Aspecte istorice [301545]

INTRODUCERE

Investigațiile în domeniul bolilor psihosomatice s-au concentrat asupra relațiilor dintre viața sentimentală și procesele corporale —atât cele normale cât si patologice— și nu pe problemele izolate ale minții bolnave sau organismului bolnav. [17]

[anonimizat] o [anonimizat], ci doar o unitate a întregii ființe.

[anonimizat], dar nu în calitate.

[anonimizat] o mai bună administrare academică este mai convenbilă o divizare a [anonimizat], psihiatrie –din punct de vedere biologic și filozofic aceste divizunii nu au nici o valabilitate. Fenomenele psihice și somatice au loc în același sistem biologic și sunt două aspecte ale aceluiași proces. [17]

[anonimizat]. [24]

[anonimizat], și comportamentali asupra proceselor corporale și a calității vieții la oameni și animale.[32]

[anonimizat], psihologie, neurologie, [anonimizat], alergologie, dermatologie și psihoneuroimunologie. Situațiile clinice în care procesele mentale acționează ca un factor major de afectare a rezultatelor medicale reprezintă domeniile de competență ale medicinei psihosomatice. [32]

[anonimizat], a maladiilor organice a fost avansată la sfârșitul antichității și e prezentă în toate concepțiile care insistă asupra relațiilor dintre suflet și trup. [24]

[anonimizat] (n.850–d.934) și Haly Abbas (d. 994) au dezvoltat o înțelegere timpurie a bolii datorate interacțiunii dintre minte și corp. Ei au realizat că fiziologia și psihologia unui pacient: [anonimizat]. Ei au descoperit corelații între pacienții sănătoși fizic și mental și între cei bolani atât fizic cât și mintal. [32]

[anonimizat] (care a [anonimizat] a funcționalității normale și patologice a organismului) a negat contribuția factorilor psihici în acută opoziție cu opiniile medicale de la începutul secolului XX. [24]

La începutul sec. XX, Franz Alexander (1891–1964) a condus activitatea privind descoperirea relațiilor dinamice dintre minte și trup. Cercetările au fost continuate de Sigmund Freud (1856–1939) care a avut un interes profund față de bolile psihosomatice. Freud a purtat o corespondență intensă cu Georg GRODDECK (1866–1934) care, [anonimizat] a tulburărilor fizice prin procese psihologice. [32]

[anonimizat]n care trăiește bolnavul; pe lângă premisele metafizice, Groddeck este și inițiatorul psihosomaticii moderne chiar și prin efortul de a explica tulburările psihosomatice prin psihanaliză. [24]

"Celui care trage concluzia că eu tratez mental un om care și-a rupt piciorul, vreau să-i spun că este foarte adevărat – dar aliniez fractura și vindec rana. Apoi, îi fac un masaj, fac exerciții cu el, în fiecare zi timp de o jumătate de oră îi fac baie piciorului cu apă la 45°C și am grijă ca pacientul să respecte principiul nici țigări, nici băutură și de fiecare dată îl întreb: De ce ți-ai rupt piciorul?” [30]

Cu astfel de metode, pe lângă altele, medicul german Georg Groddeck, considerat părintele medicinei psihosomatice, și-a uimit cu ideile sale numeroșii ascultători și cititori. Terapia sa îmbină tratamentul naturist cu elemente psihanalitice, sugestive și hipnotice. Baia la picioare și brațe, masajul și preparate culinare dietetice sunt metode practicate și în prezent. Deși a transmis energic pacienților doctrina sa îndrăzneață cu privire la mântuire, acest subiect este necesar a fi aboradt cu rezervă și judecat științific.

Groddeck a spus: "A oferi ascultare este fundamentul artei medicale".[30]

Și tot Groddeck a spus: „Nu trebuie să uităm că recuperarea nu este adusă de către medic, ci de însuși omul bolnav. El se vindecă prin propria-i putere, exact așa cum el merge pe propriile picioare, sau mănâncă, gândește, respiră sau doarme.”

În domeniul studiilor psihodinamice, psihosomatica a găsit un teren fertil, căci aceste studii acceptă ideea că psihicul e capabil să producă efecte asupra corpului (vezi isteria). Psihosomatica de sorginte medicală propune studii neurofiziologice și biochimice care atestă modul în care stările emotive de o anumită intensitate produc răspunsuri semnificative neurovegetative și sunt capabile să altereze funcționalitatea metabolismului și a cea hormonală (provocând printre altele, vasoconstricția, hipertensiunea arterială, spasme musculare etc.) În rest, este cunoscut că stresul emotiv se află la baza tulburărilor anatomopatologice cum sunt gastritele, colitele ulceroase, dermatozele, astmul, dar și cele cu caracter funcțional ca dismenoreea, impotența. În aceste cazuri este vorba de tulburări considerate psihosomatice. [24]

Începând cu anii 1970, ca urmare a activității depuse de Thure von Uexküll (1908 – 2004) și colegii săi din Germania, și din alte părți ale lumii, au folosit teoria biosemiotică pentru a descrie fenomene psihosomatice, deci ca o bază teoretică pentru medicina psihosomatică. [32] Adică, au dezvoltat abordarea de studiu a sistemelor vii și în cadrul medicinei: organismul viu este un sistem biologic. Sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat.

Unele teorii

Astăzi lipsește încă o teorie certă despre despre influiențele exercitate asupra organismului de către psihic (și deci despre funcțiile nervoase superioare): stările emotive sunt cuantificabile destul de greu și sunt aproape necunoscute verigile intermediare dintre tulburarea psihică și leziunea somatică (recent au fost desoperite unele mecanisme intermediare între stările depresive și scăderea sitemului imunitar). [24]

Orientările merg de la teoriile extreme, pentru care în orice maladie organică există și o cauză psihică, la formulări mai precaute: toți medicii știu că temperamentul bolnavului poate influiența vindecarea, desfășurarea și finalizarea unui proces morbid. Într-o poziție intermediară apare opera psihanalistului Franz Alexander, potrivit căruia trăsăturile specifice ale personalității generează maladii psihosomatice diferite, relevând astfel că alegerea organului țintă este legată de vulnerabilitatea individuală (care depinde de cauze ereditare sau de maladii anterioare). [24]

Prin urmare, sensibilitatea față de psihosomatică, aflată încă departe de teoretizări directe, a solicitat o abordare globală a bolnavului care are în vedere unitatea lui psiho-fizică mai mult decât maladia în sine însăși. [24]

Pe lângă tratarea planului biologic (a organelor lezate), în tulburările psihosomatice se recurge și la ajutorul psihoterapiei, în timpul căreia se încearcă și depășirea unei anumite dificultăți a subiectului psihosomatic în exprimarea prin cuvinte a emoțiilor trăite; se vorbește destre „alexitimie”, de rezistență la verbalizare.[24]

(Alexitimia este un sindrom definit prin incapacitatea de a recunoaște emoțiile, subtilitățile și manifestările lor -orbire emoțională. Alexitimia înseamnă imposibilitatea unei persoane de a pune în cuvinte propria experiență sau de a înțelege caracterul complex al emoțiilor altor persoane)

Tulburările psihosomatice

Se consideră că unele boli fizice au o componentă mentală derivată din stresul și tensiunile vieții de zi cu zi. Cercetările au arătat că durerile de șale și hipertensiunea arterială par a avea legătură cu stresul zilnic. Oricum, în cadrul psihosomaticii, statusul emoțional și mental este considerat a fi capabil de a influiența cursul unei boli fizice.

Psihiatria tradițională face distincție între tulburările psihosomatice (tulburări în care factorii mentali joacă un rol semnificativ în declanșarea, exprimarea, menținerea și tratarea unei boli fizice) tulburările somatoforme (tulburări în care factorii mentali sunt singura cauză a unei boli fizice). [32]

De exemplu, în timp ce ulcerul peptic era considerat ca fiind cauzat doar de stres, cercetările recente au relevat faptul ca Helicobacter pylori a cauzat 80% din ulcere. Cu toate acestea 4 din 5 persoane care au Helicobacter pylori nu dezvoltă ulcer. Comisia de experți convocată de către Academia de Cercetare în Medicina Comportamentală a ajuns la concluzia că ulcerele nu sunt doar o boală infecțioasă și că factorii mentali joacă un rol important. După toate probabilitățile, stresul distrage, abate, redirecționează energia necesară sistemului imunitar, promovând astfel infecția cu Helicobacter pylori în organism. [32]

Până la 85% dintre persoanele infectate cu H. pylori nu vor experimenta niciodată simptome sau complicații. Infecția acută poate apărea ca o gastrită acută cu dureri abdominale (de burtă) sau de greață. În cazul în care acest lucru se dezvoltă în gastrite cronice, simptomele , dacă sunt prezente, sunt de multe ori cele de dispepsie neulcerativă: dureri de stomac, greață, balonare, eructații, și, uneori, vărsături sau scaun negru. Persoanele infectate cu H. pylori au riscul ca de-a lungul vieții să dezvolte ulcer peptic (risc de 10 până la 20%) și de a dobândi cancer de stomac (risc de 1 la 2%). Inflamația antrului piloric este mult mai probabilă să conducă la ulcere duodenale, în timp ce inflamația corpusul (corpul stomacului), este mult mai probabil să conducă la ulcere gastrice și carcinom gastric. Cu toate acestea, H. pylori, eventual, joacă un rol numai în prima etapă, care duce la inflamarea cronică comună, dar nu și în etapele ulterioare care să conducă la carcinogeneza. O meta-analiză efectuată în 2009 a concluzionat că eradicarea Helicobacter pylori reduce riscul de cancer gastric la persoanele infectate anterior, sugerând că prezența continuă a Helicobacter pylori constituie un factor de risc relativ de 65% pentru cancere gastrice; în termeni de risc absolut, creșterea a fost de la 1,1% la 1,7%. H. pylori a fost asociat cu polipi colorectali și cancerul colorectal. Poate fi de asemenea asociat cu boli de ochi. [44]

Similar este exemplul sindromului intestinului iritabil (SII) –studiile recente au arătat diferențe semnificative în comportamentul pacienților diagnosticați cu SII, iar pe de altă parte nu există vreo schimbare structurală –de aceea se consideră că stresul și emoțiile ar juca un rol.[32]

Cea mai convingătoare perspectivă asupra tulburărilor psihosomatice face referire la aspectul că este dificilă clasificarea unor afecțiuni ca fiind pur fizice, psihosomatice (mixte), sau pur somatoforme și că o astfel de abordare medicală este învechită; nu există această distincție deoarece aproape toate bolile fizice au legătură cu factorii mentali care determină apariția, exprimarea, menținerea, răspunsul la tratament, și însănătoșirea. În conformitate cu acest punct de vedere, chiar și parcursul unor boli grave, cum ar fi cancerul, poate fi potențial influențat de felul de a fi al unei persoane, de gândurile și sentimentele lui.[32] Vorbim despre starea de sănătate mintală dar și de mentalitate.

