Aspecte Generale Privind Stocurile

CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND STOCURILE

Definiții și concepte privind stocurile

Orice activitate economico-financiară întreprinsă de o entitate,indiferent de natura sa,cauzează diferite consumuri de muncă trecută,unde se încadrează,cu pondere relativ însemnată,și cele care privesc valorile de natură stocabilă.

De altfel stocurile și producția în curs de execuție reprezintă o componentă importantă a activelor circulante,condiționând desfășurarea activității oricărei unități patriminiale.Ele poartă denumirea de active circulante materiale și potrivit Regulamentului contabil cuprind ansamblul bunurilor și serviciilor destinate atât vânzării în starea în care au fost achiziționate sau după prelucrarea lor în procesul de producție,cât și consumul lor la prima utilizare.

Prin stoc se înțelege totalitatea bunurilor materiale existente la o întreprindere, utilizate pentru asigurarea continuității activității.

În cele mai multe cazuri principala sursă de venituri a societăților comerciale în general și în special a celor cu amănuntul și cu ridicata o reprezintă vânzarea mărfurilor.

Utilizând etalonul monetar,valoric în mărime absolută,stocul bunurilor deținute pentru vânzare reprezintă unul din cele mai mari active ale societăților comerciale.Costul bunurilor vândute constituie ponderea în totalul cheltuielilor,preponderent mai mare decât suma celorlalte cheltuieli.

Dar stocurile,nu sunt importante numai pentru întreprinderile cu activitate de comerț.Ele,deseori,reprezintă un element important și pentru întreprinderile producătoare.Acestea dețin,de regulă,trei categorii de stocuri: materii prime și materiale pentru fabricarea produselor, semifabricatele și producția în curs de execuție, adică acele produse parțial finisate, și produsele finite disponibile pentru comercializare.

În general însă, în economie noțiunea de “stoc” are două sfere de cuprindere și anume:

în sens larg, stocul reprezintă cantitatea de active materiale și financiare existente la

un moment dat într-o unitate patrimonială;

în sens restrâns, stocul constituie ansamblul de materii prime,materiale aferente

producției, respectiv de semifabricate, produse finite, mărfuri destinate vânzării.

Stocurile și producția în curs de execuție cuprind acele bunuri și servicii destinate a fi utilizate în procesul de producție sau pentru vânzarea, în forma în care au fost procurate, către terți.

Conform OMFP nr. 1802/2014, stocurile sunt active circulante:

deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfașurării normale a activității;

în curs de producție,ân vederea vânzării în procesul desfășurarii normale a activității;

sub formă de materii prime,materiale și alte consumabile ce urmează a fi utilizate în cadrul procesului de producție ori pentru prestarea de servicii.

Spre deosebire de imobilizări, stocurile și producția în curs de execuție se consumă, de regulă, la prima utilizare, în procesul de producție, schimbându-și forma, pe măsură ce parcurg fazele procesului tehnologic.

În cadrul ciclului de exploatare, stocurile se află mai întâi în:

faza de aprovizionare, sub forma materiilor prime și materialelor consumabile

cumpărate de la furnizori;

faza de producție, când stocurile de materii prime și de materiale consumabile se

avansează în procesul de producție, în vederea transformarii acestora în semifabricate, produse finite, lucrări și servicii;

faza de desfacere, în care stocurile de semifabricate, produse finite se transformă în

creanțe prin vânzarea acestora către clienți, iar în urma decontărilor cu clienții se transformă în active circulante, sub forma disponibilităților bănești.

În felul acesta,se încheie ciclul de exploatare,iar entitatea cumpără din nou stocuri de materii prime si materiale pe care le avansează în procesul de producție.

În situația unei entități de comercializare, ciclul de exploatare începe cu:

aprovizionarea de mărfuri de la producători sau de la unitățile angro și se continuă cu:

desfacerea (revânzarea acestora în aceeași stare).

