Aspecte Particulare Privind Asigurările DE Viață
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZAREA DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC,
PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU BLEOANCĂ
ABSOLVENT,
MĂCIUCĂ GEORGE COSTIN
GALAȚI
2016
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZAREA DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
ASPECTE PARTICULARE PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC,
PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU BLEOANCĂ
ABSOLVENT,
MĂCIUCĂ GEORGE COSTIN
GALAȚI
2016
CUPRINS
ARGUMENT ……………………………………………………………………………………………………………………
PARTEA I – a TEORETICĂ
CAPITOLUL I. FUNDAMENTE PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ……………………………..
Istoricul si evoluția asigurărilor de viață …………………………………………………………..
Conceptul de ,,asigurare de viață” …………………………………………………………………..
Caracteristicile asigurărilor de viață ………………………………………………………………..
Tipuri de asigurări de viață …………………………………………………………………………….
Riscul – din perspectiva asigurărilor de viață ……………………………………………………
Conceptul de risc …………………………………………………………………………….
Managementul riscurilor ………………………………………………………………….
Riscuri care generează nevoia de asigurare de viață …………………………….
Delimitări ale asigurărilor de viață față de celelalte ramuri de asigurări ……………….
CAPITOLUL II. CONTRACTUL DE ASIGURARE DE VIAȚĂ …………………………………………..
2.1. Caracteristicile contractului de asigurare de viață ………………………………………………
2.2. Termeni utilizați în contractul de asigurare de viață …………………………………………..
2.3. Drepturile și obligațiile contractuale ……………………………………………………………….
2.4. Necesitatea încheierii unui contract de asigurare de viață …………………………………..
2.5. Practica perfectării contractului de asigurare de viață ………………………………………..
2.5.1. Încheierea contractului de asigurare de viață ……………………………………….
2.5.2. Derularea contractului de asigurare de viață ………………………………………..
2.5.3. Încetarea contractului de asigurare de viață …………………………………………
2.6. Condițiile generale și speciale ale asigurărilor de viață practicate în Romania ……..
CAPITOLUL III. CALCULUL PRIMELOR DE ASIGURARE …………………………………………..
3.1. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viață ……………………………………….
3.2. Tarife de prime și rezerva matematică la asigurările de viață …………………………….
3.3. Asigurări de supraviețuire – funcții biometrice ………………………………………………..
3.4. Fondul privat de pensie …………………………………………………………………………………
3.4.1. Crearea unui fond privat de pensie …………………………………………………….
3.4.2. Necesitatea unei asigurări pentru a crea un fond privat de pensie ………….
3.6. Plasarea fondurilor de către asigurătorii de viață ……………………………………………..
3.7. Cadrul juridic ………………………………………………………………………..
PARTEA II – a PRACTIC – APLICATIVĂ
CAPITOLUL IV. ……………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………………..
………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………….
……………………………………………………
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
…………………………….
……………….
CAPITOLUL V. ……………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………………..
………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………….
……………………………………………………
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
…………………………….
5.6. Concluzii ……………………………………………………………………………………………………….
5.7. Aplicabilitatea rezultatelor. Limitele cercetării …………………………………………….
5.8. Studii de caz ……………………………………………………………………………………………
5.8.1. Studiu de caz 1………………………………………………………………………………….
5.8.2. Sudiu de caz 2……………………………………………………………………………………..
JURISPRUDENȚĂ
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
MOTTO:
,,Un om sărac nu este un om fară bani.
Un om sărac este cel care nu și-a făcut o asigurare de viață!”
ARGUMENT
ARGUMENT
PARTEA I – a
CAPITOLUL I.
FUNDAMENTE PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
Istoricul si evoluția asigurărilor de viață.
În cursul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unei calamități sau a unui furt. Astfel, oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau despre o persoană juridică. Pierderea nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. Asigurarea se bazează pe o înțelegere, un contract în care o parte care se numește ,,asigurător”, se obligă să despăgubească pe cealaltă parte, care se numește ,,asigurat”, în caz de pierdere, în schimbul unei sume de bani.
Încă din antichitate, oamenii au fost preocupați și de protejarea vieții, a sănătății și nu numai a bunurilor. Așa au apărut cele mai vechi forme ale asigurării de viață și anume indemnizațiile de deces și asigurarea de rentă viageră. Indemnizațiile de deces acopereau cheltuielile de înmormântare sau de incinerare iar asigurarea de rentă viageră era încheiată între aristrocrați și supușii lor, pentru a avea bani pentru tot restul vieții. Originea asigurărilor de viață, încă din antichitate, este o dovadă de prudență față de tot ceea ce reprezintă pericol, pierdere ori dispariție. Asigurările de viață și de sănătate au fost recunoscute ca elemente esențiale și necesare pentru protejarea individului si a familiei din punct de vedere finaciar.
Asigurările de viață au fost îmbunătățite calitativ în secolele al XVII- lea și al XVIII – lea, în special în Anglia, Franța și Germania. Au început să se întocmească tabele de mortalitate, acest lucru făcând posibilă calcularea tarifelor de prime de asigurare. Prima încercare de calculare a tarifelor de prime de asigurare a fost facută în anul 1693, de către astronomul Edmund Halley. Mai târziu, o formă completă de calcul a fost făcută în anul 1775, de James Dodson, profesor de matematică. Acesta a lansat ideea unei companii de asigurări de viață dar planul său a fost pus în aplicare mult mai târziu, prima dată în Anglia.
Nevoile din ce în ce mai mari care au determinat închierea asigurărilor de viață s-au schimbat de-a lungul timpului. Astfel, întâlnim astăzi diferite asigurări (Ciurel, 2011, pag. 709-710):
Cheltuieli de spitalizare;
Cheltuieli pentru îngrijirea medicală;
Compensarea veniturilor în caz de boală sau invaliditate temporară;
Cheltuieli pentru investiții;
Cheltuieli pentru studiile copiilor;
Cheltuieli pentru zestre;
Pensie de urmaș;
Pensie de bătrânețe;
Achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces (asigurarea fiind o garanție pentru credite);
Asigurarea familiei sau a celor dependenți în caz de deces etc.
Asigurarea de viață provine din nevoia absolută a fiecăruia de protecție financiară pentru familia sa, a celor apropiați (vezi fig.1.1.). În țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte importantă e educației financiare, a tradiției pentru protejarea vieții individului. În Romania suntem încă la început în acest domeniu fiind nevoie de o educație la nivelul întregii populații și de prezentarea unei oferte adaptate la nevoile pieței. Persoana trebuie să conștientizeze importanța asigurărilor de viață și trebuie să manifeste deschis nevoia de protecție.
Figura nr. 1.1. Nevoia de protecție a persoanelor fizice.
Cât de bine sunt dezvoltate și diversificate produsele de asigurare depinde de nevoia exprimată a clienților, de maturitatea pieței din Romania, de legislația din țara noastră. Asiguratorii trebuie să anticipeze nevoia clientului care este în continuă schimbare și să ofere, pe lângă protecție și un pachet de beneficii care să stimuleze încrederea în serviciile de asigurare.
Conceptul de ,,asigurare de viață”.
Conceptul de ,,asigurare de viață“ cunoaște mai multe definiții, fiecare dintre acestea punând în evidență anumite caracteristici sau particularități esențiale. Patru dintre acestea pot fi redate astfel:
Asigurarea de viață este ,,Un raport juridic în baza căruia cel asigurat are dreptul la o despăgubire din partea asigurătorului (de obicei o instituție) în cazul producerii riscului prevăzut (un accident …).” (Breban, 1991, pag. 71)
Asigurarea de viață este ,,…un sistem de transfer de risc … o combinare a riscurilor. Prin combinarea unui număr mare de unități de expunere într-un grup, asigurătorul poate estima probabilitatea de daună legată de evenimentele nesigure cu un grad rezonabil de exactitate pentru grup ca întreg, împărțind astfel dauna, în mod egal, la tot grupul.” (Bennett, 2002, pag. 57)
Asigurarea de viață ,,are la bază un acord de voință … prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asigurătorului. Pentru această protecție, asiguratul plătește asigurătorului o sumă de bani numită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele suferite.” (Ciurel, 2000, pag. 19)
Asigurarea de viață este ,,…operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate …” (Legea nr. 32/31 martie 2000, M.O. nr. 148/10.04.2000)
Din punct de vedere juridic, ,,asigurarea de viață, pentru a fi valabilă, trebuie să aibă o formă bine definită, aceasta concretizându-se în contractul de asigurare” (Băiescu, 2011, pag. 23). ,,Contractul de asigurare împreună cu legea de organizare a activității de asigurare, constituie izvoarele de drepturi și obligații în domeniul asigurărilor de viață” (Cistelecan, 1997, apud. Băiescu, 2011, pag. 23). Pentru ca o asigurare de viață să fie operantă, ea trebuie să capete o formă juridică, iar această formă o oferă contractul de asigurare.
Ca definiție generală, după Ciurel (2011, pag. 710), ,,asigurarea de viață este o formă de protecție financiară a dependenților sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului.” Astfel, asigurarea de viață se bazează pe încheierea unui contract de asigurare sau poliță de asigurare, prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă la producerea riscului asigurat, în schimbul plății de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare.
Caracteristicile asigurărilor de viață.
Obiectul asigurărilor de viață îl reprezintă garantarea plății unei sume de bani către asigurător, în cazul producerii unui eveniment și anume: îmbolnăvire, deces, vătămare corporală etc. În asigurările de viață, din punct de vedere juridic, se încheie un contract de asigurare. În ceea ce privește administrarea contractului de asigurare, durata și tipul de risc care se stabilește, tipurile de rezerve, modul de stabilire a primelor de asigurare, asigurările de viață au anumite aspecte particulare care le diferențiază de asigurările generale (non-viață). Ciurel (2011, pag. 69) a realizat o prezentare comparativă a celor două tipuri de asigurări, de unde pot fi redate câteva caracteristici generale ale asigurărilor de viață, astfel:
– În asigurările de viață nu se încheiate contracte de despăgubire deoarece nici viața și nici sănătatea nu pot fi evaluate în bani, față de asigurările generale, în care se încheie contracte de despăgubire;
– În asigurările de viață se asigură riscul de deces ca acoperire principală, față de asigurările generale, care asigură alte riscuri, cu excepția riscului de deces în acoperirea principală;
– În asigurările de viață, scopul îl constituie protecția financiară a familiei sau a dependenților, față de asigurările generale, în care scopul este acela de a compensa pierderile materiale sau financiare generate de producerea evenimentului asigurat;
– În asigurările de viață evaluarea riscului se face la vârsta de intrare în risc, față de asigurările generale, care evaluează riscul din momentul încheierii contractului;
– În contractul de asigurare de viață există obligatoriu trei părți implicate (asiguratul, asigurătorul și beneficiarul), față de contractul de asigurări generale care implică numai două părți (asiguratul și asigurătorul);
– În asigurările de viață stabilirea sumei asigurate se determină în funcție de nevoia de protecție și de posibilitățile financiare ale siguratului, față de asigurările generale în care limita despăgubirii nu poate depăși valoarea bunului în momentul producerii riscului;
– În asigurările de viață, beneficiarul poliței de asigurare este o terță persoană în cazul decesului asiguratului, față de asigurările generale în care beneficiarul despăgubirii este, de obicei, aceeași persoană cu asiguratul;
– În asigurările de viață sunt, de regulă, contracte pe termen mediu sau lung (de la 3 – 5 ani, până la 35 – 40 de ani), față de asigurările generale în care se încheie contracte, de regulă, pe termen scurt (până la 12 luni, cu posibilitatea de reînnoire a contractului de asigurare);
– În asigurările de viață, primele de asigurare se plătesc pe toată durata contractului, față de asigurările generale în care primele de asigurare se plătesc pe durata redusă a contractului;
– În asigurările de viață se stabilesc rezerve matematice pentru creearea fondului asigurărilor de viață din care se plătesc sumele asigurate, față de asigurările generale în care se stabilesc rezerve tehnice pentru creearea fondului de asigurare din care se vor plăti indemnizațiile;
– În asigurările de viață, reasigurarea se încheie pentru suma expusă riscului care scade în fiecare an, față de asigurările generale în care reasigurarea se încheie pentru aceeași valoare pe toată durata contractului de asigurare/reasigurare.
