Aspecte Juridice Privind Rezerva Succesorală în Legislația Română

Diverse

Aspecte Juridice Privind Rezerva Succesorală în Legislația Română

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1.

Aspecte juridice privind rezerva succesorală în legislația română

Precizări prealabile

Din dispozițiile art. 555 și 556 NCC rezultă principiul potrivit căruia proprietarul poate dispune liber de bunurile sale, dar că această libertate nu este nelimitată, putând fi îngrădită prin dispoziții legale în anumite cazuri, din anumite rațiuni.

Printre dispozițiile legale care limitează dreptul de a dispune de propriile bunuri se enumeră și cele referitoare la rezervă.

Codul civil din 1864 și legislația adiacentă nu se referea decât indirect la rezervă, prevăzând că în cazul în care cel despre a cărui moștenire este vorba lăsa în viață rude apropiate (descendenți sau părinți) ori soț supraviețuitor, nu putea dispune prin acte juridice cu titlu gratuit între vii (donații) sau mortis causa (legate) decât în limitele unei anumite cote-părți din patrimoniul său (art. 841 și 843 C.civ. și art. 2 din Legea nr. 319/1944), rezultând implicit că diferența dintre valoarea întregului patrimoniu luat în calcul pentru stabilirea drepturilor succesorale și limita valorică maximă a cotității disponibile reprezenta rezerva.

Partea din patrimoniul succesoral de care de cuius putea dispune neîngrădit se numea cotitate disponibilă, iar partea de care, implicit, rezulta că nu putea dispune și care revenea în temeiul legii rudelor sale cele mai apropiate și soțului supraviețuitor se numea rezervă. Rezerva și cotitatea disponibilă se exprimau ambele prin fracțiuni din unitatea care era patrimoniul defunctului.

Art. 1086 NCC, inspirat de art. 912 alin. (1) C.civ. francez, prevede că „rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezerva- tari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”.

Două observații se impun în legătură cu textul de lege mai sus citat:

– prima – textul art. 1086 NCC se referă la rezerva succesorală ca fiind o parte „din bunurile moștenirii”, ceea ce ar putea lăsa să se creadă că rezerva ar purta doar asupra bunurilor făcând parte din patrimoniul defunctului la data decesului. Or, așa cum vom vedea, rezerva este o parte nu a patrimoniului lăsat efectiv de defunct la data decesului, ci a patrimoniului fictiv care va include, pentru calcul, și valoarea tuturor donațiilor făcute de defunct de-a lungul vieții (infra nr. 935 și urm.);

– a doua – textul art. 912 alin. (1) C.civ. francez este mai exact și într-o altă privință, precizând că este rezerva este partea „bunurilor și drepturilor succesorale cărora legea le asigură devolufiunea liberă de sarcini (s.n. – D.C.) anumitor moștenitori…”. Precizarea este importantă căci și în dreptul nostru rezerva trebuie să fie asigurată rezervatarilor în deplină proprietate, ea neputând fi grevată de nicio sarcină, cum ar fi, de pildă, un drept de uzufruct, de uz, de servitute, de folosință etc. în favoarea unei alte persoane.

Inspirată de dispozițiile art. 912 alin. (2) C.civ. francez, cotitatea disponibilă este definită la art. 1089 NCC ca fiind „partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități”.

Proporția cotitate disponibilă – rezervă avută în vedere este cea care se raportează la patrimoniul dispunătorului de la data deschiderii moștenirii, iar nu de la data actelor de dispoziție cu titlu gratuit făcute de-a lungul vieții sale. De aceea, nu se poate vorbi pe timpul vieții celui despre a cărui moștenire este vorba de o indispo-nibilizare sau, cu atât mai puțin, de o inalienabilitate sau insesizabilitate a cotei părți reprezentând rezerva.

Faptul că o moștenire are sau nu o parte rezervată se stabilește și în funcție de elemente cu totul străine voinței dispunătorului, cum ar fi, de pildă, elementul obiectiv că a lăsat succesibili rezervatari sau de elemente care nu depind în niciun fel de voința sa, cum ar fi faptul că rezervatarii fiind liberi să renunțe la moștenire, pot deveni străini de moștenire prin voința lor [art. 1100 alin. (1| NCC], nefiind luați în calcul Ia stabilirea rezervei.

Se observă că legea limitează doar dreptul de a dispune prin liberalități (acte cu titlu gratuit), iar nu și prin acte eu titlu oneros. Lucru firesc, căci numai liberalitățile sunt periculoase pentru moștenitori putând vida patrimoniul succesoral, iar nu și actele cu titlu oneros, care întotdeauna aduc ceva în schimbul bunuluiînstrăinat, prin mecanismul subrogației reale păstrând conținutul valoric al patrimoniului celui care le încheie.

Regulile referitoare la rezerva succesorală impun ca o parte a moștenirii – rezerva – să se defere rezervatarilor după normele moștenirii legale și doar cealaltă parte a moștenirii – cotitatea disponibilă – după voința defunctului, conform normelor moștenirii testamentare sau contractuale.

Pentru a se putea pune în discuție problemele referitoare la rezervă și la cotitatea disponibilă trebuie ca la moștenire să vină cel puțin un moștenitor rezervatar și să existe una sau mai multe liberalități făcute de defunct (donație, legat, instituire contractuală).

Rezerva protejează pe rezervatari nu numai contra liberalităților făcute terților străini de moștenire, ci și contra celor făcute în favoarea unuia sau altuia dintre aceștia peste limitele cotității disponibile, păstrând astfel un anumit echilibru între ei.

Principiul este că nu se pot face liberalități (donații și legate) în favoarea rudelor sau soțului supraviețuitor decât în limitele în care pot fi făcute și terților, adică în limitele cotității disponibile.

Rezervatarii gratificați pot cumula rezerva și cotitatea disponibilă. Astfel, dacă defunctul lasă doi fii, A și B, iar printr-un testament l-a gratificat pe A cu un legat universal, A va primi din moștenire 1/4 cu titlu de rezervă și 1/2 din moștenire cu titlu de legat universal, restul de 1/4 revenind lui B cu titlu de rezervă succesorală.

În sistemul Codului civil francez, ca și al Codului civil român, spre deosebire de sistemele de drept anglo-saxone, care conferă libertate deplină de a dispune mortis causa, se consideră că datoria socială și familială de a transmite rudelor apropiate (și soțului supraviețuitor în dreptul nostru) o parte a bunurilor făcând parte din lăsămân- tul succesoral prevalează asupra libertății de a dispune după bunul plac de propriile bunuri.

Întinderea rezervei și, corelativ, a cotității disponibile diferă în funcție de gradul de rudenie și de numărul rezervatarilor, iar în cazul soțului supraviețuitor, de moștenitorii cu care vine în concurs.

Vom face o prezentare a istoricului și caracterelor rezervei în general (Secțiunea a 2-a), după care vom prezenta moștenitorii rezervatari (Secțiunea a 3-a), calculul rezervei și a cotității disponibile (Secțiunea a 4-a), imputarea liberalităților (Secțiunea a 5-a), iar în final reducțiunea liberalităților excesive (Secțiunea a 6-a).

Istoricul rezervei succesorale în dreptul românesc

Originile rezervei – legitima romană și pars bonorum

În vechiul drept roman, ale cărui tradiții au fost preluate în Franța în regiunile de drept scris (Galia romană), regula era aceea a instituirii de moștenitori prin testament, succesiunea ab infestat fiind o excepție.

La început, pater familias, stăpânul averii familiale, putea dispune de aceasta după bunul său plac, rudele sale nefiind protejate de lege contra dispozițiilor pentru cauză de moarte.

În epoca clasică însă, testamentul prin care rudelor apropiate ale defunctului (cele în linie dreaptă, precum și frații și surorile defunctului) nu le era lăsată o parte rezonabilă din averea succesorală (debita portio) a început să fie considerat ca opera unui nebun care nu a respectat obligația de pietate (officium pietatis) și anulabil pe acest considerent la cererea celor lezați printr-o acțiune intitulată querela inofficiosi testamenti. Nulitatea putea fi evitată dacă legatarul abandona din averea succesorală a patra parte din ceea ce s-ar fi cuvenit reclamantului ca moștenitor legal. De aici denumirea de „sfert legitim” sau „legitimă”.

Legitima a fost analizată nu ca un drept succesoral propriu-zis (pars hereditatis), întrucât moștenitorul defunctului rămânea legatarul instituit, ci ca un drept de creanță contra succesiunii (pars bonorum), destul de asemănător cu un drept alimentar, acor- dându-se chiar dacă reclamantul renunța la succesiune. Așadar, legitimii nu puteau aspira la o fracțiune în natură din succesiune, adică la o cotă-parte în proprietate, având doar o creanță echivalentă valoric unei cote-părți din moștenire. Legitima permitea atacarea nu numai a liberalităților testamentare, ci și ale celor făcute prin donații.

Dreptul cutumiar – rezerva cutumiară și pars hereditatis

Spre deosebire de tradiția romană urmată în Galia cucerită de romani, în regiunile Galiei necucerite de romani, rezerva cutumiară se întemeia pe ideea conservării bunurilor în familie. Puternic impregnat de concepția coproprietății familiale, potrivit căreia capul familiei nu este decât depozitarul bunurilor care aparțin întregii familii, administrându-le în folosul tuturor, la început, aceste bunuri erau inalienabile fără consimțământul familiei.

Ulterior, odată cu slăbirea spiritului proprietății comune aparținând familiei, prin unele cutume, cum au fost cele ale Parisului, s-a acordat un drept de dispoziție prin testament asupra acestor bunuri, porțiunea indisponibilă fiind de 4/5, de unde denumirea de „rezerva de patru-quinte”, care s-a extins și în alte regiuni cutumiare ale Galiei (care nu au fost cucerite de romani). Această rezervă era acordată tuturor moștenitorilor de sânge, care venind în rang util la moștenire o acceptau. Rezerva se referea doar la bunurile imobile aparținând familiei, iar nu și la bunurile mobile și la bunurile achizite, de care se putea dispune fără restricții. Spre deosebire de legitima romană, rezerva cutumiară era o parte din moștenire, pars hereditatis, iar nu doar o pars bonorum, ceea ce dădea dreptul moștenitorilor să recupereze bunurile imobile la care se referea în natură.

Incomplet, prin faptul că, pe de o parte, rezerva cutumiară se referea doar la imobilele proprii, iar pe de altă parte întrucât nu proteja decât contra legatelor, nu și a donațiilor, dreptul cutumiar a sfârșit prin a prelua și legitima, dar a transformat-o în sensul că, pe de o parte, nu aparținea decât descendenților, iar pe de altă parte a devenit pars hereditatis, pentru a o putea invoca trebuind să fie acceptată succesiunea.

Rezerva succesorală în Codul civil Napoleon și în dreptul român

Dacă Revoluția franceză, din rațiuni politice, a fost, cel puțin în faza inițială, ostilă libertății testamentare, restrângând drastic cotitatea disponibilă a moștenirii, Codul civil Napoleon a realizat o sinteză a principiilor aplicabile anterior în materie. Astfel, a fost suprimată orice diferențiere după natura bunurilor, rezerva calculându-se asupra întregii succesiuni. Rezerva reglementată de Codul civil Napoleon, pe de o parte, ca și rezerva cutumiară, este o parte a succesiunii (pars hereditatis), iar pe de altă parte, ca și legitima romană, nu a fost acordată decât rudelor în linie dreaptă (descendenților și ascendenților), cenzurând atât liberalitățile mortis causa (legatele), cât și pe cele prin acte între vii (donațiile).

Autorii Codului civil francez reglementând rezerva au preluat fundamentul legitimei (datoria față de familie), dar rezolvarea tehnică pe care i-au dat-o a fost cea specifică dreptului cutumiar, conferind rezervatarilor drepturi asupra unei părți de moștenire.

Codul civil român din 1864 și noul Cod civil, preluând reglementarea rezervei din Codul Napoleon, au preluat și principiile care au stat la baza acesteia.

Noțiune și caracterele juridice ale rezervei succesorale

Noțiune

Rezerva succesorală se caracterizează prin faptul că reprezintă o parte a succesiunii (pars hereditatis), are un caracter de ordine publică, este colectivă și este datorată în natură.

Caractere juridice

Este o parte a succesiunii care se deferă conform legii

Într-o celebră formulare care a făcut carieră, Casația franceză a subliniat cu mult timp în urmă că „din art. 913 al Codului Napoleon (art. 841 C.civ. român din 1864 – n.n., D.C.), care determină porțiunea de bunuri pe care tatăl și mama pot să le doneze fie copiilor peste partea lor, fie străinilor, rezultă că rezerva nu este altceva decât succesiunea însăși, diminuată cu această parte, dacă s-a dispus de ea (s.n. – D.C.).

Cu alte cuvinte, rezerva este partea de succesiune rămasă după deducerea cotității disponibile în limitele căreia, de la caz la caz, cel despre a cărui moștenire este vorba a putut dispune prin liberalități (donații, legate, instituiri contractuale).

Ea reprezintă o cotă-parte din moștenire (pars hereditatis), conferind nici mai mult, nici mai puțin decât „un drept real în și asupra chiar a bunurilor succesiunii”, nu doar un simplu drept de creanță.

Pentru a putea beneficia de rezervă, succesibilii trebuie să vină efectiv la moștenire, întrunind toate condițiile cerute de lege (supra nr. 44 și urm.). Renunță- torii fiind străini de moștenire [art. 1121 alin. (1) NCC], nu pot beneficia de rezervă.

Partea de moștenire rămasă după deducerea liberalităților făcute de defunct în limitele cotității disponibile se transmite celor în drept ca moștenire ab intestat, în timp ce cotitatea disponibilă, în măsura în care nu a fost consumată prin donațiile făcute de defunct în timpul vieții (care se impută asupra cotității disponibile înaintea legatelor), se transmite conform regulilor moștenirii testamentare. Faptul că rezerva se transmite rezervatarilor în temeiul regulilor moștenirii legale rezultă în mod expres din dispozițiile art. 1086 NCC, care precizează că drepturile rezervatarilor se transmit „în virtutea legii”.

Are caracter de ordine publică

Dispozițiile legale referitoare la rezervă se impun în mod imperativ celui despre a cărui moștenire este vorba atât în privința succesorilor care au acest drept, cât și în privința întinderii drepturilor rezervatarilor, în sensul că nu pot fi micșorate.

Dacă nu poate micșora rezerva, în schimb, nimic nu împiedică pe dispunător să micșoreze cotitatea disponibilă, cu consecința creșterii corespunzătoare a părții cuvenite rezervatarilor cu titlu de moștenire legală. De exemplu, dacă defunctul lasă doi fii, A și B, și un legatar cu titlu universal pentru cota-parte de 1/4 din moștenire, rezerva globală a moștenirii fiind de 1/2 din moștenire (art. 1088 NCC), iar legatarul cu titlu universal având dreptul doar la 1/4 din moștenire, rezultă că rezerva celor doi fii nu este încălcată, nefiind necesară reducțiunea, astfel încât diferența dintre întreg și cota-parte din moștenire revenind legatarului cu titlu universal, care, în speță, este de 3/4 din moștenire, va reveni celor doi fii ai defunctului în cote egale de câte 1/2 – 1/2, fiecare primind câte 3/8 din moștenire cu titlu de moștenire legală.

