.aspecte Juridice Privind Pericolele Comiterii Infractiunilor de Spalare a Banilor
Introducere.
Evoluția în timp a fenomenului de spălarea banilor, impactul actual și pericolele spălării banilor
Pentru spălarea banilor murdari
există un singur detergent: LEGEA.
Progresele remarcabile realizate pe plan tehnico-științific și nivelul de dezvoltare al civilizației umane, reprezintă, din păcate, și un record în evoluția fenomenului criminalității.
Definirea noțiunii de crimă organizată și mai ales delimitarea acesteia în structura de ansamblu a criminalității, au constituit și constituie subiectul a numeroase studii ale specialiștilor în domeniu, justificate fiind de necesitatea imperioasă de a cunoaște dimensiunile și implicațiile sale în societate și, pe această bază, să se poată stabili acțiunile și măsurile cele mai eficiente de prevenire și contracarare.
În acest context al crimei organizate, spălarea banilor a luat mari proporții. Fostul Secretar de Stat al S.U.A. George Shultz a prezentat această problemă pe scurt, atunci când a declarat: “criminalii din zilele noastre l-ar face pe Al Capone gelos și vechea Mafie să pară o adunătură de găinari mărunți”.
Spălarea și reciclarea banilor murdari este o problemă nerezolvată, care afectează economia mondială și datorită dovezilor obținute ca rezultat al studiilor efectuate pe această temă, se poate observa că, deși bazele acestor infracțiuni rămân aceleași, tehnologia oferă și va oferi în continuare noi modalități pentru criminali, de transformare a veniturilor ilicite, necurate, în proprietăți și averi perfect legale; această infracțiune are o clientelă din ce în ce mai numeroasă, compusă din îmbogățiți stânjeniți de milioanele de dolari lichizi obținuți din afaceri ilicite, oameni de afaceri care doresc să se sustragă de la impozite și taxe, deținători de fonduri obscure destinate mituirii unor funcționari publici ori chiar persoane obișnuite, care încearcă să-și ascundă capitalurile, din diferite motive personale.
Trebuie subliniată aici și creșterea necontrolată a Internetului care prezintă ceea ce a fost descris ca: ”scenariul apocaliptic al finanțelor pe Internet – criminalii vor putea efectua transferuri de fonduri fără nici cel mai mic control asupra tranzacțiilor”. Pe Internet este o lipsă totală de reguli și legi, recunoscându-se faptul că autoritățile ar trebui să asigure o evoluție a legilor în paralel cu evoluția tehnologiei, adică să fie capabile să înțeleagă și să prevină, chiar să stopeze orice tehnică nouă cu care ar putea acționa criminalii specializați în spălarea banilor.
De exemplu, sunt necesare numai 20 de minute pentru ca o plată făcută electronic să facă ocolul pământului: în 5 minute depui bani în Olanda, în alte 5 minute îi transferi într-un cont britanic, apoi în alte 5 minute în Elveția. De aici, se pot duce în alte 5 minute, oriunde în lume. În 24 ore te poți duce în această țară, să scoți banii, să traversezi strada și să-ți deschizi un alt cont cu acești bani, la o altă bancă. Ca să depisteze acest drum, organele de urmărire au nevoie de 6 luni pentru a obține o comisie rogatorie în Olanda, aproape 1 an pentru Marea Britanie și alte 6 luni pentru Elveția, ca apoi să-și dea seama că în contul respectiv nu mai este nici un ban. Timpul lucrează contra urmăritorilor manevrelor dolosive.
Termenul de “spălare a banilor” este de proveniență foarte recentă. Trebuie spus totuși, că atât timp cât a fost necesar, din motive politice, comerciale sau legislative, s-a ascuns natura sau existența unor transferuri financiare și dacă a avut loc o anumită spălare a banilor.
În Evul Mediu, când Biserica Catolică a interzis cămătăria, făcând din ea nu numai o crimă, ci și un păcat de moarte (asemănător oarecum situației în care sunt în prezent traficanții de droguri), intenția negustorilor și cămătarilor de a încasa dobânzi asupra împrumuturilor într-o mare varietate de feluri, a anticipat tehnicile moderne de ascundere, transfer și spălare a banilor murdari. Obiectivul lor central era de a face ca solicitările lor de dobânzi fie să dispară în totalitate (ascunzând existența lor), fie să apară a fi altceva decât erau (deghizând natura lor).
Așadar, cu toate că este un subiect la modă și relativ nou, spălarea banilor are loc de fapt de câteva secole. De-a lungul istoriei criminalii au fost nevoiți să-și ascundă veniturile obținute din afaceri necurate, pentru a putea scăpa de nelegiuirile săvârșite.
Azi, actul de încercare de a spăla veniturile și averea obținute din infracțiuni a devenit o crimă “per se”. Spre deosebire de delictele care stau la baza ei, fie că este vorba de traficul de droguri sau jaful armat, dumpingul ilegal de deșeuri toxice sau șantajul, spălarea banilor constă dintr-un set de acțiuni care par inocente prin ele însele dar care, în fond, se adaugă încercărilor de a ascunde profiturile de pe urma infracțiunilor.
Se cuvine să menționăm aici paralela care se face în literatura de specialitate între infracțiunea de spălare a banilor și evaziunea fiscală.
Astfel, prin definiție, se încearcă ca banii criminali să nu fie detectați de autorități, incluzând evaziunea fiscală. Deși sunt mai multe situații în care tehnicile de spălare și evaziune fiscală sunt aceleași și se pot sprijini reciproc, este important să înțelegem că din punct de vedere operațional sunt procese complet distincte.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 87/18 octombrie 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, această infracțiune este definită ca sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, ceea ce înseamnă că evaziunea fiscală implică obținerea unui venit câștigat legal, urmat de ascunderea existenței sale (transformarea în bani cash), fie deghizarea naturii sale, făcându-l să apară într-o categorie de venituri neimpozabile, în ambele situații venitul legal devenind ilegal. Spălarea banilor face inversul. În acest caz veniturilor câștigate ilegal li se conferă imaginea unor bani câștigați legal.
În termenii impactului asupra poziției fiscale a statului evaziunea și spălarea au de asemenea efecte total opuse.
Fără îndoială criminalii sunt tot atât de interesați ca și orice alt întreprinzător să-și reducă povara fiscală, dar o parte din această povară este inevitabilă. Evazioniștii de impozite raportează venituri mai mici din întreprinderile lor legale, prin aceasta plătind un impozit mai mic decât ar fi trebuit să o facă. Criminalii, dimpotrivă, raportează mai multe câștiguri din orice întreprindere legală pe care o folosesc ca acoperire, plătind deci mai multe taxe decât ar trebui să o facă companiile lor legitime de fațadă.
Aceasta nu înseamnă că statul ar fi mai în câștig din punct de vedere fiscal dacă întreprinderile legitime care fac evaziune fiscală asupra veniturilor lor legale s-ar îndrepta spre activități criminale asupra cărora se plătesc taxe. Este evident că, dacă criminalii plătesc anumite taxe asupra unei părți din câștigurile lor provenite din infracțiuni care sunt spălate, în general ele evită cât se poate de mult, plata taxelor asupra câștigurilor lor generale. Important este că, spre deosebire de stereotipul care consideră infracțiunea ca o activitate care nu este înscrisă în registre contabile, neînregistrată și neimpozitată (existența ei fiind ascunsă autorităților), odată ce banii s-au spălat ea devine înregistrată contabil, înregistrată și impozitată, deși natura sa precisă este deghizată.
Pentru a înțelege mai ușor deosebirea, putem lua exemplul prostituției ilegale, astfel, o prostituată care lucrează pe străzi poate accepta cash – deci tranzacția este anonimă, aceasta nu intră în conturile veniturilor naționale ale țării și scapă atât regulamentelor oficiale, cât și cele fiscale. Dar o prostituată care lucrează prin fața unei agenții de pază înregistrată în mod legal sau în cadrul unui salon de masaj, ar fi plătită cu cec-uri sau cărți de credit – tranzacția este deci înregistrată, dar este raportată în statistica națională în mod fals și este supusă cel puțin în parte, impozitării.
În exemplul al doilea, câștigurile sunt spălate – natura lor este mai degrabă deghizată și nu se ascunde existența acestor câștiguri.
Dificultatea de a demonstra în mod convingător efectele nocive ale spălării banilor explică în mare parte întârzierile și ezitările în considerarea spălării banilor ca o crimă. Tendința curentă este însă în direcția criminalizării spălării banilor în lumea întreagă și aceasta deoarece a fost acceptată teoria potrivit căreia nu faci bine dacă pedepsind criminalii lași profiturile lor neatinse. Deci profiturile nete formează atât motivul – îmbogățirea personală – delictului care-i stă la bază, cât și mijloacele (capitalul de lucru) pentru o altă crimă.
Măsura în sine crează mijloacele de aplicare potențială a unor sancțiuni mai grele asupra celor acuzați de delictul de bază.
Nu în cele din urmă există tendința de a folosi legile de confiscare a averii care sunt adesea o parte a acțiunii de contracarare a spălării banilor ca un mijloc de finanțare a unor activități de politică financiară.
Indiferent de ce acțiune pune în funcție aparatul de spălare a banilor, principiile operaționale sunt în esență aceleași. Strict vorbind, spălarea banilor ar trebui să fie construită ca un proces dinamic, în trei etape care necesită:
comiterea infracțiunii;
obținerea de profituri de pe urma comiterii infracțiunii;
utilizarea profiturilor astfel obținute, folosind o gamă variată de metode și tehnici pentru a ascunde originea fondurilor.
Consider că din acest punct de vedere, spălarea banilor este mai mult decât o contrabandă sau o ascundere a unor fonduri murdare, deși astfel de acțiuni pot constitui componentele esențiale ale procesului.
Poate că modul cel mai logic de a deosebi procesul de spălare de una din părțile sale componente este de a sublinia diferența dintre ascunderea existenței banilor rezultați din infracțiuni și deghizarea naturii sale.
În ultimii ani, s-au remarcat două tendințe diferite, însă legate între ele atât la nivel național cât și internațional. În primul rând, grupările criminale, tind să-și lărgească sfera lor de acțiune, iar în al doilea rând, acestea nu mai concurează între ele, ci au demonstrat dorința și abilitatea de a lucra în colaborare.
Natura internațională a fenomenului de spălare a banilor a făcut ca granițele geografice să devină irelevante. Cei care spală bani tind să ajungă în locuri în care măsurile de combatere a acestei infracțiuni sunt puține sau fără efect. Acesta este unul din motivele pentru care membrii crimei organizate își expediază veniturile ilicite în țări din Europa Centrală și de Est, ori în țările cu legislație săracă din Asia și Africa, îi depun în centre financiare și bănci din teritorii cunoscute ca paradisuri fiscale, unde reglementările de combatere a spălării banilor sunt ineficiente.
În timp ce schimbările din modul de folosire a metodelor tradiționale de spălare a banilor continuă să apară, există o tendință crescută către exploatarea instituțiilor financiare nebancare, ca o reacție la controalele introduse în sistemul bancar, menite să combată spălarea banilor. Noile circuite slab reglementate și mai puțin cercetate de autoritățile abilitate să aplice legea, sunt utilizate de cei care se ocupă de spălarea banilor. În acest sens, casele de schimb valutar și firmele care prestează servicii de expediere electronică a banilor, sunt citate ca mecanisme intens utilizate pentru spălarea banilor iliciți. Organele abilitate din diferite țări au constatat tendința tot mai mare a organizațiilor criminale de a se folosi de casele de schimb valutar în scopul schimbării și transferării veniturilor ilicite în străinătate.
O tendință alarmantă, pe care Uniunea Europeană încearcă să o contracareze, este folosirea pe scară tot ilicite în țări din Europa Centrală și de Est, ori în țările cu legislație săracă din Asia și Africa, îi depun în centre financiare și bănci din teritorii cunoscute ca paradisuri fiscale, unde reglementările de combatere a spălării banilor sunt ineficiente.
În timp ce schimbările din modul de folosire a metodelor tradiționale de spălare a banilor continuă să apară, există o tendință crescută către exploatarea instituțiilor financiare nebancare, ca o reacție la controalele introduse în sistemul bancar, menite să combată spălarea banilor. Noile circuite slab reglementate și mai puțin cercetate de autoritățile abilitate să aplice legea, sunt utilizate de cei care se ocupă de spălarea banilor. În acest sens, casele de schimb valutar și firmele care prestează servicii de expediere electronică a banilor, sunt citate ca mecanisme intens utilizate pentru spălarea banilor iliciți. Organele abilitate din diferite țări au constatat tendința tot mai mare a organizațiilor criminale de a se folosi de casele de schimb valutar în scopul schimbării și transferării veniturilor ilicite în străinătate.
O tendință alarmantă, pe care Uniunea Europeană încearcă să o contracareze, este folosirea pe scară tot mai largă a serviciilor sau profesiilor nefinanciare aferente instituțiilor bancare. Piața aurului, de exemplu, prezintă un mare interes pentru cei care spală bani, având în vedere că aurul este unul din puținele materii prime comparabile cu banii: este anonim, comercializat peste tot în lume și este universal acceptat ca mijloc de schimb.
O altă ramură a pieței, folosită intensiv de spălătorii de bani, este piața imobiliară. Calea cea mai ușoară de spălare a banilor este de a cumpăra și vinde proprietăți imobiliare sub nume fals. Cumpărarea proprietăților imobiliare este de regulă faza finală a procesului de spălare a banilor, respectiv integrarea lor, având în vedere că aceasta oferă infractorilor o investiție care le conferă aparența de stabilitate financiară.
Obiectele de artă sunt și ele un mijloc de spălare a banilor. Angajații muzeelor de artă sunt plătiți să producă certificate de vânzare falsă pentru antichități. Tablourile false se vând uneori pentru a justifica tranzacțiile bancare.
În lumea artei sunt posibile o multitudine de feluri de fraudă, destinate spălării banilor murdari. Au fost identificate cazuri în care negustorii de obiecte de artă au umflat prețurile la licitație, a unor tablouri realizate de pictori necunoscuți după care, le-au achiziționat ei înșiși. Aceste tablouri sunt adesea oferite celor care-și spală banii, care le cumpără și le revând la licitație în timp util, adică atât timp cât artistul este încă bine cotat. După ce și-au încasat “banii curați”, pictorul este dat uitării, iar cumpărătorii rămân cu un obiect de mică valoare.
Rolul pe care unitatea unică europeană EURO îl va juca în spălarea banilor este un subiect foarte controversat.
Prima etapă a procesului de introducere a EURO, etapa de tranziție s-a încheiat la 1 ianuarie 2002, dată la care au intrat în circulație monedele și bancnotele EURO, urmând ca până la 30 iunie 2002, monedele naționale existente să fie retrase din circulație. Introducerea monedei EURO a schimbat substanțial rolul jucat de unul din mecanismele tradiționale de spălare a banilor și anume, casele de schimb valutar.
Rolul acestora ar trebui de fapt să scadă. În schimb, EURO ar putea cauza o creștere a operațiunilor de schimb valutar în țările europene din afara zonei EURO, mai ales a celor în dolari americani, lire sterline și franci elvețieni. O altă problemă, ar putea fi cea legată de valoarea mare a bancnotelor EURO, cea mai mare fiind cea de 500 EURO. Această valoare, după unii specialiști ar facilita spălarea banilor, în timp ce alții, sunt de părere că acest lucru va facilita mai degrabă transportarea sumelor în numerar, fie ele lichide sau ilicite și mai puțin spălarea banilor.
Spălarea banilor din perspectiva macroeconomică și internațională demonstrează că volumul potențial mare de bani care se spală pe plan internațional va avea probabil implicații atât pentru alocarea internațională a resurselor cât și pentru stabilitatea sistemului financiar internațional.
În vederea unei încetiniri cât mai rapide a dezvoltării fenomenului (căci despre stoparea lui nici nu poate fi vorba), la întâlnirea de la Paris din 1989 a reprezentanților G7 s-a înființat Grupul pentru Acțiune Financiară (F.A.T.F. – Financial Action Task Force). Este vorba despre o organizație interguvernamentală care dezvoltă și propune politici naționale și internaționale de combatere și prevenire a spălării banilor. În prezent organizația are 31 de state, teritorii și organisme membre, astfel: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Comisia Europeană, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Consiliul de Cooperare al Golfului, Hong/Kong, China, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Mexic, Regatul Olandei, Regatul Unit al Marii Britanii, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Singapore, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia.
În aprilie 1990 F.A.T.F. a elaborat un set bine echilibrat de 40 recomandări pentru țările membre care au fost îndemnate să le implementeze pentru a controla spălarea banilor. În plus, s-au derulat activități de relații externe prin care s-a promovat pe scară largă acțiunea internațională contra spălării banilor. Principala atenție a F.A.T.F. a fost îndreptată spre contracararea spălării banilor legată de activitățile cu droguri. Mai recent, s-a acordat o mai mare atenție spălării și profiturilor obținute din alte infracțiuni grave sau alte acțiuni penale care generează, de asemenea, mari fonduri.
S-au întreprins, de asemenea, inițiative în sistemul Națiunilor Unite, mai ales în domeniul traficului ilegal de droguri. Consiliul Europei a elaborat o serie de declarații privind această chestiune, inclusiv recomandări privind practicile bancare.
Totuși, creșterea activităților ilegale și a crimei organizate în economiile central planificate anterior împreună cu slabul control asupra sistemului lor bancar sugerează că măsurile existente de contracarare a spălării banilor trebuie să fie înăsprite. Mai mult, trebuie să se aibă în vedere că indicațiile F.A.T.F. și ale altor grupuri sunt totuși doar niște recomandări.
În plus, Grupul de Acțiune Financiară Internațională asupra spălării banilor apreciază că mai există state care refuză să coopereze în lupta pentru prevenirea și combaterea spălării banilor: Dominica, Israel, Liban, Insulele Marshall, Nauru ș.a.
În Europa, restul statelor care nu sunt membre ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională asupra spălării banilor, au adoptat în majoritatea cazurilor în legislația internă acte normative privind prevenirea și combaterea spălării banilor. Astfel, de exemplu, în Bulgaria, Republica Croația, Slovenia și Estonia au fost adoptate legi privind prevenirea spălării banilor.
Există state europene care nu au încă adoptate acte normative în această materie, deși sunt considerate ca țări cu un potențial ridicat în producerea acestor fenomene.
Capitolul 1
Infracțiunea de “spălare de bani” – prezentarea reglementărilor la nivel național și internațional
1.1. – Câteva comentarii cu privire la dispozițiile Legii 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Aliniindu-se eforturilor internaționale de combatere a crimei organizate și a spălării banilor, precum și pe fondul procesului de aderare al României la structurile Uniunii Europene, țara noastră a luat măsuri pentru crearea cadrului legislativ și instituțional adecvat combaterii fenomenului de spălare a banilor.
În acest context, Parlamentul României a adoptat “Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor”, publicată sub nr. 21/1999 în Monitorul Oficial din 21.09.1999. Această lege este principalul act normativ care reglementează, în mod unitar, prevenirea și sancționarea activității de spălare a banilor, definește noțiunea de spălare a banilor, procedurile de identificare a clienților și de prelucrare a informațiilor referitoare la spălarea banilor, înființarea, obiectul de activitate și structurile Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, răspunderile și sancțiunile în cazul încălcării legii.
Cadrul juridic de reglementare a problematicii legate de spălarea banilor a continuat să fie dezvoltat și aprofundat și după adoptarea Legii nr. 21/1999.
Astfel, Guvernul României emite la data de 26.05.1999, Hotărârea nr. 413 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și structurilor sale.
Prin Decizia Plenului O.N.P.C.S.B. nr. 3/28.07.1999 sunt aprobate: Raportul pentru tranzacții suspecte și Raportul privind operațiunile de depunere și retragere în numerar, care depășesc echivalentul a 10.000 EURO.