Făcând apel la astfel de factori intrăm în competența domeniul de aplicare a medicinei comportamentale. În societatea modernă, aspectele bolilor psihosomatice sunt adesea atribuite stresului, făcând din remedierea stresului un aspect important în dezvoltarea, tratamentul și, evident, prevenția acestor boli.[32] De multe ori, în această „zonă” a medicinei se vorbește și despre rolul spiritualității, eticii și moralei în sănătatea trupească.

Conotații ale termenului “boală psihosomatică”

A nu se confunda medicina psihosomatică cu folosirea demotică și incorect științifică a sintagmei „boală psihosomatică”, în special cu referire la influența pe care o are mintea asupra proceselor fizice – care include manifestările fizice de handicap bazate pe slăbiciuni intelectuale, mai degrabă decât pe leziuni fizice reale sau limitări fizice. Acestea sunt exemplificate prin expresii ca puterea sugestiei, utilizarea "gândirii pozitive" și concepte ca "mintea deasupra materiei" ce se pot aplica actualmente așa numitelor tulburări somatoforme. Organizația Mondială a Sănătății, în publicația sa Clasificarea Internațională Statistică a Bolilor și Problemelor de Sănătate (publicație folosită ca reper de întreaga lume medicală) încadrează o astfel de boală în categoria „tulburări nevrotice, tulburări cauzate de stres și tulburări somatoforme”.[32]

Domeniul medicinii psihosomatice a fost discreditat clinic tocmai din cauza acestei utilizări incorecte a termenului. În mare parte, acest aspect s-a datorat influenței teoriei psihanalitice asupra medicilor psihiatrii și aplicării ei inexacte de către nespecialiștii din prima parte a secolului XX, nespecialiști care au considerat acestă formă de boală ca fiind asemănătoare cu prefăcătoria, și astfel bolnavul era nedreptățit. În practica medicală, Din acest motiv, pe lângă altele, medicina comportamentală a preluat o mare parte din domeniul de competență al medicinei psihosomatice și în cercetările științifice există zone mari de suprapunere.[32]

Medicina psihosomatică este considerată o subspecialitate a domeniilor psihiatrie și neurologie. În tratarea tulburărilor psihosomatice se folosesc tratamente medicale și psihoterapeutice.[32]

„SOMATIC” se referă la corp, sau cu privire la corp. BOALA SOMATICĂ este o boală a organism, mai degrabă decât boala minții. Medicina somatică implică celulele corpului și se bazează pe aspectele fizice și biologice ale problemei. Abordarea somatică este atitudinea impusă de medicina tradițională occidentală și de obicei se ocupă de simptomele problemei.[3]

PSYCHOSOMATIC înseamnă că o condiție fizică este cauzată sau este influențată în mare măsură de factori psihologici. Din punct de vedere psihosomatic, boala este o formă de comunicare între mintea conștientă și cea inconstientă prin intermediul corpului. Boala este o formă de adaptare la mediul intern sau extern. Este un semnalul care spune că faci ceva incorect sau nu faci ce este corect. [3] De exemplu dacă ai de ales între a mânca brocolli fiert și pizza, vei alege pizza; sau dacă ești dintre cei care mereu anticipezi o nenorocire este ca și cum ai fi la volanul unei mașini și te tot uiți la pomul de lângă drum, în loc să te uiți înainte acolo unde duce drumul normal –este posibil să ajungi exact unde îți canalizezi atenția, energia, gândurile. [3] (vezi capitolul Grijile și imaginația)

Există un top 10 al cauzelor mortalității în lume, publicat anual de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Primele 10 cauze ale mortalității în țările unde populația are venituri mari au fost, în 2008, următoarele: [2]

bolile cardiovasculare;

atacurile cerebrale și alte boli cerebrovasculare;

cancerele de plămâni, cancerele bronșice și cancerele la trahee;

boala Alzheimer;

infecțiile căilor respiratorii;

bolile pulmonare;

cancerele rectale și de colon;

diabetul;

hipertensiunea arterială;

cancerul la sân.

Dar ați auzit cumva de topul cauzelor îmbolnăvirilor?

Topul cauzelor îmbolnăvirilor.

trauma – înseamnă o leziune, o deterioare fizică a corpului –a organelor, țesuturilor, celulelor corpului care eventual poate duce la moarte. Este o leziune corporală gravă provocată de factori externi violenți cum ar fi accident de mașină, sau în timpul practicării unui sport sau orice alt accident care produce o avarie fizică a corpului este ceea ce numim traumă.[3]

intoxicarea – înseamnă un dezechilibru chimic care există în corp. Dezechilibru chimic înseamnă că sitemul tău nervos începe să trimită în organismul tău semnale „rele” (diferite de cele normale) care pot declanșa boală și chiar moarte.[3]

gândurile – sau corect ar fi să folosim temenul de percepție.

Percepția fiecăruia despre: sine, lume și alte persoane.

O pecepție corectă (cogniție) duce la creștere, relaxare și prosperitate. Percepția greșită duce la stress și implicit la luptă pentru supraviețuire (încordare). Gândurile noastre au puterea de a schimba chimia corpului nostru. Unele gânduri provocă stres și unele gânduri provoca relaxare și de auto-reabilitare. [3]

Probabil cheia de a înțelege boala psihosomatică este să ne amintim că celulele, țesuturile, organele nu pun la îndoială informațiile care ajung la ele de la sistemul nervos. Ele pur și simplu răspund.[3]

Fiecare persoană are o percepție despre sine, despre lume sau despre altcineva, iar aceste percepții nu sunt altceva decât gânduri legate de aceste aspecte. Aceste gânduri interferă în fiziologie și în modul în care sistemul nervos comunică cu organismul. [3]

O bună informare, sau o informare pozitivă (life-affirming perception) menține sănătatea și duce la profit, prosperitate, pe când informarea greșită implică o reacție de stres și supraviețuire și trimite semnale „rele” către celule, țesuturi, organe, care eventual pot declanșa boli. Oamenii fac asta în fiecare zi. Ei răspund la percepțiile pozitive sau la percepțiile auto-distructie, negative. [3]

Exemple de boli psihosomatice

► SEMNAL DE SCHIMBARE

Boala este o perioadă de timp în care persoana afectată trebuie să se deconecteze, să se reseteze și să își regândească viața sau parte din viață. Ce anume faci sau nu faci și ce anume te-a adus spre această stare? Boala este un semnal de la inconștient care încearcă să spună că este nevoie de o schimbare în viață, să nu mai faci „ceva” sau să începi să faci ceva diferit. Prin tratarea simptomelor cu medicație de calmare a durerilor, este posibil să mențineți pericolul de a avea o problemă gravă de sănătate. A scăpa de o boală psihosomatică cu pastile este ca și cum ai repara hardware-ul care rulează un software defect. Este doar o chestiune de timp până când se strică din nou -dacă faci încontinuare ceea ce faci, vei obține ceea ce ai.[3]

Psihoterapeutul Ivan Staroversky povestește un caz: O femei avea dureri de cap frecvente care nu au dispărut după mai multe administrări de calmante. A încercat să își abordeze durerea respectivă dintr-o perspectivă diferită, și anume: avea probleme de comunicare cu fiica ei, probleme care au declanșat imagini, tipicuri mentale din propria ei copilărie (furie pe tatăl ei). Acceptând confruntarea cu emoțiile proprii înăbușite undeva în subconștient a realizat o imagine de ansamblu și a început să comunice productiv cu fiica ei. Această soluție a rezolvat, fără nici o altă pastilă, o durere de cap ce părea că nu mai trece. [3]

► BOALA ESTE O MODALATE DE A EVA CEVA NEPLĂCUT

Boala poate fi un mecanism inconștient de apărare. Există multe situații pe care oamenii mai degrabă le-ar evita decât șă se confrunte cu ele. [3]

Când un copil se îmbolnăvește are ocazia de a sta acasă și de a nu se ocupa cu activitatea școlară. După o serie de astfel de experiențe, creierul copilului va asocia boala cu sejurul la domiciliu. De aceea, uneori, copiii încearcă să mimeze o boală, astfel încât să poată sta acasă în loc să meargă la școală. Acest mecanism inconștient de evitare este învățat și purtat cu sine în maturitate. Unii oameni se îmbolnăvesc pentru că nu vor să se confrunte cu șeful sau cu o situație de la locul lor de muncă. [3]

► DRAGOSTE, ATENȚIE și CĂLDURĂ

Când oamenii se îmbolnăvesc, ei primesc atenția și dragostea membrilor familiei sau prieteni. Lumea în care trăim ne ține ocupați și de multe ori nu primim (nici nu oferim) atenția pe care ne-o dorim de la cei dragi. Inconștient mintea poate utiliza boala ca o modalitate de a obține atenția atât de necesară. De îndată ce persoana se îmbolnăvește, familia și prietenii devin mai atenți și plini de grije. [3]

Deși este foarte reconfortant, aceasta nu poate dura pentru o lungă perioadă de timp pentru că în cele din urmă oamenii se adapteză situației și se întoarcă la viața lor ocupată. Pentru a recâștiga atenția, bolnavul se îmbolnăvește și mai mult. Pentru unii oameni, acest lucru se poate transforma într-un proces continuu, problema de sănătate înrăutățindu-se în timp, în schimbul atenției de la cei dragi. [3]

Această formă de boală psihosomatică pot fi uneori văzută la unii „juniori” care de multe ori nu primesc suficientă atenție din partea membrilor familiei. Copiii pot folosi boala ca pe un atac la adresa părinților. De exemplu, o fetiță care avea o legătură puternică cu tatăl ei, de fiecare dată când tatăl trebuia să plece într-o călătorie de afaceri ei i se făcea rău. De îndată ce el se întorcea și petrecea timpul cu ea, fetița se recupera imediat. [3]

► CRIZA DE SCOP

Există un moment în care oamenii încep să se întrebe – Care este scopul vieții mele? Fiindu+le imposibil să își răspundă la această întrebare, unii oameni vor transforma boala în scopul lor în viață. Totul începe să graviteze în jurul bolii, participă la seminarii, caută fel de fel de informații, caută un ”guru”, testează diverse suplimente ca, în cele din urmă, această nouă preocupare devine stilul lor de viață și scopul existenței lor.

