Aspecte Institutionale Si Administrative Privind Buna Administrare. Cazul Comunei Toceni, Raionul Cantemir
CUPRINS:
Întroducere
Capitolul I Noțiuni privind comunitatea locală și premizele bunei administrări.
Noțiunea de comunitate locală,raporturile cu statul și politică
Descentralizarea administrativă
Autonomia locală
Capitolul II Buna administrare și dreptul la o bună administrare,instrumente de realizare.
2.1 Noțiunea de bună administrare
2.2 Conceptul european de bună administrare și dreptul la buna administrare
2.3 Reglementarea dreptului la buna administrare în legislația Republicii Moldova
2.4 Importanța resurselor umane în realizarea bunei administrări
Capitolul III Studiu privind percepția bunei administrări la nivelul primăriei Toceni..
3.1 Preliminarii
3.2 Studiu privind percepția bunei administrări în primăria Toceni
3.3 Recomandări pe termen scurt și pe termen lung
Încheierea
Bibliografie
Anexe
Întroducere
O administrație bazată pe principiile eficienței și democrației este un criteriu foarte important care definește gradul de modernitate și civilizație a al unei țari,principii care în rezultat sporesc încrederea cetățenilor față de administrație.Administrația publică locală are avantajul în virtutea atribuțiilor de care deține să fie mai aproape de cetățeni și respectiv să cunoască mai bine problemele din teritoriu față de administrația publică centrală,fiind un “tampon” între cetățeni și administrația publică centrală.Nu putem vorbi de administrație în afara statului,precum si de stat în lipsa administrației care să aplice în practică hotărîrile politice pe care să le execute în teritoriul administrat.
Odată cu obținerea independenței Republicii Moldova,trecerea de la sistemul totalitar sovetic la cel democratic sau derulat un șir de reforme în administrației, căt cea centrală,căt și cea locală. Reforma administrației publice locale în acești ani de la obținerea independenței sa derulat cu multe obstacole de ordin politic,economic și social,însă sa declarat că sa bazat prioritar pe principiile descentralizării și sporirea autonomiei locale. Colectivitățile locale la fel ca statul dispun de personalitate juridică,administrază un patrimoniu propriu și furnizează servicii publice cetățenilor.Diversitatea problemelor cu care se confruntă administrația publică locală sunt de fapt de interes local, și inpune o participare activă a cetățenilor în procesul de administrare.
Descentralizarea și autonomia locală sunt componentele indinspensabile a bunei administrări.Acest concept a existat din timpuri străvechi,și readus în actualitate odată cu demararea reformelor în administrația publică centrală și locală, bazate de un nou mod de ghîndire managerială cu privire la sistemul de administrație publică. A fost reglementat mai întăi la nivel european,ca apoi să fie preluat de legislațiile naționale, dreptul la buna administrare în literatura de specialitate este tractat ca un “umbrelă”,fiindcă inserează mai multe drepturi ,care impreună crează dreptul la buna administrare. Acest drept este compus din garanții procesuale,destinate limitării execesului de putere a administrației publice față de cei administrați.Acest drept a fost gîndit în favoarea cetățenilor în raporturilor acestora cu administrația și a fost reglementat în mod diferit de legislațiile naționale a statelor europene.
Conform art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, dreptul la o bună administrație este un drept fundamental al cetățenilor europeni. Pentru început, am dorit să prezentăm principalele aspecte ce au importanță în analiza conceptului de bună administrare, noțiunea de comunitate locală , de stat, de administrație publică, evidențiind și legăturile dintre aceste noțiuni. În privința dreptului la o bună administrare, am realizat un studiu asupra modului cum este el reglementat, atăt la nivel european, dar și național. Interesul unui astfel de demers l-a constituit observarea de aspecte comune, dar și eventuale diferențe, în definirea conceptului sau în reglementarea dreptului la o bună administrare. Sunt prezentate, de asemenea, și aspectele comune dintre buna administrare și buna guvernare, dar și elementele caracteristice celor două concepte. Deoarece buna administrare presupune un proces în care sunt implicate autorități publice, dar și cetățeni, vom analiza și principalele aspecte practice ale aplicării acestui concept – instituții, resurse și costuri ale aplicării acestui concept. Ca și concept, buna administrare este un concept complex care privește deopotrivă atăt activitatea Curții Europene de Justiție dar și reglementează activitatea administrației publice.
Altfel spus, acest concept de bună administrare privește atăt activitatea instanțelor dar și caracterizează un modul în care funcționează o administrație publică. Rezumănd, putem spune că dacă prin dreptul la o bună administrare se instituie o serie de garanții procedurale și de norme de conduită pentru administrație, conceptul de bună administrare caracterizează un model de administrație.
O administrație publică locală se dovedește eficientă atunci cănd reușește, cu resursele materiale și financiare pe care le are la dispoziție, să asigure un nivel ridicat al calității prestațiilor către contribuabili, către cei administrați, fie că este vorba de contribuabili persoane fizice sau juridice.
De altfel, implicarea cetățenilor nu face decăt să contribuie la susținerea deciziilor, chiar la legitimarea deciziilor adoptate de către autorități. Consacrarea dreptului la o bună administrare trebuie să atragă după sine o serie de garanții care să permită exercitarea lui.
Scopul demersului nostru este acela de a încerca să definim buna administrare așa cum este ea astăzi percepută – ca principiu, concept și drept – să analizeze modul de aplicare a acesteia la nivelul colectivităților locale.
Obiectivul ales reprezintă o temă de mare interes, atît pentru teoreticieni, dar și pentru practicieni deopotrivă, și suscită în continuare dezbateri aprinse.
Pentru a realiza acest lucru, am considerat necesar să definim noțiunea de comunitate locală, și care sunt premisele bunei administrări. Tot subsumat obiectivului principal, și avănd în vedere că administrația este puternic influențată de puterea politică, am prezentat raporturile dintre politică și administrația publică.Pentru ca buna administrare să poate fi aplicată la nivelul comunității locale este necesar ca autoritățile locale să aibe la îndemвnă mijloace de realizare a bunei administrări, iar cetățeanul trebuie să beneficieze de garanții procedurale. Tot pentru realizarea bunei administrări este necesar ca activitatea administrației publice locale să aibe în vedere resursele materiale ,financiare și umane de care dispune.
La final, am realizat o cercetare empirică la nivelul comunei Toceni, rl. Cantemir, în care am încercat să prezint modul în care este percepută buna administrare de către cetățenii comunei Toceni. În cuprinsul cercetării s-au avut în vedere toate aspectele care ar putea influența această percepție de la vîrstă, nivel de educație, pregătire profesională sau gradul de interes manifestat față de problemele colectivității locale din care face parte cetățeanul intervievat. Rezultatele astfel obținute au fost corelalte încăt să ofere o situație căt mai corectă a bunei aministrări la nivelul comunei Toceni. Totodată, în cursul cercetării, s-a urmărit ca datele obținute să fie în concordanță cu studiul teoretic din cuprinsul tezei și cu obiectivele urmărite în cuprinsul acesteia.
Importanța studiului nostru constă în delimitarea conceptului, a principiului de bună administrare de dreptul de bună administrare, dar și de conceptul de bună guvernare. De asemenea, studiul prezintă originile dreptului la o bună administrare identificănd și caracterul complex al acestui drept care conține în cuprinsul său mai multe drepturi independente. Originalitatea tezei constă în modul în care a fost conceput studiul pornind de la definirea noțiunii de comunitate locală la cea de stat și administrație, legăturile dintre aceste noțiuni șiinfluența factorului politic asupra lor, delimitarea conceptului de bună administrare de principiul bunei administrări, precum și de dreptul la o bună administrare, deosebirea bunei administrări față de buna guvernare, dar și modalitățile – juridice și administrative – de abordare a bunei administrări, pot fi argumente în privința originalității demersului nostru.
Pentru elaborarea studiului am recurs la cercetarea unor surse bibliografice din domenii de cunoaștere cun sunt dreptul administrativ, managementul public, managementul resurselor umane, știința adminsitrației, istorie, drept constituțional, economie, sociologie, tehnologia, informației оn administrația publică. De asemenea a fost studiată legislația internă și internațională în domeniu, documente la nivel european care tratează buna administrare. Pe toată perioada efectuarii acestui studiu m-am bucurat de sprijinul și îndrumarea prof. Sergiu Cornea, conducătorul meu de master, dar și al colectivului de cadre didactice de laCatedra Științe politice și administrative Facultății Drept șiAdministrație Publică a Universității”B.P.Hașdeu” de stat din Cahul, condus de prof. Saitarlî Natalia, cărora le mulțumesc pe această cale.
Capitolul I. Noțiuni privind comunitatatea locală și premizele unei bune guvernări.
1.1 Noțiunea de comunitate locală.
Colectivitățile locale în redacția Cartei europene a autonomiei locale reprezintă unul din principalele fundamente ale oricărui regim democratic.Înțeleasă astfel,democrația presupune existența de colectivități locale dotate cu organe decizionale constituite democratic și beneficiind de o largă autonomie în ceia ce privește competențele,modalitățile de a le exercita și mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii lor.” Anume colectivităților locale le este consfințit dreptul și capacitatea efectivă de a rezolva și de a gira în cadrul legii,sub propria lor răspundere și în favoarea populației lor, o parte importantă din treburile publice”.
„Etimologia termenului “colectivitate”provine din francezul colectivite și desemnează un grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun”
Colectivitatatea locala în tractarea legiutorului național,reprezintă “totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială”.Potrivit acestei definiții ,titularii dreptului și capacității de rezolvare a problemelor de interes general ,sunt colectivitățile locale,însă Legea atribuie statutul juridic unităților administrative-teritoriale.
Ar fi fost mai corect ca legiuitorul să atribuie această calitate de persoană juridică de drept public și privat, colectivităților locale stabilite în aceste unități territorial administrative,deoare ce locuitorii cu drept de vot prin alegeri deleghează o parte din puterea lor aleșilor locali pentru rezolvarea problemelor de interes local.
În doctrina romănească noțiunea de colectivitate locală este definită ca o populațiune prezentă și viitoare,stabilită pe o porțiune anumită din teritoriul statului,cu interese collective și permanente deosebite de cele ale statului.
Colectivitățile locale reprezintă societăți naționale egale sau anterioare statului care se bucură de drepturile recunoscute acordate de stat. Ele sunt investite prin lege de o anumită autonomie în rezolvarea problemelor de interes local.Identitatea unei coloectivități locale ar putea definită după următoarele elemente cum ar fi: numele,populația,teritoriul administrative,autoritatea publică și organelle elegibile,statutul și însemnele distinctive(steme,semne heraldice).
Implimentarea în practică a principiilor autonomiei locale sa dovedit a fi una din categori pentru rezolvarea problemelor de interes local.
În doctrina romănească noțiunea de colectivitate locală este definită ca o populațiune prezentă și viitoare,stabilită pe o porțiune anumită din teritoriul statului,cu interese collective și permanente deosebite de cele ale statului.
Colectivitățile locale reprezintă societăți naționale egale sau anterioare statului care se bucură de drepturile recunoscute acordate de stat. Ele sunt investite prin lege de o anumită autonomie în rezolvarea problemelor de interes local.Identitatea unei coloectivități locale ar putea definită după următoarele elemente cum ar fi: numele,populația,teritoriul administrative,autoritatea publică și organelle elegibile,statutul și însemnele distinctive(steme,semne heraldice).
Implimentarea în practică a principiilor autonomiei locale sa dovedit a fi una din categoria sarcinilor celor complicate ,legată de reforma politică și administrsativăîn Republica Moldova de la declararea independeței și suveranității,pentru depășirea situaței create este important elaborarea și fundamentarea din punct de vedere teoretic a noțiunilor de autonomie locală,subiect al autonomiei locale și mai ales cei ce privește colectivitate locală. Fundamentarea lor teoretică ar servi un fundament pentru elaborarea unei legislații viabile în domeniul administrației publice.
Luîd în vedere evoluția contemporană a definiției de colectivitate locală deosebim trei dimensiuni:socială,funcțională și instuțională. În dependență de particularitățile sociale,economice,politice,tradițiile democratice și structura statală a statelor sau constituit o diversitate de sisteme administrative și sunt constituite în baza unor principia democratice care le definește.
Astfel, M.Orlov în capitolul III al lucrării „Quo vadis Moldova?"” tratează colectivitatea locală drept:
a) totalitateacetățenilor din unitatea administrativ-teritorială
b) ansamblul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială”.
Popescu C.L. “preferă termenul de „colectivitate teritorială locală", iar nu pe cele – utilizate și ele – de colectivitate teritorială sau de colectivitate locală. Ultimile două sintagme, în accepțiunea sa, sunt incomplete, prima referindu-se și la stat (colectivitatea teritorială națională), iar a doua omițănd să evidențieze criteriul teritorial, esențial pentru definirea acestora”.
În articolul “CONDIłIILE JURIDICE DEFINITORII ALE NOȚIUNII DE COLECTIVITATE LOCALĂ” conf.univ.dr, Segiu Cornea “consideră că noțiunea de colectivitate locală este mai acceptabilă, deoarece se referă la un anumit gen de colectivitate, caracterizată de faptul că are anumite interese locale proprii, deosebite de interesele și problemele altor colectivități. Iar termenul de teritorialitate, chiar dacă nu se conține în titulatura noțiunii nu înseamnă că populația colectivității locale nu este stabilită pe un teritoriu determinat al statului, teritoriul fiind unul din elementele definitorii ale colectivităților locale. Credem că nu este atît de important să scoatem în evidență caracteristica teritorială a colectivității locale, mai important este pentru definirea noțiunii accentuarea caracterului „local" (ceea ce înseamnă o distincție clară între colectivitatea națională cu interesul național de cea locală, care poate avea, în afară de interesul general și anumite interese particulare, adică locale)”.
Sintagma de “colectivitate locală”este explicată de Legiitor în art.1 Noțiuni de bază a Legii prind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006publicată , ca fiind totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.
Luînd în considerație că unul din principiile de bază ale administrației publice locale din Republica Moldova este consultarea cetățenilor în problemele locale de interes deosebit, stabilită în art.3 alin 1) a Legii sus menționate, în accepțiunea legiutorului,include cetățenii stabiliți în unitatea administrative-teritorială,nespecificîd cetățenii al cărui stat beneficiază de acest drept.
Se pune întrebarea care cetățeni,cu care cetățenie beneficiază de acest drept,lumină în acest sens ne oferă consultarea art.19 alin1) din Constituția Republicii Moldova care stipuleză:”Cetățenii străini și apatrizii au aceleași drepturi și îndatoriri ca și cetățenii Republicii Moldova, cu excepțiile stabilite de lege.”Legea cu privire la statutul juridic al cetățenilor străini și apatrizilor în Republica Moldova nr.275-XIII din 10.11.1994, care stipulează:”cetățenii străini și apatrizii nu beneficiază de dreptul de a alege și de a fi ales în organele legislative, executive și în alte organe eligibile, și nici de a participa la sufragiu universal”.
Corobănd art.3 alin 1) a Legii privind administrația publică locală nr.436 din 28.12.2006, cu art.19 alin.1) a Legii cu privire la statutul juridic al cetățenilor străini și apatrizilor în Republica Moldova nr.275-XIII din 10.11.1994,coinchidem că de acest drept beneficiază doar cetățenii care dețin cetățenia Republicii Moldova,iar cetățenii străini și apatrizii sunt lipsiți de dreptul de a allege și de a fi aleși în organelle elegibile și respectiv ei nu pot participa la procesul electoral local.
Considerăm că colectivitățile locale, în viziunea leguitorului cuprinde toți locuitorii dintr-o anumită localitate(localități) cu resticrițiile respective pentru cetățenii străini și apatrizi.
Teritoriul constituie unul din elementele definitorii ale colectivităților locale și reprezintă cadrul natural și geografic în perimetrul căruia este stabilită populația sa. Teritoriului are o importanță deosebită pentru existența decentă a colectivităților locale deoarece dimensiunea teritorială a colectivității determină în mod direct:
a. dezvoltarea și funcționarea mecanismelor autoadministrării;
b. volumul competențelor atribuite autorităților publice locale;
c. mărimea și structura aparatului administrativ local și cheltuielile pentru întreținerea lui;
d. posibilitățile autorităților publice locale de a influența benefic dezvoltarea economică
locală;
e. modalitățile de realizare și calitatea serviciilor publice;
f. ritmurile de realizare a reformelor structurale la nivel local.
Populația colectivităților locale este stabilită оn perimetrul unei unități administrativ-teritoriale de o anumită categorie. Categoria unității administrativ-teritoriale este stabilită prin lege.
Conform art.110 din Constituția Republicii Moldova:”Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, orașe, raioane și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condițiile legii, unele orașe pot fi declarate municipii teritoriul Republicii Moldova esteorganizat în sate, orașe, raioane și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. Localităților din stănga Nistrului le pot fi atribuite forme și condiții speciale de autonomie în conformitate cu statutul special adoptat prin lege organic”.
Cadrul constituțional al organizării teritorial-administrative a Republicii Moldova este completat prin Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 764-XV din 27.12.2001, în care au fost definite noțiunile generale și a fost stabilit numărul unităților teritorial-administrative, principiile de formare și de desființare a lor, modalitățile de stabilire și modificare a hotarelor acestora.
Organizarea teritorial-administrativă a Republicii Moldova se efectuează pe două niveluri: satele (comunele) și orașele (municipiile) constituie nivelul оntвi, raioanele constitue nivelul al doilea. Potrivit prevederilor Legii menționate, au fost formate 32 de raioane și menținută unitatea teritorială autonomă Gagauzia cu 32 de localități, iar celor 147 de localități din stănga Nistrului le pot fi atribuite forme și condiții speciale de autonomie.
Două sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice, se pot uni, în condițiile legii, formănd o singură unitate administrativ-teritorială, numită comună. Comuna este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții.
Delimitarea teritorial-administrativă a teritoriului statului trebuie stabilită luănd în considerație și perspectiva dezvoltării de ansamblu a societății, precum și a sarcinilor și atribuțiilor ce vor reveni sistemului administrativ în viitor.
Stabilirea unui model de organizare territorial administrativă ar trebui însoțită de investigații științifice ample și profunde sub aspect politic,economic,social și financiar.
Stabilirea corectă a dimensiunilor teritoriale locale în baza principiilor autonomiei locale are o mare importanță pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a colectivităților locale.
Reședințele colectivităților locale sunt stabilite prin lege. Satul in care își are sediul consiliul local), potrivit art.5, pct.4 al Legii privind organizarea administrativ-teritorială a RepubliciiMoldova nr. 764-XV din 27.12.2001,”este numit sat-reședință. Comuna poartă denumirea satului-reședință. Art.10 (pct.2,3) al aceleiași legi stabilește că orașul în care își are sediul consiliul raional este numit oraș-reședință și unitățile teritorial-administrative de nivelul II – raioanele, poartă denumirea orașului-reședință”.
Moldova în comparație cu alte țări nu reprezintă un caz extrem de fragmentare teritorilă,însă considerăm că există multe posibilități de reducere a cheltuelilor operaționale la ambele niveluri ale sistemului administrativ-teritorial actual.cel al primăriilor și cel raional.
Chiar și fără reforme importante este posibilă o înbunătățire,prin doar respectarea prevederilor legale privind limita numerică care trebuie s-o atingă populația unei comunități locale pentru a i se atribui statut de primărie (1500 de locuitori).
Conform studiilor efectuate în acest domeniu media costurilor operaționale generale exprimate în lei moldovenești pe cap de locuitor sunt de 2,5 mai mari în comunitățile rurale cu mai puțin de 1500 de locuitori decît în cele cu mai mult de 5000 de locuitori.
În studiul”Studiu analitic privind structura administrativ-teritorială optimală pentru Republica Moldova”,autori: Ion Osoianu, Valeriu Prohnițchi, Igor Sîrodoev, Eugenia Veverița,experți a Expert-Grup, realizat în perioada august-octombrie 2010 se expun asupra înbunătățirii eficienței administrației publice locale și propun trei modele de reorganizare a teritoriului țării:
“Pentru a spori eficiența administrației publice locale, în acest studiu au fost propuse trei modele de reorganizare a teritoriului țării: modelul cu un singur nivel, modelul cu două niveluri și modelul bazat pe cooperare intercomunală. Ultimul nu reprezintă un model propriu-zis de organizare administrativ-teritorială, ci mai degrabă o alternativă (pe termen scurt) a consolidării teritoriale.
Modelul cu un singur nivel presupune desființarea nivelului raional și împuternicirea administrațiilor locale să ofere un volum considerabil de servicii publice, precum și oferirea unui grad mai mare de autonomie fiscală. Aceasta presupune fuzionarea comunităților mici n unități administrativ-teritoriale mai mari, numărul acestora ajungînd de la 900 în prezent la 111.
.acestora ajungănd de la 900 în prezent la 111… Simulările economice făcute pe baza modelului cu un singur nivel propus sugerează o reducere de aproape trei ori a costurilor administrative. Totuși, acest model solicită de la autoritățile centrale voință și fermitate politică ieșită din comun, precum și abilități de comunicare publică excepționale, deoarece reducerea considerabilă a numărului de unități administrativ-teritoriale de nivelul întîi va provoca insatisfacție socială și tensiuni politice între diferite niveluri ale administrației publice.
În cadrul modelului cu două niveluri propunem desființarea sistemului actual de raioane și transformarea regiunilor de dezvoltare în regiuni administrative, numindu-le “raioane” pentru a respecta prevederile constituționale. Aceasta va reduce costurile administrative la nivelul al doilea de aproximativ 5-6 ori, fără a afecta considerabil calitatea serviciilor, cu condiția că administrațiile locale vor primi competențe mai importante. Dimensiunile mai mari sunt importante pentru ca regiunile să se implice eficient оn cooperarea internațională și să producă un impact real asupra dezvoltării economice regionale. Existența administrațiilor publice la nivel de regiuni va permite reducerea numărului unităților administrativ-teritoriale de nivelul întîi de la 900 în prezent la 289, ceea ce va aduce primului nivel al administrației publice economii de 40-45% la capitolul cheltuieli operaționale.”
Cu toate că studiile relevante, recomandările specialiștilor în domeniu cu nume notorii,recomandările U.E. clasa politică de la Chișinău evită aceste reforme și păstrează sistemul sovietic de organizare teritorial-administrativă, pentru a nu-și pierde susținătorii din teritoriu, necesari penru imagine și companii electorale, răsplătindui cu posturi de lucru în cadrul acestor administrații și cu alte privilegii.
1.2.Descentralizarea administrativă
Carta Europeană garantează dreptul autorităților publice locale de a dispune de capacitate efectivă pentru a rezolva și a administra, în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în favoarea populației, o parte importantă din treburile publice. Acest drept este prevăzut și în Constituția Republicii Moldova, în Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă și în Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, care stabilesc că autoritățile administrației publice locale beneficiază de autonomie decizională, organizațională, de gestiune financiară, că ele au dreptul la inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-și, în condițiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Evoluțiile economice, sociale și politice din ultimii ani în Republica Moldova au pus în evidență necesitatea unei reforme profunde și reale în domeniul administrației publice, în special al celei locale. Evoluțiile sus menționate generează inegalitate în rîndul populației, în cadrul grupurilor specifice vulnerabile, cum ar fi cele supuse excluderii sociale, sărăciei, discriminării, marginalizării cu acces limitat sau inexistent la servicii de bază, la beneficiile dezvoltării locale, la participarea în dezvoltarea locală și în procesul de luare a deciziilor: cei săraci, cei în etate, femei, persoane cu dizabilități, persoane cu HIV, gospodării fără părinți, monoparentale sau conduse de copii, precum și copii abandonați, părinți singuri, minorități etnice, lingvistice și religioase și, în special, etnia romă etc., precum și alte persoane și grupuri, îndeosebi sub riscul discriminării sau al excluderii sociale.
În procesul de reformare a administrației publice locale din Republica Moldova definim o particularitate foarte importantă și distinct care este determinată de decalajul dintre resursele financiare și materiale ale autorităților publice locale și atribuțiile conferite de cadrul legislative national.
