Aspecte Educative Privind Cultura Graului In Judetul Bacau
INTRODUCERE
Intr-o analiza retrospectiva a omenirii, majoritatea analistilor vor afirma ca cele mai semnificative modificari care au stat la baza societatii de astazi au avut loc in perioada revolutiei industriale. Cu certitudine o economie functionala si cu potential de crestere inseamna progres tehnologic si eficientizare. Revolutia industriala a schimbat radical lumea deoarece trecerea de la sistemul manufacturier la utilizarea diferitelor tipuri de motoare cu aburi a dezvoltat in mod simultan absolut tot ceea ce are legatura cu existenta omenirii din punct de vedere economic, social, politic, cultural, etc.
Tehnologizarea lumii moderne a influentat direct proportional agricultura si toate ramurile ei, cresterea demografica impunand automat o eficientizare a a agriculturii.
Din punct de vedere istoric revolutia agrara apare in Anglia in secolul 17 si este modelul care va influenta dezvoltarea in restul lumii moderne. Agricultura Angliei se practica cu tehnici traditionale. Erau multe campuri agricole folosite la comun de catre membrii comunitatii si multe suprafete necultivate. Nu exista o delimitare. Astfel, la cererea marilor proprietari, Parlamentul britanic confera acte de imprejmuire. De fapt, taranii au fost deposedati de pamanturi prin rascumpararea sau violenta. Aceste acte erau acordate celor care isi puteau permite, eu trebuiau sa faca dovada ca au bani pentru a cultiva pe acele terenuri. Un boier care detinea un domeniu avea voie sa foloseasca o treime (din punct de vedere economic), iar taranii doua treimi (proprietate conditionata). Dispare clasa mijlocie rurala, ramanand doar marii latifundiari si taranii, care fie devin forta de munca ieftina, fie emigreaza in America. Astfel, productia agricola devine sistematica, avand o oferta mare la un pret mic.
Revolutia industriala propriu-zisa incepe cu industria textila si se continua cu exploatarea carbunelui si fierului si constructia de cai de transport.S-au facut multe descoperiri tehnice si perfectionari, prima fiind suveica zburatoare, urmata de masini cu aburi, calea ferata, procesul de a prelucra fonta in fier forjabil. In 1825 sunt deja6400 km de canale interne. In sept 1829 se inaugureaza prima cale ferata Liverpool-Manchester. Dupa 1830, Anglia devine dependenta de Imperiul Colonial. In 1850, suprematiei economice europene, supranumita si “Imperiul care nu apune niciodata”, i se arata un nou pretendent: Prusia, care ulterior devine Germania.
In concluzie se observa din exemplul mai sus mentionat doua aspecte :
agricultura reprezinta fundamental oricarui progres tehnologic fiind intr-o stare de interdependenta cu industria;
prima dezvoltare in sistem organizat, modern are loc in secolul 17.
Daca in primii ani ai revolutiei industriale agricultura a avut un real “boom” ulterior dezvoltarea si utilizarea de noi metode a devenit ceva mai lenta si au inceput sa apara din ce in ce mai multe studii de specialitate de eficientizare a utilizarii terenurilor si in mod particular despre cereale aceasta fiind sursa majoritara de hrana a omenirii. Totusi in multe zone ale globului agricultura s-a realizat si se mai desfasoara si in prezent cu cele mai rudimentare metode.
Schimbari majore se produc asupra lumii contemporane o data cu incheierea celui de-al doilea razboi mondial si implicit si asupra agriculturii care se transforma in majoritatea tarilor lumii intr-o agricultura de tip intensiv datorita exploziei demografice, populatia lumii depasind posibilitatile unei agriculture neperformante. Astfel in a doua jumatate a secolului 20 se dezvolta atat agricultura intensive cat si noul model bazat pe hibrizi.
Spre sfarsitul secolului 20 si pana in prezent s-au dezvoltat doua concepte aparent opuse dar ambele fundamentale pentru viitorul omenirii: utilizarea celor mai performanti hibrizi pe de o parte si realizarea unei agriculturi intr-un sistem cat mai ecologic . Astfel se urmareste atat furnizarea necesarului de hrana cat si sanatatea populatiei si a mediului inconjurator.
Desi agricultura s-a dezvoltat de-a lungul istoriei ei in toate domeniile multilateral, cultivarea cerealelor si din aceasta categorie cu precadere a graului deoarece constituie sursa majora de hrana a omenirii.
SCOPUL LUCRARII
Lucrarea “Aspecte educative privind cultura graului in judetul Bacau” are scopul de a fundamenta urmatoarele scopuri:
Constientizarea simbiozei omenire-cadru natural in timp istoric;
Efectele schimbarilor antropice in raport cu mediul si culturii de camp ecologice;
Productia de grau in sistem ecologic;
Asigurarea conditiilor de munca pentru agricultori;
Studiu comparat asupra schimbarilor climaterice si efectul climei asupra cultivarii graului in cond itii ecologice;
Reducerea riscurilor agricultorilor;
Descrierea in detaliu a locatiei unde se situeaza lotul experimental;
Lucrarea reprezinta o sursa teoretica si practica pentru elevi:
Sunt formate perceptiile asupra metodelor stiintifice si tehnice de investigare a lumii vii, de conservare a naturii si a mediului inconjurator;
Acumularea de cunostinte despre productia de grau in system ecologic;
Acumularea de cunostinte despre relatia dintre hibrizii de grau si factorii abiotici;
Evolutia istorica a culturii plantelor de camp;
O perceptie reala asupra efectelor influentelor antropice fata de mediul natural;
Revizuirea perceptiei omului asupra simbiozei om-natura.
CAPITOLUL I
CULTURA PLANTELOR DE CAMP IN CONTEXTUL
CONCEPTULUI DE “AGRICULTURA ECOLOGICA”
Istorie, motivare
Agricultura ecologica este o prezenta permanenta din punct de vedere istoric de la descoperirea agriculturii si pana in prezentul istoric. Explicatia omniprezentei acestui tip de agricultura se bazeaza pe rationamentul inexistentei produselor de tip chimic de laborator inainte de revolutia industriala si existenta si in prezentul istoric a unor zone pe glob unde inca se mai practica agricultura in mod conventional in comunitati izolate. Deasemeni in paralel omenirea a constientizat ca o data cu tehnologizarea s-a rezolvat relativ problema economica respectiv eficientizarea productiei agricole si implicit nevoia fundamental de hrana a omenirii dar a aparut in mod automat problema sanatatii mediului inconjurator, a ecosistemelor naturale in speta si implicit si a sanatatii omenirii ca efect secundar.
Totusi problemele profunde privind protejarea mediului inconjurator au aparut inca din perioada practicării agriculturii tradiționale sub efectul de defrișarilor pădurilor, eroziune, cultivarea empirică a pământului, irigare la întâmplare sau suprapășunat. Efectele nocive s-au accentuat și in epoca de modernizare a agriculturii, prin implementare de noi tehnologii , prin mecanizare și automatizare excesivă a tehnologiilor de producție, utilizarea de cantități irationale de îngrășăminte și pesticide, utilizate uneori ca si rationament al politicilor statale de eficientizare a productiei.
Aceste actiuni lipsite de ratiune au avut numeroase implicatii nocive pe termen mediu si lung asupra mediului inconjurator, si in mod special asupra solului. In prezentul istoric s-a constientizat că acest sistem de agricultură convențională degradează chimic, biologic, și fizic mediul înconjurător. (după V. Ion și colab. 2005).
Agricultura ecologică (denumită și organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor experiențe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea și automatizarea excesivă a tehnologiilor de producție, precum și datorită folosirii în cantități mari a pesticidelor pentru protecția plantelor și a biostimulatorilor în alimentația animalelor (antibiotice, hormoni etc). (după Mihai Decun, 2004)
Agricultura ecologică a luat naștere la începutul secolului XX, însă principiile acestui sistem de agricultură au fost promovate după cel de-al doilea război mondial, de către consumatorii și medicii preocupați de efectul alimentelor asupra sănătății oamenilor. (după Ion V. și colab., 2005)
Pe parcursul anilor ’50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorită unei creșteri foarte importante a productivității agricole, nevoile primare de hrană și creșterea nivelului de trai în C.E. Se înțelege, așadar, că a fost greu pentru agricultura ecologică să obțină un ecou favorabil în acest context.
În schimb, sfârșitul anilor ’60 și mai ales anii ’70 corespund cu apariția conștientizării importanței protecției mediului, la care agricultura ecologică putea da un răspuns adecvat. S-au creat noi asociații regrupând producători, consumatori, și alte persoane interesate de ecologie, de o viață legată de natură. Aceste organizații și-au dezvoltat propriile caiete cu îndatoriri, cu reguli de producție ce trebuie respectate.
Cu toate acestea, agricultura ecologică a înflorit cu adevărat în decursul anilor ’80 când modelul nou de producție și interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat să crească, atât în majoritatea țărilor europene, cât și în alte țări, ca SUA, Canada, Australia și Japonia. Asistăm acum la o creștere importantă a numărului de producători și la o demarare de inițiative în domeniul prelucrării și comercializării produselor ecologice.
În decursul timpului numeroase persoane au contribuit și influențat dezvoltarea agriculturii ecologice prin munca lor practică și prin numeroase studii.
Astfel, termenul de agricultură ecologică a fost utilizat pentru prima dată de Lord Northbourne. Termenul derivă din conceptul “ferma ca organism” fiind explicat în cartea sa “Privește spre pământ” (1940) unde descrie o abordare holistică și ecologică a ferme.
Sir Albert Haward (1973-1947), numit uneori fondatorul mișcării “ecologice” a influențat mult la începutul secolului XVIII înțelegerea fertilității solului și importanța asupra productivității acestuia. Urmând o abordare agro-ecologică, el a observat importanța crucială a managemetului humusului în sol. El a lucrat timp de 25 de ani ca cercetător agricol în India, unde a dezvoltat cunoscutul proces de compostare care a exlicat arta tradiționlă a compostului pe baze științifice. Cele mai cunoscute cărți ale sale sunt “Testament agricol” și “Agricultură și grădinărit pentru sănătate și boli”. (după Viorica Boboc, 2005)
În anul 1943, Lady Eve Balfour publică lucrarea “The Living Soil” care a contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice în Marea Britanie.
Fermierul japonez Masanobu Fukuoka practică în anii 1940 ceea ce el denumește “agricultura în care nu faci nimic- fără arat, fără fertilizat, fără control al ierburilor și fără pesticide”. Cu această metodă el poate cultiva cereale cu producții comparabile cu cele de la culturile intensive. Această metodă nu numai că ajută pământul să susțină populațiile sale naturale, dar Fukuoka considera că este superioară economic chiar și metodelor moderne. Cele mai cunoscute cărți ale sale sunt “Modul natural de a face agricultură” și “Revoluția cu un pai”. (după Viorica Boboc, 2005)
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluție(după Ion V. și colab., 2005):anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner; în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveția unde dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din țările germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania și „BioSuisse” în Elveția;
în anul 1946 se înființează Asociația Solului din Marea Britanie;
anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociația Solului din Marea Britanne în anul 1972 se înființează Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franța se înființează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organică din Elveția, care este înr publică lucrarea “The Living Soil” care a contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice în Marea Britanie.
Fermierul japonez Masanobu Fukuoka practică în anii 1940 ceea ce el denumește “agricultura în care nu faci nimic- fără arat, fără fertilizat, fără control al ierburilor și fără pesticide”. Cu această metodă el poate cultiva cereale cu producții comparabile cu cele de la culturile intensive. Această metodă nu numai că ajută pământul să susțină populațiile sale naturale, dar Fukuoka considera că este superioară economic chiar și metodelor moderne. Cele mai cunoscute cărți ale sale sunt “Modul natural de a face agricultură” și “Revoluția cu un pai”. (după Viorica Boboc, 2005)
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluție(după Ion V. și colab., 2005):anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner; în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveția unde dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din țările germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania și „BioSuisse” în Elveția;
în anul 1946 se înființează Asociația Solului din Marea Britanie;
anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociația Solului din Marea Britanne în anul 1972 se înființează Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franța se înființează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organică din Elveția, care este în prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agricultura ecologică din lume;
în anul 1975 se înființează Fundația “Ecologie și Agricultură” din Germania;
la nivelul anilor 1980 se înființează majoritatea asociațiilor și organizațiilor pentru agricultură ecologică și se publică standardele de bază IFOAM;
în 1985 Franța adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;
în 1990 are loc prima expoziție de agricultură ecologică în Germania, la Nuremberg;
1991, corespunde înființării Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;
în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologică, care devine lege în 1993; în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE și se pune bazele programului IFOAM de acreditare; anul 1995 corespunde lansării primului plan de acțiune pentru agricultura ecologică din Danemarca;în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr. 1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie 1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine animală și se adoptă Codex Alimentarius guidlines;
în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică, în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii pași pentru un plan european de Acțiune pentru agricultura ecologică. Acest context favorabil dezvoltării agriculturii ecologice se datorează, în mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sănătoase și de a respecta mai mult mediul. În paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoașterea agriculturii ecologice introducând-o în temele de cercetare și adoptând o legislație adecvată acestui sector (de exemplu, în Austria, Franța, Danemarca). Pe de altă parte sunt acordate subvenții atât la nivel național, cât și la nivel regional de către unele state membre din profitul obținut din acest tip de agricultură. În ciuda acestor eforturi, agricultura ecologică a rămas, totuși, în această perioadă, cu un handicap datorat confuziei care există în ochii consumatorilor privind însăși semnificația conceptului de agricultură ecologică și restricțiile pe care le implică aceasta. Această confuzie este cauzată, mai ales, de existența mai multor "școli" și "filozofii" diferite, de absența unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogenă a produselor, de amestecul care se face între produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasă a indicațiilor care fac referire la acest mod de producție contribuie, pe de altă parte, la întărirea acestei confuzii.
Definiție, obiective, particularitati
Regulamentul 2092 aprobat de Consiliul Comunitatii Economice Europene, la data de 24 iunie 1991, prevede ca tarile comunitare utilizeaza, cu acelasi sens, urmatorii termeni atuncicand se face referire la agricultura ecologica:
agricultura organica( Anglia)
agricultura biologica( Grecia, Franta, Italia, Olanda si Portugalia)
agricultura ecologica( Danemarca, Germania si Spania)
Specialistii din domeniul agriculturii ecolgice, in conformitate cu regulamentul CEE 2092/91, afirma ca agricultura ecologica are aproximativ aceeasi definitie cu agricultura organica sau biologica.
Definitie
“Ecologia agricola sau agroecologia este o ramura sau disciplina a ecologiei generale care se ocupa de studiul multilateral, indeosebi sub raport productive, al influentelor exercitate de factorii de mediu asupra plantelor si asupra animalelor domestice( asa – numita autoecologie agricola), precum si de cercetarea structurilor si a dinamicii agroecosistemelor (sinecologia agricola).”
Agricultura ecologica reprezinta in esenta pastrarea echilibrului natural intre interventia antropica si mediul inconjurator.
Agricultura ecologica este multitudinea de activitati stiintifice ( observatii directe, masuratori sau experimente) si aplicative ( analiza, proiectare si administrare) din agricultura si toate celelalte ramuri economice care prelucreaza si comercializeaza produse agricole si agro-industriale si are ca particularitate specifica valorificarea si conservarea sau refacerea resurselor naturale, tehnico- financiare si umane a agroecosistemelor locale si zonale. Agricultura ecologica se ocupa cu studiul sistematic al structurilor materiale( organismele vii si modul lor de viata) si functionale( intra–si interelatiile structurilor materiale) ale sistemelor agricole si cu proiectarea si managementul agroecosistemelor capabile a asigura, timp indelungat, nevoile umane de hrana, imbracaminte si de locuit, fara ale diminua potentialul ecologic, economic si social.
Deasemeni agricultura ecologica este actiunea de interconectare a cunostintelor teoretice despre natura si agricultura in sisteme ecologice durabile, bazate pe resursele materiale, energetice si informationale ale sistemelor agricole.
Ca orice alt domeniu agricultura ecologica se fundamenteaza pe ratiune deci implica cunoasterea detaliata a terenului, tuturor vietuitoarelor si a altor factori economici si sociali pentru a rezulta in practica intotdeauna cele mai bune rezultate.
Scopul agriculturii ecologice este imbinarea interactiunilor dintre sol, plante, animale si om, sau dintre oferta ecologica, economica si sociala a agroecosistemelor si nevoile inerenta de hrana, imbracaminte si de locuit. Fiind un tip de agricultura durabila, scopul agriculturii ecologice poate fi exprimat printr-o functie de tip mini – max: maximizarea productiilor si minimalizarea efectelor secundare negative ale activittailor agricole.
Obiectivele agriculturii ecologice se subordoneaza, in principal, dezvoltarii durabile a sistemelor agroecologice si sunt urmatoarele:
Obiective privind mediul inconjurator
echilibrarea bilantelor energetice
cresterea si mentinerea pe termen mediu si lung a fertilitatii solurilor
protejarea resurselor de apa si a vietii acvatice
Existent in conditii natural a activitatii microorganismelor, florei si faunei
conservarea biodiversitatii
refacerea si protejarea peisajului natural afectat de interventia antropica .
Obiective privind plantele cultivate:
integrarea naturala, a speciilor si varietatilor cultivate
optimizarea permanenta a structurilor agricole vegetale
dimensionarea corecta a spatiului de nutritie
refacerea tuturor echilibrelor naturale privind circuitul apei si al elementelor nutritive si infestarea cu buruieni, boli, insecte sau alti daunatori de orice tip.
Obiective privind animalele domestice:
Crearea unui cadru eficient pentru raportul planta/animal
imbunatatirea si conservarea fondului genetic
Obiective socio – economice
dezvoltarea sistemelor agricole si agroindustriale multifunctionale
minimizarea impactului negativ al agriculturii cu efecte nocive asupra mediului inconjurator
diversificarea productiei agricole
reducerea consumului de resurse neregenerabile
imbunatatirea eficientei muncii si calitatii vietii producatorilor agricoli
refacerea si conservarea valorilor materiale si spirituale traditionale
Locul si rolul sistemelor de agricultura ecologica
Exista 4 tipuri distincte de agricultura ecologica
agricultura organica sau biologica
agricultura biodinamica
agricultura naturala
agricultura tip LEISA ( Low External Inputs Sustainable Agriculture)
Primele 3 tipuri de agricultura ecologica se bazeaza pe prevederile Consiliului Comunitatii Economice Europene nr. 2092 din 24 iunie 1991, iar agricultura tip LEISA este recomandata in perioada de conversie.
Sistemele agroecologice intersecteaza, cu sistemele conventionale si in practica nu exista 100 % sisteme agricole organice ( biologice) , biodinamice sau naturale existand doar sisteme mixte pe care le vom denumi in mod generic sisteme agricole ecologice.
Sistemele de agricultura ecologica se diferentiaza prin rolul care il au in relatia cu mediul inconjurator si cu societatea.
Agricultura organica ( biologica) a aparut si s-a dezvoltat treptat ca forma distincta de agricultura in perioada 1930-1960.
Sistemele organice ( biologice ) de agricultura sunt directionate spre urmatoarele caracteristici:
obtinerea produselor agricole cu calitati nutritive cat mai performante
ameliorarea fertilitatii solurilor
indepartarea tuturor formelor de poluare a solului, apei si aerului
diminuarea fenomenului de migratie a populatiei de la sat la oras
diminuarea consumului de energie neregenerabila: prin reducerea pe cat posibila a volumului de lucrari mecanice si a consumului specific de carburanti cu effect poluanta asupra mediului inconjurator
ameliorarea conditiilor de viata ale animalelor, asigurarea nu numai a
nevoilor fiziologice, dar si a principiilor umane de ingrijire, care exclude categoric activitati cum ar ficresterea in baterii, concentrarea excesiva, claustrarea permanenta.
Agricultura biodinamica este un sistem de agricultura ecologica bazat pe energiile( fortele) vietii si are ca scop principal producerea de hrana cu valoare nutritive ridicata si sanatoasa. Steiner in anul 1924 a impus teoria ca o ferma este cu siguranta un organism viu, care are particularitati structurale si functionale strict proprii, in care solul, viata din sol, plantele, animalele si omul sunt interdependente.
Agricultura naturala se defineste ca un sistem agroecologic de interes local, care se fundamenteaza pe urmatoarele principia si considerente :
exclus lucrari adanci ale solului
exclus ingrasaminte chimice sau compost preparat
exclus combatere buruieni prin utilizarea de lucrari mecanice sau erbicide
exclus chimicale
Agricultura tip LEISA – se bazeaza strict pe resursele locale de sol, clima si de forta de munca si doar daca se impune pe folosirea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor, a masinilor si instalatiilor agricole conventionale, a ingredientelor alimentare si furajere insa numai pentru acoperirea deficitului de resurse si daca nu se afecteaza mediul inconjurator. Acest tip de agricultura se recomanda in perioada de trecere de la agricultura conventionala la agricultura ecologica, cu scopul de a reface si pastra potentialul economic si social el fermelor, asociatiilor si societatilor agricole in conversie.
Particularitati practice
In practica agricultura ecologica are o serie de insusiri diferite de agricultura uzuala :
durata sistemelor agroecologice este mai lunga
productia ecologica se realizeaza in ferme, gospodarii, asociatii familiale, mai rar in asociatii tip holding
unitatile ecologice corespund exigentelor privind calitatea si si protectia mediului inconjurator
fermele si societatile agroindustriale ecologice sunt de dimensiuni mici si mijlocii ( 5- 50 ha)
fermele si societatile agricole, agroindustriale si comerciale ecologice parcurg o perioada mai lunga sau mai scurta de conversie, egala cu timpul scurs intre inceperea managementului ecologic si obtinerea certificatului de ferma sau societate ecologica
trecerea de la agricultura conventionala la cea ecologica se face pas cu pas, pentru ca structurile economice sa nu resimta efectele scaderii productivitatii, iar producatorii sa capete incredere in noile sisteme.
cu foarte putine exceptii, fermele ecologice sunt mixte ( de tip vegetal- animal)
activitatile din fermele si societatile agroindustriale se desfasoara conform normelor internationale si nationale
in fermele si societatile prelucratoare ecologice se cultiva si se cresc toate speciile si varietatile de plante si animale domestice, respective , se prelucreaza toate produsele agricole vegetale sau animale, cu exceptia celor create sau produse prin inginerie genetica
fermele si societatile de prelucrare a produselor ecologice folosesc, cu precadere
resursele funciare, economice si sociale proprii.
tehnologiile agroeconomice imbina metodele traditionale de cultivare a terenurilor
fermele si societatile de prelucrare a produselor agricole folosesc cu precadere,
resursele funciare, economice si sociale proprii
tehnologiile agroecologice imbina metodele traditionale de cultivare a terenurilor, cresterea animalelor si de prelucrare a produselor agricole cu mijloacele moderne de inalta tehnicitate
samanta, materialul de plantat si animalele de prasila sunt certificate ecologic si ca atare se produc in ferma proprie, fie in ferme si societati ecologice specializate
hrana plantelor si a animalelor este cat mai naturala, completa, sanatoasa, biodegradabila si nu depaseste nevoile acestora
sistemele ecologice vegetale si animale inregistreaza pierderi mici ca urmare a
atacului de buruieni, boli si insecte si alte animale daunatoare datorita activitatilor preventive permanente
efectele tehnologiilor ecologice sunt multiple, de lunga durata si se manifesta mai tarziu
prelucrarea produselor agricole ecologice se face mecanic, fizic sau biologic, cu mentinerea calitatii si pe cat posibil, a integritatii structurale a produselor agricole
materiile prime, ingredientele si aditivii folositi in procesul de prelucrare sunt certificate ecologic
produsele agricole si agroindustriale ecologice se depoziteaza separat de produsele neecologice
ambalajul produselor ecologice este din materiale biodegradabile, care nu contamineaza nici produsele si nici mediul inconjurator
transportul produselor ecologice si al animalelor se face cu minimum de pierderi si pe distante mici
produsele ecologice sunt etichetate sau/si insotite de un document pe care scrie denumirea produsului, numele si adresa persoanei sau a companiei producatoare, denumirea firmei ce a facut certificarea, metodele de producere sau de prelucrare si mentiunea” Produs certificate ecologic”
necesarul de forta de munca este mai mare decat in agricultura conventionala, ceea ce , din punct de vedere practice, insemna noi locuri de munca, dar si cheltuieli suplimentare
munca in ferma si societatea agroindustriala este pasionanta si reconfortanta si se bazeaza pe analiza sistemica si decizii rational stiintifice inovatoare de acreditare a structurilor de certificare).
Definiții
Acreditare IFOAM: Recunoașterea de către Serviciul Internațional de Acreditare Ecologică că un organism de certificare corespunde, ca structură și activitate, cu standardele IFOAM și cu criteriile de acreditare IFOAM.
Aditiv: ameliorator, supliment sau altă substanță care poate fi adăugată la un produs alimentar pentru a-i îmbunătăți calitatea, consistența, culoarea, mirosul, gustul sau ale proprietăți ale acestuia.
Ameliorare: selecția de plante și animale pentru a reproduce și/sau dezvolta în viitor însușiri dorite de generațiile viitoare.
Ayurvedic: medicină tradițională Indiană.
Certificare: procedura prin care o parte independă garantează în scris că sistemul de producție sau de procesare este clar identificat și că metodele folosite sunt conform cerințelor specifice.
Convențional: orice material și practici de producție sau procesare care nu sunt atestate ca ecologice sau ecologice ―în conversie‖.
Etichetare: orice reprezentare scrisă, multiplicată sau grafică pe care este o siglă (etichetă) a unui produs, pusă pe produs sau amplasată lângă produs.
Fibră naturală: fibră de origine vegetală sau animală și nu sintetică.
Ingineria genetică: un set de tehnici de biologie moleculară (precum ADN-ul recombinat) prin care materialul genetic reprezentat de plante, animale, micro-organisme, celule sau alte unități biologice sunt modificate pe alte căi sau cu rezultate care nu pot fi obținute prin metode naturale de reproducție sau recombinare.
Ingredient: orice substanță, inclusiv aditivii alimentari, folosită la prelucrarea sau producerea hranei sau prezentă în produsul final, posibil într-o formă modificată.
Iradiere (radiații ionizante): emisii de energii înalte din radio-nucleotide, capabile de a modifica structura moleculară a hranei cu scopul de a controla contaminarea cu microbi, patogeni și insecte a hranei, conservarea hranei sau inhibarea proceselor fiziologice precum încolțirea sau maturarea (coacerea).
Îngrășământ verde: o plantă cultivată care este încorporată în sol cu scopul de a îmbunătății însușirile solului.
Organic(ecologic): sistem agricol și produs descris în aceste standarde și nu în „chimia organică‖.
Producție paralelă: un producător agricol sau procesator care cultivă terenul, crește animale, respectiv prelucrează produsele agricole și obține atât produse certificate ecologic, cât și necertificate ecologic. Aceasta include terenurile, animalele și produsele convenționale, în conversie și ecologice necertificate.
Produs organic (ecologic): un bun care a fost obținut, prelucrat și/sau distribuit conform standardelor organice (ecologice)
Program de certificare: sistemul de operare al organismului de certificare cu reguli, progeturi și management propriu pentru desfășurarea certificării conformității.
Rotația culturilor: Practica alternării speciilor sau familiilor anuale și/sau bianuale pe un anumit teren, conform unei scheme sau secvențe planificate astfel încât să întrerupă ciclul buruienilor, dăunătorilor și bolilor și să îmbunătățească fertilitatea și conținutul de materie organică a solului.
Semn de certificare: un simbol sau siglă a organismului de certificare prin care se identifică produsele ca fiind certificate în conformitate cu programul de standarde.
Tratament homeopatic: tratament al bolilor bazat pe administrarea de substanțe preparate prin diluții succesive, substanțe care în cantități mari au efecte asupra sănătății animalelor asemănătoare bolilor.
Zonă-tampon: zonă identificabilă și clar definită care delimitează locul de producție ecologică și care stabilește limita de aplicare sau de contact cu substanțe prohibite din zonele adiacente.
CAPITOLOUL II
Tehnologii de cultivare a terenurilor în sistem ecologic
2.1. Principii, recomandări și norme generale
Agricultura ecologică reprezinta un tip distinct de agricultură cu scopul să soluționeze, în parte, marile probleme contemporane: supraproducția și efectele secundare ale tehnologiilor care o susțin și producția de subzistență și urmările sale: foametea și inechitatea socială.
Recomandare: Structurarea și desfășurarea activităților intalnite in fermele ecologice conform particularităților ecosistemelor și cerințelor consumatorilor.
Normă: Proiectarea de ferme ecologice multifuncționale.
Ferma ecologică vegetală reprezinta o componentă intrinsecă a ecosistemului.
Recomandare: Componentele fermei ecologice trebuie să relationeze între ele și, mai ales, cu sistemele naturale.
Normă: Asigurarea coerenței ecologice orizontale, verticale și ciclice între subcomponentele fermei și acele ale ecosistemului în care se situează.
Ferma ecologică este un agroecosistem un model distinct de administrare a viețuitoarelor agricole și neagricole și a mediului lor de viață, în beneficiul naturii și al societății umane.
Recomandare: Ferma ecologică va utiliza atât terenuri cultivate, cât și necultivate pentru a furniza condiții de creștere si dezvoltare tuturor categoriilor de viețuitoare agricole – plante cultivate și necultivate cat și animale domestice și salbatice.
Normă: 3 – 8% din terenul fermei ecologice este destinat refacerii sau/si conservării florei si faunei.
Ferma ecologică îmbunătățește si menține structura și calitatea ecosistemelor.
Recomandare: Ferma ecologică contribuie la îmbunătățirea și / sau menținerea
biodiversității și a calității superioare a mediului de viață al biocenozelor agricole.
Norme: Implementarea de sisteme agroecologice specific naturale mediului înconjurător: mixte, de tip vegetal-animal sau integrate, de tip vegetal-animal-industrial sau/și comercial.
Ferma ecologică este o forma de organizare de lungă durată.
Recomandare: Proiectarea și administrarea fermei ecologice necesita programe și strategii care să determine inspecția si certificarea ecologică.
Normă: Oscilarea frecventă între managementul ecologic și cel convențional este strict interzisă. In caz de calamități naturale: inundații, invazie de dăunători, epidemii etc., ce nu pot fi stăpânite decât prin metode și mijloace convenționale, managementul ecologic este utilizat în continuare doar dacă fermierul solicită acest lucru și ferma sa trece din nou etapa de conversie.
