Aspecte Generale Privind Turismul Cultural

CUPRINS – parțial

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND TURISMUL CULTURAL ………………………………………..

Definiții……………………………………………………………………..

Tendințe actuale în turismul cultural mondial……………………………………………………

Istoric și dezvoltare ………………………………………………………………………………….

Particularități ale turismului cultural în România ………………………………….

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND TURISMUL CULTURAL

Turismul, ca activitate umană în permanentă evoluție, s-a dezvoltat în interacțiune cu mediul natural, care exercită o influență constantă în dezvoltarea omenirii.

Cadrul de desfășurare a activităților specifice acestui domeniu, respectiv mediul turismului, trebuie să beneficieze de valențe turistice, a căror valoare potențială calitativă și cantitativă este în măsură să determine un anumit flux de turiști. Ca rezultat al acțiunii modelatoare a factorilor naturali, pe de-o parte, iar pe de altă parte a celor antropici asupra mediului, potențialul turistic al unui teritoriu, indiferent de suprafața pe care se desfășoară, reprezintă o manifestare spațial – funcțională a capacităților habitatului respectiv de a susține activități specifice domeniului turismului.

Țara noastră dispune de un potențial turistic diversificat și echilibrat distribuit, concentrat în special în zona munților Carpați, Marea Neagră și în zone caracterizate de tradiții culturale, precum: Bucovina, Banat, Dobrogea, Transilvania.

România dispune de un variat potențial turistic natural care se constituie în cea mai bogată resursă a țării și oferă posibilitatea de a dezvolta un sector de activitate bazat pe aceste resurse,  având în vedere că turismul este un sector aflat în plină ascensiune pe plan mondial și cu rezultate benefice dovedite pentru economiile țărilor care promovează turismul.

Potențialul turistic natural este completat de un patrimoniu cultural‐istoric de mare reprezentativitate pentru România: existența a peste 30.000 valori de patrimoniu cultural imobil de interes național  și internațional între care se remarcă: biserici  și ansambluri mânăstirești, monumente  și ansambluri de arhitectură  și de artă, centre istorice  și situri arheologice. O parte dintre acestea sunt înscrise in Lista Patrimoniului Mondial ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile pictate din Nordul Moldovei, bisericile din lemn din Maramures, schiturile sătești cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Muntii Orastiei, centrul istoric Sighișoara ).

Celor menționate li se adaugă tezaurul etonografic și folkloric românesc, precum și manifestări etnoculturale și religioase, târguri și expoziții.

Definiții

Primele încercări de definire și de conturare a termenului de „turis” sunt specifice perioadei contemporane, datând din secolul al XIX.

Turismul se definește drept un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumusețea naturii… rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport.

Într-o altă viziune, turismul este considerat ansamblul raporturilor și fenomenelor rezultate din călătoria și sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului nu este nici rezidență principală și durabilă, nici locul obișnuit de muncă. Deplasarea și sejurul rămân componente fundamentale, cărora li se adaugă transportul, cazarea și comerțul.

Organizația Mondială a Turismului (OMT) si alte organisme de profil din cadru U.E. consideră că potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, culturale și socio- economice care exprimă posibilitățile de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premise pentru dezvoltarea activităților de turism.

Moștenirea culturală include moștenirea tangibilă și intangibilă, alături de un set de valori, purtăroare de identitate națională, valoare științifică și culturală, identitate națională.

Fondul turistic exprimă totalitatea resurselor naturale, social-culturale și istorice de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu, de care se leagă prezența sau absența activităților turistice.

Conceptul de peisaj turistic reprezintă spațiul ce poate fi considerat ca materie primă în turism, condițiile fizico-geografice având, adesea, un rol esențial în crearea nivelului său de atracție. Factorii naturali, patrimoniul cultural și istoric, potențialul tehnic, mediul economic și politic sunt criteriile fundamentale care intervin, fie în mod individual, fie în corelație, în crearea specificității unui anumit loc turistic.