La data de 26.10.2000 au intrat în vigoare Instrucțiunile nr. 9/1999 ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, de natură să reglementeze prevenirea și combaterea activităților de spălare a banilor prin intermediul pieței de capital.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 237/24.11.2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999, intrată în vigoare la data de 01.12.2000, stabilește în principal, faptul că O.N.P.C.S.B., în vederea exercitării atribuțiilor sale, își constituie aparat propriu la nivel central, iar nu și teritorial, astfel cum prevedea inițial Legea nr. 21/1999.
În fine, o prevedere incidentă problematicii legate de activitatea de spălarea banilor, este reprezentată de către Hotărârea Guvernului nr. 543/1999, care reglementează înființarea Comisiei pentru combaterea traficului ilicit de droguri și spălarea banilor, în structura Comitetului Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor, scopul principal al acestei comisii fiind acela de a lupta împotriva spălării banilor proveniți din droguri, precum și acela de a pregăti persoanele care își desfășoară activitatea în lupta împotriva drogurilor și spălării banilor.
Având astfel o imagine de ansamblu a cadrului juridic, se impune aici o analiză a infracțiunii de spălarea banilor, așa cum este ea definită în lege. Astfel, în sensul Legii nr. 21/1999 (pe care am prezentat-o pe larg în anexa nr. 1), conform art. 23 pct. 1, constituie infracțiunea de spălare de bani:
a) schimbarea sau transferul de valori cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni: trafic de stupefiante (art. 312 Cod penal), nerespectarea regimului armelor și munițiilor (art. 279 Cod penal), nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive (art. 2791 Cod penal), nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 280 Cod penal), falsificarea de monede sau alte valori (art. 282 Cod penal), proxenetismul (art. 329 Cod penal), contrabanda (art. 175 – 179 din Legea nr. 141/1997), șantajul (art. 194 Cod penal), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 Cod penal), înșelăciunea în domeniul bancar, comercial sau de asigurări (art. 215 alin. 3, 4 și 5 Cod penal), nerespectarea regimului de ocrotire a unur bunuri, traficul de animale ocrotite în țările lor, comerțul cu țesuturi și organe umane (art. 16 din Legea nr. 2/1998), infracțiuni săvârșite prin intermediul calculatoarelor, infracțiuni săvârșite cu carte de credit, infracțiuni săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori (art. 323 Cod penal), nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri (art. 3022 Cod penal, nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc (art.2 lit. g, art. 13 alin. 1 din Legea nr. 31/1996 raportat la art. 7 din H.G. nr. 1/18.04.1997).
b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței…bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni…
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia din infracțiunile de la lit. “a” și conform art. 23 pct. 2 “asocierea, inițierea…sub orice formă în scopul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor”.
Din analiza acestei legi se desprinde concluzia că este o lege specială cu dispoziții penale.
Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de spălare a banilor (art. 23) îl constituie relațiile sociale care protejează instituțiile economice, financiare, bancare și celelalte subiecte de drept nominalizate în art. 8 din lege, împotriva folosirii acestora în scopul spălării banilor.
Obiectul juridic material al infracțiunii de spălare a banilor (art. 23) îl constituie bunurile care provin din săvârșirea uneia sau unora din infracțiunile prevăzute în art. 23 alin. 1 lit. a. Potrivit art. 2 lit. b prin bunuri se înțelege orice categorie de valori, corporale sau necorporale, inclusiv bani, mobile sau imobile, precum și actele juridice sau documentele care atestă proprietatea acestora. În categoria bunurilor se cuprind și documentele și instrumentele de plată care sunt recunoscute pe piața financiară, bancară, de investiții și asigurări, care atestă proprietatea sau drepturile relative la proprietate.
Latura obiectivă a infracțiunii de spălare a banilor (art. 23) constă în:
a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni (cele precizate) în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum și în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activități sau presupuse că s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor.
Acțiunea de schimbare de valori desemnează transformarea unui bun (vezi definiția dată în art. 2 lit. b) în alt bun sau altă valoare. De exemplu, sumele de bani în lei rezultate din valorificarea bunurilor introduse în țară prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă sunt schimbate în dolari sau mărci germane prin intermediul caselor de schimb valutar sau prin alte mijloace.
Transferul de valori desemnează acțiunea de transmitere a unui drept de proprietate sau a unor obligații de la o persoană la alta, respectiv trecerea dintr-o stare sau dintr-o parte în alta a unei valori, a unui bun sau a unui drept. De exemplu, transferul unor sume de bani dintr_un cont în altul în cadrul aceleiași instituții bancare sau de la o bancă la altă bancă.
b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței, apartenenței, dispoziției, mișcării proprietății bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a.
Acțiunea de ascundere sau disimulare, așa cum este definită mai sus, înseamnă ansamblul de fapte prin care subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor încearcă să confere unui bun rezultat din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a apartenența de legalitate, de bun sau valoare dobândită în urma unor operațiuni și afaceri legale.
Acțiunile de ascundere sau disimulare se referă deci la proveniența bunului (sursa, originea acestuia), apartenența (cui aparține în realitate bunul), dispoziția (unde se află efectiv bunul) și mișcarea (circuitele pe care le parcurge bunul sau valorile).
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la lit. a.
Acțiunea de dobândire desemnează fapta unei persoane de a deține cu orice titlu un bun din categoria celor precizate de lege, cunoscând că acesta provine din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la lit. a.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun și de a-l folosi, de a-l întrebuință și de a-l exploata pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau continuu, dacă persoana în cauză cunoaște că acel bun provine din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la lit. a.
Latura subiectivă a infracțiunii de spălare a banilor constă în vinovăție sub forma intenției directe, întrucât subiectul activ înfăptuiește schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, posesia sau utilizarea unui bun, cunoscând că acesta provine din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la art. 23 lit. a.
Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană fizică responsabilă penal. Subiect activ poate fi o persoană fizică care nu a săvârșit sau nu a participat la săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la art. 23 lit. a.
Poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor și persoana care a săvârșit sau a participat la comiterea uneia din infracțiunile prevăzute la art. 23 lit. a. De exemplu, autorul unei infracțiuni de contrabandă poate comite și infracțiunea de spălare a banilor prin transferul valorilor rezultate din infracțiune în scopul ascunderii originii ilicite a acestora. În acest caz, acțiunea de transfer poate consta în scoaterea fizică peste graniță a sumelor de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Analiza conținutului art. 23 alin. 1 lit. a ne permite să constatăm faptul că acțiunea de schimbare sau transferul de valori despre care autorul cunoaște că provin din săvârșirea infracțiunilor menționate trebuie să aibă drept scop: ascunderea sau disimularea originii ilicite a valorilor, tăinuirea sau favorizarea persoanelor implicate în astfel de activități sau presupuse că s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor. Concomitent cu realizarea acestui scop, autorul asigură tăinuirea și favorizarea persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor menționate. Tăinuirea ca infracțiune (așa cum este reglementată de art. 221 din Codul penal român) constă în “primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. În contextul Legii nr. 21/1999 legiuitorul se referă la tăinuirea persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 23 alin. 1 lit. a, care înseamnă fapta de a ascunde, de a acoperi, de a nu scoate la iveală identitatea persoanelor în cauză.
Autorul infracțiunii de spălare a banilor desfășoară acțiunile menționate și în scopul favorizării persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor menționate. Favorizarea ca infracțiune (așa cum este prevăzută în art. 264 din Codul penal român) este definită drept: “ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii”.
În acest punct al analizei este necesară o precizare: prin conținutul său infracțiunea de spălare a banilor este în fond o infracțiune specială în substanța căreia regăsim elemente ale laturilor obiective specifice infracțiunilor de tăinuire (art. 221 Cod penal) și de favorizarea infractorului (art. 264 Cod penal).
Ce face deci autorul infracțiunii de spălare a banilor?
În primul rând acesta primește sumele de bani cash provenite din săvârșirea infracțiunilor menționate în art. 23 alin. 1 lit. a Din acest moment spălătorul de bani dobândește calitatea de tăinuitor în accepțiunea art. 221 Cod penal.
A doua activitate a spălătorului de bani este punerea la punct a unei scheme de spălare a banilor, care în cele mai frecvente cazuri este structurată pe trei etape:
Prima etapă – PLASAREA – este cea în care sumele de bani obținute din activități ilicite sunt puse în circulație efectivă. Acestea sunt plasate în instituții de natura celor prevăzute în art. 8 din Legea nr. 21/1999. În această etapă se produce fărâmițarea fondurilor, adică împărțirea sumei totale în fracții mai mici de 10.000 EURO și apoi plasarea lor în bănci, societăți de investiții, asigurări etc.
Etapa a doua – SEDIMENTAREA sau stratificarea – presupune separarea profiturilor ilegale de sursa lor prin crearea de tranzacții financiare complexe, pentru a ascunde adevărata sursă a fondurilor. În această fază spălătorul de bani construiește tranzacții financiare sau comerciale fictive prin înființarea de societăți paravan.
Etapa a treia – INTEGRAREA – presupune legitimizarea fondurilor provenite din infracțiuni Aceste fonduri sunt reintroduse în circuitul legal fără a fi suspecte.
În acest complicat sistem de spălare a banilor, autorul infracțiunii este cel mai adesea, ajutat de persoane angajate în instituțiile de natura celor prezentate în art. 8 al Legii nr. 21/1999. Astfel, complicitatea la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor poate fi definită drept sprijinul dat de o persoană, în orice mod și prin orice mijloace, unei alte persoane, cu prilejul unei fapte ilicite.
Ca o concluzie pe care se cuvine să o subliniez la finalul acestui subcapitol este faptul că spălarea banilor reprezintă un complex de activități, procedee, metode și tehnici dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide practic cercul infracțional care începe cu săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute de lege, continuă cu obținerea produsului financiar (bani murdari) și se finalizează prin spălarea acestora. Este deci un ciclu care începe cu o infracțiune și se închide cu o altă infracțiune.
1.2. – Reglementări internaționale privind spălarea banilor murdari
La nivel internațional acest tip de fapte, deși purtând denumiri diferite (“money laundering” în limba engleză, “blanchiment d’argent” în franceză, “ricciclagio di denaro” în italiană) este reglementat penal în mod relativ asemănător, în acte normative adoptate însă cu mult timp înaintea României. Astfel:
prin adoptarea în Statele Unite ale Americii a legii denumite “Bank Secrecy Act”, intrată în vigoare în anul 1970, se precizează în mod generic că “prin spălare de bani se înțelege ascunderea existenței, naturii, sursei, proprietarului real, a locației sau a modului de a dispune de orice tip de bunuri sau valori provenite dintr-o activitate infracțională ” acest act este practic actul legal de naștere” al infracțiunii de spălare de bani; reglementarea a fost ulterior completată și îmbunătățită prin acte normative și mai ales prin decizii judiciare (care în sistemul de “common law” au valoare de normă juridică).
Prima reacție coordonată la nivel european a avut loc prin Recomandarea Consiliului Europei din 27 iunie 1980 referitoare la “măsurile de luptă contra transferului și ascunderii capitalurilor ilicite, provenite din toate tipurile de activități infracționale, fără limitarea la traficul de droguri…”.
La data de 12.12.1988 la Bale (Franța) a fost adoptată “Declarația de principii a Grupului celor 7 state puternic industrializate”, având ca obiect reglementarea practicilor de control în domeniul bancar în vederea împiedicării spălării banilor proveniți din activități ilicite.
Convenția Națiunilor Unite adoptată la Viena la data de 20.12.1988 este un act juridic de importanță capitală nu numai în domeniul traficului de droguri (care formează obiectul principal al convenției) ci și prin adoptarea definiției spălării banilor conținută în art. 3 :”conversia sau transferul de bunuri sau valori cunoscând că acestea provin din traficul de droguri, sau acte de participare la un asemenea delict în scopul de a ascunde originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta persoanele care au comis asemenea fapte să evite consecințele juridice ale faptelor lor”.
La data de 08.11.1990 prin Convenția de la Strasbourg a Consiliului Europei se reglementează infracțiunea de spălare de bani, depistarea și confiscarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni; textul Convenției (ratificat și de țara noastră) conține referințe extrem de precise la terminologia utilizată în domeniu, măsurile de investigare și confiscare, principiile cooperării internaționale în domeniu și obligația statelor europene de a adopta legislații naționale care să fie conforme cu obligațiile asumate prin aderarea la Convenție; definiția infracțiunii de spălare de bani prevăzută în art. 6 al Convenției a fost preluată aproape în totalitate în Legea nr. 21/1999, singura diferență este dată de opțiunea legiuitorului român în sensul precizării limitative a infracțiunilor al căror rezultat poate forma obiectul infracțiunii.
Prin adoptarea legii cunoscute sub numele de “Criminal Justice Act” în 1993 în Marea Britanie au fost unificate normele privind spălarea banilor proveniți din traficul de droguri și din terorism, permițându-se aplicarea acestora și la bunurile sau valorile provenite din alte infracțiuni.
Se mai poate menționa doar că prin Declarația Consiliului Uniunii Europene de la Tampere (Finlanda) din 16.10.1999 s-a cerut uniformizarea legislației țărilor membre și asociate (cazul României) în domeniul spălării banilor și întărirea cooperării internaționale în cazul săvârșirii acestor infracțiuni la nivel transnațional.
În ceea ce privește legislația Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.) se disting două modele: modelul dreptului jurisprudențial, care identifică potențialele persoane care pot întreprinde activități de spălare a banilor, indică măsurile ce trebuie luate de către instituțiile de profil, definește infracțiunea de spălare a banilor și precizează că această activitate implică deschiderea și operarea asupra conturilor bancare sub nume fals; cel de al doilea model este cel al dreptului civil care prevede o interdicție expresă a tranzacțiilor în numerar cu sume mari și pune bazele instituției răspunderii persoanei pentru implicarea în activitatea de spălarea banilor.
Nu trebuie omise reglementările legislative apărute în ultimii în ani în statele și teritoriile din categoria paradisurilor fiscale. Astfel, din această categorie fac parte: Andora, Antigua, Antilele olandeze, Austria, Bahamas, Belize, Bermude, Canada, Cipru, Dominica, Gibraltar, Hong Kong, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Liechtenstein, Luxemburg, Malaezia, Malta, Monaco, Olanda, Panama, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii.
Majoritatea acestor state au implementat în legislațiile lor naționale acte normative menite să prevină și să combată spălarea banilor, astfel spre exemplu în Belize, Guvernul a introdus Legea privind Prevenirea Spălării Banilor, care a intrat în vigoare în 1996. În Insulele Man, legislația pentru combaterea spălării banilor a fost adoptată în anul 1998, iar în Insulele Cook s-a adoptat o lege specială în acest sens în august 2000. În Panama, Adunarea Legislativă a votat în a doua jumătate a anului 2000 Legea pentru implementarea măsurilor speciale pentru prevenirea infracțiunii de spălarea banilor și a infracțiunilor conexe.
Dintre instituțiile care funcționează pe linia prevenirii spălării banilor, amintim: România – Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB); în Regatul Unit al Marii Britanii – National Criminal Inteligence Service (NCIS); în Franța – Celula de tratament a informațiilor financiare și de acțiune împotriva circuitelor financiare clandestine (TRACFIN); în Statele Unite ale Americii – Unitatea de Combatere a Criminalității Financiare (FINCEN); în Belgia – Celula de Tratament asupra Informațiilor Financiare (CTIF). Aceste instituții colaborează între ele, activitate în cadrul căreia sunt solicitate să comunice informații, date și documente ce sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor specifice.
1.3. Aspecte statistice privind activitatea de spălare a banilor
În cele ce urmează, voi prezenta o serie de date statistice care indicau în anul 1999 (anul în care în România a fost adoptată Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor) primele 20 de state de orgine a banilor murdari:
Primele 20 state furnizoare de bani murdari:
Din acest tabel se observă că primele 20 de state “furnizoare” de bani murdari, pompează în economia mondială peste 90% din totalul capitalurilor murdare circulante, adică peste 2.850 miliarde dolari anual. România ocupa în acest clasament un nedorit loc 7, furnizând peste 4% din banii murdari.
Primele 20 state de destinație a banilor spălați, tot în 1999, erau:
Monitorizarea presei internaționale relevă date dintre cele mai diverse în ceea ce privește volumul banilor care se spală sau sunt spălați în diverse state ale lumii. Astfel, un cotidian important din Republica Cehă din luna aprilie 1998, se precizează că peste 10 % din produsul intern brut al acestei țări este rezultat din economia subterană și din spălarea banilor. Banca Națională a Poloniei apreciază că: peste 2 miliarde de dolari americani sunt spălați în Polonia în fiecare an”.
Unul dintre cele mai prestigioase cotidiane din Regatul Unit al Marii Britanii aprecia că economia neagră a țării, inclusiv spălarea banilor, reprezintă între 7 și 13 % din produsul intern brut.
În Belarus, se apreciază că peste 30% din produsul intern brut al țării este obținut din spălarea banilor.
Capitolul 2
Spălarea banilor murdari în România.
Aspecte cazuistice
Dacă în activitatea organismelor de aplicare a legii, a specialiștilor din lumea finanțelor și băncilor din majoritatea statelor spălarea banilor este deja un termen consacrat, în România se vorbește despre acest fenomen de puțin timp și aceasta nu pentru că acest fenomen nu s-ar fi manifestat în România (o metodă de spălare a banilor, intens folosită cu deosebire în perioada 1991 – 1994, a constituit-o plasarea unor importante sume de bani provenite din infracțiuni în așa-numitele circuite de întrajutorare tip “Caritas”, prin care s-au rulat sume ce depășesc 3.000 miliarde lei), ci din absența unei reglementări legale în acest domeniu până la începutul anului 1999.
Un domeniu de larg interes pentru criminalitatea organizată din România, ca și din întreg estul și centrul Europei, l-a constituit apariția sectorului bancar particular. Înființarea și dezvoltarea băncilor comerciale a pus la dispoziția crimei organizate și a rețelelor de infractori nu numai posibilitatea de a produce bani prin activități bancare, ci și de a ascunde, spăla sau reinvesti profiturile lor.
Spălarea banilor proveniți din operațiuni ilicite este numai unul dintre multiplele aspecte ale unui proces mult mai vast bazat pe de o parte pe operațiuni financiar-bancare, pe investiții și operațiuni comerciale ce au loc în economia reală, iar pe de altă parte pe tranzacții ce au loc în economia subterană, paralelă cu cea reală.
Este de asemenea de notorietate, faptul că România a devenit o verigă importantă în traficul cu stupefiante, “ruta balcanică” creând pe teritoriul țării noastre rețele de depozitare, ambalare și de transport spre Occident a marii majorități a drogurilor ce circulă între zonele de cultură și fabricație din Orient și cele de consum din Occident. Sunt cunoscute de asemenea, rețele criminale care practică traficul cu arme și muniții, cu materiale radioactive, cel cu carne vie, comerțul cu forța de muncă, contrafacerea și plasarea monedei false, reîele clandestine de imigrare a zecilor și sutelor de mii de cetățeni asiatici spre țările dezvoltate și alte asemenea. Toate aceste activități conduc la realizarea și acumularea unor câștiguri fabuloase, care, până la momentul reinvestirii lor în alte activități legale sau criminale, trebuie asigurate sau spălate prin intermediul instituțiilor financiar-bancare naționale și internaționale.
În România, aceste operațiuni ilicite nu sunt greu de efectuat, pentru că noul cadru legislativ al activității bancare, este încă incomplet, cu numeroase lacune și portițe de scăpare, iar principiile oarecum demodate privind secretul operațiunilor și faptul că nu există nici o posibilitate de control sau justificare bancară a provenienței sumelor depuse sau introduse în circuitul bancar facilitează enorm spălarea sumelor provenite din activitățile criminale.