În categoria stocurilor și a producției în curs de execuție se includ și bunurile de natura stocurilor care nu se află, momentan, în patrimoniul unității din punct de vedere fizic, dar care sunt proprietatea sa.Ele se află temporar la terți, din cauze diferite sau în anumite scopuri (custodie,prelucrare,consignație) și se reflectă distinct în contabilitate cu ajutorul unor conturi specifice.

Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare și finalizarea acestora în trezorerie sub forma unui echivalent de trezorerie.

Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, care nu sunt înregistrate în contabilitate, sunt interzise.În acest scop este necesar să se asigure:

recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în cadrul entității și

înregistrarea lor la locurile de depozitare.Bunurile materiale primite pentru preluare, în custodie au în consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intări în gestiune.În cadrul contabilității,valoarea respectivelor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanțului;

în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se

constată a fi cu siguranță în proprietatea entității, se procedează după cum urmează:

-bunurile care sosesc fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare;

-bunurile sosite si nerecepționate se vor înregistra diferit în contabilitate

ca intrare în gestiune;

în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor,ele se vor

înregistrează ca ieșiri din entitate,nu mai sunt considerate proprietatea acesteia,astfel:

-bunurile vândute și nelivrate se înregistrează diferit în gestiune, iar în

contabilitate în conturi în afara bilanțului;

-bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât

la locurile de depozitare cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii;

bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze aferente dreptului de

proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.

1.2.Clasificarea stocurilor

Clasificarea stocurilor este necesară în scopul ușurării înțelegerii conținutului și rolului acestora în cadrul întreprinderii.

Conform IAS 2 Stocuri, putem utiliza patru criterii în funcție de care stocurile sunt clasificate și delimitate în contabilitatea financiară, și anume:

După criteriul fizic ( forma corporală a stocurilor ), stocurile și producția în curs de execuție se structurează astfel:

– materiile prime sunt acele stocuri care participă și își transmit direct valoarea la fabricarea produselor, regăsindu-se integral sau parțial fie în starea lor inițială, fie transformată.Aici amintim:stofa, cheresteaua, făina,etc.

– materialele consumabile sunt acele stocuri care participă direct la procesul de producție fără a se regăsi, de regulă, în conținutul produsului finit.Din acestă categorie amintim: combustibilii, materialele pentru ambalat, piesele de schimb, seminințele și materialele de plantat, furajele,etc.;

produsele sunt bunurile rezultate în urma desfășurării ciclului de exploatare, fiind

reprezentate de:

– semifabricatele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție sau fază de fabricație și care urmează a fi depozitate în vederea transformării lor în produse finite sau urmează a fi livrate în acestă stare clienților;

– produsele finite reprezentate de acele bunuri care au parcurs toate fazele ciclului de

exploatare, fiind destinate livrărilor către clienți;

– produsele reziduale reprezentate de rebuturi,deșeuri,materiale recuperabile;

– produse agricole.Activitatea agricolă se referă la administrarea de către o entitate a transformării biologice și a recoltării activelor biologice(animale vii și plante vii) în vederea vânzării sau în scopul transformării în produse agricole.Produsele agricole sunt produsele rezultate în momentul recoltării de la activele biologice ale entității,de exemplu,lână,copaci tăiați,bumbac,lapte,struguri,fructe culese,etc.

producția în curs de execuție reprezintă acea parte a producției care nu a parcurs

toate fazele de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, lucrările și serviciile aflate în curs de execuție sau neterminate, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnologice sau necompletate în întregime;

mărfurile sunt bunurile cumpărate de entitățile de comercializare în vederea

revânzării acestora, sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

ambalajele sunt reprezentate de ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate,

utilizate în vederea păstrării și transportului în bune condiții a stocurilor și care, în mod temporar ,pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte.

Țin să menționez că ambalajele cu valoare de intrare peste 2500 de lei sunt incluse în categoria imobilizărilor corporale.

activele biologice de natura stocurilor,sunt cele care urmează să fie recoltate ca

produse agricole sau vândute ca active biologice.Exemple referitoare la activele biologice de natura stocurilor sunt animalele pentru producția de carne,animale deținute pentru vânzare,peștii din fermele piscicole,culturile,precum cele de porumb și grâu,și copacii crescuți pentru cherestea.

