Aspecte Generale Privind Drepturile Patrimoniale DE Autor

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTURILE PATRIMONIALE DE AUTOR

1.1.NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTURILE PATRIMONIALE DE AUTOR

1.1.1.Aspecte.generale……………………………………………………………….5

1.1.2. Definiția dreptului patrimonial de autor……………………………….7

1.1.3. Clasificarea drepturilor patrimoniale de autor………………………8

1.1.4. Dreptul de a decide utilizarea operei……………………………………9

1.2. CONȚINUTUL DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

1.2.1. Dreptul de a utiliza opera…………………………………………………..8

1.2.2. Dreptul de suită……………………………………………………………….18

1.1.3. Dreptul de autor si regimul matrimonial……………………………..21

1.1.4. Durata protectiei drepturilor patrimoniale de autor……………..22

CAPITOLUL II. CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

2.1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

2.1.1. Aspecte generale…………………………………………………………….23

2.1.2. Caracterele juridice si formele cesiunii………………………………25

2.1.3. Obiectul, părțile si forma contractului de cesiune………………..27

2.2 CLAUZELE ESENTIALE ALE CONTRACTULUI

2.2.1. Aspecte generale……………………………………………………………..31

2.2.2. Prezentarea clauzelor esențiale ale contractului de cesiune..32

2.2.3. Remunerația autorului……………………………………………………..32

2.3. DESFIINTAREA CONTRACTULUI DE CESIUNE

2.3.1. Aspecte generale……………………………………………………………..35

2.3.2. Rezilierea contractului……………………………………………………..35

2.3.3. Nulitatea contractului……………………………………………………….37

CAPITOLUL III. SPECII ALE CONTRACTULUI DE CESIUNE A DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

3.1. CONTRACTUL DE EDITARE

3.1.1. Caracterele contractului de editare…………………………………….39

3.1.2. Părțile contractului………………………………………………………….40

3.1.3. Obiectul contractului……………………………………………………….40

3.1.4. Forma si conținutul contractului de editare……………………….42

3.1.5. Dreptul de preferința al editorului………………………………………43

3.1.6. Efectele contractului de editare………………………………………….43

3.1.7. Trasmiterea contractului de editare…………………………………….47

3.1.8. Încetarea contractului de editare……………………………………….47

3.2. CONTRACTUL DE REPREZENTARE TEATRALĂ SI DE EXECUTIE MUZICALĂ

3.2.1. Părțile contractului…………………………………………………………..48

3.2.2. Obiectul contractului…………………………………………………………49

3.2.3. Forma si conținutul contractului………………………………………..49

3.2.4. Transmiterea contractului………………………………………………….51

3.2.5. Încetarea contractului……………………………………………………….51

3.3. CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE

3.3.1. Reglementare……………………………………………………………………52

3.3.2. Definție……………………………………………………………………………54

3.3.3. Părțile……………………………………………………………………………..54

3.3.4. Contractul de închiriere si contractul de împrumut public……..55

3.3.5. Contractul de închiriere si contractul de împrumut de folosință55

3.3.6. Caracterele juridice……………………………………………………………56

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..……61

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTURILE

PATRIMONIALE DE AUTOR

SECTIUNEA 1.1

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR

1.1.1. Aspecte generale

Utilizând formula “drept de autor”, teoreticienii au avut in vedere atât sensul de instituție juridică, cât și pe acela de drept subiectiv de autor. În sens de insituție, prin dreptul de autor se are în vedere ansamblul normelor care reglementează relațiile sociale ce țin de crearea și valorificarea operelor literare, stiințifice sau artistice.

Ca drept subiectiv, dreptul de autor este posibilitatea conferită autorului unei opere de a-și exploata cum crede el de cuviință rezultatul muncii sale, pe plan literar, artistic sau stiințific.

Legea nr. 8/1996 stabilește prin alin. 1 al art. 3 că autor este persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Calitatea de autor decurge din faptul realizării unei opere, chiar in forma nerealizată. Conform următorului articol al actului normativ mai sus menționat, se prezumă a fi autor, pană la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunostiiță publică.

În capitolul IV din partea I a titlului I, din Legea nr. 8/1996, leguitorul stabilind conținutul dreptului de autor, reglementează doua categorii de drepturi ce se nasc din realizarea unei opere de creație intelectuală, respectiv, drepturile morale si drepturile patrimoniale de autor.

Cele două categorii de drepturi sînt drepturi subiective civile, astefel prerogativele recunoscute autorului sau succesorilor acestuia, garantate si protejate juridic, de a avea o anumită conduită sau de a pretinde de la celelalte persoane fizice sau juridice o anumită conduită, care poate consta, dupa caz, în a da, a face sau a nu face ceva , și la nevoie, de a aplela la forța coercitivă a statului prin organele sale abilitate pentru ocrotirea sau restabilirea acestora.

Asemeni orcăror drepturi subiective civile, drepturile subiective rezultate din activitatea intelectuală se prezină sub forma unor posibilități recunoscute, garantate si protejate juridic, aparținând autorului unei opere de creație intelectuală sau succesorilor acestuia.

Aceste drepturi conferă autorului prerogativa de a decide conduita, atât față de opera, cat si față de terți.

Specificul conținutului dreptului de autor constă în aceea că orice raport juridic de drept de autor, din momentul in care a luat ființă, conține în același timp si drepturi morale de autor si drepturi patrimoniale de autor.

Prin drept moral de autor se ințelege dreptul subiectiv al carui conținut nu este exprimat in formă pecuniară.

Articolul 10 al legii nr. 8/1996 reglementează cele cinci drepturi morale, respectiv, dreptul de divulgare al operei, dreptul la paternitate asupra operei, dreptul la identitatea operei, dreptul de a pretinde respectarea integritații si dreptul de a retracta opera. Aceste drepturi sunt inalienabile si insesizabile.

După cum am precizat anterior, conținutul dreptului de autor implică nu numai existența drepturilor morale, ci și existenta unui ansamblu de drepturi patrimoniale de autor.

Drepturile patrimoniale de autor sunt in strânsa corelație cu drepturile morale de divulgare si de paternitate, pe de o parte, si pe de altă parte, cu drepturile morale la inviolabilitate si la retractare.

Având în vedere că drepturile pastrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau stiințifice sunt drepturi evaluabile în bani acestea imprumută toate caracteristicile generale ale orcărui drept civil.

Cu toate acestea, avându-și izvorul în crearea unei opere, aceste drepturi prezintă, in concordanță cu dispozitiile Legii nr. 8/1996 unele trasături particulare. Fiiind drepturi subiective civile, stâns legate de persoana autorului, sunt intuitu personae. Aceste drepturi sunt opozabile aerga omnes. Faptul că durează pe tot parcursul vieții autorului, iar dupa moartea autorului se transmit succesorilor, conferă caracterul temopar al acestui drept. Conform dispozițiilor art. 39 si urmatoarele ale actului menționat, aceste drepturi pot face obiectul instrăinării sau al cesiunii exclusive sau neexclusive. Prin dreogare de la dreptul comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise pe calea moștenirii.

1.1.2. Definiția dreptului patrimonial de autor

Doctrina juridică a oferit o serie de definții în ceea ce privește dreptul de autor. Majoritatea autorilor au definit aceste drepturi ca fiind drepturi subiective civile cu un conținut economic, legate de nașterea si exploatarea unei opere.

Prof. Teodor Bodoașcă apreciază :” drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau stiințifice sunt drepturi subiective cu un conținut economic, evaluabil in bani”….

Pe cale de consecintă prin drept patrimonial de autor se ințelege dreptul subiectiv al titularului al cărui continut este exprimat sau exprimabil in bani. 1.1.3.Clasificarea drepturilor patrimoniale de autor

Folosind drept criteriu de delimitare gradul de opozabiliate drepturile patrimoniale de autor sunt divizibile in drepturi absolute si drepturi relative.

Drepturilor absolute le corespunde obligația tuturor subiectelor de a le respecta, ele sunt opozabile erga omnes, ceilalți subiecti au obligația de a nu face nimic de natura să tulbure exercitarea, sfera acestora fiind nedeterminată. Opozabilitatea intervine fară a mai fi necesară efectuarea vreunei formalități..

Drepturile patrimoniale relative de autor sunt opozabile doar anumitor persoane, precis determinate de la începutul raportului juridic.

Acestea sunt prescriptibile, au o durată limita de existență in timp și se transmit moștenitorilor înăuntrul termenului de prescripție.

Drepturile patrimoniale evaluabile in bani, în funcție de conținut, pot fi reale sau de creantă. În virtutea drepturilor reale de autor, titularii acestora iși exercita prerogativele fară concursul altcuiva.

Drepturile reale de autor implică toate consecințele dreptului de prorietate, respectiv jus utendi, ius fruendi, ius abutendi si ius posidendi. Ele sunt drepturi transmisibile, au o durată limitată de existență în timp, respectiv pe durata întregii vieți a autorului , iar in ceea ce priveste mostenitorii acestuia, ele iși continuă existena numai pentru o durată de timp expres prevazută de lege.

Drepturile de creantă, drepturile in virtutea cărora un subiect activ- creditorul, poate pretinde subiectului pasiv-debitorul, să dea, să facă sau să nu facă ceva, izvorăsc din acte juridice unilaterale sau bilaterale, din fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, precum si din alte izvoare de obligații.

SECTIUNEA 1.2

CONȚINUTUL DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

1.2.1. Aspecte generale

Dreptul de autor conferă titularului său mai multe drepturi care decurg din dreptul exclusiv de exploatare a operei.

Doctina susține că autorii operelor beneficiază de următorele derepturi: dreptul de a utiliza sau folosi lucrarea, dreptul de a consimți utilizarea operei de către terți si dreptul de suita. Acestă clasificare nu poate fi însușită de vreme ce Legea nr. 8/1996 consacră o reglementare distinctă.

În ordine cronologică dispozițiile Legii nr. 8/1996, regelementeză două drepturi patrimoniale, respectiv dreptul de a decide utilizarea operei și dreptul de suită.

Dreptul de a decide utilizarea operei

Art. 12 al Legii nr. 8/1996, statuează : “Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.”

Astfel în concordanță cu textul articolului la retractare.

Având în vedere că drepturile pastrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau stiințifice sunt drepturi evaluabile în bani acestea imprumută toate caracteristicile generale ale orcărui drept civil.

Cu toate acestea, avându-și izvorul în crearea unei opere, aceste drepturi prezintă, in concordanță cu dispozitiile Legii nr. 8/1996 unele trasături particulare. Fiiind drepturi subiective civile, stâns legate de persoana autorului, sunt intuitu personae. Aceste drepturi sunt opozabile aerga omnes. Faptul că durează pe tot parcursul vieții autorului, iar dupa moartea autorului se transmit succesorilor, conferă caracterul temopar al acestui drept. Conform dispozițiilor art. 39 si urmatoarele ale actului menționat, aceste drepturi pot face obiectul instrăinării sau al cesiunii exclusive sau neexclusive. Prin dreogare de la dreptul comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise pe calea moștenirii.

1.1.2. Definiția dreptului patrimonial de autor

Doctrina juridică a oferit o serie de definții în ceea ce privește dreptul de autor. Majoritatea autorilor au definit aceste drepturi ca fiind drepturi subiective civile cu un conținut economic, legate de nașterea si exploatarea unei opere.

Prof. Teodor Bodoașcă apreciază :” drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau stiințifice sunt drepturi subiective cu un conținut economic, evaluabil in bani”….

Pe cale de consecintă prin drept patrimonial de autor se ințelege dreptul subiectiv al titularului al cărui continut este exprimat sau exprimabil in bani. 1.1.3.Clasificarea drepturilor patrimoniale de autor

Folosind drept criteriu de delimitare gradul de opozabiliate drepturile patrimoniale de autor sunt divizibile in drepturi absolute si drepturi relative.

