Aspecte politice ale pontificatului lui Pius al IX- lea Alexandru-Cristian Voicu ∗∗ ∗ ∗ Rezumat: Acest articol va apela la un cadru cronologic, o de… [625506]
<=
107
Aspecte politice ale pontificatului lui Pius al IX- lea
Alexandru-Cristian Voicu ∗∗ ∗ ∗
Rezumat: Acest articol va apela la un cadru cronologic, o de sf urare
istoric a evenimentelor pe plan politic ce au avut loc în timpul pontificatului lui
Pius al IX-lea, dar i impactul lor asupra societ ii italiene i a celei europene i
modific rile teritoriale din acest r stimp. Primul subcapitol va reda primii ani de
pontificat ai lui Pius. Al doilea subcapitol va tra ta perioada început la Gaeta, în
exil, i pân la unificarea Italiei, în 1861, an în care Statele Papale î i pierd
aproape întreg teritoriul, cu excep ia Latiumului i a Cet ii Eterne. Subcapitolul
cu num rul trei va trata problemele pontificatului lui Piu s al IX-lea în deceniul
apte al secolului, ani în care Italia unificat face presiuni continue pentru a
ocupa Roma i a o declara capitala Regatului italian. Ultima pa rte a primului
capitol reprezint o scurta analiz a ultimei confrunt ri purtate de Pius al IX-lea:
duelul cu cancelarul german Bismarck, promotorul un ei politici anticlericale
foarte dure pe care va fi silit s-o abandoneze dup moartea lui Pius.
Cuvinte-cheie: Pius IX, Biserica Catolic , Unificarea Italiei
Complexa istorie a Bisericii Catolice ar fi fost, c u siguran , diferit f r
pontificatul papei Pius al IX-lea. Dintre to i pontifii romani ai timpurilor moderne,
Pius este cel mai controversat – o pozi ie pe care o împarte, f r îndoial , cu Paul
al VI-lea, pentru idei diferite i motive diferite. Un pap care, la începutul
mandatului s u, a fost considerat persoana ce putea aduce noi re forme în cadrul
Bisericii, dar care a sfâr it prin a condamna tot ceea ce era nou sau c pta o mai
mare influen în secolul al XIX-lea: liberalismul, socialismul, francmasoneria,
chiar i c ile ferate.
Un pap admirat pe de o parte pentru atitudinea sa intrans igent fa de noile
doctrine politice ce puneau în pericol Biserica Cat olic , blamat pe cealalt parte
pentru refuzul de a accepta evolu ia tiin ific a lumii moderne. Cu cel mai lung
pontificat din istorie 1, Pius al IX-lea a fost pontiful roman ce a trebuit s fac fa
∗ Masterand: [anonimizat], Universitatea di n Bucure ti.
1 Aceast titulatur stârne te înc destule controverse. Unii istorici consider c cel mai lung
pontificat îi apar ine Sfântului Petru, considerat, prin tradi ie, primul pap (30/33-64/67 d.Hr.), dar,
09
&)
<=
108 unui num r impresionant de evenimente care au schimbat funda mental fa a
vechiului continent. Pontificatul s u a fost scena luptei dintre Biserica Catolic i
lumea modern n scut odat cu Revolu ia Francez , o lupt care va atinge
apogeul în chiar primii ani ai mandatului s u, for ându-l pe noul pontif s fac o
alegere dificil între principiile i institu iile pe care le respecta i ideile timpului
fa de care se sim ea, f r îndoial , atras.
Acest articol va apela la un cadru cronologic, o de sf urare istoric a
evenimentelor pe plan politic ce au avut loc în tim pul pontificatului lui Pius al IX-
lea, dar i impactul lor asupra societ ii italiene i a celei europene i modific rile
teritoriale din acest r stimp. Primul subcapitol va reda primii ani de pont ificat ai lui
Pius. Transformarea suveranului pontif din reformat orul i liberalul mult a teptat
într-un prin temporal inflexibil fa de nout ile societ ii moderne, lucruri pe care
le va condamna mai apoi într-o manier extrem de dur , s-a datorat confrunt rii cu
Revolu ia din 1848. În spa iul italian mocnea de multe decenii idealul unific rii
Italiei f râmi ate, i mul i sperau ca pontiful roman s fie liderul acestei mi cri.
Totu i, Pius al IX-lea va dezavua public aceast mi care, nedorind s ia parte la ea,
ceea ce va provoca o fisur fundamental între pap i mi carea revolu ionar ce îl
va prezenta în viitor ca inamicul Italiei, în contr ast cu imaginea celor patru p rin i
ai Risorgimento-ului. Revolu ia roman din 1848-1849 i exilul s u la Gaeta au
reprezentat momentul decisiv în care Pius a devenit ostil liberalismului, un lucru
fr întoarcere i care avea s -i marcheze întregul pontificat. Al doilea subcapit ol
va trata perioada început la Gaeta, în exil, i pân la unificarea Italiei, în 1861, an
în care Statele Papale î i pierd aproape întreg teritoriul, cu excep ia Latiumului i a
Cet ii Eterne. Viziunea politic a lui Pius a devenit din ce în ce mai lucid dup
aceste dou moment cruciale: 1848 i 1861, el crezând în antagonismul dintre dou
ora e destinate s se lupte unul împotriva celuilalt pân la sfâr it: Civitas Dei ,
reprezentat de Biserica Catolic i Civitas Diaboli , pe care Pius îl asocia cu
revolu iile europene i în special cea italian . Subcapitolul cu num rul trei va trata
problemele pontificatului lui Pius al IX-lea în dec eniul apte al secolului, ani în
care Italia unificat face presiuni continue pentru a ocupa Roma i a o declara
capitala Regatului italian. Fiind deposedat de cond iia sa de principe temporal,
suveranul pontif prefer s se declare Prizonier în Vatican , o titulatur adoptat de
to i urma ii s i pân când Pius al XI-lea semneaz , în 1929, un concordat cu Italia
în care sunt specificate drepturile Sfântului Scaun .
cum nu exist dovezi clare în acest sens, marea majoritate a ist oricilor îl crediteaz pe Pius IX cu
cel mai lung pontificat.
<=
109
1. Mitul pontifului liberal
Alegerea cardinalului Giovanni Mastai-Ferretti a cr eat o oarecare euforie în
rândul adep ilor liberalismului i a republicanilor. Se p rea c Vaticanul i,
implicit, Biserica Catolic , se vor îndrepta spre o reconciliere cu spiritul
revolu ionar du man i vor conlucra pentru modernizarea Peninsulei Itali ce în
ansamblul ei i, de ce nu, se lua în calcul o eventual unificare a acestei peninsule
frâmi ate de secole întregi sub auspiciile pontifului rom an.
Dup încoronarea din 21 iunie 1846, printre primele m suri în calitatea sa de
nou pontif a fost s ofere persoanelor s race din Roma cadouri, zestre (pentru
fetele s race) i a achitat contracte de amanet. Dup aceste prime m suri menite s
srb toreasc alegerea sa ca pap , Pius al IX-lea a trecut rapid la dou probleme
stringente ale Statelor Papale: amnistia prizonieri lor politici i construc ia de c i
ferate. În cazul ultimei probleme, Statele Papale e rau printre pu inele state din
Europa care nu de ineau c i ferate, consecin a conservatorismului lui Grigore al
XVI-lea, dar i a Secretarului de Stat – Lambruschini. Acesta din urm era
refractar moderniz rii infrastructurii statului, temându-se c în felul acesta oamenii
(i aici trebuie s în elegem revolu ionarii) se vor putea mi ca mult mai rapid prin
Statele Papale, c industria local va trebui s intre în competi ie cu rile deja
industrializate, dar a pus i problema costurilor unui astfel de proiect 2.
Pe lâng aceast dorin de modernizare, v zut de liberali ca începutul unei
noi ere care urma s reconcilieze religia i politica, Pius al IX-lea dorea s acorde o
amnistie prizonierilor politici încarcera i în timpul predecesorului s u. Pentru
aceasta, pontiful roman a creat pe 30 iunie o comis ie consultativ format din 6
cardinali care trebuia s analizeze problemele urgente i nevoia de reforme. Pe
lâng discu ia legat de c ile ferate i reforma Secretariatului de Stat, amnistia s-a
lovit de refuzul aceluia i Lambruschini care nu vedea cu ochi buni eliberare a
republicanilor anti-austrieci. Pius al IX-lea a cer ut ca aceast amnistie s fie
acordat doar celor care au fost condamna i pentru ofense politice (inclusiv exila ii,
care trebuiau s anun e un nun iu papal de dorin a de a semna o astfel de
declara ie 3), nu i clericilor, func ionarilor publici sau de inu ilor de drept comun 4,
i s existe o singur condi ie pentru intrarea ei in vigoare: semnarea unei dec lara ii
prin care fiecare amnistiat s -i declare loialitatea fa de puterea temporal , s -l
accepte pe pontiful roman ca suveran legitim i s promit c nu vor mai participa
2 Yves Chiron, Pope Pius IX: The Man and the Myth , Angelus Press, Kansas City, 2005 p. 84.
3 John Gilmary Shea, The Life of Pope Pius IX , Thomas Kelly, New York, 1878, p. 70.
4 Yves Chiron, op. cit. , p. 85.
09
&)
<=
110 la ac iuni contra autorit ilor 5. Decretul de amnistie a fost publicat pe 17 iulie, iar
num rul de prizonieri elibera i difer de la o surs la alta: 400 de prizonieri i 269
de exila i ce s-au întors în Italia dup Martina 6 sau peste 1 500 de de inu i dup al i
istorici. Indiferent de num rul celor elibera i, Pius al IX-lea nu a v zut acest gest
caracterizat de pruden ca pe unul politic, dar liberalii i republicanii l-au v zut
într-o cu totul alt lumin , considerând c odat cu aceast amnistie va începe o
epoc de în elegere i de vaste reforme 7. Totu i, acela i Giacomo Martina
apreciaz c acest gest a fost unul politic, cu profunde consec in e, chiar dac
pontiful nu era con tient de asta, mergând spre teoria c aceast amnistie a fost
punctul de plecare, scânteia de care aveau nevoie r evolu ionarii pentru a porni
mi crile europene din prim vara anului 1848 8.
