ASPECTE JURIDICE DE APĂRARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA A elaborat: ȘOIMU MARINA an. V, gr. 510 CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC… [618564]

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
Catedra Drept Privat

TEZA DE LICENȚĂ

ASPECTE JURIDICE DE APĂRARE A DREPTULUI DE
PROPRIETATE ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA

A elaborat:
ȘOIMU MARINA
an. V, gr. 510

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
SAVCA TAMARA

Chișinău – 2017

2

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 3
1 – CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MIJLOACELE JURIDICO -CIVILE DE
APĂRARE A DREPTULUI DE PROPRIET ATE. ………………………….. ………………………….. ………… 7
1.1 Considerații generale privind apărarea dreptului de proprietate. ………………………….. ………………. 7
1.2 Sistemul mijloacelor juridico -civile de apărar e a dreptului de proprietate. ………………………….. … 9
1.3. ”Concurența acțiunilor” la apărarea dreptului de proprietate. ………………………….. ………………… 11
2 – ACȚIUNI JURIDICO -CIVI LE DE APĂRARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE. … 13
2.1 Acțiunea în revendicare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 13
2.1.1. Înțelesul etimologic al acțiunii în reven dicare. Evoluția istorică. ………………………….. …….. 13
2.1.2 Noțiunea și caracterele juridice ale acțiunii în revendicare. ………………………….. ……………… 16
2.1.3. Subiecții acțiunii î n revendicare. ………………………….. ………………………….. …………………….. 19
2.1.4. Obiectul acțiunii în revendicare. ………………………….. ………………………….. …………………….. 22
2.1.5. Condițiile de exercitare a acțiunii în revendicare. ………………………….. ………………………….. 23
2.1.6. Efectele acțiunii în revendicare. ………………………….. ………………………….. ……………………… 30
2.2. Acțiunea negatorie. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 34
2.2.1 Noțiunea și caracterele juridice ale acțiunii negatorii. ………………………….. …………………….. 34
2.2.2. Subiecții acțiunii negatorii. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 35
2.2.3. Obiectul ac țiunii negatorii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 36
2.2.4.Condițiile de exercitare a acțiunii negatorii. ………………………….. ………………………….. ……… 36
2.2.5. Efectele acțiunii negatorii. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 38
2.3. Acțiunea în recunoașterea dreptului de proprietate. ………………………….. ………………………….. …. 39
2.4. Particularitățile apărării dreptului de proprietate aparținînd statului și u nităților administrativ –
teritoriale. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 42
3 – PARTICULARITĂȚILE APĂRĂRII DEZMEMBRĂMINTELOR DREPTULUI DE
PROPRIETATE. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 46
3.1 Pr ezentare generală cu privire la mijloacele de apărare a dezmembrămintelor dreptului de
proprietate. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 46
3.2. Unele aspecte de drept comparat în materia apărării drepturilor reale. ………………………….. 47
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 52

3

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate
Proprietatea fiind în toate ti mpurile pia tra de temelie a societății, a jucat si
joacă un rol deosebit în evoluț ia acestee a.
Drepturile reale reprezin tă o instituție multifunctională ce s-a dezvoltat
de-a lungul timpul ui și care are o natură complexă . Dreptul d e proprietate este
principalul ș i cel mai complet drept real asup ra unui lucru, deoarece, conferă
titularul ui să u toate cele t rei atribute : posesia, folosința ș i dispoziția. Legea
permite î nsă disocierea acesto r atribute ș i repartizarea lor î ntre tit ulari diferiți,
creîndu -se alte drepturi reale. Î n Codul civil al Republicii Moldova sunt
reglementate ca alte drepturi reale princ ipale : uzufruct ul, uzul, abitația,
servitutea ș i superficia a căror apărare este foarte necesară .
Actualitatea cercetă rii teoretico -legale, dar nu mai puț in și practică reiese
din anumite situaț ii în care s-a pomenit Republica Moldova în această perioadă.
Situația actuală se datorează proceselor negative care urmă resc Republica
Moldova de mult t imp, cum sunt : declinul producț iei, creș terea numă rului de
infracțiuni, e schivarea de la ră spundere a unor persoane cu funcții de răspundere
și a unor cetă țeni de rînd, inef iciența administrării de stat, î ndeosebi în situaț ia
crizei politice î n care s -a pomenit Republica Moldova la momentul actual,
precum ș i criza economică mondială care a afectat țara noastră pe deplin. În
aceste condiții, o sarcină social -juridică imp ortantă este asigurarea si apăra rea
dreptului de proprietate ș i a altor drepturi reale principale.
Instituția apără rii dreptului de proprietate î n special a drept urilor reale
principale este foarte puțin cercetată în Republica Moldova, iar reglementă rile
privind drepturi le reale principale(altele decî t dreptul d e proprietate) î ndeosebi
nu conțin reglementă ri exprese î n dome niul apără rii acestora. De ac eea
investiga ții în domeniul apă rării acestor drepturi vor putea aduce noi a rgument e
în favoa rea perfecț ionării legislației î n ceea ce priveș te instituția apără rii
drepturilor reale.
Instituț ia apărării drepturilor reale există datorită utilită ții practice.
Necesitatea actuală a membrilor so cietății noastre de a -și apăra d repturile face ca
instituția apă rării drepturilor reale să reglementeze relaț iile sociale respective. Î n
condițiile economiei de piață importanța apără rii dre pturilor reale crește
substanț ial, fapt dat orat consolidă rii dreptului de proprietate privată.
Dreptul de proprietate, precum ș i dezmembrămintele acestuia (apărute în
legislația Republicii Moldova odată cu intrarea in vigoare a Codului civil din

4
2002), det ermină necesitatea identificării modalitați lor de apă rare a aces tora,
precum ș i a lacunelor î n domeniu.
Dezbaterile ș tiințifice privind categoria subiecților cu drept de a înainta
acțiunea î n revendicare relevă neces itatea studierii acestei teme, ș i ca rezultat
rezolvarea controverselor doctrinare.
Noutatea stiințifica a rezultatelor obț inute
Noutatea ș tiințifica a t ezei se caracterizează prin urmă toarele :
– s-a definit no țiunea acțiunii în revendicare ș i a acț iunii
negatorii;
– s-au stabilit condiț iile de exercitare a acț iunii î n revendicare
și a acț iunii negatorii, pr ecum ș i efectele juridice ale acestor acț iuni;
– s-au identificat particularitățile apără rii dreptului de
proprietate publică al statului ș i unităț ilor administrativ -teritoriale;
– s-a argum entat necesitatea modifică rii un or norme legale
referitor la acțiunea în revendicare și în privinț a acțiunii negatorii,
precum ș i întroducerea unor n oi articole, care ar asigura apărarea
dezmembră mintelor dreptului de proprietate.
Scopul ș i obiectivele
Actualit atea temei investigate determină ș i scopul prez entei lucră ri :
delimitarea mi jloacelor juridico -civile de apă rare a dr eptului de proprietate,
precum ș i a a ltor drepturi reale principale în dependență de diferite criterii,
evoluția istorică a acț iunii în revendicare , caracterel e juridice ale acesteia
precum ș i a acțiunii negatorii, analiza reglementărilor juridice ale acestor acțiuni
de ap ărare a drepturilor reale atît în legislația autohtona cît ș i în cea a altor state,
particularitățile apără rii dre ptului de proprietate publică a statului ș i unităț ilor
administrativ -teritoriale.
Așadar, scopul prezentei lucrări constituie în ansamblu instituția apără rii
drepturilor reale principale.
Pentru atingerea sc opului propus î n lucrarea de față ne propunem
realizarea urmatoarelor obiective :
1. Clasificarea mi jloacelor juridico -civile de apă rare a dreptului de
proprietate;
2. Apariția si evoluția acțiunii î n revendicare;
3. Definirea acțiunilor în revendicare,î n recunoaș terea dreptului,
precum ș i definir ea acț iunii ne gatorii;
4. Identificarea subiecților acestor acț iuni;
5. Enumerarea condițiilor de exercitare a acțiunilor reale de apă rarea a
dreptului de proprietate;
6. Efectele acțiunii în revendicare ș i acțiunii ne gatorii;

5
7. Studiul comparat î n ce priveș te apă rarea drepturilor reale principale;
8. Stabilirea particularităților apără rii dreptului de p roprietate publică
al statului și al unită ților administrativ -teritoriale;
9. Constatarea lacunelor din legislaț ia Republicii Moldova, elaborarea
unor propuneri de modificare a legislaț iei.
Baza metodologică și teoretico -științifică a invest igației
În calitate de bază metodologică în cercetă ri au fost utilizate analizele
comparative, ceea ce a permis examinarea instituției apărării drepturilor reale
sub divers e aspecte, date fiind reglementă rile cunoscute î n domeniul drept ului
din Republica M oldova, România, Federația Rusă , precum și din alte țări. Î n
proces ul de sintetizare a lucrărilor ș tiințifice din țările menț ionate, de analiză
comparativă , cel mai efect iv procedeu de sintetizare a noț iunilor ș i fenomenelor,
autorul a utilizat și metodele de analiză și sinteză logică, structural sistematică ,
istorică, juridico -comparativă, alte metode de cunoaș tere științifică .
Ca val oare aplicativă a lucrarii o constituie sursele literare a autorilor
moldoveni, români, ruș i: Anghel I.M. , Baieș S., Băieș u A., Carss -Frisk M.,
Cebotari V., Cercel S., Chelaru E., Crețu I., Dogaru I., Filipescu A.I., Filipescu
I.P., Грищаева С.П., Грудцына Л.Ю., Гуев А.Н ,Ilie-Todica C., Калина А.Г.,
Кузнецова М.В., Лихачев Г.Д., Manescu D.V., Масяева А.И., Matei U.,
Мозилин В.П., Palii V., Pascari A., Пиляева В.В., Poalelungi M., Popa E.T.,
Popa V.V., Roșca N., Садиков О.Н., Сергеев А.Н., Slusarenco S., Сосна А.,
Sterbet V., Суханов E., Urs I.R., Volcinschi V.
Baza normativă a acestei lucră ri o constituie : Constituț ia Repu blicii
Moldova din 29.07.1994; Codul civil al Republicii Moldova nr.1107 -15 din
06.06.2002; Codul de executare al Republicii Moldova nr.4 43 din 24.12.2004;
Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532 -XII din 22.06.1993 ; Legea
Republicii Moldova privind cadastrul bunurilor imobile n r.1543 din 25.02.1998 ;
Legea Republicii Moldova cu privire la arenda nr. 861 din 14.01.1992, (in
prezent abrogat ă); Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459
din 22.01.91 , abrogată pe 30.03.2007; Legea Republicii Moldova privind
expro prierea pentru utilitate publică nr. 488 din 08.07.1999; Legea Republicii
Moldova privind administ rarea si deetatizar ea proprietăț ii publice nr. 121 din
04.05.2007; Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publica a
unităț ilor administrativ -teritoriale nr. 523 din 16.07.1999.
Structura lucră rii
Lucrarea este compusă din trei capitole, divizate î n paragrafe ș i puncte . Ca
bază acestei lucrări serveș te analiza teoretică a noț iunilor ș i prevederilor legale,
a practicii de aplicare, a prevederilor legale privind apă rarea drepturilor reale.

6
Capitolul î ntîi din această lucrare î ntitulat “Consideraț ii generale privin d
mijloacele juridico -civile de apă rare a dreptului de proprietate“ este divizat î n
trei paragrafe , și are un caracter teoretic. În acest capitol s -au enunțat abordă rile
doctrinare privind sistemul mi jloacelor juridico -civile de apă rare a d reptului de
proprietate. Paragraful trei d in acest capitol este dedicat aș a-zisei “concure nței
acțiunilor” la apă rarea dreptu lui de proprietate, î ndeosebi cî nd este vorb a de
mijloacele reale ș i obligaționale de apă rare a dreptului de proprietate.
Capitolul 2 este dedicat unor acț iuni juridi co-civile prin care poate fi
apărat dreptul de p roprietate. În principal fiind vorba de acț iunile reale ș i
petitorii cunoscute Codul ui civil din 2002. Analizî nd noț iunile, caracterele
juridice, subiecț ii, precum și alte aspecte, s -a stab ilit că acțiunea în revendicare
și acțiunea negatorie sunt niș te ac țiuni reale ș i petitotii , și care pot fi înaintate
doar de că tre titularul dreptului de proprietate asupra bunului. Ne -am expus î n
paragraful trei ș i asupra acțiunii î n recunoaș terea dreptu lui, deoarece considerăm
că această acțiune la fel prezintă unul dintr e cele mai eficient e și des î ntîlnite în
practică mijloace de apă rare a dr eptului de proprietate. Nu am lăsat în umbră
nici particularitățile care persistă la apă rarea dreptului de propr ietate publică al
statului ș i unităț ilor administrativ -terito riale, analizîndu -le pe acestea î n coraport
cu unele prevederi ale legislației altor state, precum ș i cu normele Codului civil
din 1964 ,care este abrogat prin Codul Civil din 2002 .
Capitolu l 3, consacrat “Particularită ților de apărare a dezmembră mintelor
dreptului de proprietate”, include analiza legală ș i doctrinară a modalităților de
apărare a drepturilor reale principale. Cîteva aspecte de drept comparat în
materia apărării dezmembră mintelor dr eptului de propri etate și -au găsit loc î n
paragraful doi al acestui capitol.

7
1 – CONSID ERAȚ II GENERALE PRIVIND MIJLOACELE JURIDICO –
CIVILE DE APĂ RARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE .

1.1 Considerații generale privind apă rarea dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate pe bună dreptate este considerat ca fiind unul
dintre cele mai vechi drepturi ale persoanei. Dreptul real de proprietate este
recunoscut ca drept fu ndame ntal al omului, fiind prevăzut î n această calitate în
tratatele ș i convențiil e internaț ionale. Ca exemplu , poate servi articolul 17 al
Declaraț iei Universale a Drepturilor Omului1 care prevede că : „Orice persoană
are dre ptul la proprietate aî it singură cît ș i în asociere cu alț ii. Nimeni nu va fi
lipsit î n mod arbitrar de proprie tatea sa ”.
La fel prin Protocolul nr.1 adițional la Convenț ia pentru ap ărarea
drepturilor omului ș i libertăț ilor fundamentale semnat la Paris la 20.03.19522, în
art.1 “Protecț ia proprietăț ii” s-a statuat că : “Orice persoană fizică sau juridică
are dreptul la respectarea bunurilor sale ” (alin. (1) . Iar alin. (2) al aceluiaș i
articol prevede c ă : ”Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decî t pentru
cauză de utilitate și î n condițiile prevă zute de lege ș i de principiile gener ale ale
dreptului internaț ional”.
Pe plan inter n, dreptul de proprietate poate fi apă rat printr -o multitudine
de mijloace juridice
aparținî nd diverselor ramuri de drept.
Constituț ia Republicii Moldova , în cadrul drepturilor ș i libertăț ilor
fundamentale include ș i dreptul la proprieta te. Astfel, art. 46 î ntitulat “Dreptul
la proprietate privată și protec ția acesteia” prevede î n alin. (1) că : “Dreptul la
proprietate privat ă, precum ș i creanțele asupra statului, sî nt garantate” . Alin.
(2) stabileș te : “Nimeni nu poate fi expropriat decî t pentru cauză de utilitate
publică, stabilită potrivit legii, cu dreap tă și prealabilă despă gubire” . Acestea,
precum ș i alte prevederi constituț ionale stabilesc principiile generale de
reglement are, inclusiv de protecț ie, a rela țiilor de proprietat e.
Dreptul penal ș i drept ul administrativ instituie sancțiunile în caz de
încălcare a dreptului de proprietate .
Dreptul procesual stabilește ordinea de aplicare a sancț iunilor stabilite
prin intermediul normelor penale ș i administrative.

1 Adoptată si proclamată la New York la 10.12.1948 de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția 217(A), ratificată prin Hotărîrea
Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenesti nr. 217 din 28.07 1990.
2 Ratificat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1298 din 24.07.1997. Pentru Republica Moldova aceast ă convenție este în
vigoare de la 01.02.1998.

8
Desigur , proprietate a este apărată și prin intermediul normelor
juridice ale altor ramuri de drept , analizarea că rora nu este scopul nostru î n
cadrul acestei lucră ri.
Dar cel mai mare rol , în privința apără rii dreptul de proprietate , îl are
desigur dreptului civil , care este baza reglementării relaț iilor private î n stat.
Astfel, î n baza normelor de drept civil, dreptul de pr oprietate beneficiază de o
protecție “complexă ”.
Totodată , în literatura juridică s-a menționat că diferite norme și instituții
ale dreptului civil nu joacă acelaș i rol în apărarea relaț iilor de proprie tate.1
Astfel, unele din ele apără relațiile de p roprietate pe calea recunoașterii acestora,
altele asigură condiț iile necesare de exercita re a dreptului de proprietate, și î n
final a treia catego rie de norme stabilesc consecințele negative pentru cei care
încalcă acest drept .
Apărarea dreptului de proprietate , la fel ca ș i a altor drepturi reale formate
prin dezmembrarea acestuia , se efectuează î n limita preveder ilor generale
referitoare la apă rarea drep turilor civile, reglementă ri care se conțin î n cartea
întîi, “Dispoziț ii generale”, titlul I, “Dispozi ții comune”, Capitolul 2, “Apariția
drepturilor ș i obligaț iilor civile . Exercitarea ș i apă rarea drepturilor civile.” ale
Codului civil al R epublicii Moldova. În acest capitol sunt prevăzute metodele de
apărare a drepturilor subiective civile. Enumerarea metodelor de apă rare
prevă zute la art.11 nu are un caracter exhaustiv . Dec i legea prevede posibilitatea
lărgirii cercului acestor “că i” de apărare. Această concluzie se impune din art.11 ,
în care după enumerarea metodelor de apă rare, la lit l ) prevede : “alte căi
prevă zute de lege ”. Astf el, dreptul de proprietate pe lîngă metodele generale de
apărare prevăzute î n articolul mentionat beneficiază și de căi spec ifice de
apărare, instituite î n spe cial pentru acest drept. Această apă rare, în principal , este
instituită prin articolele 374 -376 di n cartea a doua, “Drepturile reale”, titlul III,
“Proprietatea”, Capitolul 2, “Apă rarea dreptului de proprietate” Cod civil .
În aș a fel, apărarea dreptului de proprietate constituie parte componentă a
unei “instituț ii” mai largi – "Apărarea drepturilor subiective civile ”.
Încălcarea dreptului de proprietate presup une existenț a unor impedimente
în exer citarea normală a acestui drept.
Într-o rezumare am putea spune că prin apă rarea dreptului de proprietate
se înțelege utilizarea mijloacelor juridico -civile, prevă zute de lege , în scopul
înlătură rii obstac olelo r în realizarea acestui drept.2

1 Гражданское право. Е.А. Суханов. Москва, 2004, с.174.
2 Гражданское право. Учебник. Под ред. В.П. Мозилина, А.И. Масяева, Москва, с. 265.