În primul rănd, de jure, autoritățile APL din Republica Moldova dispun de o autonomie declarată deplină, însă, de facto, aceasta este limitată, parțial din cauza ingerinței APC în activitatea lor cotidiană, parțial din cauza resurselor financiare proprii aflate sub limita necesității, a căror lipsă este însoțită și de o organizare administrativ-teritorială excesiv de fragmentată, și parțial din cauza unei capacități instituționale și administrative insuficiente. Aceste condiții fac ca APL să prezinte un grad scăzut de responsabilizare în fața cetățenilor administrați, cetățenii care de fapt sunt benificiarii și decidenții principali, în cazul cînd este vorba de utilizarea resurselor și adaptarea serviciilor publice la nevoile locale.
În procesul de reformare a statului bunăstării un rol important îl deține procesul de
descentralizare care are la bază principiul subsidiarității.Subsidiaritatea este principiul conform căruia deciziile politice nu trebuie luate la un nivel mai înalt decăt este nevoie. De legimitate puterii putem vorbi doar atunci cînd ea rezolvă problemele cetățeanului,fiindcă numai așa cetățeanul o percepe ca o utilitate și în acest sens puterea trebuie să prezente rezultate iar rezultatele pot fi obținute doar dacă guvernanții ascultă ce vor cei ce iau ales și negociază cu ei soluționarea problemelor care necesită soluționare.
În acest sens, se vizează descentralizată a responsabilităților,încăt să nu se încredințeze unei unități sociale mai largi ceea ce poate fi bine realizat de alta mai restrănsă. Principiul descentralizării presupune ca o mare parte din puterea decizională în materie administrativă să fie transferată de la administrația de stat la către persoane juridice distincte față stat, care se bucură față de acesta de autonomie avănd o putere de decizie asupra unei colectivități determinate teritorial, putere neaflată în raporturi ierarhice cu puterea centrală.
Descentralizarea presupune, potrivit cadrului legal în vigoare, transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la niveluladministrației publice locale sau către sectorul privat.
Procesul de descentralizare administrativă presupune existența unor colectivități teritoriale locale, persoane de drept public (persoane juridice politico-teritoriale) în care autorități liber alese de cetățenii colectivității respective să administreze interesele locale,comunale, orășănești . Descentralizarea privește numai rezolvarea unor probleme locale de către autoritățile administrative alese de către colectivitatea locală. Rezolvarea problemelor colectivităților locale este asigurată de către funcționari publici care nu mai sunt numiți de la centru ci sunt aleși de către electori. Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităților locale accentuează spiritul de inițiativă și responsabilitate pentru viața publică a localității unde ei locuiesc.Realizarea unui echilibru adecvat între centralizare și descentralizare precum și între autonomie și repsonsabilitate este considerat în literatura de specialitate o provocare continuă pentru administrația publică.
Descentralizarea diferă de deconcentrarea , în primul caz are loc transferul de competențe de la centru spre teritoriu, în al doilea caz vizează raporturile dintre puterea central și diferite structuri în teritoriu.
Cadrul legal general al decentralizării în Republica Moldova este reglementat de Legea privind descentralizarea administrativă nr.435-XVI din 28.12.2006,” avînd ca principii conform art.3 următoarele:
a) principiul autonomiei locale, care presupune garantarea dreptului și capacității efective a autorităților publice locale de a reglementa și gestiona, conform legii, sub propria lor responsabilitate și în interesul populației locale, o parte importantă din treburile publice;
b) principiul subsidiarității, care presupune exercitarea responsabilităților publice de către autoritățile care sînt cel mai aproape de cetățeni, cu excepția cazurilor în care intervenția autorităților de nivel superior prezintă avantaje evidente ce rezultă din volumul și natura responsabilităților și din necesitatea de a asigura eficacitatea acțiunii publice;
c) principiul echității, care presupune garantarea unor condiții și oportunități egale tuturor autorităților publice locale pentru a-și atinge obiectivele în realizarea competențelor lor;
d) principiul integrității competențelor, care presupune că orice competență atribuită autorităților publice locale trebuie să fie deplină și exclusivă, exercitarea acesteia nu poate fi contestată sau limitată de o altă autoritate decît în cazurile prevăzute de lege;
e) principiul corespunderii resurselor cu competențele, care presupune corespunderea resurselor financiare și materiale alocate autorităților publice locale cu volumul și natura competențelor ce le sînt atribuite pentru a asigura îndeplinirea eficientă a acestora;
f) principiul solidarității financiare, care presupune susținerea financiară de către stat a celor mai slab dezvoltate unități administrativ-teritoriale, în special prin aplicarea unor mecanisme de repartizare financiară echitabilă;
g) principiul dialogului instituțional, care presupune informarea și consultarea de către stat, în timp util, a autorităților publice locale, în procesul de planificare și de luare a deciziilor, prin structurile lor asociative, asupra oricăror chestiuni ce le privesc în mod direct ori sînt legate de procesul descentralizării administrative;
h) principiul parteneriatului public-privat, public-public, public-civil, care presupune garantarea unor posibilități reale de cooperare între guvern, autoritățile locale, sectorul privat și societatea civilă;
i) principiul responsabilității autorităților administrației publice locale, care presupune, în limitele competențelor ce le revin, obligativitatea realizării unor standarde minime de calitate stabilite de lege la prestarea serviciilor publice și de utilitate publică de care sînt responsabile.”
De ce totuși descentralizarea? De ce ar trebui să ne preocupe, altfel spus care sunt valorile din spatele decentralizării,,dezbaterea descentralizării ce servește la crearea de noi implicații, dincolo de o simplă structură organizatorică? Cum ne dăm seama că ea există, adică cum poate descentralizarea să fie măsurată? Cel mai bun punct de pornire este definiția generală: a centraliza este a concentra prin plasarea puterii și autorității în centru, în timp ce descentralizarea înseamna a delega sau a distribui puterea dinspre centru. Această definiție, totuși, cuprinde mai multe tipuri de aranjamente structurale.În primul rănd, descentralizarea politică se referă la dispersarea deciziei politice adică scopul numirilor la deciziile politice, inclusiv politica de stat, nivelul de venituri și alocarea veniturilor disponibile.Descentralizarea administrativă are legătură cu concentrarea sau dispersarea puterii decizionale la nivel administrativ (dacă birourile descentralizate din teritoriu au autoritatea de a lua decizii importante) față de puterea de a hotără natura politicii (deși cunoaștem lipsa unei delimitări clare și eficiente dintre politică și administrație).
Valorile de eficiență ar fi justificarea alegerii publice în cadrul descentralizării. Eficiența este definită drept maximizarea asistenței sociale. Pentru ca aceasta să fie maximizată, preferințele individuale trebuie exprimate în mod exact. În cadrul economiei private, preferințele personale sunt exprimate prin mecanismul pieței. Cănd se oferă bunurile publice, pachetele de taxe și servicii trebuie să reflecte căt mai exact cu putință preferințele totale ale membrilor comunitari. Totuși, deoarece preferințele individuale pentru bunuri publice diferă, vor putea exista divergențe între preferințele indivizilor dintr-o comunitate și pachetul de taxe și servicii ce reflectă preferințele în ansamblu ale comunității.
Este posibil ca diferența medie a preferințelor individuale din pachetul taxe-servicii adoptat de
comunitate prin guvern să fie mai mică în comunitățile de dimensiuni reduse cu indivizi ce găndesc relativ la fel, decăt în cele mari, zone mai heterogene. Drept consecință, centralizarea mai mare a autorității politice, decizionale la nivelul guvernului național e, cu căt este mai mare diferența medie a preferințelor rezidenților individuali pentru bunuri publice din pachetul taxe și servicii adoptat.
În contrast, fiecare unitate îsi poate croi pachetul de taxe și servicii conform preferințelor cetățenilor. Drept rezultat, diferența medie a preferințelor individuale față de pachetul de taxe și servicii va fi redusă. Într-adevăr, această logică sugerează că, cu căt este mai mare numărul unităților politice față de care autoritatea politică este descentralizată, cu atăt va fi mai mică diferența medie a preferinței individuale față de pachetul real de taxe și servicii.
Argumentul eficienței alegerii publice pentru descentralizare ridică alte chestiuni. În primul
rănd, acesta operează în cadrul paradigmei suveranității preferinței individuale. Deci ignoră posibilitatea legitimității „intereselor naționale” preponderente chiar dacă aceste interese acționează împotriva preferințelor anumitor comunități cu o mentalitate comună.
Există o varietate a valorilor importante ale guvernului care sunt legate de prezența structurii politice centralizare/descentralizare.
Receptivitatea și responsabilitateaeste echivalentul politic al argumentului eficienței. Descentralizarea, plasănd guvernul mai aproape de cetățeni, alimentează o mai mare receptivitate a politicienilor față de voința cetățenilor și duce la o congruență între preferințele publice și politica publică. Aceasta nu este numai din cauză că autoritățile din unitățile descentralizate cunosc mai bine și acționează în armonie cu nevoile comunitățiilor de acțiune mai mult decăt autoritățile guvernului național centralizat, dar și din cauză că descentralizarea le permite să fie direct răspunzători cetățenilor locali prin alegerile locale.
Dacă cetățenii locali dezaprobă politica politicienilor referitoare la zona lor, acesta poate să-i sancționeze votănd împotriva lor, deci schimbănd politica locală.Într-un sistem centralizat,schimbarea în politica locală va avea loc prin schimbarea guvernului național, un act ce depășește puterea cetățenească dintr-o singură zonă geografică. În plus, schimbarea guvernului național implică darea unui verdict electoral activității guvernului referitoare la o gamă largă de chestiuni, inclusiv politica macroeconomică, politica externă, politica de apărare și un număr de chestiuni naționale și regionale. Problemele locale sau cele care se referă la o anumită zonă georafică sunt numai o dimensiune și probabil una nu foarte importantă, față de care electorii vor evalua activitatea guvernului.
Se spune că descentralizarea este cerință a timpurilor, o necisitate, mai mult a guvernării, dar se poate spune și a cetățenilor interesați de treburile publice, deoarece prin dezvoltarea decizionării reale la nivele locale, nivelele cele mai înalte de interese și participarea în finalizarea guvernamentală, deci antrenîndu-i pe cetățeni în procesul decisional,îmbunatatind valorile democratice. Pe scurt,descentralizarea realizează o funcție de menținere a sistemului și duce la stabilitate politică.
Descentralizarea încurajeaza și educația și dezbaterile politice, necesare funcționării eficiente a democrației, asigurînd posibilitatea ca toți cetățenii de la nivelele locale să definească, să discute, să dezbată, printr-un proces politic, probleme ce aparțin comunității lor. În final, descentralizarea asigură un mecanism pentru dezvoltarea și educarea liderilor politici, atăt pentru cei aleși căt și numiți, o zonă de recrutare și educare pentru avansarea la un nivel superior și funcții politice naționale.
Structurile descentralizate sunt uneori percepute ca mijloace de a proteja democrația prin centre de contraputere și influență într-o societate pluralistă.
Descentralizarea administrativă se regăsește în practică sub 2 forme. Deși se pot folosi și alți termeni, mai ales în literatura din alte țări (de ex. pentru descentralizarea pe servicii se mai folosește conceptul de descentralizare funcțională), aceste două modalități de descentralizare sunt practic folosite pe scară largă.
Descentralizarea teritorială (definiție): unităților administrativ-teritoriale li se conferă personalitate juridică, organe reprezentative alese și un patrimoniu propriu care le permite să se organizeze, să funcționeze și să se gestioneze ele singure, în mod independent. Această modalitate de realizare a descentralizării se suprapune aproape peste conceptul de autonomie locală.
Descentralizarea pe servicii (definiție): Serviciul public este scos din competența centrală sau locală și i se conferă personalitate juridică, organe proprii și un patrimoniu propriu.
Descentralizarea nu este o alternativă la centralizare. Amăndouă sunt necesare, deși în proporții diferite. Ne găsim în prezența unei relații de complementaritate. Trebuie spus însă că conceptul de centralizare este folosit aici într-un sens larg, indentificвndu-se uneori cu deconcentrarea.
Descentralizarea nu este exclusiv reforma sectorului public. Așa cum menționam și anterior descentralizarea administrativă este doar o dimensiune a procesului de descentralizare de la nivelul unei societăți. Ea implică rolul și relațiile care există între toți actorii societali – sector public, sector privat și societatea civilă.
În continuare vom prezenta căteva caracteristici ale procesului de impletarea definițiilor discutate mai sus.
a. Descentralizarea ca o tendință. Atăt în sectorul privat (de ex. management by results) căt și în cel public, eforturile care vizează descentralizarea se încadrează în tendințele de la nivelul
internațional – prăbușirea regimurilor centralizate și apariția unor revendicări în sfera autonomiei/fragmentării statelor precum și o neоncredere tot mai accentuată în guvernămînt în general.
b. Descentralizarea ca un proces. Descentralizarea nu trebuie percepută ca un simplu transfer de prerogative dinspre centru înspre periferia sistemului administrativ. Aceasta deoarece capacitatea administrației publice nu este aceeași. Pot să apară diferențe atăt între nivelul central și cel local căt și între nivelurile locale în funcție de anumite variabile (de ex. diferențele cu privire la capacitatea instituțiilor administrative în mediul urban și respectiv rural). Transferul de prerogative trebuie privit ca o monedă cu două fețe – pe de o parte el poate îmbunătăți performanța sectorului public; pe de altă parte poate genera și o multitudine de probleme, cum este de pildă corupția și nepotismul, formarea unor clanuri locale etc, în special în cazul țărilor în tranziție cum este Republica Moldova.
c. Descentralizarea ca un contrapunct la globalizare. Statele naționale pierd din ce în ce mai mult teren în fața globalizării activității economice și a creării de organizații/forme suprastatale care preiau din atribuțiile care reveneau în mod tradițional guvernelor naționale. În acest context, descentralizarea unor activități/procese la nivel local sau regional face ca cetățenii să nu se simtă total izolați în raporturile cu birocrațiile supranaționale.
d. Descentralizarea ca un mix de 4 dimensiuni.
– Colectiv/exterior – forme și proceduri instituționale/legale;
– Colectiv/interior – cultura societală, de multe ori latentă;
– Individual/exterior – comportamentul exterior observabil al indivizilor оn cadrul diferitelor
instituții societale;
– Individual/interior – mentalități, valori, construcții mentale, emoții ale indivizilor din cadrul
instituțiilor societale.
Orice proiect de descentralizare trebuie să ia în considerare toate aceste 4 dimensiuni.
e. Descentralizarea ca o abordare sistemică și holistică.
f. Descentralizare limitată și descentralizare exhaustivă. Vorbim despre un proces gradual,care nu poate fi de la început nici prea extins dar nici limitat la un singur sector. Este important în cazul Republicii Moldova să se găsească o balanță.
g. Descentralizare și managementul de la nivel local al programelor de dezvoltare. Acesta este un aspect relevant mai ales în cazul țărilor care beneficiază de asistență financiară străină pentru programe de dezvoltare. Descentralizarea responsabilităților în ceea ce privește aceste programe de dezvoltare trebuie făcută atăt la nivelul administrației publice căt și al altor instituții reprezentănd comunitățile locale precum ONG-uri. Asistența tehnică din partea instituțiilor finanțatoare este cuplată cu responsabilități reale în ceea ce privește managementul proiectelor și resurselor; crește legitimitatea instituțiilor administrației publice și a celor comunitare.
Pe baza definițiilor și a caracteristicilor asociate cu procesul de descentralizare, există căteva țntrebări punctuale la care trebuie răspuns atunci cănd dorim să inițiem un proces de descentralizare administrativă.
1.3 Autonomia locală
Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia. Acest principiu este consacrat atăt de normele constituționale, de legi organice sau de reglementări internaționale. Autonomia reprezintă forma modernă de exprimare a principiului descentralizării administrative. Ea presupune existența unor colectivități locale, a unor autorități locale alese de către cetățenii din aceea colectivitate precum și a unor nevoi și interese locale specifice distincte de celenaționale.
Legiutorul constituant a reglementat principiul autonomiei locale în art.109, alin.1. din Constituție cît și în art.3 din Legea privind administrația publică locală nr.436 din 28.12.2006.
Înțelegerea corectă a conținutului acestui principiu are o importanță deosebită pe planul acțiunilor practice și evită accentuarea și absolutizarea sa, însă acesta nu trebuie confundat cu “independența locală”.Pericolul accentuării și absolutizării autonomiei locale poate contrapune administrația public locală celei central prin care se realizează puterea executivă a statului.Autonomia locală este limitată de principiul statului unitar, principiu expres prevăzut în art.109 din Constituție, astfel, autonomia locală nu poate duce la federalizarea teritoriului sau destrămarea acestuia.În plan european conceptul de autonomie locală a fost definit prin intermediul Cartei europene pentru autonomie locală, semnată în 1985 la Strasbourg și redactată din inițiativa Conferinței permanente a autorităților locale și regionale din Europa.
Carta definește în.art. 3. conceptul de autonomie locală în felul următor:
1. Prin autonomie locală înțelegem dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să reglementeze și să administreze, în cadrul legii, pe propria lor răspundere și în profitul populației respective o parte importantă a treburilor publice;
2. Acest drept este exercitat de consiliu sau adunări compuse din membrii aleși prin sufragiu liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive responsabile față de ei. Această dispoziție nu prejudiciază recurgerea adunărilor cetățenești la referendum sau la orice altă formă de participare directă a cetățenilor, acolo unde ea este permisă de lege.
3. O regulă importantă referitoare la controlul administrativ al colectivităților locale are în vedere respectarea proporționalității intervenției autorității de control în raport cu importanța intereselor pe care aceasta înțelege să le ocrotească, inclusiv în materia resurselor financiare, astfel încăt și acestea trebuie să fie proporționale cu atribuțiile stabilite de lege.
4. O altă regulă a autonomiei locale o constituie dreptul colectivităților locale de a se asocia cu alte colectivități locale în vederea realizării unor sarcini de interes comun în condițiile legii sau de a coopera cu colectivitățile altor state.
Consacrarea legală a conceptului de autonomie locală implică o serie de consecințe care se detașează prin importanța lor. Cele mai reprezentative consecințe sunt:
٠ necesitatea ca atribuțiile de bază ale colectivităților locale să fie reglementate la nivel
constituțional sau legal,
٠ consfințirea legală a plenitudinii de competență a colectivităților locale în probleme de interes local,
٠ asigurarea caracterului deplin al exercițiului atribuțiilor ce revin colectivităților locale, prin neintervenția altor organe sau, autorități în procesul decizional;
٠ autonomia locală conferă autoritățiilor publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibe inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice; posibilitatea colectivităților locale ca, în cazul exercitării prin delegare atribuțiilor ce aparțin autorității centrale, de a le adapta condițiilor locale și consultarea colectivităților locale în probleme de planificare și decizie, ce le privesc direct.
În încheiere, constatăm că autoadministrarea colectivităților locale din Republica Moldova, cu părere de rău, n-a devenit o realitate, deoarece nu s-au schimbat paradigmele existente și cadrul normativ. Nu putem, la momentul actual, constata faptul că cetățenii ar manifesta dorința de a se autoadministra în mod real.în același timp, considerăm că nu-i oportun să-i obligi forțat pe cetățeni să se autoadministreze. În acest caz nu ne rămăne altceva de făcut decît sa identificam premisele ce ar stimula capacitatea și dorința de autoadministrare a cetățenilor. Una din aceste premise ar fi cea economică, deoarece nici cel mai perfect sistem de administrare locală nu va fi eficient în condițiile pauperizării populației. Impozitele plătite de populația săraca nu permit realizarea unei autonomii locale eficiente, de aceea populația săracă nu are posibilități, nu are șanse reale pentru a se autoadministra. Autoadministrarea este complicat de realizat în condițiile șomajului în localitățile rurale, în condițiile în care gospodăriile țărănești se mențin din ce în ce mai greu la suprafață, datorită prețurilor de achiziție mizere a producției agricole și a lipsei pieței de realizare. Sărăcia în mediul rural se manifestă mai pronunțat decăt in mediul urban, peste jumătate din populația rurală aflăndu-se sub pragul absolut al sărăciei.
Problema cea mai importantă a societății moldovenești constă în edificarea unei autonomii locale viabile în condițiile în care cetățenii nu pot să se autoadministreze. În acest sens, menționam, că beneficiarul oricăror reforme trebuie să fie omul și că orice formă de autoadministrare se începe cu dorința și posibilitățile populației de a face ceva din proprie inițiativă.
Capitolul II Buna administrare și dreptul la o bună administrare,instrumente de realizare.
2.1 Noțiunea de bună administrare
Conceptul de bună administrare presupune creșterea calității actului de administrare și optimizarea raportului dintre cetățean și administrație și include transparența activității administrațiilor în fața celor administrați și desugur o implicarea largă a celor administrați în activitatea administrației. Se atestă, că în societățile cu un grad redus de transparență, se are în vedere că cei administrați cunosc despre activitatea administratie din auzite și zvonuri, inevitabil apare la cetățeni o lipsă de încredere și cooperare, ceia ce duce deosebit de mult și chiar la imposibilitatea realizării actului de guvernare, și respectiv a dreptului la buna administrare a cetățenilor.
Asigurarea transparenței decizionale este un principiu foarte important în activitatea administrațiilor publice locale,fiind un stavilar în calea actelor de corupție,abuzuri,de încălcare a drepturilor cetățenilor s.a.,tot în acest context ținem să menționăm că transparența decizională sporește interesul cetățeanului de activitatea administrației publice locale, și respectiv, implicarea lui în acest process care în consecință sporește calitatea deciziilor emise ,din care au de cîștigat toți.Însuși implicarea cetățeanului în administrare îl indentifică ca om cu drepturi și libertăți depline și îl poziționează în centrul politicilor ca subiect si scop al bunei administrări. Cetățeanul fiind centrul în jurul căruia trebuie să se axeze activitatea administrației.
Promovarea drepturilor și libertăților cetățenești și asigurarea poziției persoanei în societate,valorificarea capacităților, prezumează participarea persoanei la administrarea treburilor colectivității locale din care face parte. Acentuăm că cetățeanul,omul dispune nu numai de drepturi și libertăți conferite de cadrul legislativ,dar și de obligații. Dimensiunea drepturilor și libertăților oferite de cadrul legislativ se află sub un alt raport de obligavitate de a respecta valorile sociale incluse în legislație. Cetățeanul trebuie să conștientizeze misiunea lui de cetățean, și să se implice activ în administrarea treburilor publice a comunității locale. Prin însăși participarea activă a cetățenilor, denotă faptul că ei au capacități, au soluții pentru diferite probleme apărute în comunitate și sunt capabili să se impună cu proecte decizionale independente.Astfel administrațiile comunităților locale sunt silite în virtutea acestui fapt să publice raporturi privind administrarea patrimoniului public, programele de dezvoltarea socio-economică, bugetul comunității, prioritățile și deciziile adoptates.a. informații de interes public, avînd ca finalitate aprobarea deciziilor în concordanță cu doleanțele cetățenilor.
Cu obținerea independenței a Republicii Moldova și trecerea de la sistemul politic totalitar în carea decizia provenea de sus de la partidul “cărmaci”, la cel democratic în care decizia trebuie să provină de jos în sus, a crescut rolul implicării cetățenilor în treburile publice și necesită o schimbare a mentalității,comportamentului civic și politic.Pe parcursul scurtei perioade de independență a Republicii Moldova constatăm că majoritatea cetățenilor nu au fost și nu sunt pregătiții să facă față provocărilor oferite de noul sistem democratic, astfel democratizarea Republicii Moldova inpotmolinduse în pasivitatea cetățenilor necunăscători de regulile de constucție și lansare a societății democratice.Acest fapt a omorăt democrația încă nenăscută ca să se instaureze oligarhocrația-puterea oligarhilor.
Promovarea democrației, bunei guvernări și a reformelor actuale reprezintă prioritățicheie ale Guvernului Republicii Moldova. Aceste priorități vor fi realizate odată cu împuternicirea autorităților locale de a-și gestiona autonom treburile publice, condiție esențială a Reformei de Descentralizare.
O administrare publică locală eficientă folosește instrumente moderne de rezolvare a problemelor comunității pentru a ajunge la soluții relevante, eficace și durabile. în acest sens, o bună cooperare a autorităților locale cu membrii societății constituie un element-cheie în asigurarea condițiilor bune de trai.