2. Lini tea dinaintea furtunii (1846-1848)
Odat f cute câteva reforme ini iale, noul pontif roman a trebuit s numeasc
o persoan în cea mai important pozi ie din structura guvernamental : Secretarul
de Stat – ministru de externe. Alegerea unei anumit e persoane în aceast pozi ie
era un indicator al modului de a gândi i de a ac iona pe care pontiful dorea s -l
urmeze. Abia pe 8 august, Pius al IX-lea a anun at c l-a nominalizat în acest post
pe Cardinalul Gizzi, un prelat cunoscut pentru vede rile sale liberale, de i se va
dovedi în scurt timp c nu era chiar atât de liberal. Pe 24 august, acesta î i va
demonstra limitele liberalismului, trimi ând o circular autorit ilor provinciale
prin care cerea oprirea oric ror demonstra ii pro-amnistie. Acela i ton va fi folosit
într-o nou circular trimis pe 8 octombrie.
Tot în primul an de pontificat, Pius al IX-lea a lu at decizia de a mic ora
pre ul la pâine i sare, a demarat proiecte pentru a putea sc dea rata omajului i a
instituit colile duminicale pentru ucenici. De asemenea, a fo st înfiin at o Comisie
Consultativ pentru C ile Ferate , compus atât din prela i cât i din laici, cu
scopul de a studia impactul introducerii acestui no u mijloc de transport în Statele
Papale. Totu i, prima linie de cale ferat se va deschide abia în 1856, din cauza
tulbur rilor cauzate de Prim vara Popoarelor 9.
5 John Gilmary Shea, op. cit. , p. 70.
6 Giacomo Martina, Pio IX: 1846-1850 , vol. I, Universita Gregoriana Editrice, Roma, 197 4, p. 100.
7 Yves Chiron, op. cit. , p. 87.
8 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 101.
9 Thomas Trollope, The Story of the Life of Pope Pius the Ninth , vol. I, Richard Bentley and Son,
Londra, 1877, p. 164-165.
<=
111
Aceste m suri de mic importan fa de marile reforme a teptate în justi ie,
finan e, poli ie sau armat au f cut opinia public s cread c Pius al IX-lea nu ar
avea o idee foarte clar despre ce reforme trebuie adoptat pentru accelerarea
moderniz rii statului 10 . O astfel de afirma ie pare p rtinitoare, având în vedere
experien a sa de episcop cunoa terea abuzurilor administra iei pontificale. Pe lâng
acest lucru trebuie s ne gândim i la o alternativ ce p rea a fi preferat de Pius al
IX-lea în primele s pt mâni de pontificat: aceea de a face pa i mici, de a nu lua
nici o decizie rapid i de a cere sfatul unor persoane competente.
În anul premerg tor revolu iilor europene – 1847 – Pius al IX-lea a decis s
acorde o oarecare libertate presei. Cenzura de toat e tipurile – religioas , politic i
moral – a fost relaxat , pontiful roman considerând c o astfel de decizie va lini ti
societatea i va face ca înfloritoarea contraband cu c ri i pres s fie suprimat
în totalitate 11 . Evenimentele vor dovedi exact opusul, dezam gindu-l pe naivul
pap . La 15 martie 1847 a fost emis edictul, creat de M onseniorul Corboli Bussi –
secretarul personal al lui Pius al IX-lea, care d dea o mai mare libertate
publica iilor de tiin , literatur , istorie, art i administra ie public . Publica iile
cu tem religioas sau care tratau chestiuni legate de guvern erau în continuare
supuse cenzurii pentru a evita noi tulbur ri sociale 12 . Aceast m sur nu a potolit
deloc contrabanda cu c ri i pres , ci din contr : ea a crescut în permanen ,
Martina afirmând c Guvernul era nehot rât, cenzura incapabil de a pune cap t
acestei contrabande, iar presa era în mare parte în mâna radicalilor 13 . Agita iile
au început s fie tot mai numeroase sus inute fiind de cercurile revolu ionare,
organizate în maniera cluburilor existente în timpul Revolu iei Franceze 14 . Cele
mai importante 3 cercuri – Popular, Muncitoresc i Roman – ac ionau pentru
instaurarea unei republici i pentru sfâr itul puterii temporale a Papei. În aceste
momente, Pius al IX-lea se afla la o r scruce: de i dorea implementarea de noi
reforme, nu era deloc dispus s renun e la puterea sa temporal i s pun în
discu ie principiile cre tine ale politicii sale. Multe persoane din anturaj ul s u,
inclusiv Cardinalul Gizzi considerau c toate concesiile f cute pân în acel
moment erau deja excesive i cereau m suri mai energice împotriva
demonstran ilor 15 .
10 Giacomo Martina, op. cit ., vol. I, p. 119.
11 Ibidem , p. 124.
12 Yves Chiron, op. cit. , p. 98.
13 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 127.
14 Ibidem , p. 135-136.
15 Yves Chiron, op. cit. , p. 99.
09
&)
<=
112 Problemele nu se vor opri aici. Revolu ionarii vor cere încontinuu reforme
noi. La 12 iunie, Pius al IX-lea creeaz un Consiliu de Mini tri în care rolul
fiec ruia este mai bine definit, de i Secretariatul de Stat r mâne cel mai puternic,
înglobând dou ministere: cel de Interne i cel al Afacerilor Externe. De asemenea,
acest Consiliu era format exclusiv din prela i, ceea ce a provocat noi demonstra ii
din partea popula iei care dorea i laici în acest Consiliu. Cardinalul Gizzi a
încercat s lini teasc masele de oameni publicând o circular în care erau trecute
toate reformele efectuate i cele care vor fi implementate în viitor. La acest
moment, putem fi siguri de faptul ca Secretarul de Stat era preg tit în orice
moment s cear ajutorul militar al austriecilor, din cauza situa iei care devenea
din ce în ce mai tensionat 16 .
Pe 17 iunie 1847, în ziua anivers rii unui an de la alegerea sa, un mar al
popula iei romane s-a desf urat dinspre Forumul Roman spre Palatul Quirinal.
Liberalii cereau crearea unei G rzi Civice, care s cuprind to i b rba ii ap i de a
efectua serviciul militar cu vârsta cuprins între 21 i 60 de ani. Liberalii c utau s
foloseasc aceast Gard ca pe propriul bra armat, pe modelul G rzii Na ionale
franceze din timpul Revolu iei de la 1789. Aceast Gard urma s fie împ rit în
14 batalioane, câte unul pentru fiecare cartier al Romei, i a fost înfiin at prin
edictul din 5 iulie, pe când statutul acesteia a fo st adoptat abia pe 30 iulie 17 .
Comandantul s u era un laic – Prin ul Rospigliosi 18 . În urma acestui edict, Pius al
IX-lea pierde sprijinul Cardinalului Gizzi care î i d demisia, motivând c nu vrea
s fie responsabil pentru înarmarea acestei G rzi i pentru o posibil alungare a
pontifului 19 .
În vara anului 1847, Pius al IX-lea, încurajat i de secretarul s u – Corboli
Bussi, dar i inând cont de presiunea popular , p rea de neoprit în decizia sa de a
reforma complet Statele Papale. Aceast situa ie p rea de neimaginat pentru
Imperiul Austriac, care nu dorea la grani ele sale un stat care s devin atât de
liberal, astfel încât a luat decizia de a se preval a de un articol al Tratatului de la
Viena care îi permitea ocuparea preemptiv a ora ului Ferrara, sarcin dus la
sfâr it în data de 17 iunie, când 860 de solda i austrieci au traversat râul Po i au
ocupat ora ul 20 . În acela i timp circulau zvonuri în Cetatea Etern despre un
complot pus la cale de simpatizan i ai fostului pontif, Grigore al XVI-lea, ce
doreau o revenire la intransigen a acestuia i care nu vedeau cu ochi deloc buni
16 Ibidem , p. 100.
17 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 20.
18 Thomas Trollope, op. cit. , p. 253.
19 Roberto de Mattei, Pope Pius IX , Gracewing, Leominster, 2004, p. 21.
20 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 143-145.
<=
113
reformele deja aplicate i cele anun ate. Având în vedere concomiten a celor dou
evenimente, s-a considerat c Austria se afla în spatele acestui complot, fiind
principalul instigator, c utând s intervin militar pentru a pune cap t oric ror
posibilit i de a declan a o revolu ie 21 . Aceast ocupare a ora ului Ferrara a fost
considerat de liberali drept o invazie , astfel c toat presa afiliat acestui curent
politic a început s publice articole din ce în ce mai ostile Austriei, încurajând
demonstra iile i cerând mobilizarea G rzii Civice care s r zbune aceast
insult 22 . Totu i, pontiful roman a reu it s calmeze spiritele i s previn o
agravare a situa iei, fiind sus inut inclusiv de o parte din frunta ii liberali precum
Massimo D’Azeglio 23 , care a f cut apel la popula ie pentru a se uni în jurul figurii
carismatice a papei.