Turismul cultural include vizitarea locurilor istorice, iar ca parte a turismul intern, vizitarea unor astfel de locuri este un prilej de admirație, de mândrie națională și de descoperire a realizărilor strămoșilor.

Turismul cultural reprezintă un instrumentul pentru dezvoltarea economică, care duce la creșterea economică prin atragerea vizitatorilor din exteriorul comunității gazde și care sunt parțial sau în mod general motivați de un interes în componentele istorice, artistice, științifice sau care au legătură cu stilul de viață, realitățile, tradițiile și informațiile referitoare la o comunitate, regiune, grup sau instituție. O astfel de călătorie se concentrează pe aprofundarea mediului cultural, aici incluzând, de asemenea peisajele, artele vizuale și teatrale, stilurile de viață, valorile, tradițiile și evenimentele. 

Turismul cultural presupune o interacțiune între componentele culturale, entice și istorice ale societății sau ale locului care urmează a fi utilizat pentru atragerea turiștilor și dezvoltarea turismului din zona respectivă.

Turismul cultural abordeaza cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice, incluzând turismul în regiunile urbane, în special orase mari, istorice si obiective culturale precum muzee și teatre.

Pelerinajele și călătoriile religioase sunt de asemenea parte a tursimului cultural.

Natura și cerințele turismului de a îmbina valorile autentice cu nivelul de confort actual, au determinat comunitățile să-și păstreze identitatea locală și, în același timp să întrunească așteptările și doleanțele clienților, în ceea ce privește standardele și calitatea.

Astfel se urmărește realizarea unui echilibru între nevoile socio-culturale și beneficiile economice.

Cultura poate fi prezentată prin intermediul a două cercuri concentrice, după cum evidențiază figura de mai jos:

Figura nr. 1.1 Dubla viziune de prezentare a culturii

Sursa: modelat de autor în baza: Nistoreanu, P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2005

Elementele principale ale turismului cultural sunt reprezentate de cercul interior, fiind acele bunuri care au legătură cu trecutul dar și cu producția culturală contemporană. Cercul exterior cuprinde elemente secundare ale turismului cultural, precum tradiții, folclor, media, design.

1.2 Tendințe actuale în turismul cultural mondial

Turismul cultural se dezvoltă ca una dintre cele mai eficiente industrii în țări din întreaga lume., având la bază patrimoniul moștenirii culturale, care reprezintă o sursă strategică de dezvoltare socială și economică.

Potențialul cultural al unei destinații se exprimă prin istoria sa. Cea mai puternică motivație pentru vizitatori o reprezintă cunoașterea istoriei și a locurilor istorice.

Excursiile culturale turistice reprezintă una dintre cele mai moderne forme de deplasare, acoperind din ce în ce mai multe zone ale vieții sociale, dar și economice.

Acest tip de deplasări reprezintă aproximativ 37% din toate călătoriile, iar creșterea are un trend ascendent de 15% în fiecare an. În conformitate cu Organizația Mondială a Turismului (OMT), excursiile cultural-cognitive reprezintă între 18 și 25% din fluxul turistic de ieșire, întrucât se prognozează o creștere a acestora.

1.2.1 Istoric și dezvoltare

Apariția turismului cultural își are originile la înseputul secolului XX. Astfel, turismul cultural și cultural–cognitiv reprezintă acea formă de turism care se concentrează asupra mediului cultural și care, la rândul ei include reperele culturale și istorice le unei destinații sau moștenirea cultural-istorică, valorile și stilul de viață al populației locale, artele, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile populației locale.

Turismul cultural este definit drept „excursii al căror scop principal sau secundar este vizitarea siturilor și acele evenimente a căror valoare culturală și istorică le-a făcut o parte a moștenirii culturale a unei comunități”.