Drepturilor absolute le corespunde obligația tuturor subiectelor de a le respecta, ele sunt opozabile erga omnes, ceilalți subiecti au obligația de a nu face nimic de natura să tulbure exercitarea, sfera acestora fiind nedeterminată. Opozabilitatea intervine fară a mai fi necesară efectuarea vreunei formalități..

Drepturile patrimoniale relative de autor sunt opozabile doar anumitor persoane, precis determinate de la începutul raportului juridic.

Acestea sunt prescriptibile, au o durată limita de existență in timp și se transmit moștenitorilor înăuntrul termenului de prescripție.

Drepturile patrimoniale evaluabile in bani, în funcție de conținut, pot fi reale sau de creantă. În virtutea drepturilor reale de autor, titularii acestora iși exercita prerogativele fară concursul altcuiva.

Drepturile reale de autor implică toate consecințele dreptului de prorietate, respectiv jus utendi, ius fruendi, ius abutendi si ius posidendi. Ele sunt drepturi transmisibile, au o durată limitată de existență în timp, respectiv pe durata întregii vieți a autorului , iar in ceea ce priveste mostenitorii acestuia, ele iși continuă existena numai pentru o durată de timp expres prevazută de lege.

Drepturile de creantă, drepturile in virtutea cărora un subiect activ- creditorul, poate pretinde subiectului pasiv-debitorul, să dea, să facă sau să nu facă ceva, izvorăsc din acte juridice unilaterale sau bilaterale, din fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, precum si din alte izvoare de obligații.

SECTIUNEA 1.2

CONȚINUTUL DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

1.2.1. Aspecte generale

Dreptul de autor conferă titularului său mai multe drepturi care decurg din dreptul exclusiv de exploatare a operei.

Doctina susține că autorii operelor beneficiază de următorele derepturi: dreptul de a utiliza sau folosi lucrarea, dreptul de a consimți utilizarea operei de către terți si dreptul de suita. Acestă clasificare nu poate fi însușită de vreme ce Legea nr. 8/1996 consacră o reglementare distinctă.

În ordine cronologică dispozițiile Legii nr. 8/1996, regelementeză două drepturi patrimoniale, respectiv dreptul de a decide utilizarea operei și dreptul de suită.

Dreptul de a decide utilizarea operei

Art. 12 al Legii nr. 8/1996, statuează : “Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.”

Astfel în concordanță cu textul articolului menționat, deși suntem în prezența unui drept patrimonial, avem de aface cu un drept exclusiv, absolut, deci opozabil erga omnes.

Acest drept are un conținut juriduc complex, în temeul acestua autorului operei îi sunt recunoscute o serie de prerogative. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă și în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții. Deaemenea el are dreptul de a beneficia de avantajele morale și patrimoniale derivate din utilizarea operei, la nevoie autorul are facultatea de a aplela la forța coercitivă a statului.

În vederea punerii în valoare a operei sale, autorul poate recurge la mai multe modalități. Art. 13 al legii anerior menționate, statuează: “Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: reproducerea operei; distribuirea operei; importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după operă; închirierea operei; împrumutul operei; comunicarea publică, radiodifuzarea operei; retransmiterea prin cablu a operei; realizarea de opere derivate.”

Pentru evitatrea ambibuităților și a interpretărilor diverse, leguitorul stabileSte semnificația juridică a unor termeni sau expresii folosite pentru explicarea modalităților operațiunilor prin intermediul cărora opera este utilizată.

Reproducerea reprezintă realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.

Reproducerea priveste forma materială a operei. Independent de procesul utilizat și de scopul concret, reproducerea depinde de consimțământul autorului. În raport cu genul creației reproducerea se poate face prin mijloace, cum ar fi, dactilografierea, desenul, gravura, mulajul, fotocopia, înregistrare. Obiectul reproducerii constă în opera realizată de autor. Întrucât reproducerea presupune copierea și multiplicarea operei, o primă fixare a creației se face de către autor.

În caz de de reprezentare sau execuatre a operei, interpretarea fiind fixată, multipilcată și difuzată, obiectul reproducerii il constituie atât opera, cât și interpretaea, care este distinctă de creația originală.

În ceea ce privește felurile reproducerii, acestea poate fi integrală sau parțială, directă sau indirectă temporară sau permanentă, fară ca legea să faă vreo distincție.

Autorizarea reproduceri reprezintă o condiție esențială, ea este necesră și atunci când reproducerea se realizează de o altă manieră decât originalul, în caz contrar suntem în prezența unei reproduceri ilicite.

Exisă situații permise de lege (art. 33-34), privite ca o limiatre a dreptului de autor, în care reproducerea poate avea loc și fără consimțământul autorului, și fără plata vreunei renumerații. Utilizarea de scurte citate dintr-o operă în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului, este admisă, în măsura în care citatul este folosit în vederea analizării, comentării sau dat drept exemplu și este scurt.

Reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori în scopuri de utilitate publică, e permisă și în lipsa consimțământului autorului.

Utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori înregistrări sonore sau audiovizuale, în măsura în care sunt destinate exclusiv învățământului este permisă și în lipsa consimțământului autorului.

Acordul autorului poate lipsi și în situația în care reproducerea se face în scopul informării și cercetării, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, arhivelor insituțiilor publice făra scop lucrativ.

Reproducerea , cu exculderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, imaginii unei opere de arhitrectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, dacă este ampalsată permanent într-un loc public, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri și este utilizată în scopuri comerciale, e permisă și în lipsa acordului autorului.

Scurtele extrase din, articolele de presă, reportajele radio-tv, fragmentele din conferințe, pot fi folosite în lipsa manifestării de voință a autorului, dacă scopul este cel al informării asupra probemelor de actualitate.

În ceea ce priveste reproducerea pentru uz personal , art. 34 al Legii nr. 8/1996 prevede: “Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare”. Astfel, aducerea la cunoștință publică anterior folosirii pentru uz personal, este prima condiție ce se impune a fi riguros respectată, în caz contrar s-ar încălca dreptul moral de divulgare al autorului, acesta fiind singurul îndreptățit să o comunice sau nu.

A doua condiție, reproducerea pentru uz personal sau cercul normal al unei famili, are în vedere modul în care copia se efectuează și care este utilitatea ei. În primul rând, este o copie privată , care se realizează într-un mod de cele mai multe ori neprofesionist, iar în al doilea rând, mediul în care ea va fi utlizată este unul restâns , familial și cercul normal al acestuia.

Ultima condiție ce se impune a fi respectată, neprejuducierea autorului prin realizarea copiei,nu are în vedere înlăturarea orcărei daune materiale, ci doar valoarea la care se ridică acesta, deoarece simpla reproducere creează întodeauna un mic prejudiciu. Având în vedere a legea nu precizeză un număr de reproduceri care pote fi realizat fără autorizarea autorului, acest lucru trebuie apreciat având în vedere condiția neprejudicierii.

În materia suporturilor pe care se pot reaiza înregistrări audio sau video și pentru aparatele utilizte la reproducerea acestora, s-a avut în vedere interesul autorilor operelor care pot fi reproduse pentru uz personal fără acordul acestora și a prevăzut palta de către fabricanți și importatori a unei renumerații compensatorii. Acesta se negociază între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile importatorilor și fabricanților și pote fi un procent din valoarea în vamă a importului sau valorea fără TVA a produsului pus în circulație de producător.

Copia de siguranță a fost avută deasemenea în vedere de leguitor, astfel utilizatorul autorizat al unu progam pentru calculator pote face, fără autorizarea autorului, o copie de siguranță sau de arhivă, dacă acest lucru este necesar pentru utilizarea programului.

Prin distribuire, se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora.

Drepul de distribuire conferă autorului posiblitatea de a avea un control în privința exploatării comerciale a operei sale. Suportul material multiplicat în care este încorporată opera reprezintă obiectul distribuirii. Existența distribuției presupune reproducerea operei, nu și reprezentarea ei.

În legătura cu redistribuirea operei , Legea nr. 8/1996, admite o soluție întemeiată pe teoria epuizării dreptului. În acest sens art. 14 alin. (2) prevede că, dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piața internă, de către titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia. Pe cale de consecință dreptul de distribuire se epuizează cu privire la modalitățile de utilizare convenite. Pentru celelalte modalitați, dreptul de distribuire nu se consideră epuizat.

Deasemenea și această modalitate de utilizare a operei, prezintă și ea unele excepții. Distribuire de scurtele extrase din articolele de presă și reportajele radiofonice sau televizate, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepția celor pentru care o astfel de utilizare este în mod expres rezervată, e permisă și în lipsa manifestării de vointă a autorului. Operele necesare pentru ilustrarea în domeniul învățmântului sau cercetării, pot fi ditribuite și fără acordul autorului.

Importul, conform art. 14 reprezintă introducerea pe piața internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport. Importul originalului unei opere sa copiile legal realizate în străinătate este licit dacă operațiunea este autorizată de autor. În consecință, sunt sancționate modalitățile de introducere a mărfii pirat pe piața internă, precum și importul, fără consimțământul titularului dreptului de autor, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Închirierea, punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere, reglementată de art. 14 al Legii nr. 8/1996, conferă autorului dreptul exclusiv de a autoriza sau de a consimți să pună la dispoziție , în vederea utilizării, originalul sau copiile sale, pe o perioadă limitată, în schimbul unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect. Opera poate fi închiriată de autor sau de succesorii săi în drepturi.

Obiectul închirierii îl formează originalele sau copiile unor opere. Nu au aplicare dispozițiile în materia închirierii in cazul: construcțiilor rezultate din proiecte arhitecturale; originalelor sau copiilor operelor de design ori de artă aplicată, utilizate pentru realizarea produselor de consum;originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare există un contract; lucrărilor de referință pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituții; operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.

Împrumutul reprezintă, punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop.

În materia dreptului de autor, distincția între închiriere și împrumut constă în elemente de ordin material. În principiu, împrumutul nu urmărește un avantaj economic fiind cu titlu gratuit. Dar împrumutul este gratuit doar pentru împrumutat, nu și pentru titularul dreptului de autor.

Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului dar totuși dă dreptul acestuia la o remunerație echitabilă. Acestă renumerație nu se datorează în cazul în care împrumutul este realizat prin bibliotecile instituțiilor de învățământ și prin bibliotecile publice cu acces gratuit.

Asfel de la regula utilizării operei, în modalitatea împrumutului există două excepții realtive la autorizarea pentru împrumut și la renumerația cuvenită autorului.

Legea prevede că, împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decât după 6 luni de la prima distribuire a operei.

Obiectul împrumutului îl constituie originalele sau copiile unor opere. Aceleași categorii de opere, prevăzute de art. 14 și în cazul închirieri, nu pot forma obiectul imprumutului.

Punerea în circulație a originalului sau a copiilor unei opere, în mod licit, nu afectează întinderea drerptului exclusiv al autorului. Conform legislației în vigoare, dreptul de împrumut nu se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piață, efectuat sau consimțit de titularul de drepturi.

Art. 15, prezintă o altă modalitate de punere în valore a operei de câtre autor, comunicarea publică. Acesta reprezintă, orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.

De aemenea se, se consideră se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziție publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Comunicarea nu este necesar a fi efectivă. Actul întreprins trebuie numai să vizeze comunicarea operei către public. Ea pote fi directă și indirectă. Prima modaliate implică un spațiu deschis publicului, în care un număr de persoane iau cunoștință de operă în mod simultan. Folosirea anumitor mijloace tehnice, nu determină o schimbare a formei directe a comunicării. A doua modalitate, comunicarea indirectă, presupune un loc acre nu este accesibil publicului, care ia cunoștință în mod individual. Datorită specificului său, comunicarea indirectă se realizează prin mijloace tehnice.

Art. 15 prevede: ” Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor nu se consideră epuizat prin nici un act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului.” Astfel fiecare act de comunicare publică sau punere la dispoziția publicului a unei opere, trebuie atorizat de titularul dreptului.