O lun mai târziu, pe 16 august, Pius a convocat cardinal ii pentru a vedea ce
atitudine ar trebui s adopte fa de Austria. Ideea de a chema nun iul papal de la
Viena era de neacceptat pentru c , în aceste condi ii, rela iile diplomatice ar fi fost
întrerupte i ar fi dat satisfac ie sus in torilor Austriei. În atare condi ii s-a preferat
un joc diplomatic pe dou fronturi: pe de o parte o ini iativ diplomatic la Viena
care s -l conving pe împ ratul Ferdinand s cedeze i s retrag trupele din
Ferrara, i pe de alt parte, discu ii cu statele italiene pentru crearea unei uniuni
vamale asem ntoare Zollverein -ului german. Pius dorea doar o uniune pe baze
vamale, pentru ca toate statele s profite economic, i nicidecum o uniune politic
pe care o respingea brutal, dorind s -i p streze suveranitatea asupra Statelor
Papale. Discu iile diplomatice cu Austria vor da rezultate dup multe sincope.
Ini ial, Pius îi scrie împ ratului Ferdinand, pe 12 septembrie s -i retrag trupele
din ora , nealiniindu-se astfel cu viziunea extremist a mi crii na ionale romane
care îi cereau s înceap un r zboi cu Austria i s fie liderul mi crii de unificare
a Italiei. Austriecii au refuzat o astfel de posibi litate, argumentând tulbur rile
populare i conspira iile anti-austriece existente în întreaga peninsul italian , dar
vor ceda în urma discu iilor de la Roma i Milano, iar la 16 decembrie, trupele
austriece se vor retrage din ora . R bdarea de care a dat dovad Pius al IX-lea i-a
înt rit aura de pap cu viziuni liberale, fiind v zut nu doar ca un reformator, ci ca
un lider în lupta contra Austriei. 24
Reformele anului 1847 nu se vor termina aici. La 2 octombrie, Pius
înfiin eaz motu propriu un Consiliu Municipal ( deliberativ în opinia sa) cu un
21 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 22.
22 Yves Chiron, op. cit. , p. 102.
23 Massimo Taparelli, marchiz d’Azeglio (24 octombrie 1798-15 ianuarie 1866), om politic italian,
prim-ministru al Piemontului între 1849 i 1852.
24 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 151.
09
&)
<=
114 pre edinte-senator ales de cei o sut de membri i opt consilieri ce îl compuneau.
De i nu este un Consiliu ales prin sufragiu universal, o critic vehement venind
din partea liberalilor radicali, acesta a ajutat Ce tatea Etern s redescopere o
modalitate de reprezentare a popula iei în fa a autorit ii temporale dup multe
secole. În acela i timp, aceast decizie a reprezentat un model urmat de Marele
Ducat al Toscanei i Regatul Piemontului, care au fost nevoite s acorde la rândul
lor libertate presei i s organizeze astfel de Consilii Municipale pentru a nu risca
tulbur ri sociale.
La 14 octombrie, tot din proprie ini iativ , Pius înfiin eaz Consiliul de
Stat 25 , o idee respins cu vehemen de Grigore al XVI-lea 26 . Acest consiliu era
format dintr-un cardinal-legat i 24 de membri – câte trei pentru fiecare provincie a
Statelor Papale. În aceast privin , elementele radicale au primit cu bucurie vestea
i au folosit în propaganda lor ideea c acest Consiliu este o adunare reprezentativ
i consultativ . Al ii, mai ideali ti, au considerat c este primul pas spre alegerea
unei adun ri legislative, un gând de care Pius al IX-lea nici nu dorea s aud .
Crearea Consiliului de Stat a provocat teama cancel arului austriac Metternich 27
care a spus: Consiliul de Stat con ine germenii unui sistem reprezentativ
incompatibil cu autoritatea suveran a pontifului roman 28 , considerând c acest
Consiliu va fi acaparat în scurt timp de liberali i prezicând dinamica incontrolabil
creat de aceast decizie.
3. 1848 – Anul revolu iilor
Pe plan politic, anul 1848 nu începe deloc bine pen tru Papalitate.
Reprezentantul intereselor populare romane – Ciceru achhio – înainteaz o peti ie
cuprinzând 24 de puncte care solicitau reforme mult mai largi precum libertatea
total a presei, o constitu ie liberal , acceptarea laicilor în guvern i expulzarea
iezui ilor. Secretarul de Stat Bofondi reac ioneaz imediat numindu-i pe liberali
lacomi i nes tui 29 . Acest incident provoac o demonstra ie ce duce la o
întrevedere între Pius al IX-lea i prin ul Corsini – pre edintele-senator.
Evenimentele interne, cât i cele externe îl vor atrage pe pontiful roman într -o
vâltoare din care nu va mai ie i decât în momentul fugii la Gaeta.
25 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 172-173.
26 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 22.
27 Prin ul Klemens Wenzel von Metternich (15 mai 1773-11 iu nie 1859) a fost cancelarul i
ministrul de externe al Imperiului Austriac timp de aproape 40 de ani, pierzând puterea în urma
revolu iei de la 1848.
28 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 22.
29 Yves Chiron, op. cit. , p. 105.
<=
115
Dup o prim azi a anului 1848 agitat , la 3 ianuarie încep conflicte între
patrio ii milanezi i trupele austriece. În scurt timp izbucne te o insurec ie
republican i în Regatul Neapolelui, revolu ionarii cerând liberate i adoptarea
unei constitu ii. În toate statele italiene se cerea acela i lucru: r zboiul cu Austria i
guverne constitu ionale. În cadrul acestor revolu ionari se disting dou grup ri:
radicalii precum Ciceruacchio, Sterbini, Canino sau Galleti care mergeau pe linia
lui Mazzini, aceea a unei Italiei unificate ca repu blic i f r existen a puterii
papale i na ionali tii, mai modera i, precum D’Azeglio i Minghetti 30 care doreau
o confedera ie a statelor italiene, cu regimuri constitu ionale, ei nefiind ostili
papei. 31 Ace tia din urm vor fi coopta i în guvern de c tre Pius, având astfel
primul laic în aceast structur : ministrul de r zboi este generalul Pompeo
Gabrielli. Ca urmare a acestei decizii, papa anun la 10 februarie c num rul de
laici din guvern va cre te în viitor, dar avertizeaz clar c va reac iona dur în cazul
oric ror violen e.
În cadrul discursului din 10 februarie pontiful rom an binecuvinteaz Italia.
Aici, lucurile se complic : revolu ionarii interpreteaz acest discurs ca fiind un
accept al r zboiului contra Austriei i al unific rii italiene. În realitate, Pius se
referise la Italia din punct de vedere al popula iei i al expresiei geografice,
nicidecum la o Italie unificat , el fiind un lider spiritual, i nu unul temporal 32 . Pe
12 februarie apar noi laici în guvern: Pasolini, St urbinetti, Gaetani i Gabrielli.
Toate aceste m suri nu mai erau îndeajuns pentru revolu ionari în contextul
mi crilor populare ce urmau s se nasc în întreaga Europ . La 24 februarie are
loc Revolu ia Francez , la 13 martie cancelarul austriac Metternich pierd e puterea,
iar în întreaga Peninsul Italian au loc elabor ri de constitu ii liberale: Neapole
acord o astfel de constitu ie la 10 februarie, Marele Ducat al Toscanei la 15
februarie, iar Piemontul la 4 martie 33 .
În aceste condi ii, Pius are o încercare tardiv de a da i el o constitu ie
poporului s u, la 14 martie: Statutul Fundamental . Regimul se transforma din unul
absolutist într-unul constitu ional, cu dou camere: Consiliul Suprem, format din
laici i clerici i Camera Deputa ilor care vota legi ce erau supuse aprob rii papei.
La doar dou zile, pe 16 martie, avem un nou Secretar de Stat: cardinalul
30 Marco Minghetti (18 noiembrie 1818-10 decembrie 18 86), economist i om politic italian,
partizan al liberalismului, va avea ocazia s -i demonstreze capacit ile politice ca prim-ministru al
Italiei în dou rânduri.
31 Yves Chiron, op. cit. , p. 105.
32 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 24-25.
33 Ibidem , p. 23.
09
&)
<=
116 Antonelli 34 , care formeaz un guvern format în majoritate din laici. Evenimen tele
din Italia se precipit : au loc insurec ii în Milano i Vene ia, iar la 24 martie,
Piemontul declar r zboi Austriei. Pontiful roman ia decizia form rii a dou
armate, de 7 000 i 10 000 de solda i, forma i în mare parte din Garda Civic , cu
unicul scop de a ap ra frontierele Statelor Papale, având interzis drep tul de a trece
grani a i de a-i ajuta pe piemontezi 35 . Pius sugereaz o lig defensiv a statelor
italiene, dar Piemontul refuz , dorind crearea unei alian e militare contra
austriecilor în care ea s aib rolul predominant. Pe lâng colaboratorii papei
existau persoane care doreau un r zboi cu Austria, precum Corboli-Bussi. Un
filosof i teolog italian, Rosmini, era de p rere c un r zboi de independen era
just, iar papa trebuia s se implice i s -l sprijine pentru c i-ar fi adus un beneficiu
imens 36 .
Pe 30 martie, Pius face o declara ie în care p rea în favoarea r zboiului,
având în vedere succesul militar al piemontezilor, spunând c evenimentele din
ultimele dou luni nu sunt întâmpl toare. Un astfel de discurs p rea un accept al
rzboiului de independen . De altfel, comandantul trupelor papale, generalul
Durando face o proclama ie în numele papei, prin care cere exterminarea
du manilor lui Dumnezeu i ai papei 37 i un r zboi contra Austriei. Reac ia
papalit ii a fost foarte slab i, de i chemat pentru a da explica ii, Durando ordon
trupelor s traverseze râul Po, implicând astfel Statele Papal e în r zboiul contra
Austriei. Pe 27 aprilie, reprezentan i ai cluburilor romane îi cer pontifului s -l
cheme pe nun iul papal de la Viena, rupând orice rela ie diplomatic cu austriecii.