Elementele specifice bazei tehnice în asigurările de viață, utilizate frecvent de către companiile de asigurări de viață, sunt: primele de asigurare, fondurile de rezervă, calculele actuariale, tabelele de probabilități și legea numerelor mari.
– Primele de asigurări constituie prețul pentru care asigurătorul preia asupra sa consecințele financiare ale producerii riscului (prima netă, prima brută, prima eșalonată, prima unică).
– Fondurile de rezervă constituie baza stabilității financiare în asigurările de viață (rezerva matematică, rezerva pentru prime, rezerva pentru daune, rezerva pentru despăgubiri excedentare).
– Calculele actuariale constituie ansamblul operațiilor financiare și a normelor utilizate în asigurările de viață, bazate pe teoria probabilităților și statistica matematică. Calculele actuariale sunt realizate de specialiști care funcționează în centrala societăților de asigurare de viață. Actuarul, ca profesionist, nu trebuie să fie doar economist sau statistician, ci este necesar să dețină și cunoștințe juridice în domeniul asigurărilor.
– Tabelele de probabilități indică în ce măsură este posibilă producerea unui anumit eveniment în condiții bine determinate.
– Legea numerelor mari arată că evenimentele impredictibile pentru indivizi devin predictibile în cadrul grupurilor mari de indivizi.
În asigurările de viață, contractul de asigurare se încheie în formă scrisă, prin completarea unei declarații de asigurare. După redactarea contractului în formă scrisă, se înmânează un exemplar asiguratului. Contractul se consideră încheiat prin plata primei de asigurare și emiterea poliței de asigurare. Încetarea contractului de asigurare de viață se poate realiza în mod obișnuit prin ajungere la termen dar și prin producerea evenimentului asigurat. Alte moduri prin care poate înceta un contract de asigurare de viață sunt: denunțarea (se poate face de asigurător dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite în timpul contractului în legătură cu anumite date luate în considerare la încheierea contractului); rezilierea (înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului de asigurare de viață, datorită nerespectării a clauzelor contractului de către una din părți); anularea contractului de asigurare de viață (poate fi cauzată de declararea inexactă sau incompletă a datelor din contractul de asigurare).
Tipuri de asigurări de viață.
Practicarea într-un număr mare a asigurărilor de viață și în forme cât mai variate este determinată, în primul rând, de nevoile clienților. O persoană își face o asigurare de viață pentru serviciul pe care aceasta îl oferă, adică pentru siguranță și pentru confort financiar. Astfel, în cazul unor evenimente neașteptate, asigurarea de viață poate să reprezinte un plan financiar al familiei.
Asigurările de viață se împart în două categorii și anume:
Asigurări de viață tradiționale;
Asigurări de viață de tip unit-linked.
a) Asigurările de viață tradiționale oferă clienților un beneficiu fix garantat în caz de deces sau la maturitate. Asigurătorul trebuie să acorde acest beneficiu fix indiferent de situație, ca cerință a clientului și a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cele mai reprezentative asigurări de viață tradiționale sunt:
– Asigurarea de viață pe termen limitat este cea mai simplă formă de asigurare care se încheie pe o perioadă de timp și acoperă numai riscul de deces. În acest caz, asiguratul plătește periodic o sumă de bani (primă de asigurare), în schimbul căreia o a treia persoană (beneficiarul desemnat de asigurat) va încasa suma asigurată la decesul asiguratului, conform contractului de asigurare de viață încheiat. Contractul de asigurare de viață poate include o clauză specială în caz de inflație, această clauză având rolul de a proteja suma asigurată și de a adapta prima de asigurare. Suma asigurată va fi plătită numai dacă decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a contractului de asigurare de viață încheiat. Formele de asigurare de viață limitată sunt: asigurarea de deces prin accident, care poate fi suplimentată de asigurarea de invaliditate.
– Asigurarea de viață pe termen nelimitat acoperă riscul de deces pentru o perioadă mai lungă de timp (poate fi până la o vârstă înaintată a asiguratului, de exemplu și 90 ani), cu condiția ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data pensionării. Mărimea primei de asigurare și rambursarea sumei la împlinirea vârstei determinate a asiguratului diferă mult de asigurarea de viață pe termen limitat.
– Asigurarea mixtă de viață este o asigurare cu capitalizare care pe lângă riscul de deces mai acoperă și riscul de supraviețuire. Acest tip de asigurare are avantajul că sumele de bani plătite de asigurat reprezintă o formă de economisire care poate fi valorificată la expirarea perioadei. Valoarea primită înapoi de la firma de asigurare se numește valoare de răscumpărare, care crește odată cu apropierea de expirarea contractului.
– Asigurarea mixtă redusă face posibilă rambursarea primelor aferente riscului de supraviețuire și rămâne la dispoziția asigurătorului numai prima aferentă riscului de deces. În acest caz, societatea de asigurare acceptă ca suma asigurată să fie nelimitată, lăsând la latitudinea contractantului să decidă nivelul ei.
– Asigurarea de capital cu termen fix este o formă prin care se plătește o indemnizație de asigurare la expirarea perioadei prevăzute în contract, indiferent dacă asiguratul mai trăiește sau nu.
– Asigurarea de tip student este o formă de asigurare de economii pentru copii. Aici asiguratul este, de regulă, părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul poliței va fi copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. Durata de plată a rentelor poate fi de 4 sau 5 ani, așa cum este specificat în contract. Suma de bani se plătește eșalonat, pe toată durata studiilor universitare.
– Asigurarea de zestre este o asigurare de tip dotă, prin care părinții pot economisi o sumă de bani pentru momentul în care copilul se căsătorește. Beneficiarul este copilul, care primește suma de bani în momentul căsătoriei. Suma de bani se plătește integral la momentul specificat în contract.
– Asigurarea pentru ipotecă se face odată cu momentul cumpărării unei locuințe sau a unui teren. În acest fel, banca se asigură că, în caz de deces al debitorului, va încasa sumele restante neplătite. Formele de ipotecă sunt: ipoteca liniară (rambursarea creditului se face într-un anumit număr de ani, achitând anual o anumită sumă fixă), ipoteca pe bază de anuitate (plata dobânzii și a ratei se face printr-o sumă anuală fixă, denumită anuitate), ipoteca pe bază de asigurare mixtă (practicată în contractul de credit și în contractul de asigurare de deces), ipoteca pe baza unei asigurări de viață cu amortizare sub forma unei prime de economisire (asigurarea este alcătuită dintr-o asigurarea de risc și o asigurare de economisire).
– Asigurările de rentă sunt forme de asigurare în care asigurătorul plătește o indemnizație periodică. Rentele pot fi: rente viagere (primirea unei indemnizații de către asigurat pe întreaga sa viață), renta temporară (se acordă asiguratului până la o dată stabilită sau beneficiarului desemnat, în cazul decesului survenit înaintea datei respective).
b) Asigurările de viață de tip unit – linked sunt asigurări pe bază de investiții. Acestea oferă protecția prin asigurare și totodată posibilitatea investirii.
Componenta de protecție a asigurărilor de viață de tip unit – linked este reprezentată de o asigurare de viață pe termen nelimitat. Plata primelor eșalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare. Pe această perioadă a protecției, suma asigurată aleasă de client este garantată de asigurător. În cazul decesului, beneficiarul desemnat va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului său la momentul respectiv.
Componenta investițională a asigurărilor de viață de tip unit – linked constă în cumpărarea de unități de cont în fondurile financiare special constituite. Acestea sunt fonduri interne, închise și care reprezintă un cumul de active financiare administrate de asigurător în scopul asigurării.
Componenta rentelor asigurărilor de viață de tip unit – linked constă în transformarea valorii contului contractantului asigurării la sfârșitul perioadei de plată a primelor în rente lunare, pe care le plătește asiguratul atât timp cât este în viață.
Trăsături ale produselor unit – linked:
– Prima de asigurare nu este fixă, clientul putând opta pentru mărirea sau micșorarea primelor de asigurare;
– Limitele minime și maxime ale sumei asigurate depind de vârsta clientului și de prima de asigurare pe care o plătește;
– Se pot adăuga sume destinate investițiilor suplimentare în orice moment al derulării contractului cu primă unică;
– Clientul are dreptul să retragă o cotă din numărul uniturilor din contul său;
– Atunci când clientul nu mai poate plăti primele, contractul unit – linked se transformă într-un contract cu sumă asigurată redusă;
– Clientul are dreptul să facă retrageri periodice în cazul unui contract cu sumă asigurată redusă;
– Contractantul asigurării are dreptul să mărească primele eșalonate sau să modifice suma asigurată.
În cazul unui produs unit – linked, riscul investiției aparține contractantului asigurării. Asigurătorul evaluează capitalul în funcție de unitățile de investiție, prețul fiind calculat aproape în fiecare zi. Beneficiile obținute din investiții sunt stabilite în relație cu performanța fondurilor de investiții create. În SUA sunt din ce în ce mai des întâlnite tipurile de asigurări unit – linked, denumite ,,universal life”. Acestea asigură o mare flexibilitate pe piața asigurărilor de viață deoarece pot fi achiziționate pentru orice scop de protecție, de economisire, fond de pensie sau de acumulare de capital etc.
Riscul – din perspectiva asigurărilor de viață.
Obiectul oricărui contract de asigurare îl reprezintă riscul. Ciurel (2011, pag. 55) ,,riscul în asigurări este folosit în sens pesimist, fiind considerat ca o întâmplare nedorită.” Dar este știut faptul că evenimentele neprevăzute pot să aducă pierderi, pagube sau, din contră, câștiguri. Aceste evenimente sunt incerte și sunt însoțite de risc sau de șansă. Astfel că, viața, sănătatea sau bunurile trebuie protejate. Societățile de asigurări oferă această protecție.
Conceptul de risc.