Radiodifuzarea, respectiv emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către public, este prevazută ca modalitate de utiliza opera de către autor. Prin radiodifuzare se mai înțelege și transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public.

Pentru a fi licită, radiodifuzarea unei opere trebuie să fie autorizată de titularul dreptului de autor. Autorizarea e necesară doar în pivința comunicărilor publice, nu și în cazul celor private. Acordul autorului privește procedeul tehnic folosit pentru comunicarea către public. Dacă opera se comunică prin mai multe procedee, fiecare dintre ele trebuie să obțină autorizarea titularului dreptului de autor.

Retransmiterea prin cablu, este definită de art. 15, ca fiind retransmiterea simultană, nealterată și integrală, de către un operator, prin mijloacele prevăzute la art. 15 sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepționarea de către public, a unei transmisii inițiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepționării de către public.

Spre a fi licită, retransmiterea prin cablu trebuie să fie autorizată de titularul dreptului de autor. În mod obligatoriu, exercițiul dreptului de retansmitere prin cablu se realizează prin organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor.

Drepturile patrimoniale de autor în temeiul art. 25 beneficiază de protecție tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

Persoana care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecției acestor drepturi este de 25 ani, începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoștința publică în mod legal.

Dreptul de suită

Dreptul de suită se funamentează pe principiul echității, sugerat de Constituție și al echivalenței prestațiilor, ce trebuie să domine raporturile juridice civile și comerciale. Prin intermediul acestui drept, autorul, care își vinde opera la un preț redus, va primi, din cesiunile ulterioare, o parte din sporul de valoare obținut.

În legislația noastră dreptul de suită este reglemenat de Legea nr. 8/1996, art. 21 statuează: “Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum și dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa. “

Acest drept reperezintă o preroagtivă a autorului unei opere originale de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice de a reliza un beneficiu economic din vânzările succesive ale creației sale. Entru vânzările succesive autorul operei va încasa o anumită sumă.

Obiectul dreptului de suită pe lângă operele originale, formează și copiile operelor originale de artă sau fotografice, care au fost făcute într-un număr limitat de către însuși autorul lor sau cu aprobarea acestuia, acestea fiind asimilate operelor originale.

Dreptul analizat seaplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum și orice comerciant de opere de artă. Per a contrario, acest drept nu își găsește aplicarea atunci când cei implicați în astfel de operațiuni sunt persoane fizice care nu au caliatea de comercianți.

Dreptul de suită este un drept inalienabil , insesizabil și imprescriptibil, aceste caractere reies din prevederile art. 21, alin. 7, care prevede “Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. “

În sisemul legii române, dreptul de suită se individualizează prin două elemente, respectiv dreptul creditorului de a încasa o cotă din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări, și dreptul autorului de a fi informat cu privire la opera sa.

În ceea ce privește coantumul cotei cuvenite autorului, legiutorul statuează: “Suma datorată în temeiul alin. 1 se calculează conform următoarelor cote, fără a putea depăși 12.500 euro sau contravaloarea în lei: a) de la 300 la 3.000 euro – 5%; b) de la 3.000,01 la 50.000 euro – 4%;c) de la 50.000,01 la 200.000 euro – 3%;d) de la 200.000,01 la 350.000 euro – 1%; e) de la 350.000,01 la 500.000 euro – 0,5%;f) peste 500.000 euro – 0,25% .”

În ceea ce privește elmentul informării se impun câteva precizări. Terții care intervin în vânzarea ulterioară au anumite obligații. Comunicarea informaților relativ al prețul net al revânzării și comunicarea locului unde se află opera după revânzare, în termen de cel mult două luni de la data revânzării, li se incubă terților. Ei sunt răspinzători și de reținerea procentelor sau cotelor din prețul de vânzare, fără adăugarea altor taxe, și de plata atre autor a sumei datorate.

Conform art. 22, proprietarul sau posesorul unei opere este dator să permită accesul autorului operei și să o pună la dispoziție acestuia, dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de autor și cu condiția ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. În acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o garanție suficientă pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o sumă ce reprezintă valoarea pe piață a originalului, precum și o remunerație corespunzătoare.

Analizând prevederile articolului anterior menționat, prof. Teodor Bodoașcă face anumie sublinieri pariculare.În text se face referire fără deosebire la proprietarul sau posesorul unei opere, uitându-se pur și simplu, că dreptul de suită esre incident numai în cazul operelor originale de artă grafică sau platică ori fotografică. Deși în text nu este facută precizarea adecvată, totuși autorului îi este permis accesul exclusiv la locul unde este situată opera sa. Evident, în caz contrar, ar fi afectat dreptul persoanei la respectarea vieții intime, familiale și private, precum și la inviolabiliatea domiciului, prevăzut de Constiuție.

Leguitorul român referindu-se la interesul legitim al proprietarului sau posesorului operei, căruia nu i se poate aduce atingere prin exercitarea dreptului de suită, evită să se refere direct la dreptul de proprietate sau alt drept asupra operei. Prof. Todor Bodoașcă concluzioneză: “…leguitorul ocrotește rezulatul , scăpând din vedere cauza, adică dreptul ca atare”.

De asemenea autorul menționat subliniază ca, asigurara operei la o sumă ce reprezintă valoarea de piață a originalului, nu reprezintă cea mai rațională soluție, tocmai datorită caracterului vag al expresiei valoare de piață. Lipsa de distincție în legătură cu piața internă sau internațională poate de asemenea creea și ea confuzii .

Autorul operei purtătoare a dreptului de suită, are dreptul de a a-i fi oferită opera la prețul de cost al materialului înainte ca proprietarul origanaluli să o distrugă. În situția în care, dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

Relativ la structurile arhitecturale leguitorul statuează:” … autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor…”Doctrina apreciază că, acest text este stăin de dreptul de suită, deoarece de acest drept beneficiază doar operele originale de artă grafică sau plastică și fotigrafică, el nefiind incident structurilor arhitecturale.

Dreptul de suită este scos din circuitul civil, nu poate fi transmis prin moștenire, e inalienabil, insesizabil și inprescriptibil și nu poate face obiectul unei renunțări sau înstrăinări.

Dreptul ce suită poate fi privitși ca o situație legală de impreviziune, ce are ca fialiatate restabilirea echilibrului dintre valoarea actuală a operei și remunerația ce se cuvine autorului.

Prerogativele acestui drept se întind și asupra scriitorilor si compozitorilor , în ceea ce privește manuscrisele lor originale.

1.2.4. Dreptul de autor și regimul matrimonial

Codul familiei instituie principiul comunității de bunuri a soților în timpul căsătoriei, bunurile dobândite în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Actul normativ anterior menționat enumeră categoriile de bunuri proprii, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și inovații. Acestea sunt încorporate în sfera creațiilor intelectuale, pe cale de consecință aceste bunuri proprii se bucură de protecție juridică.

Manuscrisele, schițele și proiectele, sunt bunuri proprii ale soțului respectiv doar realtiv la suportul material. Foloasele patrimoniale rezulatate din utilizarea sau exploatarea unei opere sunt considerate bunuri comune, sau proprii, după caz, în raport cu momentul dobândirii și caliatea dobânditorilor.

Practic, în situația utullizării operei, pentru autor se nasc anumite drepturi de creanță, iar monentul dobândirii lor este socotit a fi momentul în care drepturile de creață intră în patrimoniul acestuia. Deci, în raport cu imprejurarea ca acest moment este situat în timpul sau înafara căsătoriei , va fi făcută clasificarea foloaselor materiale , rezulate din utilizarea operei, ca fiind bunuri comune sau proprii.

În ceea ce privește soțul supraviețuitor, potrivit dreptului comun, în cazul moștenirii legale, are vocație succesorală față de soțul său, având astfel posibiliatea să dobândească drepturile morale și cele patrimoniale care se transmit prin moștenire. Aceste reguli se aplică și moștenirii testamentare, în condițiile art. 650 ale Codului Civil Român.

1.2.5. Durata protecției drepturilor patrimoniale de autor

Art. 24-25 al Legii nr. 8/1996 stabilesc că , dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare și durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

În ceea ce privește, persoana care după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte, acesta beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecției acestor drepturi este de 25 ani, începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoștința publică în mod legal.

Modificările neesențiale, adăugările, tăieturile sau adaptările aduse în vederea selecției ori aranjării, precum și corectarea conținutului unei opere sau colecții, care sunt necesare pentru continuarea activității colecției în modul în care a intenționat autorul operei, nu vor extinde termenul de protecție a acestei opere sau colecții.

CAPITOLUL II

CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE DE

AUTOR

SECTIUNEA 2.1

NOTIUNI GENERALE PRIVIND CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

2.1.1. Aspecte generale

“Opera de creație intelectuală se integrează în patrimoniul cultural și dobândește valoare socială numai prin răspândirea ei…”.

Valorificarea dreptului de autor implică însă existența unor garanții pentru autor, care să asigure o renumerație echitabilă. Operele de creație intelectuală se pot valorifica direct sau prin contract.

Suntem în prezența valorificării directe, în situația în care însăși autorul prin propriile sale mijloace, valorifică opera. Modalitățiile de aducere la cunoștiință sunt determinate de specificul operei.

Actele concrete ale autorului pot privi expunerea unei lucrări de artă plastică, recitarea în public a unei poezii, lectura în public a unui text de proză, executarea unei lucrări coregrafice sau nuzicale.

În ipoteza în care autorul recurge la serviciile unor intermediari specializați, suntem în prezența unei valorificări contractuale.

În sistemul Legii române din 1996, reglementarea transmiterii contractuale a drepturilor de autor cuprinde reguli comune privind cesiunea drepturilor patrimoniale de autor și regului speciale pentru unele contracte de valorificare a drepturilor de autor.

Cesiunea reprezintă conveția prin care autorul sau titularul dreptului de autor poate transmite altor persoane numai drepturile sale patrimoniale, în schimbul unei renumerații.

Astfel calitatea de cedent al dreptului patrimonial de autor o poate avea titularul sau autorul dreptului patrimonial de autor, precum și succesorii leagli sau testamenatri ai autorului, cesionarii legali și convenționali ai dreptului de autor, organismele de gestiune colectivă, persoana care face publică opera în forâ anonimă sau sub pseudonim.

În ipoteza cesiunii convenționale, cesionarul poate fi, la rându-i, cedent numai dacă a fost una exclusivă , în caz contrar fiind nevoie de acordul expres al cedentului.

În lumina celor prezenatate, contractul de cesiune poate fi definit ca fiind un contract numit, prin care una din părți, denumită cedent, care poate fi autorul unei opere sau titularul dreptului de autor, cedează celeilalte părți, numită cesionar, pentru un timp limitat, unul sau mai multe drepturi patrimoniale, asupra unor opere prezente în schimbul unu avantaj economic, numit remunerație.

Contractul de cesiune este reglementat, cu titlu general, de art. 39-47 iar unele specii ale acestuia de art. 48-63 din Legea nr. 8/1996.

Actul normatativ menționat anterior prezintă formele contractului de cesiune, respectiv:

Contractul de editare

Contractul de reprerentare teatrală sau execuție muzicală

Contractul de inchiriere

Prof. Teodor Bodoașcă subliniază că cesiunea fiind o formă a contractului de locațiune, în măsura în care normele juridice stipulate de art. 39-63 din Legea nr. 8/1996 nu prevăd, vor fi incidente, conform art. 153 din Lege normele de drept comun insituite de Codul Civil, prin art 1470-1490 și art. 1419-1415. Dacă aceste nu insuficiente, vor fi incidente dispozițiile generale referitoare la contracte sau convenții, prevăzute de 942-985.

Fiind în prezența concursului dintre normele juridice generale și cele speciale, vor fi incidente principile generale generalis lex specialibus non derogat și specilaia generalibus derogat.

2.1.2. Caracterele juridice si formele cesiunii

Din textele legale ce-i sunt consacrate, se pot desprinde caracterele juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor.

