Aspecte Metodice în Dezvoltarea Abilităților de Viață

Aspecte metodice în dezvoltarea abilităților de viață

Demersul de implementare a programelor de dezvoltare de abilități de viață este unul provocator din punct de vedere didactic și psihologic. Din punct de vedere psihologic se emite recomandarea de a acorda o atenție sporită caracteristicilor psihoindividuale ale participanților. Nu toate activitățile de dezvoltare de abilități se aplică tuturor indivizilor umani, deoarece atât social cât și psihologic, fiecare om este un univers de sine statătător. Este indicat astfel a se cerceta îndeaproape fiecare participant pentru a se răspunde cât mai adecvat nevoilor acestuia. Din punct de vedere didactic, se ridică problema legată de modul în care obiectivele propuse pot fi atinse în mare măsură și de aceea se impune a se acorda o atenție specială instrumentelor pedagogice care fac posibilă realizarea țelurilor propuse. La fel ca și activitățile didactice propriu-zise și cele de dezvoltare de abilități de viață se bazează pe utilizarea unei strategii didactice adecvate. Folosirea unor metode didactice inovative, activ participative, a unor mijloace de învățământ intersante, captivante, organizarea grupului într-o manieră care să permită interacțiuni eficiente între toți membri sunt câteva dintre cerințele fundamentale care se impune a fi respectate pentru a asigura succesul unui program de dezvoltare a abilităților de viață.

Metode didactice.

Din punct de vedere etimologic, termenul de metodă provine din grecescul methodos care înseamnă drum, cale înspre, spre (odos=cale, drum; metha=către, spre). Dacă ar fi să definim termenul în funcție de explicația etimologică am lua în calcul sensul de cale de urmat în vederea realizării unui țel sau scop. Într-adevăr această semnificație poate fi extrapolată și pentru domeniul pedagogic, întrucât la baza fiecărui obiectiv propus există un demers educațional care nu poate fi realizat fără intervenția unei metode didactice.

Prin urmare, din punct de vedere didactic metoda reprezintă un plan de acțiune, o succesiune de operații realizate în vederea atingerii unui scop didactic dinainte stabilit. Metodele de învățământ pot fi definite ca „modalități de acțiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, își însușesc cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini, concepția despre lume și viață.” (M.Ionescu, V.Chiș, p.126).

Metodele didactice prezintă următoarele caracteristici:

sunt demersuri teoretico-actionale executive de predare-învățare care asigura derularea și finalizarea eficientă a procesului instructiv-educativ;

sunt în același timp demersuri investigative (de cunoaștere științifică), de documentare și experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei și practicii pedagogice;

cuprind și dinamizeaza elemente pedagogice teoretice;

se elaborează și implementează corelat cu: gradul și profilul învatamântului, cu specificul disciplinei de învațământ, cu natura și specificul activitatilor didactice, cu nivelul de pregătire al celor care învață;

se elaboreaza și se aplica în strânsa legătură cu celelalte componente ale procesului de învatamânt;

se elaborează și se aplică în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale agentilor actului pedagogic;

contribuie la realizarea obiectivelor didactice;

au caracter dinamic (elimină uzurile morale și adoptă noul, sunt deschise perfecționărilor);

contribuie la realizarea eficientă a predării-învățării (unele servesc în mai mare măsură muncii profesorului, în predare; altele servesc mai ales elevului, învățării);

sunt eficiente dacă profesorul le combina și le folosește adecvat și creator.

Pe lângă aceste caracteristici, orice metodă didactică îndeplinește o serie de funcții: funcția cognitivă (de dirijare a cunoașterii în vederea însușirii de noi informații), funcția normativă (de respectare a unor principii, norme didactice), funcție motivațională (de stimulare a interesului pentru studiu din partea elevilor), funcția formativ-educativă (de antrenare a proceselor și funcțiilor psihologice).

Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă și conștientă a elevilor în procesul propriei formări și stimularea creativității acestora. În acest context, prefacerile pe care le cunosc metodele de învățământ cunosc câteva direcții definitorii. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învățare, fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcție de registrul căruia i se raportează. Amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relațiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare și formare a personalității.