Rețelele criminale complexe, care includ și infractori străini ori au legături cu rețe internaționale, recurg la spălarea câștigurilor realizate prin instituții bancare străine, care practică curent asemenea operațiuni și au drept clienți rețele mafiote transnaționale. În asemenea situații, sumele în valută realizate din activități criminale desfășurate în România, sunt scoase peste graniță fie prin operațiuni comerciale deghizate (livrări fictive de mărfuri), fie prin scoaterea fizică, peste frontieră, prin curieri specializați.
Din punct de vedere cantitativ, o contribuție importantă la formarea banilor murdari o au activitățile economice subterane. Această economie numită subterană include totalitatea tranzacțiilor care nu lasă nici o urmă în documentele contabile oficiale și nici în cele fiscale, într-un cuvânt, acele operațiuni care sunt organizate cu intenția expresă de evitare a înregistrărilor oficiale și mai apoi a impozitelor și taxelor aferente și datorate statului.
Pentru a exemplifica, iată mai jos prezentarea sumară a situației unor unități bancare, la care s-au manifestat mai pregnant relații ilegale cu lumea interlopă și chiar cu crima organizată.
Banca Renașterea Creditului Românesc – Credit Bank – a fost prima societate de acest gen, urmată fiind de Banca de Credit Cooperatist – Bancoop S.A., apoi de Banca “Dacia Felix”, Bancorex, Fodul Proprietății Private IV – Muntenia, Banca Ion Țiriac – filiala Brăila, B.C.R. – filiala Timișoara ș.a. La toate aceste societăți bancare au fost constatate grave ilegalități, ca de exemplu:
promovarea de către cadrele cu funcții de conducere și administrare (uneori în complicitate cu elemente străine, experimentate în operațiuni bancare frauduloase, folosind metode abile pentru a nu fi depistați și tehnici speciale rețelelor de tip mafiot) a unei practici de investiții proprii, subordonată aproape exclusiv intereselor personale, prin acordarea preferențială și fără măsuri asiguratorii adecvate a unui important volum de credite unor firme fictive ori falimentare, bazate pe garanții bancare false;
raportarea către Banca Națională de date nereale privind situația patrimonială pentru a ascunde adevăratul indice de solvabilitate;
degradarea situației financiare a băncii datorită neîndeplinirii obligațiilor față de bancă de către o serie de agenți economici, care au primit împrumuturi mari, fără garanții și cu garanții supraevaluate și care, datorită stării de faliment, erau în imposibilitate de a-și achita obligațiile.
Se cuvine să menționez aici și gravele nereguli comise pentru a acoperi fraudele de mare dimensiune rezultate îndeosebi din nepatrierea sumelor de valută provenite din activitatea de export a agenților economici, băncile neurmărind și nesesizând organelor în drept pe cei care nu-și îndeplineau obligațiile prin “declarația de valută încasată”. Valuta astfel obținută era depusă în conturi din străinătate. Marea majoritate a exporturilor de animale au avut această derulare frauduloasă, iar unele din societățile comerciale respective și-au încetat activitatea sau au fost concesionate altor întreprinzători.
Cazurile de plasare preferențială a unor societăți comerciale la licitațiile interbancare, au o frecvență mare, iar aceasta, evident, este o situație favorizată și de faptul că Banca Națională nu face publică de fiecare dată lista agenților economici care și-au adjudecat valuta. S-a ajuns astfel ca sumele obținute să fie transferate în străinătate sub motivația unor plăți în avans sau a unor datorii, care în realitate nu există, cazurile fiind de departe aspecte crase de export brutal de venit național.
Circuitele bancare, aruncând în față mereu așa zisul secret bancar, prin depășirea limitei legale de independență, au dorit să scape de sub orice control din afara sistemului, ceea ce le face să fie tot mai mult vizate de grupurile de tip mafiot pentru:
spălarea banilor murdari rezultați din evaziune fiscală ori din afaceri de mare contrabandă săvârșite pe teritoriul României cu complicitatea organelor vamale;
transferuri ilegale peste frontieră a unor importante sume în dolari pentru care nu există nici un fel de justificare;
ascunderea, sub acoperirea principiului secretului bancar a confidențialității operațiunilor, a afacerilor personale ilicite.
Trecând în revistă aceste câteva cauze ale inițierii, aderării sau sprijinirii sub orice formă a infracțiunilor de spălare a banilor, trebuie să comentăm aici și câteva probleme de drept apărute. Astfel, una din ele este cea legată de secretul operațiunilor bancare.
Legea bancară română – Legea nr. 50/1998 prevede expres obligația pentru bănci de a păstra confidențialitatea tuturor tranzacțiilor și serviciilor pe care le oferă, inclusiv cu privire la identitatea titularilor conturilor. Personalul unei bănci, supus dispozițiilor acestei legi, nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui, nici în timpul activității, nici după încetarea acestei fapte sau date care, ar dăuna intereselor sau prestigiului unui client.
Normele legii privind prevenirea și combaterea spălării banilor având caracterul de dispoziții speciale în raport cu legea bancară, care este cadrul juridic general, obligația de informare și de identificare a clienților, constituie o derogare de la principiul secretului operațiunilor bancare.
Confiscarea bunurilor care fac obiectul infracțiunilor de spălare a banilor suscită, de asemenea, un interes deosebit. Legea română trimite la dispozițiile generale referitoare la confiscarea din Codul penal. Potrivit art. 118 din acest cod sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii și bunurile produse prin fapta prevăzută de legea penală. După cum se observă întinderea acestei măsuri este limitată la bunurile pentru care se face dovada că provin din săvârșirea unei infracțiuni. Mult mai aproape de rațiunea legii – aceea de a lipsi organizațiile criminale de suportul financiar – ni se pare a fi extinderea măsurii confiscării de la bunurile în legătură cu care s-a făcut proba provenienței din spălarea banilor și la alte valori pe care le deține infractorul și a căror origine licită nu o poate dovedi. Confiscarea ar opera în aceste condiții chiar dacă nu s-a produs proba că bunurile au fost reciclate, replasate, spălate, dar prin raportare la activitatea criminală a infractorului, există prezumția că provin dintr-o activitate ilicită, revenindu-i făptuitorului sarcina de a face dovada provenienței lor.
Tot cu privire la confiscare trebuie menționat și Tratatul între România și Statele Unite ale Americii cu privire la asistența judiciară în materie penală, încheiat la București la 29 iunie 2000 și care prevede îmbunătățirea eficienței activității ambelor state în urmărirea, judecarea și prevenirea infracțiunilor prin cooperare și asistență judiciară în materie penală, făcând referire expresă la percheziția și confiscarea obiectelor, sumelor de bani și bunurilor care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau au rezultat din infracțiune.
Aplicarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor implică și urgentarea reformei procedurii penale române în sensul modernizării sistemului probator, al introducerii unor instituții noi specifice activității de combatere a criminalității organizate.
Încă din anul 1996 Codul de procedură penală a fost modificat în sensul admiterii ca mijloace de probă a înregistrărilor pe bandă magnetică ale unor convorbiri și a înregistrărilor de imagini efectuate cu autorizarea motivată a procurorului în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Introducerea acestor mijloace noi de investigație și probă este în concordanță cu prevederile art. 49 din Constituția României, care îngăduie restrângerea temporară a exercitării unor drepturi în unele cazuri expres prevăzute și respectă normele Convenției europene privind drepturile omului și art. 23 din Convenția europeană de combatere a corupției.
Astfel, s-a prevăzut că procurorul sau instanța de judecată poate să dispună, în scopul strângerii de probe:
punerea sub supraveghere a conturilor bancare;
punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice;
accesul la sistemele informaționale;
comunicarea de acte autentite și sub semnătură privată, de documente bancare, financiare și contabile.
S-au făcut propuneri și se așteaptă o nouă modificare a codului de procedură penală în vederea reglementării instituțiilor protecției martorului și victimelor, agentului acoperit, procedură infiltrării. Se vor crea astfel instrumentele de care poliția și parchetele au nevoie în lupta împotriva crimei organizate.
Din păcate, în mai bine de 3 ani, de când și în România a apărut o lege specială și au fost perfectate structurile administrative legate de prevenirea și combaterea spălării banilor murdari, foarte puține cazuri de spălare de bani au fost finalizate până acum cu trimitere în judecată, iar acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână. Mai precis doar 3 cazuri s-au soldat cu trimiterea în judecată a persoanelor găsite vinovate, rezultând că banii murdari au provenit din evaziunea fiscală, prostituție, înșelăciune și fals. Primul caz a fost semnalat chiar în 1999 (anul apariției legii ce incriminează aceste infracțiuni de spălarea banilor) în județul Timiș, rechizitoriul fiind finalizat la sfârșitul lunii iunie 2001. Motivul acestei întârzieri în soluționare este tocmai specificul instrumentării greoaie, anchetatorii plecând de la bani și ajungând la faptă.
Al doilea caz reflectă faptul că în România, cea mai folosită metodă de spălare a banilor în anii 1993 – 1994 a fost contrabanda cu valută, respectiv scoaterea fizică din țară a dolarilor și mărcilor germane obținuți din afaceri ilegale.
Astfel, cetățeanul libanez A.H.Y a introdus în România, fără să achite taxele vamale și accizele aferente, țigări în valoare de mai multe miliarde lei. În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție se reține faptul că, cetățeanul libanez a finalizat o vastă operațiune de fraudare a statului român. Astfel, fiind patron al firmei “Ema Trading” cu sediul în Liban, a încheiat în 1992 un contract cu Regia Autonomă “Romtehnica” privind importul din România de produse speciale (tehnică militară).
Prin încheierea acestui contract cetățeanul libanez și-a asigurat “acoperirea” comerțului cu țigări, putând manipula importante sume de bani, în conturile deschise pentru a asigura confidențialitatea operațiilor.
Din derularea operațiunilor clandestine cu țigări cel în cauză a dobândit importante sume de bani în monedă autohtonă (lei), pretinzând partenetului de contract – “Romtehnica” ca plata produselor speciale livrate de către aceasta să fie făcută nu numai în dolari S.U.A., cum se stipulase inițial, ci și în lei, încălcându-se astfel în mod grav dispozițiile legale.
Rechizitoriul Parchetului General a reținut că “sub imperiul necesității menținerii contractului, această pretenție a fost acceptată și, din acest moment, infractorul a trecut la o nouă etapă a afacerilor”.
În acest scop el a înființat o nouă societate comercială “Romel Impex” S.R.L. care, deși nu a desfășurat nici o operațiune economică, a încasat suma de peste 2 miliarde de lei pe care a plătit-o în mai multe rânduri prin cecuri “Romtehnicii”, deși între plătitor și încasator nu existau nici un fel de relații comerciale. Aceste plăți în sumă de peste 2 miliarde lei reprezintă în fapt contravaloarea produselor speciale livrate de “Romtehnica”, suma de lei provenind din contrabanda cu țigări.
Aceste plăți, în aparență legale, au ascuns în fond operațiunea clasică de spălare a banilor obținuți din contrabanda cu țigări.
Ultimul caz din cele 3 (de fapt cel mai mediatizat în presa scrisă și vorbită în anul 2000) îl constituie spălarea unor sume imense de bani (35 milioane dolari S.U.A. și 87 miliarde lei) de către un inculpat de cetățenie turcă, cu ajutorul altor inculpați români.
Iată în continuare, pe scurt, starea de fapt așa cum este ea prezentată în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție București. Astfel, s-a putut stabili că prin complexa activitate infracțională a inculpaților statul român a fost prejudiciat cu circa 87 miliarde lei (la valoarea monedei naționale din anii 1998 – 1999) reprezentând T.V.A. rambursat ilegal. Această sumă a fost transferată aproape în totalitate în afara României, prin operațiuni fictive, alături de alte sume în valută (circa 35 milioane dolari S.U.A.), provenite din alte infracțiuni săvârșite pe teritoriul țării noastre și spălate în același mod.
Inculpatul K.M.F. (cetățean turc) a imaginat și pus în practică încă din 1998 un sistem complex de spălare a unor mari sume de bani în valută și în același timp de fraudare a statului român. Pentru atingerea acestor obiective inculpatul a solicitat unor cetățeni turci și arabi aflați pe teritoriul României ca aceștia, utilizând documente și ștampile false, să înființeze societăți comerciale fictive, firme fantomă, ale căror acte financiar-contabile au fost folosite în operațiunile de fraudare și spălare de bani. Toate firmele înființate astfel (16 la număr) au desfășurat operațiuni numai cu societatea al cărei unic asociat era inculpatul turc K.M.F. Niciuna din aceste firme nu a depus vreodată declarații de impozit, T.V.A. sau bilanțuri contabile, nu au funcționat niciodată la sediile declarate, iar asociații declarați în actele constitutive nu au fost niciodată în România sau au stat perioade scurte de timp, după care au părăsit țara definitiv.
O altă caracteristică ce dovedește caracterul premeditat și organizat al schemei de fraudare este faptul că toate firmele implicate au avut deschis cont și au acționat numai prin intermediul unei singure bănci (instituție cu capital româno-egiptean), unde a avut de la început deschis cont atât inculpatul K.F.M. cât și firma acestuia. Pe parcursul operațiunilor acestuia funcționarii din cadrul băncii au încălcat în mod grav și repetat normele legale privind activitatea bancară, facilitând săvârșirea infracțiunilor, încasând însă comisioane foarte mari la fiecare tranzacție.
Trebuie arătat că inculpatul K.F.M. a achiziționat prin firmele fantomă diferite mărfuri, dar în special sape de foraj petrolier casate. Trecând prin contabilitatea acestor societăți prețul sapelor de fier a fost multiplicat de aproximativ 10 ori, după care marfa a fost vândută către firma inculpatului K.F.M. De aici, au fost întocmite documente de export către mai multe firme turcești (de asemenea fictive). Pe baza acestor exporturi beneficiarul extern a început să efectueze plățile către firma lui K.F.M. Aceste plăți nu s-au făcut însă așa cum era normal, prin viramente bancare (cu indicarea plătitorului, beneficiarului, sursei plății) ci în marea lor majoritate s-au făcut în numerar (plăți ce au totalizat circa 35 milioane dolari S.U.A.) Banii nu erau nici măcar depuși la bancă de către plătitor, ci direct de către inculpatul K.F.M. La momentul prezentării banilor la bancă inculpatul prezenta și o listă cu circa 40 persoane care sosiseră în acea zi cu banii din Turcia, pretinzându-se că aceștia făcuseră un simplu serviciu unui patron turc de a aduce în România și a preda aceste sume în favoarea firmei inculpatului K.F.M. Din verificările efectuate a rezultat că cea mai mare parte din aceste persoane nici nu-l cunosc pe inculpat, iar cealaltă parte nici nu există. Referitor la sumele în valută “cash” utilizate de inculpat a rezultat că ele nu provin din afara României, ci din contră, din operațiuni ilegale desfășurate pe teritoriul țării noastre, având loc astfel o spălare de bani în forma tipică prevăzută de normele naționale și internaționale. Alături de scopul inițial de a spăla mari sume de bani prin aceste operațiuni inculpatul K.F.M. s-a hotărât și să exploateze în mod fraudulos legislația românească creată pentru a facilita exportul de produse din România.
Astfel, conform normelor în vigoare, exportul de produse este scutit de la plata T.V.A. Această taxă se plătește către furnizor urmând a fi restituită agentului economic de către organul financiar teritorial, după efectuarea exportului. Pe baza tranzacțiilor fictive efectuate, inculpatul K.F.M. a solicitat la organul financiar rambursarea T.V.A.-ului corespunzător achiziției sapelor de fier. În cazul operațiunilor conduse de inculpat acesta cunoștea perfect că furnizoare erau firmele fantomă cărora de altfel le deținea și utiliza documentele, și binențeles era conștient că aceste firme nu au plătit și nu vor plăti niciodată T.V.A. către statul român, deoarece nici nu au întocmit vreodată o evidență contabilă sau o declarație de T.V.A. așa cum prevede legislația în vigoare.
Pe baza documentelor false și incomplete prezentate de inculpat la organele fiscale și beneficiind de îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu de către directorul și inspectorul șef al acestei instituții, inculpatul a obținut în mod ilegal de la statul român 87 miliarde lei, reprezentând rambursare T.V.A.
Acești bani au fost folosiți ulterior pentru a plăti în avans unele contracte de achiziționare mărfuri de la diverse companii din Turcia, China. Evident aceste mărfuri nu au sosit niciodată în România, iar firmele beneficiare ale plăților nu au putut fi identificate ca existând cu adevărat.
Prin această schemă complexă inculpatul K.F.M. a spălat banii în valută în numerar și alături de aceștia și cei 87 miliarde lei obținuți fraudulos de la statul român.
Capitolul 3
Crima organizată și spălarea mondială a banilor
Cu certitudine după 1990, în toate țările din Europa Centrală și de Est, aparținând fostului bloc comunist, marile prefaceri economice și politice, pe lângă efectul lor benefic, au adus și o creștere alarmantă a fenomenului infracțional, la aproape toate genurile de infracțiuni prevăzute de Codul penal sau în legile speciale.
Astfel, tehnicile de spălare a banilor au fost repede preluate de organizațiile criminale din fostele țări comuniste, binențeles cu ajutorul Vestului. Rusia de exemplu, este prima țară fostă comunistă în care s-au spălat imense sume de bani. Părerea expertului francez în spălarea banilor Phillipe Gelin este că “rușii nu au încredere în sistemul lor bancar și astfel, atunci când au o sumă mai mare de bani, ceea ce vor să facă cu ea este să o plaseze cât mai departe de Rusia”.
În opinia altor specialiști în domeniu, activitatea menționată este o asemănare mult apropiată de cea a unui cameleon, care la suprafață pare legală, ceea ce a determinat să se afirme că cei care comit astfel de fapte ilegale constituie o amenințare cu un grad de pericol social mult mai ridicat decât cei care comit o infracțiune de natură economică obișnuită.
În ultimii 10 – 15 ani au avut loc schimbări importante în structura mondială a băncilor, în relațiile dintre aceste instituții, multe dintre ele transformându-se în companii multinaționale, cu rețele și filiale în mai multe state, cu diverse forme de asociere, sporindu-și activitățile financiare internaționale într-o manieră spectaculoasă. Se estimează că piețele financiare internaționale efectuează zilnic tranzacțiii în valoare de peste 20 miliarde dolari, operațiuni care înregistrează creșteri de la o zi la alta. În componența acestor tranzacții financiare globale sunt cuprinse, pe de o parte, investițiile și operațiunile comerciale ce au loc în economia mondială reală, pe lângă care însă, o bună parte o reprezintă capitalul “fierbinte”, speculativ, care se investește de regulă pe termen scurt, garantând în schimb, profituri uriașe și mai ales anonimatul depunătorilor sau investitorilor.
Se impune aici să menționez că banii “fierbinți” sau capitalul “fierbinte” nu este tot una cu banii murdari, aceștia din urmă făcând însă parte din prima categorie, deosebirea esențială constând în aceea că, dacă banii murdari provin din afaceri criminale, cei “fierbinți” au proveniență legală, sunt urmarea unor tranzacții legale, dar devin ulterior murdari deoarece deținătorii lor îi investesc în practici ilegale precum contrabanda, evaziunea fiscală, corupția, exportul ilegal de capital și altele.
În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani murdari este traficul de droguri, datorită faptului că prin el se generează la nivel planetar, profituri anuale de multe miliarde de dolari, iar prin operațiuni financiare și comerciale ilicite, aceste imense sume dispar dintr-un loc pentru a apărea multiplicate în alte locuri, căpătând astfel o aparență de legitimitate.
Profituri imense se obțin însă și pe alte căi precum comerțul ilegal cu arme, muniții și explozivi, traficul cu aur, bijuterii și pietre prețioase, traficul cu carne vie, falsificarea mărcilor de fabricație, falsificarea și contrafacerea biletelor bancare, fraudele bancare și altele.
