Aspecte Generale Si Comune Infractiunilor de Coruptiedoc

=== Aspecte generale si comune infractiunilor de coruptie ===

Cuprins

Abrevieri

Introducere

Cuvântul corupție vine de la termenul latin „coruptio”, caracterizând o anumită comportare a funcționarului care își comercializează,își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase.

Corupția reprezintă punctul de pornire al tuturor activităților infracționale desfășurate de organizațiile criminale. Ea este un fenomen extrem de nociv,cvasi-generalizat în toate structurile sociale. Deși există în toate țările lumii, în statele care trec printr-o perioadă de tranziție, nocivitatea corupției se simte mai acut. Corupția necontrolată are capacitatea de a distruge însăși ființa statului și a instituțiilor sale democratice.

Agresiunile masive asupra economiei, nenumăratele vandalism produse în toate domeniile, sunt însoțite în marea lor majoritate de acte de corupție.

Un exemplu edificator pentru corupția generalizată îl constituie ilegalitățile masive care s-au făcut în primul sector care a cunoscut privatizarea, respectiv agricultura. Repartizările ilegale de terenuri fertile, organizarea unor licitații trucate, falsificarea documentelor de evidență și de gestiune pentru însușirea unor mijloace fixe, ocupări abuzive de terenuri sunt numai câteva din actele de corupție (efectuate evident organizat), care sau produs în domeniul agriculturii acte cu consecințe deosebit de grave.

În domeniile comerțului și prestărilor de servicii, în sfera instituțiilor publice, ca și în administrația publică, actele de dare și luare de mită au devenit o practică. Sume uriașe de bani sunt manipulate pentru vânzări sau închirieri preferențiale de spații comerciale, condiționarea emiterii licențelor de import-export transferuri ilegale de mijloace fixe, licitații fictive. Alte exemple de acte de corupție, cu incidență în criminalitatea organizată sunt: stabilirea de impozite și taxe convenabile, acordarea de asistență medicală, eliberarea unor certificate medicale nereale, încasarea unor debite restante, repartizarea de terenuri pentru construcții, transferuri de imobile și mijloace fixe către sectorul particular, ș.a.

Corupția din domeniul bancar și vamal afectează economia într-o măsură și mai mare. Multe alte acte de corupție comise de diverși demnitari nu sunt cunoscute de opinia publică și nici sancționate, cu consecința îmbogățirii rapide a unui număr relativ mic de oameni de afaceri, în detrimentul marii majorități a populației, expresie evidentă a criminalității organizate.

Din studiul Băncii Mondiale, cu privire la nivelul corupției în România, rezultă următoarele elemente care conturează acest gen de criminalitate: corupția contribuie la creșterea sărăciei, la furnizarea unor servicii mai slabe calitativ, la destructurare economică și chiar social; acapararea statului de către structurile criminalității organizate afectează însuși modul de elaborare a reglementărilor administrative și economice; corupția din mediul de reglementare sau decizie reprezintă o povară importantă pentru firme, fără a mai aminti pe cetățenii onești,dar săraci; corupția este alimentată de punctele slabe din administrația publică,justiție, poliție, din alte zone de decizie politică; corupția este percepută ca fiind extinsă, iar reformele pentru combaterea corupției se bucură de puțină credibilitate.

În prezenta lucrare vom aborda problematica infracțiunii de dare de mită, astfel că în primul capitol vom prezenta principalele infracțiunii de corupție prevăzute în NCP, urmând ca pe parcursul capitolului doi să analizăm infracțiunea de dare de mită. În capitolele trei și patru vom dezbate elementele metodologice de investigare și modalitățile tehnico – tactice de investigare, aspectele procesuale dar si elemente de drept comparat.

CAPITOLUL. I

ASPECTE GENERALE ȘI COMUNE INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE

Infracțiunile cuprinse sub noțiunea generică de „Infracțiuni de corupție” nu formează un grup distinct în NCP, ci fac parte din infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, cu toate să se diferențiază de celelalte infracțiuni din această categorie, mai cu seamă prin trăsăturile elementului material, care în esență constă în traficarea atribuțiilor specifice funcției deținute, în schimbul unor foloase sau specularea în aceleași scopuri a influenței pe lângă unii funcționari.

Termenul s-a impus în vorbirea curentă ca desemnând apucăturile necinstite ale unor funcționari de a obține pe căi ilicite diverse sume de bani ori alte avantaje, profitând de funcțiile cu care au fost investiți în cadrul organizațiilor de stat sau publice. Întrucât corupția în perioada pe care o parcurgem cunoaște o accentuare fără precedent, legiuitorul a fost nevoit să intervină prin sporirea pedepselor și prin prevederea unor variante agravante în funcție de calitatea făptuitorului la infracțiunile de corupție. Este vorba de infracțiunile de luare de mită, dare de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență.

În vederea stăvilirii fenomenului corupției, în România au luat ființă o serie de organisme cu scopul de a acționa pentru combaterea acestuia. Dintre acestea amintim:

Agenția Națională De Integritate

Apariția Agenției Naționale de Integritate s-a datorat atât deficitului de reglementare legislativă în acest sens, cât și lipsei unei instituții specializate, unice, care să gestioneze eficient sistemul de verificare în domeniul acumulării veniturilor în mod nejustificat, al conflictelor de interese și al incompatibilităților.

Funcționarea Agenției se bazează, în primul rând, pe aria de competență exclusivă în constatarea cazurilor de incompatibilitate și a conflictelor de interese, sancționarea nedepunerii în termen a declarațiilor de avere și de interese, identificarea diferențelor semnificative între modificările intervenite în avere și veniturile realizate în aceeași perioadă, realizarea prevenției și conștientizării, iar, în al doilea rând, pe atributul instituției de a sesiza alte autorități sau instituții publice în cazul în care se constată elemente de încălcare a legislației fiscale, penale etc.

Direcția Națională Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.) a fost înfințată prin Ordonanța De Urgență nr. 43/2002, funcționând ca și un parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, în lupta contra corupției la nivel înalt și nivel mediu.

Direcția Generală Anticorupție (DGA), a fost înființată prin prevederile Legii nr. 161/2005 cu privire la stabilirea unor măsuri pentru prevenirea si combaterea corupției în cadrul MAI (Ministerul Afacerilor Interne). DGA își desfășoară activitatea potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr. 30/2007 cu privire la organizarea și funcționarea MAI.

DGA reprezintă strucutura MAI, cu personalitate juridică, fiind specializată în lupta privind combaterea corupției în rândul personalului MAI, având centre la nivel central cât și teritorial.

Obiectul juridic special al infracțiuniilor de corupție constă în relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a relațiilor de serviciu.

În principiu, infracțiunile de corupție nu prezintă obiect material. Banii, bunurile ori alte valori necuvenite primite sau oferite constituie bunuri dobândite prin săvârșirea infracțiunii, care sunt supuse confiscării, iar nu obiect material al infracțiunii.

Subiecții infracțiunii. Subiect pasiv al infracțiuniilor de corupție poate fi autoritatea publică, instituția publică, instituția ori persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Este, de asemenea, subiect pasiv și autoritatea publică a statului străin, instanța internațională sau organizația internațională în care subiectul activ își exercită serviciul etc.

Subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunilor de corupție este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. La aceste infracțiunii subiectul activ (autorul) este calificat, adică este o persoană cu o anumită calitate, aceea de funcționar public sau de funcționar. Această calitate trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dobândirea ulterioară nu conferă funcționarului calitatea de autor, după cum pierderea acesteia nu îi modifică situația în raport cu existența infracțiunii de corupție pe care a comis-o când avea această calitate.

Prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități publice, adică în serviciul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public, precum și în serviciile de interes public.

Din expresia „cu orice titlu”, rezultă că este suficient ca subiectul activ al infracțiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții sau altei persoane juridice de interes public sau a oricărui serviciu de interes public. Prin expresia „indiferent cum a fost învestită”, legiuitorul a vrut să sublinieze că nu are relevanță validitatea raportului de muncă că nici nu este necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcție, fiind suficientă exercitarea ca o realitate de fapt a atribuțiilor funcției pentru ca făptuitorul să poată fi tras la răspundere pentru o infracțiune de corupție.

Va fi necesar să existe consimțământul expres (oral și/sau scris) ori tacit al conducerii unității în cauză, în sensul ca o persoană să exercite în fapt o funcție într-una din unitățile enumerate.

În acest sens, în practica judiciară s-a decis ca persoana care, după expirarea împuternicirii de a organiza excursii, continuă să îndeplinească asemenea activității, cu acordul tacit al oficiului de turism, are calitatea de funcționar public. De asemenea, persoana care a primit însărcinarea de la o unitate de publică de a efectua o expertiză, are calitatea de funcționar public. Persoanele nelegale învestite, adică încadrate fără nerespectarea condițiilor de studii, vârstă, stagiu etc., ori cele care au început serviciul înainte de îndeplinirea formelor de încadrare, răspund în calitate de funcționari publici în cazul în care comit infracțiuni de corupție sau în legătură cu serviciul în perioada cât și-au desfășurat chiar în aceste condiții activitatea.

Tot ca o trăsătură comună a infracțiunilor de corupție o reprezintă posibilitatea săvârșirii lor în oricare din formele participației penale, cu condiția ca în cazul coautoratului toți autorii să aibă calitatea cerută de lege, instigatorii și complicii pot fi orice persoane, dar în situația în care instigatorul sau complicele are calitatea de funcționar, aceasta va fi reținută ca o împrejurare agravantă.

Latura obiectivă. Elementul material constă în pretinderea ori primirea de bani ori alte foloase necuvenite de către funcționarul public, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase; de asemenea elementul material constă în oferirea sau promisiunea unor foloase necuvenite unui sau unor funcționari publici, în legătură cu îndeplinirea, urgentarea ori neîndeplinirea unor acte care intră în îndatoriile de serviciu ale acestuia/acestora.

În cazul infracțiunii de trafic de influență elementul material constă în primirea, pretinderea sau acceptarea promisiunii de foloase patrimoniale ori nepatrimoniale sau a unei sume de bani, indirect sau direct, pentru sine ori pentru altul, comisă de către o persoană care prezintă influență ori care lasă să se creadă că prezintă influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta din umră să nu îndeplinească, să îndeplinească, să întârzie ori să urgenteze îndeplinirea unui actt care intră în atribuțiile sale de serviciu ori un act contrar acestora.

Actul pentru a cărei îndeplinire sau neîndeplinire, urgentare ori întârziere se trafichează influența poate fi un act ilegal ori legal.

De pildă, infracțiunea de trafic de influență există atît atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci cînd făptuitorul lasă să se creadă că prezintă o influență asupra unui funcționar, deși influența nu există în realitate.

Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, comisă către o persoană care lasă să se creadă că prezintă influență asupra unui funcționar public, pentru a îl determina să facă ori să nu facă un act care intră în îndatoririle acestuia de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, iar nu pe cele ale infracțiunii de înșelăciune.

Prevalarea de o influență ce nu există în realitate asupra unui funcționar public, chiar dacă constituie o prezentare ca fiind o reală a unei fapte mincinoare – acțiune ce constituie elementul material al infracțiunii de înșelăciune – prin voința legiuitorului reprezintă o infracțiune diferită, dacă se îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de prevederile legale, traficul de influență existând, însă, spre deosebire de înșelăciune, indiferent dacă s-a părovocat sau nu un prejudiciu material.

Urmarea imediată o constituie starea de pericol pentru buna realizare a reporturilor de serviciu în cadrul instituțiilor prevăzute de art. 176 Noul Cod penal ori al persoanelor juridice de drept privat.

Latura subiectivă. Infracțiunile de corupție se săvârșesc cu intenție directă. Scopul săvârșirii infracțiuni îl constituie determinarea funcționarului public de a face ori de a nu face un act care intră în îndatoririle sale de serviciu. Nu ne interesează sub aspectul existenței infracțiuni mobilul cu care s-a săvârșit faptea. Acesta poate fi avut în vedere de instanța de judecată la momentul individualizării pedepsei.

Formele infracțiunii. Actele pregătitoare sunt posibile, dar nu se incriminează. Tentativa este asimilată de prevederile legale faptei consumate – infracțiunea fiind de consumare anticipată – și nu este incriminată separat.

Infracțiunea se consumă la momentul la care subiectul activ nemijlocit pretinde ori primește bani ori alte foloase patrimoniale ori nepatrimoniale ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, pentru a îl determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act care intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia din urmă. Infracțiunea se poate săvârși în formă continuată, situație în care se epuizează la data comiterii ultimului act de executare.

De pildă, în situația în care, după ce infracțiunea de trafic de influență s-a consumat prin primirea unor foloase pentru intervenția promisă, inculpatul, care și-a îndeplinit promisiunea, a solicitat și repsectiv a primit, de mai multe ori, de la cumpărătorul de influență diferite foloase ori sume de bani, există o unică infracțiune de trafic de influență, însă nu în forma infracțiunii continuate, pentru că aceste infracțiunii, subsecvente consumării, nu reprezintă, fiecare luată în parte, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, ci ale unei unități naturale de infracțiune.

Pedeapsa primită pentru infracțiunile de corupție poate fi:

În cazul infracțiunii de luare de mită, sancțiunea este de:

Pentru forma tip prevăzută de art. 289 alin. (1) Noul Cod penal, pedeapsa este de închisoare de la 3 – 10 ani și dreptului de a ocupa o funcția publică sau profesia în executarea căreia a a săvârșit fapta.

Pentru varianta agravată prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa este închisoare de la 4 – 13 ani și 4 luni și interzicerea dreptului de a ocupa o funcția publică sau profesia în executarea căreia a a săvârșit fapta.

Pentru varianta atenuată prevăzută de art. 308 Noul Cod penal raportat la art. 298 Noul penal, pedeapsa este de închisoare de la 2 – 6 ani și 8 luni interzicerea dreptului de a ocupa o funcția publică sau profesia în executarea căreia a a săvârșit fapta.

În cazul infracțiuniilor de dare de mită:

Pentru forma tip, pedeapsa prevăzută este de închisoare de la 2 – 7 ani,

Pentru forma atenuată pedeapsa prevăzută este de închisoare de la 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni

Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de cumpărare de influență este:

Pentru forma tip: închisoare de la 2- 7 ani ți interzicerea execitării unor drepturi;

Pentru varianta atenuată: închisoare de la 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni și interzicerea exercitării unor drepturi.

Nu se pedepsește făptuitorul care denunță fapta de cumpărare de influență mai înainte ca organul de cercetare de penală să fi fost sesizat cu privire la această infracțiune.

Pedeapsa primită pentru infracțiunea de trafic de influență poate fi:

Pentru forma tip: închisoare de la 2 – 7 ani.

Pentru forma atenuată : închisoare de 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni

Pentru forma agravantă: închisoare de la 2 ani și 8 luni – 9 ani și 4 luni.

Prin Legea nr.78/2000, au fost instituite măsuri de prevenire și de sancționare a faptelor de corupție. Legea impune, pentru anumite categorii de persoane, o serie de reguli speciale de comportament, în scopul prevenirii faptelor de corupție:

Îndeplinirea îndatoririlor ce le revin pentru exercitarea funcțiilor,atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, fără a se folosi de acestea pentru dobândirea, pentru ele, sau pentru alte persoane, de bani,bunuri sau alte foloase necuvenite;

Persoanele care exercită o funcție publică, atribuții de control, care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, precum și alte persoane fizice, au obligația să își declare averea.

Conform prevederilor art. 61 din Legea nr. 78/2000, constituie infracțiune darea sau promisiunea de foloase sau daruri în bani, indirect sau direct, unei persoane care are influență ori lasă să se creadă că prezintă influență asupra unui funcționar, pentru a îl determina pe acesta din urmă să facă oir să nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la 2 – 10 ani. Iar potrivit art. 82, constituie infracțiune oferirea, darea sau promisiunea de daruri, bani, ori alte foloase, indicrect sau direct, unui funcționar al unui stat străin, organizații publice internaționale, pentru a nu îndeplini sau pentru a îndeplini un act cu privire la atribuțiunile sale de serviciu, cu obiectivul de a obține un folos ce nu i se cuvine în cadrul operațiunilor economice internaționale, este pedesită cu închisoare de la 1 – 7 ani.

În Legea nr. 78/2000, se definesc ca și infracțiuni asimilate corupției, faptele următoarele, dacă sunt comise cu obiectivul obținerii pentru sine ori altul daruri, foloase sau sume de bani necuvenite, indirect sau direct:

Stablirea, în mod intenționat, a unei valori scăzute, comparativ cu valoarea comercială reală, a bunurilor care aprțin operatorilor economice de la care statu ori o autoritate publică este acționar(ă), săvârșită în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare, privatizare ori lichidare judiciară, sau cu ocazia unei operații comerciale, sau a bunurilor ce aparțin instituțiilor puvlice, în cadrul unei acțiuni de vânzare ori de executare silită a acestora, comisă de o persoană sau mai multe persoane care dețin atribuții de administrare, destionare, executare silită, conducere, lichidare judiciară ori reo-organizare.

Acordarea de subvenții sau credite, cu nerespectarea normelor sau prevederilor legale de creditare, neurmărirea, potrivit dispozițiilor legale ori a regullor de creditare, a destinaților contractate ale subvențiilor sau creditelor sau ne – urmărirea creditelor restante.

Folosirea subvențiilor sau a creditelor cu alte scopuri decît cele pentru care s-au acordat.

Fapta persoanei care, în virtutea atribuției, funcției sau a îndatoriri primite, are sarcina să supravegheze,controleze, lichideze un agent economic de drept privat, de a îndeplini pentru acesta din urmă vreo însărcinare, de a înlesni sau a intermedia, realizarea unor operații financiare sau economice de către agentul economic de drept privat sau de a participa cu capital la un agent economic de acest tip.

Realizarea de operații financiare, ca acte comerciale, incompatibile, cu atribuția, funcția ori însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană sau încheierea de tranzacții financiare, folosind datele obținute în baza atribuției, funcției ori însărcinării sale.

Utilizarea în orice mod, indirect ori direct, de date ce nu sunt destinate publicității sau permiterea acesului unor persoane ce nu au autorizație la informații de acest tip.

Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere întrun partid, sindicat, patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a utiliza autoritatea sau influența sa cu scopul obținerii pentru el ori pentru altul, de bunuri, foloase ori sume de bani ce nu i se cuvin, este pedepsită cu închisoare de la 1 – 5 ani.

Totodată, prin prevederile Legii nr. 161/2003 a fost asimilată infracțiunilor de corupție și infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 Noul Cod penal, dacă este implicată o persoană din cele dispuse la art. 1 din Legea nr. 78/2000, iar în acest caz pedeapsa este mai ridicată, fiin sancționată cu închisoare de la 7 – 12 ani.

În Legea nr. 78/2000 se consideră infracțiuni în legătură directă cu corupția ori cu cele asimilate corupției, faptele următoare:

Tăinuirea bunurilor care provin din săvârșirea unei-unor infracțiuni de corupție ori asimilate corupției, dar și favorizarea persoanelor ce au săvârșit o infracțiune de acest tip;

Asocierea în vederea comiterii unei infracțiuni de corupției ori asimilate corupției, pentru tăinuriea unor bunuri sau foloase ce provin din săvârșirea unor infracțiuni de acest tip sau pentru a favoriza persoanele ce au comis o astfel de faptă;

Uzul de fals și falsul săvârșite în scopul ascunderii comiterii uneia din infracțiunile de coruptie ori asimilate corupției ori comise în realizarea scopului urmărit printro infracțiune asemenea;

Infracțiunile prevăzute de art. 308 Noul Cod penal și anume infracțiunile de corupție și de serviciu săvârșite alte persoane;

Șantajul, comis în legătură cu o infracțiune de corupție ori asimilată corupției;

Infracțiuni de spălarea a banilor, prevăzute de Legea nr. 656/2002, atunci când sumele de bani, bunurile ori alte valori, provin din comiterea unei infracțiuni de corupție ori asimilate acesteia.

Contrabandă cu bunuri ce provin din comiterea de infracțiuni de corupție ori asimilate corupției ori comisă în realizarea scopului propus prin o asemenea infracțiune;

Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005, comise în legătură cu o infracțiune de corupție sau asimilată corupției;

Infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 Noul Cod penal, săvârșită în legătură cu infracțiuni de corupție ori asimilate acesteia.

Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000, infracțiunea de trafic de substanțe ori produse toxice prevăzută de art. 359 Noul Cod penal, ș i infracțiunile privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor prevăzute de art. 342 – 347 Noul Cod penal, comise în legătură cu o infracțiune de corupție ori asimilată corupției.

Infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulenrabile prevăzute de art. 209 – 217 Noul Cod penal, comise în legătură cu o infracțiune de corupție ori asimilată corupției.

Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004, comise în legătură cu infracțiuni de corupție ori asimilate corupției.

În Legea nr. 78/2000 ca și infracțiuni în legătură direct cu infracțiunile de corupție regăsim:

Utilizarea ori prezentarea de delclarații ori documente false, incomplete ori inexact, ce au ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetul general al CE ori din bugetele administrate de CE sau în numele CE.

