluții de e-government au impulsionat atât accesul cetățenilor la Internet, cât și al firmelor. Un asemenea proiect este sistemul de achiziții electronice disponibil la www.e-licitatie.ro unde peste 7 000 de firme private licitează pentru a-și vinde produsele la 900 de instituții publice. Sistemul electronic de achiziții publice este un mare success pentru Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației atât în România, cât și în străinătate. S-a estimat că au fost economisiți 35 de milioane de euro în doar un an. Sistemul s-a dovedit a fi un instrument eficient în combatarea corupției.
Pentru a concluziona, deoarece există o intenție clară a cumpărătorilor de a cumpăra online, viitorul comerțului electronic pare a fi unul strălucit. Pentru a promova dezvoltarea comerțului online, ar trebui garantată siguranța. Deoarece economisirea de timp este, de asemenea foarte importantă pentru clienți, livrarea rapidă a produselor va fi un avantaj apreciat. În cele din urmă, magazinele online și licitațiile ar trebui să acorde mai multă atenție informațiilor despre produsele pe care le oferă. Îndeplinirea tuturor acestor condiții vor impulsiona dezvoltarea pieței comerțului electronic în România și va duce la o mai mare satisfacție a clienților.
3.2 Servicii de plăți electronice în România
3.2.1 Standarde de securitate: SSL vs. 3D Secure
În România există două categorii de magazine virtuale: cele care activează sub standardul de securitate SSL și cele care sunt configurate sub standardul de securitate 3D Secure.
1. Standardul SSL este mai vechi și prezintă riscuri pentru deținătorul de card care dorește achiziționarea unui produs cu plata online. Magazinul virtual care lucrează sub acest standard are acces la informațiile de pe cardul cu care s-a efectuat o plată – poate vedea serial number-ul și codul de verificare de pe cartea de credit. Dacă în spatele magazinului virtual se află persoane rău intenționate, banii de pe card sunt în pericol. Chiar și în situațiile ideale, în care comerciantul (magazinul virtual) este de bună credință, baza de date în care stochează informațiile personale de pe cardurile clienților săi, poate deveni ușor ținta unor atacuri informatice. În concluzie, este de evitat să se furnizeze datele de pe card unui magazin virtual SSL.
Ceea ce este sigur dacă se efectuează o achiziționare de pe un astfel de site este plata cash la livrare – în acest caz, riscul ca informațiile/datele personale să fie accesate rău intenționat este mult mai mic, poate chiar zero. Este important de menționat că în România, băncile procesatoare nu tranzacționează sub standardul SSL, ci doar sub 3D Secure. Cu alte cuvinte, dacă un site SSL acceptă plata online cu cardul, procesarea tranzacțiilor se face printr-un procesator extern de tipul 2checkout, moneybookers etc. sau printr-o bancă străină. Moneybookers este alternativa britanică la PayPal-ul american, accesibilă și românilor și foarte bine cunoscută de împătimiții pariurilor online. Încărcarea contului de la Moneybookers se poate face fie prin transfer interbancar (din contul bancar al persoanei respective, în contul site-ului și de aici în contul persoanei de la Moneybookers), fie cu ajutorul cardurilor Visa emise de anumite bănci din România.Din/în contul de la Moneybookers se pot trimite/primi bani în/din străinatate (se susține că se percep comisioane mai mici decât cele practicate de Western Union), inclusiv în urma participării (ca vânzător sau cumpărător) la licitațiile online – eBay, Yahoo Auctions etc.
Un foarte bun ghid al utilizării soluției moneybookers este oferit de site-ul www.pariurisportive.com. Prin moneybookers se pot face pariuri la site-ul www.gamebookers.com, dar aceasta este doar una dintre facilitățile sistemului. În ceea ce privește plata prin cunoscutul PayPal, acesta nu este prezentă pe piața romănească, deși de o perioadă îndelungată, DotCommerce se străduiește fără succes să-i convingă pe cei de la eBay să intre cu sistemul PayPal în România.
PayPal a fost fondat în 1998, cu scopul de a le permite comercianților și cumpărătorilor, deținători de adrese de e-mail, să facă și să primească plăți online, în sistem asemănător escrow (cumpărătorul virează banii în contul vânzătorului, dar acesta nu are acces la suma respectivă până nu livrează produsul).
În prezent, PayPal are 64 de milioane de clienți din 45 de țări. Având un cont deschis la PayPal (www.paypal.com), utilizatorii pot vinde și cumpăra online simplu, de pildă de pe www.ebay.com, cel mai mare site de licitații. De fapt, eBay a achiziționat PayPal în 2002.
Deși pretinde ca utilizează cel mai avansat sistem de prevenire a fraudelor, PayPal nu este infailibil. Românii s-au dovedit printre cei mai pricepuți la înșelătorii electronice, metodă practicată adesea fiind furtul de identitate. Din fericire, nu mai suntem campioni la acest capitol, francezii, englezii și grecii depășindu-ne de mult, dar faima a rămas și e foarte dăunătoare pentru imaginea noastra în lumea comerțului virtual internațional. Acesta este, de altfel, și motivul invocat de eBay pentru restricționarea accesului românilor la PayPal. De fapt, motivul pentru care PayPal nu intră încă în România este unul de ordin practic: costurile aferente, implicit cele legate de securitatea sistemului, nu ar fi recuperate, întrucât numărul utilizatorilor și volumul tranzacțiilor ar fi mici. Însă deocamdată numărul companiilor autohtone care profită de avantajul Internetului pentru a-și extinde aria de distribuție și care acceptă plata online este foarte mic, de ordinul sutelor, iar cel al clienților cetățeni români, cu reședință în țară, este de ordinul zecilor de mii, incluzându-i pe cei ocazionali. Există însă și alternative la PayPal. Una autohtonă, alta britanică, iar DotCommerce se pregătește să lanseze propria soluție de tip PayPal.