Pontiful roman trece prin cea mai grea perioad : sufletul s u era sfâ iat de
sentimente contradictorii, el crezând în continuare în unificarea Italiei, dar dorind
i reconcilierea liberalismului cu Biserica. În cons istoriul din 29 aprilie, Pius al IX-
lea face clar pozi ia sa: nu va sus ine interven ia piemontez , el nedorind s
declare r zboi unei ri catolice 38 . Aceast pozi ie va crea consternare în toate
mediile diplomatice, iar radicalii considerau c Pius a tr dat cauza unific rii.
Pentru prima dat de la alegerea sa, atacurile liberalilor nu se mai îndreptau doar
spre cardinali i colaboratori, ci i spre pontiful roman.
34 Giacomo Antonelli (2 aprilie 1806-6 noiembrie 1876 ) a fost un cardinal italian ce a de inut
func ia de Secretar de Stat din 1848 i pân la moartea sa. A jucat un rol important în politic a
italian , rezistând unific rii italiene i ap rând interesele Statelor Papale în Europa. A fost
supranumit Richelieu de Italia .
35 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 230.
36 Yves Chiron , op. cit. , p. 108
37 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 25-26.
38 Ibidem , p. 26.
<=
117
Pius va încerca în luna mai s opreasc r zboiul, adresându-se atât
împ ratului austriac, cât i regelui piemontez. Austriecii refuz orice posibilitate de
pace deoarece se aflau în avantaj, i chiar ocup nordul Statelor Papale, în ciuda
protestelor energice ale papei. În aceste condi ii, Pius îi cere fostului ambasador
francez – Pellegrino Rossi 39 s formeze un nou guvern, iar încetarea ostilit ilor cu
Austria d posibilitatea relu rii unei politici interne coerente. Printre m surile luate
de Rossi s-au num rat taxe noi pe bunurile clerului pentru a rezolva criza
financiar i construc ia de linii telegrafic între Roma, Bologna i Ferrara. Munca
sa va fi întrerupt în mod brutal de asasinarea sa, pe 15 noiembrie, p rin
înjunghiere. S-a spus mult timp c Rossi i-a primit pedeapsa pentru c a tr dat
cauza francmasoneriei, în condi iile în care autorii i complicii asasinatului,
judeca i ani mai târziu, erau francmasoni i asocia i cu Clubul Popular .40 A doua
zi, demonstran ii îi cer un nou guvern, alegeri pentru o Adunare C onstituant ,
reînceperea r zboiului contra Austriei i dizolvarea G rzii Elve iene. În acest
moment, Pius r masese aproape singur, al turi de el fiind doar câ iva prela i loiali
i diploma i, în condi iile în care, dup asasinarea lui Rossi, cardinalii i nobilii
roman au p rsit Roma foarte rapid.
Pius al IX-lea preg tea în acest sfâr it de lun noiembrie 1848 fuga sa la
Gaeta, asigurându-se c regele Neapolelui îi va acorda azil politic înc din 4 mai.
Cu ajutorul diploma ilor prezen i în Roma, Pius reu ete s fug din Palatul
Quirinal în seara zilei de 24 noiembrie, fiind degh izat într-un simplu preot. Exilul
su avea s dureze optsprezece luni 41 . Pe 25 noiembrie, Pius este vizitat de regele
Neapolelui care i-a propus s vin în capitala regatului, dar pontiful roman a
preferat micul or el Gaeta din cauza apropierii de Roma, dar i pentru a ar ta
lumii întregi c nu va intra sub influen napoletan . Pe 27 noiembrie, Pius se
adreseaz motu propriu romanilor, explicându-le motivele fugii sale i refuzând s
recunoasc guvernul pe care l-a învestit, sub presiune, la 16 noiembrie 42 . Tot în
aceast declara ie, Pius anun formarea unui guvern provizoriu condus de
Cardinalul Castracane, care s gestioneze problemele Romei în absen a sa. De i
era con tient c acest guvern provizoriu nu va putea exista, din mo ment ce
membrii s i nu mai erau în Roma, pontiful roman a dorit s demonstreze prin acest
gest c rupe orice rela ie cu liberalii i revolu ionarii. Ruptura avea s fie
39 Pellegrino Rossi (13 iulie 1787-15 noiembrie 1848) , jurist i economist Italian, figur important
a Monarhiei din Iulie, serve te ca ambasador al acesteia pe lâng Statele Papale, din 1845. Devine
Ministru de interne al Statelor Papale, dar reforme le sale liberale stârnesc furia du manilor s i, care
îl asasineaz .
40 Yves Chiron, op. cit. , p. 113.
41 Ibidem , p. 114-115.
42 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 33.
09
&)
<=
118 iremediabil . Pe 4 decembrie, papa Pius al IX-lea cere rilor catolice s -i acorde
asisten în recuperarea puterii temporale. Fran a anun c este gata de o
asemenea sarcin , propunerea de trimitere a trupelor fiind votat în Adunarea
Legislativ . Doar opozi ia politic a lui Napoleon al III-lea va face ca aceast
expedi ie s fie anulat , de i câteva luni mai târziu, tot el va autoriza o astf el de
ac iune care va elibera Roma. Exilul pontifului avea s dureze optsprezece luni.
4. Republica Roman i Restaura ia pontifical
Fuga pontifului roman spre Gaeta, descoperit abia pe 25 noiembrie, a fost
considerat de revolu ionari o mare victorie. În aceste condi ii, pe 29 decembrie se
instaureaz o junt format din trei persoane cu rol de conducere pân la alegerea
unei adun ri constituante prin sufragiu universal ce avea s aib loc pe 21 i 22
ianuarie 1849 43 .
În prima zi a noului an, Pius reac ioneaz i emite o declara ie in motu
propriu – Da Questa Pacifica Stazione – în care denun alegerile ca fiind act de
rebeliune 44 i amenin cu excomunicarea pe to i cei care vor participa la vot. Se
pare c acest anun a avut un oarecare succes din moment ce doar o tre ime din
popula ia cu drept de vot 45 a Statelor Papale i-a exercitat dreptul, în ciuda
presiunilor exercitate de cercurile republicane 46 . La 9 februarie, un decret emis de
Adunare declar c papa a pierdut de facto i de jure guvernarea temporal a
Statelor Romane 47 , iar Mazzini prime te la 12 februarie cet enia roman , fiind
ales, la 29 martie, în cadrul triumviratului ce con ducea Republica Roman .
Noi proteste apar din partea pontifului roman, care consider crearea acestei
republici un act de injusti ie, ingratitudine, stupiditate i impietate 48 , declarând c
toate actele emise de adunarea Republici sunt nule. La 18 februarie, Secretarul de
Stat Antonelli emite o not în care Pius cere marilor puteri catolice – Fran a,
Austria, Spania i Regatului Neapolelui – asisten militar pentru reinstaurarea
puterii sale temporale.
În timpul existen ei sale de 138 de zile, Republica Roman , în ciuda unei
religiozit i aparente, a practicat o violent politic anticlerical asem ntoare
43 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 327-328.
44 Yves Chiron, op. cit. , p. 118.
45 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 328: Martina consider acest procentaj notabil pentru
perioada respective, dar, comparat cu rezultatele d in Fran a anilor 1789 sau 1848, aceast idee
favorabil nu mai are nici un fel de argument, dându-i drepta te lui Pius al IX-lea.
46 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 34-35.
47 Yves Chiron, op. cit. , p. 118
48 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 35.
<=
119
Revolu iei Franceze. Toate bunurile ecleziastice au fost d eclarate proprietate
na ional 49 , m nstirile au fost ocupate de trupe, preo ii aresta i sau chiar asasina i.
Inclusiv familia papei a fost maltratat : un frate al s u a fost arestat, iar sora i
nepotul s u au fost lua i ostatici la Ancona. Toate aceste evenimente l-au
determinat pe Pius s anun e prin alocu iunea Quibus quantisque , din 20 aprilie, c
nu mai este dispus a accepta Statutul Fundamental i chiar s-a declarat
anti-constitu ional i considera c libertatea de opinie i a presei, libertatea de
asociere sunt diavole ti i au tendin a de a distruge atât religia, cât i ordinea
public 50 . Astfel, el condamn dou principii esen iale ale democra iei moderne i
cerea ajutorul rilor catolice împotriva ma ina iunilor francmasoneriei i
societ ilor secrete.
Reprezentan ii marilor puteri decid s se întâlneasc la Gaeta, la 30 martie.
Primele discu ii nu aduc nici o în elegere între participan i, dar victoria decisiv a
austriecilor la Novara, în 23 martie, abdicarea lui Carol Albert i ocuparea Parmei
i a Floren ei, i-a convins pe francezi s intervin rapid pentru a nu-i l sa pe
austrieci s restaureze singuri Statele Papale. Astfel, la 22 a prilie pleac din
Marsilia un corp de 9 000 de oameni, comandat de ge neralul Oudinot i debarc pe
25 la Civitavechhia 51 , în timp ce dou zile mai târziu un corp de armat spaniol de
6 000 de solda i debarc la Fiumicino. Republica Roman nu avea de gând s se
predea prea curând, astfel c a reu it s adune voluntari din întreaga Italie pentru a
se opune trupelor invadatoare, printre care 200 de polonezi i Legiunea Italian a
lui Garibaldi 52 . Primele confrunt ri se produc în zorii zilei de 30 aprilie, în
apropiere de Roma, romanii reu ind s resping atacul francez i se încearc
încheierea unui armisti iu cu reprezentantul francez – Ferdinand de Lesseps .
