.aspecte Juridico Penale Si Criminologice Privind Infractiunile la Regimul Circulatiei Rutiere
CAPITOLUL I – CIRCULAȚIA RUTIERĂ ȘI NECESITATEA APĂRĂRII JURIDICO-PENALE A SIGURANȚEI ACESTEIA
a) Siguranța circulației rutiere
Dezvoltarea societății moderne a determinat creșterea fără precedent a importanței transportului rutier în viața economică și socială. Creșterea importanței transportului rutier a impus, ca o cerință obiectivă, dezvoltarea unor ramuri de producție, precum construcția de mijloace de transport rutier de diferite tipuri, construcția de șosele, poduri, care, la rândul lor au impulsionat apariția altor ramuri de producție și a unor activități de interes social deosebit.
Siguranța circulației rutiere este o condiție sine qua non a realizării funcției economico-sociale a transportului rutier. Realizarea corespunzătoare a importantelor sarcini de ordin economic și social care revin transportului rutier implică, ca o condiție hotărâtoare, existența unui regim de maximă siguranță a circulației pe drumurile publice. Numai în asemenea condiții transportul rutier poate fi eficient din punct de vedere economic și social, poate să-și aducă o contribuție sporită la progresul unei țări.
Necesitatea asigurării securității circulației rutiere decurge nu numai din însemnătatea funcției pe care o realizează transportul rutier, dar și din natura specifică a mijloacelor tehnice pe care le implică această activitate.
Autovehiculele care circulă pe drumurile publice dispun de o forță de distrugere remarcabilă, care, amplificată de viteza pe care o au, poate produce mari și importante prejudicii (pierderi de vieți omenești, distrugeri de bunuri, etc).
În egală măsură, un anumit regim de siguranță a circulației este impus și de necesitatea folosirii eficiente și în bune condiții a șoselelor precum și a celorlalte amenajări care se află pe drumurile publice.
b) Consecințele primejduirii securității circulației rutiere
Numărul crescând al vehiculelor, ca și intensificarea ritmului circulației pe drumurile publice pot să genereze și unele urmări nedorite, și anume creșterea numărului de accidente de circulație, uneori cu grave consecințe, atât asupra persoanelor cât și asupra bunurilor materiale.
Acest fenomen a luat proporții îngrijorătoare în toate țările lumii și manifestă în continuare o vădită tendință de amplificare.
An de an apar noi tipuri de mașini cu performanțe din ce în ce mai bune și cu viteze ce tind către 300-400 km/h. sporirea continuă a vitezei de circulație conduce la apariția tot mai frecventă a accidentului de circulație. În prezent, accidentul de circulație este principala cauză a decesului pentru grupa tânără a populației. În asemenea condiții autovehiculul devine un adevărat pericol social.
c) Mijloace de apărare a siguranței circulației rutiere
Rezultatele obținute se datorează în bună măsură și eforturilor depuse în ultimii ani în vederea perfecționării continue a mijloacelor tehnico-materiale, organizatorice, politico-educative și juridice de apărare a securității circulației rutiere.
În cadrul mijloacelor tehnico-materiale s-a acționat în vederea construirii de noi drumuri, perfect utilate și rezistente la un trafic intens de circulație. De asemenea, s-a procedat la refacerea și transformarea vechilor drumuri, în măsura în care acestea nu mai corespundeau noilor cerințe ale circulației rutiere. S-au perfecționat neîncetat mijloacele de semnalizare rutieră, spre a înlesni circulația fără primejdie a autovehiculelor. O mare importanță a căpătat construcția de autovehicule, dotate cu mijloace adecvate circulației în orice condiții și cu maximum de siguranță.
În legătură cu mijloacele juridice, trebuie subliniat faptul că circulația pe drumurile publice nu ar putea fi desprinsă ca orice activitate socială complexă, de existența unei reglementări juridice, a unor urme care să disciplineze conduita celor care participă la realizarea acestei activități.
Necesitatea elaborării unei legislații rutiere corespunzătoare exigențelor actuale a fost impusă de necesitatea și complexitatea traficului rutier, în continua creștere, de imperativul unei desfășurări normale și eficiente a circulației pe drumurile publice, de necesitatea de a se preveni producerea accidentelor de circulație. Existența formală a unor reguli de circulație rutieră, ca și cunoașterea teoretică a acestora nu sunt îndestulătoare; mai este necesar ca ele să fie riguros respectate, ca participanții la traficul rutier să-și adapteze conduita la litera și spiritul normelor stabilite.
Orice abatere sau încălcare a acestor reguli creează o stare de pericol, de nesiguranță pentru toți participanții la traficul rutier, favorizează apariția accidentelor de circulație și a urmărilor, uneori deosebit de grave, pe care, acestea le implică.
Tuturor celor care încalcă normele de circulație rutieră le incumbă o răspundere juridică pentru faptele lor.
În cadrul mijloacelor juridice de apărare a siguranței circulației rutiere, mijloacele de drept penal ocupă un rol important dar nu exclusiv; alături de acestea, există mijloace de drept civil, de drept administrativ, de dreptul muncii, care servesc și ele acelorași scopuri, și anume prevenirea și combaterea cu ajutorul dreptului a încălcării disciplinei rutiere.
CAPITOLUL 2 – INFRACȚIUNILE CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI RUTIERE – CATEGORIE SPECIFICĂ DE INFRACȚIUNI
a) Concept și caracterizare
Infracțiunile contra siguranței circulației reprezintă ansamblul faptelor penale prin a căror incriminare și sancționare se ocrotește, în principal, acea valoare socială care este securitatea circulației pe drumurile publice. Această categorie de infracțiuni s-a constituit ca un grup aparte în sistemul infracțiunilor ca urmare a amplificării și diversificării încălcărilor produse în cadrul circulației rutiere, a creșterii gradului de pericol al acestor încălcări, a necesității unei intervenții mai eficiente a legiuitorului în acest domeniu spre a asigura ocrotirea în mod corespunzător a valorii sociale puse în pericol.
Respectarea cu restricție a regulilor de circulație pe drumurile publice previne o circulație haotică, anarhică a vehiculelor, împiedicând crearea acelor condiții susceptibile să amplifice pericolul intrisec pe care-l prezintă circulație unui vehicul pe drumurile publice.
În literatura de specialitate s-a subliniat, de drept cuvânt, că majoritatea infracțiunilor la regimul rutier, reprezintă o specie aparte de infracțiuni de pericol (formale) și anume aceea a infracțiunilor obstacol.
Pericolul generat de săvârșirea lor constă în crearea condițiilor favorabile săvârșirii unor infracțiuni sau cel puțin a unui accident de circulație, ori în aceea că împiedică identificarea făptuitorului și cercetarea împrejurărilor concrete de săvârșire a unor infracțiuni în cadrul circulației rutiere.
Pentru existența infracțiunilor la regimul rutier nu este necesară producerea unei leziuni, a unui rezultat sub forma unei modificări fizice a realității înconjurătoare; pericolul social ce le este caracteristic rezultă din simplul fapt al neobservării normelor legale care reglementează circulație pe drumurile publice.
Asemenea infracțiuni constituie adevărate “infracțiuni obstacol, sancționarea lor fiind destinată să prevină producerea unor, consecințe grave, cum ar fi, de pildă, coliziunea unor autovehicule și avarierea sau distrugerea lor, rănirea mai mult sau mai puțin gravă a unor persoane, sau chiar pierderea de vieți omenești, fapte care pot constitui infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul penal.
b) Raporturi cu alte categorii de infracțiuni
În cadrul circulației rutiere se pot produce nu numai încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice, dar, odată cu acestea, și alte încălcări de lege.
Vehiculele (mai ales autovehiculele) care circulă pe șosele, străzi, drumuri constituie o sursă importantă de pericole pentru cetățeni și drumuri publice. Ele pot determina, ca urmare tot a nerespectării regulilor de circulație, pierderi de vieți omenești ori vătămări corporale, fapte care se găsesc incriminate distinct în Codul penal.
Răspunderea penală a făptuitorului în aceste cazuri va fi atrasă atât de prevederile legii speciale, cât și de prevederile Codului penal.
Este posibil ca autovehiculul să fie folosit ca instrument, deosebit de periculos, prin dimensiunile și accelerația care i se poate imprima, pentru a produce unele urmări de o mare gravitate: moartea sau vătămarea unei persoane, distrugerea unor bunuri etc. În aceste cazuri nu se vor mai aplica concomitent prevederile legii speciale și ale Codului penal ci numai dispozițiile Codului penal, deoarece, prin ipoteză, făptuitorul n-a încălcat nici o regulă de circulație, ci a folosit autovehiculul, în materialitatea lui, pentru a provoca anumite urmări fizice, anumite modificări ale realității exterioare, specifice unor infracțiuni (omor, vătămare corporală, distrugere etc.).
Dar autovehiculul poate constitui și obiectul material al unor infracțiuni. Astfel, ar putea constitui obiect material al infracțiunii de abuz de încredere (de exemplu, când o persoană folosește, peste termenul stabilit și după ce i s-a cerut și a refuzat restituirea autovehiculului pe care proprietarul acestuia i l-a încredințat) ori al infracțiunii de înșelăciune (de exemplu, în cazul vânzării aceleiași mașini la mai mulți cumpărători).
De asemenea, autovehiculul ar putea constitui obiect material al unei infracțiuni de serviciu. Plenul Tribunalului Suprem a statuat prin decizia de îndrumare nr. 1/1968 că avarierea sau distrugerea din culpă, de către funcționar, cu ocazia conducerii pe drumurile publice, în cadrul unei sarcini de serviciu, a autovehiculului care i-a fost încredințat în scopul conducerii constituie infracțiunea de neglijență în serviciu. Tot astfel prin decizia de îndrumare nr. 10/1968 Plenul Tribunalului Suprem a statuat că conducătorul auto, făcând parte din personalul unei unități publice, dacă folosește autovehiculul în mod abuziv – fără autorizația necesară în interes personal etc – săvârșește infracțiunea de abuz în serviciu, atunci când fapta sa întrunește și celelalte elemente constitutive ale acestei infracțiuni; în cazul în care, cu prilejul folosirii abuzive a autovehiculului, inculpatul provoacă din culpă o pagubă avutului public sau privat, ori o tulburare a bunului mers al unității, el săvârșește și infracțiunea de neglijență în serviciu, dacă sunt întrunite și celelalte elemente constitutive ale acestei infracțiuni.
c) Infracțiunile contra siguranței circulației rutiere potrivit legislației în vigoare
corespunzător dezvoltării și modernizării în ritm rapid a parcului național de autovehicule și intensificării traficului rutier, circulația pe drumurile publice a primit o nouă reglementare prin OUG nr. 195/2002 și prin HG pentru aprobarea regulamentului nr. 85/2003 de aplicare a OUG 195/2002.
Aceste acte normative prevăd o gamă variată de dispoziții cu finalitate preventivă și educativă, reglementând conduita tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice și în principal a conducătorilor de vehicule.
Pentru cazurile de încălcare a normelor de circulație au fost prevăzute mijloace adecvate de constrângere, penale și administrative.
Unele infracțiuni au fost preluate din vechea legislație, altele au fost modificate în ce privește anumite aspecte; de asemenea au fost introduse și unele infracțiuni noi.
Infracțiunile contra siguranței circulației rutiere sunt prevăzute în capitolul VI din OUG 195/2002:
punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori remorci neînmatriculate sau a unui tramvai neînregistrat (art. 77 alin. 1);
punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare ori tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare (art. 77 alin. 2);
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România sau a unui autovehicul al cărui certificat de înmatriculare a fost reținut pentru defecțiuni tehnice grave la sistemul de direcție ori ice grave la sistemul de direcție ori frânare și ale cărui plăcuțe cu numerele de înmatriculare au fost retrase (art. 77 alin. 3);
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai, de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori acesta i-a fost retras sau anulat ori căruia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (art. 78 alin. 2)
se sancționează și persoana care încredințează cu știință un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una din situațiile prevăzute la alin. 1 și 2 sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora (art. 78 alin. 3);
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se află sub influența unor produse ori substanțe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora (art. 79 alin. 1);
refuzul, împotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau testării aerului expirat (art. 79 alin. 4);
părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției ori a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, precum și modificarea sau ștergerea urmelor accidentului de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni (art. 81 alin. 1);
consumul de alcool sau de produse ori substanțe stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora după producerea unui accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multe persoane, până la testarea alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice (art. 82 alin. 1);
neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 11 alin. 1 din OUG 195/2002 de către cadrele medicale abilitate, în cazul producerii unui accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afecțiunilor medicale ale conducătorului auto (art. 83 alin 1);
distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, cu intenție, a indicatorilor, semafoarelor, amenajărilor rutiere sau a vehiculelor ori crearea de obstacole pe carosabil, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației pe drumurile publice (art. 84 alin. 1);
instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizația eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic, dacă prin aceasta s-a cauzat producerea unui accident de circulație (art. 84 slin. 2);
organizarea sau participarea la concursuri neautorizate, precum și blocarea cu intenție a drumului public cu obiecte sau vehicule ori de către una ori mai multe persoane, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la liberă circulație a celorlalți participanți la trafic (art. 84 alin. 3);
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor, de către cei care au asemenea îndatoriri ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice, în cazul în care au avut ca urmare producerea unui accident de circulație (art. 85 alin. 1);
repararea autovehiculelor având urme de accident fără autorizația eliberată de poliție (art. 85 alin. 2);
eliberarea autorizației pentru lucrări de construire, modificare, modernizare sau de reabilitare a drumului public, amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără acordul poliției specializate (art. 86 alin. 1);
cu pedeapsa prevăzută la alin. 1 se sancționează și persoana care nu respectă condițiile stabilite de poliție specializată pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcțiilor amplasate în zona acestuia, dacă prin aceasta se pun în pericol fluența și securitatea rutieră (art. 86 alin. 2);
neluarea măsurilor pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu cale ferate, precum și modificarea acestora fără acordul poliției (art. 86 alin. 3).
