Aspecte Juridice ale Reglementarii Statutului Special al Functionarilor Publici din Cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………..3

Capitolul 1.Statutul funcției publice din administrația publică

1.1 Noțiunea funcționarului public

1.2 Regimul juridic al funcției publice

1.3 Categorii de funcții publice

1.4 Statutul special al funcționarilor publici din administrația publică

Capitolul 2. Reglementarea statutului special al funcționarilor publici din ANP

2.1Formarea inițială a funcționarilor cu statut special

2.2 Cariera funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare

2.3 Selectarea, și numirea în funcție și evaluarea activității profesionale funcționarilor publici cu statut special

2.4 Avansarea funcționarilor publici și pregătirea și perfecționarea profesională

2.5 Drepturile exclusive ale funcționarilor publici cu statut special

Capitolul 3.Studiu comparativ privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor din România și Statutul funcționarilor din cadrul sistemului penitenciar din Portugalia

Concluzii și propuneri ………………………………………………….

Bibliografie ……………………………………………………………….

Anexe………………………………………………………………

„Acolo unde încetează vigoarea legilor și

autoritatea apărătorilor ei, nu poate exista

nici libertate și nici siguranță pentru nimeni.”

William Shakespeare

Introducere

Lucrarea de față „Aspecte juridice ale reglementării statutului special al funcționarilor publici din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor „ este concepută pentru a trata aspecte legate de formarea profesională și cariera ofițerilor respectiv subofițerilor din cadrul penitenciarelor. Scopul lucrării este de a prezenta principalele elemente ale conținutului funcției publice și a statutului funcționarului public, sincronizarea lui fenomenele administrației publice. Prezenta lucrare își propune să se ocupe de studiul instituției funcției publice și a statutului funcționarului public, din perspectiva specificului său prin studierea opiniilor mai multor specialiști în domeniu, a experiențelor practice și informațiilor teoretice existente pe teritoriul altor state.

Viața socială a fost întotdeauna marcată de numeroase nevoi ale membrilor societății,îndeosebi de ordin administrativ. Nevoile formulate de aceștia au dus la apariția funcției publice și a funcționarilor a căror misiune este de a participa, într-un cadru integrat la îndeplinirea acestora și satisfacerea obiectivelor generale ale societății. Învestirea în funcții publice implică obligativitatea persoanelor care iau parte la viața publică de a satisface necesităție generate de cetățeni concomitent cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora. Astfel, la baza acțiunii funcționarului public și a administrației în ansamblul său se află executarea legi de accea, persoana care nu are forța de a pune interesul general deasupra celui personal, nu poate fi considerat ca fiind un om al legii în cadrul administrație și în viața publică.

Capitolul I al lucrării își propune evidențierea principalelor noțiuni referitoare la funcția și funcționarul public în timp ce capitolul al II-lea se axează pe prezentarea unei categorii speciale de funcționari publici respectiv funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.Capitolul al III-lea al lucrării prezintă principalele asemănări și deosebiri existente între funcționarii cu statut special din România comparativ cu cei din Portugalia.

Sistemul administrației penitenciare este un serviciu public cu un rol social deosebit, determinat de funcțiile sale de garant al păstrării unui echilibru social, de formare a unei atitudini corecte a deținuților față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.Funcționarii din cadrul penitenciarelor joacă un rol important în aplicarea legilor privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.

Administrația Națională a Penitenciarelor, ca instituție a statului implicată activ în procesul aplicării legii în materia executării pedepselor, a dispus măsuri pentru implementarea noilor prevederi atât pe direcția aplicării dispozițiilor execuțional-penale, cât și pe direcția aplicării instrumentelor destinate reintegrării sociale a condamnaților și a persoanelor sancționate cu măsura educativă a internării într-un centru educativ sau de detenție. Implementarea noii legislații a impus schimbări semnificative, care au atras după sine reorganizarea penitenciarelor de minori și tineri și a centrelor de reeducare și înființarea centrelor de detenție și a centrelor educative, cu toate modificările de structură și organizaționale inerente.Modificările apărute în sistemul penitenciar ca urmare a amplorii numărului de persoane condamnate au generat necesitatea formării unor funcționari capabili să facă față problemelor actuale existente în sistem.Abilitatea de a face față noilor provocări ale sistemului se bazează pe o formare profesională corespunzătoare în cadrul instituțiilor în care acesția își desfășoară activitatea.

CAPITOLUL I

STATUTUL FUNCȚIEI PUBLICE DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

Noțiunea funcționarului public

Cunoașterea regulilor care dirijează resursele umane ale administrației publice se realizează prin stabilirea legăturilor între natura juridică a funcției publice și statutul funcționarului public concomitant cu relaționarea acestora.Acțiunea neîntreruptă între funcția și funcționarul public contribuie la menținerea unui process continuu de adaptare la condițiile oferite de mediul social, acțiune care contribuie la dinamica realităților sociale care au loc într-un stat.

Pentru a întelege mai bine relația dintre cele două nouțiuni expuse anterior este nevoie de definirea teoretică a acestora și prezentarea principalelor caracteristici.În ceea ce privește definirea noțiunii de funcționar public, au existat de-a lungul timpului numeroase definiții asociate acestui concept,însă una dintre cele mai complexe prezentări este oferită de către Ioan Alexandru și Dana Apostol Tofan, autori de drept administrative.

Astel, funcționarul public este definit ca fiind persoana numită într-o funcție publică, învestită în mod legal cu atribuțiile acesteia, titulară de drepturi și obligații, fiind aleasă prin actul de voință unilateral a cetățenilor și autorităților publice pe un timp limitat sau nedeterminat, pentru realizarea competenței autorității publice sau instituției publice din care face parte funcția respectivă.

Pe langă definiția oferită de doctrină, noțiunea de funcționar public a fost definită de Statutul funcționarilor publici în articolul 2, alineatul 2 ca fiind “persoana numită, într-o funcție publică, în condițiile legii”. Totodată în Satutul funcționarilor publici este precizată mențiunea că, persoana care a fost eliberată din funcția publică îsi păstrează calitatea de funcționar public și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici .Potrivit alin.5,al aceluiași articol din lege.

De asemenea, Noul Cod Penal, stabilește ca prin funcționar public se înțelege “orice persoană care exercită o însărcinare de orice natură în mod permanent sau temporar, indiferent cum a fost învestită, în serviciul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public”. Cu caracter de noutate, alineatul 1 (alin.) al articolului 174 din Noul Cod Penal, subliniază ideea conform căreia, funcționarul public exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură și exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Analizând definițiile date de reglementările legale si de literatura de specialitate se poate afirma că, atribuțiile deținute de fiecare funcționar public în cadrul structurilor administrației publice trebuie să fie deținute în mod legal de cei care le execută,aceștia trebuind să fie investiți legal în funcție,printr-in act administrativ de numire, unilateral.Învestirea cu atribuțiile ce îi alcătuiesc competența funcționarului public se realizează nu de cei care l-au numit, ci de de lege în vederea satisfacerii interesului general al societății.Astfel, legea este cea care structurează atribuțiile stabilite pentru fiecare persoană , care îndeplinește condițiile legii, oferindu-i posibilitatea de a aspira la exercitarea unei funcții publice.

Luând în considerare definirea noțiunii de funcționar public, este necesară evidențierea principalelor trăsături care fac referire la noțiunea menționată. În acest fel, funcționarul public trebuie să indeplinească următoarele trăsături:

trebuie să fie exclusiv o persoană fizică, de cetățenie română care să aibă domiciliul în țară.

funcționarul public dispune de drepturi și obligații ,expres prevăzute în dispozițiile legale.

persoana numită într-o funcție publică trebuie să desfășoare o activitate continuă și permanentă concomitent cu îndeplinirea atribuțiilor funcției publice în vederea satisfacerii interesului general al societății.

funcționar public este numai persoana numită într-o funcție publică, ceea ce exclude toate persoanele alese(primari,viceprimari,consilieri în cazul autorităților locale) cât și persoanele desemnate(cazul premierului și a guvernului votat de către parlament).

numirea trebuie să provină de la conducătorul autorității sau instituției publice sau de la persoana care are competența legală de numire cu respectarea prevederilor din Statut ,indiferent de locul ocupat de funcționar în ierarhia organului din care face parte.

pentru activitatea prestată, funcționarii publici sunt remunerați sub forma unui salariu.

Important de menționat este faptul că, funcționarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcționarilor publici, lege al cărui conținut reglementează organizarea funcției si funcționarului public.Totodată, legea abordează conceptul de statut special al funcționarilor publici,specificând că pot beneficia de statute speciale, funcționarii publici care realizează activități în cadrul serviciilor publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului, Adminiatrației Pezidențiale, Consiliului Legislativ, serviciile diplomatice și consulare ale Ministerului Internelor, alte servicii publice stabilite prin lege, aici amintind functionarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.Denumirea de Statut reflectă situația juridică a funcționarului public, deoarece calitatea de funcționar nu este aceea de simplu subiect într-un raport juridic, sau un simplu titular de drepturi și obligații, ci este cazul unei poziții pe care acesta o ocupă într-un ansamblu de raporturi juridice,adică un statut personal.

2.2 Natura juridică a funcției publice

Acesul la funcția publică de-a lungul timpului s.a realizat prin diferite modalități.De exemplu, în antichitate funcțiile publice erau trase la sorți, apoi societatea a evoluat trecându-se treptat la un sistem bazat pe ereditate, funcțiile fiind moștenite de la predecesori.În prezent ocuparea unei funcții publice se poate realiza fie prin sistemul alegerii, fie prin sistemul numirii în funcție.

Funcția publică este definită ca fiind situația juridică a persoanei fizice învestită în mod legal cu atribuții necesare realizării în mod corespunzător a competenței unei autorități, ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează conținutul juridic dintre persoana fizică și organul care a investit-o.Puterea publică atribuită funcției publice este exercitată de către titularii acestora,care exercită atribuțiile determinate de lege din competența organului din care face parte funcția publică.Astfel, se poate aprecia că natura juridică a funcției publice este de ordin legal,iar situația legală în care se află funcționarul public stabilește că coordonatele acesteia sunt stabilite prin intemediul legii,iar atribuțiile care îi sunt încredințate acestuia sunt de ordin general,stabilite de lege în interesul serviciului public și nu în interesul funcționarului public.

Funcția publică este privită și ca reprezentând complexul de drepturi și obligații de interes general stabilite potrivit legii, deținute de către persoanele legal învestite în scopul realizării competenței unei autoritățisau instituții publice.

Într-o altă opinie, funcția publică reprezintă un anumit post stabilit prin lege, ocupat de către o persoană fizică învestită cu exercitarea acelei funcții,prin care aceasta realizează sarcinile și atribuțiile organului în cadrul căreia se exercită funcția publică respectivă.

În doctrina actuală, înainte de adoptarea statutului, funcția publică a fost considerată ca fiind o “instituție complexă , aflată la granița dintre dreptul administrativ și dreptul muncii”. În acest sens, a fost fundamentată ideea dublului raport juridic al funcției publice în care funcționarul de stat apare ca subiect a două feluri de raporturi juridice: subiect al unui raport de serviciu cât și ca subiect al unui raport de muncă. În primul rând, el apare ca subiect al unui raport de serviciu ce se naște prin actul de numire sau alegere în funcție și, în baza acestui raport, funcționarul își exercită atribuțiile legate de funcția respectivă acționând în numele statului. Dar funcționarul de stat mai apare și ca subiect al raportului juridic de muncă în care intră cu instituția care-l angajează, raport care formează obiectul dreptului muncitoresc.Cel care este învestit cu funcția publică,titularul-persoana fizică ,intră sub incidența unui raport de serviciu și nu de muncă.În considerarea acestei caracteristici,în doctrina de specialitate ,au existat discuții cu privire la “persoanele private care sunt învestite,prin autorizare,precum și la împuterniciții conducătorilor autorităților publice,categorii de persoane care nu fac parte din categoria funcționarilor publici dar care sunt asimilate acestora îndeplinind prerogative de putere delegate și cu toate acestea nu sunt considerați ca fiind titularii unei funcții publice,chiar daca prin ceea ce fac contribuie la realizarea atribuțiilor unei autorități publice”.

Funcția publică, asa cum reiese din definițiile prezentate anterior,nu constituie o unitate ci este formată din mai multe grupuri colective de funcționari la nivelul instituțiilor și autorităților publice, care se supun aceluiași statut.În acest sens poate fi amintit ansamblul funcționarilor publici din administrația publică centrală și locală,ce constituie corpul funcționarilor publici din România.