Rezerva cuvenindu-se rezervatarilor în deplină proprietate, nu poate fi grevată de către de cuius cu niciun fel de sarcini, chiar dacă valoric drepturile rezervatarilor simt respectate. Astfel, într-o speță în care de cuius a lăsat cu titlu de legat uzufructul unui domeniu agricol — principalul bun lăsat la data decesului – unei persoane, cu sarcina de a vărsa unicului său fiu cu titlu de rentă viageră întreaga arendă ce o va încasa pentru arendarea acelui domeniu, Casația franceză, deși a reținut că valoric drepturile de rezervă ale fiului nu au fost încălcate, a dispus limitarea uzufructului formând obiectul legatului la cotitatea disponibilă a moștenirii întrucât l-a privat pe rezervatar de folosința și dispoziția asupra cotei părți din moștenire reprezentând rezerva succesorală care i se cuvenea în deplină proprietate.

Intangibilitatea rezervei nu impune în timpul vieții sale lui de cuius niciun fel de obligație, acesta putând dispune de bunurile sale în deplină libertate, fără nicio îngrădire, fie prin acte cu titlu oneros, fie prin acte cu titlu gratuit, astfel încât rezervatarii, care până la deschiderea moștenirii nu au niciun fel de drept asupra patrimoniului celui față de care dețin această calitate, nu pot solicita nici măcar măsuri de conservare a dreptului lor eventual de rezervă.

Eventualele înțelegeri anterioare deschiderii moștenirii dintre dispunător și rezervatari cu privire la întinderea rezervei simt nule ca acte asupra unei succesiuni nedeschise interzise de lege (art. 956 NCC).

După deschiderea succesiunii însă, rezervatarii pot renunța la rezervă în tot sau în parte, reglementarea legală fiind în folosul lor, iar nu obligatorie pentru ei.

Caracterul de ordine publică al dispozițiilor legale referitoare la rezervă nu atrage însă sancțiunea nulității absolute a actului care o încalcă, ci o sancțiune specifică – reducțiunea în limitele cotității disponibile (infra nr. 985 și urm.).

Principiul caracterului de ordine publică al rezervei are totuși o anumită suplețe, în sensul că regula potrivit căreia rezerva este datorată în natură {infra nr. 906) poate fi ocolită de dispunător prin alcătuirea loturilor ce revin moștenitorilor săi, cu respectarea valorică a rezervei, ori chiar prin conferirea legatarilor beneficiari ai cotității disponibile a dreptului de a-și alege singuri bunurile succesorale pe care le doresc, în limitele acestei cotități.

Este colectivă

În mod tradițional, sub regimul C.civ. din 1864, rezerva era recunoscută ca fiind colectivă, sens în care s-a remarcat că „legiuitorul nu stabilește rezerva pe cale de atribuire individuală, ci se mărginește a arăta măsura în care și felul cum se determină cotitatea disponibilă lăsând ca masa rezervată să se defere potrivit regulilor privitoare la moștenirea ab infestat către rudele chemate în puterea legii și numai către cele care acceptă moștenirea”.

Așadar, dacă, sub regimul C.civ. din 1864, defunctul lăsa doi sau mai mulți rezervatari, după deducerea cotității disponibile stabilite potrivit dispozițiilor art. 841, 843 C.civ. și art. 2 din Legea nr. 319/1944, partea rămasă, care era rezerva, se atribuia global rezervatarilor, care o împărțeau între ei conform regulilor moștenirii legale. Această caracteristică a rezervei era deosebit de importantă mai ales în dreptul nostru, care, spre deosebire de Codul Napoleon, l-a ridicat pe soțul supraviețuitor la rangul de moștenitor rezervatar care poate veni la moștenire în concurs cu alți moș- te-nitori legali rezervatari sau chiar nerezervatari, influențând direct sistemul de calcul al cotelor de moștenire. Alți autori au susținut însă că doar rezerva descendenților și părinților defunctului era colectivă, în vreme ce rezerva soțului supraviețuitor ar fi fost individuală.

NCC pare să fi conferit rezervei un caracter individual, stipulând că „rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar {s.n. – D.C.) este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal” (art. 1088). Unii autori susțin această idee, cu argumentul că, „deșise atribuie în indiviziune rezervatarilor, se calculează în funcție de fiecare moștenitor rezervatar care vine efectiv la moștenire”.

Cu toate acestea, în ceea ce ne privește, considerăm că rezerva este tot colectivă.

Mai multe argumente pledează în sensul acestei teze.

Astfel, mai întâi, întreaga construcție și evoluție istorică a instituției rezervei succesorale demonstrează că, în esență, aceasta a fost menită să conserve o parte din bunurile lăsate de defunct în familie, fiind conferită rudelor de sânge cele mai apropiate și soțului supraviețuitor.

În al doilea rând, din rațiuni de tehnică legislativă, pentru concizie, pentru a nu relua enumerarea cotelor de moștenire legală cuvenită fiecărei categorii de moștenitori legali rezervatari, art. 1088 NCC stipulează că fiecărui rezervatar, în absența libe- ralităților sau dezmoștenirilor, i se cuvine cu titlu de rezervă jumătate din ceea ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, nederogând prin aceasta în niciun fel de la fundamentul tradițional al rezervei – păstrarea unei părți din bunurile lăsate de defunct în familie.

În al treilea rând, rezerva este colectivă pentru că, în dreptul nostru, fiind datorată în natură, este concepută ca fiind o parte din patrimoniul defunctului (pars heredita- tis), conferită moștenitorilor rezervatari tocmai în considerarea unei obligații de familie iar nu doar ca un simplu drept de creanță individual asupra succesiunii (pars bonorum), cum este astăzi cazul în dreptul francez. Că este vorba de un drept asupra patrimoniului defunctului (pars hereditatis), nu a unor simple drepturi personale, de creanță (pars bonorum), este demonstrat de faptul că, de exemplu, dacă de cuius lasă o soție supraviețuitoare și trei fii, din punctul de vedere al obligațiilor defunctului este indiferent dacă, în exemplul dat, la moștenire vin toți cei patru moștenitori, sau doar unul dintre aceștia, indiferent care ar fi el, în toate ipotezele rezerva fiind de 1/2 din masa de calcul. Tot astfel, rezerva va fi de jumătate din moștenire, indiferent că soțul supraviețuitor vine în concurs cu imul sau ambii părinți ai defunctului [art. 972 alin. (1) lit. e), art. 977 alin. (2) și art. 1088 NCC], Cu alte cuvinte, numărul rezerva- tarilor nu influențează cuantumul rezervei globale, ci doar cotele individuale cuvenite fiecăruia din aceasta. în acest sens așadar, rezerva, care este o moștenire legală, așadar, de familie (supra nr. 98 și urm.), este colectivă, iar nu individuală. De altfel, chiar și NCC vorbește de „rezerva globală a moștenirii” în contextul în care reglementează imputarea liberalităților nescutite de raport asupra acestei părți din moștenire prin voința dispunătorului [art. 1099 alin. (3) teza I].

Este datorată în natură

În principiu, bunurile care compun rezerva trebuie să fie cele aparținând defunctului, rezervatarii fiind moștenitori ai acestuia, adică succesorii lui în drepturi, iar nu doar simpli creditori ai unui drept de creanță. în această calitate, pot cere atât la partaj, cât și în cazul în care se pune problema reducțiunii liberalităților excesive, predarea în natură a unei cantități de bunuri succesorale echivalente cotei ce le revine din moștenire.

Art. 1097 alin. (2) NCC precizează în mod expres că „întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură”.

Așa cum am văzut mai sus (supra nr. 655), acest principiu cunoaște și unele excepții care îl fac mai suplu.

1.4. Moștenitorii rezervatari și întinderea rezervei. Calculul rezervei

Norma prevede expres și limitativ care sunt moștenitorii rezervatari ai defunctului, care, în virtutea legii, sunt îndreptăţiţi la rezerva succesorală. Astfel, sunt moștenitori rezer- vatari: a) descendenţii (în această categorie intră copiii, nepoţii, strănepoţii, străstrănepoţii până la infinit, conform art. 975 NCC), b) ascendenţii privilegiaţi [categorie din care fac parte părinţii defunctului, potrivit art. 976 alin. (1) NCC], c) soţul supravieţuitor. Nicio altă categorie de moștenitori ai defunctului nu sunt moștenitori rezervatari.

Defunctul, prin voinţa sa, nu poate modifica aceste categorii ale persoanelor care se bucură de rezervă succesorală.

Rezerva succesorală care se cuvine fiecărui moștenitor rezervatar este o cotă fixă de 1/2 dintr-o cotă variabilă, respec v 1/2 din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.

În noul Cod civil, rezerva succesorală a fost reglementată după sistemul german.

Se bucură de rezervă succesorală descendenţii (fără limită în grad), ascendenţii privilegiaţi și soţul supravieţuitor al defunctului. Acceptarea sau renunţarea la rezervă a eventualilor moștenitori rezervatari, anterior deschiderii moștenirii, este lovită de nulitate absolută, întrucât cons tuie un act asupra unei moșteniri nedeschise, prohibit de art. 956 NCC.

Problema stabilirii rezervei succesorale se pune numai atunci când defunctul a dispus prin donaţii sau legate, în tot sau în parte, de bunurile sale.

Rezerva succesorală a descendenţilor diferă după cum aceș a vin singuri la moștenire sau în concurs cu soţul supravieţuitor. Descendenţii pot veni la moștenire fie în nume propriu, fie prin reprezentare, fără consecinţe diferite pe planul rezervei succesorale. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor di- feră după clasele de moștenitori cu care vine în concurs, după cum acesta vine în concurs cu una din cele patru clase de moștenitori sau vine singur la moștenire. De asemenea, rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi diferă după cum aceș a vin singuri la moștenire sau în concurs cu soţul supravieţuitor și/sau cu colateralii privilegiaţi.

Astfel, rezerva descendenţilor, în cazul în care vin singuri la moștenire, este de 1/2 părţi [1/2 părţi din cota legală de 1/1, întrucât, în lipsa soţului supravieţuitor, ei culeg întreaga moștenire, în temeiul principiului priorităţii claselor de moștenitori în ordinea stabilită de lege, consacrat de art. 964 NCC raportat la art. 976 alin. (3) NCC].

Rezerva descendenţilor care vin la moștenire în concurs cu soţul supravieţuitor este de 3/8 părţi din moștenire [1/2 din 3/4, cota legală de moștenire prevăzută de art. 975 alin. (3) NCC], care se împarte în funcţie de numărul lor (când vin la moștenire în nume propriu) sau pe tulpină (când vin la moștenire prin reprezentare).

Se au în vedere doar descendenţii care vin efectiv la moștenire, nu și cei care sunt renunţători sau nedemni.

Dacă la data deschiderii moștenirii, copilul defunctului este decedat, acesta nu poate veni la moștenire, deoarece nu mai are capacitate de a moșteni, nemaifiind în viaţă. Dacă însă acesta are, la rândul său, copii, nepoţi ai defunctului, care îndeplinesc cerinţele legate pentru a moșteni și acceptă moștenirea, la stabilirea rezervei succesorale se ţine seama și de aceș a, care vin la moștenire prin reprezentarea părintelui lor predecedat.

Dacă la moștenire vin descendenţii de gradul II, III prin reprezentare, rezerva succesorală nu se va calcula în funcţie de numărul lor, ci după numărul tulpinilor. As el, dacă la moartea lui de cuius în viaţă sunt un fiu A și doi nepoţi, C și D, copii ai fiului predecedat B, rezerva de 1/2 părţi din moștenire se va soco pe tulpini, A culegând 1/4 părţi din moștenire, iar C și D, fiecare câte 1/8 părţi din moștenire. Dacă aceș a vin la moștenire în concurs cu soţul supravieţuitor, fiul A, în viaţă, va culege rezerva de 3/16 părţi din moștenire (3/8 x 1/2), iar C și D, fiecare câte 3/32 părţi din moștenire.

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi, în cazul în care vin singuri la moștenire, este de 1/2 părţi (1/2 părţi din cota legală de 1/1, întrucât în lipsa soţului supravieţuitor și a colateralilor privilegiaţi, ei culeg întreaga moștenire, în temeiul principiului priorităţii claselor de moștenitori în ordinea stabilită de lege, consacrat de art. 964 NCC). Ascendenţii culeg rezerva succesorală numai în lipsa descendenţilor, în temeiul principiului priorităţii claselor de rudenie în ordinea stabilită de lege [art. 975 alin. (2) și art. 976 alin. (3) NCC].

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi care vin la moștenire în concurs cu soţul supravieţuitor și cu colateralii privilegiaţi este de 1/6 părţi din moștenire, dacă vin ambii părinţi sau mai mulţi, și de 1/12 părţi din moștenire, dacă la moștenire vine un singur părinte [cota legală de moștenire a ascendenţilor și colateralilor privilegiaţi în concurs cu soţul supravieţuitor este de 2/3 părţi din moștenire, prevăzută de art. 977 alin. (1) NCC, din care cota legală a ascendenţilor privilegiaţi este de 1/2, adică 2/3 x 1/2 = 2/6 sau 1/3, când la moștenire vin 2 sau mai mulţi părinţi, conform art. 978 NCC, as el că rezerva este de 1/2 din cota legală de 1/3, deci 1/6; respec v cota legală de moștenire a ascendentului privilegiat este de 1/4, conform art. 978 NCC, adică 2/3 x 1/4 = 2/12 sau 1/6, când la moștenire vine un singur părinte, în acest caz rezerva succesorală fiind de 1/2 din cota legală de 1/6, adică 1/12).

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi care vin la moștenire numai în concurs cu soţul supravieţuitor este de 1/4 părţi din moștenire [cota legală de moștenire a ascendenţilor privilegiaţi în concurs cu soţul supravieţuitor este de 1/2 părţi din moștenire, prevăzută de art. 977 alin. (2) NCC, as el că rezerva este de 1/2 din cota legală de 1/2 a ascendenţilor privilegiaţi în concurs cu soţul supravieţuitor, deci 1/4 părţi din moștenire].

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi care vin la moștenire numai în concurs cu colaterali privilegiaţi este de 1/4 părţi, când la moștenire vin 2 sau mai mulţi părinţi [1/2 părţi din cota legală a ascendenţilor privilegiaţi în concurs cu colateralii privilegiaţi, care este de 1/2 părţi, conform art. 978 lit. b) NCC], respec v de 1/8 părţi, când la moștenire vine un singur părinte [1/2 părţi din cota legală a ascendentului privilegiat în concurs cu colateralii privilegiaţi, care este de 1/4 părţi, conform art. 978 lit. a) NCC].

Și în acest caz este vorba de părinţii care vin efec v la moștenire, și nu de cei renunţători sau nedemni.