O categorie specială de stocuri o formează materialele de natura obiectelor de inventar și baracamentele, care au drept principală caracteristică aceea că nu se consumă la prima utilizare.

materialele de natura obiectelor de inventar sunt acele bunuri cu o valoare mai

mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate imobilizari corporale, (2500 de lei ), indiferent de durata lor de folosință sau bunurile cu durata de folosință mai mică de un an, indiferent de valoarea lor.Din această categorie amintim: sculele-dispozitivele-verificatoarele (SDV-urile), aparatele de măsură și control (AMC-urile), echipamentul de protecție și de lucru, cazarmanentul, uneltele agricole etc.

Tot în categoria stocurilor sunt incluse și bunurile aflate în custodia entității în scopul prelucrării, sau în consignatie la terți, mașinile folosite numai ca material de demonstrație utilizate la negocieri în domeniul automobilelor, cu o durată de utilizare mai mică de un an.Acestea se înregistrează diferit în contabilitate,pe categorii de stocuri.Dacă materialele de demonstrație dețin o durată de utilizare mai mare de un an,ele sunt considerate imobilizări.

Potrivit prevederilor OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, din categoria stocurilorfac parte și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu,echipamente,nave,ansambluri sau complexuri de locuințe etc.,realizate de întreprinderile ce au ca principală activitate obținerea și vânzarea unor asemenea produse).Dacă construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitățile care le-au realizat ele sunt reprezentate imobilizări.De altfel, în momentul în care un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta de construcții destinate vânzării,acesta este înregistrat la stocuri.

În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuințe care inițial erau destinate vânzării,iar apoi își schimbau destinația urmând a fi utilizate de entitate pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terți, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri la imobilizări corporale.

După destinația lor, deosebim:

– stocuri destinate realizării obiectului de activitate reprezentate de materii prime, materiale consumabile etc.;

– stocuri aflate în curs de execuție, reprezentate de produsele în curs de execuție, lucrările și serviciile în curs de execuție;

– stocuri fabricate destinate vânzării, reprezentate de produse finite, semifabricate etc.;

– stocuri cumpărate în scopul revânzării în aceeași stare,reprezentate de mărfuri.

După criteriul fazei ciclului de exploatare în care se află,deosebim:

– stocuri aflate în faza de aprovizionare, reprezentate de materii prime, materiale consumabile, în cazul unităților productive, respectiv de mărfuri, în cazul unităților de comercializare;

– stocuri aflate în faza de producție, reprezentate de producția în curs de execuție;

– stocuri aflate în faza de desfacere, reprezentate de semifabricate,produse finite,respectiv mărfuri.

După criteriul locului în care se află, deosebim:

– stocuri aflate în depozitele entității;

– stocuri în curs de aprovizionare;

– stocuri aflate la terți, pentru prelucrare sau păstrare.

La rândul lor, stocurile aflate în depozitele entității se grupează, după criteriul apartenenței lor, astfel:

– stocuri proprii, cumpărate sau fabricate de entitate în vederea utilizării acestora în procesul de producție;

– stocuri aflate în gestiunea entității, dar care nu fac parte din patrimoniul acesteia, întrucât aparțin altor entități.

Structura stocurilor se modifică în funcție de etapele în care se regăsesc în cadrul ciclului de exploatare, care, în cadrul entităților de producție se poate reprezenta:

1.3. Metode de evaluare a stocurilor

Stocurile cuprind toate bunurile existente în patrimoniu care au ca destinație vânzarea în cursul normal al activității incusiv bunurile aflate în tranzit, precum și bunurile destinate consumului productiv sau neproductiv.

Deoarece se consideră că în mod firesc aceste bunuri vor fi transformate în mijloace bănești într-o perioadă de un an ele vor fi încadrate în categoria mijloacelor circulante.

Evaluarea unui activ se face ținând cont de faptul că va genera beneficii viitoare pentru întreprinderea care îl deține.Aceste beneficii viitoare vor reprezenta baza pentru definirea unui activ.

De regulă, valoarea prezentă a acestor beneficii viitoare o reprezintă prețul de cumpărare al respectivului activ.

Evaluarea stocurilor reprezintă o problemă interesantă,dar în același timp controversată pentru contabilitate.Valoarea atribuită mărfurilor vândute sau materialelor consumate are o evidentă influență asupra rezultatelor întreprinderii .Pe cale de consecință, costul stocurilor are și o influență semnificativă asupra obligațiilor fiscale ale întreprinderii, a impozitului pe profit.

Evaluarea stocurilor și a producției în curs de execuție constă în exprimarea acestora în etalon bănesc, cu scopul înregistrării lor în contabilitate.Evaluarea se realizează astfel: la intrarea în patrimoniu, la ieșirea din gestiune, la inventariere și la încheierea exercițiului financiar.

1.3.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

La intrarea în patrimoniu bunurile materiale se înregistrează în contabilitate astfel:

la cost de achiziție se evaluează stocurile de materii prime, materiale

consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, mărfuri, ambalaje etc.

Acest cost prezintă următoarea structură: prețul de cumpărare + taxele nerecuperabile + cheltuielile de transport și manipulare etc. Reducerile comerciale și alte elemente similare acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziție;

la costul de producție se evaluează producția în curs de execuție,

semifabricatele și produsele finite, materialele de natura obiectelor de inventar, ambalajele și alte bunuri obținute de unitatea patrimonială.Acesta este format din: costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție, alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricarea acestora;

la costul de achiziție sau la costul de producție se evaluează animalele și

păsările cumpărate, respectiv obținute din producție proprie;

la valoarea justă (de utilitate), stabilită în funcție de prețul pieței, se evluează

stocurile obținute cu titlu gratuit;

la valoarea de aport stabilită de specialiști evaluatori, în funcție de prețul

pieței, se evaluează stocurile aduse ca aport în natură de acționari/ascociați.

Metoda de evaluare aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elementele de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu la altul.Dacă se modifică metoda, în notele explicative se prezintă motivul schimbării și efectele asupra rezultatului.

O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de evaluare pentru toate stocurile ca natură și utilizare similară.Pentru stocurile cu natură și folosire diferită, utilizarea unor metode de calcul a costului poate fi justificată.O diferență în localizarea geografică nu este suficientă pentru alegerea de metode de evaluare diferite.

1.3.2.Evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune

Legislația în vigoare ne prezintă o diversitate de prețuri folosite în momentul înregistrării ieșirii stocurilor din gestiune ( prin consum productiv, vânzări, donații, distrugeri etc.). Astfel, conform OMFP nr.1802/2014, la ieșirea din gestiune a stocurilor acestea se evaluează și se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia dintre următoarele metode:

primul intrat-primul ieșit (FIFO);

metoda costului mediu ponderat (CMP);

ultimul intrat-primul ieșit (LIFO).

Dacă valoarea prezentată în bilanț, rezultată prin aplicarea metodelor specificate anterior, diferă, în mod semnificativ, de valoarea determinate pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată în notele explicative, ca total pe categorii de active.

Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO) impune folosirea costului de achiziție sau

a costului de producție al primei intrări, până la epuizarea lotului.În continuare, se va folosi prețul lotului intrat ulterior, în ordine cronologică, până la epuizarea acestuia.

Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea costului fiecărui element pe

baza metodei ponderate a costului elementelor similar aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similar produse sau cumpărate în timpul perioadei.Media poate să fie calculată periodic ori după fiecare recepție.Perioada de calcul nu trebuie să depășească durata medie de stocare.Pentru aplicarea acestei metode se pot folosi una din următoarele formule:

Costul mediu ponderat, calculat la sfârșitul lunii:

CMP = ,

unde:

qsi – cantitatea stocului initial;

psi – prețul stocului initial;

qi – cantitatea intrată;

pi – prețul cantităților intrate.

Costul mediu ponderat, calculat după fiecare intrare:

CMP = ,

unde:

qsi – cantitatea din stocul precedent;

qi – cantitatea intrată;

psi – prețul unitar al stocului precedent

pi – prețul unitar al stocului i.

Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO) impune folosirea costului de achiziție

sau a costului de producție al ultimei intrări, până la epuizarea lotului.În continuare, se va

folosi prețul lotului intrat anterior, în ordine cronologică, până la epuizarea acestuia.

Alături de aceste metode, în practică se mai pot folosi:

-metoda prețului (costului) standard.Costul stocurilor este un cost estimat în funcție de materialele și consumabilele apreciate ca normale, de manopera prestabilită și în condiții normale privind eficiența și folosirea capacității de producție.Altfel spus, costurile standard sunt costuri antecalculate, în raport de datele constatate în perioadele precedente.

Diferențele între prețul prestabilit și costul efectiv de achiziție se înregistrează în faza de intrare distinct în contabilitate.De asemenea, sunt reflectate și diferențele între prețul prestabilit al stocurilor inițiale din exercițiul precedent și prețul prestabilit al acelorași stocuri antecalculate pentru exercițiul curent.

-metoda prețului cu amănuntul operează în cazul stocurilor cu mișcare rapidă din întreprinderile de comercializare.Conform acestei metode:

Costul = Prețul cu amănuntul – Marja brută a stocului

În România o asemenea metodă este folosită pentru formarea prețului de vânzare cu amănuntul la întreprinderile de comercializare.În acest caz formula de construire a prețului cu amănuntul este:

Prețul cu = Costul de + Adaosul + TVA

amănuntul achiziție comercial

(de vânzare) (marja comercială)

În acest caz, pentru determinarea costului, nu se pornește de la prețul de piață, ci de la cost, ca mărime internă determinabilă, adăugându-se cele două elemente se determină prețul.În aceste condiții piața poate interveni în mod indirect, prin acceptarea sau nu a prețului de vânzare construit de întreprindere și nu impus de piață.

1.3.3.Evaluarea stocurilor la inventariere

În vederea realizării situațiilor financiare anuale,întreprinderile trebuie să procedeze la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor,datoriilor și capitalurilor proprii.În cadrul situațiilor financiare anuale elementele de natura activelor,datoriilor și capitalurilor proprii se reflectă și sunt evaluate la valoarea contabilă,în acord cu rezultatele inventarierii.Prezentele reguli de evaluare se aplică inclusiv în cazul bunurilor care au fost aduse drept aport la capital și al activelor în curs de execuție.

În vederea efectuării inventarierii,conducerea entității are obligația stabilirii unor proceduri proprii,cu respectarea prevederilor legale.Pentru o desfășurare în bune condiții a operațiunilor de inventariere și evaluare,în comisiile de inventariere sunt numite persoane cu pregătire corespunzătoare,tehnică și economică,care cunoaște domeniul de activitate.

În vederea stabilirii valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței,conform căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor ori pierderilor de valoare.

În ceea ce privește realizarea inventarierii, stocurile și producția în curs se evaluează la valoarea actuală (de inventar), ținând cont de prețurile pieței, starea acestora, precum și de utilitatea lor pentru întreprindere.Valoarea de inventar denumită, potrivit IAS 2 “Stocuri”,valoarea realizabilă netă este reprezentată de prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, costul garanției acordată după vânzare).În acest scop, stocurile se grupează pe sortimente, grupe de stocuri etc., avându-se apoi în vedere prețurile pe care le oferă piața, baremurile, indicii specifici, mercurialele etc., stabilindu-se astfel cele mai adecvate valori actuale.