Funcțiile publice, așa cum se specifică în reglementările actuale, se stabilesc pentru fiecare instituție și autoritate publică în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau după caz, a consiliului local.În prezent, bazele constituționale ale funcției publice sunt stabilite de articolul 16, alineatul 3, conform căruia “funcțiile și demnitățile publice,civile sau militare,pot fi ocupate,în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară”.Pornind de la prevederile constituționale,, literature de specialitate două noțiuni diferite: funcție publică și funcție de demnitate publică, deoarece potrivit doctrinei constituționale, funcțiile publice și demnitățile publice sunt într-o incontestabilă legătură fără însă a se confunda.Pentru funcția publică este indicată formularea :” funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de către instituția public, în temeiul legii,în scopul realizării competențelor sale ,învestirea în funcție realizându-se în urma câștigării concursului sau promovării examenului organizat pentru ocuparea funcției publice”, iar pentru concept de demnitate public este acceptată formularea “ complexul de atribuții și responsabilități stabilite prin Constituție, legi și alte acte normative, pe care și le asumă o persoană fizică prin învestirea sa ca urmare a rezultatului procesului de alegere-direct, sau indirect,prin numire în condițiile legii.”

Analizând aspectele prezentate anterior cu privire la funcția publică, pot fi desprinse o serie de caracteristici ale funcției publice.În acest sens , funcția publică:

este stabilită prin reglememntările legale ale autorităților publice.

este continuă și organizată în vederea realizării puterii publice dar și a competenței autorității publice, continuitatea funcției publice nu implică îndeplinirea acesteia în mod continuu de o anumită persoană.

deținerea unei funcții publice implică drepturi și obligații pentru persoana titulară.

asigură un raport optim între atribuțiile de conducere și cele de execuție,ducând la îndeplinirea interesului general al societății.

1.2.1 Categorii de funcții publice

Funcțiile publice constituie nucleul central al autorităților și instituțiilor publice, care conform legii cumulează o serie de atribuții și responsabilități necesare îndeplinirii competențelor pe care funcționarii publici le realizează. Pentru a întelege complexitatea funcțiilor publice existente este necesară clasificarea acestora, după anumite criterii în mai multe categorii.Potrivit Legii 188/1999 republicată privind Statutului funcționarilor publici analizată în paralel cu Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționalală a Penitenciarelor, cu modificările și completările aduse prin Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,funcțiile publice se clasifică după cum urmează:

În raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, funcțiile se împart în 3 categorii

a)clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

b)clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă.

c) clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat.

În clasificarea funcțiilor publice realizată potrivit legii 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici, îsi găsesc echivalent funcțiile publice deținute de funcționarii publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor. Funcționarii publici cu statut special se împart în două categorii, în raport cu nivelul minim al studiilor necesare, după cum urmează:

a) categoria A – corpul ofițerilor de penitenciare – cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, emisă de instituții acreditate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării;

b) categoria B – corpul agenților de penitenciare – cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.

Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții pulice de execuție.În ceea ce privește funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, funcționarii publici pot fi debutanți sau definitivi.

Potrivit legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pot fi numiți funcționari publici debutați persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea funcției publice de grad profesional debutant, în timp ce funcționarii publici definitivi sunt considerați acei funcționari publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut un rezultat corespunzător la evaluare.Persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimun 12 luni,8 luni respectiv 6 luni,în funcție de nivelul studiilor absolvite.Cu privire la funcționarii publici cu statut special, art. 8 al Legii 293/2004 stabilește că funcționarii publici cu statut special debutanți din sistemul administrației penitenciare sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcție publică în Administrația Națională a Penitenciarelor sau unitățile subordonate, până la definitivare.

După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:

funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție acestea fiind structurate, la rândul lor, pe grade profesionale după cum urmează:debutant, asistent, principal și superior, ca nivel maxim ce poate fi deținut de către un funcționar public.

Cu privire la nivelul atribuțiilor titularului funcției publice,potrivit art.10 al Legii 293/2004, funcțiile publice în sistemul administrației penitenciare sunt următoarele: funcții publice de conducere ,funcții publice de execuție specifice sistemului administrației penitenciare și funcții de specialitate specifice altor sectoare de activitate.

Funcționarii publici de execuție se diferențiază în funcție de clasa din care aceșția fac parte, astfel funcționarii din clasa I sunt persoanele numite în funcții publice generale de consilier juridic, auditor, expert,inspector , precum și funcțiile asimilate acestora.Funcționarii publici din clasa a II-a sunt acele persoane numite în funcția publică generală de referent de specialitate, precum și în funcțiile asimilate acesteia.Cea de-a treia clasă a funcționarilor publici face trimitere la persoanele numite în funcția publică generală de referent,precum și funcțiile asimilate acesteia.

Categoria înalților funcționari cuprinde persoane care sunt numite în una din următoarele categorii publice de

secretar general și secretar general adjunct al Guvernului

secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale

prefect

subprefect

secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale

inspector guvernamental

Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una din următoarele funcții publice:

a)director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome,al ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora

b) director general și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora

c)secretar al unității administrativ teritoriale

d)director executiv și director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlate organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrati-teritoriale,în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale,instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.

e)șef serviciu precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.

f)șef birou precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.

CAPITOUL II

Reglementarea statutului special al funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor

2.1Formarea inițială

Formarea inițială a funcționarilor cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor se realizează pe parcursul a 3 ani de școlarizare în cazul ofițerilor de penitenciare, respectiv un ani pentru subofițerii de penitenciare.Formarea inițială a funcționarilor publici cu statut special implică un studiu genereal al tuturor domeniilor logisticii. Prin activitatea depusă în timpul în timpul formării profesionale, viitorii ofițeri și agenți din sistemul administrației penitenciare, vor face parte dintr-un segment important al siguranței, apărării și ordinii publice și vor avea obligația de a contribui la creșterea siguranței în comunitate, prin crearea unui mediu sănătos și sigur.

Școala asigură derularea cursurilor de fomare inițială a funcționarilor publici din sistemul penitenciar proveniți din sursă externă, a cursurilor de dezvoltare a carierei în domeniile stabilite de către structura de specialitate a Administrației Naționale a Penitenciare, potrivit nevoilor de pregătire a Ministerului Justiției.Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, școala cooperează cu structuri din organica Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale.Rolul formării funcționarilor publici în cadrul structurilor din sistemul național de apărare ,ordine și siguranță publică este de a forma și perfecționa aptitudinile și deprinderile necesare îndeplinirii misiunilor de supraveghere și control, combatere a nivelului de infracționalitate prin verificarea și valorificarea informațiilor de interes național și însușirea prevederilor legislației în vigoare.

Obiectivul general al învățământului în domeniul penitenciar vizează formarea și specializarea treptată a resursei umane. În acest fel, funcționarii publici din sistemul penitenciar sunt capabili să își asume responsabilitățile care decurg din îndeplinirea funcțiilor pentru care sunt pregătiți. Această categorie de personal se angajează în serviciul națiunii, în interesul general al cetățeanului concomitenct cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, în concordanță cu schimbările esențiale privind locul, rolul și misiunile ce revin organismului, scopul final al acestui proces fiind ca personalul astfel pregătit să se ridice la standardele de eficiență cerute de de sistem.Prin conținut, strategii și tehnici moderne de instruire, învățământul în cadrul sistemului național de apărare are un pronunțat caracter creativ asigurând un climat stimulativ de instruire performantă în condiții de egalitate a șanselor de reușită pentru toți elevii, studenții și cursanții, printr-o acțiune educativă continuă și diferențiată.

La toate nivelurile, obiectivele învățământului se stabilesc astfel încât să contribuie la realizarea competențelor necesare în raport cu cerințele funcțiilor pentru care funcționarii publici sunt pregătiți.

Pregătirea permanentă se realizează în instituțiile de învățământ din sistemul național de apărare și constituie fundamentul pentru dezvoltarea ulterioară a funcționarilor publici.Atât formarea ofițerilor cât și a subofițerilor în activitate se realizează în cazul ofițerilor prin urmarea cursurilor de specialitate necesare iar în cazul subofițerilor aceștia sunt nevoiți la rândul lor să urmeze cursuri de specialitate specifice ofițerilor în cazul în care subofițerii doresc să obținăgradul de ofițeri.Transformarea a subofițerilor de penitenciare în ofițeri de penitenciare în ofițeri se realizează în urma unui concurs riguros, astfel numărul subofițerilor care reusesc să obțină statul de ofițer este relativ redus.

Învățământul pentru pregătirea permanentă asigură specializarea inițială și pregătirea pentru prima funcție a absolvenților instituțiilor de învățământ, perfecționarea pregătirii ulterioare a cadrelor în activitate, specializarea în domenii necesare Ministeului Justiției, perfecționarea pregătirii profesionale în domenii conexe sistemului penitenciar.Învățământul pentru pregătirea permanentă cuprinde: cursuri de carieră, cursuri de nivel și cursuri de recalificare.Cursurile de carieră asigură calificarea sau perfecționarea pregătirii prin dobândirea de noi competențe profesionale față de cele dobândite în cadrul formării inițiale.

Modalitățile de realizare a formării profesionale a funcționarilor publici sunt programe de formare organizate și desăsurate de către furnizorii de formare profesională, finalizate cu certificat de participare sau, dupa caz, diploma de absolvire.Legea stabilește că programele de formare prevazute la art. 5 lit. a) pot fi desfășurate cu participarea directă a beneficiarilor, la sediul furnizorului, în alte locații sau la sediul beneficiarului, ori prin intermediul mijloacelor electronice.Programele de formare pot fi clasificate după cum urmează:

programe de formare organizate și desfașurate sau, după caz, aprobate de angajatori în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

programe de formare organizate și desfășurate în cadrul implementării de proiecte cu finanțare externă.

Programele de formare prevazute la art. 5 lit. c) sunt activitățile de instruire derulate ca parte componentă în implementarea unui proiect cu finanțare externă și care au ca scop asigurarea atingerii obiectivelor acestuia.

Prioritățile în domeniul organizării și derulării programelor de formare destinate funcționari publici se aprobă, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pe baza informațiilor furnizate. Informațiile furnizate se transmit Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pe care le centralizează și elaborează proiectul hotărârii Guvernului.

Potrivit H.G nr.1066/2008 programele de formare destinate funcționarilor publici cu statut special se organizează și se derulează conform priorităților stabilite de către autoritățile sau instituțiile publice cu competența în gestiunea funcțiilor publice reglementate prin statutul special.

Participarea la programele de formare profesională a funcționarilor publici se finanțeaza, după caz, din bugetul autorității sau instituției publice, din sumele special prevazute în acest scop, sau din alte surse, de regulă după cum urmează:

a) pentru programele de formare urmate la inițiativa ori în interesul autorității sau al instituției publice în domeniile care se regasesc în fișa postului, care au fost identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și se regăsesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, precum și pentru cele rezultate din nevoia de instruire ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale cadrului normativ sau instituțional, finanțarea se asigură integral din bugetul autorității sau al instituției publice.

b) pentru fiecare dintre programele de formare urmate la initiațiva funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau al instituției publice, în domenii care se regasesc în fișa postului, dar care nu au fost identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și nici nu se regasesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, finanțarea se asigură din bugetul instituției, în limita fondurilor disponibile. În funcȚie de resursele financiare disponibile și de gradul în care programul de formare este în interesul autorității sau al instituției publice, funcționarului public i se poate solicita suportarea unei părți de până la 50% din taxa de participare.

c) pentru programele de formare urmate la initiațiva funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice, în alte domenii decât cele care se regăsesc în fișa postului și cele identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și care nici nu se regăsesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, finanșarea se asigură integral de către funcționarul public participant.

Participarea la programele de formare urmate la initiativa functionarului public, cu acordul conducatorului autorității sau instituției publice, se aprobă pe baza cererii justificate a funcționarului public, cu evidențierea modului în care acesta consideră că dezvoltarea de abilități și competențe în domeniul în care dorește să se formeze îi va imbunătăți activitatea profesională.Funcționarii publici beneficiază pe perioada în care urmează forme de perfecționare profesională de toate drepturile salariale cuvenite, în conditiile legii.