Participarea cetățenească atribuie calitate guvernării, iar o bună administrare poate aduce investiții, afaceri profitabile , resurse financiare, toate acestea contribuind la dezvoltarea economică locală. Participarea cetățenilor reprezintă astfel una dintre cele mai însemnate condiții , un instrument important în activitățile administrației publice de dezvoltare socioeconomică locală, imprimănd calitate și legitimînd procesul decizional prin suportul acordat, atăt în conceperea, căt și în implementarea programelor și strategiilor de dezvoltare locală. Astfel, sinergia dintre eficacitatea procesului decizional bazat pe o bună implicare civică și calitatea documentelor de politici publice ar contribui semnificativ la stimularea implementării tuturor reformelor promovate de către Guvernul Republicii Moldova.
Conceptul de participare cetățenească se bazează pe necesitatea consultării cetățenilor și exprimarea de către aceștia a opiniilor în legătură cu deciziile care se adoptă la diferite nivele și de care ei pot fi afectați în mod direct sau indirect.
Într-o comunitate sănătoasă, cetățenii participă la procesul de luare a deciziilor de interes public, informăndu-se cu privire la problemele care îi afectează, solicitănd autorităților să adopte măsurile pe care ei le consideră de cuviință și participănd efectiv la punerea în practică a deciziilor luate. Prin urmare, „participarea cetățenească este procesul în cadrul căruia cetățenii înaintează propuneri de politici publice, programe, stategii și le discută cu membrii administrației și consilierii aleși, pentru adoptarea celei mai reușite decizii care afectează direct viața comunității”. Există două direcții de comunicare (între cetățeni și administrație), cu scopul general de îmbunătățire a deciziilor (administrației publice locale) susținute de către cetățeni.
Pentru a estima importanța participării cetățenești în activitățile și deciziile administrației publice locale, se poate porni de la ideea de bază, conform căreia participarea conferă calitate guvernării, iar o bună administrare poate aduce investiții, afaceri profitabile, resurse financiare, toate acestea contribuind la dezvoltarea economică locală.
• Implicarea cetățenilor poate suplini atributele organelor guvernamentale în ceea ce privește controlul și metodele de constrăngere și astfel se economisesc bani și timp pentru autorități. Se poate оmbunătăți performanța și imaginea instituțiilor democratice, reducănd clientelismul și corupția. În același timp, administrația publică locală va fi pregătită să împărtășească informațiile într-o manieră onestă și clară,încurajă cetățenii să-și exprime opiniile, pentru a influența deciziile sale și, în același timp, cetățenii vor înțelege drepturile și obligațiile care le revin și vor fi pregătiți să lucreze onest și constructiv pentru a asista reprezentanții administrației publice locale în rezolvarea problemelor de interes local.
Implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor și elaborarea politicilor publice locale
• Contribuie la o mai bună identificare a nevoilor populației comunității și, în special, a
grupurilor dezavantajate;
• Contribuie la dezvoltarea parteneriatului dintre diferiți actori comunitari:
administrația publică locală, organizațiile nonguvernamentale, businessul privat și cetățenii înșiși;
• Duce la împărțirea costurilor. Costurile de implementare a diferitor politici, programe și proiecte vor reveni atăt administrației publice locale, căt și celorlalți actori comunitari, inclusiv populației;
• Sporește eficiența proceselor de dezvoltare prin implicarea capacităților și resurselor locale. Astfel, implicarea populației duce la o mai bună înțelegere de către aceasta a obiectivelor proiectului, la conștientizarea importanței atingerii acestor obiective pentru asigurarea propriilor nevoi și reduce timpul de implementare. În aceste condiții, deseori costul proiectului se reduce considerabil;
• Duce la mărirea eficacității proiectului, politicilor, programului, activității. Astfel,corespunderea proiectului nevoilor populației locale contribuie la monitorizarea activă din partea acesteia a procesului de implementare și la o atingere mai bună a obiectivelor scontate;
• Contribuie la incluziunea socială a grupurilor marginalizate prin asigurarea participării lor la procesul de luare a deciziilor și la implementarea proiectelor comunitare;
• Contribuie la dezvoltarea capacităților locale de management ale procesului de dezvoltare. Implicarea actorilor comunitari în identificarea nevoilor, dezvoltarea propunerilor de proiect, implementarea activităților, colectarea de fonduri, monitorizarea procesului de implementare a proiectului duce, în cele din urmă, la dezvoltarea capacităților lor și la amplificarea posibilităților lor de a participa la dezvoltarea și implementarea altor programe și politici.
Participarea cetățenilor reprezintă astfel una dintre cele mai însemnate resurse, un instrument important în activitățile administrației publice de dezvoltare socioeconomică locală, imprimănd calitate și legitimănd procesul decizional prin suportul acordat, atăt în conceperea, căt și în implementarea programelor și strategiilor de dezvoltare locală. Oamenii sunt mult mai înclinați să susțină deciziile și programele la realizarea cărora participă.
Pe de o parte, înțeleg aceste decizii sau programe, iar pe de altă parte, sunt implicați afectiv
și doresc succesul acestora.Contribuția cetățenilor se obține mai ușor dacă administrația își dorește aceasta. Desigur, și cetățenii trebuie să înțeleagă care le sunt responsabilitățile în procesul democratic de guvernare. Aceasta înseamnă că administrația locală trebuie să educe cetățenii în rolul lor de participanți dinamici în activitățile administrației – nu numai în alegeri, ci și în derularea procesului de guvernare.
Într-o comunitate locală, în care este încurajată participarea cetățenească, administrația locală va fi pregătită să:
• aducă la cunoștință informațiile într-o manieră onestă, completă și clară;
• inițieze un dialog oferind cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a ințuența deciziile administrației într-un mod corect și deschis;
• încurajeze cetățenii să fructifice aceste posibilități;
• să informeze despre modul în care se iau deciziile, aducănd la cunoștință toate argumentele necesare.
În același timp, cetățenii:
• vor înțelege drepturile și obligațiile care le revin pentru a participa la luarea deciziilor la nivel local, decizii care le pot ințuența direct sau indirect viețile;
• vor fi pregătiți să lucreze onest și constructiv pentru a sprijini reprezentanții administrației publice locale în rezolvarea problemelor.
Valori de bază pentru punerea în practică a participării publice:
1. Cetățenii ar trebui să spună un cuvănt de spus cu privire la acțiunile administrației ce le afectează viața.
2. Cetățenii trebuie să aibă garanția că părărea lor va influența decizia.
3. Participării publică a cetățenilor scoate în evidență interesele și nevoile lor și este un proces benefic autoadministrării.
4. Procesul participării publice descoperă și sporește implicarea persoanelor potențial afectate.
5. Procesul participării publice invită participanții să-și definească modul propriu de implicare.
6. Procesul participării publice arată participanților felul în care contribuția lor a influențat decizia.
Astfel, implicarea cetățenilor este necesară de fiecare dată cănd activitățile, cu influență directă sau indirectă asupra populației comunității,sunt planificate, consultate, implementate, monitorizate și evaluate.
Comunitatea și societatea civilă locală trebuie implicate la toate etapele procesului legat de politicile publice prin respectarea următoarelor principii: transparență, participare,nondiscriminare și egalitate, responsabilitatea factorilor de decizie. Participarea și implicarea comunității trebuie asigurate atăt la etapa de elaborare a documentelor publice, căt și la cele de aprobare, implementare, monitorizare și evaluare a acestora.
Ideea de participare cetățenească este o comunicare în două direcții: de la administrație către cetățeni și de la cetățeni către administrație.Există un set de metode și tehnici de participare cetățenească care abordează diverse etape și includ instrumente specifice delucru în procesul de aplicare a lor. Aceste metode și tehnici sunt:
Adunarea generală,de cartier,mahala
Audierile publice
Sondajul de opinie publică
Focus-grupurile
Lobby
Referendum
Demonstrații de stradă
Alegeri
Deși participarea cetățenească are multiple avantaje, totuși există unii factori care o limitează.
În primul rănd, o participare cetățenească eficientă poate cu greu fi realizabilă din motivul că autoritățile publice, de regulă, nu doresc să fie transparente și să împartă puterea: nu asigură o informare adecvată a populației, ignorează propunerile societății civile, interpretează participarea publică doar ca un proces consultativ etc. Rezultatul unei asemenea atitudini poate fi dezamăgirea și scepticismul publicului față de procesul participativ.
În al doilea rănd, participarea cetățenească ar putea fi limitată și din considerente obiective: insuficiența mijloacelor financiare în bugetul comunitar și la populație, luarea de atitudine doar față de propunerile constructive, lipsa timpului liber pentru implicarea populației în procesul participativ etc.
Totodată, pot fi constatate și impedimente de ordin subiectiv, în cazul cănd populația interpretează răspunsul APL la inițiativele sale sub așteptările scontate. Deși unele propuneri ale populației pot fi mai puțin consistente, ca urmare a informării insuficiente sau a calificării joase în anumite domenii, totuși ea așteaptă să fie ascultată și anunțată despre rezultatele participării. O procedură de participare publică bine concepută și larg mediatizată ar putea să educe și să stimuleze spiritul participativ și democratic al populației.
În al patrulea rănd, participarea publică poate complica negocierile dintre diversele tipuri de autorități. Dacă participarea publică ar implica transparență totală, aceasta ar putea limita posibilitatea negociatorilor de a explora eventualele soluții de compromis. Cu toate acestea, negociatorii trebuie să țină legătura cu cei în numele cărora negociază pentru a evita respingerea ulterioară a soluțiilor propuse.
În final, procesul participativ utilizează resurse (bănești, umane, de timp), în special,considerabile atunci cănd participarea publică este organizată la etapa finală a procesului decizional. Dacă participarea publică ar fi organizată la inițierea unui proiect, timpul și resursele necesare pentru realizarea proiectului ar putea fi minimalizate.
Studiile despre participarea cetățenească la actul de administrare și rolul ei în responsabilizarea instituțiilor și oficialilor aleși sunt destul de puține și sunt, în general, asociate unor proiecte în domeniu implementate de diverse organizații neguvernamentale. Astfel, unele aspecte ce țin de transparență decizională și participare cetățenească la actul de administrare din Republica Moldova sunt abordate într-un șir de lucrări precum:
1. Teodor Cârnaț. Drept constituțional.. Problemele de participare cetățenească și transparență decizională sunt abordate tangențial,însă sunt formulate adevăruri pentru întreaga situație juridică a aspectelor respective. Altfel zis, se oferă acel cadru constituțional în cadrul căruia urmează să se realizeze în Republica Moldova o participare și transparență decizională autentică. Astfel, primele două condiții ale statului de drept, enunțate de autor se referă în totalitate la problema participării și transparenței decizionale. Astfel, „…universalitatea participării la rezolvarea problemelor publice…” și „…instituționalizarea puterii populare și promovarea unor mijloace adecvate de exprimare a acesteia (vot universal, egal, direct și secret, referendum, inițiativă legislativă populară)…”..
2. Ghidul asupra problemei participării publicului în luarea deciziilor.. Obiectivele realizate de către prezentul ghid sunt: Monitorizarea procesului de luare și executare a deciziilor APL; Informarea populației și medierea disputelor dintre cetățeni și APL; Influențarea luării deciziilor APL în interesul comunității.
3. Raport de monitorizare a realizării reformei administrației publice centrale în Republica Moldova. Ianuarie-martie 2009.. Raportul dat include descrierea progresului în realizarea acțiunilor de reformă a administrației publice centrale preconizate pentru anul 2009, principalele decizii luate în perioada de raportare în domeniul reformei administrației publice centrale, concluzii și acțiuni corective. Anexele includ lista actelor legislative puse în aplicare în administrația publică centrală în anul 2009 și lista actelor normative cu referință la administrația publică centrală, aprobate în perioada de raportare.
4. Raport de monitorizare. Accesul la informație și transparența în procesul decizional: atitudini, percepții, tendințe.. Monitorizarea a fost efectuată de către Centrul „Acces-info” în cadrul proiectului „Asigurarea participării publice în procesul de luare a deciziilor și accesului eficient la informație”, componentă a proiectului „Restabilirea conexiunilor dintre populație și guvernare”, cu suportul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și Fundației „Soros-Moldova”. În perioada martie – iunie 2010 Centrul „Acces-info” a efectuat monitorizarea aplicării legilor privind accesul la informație și privind transparența în procesul decizional prin prisma obiectivelor propuse. Astfel, în adresa a 943 de autorități/instituții de nivel central/raional/local. Au fost monitorizate: Parlamentul, Președinția și Guvernul, 16 ministere, 13 autorități administrative centrale, 8 instituții și organizații centrale, 34 consilii municipale/raionale, 31 primării din centrele raionale, 838 primării municipale/orășenești/de orășel/sătești.
5. Raport privind transparența decizională în funcționarea autorităților și instituțiilor publice centrale.. Obiectivul raportului a fost evaluarea gradului de transparență în funcționarea autorităților publice centrale în baza criteriilor de transparență: 1) transparența în elaborarea actelor normative; 2) transparența în activitatea organelor colegiale la care se discută și se aprobă unele decizii; 3) Accesibilitatea și transparența informației despre activitatea autorității și instituției publice.
6. Victor Popa. Regândirea procesului de reformă al administrației publice locale în Moldova prin politici publici și acțiuni participative.. Studiul respectiv tratează printre altele și una din problemele prioritare în procesul de proiectare a reformei administrative, și anume – transparența actului de guvernare, participarea cetățenilor în procesul decizional (p.20- 21). De menționat, că Dl. V.Popa aduce argumente precum că transparența activității administrației publice artrebui să cuprindă următoarele principii: “• Informarea prealabilă, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative, publicarea deciziilor cu caracter public adoptate; • Consultarea cetățenilor și asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; • Participarea activă la luarea deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative, cu respectarea următoarelor reguli: ședințele instituțiilor din administrația publică sunt deschise accesului public, iar dezbaterile vor fi consemnate și făcute publice; • Oferirea unor posibilități de maximă audiență a cetățenilor; • Crearea unui sistem informațional care să facă accesibil pentru cetățean cunoașterea tuturor reglementărilor existente în domeniul administrației publice.”
7. Ghidul bunelor practici ale autorităților publice locale.. Apariția acestui ghid a fost posibilă cu susținerea financiară a Programului Comun al Consiliului Europei și Comisiei Europene pentru Moldova și a Proiectului USAID Reforma Autorităților Publice Locale (PRAPL). Ultimul capitol al acestui Ghid, descrie diferite modele identificate de către autoritățile publice locale în scopul implicării cetățenilor în procesul decizional, insistând asupra planificării participative și acțiunilor novatoare în domeniul organizării sociale și parteneriatelor locale ca bază a dialogului bilateral reciproc avantajos între diverse grupuri sociale, autorități publice și sectorul de afaceri.
8. Veaceslav Bulat. Veaceslav Guțuțui. Ianina Spinei. Participarea societății civile la procesul decizional la nivel local.. Scopul principal al prezentului studiu constă în evaluarea situației actuale referitor la respectarea dreptului de acces la informațiile cu caracter public și participarea cetățenilor la procesul decizional în două localități din Republica Moldova – comuna Cărpineni și orașul Ialoveni, precum și prezentarea recomandărilor privind ameliorarea situației în acest domeniu. Acest studiu este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților naționale pentru prevenirea corupției în Republica Moldova”, cu sprijinul financiar al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Accesul la informație.
2.2 Conceptul european de bună administrare și dreptul la buna administrare.
Ca drept fundamental a cetățenilor a Uniunii Europene a fost inclus în art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, consacră pentru prima oară, în mod expres, printre drepturile cetățenești, dreptul la o bună administrare, precizând, în alin. (1), că orice persoană „ are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-n termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniuniii”. Conform alin. (2), dreptul la bună administrare include: dreptul oricărei personae de a fi asculta, înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; obligația administrației de a-și motiva deciziile .
De asemenea, art. 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabilește dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, pentru orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul într-un stat membru.
În ceea ce privește dreptul de a fi ascultat , art. 66, alin. (2), paragraful 5 din Tratatul CECO oferă posibilitatea părților implicate de a-și exupune opinia înainte ca Înalta Autoritate să stabilească anumite măsuri. Prevederi asemănătoare se regăseau și în art.88 alin. (1) din Tratatul CECA. Jurisprudența CJCE cu privire la dreptul de a fi ascultat este o constantă, în sensul că, acest drept trebuie respectat „în orice procedură deschisă împotriva unei persoane și susceptibilă de a conduce la un act acuzator de prejudicii reprezintă un principiu fundamental al dreptului Uniunii și trebuie asigurat chiar și în absența oricărei reglementăriprivind procedura respectivă”
Considerat unul dintre cele mai importante principii ale procedurii administrative, dreptul de a fi ascultat se regăsește încă din anul 1962 în jurisprudența Curții de Justiție,” în cauza M. Maurice Alvis Consiliului Comunității Economice Europene.” Plecând de la acest caz, Curtea consideră că dreptul de a fi ascultat este o regulă ce îndeplinește cerințele necesare unei justiții clare și bunei administrări, fiind obligatorie și pentru instituțiile comunitare.
“Principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective.”Motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cetățenilor cu privire la legalitatea și oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie.
“Obligația de motivare are în vedere deciziile care ar putea afecta drepturile și libertățile individuale, având ca finalitate diminuarea puterii discreționare a celor care au puterea de decizie, eliminând, astfel, abuzurile și ilegalitățile din administrație.
Amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea ,depind de circumstanțele fiecărui caz.după cum a decis Curtea de Justiție.”
“Motivarea conferă actului, transparență, particularii având posibilitatea să verifice dacă actul este corect fundamentat, permițând controlul jurisdicțional exercitat de către Curte. În același timp, permite și controlul prevăzut în protocoalele încheiate cu privire la respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității”
Jurisprudența Curții face referire și la modalitatea în care poate fi făcută motivarea sau cât de largă trebuie să fie aceasta. Astfel, în una din cause.Curtea acceptă posibilitatea ca în situația în care există un caz similar cu altele, soluția să fie motivată sumar, cu referire la deciziile anterioare. Însă, atunci când decizia în cauză de pășește cadrul stabilit, autoritatea comunitară în cauză are obligația de a oferi explicații asupra raționamentului său.
Introducerea caracterului obligatoriu al motivării actelor administrative, se apreciază în doctrina românească actuală, ar diminua riscul ca administrația să ia decizii arbitrare, abuzive și ar deveni, în final, un factor de progres pentru administrație”
In opinia unui alt autor , “utilitatea motivării deciziilor prezintă un triplu interes. Astfel, aducerea la cunoștință a motivelor înseamnă a explica decizia și, deci, a evita conflictele posibile dintre administrație și administrații pe care îi servește. Pe de altă parte, obligația motivării determină administrația să nu ia decizii pentru rațiuni care nu pot fi aduse la cunoștința opiniei publice, astfel încât administrația să se călăuzească în activitatea sa de norme morale. De asemenea, motivarea permite un control eficient al superiorului ierarhic asupra conținutului deciziei, precum și un control jurisdicțional riguros al instanțelor de contencios administrative”.
La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene se constată tendința generală de a impune autorităților publice obligația de a-și motiva actele.
“În preambulul Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene se prevede că Europa reunită dorește să aprofundeze caracterul democratic și transparent al vieții sale. Prin urmare, se poate spune că postura participativă la viața socială a cetățeanului este legată obligatoriu de principiul transparenței, iar cea mai importantă cale de a conferi viabilitate acestor principii este chiar instituirea obligativității motivării actelor autorităților publice.”
La nivel european, în situația în care o decizie a unei instituții nu îndeplinește obligația legală de motivare, orice persoană sau instituție, organ, oficiu sau agenție se poate adresa Curții de Justiție printr-o acțiune în anularea acesteia, în temeiul art. 263 din TFUE. De asemenea, subliniem aspectul evidențiat în jurisprudența Curții de Justiție conform căruia trebuie să se facă distincție între obligația de motivare a deciziilor, care reprezintă o normă de procedură fundamentală și problema temeiniciei motivării, care ține de legalitatea de fond a unui act în litigiu. Prin urmare, motivele prin care se urmărește contestarea temeiniciei unui act sunt ineficiente în cazul în care este vorba despre un act pe temeiul lipsei de motivare sau a motivării insuficiente.
Dreptul de acces la propriul dosar este un alt principiu care constituie o garanție reală pentru realizarea unei bune administrări. Potrivit acestui principiu, părțile interesate pot examina documentele utilizate de administrație în timpul procedurii.Însă, după cum reiese din art. 41 din Convenție, dreptul de acces la propriul dosar este restricționat de respectarea intereselor legitime legale de confidențialitate și de secretul profesional și de afaceri. Este reprezentativ pentru acest principiu cazul 228/83 din 29 ianuarie 1985, decizia Curții fiind invocată ulterior în cazurile similare. În reclamație, un fost oficial al Comisiei Comunităților Europene a solicitat anularea unei decizii a Comisiei prin care i-a fost respinsă cererea împotriva deciziei de concediere din 7 aprilie 1983.
În hotărâre Curtea notează: „…principiul aplicabil în proceduri precum cele în fața unei comisii de disciplină, reclamă ca un funcționar acuzat de abateri disciplinare să aibă cunoștință de toate datele pe care se bazează opinia formulată de Comisia în cauză – într-un timp suficient pentru a putea formula propriile observații.”
Dreptul de apărare include ca derivat și dreptul persoanei de acces la documentele administrației pentru a prezenta propriul punct de vedere. Astfel, trebuie arătat că, în materia regimului disciplinar al funcționarilor, într-o speță în care era atacat avizul emis de o comisie de disciplină, Curtea a considerat că un astfel de aviz constituie un act care lezează și că acesta poate face obiectul unei acțiuni întrucât avizul menționat, deși provenea de la un organism consultativ, fusese emis la finalul unei investigații pe care comisia de disciplină trebuia să o desfășoare cu deplină independență și potrivit unei proceduri speciale, distincte, cu caracter contradictoriu și supuse principiului fundamental al dreptului la apărare (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 1985, F/Comisia, 228/83, Rec., p. 275, punctul 16). A fortiori, un astfel de raționament trebuie să se aplice, prin analogie, în ipoteza deciziilor adoptate în aplicarea articolului 10 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 1073/1999, întrucât aceste decizii provin de la un organism comunitar independent și sunt luate, de asemenea, în cadrul sau la finalul unei investigații care trebuie să se desfășoare „respectând în totalitate […] dreptul persoanelor implicate de a-și exprima opiniile asupra faptelor care le privesc”.
2.3 Reglementarea dreptului la buna administrare în legislația Republicii Moldova.
Dreptul la buna administrare nu este prevăzut expres în Constituția R.Moldova,însă sunt prevederi legale pentru realizarea acestui drept pe care o să încercăm să le expunem.Astfel conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,dreptul la bună administrare include:
٠ dreptul orcărei persoane de a fi ascultată înaite de luarea unei decizii care ar putea să-i lezeze drepturile;
٠dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
٠obligația administrației de a-și motiva deciziile.
În art.39 alin (1) dreptul la administrare al Constituției Republicii Moldova prevede că: Cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum și prin reprezentanții lor. Acest drept face parte din din categoria drepturilor politice și prevede dreptul cetățeanului de a participa la conducerea societății a-și delega puterea guvernanților astfel influențînd puterea politică prin exercitarea dreptului la vot. Dreptul de a participa nemijlocit la administrarea treburilor publice le este garantat cetățenilor în primul rind de legea organică Nr. 239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, care în art.3 a prezentei legi stabilește domeniul de aplicare:
“(1) Domeniul de aplicare al prezentei legi îl constituie totalitatea raporturilor juridice, stabilite în cadrul procesului decizional, dintre cetățeni, asociații constituite în corespundere cu legea, alte părți interesate, pe de o parte, și autoritățile publice, pe de altă parte.
(2) Sub incidența prezentei legi cad următoarele autorități publice care elaborează proiecte de decizii:
a) Parlamentul;
b) Președintele Republicii Moldova;
c) Guvernul;
d) autoritățile publice autonome;
e) autoritățile administrației publice centrale de specialitate;
f) autoritățile unităților teritoriale autonome cu statut juridic special;
g) autoritățile administrației publice locale.
