Aspecte Economice ale Politicii Externe Si de Securitate Comuna

ASPECTE ECONOMICE ALE POLITICII EXTERNE ȘI DE SECURITATE COMUNĂ

“O singură viziune, o identitate, o comunitate”

INTRODUCERE

La faptul că este una dintre cele mai mari puteri economice, comerciale și financiare ale lumii, Uniunea Europeană îl adaugă pe acela de a reprezenta o forță unică, ce acționează la nivel global pentru a promova stabilitatea și securitatea,ducând o Politică Externă și de Securitate Comună

eficace, dezvoltându-și capacitățile de apărare, îndeplinind misiuni de menținere a păcii și de luptă contra terorismului.Prin contribuția sa la instaurarea unui climat de securitate și stabilitate

în lume, la promovarea aspectelor umane ale relațiilor internaționale, ca solidaritatea, democrația și drepturile omului,Uniunea asigură comunităților din statele sale membre să trăiască în securitate și prosperitate.În actualul mediu internațional de securitate, dinamic și complex, plin de riscuri, cele mai periculoase fiind cele asimetrice, UE joacă un rol de major, datorită instrumentelor pe care și le-a creat și continuă să și le creeze în vederea prevenirii și gestionării conflictelor, a eforturilor de reorganizare a industriei de armament, de raționalizare a mijloacelor de securitate și combatere a riscurilor de ordin nonmilitar.De la Comunitatea Cărbunelui și Oțelului și trecând prin noul statut de Piață comună pentru mărfuri, persoane, servicii șicapital, dotată, din 1999, cu monedă unică, UE a ajuns treptat la statutul actual de organizație europeană a colaborării economice și tehnice, dar și politice, a cooperării în domeniul politicii sociale, al ocupării forței de muncă, azilului, imigrației, poliției, justiției, politicii externe și al politicii comune de securitate și apărare.

Bazele instituționale ale Politicii Europene de Securitate și Apărare s-au pus în iunie 1999, la summit-ul Consiliului European de la Köln, atunci adoptându-se cadrul strategic prin care Uniunea Europeană avea să-și dezvolte propria componentă de securitate și apărare. Într-un termen foarte scurt, s-au înregistrat progrese remarcabile, atât în adaptarea arhitecturii instituționale interne, cât și în realizarea capacității operaționale a UE pentru a interveni în diferite teatre de operații.

Astăzi, s-a ajuns ca Uniunea să fie ferm angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internațională, beneficiind de o viziune strategică, integrată în cadrul propriei Strategii de Securitate, cât și de instrumentele necesare asumării unui rol operațional în domeniul managementului crizelor. Acest rol a fost deja jucat de Uniune în numeroasele misiuni internaționale executate sau în curs de executare, în procesul de gestionare a situației de securitate din Balcanii de Vest, Caucaz, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Asistăm, în acest fel, la un proces complex de reconfigurare a rolului pe care UE îl are în gestionarea securității globale, în fapt, de dezvoltare pe coordonate extinse a dimensiunii de securitate și apărare, susținută de operaționalizarea capacităților relevante pe această dimensiune.

Potrivit Declarației de la Laeken, din 15 decembrie 2001,Uniunea trebuie să facă față la două provocări în același timp:una de ordin intern (aducerea instituțiilor sale mai aproape de cetățeni) și alta de ordin extern, care privește realitatea de dincolo de granițele sale, unde se confruntă cu schimbările rapide ale unei lumi aflate în plin proces de globalizare.

Dramatismul zilei de 11 Septembrie americane a relevat cu putere pericolul de neocolit al fanatismului religios, naționalismului etnic, rasismului și terorismului aflate în creștere, al conflictelor regionale, sărăciei și subdezvoltării.

În această lume în schimbare, continentul care a ajuns, în sfârșit, unit, care deține rolul de lider într-o nouă ordine mondială, de putere capabilă de un efect stabilizator oriunde în lume și, totodată, de model demn de urmat pentru multe țări șipopoare, fiind un spațiu real al valorilor umane, al libertății,solidarității și diversității, al democrației și drepturilor omului,se dovedește că trebuie să-și asume responsabilitățile ce îi revin în guvernarea globalizării.

„Rolul pe care trebuie să îl joace, se arată în Declarația amintită mai sus, este acela al unei puteri care luptă împotriva violenței, a terorii, a fanatismului și care nu rămâne indiferentă la nedreptățile cu care lumea se confruntă astăzi“. Prin urmare,o putere care vrea să schimbe cursul evenimentelor internaționale în așa fel încât printre beneficiari să se regăsească nu doar țările bogate, ci și cele sărace. O putere aflată în căutarea unui cadru moral pe care să se bazeze un proces de globalizare ancorat la principiile solidarității și ale dezvoltării durabile. O forță în măsură să se transforme într-un factor de stabilitate și într-un model de urmat, dată fiind noua arhitectură multipolară a lumii.

Abordarea acestor provocări implică, cum se sintetizează în respectiva Declarație, dezvoltarea unei politici externe și de apărare comune mai coerente, revizuirea misiunilor Petersburg, o abordare mai bine integrată în ceea ce privește cooperarea în domeniul polițienesc și judiciar, o întărire a coordonării în domeniul politicilor economice, o intensificare a cooperării în domenii cum sunt cel al reintegrării sociale, al mediului, al sănătății, al securității alimentare, o redefinire a competențelor,o schimbare a dinamicii europene, menținerea și chiar sporirea capacității de a reacționa la noi provocări și procese de dezvoltare, de a explora noi strategii.

Pentru o Europă ce are șansa de a deveni un actor global, care trebuie să furnizeze o alternativă la noua ordine mondială, problematica securității necesită a fi asumată tranșant, amenințările la adresa securității evaluate atent și exigent, atât din punct de vedere al analizei militare, cât și în ceea ce privește costurile pentru securitatea umană. Uniunea înțelege pe deplin că este foarte important să-și întărească în acest sens rolul politic de o manieră constructivă, să se apropie și mai mult de cetățeanul european, dar și de cel extraeuropean,contribuind atent la eradicarea sărăciei în lume.

Întărirea rolului UE în lume în plan securitar pornește de la respectarea naturii primei Constituții europene, care configura pe un fundament juridic independent, puternic și clar al cooperării, dezvoltării și ajutorului umanitar. Europa trebuie să-și prevadă capacități

instituționale și financiare clare și puternice, pentru cele două politici ale sale, dacă vrea să fie un actor responsabil în lume.

Istoria Europei se modelează pe diversitatea culturilor și limbilor sale. UE are obligația să abordeze alte părți ale lumii de o manieră responsabilă, oferind valorile sale fondatoare de democrație, egalitate, solidaritate, justiție socială, drepturi umane și toleranță, precum și ale unui atașament puternic la primatul dreptului la nivel internațional. Valorile sale, în contextul actual și viitor, trebuie să se afle în centrul relațiilor externe ale organizației. UE promovează un concept

de securitate umană, încurajând diversitatea globală și pledând în favoarea parteneriatelor partajate între cetățenii lumii.

Relațiile economice dintre Asia de Est și Uniunea Europeană au fost obiectul unei atenții academice în creștere. Acest lucru a fost accentuat și de eforturile politico-instituționale pentru consolidarea verigii mai slabe din cadrul Triadaei (Europa, Asia de Est, America de Nord). Economia politică internațională poate fi definită ca "interacțiunea dintre economie și politică în arena mondială," în cazul în care "economia poate fi definită ca sistemul de producere, distribuție, și utilizare a averii," și "politica un set de instituții și reguli prin care sunt reglementate interacțiunile sociale si economice. Relațiile dintre Asia de Est și UE se bazează pe interacțiunea între factorii politici și economici și, se concentrează mai ales pe aspectele geoeconomice ale acestor relații. În conformitate cu analiza neorealistă , statul-națiune rămâne cel mai important actor în afacerile internaționale și toți ceilalți actori îi sunt subordonați. Statele sunt implicate într-o luptă competitivă pentru a avansa poziția și statutul lor, ceea ce duce la anarhie interstatală perpetuată în cadrul sistemului internațional. Deși coaliții între state pot apărea ,în cadrul acestora, fiecare stat urmărește să-și atingă propriul scop.Aceste acorduri sunt “vrac” și în mod inerent instabile.

Semnificația economică a axei din punct de vedere neorealist e înțeleasă în termenii stat-centrismului argumentându-se faptul că statele est-asiatice ar putea dezvolta relații economice cu UE din punct de vedere al concurenței și al conflictului, mai degrabă decât din perspectiva cooperării susținute.

Potrivit neoliberalilor, autoritățile politice sunt obligate să colaboreze în vederea găsirii unor rezoluții pentru problemele și provocările comune. Deși există un consens puternic împotriva intervenției statului neoliberal este acceptat faptul că statele trebuie să coopereze, atât pentru a remedia eșecul pe piață la nivel internațional cît și pentru a furniza în comun bunuri publice necesare sistemului economic internațional. Neoliberalii ar explica dezvoltarea axei economice Eurasiatice dintr-o perspectivă destul de diferită de neorealiști. Baza relațiilor economice dintre Asia de Est și UE este fondată pe interacțiunile în domeniul afacerilor între cele două regiuni între care s-au țesut legături economice existând părți interesate cu interese și influență în modelarea axei economice Eurasia . Axa economică este înțeleasă în contextul unor tot mai mari interdependențe între cele două regiuni și acest lucru nu se referă doar la întrepătrunderea intereselor comerciale și de investiții, ci și la noile amenințări la adresa securității.

Analiza structuralistă pune accent pe importanța structurilor economice, politice, sociale și pe explicarea dinamicii generale a sistemului economic mondial .În analiza istoriei economice structuralismul subliniază diviziunea muncii ,care a evoluat în economia mondială bazată pe o creștere a capitalismului ca formă dominantă a producției. Structuraliștii resping punctul de vedere neorealist al statului-centric în favoarea unei perspective bazate pe interesele economiei politice internaționale. Precum neorealiștii, structuraliștii tind să sublinieze că mai degrabă conflictul decât cooperarea este caracteristica de bază a relațiilor economice externe. În analiza structurii sistemului economic mondial, gândirea structuralistă se bazează pe teoria dependenței pentru a explica diferența dintre zonele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare din cadrul unei țării. Conform acestei teorii, decalajul centru-periferie între regiunile industrializate și regiunile subdezvoltate este susținut printr-o relație economică servilă în care acestea din urmă rămân dependente de capital, tehnologie, finanțe și comerț. Structuraliștii susțin că această relație a suferit, acest lucru fiind în interesul forțelor dominante capitaliste pentru a menține statutul de “încotro”. Potrivit structuraliștilor conflictele persistă în relațiile economice datorită tensiunilor din această ierarhie sau a intereselor de grup.

În domeniul diplomației economice, structuraliștii sublinieză importanța puterii structurale, mai degrabă decât a puterii relaționale. Puterea structurală nu se referă doar la capacitatea unui actor de a influența regulile, procedurile, precum și domeniul de aplicare al instituțiilor internaționale, cum ar fi OMC și FMI, dar se referă de asemenea și la reglementarea mediului în care activitatea economică transnațională are loc.

Structuraliștii ar argumenta că orice consolidare a axei economice Eurasia conduce la consolidarea dominației Triadei în structura sistemului economic mondial prin alinierea intereselor claselor est-asiatice și europene împreună împotriva altor regiuni periferice, marginalizate, de exemr dominante capitaliste pentru a menține statutul de “încotro”. Potrivit structuraliștilor conflictele persistă în relațiile economice datorită tensiunilor din această ierarhie sau a intereselor de grup.

În domeniul diplomației economice, structuraliștii sublinieză importanța puterii structurale, mai degrabă decât a puterii relaționale. Puterea structurală nu se referă doar la capacitatea unui actor de a influența regulile, procedurile, precum și domeniul de aplicare al instituțiilor internaționale, cum ar fi OMC și FMI, dar se referă de asemenea și la reglementarea mediului în care activitatea economică transnațională are loc.

Structuraliștii ar argumenta că orice consolidare a axei economice Eurasia conduce la consolidarea dominației Triadei în structura sistemului economic mondial prin alinierea intereselor claselor est-asiatice și europene împreună împotriva altor regiuni periferice, marginalizate, de exemplu, .

CAPITOLUL I .Uniunea Europeană ca actor internațional

“PRIN EXPLORAREA TRECUTULUI ANTICIPĂM VIITORUL”

Rolul internațional al Uniunii Europene a devenit din ce în ce mai important în anticiparea viitorului atenția îndreptându-se asupra impactului și rolului UE în politica mondială obiectivul constituindu-l elucidarea modului în care conceptul teoretic de europenizare ar putea ajuta la înțelegerea UE ca un actor internațional. De la mijlocul anilor 1990, UE a dezvoltat și adoptat strategii și politici comune față de Asia ocupând din ce în ce mai mult o poziție centrală în cadrul discuțiilor contemporane din lumea politică. Pentru unii, aceasta constituie un model , sau o situație de referință în ceea ce privește procesele de regionalizare și / sau globalizare. Alții au subliniat caracteristicile sale interne dinamice și distincte în comparație cu alte organizații regionale și globale. Având în vedere varietatea abordărilor, analiștii (și factorii de decizie politică) par să fie de acord că UE nu este un stat sau o organizație internațională tradițională . Rolul UE și influența sa în politica mondială au câștigat o atenție specială întrucât greutatea sa economică și puterea comercială au fost în mare măsură recunoscute ,fiind examinate politicile sale militare în dezvoltare și capacitatea de a formula politici externe comune de securitate și apărare . UE a dorit să stabilească parteneriate strategice cu state puternice și cu alți actori internaționali formulând în acest sens strategii către diferite regiuni. Accentul analitic asupra UE ca un actor internațional a fost dublu. Pe de o parte, oamenii de știință au fost interesați de diagramele de dezvoltare ale UE ca actor internațional, analișii concentrându-se în mare măsură asupra dinamicii interne și a proceselor de integrare europeană pe de altă parte, observatorii si-au concentrat tot mai mult atenția asupra modului în care, UE își exercită puterea la nivel internațional și are capacitatea de a modela lumea. Noțiunea de europenizare oferă un cadru analitic și instrumente concrete pentru a analiza modul în care UE produce o acțiune internațională și modul în care angajamentele sale internaționale produc feed-back în politica UE. Interacțiunea cu Asia prezintă un interes deosebit ,regiunea avînd o importanță crucială pentru UE, atât din punct de vedere economic, politic și cultural dar și din punct de vedere demografic al creșterii economice, mediului politic și de securitate . Una dintre evoluțiile-cheie este Reuniunea Asia-Europa (ASEM), un forum de dialog la nivel înalt creat în 1996 cu scopul de a promova apropierea interregională între Europa și Asia, în domeniile politic, economic și cultural. UE a stabilit parteneriate strategice cu state importante din Asia, cum ar fi Japonia, China și India,scopul acestor acorduri bilaterale în domeniul economic, politic și de securitate fiind promovarea obiectivelor strategice ale UE prevăzute în Strategia europeană de securitate din 2003 . În cazul în care, unul dintre obiectivele strategice cheie este promovarea unui multilateralism eficient, inclusiv crearea de instituții regionale și interregionale, accentul pe relațiile strategice cu principalele state și de interes global și regional reprezintă o prioritate a relațiilor externe ale UE.