Această mânuire a banilor prin diferite tranzacții, de natură să șteargă urmele sursei și originii acestora, constituie spălarea banilor, termen tot mai mult uzat pe plan internațional, atât în mediile polițienești dar și financiar-bancare și chiar guvernamentale.
Dacă aceasta este, în linii mari, definiția clasică, aproape unanim recunoscută de statele care se confruntă cu acest fenomen, în Directiva Consiliului Comunității Europene nr. 91/308 din 10 iunie 1991, se menționează că “spălarea banilor înseamnă următorul comportament, atunci când este comis intenționat:
transformarea sau transferarea unei proprietăți, știind că această proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau mascării originii ilegale a proprietății respective;
ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, mișcări, drepturi și dețineri ilegale de proprietate știind că acea proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare într-o astfel de activitate;
achiziționarea, posesia sau folosirea unei proprietăți știind că, în momentul primirii ei, acea proprietate derivă dintr-o activitate criminală;
participarea, asocierea la comitere sau la tentativele de comitere, precum și fapta de a ajuta, facilita sau sfătui pe cineva în scopul comiterii oricărei acțiuni menționate în paragrafele anterioare.”
Pentru a înțelege mai bine conținutul acestei definiții, devenită oficială prin adoptarea ei de către Consiliul Comunității Europene, se impun unele explicații:
“Proprietate” în sensul dicționarului limbii române, a dreptului civil român, coroborate cu explicațiile Directivei Consiliului Europei, înseamnă stăpânirea deplină, în baza unui drept, a bunurilor de orice fel, materiale sau nemateriale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile și documente legale sau instrumentele ce evidențiază titluri sau interese în legătură cu astfel de bunuri.
Prima modalitate de manifestare a spălării banilor murdari, respectiv prin transformarea și transferarea unei proprietăți se referă la acte sau fapte ce se comit de regulă de către cel care posedă acea proprietate și dorește să-i ascundă sau să mascheze originea ilegală a ei.
Subiectul fiind oarecum determinat, faptele sale care se înscriu în această modalitate pot consta, deci, într-o acțiune de schimbare a înfățișării (a dat alt aspect sau formă, a schimba caracterul banilor proveniți din activități criminale), ori, în teza a II-a, în faptul de a muta, a permuta de la o instituție la alta, de a transmite dreptul de la unul la altul, în legătură cu acești bani murdari.
Nu este exclus însă nici coautoratul sau complicitatea la asemenea fapte, cu condiția ca participanții să acționeze toți cu intenție directă, ceea ce determină în mod obligatoriu existența unui scop bine determinat.
A doua modalitate se referă la “ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, drepturi și dețineri legate de proprietate”. Coroborând prevederile din aceste modalități cu cele din cea anterioară, rezultă că aici sunt incriminate faptele altor participanți la spălarea banilor, respectiv angajați ai unor instituții financiar-bancare, comercianți, agenți etc, care ajută sau favorizează pe posesorii banilor murdari în ascunderea sau mascarea provenienței criminale a acestora.
În a treia modalitate sunt cuprinse actele de tăinuire, așa cum sunt incriminate și în legea noastră penală, respectiv primirea, dobândirea sau înlesnirea valorificării acestora, cunoscând proveniența ilicită a sumelor respective, iar în ultima modalitate, este prevăzută orice fel de participare la actele de spălare a banilor murdari, inclusiv sfătuirea și chiar simpla asociere la comitere sau la tentativele de comitere a acestor fapte.
Subiecții interesați în această operațiune de spălare a banilor murdari sunt în primul rând traficanții de droguri și participanții la infracțiunile ce reprezintă crima organizată tradițională.
Urmează în ordine escrocii, cu predilecție cei care practică adevărate strategii de fraudare a băncilor sau a altor instituții financiare, manipulatorii frauduloși de bursă și cei care falimentează ilegal societățile comerciale, în realitate sustrăgând fondurile bănești pe care le transformă sau transferă în alte locuri, în vederea sustragerii de la impozite și taxe ori de la obligațiile ce le revin față de creditori.
Recurg la spălarea banilor cei care efectuează plăți ilegale pentru obținerea de contracte sau licențe, cei care mituiesc funcționarii publici dar și cei care își aduc contribuții ilegale la campaniile electorale, pentru ocuparea unor funcții importante în aparatul administrativ, judecătoresc sau legislativ, dar și pentru obținerea, în general, de avantaje politice.
În ultima perioadă, spălarea banilor murdari este practicată la scară largă de noi categorii de participanți, între care se detașează șantajiștii, răpitorii de persoane, spărgătorii de bănci, contrabandiștii și evazioniștii fiscali și, nu în ultimul rând, teroriștii și spionii.
Prin spălarea banilor, membrii organizațiilor criminale urmăresc, în principal, următoarele obiective:
– pentru legalizarea unor venituri care provin din surse ilegale (trafic de droguri, de arme, de carne vie, jocuri de noroc) acestea sunt investite în construcții imobiliare sau în achiziții de imobile, după care, prin supraevaluarea lor ori prin vânzarea lor la alte prețuri decât cele reale, se dau sumelor de bani reprezentarea ca fiind câștiguri legitime.
În același mod, sume importante sunt spălate și prin diferite activități comerciale, între societăți, de preferință din țări diferite. În această categorie intră contractele de vânzare-cumpărare fictive, când între băncile ce deservesc societățile respective circulă numai sumele de bani ce reprezintă contravaloarea tranzacției, fără ca mărfurile ce fac obiectul contractului să fie expediate, dar și cumpărarea-vânzarea de mărfuri cu prețuri supraevaluate.
– pentru sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate statului, se practică manopere complet ilegale sau cu o oarecare aparență de legalitate. Din prima categorie fac parte cumpărările directe, de pe piața bancară sau de pe piața neagră de devize care sunt apoi scoase fraudulos peste graniță și folosite ori depunerea în bănci din străinătate; din a doua categorie exemplificăm depozitarea sumelor în cauză în conturi bancare din țări în care nu se percep impozite și taxe sau acestea sunt mult mai mici decât în țara de origine, investirea sumelor în titluri de valoare (obligațiuni, bonuri, cec-uri) la purtător, necontrolabile efectiv, cât și depunerea acestora în bănci care asigură secretul total asupra depunătorilor, acestea fiind identificate numai printr-o parolă sau număr cheie.
– pentru transformarea dolarilor în alte valute convertibile sau invers, de regulă în cazurile schimburilor ilegale de valută.
Transformarea unor sume de bani identificabile în sume greu de determinat este mijlocul folosit de regulă de infractorii ce comit fapte grave, cu violență, îndeosebi spargeri de bănci, caserii, case de bani, răpiri, șantaje, sechestrări de persoane în schimbul cărora se pretind sume de bani, cazuri în care bancnotele pot fi identificate după serii, iar prin spălarea acestor sume prin diversele modalități practicate, identificarea devine imposibilă sau aproape imposibilă.
– spălarea banilor mai este practicată și pentru investirea lor în obiecte de volum mic dar având valoare foarte mare ori în obiecte de colecție (aur, argint, tablouri, monede), dar și pentru reluarea activității infracționale la niveluri superioare, prin investirea sumelor în cumpărarea altor cantități de droguri, arme, muniție, cât și a mijloacelor materiale sau tehnice necesare desfășurării activității ilicite, precum mijloace de transport (autocamioane, avioane, vapoare, bărci), construirea de depozite, procurarea aparaturii de transmisiuni și alte asemenea dotări.
Indiferent de activitățile criminale din care provin banii murdari, spălarea lor pe plan internațional presupune trei faze distincte, așa cum am mai arătat, după cum urmează:
a). Scoaterea banilor murdari, proveniți din acțiuni ilegale în afara țării și, dacă se impune, depozitarea lor într-un cont dintr-o bancă din străinătate.
Scoaterea fizică a banilor se face de regulă prin curieri care trec sume peste graniță, prin contrabandă, uneori chiar prin evitarea punctelor de control vamal, alteori prin ascunderea lor în mijloace de transport, în locuri dosnice sau meșteșugit amenajate, sau în încărcătura vehiculelor ce tranzitează frontiera. Alteori, sumele de bani sunt expediate prin colete poștale sau prin diferite obiecte de colecție ce se expediază peste graniță.
Cel mai des uzitată, și deosebit de eficace în cazul sumelor mari, este scoaterea banilor murdari prin tranzacții financiare. De regulă, membrii bandelor criminale efectuează în țara de reședință operații financiare cu aparență de legalitate, între care emiterea unor cec-uri bancare, transferuri telegrafice, acreditive, instrumente de bursă, acțiuni la purtător; în felul acesta, sumele ce trebuie spălate, ajung în conturile din străinătate.
b). A doua fază o reprezintă legitimizarea fondurilor în cauză, care se face de regulă prin înregistrarea lor în conturile unor bănci din țări, așa-zis paradisuri fiscale, foarte mult preferate de răufăcători pentru că băncile centrale sunt slabe din punct de vedere al supravegherii generale a activității bancare, cu practici permisive în materia operațiunilor și în care controlul acestora este slab sau inexistent.
Legitimizarea se mai efectuează și prin înregistrarea unor societăți fictive sau formale în străinătate, utilizate drept paravan al operațiunilor de spălare a banilor murdari, iar uneori sumele sunt folosite în cadrul unor companii străine de investiții, cumpărări de terenuri și contrucții de locuințe, operațiuni în care controlul realității sumelor cheltuite este dificil de efectuat în orice țară.
c). Faza a treia este repatrierea fondurilor, care se face de regulă prin așa-zisa reîmprumutare a băncilor de la băncile sau firmele străine, care intrând în conturi bancare devin aproape imposibil de controlat, cu privire la proveniența lor, datorită secretului operațiunilor bancare sau comerciale.
Banii murdari sunt repatriați de regulă pentru a se putea realiza reciclarea lor, respectiv investirea în alte activități criminale, de cele mai multe ori la niveluri superioare, reciclare ce se realizează prin plăți acreditive bancare, plata unor speze pentru consultanță, închirieri sau servicii fictive și, nu în ultimul rând, efectuarea de plăți excesive, respectiv la prețuri ce depășesc cu mult valoarea bunurilor livrate sau prestațiilor efectuate.
Pe zi ce trece se înregistrează o creștere masivă a masei de capital speculativ care circulă prin sistemul financiar internațional, situație ce este urmarea, în primul rând, a procesului de dezvoltare și integrare a piețelor ilicite, corelativ cu expansiunea corespunzătoare a delincvenței transnaționale și cu necesitatea ca aceasta să stabilească legături cu instituțiile financiar-bancare ce găzduiesc aceste capitaluri denumite “fără patrie”.
Nu se poate încheia capitolul banilor fierbinți sau murdari fără a vorbi despre “economia clandestină” sau “subterană” care include acele tranzacții financiare sau comerciale care nu lasă urme în documentele oficiale contabile sau fiscale. Deosebirea esențială dintre sumele de bani ce formează economia subterană de cele ce reprezintă “bani murdari” este aceea că primele provin din activități legale și nu din acte criminale, însă nu sunt introduse în circuitul legal pentru a putea fi sustrase de la plata impozitelor și taxelor legale, într-un cuvânt ele formează obiectul “evaziunii fiscale”.
Această economie subterană devine o problemă deosebit de critică nu numai pentru țările în curs de dezvoltare, ci și pentru țările dezvoltate din Vest.
Astfel, S.U.A., deși este apreciată drept țara cu un sistem fiscal dur, pierde anual, conform calculului specialiștilor, 100 – 150 miliarde dolari ce reprezintă sume ce trebuie să fie încasate ca impozite sau taxe. În Italia, economia clandestină, adică valoarea tranzacțiilor ce ocolesc statisticile oficiale este de circa 21% din venitul național. În Franța aceasta reprezintă valoric circa 8 – 10 miliarde dolari, iar în Germania aproximativ 20 – 40 miliarde dolari.
De cele mai multe ori și sumele ce reprezintă aceste economii subterane, clandestine sau ilegale se transformă în mase de capital internațional speculativ pentru că ele, provenind din evaziune fiscală, trebuie ascunse o perioadă, până când pot fi scoase la iveală fără riscuri, operațiune care se realizează tot mai mult prin aceleași filiere de scoatere ilegală din țara de reședință și revenirea lor ulterioară, după spălare prin intermediul băncilor și altor societăți financiare sau comerciale.
Trebuie amintit aici și un fenomen specific ultimelor decenii, amplificat după înlăturarea comunismului din centrul și estul Europei, respectiv exodul de capital din țările slab dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, sau apa-zisele țări din Lumea a 3-a, exod produs atât prin exploatarea speculativă a materiilor prime și materialelor dar și prin sistemele de împrumuturi. Este tot mai elocvent faptul că statele dezvoltate și marile concerne financiar-bancare sunt în prezent preocupate nu atât de profitabilitatea împrumuturilor acordate, cât de volumul tot mai mare al creditelor acordate. În felul acesta, marile bănci au devenit gestionarii unor pasive imense, prin împrumuturi foarte mari, fiind preocupate în principal de restituirea, la termene, a ratelor scadente, nemainteresându-le proveniența ratelor restituite de debitori, în unele cazuri fiind acceptate sume din surse dubioase sau chiar vădit nelegale.
Mai trebuie menționat aici că atât tranzacțiile cu banii fierbinți provenite din economia subterană, cât și spălarea banilor murdari urmează, în foarte multe cazuri, căile ce trec prin paradisurile fiscale, adică prin acele locuri unde pot fi efectuate tranzacții imense fără nici o posibilitate de control și supraveghere din cauza absenței reglementărilor adecvate sau acolo unde reglementările sunt foarte permisive, facilitând și încurajând circulația financiară mondială ilegală. Astfel, se cunoaște că Panama și Insulele Bahamas sunt preferate de tranzacțiile financiare de pe piața cocainei respectiv între America Latină și S.U.A.; Hong-Kong-ul joacă același rol în privința circuitului heroinei din Asia de Sud-Est spre Vest, în timp ce Elveția și Liehtenstein-ul reprezintă paradisul financiar pentru tranzacțiile cu armament din țările Europei de Vest și chiar din Centrul și Estul Europei.
Un caz de spălare de bani pe plan internațional, respectiv Banca de Credit și Comerț Internațional a ridicat câteva întrebări privind eficiența rolului de supraveghere al băncilor centrale. Banca nu a fost numai o formidabilă mașină de spălat bani murdari ai sutelor de seniori ai crimei, ci a fost și unul dintre cele mai puternice carteluri ale criminalității organizate care au existat pe planetă.
Pe tot parcursul existentei sale, din 1971 până în 1991, B.C.C.I. a fost implantată pe cinci continente și avea 420 sucursale în 73 țări ale lumii, cu mii de angajați.
Cartierul său general mondial se afla într-un somptuos imobil din inima Londrei, iar sediul francez la Paris. În sânul consiliilor de administrație ale B.C.C.I. și ale societăților ei afiliate se aflau prinți ai dinastiilor ce domneau în Arabia Saudită și în Emiratele Golfului, foști miniștri ai Statelor Unite și ai statelor europene, aristocrați britanici și foști președinți sau directori generali ai băncilor multinaționale occidentale.
International Credit and Investment Corporation (I.C.I.C.) aparținea de asemenea galaxiei B.C.C.I. și finanța, printre alte instituții, Fundația I.C.I.C. Aceasta făcea opere de caritate publică pe scară mare și cu un ecou cât mai mare cu putință. La Londra, “Cromwell Hospital”, una dintre instituțiile de îngrijire cele mai celebre ale regatului, beneficia de mărinimia Fundației I.C.I.C. Această Fundație este asociată cu numele fostului președinte american Jimmy Carter. Pe cele cinci continente ea întreține orfelinate, centre de instruire, centre de cercetare științifică, școli, clinici renumite, azile pentru persoane vârstnice.
B.C.C.I. acorda credite astronomice celor mai diverse guverne. Doar Federația Nigeriană a primit mai mult de 1 miliard dolari.
Banca avea clienți excelenți și printre baronii drogurilor din Columbia.
Nici până la această dată inspectorii serviciilor financiare sau specialiștii în anchete financiar-bancare nu au reușit să construiască o organigramă concretă și coerentă a imperiului B.C.C.I., rezultând totuși că au existat cel puțin cinci categorii distincte de participanți, astfel: bancherii propriu-ziși sau directorii, care functionau la sediile nationale, sucursalele regionale si locale; existau apoi “bancherii din umbră”, acea mână de asociați fideli scopului murdar și care aveau în insulele Caiman o bancă în bancă; erau apoi cei răspunzători cu protocolul; antreprenorii și nu în ultimul rând membrii “unităților negre”, care întrețineau rețele de spionaj în toate capitalele în care B.C.C.I. era activă. Activitatea băncii era constituită din investirea fondurilor, acordarea de credite comerciale, finanțarea tranzacțiilor legale, pe scurt operațiuni obișnuite ale unei mari bănci transcontinentale.
Bancherii obișnuiți acționează în primul rând pentru strângerea banilor. Acești bani proveneau în cea mai mare parte din depunerile muncitorilor, comercianților, marilor târgoveți din Asia de Sud, Orientul Mijlociu, Africa Neagră. Cea mai mare parte a acestor fonduri colosale erau aproape imediat transferate în conturi secrete din insulele Caiman și puse la dispoziția “băncii din bancă”. Obligația bancherilor obișnuiți era doar să păstreze suficienți bani în seifuri pentru a putea onora cererile de retragere obișnuite ale depunătorilor.
Alimentată prin conturile secrete din insulele Caiman, “banca din bancă” era o organizație criminală de tip clasic. Ea spăla și reinvestea miliardele rezultate din traficul intercontinental de droguri, arme de foc, din evaziunile fiscale, din banii obținuți de teroriști prin răscumpărări și cei ai miniștrilor și înalților funcționari corupți din lumea întreagă. Această “bancă” falsifica documente bancare după nevoile de moment, transporta în mod constant sume imense de pe un continent pe altul, viola în voie reglementările privind devizele, legile fiscale și pur și simplu legile penale ale țării în care opera. {i mai ales, “banca din bancă” cumpăra, sub identitățile cele mai diverse, controlul asupra numeroaselor societăți industriale și comerciale, companii de asigurare și bănci în lumea întreagă. Le oferea clienților ei puternici servicii apreciabile.
Banca de Credit și Comerț Internațional s-a prăbușit în 1991 și a dezvăluit cea mai mare schemă de spălare a banilor care a existat vreodată și care a dus la confiscarea a mai mult de 12 miliarde U.S.D.; în procesul care a urmat, puctul de acuzare numărul unu era explicit: “escrocherie la scară mondială” (fraudulant conduct on a world scale).
Cazul B.C.C.I. a produs un val de șoc pe piețele financiare și printre autoritățile de supraveghere din toate țările afectate de scandal, obligându-le să-și înăsprească regulamentele pentru a împiedica utilizarea piețelor financiare pentru spălarea banilor.
Totuși, cu șase ani mai târziu, alt caz proeminent a ieșit la iveală ca urmare a falimentului Băncii de Uniune Europeană, cu baza la Antigua, demonstrând că problema câștigase o nouă dimensiune cu aplicarea tehnologiilor moderne.
Această bancă a fost fondată de către doi ruși și folosită pentru spălarea unor profituri ilicite ale crimei organizate din Rusia. Operând pe Internet, banca oferea clienților săi, în conformitate cu reclama, “standardele cele mai stricte de secret bancar în afacerile străine” și “recompense financiare pentru băncile străine”.
Experiența a scos la iveală faptul că, noțiunea de bancă devine din ce în ce mai elastică, o afirmație care este gravată expresiv prin comentariile unui controlor financiar că unele bănci sunt doar ceva mai mult decât niște “cămări cu calculatoare”.