[Art.3 al.(2) în redacția LP105 din 12.06.14, MO178-184/11.07.14 art.417]
[Art.3 al.(2) modificat prin LP38 din 27.03.14, MO92-98/18.04.14 art.228]
(3) Sub incidența prezentei legi cad, de asemenea, persoanele juridice de drept public și privat care gestionează și utilizează mijloace financiare publice.
(4) Autoritățile publice vor consulta cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea, alte părți interesate în privința proiectelor de acte normative, administrative care pot avea impact social, economic, de mediu (asupra modului de viață și drepturilor omului, asupra culturii, sănătății și protecției sociale, asupra colectivităților locale, serviciilor publice).
[Art.3 al.(4) modificat prin LP105 din 12.06.14, MO178-184/11.07.14 art.417]
(5) Prevederile prezentei legi nu se aplică în procesul de elaborare a deciziilor și de desfășurare a ședințelor din cadrul autorităților publice la care sînt examinate informații oficiale cu accesibilitate limitată în condițiile legii, precum și în procesul de desfășurare a ședințelor operative convocate de conducătorii autorităților publice respective.
[Art.3 al.(5) modificat prin LP105 din 12.06.14, MO178-184/11.07.14 art.417]
Art.6 stabilește drepturile de care bineficiază subiecții stipulați în elaborarea și adoptarea deciziilor.
Cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea, alte părți interesate au dreptul:
a) să participe, în condițiile prezentei legi, la orice etapă a procesului decizional;
b) să solicite și să obțină informații referitoare la procesul decizional, inclusiv să primească proiectele de decizii însoțite de materialele aferente, în condițiile Legii privind accesul la informație;
c) să propună autorităților publice inițierea elaborării și adoptării deciziilor;
d) să prezinte autorităților publice recomandări referitoare la proiectele de decizii supuse discuțiilor.”
Legea nr.239/2008 nu prevede mecanismul de control și sancțiuni, conținind prevederi declarative la acest capitol, transformînd-o într-un una ineficientă.
. Astfel, în art.13 alin. (5), Legea nr.239/2008 prevede sancționarea împiedicării accesului la ședințele publice ale autorităților publice sau compromiterea procesului decizional prin tăinuirea informației de interes public ori prin denaturarea acesteia, fără a specifica exact natura sancțiunii aplicabile. Atît fapta de tăinuire, cît și cea de denaturare, necesită la calificare dovada intenției, dovadă greu de obținut. Pe cînd, întru eficientizarea procesului decizional în cadrul autorităților publice, trebuie să fie urmărite, în egală măsură: neinformarea publicului referitor la inițierea elaborării deciziilor, nepunerea la dispoziția părților interesate a proiectului de decizie și a materialelor aferente acestuia,neconsultarea, neexaminarea recomandărilor, neinformarea publicului referitor la desfășurarea ședinței publice, neinformarea publicului referitor la deciziile adoptate, neîntocmirea sau întocmirea neadecvată și nepublicarea rapoartelor privind transparența în procesul decizional.
Mai mult, normele sînt confuze în ce privește contestarea acțiunilor sau deciziilor autorităților publice pentru nerespectarea Legii nr. 239/2008. Pentru a evalua potențiala eficiență a mecanismului de sancționare a încălcărilor prevederilor legale, de obicei, se recurge la analiza statisticilor privind sancțiunile aplicate. Reieșind din faptul că Parlamentul nu oferă statistici în acest sens, ne vom referi la informațiile furnizate de Cancelaria de Stat, care are misiunea să monitorizeze respectarea prevederilor referitoare la transparența decizională în activitatea organelor centrale de specialitate. Raportul privind implementarea reformei administrației publice centrale în Republica Moldova în anul 2012 este absolut lacunar în partea ce ține de sancțiuni. Acest fapt, în opinia noastră, nu se datorează lipsei de încălcări. Or, rapoartele organizațiilor non-guvernamentale în monitorizarea legii confirmă contrariul (Raport de monitorizare „Activitatea Parlamentului Republicii Moldova în anul 2011” (Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)); Raport final de monitorizare a respectării transparenței decizionale (iulie-decembrie 2011) (ADEPT); Studiul „Transparența decizională în activitatea Parlamentului: prevederi legale, aplicabilitate și aplicare” (ADEPT); Raport anual de monitorizare „Accesul la informație și transparența în procesul decizional” – 2010 (Centrul Acces-Info); Raport anual de monitorizare „Accesul la informație și transparența în procesul decizional: evoluție și … inerție” – 2011 (Centrul Acces-Info). Acest fapt se datorează potențialului redus oferit de lege în identificarea și sancționarea încălcărilor în domeniu.
Prevederi similare se regăsesc și în art.17 Transparența ședințelor, aLegii Nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală, care acordă dreptul cetățenilor de a participa la ședințele consiliilor locale și rationale acordîndule anumite drepturi îndreptate în controlul activității și influențării elaborării și adoptării unor decizii cum ar fi: de a avea acces la informațiile ce țin de procesul bugetar a administrației,la proectele de decizii și la ordinea de zi a edințelor consiliul local și a primăriei;de a propune inițierea elaborării și adoptării unor decizii;de a prezenta autorităților publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele unor grupuri de locuitori ai colectivităților respective, privind diverse proiecte de decizie supuse dezbaterilor.
Deasemenea autoritățile publice locale și funcționarii publici sunt obligați să întreprindă măsurile necesare pentru atragerea cetățenilor,a asociaților create în conformitate cu legea,altor părți interesate în procesul decizional prin informarea adecvată și la timp asupra subiectelor puse în dezbatere de consiliul local ,recepționarea și examinarea,în timp cît mai scurt, a tuturor recomandărilor,sesizărilor,scrisorilor,promovarea politicilor de comunicare și dialog cu cetățenii,publicitatea programelor,strategiilor,agendei ședințelor pe diverse suporturi informaționale. Și ultimul aliniat a prezentului articol interzice împedicarea accesului liber la ședințele consiliului local sau compromiterea procesului decizional prin acțiuni deliberate de ascundere a informației de interes public se sancționeză conform legislației în vigoare.
Sancțiunile pentru încălcarea acestor drepturi nu sunt prevăzute expres de legislația națională, ci numai cel legat de dreptul la informației care de natură contravențională și penală,astfel în Codul Contravențional a Republicii Moldova Nr. 218 din 24.10.2008,art.71 prevede sancționarea pentru încălcarea intenționată a prevederilor privind accesul la informație sau a celor cu privire la informație,cu o sancțiune de la 15-25 unități convenționale aplicate persoanei fizice, și 30-50 unități convenționale aplicate persoanei cu funcție de răspundere,deasemene este prevăzută sancțiunea pentru prezentarea la solicitare a unui răspuns cu date vădit eronate în marime de 45-55 unități convenționale aplicate persoanei cu funcții de răspundere. Răspunderea penală este prevăzută de art.180 a Codului penal a Republicii Moldova ,care prevede că încălcarea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere a procedurii legale de asigurare și de realizare a dreptului de acces la informație, încălcare ce a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informații referitoare la ocrotirea sănătății populației, la securitatea publică, la protecția mediului, se pedepsește cu amendă de la 150 la 300 unități convenționale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Un principiu fundamental al participării publice este stipulat în dreptul de petiționare și la informație. Pentru a participa la guvernare, trebuie să fii informat,un cetățean informat este un bun cetățean. Considerăm că dreptul la informație este un instrument de control cetățenești asupra administrației. De aici și importanța exclusivă a dreptului constituțional al cetățeanului la informație: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a cetățenilor sau siguranța națională. Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Dreptul persoanei la administrare într-un stat de drept se consolidează și cu dreptul la libertatea de opinie și exprimare: „ Oricărui cetățean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie. Sunt interzise și pedepsite prin lege contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, al ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și late manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Dreptul persoanei la administrare include nu numai drepturi,ci și obligații,fără de care nu se poate de conceput acest drept, deci cetățeanul I se asigură cunoașterea drepturilor și îndatoririle, conform art. 23 din Constituția Republicii Moldova: „Fiecare om are dreptul să-și recunoască personalitatea juridică. Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative”. Un drept fundamental de participare la administrare este și dreptul cetățeanului de a avea accesul liber la justiție, care coroborează în strânsă legătură cu dreptul la administrare: „ Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva acelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție” .
Și ca o concluzie a celor expuse în aceste prevederi constituționale autorii Constituției le expun în art. 15 al Constituției: „ Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea”. Constituția Republicii Moldova prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale. Statul este obligat să garanteze prin mijloace materiale și juridice exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale de către fiecare cetățean. Exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz pentru: “ apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea anchetei penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori avarii. Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății”, art. 54, Constituția Republicii Moldova. În fine, de menționat că în art.4 „Drepturile și libertățile omului”, Constituția Republicii Moldova prevede expres că (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
Legiuitorul a prevăzut și neconcordanțele între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prevăzănd prioritatea care au reglementările internaționale.
Pe lângă prevederile prevăzute de Constituție, întru dezvoltarea normei constituționale a elaborat Legea nr.982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informație si de Legea 239-XVI privind transparența în procesul decizional.. Prin aceste două legi se asigură accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative, să stimuleze participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative si în procesul de elaborare a actelor normative. Ulterior, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.96 din 16 februarie 2010 „Cu privire la acțiunile de implementare a Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în 46 procesul decizional” , prin care:
• a fost aprobat Regulamentul cu privire la procedurile de asigurare a transparenței în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor;
• a fost modificat și completat Regulamentul cu privire la modul de publicare a informației pe paginile oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua Internet, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.668 din 19 iunie 2006;
• s-a decis că Cancelaria de Stat va monitoriza prevederile Legii privind transparența în procesul decizional.
De asemenea, cadrul legislativ în vigoare a fost îmbunătățit prin adoptarea Legii nr.72 din 4 mai 2010 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.. Astfel, următoarele șase legi au fost aduse în concordanță cu prevederile Legii privind transparența în procesul decizional:
• Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, cu modificările ulterioare ;
• Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, cu modificările ulterioare ;
• Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar și procesul bugetar, cu modificările ulterioare ;
• Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, cu modificările și completările ulterioare ;
• Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, cu modificările ulterioare ;
• Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, cu modificările ulterioare..
Întru realizarea prevederilor Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional, ministerele și alte autorități administrative centrale au elaborat și aprobat regulile interne de informare, consultare și participare în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, în conformitate cu noul cadru normativ. De asemenea, pe paginile web ale AAPC au fost create rubrici referitor la transparența în procesul decizional, unde sunt plasate proiectele de politici publice .
Obligația administrației de a-si motiva deciziile prezumă de fapt ca aceste decizii sau acte administrative să întrunească condițiile de legalitate și valabilitate necesare pentru producerea de efecte juridice ca să îndeplinească rolul de punere în acțiune a prevederilor legislative.Pentru întrunirea acestor condiții față de aceste acte sunt înaintate mai multe cerințe,atît generale căt și special(se are în vedere unele categorii de acte).Neîndeplinirea acestor cerințe atrage după sine nulitatea acestor acte cu toate consecințele juridice.
Vom analiza după părerea noastră cerințele care constitue condiții incontestabile de legalitate și valabilitate ale actelor administrative
Condiția de legalitate,fiind una din ceia mai importantă, presupune emiterea actului administrativ în conformitate cu legea și în îndeplinirea legii și ale altor acte cu putere juridică superioară.Actul administrative din punct de vedere juridic este modalitatea de organizare a executării și de executare a legii,fiind stability acest rapor de subordonare, dinre actul administrative și legea, coinchidem că actul administrative întodeauna trebuie să aibă o bază legală.
Administrațiile publice punînd în executare legea,care reglementează relațiile sociale,și exprimă moralitatea societății oficială, pot emite din oficiu ,cănd consideră că este necesar,acte cu caracter individual(acte de manifestare de voință a organului administrative prin care rează,modifică și stinge drepturi și obligații în favoarea sau în sarcina unuia sau mai multor personae prestabilite) și normative(acte ce conțin reguli generale de conduit,impersonale și de aplicabilitate repetă).
“Conformitatea cu conținutul legii,menționează prof. I. Iovănaș,trebuie privită prin prisma structurii trihotomice a normei juridice,în raport cu ipoteza normei juridice, organul administrative are obligația să emită actul ordonat de lege,dacă sunt întrunite condițiile de fapt stabilite de ea, sau să nu emită actul în absența lor.
Neîndeplinirea acestor obligații poate îmbrăcă următoarele forme:
organul administrative nu emite actul,deși sunt întrunite condițiile de fapt pretense de lege;
organul administrative emite un act administrative,deși nu sunt întrunite condițiile de fapt,prevăzute de lege.
Acest act este illegal, deoarece nu corespunde ipotezei. Este posibil sa organul administrative să stabilească correct starea de drept,dar să interpreteze greșit dispoziția normei juridice sau să aplice o altă dispoziție decăt cea corespunzătoare situației de fapt.Actul administrativ respectiv este nevalabil ca și în cazul cănd sa aplicat o altă sancțiune sau nu s-a aplicat sancțiunea prevăzută de lege”.
O altă condiție de valabilitate a actelor administrative o constitue aceia că actul administrativ se emite în limita competenței atribuite prin lege organului emitent.
În acest context menționăm că competența este una permamentă și nu se epuizează prin exercitarea acesteia și poate fi de caracter teritorial și material.
Competența teritorială stabilește limitele teritoriale în spațiul cărora pot fi exercitate atribuțiile conferite de lege.Astfel, organele centrale își manifestă competențele la nivel național,pe cănd cele locale în limita unității administrativ-teritoriale în care au fost investite conform legii.
Eficiența actului administrativ nu este ultimul după importanță.
Gradul de eficiență a deciziei emisiei îl constitue măsura în care ea este la zi cu necesisăți reale și oferă soluții optime cerute de societate în acel moment.
În opinia prof. Maria Orlov,”pentru ca decizia să fie eficientă,este necesar ca ea să corespundă următoarelor cerințe:
să fie fundamentată temeinic,bazată pe studierea și cunoașterea realității,a schimbărilor care au loc în evoluția fenomenelor și proceselor economice și sociale,pe existența unui fond informațional optim, pe o apreciere obiectivă a consecințelor acțiunilor preconizate;
să fie rezultatul unei analize profunde(analiză pluridisciplinară, un volum intens de mare varietate, care, de regulă, depășește sfera unui sector de activitate);
să fie strict coordonată(aceasta este o cerință de tehnică juridică ,coordonarea prevederilor în interiorul actului,precum și cu celelante decizii)
să fie luată operativ
să fie realizabilă”
Oportunitate actului administrativ.
Este direct proporțională cu eficiența și este privită ca o condiție de valabilitate.
În această privință prof. Verginia Verdinaș menționează următoarele:” Școala de la Cluj a conceput legalitatea și opurtunitatea ca două condiții distincte de validitate a actului administrativ.Școala de la București, în schimb, a conceput legalitatea ca o sumă a tuturor condițiilor de validitate a unui act administrativ. Din această perspectivă,oportunitatea ne apare ca un element al legalității, nu ca o condiție de validitate de sine stătător.Oportunitatea actului administrativ derivă din capacitatea pe care o are organul care emite actul de a alege,dintre mai multe soluții posibile și legale, în aceiași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocrotit.Ea relevă astfel calitatea actului administrativ de a satisface atăt rigorile stricte ale legii,căt și o nevoie socială determinată,într-un timp și loc date.Dacă legalitatea evocă faptul că actul corespunde literii legii,oportunitate reprezintă conformitatea actului administrativ în mod prioritar cu spiritul legii, fără a se indentifica cele două noțiuni.”
Prin prisma celor expuse mai sus constatăm că indeferent cum este tractată această condiție,important este ca administrația publică să alegă ceia mai oportună soliție pentru realizarea scopului stipulat de lege, asigurînd prin aceasta oportunitaea întregii activități administrative, sporirea încrederi celor administrați în administrație.
Cerințe față de forma actului administrativ.
În opinia prof. Ioan Alexandru, „condițiile de formă, a căror nerespectare poate atrage anulibilitatea, se referă la prevederile actelor normative privind procedura de emitere, formă, numerotarea,datarea și termenologia care se impune a fi respectată.”
În legeslația națională a Republicii Moldovacondițiile de legalitate, valabilitate și formă sunt reglamentate de Legea Nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale. Legiutorul stabilește în art.4 prezentei legi principiile generale la inițierea, elaborarea, avizarea, expertiza, redactarea, emiterea și aplicarea actului normativ, cu respectarea următoarelor principii:
a) coerenței, corelației și subordonării actului normativ legii și actului normativ de nivel superior;
b) consecutivității și echilibrului între reglementări;
c) fundamentării științifice;
d) consecvenței și stabilității normelor juridice;
e) transparenței, publicității și accesibilității.
Ca în următorul art.5 să stabilească condițiile generale obligatorii pe care trebuie să le întrunească actul normative.Nerespectarea acestor condiții duce la anulibilitatea actului și este pasibil de a fi lovit de sancțiunea anulării.
În urma celor expuse ,constatăm că există căteva garanții procedurale care acoperă cerințele bunei administrări,, ceea ce am putut să constatăm și din analiza de mai sus privind reglementările legislative autohtone.
Întoducerea în Constituția Republicii Moldova a dreptului la buna administrare ca drept fundamental va impulsiona autoritățile publice să dea effect deplin din punct de vedere funcțional și vor trebui să-și reorganizeze activitatea pentru a garanta în mod efectiv acest drept.
Totuși considerăm că mult mai important decăt impactul juridic va fi impactul organizițional, autoritățile publice ale Republicii Moldova sub presiunea garanțiilor juridice va fi chemat să le respecte și va trebui să implimenteze o cultură instuțională deschisă în privința comunicării și cooperării cu cetățeanul, ceia ce ar crea pe termen lung un impact social indentificat într-o creștere a încrederii cetățenilor în legimitatea activității administrațiilor publice.Nu ultimul rănd, întoducerea acestui drept și codificarea lui ar putea avea repercusiuni asupra eficientizării cheltuelilor bugetare și la economisirea lor,în condițiile în care după consultarea celor afectați de o măsură administrativă vor fi acceptate mai ușor ca fiind rezonabile,oportune și proporționale.
2.4 Importanța resurselor umane în realizarea bunei administrări
Fără resursa umană bine pregătită profesional nu se poate vorbidespre performanță în administrație publică, și nici despre eficiență. Investiția înresursa umană este, pentru fiecare organizație, într-adevăr o investiție de capital, pentrucă omul este cel mai prețios capital. Nu putem vorbi de implimentare cu succes a reformelor,de aplicarea corectă și uniform a prevederilor legilor în teritoriu,de asemenea nu putem vorbi de imaginea și încrederea cetățenilor în autorități.
Conceptul de personal al administrație publice locale desemnează ansamblul persoanelor investite în anumite posturi sau funcții specifice, care acționează direct sau indirect în cadrul servicilor publice locale, în promovarea intereselor colectivităților locale.
Personalul adminstrației publice locale este compus din:
٠ Funcționarii publici, numiți și eliberați din funcție pe baza statutului funcționarilor publici conform Legii nr. 158 din 04.07.2008,cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
٠ personalul contractual și auxiliar salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, оntreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.
Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii. Importanța resursei umane din cadrul administrație publice locale este evident, practic ea reprezintă ultima verigă în lanțul decizional și totodată cetățenul interacționeză în primul rănd cu ea, determinînd imaginea autorității.
Derularea reformelor în cadrul administrației publice locale în Republica Moldova a determinat un transfer de competențe spre structurile din teritoriu și implicit o autonomie decizională mai mare în favoarea autorităților publice locale. Creșterea rolului autorităților publice în gestiunea treburilor locale de interes general al colectivităților locale împlică și un corp de funcționari publici competenți și neafiliați politic.
Acordarea unei puteri de decizie la nivel local trebuie însoțită cu atribuirea de competențe și de investiții în calificarea resursei umane de la nivelul fiecărei instituții publice. Calitatea calificarii resurselor umane în administrația public locală este un factor foarte important și de loc neglijabil. În opinia noastră acestă ultimă condiție este esențială pentru reușita unui management eficient și eficace al resurselor umane în cadrul administraților locale.
Considerăm că cadrul legislativ prind angajarea, atestarea funcționarilor publici are multa carențe, cum ar concursurile de angajare a funcționarilor publici în primării, al căror calitate a membrilor comisiilor trezește suspiciuni în ceia profesionalizmul, deasemenea atestarea acestor funcționari de către primar, care de cele mai multe cazuri nu este profesionist în domeniu.
Considerăm că aceste atribuții ar trebui transmise unei agenții de specialitate, formate din cadre universitare din domeniu. De asemenea considerăm că întroducerea în contenciosul administrativ a răspunderii personale a funcționarilor publici pentru pagubele material și morale cauzate cetățenilor, ceia ce ar reduce simțitor numărul funcționarilor încompetenți din toate instituțiile publice.
O problemă care a suscitat interes în doctrina și jurisprudența europeană a fost modul în care
pe de o parte descentralizarea și autonomia locală influențează performanța autorităților
publice iar pe de altă parte cum influențează tradițiile culturale, instituționale și administrative
din fiecare stat implementarea legislației europene. În acest sens Meyer și Hammerschmid realizănd un studiu comparativ în 27 state europene au scos în evidență o discrepanță între teorie și practică.dacă în multe state au fost raportate numeroase inițiative de descentralizare a resurselor umane în statele europene continenetale și mai ales în cele sud-est europene autonomia de decizie a managerilor este limitată.
Activitatea administrației publice locale se desfășoară utilizănd, în principal trei resurse: resursa umană, resursa financiară și resursa materială. De capacitatea și abilitate cum sunt folosite cele trei resurse depinde performanța administrației locale. O utilizare a resurselor cu un grad ridicat de profesionalism, în condiții de eficiență, eficacitate și economicitate a folosirii resurselor determină prestarea către populație a unor servicii publice de calitate și implicit satisfacția cetățenilor.
. Așa cum rezultă din cuprinsul studiului nostru la realizarea bunei administrări depinde atăt de factori externi căt și factori interni colectivității locale respective. Puterea centrală deși a transferat competențe către autoritățiile locale mai are suficiente părghii pentru a putea influența activitatea din teritoriu. Menționăm în acest sens activitatea depusă de serviciile deconcentrate în teritoriu, cum ar fi: Inspectorarul fiscal, inspecția muncii, inspecția în construcții, inspectoratul energetic de stat, financiară s.a..Un rol important în acest sens îl are Oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat care poate cenzura eventuale abuzuri din partea autorităților locale. Este important ca întreaga activitate desfășurată de autoritățiile locale să aibe la bază transparența, simplificarea administrativă și proporționalitatea. De asemenea funcționarii publici trebuie să exercite competențele corespunzătoare funcțiilor pe care le dețin cu bună-credință și responsabilitate, această din urmă cerință fiind cerută și de buna guvernare.
“ De cele multe ori cetățenii în mare parte sunt nemulțumiri de modul în care aceștea sunt tratați de autoritățile locale atunci cănd se adresează cu cereri acestora. În acest sens procedurile administrative sunt percepute ca fiind greoaie și costisitoare, fapt la care se mai adăugă și comportamentul funcționarilor în exercitarea funcției publice. Pentru a evita acest lucru este necesar ca ambele părți să facă eforturi, administrația locală să perceapă cetățeanul nu ca un administrat ci ca un partetener de guvernare locală” iar cetățenii să facă eforturi ca să se implice în viața comunității din care fac parte. În opinia noastră lipsa de implicare a cetățenilor, datorată informării insuficiente despre problemele colectivității, poate duce la o înstrăinare a cetățeanului de comunitate devenind un membru pasiv al acesteia. Acest fapt crează un sol fertile penru corupție și diferite abuzuri , un cetățean neinformat este interesat de o rezolvare rapidă a cererilor sale. În acest caz pentru cetățean contactul cu autoritățile locale este perceput ca fiind obositor marcat de efort financiar și de timp. Ar fi de datoria adinistrației publice locale să facă eforturi , ca încrederea autorități-administrație să devină una reală, o bază a guvernării locale,respective a bunei administrări, care ar avea efecte pe termen lung, instituind o cultură, în urma cărora ar avea de cîștigat ambele părți.