1.1 UE ca actor internațional și europenizarea politicii externe

Ca un termen interdisciplinar europenizarea a câștigat o gamă largă de semnificații, în funcție de disciplină și întrebările specifice, de diferitele aspecte supuse cercetării și a apărut ca un concept-cheie fiind din ce în ce mai mult aplicat în analiza politicii externe europeane.

Întrucât majoritatea savanților europenizării au fost interesați de examinarea impactului intern al integrarării europeane ( de sus în jos ,de adaptare a politicilor naționale la politicile UE), alții s-au concentrat pe proiecția politicilor naționale la nivelul UE (Europenizare de jos în sus ).

Studiile de europenizare acceptă faptul că integrarea europeană a ajuns la un nivel care face plauzibilă concentrarea impactului integrării europene asupra proceselor politice interne și sociale ale statelor membre . Conceptul de Europenizare urmărește să surprindă modul în care dimensiunea europeană devine încorporată în structura politică caracteristică. Procesele de Europeanizare nu înlocuiesc sau resping structurile administrative naționale, europenizarea fiind definită ca procesul de convergență către cadre politice comune, sau ca un proces de schimbare structurală, care afectează diferit actori și instituții, idei și interese . Procesele interne din cadrul unui stat membru sunt considerate esențiale pentru europenizare.

Christiansen susține, că "construcția europeană" este adesea considerată ca fiind atat de avansată încat forma și tipul de sistem politic au devenit mai puțin interesante. Hurrell și Menon contestă utilitatea separării politicii europene și a integrării europene.Ei sugerează că studierea acestor aspecte ale politicii europeane separat ,de multe ori într-o manieră mecanică, paralel cu întrebarea crucială referitoare la modul în care influențează politica procesul de integrare și invers , europenizarea "de sus în jos" abordează doar o dimensiune a relației complexe dintre UE și statul membru.

Europenizarea oferă o schimbare de interese în ceea ce privește teoriile de integrare europeană, teoriile de guvernare și temele clasice ale politicii comparate .Analiști ai politicii externe au abordat Europeanizarea ca fiind un proces de jos în sus și au subliniat proiecția intereselor și a politicilor naționale la nivelul UE. Statele sunt mai degrabă pro-active decât pasive în proiectarea preferințelor și a ideilor politice și a modelelor la nivel european.

1.2.Europenizarea ca proces de adaptare și de proiecție.

Reorientarea politicilor externe naționale și a instituțiilor conexe a fost o consecință a construcției Uniunii Europeane și criza politicii externe a UE de după Războiul Rece, manifestată prin lipsa unei acțiuni comune în ceea ce privește dezintegrarea Iugoslaviei, au determinat dezvoltarea europenizării. Dezvoltarea rapidă a politicii externe a UE , a politicii de securitate comună (PESC) și a Politicii Europene de Securitate și Apărare (PESA), reflectă îmbunătățirea europenizării politicii externe. Tonra sugerează că europenizara politicii externe determină o transformare a modului în care politicile naționale sunt construite, a modului în care rolurile sunt definite și urmărite în internalizarea consecventă a normelor și a așteptărilor ce decurg dintr-un sistem complex de luare a deciziilor politice europene . Smith constată că UE are un impact tot mai mare asupra proceselor, culturilor naționale de politică externă prin socializarea de elită, reorganizare birocratică, schimbări constituționale, și creșterea sprijinului public pentru politica externă a UE. Pe de altă parte, el susține că procedurile interne și culturile naționale sunt conductive la falsificarea pozițiilor comune la nivelul UE .Tonra sugerează că raportul dintre politicile naționale și cele europene la nivel extern a fost, și continuă să să fie, unul reciproc. Conceptul de europenizare s-a dezvoltat prin cooperare la nivelul statelor membre, Smith, afirmând că implicarea la nivelul UE a crescut prin comunicare și consultare între statele membre .

Europenizarea în afara Uniunii Europene.

UE este adesea văzută ca un nou și distinct actor internațional și un caz interesant în analiza guvernării globale sau regionale .Europenizarea nu se limitează la Uniunea Europeană și statele sale membre, conceptul de europenizare s-a dovedit a fi util și în analiza procesului de transformare a sistemelor politice și a politicilor din țările care doresc să adere la UE. Noțiunea de guvernare externă este conectată la aspirațiile Uniunii Europene de a gestiona interdependența cu statele vecine și cu alte instituții regionale. Este argumentat faptul că prin guvernarea externă se încearcă extinderea impactului Uniunii Europene cu un număr limitat de instituții.

Rolul UE este subliniat prin faptul că este cel mai dezvoltat actor regional cu politici externe clare inclusiv sprijin pentru regionalizarea în altă parte. Toate aceste forme diferite de guvernanță ale UE pot fi privite ca formă a europenizării dincolo de UE.Oamenii de știință au constatat că este difícil să se facă distincție între globalizare și europenizare .

1.3. Europenizarea și relațiile UE cu Asia Strategia UE pentru Asia

Strategia Europeană de Securitate (SEO) adoptată în 2003 este cel mai clar indicator a ceea ce reprezinta UE la nivel internațional sau ce intenționează să devină, și modul în care se poziționeaza vis-à-vis de alți actori ,fiind o manifestare a strategiei UE de securitate la nivel mondial.

Strategia Europeană de Securitate susține că, datorită populației sale și a puterii economice Uniunea Europeană este în mod inevitabil un actor global. Se sugerează faptul că Europa ar trebui să fie pregătită să-și asume responsabilitatea pentru asigurarea securității globale și pentru construirea unei lumi mai bune , dispunând de o gamă largă de instrumente pentru abordarea provocărilor la adresa securității. UE a dezvoltat capacități militare, destinate în principal managementului crizei. Strategia susține faptul că UE folosește capacitățile politice și instituționale pentru a formula politici și poziții comune folosind puterea sa economică și politică în mod eficient în afacerile mondiale. UE lucrează pentru o ordine internațională bazată pe multilateralism eficient,obiectivul său cheie fiind dezvoltarea unei societăți internaționale puternice și o bună funcționare a instituțiilor internaționale.UE solicită depunerea unor eforturi unitare diplomatice și coerente de dezvoltare a politicilor comerciale și de mediu fiind subliniată puterea UE,și capacitatea acesteia de a interveni în politica mondială. Statele membre dispun de capacități militare și abilitatea de a susține mai multe operațiuni în același timp fiind importante, nu doar responsabilitățile ci și interesele care urmează a fi promovate, garantate și apărate. Întrucât Asia este vazută ca regiune emergentă din punct de vedere economic și politic, India și China sunt considerați actori din ce în ce mai importanți pe plan regional și global. Este în interesul UE să promoveze dezvoltarea regiunii în ansamblul său, și să integreze actorii săi în structurile guvernării globale și regionale. Relațiile UE cu Asia pot fi privite ca un exemplu de a împinge UE printr-o schimbare sistemică pe termen lung.

În contextul guvernării globale și regionale, o atenție deosebită a fost acordată relațiilor cu alte regiuni, în contextul noului interregionalism sau legaturilor dintre regiuni în calitate de actori distincți, cu o identitate distinctă, legitimitate, și capacitatea de luare a deciziilor. Interregionalismul nu s-a limitat la comerț și economie, ci include politici și dialoguri de securitate, precum și interacțiuni culturale. Interregionalismul a fost adesea văzut ca un "proiect regional dublu": în primul rând răspunde necesității de a utiliza o cantitate tot mai mare a resurselor naționale în alte regiuni iar în al doile-a rând aceasta este înțeleasă ca un proces de dezvoltare în regiune, în care regiunile existente conduc la formarea uneia noi .Rolul UE în realizarea unui număr mare de aranjamente interregionale a fost adesea subliniat în dezvoltarea regiunii .În plus față de utilizarea în comun a resurselor statelor membre , fapt care a corespuns aspirațiilor UE de rezolvare a conflictelor prin dialog și negociere ,UE a oferit sprijinit pentru construirea instituțiilor regionale dincolo de Europa.

Relațiile au debutat ca un nucleu de interregionalism , cu relații bilaterale între UE și ASEAN în 1970.Pentru mulți, conceptul a reprezentat o interdependență în creștere și trecerea de la stat-centrism și dialoguri strict interguvernamentale . Relațiile regiune-la-regiune au fost încorporate în procesele de globalizare și regionalizare,performanțele dezamăgitoare ale dialogurilor inter-regionale fiind atribuite unor factori precum slăbiciunea structurală a instituțiilor interregionale și a crizei multilateralismului.

Interregionalismul se referă la obiectivele acțiunii internaționale ale UE în vederea creșterii transparenței, precum și a prerogativelor privind democrația și răspunderea publică a instituțiilor de guvernanță regionale și globale. Mahbubani susținea în anul 2008 că are loc un "transfer irezistibil de putere globală spre Est" , în acest context UE s-a angajat cu puterile emergente din Asia în vederea stabilirii unor parteneriate strategice. Poziția dominantă a economiei și a comerțului este izbitoare, dar nu surprinzătore.Modalitățile în care UE se referă la Asia sunt destul de neașteptate, având în vedere accentul pus asupra dezvoltării relațiilor interregionale și a instituțiilor regionale în altă parte ,putînd fi posibil ca în loc în loc de "europenizarea Asiei "să fim martorii " Asianizării Europei ". În lucrare sa de cercetare Bart Gaens sugerează că problemele și importanța interregionalismului în cadrul strategiei UE privind a scăzut , putând fi explicată prin interesul crescând al statelor membere cu opinii diferite în ceea ce privește relațiile UE-Asia. Ponderea în creștere a Asiei în guvernarea globală ar putea să se manifeste în politica UE prin intermediul statelor membre,UE devenind un mijloc de a promova interesele naționale și de a obține influență internațională pentru statele membre. Acest lucru ar putea duce la dezvoltarea instituțională la nivelul UE, determinând acțiuni coerente și creșterea participării statelor membre în mecanismul de luare a deiziilor în cadrul relațiilor externe .Deși promovarea regionalizării în altă parte prin intermediul UE a determinat dezvoltarea relațiilor interregionale oamenii de știință au evidențiat prezența continuă a statelor în relațiile interregionale ale UE cu . Relațiile globale ale UE sunt bazeazate pe acorduri bilaterale cu statele majore, angajamentele UE în au subliniat rolul statelor membre ale ale UE în cadrul relațiilor externe și în mecanismul de luare a deciziilor. Angajamentele UE cu Asia ne ajută să luăm în considerare unele caracteristici ale reformelor Tratatului de la Lisabona în domeniul relațiilor externe, și anume faptul că a susținut caracteristici interguvernamentale ale reformei. Tratatul conferă UE o personalitate juridică unică, cu scopul de a consolida puterea de negociere, devenind mai eficientă pe scena mondială și un partener mai vizibil pentru țările terțe și organizațiile internaționale. Tratatul stabilește noi actori și instituții și le reorganizează pe cele existente. Personalitatea juridică internațională acordată UE face distincție între Comunitatea Europeană și Uniunea Europeană și permite Uniunii să încheie acorduri internaționale și să se alăture organizațiilor internaționale putând să vorbească și să acționeze ca o entitate unică în multe domenii ale politicii mondiale. Aceasta ar putea include potențiale dispoziții politice și de securitate ale regimului interregional, cum ar fi ASEM și relațiile cu ASEAN și SAARC, precum și relațiile bilaterale, cum ar fi parteneriatele strategice cu și .

CAPITOLUL II .Relațiile Uniunii Europene cu

Cu cât timp în urmă ,în istorie ar trebui urmărite relațiile economice UE-Asia? unii autori sunt de părere că din zilele lui Marco Polo, alții de la mijlocul secolului al XIX-lea, însă în ambele situații, relațiile economice ale UE în regiune nu au ținut pasul cu cele ale colegilor concurenți, SUA și Japonia, în special în anii 1980 când s-a înregistrat o perioadă de creștere accentuată a economiilor asiatice. La începutul anilor 1980, investițiile UE în regiune au fost egalate de cele ale SUA, dar în anii 1990 au scăzut ,fiind cu 65 la sută mai mici decât cele ale SUA iar în 1996, doar 10 la sută din investițiile străine directe în Asia au fost din partea membrilor UE.

O serie de factori au influențat relatiile slabe între UE și economiile asiatice ,pentru multe țări europene mai ales pentru cele mici, Asia este o piață situată prea departe și este prea complexă , anumite exporturi din sudul europei, cum ar fi textilele, construcțiile navale, electronicele sunt concurente cu cele ale economiilor din Asia recent industrializate. Accesul la distanțe inegale, complexitatea pieței, un interes puternic în Europa de Est si fostele republici sovietice, lipsa unei politici externe economice unificate precum și lipsa poziției de lider tehnologic, sunt unii dintre factorii care au determinat întârzierea relațiilor economice dintre Asia și UE .

A doua șansă

În limba chineză, cuvântul criză este alcătuit din două cuvinte, unul însemnând pericol și altul însemnând ocazie .Colapsul financiar și al monedei asiatice a constituit un pericol serios și un miracol economic în ceea ce privește progresul social al economiilor din regiune. Criza din a creat oportunități pentru țările din regiune să se restructureze și să-și modernizeze structura lor economică și politică, astfel încât să fie mai eficientă și să răspundă la evoluția rapidă a economiei globale. Criza din a oferit o a doua șansă pentru companiile străine care au ratat șansa de a se stabili sau de a-și consolida prezența lor în regiune în anii 1980 .

Consecințele economice ale turbulențelor de pe piețele din face mai ușor pentru corporațiile straine să achiziționeze direct sau să cumpere poziții sociale în societățile asiatice ,multe companii europene și americane grabindu-se să profite de situație.

Criza economică din creează pericole atât pentru regiune cât și pentru economia globală. Pentru regiune turbulențele creează pericolul unei incetiniri severe a economiei dar și posibilitatea modernizării . Pentru economia mondială turbulențele creează pericolul apariției protecționismului(protejarea economiei naționale prin aplicarea unor tarife vamale mari la importuri) dar și oportunități pentru companiile străine și anume să se extindă în sectoare care până atunci nu au fost abordate.

Pentru țările europene cât și pentru țările din Asia de Sud, organizația regională a Uniunii Europene și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) îndeplinește rolul unui vehicul pentru participarea în economia și politica la nivel mondial. Relația dintre UE și ASEAN prezintă un interes vital pentru cele două regiuni, această relație fiind interesantă sub aspectul faptului că două regiuni, fiecare având construit un cadru instituțional potrivit scopurilor lor, încearcă să se înțeleagă reciproc .Cu toate că istoria, experiența și tradițiile deschid ușa pentru înțelegerea reciprocă s-a dovedit totuși că este dificil să vorbescă cu substanță.

