Aspecte Generale Privind Procedura Fiscala

Aspecte generale privind procedura fiscal

Definitie si categorii de acte si operatiuni specific

Prin procedura fiscala intelegem o succesiune de acte si operatiuni prealabile de stabilire si realizare a creantelor fiscal si cele privind declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor si taxelor, precum si masurile intreprinse pentru solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale. Din analiza definitiei, observam ca in cadrul procedurii fiscal distingem trei categorii de acte :

– acte si operatiuni prealabili de stabilire si realizare a creantelor fiscal;

– acte si operatiuni privind declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozotelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bungetului general al statului;

– solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale. Actele si operatiunile specific procedurii fiscal sunt reglementate de Codul de procedura fiscal. Astfel, dispozitiile acestuia constiuie procedura de de drept comun pentru administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, bugetelor locale, contributiilor, amenzilor si altor sume datorate bugetului general al statului, precum si pentru administrarea drepturilor vamale. Unde acesta nu dispune se aplica prevederile Codului de procedura civila.

Principiile procedurii fiscale

Procedura fiscala functioneaza dupa anumite reguli (principii) care urmaresc sa conduca conduit persoanelor implicate in administrarea impozitelor, taxelor si altor sume datorate bugetului general consolidat. Astfel, regurile care stau la baza procedurii fiscal sunt urmatoarele:

– aplicarea unitara a legislatiei. Conform acestei reguli legea fiscal trebuie sa fie aplicata in acelasi mod pe intreg teritoriul Romaniei. In acest sens atributiile revin Comisiei fiscale central.

– utilizarea limbii romane ca limba oficiala in administratia fiscala. In acest sens toate documentele, petitiile, certificatele sau alte inscrisuri se depun in limba romana la organelle fiscale. In cazul celor straine, se depun insotite de traduceri in limba romana, effectuate de traducatori autorizati. Pentru minoritatile nationale se vor aplica regulile administratiei generale.

– rolul activ al organului fiscal; se refera la posibilitatea acordata, prin lege, autoritatilor competente fiscal de a obtine si utiliza toate informatiile si documentele necesare in vederea determinarii corecte a situatiei fiscal a contribuabilului. De asemenea, organul fiscal are obligatia sa examineze obiectiv starea de fapt, sa instiinteze contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor sale.

– exercitarea dreptului de apreciere apartine organului fiscal si se refera la prerogative recunoscuta acestuia de a formula aprecieri asupra starilor de fapt fiscal si de a adopta Solutia pe care o considera legala.

– dreptul de a fi ascultat este cunoscut, prin lege, in favoarea contribuabilului si se refera la obligatia organului fiscal de a-i acorda posibilitatea acstuia sa isi exprime punctual de vedere la faptele si imprejurarile relevante in luarea deciziei.

– relatia dintre debitor si organelle fiscale trebuie sa se bazeze pe buna credinta.

– debitorul are obligatia de a coopera cu organelle fiscale pentru a ajuta la determinarea corecta a starii sale fiscale.

– functionarii publici au obligatia de a pastra secretul fiscal.

Actul administrativ fiscal

Actul fiscal reprezinta una dintre formele pe care faptul juridic fiscal, ca izvor al raportului juridic de drept fiscal, poate sa o prezinte. Normele juridice care reglementeaza actul fiscal apartin dreptului public, avand character administrative si privesc stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale. In intelesul Codului de procedura fiscala, ,,actul administrative fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind staabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale’’. Principalele reguli procedural privind continutul si motivarea actului administrative fiscal prevazute de Codul de procedura fiscala sunt:

– actul administrativ fiscal se emite numai in forma scrisa;

– actul administrativ fiscal cuprinde urmatoaarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele;

c) datele de identificare ale contribuabilului sau ale persoanei imputernicite de cate contribuabil dupa caz;

d) obiectul actului administrative fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) stampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;

j) mentiuni privind audierea contribuabilului;

– actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si in cazul in care nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, si stampila organului emitent daca indeplineste cerintele legale aplicabile in materie. Actul administrativ fiscal, pentru a produc efecte juridice,trebuie sa fie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat, prin una dintre modalitatile urmatoare:

-prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si privirea actului administrative fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

-prin remiterea sub semnatura a actului de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data remiterii find data comunicarii;

-prin posta la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace (fax, e-mail) daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia;

-prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitant, la sediul organului fiscal emitent sip e pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrative fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organle fiscale prevazute la articolul 35 din Cod, afisare se face, concomitant, la sediul acestora si pe pagine de internet a autoritatii administratiei publice locale respective. In lipsa pagini de internet proprii, publicitatea se face pe pagine de internet a consiliului judetean. In toate cazurile, actul administrative fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului.

Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata in actul administrative comunicat potrivit legii. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligatiei stabilite prin act, daca acesta nu a fost comunicat.

Lipsa unuia dintre elementele actului administrative fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrative sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal (cu exceptia actelor emise prin intermediul mijloacelor informatice) atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Organul fiscal poate indrepta erorile material din cuprinsul actului administrative fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrative corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

Organul fiscal poate indrepta erorile material din cuprinsul actului administrative fiscal, din oficiu sau la cerea contribuabilului. Actul administrative corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

Actele administrative fiscal se modifica sau se desfiinteaza in situatii cum sunt:

-indreptarea erorilor material;

-constatarea nulitatii;

-dovedirea titularului dreptului de proprietate

-desfiintarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificarii ulterioare;

-anularea sau indreptarea actului de executare ori al titlului executoriu contestat, ca urmare a solutionarii contestatiei la executarea silita;

-desfiintarea totala sau partial a actului administrative atacat, ca urmare a solutionarii de catre organul fiscal competent a contestatiei formulate.

Solutia fiscala individuala anticipata este actul administrative emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unei situatii fiscale de fapt viitoare.

Acordul de pret in avans este actul administrative emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea condditiilor si modalitatilor in care urmeaza sa fie determinate,pe parcursul unei perioade fixe, preturile de transfer, in cazul tranzactiilor effectuate intre personae afiliate, astfel cum sunt definite in Codul fiscal.

Solutia fiscala individuala anticipate sau acordul de pret in avans se comunica numai contribuabilului caruia ii sunt destinate. Acestea sunt opozabile si obligatorii fata de organele fiscale, numai daca termenii si conditiile acestora au fost respectate de contribuabil. Prin cerere contribuabilul propune continutul solutiei fiscal individuale anticipate sau al acordului de pret in avans, dupa caz.

In solutionarea cererii contribuabilului se emite solutia fiscala individuala anticipate sau acordul de pret in avans. In situatia in care contribuabilul nu este de accord cu Solutia fiscal individuala anticipate sau cu acordul de pret in avans emis, va transmite, in termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Solutia fiscala individuala anticipata sau acordul de pret in avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.

Contribuabilul, titular al unui acord de pret in avans, are obligatia de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de realizare a termenilor si conditiilor acordului in anul de raportare. Raportul se depune pana la termenul prevazut de lege pentru depunerea situatiilor financiare anuale.

Solutia fiscal individuala anticipata si acordul de pret in avans nu mai sunt valabile daca prevederile legale de drept material fiscal in baza carora a fost luata decizia se modifica.