De remarcat că noua reglementare a circulației pe drumurile publice cuprinde un număr mai mare de infracțiuni decât în trecut.
Modificările și completările ce s-au adus legislației rutiere au fost impuse de necesitatea sporirii, în continuare, a fluenței și siguranței traficului rutier, a prevenirii cu mai multă eficiență a accidentelor de circulație.
CAPITOLUL III – INFRACȚIUNILE CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI RUTIERE ÎN SPECIAL
Secțiunea I – Infracțiuni constând în nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la evidența autovehiculelor care circulă pe drumurile publice
Punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat
1) Generalități:
Necesitatea de a avea o evidență a întregului parc național de autovehicule, spre a urmări dinamica sa continuă, ca și cerința de a putea identifica în orice moment un autovehicul în circulație (numele și adresa proprietarului, tipul de vehicul, etc) spre a face posibilă descoperirea celor care încalcă regulile de circulație, au impus includerea în legislația majorității statelor a unor dispoziții privitoare la înmatricularea autovehiculelor și la păstrarea numărului real de înmatriculare în tot timpul cât un vehicul circulă pe drumurile publice.
În legislația țării noastre obligația de înmatriculare a vehiculelor este prevăzută de art. 12 din OUG 195/2002. Potrivit acestor dispoziții orice vehicul care circulă de drumurile publice trebuie să fie înmatriculat ori înregistrat, după caz, și să poarte plăcuțe de înmatriculare sau de înregistrare (alin. 1).
Autovehiculele și remorcile se înmatriculează la autoritatea competentă. Autovehiculele și remorcile aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor se înregistrează la aceste ministere și pot, după caz, să fie înmatriculate și la autoritatea competentă (art. 13 alin. 1).
Tramvaiele, troleibuzele, precum și vehiculele care, datorită destinației lor, nu circulă în mod obișnuit pe drumurile publice se înregistrează de către consiliile locale în condițiile stabilite în regulamente (art. 14).
În art 13 alin. 2 din OUG 195/2002 se prevede că „autovehiculele și remorcile pot circula până la înmatriculare, cu număr de ordine provizoriu, pe baza unei autorizații speciale eliberate de autoritatea competentă, iar în art 18 se precizează că radierea din evidența circulației a vehiculelor se face la autoritatea care a efectuat înmatricularea și înregistrarea în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
2) Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie acel fascicul de relații sociale a căror normală desfășurare nu este posibilă fără ocrotirea securității circulației împotriva faptelor de punere în circulație sau de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
3) Subiectul activ, autor al infracțiunii analizate, nu poate fi decât persoana care dispune de un autovehicul ori care conduce în fapt un autovehicul pe drumurile publice. Aceste calități pot fi întrunite în una și aceeași persoană atunci când, de pildă, proprietarul este și conducător al autovehiculului neînmatriculat. Dacă nu se verifică această din urmă ipoteză ne vom afla în fața a doi subiecți activi diferiți, fiecare susceptibil de a fi tras la răspundere ca autor pentru săvârșirea infracțiunii în una din modalitățile alternative, și anume cel care dispune sau încuviințează ca autovehiculul să circule pe drumurile publice, deși nu este înmatriculat, și cel care conduce efectiv un asemenea autovehicul. Primul va răspunde pentru punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, iar al doilea pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculului.
Infracțiunea de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat este susceptibilă de a fi săvârșită în participație, de regulă, în oricare din formele acesteia: coautorat, instigare, complicitate.
În ce privește coautoratul, observăm că este posibil atunci când dreptul de a dispune de autovehicul aparține mai multor persoane și acestea iau în comun hotărârea de a-l pune în circulați, cunoscând că nu este înmatriculat. În cazul când fapta constă în conducerea autovehiculului neînmatriculat, aceasta nu poate fi comisă în condițiile coautoratului deoarece acțiunea de deplasare și de conducere nu poate fi înfăptuitor practic, decât de o singură persoană. Instigarea, adică determinarea la săvârșirea acestei infracțiuni este posibilă și poate fi comisă de orice persoană.
Dacă persoana care dispune de autovehicul, odată cu producerea lui, desfășoară și o activitate de convingere, de determinare a altei persoane să pună în circulație, în condiții ilegale, autovehiculul, ea va răspunde numai ca autor al infracțiunii de punere în circulație a autovehiculului neînmatriculat, nu și ca instigator la infracțiunea săvârșită de acela care a condus autovehiculul ca urmare a instigării.
Legiuitorul incriminează distinct, sub forma unei acțiuni alternative, punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat datorită pericolului intrisec pe care-l prezintă asemenea fapte pentru securitatea circulației și nu la instigare la infracțiunea săvârșită de acela care conduce autovehiculul pe drumurile publice. De altfel, actul încuviințării și al punerii la dispoziție a autovehiculului nu are semnificație unei instigări, a unei determinări la săvârșirea infracțiunii, ci se aseamănă mai curând cu un act de ajutorare, de înlesnire a săvârșirii infracțiunii (complicitate).
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002 presupune la situație premisă, un regim juridic special cu privire la evidența autovehiculelor aflate în circulație.
Potrivit OUG 195/2002 autovehiculele trebuie să fie înmatriculate. Această operație se efectuează de autoritatea competentă, pe baza actelor de proveniență sau de proprietate ale autovehiculului, precum și pe baza unei verificări tehnice amănunțite a fiecărui autovehicul, eliberându-se un certificat de înmatriculare. Acest certificat cuprinde denumirea organului care l-a emis, numărul de înmatriculare al autovehiculului, marca și tipul, seria motorului, data punerii în circulație, denumirea sau numele și prenumele precum și domiciliul deținătorului.
Pe lângă faptul că atestă starea de înmatriculare, certificatul este și o dovadă că autovehiculul a fost verificat în prealabil, de către autoritatea competentă, din punct de vedere al stării tehnice, prezentând garanții depline de securitate.
Momentul prezentării autovehiculului pentru înmatriculare, cât timp vehiculul nu este pus în circulație, este lăsat la aprecierea proprietarului. Din momentul în care proprietarul se hotărăște să pună vehiculul în circulație, el este obligat ca în prealabil să satisfacă cerințele legii privind înmatriculare. Deținătorii de autovehicule sunt obligați să le înmatriculeze înainte de a le pune în circulație și să monteze pe autovehiculele cu care circulă pe drumurile publice tăblițe purtând numărul de înmatriculare. Ignorarea obligației privind montarea tăbliței cu numărul de înmatriculare va atrage, dacă a fost satisfăcută obligația înmatriculării, numai sancționarea contravențională și nu penală, a persoanei care conduce pe drum public un autovehicul înmatriculat, dar fără a avea montat numărul atribuit.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii constă în două acțiuni alternative și anume: punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Dispoziția de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat sau încuviințarea dată în acest sens constituie infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 1, numai dacă este urmată de o acțiune de punere efectivă în circulație, adică de deplasare a autovehiculului neînmatriculat pe un drum public.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu există obligația de înmatriculare, nu constituie infracțiune.
Elementul material al infracțiunii prevăzute în art 77 alin. 1 din OUG 195/2002 este însoțit și de anumite cerințe esențiale: acțiunea să fie săvârșită pe drumurile publice și să constea în punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul; acestora li se adaugă o cerință esențială specifică, anume aceea că autovehiculul să fie înmatriculat.
b) Rezultatul faptei. Pentru a realiza latura obiectivă a infracțiunii, acțiunea de punere în circulație sau de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, acest rezultat se produce în momentul când are loc deplasarea autovehiculului în condițiile arătate. Tot astfel, în cazul faptei care constă în conducerea autovehiculului neînmatriculat rezultatul survine în momentul când autovehiculul este pus în mișcare, fie chiar de persoana care are calitatea de a dispune punerea sa în circulație, fie de altă persoană căreia i s-a încredințat autovehiculul spre a fi condus.
c) Legătura de cauzalitate. Această legătură între acțiunea incriminată și urmarea specifică rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de făptuitor (ex re) și nu trebuie dovedită.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat se săvârșește în oricare din modalitățile sale alternative, cu intenție, care poate fi directă sau indirectă.
Desigur, dacă subiectul s-ar găsi în eroare cu privire la cerința esențială și anume că autovehiculul este neînmatriculat, ar opera prevederile cui privire la eroarea de fapt (art. 51 Cod penal), existând o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și implicit răspunderea penală a făptuitorului.
Latura subiectivă nu cuprinde nici o cerință esențială cu privire la mobilul ori scopul săvârșirii faptei.
Alte aspecte
a) Formele infracțiunii. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002, legea nu incriminează decât activitatea ilicită consumată, adică forma consumată a acestei infracțiuni.
Consumarea infracțiunii are loc chiar în momentul când s-a început executarea faptei și s-a produs rezultatul, sub forma unei stări de pericol.
b) Modalitățile infracțiunii – fapta prevăzută în art. 77 alin. 1 din ordonanță este incriminată în configurația ei tipică, norma de incriminare prevăzând un conținut constitutiv unic (nu există o variantă agravată).
c) Sancțiuni – corespunzător gradului de pericol social pe care îl prezintă, infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002 se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
2. Punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare
1) Generalități:
Necesitatea de a fi respectate regulile privitoare la înscrierea în circulație a autovehiculelor și la radierea lor n-ar putea fi satisfăcută pe deplin numai prin sancționarea acelor care pun în circulație sau conduc pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate.
Practica a arătat că încălcarea regulilor de mai sus are loc și într-o formă mai gravă, anume prin punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice de autovehicule purtând un număr fals de înmatriculare. Asemenea fapte nu numai că reprezintă o încălcare evidentă a obligației de înregistrare a autovehiculului, dar sunt, totodată, de natură să împiedice descoperirea imediată a încălcării acestei obligații.
2) Obiectul juridic
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este identic cu cel al faptei incriminate prin art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002. infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 2 are și un obiect juridic special adiacent, constând în acele relații sociale ce se constituie în legătură cu stabilirea adevărului privitor la autovehiculele aflate în circulație și a numărului de înmatriculare sub care acestea circulă pe drumurile publice.
3) Subiectul activ
În ceea ce privește subiectul activ sunt valabile explicațiile date în legătură cu subiecții infracțiunii prevăzute în art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002.
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 2 din ordonanță presupune, ca situație premisă, un regim juridic special cu privire la evidența autovehiculelor aflate în circulație
Potrivit art. 22 alin. 2 din regulament, deținătorii de autovehicule au obligația de a înmatricula autovehiculele înainte de a le pune în circulație și de a monta pe acestea tăblițe purtând numărul de înmatriculare. Aceasta implică utilizarea unor numere reale, atribuite de organele de drept, după înmatricularea cerută și obținută potrivit dispozițiilor legale.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii este alcătuit din două acțiuni alternative și anume: punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.
Explicațiile date cu privire la elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 77 alin. 1 sunt valabile și aici.
Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 77 alin. 2 este însoțit și de o cerință esențială specifică, anume ca autovehiculul să aibă un număr de fals înmatriculare.
Ceea ce se incriminează este folosirea numărului fals de înmatriculare (uzul de fals). Sub acest aspect este indiferent pe ce cale și de către cine s-a montat pe autovehicul numărul de înmatriculare nereal.
b) Rezultatul faptei este identic cu cel al infracțiunii prevăzute în art. 77 slin. 1 din OUG 195/2002.
c) Legătura de cauzalitate dintre acțiunea constitutivă și urmarea specifică rezultă ex re și nu trebuie demonstrate.
B. Aspecte subiective
Cele arătate în legătură cu latura subiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002 sunt valabile și pentru infracțiunea prevăzută în art 77 alin. 2 din ordonanță.
5) Alte aspecte
a) Formele și modalitățile infracțiunii nu ridică probleme diferite de cele înfățișate la infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002.
b) Sancțiuni
Infracțiunea prevăzută în art. 77 alin. 2 este sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Această agravare a pedepsei legale, în raport cu cea prevăzută în art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002 este explicabilă, dacă avem în vedere că prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de3 art. 77 alin. 2 se relevă o tendință de fraudă, de înșelare, de ascundere a adevărului, ca și împrejurarea că asemenea fapte sunt mai dificil de descoperit, autorul putând să ascundă mai multe vreme adevărata identitate a autovehiculului.