2.2 Cariera funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare

Obiectivul principal al acestui capitol constă în analiza amănunțită a unei categorii de funcționarilor publici, accea a funcționarilor publici cu statut special din cadrul administrației penitenciare.Ce-l de.al doilea capitol are în vedere examinarea carierei funcționarilor publici cu statut special cât și propunerea unor păreri personale în ceea ce privește dezvoltarea carierei. Managementul carierei presupune adaptarea unui stil de viață în care o persoană se autopercepe, prin raportare la contextul social, la experiențele anterioare și la planurile de viitor.

Potrivit statutului său legal, funcționarul public din România poate să exercite în cadrul sistemului administrației penitenciare, o funcție publică definitivă,cu caracter permanent,fapt ce îi poate conferi acestuia realizarea unei cariere în cadrul funcției publice.În acest context cariera reprezintă întreaga perioadă în care un funcționar public desfășoară exercițiul funcției publice, de la numirea în funcție și depunerea jurîmântului de credință, până la ieșirea din serviciu, de regulă o dată cu pensionarea.

Ideea de carieră este legată pe de-o parte de noțiunea de corp al funcționarilor publici bazată pe conceptul de stabilitate și continuitate,iar pe de altă parte, de particularitățile regimului juridic al funcției publice, ceea ce conferă funcției publice profesionalism ,în timp ce din perspectiva juridică a funcției publice românești, cariera semnifică ”ansamblul situațiilor juridice și efectele produse care intervin dela data nașterii raportului de serviciu până la momentul încetării acestui raport”.

Luând în vedere aspectele prezentate mai sus, cariera presupune angajarea pe termen lung în muncă a fiecărei pesoane,iar în ceea ce privește cariera funcționarilor publici cu statut special este necesar ca fiecare membru în parte să parcurgă etapele obligatorii pregătirii profesionale de care aceștia au nevoie în vederea dobândirii calităților și deprinderilor necesare îndeplinirii cu succes a compentențelor pe care funcția publică o implică.De aceea, este recomandabil ca fiecare funcționar public să parcurgă ierarhic toate treptele carierei publice, să urmeze toate cursurile de carieră.Sistemul administrației penitenciare stabilește în ceea ce privește cariera, că funcționarii publici cu statut special debutanți sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcție publică până la definitivare.

Pe parcursul desfășurării carierei, funcționarul public cu statut special din cadrul sistemului penitenciar, la fel ca orice funcționar public din cadrul administrației publice, are dreptul de promova și de a avansa în grad de salarizare.Promovarea este, de fapt o modalitate de dezvolatre a carierei prin ocuparea unei funcții superioare vacante, prin concurs,examen, cu condiția ca funcționarul public să îndeplinească condițiile de vechime, studii și celălalte cerințe specifice postului la care acesta candidează.

Cariera funcționari publici cu statut special din cadrul sistemului penitenciar are în vedere obținerea treptată la un interval de timp stabilit de lege, a gradelor specifice sistemului penitenciar.În acest mod, funcționarii publici cu statut special se împart pe corpuri, respectiv corpul ofițerilor de penitenciare și corpul agenților de penitenciare, dar și pe grade. Corpul ofițerilor de penitenciare include următoarele grade: subinspector de penitenciare, inspector de penitenciare, inspector principal de penitenciare, subcomisar de penitenciare, comisar de penitenciare, comisar șef de penitenciare și chestor de penitenciare, cel mai înalt grad pe care un funcționar public cu statut special în poate ocupa în corpul ofițerilor, în cadrul sistemului penitenciar. Stagiul minim stabilit de Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, în gradele profesionale corespunzătoare corpului ofițerilor este ,potrivit art.27, de 4 pentru pentru subinspector de penitenciare și subcomisar de penitenciare și 3 ani pentru gradele de inspector,inspector principal,comisar,comisar șef și chestor de penitenciare. Corpul agenților de penitenciare include la rândul său următoarele grade profesionale: agent de penitenciare, agent principal de penitenciare, agent șef adjunct de penitenciare, agent șef de penitenciare, agent șef principal de penitenciare.Stagiul minim stabilit de lege pentru corpul subofițerilor de peninteciare este de 4 ani pentru fiecare grad.

Potrivit prevederilor alin. (2) pct. A lit. a) – d), următoarele grade profesionale ale ofițerilor vor fi echivalate, cu menținerea drepturilor și a vechimii în grade câștigate anterior, după cum urmează:

a) subinspector șef de penitenciare – subcomisar de penitenciare;

b) inspector șef de penitenciare – comisar de penitenciare;

c) inspector șef principal de penitenciare – comisar șef de penitenciare;

d) inspector general de penitenciare – chestor de penitenciare.

Organizarea și desfășurarea carierei funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului penitenciar, la fel ca cea a funcționarilor publici din administrația publică, se bazează pe două mari categorii de sisteme,respectiv sistemul de tip post și sistemul de tip carieră.

În principiu, cariera unui funcționar public, se desfășoară în întregime în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, însă există și situații când acesta poate schimba,în mod provizoriu funcția deținută fie prin delegare sau detașare, la o altă autoritate sau instituție publică,fie prin mutare ,la un alt compartiment al autorității sau instituției publice.Sistemul de tip post, prevede că funcționarii sunt numiți într-o funcție,putând apoi fi numiți într-o altă funcție,fără a fi investiți în acest sens.Acest tip de sistem presupune mobilitatea continuă a funcționarilor de pe o funcție pe alta.Sistemul de tip carieră este bazat pe conceptul de continuitate și stabilitate în carieră, fie în interiorul aceluiași corp,ceea ce permite accesul de la o funcție la alta, fie trecând de la un corp la altul.Cele două sisteme nu există în stare pură, este necesar ca între cele două sisteme să se stabileasscă un anumit nivel de conviețuire, deoarece acestea contribuie la dezvoltarea carierei fiindcă responsabilitatea fiecărui funcționar este dezvoltarea propriei cariere.

Cumulând toate informațiile prezentate anterior cu privire la cariera funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului penitenciar, se poate afirma că, o promavare eficientă a carierei conferă funcționarilor posibilitatea de a servi în mod continuu și eficient interesul cominității.Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesară motivarea morală și personală funcționarilor de către organele superioare, deoarece sprijinirea inițiativelor funcționarilor contribuie la dezvoltarea profesională individuală a acestora.Totodată, pentru a servi mai bine interesul comunității și a persoanelor private de libertate, funcționarii publici cu statut special trebuie să fie învestiți cu autoritatea necesară realizării servicului public pe care aceștia îl au de îndeplinit.De aceea, pentru a simplifica procesele și a asigura posibilități mai mari de dezvoltare în cariera, promovarea carierelor individuale permite ocuparea posturilor în mod rapid, determinând ca promovările să fie întemeiate pe merit, ceea ce permite desfășurarea rapidă a resurselor pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare a societății.

Totodată, un punct de vedere referitor la carieră, se axează pe două elementele definitorii respectiv : stabilitatea și inamovibilitatea, esențiale pentru buna fucționare a sistemului. Cele două concepte își au originea în nevoia identificării unui instrument care să fie capabil să diminueze amestecul politicii în procesul dezvoltării carierei funcționarilor publici cu statut special.Inamobilitatea, reprezintă ca și stabilitatea constituie o garanție pe care statul o acordă funcționarilor, prin asigurarea ca funcționarul nu va fi suspendat sau revocat din funcție decât pentru motive disciplinare. Deși ambele devin drepturi garantate prin lege, inamovibilitatea se diferențiază de stabilitate prin aceea că, funcționarul inamovabil nu mutat în interes de serviciu, nici măcar prin avansare.Astfel, funcționarul inamovibil e legat cu gradul și locul,pe când funcționarul stabil e e legat numai cu locul.Așa după cum am văzut, resursele umane reprezintă nucleul procesului serviciului public, de aceea este esențială crearea profesioniștilor,oamnilor de carieră capabili să ia măsurile necesare pentru a menține un grad de încredere ridicat al comunității față de instituțiile publice, mijlocul prin interesele generale ale societății sunt îndeplinite.

2.3 Selectarea, și numirea în funcție și evaluarea activității profesionale funcționarilor publici cu statut special

Prezentarea în capitolul anterioar a funcției și funcțioanrului public reprezintă punctu de plecare în întelegerea aprofundată a statutului special al funcționarilor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciare. Conform legii, personalul din sistemul administrație penitenciare este format din funcționari publici civili cu statut special și personal încadrat pe baza contractului individual de muncă.

Statutul special al funcționarului public din cadrul sistemului administrației penitenciare, confrom art.3 al Legii 293/2004 este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.De aceea, funcționarii care au ca atribuții escortarea, supraveherea și paza persoanelor private de libertate, pot folosi în condițiile legii armamentul pe care aceștia îl au în dotare, dar numai în situații de reală necesitate. Pe de altă parte, personalul încadrat pe bază de contract individual de muncă care nu sunt supuse riscurilor deosebite, au exclusiv calitatea de salariat, supunându-se legislației muncii.Deși funcționarii din cadrul sistemului penitenciar au îndatoriri diferite specifice activității profesionale pe care o au de desfășurat, întreg personalul este obligat să respecte drepturile și libertățile persoanelor private de libertate, Constituția și legile țării dar și ordinele și dispozițiile legale ale superiorilor ierarhici.

În ceea ce privește selectarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, selecția garantează aplicarea principiilor de egalitate, merit, capacitate profesională și de transparență.Pentru a putea deveni funcționar public cu statut special trebuie respectate o serie de condiții printre care putem aminti: cetățenia română și domiciul în România, cunoașterea limbii române și condițiile de studii și vechime cerute de lege.Totodată o condiție esențială este capacitatea deplină de exercițiu fiind obligatoriu ca cei care acced la statutul de funcționar cu statut special să fie apți din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției. Pentru a putea participa concurs în vederea ocupării unei funcții în cadrul sistemului penitenciar, este obligatoriu ca persoanele care concurează să nu fi fost condamnate definitv pentru săvârșirea de infracțiuni, să aibă un comportament corespunzător și să ateste că în ultimii șapte ani nu au fost destituite dintr.o funcție publică sau nu au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate.

Îndeplinirea condițiilor de accedere la o funcție publică în sistemul penitenciar are în vedere îndeplinirea în mod obligatoriu a condițiilor enunțate anterior. Pe lângă respectarea condițiilor, încadrarea ca funcționar public cu statut special se realizează printr.o serie de modalități care vizează studiile necesare corpului de ofițeri și agenți de penitenciare și respectarea angajamentului. Legea prevede că repartizarea în funcție în cadrul sistemului penitenciar se realizează prin repartizarea cu prioritate a absolvenților instituțiilor de învățământ pentru pregătirea categoriilor de ofițeri și agenți.La absolvirea instituțiilor de învățământ superior, absolvenților li se acordă gradul de subinspector, aceștia devenind funcțioanri publici cu statut special definitivi, fără concurs în funcții publuce de execuție.Aceiași regulă se aplică și în cazul absolvenților instituțiilor superioare de învățământ pentru pregătirea agenților, cu deosebirea că durata de școlarizare în cazul agenților de penitenciare este de un an.După terminarea studiilor , absolvenții semnează un angajament prin care aceștia se obligă să lucreze în cadrul sistemului penitenciar.Durata de timp pentru care ofițerii se obligă să lucreze în cadrul sistemul penitenciar după terminarea studiilor conform angajamentului este de nouă ani, în timp ce pentru agenți perioada de timp este mai mică, respectiv cinci ani.

Cu privire la numirea în funcție a funcționarilor publici cu statut special aceasta se realizează în urma admiterii la concursul organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor în limita posturilor vacante.Numirea în funcții de execuție a candidaților admiși la concurs, se face ,de regulă, ca funcționari publici debutanți, cu excepția candidaților care au o vechime de cel puțin trei ani într-un post cu același nivel de studii și aceiași specializare cu cea a postului scos la concurs.Numirea în funcție a funcționarilor publici debutanți se face cu o perioadă de stagiu care este de un an, perioadă de timp în care aceștia au obligația să urmeze cursuri de specializare. Perioada de stagiu constituie vechime în muncă și specializare. Referitor la candidații care au au fost admiși la concurs și au o vechime de cel puțin trei ani în domeniul militar apărării, ordinei și siguranței publice și cei care au o vechime de efectivă tot de trei ani ca militar activ, aceștia sunt încadrați automat ca funcționari publici cu statut definitivi. Vechimea poate fi definită ca activitatea pe care funcționarii o realizează în cadrul instituțiilor de apărare națională ,oridine și siguranță publică, aceasta fiind un element necesar pentru numirea ca funcționar public definitv.