De exemplu, un bărbat la patruzeci de ani, care trăia singur, a vizitat în mod repetat medici și tot felul de specialiști în căutarea leacului care să-i vindece durerile de cap. Chiar dacă medicii i-au spus că nu era nimic fizic în neregulă, el a continuat să își descrie aceeași problemă în repetate rânduri. Nu a vrut să realizeze că problema lui e cauzată de un vid existențial din viața lui (fără direcție, fără hobby, fără nici o plăcere, ci cu o lipsă paralizantă de speranță, un sentiment dominant de gol). [3]

”Nu trebuie căutat sensul abstract al vieții, ceea ce contează nu este sensul vieții în general, ci mai degrabă sensul specific al omului la un anumit moment dat.” -din cartea Omul în căutarea sensului vieții. Logoterapia de Victor Frankl. Terapia prin a-ți motiva existența și viața, a-i găsi un sens –este o teorie cu atât mai interesantă cu cât știm că doctorul V. Frankl a trebuit să își aplice propria teorie legată de sens în unele dintre cele mai cumplite și lipsite de sens circumstanțe, și anume în lagărele de exterminare naziste.

Viktor Frankl (1905 – 1997) Născut la Viena într-o familie evreiască, Viktor Frankl a studiat medicina, specializându-se în neurologie și psihiatrie. Timp de patru ani a lucrat la Spitalul General din Viena, la “Pavilionul sinucigașilor”, tratând depresiile dificile ale pacienților săi. Punând stăpânire pe Viena, naziștii i-au interzis să mai trateze pacienții din rasa ariană, considerându-l nedemn datorită identității sale evreiești. Ulterior a devenit șeful departamentului neurologic al spitalului Rotshchild, singurul în care evreii erau admiși. De mai multe ori, opiniile sale medicale au salvat pacienți care urmau să fie eutanasiați, conform programului nazist de “igienzare rasială” inițiat de Hitler. La vârsta de 36 de ani s-a căsătorit cu Tilly Grosser, iar la 37 de ani a fost deportat în lagăr, aceeași soartă împărtășind și soția și părinții săi. Experiența sa de 3 ani petrecuți în lagărele de concentrare și în special perioada plină de suferință și teroare din ultimele 6 luni din lagărele de la Auschwitz și Dachau, când a fost simplu muncitor-sclav, așteptându-se în orice moment să fie exterminat, l-a condus la a-și dezvolta metoda sa de terapie prin voința de sens – logoterapia. Ideea care a stat la baza logoterapiei este că chiar și în cele mai absurde, dureroase și dezumanizante situații viața are un sens, chiar și în mijlocul unei suferințe extreme; suferința însăși are un sens.[19]

Cum să (îți) recunoști o boală psihosomatică?

Dacă bănuiți vreodată că ați putea avea o boală psihosomatică, puneți-vă aceste întrebări:

Ce vrea să însemne boala mea?

Care este problema pe care încearcă să mi-o comunice?

Ce poate fi schimbat?

Care este câștigul secundar din boala mea? (probabil inconștient urmăresc ceva)

Încercați să vă examinați boala holistic, să gândiți în afara a ceea ce sunteți obișnuiți. Fiți sinceri față de sine și puneți-vă întrebări în scopul de a înțelege sensul problemei, astfel încât să poată fi evitată pe viitor. O persoană nu se poate trezi dimineața și se îmbolnăvește din senin, fără nici un motiv. Căutați „ceva” ce ați făcut, sau nu ați făcut , iar acest „ceva” să fi putut cauza problema.

TULBURARE PSIHOSOMATICĂ

vs.

TULBURARE SOMATOFORMĂ

TULBURARE PSIHOSOMATICĂ

Psychosomatic psyche (minte) + soma (corp). O tulburare psihosomatică este o boală care implică atât mintea cât și corpul. Unele boli fizice sunt considerate a fi deosebit de predispuse să fie agravate de către factori mentali, cum ar fi stresul și anxietatea. Starea mentală de fiecare zi poate afecta gravitatea manifestărilor unei boli fizice la un moment dat. [5]

(din dex.) Psihosomatica = Disciplină medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor.

Ce boli sunt psihosomatice?

Putem spune că, într-o anumită măsură, cele mai multe boli sunt psihosomatice – implicând atât mintea cât și corpul. [5]

Există un aspect mental asociat fiecărei boli fizice. Modul de a reacționa la boală și de a trece prin ea variază foarte mult de la o persoană la alta. De exemplu, se poate ca erupția psoriazică să nu deranjeze forte mult pe unii oameni, iar pe alții, o erupție similară ca intensitate și localizare să îi ducă în pragul disperării, cu manifestări de depresie gravă și stare generală foarte proastă. [5] Nu există boli ci bolnavi.

Pot exista efecte fizice rezultate din cauze psihice. De exemplu, în unele boli mentale este posibil ca individul să nu mai mănânce, sau să nu mai aibă grijă de sine, ceea ce, evident, poate cauza probleme fizice. [5]

Cu toate acestea, termenul „tulburarea psihosomatică” este folosit în special cu sensul de "boală fizică care este considerată a fi cauzată, sau agravată de factori mentali". [5]

După cum am menționat mai sus, unele boli fizice sunt considerate a fi deosebit de predispuse să fie agravate de către factori mentali, cum ar fi stresul și anxietatea; de exemplu: psoriazisul, eczemele, ulcerele gastrice, hipertensiunea arterială și bolile de inimă. Există convingerea că partea fizică reală a bolii (gradul de erupție, nivelul tensiunii arteriale, etc.) pot fi afectate de factori mintali. Chiar dacă este mai dificil de dovedit etiologia psihică a unor leziuni fizice, putem crede „pe cuvânt” multele persoane care spun că starea lor mentală le afectează cât de „rea” este boala lor fizică este la un moment dat. [5]

De asemenea, termenul „tulburare/boală psihosomatică” este folosit și cu referire la cazurile când factori mentali provocă simptome fizice, dar nu există nici o boală fizică. De exemplu, o durere în piept poate fi cauzată de stres și nu poate fi găsită nici o boală fizică. Totuși, fără a putea fi încadrate clar în categoria de boală psihosomatică, pentru aceste simptome fizice cauzate de factori mentali termenul corect este „tulburare somatoformă sau „tulburarea de simptom somatic”. [5]

Cum poate mintea afecta bolile fizice?

Este bine cunoscut faptul că mintea poate provoca simptome fizice. De exemplu, atunci când ne este frică sau avem o stare de anxietate putem manifesta:

Ritm cardiac rapid

Palpitații = (din dex.)Mișcare anormală, puternică, rapidă sau neregulată a inimii, provocată de o boală, de o emoție, de un efort

Senzație de rău (greață)

Tremurături (tremor)

Transpirații

Uscăciunea gurii

Durere în piept

Dureri de cap

Un nod în stomac

Respirație rapidă [5]

Aceste simptome fizice sunt datorate intensificării activității impulsurilor nervoase trimise de creier spre diferite părți ale corpului și la eliberarea de adrenalină (epinefrină) în sânge.[5]

Legătura dintre minte și corp este important deoarece recunoaște că bunăstarea noastră fizică și mentală sunt direct legate una de alta. Sănătatea fizică și mentală nu sunt domenii separate. [1]

Stresul are un impact direct asupra organismului –în schema de mai jos sunt incluse afecțiunile produse de stres asupra organismulu. [1]

Cercetătorii în domeniul conexiunii minte-corp pun accentul pe modul în care stresul mental determină o reacție fizică, și vice-versa*. [1]

Totuși, modul exact în care mintea poate provoca anumite alte simptome nu este clar. De asemenea, nici modul în care mintea poate afecta boli fizice reale (erupții cutanate, tensiune arterială, etc.) nu este clar. E posibil a avea ceva de-a face cu impulsurile nervoase care ajung la corp -procese care nu sunt încă înțelese pe deplin. [5] Există, de asemenea, unele dovezi că creierul poate fi în măsură să afecteze anumite celule ale sistemului imunitar, care este implicat în diferite boli fizice. [5]

Care sunt tratamentele bolilor psihosomatice?

Fiecare boala are propriile opțiuni de tratament.

Pentru bolile fizice cele mai importante și adecvate tratamente sunt de obicei medicamentele sau alte tratamente fizice cum ar fi o operație chirurgicală.

Totuși, în cazul oricărei boli fizice, de obicei, personalul medical încercă să trateze o persoană ca pe un întreg și să țină cont de factorii mentali și sociali, care pot contribui la boală. Prin urmare, tratamentele aplicate pentru a ușura stresul, anxietatea, depresia, etc, pot ajuta în situația în care se consideră că ar înrăutății boala fizică[5]

SOMATIZARE (TULBURARE SOMATOFORMĂ, TULBURAREA DE SIMPTOM SOMATIC)

Când factori mentali, cum ar fi stresul determina simptome fizice condiție este cunoscută sub numele de somatizare. Tulburări somatoforme sunt o formă severă de somatizare, unde simptome fizice pot provoca o mare primejdie, de multe ori pe termen lung. Cu toate acestea, persoanele cu tulburări somatoforme sunt, de obicei, convinși că simptomele lor au o cauza fizica. [15]

Ce este somatizarea?

(din dex.) A somatiza = a dezvolta simptome ale unor boli în absența unei cauze medicale; a converti o stare de dezechilibru mental într-o stare patologică.

Când simptomele fizice sunt cauzate de factori mentali (psihologici) sau emoționali sunt numite somatizări. De exemplu, mulți oameni au dureri de cap ocazionale cauzate de stres mental. Dar, stresul și alte probleme de sănătate mintală pot provoca multe alte simptome fizice, cum ar fi:

Dureri în piept

Oboseală

Amețeli

Dureri de spate

Senzație de rău (greață) [15]

Cum poate mintea să cauzeze simptome fizice?

Relația dintre minte și corp este complexă și nu este pe deplin înțeleasă. Când o persoană se somatizează, într-un fel problema mentală sau emoțională este exprimată parțial, sau în principal, ca unul sau mai multe simptome fizice. Cu toate acestea, simptomele sunt reale și nu sunt imaginate; individul simte durerea, are diaree, etc. [15]

Cât de răspăndite sunt somatizările?