Semnificațiile care pot fi date conceptului de risc în domeniul asigurărilor de viață sunt multiple iar o selecție în acest sens poate fi făcută astfel:
Riscul este definit ca fiind ,,…orice situație rezultată dintr-o activitate a unei organizații capabile de producerea unei daune, vătămări, răspunderi civile sau împiedicări a dezvoltării în termeni sociali, morali și financiari …” (Bennett, 2002, pag. 504)
În Dicționarul Explicativ al limbii române (1975, pag. 809), riscul este definit ca fiind ,,…o posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă.”
Riscul este considerat a fi și ,,un pericol posibil” (Bistriceanu, 2001, pag. 255).
Hoanță (1996, pag. 306) consideră riscul ca fiind ,,…probabilitatea succesului sau a eșecului, în care succesul înseamnă obținerea unui profit și eșecul presupune suferirea unei pierderi de bani dintr-o investiție”.
Riscul în domeniul asigurărilor, în general, și în asigurările de viață, în special, este considerat a fi ,,…un eveniment indiferent de voința părților, întâmplător, fapt justificat de caracterul oneros al raporturilor de asigurare.” (Cistelecan, L& R, 1997, pag. 50).
În general, riscul reprezintă asumarea unei pierderi, probabilitatea unei pagube care urmează să aibă loc pentru o persoană sau pentru un grup de persoane. Astfel, este cunoscută zicala ,,Cine nu riscă, nu câștigă!”. Deci, în drumul nostru către un câștig, trebuie să ne asumăm și anumite riscuri în mod conștient. De aceea, pentru ca pierderea să poată fi compensată sau oarecum recuperată, trebuie să ne asigurăm pentru probabilitatea în care înregistrăm această pagubă.
Managementul riscurilor.
Acțiunea de management al riscului este ,,o acțiune conștientă care are ca scop reducerea frecvenței sau caracterului imprevizibil al producerii unui anumit risc, precum și diminuarea efectelor negative generate de un eveniment nedorit.” (Băiescu, 2011, pag. 28)
Mai mulți autori (Constantinescu, Dobrin, Odiațiu, Niță, 1999, pag. 19 – 23) au propus cinci procedee utilizate în practica de management al riscurilor:
– Evitarea riscului, tehnică care se concretizează prin reducerea la 0 a probabilității de producere a unei pierderi prin luarea deciziei, de către o persoană sau un grup de persoane, de a nu se implica într-o activitate care presupune risc crescut. Bineînțeles că există și o categorie de riscuri care nu pot fi evitate dar se poate calcula valoarea anticipată a pierderilor cauzate de producerea riscului respectiv.
– Prevenirea producerii riscurilor, tehnică care se referă la măsurile adoptate care au ca scop reducerea frecvenței de apariție a unui risc. De exemplu, la un autovehicul se poate recurge la îmbunătățirea capacității de frânare în vederea diminuării numărului de accidente.
– Limitarea consecințelor asociate unui risc, tehnică care presupune diminuarea mărimii riscurilor. De exemplu, dacă tot există probabilitatea de producere a unui accident, atunci riscul de vătămare corporală să fie mult redus prin montarea airbag-urilor.
– Autoasigurarea (autoprotecția), tehnică care presupune crearea unor rezerve financiare, de către o persoană, pentru acele momente în care are nevoie de ele.
– Transferul ,,riscului” asupra altei entități (asigurarea), tehnică care se utilizează în condițiile în care persoana amenințată de un risc plătește unei entități distincte (companie de asigurări) o anumită sumă de bani, în schimbul căreia aceasta din urmă se obligă să suporte pierderile generate de producerea evenimentului asigurat.
În general, fiecare tehnică sau metodă de management al riscurilor are anumite avantaje sau dezavantaje. Se poate spune despre o anumită tehnică dacă este bună sau nu, în funcție de fiecare caz în parte și de modalitatea în care se stabilesc soluțiile de acoperire a riscului produs asigurat. Pentru un singur caz se pot îmbina mai multe tehnici sau metode dar, foarte bine, se poate utiliza o singură tehnică, care să aducă rezultate foarte bune pentru persoana asigurată.
Riscuri care generează nevoia de asigurare de viață.
Compania de asigurări de viață analizează și evaluează fiecare risc în parte și stabilește în ce măsură poate asigura protecție și care este costul exact al acestei asumări de răspundere (prime de asigurare). Asigurătorii recurg la această modalitate de selecție a riscurilor pentru a evita oferirea de protecție financiară pentru evenimente total nefavorabile și care pot afecta capacitatea companiei de asigurări de a-și achita obligațiile față de clienți. În general, se urmărește preluarea în asigurare a riscurilor relativ normale, care se produc, de obicei, în circumstanțe obișnuite.
Categoriile de riscuri care generează nevoia de asigurare de viață sunt:
Riscurile obișnuite sau tradiționale;
Riscurile lumii moderne.
Din categoria riscurilor tradiționale putem vorbi despre (vezi și fig. 1.2., după Băiescu, 2011, pag.39):
– Riscul de deces – aici se poate lua în considerare faptul că riscul de deces este un eveniment sigur, cert, generat de accident sau de boală, dar incertitudinea apare față de momentul în care acesta se poate produce. Evaluarea riscului de deces se face în funcție de vârsta asiguratului, sexul, starea sa de sănătate, ocupația, istoricul familial, alte activități decât serviciul, durata contractului de asigurare. În prezent, în legislația europeană, conform unei decizii a Curții Europene de Justiție din martie 2011, începând cu 21 decembrie 2012, companiile de asigurări de viață nu mai au voie să ia în considerare criteriul sex pentru a tarifa diferit, între femei și bărbați, contractele de asigurări de viață. ,,Luarea în calcul a sexului asiguratului ca un factor de risc pentru contractele de asigurări constituie o discriminare” (a decis Curtea Europeană de Justiție). Vice-președinta Comisiei Europene, Viviane Reding, a apreciat această măsură ca fiind ,,un moment important pentru egalitatea sexelor in UE” (www.ziare.com).
– Riscul de supraviețuire – sau riscul ,,în oglindă” al celui de deces. Acest tip de risc se referă la situația în care la expirarea poliței asiguratul este în viață, iar el va primi banii aferenți sumei asigurate sub formă de rente, fie într-o sumă unică. Suma achitată de către asigurător se formează din primele de asigurare plătite de client, acumulate în decursul perioadei de asigurare și fructificate de asigurător. Pentru a stabili evaluarea acestui fenomen putem analiza speranța medie de viață.
– Riscul pierderii capacității de muncă – se concretizează în ,,Invaliditatea permanentă de gradul I din accident sau boală” care îl împiedică pe asigurat să se angajeze într-o activitate sau ocupație și să presteze orice muncă în schimbul unei compensații sau profit. Gradul de invaliditate este stabilit de o comisie de expertiză medicală din cadrul sistemului de asigurări medicale.
– Riscul de accidentare – ca urmare a mijloacelor de transport și a vitezei, a aglomerărilor urbane sau a tehnologiei se produc multe accidente la locul de muncă sau în circulație. Accidentul este un fenomen imprevizibil, care survine independent de voința asiguratului și care cauzează vătămări corporale din cele mai grave. Astfel, persoana poate avea nevoie de intervenții chirurgicale, de spitalizare sau se poate produce invaliditatea sau decesul.
– Riscul de îmbolnăvire – se poate concretiza în necesitatea unei persoane de a fi spitalizată, de a suferi intervenții chirurgicale sau în caz de deces. Printr-o asigurare de viață sunt acoperite numei bolile care au fost diagnosticate pentru prima dată pe o perioadă de valabilitate a contractului de asigurare de viață.
– Riscul resurselor financiare insuficiente – pentru o persoană care, în diferite momente ale vieții, poate să nu dețină resurse financiare suficiente pentru a-și atinge obiectivele propuse (momentul pensionării, fondurile pentru studiile copiilor, achiziționarea unui autoturism sau a aunui apartament).
– Fonduri pentru pensii
Spitalizare – Fonduri pentru studii
Invaliditate – Alte nevoi financiare
Incapacitate de muncă
Deces
Figura nr. 1.2. Categorii de riscuri care pot afecta individul.
Din categoria riscurilor lumii moderne putem vorbi despre:
– Epidemii și pandemii – izbucnirea unei epidemii majore ar putea genera numeroase efecte conexe și anume: deteriorarea activităților din turism, servicii, lanțuri industrial și comerciale. De exemplu la o pandemie de gripă cauzată de virusul H5N1 sau un alt virus al gripei aviare, traficul intens provocat de sute de milioane de persoane care se deplasează zilnic are rolul de a amplifica o eventuală epidemie la nivel global.
– Terorismul – atacurile teroriste implică avioane, explozibili, mini-dispozitive nucleare sau de utilizare a agenților chimici. În prezent, multe companii de asigurări de viață sunt deja preocupate de găsirea celor mai bune metode de aproximare a probabilității producerii acestor riscuri, precum și de cuantificarea efectelor producerii lor. Un exemplu concret este Actul de Asigurare pentru Riscul Terorismului, adoptat de către Congresul SUA după evenimentele din 11 septembrie 2001 de la WTC (World Trade Center – New York), act care are rolul de a proteja clienții prin menținerea ,,disponibilității asigurărilor pentru riscul terorismului”.
– Modificările climatice – se referă la creșterea nivelului mărilor și oceanelor, la schimbări ale temperaturii, la fenomenul încălzirii globale sau al ,,contopirii” anotimpurilor, fenomene meteorologice care produc mari pagube etc. Astfel, companiile de asigurări prezintă oferte diverse de cuantificare și gestionare a acestor riscuri.
În prezent, companiile de asigurări utilizează instrumente financiare, de planificare și de evaluare în ceea ce privește managementul riscurilor prin acțiuni de prevenire dar și de pregătire pentru evenimente de risc și recuperarea pagubelor după ce acestea s-au produs.
Delimitări ale asigurărilor de viață față de celelalte ramuri de asigurări.
Bistriceanu (2001, pag. 288) definește sistemul de asigurări, ca fiind ,,ansamblul organizat al formelor de asigurări care își păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se, astfel, aspectul de totalitate și integralitate.”
Sistemul de asigurări este alcătuit din următoarele ramuri sau domenii ale asigurărilor:
– Asigurările de viață – care au ca și obiect persoana. În acest caz, rolul asigurării este acela de a compansa o pierdere de venit sau de a acoperi o serie de cheltuieli generate de producerea unor evenimente nedorite (deces, invaliditate, accidente, boli care necesită spitalizări sau intervenții chirurgicale).
– Asigurările de bunuri – care au ca și obiect al asigurării diverse valori materiale care aparțin atât persoanelor fizice cât și celor juridice (firmelor), iar riscurile pentru care se oferă protecție financiară sunt legate de distrugere, furt, funcționarea defectuoasă a anumitor instalații etc. Pot fi asigurate clădiri, bunuri industriale, mașini, utilaje, instalații, autoturisme, nave, animale, culturi agricole etc.
– Asigurările de răspundere civilă – care au ca și obiect protecția clienților prin faptul că, în situația în care asiguratul produce o pagubă sau pierdere financiară unui terț (distrugere, vătămare corporală etc.), compania de asigurări este cea care va acoperi valoarea despăgubirilor solicitate de către partea vătămată. Prin acest tip de asigurare se conservă patrimoniul asiguratului, acesta fiind obligat să îl reducă sau lichideze pentru a onora pretențiile terțului afectat. Un exemplu concret îl cpnstituie asigurările de răspundere civilă în cazul pagubelor produce din accidentele de circulație.
– Asigurările de interes financiar – au ca și obiect acoperirea unor pierderi financiare generate de nerambursarea unor împrumuturi, neonorarea unor clauze contractuale de către partenerii de afaceri etc.
Deoarece numărul și varietatea riscurilor care ne afectează viața și bunurile se modifică continuu, este posibil ca pentru viitor companiile de asigurări în general, și companiile de asigurări de viață, în special, să impună noi criterii de clasificare a riscurilor sau a ramurilor asigurărilor, pentru a se putea realiza o raportare cât mai concretă la realitatea vieții de zi cu zi.
CAPITOLUL II.
CONTRACTUL DE ASIGURARE DE VIAȚĂ.
2.1. Caracteristicile contractului de asigurare de viață.
Contractul de asigurare de viață este baza juridică a relațiilor de asigurare. Pentru ca o asigurare de viață să fie operantă, ea trebuie să capete o formă juridică, iar această foemă este dată de contractul de asigurare cu părțile sale compomente (cererea de încheiere a contractului de asigurare de viață, elementele specifice derulării contractului de asigurare de viață și ale încetării contractului sau stingerea obligațiilor reciproce dintre părți. Potrivit Legii nr. 136/1995, art. 9, contractul de asigurare este definit ca fiind acel contract prin care ,,asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficierului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele și la termenele convenite.”
Potrivit dispozițiilor art. 2227 din Noul Cod Civil, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul de obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
Contractul de asigurare de viață are la bază câteva principii:
– Principiul bunei credințe – care face parte din întreg procesul de încheiere și derulare a contractului de asigurare de viață, pentru a compensa inechitatea care poate să apară între asigurat și asigurător. Această inechitate se referă, în general, la accesul la informații concrete și complete legate de cealaltă parte implicată în contractul de asigurare de viață. În acest caz, asiguratul are posibilitatea de a consulta condițiile contractuale corespunzătoare fiecărui produs, specimenele de polițe de asigurare și chiar rapoartele anuale ale asigurătorului înainte de a intra într-o relație contractuală cu acesta.
– Existența interesului asigurabil – adică a unui interes care se naște din raporturile unei persoane cu privire la un anumit eveniment asigurat.
– Causa proxima – sau cauza activă care pune în mișcare evenimentele care produc o pagubă și determină nevoia unei persoane de a încheia un contract de asigurare. Stabilirea cauzei care a declanșat nevoia de asigurare ajută în procesul de despăgubire la determinarea riscurilor.
– Consimțământul valabil al părților – prin buna înțelegere, comunicare, sinceritate. Dacă se realizează prin violență sau prin viclenie atunci poate interveni nulitatea contractului de asigurare de viață.
– Capacitatea de a contracta a părților – persoanele fizice au posibilitatea de a încheia contracte de asigurare valabile dacă au împlinit vârsta de 14 ani și nu sunt puse sub interdicție. Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani au capacitate restrânsă de a contracta, pt încheia acte juridice personale dar cu acordul părintelui sau a autorității tutelare. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de exercițiu concomitent cu cea de folosință din momentul înființării și alegerii organelor de conducere. (Ciumaș, 2003, pag. 62).
– Obiectul asigurării – se referă la unele atribute ale persoanelor (viața sau capacitatea de muncă). Evaluarea riscului ține seama de determinarea exactă a asiguratului, deoarece compania de asigurări este obligată sau nu la plata sumelor asigurate.
– Existența unei cauze licite și morale care să stea la baza constituirii sale – astfel că nu vor fi protejate de companiile de asigurări fapte care se săvârșesc cu încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri.
Din definiția contractului de asigurare se pot desprinde caracteristicile juridice ale acestuia. El este un contract personal, oneros, consensual, sinalagmatic, unic, cu executare succesivă, cu caracter aleatoriu și este un contract de adeziune, astfel:
– Contractul de asigurare de viață cu caracter consensual – se referă la faptul că acest act se poate încheia și este valabil prin simplul acord de voință al părților.
– Contractul de asigurare de viață cu caracter sinalagmatic – se referă la faptul că persoanele implicate au obligații reciproce și independente una față de cealaltă. Asiguratul are datoria de a-și achita prima de asigurare iar asigurătorul trebuie să-și despăgubească clientul la producerea evenimentului asigurat.
– Contractul de asigurare de viață este unic – pentru întreaga perioadă contractată.
– Contractul de asigurare de viață se realizează cu executare succesivă – fapt ce presupune existența mai multor prestații pe perioada sa de valabilitate. ,,Faptul că valabilitatea contractului de asigurare de viață se intinde pe un anumit interval de timp face posibilă eșalonarea plății primei de asigurare și evidențiază caracterul succesiv al realizării contractului.” (Văcărel și Bercea, 1998, pag. 56).
– Contractul de asigurare de viață este un contract cu caracter oneros – deoarece fiecare parte contractantă urmărește să obțină un folos în schimbul obligațiilor pe care și le asumă.
– Contractul de asigurare de viață este un contract de adeziune – deoarece toate condițiile contractuale sunt stabilite numai de către una din părți (asigurător), potențialul client având opțiunea de a accepta sau nu.
2.2. Termeni utilizați în contractul de asigurare de viață.
Subiectele asigurărilor, adică acele persoane care sunt implicate într-un contract de asigurare de viață (din cadrul companiei de asigurări sau cei interesați de cumpărarea acestui tip de serviciu financiar) sunt:
– Asigurătorul (compania de asigurări) – care este o persoană juridică cu calitate de reprezentant al ofertei de asigurare, care comercializează pe piață diverse tipuri de asigurări obligatorii sau facultative.
– Asiguratul (persoana fizică) – care intră în raporturi juridice cu asigurătorul și care, în schimbul achitării de către contractant a primei de asigurare stabilite, va beneficia de protecție financiară în situația apariției riscurilor asigurate pentru propria persoană.
– Contractantul (titularul) asigurării – persoana fizică sau juridică care încheie contractul cu compania de asigurări și care are obligația efectuării plății primelor de asigurare la scadențele stabilite.
– Beneficiarul asigurării – este persoana fizică sau juridică care are dreptul de a încasa despăgubirile sau sumele asigurate în situația producerii riscului de deces. Beneficiarul sau beneficiarii sunt desemnați, de regulă, în momentul încheierii poliței de asigurare de către asigurat. În acest sens, art. 2228 din Noul Cod Civil dispune: ,,Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât cea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimțită în scris de acea persoană.” La survenirea evenimentului asigurat, beneficiarul va fi cel care va încasa indemnizația de asigurare.
Elementele principale cuprinse într-un contract de asigurare de viață, altele decât subiectele asigurărilor, sunt:
– Declarația (cererea) de asigurare – reprezintă un document tip emis de către asigurător prin completarea căruia i se furnizează acestuia informații legate de contractant (asigurat), riscul asigurat și alte elemente concrete care ajută la clarificarea riscului pe care îl preia sub protecția compania de asigurări.
– Polița de asigurare – reprezintă un document emis de către asigurător care arată existența unui contract de asigurare și care cuprinde numele, domiciliul, sediul părților, riscurile preluate, subiectele asigurării, acțiunea în desfășurare și condițiile încetării contractului de asigurare, nivelul primei de asigurare și cel al sumelor asigurate etc.
– Condițiile de asigurare – reprezintă un set de prevederi specifice fiecărui produs de asigurare și asigurător în parte, care precizează toate elementele legate de încheierea, derularea și încetarea relațiilor contrcatuale între părți.
– Riscul – reprezintă esența asigurărilor de viață, față de care necesitatea acestui produs nu ar fi existat.
– Rezerva matematică – reprezintă o parte din primele de asigurare constituite ca rezervă, pe care asigurătorul o păstrează penrru a putea plăti sumele asigurate indiferent de momentul producerii evenimentului asigurat.
– Valoarea de răscumpărare – este valoarea care se va rambursa asiguratului în cazul în care acesta, datorită incapacității de continuare a plății primelor, cere întreruperea contractului înaintea expirării acestuia. Această valoare se calculează doar pentru contractele cu plata eșalonată, prin aplicarea unei cote procentuale asupra rezervei matematice. Cu cât rezilierile sunt făcute la un interval mai redus față de data încheierii contractului, cu atât valoarea de răscumpărare va fi mai mică și aceasta datorită cheltuielilor mari efectuate de asigurător în această perioadă.
– Rata tehnică a dobânzii – în domeniul asigurărilor, dobânda înseamnă prețul plătit de compania de asigurări pentru utilizarea banilor din primele de asigurare, referindu-se la veniturile obținute din investiții financiare. Aceste venituri obținute din investirea banilor reprezintă sursa de finanțare a fondului din care se vor achita sumele asigurate în caz de deces. Rata tehnică a dobânzii se calculează în funcție de situația economică a țării sau de posibilitatea de investire pentru un anumit interval de timp.
2.3. Drepturile și obligațiile contractuale în contractele de asigurare de viață.
Contractul de asigurare de viață, fiind un contract de asigurare de viață cu caracter sinalagmatic, acesta presupune drepturi și obligații corelative între părți. Acestea pot fi împărțite în două perioade de timp în care se desfășoară contractul de asigurare de viață: înainte de producerea evenimentului asigurat și după producerea evenimentului asigurat.
Având în vedere aceste perioade de desfășurare a contractului de asigurare de viață, drepturile și obligațiile părților sunt:
Drepturile asiguratului:
dreptul de a modifica contractul de asigurare de viață (posibilitatea de a schimba numele beneficiarului asigurării sau modul de plată pentru prime atunci când ele se aplică în rate;
dreptul de a încheia asigurări suplimentare (în asigurările de bunuri și de răspundere civilă);
dreptul de răscumpărare (la asigurările pentru care se constituie rezerve de primă, cum sunt cele de viață, asiguratul are dreptul să ceară încetarea contractului prin plata sumei de răscumpărare, care reprezintă un anumit procent, de obicei 80-95 % din rezerva de prime constituită la momentul respectiv);
dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare de viață;
Drepturile asigurătorului:
dreptul de a verifica prin orice căi dacă sunt respectate condițiile contractuale;
dreptul de a plica sancțiuni legale când asigurătorul a încălcat obligațiile contractuale, potrivit legilor în vigoare.
Obligațiile asiguratului:
plata primei de asigurare de viață (de obicei, persoana care încheie contractul de asigurare este una și aceeași cu asiguratul. Dacă asigurarea este încheiată în beneficiul altei persoane, obligația de plată a primei incubă contractantului. Asigurătorul are posibilitatea de a opune beneficiarului asigurării doar excepțiile rezultând din neplata primei, pe care, de altfel, le poate invoca și împotriva titularului contractului);
informarea asigurătorului cu privire la circumstanțele care se modifică și pot agrava riscul;
furnizarea de acte și date referitoare la riscul asigurat;
participarea la constatarea cazului asigurat și a pagubei rezultate;
Obligațiile asigurătorului:
eliberează, la cerere, duplicatul documentului de asigurare de viață, dacă asiguratul l-a pierdut pe cel original;
eliberează, la cerere, un certificat care poate să confirme asigurarea;
verifică respectarea obligațiilor contrcatuale de către asigurat.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale în contrcatul de asigurare de viață, decesul asiguratului nu este susceptibil de o despăgubire ci dă naștere obligației asigurătorului de a plăti suma asigurată, în cuantumul negociat la încheierea contractului. Nu se pune problema riscului dacă beneficiarul este același cu asiguratul în contractul de asigurare de viață. În cazul în care beneficiarul este o altă persoană fapta intenționată a beneficiarului cauzatoare de deces a asiguratului, determină decăderea respectivului beneficiar din drepturile de a încasa indemnizația de asigurare (art. 35, alin.1 din Legea nr. 136/1995).
2.4. Necesitatea încheierii unui contract de asigurare de viață.
Necesitatea încheierii unui contract de asigurare de viață vine din nevoia de protecție a persoanelor. În general, companiile de asigurări de viață pun la dispoziția clienților o multitudine de motive pentru a determina o persoană să încheie o asigurare de viață. Astfel:
– avem nevoie de o asigurare de viață pentru a oferi familiei sau celor aflați în întreținere un minim sprijin în cazul decesului asiguratului sau a pierderii accidentale a capacității de a munci
– avem nevoie de o asigurare de viață pentru a economisi în mod organizat sume de bani pentru momente dificile sau pentru bătrânețe. În acest caz, putem spune că asigurarea de viață poate constitui un serviciu financiar care are rolul de a acoperi pierderile financiare generate de producerea evenimentelor, are rolul de a echilibra bugetul unei persoane sau al familiei acesteia în situația în care un deces sau o invaliditate dezechilibrează.
– beneficiile unei asigurări de viață variază mult în funcție de clauzele adiționale atașate unui contract standard. În cazul unui contract de asigurare clasică de viață la care se atașează și clauze ce acoperă invaliditatea din accident, beneficiarul poliței va primi un procent din suma asigurată, conform condițiilor contractuale.
Dacă la asigurarea de bază se adaugă o clauză ce acoperă bolile grave, atunci asiguratul va putea beneficia de o indemnizație financiară din partea asigurătorului ca îl va ajuta într-o perioadă de tratament, de invaliditate etc.
2.5. Practica perfectării contractului de asigurare de viață.
În practica asigurărilor de viață se pot distinge trei faze: încheierea asigurării de viață, derularea contractului de asigurarea de viață și încetarea contractului de asigurare de viață. Fiecare fază a contractului de asigurare de viață are mai multe sub etape și utilizează documnete specifice.
2.5.1. Încheierea contractului de asigurare de viață.
Încheierea unui contract de asigurare de viață reprezintă baza începerii relațiilor de asigurare.
În etapa de pre-vânzare a unei asigurări de viață, potrivit normelor privind informarea asiguraților, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 23/2009 de aprobare a Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare. Potrivit Normelor menționate, înaintea încheierii unui contract de asigurare de viață, asigurătorii sunt obligați să remită clienților documentele de asigurare, care trebuie să cuprindă informații despre asigurător, informații despre contractul de asigurare etc. În situația în care informarea nu s-a realizat la momentul încheierii contractului de asigurare, sancțiunea aplicată poate fi inclusiv nulitatea contractului. Neîndeplinirea obligației de informare și pe parcursul derulării contractului de asigurare de viață dă dreptul asiguratului să solicite rezilierea contractului. În acest caz, nu este exclusă nici denunțarea contractului de asigurare din inițiativa asiguratului, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile, după regulile prevăzute de art. 2209, din Noul Cod Civil.
În etapa de analiză a necesităților se vor parcurge mai mulți pași: identificarea nevoilor persoanei sau a familiei, stabilirea sumelor de bani necesare pentru realizarea obiectivelor identificate, analiza soluțiilor financiare, prioritizarea nevoilor financiare identificate, agreearea asupra sumei de bani sau polița de asigurare a clientului.
În etapa de selectare a soluției financiare se realizează alegerea produsului sau a produselor optime, stabilirea primelor de asigurare, stabilirea duratei de asigurare.
În etapa de subscriere a contractului de asigurare de viață de către asigurat/contractant se completează cererea de asigurare, chestionarul de evaluare a riscului și se achită prima primă de asigurare. Companiile de asigurări asigură clienților mai multe opțiuni pentru plata primelor de asigurare (lunară, trimestrială, semestrială, anuală, unică).
În etapa de evaluare și clarificare a riscului individual de către societatea de asigurări se analizează datele din chestionarul medical și din cerere, chestionarele ocupaționale și sursele pentru informații financiare (venit net, ocupația, declarația de venit și chestionarul financiar).
În etapa finală a încheierii contractului de asigurare de viață, emiterea poliței de asigurare presupune faptul că protecția solicitată de către asigurat intră în vigoare, adică începe răspunderea companiei de asigurări față de clientul său.
2.5.2. Derularea contractului de asigurare de viață.
Evenimentele care se pot produce pe parcursul derulării contractului de asigurare de viață pot fi evenimente generate de producerea riscurilor asigurate (când pot fi solicitate despăgubiri de către asigurat sau contractant companiei de asigurări de viață) și modificări ale poliței efectuate la solicitarea asiguraților (schimbarea ocupației cu modificarea grupei de risc, atașarea sau detașarea asigurărilor suplimentare sau a co-asiguraților, modificări ale sumelor asigurate etc.).
Dacă se solicită o despăgubire, beneficiarul acesteia (asiguratul, beneficiarul de deces sau contractantul) are obligația de a trimite asigurătorului spre analiză un dosar care trebuie să conțină cererea de despăgubire în funcție de evenimentul produs, actul de identitate al beneficiarului, dovada plății ultimei rate scadente, polița de asigurare în original etc. În timpul procesării dosarului de daună, asigurătorul întocmește și utilizează raportul medicului colaborator, documente din partea Departamentului Juridic, confirmarea din partea Departamentului de Evaluare a Riscului etc. În cazul în care apare necesitatea asigurărilor suplimentare, respectiv co-asigurați, se solicită informații suplimentare sau examinare medicală și se evaluează riscul.
O rezoluție se poate materializa prin decizia de plată sau de neplată a despăgubirii și întocmirea referatului de plată, după caz. Beneficiarul primește o scrisoare referitoare la soluționarea dosarului cu detalierea indemnizațiilor de încasat, iar după efectuarea plății, dosarul de despăgubire se predă persoanei responsabile cu arhivarea documentelor.
2.5.3. Încetarea contractului de asigurare de viață.
Încetarea contractului de asigurare de viață se referă la stingerea obligațiilor reciproce dintre părți. În general, încetarea contractului de asigurare cu durată determinată se realizează în momentul în care se ajunge la termen sau expirarea perioadei pentru care a fost încheiat prin acordul părților. Un alt mod de încetare a contractului de asigurare este producerea evenimentului asigurat. Această situație este întâlnită în contractele de asigurare de viață și de accidente a persoanelor, când survine cazul asigurat. După plata sumei asigurate, obligațiile asigurătorului față de asigurat se sting, ceea ce înseamnă încetarea automată a contractului de asigurare de viață.
Moduri neobișnuite de încetare a contractului de asigurare sunt: denunțarea, rezilierea și anularea contractului. Denunțarea poate avea loc atunci când asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite pe parcursul derulării contractului cu privire la datele luate în considerare la încheierea contractului de asigurare. Rezilierea contractului de asigurare se referă la desfacerea pentru viitor a acestuia din cauza neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contractul de asigurare rămân valabile până la data rezilierii. Anularea contractului de asigurare intervine atunci când contractul de asigurare a fost încheiat fără respectarea condițiilor esențiale de valabilitate. Nulitatea contractului de asigurare operează și pentru trecut și aduce pe contractanți în situația juridică de la data încheierii contractului de asigurare.
Existența unui contract de asigurare este strâns legată de existența asiguratului, iar în cazul dispariției acestuia ca urmare a decesului (din accident sau din boală), compania de asigurări plătește beneficiarilor desemnați despăgubirea corespunzătoare și polița își încetează existența.
2.6. Condițiile generale și speciale ale asigurărilor de viață practicate în Romania.
În Romania, asigurările de persoane sunt facultative și se încheie pe baze contractuale cu dispozițiile legale în vigoare și cu condițiile stabilite de societățile comerciale de asigurare, autorizate să practice asigurările. În dreptul românesc, asigurările sunt incluse în categoria faptelor de comerț. În art. 3, pct. 17 și 18 din Codul comercial al Romaniei, 1997 – se prevedea că sunt fapte de comerț: ,,asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții, … asigurările chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunii”. În art. 6 din Codul comercial se prevedea că: ,,Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ceea ce privește pe asigurător”. Contractul de asigurare a fost reglementat în Romania prin Codul comercial până la data intrării în vigoare a Legii privind asigurările și reasigurările în Romania, nr. 136, din 29 decembrie 1995, actualizată și intrată în vigoare începând cu 1 februarie 1996.
Contractele de asigurare de viață pot fi încheiate de către persoane care se încadrează în limitele de vârstă, duratele de timp și condițiile de achitare a primelor și de plata sumelor asigurate.
Produsele care se oferă pe piața de asigurări sunt: ,,bunurile fizice, servicii, experiențe, evenimente, persoane, locuri, proprietăți, organizații, informații și idei” (Kotler, 2008, pag. 543). Durata asigurării și plata primelor de asigurare se socotesc de la data începerii asigurării, și anume: la asigurările de viață, de la data de 1 a lunii calendaristice pentru care s-a plătit cea dintâi rată de primă; la asigurările viagere de deces cu prima unică, de la data emiterii poliței și încasării primei de asigurare; la asigurările de accidente, de la data începerii răspunderii asigurătorului. Astfel, ca formă efectivă de prezentare, asigurările de viață pot fi asemenea celor bursiere, adică de două feluri (Drăgoescu, 2006, pag29): materializate (document fizic, înscrisuri emise de societățile de asigurare de viață) și dematerializate (înscrierea unui titlu de creanță într-un cont deschis la societatea emitentă, pe numele asiguratului), caracteristicile definitorii ale asigurărilor de viață făcând referire la tangibilitate, durabilitate, materializare și standardizare.
Contractul de asigurare de viață se consideră încheiat prin emiterea de către asigurător a poliței de asigurare. La asigurările de viață, o dată cu completarea și semnarea declarației de asigurare, persoana care dorește să se asigure trebuie să achite o sumă (denumită anticipație) egală cu valoarea celei dintâi rate de primă și taxa de poliță. În ceea ce privește asigurările încheiate cu plata primelor în rate, în caz de neplată la scadența unei rate de primă, asiguratul are dreptul să o plătească în termenul de păsuire stabilit. Astfel, se constituie rezerva de prime (cu excepția asigurărilor temporare de deces), asiguratul are dreptul, în decurs de trei ani de la încetarea plății primelor, să reactiveze contractul (reactivarea contractului se face prin plata primelor restante, prin prelungirea duratei asigurării cu timpul cât nu s-au plătit prime sau parțial, prin plata primelor restante și parțial, prin prelungirea duratei asigurării).
Asiguratul are dreptul să ceară încetarea contractului de asigurare prin plata sumei de răscumpărare, dacă a achitat primele pe timpul prevăzut de condițiile speciale. Suma asigurată se plătește asiguratului, desemnat sau moștenitor, după caz, dacă primele sunt achitate la zi, ori dacă nu s-a depășit termenul de păsuire. Asigurătorul nu plătește suma asigurată, dacă evenimentul asigurat a fost produs de operații militare în timp de război. La asigurările de persoane la care se constituie rezerva de prime, în caz de deces al asiguratului, asigurătorul plătește rezerva de prime aferentă contractului, indiferent de timpul care a trecut de la încheierea acestuia. Asigurătorul nu plătește suma asigurată, dacă decesul sau invaliditatea permanentă a asiguratului a fost pricinuită de comiterea cu intenție a unor fapte penale de o deosebită gravitate, de către asigurat. Toate drepturile asupra sumelor rezultând din rezerva de prime sunt imprescriptibile.
La asigurările de viață care cuprind riscul de deces din orice cauze, persoanele bolnave nu sunt primite în asigurare iar pentru a preveni încheierea unui astfel de contract de asigurare de viață, contractele pentru sume care depășesc anumite plafoane se încheie numai cu avizul favorabil al medicului desemnat de asigurător. Accidentele produse în asigurare sunt evenimente subite care provin din afară și fără voința asiguratului (explozia, prăbușirea, lovirea, trăsnetul, acțiunea curentului electric, căderea, intoxicarea, asfixierea, de folosirea mașinilor și aparatelor, instrumentelor, sculelor, armelor etc.). De asemenea, în asigurare sunt cuprinse și urmările imediate (deces sau invaliditate permanentă) ale efortului fizic excesiv și subit, determinat de cauze de forță majoră. Plata sumei asigurate se face numai dacă invaliditatea permanentă sau decesul a fost provocat de un accident produs în perioada de valabilitate a contractului și s-a ivit în decurs de un an de la derularea acestuia. La unele asigurări mixte de viață, suma asigurată poate fi plătită înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului prin sistemul tragerilor de amortizare. Când amortizarea este parțială, contractul de asigurare rămâne în vigoare pentru restul sumei asigurate, reducându-se și prima de asigurare datorată.
În momentul de față, în piața românească există societăți de brokeraj care intermediază doar produse de asigurări de viață, firme care sunt axate pe segmentul asigurări generale și companii care promovează ambele grupe de asigurări. Integrarea României în Uniunea Europeană a generat numeroase efecte asupra vieții economice, sociale și politice autohtone, iar acestea se văd deja pe piața asigurărilor de viață (material prelucrat după articol, Năstase, C. – www.adevărul.online.ro):
– piața asigurărilor de viață din Romania interesează companiile de profil din statele membre ale Uniunii Europene, care pot veni să opereze în țara noastră, conform notificării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din Romania (C.S.A.) de la 1 ianuarie 2007.
– cel mai bun domeniu de dezvoltare pe care companiile de asigurări din Romania îl poate avea este cel al pensiilor private. Statisticile arată că ,,aproximativ 27 % dintre est-europeni și 44 % dintre vest-europeni au un plan de pensii, în comparație cu doar 10 % dintre români; de asemenea, în timp ce 20 % dintre est-europeni și 48 % dintre vest-europeni dețin o asigurare de viață având componentă de protecție financiară, doar 13 % dintre români posedă astfel de pachete de asigurări” (Băiescu, 2011, pag. 132).
– în prezent se realizează o amortizare a legislației din Romania cu legislația Uniunii Eupropene în materie de asigurări de viață, ca o consecință directă a aderării, cu efecte benefice pentru țara noastră.
CAPITOLUL III
CALCULUL PRIMELOR DE ASIGURARE
3.1. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viață.
Aspectele particulare privind asigurările de viață sunt reprezentate de drepturile și obligațiile specifice în acord cu asiguratul și dependente de probabilitatea de supraviețuire a asiguratului. Pentru calculul primelor de asigurare în asigurările de viață un rol imprtant îi revine actuarului, numit și matematicianul asigurărilor de viață.
Actuarul are câteva sarcini importante care constau în determinarea primei de asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de răscumpărare pentru produsele cu capitalizare, dezvoltarea de produse noi, calcularea ,,embedded value” (traducere din lb engleză: valoarea încorporată – aceasta cuprinde valoarea activului net și valoarea actualizată.) etc. Pentru determinarea primei de asigurare se întocmesc tabelele de primă.
Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor demografice și în principal, pe baza tabelelor de mortalitate, în care poate stabili care este probabilitatea de supraviețuire și de moarte a unei persoane asigurate. În alte asigurări de persoane, în afară de asigurările de viață, se folosesc date statistice precum: morbiditatea, ferecvența accidentelor, tipul de activitate (cu risc crescut, mediu sau mic). Estimarea se face în funcție de faptul că ceea ce s-a petrecut, se mai poate repeta în viitor, în condiții asemănătoare (se consideră probabilitate de producere evenimentului asigurat).
Principiile care stau la baza determinării corecte a primelor sunt:
– ratele de primă trebuie să fie adecvate, adică suma banilor colectați de la asigurați, la care se adaugă dobânda câștigată din investirea acestora, trebuie să fie suficientă pentru achitarea sumelor asigurate promise și să se acopere toate cheltuielile de asigurări;
– ratele de primă trebuie să fie echitabile, adică trebuie să aibă în vedere riscul fiecărei persoane asigurate. Aprecierea riscului este responsabilitatea principală a unei companii de asigurări.
– ratele de primă trebuie să fie excesive în raport cu suma asigurată promisă.
Deoarece riscul de deces crește de la un an la altul datorită fenomenului de îmbătrânire naturală, accidentelor ca urmare a înmulțirii mijloacelor de transport și a vitezei excesive, a accidentelor de muncă din cauza utilizării tehnologiei în aproape toate activitățile pe care persoana le desfășoară etc., societățile de asigurări trebuie să perceapă în fiecare an o primă de asigurare din ce în ce mai mare, denumită primă de risc. Prima de risc reprezintă valoarea probabilă a riscului asumat de-a lungul fiecărui an de asigurare. La aceasta, intervine calculul anual al unei prime constatate pe toată perioada asigurării, numită primă nivelară, care are aceeași valoare pe toată durata de plată a primelor, fiind situată între valorile extreme ale primei de risc. Stfel, asigurătorul va încasa în primii ani ai perioadei de asigurare o sumă mai mare decât cea necesară pentru acoperirea riscului, iar în anii următori, datprită înaintării în vârstă a asiguratului, va încasa o primă mai mică decât cea corespunzătoare riscului.
Companiile de asigurări pot oferi diverse modalități de plată a primei de asigurare astfel că aceasta se poate achita o singură dată sub forma primei unice, sau în tranșe periodice, prima cu plata eșalonată. Prima unică se calculează astfel încât să acopere riscul pe întreaga perioadă asigurată. Asiguratorul va beneficia de întreaga sumă de bani de la început, pentru toată durata. Prima unică încasată, la care se adaugă dobânda rezultată din investirea ei, va fi utilizată pentru acoperirea plății sumei asigurate, indiferent la ce dată s-ar produce decesul persoanei asigurate sau la expirarea contractului de asigurare de viață. Plata eșalonată a primei se calculează având în vedere faptul că asigurătorul poate accepta încasarea aceleiași prime, eșalonat în timp, deși riscul de deces este diferit de la un an la altul datorită îmbătrânirii persoanei asigurate. Valoarea actuală a ratelor va fi egală cu prima netă unică. Astfel, apare necesitatea constituirii unei fon de rezrvă, la acre se adaugă o dobândă rezultată din investirea banilor și a primelor viitoare ce se vor încasa.
Primele nete trebuie acoperite din activitatea companiei de asigurări prin adăugarea unui supliment de primă la prima netă, obținându-se prima brută sau prima efectiv plătită de asigurat. Suplimentul de primă include: cheltuielile de achiziție a poliței de asigurare care se fac la încheierea contractului de asigurare de viață; cheltuielile de reclamă, publicitate, calculate ca o cotă procentuală din primele de asigurări; cheltuieli de automatizare; cheltuieli de încasare a primei de asigurare și gestionare, care se stabilesc sub forma unei cote rpocentuale din prima netă; cheltuieli de administrare și gospodărești ale asigurătorului.
Reducerile de primă pe care asigurătorul le poate oferi sunt:
reduceri de frecvență, care se acordă atunci când plata primelor de asigurare se face la intervale mai mari de timp;
reduceri de mărime, care au ca scop principal încurajarea asiguraților pentru încheierea unor polițe de valori mari.
Ambele tipuri de reduceri sunt stabilite în mod unilateral de către asigurător care are și dreptul de a modifica periodic, notificând acest lucru clienților.
Rezerva matematică reprezintă o parte din primele de asigurare constituite ca rezervă, pe care compania de asigurări o creează pentru a putea plăti sumele asigurate indiferent de momentul în care se produce evenimentul. Pentru determinarea rezervei matematice se folosesc mai multe metode de calcul care țin cont de cheltuielile inițiale. Una dintre metode este metoda Zillmer, care ia în considerare răspunderile asigurătorului față de asigurat, la un moment dat. Rezerva Zillmer este egală cu valoare actualizată a sumelor asigurate viitoare, din care se scade valoarea actualizată a viitoarelor prime.
Valoarea de răscumpărare se calculează numai pentru contractele cu plata eșalonată, prin aplicarea unei cote procentuale asupra rezervei matematice. Acest procent este diferit, în funcție de momentul rezilierii contractului. Rezilierile din primii ani ai existenței contractului se concretizează în valori de răscumpărare reduse, datorită nivelului ridicat al cheltuielilor efectuate de asigurător în această perioadă.
Rata tehnică a dobânzii utilizată în funcție de situația concretă a țării și a posibilităților de investire. Aceasta se stabilește în situația în care compania de asigurări nu cunoaște dinainte cu exactitate dobânda ce se va obține din banii investiți de-a lungul timpului. Termenul de ,,dobândă” este potrivit pentru asigurările de viață și înseamnă a colecta, a strânge, a aduna. Deoarece acestea se derulează pe perioada îndelungată, perioadă în care asigurătorul colectează sume mari de bani, în schimbul promisiunii de a plăti suma asigurată în caz de deces a asiguratului, sau la expirarea contractului de asigurare de viață. Pentru a se achita de obligațiile asumate, asigurătorul creează un fond din primele încasate care va fi investit mai departe, creând un venit suplimentar, sub formă de dobândă.