Petru emiterea unei solutii fiscale individuale anticipate,precum si petru emiterea sau modificarea unui acord de pret in avans, emitentul incaseaza tarife care se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat in cazul in care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea solutiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de pret in avans ori se intrerupe procedura de emitere, in conditiile aprobate prin hotarare a Guvernului. Termenul pentru emitere unui acord de pret in avans este de 12 luni in cazul unui acord unilateral, respective de 18 luni in cazul unui acord bilateral sau multilateral, dupa caz. Termenul pentru emiterea solutiei fiscal individuale este de 45 de zile. Procedura referitoare la emiterea solutiei fiscale individuale anticipate si a acordului de pret in avans trebuie aprobata prin hotarare a Guvernului.

Domiciliul fiscal al contribuabilului si competenta organelor fiscal

In cazul creantelor administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin domiciliul fiscal intelegem:

-adresa de domiciliu sau adresa unde locuieste efectiv( daca este diferita de cea din bulletin), in cazul persoanelor fizice;

-sediul social, locul unde se exercita gestiunea administrative si conducereaa efectiva a afacerilor sau locul in care se afla majoritatea activelor, in cazul persoanelor juridice;

-adresa persoanei care reprezinta entitatea sau asocierea, iar in lipsa unei asemenea personae, adresa de domiciliu al oricaruia dintre asociati, in cazul asocierilor si altor entitati fara personalitate juridica.

In cazul celorlalte creante fiscale, domiciliul fiscal este acelasi cu domiciliul stability potrivit regulilor de drept comun sau sediul social inregistrat potrivit legii.

Organele fiscale sunt autoritati publice, carora li s-au stabilit, prin lege, anumite competente in rezolvarea unor problem procesuale fiscal.

Competenta generala. Organele fiscal au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale in materie fiscal. In cazul impozitului pe venit, prin hotarare a Guvernului se poate stabili alta competenta speciala de administrare.

Impozitele si taxele si alte sume care se datoreaza in vama sunt administrate de catre organelle vamale.

Competenta teritoriala. Pentru administrarea impozitelor,taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general considerat, competenta revine acelui orgam fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau al platitorului de venit, in cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursa, in conditiile legii.

In cazul contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitati pe teritoril Romaniei printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal pe al carui teritoriu se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri.

Competenta de administrare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilita in sarcina altor organe fiscal, prin ordin al ministrului finantelor publice.

Competenta in cazul sediilor secundare. In cazul in care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sedii secundare, competenta teitoriala pentru administrarea acestora revine organului fiscal in a carui raza teritoriala acestea se afla situate.

Competenta teritoriala a compartimentelor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale. Compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor, si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitatilor administrative-teritoriale.

Competenta speciala. In situatia in care contribuabilul nu are dimiciliul fiscal , competenta teritoriala revine organului fiscal in raza caruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitilor legale fiscale. Acelasi organ fiscal este competent si pentru luarea de urgenta a masurilor legale ce se impun in cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei e impunere reale, precum si in caz de executare silita.

Conflictul de competenta. Exista conflict de competenta cand doua sau mai multe organe fiscale se declara de opotriva comeptente sau necompetente. In acest caz organul fiscal care s-a infestit primul sau care s-a declarant ultimul necompetent va continuat procedura in derulare si va solicita organului ierarhic superior comun sa hotarasca asupra conflictului. In cazul in care organelle fiscale intre care apare conflictul de competenta nu sunt subordinate unui organ ierharhic comun, conflictul de competenta ivit se solutioneaza de catre Comisia fiscala central din cadrul Ministerul Finantelor Publice.

In cazul bugetelor locale, Comisia fiscala centrala se completeaza cu cate un reprezentant al Asociatiei Comunelor din Romania, Asociatiei Oraselor din Romania, Asociatiei Municipiilor din Romania, Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, precum si a Ministerul Adiministratiei si Internelor.

Acord asupra comeptenei. Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, detine competenta teritoriala, precum si al contribuabilului in cauza, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de adiministrare a acestuia.

Conflictul de interese. Functionarul public din cadrul organului fiscal implicat intr-o procedura de administrare se afla in conflict de interese daca:

-in cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este sot /sotie al/a contribuabilului, este ruda pana la gradul al-3-a al contribuabilului, este reprezentant sau imputernicit al contribuabilului;

-in cadrul procedurii respective poate dobandii un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

-exista un conflict intre el, sotul/sotia, rudele sale pana la gradul al-3-lea incluasiv si una dintre parti sau sotul/sotia, rudele partii pana la gradul al-3-lea inclusiv;

-in alte cazuri prevazute de legi.

Abtinerea si recuzarea. Functionarul public care stie ca se afla in una dintre situatiile prevazute mai sus este obligat sa ne instinteze conducatorul organului fiscal si sa se abtina de la indeplinirea procedurii. In cazul in care conflictul de interese se refera la organul fiscal, acesta este obligat sa instinteze organul ierharhic superior. Abtinerea se propune se functionarul public si se decide de indata de conducatorul organului fiscal sau de organul ierharhic superior. Contribuabilul implicat in procedura in derulare poate solicita recuzarea funcitonarului public aflat in conflict de interese. Recuzarea functionarului public se decide deintata de catre conducatorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacata la instanta judecatoreasaca competenta. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare in derulare.

Mijloacele de proba

Pentru determinarea starii de fapt fiscal, organul fiscal administreaza mijloacele de proba ca mijloace de convingere admise de lege, pentru a demonstra existent sau inexistenta oricaror fapte juridice, situatii, imprejurari relevante fiscal. Astfel, potrivit Codului de procedura fiscala, organul fiscal poate proceda la:

-solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor personae;

Ori de cate ori este considerat necesar, organul fiscal va putea solicita prezenta contribuabilului la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei fiscale a acestuia. Cand este cazul, solicitarea va fi facuta in scris si va cuprinde obligatoriu: data, ora, locul la care contribuabilul este obligat sa se prezinte; baza legala a solicitarii; scopul solicitarii; documentele pe care contribuabilul este obligat sa le prezinte.

Contribuabilul sau alta persoana imputernicita de acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru determinarea starii de fapt fiscal. Organul fiscal poate solicita informati si altor personae cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economie sau juridice. Aceste informatii vor fi luate in consierare numai in masura in care sunt confirmate si de alte mijloace de proba.

Cererea de furnizare a informatiilor se formuleaza in scris si va specifica natura informatiior solicitate pentru determinarea starii de fapt fiscal si documentele care sustin informatiile furnizate.

Declaratia persoanelor obligate sa furnizeze informatii va fi, dupa caz, prezentata sau consemnata in scris.

In situatia in care persoana obligata sa furnizeze informatii in scris este, din motive independente de vointa sa, in imposibilitatea de a scrie, organul fiscal intocmeste un process-verbal.

-solicitarea de expertize;

Ori de cate ori considera necesar, organul fiscal are dreptul sa apeleze la serviciile unui expert pentru intocmirea unei expertize. Organul fiscal are obligatia sa comunice contribuabilului numee expertului desemnat prin decizia sa.

Contribuabilul poate sa un expert pe cheltuiala proprie.

Expertii au obligatia sa pastreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobandesc.

Expertiza se intocmeste in scris si trbuie sa raspunda obiectivelor stabilite.

Onorariile stabilite pentru expertize vor fi platite de la bugetele organelor fiscal care au apelat le serviciile expetului,dupa caz.