Secțiunea a II-a – Infracțiuni constând în nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la pregătirea și starea psihofizică a persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice
1. Conducerea fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul
1) Generalități:
Securitatea circulației pe drumurile publice depinde nu numai de factori obiectivi, cum sunt starea tehnică a autovehiculului sau starea drumurilor, dar și de factori subiectivi, cum ar fi cunoașterea de către conducătorul auto a regulilor de circulație, a regulilor tehnice de conducere a autovehiculului, priceperea sa de a stăpâni autovehiculul și de a circula corect pe drumurile publice.
Legislația rutieră a majorității statelor moderne obligă pe conducătorii auto să posede un permis de conducere, adică un atestat doveditor al faptului că dispun de cunoștințele și îndemânarea necesară conducerii pe drumurile publice a unui anumit tip de autovehicul permis care se obține pe baza unor verificări și examene.
Legislația noastră rutieră reglementează și ea obligația conducătorilor de autovehicule de a avea un permis de conducere. Astfel, potrivit art. 23 din OUG 195/2002, „Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere corespunzător categoriei sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație”.
Permisul de conducere se obține numai pe bază de examen și se eliberează de autoritatea competentă. Tot astfel, conform art. 52 din regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002, „Conducătorii de autovehicule și tramvaie trebuie să posede permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus”.
Pregătirea și examinarea conducătorilor auto și obținerea permisului de conducere au loc în condițiile prevăzute în art. 64 din Regulamentul nr. 85/2003 pentru aplicarea OUG 195/2002.
Conform art. 78 alin. 2 din OUG 195/2002 este asimilat aceluia care nu are permis de conducere (art. 78 alin. 1) și cel care conduce un autovehicul pe drumurile publice după ce permisul de conducere i-a fost retras sau anulat, ori căruia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Persoanele care domiciliază în alte state, venite temporar în România, pot conduce autovehicule pe drumurile publice dacă posedă permis de conducere național sau internațional, eliberat de autoritatea competentă din statul respectiv după modelul stabilit în Convenția internațională asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968, la care țara noastră este parte, de asociații afiliate la Federația Internațională a Automobilului ori la Alianța Internațională de Turism, sau care este recunoscut valabil pe bază de reciprocitate.
2) Obiectul juridic special al infracțiunii este acel grup de relații sociale, constituite în legătură cu ocrotirea securității circulației pe drumurile publice, a căror formare, normală desfășurare și dezvoltare nu poate fi asigurată decât prin incriminarea faptelor de conducere fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus.
3) Subiectul activ. Autor al infracțiunii nu poate fi decât o persoană care are o calitate determinată, și anume aceea de conducător de autovehicul, indiferent dacă această calitate o deține pe baza unui permis de conducere ori ca o situație de fapt. De asemenea, nu interesează dacă subiectul a avut anterior permis de conducere iar apoi acesta i-a fost retras, anulat, etc., fiind suficient ca el să conducă în fapt un autovehicul pe drumurile publice, fără a fi respectat obligația legală de a avea permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului pe care-l conduce.
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 1 și 2 poate fi săvârșită și în participație, dar numai sub forma instigării și complicității. Coautoratul este exclus de însăși materialitatea faptei incriminate; dacă două persoane, ambele fără permis de conducere, conduc pe rând același autovehicul, înlocuindu-se la volan una pe alta, ele nu săvârșesc o singură infracțiune, în condițiile coautoratului, ci două infracțiuni distincte dar conexe.
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin 1 și 2 din OUG 195/2002 presupune ca o situație premisă, existența unui anumit regim juridic privind pregătirea persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice. Potrivit legii persoana care conduce un autovehicul are obligația legală de a avea permis de conducere, iar permisul trebuie să fie corespunzător categoriei autovehiculului pe care îl conduce sau să nu-i fi fost retras, anulat ori reținut în vederea anulării sau ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 78 alin. 1 și 2 constă într-o singură acțiune (comisiune): conducerea în condiții ilicite a unui autovehicul pe drumurile publice.
Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 78 alin. 1 și 2 se întregește cu anumite cerințe esențiale, cum ar fi existența unui autovehicul și a drumului public. O altă cerință esențială a elementului material al infracțiunii se referă la permisul de conducere al conducătorului autovehiculului, cerință prevăzută de lege în mai multe modalități normative.
O primă modalitate este aceea ca subiectul să nu posede permis de conducere, adică să încalce obligația legală de a poseda permis de conducere (art. 53 din Regulament).
O a doua modalitate alternativă a cerinței esențiale constă în lipsa unui permis corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.
Pentru existența infracțiunii nu interesează categoria autovehiculului pentru care subiectul are permis de conducere, ci categoria vehiculului efectiv condus; este suficient doar ca el să nu aibă permis de conducere pentru categoria căreia îi aparține acest autovehicul.
A treia modalitate alternativă se referă la conducerea autovehiculului de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau reținut în vederea anulării, ori ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Continuarea activității de conducere a autovehiculului pe drumurile publice, după luarea vreuneia dintre măsurile arătate atrage răspunderea penală a făptuitorului în baza art. 78 alin. 2 fapta sa fiind echivalentă cu conducerea fără permis.
b) Rezultatul faptei. Acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere, în oricare din modalitățile alternative examinate, are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite.
c) Legătura de cauzalitate. Această legătură rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de făptuitor (ex re) și nu trebuie dovedită.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă.
Intenția rezultă, de regulă, ex re, adică din însăși materialitatea faptei. Latura subiectivă a acestei infracțiuni nu cuprinde, în afară de elementul subiectiv (vinovăția), nici o cerință esențială cu privire la mobilul ori scopul săvârșirii faptei.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii – infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 este comisivă și se realizează prin acte pozitive.
Săvârșirea acestei infracțiuni poate să implice desfășurarea unor acte pregătitoare. Aceste acte nefiind incriminate de legea penală nu constituie forme ale infracțiunii. Legea nu incriminează decât forma consumată a aceste infracțiuni. Consumarea infracțiunii are loc în momentul deplasării autovehiculului pe un drum public; acest moment coincide cu producerea rezultatului adică a stării de pericol specifice.
b) Modalitățile infracțiunii
Fapta prevăzută în art. 78 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 este incriminată în configurația ei tipică, norma de incriminare prevăzând un conținut constitutiv unic (nu există o variantă agravantă).
c) Sancțiuni
Infracțiunea prevăzută de art 78 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În ce privește modalitățile normative alternative prevăzute în art. 78 alin. 2, sancțiunea este de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
2) Încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis sau care suferă de o boală psihică ori se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora
1) Generalități
Necesitatea ca persoanele care conduc un autovehicul pe drumurile publice să posede un permis de conducere corespunzător n-ar putea fi satisfăcută pe deplin numai prin sancționarea acelora care conduc fără permis un autovehicul pe drumurile publice.
Deținătorii de autovehicule au obligația să nu încredințeze conducerea autovehiculelor persoanelor care nu au permis de conducere sau care posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv, ori al căror permis a fost retras sau anulat ori cărora exercitarea dreptului de a conduce le-a fost suspendată, ori persoanelor care suferă de o boală psihică ori se află sub influența unor substanței ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
De asemenea, conform art. 50 alin. 2 lit c din Regulamentul nr. 85/2003 pentru aplicarea OUG 195/2002 persoanele juridice deținătoare de vehicule sunt obligate „să nu permită conducerea vehiculului de către persoane care nu posedă permis de conducere corespunzător sau atestat profesional” și „să nu permită conducătorilor de vehicule să plece în cursă sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor ori produselor stupefiante, ori a medicamentelor cu efecte similare acestora ori într-o stare accentuată de oboseală”.
2) Obiectul juridic. Obiectul juridic special al infracțiunii este identic cu cel al faptei incriminate prin art. 78 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002.
3) Subiectul activ. Încredințarea autovehiculului spre conducere unei persoane care nu posedă permis poate fi săvârșită numai de acela care are calitatea de proprietar sau deținător de autovehicul.
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002 poate fi săvârșită în condițiile coautoratului când actele de încredințare sunt realizate în comun de mai multe persoane care dispun în comun de autovehicul (ca proprietari ori ca deținători). La această infracțiune pot exista atât acte de instigare și de complicitate săvârșite de orice persoană.
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 3 din ordonanță presupune ca situație premisă existența unui anumit regim juridic privind posibilitatea de a dispune de un autovehicul. Potrivit legii, acela care are posibilitatea de a dispune sau de a decide cu privire la folosirea autovehiculelor are obligația legală să nu încredințeze conducerea acestora unei persoane care nu posedă permis de conducere sau care posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acel autovehicul sau care suferă de o boală psihică ori se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002 constă într-o singură acțiune (comisiune) și anume în încredințarea autovehiculului pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care se află în una din situațiile prevăzute anterior și care conduce autovehiculul pe drumurile publice.
Elementul material se întregește cu o cerință esențială, aceea ca autovehiculul încredințat unei persoane care nu are permis de conducere să fi fost condus efectiv de aceasta pe drumurile publice.
b) Rezultatul faptei
Acțiunea de încredințare a autovehiculului, spre conducere, unei persoane care se află într-una din situațiile prevăzute anterior are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite. Acest rezultat se produce în momentul când are loc deplasarea autovehiculului, în cadrul conducerii sale pe un drum public.
c) Legătura de cauzalitate. Rezultatul, adică starea de pericol, survine ca urmare directă a săvârșirii faptei; legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002 se săvârșește cu vinovăție în forma intenției, care poate fi directă sau indirectă.
Proprietarul sau deținătorul are obligația să verifice dacă cel căruia îi încredințează autovehiculul are sau nu permis. Faptul că n-a verificat, implică, în principiu, acceptarea situației ca el să nu aibă permis și deci existența intenției indirecte.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii. În cazul infracțiunii prevăzute în art. 78 alin. 3 din ordonanță, legea nu incriminează decât forma consumată a acesteia. Infracțiunea se consumă nu în momentul încredințării autovehiculului aceluia care nu are permis de conducere, ci în momentul când acesta din urmă a pus în circulație vehiculul, adică a început activitatea de conducere.
b) Modalitățile infracțiunii – fapta prevăzută în art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002 este incriminată în configurația ei tipică, norma de incriminare prevăzând un conținut constitutiv unic (nu există o variantă agravată). Există însă diferite modalități faptice ale infracțiunii.
c) Aspecte privind unitatea și pluralitatea de infracțiuni
Infracțiunea de încredințare a autovehiculului spre conducere unei persoane care nu posedă permis are caracter independent în raport cu infracțiunea pe care o comite cel căruia i s-a încredințat vehiculul și care va răspunde pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere ori fără permis corespunzător.
d) Sancțiuni – infracțiunea prevăzută în art. 78 alin. 3 din OUG 195/2002 este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
3) Conducerea cu o îmbibație alcoolică peste limita legală sau sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora
1. Generalități
Alcoolul, consumat în cantități mari și într-un interval de timp scurt, este toxic, determinând producerea în organism a unor fenomene patologice ca: starea de excitație, confuzie mintală, lipsă de coordonare a mișcărilor, tulburări senzoriale, vizuale și auditive.
Studiile efectuate de specialiști au demonstrat că alcoolul chiar consumat în cantități mici, diminuează simțitor puterea de discernământ, capacitatea de concentrare și atenția conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacție, etc, iar numărul erorilor în conducerea autovehiculului și al încălcărilor de lege crește în raport direct proporțional cu cantitatea de alcool ingerat. Sub acest din urmă aspect s-a constatat că persoanele aflate sub influența alcoolului conduc cu viteze mai mari în raport cu condițiile concrete de circulație, nu reușesc să se înscrie corect cu autovehiculele în curbe, trec mai frecvent pe sensul opus, nu mai sunt în măsură să aprecieze corect distanțele, se apropie excesiv de mult de mașinile din fața lor, se angajează în depășiri riscante, etc.
În considerarea acestor realități, legislația rutieră a tuturor statelor moderne cuprinde prevederi explicite care interzic conducătorilor auto să conducă după ce au consumat băuturi alcoolice ori alte substanțe analgezice, stimulente, tranchilizante, halucinogene, hipnotice, stupefiante cu efecte similare.
Și legislația noastră prevede obligația pentru conducătorii de autovehicule de a nu conduce autovehiculul după ce au consumat băuturi alcoolice, produse sau substanțe stupefiante ori medicamente cu efecte similare.
2) Obiectul juridic
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl constituie acel grup de relații sociale, constituit în legătură cu ocrotirea securității circulației pe drumurile publice, a căror formare, normală desfășurare și dezvoltare e asigurată prin incriminarea faptelor de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală sau o concentrație de alcool în aerul expirat peste limita legală ori care se află sub influența unor substanțe sau produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora.