Misiunea de furniza cu bună – ștință, datele cerute coform prevederilor legale pentru a obține fonduri din bugetul general al CE ori din bugetele administrate de CE sau în numele acestora, dacă fapta are ca și rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor dorite;

Modificarea, fără a respecta dispozițiile legale, a destinației fondurilor ce se obțin din bugetul general al CE ori din bugete administrate de CE sau în numele Comunităților.

Modificarea, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației unui bun legal obținut, dacă fapta are ca și rezultat scăderea ilegală a resurselor financiare din cadrul bugetului general al CE ori din bugete administrate de CE sau în numele Comunităților;

Prezentarea ori utilizarea de declarații sau documente false, incomplete sau inexact, ce au ca și rezultat scăderea ilegală a resurselor financiare din cadrul bugetului general al CE ori din bugete administrate de CE sau în numele Comunităților;

O misiunea de furnizarea cu bună – știință a datelor cerute conform prevederilor legale, dacă fapta are ca și scăderea ilegală a resurselor financiare din cadrul bugetului general al CE ori din bugete administrate de CE sau în numele Comunităților;

Încălcarea din culpă de către un administrator, director, ori o altă persoană cu atribuțiuni de control și decizie în cadrul unui agent economic, a unei atribuții de serviciu, prin nerealizarea acesteia ori prin realizarea defectuoasă a acesteia, dacă are ca și rezultat una din infracțiunile specificate la punctele a) – f), ori comiterea unei infracțiuni de corupție sau spălare a banilor în legătură cu fondurile CE, de o persoană ce se află în subordinea CE și care acționează în numele sau ori a agentului economic respectiv.

CAPITOLUL. II

ANALIZA INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ

Concept și caracterizare

Reprezintă infracțiunea care constă în fapta unei persoane fizice sau juridice de a promite, de a oferi ori de a da, indirect ori direct, bani sau late foloase unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art. 254 C.pen, infracțiunea de dare de mită consta în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase.

Conform art. 308 NCP, raportat la art. 290 NCP , constituie variantă atenuată a infracțiunii de dare de mită săvârșirea faptei în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP – persoana fizică care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora privitor la îndeplinirea respectivului serviciu public – ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Elemente preexistente

Obiectul juridic special

Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu săvârșirea unor fapte de corupere asupra funcționarilor.

Darea de mită este o infracțiune în legătură cu serviciul și are caracter autonom, existând și fără o luare de mită atuncă când funcționarul respinge oferta care i se face.

Unii autori consideră că obiectul juridic generic (general) este constituit din relațiile sociale cu privire la orânduirea socială și de stat și la ordinea de drept, deci din totalitatea relațiilor sociale apărate prin norme de drept penal , în timp ce alții consideră că acesta este format dintr-un "fascicul" de relații sociale referitoare la o singură valoare esențială. Literatura de specialitate evidențiază în unanimitate funcție de obiectul juridic special trebuie să se țină cont atât de stabilirea gradului de pericol generic, cât și la determinarea gradului de pericol social al fiecăreia din infracțiunile ce aparțin acestei subdiviziuni de grup .

Infracțiunea pusă în discuție, fiind infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, subgrup de infracțiuni din grupul celor care aduc atingere activității organizațiilor de stat și publice, este evident că obiectul său juridic special nu poate fi decât identic cu cel al tuturor infracțiunilor din acest subgrup.

Obiectul juridic special al ocrotirii penale, în cazul infracțiunilor de serviciu, îl constituie toate acele relații sociale care sunt legate de activitatea statului, a organelor sale, a instituțiilor și regiilor autonome etc., și se pot forma, desfășura și dezvolta, în mod normal, numai în condițiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcționari. Fără îndeplinirea acestor atribuții, funcționarea organizațiilor de stat și publice nu ar fi posibilă, de aceea în cazul infracțiunilor de serviciu, accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relațiile sociale condiționate, sub aspectul formării, desfășurării și dezvoltării lor, de aducere la îndeplinire a sarcinilor de serviciu și numai în al doilea rând, pe cale de consecință pe relațiile sociale privitoare la activitatea acestor organizații.

Obiectul juridic special constă, după unii autori, în relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu încredințate lor și fără a combate faptele de penalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autorităților sau instituțiilor publice ori al altor persoane juridice și se lezează implicit interesele legale ale persoanelor particulare.

Obiectul material

Infracțiunea este lipsită, de obicei, de un obiect material. Totuși, dacă acțiunea făptuitorului face referire la un bun anume, infracțiunea are și un astfel de obiect, constând în acel bun.

Subiecții infracțiunii

A. Subiectul activ

Subiect activ, autor al infracțiunii de dare de mită poate fi orice persoană – fizică sau juridică – care are capacitate penală.

Infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită în calitate de subiect activ nemijlocit și de un funcționar public.

Autorul infracțiunii de dare de mită nu poate fi considerat totodată și complice sau instigator la infracțiunea de luare de mită.

În cazul în care promisiunea, oferta sau darea de mită nu este realizată direct, ci prin intermediar se va reține darea de mită în sarcina celui care a comis prin persoana interpusă – cu condiția ca intermediarul să fi comis actele tipice față de funcționarul public – , aceasta din urmă având calitatea de complice ori instigator în funcție de natura actelor concrete realizate.

În practica judiciară, s-a arătat că făptuitorul care oferă bani ori alte foloase unui funcționar, în modurile și în scopruile arătate de lege, are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită, și nu de complice, chiar dacă banii ori foloasele provin de la alte persoane, iar actul referitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului sau actul contrar îndatoririlor de serviciu face referire la acestea, întrucât autorul este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, indiferent de modalitatea de comitere a acesteia.

Participația penală este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, complicitate. În legătură cu participația penală, la infracțiunea de dare de mită se impun unele precizări. În primul rând, atâta timp cât în sistemul Codului penal darea și luarea de mită sunt două infracțiuni distincte, fiecare cu subiect activ (autor) propriu, mituitorul trebuie socotit totdeauna ca autor al infracțiunii de dare de mită, și nu ca instigator sau complice la infracțiunea corelativă de luare de mită, după cum funcționarul mituit va fi totdeauna considerat autor al infracțiunii de luare de mită, și nu instigator sau complice la darea de mită. Calitatea de autor al celor două infracțiuni corelative exclude pentru persoana respectivă posibilitatea de a fi socotită, în același timp, și participant, sub orice formă, la cealaltă infracțiune. În al doilea rând, se impune precizarea că, în cazul dării de mită, fapta poate fi comisă de către autor nu numai direct, ci și indirect, adică prin intermediar. Darea de mită prin intermediar constituie infracțiune numai dacă promisiunea, oferta sau folosul ajunge la funcționar, nu și atunci când acțiunea tipică (necunoscută funcționarului) se oprește la intermediar. În asemenea situație nu se poate reține existența infracțiunii și nici calitatea de complice în persoana intermediarului. În ipoteza în care chiar intermediarul l-a determinat pe mituitor să comită fapta prin intermediul său, el va dobândi calitatea de instigator la darea de mită, în care se absoarbe aceea de complice.

B. Subiectul pasiv

Subiect pasiv al infracțiunii de dare de mită poate fi autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de interes public ori privat în cadrul căreia persoana mituită se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Este de asemenea, subiect pasiv și autoritatea, instituția ori persoana – fizică sau juridică – în care persoanele mituite prevăzute de art. 293, art. 294 ori art. 308 NCP își desfășoară serviciul ori exercită o însărcinare de orice natură.

Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Infracțiunea este o activitate umană, o faptă a omului. Asemănător oricărei activități conștiente, activitatea infracțională presupune o desfășurare în timp, o dezvoltare progresivă, până la producerea urmărilor periculoase.

Orice infracțiune intenționată este precedată întotdeauna de o perioadă de formare a laturii subiective, în care se naște gândul de a săvârși fapta și se ia hotărârea de a o comite. Formarea atitudinii psihice ce privire la faptă și urmări se petrece exclusiv în conștiința făptuitorului și reprezintă prima etapă denumită, în general, perioada internă (intelectuală). Activitatea infracțională propriu-zisă este ceea ce se numește perioada externă a săvârșirii infracțiunii, perioadă în care aceasta parcurge așa-numitul "iter criminis" (drumul infracțiunii).

Pe acest parcurs pot fi identificate mai multe faze – cu semnificații juridice proprii – care reprezintă stadii distincte, de apropiere progresivă de momentul final, acela în care, toate elementele conținutului infracțiunii, inclusiv rezultatul, fiind realizate, infracțiunea poate fi consumată.

Procesul de formare a laturii subiective, care are Ioc în perioada internă, nu constituie o fază de desfășurare a infracțiunii. În cadrul perioadei interne se pot distinge trei momente:

conceperea infracțiunii – în care subiectul determinat de un mobil oarecare, voiește să realizeze un anumit scop, concepe mijloacele de înfăptuire a scopului, deci în mintea lui s-a născut ideea de a săvârși infracțiunea.

deliberarea – subiectul cumpănește aptitudini de a duce la realizare scopul urmărit, riscuri ce ar putea decurge din săvârșirea infracțiunii și, în general, asupra tuturor motivelor de natură să-l determine a trece la acțiune ori nu.

hotărârea – după ce a chibzuit cu privire la oportunitatea săvârșirii faptei, subiectul se decide.

O dată luată hotărârea de săvârșirea infracțiunii, latura subiectivă a infracțiunilor de luare și dare de mită, se consideră realizată (cu excepția cazurilor în care subiectul și-a modificat hotărârea) și rămâne neschimbată până la terminarea acțiunii incriminate. Perioada internă este specifică numai infracțiunilor intenționate și se desfășoară exclusiv în mintea subiectului. Nu este exclus ca subiectul, după luarea hotărârii, să treacă prin "faza oratorică" (să o comunice oral altor persoane) fără alt scop decât acela de a-și manifesta gândul. Dreptul penal nu sancționează ceea ce gândește omul ci ceea ce el face efectiv.

După luarea hotărârii infracționale se intră în perioada externă (a înfăptuirii infracțiunii), începe procesul desfășurat în timp, de înfăptuire și din punct de vedere obiectiv. În acest moment activitatea subiectului devine potențial aptă să producă rezultatul socialmente periculos. Dacă acest rezultat se va produce, latura obiectivă a infracțiunii va fi în întregime realizată și, cum latura subiectivă există deja, conținutul infracțiunii va fi complet realizat, ceea ce înseamnă că ne găsim în fața "formei tipice" a infracțiunii (infracțiune consumată). Formele infracțiunii Sunt acele modalități pe care le poate îmbrăca o infracțiune intenționată, în raport cu stadiul până la care a fost dusă ori oprită activitatea infracțională în funcție de fazele de desfășurare ale acesteia.