După efectuarea perioadei de stagiu, activitatea desfășurată de către funcționarul public debutant este evaluată de către șeful ierarhic superior și în funcție de rezultatele obținute, funcționarul poate fi propus pentru ocuparea funcției.Aprecierile obținute pe parcursul perioadei de stagiu constituie un factor important pentru numirea funcționarului debutant ca funcționar public definitiv, această numire realindu-se printr-o decizie scrisă de numire de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau de către directorul unității din subordinea acesteia.

O dată cu numirea ca funcționar public definitiv este obligatorie depunerea juramântului de credință în fața directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, în fața directorului unității din subordinea acestuia.Pentru depunerea jurământului este necesară prezența a doi martori, unul este conducătorul compartimentului în care funcționarul a fost numit și un funcționar public definitv ales de către director.Conținutul jurământului este consemnat printr-un proces verbal care se depune la dosarul profesional al funcționarului public definitv.

2.4 Avansarea funcționarilor publici și pregătirea și perfecționarea profesională

Avansarea funcționarilor publici cu statut special are ca punct de plecare evaluarea anuală, evaluare care are în vedere stabilirea nivelului de performanță atins de funcționari în decursul unui an.Evaluarea se realizează de către conducătorii compartimentelor în cadrul căruia funcționarul se află în subordine și vizează atât performațele individuale obținute dar și modul în care realizează obiectivele specifice activității profesionale.Calificativele,reprezintă instrumentul prin care responsabilii compartimetelor își evaluează funcționarii din subordine, rezultatele obținute fiind consemnate în cadrul fișei de evaluare a activității.În cadrul examinării anuale, funcționarii cu statut special pot fi apreciați cu calificative de “excepțional ”, “ foarte bun” , „bun”, „ satisfăcător” și „nesatisfăcător”.Funcționarii cu statut special, care în urma evaluării anuale au obținut calificativele “satisfăcător ” respectiv “nesatisfăcător” nu vor putea fi putea fi avansați în funcție sau grad professional în anul următor.Totodată, obținerea celui mai slab calificativ “nesatisfăcător”, determină trecerea funcționarului într-o funcție inferioară celei pe care o deține de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau de către directorul unității din subordinea acesteia , ca urmare a incapicității îndeplinirii sarcinilor stabilite prin fișa postului și obiectivelor aferente funcției deținute.Trecerea într-o funcție inferioară celei deținute se realizează cu acordul funcționarului, iar în situația în care funcționarul public cu statut special nu acceptă schimbarea într-o funcție inferioară va fi eliberat din funcția pe care o deține.

Cariera profesională a personalului din cadrul sistemului penitenciar se bazează pe avasarea în funcție ori grade profesionale, iar calificativele obținute în urma evaluării anuale sunt esețiale pentru ocuparea funcțiilor de execuție la care funcționarii publici cu statut special au dreptul.Conform legii, avasarea funcționarilor publici cu statut special într-o funcție imediat superioară la aceiași poziție se face fără examen, în urma îndeplinirii condițiilor necesare stabilite prin ordin al ministrului justiției, în timp ce avansarea în funcții publice vacante se realizează pe bază de concurs, în limita posturilor vacante prevăzute în statele de organizare.

Cu privire la avansarea în grade profesionale, aceasta se poate realiza numai cu îndeplinirea obligatorie a stagiului minim în gradul profesional deținut și ca urmare a obținerii unei aprecieri favorabile în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul “excepțional”, “foarte bun”.Stagiul minim în grade profesionale este diferit în ceea ce privește corpul ofițerilor și corpul agenților de penitenciar, respectiv stagiile minime sunt mai mici pentru cei cu garde profesionale de ofițeri și mai mari pentru cazul agenților.Având în vedere că acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în raport cu nevoile și posibilitățile existente ,în limita numărului de posturi vacante prevăzute cu gradele respective, se au în vedere calificativele obținute. Potrivit legii, acordarea gradelor profesionale, în cadrul aceleiași categorii, se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-au îndeplinit condițiile legale privind avansarea în gradul profesional. Deoarece, avansarea este pilonul principal al dezvoltării carierei, în cadul sistemului penitenciar , există posibilitatea trecerii agenților de penitenciar în corpul ofițerilor, trecere care se realizează prin concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare ale unităților atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile prevăzute în lege. Acordarea gradului profesional de ofițer agenților se realizează în funcție de vechimea ca agent cadrul unei instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției.

Înafară de funcțiile publice de execuție pe care funcționarii publici cu statut special din cadrul sistemului penitenciar le pot ocupa, există și funcțiile de conducere vacante care se se ocupă prin avansarea ofițerilor și agenților, prin concurs. Pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conducere persoanele care au o vechime de cel puțin 3 ani în sistemul administrației penitenciare. Funcțiile de conducere din sistemul administrației penitenciare, rămase vacante ca urmare a neocupării, se ocupă prin concurs din sursă externă.

2.5 Pregătirea și perfecționarea profesională

Pregătirea profesională a funcționarilor publici cu statut special constituie un proces continuu de îmbunătățire a abilităților și competențelor individuale necesare exercitării prerogativelor de putere publică, având ca scop dezvoltarea unui serviciu public stabil, transparent, eficient și imparțial, care să vină în interesul comunității, precum și al persoanelor private de libertate. Acumularea deprinderilor necesare exercitării prerogativelor stabilite, are în vedere formarea specializată a personalului din sistemul penitenciar , formare profesională ce are ca scop dezvoltarea competențelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții cu un grad ridicat de complexitate.În ceea ce privește perfecționarea profesională, aceasta este necesar să se desfășoare într-un cadru organizat, pe o durată de timp relativ extinsă, cu grupuri-țintă definite în sens larg, de regulă pe bază de autoevaluare, evaluare și recunoaștere a necesității de formare, în care se urmărește tratarea unei tematici multiple axată pe atingerea atingerea obiectivelor unui domeniu de activitate specific. Pregătirea și perfecționarea profesională este realizată prin intermediul unor programe de formare, în cadrul cărora activitățile desfășurate sunt coordonate de un conducător al programului, numit furnizor de programe.Rolul coordonatorului constă în îndeplinirea obiectivelor de formare a aptitudinilor specifice prin exercitarea repetată, sistematică a unor acțiuni specifice activității curente a funcționarilor publici cu statut special pe care aceștia trebuie să le dobândească pentru a putea îndeplini atribuții cu un nivel ridicat de complexitate specifice fișei postului.

Formarea specializatã, pregãtirea și perfecționarea profesionalã a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare au ca obiectiv general dezvoltarea carierei acestora, acest sistem de pregãtire și perfecționare profesionalã includând:formarea specializatã prin cursuri și activitãți practic aplicative din perioada de stagiu al funcționarului public debutant, cursuri pentru dezvoltarea carierei, pregãtirea asiguratã de unitãțile de formare profesionalã a personalului și pregãtirea autoplanificatã a personalului.

Cursurile de specializare în unitãțile de formare profesionalã cu durata de cel puțin 3 luni pentru funcționarii publici debutanți în timp ce pentru funcționarii publici ofițeri sau agenți, care desfãșoarã activitãți de aplicare a regimului penitenciar și siguranța deținerii durata programului de formare este de 6 luni . Pregãtirea de specialitate cuprinde teme de reintegrare socialã a persoanelor private de libertate, aplicarea regimurilor de detenție, siguranța deținerii, management penitenciar și administrație penitenciarã.fi completatã cu pregãtirea fizicã, folosirea mijloacelor de imobilizare, trageri cu armamentul din dotare, precum și activitãți practice în așezãmintele de detenție. Dupã finalizarea cursurilor de specializare, funcționarii publici sunt repartizați în activitate și învestiți cu responsabilitatea îndeplinirii îndatoririlor prevãzute în fișa postului, sub directa îndrumare a persoanei coordonatoare.

Una dintre cele mai inportante forme de realizare a pregătirii și perfecționării profesionale o constituie pregãtirea continuã a personalului organizatã de unitãți penitenciare, activitate care se desfãșoarã în scopul îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor specifice instituției.Legea stabilește că pregătirea continuă a personalului se realizează potrivit specificului compartimentului din care funcționarul public cu statut special face parte și se organizeazã concomitent cu desfãșurarea activitãților profesionale curente, de cãtre șefii ierarhici, prin pregãtire individualã dirijatã sau activitãți în comun.Pe lângă pregătirea specifică compatimentului, în cadrul pregătirii continue există și pregãtirea prin discipline de sprijin.Acest tip de pregătire se realizeazã, de regulã, prin activitãți desfãșurate în comun, pe categorii de personal potrivit cadrului organizatoric stabilit de conducerea instituției.Pregătirea prin discipline de spijin are rolul de a asigura transmiterea de cunoștințe din alte domenii, necesare îndeplinirii atribuțiilor, precum și dezvoltãrii profesionale individuale.

2.6 Drepturi și indatoriri ale funcționarilor publici cu statut special

Două dintre drepturile exclusive ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului penitenciar sunt dreptul la grevă și dreptul de asociere sindicală.Dacă dreptul la grevă a fost ulterior pierdut ,dreptul la asociere sindicală se menține și în prezent.

În anul 2006 au fost adoptate o serie de modificări ale Statutului special al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Modificarile au fost introduse prin OUG 47/2006 aprobată prin Legea nr. 55/2007 ți includ dreptul la grevă , drept acordat în anumite condiții specifice domeniului de activitate. Punctul 27 al ordonanței prevede modificarea art. 37 al Legii nr. 293/2004 astfel: "Pentru apărarea intereselor profesionale, economice, sociale și culturale, funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare au dreptul la asociere sindicală sau în alte organizații profesionale, dreptul la grevă, precum și la libertatea întrunirilor, cu condiția asigurării a cel puțin o treime din activitate și a garantării drepturilor deținuților și a siguranței locurilor de detenție.Greva în sistemul penitenciar îmbracă forma unor acorduri colective încheiate Administrația Națională a Penitenciarelor cu organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici cu statut special Acetse acorduri colective pot cuprinde numai măsuri referitoare la acordarea de fonduri suplimentare destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională.

În anul 2011 prin Legea dialogului social ,apare o modificare a acestui drept,astfel legea prevede pierderea în totalitate a dreptului de a face grevă, cu toate că funcționarii publici cu statut special din penitenciare reprezentau singura categorie profesională care a avut anterior acest drept.Având în vedere prevederile stabilite cu privire la dreptul funcționarilor publici cu statut special de a face grevă, o delagație a FSAPAS PUBLISIND(snlp) au trimis anul 2014 o petiție ministrului delegat pentru dialog social prin care se solicita redobândirea dreptului de a declara grevă, suprimat în anul 2011 .Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) a folosit ca argument reglemetările legii 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special și precizările din Codul muncii care prevede că participarea la grevă, precum și organizarea acesteia cu respectarea legii nu reprezintă o încălcare a obligațiilor salariaților. Deoarece nu s.a ajuns la niciun consens, funcționarilor cu statut special special le rămân până în prezent cu dreptul de a declanșa conflicte colective de muncă în legatură cu începerea, desfășurarea și încheierea negocierilor contractelor colective de muncă este garantat de lege. Dreptul la grevă se află într-o strânsă corelație cu alte drepturi și libertăți precum libertatea întrunirilor, libertatea negocierilor colective, dreptul de asociere și, mai ales, cu asocierea în sindicate.

Un drept exclusiv al funcționarilor cu statut special garantat de lege este dreptul la asociere sindicală în alte organizații profesionale, drept garantat pentru apărarea intereselor de natură profesională, economică, socială și culturală.Dreptul de asociere sindicală este asigurat cu condiția realizării a cel puțin unei treimi din activitate și respectarea drepturilor persoanelor lipsite de libertate.Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare își desfășoară activitatea în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor cât și în cadrul penitenciarelor, centrelor de reeducare sau spitalelor-penitenciar din Romania, având drept scop asigurearea unei bune comunicări între membrii din toate unitățile penitenciare. Astfel, s-au constituit filiale ale SNLP în fiecare unitate penitenciar care oferă posibilitatea funcționarilor cu statut special de a face parte dintr.o organizație ce are ca scop apărarea drepturilor oferind în același timp posibilitatea exprimării propunerilor de îmbunătățire a condițiilor de muncă.Totodată, apartenența funcționarilor cu statut special la sindicat, le conferă membrilor avantaje în ceea ce privește creditele bancare, asigurările de viață și sănătate dar și diverse oferte pentru petrecerea vacanțelor.