Ferma ecologică vegetală utilizeaza numai tehnologii ecologice.
Recomandare: Terenul și activitățile specifice producției agro-ecologice sunt delimitate clar, scriptic și faptic de toate celelalte terenuri si activități non-ecologice.
Normă: Producția paralelă/simultană ecologică și convențională este permisă doar dacă terenurile pe care se utilizează agricultura convențională, genotipurile cultivate și echipamentele, materialele, spațiile, activitățile etc. specifice acesteia sunt stricte și permanent separate de cele agro-ecologice.
Deasemenea, în sistemele agroecologice, utilizarea organismelor modificate genetic și a produselor acestora este strict interzisă.
Tehnologiile agroecologice previn degradarea resursele biotice și abiotice din mediul natural.
Recomandare: Producătorul agricol ecologist este necesar sa contribuie la menținerea si îmbunătățirea diversității tuturor biocenozelor naturale.
Normă: Produsele recoltate de pe terenurile necultivate vor fi certificate ca ecologice doar dacă provin din ecosisteme stabile si durabile si speciile de plante și animale de la care provin nu sunt ocrotite sau interzise, cantitatea recoltată nu afectează producția și stabilitatea ecosistemului și terenurile respective nu sunt poluate/contaminate.
2.2. Principii, recomandări și norme (standarde)
în perioada de conversie
Agricultura ecologică are scopul de a realiza agro-ecosisteme sustenabile și pe o lungă durată.
Recomandări:
Fiecare fermier și conducător de unitate agricolă elaborează un plan al conversiei. Acest plan contine toate aspectele relevante privind normele de agricultură ecologică și procesul de conversie se desfășoară pas cu pas, planul de conversie trebuie in permanenta actualizat. Pentru optimarea producției vegetale, se va stabili de la inceput structura culturilor și succesiunea lor în timp și spațiu astfel încât plantele cultivate și necultivate să relationeze pozitiv. Organismul de inspecție și certificare va stabili setul de norme (standarde) încât sistemele agricole existente în cadrul unității agricole să fie strict separate faptic si scriptic pentru a se evita amestecarea produselor agricole și a inputurilor.
Norme:
Conversia începe la data când a fost trimisă cererea către organismul de inspecție și certificare ori la data când au fost aplicate, pentru ultima dată, inputuri convenționale acest lucru poate fi demonstrat foarte evident.
În perioada de conversie inspectorii organismului de certificare fac un numar de inspecții înainte de recoltarea plantelor in intervale de timp rezonabile.
Sistemele agro-ecologice impun refacerea/menținerea ciclurilor naturale de viață și acomodarea producătorilor interesati cu noile tehnologii ecologice de cultivare a terenurilor.
Recomandare: Gospodăriile, fermele și societățile agricole vegetale parcurg obligatoriu o perioadă stabilita de conversie.
Norme:
Perioada de conversie este de minim 36 de luni de la ultima aplicare a oricăror
materiale sau practici strict interzise în agricultura ecologică si după încheierea acestei perioade și până la recoltarea primelor produse ecologice trebuie sa treacă, cel putin, 12 luni la culturile anuale și la plantele din flora spontană si deasemeni 18 luni la culturile perene.
Perioada de conversie este prelungită sau redusă de către organismul de certificare în funcție de modul de cultivare anterioară a terenului, situatia factorilor naturali și de capacitatea managerială a fermierilor.
3: Sănătatea omului este exponentul sănătății pământului și a calității alimentelor pe care le consumă;
Recomandare: Fermele ecologice vor elimina, din start orice sursă de poluare a solului, apei și a aerului cu nutrienți, metale grele și deșeuri solide și de contaminare a alimentelor cu substanțe nocive din punct de vedere toxic.
Normă: Controlul calității solului înainte de începerea managementului agroecologic și oricând, în caz de suspiciuni, a produselor agroalimentare.
2.3. Principii, recomandări și norme tehnologice
in alegerea speciilor si varietatilor
Alegerea speciilor și varietăților
1: Speciile și varietățile cultivate în fermele ecologice sunt strict adaptate la condițiile locale de climă și sol, in accord cu boli si dăunători și competitive în lupta cu buruienile;
Recomandare: În fermele ecologice se pot cultiva toate speciile si varietățile de plante autohtone ameliorate genetic si ale căror produse sunt cerute pe piata de consumatori, cu excepția celor create prin inginerie genetică.
Norme:
Ferma ecologică cultivă în exclusivitate doar specii și varietăți rezistente la
factorii abiotici (ger, secetă, arșiță, exces de apă etc.) și biotici (boli și dăunători), au un potențial ridicat de utilizare a elementelor nutritive din sol, sunt competitive în lupta cu buruienile și furnizează produse utilizate frecvent de consumatori, și nu sunt transgenice. Contaminarea, inclusiv accidentală, a culturilor și, implicit, a produselor ecologice cu OMG-uri duce la pierderea calității de produs ecologic și de fermă ecologică. Sunt preferate cu precadere speciile adaptate la condițiile de sol și climă locale.
În unitățile agricole vegetale cu producție paralelă, ecologică și convențională,
și ecologică și în conversie, se vor cultiva pe cat posibil varietăți diferite, unele numai pe parcelele certificate ecologic si altele pe cele în conversie și altele pe cele convenționale.
Asolamente și rotații
1. În fermele ecologice biodiversitatea reprezinta un factor de producție;
Recomandare: Diversitatea în cultura plantelor se realizează printr-o combinație de
asolamente și rotații diverse și relativ lungi ce se compune din specii cu sistem radicular superficial adânc și de măsuri de menținere a solului pentru un timp îndelungat, acoperit cu vegetație sau/și cu resturi vegetale.
Normă: Numărul de sole/parcele în fermele ecologice vegetale va asigura practicarea unei rotații pentru minim 4 ani si a tehnologiilor agroecologice, prin menținerea terenului acoperit cu vegetație sau/și resturi vegetale .
Lucrările solului
1. Solul este baza și susținătorul vieții;
Recomandare: Tehnologiile agroecologice protejează solul și asigură folosirea acestuia în mod responsabil dar si eficient. În acest context, fermierii agro-ecologiști trebuie să ia măsuri de diminuare a pierderilor de sol si a degradării fizice, chimice și biologice a terenurilor.
Normă: În fermele ecologice prevenirea și combaterea eroziunii solului, îmbogățirea solului în nutrienți și materie organică și eliminarea oricărei surse de poluare a solului sunt in mod strict obligatorii.
2. “Solul trebuie lucrat când ne primește și nu trebuie lăsat să aștepte”
Acest principiu aparține marelui agronom Gheorghe Vineș și se fundamentează pe realitatea conform căreia cea mai frecventă greșeală agrotehnică este efectuarea
lucrărilor solului prea devreme sau prea târziu, când terenul este moale ori prea tare.
Recomandare: Solul se lucrează în cele mai bune condiții când nu se lipește de unelte opune cea mai mică rezistență și se desface ușor (se varsă) în agregate naturale. Momentul strict optim de lucrare a solului se poate stabili practic în felul următor: se ia o mână de pământ din stratulde sol sau de pe terenul ce urmează a fi lucrat, se amestecă ușor în pumn și, apoi forma rezultată de principiu o bila, se dă drumul din mână de la aproximativ 1m înălțime.
Dacă prin frământare în palmă pământul nu se modelează rezultă că solul este uscat, si dacă se modelează și, la atingerea solului, bila de pământ rezultată se turtește și nu se desface în agregate, înseamnă că solul este mult prea umed. Momentul optim de executare a lucrărilor solului este atunci când, la atingerea pământului, bila de pământ se descompune.
Normă: Perioada optimă de lucrare a terenurilor variază între câteva ore, pe solurile grele de tip smolniță si până la mai multe săptămâni pe nisipuri și soluri nisipoase. Aceasta înseamnă că, pentru solurile cu textură argiloasă, numărul și productivitatea uneltelor și utilajelor agricole este mai mare decât pe solurile cu textură lutoasă și, mai ales, nisipoasă.
3. Solul este un organism viu
Ca orice alt organism, solul suferă ori de câte ori este supus unui “stres”. El este un sistem sensibil care poate fi deranjat ușor și pe o perioada lunga prin ignoranța oricărui amănunt si element tehnologic.
Greșelile făcute în lucrările solului determina efecte resimțite ulterior timp de mai mulți ani.
Rezultatul in ceea ce se petrece în sol se oglindește în creșterea plantelor și în producți dar si în sănătatea animalelor și, în final, în hrana omului (Wistinghausen, 1994).
Norme:
Lucrările solului trebuie să fie cât mai superficiale pentru a nu deteriora
capilaritatea naturală și a diminua activitatea pedofaunei și să păstreze profilul
natural al solului nerăsturnând brazdele dar si pentru a nu dezechilibra raportul dintre procesele de humificare și mineralizare.
Frecvența lucrărilor solului trebuie restrânsă pe cat posibil si dacă se poate la zero,
pentru a reduce compactarea produsă de circulația repetată și a asigura solului
timpul necesar pentru a “fabrica” humus și elemente nutritive și a-și reface structura proprie.
Sămânță și semănat (plantat)
1. Sămânța și celelate materiale de plantat folosite în fermele ecologice sunt dublu certificate, atât ca material înmulțitor, cât și ca produs ecologic;
Recomandare: În toate fermele ecologice se vor cultiva speciile si varietățile recomandate doar pentru agricultura ecologică.
Normă: Sămânța și materialele de plantat se certifică ca ecologice doar după o generație în cazul culturilor anuale și după două perioade de creștere sau 12 luni în cazul celor perene. În situația în care nu sunt disponibile semințe și materiale de plantat ecologice, pot fi utilizate materiale înmulțitoare convenționale, dar netratate cu pesticide.
Fertilizare
Tehnologiile agroecologice sporesc sau/și mențin fertilitatea solului.
Recomandare: Sursele de elemente nutritive, inclusiv cele din sol, vor fi utilizate într-o manieră responsabilă și durabilă, care va optimiza efectul lor. De asemenea, va fi redusă pierderea nutrienților în mediu înconjurător și se va preveni depunerea în sol de metale grele și alte substanțe poluante.
Normă: Baza programului de fertilizare o constituie materialele biodegradabile de origine microbiană, vegetală sau animală rezultate în urma practicilor agroecologice și metodele de mentinere si stimulare a activitatii (micro)organismelor din sol. Deasemenea, programul de fertilizare cuprinde și îngrășăminte minerale, fara îngrășăminte sintetice, în special cu azot (azotat de amoniu, uree etc.), care sunt categoric interzise.
Irigație
Apa este elementul de baza al vieții.
Recomandare: Tehnologiile agroecologice mențin calitatea apei și asigură utilizarea acesteia în mod eficient și responsabil. În acest context, fermierii agro-ecologiști trebuie să ia măsuri de diminuare a pierderilor de apă prin evaporare, scurgere la suprafață și levigare.
Normă: În fermele ecologice valorificarea optimă a resurselor de apă și eliminarea oricărei surse de poluare a apelor de suprafață și de adâncime sunt strict obligatorii.
Protecția plantelor
Fermele ecologice aplică măsuri complexe pentru prevenirea pierderilor din cauza buruienilor, bolilor și dăunătorilor;
Recomandare: Plantele cultivate, ca și cele necultivate, dar folositoare, trebuie protejate de buruieni, boli și dăunători prin coagularea măsurilor preventive cu cele curative.
Normă: În agricultura ecologică sunt admise doar metodele si mijloacele care nu pun in pericol integritatea si funcționarea ecosistemelor și calitatea produselor agricole și alimentare. Deasemenea, metodele și produsele de protecția plantelor este obligatoriu să corespundă standardelor naționale și internaționale de profil.
Recoltare și depozitare
Agricultura ecologică furnizează produse agricole și alimentare de calitate foarte bună și în cantități suficiente.
Recomandări:
Producția agroecologică se realizează în ferme-gospodării individuale și în
societăți agricole mari sau de tip holding, abilitate oficial ca ecologice de
organisme guvernamentale și neguvernamentale specializate in acest sens.
Produse ecologice se obțin în mediul acvatic, în păduri dar și în alte sisteme naturale.
Normă: Produsele agricole și alimentare ecologice sunt superioare standardelor de siguranță alimentară și furajeră, fiind corespunzătoare, atât cantitativ, cât și calitativ tuturor exigențelor consumatorilor.
Produsele agricole și alimentare ecologice sunt testate și atestate numai de organisme de inspecție și certificare.
Recomandare: Sistemele agroecologice trebuie inspectate de câte ori este nevoie și certificată conformitatea acestora cu standardele de agricultură ecologică.
Normă: Certificarea produselor agricole și alimentare ecologice este strict obligatorie, cu excepția celor obținute în perioada de conversie.
Tehnologii de cultivare a cerealelor în sistem ecologic
Regulamentele internaționale și naționale cu referire la agricultura ecologică nu se referă în mod explicit la tehnologia de cultivare a terenurilor în perioada de conversie. În acest context, în perioada de conversie se pot utiliza tehnologiile recomandare pentru producția ecologică certificată, cu anumite derogări: cultivarea de varietăți convenționale (soiuri și hibrizi), dar mai puțin intensive; folosirea de semințe și alte materiale de semănat (plantat) necertificate ecologic, dar certificate ca sămânță și material de plantat și netratate cu produse chimice; practicarea unor rotații mai scurte de 4 ani la culturile anuale, minim în primul an, până la introducerea în cultură a plantelor leguminoase anuale și perene; efectuarea de lucrări adânci ale solului, precum și de lucrări repetate ale solului astfel încât terenul să fie intotdeauna curat de buruieni, dăunători și boli; fertilizarea cu gunoi de grajd produs în fermă sau în alte ferme convenționale, precum și cu resturi vegetale de la plante convenționale, în special în primul an de conversie;
CAPITOLULIII
Tehnologia de cultura grâului
3.1 Importanța culturii
Grâul este cu siguranta cea mai importantă plantă cultivată, din care se obține în principal pâine, alimentde bază pentru aproximativ 40% din populația globului. Prin măcinare, din boabele de grâu se obține făina care este utilizată pentru prepararea a diferitelor produse de panificație și patiserie, fabricarea de
paste făinoase. Boabele de grâu intră în constituirea amestecurilor de cereale pentru micul dejun. Boabele de grâu se utilizează în hrana animalelor in stare naturala sau măcinate. Deasemeni la înfurajarea animalelor se utilizează și tărâța (în special în hrana vacilor de lapte, tineretului și a reproducătorilor) rezultată ca un subprodus în urma procesului de măcinare, aceasta fiind bogată înproteine, lipide și săruri minerale.
Boabele de grâu servesc ca materie primă în diferite industrii, pentru obținerea de amidon,gluten, spirt, băuturi spirtoase, bere, biocarburburant mai exact bioethanol.
Paiele au utilizări diversificate: materie primă în industria celulozei și hârtiei; așternut natural pentru animale; furaj grosier; îngrășământ organic prin încorporare în sol după recoltare sau princompostare; producerea de energie termică prin arderea în arzătoare cu recuperare de căldură (central termice specializate pe acest tip de combustibil).
Germenii de grâu rezultați în urma procesului de măcinare sunt folositi în hrana omului ca produse energizante (germeni consumați cu lapte sau miere de albine), ca adaus în diferite produse de panificație, sau la obținerea de ulei cu o mare apreciere în industria cosmetică. Aluatul conservat prin refrigerare și aluatul modelat (de exemplu, blaturi pentru pizza)începe deasemeni să fie din ce în ce mai apreciat pe piața de consum.
Grâul românesc este un grâu de foarte bună calitate in panificație, si poate fi valorificat atât pentru consumul intern cât și la export, pentru consum european și în restul lumii.
Grâul ecologic este unul dintre produsele ecologice cele mai bine cotate și cerute pe piața mondială.
Cultura grâului oferă o serie de avantaje:
– boabele au un conținut ridicat în glucide și proteine, corespunzător cerințelor organismului uman;
– boabele au o bună conservabilitate pe perioade mari de timp;
– boabele se transportă cu ușurință pe distanțe mari;
– boabele de grâu au diferite alternative de valorificare;
– boabele de grâu sunt o importantă sursă de schimburi comerciale pe piața mondială;
– grâul se poate cultiva în diferite condiții pedoclimatice, determinand producții acceptabile peste tot unde se cultivă;
– tehnologia de cultivare este complet mecanizată și eficienta, fără probleme
deosebite;
– grâul este un foarte bun premergător pentru majoritatea plantelor de cultură;
– după soiurile timpurii de grâu se pot semăna culturi succesive, mai ales dacă sunt condiții de irigare.
3.2. Compoziția chimică a bobului și factorii de influență
Glucidele predomină în compoziția bobului de grâu, acestea reprezentând 63-76 % din masa bobului. Glucidele sunt formate în proporție de minim 90 % din amidon, restul fiind dextrine și alteglucide simple. Glucidele sunt acumulate, în principal, în endosperm.
` Climatele umede și răcoroase determină acumularea glucidelor în bob prin prelungirea perioadei de formare a boabelor, ceea ce determină acumularea unor cantități mai mari de amidon în endosperm. De asemenea, în condiții de irigare, conținutul boabelor în glucide este mult mai ridicat.
Substanțele proteice reprezintă 10-17 % din masa bobului de grâu (cu limite de variațieîntre 8,5 și 25 %), cu ponderea cea mai mare parte în părțile periferice ale bobului (învelișuri,stratul cu aleuronă) și în embrion. Raportat la conținutul total de proteină din bob, 71% din proteine sunt localizate în endosperm.
Proteinele din bobul de grâu sunt constituite de: prolamine (în principal gliadina); gluteline(în principal glutelina); globuline (în principal edestina); albumine (în principal leucosina).Fibrele proteice care ocupă spațiul dintre grăunciorii de amidon din celulele endospermului și care, după măcinat, în făină, înglobează grăunciorii de amidon constituie glutenul. Prin adăugarede apă, glutenul formează filamente și membrane coloidale care vor reține bulele de dioxid decarbon în procesul de dospire (fermentare), determinând creșterea aluatului.Boabele de grâu "durum", sunt destinate fabricării pastelor făinoase si conțin o cantitate mai mare de proteine și gluten, dar glutenul are o calitate inferioară la panificație; în schimb, are o calitate bună pentru fabricarea pastelor făinoase, având si o stabilitate mare la fiert.
Proteinele din boabele de grâu conțin absolute toți cei 10 aminoacizi esențiali pe care organismul uman nu-i poate sintetiza, mai exact: arginină, histidină, lizină, leucină, izoleucină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină. Totuși, un dezavantaj îl constituie conținutul redus de lizină, comparativ cu cerințele organismului uman, dar și conținutul deficitar de triptofan, metionină și
izoleucină.
Acumularea proteinelor în bobul de grâu este dependent de o serie de factori, cum ar fi: specia de grâu, soiul, condițiile climatice, fertilitatea naturală a solului și dozele de îngrășăminte cu azot folosite. Dintre acești factori, condițiile climatice au un rol foarte important. În climatele secetoase și calde este favorizată acumularea proteinelor în bob; în aceste condiții, perioada de formare și umplere a boabelor este mai scurtă, coacerea este accelerată și ca urmare, procentual,proteinele au o pondere mai mare în compoziția bobului.
Lipidele reprezintă 1,9-2,5 % din masa bobului și sunt acumulate, în special în embrion și înstratul cu aleuronă. Din embrionii de grâu, prin presare se obține un ulei bogat în vitamina E, apreciat în industria cosmetică.
Celuloza reprezintă 2,1-3,3 % din masa bobului și este localizată în învelișurile bobului (pericarp), de unde se obține tărâța, în urma procesului de măcinare.
Substanțele minerale (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn) reprezintă 1,6-2,4% din masa bobului și sunt localizate în părțile periferice ale bobului.
Vitaminele din bobul de grâu sunt reprezentate de complexul B (B1, B2, B5, B6), vitaminele PP, E, K și H. Boabele de grâu sunt mai putin bogate în vitamina A și nu conțin vitaminale C și D.
3. 3 Sistematică și soiuri
Grâul aparține genului Triticum, familia Gramineae (Poaceae). Genul Triticum este format dintr-un număr mare de specii de grâu, forme sălbatice și cultivate, clasificate in mod diferit de-a lungul timpului.
Pentru țara noastră prezintă importanță deosebita 2 specii, și anume: Triticum durum și Triticumaestivum L.
Triticum durum are tulpina plină în interior pe absolute toată lungimea sau cel puțin în partea superioară. Spicul este aristat, cu ariste lungi comparativ cu lungimea spicului și orientate in mod paralel. Boabele au un aspect sticlos la maturitate și sunt ca forma conice la capete.
TRITICUM DURUM
Triticum aestivum L. are tulpina goală în interior pe absolute toată lungimea. Spicul estenearistat sau aristat, cu ariste mai scurte comparativ cu lungimea spicului și orintate in mod divergent. Boabele sunt ovoidale sau alungit-ovoidale, prevăzute cu un smoc de perișori la capătul superior. Endospermul este făinos, semisticlos sau sticlos.
TRITICUM AESTIVUM
Grâul comun reprezintă specia cea mai importantă, care pe plan mondial reprezintă aproximativ 90% din suprafața cultivată cu grâu și cel mai probabil cea mai mare partea a suprafeței cultivată cu grâu din țara noastră. Grâul comun are forme de toamnă și de primăvară, aproape in întreaga suprafață din țara noastră fiind cultivată cu grâu de toamnă (grâul de primăvară ocupă suprafețe minime aproape
nesemnificative).
Soiurile de grâu cultivate în România sunt în marea lor majoritate soiuri românești, create laInstitutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, sau în rețeaua de Stațiuni de Cercetare-Dezvoltare Agricolă. Aceste soiuri se caracterizează prin potențial de producție ridicat (8 –
10 t/ha), si o bună rezistență la cădere, ger, iernare, secetă și boli, o bună calitate și stabilitate a recoltelor.
Soiurile admise pentru cultivare pe teritoriul României în anul 2010 au fost următoarele:
– Soiuri de grâu comun sunt: Alex, Apache, Apullum, Ardeal 1, Arieșan, Azimut, BC Renata,Bercy, Beti PI, Boema 1, Cézanne, Ciprian, Crina, Crișana, Delabrad 2, Dor F, Dropia,Dumbrava, Eliana PI, Enesco, Esențial, Faur F, Felix, Gasparom, GK Cipó, GK Élet, GKGóbé, GK Kalász, GK Miska, GK Öthalom, GK Petur, Glosa, Gruia, Iași 2, Ilinca, Izvor,Kiskun Serina, Litera, Lovrin 34, Mv Kolo, Mv Magvas, Mv Marsall, Mv Pálma, MvRegiment, Mv Toborzó, Pădureni (ant. Rubin, soi de primăvară), PKB Kristina (ant. Kristina),PKB Rodika, PKB Roxandra, PKB Vizelika, Pobeda, Putna, Renan, Renesansa, Romulus LV,Sonata, Șimnic 30, Șimnic 50 (ant. Briana), Trivale, Zimbru (ant. SV 99);
– Soiuri de grâu durum: Artena (soi de primăvară), Condurum, Mv Makaróni, Nefer (soi de primăvară), Pandur, Salsa (soi de primăvară).
3.4. Cerințe față de climă și sol
Grâul se cultivă pe glob între paralelele de 30-60 grade latitudine nordică și 25-40 grade latitudine sudică, ceea ce face ca în fiecare lună a anului undeva pe glob să se recolteze grâu. Pe altitudine, grâul se cultivă până la aproximativ 4.000 m în Munții Anzii Cordilieri și până la 1.600 m în Munții Alpi.
În condițiile din țara noastră, perioada de vegetație a grâului de toamnă se încadrează, în general, între 275 și 280 zile în funcție de soi și condițiile în care se cultivă.
Cerințe față de căldură
Pentru a ajunge la maturitate, grâul de toamnă necesită o sumă a temperaturilor pozitive de 1.800-2.300 grade C, iar grâul de primăvară de cca. 1.500 grade C.
Temperatura minimă de germinare a boabelor de grâu este de 1-3oC. De obicei, în momentul semănatului grâului de toamnă temperatura este de aproximativ 15 grade C în sol, procesul de germinație nefiind afectat de temperatură. Pentru răsărire, grâul necesită o sumă de temperaturi biologic active (TBA1,cu temperatura de bază de 0oC) de 100-140oC.
Înfrățirea grâului începe după aproximativ 12-15 zile de la răsărire și se desfășoară în condiții optime la o temperatura de 8-10 grade C, procesul continuând până ce temperatura scade sub 5 grade C. Plantele de grâu isi formează 2-3 frați în toamnă, ceea ce asigură o rezistență maximă la iernare, dacă se realizează o sumă a temperaturilor biologic active (TBA, cu temperatura de bază de 0 grade C) de 400-500 grade C.
În toamnă, plantele de grâu se adaptează pentru a rezista gerurilor din timpul iernii, process numit „călire”, care se desfășoară în două faze:
– prima fază (15-20 zile) se parcurge în condiții de zile însorite și calde, la temperaturi de 10-15 grade C în timpul zilei și 0-6oC în timpul nopții;
– faza a doua (17-28 zile), în care se realizează deshidratarea celulelor și concentrarea suculuicelular la temperaturi de aproximativ 0 grade C.
Grâul de toamnă bine călit rezistă la înghețuri de până la –20 grade C la nivelul nodului de înfrățire.
În primăvară, temperaturile favorabile plantelor pentru alungirea paiului sunt de aproximativ 14-18 grade C, pentru a înspica si de 16-18 grade C, pentru înflorit de 18-20 grade C, iar pentru formarea, umplerea și coacerea bobului de 20 grade C.
Cerințe față de umiditate
În zona de cultură a grâului, se consideră că este necesar să cadă o cantitate de precipitații de cel puțin 225 mm, cantitatea optimă fiind de 600 mm. Coeficientul de transpirație al grâului este cuprins între 350 și 400 (Roman Gh.V., 2006). Pentru germinație, boabele de grâu absorb o cantitate de apă echivalentă cu 40-50 % din greutatea lor. Răsăritul are loc în condiții optime la o umiditate a solului de 70-80% din capacitatea totală pentru apă, limita inferioară fiind de 40% din capacitatea totală pentru apă.
În condițiile din țara noastră, toamnele sunt în mod frecvent secetoase, ceea ce face ca germinarea și răsăritul culturilor de grâu să fie întârziate și culturile să fie neuniforme. În primăvară, cerințele față de umiditate cresc continuu, fiind maxime în perioadele de înspicare, înflorire, formare și umplere a boabelor.
Deficitul hidric în primăvară are o influență negativă asupra alungirii paiului, dar mai ales asupra procesului de organogeneză, ceea ce face ca spicul format în asemenea condiții să aibă un
număr mic de spiculețe, iar spiculețele să aibă un număr mic de flori fertile.
Excesul de umiditate în primăvară favorizează dezvoltarea bolilor foliare.
În faza de umplere a boabelor, vremea uscată și călduroasă determină un dezechilibru între pierderea apei prin procesul de transpirație și absorția acesteia din sol, ceea ce duce la aparițiafenomenului de șiștăvire. Acest fenomen împiedică transportul substanțelor asimilate din frunze în bob, motiv pentru care boabele se opresc din dezvoltare, pierd apă și se încrețesc, devenind șiștave.
În țara noastră, fenomenul de șiștăvire este mai frecvent în zona de sud-est mai exact in Bărăgan și Dobrogea.
Cerințe față de sol
Grâul dă rezultate bune pe soluri mijlocii, lutoase și luto-argiloase, cu capacitate mare de a reține apa, permeabile, cu reacție neutră sau slab acidă (pH între 6 și 7,6).
Sunt neindicate pentru grâu solurile impermeabile, pe care stagnează apa, plantele de grâu pe aceste soluri fiind expuse la fenomenul de asfixiere. Nu sunt favorabile nici solurile ușoare, deoarece plantele pot suferi de secetă. De asemenea, nu sunt indicate nici solurile prea acide sau prea alcaline.
3.5 Zonarea culturii grâului de toamnă în România
După favorabilitate lor, în țara noastră se disting trei zone de cultură a grâului de toamnă, și anume:
1. Zona foarte favorabilă, care cuprinde:
– Câmpia de Vest (Câmpia Crișurilor, Câmpia Banatului), care se caracterizează prin condiții climatice foarte favorabile grâului de toamnă;
– Câmpia Dunării (sudul Olteniei, terasele Dunării din stânga Oltului, Sudul Câmpiei Teleormanului, zona București – Giurgiu – Călărași – Urziceni, Vestul Câmpiei Bărăganului), care se caracterizează prin secete mai frecvente, atât toamna cât și primăvara și la începutul verii (mai ales în vestul Bărăganului);
– Câmpia Transilvaniei, care se caracterizează prin condiții climatice foarte favorabile grâului de toamnă;
– Nord-Estul Moldovei, care se caracterizează prin secete frecvente, atât toamna cât și primăvara și la începutul verii, dar și prin precipitații reduse iarna și viscolirea zăpezii, ceea ce face ca plantele de grâu să fie expuse la temperaturi scăzute.
2. Zona favorabilă, care se extinde în imediata vecinătate a zonei foarte favorabile și cuprinde:
– Vestul țării, zonă asemănătoare zonei foarte favorabile din punct de vedere climatic, dar cu soluri foarte diferite și mai puțin fertile;
– Sudul țării, care se caracterizezaă prin climă relativ favorabilă, dar cu secete frecvente, atât toamna cât și primăvara și începutul verii în Bărăgan;
– Dobrogea, care se caracterizează prin precipitații mai reduse decât în Bărăgan, dar cu o umiditate atmosferică mai ridicată ca urmare a influenței Mării Negre, ceea ce face ca plantele de grâu să vegeteze bine;
– Transilvania (bazinele Târnavelor, Mureșului, Oltului; depresiunile Bârsei, Făgărașului,Ciucului), care se caracterizează prin condiții climatice favorabile, dar cu terenuri
frământate, cu soluri cu fertilitate foarte variată;
– Moldova (județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și zona din dreapta Siretului), care se caracterizează prin secete foarte frecvente în toamnă, condiții de iernare mai dificile și fenomene de pălire.
3. Zona puțin favorabilă, care cuprinde Dealurile subcarpatice și dealurile erodate din nordul Dobrogei, în care sunt asigurate condițiile climatice ale grâului, dar solurile se caracterizează prin fertilitate redusă, însușiri fizice și chimice puțin corespunzătoare.