O problematică discutată frecvent se referă la caracterul activ-participativ al metodelor didactice, mai exact, pentru a fi eficientă o metodă ar trebui să captiveze interesul elevului, să îl determine să se implice activ în dobândirea noilor cunoștințe, să învețe prin descoperire, prin experiență, să devină actor al propriei sale formări. Metodele activ-participative pun accent pe învățarea prin cooperare, aflându-se în antiteză cu metodele tradiționale de învățare. Educația pentru participare îi ajuta pe elevi să-și exprime opțiunile în domeniul educației, culturii, timpului liber, pot deveni coparticipanți la propria formare. Elevii nu sunt doar un receptor de informații, ci și un participant activ la educație.

În procesul instructiv-educativ, încurajarea comportamentului participativ înseamnă pasul de la a învăța la a învăța să fii și să devii, adică pregătirea pentru a face față situațiilor, prin activarea dorinței de angajare și acțiune. Principalul avantaj al metodelor activ-participative îl reprezintă implicarea elevilor în actul didactic și formarea capacității acestora de a emite opinii și aprecieri asupra fenomenelor studiate. În acest mod, elevilor le va fi dezvoltată o gândire circumscrisă abilităților cognitive de tip superior, gândirea critică. Aceasta reprezintă o gândire centrată pe testarea și evaluarea soluțiilor posibile într-o situație dată, urmată de alegerea rezolvării optime pe baza argumentelor. A gândi critic înseamnă a deține cunoștințe valoroase și utile, a avea convingeri raționale, a propune opinii personale, a accepta că ideile proprii pot fi discutate și evaluate, a construi argumente suficiente propriilor opinii, a participa activ și a colabora la găsirea soluțiilor. (I. Dumitru, 2001)

Pentru ca învățarea prin cooperare să se bucure de un real succes, se impune respectarea unor reguli. Literatura de specialitate relevă faptul că, pentru ca elevii să fie dispuși să lucreze în echipă, se impune respectarea a două condiții: asigurarea unui climat pozitiv în clasă și formularea unor explicații complete și corecte asupra sarcinii de lucru, astfel încât aceasta să fie înțeleasă de toată lumea.

În literatura de specialitate sunt menționate numeroase clasificări ale metodelor didactice. Întâlnim astfel metode tradiționale cum ar fi: povestirea, expunerea, descrierea, instructajul, conversația, problematizarea, algoritmizarea, exercițiul, demonstrația, jocul de rol, modelarea, observația, învățarea prin descoperire, instruirea programată, metoda lucrărilor experimentale, studiul de caz etc.

Cu toate că aceste metode cunosc o largă întrebuințare și adesea sunt întâlnite ca și procedee în cadrul metodelor moderne, ele promovează mai degrabă un învățământ static care nu se adaptează solicitărilor programelor de dezvoltare a abilităților de viață. Totuși, metode cum ar fi conversația, problematizarea, jocul de rol, studiul de caz sunt indispensabile activităților de formare de abilități de viață, cu mențiunea că acestea trebuie completate cu metodele moderne cum ar fi: photovoice, storytelling, biblioteca vie, diagramele Venn, fereastra lui Johari, metoda cubului, metoda pălăriilor gânditoare, metoda Frisco, metoda Turul Galeriei, metoda Mozaic, brainstorming/brainwritting, metoda cafenelei.

Conversația didactică este o metodă de învățământ care se bazează pe valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor. Este o metodă verbală mai activă decât expunerea. Sunt trei forme de conversație didactică: conversația euristică, conversația examinatoare, conversația în actualitate. Dintre aceste forme, cea de interes maxim pentru programele de dezvoltare a abilităților de viață este conversația euristică (de descoperire).

Termenul euristică provine de la evriskein care înseamnă a găsi, a descoperi, deci este astfel concepută încât să conducă la descoperirea a ceva nou pentru elev. Această metodă mai poartă numele și de conversație socratică. Unii autori contemporani ca Ausubel și Robinson o sugerează chiar ca formă de învățare prin descoperire dirijată. Conversația euristică se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări și răspunsuri, la sfârșitul cărora rezultă ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării.

Esențial pentru aplicarea acestei metode este faptul că profesorul orientează în permanență gândirea elevului, prin felul și ordinea în care formulează întrebările, astfel ca în final să ajungă la noutatea propusă.

Despre conversația euristică se mai poate spune că este o metodă dialogală, de incitare a elevilor prin întrebări, și are la bază arta aflării adevărurilor printr-un șir de întrebări. Acest procedeu invită elevii să realizeze o incursiune în propriul univers cognitiv și să facă o serie de conexiuni care să faciliteze dezvăluirea de noi aspecte ale realității.