Pe lângă drepturile analizate anterior, funcționarii publici cu staut special beneficiază de o serie de alte drepturi printre care: salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente, locuințe de serviciu, concedii de odihnă ,de maternitate sau medicale, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată și decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, sau în cazul mutării în alte localități .În această categorie a drepturilor mai pot fi amintite și dreptul la pensie după încetarea raporturilor de serviciu în condițiile stabilite de lege și dreptul de a avea consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legatură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Pentu a se putea bucura de drepturile care le sunt garantate conform legii, personalului sistemului penitenciar îi este impusă respectarea îndatoririlor obligatorii de serviciu. Funcționarii au obligația de a respecta o serie de îndatori în activitatea pe care o desfășoară trebuie să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertatile acestora, să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, sex, apartenență sindicală și religioasă.Aceste îndatoriri sunt obligatorii de respectat deoarece acestea implică contactul zilnic cu persoane private de libertate.Funcționarii cu statut special trebuie să respecte o serie de obligații față de superiorul ierarhic, printre care cele mai importante sunt : să acorde semnele de respect exterior șefului ierarhic ,conformarea la dispozițiile date de conducătorii ierarhici, să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, să informeze conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunostință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupție.De asemenea, funcționarului cu statut special îi sunt impuse îndatoriri cu privire de activitatea pe care o desfășoară trebuie să cunoască și să respecte principiile prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației,să respecte întocmai programul de muncă, să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională.

Capitolul 3

Analiză comparativă privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor din România și Statutul funcționarilor din cadrul sistemului penitenciar din Portugalia

3.1 Obiectivele cercetării

Prezentul studiu își propune să prezinte principalele asemănări și deosebiri dintre prevederile statutelor speciale aplicabile categoriei de funcționari publici cu statut special din România comparativ cu statutul funcționarilor din sistemul penitenciar din Portugalia. Astfel, obiectivul principal al analizei îl reprezintă stabilirea gradului de compatibilitate și diferențele existente între statutele menționate anterior.

Alegerea ca obiect de analiză a statututlui funcționarilor din sistemul penitenciar din Portugalia este datorat numeroaselor colaborări realizate între Administrația Națională a Penitenciarelor din România și Portugalia.Numeroasele colaborări realizate între cele două state vizează în principal stabilirea unor parteneriate între funcționarii sistemului penitenciar din țările mai sus menționate și contracte de finanțare pentru proiecte care vizează dezvoltarea competențelor de reintegrare socială și dezvoltare profesională a persoanelor lipsite de libertate.

Un al doilea obiectiv al analizei vizează evidențierea principalelor diferențe existente între cele două țări .Astfel, pentru o mai bună înțelegere a sistemelor penitenciar din România și Portugalia este necesară realizarea unei comparații în ceea ce privește regimul penitenciar existent în fiecare țară în parte.

Un alt obiectiv vizează prezentarea modalităților de formare profesională a ofițerilor/subofițerilor din cadrul sistemelor penitenciar din România respectiv Portugalia.Necesitatea abordării acestui obiectiv se datorează legislației diferite din cele două țări în ceea ce privește sistemul de pregătire profesională al funcționarilor publici cu statut special.

3.2 Metodologia cercetării

Metodologia folosită petru realizarea părții practice a prezentei lucrări este analiza comparativă între statutele funcționarilor publici din cadrul sistemelor penitenciar din România și Portugalia.Suportul folosit pentru efectuarea analizei sunt Legea nr.293/2004 privind ”Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a penitenciarelor ” , Decretul lege nr. 399-D / 84, republicat în 28 decembrie 2009 privind statutul cadrelor din sistemul penitenciar din Portugalia și observatorul european al închisorilor.

Formarea și dezvoltarea profesională a ofițerilor/subofițerilor din cadrul sistemelor penitenciar din România și Portugalia diferă atât prin etapele parcurse în formarea inițială dar și în cea ulterioară.Toatodată, bilanțul posturilor ocupate prin statele de organizare relevă gradul de infracționalitate existent în fiecare stat și necesitatea pregătirii unui număr corespunzător de funcționari.

În anul 2014, în cadrul proiectului „Consolidarea capacității sistemului penitenciar de dezvoltare a resurselor umane cu privire la personalul din penitenciare” a fost elaborată Strategia de Resurse Umane a Sistemului Administrației Penitenciare 2015–2018.

Figura nr.1 Sursa:Raportul anual de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor, anul 2014

Figura nr.2 Categoriile de funcții din sistemul penitenciar

Din totalul de funcții prevăzute – 15.076 așa cum reiese din figura numărul 1, 3.151 sunt funcții prevăzute pentru ofițerii de penitenciare și 11.524 funcții de agent de penitenciare, 401 fiind funcții prevăzute pentru personalul civil.

Sistemul penitenciar este un serviciu public cu un rol social deosebit în Portugalia,considerat un garant al păstrării echilibrului social, prin gradul de implicare în formarea unei atitudini corecte a deținuților față de valorile morale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.Conform unui raport al CTP (raportul Guvernului Portugaliei elaborat de Comitetul european pentru prevenirea torturii și tratamentului inuman sau degradant) nivelurile scăzute de personal tind să genereze inevitabil condiții de muncă extrem de stresante prin creșterea riscul de reacții disproporționate ale personalului față de prizonieri. Un raport inadecvat personal / prizonier generează, de asemenea, un mediu nesigur pentru ambele categorii. În acest context, CPT-ul dorește să evidențieze importanța unui raport adecvat de personal pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor de protecție si supravehere a deținuților.Astfel, personalul din zona administartivă, respectiv numărul ofițerilor este de 4.414, educatori și personal didactic de 560 și 699 administratori funcționează în interiorul închisori .Cu un total de 1263,414 funcții prevăzute pentru încadrarea funcționarilor publici, sistemul penitenciar portughez prezintă un deficit în ceea ce privește asigurarea echilibrului între numărul de cadre și persoanele aflate în detenție.Această situație a determinat elaborarea unei strategii de dezvoltare a resursei umane capabilă să facă față numărului tot mai crescut de deținuți.Astfel, Direcția Generală a Penitenciarelor din Portugalia urmărește creșterea numărului de ofițeri din penitenciare în cadrul proiectului de dezvoltare a resursei umane până în anul 2017, moment în care se dorește ca în fiecare penitenciar de pe teritoriul portugehz să existe un număr de 79 de ofițeri pentru 56 de deținuți.Posibila creștere a numărului ofițerilor relevă urmărirea îndeaproape a necesităților persoanelor private de libertate, obiectiv realizat prin numeroasele programe de reabilitare și integrare socială aplicate deținuților în penitenciarele portugheze.Totodată, creșterea aproape proporțională a personalului cu numărul de deținuți evidențiază intenția guvernului portughez de a reduce semnificativ nivelul de infracționalitate în Portugalia.Guvernul urmărește implementarea noțiunii de securitate socială în cadrul fiecărui penitenciar în parte un concept nou, care se referă la totalitatea reglementărilor juridice pentru asigurarea stării de siguranță socială la nivel de persoană, grup social sau populație totală, precum și pentru protejarea persoanelor defavorizate sau marginalizate. A fi la adăpost de orice pericol generează persoanelor private de libertate un sentiment de încredere și de liniște pe care sistemul îl oferă.

Diferența între numărul de funcționari publici din cadrul celor două sisteme penitenciar menționate anterior, relevă aspecte ale realității existente în cadrul închisorilor existente pe fiecare teritoriu, necesitatea formării unor funcționari publici capabili să facă față realităților unui astfel de sistem.Numărul funcționarilor din România este la momentul actual relativ mai mare decât cel al funcționarilor din Portugalia,datorită importantei creșterii a numărului deținuților .Realitatea creșterii numărului persoanelor private de libertate este dovedită de statisticele din anul 2014, care demonstrează că numărul condamnaților români a crescut cu aproape 15% față de anul precedent, ajungând în 2014 la aproximativ 34.980.Astfel, Râmânia ocupă locul doi la acest capitol printre țările europene, fiind urmatăîn top de Portugalia, Spania și Cehia. De asemenea, în România nu a crescut doar numărul deținuților în închisori, ci și numărul de ani pe care condamnații îi execută înregistând o medie de încarcerare de 29 de luni, în timp ce media europeană este de doar 10 luni. Astfel,România înregistrează cea mai scăzută medie de vârstă referitore la persoanele din penitenciare, respectiv 26 de ani, în condițiile în care media la nivel european este de 34 de ani acest aspect fiind susținut de nivelul ridicat de infracționalitate existent pe teritoriul românesc.În astfel de situații statelor care se confruntă cu supraaglomerarea în penitenciare sau creșterea numărului de deținuți le este recomanadat să utilizeze pedeapsa încarcerării ca ultimă variantă de reeducare și să folosească mai mult pedepsele complementare, cum ar fi munca în folosul comunității, arestul la domiciliu, controlul judiciar sau altele, în funcție de legislație. Acest aspect este susținut și de Consiliul European care a recomandat statelor precum România, Portugalia sau Spania să se axeze mai mult pe reintegrarea în societate a foștilor deținuți pentru a preveni, pe cât posibil, recidiva. Deși România se confruntă cu un nivel înalt de infracționalitate, Portugalia se confruntă în schimb cu un nivel ridicat de criminalitate.De aceea, se consideră a fi de reală importanță creșterea numărului de funcționari publici în special în sistemul portughez pentru combaterea fenomenului de criminalitate .

Aspectele prezentate anterior sunt dovedite și de modul de organizare și funcționare a celor două sisteme penitenciar, deoarece problemele cu care cele două țări se confruntă pe cât sunt de similar pe atât sunt de diferite.

Pentru realizarea unei comparații corecte între cele două sisteme penitenciar au fost folosite ca suport Observatorul European al Penitenciarelor și situl oficial al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România .În ceea ce privește Observatorul European al Penitenciarelor, aceste oferă o analiză amănunțită a penitenciarelor la nivel european. Observatorul are rolul de a monitoriza sistemele penitenciare, regimurile aplicate și condițiile de detenție în fiecare țără membră a Uniunii Europene. Printr-o analiza cantitativă și calitativă , Observatorul European al Penitenciarelor analizează condițiile actuale ale sistemelor naționale de închisoare și a sistemelor conexe ale alternativelor de detenție în Europa , subliniind particularitățile și slăbiciunile lor și compararea acestor condiții la normele și standardele internaționale relevante pentru protecțiile drepturilor fundamentale deținuților .

Alegerea ca obiect de analiză a sistemelor penitenciar din România și Portugalia necesită evidențierea pricipalelor asemănări și diferențe existente între cele două sisteme.

Astefl, Portugalia numără 51 de închisori de diferite tipuri dintre care 15 penitenciare numite ("închisori centrale") sunt destinate pentru deținuți condamnați la mai mult de 6 luni de detenție , 31 penitenciare ("închisori regionale") pentru deținuți condamnați la mai puțin de 6 luni de detenție și 5 penitenciare ("închisori speciale") pentru deținuții care au nevoie de o atenție specială, cum ar fi femeile, tinerii, polițiștii, și deținuții bolnavi . Cele 51 de penitenciare sunt grupate în trei tipuri de regimuri generale de securitate: mediu, mijlociu și speciale, Monsanto Prison fiind singurul penitenciar cu regim special existent pe teritoriul Portugaliei.Regimul special de detenție din Portugalia este echivalentul regimului de maximă siguranță din România. Regimul de maximă siguranță din România , echivalentul regimului special din Portugalia se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detenției pe viață și persoanelor condamnate pentru o perioadă mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc siguranța penitenciarului. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor măsuri stricte în ceea ce privește paza, supravegherea și escortarea. În mod obișnuit aceste personae sunt cazate, individual și prestează muncă în ateliere de creație, desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare profesională, în grupuri mici.Aceste activități se desfășoară în spații special amenajate în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare al penitenciarului.