În cazul Băncii de Uniune Europeană (prima bancă care și-a lansat serviciile pe Internet, astfel încât operațiunile puteau să se încheie doar prin simpla conectare la acest sistem) s-a pus problema la un moment dat, cu privire la locul săvârșirii infracțiunii, a autorului (-lor) acesteia, în legătură cu competența de a o cerceta și cu privire la vinovăție, astfel:
– banca a operat în baza unei licențe primite de la guvernul din Antigua;
– serverul se afla la Washington D.C.;
– omul care opera atât asupra băncii cât și a serverului era în Canada;
– conform legii din Antigua, furtul capitalurilor băncii nu era de fapt ilegal.
Pe scurt, secretul bancar și sistemul băncilor străine oferă multiple oportunități de spălare a banilor și pentru diverse activități infracționale.
S.U.A. au fost confruntate cu probleme în legătură cu sistemul bancar străin și secretul bancar, urmare unor mărturii repetate despre marii traficanți de narcotice și alți criminali care folosesc instituțiile financiare străine pentru a spăla profiturile lor abținute pe căi ilicite sau pentru a le ascunde de Serviciul de Venituri Interne. Legile secretului în refugiile bancare, într-un număr în continuă creștere de cazuri, îi împiedică pe funcționarii însărcinați cu executarea silită să obțină probele de care au nevoie pentru condamnarea infractorilor în S.U.A. și pentru a recupera fondurile ilegale.
S-ar părea, susține unul din experții în materie, că folosirea legilor secretului la băncile de refugiu străine este lipiciul care unește multe operațiuni criminale din S.U.A.
Un alt aspect interesant al spălării banilor pe plan internațional, care merită sa fie menționat, este rolul jucat de bancnotele de dolari americani în acest proces. Fiind de departe cea mai mare piață a narcoticelor, S.U.A. generează o mare parte a “veniturilor” produse de această activitate. S-a estimat că doar din vânzarea drogurilor ilegale se obțin 100 miliarde USD pe an în S.U.A. Aceste droguri sunt importate din Columbia și din alte locuri. Când drogurile se revând pe străzile orașelor americane, ele sunt cumpărate cu monedă americană, adică efectiv cu dolari. Acești dolari, încasați în mod normal în cantități mici, sunt folosiți de către distribuitorii locali pentru a cumpăra marfă de la angrosiști. Aceștia, la rândul lor, îi folosesc pentru plata distribuitorilor care-i reprezintă pe magnații drogurilor. Aceste bancnote de dolari sunt în general scoase din țară prin contrabandă. Încă din 1997, Președintele Comisiei S.U.A. pentru crima organizată a estimat că 5 miliarde $ sub formă de bancnote sunt scoși anual din S.U.A. prin comerțul ilegal de droguri. Evaluări recente indică sume mult mai mari.
Capitolul 4
Bazele legale ale acuzării în materia spălării banilor în S.U.A. Tehnici și metode de investigare utilizate de procurorii federali în S.U.A.;
4.1. – Bazele legale ale acuzării în materia spălării banilor în S.U.A.
Bazele legale ale acuzării în materia spălării banilor în S.U.A. tind să țină seama atât de spălarea internă cât și de cea internațională care afectează S.U.A.. Astfel, în S.U.A. spălarea banilor ia multe forme, de la simple la sofisticate, devenind din ce în ce mai complicată cu trecerea timpului. Unele dintre cele mai folosite metode de spălarea banilor:
Depunerea banilor murdari în conturi bancare, inclusiv în conturile unor firme legitime;
Intrarea la apă a banilor – respectiv schimbarea din bancnote mici, cum ar fi cele de $20 folosite în comerțul stradal cu droguri, în bancnote mari (dacă o bancă vede depuneri mari în cash în bancnote mici, poate intra la bănuieli, mai ales dacă banii vin de la o firmă care nu face de obicei tranzacții în numerar);
Folosirea altor instrumente financiare (cumpărarea de cec-uri de casă – cashier’s checks;
Cumpărarea de bunuri (imobile, iahturi, bijuterii, mașini) pe numele unor indivizi neimplicați în activitatea infracțională, ceea ce face greu de găsit sursa fondurilor;
Livrarea fizică a banilor – de exemplu livrarea lor către firme care lucrează cu sume mari în numerar; această formă de spălare a fost observată în S.U.A. într-o investigație asupra spălătorilor de bani ai unui cartel columbian, care spălau sute de milioane de dolari în numerar prin pomparea lor în firme de bijuterii, care lucrează de obicei cu numerar;
Depozitarea banilor peste hotare, fie prin transferuri telegrafice fie, pur și simplu, trecându-i ilegal granița cu avionul, trenul sau mașina;
Depunerea banilor la bănci interne, spărgându-i în sume mici pentru a ocoli obligativitatea raportării;
Amestecarea banilor printre cei folosiți de casele de schimb valutar, unde oamenii de afaceri străini cumpără dolari americani proveniți din activități ilegale.
Infracțiunile clasice de spălare a banilor cer dovedirea provenienței ilegale a banilor și bunurilor folosite, care trebuie să fie rezultatul unor infracțiuni expres enumerate în legea statut (de exemplu trafic de stupefiante, falsificarea de monedă și instrumente de credit, contrabandă, fraude bancare și poștale, spionaj, export de arme, infracțiuni de protecția mediului etc). Ele mai cer dovedirea cunoașterii de către făptuitor a provenienței ilegale, chiar dacă nu precise, a valorilor în căuză. Drept urmare asemenea infracțiuni sunt mai greu de cercetat și trimis în judecată decât infracțiunile de ne-raportare.
Cea mai mare parte a infracțiunilor de spălare a banilor au pedepse de maxim 20 de ani închisoare. Pedeapsa efectiv aplicată este deseori mult mai mică decât maximul special, depinzând de factori cum ar fi cazierul inculpatului, suma spălată, sursa fondurilor și cunoașterea de către inculpat a adevăratei proveniențe a fondurilor. Se pot aplica și amenzi, cu maximul 250.000 U.S.D., fără a depăși de trei ori valoarea sumei spălate.
Obligația raportării este una din metodele legale de combatere a spălării banilor în S.U.A. De exemplu, obligații de raportare sunt: obligația persoanelor fizice și a firmelor de a raporta importul/exportul a mai mult de 10.000 U.S.D. în numerar sau instrumente financiare. Neîndeplinirea de către persoana fizică sau firmă a acestei obligații este ea însăși o infracțiune. Banii implicați în asemenea infracțiuni sunt de multe ori rezultatul altor activități ilicite.
Informațiile cuprinse în rapoartele cerute constituie de asemenea o valoroasă sursă de informații în investigațiile privind spălarea banilor. Multe dintre serviciile de investigații au baze de date în care sunt strânse și analizate datele cuprinse în rapoartele cerute de lege. De exemplu, Serviciul Impozite (I.R.S.) administrează Sistemul de Colectare a Informațiilor Bancare și Financiare. {i Serviciul Vamal S.U.A. are o bază de date.
Rețeaua pentru Combaterea Criminalității Financiare (FINCEN) este o bază de date administrată de mai multe servicii federale. FINCEN oferă investigatorilor acces la diverse baze de date guvernamentale, ca și la cele publice comerciale, cum ar fi registrul abonamentelor telefonice și alte arhive electronice publice. FINCEN poate sprijini investigatorii statali sau federali prin căutarea în bazele de date a unor probe sau indicii ale relațiilor între suspecți sau cu alte persoane sau entități. În fine, analizarea înregistrărilor fiscale și contabile, de exemplu a veniturilor și cheltuielilor, poate fi de folos în detectarea spălării banilor prin folosirea unor firme licite.
Un Raport privind Transportul de Numerar sau Instrumente de Credit (CMIR) trebuie înaintat către vamă la transportarea fizică, expedierea prin poștă sau în orice fel, în și din S.U.A., sau la primirea în S.U.A. din afara țării, de bani în numerar sau instrumente de credit în valoare totală de peste 10.000 U.S.D. odată.
Constituie încălcare a CMIR neraportarea și înaintarea de rapoarte cuprinzând declarații false sau incomplete. Răspunderea este penală, civilă și confiscarea banilor sau instrumentelor de credit implicate, a bunurilor cumpărate cu acestea, a bunurilor folosite pentru comiterea infracțiunii (de exemplu un vehicol folosit pentru a transporta bani peste graniță). Pedeapsa va fi mai gravă dacă fapta se înscrie într-un tipar de activitate infracțională implicând mai mult de 100.000 U.S.D. pe an.
Cea mai importantă funcție a obligativității CMIR este de a depista și urmări scurgerea banilor peste graniță. Cerința CMIR se concentrează asupra încercării infractorilor de a ascunde banii peste hotare. Este mai probabil ca o întreprindere criminală să încerce să exporte veniturile ilicite, decât să importe venituri ilicite, fiind mai ușor de spălat banii în țări cu regulamente bancare mai puțin severe și secret bancar strict. Odată fondurile legitimizate peste hotare, ele sunt mai ușor pompate înapoi în țară. Împrumuturi de la bănci străine sau corporații, acreditive, taxe de consultanță, false închirieri sau servicii și supraevaluarea bunurilor și serviciilor cumpărate sunt câteva căi de repatriere a fondurilor ilegale sub masca legitimității.
Considerând că o organizație criminală nu va raporta expatrierea banilor murdari, obligativitatea CMIR devine o excelentă unealtă pentru descoperirea și confiscarea banilor în cursul controalelor vamale. Spre deosebire de perchezițiile în interiorul țării, restrânse de al 4-lea Amendament la Constituția S.U.A., și care necesită obținerea unui mandat judiciar, agenții vamali au o libertate mult mai mare de mișcare. Perchezițiile de rutină la punctele de trecere a frontierei pot fi efectuate fără mandat. În cursul acestor percheziții oficialii vamali confiscă frecvent sume mari de bani. Curierii care transportă banii sunt de cele mai multe ori incapabili sau nedoritori să-și divulge superiorii. Investigatorii sunt de multe ori incapabili să ia urma banilor către aceștia și nu pot să probeze suficient cunoștința de cauză a curierilor în ce privește sursa ilicită a banilor. În aceste situații curierul va fi acuzat de neîndeplinirea obligației CMIR și astfel confiscarea banilor va avea o bază legală.
Legea interzice numai omisiunea intenționată de a raporta. Cunoașterea obligației de raportare poate fi dovedită în mai multe feluri. De exemplu, formularele de Declarație Vamală pe care călătorii sunt obligați să le completeze conțin avertismente privind obligația de raportare. Anunțuri scrise sunt de asemenea afișate în aeroporturi și la punctele de frontieră.
Instituțiile financiare interne trebuie să înainteze un Raport asupra Transferării de Fonduri (CTR – Currency Transaction Report) către I.R.S. pentru fiecare depunere, retragere, plată sau transfer de orice fel, printr-o instituție financiară, care implică transferarea a mai mult de 10.000 U.S.D. Instituția financiară trebuie de asemenea să raporteze transferuri multiple, care adunate, depășesc 10.000 U.S.D. dacă instituția știe că ele sunt efectuate de sau pentru aceeași persoană în cursul aceleiași zile. Termenul de instituție financiară este definit larg și include bănci, societăți de valori mobiliare și brokerii sau dealerii acestora, operatorii cec-urilor de casă și ai ordinelor de plată, precum și cazinourile.
Prin impunerea acestei obligații de raportare, Congresul S.U.A. a recunoscut că aceste rapoarte sunt instrumente utile în combaterea criminalității, din moment ce transferuri masive în numerar deseori indică o activitate ilicită. Unele bănci sesizează autoritățile cu privire la transferuri dubioase, chiar dacă acestea nu depășesc pragul de 10.000 U.S.D. Un transfer dubios poate fi depunerea unei sume în jurul valorii de 10.000 U.S.D. (de exemplu 9.900 U.S.D.), ceea ce poate indica o încercare de ocolire a raportării prin structurarea transferurilor în sume sub 10.000 U.S.D.
Pentu fiecare raport, instituția trebuie să verifice și să
certifice anumite informații, cum ar fi numele și adresa persoanei care efectuează transferul și identitatea persoanei în numele căreia se face acesta. Un CTR trebuie înaintat în termen de 15 zile de la tranzacție.
Deși infracțiunea de nerespectare a obligativității CTR presupune cunoașterea acestei obligații (săvârșirea cu intenție – în dreptul nostru), ea nu presupune și dovedirea cunoașterii faptului că banii respectivi sunt murdari. Intenția trebuie rar demonstrată direct. Cunoașterea obligației de către o instituție financiară este demonstrată prin cunoașterea colectivă a angajaților ei. Intenția unei corporații este demonstrată de intenția unui anumit angajat sau superior al acestuia de a încălca legea, sau indiferența față de aceasta (intenție directă și indirectă – în dreptul nostru).
Multe bănci și corporații au instituit programe de instruire (unele sunt impuse prin lege) în care angajații sunt familiarizați cu aspectele practice ale raportării.
Pedeapsa aplicată în asemenea cazuri este mai severă dacă fapta se înscrie într-un tipar de activități ilegale implicând mai mult de 100.000 U.S.D. într-o perioadă de un an, sau dacă fapta a fost săvârșită în timpul încălcării altei legi a S.U.A.
Formular 4789 – CTR (Currency Transaction Report)
Partea I – Identitatea celui care efectuează operațiunea : nume, prenume, adresa, data nașterii, numărul asigurărilor sociale, ocupația, actul de identitate etc.;
Partea a II-a – Persoana în numele căreia se efectuează operațiunea (cu datele de identificare);
Partea a III-a – Tipul și valoarea contului afectat : depozit, cec, acțiuni, împrumut;
Partea a IV-a – Tipul tranzacției (operațiunii): schimb valutar;
Partea a V-a – Bifarea căsuței corespunzătoare dacă: a). Se rectifică un raport anterior; b) este depășit pragul de 10.000 U.S.D
Este de asemenea ilegal pentru orice persoană să: determine încălcarea obligației CTR de către o instituție financiară sau să determine înaintarea de către instituția financiară a unui CTR cu omisiuni sau informații false.
Aceste prevederi se referă, de exemplu, la situația în care un curier depune 10.000 U.S.D. la o bancă și oferă informații false pentru completarea formularului CTR (de exemplu nume fals al persoanei în numele căruia se face depunerea). Răspunderea se poate extinde atât la angajați (în cazul funcționarului băncii care falsifica intenționat un CTR) cât și la outsideri.
Legea interzice orice tranzacție financiară sau încercare de tranzacționare având ca obiect valori provenite din săvârșirea unor infracțiuni. Legea cere ca persoana care efectuează tranzacția, pentru a fi vinovată, să aibă cel puțin una dintre următoarele stări mentale: 1). intenționează să favorizeze activitatea ilegală – orice ar înlesni săvârșirea activității ilegale, sau să reinvestească venitul ilegal în continuarea activității ilegale. Aceasta include situația în care inculpatul expediază prin poștă banii proveniți din vânzarea drogurilor, către un furnizor, sau folosește banii pentru a cumpăra o mașină pentru transportarea drogurilor; 2). intenționează să comită evaziune fiscală; 3). știe că tranzacția este menită să ascundă sau să deghizeze natura, sursa și proprietarul valorilor provenite din săvârșirea unor fapte penale – aceasta este cea mai răspândită formă cunoscută – inclusiv dacă folosește fondurile ilegale pentru cumpărarea de bunuri în numele altora; 4). știe că tranzacția este menită ocolirii obligativității raportării, ca în cazul obligațiilor privind CTR/CMIR
Evident, o tranzacție poate fi făcută cu mai mult de una dintre aceste intenții. De exemplu, o persoană care cumpără un camion pentru a transporta stupefiante și îl pune pe numele altuia are atât intenția de a înlesni activitatea ilegală cât și de a tăinui proprietatea bunurilor provenite din aceasta.
Intenția este directă și indirectă, iar cunoașterea faptului că fondurile provin din infracțiuni nu trebuie să fie detaliată până a ști exact din comiterea cărei anume infracțiuni provin. Este suficient ca inculpatul să fi știut sau să fi prevăzut fără a lua intenționat în considerare că fondurile provin din săvârșirea de infracțiuni în general, prevăzute fie în legea federală, fie în legea statului fie de o lege străină.
O tranzacție financiară constă de regulă în cumpărarea, vânzarea, împrumutarea, dăruirea, donarea sau livrarea bunurilor, inclusiv transferul telegrafic, de numerar, cec-uri, ordine de plată, instrumente financiare negociabile etc.
Transportul internațional de valori de proveniență ilicită – această lege se aplică transportului internațional, adică atunci când o persoană reușește sau încearcă să transporte, transmită sau să transfere fonduri sau instrumente monetare în și din S.U.A. Legea cere ca transportatorul să aibă cel puțin una dintre următoarele stări mentale: 1). intenționează să înlesnească săvârșirea de activități ilegale; 2). știe că fondurile provin din activități ilegale în general, iar scopul transportului este de a tăinui natura, sursa și proprietarul fondurilor ilicite; 3). știe că fondurile provin din activități ilicite în general și că scopul transportului este evitarea raportării.
Iată câteva exemple de încălcare a acestei legi:
transportul internațional de fonduri prin telex pentru a plăti furnizorii de droguri sau pentru alte bunuri, cum ar fi mășinile, folosite la comiterea de infracțiuni;
un om de afaceri sud-american sau mexican vrea să cumpere dolari și cumpără bani proveniți din vânzarea de droguri, la o rată de schimb foarte convenabilă, cu moneda străină. Dolarii din droguri merg în contul omului de afaceri sau sunt folosiți în afacerile legale ale acestuia. Valuta merge la traficanții sud-americani sau mexicani;
o organizație criminală își face o firmă într-o țară ale cărei legi interzic divulgarea secretului bancar în privința avocatului, rudelor sau altora, neimplicați direct în activitatea ilegală. Banii sunt transferați sau transportați fizic din S.U.A. și depuși în contul firmei.
Operațiuni sub acoperire – această lege se aplică atunci când o persoană face sau încearcă să facă o tranzacție financiară având ca obiect valori pe care un polițist sau un alt investigator lucrând sub acoperire i le prezintă ca provenite din săvârșirea unei anumite infracțiuni (deși ele nu provin din nici o activitate ilegală).
În majoritatea operațiunilor sub acoperire, întâlnirile și telefoanele sunt înregistrate pe bandă magnetică video și audio. Aceasta servește la prevenirea acuzației de înscenare din partea subiectului. Este de asemenea important că, în operațiunile sub acoperire privind spălarea banilor, referirea la sursa banilor să nu fie prea criptică, pentru a se putea dovedi că ținta credea într-adevăr că fondurile provin din săvârșirea unei anumite infracțiuni.
De asemenea, constituie infracțiune de spălare a banilor :
Înlesnirea și favorizarea traficului de stupefiante – persoane care prestează cu intenție servicii de spălare a banilor în operațiuni de trafic de stupefiante se angajează în acțiuni care constituie parte integrantă a succesului comerțului cu droguri și sunt vinovate de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de favorizare și înlesnire a traficului de stupefiante.
Frauda poștală/telegrafică – activitate de spălare a banilor implică uneori comunicarea frauduloasă poștală sau telegrafică.
Asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de obstrucționare a Fiscului – activitățile de spălare a banilor pot fi uneori caracterizate ca asociere în vederea obstrucționării Fiscului, fie prin nedeclararea, fie prin neplata impozitelor, ori prin împiedicarea culegerii de informații de către acesta prin intermediul rapoartelor CTR.
4.2. – Tehnici și metode de investigare utilizate de procurorii federali în S.U.A.
Fiecare investigație este diferită și trebuie abordată în funcție de faptele și circumstanțele specifice. În formele cele mai simle, probele sunt de patru categorii: documente, înregistrări, fotografii, declarații și alte probe fizice cum ar fi narcoticele sau documentele falsificate. Procurorii trebuie să se ocupe de resursele de investigare fiind preocupați cu obținerea unei combinații ale acestor articole, care va putea convinge juriul, fără nici o urmă de îndoială, că inculpatul este cel care a comis infracțiunea.