2.1 Diversitatea și complexitatea relațiilor UE-Asia

În ultimul deceniu s-a înregistrat un nivel ridicat de activitate al UE în ceea ce privește definirea și dezvoltarea relațiilor Uniunii cu partenerii săi din Asia .Resurse semnificative au fost consumate pentru dezvoltarea strategiei UE privind Asia, și o atenție deosebită a fost acordată dezvoltării de politici și principii. Acest proces poate fi văzut ca parte a evoluției instituțiilor și politicilor în cadrul UE ca parte dintr-o politică externă europeană în curs de dezvoltare. Nu există nici o îndoială că această activitate a fost un răspuns la problemele creșterii economice, diplomatice și de securitate emergente evoluțiilor din Asia și relațiilor dintre Asia și Europa. Aceasta înseamnă că relațiile UE-Asia reflectă impactul proceselor dinamice ale schimbărilor instituționale și a politicilor la cele două niveluri – la nivel european și la nivel inter-regional . Există trei elemente esențiale care influențează această evoluție :complexitatea "vocilor" și "istoricul",complexitatea angajamentului instituțional și a structurii și complexitatea problemei,atât în ​​cadrul relațiilor UE-Asia cît și între acestea și restul arenei globale. Natura globală a relațiilor UE-Asia modelate de către aceste forțe poate fi caracterizată ca o formă de relații multi-dimensionale inter-regionale, care ridică probleme în ceea ce privește elaborarea politicilor și guvernării pentru toți cei implicați .

Ca o regiune țintă pentru politicile europene externe , Asia prezintă un număr de caracteristici cheie. În primul rând, regiunea asiatică este vastă, complexă și uneori chiar haotică, într-o asemenea măsură încît de multe ori este convenabil să fie împărțită într-un număr de sub-regiuni, cum ar fi Asia Centrală, Asia de Sud, Asia de Sud-Est, Asia de Est și Asia -Pacific. Din perspectiva UE, aceasta reprezintă o provocare de a răspunde la diversitate, și creează, tentația de a "crea propria Asia", ca răspuns la nevoile interne ,existând acțiuni colective limitate care să depășească nivelul național în Asia: aceasta înseamnă că acțiunile colective în Asia sunt un proces inegal. Dezvoltarea politicilor externe comerciale și de securitate în Asia a fost un proces extrem de inegal cu valuri succesive de apariție a unor economii naționale diferite, precum și persistența tensiunilor politice alături de încercarea de a promova cooperarea.

Alături de complexitatea și diversitatea "istoriei" și a "vocilor" în relațiile UE-Asia, există o diversitate și o complexitate a instituțiilor. La nivel european, există o interacțiune complexă la nivel național și contexte instituționale europene, care creează un proces constant de negociere în cadrul și între agenții și structuri. Așa cum Europa prezintă o imagine a diversității instituționale și a complexității, la fel și în Asia există o diversitate de instituții, care pot fi asumate de către țările asiatice, în diferite domenii de activitate, dar acest lucru își găsește expresia în competiția instituțională și se suprapun având consecințe politice importante . Sub-regiuni diferite (sau sub-continente) au dezvoltat diferite modele de dezvoltare instituțională pentru a exprima potențialul dezvoltării unor acțiuni colective și de cooperare. Acestea coexistă, se întrepătrund și, uneori concurează pentru a atrage atenția responsabililor politici. Nu există nici o organizație regională sau sub-regională din Asia care să se apropie de densitatea instituțională sau să permită transferul de competențe politice,așa cum a fost realizat în Europa. Motivele sunt multe: istorice, culturale, de dezvoltare, naționale și regionale. Continentul privit ca un obiectiv al politicii europene prezintă multe fețe și, astfel, numeroase oportunități și provocări.Rezultatul acestui fapt este că dezvoltarea relațiilor UE-Asia se prezintă ca o imagine a diversității instituționale. Organizații "transregionale" și organizații "inter-regionale" coexistă alăuri de relațiile bilaterale, atât între UE și țările din Asia cât și între statele membre ale UE și țările individuale. Aceste tendințe de diversitate și complexitate sunt o caracteristică atât a relațiilor internaționale din Asia cât și a relațiilor dintre UE și Asia . În context asiatic, dinamismul politic și economic și diversitatea instituțională a contribuit la ceea ce s-ar putea uneori să pară a fi o arenă politică haotică, cu insule de cooperare care coexistă alături de o concurență intensă și conflict ocazional . Există o legătură puternică între politica externă din Asia și politicile interne care se schimbă rapid în multe țări din Asia, care , apoi împreună provocă probleme complexe la nivel mondial. Această problemă demonstrează provocarea cu care se confruntă factorii de decizie politică ai UE în vederea dezvoltării unor principii colective și politici coerente față de Asia. În ceea ce privește dezvoltarea clasică a politicii externe a UE, politizarea și abordarea problemelor din Asia (și în altă parte) a reprezentat o provocare majoră pentru stabilirea noțiunii de " Europa putere civilă”, oferind în același timp oportunități de a trece dincolo de o implicare pur comercială într-una din regiunile cele mai dinamice din lume.

2.2 Teoretizarea Relațiilor UE-Asia

Potrivit lui Kenneth Waltz gîndirea neo realistă este întemeiată pe o serie de ipoteze de bază asupra sistemului internațional ,statele sunt concepute ca fiind actori egali care se disting prin capacitatea lor relativă de a efectua sarcini similare. Preferințele sunt "date" și neschimbătoare, și scopul politicii este de a urmări utilizarea rațională a capacităților materiale. Vărul apropiat al neo-realismului, neo-mercantilismul, se extinde asupra domeniului comercial, cu accent pe obținerea de câștiguri relative , de prosperitate . UE poate fi concepută în termeni neo-realiști și neo-mercantiliști ca o formă de alianță deosebit de rezistentă între statele europene, cu scopul de a maximiza pozițiile lor individuale și de a obține avantaje naționale. Acest lucru nu înseamnă că o acțiune colectivă la nivelul UE este neinteresantă fiind importantă în măsura în care exprimă interese naționale semnificative. În ceea ce privește politicile UE față de alte regiuni ale lumii este posibil să existe o combinație destul de incomodă a intereselor colective și naționale, și este susceptibil faptul că pozițiile UE exprimă relațiile interne și concurența între statele membre.Cooperarea multilaterală între UE și Asia ar putea duce în cel mai bun caz la a "vorbi zboruri ieftine" și în cel mai rău caz la o deviere a atenției de la interesele materiale reale ale celor implicați. Poziția UE față de Asia, nu se bazează exclusiv pe calcule privind interesele materiale ale statelor membre ale UE sau pe solidaritatea temporară în vederea realizării unui avantaj material obținut prin acțiune colectivă.

Pentru neo-realiști și neo-mercantiliști, instituțiile sunt semnificative numai în măsura în care acestea acționează ca recipiente pentru atingerea intereselor materiale (de stat) , și conform abordării ideatice, instituțiile pot constitui un puternic factor care determină interacțiunea, comunicarea și așteptările cu privire la forme adecvate de comportament. Instituțiile sunt importante pentru că ele pot determina procesele și rezultatele din ambele perspective .materialiste și ideatice. Astfel, multe abordări față de instituții se bazează pe ipoteze în esență, raționaliste și materialiste, la fel ca în teoriile instituționalismului neoliberal sau interguvernamentalism liberal. Aici, importanța instituțiilor este dată de faptul că ele exprimă imposibilitatea independenței de acțiune și că promovează în mod activ interesele statelor, fie prin reguli formale sau prin intermediul percepțiilor obținerii unor avantaje material, obținute din cauza prezenței instituțiilor .

În acest context, dezvoltarea "politicii Asia" de către UE începând cu mijlocul anilor 1990 are o explicație instituțională: a fost posibilă prin acumularea de instrumente de politică și de resurse la nivelul UE precum și mecanisme de coordonare, care au permis celor implicați să se reunească și să abordeze aspecte comerciale, de dezvoltare, politici umanitare și de securitate.UE, conceput ca un "stat de tranzacționare", are o stabilitate întotdeauna favorizată, stabilită prin intermediul instituțiilor, regulamentelor și a normelor, atât interne cât și externe .

Înființarea instituțiilor în relațiile UE-Asia reflectă capacitățile instituționale interne ale UE de dezvoltare a acestora, în special în anii 1990, existând întrebarea dacă acest efort poate fi susținut într-o eră de relativă stagnare a UE și a instituțiilor sale în sine.Relațiile UE-Asia constituie o încercare a UE de a instituționaliza mai multe niveluri diferite ale legăturilor sale cu o regiune diversă, complexă și dinamică, existând posibilitatea apariției unor "probleme de gestionare" în manipularea acestui set complex de aranjamente instituționale . Acest lucru conduce la ceea ce Stephan Keukeleire a numit "diplomația structurală" în relațiile externe ale UE formulând următoarea întrebare: dacă crearea acestor instituții și reguli produc cu adevărat stabilitate și predictibilitate.

2.3. Asociația Națiunilor din de Sud-Est (ASEAN)

Creat în 1967 ASEAN a fost cel mai mare succes care a apărut într-o regiune în curs de dezvoltare fiind destinat să servească drept un bastion(fortăreață) împotriva avansării comuniste din regiune, precum și pentru creearea unui cadru în vederea reconcilierii conflicteleor care au avut loc în trecut între membrii săi . Astfel, în anii săi de formare, accentul principal al ASEAN a fost pus pe cooperare și a fost în esență politic. Astazi, problematica regională de securitate rămâne o prioritate pe agenda ASEAN, cu toate că a existat o schimbare de accent marcată de promovarea cooperării economice în cadrul grupului.

În ciuda faptului că, UE și ASEAN împărtășesc o perspectivă comună privind economia și politica globală, cooperarea a lipsit ,acest fapt datorîndu-se atît lipsei de înțelegere a poziției celeilalte părți care rezultă din incapacitatea UE de a înțelege stabilitatea tridimensională și de securitate solicitate de către ASEAN precum și un anumit grad a lipsei de unitate între țările UE.

ASEAN și UE au avut consultări ministeriale din 1978 însă relații informale între cele două organizații existau încă din anul 1972, iar anul 1977 a fost considerat anul în care s-au pus bazele cooperării. Primul summit UE-ASEAN a fost încheiat în 1980 cu un accord de cooperare acesta fiind un semnal politic pentru a evidenția interesul ambelor părți în ceea ce privește aprofundarea cooperării economice și a relațiilor comerciale. S-a limitat, cu toate acestea, la o declarație de principii și o declarație de bune intenții. În anii 1980 -1990, dialogul a fost menținut dar nu a condus la stabilirea unor priorități în ceea ce privește dezvoltarea unor relații mai strânse și mai profunde. UE a fost mulțumită cu prevederile acordului și nu vedea necesitatea de a consolida relațiile cu țările din Asia de Sud-Est. Cele din urmă datorită dezvoltării puternice economice au devenit mai puțin dependente față de UE. Ambele părți au fost de acord că trebuia să se facă mai mult în domeniul cooperării, fără a se depune cu adevărat un efort în acest sens. Acest lucru a dat naștere următoarei întrebări : de ce avem nevoie unii de ceilalți și care sunt obiectivele comune, ideile, și obiectivele, care ar trebui să fie urmărite. Nu a existat nici un răspuns adecvat , acordul din 1980 a continuat să funcționeze fără a provoca prea multe nemulțumiri în rândul celor două părți.

La mijlocul anilor 1990 un vid a apărut între cele două părți considrând că relația are nevoie de un impuls. Un grup de persoane eminente au elaborat un raport prin care prezentau modul în care cooperarea ar putea fi consolidată și întărită. Motivul invocat de grup a fost în primul rând, faptul că la sfârșitul anului confruntarea dintre Est-Vest a adus schimbări radicale ale relațiilor politice și economice ,în al doilea rând, a existat un deceniu de dezvoltare economică și politică fără precedent în țările ASEAN, și în al treile-a rând schimbările produse în UE. Principalele recomandări se refereau la continuarea procesului de liberalizare a piețelor proprii și sprijinirea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC),aprofundarea discuției în diverse forumuri cu privire la problemele politice și de securitate, încurajarea schimburilor culturale.

Aceste recomandări nu au putut fi realizate datorită pe de o parte crizei financiare asiatice din 1997-1998 și apariției problemei Myanmar pe agenda UE-ASEAN ceea ce a solicitat o nouă abordare.

În anii 2001 – 2003, Comisia Europeană a publicat un document prin care clasifică ASEAN ca fiind un partener economic și politic cheie pentru UE stabilindu-se șase priorități strategice pentru relațiile sale cu Asia de Sud: sprijinirea stabilității regionale și lupta împotriva terorismului,promovarea drepturilor omului, a principiilor democratice și buna guvernare în toate aspectele legate de dialog politic și cooperare pentru dezvoltare.Dialogul încorporează aspecte precum migrația, traficul de ființe umane, spălarea de bani, pirateria, crima organizată și traficul de droguri,sprijinirea dezvoltării țărilor mai puțin prospere,intensificarea dialogului în domenii politice specifice.

Toate aceste propuneri sunt utile și oferă UE o platformă program în sud-estul Asiei,dar în același timp, dezvăluie unul dintre punctele slabe ale UE în ceea ce privește relațiile sale cu lumea din afara și anume lipsa unei viziuni strategice asupra relațiilor pe termen lung între UE și partenerii săi. Această cooperare oferă impresia unei abordări fragmentate sau a unei încercări de a face totul fără stabilirea în prealabil a unor priorități precum și lipsa unei platforme politice a UE și îndoiala cu privire la faptul dacă aceasta dorește să aibă o prezență pe termen lung, în sud-estul Asiei. Acest lucru se reflectă cel mai bine asupra legăturilor comerciale și economice.În timpul crizei financiare din Asia, țările europene au contribuit într-o proporție mai mare decît Statele Unite la sprijinirea țărilor afectate de criză oferind asistență financiară prin intermediul Fondului Monetar Internațional ,însă UE și statele sale membre nu au dorit să profite din punct de vedere politic de pe urma acestui ajutor. Statele Unite au negociat acorduri de liber schimb cu mai multe țări din regiune, în timp ce UE a oferit aranjamente comerciale dar s-a abținut în ceea ce privește stabilirea unui acord de comerț liber până în aprilie 2005.