Pe de altă parte, penitenciarele din România sunt în număr de 44, existând spre deosebire de Portugalia, un penitenciar special pentru femei, penitenciare destinate în mod exclusiv tinerilor și minorilor, neexistând un singur penitenciar pentru categoriile de persoane enumerate anterior, deoarece în sistemul penitenciar românesc se nu admite conviețuirea laolaltă a femeilor, copiilor și bărbaților.Numărul relativ redus al penitenciarelor românești comparativ cu cele potugheze este datorat faptului că, pe teritoriul românesc penitenciarele nu sunt organizate în funcție de perioada de timp pe care deținutul o are de ispășit așa cum se întâmplă în Portugalia.În România fiecare penitenciar este împărțit pe secții de detenție în funcție de gravitatea faptei pe care condamnatul a săvârșit.o nefiind prioritară perioada de timp pe care persoana o petrece în detenție.Excepție face Penitenciarul Rahova-Bucureși, singurul penitenciar din țară care are un regim de transit, adică acesta găzduiește condamnații pentru o perioadă de 28-30 de zile, după care acestea urmează să fie tranferate în funcție de fapta comisă într-un alt penitenciar de pe teritoriul țării. Existența penitenciarelor pe categorii de persoane, se datorează faptului că, în România ponderea deținuților bărbați este mult mai mare decât cea a femeilor, tinerilor sau minorilor. În ceea ce privește regimurile de detenție în România pot fi amintite următoarele categorii regim deschis, regim semideschis, regim închis și regim de maximă siguranță echivalentul regimurilor mediu, mijlociu și special din Portugalia.

Cu privire la modul de organizare, funcționare și conducere, sistemul penitenciar portugez spre deosebire de cel romanesc constă în separarea Ministerului de Justiție de Direcția Generală a Penitenciarelor.Spre deosebire de sistemul penitenciar din România unde directivele de organizare și funcționare a penitenciarelor sunt gestionate de Ministerul Justiției, în Portugalia, Direcția Generală a Penitenciarelor este frecvent lăsată atât să elaboreze politici în închisoare și să fie responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în închisoare . Fiecare penitenciar are propriile reguli definite la nivel local iar încercările de standardizare prin mijloace administrative, legislative nu poate accepta drept rezultat un sistem în care respectarea legii nu este asigurată prin entități de reglementare, instanțe sau forțe de poliție, fapt ce dovedește importanța Direcției Generale a Poliției în cadrul statutlui portughez.Deși Direcției Generale a Penitenciarelor îi este permisă conducerea sistemmului penitenciar după reguli și principile proprii , acestă structură răspunde pentru deciziile și faptele sale în fața puterii executive.Principala asemănare între sistemele penitenciar prezente în cele două țări este faptul că, ambele se află într-un proces de modernizare a condițiilor de trai, deoarece niciun sistem nu întrunește condițiile impuse la nivel european.Procesul de modernizare nu se referă numai la îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru deținuți, ci are în vedere și reabilitarea penitenciarelor vechi, deoarece ambele țări se confruntă cu un număr considerabil de clădiri vechi care nu corespund necesităților persoanelor private de libertate. În anul 2006 a intrat in vigoare Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Regulamentul de aplicare al acesteia, acte normative care creează premisele unei dezvoltări moderne, în consens cu recomandarile europene, aliniind astfel practica penitenciara românească la cea europeană prin introducerea de elemente noi de modernizare.Ca urmare a apariției legii nr.275/2006,Ministerul Justiției a redactat Strategia pentru Dezvoltarea Sistemului Penitenciar Romanesc în perioada 2010-2015 prin care sunt stabilite următoarele obiectivele strategice: dezvoltarea funcției educative și de asistență psihosocialî adaptată nevoilor persoanelor custodiate, garantarea siguranței sistemului de detentie, managementul instituțional performant, asistență medicală de calitate pentru persoanele private de libertate, protejarea și pomovarea sănatății, precum și prevenirea îmbolnăvirilor , transparență și imagine reală a sistemului penitenciar, la nivelul societății.

Numărul mare de deținuți din penitenciare este folosit de reprezențanți din guvernul României drept argument pentru nevoia unei grațieri colective. România are un grad de ocupare a penitenciarelor de 113%, puțin peste media europeană de 96%. Totuși, nu suntem nici pe departe cei mai "aglomerați". Portugalia este la rândul său o ocupantă de seamă a unui sistem penitenciar defectuos din punct de vedere al modului de populare a închisorilor, această țară având un indice de ocupare de ocupare mai mare, respectiv 116%, Ungaria fiind țara cu cel mai mare indice 145%. Este adevărat că România a fost condamnată la CEDO pentru condițiile de încarcerare, dar condamnările nu au fost date numai pentru suprapopularea celulelor, deoarece lipsa unor spații proporționale cu numărul deținuților se datorează în special lipsei substanțiale de fonduri. Ca un pas spre ameliorarea indicelui ridicat de ocupare al închisorilor se propune aministie pentru pedepse de șapte ani și grațiere pentru pedepse de șase ani.

Obiectivul central al studiului vizează compararea modalităților de formare profesională a ofițerilor/subofițerilor din cadrul sistemelor penitenciar din România respectiv Portugalia.Având în vedere legislația diferită din cele două țări în ceea ce privește sistemul de pregătire profesională al funcționarilor publici cu statut special este necesară evidențierea principalelor activități desfășurate pentru formarea funcționarilor publici statut special.

Sistemul penitenciar portughez impune un target de formare inițială a fiecărui funcționar public cu statut special.Cursul de formare inițială prevede că după înheierea studiilor este necesară urmarea unei etape de formare inițială la locul de muncă de 2 luni în care fiecare cursant este plasat într- o singură închisoare specifică pregătirii profesionale de care ofițerul/subofițerul s.a specializat în timpu scolarizării.Personalul din penitenciare au fost selectații dintre candidații admiși printr-o procedură de admitere scrisă.Promovarea, în cadrul penitenciarelor din Portugalia ,se bazează pe o atitudine profesională etică pentru respectarea principiilor sistemului penitenciar.O formare profesinală eficientă se bazează pe dezvoltarea cunoștințelor teoretice și aptitudinilor practice pe care funcționarii portughezi o acumulează în timpul celor 4 ani de scolarizare, pe componentele funcționale ale logisticii, respectiv:hrănire, echipare, cazarmare, auto.Sistemul românesc de școlarizare a funcționarilor publici cu statut special exclude perioada de formare inițială după terminarea studiilor.Astfel,școlarizarea ofițerilor/subofițerilor de penitenciare înglobează 3ani pentru ofițeri respectiv 2 ani de studiu pentru subofițeri, studiu general al tuturor segmentelor fiecărei specializări comparativ cu sistemul portughez de specializare a unui singur domeniu funcțional pe parcursul celor 4 ani de formare a funcționarilor.

Diferențe pot fi constate și în modalitatea de pregătire profesională în ceea ce privește școlarizarea funcționarilor publici cu statut special. Metodologia aplicată în formarea inițială reprezintă baza fundamentală necesară viitorei dezvoltării profesionale.Sistemul de școlarizare a ofițerilor/subofițerilor diferă în mod substanțial în ceea ce privește cele două țări.Sistemul de pregătire portughez pune un accent deosebit pe îndeplinirea unei concepții dinamice a cunoașterii într-un model de formare duală atât în cadrul programului de instruire și ulterior la locul de muncă . Sunt aplicate metode diversificate , cum ar fi brainstormingul , jocul de rol sau grupurile de lucru care au scopul de a aduna informații cu privire la nivelul de satisfacție al deținutilor cu privire la condițiile de detentie, necesitățile sau nemulțumirile acestora prin aplicarea în mod frecvent de chestionare de opinie. În cursul de formare inițială, cursanții, viitorii ofițeri ai sistemului penitenciar ar trebui să fie capabili să poată înțelege structura organizatorică a închisorilor portugheze , regimurile juridice aplicabile statutului funcționarilor cu statut special , cu un accent special pe cariera funcționarilor , precum și aptitudinile practice și cunoștințele teoretice.Astfel, în perioada de formare initială ,cursanții studiază materii precum Serviciile și Sistemul Național de Securitate Internă , serviciile din cadrul penitenciarelor, noțiuni de bază ale dreptului, regimul juridic al personalului din administrația publică ,disciplina și deontologia profesională.Sistemul portughez pune accent deosebit pe intervenția ofiterilor privind executarea pedepselor private de libertate, de aceea pe lângă materiile enumerate anterior, ofițerii trebuie să cunoască drepturile și libertățile fundamentale ale omului, principiile și normele internaționale, drept penal și drept procesual penal. Pe langă cursurile de pregătire teoretică, în cadrul procesului de formare inițială, cursanții învață despre preocedurile de securitate din penitenciare despre tehnicile de intervenție existente în cadrul fiecărui penitenciar.Aceștia trebuie să aibă ,de asemenea să cunoască și utiliza armele de foc pe care penitenciarele le au în dotare.

Ssitemul românesc de școlarizare a funcționarilor cu statut special diferă fundamental de sistemul portughez. Existența unei școli speciale de pregătire relevă importanța acordată formării viitorilor ofițeri din cadrul acestei ramuri, în timp ce în România nu există o școală specială de pregătire a ofițerilor, existând numai o școală pentru pregătirea subofițerilor.Pregătirea ofițerilor în România se desfășoară în cadrul mai multor instituții de învățământ care aparțin Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne.Academia Forțelor Terestre de la Sibiu oferă studii de specialitate pentru formarea ofițerilor de penitenciare în domeniile „Științe administrative” (specializarea Administrație publică – Intendență) și „Științe militare, informații și ordine publică” (specializarea Management economico-financiar, Finanțe-contabilitate) și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza de la București care pregătește formarea inițială a ofițerilor de penitenciare, în domeniul „Științelor juridice”, prin studii universitare de licență în domeniul „Drept”, specializarea „Siguranță și ordine publică”.Pe langă insituțiile de învățământ enumerante anterior, ofițerii de penitenciare sunt pregătiți pentru viitoarea carieră în cadrul Academiei Tehnice Militare formează ofițeri de logistică și ofițeri specialiști în serviciul tehnico-ingineresc, Institutul de Medicină Militară organizează cursuri în specializările medicină generală, medicină dentară, farmacie –viitori medici școlarizați pentru Ministerul Justiției și Academia Națională de Informații cu specializările „Psihologie – informații” și „Studii de securitate și informații”. Școala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri ai Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna asigură formarea și pregătirea profesională a maiștrilor militari în specializările auto, construcții, bucătar, tehnică de comunicații, operare și mentenanță echipamente de comunicații.

Pregătirea ofițerilor de penitenciare în cadrul oricărei insituții de învățământ vizează cunoașterea Constituției, legislației naționale, legea privind statutul funcționarilor publici cu statut special și tehnicile de intervenție și armamentul din dotare existent în cadrul penitenciarelor.În ceea ce privește materiile de studiu, acestea diferă de la ofițeri la subofițeri.În timp ce ofițerii studiază materii de economie, drept civil, administrativ sau constituțional curricula de învățământ presupune și studiearea unor materii specifice insituției de învățământ în care aceștia studiază respective materii cu specific militar precum științe militare, elemente de artă militară.Acest lucru se datorează faptului că sistemul românesc de școlarizare se bazează îmbinarea elementelor de specialitate necesare statutului de ofițer cu elementele specifice insituției în care își desfășoară formarea inițială. Pregătirea subofițerilor se desfășoară în cadrul Școlii de agenți și subofițeri de la Târgu Ocna, unde pe lângă materiile pe care aceștia trebuie să le cunoască la fel ca ofițerii, cursanții studiază elemente de desen tehnic.Agenții care termină cursurile Școlii de agenți și subofițeri încadreaza funcții de inginer constructori în cadrul penitenciarelor.

Cu excepția diferențelor generate de materiile studiate pe timpul formării inițiale, diferența esențială între sistemul portughez și românesc în materie de formare a cursanților, constă în existența unei școli speciale pentru ofițeri și subofițeri în Portugalia, în timp ce în România pregătirea ofițerilor se desfășoară diferit față de cea a subofițerilor.Necesitatea existenței unei școli pentru pregătirea profesională a funcționarilor publici cu statut special din România întărește ideea formării unui personal de elită,capabil să facă față nevoilor sistemului penitenciar.