În caz de conflict de legi în timp, adică atunci când defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse (într-o perioadă care permitea acest tip de adopţie), a ins tuit ca legatar universal un terţ anterior datei de 1 octombrie 2011 și a decedat după intrarea în vigoare a noului Cod civil, calculul rezervei succesorale a părinţilor, în calitate de moștenitori rezervatari, se face ţinându-se seama de legea în vigoare la momentul deschiderii moștenirii, adică de noul Cod civil, aplicabil, potrivit art. 6 alin. (5) NCC și art. 91 din Legea nr. 71/2011, situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor este diferită, în funcţie de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, as el încât și rezerva sa succesorală va varia în funcţie de clasa de moștenitori. Cota legală de moștenire a soţului supravieţuitor, în concurs cu fiecare clasă de moștenitori, este prevăzută de art. 972 NCC. Cota legală de moștenire a soţului supravieţuitor în concurs cu descendenţii este de 1/4 părţi, as el încât rezerva sa succesorală va fi de 1/2 din 1/4 părţi, adică de 1/8 părţi. Cota legală de moștenire a soţului supravieţuitor în concurs cu ascendenţii privilegiaţi și colateralii privilegiaţi este de 1/3 părţi, as el încât rezerva sa succesorală va fi de 1/2 din 1/3 părţi, adică de 1/6 părţi. Cota legală de moștenire a soţului supravieţuitor în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi este de 1/2 părţi, as el încât rezerva sa succesorală va fi de 1/2 din 1/2 părţi, adică de 1/4 părţi. Cota legală de moștenire a soţului supravieţuitor în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari este de 3/4 părţi, as el încât rezerva sa succesorală va fi de 1/2 din 3/4 părţi, adică de 3/8 părţi. În concurs cu alţi moștenitori ai defunctului, cu excepţia moștenitorilor legali, rezerva succesorală a soţului supravieţuitor este de 1/2 părţi din moștenire (1/2 din 1/1 părţi, ce reprezintă cota sa legală). Totodată, dacă soţul supravieţuitor vine singur la moștenire, rezerva succesorală a acestuia este de 1/2 părţi din moștenire (1/2 din 1/1 părţi, ce reprezintă cota sa legală).

În cazul în care soţul supravieţuitor vine la moștenire în concurs cu părinţii defunctului, atunci el va dobândi în întregime mobilele și obiectele de uz casnic afectate folosinţei comune a soţilor, dacă defunctul nu a dispus de ele prin donaţii sau testament. Problema care s-a ridicat în literatura de specialitate a fost aceea de a ști ce se include în categoria generică a bunurilor mobile și a obiectelor de uz casnic. Sarcina soluţionării problemei a revenit doctrinei și prac cii judiciare, care a concluzionat că în această categorie se includ doar bunurile care prin natura și afectaţiunea lor deservesc gospodăria casnică. Exemplificativ, în categoria mobilierului intră: televizorul, radioul, biblioteca, mobila de sufragerie, cea de bucătărie, dormitorul, covoarele, perdelele, iar în categoria obiectelor de uz casnic intră: frigiderul, congelatorul, mașina de spălat rufe, aparatul de fotografiat, aspiratorul, aragazul etc.. Literatura juridică a subliniat că în calificarea unor bunuri ca fiind mobilier sau obiect de uz casnic se are în vedere natura juridică a bunului și afectaţiunea sa concretă. La stabilirea bunurilor ce intră în această categorie se va ţine seama de condiţiile și nivelul de viaţă al soţilor, excluzându-se inves ţiile sub forma unor obiecte de lux, bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneș (animalele, uneltele agricole), bunurile care nu pot fi folosite în gospodăria casnică, și anume: autoturismele, motocicletele, instrumentele muzicale, bu- nurile necesare exercitării profesiei sau meseriei, bunurile destinate uzului personal și exclusiv al defunctului, și nu folosinţei comune. În cazul în care defunctul a dispus de ele, atunci aceste bunuri se iau în calculul rezervei succesorale atât a soţului supravieţuitor, cât și a părinţilor defunctului.

Soţul supravieţuitor are calitatea de moștenitor rezervatar numai cu privire la cota de moștenire legală, nu și cu privire la dreptul special asupra mobilelor și obiectelor de uz casnic, a dreptului de abitaţie. Prin urmare, rezerva succesorală a soţului supravieţuitor se va calcula avându-se în vedere valoarea întregii moșteniri, în care se include și valoarea mobilelor și a obiectelor de uz casnic, și nu doar valoarea ce rămâne după deducerea valorii mobilelor și obiectelor de uz casnic.

Între moștenitorii rezervatari nu există niciun fel de ierarhie, de ordine de prioritate, as el că atât soţul supravieţuitor, cât și ceilalţi rezervatari cu care acesta vine în concurs își deduc cota de rezervă din aceeași masă succesorală, ceea ce înseamnă că ordinea deducerii este indiferentă.

Dispoziţiile normei analizate, privitoare la modalitatea de determinare a rezervei succesorale a descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi și soţului supravieţuitor, influen- ţează și legatele făcute anterior datei de 1 octombrie 2011, dacă moștenirea s-a deschis după această dată. În schimb, o lege nouă care modifică forma testamentului, apărută după data întocmirii testamentului de către defunct, dar înainte de moartea sa, nu are influenţă asupra testamentului întocmit cu respectarea legii în vigoare la momentul întocmirii.

CAPITOLUL 2.

Rezerva descendenților defunctului

2.1. Noțiunea de descendent. Întinderea rezervei descendenților

Prin descendenți se înțeleg „copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit”, fără deosebire de sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite (art. 975 alin. 1 C. civ.).

Copiii defunctului și urmașii acestora din afara căsătoriei fac de asemenea parte din clasa I de moștenitori legali, cu condiția ca filiația să fie stabilită potrivit legii.

Din clasa I mai fac parte și copiii adoptați. Prin adopție, adoptatul și descendenții săi dobândesc aceleași drepturi pe care le are copilul din căsătorie. După efectele produse, adopția poate fi: cu efecte depline sau cu efecte restrânse.

Precizăm că distincția dintre adopția cu efecte depline și cea cu efecte restrânse a avut suport legal numai până la adoptarea dispozițiilor O.U.G. nr. 25/1997 și a Legii nr. 87/1998 (azi abrogate).

Potrivit art. 451 și urm. C. civ., adopția este asimilată în totalitate rudeniei firești și deci, în actuala reglementare, adopția nu mai poate fi decât cu efecte depline. Adopția cu efecte restrânse rămâne însă în actualitate (cel puțin în materia dreptului de moștenire), întrucât actele juridice încheiate în regimul juridic anterior rămân valabile (tempus regit actum).

În funcție de felul adopției (cu efecte depline sau restrânse), vor fi diferențiate și drepturile la moștenire.

a) Dacă moștenirea este lăsată de adoptator, adoptatul și descendenții săi pot veni la moștenire, indiferent de felul adopției. Dacă cel care lasă moștenirea nu este adoptatorul, ci o altă rudă a acestuia, adoptatul va avea vocație succesorală la moștenirea respectivă numai dacă adopția a fost făcută cu efecte depline (deoarece numai în această situație adoptatul devine rudă atât cu adoptatorul său, cât și cu rudele acestuia din urmă – art. 451 C. civ.).

b) Dacă persoana care lasă moștenirea a fost o rudă firească a adoptatului, acesta din urmă:

– nu poate veni la moștenire, dacă adopția sa a fost încheiată cu efecte depline (deoarece legăturile adoptatului cu rudele firești încetează în acest caz);

– poate veni la moștenire în cazul adopției cu efecte restrânse, întrucât adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu familia firească, astfel că el și descendenții lui vor avea vocație succesorală față de ascendenții lor firești.

De menționat că, în toate cazurile, adopția este valabilă și va produce efecte juridice numai dacă a fost făcută în scopul și cu finalitatea prevăzută de lege.

2.2. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al descendenților

Potrivit art. 975 alin. 2 C. civ., „descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase”.

Dacă vin singuri la succesiune, descendenții au dreptul la întreaga moștenire. În acest caz, dacă sunt chemați doi sau mai mulți descendenți de gradul I (copiii defunctului sau alți descendenți de grade egale), fiecare va moșteni în mod egal, în funcție de numărul lor (pe capete).

Dacă descendenții de gradul al II-lea și următoarele vin la moștenire prin reprezentare, împărțeala se va face pe tulpini și subtulpini, principiul egalității aplicându-se numai între ramurile din aceeași tulpină (art. 975 alin. 4 C. civ.).

În cazul în care la moștenire vine și soțul supraviețuitor al defunctului, descendenții, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4 din moștenire, restul de 1/4 cuvenindu-se soțului supraviețuitor (art. 975 alin. 3 C. civ.).

Din dispozițiile Codului civil rezultă că drepturile succesorale ale descendenților au următoarele caractere juridice:

– descendenții pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare (art. 965 C. civ.);

– descendenții sunt moștenitori rezervatari, adică ei benefi- ciază, în puterea legii, de o parte din moștenire, denumită rezervă, cu privire la care, sub sancțiunea reducțiunii, autorul nu poate dispune prin liberalități inter vivos sau mortis causa (art. 1087 C. civ.);

– descendenții sunt moștenitori sezinari; ei au „stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral”, chiar înainte de eliberarea certificatului de moștenitor și fără vreo formalitate; pe lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, sezina conferă moștenitorilor sesizari și dreptul de a administra patrimoniul succesoral și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului (art. 1125-1126 C. civ.);

– descendenții sunt obligați să raporteze donațiile, adică sunt ținuți să readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de donație de la cel care lasă moștenirea (art. 1146 alin. 1 C. civ.).

2.3. Calculul rezervei descendenților

Potrivit dispozițiilor art. 841 C.civ. din 1864, în cazul în care la moștenire veneau copii ai defunctului, cotitatea disponibilă a moștenirii nu putea depăși:

-1/2 din moștenire, dacă lăsa un copil;

-1/3 din moștenire, dacă lăsa doi copii;

1/4 din moștenire, dacă lăsa trei sau mai mulți copii, rezultând, implicit, că rezerva era: 1/2 din moștenire pentru un copil, 2/3 din moștenire pentru doi copii și 3/4 din moștenire pentru trei sau mai mulți copii.

NCC prevede că „rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal” (art. 1089), ceea ce înseamnă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, indiferent de numărul descendenților, rezerva acestora este de 1/2 din succesiune, atunci când vin singuri la moștenire.

CAPITOLUL 3.

Rezerva ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați

3.1. Ascendenții privilegiați – noțiune și componență

Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului (tatăl și mama) din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopție.

Drepturile succesorale ale părinților din căsătorie și din afara căsătoriei sunt prevăzute expres de art. 976 și urm. C. civ.

a). Filiația față de mamă și față de tată. Potrivit art. 408 C. civ., filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii. Ea se poate stabili și prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească.

Filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul prezumției de paternitate.

Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească (art. 408 alin. 3 C. civ.). Paternitatea se prezumă dacă se dovedește că pretinsul tată a con-viețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepțiunii (art. 426 alin. 1 C. civ.).

În doctrină s-a apreciat că, dacă stabilirea filiației (prin recunoaștere) din afara căsătoriei s-a făcut în scopul exclusiv (și dovedit) de a crea tatălui din afara căsătoriei vocație succesorală la moștenirea copilului, recunoașterea este lovită de nulitate.

b). Vocația succesorală a părinților firești în cazul adopției. În cazul adopției cu efecte depline, părinții firești ai celui adoptat pierd orice vocație succesorală la moștenirea copilului adoptat, întrucât raporturile de rudenie dintre ei încetează.

În cazul în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soț, legăturile de rudenie dintre copil și părintele său firesc (care este soțul adoptatorului cu efecte depline) se mențin și, în consecință, acesta din urmă păstrează vocația succesorală la moștenirea copilului.

Dacă însă adopția este cu efecte restrânse, vocația succesorală a ambilor părinți firești se menține, indiferent dacă adoptatorul este sau nu soțul unuia dintre părinții firești.

c). Vocația succesorală a adoptatorului. În cazul adopției cu efecte depline, situație în care adoptatul devine rudă cu adoptatorul și rudele acestuia, vocația succesorală a celui din urmă nu este pusă la îndoială.

În ceea ce privește adopția cu efecte restrânse, s-ar putea pune întrebarea: are adoptatorul vocație succesorală la moștenirea lăsată de adoptat (pe motiv că raporturile adoptatului cu familia firească nu încetează, iar adopția consimțită de adoptator se face exclusiv în interesul celui adoptat, și nu invers)?

Apreciem că adoptatorul are vocație succesorală la moștenirea lăsată de adoptat și în cazul adopției cu efecte restrânse, deoarece înprivința raporturilor de rudenie dintre adoptator și adoptat nu există deosebire între felurile adopției.

d). Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților privilegiați. Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:

– ascendenții privilegiați pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare;

– ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari;

– ascendenții privilegiați sunt moștenitori sezinari.

e). Împărțeala moștenirii între ascendenții privilegiați (și între aceștia și colateralii privilegiați). Întinderea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați diferă după cum ascendenții privilegiați vin singuri la moștenire sau în concurs cu colateralii privilegiați.

Dacă la moștenire sunt chemați numai ascendenții privilegiați ai defunctului (tatăl și mama acestuia), moștenirea se împarte întotdeauna în mod egal, în funcție de numărul acestora (art. 980 C. civ.).

Precizăm că, în cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatorul vine la moștenire alături de părinții firești (care sunt în viață la data deschiderii moștenirii). Deci moștenirea se va împărți în două, trei sau patru părți.

Potrivit art. 978 C. civ., dacă ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați, întinderea drepturilor ascendenților se stabilește astfel:

– când există un singur părinte, el va primi 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiați;

– când trăiesc ambii părinți, vor culege 1/2 din moștenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiați (art. 978 lit. a C. civ.);

– când la moștenire vin părinții firești alături de adoptator (în cazul adopției cu efecte restrânse), ei împreună vor culege tot 1/2 din moștenire, pe care o vor împărți în mod egal, iar restul de 1/2 va fi culeasă de colateralii privilegiați.

Dacă alături de clasa a II-a de moștenitori este chemat și soțul supraviețuitor al defunctului, cota ce i se cuvine acestuia este de 1/3 sau 1/2 (după caz).

Colateralii privilegiați

Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului și descendenții acestora până la gradul al IV-lea inclusiv (nepoți și stră- nepoți de frate/soră).

Frații și surorile defunctului și descendenții acestora pot fi din căsătorie (aceeași căsătorie sau căsătorii diferite), din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline.

De precizat că, în cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatul și descendenții lui nu devin rudă cu rudele adoptatorului și, prin urmare, nici cu descendenții săi. De exemplu, dacă soții au doi copii și adoptă cu efecte restrânse un al treilea copil, acesta din urmă nu devine frate cu copiii din filiația firească, astfel că, în cazul în care unul dintre copiii firești moare, moștenirea va fi culeasă numai de fratele său din filiația firească.