9
1.2 Sistemul mi jloacelor juridico -civile de apă rare a dreptului de
proprietate.

Totalitatea mijloacelor juridico -civile de apă rare a dreptului de
proprietate , în dependență de caracte rul atingerilor aduse acestuia și conținutul
apără rii acordate , pot fi repartizate, convențional desigur , în mai multe grupe,
formînd un sistem de mijloace de apă rare. Doctrina rusă avî ndu-i ca
reprezentanț i pe В.П. Мозилин, А.И. Масяев, А.Н.Сергеев, О.Н. Садиков și
alții include în acest sistem urmă toarele patru grupe:
a) În prima grupă se includ mijloacele de apă rare a dreptului de
proprietate care se caracterizează prin aceea că sunt î ndreptate nemijlo cit la
apărarea acestui drept , ca drept subiectiv absolut.
Acestea au ca scop restabilirea dreptului de p osesiune, dreptului de
folosință și a dreptului de d ispoziție, ori înlă turarea obstacolelor în realizarea
acestor î mputerniciri . În această categorie d e mij loace tradițional se includ două
acțiuni reale, numite acțiuni petitorii, acțiunea în revendicare și acțiunea
negatorie, cunoscute î ncă dreptului privat roman. Aceste acțiuni pot fi înaintate
împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate .
Acțiunile pot fi înaintate doar în privinț a bunurilor i ndividual determina te,
cu condiția existenței lor î n natură la momentul înaintă rii acestora.
În sensul direct al cuvî ntului dreptul de proprieta te, ca drept subiectiv civil
concret , poate fi apă rat doar cu ajutorul acțiunilor din această grupă .1
b) În grupa a d oua se includ mijloacele obligaț ionale. Ac este mijloace pot
fi utilizate în cazurile î n care titularul dreptului de proprietate intra în raporturi
obligaționale cu persoanele terț e. Cel m ai des întîlnite acțiuni din această
categorie sunt : acțiunea de reparare a prejudiciului cauzat prin neexec utare sau
executare necorespunză toare a obligației , restituirea bunului în natură, iar î n caz
de imposibilitate restituirea echivalentului acestuia etc. Î n acest din urmă
exemplu, cînd bunul a pierit și rezultă că și dreptul de proprietate a î ncetat,
mijloacele obl igaționale sînt î ndreptate deja nu la apă rarea dre ptului de
proprietate dar la apă rarea intereselor patrimoniale ale fostului proprietar al
bunului.
Astfel, dreptul de proprietate este î ncălcat ind irect ca rezultat al î ncălcă rii,
de regulă, a obligaț iilor contractuale.
Mijloacele obligaționale d e apărare nu poartă un caracter absolut , obiecte
ale că rora pot fi atî t bunuri individual determi nate cî t și acelea determinate prin
caracteristici de gen.

1 Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю.К. Толстого, Москва, 20 01, с.445.

10
c) Mijloacele din a treia grupă sunt acelea care nu fac parte nici d in
categoria mijloacelor reale și nici din rîndul celor obligaț ionale, dar care reies
din diferite instituț ii ale dreptului civil. De exemplu, este posibil ca dreptul de
proprietate să fie apărat în cazul apariției persoanei declarate dispărute fără urmă
sau declarate moartă (Cod civil art. 51 si 53), în cazul declară rii nule a actului
juridic civil.
d) În a patra grupă , se includ acele mijloace juridico -civile care sînt
îndreptate la apă rarea intereselor proprietarului în cazul încetării dreptului de
proprietate în condițiile prevă zute de lege. Ca exemplu de situații în care dreptul
de proprietate încetează în condițiile prevă zute de lege poate servi exproprierea
și rechiziț ionarea.
Aceste mijloace de apă rare din a patra categorie sunt rezumate la
garanțiile acordate de Constituț ia Repub licii Moldova și de Legea exproprierii
pentru cauză de utilitate publica1 nr.488 din 08.07.1999 (pentru cazul
exproprierii ) si de a rt. 342 din Codul civil (pentru situaț iile de rechiziț ionare ).
Astfel, Constituția stabilește î n art. 46 alin. (2) că : “Nimeni nu poate fi
expropriat decî t pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă și prealabilă despă gubire ”. Deci , exproprierea se face î n baza legii ș i
nu poate fi dispusă î n temeiul actelor normative subordonate legii. Ea poate fi
dispusă numai dacă aceasta este în folosul public ș i cu acordarea unei
despă gubiri echitabile.
Referitor la rechiziț ionare alin. (2) si (3) al art. 342 C od civil prevăd că
persoana al cărei bun a fost rechiziț ionat poate cere restituirea lui dacă, după
încetarea situației excepț ionale acesta s -a păstrat în natură. Preț ul bunului sau
prețul folosirii lui, în cazul în care s -a păstrat în natură ș i a fost resti tuit
proprietarului, se stabilește prin acordul părților, iar în caz de divergențe, prin
hotărîre jud ecătorească. Observăm că și î n baza acestor prevederi p roprietarul
poate recurge la apă rarea dr eptului să u de proprietate.
În aș a fel, totalitatea mi jloacelor juridico -civile de apă rare a drept ului de
proprietate este formată din patru grupe diferite du pă natura lor juridică, dar
numai acț iunile reale apără acest drept în sensul direct al cuvî ntului.2 Toate
celelalte mijloace de apă rare care reies din diferite instituț ii ale dreptului civil
apără dreptul subiectiv de proprietate indirect.
După alț i autori3 sistemul mijloacelor juridico -civile de apă rare a dreptului
de proprietate cuprinde :

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.42 -44.
2 Гражданское право. Общая часть: Курс лекций. Г.Д. Лихачев, Москва, 2005, c.146.
3 Chelaru E. Drepturile reale principale. Bucuresti , 2000, p. 129.

11
a. mijloace juridice specifice sau directe ;
Aceste mijloace sunt constituite din acțiuni reale care se î ntemeiază direct
pe dreptul de proprietate ca drept absolut . Acțiunile reale cunoscute de legislaț ia
Repu blicii Moldova sunt : acțiunea î n revendic are și acț iunea negatorie.
Legislaț ia României include în categoria acț iunilor reale următoarele
acțiuni: acț iunea în revendicare, acțiunea în granituire, acțiunea negatorie și
acțiunea confes orie, spre deosebire de legislaț ia Republicii Moldova care după
cum am spus reglementează detaliat doar două acț iuni.
Datorită faptului că dreptul de propr ietate are un caracter absolut și
apărarea împotriva oricărui atentat este absolută .
b. mijloace juridice ne specifice sau indirecte .
Mijloacele numite se înfățisează prin intermediul acelor acțiuni care se
întemeiază direct pe dreptul de creanță și care apără indirect dreptul de
proprietate. Din rîndul acestora fac parte acț iunile înaintate ca rezultat al
neexecutării sau executării necorespunză toare a obligațiilor, acțiunile în
răspun dere contractuală sau delictuală , actiunea în declararea nulită ții etc.
Într-un final , s-ar impune concluzia că totalitatea mijloacelor numite ,
indiferent de categoria acestora , joacă un rol important la apărarea dreptului de
proprietate, însă adevărata apă rare a dreptului de proprietate, ca drept absolut
civil, se realizează prin intermediul acț iunilor reale. Astfel, dreptul de
proprietate este apărat î n cel mai direct sens prin intermediul ac țiunii în
revendicare ș i acțiunii negatorii.

1.3. ”Concurența acțiunilor” la apă rarea dreptului de proprietate.

În anumite situații de încă lcare a dreptului de proprietate apare î ntrebarea :
care din categoriile de mijloace pot fi î naintat e pentru apă rarea acestui drept ?
Această întrebare apare îndeosebi cî nd este vorba de mijloacele re ale ș i cele
obligaț ionale de apă rare a dreptului de proprietate. În legătură cu aceasta , putem
spune că legislația în vigoare nu dă p osibilitatea î n a alege felul acțiunii, și în aș a
fel nu permite existența aș a numitei “concurență a acț iunilor ” care este
specifică dreptului anglo -saxon, dar nu ș i sistemului de drept continental.1
De aceea, ori de cite ori între părț i există un raport o bligațional izvorît din
relații contractuale sau de a ltă natură partea interesată are la dispoziție acț iunile
care reies din mijloacele obligaționale de apă rare a dreptului de proprietate. Pe
cînd în toate celelalte cazuri cînd relațiile dintre pă rți nu sî nt bazate nici pe

1 Гражданское право. Е.А. Суханов. М осква , 2004, с.181.

12
contract , nici pe alte raporturi ob ligaționale (cum ar fi obligaț iile delictuale )
titularul dreptului lezat are la dispoziț ie acțiunile reale de apărare a
dreptului de proprietate.
Acțiunile reale pot fi înaintate doar în privin ța bunuril or determinate
individual, iar î n cazurile cînd între părți există raporturi obligaționale acț iunile
de apărare pot fi înaintate și în privinț a celor care sunt determinate prin
caracteri stici de gen , precum și în privința bunurilor care nu mai ex istă în natură
la momentul î naintării acț iunilor.
Există posibilitatea ca drepturile părților unui raport obligațional să fie
încălcate de persoanele
terțe, care nu fac parte la acest raport. În această situaț ie, dreptul de
proprietate va fi apărat în ra port cu terț ii prin intermediul acțiunilor reale . La fel ,
persoana lezată î n drept , prin intermediul acț iunilor posesorii , va pu tea purcede
la apă rarea posesiunii ca stare de fapt , întru restabilirea poses iei asupra bunului,
fie pentru înlăturarea piedici lor în exercitarea acestui drept.
Așadar, în concluzie , putem afirma că în situațiile cînd părțile se află în
raporturi obligaționale, pentru apă rarea dr eptului de proprietate a unei părț i în
raport cu cealaltă se va recurge la mijloacele obligaționale de apărare, iar dacă
acest raport nu există , sau deși există dar dreptul de proprietate este încă lcat de o
persoană terță atunci este necesar de apelat la acțiunile reale de apă rare.

13
2 – ACȚ IUNI JURIDICO -CIVILE DE APĂ RARE A DREPTULUI
DE PROPRIETATE.

2.1 Acțiunea î n revendicare
2.1.1. Înțelesul etimologic al acțiunii î n revendicare. Evoluția istorică .

Din punct de vedere etimologic cuvîntul revendicare exprimă o acțiune al
cărui obiect este “reclamarea” unui drept sau a un ui bun cuvenit revendicantului
și deținut de o altă persoană din diferite motive.
Din punct de vedere juridic re vendicarea reprezintă o instituție juridică a
dreptului civi l.
Revendicarea nu poate fi concepută în afara unui drept de proprietate,
mobil sau imobil, cu caracter real (actio in rem).
Din punct d e vedere istoric, revendicarea a apărut după definirea dreptului
de proprietate. La Roma dreptul de proprietate a fost c unoscut încă de la
fondarea Cetă ții.
În perioada preistorică a Romei, perioada care ține pînă la apariț ia Legii
celor 12 Table (anul 447 Î.Ch.), proprietatea funciară individuală nu a f ost
cunoscută spre deosebire de dreptul de
proprietate cu caracter individual asupra mobilelor.
Odată cu a pariția Legii celor 12 Table î ncepe perio ada istorică a dreptului
roman. Legea celor 12 Table recunoș tea direct dreptul de proprietate individual.
Tot aici pentru prima dată se vorbește despre o formă a revendicării. Î n cazul
lipsirii proprieta rului de pos esia bunului, sau cînd deș i avea posesia dar care era
tulburat ă atunci acesta avea la dispoziție două acț iuni speciale: rei vindicatio
pentru a cere restituirea bunului sau actio negatoria , spre a obține î ncetarea
tulburării. Ambele acțiuni aparț ineau numa i proprietarului ș i erau in rem și
puteau fi îndreptate împotriva orică rei persoane care impiedica exercitarea
dreptului.
Rei vendicatio era acț iunea proprietaru lui lipsit de posesiunea lucrului ș i
care cere restituirea acestuia de la persoana care îl pose dă fără a fi proprietar.1
Proprietarul trebuia să -și dovedească dreptul. Acțiunea era îndreptată
împotriva tuturor celor care au deț inut bunul, iar detent orul chemat în judecată
era obligat să indice pe acela de la care îi deriva dreptul.

1 Popa V.V. Drept privat roman. Bucureș ti, 2004, p. 211.

14
În perioada în ca re procedura romană era dominată de formalism, în
cadrul acțiunii î n revendicare se foloseau anumite gesturi și vorbe solemne de
către reclamant pentru a -și cîș tiga dreptul. Ulte rior procedura s -a simplificat și s –
a renunț at la formalismul excesiv.
În liti giu, ambele pă rți aveau atît calitatea de reclamant cît și cea de pîrît ș i
fiecare afirma
că obiectul îi aparț ine.
Astfel, reclamantul vindica rostin d o formulă, iar pîrîtul făcea aceiași
afirmaț ie contrarie , contravindica . Părțile puneau fiecare o sumă de bani numită
sacramentum , iar sarcina judecătorului era de a stabili al că rui sacramentum a
fost just, adică lă murea un fel de “ramasag ”. Partea care nu putea do vedi dreptul
pierdea banii depuș i ca sacramentum iniustum în favoarea statului.
Mai tî rziu ar e loc simplificar ea procedurii de intentare a acțiunii în care se
păstrează ramasagul. Această a doua formă era denumită per sponsionem . La fel
în baza acestei proceduri reclamantul nu mai contr avindica ci rămînea în posesia
lucrului dacă pîrîtul nu -și proba proprietatea.
O a treia și ultima formă de intentare a rei vendicatio exista în ultima
perioadă a republicii, care a dus la simplificarea ș i mai mult a procedurii de
exercitare ș i se numea per formulam petitoriam . Aceasta este formula dreptului
clasic î n care dispare ramasagul.1
Reclamatul, chemat în faț a pretorului, tr ebuia să promită că va restitui
bunul cu toate accesoriile asa cum va stabili judecata.
Dacă nu se făcea această promisiune atunci pretorul î i ordona să prede a
imobilului adversarului, iar în cazul mobilelor pretorul acorda reclama ntului
posesia, autorizî ndu-l să ia bunul cu sine.
Dacă reclamantul iș i dovedea dreptul, judecătorul î l invita pe cel reclamat
să restituie bunul, invitație denumită arbitratus iudicis . Invitaț ia dată în dreptul
clasic nu se execută prin forța publică, dar dacă cel reclamat nu preda bunul,
judecătorul î l obliga să plate asca valoarea procesului, fixată de re clamant sub
prestare de jurămî nt.
Pentru exercitarea acț iunii rei vindicatio era necesară întrunirea cîtorva
condiț ii :
a) titularul acțiunii trebuia să fie proprietar “quiritar” , deci cetațean
roman ori să aibă “jus comercii” ;
b) obiectul revend icat trebuia să fie roman , susc eptibil de proprietate
quiritară ;
c) obiectul trebuia sa fie un lucru cor poral , individual determinat;

1 Popa V.V. Drept privat roman. București, 2004, p. 211.

15
d) pîrîtul trebuia să posede bunul revendicat.1
În concluzie, am putea spune că în perioada istorică î ncepută de la apariția
Legii celor 12 Table pîna în jurul anilor 50 Î.Ch. singura proprietate apă rată era
“Dominimum ex jure Quiritium” prin intermediul acț iunii legis actio per
sacramentum . Dreptul de a înainta această acțiune nu le revenea decît quiriț ilor.
Procedu ra era invadată de formalism, cuvi nte solemne, gesturi simbolice ș i un
pariu (ramasag).
Din cauza greutățil or și condiț iilor riguroase impuse de proprietatea
quirit ară, pretorii au introdus o nouă categorie de proprietate, respectiv
proprietatea bonitară sau “in bonus” .
Instituirea acestei proprietăț i a avut drept scop soluț ionarea litigiilor la
care participau , pe lî nga quiriți și cetățenii stră ini ”comercium” pentru a putea
să-și apere propreitatea dobîndită prin cumpă rare sau uzucapiune, pentru cazul
contestării dreptului. În astfel de condiț ii, romani i acordau peregrinilor o
protecție legală proprietăț ii.
Pe lingă proprietatea pretoriană , “in bonis ”, a fost recunoscută o
proprietate peregrină, Proprietatea peregrină a fost garantată printr -o acț iune
specială numită rei vindicatio utilis .
În privința efectelor se poate de spus că la fel ca și î n dreptul mod ern,
principalele efecte ale acțiunii î n revend icare erau restituirea bunului și a
fructelor sale, precum și plata cheltuielilor fă cute de posesor.
În ceea ce priveș te restituirea fructel or tratamentul era diferit, după cum
posesorul a fost de bună -credință s au de rea -credință .
Un rol important î l avea litis contestatio , adică momentul cî nd se fixau
termenii procesului în faț a pretorului, in iure , spre a trece înaintea judecă torului,
in judicio .
Pînă la litis contestatio posesorul de bună -credință era obligat să restituie
fructele ce i -au rămas neconsumate, dar în schimb nu purta ră spun dere pentru
cele consumate. După litis contestatio posesorul de bună -credință era obligat să
restituie atît fructele culese cît ș i acelea pe care ar fi trebuit să le culeagă
răspunzînd în aceeași mă sură ca posesorul de rea -credinț ă înainte de litis
contestatio . După acest moment posesorul de rea -credință era obligat să restituie
și valoarea fructelor pe care proprietarul le -ar fi cules dacă i s-ar fi permis.
Posesorul de bună -credință răspundea pentru orice stricăciune provenită
din culpa lui, de la litis contestatio .
Spre deosebire de posesorul de bună -credință față de cel rea-credință avea
angajată răspunderea și pentru strică ciunile provenite din orice culpă î nainte de

1 Popa E.T. Acțiunea în revendicare. București, 1998, p. 49 .

16
litis con testatio , iar după acest moment răspundea și de cazul fortuit cu o singură
excepție, în cazul în care demonstra că acel caz fortuit s -ar fi produs și chiar
dacă bunul era la proprietar. În ceea ce privește situaț ia hoțului î ntr-un proces de
revendicare, tr ebuie să arătăm că era, cu mult mai rea, decît a unui posesor de
rea-credință, fiindcă ră spundea de orice deteriorare, el datora toate fructele și nu
avea
dreptul la despă gubire. 1 Hoțul purta totdeauna ră spunderea pentru cazul
fortuit.
Referitor la res tituirea chel tuielilor, tratarea era diferențiată în funcț ie de
faptul dacă posesorul a fost de bună – , sau de rea -credință numai î n cazul
cheltuielilor utile.
În fine, reclamatul poate opune proprietarului dreptul său de a poseda ori
deține bunul î n virt utea unui drept real, cum ar fi uzufructul. Mai tîrziu această
posibilitate s -a recunoscut ș i titularu lui unui drept personal ca de pildă
chiria șului.