Sunt ceva comun, obișnuit. Uneori putem asocia simptome fizice unui stres recent sau unei probleme de sănătate mintală. De exemplu, ne putem da seama că o criză de dureri de gât sau de cap se datorează stresului. Anxietatea și depresia sunt, de asemenea, motive comune în declanșarea unor simptome fizice, cum ar fi palpitații, dureri articulare, etc. De multe ori simptomele fizice dispar atunci când factorii emoționali și mentali se domolesc. Cu toate acestea, de multe ori nu ne dăm seama că un simptom fizic se datorează unui factor mental. Este posibil să considerăm că avem o boală și să ajungem la doctor. [15]

Somatizarea și simptomele funcționale

Unii medici preferă să folosească termenul de „simptom funcțional” atunci când pentru un simptom fizic nu poate fi găsită nici o cauză fizică cunoscută. Un simptom funcțional înseamnă că o funcție a corpului este defectă (de exemplu, durere sau diaree), dar nu se știe cauza. Cauza se poate datora unor factori mentali (somatizare), factori fizici încă descoperiți, sau o combinație a celor două. Un alt termen care este folosit uneori pentru astfel de simptome este „simptom medica inexplicabil”. [15]

Care tulburări sunt somatoforme?

Tulburările somatoforme sunt capătul extrem al scalei de somatizare. Astfel, simptomele fizice persista pe termen lung, sau sunt severe, dar nici o boala fizica poate explica în totalitate simptomele. În cadrul tulburărilor somatoforme sunt incluse:

Somatizarea – persoanele cu astfel de afecțiune au o multitudine de simptome fizice în diferite părți ale corpului: durere de cap, senzație de rău (greață), dureri de burtă (abdominale), probleme intestinale, tulburări de ciclu, oboseală, probleme sexuale.

Simptomele principale pot varia în perioade diferite de timp. Persoanele afectate tind să fie impresionate de simptomele sale. Așa că, își descriu simptomele drept „teribile”, „insuportabile”, etc. și acestea pot afecta în mare măsură viața de zi cu zi. Tublurarea persistă pe termen lung deși simptomele pot fi sus-jos ca severitate.

Cauzele nu se cunosc. Pot avea de-a face cu dorința inconștientă de a primi ajutor, atenție și îngrijire. Apare de obicei între 18 – 30 de ani cu prevalență mai mare la femei.

Unui doctor îi este dificil să pună un diagnostic de somatizare, deoarece e greu să fi sigur că nu există nici un suport fizic al simptomelor. Așa că, persoanele cu această tulburare tind să facă apel la diverși specialiști și au o grămadă de analize și investigații. Oricum, nu se descoperă nici o boală fizică asociată simptomelor. [15]

Pentru a realiza importanța și larga răspândire a procesului psihic inconștient numit somatizare, voi cita din capitolul 5 al cărții Molecula morală de Paul J. Zak:

„Acum câțiva ani, la Centrul Medical al Universității Loma Linda din California, SUA, soția mea conducea un centru ambulatoriun pentru epileptici, frecventat de numeroși pacienți care suferiseră traume. De multe ori era vorba de femiei atât de maltratate încât distrugerea emoțională începuse să se manifeste prin simptome fizice – proces numit somatizare. Ajungeau ferm convinse că sunt paralizate, că au crize de epilepsie sau atacuri de cord.

La animale, situațiile extreme de neglijare sau maltratare pot duce la dezactivarea fiziologiei formării de legături generate de eliberarea de oxitocină. Am vizitat centrul ca să văd dacă. Prin intermediul jocului încrederii, n-am putea găsi dovezi ale unui efect similar la oameni.

Primul pacient studiat a fost o femeie de douăzeci și doi de ani pe nume Alicia, care fusese violată repetat de tatăl ei vitreg încă de la vârsta de doisprezece ani. Deși nu avea nici o problemă fizică la picioare, a venit într-un scaun cu rotile. La încurajarea doctorilor, a reușit să se ridice și chiar să înainteze cu pași târșiți, dar în mintea ei, se considera complet paralizată.

Alicia era dureros într-o stare de precară. Când i-am luat sânge, am observat cum îi atârna capul și cum evita să ne întâlnească privirile. De cooperat însă, coopera în totalitate și a participat fără probleme la jocul încrederii. Dar când i s-au transferat bani, în calitate de jucător B, această dovadă de încredere nu i-a provocat nici o creștere bruscă a nivelului de oxitocină. Era așa cum anticipasem: traumele din copilărie îi blocaseră receptorii de oxitocină. Ne-a trebuit un an ca să trecem cincisprezece pacienți cu efecte de somatizare, precum Alicia, prin protocolul nostru cu jocul încrederii. Toți duceau vieți foarte dezordonate și pur și simplu nu veneau când spuseseră că o vor face, sau se mutau, sau își schimbau numerele de telefon, așa că ne era foarte greu să îi găsim.

Mai târziu am scanat creierele acelorlași pacienți în timp ce le arătam fotografii cu oameni aflați în situații grele, care de obicei trezesc empatia. La persoanele traumatizate, corpul amigdalian este blocat. În acea zonă din creier se află mulți receptori de oxitocină și tot aici se modulează emoțiile. Așadar, ca și Alicia în jocul încrederii aveau un peisaj emoțional plat: nu au manifestat nici o reacție la fotografii.

Când am încercat să dăm din nou de Alicia ca s-o rugăm să vină pentru o tomografie cerebrală, ruda care a răspuns la telefon ne-a spus că murise. Apoi a închis, înainte să apucăm să ne exprimăm condoleanțele sau să aflăm ce se întâmplase.”

Ipocondria – este o tulburare în care oamenii se tem că simptomele lor minore pot fi cauzate de boli grave. De exemplu, că o durere minoră de cap este produsă de o tumoare pe creier, sau că o erupție ușoară este începutul unui cancer de piele.

Chiar și senzații corporale normale, cum ar fi "ghirțăitul de burtă" poate fi considerat ca un simptom al unei boli grave. Persoanele cu aceasta tulburare au multe astfel de temeri și petrec mult timp gândindu-se la simptomele lor.

Ipocondria este similară cu o tulburare de somatizare, diferența fiind că ipocondricii pot accepta că simptomele lor sunt minore, dar cred și se tem în continuare că ele ascund unele boli grave. Reasigurarea unui medic că totul este în regulă, de obicei, nu ajuta, individul considerând că respectivul doctor nu i-a găsit acea boală gravă. [15]

Conversia – (denumită anterior isterie) este o condiție în care o persoană are simptome care sugerează o boală gravă a creierului sau a nervilor, nefiind însă o boală neurologică. Simptomele de obicei apar rapid, ca răspuns la o situație stresantă. Stresul mental este inconștient convertit într-un simptom fizic. [15]

Simptome sau deficite motorii:

Tulburări de coordonare sau de echilibru

Slăbiciune / paralizie a unui membru sau a întregului corp ( paralizoe isterică sau tulburări de conversie motorie)

Deprecierea sau pierderea capacității de exprimare (afonie isteric)

Dificultate la înghițire sau o senzație de un nod în gât

Retenție urinară

Crize sau convulsii psihogene non-epileptice

Distonie persistentă (mișcări și spasme involuntare ale mușchilor corpului, care determină poziții anormale și dureri ale zonelor afectate; nu afectează capacitatea intelectuală a pacientului, dar induce o dizabilitate de ordin funcțional)

Tremor, mioclonii sau alte tulburari de circulatie

Probleme mersului (astasia-abazie; din grecește, incapacitatea de a sta și de a merge)

Pierderea conștienței (leșin)

Simptome sau deficite senzoriale:

Afectarea vederii (orbire isterică),

Vedere dublă

Afectarea auzului (surditate)

Perturbări sau chiar pierderea simțului tactil sau senzații de durere[38]

Tulburare de conversie tinde să apară la persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30. Adesea simptomatologia durează nu mai mult de câteva săptămâni, dar la unele persoane pot persista pe termen lung. În multe cazuri, există doar un episod și nu este nevoie de tratament, odată ce simptomele au dispărut. Este totuși posibil ca din când în când unele persoane să exprime episoade repatate de conversie. [15]

Tulburarea dismorfică corporală (dismorfofobia, sindromul urâțeniei închipuite) – a fost recunoscută formal în 1997 și inclusă în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-IV) în cadrul tulburărilor somatoforme. Dismorfofobia este definită ca preocuparea extremă pentru un anumit defect fizic imaginar sau ingrijorarea mult prea mare legată de un defect fizic minor. [14]

Este o condiție în care persoana afectată își petrece o mulțime de timp îngrijorată și preocupată de aspectul ei. O persoană cu această tulburare se poate focusa pe un defect fizic aparent, defect insesizabil de alți oameni, sau, ar putea avea un defect fizic minor, dar preocuparea față de aceasta este disproporționată în raport cu defectul. [15]

De exemplu, o persoană poate crede că el/ea are un cusur la piele sau că nasul lui/ei are o formă ciudată. Cu toate acestea, nimeni altcineva nu poate vedea defectul, sau cusurul este considerat banal de majoritatea oamenilor. Persoana devine preocupată de acel defect imaginar sau minor. De exemplu, el/ea poate petrece mult timp în oglindă în căutarea defectului. Poate recurge la machiaj de camuflare, pentru a-și asunde defectul. [15]

Gândul la defectului respectiv le produce o mare mâhnire, persoanele cu această afectiune chiar suferă. Unii dintre acești bolnavi recurg la chirurgie cosmetică. [15]

Durerea -ca boală – persoană are o durere persistentă care nu poate fi atribuită vreunei tulburări fizice, nu se referă la durerea care însoțește vreo modificare fizică. [15] Durerea este fenomen somato-psiho-emoțional intens și chinuitor, trăit diferit de fiecare dintre noi, este un simptom dezagreabil care însoțește atât afecțiunile banale, dar și boli extrem de grave. Să nu uităm că durerea face parte din sistemul nostru de alarmă, iar apariția ei ne obligă să căutăm cauza care a produs-o și să o tratăm cât mai repede și mai bine.

Tulburările somatoforme, listate mai sus, sunt clasificate ca tulburări de sănătate mentală -atâta timp cât se consideră că sunt simptome cauzate de factori mentali- dar, cu toate acestea, ele nu pot fi explicate în totalitate de depresie, abuz de substanțe, sau alte tulburări de sănătate mintală recunoscute. Ele neputând fi încadrate la categoria clară a „bolilor de sănătate mentală” au rămas un fel de rămășiță a acestor, și de aceea, recent, toate aceste tulburări au fost încadrate sub o nouă denumire, și anume "tulburare de simptom somatic".[15]

Medicii sunt obisnuiți să pună diagnosticul în baza unor modele simptomatice stricte. Cu toate acestea, în cazurile de față, ei se bazează mult mai mult pe măsura în care simptomele afectează viața și bunăstarea persoanei. De asemenea, este recunoscut faptul că tulburarea de simptom somatic poate apare la persoanele cu boli fizice ca artrită sau cancer. [15]

Persoanele cu tulburări somatoforme, de obicei, nu sunt de acord că simptomele lor sunt datorate unor factori mentali, ci sunt convinși că simptomele lor sunt cauzate de probleme fizice. [15]

Cine face tulburări somatoforme și ce anume le provoacă?