Lista substanțelor cu efecte psihoactiv contraindicate conducătorilor de autovehicule și tramvaie se stabilește de către Ministerul Sănătății și Familiei și se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.
Spre deosebire de Decretul 328/1966, OUG 195/2002 nu prevede ca infracțiune fapta unei persoane de a se afla în stare de ebrietate dar cu o îmbibație alcoolică sau concentrație de alcool pur în aerul expirat sub limita legală.
3) Subiectul activ
Autor al infracțiunii prevăzute în art. 79 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 nu poate fi decât o persoană care are o calitate determinată, aceea de conducător de autovehicul, indiferent dacă această calitate o deține în baza unui permis de conducere, ori ca o situație de fapt.
Această infracțiune poate fi săvârșită și în participație dar numai sub forma instigării și complicității. Infracțiunea în discuție nu ar putea fi săvârșită în coautorat, deoarece conducerea autovehiculului, implicit deplasarea mașinii din locul unde staționează, nu poate fi decât rezultatul acțiunii unei singure persoane și anume a aceleia care acționează în mod nemijlocit asupra mecanismelor de punere în mișcare a autovehiculului. Instigarea și complicitatea pot fi comise de orice persoană.
Dacă, cunoscând starea de îmbibație alcoolică a unei persoane, deținătorul autovehiculului i-a încredințat totuși vehiculul, având reprezentarea faptului că ea îl va conduce în această stare pe drumurile publice, acțiunea lui reprezintă un act de determinare sau ajutor, săvârșit cu intenție, la conducerea, în stare de îmbibație alcoolică, a autovehiculelor, de către persoana respectivă și, ca atare, răspunderea sa penală pentru instigare ori complicitate este pe deplin incidentă.
În legislația altor state, asemenea fapte sunt sancționate ca infracțiuni independente. Astfel, în Codul rutier belgian este incriminată fapta oricărei persoane „care întrebuințează un vehicul unei persoane care este în mod manifest beată sau care dă semne aparente de intoxicare”, iar în Codul penal cubanez este incriminată fapt celui care „permite ca altcineva să conducă vehiculul, știind că acela a ingerat băuturi alcoolice care, fără să-l aducă în stare de ebrietate i-au afectat capacitatea de conducere.”
4) Conținutul juridic al infracțiunii. Infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 presupune ca o situație premisă, existența unui regim juridic cu privire la starea psihofizică a persoanelor care conduc autovehiculule pe drumurile publice.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 79 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 constă într-o singură acțiune (comisiune), și anume în conducerea în condiții ilicite a unui autovehicul pe drumurile publice. Caracterul ilicit al conducerii rezultă, în cazul acestei infracțiuni din nerespectarea unei obligații care se referă ța conducătorul auto, mai precis a obligației de a se abține de la consumarea băuturilor alcoolice sau a substanțelor și produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
Elementul material este însoțit de o cerință esențială, prevăzută de lege în două modalități alternative.
Într-o primă modalitate, cerința esențială constă în aceea ca subiectul să aibă în sânge o îmbibație alcoolică sau în aerul expirat o concentrație de alcool pur ce depășesc limita legală.
Dacă făptuitorul se află doar sub influența băuturilor alcoolice, condiția esențială nu este satisfăcută. În acest caz sunt aplicabile dispozițiile din art. 181 pct. 1 din Regulament care prevăd obligația conducătorului de autovehicul sau tramvai de a nu produse după ce a consumat băuturi alcoolice, produse sau substanțe stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora, fapta constituind contravenția prevăzută în art. 89 lit. a din OUG 195/2002 „conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice, daca fapta nu constituie infracțiune.”
Prin „îmbibație alcoolică” sau „alcoolemie” se înțelege gradul de concentrare a alcoolului din corpul uman, exprimat în grame la litru de sânge. Limita legală a îmbibației alcoolice și a concentrației de alcool în aerul expirat este arătată în art. 79 pct. 1 din OUG 195/2002 și anume „o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”
Într-o a doua modalitate alternativă, cerința esențială constă în aceea ca subiectul să se afle sub influența unor produse ori substanțe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
b) Rezultatul faptei. Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite. Acest rezultat se produce chiar în momentul în care are loc conducerea autovehiculului de către persoana ce are în sânge o îmbibație alcoolică sau concentrație de alcool în aerul expirat peste limita legală sau se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora.
c) Legătura de cauzalitate – rezultatul și anume starea de pericol, intervine ca urmare directă a săvârșirii faptei și nu trebuie dovedit.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției; aceasta poate fi directă sau indirectă. Latura subiectivă nu cuprinde nici o cerință esențială cu privire la mobilul ori scopul săvârșirii faptei. Mobilul și scopul atunci când sunt cunoscute, vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii
În cazul acestei infracțiuni legea nu incriminează decât activitatea ilicită consumată, adică forma consumată a acestei infracțiuni.
Consumarea are loc în momentul în care s-a început executarea acțiunii constitutive și s-a produs rezultatul arătat, sub forma unei stări de pericol, adică în momentul deplasării autovehiculului pe drumurile publice, în condițiile arătate anterior.
b) Modalitățile infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 cuprinde mai multe modalități normative și poate prezenta diferite modalități faptice.
Modalitățile normative corespund variantelor din norma de incriminare. Incriminarea din art. 79 alin. 1 și 2 prevede un conținut constitutiv diferențiat, în sensul că fapta prevăzută în art. 79 alin. 1 este incriminată în configurația ei tipică, constituind varianta simplă, iar cea din art. 79 alin. 3 reprezintă varianta agravată.
Celor două variante de incriminare le corespund două modalități normative.
Referindu-se la varianta agravată, se observă că ea cuprinde două circumstanțe de agravare, ceea ce înseamnă că modalitatea normativă agravată se înfățișează la rândul ei sub forma a două modalități normative alternative de agravare.
1. Prima modalitate normativă agravată se realizează atunci când persoana aflată în una din situațiile arătate „efectuează transport public de persoane”.
Prin expresia „efectuează transport public de persoane” se înțelege transportarea unui grup de persoane, de către un autovehicul special amenajat și care face cu regularitate ori în mod ocazional asemenea transporturi. Textul nu se aplică în cazul transportului mai multor persoane într-un autoturism.
2. Cea de-a doua modalitate alternativă agravată privește situația în care autovehiculul condus de către o persoană aflată în una din situațiile prevăzute în art. 79 alin. 1 transportă substanțe sau produse periculoase. De pildă, buteliile de aragaz sau tuburile de oxigen transportate să fi fost încărcate, cisterna să fi fost plină cu benzină etc., căci în caz contrar, pericolul a cărui evitare s-a urmărit este inexistent și rațiunea agravării răspunderii penale nu mai subzistă.
3. Aspecte privind unitatea și pluralitatea de infracțiuni
Infracțiunea analizată poate fi săvârșită de orice persoană care conduce un autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală, chiar dacă nu posedă permis de conducere. În acest din urmă caz, conducătorul auto va răspunde atât pentru infracțiunea de conducere cu o îmbibație alcoolică sau concentrație de alcool în aerul expirat peste limita legală prevăzută de prevăzută de art. 79 alin. din OUG 195/2002, cât și pentru infracțiunea de conducere fără permis, prevăzută în art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002, ambele infracțiuni aflându-se în concurs.
4) Sancțiuni
Pentru varianta simplă a infracțiunii prevăzută în art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 pedeapsa e închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp de pentru agravanta prevăzută în art. 79 alin. 3 din OUG 195/2002, sancțiunea este închisoarea de la 2 la 7ani.
OUG 195/2002 prevede pentru prima dată în legislația rutieră română, în art 82 alin. 1 că: „Consumul de alcool sau de produse ori substanțe stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la testarea alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Iar în art. 82 alin. 2 prevede că: „nu constituie infracțiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanțelor stupefiante, după producerea accidentului de circulație și până la sosirea poliției la fața locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporala a conducătorului auto.”
Secțiunea a III-a – Infracțiuni prin care se împiedică stabilirea comiterii unor infracțiuni contra siguranței circulației rutiere
1. Sustragerea de la recoltarea probelor biologice
1) Generalități
În cuprinsul art. 79 din OUG 195/2002 legiuitorul a incriminat fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai de a refuza, a se împotrivi sau sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanței ori produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau testării aerului expirat.
Prin dispoziția menționată se sancționează simplul refuz al conducătorului auto de a permite organului competent să-i stabilească existența alcoolului în sânge (alcoolemia) ori a substanțelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în timpul conducerii pe drumurile publice, indiferent de gradul îmbibației sale alcoolice. Aceasta urmează să fie stabilită abia prin proba științifică în vederea căreia organul de poliție a dispus recoltarea probelor biologice. Infracțiunea subzistă, deci, chiar dacă ulterior organul de poliție pe baza altor probe, ar constata că cel în cauză n-a consumat băuturi alcoolice.
2) Obiectul juridic. Obiectul juridic special al infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice îl constituie acel grup de relații sociale a căror normală desfășurare nu este posibilă fără ocrotirea securității circulației împotriva faptelor de împotrivire, refuz sau sustragere de la stabilirea alcoolemiei în timpul conducerii autovehiculului pe drumurile publice.
Infracțiunea are însă și un obiect juridic special adiacent. Prin incriminarea cuprinsă în art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002, legiuitorul a urmărit, odată cu ocrotirea securității pe drumurile publice, și apărarea altor valori sociale, anume activitatea organelor judiciare, împotriva faptelor prin care se tinde la ascunderea realității cu privire la starea conducătorului auto în momentul conducerii autovehiculului, indiferent dacă acesta a produs sau nu un accident de circulație. Obiectul juridic special adiacent al infracțiunii îl constituie, așadar, acel mănunchi de relații sociale care se constitui în legătură cu aflarea adevărului privitor la existența și gradul alcoolemiei ori substanțelor sau produselor stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare acestora și cu administrarea probelor corespunzătoare.
3) Subiectul activ
Autor al infracțiunii nu poate fi decât persoana care a condus, în fapt, un autovehicul pe drumurile publice și care refuză, se împotrivește sau se sustrage de la recoltarea probelor dispusă de organul de poliție în vederea stabilirii îmbibației alcoolice.
Infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 poate fi săvârșită și în participație, dar nu în toate formele acesteia. Sustragerea de la recoltarea probelor biologice, presupunând o acțiune care se săvârșește în persoana proprie nu poate fi comisă sub forma coautoratului. Instigarea și complicitatea sunt posibile; actele de determinare , înlesnire sau ajutor la săvârșirea infracțiuni prevăzute în art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 pot fi comise de orice persoană.
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 presupune ca o situație premisă, existența unui dispoziții date de organul competent, în temeiul legii, pentru efectuarea operației de recoltare a probelor biologice; altfel spus, organul competent trebuie să pună în vedere conducătorului autovehiculului să se prezinte la o unitate spitalicească în scopul sus-arătat. În practica judiciară s-a decis că numai prin părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor poliției nu se poate săvârși, pe lângă infracțiunea prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 și infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 4 din aceeași ordonanță, deoarece pentru existența acestei din urmă infracțiuni este necesar ca inculpatul să fi fost somat să se supună recoltării probelor biologice.
Fără preexistența unei atare invitații (ordin sau somație) a organului de poliție, nu există pentru conducătorul auto obligația de a se supune, din proprie inițiativă, recoltării probelor biologice și, deci, nu poate fi concepută nici infracțiunea de sustragere de la recoltarea acestor probe.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii în discuție constă într-o singură acțiune (comisiune) și anume în sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sustragerea presupune o acțiune prin care făptuitorul zădărnicește, face imposibilă, prin orice mijloace, recoltarea probelor biologice, dispusă de organul de poliție în vederea stabilirii alcoolemiei. Odată manifestat, refuzul de a se supune recoltării este suficient pentru consumarea infracțiunii, chiar dacă o împrejurare ulterioară ar face ca recoltarea probelor biologice să se poată efectua în timp util. Acțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice poate îmbrăca, pe lângă forma refuzului sau împotrivirii conducătorului auto de a fi condus la cea mai apropiată unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, și alte forme, cum ar fi: fuga de sub supravegherea organelor de poliție în timpul conducerii spre o unitate medicală în vederea recoltării acestor probe, invocarea unor împrejurări lipsite de orice temei pentru a justifica neacceptarea efectuării probelor, etc.
b) Rezultatul faptei.
Acțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite. Acest rezultat se produce în momentul în care conducătorul auto nu dă curs invitației organului de poliție de a se supune recoltării probelor biologice în vederea efectuării analizei de laborator pentru stabilire existenței și proporției îmbibației alcoolice în timpul conducerii.
c) Legătura de cauzalitate. Rezultatul, starea de pericol, survine ca urmare directă a săvârșirii faptei și nu trebuie dovedit.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției care poate fi directă și indirectă.