2.1.2 Noțiunea ș i cara cterele juridice ale acțiunii î n revendicare.

Cel mai ră spîndit și cel mai energi c mijloc de apă rare a dreptului de
proprietate îl constituie ac țiunea în revendicare. Cunoscută înca dreptului privat
roman , acțiunea în revendicare se consideră principalul mijloc de apă rare a
dreptului de proprietate.
Denumirea acestei acț iuni provine d e la cuvintele latineș ti vim dicere
(anunț despre aplicarea puterii).2
Printre reglementă rile Codului c ivil al Republicii Moldova din 2002 și-au
găsit loc și prevederi referitoare la acțiunea în revendicare. Acestee a îi sunt
dedicate artic olele 374 si 375 din acest cod . Iar în privinț a efectelor acțiunii î n
revendicare pot fi aplicate și norme care se referă la instituț ia posesiunii ca stare
de fapt. Aceste afirmaț ii reies din alin. (4) al art. 374 care spune că : “În
legătură cu revendicarea bunulu i propr ietarului se vor aplica în modul
corespunză tor prevederile articolelor 307, 310 -312 ale Codului civil ”.
Codul c ivil î n vigoare, nu dă o definiție acțiunii î n revendicare (de altfel
ca și Codul civil din 1964) , ci prevede foart e succint î n alin. (1) al art. 374 că
propr ietarul este în drept să -si reve ndice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă
a altuia. Din ace st considerent rolul de a da o noțiune acțiunii î n revendica re îi
revine doctrinei juridice. Aceasta o definește ca fiind acea acțiune civilă , reală,

1 Anghel I.M. Drept roman. București, 2001, p. 145.
2 Гражданское право . Под ред. В.В. Залессково, М.М. Рассолова, Москва, 2003, c.271.

17
prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului s ău cere restutuirea
acestuia.1
În acest context, acțiunea î n revendicare care este “sancț iunea dreptului
de proprietate” , primește numele de acț iune pe titorie (de la petere, a cere) și
tinde a doved i că anume reclamantul are î n realitate dreptul de proprietate.
În mod succint, se spune adesea că revendicarea este acț iunea prin care
proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar.
Pentru acțiunea î n revendi care este caracteristic exi stența urmă toarelor
caractere juridice:
1) Acțiunea în revendicare este o acțiune reală .
Datorită faptului că dreptul de proprietate e ste un drept real acesta
imprimă și acțiunii în revendicare acelaș i caracter real, de unde rezultă în
principiu, posi bilitatea înaintării acestei ac țiuni către orice persoană terță care
deține ilegal bunul. Acest aspect diferențiază de altfel a cțiunile reale de acț iunile
personale, acestea din urmă putînd fi pornite numai î mpotriva debitoru lui din
raportul juridic obligaț ional. Deși se poate afirma că o persoană iș i revendic ă
drepturile “personalităț ii” sau drepturile patrimoni ale ce i se cuvin din calitatea
de autor al unei opere arti stice sau literare, aceasta nu înseamna că instituția
revendicării este implicată ș i în rezo lvarea acestor cereri.2 Acțiunea î n
revendic are nu poate fi înaintată nici î n cazul î n care bunul a pierit sau a fost
deterio rat din vina posesorului. Apariția unei astfel de situații dă dreptul de a
înainta o acțiune personală de reparație a prejudiciului . Deș i acest lucru este
evident, fiind studiat ș i analizat în detal iu în doctrină, în practică se î ntîlnesc
cazuri cî nd aceste re alități nu rar se ignoră. Adică, este admisă substituirea
acțiunilor personale cu acțiunea î n rev endicare, sau trecerea de la a cțiunea î n
revendicare la cererea privind nulitatea actului juridic civil. Este, după părerea
noastră, de neadmis ca, î n ca zul imposibilității revendicării prin aplicarea
regulilor acțiunii în revendicare, bunul să fie restituit în posesiune proprietarului
în urma aplicării efectelor nulității actului juridic civil. Dacă s -ar admite o astfel
de situaț ie, atunci art. 375 din Co dul civil ar avea o aplicație redusă . De aceea,
persoana care a dobîndit bunul î n temei ul unui act juridic devine adevă ratul
propriet ar. Acest lucru este stipulat la art. 331 alin . (1) Cod civil, care prevede că
“Dobînditorul de bună -credință dobîndeș te dreptul de pr oprietate asupra
bunului mobil și în cazul î n care cel care a dispus de bun nu era proprietarul
lui”. Rezultă că , ori de c îte ori dobî nditorul este de bună -credință, dobî ndind
bunul mobil d e la cel care nu avea dreptul să -l înstrăineze (excepț ie făcînd
cazurile cînd bunul a ieș it din posesiunea proprietarului contrar voinț ei lui, fiind

1 Dogaru I., Cercel S. Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. București, 2003, p.169.
2 Popa E.T. Acțiunea în revendicare. București, 1998, p.42.

18
furat, pierdut etc.), acesta devine prop rietar, iar bunul nu îi va putea fi revendicat
nici î n baza acțiunii în revendicare ș i nici a aplicării efectelor nulităț ii actului
juridic civil. Nulitatea act ului juridic civil are importanț ă doar pentru raport urile
dintre fostul proprietar și persoana c are, contrar voinței acestuia, a î nstrăinat
bunul, în sensul stabilirii răspunderii față de fostul proprietar. Pe de altă parte,
dacă nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană avînd un interes
născut și actual, nulitatea relativă a actului juridic civil poate fi invocată doar de
un cerc restrîns de persoane, a căror enumerare exhaustivă o gă sim la art. 218
din Codul civil.1 Se încearcă a argumenta posibilita tea admiterii unei astfel de
acțiuni prin faptul că reclamantul este în drept să -și alea gă singur mijloacele de
apărare a drepturilor încă lcate. O asemenea abordare poartă un caracter
neștiințific și într -un sfîrșit nu va duce decî t la consecint e negative ș i
mai mult nimic.2
2) Acțiunea î n revendicare este una petitorie .
Revendicarea are acest caracter întrucî t pune în discuț ie însuș i
dreptul de proprietate al
reclamantului. Prin aceasta , acțiunea în revendicare se deosebeș te, atît
de acț iunea posesorie
(acțiunea î n reintegrare) , cît și de cea întemeiată pe un drept de crea nță.
Așadar, scopul acțiunii în revendicare constă î n stabilire a dreptului de
proprietate, dobî ndirea posesiei fiind doar o consecință a recunoaș terii dreptului
de proprietate, adică un efect al acestei acț iuni petitorii.
Tot spre deosebire de acțiunile posesorii, reclamantul, în cazul acțiunii în
revendicare trebuie să demonstreze că anume el deț ine dreptul de proprietate
asupra bunului a că rui revendicare o cere, drept care constitui e temeiul juridic al
acestei acț iuni. Probele care po t fi aduse pentru a confirma deț inerea dreptului
de proprietate în privinț a imobilelor sunt urmă toarele : adeverinț a asupra
imobilului, certificatul eliberat de organul cad astral teritorial referitor la
înregistra rea imobilului, contractul de vînzare -cumpărare, donaț ie, sch imb,
certificatul ce confirmă dreptul de moș tenitor etc.3 Referitor la alte bunuri
probele care ar putea fi aduse, î ntru confirmarea dreptului de proprietate sunt :
pașapoarte, chitanțe, facturi, bonuri de plată, copia hotărîrii judecătorești, la fel
contr acte de vînzare -cumpărare, donaț ie, schimb etc. Admiterea acț iunii
înseamnă recunoaș terea dreptului de proprietate al reclamantului și ca o
consecin ță firească , obligarea pîrîtului la restituirea posesiei .
3) Acțiunea î n revendicare este prescriptibil ă.

1 Manualul j udecătorului de instrucție pag 524
2 Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю.К. Толстого. Москва , 2003, c.554.
3 Poalelungi M., Pascari A. Pregătirea pricinelor civile pentru dezbaterile judiciare. Chișinau, 2006, p.40 .

19
Prescriptibilitatea acestei acț iuni reiese din prevederile legale ale Codului
civil și la concret din articolele 267 si 280 ale acestui cod. Conform alin. (1) al
art. 267 Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să -și
apere pe cal ea intentării unei acțiuni î n instanța de judecată dreptul î ncălcat, este
de 3 ani. Aceasta se înaintează din momentul î n care propri etarul a cunoscut sau
trebuia să cunoască despre încălcarea dreptului să u. Referitor la art. 280 Cod
civil, acesta enumeră pretenț iile imprescriptibile extinctiv . Pretenț iile date de
acest articol au un caracter exhaustiv. Acestea sunt pretenț iile:
a) privind apă rarea drepturilor personale nepatrimoniale , dacă legea nu
prevede altfel;
b) deponenților față de instituț iile finan ciare privind restituirea
depunerilor;
c) cu privire la rep ararea prejudiciului cauzat vieții sau sănă tatii persoanei.
În acest ultim caz, se repară prejudiciul pentru o perioadă anterioară intentării
acțiunii, dar nu mai mare de 3 ani.
Observăm că în rînd ul acestora nu se regăsesc acțiunile de apă rare a
dreptului de proprietate de und e și concluzia prescriptibilităț ii acestei acțiuni, cu
excepț ia desigur a cazului cînd obiectul acțiunii î l constituie bunurile din
domeniul public al statului și unităț ilor a dministrativ -teritoriale, deoarece
bunurile domeniului public sunt imprescriptibil e (art.296 alin. (4) Cod civil).
Instituirea caracter ului prescriptibil al acestei acțiuni are ca scop
sancționarea pasivității ș i a
lipsei de diligență a proprieta rului care nu-și exercită dreptul să u.
Conferirea acestui caracter le dă relaț iilor juridico -civile certitudine ș i
previzibilitate .
Doctrina conferă acț iunii î n revendicare caracterul im prescriptibil.
Argumentul de bază constă în faptul că dreptul de proprietate este perpetuu, și că
el nu se sti nge prin neuz, proprietarul nu -și pierde dreptul său prin faptul că nu-l
exercită, de unde rezultă ș i caracteru l imprescriptibil al acestei acț iuni.
Deci, acest mijloc de apărare permite prin adresarea în instanț a de
judecată a proprietarului recunoașterea dreptului să u de proprietate asupra
bunului ș i respectiv restabilirea posesiei asupra acestuia.

2.1.3. Subiecții acțiunii î n revendicare.

Reclamantul acțiunii î n reve ndicare .
“Proprietarul este în drept să -și revendice bunurile aflate în posesiunea
nelegitimă a altuia ” prevedere care se conține î n alin. (1) al art. 374 Cod c ivil.

20
Din această normă precum ș i din alin. (1) al art. 375 Cod c ivil se poate trage
concluzia c ă dreptul de a înainta acțiunea în revendicare î l are proprietarul
bunului.
În legătură cu cele spuse apare î ntrebarea dac ă alte persoane, altele decît
proprietarul pot înainta acțiunea î n revendicare.
Referitor la problema dată atît doctrina cît și legis lațiile diferitor state nu
sînt unanime î n a considera “dispu n sau nu alte persoane de aceiași apă rare de
care beneficiaz ă proprietarul în privința bunului să u”.
În legătură cu cele spuse, prezentă m spre exemplu, prev ederi ale Codul
Civil al Federației Ru se care în art. 305 acordă persoanelor, care deși nu sînt
proprietari dar dețin bunul în bază de contract sau î n baza legi i, dreptul să
recurgă la aceleași acțiuni de apă rare pe care le are la dispoziț ie proprie tarul
bunului (este vorba de acțiunea în rev endicare și acț iunea negatorie).
Prevederi similare se regăsesc și în legislaț iile altor state, ca de exemplu
ale Kazahstanu lui, Tadjikistanului, etc. Pe lîngă aceasta posesorii ilegali,
deținî nd bunurile altora î n baza legii sau a con tractului, conform le gii, pot să -și
apere dreptul chiar și î mpotriva proprietarului bunului. Aceste posibilități
acordate ș i altor persoane alte le decît proprietarul de a înainta acțiunea în
revendicare și acțiunea negatorie se explică prin faptul că legislațiile acestor
state nu conțin reglementări în ceea ce privește posesiunea ca stare de fapt și
respectiv nu cunosc apă rarea posesiunii.
Referitor la Codul civil al R epublicii Moldova putem spune că printre
prevederile acestuia și -au găsit loc și reglementări referitoare la po sesiune. Î n
mare parte aceasta se datorează faptului că la adoptarea Codului nostru civil
legiuitorul moldav s -a inspirat1 din Codu l Civil al Germaniei care cunoaș te
posesiunea ca stare de fapt. Aceste reglementă ri se regasesc în articolele 303 –
314 din cartea a doua, “Drepturile reale”, titlul II, “Posesiunea”, ale Codului
civil al Republicii Moldova .
Iar în privința legislației civile de pînă la adoptarea noului Cod civil al
Republicii Moldova din 2002 putem spune că aceasta aco rda tuturor persoanelor
care dețineau bunul în baza unui act juridic sau î n baza legii posi bilitatea de a
folosi pentru apă rarea drep turilor lor aceleaș i mijloace pe care le avea la
dispoziț ie titularul dreptului de proprietate. Astfel , aceștia puteau înainta atît
acțiunea în revend icare cît și acț iunea negat orie. Asemenea prevederi se
conțineau î n Codul civil din 1964 care, de asemenea, nu cunoștea instituț ia
posesiunii ca s tare de fapt. Astfel art. 154, î ntitulat “Apă rarea drepturilor

1Volcinschi V. Servitutea pred ială în lumina secolelor și a noului Cod civil al Republicii Moldova. Analele științifice ale Universității de Stat
din Moldova, Chișinau, 2004, nr.7, p.83.

21
posesorului, care nu este proprietar” , din aces t cod avea următorul conț inut :
“Drepturile, prevăzute î n articolele 148 -153 din prezentul cod, (adica dreptul de
a înainta acț iunea în revendicare și acț iunea negatorie n.a), le are și persoana,
care, deși nu este proprietar, deține în posesie bunurile î n baza legii sau a unui
contract”.
Legea cu privire la proprietate nr. 459 din 22.01.19911 în art. 41
“Apă rarea dreptului de proprietate” prevedea că drepturi le acordate
proprietarului aparț ineau deasemenea persoanei care deș i nu era proprietar dar,
poseda bunurile cu d reptul de administrare economică, de stăpînire pe viață cu
drept de moștenire, fie î n temeiul altor prevederi ale legii sau ale tratatului.
Această persoană avea dreptul , în baza acestei legi, de a-și apă ra posesiunea de
asemenea î mpotriva pro prietarului.
Mai p oate fi dată cu titlu de exemplu î nca o prevedere de acest gen . Astfel
art. 22 din Legea
cu privire la arendă nr. 861 din 19922 prevedea că apărarea dreptului
arendaș ului asup ra bunurilor arendate se asigură în egală măsură cu apă rarea
dreptului de proprietate. Arendașul putea să ceară restituirea bunurilor arendat e
din orice posesiune nelegitimă, să ceară lichidar ea obstacolelor î n folosirea lor,
repararea pagu belor pricinuite bunurilor de către orice persoană, inclusiv de
persoana care dă în arendă .
Preve deri contrare celor expuse le găsim î n Codul civil al Republicii
Moldova din 2002. Aceasta deoarece Codul civil reglementează posesiunea ca
stare de fapt și respectiv cunoaște apărarea acesteia. Pe lî nga aceasta, din
capitolul “Apă rarea dreptului de proprietate” , rezultă că doar proprie tarul
bunului are dreptul de a înainta acțiunea în revendicare și acț iunea negat orie.
Concluzia rezultă din articolele 374 -376. Astfel, potrivit a cestora doar
proprietarul este în drept să -și revendice bun urile aflate î n posesiune a nelegitima
a altuia (cazul acțiunii în revendicare), iar în privința acț iunii negatorii art. 376
prevede că proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării, dacă dreptul
acestuia este încălcat î n alt mod decî t prin uzurpar e sau privare ilicită de
posesiune. Plus la aceasta capitolul dat nu conține nici o reglementare expresă
referitoare la faptul că și alte persoane, altele decît proprietarul, pot înainta
aceleași acț iuni.
Nu este necesar pentru a revendica de a avea toate atributele dreptului de
proprietate, nudul proprietar putî nd-o face, spre exemplu, chiar dacă imobilul
acestuia este grevat de un uzufruct.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr. 3 -4-5-6, abrogată pe 30.03.2007.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.1 ( în prezent abrogată ).