Romanii reu esc s ob in încheierea ostilit ilor, recunoa terea Republicii i chiar
protec ia francezilor, o situa ie total opus fa de cea decis de Adunarea
Legislativ francez 53 . Oudinot contest armisti iul, iar guvernul francez
reac ioneaz în consecin i îl denun pe 25 mai, permi ând trupelor s atace
Roma. Luptele reîncep pe 3 iunie, dar liderii repub licani deja p rsiser ora ul:
Mazzini plecase pe 30 iunie având asupra sa un pa aport american 54 , Garibaldi
fuge i el pe 2 iulie, cu doar o zi înainte ca trupele fr anceze s p trund în ora .
49 Ibidem , p. 36.
50 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 365.
51 John R.G. Hassard, Life of Pope Pius IX , New York, The Catholic Publication Society Co., 1 878,
p. 114.
52 Giuseppe Garibaldi (4 iulie 1807-2 iunie 1882), ge neral i politician italian, considerat unul
dintre cei patru fondatori ai Italiei moderne.
53 John Gilmary Shea, op. cit. , p. 164-165.
54 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 39.
09
&)
<=
120 Odat intra i în ora , prima grij a francezilor a fost de a impune o autoritate
care s guverneze ora ul pân la revenirea papalit ii. Guvernator al ora ului a fost
numit generalul francez Rostolan. Pe 15 iulie, auto ritatea pontifical a fost oficial
restaurat , iar dou zile mai târziu Pius al IX-lea îi în tiin eaz pe romani c o
comisie de 3 cardinali va gestiona problemele statu lui pân la revenirea sa.
Pontiful roman mul ume te într-o scrisoare din 12 septembrie tuturor rilor care l-
au ajutat s -i recapete puterea temporal , nef când o trimitere special la trupele
franceze, ceea ce-l înfurie i mai r u pe Napoleon al III-lea, care îi trimisese pe 18
august o scrisoare cu termeni clari precum amnistie general , secularizarea
administra iei, implementarea codului napoleonian i guvern liberal 55 . Tot în
aceast scrisoare, Pius dezv luie bazele institu ionale ce vor func iona pân în
1870: un Consiliu de Stat cu rol legislativ, o Adun are de Stat pentru finan e cu rol
de control asupra taxelor, cheltuielilor i bugetului statului.
Restaura ia pontifical a însemnat refuzul irevocabil al lui Pius de a mai
implementa un sistem constitu ional. Totu i, a oferit un anume grad de
reprezentare al poporului i o voce consultativ , în ciuda p rerilor a numero i
istorici care v d acest regim ca un guvern centralizat i absolutist 56 . Ce este mai
important, Pius nu a întors spatele unor posibile r eforme, fiind con tient c e
nevoie de ele pentru a asigura prosperitatea statel or sale. Pontiful roman va
continua s tergiverseze revenirea sa la Roma pân în aprilie 1850. Acest lucru a
fost pus pe seama faptului c Roma nu era preg tit s -l primeasc înc : exista o
garnizoan francez destul de important , administra ia era dezorganizat , statul
era aproape în faliment i existau tulbur ri sociale ca urmare a fricii c papa poate
ajunge sub influen francez . Problemele financiare sunt rezolvate în ianuarie
1850 prin contractarea unui împrumut de la ramura f rancez a bancherilor evrei
Rothschild, cu acceptarea unor anumite condi ii precum dispari ia ghetoului
destinat evreilor 57 . Cu banii ob inu i, pontiful roman reu ete s reechilibreze
finan ele statului, s modernizeze infrastructura i s creeze un ziar foarte
important în urm torii zeci de ani – Civilta Cattolica , al c rui prim num r apare la
Napoli, la 6 aprilie 1850 58 . Reducerea garnizoanei franceze a însemnat posibil itatea
revenirii papei, care intr în Roma la 12 aprilie, fiind întâmpinat de popula ie,
cardinali i reprezentan i diplomatici care îi depun omagiu.
Statul condus de papalitate este, pân la sfâr itul s u, un stat unic în lume.
Nu este nici democratic sau parlamentar, precum Fra na sau Marea Britanie, dar
55 Yves Chiron, op. cit. , p. 126.
56 Giacomo Martina, op. cit. , vol. I, p. 392.
57 Yves Chiron, op. cit. , p. 128.
58 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 43.
<=
121
nici autocratic, precum Rusia. Permite o reprezenta re a popula iei, prin consiliile
locale, care sunt alese în propor ie de dou treimi de cei care pl tesc cele mai mari
taxe: marii proprietari funciari, arti ti, profesori ssau negustori, iar aceste consilii
locale ofer membrii consiliilor regionale ce administreaz cele patru lega ii
înfiin ate în urma reformei administrative din noiembrie 1 850. Dup 1848, statul
pontifical se reinventeaz , respingând principiul suveranit ii populare, dar
acordând o reprezentare real prin organele consultative, nemaifiind un stat ce
depindea de bunul plac al monarhului, în cazul de f a , pontiful roman 59 .
5. Deceniul unific rii italiene
Dup e ecul Republicii Romane i al posibilit ii ca pontiful roman s fie
liderul mi crii de unificare a Italiei, societ ile secrete i partizanii unirii italiene
au început un r zboi tacit cu Biserica Catolic pentru a-i îndep rta influen a din
Peninsula Italic . Principalul adversar al Bisericii în acest deceni u a fost Regatul
Piemontului, al c rui dinastie se vedea conduc toarea Italiei unificate. În acest
sens, liberalii i persoanele cu viziuni anticlericale doreau elimin area oric ror
privilegii de inute de Biseric , fiind considerate o mo tenire a vechiului regim .
Biserica, pe de alt parte, r mânea fidel non-separ rii de stat, aceasta fiind o
garan ie a independen ei sale 60 .
Disputele dintre Sfântul Scaun i Regatul Piemontului au început înc din
1848, când Camera Deputa ilor piemontez ia decizia de a laiciza societatea:
iezui ii sunt expulza i în august 1848, iar în luna octombrie intr în vigoare o lege a
educa iei care pune întregul sistem de înv mânt sub tutela statului. În 1849,
Victor Emmanuel al II-lea încearc s ob in de la Pius îndep rtarea a doi episcopi
(printre care i titularul scaunului de Torino – monseniorul Frans oni), înc lcând
prevederile concordatelor semnate de Piemont în 182 8 i 1841. De altfel, Pius al
IX-lea a v zut în aceste încerc ri o denun are unilateral a concordatului, iar
incapacitatea trimisului piemontez de a aduce argum ente valabile împotriva
episcopilor au f cut ca discu iile s e ueze, la fel ca i o misiune a papei la Torino.
Îns rcinarea contelui Giuseppe Siccardi ca ministru al Justi iei i al
Afacerilor Ecleziastice, la 18 decembrie 1849, a co nstituit un punct de cotitur în
rela ia Piemont-Sfântul Scaun. El a propus un proiect de lege prin care imunitatea
clerical ar fi disp rut, se reducea num rul de s rb tori religioase i care ar fi
interzis Bisericii de a mai achizi iona bunuri. Cardinalul Antonelli îl instruie te pe
59 Yves Chiron, op. cit. , p. 131.
60 Ibidem , p. 134.
09
&)
<=
122 nun iul apostolic din Torino – Antonucci – s protesteze împotriva acestui proiect
de lege, dar totul este în van: pe 5 aprilie, nun iul p rse te ora ul în semn de
protest, iar pe 9 aprilie, regele semneaz decretul de lege. Arhiepiscopul de Torino,
Fransoni s-a opus i el acestei legi, fiind arestat în luna mai i obligat s plece în
exil în luna septembrie a aceluia i an. Papa refuz s numeasc vreun înlocuitor
pentru Fransoni, astfel c ruptura diplomatic este oficial i total , aceast rela ie
normalizându-se abia în 1929, odat cu Acordurile de la Lateran 61 .
Urm torii ani vor cunoa te o escaladare a politicii de laicizare a Regatulu i
Piemontez. În 1852, exist un proiect legat de c storia civil , care r mânea
op ional , dar impunea recunoa terea c storiei religioase de c tre o autoritate
civil . Pe 2 iulie, Pius protesteaz împotriva acestei legi considerând-o necatolic
i care reducea doctrina c storiei la nivelul unui simplu contract civil. La 19
septembrie, într-o scrisoare adresat lui Victor Emmanuel, pontiful roman reafirm
caracterul sacramental al c storiei i dreptul exclusiv al Bisericii de a îi defini
validitatea. În aceea i scrisoare, Pius îl ruga pe rege s fac ordine în presa scris
care nu înceta s promoveze blasfemia i imoralitatea.
La scurt timp, pe 4 noiembrie 1852, Camillo Benso, conte de Cavour 62 este
instalat în func ia de Pre edinte al Consiliului de Mini tri, pe care o va p stra pân
la moartea sa. În acest mod, pontiful roman va avea de-a face, probabil, cu cel mai
puternic adversar al s u. În timpul ministeriatului s u, Cavour a promovat o
politic i mai ostil fa de biseric , sprijinit i de stânga anticlerical . El va
continua cu entuziasm politica început de Siccardi cu sloganul O biseric liber
într-un stat liber 63 , f când din Torino, capitala moral a Italiei 64 i centrul
procesului de unificare italian , conceput în termeni antiecleziastici. Ideile sale
contrare Bisericii nu puteau atrage ansa unei în elegeri cu Pius al IX-lea. Cel din
urm p rea preg tit s renegocieze concordatul, dar marea influen a lui Cavour
asupra regelui a f cut ca acest lucru s fie imposibil.