Această propunere a permis unui grup de vizionari înființat în anul 2005 să facă deliberări în ceea ce privește relațiile UE-ASEAN. Grupul a raportat în mai 2006 o teză-cheie referitoare la un Acord de Comerț liber UE-ASEAN care prevedea: stimularea comerțului cu bunuri și servicii care ar ajuta atragerea de noi investiții ale UE pentru ASEAN, precum și încurajarea investițiilor UE în ASEAN. CU doi ani înainte de această concluzie, Willem van der Geest a subliniat, că cea mai bună soluție pentru liberalizarea comerțului global ar putea să nu fie disponibilă. Absența UE, de la rețeaua de acorduri de liber schimb cu ASEAN cu Statele Unite ale Americii, Japonia, China și alții ar fi în detrimentul intereselor de afaceri ale UE . Principala problemă pare să fi fost reticența din partea UE de a muta relația UE-ASEAN în categoria unui parteneriat strategic. În cele mai multe cazuri, un "partener strategic" este o (uneori o regiune), cu care UE are reuniuni periodice la nivel înalt . Instituțional, principalul vehicul pentru consultare și cooperare a fost Reuniunea ministerială (AEMM), ASEAN-UE ,programată să reunească cel puțin o dată la doi ani miniștrii de externe ai ASEAN și ai UE . UE ia parte la Forumul Regional ASEAN proces care discută probleme de securitate și cuprinde nu numai țările ASEAN, dar și din Statele Unite, China, Japonia și Coreea de Sud.

Instituțional nu poate fi caracterizată ca fiind un succes fără echivoc, și ambele părți și-au exprimat dezamăgirea. În special, partea ASEAN a criticat UE pentru rata de participare scăzută a miniștrilor lăsându-și reprezentanții să-i înlocuiască și să reprezinte lor. În conformitate cu ASEAN, aceasta diminuează importanța reuniunilor. Reprezentanții ASEAN doreau informări reciproce, discuții, care au fost mai puțin fructuoase, deoarece UE nu a fost pe deplin reprezentată la nivel ministerial. Prezența redusă a miniștrilor reflectă lipsa de prioritatea acordată acestor reuniuni de către UE, și dificultatea UE de a avea o gândire strategică. Cele două organizații percep aceste instituții prin prisme proprii. UE le vede ca pe un vehicul de luare a deciziilor mai mult sau mai puțin ruginit , în timp ce ASEAN le percepe ca un forum pentru consultări și pentru a se cunoaște unii pe alții ceea ce ar putea duce la adoptarea deciziilor în viitor.

2.3.1. Rolul esențial de stabilitate.

Dimensiunea de stabilitate se referă la protejarea regiunii față de amestecul din afară a marilor puteri: Uniunea Sovietică , și Japonia. Documente precum Tratatul de prietenie și cooperare din Asia de Sud și Tratatul Asiei de Sud-Est privind armele nucleare au fost adoptate și puse în aplicare în acest sens. Ele nu sunt destinate consolidării și aprofundării cooperării între națiunile din sud-estul Asiei, scopul lor fiind acela de a menține parteneri din afara la o lungime de braț și să definească limitele implicării lor în sud-estul Asiei.

A doua dimensiune de stabilitate constă în promovarea creșterii economice, oferind cetățenilor ASEAN o creștere a nivelului de trai și, astfel, cimentarea relațiilor sociale existente, reducerea riscului de insurgență, dar si alte influențe potențial destabilizatoare în sud-estul Asiei. Evenimentele politice din Singapore din anii 1950, insurgența din Malaezia din anii 1950 -60, și din Filipine, în aceeași perioadă a oferit o dovadă în plus că națiunile ASEAN se confruntau cu o amenințare care a trebuit luată în serios. În ultimii ani, amenințarea provine din partea extremiștilor musulmani din Indonezia, Filipine, Malaezia, Thailanda si . Atacurile teroriste din Statele Unite de pe 11 septembrie 2001 au avut rezonanță în regiune, cu organizații cum ar fi Jemaah Islamiyah , Abu Sayyaf și Frontul Islamic de Eliberare . Acest tip de terorism nu amenință națiunile în sensul tradițional de a pierde teritoriul , dar terorismul reușește să submineze legitimitatea sistemului politic vis-à-vis de cetățenii săi și duce la destabilizare. Insurgența și terorismul ar putea duce la destabilizarea țărilor din sud-estul Asiei punând astfel în pericol condițiile pentru o creștere economică susținută. Stabilitatea a fost piatra de temelie în atragerea investițiilor străine directe,vitală pentru efectuarea politicilor economice orientate spre export ,adoptată cu success de către statele ASEAN.

În ceea ce privește a doua dimensiune de stabilitate, Uniunea Europeană este privită ca o "super-putere" în Asia de Sud în ceea ce privește comerțul și investițiile. UE este cel mai mare partener comercial global ASEAN, cu un comerțul bilateral în 2005, în valoare de 116 miliarde Euro (cifra pentru Statele Unite a fost SUA 148 miliarde dolari). Pentru mulți factori de decizie politică din Asia de Sud, Europa era încă sinonim cu una dintre cele trei marile puteri europene – , Franța și Marea Britanie -, plus o pereche de țări minore, care au reușit să-și sculpteze un nume pentru ele însele. ASEAN a ajuns la concluzia că UE nu are interes în sud-estul Asiei nefiind capabilă de a gândi strategic în urmărirea intereselor strategice pe termen lung spre deosebire de Statele Unite sau . În timpul crizei financiare din 1997, UE a oferit asistență substanțială prin intermediul agențiilor internaționale de creditare, dar acest sprijin nu a fost niciodată înregistrat în regiune. În ceea ce privește amenințarea terorismului consultările vizau consolidarea cooperării între UE și ASEAN pentru combaterea terorismului și au condus la creșterea schimburilor de informații. La o reuniune ministerială în ianuarie 2003, UE și ASEAN s-a adoptat o declarație comună privind terorismul afirmând angajamentul lor de a lucra împreună și de a contribui la eforturile internaționale de combatere a terorismului.Cea mai mare parte a declarației se referea la angajamentul ambelor părți de a sprijini și consolida eforturile internaționale sub auspiciile ONU, doar un singur paragraf recomanda schimbul de informații cu privire la măsurile adoptate în lupta împotriva terorismului, inclusiv cu privire la dezvoltarea de politici și cadre juridice mai eficiente .

Pentru ASEAN însemna faptul că UE a constientizat în cele din urmă importanta Asiei de Sud, în contextul de securitate global.

A treia dimensiune de stabilitate se referă la faptul că fiecare națiune din Asia de Sud-Est a avut dreptul de a crea propriul său sistem politic, fără amestec din afară – un fel de gaj între statele membre de a nu se amesteca recipoc în afacerile interne. Cele mai multe dintre statele membre au obținut târziu independența, ceea ce le-a determinat să fie mai atente față de intervențiile exterioare. Mai mult ,aproape toate statele ASEAN au fost multietnice, cu o varietate de religii care prezintă riscul de deversare la alte grupuri de minorități din alte state ceea ce reprezintă riscuri evidente pentru destabilizare. Acesta este motivul pentru care ASEAN în relațiile sale cu UE s-a concentrat asupra aspectelor non-politice, cum ar fi sectorul economic și comercial, combinate cu schimbul de opinii asupra problemelor politice mondiale, dar nu a vrut cu adevărat să intre într-un dialog pe subiecte legate de sisteme politice sau drepturile omului.

Reacția UE la prima dimensiune de stabilitate a fost că aceasta nu a intervenit în Asia de Sud apărînd mai mult ca o imagine frumoasă însă, în realitate lucrurile stăteau diferit. Interpretarea țărilor din sud-est Asiei vis-à-vis de decizia UE de a nu interveni a mers dincolo de interpretarea strictă a cuvântului și a inclus un fel de echilibru între marile puteri. În contextul stabilității non-interferența a însemnat că nici o putere din afară nu era suficient de puternică pentru a domina regiunea și pentru a exercita o influență nejustificată. Implicarea militară în zonă a fost redusă, stabilitatea bazîndu-se pe ipoteza că celelalte puteri majore ar reacționa dacă o putere din afară ar fi mers prea departe. UE nu a fost nici capabilă și nici dornică să joace un astfel de rol.Neimplicarea europeană din punct de vedere militar ,ca o forță cu potențialul de a interveni a fost salutată de către țările din sud-estul Asiei, dar faptul că UE nu se numără printre jucătorii care contribuie la menținerea echilibrului de putere între marile puteri face ca UE să fie mult mai puțin interesantă ca partener ,având efecte negative asupra economiei și comerțului.

Nu există o mai bună ilustrare a absenței rolului UE ca actor de securitate în regiune decât dezbaterea cu privire la modul de a reduce pirateria și jaful pe mare, în Strâmtoarea Malacca (SOM) și asigurarea benzilor sigure de transport în sud-estul Asiei asigurând protecția împotriva unui potențial atac terorist , care ar fi putut avea efecte devastatoare asupra economiei mondiale. Statele Unite ale Americii, Japonia, India și chiar China s-au oferit sa ajute statele riverane (Indonezia, Malaysia și Singapore), depunând eforturi de consolidare a capacităților dar UE, și marile puteri europene, au făcut foarte puțin, cu excepția faptului că și-au exprimat îngrijorarea față de situație în ciuda faptului că Strâmtoarea Malacca (SOM) avea o importanță vitală pentru comerțul din Europa cu Asia. UE ar fi putut ca și celelalte puteri să ofere sprijin pentru construirea capacității ca un simbol al interesului și angajamentului, dar nu a făcut acest lucru fiind subliniate astfel limitele a ceea ce UE poate sau ceea ce va putea face în sud-estul Asiei.

În ceea ce privește răspunsul UE la al treilea element de stabilitate, în 1995 a decis că "toate acordurile de asociere, precum și acordurile de parteneriat și de cooperare cu țările terțe ar trebui să conțină o clauză care prevede drepturile omului ca element esențial în relațiile dintre părți". Mai mult de 120 dintre acordurile încheiate de UE conțin o astfel de clauză. În cazul în care aceste principii ale drepturilor omului sunt încălcate UE poate lua măsuri corespunzătoare, inclusiv suspendarea acordului. Politica UE a mers astfel în direcția opusă principiului ASEAN a neamestecului. UE a considerat că a avut o obligație – pentru unii o obligație morală – de a promova drepturile omului, inclusiv obligația de a interveni în politica internă a altor țări. Atitudinea ASEAN a fost că imixtiunea ar putea destabiliza sistemele politice, stabilitatea fiind printre obiectivele sale politice cele mai prețioase. Este dificil să nu se observe obiectivele politice incompatibile între ele dar este subliniat faptul că membrii UE și ASEAN au făcut tot posibilul pentru a menține cooperarea în ciuda acestui cadru. Realizarea în viziunea părinților fondatori ai ASEAN a unei asociații a tuturor țărilor din sud-estul Asiei este greu de realizat la sfârșitul istoriei ASEAN. It is rather a call for a renewed commitment to broader regional solidarity among the peoples of Southeast Asia. Este mai degrabă un apel pentru un angajament reînnoit de solidaritate regională între popoarele din sud-estul Asiei. ASEAN's leaders have reaffirmed that co-operative peace and shared prosperity should be the association's basic goals. Liderii ASEAN au reafirmat faptul că pacea și prosperitatea comună ar trebui să fie obiectivele de bază ale asociației. Towards these goals ASEAN shall remain a driving force in building a more predictable and constructive pattern of relationships among nations in the Asia-Pacific region. În direcția acestor obiective ASEAN va rămâne o forță motrice în construirea unui model mai previzibil și mai constructiv al relațiilor între națiunile din regiunea Asia-Pacific. ASEAN will move towards greater economic integration, emphasising sustainable and equitabl

Reuniunea Asia-Europa (ASEM) a fost inițiată în 1996 la Singapore, de către prim-ministru Goh Ghok Tong. În unele privințe, relațiile UE-ASEAN au oferit un model pe care s-a bazat ASEM, și totuși trec dincolo de aceasta, ASEM obținând ceea ce niciodată relațiile UE-ASEAN nu au avut: reuniuni la nivel înalt cu participarea liderilor politici. Se poate spune că parteneriatul strategic dintre UE și ASEAN s-a materializat într-un cadrul instituțional mai larg și anume ASEM. Chiar dacă europenii au comis păcatul de a nu fi nu întotdeauna prezenți la cel mai înalt nivel politic în cadrul întâlnirilor EU-ASEAN acest lucru nu a mai fost o problemă în cadrul relațiilor ASEM. Yeo Lay Hwee constată că o varietate de factori au condus la constituirea ASEM existând dorința ca ASEAN să găsească un alt forum de cooperare cu UE, după ce relația EU-ASEAN a suferit de pe urma problemei Myanmar și să aibă un contact mai larg cu țările din Asia , aceasta fiind noua strategie Asia . Viitorul relațiilor UE-ASEAN par să graviteze in jurul a trei întrebări cruciale negăsindu-se însă răspuns pentru niciuna. În primul rând, cât de departe și cât de repede ASEAN se va îndrepta spre o mai bună integrare ? când se va creea o nouă zonă de comerț liber în cadrul UE-ASEAN și dacă da, care vor fi regulile? În al treilea rând, UE va dori să înțelegă baza pentru integrarea ASEAN, combinată cu dorința din partea ASEAN de a fi mai activă în modelarea normelelor de globalizare, având în vedere avantajele evidente pentru țările din sud-estul Asiei, a unui acord internațional deschis și orientat spre sistemul economiei de piață. Comunitatea ASEAN 2015 – este un pas important în față în ceea ce privește organizarea, dar văzută din perspectiva UE, ASEAN este încă în stadii foarte timpurii ale integrării cel puțin din punct de vedere al procesului de luare a deciziilor. Această disparitate face ca cei doi parteneri organizaționali să aibă poziții inegale. Când aceștia se întrunesc la masa negocierilor UE vorbește cu o singură voce, deoarece statele membre au mandatat Comisia să negocieze în numele lor, în timp ce țările ASEAN ar putea conveni ad-hoc poziții comune astfel încât organizația și statele sale membre trebuie să facă un pas semnificativ pentru a împuternici ASEAN sau secretariatul acestuia. Acest lucru necesită o îndelungă pregătire, și o nouă formă de negociere calificată bazată pe încredere. O organizație ASEAN puternică poate conduce nu numai la continuarea integrării economice în Asia de Sud, dar face din ASEAN un jucător mai important prin sporirea posibilităților de salvgardare(protejarea) a intereselor din regiune într-un context global. Negocierile dintre UE ca o organizație integrată și ASEAN în drumul spre integrare se pot dovedi a fi un test de turnesol pentru a testa dacă ASEAN, precum și membrii săi se mobilizează în voința politică de a depăși obstacolele în vederea integrării lor. Un acord de liber schimb ar putea fi decisiv negocierea cu o entitate mult mai puternică din punct de vedere al integrării economice evidențiază slăbiciunile sale, forțând statele membre să realizeze necesitatea unei integrări mai profunde și mai rapide. Aceast lucru poate deschide ușa pentru ASEAN pentru a deveni un jucător în economie la nivel mondial. Există indicii că Statele Unite se transformă intr-un lider de cor tot mai obosit al economiei globale ,fiind nevoie de „sânge proaspăt și vigoare”. Chiar dacă un ALS nu implică integrarea monetară țările ASEAN pot folosi o cooperare valutară fără ca acesta să devină scopul final.O uniune economică și monetară este un obiectiv măreț greu de atins dar cooperarea valutară pentru stabilizarea piețelor valutare ar fi un obiectiv la îndemână. Există pe termen lung două beneficii pentru relațiile UE-ASEAN care decurg dintr-un acord de liber schimb:interesul în ceea ce privește integrarea și abilitatea crescută în abordarea amenințările neconvenționale la adresa securității. Din punct de vedere tehnic aceste două beneficii pot fi realizate și fără un acord de liber schimb, dar din punct de vedere politic un ALS este indispensabil.Un astfel de acord între UE-ASEAN va reprezenta o recunoaștere a faptului că cele două organizații au încredere reciprocă și ar dori să extindă cooperarea lor și în alte domenii. Un astfel de domeniu ar fi abordarea problemelor de securitate transnaționale.