Pentru existența infracțiunii, mobilul și scopul sunt irelevante, de ele ținându-se seama numai la individualizarea pedepsei.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii
În cazul infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 legea nu incriminează decât activitatea ilicită, consumată, adică forma consumată a acestei infracțiuni. Consumarea are loc în momentul în care conducătorul auto, după ce a fost somat, se sustrage de la recoltarea probelor biologice.
b) Modalitățile infracțiunii. Fapta prevăzută în art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 este incriminată în configurația ei tipică, norma de incriminare prevăzând un conținut constitutiv unic. Vor putea exista diferite modalități faptice ale infracțiunii.
c) Sancțiuni
În cazul infracțiunii prevăzute în art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002 limitele de pedeapsă sunt egale cu cele stabilite prin lege pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală sau se află sub influența unor substanțe sau produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora; ambele fapte se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
2) Părăsirea locului accidentului
1) Generalități
Circulația autovehiculelor pe drumurile publice este o formă de activitate umană deosebit de complexă, atât prin amploarea pe care o capătă pe măsura progresului tehnic și a dezvoltării civilizației materiale, prin numărul mare de fapte periculoase ce ar putea fi săvârșite împotriva persoanelor sau bunurilor în condițiile unei folosiri necorespunzătoare a autovehiculelor, cât și prin problematica deosebită pe care o ridică ocrotirea valorilor sociale expuse pericolului menționat.
Pe lângă acestea, producerea unor fapte periculoase în cadrul circulației rutiere impune și anumite exigențe specifice în legătură cu aflarea adevărului asupra celor petrecute, obligă la o examinare multilaterală a factorilor care ar fi putut contribui la producerea accidentului, la confruntarea acțiunii lor cu regulile existente în materie și cu unele criterii științifice care trebuie avute în vedere (de exemplu, legate de forța de șoc, de capacitatea de frânare a autovehiculului, de gradul de vizibilitate a conducătorului etc), în astfel de situații. De asemenea trebuie remarcat faptul că persoanele angajate într-un accident de circulație se găsesc înaintea oricăror alte persoane la locul accidentului, fiind în măsură să dea primele ajutoare victimelor ori să ia alte măsuri pentru a preveni extinderea urmărilor dăunătoare rezultate din accident. În aceste condiții, părăsirea locului accidentului ar putea să conducă și la alte consecințe, cum ar fi punerea în primejdie gravă a vieții victimelor ori amplificarea consecințelor accidentului (de pildă ca urmare a scurgerii de benzină de la autovehiculul avariat poate să se producă, pe lângă vătămarea gravă a unei persoane și avarierea șoselei ori a locuințelor de lângă drum, etc.).
În considerarea acestor realități legislația rutieră a majorității statelor moderne obligă pe conducătorii vehiculelor angajați într-un accident de circulați să nu părăsească locul accidentului, să nu schimbe poziția vehiculului și să asigure păstrarea urmelor la locul faptei.
De asemenea, se prevede obligația acordării primului ajutor victimelor accidentului și transportării lor la o unitate sanitară în măsură de a da asistență medicală necesară.
Asemenea obligații sunt prevăzute și de legislația noastră. Astfel prin art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 este incriminată „fapta de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, precum și modificarea sau ștergerea urmelor accidentului de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni”.
În art. 81 alin. 2 sunt prevăzute unele excepții în ce privește obligațiile anterior amintite. Potrivit legii, părăsirea locului accidentului nu intră sub incidența legii penale în situația conducătorilor autovehiculelor aparținând poliției, serviciului de ambulanță, pompierilor, apărării civile, Ministerului Apărării Naționale (destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu sau care însoțesc coloane militare), jandarmeriei, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și Serviciului de Protecție și Pază, care au în funcțiune dispozitivele de avertizare sonoră și luminoasă și se află în misiune (art. 81 alin. 2 lit a), de asemenea, în situația conducătorilor vehiculelor care, în lipsa altor mijloace de transport, ei înșiși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsura a da asistența medicală necesară, daca se înapoiază imediat la locul accidentului (art. 81 alin. 2 lit b).
Potrivit art 81 alin. 3, conducătorii vehiculelor prevăzute la alin. 2 lit. a vor anunța de îndată unitatea de poliție pe a cărei rază s-a produs accidentul, urmând ca după terminarea misiunii să se prezinte la sediul acesteia în vederea întocmirii actelor de constatare.
2) Obiectul juridic
Obiectul juridic special al infracțiunii este acel grup de relații sociale, constituite în legătură cu ocrotirea securității circulației pe drumurile publice, a căror formare, normală desfășurare și dezvoltare este asigurată prin incriminarea faptelor de părăsire a locului accidentului de către conducătorii vehiculelor angajați într-un accident de circulație.
Infracțiunea are și un obiect juridic adiacent, deoarece prin incriminarea faptei de părăsire a locului accidentului, s-a urmărit odată cu ocrotirea securității circulației pe drumurile publice și apărarea altei valori sociale, anume activitatea organelor judiciare împotriva faptelor care împiedică constatarea imediată și completă a încălcărilor săvârșite în cadrul circulației rutiere, identificarea făptuitorilor și stabilirea circumstanțelor concrete în care au fost comise încălcările respective.
3) Subiectul activ. Autor al infracțiunii prevăzute în art 81 alin 1 din OUG 195/2002 nu poate fi decât o persoană care are calitatea de conducător de vehicul-.
Potrivit OUG 195/2002, art. 6, pct 26, „ conducător” este „persoana care determină punerea în mișcare și acționează asupra direcției de deplasare pe drum a vehiculelor și animalelor izolate sau în turma, celor de tracțiune, povară ori de călărie”. Deci pot fi subiecți ai acestei infracțiuni toate persoanele care conduc pe drumurile publice un vehicul oarecare – indiferent de tipul acestuia (cu tracțiune animală, hipo sau acționat prin forța conducătorului).
Infracțiunea de părăsire a locului accidentului poate fi săvârșită de oricare dintre conducătorii vehiculelor implicate într-un accident de circulație, deci nu numai de conducătorul vehiculului care a provocat accidentul ci și de conducătorul vehiculului accidentat. Infracțiunea prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 poate fi săvârșită și în participație dar numai sub forma instigării și complicității. Coautoratul nu este de conceput deoarece, prin însăși natura sa, acțiunea de părăsire a unui anumit loc nu se comite decât în mod individual, de către oricare persoană care se îndepărtează de acel loc.
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 presupune, ca o situație premisă, preexistența unei încălcări a regulilor de circulație și producerea unui accident.
Accidentul trebuie să aibă o existență reală; dacă conducătorul auto, crezând că a produs un accident, deși în realitate acesta nu avusese loc, s-a îndepărtat de la locul faptei, spre a nu fi identificat, nu se poate reține că el a încălcat prevederile art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002.
Potrivit art. 221 din Regulamentul 85/2003 pentru aplicarea OUG 195/2002, accidentul de circulație este evenimentul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori cel puțin un vehicul a fost avariat sau au rezultat alte pagube materiale;
c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 constă într-o acțiune, aceea de părăsire a locului accidentului. Această acțiune poate fi săvârșită prin acte comisive (îndepărtarea conducătorului vehiculului de la locul accidentului) ori prin acte omisive (neînapoierea la locul accidentului după ce a părăsit, în mod legal, acest loc).
Elementul material al infracțiunii se întregește cu anumite cerințe esențiale. Unele au fost analizate în unele infracțiuni anterioare, cum ar fi existența unui vehicul și a drumului public. O altă cerință esențială este aceea ca părăsirea locului accidentului să fi fost săvârșită de un conducător de vehicul angajat într-un accident de circulație care a produs anumite urmări.
O altă cerință esențială constă în aceea că părăsirea locului accidentului să aibă caracter ilicit. Fapta are caracter licit când s-a săvârșit:
– cu încuviințarea poliției ori a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei;
– fără încuviințarea acestor organe în următoarele situații anume prevăzute de lege:
a) să fie vorba de conducătorii autovehiculelor aparținând autorităților prevăzute în art. 81 pct 2 lit a;
b) să fie vorba de conducătorii auto care, în lipsa altor mijloace de transport, duc persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură a da asistența medicală necesară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
b) Rezultatul faptei. Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite. Acest rezultat se produce în momentul în care conducătorul autovehiculului angajat în accident părăsește ilegal locul faptei sau, în ipoteza prevăzută de art. 81 pct 2 lit b din OUG 195/2002, la explicarea celei mai scurte perioade, imediat următoare transportării victimei la o unitate sanitară, în care el avea posibilitatea să se înapoieze la locul accidentului.
c) Legătura de cauzalitate. Rezultatul, starea de pericol, intervine ca urmare directă a săvârșirii faptei și nu trebuie dovedit.
B. Aspecte subiective
Această infracțiune se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției; aceasta poate fi directă sau indirectă.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii
În cazul infracțiunii prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 legea nu incriminează decât forma consumată a acesteia. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care făptuitorul a părăsit locul accidentului ori nu s-a înapoiat imediat în acel loc, atunci când, în lipsa altor mijloace de transport a transportat el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, și a produs rezultatul specific.
b) Modalitățile infracțiunii
Fapta prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 este incriminată numai în configurația tipic. Sub acest aspect, nu va exista decât o singură modalitate normativă, corespunzătoare variantei simple a infracțiunii. Întrucât, însă, elementul material al infracțiunii se poate realiza în două modalități, părăsirea locului accidentului și neînapoierea imediată la locul accidentului, se poate vorbi de două modalități normative, ambele tipice.
c) Sancțiuni. În art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 se prevede, pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Aceste limite speciale sunt suficient de îndepărtate pentru a face posibilă sancționarea corespunzătoare a tuturor faptelor concrete ce cad sub incidența incriminării, oricare ar fi gravitatea acestora.
Secțiunea a IV-a – Neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor
1) Generalități
Reflectând o realitate evidentă și anume aceea că o bună parte din accidentele de circulație își au cauza în defecțiunile tehnice ale vehiculelor, mai precis ale sistemelor și instalațiilor acestora care afectează securitatea circulației, legislația rutieră a instituit un complex de dispoziții menite să contribuie la înlăturarea pericolului anterior arătat și să asigure funcționarea perfectă și continuă a sistemelor și instalațiilor fiecărui vehicul în circulație. Îndatoriri asemănătoare sunt prevăzute și în regulamentul de aplicare a ordonanței. Astfel, potrivit art. 50 pct 2 lit a din Regulamentul 85/2003 pentru aplicarea OUG 195/2002 persoanele juridice deținătoare de vehicule sunt obligate să verifice starea tehnică a vehiculelor, să facă mențiuni despre aceasta în foaia de parcurs sau ordinul de serviciu și să nu permită ieșirea în circulație a celor care nu îndeplinesc condițiile tehnice; iar conform art 10 pct 1 din OUG 195/2002, este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, precum și în cazul în care termenul de valabilitate al inspecției tehnice a expirat.
Nerespectarea acestor prevederi atrage, după caz, răspunderea contravențională sau penală.
2) Obiectul infracțiunii
A. Obiectul juridic. Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute în art. 85 îl constituie acel grup de relații sociale, constituite în legătură cu siguranța circulației, a căror formare și dezvoltare este legată de buna desfășurare a operațiilor de verificare tehnică a autovehiculelor.
Infracțiunea are și un obiect juridic adiacent; el constă în relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității unităților cărora le incumbă obligația de verificare tehnică a autovehiculelor în circulație.
B. Obiectul material. Infracțiunea în discuție are întotdeauna un obiect material, deoarece acțiunea sau inacțiunea constitutivă se exercită, fără excepție, asupra unui autovehicul în materialitatea lui, făcând ca defecțiunile tehnice ale acestuia să nu fie înlăturate și astfel, acel autovehicul să prezinte un pericol efectiv pentru circulația rutieră.
3) Subiecții infracțiunii
Autor al infracțiunii analizate poate fi numai o persoană ce are o calitate determinată, și anume calitatea de lucrător al unei unități care are atribuții de serviciu în legătură cu verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Nu ar putea fi subiect al acestei infracțiuni, de pildă, mecanicul auto care, în afara sarcinilor de serviciu, la cererea unei persoane particulare, verifică starea tehnică a autovehiculului, chiar dacă ulterior acel autovehicul ar produce un accident de circulație ca urmare a defecțiunilor tehnice neremediate sau remediate în mod necorespunzător. Răspunderea revine, prin urmare, numai persoanelor care au îndatoriri în ce privește reviziile tehnice periodice ale autovehiculelor.
Subiect activ în modalitatea prevăzută în art. 85 pct 2 poate fi numai un lucrător al unei persoane juridice, care are ca atribuții repararea autovehiculelor și care repară autovehicule având urme de accident, fără autorizație eliberată de poliție.
Săvârșirea faptelor de neîndepinire sau de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor poate fi concepută și în condițiile participației. În cazul îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de verificare tehnică, de către cei care aveau asemenea îndatoriri poate exista coautorat, când fapta a fost săvârșită de mai mulți autori, care au contribuit nemijlocit, în mod simultan sau succesiv la săvârșirea acțiunii constitutive. Instigarea și complicitatea sunt posibile și pot fi comise de orice persoană.
