Aspecte Introductive Privitoare la Infractiunile Contra Libertatii Si Integritatii Sexuale

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE privitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale

1.1. Ocrotirea prin normele de drept penal a libertatii si integritatii sexuale a persoanei

1.2. Principalele aspecte comune infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale

1.3. Elemente de drept comparat in materia infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale

1.4. Elemente de ordin istoric in materia infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale

CAPITOLUL II

CONTINUTUL JURIDiC SI CONTINUTUL CONSTITUTIV AL InfracțiunII de viol.

2.1. Continutul legal. SCURTA CARACTERIZARE

2.2. Obiectul infractiunii

2.2.1.Obiectul juridic al infracțiunii

2.2.2. Obiectul material al infracțiunii

2.3. Analiza subiecților infracțiunii

2.3.1. Subiectul activ nemijlocit si participația penală

2.3.2. Subiectul pasiv

2.4. Continutul constitutiv al infractiunii de viol

2.4.1. Latura obiectiva

2.4.2. Latura subiectiva

CAPITOLUL III

ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACTIUNEA DE VIOL

3.1. Formele infractiunii

3.1.1 Acte preparatorii

3.1.2 Tentativa

3.1.3 Consumare

3.1.4 Epuizare

3.2. Modalitățile infacțiunii

3.2.1. Fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună

3.2.2. Victima se află în îngrijirea, ocrotirem educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului

3.2.3. S-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății

3.2.4. Victima nu împlinise vârsta de 14 ani

3.2.5. Violul urmat de moartea sau sinuciderea victimei

3.3. Sanctiunile aplicabile infractiunii de viol

3.4. Aspecte procesual-penale

3.5. Aspecte criminologice

3.2. Constatarile si expertizele medico-legale si criminalistice.

3.3. Analiza medico-legala a infractiunii de viol

Practica judiciara

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE privitoare la infractiunile

contra libertatii si integritatii sexuale

1.1. Ocrotirea prin normele de drept penal a libertatii si integritatii sexuale a persoanei

Este cert faptul ca, pentru legiuitor, ocrotirea persoanei a reprezentat o preocupare constanta in toate sistemele de drept cunoscute. Totodata, esentiala este protectia fiintei umane pentru a trai intr-o comuniune sociala, iar in fata legiuitorului, asigurarea dreptului la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei a devenit o prioritate.

Libertatea individuală, ca valoare fundamentală, garantată de Constituția României prin art. 23, alin.(1), include și libertatea vieții sexuale, adică posibilitatea recunoscută oricărei persoane indiferent de sex de a lua hotărâri în legătură cu viața sexuala proprie. De asemenea constitutia prevede ca dreptul la viata , precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate. Codul penal, prin capitolul destinat infracțiunilor contra libertății sexuale a persoanei, oferă protecția penală necesară libertății garantate de Constituție.

Noul Cod penal, reglementeaza infracțiunile privitoare la viața sexuală in Titlului I, Capitolul VIII, denumit „Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale”(art.218- art.223). Totodata, articolul 2 face referire la ocrotirea persoanei prin aplicarea pedepselor si masurilor educative prevazute de legea penala ce se pot lua fata de faptuitorii care au savarsit infractiuni.

Legiuitorul a avut in vedere, pentru a defini complet si corect infractiunea de viol, reglementarile din Codul penal spaniol, articolul 179, Codul penal portughez, articolul 164, Codul penal german, articolul 177, Codul penal austriac, articolul 201 si Codul penal francez, articolul 222-223. Astfel, infractiunea de viol cuprinde toate actiunile de penetrare al caror autor este agresorul sau chiar victima, obligata fiind sa faca acest lucru.

Violul, conform noului cod penal, este definit ca fiind raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savarsit prin constrangere, punere in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau profitand de aceasta stare. Elementul esential consta in constrangerea fizica sau morala a persoanei aflate in imposibilitatea de a-si manifesta vointa sau de a se apara.

Conform deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in anul 2005, s-a concluzionat ca prin *act sexual de orice natura*, susceptibil a fi incadrat in infractiunea de viol prevazuta de art. 197 din Codul penal si, respectiv, in infractiunea prevazuta de art. 198 din acelasi cod, se intelege orice modalitate de obtinere a unei satisfactii sexuale prin folosirea sexului sau actionand asupra sexului, intre persoane de sex diferit sau de acelasi sex, prin constrangere sau profitand de imposibilitatea persoanei de a se apara ori de a-si exprima vointa, iar prin *acte de perversiune sexuala*, in acceptiunea prevederilor art. 201 din Codul penal, se intelege orice alte modalitati de obtinere a unei satisfactii sexuale.

Asadar, pentru fiecare fiinta umana, viata sexuala reprezinta un subiect important si totodata delicat, acesta participand la formarea personalitatii unei persoane, la manifestari sociale si nu in ultimul rand, la nasterea si pregatirea pentru viata a mostenitorilor.

Desi libertatea sexuala este garantata prin lege, nu trebuie sa fie exercitata in mod abuziv. Libertatea sexuala consta in dreptul oricarei persoane de a se bucura in mod liber cu privire la raporturile sexuale pe care le are, de a dispune de corpul sau dupa propria-i vointa, tinand cont de moravurile sociale si moralitatea sociala.

1.2. Principalele aspecte comune infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale

Conform noului cod penal, capitolul VIII, infractiunile contra libertății si integrității sexuale sunt: violul, articolul 218, agresiunea sexuala, articolul 219, actul sexual cu un minor, articolul 220, coruperea sexuala a minorilor, articolul 221, racolarea minorilor in scopuri sexuale, articolul 222 si hartuirea sexuala, articolul 223.

In esență, obiectul juridic al acestor infracțiuni consacră relatiile sociale referitoare la apărarea libertății și inviolabilității sexuale, indiferent de sex. Cu privire la obiectul material, exceptânt infractiunile de corupere sexuală a minorilor si racolarea minorilor in scopuri sexuale, care nu au obiect material, acesta este reprezentat de corpul persoanei, indiferent de sex.

Subiecții activi pot fi orice persoane, cu precizarea ca la infracțiunea de racolare a minorilor in scopuri sexuale, cât si in cazul infractiunii de hartuire sexuala, aceștia sunt calificați, trebuind sa fie majori, respectiv sa poată abuza de autoritatea pe care o detin datorită funcției.

Sub aspectul laturii subiective, toate infractiunile din prezentul capitol sunt săvârșite cu intenție. In cazul violului si agresiunii sexuale intenția este directă, iar pentru hărțuirea sexuala intenția directă este calificată prin scop.

Conform noului cod penal, tentativa se pedepsește doar in cazul primelor două infracțiuni din prezentul capitol.

Dacă infractiunea este urmată de moartea victimei, aceasta reprezintă o maxima gravitate si poate reține varianta agravata a infracțiunii, in cazul violului, sau concursul real dintre acestea omor si celelalte infractiuni contra libertății si integritătii sexuale.

Acțiunea se pune in mișcare din oficiu in situația coruperii sexuale a minorilor, actului sexual cu un minor si racolarea monorilor in scopuri sexuale. Legiuitorul relevă din nou importanța acordata minorilor, prin procurori si organe judiciare care au posibilitatea de a le oferi protecția necesară dezvoltarii normale. Cu privire la celelalte infractiuni, respectiv violul, hărțuirea sexuală si agresiunea sexuală, pentru ca acțiunea penală se fie pusă in mișcare. este necesara plangerea personei vătămate .

1.3. Elemente de drept comparat in materia infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale

Comparatia studiilor efectuate a reprezentat pentru legiuitor o sursa de inspiratie in perspectiva perfectionarii legii.

Codul penal francez precizeaza incriminarea faptelor contra vietii persoanei, mai exact: agresiunile sexuale (violul, art 222-23, alte agresiuni sexuale, art 222-27; obtinerea prin abuz de satisfactii sexuale, art 222-23). Violul, in modalitatea simpla, este reglementat in art 222-23 astfel: Orice act de penetrare sexuala, de orice natura ar fi, savarsit asupra persoanei altuia, prin violenta, constrangere, amenintare sau surpriza reprezinta infractiunea de viol.

In ceea ce priveste subiectii infractiunii, legiuitorul francez arata ca, subiectii infractiunii de viol pot fi oricine, iar actiunile intreptate catre orice persoana, fara vreo deosebire de sex.

Si Codul Penal spaniol prevede in Capitolul IV, Titlul IX, Infractiuni contra libertatilor sexuale.

Codul penal suedez, contine, la randul sau, in art 1 din Capitolul VI, definitia violului: Daca prin violenta sau prin amenintare implicand un pericol iminent exercitat impotriva ei, un barbat constrange o femeie la un raport sexual, acesta va fi condamnat pentru viol, la inchisoare de la 2 la 10 ani. Este asimilat violentei faptul de a aduce o femeie in stare de pierdere a cunostintei sau in orice stare asemanatoare. Este evident faptul ca legiuitorul suedez a consacrat protectia liberatii sexuale pentru victimele de sex feminin.

In Codurile penale europene, violul este inteles ca raportul sexual obtinut prin violenta ori profitand de incapacitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, fara a exista vreo determinare a subiectilor in raport de sex. Este situatia codurilor penale francez, belgian, italian, luxemburghez, rus, turc, norvegian s.a. Desi se sanctioneaza atat violul, cat si atentatul contra pudorii, nici una dintre aceste infractiuni nu prevede circumstantieri ale subiectilor, activ sau pasiv.

Sistemul de common law a aparut in Marea Britanie in secolele XII-XIII. Violul fiind definit ca fiind raportul sexual cu o femeie savarsit prin constrangere de orice fel, evident, impotriva vointei ei. In perioada aceea putem spune ca femeia nu avea drepturi egale cu barbatul, iar un exemplu ar fi acela ca ea reprezenta un bun propietate a barbatului. Prin bun proprietate al barbatului inseamna ca, sotul femeii nu putea fi gasit vinovat pentru infractiunea de viol asupra sotiei sale, deoarece, in perioada aceea, sotiile nu puteau refuza in mod legal raportul sexual cu sotul lor.

Referitor la situatia anterioară noului Cod penal, infracțiunea de viol era prevazută in vechiul Cod penal la art. 197 din Capitolul III – Infracțiuni privitoare la viața sexuala – al Titlului II, destinat infracțiunilor contra persoanei. Infracțiunile din acel capitol au suferit, in perioada de după 1989, numeroase modificări, prin care s-a încercat, pe de o parte, înlaturarea unei concepții bizarre și anacronice legată de viața sexuală, iar, pe de altă parte, corectarea unor erori de tehnică legislative. Toate acele modificări au îndreptat unele erori, dar le-au tolerat pe altele și au creat noi confuzii. În contextual respective, pentru realizarea unei legiferări clare si corecte, era necesară regândirea integral si concomitentă a tuturor incriminărilor în materie (V. Cioclei, Curs 2013, p. 165,166.) Noul cod penal și-a asumat această sarcină. Revenind la infracțiunea de viol, trebuie semnalat că și în cazul acestei incriminări au fost necesare importante modificări. Astfel, pentru a pune capăt disputelor si interpretărilor privind noțiunea de act sexual de orice natură, legiuitorul a optat pentru o indicare foarte clară a actelor sexuale ce pot reprezenta elemental marterial al infracțiunii: raportul sexual, actul sexual oral și actul sexual anal. În plus, este adăugată o variantă asimilată, la alineatul al doilea, ce se referă la orice alte acte de penetrare vaginală sau anală. Violul incestuous devine infracțiune complexă, prin variant agravată care stabilește ca subiect pasiv: ruda în linie direct, fratele sau sora. Vârsta până la care se acordă o protective specială minorului prin aplicarea variantei aggravate a fost ridicata de la 15 la 16 ani.

1.4. Elemente de ordin istoric in materia infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale.

In dreptul clasic violul a fost putin urmarit de judecatori. Parlamentele se arata gata “sa inteleaga” si alte brutalitati fizice, daca nu sa le justifice. Ele le condamna si le iarta in acelasi timp, osciland intre indulgenta si reprimare, jucandu-se cu ceea ce azi ar fi inacceptabila toleranta si o inacceptabila ferocitate. Raspunsul juridic la viol reflecta, pana la un anumit punct, raspunsul juridic la violenta obisnuita: actul unui om furios, violent, reprimat uneori prin sange, cel mai adesea uitat in banalitatea de toate zilele. In primul rand, trebuie luata in considerare aceasta paralela cu violenta obisnuita si cotidiana. In Franta veche, violul e strans legat de un intreg univers de violenta. Procesele din vechiul regim evidentiaza o alta varsta a sensibilitatii: o lume unde actul sangeros nu declanseaza intotdeauna urmarirea publica, unde loviturile de spade isi mentin compensatia financiara, iar omuciderile deliberate, fatalitatea.

Cele mai relevante, privind aceasta toleranta difuza, sunt procesele din vechiul regim in care sunt judecate mai multe brutalitati, cele in care infruntarea nu se margineste la cea dintre violator si victima. Ele scot in evidenta o atitudine de ansamblu, o maniera specifica de a judeca varsarea de sange si loviturile. Fapt ilustrat de pilda, in 1733, de afacerea de la Auxerre, unde incaierarile si razbunarile se adauga violului si ar putea fi tratate separat: patru soldati au “comis acte de violenta” asupra unei calatoare “tinere si frumoase” zarita intr-un postalion; barbatii au scos sabia: vizitiul e omorat, un marinar e ranit. Procedura incepe in absenta militarilor, comandantul lor se angajeaza “sa-i reprezinte atunci cand va fi nevoie”. Urmarirea e rapid suspendata: intervine gratierea regala, dupa ce soldatii “au impus tacerea vaduvei si copiilor in schimbul a zece mii de livre”. O serie de acte violente ramane nepedepsita; trei fapte, din care unele, ca “intimitatile” suferite de calatoare, nu sunt retinute de instructie.

Istoria ne-a aratat ca violul, ca si in cazul celorlalte infractiuni grave, a fost sever condamnat, dar s-a dovedit ca judecatorii au fost de cele mai multe ori, blanzi.

In perioada daco-romana existau sanctiuni aspre ale infractiunii de viol, acestea reprezentand si unele dintre principalele izvoare ale pedepselor aplicate in aproape intreaga lume. Versurile lui Horațiu amintesc despre pedeapsa cu moartea pentru soția adultera, iar relatarile lui Ovidiu despre persistenta unor elemente de justitie privata.

Dupa stapanirea romana, legile locale se puteau aplica atat timp cat nu contraveneau celor romane. Pana la nasterea noului sistem de drept, ambele legi ale celor doua popoare s-au aplicat in paralel, ca mai tarziu aceastea sa fie definitivate prin institutii juridice avand functii noi.

In perioada feudalismului, incepand chiar din anii 1600, biserica a avut un rol important in incercarea de a rezolva conflictul ivit intre subiectii infractiunii, trecand peste gravitatea faptelor. Daca victima nu accepta casatoria, se cerea rascumpararea vinei prin plata unei sume de bani care sa constituie zester atractiva victimei. Definitia care reglementa infractiunea de viol purta denumirea de “sila a fecioarelor”, iar sexul subiectilor activi irelevant.

In perioada lui Alexandru Ioan Cuza si la ordinele lui au fost scrise Codul civil, Codul penal, Codul de procedura civila si Codul de procedura penala. De retinut este faptul ca dispozitiile lui Alexandru Ioan Cuza au ridicat Romania in topul statelor cu cea mai evoluata legislatie.

Dupa realizarea Marii Uniri s-a observant ca existau reglementari diferite in toate regiunile. In vechea Romanie se aplica codul penal din 1865, in Transilvania era in vigoare Codul penal maghiar din 1878, in Bucovina, Codul austriac din 1852, iar in Basarabia, Codul penal rusesc din 1903. Asadar, dorindu-se a se aplica legi pe toata suprafata tarii, s-a elaborate noul cod penal in 18 martie 1936, intrand in vigoare la data de 1 ianuarie 1937.

Noul cod penal de la 1968, cu privire la infractiunea de viol, statua ca subiectul activ nu poate fi decat barbatul, iar subiectul pasiv doar femeia. Se incriminează ca viol numai raportul sexual prin constrângere cu o persoană de sex feminin, limitând astfel subiectul pasiv la o persoană de sex feminin, iar subiectul activ fiind calificat și numit „persoană de sex bărbătesc”.

CAPITOLUL II

CONTINUTUL JURIDiC SI CONTINUTUL CONSTITUTIV AL InfracțiunII de viol.

2.1. Continutul legal. Scurta caracterizare.