Instituirea de proceduri simplificate fără costuri excesive, un management performat al resurselor financiare, materiale și umane sunt dimensiuni ale bunei administrări.
Realizarea dreptului la o bună administrare nu îl poate realiza numai administrația publică de una singură, ci reprezintă o consecință a colaborării și echilibrului tuturor celor trei puteri: puterea legiuitoare, care trebuie să aibă responsabilitatea să-și asume rolul de unic organ legiuitor pe care-l prevede Constituția Republicii Moldova în art. 60; puterea executivă prin ceea ce face și organele administrației publice, dar și puterea judecătorească, cea din urmă fiind una hotărîtoare, pentru a contracara abuzurile celorlante două puteri.
Noi considerăm că dreptul la bună administrare ca drept fundamental și buna administrare ca și componentă a a bunei guvernări precum și a dezvoltării locale, , nu se poate realiza fără cel care este principalul beneficiar al bunei administrări-cetățeanul și fără componenta administrativă ce ține în primul rănd de un management public performant concretizat la nivelul deciziilor publice .
De altfel transparența activităților administrației locale este o problemă sensibilă a administraților locale din Republica Moldova, mai ales acolo unde este vorba despre cum este cheltuit banul public și transparența licitațiilor de achiziții publice.
Din punctul de vedere al bunei administrări transparența este percepută în principal în relația autoritate-cetățean, posibilitatea de accesare și transmitere a datelor și formularelor de către cetățean dar și costuri reduse. Prin costuri reduse a nu se înțelege o scăderea a calității serviciului public furnizat ci o accesibilitate a acestuia de oricare cetățean.
Pentru viitor considerăm că trebuie continuată aplicarea principiilor Noului Management Public, și o mai bună comunicarea cu cetățenii. Este adevărat însă că o mai bună comunicare presupupe performanță din partea administrației, însă și acestă performanță daca este realizată, trebuie să fie înțeleasă de către cetățean, mai ales că în practică aceste servicii sunt accesate neuniform de către cetățeni.
“ Popularizarea serviciilor oferite populației și aspectelor pozitive ale administrației locale constituie o preocupare recentă a specialiștilor din marketing care doresc să aplice procedeele din sectorul privat în sectorul public.
O simplificare a procedurilor presupune o simplificare a acestora atăt din exterior dar și din interior. Este necesar deci să se apeleze la modele”care să ofere autorităților locale. Procedurile simplificate presupun accesibilitate, costuri reduse și stabilirea unei relații bazate pe încredere între administrație –cetățean.
Capitolul III Studiu privind percepția bunei administrări la nivelul primăriei Toceni..
3.1Preliminarii.
Scopul acestui studiu este analiza principalelor aspecte ale bunei administrări și de gradul de percepere a cetățenilor legate de aceste aspecte. Nu putem să vorbim despre conceptul de bună administrare ,de principiul bunei administrări sau de dreptul la o bună administrare, fară a avea un feed-back de la principalul beneficiar-cetățeanul, nu putem face o evauare corectă a rezultatelor bunei administrări la nivelul unei comunități locale.
Este motivul pentru care pe lăngă studiul doctrinar și jurispudențial pe care l-am realizat în cuprinsul tezei vom încerca să obținem o percepție a modului în care este aplicată buna administrare în primăria Toceni.
Cercetarea noastră va cuprinde o analiză a modului în care este realizată buna administrare de către Primăria Toceni în aplicarea bunei administrări.
Analiza va avea în vedere date care caracterizează activitatea primariei și se va încerca să se obțină o evaluare a acestei activități dar și modul în care transparența și accesul la informații este respectat în activitatea instituții respective.
Partea a doua va cuprinde cercetarea propriu-zisă desfășurată în perioada 1-30
martie 2015 și va consta în aplicarea unui chestionar la un eșantion neprobabilistic.Datele obținute vor fi corelate în funcție de obiectivele urmărite și de anumiți indicatori astfel încît să reflecte căt mai corect opinia cetățenilor intervievați.Cercetarea se va finaliza cu redactarea de recomandări pentru Primăria Toceni menită a aplica buna administrare.
Conceptul de bună administrare a comunităților locale reflectă modul în care o administrație modernă întelege să administreze nevoile și interesele locale. Acest lucru presupune desfășurarea unei activități a autorităților locale pentru și în interesul cetățeanului.
Buna administrare este un drept pentru cetățean, ca beneficiar al prestației autorităților locale, și o obligație pentru autoritati, dar într-o administrație modernă acest principiu devine un scop, un deziderat al administrației. Aplicarea acestui principiu este continuitatea. Evaluarea activității primăriei sa făcut pe o perioadă de 4 ani,căt durează mandatul aleșilor locali a căror activitate este influențată de jocurile politice, interese personale și de grup, uitănd de fapt că alegătorii le au delegat puterea pentru a decide pentru ei și în interesul lor. Acest lucru practice aservește primăria, grupului venit la puterea, și scade simțitor încrederea cetățenilor. În acest context aducem căteva constatări în ceia ce privește manegementul defectuos a patrimoniului public, constatat de Curtea de Conturi în RAPORTUL auditului bugetelor și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Cantemir pe anii 2011-2012 aprobat prin Hotărîrea Curții de Conturi nr.58 din 25 noiembrie 2013, .
Consiliul communal Toceni locale nu au stabilit, prin decizie lor, mărimea plății pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau întreprinderilor și obiectivelor private, cu suprafața totală de 2.9 ha ,
Primăria Toceni nu a realizat venituri la bugetul local de la incasarea taxei pentru amenajarea teritoriului în sumă de 23.8 mii lei, datorită neindentificării bazei impozitabile.
Primăria Toceni nu a asigurat valorificarea în volumul deplin a mijloacelor financiare publice prevăzute în bugetul consolidat pentru cheltuieli capitale, în sumă totală de 147.2 mii lei.
în anii 2011-2012, 22 de primăria Toceni a demarat procese de achiziție și a executat lucrări de investiții și reparații capitale în sumă totală de 150,0 mii lei în lipsa documentației de proiect elaborată de persoane licențiate în acest domeniu și verificată de Serviciul de stat pentru verificarea și expertizarea proiectelor și construcțiilor.
Contrar prevederilor regulamentare,Primarul comunei Toceni , în calitate de autoritate contractantă, deși a solicitat de la antreprenor și contractanț asigurarea executării lucrărilor și prestării serviciilor, sub formă de garanții pentru buna execuție a contractelor, nerespectînd clauzele contractuale, nu au rezervat sumele destinate garanțiilor respective la conturi speciale, în sumă totală de 177,1 mii lei .
Ca rezultat al netransmiterii de către consiliul comunal Toceni a patrimoniului necesar, nu au desfășurat activitatea Î.M. “Toceni” , fondată în anul 2012. care nu și-a început activitatea din cauza nedării în exploatare a apeductului în termenele stabilite conform contractelor încheiate..
Nu corespunde realității fondul locativ al AAPL din com. Toceni, constituit din 3 case de locuit, înregistrate în evidența contabilă în valoare totală de 276,9 mii lei, două dintre care, în valoare totală de 177,9 mii lei, au fost privatizate în anul 2002 și, respectiv, în anul 2010, totodată, în baza unui contract, o casă de locuit din com.Toceni, în valoare de 99,0 mii lei (cu suprafața de 100 m2), a fost transmisă în locațiune pe o perioadă nedeterminată, cu scutirea de plata pentru chirie, în lipsa deciziilor respective, ceea ce contravine cadrului regulamentar.
Se observă că buna administrare presupune un management public performant, un personal bine calificat si o voință politică pentru a pune în aplicare politicile publice cu respectarea celor „trei E-uri”:eficiență, eficacitate și economicitate. În acest sens subliniem rolul pe care îl are administratorul public în bunul mers al serviciilor publice.
Rezumănd putem spune că o bună administrare presupune o relație strănsă, transparentă între cei doi actori: administrația publică locală ca prestator de servicii publice și cetățeanul ca beneficiar al prestației.
Cetățenii în cea mai mare parte ca vinovat în răul mers a treburilor locale a colectivității percep Primăria iar principalul vinovat îl reprezintă primarul, ales tot de ei în mod democratic, prin alegeri. Aceste două instituții reprezintă pentru cetățean administrația locală, responsabilă pentru modul cum sunt administrate treburile publice. Evident fiecare cetățean are o percepție diferită, în funcție de interesul manifestat, de nivelul de educație, ocupație vărstă, etc. Acești factori dați sunt de natură de a influența opinia cetățeanului față de autoritățiile publice din colectivitatea sa. La aceasta se mai adaugă o cultură politică scăzută influențată de scandaluri politice prezentate des în mass-media. Este indiscutabil că nevoile publice se satisfac în special prin serviciile publice înființate în acest scop la nivel local, constatăm în cazul studiului nostru că consiliul communal Toceni a înființat un serviciu public de alimentare cu apă pe care nu la înzestrat cu patrimoniu, a stabilit taxa pentru 1m cub.fără a conduce conduce de Metodologia de determinare, aprobare și aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate, elaborată și aprobată de Agenția Națională de Reglementare în Energetică, consiliul comunal Toceni nu a delegat gestiunea serviciului de alimentare cu apă intreprinderii date,așa cum prevede art.13 din LEGE Nr. 303 din 13.12.2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, angajarea conducătorului intreprinderii nu a fost legalizată printr-un contract de management după cum prevede pct.17 din HOTĂRÎRE Nr. 387 din 06.06.1994 cu privire la aprobarea Regulamentului-model al întreprinderii și în final această întreprindere nu dispune de sediu..
Coinchidem că legătura dintre cetățean și administrația locală este percepută ca fiind o legătură cetățean-primărie, iar cel responsabil de bunul mers a treburilor publice este primarul.
Primarul este cel catre pune în practică hotărările Consiliului local, este factorul executiv la nivel local și cel mai principal de care depinde organizarea activității primăriei, a serviciilor publice din localitate aflate în gestiunea primăriei și consiliului local, și în dependență de buna lor organizarea, cetățenii percep buna administrare a colectivităților din care fac parte.
Pentru a bună administrare a treburilor publice nu este suficientă existența instituțiilor. mai este necesar ca acestea să benenficieze de resurse materiale și umane care să determine o funcționare eficientă acestora. Apoi activitatea în administrația public, fie că vorbim de cea locală sau central,ar trebui să se desfășoare cu respectarea principiilor neutralității și imparțialității și potrivit unor proceduri administrative de care depinde în mare măsură eficacitatea deciziei administrative. Procedura administrativă trebuie să sistematizeze, simplifice și să unifice activitatea administrației publice, să elimine inflația sau contradicțiile dintre actele adoptate . Activitatea autorităților locale trebuie să țină seama de aceste aspecte și să se bazeze pe principiul legalității.
Prin urmare atunci cănd vorbim despre buna administrare la nivelul unei colectivități trebuie să avem în vedere pe de o partea componenta administrativă și cea juridică a activității autorităților locale iar pe de altă parte de cel care este principalul beneficiar al acestui drept- cetățeanul.
3.2 Studiu privind percepția bunei administrări la nivelul primăriei Toceni
I.DATE PRIVIND EFECTUAREA CERCETĂRII
Studiul de față și-a propus să cuantifice percepția cetățenilor comunei Toceni,rl.Cantemir (în vărstă de peste 18 ani)asupra bunei administrări la nivelul primăriei Toceni, perioada luată drept bază fiind martie 2015.
Sondajul de opinie, realizat în perioada 01 martie – 30 martie 2015 (recoltarea efectivă a informațiilor de pe teren), a avut оn vedere intervievarea directă pe baza unui chestionar, ce a conținut 27 de întrebări directe, a unui număr de 46 de subiecți de interviu în vărstă de minimum 18 ani.
Repartiția pe vărstă a subiecților intervievați a ținut cont de următoarele criterii:
Vărsta minimă 18 ani, deoarece am dorit să intervievăm acei subiecți care, în principiu, au
contact cu administrația locală a comunei Toceni.
Eșantionul este unul neprobabilistic și mai degrabă de oportunitate, avănd în vedere că scopul final al prezentului raport este de a oferi direcții de îmbunătățire și creștere a performanței instituțiilor și autorităților publice implicate în proiect.
S-a ținut totuși cont de criterii de reprezentativitate precum genul, vărsta și nivelul de educație.De asemenea, s-au luat în considerare și alte criterii de eșantionare cum ar fi:
profesia, ocupația actuală a respondenților.așa încăt să avem o perspectivă largă asupra problemei cercetate.
II.EFECTUAREA CERCETĂRII
II.1Obiectivele cercetării (ce și-a propus să scoată în evidență cercetarea de față)
Cercetarea de față și-a propus să încerce să cuantifice modul în care cetățenii Comunei Toceni percep buna administrarea a comunității lor dar și să ofere pe căt posibil un set de reguli pe care autoritățile locale să le respecte pentru o bună relație cu cetățenii. În acest sens s-a urmărit să se aplice un chestionar la nivelul municipiului din care să rezulte căt mai corect cu putință modul în care o componentă importantă a activității administrației publice locale este receptată de către locuitorii colectivității respective..Gradul de satisfacție al cetățeanului față de modul în care este percepută activitatea administrației locale este un important indicator al încrederii pe care cetățeanul o are în aleșii săi. De modul în care aceștia sunt sau nu mulțumiți de felul în care autoritățile locale gestionează resursele materiale,financiare și umane ale colectivității din care fac parte depinde realizarea unei legături între cei administrați și cei care administrează ,legătură bazată pe încredere.
Încrederea în acțiunile autorităților locale legitimează activitatea acestora și permite aplicarea politicilor publice la nivel local cu o mai mare ușurință și acceptarea de către cetățeni a unor măsuri uneori dificile din partea autorităților locale.Din punctul de vedere al celor care administrează această încredere se cuantifică în voturile acordate odată la patru ani de către cetățeni pentru cei care candidează la demnități publice.Ca urmare atunci cănd vorbim despre o percepție a bunei administrări la nivelul unei colectivități locale trebuie să avem în vedere atăt pe cetățean ca beneficiar al prestațiilor administrației locale dar și pe autoritățile locale ca prestatori de servicii publice.De aceea în cercetarea efectuată am urmărit pe de o parte să obținem pe lăngă gradul de mulțumire al cetățenilor față de buna sau reaua administrare a comunei lor și un profil al cetățeanului.Cu alte cuvinte atunci cănd vorbim despre percepția unei bune administrări la nivel local trebuie să avem în vedere nu numai modul în care autoritățile locale își îndeplinesc atribuțiile lor dar și cetățeanul ca beneficiar.
O bună administrare presupune existența unui cetătean puternic,educat și informat dar și interesat care să poată să emită pretenții pertinente dar și o administrație care să știe să se adapteze la cerințele și nevoile cetățeanului,fără însă a „uita ”care este rolul și menirea ei.Totodată nu trebuie uitat faptul că un cetățean nu are doar drepturi ,el are și anumite obligații de îndeplinit.
Un alt aspect importat al acestei relații cetățean-administrație locală îl reprezintă gradul de implicare al cetățeanului în viața socială a localității sale.
Mai trebuie menționat că de multe ori între așteptările cetățeanului și acțiunea autorităților locale nu există оntotdeauna un punct comun, fiecare din cei doi actori-cetățean și administrație locală- avănd propriile sale priorități care nu coincid întotdeauna.De aceea în practică s-a pus problema cointeresării cetățenilor asupra vieții publice concretizate prin numeroase programe elaborate de administrațiile locale și prin adoptarea în cadrul activitățiilor administrației locale a tehnologiilor informatice. .
Altfel spus obiectivul principal este o sumă a mai multor obiective secundare obținute prin corelarea unor întrebări din chestionar.
În acest sens întrebările din chestionarul aplicat cuprind :
٠întrebări de satisfacție generală cu serviciile oferite de administrația publică locală și frecvența interacțiunii cu aceasta,
٠ analiza răspunsurilor date prin prisma a patru criterii alese pentru a putea observa mai
bine care este opinia cetățeanului referitor la buna administrare în comuna sa;
٠ cele două elemente cheie, percepțiile și așteptările, sunt măsurate în două secțiuni diferite ale chestionarului, însă cu aceleași întrebări, pentru a putea fi comparate,
٠ pentru claritate, au fost introduse două întrebări deschise care doresc a surprinde ceea ce așteaptă cetățeanul de la administrația locală și care sunt direcțiile de acțiune pe care doresc să se acționeze în viitor,
٠ cuprinde și o secțiune de date socio-demografice ale respondenților pentru a face un profil al acestora și un profil al tipurilor de clienți ai serviciilor publice locale,
٠ o secțiune cu întrebări despre situația socio-economică a cetățenilor,
٠ întrebări cu privire la modul de informare a cetățenilor cu privire la modalitățiile juridice de apărare a drepturilor lor оn raporturile cu administrația.
٠întrebări cu privire la disponibilitatea de a susține un proect de investiții ce ține de dezvoltarea social-economică a comunei
În concluzie obiectivul principal acela de a evalua modul în care cetățenii comunei Toceni percep buna administrarea comunei lor de către autoritățiile locale,va fi realizat prin realizarea unor obiective mai „mici” cum ar fi:
a) cunoașterea gradului de informare a cetățeanului referitor la activitatea administrației publice precum și a gradului de satisfacție privind activitatea acesteia;
b) cunoașterea gradului de mulțumire referitor la procedurile adminuistrative precum și aprecierea atitudinii și comportamentului funcționarilor publici atunci cănd aceștia interacționează cu cetățenii;
c) modul de informare privind activitatea administrației publice și eventual dacă cunosc mijloace de apărare a drepturilor lor;
d) cunoașterea,pe căt posibil , a situației socio-economice a cetățenilor ;
e) modul în care sunt sau nu mulțumiți de obiectivele de dezvoltare din localitatea lor.
II.2 Parametrii cercetării de piață
٠ Populația cercetată: populația comunei Toceni cu vîrsta peste 18 ani.
٠ Volumul eșantionului: 25persoane (subiecți de interviu)
٠ Eșantionare: neprobabilistică, selecție rațională
٠ Personal utilizat: personal
٠ Perioada de culegere a datelor: 1 martie – 30 martie 2015
٠ Perioada de referință: 1 martie – 30 martie 2015
٠ Metoda de culegere a datelor: interviul față în față
Concluzii finale ale cercetării
Cercetarea de față și-a propus să încerce să cuantifice modul în care cetățenii Comunei Toceni percep buna administrarea a comunității lor dar și să ofere pe căt posibil un set de reguli pe care autoritățile locale să le respecte pentru o bună relație cu cetățenii.
În acest sens s-a urmărit să se aplice un chestionar la nivelul municipiului din care să rezulte căt mai corect cu putință modul în care o componentă importantă a activității administrației publice locale este receptată de către locuitorii colectivității respective..Gradul de satisfacție al cetățeanului față de modul în care este percepută activitatea administrației locale este un important indicator al оncrederii pe care cetățeanul o are оn aleșii săi. De modul în care aceștia sunt sau nu mulțumiți de felul în care autoritățile locale gestionează resursele materiale,financiare și umane ale colectivității din care fac parte depinde realizarea unei legături între cei administrați și cei care administrează ,legătură bazată pe încredere.
Încrederea în acțiunile autorităților locale legitimează activitatea acestora și permite aplicarea politicilor publice la nivel local cu o mai mare ușurință și acceptarea de către cetățeni a unor măsuri uneori dificile din partea autorităților locale.Din punctul de vedere al celor care administrează această încredere se cuantifică în voturile acordate odată la patru ani de către cetățeni pentru cei care candidează la demnități publice.Ca urmare atunci cănd vorbim despre o percepție a bunei administrări la nivelul unei colectivități locale trebuie să avem în vedere atăt pe cetățean ca beneficiar al prestațiilor administrației locale dar și pe autoritățile locale ca prestatori de servicii publice.De aceea în cercetarea efectuată am urmărit pe de o parte să obținem pe lăngă gradul de mulțumire al cetățenilor față de buna sau reaua administrare a urbei lor și un profil al cetățeanului.Cu alte cuvinte atunci cănd vorbim despre percepția unei bune administrări la nivel local trebuie să avem în vedere nu numai modul în care autoritățile locale își îndeplinesc atribuțiile lor dar și cetățeanul ca beneficiar .
O bună administrare presupune existența unui cetătean puternic,educat și informat dar și interesat care să poată să emită pretenții pertinente dar și o administrație care să știe să se adapteze la cerințele și nevoile cetățeanului,fără însă a „uita ”care este rolul și menirea ei.
Totodată nu trebuie uitat faptul că un cetățean nu are doar drepturi ,el are și anumite
obligații de îndeplinit.
Un alt aspect importat al acestei relații cetățean-administrație locală îl reprezintă gradul de implicare al cetățeanului оn viața socială a localității sale.
Mai trebuie menționat că de multe ori între așteptările cetățeanului și acțiunea autorităților locale nu există оntotdeauna un punct comun, fiecare din cei doi actori-cetățean și administrație locală avănd propriile sale priorități care nu coincid întotdeauna.De aceea în practică s-a pus problema cointeresării cetățenilor asupra vieții publice concretizate prin numeroase programe elaborate de administrațiile locale și prin adoptarea în cadrul activitățiilor administrației locale a tehnologiilor informatice.
Dar cum în viața de zi cu zi și acest lucru este încă din păcate un deziderat am considerat util ca prin întrebările formulate în chestionar să conturăm un profil al cetățeanului în funcțiede sex,vărstă și educație iar apoi să observăm care sunt așteptările acestuia față de activitatea administrației locale.În funcție de acești indicatori am încercat apoi să corelăm două sau trei întrebări pentru a obține informațiile.
Altfel spus obiectivul principal este o sumă a mai multor obiective secundare obținute prin corelarea unor întrebări din chestionar.
În acest sens întrebările din chestionarul aplicat cuprind :
٠ întrebări de satisfacție generală cu serviciile oferite de administrația publică locală și frecvența interacțiunii cu aceasta,
٠ analiza răspunsurilor date prin prisma a patru criterii alese pentru a putea observa mai bine care este opinia cetășeanului referitor la buna administrare în comuna sa;
٠ cele două elemente cheie, percepțiile și așteptările, sunt măsurate în două secțiuni diferite ale chestionarului, însă cu aceleași întrebări, pentru a putea fi comparate,
٠ pentru claritate, au fost introduse două întrebări deschise care doresc a surprinde ceea ce așteaptă cetățeanul de la administrația locală și care sunt direcțiile de acțiune pe care doresc să se acționeze în viitor,
٠ cuprinde și o secțiune de date socio-demografice ale respondenților pentru a face un profil al acestora și un profil al tipurilor de clienți ai serviciilor publice locale,
٠ o secțiune cu întrebări despre situația socio-economică a cetățenilor,
٠ întrebări cu privire la modul de informare a cetățenilor cu privire la modalitățiile
juridice de apărare a drepturilor lor оn raporturile cu administrația.
În concluzie obiectivul principal , acela de a evalua modul în care cetățenii Comunei Toceni percep buna administrarea orașului lor de către autoritățiile locale va fi realizat prin realizarea unor obiective mai „mici” cum ar fi:
f) cunoașterea gradului de informare a cetățeanului referitor la activitatea administrației publice precum și a gradului de satisfacție privind activitatea acesteia;
g) cunoașterea gradului de mulțumire referitor la procedurile adminuistrative precum și aprecierea atitudinii și comportamentului funcționarilor publici atunci cănd aceștia
interacționează cu cetățenii;
h) modul de informare privind activitatea administrației publice și eventual dacă cunosc
mijloace de apărare a drepturilor lor;
i) cunoașterea,pe căt posibil , a situației socio-economice a cetățenilor ;
j) modul în care sunt sau nu mulțumiți de obiectivele de dezvoltare din localitatea lor.
Concluzii privind analiza corelațiilor între întrebări
Din punct de vedere al corelațiilor efectuate între întrebările chestionarului, putem
concluziona următoarele:
1. O treime din respondenți sunt cel puțin mulțumiți de activitatea primăriei și interacționează uneori, des sau foarte des cu serviciile Primăriei Toceni. Majoritatea acestora apreciază ca civilizat și foarte civilizat comportamentul funcționarilor publici.