3. Structura sau conținutul juridic al infracțiunii

Situația premisă

Situația premisă, ca parte componentă în structura infracțiunii, presupune existența, în prealabil, a unui serviciu ce funcționează în cadrul unei organizații de stat sau publice, având competența de a efectua acte de natura celor ce ocazionează săvârșirea unor asemenea fapte, în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul necinstit. Fără existența acestei situații premisă nu se poate concepe existența infracțiunilor de dare de mită.

Conținutul constitutiv al infracțiunii:

Latura obiectivă

Latura obiectivă a infracțiunilor de dare de mită cuprinde un element material, adică o acțiune – inacțiune tipică; unele condiții concomitente care particularizează acțiunea-inacțiunea ce constituie elementul material; un rezultat al faptei și un raport de cauzalitate.

Elementul material

Elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar public, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Toate modalitățile alternative ale elementului material pot fi realizate direct de mituitor sau indirect, prin intermediul unei persoane interpuse (complice la infracțiunea de dare de mită). În situația în care persoana interpusă este cea care l-a determinat pe mituitor să comită infracțiunea, se va reține numai instigarea la dare de mită.

Promiterea de bani ori alte foloase se poate realiza verbal sau în scris, expres sau implicit, fiind necesar ca bunurile promise să nu fie prezentate persoanei mituite. Nu prezintă importanță pentru săvârșirea infracțiunii dacă promisiunea este acceptată sau nu; bunurile necuvenite promise pot fi date și după îndeplinirea sau neîndeplinirea actului, fapta consumându-se la momentul promiterii. Prin "promisiune" se înțelege și obligația pe care o persoană și-o ia față de un funcționar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase dacă va acționa sau nu va acționa în sensul dorit de aceea persoană.

Oferirea de bani ori alte foloase necuvenite presupune ca bunurile oferite să fi înfățișate celui mituit. Nu prezintă importanță pentru săvârșirea infracțiunii dacă oferta este acceptată sau nu. Prin "oferire" se înțelege și a prezenta, a arăta, a etala ori a înfățișa bani sau alte foloase funcționarului pe care acesta urmează să le primească pentru îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actului ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Darea presupune remiterea efectivă a banilor ori a altor foloase necuvenite, precum și primirea acestora direct ori indirect de către cel mituit.

Fapta trebuie să fie anterioară, concomitentă sau imediat după îndeplinirea, neîndeplinirea etc., actului avut în vedere de mituitor, în caz contrar nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. Dacă există însă oferta de mituire, nu are relevanță că banii sau foloasele au fost date după îndeplinirea actului.

În toate situațile, este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc., mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau foloasele necuvenite să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia din urmă. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut ca dare de mită fapta celui care, având asupra sa bunuri sustrase dintr-o întreprindere, îi oferă o sumă de bani paznicului acesteia pentru a nu îl preda organelor judiciare, pentru că paznicul are ca îndatorire de serviciu descoperirea faptelor de sustragere și denunțarea lor celor în drept.

Acțiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase poate fi săvârșită direct sau indirect.

În primul caz, acțiunea este săvârșită chiar de mituitor, iar în cel de-al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane. Deși persoana interpusă înfăptuiește prin activitatea sa chiar acțiunea incriminată, această persoană răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită, pentru că, dacă conform prevederilor legale poate săvârși fapta și în mod direct, intermediarul, care acționează în numele său și cu intenția de a îl ajuta nu poate avea decât calitatea de complice.

Infracțiunea există chiar dacă ulterior promisiunea ori oferta făcută nu este urmată de executare.

Cerințe esențiale

Cerințele esențiale ce trebuiesc îndeplinite în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită sunt următoarele:

Promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase necuvenite funcționarului public mituit;

Actul ilicit sau licit în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii căruia se promite, oferă ori se dau bani sau alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din cadrul atribuțiilor de serviciu ale funcționarului;

Promisiunea, oferirea ori darea de bani ori alte foloase necuvenite poate să aibă loc înainte, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii îndeplinirii actului care intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, respectiv îndeplinirii actului contrar acestor îndatoriri.

Potrivit practicii judiciare, infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existența infracțiunii de dare de mită în această modalitate nu este necesar ca oferirea de bani ori de alte foloase necuvenite să fi fost urmată de acceptare ori de executare, fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase. Totodată, nu este nevoie ca scopul urmărit – îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcționar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau săvârșirea unui act contrar acestor îndatoriri – să fi fost realizat.

Banii, valorile sau orice alte bunuri necuvenite oferite (chiar dacă nu au fost acceptate) sau date sunt confiscate, iar dacă nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani; nu vor confiscați bani ori foloasele necuvenite promise.

În situația constrângerii mituitorului, bani ori foloasele necuvenite date nu se confiscă, ci se restituie acestuia. Deopotrivă, banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie mituitorului dacă acestea au fost date după denunțarea faptei și mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. Dacă banii, valorile sau orice alte bunuri au fost date de mituitor înainte de realizarea denunțului chiar dacă acesta beneficiază de cauza specială de nepedepsire aceste bunuri vor fi supuse confiscării.

Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol concretizarea în crearea posibilității unei îndepliniri incorecte sau a unei neîndepliniri a îndatoririlor de serviciu de către funcționar. De asemenea, există și pericolul stânjenirii desfășurării în bune condiții a activității unui organ de stat, instituții publice ori a oricărei persoane juridice. Ca și în cazul luării de mită această urmare rezultă din însăși săvârșirea acțiunii incriminate deoarece legea nu condiționează existența infracțiunii de producere: unui rezultat determinat.

Legătura de cauzalitate

Întrucât legea nu condiționează existența celor două infracțiuni de producerea unui rezultat concret, determinat și legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material și urmarea imediată, rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de făptuitor și nu necesită o probațiune aparte.

Latura subiectivă

Elementul subiectiv

Latura subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe.

Mituitorul acționează cu un scop special, și anume îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ace celui asupra căruia săvârșește actul de corupere ori efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri. Fapta constituie infracțiunea de dare de mită chiar dacă scopul nu este realizat.

Cerințe esențiale

Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii mobilul cu care a fost săvârșit fapta; aceasta poate fi avut în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.

Constrângerea mituitorului la dare de mită este o cauză de neimputabilitate specială ce constă în presiunea pe care acțiunea celui care a luat mită a exercitat – o asupra persoanei care a dat mita, în scopul de a îl determina pe acesta din urmă să săvârșeșască infracțiunea de dare de mită; spre deosebire de cauzele de neimputabilitate specială generale (constrângerea fizică ori morală), prevăzute de art. 24 – 25 NCP, constrângerea mituitorului presupune cerințe de îndeplinire mai largi, astfel:

Se poate realiza prin orice mijloace și nu numai prin amenințare cu un pericol grav;

Nu trebuie să fie irezistibilă.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se restituie mituitorului care a fost constrâns să săvârșească fapta.

Forme. Modalități. Sancțiuni

Formele infracțiunii

Formele infracțiunii sunt acele modalități pe care le poate îmbrăca o infracțiune intenționată, în raport cu stadiul până la care a fost dusă ori oprită activitatea infracțională în funcție de fazele de desfășurare ale acesteia. Fiecărei faze de desfășurare îi corespunde o formă infracțională distinctă: acte preparatorii, tentativa, consumarea, epuizarea.

Actele pregătitoare

În literatura juridică sunt denumite acte preparatorii toate actele prin care se pregătește săvârșirea acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii. Caracteristic acestor acte este faptul că ele intervin înainte de executare și că vizează să asigure buna desfășurare a acesteia, prin crearea condițiilor și apropierea mijloacelor necesare înfăptuirii infracționale.

Pentru ca o activitate oarecare să fie considerată act preparatoriu la săvârșirea unei infracțiuni ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie efectuată în vederea pregătirii unei infracțiuni;

să aibă o existență obiectivă, fiind de natură să creeze condiții favorabile executării acțiunii incriminate;

activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracțiunii proiectate sau să nu constituie un început de executare a acesteia;

să fie săvârșită cu intenție directă (intenție calificată prin scop);

să fie săvârșită de către însăși persoana care va comite infracțiunea. Dacă este comis de o altă persoană avem de-a face cu un act de participație.

Actele de pregătire creează ele însele o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală și ca atare, în vederea prevenirii acestei stări periculoase, trebuie să se procedeze la incriminarea și sancționarea lor. Infracțiunea de dare de mită. este o infracțiune de acțiune (comisivă) și instantanee. Codul nostru penal a optat pentru teza neincriminării actelor pregătitoare. Este certă periculozitatea acestor acte, deoarece ele îndeamnă efectiv făptuitorul la comiterea infracțiunii propriu-zise.

În cazul dăriide mită se observă că, dacă se ține seama de esența activităților incriminate prin modalitățile de realizare a elementului material, două, respectiv acceptarea și nerespingerea promisiunii, sunt în esența lor acte pregătitoare ale primirii efective de mită, pe care legiuitorul le-a incriminat autonom, situându-le pe același plan, sub raportul semnificației lor penale, cu darea de mită propriu-zisă.

Tentativa

În cazul dării de mită legea nu sancționează tentativa, ceea ce nu înseamnă că darea de mită n-ar fi susceptibilă de un început de executare, nici că actele de executare n-ar prezenta gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină.

Tentativa, fiind o formă de săvârșire a infracțiunii intenționate, se caracterizează prin două condiții preexistente:

obiectul social juridic – care nu este atins în existența sa, pericolul social al tentativei fiind mai redus decât al faptei consumate;

subiectul activ – este persoana fizică, care a luat hotărârea de a comite infracțiunea și care a început executarea elementului material specific acesteia ori l-a efectuat în întregime, fără să se producă consecințele prevăzute de norma de incriminare. Existența pericolului social, în cazul tentativei, rezultă din împrejurarea că actele de executare întreprinse în vederea săvârșirii infracțiunii (chiar întrerupte ori rămase fără rezultat) sunt săvârșite cu voință și cu conștiința produceri rezultatului socialmente periculos specific infracțiunii.

Consumarea

Infracțiunea de dare de mită, este o infracțiune cu consumare anticipată, tentativa fiind asimilată faptei consumate. Oferirea și promisiunea de bani ori alte foloase reprezintă un act de pregătire al dării efective de mită, incriminat însă autonom ca infracțiune consumată.

Momentul consumării infracțiunii coincide cu realizarea conținutului integral al infracțiunii în sensul că: laturii subiective, formată anterior, îi corespunde acum o latură obiectivă completă sub aspectul tuturor componentelor sale (element material, urmare imediată și raport de cauzalitate) infracțiunea, faptă consumată. fiind singura formă tipică a infracțiunii.

Darea de mită este o infracțiune momentană ce se consumă în momentul în care mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului public bani ori alte foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, moment în care se produce și urmarea periculoasă a faptei sale.

Epuizarea.

Infracțiunea nu se poate comite în formă continuată, caz în care se epuizează la data comiterii ultimului act de sesizare.

Modalitățile infracțiunii

Modalități simple

Fapta comisă în forma simplă este infracțiunea care constă în fapta unei persoane fizice ori juridice de a promite, de a da sau oferi, indirect sau direct, bani sau alte foloase unui sau unor funcționari publici în legătură cu îndeplinire, neîndeplinirea, întârzierea ori urgentarea îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Modalități calificate

Spre deosebire de forma simplă a infracțiunii care incriminează mituirea unui funcționar public, sau a unui funcționar public asimilat, în ipoteza variantei atenuate este incriminată fapta tipică de dare de mită comisă în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice tip în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. (2) NCP – persoană fizică care exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public – , ori în cadrul oricărei persoane juridice.

III. Sancțiuni

Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de cumpărare de influență este:

pentru forma tip: închisoare de la 2- 7 ani ți interzicerea execitării unor drepturi;

pentru varianta atenuată: închisoare de la 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni și interzicerea exercitării unor drepturi.

Nu se pedepsește făptuitorul care denunță fapta de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la această infracțiune. În acest caz, banii sau foloasele necuvenite date după realizarea denunțului nu se confiscă, fiind restituite mituitorului. Totodată, nu pot fi confiscate sumele de bani puse la dispoziție mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracțiunea de luare de mită acestea restituindu-se organelor de urmărire penală.

CAPITOLUL. III

EXPLICAȚII COMPLEMENTARE

1. Aspecte procesuale

Organele de urmărire penală sesizate despre săvârșirea unei infracțiuni de corupție trebuie să lămurească următoarele probleme:

Calitatea făptuitorului.

Activitatea ilicită, desfășurată de făptuitor, de alți participanți, modul de operare, legături cu diverse instituții.

Scopul activității infracționale. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acționat cu intenție. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei.

Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului, procurorii PNA pot să dispună, pe o durată de cel mult 30 de zile, următoarele măsuri:

Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a celor asimilate acestora.

Punerea sub supraveghere operativă a suspecților și/sau interceptarea comunicațiilor acestora, în timp real.

Accesarea sistemelor informatice, folosite de suspecți ori de complicii acestora.

În legătură cu supravegherea conturilor bancare, precizăm faptul că secretul bancar și cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată sau Curții de Conturi.

Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare, bancare, contabile etc.) necesare urmăririi penale, în cadrul PNA își desfășoară activitatea specialiști cu înaltă calificare, mai ales în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii asimilate faptelor de corupție.

Totodată, se poate recurge la investigatori sub acoperire, în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune, dacă infracțiunea de corupție nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificați prin alte mijloace.

Procurorii PNA pot dispune, pentru o mai bună desfășurare a activității de urmărire penală, măsuri specifice de protecție a martorilor, a experților și a victimelor.

Constatarea infracțiunilor flagrante reprezintă, practic, cea mai sigură modalitate de probare a faptelor de corupție. Pentru aceasta, am găsit de cuviință să-i acordăm un spațiu distinct. În conformitate cu prevederile art. 293 NCPP,este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire, ori infracțiunea al cărui făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.

Probele rezultate din aceste acțiuni sunt utile pentru descoperirea atât a dării cât și a luării de mită, ceea ce face ca ambele infracțiuni să fie investigate prin modalități tactice similare.

Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârșirea infracțiunii, ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcționarul necinstit, moment situat la o dată ulterioară consumării infracțiunilor în discuție. Excepții întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite, când prinderea în flagrant pr-ate să coincidă cu săvârșireainfracțiunii. În esență, flagrantul este o activitate de urmărire penală, desfășurată pe baza unor reguli tactice criminalistice bine conturate, cu o semnificație particulară în probarea faptelor infracționale, inclusiv de factura infracțiunilor de corupție.

În cazurile de flagrant, în infracțiunile dare de mită, se recurge frecvent la capcane criminalistice cu substanțe fluorescente,scriindu-se cuvântul „MITĂ” cu un creion fluorescent, pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. Totodată, în procesul-verbal de pregătire a acțiunii, vor fi înregistrate și seriile acestor bancnote. După flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-științifice.

După efectuarea înregistrărilor, organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde datelor prevăzute de art.101 alin. (1) NCPP. La procesul-verbal se atașează caseta în original, fiind sigilată de către organul de cercetare penală. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului, instanței, sau părții vătămate.

În realizarea acestor înregistrări, se vor avea în vedere următoarele:

Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificație infracțională organului de cercetare penală, orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracțiunii.

Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video, fotografice, în funcție de condițiile specifice în care se va realiza înregistrarea. Astfel, se va ține cont de particularitățile sau topografia locului de întâlnire, de spațiul închis sau deschis, timpul de zi sau noapte, sursele de radiații electromagnetice, ș.a. În cazul denunțului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunțătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.

Martori asistenți nu trebuie să aibă, firește, legătură cu cei implicați în activitatea ilicită. Aceștia sunt aleși înainte de trecerea la prinderea făptuitorului, și vor însoți echipa în toate activitățile derulate, însă nu trebuie să fie și martori oculari, în momentul în care are loc înmânarea bunurilor.

Particularități în ascultarea învinuitului (inculpatului). Date fiind particularitățile comiterii infracțiunilor de corupție, ascultarea învinuitului sau inculpatului trebuie atent pregătită, având în vedere perspectiva unei dispute psihologice între anchetator și infractor în scopul stabilirii adevărului, a existenței sau nu a faptei penale.

De regulă, subiectul activ al infracțiunilor de corupție este un individ cu pregătire, cu o experiență importantă de viață, cu responsabilități care permit să aibă acces la multe cunoștințe, inclusiv juridice, fapt care creează premisele unui comportament echilibrat în anchetă. Cu atât mai mult organul de urmărire penală are obligația să se pregătească minuțios pentru acest moment al audierii, pentru a-și realiza rolul activ și dominant în procesul ascultării.

Pregătirea ascultării învinuitului/inculpatului. Pentru bunul mers anchetei, se impune studierea cu atenție a tuturor materialelor, datelor deținute în cauză. Astfel, prezintă interes: modul de sesizare a organului judiciar, împrejurările concrete și modul în care s-a comis fapta, dacă autorul a fost prins în flagrant sau prin cercetare directă.

Autorul trebuie să dea explicații despre valorile care au constituit obiectul coruperii,dacă acestea s-au găsit asupra sa, unde, în ce cantități sau sume, ce alte probe există la dosar. Nu trebuie neglijată problema martorilor și modului în care aceștia au perceput faptele, prin studierea declarațiilor acestora, a existenței sau nu a intermediarilor, a complicilor, a instigatorilor sau a coautorilor; a documentelor sau obiectelor ridicate etc.

Elaborarea planului de ascultare. În funcție de particularitățile fiecărui caz de corupție, de complexitatea sa, de întinderea activității infracționale, audierea vizează, în linii mari, următoarele: locul de muncă și atribuțiile de serviciu, împrejurările în care l-a cunoscut pe cel de la care a pretins și a primit bani sau alte foloase, locul, timpul, condițiile în care a primit banii, bunurile și scopul.

Este important să se stabilească ce avea de făcut în schimbul acestora, dacă acestea erau sau nu legale. De asemenea, trebuie determinat ce a făcut cu sumele de bani și cu bunurile și care a fost destinația lor. Trebuie determinat, totodată, dacă a mai comis și alte fapte și dacă mai știe cineva despre ele.

Citarea sau aducerea învinuitului sau inculpatului. Tactic, trebuie să se procedeze în funcție de starea de arest sau de aflare în libertate a autorului. În situația când acesta se găsește în stare de arest, nu se impun reguli tactice deosebite, întrucât se găsește în custodia locului de detenție și la dispoziția organului de cercetare penală.

Însă, când este cercetat în stare de libertate, citarea sau aducerea trebuie să se realizeze cu respectarea regulilor procedurale, iar din punct de vedere tactic, se recomandă să i se înmâneze citația în ziua sau cu maximum o zi înaintea datei fixate pentru ascultare

. Când sunt mai mulți învinuiți sau inculpați, vor fi citați în aceeași zi, dar la ore diferite,pentru a evita posibilitatea întâlnirii acestora anterioară audierii și, implicit, înțelegerea lor. Nu trebuie exclusă audierea imediată, ca în situația flagrantului, pentru a nu se da posibilitatea învinuitului sau inculpatului să încerce să influențeze martorii, experții, sau să zădărnicească în orice fel aflarea adevărului.

Pregătirea mijloacelor de înregistrare a întregului interogatoriu.Înregistrările vor fi ascultate după audiere, în prezența apărătorului,ales sau din oficiu, despre ele urmând să se facă mențiuni în procesul-verbal. Problematica ascultării în funcție de natura faptelor de corupție. Raportat la tipul de infracțiune, audierea va viza, în esență, următoarele:

Audierea învinuitului sau inculpatului, în cazul dării de mită, trebuie să clarifice aspecte similare infracțiunii de luare de mită. De regulă, acestea vizează:

Persoana care a avut inițiativa să promită, să ofere sau să dea bani sau alte foloase funcționarului; faptul dacă acesta a cunoscut anterior că funcționarul a mai acceptat, primit sau nu a respins bani sau bunuri de la alte persoane.

Actul sau serviciul de care mituitorul era interesat să fie efectuat de funcționar și în ce scop.Identitatea funcționarului care trebuia să îndeplinească actul solicitat și dacă îndeplinirea acestuia intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, motivul care 1-a determinat să aleagă acest funcționar.

Împrejurările în care învinuitul a făcut promisiuni, a oferit sau a dat bunuri sau valori funcționarului public.

Reacția funcționarului la promisiunile mituitorului de a oferi, promite sau înmâna sume de bani sau alte foloase acestuia.

Persoanele care au cunoscut intenția mituitorului, de a-și rezolva în alte condiții decât cele legale, solicitările și cuantumul sumelor sau bunurilor oferite sau înmânate funcționarului, inclusiv dacă au fost de față la acest moment.

Audierea părții vătămate sau a denunțătorului se realizează astfel:

Pregătirea audierii. În infracțiunile de corupție, audierea acestor părți este, firește, obligatorie. De aceea, se va supune acelorași reguli tactice: cunoașterea persoanelor ce urmează a fi ascultate, întocmirea planului de ascultare și a celorlalte activități preliminare, stabilirea locului unde se vor desfășura ascultarea, citarea și aducerea persoanelor, momentul în care va fi efectuat.

Pregătirea trebuie făcută cu multă atenție, în special în cazuri complexe, cu mai mulți participanți, în asociere cu alte infracțiuni grave, de regulă din domeniul economico-fmanciar. Astăzi, mita, este deghizată în spatele unor comisioane legale, a unor prestații complementare, derivate din angajamente legale, contractuale, unele cu tentă inclusiv politică.

Cunoașterea persoanelor ce urmează a fi ascultate și care provin din medii cu niveluri de pregătire diferite, este o activitate nu numai necesară dar și dificilă. Este necesar ca cel care ia declarații, să dețină despre persoana în cauză și date anterioare săvârșirii faptei și ulterioare acesteia, în special cu privire la relația pe care persoana le-a avut cu infractorul, interesul pe care îl are în soluționarea cauzei în care este implicat, dacă acest interes este licit, dacă pretențiile sale sunt justificate.

La întocmirea planului de ascultare se impune a se ține cont de: problemele care urmează a fi lămurite, de probele existente în dosar, de succesiunea utilizării acestor probe, de particularitățile reieșite din studiul personalității celui ce urmează a fi ascultat. De regulă,întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esențiale, cum ar fi:

Împrejurările în care l-a cunoscut pe învinuit (inculpat) și înțelegerea care a intervenit între ei, cui a aparținut inițiativa.

Ce interese au existat în cauză, cum și dacă puteau fi rezolvate pe căi legale.

În ce constau mita, foloasele necuvenite pe care le-a dat, sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziție învinuitului/inculpatului și dacă le-a predat realmente.

Modalitățile de loc, timp și procedeele folosite pentru înmânarea banilor, bunurilor, care este valoarea sau cuantumul acestora,dacă s-a făcut, eventual, prin intermediul altor persoane.

În ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului), ce document a emis sau ce dispoziții a dat, ori pe lângă ce persoane a promis să intervină.

Alte detalii, în funcție de fiecare caz în parte.

Ascultarea propriu-zisă a părții vătămate se realizează astfel:

Audierea se va desfășura, în primul rând, după regulile tactice cunoscute, în funcție de etapele pe care le traversează ascultarea. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii, bunurile (foloasele) au fost primite, unde au fost puse (ascunse), alte aspecte concrete care pot proba faptele și care se pot constitui ca și probe sau mijloace de probă.

Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul, relațiile stabilite, interesul său, posibilele înțelegeri anterioare (dacă au existat) privind locul și timpul când urmau să se întâlnească, sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea, caracteristicile, proveniența lor și justificarea acestora. Se vor consemna pretențiile făptuitorului după comiterea faptei și poziția acestuia.

2. Legătura cu alte infracțiuni; asemănări și deosebiri

De obicei, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea în mituire activă (darea de mită) și mituire pasivă (luarea de mită), menționându-se că darea de mită, spre deosebire de luarea de mită, nu constituie o infracțiune de serviciu, ci o infracțiune în legătură cu serviciul, caracterizându-se printr-o acțiune de corupere exercitată de un particular asupra unui funcționar.

În ambele cazuri persoanele publice sau private primesc și pretind (respectiv promit, oferă sau dau) diferite avantaje materiale ori acceptă tacit sau expres, direct sau indirect promisiunea unor avantaje materiale sau morale pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea condiționată ori întârzierea îndeplinirii obligațiilor de serviciu ca urmare a exercitării unei influențe.

În cazul luării de mită, de regulă, se află față în față două acțiuni corelative, cărora pe plan psihic, le corespund două poziții subiective conjugate între ele. Acțiunilor de "oferire" și de "dare" de bani sau alte foloase, de la darea de mită, le corespunde la luarea de mită, o acțiune de "primire", iar acțiunii de "promitere" a unei sume de bani ori a altui avantaj, de la corupția activă, îi corespunde, în cazul corupției pasive, "acceptarea" sau "nerespingerea promisiunii". Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp de mituitorul tinde să-l determine pe cel mituit la o anume comportare în legătură cu îndatoririle serviciului său, acesta din urmă, primind mita, acceptă în mod deliberat să aibă comportarea dorită de cel dintâi și, prin aceasta, o situație de dependență față de corupător.

Menționăm că subiectul activ al infracțiunii de luare de mită este funcționarul care primește, acceptă sau nu respinge promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase din partea subiectului activ al infracțiunii de dare de mită.

Urmarea imediată a vreuneia dintre acțiunile sau inacțiunile enumerate mai sus constă într-o atingere adusă bunului mers al activității unei organizații de stat sau publice, însoțită uneori și de o vătămare a interesului legal al vreunei persoane.

Această corelație dintre infracțiunile de luare și, respectiv, dare de mită, se reflectă și vis-a-vis de rezultatele activității de combaterea a acțiunilor de corupere, deoarece, dacă se reușește o diminuare a sferei corupției active, se reduce implicit și sfera corupției pasive.

De asemenea, prin incriminarea infracțiunii de dare de mită, legea asigură funcționarilor o protecție eficientă împotriva actelor de corupție la care ar putea fi expuși, pretinzând în schimb funcționarilor probitate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Din punct de vedere tehnic, în structura normei penale de incriminare, nu sunt prevăzute decât acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii, făcând trimitere pentru desemnarea modurilor în care se poate săvârși fapta ("direct sau indirect") și a scopurilor în vederea cărora are loc mituirea funcționarului ("în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri").

Corelația indisolubilă dintre cele două infracțiunii de corupție se reflectă și în limitele pedepsei prevăzută de lege, atât pentru corupția activă, cât și pentru corupția pasivă.

Deși darea de mită este, în esență, un act de participare la infracțiunea de luare de mită, iar Codul nostru penal a adoptat sistemul parificării pedepselor, mituitorul nu este sancționat cu aceeași pedeapsă ca funcționarul mituit, deoarece acesta din urmă, traficând funcția sa, prezintă o periculozitate socială sporită fală de mituitorul care a încercat să profite de nevoile celuilalt.

CAPITOLUL IV.

PRECEDENTE LEGISLATIVE ȘI SITUAȚII TRANZITORII

1. Precedente legislative

În vechiul drept penal românesc, corupția apare incriminată destul de târziu – în perioada domniilor fanariote – și atunci imperfect, datorită influențelor nefaste ale Fanarului.

Domnitorul Alexandru Ipsilante a înfăptuit o reformă a justiției, a întocmit un nou cod de legi (Pravilniceasca Condică).

Prin modalitatea diferită de incriminare a infracțiunilor de corupție prevăzute în Codul penal român din 1864 s-a marcat și în plan legislativ trecerea României la o fază superioară de dezvoltare.

Codul penal de la 1864 nu incrimina infracțiunea de dare de mită dar, în practica instanțelor judecătorești, mituitorul era pedepsit ca "agent provocator" la acțiunea de mituire. Pentru prima oară darea de mită a fost incriminată ca infracțiune de sine stătătoare în Codul penal din 1936.

Dispozițiile Codului penal din 1936 cuprindeau anumite agravante legale, care nu au mai fost reținute de actuala legislație penală. În legea penală din 1936 se prevedea, de exemplu, că mituitorul era apărat de pedeapsă chiar și atunci când denunța fapta autorităților după pornirea procesului penal, cu excepția cazului când procesul penal era pornit chiar împotriva sa.

Legea penală în vigoare nu a mai reținut această dispoziție socotind că denunțul duce la exonerarea de răspundere penală numai când organele de urmărire penală nu au fost sesizate pe altă cale de săvârșirea infracțiunii.

S-a considerat că, din moment ce organul de urmărire penală s-a sesizat în alt mod, contribuția mituitorului ce denunță ulterior este irelevantă, prin tardivitatea ei, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru înlăturarea răspunderii penale.

Ținând cont că normele juridice au la baza norme sociale, putem spune că flagelul corupției este, în primul rând, un fenomen social înainte de a fi un fenomen juridic, deoarece sistemul juridic al unei țări este oglinda societății.

În vechiul C.pen, în sfera noțiunii de corupție, înțeleasă în mod strict, erau incluse doar patru infracțiuni din categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Este vorba pe de o parte despre luarea de mită (art. 254) și primirea de foloase necuvenite (art. 256), care sunt infracțiuni de serviciu, iar pe de altă parte, de darea de mită (art. 255) și traficul de influență (art. 257), care sunt infracțiuni în legătură cu serviciul.

2. Situații tranzitorii

Noul Cod penal prevede un regim sancționator sensibil mai blând pentru majoritatea infracțiunilor. Adoptarea principiilor care stau la baza politicii penale a statului este responsabilitatea autorității legislative, care trebuie să se raporteze la nevoile societății dintr‐un anumit moment.

Din această perspectivă, legislativul trebuie să își asume o decizie apreciind dacă societatea româneasca este pregătită pentru adoptarea unei politici penale mai puțin ferme, prin preluarea unor principii adaptate realităților sociale din alte state, sau dacă, în contextul unei criminalități în creștere și al deteriorării condițiilor economice, o asemenea politică penală nu ridică riscul de a transmite un semnal greșit organelor judiciare sau persoanelor predispuse să săvârșească infracțiuni.

Spre exemplu, este discutabilă oportunitate reducerii limitelor de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, ținând cont de importanța pe care o atribuie societatea valorilor sociale legate de integritatea funcționarilor, de obligațiile asumate de statul român cu privire la combaterea corupției și de criticile deja exprimate în cadrul rapoartelor de monitorizare pentru aplicarea unor pedepse prea blânde persoanelor condamnate pentru asemenea fapte.

Prin coborârea limitelor minime de pedeapsă se poate ajunge la situația ca sancțiunile aplicate să nu mai aibă caracter descurajator, în condițiile unei tendințe evidente în practică de a aplica pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile de corupție.

CAPITOLUL V.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

Legislația română în vigoare, utilizează noțiunea de corupție pentru incriminare a diferite acte prin care se are în vedere obținerea de foloase pe căi ilicite.

În prevederile penale din Cehia, termenul de corupție nu este definit. De obicei, mita este cunoscută ca faptă de corupție, astfel cum apare în Secțiunea 3, Capitolul III al Codului penal ceh; capitol ce definește infracțiunile ce aduc atingere ordinii publice. Prin incriminare infracțiunilor de mită în art. 160 – 162 din Codul penal ceh, s-a avut în vedere protejarea integrității vieții publice și păstrarea obiectivității în problemele privitoare la interesul public al cetățenilor.