-folosirea inscrisurilor;

In vederea stabilirii starii de fapt fiscal, contribuabilul are obligatia sa puna la dispozitia organului fiscal, register, evidente, documente de afaceri si orice alte inscrisuri. Organul fiscal are drepttul de a solicita si altor personae informatii, daca starea de fapt fiscal nu a fost clarificata pe baza inscrisurilor puse a dispozitie de catre contribuabil.

Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a inscrisurilor la sediul sau ori la domiciliul fiscal al prsoanei obligate sa le prezinte.

Organul fiscal are dreptul sa retina, in scopul protejarii impotriva instrainarii sau distrugerii, documente, acte, inscrisuri, register si documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, inregistrarii si achitarii obligatiilor fiscal de catre contribuabil, pe o perioada de maxim 30 de zile. In cazuri exceptionale, cu aprobarea conducatoului organului fiscal, perioada de retinere poate fi prelungita cu maximum 90 de zile.

-efectuarea de cercetari la fata locului;

In conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, intocmind in acest sens un process-cerbal care va cuprinde constatarile effectuate.

Contribuabilii au obligatia sa permita functionarilor imputerniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceasta actiune, intrarea acestora pe terenuri, in incaperi si in orice alte incinte, in masura in care acest lucru este necesar pentru a face constatari in interes fiscal.

Detinatorii terenurilor ori incintelor respective vor fi instiintati in timp despre cercetare. Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refua intrarea in domiciliu sau resedinta.

In caz de refuz, intrarea in domiciliul sau in resedinta persoanei fizice se fac cu autorizarea instantei judecatoresti competente, dispozitiile privind ordonanta presedintiala din Codul de procedura civila fiind aplicabile.

La cererea organului fiscal, organelle de politie, jandarmerie ori alti agrnti ai fortei publice sunt obligati sa ii acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor legale.

Sotul/sotia si rudele contribuabilului pana la graul al-3-lea inclusive pot refuza, potivit prevederilor Codului fiscal, furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor inscrisuri. Organul fiscal trebuie sa instiinteze aceste personae asupra dreptului lor de refuz.

De asemenea, pot refuza sa furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostinta in exercitatrea activitatii lor, preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecatoresti, auditoria, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii cu exceptia informatiilor cu privire la indeplinirea obligatiilor fiscal stabilite de lege in sarcina lor. Sunt asimilati acestora si asistentii, precum si persoanele care participa la activitatea profesionala a acestora.

Persoanele de mai sus, cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informatii. In regim derogatoriu, in vederea clarificarii si stabilirii reale a situatiei fiscal a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale competenta de a solicita informatii si documente cu relevanta fiscal ori pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabili ori taxabile, organelle vamale, serviciile publice comunitare regim de premise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, serviciile publice pentru eliberarea pasapoartelor simple, serviciile publice de evidenta a persoanelor, precum si alte entitati care detin informatii ori documente cu privire la buburi impozabile sau taxabile, dupa caz, ori la personae care au calitatea de contribuabil, au obligatia furnizarii acestora fara plata.

Autoritatile publice, institutiile publice si de interes public,central si locale, precum si serviciile descentralizate ale autoritatilor publice central trebuie sa furnizeze informatii si acte organelor fiscal, la cererea acestora, fiind obligate sa colaboreze in vederea determinarii starii de fapt fiscal. Nu constituie activitate de colaborare actiunile intreprinse in vederea realizarii atributiilor ce le revin potrivit legii.

Organul fiscal care solicita colaborarea raspunde pentru legalitatea solicitarii iar autoritatea solicitata pentru datele furnizate.

Bancile sunt obligate sa comunice organelor fiscal lista titularilor persoanel fizice, juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridical ce deschid ori inched conturi, forma juridical pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Aceasta se va face bilunarcu referire la conturile deschise sau inchise in perioada anterioara, comunicarea fiind adresata Ministerului

Economiei si Finantelor.

Ministerul Economiei si Finantelor, la cererea justificata a autoritatilor publice central si locale, va transmite informatiile obtinute in scopul indeplinirii de catre aceste autoritati a atributiilor prevazute de lege.

Sarcina proprie in dovedirea situatiei de fapt fiscal poate sa apartina contribuabilului sau organului fiscal:

-contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor si a oricaror cereri adresate organului fiscal;

-organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunerea pe baza de probe sau constatari proprii.

In cazul in care constata anumite bunuri,venituri sau alte valori care, potrivi legii, constitue baza impozabila sau detinute de personae care in mod continuu beneficiaza de castigurile sau de orice foloase obisnuite aduse de acestea sic a persoanele respective declara in scris ca nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor in cauza,fara sa arate insa care sunt titularii dreptului de proprietate, organului fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscal corespunzatoare in sarcina acelor persoane.

In conditiile legii, obligatia fisala privind baza impozabila prevazuta anterior va putea fi stabilita in sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia datoreaza despagubiri persoanelor care au facut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit celor spuse mai sus.

Daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa o etimeze, avand in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare.

Estimarea poate avea loc in situatii cum sunt:

-contribuabilul nu depune declaratii fiscale, sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere;

-contribuabilul refuza sa colaboreze la stabilirea starii de fapt fiscal, inclusive situatile in care contribuabili obstructioneaza sau refuza actiunea de inspectie fiscala;

-contribuabilul nu conduce evidenta contabila sau fiscala;

-cand au disparut evidentele contabile si fiscal sau actele justificative privind operatiunile producatoare de venituri si contribuabilul su si-a indeplinit obligatia de refacere a acestora.

Estimarea va avea in vedere pretul de piata al tranzactiei sau bunului, potrivit Codului fiscal.

Organul fiscal va identifica elemntele cele mai apropiate situatiei de fapt fiscal, luand in considerare pretul de piata, precum si informatii si documente existente, iar in lipsa acestora, organul fiscal va trebui sa aiba in vedere datele si informatiile pe care le detine despre contribuabilii cu activitati similare.

In concluzie, precizam ca toate aceste mijloace de proba reglementate acum de Codul de procedura fiscal, erau administrate dupa regulile Codului de procedura civila. Astfel, legiuitorul a reglementat intr-un mod derogatoriu de la dreptul comun aspectele specifice dreptului financiar-fiscal.

Termene

Termenele de orice fel privindexercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor prevazute de Codul de procedura fiscal, precum si alte dispozitii legale aplicabile in materie, daca legea fiscala nu dispune altfel, se calculeaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.

Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si termenele stabilite in baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite in situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului economiei si finantelor.

Cererile depuse de catre contribuabil potrivit Codului de procedura fiscal se solutioneaza de catre organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare.

In situatiie in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.

Aceste termene nu incep sa curga sau se suspenda cand se ivesc cazuri de forta majora sau caz fortuit.

Obligatiile fiscale se considera a fi indeplinite in termen, fara perceperea de majorari de intarziere sau apliarea de sanctiuni prevazute de lege, daca acestea se executa in termen de 60 de zile de la incetarea evenimentelor prevazute anterior.

Capitolul II

Etapele procedurii fiscale

A.Acte si operatiuni de stabilire a creantelor fiscal

Inregistarea fiscal

Alaturi de actele si operatiunile de constatare a obiectului impozabil si de individualizare a impozitelor sau taxelor datorate, procedura fiscal cuprinde si acte prealabile de inregistrare si de atribuire a codului fiscal pentru fiecare platitor de impozite si taxe.