2. Aproape jumătate din respondenți apreciază mari sau foarte mari atăt costurile de funcționare ale Primăriei Toceni căt și impozitele pe care le plătesc.
3. Majoritatea celor care cunosc vreo situație în care Primăria Toceni nu a acționat conform prevederilor legale, cunosc și modalitățile de atac în cazul în care le-ar fi afectate drepturile.
La polul opus, o mare parte a celor care nu cunosc vreo situație în care care Primăria Toceni nu a acționat conform prevederilor legale, nu cunosc nici modalitățile de atac în cazul în care le-ar fi afectate drepturile.
4. În cazul variantelor de răspuns la întrebarea referitoare la comportamentul funcționarilor publici, civilizat și mai puțin civilizat, distribuția răspunsurilor în funcție de beneficierea de o abordare imparțială sau nu, a fost aproximativ egală. La diferență mică, cei care consideră comportametul funcționarilor publici civilizat și au afirmat că au beneficiat de o abordare
imparțială sunt mai mulți decăt ce-i care nu au beneficiat de o abordare imparțială. De partea cealaltă, cei care consideră comportametul funcționarilor publici mai puțin civilizat și au afirmat că nu au beneficiat de o abordare imparțială sunt mai mulți decăt ce-i care au beneficiat de o abordare imparțială.
5. Același lucru îl putem observa și din perspectiva celor cărora le-a fost afectată demnitatea în cazul în care s-au adresat cu o cerere Primăriei Toceni. Avem un număr mai mare de persoane care au afirmat acest lucru printre cei care consideră mai puțin civilizat comportamentul funcționarilor publici decвt printre cei care îl apreciază ca fiind civilizat.
6. Majoritatea respondenților nu cunosc obiectivele de dezvoltare locală ale administrației publice locale. Dintre aceștia mai mult de jumătate nu cunosc nici la ce sunt folosite taxele și impozitele administrației publice locale. Raportănd tot la cei nu cunosc obiectivele de dezvoltare locală ale administrației publice locale, putem spune că majoritarea respondenților apreciază ca fiind mari și foarte mari impozitele pe care le plătesc.
7. Din puținele persoane care cunosc obiectivele de dezvoltare locală ale administrației
publice locale, cei mai mulți cunosc la ce sunt folosite taxele și impozitele administrației
publice locale. Raportănd tot la cei cunosc obiectivele de dezvoltare locală ale administrației publice locale, putem spune că marea parte a acestora apreciază ca fiind mari și foarte mari impozitele pe care le plătesc.
8. Cei mai mulți respondenți au susținut că față de acum un an, situația financiară este mai proastă și că peste un an va fi tot mai proastă.
9. Majoritatea respondenților au susținut că față de acum un an, viața economică a comunei este mai proastă și că peste un an va fi tot mai proastă.
10. Majoritatea persoanelor, cu loc de muncă sau fără, își pot permite produse alimentare în primul rănd, menținerea unei temperaturi optime în locuință și apoi articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Acest factor deținerea sau nu a unui loc de muncă, influențează însă celelalte tipuri de cheltuieli ce și le pot permite (cele de lux). Și cei cu loc de muncă.căt și fără nu își pot permite alegerea unei vacanțe în străinătate sau a unei săptămăni de vacanță undeva în țară.
11. Majoritatea celor cu loc de muncă au ales în primul rănd salariul ca sursă de venit, ceea ce este normal, fiind salariați. Alte surse ale celor cu loc de muncă au mai fost: alte venituri (bani din străinătate, jocuri de noroc, împrumuturi) și venituri din agricultură.
12. Cei mai mulți dintre respondenți se tem de creșterea costului energiei, unde intră gaz, curent electric, termoficare. Dintre aceștia, majoritatea cred ca vor trăi mai rău anul viitor .
13. Majoritatea din respondenți se tem de creșterea costului alimentelor. Dintre aceștia, mai mult de jumătate cred ca vor trăi mai rău anul viitor.
14. Pe ansamblu dar și diferențiat pe costurile de a căror creștere se tem respondenții,distribuția acestora este în felul următor: cei mai mulți cred că vor trăi mai rău anul viitor, urmați de cei care cred că vor trăi la fel și pe ultimul loc se află cei care cred că vor trăi mai
bine.
Obiectivele cercetării în funcție de corelații
Obiectivele urmărite în funcție de corelații sunt următoarele
Obiectivul nr.1:Percepțiacetățenilor referitor la modul în care Primăria Toceni aplică buna administrare la nivelul localității.Se va urmării în analiza acestui obiectiv gradul de satisfacție al cetățeanului față de activitatea Primăriei Toceni,comportamentul fncționarilor publici ,modalitatea de rezolvare a cererilor lor.
În acest scop vom analiza corelațiile numărul 1,4 și 5.
Obiectivul nr.2:Gradul de informare al cetățenilor referitor la activitatea Primăriei Toceni,
intersul manifestat de aceștia față de activitatea Primăriei. În acest scop vom analiza corelațiile numărul 3,6,13 și 14.
Obiectivul nr.3:Situația socio-profesională a cetățenilor chestionați.În acest scop vom analiza corelațiile numărul 8,9,10,11,12,și 15.
Obiectivul nr.1: Percepția cetățenilor referitor la modul în care Primăria Toceni aplică buna administrare la nivelul localității.
Cei mai mulți dintre cetățeni se declară mulțumiți de activitatea Primăriei Toceni și mai puțin mulțumiți.Dintre cei mulțumiți majoritatea apreciază ca civilizat comportamentulfuncționarilor publici.Cei care sunt mai puțin mulțumiți de activitatea Primăriei Toceni și cei care sunt nemulțumiți de comportamentul funcționarilor publici interacționează uneori cu serviciile publice din cadrul Primăriei Toceni.Același lucru se poate spune și despre cetățenii care sunt mai puțin mulțumiți de activitatea Primăriei Toceni și cei care sunt mulțumiți de comportamentul funcționarilor publici.Mai trebuie menționat că există și un număr semnificativ de cetățeni care au o părere mai puțin bună referitor la activitatea Primăriei Toceni dar și de comportamentul funcționarilor publici.
Rezultă că de regulă cetățenii interacționează ocazional cu serviciile publice din cadrul Primăriei Toceni iar per ansamblu se declară mulțumiți de activitatea Primăriei Toceni și apreciază ca civilizat comportamentul funcționarilor publici din serviciile Primăriei.
Totodată atunci cănd cetățenii au avut de adresat o solicitare Primăriei Toceni,funcționarii publici au soluționat cererile acestora în așa fel încăt să nu afecteze demnitatea acestora,doar un mic procent declarănd că le-a fost încălcată demnitatea.
Dintre cetățenii care consideră ca civilizat comportamentul funcționarilor publici iar în rezovarea cererilor lor au benenficiat de o o abordare imparțială majoritatea consideră că nu le-a fost afectată demnitatea atunci cănd au adresat o solicitare Primăriei Toceni.Există și cetățeni care deși consideră ca civilizat comportamentul funcționarilor publici declară că nu au beneficiat de o abordare imparțială în rezolvarea cererilor lor, dar nu le-a fost afectată demnitatea.
Același lucru se poate spune și în cazul celor consideră mai puțin civilizat omportamnentul funcționarilor publici și nu consideră că în rezolvarea cererilor lor au benenficiat de o abordare imparțială.Crește în schimb numărul celor care consideră că le-a fost afectată demnitatea atunci cănd în abordarea ceririlor lor au benenficiat de o abordare imparțială iar funcționarii s-au comportat mi puțin civilizat.
Rezultă că cetățenii sunt mai afectați de comportamantul funcționarilor publici atunci cănd nu beneficiază de o abordare imparțială a cererilor lor.
Tot referitor la cetățenii care apreciază ca civilizat comportamentul funcționarilor publici și cărărora le-a fost sau nu afectată demnitatea se observă că majoritatea celor intervieivați nu le-a fost condiționată rezolvarea cererilor lor de oferirea unor atenții.
Din analiza corelației nr.5 putem conchide că în prestarea serviciului către cetățean a fost condiționată mai degrabă de comportamentul mai puțin civilizat al funcționarilor decăt în cazurile în care aceștia considră că le-a fost afectată demnitatea.Totuși numărul acestora din urmă,deși redus ca procent din totalul celor chestionați,este mai mai ridicat în cazul în care comportamentul este mai puțin civilizat.
Concluzie Obiectiv nr.1
Din cele prezentate mai sus putem concluziona că marea majoritate a cetățenilor intervievați interacționează ocazional cu serviciile publice din cadrul Primăriei Toceni și și per ansamblu se declară mulțumiți de activitatea Primăriei Toceni.Comportamentul funcționarilor publici este caracterizat ca fiind civilizat ,existănd și un procent de cetățeni care apreciază comportamentul funcționarilor ca fiind mai puțin civilizat.Cetățenii care apreciază ca civilizat comportamentul funcționarilor publici din serviciile publice din cadrul Primăriei Toceni fapt ce determină o abordare imparțială a rezolvării cererilor lor,fără a le afecta demnitatea ,rezolvarea acestora nefiind condiționată de oferirea unor atenții.Atunci cănd cei intervievați apreciază comportamentul funcționarilor ca fiind mai puțin civilizat este afectat și modul în care sunt rezolvate cererile lor, aceștia apreciind că nu întotdeauna au beneficiat de o abordare imparțială, în acest caz.
Obiectivul nr.2: Gradul de informare al cetățenilor referitor la activitatea Primăriei
Toceni, intersul manifestat de aceștia față de activitatea Primăriei
Dintre cetățenii care au cunoștiință de situațiile în care Primăria Toceni nu a acționat conform prevederilor legale la marea lor majoritate nu le-a fost menționat temeiul deciziei luate în rezolvarea solicitării lor decăt ocazional,iar ăn cazul în care drepturile lor ar fi afectate decizia luată majoritatea cunosc care sunt modalitățiile de atac ale deciziei luate de Primăria Toceni.În schimb atunci cănd cei intervievați nu cunosc vreo situație în care Primăria Toceni nu a acționat conform prevederilor legale și nu cunosc nici care sunt modalitățiile de atac ale deciziei luate de Primăria Toceni ,justificarea deciziei luate de Primăria Toceni este menționată căteodată. Observăm că indiferend dacă cetățenii intervievați cunosc sau nu situațiile în care Primăria Toceni nu a acționat conform prevederilor legale ori dacă cunosc modilitățile de atac a deciziilor acesteia numărul celor cărora le-a fost menționat temeiul decizie luate de primărie este mic ,majoritatea cetățenilor menționвndu-se căteodată acest temei.
Rezultă că în majoritatea cazurilor cetățenii au apreciat că nu le-a fost menționat temeiul deciziei luate de către Primărie în rezolvarea solicitărilor lor. Pe de altă parte nici unul din cei chestionați nu cunosc obiectivele de dezvoltare locală ale comuneii lor și nici nu cunosc la ce sunt folosite sumele de bani provenite din impozitele plătite însă apreciază ca fiind mari și foarte mari. De aici putem să facem observația că aprecierea impozitelor percepute de administrația locală cetățenilor lor depinde și de gradul de informare al acestora privind obiectivele de dezvoltare locală a comunității lor.
Concluzie Obiectiv nr.2
Gradul de informare al cetățenilor intervievați și implicit gradul de interes al acestora este unul relativ redus,cetățenii deși au posibilitatea de a se informa despre subiecte de interes major pentru viața colectivității lor dar și a lor personal, cum ar fi obiectivele de dezvoltare locală, costurile funcționării autorităților locale, impozitele plătite, nu o fac decăt ocazional fapt ce determină o percepție relativ scăzută a modului în care administrația locală,în speță Primăria Toceni, aplică la nivelul colectivității lor principiul bunei administrări.Acest lucru face ca de multe ori percepția cetățenilor referitoare la unele aspecte menționate mai sus să fie afectată de lipsa de informare a acestora.Atunci cănd cetățenii manifestă interes și se informează despre problemele lor personale sau ale colectivității lor observăm și modificări ale modului de apreciere a acestora față de aceste probleme.
Obiectivul nr.3: Situația socio-profesională a cetățenilor chestionați.În acest scop vom
analiza corelațiile numărul 8,9,10,11,12,15 și 16
Un aspect important al cercetării noastre se referă la situația cetățeanului ,pentru că noi considerăm că o bună administrare la nivelul comunității trebuie să țină seama și de cei cărora li se adresează această bună administrare. Dintre cetățenii chestionați marea majoritate nu apreciază că situația financiară a fost și va fi dificilă și anul viitor.Aceiași percepție o observăm și atunci cănd vorbim despre viața economică a comunei care este percepută ca fiind tot mai dificilă Profesional marea majoritate a cetățenilor nu percep schimbări majore față anul trecut și nici pentru viitor.Se observă totuși un pesimizm al cetățenilor pentru viitor referitor la acest aspect. În privința problemelor personale ce prezintă importanță pentru cetățenii intervievați remarcăm că principala preocupare o reprezintă costul energiei,indiferend de cum cred că vor trăi anul viitor.Costul alimentelor și apoi al întreținerii locuinței sunt alte motive serioase de îngrijorare pentru cetățeni urmate de costurile referitoare la sănătate.Mai observăm că cetățenii care manifestă optimism pentru anul viitor se tem, după costurile cu energia, . De asemenea indiferend dacă au sau nu un loc de muncă cheltuielile pe care respondenții și le pot permite rămăn aceleași ca și accesibilitate: produse alimentare ,menținerea unei temperaturi adecvate în locuință și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și la o diferență mare înlocuirea unor bunuri de folosință îndelungată. Nu putem să nu remarcăm că principalele cheltuieli sunt de fapt cheltuieli ce țin de viața de zi cu zi, de necesitățile zilnice.Cheltuielile pentru petrecerea unui concediu,în țară sau străinatate, sunt mai puțin accesibile respondenților.O explicație ar putea fi faptul că majoritatea dintre cei cnestionați au ca principală sursă de venit salariul.
Concluzie Obiectiv nr.3
Majoritatea respondenților nu sunt salariați și au o situație financiară ce face ca mare parte a veniturilor să fie alocate pentru cheltuieli cu nevoile curente ale locuinței și ale familiei.Nu manifestă un optimism cu privire la situația lor economică dar nici a colectivității din care fac parte.Profesional se bucură de o stabilitate ca și din punct de vedere al sănătății lor.Costul energiei reprezintă principala preocupare a cetățenilor , la polul opus veniturile alocate peterecerii concediului se află la sfărșitul listei de priorități.
Pornind de la analiza corelațiilor care determină obiectivele urmărite prin cercetare putem să facem recomandări pentru activitatea autorităților locale în aplicarea bunei administrări la nivel local.
Din analiza rezultatelor celor trei obiective urmărite putem să facem următoarele observații:
1.gradul de interes al cetățenilor față de activitatea autorităților locale dar și față de propria comunitate este unul redus. Această atenție redusă față de problemele comunității lor nu este influențată în mod deosebit de vărstă sau de educație ci mai ales de posibilitățile financiare ale
cetățeanului. Se poate observa aici mai mult o atitudine de client ,decăt de cetățean implicat în treburile comunității. Posibilitățile financiare precum și lipsa de perspectivă privind situația
personală dar și a comunei în general face ca interesul față de activitatea autorităților locale să fie unul relativ redus.
2 Cetățenii care sunt mulțumiți de modul în care au fost rezolvate cererile lor sunt, în marea
lor majoritate, și cei care consideră au beneficiat de o abordare imparțială a cererii lor.
Procentul celor mulțumiți nu este însă unul satisfăcător diferența față de cei nemulțumiți de modul în care au fost rezolvate cererile lor.Pentru viitor considerăm necesar ca activitatea administrației publice mai ale în ceea ce privește relația cu cetățeanul trebuie să fie îmbunătățită, comportamentul față de cetățean fiind un subiect sensibil în opinia cetățenilor.
4.Avănd ca sursă principală de venit din agricultură și cu o perspectivă persoanală nu prea optimistă
cetățeanul nu este dispus să aloce timp pentru informare, el percepe Primăria la fel ca și altă instituție publică iar comportamentul său este corespuzător.Dorește ca să plătească taxe și impozite căt mai mici și atunci cănd se adresează autorităților dorește un răspund favorabil la cererea sa.
5.Din datele cuprinse în cercetare rezultă că la nivelul Primăriei Toceni cerința ca autoritatea publică să își motiveze deciziile nu este respectată întotdeauna , un număr semnificativ din cei
intervievați precizănd că nu li s-au comunicat și temeiul deciziei luate de Primărie .
Din cele prezentate mai sus se rezultă că deși dreptul a o bună administrare nu este reglementat distinct ci prin intermendiul altor drepturi independente precum și printr-o serie de reglemetaări legale aplicarea lui de către autoritățile locale are loc însă așa cum am mai observat și în cuprinsul tezei singure autoritățile publice nu vor putea realiza o bună administrare.
Este nevoie de un parteneriat cu cetățenii acelei comunități pentru a putea avea efect acțiunea administrativă.Acest lucru se poate observa și din datele colectate în cuprinsul cercetării.Un cetățean care are posibilități financiare reduse și pentru care asigurarea traiului zilnic nu poate fi întodeauna un partener dispus la un efort comun și manifestă dezinteres față de problememle comunității.La fel de adevărat este că și un cetățean prosper poate maifesta același dezinteres.Rezultă că este nevoie de o educație civică în acest sens, educație care necesită timp și efort prelungit din partea ambelor părți și în care rolul autorităților publice este esențial.
3.3 Recomandări pe termen scurt si pe termen lung
În cadrul acestui capitol avănd în vedere datele rezultate din cercetarea efectuată vom propune recomandări care sperăm noi să fie utile pentru desfășurarea activității autorităților ocale.Recomandările vor viza atăt perioada imediată dar și o perioadă mai îndelungată.
a)Recomandări pe termen scurt
1) Depunerea de eforturi pentru creea sau menținerea,acolo unde este cazul, a unui mediu organizațional proprice pentru funcționarii publici;
2) Tratarea în mod imparțial a tuturor cererilor adresate de către cetățeni autoritățiilor locale.În acest sens fiecare cetățean va fi ascultat și i se va da un răspuns,în funcție de modul de adresare a cererii;
3) Modernizarea spațiilor existente și efectuarea de publicitate periodică privind procedurile administrative.
4) Realizarea unui managemet al resurselor umane performant,încadrarea și atestarea funcționarilor publici din primărie să fie efectuată nu de comisiile respective și de primar,ci de o angenției națională,format din cadre didactice universitare.
5) Popularizarea obiectivelor de dezvoltare ale localității:
6) Evaluarea periodică a activității fiecărui funcționar dar și a instituției din care face parte.
7) Continuarea implementării e-guvernării și popularizarea acesteia în răndul populației.
8) Utilizarea proporțională a resurselor în tratarea cererilor adresate instituție publice
9) Desfășurarea unei activități eficiente din punct de vedere al costurilor.
10) Construirea unei rețele informaționale înre instituții similare de la nivel local dar la nivel național
11) Atragerea mediului academic în proiecte și consultanță de specialitate.
b) Recomandări pe temen lung
1) Desfășurarea activității în cadrul instituției publice de către funcționarii publici cu maximă responsabilitate și integritate
2) Pe căt posibil soluțiile date de către instituție cetățeanului să conțină și un set de
recomandări
3) Monitorizarea și centralizarea cererilor primite și a răspunsurilor date astfel încăt să se valorifice experianța acumulată;
4) Efectuarea de comunicări periodice ale experienței accumulate de alte primării,în privința implimenterilor bunelor practice.
5) Obținerea pe căt posibil a unor soluții predictibile în cazuri similare.
6) Organizarea de seminarii și seminarii periodice cu participarea mediului academic și a practicienilor din domeniu cu scopul de acumula cunoștiințe și de a împărtășii experiențe din activitatea de zi cu zi.
7) Crearea unei baze de date la nivelul unității administrativ-teritoriale care să cuprindă cazuri din activitatea instituțiilor și care să poată constitui un reper în activitatea practică.Se poate îmbunătății astfel activitatea zilnică prin obținerea unei predictibilități a soluților furnizate.
8) Utilizarea cu maximă eficiență a tehnologiilor informatice în oferirea de ghiduri pentru
cetățeni care să explice proceduri, termene sau modalități de interacțiuni cu administrația.
Încheiere
Indiferent de regimurile politice ce sau perindat pe scena politică de-a lungul existenței civilizației noastre,colectivitatea locală a reprezentat un reper de loc neglijabil pentru aceste regimuri.Colectivitățile locale fiind cele care acceptau sau nu acținile clasei politice în domeniul social,economic sau cultural . Membrii colectivităților locale au legături puternice între ei,astfel determinînd în decursului timpului conștiința locului,care a generat un șir de manifestații din paretea membrilor lor, atunci cănd au dorit-o să întoarcă comunității de unde au provenit o donație,realizarea unor lucrări sau să promoveze acea comunitate la nivel național sau internațional, ca semn a recunoștinței lor.
Tot ca o consecință a constituirii lor, comunitățile au constituit de multe ori puncte de rezistență împotriva puterii centrale și au perpetuat obiceiuri, tradiții și forme de organizare specifice. Indiferent de provincia istorică din care fac parte comunitățiile locale s-au constituit pe teritoriul țării cu o indentitate proprie, cu organizare administrativ-politică de sine stătătoare, iar оn timp o parte dintre acestea au căpătat și personalitate juridică. De-a lungul timpului comunitățile locale au suferit modificări și influențe mai mult sau mai puțin benefice în funcție de provincia istorică din care au făcut parte. Observăm că dacă comunității mai mari ca de exemplu orașele au fost deschise la modernizări ,comunitățile mai mici cum sunt satele sau comunele au fost mai conservatoare și au putut să își conserve formele de organizare și administrare o perioadă mai lungă. Totuși și comunitățiile locale au trebuit să se adapteze la schimbările istorice prin care a trecut Republica Moldova si ca urmare au fost supuse unor reorganizări avănd drept scop modernizarea acestora.
Din perspectiva studiului nostru considerăm interesante următoarele aspecte privind comunitățile locale:
a) modul în care comunitățile locale au fost influențate de evoluția istorică a provinciei din care face parte.
b) poziția comunității locale în ecuația putere centrală-putere locală.
În prima situație menționăm faptul că din punct de vedere istoric comunitățile locale au trebuit să facă un adevărat test de adaptibilitate, numai dacă ne găndim la faptul că o perioadă lungă de timp au făcut parte din provincii romînești,gubernii rusești și raioane sovietice cu diferite cu forme de organizare administrativ-politce diferit și apoi după obținerea independenței Republici Moldova. În acest sens este de remarcat efortul legislativ,uman și material făcut pe de o parte de legiutorul național care a dorit să modrnizeze stautul Republica Moldova , iar pe de altă parte a executivului de la acea perioadă care a avut voința politică necesară pentru a pune în aplicare reformele în domeniul administrației publice
Referitor la cea de-a doua situație comunitatea locală a suferit de-a lungul timpului atăt influențe locale căt și influențe de la centru.Deși a tolerat constituirea puterii locale reprezentată prin boierii locali sau prin nobili, ori orașe cu o oarecare autonomie, puterea centrală a avut un reprezentant al său care să îi reprezeinte interesele.După constituirea statului național Republica Moldova a urmat de adoptarea instituților moderne , această influență a puterii centrale în teritoriu a căpătat forme moderne reprezentate prin instituția reprezentatului Guvernului în teritoriu(oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat) și serviciile publice desconcentrate în teritoriu ori prin monopoluri exercitate de către stat.
După obținerea independenței, populația Republicii Moldova a fost și este insuficient de pregătită(mai bines pus nici nu a întrbat-o nimeni) pentru timpurile pe care le traversează.Procesul de formare a statalității Republicii Moldova a fost însoțit de mai multe efecte nefavorabile.Privatizarea proprietății de stat,în absența transparenței, a fost însoțită de privatizări ilicite iar restructurarea intreprinderilor-de irosirea,furtul sau utilizarea frauduroasă a activelor acestora.Șomajul în masă a dus la scăderea drastic a nivelului de trai a populației și exodul masiv a forței de muncă, cel mai recent scandal este devalizarea celor trei bănci și furtului miliardului. La fel de adevărat este și faptul că practic comunitatea locală nu poate să dispară, ea trăiește odată cu statul din care face parte.Nu ne referim aici la excepții periculoase reprezentaste în special de fosta Yugoslavie și de Trasnnistria.Comunitatea locală se adaptează, în mare măsură vremurilor din care face parte și încearcă să își păstreze specificul ei.O problemă interesantă după anul 1991 a fost repartiția bunăstării la nivelul întregii țării deși o mare parte din acea bunăstare era asigurată de o parte din colectivitățile locale,fapt ce a generat la un moment dat o nemulțumire din partea acelor comunități.De asemenea un alt fenomen ce s-a observat la nivelul comunităților locale-indiferent de zona geografică de unde provin, a fost constituirea așa-zișilor „biznesmeni”care în timp au căpătat puteri considerabile atăt la nivel local dar și la nivelul puterii central.Astăzi Republica Moldova ajungînd să fie guvernată de un regim oligarchic.
Cele două aspecte menționate mai sus sunt două probleme ce trebuiesc rezolvate pentru viitor mai ales că la nivel european se consideră că viitorul este al regiunilor,iar pe de o parte acest fapt ar putea genera dezechilibre majore între diferite regiuni la țării iar pe de altă parte s-ar putea să se întămpine rezistență din partea biznesmeni locali și-ar vedea interesele atinse prin crearea în viitor a acestor regiuni. Ca și o observație referitoare la relația administrație-stat putem spune că indiferend de forma de guvernare și de epoca la care ne raportăm activitatea administrației publice a fost influențată puternic de factorul politic.Acest lucru este pe undeva firesc deoarece administrația a apărut ca o necesitate de a pune în practică decizii politice ,însă în epoca actuală reformele privind administrația a permis ca să se distanțeze pe căt posibil de factorul politic.A contribuit la aceasta și reglementările referitoare la funcția publică, constituirea unui corp de funcționari publuci .Relația dintre administrație și puterea politică include pe de o parte raporturi dintre administrație și partidele politice și raporturi dintre administrație și puterea legislativă. În toate aceste relații puterea politică păstrează un atu important: gestionarea și distribuirea resurselor financiare necesare funcționării aparatului administrativ dar și a realizării unei autonomii reale, eficace la nivelul colectivităților locale.În practică de multe ori acest fapt se traduce în distribuirea banului public după criterii politice sau de interese.Acest fapt este unul îngrijorător mai ales că este un mijloc generator de corupție.De aceea este tot mai important rolul autorităților publice locale în atragerea de investiții care să asigure la bugetul local resurse suficiente pentru a putea susține dezvoltarea colectivității lor.
Un alt factor perturbator în relația administrație publică-putere politică îl reprezintă influența exercitată de oamenii de afaceri asupra mediului politic care de multe ori se traduce în contracte păguboase încheiate de către aceștia cu administrația.Sponsorizănd oamenii politici și partidele din care fac parte aceștia ,mediul de afaceri urmărește realizarea intereselor proprii ,de multe ori în defavoarea interesului public.Mai mult acest fapt este unul generator de corupție și de birocrație și determină o percepție proastă a prestației administrație publice din partea cetățenilor și implicit subminează încrederea pe care o au aceștia în administrație.
În stadiul actual, în opinia noastră,nu vedem o rezolvarea prin legiferarea unui sistem de lobby pentru că s-ar legitimiza astfel influența negativă a mediului de afaceri în administrație.Nu vrem să fim înțeleși greșit, motorul economiei unei societăți îl reprezintă sectorul privat și este important ca acesta să fie puternic dezvoltat,ceea ce combatem noi este acea parte a relației mediul de afaceri-administrație care influențează în mod negativ prestația administrației publice.De aceea considerăm deosebit de important ca atăt activitatea puterii politice căt și a administrației publice să se desfășoare cu bună credință dar și cu respectarea eticii și a integrității în activitatea lor. Buna credință trebuie să se manifeste atăt în numirile în funcții publice dar și în privința acceptării lor de către cei propuși sau care au căștigat prin concurs dreptul de a exercita demnități publice.Dacă pănă acum am prezentat modul în care a evoluat comunitatea locală și administrația de acum încolo vom analiza aspecte ce țin modul în care se realizează buna administrare. Tot în acest capitol vom prezenta principalele premise ale bunei administrări la nivelul colectivităților locale-descentralizarea și autonomia locală, urmnd ca în capitolele următoare să tratăm pe larg conceptul de bună administrare, instituвiile și mijloacele prin care se realizează și în final să analizăm rezultatele unei cercetări empirice realizate în comuna Toceni.Fără îndoială în absența celor două principii nu putem vorbi despre buna guvernare și implicit despre o bună administrare.Prin aplicarea principiului autonomiei locale a avut loc transferul de competențe necesar pentru ca autoritățile locale să poată guverna la nivel local cu o preocupare pentru interesul colectivității care le-au ales.În acest fel autoritățile locale primit prin lege compentețele necesare pentru ca să poată aplica principiile bunei administrări.
Realizarea unei bune guvernări și implicit a unei bune administrări la nivelul colectivităților locale este imposibil de realizat făra a realiza o autonomie locală reală la nivelul acelei colectivități.Acest lucru implică în primul rănd voință politică pentru a legifera descentralizarea și autonomia locală, voință politică pentru a trasfera competențe către autoritățile locale și voință politică pentru a aloca resursele materiale ,umane și financiare realizării unei descentralizări efective.Nu a fost întotdeauna ușor să existe voință politică pentru o descentralizare efectivă.Puterea centrală de multe ori a încercat să își păstreze influența în teritoriu iar normele care consfințeau autonomia locală au fost urmate uneori de o sporire a atribuților servicilor deconcentrate în teritoriu.Evident că nu este de dorit să se evite extremele dar nu putem să nu remarcăm că dacă descentralizarea și autonomia locală sunt principii recunoscute de legiutorul național, modalitățiile de aplicare practică a acestor principii au ținut mai întăi de puterea centrală iar apoi în mare măsură de autoritățile locale.Întradevăr aplicarea acestor principii a necesitat un efort din partea autorităților locale care au trebuit să aplice un management public performant pentru a utiliza eficient resursele umane, materiale și financiare în interesul cetățenilor.Acest efort considerăm noi trebuie fundamentat pe conceptul de responsabilitate care trebuie să caracterizeze acțiunea administrației publice locale.Numai în acest fel se poate realiza o autonomie reală la nivelul colectivităților locale.
Descentralizarea și autonomia locală sunt premise ale bunei administrări la nivelul colectivităților locale pentru că ele permit prin transferul de competențe și de resurse, o mai bună organizare a treburilor publice la nivelul fiecărei colectivități de către autorități publice locale liber alese de către cetățeni, autorități care cunosc mai bine situația din teritoriu decăt autoritățile publice centrale.Beneficiind de resurse autoritățile locale pot să aibe inițiative, să tragă investiții în infrastructură, cultură ori în alte domenii de interes local pentru acea colectivitate.
Din punct de vedere al studiului nostru descentralizarea și autonomia locală permit realizarea de servicii publice care pun în aplicare elementele bunei administrări:transparență,simplificarea procedurilor administrative,gestionarea resurselor colectivităților cu un grad ridicat de responsabilitate,eficință și eficacitate.
Buna administrare este un principiu, un drept dar și un concept.Mai mult se consideră în literatura de specialitate că buna administrare este o componentă a bunei guvernări.Se poate observa că buna administrare este definită fie din prisma teoreticienilor care prezintă un concept, fie din risma practicienilor care utilizează un principiu pentru a susține de regulă interese particulare sau a Ombusdmanului care apără un drept al cetățenilor încălcat de către autorități. Mai mult la nivel european a fost consființit dreptul la o bună administrare. Importanța acestui concept al bunei administrări este evidențiată și de faptul că a constituit o preocupare de reglementare atăt la nivel europrean căt și la nivel statal fie direct prin instituții specializate sau prin intermediul rețelei de Ombusdman. Reținem caracterul complex al acestui drept denumit de unii autori „drept umbrelă”deoarece conținutul lui cuprinde atăt reguli juridice exprimate prin norme juridice dar și reguli de conduită administrativă.Acest lucru face ca buna adminsitrare să poată fi studiată din perspectivă juridică dar și din perspectiva managementului public. În prima situație avem de a face cu realizarea unui cadru procesual al respectării dreptului la o bună administrare care trebuie să se concretizeze prin edictarea de norme juridice și prin acordarea de garanții procesuale care să permită exercitarea lui. În cea de-a doua situație regulile nejuridice impun o conduită în primul rănd a funcționarilor publici care se transpun practic în adoptarea de standarde ce trebuiesc de funcționarii publici în activitatea lor.Un reper al desfășurării activității administrației locale cu respectarea principiului bunei administrări îl reprezintă calitatea serviciilor publice furnizate. Mai trebuie menționat faptul că de multe ori în practică aprecierea „calității” serviciului este diferită de la cetățean la autoritate locală.Cetățeanul vrea ca prin petitiția sa autoritatea publică la care apelează să îi rezolve problema sa,uneori fără a ține cont dacă acest lucru este posibil sau dacă are sau nu dreptate.Funcționarul la răndul lui este ținut să respecte norme juridice,reguli administrative în rezolvarea cererii primite, respectarea acestora în rezolvarea cererii îl pune la adăpost de eventuale reclamații adresate de cetățeanul nemulțumit.Tocmai de aceea la nivelul instituțiilor publici un rol important în desfășurarea activității acestora îl are aplicarea procedurilor administrative. Acestea pot ușura sau îngreuna misiunea funcționarilor publici, de aceea este necesar ca procedurile administrative să nu fie greoaie,costisitoare sau echivoce.Dimpotrivă procedurile administrative trebuie să clare ,concise, accesibile și cunoscute cetățenilor, fapt ce pe de o parte este de natură a frăna fenomenul corupției iar pe de altă parte duce la stabilirea unei relații administrație-cetățean bazată pe încredere. Actualmente acest concept de bună administrare este folosit În toate domeniile ce țin de sectorul public,nu doar În administrație.Astfel se consideră că obținerea unui act jurisdicțional de calitate În condițiile unei bune administrări a justiției presupune finalizarea procesului printr-o soluție de fond ,necesară,adecvată și proporțională, În urma unei gestionări pozitive a resurselor :timp, bani, capacități volitive și intelectuale ale judecătorilor.În opinia noastră această opinie este criticabilă deoarece nu are în vedere un fenomen care determină o accesare dificilă din partea justițiabilului și anume accesibilitatea tot mai redusă datorată taxelor tot mai mari pe care acesta trebuie să le achite. Privit din perspectiva cetățeanului aplicare bunei administrări la nivel local constituie o limitare a puterii discreționare a administrației publice, iar pe de altă parte generază garanții procedurale în favoarea cetățeanului, Buna administrare caracterizează un model de administrație publică ceea ce implică în primul rвnd un management public la nivelul instituției.Altfel spus implică o reponsabilitate din partea conducătorilor autorităților locale.Mai trebuie spus că o asemenea caracterziare nu se poate face în abstract pentru că administrația locală interacționează zilnic cu cetățenii din acea colectivitate.Ca urmare atunci cănd vorbim de un model de administrație trebuie să avem în vedere și cel care beneficiază de serviciile oferite de către administrație.Este important din acest punct de vedere și ceea ce așteaptă cetățeanul de la autoritățiile locale dar mai ales gradul său de implicare în viața colectivității din care face parte.Altfel spus pentru a avea efect buna administrare trebuie să țină cont de un aspect important :proporționalitatea.Rezolvarea cererilor cetățenilor trebuie să implice un efort-aterial,uman și financiar- proporțional cu importanța cererii adresate..Realizarea sarcinilor în condiții de eficiență, eficacitate și economicitate a folosirii resurselor din partea autorităților locale presupune o soluționare proporțională a cererii adresate lor de către cetățeni dar și utilizarea procedurilor în mod transparent aplicănd atunci cănd este cazul simplificarea administrativă. Revenind la celălat actor al relației administrație cetățean considerăm că administrație publică locală are și un rol în educarea cetățenilor spre a devenii implicați în problemele colectivității lor.Studiind problema consideră că notiunea de cetățean este una în continuă schimbare și permanent contestată în cadrul căreia trei aspecte pot fi identificate : drepturi, obligații, și participare. Cetățeanul cu drepturi este cetățeanul ca și utilizator de servicii care acesează servicii publice fie offline, fie on-line prin intermediul serviciilor publice electronice; Cetățeanul cu obligații este cetățeanull care plăteste taxe sau care votează în alegeri, care știe să utilizeze tehnologii moderne informatice pentru a face acest lucru, spre exemplu cănd dorește să voteze sau cănd dorește returnarea unor taxe. Cetățeanul participativ este unul care se angajează în mod activ În viața politică printr-o varietate de mecanisme incluzвnd discuții și dezbateri publice.Același autor identifica mai multe tipuri de cetatean participativ,și anume : Cetățeanul neangajat – care variază de la aceia care sunt apatici sau care nu doresc să se implice și pănă la aceia care aleg să nu participe din motive legitime și preferă în schimb să fie reprezentați prin organisme publice locale; Cetățeanul expert – care participă prin capacitatea obtinuță prin propia experiență de viață și care este respectat pentru expertiza sa personală; Cetățeanul activist- care participă la o gama de largă de probleme publice : locale sau globale; Cetățeanul exclus – care nu se interesează de activitatea administrației,care nu cunoaște prevederile legale de activitate și nule înțelege Rezultă că este în interesul administrașiei publice locale ca să interacționeze cu un cetățean informat și implicat în problemele colectivității sale și care va cunoaște procedurile administrative și va avea o opinie în cunoștiință de cauză. În acest sens considerăm important promovarea e-guvernării care poate suplinii în anumite aspecte lipsa unei comunicări cu autoritățiile locale și care poate avea un rol în educarea civică a cetățenilor ,tehnologia informatică putănd fi utilizată de administrație de exemplu pentru a promova acțiuni ale acesteia sau pentru a explica proceduri ori a facilita plata de impozite și taxe de la distanță. În sfărșit mai precizăm faptul că buna administrare ca și conceptul de bună guvernare este des utilizat și de instituții,organizații din mediul privat,de afaceri, care interacționănd cu administrația publică și urmărind propriile interese utilizează acest concept.Este cazul de exemplu a unei colectivități care apelează la o organizație din mediul financiar pentru un împrumut sau pentru o consultanță cu scopul realizării unor lucrări publice.Aceste organizații vor avea tot intersul ca administrația să funcționeze în conformitate cu principiul bunei administrări pentru că își urmăresc interesul propriu. Problema care se pune este aceea de a motiva autoritățile publice să aplice buna administrare în mod volunar ,pe căt posibil, și nu forțate de anumite angajamente externe,activitatea administrației fiind orientată spre asigurare interesului public. Așa cum rezultă din cuprinsul studiului nostru la realizarea bunei administrări concură atăt factori externi căt și factori interni colectivității locale respective.Puterea centrală deși a transferat competențe către autoritățiile locale ami are suficiente părghii pentru a putea influența activitatea din teritoriu.Menționăm în acest sens activitatea depusă de serviciile deconcentrate în teritoriu.Un rol important în acest sens îl are instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu(Cancelaria de Stat) care poate cenzura eventuale abuzuri din partea autorităților locale.Nu suntem însă de acord cu multiplicarea numărului de înalți funcționari publici care pot constitui o povară atăt ca personal dar și ca salarizare,mai menționăm că acestă instituție fiind una politizată nu cenzurează deciziile reprezentanților partidelor de la putere,facilitîd nighilizmul juduciar și incompetența acestor administrații. Este important ca întreaga activitate desfășurată de autoritățiile locale să aibe la bază transparența, simplificarea administrativă proporționalitatea.De asemenea funcționarii publici trebuie să exercite competențele corespunzătoare funcțiilor pe care le dețin cu integritate și responsabilitate.Această condiție se traduce în practică printr-o activitate care să realizeze un echilibru între etica profesională și performanță. Cetățenii de multe ori au ca principale nemulțumiri modul în care sunt tratați de autoritățile locale atunci cănd se adresează cu cereri acestora. În acest sens procedurile administrative sunt percepute ca fiind greoaie și costisitoare, fapt la care mai adăugăm și unele nemulțimirile legate de comportamentul funcționarilor în exercitarea funcției publice.Pentru a evita acest lucru este necesar ca ambele părți să facă eforturi, administrația locală să perceapă cetățeanul nu ca un administrat ci ca un partetener de guvernare locală, iar cetățenii să facă eforturi ca să se implice în viața comunității din care fac parte.În opinia noastră lipsa de implicare-care poate consta și într-o corectă și continuă informare despre problemele colectivității- poate duce la o оnstrăinare a cetățeanului de comunitate devenind un membru pasiv al acesteia. Apoi acest fapt este de natură a favoriza corupția un cetățean neinformat fiind mai interesat la o rezolvare rapidă a cererilor sale. În acest caz pentru cetățean contactul cu autoritățile locale este perceput ca fiind obositor marcat de efort financiar și de timp.Este de datoria adinistrației publice locale să facă depună eforturi ca înrederea autorități-administrație să devină una reală, o bază a guvernării locale.
Instituirea de proceduri simplificate fără costuri excesive, un management performat al resurselor financiare, materiale și umane sunt dimensiuni ale bunei administrări.Prof Verginia Vedinaș,considera că „dreptul la o bună administrare nu se poate realiza numai de către administrație.Dreptul la o bună administrare reprezintă o consecință a colaborării și echilibrului tuturor celor trei puteri: puterea legiuitoare, care trebuie să aibă responsabilitatea să-și asume rolul de unic organ legiuitor pe care-l prevede Constituția în articolul 60; puterea executivă prin ceea ce face și organele administrației publice, dar și puterea judecătorească”. Noi considerăm că dreptul la bună administrare ca drept fundamental al cetățenilor europeni și buna administrare ca și componentă a a bunei guvernări precum și a dezvoltării locale, pe lăngă cele prezentate de autorul menționat, nu se poate realiza fără cel care este principalul beneficiar al bunei administrări-cetățeanul și fără componenta administrativă ce ține în primul rănd de un management public performant concretizat la nivelul deciziilor publice . De altfel transparența activităților administrației locale este o problemă sensibilă a administraților locale, mai ales acolo unde este vorba despre cum este cheltuit banul public. Din punctul de vedere al bunei administrări transparența este percepută în principal în relația autoritate-cetățean, posibilitatea de accesare și transmitere a datelor și formularelor de către cetățean dar și costuri reduse. Prin costuri reduse nu înțelegem o scăderea a calității serviciului public furnizat ci o accesibilitate a acestuia de oricare cetățean mai ales că numărul instituților publice care furnizează servicii cetățenilor și se autofinanțează este în creștere. Pentru viitor considerăm că trebuie continuată aplicarea principiilor Noului Management Public, și o mai bună comunicarea cu cetățenii.Este adevărat însă că o mai bună comunicare presupune performanță din partea administrației, însă și acestă performanță daca este realizată trebuie să fie perceptibililă de către cetățean, mai ales că în practică accesarea servicilor publice nu se face uniform de către toți cetățenii. Popularizarea serviciilor oferite populației și aspectelor pozitive ale administrației locale constituie o preocupare recentă a specialiștilor din marketing care doresc să aplice procedeele din sectorul privat în sectorul public.
O simplificare a procedurilor presupune o simplificare a acestora atăt din exterior dar și din interior. Este necesar deci să se apeleze la modele care să ofere autorităților locale. Procedurile simplificate presupun accesibilitate, costuri reduse și stabilirea unei relații bazate pe încredere între administrație –cetățean. De asemenea pentru viitor legiutorul național ar trebui să manifeste interes în a reglementa distinct dreptul la o bună administrare.În acest sens el va putea valorifica experiențelele acumulate de către alte state în reglementarea acestui drept dar și opiniile competente din literartura de specialitate.În privința calificării dreptului la o bună administrare ca un drept aparținănd categoriei drepturilor administrative sau a celor a drepturilor omului putem găsii argumente pro și contra pentru ambele variante. Ca argumente pentru o includere a dreptului la bună administrare în categoria drepturilor administrative putem menționa jurisprudența Curții europene, legislația și o parte a doctrinei care plasează acest drept strict în relația cu instituțiile administrației europene sau naționale dar și faptul că în cuprinsul său dreptul la o bună administrare cuprinde mai multe drepturi independente. Cu toate acestea avănd în vedere că pe de o parte există deja o procedură a contenciosului administrativ iar pe de altă parte că buna administrare este considerată o componentă a bunei guvernări care are o accepțiune mai largă decăt sfera administrației publice și că în aplicarea acestui drept jurisprudența internă încă ezită iar reglementarea lui de către legiutor nu este realizată ci doar definirea unui principiu al bunei administrări prin care se caracterizează activitatea administrației, se pot găsi argumente pentru a considera că dreptul la o bună administrare ar putea face parte din categoria drepturilor omului. Un alt aspect de interes practic în realizarea unei bune administrări la nivelul comunităților locale îl reprezintă, așa cum am mai menționat în cuprinsul tezei, obținerea unui echilibru între dorința a de a obține performanță în activitatea adminstrației și intersul public. Cu alte cuvinte oricăt de tentante ar fi adoptarea de tehnici ,metode sau procedee din sectorul privat în sectorul public nu trebuie să fie uitat specificul activității administrației care nu urmărește obținerea unui profit ci realizarea interesului public. Un rol important revine în realizarea acestui echilibru mamangementului public și a celor chemați să pună în practică principiile acestuia astfel încăt acest echilibru să se mențină și să ofere soluți calitative pentru cei administrați. În ceea ce privește conceptul de bună administrare opinia noastră este că pentru a nu se ajunge în situația în care buna administrare să fie definită în mai multe sensuri în funcție de activitatea unde conceptul este folosit De aceea pentru viitor îi revine doctrinei sarcina de a formula o definire a acestui concept în scopul aplicării unitare, ca și înțeles, a conceptului.
BIBLIOGRAFIE
TRATATE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DE SPECIALITATE
1. Alexandru, I. Criza administrației.- București: ALL BECK, 2001.
2. Alexandru, I. Structuri, mecanisme și instituții administrative.- București, 1992.
3. Alexandru I,Administrația publică,teorii,realități,perspective,ediția a IV,revăzută și adăugată,Editura LUMINA LEX,București,2007,p.352
4. Apostol, D. Problemele actuale ale descentralizării administrative. În: Studii de drept romănesc, 1993, nr. 1, p. 43-50; nr.2, p. 103-114.
5. Apostol D.Tofan, Instituții administrative europene, Editura C.H.Beck, București, 2006, p. 46.
6. Ani Matei, Stoica Anghelescu, Carmen Săvulescu, Modele teoretice și empirice ale dezvoltării locale, Editura Economică, București 2009, autorii folosesc noțiunea de participant în loc de „subiect de administrare
7. Baltag, D. Unele considerații referitor la responsabilitatea și răspunderea juridică a funcționarilor publici. În: Integritatea în serviciul public: repere etice. Materialele conferinței internaționale științifico-practice, Chișinău, 27 octombrie 2006.- Chișinău: Transparency International – Moldova, 2006, .
8. Beord, D. C. Interesul comun depășește problemele politice (Interviu). În: Administrarea publică, 2003, nr. 3, p. 26-30.
9. Bulat V., Guțuțui V., Spinei I. Participarea societății civile la procesul decizional la nivel
local. Transparency International-Moldova. Chișinău: Bons Offices, 2005.
10.Vedinaș,V., Capră A. S., 2010Bazele constituționale ale dreptului la o bună administrare, Dreptul la o bună administrare – оntre dezbaterea doctrinară și consacrarea normativă, Editura comunicare. ro, 2010, p. 29
11. Verginia Vedinaș, op. cit. p. 228.
12. Catlabuga, V. Particularități ale descentralizării administrative și financiare în Polonia. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 100-117.
13. Cobăneanu, S. Controlul în sistemul administrației publice în Republica Moldova. În: Revista Națională de Drept, 2001, № 12.
14.Cornea S. Asigurarea transparenței decizionale în administrația publică locală.În: Moldoscopie(Probleme de analiză politică),Nr.4 (XLVII).Chisinău,2009.