Posibilitatea de utilizare a conversației euristice este condiționată de experiența de cunoaștere de până atunci a elevului, care să-i permită să răspundă la întrebările ce i se pun. Elevii trebuie să fi asimilat informațiile predate în lecțiile anterioare pentru a ajunge la anumite concluzii generalizatoare, corelații noi. Deci, întrebarea poate fi considerată ca fiind începutul cunoașterii și al progresului cognitiv și că veritabila cunoaștere nu constă atât în răspuns cât în punerea permanentă a unor întrebări și în urmărirea necontenită a unor răspunsuri care vor da naștere unor noi întrebări. (Leroy, G. 1974). Punerea unei întrebări nu este obligatoriu un semn al necunoașterii, ci anunță ceva din ceea ce se va căuta. Problema care se avansează determină de multe ori soluția ce urmează a fi revelată. „Propoziția interogativă are o natură contextuală și rezultă dintr-un fond de cunoștințe inițial știute. Logicienii numesc acest conținut anticipatoriu presupoziția întrebării. Întrebarea dezvăluie o altă latură a lucrurilor față de cum le știam noi la un moment dat. Ea pretinde a uita ceea ce cunoaștem în profitul prospectării altor aspecte ale realității interogate”. (Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, București, 2006, pagina 293).

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda conversației: caracterizarea stilurilor de comunicare (asertiv, pasiv, agresiv), identificarea principalelor surse de poluare, stabilirea unui set de tehnici eficiente de învățare.

Problematizarea este o metoda didactică ce constă din punerea în fața elevului a unor dificultăți create în mod deliberat în depașirea cărora, prin efort propriu, elevul învață ceva nou. Există mai multe tipuri de situații problematice care se produc atunci când există un dezacord între vechile cunoștințe ale elevului și cerințele impuse de o sarcină de lucru, când elevul trebuie să completeze datele necunoscute prin alegerea dintr-un ansamblu de informații pe care îl are la îndemână, când modul de rezolvare practică a unei probleme nu se suprapune peste cunoștințele teoretice pe care le are elevul sau atunci când elevului i se cere să aplice, în condiții noi, informațiile asimilate anterior.

Problematizarea este o metodă care stimulează elevul din punct de vedere cognitiv, favorizând totodată aspectul formativ al procesului de învățământ. În implementarea acestei metode este necesar a se respecta o serie de cerințe: existența unui fond aperceptiv suficient al elevului, dozarea dificultăților într-o anumită gradație, alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei în lecție și existenta unui interes real pentru rezolvarea problemei.

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda problematizării: cum poate un copil contribui la conservarea mediului în localitatea sa, identificarea a 10 utilizări ale unui ac, identificarea unor tehnici de rezolvare a unui conflict apărut în clasă.

Jocul de rol

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda jocului de rol: interpretarea unor roluri legate de comunicare/comportament pasiv, asertiv, agresiv, legate de discriminare sau diferite stereotipii.

Studiul de caz este metoda ce constă în confruntarea elevului cu o situație reală de viață, prin a cărei observare, înțelegere, interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaștere. Oricer studiu de caz se realizează în mai multe etape:

alegerea cazului și conturarea principalelor elemente semnificative;

prezentarea cazului ca o situație problematică;

procurarea informației în legatură cu cazul;

organizarea informațiilor procurate;

dezbatere asupra informației culese, care poate avea loc prin diverse metode;

stabilirea concluziilor și valorificarea acestora.

Studiul de caz este o metodă care îl pune pe elev în situația de a explora realitatea și de a înțelege principille care o conduc, fiind o metodă activă care favorizează socializarea elevului și capacitatea de colaborare, cultivând totodată capacitatea de inițiativă și responsabilitatea de grup.

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda studiului de caz: analiza politicilor care protejează drepturile copilului din România, analiza comparativă a situației sociale, familiale, educaționale și financiare a unui copil din Africa de Sud și a unui copil din Europa, analiza impactului pe care industrializarea îl are asupra calității vieții.

Metoda Photovoice este frecvent utilizată în cadrul programelor de educație nonformală întrucât are un grad ridicat de flexibilitate, putând fi adaptată unor situații variate (evaluarea nevoilor comunității, realizarea unei hărti a problemelor, evaluarea unor programe publice), unor grupuri și domenii diverse (mediu, sanatate, educatie). Este un instrument complex deoarece combină mai multe tipuri de acțiuni: transmiterea informațiilor vizuale, discuții de grup și reflecția individuală. Metoda, în sine este destul de costisitoare implicând o recuzită variată (aparat de fotografiat, hârtie de developat), însă poate fi adaptată la grupul de lucru și în varianta unor costuri mai reduse.