Tulburări somatoforme pot afecta pe oricine de orice vârstă. Numărul exact de persoane afectate este dificil de stabilit, deoarece multe cazuri, probabil, nu sunt diagnosticate. Se consideră că somatizarea ar fi destul de rară, afectând aproximativ 1 din 1000 de persoane. Ipocondriea și corp tulburarea ddismorfică sunt, probabil, mai frecvente. [15]

Nu este clar de ce unii oameni dezvoltă tulburări somatoforme. Se consideră că atât "aranjamentul" genetic și factorii de mediu ar fi implicați. "Aranjamentul" genetic este materialul moștenit de la părinți și controlează diferite aspecte ale corpului, iar acest fond combinat cu factori, cum ar fi modul în care a fost cresută persoana, influențele parentale și ale altor persoane, etc, toate acestea pot contribui la dezvoltarea somatizării. [15]

Tulburări somatoforme sunt mai frecvente la persoanele care abuzează de alcool și droguri. Cu toate acestea, drogurile și alcoolul pot fi factori atât ​​cauză cât și efect. De exemplu, unele persoane pot apela la alcool sau alte droguri pentru a-și ușura suferința adusă de simptomele lor somatice. Pe de altă parte, excesul de alcool sau de droguri ilicite pot agrava simptomatologia. [15]

Care este tratamentul tulburărilor somatoforme?

Adesea, tratamentul este dificil, pentru că, de obicei, oamenii cu tulburari de somatizare nu acceptă că simptomele lor sunt datorate unor factori mentali (psihologici). Pacienții se pot supăra pe medicii lor incapabili să le găsească cauza simptomelelor fizice. O altă dificultate este că persoanele cu tulburare de somatizare, ca toți ceilalți, la un moment dat vor dezvolta și boli fizice -fiecare nou simptom este o provocare pentru medic care nu să știe cât de departe să meargă cu investigația. [15] (ca în fabula lui Esop cu băiatul care strigă „Lupul, lupul!” – Acel simptom are, sau nu are, cauză fizică?!)

Mulți oameni considerați că ar avea o tulburare somatoformă au, de asemenea, și alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea sau abuz de substanțe. Tratamentul acestor alte probleme de sănătate mintală pot îmbunătăți situația simptomului somatic. [15]

În cazul în care persoana poate fi convinsă de faptul că factorii mentali pot contribui la, sau cauza, simptomele fizice, atunci ei pot accepta un tratament prin discuție (engl. talking treatment). Tratamentele prin discuție, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, ar putea ajuta oamenii să inteleagă motivele din spatele simptomelor. Astfel de tratamente au scopul de a modifica oricare dintre credințele false pe care o poate avea persoana și a o ajuta să își identifice și ulterior să se ocupe de problemele emoționale. [15]

Medicația nu are vreo pondere în tratament, cu excepția cazului în care tulburarea somatică este asociată cu anxietatea sau depresia care îi stau la bază. În dismorfofobie și durerea ca boală au ajutat medicamentele numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI -selective serotonin reuptake inhibitors).[15]

MEDICINA HOLISTICĂ

Medicina holistică este un mod de abordare a aspectelor ce țin de sănătate și boală cu totul diferit de cel clasic. Ea se aplică încă de pe vremea lui Hipocrate, dar de-a lungul veacurilor a intrat într-un con de umbră și abia în ultimele decenii a fost redescoperită -la ora actuală fiind din ce în ce mai apreciată, atât de medici cât și de pacienți, datorita rezultatelor sale.[6]

În concepția holistică omul este privit ca un tot, ca un întreg indivizibil. Ființa umană nu este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care interactionează permanent unele cu altele, în timp ce întreg sistemul interacționează cu mediul înconjurator. Din interacțiunea componentelor sistemului rezultă proprietăți pe care nu le pot manifesta părțile luate separat. Metodele holistice de tratament se adresează bolnavului și nu bolii, ele ocupându-se concomitent de corpul, mintea și sufletul acestuia, în conformitate cu legile naturii. [6]

Metodele de prevenire a bolilor sunt multiple: o gândire corectă, alimentația echilibrată, exercitiul fizic, viața ordonată etc. Ele sunt metode excelente de menținere a sănătății, dar insuficiente când e vorba de reechilibrarea organismului după declansarea bolii. Pentru aceasta e nevoie de acțiuni mai energice, care să se adreseze forței vitale, pe care să o întărească, să o ajute să aducă organismul într-o stare de sănătate cât mai apropiată de normal. Acest lucru se poate realiza prin metode naturale, energetice, informaționale, lipsite de toxicitatea și efectele secundare pe care le au medicamentele chimice folosite de medicina clasică. [6]

Câteva dintre cele mai folosite metode holistice sunt: acupunctura, presopunctura, reflexoterapia, fitoterapia, meloterapia, cromoterapia, sacroterapia, etc. Homeopatia este una dintre cele mai importante metode holistice de restabilire a sănătății. Ea este o metoda sistematizată de stimulare energetica a forței vitale a organismului cu scopul tratarii bolii. [6]

Fiecare dintre părțile corpului reprezintă un microcosmos al acestuia și însăși ființa umană este un microcosmos al Universului aceasta este concepția holistică. Stagnarea energiei este un concept incontestabil în practicile medicale chinezesti, conform cărora suferința este întotdeauna datorată unui blocaj al energiilor; este de ajuns ca acestea să fie eliberate ca apoi orice fel de durere să dispară. Acesta este motivul pentru care nu trebuie tratat direct organul respectiv, deoarece boala, chiar organică, are intodeauna la origine o problemă ce ține de energia din zona afectată. [7]

În concluzie, este de reținut că trebuie tratat întregul!

Dr. Weston A. Price a călătorit de-a lungul lumii pentru a găsi secretele oamenilor sănătoși și a elaborat teorii asupra relațiilor existente între nutriție, sănătate dentară și sănătate psihică

În 1900, Dr. Weston A. Price a cercetat legătura dintre sănătatea orală și boli. El a descoperit în cadrul unor triburi băștinașe că dieta lor tradițională le garantează aproape 100 % lipsa cariilor dentare. [10]

Acest lucru are sens pentru că așa cum știm astăzi, multe probleme de sănătate în organism, cum ar fi: cancerul de colon, bolile de inimă, hipertensiunea arterială, obezitatea etc., provin de la nutriție. [10]

Tot corpul este interconectat, interconectare pe care o putem vedea fie din punctul de vedere științific (cu care lumea occidentală este obișnuită) fie din punct de vedere energetic (meridianele concentrânduse pe fluxul și legăturile enrgeticemai mult decât pe cele anatomice).

Schemele de mai jos sunt concepute pentru a ne ajuta să descoperim ce dinți se află pe același meridian cu părți specifice ale corpului și, prin urmare, sunt legați cel mai direct.

De asemenea, dintii sunt asociați cu emoții pozitive și negative care se pot adăuga simptomatologiei afecțiunii dentare. Există o legătură între emoțiile simțite și afecțiunile dentare manifestate prin carii sau leziuni gingivale. Data viitoare când aveți o durere de dinti, de exemplu, la cel de al treilea molar, dreapta, sus, verificați dacă nu cumva aveți resentimente față de un membru al familiei. [10]

Emoțiile sunt energie iar atunci când există blocaje energetice în organism acestea pot afecta fluxul de-a lungul meridianelor la fel cum fluxul sangvin poate fi coagulat. Permiterea emoțiile să curgă și recunoașterea cele negative pentru a le elibera poate permite corpului să se vindece singur și meridianele plecate de la dintii să curgă libere. [10]

Chiar dacă medicina chineză, acupunctura, meridianele energetice și energia chi nu fac domeniul de studiu al facultății în care studiez, este posibil totuși ca la un moment dat să vi se pară interesantă și această metodă veche de diagnostic. Energia vitală chi și circulația ei prin meridianele energetice se studiază și se aplică de mii de ani, iar în prezent începe să fie predată studenților din întreaga lume. [10]

MERIDIANE ENERGETICE ÎN STOMATOLOGIE și IMPLICAȚII EMOȚIONALE

* Triple warmer – temen folosit în medicina tradițională chineză care face referire la un "sistem de organe" -unul dintre cele doisprezece organe vitale (“organ triplu” cu rol de sursă și de distribuție a energiei vitale -inclusiv cea calorică- în organele corpului). Se consideră că triple warmer reglementează fluxul de energie vitală care circulă prin organe. Zona superioară: de la orificiul bucal până la juncțiunea gastroesofagiană; responsabilă de aportul de aer, lichide și solide; armonizează energiile inimii și plămânilor. Zona mijlocie: de la juncțiunea gastroesofagiană până la pilor; coordonează digestia; armonizează energiile care circulă prin stomac, splină și pancreas. Zona inferioară: de la pilor până la anus; responsabilă de extragerea nutrienți din alimente și de excreția de lichide și solide; armonizează activitatea ficatului, rinichilor, vezicii urinare, intestinul gros și subțire, și organele de reproducere. [9]

ABORDAREA HOLISTICĂ ÎN CABINETE STOMATOLOGICE

Concepția holistică de ireductibilitate a întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil în cazul holisticii dentare se concentrează pe influiența reciprocă între:

Metodele dentare holistice includ evaluarea pacientului în ceea ce privește starea generală a sănătății, incluzând aici și starea psihică de bine, de mulțumire și confort în propria-i piele și conjunctură, deoarece acești factori pot afecta pe termen lung sănătatea dinților și gingiilor. (prin conjunctură înțegelegând „unghiul” din care îți privești viața, inclusiv educația morală care are legătură cu sentimentele de recunoștință și mulțumire -spiritualitatea nicidecum nu este legată de sentimente negative).