Foarte importantă este lansarea sistemului securizat de plăți online LeuVirtual, pe site-ul www.leuvirtual.ro. LeuVirtual este disponibil în orice țară din lume, dar rădăcina sa este în România, creatorul sistemului fiind Great Gurov LTD, firmă cu sediul în St. Vincent & The Grenadines – o insulă paradis-fiscal din arhipelagul Caraibelor. LeuVirtual își propune să ofere oricărui utilizator de Internet un cont gratuit, prin intermediul căruia să poată depozita, transfera sau cheltui orice sumă. LeulVirtual este un E-CURRENCY (unitate electronică), folosit numai în operațiuni de troc electronic. Paritatea monedei naționale din România (ROL) cu unitatea LeuVirtual este 1. Nu se percepe taxă de înscriere în sistemul LeuVirtual, ci doar anumite comisioane la efectuarea tranzacțiilor. Sistemul LeuVirtual poate fi folosit atât de vânzători și cumpărători persoane fizice, cât și de persoanele juridice. Condiția efectuării tranzacțiilor este că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul să aibă un cont LeuVirtual.
Cumpărătorii pot trimite fonduri în contul vânzătorului fie direct, din contul lor de LeuVirtual, fie folosind interfața de plată a sistemului. Fondurile LeuVirtual pot fi vândute utilizând Western Union, transferul bancar, mandatul poștal sau retrase/cheltuite cu ajutorul unui card de debit LeuVirtual, de la orice ATM bancar/la POS-urile din magazine. În șapte săptămâni de la lansare, LeuVirtual a adunat mai bine de 1.500 de clienți, care au efectuat peste 3.000 de tranzacții. Site-urile care au aderat, până în prezent, la LeuVirtual sunt: www.zile.ro, www.bidding.ro, www.murfi.com, www.licitatzii.ro, www.far-php.ro, www.integrame.ro, www.itmag.ro, www.proxycity.com, www.7shops.com, www.platestefactura.ro (pentru plata facturilor Connex, Orange sau Zapp). Roxana Pavel, care reprezintă firma Two Rasty SRL, partenerul din România al Great Gurov, spune că Great Gurov dezvoltă un site „exchanger" care va permite utilizatorilor de LeuVirtual să cumpere produse de pe eBay. Utilizatorii vor plăti produsele prin LeuVirtual către site-ul exchanger, exchanger-ul plătind prin PayPal către eBay.
2. Standardul 3D Secure reprezintă, în acest moment, cea mai sigură metodă la nivel mondial de a tranzacționa pe Internet și de a plăti online, cu cardul. 3D Secure este abrevierea de la 3 Domenii Securizate, respectiv domeniul de Acceptare (Acquirer), domeniul de Emitere (Issuing) și Domeniul de Interoperabilitate care aparține organizațiilor internaționale emitente de carduri (Visa și MasterCard). Noutatea acestui standard provine din faptul că responsabilitățile părților se împart pe cele 3 domenii. Astfel, pe parte de Acceptare, responsabilitatea revine băncii acceptatoare și celor care au fost configurați drept comercianți virtuali. În privința domeniului de Issuing, răspunzătoare este banca emitentă a cardului împreună cu deținătorul de card, iar domeniul de Interoperabilitate aparține Visa și MasterCard.
O tranzacție în sistemul 3D Secure nu se poate derula decât parcurgând cele trei domenii. Fiecare entitate este responsabilă de gradul de securitate din interiorul domeniului său. În plus, Visa și MasterCard au implementat și regula de „liability shift”(transfer de responsabilitate) pentru a reglementa eventualele dispute. Prin aceasta, răspunderea aparține celui care nu este compatibil cu standardul. De exemplu, dacă un comerciant este înrolat în 3D Secure, iar banca emitentă sau cardholder-ul nu sunt, magazinul virtual este cel care va avea câștig de cauză într-o eventuală dispută. Standardul de securitate 3D Secure aduce și alte noutăți față de vechiul SSL. În primul rând, promovează ideea de autentificare care se realizează pe două niveluri: un nivel de verificare a cardului (dacă acesta este înrolat și activat în sistemul 3D Secure) și unul de verificare a comerciantului. Nu în ultimul rând, este verificat posesorul de card prin introducerea parolei unice pe care doar deținătorul o cunoaște, aceasta regăsindu-se criptată numai pe serverele RomCard, fără ca magazinul virtual să o cunoască. Măsura de securitate vine în sprijinul luptei anti-carding prin care s-au înregistrat foarte multe fraude. Tot pentru acest aspect, s-a eliminat și o altă breșă de securitate prin care comerciantul (magazinul virtual) avea acces la serial number-ul și codul de verificare de pe cartea de credit a cumpărătorului în vechiul standard SSL. În 3D Secure, acest lucru nu mai este posibil; comerciantul nu poate “vedea” sub nici o formă datele de identificare de pe card. Un magazin virtual este înrolat în 3D Secure de către RomCard atunci când pe site-ul lui apar siglele (logo-urile) „Verified by Visa” și „MasterCard Secure Code”.