UE-ASEAN: situația actuală a relțiilor

Importanța relațiilor dintre UE și ASEAN este remarcată dacă se analizează relațiile comerciale și financiare dintre cele două realități geoeconomice. Comisia Europeană menționa în comunicarea sa „Global Europe” din 2006, că ASEAN se situează printre piețelele prioritare, dat fiind potențialul semnificativ de creștere: între 2004 și 2008, comerțul cu bunuri și servicii între UE și ASEAN a crescut cu peste 25 %, atingând 175 de miliarde EUR în 2008 .

Dacă legăturile inițiale se bazau pe comerț, în prezent relațiile se bazează pe o gamă mai largă de domenii economice, politice ,de securitate, energetice și de mediu

Tabel 1. Principalii parteneri comerciali ai UE .statistica oficială a Uniunii Europene

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/regions/asean/

Tabelul de mai sus prezintă faptul că ASEAN este printre primii zece parteneri comerciali ai UE reprezentând aproape 6% din importurile UE și 4,5%din exporturi.

UE reprezintă mai mult de 9% din importurile ASEAN și mai mult de 11% din totalul exporturilor ASEAN.

Tabel 2 Principalii parteneri comerciali ai ASEAN statistica oficială a Uniunii Europene

http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113471.pdf

Legăturile comerciale ale Uniunii Europene cu ASEAN pe secțiuni de produse 2010

Importurile Uniunii Europene din lume

Tabel 3 Legăturile comerciale ale Uniunii Europene cu ASEAN pe secțiuni de produse 2010

Relațiile comerciale UE – ASEAN

ASEAN as a whole represents the EU's 3rd largest trading partner outside Europe (after the US and China) with more than €175 billion of trade in goods and services in 2010. ASEAN reprezintă cel de-al treile-a mare partener comercial al UE din afara Europei (după SUA și China), cu mai mult de 175 miliarde de euro din comerțul cu bunuri și servicii în anul 2010The EU is ASEAN 's 2nd largest trading partner after China, accounting for around 11% of ASEAN trade. fiind cel mai mare partener comercial al ASEAN al doilea după China, reprezentând aproximativ 11% din comerțul ASEAN. The EU is by far the largest investor in ASEAN countries. EU companies have invested around €9.1 billion annually on average (2000-2009). The EU's main exports to ASEAN are chemical products, machinery and transport equipment; Princ ipalele produse exportate de UE către ASEAN sunt produse chimice, mașini și echipamente de transport The main imports from ASEAN to the EU are machinery and transport equipments, agricultural products as well as textiles and clothing. iar principalele importuri din ASEAN în UE sunt echipamente de transport și utilaje, produse agricole, precum și textile și îmbrăcăminte. La Summit-ul, companiilor de top din UE și ASEAN care a avut loc pe data de 5 mai 2011 la Jakarta au fost discutate oportunitățile în ceea ce privește colaborarea dintre cele două regiuni și se făcea referire la cinci domenii principale – infrastructură (transport și logistică), produse agro-alimentare, asistență medicală , automobile și servicii și finanțe.

UE-ASEAN reprezintă o oportunitate unică pentru companiile din ASEAN și UE să exploreze și să extindă relațiile comerciale imense care leagă cele două regiuni. " a declarat Julian Wilson, ambasadorul UE șeful delegației la .To build on what has been constructed over the years in the field of political and security cooperation, the ASEAN Leaders have agreed to establish the ASEAN Political-Security Community (APSC). Pentru a clădi pe ceea ce a fost construit de-a lungul anilor în domeniul cooperării politice și de securitate, liderii ASEAN au convenit să stabilească o politică de Securitate comunitară ASEAN (APSC). The APSC shall aim to ensure that countries in the region live at peace with one another and with the world in a just, democratic and harmonious environment. APSC urmărește să se asigure că țările din regiune trăiesc în pace unele cu altele și cu lumea într-un mediu democratic și armonios.The members of the Community pledge to rely exclusively on peaceful processes in the settlement of intra-regional differences and regard their security as fundamentally linked to one another and bound by geographic location, common vision and objectives.

2.4. ASEM și complexul “ CENUȘEREASA”

Atât ​​Uniunea Europeană cât și Asia de Est au încercat să redreseze slăbiciunea comparativă a axei în ceea ce privește relațiile economice transpacifice în raport cu omologii transatlantici. Împreună, aceste axe formează baza economiei politice a Triadei în care cele trei mai prospere regiuni din lume (Europa, Asia de Est, America de Nord), domină sistemul economic global contemporan. Problema principală cu care se confruntă Uniunea Europeană și Asia de Est se referă la caracterul lor structural, legăturile reciproce slabe și modul în care aceast fapt a condus la crearea complexului eurasiatic "Cenusareasa “ (relația cea mai puțin dezvoltată ) în cadrul Triadei. Au existat întrebări referitoare la faptul dacă ASEM a fost doar un furnizor de servicii pentru relațiile economice bilaterale UE-Asia de Est sau este unul din cele mai semnificative cadre inter-regionale prin care noi obiective comerciale și diplomatice sunt realizabile. Examinarea "complexului Cenusareasa" în cadrul relațiilor economice UE-Asia de Est presupune luarea în considerare a stării structurilor economice internaționale, precum și natura economiei politice a Triadei. Aprofundarea gradului de conștientizare cognitivă asociată globalizării economice, este tripolarizarea economiei mondiale, care constituie trăsătura cea mai proeminentă. Competențele Triadei sunt cele mai influente în cadrul regimurilor economice globale și își exercită puterea pentru modelarea regulilor și normelor care guvernează economia mondială. Globalizarea a umbrit liniile de confruntare dintre puterile Triadei prin proiecte de investiții străine directe, alianțe strategice internaționale și alte legături economice transnationale. Astfel interdependența economică la nivel mondial a făcut cooperarea din cadrul Triadei din ce în ce mai oportună, în special în cazul în care obiectivele economice reciproce de securitate pot fi identificate cu ușurință . Înainte de declanșarea turbulențelor financiare din Asia din 1997, mulți au apreciat faptul că UE a fost destinată marginalizării geoeconomice. Axa economică transpacifică a fost în continuă dezvoltare influențată de creșterea activității economice din Asia-Pacific, cooperare în care membrii săi aspirau la crearea unei zone de liber schimb și de investiții în întreaga regiune până în 2020, prin intermediul politicii proiectelor de coordonare, de concesiune și de colaborare. Vechea axă trans-atlantică a fost reinventă ca urmare a schimbărilor produse după terminarea războiului rece . Agenda transatlantică din 1995 făcea referire la crearea unei noi piețe transatlantice, prin eradicarea progresivă a diferitelor bariere în calea comerțului și a investițiilor între cele două puteri SUA și Europa. Planuri pentru dezvoltarea unei politici de cooperare consolidată au fost introduse prin semnarea acordurilor de recunoaștere reciprocă noul dialog transatlantic în domeniul afacerilor a jucat, un rol important în acest proces. Deși fluxurile comerciale ale Eurasiei au depășit comerțul transatlantic pentru prima dată în 1992, în domeniul investițiilor ,al finanțelor și în domeniul afacerilor cu legăturile din rețeaua UE- Asia de Est s-au poziționat cu o treime mai puțin față de cele dezvoltate de către SUA și Japonia. Regimul Eurasia a fost inaugurat în martie 1996, cu stabilirea cadrului ASEM și a dialogului inter-regional . Până la mijlocul anilor 1990, relațiile economice ale UE-Asia de Est ,ale" Complexului Cenușăreasa " ar putea fi privite din două perspective principale. În primul rând, slăbiciunea relativă a axei economice Eurasia în comparație cu transpacificismul vibrant și transatlantismul profund a condus la existența celei de-a treia relații sărace în cadrul Triadei . În al doilea rând, prezența comercială a întreprinderilor strategice ale UE în Asia de Est a continuat să rămână în urma rivalilor americani și japonezi, în timp ce cele mai multe firme din Asia de Est au preferat să investească în Statele Unite, mai degrabă decât în ​​Europa. Criza financiară din Asia de Est din 1997-1998 a schimbat radical perspectiva Triadei determinând o revenire a bipolarității de Vest după prăbușirea economiei est-asiatice . Noțiuni precum un inevitabil "secol al Pacificului" au fost abandonate, în timp ce se depuneau eforturi pentru a revitaliza economia transatlantică prin intensificarea cooperarării economice UE-SUA .Deși reticenți în a forma o zona de liber schimb transatlantic (Tafta), astfel cum a fost sugerat de către un grup minoritar de politicieni europeni și americani, UE și SUA s-au angajat în aprofundarea relațiilor economice și lansarea Parteneriatului Economic Transatlantic la summit-ul din mai 1998 . Evenimentele încadrând criza păreau să emită un remediu pentru relația UE-Asia . La începutul noului secol au existat mai multe motive să asistăm la slăbiciunea structurală a axei Eurasiei din punct de vedere economic deorece:

– în SUA a continuat superioritatea tehnologică și spiritul antreprenorial: renașterea economică a Americii în anii 1990 ar sugera un risc previzibil scăzut de a renunța la avansul tehnologic și spiritul antreprenorial în favoarea Europei și, prin urmare, pare probabil ca Statele Unite să-și păstreze atracția sa comparativă pentru partenerii de afaceri est-asiatici și în secolul XXI.

– Japonia redescoperea formidabilele sale forțe comerciale și financiare astfel cum s-a demonstrat prin marile excedente comerciale. Semne ale redresării Japoniei se intrevedeau în anii 1999, după o recesiune de lungă durată , economia japoneză este restructurată și revigorată, gata de a-și re-angaja rolul său esențial în dezvoltarea interdependenței economice și regionale în Asia de Est.

– preocuparea UE cu proiectele de integrare europeană în vederea consolidării uniunii economice și monetare , viitoarele extinderi geografice și posibile mutări către o uniune politică deplină.

-socializarea subdezvoltată persistentă între Europa și Asia de Est.

S-au făcută puține progrese pentru a dezvolta dimensiunea socio-culturală a axei Eurasia. Lipsa de apreciere reciprocă venită din altă regiune a valorilor socio-culturale , a dialogului în scopul diminuării sau eliminării efectelor negative ale lipsei de comunicare subminează încercările politice proiectate pentru a construi relații economice inter-regionale mai strânse.

-lipsa cooperării eurasiatice în domeniul securității.

Cooperarea în domeniul securității în Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic a stat la baza relațiilor economice prin conducte politice diferite , comerciale și socio-culturale. Lipsa cooperării eurasiatice în domeniul securității atât în sectoarele tradiționale de securitate cât și în cele noi constituie un impediment pentru consolidarea relațiilor economice dintre UE și Asia de Est. Într-o lume viitoare caracterizată prin consolidarea multilateralismului și aprofundarea globalizării în societatea internațională, astfel de ecuații Triadice pot deveni redundante(inutile).

2.4.1.Povestea construirii ASEM

Rațiunea pentru crearea ASEM cât și beneficiile asociate pot fi înțelese din perspectiva " complexului Cenușăreasa " . Din poziția UE, ASEM oferă un mijloc important pentru a spori miza economică, politică și socio-culturală în afacerile din Asia de Est. Primul dintre acestea a fost deosebit de critic având în vedere atât impulsul dinamic al economiei din Asia de Est cât și dezvoltarea unor relații economice puternice cu SUA și stabilrea unui comerț transpacific liber și o zonă de investiții până în anul 2020 . Lipsiți de aceste legături UE s-a confruntat cu potențial geo-economic în sensul marginalizării în secolul XXI-lea dominat de marile puteri din Pacific. Comunitatea de afaceri din Europa ,liderii politici au conturat o perspectivă în sensul că interesele comerciale europene din Asia de Est – din regiunea din lume cu cea mai mare dinamică a economiei – ar fi compromise dacă strategic UE nu ar fi reușit să atace această legătură slaba în cadrul Triadei . Într-un document din 1995 Comisia Europeană, a recunoscut faptul că "în cazul în care țările din Asia de Est , ca urmare a cooperării de reglementare în cadrul APEC, pentru a alinia practicile lor cu cele ale Statelor Unite ar dezavantaja UE din punct de vedere concurențial, cel puțin în măsura în care o mare parte a economiei mondiale s-a dezvoltat pe baza unui sistem care a deviat în mod semnificativ de la cel al Uniunii ".

Beneficiile Asiei de Est în ceea ce privește crearea unui cadru ASEM, au avut importanță geo-strategică. Multe dintre economiile din regiune au menținut o dependență față de Statele Unite și Japonia în ceea ce privește principalele piețe pentru export, importurile tehnologice și investiții străine.Dezvoltarea legăturilor economice mai strânse cu UE a reprezentat un pas înainte într-o economie globală tot mai competitivă. Ca o regiune industrială de bază, Europa a oferit oportunități comerciale comparabile visti-vis de SUA și Japonia care au fost, în general, explorate de către firmele est-asiatice. După terminarea Războiului Rece s-au dizolvat tensiunile internaționale din Asia de Est, statele temându-se de o nouă luptă a marilor puteri în regiune, între China, Japonia, Statele Unite și, de asemenea, Rusia. Prin consolidarea poziției UE în cadrul afacerilor cu Asia de Est s-a sperat să se producă o contrabalansare limitându-se posibilitatea existenței unei puteri dominante unice. Evoluțiile în procesul de integrare al UE, atât în ​​ceea ce privește aprofundarea sa ( o piață unică și planuri de consolidare pentru uniunea economică și monetară), cât și extinderea sa teritorială, a reprezentat o nouă provocare diplomatică a statelor est-asiatice.

Mai mult există o importanță reciprocă geo-strategică pentru construirea ASEM, fortificarea axei Eurasia ar consolida latura de est între Asia și Europa, pentru a contracara împreună orice posibilă abatere a hegemoniei SUA în afacerile internaționale. Dintr-o perspectivă inversă, ASEM oferă posibilitatea atât pentru Asia de Est cât și pentru UE să împartă în mod eficient o mai mare responsabilitate cu Statele Unite, ca parte în co-gestionarea ordininii mondiale .