Personalul acestor cabinete este pasionat de metodele holistice dentare, care cuprind tratamente dentare preventive concepute pentru a se portivi nevoilor specifice, individuale ale pacientului. [11]

Un astfel medic oferă metode de prevenire și tratament dentar care, de asemenea, duc la ameliorarea întregului corp și îmbunătățește starea generală de sănătate. [11]

Conduita în cabinetele dentare holistice pune accent pe următoarele aspecte:

It is now well recognised that our overall general health can play a large role in terms of our dental health. Not only can conditions like heart disease and diabetes severely affect our dental health but research now indicates that poor dental health may also increase our risks of developing these medical conditions.
At Enhance dental we use a holistic dental approach to help improve and prevent dental conditions that can often lead to better general health.

Some medications prescribed by your doctor may have negative dental outcomes. Some medications designed to help prevent osteoporosis (Bisphosphonates e.g Fosomax) may cause serious dental problems. If an extraction is required and you are taking Bisphosphonates medication very painful long term ulcers may form in the bone (osteonecrosis of the jaw).  Many medications can also lead to reduced salivary flow (dry mouth). This can promote severe decay and other dental problems. Your medical history is carefully documented and assessed to help find preventative strategies that may alleviate the negative effects some medications can have on your dental health.

Stomatologia holistică este în continuă evoluție. Este necesar ca dentistul holistic să studieze continuu și să fie la curent cu cele mai recente cercetări și tehnologii în domeniu tratamentelor dentare, materialelor și metodelor concepute pentru îmbunătățirea stării de sănătate și bunăstare.

Implicațiile sănătății orale în sănătatea întregului organism.

:

Alătur aceste imagini extreme în dorința de a puncta legătura dintre sănătatea orală și cea generală, a întregului organism. Precum și, în a vă demonstra faptul că tot ceea ce vedem (percepem) ne declanșează gânduri și senzații iar, în final, sentimente și decizii.

Este greu de imaginat că o infecție gingivală poate avea un impact dramatic asupra altor organe, cum ar fi inima, plămâni, oasele, nivelul de zahăr din sânge și dezvoltării fetale? [21] Nu, nu este greu de imaginat.

Trăim într-o perioadă în care societatea oferă condiții de trai civilizate și atât de multe surse de informație, încât, la un moment, dat te faci vinovat de faptul că nu știi să ai grijă de sănătatea ta. Se pune mare accent pe medicina de prevenție și, de acceea, nu există motive ca „îmi e frică de dentist” (un control periodic de rutină nu doare) „las că nu am nimic, mă duc altădată”. A nu folosii ața dentară, a evita vizitele la dentist, a invoca că apa de la robinet e prea rece, sunt decizii personale care țin, evident, tot de minte, de psihic și de (de ce nu?) de inteligență.

Infecțiile gingivale pot afecta corpul în patru moduri: [21]

Sistem circulator – din gingii bacteriile pot intra în fluxul sanguin și astfel ajung în alte părți ale corpului provocând infecții secundare sau contribuind la agravarea bolilor deja manifeste. [21]

Sistem imunitar – răspunsul inflamator al organismului la boli ale gingiilor pot declanșa alte boli inflamatorii (boli de inima, diabet, insuficiență renală) precum și anevrism arterial (dilatare vas sânge). [21]

Sistemul respirator – bacteriile din leziunea gingivală aderă la picaturile de salivă pe care le inhalați. Efectiv, la fiecare inhalație respirați acele bacterii, iar acest lucru poate provoca infecții pulmonare și probleme respiratorii. [21]

Nivelul de zaharuri din sânge – se cunoaște faptul că diabetul este un factor de risc în apariția afecțiunilor parodontale, însă sunt studii care arată și o cauzalitate inversă, adică studii statistice arată că persoanele care au infecții gingivale cronice sunt mult mai expuse riscului de a dezvolta diabet de tip ll; [22]

GRIJILE și IMAGINAȚIA

Creierul uman e alcătuit din circa 86 de miliarde de neuroni, care lucrează împreună la crearea bogăției experiențelor noastre personale, prin emiterea de impulsuri electrochimice în tipare specifice, în zone cerebrale distincte și printr-o complexă rețea de conexiuni.

Conexiunile neuronale sunt responsabile de paternurile individuale de percepție și procesare a infomației primite. GRIJA, îngrijorarea (cu „prietenii ei” stresul și anxietatea sau chiar depresia, sinuciderea, crima) este o funcție a imaginației. Aceleași gânduri focusate pe grijă, vor parcurge zilnic aceleași conexiuni neuronale. Deprinderile de gândire, paternuri mentale se fac prin sinapsele dintre neuroni. Procesele mentale proprii, imaginația, gândirea vor bate mereu același drum prin creier, realizând un fel de „poteci”, pe care, uneori, așa zisul proces rațional întră automat (paternurile mentale). Singur, prin gândire, îți vei creia anumite poteci în creier. De menționat este și faptul că se consideră că rațiunea duce la cunoașterea de adevăruri, iar dacă rațiunea este „procese chimice din creier” , chiar dacă chimia respectă aceleași legi în toate creierele, nu toate raționamentele sunt lafel de valabile. Deci, a nu se confunda „părerea mea” cu o cunoaștere reală; a ține totuși cont de diferența dintre doxă și epistem. De aceea, este necesar un autocontrol al acestor „poteci”.

„Noi vedem cu ochii. Dar totodată vedem și cu creierul. Iar faptul că vedem cu creierul este adesea numit imaginație. Și suntem familiarizați cu peisajele din imaginația noastră, calitățile noastre esențiale. Am trăit cu ele toată viața noastră.” [33] -Oliver Sacks

Cu imaginația se pot proiecta navete spațiale, se pot construi poduri, sau se poate vorbi despre nemurire și tot cu imaginația te poți îmbolnăvii la propriu!

În domeniul de interes al bolilor psihosomatice, imaginația joacă un rol crucial.

Cu referire la cauzele, prevenirea și tratamentul bolilor psihosomatice consider foarte utilă oricărui om (afectat sau nu de astfel de tulburări) prelegerea domnului. Dr. Martin L. Rossman, făcută la televiziunea Universității din California de televiziune (UCTV – University of California Television) intitulată „Cum creierul tău poate transforma anxietatea în calm" – o încântătoare argumentare științifică împotriva îngrijorării. [40] (VEZI referința 23.)

Comentariile unei persoane din auditoriu:

Următoarea frază mi-a fost spusă mai mult de către un profesor: "A îți face griji este o activitate inutilă, nu-ți lasa mintea să meargă în direcția asta, vei risipi energie prețioasă." În teorie sunt de acord, dar eu pe mine însumi mă găsesc îngrijorat.[40]

În superba lui prelegere, dr Rossman ne cere să ne facem o listă care să conțină grijile noastre și apoi să o împărțim în trei categorii:

„Lucruri pe care le pot schimba",

„Lucruri de care nu sunt sigur că le pot schimba",

„Lucruri pe care nu le pot schimba ". [40]

Fă acestă listă acum!  De exemplu, îmi pot schimba alegeri, stilul de viață; îmi pot schimba atitudinea. Asta și asta nu sunt sigur că pot schimba. Cu siguranță nu pot schimba trecutul.

Tot despre acesată lista a grijilor: psihologul cere pacientului să își noteze pe o hârtie toate temerile sale. Peste câteva săptămâni, la o sedință ulterioară i se cere pacientului să își recitească lista. Și, … să fim serioși, câte din acele îngrijorări s-au adeverit? Uneori numai simpla conștientizare a acestui fapt, îl determină pe pacient să se liniștească, să schimbe perspectiva.

Rossman ne îndreaptă atenția asupra faptului că prin metoda de "a îți răsuci grijile într-o vizualizare pozitivă", ne putem reduce stresul. El sugerează să ne punem întrebarea: "Dacă ar fi după mine …" Creați o imagine a rezultatului dorit. Consolidați această imagine, revizualizând-o ori de câte ori începeți să vă faceți griji. Schimbați, întoarceți pe dos rezultatul negativ, asupra căruia simțiți că aveți putin sau nici un control. Rossman propune să ne spunem singuri: "Acesta este locul unde am de gând să îmi pun energia."

Redirecționarea gândurilor noastre are nevoie de practică. Încercați așa ceva și observați cum vă veți simți. [40]

(vezi Cauzele îmbolnăvirilor „gândurile” –te pot îmbolnăvi sau vindeca, pag 9-10)

Einstein a spus, „Imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată la tot ce știm și înțelegem, pe când imaginația este cuprinde întreaga lume, și tot ce va fi vreodată de cunoscut și înțeles. ” Tot el a spus și: „Logica te duce din A în Z, imaginația te duce oriunde” [40]

Când am luat lecții de călărie și învățam cum să sar, mi s-a spus, "Întotdeauna să privești dincolo de bara de săritură, acolo unde dorești să meargă calul. Dacă te uiți la bară, calul va interpreta acest lucru cum că tu dorești să se oprească la salt." Am constatat fascinant și minunat în același timp adevărul acesta. Dă la o parte frică și grijile! Pune ochii pe țintă!

În scopuri terapeutice sunt folosite și așa zisele „controlled imagery” tehnici de imagistică mentală (imaginație) asistată -descrieri vizuale, limbaj figurat, exemplificare prin imagini specifice, medicul terapeut îți ghidează imaginația spre „locuri” potrivite situației psihice în cauză.

Imaginația „scăpată din mână” este o sursă majoră de stres.

Imaginația controlată cu abilitate este capabilă să relaxeze, să ușureze stresul.

Imagistica mentală /imaginația controlată adaugă inteligență emoțională și intuitivă în soluționarea îngrijorărilor.

Imagistica mentală /imaginația controlată poate calma creierul, extinde gradul de conștientizare, face posibilă capacitate de a avea mai multe alegeri, opțiuni, și revigorează mintea.

Puțini oameni au fost instruiți în a își folosi imaginația în scop terapeutic[23].

Un alt expert, călugărul David Steindl-Rast, în discursul său mediatizat pe TED (un web-site de popularizare a științei; ref.[41]) intitulat, "Vrei să fii fericit? Fii recunoscator." ne sugerează "Stop! Privește și Ascultă" – pentru a cultiva o apreciere a vieții noastre, pentru a cultiva recunoștiința. Premisă lui este că recunoștința ne face fericiți. Când ne oprim, privim și ascultăm recepționăm momentul: păsările zboară, luna este în creștere pe cer -observați multe detalii din viața noastră. Știm că prin organismul nostru circula „hormonii buni” ca răspuns la sentimentele de recunoștință. „Hormoni de întinerire, de vitalizare” vor circula prin sistemul nostru. Când fac această schimbare și intru în comanda "Stop Privește și Ascultă" este posibil să aflu că la baza fericirii mele se află recunoștiința pentru acest dar primit pe gratis: viața mea. Simțiți gratitudine pentru binele primit, pentru misterul care ne înconjuară și pentru ceea ce putem percepe ca ființe vii; după cum spunea Diva Breath "în acest moment pot respira, pot primi pe deplin forță de viață, vitalitate și energie pură!" [40]

Logoterapia, așa numita voință de sens a lui Viktor Frankl (vezi pag 12) nu se referă la abstractizare, filozofare sau spiritualizare, ci pur și simplu la o motivare personală, la a îți găsi o plăcere, un hobby, o preocupare (fie aceea și să tricotezi pentru nepoți) –sens și scop concret al vieții tale.