Bucurându-se de o regelementare specială, contractul de cesiune este un contract numit.

Art. 42 din Legea nr. 8/1996 statuează “Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă “, acestă prevdere consacră caracterul consensual al contractului de cesiune.

Forma scrisă este cerută de ad probationem. Acestă regulă prezintă și o excepție, resoectiv contractul de cesiune ce are ca obiect operele utilizate în presă..

Cu toate acestea nerespectarea formei scrise face imposibilă dovedirea existența contractului, “…împrejurare care înseamnă mai mult decât nerespectarea unei cerințe de validitate”

Caracterul comutativ reiese din prevederile art. 41 alin. 1, existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă.

Actele juridice în funcție de scopul urmărit pot fi cu titlu oneros și cu titlu gratuit. Prin actul juridic oneros fiecare parte are un interes și primește ceva de la cealaltă parte, în schimbul a ceea ce dă. Deoarece legea prevede obligativitatea unei remunerații pentru autor sau titularul dreptului de autor, contractul de cesiune este un contract cu titlu oneros.

Având în vedere prevederile art. 39 alin. 6, respectiv: “Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte persoane decât cu consimțământul expres al cedentului.”,rezultă caracterul intuitu persosonae. De fapt, doar doar contractul de cesiune exclusivă are acest atribut, cel de cesiune neexclusivă neavându-l, acesta prezentându-l doar în principiu.

Contractul de cesiune al drepturilor patrimoniale de autor dând naștere la drepturi și obligații corelative, și în principiu concomitente pentru ambele părți, este un contract sinalagmatic. Bucurându-se de acest atribut, oricare din părți are la îndemână excepția de neexecutare a prestației și poate cere rezilierea contractului, chiar dacă nu este stipulată în contract, întrucât condiția rezolutorie este subânțelesă în ceea ce privește contractele sinalagmatice, conform 1020 C.civ.

Asemeni orcărui contract de locațiune, și contractul de cesiune a drepturilor de autor este un contract cu executare succesivă. Astfel pe cale de consecință neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obilgaților, dă dreptul părții interesate a cere rezilierea contractului.

Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se prezintă sub mai multe forme, respectiv: cesiune nelimitată, cesiune limitata, cesiune exclusivă și cesiune neexclusivă.

Conform prevederilor art. 39, alin. 2, :” Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu și pentru o anumită durată.” Deci per a contrario cesiunea drepturilor patrimoniale de autor poate fi limitată și nelimitată în timp.

Cu toate acestea, în concordanță cu prevederile art. 41, alin. 1 cesiunea poate fi numai pe durată determinată. Analizâd acest articol, prof. Teodor Bodoașcă, concluzionează: “ …în raporturile civile contractuale, nimeni nu se poate obliga vesnic. De fapt, sub acest aspect, art. 1471 C. Civ, dispune fără alternativă că nimeni nu poate pune în serviciul altuia lucrările sale, decât pentru o întindere determinată sau pentru un timp mărginit…pot fi nelimitate drepturile transmise și pe teritoriul pe care acestea pot fi utilizate.Altfel spus, durata cesiunii nu poate, în nici un caz, să fie nelimitată.”

Cesiunea limitată, în temeiul art. 39, alin. 2 poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu și pentru o anumită durată.

În ceea ce privește cesiunea exclusivă art. 39, alin. 4, dispune:” … însuși titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fie expres prevăzut în contract.” Pe cale de consecință caracterul exlusiv nu se prezumă.

Art. 39, alin. 5, consacră cesiunea neexclusivă, astfel titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera și poate transmite dreptul neexclusiv și altor persoane. La rândul său, cesioanarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte persoane, doar cu consimțământul manifestat al cedentului. Lipsa consimțământului este acoperită doar în ipoteza în care “…cesionarul, persoană juridică, se transformă prin una dintre modalitățile prevăzute de lege.”

2.1.3. Obiectul, părțile si forma contractului de cesiune.

A.Obiectul contractului de concesiune

Conform Legii nr. 8/1996 autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale. Pe cale de consecință obiectul cesiunii dreptului de autor il formează numai drepturile patrimoniale nu si drepturile morale de autor. După cum am arătat anterior cesiunea drepturilor patrimoniale poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu și pentru o anumită durată

Având în vedere că art. 39, alin. 1 din legea drepului de autor se referă la drepturile patrimoniale de autor fără să facă distincție, se poate concluziona, că pot face obiect al acestui contract, deopotrivă, dreptul de utilizare și dreptul de suită, prevăzute la art. 12, respectiv art. 21 din legea dreptului de autor.

În lumina prevederilor, art. 39, alin. 7, cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor nu are nici un efect asupra celorlalte drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel, acestă regulă comportă o excepție. În cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezumă că dreptul la distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat. Același text exceptează dreptul de import, în cazul căruia este necesar să se prevadă expres în contract dreptul cesionarului de a introduce pe piața internă și a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.

În ipoteza cesiunii drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate prin contract, intervine nulitatea absolută. Per a conntario, pot fi concesioante drepturile pastrimoniale privind numai unele opere viitoare, precum și evident, unele drepturi ce decurg din operele acuale, indiferent dacă sunt avute în vedre în toalitatea lor sau nuami în parte. C. Civ. consacra o excepție de la acestă regulă, art. 965 alin. 1, conform căruia, lucruriile viitoare pot face obiectul convenției.

Proprietarul originalului unei opere de artă plastică sau fotografică are dreptul să o expună public, chiar dacă aceasta nu a fost adusă la cunoștință publică, în afara cazului în care autorul a exclus în mod expres acest drept prin actul de înstrăinare a originalului, conform art. 47, alin. 4. Deci pe acle de consecință în cazul înstrăinării unei opere de artă plastică sau fotografică, până la proba contrarie , se prezumă că a fost trsansmis și dreptul de divulgare al operei.

Prin considerarea regulilor dreptului comun, obiectul contractului de concesiune trebuie să îndeplinească următoarele condiții: obiectul să existe; obiectul să fie posibil; obiectul să fie determinat sau determinabil; obiectul să fie în circuitul civil; obiectul să fie licit și moral.

B. Parțile contractului

Ca orice alt contract civil, și contractul ce cesiune a drepturilor patriminiale de autor trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulitații clauze referitoare la părțile contractului. Părțile contractului, sunt pe de o parte cedentul, și pe de altă parte cesionarul. Cedentul poate fi fi autorul sau titualrul drepturilor patrimoniale de de autor. Există situații în care titular al drepturilor patrimoniale de autor este o altă personă, nu autorul operei. Art. 4 alin. 2 regelenentează o astfel de situație, când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.

Potrivit art. 6, alin. 2, în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată.

În ceea ce privește persoana cesionarului, acesta poate fi deopotrivă, o persoană fizică sau o persoană juridică.

Aflându-ne în prezența unui contract de locațiune, prin acre se transnit de fapt și de drept, numai dreptul de folosință asupra operei, părțile trebuie să aibă capacitate de a încheia acte juridice administrative .

În ceea ce privește operele realizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparțin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terți, numai cu consimțământul angajatorului și cu recompensarea acestuia pentru contribuția la costurile creației. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea angajatului autor. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului sau de activitate, nu necesită autorizarea autorului.

În ipoteza în care, prin contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale de autor asupra operelor create în îndeplinirea atribuților de serviciu au fost cesioanate angajatorului, clauza respectivă urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor, în absența precizării termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei. După expirarea termenului, în lipsa unei clauze contrare, angajatorul este îndreptățit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obținute din utilizarea operei sale, pentru a compensa costurile suportate de angajator pentru crearea operei de către angajat, în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Art. 45 din legea dreptului de autor statueză că, în lipsa unei convenții contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere apărute într-o publicație periodică păstrează dreptul de a o utiliza sub orice formă, cu condiția să nu prejudicieze publicația în care a apărut opera. În lipsa unei convenții contrare, titularul dreptului de autor poate dispune liber de operă, dacă aceasta nu a fost publicată în termen de o lună de la data acceptării, în cazul unui cotidian, sau în termen de 6 luni, în cazul altor publicații.

Cât privește comanda operelor viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului. Contractul de comandă a unei opere viitoare trebuie să cuprindă atât termenul de predare, cât și termenul de acceptare a operei. Persoana care comandă opera are dreptul să denunțe contractul dacă opera nu îndeplinește condițiile stabilite. În caz de denunțare a contractului, sumele încasate de autor îi rămân acestuia. Dacă, în vederea creării unei opere care a făcut obiectul unui contract de comandă, s-au executat lucrări pregătitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate.

Astfel, în cazul denunțării contractului pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru operă, autorul este îndreptățit să i se acopere numai prejudiciul efectiv suferit, fiind exclus câștigul nerealizat.

Forma contractului de concesiune

Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patriminiale se poate dovedi numai prin forma scrisă, această regulă reiese din prevederile art. 42. De la acestă regulă fac excepție, contractele având drept obiect opere utilizate în presă.

Forma scrisă a contractului de cesiune, se cere ad probationem. Și nu ad validitatem, în lipsa înscrisului constatator, părțile sunt în imposibilitate să facă dovada existenței contractului, și cu atât mai puțin, a conținutului acestuia. Prof. Teodor Bodoașcă subliniază:” …in raport cu consecințele ce se produc ca urmare a nerespectării formei scrise, acesta se prezintă ca o veritabilă cerință esențială pentru însăși existența valabilă a contractului.”

Legea nu distinge în situația analizată între înscris autentic și înscris sub semnătură privată, astfel cesiunea poate fi consemnată deopotrivă într-un scris autentic sau sub semnătură privată. Asfel în raport cu opțiunea părților vor fi incidente dispozițiile leagle realtive la scrisul autentic sau sub semnătură privată.

În ceea ce ii privește pe terții interesați se cuvin anumite precizări. Față de terți, actul de actul de cesiune este un fapt juridic, pe acre îl pot dovedii prin orice mijloc de probă.

SECTIUNEA 2.2

CLAUZELE ESENȚIALE ALE CONTRACTULUI

2.2.1. Aspecte generale

Contractul numit, prin care una din părți, denumită cedent, care poate fi autorul unei opere sau titularul dreptului de autor, cedează celeilalte părți, numită cesionar, pentru un timp limitat, unul sau mai multe drepturi patrimoniale, asupra unor opere prezente în schimbul unu avantaj economic, numit renumerație, respectiv contractul de cesiune spre a produce în mod valabil efecte juridice trebuie să cuprindă clauze referitoare la următaorele aspecte: drepturile patrimoniale transmise, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor.

Lipsa orcăreia dintre clauzele enumerate dă dreptul persoanei interesate să ceară anularea contractului, aflandu-ne astfel în prezența unei nulități realtive.

Evident ca orice alt contract civil, contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor trebuie să cuprindă clauze realtive la identificarea pârților, concretizarea modului de executare a obligațiilor, agravarea sau atenuarea răspunderii contractuale. De asemenea în contract se impun a fi prezente,clauzele referitoare la termenul și locul plății, precum si smnăturile părților, etc.

2.2.2. Prezentarea clauzelor esentiale in lumina prevederilor art.41, alin(1) a Legii 8/1996

Art.41, alin 1 statuează: “Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului.”

2.2.3. Remunerația autorului

Renumerația cuvenită autorului pentru cesiunea drepturilor patrimoniale de autor reprezintă o clauză principală. După cum am precizat anterior, sub sancțiunea nulității relative, în contract, părțile sunt oblibate să stipuleze renumerația ce se cuvine titularului dreptului de autor. Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului, conform art. 41-43 din legea dreptului de autor.

Prof. Teodor Bodoașcă, face o analiză a textelor noramtive mai sus menționate. Asfel in opinia sa, leguitorul în art.41 a avut în vedere situația în care renumerația nu a fost consemnată în contract, iar în art. 43, alin. 2 s-a avut în vedere sitauția în care acesta nu a fost stabilită. Cele două teze evident sunt diferite. În primul caz este posibil ca renumeația să fi fost stabilită, dar să nu fi fost stipulată și în contract, iar în al doilea caz renumerația, pur și simplu, nu este satbilită de către părțile contractante. Conform autorului citat, intenția leguitorului a fost să regelementeze în ambele texte , ipoteza când renumerația nu a fost satbilită.