3.2. Tarife de prime și rezerva matematică la asigurările de viață.
La asigurările de viață asigurătorul trebuie să se asigure de stabilirea rezultatelor financiare ale activității desfășurate care pot fi onorate numai dacă primele încasate de la asigurați sunt pe deplin acoperitoare. Primele trebuie să acopere și cheltuielile legate de achiziționarea asigurărilor, încheierea contractelor, încasarea primelor, plata sumelor asigurate etc. Pentru stabilirea tarifelor de prime se pornește de la datele cuprinse în tabelele de mortalitate ale tării respective. Indicatorii tabeloelor de mortalitate sunt:
– numărul supraviețuitorilor de vârstă x – arată câte persoane dintr-o generație ipotetică de un număr de 100 000 de născuți – vii mai sunt în viață la împlinirea vârstei x ani și se notează cu I(x).
– numărul decedaților între vârstele x și x = 1 ani – arată câți din supraviețuitorii vârstei x mor înainte de a împlini vârsta x = 1, adicî în cursul anului considerat, și se notează cu d(x).
– probabilitatea de moarte între vârstele x și x = 1 ani – arată riscul la care este supusă o persoană, care a împlinit vârsta de x ani, să înceteze din viață înainte de a împlini x + 1 ani și se notează cu q(x).
– probabilitatea de supraviețuire între vârstele x și x +1 ani – arată șansele pe care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viață la împlinirea vârstei de x = 1 ani și se notează cu p(x).
– numărul mediu al supraviețuitorilor în intervalul de vârstă de la x ani la x + 1 ani și se notează cu Im(x).
Speranța de viață la vârsta x indică numărul mediu de ani rămași de trăit pentru o persoană care a supraviețuiește vârstei x și se determină prin însumarea numărului mediu de supraviețuitori Im(x) de vârstă x până la vărsta maximădin tabelă și împărțirea rezultatului acestei adunări la numărul supraviețuitorilor vârstei x, se notează cu E(x).
În formula: E(x) =
w = reprezintă vârsta la care moare ultimul reprezentant al generației inițiale de 100 000 de născuți – vii.
Speranța de viață la naștere, denumită și ,,durata medie de viață”, indică numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou – născut în condițiile intensității mortalității pe vârste din perioada de referință a tabelei de mortalitate și se notează cu E0(x). O particularitate a asigurării de viață o constituie perioada îndelungată (de 5 – 15 ani, sau mai mult), pentru care se încheie. În această perioadă, asiguratul plătește prime de asigurare, iar asigurătorul se angajează să achite suma asigurată în caz de deces al asiguratului sau la expirarea asigurării, în caz de supraviețuire a acestuia. Pentru a putea onora obligațiile asumate, asigurătorul își creează un anumit fond, din primele încasate, fond care, dacă este menținut în circuitul economic, acesta produce venit. Venitul produc se ia în calșcul atunci când se stabilește mărimea primei de asigurare. Venitul realizat de asigurător depinde de mărimea sumelor vărsate în fond, de durata păstrării acestora în circuitul economic și de modul de fructificare.
Prima netă unică la asigurările de supraviețuire trebuie să fie astfel dimensionată încât să acopere integral riscul pe care asigurătorul și-l asumă față de asigurați. Pentru asigurarea de supraviețuire pe termen lung, calculul primei nete are la bază următorul raționament: asiguratorul presupune că toate persoanele care au împlinit vârsta de I(x) ani, încheie asigurări de persoane pentru aceeași durată (n ani) și pentru aceeași sumă asigurată. Până la exăirarea asigurării, dintre persoanele care au încheiat asigurarea vor supraviețui I(x + 1) persoane și asigurătorul va trebui să plătească după n ani.
Prima netă se va determina cu ajutorul formulei:
nEx =
nEx = reprezintă prima netă la asigurarea de supraviețuire donată de o persoană în vârstă de x ani, care încheie un contract de valabilitate de x ani.
Prima brută – pentru ca asigurătorul să-și poată acoperi cheltuielile legate de efectuarea operațiilor de asigurare, este necesar ca la prima netă să se adauge și un supliment de primă (care include cheltuielile de achiziție a asigurării, cheltuielile de încasare a primei de asigurare și gestionare, cheltuielile administrativ-gospodărești ale asiguratorului).
Prima netă brută sau tarifară se ăpoate calcula cu ajutorul formulei:
A' = A + α +β A' + y Inax
unde: A' – prima brută unică sau tarifară;
A – prima netă;
α – cheltuieli de achiziție;
β – cheltuieli de încasare;
β A' – cota procentuală din cheltuieli de încasare;
γ – cheltuieli adminisatrativ-gospodărești;
y Inax – anuitate viageră anticipată limitată din cheltuieli administrativ-gospodărești.
Rezerva matematică reprezintă diferența dintre valoarea actuală a obligațiilor financiare ale asigurătorului și valoarea actuală a obligațiilor financiare ale asiguratului de onorat la un moment dat, servește la acoperirea obligațiilor viitoare ale asiguratorului. Mărimea rezervei matematice se poate detremina cu ajutoporul mai multor metode, și anume:
– Metoda prospectivă – care se caracterizează prin faptul că, de la încheierea asigurării și până la expirarea ei, aceasta compară de la an la an toate valorile actuale ale obligațiilor părților contractante.
– Metoda retrospectivă – care se caracterizează prin faptul că, o comparare a sumelor riscate atât de asigurator cât și de asigurat, se face la fiecare an din perioada de valabilitate a asigurării.
Rezervele de prime sunt de două feluri: teoretice (pe care trebuie să le calculeze asigurătorul pornind de la prima netă încasată de el, fără să ia în considerare condițiile concrete în care se efectuează operațiile de asigurare) și practice (în care se ține seama și de condițiile concrete în care se efectuează operațiile de asigurare).
3.3. Asigurări de supraviețuire – funcții biometrice.
Asigurările de supraviețuire au ca obiect riscul de supraviețuire a asiguratului la un moment dat. Astfel, asiguratul se obligă la plata primelor de asigurare fie dintr-o dată, la momentul semnării contractului, fie eșalonat, pe o anumită perioadă de timp. Compania de asigurări are posibilitatea de a plăti suma asigurată fie dintr-o dată, fie la scadență, dacă asiguratul este în viață, fie periodic în timp, pe parcursul duratei de viață. Dacă asiguratul decedează înainte de expirarea contractului și pierde astfel o parte importantă din suma asigurată atunci acesta are posibilitatea de a înscrie în contract clauza denumită contraasigurare care presupune rambursarea unei părți din sumele plătite de asigurat.
Determinarea primelor de asigurare aferente asigurărilor de persoane își are punctul de plecare în stabilirea funcțiilor biometrice:
– funcția biometrică care se regăsește în tabelele de mortalitate specifice fiecărei țări este funcția de supraviețuire. Aceasta se notează cu lx și reprezintă numărul mediu de persoane aflate în viață dintr-o populație omogenă la vârsta de x ani. W – reprezintă vârsta maximăpe care o atinge o persoană, iar în asigurări aceasta are valoarea de 100 de ani. Vârsta de 100 de ani nu este atinsă de nicio persoană din populația respectivă, adică lw = 0.
– funcția biometrică care se referă la probabilitatea de viață sau de supraviețuire p(x,y) reprezintă posibilitatea ca o persoană în vârstă de x ani să fie în viață la împlinirea vârstei de y ani. Probabilitatea de viață se poate exprima în raport cu funcția de supraviețuire după formula:
– funcția biometrică care se referă la probabilitatea de moarte sau de deces este necesară fundamentării tarifelor de prime. Aceasta se notează cu q(x,y) și reprezintă probabilitatea ca o persoană în vârstă de x ani să nu mai fie în viață la vârsta de y ani. Probabilitatea de moarte, în asigurările de viață, are mai multe formule de calcul:
Funcțiile biometrice prezintă o importanță deosebită deoarece stau la baza determinării primelor de asigurare. Pentru o bună fundamentare a tarifelor de prime și pentru diminuarea riscului de neplată a sumelor asigurate la scadența contractelor de asigurare de viață, este necesar ca aceste tabele să fie periodic reînnoite deoarece în perioada lungă pentru care sunt încheiate contractele pot să apară schimbări considerabile.
In functie de modul de plata a sumei asigurate, asigurarile de supravietuire se grupeaza astfel :
– asigurari de supravietuire cu plata unica
– asigurari de supravietuiere cu plata anuala
– asigurari de supravietuiere cu plata fractionata
Fundamentarea primei nete unice in asigurarile de supravietuire cu plata unica
Aceasta categorie de asigurari se caracterizeaza prin faptul ca asiguratorul plateste o singura suma la scadenta daca asiguratul este in viata. Sa presupunem ca avem o persoana in varsta de x ani ce contracteaza o asigurare de supravietuire prin care urmeaza sa primeasca peste n ani (la implinirea varstei de x + n ani) suma de S u.m. daca este in viata, in caz contrar societatea de asigurari este absolvita de orice obligatie. Notam cu i procentul mediu anual al pietei caracteristic perioadei de timp pentru care s-a incheiat contractul de asigurare. Daca operatiunea financiara dintre cele doua parti contractante ar fi certa atunci am avea de-a face cu un proces de fructificare a capitalului in sistem de dobanda compusa. Deoarece in cazul asigurarilor de supravietuire societatea de asigurari isi onoreaza obligatia de plata doar atunci cand asiguratul este in viata, factorul de actualizare viager utilizat in teoria asigurarilor are urmatoarea forma :
nEx= npxvn unde v=
Prima neta unica (Pnu) platita de asigurat la momentul semnarii contractului se determina pe baza principiului valorii actuale probabile sau al echivalentei sarcinilor.
Notam cu VAP(a) = valoarea actuala probabila a asiguratului si cu VAP(A) = valoarea actuala probabila a asiguratorului.
La momentul initial VAP(a) = Pnu deoarece, prima neta unica este achitata de asigurat odata cu semnarea contractului. In cazul asiguratorului VAP(A) = S x nEx unde S este valoarea sumei asigurate.
Astfel prima neta unica este Pnu = S x nEx
Factorul de actualizare viager (nEx) se poate exprima in raport cu numerele de comutatie Dx dupa urmatoarea formula:
nEx= , unde Dx=vx x 1x
Asadar in functie de numerele de comutatie prima neta unica aferenta unei asigurari de supravietuire cu plata unica se poate exprima astfel:
Pnu= S
Numerele de comutatie Dx sunt tabelate pentru toate varstele la un procent i dat.
Sa consideram o persoana in varsta de 30 de ani ce incheie o asigurare de supravietuire pe termen de 20 de ani prin care urmeaza sa primeasca la scadenta suma de 1 000 000 de u.m., daca este in viata. Pentru aceasta asiguratul trebuie sa achite o prima neta unica in valoare de 132 500 u.m.deoarece :
Pnu= 1 000 000 , unde D50 = 716 iar D30 = 5403
Pnu = 132 500
Numerele de comutatie utilizate in calcule sunt determinate cu procentul de i = 10%.