Anecdota de mai sus arată cât de delicat este orice om ca subiect psihologic și că oricât de sănătoși emoțional și mental ne dorim să fim, depindem totuși mai mult de noi înșine decât de doctor sau de „înțeleptul din vârful muntelui” … și (teoretic) nu depindem nici măcar de cirumstanțele vieții. Oameni precum dr. Viktor Frankl ne arată puterea spiritului în circumstanțe cumplite îvățându-ne despre sensul vieții dintr-un lagăr de concentrare.

Bolile psihosomatice sunt altceva decât o boală psihică și, de aceea, este cu atât mai mult de dorit a fi înțelese și evitate.

Tot o regulă în psihologie este faptul că o persoană nu va zice niciodată despre sine „sunt rău/rea” ci întotdeuna la originea problemei personale va fi altcineva sau altceva, întotdeauna ura (care intoxică corpul) este provocată din afara lui/ei.

Probabil, și în tratamentul bolilor psihosomatice trebuie plecat de la acest aspect: tu ești trupul tău + mintea ta + sufletul tău.

Dr. psiholog Albert Ellis spunea:

Albert Ellis este considerat „bunicul” terapiei cognitiv-comportamentale. Este recunoscut ca psihoterapeut de marcă, fondatorul Terapiei Rational Emotive si a Institutului Albert Ellis. S-a nascut pe 27 septembrie 1913 in Pittsburgh, intr-o familie de evrei. A trecut în neființă în iulie 2007.   Terapia rațional-emotivă și comportamentală (rational emotive behavior therapy – REBT) este una dintre cele mai eficiente și mai utilizate forme de psihoterapie în practica clinică.

Cum ne putem schimba sentimentele?[43]

Chiar avem opțiuni disponibile. Odată ce vedem aceată realitate, mânia și depresia încep să se evapore.

Furia și depresia sunt prietene bune, deseori merg împreună. Probabil, motivul pentru care sunt așa bune prietene, este că fiecare reprezintă practic un răspuns emoțional pasiv. Furia și depresia acceptă gratuit ideea că sursa problemelor noastre este situată în afara noastră; că am fost persecutați, înșelați de alții, sau că am fost victimizați de forțe aflate dincolo de controlul nostru. Și chiar dacă, uneori, acesta poate fi cazul, deseori este o exagerare. Altfel spus, noi avem opțiuni disponibile, chiar dacă nu întotdeauna suntem pregătiți să le recunoaștem. Odată ce vom vedea acest lucru, furiile și depresiile noastre încep să se evapore.

Harriett Lerner, în cartea sa, Dansul furiei, face referire la un scenariu ipotetic, care ilustrează acest aspect. Imaginează-ți că tu și colegul tău de cameră aveți o pisicuță ca animal de companie. Într-o noapte, pisoiul vă trezește cu un mieunat ciudat. Este 2:30 dimineața și te simți vizată. Te întorci la colegul de cameră, și cu siguranță coversația între voi doi va fi aproximativ astfel:

Tu: „Miaună cam ciudat. Cred că ar trebui să chemăm un veterinar”.

Colegul tău de cameră: „Vrei să spui că ar trebui să sun la veterinar? Este miezul nopții!"

Tu: „Nu știu. Miaună într-adevăr destul de urât. Cred că ar trebui să sunăm la veterinar… "

Colegul tău de cameră: „Știi ce, culcă-te înapoi. Probabil încearcă să elimine un ghem de blană."

Tu: „Ești sigur că nu ar trebui să chemăm veterinarul?"

Colegul tău de cameră: „Noapte bună!"

Amândoi mergeți înapoi la culcare, și dimineața când te trezești, pisica este moartă.

Stai un pic, inspiră profund și întrebă-te: ce vei simți față de colegul tău de cameră, când va veni dimineața și veți descoperi pisicuța neînsuflețită situată lângă pat?

Este foarte probabil să te enervezi.

„Este numai vina ta! Am fost aici și ți-am spus că ar trebui să o ducem la veterinar, și tu la tot ce te-ai putut gândi a fost cum să dormi mai bine! Și acum, pisicuța, este moartă… "

Îți place sau nu, realitatea este altfel. În cazul de față nu ai fost victima unor circumstanțe dincolo de controlul tău. Tu nu au fost trădată de colegul tău de cameră în încercarea lui de a dormi. Ai avut liber arbitru. Au existat opțiuni deschise pentru tine, opțiuni pe care tu le-ai refuzat. Nimeni nu te-a obligat să ceri permisiunea colegului tău de cameră înainte de a apela veterinarul; ai fi putut suna pe oricine ai fi vrut tu să suni. Dacă te simțiți deprimată sau furioasă, este pentru că alegi să te vezi ca o neajutorată, ca o victimă a colegul de cameră prost și insensibil. Dar de fapt, nu ai fost nicidecum o victimă.

Cele citite mai sus nu au reușit să vă convingă despre auto-îmbolnăvire și auto-vindecare prin propria minte? Nici Dr. Rossman care trage atenția asupra „ai grijă la ce gândești și ce îti imaginezi” și nici Dr. Frankl care ne vorbește despre „a-ți găsi un scop în viață” și care dintr-un lagăr de concentrare ne învață despre gratitudine și voință de sens, nu au reușit să vă convingă? Încercați să citiți și despre:

NEUROPLASTICITATE [42]

Abilitatea extraordinară a creierului de a crea noi obiceiuri. (acele poteci din noi sinapse neuronale menționate mai sus, la pagina 34.)

Cea mai controversată și studiată temă din psihologie este, la acest moment, neuroplasticitatea. Aceasta face referire la abilitatea creierului de a se restructura după o perioadă de antrenament.

Mai exact, neuroplasticitatea este cea care ne ajută să evoluăm și să ne autodezvoltăm. Dacă înțelegem că schimbarea este posibilă, nu ne vom mai gândi dacă este sau nu posibil să obținem ceva, ci ne vom gândi la cum putem proceda pentru a obține ceea ce dorim.

Aristotel spunea ca “Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelența, prin urmare, nu este un act, ci o obișnuință.”

Pentru a întelege mai bine cum functionează neuroplasticitatea trebuie să știi că, dacă studiezi creierul unui violonist cu ajutorul unei analize de tip RMN, vei constata că o mare parte a creierului se dedică îmbunătățirii abilităților degetelor. Schimbarea ce a avut loc la nivelul mental este în strânsă legatură cu timpul și calitatea antrenamentelor sale. Abilitatea creierului de a se adapta este mai puternică decat ai crede.

Atunci când neuronii se activeazâ în același timp, ca reacție la un anumit stimul, se conectează între ei creind o conexiune puternică. Asadar, cu cât practici mai mult un lucru, conexiunile se întăresc, devenind mai puternice pe zi ce trece. Reciproca este și ea valabila: dacă te oprești brusc și vrei să scapi de un obicei, conexiunile se slăbesc și îți va fi din ce în ce mai greu să faci din nou lucrul cu pricina.

Până în anii ‘90, cercetătorii erau de părere că al nostru creier se formează în totalitate în copilărie și că nu îl putem schimba la maturitate. Studiile de cercetare de la acest moment contrazic însă aceste teorii, demonstrând că, pe întreaga perioada a vieții, creierul poate fi modelat și remodelat.

În Budismul tibetan, conceptul de neuroplasticitate există de mult mai mult timp decât în știință. Acesta poartă denumirea de “le-su-rung-wa” și înseamnă maleabilitate. Asta înseamnă că o experiență repetată are capacitatea de a-ți modifica creierul. Așadar, nu ar trebui să ne surprindă că studiile au demonstrat ca meditația are capacitatea de a modela creierul. Dacă folosești această informație așa cum trebuie poți obține o mulțime de lucruri la care nici nu visai. Ți-ai dorit întotdeauna să fii mai mai pozitiv, mai calm și mai cerebral? Cu puțin efort și cu ajutorul neuroplasticității, este mai ușor decât te așteptai.

Schimbările de această natură de la nivelul creierului se realizează într-un timp foarte scurt. Studiile recente au demonstrat ca în numai 7 zile în  care faci un anumit lucru în mod constant, creierul tău îl percepe ca pe un obicei. Drept urmare, schimbările au loc într-un mod natural și rapid însă dispar la fel de repede.

Descoperirea neuroplasticității este benefică pentru noi toți întrucat demonstrează că oamenii de orice vârstă pot învața lucruri noi și își pot crea neîncetat obiceiuri. Întrucat știm deja că nu ne naștem fericiți ci devenim, neuroplasticitatea ne poate ajuta să descoperim fericirea.

ULTIMELE CERCETĂRI – DOMENII CONEXE – TENDINȚE

În ultimele decenii s-au făcut progrese imense în studiul creierului și a funcțiilor cognitive. Acum omenirea își permite să facă investigații ale creierului nu numai la nivel celular, molecular ci la nivel subatomic bineînțeles că materia este constituită din atomi și evident nivelul subatomic este prezent orișiunde, dar îl menționez în contextul cercetărilor creierului deoarece aici se află granița dintre energie și materie. Gândul este ceva ce nu poți apuca, este o „materie mai ciudată”, substanță fără-de- substanță.

„Mintea” a fost adusă în laborator.