Art. 4, alin. 2, evocă dreptul conferit părți interesate de a renunța la posibiliatea pusă la dispoziție de 41, alin. 1, respectiv de a cere anularea contractului de cesiune în ipoteza în care în contract, nu este stabilită renumerația autorului sau a titularului dreptului de autor.

Prof. Teodor Bodoașcă, subiliniază ca este ambiguă formularea “organelor jurisdicționale competente,” făcându-se o referire generică la aceste organe. În lipsa unor prevederi legale în legătură cu competența materială pentru soluționarea unor astfel de litigii, se va apela la normele dreptului comun , respectiv la dispozițiile C.de Proc.Civ. Astel sub asect material, litigiile din domeniul creației intelectuale și al proprietății industraiale, în temeiul art. 2, pct.1, lit e) C. de Proc. Civ, sunt de compenența tribunalului. Sub aspect teritorial, în principiu, este competent tribunalul în a arei rază teritorială se află domiciliul pârâtului. Cu toate acestea dacă litigiul își are izvorul într-un contract comercial, recalmantul poate opta pentru instanța în a carei rază teritorială se află locul unde obligația a luat naștere sau este situat locul plății.

Criteriile de satbilire a renumerației prevăzute de art. 43, alin. 2, sun incidente numai în situația în acre este stabilită de către instanța de judecată. Când remunerația este stabilită de către părți, acestea au libertatea de a stabili criteriile pe care le vor folosi.

Art. 43 consacră experes principiul autonomiei de voință: ”Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților”, astfel regula în materia transmiterii contractuale a drepturilor patrimoniale principiul autonomiei de voință este regula, iar stabilirea renumerației de către instanță, reprezintă excepția.

În ceea ce privește cuantumul renumerației, acesta se calculează fie proporțional cu încasările provenite din exploatarea operei, fie în sumă fixă sau orice alt mod. În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. Cele două texte relementează un caz de revizuire facultativă a contractului. Atfel în lipsa unei cerei a autorului, adresate organului jurisdicțional competent, nu va interveni revizuirea contractului, chiar dacă există o disproporție evidentă între renumerația autorului și beneficiile realizate de cesionar. Reviziunea fondată pe art. 43, alin 3, poate fi fondată numai pe impreviziune, nu și pe leziune.

Deși art. 43, alin. 3, se referă la revizuirea judiciară, nimic nu se opune ca părțile, de comun acord, să procedeze la revizuirea contractului, pe cale amilabilă, fără intervenția instanței de judecată.

Prof. Teodor Bodoașcă, subiliniază că, leguitorul ar fi trebuit să aibă în vedere nu doar protecția drepturilor titularului dreptului de autor ci și pe cele ale cesionarului..Întrucât revizuirea, este fondată pe impreviziune, care poate afecta ambele părți deopotrivă.

Cesionarul este discriminat și prin art. 47, deoarece autorul poate solicita desfiițarea contractului de ceiune, în caz în care cesionarul, din motive ce-i sunt imputabile, nu exploatează sau exploatează insuficient dreptul cesionat, iar interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.

SECTIUNEA 2.3

DESFIINTAREA CONTRACTULUI DE CESIUNE

2.3.1. Aspecte generale

Contractul de concesiune se poate desființa pentru anumite motive special reglementate de Legea română din 1996. conform art. 46, autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil. Desfițarea contractului nu poate fi solicitată înainte de expirarea a doi ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra unei opere, în cazul operelor cedate pentru publicațiile cotidiene, acest termen va fi de trei luni, iar în cazul publicațiilor periodice, de un an..

Autorul nu poate solicita desființarea contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terț, unui caz fortuit sau de forță majoră.

Autorul nu poate renunța anticipat la exercitarea dreptului său de a solicita desființarea contractului de cesiune pe motive de neutilizare sau de insuficiență de utilizare.

2.3.2. Rezilierea contractului

“Autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil”.

Având în vedere apartenența contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, respectiv în categoria contractelor cu executare succesivă, desființarea acestuia, apare ca o reală modalitate de reziliere pe cale de consecință, desfințarea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale produce efecte ex nunc, pentru viitor.

Rezilierea produce în mod valabil efecte juridice doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 47 din ledegea dreptului de autor.

Dacă cesioanrul nu utilizează dreptul patrimonial sau îl utilizează într-o măsură insuficientă, iar acesta se datorează culpei cesionarului și nicidecum, culpei autorului, faptei unui terț, caz fortuit, sau forței majore, rezilierea poate intervenii fără nici un dubiu.

Pentru a interveni rezilierea în temeiul art. 47, prin neexploatarea sau exploatarea insuficientă a dreptului patrimonial cesionat trebuie să fie afecate considerabil interesele autorului.

Desființarea contractului în temeiul motivelor prezentate nu poate fi cerută înainte de expirarea a doi ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra unei opere. În cazul operelor cedate pentru publicațiile cotidiene, acest termen va fi de trei luni, iar în cazul publicațiilor periodice, de un an.termenele de doi ani, de un an și respectiv trei luni acționează ca reale termene de grație pentru cesionar, iar pentru cedent sunt ternene prohibitive relativ la solicitarea desființării în justiție.

Autorul nu poate renunța anticipat la exercitarea dreptului său de a solicita desființarea contractului de cesiune, potrivit prevederilor art. 47, alin. 5. Deorece este imposibilă renunțarea la un drept ce nenăscut, interdicția de a renunța anticipat la dreptul de a cere desființarea contractului subsidă numai în cuprinsul termenului de doi ani, respectiv un an, sau trei luni.

Având în vedere că sântem în prezența unei norme imperative, chair dacă este un interes privat în discuție, incălcarea acestei interdicții atrage nuliatea absosută a clauzei respective, nu a întregului contract.

Dreptul de a cere deființarea contractului asemeni interdicției prevăzute de art. 47, alin. 5 îl vizează numai pe autor , cu toate că și titularul dreptului patrimonial de autor se află în aceeași situație.

În situația în care renunțarea are loc după expirarea termenelor de doi ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra unei opere, în cazul operelor cedate pentru publicațiile cotidiene, acest termen va fi de trei luni, iar în cazul publicațiilor periodice, de un an, termenele de doi ani, de un an și respectiv trei, iar autorul își exteriorizează hotărârea de a cere desfințarea contractului, sunetem în prezența unei renuțări exprese. Renunțarea este tacită când deși neexploatarea sau exploatarea în măsură insuficientă îi afectează considerabil interesele justificate, autorul nu acționează pentru desființarea contractului.

Prof. Teodor Bodoașcă, subiliniază că s-ar impune ca și titularul dreptului de autor, asemenia autorului să beneficieze de protecția a legii. Totuși în temeiul art. 1020-1021 C. Civ, titularul dreptului patrimonial cesioant, altul decât autorul operei și persoana care a obținut cesiunea, pot cere rezilierea contractului în condițiile dreptului comun. De asemenea partiile au depina libertate de a insera clauze referitoare la motive de desființare a contractului.

In ceea ce privește soluțioanrea cererilor de desfințare a contractelor de cesiune, aceasta se va realiza după procedura de drept comun, judecătoria sau tribunalul, fiind competente. Sub aspect teritorial, vor fi incidente art. 5-9, art. 10 ale Codului de Procedură Civilă. Asftel, în afara instanței domiciliului pârătului, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea chiar în parte a oblibațiunii.Recalamantul are astfel facultatea de a alegere în sesizarea instanței.

2.3.3. Nulitatea contractului

Potrivit art 41, alin. 2 a legii dreptului de autor, cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovită de nulitate absolută. Astfel contractele care au ca obiect drepturile partimoniale viitoare ale autorului nominalizate sau nenominalizate, sunt lovite de nulitate absoluta. Per a contrario, pot face obiect al contractului de cesiune numai anumite drepturi patrimoniale ce decurg din una sau mai multe opere viitoare, precum și, evident, totaliatea drepturilor ce decurg din toate operele prezentate.

Acestă prevedere insituie o excepție de la regula consacrată de 965 C.civ, conform căreia lucrurile viitoare pot face obiectul obligației.

Acțiunea în decalrarea nulității este imprescripibilă și poate fi promovată de părți, de creditorii acestora, în general, de orice persoană interesată. Conform art. 45, alin 1 C. Proc. Civ, acțiunea poate fi promovată și de către procuror , dacă este necesar peentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților.

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă:

drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea,

modalitățile de utilizare,

durata și întinderea cesiunii,

remunerația titularului dreptului de autor.

Absența oricăreia dintre aceste prevederi atrage nulitatea relativă, astfel partea interestă este liberă a cere anularea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor.

Prof. Teodor Bodoașcă, subiliniază că, acțiunea în anulabilitate sau în constaater a nulității este prescriptibilă, ceea ce însemnă ă nulitatea trebuie invocată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 9, alin 2 din ecretul nr. 167/1958. Acesta statuează, în caz de viclenie, eroare sau în celelalte cazuri de anulare a unui act juridic , prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată sa-i incuvințeze actele , a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Nulitatea prevăzută de art. 41, alin 1, poate fi confirmată expres sasu tacit de către autorul sau titularul drepturilor patrimoniale cesioante. Spre a fi valabilă confirmarea trebuie să cuprindă: obiectul, natura obligației, motivul acțiunii în nulitate și intenția de a repare viciul pe care se întemeiază acțiunea. Confirmarea tacită rezultă, fie din executarea contractului anulabil, fie din neinvocarea nulității înăuntrul termenului de prescripție extinctivă

Aflându-ne în prezența unei nulități relative, acțiunea in în anulabilitate poate fi promovată numai de către părțile contractante, precum și, în temeiul art. 974 C.civ, de creditorii acestora. Totuși în temeiul art. 45, alin 1 C. Proc. Civ, acțiunea poate fi promovată și de către procuror , dacă este necesar peentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților.

Comparând modalitățiile de desfințare ale contracului de cesiune se constată, că spre deosebire de clauzele de reziliere, cele de nulitate sau anulabilitate sunt anterioare sau cel puțin concomitente momentului la care a fost încheiat contractul.

Indiferent că este vorba despre o cauză de nulitate absolută, sau deopotrivă de una relativă, admiterea acțiunii în consatare, respectiv în declararea nulității are drept efect desființarea retroactivă a contractului, părțiile fiind puse în situația anterioară momentului încheierii lui. Caracterul ex tunc îșî are fundamentul în Constituție, nimănu nu îi este îngăduit să dobândeasă drepturi Si nimeni nu poate fi obligat printr-un act juridic în disprețul legii.

În ceea ce privește instanța competentă în vedrea desființării contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, judecătoria sau tribunalul, sunt competente. Soluțioanrea cererilor de desfințare se va realiza după procedura de drept comun. În afara instanței domiciliului pârătului, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea chiar în parte a oblibațiunii. Recalamantul are astfel facultatea de a alegere în sesizarea instanței

CAPITOLUL III

SPECII ALE CONTRACTULUI DE CESIUNE A DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR

Pe lângă dispozițiile generale, Legea română din 1996 conține și regelementarea unor contracte de valorificare a drepturilor patriminiale de autor. Regulile speciale privesc mai multe tipuri de contracte, și anume: contractul de editare, contractul de reprezentare teatrală sau execuție muzicală, contractul de de închiriere, contractul de comandă, contractul de adaptare audiovizuală.

SECTIUNEA 3.1

CONTRACTUL DE EDITARE

Contractul de editare este convenția în temeiul căreia titularul dreptului

de autor cedează editorului, în schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce și de a distribuii opera, conform art. 48, alin 1, din Legea dreptului de autor.