22
Această acțiune nu va putea fi înaintată de că tre detentorul precar. Acesta
avînd posibilitatea să î nainteze p entru restituirea posesiunii acțiunea î n
reintegrare (art. 308 Cod civil). La fel în cazul bunul se află în coproprietate
acțiunea u rmează a fi î nainta tă de către toți copropriatarii. În pofida celor spuse
urmează să adăugăm că după adoptarea Codului c ivil din 2 002 unii do ctrinari
din Republica Moldova î n continuare admit posi bilitatea ca persoanele care deș i
nu sunt proprietari, dar d ețin bunul în posesiune, să înainteze acțiunea î n
revendicare. Nu putem fi de acord cu această poziție, deoarece acțiunea î n
reven dicare este una petitorie întemeiată direct pe dreptul de proprietate, ș i prin
urmare doar proprietarul poate intenta o astfel de acț iune. La fel, dreptul altor
persoane de a b eneficia de apărarea acordată dreptul ui de proprietate prin
intermediul acțiunii în revendicare nu este prevă zut expres, precum prevedea
aceasta Codul c ivil din 19641, precum ș i legislaț ia altor state.
Conc luzia care se poate face este că voinț a legiuitorului moldav este clar
determinată î n ceea ce privește categoria persoanelor î nzestrate cu dreptul de a
intenta acțiunea î n revendicare. Astfel, legiuitorului a abrog at legislația de pî na
la Codul c ivil din 2 002 în ceea ce priveș te dre ptul altor persoane, altele decît
proprietarul, de a intenta acțiunea î n revendicare. Toate acestea fac îndu-se în
favoarea instituț iei posesiunii ca stare de fapt , careia i -a revenit rolul să apere
prin intermediul acț iunilor posesorii dreptul perso anelor deposedate, care deț in
posesiunea unui bun străin î n baza legii sau î n baza actului juridic.
Reclamatul acțiunii î n revendicare .
Reclamații acțiunii în revendicare sînt posesorii ilegali, care dețin bunul î n
posesiune la momentul înaintarii acț iunii. P osesiunea nelegitimă î n cazul
revendicării urmează a fi demonst rată de reclamant î n procesul ex aminării
acțiunii, deoarece dacă reclamatul pretinde că nu posedă bunul atunci
revendicarea nu poate a vea loc de la persoana care nu î l deține, ceea ce este
absolut logic .

2.1.4. Obiectul acțiunii î n revendicare .

Obiectul acestei acț iuni îl constituie în toate cazur ile fără nici o excepț ie
bunurile (atît mobile cît ș i imobile) determinate individual (res certa) și
existente în natură la momentul înaintării pretenț iei. Determinarea individuală a
bunu lui presupune indicarea unor trăsă turi c aracteristice ale bunului car e îl face
să se deosebească de orice alte bunuri, inclusiv din aceeaș i categorie. De aceea

1 Veștile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenești, 1964, nr.36 ( în prezent abrogat ).

23
nu poate fi admisă acțiunea î n revendicare a bunului care este determinat prin
caracteristici de gen. Aceasta, deoarece aceste bunuri se po t “amesteca” cu altele
de același gen, aparținînd aceluiaș i posesor.1
Nu pot face obiect al acțiunii î n revendicare nici bunurile care nu mai
există în natură sau care au suferit schimbări esenț iale. Respectiv, obiectul
revendică rii, fie a dispă rut, fie a suferit transformări de a șa manieră încît ș i-a
pierdut individualitatea (spre exemplu cazul materialelor de construcție
încorporate într -o clădire, sau a țesăturilor ce au fost confecț ionate) și deci,
acțiunea î n revendicarea acestor bunuri își pierde sensul. Î n acest caz va putea fi
înainta tă o acț iune de reparare a daunei materiale cauzate.
Revendicarea poate avea loc ș i în privința unei universalităț i de fapt, care
constituie conform art. 298 Cod civil o pluralitate de bunuri corporale omogene
considerate ca un tot î ntreg. Ca exemplu, ar putea fi o turmă de oi , un set de
mobilă, o bibliotecă etc. Pe cî nd, universalitat ea de drept sau juridică (cum mai
este denumită ), care este o p luralitate de bunuri corporale ș i incorporale, privite
împreună și considerate ca un tot î ntreg ( art. 298 alin. (2) Cod civil), nu este
ocrotită prin revendicare.
Necesită a fi menț ionat fapt ul că legislația în vigoare nu face distincție
între situațiile cînd obiect al revendicării î l constit uie bunurile proprietate privată
ori bunurile proprietate publică . Respectiv , revendicarea bunuril or domeniului
public , necesită a avea o reglementare special ă, aceasta deoarece acțiunea în
revendicarea bunurilor domeniu lui public este imprescriptibilă atît extinctiv cî t
si achizitiv. Iar referitor la revendicar ea bunurilor proprietate privată regimul
juridic este acelaș i indiferent de titular.

2.1.5. Condițiile de exercitare a acțiunii î n revendicare .

Înaintarea acțiunii în revendicare presupune existența următoarelor
condiț ii:
a) proprietarul să fi pierdut posesia asupra bunului;
b) bunul să fie individual determinat;
c) bu nul să se afle în posesie străină , iar a ceastă posesiune să fie ilegală ;2
d) acțiunea să fie înaintată î n interiorul termenului de prescripț ie.
Acțiunea în revendicare va putea fi satisfă cută doar dacă bunurile
proprietarului se află într -o posesiune nelegitimă. Dacă posesia este legitimă,
adică posesorul posedă bunul în baza unui act juridic (spre exemplu contract de

1 Гражданское право . Под. ред. Суханова, Москва, 2004, c. 145.
2 Гражданское право . В.В. Пиляева. Москв а, 2004, c.146.

24
arendă, gaj, uzufruct…), atunci proprietarul nu va putea cere restitui rea bunului
în proprietate în baza acțiunii în revendicare. În alin. (2) al art. 374 Cod civil
este utilizat termenul „ drept preferențial de posesie” , care nu corespunde esenței
și scopului reglementărilor din acest aliniat. Drept preferențial înseamnă a a vea
preferință, în unele și aceleași condiții, față de cineva, spre exemplu, de un
asemenea drept beneficiază coproprietarii unei proprietăți comune pe cote -părți
(art. 352). În art. 374 alin. (2) este vorba nu de un drept preferențial de posesie ci
de un drept de posesie față de proprietar, ori arendașul nu are un drept
preferențial de posesie, ci are doar un drept de posesie în raport cu proprietarul.
Deci, posesorul care are un drept de posesie în raport cu proprietarul, va putea
refuza să transmită bunu l în cazul în care proprietarul va înainta o acțiune în
revendicare. În asemenea cazuri instanța de judecată trebuie să refuze în
satisfacerea acțiunii în revendicare pe motiv că între aceștia există un rap ort
obligațional și apărarea dreptului în acest ca z are loc, după cum am mai spus,
prin intermediul mijloacelor obligaț ionale . Cu toate acestea, acțiunea în
revendicare urmează să fie satisfăcută, dacă se va dovedi, că posesorul
(arendașul, depozitarul, uzufructuarul, creditorul gajist …), care are un d rept de
posesie în raport cu proprietarul (drept superior) a obținut posesia asupra
bunului
prin violență sau prin dol.
Întrunirea condiț iilor enumerate mai sus , conferă proprietarului dreptul de
a-și revendica bunul de la persoana care l -a lipsit nemijlocit de posesiune.
Expunem în continuare un caz din practica judiciară care ar permite o mai
bună înțelegere a condițiilor în care poate fi admisă acțiunea î n revendicare :
„S.V. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ț.I., Ț.R.
și I. R. privind revendicarea bunurilor aflate în posesiune nelegitimă.
În motivarea acțiunii reclamantul S. V. a indicat, că cu Ț.R. au locuit
împreună, intenționau să formeze o familie. Concubinei regulat îi trimitea bani
de la Moscova, pe săptămână minimal câ te 50 dolari SUA.
Pe banii câștigați la Moscova reclamantul a procurat piatră,
ciment, a mai adus niște corturi și motoare electrice, toate fiind destinate pentru
familia lor, pe care intenționa s -o formeze pe viitor.
Însă din cauză că concubina îl înșel a permanent, nu îngrijea de
copil pe care dorea să -l înfieze, reclamantul a hotărât să se despartă și să -și i-a
bunurile procurate de el personal și care se păstrau acasă la Ț.I..
Pârâții însă nu i -au permis să -și ia bunurile sale, nici nu i -au
permis să pătrundă în curte.
Reclamantul cere revendicarea bunurilor aflate în posesiunea
nelegitimă a lui Ț.I., Ț.R., I. R. și anume: 15 tone de ciment marca 150 în

25
valoare de 18000 lei, 65 m3 de piatră în valoare de 9000 lei, 2 tenturi pentru
corturi în mărime de 1500 lei fiecare în total 3000 lei, 2 motoare electrice cu
capacitatea de 3,5 kw în sumă totală de 400 lei și solicită încasarea
prejudiciului moral în mărime de 1000 lei.
Prin hotărârea judecătoriei Căușeni din 25 ianuarie 2008 acțiunea
înaintată de S.V . împotriva lui Ț.I., Ț.R. și I. R., a fost admisă integral.
S-a obligat Ț.I., Ț.R. și I. R. să -i revendi ce lui S.V. bunurile sale
aflate în posesiune nelegitimă și anume:
– 15 tone de ciment, marca 150 în valoare de 18 000 lei;
– 65 m3 de piatră în val oare de 9000 lei;
– 2 tenturi pentru corturi în sumă de 1500 lei fiecare în valoare de
3000 lei;
– 2 motoare electrice cu valoarea de 200 lei fiecare, în sumă totală
de 400 lei.
Reclamații Ț.R. și I. R. au depus apel împotriva hotărârii
nominalizate, ce rând casarea hotărârii și emiterea unei noi hotărâri prin care
să fie respinse cerințele intimatului integral ca nefondate.
În motivarea apelului, apelanții au indicat că instanța de fond
incorect l -a recunoscut pe S.V. proprietar a 65 m3 de piatră, 15 to ne de ciment,
2 tenturi și 2 motoare, bazându -se pe probe care nu corespund adevărului.
Nu s -a luat în considerație că banii trimiși de S. V. au fost
transferați după procurarea materialelor de construcție. Cu certitudine s -a
constatat din depozițiile mar torilor că materialele de construcție le -a procurat
Ț.I. și el s -a achitat pentru aceste materiale.
Intimatul S. V. n-a putut demonstra în ședința instanței de fond că
materialele de construcție el le -a procurat, hotărârea este bazată numai pe
declarațiile intimatului, ceia ce este contrar prevederilor art.121 CPC.
Instanța de judecată n -a apreciat deplin și sub toate aspectele
circumstanțele importante pentru soluționarea justă a cauzei, totodată fiind
greșit aplicate normele de drept material, bazându -se pe unele argumente care
n-au fost obiect de discuție, ceea ce a contribuit la adoptarea unei hotărâri
ilegale.
Apelanta I. R. și reprezentantul ei S.I. în ședința instanței de apel au
susținut apelul, solicitând să fie admis, casată hotărârea primei inst anțe și
emiterea unei noi hotărâri prin care cererea lui S.V. să fie respinsă.
Intimatul S.V. în ședința instanței de apel a cerut respingerea
apelului care este nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe care este
întemeiată și legală.

26
Audiind păr țile, studiind materialele dosarului, Colegiul Civil
consideră apelul neîntemeiat și care urmează de a fi respins cu menținerea
hotărârii primei instanțe din următoarele considerente.
În conformitate cu art.385 al.1 lit. a) CPC, instanța de apel, după
ce judecă apelul, este în drept să respingă apelul și să mențină hotărârea primei
instanțe.
În ședința de judecată s -a constatat că S.V. a trăit cu Ț.R. în
concubinaj în casa părinților ei în perioada 2005 -2007.
În prima jumătate a anului 2007 intimatul S.V ., având scopul să se
căsătorească cu Ț.R. și să construiască casă a procurat materiale de
construcție: 65 m3 de piatră pe care le -a descărcat pe lotul de pământ, care
aparținea lui Ț.I. și unde S. V. avea intenția să construiască casă.
În luna mai -iunie S. V. a procurat de la D.V. 15 tone de ciment cu
prețul de 1400 lei. Tot atunci a procurat 10 tone de ciment și Ț.I., pe care ambii
l-au depozitat într -o cisternă, aflată în gospodăria lui Ț.I..
Tenturile și motoarele au fost aduse de reclamant de la Mosc ova și
se aflau la păstrare în gospodăria lui Țaran Ion.
În conformitate cu art.374 al.1 Cod Civil proprietarul este în drept
să-și revendice bunurile aflate în posesia nelegitimă a altuia.
Prin hotărârea sa din 25 ianuarie 2008 prima instanță corect a
ajuns la concluzia că 15 tone de ciment, 65 m3 de piatră, 2 tenturi pentru
corturi, 2 motoare electrice aparțin lui S.V., apreciind corect probele
prezentate, critic analizând depozițiile declarate de către martorii D.V., D.P.,
D.Ș. și de însăși pârâtul Ț.I ..
Argumentele invocate de către apelantele I. R. și Ț.R. precum că
materialele de construcție sunt procurate de Ț.I., instanța de recurs le respinge,
însă nu se exclude faptul că și Ț.I. a procurat materiale de construcție pentru
sine, deoarece la acel mo ment făcea construcție capitală a casei proprii.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că
hotărârea primei instanțe este întemeiată și legală, iar motivele invocate de
către apelante sunt neîntemeiate, Colegiul Civil a respins a pelurile declarate și
a menținut hotărârea primei instanțe.
Astfel Colegiul civil a decis menținerea hotărârii judecătoriei
Căușeni din 25 ianuarie 2008 în pricina civilă la cererea de chemare în
judecată a lui S.V. împotriva lui Ț.I., Ț.R. și I. R. priv ind revendicarea bunurilor
aflate în posesiune nelegitimă ”.
Deci, acțiunea a fost admisă ca urmare a faptului că S.V. (din speță) nu
mai deț inea posesia asupra bunului, bunurile au fost individual determinate si se

27
aflau î n posesia ilegala a fost ei sale co ncubine care refuza să le întoarcă
proprietarului.
Este mai complicată situația în cazurile cînd bunul a intrat î n posesia une i
a treia persoane, de exemplu în cazul cî nd acesta (terțul) a cumpă rat bunul de la
o persoană care nu era î n drept să-l înstrăine ze. În situația dată interesele apă rate
de lege ale proprietarului bunului se ciocnesc cu interesele deț inătorului de fapt,
acțiunile că ruia pe plan subiectiv sunt “ ideale ”. Se pune întrebarea î n acest caz :
Căror int erese trebuie de dat prioritate ? 1
Legea instituie pentru rezolvarea acestor , precum ș i a altor probleme două
categorii de posesori ilegali : posesori de rea -credință și posesori de bună –
credință . Revendicarea depinde, respectiv, de caracterul posesiunii.
Dobînditor (posesor) de rea -credință se consideră persoana care știe sau
trebuia să ș tie că cel care a înstră inat bunul nu avea acest drept.
Dobînditor (posesor) de bună -credință poate fi considerată persona care
nu știe și nici nu putea să ș tie că procură bunul de la o persoană care nu are
dreptul să -l înstră ineze. Cu referire la caracterul posesiunii de bună -credință
legea instituie o prezumție î n acest sens. Astfel, alin. (1) al art. 307 Cod c ivil
prevede că buna -credință este prezum ată. De ai ci concluzia, că rea -credința la
dobîndirea posesiunii trebuie dovedită de partea care o invocă, adică de că tre
reclama nt (proprietarul bunului). Pe lîngă aceasta proprietarul este obligat , în
baza normelor de drept comun, să aducă probe î ntru dovedirea f aptului că
anume lui îi aparț ine dreptul de prop rietate asupra bunului revendicat, căci altfel
posesorul va avea cîștig de cauză, deoarece el nu are obligaț ia de a proba. Acest
fapt c onstituie un avantaj important în favoarea pîrî tului (posesorului).
Rea- sau buna -credință se determină î n raport cu mo mentul do bîndirii
bunului. Și faptul că persoana în momentul dobîndirii bunului, nu știa și nici nu
trebuia să știe că cel care înstrăinează bunul nu are dreptul să -l înstră ineze, iar
ulterior a aflat despre acest lucru, nu schimbă calitatea posesorului di n posesor
de bună -credi nță în posesor de rea -credință . Buna – sau reaua -credință nu poate
fi acoperită cu fapte. De exemplu, dobînditorul nu poate spune că este de bună –
credință în temeiul faptului că a proc urat bunul la licitație, unde i s -a comunicat
că bunul este revendicat î ntr-un proces judiciar, intentat p ersoanei care îl
înstrăinează .2
Necătînd la faptul că atî t posesorul d e bună -credință, cît ș i cel de rea –
credință sî nt posesori

1 Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю.К. Толстого. Москва , 2003, c.556.
2 Baieș S., Volcinschi V., Baieșu A., Cebotari V., Crețu I. Drept civil…, p.170.