Primele tranzacții în sistem 3D Secure s-au realizat în martie 2005, însă volume mai însemnate s-au obtinut abia în ultimul trimestru din același an. Practic, din cele 19.410 de tranzacții realizate în 2005, 84% s-au consemnat în ultimele trei luni ale anului.
Tabel 3.2
Valoarea cumpărăturilor din magazinele virtuale configurate 3D Secure de RomCard
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
A urmat apoi o primă jumătate de an din 2006 extraordinară, când se ajunsese la un număr de peste 50.000 de tranzacții pe lună și un volum lunar de 9,5 milioane USD. Era însă un volum puternic influențat de tranzacțiile cross border care presupunea că marea majoritate a tranzacțiilor reprezenta de fapt cumpărături online cu carduri emise în străinatate, acceptate pe site-uri din străinătate, dar procesate prin intermediul unei companii românești (RomCard). Abia când organizațiile internaționale au interzis aceste tranzacții în vara anului 2006 – din motive de protecție împotriva riscurilor de fraudă – am putut constata adevărata dimensiune a comerțului electronic românesc. Astfel, de la 50.012 tranzacții câte se înregistrau aprilie 2006 s-a ajuns la câteva mii în luna august a aceluiași an. Chiar și așa, în 2006 s-a reușit un volum de peste 44 milioane USD din care cardurile emise în România aveau o pondere de sub 10%.
Tabelul 3.3
Situația comerțului 3D Secure în 2006
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
Tendința de câteva mii de tranzacții pe lună s-a menținut și în primul semestru din 2007 până în luna iulie, când s-a înregistrat o crestere la aproximativ 12.000 de tranzactii. Chiar dacă, volumul tranzacționat pe primele 10 luni din anul s-a ridicat la doar 5,8 milioane €, spre deosebire de 2006, situația s-a inversat astfel încât două treimi din numărul de tranzacții înseamnă carduri emise în România care au fost utilizate pe magazinele virtuale autohtone. Așa se interpretează cele 45.200 de tranzacții în RON din totalul de 68.600 câte tranzacții a procesat RomCard din ianuarie și până în octombrie inclusiv în anul 2007 după cum se poate observa din tabelul 3.4. Diferența de 34% se împarte între cardurile emise (în Euro sau în USD), de băncile din străinătate, care au fost folosite pentru cumpărături din magazinele virtuale românești.
În conformitate cu statisticile RomCard, media unei tranzacții pe Internet cu un card emis în moneda locală este de 160 RON, în vreme ce pe cardurile emise în străinătate, în funcție de valuta în care au fost emise, se înregistreaza 182 USD sau 210 EUR.
Tabel 3.4
Tranzacții procesate de RomCard în sistem 3D Secure pe anul 2007, 10 luni
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
În toată această statistică lipsesc tranzacțiile efectuate pe site-urile internaționale de către posesorii români de carduri în alt sistem decât 3D Secure, dar și tranzacțiile efectuate pe site-urile românești de către posesorii de card din străinătate, și care de asemenea nu sunt site-uri înrolate 3D Secure. Volumele de tranzacționare pe Internet care nu sunt procesate prin RomCard sunt apreciabile dacă se ține cont că din 27 de emitenți, doar opt (BCR-Erste, RZB, Banca HVB-Țiriac, BRD, Alpha Bank, Romexterra, CEC și Banca Transilvania) au oferit clienților posibilitatea de a se înrola în acest sistem. Clienții celorlalte bănci pot la rândul lor să tranzacționeze pe Internet, însă o fac pe riscul lor întrucât gradul de securitate al tranzacției este inferior celui oferit de 3D Secure. Este vorba de o piață potențială de cel puțin 190.000 de clienți, la cât se ridică numărul cardurilor în valută. Situația în cazul a două dintre principalele bănci emitente se prezintă astfel:
Tabel 3.5
Activitatea de e-commerce la Raiffeisen Bank pe primele 10 luni din 2007
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
Cifrele aferente Băncii Comerciale Române sunt un exemplu foarte bun pentru a exprima dimensiunea importantă a volumului de comerț electronic care se realizează în afara RomCard așa cum se poate observa din tabelul de mai jos, Tabel 3.6 Activitatea de comert electronic la BCR in perioada iulie-octombrie 2007
La nivelul lunii septembrie a anului 2007, de exemplu, BCR a raportat un volum de 215.000 USD generat de 2000 de tranzacții, în vreme ce la RomCard – în aceeași perioadă – este înregistrat un volum de numai 70.000 USD, generat de 300 de tranzacții.
Cifrele aferente B.C.R. – ErsteBank sunt un exemplu foarte bun pentru a exprima dimensiunea importantă a volumului de comerț electronic care se realizează în afara RomCard. La nivelul lunii septembrie a anului 2007, de exemplu, BCR a raportat un volum de 215.000 USD generat de 2000 de tranzacții, în vreme ce la RomCard – în aceeași perioadă – este înregistrat un volum de numai 70.000 USD, generat de 300 de tranzacții.
Tabel 3.6 Activitatea de comert electronic la BCR-Erste in perioada iulie-octombrie 2007
Sursă: „Raport lunar de activitate – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
Oricum, îmbucurător este faptul că se înregistrează o creștere constantă atât a numărului de carduri activate, cât și a comercianților care aderă la sistemul 3D Secure. Situația de la finele lunii octombrie a anului 2007, arată că au fost activate aproximativ 4.000 de carduri pentru a tranzacționa pe Internet (față de 2.000 la sfârșitul anului 2006) în vreme ce numărul contractelor semnate cu comercianții în vederea configurării 3D Secure a magazinelor virtuale proprii a depășit cifra de 300, dintre care 84 chiar tranzacționează. Cifra este comparabilă cu cea a numărului de site-uri românești care acceptă plata online, dar tranzacțiile sunt procesate printr-un procesator extern în sistemul SSL de tip PayPal, moneybookers, 2checkout, etc. Atragerea și acestor comercianți în sistemul 3D Secure ar însemna o dublare imediată a volumului de tranzacționare.