Grâul de toamnă găsește pe teritoriul țării noastre condiții climatice foarte favorabile pe 19,6% din suprafața arabilă, favorabile pe 70,5% și puțin favorabile pe 7,3% (Bîlteanu Gh., 1998).
3.6 Tehnologia de cultivare
3.6.1. Rotația
Grâul de toamnă este pretențios față de planta premergătoare, preferând plantele cu recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni și un conținut ridicat de elemente nutritive în sol. Recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care până în toamnă acumuleză apă și nitrați, se pot distruge buruienile și se mărunțesc bolovanii.
Plantele foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, rapița de toamnă, borceagul, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu și de vară, trifoiul, cânepa pentru fibră, muștarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânță, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul, coriandrul, anasonul, chimenul.
Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: soia, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru boabe, porumbul pentru siloz, cânepa pentru sămânță. Toate aceste culturi trebuie să fie recoltate până la 10-15 septembrie, pentru a exista un interval de cel puțin 2 săptămâni până la semănatul grâului.
Plantele puțin bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt acelea care lasă solul sărac în apă și elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat semănatului grâului de toamnă după orz, din cauza bolilor și dăunătorilor comuni, și după lucernă sau pajiști semănate, culturi care lăstăresc puternic după desființare și care lasă solul sărac în apă. Porumbul pentru boabe lasă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol sărac în apă și o cantitate mare de resturi vegetale, iar pe de altă parte după porumb există riscul întârzierii semănatului grăului. Totuși, amplasarea grâului după porumb este foarte frecventă în țara noastră, ca urmare a suprafețelor mari pe care se cultivă cele două culturi, dar trebuie avut în vedere faptul că se dezvoltă foarte mult fuzarioza (boală comună celor două plante), solul sărăcește în azot și fosfor, iar terenul se îmburuienează cu buruieni specifice.
Monocultura de grâu este acceptată numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului.
Nu este de acceptat amplasarea grâului după grâu pe suprafețele destinate producerii de sămânță sau pe terenurile infestate puternic cu boli. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grâului după grâu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetată a grâului după grâu duce la o serie de efecte negative, precum: înmulțirea buruienilor specifice, înmulțirea bolilor (fuzarioza, mălura, tăciunele, făinarea), înmulțirea dăunătorilor (gândacul ghebos, ploșnițele, viermele rosu al paiului, viermii sârmă) și acumularea unei flore “rizosferice” cu efect dăunător.
Grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni și într-o stare bună de fertilitate.
3.6.2. Fertilizarea
Grâul de toamnă reacționează bine la aplicarea îngrășămintelor, atât organice cât și minerale, în toate condițiile pedoclimatice din țara noastră.
Consumul specific de elemente nutritive este redus. Astfel, pentru realizarea a 100 kg boabe, plus producția corespunzătoare de paie, grâul extrage din sol 2,4-3,4 kg N, 1,3-1,8 kg P205 și 1,8-3,7 kg K2O.
Deși consumul specific este redus, grâul este foarte pretențios la fertilizare, datorită faptului că: sistemul radicular este slab dezvoltat și are o capacitate redusă de utilizare a substanțelor nutritive mai greu solubile din sol; elementele nutritive se absorb în cantitatea cea mai mare într-un timp scurt, de la începutul formării paiului până la coacerea în lapte, când plantele nu-și pot asigura,pentru a da recolte ridicate, necesarul de elemente nutritive numai din rezervele solului.
Aplicarea înfrășămintelor minerale.
Îngrășămintele minerale constituie unul dintre cele
mai importante mijloace de sporire a producției la grâul de toamnă în toate zonele de cultură din țara noastră.
Grâul de toamnă reacționează pozitiv la îngrășămintele cu azot și fosfor administrate cumulat pe toate tipurile de sol din România. Raportul N:P este în favoarea azotului, indeosebi pe solurile sărace în azot, în zonele umede, în anii mai ploioși sau după plantele premergătoare care consumă o cantitate mare de azot (porumb, sfeclă pentru zahăr, cartof, etc). Pe solurile de stepă și silvostepă din sudul și sud-estul țării, raportul N:P este de 1,2-1,3 : 1. Pe solurile din regiunile mai umede, raportul N:P trebuie să fie de 1,5 : 1.
Fertilizarea unilaterală numai cu azot, dar mai ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obținerea de sporuri foarte semnificative de producție, în timp ce costul de producție se mărește considerabil.
Doza de azot, exprimată în substanță activă, se calculează după următoarea formulă ( conform ICCPT Fundulea, 1990, citat de Roman Gh.V., 2006):
DN = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
30 = consumul specific al culturii de grâu (în medie, 30 kg N s.a./t de boabe);
Rs = recolta scontată, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
– 20 kg/ha, pentru solurile sărace;
– 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
– 60 kg/ha, pentru solurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind:
– 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct grâului;
– 1,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare;
– 0,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremergătoare;
Npr = corecția în funcție de planta premergătoare, care se face astfel:
– se scade 30 kg N/ha, după leguminoasele pentru boabe;
– se scade 20 kg N/ha, după borceag și trifoi;
– se adaugă 20-25 kg N/ha, după premergătoarele târzii, care lasă cantități mari de
resturi vegetale pe teren.
Doza de azot se corectează în primăvară în funcție de starea culturii, mărindu-se cu 15-20 kg/ha când cultura are o densitate mică și o înfrățire slabă, respectiv reducându-se cu aceeași cantitate când cultura are o densitate foarte mare și plantele sunt bine dezvoltate, exitând pericolul căderii și al atacului de boli. Corecția este 0 atunci când cultura este normal dezvoltată, cu o densitate optimă.
Doza de azot se corectează și în funcție de gradul de aprovizionare cu apă a solului, reducându-se când precipitațiile sunt deficitare și mărindu-se când precipitațiile sunt excedentare
comparativ cu media zonei în perioada octombrie-februarie. Astfel, se scade și respectiv se adună câte 5,5 kg N pentru fiecare 10 mm abateri de la media zonei, în minus sau în plus. Corecția este zero atunci când precipitațiile sunt normale pentru zona de cultură în perioada octombrie-februarie.
Mărimea dozelor de azot variază, pentru condițiile din România, între 50-160 kg/ha, în mod obișnuit fiind cuprinsă între 85 și 125 kg/ha. Doza de azot este mai mică atunci când nu se fertilizează corespunzător cu fosfor. Pe solurile slab sau mediu aprovizionate cu fosfor, unde nu sau aplicat în anul curent îngrășăminte cu fosfor, doza de azot nu trebuie să depășească 60-80 kg N/ha, deoarece azotul va fi mai slab valorificat.
Fracționarea dozei de azot. Pe terenurile agricole bine cultivate și după premergătoare foarte favorabile, mai ales după leguminoase nu trebuie administrate îngrășăminte cu azot în toamnă. După premergătoarele cu recoltare târzie, mai ales dacă acestea nu au fost fertilizate, se va administra cca. 1/3 din cantitatea totală (cca. 30-40 kg) înainte de pregătirea patului germinativ.
La sfârșitul iernii, pe solul încă înghețat sau pe zăpadă, ori la desprimăvărare (până la jumătatea lunii martie) se administrează 45-85 kg N/ha. În acest moment, se face și corectarea dozei de azot în funcție de starea culturii și aprovizionarea cu apă.
Restul dozei de azot se administrează la începutul alungirii paiului (formarea primului internod). Simultan cu lucrările de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor se poate administra o cantitate de 8-10 kg/ha uree.
Doza de fosfor, exprimă în substanță activă (P2O5), se calculează după următoarea formulă:
DP = 15 x Rs – Pgg
unde: DP = doza de fosfor, în kg P2O5/ha;
15 = consumul specific al culturii de grâu (15 kg P2O5/t de boabe);
Rs = recolta scontată, în t/ha;
Pgg = aportul în P2O5 al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind:
– 1,2 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct grâului;
– 0,8 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare.
Pe solurile cu un conținut mai mic de 6 mg P2O5/100 g sol, doza de P2O5 se majorează cu 15-20 kg/ha pentru fiecare mg P2O5 sub această limită.
Doza de fosfor variază, pentru condițiile din România, între 60 și 120 kg P2O5/ha, în mod obișnuit fiind cuprinsă între 60 și 80 kg P2O5/ha.
Fosforul trebuie administrat înainte de efectuarea arăturii, dacă se utilizează îngrășăminte simple de tip superfosfat, iar dacă aplicarea se face sub formă de îngrășăminte complexe, acestea se pot administra înainte de pregătirea patului germinativ sau la desprimăvărare.
Îngrășămintele complexe care se administrează toamna trebuie să aibă un raport N:P în favoarea fosforului sau egal (de exemplu, îngrășăminte complexe binare de tip 18:46:0, 8:30:0 sau 20:20:0, 21:21:0 sau 22:22:0 sau îngrășăminte ternare de tipul 13:26:14, 15:15:15 sau 16:16:16 etc.), în timp ce dacă îngrășămintele complexe se administrează la desprimăvărare, acestea trebuie să aibă un raport N:P în favoarea azotului (de exemplu, îngrășăminte complexe binare de tipul 20:10:0 sau 27:13,5:0, ori îngrășăminte ternare de tipul 26:13:13, 22:11:11 sau 20:10:10 etc.).
Îngrășămintele potasice sunt necesare numai pe solurile insuficient aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O/100g sol). Atunci când se impune administrarea potasiului, doza este cuprinsă între 40 și 80 kg K2O /ha. Se poate utiliza sarea potasică, care se administrează sub arătură, sau îngrășăminte complexe, care se administrează la pregătirea patului germinativ. Pentru obținerea unor producții ridicate, devine necesară administrarea potasiului pe toate tipurile de sol.
Aplicarea îngrășămintelor foliare
Acestea contribuie la dezvoltarea elementelor productivității, mai ales a elementelor productivității spicului. Efectuarea a 1-2 administrări cu îngrășăminte foliare în perioada creșterii intense până la înspicat determină obținerea de sporuri de recoltă. Prima aplicare se efectuează la începutul alungirii paiului, iar cea de-a doua în faza de burduf-înspicat. La prima aplicare se recomandă utilizarea de îngrășăminte foliare cu un conținut mai ridicat în azot, de tipul: F411, Folplant 411, Ferticare 22-8-19 etc. La aplicarea a doua se pot aplica îngrășăminte foliare de tipul: F232, Folplant 232, Kristalon 18-18-18, Nutrileaf 14-11-27, Nitrophoska 20-19-19, Fertifarm, Elite Verde etc. Se pot utiliza și îngrășăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doză de 11-22 l/ha în 100-200 l solulție, aplicat din faza de înfrățire până la ieșirea din burduf.
Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, a bolilor foliare sau a dăunătorilor (de exemplu, a ploșnițelor).
Trebuie subliniat că fertilizarea foliară nu înlocuiește fertilizarea de bază, ci doar o
completează, atât cu macroelemente (N, P, K) cât mai ales cu microelemente.
Aplicarea îngrășămintelor organice. Gunoiul de grajd se poate aplica direct grâului de
toamnă sau plantei premergătoare, în toate regiunile de cultură din țara noastră.
Doza de gunoi de grajd care se recoamndă a se administra direct culturii grâului este de 20t/ha. Totuși, este de preferat ca gunoiul de grajd să fie administrat plantelor premergătoare ce se recoltează târziu (porumb, sfeclă, cartof), iar la grâu să fie aplicate îngrășăminte minerale, ca urmare a faptului că grâul de toamnă valorifică bine efectul remanent al gunoiul de grajd aplicat plantei premergatoare.
3.6.3. Lucrările solului
Grâul de toamnă este foarte pretențios față de pregătirea solului, de starea solului la semănat depinzând în măsura cea mai mare vegetația plantele în toamnă și capacitatea lor de a trece peste perioada de iarnă.
Lucrările solului se efectuează diferit, în funcție de planta premergătoare și de
umiditatea solului în momentul când este lucrat. In condițile din țara noastră, lucrările solului pun probleme deosebite din cauza timpului scurt rămas de la recoltarea plantei premergătoare până la semănatul grâului de toamnă, precum și datorita umidității reduse a solului ca urmare a secetelor de la sfârșitul verii.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie.
Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltara acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit cu ajutorul unei grape cu discuri, mai ales atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive (sol uscat, lipsa utilajelor sau a combustibilului etc.). Lucrarea de dezmiriștit are următorul rol: mărunțește resturile vegetale și le amestecă cu stratul superficial de
sol; distruge buruienile existente; crează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni aflate în sol și a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare; afânează stratul superficial de sol, distrugându-se astfel spațiile capilare de la suprafața solului, ceea ce împiedică pierderea apei din sol prin evaporație; arătura care se va efectua va fi de calitate superioară.
Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, la adâncimea de 18-22 cm, cu plugul obligatoriu în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa stelată, grapa cu colți sau grapa inelară).
Adâncimea arăturii se stabilește în funcție de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoată bulgări.
Arătura de vară, comparativ cu cea de toamnă, asigură sporuri de recoltă în toate zonele de cultură a grâului de toamnă. Întârzierea arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă.
Cand solul este prea uscat și nu se poate efectua arătura sau prin efectuarea acesteia rezultă bulgări foarte mari, atunci după lucrarea de dezmiriștit se așteaptă până la căderea unor precipitații mai importante, care să mărească umiditatea solului astfel încât să fie posibilă efectuarea unei arături de calitate.
Lucrările de întrețienere a arăturii urmăresc menținerea arăturii până la semănatul grâului de toamnă curată de buruieni și afânată prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreține cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți reglabili, cu grapa rotativă sau numai cu grapa cu colți reglabili, în funcție de starea arăturii (gradul de nivelare și de mărunțire a bolovanilor) și de gradul de îmburuienare a solului (buruienile trebuie să fie mici, abia
răsărite, pentru a putea fi distruse), lucrările efectuându-se de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcția arăturii, pentru obună nivelare a terenului.
În cazuri extreme, când solul este uscat și a trebuit efectuată arătura (pe terenurile foarte îmburuienare și cu multe resturi vegetale), iar în urma arăturii au rezultat bolovani, lucrările deîntreținere a arăturii pentru mărunțirea bolovanilor constau din efectuarea de lucrări alternative cutăvălugul și cu grapa cu discuri sau grapa rotativă.
Pregătirea patului germinativ
Se face în ziua semănatului, cel mult cu o zi sau două înainte de semănat, prin 1-2 lucrări superficiale ale solului efectuate de preferat cu combinatorul sau cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți reglabili ori cu grapa rotativă. Situația ideală este atunci când solul se lucrează cu combinatorul, iar în spatele acestuia la 50-100 urmează semănătoarea. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcția de semănat. Pentru semănatul grâului de toamnă în condiții bune, patul germinativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– terenul trebuie să fie curat de buruini, fără resturi vegetale la suprafață și nivelat;
– solul trebuie să fie afânat pe adâncimea de semănat, ușor mai tasat sub adâncimea de semănat, pentru asigurarea ascensiunii apei prin spațiile capilare din straturile mai adânci ale solului către semințe;
– solul nu trebuie să fie prea mărunțit, acesta trebuind să aibă bulgări de până la 5 cm, care vor împiedica spulberarea zăpezii de către vânt în timpul iernii, diminuează compactarea în timpul
sezonului rece, în special atunci când sunt multe precipitații, iar primăvara se sfarmă și împiedică formarea crustei.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (porumb pentru boabe, floarea-soarelui, cartof de toamnă, soia, sfeclă de zahăr) imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit.
Dacă se impune (de exemplu, atunci când există o cantitate mare de resturi vegetale), lucrarea de dezmiriștit se repetă. Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, la adâncimea de 20-25 cm, cu plugul obligatoriu în agregat cu o grapă (de exemplu, grapa stelată, grapa cu colți sau grapa inelară). Ca și în cazul arăturii de vară, adâncimea arăturii se stabilește în funcție de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoată bulgări. Până la semănat trebuie să rămână cel puțin 2 săptămâni, pentru ca solul afânat prin arătură să se așeze.
Lucrările de întrețienere a arăturii și pregătirea patului germinativ se efectuează la fel ca în cazul arăturii de vară și urmăresc aceleași obiective.
3.6.4. Sămânța și semănatul
Calitatea semințelor pentru semănat. Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui soi recomandat pentru zona de cultură, să fie din categoria biologică Bază, C1 sau C2 și să fie certificată. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat, sămânța de grâu trebuie să aibă puritatea fizică de peste 97% și germinația de peste 86%.
Tratarea semințelor. Tratarea semințelor înainte de semănat este obligatorie pentru combaterea agenților patogeni care se trasmit prin sămânță, cu spori pe tegumentul bobului (mălura comună – Tilletia sp.; fuzarioza – Fusarium sp.) sau cu spori în interiorul bolului (tăciunele zburător – Ustilago tritici). Se folosesc produse fungicide precum: Biosild Top (1,0 l/t), Celeste Star 025 FS (1,0 l/t), Dividend 030 FS (1,0 l/t), Dividend Star 036 FS (1,0 l/t), Kinto Duo (1,5 l/t),Prelude SP (1,5 kg/t), Tiramet 600 SC (3,0 l/t),Tiramet 60 PTS (3,0 kg/t), Vincit F (1,5 l/t), VincitNova (1,0 l/t), Vitavax 200 FF (2,5 l/t), Vitavax 200 PUS (2,0 kg/t) și alte produse fungicide omologate.
Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători în toamnă (gândac ghebos – Zabrustenebrioides; viermi sârmă – Agriotes sp.; muștele cerealelor), mai ales atunci când grâul urmeazădupă grâu, tratamentul semințelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid, care să controleze atât dăunătorii cât și bolile. Se folosesc produse insectofungicide precum: Gammavit 85 PUS
(3,5 kg/t), Tonic Plus (2,4 l/t) și alte produse omologate.
Epoca de semănat. În stabilirea momentului semănatului se urmărește ca plantele de grâu să vegeteze în toamnă o perioadă de 40-50 zile, iar până la intrarea în iarnă să se acumuleze o sumăa temperaturilor biologic active (sumă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 400-500oC, ceea ce permite plantelor de grâu să aibă 2-3 frați și 4-5 frunze, respectiv să aibă o rezistență maximă la condițiile nefavorabile din timpul iernii. Epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în țara noastră se încadrează între 1 și 10 octombrie, pentru zona de sud, vest și Câmpia Transilvaniei, și între 25 septembrie și 5 octombrie, pentru zona colinară, zona de nord a țării și depresiunile intramontane.
Semănatul mai târziu față de perioada optimă face ca plantele de grâu să intre în iarnă neînfrățite și necălite, cu o rezistență scăzută la gerul din timpul iernii, ceea ce duce la pierderi de densitate. În primăvară, lanul va avea o densitate mică, este mai expus îmburuienării, iar vegetația se prelungește în vară, existând pericolul apariției fenomenului de șiștăvire.
Semănatul mai devreme față de perioada optimă face ca plantele de grâu să se dezvolte prea mult până la intrarea în iarnă, ceea ce duce la sensibilitate la ger și la stratul gros de zăpadă (apare fenomenul de asfixiere), plantele de grâu sunt expuse în toamnă atacului de dăunători (afide și muște), cultura se îmburuienează din toamnă, iar în primăvară lanul poate fi prea des, cu plante predispuse la cădere și la atacul de boli foliare.
Densitatea de semănat. În stabilirea densității la semănat se urmărește obținerea la recoltata 500-700 spice/m2. Pentru aceasta, densitatea la semănat este cuprinsă în intervalul 450-550 boabe germinabile/m2, în funcție de umiditatea solului în momentul semănatului, calitatea patului germinativ, epoca de semănat și particularitățile soiului semănat (în primul rând, capacitatea de înfrățire). Limita minimă a densității se alege în condițiile semănatului în condiții optime, iar pe măsură ce condițiile de semănat se înrăutățesc se mărește și densitatea de semănat.
Norma de semănat. Cantitatea de sămânță la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea la semănat, puritate fizică a semințelor, germinația semințelor și MMB. Norma desemănat se calculează după următoarea formulă:
unde: C = norma de semănat, în kg/ha;
D = densitatea de semănat, în boabe germinabile pe m2;
MMB = masa a 1000 de boabe, în g;
P = puritatea fizică a semințelor, în %;
G = germinația semințelor, în %.
Norma de semănat variază, de obicei, între 200-250 kg/ha, uneori ajungând până la
270 kg/ha. Semănatul se efectuează cu semănători universale.
Distanța dintre rânduri. Grâul de toamnă se seamănă în țara noastră, în mod obișnuit, la o distanță între rânduri de 12,5 cm, toate mașinile de semănat fiind construite pentru această distanță (de exemplu, SUP-21, SUP-29). Pe plan mondial, distanța dintre rânduri variază de la 10 la 18 cm, fără diferențe semnificative de producție.
Semănatul în cărări se realizează prin lăsarea a câte 2 benzi nesemănate, obținute prin închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roților tractorului. Lățimea celor 2 benzi este dată de lățimea pneurilor tractorului folosit pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire, închizându-se un tub sau două la semănătoare pentru fiecare bandă. Distanța dintre cărări este dată de lățimea
echipamentelor folosite la lucrările de îngrijire (echipamentele de fertilizat, erbicidat, combatere a bolilor și a dăunătorilor).
Adâncimea de semănat se stabilește în funcție de umiditatea solului în momentul semănatului, textura solului, soiul cultivat (lungimea coleoptilului) și momentul semănatului. Când umiditatea solului este corespunzătoare și textura este mijlocie spre grea, adâncimea de semănat este de 4-5 cm, iar dacă solul este uscat, textura este mai ușoară, iar semănatul este mai timpuriu, adâncimea de semănat este de 5-6 cm. În cazul soiurilor care au coleoptilul scurt (Flamura
85, Fundulea 4, Lovrin 34, Lovrin 41), adâncimea de semănat va fi de maximum 4 cm.
3.6.5. Lucrări de îngrijire
Lucrările de îngrijire care se aplică la cultura grâului depind de: calitatea patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă; dezvoltarea plantelor în primăvară; condițiile climatice; gradul de îmburuienare; atacul de boli; atacul de dăunători; resursele tehnice, materiale și financiare ale cultivatorului; pregătirea profesională și informațiile cultivatorului.
Tăvălugitul după semănat este necesar atunci când semănatul s-a efectuat în sol mai uscat, având rolul de a pune sămânța în contact cu solul, favorizându-se astfel absorbția apei. Este indicat ca această lucrare să fie efectuată cu un tăvălug cu inele, care presează solul și-l lasă ușor afânat la suprafață.
Eliminarea exesului de apă se impune ca urmare a faptului că acolo unde apa băltește plantele de grâu mor prin asfixiere. În locurile depresionare, acolo unde există riscul ca în urma unor precipitații mai importante sau în urma topirii zăpezii să apară băltiri, trebuie luate măsuri preventive, precum: săparea unor șanțuri după semănat pentru scurgerea apei; efectuarea de afânări adânci (scarificări înainte de efectuarea arăturii) pentru spargerea stratului greu permeabil din profunzime și facilitarea infiltrării apei. Atunci când în urma controlului culturii de grâu se constată că sunt zone unde apa băltește, trebuie luate imediat măsuri de evacuare a acesteia.
Controlul culturii de grâu înainte de ieșirea din iarnă se face pentru stabilirea celor mai
adecvate măsuri de întreținere în primăvară. Controlul se face prin metoda monoliților, care constă în recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizează în anumite condiții ce presupun reluarea vegetației, determinându-se procentul de plante vii și de plante care au pierit în timpul iernii. De asemenea, trebuie efectuate și observații și analize direct în câmp.
Combaterea buruienilor
Este principala lucrare de îngrijire la cultura grâului.
Pierderile de recoltă la cultura de grâu din cauza buruienilor sunt cuprinse între 10 și 70% (Șarpe N., 1976).
Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube în cultura grâului,
combaterea chimică a lor prin utilizarea erbicidelor fiind o lucrare obligatorie.
Erbicidele utilizate frecvent în cultura grâului sunt cele care conțin acidul 2,4-D, ca de exemplu: SDMA-600RV (0,8-1,0 l/ha), SDMA-80PS (0,6-0,8 kg/ha), Discopur D (1,0 l/ha). Aceste erbicide se administrează primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfrățit și până la formarea primului internod, iar buruienile sunt în faza de cotiledoane sau rozetă (3-5 frunze).
Temperatura aerului trebuie să fie mai mare de 10°C, iar vremea trebuie să fie liniștită, fără vânt, și însorită. Atunci când în cultura grâului sunt buruieni dicotiledonate rezistente la acțiunea acidului 2,4-D (cum sunt: Matricaria chamomilla, Matricaria inodora, Galium aparine, Agrostemmagithago, Sonchus arvensis, Polygonum ssp.) se recomandă aplicarea de erbicide de tip combinat, ce
conțin acidul 2,4-D și dicamba, ca de exemplu: Acedin S (l,0 l/ha), Buctril D sau Buctril M (1,0-1,5 l/ha), Icedin Super (l,0 l/ha), Lanced Gold (1,0-1,25 l/ha), Lintur 70 WG (150 g/ha), Oltisan M (l,0 l/ha), Oltidin Super (l,0 l/ha), Sansac (1 l/ha), Peak (20 g/ha). În cazul acestor erbicide, administrarea poate începe mai devreme, când temperatura aerului depășește 6°C. Toate erbicidele ce conțin acidul 2,4D trebuie administrate până la formarea primului internod, administrarea lor mai târziu determinând apariția unor efecte fitotoxice la grâu. Tot pentru combaterea buruinilor dicotiledonate rezistente la acidul 2,4D, se pot utiliza și erbicide sulfonilureice, precum: Agristar (15-20 g/ha), Cerestar (15-20 g/ha), Comod (15-20 g/ha), Dacsulfuron (15-20 g/ha), Glean 75 DF (15-20 g/ha), Goldstar (15-20 g/ha), Granstar 75 DF (15-20 g/ha), Granstar Super 50 SG (40 g/ha), Kingstar (15-20 g/ha), Laren Pro 20 SG (30 g/ha); Logran 20 WG (37,5 g/ha), Pointer Ultra (35 g/ha), Primstar (15-20 g/ha), Primstar Super (10 g/ha), Rival 75 (15-20 g/ha), Rival Star (15-20 g/ha), Sekator (0,2-0,3 l/ha), Stockstar (15-20 g/ha).
Aceste erbicide pot fi aplicate și în faze de vegetație ale grâului mai tardive, până în faza de burduf, dar fără ca buruienile să depășească 10-15 cm.
În culturile îmburuienate cu Galeopsis tetrahit (lingurică), Convolvulus arvensis (volbură) și Galium aparine (turiță) se recomandă aplicarea erbicidelor Cerlit (0,8-1,0 l/ha) sau Tomigan (0,8-1,0 l/ha), sau asocierea acestor erbicide în doză de 0,5-0,6 l/la cu erbicidul Rival 75 (10 g/ha), aplicate din faza de înfrățire până în faza de burduf, dar fără ca buruienile să depășească 10-15 cm.
Buruienile monocotiledonate pun probleme în țara noastră numai în zonele colinare, umede din Banat, Transilvania, Bucovina, fiind reprezentate de două specii, și anume: Apera spica ventii (iarba vântului) și Avena fatua (odosul). Pentru combaterea lor se poate administra toamna, imediat după semănat (preemergent) erbicidul Dicuran (2-3 kg/ha), sau primăvara, când grâul este în faza de
înfrățire, iar buruienile monocotiledonate sunt în faza de 2-4 fruzulițe, unul dintre erbicidele: Assert
(2,0 l/ha), Axial 050 EC (0,9 l/ha), Puma Super (0,8-1,0 l/ha), Topik (0,4-0,6 kg/ha). Pentru combaterea iarbii vântului se poate aplica toamna, post-emergent erbicidul Glean 75 DF
(15-20 g/ha).
Combaterea dăunătorilor din cultura de grâu se realizează atât prin măsuri preventive cât
și curative. Protecția culturii de grâu împotriva gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze) se realizează prin evitarea monoculturii și tratarea seminței înainte de semănat cu produse insectofungicide. În toamnele când se constată un atac puternic de larve de gândac ghebos, atunci când se depășește pragul economic de dăunare (PED) de 5% plante atacate, se recomandă efectuarea de tratamente chimice cu insecticide omologate, ca de exemplu Actara 25 WG
(70-100 g/ha).
Protecția culturii de grâu împotriva ploșnițelor cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.) se realizează prin efectuarea de tratamente împotriva adulților hibernanți și a larvelor. Tratamentele împotriva adulților hibernanți se efectuează la un PED de 7 exemplare/m2, în cazul culturilor bine dezvoltate și cu o bună densitate, și la un PED de 5 exemplare/m2, în cazul culturilor mai slab dezvoltate și cu o densitate mai mică. dar numai după ce s-a încheiat migrarea din locurile de iernare (frunzarul pădurilor), ceea ce corespunde cu decada a doua a lunii aprilie, când temperature medie zilnică depășește 10°C. Tratamentele împotriva larvelor se fac la începutul lunii iunie, după ce acestea au trecut de vârsta a 2-a, la un PED de 5 larve/m2, în cazul culturilor bine dezvoltate și cu o bună densitate, și la un PED de 3 larve/m2, în cazul culturilor mai slab dezvoltate și cu o densitate
mai mică. În cazul loturilor semincere, PED-ul este de 1 exemplar/m2. Atunci când după efectuarea tratamentului chimic încă este depășit PED-ul, este necesară repetarea tratamentului după maximum 7-10 zile de la primul tratament.
Ploșnițele cerealelor atacă toate organele aeriene ale plantei de grâu, dar daunele cele mai mari sunt produse de atacul la boabe. Boabele înțepate în faza de lapte se zbârcesc și sunt deformate. Boabele înțepate mai târziu nu se mai deformează, dar glutenul lor se reduce cantitativ și își pierde calitatea pentru panificație. Un procent de peste 2% boabe înțepate afectează calitatea
pentru panificație și a pâinii.
Protecția culturii de grâu împotriva gândacului bălos al ovăzului (Oulema melanopa L.) se realizează prin efectuarea de tratamente de combatere împotriva adulților și a larvelor. Adulții apar când temperatura medie zilnică depășește 9 – 10°C, care se realizează de obicei începând cu a doua jumătate a lunii aprilie. PED este de 10 adulți /m2 și de 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre.