Rela iile dintre cele dou entit i au fost agravate în noiembrie 1854, când
Cavour a prezentat Camerei Deputa ilor un proiect de lege pentru suprimarea
ordinelor religioase, care aveau, în opinia sa, o i nfluen proast asupra societ ii în
ansamblul ei. Critica dur a pontifului roman din Consistoriul de pe 22 ianua rie
1855 i-a provocat îngrijorare regelui Victor Emmanu el. Acesta din urm îi
61 Ibidem , p. 135.
62 Camilo Benso, conte de Cavour (10 august 1810-6 iu nie 1861), om politic italian, unul dintre
liderii risorgimentali ce au luptat pentru unificar ea Italiei. Prim-ministru al Regatului Piemont din
1852 i pân la moartea sa, Cavour a fost unul dintre artizanii expansiunii statului piemontez înspre
o unificare total a Peninsulei Italice.
63 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 46.
64 Ibidem .
<=
123
promite, într-o scrisoare din 9 februarie, c va face tot ce poate pentru a-l îndep rta
pe Cavour din func ie i a ajunge la o în elegere cu Sfântul Scaun. În ciuda acestei
promisiuni, legea intr în vigoare pe 29 mai 1855: congrega iile religioase nu mai
au recunoa tere juridic cu excep ia celor care au rol de coala sau spital. Efectul
acestei legi a fost închiderea a peste 600 de m nstiri, confiscarea averilor i
dispersia membrilor. Pius reac ioneaz din nou i proclam , la 26 iulie,
excomunicarea tuturor celor care au avut curajul s propun , s sus in i s
aprobe aceste legi împotriva Bisericii 65 .
Anul 1855 a însemnat pentru Piemont i interven ia în R zboiul Crimeii. În
acest sens, Cavour încheiase un tratat cu Fran a i Marea Britanie prin care cele trei
ri se uneau nu doar împotriva Imperiului arist, ci i împotriva Statelor Papele.
În ciuda propagandei lui Cavour, la Congresul pariz ian din 1856, cele dou aliate
semneaz un tratat secret cu Austria prin care se angajeaz s men in status-quo –
ul pe continent 66 . De altfel, scopul Congresului de Pace era de a se mna un tratat de
pace i a discuta doar pe marginea r zboiului abia încheiat. În sesiunea zilei de 18
martie, se men ioneaz c nici una dintre marile puteri nu avea dreptul de a
interveni, colectiv sau individual, în rela iile dintre un suveran i supu ii s i67 .
Toat munca lui Cavour p rea s fie în zadar dar, în ciuda tratatului secret i al
acestei men iuni, el reu ete s ob in acordul Fran ei i al Angliei pentru a pune
pe tapet problema Statelor Papale i a Regatului celor Dou Sicilii, ambele vizate
pentru anexare. Cavour a promovat un program de ac iuni subversive în cele dou
state, pentru a le discredita i pentru a promova unificarea italian sub dinastia de
Savoia. În sesiunea din 8 aprilie, englezii îi cer papei s secularizeze guvernul i s
organizeze un sistem administrativ în spiritul vrem ii 68 . Reprezentan ii ru i i cei
austrieci au refuzat s discute despre chestiunea italian , dar Piemontul era sus inut
de cele dou ri vest-europene. Lamartine considera aceast sus inere o declara ie
de r zboi sub forma unui tratat de pace 69 .
Acuza iile îndreptate împotriva Statelor Papale i care spuneau c acestea ar
fi într-o stare deplorabil au fost demontate, în parte, de raportul contelui francez
Rayneval, ambasador al Fran ei din 1850. El arat c statul nu este unul teocratic,
condus de preo i, iar c secularizarea cerut de englezi nu este decât un pretext de
a ataca guvernul pontifical 70 . Rayneval demonstreaz c statul papal are un buget
65 Yves Chiron, op. cit. , p. 137.
66 Roberto de Mattei, op. cit ., p. 50.
67 Yves Chiron, op. cit. , p. 163.
68 Ibidem , p. 164.
69 Ibidem , p. 165.
70 Ibidem .
09
&)
<=
124 echilibrat i c taxele sunt printre cele mai mici din întreaga Eur op . De asemenea,
el mai arat c Pius nu este un du man al progresului, ci c este un suveran
modern, dat fiind evolu ia infrastructurii prin construc ia de noi drumuri i c i
ferate 71 .
Tentativa de asasinat asupra lui Napoleon al III-le a, din 14 ianuarie 1858, l-a
convins pe acesta s -i sus in i mai mult pe piemontezi în lupta lor de unificare,
sperând s intre în gra iile republicanilor francezi care nu priveau cu och i buni
imperiul. Acordurile de la Plombieres, din iulie 18 58 au pus bazele cre rii unui
regat al Italiei de nord în concep ia lui Napoleon, care nu dorea o unificare total a
Italiei sub auspiciile casei de Savoia. El dorea ma i degrab o confedera ie care s
fie condus de pontiful roman. Acordurile precizau c francezii îi vor ajuta pe
piemontezi s -i înfrâng pe austrieci, primind în schimb Nisa i Savoia, iar italienii
urmând s intre în posesia Lombardiei, Vene iei, dar i a Romagnei i a regiunii
Emilia 72 . Cavour vedea aceste acorduri ca o prim pas spre u nificarea Italiei.
Un alt motor al luptei contra Bisericii Catolice a fost afacere a Mortara.
Edgardo Mortara era fiul unei familii bogate de evr ei din Bologna, n scut în 1851.
La vârsta de un an i jum tate, copilul era grav bolnav, astfel c una din
servitoarele familiei a decis s -l boteze ea îns i înainte de un posibil deces.
Copilul s-a vindecat, iar în 1858, fratele s u a fost de asemenea bolnav, dar
servitoarea a refuzat s -l mai boteze din pricina faptului c Edgardo a fost crescut
ca evreu. Problema a ajuns pân la autorit ile romane care au decis s -l ia pe copil
din sânul familiei i s -l creasc în spirit cre tin, bazându-se pe legile canonice
care interziceau botezul copiilor evrei f r acordul p rin ilor, cu excep ia a doua
cazuri: când copilul era abandonat sau atunci când se afla în grija unui cre tin i
era în pericol de moarte 73 . Acest caz a fost prezentat de presa anticlerical drept o
rpire, condamnând legile dep ite ale Bisericii 74 .
Semnarea tratatului de alian dintre Fran a i Piemont, la 28 ianuarie, a
însemnat posibilitatea începerii r zboiului pentru eliberarea Italiei de nord.
Piemontezii se înarmau, înrolau voluntari i chiar au ajuns la o în elegere cu
Garibaldi i cu trupele sale pentru a lua parte la acest r zboi. Ultimatului austriac
din 23 aprilie, care cerea oprirea mobiliz rii i înarm rii nu a fost luat în
considerare, astfel c trupe austriece au atacat Piemontul pe 29 aprilie. Patru zile
71 J.M. Villefranche, Pie IX: sa vie, son histoire, son siècle , P.N. Josserand, Lyon, 1876, p. 140-146.
72 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 53.
73 Roger Aubert, Roger Aubert, Le Pontificat de Pie IX , Bloud&Gay, Paris, 1963, p. 87: Aubert îl
prezint , în mod gre it ca fiind un copil în vârst de doar 3 ani. Edgardo Mortara avea, în 1858, 7
ani.
74 John R.G. Hassard, op. cit. , p. 132-133.
<=
125
mai târziu, Fran a avea s intre în r zboi. Pontiful roman era împotriva acestui
rzboi i a refuzat s ia partea oric rui beligerant. Succesele combinate ale
franco-piemontezilor din mai-iunie 1859 i ac iunile agen ilor secre i ai lui Cavour
au suscitat tulbur ri sociale în micile state din Italia nordic , popula ia dorind s fie
anexate Piemontului, ceea ce s-a i întâmplat. Nici Statele Papale nu au sc pat de
acest pericol: legatul papal din Bologna a fost exp ulzat, iar comisia
guvernamental a oferit ora ul lui Victor Emmanuel 75 . Aceste ac iuni, pe care
Napoleon nu le-ar fi dorit, l-au determinat s încheie pacea cu împ ratul austriac,
la Villafranca, la 11 iulie. Tratatul prevedea ca V ene ia s r mân la austrieci, iar
ducatele de Modena i Toscana s r mân independente. Cu toate acestea,
Napoleon nu a intervenit militar pentru a restabili autorit ile legitime, ci a l sat la
conducere guvernele revolu ionare. Aceast situa ie a dus, în cele din urm , la
anexarea Modenei, Toscanei, Romagnei i a Parmei, în urma plebiscitelor din
martie 1860. Pe 23 martie, Nisa i Savoia au intrat în componen a Fran ei, în
schimbul recunoa terii situa iei actuale de c tre Napoleon al III-lea. În acest mod,
pontiful roman s-a v zut l sat f r una din provinciile Statelor sale, denun ând
tacticile folosite de piemontezi i excomunicând pe to i cei care luaser parte la
aceste acte de rebeliune 76 .
inând cont de situa ia actual , mai mul i prela i catolici au luat ini iativa de
strânge bani pentru a ajuta Sfântul Scaun în a- i asigura o for militar necesar
ap rrii. Cu banii strân i, Pius al IX-lea a recrutat trupe str ine – Zuavii Papali – în
primele luni ale anului 1860, pentru a se al tura celor 11 batalioane a câte 600 de
solda i deja existente. Aceste preg tiri militare s-au efectuat în contextul Expedi iei
celor 1000 a lui Garibaldi, care a debarcat în Regatul celor Dou Sicilii i l-a
cucerit. Cavour a folosit acest succes al lui Garib aldi ca pretext pentru ocuparea
altor teritorii pontificale – Umbria i Marches, spunându-i lui Napoleon c se teme
de un mar al lui Garibaldi spre Roma 77 . Odat cu decizia de a invada teritoriul
pontifical, Cavour a cerut papei, la 7 septembrie, s dizolve corpurile de mercenari
str ini care reprezentau, în opinia sa, un pericol la l ini tea Peninsulei Italice.