Individualitatea contractului de editare este configurată de domeniul său de aplicare, care implică numai sensul restrâns al reproducerii. Astfel, nu constituie contract de editare convenția prin care titularul dreptului de autor îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce și, eventual, a distribui opera. În acestă din urmă ipoteză, nu se vor aplica normele legale incidente contractului de editare, ci prevederile de drept comun relative la antrepriză, adică dispozițiile art. 1413, art. 1470 și următoarele C. Civ. Astfel în ipoteza prevăută de art. 48, alin. 2 din Lege, nu se transmit dreptul de a reproduce și de a distribuii opera, ci editorul este numai împuternicit să reproducă, respectiv să distribui opera1.

Observând modul în care legea reglementează contractul de editare se poate spune că este o specie a contractului de cesiune. Pentru aceste motive, în cazul cesionării drepturilor de reproducere și distribuire, se vor aplica regulile revăzute de Legea nr. 8/1996, coroborate cu regulile generale ce reglementează cesiunea.

3.1.1. Caracterele contractului de editare

Contractul de editare dă naștere la drepturi și obligații reciproce, titularul dreptului de autor are obligația de a se abține , în urma cedării drepturilor, de a reproduce și distribui, de la orice act sau fapt similar drepturilor de exploatare cedate, iar editorul, pe lângă reproducere și distribuire, va plăti remunerația. Astfel contractul de editare are caracter sinalagmatic.

Caracterul oneros al contractului reiese din existența interesului în obținerea de foloase patrimoniale pentru ambele părți, o parte urmărește renumerația, iar cealaltă, sumele rezultate din editare și distribuire.

Întinderea drepturilor și a obligațiilor este cunoscută din momentul încheierii contractului, acest aspect ce îl face să fie comutativ.

Titularul dreptului de autor transferă editorului, prin contractul de editare, dreptul de reproduce și a distribui opera, contractul de editare având astfel și caracter tranzlativ de drepturi.

Astfel contractul de editare are o filozofie proprie, caracterele juridice fiind următătoarele: sinalabmatic, consensual, intuituu persoane, comutativ, cu titlu oneros și cu executare succesivă.

3.1.2. Părțile contractului

Părțile contractului de editare, sunt pe de o parte, titularul dreptului de autor și pe cealaltă parte editorul.

Titularul dreptului de autor poate fi autorul însuși, respectiv persoana care a creat opera sau persoana căreia autorul i-a transmis drepturile patrimoniale de reproducere și distribuire a operei.

Potrivit art. 4 când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea, astfel o altă persoană alta decât autorul poate ajunge titularul dreptului de autor.

Pe cale de consecință, pot încheia contracte de ediatre, fiind titulari ai dreptului de autora: autorul, cesionarii dreptului de reproducere și distribuție a operei, unitatea angajataore pentru operele create în cadrul unu contract individual de muncă, dacă există clauză de cesiune a drepturilor patrimoniale, unitatea angajatoare în privința drepturilor patrimoniale asupa programelor pentru calculator create de angajații săi, în absența unei clauze contrare, moștenitorii.

Editorul este persoana care, în temeiul contractului de editare, are dreptul de a reproduce și distribuii opera pusă la dispoziție de titularul dreptului de autor.

Conform Codului Comercial, operațiunile privind reproducerea și distribuirea operelor de creație intelectuală sunt considerate fapte de comerț obiective, editorul fiind un intermediar între autor și public.

3.1.3. Obiectul contractului

Prin obiect al unui act juridic se întelege conduita părților stabilită prin acel act, respectiv acțiunile sau inacțiunile la care părțile sunt îndreptăție sau ținute. Având în vedre că acțiunile sau inacțIunile sunt strâns leagte de operă și renumerație, obiectul contractului de editare, îl formează, pe de o parte, reproducerea și pe de altă parte, distribuirea operei .

Obiect al contractului de editare poate fi, dacă acest lucru este expres prevăzut în contract, și dreptul de a autoriza traducerea și adaptarea operei.

Cesiunea către editor a dreptului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau să o utilizeze în orice alt mod trebuie să facă obiectul unei prevederi contractuale exprese. Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimțământul autorului.Astfel contractul de editare este în principiu intuituu persoane

3.1.4. Forma si conținutul contractului de editare

În conformitate cu regulile generale privind cesiunea, contractul de editare se încheie în formă scrisă, condiție cerută ad probationem. Lipsa acetei forme duce la imposibilitatea dovedirii existenței și conținuului contractului.

Sub sancțiunea nulității relative contractul de editare trebuie să cuprindă clauze relative la:

a) durata cesiunii;

b) natura exclusivă sau neexclusivă și întinderea teritorială a cesiunii;

c) numărul maxim și minim al exemplarelor;

d) remunerația autorului, stabilită în condițiile prezentei legi;

e) numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;

f) termenul pentru apariția și difuzarea exemplarelor fiecărei ediții sau, după caz, ale fiecărui tiraj;

g) termenul de predare a originalului operei de către autor;

h) procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor;

În concret, este vorba de clauze referitoare la durata cesiunii, caluze relative la natura exclusivă sau neexclusivă și întinderea teritorilală a cesiunii, și nu în ultimul rând clauze relative la renumerația autorului.

Lipsa din contract a clauzei referitoare la durata cesiunii constituie cauză de nulitate deoarece și în acest caz are aplicabilitate principiul general în materia obligaților civile, nimeni nu se poate obliga veșnic.

Obligativitatea stipulării naturii exclusive sau nexclusive a cesiunii, a întinderii ei teritoriale, precum și a renumerației autorui, dezvăluie atât caracterul comutativ cât și cel oneros. Astfel sub sancțiunea nulității, acest contract nu paote fi aleatoriu nici cu titlu gratuit.

3.1.5. Dreptul de preferința al editorului

Conform art. 52, alin 1, editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, față de alți ofertanți similari, la preț egal, dreptul prioritar de publicare a operei în formă electronică. Dreptul de preferință menționat se naște din moment publicării operei sub formă de volum și subsidă timp de trei ani de la acest moment, perioadă după care autorul poate contracta liber publicarea în format electroncic. El poate afce același lucru dacă editorul nu și-a manifestat în scris opțiunea, în termen de 30 de zile de la primirea ofertei scrise a autorului.

3.1.6. Efectele contractului de editare

Efectele contractului de editare reprezintă drepturile și obligațiile părților. Titularul dreptului de autor are două obligați principale, respectiv obligația de a pune opera la dispoziția editorului și obligația de garanție.

Obligația de preadre implică punerea la dispoziția editorului a originalului operei. Exemplarul original al operei se remite în termenul stabilit în contract.

În practică, titularul dreptului de autor se obligă să predea editorului manuscrisul complet al lucrării sau obiectul ediției, împreună cu orice schiță, fotografie sau ilustrație, pe support de hârtie, însoțit de o dischetă. Manuscrisul trebuie să prezinte o formă acceptabilă pentru editor.

Obligația de a preda originalul operei în termenul prevăzut este dedusă din interpretarea art. 51, lit. g al Legii nr. 8/1996, "…Contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la:… g) termenul de predare a originalului operei de către autor…" și are relevanță numa i în cazul operelor de artă plastică. Celorlalte opere li se menține doar obligația de a preda la termen editorului opera într-o formă care să conducă la reproducere. Nerespectarea termenului atrage răspunderea contractuală, respectiv desființarea contractului, obligarea la predare și daune interese.Refuzul de a preda opera spre reproducere poate echivala cu o retractare doar dacă opera a fost anterior comunicată publicului.

Obiligația de garanție privește exercitarea drepturilor cedate editorului. Titularul dreptului de autor trebuie să garanteze pentru tulburările provenite din fapta proprie sau fapta unui terț. Cedentul va garanta pe editor că este îndreptățit să încheie contractul și că lucrarea este originală, cu excepția materialelor de domeniu public șIi a extraselor din alte lucrări ce pot fi inclse cu respectarea prevederilor legale. Tot el va da asigurare că lucrarea nu va aduce nici un fel de violare a altor drepturi de autor sau încălcarea a unor înțelegeri existente.

După cum am precizat anterior, autorul sau titularul dreptului de autor trebuie să garanteze și impotriva tulburărilor provenite de din partea unui terț. "…Deoarece numai autorul sau moștenitorii săi pot exercita drepturile morale la calitatea de autor și integritatea operei prin mijloace specifice: opunerii împotiva orcărui act de uzurpare a calității de autor și a actelor care urmăresc distrugerea sau modificarea operei.."

Editorul se poate apăra singut impotriva tulburărilor sale patrimoniale provenite de la un terț, deoace contractual, el se subrobă în drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor. Pe cale de consecință, în caz de contract prin care se oferă exclusivitatea reproducerii sau editării, pot acționa împotriva contrafacerii atât autorul cât și editorul.

Principalele obiligații ale editorului sunt următoarele: obligația de a publica, obligația de a utiliza opera, obligația de plată a renumerației , obligația de restituire a originalului și obligația de a oferii copiile rămase în stoc.

Obligația de publicare este prevăzută expres de art. 56, alin 3-4, " dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract. Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia."

Publicarea reprezintă comunicarea operi către public. Spre a fi adusă la cunoștință publică opera trebuie reprodusă și distribuită. Reproducerea se va face în condițiile de utilizare și în numărul de exemplare stabilit. Editorul e obligat la respectarea modului de utilizare statuat în contract. În absența unei clauze exprese, determinarea condiților de formă ale reproducerii vor depinde de natura operei, categoria de public căreia i se adresează, uzanțele editurii.

În ceea ce privește numărul de exemplare, în absența unei sancțiuni, se poate deduce că acestă clauză nu este de esența contractului de editare. Dar renumerația

autorului poate fi plătită proporțional cu câștigurile realizate din distribuirea operei. Contractul cuprinde numărul maxim și numărul minim de exemplare, precum și numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit. Procedura de control a numărului de exemplare produsă de editor trebuie avută în vedere de părți la încheierea contractului.

Distribuirea operei presupune transmiterea către public a copiilor unei lucrări. În funcție de genul creației intelectuale, distribuirea se poate realiza prin vânzare, închiriere sau împrumut.

Obligația de utilizare a operei, obligație subsecventă celei de publicare, nu beneficiază de o reglementare specifică. Pe cale de consecință au aplicabilitate regulile generale în materie de cesiune, autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil..

Conform art. 53 editorul este obligat să permită autorului să aducă îmbunătățiri sau alte modificări operei în cazul unei ediții noi, cu condiția ca aceste îmbunătățiri sau modificări să nu mărească esențial costurile editorului și să nu schimbe caracterul operei, dacă în contract nu se prevede altfel.

Obligația de plată a renumerației revine editorului în cuantumul și la termenele satbilite în contract de părți. Aceasta se stabilește în temeiul art. 51, lit. d, conform regulilor prevăzute de Legea nr. 8/1996, adică potrivit art. 43. Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților. Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod. Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului. În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. Autorul nu poate să renunțe anticipat la exercițiul acestui drept.

În ceea ce privește distrugerea operei ca urmare a forței majore, legea dreptului de autor stabililește că, autorul este îndreptățit la o remunerație care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat. Dacă o ediție pregătită este distrusă total, datorită forței majore, înainte de a fi pusă în circulație, editorul este îndreptățit să pregătească o ediție nouă, iar autorul va avea drept de remunerație numai pentru una dintre aceste ediții. Dacă o ediție pregătită este distrusă parțial, datorită forței majore, înainte de a fi pusă în circulație, editorul este îndreptățit să reproducă, fără plata remunerației către autor, numai atâtea copii câte au fost distruse.

Obligația de restituire a originalului operei i se incubă editorului., el fiind obligat să înapoieze autorului originalul operei, originalele operelor de artă, ilustrațiile și orice alte documente primite pentru publicare, dacă nu s-a convenit altfel

Obligația de a oferii copiile rămase în stoc implică o ofertă de vânzare către autor.În cazul în care editorul intenționează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, și dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului.

