Aspecte Generale Privind Titlurile de Valoare

Secțiunea I. 1. Aspecte generale privind titlurile de valoare.

Activitatea comercială are că destinație satisfacerea necesităților consumatorilor prin crearea bunurilor (mobile, imobile, corporale și incorporale). Aceste bunuri trec prin schimb ,prin intermediul banilor, de la producători la consumatori. Diversitatea bunurilor ce fac obiectul vânzării creează o varietate a formelor juridice prin care se realizează circulația. O formă juridică modernă a circulației bunurilor o constituie circulația înscrisurilor (titlurilor) care încorporează anumite valori patrimoniale. Aceste valori circulă prin transmiterea înscrisurilor (titlurilor) care le reprezintă. În acest sens putem exemplifica prin: acțiunile și obligațiunile emise de societățile pe acțiuni, cambia, biletul la ordin, cecul, ordinul de plată(1). Se pot face confunzii între aceste tipuri de documente și noțiunea din dreptul civil de titlu de credit , noțiune care desemnează un înscris care consemnează un drept al unei persoane spre deosebire de noțiunea de titlu de credit din dreptul comercial, care se referă la înscrisul ce consemnează existența unui drept de creanță a cărui realizare urmează a se face ulterior (la termen) , până în momentul respectiv existând doar o creanță neexigibilă. În timp ce titlurile de credit din dreptul comercial presupun o strânsă legătură între drept și documentul care îl consemnează și care lasă chiar impresia că ar constitui izvorul dreptului pe care îl consemnează, în dreptul civil simplă tradițiune a a titlului nu echivalează cu transmiterea dreptului pe care acesta îl consemnează. Această operațiune presupune formalități pe care le întâlnim în cazul transmiterii titlurilor comerciale de credit (2) . Titlul de valoare poate fi definit ca acel document în temeiul căruia posesorul său legitim are posibilitatea de a exercita dreptul consemnat în acel înscris, la o dată determinată. Titlurile de valoare sunt cunoscute și sub denumirea de efecte de comerț ,instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de credit. Acestea sunt documente negociabile care permit titularilor să-și exercite, la scadență, drepturile literale și autonome menționate în cuprinsul lor, existența acestor drepturi fiind strâns legată de existența materială a documentului.

1 Olia-Maria Corsiuc – Drept Comercial , Editura Lumina Lex București 2007

2 Liviu Filip – Drept Comercial , Editura Junimea ,Iași 2005

3 Vasile Pătulea și Corneliu Turianu – Curs de Drept Comercial român, Editura All Beck 1999

Titlurile de credit sunt definite de următoarele caractere:

– caracterul constitutiv ceea ce înseamnă că titlul numește dreptul ce poate fi exercitat doar pe baza înscrisului;

– caracterul formal care condiționează valabilitatea înscrisului de criteriile descrise în lege și să cuprindă elementele specifice;

– caracterul literal , cu înțelesul că natura dreptului dar și obligația corespunzătoare , sunt determinate de mențiunile notate în înscris;

– inscrisul confera un drept de sine statator: Acest caracter trebuie inteles in dublu sens.

Dreptul si obligatia corelativa nascute din titlu sunt independente fata de actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental); de exemplu, un contract de vanzare-cumparare, un fapt juridic, etc. Deci posesorul legitim al titlului isi exercita dreptul si emitentul titlului executa obligatia in temeiul titlului, iar nu in baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului. In al doiea rand, in caul transmiterii titlului, dobanditorulva deveni titularul unui drept propriu, care este un drept nou, originar, iar nu un drept derivat din cel al transmitatorului. Deci, dobanditorul are un drept autonom, adica un drept ce este independent de dreptul transmitatorului. Ca o consecinta a acestui fapt, dobanditorului titlului nu i se pot opune exceptiile care puteau fi opuse transmitatorului 1.

1 Stanciu D. Carpenaru – Tratat de drept comercial roman, Editia a III-a, revizuita conform Noului Cod Civil, Editura Universul Juridic Bucuresti 2012, p. 603.

Sectiunea I.2. Aparitia instrumentelor de credit.