28
ilegali, legea institu ie condiț ii diferite de revendicare a bunurilor d in
posesiunea acestora.
Respectiv, de la posesorul (dobînditor) de rea -credință bunul poate fi
revendicat î n toate cazurile, indiferent de modul î n care bunul a ieș it din
posesiunea proprietarului sau a pers oanei căr eia bunul i -a fost transmis în
posesiune de că tre ultimul (proprietarul).
Această concluzi e se impune din “regula generală ” de la alin. (1) al art.
374 Cod c ivil al R epublicii Moldova , potrivit căreia proprietarul este în drept să –
și revendice bunurile aflate în posesiunea neleg itimă a altuia. Î n continuare
legiuitorul instituie prevederi s peciale doar referitor la condiț iile de revendica re
a bunului din posesiunea dobînditorului de bună -credință lăsînd să se înțeleagă
că de la posesorul (dobinditor ) de rea -credință bunurile pot fi revendicate
oricînd. Reaua -credință urmează a fi dovedită , dupa cum a m mai spus , de partea
care o invocă , în cadr ul procesului de examinare a acțiunii î n revendicare.
Alta este situația cînd posesorul (dobî nditor) bunului este de bună –
credință. Î n acest caz art.
375 din C od civil, î ntitulat “Revendicarea de că tre proprietar a bunurilor
aflate în posesiunea unui dobînditor de bună -credință ”, distinge două situații în
dependență de cazul dacă bunul a fost dobî ndit de acest posesor cu titlu gratuit
ori cu titlu oneros .
Condiț iile de revend icare a bunului care a fost dobîndit cu titlu gratuit de
către un posesor de bună -credință sunt asemănă toare cu cele de revendicare a
bunului de la posesorul (dobînditor) de rea -credință. Cele spuse rezultă din alin.
(2) al art. 375 Cod civil care prevede că : “Dacă bunurile au fost dobîndite cu
titlu gratuit de la o persoană care nu avea dreptul să le înstrăineze, proprietarul
este în drept să -și revendice bunurile î n toate cazurile” . Respectiv, în ambele
situaț ii bunurile pot fi rev endicate î n toate cazurile. De aici , rezultă că bunul nu
poate fi revendicat de la or ice posesor (dobî nditor) de bună -credință. Adică ,
dacă bunul este dobî ndit c u titlu gratuit de la o persoană care la dobî ndit cu tit lu
oneros de la o persoană care nu era î n drept să -l înstră ineze , atunci bunul nu
poate fi revendicat de la ultimul dobî nditor. Aceasta deoarece art. 375 C od civil
spune că bunu l poate fi revendicat de la dobînditorul de bună -credință doar
atunci cînd la dobîndit de la o persoană care nu avea dr eptul să -l înstraineze.
Respectiv dacă dobînditorul de bună -credință a dobîndit bunul de la o persoană
care avea dreptul să -l înstră ineze
bunul nu poate fi revendicat.
Pentru revendicarea bunului dobî ndit cu titlu o neros sunt prevă zute alte
condiții. Astf el, dacă bunul a fost dobî ndit cu titlu oneros , apărarea dreptul ui de
proprietate se determină în dependență de faptul dacă bunul a ieș it din posesiune

29
cu voia , sau fără voia proprietarului sau persoanei căreia i -a fost încredinț at în
posesiune acest bun . Art. 375 in alin. (1) din C odul civil în vigoare prevede că
“Dacă un bun a fost dobîndit cu titlu oneros de la o persoană care nu a avut
dreptul să -l înstrăineze, proprietarul poate să -l revendice de la dobînditorul de
bună -credință numai în cazul î n care bunul a fost pierdut de proprietar ori de
persoana că reia bunul a fost transmis de proprietar în posesiune sau dacă i-a
fost furat unuia sau altuia, sau a iesit î n alt mod din posesiunea acestora, fără
voia lor” . Deci, din acest articol se pot distinge tre i cazuri în care bunul dobîndit
cu titlu oneros de un dobî nditor de bună -credință , poate fi reven dicat de la
acesta, după cum urmează :
1) în cazul î n care bunul a fost pierdut de că tre proprietar ori de către
persoana careia bunul i-a fost transmis în pose siune;
2) în situația î n care bunul a fost furat unuia sau altuia; precum ș i
3) în cazul cî nd bunul a ieșit î n alt mod din posesiunea acestora , fără voia
lor.
Putem spune că acțiunea î n reven dicare va putea fi satisfăcută (cî nd merge
vorba de cazul î n care bunul a fost dobîndit cu titlu oneros de un dobînditor de
bună -credință) doar în cazurile î n care bunul a ieși t din posesiunea p roprietarului
sau a persoanei căreia acesta i -a fost transmis în posesiune, contrar voinț ei
acestora.
Împărțirea posesorilor (d obînditori) de rea -credință și bună -credință se
efectuează din considerentul că legiuitorul î n anum ite situații acordă prioritate
intereselor nu a proprietarului dar a alt ei persoane – dobînditor de bună -credință.
Anume în interesele acestuia din urmă î n alin. (1) al art. 375 C od civil sînt
întroduse limită ri pentru pr oprietar de a -și revendica bunul din posesiune a
dobînditorului de bună -credință. Astfel, dacă bunul a ieș it din posesiunea
proprietarului sau a persoanei că reia acesta i -a fost transmis , cu acordul lor,
atunci bunul nu v a putea fi revendicat de la dobî nditorul de bună -credință care la
dobîndit cu titlu oneros. În consecință dacă inițial bunul a ieș it din posesiunea
proprietarului cu voia acestuia de exemp lu a fost dat în arendă, pe urmă vîndut
ilegal de arendaș, adică fără acordul proprietarului , atunci bunu l nu poate fi
obiectul revendică rii, deoarece proprietarul a greșit în alegerea contraagentului
(în alegerea arendașului) și de aceea ră spunde personal de consecinț ele negative
ale acțiunilor sale (darea în arendă), dobînditorul de bună -credință, procurî nd
bunul de la arendaș î n mod ireproș abil.1 În acest caz proprietarul avînd drept să

1 Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Crețu I. Drept civil…, p.172.

30
ceara în instanța de judecată recuperarea prejudi ciului cauzat, de la persoana
căreia i -a încredinț at bunul .
Pe lîngă faptul că proprietarul a greșit î n alegerea contraag entului său, și
trebuie să suporte consecinț ele negative al acestei alegeri greșite, mai există un
argument de ce este limit at dreptul proprietarului de a -și revendica bunurile
(care au ieș it din posesiunea acestuia voit ) de la posesorul de bună -credință care
a dobî ndit bunul cu titlu oneros . Principiul general al dreptului potrivit căruia
dreptul trebuie să -l apere pe cel care are mai puține posibilități de a se apă ra,
constituie la fel un arg ument î n favoar ea intereselor posesorului (dobînditor) de
bună -credință .
Alin. (3) al art. 375 C od civil instituie “regula ” potrivit că reia bani i,
titlurile de valoare la purtător, precum și bunurile dobîndite la licitaț ie nu pot fi
revendicate de la un do bînditor de bună -credință, ceea ce înseamnă că de la un
dobînditor de rea -credință acestea pot fi revendicate oricînd. Totuși,
revendicarea banilor ș i a titlurilor de valoare la purtător de la dobînditorul de
bună -credință, după părerea noastră, va putea f i admisă dacă aceste bunuri ar fi
individualizate. Individualiza rea poate fi făcuta prin fixarea numă rului, seriei
sau a altor date de identificare . Prin individualizarea acestora regimul lor juridic
ar fi analogic cu cel al bun urilor individual determinat e. În cazul cî nd nu se
poate cere revendicarea acestor categorii de bunuri se va putea cere repararea
prejudiciului cauzat.
Putem conchi de, că caracterul oneros ori gra tuit al dobî ndirii posesiunii
asupra bunului de că tre poses orul de bună -credință , felul bunur ilor ce urmează a
fi revendicat e, precum ș i modul de ieș ire a bunului din posesiunea p roprietarului
sau a persoanei că reia bunul i-a fost transmis î n posesiune (voit sau contrar
voinț ei acestora ) a determinat legiuitorul să confere sau nu, dreptului
propri etarului de a -și revendica bunul.

2.1.6. Efectele acț iunii în revendicare.

Ca rezultat al înaintării acțiunii î n revendicare urmează fie admite rea, fie
respingerea acesteia. În cazul respingerii acțiunii î n revendicare, aceasta nu
produce nici un ef ect juridic, respectiv bunul ramîne în posesiunea pîrîtului care
îl va deține în continuare. Respi ngerea acțiunii poate avea loc di n mai multe
cauze, fie că proprieta rul nu a putut dovedi dreptul său de proprietate, fie că
posesorul este de bună -credință ș i obiect al posesiunii sunt banii s au titlurile de
valoare la purtă tor, precum și în alte situaț ii.

31
Referitor la cazul admiterii acțiunii în revendicare, instanța de judecată
urmează în baza hotărîrii care o emite să clarifice cî teva aspecte precum sunt:
– problema restituirii bunului revendicat;
– problema fructelor acestui bun;
– problema cheltuielilor fă cute cu b unul de posesorul neproprietar în
timpul în care acesta a stăpî nit bunul.
Restituirea bunului revendicat constituie cel mai important efect al
admiterii acțiunii î n revendicare. Deci , posesorul neproprietar urmează să
restituie proprietarului bunul , pe care îl deț ine ilegal . Bunul urmează a fi restituit
liber de orice sarcini cu care a fost grevat de posesor (resolut io iure dantis
resolvitur ius a ccipientis) . Restituirea bunulu i urmează a fi făcută în natură , fapt
care corespunde naturii juridice al acestei acț iuni.
Restituirea bunului de către posesorul de bună -credință, la fel ca și
restituirea de către cel de rea -credință reprezintă efectul prin cipal al admiterii
acțiunii î n revendicare care este prevăzut î n alin. (1) al art. 311 “posesorul de
bună -credință care nu are dreptul să posede bunul sau care a pie rdut acest
drept este obligat să -l predea persoanei îndreptăț ite”. Aici necesită a fi
menți onat faptul că legea prevede î n alin. (2) al art. 307 că posesiunea de bună –
credință încetează dacă proprietarul sau altă persoană cu drept preferențial
înaintează posesorului pretenții î ntemeiate. În acest caz posesorul de bună –
credință se transformă în p osesor de rea -credință .
Problema fr uctelor bunului care au fost obț inute sau care ar fi putut fi
obținute , precum și restituirea cheltuielilor făcute de posesor cu bunul urmează a
fi soluționată în dependență de caracterul posesiunii (de bună -, ori d e rea –
credință ). În privinț a aceasta se vor aplica unele articole din capitolul care
reglementează posesiunea ca s tare de fapt, aceasta deoarece C odul civil î n alin.
(3) al art. 374 stabilește că în legătură cu revendicarea bunulu i proprietarului se
vor ap lica în mod corespunză tor prevederile art.307, 310 -312.
În continuare, vom supune analizei efectele pe care le produce acțiunea în
revendicare în cazul în care este intentată în privința posesorului (dobînditor) de
rea-credință . Deci, ca urmare a admiteri i acț iunii, posesorul de rea -credință
ramîne obligat în a întoarce bunul în natură proprietarului, la fel ș i fructele
bunului . Aceste afirmații se întemeiază pe prevederea alin. (1) al art. 312
“Obligațiile ș i drepturile pe care le are posesorul de rea -credință în legatură cu
predarea bunului” , care indică că posesorul de rea -credință trebuie să prede a
titularului de drept atî t bunul , cît și fructul bunului. Pr in fruct al bunului urmează
de înțeles atît fructele civile cît ș i fructele natural e. Plus la acea sta legiuitorul în
propoziț ia a doua a aceluiaș i alin. (1) din art. 312, instituie ș i obligaț ia de a
compensa contra echivalent ul fructelor care nu au fost obț inute din c ulpa

32
posesorului de rea -credință. Cauza care a dus la neobți nerea fructelor (lipsa de
interes, nedorinț a) nu are ni ci o importanță .1 Este sufici ent ca posesorul de rea –
credință să se facă vinovat de neobț inerea fructelor.2 Rezultă că numai în cazul
vinovăției acestuia persistă obligaț ia de compensare a contraechivalentului
fructelor neobținu te. În cazul fructelor obț inute dar folosite , posesorul res tituie
proprietarului valoarea î n bani a acestora.
Către posesorul de rea -credință pot fi înaintate și alte pretenții cum ar fi,
spre exemplu, î naintarea unei cereri de repararea a venitului ratat în conformitate
cu art. 48, 1398 din C odul civil.
Obținerea fructelor este precedată de producerea și culegerea acestora de
către posesor, respec tiv legiuitorul ar fi trebuit să instituie dreptul acestuia de a
pretinde de la pro prietar cheltuielile suporta te în legătură cu acest fapt (fructus
non sunt nisi descutis im pensis) . Motivăm prin faptul că este vorba de cheltuieli
necesare pe care ar fi trebuit sa le facă și adevăratul proprietar, dacă deț inea
posesia bunului.
O altă întrebare apare în situația în care posesorul de rea -credință pe
parcursul deț inerii bunului suportă careva cheltuieli legate de bun. Cine în
această situație urmează să suporte aceste cheltuieli, proprietar ul ori posesorul
de rea -credință? Răspunsul la această î ntrebare este dat de a lin. (2) art. 312
conform că ruia : “Posesorul de rea -credință poate cere compensarea
chelt uielilor aferente bunului doar în cazul în care acestea la momentul
predării, duc la îmbogăț irea titularului de drept” . Respectiv dacă î n urma
transmiterii bunului va avea loc îmbogăți rea proprietarului , atunci la cererea
posesorului cheltuielile urmează a fi compensate de titularul dr eptului de
proprietate. I ar dacă asemenea cheltuieli de î ntreținere a bunului nu vor avea ca
urmare a transmiterii acestora , îmbogăț irea proprietarului, atunci ele vo r rămîne
în sar cina posesorului de rea -credință . Plata impozitului, chiria plătită pentru
locațiunea încăperii în care a fost păstrat b unul și alte asemenea cheltuieli rămîn
pe seama posesorului de rea -credință, fără drept de a cere compensarea acestor
cheltuieli. Iar așa cheltuieli ca cele efectuate în legătură cu îmbunătăț irea
bunului (de exemplu vopsirea automobilului) vor putea fi cerute de l a proprietar
deoarece are loc mărirea neîntemeiată a patrimoniului proprietarului d in contul
posesorului. Important este pen tru compensarea cheltuielilor ca ele să ducă la
îmbogăț irea propri etarului anume la momentul predării bunului și nu î n orice alt
moment anterior. Aceasta deoarece , există posibilitatea ca cheltuielile de
îmbunătăț ire făcute în privinț a bunului a nterior predă rii, să nu ducă la

1 Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Crețu I. Drept civil…, p.174.
2 Ibidem, p.174.

33
îmbogăț irea proprietarului la momentul predă rii acestuia, deoarece ele pot în
urma uzurii
normale a bunului să nu mai aibă nici o valoare .
Situația este alta în cazul cî nd merge vorba de fructele bunului și
cheltuielile aferente efectuate în privința acestuia de către posesorul de bună –
credință . Astfel , ca efect al revendică rii bunului de la posesorul de bună –
credință, fructele obț inute de acesta pe parcursul posesiunii de bună -credință
devin proprietatea lui personală . Acest efect conform alin. (1) al art. 311 Cod
civil are loc în cazul cînd persoana îndreptățită nu -și exercită dreptul, iar
posesorul de bună dreptate consideră că trebuie să păstreze posesiunea în
continuare. După cum s -a exprimat în literatura de specialitate1 dispoziț ia acestui
articol (alin. (1) art. 311 C od civil ) ridică mai multe semne de întrebare. Astfel
nu este clară necesitatea includerii prevederilor “în cazul în care persoana
îndreptățită nu -și realizează dreptul” , fiindcă î ntr-adevă r persoana îndreptă țiță
nu va formula careva pr etenții întemeiate că tre posesor ul de bună -credință ,
atunc i acesta din urma va prelungi să fie posesor bucurî ndu-se de toate
drepturile acordate de posesiune ca stare de fapt. “Iar posesoru l consideră pe
bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea î n continuare” – prevedere care
la fel nu prezintă claritat e, deoarece nu se poate spune cînd posesorul va fi
îndreptăț it “să păstreze posesiunea î n continuare” , dacă la începutul frazei se
afirmă că cel îndreptăț it nu form ulează pretenții, ori î ntr-o ase menea situație
posesorul în toate cazurile va fi îndreptățit să pă streze posesia.
Un alt efect al revendicării bunului îl reprezintă compensarea de că tre
proprietar a cheltuielilor făcute de pos esorul de bună -credință în legătură cu
îmbunătăț irile efectuate. As tfel, posesorul de bună -credință poate cere ti tularului
de drept compensarea îmbunătățirilor care nu se compensează prin folosirea
bunului și a fructelor obținute, ținî ndu-se cont de fructe le care nu au fost
percepute din culpa lui ( a posesorului). Plus la aceast a compensarea nu poate fi
cerută în cazul cînd există posibilitatea de a separa îmbunătăț irile, fără a aduce
careva prejudicii bunului, intervențiilor, sarcinilor, impozitelor și alt or cheltuieli
suportate î n leg ătură cu bunul. Aceste afirmaț ii au ca temei juridic prima frază
din alin. (2) al art. 311 din C od civil care prevede că : “Posesorul de bună –
credință poate cere tit ularului de drept compensarea îmbunătățirilor, dacă
acestea nu pot fi separarate fără a se adu ce prejudicii bunului, intervențiilor,
sarcinilor, impozitelor ș i altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de
bună -credință a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului și a
fructelor, ținî ndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui” .