Subiecții pasivi
Subiect pasiv al infracțiunii prevăzute în art. 85 din OUG 195/2002 este statul ca titular al valorii ocrotite. Subiect pasiv special este unitatea specializată în verificarea tehnică a autovehiculelor a cărei funcționare a fost tulburată prin îndeplinirea defectuoasă a competențelor care îi reveneau, ori unitatea care a suferit pagube materiale ca urmare a accidentului de circulație. Poate fi subiect pasiv al infracțiunii și persoana fizică care a suferit din cauza accidentului (pagube materiale ori vătămări ale integrității fizice).
4) Conținutul juridic al infracțiunii
Existența infracțiunii de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor este condiționată de o situație premisă și anume de preexistența unor îndatoriri de serviciu, în sarcina subiectului activ, privind verificarea tehnică a autovehiculelor.
A. Aspecte obiective
a) Elementul material al infracțiunii constă într-o inacțiune (omisiune a îndeplinirii) sau într-o acțiune (îndeplinire defectuoasă) a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor. Elementul material poate să constea și în acțiunea de reparare a autovehiculelor, având urme de accident, fără autorizație eliberată de poliție.
Elementul material se întregește cu o cerință esențială, constând în existența unei îndatoriri de serviciu, legată de verificarea tehnică sau repararea autovehiculelor.
b) Rezultatul faptei. Neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor sau îndeplinirea defectuoasă realizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 85 pct 1 din ordonanță, numai dacă a avut ca rezultat pe lângă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite și producerea unui accident de circulație.
c) Legătura de cauzalitate
Pentru întregirea laturii obiective este necesar să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și rezultatul survenit, constând atât într-o stare de pericol cât și într-o leziune (vătămare fizică). Această leziune trebuie să se producă ca urmare a defecțiunilor tehnice ale autovehiculului, neremediate ori remediate necorespunzător de subiect.
Producerea accidentului din orice alte cauze, fără vreo legătură cu defecțiunile tehnice ale autovehiculului, nu va atrage răspunderea penală a subiectului.
Legislația noastră nu cunoaște răspunderea obiectivă pentru producerea unor consecințe periculoase, ci de fiecare dată trebuie stabilită existența vinovăției subiectului față de consecințele faptei sale.
B. Aspecte subiective
Infracțiunea prevăzută în art. 85 se săvârșește cu vinovăție în forma intenției; aceasta poate fi directă sau indirectă.
Existența intenției atunci când subiectul, săvârșind cu voință acțiunea sau inacțiunea incriminată, își dă seama că, prin aceasta, își încalcă îndatoririle de serviciu și astfel creează condițiile producerii unui accident de circulație, rezultat pe care îl urmărește ori numai îl acceptă.
Pentru existența infracțiunii nu interesează nici mobilul nici scopul urmărit de infractor, deși cunoașterea lor este totdeauna utilă pentru justa individualizare a pedepsei.
5) Alte aspecte
a) Formele infracțiunii. Infracțiunea în discuție poate fi săvârșită atât prin acțiune cât și prin inacțiune. În prima modalitate alternativă, caracterizată printr-o acțiune, infracțiunea se consumă în momentul când, odată săvârșită acțiunea constitutivă, s-a produs rezultatul. În cealaltă modalitate alternativă, caracterizată prin inacțiune, infracțiunea se consumă în momentul când, după expirarea termenului până la care trebuie îndeplinită îndatorirea de verificare tehnică, s-a produs accidentul. Tentativa este principal posibilă, dar numai în ce privește modalitatea alternativă constând într-o acțiune, însă legea nu o pedepsește.
b) Modalitățile infracțiunii. Infracțiunea analizată are, în raport cu modul diferit de realizare a elementului ei material, mai multe modalități normative: neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică, îndeplinirea defectuoasă a acelor atribuții și repararea autovehiculelor având urme de accident, fără autorizația eliberată de poliție.
În afara acestor modalități normative, infracțiunea prezintă diferite modalități faptice.
c) Sancțiuni. Infracțiunea prevăzută în art. 85 pct 1 din OUG 195/2002 este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar cea prevăzută în art. 85 pct 2 este sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Secțiunea a V-a – Aspecte comune ale infracțiunilor contra siguranței rutiere
1) Clasificări posibile ale infracțiunilor prevăzute în OUG 195/2002
Faptele care reprezintă încălcări ale regulilor de circulație și se găsesc incriminate în legea specială ar putea fi ordonate, sistematizate în diferite moduri și după diferite criterii.
O sistematizare ar putea fi concepută după criteriul elementului material, și anume după cum este vorba de fapte constând în conducerea în mod ilicit a autovehiculului pe drumurile publice (conducerea unui autovehicul fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei autovehiculului, conducerea în stare de ebrietate, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare) sau de fapte prin care se urmărește ascunderea realității de către conducătorul auto (sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și părăsirea locului accidentului), ori de fapte care constau în îndeplinirea necorespunzătoare a unor îndatoriri de serviciu (neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de verificare tehnică a autovehiculelor sau neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 21 alin. 1 din OUG 195/2002 de cadrele medicale abilitate) ori fapte prin care se urmărește periclitarea securității circulației pe drumurile publice (distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrbuințare a indicatoarelor, semafoarelor, amenajărilor rutiere sau a vehiculelor, instalarea de mijloace de semnalizare rutieră fără autorizație eliberată de organele competente, neluarea măsurilor pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată).
O asemenea clasificare, deși are în vedere elemente definitorii, nu evidențiază destul de pregnant specificul infracțiunilor rutiere în raport cu alte categorii de infracțiuni și nici particularitățile fiecărei infracțiuni în parte.
O altă ordonare a infracțiunilor rutiere ar putea avea la bază specificul obligațiilor legale nesocotite de făptuitor. O primă categorie ar cuprinde incriminările care se referă la fapte prin care se încalcă condițiile de bază (privitoare la înmatriculare, permis de conducere, stare tehnică corespunzătoare, indicatoare și semafoare) impuse de lege pentru ca un autovehicul să poată circula pe drumurile publice (punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmaticulat, conducerea fără permis sau cu permis necorespunzător, etc).
O a doua categorie ar include incriminările privitoare la fapte prin care se încalcă obligațiile legale privind conduita pe care trebuie să o aibă conducătorii auto în timpul circulației cu autovehiculele pe drumurile publice (conducerea cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, sustragerea de la recoltarea probelor biologice, părăsirea locului accidentului). Această clasificare suferă de aceleași neajunsuri ca și cea precedentă.
2) Sistematizarea infracțiunilor după modul de periclitare a siguranței circulației rutiere
O primă categorie de infracțiuni rutiere este alcătuită din fapte de încălcare a dispozițiilor legale privitoare la evidența autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, și anume:
punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat;
punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
A doua categorie de infracțiuni rutiere cuprinde faptele de nerespectare a dispozițiilor legale privitoare la pregătirea și starea psihofizică a persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice, și anume:
conducerea fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul;
încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere;
conducerea cu o îmbibație alcoolică peste limita legală sau sub influența substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
O a treia categorie de infracțiuni rutiere include fapte prin care se împiedică stabilirea comiterii unor infracțiuni contra siguranței circulației rutiere, și anume:
sustragerea de la recoltarea probelor biologice;
părăsire locului accidentului.
O a patra categorie de infracțiuni rutiere se referă la neîndeplinirea atribuțiunilor de serviciu de către anumite categorii de persoane, și anume:
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de verificare tehnică a autovehiculelor;
neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 21 alin. 1 din OUG 195/2002 de cadrele medicale abilitate.
Ultima categorie de infracțiuni rutiere se referă la inducerea în eroare a participanților la trafic, și anume:
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a indicatoarelor, semafoarelor și amenajărilor rutiere;
instalarea de mijloace de semnalizare rutieră fără autorizație eliberată de organele competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic;
neluarea măsurilor pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată.
3) Aspecte comune privind obiectul, subiecții, locul și timpul comiterii infracțiunilor contra siguranței circulației rutiere
a) Aspecte comune cu privire la obiectul infracțiunilor
Obiectul juridic generic al infracțiunilor rutiere îl constituie securitatea circulației pe drumurile publice și relațiile sociale care se constituie în legătură cu această valoare socială și a căror formare, normală desfășurare și dezvoltare este asigurată prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestei valori sociale.
Pe lângă obiectul generic, comun tuturor infracțiunilor rutiere, fiecare din aceste infracțiuni are și un obiect juridic special, constituit dintr-un anume grup de relații care se formează în legătură cu anumite aspecte concrete, particulare ale ocrotirii securității circulației și care sunt puse în pericol ori de câte ori valoarea socială menționată este periclitată prin săvârșirea unor fapte concrete.
Aduc atingere într-o formă determinată valorii sociale ocrotite de legea penală (siguranța circulației de drumurile publice) toate faptele prin care se încalcă regulile de circulație și care sunt incriminate în legea specială.
De regulă, infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice nu au un obiect material, deoarece faptele săvârșite nu sunt îndreptate în mod direct asupra unui lucru, expunându-l unui pericol ori producându-i o vătămare. Infracțiunile rutiere sunt de regulă, infracțiuni de pericol, acțiunea făptuitorului fiind îndreptată împotriva siguranței circulației (valoarea socială, obiect nematerial) pe care o periclitează. Autovehiculul constituie, în acest caz, instrumentul care servește la punerea în pericol a valorii sociale menționate și deci la săvârșirea infracțiunii. În mod excepțional, unele infracțiuni rutiere au și obiect material.
De exemplu, infracțiunile care constau în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor. În acest caz fapta săvârșită – verificarea tehnică necorespunzătoare a vehiculului – este îndreptată nemijlocit asupra unui lucru, autovehiculul.
b) Aspecte comune privind subiecții infracțiunilor
În ce privește subiectul activ al acestor infracțiuni se observă că cele mai multe presupun un subiect activ calificat cum sunt cele prevăzute în art. 84 din OUG 195/2002.
Calitatea subiectului activ care apare cel mai frecvent în cazul infracțiunilor rutiere este acela de „conducător de vehicul”.
Prin „conducător” se înțelege persoana care determina punerea în mișcare și acționează asupra direcției de deplasare pe drum a vehiculelor și animalelor izolate sau în turma, celor de tracțiune, povară ori de călărie. (art. 6 pct 26 din OUG 195/2002).
Prin „conducerea” unui autovehicul înțelegem acea operație tehnică prin care o persoană pune în mișcare autovehiculul și îl dirijează pe drumurile publice potrivit cu scopurile prevăzute de ea.
Expresia „conducere pe drumurile publice” desemnează activitatea care face posibilă circulația propriu-zisă a autovehiculului pe un drum public ori, cel puțin, efectuarea unei manevre necesare parcării acestuia; în altă ordine de idei, conducerea implică deplasarea autovehiculului, deci aflarea acestuia în mișcare.
Mai poate fi subiect al unei infracțiuni rutiere persoana care deține un autovehicul, chiar dacă nu-l conduce pe drumurile publice.
Subiect activ al infracțiunii poate fi și persoana care execută lucrări de verificare tehnică a autovehiculelor.
În principiu, infracțiunile rutiere sunt susceptibile de a fi săvârșite în participație sub forma coautoratului, instigării sau complicității.
În condițiile coautoratului pot fi săvârșite, de regulă, numai acele infracțiuni rutiere care nu au ca subiect activ o persoană ce conduce un autovehicul pe drumurile publice, căci, prin natura ei, o asemenea operație nu poate fi îndeplinită decât de o singură persoană.
În infracțiunile rutiere care nu se săvârșesc printr-o acțiune de conducere a vehiculului, ori a autovehiculului, cum ar fi infracțiunea de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat ori cu un număr fals de înmatriculare sau infracțiunea de îndeplinire defectuoasă cu știință a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor va putea exista coautorat dacă, de exemplu, autovehiculul este proprietatea comună a mai multor persoane care săvârșesc în comun acte de punere în circulație a autovehiculului fără să îndeplinească formele de înmatriculare a acestuia, ori dacă mai mulți lucrători se ocupă de verificarea tehnică a unor defecțiuni și realizează în comun și cu știință o verificare defectuoasă a automobilului, sau omit, cu intenția să verifice unele defecțiuni deși obligația de verificare o aveau în comun.
Instigarea și complicitatea sunt posibile la toate infracțiunile rutiere.
Subiectul pasiv al infracțiunilor rutiere este statul (subiect pasiv general) asupra căruia se răsfrâng urmările tuturor faptelor de încălcare a ordinii de drept.
În cazul infracțiunilor de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor poate exista și un subiect pasiv special, care este persoana juridică specializată în verificarea tehnică a autovehiculelor, a cărei funcționare a fost tulburată prin neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau.
Alteori, calitatea de subiect pasiv poate s-o aibă persoana juridică specializată care a suferit pagube materiale, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 85 alin 1 din OUG 195/2002, sau persoana fizică care a avut de suferit, din aceeași cauză, pagube material ori vătămări ale integrității corporale.
c) Aspecte comune privind locul și timpul săvârșirii infracțiunilor
Existența infracțiunilor prevăzute în OUG 195/2002 nu este condiționată de vreo cerință privind timpul săvârșirii, ele putând fi comise oricând.