Tratamentele chimice se fac cu insecticide omologate, cum sunt: Fastac 10 EC (100 ml/ha), Fury 10 EC (100 ml/ha), Karate Zeon (150 ml/ha).
Protecția culturii de grâu împotriva cărăbușeilor cerealelor (Anisoplia ssp.) se realizează prin evitarea monoculturii și cultivarea grâului în asolament cu plante prășitoare, efectuarea arăturii de vară cât mai repede după recoltarea cerealelor păioase, iar la depășirea PED-ului de 5 exemplare/m2 se efectuează tratamente chimice, ceea ce corespunde cu sfârșitul de mai și începutul de iunie. La depășirea PED-ului numai pe marginea culturii, se fac tratatemente de margine până la 50-70 m în interiorul culturii. În general, se folosesc aceleași insecticide recomandate pentrucombaterea ploșnițelor.
Protecția culturii de grâu împotriva viermelui roșu al paiului (Haplodiplosis marginata Von Roser) se realizează prin evitarea monoculturii și recoltarea mai timpurie a lanurilor atacate înainte de migrarea dăunătorului în sol. Dăunătorul este mai frecvent în zona colinară a Munteniei și Olteniei, pe soluri argiloase (județele Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Olt). La depășirea PED-ului de 5-6 larve/plantă, se recomandă efectuarea de tratamente chimice în perioada de zbor a adulților.
Dacă se depășește PED-ul este nevoie de 2-3 tratamente, primul tratament efectuat la începutul lunii mai, iar celelalte la intevale de 8-10 zile. Se folosesc insecticide pe bază de piretroizi de sinzetă, precum: Decis 2,5 EC (300 ml/ha), Fastac 10 EC (100 ml/ha), Karate Zeon (150 ml/ha), Sumi Alpha 2,5 EC (300 ml/ha) și alte insecticide omologate.
Protecția culturii de grâu împotriva muștelor cerealelor (cele mai importante din cele 7 specii fiind musca neagră – Oscinella frit și musca de Hessa -Mayetiola destructor) se realizează prin semănatul în epoca optimă (trebuie evitat semănatul prea timpuriu) și tratarea seminței înainte de semănat cu produse insectofungicide. Atacul poate fi dăunător în toamnele lungi și calde, mai ales dacă semănatul s-a efectuat timpuriu, când sunt condiții foarte bune pentru dezvoltarea larvelor.
Protecția culturii de grâu împotriva șoarecilor (Micromys minutus – șoarecele pitic, Apodemus agrarius – șobolanul de câmp, Mus musculus spicilegus – șoarecele de mișună) se realizezaă în cazul unor atacuri puternice prin administrarea de momeli cu fosfura de Zn 3%.
Combaterea bolilor se face atât prin metode preventive dar si curative.
Făinarea (Erysiphe graminis) este o boală cu transmitere prin sol ce se manifestă îndeosebi în perioada creșterii intense a plantelor de grâu, când acestea sunt foarte sensibile. Atacul este favorizat de o densitate mare a lanului, de aplicarea unor doze mari de azot, de vremea răcoroasă, umedă și cu nebulozitate ridicată. Ciuperca se dezvoltă la temperaturi de 15-22oC, dezvoltarea fiind foarte puternică la temperaturi de peste 24oC. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri
rezistente, respectarea rotației, distrugerea samulastrei, asigurarea densității normale a lanului, fertilizarea echilibrată.
Septorioza (Septoria tritici și Septoria nodorum) este o boală care se transmite prin sămânță sau prin sol, pe resturile de plante, apărând în special în zonele de câmpie unde temperaturile sunt mai ridicate și precipitațiile mai puține. Boala se manifestă pe toate organele plantei, de-a lungul întregii perioade de vegetație. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, distrugerea samulastrei și a resturilor de plante, respectarea rotației, aplicarea unor doze moderate de azot.
Fuzarioza (Fusarium graminearum) se transmite prin sol și prin sămânță și produce fuzarioza rădăcinilor, a coletului, frunzelor și a spicului. Deosebit de eficiente sunt măsurile preventive, cum ar fi: cultivarea de soiuri tolerante la boală, folosirea de sămânță sănătoasă, tratarea seminței înainte de semănat, fertilizarea echilibrată, respectarea rotației. Dintre cele trei rugini ale grâului (rugina brună, rugina galbenă și rugina neagră), rugina brună (Puccinia recondita) este cea mai răspândită, dezvoltându-se în optim la temperaturi de 15-22 grade C. Ca măsură preventivă, se recomandă cultivarea de soiuri rezistente.
Pentru complexul de boli foliare și ale spicului (făinare, septorioză, fuzarioză, rugini) se efectuează 1-2 tratamente, primul în faza de înfrățire-începutul alungirii paiului și al doilea în faza de burduf-înspicat, cu unul din următoarele fungicide: Acanto Pluls (0,5 l/ha), Alert (0,8 l/ha), Allegro (0,75 l/ha), Alto Combi 420 (0,5 l/ha), Archer 425 (0,8 l/ha), Artea 330 EC (0,4 l/ha), Bavistin DF (0,6 kg/ha), Bravo 500 SC (1,5 l/ha), Brio (0,5 l/ha), Bumber 250 EC (0,5 l/ha),
Caramba (1,0 l/ha), Duett Ultra (0,5 l/t), Evolus (0,75 l/ha), Impact 25 SC (0,5 l/ha), Matiz 250 EW (0,5 l/ha), Menara 410 EC (0,4 l/ha), Mirage 45 EC (1,0 l/ha), Osiris (2,0 l/ha), Rover 500 SC (1,5 l/ha), Shavit 25 EC (0,5 l/ha), Sportak 45 EC (1,0 l/ha), Tango Super (0,75 l/ha), Tilt 250 EC (0,5 l/ha), Topsin 70 WP (1,0 kg/ha), Yamato (1,5 l/ha) și alte fungicide omologate.
Irigarea
Este o lucrare de îngrijire la care grâul reacționează pozitiv. Grâul își satisface 70-75% din consumul de apă din rezerva de apă a solului la semănat și din precipitațiile căzute în timpul perioadei de vegetație (Enciu M., 1980, citat de Bîlteanu Gh., 1998).
Udările de toamnă sunt cele mai eficiente în cultura grâului de toamnă. Atunci când solul este prea uscat și nu se poate efectua arătura sau dacă arătura s-a efectuat, dar nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei udări de umezire, cu norme de 400-600 m3/ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat și grâul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de
răsărire cu norme de 300-500 m3/ha.
Udările de primăvară se aplică în funcție de apa acumulată în sol în sezonul rece și regimul precipitațiilor în primăvară. Norma de udare este de 500-600 m3/ha, urmărindu-se menținerea umidității solului la peste 50% din intervalul umidității active (IUA). Se aplică 1-3 udări în fazele de: alungirea paiului, în luna aprilie, dar numai în primăverile secetoase și după ierni sărace în precipitații; înspicat-înflorit, în luna mai; formarea bobului, în luna iunie.
Metoda de udare folosită la grâu în țara noastră este aspersiunea.
3.7 Recoltarea
Momentul optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplină, atunci când boabele au 14-15% umiditate. În acest stadiu mașinile de recoltat lucrează fără pierderi și boabele se pot păstra în condiții bune, fără a fi necesare operațiuni speciale de uscare. De multe ori, pentru evitarea întârzierii, când suprafața cultivată cu grâu este mare, recoltarea se începe la umidități de 16-18%. Recoltare trebuie încheiată când boabele au ajuns la 12-13% umiditate, pentru limitarea pierderile de boabe prin scuturare ca urmare a supracoacerii sau vremii nefavorabile. Perioada
optimă de recoltare a unui lan de grâu este apreciată ca fiind de cca. 5-8 zile (5-6 zile în condiții de vreme uscată și 6-8 zile în condiți de vreme umedă, cu precipitații).
Recoltarea grâului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care trebuie reglate de 2-3 ori pe zi, pentru realizarea unui treierat fără pierderi și spargerea boabelor.
Operația de recoltare se efectuează cel mai bine atunci când culturile sunt uniform dezvoltate, fără buruieni, iar plantele de grâu nu sunt căzute. În cazul culturilor prea îmburuienate sau căzute, recoltarea se face în două faze (recoltare divizată). În prima etapă, se taie plantele la înălțime de 15-20 cm cu ajutorul unui vindrover și se lasă în brazdă câteva zile pentru uscare. În etapa a doua, se treieră plantele tăiate cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă.
Paiele rezultate după recoltare pot rămâne pe teren în brazdă continuă, dacă se intenționează strângerea lor prin balotare (operație efectuată cu ajutorul preselor) și utilizarea lor în diferite scopuri, sau pot fi tocate și împrăștiate pe sol cu ajutorul unui dispozitiv de tocat montat în spatele combinei.
Raportul general acceptat la grâu între boabe și paie este de 1:1, acesta depinzând de condițiile anului de cultură, soi, înălțimea de tăiere la recoltare.
Arderea miriștii este interzisă prin lege, fiind acceptată numai în cazuri extreme, cum ar fi un atac puternic de vierme roșu.
CAPITOLUL IV
CADRUL NATURAL
4.1 Localizare si accesibilitate
Comuna Corbasca este asezata in partea de est a tarii, la intersectia paralelei de 46.28°32` latitudine N cu meridianul de 27°16` longitudine E.
Din punct de vedere administrativ, comuna Corbasca se afla in partea de SE a judetului Bacau si se invecineaza la N comuna Pincesti (satele Fulgeris si Chilia Benei), la N-E comuna Gǎiceana, la E comunele Huruiesti (prin satele Palanca si Fundoaia) si Tǎtǎrǎsti (prin satele Gherdana si Corni), la S comunele Tǎtǎrǎsti si Sascut, la V limita este raul Siret invecinandu-se cu comunele Sascut, Valea Seacǎ, Orbeni.
Raportat la principalele cai de comunicatie comuna Corbasca este situata la 35 de kilometri de Soseaua Europeana E 85 si de magistrala feroviara Bucuresti– Suceava (care traverseaza satul Sascut).
Localitatile componente sunt dezvoltate de-a lungul Drumului Judetean 252 C, care face legatura intre majoritatea localitatilor.
Aceasta pozitie in raport cu caile de comunicatie a avut o influenta pozitiva doar asupra satelor Marvila, Corbasca si Scarisoara, si putin resimtita in Poglet, Rogoaza si Valcele datorita pozitiei lor izolate fata de centrul comunei. Satul Marvila, este situat in valea Siretului la 8,2 kilometri distanta de centrul comunei, si este in apropiere de comuna Pancesti prin caile de comunicatie mai accesibile din partea de nord a acestui sat.
Cel mai important oras de localitatea Corbasca este municipiul Bacau, resedinta judetului Bacau la 50 de kilometric distanta. Centre importante apropiate sunt: orasul Adjud, situat la 38 de kilometri si Sascut, aflat la 36 de kilometri de centrul comunei.
Distanta raportata la principalele centre urbane este un aspect important, comuna Corbasca fiind pozitionata (datorita distantelor mari fata de resedinta de judet si de celelalte centre importante) in exteriorul influentei urbane, fapt care are implicatii directe asupra aprovizionarii populatiei cu materiale de constructie si cu alte produse.
Satele comunei sunt asezate dispersat, fiind la distanta fata de resedinta de comuna, satul Corbasca: Scarisoara – 3 kilometri, Bacioi – 3 kilometri, Poglet – 6,7 kilometri, Rogoaza la 3.3 kilometri, Valcele la 3,4 kilometri, Marvila la 6, kilometri.
Bineinteles aceasta dispersare de sat influenteaza activitatea umana din satele indepartate, cum ar fi, in primul rand satul Poglet, din acest motiv numarul locuitorilor a scazut continuu, astazi fiind format din 67 de locuitori, grupati in 33 de gospodarii.
Dispersarea satelor pe suprafata comunei conduce la existenta unor mijloace de transport in comun doar in satele Corbasca, Marvila, Bacioi si Scarisoara. Datorita acestei dispuneri difera si marimea suprafei arabile. De asemenea influenteaza in mod absolute direct aprovizionarea populatiei si asistenta medicala in situatiile urgente din satele Bacioi, Poglet, Rogoaza, si Valcele, cu precadere in timpul iernii. Influenta caracterelor amintite se manifesta in functiile si structurile tipice fiecarei asezari mai sus mentionate.
In limitele prezentate comuna Corbasca formeaza un teritoriu cu o suprafata de 63,65 kilometri patrati si are o populatie de 5.805 de locuitori.
4.2.Cadrul natural
Geologia
Fundamentul Podisului Moldovei este compus din Platforma Podolo-Moldava, constituita din sisturi cristaline precambriene, care sunt cutate si metamorfozate, si granite Rapakiwi. In partea de sud a Platformei Moldovenesti si in nordul Orogenului Nord-Dobrogean se formeaza Depresiunea Barladului considerata, fie ca un culoar de conexiune intre Depresiunea Precarpatica (I. Patrut, I. Cornea), fie ca o ramura a Depresiunii Precarpatice. (Oncescu, N. Grigoras). Ea a functionat ca un bazin de acumulare pe parcursul miscarilor kimerice pentru ca dupa aceea sa-si inceteze existenta.
Din punct de vedere stratigrafic, in partea inferioara acuverturii tertiare au fost intalnite depozite jurasice. Cele mai vechi formatiuni au fost asimilate doggerului, unde astfel de depozite sunt dispuse peste carbonifer si apartin triasicului. Doggerul este compus dintr-un complex gros din marne si argile (773 m in sondajul de la Ghidigeni). Peste dogger se situeaza malmul care incepe in baza printr-o dispunere de gresii si conglomerate, si se continua cu calcare organogene si se finalizeaza cu un complex de roci in facies continental-lagunar (titonic), care este compus din argile, nisipuri, marne, si gresii cu o culoare rosie-caramizie. Intre acestea se interpun straturi subtiri de anhidrite. Titonicul are un caracter transgresiv si depaseste in partea de nord limita depresiunii, asternandu-se direct peste silurian ( judetul Vaslui). In titonic partea inferioara a Depresiunii Barladului s-a ridicat ca urmare a miscarilor kimerice noi.
Intre titonic si cenomanian regiunea Colinelor Tutovei a fost supusa evolutiei subaeriene cu predominanta eroziuniea fluviatila, cea mai mare suprafata fiind drenata de rauri care se directionau spre vest si sud-vest catre Depresiunea Precarpatica.
Neozoicul participa la alcatuirea unor importante cuverturi din depozite pe teritoriul studiat, fiind compus din eocen, neogen si cuaternar. Eocenul acestei regiuni este corespondentul perioadei de transgresiune mai exact cand apele regiunii geosinclinale carpatice comunicau cu acele ale depresiunii Marii Negre.
Tortonianul s-a dispus transgresiv, cuprinzand gresii calcaroase de culoare cenusie, marnocalcare si marne, a caror grosime ajunge spre Valea Siretului la 60-85 de metri.
Teritoriul Colinelor Tutovei a fost acoperit in totalitate de apele marii pe tot parcursul sarmatianului.
In perioada meotiana marea a continuat sa acopere teritoriul Colinelor Tutovei. In acest timp s-a sedimentat un complex de sedimente groase de circa 320 metri, in care a fost modelata cea mai mare parte a reliefului.
Depozitele pontian-daciene se dezvolta deasemeni de la linia Corni (pe valea Siret), formand partea inferioara a versantilor in partea de vest de Siret.
In pliocenul mediu si superior se caracterizaza printr-o puternica regresiune marina care a inceput in pontian si s-a sfarsit, cel mai probabil, in dacian, atunci cand intreg teritoriul Colinelor Tutovei a fost exondat definitiv. In aceasta perioada a existat si un calm tectonic care a determinat conditii favorabile pentru formarea si pastrarea unei suprafete de nivelare in care sunt dominante procesele de acumulare fluvio-lacustre si care a fost desavarsita in prima parte a cuaternarului.
Cele mai vechi depozite din teritoriu care apar la zi sunt cele cu varsta neogena din sarmatianul superior (kersonian) sau pliocenul inferior (meotian). Ele sunt formate dintr-o imbinare de nisipuri, luturi si argile, si mai rar marne argiloase si intercalatii de gresii si cinerite, observabile din deschiderile ca urmare a alunecarilor de teren. Se constituie roca mama pe care s-au format solurile din zona si care au determinat ulterior textura solurilor, in sensul ca pe nisipuri s-au format pe soluri cu textura grosier-mijlocie, luturi soluri cu textura mijlocie, si pe argile soluri cu textura mijlociu-fina sau fina. Pe aceste depozite solurile sunt evoluate ajungand pana la brune-luvice.
Cele mai vechi depozite cuaternare sunt reprezentate in regiunea vaii Siretului prin stratele asa numite de Candesti. Prundisurile au fost transportate in aval de raurile Siret si Bistrita. Ele au provenit din nord si nord-vest, rolul principal in depunerea lor, revenind raului Siret.
Incepand cu pleistocenul mediu si continuand in pleistocenul superior, pe campul inalt s-a depus un pachet de strate loess-oide, cu grosimi de 6 – 48 m. Ele sunt constituite in general, din nisipuri de culoare galbui cu un continut ridicat de CaCO3 si sunt fara resturi fosile.
In cuaternar, Siretul s-a deplasat spre vest si s-a format reteaua hidrografica din prezent.
Depozitele aluvionare si aluviunile recente din lunca Siretului si din albiile majore sunt formate din pietrisuri si nisipuri.
Formatiunile cuaternare sunt reprezentate (conform T. Brandrabur si P.Giurgea, 1965), prin:
depozite aluviale de terasa si de albie: nisipuri, pietrisuri, bolovanisuri, argile nisipoase;
depozite proluviale care intra in constitutia conurilor de dejectie si a glacisurilor;
depozite deluvio-coluviale (luturi loessoide) care paralizeaza tatana teraselor si in general, contactul dintre diferite unitati geo-morfologice;
materiale deluviale de versant.
4.3 Relieful
Teritoriul localitatii Corbasca se situeaza in zona sudica a Podisului Moldovei, cunoscut si sub numele de Colinele Tutovei si care au fost mentionate pentru prima data de M. David (1935). Dupa prof . I. Harjoaba (1968) care separa Colinele Tutovei in cinci subunitati geomorfologice comuna Corbasca se incadreaza in sectorul Colinelor Joase.
Pe cuprinsul teritoriului comunei se diferentiaza doua unitati geomorfologice distincte: zona colinara si lunca Siretului.
Zona colinara se incadreaza interfluviului Bacioi – Siret – Polocin si acesta se desprinde din culmea interfluviala principala Siret- Berheci.
Relieful colinar care determina teritoriul comunei a rezultat din uniunea specifica a numerosi factori interni si externi: faciesul petrografic, structura geologica si tectonica, conditiile climatice, reteaua hidrografica, covorul vegetal, fauna si actiunea antropica.
Acest tipar de relief se caracterizeaza prin prezenta unor culmi deluroase, “zari” asa-numite de localnici (Zarea Condrache, Zarea Motcani, Zarea Scarisorii, Zarea Grimbaroaiei), culmi prelungi, monoclinale, orientate paralel, separate de vai consecvente (Valea Bacioiului, Motcanilor, Zapodiei, Bourenilor, Rogoazei) si subsecvente (Valea Chilia, Marvila, Fulgeris, Scumpia), cu foarte multe procese de panta.
Exista o suprapunere aproape perfecta intre directiile colinelor si directiile vailor de unde a rezultat rolul major al retelei hidrografice din formarea reliefului, printr-o eroziune exercitata in cadrul unui plan inclinat spre S.
Altitudinile “zarilor” se reduc treptat spre sud si sud-vest de la peste 455 m nord-est (maximum atins in zarea Grimbaroaiei – Dealul Mare, 468 m ) pana la 109 m in lunca Siretului la Rogoaza.
Culmile deluroase din N (Dealul Mare 468 m, Dealul La via lui Plesu 435 m) si est (Dealul Motcani 340 m, Piscul lui Tanase 323 m, Dealul Gherdanei 310 m) se deosebesc de cele din sud (Dealul Chiliei 254 m, Dealul Rogoazei 225 m, Dealul Aparatura 235 m ) si in vest (Dealul Puscasului 200 m, Piscul lui Gulai 229 m, Dealul Gherghitoaiei 241 m) prin altitudini mai mari, si un relief mai accidentat, procese de degradare a versantilor pe suprafete mai intinse.
Piscul lui Tanase(Varful lui Tanase)
Din analiza hartii hipsometrice a reliefului si din profilurile de relief rezulta ca altitudinea acestui relief se reduce de la nord (Dealul Mare 469 m ) spre sud (Dealul Chiliei 253 m ) si de la est (Dealul Muncenilor 312 m) si la vest (Dealul Puscasului 200 m).
Energia maxima de relief pe teritoriul comunei Corbasca este de 368 m.
Culmile deluroase sunt bombate, fara varfuri ascutite si, prin asezarea lor ordonata intre vaile Motcani, Bacioi, Zapodia, Porcaret, capata un caracter de monotonie.
Versantii ocupa o mare suprafata din teritoriu, avand in general orientarea vailor de la nord la sud, iar expozitia estica sau vestica. Partea vestica a versantilor este ingusta si abrupta, ce favorizeaza declansarea fenomenelor de eroziune si in unele locuri a alunecarilor de teren (in Dealul Gherdana– Imas, Dealul Rogoazei, Dealul Rotarestilor).
Partea estica a dealurilor este prelunga si cu inclinare redusa, solurile fiind in general mai putin erodate sau neerodate. Relieful fiindvechi, solurile sunt evoluate, formandu-se soluri apartinand clasei luvisoluri, prin tipuri aflate intr-un stadiu mai putin avansat de pedogeneza, cazul preluvosolurilor.
In acest teritoriu inclinarea versantilor este cuprinsa intre 2 si 35°, numai in partea de vest, in zona de abatere a Siretului spre stanga, in dreptul localitatii Scarisoara, valorile depasesc 35°. Valorile cele mai frecvente sunt cuprinse intre 0 si 10°. In bazinele torentiale care fragmenteaza versantii estici ai vailor Motcani, Bacioi, Marvila, Fulgeris, pantele se accentueaza, depasind 15°.
O inclinare a versantilor (peste 15°) se observa si in cadrul corniselor de alunecare.
Lunca Siretului
Valea Siretului are aspectul unui culoar depresionar, in zonele de confluenta cu marile rauri carpatice, se largeste apreciabil, atingand peste16 km in dreptul localitatii Bacau.
Din larga vale a Siretului, Colinelor Tutovei le apartine doar partea estica care se desfasoara in teritoriul comunei Corbasca de la nord-vest de localitatea Marvila pana la sud de localitatea Rogoaza. Aspectul morfologic al acestuia, cu panta mare, supusa unor procese geomorfologice gravitationale, difera categoric de aspectul versantului opus, in cadrul caruia se intind larg terasele Siretului, atenuandu-i-se panta, si rezultand un evident caracter de asimetrie pe valea Siretului.
I. Harjoaba in 1968 a ajuns la concluzia ca aspectul morfologic abrubt al malului stang al Siretului in sectorul Colinelor Tutovei se datoreaza deplasarii active a luncii minore Siretului catre acest mal subminandu-i baza si accelerand procesele geomorfologice de versant. Deplasarea albiei sale este efectul a doi factori importanti :
– actiunea afluentilor carpatici ;
– miscarile tectonice diferentiate din cadrul celor doua unitati pe care Siretul le separa: Podisul Moldovenesc si Subcarpatii. Valea Siretului in zona studiata are o latime ce variaza intre 320 si 510 m, avand latimea maxima in partea de nord. Se observa o despletire accentuata a albiei minore in partea de nord, cu deviere spre stanga sub forma unor bucle neregulate. Lunca Siretului are cea mai mare extensie in dreptul localitatilor Marvila si Rogoaza. La inundatiile din anii 1970, 1972, 1979, apele s-au revarsat din malul stang pana in zona joasa a vetrei satului Marvila si din partea sudica a satului Rogoaza. Cele mai intense aluvionari au avut loc in apropierea malurilor.
In interiorul luncii se gasesc ridicaturi create de vechile meandrari, care au o forma de bombari alungite, separate de albii parasite.
In cadrul comunei Corbasca afluentii de baza ai Siretului au in mare parte cursuri paralele cu el. Paralelismul culmilor este de fapt o consecinta a paralelismului pronuntat specific retelei hidrografice, pastrand aproape in totalitate un caracter consecvent. Ele au determinat un sistem de vai adanci care sunt orientate de obicei in sensul meridianelor si care s-au dezvoltat de la nord la sud. Dintre paraiele autohtone cele care au modelat vai mai importante sunt: Motcani, Bacioi, Rogoaza, Zapodia, Marvila, Fulgeris.
Vaile sunt asimetrice din cauza adaptarii la structura, si sunt mai inguste in compartimentul superior, urmand a se largi la confluenta cu Siretul.
4.4 Reteaua hidrografica
Apa este unul din elementele cadrului geografic care are un rol deosebit de important in viata omului – exprima poate cel mai clar conexiunile stabilite de milenii intre om si componentele cadrului natural. Panzele de apa freatica au o importanta aparte in alimentarea cu apa a localitatilor, fiind singura sursa a acestora. Totodata, apele subterane constituie una din sursele de alimentare a retelei hidrografice, alaturi de apa rezultata din topirea zapezilor si din ploi, ce reprezinta sursa principala.
Apele subterane
Apele freatice din zona colinara sunt in structuri monoclinale si in depozite pliocene. Adancimea apelor freatice pe interfluvii este de 12 – 31 m. Pe vaile interioare si in lunca Siretului, apa se afla la 1,5 – 4 m adancime, ceea ce a determina ca solurile sa fie freatic umede sau sa apara procesul de gleizare.
Stratele acvifere au un debit scazut si o drenare foarte rapida a lor, fiind puternic impuse de regimul precipitatiilor atmosferice si de marea permeabilitate a rocilor.
Apele de suprafata
Apele de suprafata sunt reprezentate pe teritoriul comunei prin cursuri de apa permanente, cursuri cu scurgere intermitenta, torentiala (care reprezinta peste 60 % din lungimea retelei hidrografice) si lacul de acumulare Beresti –Sascut.
Din punct de vedere hidrografic la care facem referire se datoreaza Siretului. Reteaua hidrografica este relative redusa, lungimea ei fiind de 119,23 km, revenind o densitate de 3,08 km/ kmp.
Principalul rau este raul Siret ce formeaza limita de sud-vest a teritoriului comunei Corbasca. Cursul sau ondulat a dus la degradarea terenurilor prin inundatii si ruperea malurilor, cu precadere in timpul viiturilor mari.
Raul Siret
Siretul are afluenti de pe teritoriul comunei Corbasca in forma de paraie care au izvoarele in partea centrala si de nord (Motcani, Bacioi, Rogoaza, Fulgeris, Marvila, Chilia si Ruginosu).
Paraul Fulgeris formeaza hotarul nordic al teritoriului, iar celelalte curg in interiorul comunei pe directia N-S sau N-E S-V. Aceste paraie au afluenti de lungime mica si debit relative redus care au in general, numele satelor prin care trec.
Caracteristica principala pentru paraiele amintite este alimentarea lor, in proportii de circa 75%, din apa provenita din ploi si zapezi. Scurgerea medie specifica Siretului este de 1,2/s/kmp.
Stratul normal anual al scurgerii variaza intre 24 si 50 mm.
Volumul scurgerii inregistreaza variatii atat lunare cat si sezoniere.
Luna cu cea mai redusa scurgere medie este in ianuarie, cand la Racatau, pe raul Siret, s-a inregistrat un Q mediu de 12,8 mł/s. Intr-un an scurgerea de primavara este cea mai bogata, asigurandu-se 45 -50% din cea medie multianuala.
Anotimpul cu cel mai mic volum al scurgerii este toamna, aceasta reprezinta 10– 15%. Scurgerea minima in timpul toamnei se datoreste epuizarii in mare masura a rezervelor subterane, cauzate de secetele din timpul verii si de precipitatiile, in general reduse, din a doua parte a ei.
Influentele climatului continental se resimt in regimul debitelor, incat cele maxime se produc la inceputul sezonului cald si doar in mod cu totul intamplator, in urma unor ploi torentiale, in iulie- august.
Legat de regimul scurgerii trebuie sa se are in vedere si debitul solid. Scurgerea solida pe raul Siret a inregistrat valori pana la 5t/ ha/ an.
Scurgerea specifica de aluviuni in suspensie este de 4,70 t/ ha/ an. Anual, prin actiunea de eroziune areala si torentiala, apa transporta aproximativ o tona de material de pe fiecare hectar, reprezentat indeosebi din stratul fertil de pe suprafata solului, care a dus la o scadere foarte mare a fertilitatii terenurilor agricole.
Turbiditatea apei are valori intre 2600 – 5100 g/m³.
Cel mai mare debit multianual al raului Siret la postul hidrometric Racatau (la nord de comuna in studiu) ajunge la 110mł/ s, cu un maxim in perioadele de viituri si minim la debite scazute.
Paraiele de pe teritoriul comunei au un debit mediu multianual de 0,75m³/ s si un regim foarte neregulat. Caracteristicile fizico-chimice si calitatea apei sunt determinate de factori naturali si antropogeni. In functie de acestia, apele din aceasta zona se deosebesc din punct de vedere al compozitiei chimice si al gradului de poluare.
Gradul de mineralizare al apelor bazinului Siret de pe teritoriul comunei este cuprins intre valori de 220– 1000 mg/ l. Calitatea fizica si chimica a apei permite folosirea si in activitatea umana.
Un rol deosebit in chimismul apei il are poluarea acestora. Principalele surse de impurificare a apelor comunei Corbasca sunt: activitatea agricola (apele spala ingrasamintele chimice, organice si substantele ierbicide si fungicide) sau activitati forestiere si umane (rezidurile casnice).
4.5 Clima
Clima se caracterizeaza pe teritoriul comunei Corbasca pe tipul temperat continental. Temperatura medie anuala este de 9,5 C, iar maximele inregistrate sunt de 21° in luna iulie.
Elementele naturale si pozitia geografica determina un topoclimat local cu veri calduroase si ierni friguroase.
Brumele timpurii sunt semnalate in a treia decada a lunii septembrie si prima decada a lunii octombrie. Deasupra acestei regiuni ajung pe toata durata anului mase de aer din sectorul estic, sud – estic si nord.
Suprafata activa cu care vine aerul in contact direct, constituie sursa de transformare a energiei solare in caldura si de umezire a aerului.