Cardinalul Antonelli refuz s dea curs acestui ultimatum la 11 septembrie dar,
chiar i a a, Cavour luase decizia invaziei Umbriei. La 18 sep tembrie, în ciuda
curajului de care au dat dovad , trupele papale au fost înfrânte la Castelfidardo, iar
trupele din citadela Anconei s-au predat în 29 sept embrie. În aceste teritorii
pontificale s-au organizat plebiscite pentru ratifi ca încorporarea lor în Regatul
Piemontez. Regatul Neapolelui a fost cucerit defini tiv abia în februarie 1861, iar
75 Yves Chiron, op. cit. , p. 180.
76 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 56.
77 Yves Chiron, op. cit. , p. 184.
09
&)
<=
126 imediat dup aceea s-a organizat un referendum care s ateste dorin a popula iei de
a fi parte al viitorului regat italian. La 17 marti e 1861, Victor Emmanuel se
încoroneaz rege al Italiei, având înc dou obiective: Vene ia i Roma.
În ciuda celor dou obiective neîndeplinite înc , Cavour a dorit s ob in pe
cale diplomatic ceea ce n-a reu it pe cale militar : Roma. I-a propus lui Pius un
memorandum în care acorda libertate deplin Bisericii în sfera ecleziastic în
schimbul ced rii suveranit ii temporale i a Romei. De i a fost impresionat de
aceste propuneri, Pius era refractar din cauza fapt ului c persecu iile asupra
Bisericii continuau în fostele provincii papale. Pi us i Antonelli erau con tien i de
sinceritatea lui Cavour, dar o astfel de ac iune nu ar fi putut fi pus în practic din
cauza presiunilor exercitate de stâng anticlerical . De altfel, moartea nea teptat a
lui Cavour, la 6 iunie 1861, a întrerupt orice nego ciere pentru urm torii ani.
6. Problema roman
Problema roman se refer la statutul Romei i al inutului înconjur tor –
Latium – în contextul unific rii restului Peninsulei Italice. Patrio ii italieni vedeau
Roma drept capital a acestui nou stat european. Problema s-a acutizat dup
încorporarea Vene iei, în 1866 i, mai ales, inând cont i de terenul pe care
francezii îl pierdeau pe plan diplomatic.
Imediat dup proclamarea regatului italian, la 25 martie 1861, Cavour anun
Camerei Deputa ilor c Doar Roma poate fi capitala Italiei 78 . Din acest moment,
doborârea puterii temporale a Papei nu mai era un el ascuns al societ ilor secrete,
ci unul public, o politic asumat de nou-constituitul Regat Italian. Problema
roman reprezenta chiar inima Risorgimento-ului italian. Ea nu era doar o
prelungire a acestei mi cri, ci chiar esen a sa i concluzia logic . Anul 1870 urma
s reprezinte epilogul i îndeplinirea simbolic a mi crii risorgimentale, fiind
considerat un 1789 italian .
Pozi ia papei Pius al IX-lea fa de problema roman a fost, în permanen ,
una clar . În 3 alocu iuni consistoriale din septembrie 1860 ( Novos et ente ), martie
1861 ( Jamdudum cernimus ) i din iunie 1862 ( Maxima quidem ), pontiful roman î i
reitereaz condamn rile privind cererile revolu ionarilor. Urma ul Sfântului Petru
nu era singur în lupta sa: peste 300 de episcopi di n întreaga lume îl sprijineau. În
cadrul noului regat, peste 60 de episcopi au fost î ncarcera i în partea sudic , care,
de altfel, va opune o oarecare rezisten a invaziei piemonteze, cunoscut sub
numele de brigandaj . În alocu iunea Multiplices inter , din 1865, Pius a reînnoit
78 Thomas Trollope, op. cit. , vol. II, p. 116.
<=
127
condamnarea societ ilor secrete i excomunicarea membrilor s i, în special
Carbonarii i Francmasoneria.
Munca lui Cavour avea s fie dus mai departe de baronul de fier toscan –
Bettino Ricasoli, primul dintr-o serie lung de colaboratori ai lui Cavour care vor
ocupa func ia de prim-ministru al Italiei, f r a se ridica la prestan a primului.
Recunoa terea titlului de Rege al Italiei de c tre Napoleon al III-lea a marcat
începutul unei rela ii ambigue i contradictorii între Fran a i Italia. Primul act al
acestei rela ii avea s fie Conven ia din Septembrie , semnat la Paris, pe 15
septembrie 1864. Italia se angaja s nu atace Statele Papale i s le apare în fa
oric ror atacuri din partea altor armate i s -i mute capitala de la Torino la
Floren a. Fran a în schimb, promitea retragerea trupelor sale din Roma pe
parcursul a doi ani de zile 79 . În ciuda faptului c reprezenta punctul central al
discu iilor, Sfântul Scaun nu a avut nici un reprezentant prezent i nici nu a tiut
prea multe legate de aceast conven ie, pe termen scurt. Imediata reac ie a fost
teama c teritoriul papal va fi invadat dup plecarea trupelor franceze, dar Pius
vedea altfel situa ia de moment: o garantare a frontierelor actuale.
Rzboiul austro-prusac din 1866 o determin pe Italia s declare i ea r zboi
Austriei, doar c nu va avea succesul a teptat i accept o victorie umilitoare,
primind Vene ia din partea lui Napoleon. În vara aceluia i an, camerele legislative
aprob o lege care d dreptul la lichidarea bunurilor Bisericii. Acestea sunt
na ionalizate i licitate, fiind cump rate de burghezia înst rit care profit de
pre urile ce sunt sub cele ale pie ei. În acest fel, libertatea Bisericii Italiene nu era
doar tirbit , ci aducea chiar i diocezele într-o stare de neimaginat. Lipsa
episcopilor a dus la sl birea credin ei, iar Pius a luat hot rârea de a restabili
rela iile cu Regatul Italiei, cu scopul de a ajuta acest e dioceze s -i revin din toate
punctele de vedere. Misiunea Vegezzi, încredin at de regele italian unui prieten
apropiat a sosit în luna aprilie 1865 la Roma i a avut o serie de discu ii cu
Secretarul de Stat. Discu iile p reau s se îndrepte spre un rezultat favorabil
Sfântului Scaun – revenirea episcopilor în diocezel e lor – cu ob inerea unei
dispense din partea guvernului italian în ceea ce p rive te jur mântul de credin
fa de rege, dar presiunea oamenilor politici cu viziu ni anticlericale l-a obligat pe
Vegezzi s impun i aceast condi ie. Sfântul Scaun, nerecunoscând legitimitatea
Regatului Italiei nu putea s accepte niciodat o astfel de cerin , ceea ce a dus la
blocarea total a negocierilor. Imediat dup r zboiul din 1866, care a adus Italia
într-o pozi ie de for , Napoleon al III-lea reu ete s -l conving pe regele italian
s mai trimit o misiune pentru a reglementa problemele ecleziast ice cu Sfântul
79 Alexius Mills, The Life of Pope Pius IX , Strand, Londra, 1877, p. 221.
09
&)
<=
128 Scaun. Astfel începe misiunea Tonello în decembrie 1866, o misiune care va
reprezenta un succes, Pius reu ind s numeasc 37 de episcopi, inclusiv titularii
scaunelor de Torino i Milano.
Aceste succese pe plan diplomatic p reau s însemne normalizarea rela iilor
dintre cele dou state i o posibil colaborare în viitor. Dar Garibaldi avea alte
planuri, recrutând voluntari în ora ele din apropierea Romei, în vara anului 1867.
Cu ele, Garibaldi inten iona s cucereasc Roma pentru a r sturna cel mai
revolt tor guvern 80 sau guvernul lui Satan 81 , pe când Italia vedea în aceast dorin
o posibilitatea de a- i îndeplini obiectivul s u: ocuparea Romei folosind pretextul
instaur rii p cii. Primele incursiuni ale trupelor lui Garibaldi au fost respinse de
trupele papale, iar pe 17 octombrie, Fran a decide s trimit sprijin militar
Sfântului Scaun, demonstrând c nu se va las p clit de manvrele diplomatice
italiene. Între aceast dat i debarcarea trupelor franceze în Italia, pe 29
octombrie, Garibaldi ocupase o mare parte din Roma. B tlia decisiv se va da la 3
noiembrie, la Mentana, între cele aproximativ 10 mi i de trupe ale lui Garibaldi i
for a combinat franco-papal de 5 000 de solda i. Aceast victorie a fost v zut ca
o r zbunare pentru Castelfidardo i a provocat o reac ie nea teptat în rândul
multor sus in tori ai papei, care s-au hot rât s se înroleze ca voluntari în armata
acestuia 82 .
7. Cucerirea Romei. Prizonier în Vatican
Izbucnirea r zboiului franco-prusac pe 19 iulie 1870 a însemnat începutul
sfâr itului pentru Statele Papale. Francezii î i retrag garnizoana sta ionat în Roma,
iar Victor Emmanuel profit de ocazie i ocup regiunea Latium, denun ând la 6
septembrie Conven ia din Septembrie i oferind argumente Marilor Puteri pentru
interven ia sa. Începând cu data de 8 septembrie, trupe ital iene p trund pe teritoriul
Statelor Papale, iar pe 10 septembrie pontiful roma n acord o audien contelui
Ponza di San Martino, reprezentantul guvernului ita lian. Acesta i-a cerut s renun e
de bun voie la calitatea de principe temporal, ceea ce pap a a refuzat i l-a în tiin at
printr-o scrisoare c trupele italiene vor p trunde pe teritoriul statelor sale pentru a
asigura securitatea Sanctit ii Sale i pentru a men ine ordinea 83 , ceea ce
reprezenta o ipocrizie f r margini din partea regelui italian. El nu dorea s
prseasc scena diplomatic umilit i a încercat s g seasc o solu ie pentru a da
80 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 68.