În plus din ce în ce mai multe bănci se înrolează în sistemul 3D Secure. Un exemplu ar fi Banca HVB Țiriac care, la începutul anului 2007, s-a aliniat standardelor internaționale de securitate a tranzacțiilor comerciale pe Internet prin introducerea unui nou serviciu de securizare a plăților electronice bazat pe protocoalele 3-D Secure, sub mărcile Verified by Visa și MasterCard SecureCode. Noul serviciu este oferit gratuit, având la baza un sistem de identificare pe bază de cod de utilizator și parolă care îl protejează pe posesorul cardului împotriva utilizării neautorizate a instrumentului sau de plată pe Internet. Astfel, clienții pot plăti online bunurile sau serviciile dorite, în condiții de maximă siguranță, pe baza unei noi tehnologii dezvoltate de Visa Internațional și MasterCard. Serviciul E-Commerce al HVB Țiriac și mecanismele 3-D Secure funcționează în condițiile în care website-ul pe care se efectuează tranzacția are afișate logo-urile MasterCard SecureCode și/sau Verified by Visa. Pentru a beneficia de securitatea oferită de acest serviciu, clienții băncii trebuie să activeze serviciul prin accesarea link-ului „înrolare card în 3D Secure" pe www.hvbtiriac.ro, secțiunea de produse pentru persoane fizice. Activarea acestui serviciu necesită completarea online a datelor personale ale posesorului de card și stabilirea de către acesta a unui set de date de identificare (Cod utilizator/Parola) care vor fi folosite ulterior pentru confirmarea identității în timpul efectuării tranzacțiilor e-commerce. Clienții băncii pot efectua tranzacții cu cardul pe Internet și fără a avea instrumentul de plată înrolat în 3-D Secure. Tranzacțiile se derulează normal, dar cu mențiunea că nu mai beneficiază de securitatea crescută a informațiilor transmise prin Internet.
Serviciul E-Commerce al HVB Țiriac se adresează clienților persoane fizice deținători de carduri embosate internaționale Visa și MasterCard, care folosesc cardul pentru cumpărături pe Internet. Banca oferă clienților săi persoane fizice următoarele carduri de plată care permit tranzacții comerciale virtuale: MasterCard Credit Card, Visa Classic, MasterCard Mass, Visa Gold Private și MasterCard Gold Private.
„Prin înrolarea cardului de plată în 3-D Secure, clientul nostru e protejat de orice încercare de fraudare electronică a instrumentului său de plată, cumpărăturile virtuale devenind chiar mai sigure decât cele la comercianți, în magazine sau la alte puncte de vânzare”.
În ceea ce privește comerțul electronic desfășurat prin intermediul cardurilor Visa, conform datelor Visa International cifra totală de vânzări pentru anul 2005 arătă că, în România, acest domeniu a depășit 12,4 milioane USD, deținătorii de carduri Visa români și străini efectuând peste 76.350 tranzacții de cumpărare prin intermediul Internetului, în și din România.
În 2006, numărul tranzacțiilor desfășurate prin carduri Visa, în și din România a crescut la circa 141.000. În 2006, deținătorii de carduri Visa din România au cheltuit 34,6 milioane USD pentru a cumpăra bunuri și servicii prin Internet, în magazinele virtuale din România și din străinătate, valoarea medie a unei tranzacții fiind de 245 USD. Cea mai spectaculoasă creștere înregistrată în anul 2006 s-a produs în luna decembrie, când deținătorii de carduri Visa au preferat să îți utilizeze cardul pentru a face cumpărături online mai mult decât în oricare altă lună a anului. Astfel, valoarea totală a vânzărilor realizate online în decembrie a atins peste un sfert (28%) din suma totală cheltuită online în tot anul 2006.
De cel mai mare succes s-au bucurat magazinele virtuale din SUA, unde deținătorii români de carduri Visa au cheltuit aproape jumătate (43%) din valoarea totală a tranzacțiilor electronice. Alte magazine virtuale străine care s-au bucurat de mult succes au fost din Italia – 16% din suma totală a cheltuielilor – și din Marea Britanie – 15%. Deținătorii de carduri Visa din străinătate au fost atrași de bunuri și servicii oferite de pagine de web românești, efectuând cumpărături cu carduri Visa în valoare totală de peste 2,17 milioane USD în 2005. Încrederea tot mai mare a cumpărătorilor în magazinele virtuale românești, datorată implementării serviciului Verified by Visa, a fost confirmată de cifrele recente: numărul de tranzacții efectuate de deținătorii de carduri Visa din străinătate în magazinele virtuale românești era, în medie, de numai două tranzacții pe zi la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al lui 2005, în timp ce la sfârșitul anului 2005 acest număr crescuse de 10 ori, ajungând la o medie de 20 tranzacții pe zi. Americanii au fost cei mai mari cheltuitori în magazinele virtuale românești, reprezentând 75% din cifra totală a cheltuielilor.