Dacă adoptatul ar muri mai întâi, niciunul dintre copiii din filiația firească a adoptatorilor nu va avea vocație în calitate de frate/soră la moștenirea adoptatului.

a). Împărțeala moștenirii între colateralii privilegiați. În acest caz, situația este diferită după cum rudele colaterale din clasa a II-a vin la moștenire „singure” sau în concurs cu ascendenții privilegiați. Astfel:

– când vin singuri, colateralii privilegiați culeg întreaga moștenire;

– dacă vin în concurs cu ascendenții privilegiați, colateralii pri- vilegiați vor primi 3/4 din moștenire în concurs cu un singur părinte sau 1/2 în concurs cu doi (sau mai mulți) părinți ai defunctului;

– când la moștenire vine și soțul supraviețuitor al defunctului, cota-parte cuvenită acestuia va fi defalcată mai întâi.

Moștenirea ce se cuvine colateralilor privilegiați se împarte „în mod egal” între frații și surorile defunctului („pe capete” – art. 981 alin. 1 C. civ.).

Asemănător se împarte moștenirea și între descendenții din frați și surori, când vin la moștenire în nume propriu. Dacă însă des- cendenții din frați și surori vin la moștenire prin reprezentare, chiardacă sunt de grad egal, împărțeala se face pe tulpini și subtulpini (art. 981 alin. 2 C. civ.).

b). Împărțeala pe linii. În cazul în care „colateralii privilegiați sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă și cea paternă” (art. 981 alin. 3 C. civ.).

Din dispozițiile de mai sus, rezultă că în cazul în care frații și surorile defunctului nu sunt din aceiași părinți (ci din părinți diferiți), împărțeala moștenirii se face pe linii, cotele fraților și surorilor fiind diferite.

Împărțeala pe linii constituie o excepție de la principiul potrivit căruia, în cadrul aceleiași clase, rudele de grad egal moștenesc în părți egale.

Precizăm că, atunci când frații și surorile defunctului sunt din părinți diferiți, ei se împart în trei categorii:

– frați buni (primari), adică frați cu defunctul și după tată și după mamă, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută de ambii soți;

– frați consangvini (consângeni), adică frați cu defunctul numai după tată, indiferent dacă sunt din căsătorii deosebite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută numai de tată;

– frați uterini, adică frați cu defunctul numai după mamă, indiferent dacă provin din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline (făcută numai de mamă).

Ca regulă, atunci când la moștenire vin frați sau surori ce fac parte dintr-o singură categorie (sau din aceeași căsătorie), drepturile lor succesorale vor fi egale.

Dacă la moștenirea defunctului vin frați din căsătorii diferite, moștenirea se va împărți pe linii și, drept consecință, frații buni vor lua o parte mai mare decât frații consangvini sau uterini (art. 981 alin. 4 C. civ.).

Potrivit art. 981 C. civ., împărțeala pe linii se face în felul următor: moștenirea lăsată de fratele decedat se împarte în două linii, linia paternă și linia maternă. Frații buni vin la moștenire în ambele linii, cei consangvini numai în linia paternă, iar cei uterini numai în linia maternă.

De precizat că art. 981 alin. 3 C. civ. vizează, atât ipoteza în care colateralii privilegiați vin în concurs cu ascendenții privilegiați, dar și pe aceea când moștenirea se împarte numai între colaterali pri- vilegiați (și aceștia sunt „pe linii colaterale diferite”).

Regula împărțelii pe linii se aplică și în situația în care descendenții din frați și surori vin la moștenire prin reprezentare sau prin valorificarea unui drept succesoral propriu.

c). Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor privilegiați. Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:

– colateralii privilegiați pot veni la moștenire numai în nume propriu; în schimb, descendenții lor pot veni la moștenire și prin reprezentare;

– colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari;

– colateralii privilegiați nu sunt sezinari;

– colateralii privilegiați nu sunt obligați la raportul donațiilor.

3.3. Calculul rezervei succesorale și al cotității disponibile

Cuantumul rezervei când vin singuri la moștenire

În rândul moștenitorilor rezervatari art. 1087 NCC include pe ascendenții defunctului, dacă acesta nu lasă descendenți. Este vorba așadar de părinții defunctului, fiind indiferent dacă de cuius s-a născut din căsătorie sau din afara căsătoriei, în cazul filiației rezultate din adopție, adoptatorii vor lua locul părinților firești.

Conform art. 843 C.civ. din 1864, cotitatea disponibilă a moștenirii nu putea trece peste 1/2 din moștenire dacă cel decedat lăsa în viață unul sau ambii părinți, rezultând în mod corelativ că rezerva acestora era de 1/2 din moștenire.

În lumina dispozițiilor art. 979 alin. (1) și art. 1088 NCC, rezerva părinților, atunci când nu vin la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați și/sau cu soțul supraviețuitor, este de 1/2 din moștenire, indiferent dacă la moștenire vine unul sau vin ambii părinți.

Cuantumul rezervei când vin la moștenire in concurs cu colateralii privilegiați

Dacă la moștenire părinții defunctului vin în concurs cu colateralii privilegiați, cu care fac parte din clasa a doua de moștenitori, rezerva părinților diferă în funcție de faptul dacă la moștenire vine unul sau vin ambii părinți:

– când la succesiune vine un singur părinte, rezerva acestuia va fi de 1/8 din moștenire [art. 978 lit. a) combinat cu art. 1088 NCC];

– când la succesiune vin ambii părinți, rezerva colectivă a acestora va fi de 1/4 din moștenire [art. 978 lit. b) combinat cu art. 1088 NCC].

Când părinții defunctului vin la moștenire împreună cu colateralii privilegiați, care nu sunt moștenitori rezervatari, aceștia din urmă pot fi dezmoșteniți în întregime, expres sau indirect prin liberalități, de cel despre a cărui moștenire este vorba, spre deosebire de părinți, care fiind rezervatari, au dreptul să pretindă reducțiunea liberalităților care le încalcă rezerva. De exemplu, în cazul în care de cuius lasă un părinte, un frate și un legat universal în favoarea unui terț, părintele, care este rezer- vatar, are dreptul la o cotă-parte de 1/8 din moștenire, astfel încât, în exemplul dat, poate să ceară terțului legatar reducțiunea liberalității sale în limitele cotității disponibile, adică, în speță, de 7/8 din moștenirea, pentru a i se asigura rezerva legală de 1/8 din moștenire. În ceea ce îl privește pe fratele defunctului, acesta nefiind rezervatar, instituirea terțului ca legatar universal echivalează cu dezmoștenirea sa totală, astfel încât, în speță, nu va primi nimic din moștenire.

În măsura în care liberalitățile nu consumă în întregime cotitatea disponibilă, colateralii privilegiați au și ei drepturi succesorale legale până la limita maximă a cotității disponibile, alături de părinți, fără însă a putea cere părinților vreo restrângere a rezervei, aceasta fiind intangibilă, cuvenindu-li-se părinților în întregime.

Într-o astfel de situație problema care se pune este dacă liberalitățile se impută exclusiv pe cota de moștenire legală cuvenită colateralilor privilegiați ori și pe cota- parte corespunzătoare de moștenire legală revenind părinților, fără ca, desigur, să li se încalce rezerva? Pentru a răspunde la această întrebare, să luăm următorul exemplu: la moștenirea lui de cuius vine tatăl defunctului, care beneficiază de o rezervă de 1/8 din succesiune, un frate al defunctului și un legatar al cărui legat echivalează cu 1/2 din succesiune, care nu consumă, așadar, întreaga cotitate disponibilă de 7/8. în acest caz, dacă nu ar fi existat legatul, cu titlu de moștenire legală, conform dispozițiilor art. 978 lit. a) NCC, tatăl defunctului ar fi avut dreptul la 1/4 din moștenire, iar fratele defunctului ar fi avut dreptul la 3/4 din moștenire. în condițiile în care însă, în speță, legatul consumă 1/2 din moștenire, restul de 1/2 din moștenire se cuvine tatălui defunctului și fratelui defunctului, în cotele de moștenire legală prevăzute la art. 978 lit. a) NCC, respectiv, tatăl defunctului – 1/4 x 1/2 = 1/8, iar fratelui defunctului – 3/4 x 1/2 = 3/8. Cota de 1/8 revenind tatălui defunctului fiind egală cu rezerva acestuia, fratele defunctului se va bucura de întreaga cotă de 3/8 din moștenire. Cu alte cuvinte, tatăl și fratele defunctului vor suporta în mod proporțional dezmoștenirea parțială implicită rezultată din instituirea legatarului de către defunct. Dacă însă valoarea legatului ar trece peste 1/2 din masa de calcul, fiind, de exemplu de 3/4 din moștenire, urmând sistemul de calcul mai sus evocat, ar rezulta că părintelui i-ar reveni o cotă-parte mai mică decât rezerva sa legală de 1/8 din moștenire – în exemplul dat, de 1/16, situație în care diferența de 1/16 necesară pentru acoperirea rezervei de 1/8 din moștenire cuvenită părintelui se va asigura din partea care din calcul ar rezulta că i-ar reveni fratelui defunctului (3/16 – 1/16), care este un moștenitor legal nerezervatar al cărui emolument poate fi redus chiar până la 0.

CAPITOLUL 4.

Drepturile succesorale ale ascendenților ordinari si ale colateralilor ordinari

4.1. Drepturile succesorale ale ascendenților ordinari

Clasa a treia de moștenitori legali este aceea a ascendenților ordinari. Ascendenții ordinari sunt ascendenții în grad mai îndepărtat ai defunctului, adică bunicii (rude de gradul al doilea), străbunicii (rude de gradul al treilea) etc., la infinit. Potrivit art. 982 alin. (1) C. civ., ascendenții ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția părinților acestuia.

În clasa a treia de moștenitori sunt incluși ascendenții ordinari ai defunctului, indiferent de faptul că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultați din adopție sau prin metoda reproducerii umane asistate medical cu terț donator. în ce privește moștenirea adoptatului cu efecte depline, arătăm că la aceasta au vocație doar ascendenții ordinari din familia adoptatoare, nu și ascendenții ordinari din familia firească, fie că este vorba de adopția cu efecte depline încuviințată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997, fie că este vorba de cea încuviințată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ. În ce privește adopția cu efecte restrânse încuviințată anterior O.U.G. nr. 25/1997, moștenirea adoptatului cu efecte restrânse va fi culeasă de ascendenții ordinari din familia firească, în privința celui adoptat cu efecte restrânse menționăm că ascendenții lui ordinari după filiația firească au vocație succesorală concretă numai dacă nici părinții adoptivi și nici cei firești nu pot sau nu vor să vină la moștenirea acestuia, pentru că, în caz contrar, în prezența unuia singur dintre aceștia, moștenitori incluși în clasa a doua de moștenitori, ascendenții ordinari sunt înlăturați de la moștenirea defunctului.

Aceștia se numesc ascendenți ordinari întrucât sunt înlăturați de la moștenire de ascendenții privilegiați ai defunctului. Ascendenții ordinari sunt chemați la moștenirea defunctului numai în ipoteza în care nu există moștenitori în primele clase de moștenitori legali. Potrivit art. 982 alin. (2) C. civ., ascendenții ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni.

Ascendenții ordinari pot veni la moștenirea defunctului și în situația în care:

– moștenitorii cuprinși în primele două clase de moștenitori renunță la moștenirea defunctului;

– moștenitorii din primele două clase sunt nedemni și nu pot fi reprezentați;

– defunctul are moștenitori colaterali privilegiați pe care i-a dezmoștenit, care astfel sunt înlăturați de la moștenire, aceasta revenind ascendenților ordinari;

– defunctul are descendenți și ascendenți privilegiați pe care i-a dezmoștenit, și care astfel vor culege numai rezerva succesorală legală, restul din moștenire revenind colateralilor ordinari.

Dacă la moștenirea defunctului vin ascendenții ordinari, aceștia vor înlătura de la moștenire pe colateralii ordinari, care fac parte din clasa a patra de moștenitori legali.

Împărțirea moștenirii între ascendenții ordinari

În cadrul clasei a treia, a ascendenților ordinari, se aplică principiul proximității gradului de rudenie, ceea ce însemnă că bunicii vor înlătura de la moștenire pe străbunici, iar cei de același grad de rudenie vor moșteni în părți egale.

Așadar, rudele din clasa a treia de moștenitori vor veni la moștenire în ordinea gradelor de rudenie, așa cum prevede art. 983 alin. (3) C. civ. Art. 982 alin. (4) C. civ. prevede că moștenirea sau partea de moștenire cuvenită ascendenților ordinari de același grad se împarte aceștia în mod egal.

Dacă ascendenții ordinari vin la moștenirea defunctului în concurs cu soțul supraviețuitor, se va stabili în primul rând cota acestuia din urmă de 3/4 din moștenire, restul de 1/4 din moștenire urmând a se împărți, în părți egale, între ascendenții ordinari care vin efectiv la moștenirea defunctului.

Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților ordinari

Dreptul la moștenire al ascendenților ordinari ai defunctului îmbracă următoarele caractere juridice:

– ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare;

– ascendenții ordinari nu sunt moștenitori rezervatari;

– ascendenții ordinari nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la defunct;

– ascendenții ordinari nu sunt moștenitori sezinari.

4.2. Drepturile succesorale ale colateralilor ordinari

Clasa a patra a moștenitorilor legali este clasa colateralilor ordinari. Art. 983 alin. (1) C. civ. arată că aceștia sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați. Fac parte din această clasă de moștenitori, prin urmare:

– unchii și mătușile defunctului, rude de gradul al treilea;

– verii primari ai defunctului, rude de gradul al patrulea;

– frații și surorile bunicilor defunctului, rude de gradul al patrulea.

Colateralii ordinari ce fac parte din clasa a patra de moștenitori pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultați din adopție sau prin reproducerea umană asistată medical cu terț donator.

La moștenirea defunctului adoptat cu efecte depline pot veni numai colateralii ordinari din familia adoptatoare, nu și cei din familia firească. în cazul adopției cu efecte restrânse, vor veni la moștenirea defunctului numai colateralii ordinari din familia firească.

Colateralii ordinari vor veni la moștenire numai dacă descendenții, ascendenții privilegiați, colateralii privilegiați și ascendenții ordinari nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni, așa cum arată art. 983 alin. (2) C. civ. Colateralii ordinari ai defunctului vin la moștenire în următoarele ipoteze:

– nu există moștenitori în primele trei clase de moștenitori legali;

– moștenitorii făcând parte din primele trei clase de moștenitori legali au renunțat la moștenirea defunctului;

Este de remarcat în acest sens că, potrivit art. 1126 C. civ., ascendenții ordinari nu sunt moștenitori sezinari. În vechea reglementare a Codului civil de la 1864, rudele defunctului în linie dreaptă, ascendentă sau descendentă, erau moștenitori sezinari. Așadar, se remarcă astfel că legiuitorul a adus noutăți în această materie, excluzând ascendenții ordinari de la sezină, fiind așadar moștenitori sezinari doar descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că art. 1126 C. civ. include în categoria moștenitorilor sezinari și pe soțul supraviețuitor al defunctului, alături de descendenții și ascendenții privilegiați ai acestuia. Așa cum s-a arătat în doctrină, persoanele incluse în prezent în categoria moștenitorilor sezinari sunt cele mai îndreptățite pentru a obține, pe lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, și dreptul de a administra acest patrimoniu și pe acela de a exercita drepturile și acțiunile defunctului, independent de eliberarea certificatului de moștenitor.