Astfel, orice persoana sau entitate, subiect al raportului juridic fiscal, primind un cod de identificare dupa cum urmeaza:

-pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor sau alte entitati fara personalitate juridical, codul de inregistrare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

-pentru persoanele fizice codul de identificare fiscal va fi codul numeric personal, atribuit conform legii. Persoanele care nu au cod numeric personal vor fi inregistrate cu numar de identificare fiscal atribuit, conform legii, de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationala de Administrare Fiscala.

-pentru comercianti, inclusive pentru sucursalele acestora care au sediul principal al comertului in strainatate, codul unic de inregistrare atribuit conform procedurii speciale in materie;

-pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, codul de inregistrare fiscal atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

Persoanele juridice, persoanele fizice platitoare de TVA, asocierile si entitatile fara personalitate juridical, precum si persoanele fizice fara cod numeric personal au obligatia de a depune o declarative de inregistrare fiscala in termen de 30 de zile de la data infiintarii sau de la data eliberarii actului legal de functionare, data inceperii activitatii, data obtinerii primului venit, data dobandirii calitatii de angajator.

Contribuabili au obligatia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala , in termen de 30 de zile, infiintarea de sedii secundaresau filiale si sedii secundare in strainatate.

Pe baza declaratiei de inregistrare fiscal, depusa, organul fiscal competent elibereaza certificatul de inregistrare fiscal, in termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei. In certificatul de inregistrare fiscala se inscribe obligatoriu codul de identificare fiscala. Eliberarea certificatelor de inregistrare fiscala nu este supusa taxelor de timbru.

La incetarea conditiilor care au generat inregistrarea fiscala, contribuabili au obligatia de a preda organelor fiscal, in vederea anularii, certificatul de inregistrare fiscala, odata cu depunerea declaratiei de mentiuni.

Organul fiscal organizeaza evidenta platitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate,bugetul asigurarilor pentru somaj, in cadrul registrului contribuabililor, care contine:

-datele de identificare ale contribuabilului;

-categoriile de obligatii fiscal de plata datorate potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligatii fiscal care se inscriu in vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei si finantelor;

-alte informatii necesare administrarii obligatiilor fiscal.

Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de cate ori se constata ca acestea nu corespund starii de fapt reale si vor fi communicate contribuabililor. Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal se face prin decizie emisa de organul fiscal competent, dupa ascultarea prealabila a contribuabilului, potrivit articolului 9 din Codul de procedura fiscala.

Contribuabili persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridical care, in decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaratii fiscal si situatii financiare, nu au efectuat plati si nu au prezentat solicitari orgaului fiscal vor fi trecuti intr-o evidenta speciala.

Obligatia de a conduce evidenta fiscala

In vederea stabilirii starii de fapt fiscal si a obligatiilor fiscal de plata datorate, contribuabilii sunt obligati sa conduca evidente fiscal, potrivit actelor normative in vigoare.

Evidentele fiscale si contabile sunt tinute cu respectarea urmatoarelor reguli stabilite de articolul 78 al Codului de procedura fiscala:

-evidentele contabile si fiscale se pastreaza, dupa caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusive pe support electronic, sau pot fi incredintate spre pastrare unei societati autorizate sa presteze servicii de arhivare. Prin exceptie, evidentele contabile si fiscale ale exercitiului financiar in curs sepastreaza, dupa caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, in perioada 1-25 ale lunii urmatoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor in vederea intocmirii declaratiilor fiscale.

Dispozitiile legale privind pastrarea, arhivarea si limba folosita pentru evidentele contabile sunt aplicabile si pentru evidentele fiscale. In cazul in care evidentele fiscale si contabile sunt tinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe langa datele datele arhivate in format electronic contribuabilul este obligat sa pastreze si sa prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul carora le-a generat.

-contribuabili sunt obligati sa evidentieze veniturile realizate si cheltuielile effectuate din activitatile desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaroralte documente prevazute de lege.

-contribuabili sunt obligati sa utilizeze pentru activitatea desfasurata documente primare si de evidenta contabila stabilite prin lege, achizitionate numai de la unitatile stabilite prin normele legale in vigoare, sis a completeze integral rubricile formularelor, corespunzator operatiunilor inregistrate.

Organul fiscal poate lua in considerare orice evidente relevante pentru impunere tinute de contribuabil.

Obligatia de a depune declaratii fiscal

Dclaratia fiscala este formularul pus la dispozitia contribuabilului de catre organul fiscal, in care se recunosc obligatiile fiscal dar se mentioneaza si bunurile si veniturile din a caror detinere rezulta creante fiscale catre buget.

Declaratiile fiscale sunt acte prin care se declara:

-impozitele, taxele si contributiile datorate in cazul in care, potrivit legii, obligatia calcularii impozitelor si a taxelor revine platitorului;

-bunurile si veniturile impozabile, in cazul in care, potrivit legii, stabiliea impozitului si a taxei se face de organul fiscal;

-impozitele calectate prin stopaj la sursa, in cazul in care platitorul are obligatia de a calcula, de a retine si de a varsa impozite si taxe.

In cazul in care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei si Finantelor va stabili termenul de depunere a declaratiei fiscale. Obligatia de a depune declarative fiscal se mentine si in cazurile in care:

-a fost efectuata plata obligatiei fiscale;

-obligatia fiscal respectiva este scutita la plata conform reglementarilor legale;

-organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obliatia fiscal;

-pentru obligatia fiscal nu rezulta, in perioada de raportare sume de plata, dar exista obligatia declarative conform legii.

In caz de inactivitate temporara sau in cazul obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii sunt scutite la plata impozitului pe venit,organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscal, in functie de necesitatile administrarii obligatiilor fiscal. Asupra termenelor si conditiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului economiei si finantelor.

Declaratia fiscala se intocmeste prin completarea unui firmular pus la dispozitie gratuity de organul fiscal. In declaratia fiscal contribuabiluli trebuie sa calculeze cuantumul obligatiei fiscal, daca acest lucru este prevazut de reglementarea juridical in materie.

Contribuabilul are obligatia de a complete declaratiile fiscal inscriind correct, complet si cu buna-credinta informatiile prevazute de formular, corespunzatoare situatiei sale fiscale.

Obligatia de semnare a declaratiei fiscal se considera a fi indeplinita si in urmatoarele situatii:

-in cazut transmiterii declaratiei fiscal prin intermediul sistemului electronic de plati. Data depunerii declaratiei fiind data debitarii contului platitorului in baza acesteia;

-in cazul transmiterii declaratiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere de la distanta conform reglementarilor articolului 18 alineatul 1 din Codului de procedura fiscala.

Pentru anumite categorii de obligatii fiscal, stabilite pri ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidate, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate, contravaloare corespondentei fiind suportata de catre organul fiscal.

Declaratia fiscal se depune la registratura organului fiscal competent sau la posta prin scrisoare recomandata, aceasta poate fi transmisa si prin mijloace electronice sau sisteme de transmitere potrivit procedurii stabilite de ministrul finantelor publice. Declaratiile fiscal pot fi redactate de organul fiscal sub forma de process-verbal, daca din motive independente de vointa contribuabilului acesta este in imposibilitatea de a scrie.Data depunerii declaratiei fiscal este data inregistrarii acesteia la orgaul fiscal sau data depunerii la posta, dupa caz. In situatia cand declaratia fiscal a fost depusa prin mijloace electronice de transmitere la distanta, data depunerii va fi data inregistrarii declaratiei pe pegina de internet a organului fiscal.

In situatia in care contribuabilul nu depune declarative fiscala, organul fiscal competent poate stabili din oficiu obligatiile fiscale, prin estimarea bazei de impunere, dar nu inainte de trecerea unui termen de 15 zile de la data instiintarii contribuabilului ca a depasit termenul legal de depunere a declaratiei fiscal.

In cazul contribuabililor care au obligatia declararii bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligatiei fiscal se face prin estimarea bazei de impunere. Impunerea din oficiu nu se face in cazul contribuabililor inactivi sau a celor din evidenta speciala atat timp cat se gasesc in aceasta situatie.

Declaratiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de catre un consultant fiscal in conditiile legii, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea.

Declaratiile fiscal pot fi corectate de catre contribuabil din proprie initiative ori de cate ori constata erori in declaratia initiala, prin depunerea unei declaratii rectificative la oranul fiscal competent.

Decizia de impunere

Alaturi de declaratia fiscal, decizia de impunere emisa de catre organul fiscal reprezinta actul prin care se stabilesc impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidate. Astfel decizia de impunere reprezinta actul administrativfiscal emis de organul fiscal competent, prin care se stabilesc obligatii de plata fata de un contribuabil. Actul administrative fiscal are valoare de fapt juridic obligational de drept financiar care se naste intre stat sau colectivitatea locala, pe de o parte si contribuabil, de cealalta parte. Suntem astfel pusi in fata unui fapt juridic complex care este alcatuit din doua elemente:

-faptul juridic fiscal, care reprezinta constituirea unei baze de impunere fiscal prin dobandirea unui bun, realizarea unui venit, savarsirea unei fapte de consum, care, potrivit legii, da nastere unui drept de creanta fiscala si unei obligatii fiscale;

-constatarea si stabilirea printr-un act juridic declarative a faptului juridic fiscal si intocmirea actului administrative fiscal care concretizeaza obligatia fata de bugetul public.

Actul administrative prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscal constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume ce reprezinta resurse financiare publice are natura de titlu de creanta fiscala si bugetara in acelasi timp.

Titlul de creanta reprezinta actul prin care, conform legii, se stabileste si se individualizeaza pbligatia de plata privind creantele fiscale, intocmit de organelle competente. Titluri de creanta pot fi urmatoarele:

-decizia de impunere emisa de organelle competente;

-decllaratia fiscal, angajamentul de plata;

-decizia prin care se stabileste si individualizeaza suma de plata, pentru creantele fiscal care reprezinta majorari de intarziere;

-declaratia vamala si documentul prin care se stabileste datoria vamala;

-procesul-verbal de constatare si sanctionare si ordonanta procurorului, incheierea sau gotararea instantei judecatoresti.

Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului consolidat se stabilesc prin urmatoarele acte administrative fiscale:

-prin declarative fiscala intocmita de catre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, cu respectarea conditiilor de forma si continut stabilite de lege, declaratia asimilata cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificari ulterioare.

Aceasta obligatie exista si in situatia in care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidate sunt scutite la plata conform reglementarilor legale, precum si cazul unei rambursari de taxe pe valoarea adaugata.

In situatiile in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscal este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere;

-prin decizia emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori aceasta modifica baza de impunere.

Decizia de impunere trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru actul administrative fiscal. Decizia de impunere trebuie sa cuprinda si categoria de impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidate, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.

Bazele de impunere se stabilesc separat in urmatoarele situatii:

-cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului;

-cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent territorial. In acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

Daca venitul impozabil este realizat de mai multe persoane atunci acestea pot sa isi numeasca un imputernicit comun in relatia cu organul fiscal.

Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale

Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel. Termenul de prescriptive incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala daca legea nu dispune altfel.

Dreptul e a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 10 ani in cazul in care acestea rezulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Termenul curge de la data savarsirii faptei ce constitue infraciune sanctionata ulterior printr-o hatarare judecatoreasca.

Termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale se suspend ape perioada cuprinsa intre momentul efectuarii inspectiei fiscale si pana la emiterea deciziei de impunere. in rest, termenele mai sus mentionate se interpun si se suspenda potrivit regulilor de drept comun.

Odata cu constatarea impliniri termenului de prescriptie seva proceda la incetarea procedurii de emitere a titlului de creanta fiscala.

Titlul de creanta si particularitatile acestuia

Titlul de creanta fiscala reprezinta modalitatea de individualizare a obligatiei, fiind actul juridic prin care se stabileste intinderea obligatiei de plat ace revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil. Odata individualizata pe persoana si stabilita intinderea obligatiei trebuie facuta plata in conformitate cu regulile care reglementeaza venitul bugetar in cauza. Titlul de creanta este definit ca actul prin care se stabileste si se individualizeaza creantta fiscal, intocmit de organelle competente sau de alte persoane care detin aceste atributii potrivit legii.

Titlul de creanta fiscala este un act juridic unilateral, iar manifestarea de vointa a organului emitent al titlului isi are temiul in legea care imoune in sarcina contribuabilului oblugatia individualizata prin titlu. Titlul de creanta este intocmit intotdeauna in forma scrisa si are character executoriu, fara a fi nevoie de o investire speciala pentru executarea acestuia cand a ajuns la scadenta .

Titlul de creanta intocmit in forma scrisa poate avea caracter explicit: procesul-verbal de impunere, declaratia de impunere, actul de control, documentul de evidenta, declaratia vamala; si caracter implicit in sensul ca obligatiile fiscal stabilite sunt individualizate prin acte juridice care au un alt scop si un alt continut principal. Au caracter de titlu de creanta implicit documentele de plata a salariilor si altor drepturi salariale impozabile si documentele prin care se stabilesc alte drepturi banesti impozabile.

Titlul de creanta mai este numit de Codul de procedura in vigoare si act administrative-fiscal, care se defineste ca fiind actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei cu scopul de a stabili, modifica sau stinge drepturile si obligatiile fiscale. Acesta este emis doar in forma scrisa si are in component sa urmatoarele elemente:

-denumirea organului fiscal emitent;

-data emiterii si data de la care produce efecte;

-date de identificare ale contribuabilului sau ale persoanei imputernicite de acesta;

-obiectul, motivele, temeiul;

-numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal si stampila organului fiscal;

-posibilitatea contestarii, termenul in care se poate depune contestatia si organul unde se va depune;

-mentiuni privind audierea contribuabilului.

Actul administrative-fiscal emis in conditiile de mai sus, cu ajutorul unor mijloace informatice, va fi valabil si fara semnatura pesoanelor imputernicite de organul fiscal, potrivt legii, si fara stampila organului emitent, daca indeplineste cerintele legale aplicabile in materie. Actele care se emit prin mijloace informatice sunt stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

Comunicarea actului administrativ-fiscal se poate face:

-prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrative-fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

-prin persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;

-prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace,cum sunt fax, e-mail,daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.