Suprafata activa joaca un rol important si in transformarea maselor de aer in deplasarea lor, astfel sunt elemente ale cadrului natural care formeaza un topoclimat cu profil local. Vaile influenteaza directia si intensitatea vanturilor, masivele paduroase care ocupa o mare parte din teritoriul comunei si influenteaza distributia caldurii si a procesele de evaporatie.
Temperatura maxima absoluta s-a inregistrat in luna iulie 1946 +39,5 gr. C, iar cea minima absoluta in luna februarie 1908- 27,8 gr. C.
Valorile medii lunare cele mai coborate se inregistreaza in luna ianuarie cand se mentin negative (- 3,3 gr. C), datorita invaziilor de aer rece continental ce se deplaseaza din N-E si E. In cursul anului temperaturile maxime zilnice ale aerului sunt egale sau depasesc 20 gr. C si aceasta se datoreaza timpului senin si frecventei mai mari al invaziilor de aer cald continental in intervalul martie – octombrie.
Un aspect al regimului termic cu implicatii directe in agricultura este reprezentat de temperatura solului. Temperatura medie lunara a solului determina o crestere continua pana la adancimea de 15 cm din ianuarie pana in iulie. Cele mai mari variatii de temperatura se realizeaza doar la suprafata solului.
Umezeala aerului, caracteristica importanta a climei, depinde pe de o parte de temperatura aerului si pe de alta parte de existenta maselor de evaporare. Umezeala relativa pe teritoriul comunei Corbasca este de 79%.
Valoarea medie anuala a nebulozitatii este de 6,5 zecimi. In luna ianuarie cat si in celelalte luni de iarna este in general destul de ridicata (8-9 zecimi). In lunile de vara nebulozitatea este destul de redusa avand valoarea minima de 5 zecimi.
Regimul precipitatiilor atmosferice prezinta variatii anuale, sezoniere si lunare destul de importante si acestea influenteaza abundenta si varietatea vegetatiei, precum si productia agricola.
Cantitatile medii multianuale de precipitatii din zona sunt in jur de 565 l/mp. In lunile mai, iunie, iulie si august cad cantitatile cele mai mari de precipitatii, ele constituind aproximativ 49% din total.
Cele mai sarace luni in precipitatii sunt lunile ianuarie, februarie, martie si decembrie. Cele mai mari cantitati de apa din precipitatii s-au inregistrat in perioada 1970-1995 in sezonul de primavara si toamna, iar cele mai mici cantitati de apa din precipitatii au cazut in decembrie 1972. In anii cu ploi in exces s-au produs modificari geomorfologice pe teritoriul comunei Corbasca prin alunecarile de teren din satul Rogoaza, s-a extins procesul de eroziune a solurilor si au fost afectate culturile agricole si vaile paraurilor.
Vantul- ca element dinamic al climatului- are un rol precumpanitor in producerea diferitelor fenomene atmosferice. Pe plan local, conditiile fizico- geografice creeaza diferentieri care favorizeaza circulatia aerului. Vanturile se caracterizeaza printr-o frecventa si viteza mai accentuata din partea de N-V si N (19%), urmeaza vantul de S si S-E (9,09%), atingand valori ale vitezei medii intre 3,3-3,5m/s.
4.6 Flora si fauna
Flora
Invelisul biotic al comunei Corbasca are, in general, un caracter central–european, est–carpatic. Pe acest fond se contureaza o serie de aspecte biogeografice specifice zonei colinare si valea Siretului.
Pe teritoriul studiat pot fi vazute asociatii vegetale apartinand padurii, pajistilor si fanetelor, dar si culturilor agricole.
Padurea reprezinta un fond natural deosebit pentru economie, pentru mentinerea unui mediu ecologic cat mai favorabil.
Caracteristica zonei colinare a acestei unitati este data de padurile de foioase, in care rolul dominant il are fagul si gorunul care coboara sub 280 de metri altitudine si impreuna cu alte esente ocupa 35,82% (2065,79 hectare) din suprafata comunei. Proportia de esente este urmatoarea: carpen 35%, gorun 25%, fag 20%, jugastru 9%, frasin 2%, salcam 8%. Gorunetele sunt formate in locuri exclusiv din gorun Quercus petraea iar altele sub forma de sleauri. Sleaurile de gorunete sunt formate din cer Quercus ceris, garnita Quercus frainetto, stejar Quercus robur, precum si fag Fagus silvatica, carpen Carpenus betulus, artarul Acer pseudoplatanus, tei Tilia cordata, paltin, jugastru.
Gorunetele sunt paduri luminoase si din acest motiv stratul de arbusti este foarte bine dezvoltat cu specii numeroase: alunul Carylus avellana, cornul Cornus mas, porumbarul Prunus spinosa, macesul Rosa canina si sangerul Cornus sanguinea.
Vegetatia arborescenta din lunca majora a Siretului, este cunoscuta sub denumirea de “zavoi” si este formata din specii de esente albe: plopi Plopulus alba, salcii, rachite Salix alba, Salix fragilis. In partile exterioare ale zavoaielor se intalnesc tufisuri de catina Tamarix, sanger Cornus sanguinea, murul Rubur caesius.
Silvostepa cuprinde sesurile si jumatatea inferioara a versantilor care sunt afectati de fenomenul de stepizare in urma interventiei omului. Din peticele existente de pasuni si fanete, rezulta ca vegetatia ierboasa este de tip mezofit, reprezentata prin: asociatii de Agrostis, Poa, Festuca si specii din alte familii ca Margareta (Chrysantheumum leucanthemum), cicoare (Cichorium intybus), pojarnita (Hipericum perforatum), paisul de livezi (Agrostis alba), firuta de livezi (Poua pratensis) sau iarba vantului (Agrostis stolonifera).
Vegetatia intrazonala
Vegetatia de lunca (reprezentata prin asociatii lemnoase si ierboase care predomina) este de tip mezofit si higrofit. Padurea de lunca prezinta specii de salcii si plopi: Salix fragilis, Salix alba, Populus alba, Populus nigra si Alnus Glutinosa (arinul).
Covorul ierbos este alcatuit din: laptele cainelui (Euphorbia cyparisios), murul (Rubus caesus), troscotul (Polygonum aviculare), firuta (Poa pratensis).
Vegetatia higrofita este intalnita in luncile principalelor parae si in arealele cu exces de umiditate din lunca Siretului, fiind reprezentata prin: rogozuri (Carex riparia- Carex acutiformis), pipiriguri (Juncus effusus), cucuta de apa (Cucuta virosa), papura.
Vegetatia halofita de la sǎrata este reprezentata in arealul studiat, cu precadere in lunci si la baza versantilor, apar ochiuri de saratura cu speciile halofite, cea mai frecventa fiind Salicornia herbaceea.
Fauna
Animalele din acest teritoriu sunt numeroase si variate ca specii.
Mamiferele sunt reprezentate prin urmatoarele specii: mistretul Sus scrofa, iepurele Lepus europaeus, cartita Talpa europeea, vulpea, ariciul Erincaus europaeus, dihorul Puterius putorius, popandaul Citellus citellussi specii de soareci si sobolani.
Pasarile din paduri alcatuiesc un etaj caracteristic al columbidelor. Cele caracteristice sunt: porumbelul de scorbura, turturica, bufnita, cucuveaua, mierla, pitigoiul, sticletele, privighetoarea, ciocanitoarea, graurul,.
In lunca majora a Siretului, in urma amenajarii lacului Beresti– Sascut, fauna s-a imbogatit cu urmatoarele specii: rate salbatice, pescarusi, berze. Lebede, etc.
Ihtiofauna este reprezentata prin diverse specii de pesti: crap, guvid de apa dulce, caras, salau, biban, platica, somn.
CAPITOLUL V
Tehnologia de cultură a grâului în sistem ecologic
Grâul este pretențios față de planta premergătoare deoarece trebuie semănat toamna, destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrățească și să călărească pentru a rezista peste iarnă. În plus, planta de grâu are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere în profunzimea solului și de absorbție a substanțelor nutritive din sol.
Din aceste motive, grâul de toamnă preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care lasă solul structurat, bogat în substanțe nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel încât, până în toamnă acesta să acumuleze apă, nitrați, să se așeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunțite și încorporate resturile vegetale. (după Gh. V. Roman și colab. 2007 )
Plante foarte bune premergătoare pentru grâu sunt: mazărea, fasolea, borceagul, rapița de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fibre, cartoful timpuriu și de vară, trifoiul, cânepa pentru fibră, la care se adaugă alte plante, cultivate pe suprafețe restrânse: muștarul năutul, bobul, sfecla pentru sămânță, porumbul pentru masă verde, tutunul , macul, coriandrul, anasonul, chimenul. (după Gh. V. Roman și colab. 2007).
Mazărea: leguminoasă specifică zonei cernoziomurilor și deci a zonelor foarte favorabile pentru grâu, este o premergătoare excepțională deoarece, după recoltare solul rămâne bogat în azot și cu umiditate suficientă pentru a rezulta o arătură de calitate. După mazăre nu rămân pe teren buruieni sau resturi vegetale, care să îngreuneze lucrarea solului.
Fasolea. Este o premergătoare aproape la fel de bună ca și mazărea. Lasă solul ceva mai uscat din cauza recoltării mai târzii, astfel încât acesta se lucrează mai greu și arătura poate ieși mai bulgăroasă. Dacă lucrările de întreținere au fost corect efectuate la cultura fasolei, atunci nu sunt probleme cu buruienile.
Borceagul (de toamnă sau de primăvară). Este o premergătoare excepțională pentru grâul de toamnă. Este adevărat, în ultimele decenii borceagul a fost cultivat pe suprafețe restrânse; în ultimul deceniu, dezvoltarea creșterii animalelor în exploatațiile agricole mici și mijlocii a condus la extinderea firească a culturii borceagului, care furnizează un furaj valoros. După recoltare, terenul rămâne foarte curat de resturi vegetale, îmbogățit în azot și cu umiditate suficientă, astfel încât se lucrează în condiții foarte bune.
Rapița de toamnă. Este o premergătoare aproape la fel de bine apreciat ca și mazărea. În acest caz, solul rămâne ceva mai sărac în substanțe nutritive arealul său de cultivare în România coincide cu cel al grâului. După recoltare, terenul este curat de buruieni, cu umiditate suficientă și îmbogățit cu o cantitate mare de masă organică (rădăcini-miriște). Prin recoltare timpurie și lucrarea devreme a solului, sunt create condiții favorabile pentru descompunerea substanțelor organice și pentru acumularea nitraților.
Inul pentru fibră. Cultivat în zone umede și răcoroase, oferă aceleași avantaje și pune aceleași probleme ca și inul pentru ulei.
Cartoful timpuriu și de vară. Este o premergătoare excelentă pentru grâu lăsând frecvent terenul afânat, curat de buruieni, într-o stare bună de fertilitate. În mod frecvent însă, după recoltarea cartofului, suprafețele respective sunt destinate pentru culturi succesive.
Cânepa pentru fibră. Recoltată în luna august este o premergătoare foarte bună pentru grâu; după recoltare, terenul este foarte curat de buruieni, iar în sol rămâne o cantitate mare de masă organică, sub formă de rădăcini și frunze. O deficiență o reprezintă faptul că lasă solul destul de uscat, ceea ce poate crea unele probleme la efectuarea lucrărilor solului.
Trifoiul roșu. Este o premergătoare excelentă pentru grâul cultivat în zonele umede, cu condiția ca trifoiul să fie întors după coasa a doua. Solul rămâne bogat în azot și masă organică, structurat, permeabil. Rotația grâu plus trifoi (cultură ascunsă)-trifoi-grâu, are tradiție în multe zone agricole ale țării (îndeosebi în zona colinară) și dă foarte bune rezultate.
Plante bune premergătoare pentru grâul de toamnă: sfecla de zahăr, sfecla pentru furaj, cartoful de toamnă, floarea soarelui, porumbul pentru boabe și pentru siloz, soia, cânepa pentru sămânță. Toate aceste culturi trebuie recoltate până la 10-15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puțin 2-3 săptămâni până la semănatul grâului. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Soia. Este o premergătoare bună pentru grâul de toamnă, cu condiția să fie semănate soiuri cu perioadă mijlocie de vegetație, recoltate în prima jumătate a lunii septembrie, terenul trebuie să rămână curat de buruieni, resturile vegetale să fie adunate sau tocate și bine încorporate în sol. Dacă sunt respectate aceste condiții, soia poate deveni o foarte bună premergătoare pentru grâu. De asemenea terenurile cultivate cu soia și foarte bine întreținute, arătura poate fi înlocuită printr-o lucrare cu grapa cu discuri grea.
Sfecla pentru zahăr. Este o premergătoare bună pentru grâu, cu condiția să părăsească terenul suficient de timpuriu. După recoltarea sfeclei, terenul rămâne nivelat, afânat (inclusiv prin lucrările de recoltare a rădăcinilor), curat de buruieni, fără resturi vegetale, bogat în elemente nutritive care provin din îngrășămintele aplicate sfeclei. În mod frecvent, recoltarea prea târzie a sfeclei nu permite efectuarea la timp a pregătirii solului pentru semănat. Dacă sunt respectate condițiile cerute, sfecla poate deveni o premergătoare foarte favorabilă pentru grâu. Și în cazul sfeclei, pe terenurile bine lucrate, arătura poate fi înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri grea.
Floarea-soarelui, considerată timp îndelungat ca premergătoare mai slabă decât porumbul, deoarece lasă solul uscat și sărac în substanțe nutritive oferă avantajul că se recoltează la sfârșit de august-început de septembrie, mult mai devreme decât porumbul, ceea ce permite lucrarea mai timpurie a solului. Floarea-soarelui se cultivă pe suprafețe mari în zonele foarte favorabile și favorabile de cultură a grâului. După floarea-soarelui, trebuie acordată atenție mărunțirii și încorporării resturilor vegetale, totodată, solul rămâne destul de sărăcit în elemente nutritive, fiind obligatorie aplicarea îngrășămintelor, prin care este favorizată și descompunerea resturilor vegetale încorporate în sol.
Porumbul pentru boabe este o premergătoare mediocră pentru grâu, pe de o parte din cauza recoltării târzii, iar pe de altă parte, solul rămâne uscat, cu o cantitate mare de resturi vegetale și uneori cu multe buruieni. În condițiile din România, este inevitabilă amplasarea grâului după porumb din cauza suprafețelor mari care se cultivă cu aceste plante, precum și datorită faptului că zonele importante de cultură coincid. Este, însă, obligatorie respectarea anumitor condiții care pot transforma porumbul într-o bună premergătoare pentru grâu: cultivarea unor hibrizi cu perioadă mai scurtă de vegetație, prin comparație cu potențialul termic al zonei; semănarea porumbului în epoca optimă, în arătură adâncă de toamnă, administrarea la porumb, în optim, a îngrășămintelor, organice și minerale; combaterea foarte bună a buruienilor; recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat și bine de resturi vegetale.
5.1.Fertilizarea
Grâul este pretențios la îngrășare din cauza anumitor particularități; în primul rând, sistemul radicular al grâului este slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol și are o putere mică de solubilizare și absorbție a elementelor nutritive din rezerva solului. În plus, consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grâu are loc într-o perioadă scurtă de timp, de la alungirea paiului și până la coacere, interval în care este absorbit circa 80% din potasiu; în acest interval, grâul trebuie să aibă la dispoziție cantitățile necesare de elemente nutritive și în forme ușor accesibile.
Îngrășămintele organice. Cele obișnuit folosite: gunoiul de grajd semifermentat și mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura grâului. Aceste îngrășăminte pot fi aplicate direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta premergătoare (porumb, sfeclă), urmând ca grâul să beneficieze de efectul remanent.
Administrarea îngrășămintelor organice este importantă îndeosebi pe solurile argiloiluviale (acide, cu multă argilă), precum și pe solurile erodate sau prea ușoare, deoarece pe lângă aportul de elemente nutritive, ele îmbunătățesc proprietățile fizice, chimice și biologice ale solului.
Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de grâu sunt de 15-20 t/ha, încorporate sub arătură, iar sporurile de recoltă por depăși 1500 kg boabe la ha.
Împrăștierea îngrășămintelor organice este o operațiune destul de costisitoare; ca urmare, ea prezintă interes în primul rând pentru exploatațiile agricole care dispun de gunoi de grajd și care folosesc, deci, o sursă proprie (și convenabilă sub aspect economic) de substanțe fertilizante. Folosirea urinei diluată în proporție de 1:7 se poate aplica și pe vegetație atât toamna cât și la desprimăvărare, fără a se produce arsuri la cultură, doza recomandată fiind de 30-40 t lichid la ha. Se administrează cu vidanjera RCU.
Aplicarea amendamentelor calcaroase. Este necesară pe solurile acide, cu pH sub 5,8. Pentru ca lucrarea să fie economică, trebuie ca, prin amendare, să se urmărească neutralizarea a 50% din aciditatea hidrolitică. Se administrează, de regulă, 4t/ha carbonat de calciu (piatră de var, dolomit). Împrăștierea foarte uniformă și amestecarea cât mai bună cu solul, urmate de încorporarea sub arătură, sunt condiții esențiale pentru reușita amendării. (după E. Luca, 2005)
5.2.Lucrările solului
Pregătirea terenului pentru semănatul grâului pune adesea probleme deosebite din cauza timpului rămas de la recoltarea premergătoarei și până la semănat, a condițiilor meteorologice dificile din perioada de efectuare a lucrărilor (seceta de la sfârșitul verii și începutul toamnei) și a suprafețelor mari care trebuie pregătite șisemănate într-un interval scurt de timp.
Grâul cere un sol afânat pe circa 20 cm adâncime, cu suprafața nu foarte mărunțită, dar fără bulgări în sol, așezat, nivelat, fără resturi vegetale, pentru a permite semănatul în bune condiții. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
În cazul premergătoarelor timpurii. După recoltare se recomandă o lucrare de dezmiriștit, efectuată imediat după eliberarea terenului (cel mult 1-2 zile întârziere).
Grâul nu necesită arături prea adânci. Ca urmare, adâncimea arăturii trebuie stabilită în câmp, în funcție de starea terenului, astfel încât să fie încorporate resturile vegetale (miriștea și buruienile) și fără a scoate bulgări. În condițiile unor terenuri bine lucrate an de an, se poate ara doar la 18-20 cm adâncime.
După premergătoare târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă de zahăr, cartof de toamnă). Este necesară curățirea cât mai bună a terenului de resturi vegetale, urmată de discuiri repetate (1-2 lucrări) pentru mărunțirea resturilor de plante și buruieni.
Arătura este lucrarea de bază de mobilizare a solului și trebuie să se efectueze după recoltarea fiecărei culturi premergătoare grâului de toamnă. La executarea arăturii se au în vedere o serie de reguli a căror respectare asigură calitatea lucrării și efectul agrotehnic favorabil acesteia.
Este foarte important ca arătura, ca de altfel și celelalte lucrări ale solului, să se execute la un anumit conținut în umiditate, încât solul să se poată revărsa cu ușurință după plug, brazda mărunțindu-se în bune condiții. Când solul este prea umed rezultă curele, felii, iar în condițiile unui deficit excesiv al umidității din sol rezultă bulgări, a căror mărunțire ulterioară necesită lucrări suplimentare ce solicită cheltuieli de combustibil.
În toate aceste situații se produce o degradare a structurii solului și de aceea nu se recomandă aratul solului în astfel de condiții.
Este foarte necesar ca arătura să fie executată imediat după recoltarea culturilor premergătoare grâului, întârzierea efectuării acesteia având efecte negative.
De exemplu, în cazul premergătoarelor mazăre, rapiță, orz, dacă solul se lucrează neîntârziat după eliberarea terenului se distrug buruienile, se creează condiții bune de acumulare și conservare a apei provenite din ploile ce survin până la data pregătirii patului germinativ, precum și întreruperea ciclurilor de dezvoltare a bolilor și dăunătorilor. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Pe solul lăsat nelucrat peste vară are loc o infestare puternică cu buruieni, acestea consumând rezerva de apă și elementele nutritive din sol.
Diferența de producție între grâul semănat în arătură de vară și cel semănat în arătură efectuată toamna târziu (înainte de semănat) poate ajunge până la 1000kg/ha.
În cazul premergătoarelor recoltate mai târziu (floarea soarelui, porumb), solul se lucrează imediat cu grapa cu discuri, iar arătura se execută la 20-22 cm, termenul ultim de arat fiind 25 septembrie. În situația în care datorită umidității scăzute a solului rezultă bulgări ce nu pot fi mărunțiți prin lucrări superficiale, se va renunța la arătură, iar pregătirea patului germinativ se realizează numai prin lucrări repetate cu grapa cu discuri la o adâncime de cel puțin 15 cm. De asemenea, este necesară o bună curățare a terenului de resturi vegetale, urmărindu-se încorporarea acestora, fără însă a scoate bulgări; până la semănat ar trebui să rămână cel puțin 2-3 săptămâni, pentru ca pământul afânat prin arătură să se așeze.
În continuare arătura se lucrează în mod repetat cu diferite utilaje (combinatoare, țesala de buruieni, eventuale grape cu discuri) pentru pregătirea patului germinativ.
Pe terenuri bine lucrate în anii anteriori (arate la adâncime corespunzătoare, afânate, nivelate), arătura poate fi înlocuită prin două lucrări cu grapa cu discul greu sau mediu; această lucrare permite mobilizarea solului până la 12-16 cm adâncime, realizându-se, concomitent, și încorporarea resturilor vegetale, bine mărunțite anterior. În continuare, se efectuează lucrări de întreținere a arăturii și de pregătire a patului germinativ (cu grapa sau combinatorul), conform celor prezentate anterior. Aceeași tehnologie se recomandă în toamnele secetoase , atunci când solul este foarte uscat și nu se poate ara sau prin arătură ar rezulta bulgări greu de mărunțit.
Pregătirea terenului prin discuit este, uneori, preferabilă arăturii și pentru a nu întârzia semănatul grâului. Se obține o viteză mare de lucrare a solului, acesta se așează mai repede decât după arat, terenul rămâne mai nivelat, iar economia este de 0,3 până la 0,5 pentru forța de muncă și de 11-14 l motorină/ha (după Gh. Bîlteanu, 1989). Această lucrare se efectuează cu bube rezultate după soia, sfeclă, cartof, dar este mai dificil sau chiar imposibil de efectuat după floarea-soarelui sau după porumb (rămân cantități mari de resturi vegetale). (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Pregătirea patului germinativ
Pentru grâu este necesară realizarea unei suprafețe nivelate, curate de buruieni, realizarea unui strat de sol mărunțit pe adâncimea de semănat, care să asigure condiții optime de încolțire a semințelor și răsărire rapidă, uniformă și energică a plantelor.
Adâncimea ideală de lucru la pregătirea patului germinativ este de 6-8 cm, se lucrează cu combinatorul, eventual cu țesala de buruieni, pentru mărunțirea și nivelarea terenului.
5.3 Sămânța și semănatul
Sămânța de grâu destinată semănatului trebuie să aparțină unui soi zonat, să provină din culturi special destinate producerii de sămânță (loturi semincere), din categoriile biologice „sămânță certificată a primei și celei de a doua înmulțiri”, să aibă puritatea fizică minimum 98%, facultatea germinativă minimum 85% și MMB cât mai mare. Pentru aceste zone se recomandă soiurile Arieșan, Apullum, Turda 95. În agricultura ecologică nu se practică tratarea semințelor, dar se pot folosi substanțele permise, ca de exemplu cele pe bază de cupru, care se aplică prin umezire cu o cantitate mai mică de apă. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Datorită întârzierii semănatului, plantele suportă mai greu o serie de procese legate de creștere și dezvoltare și din această cauză se modifică și mersul normal al asimilării substanțelor nutritive. Având în vedere că noile soiuri de grâu sunt mai pretențioase față de epoca de semănat, epoca optimă de efectuare a acestei lucrări este mai scurtă,intervalul de timp optim de însămânțare situându-se între 25 septembrie și 15 octombrie.
Semănatul înainte de perioada optimă favorizează atacul unor boli (făinarea) și dăunători, precum și dezvoltarea unui foliaj abundent, astfel că plantele intră în iarnă într-un stadiu de vegetație avansat, iar rezistența la ger poate scădea semnificativ.. Pierderile de recoltă prin întârzierea semănatului pot fi de 30-50 kg/ha pentru fiecare zi în cursul lunii octombrie și 50-100 kg/ha în cursul lunii noiembrie.Însămânțarea grâului după epoca optimă face ca plantele să intre în iarnă slab înfrățite, neînfrățite sau chiar nerăsărite, situație cu urmări negative, cum ar fi rărirea culturii prin pierderea plantelor datorită temperaturilor scăzute din timpul iernii, realizarea unui coeficient slab de înfrățire și o densitate mică de plante pe metru patrat.Calitatea lucrărilor legate de semănat, cantitatea de sămânță, epoca și adâncimea de încorporare a semințelor sunt hotărâtoare pentru obținerea unor producții mari de grâu.
Epoca de semănat a grâului se stabilește astfel încât, până la venirea iernii să rămână 40-50 zile în care plantele să vegheze normal, în care să se acumuleze 450-500˚C temperaturi pozitive, iar la intrarea în iarnă plantele de grâu să ajungă la stadiul de 2-3 frați și 3-4 frunze (fără ca frații să fie prea dezvoltați). La semănatul prea devreme plantele de grâu se dezvoltă prea viguros, sunt expuse la atacul unor dăunători (afide, muște) plantele sunt mai sensibile la asfixiere și la ger, în primăvară lanul este foarte des și este predispus la cădere iar boabele rămân mici. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Densitatea de semănat la grâu trebuie stabilită astfel încât să se asigure, la recoltare, o densitate de 500-7000 spice/mp. Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie semănate 450-600 boabe germinabile/ mp. Între aceste limite, densitatea de semănat se stabilește în funcție de capacitatea de înfrățire a soiului, data semănatului (față de epoca optimă), calitatea pregătirii patului germinativ, umiditatea solului (asigurarea umidității pentru un răsărit rapid).
Cantitatea de sămânță la hectar (norma de semănat) rezultă din calcul )pe baza densității stabilite și a indicilor de calitate a seminței) este cuprinsă, de regulă, între 200-250 kg sămânță/ha. În general, pentru a se asigura 4,1-5,8 milioane plante la ha trebuie să se semene între 50-70 boabe pe metru liniar. În cazul întârzierii semănatului sau când reușim să realizăm un pat germinativ bun, va trebui mărită doza de sămânță la ha. Sămânța veche, de mai mulți ani, răsare dar nu rezultă plante viguroase cu energie de creștere suficientă.
Adâncimea de semănat a grâului depinde de umiditatea solului, textură, soi, mărimea seminței, data semănatului (față de epoca recomandată). În condițiile din România grâul este semănat la 4-5 cm adâncime pe terenurile cu umiditate suficientă și textură mijlocie spre grea, unde apa pentru germinare este asigurată, iar străbaterea germenilor spre suprafață este ceva mia dificilă; pe terenurile cu umiditate insuficientă la suprafață și textură mai ușoară, precum și în cazul semănăturilor timpurii, se recomandă să se semene ceva mai adânc, la 5-6 cm.
Distanțele la semănat la grâu, pe plan mondial, sunt cuprinse între 10 și 18 cm, fără a rezulta diferențe importante de producție. Ca atare, distanța dintre rânduri trebuie aleasă între aceste limite, în funcție de mașinile de semănat aflate la dispoziție. În condiții le noastre rezultatele cele mai bune au fost obținute cu distanța de 12,5 cm, între rânduri. Prășitul grâului, când distanța între rânduri trebuie să fie de 17-18 cm, nu are importanță și justificare, la noi neînregistrându-se precipitații abundente, ca de ex. în Elveția. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
5.4Lucrările de îngrijire
Grâul este o cultură cu o tehnologie total mecanizată, deosebit de rentabilă sub aspectul consumului de forță de muncă. Felul lucrărilor de îngrijire care se aplică grâului și numărul acestora depinde de foarte mulți factori (calitatea patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă și starea de vegetație la desprimăvărare, mersul vremii și al vegetației în primăvară; rezerva de buruieni, infestarea cu boli și dăunători, dotarea tehnică, posibilitățile materiale și calificarea cultivatorilor). Sunt situații în care sunt necesare sau sunt efectuate numai 1-2 lucrări de îngrijire și sunt situații în care sunt efectuate foarte multe lucrări (7-8 treceri).
Tăvălugitul semănăturilor de grâu imediat după semănat apare ca necesar atunci când s-a semănat în sol afânat și mai uscat, și se face cu scopul de a pune sămânța în contact cu solul și de a favoriza, astfel, absorbția apei.
Controlul culturilor pe timpul iernii și eliminarea apei pe porțiunile depresionare sau microdepresionare sunt operațiuni de bună gospodărire, care se fac de către orice bun cultivator de grâu. La amplasarea culturilor de grâu trebuie evitate, pe cât posibil, terenurile unde pe timpul iernii apar băltiri.
Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar numai în situații extreme când, din cauza alternanței temperaturilor negative sau cele pozitive pe timpul iernii, rădăcinile plantelor de grâu au fost desprinse de sol (plantele sunt descălțate); ca urmare, la încălzirea vremii la desprimăvărare poate apare ofilirea și uscarea plantelor de grâu, parțial dezrădăcinate; fenomenul este mai frecvent pe solurile argiloiluviale (podzolice). Atunci când situația o impune, lucrarea de tăvălugit trebuie efectuată pe sol bine scurs, dar încă reavăn, pentru a realiza aderarea rădăcinilor și a nodului de înfrățire la sol, dar fără a tasa suprafața solului. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
Grăpatul culturilor de grâu la desprimăvărare este o lucrare din tehnologia clasică de cultivare. În prezent, grăpatul a fost scos din tehnologia recomandată, dar este recomandată folosirea țesalei de buruieni. În majoritatea cazurilor se consideră că lucrarea de grăpat a semănăturilor de grâu la desprimăvărare nu este necesară, iar consecințele negative sunt, adesea, importante: multe plante de grâu sunt distruse, altele sunt dezrădăcinate; terenul încă umed, este tasat prin trecerea tractorului; cresc costurile. Aceste consecințe nu se manifestă în cazul țesalei de buruieni, natural când se execută în condiții optime, cu unghiul de atac al pieselor active bine ales. (după Gh. V. Roman și colab. 2007)
5.5 Combaterea buruienilor
Pierderile de recoltă la grâu din cauza concurenței buruienilor sunt, în mod obișnuit, 10-20%, dar pot ajunge în situații extreme până la 60-70%. În agricultura ecologică combaterea buruienilor se realizează prin rotația culturilor și lucrări mecanice. Nu se urmărește stârpirea în totalitate a buruienilor, ci limitarea pagubelor cu înrădăcinare adâncă, se execută chiar și plivitul manual.