Pentru a realiza o sesiune în cadrul căreia să fie utilizată metoda Photovoice este necesar a se urma o serie de etape: etapa de pregătire (stabilirea obiectivelor), etapa de derulare a sesiunilor de fotografie (instruirea beneficiarilor care urmează să realizeze fotografiile) și alternativ etapa sesiunii de discuții; etapa de prezentare a rezultatelor Photovoice (prezentarea se poate face în cadrul unei sesiuni de fotografie, a unui eveniment public, prin intermediul unor cărți poștale tipărite, albume, calendare, prin includerea într-o pagină web). (www.nonformalii.ro)

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Photovoice: caracterizarea comunității de rromi dintr-o localitate și a relațiilor cu populația română, înțelegerea și acceptarea persoanelor cu dizabilități.

Metoda Storytelling a fost aprofundată de mai multe asociații și fundații furnizoare de programe de educație nonformală, fiind detaliată în cadrul Laboratoarelor de Educație Nonformală, publicații realizate prin proiectele de mobilități finanțate și gestionate prin ANPCDFP. Această metodă aduce în prim plan o poveste care trebuie adaptatî ăn funcție de obiectivele activității și de caracteristicile grupului de lucru. Implicarea din partea celui care relatează povestea este una decisivă, asigurând autenticitate procesului de redare a povestirii. Este foarte important să se aibă în vedere că o sesiune de storytelling presupune o calatorie din lumea reală în cea de basm, astfel încat trebuie ca spațiul să permită și să faciliteze acest lucru. Există varianta utilizării cărții, a imaginilor, a unor obiecte sau de a lăsa imaginația auditoriului să dea formă poveștii. În implementarea acestei metode trebuie parcurși mai mulți pași:

Intrarea în poveste sau poarta. Deoarece storytelling nu  presupune doar o experiență de grup ci și una individuală este necesară crearea unui spațiu adecvat introspecției, al deschiderii către experiența proprie, dar și un dialog deschis între participanti. Un alt obiectiv al acestei etape este  familiarizarea participanților cu elementele povestirii, lucru care poate fi făcut prin jocuri de grup, interviuri, utilizând mijloace vizuale și media, metoda introspecției (jurnal), exerciții de improvizație.
Povestea. În redarea poveștii există factori ce țin de arta povestirii și care ajută naratorul să comunice efectiv cu ascultatorii, să creeze magia realității pentru ca aceștia să fie transpuși în planul poveștii. Aceștia țin de intonație, volumul vocii, utilizarea pauzelor, a onomatopeelor și a gesturilor, elemente care ajută la transmiterea mesajului poveștii narate. Ele pot fi învățate și necesită exercițiu continuu. 
  Elementele externe auditive, vizuale și kinestezice și tactile au un rol major în transmiterea mesajului și în crearea iluziei realității. Pot fi utilizate instrumente muzicale, înregistrări, imagini, chiar si obiecte reale ce apar pe parcursul poveștii..
Ieșirea din poveste. O data ce ascultătorii au primit povestea, aceasta devine a lor. Ea a trecut printr-un proces transformativ, mesajul ajungând la fiecare participant în forma sa inițială, dar o data trecut prin filtrul personal, individualizându-se, căpătând nuanțe proprii imaginației și experientei receptorului. Ieșirea din poveste poate fi făcută prin activități ca desenul, teatrul de umbre, teatrul, scrierea creativă, chiar și dezbaterea. (www.nonformalii.ro).

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Storytelling: înțelegerea rolului fiecăruia în munca de grup, stimularea comportamentelor democratice.

Metoda Biblioteca Vie își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și să stimuleze dialogul între oameni. Biblioteca Vie funcționeză ca o bibliotecă normală. Se poate obține un permis de acces în acest spațiu de învățare, se găsesc aici rafturi cu cărți de răsfoit, bibliotecari care recomandă cărțile, o sală de lectură. Dar specificul inovativ al acestei biblioteci este reprezentat de faptul co pe rafturi, cîrțile sunt de fapt oameni care stabilesc un dialog cu fiecare cititor. Prin această experiență se pot obține o sumedenie de informații care sunt obținute foarte ușor, informații la care cititorul putea să nici nu se gândească anterior și care pot să îl determine să își schimbe percepția asupra realității.