15.Cornea S.Cadrul legal privind transparența în activitatea administrației publice locale.În:Probleme actuale ale teoriei și practicii administrației publice prin prisma cercetarilor colaboratorilor Academiei.Materiale ale conferinței teoretico-practice din 20 mai 2004-Chișinău 2004.
16.Cornea S.Respectarea drepturilor cetățenilor la informație în activitatea autorităților administrației publice.În: Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova.Seria “Științe socioumane”,Vol II.Chișinau 2008.
17.Cornea S.Unele aspecte privind respectare Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în activitatea administrației publice locale.În: Dialogi Juridici,nr.1/noembrie,2007
18.Cornea V. Impactul social al descentralizării.În:Administrația publică în perspectiva integrării europene.Institutul de Științe Administrative din R.Moldova.Ch.S.n.2007.
19.Cornea V. Modernizarea administrației publice locale.În: Conferința științifica de totalizare a activității de cercetare a cadrelor didactice,20 aprilie 2007,Cahul USC,2007.
20.Cornea V.Rolul administrației publice locale în asigurarea calității vieții.În:Dezvoltarea umană,impactul proceselor de transformare a societății moldave.Chișinău UASM,2007.
21. Cărnaț T. Drept constituțional. Ediția a II-a (revăzută și adăugată). Chișinău: Print-Caro, 2010. 514 p.
22. Deliu, T. Mijloacele de acțiune ale administrației publice locale. În: Administrarea Publică, 2003, nr.1, p.14-20.
23. Descentralizare, autonomie, federalism? – Practica și principiile de organizare statală ca bază a concilierii naționale și securității: (Materialele Conferinței, Chișinău, 7-8 noiembrie 1994).- Chișinău, 1995. Moldova, 2006, p.167-169.
24.Institutul de Științe Administrative din R.Moldova,Caetul Științific 1/2006,pag.323
25. I.Iovănași;op. cit. Drept administrative…p.39-41
25. Lavric, L. Unele considerente privind instituția răspunderii organelor autorităților publice pentru prejudiciul patrimoniului cauzat prin acte administrative individuale. În: Edificarea statului de drept.- Chișinău, 2003, p. 178-182.
26. Lynn, L., Managementul public ca artă, știință și profesie, Editura Arc, 2004.
27.Rozalia –Ana Lazăr, Legalitatea actelor administrativ. Drept românesc și drept comparat, Editura All Beck, București, 2004, p. 144.
28Manda, C. Administrația publică și cetățeanul: structuri. Autorități. Informație publică.- București, 1997.
29. Manole, T. Probleme de descentralizare și autonomie financiară în Republica Moldova. În: descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 8-27.
30. Mocanu, V. Descentralizarea și serviciile publice locale. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 176-203.
31. Moțpan, A. Rolul Administrației Publice în asigurarea drepturilor omului. În: Administrația Publică, 2002, nr. 2, p. 56-61.
32. Munteanu, I. Dezvoltarea democrației locale: privire de ansamblu. În: Cartea albă. Situația autonomiei locale în Republica Moldova.- Chișinău, 2000, p. 39-46.
33. Mihail Platon .Administrația publică,curs universitar- Chișinău 2007,pag.402
33. Orlov, M. Drept administrativ.- Chișinău, 2001.
34. Orlov, M., ș.a. Quo vadis Moldova? Administrație publică.- Chișinău, 2002.
35. M.Orlov,Curs de contencios administrative,Chișinău 2008,pag.13
36. T.M.T. Oroveanu, Tratat de drept administrativ, București, 1994, p. 88.
37. Platon, M. Aspecte generale privind administrația publică.- Chișinău, 2002.
38. Popa, V. Cadrul legal al administrației publice locale оn Republica Moldova. În: Cartea albă. Situația autonomiei locale оn Republica Moldova.- Chișinău: Cartier, 2000, p. 5-22.
39. Popa, V. Consiliul este „micul parlament” al comunității locale (interviu cu V. Popa). În: Timpul, 08.05. 2003, p. 5.
40. Popa, V. Lecțiile descentralizării.- Chișinău: TISH, 2003.
41. Popa V. Modalități în perfecționarea cadrului juridic al descentralizării și autonomiei. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 84-99.
42. Popa, V., Munteanu, I., Mocanu, V. De la centralism spre descentralizare.- Chișinău, 1998.
43. Popa V. Regăndirea procesului de reformă al administrației publice locale în Moldova prin
politici publici și acțiuni participative. Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale. Chișinău:
TISH, 2003.27 p.
44.Popescu C.L. Autonomia locală și integrarea europeană.București, 1999, p.33-35.
45. Prohnițchi, V. Practici pozitive de descentralizare fiscală în țările europene: note de reper pentru Republica Moldova. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 146-175.
46. Prohnițchi, V. Principiile unei descentralizări fiscale eficiente. În: Forum, 2002, nr. 4, p. 18-19.
47.Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ român,Editura Lumina,1996,p.423
48. Manolache Octavian, Drept comunitar, ed. a IV-a, Editura All Beck, București, 2003, p.620.
49. Matei A., Anghelescu S., Săvulescu C., 2009, Modele teoretice și empirice ale dezvoltării locale, Editura Economică, București , autorii folosesc noțiunea de participant în loc de „subiect de administrare
50. Meyer R, Hammerschmid G. 2010, The degree of centalization and individual decision making in central government human resource manegement: a european comparative perspective, . Public Administration, Vol. 88 .Studiu a fost realizat оn cadrul președenției austriece UE2006 cu sprijinul EUPAN
51. Roșca, T., Țurcan L. Transparența ca principiu de asigurare a securității statului în Republica Moldova. În: Legea și viața, 2004, nr. 6, p. 33-37.
52. Roșcovan, M. Ghid de cooperare transfrontalieră.- Chișinău: Epigraf, 2003.
53. Sainsus, V. Problemele și particularitățile migrației populației rurale din Republica Moldova. În: Economica, 2002, nr. 1, p. 140-145.
54. Sămboteanu, A. Reforma administrației publice în Republica Moldova.- Chișinău, 2001.
55. Șaptefrați, T. Concepții și teorii privind dezvoltarea administrației. În: Administrarea publică, 2003, nr. 4, p. 26-32.
56. Tatarov, S. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat – instrument de control administrativ al activității autorităților administrației publice locale. În: Legea și viața, 2004, nr. 8, p. 40-44.
57. Vieru, E. Transparența administrativă оn Republica Moldova. În: Administrarea Publică, 2002, nr. 2, p. 25-32.
58. Vieru, N. Controlul administrativ intern. În: Administrarea publică, 2003, nr. 4, p. 67-69.
59.Studiu analitic privind structura administrativ-teritorială optimală pentru Republica Moldova[On-line],[citat 30.03.2015]http://expert-grup.org/ro/biblioteca/item/746-studiu-analitic-privind-structura-administrativ-teritorială-optimală-pentru-republica-moldova&category=180
60..Ghidul asupra problemei participării publicului în luarea deciziilor. Asociația Internațională
Ecologică a Păstrătorilor Rîului Eco-TIRAS.Chișinău. 2011. 64 p.
61..Raport de monitorizare a realizării reformei administrației publice centrale în Republica
Moldova. Ianuarie-martie 2009.Guvernul Republicii Moldova.Chișinău. 2009. 24 p.
62.Raport de monitorizare. Accesul la informație și transparența în procesul decizional:
atitudini, percepții, tendințe. Chișinău: Acces-info. 2010. 50 p.
63.Raport privind transparența decizională în funcționarea autorităților și instituțiilor publice
centrale. Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.Chișinău. 2010. 32 p.
64.Ghidul bunelor practici ale autorităților publice locale.Chișinău. 2006. 160 p
65. RAPORTUL auditului bugetelor și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Cantemir pe anii 2011-2012[On-line][citat: 12.12.2014] http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=350944
Acte constituționale și internaționale
65. Constituția Republicii Moldova.
66. Carta Europeană a Autonomiei Locale. În: Tratate internaționale,
1999, Vol.14, p.14.
67. Raport explicativ asupra Cartei Europeane a Autonomiei Locale. În: Monitorul Oficial nr.141-143 din 22.11.2001.
68. Codul european de conduită privind integritatea politică a reprezentanților aleși locali și regionali.-București,2001.
Legi ale Republicii Moldova
69. Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 06.12.2006.În: Monitorul Oficial nr.32- ./116 din 09.03.2007
70. Lege privind dezvoltarea regională în Republica Moldova nr. 438-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial 21-24/68, 16.02.2007
71. Lege privind descentralizarea administrativă nr. 435-XVI din 28.12.2006. în: Monitorul Oficial 29-31/91, 02.03.2007
72. Legea privind Statutul-cadru al satului (comunei), orașului (municipiului), nr.436-XV din 06.11.2003 . În: Monitorul Oficial nr.244-247 din 12.12.2003.
73. Legea pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale nr.547 din 14.11.2003. În: Monitorul Oficial nr.248-253 din 19.12.2003.
74. Legea privind statutul alesului local nr.768-XIV din 02.02.2000. În: Monitorul Oficial nr.34/231 din 24.03.2000.
75. Legea cu privire la petiționare nr.190-XIII din 19.071994. În: Monitorul Oficial nr.4/47 din 08.09.1994 (republicată în Monitorul
Oficial nr.6-8 din 24.01.2003).
76. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000. În: Monitorul Oficial nr.57-58/375 din 18.05.2000.
77.Legea cu privid accesul la informație nr.982 din 11.05.2000, . În: Monitorul Oficial Nr. 88-90 din28.07.2000
78.Legea privind transparența în procesul decizional nr.239 din 13.11.2008, . În: 05.12.2008 în Monitorul Oficial Nr. 215-217.
79. L E G E pentru aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de descentralizare pentru anii 2012–2015 nr. 68 din 05.04.2012 . În:
Monitorul Oficial nr.143-148/465 din 13.07.2012
80. Legea cu privire la statutul juridic al cetățenilor străini și apatrizilor în Republica Moldova nr.275-XIII din 10.11.1994,publicată în Monitorul Oficial nr.20 din 29.12.1994.
81.Codul Contravențional al Republicii Moldova, nr.218 din24.10.2008, [On-line][citat: 01.03.2015] http://lex.justice.md/md/330333/
82.Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002,[On-line][citat:01.03.2015]
83.Guvernului nr.96 din 16 februarie 2010 „Cu privire la acțiunile de implementare a Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul deciziona, [On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/md/333789/
84.Legii nr.72 din 4 mai 2010 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. .[On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/md/334837/,
85.Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, cu modificările ulterioare, , [On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312895
86.Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, cu modificările ulterioare[On-line] [citat:02.03.2015] http://www.parlament.md/CadrulLegal/RegulamentulParlamentului/tabid/154/language/ro-RO/Default.aspx
87.Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar și procesul bugetar, cu modificările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015], http://lex.justice.md/md/311518/
89.Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, cu modificările și completările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015], http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313239&lang=1
90.Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, cu modificările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015],
BIBLIOGRAFIE
TRATATE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DE SPECIALITATE
1. Alexandru, I. Criza administrației.- București: ALL BECK, 2001.
2. Alexandru, I. Structuri, mecanisme și instituții administrative.- București, 1992.
3. Alexandru I,Administrația publică,teorii,realități,perspective,ediția a IV,revăzută și adăugată,Editura LUMINA LEX,București,2007,p.352
4. Apostol, D. Problemele actuale ale descentralizării administrative. În: Studii de drept romănesc, 1993, nr. 1, p. 43-50; nr.2, p. 103-114.
5. Apostol D.Tofan, Instituții administrative europene, Editura C.H.Beck, București, 2006, p. 46.
6. Ani Matei, Stoica Anghelescu, Carmen Săvulescu, Modele teoretice și empirice ale dezvoltării locale, Editura Economică, București 2009, autorii folosesc noțiunea de participant în loc de „subiect de administrare
7. Baltag, D. Unele considerații referitor la responsabilitatea și răspunderea juridică a funcționarilor publici. În: Integritatea în serviciul public: repere etice. Materialele conferinței internaționale științifico-practice, Chișinău, 27 octombrie 2006.- Chișinău: Transparency International – Moldova, 2006, .
8. Beord, D. C. Interesul comun depășește problemele politice (Interviu). În: Administrarea publică, 2003, nr. 3, p. 26-30.
9. Bulat V., Guțuțui V., Spinei I. Participarea societății civile la procesul decizional la nivel
local. Transparency International-Moldova. Chișinău: Bons Offices, 2005.
10.Vedinaș,V., Capră A. S., 2010Bazele constituționale ale dreptului la o bună administrare, Dreptul la o bună administrare – оntre dezbaterea doctrinară și consacrarea normativă, Editura comunicare. ro, 2010, p. 29
11. Verginia Vedinaș, op. cit. p. 228.
12. Catlabuga, V. Particularități ale descentralizării administrative și financiare în Polonia. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 100-117.
13. Cobăneanu, S. Controlul în sistemul administrației publice în Republica Moldova. În: Revista Națională de Drept, 2001, № 12.
14.Cornea S. Asigurarea transparenței decizionale în administrația publică locală.În: Moldoscopie(Probleme de analiză politică),Nr.4 (XLVII).Chisinău,2009.
15.Cornea S.Cadrul legal privind transparența în activitatea administrației publice locale.În:Probleme actuale ale teoriei și practicii administrației publice prin prisma cercetarilor colaboratorilor Academiei.Materiale ale conferinței teoretico-practice din 20 mai 2004-Chișinău 2004.
16.Cornea S.Respectarea drepturilor cetățenilor la informație în activitatea autorităților administrației publice.În: Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova.Seria “Științe socioumane”,Vol II.Chișinau 2008.
17.Cornea S.Unele aspecte privind respectare Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în activitatea administrației publice locale.În: Dialogi Juridici,nr.1/noembrie,2007
18.Cornea V. Impactul social al descentralizării.În:Administrația publică în perspectiva integrării europene.Institutul de Științe Administrative din R.Moldova.Ch.S.n.2007.
19.Cornea V. Modernizarea administrației publice locale.În: Conferința științifica de totalizare a activității de cercetare a cadrelor didactice,20 aprilie 2007,Cahul USC,2007.
20.Cornea V.Rolul administrației publice locale în asigurarea calității vieții.În:Dezvoltarea umană,impactul proceselor de transformare a societății moldave.Chișinău UASM,2007.
21. Cărnaț T. Drept constituțional. Ediția a II-a (revăzută și adăugată). Chișinău: Print-Caro, 2010. 514 p.
22. Deliu, T. Mijloacele de acțiune ale administrației publice locale. În: Administrarea Publică, 2003, nr.1, p.14-20.
23. Descentralizare, autonomie, federalism? – Practica și principiile de organizare statală ca bază a concilierii naționale și securității: (Materialele Conferinței, Chișinău, 7-8 noiembrie 1994).- Chișinău, 1995. Moldova, 2006, p.167-169.
24.Institutul de Științe Administrative din R.Moldova,Caetul Științific 1/2006,pag.323
25. I.Iovănași;op. cit. Drept administrative…p.39-41
25. Lavric, L. Unele considerente privind instituția răspunderii organelor autorităților publice pentru prejudiciul patrimoniului cauzat prin acte administrative individuale. În: Edificarea statului de drept.- Chișinău, 2003, p. 178-182.
26. Lynn, L., Managementul public ca artă, știință și profesie, Editura Arc, 2004.
27.Rozalia –Ana Lazăr, Legalitatea actelor administrativ. Drept românesc și drept comparat, Editura All Beck, București, 2004, p. 144.
28Manda, C. Administrația publică și cetățeanul: structuri. Autorități. Informație publică.- București, 1997.
29. Manole, T. Probleme de descentralizare și autonomie financiară în Republica Moldova. În: descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 8-27.
30. Mocanu, V. Descentralizarea și serviciile publice locale. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 176-203.
31. Moțpan, A. Rolul Administrației Publice în asigurarea drepturilor omului. În: Administrația Publică, 2002, nr. 2, p. 56-61.
32. Munteanu, I. Dezvoltarea democrației locale: privire de ansamblu. În: Cartea albă. Situația autonomiei locale în Republica Moldova.- Chișinău, 2000, p. 39-46.
33. Mihail Platon .Administrația publică,curs universitar- Chișinău 2007,pag.402
33. Orlov, M. Drept administrativ.- Chișinău, 2001.
34. Orlov, M., ș.a. Quo vadis Moldova? Administrație publică.- Chișinău, 2002.
35. M.Orlov,Curs de contencios administrative,Chișinău 2008,pag.13
36. T.M.T. Oroveanu, Tratat de drept administrativ, București, 1994, p. 88.
37. Platon, M. Aspecte generale privind administrația publică.- Chișinău, 2002.
38. Popa, V. Cadrul legal al administrației publice locale оn Republica Moldova. În: Cartea albă. Situația autonomiei locale оn Republica Moldova.- Chișinău: Cartier, 2000, p. 5-22.
39. Popa, V. Consiliul este „micul parlament” al comunității locale (interviu cu V. Popa). În: Timpul, 08.05. 2003, p. 5.
40. Popa, V. Lecțiile descentralizării.- Chișinău: TISH, 2003.
41. Popa V. Modalități în perfecționarea cadrului juridic al descentralizării și autonomiei. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 84-99.
42. Popa, V., Munteanu, I., Mocanu, V. De la centralism spre descentralizare.- Chișinău, 1998.
43. Popa V. Regăndirea procesului de reformă al administrației publice locale în Moldova prin
politici publici și acțiuni participative. Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale. Chișinău:
TISH, 2003.27 p.
44.Popescu C.L. Autonomia locală și integrarea europeană.București, 1999, p.33-35.
45. Prohnițchi, V. Practici pozitive de descentralizare fiscală în țările europene: note de reper pentru Republica Moldova. În: Descentralizarea finanțelor locale.- Chișinău, 2002, p. 146-175.
46. Prohnițchi, V. Principiile unei descentralizări fiscale eficiente. În: Forum, 2002, nr. 4, p. 18-19.
47.Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ român,Editura Lumina,1996,p.423
48. Manolache Octavian, Drept comunitar, ed. a IV-a, Editura All Beck, București, 2003, p.620.
49. Matei A., Anghelescu S., Săvulescu C., 2009, Modele teoretice și empirice ale dezvoltării locale, Editura Economică, București , autorii folosesc noțiunea de participant în loc de „subiect de administrare
50. Meyer R, Hammerschmid G. 2010, The degree of centalization and individual decision making in central government human resource manegement: a european comparative perspective, . Public Administration, Vol. 88 .Studiu a fost realizat оn cadrul președenției austriece UE2006 cu sprijinul EUPAN
51. Roșca, T., Țurcan L. Transparența ca principiu de asigurare a securității statului în Republica Moldova. În: Legea și viața, 2004, nr. 6, p. 33-37.
52. Roșcovan, M. Ghid de cooperare transfrontalieră.- Chișinău: Epigraf, 2003.
53. Sainsus, V. Problemele și particularitățile migrației populației rurale din Republica Moldova. În: Economica, 2002, nr. 1, p. 140-145.
54. Sămboteanu, A. Reforma administrației publice în Republica Moldova.- Chișinău, 2001.
55. Șaptefrați, T. Concepții și teorii privind dezvoltarea administrației. În: Administrarea publică, 2003, nr. 4, p. 26-32.
56. Tatarov, S. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat – instrument de control administrativ al activității autorităților administrației publice locale. În: Legea și viața, 2004, nr. 8, p. 40-44.
57. Vieru, E. Transparența administrativă оn Republica Moldova. În: Administrarea Publică, 2002, nr. 2, p. 25-32.
58. Vieru, N. Controlul administrativ intern. În: Administrarea publică, 2003, nr. 4, p. 67-69.
59.Studiu analitic privind structura administrativ-teritorială optimală pentru Republica Moldova[On-line],[citat 30.03.2015]http://expert-grup.org/ro/biblioteca/item/746-studiu-analitic-privind-structura-administrativ-teritorială-optimală-pentru-republica-moldova&category=180
60..Ghidul asupra problemei participării publicului în luarea deciziilor. Asociația Internațională
Ecologică a Păstrătorilor Rîului Eco-TIRAS.Chișinău. 2011. 64 p.
61..Raport de monitorizare a realizării reformei administrației publice centrale în Republica
Moldova. Ianuarie-martie 2009.Guvernul Republicii Moldova.Chișinău. 2009. 24 p.
62.Raport de monitorizare. Accesul la informație și transparența în procesul decizional:
atitudini, percepții, tendințe. Chișinău: Acces-info. 2010. 50 p.
63.Raport privind transparența decizională în funcționarea autorităților și instituțiilor publice
centrale. Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.Chișinău. 2010. 32 p.
64.Ghidul bunelor practici ale autorităților publice locale.Chișinău. 2006. 160 p
65. RAPORTUL auditului bugetelor și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Cantemir pe anii 2011-2012[On-line][citat: 12.12.2014] http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=350944
Acte constituționale și internaționale
65. Constituția Republicii Moldova.
66. Carta Europeană a Autonomiei Locale. În: Tratate internaționale,
1999, Vol.14, p.14.
67. Raport explicativ asupra Cartei Europeane a Autonomiei Locale. În: Monitorul Oficial nr.141-143 din 22.11.2001.
68. Codul european de conduită privind integritatea politică a reprezentanților aleși locali și regionali.-București,2001.
Legi ale Republicii Moldova
69. Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 06.12.2006.În: Monitorul Oficial nr.32- ./116 din 09.03.2007
70. Lege privind dezvoltarea regională în Republica Moldova nr. 438-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial 21-24/68, 16.02.2007
71. Lege privind descentralizarea administrativă nr. 435-XVI din 28.12.2006. în: Monitorul Oficial 29-31/91, 02.03.2007
72. Legea privind Statutul-cadru al satului (comunei), orașului (municipiului), nr.436-XV din 06.11.2003 . În: Monitorul Oficial nr.244-247 din 12.12.2003.
73. Legea pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale nr.547 din 14.11.2003. În: Monitorul Oficial nr.248-253 din 19.12.2003.
74. Legea privind statutul alesului local nr.768-XIV din 02.02.2000. În: Monitorul Oficial nr.34/231 din 24.03.2000.
75. Legea cu privire la petiționare nr.190-XIII din 19.071994. În: Monitorul Oficial nr.4/47 din 08.09.1994 (republicată în Monitorul
Oficial nr.6-8 din 24.01.2003).
76. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000. În: Monitorul Oficial nr.57-58/375 din 18.05.2000.
77.Legea cu privid accesul la informație nr.982 din 11.05.2000, . În: Monitorul Oficial Nr. 88-90 din28.07.2000
78.Legea privind transparența în procesul decizional nr.239 din 13.11.2008, . În: 05.12.2008 în Monitorul Oficial Nr. 215-217.
79. L E G E pentru aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de descentralizare pentru anii 2012–2015 nr. 68 din 05.04.2012 . În:
Monitorul Oficial nr.143-148/465 din 13.07.2012
80. Legea cu privire la statutul juridic al cetățenilor străini și apatrizilor în Republica Moldova nr.275-XIII din 10.11.1994,publicată în Monitorul Oficial nr.20 din 29.12.1994.
81.Codul Contravențional al Republicii Moldova, nr.218 din24.10.2008, [On-line][citat: 01.03.2015] http://lex.justice.md/md/330333/
82.Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002,[On-line][citat:01.03.2015]
83.Guvernului nr.96 din 16 februarie 2010 „Cu privire la acțiunile de implementare a Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul deciziona, [On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/md/333789/
84.Legii nr.72 din 4 mai 2010 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. .[On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/md/334837/,
85.Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, cu modificările ulterioare, , [On-line] [citat:02.03.2015] http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312895
86.Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, cu modificările ulterioare[On-line] [citat:02.03.2015] http://www.parlament.md/CadrulLegal/RegulamentulParlamentului/tabid/154/language/ro-RO/Default.aspx
87.Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar și procesul bugetar, cu modificările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015], http://lex.justice.md/md/311518/
89.Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, cu modificările și completările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015], http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313239&lang=1
90.Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, cu modificările ulterioare, [On-line] [citat:02.03.2015],
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Institutionale Si Administrative Privind Buna Administrare. Cazul Comunei Toceni, Raionul Cantemir (ID: 136755)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.