Românii cheltuie cu mult mai mult pe site-urile din străinătate decât pe cele românești. În condițiile în care clientul român știe și vrea să tranzacționeze pe Internet, interesul scăzut pentru magazinele virtuale românești are cel puțin două explicații: oferta insuficientă de produse și neîncrederea în sistemul de tranzacționare.
În primele 10 luni din anul 2007, volumul total al tranzacțiilor pe Internet, în și din România, a atins suma de 42,4 milioane dolari, în creștere cu 64,98% față de întregul an 2006, în timp ce numărul de tranzacții a crescut cu 46,35%, ajungând la peste 206.000 de tranzacții în 2006. Dacă adăugăm și volumul înregistrat în anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2007, comerțul electronic – în și din România – a crescut de aproape 15 de ori în numai patru ani.
Tabel 3.7 Evoluția comerțului electronic în și din România pe cardurile Visa
* Anul financiar incheiat la 30 septembrie
Sursă: „Raport de activitate pe anul 2006 – piața actuală” – MCTI, 2007, www.mcti.ro
Sursa: conform date tabel 3.7
Din analiza comparativă a țărilor învecinate, se poate constata că în cele două state care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, există o creștere exponențială a tranzacțiilor cu cardurile Visa pe Internet. Cea mai mare creștere înregistrată în termeni de volum al tranzacțiilor a cunoscut-o România (160,8%), urmată de Serbia și Muntenegru (149,7%), Bulgaria (126,7%) și Croația (84%).
3.2.2 Servicii bancare în România
În urmă cu șapte ani, când ING Bank România își lansa serviciul de home banking, denumit Multicash, evenimentul părea să fie doar un capriciu al unei sucursale a unei bănci străine, în tentativa de a se diferenția de băncile locale.
Tabel 3.8 Lista serviciilor autorizate din gama instrumentelor de plată la distanță
Sursă: Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și băncile comerciale (actualizare februarie 2007) – www.mcti.ro
Astăzi, după nici un deceniu, lipsa unui serviciu bancar din gama celor „la distanță” ( home banking, phone banking, mobile banking sau Internet banking) înseamnă un handicap pentru băncile care vor să își atragă clienți corporativi, iar, în perspectivă, chiar și pentru cele care se vor axa pe dezvoltarea serviciilor de retail.
Într-o societate în care timpul devine o marfă tot mai scumpă, iar aglomerația urbană și de trafic reprezintă deja realități cotidiene, clienții încep să solicite băncilor canale de distribuție mult mai ușor accesibile, iar calea ideală pentru aceasta par a fi serviciile oferite prin intermediul calculatorului (eventual al celui portabil) și al telefonului mobil. Tot mai multe bănci au înțeles această realitate, motiv pentru care s-a declanșat o adevarată competiție pentru implementarea celor mai moderne produse de acest gen. Produsele existente în prezent pe piață sunt numeroase (Tabel 3.8) și cu siguranță, situația se va schimba în curând și vom ajunge în România, la fel ca și în Occident, la cifre de zeci și chiar sute de mii de utilizatori ai acestor servicii.
Se observă că cele mai răspândite sisteme de e-banking sunt cele de Internet banking (26 de bănci, 28 de servicii), urmate de home banking (13), iar mobile banking doar 3 bănci.
Tabel 3.9
Caracteristicile unor servicii bancare electronice
Sursă: Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și băncile comerciale (actualizare februarie 2007) – www.mcti.ro
Sistemul bancar în România s-a dezvoltat considerabil prin creșterea numărului utilizatorilor de carduri, prin efectuarea transferurilor de bani prin serviciul Western Union care este liderul mondial al serviciilor de transfer de bani și prin abordarea serviciilor bancare din gama celor „la distanță” (Home Banking, Phone Banking sau Internet Banking). Internet banking-ul mărește și mai mult gradul de libertate al celor care ordonă plăți și transferuri. Aceștia nu mai sunt legați, în relația cu banca, de drumul la ghișeu, dar nici măcar nu trebuie să se afle la sediul firmei. Dacă la E-banking serviciul nu se putea accesa decât de la calculatorul aflat în companie, Internet-banking-ul poate fi utilizat de la orice calculator conectat la Internet, indiferent unde se află acesta. Operațiunile care se pot realiza sunt aceleați ca în cazul E-banking-ului:transmiterea ordinelor de plată, transferuri, schimb valutar, vizualizarea situației conturilor etc. Deja, băncile au inceput să sară peste etapa primară a E-banking-ului, direct la Internet Banking.
3.2.3 Câteva mijloace de plată online utilizate în România
Chiar dacă statisticile ne arată că, în ultimii ani, comerțul electronic din țara noastră s-a dezvoltat puternic, numai trei bănci au sesizat această tendință, lansând carduri virtuale, destinate exclusiv cumpărăturilor și plăților pe Internet. Banca Comercială Română cu Visa Virtuon, Banca Românească cu Visa Virtual și Banc Post cu Taifun Virtual sunt cei trei operatori de pe piață care și-au îndreptat atenția și spre acest segment de clienți bancari, caracterizat de un potențial de dezvoltare. BCR și Banca Românească au emis, până în prezent, un număr total de peste 2.300 carduri virtuale.
1. Banca Comercială Română – Visa Virtuon
“BCR a lansat cardul Visa Virtuon, ca cerință a clienților săi, care solicitau un card sigur care să poată fi utilizat pe Internet, fără a mai exista riscul fraudării. Astfel, BCR oferă un card care îl pune la adăpost pe posesorul lui de posibilitatea de a suferi prejudicii financiare în cadrul unei tranzacții pe Internet”.