La inventar se pot stabili următoarele valori de inventar (actuale) :

pentru materiile prime și materialele consumabile, valoarea de inventar

corespunde costului de înlocuire, care se compune din prețul de cumpărare plus cheltuielile accesorii;

pentru produsele finite și mărfurile revândute în aceeași stare, valoarea

actuală este formată din prețul pieței la vânzare,diminuat cu cheltuielile accesorii:cheltuieli

de transport, comisioane, garanții acordate, cheltuieli de desfacere;

producția în curs de execuție se evaluează fie prin metoda directă, luând în

considerare componentele consummate și gradul de prelucrarea a acestora, fie prin metoda contabilă, ca diferență între cheltuielile totale de producție și costul efectiv al producției principale obținute;

pentru stocurile greu vandabile, depreciate, deteliorate sau inutilizabile,precum

și pentru comenzile sistate, comisia de inventariere propune, cu aprobarea conducerii unității, anumite prețuri stabilite în funcție de utilitatea acestora pentru întreprindere și prețul pieței.

1.3.4. Evaluarea stocurilor la încheierea exercițiului financiar

La închiderea exercițiului financiar, când se întocmește bilanțul contabil, stocurile se evaluează la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Conform principiului prudenței,diferențele favorabile între valoarea contabilă (de intrare) și valoarea realizabilă netă (de inventar) nu se înregistrează în contabilitate.

În situația inversă, pentru diferențele nefavorabile se procedează la efectuarea unor ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție.

1.4. Metode de organizare a contabilității sintetice și analitice a stocurilor și producției în curs de execuție

1.4.1. Organizarea contabilitățiii sintetice a stocurilor

Contabilitatea stocurilor implică două variante:cuantificarea informațiilor atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric sau doar valoric.În acest sens, există două metode de contabilizare a stocurilor:

Metoda inventarului permanent (MIP);

Metoda inventarului intermitent (MII).

Metoda inventarului permanent (MIP)

În cazul utilizării acestei metode, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea în orice moment a stocurilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric.Aceasta implică recunoașterea stocurilor în momentul intrării acestora și scoaterea din gestiune în momentul ieșirii lor.

Această metodă este utilizată de întreprinderile mari și presupune respectarea urmatoarelor cerințe:

stocul final de la sfârșitul exercițiului precedent devine stoc initial la începutul

exercițiului current;

intrările de stocuri și producție în curs de execuție se vor înregistra în cursul exercițiului curent în debitul conturilor de stocuri, respectiv producție în curs de execuție, stabilindu-se imediat atât stocul, cât și soldul fiecărui cont;

intrările de stocuri se vor înregistra în creditul conturilor de stocuri și producție în curs de execuție, în corespondență cu conturile de cheltuieli;

stocul și soldul final rezultă efectuând operațiile de intrări și ieșiri, acestea trebuind puse de accord cu situațiile faptice, stabilite prin inventariere.

În felul acesta, există posibilitatea cunoașterii, în orice moment, a cantităților și valorilor existente în gestiune, în scopul fundamentării unor decizii referitoare la stocuri.

Metoda inventarului intermitent (MII)

Această metodă implică înregistrarea stocurilor doar la începutul și sfârșitul unei perioade de gestiune.Determinarea valorii stocurilor se face pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei.Procesul de inventariere faptică a stocurilor se realizează, conform politicilor contabile, până la finalul perioadei de raportare pentru care o societate are de determinat obligații fiscale.

În cazul stocurilor achiziționate, metoda inventarului intermitent presupune faptul că intrările de stocuri nu sunt recunoscute în conturile de stocuri, ci prin intermediul conturilor de cheltuieli.Determinarea valorii ieșirilor de stocuri ce au avut loc în cursul perioadei se face pe baza inventarierii faptice a stocurilor, realizate la finalul perioadei.

Ieșirile de stocuri se determină astfel:

Valoarea stocurilor inițiale + Valoarea intrărilor – Valoarea stocurilor stabilite la sfârșitul perioadei prin inventariere.

În cazul stocurilor obținute din producție proprie, există următoarele particularități:

la începutul perioadei se anulează stocul constatat la inventariere în perioada precedentă, iar la finalul perioadei se înregistrează stocul constatat la inventariere.

pe parcursul perioadei nu se contabilizează obținerea produselor finite și nici descărcarea gestiunii.