3.1.7. Trasmiterea contractului de editare

Datorită caracterului intuituu persoane, editorul poate ceda drepturile și obligațiile dobândite prin contractul de editare numai cu acordul scris al autorului. În absența unei prevederi legale, se consideră că manifestarea de voință a autorului trebuie exprimată în scris. Prezăzută pentru cesiunea contractului de reprezentare teatrală și execuție muzicală, cerința formei scrise a consimțământului se aplică prin analogie și contractului de editare.

3.1.8. Încetarea contractului de editare

Încetarea este regelementată de art. 56 din legea nr. 8/1996. Ca regulă generală, în lipsa unei stipulații contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediții convenite. Se consideră epuizate ediția sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute este mai mic de 5% din numărul total de exemplare și, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de exemplare.

Prin exepție,dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract.

În cazul în care editorul intenționează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, și dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului, prețul se stabilește pe cale convențională între autor și editor.

SECTIUNEA 3.2.

CONTRACTUL DE REPREZENTARE TEATRALĂ ȘI DE EXECUȚIE MUZICALĂ

Potrivit art. 58, alin 1 contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală, este convenția în temeiul căreia titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă, în schimbul unei remunerații, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condițiile convenite.

Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală, poate fi încheiat nemijlocit între titularul dreptului de autor și cesionar, persoană fizică sau juridică, sau prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Acestea din urmă având prerogativa de a încheia , în numele titularilor de drepturi care le-au acordat mandat sau pe baza convențiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, cu utilizatorii care desfășoară activități de comunicare publică, cu organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat.

3.2.1. Părțile contractului

Părțile contracctului sunt, de de o parte, titularul dreptului de autor în calitate de cedent și pe de altă parte, cesionarul care poate fi orice persoană fizică sau juridică.

Contractul are un caracter intuitu persoane, în concordanță cu prevederile art. 59, alin 4, din Legea 8/1996, beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală nu îl poate ceda unui terț, organizator de spectacole, fără consimțământul scris al autorului sau al reprezentantului său, în afară de cazul cesiunii concomitente, totală sau parțială, a acestei activități.

3.2.2. Obiectul contractului

În opoziție cu contractul analizat anterior, obiect al contarctului de reprezentare teatrală sau execuție muzicală poate fi o operă actuală sau viitoare asupra căreia cesionarul dobândește dreptul de a o reprezenta sau executa.

Art. 58 din Lege enumeră limitativ operele actuale și viitoare ce e pot face obiectul contarctului de reprezentare teatrală sau execuție muzicală, respectiv operele literare, dramatice, muzicale, dramatico-muzicală, coregrafice ori de pantomimă.

3.2.3. Forma si conținutul contractului

Contractul de reprezenatre teatrală/ execuție muzicală se încheie în formă scrisă. Acestă formă fiind cerută de art. 59, alin 1 " Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală se încheie în scris….", și de prevederile art. 42: " existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. .."

În ceea ce privește durata, acesta se încheie pe o pe o durată determinată ori pentru un număr determinat de comunicări publice., conform art. 59, alin 1. Pe cale de consecință este imposibilă pe o durată nedeterminată sau într-un număr nelimiat de exemplare, principiul consacrat de art. 1471 C. Civ, "..nimeni nu poate pune în serviciul altuia lucrările sale decât pentru o întreprindere determinată sau pe un număr mărgit..", are aplicabilitate și în acest caz.

Contractul trebuie să prevadă termenul în care va avea loc premiera sau singura reprezentare ori execuție a operei, după caz, caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii, teritoriul, precum și remunerația autorului. Lipsa clauzelor relative la caracterul exclusiv/neexclusiv, a teritoriului pe care are loc reprezenatrea /execuția muzicală, a duratei și a renumeraței autorului atrage nulitatea relativă.

Prof. Teodor Bodoașcă, subliniază un aspect neglijat de leguitor, respectiv pentru a fi de acord cu prevederile art. 58, alin 1 s-ar fi impus ca cerința consimțământului să îl vizeze pe autor sau pe titularul dreptului de autor și nu pe reprezentantul autorului, deorece ne aflăm în prezența a doi termeni diferiți. Prin titular al dreptului de autor se înțelege persoana fizică sau juridică care a dobândit, coform legii, drepturi morale și/patrimoniale asupra unei opere realizate de o altă persoană, drepturi care le exercită în nume propriu. Prin reprezentant legal sau convențional al autorului se înțelege persoana care exercită drepturile de autor chiar și în numele și pe seama sa.

Efectele contractului. În calitate de cedent, titularul dreptului de autor are obiligația de a pune opera la dispoziția cesionarului, precum și obligația de a garanta exercitarea drepturilor cedate.

Cesionarul are obligația de a realiza reprezentarea sau executarea operei la termenul convenit. De asemenea în temeiul art. 60, alin 2, este obligat să asigure reprezentarea sau executarea publică a operei în condiții tehnice adecvate, precum și respectarea drepturilor autorului.

O altă obligație ce ii revine cesionarului o reprezintă obligația de a permite cedentului să controleze derularea contractului, acesta implică și susținerea în mod adecvat a realizării condițiilor tehnice pentru interpreatrea lucrării. Dacă nu este prevăzut altfel în contract cesionarul trebuie să trimită autorului programul, afișele și alte materiale tipărite, recenzii publice despre spectacol. Tot în cadrul acestei obligații, cesionarul e ținut să comunice periodic titularului dreptului de autor numărul de reprezentații sau de execuții muzicale precum și situația încasărilor. În acest scop, contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală trebuie să prevadă și perioadele de comunicare, dar nu mai puțin de o dată pe an.

Conform art. 61, alin 2 cesionarul trebuie să plătească autorului, la termenele prevăzute în contract, sumele în cuantumul convenit.

3.2.4. Transmiterea contractului

Cesiunea contractului de reprezentare teatrală/execuție muzicală este condiționată de existența consimțământului formal al autorului sau a reprezentantului său.

Beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală nu îl poate ceda unui terț, organizator de spectacole, fără consimțământul scris al autorului sau al reprezentantului său, în afară de cazul cesiunii concomitente, totală sau parțială, a acestei activități.

3.2.5. Încetarea contractului

Contractul de reprezentare teatrală/execuție muzicală poate înceta la expirarea duratei stabilite de comun acord sau la epuizarea numărului de comunicări publice convenite.

Conform art. 41 din Legea dreptului de autor, contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului.

Contractul de reprezenatre teatrală/execuție muzicală mai încetează și în două cazuri specifice. Conform art. 62, dacă cesionarul nu reprezintă sau nu execută opera în termenul stabilit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare. În această situație, autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract.

Întreruperea reprezentărilor sau execuțiilor timp de 2 ani consecutivi, dacă nu s-a prevăzut un alt termen prin contract, dă dreptul autorului de a solicita rezilierea contractului și daune pentru neexecutare, potrivit dreptului comun.

Fiind în prezența unui contract de execuatre succesivă, desființarea acestuia, în condițiile prezentate anterior, reprezintă o modalitate sui-generis de reziliere.

SECTIUNEA 3.3.

CONTRACTUL DE INCHIRIERE

Legea nr. 8/1996 reglementează, ca modalitate de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și contractul de închiriere a operei. Datorită particularităților reglementărilor juridice ce-i sunt incidente, ne aflăm în prezența unui contract de închiriere sui- generis.

3.3.1. Reglementare

Legea nr. 8/1996, destină contractului de închriere, explicit normele prevăzute de art. 63 care, după ce definesc contractul, stabilesc că, pe timpul închirierii, autorul păstrează dreptul de autor al operei închiriate cu excepția dreptului de distriuire, dacă nu s-a convenit altfel.

Acest contract are ca gen proxim contractul de locațiune, convenția prin care locatorul se obligă să asigure locatarului, folosința temporară, totală, sau parțială, a unui bun, în schimbul unei sume de bani, sau alte prestații. Astfel, contractului de închiriere îi sunt incidente prevederile contarctului de locațiune.

De fapt, posibilitatea autorului operei de a închiria un asemenea contract derivă din dreptul exclusiv al acestuia de a pune la disoziția altei persoane, spre utilizare, pentru un timp determinat și pentru un avantaj economic direct ori indirect, opera sa, drept statuat de prevederile art. 13-14 din Legea dreptului de autor.

Art. 63, alin 2 stabilește, "Contractul de închiriere a unei opere este supus dispozițiilor de drept comun privind contractul de locațiune.", totuși acestui contract îi sunt incidente și alte texte din Legea 8/1996.

În raport de felul operei, contractul de închiriere este supus, corespunzător, și normelor derogatorii aplicabile operei anonime, operei comune, operei colective, operei cinematogarfice, programelor pentru calculator, operelor de artă plastică , fotografică, etc.

De asemenea vor avea aplicabilitate și normele derogatorii privind limitarea exeritării dreptului de autor, prevăzute de art. 33-38 din Legea dreptului de autor. Deoarece în temeiul art. 5, alin 1, în cazul în care contribuția fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat, cu condiția să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalți coautori. Un alt exemplu elocvent în reprezită art. 77, utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea titularului dreptului de autor, o copie de arhivă sau de siguranță, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului.

Normele juridice prevăzute pentru diferite categorii de opere au, în raport cu cele stipualte de art. 63, careacter de norme speciale, astfel acestea au prioriate în aplicare.

De asemenea, contractul de închiriere , fiind o modalitate de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, este supus și dispozițiilor comune în materia cesiunii.Ar fi lipsit de raționament, ca de pildă, regulile cesiunii exclusive/ neexclusive sau regulile privind stabilirea renumerației să nu fie incidente și în cazul contractului de închiriere.

Prevederile art. 39-45, și ale art.47 referindu-se la cesiune în general, principiul ubi lex non distinguit, nec nos distiunguere debemus, ne obligă să concluzionăm că acestea se aplică și contarctului de închiriere. Astfel normele prezăzute de art. 39-45, și ale art. 47, au întâietate în rapor cu cele stipulate de art. 1410-1415 C. civ.

Deși este numit de închiriere, el nu este supus și regulior particulare ale închirierii, prevăzute de prevederile articolelor 1446-1453 din Codul de Procedură Civilă.

Astfel, pe de o parte, art. 63, alin 2, face trimitere numai la dispozițiile de drept comun privind locațiunea și nicidecum la modalitățiile locațiunii, pe de altă parte, regulile particulare de închiriere, având ca obiect închirierea unui edificiu sunt absolut străine contractului de închiriere.

Normele prevăzute de art. 1410-1415 ale Codului Civil, având caracter special în raport cu cele prevăzute de art. 942-985 C. civ, vor avea prioritate în aplicare. Tot astfel, normele prevăzute de Legea Dreptului de Autor, au prioritate în raport cu dispozițiile Codului Civil.

3.3.2. Definție

Închirierea operei este un contract civil numit, prin care una din părți, care este autorul operei sau persoana autorizată de acesta, se obligă să permită ceileilalte părți, se numește cesionar, utilizarea pe timp determinat a cel puțin un exemplar al operei sale , în original sau copie, în schimbul unui avantaj economic direct sau indirect, cu titlu de remunerație.

Prof. Teodor Bodoașcă, subliniază că definiția sugerată de textul legal se încadrează în cerințele prevătute de art. 1411 C. civ pentru locațiunea lucrurilor.

3.3.3. Părțile

În cazul contractului de închiriere al operei, părțile sunt autorul operei sau persoana autorizată de acesta , respectiv cesionarul, lucrul care face obiectul locațiunii este o operă literară, artistică sau științifică, iar prețul poate reprezenta orice avantaj economic , direct sau indirect, numit renumerație.

3.3.4. Contractul de închiriere si contractul de împrumut public

Contractul de împrumut public, este convenția prin care se pune la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, o operă prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop.

Împrumutul public este numai cu titlu gratuit în ipotezele prezăzute de art. 14, alin 3-4, iar dacă acest împrumut are ca obiect o operă fixată în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate intervenii decât după șase luni de la prima difuzare a operei.

În schimb închirierea operei se poate face de către autorul sau persoana autorizată de acesta, este esențialmente cu titlu oneros și privește numai transmiterea dreptului de folosință a operei. De asemenea, chiar dacă închirierea are ca obiect transmiterea folosinței unei opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale, contractul se poate încheia oricând, fără să fie nevoie de îm plinirea vreunui termen de la data la care opera a fost difuzată pentru prima dată.

3.3.5. Contractul de închiriere si contractul de împrumut de folosință

În antiteză cu contractul de închiriere, contractul de comodat este esențialmente cu titlu gratuit. Comodatul este dând naștere la obligații numai pentru comodatar, care se obligă să asigure, cu titlu gratuit , folosința lucrului către comodant, este un contract unilateral, pe când închirierea operei este un contract bilateral, la data ăncheierii sale, dă naștere la drepturi ți obligații pentru ambele părți. Comodatul fiind un contract unilateral, comodatarul nu este oblibat să folosească lucrul, în timp ce în cazul închirierii operei, dacă cesionarul nu folosește opera sau o folosește într-o măsură insuficientă și dacă prin acesta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil , autorul prevalându-se de prevederile art. 47, poate cere desființarea contractului.

Obiectul contractelor analizate este diferit, comodatul privețte orice lucru mobil, pe când închirierea vizează numai o operă artistică, literară sau științifică.

Contractul de comodat este un contract real, fiind valabil numai dacă acordul de voință între comodant și comodatar este însoțit de predarea lucrului împrumutat, iar închirierea este un contract consensual, autorul având obligația de predare a cel puțin un exemplar al operei către cesionar.

3.3.6. Caracterele juridice

Caracterul numit rezultă cu precădere din denumirea ce îi este dată de prevederile art. 14 și 63 din Legea dreptului de autor, precum și din regulile speciale instituite pentru acestea. Acesta presupune aplicarea cu prioritate a normelor juridice speciale la care este supus și numai în măsura în care acestea sunt incomplete vor fi incidente prevederile comune, realtive la cesiune, la locațiune sau cele în materia obligațiilor. Fiind un contract numit, nu este necesar ca părțile nu sunt obligate să prevadă întregul conținut al regullilor ce-i sunt aplicabile, atâta vreme cât nu derogat de la normele juridice ce reglmentează închirierea operei. Simpla clalificare a contractului, ca fiind de închiriere, este suficientă cunoașterii regimului juridic aplicabil. Spre exemplu, dacă în contract părțile au omis criterile pentru stabilirea remunerației sau cuantumul acesteia, vor fi incidente prevederile art. 43 alin 2, instanța de judecată la cererea părții interesate, va stabili remunerația având în vedere sumele plătite uzual pentru aceiași categorie de opere, definnțarea și durata folosirii, precum și alte circumstanțe.

Conform art. 42, din Legea dreptului de autor existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă, deci fără echivoc forma scrisă este cerută de ad probationem și nu de ad validitatem. Pentru încheierea valabilă a contractului, este suficient acordul de voință dintre autor și cesionar, fiind necesară îndeplinirea acestei formalități sau remiterea exemplarului/ exemplarelor ce fac obiectul închirierii. Din analiza textului legal menționat rezultă fără echivoc caracterul consensual. Pentru locațiune, caracterul consensual se deduce din prevederile art. 1411 C. civ, iar închirierea operei dupa cum am demonstrat anterior este o varietate a locațiunii.

Lipsa formei scrise duce la dovedirea existenței și conținutului contractului de închiriere după rgulile dreptului comun pentru dovedirea actelor juridice, prevăzute de 1170 C. civ și următoarele, iar după regulile comune la locațiunea edificiilor și a fondurilor rurale, prevăzute de art. 1416-1417 C. civ, deoarece bunul închiriat este un bun mobil care nu se încadrează niciuna din cele două categorii de bunuri vizate de textele respective.

În ipoteza în care exemplarul/exemplarele operei nu sunt predate, chiar în momentul acordului de voință dintre autor și cesionar, contractul este valabil încheiat, întrucât acesta neavând caracter real, existeța lui valabilă nu depinde de tradițiunea lucrului.În situația prezentată, pentru autor se naște obligația de predare, care este îndeplinită la termenul stipulat în contract sau imdediat, dacă nu s-a stipulat un termen. Cesioanarul are prerogativa de a cere instanței de judecată să dispună executarea silită și daune interese sau să invoce excepția de nexecutare sau să ceară rezilierea contractului, conform normelor dreptului comun.

Caracterul bilateral al contractului de închiriere este evident, deoarece autorul are obilgația să asigure cesioanrului, pe un timp determinat, folosința a cel puțin un exemplar al operei sale, iar cesionarul să plătească autorului remunerația cuvenită. Dacă părțile nu au convenit altfel de regulă obligațiile lor sunt nu numai interdependente și reciproce dar și simultane. Lipsa simultanietății dă dreptul părți interesate să invoce excepția de neexecutare, deci, dreptul de a refuza executarea propriei prestații, atâta vreme cît cealaltă parte nu și executat obligația asumată.

Fiind un contract bilateral pentru a fi valabil, se impune redactarea înscrisului constatator în dublu exmplar, unul pentru cesioanar și unul pentru autor, conform prevederilor art. 1179 C. civ.

Având în vedre că existența și întinderea prestațiilor datorate de părți sunt certe și pot fi apeciate și evaluate chiar în momentul încheierii contractului, ele nedepinzînd de hazard, caracterul comutativ rezultă fără echivoc. Fiind un contract comutativ, acesta poate fi afectat de problema resciziunii pentru leziune. Art. 43-44 din Legea dreptului de autor reglementează pentru toate cazurile cesiunii drepturilor patrimoniale de autor un caz special de revizuire judiciară, în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației.

Din prevedrile art. 63 alin 1 și art. 43 din Legea nr. 8/1996 reiese caracterul oneros. Folosul urmărit de autor este plata renumerației, iar cel urmărit de cesionar este folosirea a cel puțin un exemplar al operei închiriate. Autorul este debitorul folosinței și creditorul remunerației, iar cesioanrul este debitorul remunerației și creditorul folosinței a cel puțin un exemplar al operei. Remunerația poate să reprezinte orice avantaj economic direct sau indirect, poate fi vorba în egală măsură de o sumă de bani sau o altă prestație.

Remunerația, ca regulă generală se cuvine autorului, în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparțin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terți, numai cu consimțământul angajatorului și cu recompensarea acestuia pentru contribuția la costurile creației. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea angajatului autor.

Stabilirea remunerației cuvenite autorului este lăsată la latitudinea părților, cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.

În lipsa clauzelor relative la remunerație conform 43, alin 2, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului.

Folosirea de către cesionar a operei, se facă astfel încât să nu fie afectate condiderabil interesele justificate ale autorului. Opera teruie folosită numai la destinația acesteia, determinată prin natura ei sau prin acordul dintre el și autor.

Caracterul translativ al dreptului de autor reiese din prevederile art. 63, alin 3 din Legea Dreptului de Autor, autorul păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate, cu excepția dreptului de distribuire, dacă nu s-a convenit altfel. Prin închiriere pe cale de consecință nu se poate transmite dreptul de autor ca totalitate de prerobative morale și patrimoniale, ce se nasc din realizarea operei, ci are loc o transmitere numai a dreptului de a folosi opera.

Prin contractul de închiriere pot fi transmise doar prerogativele prevăzute de art. 13, ce alcătuiesc conținutul dreptului patrimonial exclusiv al autorului de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți sau nu la închirierea operei. În schimb nu va putea fi transmis dreptul de editare și nici dreptul de reprezentare teatrală sau execuție muzicală. Deoarece acestora din urmă le sunt consacrate alte forme de cesiune, chiar dacă în realiatte sunt modalități de folosre a operei.

Relativ la dreptul de distribuire a operei, pentru ca acesta sa nu fie transmis pe calea închirierii, este necesră o clauză expresă în acest sens.De asemenea prin închirierea nu poate avea ca obiect dreptul de suită, deoarece acesta nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.

Transmițându-se numai dreptul de a folosi cel puțin un exemplar al operei, autorul rămâne nu numai titular al drepturilor morale neînchiriate, ci proprietar al exemplarului/exemplarelor operei închiriate. Astfel, riscul pieirii fortuite a exemplarelor închiriate vor fi suporate de autor ca și proprietar al acestora, iar cesionarul la expirarea contractului e obligat a restitui exemplarele închiriate în starea care le-a primit.

Caracterul succesiv derivă din împejurarea că obligația autorului de a asigura folosirea de către cesionar a cel puțin un exemplar al operei sale se întinde pe o perioadă determinată. Acesta rezultă atât din obiectul contractului și caracterul netranslativ al dreptului de autor, prevăzut de art. 63, alin 3, cât și mai ales din cerința expresă stipulată în art. 63, alin 1 și art. 14, alin. 49, conform cărora inchirierea se face pe durată determinată. Durata contractului este lăsată la latitudinea părților. Dacă părțile nu au stipulat în contract un termen, închirierea ia sfîrșit prin denunțarea unilaterală de către oricare din părți, nimeni nu se poate obliga veșnic

Fiind în prezența unui contract cu execuatre succesivă, neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una din părți dă dreptul celeilalte părți la rezilierea contractului cu daune-interese.

Bibliografie

– Consitituția României

– Codul Civil al României

– Legea nr. 8 din 14.03.1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe. În: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 60, 26 martie 1996;

– Legea nr. 285 din 23.iunie 2004, pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587, 30 iunie 2004;

– Legislatia proprietatii intelectuale,Vol. I, Reglementări interne, Editura All Beck, București 2005;

– T. Bodoașcă , Dreptul proprietății intelectuale, ediția a II-a, Editura C. H. Beck, București , 2007;

– L. Dănilă , Dreptul de autor, Editura All Beck, București 2005;

– Y. Eminescu , Dreptul de autor. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentată, Editura Lumina Lex, București 1997;

Dreptul de autor – Directive europene, Editura Lumina Lex, 1995

– I. Macovei , Dreptul proprietății intelectuale, ed. a II-a, Editura C. H. Beck, București 2006;

Dreptul proprietății intelectuale vol. II, Ed. Universității A.I. Cuza, Iași , 2004;

– M. Lucian , Invenția. Condiții de fond ale brevetării, Drepturi, Editura Universul Juridic, 2002;

– G. Olteanu , Dreptul proprietății intelectuale, ed. a II-a, Editura C. H. Beck, București 2007;

– V. Roș, Tratat de proprietate intelectuală, partea I, 2006;

Dreptul proprietății intelectuale: curs universitar. – București: Global Lex, 2001;

Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale. Mărcile și indicațiile geografice / V. Roș, O. Spineanu-Matei, B. Dragoș. – București, Editura All Beck, 2003;

– V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe, Tratat, Editura All Beck, București, 2005;

– V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu Matei Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale. Mărcile și indicațiile geografice, Editura All Beck, București, 2003;

Dreptul de autor, Editura All Beck, București, 2005;

– C. R. Romițan , Mic dicționar de proprietate intelectuală: dreptul de autor și drepturile conexe. București, Editura Lumina Lex, 2004;

Drepturile morale de autor, Editura Universul Juridic, 2007;

Protecția penală a proprietății intelectuale;

Proprietate intelectuală. Mărci. Brevete de invenție. Desene și modele industriale. Dreptul de autor și drepturile conexe. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006;

Dreptul brevetului vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2005 și vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2007

– M. Romițan – Dicționar în dreptul proprietății intelectuale – în Revista de Dreptul Proprietății Intelectuale;

– Al. C. Strenc, B. Ionescu, Gh. Gheorghiu – Dreptul brevetului vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2005 și vol. II, Editura Lumina Lex, București, 2007.