Pașii care trebuie urmați în vederea organizării Bibliotecii Vii sunt: identificarea obiectivelor și stabilirea beneficiarilor metodei; organizarea spațiului pentru desfășurarea activității; selecția cărților; selecția bibliotecarilor; pregătirea cărților; promovarea bibliotecii; implementarea bibliotecii vii; evaluarea bibliotecii vii. (www.nonformalii.ro)
  Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Biblioteca Vie: stabilirea opțiunilor pentru carieră, familiarizarea cu experiențele voluntarilor.

Metoda diagramelor VENN este recomandată pentru dezvoltarea gândirii critice. Diagrama VENN reprezintă un organizator cognitiv format din 2 cercuri parțial suprapuse, în care sunt prezentate asemănările și deosebirile dintre două idei sau concepte. În spațiul de suprapunere sunt menționate asemănările dintre cele 2 aspecte, îar în restul spațiului sunt consemnate deosebirile. Completarea diagramelor VENN se pretează foarte bine pentru analiza unor concepte, pentru recapitularea unor elemente deja studiate sau pentru aprofundarea acestora. Utilizarea acestei metode determină elevii la analiză, sinteză, contribuind la dezvoltarea cognitivă a acestora. (Bieltz, Gheorghiu, 1996)

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda diagramelor VENN: analiza în paralel a stilurilor de învățare, analiza tipurilor de temperament în activitățile de autocunoaștere.

Metoda turul galeriei este o metodă interactivă de învățare bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puși în ipostaza de a găsi soluții de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi. Această metodă stimulează gândirea și creativitatea elevilor. Ea îi determină pe elevi să caute și să dezvolte soluții pentru diferite probleme, să facă reflecții critice și judecăți de valoare, să compare și să analizeze situații date și îi  învață pe elevi să emită și să-și susțină propriile idei. În cadrul acestei metode, conversația, problematizarea, explicația, exercițiul, dobândesc statutul de procedeu didactic. Metoda turul galeriei este ușor de aplicat la orice vârstă și adaptabilă oricărui domeniu și obiect de învățământ.Astfel, turul galeriei constă în următoarele elemente: elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o problemă sau sarcină de învățare (susceptibilă de a avea mai multe soluții și mai multe perspective de abordare; produsele muncii grupului se materializează într-o schemă, diagramă, inventar de idei notate pe o hârtie sau un poster; posterele se pun pe pereții clasei, transformați într-o veritabilă galerie; la semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina soluțiile propuse de colegi; comentariile și observațiile vizitatorilor sunt scrise pe posterul analizat; după ce se încheie turul galeriei grupurile revin la poziția inițială; înainte de plecare fiecare echipă își reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalți și discută observațiile și comentariile notate de colegi pe propriul poster.

În realizarea metodei sunt parcurse mai multe etape: Etape:

Constituirea microgrupurilor: elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri; pentru fiecare grup se distribuie foi de flipchart și markere.

Prezentarea sarcinilor de lucru: cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi problema pe care trebuie să o soluționeze, menționând că rezolvarea problemei trebuie realizată pe foile de flipchart; se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii fiecărui grup va avea rolul de ghid.

Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru: elevii interacționează în cadrul microgrupurilor pentru a realiza sarcina propusă; soluțiile se notează pe foaia de flipchart.

Expunerea produselor: fiecare grup își afișează produsul, la fel ca într-o galerie de artă acest aspect explică și denumirea metodei; elevii care au rolul de ghid se vor plasa în locul unde este expus produsul grupului din care fac parte.

Turul galeriei: membrii grupurilor vizitează galeria, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare ghidului și pot face comentarii, pot completa ideile sau pot propune alte soluții pe care le consemnează în subsolul foii de flipchart

Reexaminarea și evaluarea rezultatelor: fiecare grup își reexaminează propriile produse, prin comparație cu celelalte și valorificând comentariile vizitatorilor. (www.scribd.com)

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Turul Galeriei: analiza diferitelor profesii, analiza măsurilor luate pentru protejarea mediului, analiza propunerilor făcute pentru o mai bună organizare a timpului.