Această metodă se poate utiliza în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, presupunând respectarea urmatoarelor cerințe:

la începutul fiecărei luni, stocurile existente se trec pe cheltuieli indiferent dacă se consumă sau nu în procesul de producție;

în cursul lunii, cumpărăturile de stocuri se evidențiază în debitul conturilor de cheltuieli, indiferent dacă se consumă sau nu în procesul de producție;

la sfârșitul fiecărei luni, stocurile finale, determinate prin inventariere, se înregistrează în debitul conturilor de stocuri, în corespondență cu conturile de cheltuieli utilizate în cursul lunii, sau cu contul 711 “Venituri aferente costurilor stocurilor de producție” pentru stocurile obținute din producție proprie.

Țin să menționez că metoda inventarului intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul, în cazul în care se aplică metoda global-valorică.

1.4.2. Organizarea contabilității analitice a stocurilor

Contabilitatea analitică a stocurilor se realizează având în vedere volumul și specificul activităților desfășurate,precum și necesitățile proprii de informare ale fiecărei entități patrimoniale.Ținând cont de aceste aspecte se poate folosi una din următoarele metode.

Metoda operativ contabilă;

Metoda cantitativ-valorică;

Metoda global-valorică.

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) se realizează în practică prin ținerea unei evidențe cantitative,folosind în acest scop fișa de magazie,completată de gestionarul locului de depozitare a stocurilor,la care se adaugă o evidență valorică,folosind în acest scop fișa de cont pentru operații diverse,completată de contabilul care se ocupă cu gestiunea respectivă.

Documentele de intrare și ieșire se operează atât de gestionar cât și de contabilul de gestiune,în documentele menționate.La sfârșitul fiecărei luni,pe baza datelor înregistrate se întocmește Registrul Stocurilor,care reflectă stocurile existente,atât cantitativ cât și valoric,pe grupe de stocuri și pe total gestiune.Tot la sfârșitul luni,se determină soldul final al unei gestiuni pe baza formulei:

Sold final = Sold inițial + Intrări – Ieșiri

De asemenea se efectuează punctajul între soldul contului sintetic și totalul valoric din Registrul Stocurilor,datele trebuind să fie concordante.În caz contrar,înseamnă că s-au strecurat erori de înregistrare sau de altă natură,care trebuie găsite și corectate.

Metoda cantitativ-valorică se realizează în practică prin ținerea,în cadrul gestiunilor, a unei evidențe cantitative,pe categorii de stocuri,folosind în acest scop Fișa de magazie,și a unei evidențe cantitativ-valorice,de către compartimentul contabilității stocurilor,folosind în acest scop Fișa de cont analitic pentru valori materiale.La sfârșitul fiecărei luni,se efectuează punctajul între evidența cantitativă,ținută cu ajutorul fișelor de magazie în cadrul compartimentului contabilității stocurilor,cu ajutorul fișelor de cont analitice,datele trebuind să fie concordante.În caz contrar înseamnă că s-au strecurat erori care trebuie gasite și corectate.Cu această ocazie se întocmește balanța de verificare analitică.

Întrucât utilizarea acestei metode presupune un volum mare de muncă,pentru înlăturarea acestui dezavantaj,este necesară folosirea mijloacelor moderne de evidență și calcul.

Metoda global-valorică se realizează în practică prin ținerea unei evidențe global-valorice,atât în cadrul gestiunilor cât și în cadrul compartimentului contabilitații stocurilor,folosindu-se în acest scop Fișa de cont pentru operațiuni diverse.

La sfârșitul fiecărei luni,se efectuează,de asemenea,punctajul între datele existente în cadrul fiecărei gestiuni și datele aflate în cadrul compartimentului contabilității stocurilor.Această metodă se folosește în scopul evidențierii existenței și mișcării stocurilor de mărfuri și ambalaje în cadrul unităților de desfacere cu amănuntul și prezintă avantajul unui volum de muncă mai redus.

În practică se pot folosi diferite combinații ale metodelor de evidență operativă și analitică a stocurilor.