1 Colectiv de autori. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova.

34
La fel , cererea de compensare poate fi înaintată că tre titu larul dreptului de
proprietate și în privinț a cheltuielilor ce au avut ca urmar e sporirea valorii
bunului, dacă sporul valorii înca mai există la momentul predă rii bunului.
Aceasta este expres prevăzut în propoziț ia a doua din alin. (1) al art. 311 din
Cod civil – “Această regulă se aplică ș i cheltuielilor ce au avut ca urma re
sporirea valorii bunului dacă sporul valorii înca mai exista la momen tul
predă rii bunului” . Prevederile alin. (3) din art. 311 potrivit căruia posesorul de
bună -credință poate să nu predea bunul pîna cînd revendică rile l ui nu vor fi
satisfacute, acordă posesorului de bună -credință un drept de retenț ie asupra
bunului , exerci tat în conformiate cu articolele 637 -641 C od civil . Acest drept nu
poate fi atri buit și posesorului de rea -credință , deoarece pentru aceasta este
necesar o prevedere expresă î n acest sens .

2.2. Acț iunea negatorie .
2.2.1 Noțiunea și caracterele juridice ale acțiunii negatorii .

Acțiunea negatorie ca mijloc de apă rare a dreptului de proprietate , la fel
ca și acțiunea î n revendicare , era cunoscut ă înca dreptului privat roman, despre
care ne dovedeș te și denumirea aceste ia (“actio negatoria”) . Prin intermediul
acestei acț iuni dre ptul de proprietate poate fi apărat în cazul î n care proprietarul
bunului nu este lipsit de posesia bunul ui, dar lui i se aduc atingeri în exercitarea
normală a dreptului să u. În această privință art. 376 Cod civil î ntitulat ”Cererea
privind înlăturarea încălcă rilor care nu sunt legate de privare a de posesiune”
prevede în alin. (1) că dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decî t
prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune, proprietaru l poate cere autorului
încetarea încălcă rii.
Art. 153 din Codul civil din 1964, în privința acț iunii negator ii, se
exprimă foarte pe scurt – “Proprietarul poate să ceară înlăturarea oricăror
încălcă ri aduse drepturilor sale……” .
Acțiunea negatorie ar putea fi definită ca c ererea de înlă turare a
obstacolelor înaintată de către proprietar î n realizarea dreptului de proprietate,
care nu este legată de privarea proprietarului de posesiune.
Aceste obstacole, încălcări pot să se manifeste , spre exemplu, în
construcția clădirilor care nu permit pă trunderea lumini i în ferestrele casei
vecine, în crearea diferitelor obstacole în folosirea normală a terenului vecin,

35
cauzarea altor piedici în posesiunea, folosința și dispoziț ia cuv enită a bunurilor
altor persoane .1
Se poate spune , că în cazurile cînd dreptul de proprietate este încălcat fără
a exista privarea de posesiune a proprietarulu i asupra bunului, rolul de a apăra
acest drept îi revine acțiunii negatorii. Î n toate celelalte cazuri, cî nd
proprietarul este privat de posesi une, considerăm că trebuie de
înaintat acț iunea î n revendicare.
Acțiunea negatorie are urmă toarele caractere juridice:
1. Acțiunea negatorie, de altfel ca și acțiunea în revendicare, este o acțiune
reală .
Aceasta deoarece se î ntemeiază pe dreptul de p roprietate care este unul
real și respectiv dă dreptul titularului de a î nainta acțiunea negatorie î mpotriva
oricărei persoane care crează piedici în realizarea normală a dreptului de
proprietate. Posibilitatea de a înainta acț iunea exi stă în cazul inexistențe i între
părți a unui raport obligațional, î n caz contrar dreptul d e proprietate nu va putea
fi apărat prin intermediul acț iunii negatorii , proprietarul avînd la dispoziț ie în
situația dată mijloacele obligaționale de apă rare a drept ului încă lcat.
2. Acțiunea negatorie are un caracter petitoriu.
Din acest caracter rezultă faptul că dreptul de a înainta acț iunea negatorie
o are numai titularul dreptului de proprietate , respectiv calit atea de reclamant al
acestei acț iuni o are doar proprietarul bunului.
3. Acțiunea neg atorie este una imprescriptibilă .
Ținînd cont de faptul că obiectul acestei acțiuni îl constituie acțiunile
ilegale ale terț ului, care au un “caracter de durată”, termenul de prescripție î n
acest caz nu va avea efect asupr a dreptului de a înainta acțiunea. În acest caz, va
fi sufi cient ca piedicile puse prin acțiunile ilegale ale terțului să existe la
momentul înaintării acț iunii.

2.2.2. Subiecții acți unii negatorii.

Reeș ind din carac terul petitoriu, reclamantul acț iunii negatorii es te
proprietar ul bunului care deț ine posesia asupra acestuia, dar căruia i se creează
obstacole în realizarea posesiei, folosinței și dispoziț iei asupra bunului , din
partea persoanelor terț e. Codul civil din 19642 acorda și posesorului bunului,
deținut în baza legii sau în bază de contract, dreptul d e a înainta acți unea
negatorie.

1 Гражданское право . Под. ред. Суханова. Москва, 2004, c.191.
2 Veștile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenești, 1964, nr.36, art. 153,154, ( în prezent abrogat ).

36
Reclamat (pîrî t în cadrul acț iunii negatorii) este persoana care încalcă
dreptul de proprietate, acționînd ilegal. De regulă , acțiunile ilegale ale terțului
afectează dreptul de folosință a bunului ceea ce este evident.1 Aceasta însă, nu
exclude încălcarea dreptului de dispoziț ie.

2.2.3. Obiectul acți unii negatorii

Obiectul acț iunii const ă în înlă turarea piedicilor aduse pro prietarului prin
intermediul acț iunilor i legale din partea persoanei terțe. Aceste încălcări trebuie
să existe la momentul înaintării acț iunii negatorii.
O novație pe care o conține Codul civil din 2002 î n raport cu Codul civil
din 1964 constă în faptul că acordă proprietarului dreptul de a intenta acțiunea
negatorie și în cazul cînd există temei de a presupune, că pe viitor vor apărea
încălcă ri care vor aduce atingeri dreptului de proprietate. Acest drept al
proprietaru lui își găsește reglementare î n alin. (2) al art . 376 Cod civil care
prevede că “dacă există temei de a pr esupune că se vor face încălcă ri
ulterioare, proprietarul poate intenta o acț iune negatorie” . Asemenea ac țiune
poate fi intentată spre exemplu î n baza art. 380 Cod civil din 2002. Aici merge
vorba despre cazul cî nd prop rietarul poate cere vecinului să i-a toate mă surile
necesare pent ru prevenirea pericolului de prăbuș ire a construcț iei pe terenul
proprietarului.

2.2.4.Condi țiile de exercitare a acț iunii negatorii .

Ca acț iunea negatorie să fie admisă este necesară existența a cîtorva
condiț ii și anume :
– săvîrș irea din partea unei persoane terțe a acțiunilor ce ar împiedica
exercitarea normală a folosinței și dispoziț iei bunului ;
– caracterul ilegal al acestor acț iuni;
– deținerea de că tre proprietar a tuturor atributelor dreptului de
proprietate.
Pentru a putea fi înaintată acțiunea negatorie, este necesară exist ența
acțiunilor (inacț iunilor) sau temei ului de a pre supune că pe viitor vor apă rea
astfel de acț iuni (inacț iuni) ce nu permit sau , respectiv, nu ar putea permite
exercitarea normală a dre ptului de folosință și de dispoziț ie asupra bunului .

1 Гражданское право. Под. ред. Суханова. Москва, 2004, c.191.

37
Important este ca aceste acțiuni să poarte un caracter ilegal. Ori, după cum s -a
exprimat , pe bună dreptate, în literatura de specialitate1 obstacolele create în
baza acț iunilor legale (de exemplu dacă l îngă o casă a fost săpat un șanț, potriv it
hotărîrii organului de resort ) nu pot fi înlăturate prin intermediul acț iunii
negatorii. Acestea, fie urmează a fi suportate, fie se poa te de contestat legalitatea
hotărî rii acestui organ , ceea ce nu se poate face în baza acț iunii negatorii.
La fel, pentru satisfacerea acțiunii negatorii, după cum am mai menț ionat,
proprietarul treb uie să dețină bunul în posesiune, deoarece î n caz contrar va fi
posibil de înaintat acțiunea în revendicare și nici într -un caz acț iunea negatorie.
Prezentăm î n continuare , un caz din practica instanțelor judecă toresti ale
Republicii Moldova2 în care, după părerea noastră, are loc interpretarea eronată
a normelor de drept material (în ceea ce privește normele cu privire la apă rarea
drept ului de proprietate din Codul Civil).
“D.O. a depus o cerere de chemare în judecată î mpotriva lui M.S. si M.M.
cu privir e la înlă turare a prin evacuare a obstacolelor î n exercitarea dreptului
de proprietate asupra casei de locuit.
În motivarea acțiu nii, reclamanta a indicat că este proprietara casei de
locuit din raionul Comrat, satul B., str. M., 24 î n baza contractu lui de donaț ie
din 13 septembrie 2006, însă nu se
poate folosi de casă din motivul că acolo locuiesc pîrîții și refuză să o
elibereze benevol.
Prin hotărî rea Judecatoriei Comrat din 6 decembrie 2006, acțiunea a fost
admisă. Prin decizia Curț ii de Apel Comrat din 27 decembrie 2007, a fost admis
apelul declarat de M.S. și M.M., casată hotărîrea primei instanțe și emisă o
nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă .
După declara rea recursului, Colegiul civil și de Contencios administrativ
lărgit al Curț ii Supreme de Justiț ie a decis admiterea recursu lui, cu casarea
deciziei instanței de apel, și menținerea hotărîrii primei instanțe, din
urmă toarele motive:
În ședința de judecată s -a constatat că , prin contractul din 13 septembrie
2006, M.I. a donat casa d e locuit amplasată î n raionul Comrat, satul B., str. M.,
24 recurentei D.O., iar ultima la 13 septembrie 2006 a în registrat dreptul de
proprietate asup ra casei donate, la OCT Comrat.
Devenind proprietară, D.O. este lipsită de posibilitatea de a folosi și
poseda casa, două din atributele dreptului de proprietate, din moti vul că acolo
locuiesc intimaț ii”.

1 Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Crețu I. Drept civil…, p.178.
2 Decizia Colegiul ui Civil și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 24 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr.2ra –
1334/07.

38
Ținînd cont de faptul că proprietar a era lipsită de posesia bunului atît
prima instanță cît și Colegiul civil ș i de Contencios administrativ a aplicat eronat
prevederea art.376 alin. (1), deoarece, dreptul de proprietate poate fi apărat î n
conformitate cu acest articol doar în cazul î n care proprietarul nu este lipsit de
posesiunea bunului. Respec tiv în acest caz suntem de părere a că proprietara era
în dre pt să înainteze acțiunea î n revendicare.
Proprietarul, la fel, nu va fi îndreptățit să recurgă la intentarea acțiunii
negatorii în cazuril e în care conform legii ș i a drepturilor un or alte persoane este
obligat să admită influenț a asupra bunurilor sale. Ac eastă afirmaț ie are ca
fundament juridic alin. (3) al art. 376 Cod civil, potrivit că ruia: “dispozițiile
referitoare la acțiunea negatorie nu se aplică dacă proprietarul trebuie, în
temeiul legii ș i al dr epturilor unor alte persoane, să admită influenț a asupra
bunului ”.

2.2.5. Efectele acți unii negatorii.

Ca urmare a admiterii acțiunii negatorii (adică a satisfacerii cererii
reclamantului) , instanța competentă va dispune efectuarea acț iunilor
(inacț iunilor) de înlăturare a încălcărilor aduse proprietarului de către pîrî t
(persoana care crează piedici în exercitarea normală a dreptului de proprietate).
Anume încetarea încălcărilor reprezintă efectul principal al acț iunii negatorii.
Un alt efect al acț iunii negato rii stipulat î n premiera de Codul civil din
2002 îl constituie achitarea de către pîrît a despă gubirilor pentru prejudiciul
cauzat. Aceste despă gubiri pot fi dispuse de instanță doar la cererea
proprietarului bunului. Legea prevede posibilitatea ca proprie tarul să ceară astfel
de despă gubiri și în cazul î n care el (proprietarul) nu cere încetarea încălcă rilor
sau executarea acestei cerințe este imposibilă . Astfel, Codul civil prevede î n
propoziț ia a treia din alin. (1) al art. 376 că “ pot fi solicitate (de către proprietar
n.a.) despăgubiri și în cazul în care nu se cere încetarea încălcă rilor sau
executarea acestei cerințe este imposibilă ”.
Într-un final , putem conchide , că acț iunea n egatorie reprezint ă un mijloc
juridico -civil real de apă rare a dreptului de proprietate, fiind o acțiune diferită de
acțiunea î n revendicare. Deși, ei i se acordă o mai puțină atenție în doctină ,
datorită faptului că ea este mai rar întîlnită în practică, totuși ea reprezintă o
modalitate eficientă de apă rare a dreptului de proprietate.

39

2.3. Acțiunea î n recunoaș terea dreptului de proprietate.

În legislația Republicii Moldova, în doctrina moldovenească și rusă
actuală se analizează încă unele mijloace de apărare a proprietății, de exemplu,
acțiunea î n recunoaș terea dreptului de proprietate.1
Apărarea d reptului de proprietate precum ș i a celorla lte drepturi reale se
efectuează după cum am mai menționat, î n limitele preveder ilor generale
referitoare la apă rarea drepturil or subiective civile, reglementă ri care se conțin
în cadrul art. 11 -16 Cod civil al Republicii Moldova , unde își găsește suportul
legal acțiunea î n recunoaș terea dreptului de proprietate. Astfel, art. 11, printre
metodele de apă rare a dreptur ilor subiective civile include și acțiunea î n
recuno așterea dreptului. Aceasta, după cum urmează : “ Apărarea dreptului civil
se face prin :
a) recunoaș terea dreptului ;
b) …………. “
Necesitatea utilizării acț iunii de recunoaștere a dreptului apare în cazul î n
care dreptul subiectiv al titular ului este contestat, negat sau în cazul în care
există pericolul real de a fi exercitate asemenea acț iuni. Deseori incertitudinea
dreptului de proprietate duce la imposibi litatea ben eficierii de el sau îngreuiază
beneficierea.
Norm ele Codului civil în vigoare, care reglementează instituția apără rii
dreptului de proprietate nu conțin, pe lînga acțiunea în revendicare și acț iunea
negator ie, prevederi referitoare la acțiunea în recunoaș terea dreptului de
proprietate.
Recunoaș terea est e unul dintre cele mai răspîndite mijloace de apărare a
proprietății, însă după cum s -a menționat î n literatura juridic ă2 majoritatea
acțiunilor poartă un caracter obligațional, fiindcă reies din raporturile juridi ce
relative. Asemenea litigii sînt soluț ionate î n conformitate cu prevederile
normelor obligați onale.
Însă, se întîlnesc și cazuri cînd acțiunea î n recunoasterea dreptului de
proprietate este îndreptată contra terțelor persoane, care nu se află cu
proprietarul î n anumite raporturi contractuale. Pu tem da un exemplu în această
privință întîlnit î n literatura de specialitate3 după cum urmează : acțiunea
posesorului unei construcții privind recunoaș terea dreptului d e proprietate

1 Matei U., Baieș S., Roșca N. Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate.Chișinău, 2000, p. 325.
2 Ibidem , p. 326.
3 Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю.К. Толстого. Москва, 2003, c. 459.

40
asupra acestei a, înaintată organului de resort , care refuză să elibereze
docu mentele care a r confirma dreptul, din motiv că ele ( documentele ) nu s -au
păstrat ori nu au fost perfectate la timp.
În privința naturii juridice a acțiunii în recunoaș terea dreptului de
proprietate, î n literatura ju ridica, se expun diferite puncte de vedere.
Mulți consideră că acțiunea în recunoaș terea dreptului de proprietate nu
poate fi recunoscută ca o acțiune desinestătătoare, deoarece într -un final aceasta
are același scop, la atingerea căruia sunt îndreptate acțiunea în revendicare și
acțiunea negatori e. Respectiv cererea de recunoaș tere a drept ului de proprietate
trebuie de privit ca o parte componentă,fie ca o parte a acțiunii î n revendicare,
fie ca o parte a acț iunii negatorie.
După o altă părere , întîlnită în literatura rusă de specialitate1, acțiunea în
recunoaș terea dreptului de proprietate posedă anumite particularităț i specifice ,
existența cărora oferă posibilitatea de a o delimita ca acțiune desinestătătoare.
Aceasta pentru că acțiunea de re cunoaș tere a dreptului de proprietate nu se poate
de raportat la acțiunea î n revendica re, deoarece proprietarul care înaintează
acțiunea deseori rămîne în posesia bunului, ș i respectiv nu poate fi vorba despre
revendicarea bunurilor aflate în posesia neleg itimă a altuia.
Nu se poate atribui această acțiune la acț iunea negatorie, deoarece, cerer ea
proprietarului nu este legată de înlăturarea obstacolelor în realizarea normală a
dreptului de proprietate, ci în recunoaș terea dreptului de proprietate contestat
sau negat.
Desigur, nerecunoscî nd c aracterul desinestătător al acțiunii în
recunoaș terea dreptul ui de proprietate, aparte de acțiunea în revendicare și
acțiunea negatorie, este im posibil de calificat juridic acț iunile proprietarilor în
anumite situaț ii con crete. Pentru exemplu prezentăm î n continuare urmă torul
caz 2: proprietarul în scopul acordă rii unui ajutor material, transmite alte i
persoane, temporar ș i cu titlu gratu it, un bun, pentru ca ultimul să -l depună î n
gaj la lombard. Aceste persoane se înțel eg ca după ce va fi î ntoarsă suma la
lombard, bunu l depus ca gaj va fi întors proprietarului (î n conformitate cu alin. 2
din art. 2 al Legii cu privire la gaj din 2001 precum ș i art. 456 al Codului civil
din 2002 debitor gajist poate fi și o persoană terță care nu este proprietarul
bunului gajat). Să presupunem că cel care a depus bunul în gaj a decedat î nainte
de a întoarce creditul primit. Cum poate î n acest caz proprietarul să-și apere
dreptul de pr oprietate asupra bunului depus în gaj ? Înaintarea acțiu nii în
revendicare, în acest caz, va fi imposibilă fiindcă în situația dată posesiunea

1 Гражданское право. Учебник. Под ред. В.П. Мозилина, А.И. Масяева, Москва, с. 270.
2 Caz dat de doctrina juridică rusă. Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю. К. Толстого. Москва, 2003.