Lipsa unuia dintre elementele actului administrative-fiscal, cu exceptia celor transmise legal prin mijloace informatice atrage nulitatea. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Organul fiscal poate indrepta erorile material din cuprinsul actului administrative fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrative corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii. In conditii legale, actul administrative-fiscal poate fi modificat sau desfiintat.

Modificarea obligatiilor fiscale

Obligatiile de impozite si taxe individualizate prin titluri de creanta bugetara pot fi modificate numai pentru schimbari intervenite in situatia obiectelor impozabile sau taxabile, in cursul exercitiului financiar, determinat de cerintele aplicarii legislatiei fiscal in concordanta cu situatia de fapt si cu evolutia acestei situatii.

Raportul juridic obligational de drept financiar poate fi modificat insa, pe parcursul derularii sale, pana la stingerea obligatiei in anumite circumstante special. Modificarea raportului juridic obligational, reprezinta operatia juridical in temeiul careia se schimba unul din elementele acestuia: obiectul impunerii.

Principalele situatii care genereaza modificarea obligatiei fiscal initiale, identificate in literatura de specialitate sunt urmatoarele:

-modificarea elementelor care au stat la baza individualizarii obligatiei fiscal, cuprinse in declaratia de impunere, sau constatate direct de catre organelle fiscal si care au stat la baza emiterii titlului de creanta;

Actele normative in materie fiscal cuprind in mod constant dispozitii referitoare la obligatia ce revine contribuabililor de a comunica in timp util organelor de impunere orice modificare intervenita in legatura cu datele declarate initial.

Astfel, modificarea elementelor care au stat la baza individualizarii obligatiei fiscal poate fi adusa la cunostiinta organelor fiscal de catre contribuabil sau poate fi constatata de catre aceste organe prin actiuni de control.

In situatiile se mai sus, ca si atunci cand organelle competente din sfera administratiei sau justitiei, dupa caz, admit integral sau in parte recursurile administrative sau actiunile intrpduse de contribuabili, avand ca obiect stabilirea gresita a obligatiei fiscal, are loc transformarea acesteia. Aceasta consta in transformarea raportului juridic fiscal obligational existent, fara a fi vorba de incetarea efectelor sale, intr-un alt raport juridic obligational in care obligatia veche este inlocuita cu una noua.

Efectele obligatiei initiale se transforma in efectele unei obligatii, intocmindu-se un nou titlu de creanta.

-modificarea actelor normative prin care se institute si reglementeaza venituri bugetare;

Raporturile juridice obligationale de drept financiar sunt relatii financiare supuse reglementarii unor norme de drept. Orice modificare intervenita in continutul normelor juridice va genera implicit modificarea obligatiilor fiscale.

-acordarea inlesnirilor legale la plata obligatiilor fiscal;

Aceasta situatie de modificare a obligatiei fiscale intervine in ipoteza in care, ulterior contestarii si individualizarii obligatiei fiscale in sarcina unui contribuabil, are loc aprobarea solicitarii acestuia de acordare a unor inlesniri prevazute de lege.

La cererea temeinic justificata a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligatiile fiscal restante, atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia, inlesniri de plata, in conditiile legii.

La cererea temeinic justificata a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritatile administratiei publice locale ce administreaza aceste bugete, pot acorda, pentru obligatiile bugetare restante pe care le administreaza, urmatoarele inlesniri de plata:

-esalonari de plata a impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;

-amanari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contributiilor si altor obligatii la bugetul local;

-esalonari la plata majorarilor de intarziere de orice fel, cu exceptia majorarilor de intarziere datorate pe perioada de esalonare;

-amanari si/sau scutiri ori amanari si/sau reduceri de majorari de intarziere, cu exceptia majorarilor de intarziere datorate pe perioada de amanare;

-scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale in conditiile legii.

Acordarea inlesnirilor la plata pentru bugetele locale se stabileste prin acte normative specifice. Pentru acordarea inlesnirilor la plata creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garantii.

Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si neachitate dupa data de 1 iulie 2003 de catre persoane fizice, garantia poate fi: o suma egala cu doua rate medii din esalonare reprezentand obligatii bugetare locale esalonate si dobanzi calculate, in cazul esalonarii la plata, sau o suma rezultata din raportul dintre contravaloarea debitelor amanate si dobanzilor calculate si numarul de luni aprobate pentru amanare la plata, in cazul amanarilor la plata;

Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si neachitate dupa data de 1 iulie 2003 de catre persoanele juridice, garantia este de 100% din totalul creantei bugetare locale pentru care s-a acordat inlesnirea.

Analiza unor reglementari adoptate in timp, active la un moment dat pentruanumite prioade de timp, poate fi edificatoare pentru tema cercetata.

Procedural, graficul și condițiile în care se acordă înlesnirile, se stabilesc printr-o convenție încheiată între creditorul bugetar și debitor.

Analiza oportunității acordării înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante se face pe baza criteriilor de performanță economico-financiară și de disciplină fiscală a contribuabililor, prevazute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2002, criterii care pot fi actualizate anual printr-o hotărâre a GuvernuluiȘ

Vechimea contribuabilului;

Raportul dintre vechimea arieratelor și vechimea contribuabilului;

Mobilitatea contribuabilului din punct de vedere al sediului, cu excepția cazului în care sediul este în aceeași localitate, sau după caz, în același sector al Municipiului București;

Mențiuni la Registrul Comerțului privind schimbarea acționarului sau a asociatului principal;

Îndatorarea financiară;

Lichiditatea globală;

Solvabilitatea;

Date privind declarații de impozite, taxe și contribuții;

Obligații neachitatea în contul impozitelor cu stopaj la sursă;

Dacă a beneficiat anterior de înlesniri;

Contribuabilul a avut relații contractuale cu unități economice cu finanțare bugetară și nu a încasat la termen contravaloarea acestora;

Situația privind achitarea debitelor anului curent;

Contribuabilul a fost sancționat pentru evaziune fiscală.

O nouă cerere pentru acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor bugetare nu poate fi depusă timp de 12 luni de la data nerespectării înlesnirilor anterioare acordate.

În afara cadrului general pe care îl oferă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2002, înlesniri la plata unor obligații bugetare au fost acordate și prin acte normative speciale, precum:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2001 pentru scutirea de la plata obligațiilor bugetare aferente minelor și carierelor închise, aflate în conservare;

Hotărârea Guvernului nr. 1300/2001 privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat pentru unele societăți comerciale.

Stingerea creanțelor fiscale

Creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire,anulare, prescripție și prin alte modalități prevazute de lege.

Stingerea obilgației prin plată.

Plata sumelor datorate cu titlu de impozite, taxe, amenzi, contribuții se poate face prin plata directă, reținere la sursă, aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile. Executarea prin plată poate avea loc fie prin virare, fie în numerar. Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.

Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere.

În cazul stingerii prin plată a obligației fiscale, momentul plății este:

În cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

În cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal;

În cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștamplia și semnătura autorizată a acestora;

Pentru obligațiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.

Stingerea bligației prin compensare.

Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume când ambele părți deobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel. Contribuabilul poate deveni creditor ca urmare a unor plăți nedatorate la buget, fie pentru că nu există titlu de creanță în contra sa, fie pentru că suma plătită a fost mai mare decât cea datorată.