Pregătirea profesională a ofițerilor trebuie în mod esențial să difere de cea a subofițerilor.Astel, pentru subofițerii sistemului penitenciar este necesară atât o pregătire generală în funcție de specializarea pe care aceștia o aleg în timpul școlarizării.Pregătirea generală are ca scop cunoașterea tuturor domeniilor în care subofițerii pot fi lucra urmând ca după finalizarea studiilor aceștia să se specializeze în domeniul în care își va desfășura activitatea.Spre deosebire de subofițeri, ofițerii de penitenciare în activitatea pe care o practică misiunea de a organiza, planifica,conduce și controla activitatea personalului din subordinea sa. Ofițerii din cadrul pentenciarelor au calitatea de funcționari publici cu statut

Special și pentru ca care desfășoară activități specializate în domeniul securității naționale, oridinii și siguranței cetățeanului sunt învestiți cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele stabilite prin lege. Atașamentul necondiționat față de principiile și normele constituționale, devotamentul față de interesele naționale și fidelitatea față de țară, competența, și eficiența profesională constituie criteriile de bază în raport cu care senumesc în funcții, se promovează.Totodată, ofițerii au misuunea de a verifica în mod continuu activitatea desfășurată de personalul din subordinea sa, iar pentru ca acest aspect să se realizeze în mod corespunzător ofițerilor le este necesar actul de comandă.Pe lângă specializarea în domeniu în care își desfășoară activitatea, completată de studii de master, pentru ofițeri este necesar și actul de comandă.Actul de comandă joacă un rol foarte important în cariera unui ofițer deaorece această activtate întărește capacitatea de autocontrol a fiecărui ofițer în parte și contribuie la o gestionare eficientă atât a propriei activități cât și asupra activității subordonaților.

Pregătirea diferită a modului de formare a funcționarilor cu staut special este susținută și de cariera personalului din sistemul penitenciar românesc și cel portughez. În cadrul sistemului penitenciar portughez există următoarele categorii de personal: gardian șef principal, șef gardian, șef-adjunct principal, adjunct șef-principal, gardian principal, gardian de clasa I și gardian de clasa a II-a.Categoriile de personal existente în Portugalia conform Decretului-lege nr. 174/ 193 din 12 mai 2009 legea generală care atestă funcționarea sistemului penitenciar și statutul funcționarilor portughezi că funcționarii sunt angajați ca polițiști cadeți în primul an.În primul an în care funcționarii publici își activitiști activitatea în cadrul penitenciarului aceștia poartă titulatura de cadeți, urmând ca după un an de activitate în care acumulează cunoștințele necesare desfășurării cu success a viitoarei meserii , funcționarii cu statu special să devină ofițeri respectiv subofițeri polițiști de penitenciare.Faptul că ,funcționarii publici portughezi poartă denumirea de polițiști de penitenciare dovedește rolul important al poliției în cadrul statului portughez și strânsa relație de colaborare între cele două structure Poliția și Direcția Generală a Penitenciarelor.

Administrația Națională a Penitenciarelor din România își propune să întărească relația existentă între penitenciare și poliție.Acest aspect se datorează numeroaselor colaborări dintre poliție și sistemul penitenciar în vederea stopării nivelului ridicat de delincvență existent la momentul actual cât și necesității de aliniere la standardele europene.Acestă inițiativă a Administrației Naționale a Penitenciarelor are ca punct de plecare asemănările existente între legea 360/2002 privind statutul polițistului și legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționalală a Penitenciarelor, aspect datorat faptului că statulul funcționarilor din cadrul penitenciarelor apărut ulterior are ca bază de plecare legea privind statutul polițiștilor.

Funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare se vor numi polițiști de penitenciare, conform unui proiect de act normativ ce reglementează, între altele, statutul și drepturile acestora – inclusiv cele privind decontarea unor cheltuieli – și ocuparea funcțiilor de conducere vacante. Proiectul, denumit lege pentru modificarea și completarea Legii nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiției. Acesta propune schimbarea denumirii de „funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare” cu cea de „polițist de penitenciare”. În expunerea de motive a proiectului se precizează că, în prezent, persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul sistemului administrației penitenciare sunt numite pe o perioadă nedeterminată. Proiectul urmărește instituirea mandatelor pe perioadă limitată de 4 ani pentru o serie de funcții de conducere din sistemul administrației penitenciare și pentru asigurarea unui act de management mai eficient, prin o mai mare responsabilizare a persoanelor care dețin aceste funcții. Concret, proiectul propune introducerea unor mandate de 4 ani pentru funcțiile de director general, directori generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și director de unitate, cu posibilitatea reînvestirii în funcție, precum și instituirea unor dispoziții tranzitorii privind mandatele celor în funcție, pentru a se asigura menținerea drepturilor câștigate față de legea în vigoare la data numirii lor.

Având în vedere că obiectivul prezentei analize este să studieze principalele asemănări și deosebiri dintre prevederile statutelor speciale aplicabile categoriei de funcționari publici cu statut special din România respectiv Portugalia, un element important al studiului îl reprezintă drepturile și îndatoririle pe care personalul celor două sisteme penitenciar îl au.Prezentarea principalelor drepturi și îndatoriri ale funcționarilor portughezi comparativ cu cele ale funcționarilor români încununează întreaga analiză realizată pe parcursul capitolulu al treilea.

Drepturile și îndatoririle funcționarilor portughezi sunt stipulate de legea de funcționare a personalului din cadrul sistemului penitenciar portughez prin Decretul lege nr. 399-D / 84, republicat în 28 decembrie 2009.Având în vedere că drepturile și îndatoririle funcționarilor din sistemul penitenciar din România au fost prezentate în capitolul al doilea al lucrării, se consideră că nu este necesară formularea acestora cu atât mai mult cu cât, toate drepturile și îndatoririle funcționarilor portughezi sunt identice cu cele ale funcționarilor români acestea fiind prezentate în capitolul anterior.Spre deosebire de conformitatea existentă între elementele analizate, există un ansamblu de drepturi respectiv îndatori specifice sistemului portughez spre deosebire de cel românesc.Acestea sunt reglementate de Decretul lege nr. 399-D / 84 care vizează statutl funcționarilor portughezi cu statut special.

Drepturile personalului portughez stipulate prin legea de funcționare și organizare a funcționarilor publici sunt cuprinse în articolele 21 respectiv 29 și fac referire la următoarele drepturi:

Art.21 Dreptul de identificare prevede că personalul sistemului penitenciar are dreptul de a utiliza în mod exclusiv cartea de identitate, aprobate prin ordinul ministrului justitiei.

Art.22 Dreptul la sponsorizare stabilește că personalul din cadrul sistemului penitenciar care este acuzat în proces, pentru actele comise sau care apar în exercitarea îndatoririlor lor au dreptul să fie asistate de un avocat statului concomitant cu primirea indemnizației de transport și de ședere, atunci când instanța sau autoritățile de poliție se află în altă localitate față de cea în care funcționarul își desfășoară activitatea.Avocatul la care face referire legea este în mod obișnuit unul desemnat din oficul de către Direcția Genereală a Penitenciarelor.

Art.23 Executarea măsurilor privative de libertate stipulează că în situația arestării preventive și executarea pedepselor privative de libertate, detenția personalului se realizează în comun în închisori, în zone special create prin separarea de ceilalți deținuți.

Art.24 Dreptul de a utiliza și poarta arme de foc este un drept special care permite personalului din cadrul sistemului penitenciar să poarte arme de foc. Arm fiecărui funcționar este distribuită în mod exclusive și obligatoriu de către Direcția Generală a Penitenciarelor.Personalul are dreptul de a-și păstra arma chiar și după terminarea serviciului în folosul comunității cu condiția de a efectua în mod regulat teste de menținere a licenței port armă.

Art.25Dispensa de la serviciu stabilește că dispensa este echivalentul învoirii. În caz de transfer care se traduce în mod obișnuit prin mutare într-o alta localitate în măsura în care circumstanțele o permit directorul general sau adjunct poate acorda personalului închisorii o dispensa de serviciu, de până la un maxim de cinci zile.Cele 5 zile acordate ca dispensa de serviciu nu sunt scazute din drepturile salariale ale funcționarului.Dacă mutarea durează mai mult de 5 zile ,atunci funcționarul primește dispensa iar restul zilelor necesare finalizării mutării sunt considerate ca zile de concediu, drept urmare acestea se plătesc cu până la 50 la sută din dispensa, cu condiția ca mutarea sa nu dureze mai mult de 10 zile. În cazul unui transfer în caz de urgență, beneficíul menționat la numărul precedent poate fi amânat până la o dată ulterioară și acordat de directorul unității unde funcționarul urmează să se tranfere.

Art.26 Recompense.Recompesele sunt Personalului închisorii pentru în îndeplinirea îndatoririlor lor, pentru comportament exemplar sau acte de merit speciale sau curajoase, functionarilor le poate fi atribuite, în mod separat sau cumulativ, învoiri de până la șase zile, distincții și premii.Recompensele acordate personalului sunt trecute pe ordinal de zi pe unitate și sunt înregistrate în fișa personală a fiecărui funcționar care a fost răsplătit pentru activitatea sa deosebită.Recompesele sau laudele pe care personalul le poate obține în funcție de merite sunt acordate la propunerea directorilor adjuncți sau chiar a directorilului general.Pentru practica unor activități excepționale directorii pot acorda premii de la 6 până la 15 zile. Decorațiunile sunt create prin ordin de ministru de justiție, prin stabilirea condițiilor de acordare și stabilirea autorității competente de acordare a distincțiilor.

Art.27 Dreptul la grevă. La fel ca în România , funcționarii portughezi au dreptul de a face grevă .Dreptul la greva are ca scop apărarea drepturilor sociale și materiale personalului.Funcționarilor le este permis dreptul la grevă dar nu mai mult de o singură dată pe semn concomitent cu asigurarea serviciilor fundamnetale de hrănire, igienă, asistență medicală și religioasă în inchisori.

Art.28 Dreptul de a beneficia de gratuitatea transportului în comun.Functionarilor cu statu special le este permisă folosirea gratuită a mijloacelor de transport terestre dar și mijloacelor fluviale pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu .Transportul prevazut în acest articol se aplică fie cu privire la utilizarea acesteia atât în sistemul relațiilor dintre stat și societățile având în vedere remunerarea serviciilor prestate și regimul juridic stabilit de către stat.

Art 29 Dreptul la prevenirea bolilor contagios infecțioase stabilește că personalul sistemului penitenciar este supus vaccinarii impotriva bolilor de natura contagios infectioasa, ori de cate ori este nevoie in mod gratuit.

Pe lângă drepturile amintite, funcționarilor portughezi le sunt impuse o serie de îndatori în ceea ce privește desfășurarea raporturilor de serviciu.Îndatoririle la fel ca drepturile funcționarilor sunt reglementate în decretul de funcționare și organizare a personalului din cadrul sistemului penitenciar portughez.Cele mai importante obligații ale funcționarilor sunt prezentate în articolul 31 al prezentului decret.Astfel, funcționarii cu statut special din sistemul penitenciar portughez au următoarele înadatori pe timpul desfășurării activității: Cea mai importantă îndatorire a unui funcționar public este îndeplinirea îndatoririlor de serviciu cu simt de raspundere, dedicație și competență.În ceea ce privește relația funcționarului cu persoanele private de libertate, acestuia îi este strict interzis să primească daruri, cadouri sau alte avantaje materiale de la alte personae sau detinuți sau familiile acestora , drept consecință a profesiei exercitate.Tot în această categorie de îndatorii intră și obligația de a nu cumpara, vinde și împrumuta obiecte sau valori care aparțin deținuților sau familiile acestora.Referitor la relațiile profesionale cu deținuții, personalului îi este interzisă folosirea persoanelor condamnate în propriul lor interes sau ca forță de muncă pentru realizarea unor activități de service.Totodată, acestora le este interzis să influențeze în vreun fel detinuții în vederea alegerii apărătorului lor.În relațiile cu deținuții, personalul trebuie să fie înțelegători cu aceia care nu conosc limba, încercând pe cât posibil să participle la intergrarea lor concomitenct cu menținerea unei atitudinii de obiectivitate și neimplicare în acțiune.Există situații în care funcționarii au obligația să împiedice comunicarea deținuților cu persoane necunoscute fără aprobare expresă.

În realizarea atribuțiilor de serviciu, funcționarlor cu statut special le este este cerut sa păstreze relații bune de cooperare cu colegiii de munca pentru a face mai eficientă îndeplinirea sarcinilor comune pe care le au de realizat.Pentru realizarea cu success a activităților de serviciu, funcționarii au obligația de a respecta întocmai programul de muncă având totodată obligația de a se prezenta la serviciu indiferent de moment, chiar și din perioada de concediu pentru situații de maximă urgență.Indiferent de problemele întâlnite pe timpul serviciului lor raportează șefilor ierarhc superiori cu promtitudine si corectitudine.