Documentele
Citațiile
Majoritatea citațiilor eliberate de către procurori se adresează băncilor sau companiilor de telefoane. Într-un caz privind infracțiuni economice, se poate constata că documentele bancare sunt foarte importante în investigarea infracțiunii. Din cauză că de multe ori băncile răspund la citații după săptămâni sau chiar luni de zile, această citație ar putea să solicite de la început descrierea în forma computerizată a acțiunilor dintr-un cont. Multe bănci pot oferi acest lucru pe loc. Acestea nu sunt la fel de detaliate ca și celelalte documente, dar pot oferi o idee a ceea ce a avut loc în contul respectiv (de exemplu numeroase transferuri prin computer). A se reține că în conformitate cu legislația S.U.A. băncile nu au voie să îl informeze pe client cu privire la citație, dacă se include o cerere sau un ordin al tribunalului în acest sens.
Lista convorbirilor telefonice
Listele de convorbiri telefonice sunt importante în descoperirea și dovedirea relațiilor dintre anumite persoane, cum ar fi între inculpați sau între subiect și victima unei fraude prin computer. În funcție de natura investigației se pot solicita liste cu convorbiri internaționale sau locale. În general, listele cu convorbiri la distanță lungă sunt păstrate pentru o perioadă mai mare decât cele ce conțin convorbiri locale. De asemenea, se pot obține liste cu numele companiilor de telefonie mobilă, care de regulă păstrează liste complete.
Această metodă este destul de costisitoare și plata cade în sarcina statului.
Informații legate de credite – cărți de credit
Informațiile cu privire la credite sunt și ele o foarte valoroasă sursă de indicii și probe. Registrele cărților de credit pot oferi un raport detaliat al activităților subiecților – unde au călătorit, în ce hoteluri s-au cazat, unde le place să mănânce. Prin trimiterea de citații la serviciile comeriale de credit, se mai pot afla informații legate de existența conturilor bancare, împrumuturi.
Alte citații
În funcție de caz, se pot lua în considerare și citațiile pentru următoarele tipuri de documente: documente de arest penal, fotografii de arest, date cu privire la vizitatorii în închisoare (pentru a se urmări relațiile cu alți infractori), documente de imigrare, înregistrarea taxiurilor, mostre de scris de mână, voce, amprente.
Înregistrările – probele obținute prin supraveghere electronică
Agenții pot cere autorizații pentru înregistrări de comun acord, pentru că supravegherea electronică nu este prevăzută în legislație. În majoritatea cazurilor înregistrările de acest tip sunt făcute prin telefon, cu ajutorul unui aparat de înregistrare sau cu ajutorul unui microfon plasat în apropierea locului unde are loc conversația. În conformitate cu prevederile legii din S.U.A., toate aceste înregistrări trebuie să aibă loc cu acordul a cel puțin una din părțile la convorbire.
Conform prevederilor legii în S.U.A., procurorii pot elibera autorizații pentru urmăriri de comun acord în toate cazurile, cu excepțiile: când interceptarea are legătură cu investigarea unui membru al Congresului, un judecător federal, un membru de vârf al ramurii executive; când interceptarea are legătură cu investigarea unui funcționar public, iar infracțiunea investigată este mituire, conflict de interese sau escrocherie în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale; când interceptarea are legătură cu investigarea unui funcționar federal ce se ocupă cu aplicarea legii; când persoana care a fost sau nu de acord cu înregistrarea este sau a fost membru al Programului de Protecție a Martorilor.
Înregistrarea numerelor formate
Titlul 18 din Codul Statelor Unite prevede utilizarea mijloacelor de înregistrare a numerelor formate. Se pot înregistra numerele formate de la un aparat, precum și cele care se formează la un aparat. În ambele cazuri, dacă există aprobarea utilizatorului unui aparat de telefon, nu este nevoie și de un ordin al tribunalului pentru instalarea instrumentelor de înregistrare.
În ceea ce privește telefoanele celulare, se poate obține un ordin similar, prin care în cele din urmă se obține același tip de informații. Din cauză că un astfel de aparat nu se poate plasa pe linia unui telefon celular, acest ordin îi cere companiei de telefonie celulară să pună la dispoziția autorităților înregistrarea apelurilor în exterior, care este păstrată în baza de plăți a companiei.
Tipurile de aparate supuse înregistrării
Telefoanele
Punerea telefoanelor sub urmărire este metoda cea mai tradițională din cele prevăzute în Codul S.U.A. Este și una dintre metodele cel mai ușor de realizat din punct de vedere tehnic, deoarece înregistrarea este de fapt făcută de compania de telefoane. Agenții pot monitoriza comunicarea prin instalarea de linii ce duc înapoi la compania de telefoane.
Telefoanele celulare
Juridic vorbind, este la fel de simplu să se obțină ordinele judecătorești pentru telefoane celulare ca și pentru telefoane normale. Din punct de vedere tehnic însă, telefoanele celulare prezintă de regulă probleme mai dificile. În primul rând, ele sunt mobile, deci poate fi mai dificil să se stabilească cauză, dat fiind că este dificil de știut cine folosește aparatul. În plus, piața telefoanelor mobile crește continuu, și ele sunt dotate cu cipuri electronice care permit comunicarea printr-un număr de serie difuz. În consecință, compania de telefoane ar putea întâmpina dificultăți în găsirea persoanei care s-a abonat de fapt la un anumit telefon.
Pagerele
Se poate obține un ordin și pentru urmărirea așa-ziselor pagere clone, adică pagere care pot fi programate să primească aceleași semnale ca unul ce se află în posesia subiecților. Astfel se poate avea o evidență reală a telefoanelor pe care le folosesc.
Microfoanele
Aspectul cel mai important legat de folosirea microfoanelor secrete este modul lor de amplasare, fără ca subiectul să afle. Pot exista multe indicii, dar pur și simplu nu se poate intra de exemplu într-o clădire pentru plasarea microfonului. Procurorii trebuie să obțină un ordin judecătoresc prin care agenții să fie autorizați să intre pentru amplasarea microfonului.
Comunicația prin intermediul computerelor
Titlul III al Codului S.U.A. acoperă interceptarea comunicației prin intermediul computerelor. Aceasta are loc frecvent prin urmărirea liniilor telefonice care sunt conectate la modem. Din punct de vedere tehnic, acest domeniu prezintă multe dificultăți. În sprijinul procurorilor implicați în cazuri de acest tip există o unitate specială în cadrul Departamentului de Justiție ce se ocupă cu infracțiuni comise prin intermediul computerelor.
Imaginile – Fotografii/Înregistrări video
“O imagine poate valora cât o mie de cuvinte”. Este adevărat. Fotografia a doi infractori la locul infracțiunii poate constitui o probă puternică și poate să înlăture multe mijloace de apărare. Probele sub forma de imagini sunt de regulă de două categorii: fotografii demonstrative – cum ar fi o fotogtafie a unei scene unde are loc o infracțiune și fotografii făcute în timpul supravegherii prin care se încearcă surprinderea video a acțiunii ilicite.
Teoretic, orice poate fi fotografiat, poate fi și înregistrat video. Astfel, dacă se instalează o cameră video într-un loc pe care subiecții îl consideră privat, procurorii trebuie să hotărască dacă se cer ordine judecătorești.
Alte probe fizice
Mandatele de percheziție
Este nevoie de o declarație în fața judecătorului care să îl convingă pe acesta că există motive să se creadă că probele unei infracțiuni se află într-un anume loc. Trebuie să se acorde multă atenție la enumerarea elementelor care fac obiectul percheziției, în funcție de natura și locul infracțiunii, care sunt foarte importante. În anumite cazuri, trebuie să se includă în rândul acestor elemente și computerele sau dischetele. În cazul computerelor trebuie să se țină seama dacă documente sau alte probe de dinainte rămân în computer sau pe dischete chiar și după ștergere. De asemenea, trebuie incluse și casetele robotului telefonic.
Corespondența
Serviciul poștal are autoritatea de a plasa un anumit dispozitiv pe plicuri și colete, pentru ca inspectorii să poată copia adresa destinatarului și a expeditorului. În lipsa unui mandat de percheziție este interzisă copierea conținutului plicului sau coletului. Se pot obține indicii foarte utile prin examinarea adreselor, cum ar fi identitățile altor complici sau existența unor conturi bancare sau a unor cărți de credit.
Tehnici alternative de investigare
Câini dresați pentru depistarea drogurilor
Unele organizații angajează unități cu câini dresați pentru depistarea de substanțe aflate sub control. Acești câini atrag atenția dacă există droguri în interiorul sau pe suprafața unui obiect sau dacă au fost recent în apropierea obiectului respectiv. Câinii aceștia pot oferi cauza probabilă în plus de care este nevoie pentru obținerea unui mandat de percheziție. De asemenea, ei pot oferi și probe directe, relevante. De exemplu, în cazurile de spălare a banilor, câinii atenționează faptul că s-a reținut valuta ca probă pentru sursa ilicită a acesteia.
Specialiști în examinarea documentelor
Noțiunea de analiză a scrisului de mână este destul de clar stabilită. În cazurile ce implică probleme în legătură cu scrisul de mână al unei persoane, un specialist poate fi solicitat pentru a compara acel scris cu o mostră al unui subiect cunoscut și pentru a-și exprima părerea țn legătură cu persoana care a scris textul în cauză.
Ar trebui luate în considerare și alte probe ce pot fi obținute de la astfel de specialiști. Dacă documentele sunt bătute la mașină, ele se pot compara cu altele de același tip. Mai frecvent, se poate analiza o copie xerox pentru a se determina dacă a provenit de la un anumit fotocopiator sau dacă două documente au fost multiplicate la același aparat, prin examinarea urmelor de cerneală lăsate pe docuente. Cel care examinează documentul poate să spună și data la care a fost multiplicat, prin analiza cernelii sau a hârtiei și astfel poate să spună de unde provine hârtia.
Capitolul 5
Aspecte privind săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor comise cu ajutorul calculatorului. Metode și mijloace de prevenire a infracțiunilor comise cu ajutorul calculatorului
Concomitent cu introducerea calculatoarelor în toate domeniile vieții sociale: economie, comerț, administrație de stat, învățământ, cercetare științifică, au apărut și preocupări din partea unor persoane, pentru realizarea unor operațiuni ilicite pe calculator, care să aducă profituri deosebite, cu riscuri reduse de a fi descoperite.
Periculozitatea acestui nou gen de infracțiuni constă în dificultatea descoperirii faptelor de îndată ce au fost săvârșite, neexistența unei legislații adecvate și mai ales nesesizarea organelor de urmărire penală de către societățile păgubite, în special băncile, care nu doresc să-și compromită credibilitatea.
Computerizarea și globalizarea au contopit piețele financiare ale lumii într-un sistem mondial în care o persoană poate fi la curent cu toate fluctuațiile de prețuri pe marile piețe și poate executa, prin intermediul calculatorului, orice operațiuni și tranzacții.
În era computerelor, banii se dematerializează. Cu toate că monedele și banii de hârtie continuă să circule, tot mai multe dintre tranzacțiile monetare ale lumii implică direct transferurile electronice între computere.
Camera de Comerț a S.U.A. a apreciat că într-un singur an prejudiciul suferit de societățile comerciale americane de pe urma fraudelor comise cu ajutorul calculatorului s-a ridicat la peste 40 de miliarde dolari, aceasta reprezentând o cifră estimativă, o evaluare precisă fiind greu de făcut.
Se constată că victimele acestor fraude se rețin de regulă să le sesizeze, iar dacă au fost descoperite în vreun fel nu colaborează decât foarte greu cu organele de urmărire penală. Întotdeauna se evită publicitate în jurul unor astfel de cazuri, de teama impresiei ce o pot produce asupra acționarilor, a partenerilor de afaceri, a publicului în general, cu influențe negative asupra cotării acțiunilor și a standingului firmei pe piață.
Apoi, o astfel de infracțiune are în mod definitoriu un caracter ascuns și de multe ori este descoperită din întâmplare, pentru că nu lasă urme și nu prezintă elemente materiale care să indice săvârșirea ei ca în cazul altor infracțiuni.
Trebuie adăugată și distanța de la care se poate opera, un terminal sau un telefon utilizat pentru a da dispoziții unui calculator putând fi situat în alte localități sau chiar alte țări.
Principalele dificultăți întâmpinate de organele de anchetă la instrumentarea unui caz de infracțiune electronică constau în existența permanentă a riscului distrugerii în câteva secunde, prin intervenția infractorului sau a altor persoane, inclusiv a organelor de cercetare penală, a singurelor informații cu valoare de probă.
Trebuie subliniată în mod deosebit însușirea calculatorului de a “uita” la primirea unei comenzi corespunzătoare, înlăturând astfel orice urmă. Înregistrările și ștergerile se pot succede fără a lăsa cel mai mic semn în memoria complexului sistem după ce acesta a executat totuși niște dispoziții materializate în final în anumite instrumente monetare, pe deplin și oriunde utilizabile. Așadar infracțiunea nu se mai regăsește ca până acum în evidențe măsluite, documente plastografiate, mijloace de plată falsificate. De îndată ce se șterge înregistrarea, nu mai rămâne nimic la fața locului și, numai dacă există o înregistrare corespunzătoare la un partener de afaceri pentru eventualele transferuri de fonduri, mai poate fi reconstituit eventual adevărul.
Calculatorul înregistrează pasiv datele ce îi sunt transmise și nu are capacitatea de a face distincție între imaginar și real, dintre dispoziția corectă și cea frauduloasă. Este de ajuns ca instrucțiunile date să nu corespundă adevărului pentru ca tot șirul de înregistrări și rezultate să materializeze înșelăciunea. Se creează astfel posibilitatea manevrării calculatorului, într-un sens dorit de cei însărcinați să lucreze direct, respectiv programatorii, care elaborează chiar modalitatea de lucru și operatorii care introduc datele, cer executarea anumitor operațiuni ori numai îi dau comenzi și asigură supravegherea funcționării calculatoarelor.
Deși efectuarea unor transferuri bancare ilegale reprezintă infracțiunea cea mai mediatizată și care aduce cele mai mari prejudicii, totuși modalitățile prin care se pot comite infracțiuni cu ajutorul calculatorului sunt foarte variate, astfel:
– la o întreprindere americană, operatorul însărcinat cu supravegherea calculatorului, dădea comanda “repeat” (repetă) atunci când apărea la rând pentru a fi imprimat, cecul reprezentând salariul său și astfel a reușit să-și multiplice remunerația de 200 de ori;
– la o întreprindere chimică din Germania, angajatul care răspunde de plata pensiilor foștilor angajați nu înregistra decesele intervenite în rândul acestora lăsând calculatorul să dispună în continuare plățile, numai că sumele respective erau vărsate într-un cont la dispoziția operatorului;
– la cunoscuta firmă germană Solingen un programator a trecut salariați în plus pe schema introdusă pe calculator, cu dispoziția de a vira sumele cuvenite personalului fictiv într-un cont din care le scotea ulterior, însușindu-și în câteva luni 280.000 mărci;
– prin modificarea imperceptibilă a programului pe baza căruia funcționa calculatorul unei întreprinderi americane, operatorul adăuga sume infime de câteva zeci de cenți la impozitele reținute salariaților, acest lucru trecând neobservat întrucât diferența era prea mică pentru a-i alerta pe cei în cauză. Cumularea de la mii de salariați a acestor sume infime conducea la strângerea unor sume considerabile lunar;
– poliția din Norvegia a arestat o bandă cu ramificații în Suedia, care amesteca printre facturile autentite emise de calculator, false cereri de plată pentru operațiuni fictive. Introduse la serviciile care efectuează decontarea automată pe bază de documente tipizate, cererile de plată care păreau a veni de la o firmă parteneră, au servit la alimentarea conturilor deschise anume de infractori pentru colectarea fondurilor sustrase electronic;
– rețeaua de magazine “Marvyn” din San Francisco a fost păgubită de mărfuri în valoare de 250.000 de dolari de către un salariat. Acesta a creat în calculator un cont fictiv, iar un complice folosind cărți de credit pe contul astfel creat, a cumpărat mărfuri, după care funcționarul a șters din memoria calculatorului contul fictiv, tot ce a rămas fiind lipsa din mărfuri.
Marea majoritate a cazurilor prezentate au fost descoperite datorită întâmplării:
– operatorul care își multiplica salariul prin simpla apăsare de buton a vrut să-și încaseze dintr-o dată și la aceeași bancă toate cecurile trase de calculator, toate având înscrise aceeași sumă pentru beneficiar, când a ajuns la al 37 – lea cec identic casierul băncii a alertat poliția crezând că cecurile sunt false;
– încasatorul pensiilor de la persoanele decedate nu a deschis conturi diferite pentru trimiterea banilor, ci unul singur, colector. Astfel încât, într-o zi când a căzut pe jos un pachet de cartele perforate pe baza cărora funcționează calculatorul, cineva a observat ciudățenia că un întreg grup de pensionari aveau același cont în bancă;
– pe programatorul de la Solingen care suplimenta pe cont propriu personalul, l-a dat de gol lăcomia, conducerea societății constatând că numărul salariaților crește prea repede.
Astăzi în România, informatica a pătruns în toate sectoarele economiei, crescând din zi în zi numărul valorilor gestionate și controlate cu ajutorul calculatorului, acest lucru ducând la apariția unor noi modalități de comitere și de acoperire a infracțiunilor, în special a infracțiunilor îndreptate împotriva patrimoniului, a infracțiunilor de fals sau a infracțiunilor împotriva statului datorită posibilităților noi de acces la informațiile cu caracter secret și prin modalitățile de transmitere a acestora prin intermediul rețelelor de tipul Internet-ului ori a modemurilor telefonice sau radio.
Această explozie a informaticii va conduce la apariția într-un număr din ce în ce mai mare a unor infracțiuni la săvârșirea cărora calculatorul va juca rolul de “complice”, “mijloc de realizare” sau chiar “victimă a infracțiunii” și nu în ulimul rând la cea mai cumplită amenințare la adresa umanității, “războiul cibernetic”.
Nu trebuie omis de asemenea și faptul că pe toate meridianele Terrei au apărut hackerii, catalogați drept cyber-criminali, socotiți cei mai subtili infractori cu porniri criminale. “Vârfurile” în domeniu nu au întârziat să apară, astfel Kevin Mitnich în S.U.A., Johan Helsingus în Germania, Dennis Ritchie în Anglia, Vladimir Levin în Rusia au dat mari bătăi de cap F.B.I. și altor servicii secrete. Binențeles, și în România, atacurile hackerilor au apărut după 1989, pentru că până la acea dată existau puțini utilizatori de calculatoare, mai ales în domeniul privat, pe primul loc în “topul infracțiunilor” situându-se fraudele cu cărți de credit pe Internet.
Preluând transferul rapid de fonduri operabil prin carduri, utilizat intens în Occident, România a făcut un pas către posibilitatea de sporire a criminalității informatice. Pirateria pe Internet a luat repede amploare, favorizată fiind de slaba coordonare la nivel bancar între băncile din România, absența în legislația română a unor reglementări care să stopeze acest fenomen infracțional, carențele în dotarea tehnică, personalul slab specializat în privința detectării operațiunilor ilegale în domeniul bancar prin Internet, lipsa de experiență și, nu rareori, dezinteresul celor cu atribuții în supravegherea transferurilor bancare prin cărți de credit și carduri. Așa se explică de ce multă vreme cyber-criminalii români, cu vârste cuprinse între 16 și 25 ani, folosind cărțile de credit POS (Point Of Sale) pentru tranzacții comerciale prin rețeaua Internet, la firmele cu site-uri specializate în operațiunile de vânzăre-cumpărare, au produs pagube imense acestora. Iată exemplul unui grup de șase tineri din Timișoara, care, accesând site-urile unor firme de produse farmaceutice din Boston – S.U.A., folosind cărțile de credit POS falsificate, au comandat și primit, făcând plata în fals, marfă de peste 2 milioane dolari. Faptele au devenit atât de alarmante, încât la data de 13 septembrie 2000, între Direcția de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției și US Secret Service din S.U.A. a existat o întâlnire în cadrul căreia s-au pus bazele unei viitoare cooperări punctuale. Astfel s-a propus înființarea unui punct de lucru în țara noastră, care să coopereze cu instituțiile americane de profil în privința combaterii falsificării de monedă, infracțiunilor pe calculator, spălării banilor murdari.