Atfel, o caracteristică importantă a turismului cultural este presupunerea că vizitarea sau prezența în locurile culturale și istorice care au legătură cu moștenirea culturală nu este neapărat principalul motiv al excursiei. Din această perspectivă, turismul cultural-istoric este adesea asociat cu alte tipuri tradiționale sau specializate de turism. Totodată sunt scoate în relief oportunitățile de îmbunătățire a eficienței turismului național și regional prin dezvoltarea unui turism cultural-istoric, prin integrarea în turismul regional a resurselor culturale și istorice și dezvoltarea pe această bază a unui brand regional de turism.

Turismul cultural este caracterizat de mai multe subcategorii, care contribuie la delimitarea tendințelor celor mai importante segmente de piață, reliefate în figura de mai jos.

Figura nr.1.2 Subcategorii ale turismului cultural

Sursa: Modelat de autor în baza Stoina, C., Turism și marketing turistic, Editura Fundației „România de mâine”, București, 2003

Există un rol aparte alocat legăturilor de integrare dintre moștenirea culturală și turismul practicat în teritoriul istoric. Zona istorică reprezintă un mediu cultural complet, care conține în ipostază singulară sau grupată valori culturale, peisaje culturale, orașe istorice, rute culturale, medii naturale valoroase și peisaje tipice. Acest mediu cultural nu poate fi limitat teritorial – amploarea sa teritorială depinde de logica proceselor culturale și istorice de nivel local, regional, național sau internațional.

Printre principalele caracteristici definitorii ale turismului cultural, se regăsesc:

turism de tip auto-dependent, al cărui al cărui loc în schema de bază a clasificării turismului poate fi stabilit în funcție de motivele și obiectivele vizitei;

călătorie și staționare temporară a turistului, având țeluri și scopuri influențate în special de nevoile sale spirituale;

consum de valori materiale și spirituale (respectiv produse specializate de turism) pentru vizitări de locuri și situri cu un context cultural și istoric specific;

totalitatea organizațiilor, instituțiilor și subiecților care oferă informații specializate, transport și alte tipuri de servicii, recepție, cazare, mese și însoțire a turiștilor;

nișă specifică a solicitărilor turiștilor ce formează o parte independentă a industriei moderne a turiștilor.

Se remarcă existența a trei categorii de factori care influențează dezvoltarea turismului cultural:

Caracteristicile specifice ale nevoilor turistului

Practicanții turismului cultural satisfac o serie de nevoi care apar la un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice, al căror scop este de a îmbunătăți personalitatea umană prin calatoria turistului.

Valorile culturale

La baza dezvoltării turismului cultural stau valorile culturale. Valorile culturale se grupează în trei categorii, după cum reiese din figura de mai jos.

Figura nr.1.3 Categoriile de valori culturale

Sursa: Modelat de autor în baza Nistoreanu, P., Management în turism și servicii, Editura ASE, București, 2005

Valorile culturale produc efecte pe termen lung asupra managmentului turismului, prin capacitatea de a reține interesul turiștilor, fiind implicate într-o cifră de afaceri economică.

Produsul turistic

Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub forma unui set de bunuri și servicii materiale oferite unor turiști motivați cultural, ca preț total de la momentul la care ei își părăsesc domiciliul și până ce se întorc acasă. Este conceput pentru a satisface nevoile turiștilor culturali.

O influență majoră în creșterea socio-economică și în consolidarea relațiilor dintre popoare o au festivalurile angrenate în turism, dând naștere la diferite inițiative comerciale legate de publicitate, marketing și fiind o bază pentru dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici și mijlocii.

Muzeele din întreaga lume reprezintă principalele atracții pentru turiști. În orașele principale, pe lângă muzeele tradiționale cum ar fi Muzeul Național de Istorie, Galeria Națională de Artă și altele, mai există și muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară, Muzeul de Istorie a Muzicii, al artei, al activităților meșteșugărești, al aviației, al diverselor tipuri de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale și altele, precum și orice muzeu specific care poate atrage un anumit grup țintă.

Monumentele religioase reprezentate de catedrale, biserici, mănăstiri reprezintă o parte a moștenirii culturale a unui oraș și o sursă de atragere a turiștilor.