Metoda fereastra lui Johari reprezintă o metodă folosită în psihologie, dar și în procesul de selectare profesională pentru a construi o imagine personală clară. Această metodă are denumirea primită după cei doi fondatori (Joshep și Harry) și definește clar limitele în care ne vedem noi, cum ne cred ceilalți și ceea ce obișnuim să ascundem despre noi. Este o metodă simplu de aplicat, dar care necisită, în primul rând, sinceritate din partea celor implicați. Persoana implicată primește o listă de adjective, bifându-le doar pe cele care consideră că îl caracterizează. Pentru a afla mai multe opinii, lista de adjective este distribuită și altor persoane care au intrat în contact cu prima. Cei din urmă, la rândul lor, bifează și ei adjectivele pe care le consideră potrivite pentru persoana respectivă. După completarea listei de adjective, vom obține patru panouri ale ferestrei: zona deschisă (cunoscută subiectului și celorlalți), zona ascunsă (cunoscută subiectului, dar ascunsă celorlalți), zona oarbă (necunoscută subiectului, dar cunoscută celorlalți) și zona necunoscută (necunoscută tuturor celor implicați).

Fereastra Johari este o metodă de cunoaștere personală. Astfel, se află părerea ceilorlalți și dacă imaginea personală corespunde cu cea descrisă de ceilalți. Pentru a eficientiza comunicarea, pentru a promova imaginea personală, este nevoie de o zonă deschisă cât mai mare, în care să se permită pătrunderea mai multor persoane, deoarece doar persoanele care se află sub acest raport realizează o comunicare într-adevăr eficientă. (Luft, Ingham, 1995).

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Fereastra lui Johari: activități de orientare școlară și profesională și opțiune pentru carieră, activitățile de auto și intercunoaștere.

Metoda cubului este folosită în cazul în care se dorește explorarea unui subiect/ a unei situații din mai multe perspective, oferind posibilitatea de a dezvolta competențe necesare unei abordări complexe și integratoare. Metoda presupune următoarele etape:

se realizează un cub pe ale cărui fețe se notează cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

se anunță tema/subiectul pus în discuție.

se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului.

se comunică întregului grup forma finală a scrierii.

lucrarea în forma finală poate fi desfășurată pe tablă sau pe foi albe de format A3.

Metoda cubului prezintă mai multe beneficii pentru participanți: determină participarea conștientă a elevilor prin implicarea acestora în rezolvarea sarcinilor, permite diferențierea sarcinilor de învățare, formează deprinderi de muncă intelectuală, stimulează gândirea logică a elevilor, crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup, crește eficiența învățării, întrucât elevii învață unii de la alții, dezvoltă abilități de comunicare și cooperare. (Cerghit, 2005)

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Cubului: activitate de caracterizare a formelor de comunicare umană (nonverbală, paraverbală, verbală), activitate de caracterizare a stilurilor de învățare.

Metoda pălăriilor gânditoare (Thinking hats)

Această metodă stimulează creativitatea participanților și se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul.

Pălăria albă este cea care: oferă o privire obiectivă asupra informațiilor, este concentrată pe fapte obiective și imagini clare, stă sub semnul gândirii obiective.

Pălăria roșie este cea care: dă frâu liber imaginației și sentimentelor, oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor, descătușează stările afective.

Pălăria neagră este cea care: exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata, oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție, este pălăria gândirii negative, pesimiste.

Pălăria galbenă este cea care: oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației, strălucirea, optimismul, este gândirea optimistă, constructivă, pe un fundament logic.

Pălăria verde este cea care: exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă, este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței, este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare.

Pălăria albastră este cea care: exprimă controlul procesului de gândire, este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător, supraveghează și dirijează bunul mers al activității, este preocuparea de a controla și de a organiza.

Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia. Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi: pălăria albă și pălăria roșie, pălăria neagră și pălăria galbenă, pălăria verde și pălăria albastră.

Metoda se implementează astfel: se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual și atunci elevul respectiv îi îndeplinește rolul sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. (Leonte, Stanciu, 2004).

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Pălăriilor Gânditoare: activitate de negociere asupra unei probleme puse în discuție, activitate de adoptare a unui set de reguli pentru un stil de viață sănătos.

Metoda Frisco presupune abordarea unei probleme din mai multe perspective și pentru aceasta se bazează pe interpretarea din partea elevilor participanți a unui rol specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalității. Astfel, elevii din grupul de lucru vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul consevatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului față de problema dezbătută. Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of Frisco (cei patru băieti din San Francisco) și are ca și scop identificarea problemele complexe și dificile și rezolvarea lor pe căi simple și eficiente. Ea are la bază brainstormingul regizat și solicită din partea elevilor capacități empatice și spirit critic, punând accentul pe stimularea gândirii, a imaginației și a creativității. Metoda are urmîtoarele etape .

Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situație problemă și o propun spre analiză.

Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile și se aleg actorii. Rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor numeroase, același rol poate fi jucat de mai multi participanți concomitent, aceștia formând o echipă.

Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales și își susține punctul de vedere în acord cu acesta (cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluțiilor vechi, pronunțându-se pentru menținerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătățiri; exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ, creativ, inovator și stimulându-i și pe ceilalți participanți să privească astfel lucrurile; pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile și soluțiile inițiale propuse, relevând aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiri; optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanții să privească lucrurile dint-o perspectivă reală, concretă și realizabilă, găsind fundamentări realiste și posibilitățile de realizare a soluțiilor propuse de către exuberant., stimulând participanții să gândească pozitiv).

Etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite.

Metoda Frisco este asemănătoare cu tehnica „Pălăriilor gânditoare” atât din punct de vedere al desfășurării, cât și în ceea ce privește avantajele și limtele.

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Frisco: activitate de stabilire a unui set de reguli de igienă personală, a unui program eficient pentru timpul liber.

Metoda Mozaic este o metodă de învățare care se bazează, pe distribuirea sarcinilor de învățare unor grupuri de elevi astfel ca în urma colaborării fiecare elev să aibă întreaga schemă de învățare. Învățarea diferențiată se bazează pe ideea că unii elevi pot cunoaște mai bine anumite aspecte ale conținutului (specializare), dar că toți elevii au aceleași cunoștințe generale despre întregul subiect. Numărarea elevilor și împărțirea lor pe grupe după un algoritm specific este foarte importantă. Elevii vor fi grupați în 4 grupuri inițiale de câte 4 elevi, fiecărui elev din grup atribuindu-se câte un număr de la 1 la 4.

Textul ce urmează a fi studiat se împarte în prealabil în 4 părți de dimensiuni și grade de dificultate similare. Urmează reașezarea elevilor în sală: toți elevii cu numărul 1 vor forma un grup de experți, același lucru se întâmplă pentru elevii cu celelalte numere obținându-se astfel patru grupuri de experți.

Elevii din grupurile de experți au sarcina de a învăța cât mai bine partea din materialul de studiu care le-a fost atribuită pentru a o preda colegilor lor din grupurile inițiale. Pentru aceasta elevii vor discuta problemele și informațiile cele mai importante și se vor gândi la o modalitate de a le prezenta, de a preda, partea pregătită de ei colegilor din grupul inițial. Profesorul poate interveni ca moderator și facilitator oferind consultanță elevilor când aceștia ajung în momente de impas. După îndeplinirea sarcinilor de lucru din fiecare grup de experți, elevii specializați fiecare într-o anumită parte a lecției revin în grupurile inițiale și predau colegilor lor partea pregătită cu ceilalți experți. În fiecare grup inițial vom avea 4 elevi specializați fiecare într-o parte diferită a lecției și fiecare dintre aceștia va preda partea lui. Astfel fiecărui elev îi revine responsabilitatea predării și învățării de la colegi.

Este foarte important ca evaluarea sau verificarea să se facă din întregul cunoștințelor acoperind toate părțile lecției. Astfel toți elevii vor fi stimulați să învețe toate părțile lecției predate de colegii lor.

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Mozaic: activitate de analiză a emoțiilor umane, activitate de autocunoaștere prin analiza tipurilor temperamentale, activitate de analiză a diferitelor profesii.

Brainstorming este o metodă de discuție și de creație în grup care poate fi tradusă prin sintagma furtună în creier (brain = creier, storming = furtunos). Ca metodă, a fost sistematizată în 1948 de către profesorul de la Universitatea din Buffalo (SUA), Alexander Osborn, care a preluat metoda din budismul Zen, acesta publicând rezultatele experimentelor în anul 1961 în lucrarea Applied Imagination.