Creanțele fiscale administrate de unitățile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurența celei mai mici sume când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor dacă legea nu prevede altfel.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituire ori rambursarea sumelor cuvenite acestora, după caz, în ordinea prevazută de lege.

Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce.

Compensarea creanțelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiași buget urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:

Bugetul de stat;

Fondul de risc pentru garanții de stat, pentru âmprumuturi externe;

Bugetul asigurărilor sociale de stat;

Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

Bugetul asigurărilor pentru șomaj

Se restituie, la cerere debitorului următoarele sume:

Cele plătite fără existența unui titlu de creanță;

Cele plătite în plus față de obligația fiscală;

Cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

Cele plătite,ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

Cele de rembursat de la bugetul de stat;

Cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

Cele rămase după efectuarea distribuirii în procedura executării silite;

Cele rezultatea din valorificare bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

Sumele de restituit reprezentând diferențe de impozit rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Stingerea obligației fiscale prin anulare

Actele care declară anularea unor obligații fiscale pot fi cu caracter general (amnistia fiscală) sau individual. Amnistia fiscală se declară prin acte ale legiuitorului și este determinată de condiții social economice sau politice deosebite. Ordonanța nr. 92/2003 prevede că anularea creanțelor fiscale se poate dispune în cazuri excepționale, pentru motive temeinice de către Guvern.

Creanțele fiscale pot fi anulate, cu caracter individual, de către conducătorul organului de executare, în situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite. De asemenea, creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 de lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabilește plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate.

Stingerea obligației fiscale prin prescripție

Prescripția extinctivă sau liberatorie este o instituție importantă și pentru dreptul financiar, constituind un mijloc de stingere a obligațiilor bugetare. Dreptul comun al prescripției extinctive în constituie Decretul nr. 167/1958, pentru prescripția dreptului material la acțiune și art. 405 Cod Procedură Civilă, pentru prescipția dreptului de a cere executarea silită, cu mențiunea că aceste ultime texte fac trimitere și la alte cazuri prevăzute de lege pentru întreruperea și suspendarea cursului prescripției.

Codul de Procedură Fiscală reglementează, prin reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun al prescripției extinctice, prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale și prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale. Regulile cuprinse în Codul de Procedură Fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului, acolo unde acest cod nu dispune aplicându-se dispozițiile Codului de procedură civilă. Cu alte cuvinte, Codul de procedură fiscală constituie o lege aplicabilă cu prioritate în materia administrării impozitelor, taxelor și altor contribuții datorate bugetului care se completează cu dispozițiile legii generale, care va fi, după caz, Decretul nr. 167/1958 sau art. 405 Cod procedură civilă, în măsura în care legea specială tace.

Reglementarea prescripției extinctive în materie fiscală prin reguli speciale este justificată de specificul raporturilor de drept financiar, de poziția părților în aceste raporturi și de caracterul executoriu al titlului de creanță fiscală emis de organil fiscal.

Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea nu dispune altfel. Acest termen începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevîzute de legea penală. Acest termen curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Aceste termene se interpun și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru interpunerea și suspendarea termenului de prescrpție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun. În afara cazurilor de suspendare din dreptul comun, termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

Dacă organul fiscal constată implinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală.

B. Prescripția dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea.

Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani socotiți de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept. Acest termen se aplică si creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

Cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se suspendă:

În cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

În cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevazută de lege ori a fost dispusă de instanța judecatorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

Pe perioada valabilitații înlesnirii acordate potrivit legii;

Cât timp debitorul iși sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;

În alte cazuri prevazute de lege.

Termenul de prescripție se întrerupe:

În cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea temenului de prescripție a dreptului la acțiune;

Pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;

Pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

Pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitații contribuabilului;

În alte cazuri prevăzute de lege.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică pe plătitori.

Sumele achitate de dibitor in contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu se restitue.

Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea. Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitati

Insolvabilitatea

Creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în cazul în care debitorul respectiv se gasește în stare de insolvabilitate.

Procedura de insolvabilitate este aplicabilă in următoarele situații:

Când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;

Când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;

Când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;

Când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și la acesta ori in alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;

Când, potrivit legii, debitorul persoană juridică își încetează existența și au rămas neachitate obligațiile fiscale.

Pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată.

În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor și de executare silită.

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment

Organul de executare este obligat ca pentru creanțele fiscale datorate de comercianți, societați comerciale, cooperative de consum ori cooperative meșteșugărești sau persoane fizice să ceară instanțelor judecătorești competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, in condițiile legii.

Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se vor înainta instanțelor judecatorești și sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.

Darea în plată

Reprezintă o modalitate de stingere a creanțelor fiscale, la cerea debitorului și cu acordul creditorului fiscal. Astfel, creanțele adminstrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională a Administrării Fiscale și cele ale bugetelor locale pot fi stinse prin cererea debitorului de a trece buburile sale imobile in proprietatea publică a statului sau a unitaților administrativ-teritoriale.

Cererea se analizează de o comisie specială a organului fiscal competent și va hotarâ, prin decizie, asupra soluționării acesteia. Dacă se admite cererea, organul fiscal competent va încheia un proces-verbal de trecere in proprietatea publică a bunului imobil și ștergerea creanțelor fiscale.

Cererea se respinge numai pentru bunurile imobile ieșite din uz sau lipsite de interes public.

Procesul verbal încheiat in condițiile arătate mai sus constitue titlu de proprietate, ca efect al dării în plată. Operațiunea de transfer este scutită de plata taxei pe valoarea adăugată. Apoi bunul imobil este dat spre administrare în condițiile legii.

Cheltuielile de administrare legate de preluarea imobilului, până la data încheierii procesului verbal se suportă de instituția publică solicitantă. Dacă se hotărăște de Guvern darea în administrare către o altă instituție publică decât cea solicitantă, cheltuielile se suportă de instituția publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.

Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită

Până la adoptarea Ordonantei nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, în România, materia a fost reglementată prin Decretul nr. 221/1960 si Hotarârea nr. 772/1960 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960. Dispozițiile Ordonanței nr. 11/1996, aplicabile creanțelor bugetare canstând în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, se completau cu dispozițiile Codului de procedură civilă. În cazul în care executarea silită asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost începută atât pentru realizarea titlurilor de creanțe bugetare, cât și pentru titluri ce se executau potrivit dreptului comun ori a altor dispoziții legale, executarea se făcea potrivit Ordonanței nr. 11/1996, de către organele de executare prevăzute de acestea.

Executarea silită a creanțelor fiscale intervine atunci când debitorul nu-și platește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale care administrează creanțe fiscale fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.

În cazul creanțelor bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi juridice contractuale, executarea silită a debitorilor se face prin organele proprii, care sunt abilitate să ducă la îndeplinire prevederilor codului de procedură fiscală.

Aspecte generale privind executarea silită a creanțelor fiscale

Executarea silită a creanțelor fiscale este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, care este statul, prin organul fiscal competent, constrânge pe contribuabilul care nu-și executa de bunăvoie, la termen, obligația stabilită prin titlu de creanță fiscală să-și îndeplinească această obligație.

Părțile în executarea silită sunt Statul, prin organele sale și debitorul contribuabil, care nu și-a executat obligația de plată benevol, la termen. Terțul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terțul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.