O îndatorire foarte importantă este interzicerea funcționarilor de a participa în grupuri religioase sau politice, nefiindu-le permisă exprimarea propriilor ideologii politice cât și participarea la orice gen de manifestații cu caracter politic.

Concluziile reprezintă cele mai importante rezultate ale analizei și modul în care aceste rezultate pot fi valorificate în viitor.Astfel, concluziile prezentei analize urmăresc stabilirea principalelor asemănări și deosebiri între prevederile statutelor speciale aplicabile categoriei de funcționari publici cu statut special din România comparativ cu statutul funcționarilor din sistemul penitenciar din Portugalia. Concluziile prezentei analize au ca bază prezentarea rezultatelor obiectivelor stabilite în cuprinsul lucrării.

Primul obiectiv al analizei se bazează pe compararea efectivelor din sistemul penitenciar din cele două țări.Rezutatele au confimat existența unei relative disproporții în ceea ce privește numărul personalului, diferență generată de realitățile fenomenului de delincvență existent pe teritoriul celor două state.Conform datelor, deși România prezintă un număr mai mare de funcționari publici în sistem, numărul ofițerilor de penitenciare comparativ cu nuărul agenților de penitenciare este mult prea mic în comparație cu nivelul ridicat de infracționalitate existent la momentul actual.În ceea ce privește Portugalia ,nivelul de criminalitate este printre cele mai ridicate, ocupând locul al treilea dupa România la nivel european, astfel se vede necesară creșterea funcționarilor publici din cadrul sistemului peniteciar.Acest lucru va fi posibil datorită , strategiei de dezvoltare a resursei umane până în anul 2017, moment în care se dorește ca în fiecare penitenciar de pe teritoriul portugehz să existe un număr de 79 de ofițeri pentru 56 de deținuți.

Un al doilea obiectiv al analizei vizează realizarea unei comparații în ceea ce privește regimul penitenciar existent în fiecare țară în parte.Și în cadrul acestui obiectiv, rezultatele au stabilit că România ocupă unul din principalele locuri alături de Portugalia în ceea ce privește condițiile de cazere a deținuților.Numărul mare al deținuților depășește în ambele țări spațiile disponibile de cazare oferite de ccele două sisteme penitenciar. În timp ce România are un grad de ocupare a penitenciarelor de 113%, puțin peste media europeană de 96%, Portugalia prezintă un indice de 116% , deși numărul penitenciarelor existente pe teritoriul portughez este relativ mai mare decât numărul penitenciarelor românești.Tot în cadrul acestui obiectiv,cu privire la modul de organizare și funcționare a sistemelor penitenciar din țările menționate anterior, datele au confirmat diferența esențială pe care o sistemul penitenciar portugez o prezintă spre deosebire de cel romanesc.Diferența constă în separarea Ministerului de Justiție de Direcția Generală a Penitenciarelor, Direcția fiindu-I permisă adesea luarea de decizii proprii.În România, Administrația Națională a Penitenciarelor echivalentulDirecției Generale a Penitenciarelor, se subordonează în mod direct și exclusiv Ministerului de Justiție, acesta fiind organul care îi trasează principalele căi de acțiune.

Cel din urmă obiectiv al analizei comparative vizează prezentarea modalităților de formare profesională a funcționarilor publici din cadrul sistemelor penitenciar din România respectiv Portugalia.Modalitățile de pregătire profesională se referă la inițierea în carieră a ofițerilor/subofițerilor sistemului penitenciar.Existența unei pregătiri diferite a personalului se datorează legislației din cele două țări cât și programelor de școlarizare diferite, acest aspect datorându-se necesităților generate de nivelul de delincvență.În timp ce Portugalia prevede ca durata școlarizării atât a ofițerilor cât și a subofițerilor să fie de 4 ani pentru ambele categorii, sistemul românesc stabilește 3ani de studiu pentru ofițeri respectiv 2 ani de studiu pentru subofițeri.Analiza a evidențiat existența unor diferențe cu privire la cursul de formare inițială.În timp ce sistemul portughez de școlarizare prevede după înheierea studiilor urmarea unei etape de formare inițială la locul de muncă de 2 luni în care fiecare cursant este plasat într- o singură închisoare specifică pregătirii profesionale de care ofițerul/subofițerul s.a specializat în timpu scolarizării, în timp ce sistemul românesc de școlarizare a funcționarilor publici cu statut special exclude perioada de formare inițială după terminarea studiilor.Diferențe au fost constatate și cu privire conceptul de formare profesională.O formare profesională eficientă se bazează pe dezvoltarea cunoștințelor teoretice și aptitudinilor practice prin studierea amănunțită a unui singur domeniu al specializării pentru care funcționarii se școlarizează.Sistemul românesc în schimb, se bazează pe studierea generală a tuturor domeniilor specialiării pentru care personalul se pregătește.Un exemplu concret este specializarea logistică în care funcționarii se pregătesc în mod general pe toate domeniile funcționale ale logisticii respectiv : hrănire, echipare, cazarmare,auto comparative cu funcționarii portughezi se specializează pe un singur domeniu al logisticii și nu pe toate.

Conluzii și propuneri

Sistemul administrației publice vizează aplicarea principiilor bunei guvernări în sectorul public presupunând totodată cunoașterea temeinică a sistemului administrativ precum și a cerințelor și exigențelor impuse de acesta. În aceste condiții, se poate aprecia că principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt în deplină concordanță cu misiunile fundamentale ale administrației publice, acelea de a servi cu profesionalism interesele cetățenilor.Sistemul public trebuie să fie unu caraterizat de lipsa oricărei constrângeri politice, lipsa de prejudecăți și ceea ce este cel importnat este ca acesta este obligatoriue să fie imun la actele de corupție.

Prezenta lucrare folosește ca bază de documentare științifică legislația în vigoare, utilizând în special Legea 188/1999 privind “Statutul funcționarilor publici” republicată în 2014 dar și Legea 293/2004 privind „ Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționalală a Penitenciarelor”, republicată în același an.Folosirea ca material de analiză a legilor menționate anterior este datorată elementului central de analiză din cadrul lucrării respectiv funcționarii publici cu statut special.Totodată,folosirea ambelor legi ca punct de plecare în analizarea statutului este generată și de faptul că personalul din sistemul peniteciar face parte din categoria funcționarilor publici din cadrul administrației publice cu specificarea statutului aparte al funcționarilor din sistemul penitenciar, determinat de natura atribuțiilor de serviciu. Potrivit reglementărilor în vigoare, autoritățile și instituțiile publice sunt singurele care au deplină competență în planificarea formării inițiale dar și ulterioare, cât și în monitorizarea și evaluarea formării funcționarilor publici. Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a iniția anual procesul de identificare a nevoilor de formare a funcționarilor publici și de a stabili prioritățile în desfășurarea proceselor de formare.În cazul de față, Administrația Națională a Penitenciarelor este responsabilă de garantarea dezvoltării unei categorii de personal instruite și pregătite să facă față provocărilor generate de schimbările sistemului penitenciar.Stabilirea necesarului de personal trebuie să aibă în vedere nevoile sistemului identificate printr.o analiză obiectivă a resurselor materiale disponibile.

Acest aspect este determinat de capacitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor de a realiza un proces adecvat de instruire a funcționarilor publici, în domenii și tematici de formare/perfecționare profesională care să reflecte nevoia reală a sistemului administrativ și a întregului sector public. Dezvoltarea capacității de inovare a funcționarilor publici, în vederea creării de noi abilități și competențe specifice la nivelul administrației publice reprezintă un obiectiv major al politicilor de formare.

Furnizarea unor servicii de formare și perfecționare profesională, la un standard de calitate adecvat cerințelor unei administrații publice moderne, în permanentă schimbare, este un element cheie al procesului general de asigurare a unei formări de calitate a personalului din administrația publică. Continuarea procesului de reformă a funcției publice, în contextul unei ample reforme aadministrației, în ansamblul ei, poate fi stimulată de existența unui personal calificat, motivat, performant, competitiv și bine pregătit profesional.

În acest context, formarea și perfecționarea profesională reprezintă o prioritate la nivel național, susținerea acestui proces fiind de competența exclusivă a Administrației Naționale a Penitenciarelor.Ceea ce reiese din prezenta lucrare este ideea conform căreia recrutarea și selecția funcționarilor publici dar și a funcționarilor cu statut special din sistemul penitenciar să se facă exclusiv pe criteriul competenței, astfel încât funcția publică să fie una profesionistă, caracterizată de eficiență și eficacitate.

Adoptarea Legii nr. 188 la 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici dar și Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționalală a Penitenciarelor se înscriu în concepția firească a statutului legal, corespunzător sistemului de carieră a funcției publice.De subliniat, este că ambele legi menționate anterior cu privire la statutul funcționarilor publici cât și la funcționarii publici cu statut special au fost reanalizate și republicate ulterior fiind completate cu numeroase alte acte normative, adoptate pentru perfecționarea sau completarea cadrului normativ existent.

Prima parte a lucrării a avut ca obiectiv general expunerea principalelor caracteristici ale funcției și funcționarilor publici plecând de la legea care le reglementează statutul.Scopul lucrării a fost acela încadrare a funcționarilor cu statut special din sistemul penitenciar în categoria funcționarilor sistemului public, ca parte importantă componentă a sistemului de apărare, ordine și siguranță națională,concomitent cu garantarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.Deoarece funcționarii cu statut special joacă un rol important în cadrul sistemului public, pregătirea lor din punct de vedere profesional este esențială pentru crearea unei resurse umane capabilă să facă față tuturor provocărilor și schimbărilor sistemului în care-și desfășoară activitatea.

Bibliografie

Autori români

1.Alina Livia Nicu, Instituția publică în drept administrative ,editura, Themis Craiova , 2002

2.Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ,volumul I, ediția 4, editura All Beck,București 2005

3.Camelia Raluca Voinea,Reforma funcției publice.Realizări,probleme,soluții și perspective,în Revista de Drept Public nr.1/2009

4.Cezar Corneliu Manda, Teoria administrației publice, editura C.H.Beck, București,2013

5.Dana Apostol Tofan, Drept administrative, volumul I ,ediția 3, editura C.H.Beck,București 2014

6. Doina Cheta, „Inițiere în alegerea carierei profesionale”, Editura Universității Aurel Vlaicu, 2010

7. Emil Bălan,Instituții administrative,editura C.H.Beck, București,2008

8.Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, edituraUniversul Juridic,București 2008

9.Ioan Muraru,Elena Sima Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice,volumul I ,ediția a XI-a ,editura All Beck,2003

10. Ion Dumitru, Înțelesul sintagmei de funcție publică echivalentă cu funcția deținută de funcționarul public în Dreptul nr.1/2004

11. Mircea Preda, Drept administrativ.Partea generală,ed. aIV-a,editura Lumina Lex, București

12. R.N Petrescu, Drept aadministrativ,editura Hamangiu,București,2009

13. Simona Cristea, Vergina Vedinaș,Structura funcției publice în România,2003

14. Valentin I.Prisăcaru, Funcționarii publici,editura All Beck, București, 2004

15. Vergina Vedinaș, Drept administrative,ediția a VIII-a,revizuită și ctualizată,editura Universul juridic,București

Legislație

15.H.G. nr.1209/2003 privind organizarea si dezvolatarea carierei functionarilor publici,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,partea I,nr.757/2003

16. H.G nr.61/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici

17. HG nr. 1066/2008, Hotărâre pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici

18.Legea 188/1999 “privind Statutul functionarilor publici”,cap.I, art.2,alin.(2),republicată în 2014

19.Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționalală a Penitenciarelor, republicată în 2014

20. Legea nr. 62/2011,Legea dialogului social

21.Legea 286/2014 privind Noul Cod Penal

22. Ordinul ministrului justiției nr. 2.793/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a perioadei de stagiu, a cursurilor de specializare și a evaluării pentru definitivarea în funcție a funcționarilor publici debutanți din sistemul administrației penitenciare

23. Ordinul nr. 2.855/C din 29 octombrie 2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și deșfășurarea pregătirii profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare

24.Ordinul Ministrului Justiției nr.1792/C/2013 pentru aprobarea Criteriilor privind evaluarea performanțelor activității

Surse internet

25. http://anp.gov.ro/web/scoala-nationala-pregatire-agenti-tg-ocna.ro, accesat la data de 15.04.2015

26.http://avocat-dreptul-muncii.eu/codul_muncii_2015.php#47, autor Marius Cătălin Preduț, accesat la data de 1.04.2015