În Franța Codul penal, în art. 4351 prevede infracțiunea de corupție., astfel: „pentru aplicarea convenției cu privire la lupta contra corupției funcționarilor Comunităților europene sau a funcționarilor statelor membre din UE, semnată la Bruxelles în data de 26 mai 1997, se sancționează cu 10 ani închisoare și amendă de 150.000 Euro, fapta unui funcționar comunitar ori ceea a unui funcționar național al unui stat membru al UE sau a unui membru al Comisiei CE, a Parlamentului European, a Curții de Justiție a UE ori a Curții de Conturi, de a cere ori a încuviința, fără drept, oricând indirect ori direct, oferte, promisiuni, donații, cadouri ori avantaje, de orice natură pentru îndeplinirea ori abținerea de la îndeplinirea unui act în legătură cu funcția sa, ce intră în îndatoririle sale ori în legătură cu mandatul săi, ori să faciliteze îndeplinirea unui act similar"27.

Este manifestată susceptibilitatea săvârșirii faptelor de corupție de către cetățeni francezi investiți cu putere publică cărora li se încredințează o sarcină în serviciul public ori un mandat public. Este interzis conform prevederilor legale unei astfel de persoane să accepte beneficii de ori natură pentru asigurare, ori pentru a se abține de o conduită decurgând din atribuțiunile sale, ori pentru a își exercita influența, reală ori presupusă, în scopul obținerii de la un organ public ori de la un organ de administrație publică un onorariu, o slujbă, o tranzacție comercială ori orice altă decizie benefică.

În Germania, există o prevedere strictă a fenomenului de corupție, mai ales în ceea ce îi privește pe judecători, arbitri și militarii din cadrul forțelor armate germane. Este calificată drept infracțiune de dare de mită fapta persoanei ce acordă un beneficiu funcționarului în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale, ori în cazul rezolvării contractelor comerciale.

Codul penal spaniol incriminează faptele de corupție pasivă în cap. IX, intitulat "Despre mituire" din titlul VII "Infracțiuni săvârșite de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu".

Potrivit art. 385, infracțiunea de luare de mită săvârșită pentru a îndeplini un act relativ la serviciu, act care constituie o infracțiune, va fi sancționată cu închisoarea de la 6 luni și o zi la 6 ani și amendă în valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia.

Potrivit art. 387, atunci când darul solicitat, primit sau promis are ca obiect neîndeplinirea unui act pe care funcționarul era obligat să-l îndeplinească în exercițiul funcției, pedeapsa va fi închisoarea de la o lună și o zi la 6 luni și amendă de la valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia.

Așa cum se observă, legea penală spaniolă face, de asemenea, deosebire între favorurile primite de funcționarul public pentru a îndeplini un act ilicit de cele primite pentru a efectua un act licit. Specific legii spaniole este însă deosebirea pe care o face între luarea de mită săvârșită de funcționar pentru a îndeplini un act privitor la funcția sa și luarea de mită comisă pentru a nu îndeplinii un act privitor la funcția sa, sancționând mai puțin sever această din urmă activitate.

Regimul sancționator al legii spaniole este mai puțin aspru decât cel al legii române. Darea de mită este incriminată tot în cap. IX, la art. 391, potrivit acestui articol, comite această infracțiune acela care prin daruri, cadouri, oferte sau promisiuni corupe sau încearcă să corupă pe funcționarul public ca să accepte pretențiile sale; el va fi pedepsit cu aceeași pedeapsă ca și funcționarul. Potrivit art. 392, când coruperea are loc, spre a interveni într-o cauză penală în favoarea inculpatului, de către soț/soție sau de către frate/soră, se va aplica mituitorului numai o amendă echivalentă. cu valoarea darului fără a fi mai mică de 100.000 pesetas. Art. 393 prevede că, în toate cazurile, darurile vor fi confiscate.

Legea spaniolă incriminează în același text, atât fapta consumată cât și tentativa la corupția activă. Legea română nu se referă la tentativă, deoarece darea de mită, ca și luare – de mită, sunt concepute ca infracțiuni cu consumare anticipată. De asemenea, legea spaniolă prevede o cauză de atenuare a pedepsei necunoscută de legea română și anume când coruperea funcționarului are loc pentru a ușura situația penală a unei rude.

Codul penal model american incriminează în capitalul intitulat "Infracțiuni contra administrației publice faptele de mituire și influență corupătoare (art. 240). De remarcat că luarea de mită și darea de mită "bribery" sunt incriminate printr-o unică dispoziție legală. Astfel, o persoană este vinovată de mituire, infracțiune de gradul 3, dacă oferă, transmite sau este de acord să transmită prin altul, ori pretinde, acceptă sau este de acord să accepte prin altul orice beneficiu bănesc, răsplată, recompensă, pentru decizia, opinia, recomandarea, votul dat în favoarea unei persoane sau pentru exercitarea într-un fel sau altul a libertății de decizie ca funcționar public, ca reprezentant oficial de partid sau ca alegător.

De asemenea, în art. 240 – 3 este incriminată fapta funcționarului care solicită, acceptă sau este de acord să primească orice beneficiu bănesc ca recompensă (răsplată) pentru că a dat o decizie, și-a exprimat o opinie, a făcut o recomandare sau a dat un aviz favorabil ori și-a exercitat dreptul de decizie în favoarea unei persoane, ori pentru că și-a încălcat obligațiile de serviciu.

De observat că legea penală americană ca și legea română incriminează ca o faptă autonomă oferirea, acordarea de foloase funcționarului după ce și-a îndeplinit un act privitor la funcția sa și fără vreo înțelegere prealabilă. Spre deosebire însă de legea romană, legea penală americană incriminează nu numai primirea de către un funcționar a unor foloase dar și solicitarea de către funcționar a unor favoruri după ce a îndeplinit un act privitor la funcția sa.

De asemenea, legea penală americană incriminează primirea de foloase post factum și atunci când se referă la acte de încălcare a îndatoririlor de serviciu, pe când legea română are în vedere numai actele la care funcționarul era obligat.

Codul penal bulgar adoptat în anul 1968 și modificat prin Legea pentru modificarea și completarea codului penal din anul 1975 incriminează "mita" în art. 301-307 din capitolul "Infracțiuni împotriva activității organelor de stat și ale organizațiilor obștești". Potrivit art. 301, infracțiunea de luare de mită constă în primirea – de către un funcționar – a unui dar sau a oricărui alt folos material, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu.

Este de observat că, în Codul penal bulgar, acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii nu trebuie să preceadă efectuarea actului de serviciu; primirea efectivă a darului sau folosului reprezintă, în aceste condiții, o remunerație nu numai pentru ceea ce se va săvârși, ci și pentru ceea ce s-a săvârșit, spre deosebire de legea penală română care incriminează distinct fapta în această din urmă ipoteză ca fiind infracțiunea de primire de foloase necuvenite.

CAPITOLUL VI.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

În cuprinsul prezentei lucrări am tratat succint noțiunea de corupție, conținutul, formele și întinderea ei în plan social, analizând, în principal, darea de mită, infracțiunea cel mai des întâlnită și cu un spectru larg de consecințe asupra relațiilor sociale (corelată și relativ interdependentă cu luarea de mită). De altfel, luarea și darea de mită sunt și cel mai reglementate atât în legea penală și procesual-penal română, cât și în sistemele de drept comparat.

Formele, metodele, sancțiunile, competențele și procedura de urmărire și judecată ale infracțiunilor de dare de mită, cunosc o dezvoltare prioritară în jurisprudență și chiar în diferitele reuniuni naționale și internaționale cu caracter juridic (seminarii, sesiuni de comunicări, schimburi de experiență), tocmai datorită frecvenței și periculozității acestor infracțiuni.

Din analiza infracțiunilor de corupție se desprind următoarele concluzii: deși sunt numeroase și de o mare varietate, au fost incluse într-un titlu unic, deoarece ele reprezintă o trăsătură esențială comună, constând în aceea că, prin săvârșirea lor, se aduce atingerea unor relații de aceeași natură, relații privesc activitatea de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Activitățile de interes public, ca și celelalte activități reglementate de lege, se realizează prin intermediul funcționarilor publici. Faptele de încălcare care pot prejudicia grav activitatea de serviciu, ca și interesele legale ale persoanelor, precum și faptele săvârșite de particulari în legătură cu atribuțiile de serviciu ale celor dintâi, pot aduce și ele grave prejudicii activității de serviciu.

Infracțiuniile de dare de mită au ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu. Prin incriminarea faptelor incluse în această categorie de infracțiuni, în unele cazuri, s-a urmărit, în subsidiar, și apărarea altor relații sociale care pot fi vătămate prin săvârșirea lor.

Caracterizată ca un fenomen social grav, corupția cunoaște în toată lumea o amploare deosebită, extinzându-se în cele mai diferite medii ale societății, la cele mai înalte nivele de organizare și conducere, cu ramificații extrem de variate, care depășesc granițele naționale; se creează uneori adevărate rețele (mafiote) conduse de infractori versați, care în multe cazuri au funcții mari în structurile economico-sociale și sunt considerați persoane onorabile.

Corupția se intercondiționează, de regulă, cu o diversitate de alte infracțiuni: economice, financiar-bancare, vamale, falsuri, înșelăciuni, sechestrare de persoane, șantaje etc. Fenomenul corupției s-a dezvoltat tot mai mult și mai diversificat în timp, în ciuda reglementărilor și a altor măsuri de eradicare, de stopare sau măcar de micșorare a lui, devansând vizibil legislația penală.

Situația este generală în toate statele, dar mai pregnantă în țările aflate în curs de tranziție. În aceste țări legislația este încă, în mare parte, în formare sau consolidare, este insuficient de fermă în raport cu periculozitatea faptelor săvârșite, unde unele reglementări sunt uneori neclare și unde, pe lângă toate acestea, se manifestă și un anumit dispreț față de lege și organele chemate s-o aplice.

Nici România nu face excepție de la o astfel de situație, ba mai mult, cauzele arătate se manifestă mai pregnant, adăugându-se și altele: nivelul de trai scăzut, ratele mari ale șomajului, ale inflației, precaritatea asistenței socio-medicale etc.