– moștenitorii din primele trei clase sunt nedemni și nu pot fi reprezentați;

– dacă defunctul are colaterali privilegiați și ascendenți ordinari pe care i-a dezmoștenit, aceștia vor fi înlăturați de la moștenire, nefiind moștenitori rezervatari, situație în care moștenirea va reveni colateralilor ordinari ai defunctului;

– dacă defunctul are numai moștenitori rezervatari, respectiv descendenți și ascendenți privilegiați, iar aceștia au fost dezmoșteniți, ei vor culege doar rezerva succesorală ce li se cuvine, iar restul moștenirii va fi cules de colateralii ordinari ai defunctului.

Împărțirea moștenirii între colateralii ordinari

În primul rând se impune să precizăm că la moștenirea defunctului vor veni colateralii ordinari doar în lipsa moștenitorilor din primele trei clase de moștenitori legali.

Potrivit art. 983 alin. (3) C. civ., colateralii ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul. Așadar, colateralii ordinari în grad de rudenie mai apropiat de defunct vor înlătura de la moștenirea defunctului pe cei în grad mai îndepărtat, astfel unchii și mătușile defunctului (rude de gradul al treilea) vor înlătura de la moștenire pe verii primari ai acestuia (rude de gradul al patrulea) și pe frații/surorile bunicilor defunctului (rude de gradul al patrulea).

Potrivit art. 983 alin. (5) C. civ., moștenirea sau partea de moștenire cuvenită colateralilor ordinari de același grad se împarte între aceștia în mod egal. În cadrul acestei clase de moștenitori legali nu se aplică împărțirea pe linii a moștenirii, deoarece art. 981 C. civ. vizează numai împărțirea între frații și surorile defunctului din cele trei categorii (frați buni, frați uterini și frați consangvini) și descendenții acestora. Cu alte cuvinte, dacă la moștenirea defunctului vine un unchi care este frate bun al tatălui defunctului și un alt unchi care este fratele uterin al mamei defunctului, aceștia urmează să împartă moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a patra de moștenitori între ei, în mod egal.

Dacă colateralii ordinari vin la moștenirea defunctului în concurs cu soțul supraviețuitor, se va stabili cota succesorală a soțului supraviețuitor, care este de 3/4 din moștenire, restul de 1/4 din moștenire revenind colateralilor ordinari, ce vor împărți această cotă între ei, în mod egal. Așa cum arată art. 983 alin. (4) C. civ., în concurs cu soțul supraviețuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moștenire.

Dacă colateralii ordinari au fost dezmoșteniți în totalitate, nefiind moștenitori rezervatari, moștenirea va deveni vacantă și va fi culeasă de comună, oraș, municipiu sau stat, după caz.

Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor ordinari

Dreptul la moștenire al clasei a patra de moștenitori legali prezintă următoarele caractere juridice:

– colateralii ordinari pot veni la moștenirea defunctului numai în nume propriu, nu și prin reprezentare;

– colateralii ordinari nu sunt moștenitori rezervatari;

– colateralii ordinari nu sunt moștenitori sezinari;

– colateralii ordinari nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la defunct.

CAPITOLUL 5.

Rezerva soțului supraviețuitor

5.1. Cuantumul rezervei soțului supraviețuitor

După adoptarea Codului civil de la 1864, reglementarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor a suferit importante modificări dictate, în principal, de cele două conflagrații mondiale.

Organizată exclusiv pe principiul rudeniei, succesiunea (în concepția Codului civil de la 1864) recunoștea drepturi minime soțului supraviețuitor, care dobândea moștenirea numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea (vezi art. 679 și art. 681-684). în această situație, soțul supraviețuitor putea culege averea soțului defunct numai înaintea statului.

Ulterior, prin adoptarea Legii din 28 iunie 1921 (legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni), soțul supraviețuitor venea la moștenire, de regulă, după ultima rudă colaterală de gradul al patrulea. în mod excepțional, văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moștenire în uzufruct, dacă venea în concurs cu un descendent; la „o parte de copil în uzufruct" dacă venea în concurs cu mai mulți descendenți; la 1/4 din moștenire în plină proprietate, în toate cazurile celelalte.

Recunoașterea legislativă deplină a drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor s-a făcut odată cu adoptarea Legii nr. 319/1944 (care a modificat dispozițiile Codului civil 1864 în materie).

Deși soții nu sunt rude, legiuitorul de la 1944 a adus o serie de îmbunătățiri situației succesorale a soțului supraviețuitor, recunoscându-i dreptul la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală, precum și anumite drepturi succesorale accesorii.

Pe fond, Noul cod civil a preluat aproape integral dispozițiile Legii nr. 319/1944 (mult și nejustificat contestată).

Articolele 970-974 C. civ. recunosc soțului supraviețuitor trei categorii de drepturi:

– un drept de moștenire în concurs cu clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase;

– un drept de moștenire special cuprinzând „mobilierul și obiectele de uz casnic" precum și

– un drept temporar de abitație asupra locuinței.

Soțul supraviețuitor are dreptul la o parte din moștenire, a cărei întindere variază în funcție de clasa de moștenitori legali cu care vine în concurs:

– în concurs cu descendenții (indiferent de număr), soțul supraviețuitor culege 1/4 din moștenire (iar descendenții 3/4 din moștenire);

– în concurs cu ascendenții privilegiați (indiferent de număr), care vin ia moștenire împreuna cu colateralii privilegiați (indiferent de număr), soțul supraviețuitor culege 1/3 din moștenire (iar rudele defunctului din clasa a ll-a 2/3 din moștenire);

– în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați (indiferent de număr), soțul supraviețuitor culege 1/2 din moștenire (iar rudele defunctului din clasa a ll-a 1/2 din moștenire);

– în concurs cu ascendenții ordinari, indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor culege 3/4 din moștenire (iar clasa a lll-a 1/4 din moștenire);

– în concurs cu colateralii ordinari, indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor culege 3/4 din moștenire (iar clasa a IV-a 1/4 din moștenire);

În cazul în care nu există moștenitori legali ori aceștia există, dar sunt nedemni sau renunțători, soțul supraviețuitor va culege întreaga moștenire a soțului decedat.

De precizat că soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu rudele defunctului din clasele de moștenitori legali (de exemplu, când soțul supraviețuitor culege 1/4 din moștenire, descendenții culeg 3/4 din moștenire). Astfel, ambele cote se raportează la întreg și, deci, cota soțului supraviețuitor nu se impută asupra cotelor cuvenite rudelor din clasele de moștenitori legali.

Deci, soțul supraviețuitor nu culege cu prioritate cota legală (cuvenită în concurs cu moștenitorii legali).

În legătură cu drepturile soțului supraviețuitor în concurs cu diferite clase de moștenitori legali se pun două probleme speciale.

a). Prima problemă implică existența a două sau mai multor persoane care pretind drepturi succesorale în calitate de soți supraviețuitori (bigamie, poligamie), moștenirea lăsată de defunctul bigam (sau cota-parte din aceasta), prevăzută de lege în favoarea soțului supraviețuitor în concurs cu diferitele clase de moștenitori legali, se împarte în mod egal între soțul din căsătoria valabilă și soțul inocent din căsătoria nulă, ei fiind deopotrivă de bună-credință (art. 972 alin. 3 C. civ.).

a). A doua problemă este cea a concursului cu două clase (subclase) de moștenitori legali, în situația (atipică) a exheredârii moștenitorilor rezervatari. Astfel, soțul supraviețuitor poate veni la moștenire împreună cu descendenții dezmoșteniți ai defunctului (rude din clasa I), dar și cu rudele defunctului din clasa a ll-a. în acest caz, se pune întrebarea: ce cotă culege soțul supraviețuitor (când vine în concurs cu două clase) ?

La întrebarea de mai sus, doctrina reprezentativă a apreciat că soluția stabilirii cotei soțului supraviețuitor în raport cu moștenitorii din clasa cea mai apropiată cu care concurează este preferabilă (mediei aritmetice).

Soluția doctrinei a fost preluată și de art. 972 alin. 2 C. civ., potrivit căruia: „cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată (de defunct, s.n.) dintre ele".

În același context, dar în prezența părinților dezmoșteniți și a fraților, se pune întrebarea: ce cotă va primi soțul supraviețuitor: 1/2 (ca și când ar veni în concurs cu o singură subsclasă) sau 1/3 (ca și când ar veni în concurs cu ambele subsclase) ?

În cazul de mai sus, soțul supraviețuitor va culege numai 1/3 din moștenire (ca și când ar fi venit în concurs atât cu subclasa ascendenților privilegiați, cât și cu subclasa colateralilor privilegiați).

Rezultă că, în situația concursului cu două clase (subclase), orientarea legislativă și doctrinară este ca soțul supraviețuitor să culeagă cota mai mică.

Potrivit art. 1090 C. civ., „liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți des- cendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin”.

A. Domeniul de aplicare

În vederea protejării unei categorii de descendenți ai defunctului, atunci când vin la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor, legiuitorul a intervenit instituind anumite limite în care acesta din urmă poate fi grevat.

Textul de lege se referă la „alți descendenți decât cei comuni lor”, înțelegându-se prin aceștia alți copii ai defunctului, decât cei pe care acesta i-a avut cu soțul supraviețuitor. Astfel, art. 1090 alin. 1 C. civ. se referă la copiii defunctului dintr-o altă căsătorie, a copiilor din afara căsătoriei, cât și a celor adoptați (atât cu efecte restrânse, cât și cu efecte depline, cu singura condiție ca, în acest din urmă caz, adopția să fi fost încuviințată anterior încheierii căsătoriei adoptatorului).

Pentru a se prevala de dispozițiile art. 1090 alin. 1 C. civ., copiii defunctului din afara căsătoriei cu soțul supraviețuitor trebuie să existe la data deschiderii succesiunii și să nu fie nedemni sau renunțători, întrucât textul de lege ocrotește pe acei descendenți care vor și pot să vină la moștenire.

Prin copii trebuie să înțelegem atât descendenții de gradul I, cât și descendenții de gradul al II-lea și al III-lea etc.

Este asimilat descendenților protejați de lege și descendentul „dezmoștenit direct” de defunct, căruia i „se aplică în mod corespunzător” dispozițiile referitoare la cotitatea disponibilă specială, dar numai atunci când „de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor” (art. 1090 alin. 3 C. civ.).

În consecință, dacă există descendenți dintr-o căsătorie ante- rioară a defunctului, soțul din ultima căsătorie nu poate fi gratificat de către cel care lasă moștenirea (testatorul) în limitele cotității dis – ponibile ordinare, ci numai în limitele unei cotități disponibile spe – ciale, care are un maximum variabil (partea copilului care a l uat mai puțin) și, în același timp, un maxim fix (un sfert din moștenire).

B. Liberalitățile care intră sub incidența art. 1090 C. civ.

Domeniul de aplicare al dispozițiilor art. 1090 alin. 1 C. civ. îl constituie „liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor”. Astfel, limitarea impusă de legiuitor are ca obiect donațiile scutite de raport făcute soțului supraviețuitor2, dar și legatele defunctului.

Precizăm că și anterior adoptării noului Cod civil, cotitatea dis- ponibilă specială a vizat și legatele, ca liberalități ce ar putea fi rodul influenței și presiunilor exercitate de soțul din căsătoria subsecventă asupra celui care lasă moștenirea (pentru a-l determina să îi facă libe- ralități în detrimentul copiilor dintr-o altă căsătorie).

În consecință, liberalitățile supuse cotității speciale sunt:

– donațiile scutite de raport făcute în timpul căsătoriei soțului din a doua sau subsecventa căsătorie;

– donațiile scutite de raport făcute anterior căsătoriei soțului din ultima căsătorie (dacă au fost făcute în vederea căsătoriei);

– legatele în folosul soțului din ultima căsătorie, indiferent de data testamentului.

C. Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale

Potrivit art. 1090 alin. 2 C. civ., dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită „ordi- nară” și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților.

În contextul legal de mai sus, calculul urmează o anumită ordine.

a) Mai întâi se deduce rezerva soțului supraviețuitor, cât și a descendenților, stabilindu-se cotitatea disponibilă ordinară;

b) Apoi, din cotitatea disponibilă ordinară se deduce cotitatea disponibilă specială, în conformitate cu dispozițiile art. 1090 alin. 2

C. civ. (aceasta trebuie să respecte două limite: să nu fie mai mare decât partea descendentului care a luat mai puțin și să nu depășească 1/4 din moștenire);

c) Diferența rămasă dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială revine descendenților (dacă defunctul nu a dispus de această diferență prin liberalități).

De exemplu, atunci când soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal și vine la moștenire în concurs cu un copil dintr-o căsătorie anterioară, moștenirea se va împărți astfel:

– rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/8, iar rezerva copi- lului de 3/8 (1/2 din 3/4), deci rezervele cumulate vor fi de 1/8 plus 3/8 = 1/2 din moștenire. Scăzând rezervele cumulate din masa succesorală, se va obține cotitatea disponibilă ordinară, care este de 1/2 din moștenire;

– din cotitatea disponibilă ordinară, soțul supraviețuitor va putea primi numai 1/4 din moștenire (deci, mai puțin decât toată cotitatea disponibilă ordinară de 1/2);

– diferența de 1/4 din moștenire va reveni copilului. În concluzie:

soțul supraviețuitor va cumula: 1/8 rezerva succesorală și ¼ cotitatea disponibilă specială, deci, în total, 3/8 din moștenire.

Copilul din căsătoria anterioară va cumula 3/8 rezerva succesorală și 1/4 diferența cuvenită, deci, în total, 5/8 din moștenire.

În ceea ce privește raportul dintre cotitatea disponibilă specia- lă și cotitatea disponibilă ordinară, precizăm că acestea nu se cumu- lează. Cu alte cuvinte, defunctul care a lăsat copii dintr-o altă căsă- torie nu poate, pe de o parte, să facă liberalități soțului supraviețuitor în limitele cotității speciale disponibile, iar, pe de altă parte, să facă liberalități unor terți în limitele cotității disponibile ordinare (deoa- rece s-ar încălca rezerva copiilor defunctului).

În consecință, în toate cazurile, cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară și se impută asu- pra celei din urmă. În niciun caz, liberalitățile făcute soțului supravie- țuitor nu pot depăși cotitatea disponibilă specială.

Determinarea masei succesorale

Operațiunea premergătoare reducțiunii liberalităților excesive și a partajului succesoral (în general) este stabilirea masei succesorale.

Mase succesorală constituie și „masa de calcul”, în funcție de care se individualizează rezerva succesorală și cotitatea disponibilă (art. 1091 alin. 1 C. civ.).

Masa de calcul se apreciază, atât în raport de bunurile exis- tente (efective) în patrimoniul defunctului la data deschiderii moște- nirii, cât și în funcție de liberalitățile inter vivos făcute de acesta.

Astfel, patrimoniul lăsat de defunct urmează să fie întregit fictiv, așa cum ar fi arătat el dacă cel care lasă moștenirea nu ar fi făcut liberalități (donații și legate).