Organele de executare silită și competența acestora

Organele cu atribuții de executare silită, abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, sunt:

Organele fiscale care administreaza creanțe fiscale;

Organele proprii ale instituțiilor publice și ale Băncii de Export-Import a României EXIMBANK SA, pentru creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de aceste instituții și care provin din venituri proprii ori raporturi juridice fiscale.

Sub aspect teritorial, competența de executare aparține organului de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executari revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are domiciliul fiscal.

Organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la executarea silită a bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului.

Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe de executare competente teritorial, comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum și orice alte date utile pentru identificarea debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face de către organele de executare fiscală.

Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înștiințându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

În cazul în care debitorilor solidari, organul de executare coordonator este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deține mai multe venituri sau bunuri urmăribile. În acest caz, organul de executare coordonator înscriie în întregime debitul în evidențele sale și ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalți debitori.

Executorii fiscali. Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului și a terților prin legitimașia de executor fiscal și delegație emisă de organul de executare silită.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:

Să intre în oice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta își păstrează bunrile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum și să analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul identificării terților care datorează ssau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

Să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și să cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile;

Să solicite și să cerceteze orice document sau element sau material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

Executorul fiscal poate intra în încaperile ce reprezintă domiciliul sau rețedința unei persoane fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanței judecătorești competente.

Accesul executoului fiscal în locuință, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6:00-20:00, în zilele lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceași zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc și la alte ore decât cele menționate, precum și în zilele nelucrătoare, în baza autorizației instanței de judecată.

În absența debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile debitorului ori în care se găsesc bunuri aparținând acestuia, executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a doi martori majori.

Condițiile începerii executării silite:

Existența unui titlu executoriu. Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris în care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul executoriu va conține, pe lângă elementele prevăzute de articolul 42 alineatul 2 din Codul de procedură fiscală pentru actul administrativ fiscal și: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al debitorului, precum si orice alte date de identificare, cuntumul si natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, e transmit in termen de 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor fiscale competente.

În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuntumul debitului ce face obiectul executării.

Creanța fiscală trebuie să fie eligibilă. Titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului la plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Înștiințarea de plată a debitorului. Executarea silită începe numai după e organul fiscal a transmis debitorului înștiințarea de plată prin care i se comunică acestuia suma datorată, iar după înștiințare au trecut 15 zile de la comunicare. Înștiințarea de plată este act premergător executarii silite.

Somația. Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

Reguli privind executarea silită

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.

În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitațile de executare silită prevăzute de codul de procedură fiscală.

Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.

Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor înscrise cu titlu executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților și altor sume.

În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constitue titlu executoriu, care se comunică debitorului.

Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Evaluarea bunurilor supuse executării silite

Bunurile supuse valorificării vor fi evaluate prin organe și persoane de specialitate, care sunt obligate să își îndeplinească atribuțiile ce le revin în acest sens. Organul de executare va actualiza prețul de evaluare ținând cont de rata inflației. Atunci când se consideră necesar, orgaul de executare va proceda la o nouă evaluare.

Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite.

Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Executarea silită se suspendă:

Când debitorului i-a fost aprobată înlesnirea la plată, iarulterior i-a fost comunicată acestuia;

Instanța judecătorească sau creditorul fiscal au dispussuspendarea exercitării silite;

În alte cazuri prevăzute de lege.

În situația în care măsurile de executare silită prin poprire duc la imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul fiscal, la cererea debitorului, poate dispune suspendarea temporară fie totală, fie parțială a popririi.

Termenul de suspendare este de cel mult 6 luni de la data comunicării de organul fiscal către bancă sau alt terț poprit a suspendării popririi.

În reglementările inițiale ale Codului de procedura fiscală, executarea silită se întrerupea în cazul declarării stării de insolvabilitate a debitorului și în alte cazuri prevăzute de lege. Prin modificările aduse acestuia, executarea silită nu se mai întrerupe pe perioada în care contribuabilul este declarat insolvabil.

Executarea silită încetează în următoarele cazuri:

Titlul executoriu a fost desființat;

S-au achitat toate sumele restante cuprinse în titlul executoriu, inclusiv majorările de întârziere și cheltuielile de executare;

Alte cazuri prevăzute de lege.

Constituirea de garanții

Organul fiscal poate solicita constituirea de garanțtii pentru:

Suspendarea executării silite, în condițiile prevăzute de lege;

Ridicarea măsurilor asiguratorii;

Asumarea obligației de plată de către altă persoană prin angajament de plată;

În alte cazuri prevăzute de lege.

Garanțiile se pot constitui prin:

Consemnarea de mijloace bănesști la o unitate a Trezoreriei Statului;

Scrisoare de garanție bancară;

Ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară;

Gaj asupra unor bunuri imobile;

Fidejusiune.

Contractele de ipotecă și/sau gaj trebuie încheiate cu respectarea condițiilor de fond fi formă prevăzute de lege.

Dacă nu s-a realizat scopul pentru care s-au solicitat garanțiile, organul competent se va putea îndestula din garanțiile depuse procedând la valorificarea acestora prin modalitățile și procedura prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.

Cesiunea produce efecte fața de organul fiscal numai de la data la care aceasta i-a fost notificată si desființarea cesiunii sau constatarea nulitații acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă organului fiscal.

Executarea silită prin poprire

Poprirea este acea formă prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care acesta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Ea constă în indisponibilizarea bunurilor urmărite în mâinile terțului, debitor al datorinicului urmărit, urmată, după caz, de plata directă a creanței poprite creditorului sau, după consemnare, plata prin intermediul organului de executare.

Sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de articolul 409 Cod procedură civilă.

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Înființarea popririi este adusă la cunoștiința debitorului urmărit. Terțul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut să înștiințeze organul de executare dacă datoreză vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului.

Poprirea nu este supusă validării, aceasta se consideră înființată la data la care terțul porit, prin înștiințarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului de 5 zile în care trebuie să confirme dacă datoreză bani debitorului.

Poprirea înființată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terțului poprit, și înștiințarea despre acesta debitorului.

După înființarea popririi terțul poprit este obligat să facă de îndată reținerile prevăzute de lege și să vireze sumele reținute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre existența altor creditori.

În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunța în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferința stabilită de lege.

Pentru stingerea creanțelor fiscale debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra conturilor bancare. În acest caz, odată cu comunicarea somției și a titlului executoriu, făcută debitorului, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.

Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor, și nu vor accepta alte plăți din conturile acestora până achitarea integrală a obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale.

Încălcarea prevederilor legale atrage nulitatea oricărei plăți și răspunderea solidară a terțului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somație, organul de executare va înștiința de îndată în scris băncile pentru sistare totală sau parțială a indisponibilizării conturilor și reținerilor.

Dacă debitorul are conturi deschise la mai multe bănci, pentru realizarea creanței bugetare, în măsura în care este necesar, executarea silită prin poprire se va putea întinde concomitent asupra mai multor conturi bancare.

Dacă terțul poprit înștințeaza organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu respectă dispozițiile legale privind efectuarea reținerilor și distribuirea sumelor, precum și în cazul în care invocă alte neregularități în legătură cu drepturile și obligațiile părților privind înființarea popririi, organul de executare se va putea adresa instanței judecătorești în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit. Pe baza cererii organului de executare ori a altei părți interesate, precum și a probelor administrate, instanța va pronunța menținerea sau desființarea popririi.