Turismul cultural atrage cu precădere o anumită tipologie de turiști, întrucât geografia turismului este strâns legată de știința istoriei, de cercetările arheologice și de domeniul istoric.

Profilul turistului ce se regăsește în căutarea unui produs de turism cultural prezintă câteva elemente definitorii precum:

un nivel de educație și cultură superior;

capacități financiare ridicate și drept urmare, care are tendința de a aloca fonduri mai mare în acest sens;

sejururi prelungite la destinațiile vizitate;

turiști mai vârstnici (de peste 48 de ani), pentru care factorul principal în alegerea călătoriei nu este dat de raportul valoare – bani, ci care caută un preț pentru timpul pe care îl petrec (valoare-timp);

încercări deliberate de contacta și comunica cu populația gazdă locală;

intenția de a înțelege mai bine cultura, tradițiile, obiceiurile etc;

efectuează excursii suplimentare mai mici în interior;

percepții, interese și atitudini mai puternice și pozitive.

În plan internațional, preocupările în domeniul turismului provin de la Organizația Mondială a Turismului (OMT), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – UNESCO, ICOM, Organizația mondială a orașelor istoric, UE și instituțiile culturale ale acesteia.

Schimbarea în ceea ce privește conștientizarea importanței moștenirii culturale reprezintă un factor esențial în dezvoltarea și consolidarea acestei forme de turism – turismul cultural. Alți factori pot fi schimbări în structura veniturilor și a duratei vacanțelor.

Turismul cultural atrage un numar din ce în ce mai mare de turisti. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 20% dintre vizitele din Europa au motivație culturala, în timp ce 60% dintre turistii europeni sunt într-adevar interesați în descoperirea culturală în timpul călătoriei lor.

Turismul și cultura s-au îmbinat întotdeauna perfect în Europa, aceasta fiind o destinație importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice.

În ceea ce privește turismul cultural, se remarcă o serie de tendințe majore, precum:

interacțiunea între cultură și turism își are rădăcinile în perioada de început a turismului și în prezent câstigă din ce în ce mai multă însemnătate;

turismul cultural este un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă și dialogurile intreculturale;

moștenirea culturală este expresia identității oamenilor, a teritoriului, istoriei, tradițiilor și civilizației.

Trendul de creștere al cererii pentru acest tip de turism este susținut și de autoritățile locale care privesc turismul ca pe o sursă de venit și oportunități economice.

Din moment ce atracțiile istorice se află cu precădere în orașe, turismul cultural este în mod firesc asociat cu turismul urban. Investițiile competitive în dotările culturale și în infrastructura necesară găzduirii turiștilor din regiunile urbane au un impact diect asupra economiei și induc o îmbunătățire a nivelului de trai. Astfel, un centru cultural urban reprezintă un factor care determină valoarea orașului, care se adaugă altor factori locali precum: accesibilitate, climat fiscal, capital uman, stabilitate, care determină competitivitatea orașului în economia globală.

Succesul unei strategii de dezvoltare a turismului depinde de organizarea spațială a resurselor culturale din oraș și infrastructura specifică.

Concluzionând, turismul cultural – cognitiv reprezintă o interacțiune între componentele culturale, etnice și istorice ale societății sau ale locului care urmează a fi utilizat ca resursă pentru atragerea turiștilor și dezvoltarea turismului.

1.2.2 Particularități ale turismului cultural în România

Dezvoltarea turismului din România, integrarea sa în structura economiilor moderne, în sfera necesităților și consumului populației, se reflectă într-o îmbogățire continuă a conținutului său și o diversificare a formelor de manifestare.

Potențialul turistic de excepție al României este marcat de douã componente esențiale:

componenta naturalã, reprezentată prin peisaje spectaculoase, configurația variată a reliefului, condițiile climatice favorabile, valoarea terapeutică și abundența unor factori naturali de tratament;

componenta antropică, reprezentată prin vestigii ale civilizațiilor ce s-au succedat pe teritoriul României din vremuri imemoriale, monumente și obiective de artă laică sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor.