Astfel, Banca Comercială Română a emis 1.633 de carduri Virtuon, în primul trimestru al anului 2007 fiind efectuate 670 tranzacții cu o valoare de peste 45.000 de dolari. În al doilea trimestru din 2007 posesorii cardurilor BCR Visa Virtuon au realizat peste 750 tranzacții de 55.000 de dolari, iar în al treilea trimestru – peste 1.000 tranzacții de aproape 76.000 de dolari.
Cardul Visa Virtuon card de debit fără bandă magnetică la care este atașat un cont în dolari, destinat strict tranzacțiilor pe Internet, contul de card virtual poate fi deschis în numele oricărui deținător de card de debit BCR, persoana fizică sau juridică. Acesta este utilizabil pe orice site de pe Internet, din țară sau străinatate, care acceptă carduri VISA și poate fi emis și utilizat în corelație cu toate cardurile de debit BCR, în lei sau valută.
2. Banca Românească – Visa Virtual
În perioada august 2005 – septembrie 2007, Banca Românească a emis 3719 carduri Visa Virtual. În cursul lunii septembrie 2007 valoarea tranzacțiilor realizate cu carduri virtuale a fost de 1.400 milioane lei. Ghișeul Bancar- www.ghișeulbancar.ro – este un portal destinat informării publicului larg cu privire la noutățile din domeniul bancar. Site-ul vine în sprijinul operatorilor de pe piață bancară din România și a clienților lor, furnizând noutăți, opinii și analize despre produsele și serviciile de profil.
Cardul Visa Virtual are următoarele caracteristici:
este destinat utilizării exclusive pentru cumpărături și plăți pe Internet;
este emis în lei – pentru cumpărăturile și plățile efectuate la magazine virtuale ale căror oferte de preț sunt în altă valută decât leul, schimbul valutar se face automat de către bancă;
se adresează persoanelor fizice rezidente;
perioada de valabilitate este oferită la alegere, fiind disponibile 4 variante;
după expirare, se poate reînnoi numai la cererea deținătorilor.
Acest tip de card are numeroase avantaje, printre care: la emiterea cardului nu este necesar un sold minim obligatoriu; se acordă dobândă la disponibilul din contul de card; nu necesită menținerea unei sume minime în contul de card, alimentarea cardului putând fi făcuta înainte de utilizare; contul de card poate fi alimentat prin depuneri de numerar la ghișeele sucursalelor Băncii Românești, prin viramente intra/inter bancare și direct la ATM-urile Băncii Românești prin transferarea disponibilului din orice card VISA emis de Banca Românească. Cardul Visa Virtual poate fi utilizat pentru: cumpărări de produse și servicii oferite de comercianții virtuali din întreaga lume și pentru plata prin intermediul Internetului a diferitelor abonamente, taxe, impozite. În schimb, dezanvantajul lui este că este un card de debit, putând fi utilizat numai în limita disponibilului existent din contul de card și nu poate fi utilizat pentru retrageri de numerar de la ATM/POS sau ghișeele bancare.
3. Banc Post – Cardul Taifun și plata prin Softnet ePay
Cardul Taifun Virtual este special creat pentru efectuarea cumpărăturilor pe Internet, fără riscuri. De obicei funcționează fără probleme în cam 70% din magazinele virtuale de pe Internet, în special în cazurile în care suma de care se cumpără nu depășește 100-200 $. Pentru achizițiile de pe Internet, banii necesari trebuie transferați din contul Taifun clasic în contul cardului virtual. Transferul banilor se poate realiza prin ATM-uri (automatele bancare publice, accesibile oricui) sau POS-uri (terminale bancare instalate la funcționarii ghișeelor bancare sau la comercianți, prin care un operator actualizează sume pe cardul real în urma unei cumpărături, tranzacții, etc…). Mai există și soluția oferită de serviciul Internet Banking, disponibil oricărui posesor de card Taifun (la opțiunea expresă a clientului), serviciu care face posibilă operarea de oricine, direct de pe Internet, în propriile conturi, putându-se astfel manipula diferite sume de bani între conturile posesorului (ex: trecerea unei sume de bani de pe Cardul Taifun Real în cel Virtual). Însă, prin servicul Internet Banking oferit de BancPost, nu se poate efectua o plată dintr-un cont al persoanei X într-un cont al persoanei Y. În plus, pentru a beneficia de serviciul Internet Banking este necesară închirierea de la BancPost a unui terminal special, pentru care clientul va depune ca și garanție o sumă de aproximativ 100 RON, recuperabilă în momentul returnării terminalului și renunțării la servicul Internet Banking.
În plus, pentru a beneficia de un card Taifun Virtual, este necesară achiziționarea cardului Taifun Real, cel clasic și de bază. Cardul Taifun Virtual nu poate exista decât în asociere cu un card Taifun MasterCard Clasic (real, cu banda magnetică). Taifun Virtual este o facilitate acordată de BancPost titularilor de carduri Taifun MasterCard Clasic.