Alt caz: Ambasada Statelor Unite la București s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, acuzând mai multe persoane care au comandat cu ajutorul unor cărți de credit aparținând unor cetățeni străini, suplimente nutritive de la firma americană “Vitamin M.D.” Comenzile au fost lansate prin Internet de la București, prejudiciul total al firmei americane ridicându-se la peste 50.000 U.S.D. Poliția Română în colaborare cu US Secret Service, au descoperit infractorii. Aceștia erau opt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 26 ani, toți fără ocupație, care, folosind cărți de credit de pe programul “Credit Card Master” comandau prin Internet magazinelor virtuale suplimentele nutritive, pe care le vindeau apoi la prețuri mult mai mici, în sălile de body-building din țară. În timpul cercetărilor, a reieșit că, numai prin Poșta Română au sosit din S.U.A., în perioada 2000 – 2001 peste 500 colete pe adresele infractorilor.
Acestea, și încă alte multe cazuri de acest gen, provoacă teamă utilizatorilor din rețeaua Internet de a apela la această forma de comerț electronic.
Ca urmare, concluzionăm că pentru ca organele de urmărire penală să poată face față cu succes acestui nou val de infracțiuni care apare, se impune atât angajarea unor specialiști în domeniul informaticii, cât și efectuarea de către specialiștii criminaliști a unor cursuri de informatică care să le permită acestora efectuarea unor cercetări competente asupra calculatoarelor descoperite cu ocazia efectuării cercetării la fața locului sau a perchezițiilor.
Întrucât pentru elaborarea metodelor criminalistice pe baze științifice este necesar să fie cunoscute cauzele și modurile comiterii infracțiunilor, procesul creării urmelor, precum și metodele aplicate de alte științe în domenii de studiu similare sau apropiate se impune realizarea unui scurt studiu asupra modului de operare a calculatoarelor și în special a modalităților de lucru a rețelelor de calculatoare folosite la transferul valorilor și a informațiilor cu caracter secret.
Voi prezenta în continuare câteva caracteristici generale a calculatoarelor și a suporților de informații digitale, caracteristici care trebuiesc avute în vedere de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării infracțiunilor de spălare a banilor comise cu ajutorul calculatorului.
Toate informațiile existente într-un calculator se găsesc scrise pe un disc magnetic hard-disc (discul dur) asemănător unei dischete, dar care are posibilități de stocare de sute sau mii de ori mai mare. Fiecare hard-disc are o suprafață denumită FAT (File Alocation Table) în care sunt notate ce programe și date se află scrise pe el și unde anume pe suprafața lui se află, îndeplinind rolul de cuprins al hard-discului. Astfel, când operatorul dorește să acceseze o bază de date sau un program, calculatorul citește în FAT poziția acestuia pe hard-disc după care direcționează capul cititor al hard-discului pe suprafața aferentă programului respectiv pentru a-l citi și a efectua instrucțiunile existente în el.
În momentul în care operatorul dă comandă calculatorului să șteargă un anumit program sau o bază de date, acesta înlocuiește în FAT prima literă a programului cu semnul “?”, astfel pentru calculator acel program nu mai figurează ca fiind existent pe hard-disc, el nemaifiind afișat pe ecran alături de celelalte programe. Calculatorul consideră suprafața ocupată de acesta ca fiind liberă, deși programul se mai află efectiv scris pe acea suprafață. El nu va fi șters efectiv decât în momentul în care sunt încărcate în memoria calculatorului alte programe, care vor fi scrise pe spațiul considerat liber de calculator, putând astfel să șteargă prin suprascriere total sau parțial programul șters inițial.
În măsura în care nu au fost suprascrise bazele de date șterse vor putea fi recuperate cu ajutorul programului “unrease” din Norton Utilities, “undelete” din Dos, “reanimator” din Dos Navigator sau a altor programe asemănătoare, acest gen de programe permițând recuperarea datelor în măsura în care acestea nu au fost suprascrise de alte programe.
Întrucât mulți utilizatori de calculatoare nu cunosc aceste amănunte ale sistemului de operare DOS, în practică s-au întâlnit destul de frecvent cazuri când diverși infractori s-au mulțumit doar să șteargă anumite baze de date compromițătoare fără să le mai suprascrie, permițând astfel organelor de urmărire penală să refacă în întregime aceste baze de date cu ocazia perchezițiilor.
De aceea se recomandă la cercetarea bazelor de date existente pe calculator să se utilizeze întotdeauna programe care să permită accesul la datele șterse.
La cercetarea calculatoarelor utilizate de persoane care dețin vaste cunoștințe de informatică se recomandă ca pornirea acestora să se facă de pe o dischetă sistem adusă de organele de urmărire penală, întrucât există riscul existenței unui program care să suprascrie anumite date considerate compromițătoare, dacă imediat după pornirea calculatorului nu este apăsată o anumită combinație de taste. După aceasta se va trece la copierea tuturor informațiilor existente pe un suport protejat la ștergere, urmând ca ulterior să se facă cercetarea lor amănunțită.
Un alt obstacol des întâlnit de organele de cercetare penală la cercetarea unor infracțiuni electronice îl constituie descoperirea unor baze de date encriptate. Marea majoritate a programelor de comprimare a datelor “rar, pkzip, arj” sunt prevăzute cu facilitatea de a putea parola arhivele pe care le crează, astfel încât acestea să nu poată fi citite decât de persoanele care cunosc parola cu care au fost arhivate. În afară de acestea se mai găsesc și alte programe specializate de encriptare cum ar fi “diskreet” din Norton Utilities, cu ajutorul căruia pot fi encriptate fișiere sau chiar o porțiune de pe hard-disc, toate datele scrise pe acea porțiune fiind encriptate, pentru a putea fi utilizate fiind necesară cunoașterea parolei.
Dintre toate programele de criptare cel mai bun este PGP-ul (Pretty Good Privacy) care este un sistem de criptare cu chei publice, pentru deținerea și utilizarea acestui program în Franța și în alte țări este necesară o autorizare specială.Acest program permite atât encriptarea de fișiere, precum și encriptarea unor mesaje ce urmează a fi trimise prin modemuri telefonice sau radio, cu cheia publică a destinatarului. Deși cheia cu care a fost criptat mesajul este cunoscută de toată lumea, precum și algoritmul cu care s-a realizat criptarea, mesajul nu poate fi decriptat decât de posesorul unei chei secrete care a stat la baza formării cheii publice.
Fișierele criptate cu ajutorul programelor de compresie pot fi relativ ușor de decriptat existând programe speciale pentru aflarea parolei (”arjbreak, zipcrack”), succesul unei astfel de decriptări depinzând de mărimea parolei folosite; dacă aceasta depășește câteva zeci de caractere, operațiunea putând dura ani de zile.
Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, prevede în art. 13 că, în toate cazurile care constituie amenințări la siguranța națională, se poate solicita procurorului autorizarea efectuării următoarelor acte: “interceptarea comunicațiilor, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee, instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse”. Legea nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române permite poliției obținerea autorizației prevăzute în Legea nr. 51/1991, “pentru combaterea crimei organizate și a altor infracțiuni grave, în interesul urmăririi penale”.
În cazul în care organele de urmărire penală dețin date despre utilizarea de către persoanele bănuite a unor programe de encriptare, se recomandă, ca în baza unui mandat de tipul celor prevăzute în Legea nr. 51/1991, să se introducă în calculatorul ce urmează a fi cercetat un program capcană care să “fure” comenzile date de taste. Acest program notează într-un fișier toate tastele apăsate în ordine cronologică, deci inclusiv combinația de taste care formează codul folosit.
În lipsa unui mandat special, programul capcană poate fi introdus sub formă de virus și de o persoană din anturajul persoanei bănuite, urmând ca parola astfel obținută să fie folosită cu ocazia efectuării unei percheziții clasice sau ascunse ori a realizării flagrantului.
Există și alte programe care notează data și ora la care au fost folosite, aceste informații putând fi utile organelor de anchetă pentru stabilirea succesiunii anumitor evenimente. Astfel, programul Microsoft Word care este folosit la editarea de texte, oferă la comanda “Summary Info” data și ora la care a fost creat documentul analizat, data și ora când a fost deschis ultima dată sau când a fost scos la imprimantă, timpul total de editare precum si numele persoanei sau firmei care a cumpărat programul. Aceste informații nu constituie o dovadă sigură că persoana respectivă a lucrat la calculator la data și la ora indicată de program, întrucât acesta notează data și ora calculatorului, aceasta putând fi foarte ușor modificată. Ele prezintă importanță când apar sub forma unor împrejurări negative, când o persoană susține că a lucrat la calculator între anumite ore care nu se găsesc între orele notate de program.
Rețelele locale de calculatoare (LAN) sunt formate din unul sau mai multe calculatoare centrale (servere), dotate cu hard-discuri de mare capacitate pe care sunt notate bazele de date ale instituției respective, la acestea sunt legate prin cabluri dispuse în paralel celelalte calculatoare ale rețelei (numite terminale), care se află în diferite birouri. Accesul la datele existente pe servere este gradulat, astfel directorul general poate citi și modifica toate bazele de date existente, ceilalți utilizatori având un acces mai restrâns, ei putând citi sau/și modifica datele care privesc sectorul lor de activitate.
Traficul realizat pe o astfel de rețea este înregistrat într-o evidență care conține informații privind persoanele care au accesat sau copiat anumite fișiere, în unele cazuri dacă au adus modificări acestora, data și ora efectuării acestor operațiuni. Întrucât de la server pleacă doar două fire la care sunt conectate în paralel toate terminalele, este imposibil pentru acesta să stabilească cu exactitate terminalul de la care s-au accesat anumite date, el înregistrând doar numele și parola introduse de utilizator.
Pentru comiterea unei infracțiuni în cadrul unei astfel de rețele este necesar ca pe lângă accesul la un terminal să se cunoască și o parolă de acces care să permită copierea sau modificarea unor baze de date.
În cazul constatării unor modificări sau ștergeri ale unor baze de date, se va trece la verificarea evidenței rețelei în scopul stabilirii persoanelor care au lucrat cu acele date și când anume. Dacă în momentul indicat de evidențe, persoana respectivă nu se afla la locul de muncă, înseamnă că altcineva a utilizat parola de acces a acesteia.
Identificarea persoanelor care accesează neautorizat anumite date se va face prin introducerea, în secret, în calculatoarele utilizate de persoanele bănuite sau în toate calculatoarele din care este formată rețeaua, a unui program care să alerteze un terminal de faptul că un anumit utilizator folosește date la care nu avea acces, acest program putând să înregistreze toate operațiunile efectuate de la acel terminal (modificare, ștergere, copiere) asupra unor baze de date la care utilizatorul nu avea acces. Întrucât este posibil ca un terminal să fie utilizat și de o altă persoană, decât titularul de drept al acestuia, pentru identificarea corectă a acesteia se recomandă realizarea flagrantului.
Un accesoriu al calculatorului care poate fi folosit la săvârșirea unor infracțiuni este imprimanta. Calitatea tot mai ridicată a imaginilor ce se pot obține cu ajutorul imprimantelor, în special a celor cu laser, permite realizarea unor falsuri totale a diferitelor categorii de acte, programele Corel și Adobe Photoshop permițând reproducerea oricărui model de act și de ștampilă.
În vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor electronice în general și a infracțiunilor de spălare a banilor comise cu ajutorul calculatoarelor – în special – este necesar ca pe lângă angajarea unor specialiști, să fie luate și o serie de măsuri pentru cunoașterea atât a cauzelor și condițiilor care favorizează săvârșirea acestor fapte antisociale, cât și a metodelor și mijloacelor folosite la comiterea lor.
Cea mai importantă măsură ce se impune a fi luată constă în obținerea de către organele de urmărire penală a unor copii ale programelor folosite de diverse societăți pentru gestionarea sau transferarea electronică a valorilor. Aceste programe vor fi obținute sub formă de cod-sursă, acest lucru permițând analizarea lor în vederea descoperirii eventualelor “trape” instalate de programatori, precum și stabilirea modalităților prin care se pot săvârși sau acoperi săvârșirea unor infracțiuni a căror obiect material îl reprezintă valorile gestionate sau transferate.
Existența acestui program în posesia organelor de urmărire penală este absolut necesară în cazul în care pentru realizarea flagrantului sau pentru obținerea materialului probator este necesar să se instaleze un program capcană, care să înregistreze și să semnaleze modificările neautorizate aduse unor baze de date sau programe.
Întrucât programele “pirat” care să permită funcționarilor să modifice neautorizat anumite baze de date sunt introduse de către aceștia de pe dischete, pentru prevenirea accesului neautorizat la anumite baze de date, dar și pentru protejarea acestora de viruși, se recomandă ca rețelele de calculatoare să fie dotate cu 1-2 unități cititoare de dischete, iar utilizatorii calculatoarelor unde acestea sunt instalate să aibă obligația să verifice atent toate programele care le introduc.
Această măsură împreună cu aceea de a dota rețelele cu doar 1-2 imprimante a căror funcționare să fie supravegheată, este de natură să împiedice sustragerile unor date cu caracter secret existente pe rețea.
În cazul rețelelor care gestionează date cu caracter secret pentru prevenirea accesului neautorizat se impune folosirea unui sistem combinat de identificare a utilizatorilor, compus dintr-o cartelă magnetică și un număr de cod aferent.
Întrucât mare majoritate a calculatoarelor folosite în momentul de față la gestionarea sau prelucrarea datelor importante sunt din cele obișnuite, care nu au încorporate mijloace de protecție hard, în scopul prevenirii modificării sau copierii neautorizate a datelor se impune luarea următoarelor măsuri:
– depozitarea tuturor calculatoarelor într-o singură încăpere protejată, astfel încât fiecare utilizator să nu aibe acces decât la monitor și la tastatură;
– ținerea datelor de importanță deosebită pe hard-discuri portabile, care după utilizarea lor vor fi încuiate și sigilate în case de bani;
– folosirea unor dispozitive mecanice, cu chei care să împiedice accesul la sloturile calculatorului, la drever-ele externe, sau chiar alimentarea calculatorului;
– interzicerea accesului persoanelor neautorizate la calculatoare sau a personalului după orele de program;
– asigurarea pazei permanente a încăperilor unde se află calculatoare;
– eliminarea liniilor de acces care nu sunt necesare;
– deconectarea modemurilor telefonice când nu sunt utilizate;
– introducerea în BIOS-ul calculatoarelor a ambelor parole (User și Supervisor Password);
– parolele să nu fie ușor de ghicit și să aibă lungimea maximă pe care o admite BIOS-ul;
– parolele să fie schimbate regulat;
– se recomandă folosirea unor programe de encriptare a datelor importante astfel încât acestea să nu poată fi citite chiar dacă este furat hard-discul;
– ștergerea de pe hard-disc a următoarelor fișiere: FORMAT, DELTREE, SUBST, JOIN, BACKUP, RESTOR, ATTRIB;
– niciodată nu se va introduce parola în prezența cuiva sau de la un alt terminal, întrucât există pericolul ca utilizatorul acelui terminal să aibă lăsat rezident în memorie un program care să intercepteze tastatură.
Scurte concluzii
Încercând să sintetizez, trebuie să subliniez că nu există dubii asupra faptului că fenomenul spălării banilor se manifestă și în țara noastră, existând dubii doar cu privire la întinderea acestuia.
Activitățile de spălare a banilor se săvârșesc în contextul infracțiunilor specifice criminalității organizate, fiind strând legate de acestea.
Activitatea complexă și clandestină – spălarea banilor – se desfășoară pe scurt în trei faze: producerea ilicită de bogății, transformarea acestora în capital licit și reinvestirea sau replasarea mijloacelor financiare obținute în acest mod.
La baza elaborării Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și combatarea spălării banilor a stat concepția potrivit căreia incriminarea ca infracțiuni distincte a faptelor susceptibile să producă valori ilicite, precum și a modalităților de dobândire, transformare și disimulare a acestora este de natură să acopere atât criminalitatea izolată, cât și activitățile criminale săvârșite de către asociațiile de infractori. Legea reușește să îmbine într-un sistem unitar experiența europeană în materie cu experiența S.U.A. în domeniu.
Aici trebuie să menționez că, după consultarea site-urilor de pe Internet am tras concluzia că la capitolul spălarea banilor “campioni” sunt americanii, Italia s-a confruntat cu 3 cazuri în ultimii 5 ani, în schimb Bulgaria și Ungaria nu au nici un astfel de caz.
Dar oriunde în lume, banii murdari care circulă practic la vedere constituie oxigenul care dă forță infractorilor aflați foarte aproape sau chiar în intimitatea structurilor de putere ce le garantează și acoperă activitățile infracționale.
Sofisticatul sistem de spălare a acestor bani murdari funcționează, în cele mai multe cazuri, cu sprijinul, consultanța și expertiza specialiștilor din domeniul financiar-bancar, al investițiilor și bursei. Spălarea banilor se desfășoară la linia de demarcație dintre activitățile licite și cele ilicite.
Sfera bancară se constituie într-o zonă importantă de manifestare a criminalității organizate, atât sub forma extragerii frauduloase din depozitele bancare pe calea creditelor a unor sume uriașe de dolari, cât și prin folosirea băncilor pentru spălarea banilor.
Dacă în prezent România a devenit o placă turnantă și pentru acest gen de infracțiuni, este greu de spus. Totuși, având în vedere natura complexă a practicilor corupte și dificultățile întâlnite în detectarea și înregistrarea delictelor conexe, eliminarea sau dezvăluirea secretului bancar este esențială.
Se impune adoptarea unor măsuri legislative adecvate pentru a se asigura că profiturile din corupție sunt detectate și recuperate, trebuind să se ia în considerare și posibilitatea exploatării mecanismelor de spălare a veniturilor obținute ilegal, incluzând paradisurile fiscale, organizațiile legal constituite având ca unic scop implicarea în activități criminale și alte sisteme care s-au dovedit eficiente pentru desfășurarea unor asemenea activități.
Distrugerea suporturilor financiare ale sindicatelor crimei prin confiscarea bunurilor este esențială pentru succesul aplicării legii. Se impune ca toți cei care au tangență în cercetarea acestui gen de infracțiuni să stăpânească noțiunile de bază ale investigațiilor financiare. O investigație financiară atentă poate conduce de la un comerciant de stradă la șefi, iar prin urmărirea pistei banilor și a altor capitaluri, investigația poate să dezvăluie structura complexă a organizațiilor criminale. Ea poate totodată conduce la sechestrări și confiscări care să paralizeze aceste organizații.
Sechestrarea și confiscarea profiturilor mijloacelor crimei reprezintă de cele mai multe ori singurul mod eficient de a distruge funcționalitatea unui sindicat al crimei. Ar trebui de asemenea să se ia în considerare folosirea tehnicilor moderne care s-au dovedit a fi eficiente în investigarea formelor complexe ale infracționalității, cum este corupția. Asemenea tehnici includ supravegherea electronică, folosirea agenților lucrând sub acoperire și colectarea informațiilor prin mecanisme de raportare confidențiale.
ANEXA 1
Prezentarea legislației românești în materia spălării banilor
Legea nr. 21/18.01.1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor – prezentare structurată
Nr. 21/18.01.1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 18/21.01.1999;
Legea este structurată pe 5 capitole și cuprinde 29 articole.