In perioada de inceput a comertuli schimbul de marfuri (trocul) a fost prima forma a tranzactiilor comerciale. Ulterior s-au introdus ca metoda de evaluare a marfurilor supuse operatiilor de vanzare-cumparare, metalele si mai ales cele care fac parte din catergoria metalelor pretioase. Aceste metale la randul lor, au fost transformate in monede pentru a facilita schimburile. Dezvoltarea comertului si a volumului de marfuri tranzactionate , a demonstrat ca plata in monezi este infecienta pentru ca necesita mijloace de transport securizate a banilor. Astfel se justifica aparitia hartiilor de credit, care pe parcursul mai multor secole au evoluat in cambie. Nu se poate determina cu exactitate originea si momentul aparitei cambiei dar unii autori sustin ca in perioada anilor 1290 cand a avut loc expulzarea evreilor din Franta, acestia au inventat cambia. In schimb alti autori, pretind ca exista o probabilitate mai mare ca aparitia cambiei sa fi avut loc in Italia, in timpul dominatiei Cruciatilor, perioada in care comertul era in plina expansiune , in tari precum Italia, Franta si Spania si ulterior s-a perfectionat , ajungand la nivelul de dezvoltare actuala. Cambia isi are radacinile in contractul de schimb, dupa geneza titlului (cambium = schimb), in sensul schimbului de monede1. In perioada de inceput a cambiei de acest schimb se ocupau bancherii, numiti la vremea respectiva "argintari". Acestia isi asumau obligatia ca in locul contravalorii marfurilor furnizate de comercianti, sa le procure o suma de bani in alta zona si in moneda utilizata acolo (cambium traiectitum sau cambium minutum sine litteris).

1 Manuela Nita – Titlurile de credit ca instrument de plata – Ed. Universul Juridic , Bucuresti 2010, pag 16-17

Daca locul platii era diferit de cel al domiciliului platinicului (distantia loci), bancherul isi asuma obligatia de a achita el sau prin corespondentul sau din acea locatia, suma, in moneda localitatiei respectieve. Intre bancher si client se incheia un contract, intocmit de o persoana numita (cambium perlitteras) si care continea suma platita de bancher si obligatia de a da acea suma intr-un alt loc. In secolul al XIII-lea, bancherii care dorea sau remita o suma de bani, dadeau ordin unui corespondent, printr-o scrisoare ( lettera di pagamento di cambio) prin care indicau acestuia sa plateasca la prezentarea respectivei scrisori suma mentionata catre persoana aratata sau reprezentatului acesteia (tracta remisa). Aceasta scrisoare este ceea ce astazi italienii numesc "lettra di cambio" sau "cambiale trata", iar noi folosim termenul de cambie iar in trecut pe cel de trata.

Aparitia ordonantei franceze asupra comertului din anul 1673 , ce reglementeaza complet materia cambei , consacra si rezultatul procesului de evolutie al cambiei. Constructia franceza se mentine pana la jumatatea secolului al XIX-lea.

Datorita volumului de schimburi comerciale tot mai ridicat s-a creat necesitatea unificarii reglementarilor referitoare la cambie, bilete la ordin si cecuri cu scopul evitarii confilctelor de legi. Astfel Franta, Anglia si Germania, tara care elaboreaza la jumatatea secolului al XIX-lea o lege in aceasta materie, lege care a fost imbratisata si in afara imperiului german. Cativa ani mai tarziu la 1847 si apoi la 1863 Germania modifica radical conceptia asupra cambiei prin transformarea sa dintr-un instrument de schimb intr-un instrument de credit. Introduce noi principii cum sunt autonimia si caracterul abstract al obligatiilor cambiale. In acest mod s-a intarit noua conceptie a cambie, conceptie adoptata si de legislatia moderna inclusiv de cea romana.

In vechea legislatie romaneasca , cambia era reglementata sub forma imprumutului de bani. In Muntenia, Codul lui Caragea a fost prima lege romaneasca care a introdus cateva dispozitii sumare dar suficiente. Dispozitiile codului Caragea au fost inlocuite cu cele din Regulamentul Organic, care introduc competenta unui judecator comercial. Conform art.308 din Regulamentul Organic, orice bilet la ordin andosat de un comerciant ia caracterul unui act comercial, chiar daca suma cuprinsa in interioriul lui ar deriva dintr-o afacere civila si prin urmare instantele comerciale sunt competente sa le judece.

In zona Moldovei se aplica Codul Calimach, care desi era superior codului Caragea dispozitiile referioatere la cambii sunt doar sumare. Cateva indicatii cu privire la cambie sunt foare importante ca de exemplu: definitia cambiei "Cambia e un inscris prin care datatorul ei, se indatoreaza a plati o suma de bani, ori insusi sau a mijloci ca dupa ordinul sau sa o plateasca altul" si " Daca cambia glasuieste pe numele datatorului ei se numeste seaca; iar de va fi scrisa pe o a treia persoana care se afla pe locul unde s-a tras cambia, atunci se numeste neformala, cambie straina, care in limba negutatoreasca se numeste trata de piata".