81 Ibidem , p. 69.
82 Yves Chiron, op. cit. , p. 226-227.
83 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 71.
<=
129
trupelor sale posibilitatea de a fi înfrânte cu fru ntea sus. Între a da ordinul de se
opune unei invazii injuste i a r mâne impasibil în fa a ocupa iei, pontiful roman a
ales o cale de mijloc: a cerut ca solda ii s lupte simbolic i ca negocierile de pace
s înceap dup primul foc tras de un tun. Pius era con tient c nu se putea baza pe
nici un fel de sprijin extern: Fran a i Prusia erau în r zboi, Austria i Spania aveau
guverne cu viziuni anticlericale, iar cei aproape 9 000 de solda i papali nu ar fi
putut face fa unui num r de peste 70 000 de italieni comanda i de generalul
Cadorna 84 . Pe 19 septembrie, Pius avea s fac ultima sa plimbare pe str zile
Romei.
Pe 20 septembrie, la ora 8 diminea , pontiful roman a dat ordin ca orice
lupt s înceteze. Negocierile dintre comandan ii militari au dus rapid la un
rezultat: castelul Sant’Angelo i Vaticanul aveau s r mân neatinse, iar trupele
papale, formate în mare parte din str ini, aveau s p rseasc ora ul. La ora 10, un
steag alb se ridica deasupra cupolei Basilicii Sfân tul Petru, marcând astfel sfâr itul
celui mai vechi stat european existent la acea or .
Pontiful roman declarase în 1860 c Papa poate fi ori suveran, ori
prizonier 85 , ceea ce l-a determinat s -i men in pozi ia i s se declare captiv pân
în ziua restaur rii statelor sale. El î i sus ine pozi ia într-o enciclic din 1
noiembrie i repet c este captiv în Vatican, de i are dreptul de a c ltori
nestingherit. Totu i, pontiful consider c nu este moral ca el s p rseasc
Vaticanul, din moment ce continu s nu recunoasc Regatul Italiei. O s pt mân
mai târziu, trupe italiene vor ocupa Palatul Quirin al unde se va instala spre sfâr itul
lunii decembrie, mo tenitorul tronului italian – Umberto. Aceast înc lcare a
termenilor de capitulare nu a reprezentat prima dev iere: la sfâr itul lunii
septembrie, trupele italiene au ocupat Castelul San t’Angelo, punând mân i pe
finan ele papale, aproximativ 4 milioane ecus. Pontiful r mânea cu dou palate:
Lateran i Vatican.
Pentru a- i legitima invazia asupra Statelor Papale, Italia a organizat un
plebiscit care s arate dorin a popula iei de a fi anexat . Acest plebiscit este
contestat de mul i istorici care consider c el a fost fraudat, fiind adu i votan i din
toate p rile Italiei, votul fiind public. Aceast unanim aprobare 86 este
considerat un mit istoric. Un decret regal din 9 octombrie st ipula inviolabilitatea
i existen a prerogativelor de suveran 87 pentru pontiful roman i crearea legi care
s stabileasc libertatea Sfântului Scaun.
84 John R.G. Hassard, op. cit. , p. 204.
85 Roberto de Mattei, op. cit. , p. 76.
86 Roger Aubert, Le Pontificat… , p. 360.
87 Yves Chiron, op. cit. , p. 277.
09
&)
<=
130 În 1871, alte necazuri se vor abate asupra Biserici i: statul italian confisc
cl diri are ordinelor religioase pentru a le folosi în scop administrativ. În luna mai
se adopt legea cu privire la garan iile oferite Sfântului Scaun. Persoana papei este
inviolabil i sacr , acordându-i-se imunitate complet , ofensele care îi erau
adresate deveneau subiect al legilor laice, i se re cuno tea dreptul de a rezida în
palatele Lateran i Vatican i castelul Gandolfo – f r a avea drept de proprietate
asupra lor, i se garanteaz un venit anual din partea statului italian i imunitate
diplomatic pentru reprezentan ii s i. Pontiful roman avea dreptul s circule liber
oriunde dorea, de i numero i juri ti au contestat aceast lege, ar tând c unele
concesii nu erau total acoperite din punct de veder e juridic, papa riscând s aib
probleme dac , de exemplu, ar dori s ias pe str zile Romei.
În urm torii ani, pân la moartea sa, papa Pius al IX-lea va continua s
condamne energic aceste nedrept i ce i-au fost f cute i s -i excomunice pe cei
care au luat parte la ele, inte predilecte fiind, desigur, oamenii politici it alieni i
familia regal de Savoia.
Concluzii
Prin articolul de fa am încercat s eviden iez rolul extrem de important avut
de Pius al IX-lea în cea de-a doua jum tate a secolului al XIX-lea, fiind factorul
care a determinat evolu ia i intransigen a Bisericii Catolice în chestiuni referitoare
la evolu ia modern a societ ii pentru zeci de ani. De asemenea, a impus o direc ie
clar în cadrul Bisericii, respingând toate descoperiril e pe plan tiin ific, filosofic i
istoric ce veneau în contradic ie cu înv turile Bisericii sau cu valorile promovate.
Judecata pe care istoricii trebuie s-o realizeze as upra persoanei i a pontificatului
su trebuie f cut în mod obiectiv, bazându-se, în primul rând, pe fa ptele sale: au
fost ac iunile pontifului roman favorabile Bisericii, ajutâ nd-o s r mân puternic
i independent ?; a fost el capabil s rezolve problemele multiple cu care se
confrunta societatea i credin a sa în aceste timpuri de restri te?
Cel mai lung pontificat din istorie a fost caracter izat, dup cum am v zut, de
evenimente tumultoase, atât pe plan politic, cât i pe plan religios. Lui Giovanni
Mastai-Ferretti i-a revenit sarcina grea de a face fa schimb rilor impuse în
societate de civiliza ia modern , de altfel profunde în toate domeniile vie ii.
Aclamat ca un posibil reformator al învechitei i conservatoarei societ i romane,
Pius al IX-lea s-a dovedit a fi, în scurt timp, exa ct contrariul. Nu trebuie s -l
învinuim exclusiv pe el pentru aceast schimbare radical i profund . Contextul
anului 1848 nu s-a dovedit a fi roditor pentru idei le liberale ce circulau în întreaga
Peninsul Italic i în Europa. Idealul na ional italian, în care suveranul pontif va
<=
131
juca un rol principal pentru urm torii 22 de ani, era elul suprem al
revolu ionarilor/republicanilor italieni precum Mazzini sa u Garibaldi. De i istoricii
sus in c galeria risorgimental con ine patru figuri emblematice – Victor
Emmanuel al II-lea, Giuseppe Mazzini, Giuseppe Gari baldi i Camilo Cavour – a
îndr zni s adaug c i Pius al IX-lea merit un loc, chiar dac nu pozitiv, pentru
rolul avut în drama risorgimental ce î i va afla sfâr itul în septembrie 1870.
Vzut ini ial ca un poten ial lider al unific rii italiene, Pius a dat rapid de
în eles c de i împ rt ete acest ideal într-o anumit m sur , nu este convins de
utilitatea sa, temându-se c principii existen i î i vor pierde independen a. El vedea
aceast unificare mai degrab ca o una de tip economic i vamal, i nu una politic .
Aceast pozi ie contrar aspira iilor revolu ionarilor a provocat mânia lor, dar i
dezam girea popular . Aceasta a dus la fuga pontifului roman din Roma i exilarea
sa la Gaeta, dar i la instaurarea Republicii Romane. Cu ajutorul put erilor str ine,
pontiful roman revine în Cetatea Etern i va r mâne acolo pân în 1870. În acest
rstimp, Pius va fi jefuit de statele sale în dou etape: mai întâi în 1860 pierde
Umbria, Romagna i restul, cu excep ia Romei i a Latiumului. Acestea, vor fi
pierdute în septembrie 1870 în contextul r zboiului franco-prusac i a retragerii
francezilor din Roma.
Bibliografie
Aubert, Roger, Le Pontificat de Pie IX , Ed. Bloud&Gay, Paris, 1963
Chiron, Yves, Pope Pius IX: The Man and the Myth , Angelus Press, Kansas City,
2005
De Mattei, Roberto, Pope Pius IX , Gracewing, Leominster, 2004
Hassard, John R.G., Life of Pope Pius IX , The Catholic Publication Society Co.,
New York, 1878
O’Reilly, Bernard, A Life of Pius IX , Ed. P.F. Collier, New York, 1877
Martina, Giacomo, Pio IX: 1846-1850 , Ed. Universita Gregoriana, Roma, 1974
Idem , Pio IX: 1851-1866 , Ed. Universita Gregoriana, Roma, 1986
Idem , Pio IX: 1867-1878 , Ed. Universita Gregoriana, Roma, 1990
Mills, Alexius, The Life of Pope Pius IX , Strand, Londra, 1877
Shea, John Gilmary, The Life of Pope Pius IX , Thomas Kelly, New York, 1878
Trollope, Thomas, The Story of the Life of Pope Pius the Ninth , Richard Bentley
and Son, Londra, 1877
Villefranche, J.-M., Pie IX: sa vie, son histoire, son siècle , P.N. Josserand, Lyon,
1876
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte politice ale pontificatului lui Pius al IX- lea Alexandru-Cristian Voicu ∗∗ ∗ ∗ Rezumat: Acest articol va apela la un cadru cronologic, o de… [625506] (ID: 625506)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.