În ce privește locul săvârșirii, infracțiunile rutiere presupun existența unui drum public.
d) Aspecte comune privind conținutul generic al infracțiunilor contra siguranței circulației rutiere
a. Aspecte comune privind situația premisă a infracțiunilor
Toate infracțiunile rutiere privind situația premisă, adică preexistența unei realități pe care se grevează săvârșirea faptei prevăzute de legea penală și care se răsfrânge, în forme specifice, asupra conținutului constitutiv al infracțiunii.
În cazul infracțiunilor rutiere această realitate preexistentă constă în preexistența unui anumit regim juridic privitor la folosirea drumului public și la comportarea, în anumite situații, a participanților la trafic.
b. Aspecte comune privitoare la conținutul constitutiv al infracțiunilor
Conținutul constitutiv al infracțiunilor se poate înfățișa, în raport cu modul în care fapta este incriminată, ca un conținut constitutiv unic, în sensul că fapta este incriminată numai în configurația ei tipică sau ca un conținut constitutiv diferențiat atunci când fapta este incriminată în două sau mai multe variante. În acest caz fapta tipică devine varianta simplă, iar celelalte sunt variante agravate sau calificate.
În cazul infracțiunilor rutiere, majoritatea incriminărilor cuprind un conținut constitutiv unic de infracțiune (lipsesc variantele calificate) cu excepția infracțiunii prevăzute în art. 79 alin. 3 din OUG 195/2002.
A. Latura obiectivă
Ca în cazul celorlalte infracțiuni, infracțiunile rutiere cuprind un element material, un rezultat și o legătură de cauzalitate între acțiune (inacțiune) și rezultat.
a) Elementul material se poate înfățișa sub forma unei acțiuni (comisiune) sau inacțiuni (omisiune). De asemenea se poate înfățișa sub forma a două acțiuni alternative.
Acțiunea se poate prezenta sub diferite forme. În cazurile cele mai frecvente ea se înfățișează sub forma conducerii unui autovehicul pe drumurile publice în condiții ilicite.
Caracterul ilicit al conducerii poate consta în nerespectarea unor îndatoriri, care se referă la conducătorul vehiculului (de exemplu, în cazul infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o anumită îmbibație alcoolică) sau la autovehicul (ca în cazul infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
În cazul altor infracțiuni, acțiunea constă în transmiterea ilicită a autovehiculului de către subiect unei persoane care nu are permis de conducere sau într-o comportare abuzivă în legătură cu autovehiculul din partea unei persoane care avea îndatorirea să verifice starea tehnică a acestuia, ori într-o comportare frauduloasă, când se urmărește ascunderea unui fapt anterior (ca în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului).
Inacțiunea, în cazul infracțiunilor rutiere al căror element material constă într-o omisiune, se înfățișează sub forma neîndeplinirii atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor sau neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în art. 21 alin. 1 din OUG 195/2002 de cadrele medicale abilitate.
Elementul material al infracțiunilor rutiere este însoțit de anumite cerințe esențiale. O cerință proprie conținutului celor mai multe dintre infracțiunile rutiere este acea ca acțiunea să fie săvârșită pe drumurile publice. O altă cerință esențială pentru existența elementului material al infracțiunilor rutiere constă în existența elementului material al infracțiunilor rutiere constă în existența unui vehicul care circulă pe drumurile publice.
Prin vehicul se înțelege un „sistem tehnic cu sau fără autopropulsie care se deplasează pe o cale de comunicație terestră servind ca mijloc de transport”. Unele cerințe esențiale care însoțesc elementul material al infracțiunii rutiere pot avea caracter alternativ. Așa, de pildă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul poate să aibă loc în condițiile în care conducătorul nu are permis de conducere sau are un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, ori după de permisul i-a fost retras, anulat sau după ce i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
b) Rezultatul faptei
Acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunilor rutiere poate avea ca rezultat fie o stare de pericol, fie o leziune a obiectului material al infracțiunii. De regulă, infracțiunile rutiere au ca urmare imediată o stare de pericol, acțiunea sau inacțiunea săvârșită punând în primejdie securitatea circulației pe drumurile publice. În mod excepțional, unele infracțiuni rutiere au ca rezultat și o vătămare (în cazul infracțiunilor de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a obligațiilor de verificare tehnică a autovehiculelor este necesar ca datorită defecțiunilor tehnice neremediate, să se fi produs un accident de circulație).
c) Legătura de cauzalitate
Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunilor rutiere trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea (inacțiunea) ce constituie elementul material și rezultatul specific. La infracțiunile rutiere ce implică o urmare constând într-o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re) și nu trebuie dovedită. În cazul infracțiunilor rutiere la care rezultatul constă într-o vătămare – cum este infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. 2 sau cea prevăzută în art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, trebuie să se facă dovada că între acțiunea (inacțiunea) ce constituie elementul material și urmarea imediată survenită există o legătură de cauzalitate. De exemplu, fapta de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculului a cauzat efectiv un accident de circulație. Dacă accidentul nu s-a datorat acțiunii ori inacțiunii subiectului, adică defecțiunii tehnice neremediate, ci altor cauze, latura subiectivă a infracțiunii nu este realizată.
B. Latura subiectivă
Infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice se comit cu intenție care poate fi directă sau indirectă. Există intenției directă când conducătorul autovehiculului prevede ca inevitabil, rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Există intenție indirectă când subiectul prevede, ca eventual, rezultatul și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Conținutul concret al intenției rezultă, de regulă, din însăși fapta săvârșită, deci erx re.
CAPITOLUL IV – ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE INFRACȚIUNILOR CONTRA SIGURANȚEI RUTIERE
Secțiunea I – Cauzele infracțiunilor contra siguranței rutiere
Infracțiunea rutieră se poate prezenta sub două aspecte principal. Mai întâi, s-ar putea înfățișa ca o faptă săvârșită prin încălcarea uneia dintre regulile de circulație prevăzute în legea specială și care atrage răspundere penală în baza acestei legi. În această situație sunt infracțiunile prevăzute în OUG 195/2002 (indiferent dacă prin încălcarea obligațiilor sau regulilor referitoare la circulația pe drumurile publice s-a comis numai o infracțiune rutieră sau și alte infracțiuni, incriminate distinct în legea penală). În al doilea rând infracțiunea rutieră ar putea consta dintr-o faptă comisă cu ocazia circulației pe drumurile publice și în condițiile respectării regulilor de circulație a căror încălcare atrage răspunderea penală în baza legii speciale (de exemplu, atunci când în cadrul circulației pe drumurile publice se comit fapte de sustragere de autovehicule, de distrugere, de abuz în serviciu, etc.). Suntem în fața unei infracțiuni rutiere propriu-zise numai în acele cazuri când s-au încălcat regulile de circulație a căror nerespectare atrage, prin ea însăși, răspunderea penală, deoarece numai în aceste situații faptele comise aduc atingere valorilor sociale specifice pe care legea penală specială le ocrotește prin incriminarea faptelor respective.
În vorbirea obișnuită și chiar în literatura de specialitate, se folosește și un alt concept, acela de accident de circulație, prin care se înțelege un eveniment întâmplător, săvârșit cu ocazia circulației pe drumurile publice și care a avut urmări vătămătoare asupra unei persoane sau asupra unor bunuri, ori chiar asupra circulației însăși, stânjenind-o. Un asemenea concept este, pe de o parte, mai larg decât acela de infracțiune rutieră, deoarece însemnează nu numai infracțiunile rutiere ci și contravențiile rutiere, precum și orice alte încălcări dacă au avut asemenea urmări. Pe de altă parte, acest concept este mai restrâns decât acela de infracțiune rutieră, întrucât cuprinde numai acele infracțiuni rutiere care au avut drept consecință o vătămare materială, pe când infracțiunile rutiere, în marea lor majoritate, privesc fapte care pun în pericol valoarea socială ocrotită de lege – siguranța circulației – și a căror incriminare urmărește să prevină producerea efectivă a unei astfel de stări.
Pe baza conceptului de accident de circulație s-au efectuat în ultimii ani importante cercetări sociologice asupra circulației rutiere, cercetări care au urmărit să pună în lumină cauzele accidentelor de circulație și modalitățile combaterii și prevenirii acestui fenomen. Trebuie remarcat faptul că aceste investigații nu privesc infracțiunile care se comit în domeniul circulației rutiere, ci îmbrățișează un fenomen mult diferit (accidentul de circulație) a cărui sferă nu coincide decât în parte cu aceea a infracțiunii rutiere. În analiza cauzelor care determină infracțiunile rutiere, concluziile desprinse cu privire la cauzele accidentelor de circulație nu ar putea folosi decât parțial și din alte motive.
În cadrul analizei cauzelor accidentelor de circulație se urmărește identificarea acțiunii factorilor care au contribuit la coliziunea autovehiculelor, inclusiv a acelui factor care îl constituie conduita ilicită a conducătorului auto. Analiza cauzelor accidentelor de circulație reprezintă prin urmare o investigație globală asupra unui ansamblu de factori cauzali, urmărind identificarea acestor și stabilirea ponderii fiecăruia în producerea accidentului. O asemenea cercetare nu își propune să se oprească în mod special, la unul dintre factorii identificați, spre a aprofunda numai aspectele cauzale legate de prezența acestui factor. Dar chiar și atunci când este analizată acțiunea unor factori ai accidentelor de circulație în legătură cu persoana conducătorului auto, cum ar fi, de pildă, comportarea șoferului la volan, echilibrul facultăților sale psihice, viteza de reacție, excesul de viteză etc. – concluziile care rezultă sunt valorificate numai pentru a explica cum s-a putut produce un accident rutier, dar nu și de ce s-a comis una din încălcările regulilor de circulație incriminate și sancționate de lege. Analiza cauzelor infracțiunilor rutiere presupune o „izolare”, din șirul de factori cauzali ai accidentelor, numai a acelor factori legați de conduita persoanelor care ar putea fi subiecți activi ai vreuneia din infracțiunile rutiere și adâncirea explicațiilor cauzale până la identificare factorilor care au determinat conduita ilicită a acestor persoane. Obiectul cercetării se modifică; el nu mai este accidentul de circulație și conduita ilicită ca factor al accidentului de circulație. Pe lângă aceasta, cercetarea cauzalității infracțiunilor rutiere include și cercetarea, sub aspect cauzal, a conduitei ilicite a subiectului infracțiunii rutiere care n-a produs un accident ci a creat doar o stare de pericol. În unele lucrări de specialitate săvârșirea infracțiunilor rutiere este explicată prin conduita imprudentă a conducătorului auto sau prin alte cauze cum ar fi imperfecțiunile legislației rutiere, pedepsele blânde aplicate în această materie etc.
Așa, de exemplu, un autor arată că multe din infracțiunile rutiere se datorează comportării neatente, a conducătorului auto, imprudenței acestuia. Imprudența poate să îmbrace forme diverse: necunoașterea principalelor elemente ale Codului rutier; nerespectarea regulilor de conducere a vehiculului; utilizarea unui vehicul cu grave defecțiuni tehnice; ușurința în îndeplinirea obligațiilor legale, etc. Pentru a determina cauzele adânci ale acestei ușurințe, propune autorul, infractorul rutier ar trebui studiat de medici, psihologi și psihanaliști. După părerea sa, delincventul rutier este o categorie specială de delincvenți: delincventul rutier este în general mai în vârstă decât un delincvent obișnuit, el nu este separat de mediul său familial, cu care păstrează toate legăturile, iar cei care-i sunt apropiați nu îl dezabrobă pentru comportarea sa; în general, acest delincvent are un nivel intelectual redus și adesea este mare consumator de alcool; comportarea sa cotidiană permite să se observe originea imprudenței sale, fie o stare de pasivitate, fie o stare de agresivitate, ceea ce în ambele situații subliniază existența anumitor slăbiciuni de caracter. Aceste comportări, arată autorul, sunt confirmate și de rezultatele la care au ajuns, în cercetările lor, medicii și psihologii.
Referindu-se la cauzele criminalității rutiere, un alt autor, susține că o contribuție la producerea acestor infracțiuni o are și vârsta sau calitatea celor care conduc, impulsivitatea unora, lipsa de experiență a altora (mai ales la tineri) slăbirea capacităților senzoriale la vârstnici.
Sunt autori care explică infracțiunile rutiere și prin lipsa de eficiență a represiunii, prin insuficiența și lipsa de promptitudine a controalelor pe drumurile publice, subliniind că instanțele de judecată pronunță mult prea des pedepse derizorii.
Alți autori explică infracțiunile rutiere, în principal, prin consumul de alcool. Excesul de alcool, susțin aceștia, se găsește la baza majorității accidentelor rutiere.
Alte studii pun în lumină legătura dintre delincvența rutieră și anumiți factori medicali, psihologici și sociali; este vorba despre tulburări de vedere, deficit de caracter, etc.