Originile și evoluția

Propunerea formală de a crea un aranjament de tip ASEM a venit din Singapore ,de la primul -ministru Goh chock Tong în octombrie 1994 . Deși unii lideri politici din UE au fost initial sceptici cu privire la constrirea ASEM, baza pentru un răspuns european pozitiv a venit din în altă parte. Comunitățile de afaceri europene, dornice să-și dezvolte poziții strategice comerciale în Asia de Est, au cerut protagoniștilor politici ai UE să accepte invitația venită din Singapore.Liderii statelor membre-cheie ale UE, printre care Germania a apreciat potentialul geo-strategic valoaros în curs de dezvoltare și s-a pronunțat în favoarea unor legături mai strânse cu regimul din Asia de Est.

Propunerea înființării ASEM a urmat unei examinări aprofundate a relațiilor UE-ASEAN care a avut loc la începutul anului 1994. Dezvoltarea ulterioară a ASEM a fost o prelungire a acestui aranjament inter-regional stabilit. Cele mai multe dintre statele ASEAN au adus sprijin considerabil pentru înființarea ASEM, cu excepția Malaeziei existînd rețineri și în rândul altor membri ai Asiei de Est. Aceștia au fost circumspecți în cee ce privește aderarea Japoniei la noul cadru, în principal datorită fricii de a un deranja SUAși mai mult, Tokyo nu a văzut nevoia extinderii contactelor diplomatice cu UE dincolo de stabilirea unor legături bilaterale, plurilaterale (de exemplu, OCDE și G7) și multilaterale. China, a fost inițial reticentă din cauza unei aversiuni față de orice forum internațional în cazul în care aceasta ar putea deveni ținta unor critici occidentale privind aspecte legate de drepturile omului sau practici de tranzacționare.Cu toate acestea, Coreea de Sud a văzut ASEM ca o oportunitate de a-și diversifica relațiile sale economice externe și pentru a sprijini strategiile globale a companiilor multinaționale multe dintre ele începând să investească masiv în Europa .

Primul summit ASEM (ASEM 1) a fost convocat la Bangkok pe data de 2 martie 1996 pe baza unei agende de promovare a legăturilor economice, politice și socio-culturale între cele două regiuni. La această reuniune, UE a reușit să asigure un consens la nivel înalt între toate cele cincisprezece state-membre.Din partea de est-asiatică, însă, statele membre ale ASEAN au fost dornice să-și prezinte propriile idei distincte în ceea ce privește proiectul ASEM. a propus să fie creat un ansamblu de construcții , – Europe Foundation (ASEF), care a fost stabilit mai târziu în orașul-stat în sine. Thailanda și-a pus amprenta proprie prin care sugerează crearea unui rețele de afaceri Asia-Europa . Între timp, Malaezia a folosit evenimentul pentru a-și asigura rolul de coordonator în cadrul unui proiect de rețea de cale ferată transasian. Acestor propuneri li s-au alăturat o serie de alte inițiative care au apărut la summit-ul de la Bangkok, care s-au concentrat mai mult pe echilibru și substanță într-o mai mare măsură decat s-a anticipat . Acest lucru a avut o importanță deosebită legată de aspectele economice care continuau să domine agenda ASEM. Reuniunea Funcționarilor pentru Comerț și Investiții (SOMTI) joacă un rol central în ceea ce privește realizarea a două obiective principale: primul fiind examinarea măsurilor propuse de grupurile de lucru pentru a facilita comerțul și investițiile între Asia de Est și UE, în al doilea rând discutarea aspectelor privind OMC, care au implicații pentru procesul ASEM. Ca și în cazul APEC, una din funcțiile ASEM este aceea de a pre-discuta aspectele reuniunii ministeriale ale OMC pentru a stabili pozitiile preliminare , negocierea și rezolvarea eventualelor conflicte anticipate, înaintea discuțiilor multilaterale. Acest lucru este în concordanță cu aspectele legate de "regionalismul deschis", la care ASEM are un angajament exprimat.

Regionalismul deschis implică faptul că liberalizarea comerțului ar trebui să fie în concordanță cu OMC cu reducerile tarifare acordate membrilor non-APEC( ASIA PACIFIC ECONOMIC COOPERATION).ASEM presupune crearea unui dialog între UE și Asia de est privind aspecte noi comerciale, multilaterale care pot fi extinse în acord cu noțiunile proprii ale OMC, cu modul în care inițiativele regionaliste sau inter-regionaliste pot fi compatibile cu procesul multilateral . Acest lucru se referă la convergența de interes la nivel regional și multilateral,la eliminarea barierelor comerciale discriminatorii, acordurile regionale și inter-regionale pot oferi "blocuri de construcție," în loc de "blocurile de poticnire", pentru a reglamenta comerțul mondial liber,prin raționalizarea negocierilor multilaterale prin diminuarea conflictelor între membrii OMC.

2.4.2.Structura operațională și dinamica

Aspectele privind dinamica și stuctura operațională a ASEM , precum și orice funcții unice sau complementare pe care l-ar putea efectua, au fost discutate de către Segal în 1997, în contextul subsidiarității, care este, nivelul de autoritate la care o chestiune poate fi gestionată cel mai eficient. Acest lucru ridică două întrebări generale: ce probleme pot fi cel mai bine gestionate în cadrul procesului ASEM și ce poate fi cel mai bine realizat la nivelul ASEM în cadrul relațiilor Eurasia?

Segal a ajuns la concluzia că anumite aspecte nu au fost cel mai bine gestionate de structurile "cu geometrie variabilă" existînd diferențe evidente de interes între anumite țări din UE și din Asia de Est. Deși el nu a sugerat ce ar putea reprezenta acestea Dent Christopher presupune că s-ar referi la finanțele internaționale, în cazul în care Japonia, Marea Britanie, Germania și Franța ar putea lua în considerare formarea unui focus grup separat în cadrul ASEM. Interacțiunile între țările europene și cele din Asia de Est sunt determinate într-o măsură semnificativă de către caracteristicile sociologice ale fiecărei regiuni. Acest lucru se referă la modul de adoptare a deciziilor "prin consens" în zona asiatică, în contrast cu metoda europeană "contractuală" și modul în care acest lucru influențează negocierile în afaceri și diplomație între UE și Asia de Est. Gradul în care un set comun de valori sociologice a coagulat în cadrul fiecărui grup regional este discutabil. ASEM s-a dovedit un exercițiu demn de luat în considerare în cazul în care s-a reușit depășirea distanțelor culturale și psihologice considerabile care se interpuneau între cele două regiuni.Redresarea socializării subdezvoltate dintre UE și Asia de Est este condiționată și de îmbunătățirea radicală a altor factori precum o mai largă și mai cuprinzătoare dezvoltare a schimburilor sociale.

Deși ASEM a demonstrat potențialul său de a dezvolta parteneriatul UE- Asia de Est la un nou nivel există întrebări asupra modului în care aceast nou cadru inter-regional ar trebui să interacționeze cu legăturile bilaterale deja stabilite. În aprilie 1997, UE și Coreea au semnat un acord privind vămuirea și asistența reciprocă, ca parte a procesului ASEM acesta servind ca un cadru de dialog și nu ca un forum de soluționare a litigiilor specifice, care rămân de competența canalelor bilaterale și multilaterale. Caracterul relativ neoficial al ASEM a contribuit la simplificarea relațiilor bilaterale în zonele mai sensibile, cum ar fi regulamentele de investiții, și a oferit un nou impuls pentru unele relații bilaterale între Asia și UE.

În timp ce UE ar putea fi în măsură să stabilească autoritatea colectivă pentru stabilirea unor relații inter-regionale "unu-la-unu" realizarea unei poziții comune în Asia de Est cu privire la orice problemă importantă a ASEM este foarte puțin probabilă, din motive de eterogenitate . Mai multo agendă comună care derivă din obiectivele politice ale mai multor state dominante din Asia de Est poate fi în detrimentul vecinilor lor mai slabi . Acest lucru este posibil deoarece al doilea grup fiind lipsit capacitatea tehnocratică sau resursele generale (puterea "moale")nu poate să pună în aplicare acordurile relativ sofisticate și ambițiose ca și omologii lor mai bogați.

ASEM, criza financiară din Asia de Est și economia politică a Triadei

Până la cel de-al doi-lea summit convocat la Londra, în aprilie 1998, a fost construită o fundație solidă pentru ASEM. A fost inevitabil ca delegații la ASEM 2 să nu fie preocupați în principal de discutarea efectelor crizei financiare din Asia de Est. Criza a constituit un test timpuriu și semnificativ pentru ASEM și au fost expuse inainte de termen problemele economiei politice ale Triadei. Dincolo de dorința de a obține laude ,din necesitatea obținerii unei poziții pe piață tot mai mare UE s-a oferit să înființeze un Fond fiduciar Asia-Europa la Banca Mondială prin care 30.9 milioane de euro ar ajuta la furnizarea de resurse ,de asistență tehnică precum și reforma sectorului corporativ și social. Prin Angajamentul pentru Comerț și Investiții UE promitea Asiei de Est să mențină piețele deschise anticipand o creșterea exporturilor est-asiatice spre Europa.

Din punct de vedere geo-strategic , UE a ratat oportunitatea de a dezvolta o strategie de gestionare a crizelor în cadrul summit-ului ASEM de la Londra. Promovarea unui pact de stabilitate la nivel mondial sau un proiect de restructurare a sistemului financiar internațional ar fi putut fi avansat la Londra împreună cu SUA sau cel puțin să se ia în considerare această posibilitate . Însă liderii UE au dorit să sublinieze doar sprijinul lor financiar generalizat pentru Asia de Est, prin intermediul Fondului Monetar Internațional (FMI) , contribuțiile la Banca Asiatică de Dezvoltare, ajutorul pentru dezvoltare venit de peste mări . Acestea au reprezentat în esență măsuri pasive, mai degrabă decât măsuri proactive de ieșire din criză,pierzând ocazia vitală de a demonstra utilitatea propriei sale poziții geo-strategice . Un aspect al "complexului Cenușăreasa" constă în faptul că UE și Asia de Est au ezitat să intre într-un parteneriat de co-gestionare a ordinii în lume post-hegemonie. Sosirea tardivă a ASEM în sine, în regim de diplomație în cadrul Triadei a indicat modul în care legătură intra-Eurasia a avansat într-o manieră reactivă, mai degrabă decât într-o maniera proactiva. La ASEM 2 ambele regiuni au fost reticente în a propune o restructurare majoră a economiei politice internaționale, fără a ține cont de SUA . Acest lucru explică parțial de ce americanii au rămas mai mult sau mai puțin tăcuti în ceea ce privește ASEM, pentru a evalua neputința sa geo-strategică . SUA a furnizat o mare parte a fondurilor FMI și a absorbit o creștere a exporturilor din Asia de Est contribuind la recuperarea regiunii. În plus, SUA a ajutat la crearea condițiilor macroeconomice globale favorabile (o rată medie a dobânzii scăzută )realizîndu-se în acest sens o expansiune a exporturilor .

Revenirea puternică a Asiei de Est după criza din 1997-1998 a făcut ca ASEM să devină o prioritate pentru UE. Deși economiile din regiune nu atingeau două cifre traiectoriile lor de creștere sugerau faptul că Asia de Est restructurată va redobândi o mare parte din fostul său dinamism economic. " Complexul Cenușăreasa", revenea să bântuie Europa.

În ajunul mileniului realizările ASEM au fost în mare măsură simbolice: a fost marcată legătura politizată între două continente și s-a stabilit un cadru de dialog informal privind afacerile economice inter-regionale ,politice și socio-culturale . ASEM 3, convocat la Seul, în octombrie 2000, constituia un important pas înainte cel puțin pentru consolidarea relației economice UE- Asia de Est . Acest lucru a depins în mare măsură de recomandările susținute de Grupul format Vision ASEM. În raportul Grupului Vision au fost prezentați miniștrii de externe , aceștia subliniind necesitatea de a trece la o "fază mai profundă" a relațiilor Asia-Europa. Sub titlul "susținerea parteneriatelor economice", raportul a subliniat următoarele propuneri:

-liberalizarea piețelor și stabilirea drept obiectiv final pentru anul 2025 liberalizarea comerțului cu bunuri și servicii prin adoptarea unui cadru strategic pentru liberalizarea treptată a comerțului cu bunuri și servicii . ASEM s-a declarat anterior angajamentului pentru continuarea regionalismului deschis iar echivalentul său APEC, ar putea apărea ca o forță paralelă pentru comerțul liber la nivel mondial.Proiectul APEC 2020 implică o serie de măsuri microeconomice de integrare și măsuri de reglementare a congruenței . Dacă APEC – sau OMC ating obiectivul global "zero-tarifare" până în anul 2020, proiectul ASEM va deveni în final redundant .
Consolidarea cooperării în vederea obținerii stabilității financiare printr-o mai bună coordonare a politicilor macroeconomice ale partenerilor ASEM, presupune o presiune asupra ambelor părți regionale de adaptare a "arhitecturii financiare internaționale până la vârsta globalizării" și că "funcțiile majore ale instituțiilor de la Bretton Woods și BIS (Banca Reglementelor Internaționale) trebuie să fie consolidate ,și mai bine coordonate în vederea gestionării ratelor de schimb, reducerea substanțială a volatilității fluxurilor de capital pe termen scurt, precum și consolidarea internă pe termen lung a piețelelor financiare acestea trebuind să se numere printre aspectele critice ale reformei ".

Promovarea comerțului și a investițiilor inter-regionale în vederea consolidării stabilității în regiunea Asia-Europa a presupus instituirea unui dialog la nivel înalt care promovează fluxurile inter-regionale de investiții, introducerea saptămînii bienale Asia-Europa , un program de lucru privind comerțul electronic, precum și stabilirea unei rețele consultative între directorii executivi ai ASEM.

La summit-ul de la Seoul s-a discutat și tema extinderii ASEM țări din ambele regiuni exprimându-și dorința cu mult timp în urmă de a participa la ASEM. Cu toate acestea, partea est-asiatică nu a fost entuziasmată să permită celor din subcontinentul indian și continentul Australasian să li se alăture, și în plus nu erau percepute nici de către UE, ca parte integrantă a economiei Est Asiatice. Taiwan-ul și-a exprimat interesul de a avea statutul de observator, dar a obținut doar rezistența din partea Beijingului la orice inițiativă care legitima în vreun fel cererea Taiwanului , Hong Kong avea posibilitatea de a-și exercita suveranitatea economică ca o autoritate vamală separată neputând să participe la ASEM din cauza regimului său politic. Extinderea ASEM prin aderarea unor noi membrii ar putea conduce la consolidarea pozției geostrategice, prin prezentarea unei voci mai puternice eurasiatice în afacerile internaționale.