De exemplu: „echipe de oameni de știință din întreaga lume descoperă acum noi căi de manipulare a memoriei – cu rezultate uimitoare” –nu este un titlu SF sau vreun citat din filmul din 2010 al lui Cristopher Nolan (Inception) ci concluzia unor cercetări asupra neuronilor responsabili de memorie. „Amintirile sunt de obicei sigure atunci când reconstituim esența generală a unui eveniment experimentat personal – primul sărut sau cea mai recentă zi de naștere”, apreciază biologul Susumu Tonegawa, laureat al Premiului Nobel. „Oricum, reapelarea unei amintiri nu este numai un proces reproductiv a ceea ce s-a întâmplat, ci și unul reconstitutiv – ceea ce înseamnă că inevitabil adăugăm noi detalii și uneori chiar evenimente întregi, care, de fapt, nu au fost trăite vreodată.” [31]

Se vorbește despre „amintiri false autentice” -informația pe care se bazează creierul în alcătuirea unei memorii este împrăștiată printre neuroni și asamblată în moduri ușor diferite de fiecare dată când un eveniment este reamintit. Mult-căutata engramă – urma fizică pe care amintirea individuală se presupune că o lasă în creier – a rămas ascunsă, iar încercarea de a șterge o amintire anume ar implica identificarea unei mulțimi de urme disparate. [31]

Am menționat neuroni implicați în memorie, așa cum există neuroni implicați în sentimente, auz, vedere, rațiune, imaginație, abstractizare, înțelegerea metaforelor etc și etc. Deja există această hartă neuronală numai că după cum am menționat se merge la niveluri mult mai profunde, la identificarea neuronului (unui neuron individual) responsabil de funcția „x” și drumul parcurs de acesta în timpul embriogenezei spre locul specific din creier.

Cele mai multe cunoștiințe legate de fucționarea creierului pleacă din studiul oamenilor cu leziuni cerebrale. Și, ce este ciudat și interesant este faptul că un creier lezionat dezvăluie uneori capacități de percepție și cunoaștere la un nivel uman incomparabil superior. ??!!

În speranța de a vă trezi interesul, menționez „povestea” Discursul președintelui –din cartea Omul care își confunda nevasta cu o pălărie de dr. Oliver Sacks.

Despre cum percep afazicii vorbirea (Afazicii fiind persoane care au probleme în a vorbi, fiindu-le imposibil să exprime cuvinte și să înțeleagă limbajul articulat, probleme cauzate de leziuni ale cortexului). „Poți minți cu gura", scrie Nietzsche, „dar grimasa spune adevărul." Afazicii sunt nefiresc de sensibili față de o asemenea grimasă, față de orice e fals sau nepotrivit în atitudinea corporală. Iar dacă nu pot vedea toate acestea – ceea ce se întâmpla mai ales încazul afazicilor orbi -, au o ureche infailibilă la orice nuanță vocală, la tonul, ritmul, cadența, muzica, modulațiile cele mai subtile, inflexiunile, intonațiile care pot face sau nu verosimilă o voce umană. În asta constă deci puterea lor de a pricepe, de a pricepe fără cuvinte ce e autentic și ce nu. Ce sună fals pentru acesti pacienti privați de cuvânt, dar simțind intens, sunt grimasele, jocul actoricesc, gesturile false și, mai ales, tonurile și cadențele false ale vocii. Fără a se lăsa păcăliți de cuvinte, pacientii mei afazici reacționau la aceste nepotriviri care (pentru ei) erau frapante, chiar grotesti. De aceea râdeau la discursul Presedintelui. Dacă, grație simțului său special pentru expresie și "ton", un afazic nu poate fi mințit, ne-am putea întreba ce se întâmplă cu pacienții – dacă există asemenea pacienți – cărora le lipsește orice simț al "tonului" și expresiei, în timp ce întelegerea lor pentru cuvinte e intactă: pacienții situați la polul opus. Avem un numar de asemenea pacienti, tot în sectia afazicilor, desi, tehnic vorbind, ei nu suferă de afazie, ci de o formă de agnozie, în particular asa-numita agnozie "tonală". De regulă, pentru acești pacienți dispar însușirile expresive ale vocilor – tonul, timbrul, emoția, întregul lor caracter -, în timp ce cuvintele (și constructiile gramaticale) sunt perfect întelese. Asemenea agnozii tonale (sau "atonii") sunt asociate cu tulburari ale lobului temporal drept al creierului (partea artistică), în timp ce afaziile însotesc tulburari ale lobului temporal stâng (partea tehnică).

O altă „poveste” (de fapt un alt caz clinic explicat de doctorul neurolog Oliver Sacks) din aceeași carte, și anume „Gemenii” vorbește despre cum niște gemeni în vârstă de 26 ani, dignosticați ca fiind autiști, psihotici sau grav retardați. Oliver Sacks a observat că în perioadele lor de liniște genenii se jucau între ei zicându-și unul altuia numere prime de 6 cifre, i-a provocat introducând în joc numere cu 7 cifre, ulterior cei doi idioți savanți ajunseseră la numere prime din douăzeci de cifre, găsite nu se știe pe ce cale, cale imposibilă unei minți sănătoase.

Oricum, creierele lezate sunt cu totul altceva decât bolile psihosomatice. Bolile psihosomatice nu intră în domeniul neurologiei ci în cel al psihicului și mai ales al inconștientului. Un psihic defect, un „soft cerebral” setat incorect, îți poate face viața zilnică mizerabilă, sau îți provoacă boli somatice ce pot duce la moarte. Defectul psihic are la bază o tulburare funcțională fie ea de natură chimică, electrică sau pur și simplu …intervenția sentimentelor și gândurilor.

De asemenea, accelerarea extraordinara a dezvoltarii tehnicii de calcul, roboticii și inteligenței artificiale, a pus societatea în fața unei probleme filosofice, epistemologice și existențiale profunde: care este rolul Omului în lumea viitorului? Procesele cognitive umane pot fi replicate integral de către un computer. Sau, există ceva profund ce desparte lumea vie de cea de siliciu? Altfel spus, rolul creierului este exclusiv acela de computer, o complicată mașină bio-chimică capabilă să interpreteze realitatea pe baza procesării informației ce provine de la organele de simt? Daca nu, ce avem noi “în plus”? În acest cadru, există teme majore de cercetare care vizează: [26]

studiul complexității proceselor mentale și replicarea acesteia folosind arhitecturi neuronale artificiale;

studiul fenomenelor haotice și a dinamicii neliniare;

controlul și sincronizarea proceselor haotice, în biologie și tehnnologie;

rezonanța stocastică;

măsurarea și analiza diverselor semnale fiziologice, pentru dezvoltarea de noi aplicații biomedicale;

modelarea fenomenelor complexe din biologie, sociologie și economie folosind automate celulare și agenți inteligenți. [26]

Se discută și se găsesc teorii științifice asupra conceptul de informație și raporturile sale cu energia și materia.[26] În acest context se discută despre „liberul arbitru al particulelor elementare” (teorema lui John H. Conway și Simon B. Kochen); -voință și memorie la acest nivel? Omul a căutat întotdeauna acel principiu unic din care este alcătuită lumea, universul, acel principiu in-divizibil (a-tomos). Între timp atomul a fost foarte divizat, ducând la apariția unei noi științe: fizica cuantică. Cum poate descrierea cuantică a realității, care include elemente ca „suprapunerea de efecte” și „colapsul funcției de undă” să aducă cunoaștere în domeniul de percepere a realității. Până acum știința însemna cauză și efect predictibil, determinism. Fizica cuantică este fizica posibilităților, nu este deterministă, acum se discută despre teoria haosului și principiul de nedeterminare. Si ce este ciudat, este că tocmai acest domeniu impredictibil explică probleme ca: Din ce sunt făcute gândurile? De ce moralitate?

Da, nu m-am abătut de la subiectul referatului și anume „bolile psihosomatice”, pentru că există mult material informativ pe tema: fizica cuantică aplicată proceselor din creier. (vezi referința [27] Quantum Physic applied to Mind Power – Part 1 of 10).

Acum fizica cuantică deschide drumul spre răspunsuri încă nebănuite. Se zice că fizica cuantică responsabilizează individual fiecare creier (persoană) – gândul fiind energie-masă (materie) nu s-ar pierde, ci ar fi implicat în „universul informațional”. Ce se întâmplă cu conștiința de sine după dispariția „instrumentului de gândit și simțit”? După cum am spus, implicațiile sunt interesante și nebănuite și ce este cel mai frumos este că în sfârșit întrebările acestea esențiale încep să capete răspunsuri derivate din teorii matematice, deci va fi vorba de adevăruri științifice ci nu de speculații sau superstiții.

Cercetătorii ne promit că peste 20 de ani va fi posibil transferul cibernetic al memoriei umane (implantare în creier a unui „card” cu memorie) și transplantul de creier[35], [36]. Vorbim despre transplant de creier din punct de vedere medical ci nu SF.

Cu referire la transplantul de creier, Dr Robert White (profesor de neurochirurgie, Case Western Reserve University, Ohio) menționează:

Din păcate, în condițiile actuale, maduva spinării trebuie să fie secționată și, astfel, creierul care este transferat nu va avea nici un control neurologic asupra corpului, sau invers.

Transplantul de creier anatomic uman, gândită în contextul operației chirurgicale, ar trebui considerat ca o procedură de "transplant de corp întreg"

Prin urmare, trebuie să se înceapă cu conceptul de unde și cum s-a obținut organismului. Un pacient potențial (X) –al cărui creier să fie transplantat în alt corp– ar fi un individ tetraplegic, un individ paralizat de la gât în jos. Care nu și-ar simți și nu și-ar putea mișca corpul, și, din păcate, se poate confrunta cu insuficiență organică multiplă, care într-o perioadă scurtă de timp îi va aduce moartea. Corpul "donator" (Y) ar fi obținut de la un individ mort cu creier sănătos, de exemplu de la un accident grav în care trauma a fost exclusiv la cap și creier, și care, astfel are un diagnostic clinic de "moarte cerebrală", iar organele din corp vor rămâne în viață doar prin aparate artificiale de asistență respiratorie și cardiacă. Nu e transplant de cap, ci doar de creier; corpul lui Y (accidentatul în moarte cerebrală) va avea creierul lui X (paraplegicul); sau mai corect medical: creierul lui X va fi în corpul lui Y, adică lui X i s-a făcut o operație de transplant de corp.

Din ziarele mapamondului: „La finele lunii februarie 2015, medicul italian Sergio Canavero a anunțat că va putea realiza în doi ani un transplant cap-corp, intervenție chirurgicală care va costa în jur de 10,2 milioane de euro. Se pare că medicul are acum un voluntar (Valeri Spiridonov) care este de acord să se supună operației de 36 de ore la care ar urma să participe 150 de medici și de asistente.”[37] Evident, sunt multe controverse pe aceste subiecte!

Și bineînțeles, din joaca asta „corpul-meu și creierul (mintea) tău” apar o groază de implicații.

Cine ești tu cu adevărat?

Sunt amintirile, gândurile și personalitatea unui om în materia fiyică a creierul?

Poate fi stocată această informație –adică, pot și cum pot fi stocate gândurile și emoțiile unui om?

Cât de materială este mintea unui om?

Referințe: