Aspecte Generale Privind Semintele de Floarea Soarelui

BIBLIOGRAFIE

Gh. Bîlteanu, Al. Salontai, I. Fazecaș, V. Bîrnaure, Fl. Ciobanu, C. Vasilică, 1983 – Fitotehnie, Editura didactică și pedagogică, București.

Alex. [NUME_REDACTAT], F. Stoenescu, A. Ulinici, H. Iliescu, Fl. Paulian, 1974 – Floarea- Soarelui, Editura academiei republicii socialiste Romania, [NUME_REDACTAT]. Bîlteanu, 1969 – Fitotehnie, Editura didactică și pedagogică, București.

M. Grădila, 1998 – Cultura plantelor tehnice și medicale, Editura M.A.S.T, București. ISBN 973-97868-0-4.

[NUME_REDACTAT] Munteanu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gheorghe valentin Roman, 2001, București.

[NUME_REDACTAT] – Fitotehnie. Plante tehnice, oleaginoase și textile, Vol. I., Editura 2004.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1984 – Furajele. Caracteristici nutritive și utilizare, Editura CERES, București

P. Burcea, V. Panait, V. Popescu, V. Bratu, 1981 – Producerea și conservarea furajelor, Editura didacticăși pedagogică, București.

http://ro.scribd.com/doc/58020773/ulei

http://napraforgomag.hu/napraforgomag-feldolgozas/

http://www.gazetadeagricultura.info/plante/plante-tehnice/470-floarea-soarelui/351-cultura-de-floarea-soarelui.html

http://www.agroselect.md/ro/consultations-and-recomendations.html

http://www.scrigroup.com/educatie/botanica/Floarea-Soarelui35855.php

Cuprins

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SEMINȚELE DE FLOAREA SOARELUI

I.1 Soiuri și hibrizi

I.2. Structura anatomică a semințelor

I.3. Compoziția chimică

I.4. Depozitarea materiilor prime

I.4.1 Condiționarea semințelor

CAPITOLUL II

FACTORI CARE POT INFLUENȚA CALITATEA SEMINȚEI DE FLOAREA SOARELUI

II.1. Cerințe față de climă și sol

II.1.1. Temperatura

II.1.2. Cerințe față de umiditate

II.1.3. Cerințe față de lumină

II.1.4. Cerințe față de sol

II.2. Tehnologia de cultivare a florii soarelui

II.2.1. Rotația

II.2.2 Fertilizarea

II.2.3 Lucrările solului

II.2.4. Sămânța și semănatul

II.3. Lucrările de îngrijire

CAPITOLUL III

CADRUL ORGANIZATORIC

III.1. Scopul lucrării

III.2. Descrierea unității

III.3 Descrierea procesului tehnologic de prajire a semintelor de floarea soarelui

III.3.2 Selectarea materiilor prime

III.3.3 Depozitarea

III.3.4 Prăjirea semințelor

III.3.5. Răcirea produsului finit

III.3.6. Selectarea produsului finit

III.3.7. Ambalarea și baxarea

III.4. Material și metode de analiză a stării de igienă

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Cuprins

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SEMINȚELE DE FLOAREA SOARELUI

I.1 Soiuri și hibrizi

I.2. Structura anatomică a semințelor

I.3. Compoziția chimică

I.4. Depozitarea materiilor prime

I.4.1 Condiționarea semințelor

CAPITOLUL II

FACTORI CARE POT INFLUENȚA CALITATEA SEMINȚEI DE FLOAREA SOARELUI

II.1. Cerințe față de climă și sol

II.1.1. Temperatura

II.1.2. Cerințe față de umiditate

II.1.3. Cerințe față de lumină

II.1.4. Cerințe față de sol

II.2. Tehnologia de cultivare a florii soarelui

II.2.1. Rotația

II.2.2 Fertilizarea

II.2.3 Lucrările solului

II.2.4. Sămânța și semănatul

II.3. Lucrările de îngrijire

CAPITOLUL III

CADRUL ORGANIZATORIC

III.1. Scopul lucrării

III.2. Descrierea unității

III.3 Descrierea procesului tehnologic de prajire a semintelor de floarea soarelui

III.3.2 Selectarea materiilor prime

III.3.3 Depozitarea

III.3.4 Prăjirea semințelor

III.3.5. Răcirea produsului finit

III.3.6. Selectarea produsului finit

III.3.7. Ambalarea și baxarea

III.4. Material și metode de analiză a stării de igienă

REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SEMINȚELE DE FLOAREA SOARELUI

I.1 Soiuri și hibrizi

Floarea-soarelui este originară din America de Nord și aparține ordinului Compositales (Asterales), familia Compositae (Asteraceae), subfamilia Tubuliflorae, genul Helianthus (de la grec. helios – soare, anthos = floare).

Clasificările moderne ale genului Helianthus admit existența a 68 specii, divizate în două grupe mari: 50 specii nord-americane (Mexic, SUA, Canada), dintre care 14 aparțin secțiunii annui (din care face parte specia Helianthus annuus – floarea-soarelui) și 36 specii aparțin secțiunii divaricati (din care face parte specia Helianthus tuberosus – topinamburul); 18 specii sud-americane cuprinse în secțiunea ciliares, majoritatea fiind arbuști tropicali.

Tabelul I.1.

Zonarea hibrizilor de floarea-soarelui cultivați în România*

*Alex, Beril, Florom 249,Rapid, Sunny 1, Apetil – XF 941, Eladil – 6433 – XF 411, Nabil – 6482 – XF411, Eden, Fleuret, Floralie, Florina, Floyd, Fly, India, Laguna, Magnum, Rigasol, Sena, Splendor.

Formele cultivate pentru semințe aparțin speciei Helianthus annuus L. Var. macrocarpus (DC) Cockerell și se caracterizează prin: plante anuale, monocefalice (cu o singură inflorescență), cu foliole involucrale mai late de 8,5 mm, cu flori galbene-portocalii și cu fructe (achene) mari (după Al.V. VRÂNCEANU, citat de V. BÂRNAURE, 1991).

În prezent, sortimentul din lista oficială cuprinde 58 forme, în principal creații ale amelioratorilor români de floarea-soarelui (soiul Record și 19 hibrizi, simpli sau triliniari). În etapa actuală, obiectivele ameliorării florii soarelui pe plan mondial sunt: îmbunătățirea omogenității, în special pentru a facilita recoltarea mecanizată; creșterea producției de semințe la hectar și a conținutului în ulei; creșterea rezistenței la boli; creșterea rezistenței la cădere și la decorticarea achenelor la manipulări mecanice.

I.2. Structura anatomică a semințelor

Fructul la floarea soarelui, este o achenă cu pericarp lignificat, de culoare: albă, cenușie, neagră sau vărgată.

A- secțiune longitudinală (după Nassonov, 1940 – citat de V.A.Vrânceanu, 2000)

Figura I.1. Achena la floarea soarelui secțiune longitudinală

B – secțiune prin pericarpul achenei

Figura nr. I.2. Secțiune prin pericarpul achenei

Între suber și sclerenchim pericarpul are stratul fitomelan (carbonogen) care dă rezistența la atacul de molie (Homeosoma nebulella).

Pericarpul reprezintă, 22-27 % din greutatea fructului. Masa a 1000 de boabe este de 50-120 g, iar masa hectolitrică de 30-50 kg/hl.

În anumite condiții pe calatidiu se formează și semințe seci, care se datorează:

lipsei de polen sau a polenizării cu polen cu viabilitate slabă;

incompatibilității polenului față de stigmatul polenizat;

aprovizionarea slabă cu apă și elemente nutritive a florilor din partea centrală a calatidiului;

umiditatea atmosferică redusă în perioada înfloritului și fecundării;

lipsei albinelor și a altor insecte polenizatoare

Numărul de semințe seci pe calatidiu se poate reduce prin:

lucrări de conservare a apei în sol;

răsărirea timpurie a culturii;

aplicarea îngrășămintelor la timp în doze și raporturi NPK optime.

Sămânța, reprezintă 73-78 % din greutatea achenei. Este formată din tegument și embrion.

I.3. Compoziția chimică

Compoziția chimică a florii soarelui este una complexă în care predomină grăsimile și substanțele proteice (tabelul I.2 ).

Tabelul I.2.

Compoziția chimică a fructului la floarea soarelui

În miez limita superioară a conținutului în ulei tinde spre 75 % (A.V.Vrânceanu, 2000).

Uleiul de floarea soarelui conține:

8-14 % acizi saturați (palmitic și stearic);

85-90 % acizi grași nesaturați: oleic 14-53 %, linoleic 38-75 %.

Raportul dintre acidul oleic și cel linoleic este influențat de o serie de factori. Uleiul de floarea soarelui este semisicativ și indicele de iod de 109-144 (în medie 132). Indicele de saponificare este de 180-194, iar cel de aciditate de 0,1-0,5. La uleiurile alimentare indicele de aciditate nu trebuie să depășească valoarea 2.

Conținutul de ulei la floarea soarelui este influențat de genotip, agroclimatici, tehnologici (C.Cojocaru, 1965, A.V. Vrânceanu, 2000).

Randamentul de extracție al uleiului este influențat de conținutul semințelor în ulei și performanțele tehnologice. La hibrizi actuali randamentul de extracție poate ajunge până la 42 %.

Toate aceste calități sunt date de prezența în ulei într-o proporție ridicată a acidului linoleic. Acidul linoleic pe lângă rolul în calitatea uleiului de floarea soarelui mai are și alte însușiri medicinale: este baza vitaminei F și combate retinopatia diabetică când se folosește în dieta zilnică.Uleiul brut de floarea soarelui mai conține: fosfolipide (lecitina, cefalina etc.), vitamine din complexul B, steroli (0,23 – 0,36 % din substanță uscată și 0,40-0,55 % din conținutul de ulei). Sterolii sub influența radiațiilor ultraviolete se transformă în vitamina D (antirahitică) (A.V.Vrânceanu, 1974).

Tocoferolii – componenți ai uleiul de floarea soarelui au acțiune antioxidantă. Ei constituie vitamină E și joacă un rol important în conservarea vitaminei A. În același timp tocoferoli dau conservabilitatea și stabilitatea uleiului de floarea soarelui menținându-i calitățile.

Cerurile – sunt sub 1 % din totalul lipidelor (A.V.Vrânceanu, 2000). Se corelează pozitiv cu conținutul ridicat de ulei și negativ cu procentul mare de coji. Prin descompunere, cerurile dau alcooli grași (alifatici).

Cantitatea mare de ceruri din ulei favorizează formarea de precipitate în ulei care-i dau un aspect neplăcut.

Pigmenții – sunt în proporție de 0,12 – 0,16 mg/100 g ulei fiind reprezentați de xantofila și caroten. Xantofila dă culoarea uleiului brut de floarea soarelui.

Fracțiuni terpenice – dau gustul, mirosul și aroma uleiului de floarea soarelui. Joacă un rol important în calitatea uleiului.

Turtele și șroturile de floarea soarelui – sunt subproduse rezultate de la extragerea uleiului și au o largă utilizare în prepararea nutrețurilor combinate datorită faptului că sunt bogate în:

proteină 55,0 – 70,0 %;

lipide 1,5 – 1,0 %;

fibră brută 6,5 – 7,0 %;

cenușă 7,5 – 8,5 %;

extractive neazotată 29,5 – 13,5 (R.Boni și colab., 1981 citat de A.V.Vrânceanu, 2000).

Spre deosebire șroturile (turte) de: soia, bumbac, făina și turtele de soia, cele de floarea soarelui nu conțin factori antinutriționali (tripsina, gosipol).

Turtele mai conțin compuși fenolici care afectează mirosul și aroma uleiului (înverzesc și brunifică).

Micronutrienții din șroturi și mai ales făină degresată sunt constituiți din săruri minerale, vitamine din complexul B, acid nicotinic (318 mg/kg floarea soarelui).

Șroturile de floarea soarelui se pot folosi cu succes în hrana animalelor: păsări ouătoare, pui broiler, porcilor și cea a rumegătoarelor.

Făina degresată de floarea soarelui conține o serie de acizi esențiali: arginină, fenilalanină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, treonină, triptofan, valină și aminoacizi neesențiali: alanină, asparagină, acid aspartic, cisteină, glutamină, acid glutanic, glicină, prolină, serină, tirazină. Poate fi utilizată în produse cu efect fortifiant.Hidrații de carbon care rămân în turte sunt formați din zaharuri: monozaharide transformate, oligozaharide, polizaharide și componente nezaharate.

Făina și concentratele de floarea soarelui texturate pot fi folosite ca aditivi în produsele alimentare cu carne.

Din achenele de floarea soarelui se obțin cojile (pericarpul) care se folosesc pentru obținerea drojdiei furajere (150 kg drojdie furajeră dintr-o tonă de coji), furfurolului (50 kg dintr-o tonă de coji) utilizat pe scară largă în: industria textilă (fibrele artificiale),a materialelor plastice și ca solvent în rafinarea uleiurilor minerale și vegetale.

Pectina din capitulele și tulpinile de floarea soarelui se folosesc pentru obținerea pectinei alimentare.

Capitulele de floarea soarelui rămase după separarea semințelor au o compoziție chimică complexă. Cei mai importanți componenți chimici sunt: hidrocarbonați solubili în alcool (11,4 % arbinoză, 16,4 % galactoză și 6,12 % sucroză). Conțin de asemenea acid galacturonic 11 %.

Tulpinile și frunzele la începutul înfloririi conțin: 14 % proteină brută, 9-12 % celuloză brută, 3,5 % hidrați de carbon și vitamina C și provitamina A. Se pot utiliza pentru siloz mai ales atunci când se cultivă în culturi mixte.

I.4. Depozitarea materiilor prime

Produsele vegetale sub formă de boabe pot fi depozitate în spații ocazionale (încăperi, poduri etc.) sau în depozite speciale construite pe orizontală (platforme, șoproane, pătule, magazii) sau pe verticală (silozuri).

Figura nr. I.4. Spații de depozitare a semințelor

Magaziile sunt construcții cu capacități diferite (1.500 – 17.000 t), dotate cu utilaje pentru curățirea și manipularea semințelor și cu canale de aerare activă. Depozitarea semințelor în magazii se poate face în vrac sau în saci.

Silozurile sunt construcții de mare capacitate (25 – 60 mii tone), care prezintă față de magazii următoarele avantaje: folosirea rațională a suprafeței construite și a volumului respectiv; permit un înalt grad de mecanizare, cu comanda centrală, automatizată; viteză de încărcare și descărcare mare; combaterea ușoară a dăunătorilor; climatizare optimă; izolarea bună a produselor față de mediul extern; executarea ușoară a lucrărilor de condiționare și sortare.

Avantajele constructive și economice se realizează atunci când înălțimea celulelor este de 5 – 10 ori mai mare decât diametrul sau latura celulelor, în cazul silozurilor cu celule poligonale (L. V. THIERER și colab., 1971).

Silozurile cuprind următoarele componente mari:

fundațiile pe care se reazemă întreaga construcție;

subsolul silozului unde sunt montate instalațiile de golire a celulelor și de transport a produselor ce se livrează;

bateriile de celule, prevăzute la partea inferioară cu pâlnii de golire iar la partea superioară cu planșeul pe care sunt instalate utilajele de umplere;

galeria superioară – construcția ce închide instalațiile de umplere;

turnul silozului (sau casa mașinilor), cu elevatoare, mașini de curățire și instalații de predare a produselor;

stații de primire – predare a vagoanelor de cale ferată, a autovehiculelor încărcate;

instalații de uscare, ce pot fi montate în turnul silozului sau lângă bateriile de celule, la exterior;

instalații de desprăfuire a utilajelor și a spațiilor de lucru;

instalații de gazare a produselor infestate.

I.4.1 Condiționarea semințelor

Condiționarea reprezintă totalitatea lucrărilor de curățire, uscare, sortare etc. prin care semințele recoltate sunt aduse în limitele standardelor de stat, în vederea unei bune păstrări.

Curățirea semințelor urmărește înlăturarea corpurilor străine, în vederea realizării purității tehnice prevăzute în standardele de stat. Prin operațiunile de curățire se realizează și reducerea umidității cu 1 – 2%, a volumului și greutății produselor care urmează a fi transportate și se reduce spațiul necesar depozitării.

Noțiunea de “sămânță pură” diferă în funcție de destinația semințelor: semănat, industrializare, furajare, consum uman etc.

Curățirea. Procesul de curățire a semințelor destinate însămânțării cuprinde următoarele etape: curățirea prealabilă (precurățirea); curățirea de bază; curățirea suplimentară.

Curățirea prealabilă (precurățirea) se execută după recoltare, prin operații simple cu ajutorul curenților de aer și al sitelor.

Curățirea de bază se execută cu ajutorul selectoarelor pe bază de curenți de aer, site și trioare. Curățirea suplimentară este necesară numai în anumite situații, cum ar fi: utilizarea mașinilor cu celulă fotoelectrică la fasole, pentru eliminarea semințelor de alte culori, sau utilizarea mașinilor electromagnetice pentru eliminarea semințelor de cuscută din sămânța de in etc.

Sortarea. Se execută concomitent cu curățirea de bază sau prin operații suplimentare. Se realizează cu ajutorul sitelor sau a gravitatorului. Operațiunea prezintă importanță deosebită pentru materialul semincer, semințele mari și uniforme, asigurând un semănat de precizie și obținerea unor culturi uniforme, cu plante viguroase.

Sortarea prezintă importanță și în unele industrii. Astfel, pentru fabricarea berii, se solicită ca 80% din boabele de orzoaică sau orz să fie mai mari de 2,5 mm.

Uscarea semințelor. Operația urmărește eliminarea apei care este în exces în semințe, pentru a preveni procesele de autoîncălzire, mucegăire, încingere prin care se diminuează valoarea tehnologică, alimentara sau seminceră a acestora.

O bună păstrare se poate asigura semințelor de cereale și leguminoase, dacă umiditatea acestora este sub 14% și semințelor cu conținut în grăsimi de 25 – 30% la o umiditate de 10 – 12%, pe când celor cu conținut de grăsimi de 40 – 50%, numai la un conținut de umiditate de 7 – 8%.

Eliminarea apei în exces se poate realiza prin diferite metode:

Uscarea la soare este cea mai economică metodă, deoarece nu necesită cheltuieli de energie. Semințele, așezate în straturi subțiri de 10 – 15 cm sunt lopătate la intervale de 2 – 3 ore. Temperatura crește în masa de boabe la 40 – 50°C, fapt ce determină reducerea într-o singură zi a umidității cu 3 – 4%.

Suprafața de platforme amenajate în acest scop (solarii) este de 15 m2/t la cereale și 20 – 30 m2/t la floarea-soarelui.

Dacă uscarea se prelungește mai multe zile, este necesară adunarea semințelor, seara, în grămezi și acoperirea peste noapte a acestora cu prelate, pentru a le feri de rouă și eventuale ploi.

Prin acest procedeu simplu se grăbește și maturitatea fiziologică a semințelor, iar sub acțiunea razelor solare o parte din microorganismele de pe suprafața semințelor sunt distruse.

Uscarea la aer se realizează utilizând ca agent de uscare aerul atmosferic uscat și cald, care se introduce în uscător cu ajutorul ventilatoarelor.

Metoda este practicată la produsele care se recoltează vara, când aerul atmosferic uscat depășește 30°C, astfel că la o singură trecere prin uscător reduce umiditatea semințelor cu 1 – 1,5%. Uscarea prin aerare activă se realizează prin introducerea în masa de boabe a aerului atmosferic uscat și cald sub presiune. La fel ca și metoda anterioară și aceasta este aplicabilă produselor recoltate în sezonul de vară.

Uscarea artificială se realizează în instalații de uscare, prin diferite metode: uscarea prin contact cu suprafețele încălzite; uscarea cu aer cald; uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aerul atmosferic; uscarea în vid parțial; uscarea prin combinarea a două sau mai multe din metodele menționate. Cea mai frecventă este metoda cu ajutorul aerului încălzit. În sectorul de preîncălzire al uscătorului se realizează transpirația semințelor, în sectorul de uscare se obține evaporarea și evacuarea apei, iar în sectorul următor se produce răcirea semințelor cu ajutorul aerului atmosferic.

Cantitatea de căldură totală Qt necesară uscării unui produs este compusă din căldura necesară încălzirii aerului Qa și, cea necesară încălzirii produsului Qp:

Qt = Qa + Qp.

Căldura necesară pentru încălzirea produsului se calculează astfel:

Qp = [NUME_REDACTAT] (t2 – t1),

în care:

Gp este greutatea produsului, în kg;

Cp – căldura specifică a produsului (cantitatea de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii a 1 kg produs cu 1°C, în ;

t1 – temperatura inițială a produsului;

t2 – temperatura finală, după uscare, a produsului.

Căldura specifică depinde de natura și structura produsului: la grâu, 0,49 Kcal/kg; la porumb, 0,46; la floarea-soarelui, 0,35.

Reducerea umidității se realizează la temperaturi ale agentului termic de până la 40°C la semințele destinate semănatului (pentru a nu afecta germinația) și până da 50°C la cele destinate consumului. La grâu, de exemplu, dacă se trece de 50°C glutenul își pierde elasticitatea, fiind afectate însușirile de panificație.

Uscarea semințelor cu umiditate ridicată trebuie realizată cu temperaturi mai mici decât a semințelor cu umiditate mai redusă, pentru a preveni sudarea porilor tegumentului și fisurarea boabelor.

Randamente sporite în procesul de uscare se realizează nu prin mărirea temperaturii agentului de uscare, ci prin mărirea cantității de aer cald care trece prin masa de semințe.

Uscarea prin draierare. Metoda prezintă avantaje importante în reducerea consumului de energie cu 15-20%, mărirea capacității de uscare a uscătorului cu 30 – 40%, reducerea fisurării boabelor și chiar ameliorarea sensibilă a valorii produsului în raport cu uscarea clasică.

Procedeul constă din:

uscarea accelerată până la umiditatea de 18 – 19%, aerul cald fiind dirijat în toată coloana de uscare, prin suprimarea zonei de răcire;

transferul produsului cald (50°) într-o celulă de răcire (de draierare) unde se lasă în repaus 8 – 12 ore, timp în care apa din interiorul seminței migrează spre periferie, egalizându-se umiditatea și temperatura din bob;

răcirea prin aerare activă cu 40 – 60 m2 aer la 1 m3 de semințe/oră.

CAPITOLUL II

FACTORI CARE POT INFLUENȚA CALITATEA SEMINȚEI DE FLOAREA SOARELUI

II.1. Cerințe față de climă și sol

Floarea-soarelui este o plantă la care principalele caractere morfologice și fiziologice cum ar fi talia, diametrul calatidiului, mărimea semințelor, durata ciclului vegetativ etc. sunt foarte sensibile la condițiile pedoclimatice de cultivare: temperatură, fotoperioadă, disponibilitatea apei, compoziția chimică a solului ș.a.

II.1.1. [NUME_REDACTAT] aspectul cerințelor față de căldură, floarea-soarelui este o plantă mezotermă. Suma temperaturilor medii la formele semitardive (cultivate în România) este de 1.450 – 1.600°C temperaturi mai mari de 7°C (considerat pragul biologic pentru floarea-soarelui) sau 2.350°C temperaturi mai mari de 0°C.

Semințele de floarea-soarelui încep să germineze, izolat, la 4°C, dar semănatul se face numai la temperaturi de minimum 7°C în sol, pentru a obține o răsărire rapidă, viguroasă, uniformă și o înrădăcinare puternică. La plantele tinere afectate de temperaturi sub 0°C (- 2°C), vârful de creștere este distrus; ca urmare, planta ramifică și formează mai multe inflorescențe mici, cu semințe seci în proporție foarte mare.

În intervalul de la răsărire la apariția inflorescenței, planta crește bine la 15 – 17°C. S-a determinat că inițierea florală este mai puțin afectată de deficitul hidric și mai mult de factorul termic; cel mai bine se petrece la temperaturi de 18°C ziua și 8 – 9°C noaptea. În perioada de înflorire și formare a fructelor, temperaturi optime sunt cele de 22 – 24°C. La înflorire plantele de floarea-soarelui rezistă la temperaturi mai mari de 30°C, fără să se producă avortarea unui număr semnificativ de flori. În perioada de umplere a semințelor, temperatura ridicată influențează negativ acumularea acidului linoleic, în favoarea acidului oleic, contribuind direct la deprecierea calității uleiului.

La căldură excesivă (mai ales asociată cu seceta) sunt afectate polenizarea și fecundarea, scade procentul de ulei (în special conținutul în acid linoleic), crește consumul specific și global de apă (prin intensificarea respirației), scade rata fotosintezei nete, este încetinit transferul de substanțe asimilate spre fructe.

II.1.2. Cerințe față de umiditate

Floarea-soarelui consumă multă apă (650 mm sau chiar mai mult), pe întreaga perioadă de vegetație.

Pentru a-și satisface nevoile de apă, floarea-soarelui poate utiliza intensiv rezervele de apă acumulate în sol în sezonul rece, grație ritmului de dezvoltare a sistemului său radicular. De altfel (după O. BERBECEL, 1967), în condiții de stepă (Bărăgan, Dobrogea, sud-estul Moldovei), producția de floarea-soarelui se corelează cu precipitațiile din sezonul rece. Devine, deci, imperios necesar să se ia măsuri de a avea rezervele de apă în sol în primăvară, la nivelul capacității de câmp.

Consumul specific înregistrat în diferite condiții de cultură pe glob este variabil (de la 360 la 765), dar producții mari se obțin mai ales la valorile 400 – 450, ceea ce înseamnă că floarea-soarelui are cerințe medii față de umiditate. Suportă seceta mai bine decât alte plante cultivate, fapt explicabil prin sistemul radicular activ și profund, prin reducerea transpirației, prin revenirea rapidă la starea de turgescență a frunzelor ofilite, dar producția scade în funcție de intensitatea și durata secetelor.

Floarea-soarelui prezintă o fază de sensibilitate la secetă care durează în jur de 40 zile, înainte și după înflorit. Consecințele stress-ului hidric asupra producției de semințe și asupra conținutului în ulei depind de stadiul fenologic în care este surprinsă planta: perioada de maximă sensibilitate pentru masa semințelor este situată în stadiul de buton floral de 3 cm și până la sfârșitul înfloritului; perioada de sensibilitate maximă pentru conținutul în ulei se situează de la faza de înflorire deplină și până la începutul maturității boabelor.

În prezent, se consideră că, indiferent de perioada când survine stress-ul hidric, numărul total de achene format pe m2 afectează mai mult mărimea producției, decât valorile MMB. În condițiile din România, în culturile neirigate, insuficiența precipitațiilor în a doua jumătate a lunii iulie și în luna august (deosebit de frecventă) duce la producții mici și la folosirea neeficientă a îngrășămintelor.

II.1.3. Cerințe față de lumină

Floarea-soarelui este pretențioasă față de lumină, în special după formarea inflorescenței. S-a determinat că heliotropismul frunzelor poate avea ca rezultat o creștere cu 10 – 23% a activității fotosintetice. Nivelul de iluminare saturat pentru floarea-soareui este foarte ridicat (> 150.000 lucși) prin comparație cu alte culturi agricole (50 – 100.000 lucși).

II.1.4. Cerințe față de sol

Floarea-soarelui preferă solurile profunde, fără hardpan, mediu aerate, cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă, cu mare capacitate de înmazinare a apei, fără exces de umiditate (un drenaj bun al solului este favorabil florii-soarelui), bogate în humus și elemente nutritive. Plantele de floarea-soarelui cresc și se dezvoltă bine dacă solurile au reacția neutră, slab acidă sau slab alcalină (pH = 6,4 – 7,2).

Cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, solurile brun-roșcate, solurile aluviale (pânza freatică sub 2,5 m), solurile brune negleizate. Se vor evita terenurile nisipoase, cele erodate, precum și solurile acide neamendate.

Formarea componentelor de producție și a recoltei la floarea-soarelui, factorii de influență și măsurile tehnologice ce se impun sunt sintetizate în figura II.5 (după C.E.T.I.O.M., 1993).

Figura nr. II.5. Formarea componentelor de producție la floarea soarelui și factorii de influență

II.2. Tehnologia de cultivare a florii soarelui

II.2.1. [NUME_REDACTAT] favorabile pentru floarea-soarelui sunt culturile cu recoltare timpurie (cerealele păioase de toamnă și, în primul rând, grâul de toamnă), precum și unele culturi recoltate toamna, cum este porumbul (cu condiția să nu se folosească la porumb mai mult de 1,5 kg Atrazin/ha și să se facă tratamente contra rățișoarei); rezultate bune se obțin și după mazăre.

Sunt contraindicate ca premergătoare pentru floarea-soarelui culturile cu boli comune și, în special, cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) dintre care soia, fasolea și rapița, care ocupă suprafețe mari în zonele de cultură a florii-soarelui (tab. 5.7, după V. BÂRNAURE, 1991). Totodată, trebuie evitate ca premergătoare cânepa și tutunul (din cauza atacului de lupoaie). în cazul atacurilor puternice de putregai cenușiu, cartoful și inul sunt, de asemenea, culturi ce nu pot preceda culturile de floarea-soarelui.

Sensibilitatea ridicată a florii-soarelui la diferite boli care sunt greu de combătut pe cale chimică, manifestată prin pierderi mari de recoltă, cere luarea unor măsuri drastice pentru reducerea frecvenței și intensității atacului. Prevenirea eficientă a bolilor se face prin evitarea cultivării florii-soarelui pe același loc un număr cât mai mare de ani, interval de timp în care se produce o epuizare a formelor de rezistență a patogenului în sol (tab.5.8, după CR.HERA și col., 1989).

Ca urmare, cultivarea repetată pe același teren este exclusă, datorită, în primul rând, atacului de boli (pătarea brună și frângerea tulpinilor, mană, putregaiul alb, putregaiul cenușiu), dar și din cauza atacului de lupoaie (Orobanche sp.) și de dăunători (rățișoara porumbului). Floarea-soarelui poate reveni pe același teren după minimum 6 ani (8 ani în condiții de irigare și pe loturile semincere).

Tabelul II.1

Atacul de putregai alb și producțiile la floarea-soarelui, în funcție de rotație și fertilizare

Tabelul II.2

Corelația dintre ponderea florii-soarelui în structura culturilor, frecvența atacului de mană (simptome vizibile) și producția obținută.

După floarea-soarelui se cultivă, cu rezultate bune, toate culturile neafectate de boli comune; se pot obține producții mari și la grâul cultivat după floarea-soarelui, cu condiția recoltării florii-soarelui până la 15 septembrie, tocării și încorporării adânci a resturilor vegetale și aplicării unor doze ceva mai mari de îngrășăminte cu azot.

II.2.2 [NUME_REDACTAT] fiecare tonă de semințe, floarea-soarelui extrage din sol 18 – 35 kg azot, 2,9 – 7,0 kg fosfor, 3,8 – 16,5 kg potasiu, 1,1 kg calciu, 1,8 – 2,3 kg magneziu. Produsele secundare (calatidii, tulpini, frunze) conțin, de asemenea, cantități apreciabile de elemente minerale, îndeosebi potasiu (1,51%), calciu (1,10%), azot (1,3%), magneziu (0,58%), sodiu (după CR.HERA și col., 1998).

Consumurile sunt mai mici decât cele menționate în literatura mai veche, justificat de raportul îmbunătățit între masa totală a plantei și producția de sămânță (indicele de recoltă a crescut de la 0,16 – 0,25 la 0,33 – 0,40) (V. BÂRNAURE, 1991).

Absorbția elementelor nutritive este rapidă la floarea-soarelui, în legătură cu ritmul de producere a substanței uscate în timpul primelor stadii de dezvoltare (tab.5.9, după V. BÂRNAURE, 1991). Concentrația în elemente nutritive este, de aceea, foarte ridicată în plantele tinere și descrește spre maturitate. GACHON (1972) a arătat că 66% din N, P și Ca, 75% din K și 90% din Mg sunt absorbite într-un interval de 2 luni, și anume de la apariția butonului floral și până la înflorire.

O particularitate a plantei de floarea-soarelui este de a nu putea compensa carențele de elemente nutritive din fazele inițiale de creștere; dacă, de exemplu, floarea-soarelui nu este bine aprovizionată în perioada formării primordiilor florale (3 – 5 săptămâni după răsărire), se formează puține flori și producția rămâne mică, chiar dacă, ulterior, condițiile de vegetație sunt mult mai bune.

Tabelul II.3

Ritmul de acumulare a substanței uscate și a elementelor nutritive N, P, K la floarea-soarelui

Azotul. Floarea-soarelui este o plantă exigentă față de aprovizionarea cu azot, mijlociu pretențioasă la fosfor și foarte exigentă la potasiu. Îngrășarea de bază trebuie gândită ținând cont de gradul de fertilitate al solului, rotație, cantitățile de fosfor și potasiu extrase din sol prin recoltă (fig II.2., după CETIOM, 1993).

Figura II.2. Bilanțul elementelor nutritive la o cultură de floarea-soarelui.

Pentru floarea-soarelui, atât deficitul cât și excesul de azot, în special în fazele timpurii, au repercusiuni negative asupra proceselor de creștere și dezvoltare și, implicit, asupra producției de semințe și a conținutului de ulei. Pe măsură ce avansează în vegetație, plantele subnutrite cu azot au frunzele îmbătrânite, de culoare galbenă, iar la recoltare au calatidii mici și cu multe semințe seci.

Bine înrădăcinată, planta de floarea-soarelui este capabilă de a absorbi azotul levigat în straturile mai profunde ale solului. Din acest motiv, adesea se constată că floarea-soarelui valorifică puțin eficient azotul din îngrășăminte.

În timpul înfloritului, floarea-soarelui poate absorbi cel puțin 3 – 4 kg azot/ha/zi; absorbția tardivă de azot nu corectează efectele insuficienței azotului în fazele precoce.

Pe toate tipurile de sol, excesul de azot provoacă scăderea accentuată a conținutului de ulei, iar pe solurile brune și brune podzolite diminuează cu 14 – 28% producția de semințe. În toate fazele de vegetație, excesul de azot provoacă creșterea luxuriantă și prelungirea vegetației plantelor în detrimentul producției de semințe și al conținutului în ulei și, desigur, al rezistenței la atacul de boli și la secetă.

La evitarea excesului de azot (pe toată suprafața sau în vetre) contribuie: folosirea în primăvară de îngrășăminte chimice complexe sau nitrocalcar; fracționarea cantităților de azot: o parte se administrează la pregătirea patului germinativ și restul în timpul vegetației.

Cantitățile de azot ce trebuie aplicate la floarea-soarelui se stabilesc, în primul rând, în funcție de producțiile planificate și de indicele de azot al solului (tab.II.4., după CR. HERA și Z. BORLAN, citați de V.BÂRNAURE, 1991). Dozele astfel stabilite se măresc cu 10 kg/ha după premergătoare ca porumb, cartof de toamnă, sfeclă; se măresc cu 10 kg/ha dacă solul are în primăvară apă la nivelul capacității de câmp; se micșorează cu 0,75 – 1,5 kg pentru fiecare tonă de gunoi administrată la planta premergătoare sau direct la cultura de floarea-soarelui și cu circa 10 kg dacă la semănat este secetă relativă (mai puțin de 80 m3/ha apă, sub capacitatea de câmp).

Azotul se administrează o jumătate la pregătirea patului germinativ (sau concomitent cu semănatul), sub formă de azotat de amoniu, îngrășăminte lichide sau îngrășăminte complexe; cealaltă jumătate, concomitent cu prașila I sau, sub formă nitrică, la prașilele I și a II-a.

Fosforul influențează puternic procentul de ulei, iar în anumite condiții determină și o sporire a producției de sămânță, chiar mai accentuată decât azotul. Floarea-soarelui nu se poate cultiva în nici un caz fără fertilizare cu fosfor, deși este citată de numeroși autori ca având o capaciate mare de folosire a fosfaților din sol; acest lucru nu este valabil pentru fazele inițiale de creștere. Pe de altă parte, în țara noastră regimul precipitațiilor și temperatura (în cultură neirigată) din perioada de înflorire și fructificare nu permit o valorificare superioară a rezervelor de fosfor din sol.

Absorbția fosforului urmează un ritm apropiat de cel al azotului și depinde mai mult de explorare a solului de către rădăcinile florii-soarelui.

Pentru floarea-soarelui cele mai indicate îngrășăminte cu fosfor sunt cele complexe. Dintre îngrășămintele simple se va folosi, cu mai bune rezultate, superfosfatul concentrat pe soluri ușor acide și superfosfatul simplu pe soluri neutre și alcaline (V. BÂRNAURE, 1991).

Epoca de administrare este vara sau toamna, înainte de arătura de bază, cu încorporare sub brazdă. O parte din fosfor (circa 1/3 din doză) se poate aplica pe rând, odată cu semănatul, cel mai bine sub formă de îngrășăminte NP. Acest mod de fertilizare favorizează o bună înrădăcinare și creștere inițială a plantei, conferindu-i rezistență la secetă și făcând posibile economii la cantitatea de fosfor, de 15 – 20%.

Tabelul II.4

Doze de azot (kg/ha optim economic) la floarea-soarelui

Dozele de fosfor recomandate în tehnologia actuală de cultivare a florii-soarelui sunt prezentate în tabelul II.5.(după CR. HERA și col., citat de V. BÂRNAURE, 1991).

Tabelul II.5

Doze de fosfor (kg/ha optim economic) la floarea-soarelui

Potasiul. Floarea-soarelui absoarbe mult potasiu, pe care îl restituie în proporție de 90%, prin resturile vegetale rămase după recoltare.

Potasiul are influențe pozitive prin utilizarea mai bună a apei de către floarea-soarelui, sporirea rezistenței la frângere, la atacul diferitelor boli. La insuficiența potasiului, plantele de floarea-soarelui rămân mai mici și capătă aspect de tufă (cu internodii scurte și frunze dese). Suprafața foliară se reduce drastic la carența de potasiu.

Pe solurile cu mai puțin de 15 mg K2O/100 g sol) (soluri brune, soluri podzolite și podzolice) trebuie folosite 60 – 80 kg potasiu/ha. În cultură irigată, potasiul trebuie folosit în toate condițiile.

Ca îngrășăminte cu potasiu, produse industrial, se recomandă sarea potasică, administrată toamna (sub arătură), îngrășămintele complexe de tip NPK (înainte sau concomitent cu semănatul).

Gunoiul de grajd aduce sporuri de producție mai mari (700 – 800 kg/ha) pe soluri carbonatate și pe cele podzolite. Se realizează o mai bună valorificare a gunoiului de grajd pe ansamblul rotațiilor, dacă acesta se administrează la planta premergătoare (porumb, sfeclă, cartof – în condiții de irigare) (V. BÂRNAURE, 1991). Floarea-soarelui valorifică superior efectul remanent al gunoiului de grajd.

Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferință specifice dezechilibrului de nutriție cu microelemente, mai frecventă fiind carența de molibden (în primăverile răcoroase, pe solurile acide) și cea de bor (în anii cu primpveri secetoase), carențe care se combat prin încorporarea, o dată cu lucrările solului, a 0,55 – 1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,75 – 1,5 kg/ha molibdat de sodiu (după recomandările I.C.C.P.T.Fundulea, 1990).

II.2.3 Lucrările solului

Floarea-soarelui necesită un sol bine afânat, fără hardpan și structurat, care să permită o răsărire rapidă și uniformă, o înrădăcinare profundă și un control eficient al buruienilor. Aceasta este o garanție a unei bune alimentări cu apă și elemente nutritive a plantelor și o mai bună rezistență la cădere (fig. II.3., după C.E.T.I.O.M., 1983).

Cele mai frecvente consecințe ale unei pregătiri neglijente a solului pentru floarea-soarelui sunt: stagnarea seminței în sol, care nu reușește să străbată crusta compactă de la suprafața solului; tendința pivotului rădăcinii de a se dezvolta superficial atunci când întâlnește o zonă prea compactă; concurența cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze.

Fig II.3. Cerințele florii-soarelui față de starea solului la semănat.

1 – un strat superficial format din bulgărași mici (max. 3 cm diametru), pentru a evita formarea crustei; 2 – un strat fin mărunțit în care să fie așezată sămânța; 3 – un strat profund, mobilizat și fisurat.

Lucrarea de dezmiriștit se realizează cât mai devreme posibil după recoltarea premergătoarei și este urmată de arătura adâncă, efectuată pe un sol scurs bine, evitând, pe cât posibil, patinarea care netezește și compactează fundul brazdei. Adâncimea arăturii pentru floarea-soarelui trebuie să fie de 22 – 25 cm; lucrarea mai adâncă este necesară pe terenurile puternic îmburuienate sau cu cantități mai mari de resturi vegetale rămase pe teren și pe solurile compactate.

În zonele mai umedă și pe solurile mai grele, îmbunătățirea regimului aerohidric al solului, prin scarificare la 60 cm, aduce sporuri de producție de până la 28% (M. CROITORU, citat de V. BÂRNAURE, 1991).

În primăvară, pentru a obține un pat germinativ cât mai aproape de aceste cerințe ideale, trebuie limitat numărul de treceri pe teren cu utilajele agricole la un minim care să evite tasarea excesivă. În plus, trebuie să nu se lucreze pe un sol insuficient scurs în adâncime; în asemenea situații, este de preferat, să se întârzie câteva zile data semănatului. La umiditate ridicată, tasarea produsă de roțile tractorului determină deteriorarea însușirilor fizice ale solului, iar utilajul cu care se lucrează nu realizează o mărunțire a solului, ci o fragmentare în felii a acestuia, care îngreunează și întârzie pregătirea patului germinativ și favorizează pierderea umidității din sol.

Suprafețele lucrate bine încă din toamnă și care la desprimăvărare se prezintă fără resturi vegetale și nivelate se lucrează cu combinatorul, iar cele arate în toamnă, care prezintă denivelări și unele resturi vegetale incomplet încorporate, se lucrează cu grapa cu discuri ușoară în agregat cu grapa cu colți și lamă nivelatoare.

Calitatea patului germinativ este asigurată de reglarea corectă a agregatelor de lucru si de evitarea lucrării când solul este prea umed. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută cu combinatorul, în ziua sau preziua semănatului, și nu mai devreme, pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii.

Pentru a realiza un pat germinativ corect trebuie folosite agregate complexe, cu scopul de a evita numărul de treceri prea mare (combinatoare). Prin ultimele lucrări sunt încorporate erbicidele și îngrășămintele.

Conservarea apei în sol constituie un obiectiv esențial care trebuie avut în vedere la pregătirea patului germinativ. Pentru aceasta, solul trebuie lucrat superficial, printr-un număr cât mai redus de lucrări; se va evita afânarea excesivă, întoarcerea și răscolirea energică a solului, prin care se favorizează pierderea apei prin evaporare într-o perioadă în care aceasta este accelerată de temperaturile în creștere și vânturile care bat cu intensitate (CR. HERA și col., 1989).

II.2.4. Sămânța și semănatul

Obținerea de plante viguroase printr-o răsărire uniformă și rapidă este determinată de folosirea la semănat a unui material semincer cu indici calitativi superiori: valoare biologică și culturală ridicată (puritate fizică minimum 98%, germinație minimum 85%), integritate fizică, fără spărturi sau fisuri, lipsa bolilor. Sămânța trebuie sa fie din anul precedent și să aparțină unor categorii biologice superioare, în cazul soiurilor, și să fie din F1, în cazul hibrizilor.

O atenție deosebită trebuie acordată folosirii de semințe mari și omogene; în cazul folosirii de semințe mici, pierderile de la semănat la răsărit pot ajunge la 25 – 40%, în anumite condiții, și nu se realizează o distribuție uniformă a plantelor pe teren.

O lucrare efectuată de unii cultivatorii de floarea-soarelui de la noi (și care se justifică adesea) este alegerea semințelor la masă. Prin această operațiune sunt îndepărtate semințele mici, fisurate, decojite, atacate de boli (pătate). Puritatea fizică crește până la 100% și capacitatea de germinație peste 95%, asigurându-se o răsărire rapidă (explozivă), uniformă (fără goluri), lanuri mai puțin atacate de boli și sporuri de producție. Semințele germinabile intacte dau germeni normali în proporție de 95%, cele fisurate – 85%, iar cele decojite și cu miez parțial lipsă sub 75% (uneori sub 50%) (ZOIA CERESNYES și N. PANĂ, citați de V.BÂRNAURE, 1991).

Tratarea seminței de floarea-soarelui înainte de semănat, contra bolilor și dăunătorilor este obligatorie. Se recomandă să se efectueze tratamente contra manei (Plasmopara helianthi) cu metalaxil (Apron 35 SD, 4 kg/t de sămânță) sau oxadixil (Wakil PTS, 2 kg/t de sămânță), la hibrizii nerezistenți (Fundulea 206, Felix). Împotriva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și a putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea) se fac tratamente cu unul dintre produsele: procimidon (Sumilex 50 PU, 1 kg/t de sămânță), iprodione (Rovral 50 PU, 2,0 kg/t de sămânță), vinclozolin + carbendazim (Konker SC, 1,25 l/t de sămânță), mancozeb + tiofanat metil (Mancoben 60 PTS, 2 kg/t de sămânță), tiofanat metil + tiuram (Tiramet 60 PTS, 2,5 kg/t de sămânță) (tab. 5.12., după V. BÎRNAURE, 1991).

Pentru controlul dăunătorilor (rățișoara porumbului – Tanymecus dilaticollis și viermilor sârmă – Agriotes sp.) se recomandă tratamente cu carbofuran (Furadan 35 ST sau Carbodan 35 ST sau Diafuran 35 ST, 28 l/t de sămânță) efectuate centralizat, de specialiști, deoarece aceste produse sunt foarte toxice (după AL. BARBULESCU și col., 1993).

Tabelul II.6.

Influența tratamentelor la sămânță asupra răsăririi, frecvenței atacului de mană și a bolilor de putrezire și producției la floarea-soarelui

Epoca de semănat. Semănatul culturilor de floarea-soarelui începe atunci când în sol se realizează pragul minim de 7°C la adâncimea de încorporare a seminței (și vremea este în curs de încălzire); sunt asigurate, astfel, condiții favorabile pentru germinarea rapidă și uniformă a semințelor și răsărirea plantelor.

Calendaristic, momentul semănatului florii-soarelui este determinat de evoluția condițiilor climatice în primăvară, perioada optimă de semănat începând, după unele estimari, la circa 15 zile de la desprimăvărare (GH. V. ROMAN și col. 1992); în primăverile secetoase se recomandă semănatul la începutul intervalului, iar în cele umede și reci se poate semăna ceva mai târziu.

Calendaristic, semănatul se face, de regulă, între 25 martie (zone cu desprimăvărare mai timpurie) și 15 aprilie. Durata optimă de semănat în fiecare an este de 5 – 6 zile. Întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai determină scăderi importante de producție.

La semănatul prea timpuriu, multe semințe pier prin mucegăire, răsăritul se prelungește și este eșalonat (după GH. BÂLTEANU și GH. V. ROMAN, 1986), plantele sunt debile, atacurile de mană și putregai alb sunt mai pronunțate, producția de semințe scade și se diminuează, de asemenea, procentul de ulei.

Întârzierea semănatului este însoțită de răsărirea neuniformă a plantelor, datorită reducerii umidității din sol și de deplasarea fazei de înflorire în perioada de secetă din a doua jumătate a lunii iulie, ceea ce determină importante scăderi de producție. Trebuie subliniat că în zona solului brun-roșcat din [NUME_REDACTAT], scăderi drastice de recoltă s-au constatat doar la întârzierea semănatului până în ultimile zile ale lunii aprilie (după GH. BÂLTEANU și Gh.V. ROMAN, 1986).

Densitatea. În condiții bune de vegetație, la formele existente în prezent în cultură în România, producțiile cele mai mari se obțin dacă la recoltare există 45.000 – 50.000 plante/ha în cultură neirigată și 50.000 – 60.000 plante/ha în cultură irigată. Valorile de densitate inferioare sunt recomandate pentru soiul Record, iar cele superioare pentru hibrizii cu talie mică și rezistență bună la frângere și cădere. Ceilalți hibrizi cu talie mai înaltă reacționează bine la o densitate intermediară. Densitățile excesive duc la cădere și frângere (plante mai înalte și mai subțiri), atac de boli (mai ales pătarea brună, dar și la putregai), la consumuri specifice mai mari de apă și elemente nutritive, la sporirea proporției de semințe seci.

Foarte important este ca repartizarea semințelor pe rând la semănat să fie uniformă, pentru asigurarera creșterii și dezvoltării armonioase a tuturor plantelor.

La semănat se vor asigura densități mai mari cu 10 – 15% (exprimate în semințe germinabile/m2) față de densitățile de recoltare.

Cantitatea de sămânță la hectar, corespunzătoare densităților optime, variază, obișnuit, între 4,0 si 5,5 kg/ha.

Distanța dintre rânduri. În condiții de cultură neirigată sau irigată prin aspersiune, este generalizat semănatul florii-soarelui la distanța de 70 cm între rânduri, prin care sunt asigurate posibilitățile de combatere a buruienilor prin prașile mecanice. În conditii de irigare prin brazde se seamănă la 80 cm distanță între rânduri. Trebuie reținut că, între diferite distanțe de semănat experimentate în condițiile de la noi (70 cm, 50 cm, 70 cm/25cm), diferențele de producție nu sunt importante; ca atare, se seamănă la 70 cm între rânduri – distanță care permite utilizarea sistemei de mașini de la porumb. În climatul mai umed din vestul Europei, culturile de floarea-soarelui sunt semănate la 60 cm între rânduri, distanță care asigură o mai bună distribuire pe teren a plantelor.

Adâncimea de semănat este de 5 – 7 cm; se poate semăna la 4 – 5 cm adâncime pe soluri mai grele, umede și numai dacă nu se folosesc erbicide triazinice, care la adâncimi mici de semănat vin în contact cu sămânța în curs de germinare și provoacă pagube (efecte fitotoxice – cu atât mai mari, cu cât solul este mai ușor).

Respectarea vitezei de semânat este, de asemenea, o condiție importantă; o viteza redusă (4,5 km/h) permite o repartiție optimă a semințelor pe rând și uniformitatea adâncimii, ceea ce va asigura o răsărire uniformă a plantelor.

II.3. Lucrările de îngrijire

Floarea-soarelui este foarte sensibilă la concurența buruienilor până în stadiul de 5 perechi de frunze. Într-un interval de 30 – 40 zile, floarea-soarelui trebuie, deci, să fie protejată prin tratamente cu erbicide și prin prășit.

Erbicidarea. Alegerea erbicidelor și a asociațiilor de erbicide depinde de buruienile prezente în parcela în care se cultivă floarea-soarelui.

Prășitul are un rol dublu: de a completa acțiunea erbicidelor (în numeroase cazuri erbicidele nu asigură distrugerea completă a buruienilor) și de a ameliora structura solului și a favoriza dezvoltarea tinerei culturi. Prășitul culturii influențeaza hotărâtor creșterea plantelor și nivelul recoltei. Floarea-soarelui se prășește de 2 – 3 ori mecanic între rânduri și de 2 – 3 ori manual pe rând, la adâncimea de 6 – 10 cm.

Prima prășilă se face imediat ce rândurile de floarea-soarelui se disting bine și s-au format primele două frunze adevărate. Mai întâi se prășește mecanizat și apoi se prășește manual.

A doua prașilă mecanică trebuie făcută la interval scurt (10 – 12 zile), imediat ce apar buruienile. La interval de circa 15 zile se face a treia prașilă mecanică.

Ultimul prășit se efectuează la înălțimea plantelor de 60 – 70 cm, întârzierea făcând imposibilă intrarea în lan cu cultivatorul, deoarece se lovesc plantele (planta este foarte sensibilă la rupere).

Zona de protecție la prășit crește de la 8 – 10 cm la prima prașilă, până la 14 – 15 cm la ultima (frunzele sunt rigide și se rup cu ușurință). Este indicat să se folosească la primele lucrări discuri de protecție a rândurilor, plantele fiind sensibile și la acoperirea cu pământ. Viteza de lucru se stabilește astfel ca să nu se arunce pământul pe rând: de regulă, viteza I la prima lucrare și vitezele II și a III-a la următoarele (figII.4., după A. BONJEAN, 1986).

Fig II.4. Recomandări privind lucrările mecanice de îngrijire în cultura florii- soarelui

Polenizarea suplimentară a florii-soarelui, prin instalare de stupi de albine (1,5 – 2 stupi/ha) înainte de înflorire, în vecinătatea culturilor, aduce sporuri de producție de 300 – 600 kg/ha (I. CÂRNU, Gh. V. ROMAN, ANA-MARIA ROMAN, 1982).

Tratamentele, la avertizare, contra bolilor pot aduce sporuri substanțiale de producție (plus 30 – 56%). Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este o boală care poate apărea pe orice parte a plantei (se manifestă ca un putregai alb), în toate fazele de vegetație. Pieirea plantelor și reducerea drastică a densității lanurilor pot conduce la scăderi de producție foarte importante. Sensibilitatea maximă a plantelor se înregistrează la răsărire și la formarea calatidiului. Agentul patogen se conservă în sol sub formă de scleroți o durată mare de timp, de ordinul a 7 – 8 ani. Contaminarea se face la nivelul solului, umiditatea favorizând atacul (atac timpuriu frecvent). În anii secetoși, atacul este mai putin amplu și dăunător; în anii cu veri ploioase, pe solurile unde apare exces de umiditate (așa cum este solul brun-roșcat), este favorizat atacul târziu, iar pierderile de plante pot depăși 30% (C. GHEORGHIEȘ, GH. V. ROMAN, 1984).

Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) este o ciupercă care se poate dezvolta pe majoritatea organelor plantei de floarea-soarelui, acoperind țesuturile senescente cu o cuvertură cenușie (apare mai ales pe calatidiu, spre sfârșitul verii). Pagubele cele mai importante se observă cel mai mult după înflorit. Boala se propagă prin conidii în timpul vegetației și prin miceliu și scleroți de la un an la altul (C. BĂRBULESCU și col., 1993).

În cazul ambelor boli, tratamentele la sămânță sunt eficiente. Dacă predomină atacul pe calatidiu, se recomandă 2 tratamente, primul în intervalul de la diferențierea netă a calatidiului, până la apariția florilor ligulate, al doilea la 10 – 15 zile după sfârșitul înfloritului, folosind unul din produsele: iprodione (Rovral 50 PU, 1 kg/ha), vinclozolin (Ronilan 50 WP, 1 kg/ha), procimidon (Sumilex 50 WP, 1 kg/ha), benomil (Benlate 50 WP, 1,5 kg/ha), carbendazin (Bavistin 50 WP, 2 kg/ha; fusilazol (Punch 40 EC, 0,4 l/ha); iprodione + carbendazim (Calidan SC, 2 l/ha.

Cultivarea hibrizilor Super, Select, Festiv, Felix, cu rezistență la putregaiul alb, este o soluție pentru limitarea infestării.

Phomopsis (Phomopsis helianthi) este o ciupercă care se conservă pe resturile de cultură infestate rămase la suprafața solului. Infestarea se face în primăvară, și, în situația în care umiditatea persistă, se poate ajunge la distrugerea țesuturilor tulpinii și căderea în masă a plantelor (reducerea producției, deprecierea calității, pierderi mari la recoltare sau imposibilitatea recoltării mecanizate).

Boala a apărut în 1981 în județele din vestul României și s-a extins foarte repede, îndeosebi în zonele mai umede, cu exces temporar de umiditate; pe solului brun-roșcat din [NUME_REDACTAT], cu frecvente porțiuni depresionare (crovuri), boala a fost semnalată pentru prima dată în 1984 (C. GHEORGHIEȘ, GH. V. ROMAN). Eficiente sunt măsurile preventive: distrugerea resturilor vegetale, cultivarea hibriziilor toleranți, Felix și Select, evitarea amplasării culturilor de floarea-soarelui pe solele unde apare excesul de umiditate. În vegetație se recomandă două tratamente: primul în faza de 6 – 8 perechi de frunze, al doilea la diferențierea calatidiului, până la apariția florilor ligulate, folosind preparate pe bază de fusilazol, carbendazin, vinclozolin + carbendazim, iprodione+carbendazim (după recomandările de la combaterea putregaiurilor), sau produse conținând trifumizol (Trifmine 30 WP, 1 kg/ha), nuarimol (Trimidal 9 EC, 1 l/ha), bioxazol (Baycor 300 EC, 2 l/ha).

Mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi) este o boală răspândită în toată țara și considerată, până nu demult, cea mai păgubitoare boală a florii-soarelui. În prezent, importanța ei s-a redus prin măsurile preventive care se iau (extinderea cultivării hibrizilor rezistenți – Festiv, Super, Select, respectarea rotației de 6 ani, tratarea semințelor înainte de semănat). Transmiterea bolii de la un an la altul se face prin resturile de plante rămase în sol, simptomele de atac manifestându-se încă de la începutul vegetației. O mare atenție trebuie acordată distrugerii samulastrei de floarea-soarelui și a resturilor vegetale (AL. BARBULESCU și col., 1993).

Combaterea dăunătorilor. Cei mai importanți sunt gărgărița porumbului sau rățișoara (Tanymecus dilaticollis) și viermi sârmă (Agriotes sp.), dăunători foarte păgubitori pe majoritatea terenurilor agricole de la noi. Atacul de rățișoară este mai puternic în sudul și estul țării, după porumb și în primăverile calde și secetoase; viermii sârmă crează probleme pe terenurile cu încărcare mare de păioase, pe solurile mai grele și în primăverile umede și răcoroase, când răsărirea și dezvoltarea plantulelor se desfășoară mai lent. Sunt obligatorii tratamentele la sămânță cu produse conținând carbofuran. În anumite situații, când nu s-au efectuat aceste tratamente, dar și în unele primăveri, secetoase și calde, sau când floarea-soarelui urmează după porumb, sunt necesare tratamente, în perioada răsăririi florii-soarelui, cu dimetoat+deltametrin (Dimecis 300, 3,5 l/ha), sau, în lipsa acestuia, cu dimetoat (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha) în amestec cu deltametrin (Decis 2,5 EC, 0,25 l/ha).

Irigarea. Consumul de apă al florii-soarelui este asemănător cu cel al porumbului, dar planta utilizează mai bine rezervele de apă din sol la desprimăvărare și precipitațiile din cursul vegetației.

Faza de sensibilitate maximă la secetă se situează într-un interval de circa 40 zile (corespunzând creșterii plantelor și înfloritului calatidiului), din stadiul de buton floral (de 3 cm) la stadiul de sfârșit de înflorire. Insuficiența apei la înflorit diminuează numărul de semințe pe calatidiu, iar seceta în faza de umplere a semințelor afectează MMB și conținutul in ulei.

Pentru o producție de 3.500 kg/ha, nevoile plantei sunt de 420 mm apă, în medie. Până la înflorire, un disponibil de apă de 160 mm în sol + precipitații este suficient pentru a obține un indice foliar nelimitant (2,5 – 3). În faza de maturitate, trebuie urmărit să fie menținut un foliaj în activitate cât mai îndelungată, pentru care s-a calculat un necesar de 150 – 200 mm de apă disponibilă (apa din sol + ploi + irigare).

Perioada în care apa de irigare determină sporuri de recoltă este formarea calatidiului, înflorire și umplerea semințelor. În functie de zonă și hibrid, necesarul de apă este de 40 – 60 m3/ha și zi, situat calendaristic în lunile iunie și iulie. La irigarea prin aspersiune, lipsa ploilor în această perioadă impune aplicarea a 2 – 3 udări cu norme de 400-800 m3/ha, la un timp de revenire de 7-14 zile, în funcție de textura solului (la irigarea prin aspersiune). La irigarea pe brazde, norma de udare este de 1.000 – 1.200 m3/ha la prima udare și 800 – 1.000 m3/ha la următoarele.

CAPITOLUL III

CADRUL ORGANIZATORIC

III.1. Scopul lucrării

În cadrul obiectivului major al României, aderarea la [NUME_REDACTAT], una din principalele componente o reprezintă integrarea în sistemul agroalimentar al pieței unice a produselor alimentare.

Se cunoaște faptul că una din caracteristicile definitorii ale pieței unice europene este capacitatea mare de absorbție în condițiile unei competitivități deosebit de severe.

Pentru majoritatea procesatorilor din industria alimentară, datorită unei concurențe tot mai agresive pe piața internă și internațională, creșterea într-un ritm alert a competitivității produselor fabricate devine în prezent cel mai însemnat țel.

Pentru fabricarea de produse care să corespundă pieței europene, legislația din industria alimentară a fost armonizată cu legislația din UE și astfel există precizări legislative pentru majoritatea produselor realizate. Cele mai importante acte normative care reglementează producția alimentară sunt:

-[NUME_REDACTAT] 106/2002-privind etichetarea produselor alimentare, modificată și completată de HG 511/2004; HG 1719/2004;HG 1870/2005;

– Legea 150/2004 – privind siguranța alimentelor, modificată și completată de Legea 412/2004 ;

– [NUME_REDACTAT] 1198/2004 – privind igiena produselor alimentare;

– [NUME_REDACTAT] 924/2005 – privind igiena produselor alimentare;

– [NUME_REDACTAT] 621/2005 – privind gestionarea deșeurilor;

-Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, modificată și completată de Legea 311/2004;

– Ordinul comun 438/295/2002- privind aditivi alimentari admiși și modalitatea de utilizare a lor, completat și modificat de Ordinul comun 62/103/2004 și de Ordinul comun 43/154/318/2005;

– [NUME_REDACTAT] 878 /2005 – privind materialele ce vin în contact cu alimentele;

– Ordonanță de Urgență a Guvernului 12/2006 – pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procersate din cereale.

Pentru diferitele grupe de produse sunt emise ordine care reglementează producția, comercializarea, marcarea lor.

În principal, trebuie să se cunoască, faptul că derularea producției alimentare trebuie să se facă într-un cadru legal și nu la întâmplare.

În lucrarea de față cu titlul Analiza stării de igienă la S.C. Kevinsem S.R.L. ne-am propus următoarele obiective:

-Autocontrolul apei și rezultatele obținute în urma analizei apei potabile;

– Programul de igienizare zilnică și aplicarea procedeelor standard de lucru pentru sanitație;

-Programul anual de curățenie și igienizare,

-Igienizarea personală și rezultatele obținute după analizele medicale microbiologice.

III.2. Descrierea unității

Parte practica am facut-o la societatea comercială S.C. KEVINSEM S.R.L. Firma are sediul comercial în județul Bihor, orasul Valea lui Mihai, strada [NUME_REDACTAT] numărul 56/A, avand codul unic de înregistrare: RO 19069207, înregistrat la [NUME_REDACTAT] sub numarul

J05/1991/2006.

Administratorul societății este domnul [NUME_REDACTAT] Ovidiu fiind și asociatul unic al societății.

Capitalul social al societății este de 200 lei divizat în 20 părți sociale fiecare a cate 10 lei.

Societatea este de durată nelimitată putand fi dizolvată, dezființată, fuzionată și lichidată conform legii 31/1990.

Obiectivul de activitate principală este: fabricarea altor produse alimentare n.c.a (rev 2).

Pe langa acesta are ca și obiectiv secundar ambalarea și comercialiyarea semințelor de floarea soarelui.

Comercializarea produselor se realizează prin rețea proprie de distribuție.

Cheltuielile societății pentru desfășurarea activității precum veniturile realiyate sunt exprimate in bugetul de cheltuieli și venituri. Tot aici se găsesc obligațiile societății către bugetul statului și fondurile constituite societății.

III.3 Descrierea procesului tehnologic de prajire a semințelor de floarea soarelui

Procesul tehnologic de prăjire a semințelor de floarea soarelui constă în mai multe etape:

recepția materiilor prime: calitativ și cantitativ;

selectarea materiilor prime;

depozitarea;

prăjirea semințelor;

răcirea produsului finit;

selectarea produsului finit;

ambalarea și baxarea.

III.3.1. Recepția materiilor prime

Realizarea produselor de calitate superioară este influențată de calitatea și cantitatea materiilor prime și auxiliare care se utilizează în procesul de fabricație a semințelor de consum.

S.C. Kevinsem S.R.L. achiziționează pe tot parcursul anului diferite tipuri de semințe de floarea soarelui.

Semințele se pot achiziționa is stare brută (cu un conținut ridicat de apă) sau uscate (cu un conținut de apă sub 9%). De asemenea semințele se pot cumpăra ambalate în vrac sau ambalate în saci de iută sau rafie, necurățate sau curățate.

III.3.2 Selectarea materiilor prime

Selectarea constă în eliminarea corpurilor străine cum ar fi: buruieni, impurități din timpul recoltării, transportului sau depozitării, metale, particule minerale aderente de bob (pămant, nisip) etc.

Această operație este complexă și foarte importantă pentru prelucrarea ulterioară deoarece prezența acestor corpuri străine în masa cerealelor exercită o serie de neajunsuri:

-impuritățile mari ca paie se aprind in mașina de prăjire;

-praful vegetal și mineral creează un mediu neprielnic desfășurării uzuale a lucrului;

-ambele neajunsuri favorizează dezvoltarea insectelor.

III.3.3 [NUME_REDACTAT] selectare semințele de consum sunt ambalate în saci de iută iar apoi sunt depozitate într-un spațiu special amenajat pentru acest scop. Spațiul de depozitare este igienizat, curățat, neinfestat, bine aerisit, ferit de umezeală, protejat impotriva insectelor și lipsit de mirosuri străine.

Semințele selectate de floarea soarelui se depozitează pe a perioada scurtă de timp de cel mult 3 luni, după care fie sunt livrate ca atare sau sunt direcționate spre secția de prăjit.

III.3.4 Prăjirea semințelor

Operația de prăjire a semințelor de floarea soarelui se realizeaza cu ajutorul a cinci mașini de prăjit făcute dintr-un material rezistent la acid din care două se pot observa în imaginea următoare :

Figura III.1. Două mașini de prăjit

Fiecare mașina de prăjit are o capacitate de aproximativ cinci saci de semințe pe care le poate prăji în același timp și să le aducă la același calitate superioară.

Cele patru arzătoare de 50 cm de care dispune mașina de prăjit au nevoie de aproximativ o ora pană ce prăjesc semințele și le dau cel mai bun gust. Semințele se amestecă în continuu în timpul prăjirii pentru ca prăjirea lor să fie uniformă.

III.3.5. Răcirea produsului finit

După operația de prăjire semințele ajung în niște recipiente rezistente la acid, care sunt conectate la un sistem de ventilație care ajută răcirea semințelor.

III.3.6. Selectarea produsului finit

După răcirea semințelor se face o selectare a acestora, etapă in care se curăță de impuritățile rămase după etapele anterioare cum ar fi: praf, rămășițe de floarea soarelui, bucăți de metal, coji de semințe, gunoi etc.

După această etapă de curățire semințele sunt pregătite pentru a putea fi ambalate și baxate.

III.3.7. Ambalarea și baxarea

Calitatea semințelor de floarea soarelui se menține puțin timp după prăjire. Din această cauză ele trebuie să fie ambalate în mai puțin de 24 de ore.

Dacă se țin mai mult de 24 de ore neambalate, ele absorb apă și îsi pierd din calitate, mai ales la lumina soarelui.

Ambalarea propriu zisă a semințelor de floarea soarelui se face cu ajutorul mașinii de ambalat, iar semințele sunt împachetate in ambalaje de dimensiuni diferite în funcție de cerințele clinților (de exemplu 40g, 50g, 200g, 300g).

Figura III.2. Ambalarea semințelor de floarea soarelui

III.4. Material și metode de analiză a stării de igienă

Tabelul III.1 Programul de autocontrol a apei la SC KEVINSEM SRL pe anul 2013-2014 se poate observa în tabelul următor:

Tabelul III.2

Igienizarea zilnică și aplicarea procedeelor standard de lucru pentru sanitație este descris în tabelul următor

Tabelul III.3

Program anual de curățenie/igienizare la SC Kevinsem SRL pe anul 2014

CAPITOLUL IV

REZULTATE ȘI DISCUȚII

IV.1.Rezultatele analizei apei potabile

Rezultatele analizei de apă se pot observa în buletine de analize mai jos menționate.

Buletin de analize chimice numărul 1

Beneficiar: S.C. Kevinsem S.R.L.

Adresa: Valea lui Mihai, strada [NUME_REDACTAT] numărul 56/A

Locul recoltării: ieșirea apei

Solicitant: S.C Kevinsem S.R.L

Proba supusă: apa clorinată, monitorizare de control

Data recoltării: 11.02.2014 Data primirii probei: 11.02.2014

Perioada efectuării: 12.02.2014 – 17.02.2014

Condiții de recoltare: corespunzătoare

Tabelul IV.1

Rezultatele determinărilor

Buletin de analiză microbiologică – apa

Client: S.C. Kevinsem S.R.L

Adresa: Valea lui [NUME_REDACTAT] analizat: apa clorinată

Loc de recoltare: ieșirea apei

Data prelevării: 11.02.2014

Data recepției: 12.02.2014

Data efectuării analizei: 12.02.2014

Tabelul IV.2

Rezultatele analizelor

Procedura de analiză P.S.-L.M. 01.REV.0/2014

Buletin de analize numărul 2

Beneficiar: S.C. Kevinsem S.R.L.

Adresa: Valea lui Mihai, strada [NUME_REDACTAT] numărul 56/A

Locul recoltării: baie, robinet

Solicitant: S.C Kevinsem S.R.L

Proba supusă: apa clorinată, monitorizare de control

Data recoltării: 11.02.2014 Data primirii probei: 11.02.2014

Perioada efectuării: 12.02.2014 – 17.02.2014

Condiții de recoltare: corespunzătoare

Tabelul IV.3

Rezultatele determinărilor

Buletin de analiză microbiologică – apa

Client: S.C. Kevinsem S.R.L

Adresa: Valea lui [NUME_REDACTAT] analizat: apa clorinată

Loc de recoltare: baie, robinet

Data prelevării: 11.02.2014

Data recepției: 12.02.2014

Data efectuării analizei: 12.02.2014

Tabelul IV.4

Rezultatele analizelor

Procedura de analiză P.S.-L.M. 01.REV.0/2014

Buletin de analize chimice numărul 3

Beneficiar: S.C. Kevinsem S.R.L.

Adresa: Valea lui Mihai, strada [NUME_REDACTAT] numărul 56/A

Locul recoltării: robinet, curte

Solicitant: S.C Kevinsem S.R.L

Proba supusă: apa clorinată, monitorizare de control

Data recoltării: 11.02.2014 Data primirii probei: 11.02.2014

Perioada efectuării: 12.02.2014 – 17.02.2014

Condiții de recoltare: corespunzătoare

Tabelul IV.5

Rezultatele determinărilor

Buletin de analiză microbiologică – apa

Client: S.C. Kevinsem S.R.L

Adresa: Valea lui [NUME_REDACTAT] analizat: apa clorinată

Loc de recoltare: robinet, curte

Data prelevării: 11.02.2014

Data recepției: 12.02.2014

Data efectuării analizei: 12.02.2014

Tabelul IV.6

Rezultatele analizelor

Procedura de analiză P.S.-L.M. 01.REV.0/2014

Buletin de analize chimice numărul 4

Beneficiar: S.C. Kevinsem S.R.L.

Adresa: Valea lui Mihai, strada [NUME_REDACTAT] numărul 56/A

Locul recoltării: robinet, birou

Solicitant: S.C Kevinsem S.R.L

Proba supusă: apa clorinată, monitorizare de audit

Data recoltării: 11.02.2014 Data primirii probei: 11.02.2014

Perioada efectuării: 12.02.2014 – 17.02.2014

Condiții de recoltare: corespunzătoare

Tabelul IV.7

Rezultatele determinărilor

Buletin de analiză microbiologică – apa

Client: S.C. Kevinsem S.R.L

Adresa: Valea lui [NUME_REDACTAT] analizat: apa clorinată

Loc de recoltare: robinet, birou

Data prelevării: 11.02.2014

Data recepției: 12.02.2014

Data efectuării analizei: 12.02.2014

Tabelul IV.8

Rezultatele analizelor

Procedura de analiză P.S.-L.M. 01.REV.0/2014

Buletin de analiză radiochimică

Beneficiar: S.C. Kevinsem S.R.L. Timp de măsurareȘ 40×30 min alfa și beta global

Produsul analizat: apa potabilă Reziduu calcinat la 350°c: 0,2854 g/l

Locul prelevării: Valea lui [NUME_REDACTAT] sursei: 10 mg/cm²

Procedura de prelevare: PO-CIM-[NUME_REDACTAT] calcinării: 28.02.2014

Data eliberării: 05.03.2014 Data măsurării: 03.03.2014

Tabelul IV.9

Rezultatele analizelor radiochimice

SLD – sub limita de detecție;

Bq/l – bequerel/l;

K=2 – factor de extindere.

Rezultatele determinărilor (alfa și beta global) se încadrează în valorile admise pentru apa potabilă (Legea 458/2002 modificată).

IV.2.Analizele medicale ale personalului

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 1

Data recoltare: 15.02.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302177

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.10

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 2

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302176

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.11

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 3

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302175

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.12

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 4

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302174

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.13

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 5

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302173

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.14

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 6

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P. 1302172

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.15

Rezultatul analizelor

Buletin de analize medicale microbiologice nr. 7

Data recoltare: 15.05.2014

Data rezultat: 20.05.2014

Nume: [NUME_REDACTAT]

C.N.P.1302171

Sex: B

Punct de recoltare: intern

Tabelul IV.16

Rezultatul analizelor

BIBLIOGRAFIE

Gh. Bîlteanu, Al. Salontai, I. Fazecaș, V. Bîrnaure, Fl. Ciobanu, C. Vasilică, 1983 – Fitotehnie, Editura didactică și pedagogică, București.

Alex. [NUME_REDACTAT], F. Stoenescu, A. Ulinici, H. Iliescu, Fl. Paulian, 1974 – Floarea- Soarelui, Editura academiei republicii socialiste Romania, [NUME_REDACTAT]. Bîlteanu, 1969 – Fitotehnie, Editura didactică și pedagogică, București.

M. Grădila, 1998 – Cultura plantelor tehnice și medicale, Editura M.A.S.T, București. ISBN 973-97868-0-4.

[NUME_REDACTAT] Munteanu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gheorghe valentin Roman, 2001, București.

[NUME_REDACTAT] – Fitotehnie. Plante tehnice, oleaginoase și textile, Vol. I., Editura 2004.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1984 – Furajele. Caracteristici nutritive și utilizare, Editura CERES, București

P. Burcea, V. Panait, V. Popescu, V. Bratu, 1981 – Producerea și conservarea furajelor, Editura didacticăși pedagogică, București.

http://ro.scribd.com/doc/58020773/ulei

http://napraforgomag.hu/napraforgomag-feldolgozas/

http://www.gazetadeagricultura.info/plante/plante-tehnice/470-floarea-soarelui/351-cultura-de-floarea-soarelui.html

http://www.agroselect.md/ro/consultations-and-recomendations.html

http://www.scrigroup.com/educatie/botanica/Floarea-Soarelui35855.php