41
lombar dului nu va putea fi considerată ca ilegală , deoarece, debitorul gajist a
avut acordul proprietarului bunului și de acee a lombardul va fi consider at ca
posesor leg al. Nici la acț iunea negatorie nu se poate de adres at în acest caz,
deoarece, proprietarul este lip sit de posesia asupra bunului său. Rămîne deci ca
proprietarul să î nainteze o ac țiune în recunoaș terea dreptului de pr oprietate
pentru ca lombardul să nu îns trăineze bunul gajat.
Dreptul de a înainta acț iunea în recunoașterea dreptului de proprietate îl
are atît proprietarul bunului cît ș i persoanele care au pr imit bunurile de la
proprietar î n baza anumitor raporturi contractuale. Este necesar de menționat
aici că și pentru titularii dezmembră mintelor dreptulu i de proprietate acțiunea în
recunoașterea dreptului reprezintă un mijloc eficace de apă rare a drepturilor lor
reale.
Recunoașterea dreptului ca mijloc de apă rare a dreptului de proprietate are
loc pe cale a,cerinței reclamantului de a i se recunoaș te dreptu l adresată instanței
de judecată, care confirmă oficial existenț a sau lipsa acestuia.
O mare parte din categoria acț iunilor cu privire la recunoaș terea dreptului
de proprietate o constituie mai întîi de toate acț iunile cu privire la ridicarea
sechestrului de pe bunuri.
Sechestrarea bunurilor se face în cazurile expre s prevăzute de lege, ca o
măsură de asigurare a îndeplinirii hotărîrii instanțelor de judecată .
În anumite situații în lista bunurilor ce urm ează a fi sechestrate pot nimeri
din greșeală bunuri care aparț in cu drept de proprietate altor persoane. Codul de
executare al Republicii Moldova 1 cu ultimele modificări din 2010, în art. 115
alin. (7 ) prevede ca : “Daca un terț declară că bunurile supuse sechestrului sînt
ale sale, î n procesul -verbal cu privire la sechestr are se face mențiunea
respectivă , iar ter țului i se explică dreptul de a intenta acț iunea de ridicare a
sechestrului.”
Astfel de cazuri se pot întîlni cî nd, de exemplu, au fost se chestr ate
bunurile ce se aflau în locațiune considerîndu -se din greș eală proprietate a
locatarului. Locatorul va fi îndreptățit în situația de fată să înainteze acț iunea de
ridicare a sechestrului.
Deci, dreptul de a înainta acț iunea de ridicare a sechestrului î l are doar
proprie tarul bunurilor incluse gre șit în lista bunuril or ce urmează a fi sechestrate.
Calitatea de pîrît a acestei acțiuni o au cel mai des două persoane : în
primul rî nd debitorul, ale cărui bunuri au fost sechestrate, ș i în al doile a rînd
persoana juridică sau fizică î n folosul

1 Codul de executare al Republicii Moldova nr.4 43 din 24.12.2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2005, nr. 34-35. Cu ultimele
modificări din 02.07.2010

42
căreia au fost sechestrate bunurile debitorului.1
Deci, acțiunea de recunoaș tere a dre ptului de proprietate reprezintă o
acțiune desinestătătoare care are importanță deosebită pentru apă rarea acestor
drepturi .

2.4. Particularitățile apără rii dreptului de p roprietate aparținînd
statului ș i unităț ilor administrativ -teritoriale.

Legislaț ia civilă în vigoare face distincț ia dintre perso anele juridice de
drept public ș i perso anele juridice de drept privat în a rt. 58 Cod civil î ntitulat
“Tipurile de persoane juridice” . Potrivit acestu i articol persoanele juridice sî nt
de drept pu blic sau de drept privat, care în raporturile civile sînt situate pe poziții
de egalitate. În privinț a persoanelor j uridice de drept pr ivat instituția apără rii
dreptului de proprietate are aceeași aplicabilitate ca și în situația cînd subiecți ai
acțiunii î n revendicare sau a celei negatorii sunt persoane fizice.
Situația este puțin alta cî nd merge vorba despre persoanele juridice de
drept public. Potrivit art. 58 Cod civil persoanele juridice de drept public sunt în
principal statul și unităț ile administ rativ-teritoriale care participă la rapo rturile
juridico -civile pe poziții de egalitate juridică cu celelalte subiecte de drept.
Apărarea dreptului de proprietate care aparține statului și unităț ilor
administrativ -teritoriale prezintă anumite particularități deoarece î n proprietatea
acestora intra două categorii de bunuri cu regimuri juridice diferite. Această
clasificare (a bunurilor) reiese din art. 9 al Constituț iei Republicii Moldova care
în alin. (1) consacră că proprietatea este publică și privată . Iar art. 127 alin (3)
din același act normativ completînd prevederile art. 9 spune că proprietatea
publică aparține statului și unităț ilor administrativ -teritoriale. Î n art. 2 69 alin (1)
Cod civil este prevăzut că : “Bunurile care aparțin statului sau unităț ilor
administrativ -teritoriale fa c parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în
modul stabilit de lege, nu sînt trecute î n domeniul pu blic”.
În privința apără rii dreptul ui de proprietate al statului și unităț ilor
administ rativ-teritoriale asupra bunurilor care le deț in cu drept de proprietate
privată careva particularități nu există . Pe cînd în cazul apără rii dreptului de
proprietate asu pra bunurilor din domeniul public al acestora se atestă careva
trăsă turi specifice.

1 Matei U., Baieș S., Roșca N. Principiile fundamentale ale drept ului de proprietate. Chișinău, 2000, p. 327.

43
Aceste trăsături în mare parte se datorează faptului că bunurile deținute de
către stat ș i unităț ile administrativ -teritoriale în proprietate publică comportă
anumite caractere diferite de
cele pe car e le au bunurile din domeniul priv at. Astfel aceste bunuri au
urmă toarele caractere :
– inalienabil ;
– insesizabil ;
– imprescriptibil .
Aceste caractere sunt expres prevăzute î n art. 296 alin. (4) Cod civil al
Republicii Moldova, precum și î n alte acte normative (spre ex emplu î n art. 10
alin. (2) din L egea Republicii Moldova privind administrarea și deetatizarea
proprietăț ii publice 1). Conform acestor prevede ri bunurile domeniului public
sînt inalienabile, inse sizabile ș i imprescriptibile.
a) Caracterul inalienabil.
Bunurile domeniului public sunt bunuri scoase din circuitul civil , adică ele
nu pot face obiectul actelor juridic e. Inalienabilitatea interzice și dezmembrarea
proprietății publice, ceea ce înseamnă că, î n principiu, asupra bunurilor ce
alcătuiesc domeni ul public nu se pot constitui aș a drepturi ca uzuf ructul, uzul,
dreptul de abitaț ie, servitute, superficie. Spunem în principiu, deoarece î n art. 10
alin. (5) al Legii privind administ rarea ș i deetati zarea proprietăț ii publice este
prevăzut că asupra bunurilor domeniului public se p oate constitui servitute
numai în cazurile în care această grevare este compatibilă cu uzul sau cu
interesul public , căruia bunurile î i sunt destinate.
Pe de altă sau închir iate în condiț iile legii, precum ș i conform art. 15 din
Legea nr. 121 acestea parte, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 523 2, aceste
bunuri (adică bunurile domeniului public) pot fi date în administrare pot fi date
în concesiune.
Deopotrivă bunurile domeniului privat ale statului ș i unităț ilor
administrativ -teritoriale sî nt alienabile.
b) Caracterul insesizabil.
Bunurile domeniului public sînt insesizabile ceea ce înseamnă că ele nu
pot fi urmărite silit. Această trăsătură derivă din faptul că statul este prezumat
solvabil totdeauna.
c) Caracterul imprescriptibil.

1 Legea Republicii Moldova privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr. 121 din 04.05.2007. Monitorul Oficia l al Republicii
Moldova , 2007, nr. 90-93.
2 Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ -teritoriale nr. 523 din 16.07.1999. Monitorul Oficial
al Republicii Moldova , 1999, nr. 124 -125.

44
Acest caracter determină faptul că bunurile care fac parte di n domeniul
public nu pot fi dobî ndite prin uzucapiune (art. 10 alin. (2) lit.e) din Legea nr.
121 si art. 296 alin . (4) Cod civil ). La fel sub aspect extinctiv drep tul de
proprietate publică tot este imprescriptibil.
Caracterele specifice proprietății publice enunțate se explică prin aceea că
există un interes ge neral ca bunurile ce o compun să fie pă strate potrivit scopului
pentru care au fost afectate.
Date fiind trăsă turile specifice pe care le au bunurile domeniului
public și acțiunea în
revendicare prezintă la rîndul său unele particularităț i :
1) imprescriptibilit atea sub aspect extinctiv al acțiunii în revendicar ea
unui bun aparținî nd cu drept de proprietate publică statului sau unităț ii
administrativ -teritoriale.
2) revendicarea dreptului de proprietate publică nu poate fi înlăturată de
pîrît prin invocarea modurilor de dobîndire a proprietății prevă zute de drept ul
comun .
Aceasta î nseamnă că revendicarea proprietății publice nu poate fi
înlăturată de pîrî t prin invocarea uzacapiunii.
3) prezumția proprietăț ii domeniului public
Potrivit dreptului comun art. 305 Cod civil “Prezumția proprietăț ii”,
“posesorul este pr ezumat a fi proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a
început a poseda pentru altul ”. Deci, posesorul beneficiază de prezumția
proprietății asupra bunului pe care îl deține pî na la proba c ontrarie. Aceasta este
o prezumție legală relativă, care nu po ate funcționa atunci cînd î n calitate de
revendicant apare statul sau o u nitate administrativ -teritorială cu privire la
bunurile ce aparț in domeniului public.
Cu adevă rat bunuril e imobile sau mobile ce formează obiectul dreptului
de proprietate publică sunt potrivit legii inalienabile, insesizabile si
imprescriptibile. Ele s unt scoase din circuitul civil ș i nu pot fi obiecte ale
dreptului de proprietate privată .
În toate cazurile în care statul revendică bunuri dintre acelea care prin
natura lor fac parte d in domeniul public exis tă o prezumț ie de proprietate juris et
de jure , în favoarea statului. Într -o atare situație , statul revendicant își are gata
dovedit titlul să u incontestabil de proprietate.
Pentru celelalte categorii de bunur i, care sunt proprietat e publică prin
destinația legii, există o prezumție de proprietate în favoarea statului pe toată
perioada în care ele figurau în domeniul public, soluț ie ce se desprinde din alin .
(2) al art. 296 Cod civil al R epublicii Moldova . Astfel acesta prevede că : “Din
domeniul public al statului sau al unităț ii administrativ -teritoriale fac parte

45
bunuri le determinate de lege, precum ș i bunurile care, prin natura lor, sî nt de uz
sau de interes public”.
În cosecință, dacă statul va avea de revendicat un a stfel de bu n, ceea ce
trebuie să probeze este că acel bun a ieș it contrar legii din patrimoniul său,
precum ș i identitatea bunului revendicat cu cel aflat în posesia pîrî tului.
Codul civil din 1964 prevedea pentru cazul revendică rii bunurilor statu lui
un articol ap arte. Astfel, î n articolul 150 din acest cod , întitulat “ Revendicarea
bunurilor statului, cooperatiste și a altor bunuri obștești, înstrăinate în mod
ilegal ” era prevă zut că : “Bunurile statului, precum și bunurile colhozurilor și
ale celorlalte organizați i cooperatiste și ale altor organizații obștești,
înstrăinate în mod ilegal, indiferent de felul în care s -a făcut aceasta, pot fi
revendicate de organizațiile respective de la orice dobînditor”. Deci, indiferent
de faptul era dobînditorul de bună – credință sau de rea -credi nță bunurile statului
puteau fi revendicate de la aceștea oricî nd.
Respectiv Codul civil î n vigoare ar e nevoie de prevederi speciale în
privința apără rii dreptului de proprietate publică, norme care ar evidenț ia
particularităț ile sp ecifice existente în cazul apără rii juridico -civile a ac estui drept
prin intermediul acț iunilor reale.

46
3 – PARTICULARITĂȚ ILE APĂRĂ RII DEZMEMBRĂ MINTELOR
DREPTULUI DE PROPRIETATE.

3.1 Preze ntare generală cu privire la mijloacele de apăr are a
dezmembră mintelor dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate, ca dr ept real principal, are o natură absolută și
completă, deoarece el conferă bunului putere a absolută, proprietatea însăș i
reunind cele trei atribute : pos esia, folosința și dispoziț ia. Legisla ția civilă î n
vigoare permite d isocierea acestor atribute, creînd noi drepturi reale aparținî nd
diferitor categorii de titulari. În aș a mod se ajunge la a pariția unor dre pturi
concurente asupra aceluiaș i bun, respec tiv a dreptului de proprietate și a unui alt
drept real. Însă, în această situaț ie ambele drepturi reale sunt limitate, în sensul
că dispoziția rămî ne la nudu l proprietar, iar celelalte două atribute aparț in
titularului celuilalt drept real. Î n acest fel se a junge la dezmem brarea dr eptului
de proprietate, astfel încît titularul va deține dreptul de dispoziț ie asupra bunului,
deoa rece este singurul atribut al cărui înstră inare duce la pierderea dreptului de
proprietate, cele lalte atribute nefiind de natură să d ucă la dispariț ia sa.
Deci, după cum vedem drepturi le reale principale, altele decît dreptul de
proprietate, sînt formate din dezmembră mintele u ltimului. Uzufructul, dreptul de
uz și de abitaț ie, dreptul de servitute, superficie se con stituie asupra unor l ucruri
străine, care aparț in cu drept de proprietate unei alte persoane.
Cum am menț ionat anterior , dreptul de proprietate beneficiază de o
apărare “complexă ”, inclusiv prin ac țiuni cu caract er real ș i petitoriu. În legă tură
cu faptul dacă titularii dezme mbră mintelor dreptului de proprietate pot să
recurgă la mijloacele de apă rare a dreptului de proprietate pent ru apărarea
propriilor drepturi, am fă cut deja referire.
Deci , concluzia care se im pune este urmă toarea : titularii drepturil or reale
principale, a ltora decî t a dreptului de proprietate nu sînt în drept să beneficieze
de protecția acordată pentru apă rarea dreptul ui de proprietate prevăzută la
articolele 374 -375 Cod civil .
S-ar impune părerea că pentru celelalte drepturi reale la fe l trebuie să
exist e asemenea acțiuni pentru apă rarea lor. Dar referitor la reglementările în
vigoare observăm că nu există o consacrare legislativă în privința faptului
apără rii celorlalte drepturi reale princi pale în baza cărorva acțiuni care ar pune în
discuție însuși exi stența acestor dezmembră minte a dreptului de proprietate.
Pe de altă parte , legea oferă posibilitatea ca întru apă rarea a cestor drepturi
titularii lor să poată apela la prevederile art. 11 ale Codului civi al Republicii

47
Moldova , precum și la mijloacele ob ligaționale de apă rare, în situația în care
asemenea raporturi există .
La fel , ținînd cont de faptul că titularii d reptului de uzufruct, uz, abitație,
servitute ș i superficie sunt posesori ai bunurilor primite de la proprietarul
acestora , atunci aceștia di spun î n caz de deposedare , de posibilitatea acordată de
lege, de a înainta acțiuni posesorii pentru a -și apă ra posesiunea sa asupra
bunului.
Însă, aceste modalități de apărare nu asigură î n deplină măsură protecția
dezmembră mintelor dreptului de proprietat e. Aceasta , deoarece , apărarea cea
mai directă a acestor drepturi are loc atunci cî nd tit ularii de drept vor putea pune
în discuție însuși existența dezmembră mintelor dreptului de proprietate prin
intermediul unei acțiuni reale ș i petitorii.
În literatura juridică autohtonă a fost expusă părerea că la apărarea
dezmembră mintelor dreptului d e proprietate se pot utiliza acțiunile prevăzute în
acest sens pentru apă rarea dr eptului de proprietate, ad ică prevederile articolelor
374-376 C od civil al Republicii Mold ova și anume acțiunea în revendicare și
acțiunea negatorie. Nu putem fi de acord cu opinia dată deoarece , după cum am
mai spus, credem că pentru a putea apela la aceste acțiuni este necesară existența
unei prevederi exprese în acest sens, ceea ce nu există nici în cadrul Capitolului
X care reglementează apărarea dreptului de proprietate și nici printre
reglementă rile care sunt dedicate dezmembră mintelor dreptului de proprietate.
În privinț a norm elor juridice care reglementează dreptur ile reale
principale al tele decî t drept ul de proprietate putem spune că singurul articol care
“pomenește” despre exercitarea acțiunilor de apă rare este art. 416 din
CapitolulV al Codului civil care reglementează uzufructul. Dar din conț inutul
acestui articol , întitulat “Dreptul de dispoziție și de exercitare a acțiunilor de
apărare” , clar și explicit se vede că merge vorba despre dreptul nudului
proprietar de a exercita toate acțiunile de apă rare a dreptului de proprietate , și
nici o p revedere care s -ar referi la apă rarea dreptul ui uzufructuarului.