CAP.III CHINA ESTE SPECIALA

Relația calitativ nouă între UE, China și Statele Unite poate fi analizată prin utilizarea conceptului de hibridizare, bazat pe o combinație de unități diferite în procesul de creare a unei noi realități. China va dori să utilizeze cea mai mare piață din lume pentru exporturile sale ,piața UE pentru a evita dependența față de piața americană urmărind creșterea bunăstării economice și va pretinde că relația cu UE se potrivește cu încercarea sa de a accepta schimbări în relațiile internaționale -prin relația cu UE urmărind gestionarea lumii în condițiile diminuării puterii americane , mai mult decât încercarea de a crea o nouă ordine mondială. La rândul său, UE dorește spațiu de manevră pentru independența politicii sale externe și astfel se pot admite criteriile Chinei pentru o relație de încredere reciprocă, egalitate și coordonare. Atât UE cât și China, beneficiază de această relație și hibridizarea relațiilor va duce la creșterea calitativă a relațiiilor lor cu SUA.

Există o serie de detalii care subliniază caracterul special al Chinei :China se dezvoltă rapid are cel mai mare mall de cumpărături din lume , este cel mai mare consumator de produse alimentare, energetice și industriale si este un centru de putere economică.

China are cea mai mare rezervă valutară din lume, este al doilea mare importator din lume de petrol și este pe cale de a deveni cel mai mare exportator mondial de bunuri și cu toate acestea 30 de milioane dintre cetățenii săi trăiesc în absolută sărăcie, și alți 60 de milioane trăiesc cu mai puțin de 0.28 cenți SUA pe zi .China creează anual 25 milioane de locuri de muncă noi pentru a menține sub control șomajul ,guvernul de la Beijing fiind nevoit să facă față celor aproximativ 150 de milioane de lucrători migranți provenind în principal din mediul rural. Politica unui singur copil va pune o presiune suplimentară asupra creșterii numărului de cetățeni adulți și deși China este bogată în termeni agregați, aceasta este săracă din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor. În esență, China este o superputere fragilă, cu tensiuni interne și contradicții dar în ciuda acestui fapt, este încă un concurent redutabil pentru capitalism și stilul democratic liberal. Viteza și amploarea creșterii economice chineze, precum și impactul asupra economiei mondiale și a relațiilor internaționale este evidentă. Chiar dacă China este percepută ca fiind o locomotivă puternică trăgând alte economii din mocirla crizei actuale nu există nici o îndoială că una dintre cele mai importante evenimente din lume este creșterea puternică a Chinei. În contextul ultimilor 200 de ani, China poate fi percepută ca fiind slabă, dar, pe parcursul ultimilor 2000 de ani ar fi fost cea mai mare putere economică în lume.

Întrebare este dacă acest lucru va continua în viitor și ce însemnătate ar avea acest lucru pentru UE, SUA sau China în condițiile în care euro-scepticii sunt preocupați să găsească răspuns la întrebarea : suveranitatea se mută de la Bruxelles la Beijing?Fără a simplifica sau a exagera lucrurile – SUA ar putea fi în declin, dar China nu pare a fi pregătită să-i îi ia locul ș în condițiile în care SUA este în continuare cea mai mare putere economică, militară, politico-culturală din lume. Rolul UE, în percepția Chinei, este de a contrabalansa hegemonia SUA. China nu are prieteni permanenți ci numai interese permanente acestea fiind creșterea economică pentru legitimitatea partidului de guvernământ ceea ce înseamnă utilizarea relațiilor cu UE ca o contragreutate raportată la SUA.

3.1.Relațiile UE-China

Percepția Chinei ca un partener important de politică externă a apărut recent în Europa. Înainte de 1989, China a fost percepută ca un actor regional și numai la sfârșitul anilor 1990 Europa a fost interesată de dezvoltarea unei cooperări politice mai strânse. Acest interes poate fi privit prin prisma următorilor factori:

– puterea economică a Chinei a crescut în ultimii ani

– Europa este preocupată de protecționism potențial în China

-China a devenit importantă fiind un importator masiv de materii prime și a devenit un competitor pentru UE

-UE este îngrijorată de faptul că PCC păstrează contradicții interne și este interesată în vederea stbilirii unor acorduri multilaterale într-o lume dominată din ce în ce mai mult de riscuri

-dimensiunea monumentală a Chinei dă politicilor sale interne importanță mondială
astfel, UE vede o China din ce în ce mai importantă nu doar în Asia de Est, ci și în lume, o

Mulți consideră că relațiile UE-China sunt doar la început și că UE este cel mai important furnizor de tehnologie și de investiții în China investind 200 de milioane de euro în vederea dezvoltării unui sistem de navigație prin satelit, sistemul Galileo un concurent pentru GPS –ul american ,sistem care oferă Chinei acces la tehnologii avansate de dezvoltare a unui program spațial .

Începând din septembrie 2003, China a început să participe la proiectul Galileo al treilea sistem, după sistemul american GPS și cel rusesc GLONASS. Dintr-un buget total de 3.4 miliarde euro,Beijing contribuie cu 200 milioane euro: o sumă comparabilă cu cea a contribuției principalelor țări UE . Deși proiectul Galileo a fost considerat un proiect civil , participarea chineză la acest proiect a fost întampinată cu rezervă din partea Washingtonului.
Politica UE față de China s-a concentrat în principal pe probleme interne: deschiderea economiei Chinei, protejarea proprietății intelectuale, precum și îmbunătățirea respectului pentru drepturile omului. Mulți chinezi sunt de părere că perioada de glorie a Europei a atins punctul culminant deoarece condițiile expansioniste nu mai există și China în mod inevitabil, devine un nou lider mondial printr-o tăcută transformare.

În ciuda intereselor și valorilor comune un stat cu un singur partid condus de PCC a avut frecvent altercații cu democrația. China nu a fost de acord cu orice intervenție umanitară înțelegeând drepturile omului ca drepturi socio-economice, mai degrabă decât pur și simplu libertăți civile fapt care a condus adesea la conflicte, ceea ce înseamnă că relațiile UE cu China, nu sunt fără probleme.

Ca un colectiv, UE nu este luată în serios de către China ci doar țările membre în mod individual. China se transformă din victima unei agresiuni imperialiste într-o mare putere, fiind responsabilă într-o lume multipolară, acest lucru fiind exact ceea ce la rândul său și UE doreste. Cu toate acestea Beijingul ca un jucător global responsabil își aceptă statutul înțelegând prin aceasta să nu invadeze alte țări, să nu încearce să răstoarne regimurile,să nu intervină în afacerile interne ale statelor suverane. Factorii de decizie politică europeană pe de altă parte influențează genocidul din Rwanda, taberele teroriste din Afganistan, și proliferarea nucleară în Iran și se simt responsabili de a interveni în țările în care sunt amenințate drepturile omului și securitatea internațională. UE și SUA sunt competitive în ceea ce privește China dorind să exploateze și să folosească China.

3.2.Politica externă chineză .Relațiile SUA -CHINA.Relația triunghiulară UE-SUA-CHINA

China este o țară care din punct de vedere economic urmărește obținerea succesului pe piața internă și păstrarea haosului la distanță,această abordare presupunând o implicare diferită pe plan internațional și pe plan intern fără a pierde controlul asupra sistemului autohton.

Într- o lume multipolară, China caută să stabilească relații directe cu UE,aceasta fiind o zonă tampon între China și SUA urmărind ,nu mai mult decât UE ,un parteneriat egal cu SUA. Nici China și nici UE nu folosesc mijloacele militare pentru a-și urmări interesele lor la nivel global. Obiectivele cheie ale Chinei în secolul 21 în ceea ce privește politica externă vizează în primul rând piața internă și ar putea fi rezumate astfel:

– continuarea rapidă a dezvoltării economice care va conduce la rezolvarea altor probleme politice, cum ar fi drepturile omului și problema Taiwan.

– creșterea puterii soft si hard (la nivel economic,militar, științific)

– acceptarea obligațiilor legitime internaționale și oferirea de suport pentru o ordine internațională multipolară, în cazul în care țările mijlocii au un rol din ce în ce mai important, și asistăm la transferul de putere dinspre țările occidentale în favoarea celor ne-occidentale având loc un transfer de putere de la Washington spre capitalele altor mari puteri.

Globalizarea a fost privită ca o amenințare la adresa economiei și a suveranității, deoarece avantajele globalizării economice înseamnă acceptarea normelor și a valorilor occidentale care ar putea submina suveranitatea și ar face economia chineză o victimă a manipulării internaționale de capital.China decide să joace un rol activ în rezolvarea unora dintre probleme globale actuale, cum ar fi poluarea, subțierea stratului de ozon, traficul de droguri la nivel mondial, contrabanda, migrația ilegală cu scopul de a menține sentimentul naționalist – aceasta fiind obiectivul Chinei pentru politică externă: să fie un instrument pentru protejarea suveranității țării și a integrității teritoriale.Un mediu liniștit este necesar pentru a asigura continuarea creșterii economice, politica externă fiind privită ca o extensie pentru sprijinirea politicii interne. Participarea și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale au menirea de a proteja interesul Chinei și sunt vitale pentru obiectivele pe termen lung ale politicii externe.

Relațiile SUA-China

" Comuniștii chinezi au invadat Washington (iulie 2009) cerând ca noi să sacrificăm libertatea noastră și echilibrul nostru bugetar .

Până în anul 1972 relațiile SUA-China au fost limitate , bombardamentele din anul 1999 asupra ambasadei Chinei din Belgrad de către forțele NATO , incidentul din 2001 din SUA arată că relațiile SUA-China au fost destul de tensionate. În campania din 2000 pentru Casa Albă, Bush a vorbit despre China ca fiind un "competitor strategic", mai degrabă decât un "partener strategic". Astăzi,după cum afirmă Perkowski , oricine ratează piața chineză este condamnat la un viitor de clasa a doua. China este un card principal ,este cartea economică – o putere în creștere în timp ce Statele Unite sunt în declin economic, militar și politic. Cine va prelua puterea ? Acest lucru nu este destul de clar, dar se pare că UE și China, cu toate că aceasta din urmă nu este din punct de vedere politic stabilă, grevele sunt în creștere de la un an la altul iar relațiile Chinei în regiune sunt problematice. Multe dintre conflictele de frontieră s-au rezolvat, dar relațiile cu Taiwan și Japonia sunt tensionate.

Relațiile SUA-China au un caracter paradoxal ,de interconectare, existând un interes profund și preocupări partajate( asigurarea stabilității în zona Asia-Pacific,securitatea aprovizionării cu energie ,accesul la resurse, arme de distrugere în masă, proliferarea nucleară,) dar în același timp continuă să existe un grad ridicat de neîncredere "Ei (Statele Unite ale Americii, ) nu au negat tendințele mondiale spre multi-polaritate și dezvoltarea globalizării, dar au anunțat arogant că SUA ar putea să se descurce și singură.

Relația triunghiulară UE-SUA-China

Înainte de anii 1990, relațiile Europei cu China si vice-versa au derivat în mare parte de la relația fiecărei părți cu Washingtonul și Moscova. În absența unui "factor Taiwan" și fără interes militar în Asia, UE și China ar putea fi capabile să formeze un "parteneriat strategic".

Pentru Europa, China oferă o piață aproape inepuizabilă pentru exporturi fiind un instrument util , un "pol" într-o lume multipolară. Pe măsura dezvoltării unor relații tot mai strânse între UE și China, relațiile UE – SUA s-au deteriorat, datorită faptului că cele două regiuni nu au o viziune comună asupra modului de combatere a terorismului, și a ceea ce ar putea însemna o nouă ordine mondială . UE are o percepție diferită în ceea ce privește puterea, forța, războiul și se ocupă cu problemele de securitate umană cum ar fi migrația ilegală, criminalitatea internațională, boli contagioase, energie, mediu , probleme de proastă guvernare, în timp ce Statele Unite se îndreaptă spre Pacific.

Luate individual, statele europene nu sunt capabile să concureze din punct de vedere economic cu SUA, însă UE ca o entitate foarte bine integrată ,poate.

Unul din obiectivele cheie al politicii externe chineze este de a stabili multipolaritatea ceea ce înseamnă transferul de putere din țările dezvoltate în favoarea țărillor mai puțin dezvoltate , de la vest spre țările non-occidentale, de la Washington spre capitale altor mari puteri.

Din relația Chinei cu UE rezultă o relație calitativ nouă care afectează relația cu Statele Unite și determină fortificarea relației China – UE, pe care o vede ca fiind sinonimă cu membrii săi puternici (Germania, Franța, Marea Britanie). China și UE împărtășesc un punct de vedere comun în ceea ce privește o politică de pace globală și acceptă ambele trasee naționale de dezvoltare, mai degrabă decât o abordare de genul„o politică universal valabilă”.

Nu va fi hibriditate în relația UE-SUA, ambele fiind interesate de succesul economic al Chinei și de stabilitatea politică a acesteia, existând speranța că China va deveni un actor în Sistemul Westphalian și că va deveni o putere ale cărei interese sunt servite prin întreținerea unei proceduri economice deschise la nivelul economiei globale.

Globalizarea nu se traduce prin vulnerabilitate, o mai mare putere se traduce prin faptul că statele trebuie să facă față unor noi riscuri din exterior și interior. Preocuparea pentru drepturile omului la nivelul Statelor Unite și UE rămâne o prioritate dar cu toate acestea tensiunile între UE-SUA vor persista, nu numai pentru că Statele Unite au împărțit Europa în "veche" și "nouă", ci și pentru că UE nu dorește să fie subordonată. Cele trei centre de putere domină afacerile internaționale , în special prin consolidarea relațiilor UE-China, cu toate acestea, nu trebuie să uităm conceptul lui Ferguson de "Chimerica", un termen care exprimă interdependența între SUA și China. După hibridizarea relațiilor UE și China, relațiile triunghiulare ale UE, SUA și China vor conduce la manevre subtile, în trecut, lumea era bi-polară doar în alb și negru. În prezent există mai mulți actori și o varietate mult mai mare de avantajele și dezavantajele pentru toți participanții. În timp ce China nu va deveni noua super -putere ar putea deveni puterea de bază al unui sistem de blocuri regionale, condus de SUA și UE. China va adera la SUA și UE ca un formator al ordinii mondiale.