Potrivit art. 1091 alin. 1 C. civ., pentru determinarea masei de calcul se vor efectua succesiv trei operații:

– stabilirea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moș- tenirii;

– scăderea pasivului succesoral din activul brut, pentru a obține activul net al moștenirii;

– reunirea fictivă (pentru calcul), la acest activ net, a valorii

donațiilor făcute în timpul vieții de către cel care lasă moștenirea.

A. Determinarea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii (activul brut).

În primă etapă se identifică toate bunurile existente în patri- moniul defunctului la data deschiderii succesiunii: bunuri mobile, imobile, drepturi de creanță etc., pentru obținerea activului brut.

Sunt cuprinse, de asemenea, și bunurile care constituie obiectul unor legate, întrucât acestea se află în patrimoniul succesoral.

În schimb, nu se vor cuprinde în valoarea bunurilor existente la data deschiderii moștenirii:

– bunurile lipsite de valoare patrimonială (de exemplu, foto- grafii de familie, diplome etc.);

– drepturile care s-au stins la moartea titularului (de exemplu, o creanță de întreținere, de rentă viageră etc.);

– bunurile care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului (de exemplu, fructele naturale percepute după data deschiderii suc- cesiunii, fructele civile și cele naturale ajunse la scadență ori indemni- zația de asigurare plătită de asigurător terțului beneficiar al asigurării de persoane).

Evaluarea bunurilor se face la momentul deschiderii succesiunii.

B. Determinarea activul net al moștenirii.

În cea de-a doua etapă a constituirii masei succesorale se obține activul net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente.

Activul net trebuie individualizat, întrucât rezerva succesorală (dar și cel al legatarului) este o parte din acesta (și nu din activul brut).

Practic, vor fi scăzute din valoarea moștenirii toate obligațiile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.

Conform art. 1090 alin. 2 C. civ., mai întâi se scade pasivul succesoral și după aceea are loc reunirea fictivă a valorii donațiilor la valoarea bunurilor existente.

Precizăm că ordinea operațiilor nu are însă nicio importanță în cazul în care moștenirea este solvabilă. În schimb, dacă moștenirea este insolvabilă (valoarea pasivului este mai mare decât valoarea activului), ordinea operațiilor este importantă. De exemplu, defunctul a lăsat bunuri în valoare de 50 milioane lei și datorii în valoare de 100 milioane lei, iar în timpul vieții a făcut o donație de 50 milioane lei, urmând ca la moștenirea sa să fie chemat un descendent.

Respectând ordinea impusă de art. 1090 alin. 1 C. civ.:

– mai întâi, din activul brut de 50 milioane lei se scade pasivul de 100 milioane lei, rezultatul fiind 0 (deficitul de 50 milioane lei rămânând în sarcina creditorilor);

– apoi, la activul net al moștenirii (0) se va reuni fictiv valoarea donației de 50 milioane lei și se va obține o masă de calcul de 50 milioane lei. Întrucât rezerva copilului este de 1/2 din moștenire, adică 25 milioane lei, înseamnă că donatarul va restitui la masa succesorală 25 milioane lei, iar restul de 25 milioane lei îi va rămâne lui, în limitele cotității disponibile.

C. Reunirea fictivă la activul net a donațiilor făcute de titularul moștenirii.

Moștenitorii rezervatari sunt apărați nu numai împotriva dispozițiilor testamentare ale defunctului, dar și împotriva liberalităților inter vivos ale acestuia.

Reunirea valorii bunurilor donate nu este efectivă, fiind numai fictivă (doar pentru calcul).

Sunt supuse reuniunii fictive toate donațiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare: act autentic, donații deghizate, donații indirecte sau daruri manuale.

Nu vor face obiectul reunirii fictive darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, atunci când nu sunt excesive, „nici sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profe- sională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici cheltuielile de nuntă” (art. 1091 alin. 3 C. civ.).

Tot astfel, dacă bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive (art. 1091 alin. 2 C. civ.).

De precizat că înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

Prezumția de mai sus operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare (art. 1091 alin. 4 C. civ.).

Conform art. 1091 alin. 2 C. civ., donațiile cuprinse în operația de reunire fictivă se evaluează la data deschiderii moștenirii, ținându-se însă cont de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donație.

De exemplu, dacă un imobil donat valora 100 milioane lei și, ulterior, datorită creșterii prețului imobilelor, el va valora 200 milioa- ne lei, imobilul va fi prețuit la 200 milioane lei, pentru că o asemenea creștere s-ar fi înregistrat și dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului.

Dacă, dimpotrivă, imobilul valora la data donației 100 milioane lei și la data deschiderii succesiunii valorează 200 milioane lei datorită îmbunătățirilor aduse de donatar, imobilul se va evalua pentru ope- rația de reunire fictivă a donațiilor la 100 milioane lei.

Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea lor la data înstrăinării, iar dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii.

Totuși, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare.

Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii (art. 1091 alin. 2 C. civ.).

Precizăm că rezerva succesorală și cotitatea disponibilă se cal- culează în funcție de valoarea masei succesorale. La stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport (art. 1091 alin. 5 C. civ.).

5.2. Particularitățile caracterelor juridice ale rezervei soțului supraviețuitor

Pentru a-l putea moșteni pe defunct, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească condițiile generale cerute de lege pentru a moșteni (capacitate și vocație succesorală, să nu fie nedemn), dar și o condiție specială, și anume să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii (art. 970 C. civ.).

Calitatea de soț și vocația sa legală de moștenire

Condiția specială este îndeplinită dacă soțul supraviețuitor a avut această calitate la data deschiderii succesiunii, neavând relevanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut copii sau nu ori dacă erau despărțiți sau nu în fapt.

În schimb, concubinajul a două persoane de sex diferit, oricât de durabil ar fi fost, nu conferă vocație succesorală legală concubinului supraviețuitor.

Deoarece calitatea de soț dobândită prin căsătorie se poate pierde ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorț ori ca urmare a desființării căsătoriei prin nulitate sau anulare, se impun unele precizări.

a). În cazul în care căsătoria era desfăcută prin divorț la data deschiderii moștenirii, fostul soț al decedatului nu mai are vocație succesorală (întrucât a pierdut calitatea de soț).

Potrivit art. 382 alin. 1 C. civ., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

În consecință, dacă decesul celui care lasă moștenirea a intervenit după pronunțarea hotărârii judecătorești (sau notariale) de divorț, dar înainte de a deveni definitivă, calitatea de soț există și, deci, soțul supraviețuitor îl va putea moșteni pe soțul decedat.

b). În cazul în care, anterior deschiderii moștenirii, prin hotărâre judecătorească se constatase nulitatea (ori se pronunțase anularea) căsătoriei, problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, deoarece calitatea de soț nu mai există.

În caz de nulitate (absolută sau relativă), căsătoria se desființează cu efect retroactiv, chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea ori s-a anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soți.

Ca excepție, soțul supraviețuitor de bunâ-credință la încheierea căsătoriei (declarată ulterior nulă sau anulată), păstrează situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă, până la data când hotărârea instanței judecătorești a devenit definitivă (art. 304 C. civ., care consacră instituția căsătoriei putative).

Prin urmare, în situația de mai sus, nepierzând calitatea de soț pe care o avea la data deschiderii moștenirii, soțul supraviețuitor va veni totuși la moștenirea soțului decedat.

În schimb, dacă nu a fost de bună-credințâ, soțul supraviețuitor nu va moșteni, pierzând calitatea de soț cu efect retroactiv. Evident, dacă moartea unuia dintre soți intervine după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de desființare a căsătoriei, niciunul dintre soți (fie și de bună-credință) nu va putea moșteni, întrucât nu are calitatea de soț.

În literatura de specialitate s-a pus problema capacității succesorale a soțului supraviețuitor în cazul în care aceștia (soții) sunt fie comorienți, fie codecedați, întrebările fiind: soții se vor moșteni reciproc? care îl va moșteni pe celălalt ?

Răspunsul nu poate fi decât acela că, și în această situație, se va aplica regula consacrată în materie, potrivit căreia soții nu vor avea capacitate succesorală (deci nu se vor putea moșteni unul pe celălalt). în consecință, ei vor lăsa două succesiuni distincte, ce vor fi culese de moștenitorii lor legali ori testamentari.

Caractere juridice

Din dispozițiile Codului civil rezultă că:

– soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume propriu (nu și prin reprezentare);

– soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar;

– soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar (art. 1125-1126 C. civ.);

– soțul supraviețuitor este obligat să raporteze donațiile la masa succesorală (în concurs cu descendenții).

Prima problemă care se pune la moartea unuia dintre soți este determinarea masei succesorale (identificarea drepturilor și obligațiilor care o compun). Operațiunea respectivă se află în legătură directă cu regimul matrimonial adoptat de soți.

Potrivit Noului cod civil, prin convenția matrimonială, soții (sau viitorii soți) pot alege regimul matrimonial dorit (dintre cele trei prevăzute de lege).

Precizăm că prin convenția matrimonială nu se poate „aduce atingere" devoluțiunii succesorale legale (art. 332 alin. 2 C. civ.).

a). Regimul comunității legale și moștenirea

în lipsa altei opțiunii, manifestate prin convenția matrimonială, soților li se aplică regimul comunității legale (art. 329 C. civ.).

Precizăm că regimul comunității legale este cel mai răspândit, în practică (fapt pentru care îi acordăm atenția principală).

Patrimoniul soților este format din bunuri comune și bunuri proprii (precum și din obligațiile soților).

Bunurile comune sunt bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți și care devin (de la data dobândirii lor), bunuri comune în devălmășie ale soților (art. 339 C. civ.). Astfel, masa bunurilor comune ale soților este o comunitate de bunuri în devălmășie.

Bunurile proprii cuprind bunurile proprii ale fiecărui soț (art. 340 C. civ.).

Întrucât la moartea unuia dintre soți comunitatea de bunuri încetează, trebuie determinată partea cuvenită soțului defunct din comunitate (care, împreună cu celelalte bunuri, va forma masa succesorală).

Lichidarea regimului comunității are loc (și) atunci când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți. în această etapă se va proceda la:

– identificarea bunurilor proprii ale defunctului;

-stabilirea cotei-părți din bunurile comune;

– regularizarea datoriilor (în care obligațiile soțului decedat se divid între moștenitori proporțional cotelor ce le revin din moștenire).

Partajul comunității legale se face potrivit dispozițiilor Codului civil prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă nu se înțeleg, va hotărî instanța judecătorească).

b). Clauza de preciput și masa succesorală

Potrivit art. 333 alin. 1 C. civ., prin convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau coproprietate (de exemplu, casa în care locuiesc soții).

Sub aspectul naturii juridice, în doctrina reprezentativă s-a susținut că, în cauză, nu există intenția liberală (animus donandi) și, deci, „este vorba numai de micșorarea masei succesorale, iar nu de micșorarea patrimoniului unei persoane" (s.n.).

În consecință, clauza de preciput nu poate fi asimilată „nici cu o donație, nici cu un legat și nici cu o clauză de partaj inegal al bunurilor comune ale soților, aceasta având natura juridică a unui avantaj matrimonial distinct" (inclus în convenția matrimonială) cu efecte mortis causa (în detrimentul celorlalți moștenitori, s.n.).

Susținem opinia de mai sus (numai) pe considerentul textului de lege exclusivist din Noul cod civil: „Nu se pot face liberalități decât prin donație sau legat cuprins în testament" (art. 984 alin. 2).

Potrivit legii, clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțu lui dispunător ori când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni (art. 333 alin. 4 C. civ.).

Clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii (art. 333 alin. 2 C. civ.). Rezultă că bunul în cauză nu va fi raportat la masa succesorală (în interesul soțului supraviețuitor-beneficiar) în schimb, va fi supus reducțiunii (în interesul moștenitorilor rezervatari).

Drepturile soțului supraviețuitor în concurs cu clasele de moștenitori legali

Soțul supraviețuitor nu face parte din nicio clasă de moștenitori legali, dar vine în concurs cu oricare clasă chemată la moștenire. El nu este înlăturat de la moștenire, dar nici nu înlătură rudele defunctului (indiferent de clasa din care fac parte).

Deși drepturile soțului supraviețuitor sunt consistente, moștenirea legală rămâne (și sub imperiul Noului cod civil) aservită, în principal, legăturii de rudenie.

Dreptul special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic

Pe lângă partea succesorală pe care o culege în concurs cu diferitele clase de moștenitori legali, soțul supraviețuitor mai are dreptul să primească din moștenire „mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților" (art. 974 C. civ.).

Din reglementarea de mai sus se desprinde cerința ca soții sâ fi conviețuit. Dreptul special al soților nu este însă condiționat de conviețuirea neîntreruptă a acestora.

De precizat că soțul supraviețuitor beneficiază de acest drept numai atunci când nu vine în concurs cu descendenții defunctului.

Rezultă că, atunci când defunctul a lăsat și descendenți în viață, mobilierul și obiectele de uz casnic (menajer) vor intra în masa succesorală. Și în acest caz, soțul supraviețuitor ar putea primi bunurile respective, dar nu în temeiul dreptului său special prevăzut de art. 974 C. civ., ci numai în cadrul cotei legale la care are dreptul.

Mobilierul și obiectele de uz casnic. Definire

Prin mobilier și obiecte de uz casnic (menajer) înțelegem bunurile care serveau la mobilarea locuinței soților și obiectele care, prin natura și afecta- țiunea lor, sunt destinate să servească în cadrul menajului casnic și au fost folosite în comun, corespunzător nivelului obișnuit de trai al soților.

Intră în această categorie de bunuri: mobilierul, televizorul, obiectele de menaj, aragazul, frigiderul, aspiratorul etc.

Pot face parte din această categorie și bunurile mobile necorporale (de exemplu, creanța în despăgubire pentru stricăciuni cauzate acestor bunuri).

Nu intră în această categorie:

– bunurile care nu sunt folosite în menajul casnic propriu-zis: autoturismul, pianul, bunurile cu care se exercită profesiunea unuia dintre soți etc.;

– bunurile care, deși potrivit naturii lor ar putea fi folosite în menajul casnic, totuși, nu au avut această afectațiune, fiind procurate în alt scop (de exemplu, bunuri dobândite pentru a face o investiție);

– bunurile aparținând gospodăriei țărănești, precum animale de muncă, unelte specifice gospodăriei țărănești etc.

De precizat că bunurile proprii (din categoria bunurilor aparținând menajului casnic) ale soțului decedat fac obiectul acestui drept special de moștenire numai dacă au fost aduse în menajul comun și au fost folosite de soți.

Condițiile dreptului special

Pentru ca soțul supraviețuitor să culeagă aceste bunuri, trebuie să fie îndeplinite două condiții speciale:

a). Soțul supraviețuitor so nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului (clasa I de moștenitori legali). Deci trebuie să vină la moștenire numai în concurs cu ascendenții și/sau rudele colaterale ale defunctului (moștenitori legali din clasele a ll-a, a lll-a și a IV-a);

b). Soțul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin libe- ralități inter vivos (donații) sau mortis causa (legate făcute prin testament).