Combaterea dăunătorilor din culturile de grâu se realizează prin măsuri preventive. Aceste măsuri au fost tratate la rotația culturilor, respectiv la lucrările mecanice.
5.6 Recoltarea
Momentul optim de recoltare a grâului este maturitatea deplină, atunci când boabele ajung la 14-15% umiditate; în acest stadiu mașinile de recoltat lucrează fără pierderi și boabele se pot păstra în bune condiții, fără a fi necesare operațiuni speciale de uscare. De regulă recoltatul începe mai devreme, când boabele au 18% umiditate, din cauza suprafețelor mari cultivate cu grâu, care trebuie recoltate pentru a preîntâmpina întârzierea și pentru a limita pierderile de boabe prin scuturare (datorită supracoacerii sau a vremii nefavorabile); în acest caz este absolut necesară uscarea boabelor, pentru a aduce la umiditatea de păstrare și a evita deprecierea calității lor. (după Gh. V. Roman și colab. 2007 )
CAPITOLUL VI
Date experimentale privind cultura graului de toamna
6.1 Importanta
Graul reprezinta una din culturile care reactioneaza prin sporuri mari de productie in cazul aplicarii ingrasamantului organic la planta premergatoare sau antepremergatoare.
Cercetarile intreprinse pana in present cu utilizarea gunoiului de grajd sunt foarte numeroase insa folosire ingrasamintelor verzi si a compostului a fost ceva mai putin studiata .
Desemeni s-a studiat si impactul ingrasamintelor chimice in loturi distincte4 in perioada 2010-2013.
6.2 Material si metoda
Studierea procesului complex al formarii productiei graului de toamna, in sistem biologic si chimic din Comuna Tatarasti , contribuie cu certitudine la obtinerea de noi date privind rolul factorilor climatici si a lucrarilor de fertilizare la realizarea, potentarea si stabilitatea productiei la aceast planta foarte importanta pentru securitatea alimentara a omului.
Perfectionarea tehnologiilor de cultivare a terenurilor are in vedere cateva obiective:
– realizarea stabilitatii recoltelor printr-o exprimarea cat mai concisa a potentialului de productie in conditii de mediu standard ;
– cresterea potentialului de productie in conditii de mediu nelimitative;
– potentarea calitatii recoltei.
Datele de productie prezentate in aceasta lucrare provin dintr-o experienta care a fost amplasata in comuna Tatarasti pe un teren cu o fertilitate naturala medie.
Pe campul experimental 1- fertilizat ecologic si campul experimental 2- fertilizat chimic amplasate in localitate in zone distincte s-au efectuat determinari privitoare la impactul fertilizarii cu gunoi de grajd, compost,ingrasamant verde si ingrasaminte chimice asupra componentelor de productie.
In perioada de vegetatie a graului s-au efectuat o multitudine de observatii si notari:
– data semanatului;
– data inceput inflorit;
– data sfarsit inflorit;
– data inceput maturitate fiziologica;
– data sfarsit maturitate fiziologica.
La recoltarea graului s-au facut urmatoarele notari :
– data recoltatului;
– numarul de plante recoltate/parcela;
– numarul de plante sterile/parcela;
– productia pe parcela recoltabila (10 m2) si raportarea acesteia la hectar, la umiditatea STAS.
Pe parcursul intregului experiment s-au respectat perioada de semanat, numar de boabe germinabile, lucrari specifice.
6.3 Rezultate si discutii
6.3.1 Experimente cu ingrasaminte organice
In vederea folosirii ingrasamintelor organice rezultate in urma procesului de productie, incepand din anul 2010, s-au initiat o serie de experiente care au vizat atat stabilirea culturilor care se preteaza la aplicarea acestora , cat si cantitatile ce trebuie administrate.
Folosirea sistematica a ingrasamintelor organice contribuie la imbunatatirea proprietatilor solului, ca urmare a sporirii continutului de humus si elemente nutritive, fapt care determina realizarea unui agregat de conditii optime, pentru dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.
La fertilizarea graului trebuie sa avem in vedere faptul ca sistemul radicular al acestuia este foarte slab dezvoltat, exploreaza un volum redus de sol si are o putere redusa de solubilizare si absorbtie a elementelor hranitoare din sol.
Cultura de grau – Tatarasti – 2013
Graul de toamna este una dintre plantele agricole care reactioneaza pozitiv la aplicarea gunoiului de grajd fermentat, cel mai frecvent la planta premergatoare, urmand ca graul sa beneficieze de efectul remanent
Rezultatele obtinute in anul 2013, au aratat ca graul reprezinta una dintre culturile care valorifica cel mai bine efectul remanent al ingrasamintelor organice
Sinteza rezultatelor de productie
la experienta cu grau in blocuri randomizate,
soiul Dropia, anul 2013
DL 5%= 181kg/ha
DL 1%= 250 kg/ha
DL 0,1%=345 kg/ha
Influenta ingrasamintelor organice asupra productiei de grau
anul 2013
S-a remarcat de asemenea cresterea foarte ariant a productiei de grau cand cantitatea de gunoi aplicata a crescut de la 15 la 25 t/ha . Se cuvine a mentiona ca sporul de 12,3 q/ha realizat pe agrofondul gunoi 25 t/ha reprezinta cea mai ridicata eficienta a gunoiului, productia obtinuta fiind cu 26,7% mai mare in ariantive cu ariant martor nefertilizata .
Prin urmare fertilizarea cu gunoi de grajd apare nu numai ca necesara, dar si foarte eficienta pentru cultura graului, determinand productiile cele mai mari pentru zona in cauza.
Aplicarea compostului a sporit relativ putin productia la grau. Remanenta dupa patru ani de la incorporarea celor 15 si 25 t/ha compost, a contribuit la sporirea nesemnificativa a productiei pe acest agrofond (cu 0,15 q/ha la doza de 15 t/ha si cu 0,12 q/ha la doza de 25 t/ha).
Folosirea ingrasamintelor verzi nu a determinat cresteri semnificative ale productiei de grau, sporul realizat fiind cu 0,57 q/ha mai mare decat cel obtinut la varianta martor.
6.3.2 Experimente cu ingrasaminte chimice
Pentru acest lucru am amplasat în perioada 2010-2013 in lotul experimental II, o experiență cu 10 variante în 3 repetiții după cum urmează :
V1 = martor nefertilizat
V2 = N50P50K0 – îngrășământ complex 20-20-0
V3 = N86P50 îngrășământ complex +azotat de amoniu
V4 = N25P40 – Timastart
V5 = N115P40 – Timastart + Sulfmmo 30
V6 = N136P40 – îngrășământ complex + azotat de amoniu + îngrășământ foliar Fortifert 411
V7 = N115P40 – Timastart + Sulfmmo 30 + Corona N ( aplicat o dată)
V8 = N115P40 – Timastart + Sulfammo 30 + Corona K ( aplicat o dată )
V9 = N115P40 – Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat de două ori )
V10 = N115P40 Timastart + Sulfammo 30 + Corona K ( aplicat de două ori)
Experiența a fost amplasată pe un cernoziom cambic cu formula :
CZ cb – K4 – T e m – TT (52)/TT(52) cu urmatoarele orizonturi genetice :
Ap( 0,15cm), Am (15-45 cm ), A/B ( 45-60cm) , Bv1 ( 60-84 cm), Bv2 (84-110cm), B/C( 110-135 cm).
Însușirile fizice și chimice ale acestui sol sunt:
textura luto-argilioasa pe tot profilul este slab până la moderat tasat pe orizonturile subadiacente orizontului prelucrat
reacția este slab acidă în orizontul superior și slab alcalină în profunzime
conținutul de humus și indecele de azot indică un grad de aprovizionare mijlociu cu azot
conținutul de fosfor și potasiu mobil arată că solul este mijlociu spre brun aprovizionat cu aceste 2 macroelemente.
Soiul cultivat a fost Boema asigurandu-se o densitate de 550 boabe germinabile/m.p. Condițiile climatice din anii de experimentare au fost diferite putând fi caracterizate astfel:
Anul agricol 2010-2011 a fost un an defavorabil culturii grâului, cantitate de precipitații căzută în perioada de vegetație a grâului, octombrie – iunie a fost de 410,8 mm cu 100mm mai puțin decât media multianuală.
În acest an s-au înregistrat temperaturi foarte mari peste media multianuală determinând arșiță în timpul perioadei de vegetație și o secetă prelungită la înspicare și înflorire.
Anul agricol 2011-2012 a fost un an favorabil culturii grâului, înregistrându-se 508 mm precipitații în timpul perioadei de vegetație cu 60 mm mai mult decât media multianuală, acestea fiind totuși neuniform repartizate în timpul perioadei de vegetație.
Anul agricol 2012-2013 a fost de asemenea un an favorabil culturii grâului cu precipitații peste media multianuală și temperaturi mari pentru cerințele grâului față de condițiile ecologice.
În cadrul experienței au fost făcute o serie de determinari anuale în câmp și laborator. Cercetările efectuate în câmp au vizat urmatoarele aspecte:
numărul de plante răsărite / m.p.
înăltimea plantelor la recoltare
numărul de spice la m.p.
producția q/ha
În laborator s-au efectuat urmatoarele determinari :
lungimea spicului
numărul de spiculețe în spic
numărul de boabe în spic
greutatea boabelor din spic
masa hectolitrică
masa a 1000 de boabe
fertilitatea spicului
desimea spicului
conținutul de proteină
Asupra solului din câmpul experimental s-au efectuat urmatoarele analize :
analiza granulometrică
densitatea aparentă
reacția solului ( ph – ul suspensie apoase )
conținutul de humus
conținutul de fosfați accesibili plantelor
conținutul de potasiu asimilabil
suma bazelor și gradul de saturație cu baze
aciditatea hidrolitică
aluminiu schimbabil
Rezultatele cercetarilor au fost consemnate anual cât și ca medie pe 3 ani, ele fiind prelucrate după analiza varianței.
Din multitudinea de date pe care le-am cules în cei 3 ani de experimentare prezint în cele ce urmeaza cele mai semnificative rezultate :
înălțimea plantelor de grâu determinate la recoltare a evidențiat faptul că toate îngrășămintele utilizate au contribuit la creșterea în înălțime a plantelor, creșterile cele mai mari înregistrandu-se acolo unde se aplică N115P40 adica , Timastart + Sulfammo + Corona N ( de două ori ) , 80 cm și Timastart + Sulfmmo 30 + Corona N ( aplicat o dată), 78 cm și Timastart + Sulfammo 30 + Corona K, 77cm.
lungimea spicului a crescut favorabil sub influența îngrășămintelor ea fiind de 8 cm la martorul nefertilizat și de 10,2 cm acolo unde s-au utilizat N115P40 adică Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat de două ori ) și 9,8 cm în varianta în care s-a aplicat Timastart + Sulfmmo + Corona K ( o singură aplicare ) .
numărul de spiculețe în spic a fost mai mare 21 față de martorul nefertilizat 20 dar în variantele unde s-a aplicat N115P40 adica Timastart + Sulfammo 30 + Corona K ( de două ori ) și Timastart + Sulfmmo 30 + Corona N ( de două ori ) , în rest în toate variantele fertilizate a avut valoarea de 20.
greutatea boabelor pe spic a crescut în variantele fertilizate față de martorul nefertilizat în timp ce în martorul nefertilizat greutatea boabelor din spic era de 1,61 g , la variantele fertilizate fiind cuprinsă între 1,7 – 2,3 g/spic, valorile ridicandu-se la Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat de două ori ) , 2,3g/spic si Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat o dată ) 2,1 g/spic.
Fertilitatea spicului dată de spiculețele fertile și sterile de pe spic a fost influențată favorabil de tipurile de îngrășăminte utilizate, la martorul nefertilizat acesta are valoarea de 65% în timp ce la variantele fertilizate are valori de 95-98%. Valoarea de 98% se înregistrează acolo unde s-a utilizat doza de N115P40 adică Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat de două ori ) și N115P40 adică Timastart + Sulfammo + Corona N ( aplicat o dată).
desimea spicului dată de raportul dintre numarul de spiculețe / lungimea rahisului, a scăzut la aplicarea diferitelor tipuri de îngrășăminte de la 24,8 la nefertilizat la 18 acolo unde s-a aplicat Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat o dată)
numarul de boabe din spic a fost mai ridicat acolo unde s-au aplicat diferite tipuri de îngrășăminte, el crescând de la 37 la martorul nefertilizat la 38-42 in variantele fertilizate, cel mai ridicat număr de boabe în spic (42) s-a înregistrat la varianta unde s-a aplicat N115P40 ( aplicat o dată ) și N115P40 adică Timastart + Sulfammo 30 + Corona N ( aplicat de două ori )
masa hectolitrică crește în toate variantele fertilizate , dar mai ales acolo unde s-a fertilizat cu N86P40, îngrășăminte complexe + azotat, 73,6 kg / hl față de 68,3 la nefertilizat și în variantele unde s-a fertilizat cu Timastart + Sulfammo + Corona N și K de la 72-72.9 kg/ hl
masa a 1000 de boabe a fost influențată în mai mică măsură de diferențele de îngrășăminte aplicate
producția în q la ha a fost modificată semnificativ de îngrășămintele aplicate. În medie pe 3 ani de experimentare producția la martorul nefertilizat este de 35,5 q/ha. Aplicarea diferitelor tipuri de îngrășăminte face ca producția să crească la 45,51 – 55,78 q/ha. Producția cea mai ridicată se obține prin folosirea Timastart + Sulfammo + Corona N ( aplicată o dată) , 54,28 q/ha și aplicat de două ori 56,78 q/ha. Producția obținută în anii de experimentare este influențată și de condițiile climatice. Astfel în anul 2006-2007 an secetos, se obține cea mai mica producție, iar sporurile date de îngrășăminte nu sunt evidente.
analiza calitații recoltei de grâu exprimată prin conținutul de proteină, gluten umed, indicele de sedimentare Zeleny indicatori ceruți de interprinderile de panificatie arată că aceștia sunt influențați favorabil de îngrășămintele utilizate. Conținutul de proteină crește de la 10,4 la nerfertilizat la 11,9-13,3 variantele fertilizate, valori de 12,8 ; 12,9 ; 13,6 % proteina înregistrându-se ca urmare a fertilizarii cu Timastart + Sulfammo 30 + Corona K ( aplicată de două ori) , Timastart + Sulfammo + Corona N ( aplicat o dată și de două ori ).
conținutul de gluten umed crește de la 22,3 % la nefertilizat la 30-35,2 în variantele fertilizate fiind mai ridicat acolo unde se aplică tratamentele cu Corona N ( aplicate de două ori ).
Simultan cu studierea orientate specific spre fertilizarea organica sau chimica s-au realizat si experimente cu caracter general.
Cele mai reprezentative rezultate sunt expuse in urmatoarele statistici:
Influenta planta premergatoare
Producția soiurilor de grâu
Relația între masa hectolitrică și masa a o mie de boabe
CAPITOLUL VII
ASPECTE DIN TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI
VALORIFICATE IN LECTIILE DE EDUCATIE TEHNOLOGICA
Argument
Definitorii pentru educatia tehnologica in cazul prezentului experiment sunt urmatoarele obiective:
cultivarea unui veritabil umanism tehnologic;
dezvoltarea spiritului stiintific de cercetare;
întelegerea raportului dintre tehnologie-mediu si cultivarea unei atitudini si a unui comportament ecologic;
constientizarea elevilor asupra importantei cercetarii teoretice imbinate cu un comportament strict ecologic in practica;
Cultivarea unui veritabil umanism tehnologic trebuie sa se fundamenteze pe ideea ca omul este in esenta scopul evolutiei sociale, inclusiv al progresului tehnologic. Astfel, progresul tehnico-stiintific este conceput în folosul omului si umanitatii si nu al subordonarii si compromiterii conditiei umane. Aceasta înseamna ca stiinta si tehnologia trebuie sa fie utilizate în sens benefic si nu nefast pentru autodistrugere. Cultivarea unei noi motivatii a muncii, cu accent pe latura expresiva a acesteia, pe afirmarea puternica a eu-lui, a personalitatii, precum si a unei etici a muncii, cu accent pe înalta responsabilitate derivata din înalta tehnologie si puternicele energii pe care omul este si trebuie sa fie stapân – constituie alte sarcini si cai de realizare a obiectivului propus: cultivarea umanismului tehnologic.
Dezvoltarea spiritului stiintific de cercetare.
"Elevul viitorului va fi un explorator" – spunea Marshall McLuhan. Pentru aceasta, el trebuie învatat sa cerceteze. Învatarea prin cercetare, prin descoperire trebuie sa duca la sesizarea fondului de probleme, la gasirea si punerea problemei, la formularea acesteia, stapânirea unor strategii pentru determinarea relatiilor cauzale, interdependente dintre fenomene. În ultima instanta, atitudinea interogativa, capacitatea de a pune întrebari lumii înconjuratoare constituie calitati ale adevaratului cercetator.
Initierea în strategia elementara pentru determinarea relatiilor în domeniul fenomenelor fizice – esentiale în procesele tehnologice – va constitui o sarcina didactica cu valoare aplicativa concreta pentru profesorii de educatie tehnologica. În acest sens, elevii vor parcurge principalii pasi ai acestei strategii: definirea variabilei dependente (lucrul pe care intentionam sa-l schimbam); specificarea variabilelor independente (factorii care ar putea schimba lucrul pe care încercam sa-l schimbam); modificarea valorilor primei variabile independente si înregistrarea rezultatului; sintetizarea rezultatului sub forma unei relatii de genul: "Modificarea lui A atrage dupa sine modificarea sau nu a lui B" sau "Marindu-l pe A, înregistram marirea sau micsorarea lui B"; se iau, pe rând, celelalte variabile independente, se înregistreaza si sintetizeaza rezultatele, se concluzioneaza.
Desigur, învatarea prin cercetare, prin descoperire are si unele inconveniente, dintre care amintim: refacerea drumului unor descoperiri deja realizate, încetinirea ritmului de progres în învatare, ca si posibilitatea confruntarii cu metoda "încercare" si "eroare". Dar pe lânga aceste lipsuri, învatarea prin cercetare are marele merit ca-l învata pe elev spiritul si stilul cercetarii stiintifice, ca aptitudine esentiala pentru viata si în mod deosebit pentru viitor.
Întelegerea raportului dintre tehnologie, mediu si cultivarea unei atitudini si a unui comportament ecologic.
Prin realizarea acestui obiectiv se ajunge la cunoasterea legilor ecologice, a relatiilor ecologice, a dezechilibrelor create de om prin civilizatie si tehnologie, a marilor conflicte dintre tehnologie, mediu si societate.
Cunoasterea legilor ecosferei formulate de B. Commoner, poate contribui în mare masura la clarificarea raportului dintre tehnologie si mediu. Astfel, legea "toate sunt legate de toate", dând o viziune sistemica si cibernetica, include omul, societatea si tehnologia în aceasta retea de legaturi complexe, de schimburi permanente de substanta, informatie si energie. A doua lege potrivit careia "totul trebuie sa duca undeva", care, tradusa în termeni ecologici, înseamna "în natura nu exista deseuri", trebuie sa constituie si pentru tehnologie un deziderat, o norma, pentru a crea astfel de tehnologii în care totul se recicleaza.
Legea "natura se pricepe cel mai bine" avertizeaza asupra interventiilor nocive ale tehnologiei: detergenti, insecticide, erbicide, canalizari, defrisari, experiente nucleare etc.
Cea de a patra lege potrivit careia "nimic nu se capata pe degeaba" avertizeaza asupra pericolului exploatarii irationale fara a pune ceva în loc, fara o restituire corespunzatoare.
Educatia tehnologica are aceasta sarcina de a pregati ca atitudine viitorul specialist, pentru a nu intra în contradictie cu natura, cunoscând ca în cibernetica functioneaza si legea actiunii inverse, a interactiunii natura-om, ca de fapt orice modificare produsa de activitatea economica are repercusiuni asupra vietii sociale si conservarea naturii este elementul indispensabil pentru dezvoltare social-economica.
Educatia tehnologica este o componenta a educatiei de baza si este bine sa fie realizata cât mai de timpuriu, pentru a crea premisele unei conceptii corecte si atitudini motivate, prin asimilarea unor valori si principii etice si ecologice ce definesc raportul societate-natura-tehnologie.
Totodata, educatia ecologica trebuie sa ilustreze si bolile generate de poluare si dezechilibrele ecologice produse de nestapânirea energiilor, de razboaie sau inginerie genetica în sens malefic.
Constientizarea elevilor asupra importantei cercetarii teoretice imbinate cu un comportament strict ecologic in practica
In accord cu obiectivele invatamantului gimnazial care presupune la finalizarea elevii sa detina un standard de cunostinte la nivel European am hotarat sa ofer oportunitatea unui traseu particular acelor elevi care au aptitudinile necesare in cadrul cercului “Juniorii agricultori”
Consideram ca prin realizarea acestui obiectiv va permite elevilor dobandirea unui comportament cognitive ridicat cu privire la imbinarea cercetarilor teoretice cu o atitudine strict ecologista in practica.
Un avantaj al elevilor din acest experiment didactic este situarea lor in zona rurala fapt ce determina stimularea atitudinii lor vizavi de agricultura si activitati conexe.
7.1 Etapele organizarii si desfasurarii activitatilor cercului
“Juniorii agricultori”
Activitatile cercului sunt:
Constituirea si organizarea cercului
Informarea membrilor
Proiectarea activitatilor
Modalitati de organizare a cercului
Metode si procedee utilizate in activitatea cercului
Evaluarea rezultatelor obtinute
Aprecierea activitatilor intreprinse
7.1.1Constituirea si organizarea cercului
Cercul tehnico-aplicativ raspunde cerintelor prezente prin capaacitatile, atitudinile si valorile vizate intr-o abordare interdiscipline. Recrutarea stricta a elevilor se face in baza optiunii proprii a “ cunoasterii aptitudinilor si intereselor elevilor.
In etapa premergatoare se realizeaza conversatii, observatii directe prin vizite la fermele din zona, vizualizare de material multimedia static sau in mediul online. Consecinta este ca profesorul poate sa descopere aptitudinile specifice fiecarui elev individual. Profesorul anunta in aceasta etapa existent unui grup de lucru bazat pe liber consimtamant.
Este posibila constituirea de jocuri interactive de formare a echipelor integrand astfel eforturile individuale la nivelul unei colectivitati. Cu scopul de a capta atentia elevilor se pot face jocuri distractive: exemplu “ Graul se cearta cu porumbul”.
Constituirea cercului
In cadrul cercului s-au inscris 16 elevi cate 4 din fiecare clasa (V, VI, VII, VIII) constituindu-se pe grupe de varsta. Au aparut in etapa initiala dificultati de comunicare datorita diferentelor de varsta si aptitudini, elevii fiind proportional numeric din fiecare clasa, dar acestea s-au remediat in cadrul jocurilor interactive captand in intregime atentia si nevoia inerenta de coeziune a grupului.
In cadrul intalnirii initiale de constituire a grupului s-a discutat cu elevii metodologia organizarii si functionarii cercului “Juniorii agricultori”.
Ca urmare a discutiilor in cadrul cercului s-a stability urmatorul regulament:
Inscrierea – este cu character optional dar prezenta este obligatorie;
Sedintele – se desfasoara in fiecare luna cu specificatia ca activitatile practice vor avea loc in permanenta mai précis de fiecare data cand cerintele o impun;
Spirit de echipa – un mediu favorabil colaborarii eficiente, relaxant, stimulativ bazat pe corectitudine, responsabilitate;
Exprimarea libera de idei – in cadrul cercului exprimarea este libera, astfel orice membru indifferent de grupa de varsta poate propune idei;
Indrumatorul – este profesorul si orice activitate a cercului este direct supervizata de acesta;
Strucutura organizatorica – 1 responsabil material de lucru, un secretar sic ate un lider de grup.
Caiet de observatii – este obligatoriu pentru fiecare membru din cadrul gruului si liderul fiecarei grupe va participa la intocmirea jurnalului cercului.
Tabel nominal cu membrii cercului “Juniorii agricultori”
Grupa 1 Clasa a V-a: Pana Lavinia, Bucataru Andreea,Vranceanu Daniel, Corobana Cosmin
Grupa 2 Clasa a VI-a: Munteanu Cristina, Spenchiu Cosmina, Sidor Bianca, Jaravete Mihai
Grupa 3 Clasa a VII-a: Puscasu Robert Ionut, Ichim Andreea, Radu Ionel, Galatanu Tiberiu
Grupa 4 Clasa a VIII-a: Spenchiu Alexandru, Pavel Catalin, Cernat Andreea, Croitoru Mihai
Responsabil grup: Ichim Andreea
Secretar: Croitoru Mihai
Responsabil materiale de lucru: Pavel Catalin
La finalul sedintelor de constituire se prezinta elevilor:
Norme de securitatea muncii in cercul ethnic-aplicativ de cultivare a graului
Toate lucrarile specifice pe lotul experimental se vor desfasura doar in prezenta si sub supravegherea profesorului;
Se vor folosi echipamente adecvate: manusi, ochelari, sapca de protectie;
La finalul oricaror activitati se impune spalarea mainilor in scop igienic;
Orice rest menajer se vor depozita numai in spatii adecvate;
Lucrarile practice incep dupa efectuarea instructajului aferent etapei de lucru;
7.1.2 Informarea membrilor
Informarea membrilor este o activitate obligatorie deoarece pentru a desfasura o activitate aplicativa sunt necesare cunostinte de baza privind agricultura, mediul, viata plantelor in general si tehnologia de cultivare a graului in particular.
Informarea practica s-a desfasurat cu ajutoru materialelor multimedia din cadrul laboratorului AEL deoarece consideram ca efectul visual este foarte important in captarea atentiei elevilor.
Deasemeni pentru a reduce perioada de informare si a implica in mod direct membrii grupului am facut recomandarea sa se intocmeasca de fiecare grupa minim un referat si fise de lucru cu scopul autoinstruirii permanente.
Ca material suplimentar de informare am recomandat lecturarea Manualului de Biologie (clasa a V-a) si a manualelor de Educatie Tehnologica precum si a materialelor disponibile in mediul online sau tiparite care sa contina informatii despre tehnologia de cultivare a graului, concept ecologice de cultivare si analize comparative intre “agricultura chimica” si “agricultura ecologica”.
Membrii cercului se reunesc in Laboratorul de Educatie Tehnologica.
7.1.3 Planificarea activitatilor
In proiectarea activitatilor cercului s-a respectat o succesiune logica a etapelor de lucru:
In ce scop voi face – Identificarea competentilor
Sa descopere impactul dezvoltarii tehnologice asupra calitatii produselor agricole, asupra individului si mediului
Sa-si dezvolte capacitai de proiectare si valorificare a productiei de grau;
Implementarea spiritului de echipa in in activitati practice productive.
Sa descopere si sa-si insuseasca responsabilitatile in activitatile de grup;
Cultivarea dorintei de a lucre in agricultura in regim ecologic;
Asigurarea unei orientari scolare in raport cu aptitudinile.
Formarea perceptelor de lucru in cultura cerealelor
Dezvoltarea deprinderilor necesare folosirii metodelor stiintifice si tehnica de experimentare, investigare.
Ce voi face? – Selectarea continuturilor
Selectarea continuturilor cercului “ Juniorii agriculturii ” cu tema “Tehnologia de cultivare a graului
Cu ce voi face? – Analiza resurselor
Analiza resurselor:
Resurse umane: cercul de elevi;
Resurse material: cabinet de Educatie Tehnologica; lot experimental; seminte; unelte agricole; ingrasaminte naturale; mijloace informative-educative(ziare, reviste, cd-uri)
Cum voi face? – Determinarea modalitatilor de organizare a metodelor si procedelor
Stabilire metodelor si formelor de organizare utilizate in cadrul cercului;
Cat s-a realizat? – Stabilirea formelor de evaluare si apreciere
Stabilirea formelor de evaluare prin: chestionare; proiecte; referate; mod de lucru; rezultate obtinute.
Apreciere: verbala, prin expozitii reclame, sesiuni de comunicare, evidentiere.
( Cercul de elevi “Juniorii agricultori”)
Școala Gimnaziala Gherdana
Prof. Galatanu Iuliana
Disciplina: Educatie tehnologica
Clasa: V, VI, VII, VIII Data: 19 02 2014
Tema: Aspecte tehnologice privind cultura graului
Tipul lecției: formare de notiuni generale
Timp de lucru: 50 min.
Competente specifice (CS):
identificarea cerealelor
stabilirea relației factori de mediu plante
observarea relației dintre plante și alte viețuitoare
utilizarea de metode și mijloace adecvate explorării /investigării lumii vegetale
utilizarea în viața cotidiană a a cunoștințelor de biologie vegetală.
sa recunoasca etapele tehnologiei la cultura grâu;
sa recunoască plantele înrudite;
sa explice noțiunea de grau de toamna si etapele cultivarii;
sa evidențieze corelația dintre structura funcție si condițiile de mediu.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode de invatamant:conversația;
observația;
explicația;
demonstrația;
exercițiul .
mijloace didactice: material biologic natural, material biologic conservat, videoproiector, manual educatie tehnologica, planșe, manuale școlare, fișe de lucru, proiectul schitei lecției pe tablă.
c) forme de activitate: F1 – frontală; dirijată de profesor;
F2 – individuală, prin muncă independentă.
F3 – pe grupe
Modalități de evaluare:
tipul de evaluare: continuă/formativă;
metode de evaluare: E1 – lucrare practică;
E2 – observarea sistematică a elevilor;
E3 – autoevaluare.
Modele de materiale utilizate in desfasurarea cercului
Test
CEREALE
GRÂUL
* Câmpiile fiind întinderi mari, …………………….., oferă condiții foarte bune pentru cultura CEREALELOR.
* Priviți materialele (planșă cu cereale) și scrieți cel puțin 4 nume de cereale!. Subliniați-le pe cele cultivate pe cele mai mari suprafețe!
* Studiază materialul natural și folosind informațiile din desen și din planșa „Organele plantelor”, completează textul cu cuvintele lipsă!