Există o preocupare susținută și generalizată pentru ridicare nivelului conștiinței juridice atât a conducătorilor auto, cât și a cetățenilor în general, paralel cu intensificare măsurilor de creștere continuă a indicelui de securitate a autovehiculelor, a șoselelor, a gradului de pregătire profesională a celor chemați să reglementeze circulația de drumurile publice, a exigenței le eliberarea permisului de conducere, toate corelate și cu alte măsuri menite să contribuie la reducerea treptată a infracțiunilor rutiere, până la lichidarea lor definitivă din viața socială. Acest rezultat nu se va obține, firește, decât într-o lungă perioadă de timp.
Asemenea cercetări socio-juridice în ce privește cauzele infracțiunilor rutiere au fost efectuate și de autori români.
Astfel, Corneliu Turianu a efectuat o cercetare socio-juridică, folosindu-se de un eșantion restrâns, dar reprezentativ, cuprinzând 238 de dosare, având ca obiect infracțiuni prevăzute de legislația rutieră, soluționate definitiv în anul 1983 de cele două secții penale ale Tribunalului municipiului București.
Rezultatul investigației este următorul:
În ce privește faptele de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori cu număr fals de înmatriculare, marea majoritate a făptuitorilor nu numai că au pus în circulație un autovehicul fără număr de înmatriculare sau au montat un număr de circulație fictiv ori aparținând altui autovehicul înscris în circulație, dar au și condus pe drumurile publice acele autovehicule.
Excluzând posibilitatea ca cei condamnați pentru infracțiunea menționată să fi pus în circulație autovehiculul neînmatriculat ori cu număr fals de înmatriculare datorită lipsei de bani pentru a plăti taxele corespunzătoare înmatriculării, nu rămâne decât explicația că cei mai mulți dintre aceștia au comis faptele din graba de a circula cu autovehiculul, neavând răbdare să aștepte până la îndeplinirea formelor de înmatriculare. Această grabă dovedește, la rândul ei o conștiință cetățenească redusă, o atitudine de dispreț, de nesocotire a legilor, ca și de neînțelegere a rațiunii pentru care legea a stabilit interdicția de a se circula cu un autovehicul neînmatriculat, ori cu număr fals de înmatriculare. O altă cauză a acestor infracțiuni este și preocuparea de a ascunde sustragerea autovehiculului.
În ce privește faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis sau cu permis necorespunzător se constată că mai mult de jumătate dintre făptuitori erau chiar proprietarii autovehiculelor, care nu obținuseră încă permisul de conducere sau permisul corespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus; alți făptuitori au condus pe drumurile publice autovehicule proprietatea părinților lor sau a unor rude apropiate, fără știrea acestora și profitând de faptul că au avut acces la locul unde erau ținute cheile mașinii, iar alți făptuitori sunt persoane care au sustras autovehiculele pe care, apoi, le-au condus fără permis, uneori pentru a efectua diferite alte activități ilicite.
În cele mai multe cazuri, făptuitorii au comis infracțiunile fie din dorința de a face exerciții suplimentare în vederea prezentării la examenul de conducător auto, fie pentru a realiza sustragerea autovehiculelor, fie din dorința amplificată ca urmare a consumului de alcool, de a se lăuda în fața altor persoane cu priceperea lor de a conduce un autovehicul chiar dacă nu au permis de conducere. Unii dintre făptuitori erau de profesie mecanici, electricieni, tinichigii auto. Din acest punct de vedere o cauză a comiterii acestor infracțiuni este și ușurința cu care acești meseriași au fost încadrați pe posturile respective.
Vizavi de faptele de conducere a autovehiculului cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, cele mai multe din aceste infracțiuni și-au avut cauza în deprinderea consumului de alcool, corelată, pe de o parte, cu absența unor factori inhibitori suficient de puternici și, pe de altă parte, cu o mentalitate înapoiată față de necesitatea respectării legilor. La acestea s-au adăugat, desigur, starea de euforie și temeritatea, îndrăzneala imprudentă și prezumțioasă, care însoțesc, de regulă, consumul băuturilor alcoolice.
În ce privește faptele de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cauza săvârșirii lor nu poate fi decât dorința de a ascunde starea în care se aflau și a evita sancțiunile pe care le-ar atrage conducerea autovehiculului sub influența alcoolului.
Cauza săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului este cel mai adesea dorința de a scăpa de răspundere nu numai penală, dar și civilă, pentru pagubele pricinuite.
Alteori la baza săvârșirii infracțiunii s-a aflat dorința făptuitorului de a ascunde starea de intoxicație alcoolică în care se găsea.
În ce privește infracțiunea de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor, de către cei care au asemenea îndatoriri, cauza infracțiunii rezidă în mentalitatea înapoiată a celor care au asemenea îndatoriri în ce privește respectarea disciplinei muncii și a îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
Secțiunea a II-a – Starea și dinamică infracțiunilor contra siguranței rutiere
Vor fi prezentate unele date privind volumul și dinamica fenomenului infracțional, în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 195/12 decembrie 2002 la nivel național, în anii 2000-2002.
Datele statistice evidențiază că în anul 2000 s-au săvârșit la nivel național 21.704 infracțiuni la regimul circulației rutiere, în anul 2001 s-au săvârșit 24.182 de infracțiuni la regimul circulației rutiere, iar în anul 2002 s-au comis 22.998 de infracțiuni la regimul circulației rutiere. În perioada 2000-2001 se subliniază o evidentă creștere a numărului de infracțiuni la regimul circulației, iar în perioada 2001-2002 se înregistrează o ușoară scădere a numărului de infracțiuni rutiere.
În ce privește accidentele grave constatate, datele statistice ne arată faptul că în anul 2000 s-au produs 7.534; în anul 2001 s-au produs 7.100, iar în anul 2002 s-au produs 6,871. în acest interval de timp se constată o scădere a numărului de accidente.
În ce privește statistica persoanelor decedate sau rănite în urma unor accidente de circulație în perioada amintită se constată următoarele: în anul 2000 au existat 2.473 de morți, în 2001au exista 2.412 morți, iar în 2002 au existat 2.323 de morți. Și în ce privește acest indicativ se constată o scădere.
În privința răniților situația se prezintă astfel: în anul 2000 au fost 6.316 răniți, în anul 2001 au fost 5.848 de răniți, iar în anul 2002 au fost 5.634 de răniți. Și în acest caz se înregistrează o ușoară scădere.
Aceste date statistice nu sunt, firește, de natură să explice, prin ele însele, cauzele specifice ale infracțiunilor rutiere, ci doar să evidențieze volumul și structura fenomenului infracțional în această materie.
Secțiunea a III-a – Modalități de prevenire
A lua măsuri pentru prevenirea infracțiunilor contra siguranței circulației înseamnă a acționa asupra acelor factori concreți care determină sau condiționează săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Așa, de exemplu, la infracțiunile intenționate – implicit cele rutiere – cauzele individuale ale acestora nu pot fi căutate decât în structura psihică, în conștiința subiecților. Persoanele care își manifestă opțiunea pentru o conduită ilicită dovedesc implicit un nivel redus al educației civice, o atitudine înapoiată față de exigențele vieții sociale.
Împotriva deficiențelor legate de nivelul redus al conștiinței cetățenești, factorii educaționali ai societății noastre desfășoară o amplă acțiune educativ-preventivă, mobilizând eforturile opiniei publice și, alături de aceasta, al justiției, spre organizarea de acțiuni eficiente (inclusiv prin aplicarea de sancțiuni corespunzătoare către organele de justiție) menite să convingă pe cetățeni de necesitatea respectării legii, să consolideze factorii inhibitori din conștiința celor care au încălcat-o, determinându-i să lichideze grabnic deficiențele manifestate prin conduita lor antisocială.
Nu este însă mai puțin adevărat că, împreună cu aceste cauza, pot să contribuie la săvârșirea infracțiunii și alți factori, care țin de condițiile obiective, exterioare, în care acționează făptuitorul, ori de lipsurile sau greșelile existente în comportarea altor persoane.
Dacă ne referim la condițiile exterioare care contribuie la săvârșirea unora din infracțiunile rutiere, ar trebui să avem în vedere, de pildă, printre altele, exigența uneori scăzută care se manifestă la eliberarea permiselor de conducere, precum și unele lipsuri și greșeli în sistemul de învățământ al școlilor de pregătire a conducătorilor auto. Există lipsuri și în activitatea de instruire profesională a personalului din cadrul unităților autorizate să efectueze verificarea tehnică a autovehiculelor.
Împotriva factorilor contributivi exteriori se pot lua măsuri concrete, spre a u permite ca deficiențele manifestate să favorizeze încălcarea legii.
CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Dacă, cunoscând starea de îmbibație alcoolică a unei persoane, deținătorul autovehiculului i-a încredințat totuși vehiculul, având reprezentarea faptului că ea îl va conduce în această stare pe drumurile publice, acțiunea lui reprezintă un act de determinare sau ajutor – săvârșit cu intenție – la conducerea, în stare de îmbibație alcoolică, a autovehiculului, de către persoana respectivă și, ca atare, răspunderea sa penală pentru instigare ori complicitate este pe deplin incidentă.
În legislația altor state, asemenea fapte sunt sancționate ca infracțiuni independente. Astfel, în art. 37 alin. 2 din Codul rutier belgian este incriminată fapta oricărei persoane „care încredințează un vehicul unei persoane care este în mod manifest beată sau care dă semne aparent de intoxicare, iar în art. 204 pct 2 lit b din Codul penal cubanez este incriminată fapta celui care „permite ca altcineva să conducă vehiculul, știind că acela a ingerat băuturi alcoolice care, fără să-l aducă în stare de ebrietate i-au afectat capacitatea de conducere”.
Ar fi de reflectat dacă, într-o viitoare reglementare a acestei materii, n-ar fi potrivit să se incrimineze și la noi fapta aceluia care încredințează unei persoane un autovehicul deși își dă seama că aceasta a consumat băuturi alcoolice.
În cazul infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală OUG 195/2002 nu incriminează decât activitatea ilicită consumată, adică forma consumată a acestei infracțiuni. Consumarea are loc în momentul în care s-a început executarea acțiunii constitutive și s-a produs rezultatul arătate, sub forma unei stări de pericol, adică în momentul deplasării autovehiculului pe drumurile publice, în condițiile arătate în conținutul acestei infracțiuni.
De lege ferenda, ar putea fi luată în considerare și sancționarea tentativei, adică a simplului început de executare (de exemplu, așezarea la volan și efectuarea de eforturi pentru a porni autovehiculul). Din moment ce prin incriminarea conducerii sub influența băuturilor alcoolice se urmărește prevenirea unor accidente de circulație, n-ar fi oare mai bine ca prevenția să intre în joc nu după ce pericolul s-a produs, ci încă mai înainte, când el era doar pe cale să se nască?
De asemenea, cadrele medicale abilitate, în cadrul atribuțiilor de serviciu, au obligația să comunice poliției specializate cazurile de persoane depistate care posedă permis de conducere dar care sunt inapte medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau un tramvai. Dacă această obligație nu este respectată, iar persoana în cauză a produs un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea unei persoane sau vătămarea corporală ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afecțiunilor medicale ale conducătorului auto, fapta constituie infracțiune pentru medicul respectiv.
Acest gen de fapte ale cadrelor medicale, a impus multe comentarii și opinii diferite din partea juriștilor, având în vedere jurământul lui Hippokrates pe care medicii trebuie să-l respecte, jurământ care interzice divulgarea unor date cu privire la afecțiunile medicale ale pacienților, chiar și sub amenințare. Se pare că, de fapt, dispozițiile articolelor 21 și 83 constituie o gravă amenințare la adresa medicilor și la exercitarea profesiei lor. Urmează la practica judiciară care în prezent este la început de drum, să-și spună cuvântul cu privire la necesitatea incriminării unor astfel de fapte. Până atunci propunem de lege ferenda excluderea din textul acestei ordonanțe a dispozițiilor art 21 și 83 sau revizuirea conținutului lor.
BIBLIOGRAFIE
A. Acte normative
Constituția României;
Codul Penal al României;
Codul de Procedură Penală al României;
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195 din 12 decembrie 2002, privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958/2002;
Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, privind circulația pe drumurile publice, nr. 195/2002;
Legea nr. 74 din 6 iulie 1995, privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medical din România modificată și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560/2000.
B. Tratate, cursuri, articole și periodice
Corneliu Turianu, Infracțiuni contra siguranței circulației rutiere, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986;
Corneliu Turianu, Infracțiuni rutiere, Editura All Beck, 2000;
Corneliu Turianu și Cristina Turianu, Legislație rutieră comentată și adnotată, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1996;
Georgeta Marcov, Infracțiuni săvârșite în cadrul circulației rutiere, în R.R.D. nr. 2/1968;
D. Cosevanu și Gh. Diniță, Mijloace de convingere și de constrângere prevăzute de legislația rutieră, în R.R.D. nr. 9/1967;
Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1974 și 1976
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .aspecte Juridico Penale Si Criminologice Privind Infractiunile la Regimul Circulatiei Rutiere (ID: 125057)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.