Prin brainstorming se urmărește găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat, printr-o mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție. Metoda se desfășoară în cadrul unui grup nu foarte mare (maxim 30 de participanți) cuprinzând două momente principale: producerea ideilor și analiza critică a acestora în cadrul grupului. Atunci când se caută o soluție pentru o problemă ridicată în discuție, soluție care să se caracterizeze prin creativitate și originalitate se poate apela la această metodă. Calea de obținere a acestor idei este aceea a stimulării creativității în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. “Interesul metodei este acela de a da frâu liber imaginației, a ideilor neobișnuite și originale, a părerilor neconvenționale, provocând o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premise apariției altor idei din partea celorlalți participanți.” (Orțan, 2008)

Metoda presupune următoarele etape:

Etapa pregătirii (faza de investigare, faza de antrenament creativ, faza de pregătire a ședințelor de lucru);

Etapa productivă (faza de stabilire a temei de lucru, faza de soluționare a subproblemelor formulate, faza de culegere a ideilor suplimentare);

Etapa selecției ideilor emise (faza analizei listei de idei emise, faza evaluării critice și a alegerii soluției finale).

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda brainstorming: stabilirea regulilor de grup, feed-back asupra celor studiate, enumerarea de calități și defecte.

Metoda cafenelei este o metodă asemănătoare cu mozaicul, dar diferă mai ales din punct de vedere al scopului pentru care este concepută; dacă mozaicul are ca scop de bază divizarea sarcinilor și predare reciprocă, cafeneaua pastrează divizarea sarcinilor dar urmărind realizarea unor produse printr-un schimb reciproc de idei sau de informații. Metoda este eficientă atunci când dorim ca fiecare grupă să realizeze un produs care să integreze si ideile sau sugestiile colegilor lor.

Elevii clasei se împart în 3-4 grupe având un număr egal de membri (minim 4 în fiecare grupă). Fiecare grupă primește anumite sarcini de realizat. Sarcinile pot fi toate aceleași sau pot fi diferite. Grupele pot primi și fișe de lucru care să conțina sarcinile de lucru.

În prima etapă fiecare grupă îsi realizează sarcinile primite de la profesor sau din fișele de lucru. După terminarea sarcinilor (care se pot concretiza într-un afiș conținând ideile principale), grupele își deleagă fiecare câte un reprezentant (denumit vizitator pentru ca să se deplaseze în vizită la o altă grupă) care se va aseza la mesele celelaltor grupe.

Membri rămași, adică cei care nu se deplasează nicăieri (gazdele), prezintă produsele pe care le-au realizat pâna în momentul respectiv. Vizitatorii rețin aspectele cele mai importante și pun întrebări lămuritoare (nu prezintă ce au realizat în grupele lor). Vizitatorii revin în grupele lor și în funcție de informațiile primite de la colegii din celelalte grupe, își perfectionează și dezvoltă materialul.

În final, fiecare grupă își poate prezenta produsul sau acestea pot fi afișate utilizându-se metoda Turul Galeriei.

Exemple de activități pentru dezvoltarea abilităților de viață în care poate fi folosită metoda Cafenelei: activitate de stabilire a unor strategii de control al stresului, activitate de stabilire a unor tehnici de învățare eficientă.

Dumitru, I., Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Editura de Vest, Timișoara, 2001

Guțu, V., Dezvoltarea și implementarea curriculumului în învățământul gimnazial: cadru conceptual, Grupul Editorial Litera, Chișinău, 1999

Ionescu, M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

Marcu V. , Filimon L., Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, 2003

Bieltz, Petre și Gheorghiu, Dumitru – Logica, manual pentru clasa a IX-a licee și clasa a XI-a școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996

Mihai Dinu în a sa carte „Comunicarea – repere fundamentale – „(București, 1997)

Luft, J.; Ingham, H. (1955). "The Johari window, a graphic model of interpersonal awareness". Proceedings of the western training laboratory in group development (Los Angeles: University of California, Los Angeles).

1. Crenguța – Lăcrămioara Oprea ( 2008) – “ Strategii didactice interactive”, ed. a III-a, EDP, București

2. Ioan Cerghit ( 2005)- “ Metode de învățământ”, EDP, București.

3. Ion- Ovidiu Pânișoară ( 2006) – “ Comunicarea eficientă”, ediția a III-a, Editura Polirom, Iași

4. Rodica Leonte, Mihai Stanciu ( 2004) – “ Strategii activ-participative de predare-învățare în ciclul primar”, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău

5. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) – “ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învățământul preșcolar, Editura Arves, Craiova

6. Venera Mihaela Cojocariu ( 2004) – “ Teoria și metodologia instruirii”, EDP, București

Oprea, Crenguța Lăcrămiora, Pedagogie. Alternative metodologice interactive Editura Universitatii din Bucuresti, 2003