Grâul are o RĂDĂCINĂ ……………………………… . TULPINA, numită …………….., este formată din ……………………………….. și …………………………………. . Este ……………….. în interior, dar tare și elastică. FRUNZELE sunt înguste și au formă de ………………….. . O parte a lor înconjoară intervalul dintre două ………………………. . FLORILE sunt mici, de culoare ………………………… și grupate într-un …………………………. în vârful tulpinii. Din florile plantelor se formează …………………………….. . Deci bobul de grâu este un fruct care conține o ……………………………… bogată în substanțe hrănitoare. Prin măcinare, din fruct rezultă ……………………………… , iar din sămânță ………………………… .
* După discuțiile din clasă, înscrieți în cerculețele din fața cuvintelor care indică lucrările agricole la grâu, numerele de ordine. Subliniază apoi cu albastru pe cele de toamnă și cu roșu pe cele din vara următoare:
combaterea dăunătorilor; grăpat; arat; recoltat; semănat;
depozitarea; instalarea parazăpezilor; tratarea și selecționarea boabelor de sămânță; irigat.
Referat
Lucrările culturii de grau
Grâul este o cultură cu o tehnologie total mecanizată, rentabilă referitor la consumul de forță de muncă. Tipul lucrărilor de îngrijire care se aplică grâului și numărul acestora depinde de mai mulți factori (calitatea patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă și starea de vegetație la desprimăvărare, mersul vremii și al vegetației în primăvară; rezerva de buruieni, infestarea cu boli și dăunători, dotarea tehnică, posibilitățile materiale și calificarea cultivatorilor). Sunt situații în care sunt necesare sau sunt efectuate numai 1-2 lucrări de îngrijire și sunt situații în care sunt efectuate foarte multe lucrări (7-8 treceri).
Tăvălugitul semănăturilor de grâu imediat după semănat apare ca necesar atunci când s-a semănat în sol afânat și mai uscat, și se face cu scopul de a pune sămânța în contact cu solul și de a favoriza, astfel, absorbția apei.
Controlul culturilor pe timpul iernii și eliminarea apei pe porțiunile depresionare sau microdepresionare sunt operațiuni de bună gospodărire, care se fac de către orice bun cultivator de grâu. La amplasarea culturilor de grâu trebuie evitate, pe cât posibil, terenurile unde pe timpul iernii apar băltiri.
Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar numai în situații extreme când, din cauza alternanței temperaturilor negative sau cele pozitive pe timpul iernii, rădăcinile plantelor de grâu au fost desprinse de sol (plantele sunt descălțate); ca urmare, la încălzirea vremii la desprimăvărare poate apare ofilirea și uscarea plantelor de grâu, parțial dezrădăcinate; fenomenul este mai frecvent pe solurile argiloiluviale. Atunci când situația o impune, lucrarea de tăvălugit trebuie efectuată pe sol bine scurs, dar încă reavăn, pentru a realiza aderarea rădăcinilor și a nodului de înfrățire la sol, dar fără a tasa suprafața solului. Grăpatul culturilor de grâu la desprimăvărare este o lucrare din tehnologia clasică de cultivare. În prezent, grăpatul a fost scos din tehnologia recomandată, dar este recomandată folosirea țesalei de buruieni. În majoritatea cazurilor se consideră că lucrarea de grăpat a semănăturilor de grâu la desprimăvărare nu este necesară, iar consecințele negative sunt, adesea, importante: multe plante de grâu sunt distruse, altele sunt dezrădăcinate; terenul încă umed, este tasat prin trecerea tractorului; cresc costurile. Aceste consecințe nu se manifestă în cazul țesalei de buruieni, natural când se execută în condiții optime, cu unghiul de atac al pieselor active bine ales.
Grupa 1 Clasa a V-a: Pana Lavinia, Bucataru Andreea,Vranceanu Daniel, Corobana Cosmin Nota autoevaluare 10 / Nota evaluare profesor 10
Referat
MALURA COMUNA A GRAULUI
Malura comuna a grâului – Tilletia sp.
Malura grâului este o boala cunoscuta din timpuri foarte vechi ,fiind mentionata în unele scrieri înca din antichitate.Este raspândita în aria de raspândire a genului Triticum fiind considerata cea mai pagubitoare dintre bolile grâului.
În trecut malura producea la noi în tara pagube ce se ridicau la 8-10% din productie, pe alocuri atingând chiar 30-50%, dar în ultimele decenii pierderile s-au diminuat ca urmare a tratamentelor generalizate antimalurice si folosirii unei agrotehnici superioare.
Simptome. La aceasta boala, simptomele foarte caracteristice usureaza mult recunoasterea ei. Organele vegetative ale grâului nu se schimba sub influenta bolii, care devine mai evidenta în lan numai dupa înspicare. (Fig. 24)
Fig. 24. Malura grâului – Tilletia spp.
simptome de atac pe spice în diferite stadii de maturare
Spicele bolnave apar mai devreme decât cele sanatoase, sunt de culoare verde-albastrui iar la maturitate au pozitie erecta si par zbârlite din cauza ca aristele si paleile sunt departate.La florile infectate pistilele sunt mai lungi, ovarele sunt marite, de culoare verde (ovarele neatacate fiind albe) iar staminele mai scurte si mai subtiri decât la florile sanatoase. Aristele sunt în general mai mici si foarte fragile.
Boabele malurate sunt mai mici, rotunjite, de culoare brun-cenusie, mai usoare decât cele sanatoase si cu santul ventral mai putin pronuntat. În spiculete numarul boabelor este mai mare,4-5 în loc de 2-3 iar uneori se observa alungirea exagerata a boabelor care ies din palei depasind cu mult dimensiunile acestora.
Principalul simptom al bolii se manifesta la boabe, al caror continut este distrus si înlocuit cu o masa negricioasa de clamidospori cu miros de peste stricat (datorita trimetilaminei). În caz de frecventa ridicata a spicelor malurate, acest miros se simte si în lan. Uneori se mai pot observa spice, spiculete sau chiar boabe partial malurate.
Tulpinile plantelor atacate se reduc, la unele soiuri în medie cu 10-20%. De asemenea plantele atacate au un sistem radicular slabit,fiind mai putin rezistente la ger si sunt mai susceptibile la atacul si cu alti patogeni de ex. rugina galbena si neagra.
La plantele atacate se pun în evidenta si modificari ale proceselor fiziologice ,respiratia si transpiratia fiind intensificate.
Agentul patogen.
Malura grâului este produsa de 5 specii ale genului Tilletia care prezinta deosebiri din punct de vedere morfologic, fiziologic si biologic. Genul face parte din familia Tilletiaceae, ordinul Ustilaginales, clasa Basidiomycetes. Aceste specii se deosebesc din punct de vedere mofologic dupa aspectul clamidosporilor. (Fig. 25)
Tilletia caries (D.C.) Tul. asin Tilletia tritici (Bjerk.) Winters se caracterizeaza prin clamidospori sferici, rar ovali, de 19×21µ diametru, bruni,cu episporul reticulat cu 36-60 ochiuri, separate prin pereti de 1,6-2µ înaltime ; membrana prezinta la exterior un strat mucilaginos.
Este raspândita în sudul tarii, în Banat, centrul Moldovei si sporadic si în alte zone.
Tilletia triticoides Savulescu se caracterizeaza prin clamidospori de forma aproape sferica sau sferica, bruni, de 17-19µ în diametru, reticulati cu câte 36-60 ochiuri poligonale separate prin pereti înalti de 0,4-0,5µ; membrana acestora de asememea prezinta la exterior un strat mucilaginos.
A fost descrisa pentru prima data la noi de Traian Savulescu si este mai frecventa în zonele deluroase,umede din nord-vestul tarii.
Tilletia foetida (Bauer) Liro (sin.Tilletia laevis Kühn.) prezinta clamidospori de forma variata : sferici, ovali, eliptici, de culoare bruna, cu dimensiuni de 15×18µ cu o vacuola mare în interior. Episporul este neted, fara strat mucilaginos, ceea ce constituie caracterul distinctiv al acestei specii.
Fig. 25 – Tiletia sp. – clamidospori
a – T. foetida; b – T. triticoides; c – T. intermedia
d – T. tritici; e – T. controversa (dupa Tr. Savulescu)
Caracterizarea biochimica a acestei ciuperci a relevat continutul ridicat în acid glutamic, arginina, alanina,iar dintre elementele chimice determinante au predominat fosforul, sulful potasiu.
Este cea mai raspândita si mai virulenta în conditiile tarii noastre, fiind cunoscuta în toate zonele dar predominând în Dobrogea, în Câmpia Baraganului si Banat.
Tilletia intermedia Gassner este un hibrid între T. foetida si T.tritici.Se caracterizeaza prin clamidospori de forma sferica sau ovala de 15-17µ diametru, epispor reticulat cu 70-240 de ochiuri foarte mici, cu pereti de 0,2-0,3µ înaltime.La noi în tara se întâlneste sporadic.
Tilletia controversa Kühn asin Tilletia nanifica (Wagner)Savulescu;
T. brevifaciens Fishers se caracterizeaza prin clamidospori sferici sau aproape sferici de 20-25µ diametru, cu episporul ornamentat cu o retea alcatuita din 30-65 de ochiuri delimitate de creste proeminente de 1,5-2µ înaltime. Prezinta un învelis mucilaginos la periferie.
Este o specie virulenta care produce malura pitica.
Speciile de Tilletia mentionate se gasesc la plantele bolnave izolat sau în amestec pe acelasi individ,în acelasi spic,s piculet sau chiar bob.
La fiecare dintre aceste specii au fost identificate la conditiile din tara noastra mai multe grupe de rase fiziologice.
Ciclul evolutiv.
În timpul recoltarii sau treieratului boabelor malurate, acestea se sfarâma iar clamidosporii pusi în libertate se depun pe suprafata celor sanatoase, mai ales în smocul de perisori de la vârful lor sau în santul ventral.Infectia este asigurata de sporii ce ajung în sol odata cu samânta.
În conditii optime de temperatura, umiditate si aerisire a solului clamidosporii germineaza în acelasi timp cu boabele, proces care are durata diferita în functie de specia de Tilletia. In clamidospori se produce cariogamia si reducerea cromatica, iar prin germinarea lor rezulta câte o epibasidie (promiceliu) neseptata, hialina, multinucleata pe care se formeaza terminal un numar nedefinit de basidiospori. Basidiosporii sunt filamentosi,unicelulari, hialini, haplozi si diferentiati ca sex. Ei copuleaza câte doi printr-o punte de copulare (de forma literei H), având loc numai plasmogamia. Pe basidiosporii copulati se formeaza, prinse de sterigme conice, conidii în forma de secera sau filamente subtiri pe care apar conidiile.
Din basidiospori sau din conidii, prin copulare se dezvolta filamente dicariotice de infectie care patrund prin coleoptil, sau prin leziuni, în plantutele de grâu, acest proces putând avea loc doar pâna când coltul atinge 2 cm lungime.
Daca miceliul ajunge în ovar înainte de fecundare sau imediat dupa aceea, se formeaza boabe total malurate. Daca infectia are loc mai târziu, dupa fecundare, miceliul patrunde între pericarp si tegumentul semintei, se formeaza masa de clamidospori, endospermul este redus iar boabele sunt partial malurate.
Miceliul înainteaza pâna la vârful de crestere al plantutei apoi se dezvolta în cursul perioadei de vegetatie odata cu ea, ajungând în spic, în spiculet, în ovare unde formeaza o masa de filamente ramificate, septate, hialine, cu aspect perlat. Infectia cu ciupercile care produc malura este deci germinala si ciclul evolutiv dureaza un an.
Exista numerosi factori care conditioneaza frecventa si intensitatea
malurii la grâu. Pentru ca infectiile sa aiba loc este necesar ca în sol sa se gaseasca o cantitate mare de spori si anume un numar de 5000 clamidospori/cmł de sol, ceea ce se realizeaza foarte usor deoarece într-un singur bob de grâu malurat se afla milioane de spori.
Temperatura solului în timpul încoltirii boabelor este foarte importanta – temperatura optima pentru producerea infectiilor fiind cuprinsa între 10-18°C., deci în anii cu primaveri reci atacul de malura la grâul de primavara este mai puternic decât în primaverile calde.
Umiditatea solului optima pentru infectie este de 40-60% ; în solurile prea umede sau prea uscate, boala nu se manifesta.
Indispensabil pentru germinarea sporilor este si oxigenul de aceea în solurile afânate si usoare, boala este mai frecventa decât în cele compacte.
Dintre factorii agrofitotehnici care conditioneaza infectia cu malura sunt : adâncimea de semanat (adâncimea mare favorizeaza atacul) densitatea plantelor (densitatea mare a plantelor favorizeaza infectia).
În ceea ce priveste influenta diferitelor îngrasaminte se pare ca cele cu potasiu si fosfor favorizeaza atacul de malura, pe când azotul îl reduce.
Rezistenta soiurilor de grâu este diferita fata de malura.Mai sensibile sunt soiurile apartinând speciei Triticum aestivum comparativ cu cele apartinând speciilor Triticum durum, Triticum persicum.Soiurile de toamna sunt mai puternic infectate de ciuperca decât cele de primavara. In general soiurile de grâu de mare productivitate raspândite în prezent în cultura s-au dovedit sensibile la malura.
Combatere.
Pentru prevenirea malurii grâului se recomanda : curatirea si dezinfectarea semanatorilor, combinelor, înainte de utlizare, recoltarea în primul rând a lanurilor sanatoase si apoi a celor malurate. Însamântarea la epoca optima si la adâncime nu prea mare, aplicarea unui asolament rational, aplicarea de îngrasaminte echilibrate.
Cea mai sigura metoda de combatere si cea mai economica este: tratamentul semintelor cu produse antimalurice. Cei mai folositi sunt produsii organomercurici, fiind foarte eficace împotriva malurii. Se recomanda tratarea semintelor cu Criptodin – 100-150 kg/100kg samânta sau cu alte produse complexe ce se folosesc si împotriva atacului viermelui sârma sau a larvelor gândacului ghebos. Tratamentele se pot efectua pe cale uscata,prin prafuire sau pe cale umeda iar în acest caz concentratia si timpul de imersie variaza în functie de produsul folosit. În regiunile cu umiditate deficitara a solului se recomanda tratamentul umed, fiind mai eficace.
Importanta graului
Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu mare pondere alimentara. Suprafetele intinse pe care se seamana, precum si atentia de care planta se bucura se datoresc : continutului ridicat al boabelor in hidrati de carbon si proteine si raportului dintre aceste substante, corespunzator cerintelor organismului uman; conservabilitatii indelungate a boabelor si faptului ca pot fi transportate fara dificultate; faptului ca planta are plasticitate ecologica mare, fiind cultivata in zone a culturii .
Boabele de grau sunt utilizate indeosebi pentru producerea fainei destinata fabricarii painii – aliment de baza pentru un numar mare de oameni ( dupa unele statistici , 35-40 % din populatia globului). De asemenea boablele de grau sunt folosite pentru fabricarea pastelor fainoase, precum si ca materie prima pentru alte industrii foarte diferite.
Tulpinile (paiele) ramase dupa recoltat au utilizari multiple : materie prima pentru fabricarea celulozei, asternut pentru animale , nutret grosier, ingrasamant organic, incorporate ca atare in sol, imediat dupa recoltare, sau dupa ce au fost supuse unui proces de compostare.
Taratele – reziduri de la industria de morarit – sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat in proteine, lipide si saruri minerale.
Boablele de grau pot reprezenta si un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al pretului si chiar ca productivitate. Folosirea boablelor de grau ca furaj este mai putin raspandita la noi, dar este practicata in majoritatea tarilor mari producatoare de grau .
Sub aspect agronomic, cultura graului ofera avantajul ca este integral mecanizata. Totodata, graul este o foarte buna premergatoare pentru efectuarea araturilor de vara. Ca urmare dupa grau poate fi semanata, in principiu orice cultura; dupa recoltarea soiurilor timpurii de grau pot fi amplasate unele culturi succesive.
Grupa 2 Clasa a VI-a: Munteanu Cristina, Spenchiu Cosmina, Sidor Bianca, Jaravete Mihai Nota autoevaluare 9,5/ Nota evaluare professor : 9
REFERAT
Tehnologia de cultivare a graului
Importanta
Graul este cea mai importanta planta cultivate, cu cea mai mare raspandire pe glob, cultivat in peste 100 de tari si constituie o sursa comerciala de prim rang. Importanta graului este data de :
compozitia chimica a boabelor si raportul dintre hidrantii de carbon si proteine, in raport cu cerintele organismului uman ;
plasticitatea ecologica ridicata, fiind cultivat in zone cu climate diferite (subtropical, mediteranean, oceanic, continental de stepa ), pe diferite tipuri de sol ca nivel de fertilitate ;
posibilitatea de mecanizare integrala a culturii si de obtinere a unor productii ieftine ;
posibilitatea de pastrare, de transport si depozitare fara sa se altereze.
Utilizarile graului sunt multiple si variate. Boabele se folosesc pentru o gama de produse de morarit din care se fabrica un sortiment bogat de produse de panificatie, paste fainoase, produse de patiserie si biscuiterie care constituie alimente de baza pentru 35-55 % din populatia globului, asigura 50-55 % din caloriile consumate in lumea intreaga, impreuna cu celelalte cereale cultivate.
Pentru prelucrarea boabelor de grau este creata o intreaga industrie avand in linii mari urmatoarea succesiune :
industria conditionarii si pastrarii ;
industria moraritului ;
industria panificatiei ;
alte industrii ( amidon, gluten alimentar, alcool alimentar, glucoza, bioetanol, nutreturi, combinate, etc.).
In urma procesarii graului in morile de mare capacitate rezulta cantitati mari de tarate, care constituie un furaj concentrat valoros ( bogat in proteine, lipide si saruri minerale ) si germeni cu continut ridicat in vitamine, care constituie o polivitamina naturala dar si lipide cu utilizari in cosmetologie.
Paiele ramase dupa recoltare se pot folosi pentru fabricarea celulozei, furaj de volum sau asternut pentru diverse categorii de animale, ingrasamant organic dupa o perioada de compostare sau incorporate ca atare in sol, dupa recoltare, iar prin brichetare se pot folosi ca combustibil.
Importanta agronomica este data de :
mecanizare integrala a culturii ;
eliberarea devreme a terenului si posibilitatea efectuarii araturilor de vara, fiind o buna premergatoare pentru majoritatea culturilor ;
dupa soiurile timpurii, permite amplasarea unor culturi succesive in anumite zone.
Raspandire, Suprafete, Productii
Datorita plasticitatii ecologice, graul este cultivat pe toate continentele, intre 65° latitudine nordica in Norvegia si 45° latitudine sudica in Argentina si de la nivelul marii pana la 3500 m in Ecuador.
Graul se cultiva in lume pe circa 230 milioane hectare, cu mici fluctuatii in timp ( 224 mil. Ha in 1998, 208 mil. Ha in 2003).
Productia mondiala de grau a atins 609 mil. tone in 1998 si 557,3 mil. tone in 2003, din care 85 – 103 mil. tone constituie obiect de comert in fiecare an.
Productia medie mondiala in ultimii ani a fost 2530 – 2677 kg boabe/ha.
Marii producatori sunt in acelasi timp si exportatori de grau. In anul 2001, marii exoprtatori au fost : SUA 25,2 mil. tone, Canada 9,5 mil. tone, Australia 8,6 mil. tone si Argentina 8,2 mil. tone.
Marii importatori sunt : Brazilia, Egipt, Japonia, Iran, Algeria si Mexic. Tarile UE sunt mari producatoare de grau ( 103,8 mil. tone in anul 2001 ), dar exporta anual numai 16 mil tone datorita restrictiilor impuse prin acordurile cu SUA.
In Romania, suprafetele cultivate cu grau au cunoscut modificari putin importante.
Originea graului
Pe baza descoperirilor arheologice facute in decursul timpului s-a confirmat ca originea graului este in Orientul Apropriat, iar vechimea sa este de cca 11 mii ani, asa cum precizeaza botanistii si geneticii de la institutul Weizman ( Israel ) si de la Universitatea Missouri ( SUA ), pedescoperirilor mai recente.
Recoltarea graului
Cel mai potrivit moment de recoltare la grau este la maturitatea deplina, cand umiditatea boabelor a ajuns la 14-15 %. In acest moment combinele de recoltare lucreaza fara pierderi de boabe in resturile vegetale, % redus de boabe sparte, curatirea boabelor se poate regla fara dificultate, boabele se pot depozita in conditii bune, fara sa fie necesare interventii pentru uscare.
Pentru adunarea paielor se folosesc diferite utilaje : presa de balotat pentru furaje, persa de balotat cilindrica si masina de adunat si capitat, in functie de destinatie.
Ulterior paiele sunt transportate pentru a fi folosite ca asternut sau furaj pentru animale, materie prima in industria celulozei sau ca materie pentru compostori.
Mijloacele mecanice performante sunt echipate cu dispozitive de tocare a paielor si imprastiere pe sol pe latimea de lucru a combinei, concomitent cu recoltatul. Prin lucrarile ulterioare ale solului se face incorporarea fara dificultate.
Arderea paielor si a miristii dupa recoltarea graului sunt interzise prin lege, aceasta solutie se accepta in cazul solelor infestate cu diversi agenti patogeni sau daunatori numai cu autorizatie de la Organele judetene pentru protectia mediului.
Grupa 3 Clasa a VII-a: Puscasu Robert Ionut, Ichim Andreea, Radu Ionel, Galatanu Tiberiu
Nota autoevaluare 9
Nota evaluare prfesor 9
REFERAT
GRÂUL – Triticum aestivum L
1. Importanța economică și furajeră
Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai mare suprafață cultivată pe plan mondial, aceasta fiind de peste 220 milioane hectare. În țara noastră suprafața cultivată cu grâu este de cca. 25% din suprafața arabilă și 40% din suprafața semănată cu cereale.
Importanța ce se acordă acestei culturi constă în următoarele particularități:
● pentru aproape jumătate din populația lumii, pâinea produsă din făină de grâu reprezintă hrana de bază;
● din punct de vedere calitativ, boabele de grâu au un raport echilibrat între conținutul de hidrați de carbon și cel de substanțe proteice, corespunzător cerințelor organismului uman;
● boabele de grâu constituie materia primă pentru producerea sau extragerea de substanțe utile care intră în procesarea unei mari diversități de produse agroalimentare;
● boabele de grâu au o durată mare de păstrare și pot fi transportate la distanțe mari fără riscul degradării calității;
● se poate folosi direct în hrana animalelor, mai ales tărâțele ce rezultă din industria morăritului, deoarece au un conținut ridicat în proteine, grăsimi și substanțe minerale;
● din punct de vedere agrotehnic cultura este mecanizată în totalitate, iar grâul intră în aproape toate sistemele de rotație agricolă, fiind considerată o plantă premergătoare foarte bună, deoarece are o perioadă de vegetație relativ scurtă, favorizând realizarea, în condiții optime, a lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ a culturii ce urmează.
2. Însușiri morfologice și fiziologice
Înfrățirea constituie particularitatea biologică cea mai importantă a grâului. În cazul grâului de toamnă, această însușire se declanșează la 15-20 zile de la răsărire și continuă până la scăderea temperaturii sub 50C. În timpul unor ierni cu temperaturi mai ridicate , înfrățirea poate continua dar frații formați un ajung la fructificare.
Perioada de timp de la răsărire și până la intrarea în iarnă este considerată o perioadă de adaptare a grâului la temperaturi scăzute, realizându-se, astfel, procesul de călire care constă în acumularea (mai ales în celulele de la baza coletului) de substanțe de rezervă, formate din zaharoză, glucoză și levuloză.
Procesul de acumulare a zaharurilor durează 15-20 zile, influențează creșterea rezistenței grâului la temperaturile scăzute din timpul iernii, care asociat cu mărirea concentrației sucului celular, se poate ajunge până temperaturi de –200C….-230C, la nivelul nodului de înfrățire.
În timpul iernii, numită și perioada de criptovegetație, au loc o serie de procese fiziologice, cum sunt: absorția azotului, transformarea și utilizarea acestuia în procesele morfologice, desfășurarea procesului de fotosinteză prin creșterea conținutului de substanțe organice (acidul ascorbic).
Primăvara, după dezghețarea solului, plantele își intensifică funcțiile vitale și începe procesul de regenerare a grâului, rolul cel mai important în acest proces îl au rezervele de azot acumulate de plantă în timpul iernii.
În cazul grâului de toamnă se disting două perioade: perioada vegetativă și perioada generativă. Trecerea de la perioada vegetativă la cea generativă se realizează în perioada de toamnă-începutul iernii, iar procesul se numește vernalizare sau iarovizare.
Înfloritul grâului începe la 3-4 zile după înspicare, iar perioada de înflorire este de 3-5 zile.
Numărul de spiculețe într-un spic este determinat atât de factorii genetici și de mediu, cât și de cei tehnologici, mai ales de nivelul de nutriției minerale.
Un spic de grâu cuprinde între 15-40 boabe, iar greutatea boabelor într-un spic variază între 0,8-1,3 g.
3. Sistematică și soiuri
Grâul face parte din ordinul Graminalis, familia Gramineae, genul Triticum. Acest gen cuprinde numeroase specii diploide, tetraploide și hexaploide, din care două sunt mai importante: grâul comun (Triticum aestivum ssp vulgare), care ocupă 90% din suprafața cultivată cu grâu și grâul durum sau arnăut, sau tare (Triticum durum sau Triticum turgidum conv. Durum), care se folosește pentru prepararea pastelor făinoase.
În țara noastră au fost create numeroase soiuri de grâu, cu particularități agrobiologice și tehnologice diferențiate, ceea ce face posibilă extinderea culturii în toate zonele favorabile. Dintre soiurile de grâu de toamnă se pot evidenția: Alex, Apullum, Dropia, Eliana, Magistral, Rapid, Romulus, Rubin, Turda 95, iar din soiurile de grâu durum: Durom, Pandur, Rodur.
4. Cerințele față de factorii de vegetație
În general, grâul are cerințe relativ scăzute față de temperatură. Astfel, la temperaturi de 15-180C răsărirea plantelor are loc în numai 4-5 zile. Înfrățirea grâului se realizează la temperaturi mai scăzute, de 8-100C.
În perioada de iarnă, în funcție de soi, grâul rezistă până la temperaturi de –200C, la nivelul nodului de înfrățire. În cazul în care grâul a intrat în iarnă fără să parcurgă perioada de călire, rezistența la temperaturile scăzute scade foarte mult.
În timpul perioadei de vegetație cerințele grâului față de temperatură cresc: până la alungirea paiului sunt favorabile temperaturile de 8-100C, iar până la înspicare temperatura optimă de creștere și dezvoltare este de 15-180C. Înflorirea, polenizarea și fecundarea se desfășoară normal la temperaturi în jur de 100C, noaptea și 23-250C ziua.
Umiditatea are un rol important în realizarea unor producții ridicate la grâu. În acest sens, pe întreaga perioadă de vegetație, grâul are nevoie de cel puțin 225 mm precipitații, repartizate cât se poate de uniform. Seceta de toamnă, după semănatul grâului, are o influență directă asupra producției, mai ales dacă la aceasta se asociază și un nivel scăzut de precipitații din timpul iernii.
Primăvara, pe măsură ce înaintează în vegetație, cerințele grâului față de umiditate cresc. Insuficiența umidității influențează negativ întregul proces de organogeneză, iar în final asupra formării organelor generative.
Seceta atmosferică și temperaturile ridicate din perioada înspicării și umplerii bobului, creează un dezechilibru fiziologic în circuitul apei în plantă (nivelul transpirației depășește nivelul absorbției), ceea ce face ca bobul să-și înceteze dezvoltarea, să-și reducă greutatea, rămânând șiștave.
Reducerea fenomenului de „șiștăvire a grâului” care apare mai ales în zonele cu climat secetos, se poate realiza prin introducerea în cultură de soiuri precoce, care ajung la maturitate înainte de apariția condițiilor nefavorabile.
Solurile lutoase și lutoargiloase, cu fertilitate naturală ridicată sunt cele mai potrivite pentru cultura grâului. Solurile cu exces de umiditate sau cele ușoare, foarte permeabile, nu sunt potrivite pentru grâu. Limitele optime de pH sunt de 6-7,5, iar în condițiile solurilor mai acide sau alcaline se impune lucrarea de cercetare a pH-ului prin amendare.
Din punct de vedere al tipului de sol, grâul realizează cele mai mari producții pe solurile cernoziomice și brun roșcate.
5. Zonele de cultivare
Ținând seama de cerințele față de factorii de vegetație, zonele cele mai favorabile pentru cultura grâului sunt: Câmpia Dunării, Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei și partea de N-E a Moldovei.
Grâul de toamnă poate fi cultivat în țara noastră în următoarele condiții: în condiții foarte favorabile pe 19,5% din suprafața arabilă, favorabile pe 70,4% și puțin favorabile pe 7,2% (BÂLTEANU și colab., 1990).
Deoarece, resursele termice și hidrice sunt la nivelul optim pentru cultura grâului, în cea mai mare parte a zonelor de cultură din țara noastră, producția de grâu este influențată cel mai mult de gradul de fertilitate naturală a solului și de măsurile tehnologice ce se aplică pentru îmbunătățirea acestei fertilități.
6. Tehnologia de cultivare
Rotația
Cele mai bune plante premergătore pentru grâu sunt: leguminoasele anuale (soia, mazărea, fasolea) și perene (lucerna, trifoiul, ghizdeiul), rapița, cartoful timpuriu, floarea soarelui și hibrizii de porumb timpurii. Culturile târzii de toamnă (sfecla de zahăr sau furajeră, hibrizii târzii de porumb) sunt mai puțin indicate ca plante premergătoare.
Se interzice cultura grâului pe terenurile infestate de boli transmisibile (tăciunele, mălura), pe cele tratate cu erbicide triazinice remanente, sau pe cele cultivate cu cereale păioase mai mult de un an.
Grâul este considerat o bună plantă premergătoare pentru aproape toate culturile agricole din țara noastră.
Lucrările solului
Arătura se va executa cu plugurile în agregat cu grapa stelată și se va încheia cu două săptămâni înainte de semănat: în zonele de nord până la 10 septembrie, iar în zonele de sud până la 25 septembrie. Adâncimea de arat este de 20-22 cm pe solurile ușoare și de 22-25 cm pe solurile grele.
Pregătirea patului germinativ se realizează prin lucrări cu grapa cu discuri, imediat înaintea semănatului.