Dupa cambie a aparut biletul la ordin, inscris negociabil. Un tribunal englez a recunoscut in sec al XVI-lea biletul la ordin, acesta fiind primul caz in care acest document a fost recunoscut.

Forma cea mai veche a cecului este considerata a fi "Quintantia", document prin care se puteau plati datoriile fata de creditori. Acest inscris era de fapt o imputernicire sub forma unui mandat prin care creditorii incasau impozitele impuse oraselor. Forma mai evoluata a cecului se numea "Scacarium" regasita in Regatul Unit al Marii Britanii. Acest document atesta suma depusa de cetatean in tezaur. Cecul asa cum este cunoscut si astazi a aparut in Italia, tara in care era adresat bancilor iar mandantul avea depozitata o suma de bani, din care banca mandatara, efectua plata catre un tert.

II. Clasificarea titlurilor de credit: – cambia

– Biletul la ordin

– Cecul

Criterii de clasificare. Titlurile de credit se pot clasifica dupa mai multe criterii: dupa continutul lor, dupa modul in care circula si in functie de cauza lor 1.

Clasificarea titurilor de credit dupa continutul lor. Dupa continutul lor, titlurile de credit se clasifica in trei categorii pe care: efecte de comert, valorile mobiliare si titlurile reprezentative ale marfurilor.

A) Efectele de comert sunt inscrisuri ce indrituiesc posesorii legitimi la plata unei sume de bani. Din aceasta categorie fac parte: cambia, biletul la ordin si cecul. Cambia este un inscris prin care o persoana da dispozitie altei persoane sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta altei persoane sau la ordinul acesteia. Cecul este inscrisul prin care o persoane da ordin unei banci la care are un disponibil , sa plateasca o suma de bani unei persoane sau la ordinul acesteia. Desi cecul este un mijloc de plata , datorita faptului ca unele reguli specifice titlurilor de credit ii sunt aplicate, acesta este enumerat in categoria titlurilor de credit. Efectele de comert exprima in moneda valoare pe care o incorporeaza si indeplinesc functia de numerar, de instrument de plata. Acestea indrituiesc titularul sa incaseze suma mentionata in inscris, iar pana la scadenta debitorul beneficiaza de credit. Titlurile de credit sunt calificate ca titluri negociabile datorita posibilitatii transmiterii lor prin mijloacele dreptului comercial.

1. D. Galasescu – Pyk, volumul I, p.14-40

B) Valorile mobiliare sunt inscrisuri care atribuie titularilor anumite drepturi complexe, patrimoniale si personal nepatrimoniale.

Din aceasta categorie fac parte actiunile si obligatiunile emise de societatile comerciala. Actiunile sunt titluri reprezentative ale contributiei asociatilor, ce constituie fractiuni ale capitalului social si confera posesorilor calitatea de actionar. Actionarul are dreptul la dividende, dreptul la vot in adunarea generala, dreptul la restituirea valorii nominale, in caz de dizolvare si lichidare a societatii, etc. Obligatiunile sunt acele inscrisuri pe care o societate comerciala le emite in schimbul sumelor de bani pe care le imprumuta. Ele incorporeaza indatorirea societatii de a rambursa aceste sume si de a plati dobanzile aferente. Titularii obligatiunilor devin creditori ai societatii, ceea ce le da dreptul la restituirea sumei, la scadenta, si la plata dobanzilor. Obligatiunile sunt titluri de credit negociabile care circula in conditiile legii. Actiunile si obligatiunile fac parte din categoria valorilor mobiliare doar daca sunt tranzactionate pe piata de capital.

C) Titlurile reprezentative ale marfurilor. Acete inscrisuri ofera un drept real, de proprietate sau de garantie, asupra marfurilor aflate in antrepozite, docuri, depozite sau incarcate pe nave pentru a fi transportate, etc. Din categoria titlurilor reprezentative ale marfurilor fac parte: conosamentul, recipisa de depozit si warantul. Conosamentul este acel inscris eliberate de comandantul sau armatorul navei ce transporta marfurile pentru a atesta incarcarea marfurilor. Cel care poseda legitim inscrisul este considerat proprietarul marfurilor transportate. Recipisa de depozit confera dreptul de proprietate asupra marfurilor depozitate in locuri special amenajate, docuri, depozite, etc. Warantul este acel inscris care ofera dreptul de garantie reala mobiliara asupra marfurilor depozitate.