În capitolul I, intitulat Dispoziții generale
– se definesc noțiunile de spălarea banilor, a bunurilor, a categoriilor de valori corporale și necorporale, a banilor, a actelor juridice, care atestă proprietatea celor de mai sus.
În capitolul II, intitulat “proceduri de identificare a creanțelor și de prelucrarea informațiilor referitoare la spălarea banilor
1. Cine are obligația de a sesiza Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor?
a) băncile, sucursalele băncilor străine și instituțiile de credit;
b) instituțiile financiare, cum ar fi: fonduri de investiții; societăți de investiții, societăți de administrare a investițiilor; societăți de depozitare, de custodie și de valori mobiliare; fonduri de pensii și alte asemenea fonduri care fac o serie de operații:
– creditarea, incluzând creditul de consum, creditul ipotecar, ființarea tranzacțiilor comerciale , operațiuni de plăți, emiterea și administrarea unor mijloace de plată, cărți de credit etc;
c) Societățile de asigurări și reasigurări;
d) Agenți economici care desfășoară activități de jocuri de noroc ori amanet;
e) Persoane fizice și juridice care acordă asistența juridică, materială, contabilă și financiar-bancară;
f) Orice altă persoană fizică sau juridică prin acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar – bancar.
2. Ce poate decide “Oficiul”?
a) suspendarea efectuării tranzacției – prin decizie scrisă pentru sume depuse sau retrase în valoare de peste 10.000 Euro (art. 8 din Legea 21/1999);
b) poate formula o cerere motivată către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru prelungirea termenului de 24 ore, cu maxim 3 zile lucrătoare; Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate autoriza o singură dată (motivat) prelungirea solicitată; tot Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate dispune încetarea suspendării efectuării tranzacției.
Consecințe: Când cererea de prelungire cerută de oficiu (3 zile) este neîntemeiată, acesta răspunde civil de pierderile cauzate persoanelor fizice sau juridice, prin întârziere.
3. Care sunt obligațiile persoanelor juridice menționate la pnctul 8 din Legea 21/1999?
a) Să stabilească identitatea clienților pentru orice tranzacție echivalentă a 10.000 Euro – indiferent că se efectuează o dată sau prin mai multe operațiuni; aceeași obligație o au și când suma este sub valoarea 10.000 Euro, dar și când sunt date că tranzacția are drept scop spălarea banilor; identificarea se face pe baza documentelor de identitate la persoanele fizice, iar la persoanele juridice, datele înscrise în documentele de înmatriculare ale persoanei juridice și dacă persoana fizică conduce legal persoana juridică; la persoanele juridice străine actele și documentele persoanei fizice respective, cât și ale persoanelor fizice sau juridice în interesul cărora se acționează; pentru fiecare caz în care identificarea este solicitată potrivit Legii 21/1999 persoana fizică sau juridică prevăzută de art. 8 va păstra o copie de pe document, ca dovadă de identitate, pe termen de 5 ani; se păstrează în evidența secundară sau operativă, înregistrarea tranzacției finale ce fac obiectul prezentei legi și vor fi predate Oficiilor pentru arhivă.
b) autoritățile cu drept de control financiar conform legii și cele de supraveghere prudențială a persoanelor fizice de la art. 8 care au cunoștință de datele care indică acțiuni de spălarea banilor, vor informa Oficiul. Nu sunt supuse regimului identificării: polițele de asigurare pe viață cu echivalentul a 1.000 Euro până la 2.500 euro; pentru fondurile dobândite în virtutea unui contract de muncă, cu condiția ca polița să nu fie folosită pentru împrumut; dacă s-a stabilit că plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la bancă sau la instituția de asigurări.
4. Care sunt obligațiile Oficiului?
– art. 18 – de a nu divulga informațiile primite, inclusiv după încetarea funcționării pe o durată de 5 ani; refolosirea în scop personal de către angajații oficiului a informațiilor, cu excepția colaborărilor mutuale (art. 18 alin. 3).
Capitolul III – “Oficiul Național de prevenire și combatere a spălării banilor”.
Cum funcționează O.N.P.C.S.P. și organizarea acestuia.
Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor funcționează în subordinea Guvernului, ca organ cu personalitate juridică.
În vederea executării atribuțiilor sale de primire, analiză și prelucrare a informațiilor și de sesizare a autorităților, acesta are un aparat propriu – la nivel central (Oficiul), condus de Ministru Secretar de Stat, la nivelul județelor și a municipiului București (structuri), conduse de director. Componența Oficiului – câte un reprezentat al Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerului de Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție București, Băncii Naționale, Asociației Române a Băncilor și Curții de Conturi, condus de un președinte, cu rang de ministru secretar de stat numit de guvern și ordonator de credite.
Ce condiții trebuie să îndeplinească membrii oficiului?
– licențiați + 10 ani vechime în funcții economice + juridice, domiciliul în România, cetățenia română, exercită drepturi civile și politice, reputație profesională și morală. Funcția de membru al Oficiului este incompatibilă cu orice funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
Cum încetează mandatul de membru al Oficiului?
– la expirarea mandatului de 5 ani, prin demisie, deces, în caz de incompatibilitate, în caz de imposibilitatea exercitării funcției pe o perioadă de 5 luni, revocare (de autoritatea ce l-a numit).
Structurile au aceeași componență în plan local și atribuții.
Actele Oficiului : decizii și rapoarte Guvernului.
Capitolul IV – “Răspunderi și sancțiuni”
– articolele 21 – 25:
– art. 22. Contravenții – 500.000 – 20.000.000 lei. Se constată și se aplică de persoane din cadrul Oficiului.
– art. 23. Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu pedeapsă de la 3 la 12 ani:
a) Schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că provine din săvârșirea unor infracțiuni: trafic de stupefiante (art. 312 Cod penal), nerespectarea regimului armelor și munițiilor (art. 279 Cod penal), nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive (art. 2791 Cod penal), nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 280 Cod penal), falsificarea de monede sau alte valori (art. 282 Cod penal), proxenetismul (art. 329 Cod penal), contrabanda (art. 175 – 179 din Legea nr. 141/1997), șantajul (art. 194 Cod penal), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 Cod penal), înșelăciunea în domeniul bancar, comercial sau de asigurări (art. 215 alin. 3,4 și 5 Cod penal), nerespectarea regimului de ocrotire a unur bunuri, traficul de animale ocrotite în țările lor, comerțul cu țesuturi și organe umane (art. 16 din Legea nr. 2/1998), infracțiuni săvârșite prin intermediul calculatoarelor, infracțiuni săvârșite cu carte de credit, infracțiuni săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori (art. 323 Cod penal), nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri (art. 3022 Cod penal, nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc (art.2 lit. g, art. 13 alin. 1 din Legea nr. 31/1996 raportat la art. 7 din H.G. nr. 1/18.04.1997).
b) Ascunderea sau disimularea provenienței, apartenenței, dispoziției, dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea uneia din infracțiunile de la pct. a).
c) Dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia din infracțiunile de la lit. a).
d) Asocierea, inițierea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă în scopul săvârșirii de infracțiuni de spălare a banilor, se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani. Tentativa se pedepsește.
– art. 24 – Nerespectarea obligațiilor prevăzute în art. 18 se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. În cazul infracțiunii de mai sus, se aplică art. 118 Cod penal – confiscarea valorii în caz că nu se găsesc; obligarea infractorilor la plata contravalorii acestora – în lei.
În temeiul art. 19 alin. 5 și art. 29 din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor Guvernul României a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a structurilor sale teritoriale (Hotărârea nr. 413/26.05.1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 249 din 2 iunie 1999) ca organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, cu sediul în București. Conform art. 2 din Hotărâre, Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea și combaterea spălării banilor, scop în care primește, analizează, prelucrează informații și sesizează autoritățile abilitate prin lege.
Pentru îndeplinirea obiectului său de activitate, Oficiul are potrivit art. 4 și multe atribuții privind primirea datelor și informațiilor de la persoanele fizice și juridice menționate la art. 8 din Legea nr. 21/1999 referitoare la operațiuni și tranzacții efectuate în lei și/sau în valută, în legătură cu colaborarea cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, S.I.E., Banca Națională a României, Curtea de Conturi și Asociația Română a Băncilor, cooperează și promovează schimbul de informații și de experiență cu instituțiile străine similare și cu instituții internaționale europene și regionale care au atribuții în domeniul combaterii spălării banilor.
De asemenea, Oficiul emite în condițiile legii decizii de suspendare a efectuării tranzacțiilor, informează Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în cazurile prevăzute de lege, constată contravențiile săvârșite în domeniul său de activitate și aplică sancțiunile stabilite de lege, prin persoane anume desemnate, avizează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate ș.a.
Oficiul este format din câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Ministerul de Interne, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Curții de Conturi, numiți în funcție prin hotărâre a Guvernului, pe o perioadă de 5 ani și este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, care are și calitatea de ordonator principal de credite.
Plenul oficiului constituit din cei 7 membri numiți în această calitate potrivit art. 19 din Legea nr. 21/1999 este structura deliberativă și de decizie a oficiului. Aceasta dezbate și, după caz, hotărăște conform art. 8 diferite măsuri pentru buna desfășurare a oficiului. Președintele reprezeintă oficiul în relațiile cu autoritățile legislative, judiciare și administrative, precum și cu persoane fizice și juridice din țară și străinătate, inclusiv cu organismele și organizațiile internaționale. În cadrul oficiului funcționează un număr de 9 direcții organizate în servicii, birouri și compartimente, coordonarea acestora realizându-se de către membrii oficiului, conform deciziei plenului acestuia.
Anexa nr. 2 la Hotărâre cuprinde nomenclatorul de funcții ale Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, iar anexa nr. 3 mijloacele de transport și alte măsuri administrative.
Prin Decizia nr. 3 din 28 iulie 1999 emisă de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 6 august 1999, s-a aprobat Raportul pentru tranzacții suspecte și Raportul privind operațiunile de depunere și de retragere în numerar care depășește echivalentul a 10.000 euro cuprinzând două anexe. Începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei menționate, raportarea datelor și elementelor prevăzute de Legea nr. 21/1999 se va efectua de către persoanele fizice și juridice care intră sub incidența legii în forma prezentată în aceste anexe. Totodată, Instrucțiunile nr. 9 din 15.12.1999 privind prevenirea și combaterea spălării banilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și publicate în Monitorul Oficial nr. 29 din 26 ianuarie 2000, reglementează prevenirea și combaterea activităților de spălare a banilor prin intermediul pieței de capital și sunt emise în aplicarea Legii nr. 21/1999.
Potrivit art. 2 intră sub incidența Instrucțiunilor persoanele fizice și juridice autorizate și/sau reglementate de C.N.V.M. în aplicarea Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și a Legii nr. 83/1994 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii și funcționării fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară: societățile de valori mobiliare, societățile de administrare, fondurile deschise de investiții, fondurile de investiții cu capital de risc, societățile de depozitare a activelor fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții, agenții custode, consultații de plasament, cenzorii independenți, agenții de valori mobiliare, Bursa de Valori București, RASDAQ, Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare.
Persoanele juridice desemnate la art. 2 vor desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea Legii nr. 21/1999 și a Instrucțiunilor. Persoanele desemnate vor stabili proceduri și metode de control intern pentru a preveni și a împiedica spălarea banilor și vor asigura instruirea angajaților pentru recunoașterea tranzacțiilor care pot fi legate de spălarea banilor și cu privire la măsurile imediate ce trebuie luate în asemenea cazuri conform legii.
Persoanele juridice, prin angajații lor, și persoanele fizice menționate la art. 2 au obligația să stabilească identitatea clienților, pentru orice tranzacție a cărei limită, în lei sau valută, reprezintă echivalentul a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția are loc printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au legătură între ele.
Pentru operațiunile de depunere sau de retragere de sume în numerar, în lei sau în valută, sume ce depășesc echivalentul a 10.000 euro, personalul din structurile prevăzute la art. 2 va raporta în termen de 24 ore de la data efectuării operațiunii Oficiului și în termen de 3 zile C.N.V.M.
De asemenea, de îndată ce apar informații că prin tranzacții se urmărește spălarea banilor, se va proceda la identificarea clienților, chiar dacă valoarea tranzacției este mai mică decât limita stabilită de oficiu. În cazul în care o persoană din cele prev. la art. 2 nu are posibilitatea să împiedice efectuarea operațiunii care are ca scop spălarea banilor, instituția sau persoana în cauză va informa Oficiul și C.N.V.M. imediat după ce a efectuat tranzacția, precizând și motivul pentru care nu s-a putut transmite informația despre tranzacție mai înainte ca aceasta să se fi efectuat.
Datele de identitate ale clienților vor cuprinde în cazul persoanelor fizice datele de stare civilă menționate în documentele de identitate, iar în cazul persoanelor juridice datele menționate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum și dovada că persoana fizică care conduce tranzacția reprezintă legal persoana juridică.
În cazul persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare vor fi solicitate documentele din care să rezulte identitatea firmei, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacție, precum și o traducere în limba română a documentelor autentificate de un notar public.
În cazul în care există informații referitoare la clienții prevăzuți la art. 6 și 9 că tranzacția nu se desfășoară în nume propriu, persoanele fizice menționate la art. 2 vor lua măsuri pentru a obține date despre adevărata identitate a persoanei în interesul căreia acționează acești clienți, inclusiv de la Oficiu.
De asemenea, persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 2 vor întocmi un raport scris pentru fiecare tranzacție care, în virtutea naturii ei sau a caracterului neobișnuit raportat la contextul activităților obișnuite ale clientului, poate fi legată de spălarea banilor. Sesizările comunicate C.N.V.M. de către alte persoane fizice și juridice decât cele prevăzute la art. 2 vor fi transmise Oficiului în termen de 24 ore.
Toate informațiile comunicate Oficiului sau C.N.V.M. sunt considerate informații confidențiale.
ANEXA 2
Prezentarea Tratatului între România și Statele Unite ale Americii cu privire la asistența judiciară în materia penală – București – 29 iunie 2000
România și Statele Unite ale Americii, denumite Părți Contractante, dorind să îmbunătățească eficiența activității ambelor state, în urmărirea, judecarea și prevenirea infracțiunilor prin cooperare și asistență judiciară în materie penală, au încheiat la 29 iunie 2000 la București, un tratat cuprinzând 20 articole ce privesc obiectul asistenței, autoritățile centrale, restricții privind asistența, forma și conținutul cererilor, declarația de martor sau alte probe în statul solicitat, transferul persoanelor arestate, documentele oficiale, iar cu privire la infracțiunile de spălare a banilor localizarea sau identificarea persoanelor sau obiectelor, percheziția și confiscarea, sume de bani și bunuri care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau au rezultat din infracțiune. Astfel:
“Articolul 17 – Sume de bani și bunurile care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau au rezultat din infracțiune: Dacă Autoritatea Centrală a unei Părți Contractante are cunoștință despre faptul că sume de bani sau bunurile care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau sunt rezultate din infracțiune și care pot fi supuse confiscării sau sechestrării sunt localizate în cealaltă Parte Contractantă, ea poate informa despre aceasta Autoritatea Centrală a celeilalte Părți Contractante. Dacă Partea Contractantă care primește astfel de informații are competență în acest sens, ea poate prezenta această informație autorităților sale pentru a stabili dacă este necesară luarea unor măsuri. Aceste autorități vor hotărî în conformitate cu legile statului lor.
Părțile Contractante își vor acorda asistență în limita permisă de legislația lor în procedurile referitoare la confiscarea sumelor de bani și bunurilor care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau sunt rezultate din infracțiune, la restituirea acestora către victimele infracțiunii și la încasarea amenzilor aplicate ca pedepse prin sentințele penale. Această asistență poate include acțiunea de indisponibilizare temporară a sumelor sau bunurilor care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau sunt rezultate din infracțiune până la reluarea procedurilor.
Partea Contractantă care are în păstrare sume de bani sau bunuri care au folosit la săvârșirea infracțiunii sau sunt rezultate din infracțiune va dispune de ele în conformitate cu legile sale. Fiecare Parte Contractantă poate transmite celeilalte Părți Contractante toate sau o parte din aceste valori sau sumele încasate de pe urma vânzării lor, în limita admisă de legislația Părții Contractante care efectuează transmiterea și în condiții pe care le consideră corespunzătoare.”
Bibliografie:
Constituția României;
Codul penal român;
Codul de procedură penală;
Legea nr. 21/18.01.1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor;
Legea nr. 87/18.10.1994 pentru combaterea evaziunii fiscale;
Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României;
Legea nr. 50/1998 – legea bancară română;
Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – Hotărârea nr. 413/26.05.1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 249 din 2 iunie 1999;
Decizia nr. 3 din 28 iulie 1999 emisă de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 6 august 1999, prin care s-a aprobat Raportul pentru tranzacții suspecte și Raportul privind operațiunile de depunere și de retragere în numerar care depășește echivalentul a 10.000 euro;
Instrucțiunile nr. 9 din 15.12.1999 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare – publicate în Monitorul Oficial nr. 29 din 26 ianuarie 2000;
Raport întocmit cu ocazia Conferinței privind spălarea banilor și confiscarea bunurilor rezultate din aceasta, sponsorizată de Oficiul de Dezvoltare și Asistență în domeniul penal, în alte țări decât S.U.A. – București, 16 – 18 februarie 1999;
Raport întocmit cu ocazia desfășurării seminarului de instruire în domeniul cercetării penale a infracțiunilor de spălare a banilor, organizat de Ambasada S.U.A. la București – 26 – 29 iunie 2000;
Raport întocmit cu ocazia desfășurării seminarului de instruire în domeniul cercetării penale a infracțiunilor de corupție, organizat de Ambasada S.U.A. la București – 06 – 13 decembrie 2001;
Tratatul încheiat între România și Statele Unite ale Americii cu privire la asistența judiciară în materie penală – București – 29 iunie 2000;
Joseph A. Brandolino și Monica Bachner – Acuzarea în cazurile de spălare a banilor în S.U.A.;
Billy Steel – “Spălarea banilor – marea problemă de lumii” – S.U.A. – 08.12.2000;
Askold Krushelnycky – “East – Money Laundering Conceals Corrupt Practices” – Praga, 07.09.2000;
Jean Ziegler – Seniorii crimei – Editura Antet – 1998;
Gral. Ion Pitulescu – Crima organizată, al III-lea război mondial – Editura Național – 1997;
Vasile Dobrinoiu ș.a. – Drept penal – partea generală, Ed. Europa Nova, București, 1999;
Radu Negrea – “Spoliatorii” – Editura Aureus, București, 1991;
Ion Mircea – “Criminalistica”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;
Dumitru Sandu – “Falsul în acte”, Editura Lumina Lex, București, 1994;
Tudor Amza – “Criminalitatea economico-financiară a gulerelor albe”, Editura Lumina Lex, București, 1997;
Florin Sandu – “Contrabanda și crima organizată”, Editura Național, București, 1997;
Florin Sandu – Concluzii din activitatea Poliției Române în domeniul combaterii criminalității financiar-bancare, București, 1999;
Costică Voicu – “Crima organizată”, Editura Artprint, București, 1995;
Costică Voicu – Spălarea banilor murdari – Editura Sylvi, București, 1999;
Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi – “Infracționalitatea în domeniul informaticii” – Revista “Dreptul” nr. 10-11/1994;
Legislația Franceză în domeniul criptografiei, Revista Byte, Octombrie 1995;
Gheroghe Mocuța – “Introducerea legislației împotriva spălării banilor” – Revista de Criminologie , Criminalistică și Penologie nr. 3/1999;
Cotidianul “Cuget Liber” – “Războiul cibernetic” – 05.02.2000;
Cotidianul “Adevărul economic” – nr. 44(500) – 06.11.2001;
Revista “Historia” – nr. 1/14.11.2001 – “Banii terorismului”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .aspecte Juridice Privind Pericolele Comiterii Infractiunilor de Spalare a Banilor (ID: 125053)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.