Considerăm că adoptarea unor soluții eficiente de combatere și prevenire a acestui fenomen trebuie să conducă atât la, înlăturarea cauzelor și condițiilor care generează acte de corupție în diferite sectoare, cât și la diversificarea sistemului de sancțiuni și pedepse aplicate indivizilor cu comportamente coruptive. Astfel că facem următoarele propuneri de lege ferenda:

A) Propuneri cu caracter legislativ

Propunem majorarea limitelor de pedeapsă la 2 – 7 ani de închisoare. Pe de o parte, realitățile sociale impun nevoia de a sancționa ferm infracțiunile de corupție, având în vedere importanța valorilor sociale protejate. Pe de altă parte, această variantă ar determina ca infracțiunea de dare de mită să fie pedepsită în același mod ca infracțiunea de luare de mită, în condițiile în care nu există motive care să justifice tratamentul diferit, așa cum și infracțiunea de trafic de influență este sancționată în aceleași limite cu cea de cumpărare de influență. Soluția își găsește justificare și în plan procesual, dându‐se astfel toate infracțiunile de corpuție în competența tribunalului, ceea ce permite o abordare uniformă și coerentă a fenomenului corupției. Pentru toate aceste infracțiuni propunem modificarea alineatului 2 în forma „Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită de o altă persoană decât cele arătate în art. 175, maximul special al pedepsei se reduce cu o treime”, pentru argumentele arătate la punctului anterior.

B) Propunerile cu caracter economic se extind pe o gamă largă, de la sugerarea unei soluții care vizează optimizarea procesului până la cele care au ca scop controlul sever instituit asupra căilor ilicite de dobândire a unor resurse fără muncă. Majoritatea acestor propuneri se referă la necesitatea accelerării procesului de reformă și de privatizare apreciate ca, desfășurându-se în mod inadecvat și întârziind nepermis de mult, situații de natură a facilita ambiguitățile de care profită mai ales cei corupți. Atât adoptarea legislației economice mai severe, mai adecvate, cât și intensificarea Gărzii financiare, le înscriem în tendința de apreciere a corupției ca un efect al absenței măsurilor punitive.

C) Propunerile cu caracter politic în principal se referă la: demiterea din funcție a demnitarilor corupți mergând până la excluderea din viața politică; moralitatea mai mare a guvernanților și oamenilor politici depolitizarea funcțiilor publice și administrative; comisii în toate instituțiile statului și la nivel național; o platformă politică mai adecvată situației țării; reducerea numărului de partide politice; respectarea promisiunilor făcute de partidul de guvernământ și președinte în campania electorală, mai multă fermitate, control și competență din partea guvernului și președintelui țării; demiterea foștilor demnitari comuniști din viața politică;delimitarea puterilor în stat,activitatea mai eficientă a Parlamentului.

Toate aceste măsuri sunt menite să asigure o eficiență mai mare în prevenirea corupției, printr-o activitate de școlarizare educativă și formativă corespunzătoare.

Urmând exemplele altor țări care se confruntă cu acest fenomen antisocial, organismeIe de prevenire din țara noastră trebuie să-și fixeze programele de luptă împotriva corupției pe o bază științifică, în funcție de exigențele sociale și imperativele economice și politice, elaborând și experimentând multiple soluții întemeiate pe cercetarea etiologică și practică a acestui fenomen.

Bibliografie:

Legislație:

Codigo Penal y legislation complementaria, decimoseptimana edition, actualizada a septembre de 2012, Editorial Civitas, S.A, Espana, Madrid

Codul penal din 1969 (Legea nr. 15/1968)

Legea  nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în M.Of. nr. 1161 din  8/12/ 2004

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. nr. 362 din 03/08/2000 

Legea nr. 161/2003 cu privire la anumite măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în M.Of. nr. 672 din 27/08/2005

Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal pusă în aplicare prin Legea nr. 187/2012 și intrată în vigoare la 1/02/2014

Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, publicată în M.Of.nr. 904 din 12/12/ 2002

Ordinul nr. 119 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a DGA, publicat în M.Of. nr. 580 din 4 /08/ 2014

Ordinul nr. 119 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a DGA

Literatură de specialitate:

Adina Vlăsceanu, Alina Barbu, Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, București, 2014

Alexandru Boroi (colectiv), Practică judiciară în materie penală. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, București, 2014

Alexandru Ionaș, Alexandru Fl. Măgureanu, Cristina Dinu, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2015

Anamaria Trancă, Infracțiuni de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000, Ed. Hamangiu, București, 2011

Ardelean V., Metodica cercetării infracțiunilor de corupție- teză de doctorat, Univ. Babeș-Bolyai.Cluj-Napoca, 2002

C.C.Giurescu, Istoria românilor, vol.II, partea I, Ed Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol II",Ediția. a II-a, București. 1937

Camil Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică,București

Claudia Florina Ușvăț, Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene, Ed. Universul Juridic, București, 2010

Constantin Duvac, Ghe. Diaconescu, Tratat de drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, București, 2009

Costel Cașuneanu, Vasile Dobrinoiu, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009

Ctin Aionițoaie, Tudorel Butoi,Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpați, Craiova 1992

Ctin Aionițoaie, Vasile Bercheșan, Tratat de tactic criminalistică, Ed. Carpați, 1992

Dorin Ciuncan, Prevenirea,descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (Legea 78/2000), Ed. Universul Juridic, București, 2009

Emilian Stancu, Criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2013

Emilian Stancu, Tratat de criminalistică., Ed. Universul Juridic, București, 2010

Gabriel Nachi, Criminalistică. Fundamente,. Universul Juridic, București, 2014

George Antoniu,Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Ed. Științifică, București, 1968

George Antoniu (coordonator și autor), Constantin Duvac, Daniela Iuliana Lămășanu, Ilie Pascu, Tudorel Toader, Constantin Sima, Ioana Vasiu, Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. III, Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2013

Georgina Bodoroncea, Valerian Cioclei ș.a., Codul penal român comentat, Ed. C.H. Beck, București, 2014

Gheorghe Popa, Criminalistica., Ed. Pro Universitaria, București, 2014

Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, București, 1998

Ion Pitulescu, Corupția și implicațiile ei in societatea romanească, în R.C.C.P., nr.8/2000

Lidia Barac, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Mari – Claudia Ivan, Ghe. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, Ed. C.H.Beck, București, 2014

Marin Ruiu, Metodologie criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2013

Mihai Apetrei,Înregistrările audio sau video, mijloc de probă in procesul penal, în R.D.P. nr.3/1998

Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, București, 2014

Nicoleta Buzatu, Criminalistică, Ed. Pro Universitaria, București, 2013

Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Pașca, Drept penal. Partea specială, vol II, Ed. Universul Juridic, București, 2013

Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Pașca, Manual de drept penal. Partea specială, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2011

Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Noul Cod penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 288

Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra R. Trandafir, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, București

Vasile Becheșan, Metodologia investigării infracțiunilor, Ed. Paralela 45, Pitești, 2000

Vasile Bercheșan, Metodologia investigării infracțiunilor, Ed. Paralela 45, Pitești, 1998

Vasile Dobrinoiu (colectiv), Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Vasile Dobrinoiu, Corupția în Dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, București, 1995

Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Vasile Papadopol, Principii de drept, Ed. Științifică, București, 1959

Vintilă Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român, Ed Academiei, București, 1972

Vintilă Dongoroz (colectiv), Infracțiuni contra avutului obștesc, Ed. Academiei, București, 1963

Vintilă Dongoroz, Ghe. Dărângă, (colectiv), Noul Cod penal și Codul penal anterior – prezentare comparativă, Ed. Politică, București

Viorel Pașca, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București

Surse internet:

http://www.legifrance.gouv.fr/wAsped/RechercherSimple

http://www.mai-dga.ro/

www.pna.ro

www.scj.ro

ANEXE

ANEXA 1: MODEL DE PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A INFRACȚIUNII FLAGRANTE

Anul________________luna_______________ziua___________orele________în______________.

Gradul__________________numele și prenumele___________________________, din cadrul________________________.

Astăzi, data de mai sus, în jurul orelor__________, patrula formată din__________________ și din_____________________ am fost sesizați (verbal, telefonic, din oficiu) că____________________________________.

Având în vedere cele sesizate, în conformitate cu prevederile art. 465 c.p.p. ne-am deplasat la fața locului unde am efectuat verificări, investigații controale și legitimări în prezența martorilor:

_____________________________________fiul (fiica) lui___________________ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________.

_____________________________________fiul (fiica) lui___________________ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________.

Am constatat următoarele: (descrierea constatărilor) ____________________ __________________________________________________________________________________________________________________________________________

Față de cele constatate, am intervenit și, după ce ne-am prezentat calitatea, în prezența martorilor, am procedat la identificarea persoanei în cauză, controlul corporal, controlul bagajelor, stabilind că se numește:

_____________________________________fiul (fiica) lui _______________ ____ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________, cu/ fără antecedente penale.

În urma controlului efectuat asupra numitului_______________________ au fost găsite următoarele (se descriu bunurile, cu toate caracteristicile)________________________ _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

Fiind întrebat cu privire la motivul prezenței sale la locul faptei și activitățile pe care le desfășura în momentul sosirii organelor de constatare, precum și cu privire la proveniența și destinația bunurilor, valorilor și înscrisurilor găsite asupra sa, numitul ________________ declară că___________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

Totodată a fost identificat și numitul____________________ fiul (fiica) lui___________________ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________, persoană vătămată prin infracțiune și martorii:

_____________________________________fiul (fiica) lui___________________ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________.

____________________________________fiul (fiica) lui___________________ și ________________________ născut la data de ____________________, în ___________________, județul ________________________, posesor al B.I./ C.I. seria___________________ nr.________________, eliberat de ________________ la data de______________, domiciliat în_________________________, str.__________ ______________, nr.__________________, bl.____________, sc.____________, ap. _____________, județul________________, de ocupație (fără ocupație)___________ ___________________, la_________________________.

Persoana vătămată________________________declara că_____________________ _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

La rândul lui, martorul___________________ declara că_____________________ _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

Bunurile găsite asupra numitului___________________, aparținând persoanei vătămate, au fost predate pe bază de proces- verbal.

Cu ocazia întocmirii actelor premergătoare privind pe numitul _________________ s-au efectuat fotografii judiciare cu aparatul marca________________, în condiții de lumină __________________, urmând a fi întocmită o planșă fotografică și anexată la prezentul proces-verbal.

Martorii asistenți, martorii oculari și persoana vătămată nu au de făcut/ au făcut următoarele obiecții:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________, iar numitul ____________________ nu are de făcut/ a făcut următoarele obiecții: ___________ ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________, nici cu privire la modul cum s-a efectuat constatarea și nici cu privire la cele consemnate în prezentul proces-verbal.

La momentul predării/ plecării făptuitorului, acesta nu prezenta urme de violență care să fost provocate de către organele de constatare.

Constatarea a început la ora__________ și s-a încheiat la ora_____________.

Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.

ORGAN DE MARTORI MARTORI PERSONA FĂPTUITOR

CONSTATARE ASISTENȚI VĂTĂMATĂ