Clasificarea titlurilor de credit dupa modul in care circula: titluri nominative, titluri la ordin si titluri la purtator.

A) Titlurile nominative indica titularul dreptului prin aratarea numelui acestuia. Individualizarea titularului permite identificarea a celui care isi va exercita legitim dreptul ce decurge din titlu. Titlul nominativ se poate transmite prin cesiune. Cesionarea se efectueaza prin mentionarea pe titlu si predarea catre cesionar. Aceasta transmitere nu este conditionata de formalitatile reglementate de dreptul comun.

Actiunile nominative sunt conditionate de formalitati speciale. Potrivit legii, dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative se transmite prin declarati a facuta in registrul actionarilor emitentulu, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatarii lor, si prin mentiunea facuta pe actiune.

B) Titlurile la ordin sunt inscrisuri ce cuprind drepturi exercitabile dar de o persoana strict determinata, primul beneficiar, sau alta persoana careia i-au fost transmise drepturile prin gir, formalitate ce se realizaeaza prin transmiterea titlului cu precizarea numelui dobanditorului . Dobanditorul va exercita drepturile la ordinul beneficiarului.

C) Titlurile la purtator incorporeaza anumite drepturi fara a fi determinat persoana titulara a drepturilor. Astfel posesorul legitim al inscrisului este considerat si titularul drepturilor mentionate pe el. Transmiterea acestor titluri se realizeaza prin simpla predare materiala a inscrisului.

Clasificarea titlurilor de credit in functie de cauza lor.

Titlurile de credit care incorporeaza cauza obligatiei (causa debendi) se numesc titluri cauzale , iar cele care nu au mentionata cauza obligatiei se numesc titluri abstracte.

Din categoria titlurilor cauzale fac parte actiunie societatilor comerciale, conosamentele etc.

Titlurile abstracte incorporeaza obligatia si dreptul corelativ dar nu mentionaza si cauza obligatiei,care este un element extern si nu are nu influenteaza titlul. Din aceasta categorie fac parte cambia, biletul la ordin etc.

Cambia.

Cambia este un titlu de credit ce reprezinta un model pentru constructia teoretica a tuturor titlurilor de credit, deoarece instruneste simultan si cumulativ toate trasaturile caracteristice acestora.1 Datorita utilizarii cambiei la nivel international, in anul 1930 la Geneva s-a incheiat Conventia referitoare la legea uniforma a cambiei si biletului la ordin. Codul comercial din 1887 reglementase cambia, biletul la ordin si cecul. Aceste dispozitii au fost abrogate si inlocuite prin cele cuprinse in Legea nr.58 din 1 mai 1934 asupra cambiei si biletului la ordin si Legea nr.59 din 1 mai asupra cecului. Reglementarile din 1934 au reprezentat un insemnat progres in evolutia dreptului cambial in Romania. Desi tara noastra nu a aderat la conventia de la Geneva din 1930, majoritatea prevederilor , cu influente din legislatia italiana, au fost preluate de legea romana.

1 Manuela Nita – Titlurile de credit ca instrumente de plata , editura Universul Juridic Bucuresti ,2010, p.73

Conventia referitoare la legea uniforma a cambiei si biletului la ordin de la Geneva , nu a reusit clarificarea divergentelor dintre sistemul practicat in tarile common law si nici inlaturarea tuturor deosebirilor dintre solutiile franceze,si cele germane care utilizau caracterul abstract al cambiei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au desfasurat lucrari indelungate , sub indrumarea Comisiei Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International dar nu s-a ajuns la un rezultat satisfacator ci s-a creat un tip mixt de cambie, paralel cu cel traditional. Nici pana in prezent aceasta cambie nu a fost utilizata ci a ramas la stadiul de experiment.

In Romania datorita conditiilor formarii economiei de piata, s-au luat masuri in privinta utilizarii cambiei in relatiile comerciale interne. Asftel prin O.G. numarul 11/1993 au fost aduse modificari si completari Legii nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin. Banca Nationala a Romaniei a emis si ea anumite norme-cadru privind comertul practicat de societatile bancare si celelalte institutii de credit ce foloseau cambii. biletel la ordin si cecuri , dar si norme de ordin tehnic potrivit practicii internationale. Banca Nationala a Romaniei e reglementat si sun sistem informational menit sa intareasca siguranta creditului cambiei ,biletului la ordin si cecului , prin crearea Centralei Incidentelor de Plati.

Cambia