Banca Banc Post oferă un alt serviciu bancar clienților săi, plata prin sistemul ePay, un sistem românesc dezvoltat de către Soft Net Development & Consulting care permite reducerea nivelului de fraudă cât mai aproape de zero astfel:
a fost introdus un model de plată cu trei actori : magazinul electronic, posesorul de card (clientul) și banca ce a emis cardul și al cărei client este posesorul de card;
posesorul de card semnează electronic la bancă fiecare tranzacție. Doar tranzacțiile acceptate de către acesta și marcate ca atare către bancă sunt autorizate;
plata efectivă se efectuează doar după ce datele privind plata transmise de magazinul electronic sunt comparate cu cele înregistrate de client și se constată o corespondență perfectă.
ePay are următoarele caracteristici:
numerele de card nu circulă prin Internet și nu se stochează nici la client nici în magazinul electronic;
clientul nu poate folosi alte card-uri decât cele deținute oficial la bancă. Nu se pot deci introduce numere de card furate;
clientul nu poate nega efectuarea unei plăți. Fiecare accept de plată este semnat electronic și înregistrată la bancă;
autorizarea plății se face instantaneu, comunicația între cele trei entități implicate făcându-se prin Internet (cu criptare și autentificare).
Un scenariu tipic de utilizare a sistemul de plată sigur prin Internet este plata prin ePay.
Fig. 3.6 Plata prin ePay
Capturat
Sursă: „Introducere în comerțul electronic” – publicat pe site-ul Soft Net Group www.softnet.com
Acest tip de plată se realizează în următoarele etape:
1. clientul accesează cu un browser, prin Internet, magazinul electronic. Aici alege produsele dorite și le selectează pentru a fi introduse în coșul virtual de cumpărături;
2. clientul, după ce a finalizat alegerea produselor, trece în pagina de plată electronică. Aici selectează opțiunea. Plată prin ePay.
3. pe stația clientului se deschide o aplicație. Aceasta se conectează la bancă și solicită autentificarea clientului (nume/parolă și token VASCO). După validarea cu succes, aplicația prezintă clientului lista cardurilor pe care acesta le deține la bancă, invitându-l să selecteze unul dintre card-uri pentru plata solicitată. Cardul selectat, împreună cu informații privind plata (sumă, magazin, id comandă) sunt înregistrate în serverul ePay de la bancă;
4. în aplicație clientul aprobă plata. Apoi aplicația se închide, cedând controlul din nou magazinului electronic, transmițându-l identificatorul acceptului clientului în sistemul ePay. Magazinul electronic solicită băncii efectuarea efectivă a plății, transmițând împreună cu solicitarea și informațiile legate de plată (sumă, magazin, ID comandă) .
5. ePay preia solicitarea și compară informațiile trimise de magazin cu cele transmise de către client. Dacă acestea corespund întocmai, se efectuează plata în sistemul bancar (prin emularea unei tranzacții obișnuite POS).
6. Dacă tranzacția s-a efectuat cu succes se transmite un mesaj de succes către magazinul electronic. Aceasta transmite această informație către aplicațiile de procesare de comenzi ale operatorului magazinului.
În concluzie, toate aceste date ne arată că din ce în ce mai multe bănci se implică în implementarea sistemelor necesare procesării de tranzacții online și de asemenea, numărul persoanelor care au început să folosescă serviciu de Internet banking și pe cel de mobile banking este în creștere ceea ce reprezintă un început promițător.
CONCLUZII
În condițiile evoluției tehnologiei, a mijloacelor de comunicare și informare, evoluția modului de a face afaceri a fost inevitabilă. Astfel au apărut afacerile pe web și cele mai importante componentele ale lor comerțul electronic și sistemele de plată electronice. Comerțul electronic, ale căror avantaje pot fi descrise simplu prin formularea „fără stocuri, deschis 24 de ore din 24, fără vânzători, accesibil de oriunde și pentru oricine” a cunoscut o dezvoltare rapidă, reprezentând astăzi materializarea cea mai vizibilă și spectaculoasă a globalizării.
Declarația comună Uniunea Europeană – SUA privind comerțul electronic scoate în evidență rolul comerțului electronic global în dezvoltarea economiei mondiale în secolul XXI. Rolul comerțului electronic în dinamizarea întreprinderilor mici și mijlocii se referă în particular la micile companii care vor fi capabile să obțină un acces fără precedent la piețele mondiale cu prețuri reduse, iar consumatorii vor fi capabili să aleagă dintr-o gamă tot mai largă de produse și servicii. Comerțul electronic va antrena productivitatea în toate sectoarele economiei noastre, va încuraja mai departe atât comerțul de bunuri și servicii, cât și investițiile, va crea noi sectoare de activitate, noi forme de marketing și vânzare, noi fluxuri de venituri și, ceea ce este mai important, noi slujbe.
În plus, un rol important îl are informatizarea tranzacțiilor interbancare care a schimbat fundamental procesarea informațiilor și modul de realizare a actului decizional. Managementul bancar are acces la mai multe informații, datele pot fi prelucrate mai repede, se pot urmări indicatorii cheie ai activității băncilor într-un mod care nu era posibil în trecut, se pot analiza în mod complex problemele care privesc tehnologia deciziei, se pot adopta decizii cu calculatorul etc. Informațiile, cunoștințele și datele bancare sunt resurse de mare importanță, fără de care atât băncile, cât și organizațiile economico-sociale nu-și pot atinge țintele strategice sau tactice. Informatizarea activităților bancare s-a dezvoltat puternic, printr-o infrastructură arhitecturală de cea mai recentă generație. Sistemele informatice sunt abordate de specialiștii în informatică și de utilizatorii bancheri dintr-o dublă perspectivă: abordare structurală și abordare orientată-obiectiv.