Fertilizarea
Gunoiul de grajd, se aplică în doză de 20 t/ha, direct culturii de grâu pe solurile argiloase sau plantei premergătoare pe celelalte soluri.
Fertilizarea minerală se folosește în funcție de gradul de fertilitate a solurilor (Tabelul3.6) (OANCEA, 1998).
Tabelul 3.6
Dozele de îngrășăminte chimice aplicate la cultura grâului
Epoca de aplicare: gunoiul de grajd, îngrășămintele cu fosfor și potasiu se vor aplica sub arătura adâncă, iar îngrășămintele complexe la pregătirea patului germinativ; îngrășămintele azotate se aplică în proporție de 50% înainte de semănat, iar diferența în timpul iernii, pe sol înghețat, sau la desprimăvărare, până la jumătatea lunii martie.
Fertilizarea fazială (îngrășăminte foliare cu macro și microelemente) asociate cu combaterea chimică a buruienilor sau a bolilor și dăunătorilor, aduce sporuri eficiente la producția de grâu.
Sămânța și semănatul
Indici de calitate ai semințelor: puritatea minimă de 98%, germinația minimă 90%.
Densitatea: 500-600 boabe germinabile/m2, sau 30-40 boabe germinabile/metru liniar.
Distanța între rânduri: 12,5 cm
Adâncimea de semănat: 4-5 cm pe solurile grele și 5-7 cm pe solurile ușoare.
Norma de semănat. 250-300 kg/ha.
Epoca de semănat: 15-30 septembrie în zonele colinare și submontane și 1-15 octombrie în zonele de câmpie.
Lucrările de întreținere
Tăvălugitul după semănat este necesar când grâul se seamănă după plante ce se recoltează târziu sau când umiditatea solului este scăzută.
Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice și fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcție de gradul de îmburuienare și structura speciilor de buruieni:
● pentru combaterea buruienilor din familia Cruciferae (Sinapsis arvensis, Raphanus raphanistrum, Soncus arvensis, Cirsium arvense, etc.) se pot aplica următoarele erbicide: SDMA (2 l/ha) sau Dicotex (2 l/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când buruienile sunt în faza de rozetă și plantele de grâu în faza de înfrățire, iar temperatura aerului să fie de peste 150C;
● în combaterea buruienilor mai rezistente la erbicidele pe bază de 2,4-D (Convolvulus arvensis, Galium sp., Matricaria sp., Polygonum sp., Stelaria media, Anthemis sp.) se pot folosii: Lontrel 418C (4-5 l/ha), Logran D (1,5 kg/ha), Granstar (20-25 g/ha), Glean (20-30 g/ha), Oltisan (1 l/ha), Icedin forte (2 l/ha). Datorită remanenței de lungă durată, în cazul tratamentului cu erbicidul Glean, după grâu nu se vor semăna specii sensibile la acest erbicid (floarea soarelui, sfecla de zahăr, sfecla furajeră). Epoca de aplicare: când temperatura aerului este de peste 120C, plantele de grâu se găsesc în faza de înfrățire-începutul formării primului internod, iar buruienile în faza de rozetă;
● speciile de buruieni monocotiledonate, iarba vântului (Apera spica venti) și odosul (Avena fatua), se pot combate cu erbicidele: Puma super (1 l/ha), Assert (2-3 l/ha), Avenge (4-5 l/ha), Dicuran (2-3 kg/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfrățire-până la primul internod, iar buruienile până la începutul înfrățirii.
Combaterea bolilor se efectuează prin respectarea măsurilor agrotehnice (rotație, lucrările solului, epoca de semănat, densitate, etc.) și prin aplicarea unor substanțe chimice:
● pentru combaterea bolilor transmisibile prin semințe (tăciune, mălură), se recomandă tratarea acestora cu: Prelude SP (2 l/t), Tiramet 60 PTS (3 kg/t), Vincit P (2 kg/t), Vitavax 200 (2 kg/t), sau Tirametox (3 kg/t), care distruge și unii dăunători;
● în timpul vegetației, pentru combaterea unui complex de boli (fuzarioză, făinarea, septorioza, etc), se pot aplica: Miraje (1 l/ha), Tilt 250 EC (0,5 l/ha), Bayleton 250 EC (0,5 kg/ha).
Combaterea dăunătorilor se efectuează în funcție de specia dăunătoare:
● combaterea ploșnițelor cerealelor se face cu: Sinoratox (3l/ha) sau Dimevur (3 l/ha);
● combaterea gândacului ghebos se face cu Lindatox 3 sau PEB + Lindan (25 kg/ha);
● distrugerea gândacului bălos al ovăzului, care atacă și grâul, se poate efectua cu : Sinoratox (3 l/ha), Carbetox (3 l/ha), Onefon 80 (1,2 kg/ha).
În funcție de nivelul precipitațiilor, irigarea constituie o măsură eficientă și se aplică astfel: o udare pentru răsărire și 1-2 udări în timpul vegetației, cu o normă de udare de 500-600 m3/ha apă.
Recoltarea
Pentru evaluarea producției se poate folosi următoarea formulă:
P (kg/ha) = Nr. mediu spice/m2 x Nr. mediu boabe în spic x MMB
100
Recoltarea se efectuează mecanizat în totalitate, cu combinele de recoltat cerealele păioase, în faza de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%.
Durata optimă a recoltării grâului este de 5-7 zile în zonele mai secetoase (de câmpie) și 7-9 zile în zonele mai umede (colinare).
În funcție de soiul folosit, paiele reprezintă 55-65% din recolta totală a părții aeriene.
Producții potențiale
În condiții optime de tehnologie și de favorabilitate cât și de capacitatea de producție a soiurilor, producția de boabe variază în limita foarte largi: 3000-10000 kg/ha.
Grupa 4 Clasa a VIII-a: Spenchiu Alexandru, Pavel Catalin, Cernat Andreea, Croitoru Mihai Nota autoevaluare 9.5 Nota evaluare profesor 9
Test
Realizati un ciorchine cu bolile specifice graului
Grupa 1 nota 10
Grupa 2 nota 9
Grupa 3 nota 10
Grupa 4 nota 10
Joc didactic palariile ganditoare
Se utilizeaza cele 4 grupe din cercul „Juniorii agriculturii”;
Se impart palariutele ganditoare pentru fiecare grup;
Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul.
Semnificatia culorilor
Pălăria albastră – este liderul ( 1 elev din Gr 4), conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuțiilor, extrage concluzii – clarifică
Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conținutul textului, exact cum s-a întâmplat acțiunea, este neutru – informează (1 elev din grupa 4)
Pălăria roșie – își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea, față de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte (1 elev din grupa 4)
Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăți negative – identifică greșelile (1 elev din grupa 3)
Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu imaginației {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi (1 elev din grupa 2)
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile, crează finalul – efortul aduce beneficii (1 elev din grupa 1)
Testul s-a reluat cu participarea tuturor elevilor din fiecare grupa
Note evaluare (medie pe grup)
gr1 – 10 gr 2 – 10 gr 3 – 9 (10/10/8/8) gr 4 – 10
7.1.4 Analiza comparativa
Analizand comparativ evaluarea obtinuta la teste/ referate/ joc didactic s-au obtinut rezultatele din tabel:
Se observa din grafic ca nótele obtinute la testul “chiorchine” si joc didactic sunt superioare in raport cu nótele obtinute la referat exceptie fiind grupa 1 care a obtinut nota máxima in tóate cele trei situatii.
7.1.5 Metode si procede utilizate
Educatia tehnologica este un domeniu complex ,care poate avea o puternica influenta asupra dezvoltarii copiilor. .Ei sunt curiosi ,isteti si dornici de a crea ,de a experimenta .Ajutandu-i ,elevii devin interasati de tot ce ii inconjoara ,devin dornici sa incerce ,sa creeze ,sa duca o activitatae la bun sfarsit si sa aiba incredere in propriile forte.
Avand in vedere specificul Educatiei tehnologice problemele metodologice legate de proiectarea si conducerea acestor activitati se imbina cu problemele privitoare la tehnica executarii diferitelor obiecte ,confectii necesitand deci, o pregatire temeinica .Astfel, problemele metodice sunt corelate si strans legate de cele de ordin tehnic. In organizarea si desfasurarea lectiilor apar mereu sitatii noi ,conditii concrete ,specifice,care solicita solutii corespunzatoare.
O lectie moderna este o lectie activa,in pregatirea lectiei, profesorul trebuie sa-si puna in joc toate cunostintele sale si intreaga sa picepere pentru a recurge la un registru de metode,procedee si tehnici active ,angajante,in masura sa le insufle elevilor dorinta de autopregatire si autoformare.
Utilizarea strategiilor didactice interactive asigura o metodologie diversificata ,bazata pe imbinarea activitatilor de invatare si munca independenta cu activitatile de cooperare antrenand intens toate procesele psihice si de cunoastere ale elevilor,asigurand conditii optime de afirmare individuala si in echipa,dezvoltand gandirea critica,motivatia pentru invatare si permite evaluarea propriei activitati.
Specific metodelor interactive este faptul ca ele promoveaza interactiunea dintre personalitatile participantilor,ducand la o invatatre mai activa si cu rezultate evidente.
Metodele interactive utilizate in cadrul cercului « Juniorii agricultori »
metoda de predare-invatare : -Cercul/masa rotunda ;
metode de fixare,consolidare si evaluare; Ciorchinele, Discutia, Dezbaterea, Jurnalul graphic;
metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativitatii : Brainstorming ; Studiul de caz ; Metoda palariutelor ganditoare ;
metode de cercetare in grup :Proiectul, Investigatia de grup ; Experimentul
Concluzii
Evaluarea a concretizatt o modalitate moderna de analiza cantitativa si calitativa a rezultatelor învatarii pe parcursul întregii etape experimentale .
Constituirea grupului a constituit pentru elevi fiind o modalitate stimulativa, de antrenare la lucru, de motivare a învatarii.
În urma experimentului efectuat se poate concluziona ca utilizarea jocului didactic satisface cerintele unui invatamânt modern, deoarece antreneaza majoritatea elevilor , ridica gradul de motivatie a învataturii prin satisfactiile pe care elevii le obtin prin rezultatele practice ale muncii efective.
Progresul elevilor este relevat de cresterea gradului de realizare a obiectivelor instruirii, cresterii materializata în marimea valorii notelor pentru nivelul de cunostinte si deprinderii atins.
La orele de educatie tehnologica am realizat lectii la care elevii sa participe cu entuziasm si sa-si însuseasca cunostintele în raport cu posibilitatile lor intelectuale.
Utilizand diverse jocuri didactice am reusit sa realizez obiectivul învatarii:
– însusirea de cunostinte agro-ecologice atat teoretice cat si practice.
Lectiile organizate cu introducerea metodelor alternative ale invatarii au asigurat participarea activa a elevilor la dobândirea cunostintelor, la crearea unui stil de munca, lectia devenind un mod de organizare a activitatii de învatare.
Cresterea nivelului de pregatire a elevilor prin imbinarea teoriei cu practica demonstreaza utilitatea lor , atât la educatie tehnologica cat si cât si la alte discipline.
Combinând metodele clasice cu cele moderne si cu cele mai noi strategii didactice, se poate induce elevilor atractia spre acest obiect si sa dezvolte anumite abilitati.
Din experienta didactica din experimental realizat si din bibliografia studiata pot afirma ca predarea-îmvatarea cu metode moderne si despre o disciplina moderna genereaza:
-dezvolta gândirea, stimuland analiza si sinteza;
-dezvolta vointa, perseverenta, spiritul de raspundere, încrederea în fortele proprii ale elevului;
– stimuleaza initiativa, încrederea în sine, motivatia muncii;
– stimuleaza si formeaza priceperi si deprinderi practice.
În urma documentarii pe baza bibliografiei consultate , a experientei didactice si al probelor de evaluare utilizate, se dezvolta urmatoarele concluzii:
– predarea-învatarea este un fenomen complex, dar unitar, care angajeaza multilateral întreaga personalitate umana;
Rezultatele obtinute aduc informatii care pot fi luate în calcul la elaborarea masurilor ameliorative pentru elevi astfel: elevii cu capacitati diminuate de întelegere si asimilare vor primi spre rezolvare teme mai simple si de cunoastere pentru a-i ajuta sa realizeze obiectivele programei ; si acelor cu potential creativ, li se vor crea conditii favorabile , în care sa li se poata dezvolta permanent capacitatile creative.
Principiul participarii din proprie initiativa si activa a elevilor în procesul de învatamânt este unul din cele mai importante principii ale didacticii, reprezentand efectul procesului învatarii într-o acceptie moderna si având cea mai mare participare la realizarea eficientei formative a învatamântului. Însusire din proprie initiativa a cunostintelor asigura o baza solida, si însusirea activa prin efort propriu , conduce la o dezvoltare inteletuala si la dezvoltarea spiritului de independenta, de curiozitate si de creativitate.
Deasemeni scopul esential al lucrarii este de a aduce in randul elevilor anumite notiuni referitoare la agricultura ecologica si in particular pentru cultura graului:
Constientizarea simbiozei omenire-cadru natural in timp istoric;
Efectele schimbarilor antropice in raport cu mediul si culturii de camp ecologice;
Productia de grau in sistem ecologic;
Asigurarea conditiilor de munca pentru agricultori;
Studiu comparat asupra schimbarilor climaterice si efectul climei asupra cultivarii graului in cond itii ecologice;
Reducerea riscurilor agricultorilor;
Lucrarea reprezinta o sursa teoretica si practica pentru elevi:
Sunt formate perceptiile asupra metodelor stiintifice si tehnice de investigare a lumii vii, de conservare a naturii si a mediului inconjurator;
Acumularea de cunostinte despre productia de grau in system ecologic;
Acumularea de cunostinte despre relatia dintre hibrizii de grau si factorii abiotici;
Evolutia istorica a culturii plantelor de camp;
O perceptie reala asupra efectelor influentelor antropice fata de mediul natural;
Revizuirea perceptiei omului asupra simbiozei om-natura.
BIBLIOGRAFIE
1. Fitiu A. – Ecologia și protecția mediului, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
2. Toncea I. – Ghid practic de agricultură ecologică, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2005
3 Bălășcuță N.,1999, Hrană vie prin Agricultură Biologică, Casa de Editură Angeli,
Brașov.
4. Constanta Dumitriu, 2011 “Metodologia cercetarii pedagogice”
5. Banu, C., Vizireanu, C., Sahleanu, E., Nour, V., 2004, Principiile conservării alimentelor,
Editura AGIR, București.
6. Boboc D., 2006, Managementul calității produselor agroalimentare, A.S.E. București.
7. Camelia Vizireanu, 2003, Tehnologii generale în industria alimentară – Partea I, Editura
Fundației Universitare „ Dunărea de Jos‖, Galați.
8. Lupu, C. Boscornea, 1999, Industrii Organice – curs , Litografia U. P. Bucuresti.
9. Mita Enache și colab.,2006, PROIECT TIP Înființare stupină cu 50 familii de albine,
Editura Florsyl SRL, Ploiești.
10. Rădulescu E., Săvescu A., 1966, Îndrumător de protecția plantelor, Editura Agro-Silvică, București.
11. Sattler F., Wistinghausen E., 1994, Ferma biodinamică, Editura Enciclopedică, București.
12. Toncea I., 2009 – Compostarea deșeurilor organice menajere, gospodărești și comunitare,
Editura Total Publishing, București.
13. xxx REGULAMENT (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91;
14. xxx REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul 358
15. xxx Directiva Consiliului din 30 iulie 1964 privind organizarea unor anchete anuale coordonate privind investițiile din industrie – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 13/vol. 1 1964.
16. xxx http:// www.madr.ro
17. xxx Norme de producție ecologică, Ediția 02/2003.
18. xxx M.A.P.D.R., A.N.P.E.și colab.,2004, Ghid legislativ pentru agricultură ecologică,
Editura Roprint, Cluj-Napoca.
19. xxx I.F.O.A.M., 2006, Norms for organic production and processing, Published in Germany.
20. xxx Ordonanță de Urgență nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice.
21. www.bioagro.ro
22. http://www.ifoam.org/whoisifoam/index.html
23. http://www.organic-europe.net/europe_eu/default.asp
24. HERA CR., BORLAN Z., 1980, Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Editura Ceres, București
25. ICPA, 2005, Cod de bune practici agricole, Editura MADR, București.
26. KURTINECZ P., M. RUSU, 2007, Certain possibilities for the interpretation of analytical results from long- term experiments regarding the fertilization
38 and liming of acid soils in North – Western Transylvania, First InternaționalConference Metagro, 14-16 june 2007, Cluj-Napoca; Proceedings.
27. LIXANDRU GH., 2006, Sisteme integrate de fertilizare în agricultură,Editura Pim, Iași.
28. MADJAR ROXANA, 2008, Agrochimie, Planta și solul, Editura Invel-Multimedia, București.
29. MADJAR ROXANA, VELICICA DAVIDESCU, 2008, Principii de menținere a fertilității solului, Editura Invel-Multimedia, București.
30. MADJAR ROXANA, VELICICA DAVIDESCU, 2009, Agrochimie, USAMVB,Facutatea de Horticultură, Învățământ la distanță, București.
31. MĂRGHITAȘ MARILENA, M. RUSU, 2003, Utilizarea îngrășămintelor șiamendamentelor în agricultură, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
32. MĂRGHITAȘ MARILENA, RAZEC IOSIF, MIHAI MIHAELA, TOADER CONSTANTIN, MOLDOVAN LAVINIA, ROMAN GABRIELA, 2011, Manual de bune practici în tehnologia fertilizării plantelor agricole, Editura
AcademicPres, Cluj – Napoca.
33. MERCE E., C. C. MERCE, F. ARION, 1999, Optimizarea pragului de rentabilitate în raport cu mărimea de ieșire a unui sistem de producție, Vol. Lucrări științifice, Simpozionul științific „Prezent și perspectivă în horticultură”, pag. 338-342.
34. MERCE E., ELENA MERCE, 1997, Programarea consumului de resurse în agricultură, Editura TDB, Cluj – Napoca.
35. MERCE E., F. H. ARION, C. C. MERCE, 2000, Management general și agricol, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca.
36. MERCE E., I. ANDREICA, F. ARION, D. DUMITRAȘ, C. POCOL, 2010, Management și gestiune, Editura Digital Data Cluj, Cluj-Napoca.
37. OTIMAN P., 1979, Cu privire la generarea automată a modelelor de optimizare a activităților din agricultură, Lucrări șt. Agronomie, Timișoara,nr. 16.
38. OTIMAN P.I., C. ANGHEL, A. COJOCARIU, I. SÂMBOTIN, F. CREȚ, 1992, Determinarea dozelor optime de îngrășăminte chimice în condițiile unor cheltuieli limitate, Rev. De Statistică, nr.6, București.
39. OTIMAN PĂUN ION, 1987, Optimizarea producției agricole, Editura Facla, Timișoara.
40. OTIMAN PĂUN ION, 2000, Economie rurală, Editura Agroprint, Timișoara.
41. POP VASILE, C.BORDEA, C.TOADER, M.RUSU, MARILENA MĂRGHITAȘ, LAVINIA MOLDOVAN, 2006, The effect of some differentiated fertilization systems on maize culture, The 5th International Symposium, „Prospects for the 3rd Millennium Agriculture” Cluj-Napoca,
România, 5-6 October 2006, Buletinul USAMV-CN, Seria Agricultură, nr.
62/2006, ISSN 1454-2382, p. 400.
42. RUSU M., MARGHITAȘ MARILENA, C. TOADER, MIHAELA RUSU, MOLDOVAN LAVINIA, 2008, Excesul de nitrați în sistemul sol-plantă,
Lucrările Conferinței Naționale ECOLAND 30-31 octombrie 2008, Cluj-Napoca, ISBN 978-973-647-636-5, p. 228-236.
43. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, C. TOADER, P. KURTINECY, MIHAELA MIHAI, LAVINIA MOLDOVAN, 2009, Agrochemical modification in long- term experiments with amendaments and fertilizers, Lucr. Conf. XIX SRRSS, Iași.
44. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, CONSTANTIN TOADER, MIHAELA MIHAI, 2010, Cartarea agrochimică. Studiul agrochimic al solurilor,Editura Academic-Pres, Cluj-Napoca.
45. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, I. OROIAN, TANIA MIHĂIESCU,
ADELINA DUMITRAȘ, 2005, Tratat de Agrochimie, Editura Ceres,București.
46. RUSU MIHAI, MARILENA MĂRGHITAȘ, C. TOADER, LAVINIA MOLDOVAN, MIHAELA RUSU, 2007, Essential agrochemical modifications in agricultural soils (Modificări agrochimice esențiale în solurile cu folosință agricolă), Simpozionul cu participare internațională „Agricultura durabilă – Agricultura viitorului” Ediția a III-a, Simpozionul 40 omagial „60 de ani de învățământ superior agronomic în Oltenia” Craiova,România, 22-23 noiembrie 2007, Analele Universității din Craiova, Agricultură, Montanologie, Cadastru, Vol. XXXVII/A 2007, Editura Universitaria, Craiova,ISSN 1841-8317, p. 379-38.47. SĂULESCU N. A., N. N. SĂULESCU, 1967, Câmpul de experiență, EdituraCeres, București.
CUPRINS
INTRODUCERE
SCOPUL LUCRARII
CAPITOLUL I
Cultura plantelor de camp in contextual conceptului de
“AGRICULTURA ECOLOGICA
Istorie, motivare
Definiție, obiective, particularitati
CAPITOLOUL II
Tehnologii de cultivare a terenurilor în sistem ecologic
2.1. Principii, recomandări și norme generale
Principii, recomandări și norme (standarde) în perioada de conversie
2.3. Principii, recomandări și norme tehnologice in alegerea speciilor si varietatilor
CAPITOLULIII
Tehnologia de cultura grâului
3.1 Importanța culturii
3.2. Compoziția chimică a bobului și factorii de influență
3.3Sistematică și soiuri
Cerințe față de climă și sol
3.5 Zonarea culturii grâului de toamnă în România
3.6 Tehnologia de cultivare
3.7 Recoltarea
CAPITOLUL IV
CADRUL NATURAL
4.1 Localizare si accesibilitate
4.2.Cadrul natural
4.3 Relieful
4.4 Reteaua hidrografica
4.5 Clima
4.6 Flora si fauna
CAPITOLUL V
Tehnologia de cultură a grâului în sistem ecologic
5.1.Fertilizarea
5.2.Lucrările solului
5.3 Sămânța și semănatul
5.4Lucrările de îngrijire
5.5 Combaterea buruienilor
CAPITOLUL VI
Date experimentale privind cultura graului de toamna
6.1 Importanta
6.2 Material si metoda
6.3 Rezultate si discutii
CAPITOLUL VII
ASPECTE DIN TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI
VALORIFICATE IN LECTIILE DE EDUCATIE TEHNOLOGICA
7.1 Etapele organizarii si desfasurarii activitatilor cercului “Juniorii agricultori”
7.1.1Constituirea si organizarea cercului
7.1.2 Informarea membrilor
7.1.3 Planificarea activitatilor
7.1.4 Analiza comparativa
7.1.5 Metode si procede utilizate
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
1. Fitiu A. – Ecologia și protecția mediului, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
2. Toncea I. – Ghid practic de agricultură ecologică, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2005
3 Bălășcuță N.,1999, Hrană vie prin Agricultură Biologică, Casa de Editură Angeli,
Brașov.
4. Constanta Dumitriu, 2011 “Metodologia cercetarii pedagogice”
5. Banu, C., Vizireanu, C., Sahleanu, E., Nour, V., 2004, Principiile conservării alimentelor,
Editura AGIR, București.
6. Boboc D., 2006, Managementul calității produselor agroalimentare, A.S.E. București.
7. Camelia Vizireanu, 2003, Tehnologii generale în industria alimentară – Partea I, Editura
Fundației Universitare „ Dunărea de Jos‖, Galați.
8. Lupu, C. Boscornea, 1999, Industrii Organice – curs , Litografia U. P. Bucuresti.
9. Mita Enache și colab.,2006, PROIECT TIP Înființare stupină cu 50 familii de albine,
Editura Florsyl SRL, Ploiești.
10. Rădulescu E., Săvescu A., 1966, Îndrumător de protecția plantelor, Editura Agro-Silvică, București.
11. Sattler F., Wistinghausen E., 1994, Ferma biodinamică, Editura Enciclopedică, București.
12. Toncea I., 2009 – Compostarea deșeurilor organice menajere, gospodărești și comunitare,
Editura Total Publishing, București.
13. xxx REGULAMENT (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91;
14. xxx REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul 358
15. xxx Directiva Consiliului din 30 iulie 1964 privind organizarea unor anchete anuale coordonate privind investițiile din industrie – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 13/vol. 1 1964.
16. xxx http:// www.madr.ro
17. xxx Norme de producție ecologică, Ediția 02/2003.
18. xxx M.A.P.D.R., A.N.P.E.și colab.,2004, Ghid legislativ pentru agricultură ecologică,
Editura Roprint, Cluj-Napoca.
19. xxx I.F.O.A.M., 2006, Norms for organic production and processing, Published in Germany.
20. xxx Ordonanță de Urgență nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice.
21. www.bioagro.ro
22. http://www.ifoam.org/whoisifoam/index.html
23. http://www.organic-europe.net/europe_eu/default.asp
24. HERA CR., BORLAN Z., 1980, Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Editura Ceres, București
25. ICPA, 2005, Cod de bune practici agricole, Editura MADR, București.
26. KURTINECZ P., M. RUSU, 2007, Certain possibilities for the interpretation of analytical results from long- term experiments regarding the fertilization
38 and liming of acid soils in North – Western Transylvania, First InternaționalConference Metagro, 14-16 june 2007, Cluj-Napoca; Proceedings.
27. LIXANDRU GH., 2006, Sisteme integrate de fertilizare în agricultură,Editura Pim, Iași.
28. MADJAR ROXANA, 2008, Agrochimie, Planta și solul, Editura Invel-Multimedia, București.
29. MADJAR ROXANA, VELICICA DAVIDESCU, 2008, Principii de menținere a fertilității solului, Editura Invel-Multimedia, București.
30. MADJAR ROXANA, VELICICA DAVIDESCU, 2009, Agrochimie, USAMVB,Facutatea de Horticultură, Învățământ la distanță, București.
31. MĂRGHITAȘ MARILENA, M. RUSU, 2003, Utilizarea îngrășămintelor șiamendamentelor în agricultură, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
32. MĂRGHITAȘ MARILENA, RAZEC IOSIF, MIHAI MIHAELA, TOADER CONSTANTIN, MOLDOVAN LAVINIA, ROMAN GABRIELA, 2011, Manual de bune practici în tehnologia fertilizării plantelor agricole, Editura
AcademicPres, Cluj – Napoca.
33. MERCE E., C. C. MERCE, F. ARION, 1999, Optimizarea pragului de rentabilitate în raport cu mărimea de ieșire a unui sistem de producție, Vol. Lucrări științifice, Simpozionul științific „Prezent și perspectivă în horticultură”, pag. 338-342.
34. MERCE E., ELENA MERCE, 1997, Programarea consumului de resurse în agricultură, Editura TDB, Cluj – Napoca.
35. MERCE E., F. H. ARION, C. C. MERCE, 2000, Management general și agricol, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca.
36. MERCE E., I. ANDREICA, F. ARION, D. DUMITRAȘ, C. POCOL, 2010, Management și gestiune, Editura Digital Data Cluj, Cluj-Napoca.
37. OTIMAN P., 1979, Cu privire la generarea automată a modelelor de optimizare a activităților din agricultură, Lucrări șt. Agronomie, Timișoara,nr. 16.
38. OTIMAN P.I., C. ANGHEL, A. COJOCARIU, I. SÂMBOTIN, F. CREȚ, 1992, Determinarea dozelor optime de îngrășăminte chimice în condițiile unor cheltuieli limitate, Rev. De Statistică, nr.6, București.
39. OTIMAN PĂUN ION, 1987, Optimizarea producției agricole, Editura Facla, Timișoara.
40. OTIMAN PĂUN ION, 2000, Economie rurală, Editura Agroprint, Timișoara.
41. POP VASILE, C.BORDEA, C.TOADER, M.RUSU, MARILENA MĂRGHITAȘ, LAVINIA MOLDOVAN, 2006, The effect of some differentiated fertilization systems on maize culture, The 5th International Symposium, „Prospects for the 3rd Millennium Agriculture” Cluj-Napoca,
România, 5-6 October 2006, Buletinul USAMV-CN, Seria Agricultură, nr.
62/2006, ISSN 1454-2382, p. 400.
42. RUSU M., MARGHITAȘ MARILENA, C. TOADER, MIHAELA RUSU, MOLDOVAN LAVINIA, 2008, Excesul de nitrați în sistemul sol-plantă,
Lucrările Conferinței Naționale ECOLAND 30-31 octombrie 2008, Cluj-Napoca, ISBN 978-973-647-636-5, p. 228-236.
43. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, C. TOADER, P. KURTINECY, MIHAELA MIHAI, LAVINIA MOLDOVAN, 2009, Agrochemical modification in long- term experiments with amendaments and fertilizers, Lucr. Conf. XIX SRRSS, Iași.
44. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, CONSTANTIN TOADER, MIHAELA MIHAI, 2010, Cartarea agrochimică. Studiul agrochimic al solurilor,Editura Academic-Pres, Cluj-Napoca.
45. RUSU M., MARILENA MĂRGHITAȘ, I. OROIAN, TANIA MIHĂIESCU,
ADELINA DUMITRAȘ, 2005, Tratat de Agrochimie, Editura Ceres,București.
46. RUSU MIHAI, MARILENA MĂRGHITAȘ, C. TOADER, LAVINIA MOLDOVAN, MIHAELA RUSU, 2007, Essential agrochemical modifications in agricultural soils (Modificări agrochimice esențiale în solurile cu folosință agricolă), Simpozionul cu participare internațională „Agricultura durabilă – Agricultura viitorului” Ediția a III-a, Simpozionul 40 omagial „60 de ani de învățământ superior agronomic în Oltenia” Craiova,România, 22-23 noiembrie 2007, Analele Universității din Craiova, Agricultură, Montanologie, Cadastru, Vol. XXXVII/A 2007, Editura Universitaria, Craiova,ISSN 1841-8317, p. 379-38.47. SĂULESCU N. A., N. N. SĂULESCU, 1967, Câmpul de experiență, EdituraCeres, București.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Educative Privind Cultura Graului In Judetul Bacau (ID: 158687)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.