3.2. Unele aspecte de drept comparat în materia apără rii drepturilor
reale.

Există legislații care asemănă tor Codulu i civil din 1964, dar care prevă d și
reglementă ri referitor la dezmembră mintel e dreptului de proprietat e, conțin o
normă expresă în capitolul în care este reglementată instituția apără rii dreptului

48
de proprietate , în baza căreia titularii dezmembră mintelor dreptului de
proprietate au posibilitat ea de a înainta acțiunea î n revendicare și respectiv cea
negato rie. Ca exemplu, poate servi art. 259 din Codul civil al Kazakhstanului 1
care prevede că drepturile prevă zute de artic olele anterioare (care se referă la
acțiunea în revendicare ș i acțiunea negatorie), aparțin la fel și persoanelor, care
deși nu sînt pro prietari, dar dețin bunul î n temeiul legii sau a contractului.
Aceste persoane, conform aceluiaș i articol, au acest drept chiar și î mpotriva
proprietarului. Asemenea prevederi se regăsesc î n leg islațiile altor țări precum
este cea a Federaț iei Ruse, a Bela rusiei etc.
În raport cu asemenea legislaț ii, reglementările Romăniei în domeniu
prevăd pentru apă rarea dezmembră mintelo r dreptului de proprietate o acțiune
aparte care poartă denumirea de acț iune confesorie.
Acțiune confesorie este acea acțiune reală prin care reclamantul, titular al
unui drept real principal – uzufruct, uz, abitaț ie, servitute sau superficie solicită
instanței să -l oblige pe pîrî t, proprietar sau o alta persoană, să permită
exercitarea deplină a dreptului să u real.2
Întrucît prin acț iunea confesorie se cere constatarea existenț ei unui drept
real principal al reclamantului, și realizarea exercițiului acestui drept, acțiunea
confesorie este o acț iune petitorie.
Deci acț iunea con fesorie prevăzută de legislația României are un caracter
real și petitoriu la fel ș i prescriptibil în anumite cazuri . Acțiunea confesorie are
pentru apărarea drepturilor reale același rol pe care o îndeplinește acțiunea î n
revendicare pentru dreptul de proprietate.
Pentru a acoperi golul existent în legislația civilă autohtonă în privința
apără rii dezmembră mintelor dreptului de proprietate sub propunere de lege
ferenda , considerăm oportună includerea în conținutul Codului civil a unei
prevederi legale ca re ar institui o acțiune specifică cu ajutorul căreia ar putea f i
apărate drepturile reale principale , în sensul direct al cuvî ntului. Aceasta ar
putea fi , spre exemplu , asemănătoare cu acțiunea confesorie, cunoscută
legislației Româ niei. Dar pînă la o ast fel de modificare rămîne ca t itularii
drepturilor reale principa le să se folosească de mijloacele de apărare prevă zute
de art. 11 Cod civil, de acțiunile posesorii de apărare a posesiunii, precum și de
mijloacele obligaționale de apă rare a drepturilor (dac ă între părți există raporturi
obligaț ionale).

1 Законодателъство зарубежных стран. Гражданский Кодекс Республики Казахстан. Санкт -Петербург, Юридический цен тр Пресс,
2002.
2 Urs I.R., Ilie -Todica C. Drepturile reale. Doctrina. Aplicații. Bucureș ti, 2003, p.344.

49
CONCLUZII

1. Sin teza rezultatelor obț inute
Prezenta lucrare și -a propus ca scop analiza științifică a instituției apără rii
drepturilor reale cu axarea, în special, pe acțiunea în revendicare și acț iunea
negatorie.
Această alegere este dictată de locul pe care îl ocupă ins tituția apărării
drepturilor reale î n sistemul nostru de drept și importanța acestei instituții pentru
stabilitatea ș i securitatea raporturilor juridice care au ca obiect dreptul de
proprietat e și celelalte drepturi reale.
Analizarea acestei instituții de drept civil este condiționată de
reglementarea în premieră de că tre Codul civil din 2002 a dezmembră mintelor
dreptului de proprietate.
Din materialul prezentat î n lucrare deducem concluzia pos ibilității și
raționalității elaborării și completării legislați ei naționale cu norme specifice, în
dependență de particularitățile bunurilor revendicate și în dependență de dreptul
real î n parte.
Pentru reflectarea principalelor probleme ce apar în faț a celor ce își
propun să aplice această instituție, precum și pentr u recomandarea unor soluții s –
a apelat la doctrină, la practica judiciară autohtonă ș i la dreptul com parat,
acestea fiind utilizate în procesul de tălmăcire a legilor naț ionale.
În prezenta lu crare am urmărit de a defini noțiunea acțiunii în revendicare,
acțiunii negatorii, precum și acelei în recunoaș terea dreptului, a stabili
caracterele juridice a le acestora, categoriile subiecților cu dreptul de a înainta
aceste acțiuni, obiectul acț iunilor , condiț iile de exercitare ale acestora, anumite
particularități de apărare a dezmembră mintelor dreptului de proprietate , toate
acestea conform legislației Republicii Moldova, precum și comparativ cu
reglementă rile altor state care au o practică de aplicar e în domeniul acestei
instituții juridice de apă rare a drepturil or reale. La fel, am urmărit efectuarea
unor generaliză ri a prevederilor legislative naționale, a doctrinei și a practicii
judiciare apărute în rezultatul examinării și soluționă rii litigiilor ivite în cadrul
apără rii drepturilor rea le. Acest lucru are o i mportanță deosebită reeș ind din
necesitatea stabilirii cla re a naturii juridice a instituției apără rii drepturilor reale.
În consecință, s -a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenț iază
principalele probleme în ceea ce privește apărarea drepturilo r reale, dar și s -au
oferit soluții și recomandări, care ar putea fi utile î n activitatea de aplicare a
dispozițiilor legale și de perfecț ionare a cadrului legislativ.

50
2. Concluzii ș i recoman dări
În rezultatul cercetă rii, s-a ajuns la concluzia că legislaț ia în vigoare
la capitolul apără rii
drepturilor reale necesită intervenț ia legiuitor ului. Aceasta, deoarece
legislația civilă î n domen iu pe alocuri nu este prea clară, î n unele pri vințe chiar
nu spune ni mic, iar alte prevederi necesită modifică ri și completări. Pentru
modificarea legislației î n domeniu l apără rii drepturilor reale ar fi binevenite
propuneri de lege ferenda, pe care le voi propune. Astfel, consider că :
1. Denumirea art. 374 din Codul civil al Republicii Moldova
“Revendicarea de c ătre proprietar a bunurilor sale” , urmează de înlocuită cu
denumirea de “Acțiunea î n revendicare” .
2. Alin. (1) al art. 374 urmează a fi inlocuit cu noțiunea acțiunii î n
revendicare. Astfel, în locul prevederii conform că reia “Proprietarul este în
drept să -și revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia”
urmează a fi inclusă noțiunea acțiunii în revendicare, care suna în felul urmă tor :
“Acțiunea în revendicare reprezintă acea a cțiune reală, petitorie și
prescriptibilă în temeiul că reia propr ietarul care a pi erdut posesia bunului
sau este în drept să ceară restituirea acestuia din posesiu nea nelegitimă a
altei persoane”.
3. Sintagma “drept preferenț ial de posesiune” din propoziț ia a doua al
alin. (2) din art. 3 74 Cod civil nu corespunde esențe i și scopului reglementă rilor
acestei prevederi. De aceea consider că ea urmează a fi modificată cu cuvintele
“drept de posesie” .
4. La fel î n contextul punctului trei cuvintele “drept superior” urmează a
fi înlocuite cu urmă toarele : “drept de posesie fa ță de proprietar” .
5. Denumirea art. 376 Cod civil “Cererea privind înlăturarea
încălcărilor care nu sî nt legate de privarea de posesiune” , urmează a fi
modificată î n favoarea denumirii de “Acț iunea negatorie” .
6. Prima propoziț ie din alin. (1 ) al art. 376 trebuie modificată în favoarea
următorului conț inut : “Acțiunea negatorie reprezintă acea acțiune reală,
petitorie și imprescriptibilă în temeiul că reia proprietarul are dreptul de a
cere, autor ului încălcărilor, înlăturarea obstacolelor î n realizarea dre ptului
de proprie tate, cerere care nu este legată de privarea proprietarului de
posesiune” .
7. După art. 376 Cod civil necesită a fi inclus încă un articol care ar fi art.
3761 întitulat după cum urmează : “Particularitățile apărării bunurilor
statului și unităț ilor administrative -teritoriale” .
Alin. (1) al articolului propus trebuie s ă aibă următorul conținut :
“Acțiunea în revendicare și acțiunea negatorie se aplică și la apă rarea

51
dreptului de pr oprietate publică al statului și unităț ilor admin istrativ –
teritoriale, cu excepțiile prevă zute mai jos” .
Alin. (2) va cuprinde : “Bunurile domeniului public sunt prezumate
proprietate a statul și unităț ilor administrativ -teritorile” .
Alin. (3) va avea urm ătorul conț inut : “Acțiunea î n revendicarea
bunurilor care f ac parte d in domeniul public al statului și unități lor
administrativ -teritoriale este imprescriptibilă, și poate fi înaintată către
orice dobî nditor” .
Alin. (4) necesită a prevedea că : “Revendicar ea bunurilor -proprietate
publică, nu poate fi înlăturată de pîrît prin invocarea modurilor de
dobîndire a proprietății, prevă zute de dreptul comun” .
8. În privința apărării dezmembră mintelor dre ptului de proprietate trebuie
să existe careva norme exprese. Acestea, ar putea fi incluse într -un capitol
aparte, care ș i-ar găsi locul imediat după normele care reglementează drepturile
reale prin cipale de – uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie. Î ntitulat
“Apă rarea drepturilor reale principale altel e decî t dreptul de proprietate” ,
acesta ar putea cuprinde :
Art 4651, întitulat “Acț iunea confesorie” . Alin. (1) al acestui articol va
suna în felul urmă tor : “Acțiune confesorie este acea acțiune reală și petitorie
în baza că reia titularul unui drept real prin cipal de – uzufruct, uz, abitați e,
servitute sau superfici e, este în drept să solicite instanței de judecată
obligarea pîrîtului, proprietar sau o altă persoană, să permită exercitarea
deplină a dreptului să u”.
În alin. (2) al art. 4651 Cod civil propunem de a include urmatoarea
prevedere : “Normele aplicabile ac țiunii în revendicare se aplică, în mod
corespunzător, și cu privire la acț iunea confesorie” .
9. După art. 4651 trebuie inclus art. 4562, întitulat “Apărarea drepturilor
în baza acți unii negatorii” .
Conț inutul acestui arti col va avea cuprinsul ce urmează : “Acțiunea
negatorie se aplică, în mod corespunzător, și în privința apără rii dreptului
de uzufruct, uz, abitație, servitute ș i superficie” .

52

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative folosit e în teză .

A) Interne :
1. Constituț ia Republicii Moldova din 29.07.1994. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.1 din 1994;
2. Codul civil al Republicii Moldova nr.1107 -15 din 06.06.2002.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 82 -86;
3. Codul civil din 26.12.1964.Veș tile Sovietului Suprem al R.S.S .
Moldovenești, 1964, nr.36 ( în prezent abrogat );
4. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24.12.2004.
Monitorul Oficial al Repu blicii Moldova, 2005, nr. 34 -35,ultimele modificări
din 02.07.2010
5. Codul apelor al Republicii Moldova nr. 1532 -XII din 22.06.1993.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.10;
6. Legea Republicii Moldova privind cadastrul bunurilor imobile n r.1543
din 25.02.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.44 -46;
7. Legea Republicii Moldova cu privire la arendă nr. 861 din 14.01.1992.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr. 1 ( în prezent abrogat ă);
8. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459 din
22.01.91. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr. 3 -4-5-6, abr ogată
pe 30.03.2007;
9. Legea Republicii Moldova privind expro prierea pentru utilitate publică
nr. 488 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.42 –
44.
10. Legea Republicii Moldova privind administr area și deetatizarea
propriet ății publice nr. 121 din 04.05.2007. Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr. 90 -93.
11. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publică a
unităț ilor administrativ -teritoriale nr. 523 din 16.07.1999. Monitorul Oficial al
Republ icii Moldova, 1999, nr. 124 -125.

B) Internați onale:
1. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată
la New York la 10.12.1948. Tratate internaț ionale la care Republica Moldova
este parte. Vol 1. Chi șinău: Moldpres, Monitorul Of icial al Republicii Moldova,
1998, p.11 – 17;

53
2. Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăț ilor fundamentale, semnat la Paris la 20.03.1952, ratificat prin
Hotărî rea Parlamentului Republicii Moldova nr.1298 din 24.07.1997. Tratate
internaț ionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. Chișină u: Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.359 -360.

II. Acte judiciare (jurisdicționale).

1. Hotărîrea Plenului Curț ii Supreme de Justiț ie a Republi cii Moldova. Cu
privire la aplicarea unor dispoziții ale Codului civil și ale altor acte normative
referitoare la dreptul de proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra
construcțiilor anexa nr.2 din 27.03.2006. Buletinul Curții Supreme de Justiț ie a
Republicii Moldova, 2006, nr.12, pag.14;
2. Decizia Colegiului Civil ș i de Contencios administrativ al Curtii
Supreme de Justiti e din 24 octombrie 2007, pronunțată î n dosarul nr.2ra –
1334/07.

III. Monografii, tratate, studii, cursuri

1. Anghel I.M. D rept roman. Bucureș ti, 2001, 415 p.
2. Baieș S., Roș ca N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică.
Persoana juridică. Chișină u, 2005, 400 p.
3. Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Creț u I. Drept civil.
Dreptur ile reale. Teoria generală a obligațiilor. Chișină u, 2005, 528 p.
4. Dogaru I., Cercel S. Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale.
Bucureș ti, 2003, 392 p.
5. Chelaru E. Curs de drept civil. Drep turile reale principale. Bucureș ti,
2000, 248 p.
6. M atei U., Baieș S., Roș ca N. Principiile fundamentale al e dreptului de
proprietate. Chișină u, 2000, p. 346.
7. Popa E.T. Acțiunea î n revendicare. Bucureș ti, 1998, 175 p.
8. Popa V.V. Drept privat roman. Bucureș ti, 2004, 376 p.
9. Poalelungi M., Pascari A. Pregă tirea pricinelor civil e pentru dezbaterile
judiciare. Chișină u, 2006, 238 p.
10. Urs I.R., Ilie -Todica C. Dre pturile reale. Doctrina. Aplicații.
Bucureș ti, 2003, 416 p.
11. Filipescu I.P., Filipescu A.I. Drept civil. dreptul de proprietate ș i alte
drepturi reale. Bucureș ti, 20 00, 415 p.

54
12.Laura -Maria Crăciunean. Limitele dreptului de proprietate privată
imibiliară București 2009
13. Гражданское право. Частъ первая. Под. ред. Суханова, Москва,
2004, 379 c.
14. Гражданское право. Учебник. Под ред. В.П. Мозилина, А.И.
Масяева, Моск ва, 384 с. 1 5. Гражданское право. Общая часть: Курс
лекций. Г.Д. Лихачев, Москва, 2005, 217 с.
16. Гражданское право России. Учебник для вузов. Л.Ю. Грудцына,
2007, 261 с.
17. Гражданское право в вопросах и ответах. С.П. Грищаева, 2007,
121 с.
18. Гражданское право. Под ред. А.Н.Сергеева, Ю.К. Толстого,
Москва, 2001, 603 с.
19. Гражданское право России. Общая часть: Курс лекций. Под ред.
О.Н. Садикова, Mосква, 2001, 349 с.
20.Гражданское право. Учебник. Под ред. О.Н. Садикова, Москва,
2001, 278 с.
21.Гражданское право. Учебник. Частъ первая. Под ред. А.Г. Калина,
А.И. Маслява,
Mосква, 2001, 273 с.
22. Гражданское право. Учебник.А.П. Сергеев. Москва, 317 с.
23. Гражданское право. Общая часть. Учебное пособие в схемах.М.В.
Кузнецова. Москва, 2001, 76 с.
24. Гражданское право . Под ред. В.В. Залессково, М.М. Рассолова,
Москва, 2003.
25. Гражданское право . В.В. Пиляева. Москва, 2004.
26. Гражданское право . А.Н. Гуев, Москва, 2004.
27. Законодателъство зарубежных стран. Гражданский Кодекс
Республики Казахст ан. Санкт -Петербург, Юридический центр Пресс, 2002.

IV. Articole științifice în presa periodică.

1. Baieș S. Proprietatea publică și cea privată – o realitate indiscutabilă .
Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, 1999, nr.3, pag.61;
2. Carss -Frisk M. Dreptul la proprietate (Ghid privind punerea în
aplicare a articolului 1 al Protocolului nr.1 alConvenției europene pentru
Drepturile Omului);
3. Man escu D. V. Uzufructul, dezmembrămî nt al dreptului de
proprietate . Dreptul, 2001, nr.11, pag. 50;

55
4. Palii V. Rolul bunei -credințe în cazurile de intervertire a precarității în
posesiune
conform legislației civile a Republicii Moldova . Legea și viața, 2006, nr.9,
pag.16;
5. Palii V. Dobîndirea și pierderea posesiunii: n oțiune și principii de
exercitare. Legea și viața,2006, nr.10, pag.17;
6. Slusarenco S. Exercitarea dreptului de prop rietate asupra
terenurilor de către cetățenii stră ini. Revista națională de drept, 2008, nr11,
pag.70.
7. Volcinschi V. Servi tutea predială în lumina secolelor și a noului
Cod civil al Republicii Moldova. Analele științifice ale Univers ității de Stat din
Moldova, Chișină u, 2004, nr.7, p.83;
8. Volcinschi V. Dreptul de uzufruct, dreptul de uz și dreptul de
abitație . Anal ele științifice. Științe juridice", 2005, nr.8, pag.159;
9. А. Сосна Актуальные вопросы защиты права собственности
Европейским судом по правам человека "Закон и жизнь", 2008 г., N 2,
стр.53.
10. Șterbet V. Apă rarea dr epturilor de proprietate privată conform
cadrului normativ inter n al Republicii Moldova. Legea ș i viața, 2004, nr.9,
pag.4.
11.Universitatea de Studii Europene din Moldova.Drept Civil P.G.Curs de
lecții Leonid Chirtoacă Chișinău 2008