Acestea constituie elemente de mare atractivitate ale ofertei turistice românești.

România deține un patrimoniu cultural-istoric și etnofolcloric de mare valoare și atractivitate turistică. Există peste 680 valori de patrimoniu cultural de interes național și internațional, între care se remarcă: biserici și ansambluri mănăstirești, monumente și ansambluri de arhitectură și de artă, ansambluri arhitecturale urbane, centre istorice și situri arheologice, din care o parte s-au constituit ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile fortificate, bisericile cu fresce exterioare, cetățile dacice, cetatea Sighișoara).

Tezaurul etnografic și folcloric românesc este de asemenea de mare originalitate, fiind reprezentat prin: arhitectura specifică satelor din provinciile istorice românești, bisericile de lemn din Maramureș și Sălaj, prelucrarea lemnului, portul popular, arta decorării, manifestări etnoculturale și religioase tradiționale, târguri și expoziții muzeale etnografice în aer liber sau pavilioane expozitionale.

Aceasta formă de turism este susținută de o capacitate de cazare care reprezintă 12,9% din totalul locurilor existente la nivelul întregii țări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a acesteia, ca urmare a schimbării destinațiilor unor unități de cazare. Numărul turiștilor străini în turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.

România deține peisaje splendide, mai ales cele din Delta Dunarii care a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România.

Multe atracții turistice din România sunt locurile perfecte pentru odihnă și relaxare. Castelele Peles și Bran sunt cele mai vizitate castele din Romania pentru atmosfera lor medievală dar și pentru că dețin o istorie fascinantă.

O mare diversitate de stiluri prezintă turismul cultural din Transilvania, unde alături de români au locuit maghiari, sași, secui, armeni, creându-se astfel o fascinantă îmbinare de elemente romanice, gotice, neogotice, renascentiste. În definirea arhitecturii urbane, caracterizată de orașe-cetate, clădiri istorice, biserici, o contribuție majoră o au comunitățile săsești.

Bisericile sătești fortificate din Transilvania reprezintă o categorie specială de monumente și o formulă arhitectural ce nu se mai regăsește în altă parte a Europei.

Aspectele problematice cu care se confruntă acest tip de turism sunt legate de infrastructura de acces la siturile arheologice, monumentele de arhitectură învechită și insuficientă, lipsa spațiilor de parcare dotate cu puncte de informare și promovare a obiectivului cultural, lipsa punctelor de belvedere pentru fortificații, cetăți medievale, biserici, monumente istorice și mănăstiri, lipsa spatiilor speciale de campare pentru turismul de pelerinaj.

BIBLIOGRAFIE – parțială

Cocean, P., Geografia turismului, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca, 2004

Cândea, M., Bran, F., Spațiu geografic românesc. Oragnizare, amenajarea, dezvoltare, Editura Economică, București, 2001

Mitrache, Ș., Agroturism și turism rural, Editura Fax Press, București, 1996

Nistoreanu, P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2005

Lanquar, R., Le tourisme International, Collection „que sais-je”, Presse Universitaires de France, Paris, 1998

Glăvan, V., Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București

Snak, O., Baron, P., Economia turismului, Editura Expert, București, 2001

Tala, M., Religie, cultură, turism, Editura ASE, București, 2012

Stoina, C., Turism și marketing turistic, Editura Fundației „România de mâine”, București, 2003

Nistoreanu, P., Management în turism și servicii, Editura ASE, București, 2005

Bălteanu, D., Șerban, M., Modificări globale ale mediului, Editura Credis, Universitatea din București, 2003

Candea, M., Bran, F., Spațiul geografi românesc – organizare, amenajare, dezvoltare, Editura Economică, București, 2001, pag.234

*** Turismul României, Breviar Statistic, 2014, Institutul Național de Statistică

*** Studiu privind promovarea turismului cultural, religios și de pelerinaj, coordonatori Tamara

Simon, Ion Istrate, ICT, București, 2010

*** Raport al Organizației Mondiale a Turismului, 2012

*** www.eco_romania.ro