Astfel, este posibil ca defunctul să fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte liberale făcute în favoarea unor terțe persoane ori în favoarea tuturor moștenitorilor săi. în aceste situații, bunurile în cauză nu mai pot fi dobândite în exclusivitate de soțul supraviețuitor în virtutea dreptului său special.

În consecință, dacă defunctul a dispus prin liberalități de toată partea sa (sau parțial) din mobile și bunurile aparținând menajului casnic, soțul supraviețuitor va fi lipsit de această categorie de bunuri.

Din cele de mai sus rezultă că actele liberale ale defunctului (cu privire la bunurile ce fac obiectul dreptului special) sunt valabile, soțul supraviețuitor nefiind rezervatar în privința acestor bunuri (el fiind rezervatar numai în privința dreptului de moștenire ordinar).

În cazul căsătoriei putative (din cauză de bigamie), stabilirea drepturilor soților supraviețuitori asupra mobilelor și obiectelor aparținând menajului casnic se face în funcție de afectațiunea lor concretă în gospodăria casnică.

În cazul de mai sus, soțul supraviețuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege bunurile pe care le-a folosit în cadrul menajului comun cu defunctul, iar soțul supraviețuitor de bună-credință din căsătoria nulă (dar putativă) va culege și el pe cele din menajul comun cu defunctul.

Natura juridică a dreptului special

În acest domeniu au fost reținute două teorii.

În doctrină și practica judecătorească s-a apreciat, multă vreme, că soțul supraviețuitor culege mobilierul și obiectele de uz casnic în virtutea unui legat prezumat.

În sensul de mai sus, se considera că legea prezumă dorința defunctului de a lăsa soțului supraviețuitor aceste bunuri, peste partea sa succesorală, cu menirea de a-i asigura aceleași condiții de viață ca în timpul conviețuirii.

În consecință, soțul supraviețuitor care vine în concurs cu moștenitori nerezervatari (ascendenții ordinari și colateralii defunctului) are dreptul la toate bunurile ce fac obiectul dreptului special, chiar dacă el ar alcătui întreaga moștenire.

Într-o altă concepție, însușită în special de practica judecătorească, s-a avut în vedere că „în sistemul nostru succesoral este reglementată numai succesiunea legală și cea testamentară, nu și o a treia formă de devoluțiune succesorală, aceea a legatului prezumat".

Astfel, s-a ajuns la concluzia că dreptul special al soțului supraviețuitor este tot un drept de moștenire legală, dar afectat scopului prevăzut de lege (având o destinație specială).

Pe cale de consecință, mobilierul și obiectele de uz casnic se cuvin soțului supraviețuitor peste cota sa succesorală. Astfel, în concepția dreptului special de moștenire legală, soțul supraviețuitor culege aceste bunuri în totalitate, chiar dacă ar fi singurele lăsate de soțul decedat.

Comparând cele două opinii privind natura juridică a dreptului special al soțului supraviețuitor, constatăm că opinia promovată de practica judecătorească corespunde mai bine nevoilor practice și este mai riguros argumentată.

Prin dispozițiile art. 974, Noul cod civil a consfințit susținerea practicii judecătorești, în sensul că dreptul special al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și a obiectelor de uz casnic (care au fost afectate folosinței comune a soților) este reglementat ca un drept de moștenire legală.

5.3. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

În timpul conviețuirii, soțul care locuiește în locuința proprietate exclusivă a celuilalt se bucură de un drept de folosință asupra acesteia.

După moartea unuia dintre soți, soțul supraviețuitor „care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii" (art. 973 alin. 1 C. civ.).

Dreptul de abitație este un drept real care are ca obiect o casă de locuit și care permite titularului său să posede și să folosească locuința respectivă, proprietatea altei persoane, în scopul satisfacerii nevoilor de locuit.

De menționat că dreptul de abitație al soțului supraviețuitor operează indiferent de moștenitorii cu care acesta vine în concurs la moștenire.

Condițiile dreptului de abitație

Soțul supraviețuitor are drept de abitație dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

– să fi locuit la data deschiderii moștenirii în casa (apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitație;

– să nu aibă un drept de folosință asupra altei locuințe;

– să nu devină prin moștenire proprietarul exclusiv al locuinței; astfel, în cazul în care soțul supraviețuitor este unicul moștenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea, în plus, și un dezmembrământ al aceluiași drept de proprietate (neminem res sua servit);

– locuința asupra căreia se constituie dreptul de abitație so facă parte din masa succesorală, adică să fi aparținut soțului decedat exclusiv sau în proprietate comună cu alte persoane.

Dacă soțul supraviețuitor moștenește locuința împreună cu alte persoane (este comoștenitor), dreptul de abitație îi va permite să o folosească potrivit necesităților, și nu în raport cu cota-parte dobândită din moștenire.

De precizat, însă, că oricare dintre moștenitori poate cere fie:

– restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor fie

– schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare (art. 973 alin. 3 C. civ.).

Caracterele juridice ale dreptului de abitație

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor are următoarele caractere juridice:

– este un drept real (ce are ca obiect casa de locuit);

– este un drept temporar, care durează până la ieșirea din indiviziune (dar cel puțin un an de la deschiderea moștenirii) sau până la recăsătorirea soțului supraviețuitor;

– este un drept strict personal, inalienabil și insesizabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane;

– este un drept cu titlu gratuit, în sensul că, pe timpul cât se bucură de acest drept, soțul supraviețuitor nu este obligat să plătească chirie moștenitorului care este proprietarul locuinței.

Încetarea dreptului de abitație

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor „se stinge prin partaj" sau „chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire" a acestuia (art. 973 alin. 4 C. civ.).

Atunci când soțul supraviețuitor va continua să folosească locuința și după încetarea dreptului de abitație (dacă locuința nu a căzut în lotul său prin împărțeală sau dacă nu s-a făcut împărțeala, dar s-a recăsătorit), acesta va fi obligat la plata chiriei (asupra părții ce depășește cota sa parte din dreptul de proprietate asupra locuinței).

În cazul în care soțul supraviețuitor nu a obținut o parte din locuință după împărțeală (aceasta fiind dobândită exclusiv de comoștenitori), el va putea fi evacuat în condițiile contractului de închiriere a locuinței.

Potrivit art. 973 alin. 5 C. civ., toate litigiile cu privire la dreptul de abi- tație reglementat prin respectivul articol se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii (care va hotărî de urgență, în camera de consiliu).

CAPITOLUL 6. Reducțiunea liberalităților excesive

6.1. Noțiunea de cotitate disponibilă și calculul acesteia

În cazul în care defunctul a dispus prin testament peste limita cotității disponibile, dreptul moștenitorilor rezervatari este afectat. Sancțiunea care se aplică, în cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari, este reducțiunea.

Potrivit art. 1092 C. civ., „liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”.

Acțiunea prin care moștenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea liberalităților este acțiunea în reducțiune. Dreptul de a pretinde reducțiunea ia naștere odată cu rezerva (deci la data deschiderii succesiunii) și este un drept propriu, personal al moștenitorului rezervatar (și nu dobândit pe cale succesorală de la defunct), împrejurare ce face ca liberalitățile consimțite de către defunct, prin care se încalcă rezerva, să nu fie opozabile rezervatarului.

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari (art. 1093 C. civ.).

În cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o și profită numai acestuia (art. 1094 alin. 3 C. civ.).

De menționat că donatarii și legatarii defunctului nu pot beneficia de reducțiune (reducțiunea operând împotriva acestora).

6.2. Căile procedurale de exercitare a dreptului de reducțiune

Dreptul la reducțiune se poate realiza pe două căi: amiabil (prin bună-învoială) sau pe cale judecătorească.

Potrivit art. 1094 C. civ., reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați sau poate fi invocată în fața instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune.

În conformitate cu dispozițiile de mai sus, titularii dreptului la rezervă au la dispoziție două căi procedurale, după cum obiectul liberalității excesive se află în posesia gratificatului sau în posesia moștenitorilor rezervatari (respectiv acțiunea în reducțiune și excepția în reducțiune).

a). Acțiunea în reducțiune va fi folosită de moștenitorii rezervatari în cazul în care bunurile ce fac obiectul liberalității se află în posesia celui gratificat (de exemplu, în cazul unei donații).

Acțiunea în reducțiune nu operează de drept, urmând a fi obligatoriu invocată. Ea este o acțiune personală patrimonială, fiind supusă prescripției de 3 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Ca excepție de la regula de mai sus (a momentului începerii termenului), termenul de prescripție curge „de la data la care moște- nitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților” (art. 1095 alin. 1 C. civ.).

În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv (art. 1095 alin. 2 C. civ.).

Menționăm că acțiunea în reducțiune este divizibilă, ceea ce înseamnă că de ea urmează să beneficieze doar moștenitorul rezervatar care a invocat-o, pe cale de excepție sau pe cale de acțiune.

b). Excepția în reducțiune poate fi invocată de către moștenitorii rezervatari numai în cazul în care bunul se află în posesia moște- nitorului rezervatar (deși beneficiarul liberalității are un drept asupra lui).

În acest caz, dacă rezerva succesorală a fost încălcată prin efectuarea de liberalități excesive, moștenitorii rezervatari se vor putea apăra invocând excepția în reducțiune.

Excepția în reducțiune este imprescriptibilă extinctiv (art. 1095 alin. 3 C. civ.).

În toate cazurile, dovada depășirii cotității disponibile revine moștenitorilor rezervatari. Ei pot folosi orice mijloc de probă admis de lege.

6.3. Ordinea reducțiunii liberalităților și efectele ei

Dacă titularul succesiunii a făcut mai multe liberalități, donații sau legate, care depășesc cotitatea disponibilă, ele vor fi supuse reducțiunii după o anumită ordine (fiind fără relevanță dacă de acestea au beneficiat una sau mai multe persoane).

Ordinea reducțiunii este dată de regulile consacrate de Codul civil.

a). Potrivit art. 1096 alin. 1 C. civ., legatele se reduc înaintea donațiilor.

Regula se justifică prin aceea că legatele sunt ultimele liberalități făcute de defunct și, deci, ele sunt cele care au depășit cotitatea disponibilă, încălcând rezerva (liberalitățile anterioare prezumându-se că s-au făcut în limitele cotității disponibile).

Dacă donațiile s-ar reduce înaintea legatelor sau odată cu ele, ar însemna că testatorul a luat înapoi ceea ce donase, pentru a reface cotitatea disponibilă, urmând ca ulterior să dispună de aceleași bunuri pe cale de legat. O asemenea soluție ar încălca principiul ire- vocabilității donațiilor.

Regula de mai sus are caracter imperativ și deci orice clauză contrară este nulă.

b). Potrivit art. 1096 alin. 2 C. civ., legatele se reduc toate deodată și proporțional, întrucât toate liberalitățile mortis causa își produc efectele numai după deschiderea moștenirii.

Regula de mai sus are numai un caracter dispozitiv (nu imperativ), întemeindu-se pe prezumția că defunctul nu a dorit să stabi- lească o anumită ordine în reducțiunea legatelor.

Ordinea poate fi stipulată în mod expres sau poate fi implicită.

c). Potrivit art. 1096 alin. 3 C. civ., donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

Se prezumă că ultima sau ultimele donații au depășit această cotitate, încălcând rezerva (cele mai vechi făcându-se din cotitatea disponibilă).

Dacă donațiile au aceeași dată, ele se reduc proporțional. Dispozițiile de mai sus au caracter imperativ, ceea ce înseamnă că defunctul nu poate prestabili o altă ordine a reducțiunii.

Potrivit art. 1096 alin. 4 C. civ., donațiile concomitente se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă donatorul a dispus că anu- mite donații vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donații.

Efectele reducțiunii

După cum reducțiunea se referă fie la legate sau exheredări, fie la donații, efectele reducțiunii se realizează diferit.

a). În cazul legatelor, reducțiunea are ca efect ineficacitatea totală sau parțială, după cum legatul depășește cotitatea disponibilă în întregul său ori numai în parte (art. 1097 alin. 1 C. civ.).

Ineficacitatea intervine și dacă s-a produs exheredarea direct a unui moștenitor rezervatar.

b). În cazul donațiilor, reducțiunea are ca efect „desființarea lor în măsura necesară întregirii rezervei” (s.n.).

După cum afectează rezerva, desființarea donației poate fi totală sau parțială și, în consecință, moștenitorul rezervatar devine retroactiv proprietar al bunului, de la data deschiderii succesiunii (nu de la data încheierii contractului).

Ca urmare a celor de mai sus, se produc următoarele consecințe:

– în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele naturale percepute și pe cele civile, scadente ante- rior deschiderii succesiunii. El va trebui să restituie fructele percepute sau scadente numai după ce va deveni posesor de rea-credință (prin cererea de reducțiune);

– în ceea ce privește actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimțite de către donatar față de terți înainte de deschi- derea succesiunii, rămân valabile; numai actele de înstrăinare sau grevare consimțite de către donatar după deschiderea succesiunii vor fi desființate, ele neputând fi opuse moștenitorilor rezervatari.

Ca urmare a reducțiunii, moștenitorul rezervatar are dreptul la restituirea în natură a bunurilor („Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură” – art. 1097 alin. 2 C. civ.).

În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

Ca excepție la principiul restituirii în natură, reducțiunea dona- țiilor se face prin echivalent atunci când, înainte de deschiderea moștenirii:

– donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drep- turi reale, precum și

bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului (art. 1097 alin. 3 C. civ.).

Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea dispo- nibilă (art. 1097 alin. 4 C. civ.).

Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiu- nea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc (art. 1097 alin. 5 C. civ.).

Potrivit art. 1098 alin. 1 C. civ., în cazul reducțiunii unor „liberalități speciale”, precum donația sau legatul ce are ca obiect un uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori întreținere viageră, moștenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotității disponibile în favoarea beneficiarului liberalității, fie de a solicita reducțiunea potri- vit dreptului comun. În acest caz, dacă moștenitorii rezervatari nu se înțeleg asupra opțiunii, reducțiunea se va face potrivit dreptului comun.

Potrivit art. 1099 C. civ., imputarea liberalităților se face după următoarele reguli:

– dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii;

– dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile (excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gra- tificatul și, dacă o depășește, este supus reducțiunii);

– dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotității disponibile. În toate cazu- rile, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducțiunii.

– când există mai multe liberalități, imputarea se face, ținându- se seama și de ordinea reducțiunii liberalităților excesive (art. 1099 alin. 4 C. civ.).

CAPITOLUL 7. Concluzii

Dreptul la succesiune al moștenitorilor legali ar fi foarte fragil și uneori chiar iluzoriu, dacă cel care lasă moștenirea ar fi liber, fără nici o îngrădire, să dispună de bunurile sale.

Consecințele unei asemenea liberalități nelimitate ar fi evidente în cazul actelor cu titlu gratuit privind bunurile moștenirii, deoarece, prin natura lor, aceste acte nu fac să intre în patrimoniul dispunătorului o contravaloare a bunurilor ieșite din acest patrimoniu.