În România, comerțul electronic este relativ la început. Chiar dacă, aceste tipuri de tranzacții nu sunt foarte numeroase în comparație cu alte țări din Europa de Vest, tendința de creștere este evidentă, tot mai mulți români folosind Internetul în acest scop. În plus, o serie de alte operațiuni bancare, cum ar fi transferuri de fonduri și diverse plăți pot fi realizate direct din fața calculatorului, serviciile băncilor în acest sens îmbogățindu-se constant. Integrarea României în Uniunea Europeană a adus România mai aproape de platforma SEPA – Single European Payments Area, cu efecte semnificative la nivelul pieței cardurilor în general, mai ales din perspectiva băncilor și a comercianților. Crearea unei singure zone de plată europene este un obiectiv comun al MasterCard, al partenerilor săi și al comisiilor de reglementare din toată Europa. MasterCard dorește să ofere partenerilor săi metode practice și funcționale prin care pot să își servească consumatorii în cadrul unei Uniuni Europene extinse. Pentru sectorul european al plăților cu cardul, oportunitățile din spatele conceptului SEPA sunt evidente. Sistemele informatice implementate în întregul sector bancar românesc contribuie la sporirea operativității și la creșterea substanțială a randamentizării sau eficientizării activității bancare, băncile românești au introdus într-un ritm rapid serviciile de e-banking implicând investiții mari în sistemele IT și un număr de noi servicii au fost implementate, spre exemplu serviciile bancare mobile(mbanking). În plus, compania Master Card se concentrează pe introducerea celor mai bune tehnologii și reguli, asigurându-se ca partenerii săi, băncile, consumatorii și comercianții sunt protejați atunci când efectuează tranzacții cu carduri., MasterCard fiind unul dintre liderii industriei privind dezvoltarea și implementarea inițiativelor legate de securitatea tranzacțiilor cu carduri. Soluția MasterCard SecureCode înseamnă siguranță pentru toate părțile implicate în procesul de tranzacționare cu carduri. Practic, MasterCard SecureCode permite comercianților online și instituțiilor financiare partenere să autentifice posesorii de carduri atunci când aceștia folosesc cardurile lor MasterCard și Maestro pentru a face cumpărături online. Astfel, posesorii de carduri își asumă responsabilitatea pentru tranzacție și nu vor putea să spună că nu au efectuat o anumită tranzacție. Comercianții sunt, în același timp, siguri că deținătorii de card sunt cei care se declară a fi. Pe de altă parte, posesorii de carduri au certitudinea că le sunt protejate conturile de card când cumpără de pe Internet și că nu le sunt folosite datele de către persoane neautorizate. Ei au, în același timp, garanția că magazinele online unde fac tranzacții sunt sigure. La ora actuală, orice parte implicată în procesul de tranzacționare cu carduri, fie că este vorba de posesorul de card, banca emitentă sau magazinul virtual trebuie să adere la un standard de securitate pentru că, numai în felul acesta, beneficiază de protecție optimă. MasterCard va continua să sprijine inițiativele tuturor celor implicați în promovarea utilizării cardurilor pe Internet. Numai în felul acesta ne vom putea bucura de un comerț electronic de succes, cu creșteri evidente și cu servicii diversificate.
Comerțul electronic în România este în plină ascensiune, creșterea constantă a numărului de magazine virtuale, stimularea plăților online prin proiectele statului român și, nu în ultimul rând, implicarea băncilor din România în promovarea pieței o demonstrează, România având o poziție privilegiată în Europa de Est, când organizațiile internaționale emitente de carduri au hotărât să implementeze standardul 3D Secure, în primul rând în țara noastră.
BIBLIOGRAFIE
Bartels, A., Forrester Report eCommerce Platforms & Technologies, Forrester Research, september 2007, www.forresterresearch.com
Cioată, M., Plăți electronice, Ziarul Financiar (nr. 135/2006)
Crăciunescu, S., Plata online, Ziarul Curentul nr. 265/ iulie 2006
Gamulescu, C., Comerțul electronic – realitate, tendințe, volum, 2005, Underclick.ro
Gates, B., Afaceri cu viteza gândului, Editura Amaltea, București, 2005(www.speede-of-thought.com);
Meșniță, G., Introducere în afacerile electronice, Editura Junimea, Iași, 2006;
Pirojuc, I., Sisteme de plăți electronice, Editura Nemira, București, 2006
Patriciu, V., Comerțul electronic, Ziarul Cotidianul (nr. 265/ 2006)
*** UNCTAD „Information Economy Report 2007, The Development Perspective” – Geneva, 2007s
*** UNCTAD, Building Confidence – Electronic Commerce and Development, http://r0.unctad.org/ecommerce/ 2006
*** Gecad, HVB Țiriac s-a aliniat standardelor internaționale de securitate a tranzacțiilor comerciale pe Internet,2007, www.gecad.com
*** Gemius, Comerțul electronic în țările din Europa Centrală și de est: România, martie 2007, Varșovia, Polonia, www.gemius.com
*** Gfk România, Utilizarea Internetului în România, studiu realizat în perioada iulie – septembrie 2006, www.gfk.ro
*** MCTI, Raport de activitate pe anul 2006, 2007, www.mcti.ro
*** Soft Net Group, Introducere în comerțul electronic , 2006, www.softnet.com
***, Dicționar explicativ al limbii române, (ediția a II-a) Editura Univers Enciclopedic, București, 2003
*** http://www.afaceri.net/EBUSINESS/COMERT_ELECTRONIC/Comert_electronic.htm
*** http://e-training.iatp.md/seminars/e-business/E-commerce.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Privind Comertul Electronic Si Sistemul DE Plati Electronice In Lume Si In Romania (ID: 134565)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.