Daca persoana respectiva ar fi utilizat suma aferenta primei de 132 500 u.m. pentru a forma un depozit bancar in sistem de dobanda compusa in aceleasi conditii la scadenta ar beneficia de suma de
132 500 (1+0,1)20 = 891 155 u.m.
Deci rentabilitatea unei asigurari de supravietuire cu plata unica este superioara unui depozit bancar deoarece investind aceeasi suma initiala pe aceeasi perioada de timp in aceleasi conditii de dobanda asigurarea genereaza un venit de 1 000 000 u.m. pe cand
depozitul bancar doar o suma fructificata de 891 155 u.m. Intr-un fel este normala aceasta situatie deoarece in cazul asigurarii, asiguratul si-a asumat un risc suplimentar, pentru ca el poate pierde suma initiala daca nu mai este in viata la scadenta, pe cand in cazul depozitului banca plateste suma fructificata indiferent daca individul mai este sau nu in viata.
Superioritatea asigurarii fata de depozitul bancar poate fi explicata si din punct de vedere al sumei fructificate. Astfel pentru ca la scadenta proprietarul depozitului sa beneficieze de o suma in valoare de 1 000 000 ca in cazul asigurarii el trebuie sa formeze un depozit initial in valoare de
100000 = 148683 u.m. deci trebuie sa investeasca o suma mai mare
(1,1)20 pentru a obtine acelasi profit.
Fundamentarea primei nete unice in asigurarile de supravietuire cu plata anuala
Asigurarile de supravietuire prezinta o larga diversitate din punct de vedere al modului de plata a obligatiilor partilor contractante. Daca ne referim la obligatia de plata a asiguratorului, exista numeroase situatii in care societatea de asigurari achita asiguratului mai multe sume asigurate la momente diferite, la inceputul sau la sfarsitul anului pe anumite perioade de timp. Astfel, in cazul in care plata sumelor asigurate se efectueaza anual atunci acestea se numesc anuitati si imbraca urmatoarele forme :
– anuitati imediate nelimitate
– anuitati imediate limitate
– anuitati amanate nelimitate
– anuitati amanate limitate
Fundamentarea primei nete unice in asigurari de supravietuire cu plata fractionata
Aceste categorii de asigurari presupun impartirea anului financiar in m fractiuni si plata sumelor asigurate la inceputul sau la sfarsitul fiecarei fractiuni de timp.
Pentru: – m = 12 plata se efectueaza lunar
– m = 4 plata se face trimestrial
– m = 2 plata se realizeaza semestrial
Deoarece plata sumelor asigurate este realizata fractionat in timp, aceste asigurari se mai numesc si fractionalitati.
Clasificarea fractionalitatilor se face analog cu cazul anuitatilor si anume:
– fractionalitati imediate nelimitate
– fractionalitati imediate limitate
– fractionalitati amanate nelimitate
– fractionalitati amanate limitate.
Conditiile generale si speciale ale asigurarilor de viata practicate in Romania
In Romania asigurarile de viata sunt numai facultative si se incheie in baze contractuale, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare si cu conditiile stabilite de societatile de asigurari, autorizate sa efectueze asemenea operatiuni. Pot incheia contracte de asigurare persoanele care se incadreaza in limitele de varsta, duratele de timp si conditiile de achitare a primelor si de plata a sumelor asigurate, stabilite de asigurator si prevazute in polita de asigurare. Durata asigurarii si durata de plata a primelor se socotesc de la data inceperii asigurarii, si anume: la asigurarile de viata de la 1 a lunii calendaristice pentru care s-a platit cea dintai rata de prima; la asigurarile viagere de deces cu prima unica – de la data emiterii politei si incasarii primei de asigurare; la asigurarile de accidente – de la data inceperii raspunderii asiguratorului.
Daca rata de prima restanta nu a fost platita in termenul de pasuire stabilit, se procedeaza astfel: la asigurarile de viata la care se constituie rezerva de prima, daca incetarea platii primelor are loc dupa ce au fost achitate pe timpul prevazut in conditii speciale, contractul ramane in vigoare pentru o suma asigurata redusa. In toate celelalte cazuri, contractele se reziliaza fara restituirea primelor platite anterior.
Reactivarea contractului de asigurare se face prin plata primelor restante, prin prelungirea duratei asigurarii cu timpul cat nu s-au platit primele sau partial, prin plata primelor restante si partial, prin prelungirea duratei asigurarii.
Suma asigurata se plateste asiguratului, beneficiarului desemnat sau mostenitorilor, dupa caz, daca primele sunt achitate la zi, ori daca nu s-a depasit termenul de pasuire. Asiguratorul nu plateste suma asigurata, daca evenimentul asigurat a fost produs de operatii militare in timp de razboi. Astfel, la asigurarile de persoane la care se constituie rezerva de prima, in caz de deces al asiguratului, asiguratorul plateste rezerva de prime aferenta contractului, indiferent de timpul care a trecut de la incheierea acestuia. La unele asigurari mixte de viata, suma asigurata poate fi platita inainte de expirarea termenului de valabilitate prin sistemul tragerilor de amortizare.
Accidentele cuprinse in asigurare sunt urmatoarele evenimente subite, provenite din afara si fara vointa asiguratului: explozia, prabusirea de teren, lovirea, inteparea, taierea, caderea, alunecarea, atacul din partea altei persoane sau a unui animal, trasnetul, actiunea curentului electric, arsura, degerarea, inecul, intoxicarea subita, asfixierea din cauze subite, cele produse ca urmare a circulatiei mijloacelor de transport, de functionarea sau
folosirea masinilor, aparatelor, instrumentelor, sculelor, sau armelor.
Facilitati oferite asiguratilor
Asiguratorii ofera clientilor posibilitatea participarii la beneficii care sunt in general stabilite la sfarsitul fiecarui an de asigurare ca procent din suma asigurata. Daca acest procent se aplica sumei asigurate de baza, se utilizeaza denumirea de beneficii amanate simple. Daca procentul se aplica cuantumului sumei asigurate plus beneficiile deja acumulate, se utilizeaza denumirea de beneficii amanate compuse. Aceste fonduri de beneficii sunt constituite pe seama excedentului de dobanda obtinut din investitia rezervei matematice, din care se deduc cheltuielile de administrare ale asiguratorului.
Suma de asigurare poate fi variabila, astfel, intr-un contract de asigurare de deces cu termen fix, suma asigurata poate fi crescatoare sau descrescatoare. Astfel, aceasta se poate reduce in fiecare an cu un anumit procent, putand ajunge pana la nivelul zero. Pe de alta parte, exista polite cu sume asigurate crescatoare, ale caror valori se maresc an de an sau la anumite intervale de timp, cu un anumit procent, de cele mai multe ori 10%.
Suma de rascumparare reprezinta o parte din rezerva de prima, parte care creste proportional cu timpul cat s-au platit primele. Suma de rascumparare trebuie sa fie mai mica decat valoarea economiilor acumulate corespunzatoare politei. Aceasta deoarece asiguratorul retine cheltuielile cu achizitionarea politei, precum si costul asigurarii.
Anumite forme de asigurare de viata pot include in conditiile politei posibilitatea amortizarii totale si partiale, inainte de scadenta, a unei polite, prin tragere la sorti. Sumele ce se platesc pentru politele iesite castigatoare nu pot fi mai mari decat sumele prevazute a fi platite la scadenta sau in caz de deces. Prin amortizare, contractul de asigurare inceteaza.
Se pot face imprumuturi in baza politei de asigurare, dar numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: valoarea imprumutului nu poate depasi valoarea de rascumparare; perioada de imprumut, suma asigurata si suma de rascumparare continua sa creasca, ca si cum nu s-ar fi acordat imprumutul; daca asiguratul rascumpara polita, sau decedeaza inainte de a returna imprumutul, suma restanta se deduce din sumele cuvenite asigurate; rata dobanzii pentru imprumut poate fi fixa, sau variabila; dobanda pentru imprumut se poate plati imediat, in momentul ridicarii imprumutului, sau la scadenta acestuia. Deoarece politele incheiate pentru o suma asigurata fixa ofera o acoperire, in valoare reala, tot mai redusa pe masura trecerii timpului, indexarea permite actualizarea acestuia cu inflatia. Indicele cel mai utilizat este indicele cresterii preturilor.
Acesta poate fi aplicat atat sumei asigurate, cat si primelor de asigurare. Rascumpararea politei nu reprezinta singura optiune a detinatorului de polite care doreste sa intrerupa plata primelor de asigurare. Uneori, asiguratorul ofera posibilitatea transformarii politei de asigurare cu prime achitate anual, intr-o polita cu prime achitate integral.
3.4. Fondul privat de pensie.
3.4.1. Crearea unui fond privat de pensie.
3.4.2. Necesitatea unei asigurări pentru a crea un fond privat de pensie.
3.6. Plasarea fondurilor de către asigurătorii de viață.
3.7. Cadrul juridic ………..
BIBLIOGRAFIE
TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Băiescu, A. ,,Asigurările de viață și dezvoltarea societății – factori, mecanisme, efecte – .” Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2011.
Bistriceanu, Ghe. D. ,,Lexicon de finanțe, Bănci, Asigurări”, Vol. III, Editura Economică, București, 2001
Breban, V. – ,,Dicționarul general al limbii romane”, Editura Enciclopedică, Editura R.A.I., București, 1991.
Bennett, C. ,,Dicționar de asigurări”, Editura Trei , București, 2002.
Cistelecan, L., Cistelecan, R. ,,Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 1997
Ciumaș, Cristina ,,Economia asigurărilor”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003
Ciurel, V. ,,Asigurări și reasigurări. O perspectivă globală”, Editura RENTROP & STRATON, 2011.
Ciurel, V. ,,Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practice internaționale”, Editura All Beck, București, 2000.
Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Radu Odiațiu, Stănel Niță, ,,Managementul riscului în asigurări”, ,,Colecția Națională”, Vol. 13, București, 1999
,,Dicționarul Explicativ al limbii române”, Editura Academiei R.S.R., București, 1975
Drăgoescu, E. ,,Piața de capital și operațiuni specifice”, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 2006
Hoanță, N. ,,Finanțele firmei”, Editura Continent, Sibiu, 1996
Ph. Kotler, Kevin Lane Keller, ,,Managementul marketingului” Ediția a V- a, Editura Teora, 2008
Văcărel, I., Bercea, Fl. ,,Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 1998
LEGISLAȚIE
1. Legea nr. 32/31 martie 2000 privind societățile de asigurări și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10.04.2000
2. Legea nr. 136 / 29 decembrie 1995 ,,Legea privind asigurările și reasigurările în Romania.”
3. Noul Cod Civil Român
4. Codul comercial al Romaniei, 1997
RESURSE INTERNET
http://www.ziare.com/bani/asigurări/companiile-de-asigurări-obligate-să-respecte-egalitate-dintre-bărbați-și-femei-1078729
http://legeaz.net/dictionar-juridic/asigurare-persoane-noul-cod-civil
DOCTRINĂ INTERNAȚIONALĂ
JURISPRUDENȚĂ
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Particulare Privind Asigurările DE Viață (ID: 110392)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.