Legea protejează pe anumiți erezi legali, în sensul că ei beneficiază de o parte din moștenire- numită rezervă succesorală, asupra căreia cel care lasă moștenirea nu poate face acte cu titlu gratuit.

În prezența moștenitorilor rezervatari, drepturile celui care lasă moștenirea de a dispune cu titlu gratuit este limitat la partea lui succesorală, care excede rezervei succesorale și care poartă numele de cotitate disponibilă.

Rezerva succesorală este sustrasă numai actelor cu titlu gratuit(donații și legate) ale dispunătorului, nu și actelor juridice cu titlu oneros.

În cazul în care există numai moștenitori legali nerezervatari, cel care lasă moștenirea poate dispune de bunurile sale așa cum va dori.

Ratiunile instituirii rezervei succesorale rezidă în protectia intereselor de familie, căci este firesc ca o parte a moștenirii să fie asigurată celor mai apropiate rude ale defunctului, iar pe de alta parte, ea constituie un zagaz împotriva slabiciunilor și pornirilor omenesti spre risipirea nefireasca a averii in dauna unor membri apropiați ai familiei cum sunt copii și parintii și apoi soțul supravietuitor.

Rezerva succesorala este, așadar, acea parte din moștenire de care defunctul, în prezența unor anumite categorii de moștenitori nu poate dispune prin acte juridice cu titlu gratuit (nici intre vii și nici pentru cauza de moarte) și care se deferă de drept mostenitorilor rezervatari.

Cotitatea disponibila este partea din moștenire care excede rezervei și de care defunctul poate dispune liber prin acte juridice cu titlu gratuit ( fie acte juridice între vii fie pentru cauză de moarte) chiar în prezenta moștenitorilor rezervatari.

Patrimoniul defunctului se împarte, așadar, în două părți, în cazul în care a făcut donații sau a instituit legatari și are mostenitori rezervatari. O parte este constituită din rezerva care se cuvine de drept moștenitorilor rezervatari chiar impotriva voinței defunctului și cealaltă care constituie cotitatea disponibilă cu privire la care voința sa nu are nici o limitare.

Rezerva succesorală urmează, în principal, regulile codului anterior. Rezerva este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul, în virtutea legii, chiar împotriva voinței lui de cujus manifestată prin liberalități sau dezmoșteniri. Sunt moștenitori rezervatari, ca și în prezent, soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului.

O inovație importantă o reprezintă reglementarea întinderii rezervei succesorale, renunțându-se la actualul mod de stabilire a întinderii rezervei descendenților (în funcție de numărul lor). Așa fiind, potrivit art. 1088 N.C.civ., rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Liberalitățile făcute soțului supraviețuitor, care vine în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. Art. 1089 N.C.civ. definește cotitatea disponibilă ca fiind partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalități.

Este consacrată, de asemenea cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor (art. 1090 N.C.civ). Potrivit textului (alin.1), liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire cu descendenți ce nu provin din căsătoria sa cu defunctul, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. Noua redactare a textului are avantajul de a elimina unele neclarități ale prevederilor codului civil anterior printre altele cele legate de referirea la copiii din altă căsătorie cu o formulă ce poate include

și copiii din afara căsătoriei defunctului. Textul cel nou nu mai vorbește, de altfel, despre copii,ci are în vedere, cum era și firesc, pe descendenții lui de cujus.

Reglementarea reducțiunii liberalităților excesive (art.1091 și urm. N.C.civ.) urmează reglementarea actuală.

Valoarea masei succesorale în funcție de care se determinărezerva succesorală și cotitatea disponibilă se stabilește prin:

a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;

b) determinarea activului net al moștenirii prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictivă, exclusiv pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea.

După deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere. Art. 1095 N.C.civ. prevede un termen de prescripție de trei ani pentru

acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive; acest termen curge de la deschiderea moștenirii ori, după caz, de la data când moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor ce formează obiectul liberalităților. Pentru liberalitățile excesive necunoscute de moștenitorii rezervatari, prescripția curge de la data când aceștia au aflat de existența și de caracterul lor excesiv. Ordinea reducțiunii, stabilită prin art. 1096 N.C.civ., este neschimbată față de reglementarea actuală. Principalul efect al reducțiunii constă în ineficacitatea legatelor sau, după caz, în desființarea donațiilor, în măsura necesară întregirii rezervei succesorale (art. 1097 alin. 1).

Se impune precizarea că și în cazul în care testamentul lipsește, instituția rezervei funcționează în privința donațiilor facute de de cuius în timpul vieții, urmând a se stabili dacă aceste donații au incălcat rezerva succesoralaă. De asemenea, instituția rezervei nu protejeaza pe rezervatari doar de terțele persoane străine de moștenire, ci îi protejează și impotriva altor moștenitori legali sau chiar rezervatari, în favoarea cărora defunctul ar putea să facă liberalități excesive, afectând dreptul la rezervă al celorlalți moștenitori rezervatari. De exemplu, daca de cuius ar avea doi copii, el ar putea să lase întreaga avere unuia dintre aceștia sau unui frate al sau, procurând un avantaj celui în favoarea căruia dispune. Însă legea i-a limitat defunctului posibilitatea de avantajare doar la cuantumul cotității disponibile, rezerva ramânând intangibilă chiar și în cazul liberalităților făcute în favoarea moștenitorilor rezervatari .

Rezerva succesorală este o parte a moștenirii și acest fapt prezintă următoarele semnificații:

Ea poate fi pretinsă numai de moștenitorii care au vocație și care vin efectiv la moștenire. Deci cel care a renunțat la moștenire nu poate să ceară partea sa de rezervă;

Erezii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau de renunțare cu privire la rezervă cât timp moștenirea nu s-a deschis. Asemenea act ar constitui pacte asupra unei moșteniri nedeschise și deci ar fi lovite de nulitate;

Rezerva este colectivă, global, adică ea nu constituie o masă de bunuri pe care legea le atribuie unui grup de moștenitori; excepțional, soțului supraviețuitor i se atribuie rezerva în mod individual;

Moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură, adică au dreptul să culegă bunurile din moștenire; ei sunt proprietari ai acestor bunuri și nu simpli creditori ai unor valori;

Rezerva este indisponibilă. Partea din moștenire care reprezintă rezerva succesorală este lovită de indisponibilitate. Indisponibilitatea poate fi relativă și parțială. Indisponibilitatea relativă înseamnă că dreptul de a dispune al celui care lasă moștenirea este limitat numai în prezența moștenitorilor rezervatari iar faptul că indisponibilitatea rezervei este parțială înseamnă că pe de o parte ea lovește numai o parte a moștenirii și nu cotitatea disponibilă iar pe de altă parte, ea privește numai actele cu character gratuit și nu și pe cele cu caracter oneros.

Aceste caracterizări ale rezervei, cum bine s-a precizat, sunt de natură a crea confuzii.

Câtă vreme o persoana este în viață bunurile sale (sau o parte din ele) nu se poate spune ca sunt inalienabile și insesizabile căci orice proprietar este îndreptățit să le înstraineze, chiar și cu titlu gratuit. Creditorii pot de asemenea urmari bunurile celor datornici chiar și dupa moartea lor. Abia dupa deschiderea succesiunii, daca există moștenitori rezervatari, ceea ce numai atunci se poate stabili, care au acceptat mostenirea și nu sunt nedemni, actele liberale ale defunctului, dacă prin ele se aduce atingere rezervei, sunt supuse reducțiunii până la limita cotității disponibile.

O problemă foarte des dezbătută este cea cu privire la rezerva succesorală și cotitatea disponibilă. De menționat este diferența care există între cele două și anume :

Rezerva sucesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă moștenirea la care moștenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinței defunctului manifetată prin liberalități făcute în timpul vieții și/sau prin dispoziții testamentare pentru cauză de moarte, iar cotitatea disponibilă ("partea disponibilă a bunurilor") este acea parte a patrimoniului care excede rezervei succesorale și de care defunctul putea dispune liber, neîngradit, inclusiv prin donații și dispoziții testamentare.

Rezerva succesorală este privită diferit de noul Cod Civil care definește rezerva succesorala ca pe o cotă fixă calculate tot dintr-o cotă fixă.

În sistemul legii civile române actuale, singurii moștenitori rezervatari sunt : descendenții, ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor, iar în ceea ce privește Noul Cod Civil acesta cuprinde toate clasele de moștenitori legali.

În ceea ce privește întinderea rezervei succesorale, aceasta variază în funcție de calitatea și numărul moștenitorilor rezervatari.

După actualul Cod Civil cuantumul rezervei succesorale este determinat sub forma unei fracțiuni din moștenire, astfel:

1/2 din moștenire pentru un copil

2/3 din moștenire pentru 2 copii

¾ din moștenire pentru 3 sau mai mulți copii

Art.1088 din Noul Cod Civil, specifică faptul că rezerva descendenților va fi de jumătate din cota succesorală care li s-ar fi cuvenit ca mostenitori legali, în lipsa liberalităților sau dezmoștenirilor. De aici rezultă că în cazul unei dezmoșteniri de către defunct a unicului său copil, acesta tot va avea dreptul la o rezervă de ½ din averea părintelui său, urmând ca restul cotei de ½ să se împartă mod corespunzător între moștenitorii legali dintr-o clasă subsecventă sau în situația unui testament , să-i revină celui gratificat prin legat.Totodată, înlăturarea din dreptul de a moșteni ca successor legal va atrage și imposibilitatea de a beneficia de rezerva succesorală.

Și în privința cotității disponibile a soțului supraviețuitor, noul Cod Civil aduce modificări introducând un nou sistem de calcul.

Potrivit art.972 din Noul Cod Civil, cota soțului supraviețuitor este de:

¼ din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului

1/3 din moștenire, dacă vine în concurs atât cu descendenți privilegiați, cât și cu colaterali privilegiați ai defunctului

½ din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați

1/3 din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenți ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

De asemenea, alin.2 al art.972 din Noul Cod Civil mentionează modalitatea de calcul a cotei soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând unor clase diferite , și anume aceasta "se stabilește ca și când acestea ar fi venit numai cu cea mai apropiată dintre ele".

În ceea ce privește dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, acesta este gratuit, inalienabil și insesizabil și se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii.

Stabilirea rezervei succesorale și a cotității disponibile, conform noului Cod civil se face astfel:

a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;

b) determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea.

În vederea aplicării alin. (1) lit. c) al art. 1091 se ia în considerare valoarea la data deschiderii moștenirii a bunurilor donate, ținându-se însă cont de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donație. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii.

Nu se va ține seama în stabilirea rezervei de darurile obișnuite, de donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici de cheltuielile de nuntă.

Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

Rezerva succesorală și cotitatea disponibilă se calculează în funcție de valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport, potrivit art. 1.147 alin.

Oricărei persoane îi este recunoscut dreptul de a face orice fel de dispoziție asupra bunurilor sale, inclusiv dreptul de a face dispoziții pentru cazul încetării sale din viață, altfel spus, în legătură cu modul de distribuire a averii sale, la momentul decesului, vorbind astfel de libertatea de a testa (a dispune prin testament). Cu toate acestea, dintr-un anumit raționament, legea a impus unele limitări în privința dreptului persoanei de a dispune în mod liber și după buna sa voință, în legătură cu bunurile sale. Astfel, printre limitele dreptului de a dispune cu titlu gratuit, vorbind despre „partea disponibilă a bunurilor”, legiuitorul, intr-o manieră implicită, a stabilit, așa-numita rezervă succesorală, care reprezintă acea parte (determinată de lege) a moștenirii care nu poate fi știută și care trebuie lăsată în plină proprietate moștenitorilor rezervatari, fără sarcini ori restricții și de care, cel ce lasă moștenirea, nu poate dispune nici prin testament și nici prin donații, făcute în timpul vieții.

În concluzie, rezerva succesorală este acea parte din mostenire care, în puterea legii, se cuvine anumitor moștenitori legali și de care cel ce lasă moștenirea nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit.

Prin reglementarea rezervei, legiuitorul apără pe moștenitorii rezervatari (descendentii, părintii și soțul supravietuitor al defunctului) împotriva donațiilor și legatelor testamentare făcute de defunct, asigurându-le primirea cel putin a unei părți din mostenirea ce li se cuvine potrivit legii, chiar impotriva voinței (tacite sau exprese) a defunctului.

BIBLIOGRAFIE

C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 285

I Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, București, 1948

G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012

M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educaţional, București, 1998

D. Chirică, Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1996, p. 156; D. Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iași, 1993

Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil. Contracte speciale, Dreptul de autor. Dreptul de moștenire, Universitatea din București

Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999

M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., București

J. Flour, J. Souleau, Les successions, 3-e edition, Ed. A. Colin, Paris, 1991

I.Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, Ed. C.H. Beck, București, 2013

I. Genoiu, Dreptul la moștenire în Codul civil, Ed. C.H. Beck, București, 2013

M. Grimaldi, Droit civil. Successions, Ed. Litec, 3-e edition, Paris, 1995

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Editura. “All”, Colecția “Restitutio”, București, 1998

Maria Harbadă, Drept civil II, Note de curs, 2012

D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2011

D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Editura Junimea, Iaşi, 2005

J. L. H. Mazeaud, Fr. Chabas, Lecons de droit. Tome IV. Deuxieme volume. Succcessions – Liberalites, 5e ed. Par. L. Leveneur et. S. Leveneur, Montchrestien, Paris, 1999

Ph. Malaurie, Les successions. Les liberalites, Defrenois, 2-e edition, Paris, 2006

M. Mureșan, în “Culegeri tematice de practica judiciara. Succesiuni” de M. Muresan, Kocsis Iozsef, Editura “Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996

I. Nicolae, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea legală, Ed. Hamangiu, București, 2014

T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965

V. Stoica, Soțul supraviețuitor – moștenitor legal și testamentar, Ed. Editas, București, 2004

F. Terre, Y. Lequette, Droit civil. Les successions. Les liberalites, Precis Dalloz, 3-e edition, Paris, 1997

II. Reviste, Articole, Studii

M.D. Bob, Calcularea rezervei succesorale a soțului supraviețuitor și impactul Noului Cod civil, în R.R.D.P. nr. 2/2012

E. Boroi, G. Boroi, Corelația dintre prevederile art. 939 din Codul civil și Decretul-lege nr. 319/1944, în R.R.D nr. 9-12/1989

I.E. Cadariu-Lungu, The legal regim of the preciput clause, în Jurnalul de studii juridice nr. 3-4/2010, lași

I. Popa, Rezerva succesorală și moștenitorii rezervatari ta reglementarea Noului Cod civil, la Dreptul nr. 6/2011

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Aspecte Juridice Privind Rezerva Succesorală în Legislația Română (ID: 110367)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Aspecte Juridice Privind Rezerva Succesorală în Legislația Română

Copyright Notice

Contabilitatea Materialelor Si a Produselor la O Societate Agricoladoc

Autocunoastere Si Dezvoltare Personala

Constructia Matritelor din Plastic

Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana

Rivalitate Intre Imperiul Habsburgic Si Rusia In Balcani In Secolul Xixdocx

Elemente Post Productive In Fotografia Contemporana

Copyright Notice

Similar Posts