3.3 DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A RELAȚIILOR UE-CHINA

"China este cea mai importanta provocare pentru politica comercială a UE"
Implicații ale relațiilor intra-regionale și inter-regionale .Este frecvent postulat faptul că China tinde să adopte o perspectivă mai realistă în politica internațională, este pasionată de o abordare mercantilistă în ceea ce priveste schimburile comerciale cu lumea din afară, astfel încât să acumuleze un excedent comercial cât mai mare, și urmărește să-și îmbunătățească poziția sa înainte de formarea unei lumi multipolare. Relațiile UE-China, în epoca globalizării și regionalizării UE este considerată ca fiind cel mai bun model nu numai în ochii liberal-instituționaliștilor, dar și a constructiviștilor. Stabilirea unei instituții internaționale, cu norme clare și stricte și cu regulamente, impune acceptarea unei culturi politice comune de către toate națiunile membre, reducându-se astfel eventualele conflicte care sunt declanșate de obicei de interesele divergente între națiuni. Modelul de integrare al UE , este considerat un model excelent de către liberal-instituționaliștii pentru eradicarea conflictelor naționale . Potrivit neo-liberalilor, există trei factori care explică politica Chinei vis-à-vis de UE, de la sfârșitul Războiului Rece astfel în primul rând, schimburile economice și comerciale vor spori nevoia continuării cooperării ,în al doilea rând, multiplicarea problemelor internaționale vor determina consolidarea cooperării multilaterale și în al treilea rând cooperarea va produce un "efect de revărsare" care duce la cooperarea în alte arene, în special politice, de securitate și social-culturale. Constructiviștii acordă o atenție deosebită UE, deoarece construcția unei noi identități colective superioare care este identitatea europeană, stimulează formarea unei culturi comune, a unor norme comune și a condus la înlăturarea divergențelor în culturile naționale.

Începând cu anul 2000, în UE, cea mai mare rată medie anuală de creșterea importurilor a fost înregistrată pentru importurile provenite din China, atingând 18% pe an.Începând cu anul 2006, China a înlocuit Statele Unite care era cea mai mare sursă a importurilor UE, iar în 2007 ponderea Chinei în total importurilor UE a fost de 16%. UE a devenit partener comercial al Chinei ,aceasta reprezentând cel de- al doilea partener comercial al UE ca și mărime.Deficitul comercial în creștere a trezit sentimente negative atât în ​​sectorul public cât și în sectorul privat din Europa.

Statele Unite ale Americii suferind de deficite comerciale în relația sa cu China, a presat constant China pentru a aprecia valuta chineză , deși valoarea scăzută a produselor chinezești a avut un efect deflaționist asupra economiilor occidentale. Președintele francez a reiterat plângerea americană, referindu-se la un"Tsunami monetar" chinez. Ca răspuns la nemulțumirea în creștere din occident moneda chineză s-a apreciat treptat însă consumatorii din Ocident deplâng situația, China fiind considerată a fi principalul factor responsabil pentru inflație, după cum indică Financial Times :În această lume în schimbare, China este blamată pentru că a determinat creșterea prețurilor materiilor prime și creșterea costurilor la energie și produse alimentare în Europa. Tsunami-ul financiar global din 2008 a condus la o scădere a economiei europene, provocând o scădere a importurilor din China,

Tabelul 4 Statistica privind comerțul UE- China 2000-2007, în miliarde euro Sursa: Gambini (2008).

Anul Exporturile UE către China Importurile UE din China Balanța comercială
2000 25,9 74,6 -48,8
2001 30,6 81,6 -51,0
2002 34,9 89,6 -54,7
2003 41,2 105,4 -64,2
2004 48,0 126,7 -78,7
2005 51,8 160,3 -108,5
2006 63,8 194,8 -131,1
2007 71,8 231,4 -159,6
și, împreună cu un euro slabit care ar determina creșterea exporturilor europene, s-a sperat că deficitul comercial ar putea fi redus. În economia globală există o procupare în creștere cu privire la concurența între Europa și China dacă în trecut exporturile Chinei au fost în cea mai mare parte alcătuite din bunuri industriale haine, încălțăminte, produse,acum produsele cu o înaltă valoare adăugată, cum ar fi produse electronice, mașini și echipamente pătrund pe piețele din Vest provoacând neliniște în sensul adâncirii concurenței între China și Europa . Extinderea UE aceasta își exprimă aspirațiile diferite … dar în sfera economică e evidentă preocuparea față de presiunile în creștere provoacte de globalizare și care în special sunt provocate de industrializarea din Asia. Atat in Europa cât și în Asia de Est, un proces de reducere a tensiunilor competitive intra-regionale poate avea ca efect creșterea presiunii concurențiale inter-regionale.

Acest lucru ar conduce la accentuarea concurenței între cele două regiuni și promovarea unui sentiment de identitate regională care ar oferi un impuls spre regionalizare în continuare în Asia și Europa. Globalizarea îmbunătățește procesul de regionalizare, sau cel puțin, regionalizarea crește în paralel cu aprofundarea globalizării. Solidaritatea intra-regională și dezvoltarea mai multor fluxuri transnaționale cu resurse,produse și capital poate conduce la pericolul producerii conflictelor inter-regionale . Prăbușirea piețelor financiare din toată lumea la sfârșitul anului 2008 a trezit conștiința regională din Asia, în cazul în care multe țări au suferit de condițiile stricte impuse de către Fondul Monetar Internațional , în cursul crizei financiare din Asia în anii 1997-1998. Cele trei mari puteri Asiatice China, Japonia și Coreea, cu consensul și sprijinul ASEAN au stabilit un acord pentru a constitui un fond valutar de rezervă în valoare de 120 de miliarde dolari un Fond Monetar Asiatic, la care cele trei mari puteri asiatice contribuie cu 80% din fondul total . Acest fond a fost creat cu scopul de a oferi asistență țărilor care au nevoie să-și mențină stabilitatea financiară internă în cazul unei alte crize financiare transnaționale .

Potrivit lui Zhen Bingxi membru al Institutului de Studii Internaționale din Beijing, elementele de producție ( capital, produse și materii prime) circulă rapid în economia mondială, dar politicile de liber schimb trebuie să fie sprijinite de către forțele politice interne. În contextul procesului de globalizare în paralel cu regionalizarea, luăm în considerare patru niveluri de analiză cu privire la relația dintre China și Europa:

Relațiile bilaterale dintre China și țările europene luate în mod individual

Relația dintre China și întreaga regiune (UE);

Relațiile intra-regionale în cadrul relațiilor UE și implicațiile acestora
față de China;

Relațiile Inter-regionale: între Asia și UE.

China este nu numai un partener, dar și un concurent în curs de dezvoltare, și se pare că unii europeni caută să sprijine India ca o contra-greutate pentru China.

Deși există multe acorduri oficiale și dialoguri sectoriale care acoperă toate domeniile de cooperare precum și mecanisme instituționalizate, cum ar fi reuniunile la nivel înalt anuale și dialoguri bianuale la nivelul miniștrilor de externe , cu greu se poate afirma că

relația dintre cele două părți este pe deplin instituționalizată.Mecanisme suplimentare continuă să fie stabilite precum dialogul strategic și economic între Washington și Beijing,dialoguri la nivel înalt, la nivelul vice-premierilor UE și Chinei pe probleme economice și comerciale lansat în aprilie 2008 la initiativa Chinei în scopul de a rezolva diferite tipuri de probleme,cum ar fi accesul pe piață, drepturile de proprietate intelectuală și bariere în calea investițiilor.

Pentru produsele precum articolele de iluminat și jucării, UE a impus bariere tehnologice ceea ce face dificil ca acestea să pătrundă pe piața UE. Potrivit unor analiști chinezi, China nu mai este privită ca o țară în curs de dezvoltare ci ca o putere industrială puternică, și un adversar competitiv . Europa a devenit cea mai mare piață de peste mări a Chinei și dorește să devină o piață pentru produsele acesteia ,o piață de desfacere importantă pentru investițiile acestora înfluențînd creșterea uimitoare a Chinei ,însă în cazul creșterii presiunii concurențiale va fi în interesul Europei să se abțină de la susținerea dezvoltării Chinei. Pe de altă parte oficialii UE și analiștii critică măsurile Chinei care împiedică comerțul liber și echitabil, precum și investițiile străine în China referindu-se la :

-dificultăți în ceea ce privește accesul pe piață în domeniul serviciilor, a contrafacerii produselor și a problemelor legate de drepturile de proprietate intelectuală

-restricții privind investițiile europene în domeniul bancar și telecomunicații
-lipsa unor condiții concurențiale echitabile în cadrul pieței interne chinezești
-dificultăți în depășirea obstacolelor birocratice

Ceea ce UE subliniază este dezvoltarea comerțului echitabil ,"globalizarea economică echitabilă",însă în opinia Chinei această insistență privind comerțul echitabil rezumă numai tendința de creștere a protecționismului.

Exceptând tehnologiile militare și conexe, UE urmărește să exporte produse cu valoare adăugată mare în China, și să concureze astfel cu întreprinderile chineze în toate domeniile însă a întâlnit semnificative dificultăți, guvernul chinez neefind încă pregătit să deschidă complet piața internă pentru a face loc concurenței străine. Întreprinderile chinezești urmăresc să fie în continuare consolidate, în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică înainte de a fi în măsură să concureze cu produsele sofisticate și cu o înaltă valoare adăugată europeane. Potrivit Comisiei Europene, "barierele" întâmpinate pe piețele din spatele "frontierelor” Chinei costă întreprinderile europene mai mult de 20 de miliarde de euro în fiecare an. In plus, China a fost identificată ca fiind sursa a 83% din mărfurile contrafăcute interceptate de către vămile din UE în anul 2006 .În același timp, UE nu dorește un aflux de produse chinezești ieftine pentru a concura cu sectoarele industriale aflate deja în declin. Nivelurile diferite de dezvoltare din China și Europa,precum și diferitele niveluri ale avantajului competitiv în diferite sectoare comerciale generează conflicte greu de rezolvat ambele părți dorind să-și protejeze sectoarele respective.

Din aceste motive UE refuză să acorde Chinei statutul de economie de piață chiar dacă același statut a fost acordat Rusiei și Ucrainei, economii de piață, care sunt
mai puțin dezvoltate decât China. Potrivit oficialilor UE, există patru
obstacole majore ( standarde tehnice), care urmează a fi rezolvate: influența și intervenția dominantă a guvernului în economie,punerea în aplicare incorectă a legislației privind falimentul, aplicarea inadecvată a standardelor și a reglementărilor contabile , insuficienta reformă a sectorului serviciilor financiare, în special în sectorul bancar.

Acordarea statutului de economie de piață de către membrii OMC, în special de cei mai importanți jucători, a devenit o chestiune de mândrie națională pentru Beijing. Atunci când liderii chinezi vorbesc despre " parteneriat strategic ", ei subliniază că speranța cooperării între UE și China se bazează pe egalitate, beneficii reciproce, respect reciproc, încredere reciprocă, în scopul realizării obiectivelor celor două părți. Caracterul asimetric al aceastei relații rezidă în faptul că în timp ce China încă se luptă să devină un stat modern (apărarea suveranității naționale și maximizarea intereselor naționale), UE a evoluat într-un stat post-modern . Ca un stat post-modern,UE urmărește integrarea morală și nu folosirea forței pentru menținerea stabilității. Securitatea între statele-națiuni este întărită de interdependența reciprocă,transparență, și consultarea în vederea rezolvării conflictelor. UE speră că prin respectarea acestor principii China se va transforma în mod inevitabil fapt care va conduce la integrarea acesteia într-o economie internațională în mare parte modelată după sistemul său de valori.

Normele care reglementează globalizarea economică sunt considerate a fi abuzive fiind proiectate pentru a înclina în favoarea țărilor dezvoltate și în dezavantajul națiunilor în curs de dezvoltare .

DIMENSIUNEA SOCIO CULTURALA

China și țările europene au avut o serie de întâlniri anuale în cadrul Organizației Națiunilor Unite a drepturilor omului de la începutul anilor 1990, atunci când națiunile europene au ridicat problema drepturilor omului și au încercat să condamne China prin intermediul unor rezoluții. Această abordare a fost înlocuită în anul 1996 cu dialoguri privind drepturile omului fiind considerate o modalitate mai puțin agresivă de influențare a Chinei luând în considerare demnitatea acesteia și problemele sensibile după un secol de umilire națională.După zece ani însă UE și-a exprimat nemulțumirea față de rezultatele acestei abordări mai puțin agresive fiind greu de imaginat că problema drepturilor omului din China ar putea fi rezolvată printr-o serie de dialoguri la nivelul funcționarilor de rang înalt. Deși reuniuniunile de acest gen asigură excelente oportunități pentru schimbul de opinii și îmbunătățirea comunicării cu scopul de a ajunge la o mai bună înțelegere reciprocă, diferențele în percepție, care rezultă din valorile divergente, și îngrijorarea primordială față de interesul național sau regional, par a face aceste dialoguri ineficiente. Europa așa-numita "soft power" prin consultări politice și schimburi bilaterale prin comunicare,se pare că nu face suficient pentru a disipa îngrijorarile Chinei în ceea ce privește intențiile acesteia de a o transforma în conformitate cu normele și valorile occidentale.

Guvernul chinez a semnat Pactul internațional pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale în 1997, și Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice în 1998, cu scopul de a demonstra hotărârea acesteia de a ameliora situația drepturilor omului în China și alinierea țării cu standardele internaționale. Europenii nu au nici un motiv real de îngrijorare asupra securității strategice în afara Europei și Orientul Mijlociu, dar ele posedă o ambiție puternică de a deveni un viitor "lider mondial", sau o putere la nivel mondial, aceasta exacerbează sentimente lor de superioritate ideologică, ceea ce duce la un fel de"romantism" și tendința de a da lecții primare altora, inclusiv Chinei.

Întâlnire între un astfel de "învățător moral", care are o tradiție intelectuală și culturală și o țara mândră de realizările sale cu o istorie lungă și bogată ,dar hărțuită timp de un secol și la mâinile Occidentul, necesită multă precauție, și politici subtile de la ambele părți. Politica UE în ceea ce privește China, trebuie să ia în considerare rolul viitor al Chinei în regiunea Asia .

Reacția europeană este propunerea unui "multilateralism eficient" urmărindu-se identificarea unor noi modalități de multilateralism, pentru a rezolva problemele pe baza dialogului, reconcilierii și măsuri de consolidare a încrederii. Strategia Europeană de Securitate (SES) adoptată , în decembrie 2003 a promovat ideea furnizării de bunuri publice la nivel mondial, un multilateralism eficace înseamnând guvernarea globală .UE dorește să includă relațiile bilaterale UE-China într-o perspectivă strategică mai largă incluzând securitatea fizică, statul de drept și drepturile omului,o economie deschisă precum și bunăstarea socială.

China este abordată ca un "partener strategic"în relația cu UE aceasta dorind să determine China să joace un rol mai responsabil în afacerile internaționale promovând principiul"bunei guvernări", un principiu pe care dorește să-l exporte, dar
pe care Beijingul se pare că-l ignoră.

Europa are multe experiențe pe care China le poate folosi drept exemplu dorind să asiste la transformarea Chinei într-un mediu prietenos . Investițiile ecologice și industriile de reciclare sunt domenii de interes dar deși acest lucru este o prioritate pentru autoritățile chineze, aceasta lucru va necesita un mare efort pentru China să transfere industriile sale în această direcție. Cu toate acestea,gradul ridicat de preocupare asupra mediului și tehnologia avansată oferită de Europa ar putea fi utilă Chinei pentru protejarea mediului.

3.4 Disonanța strategică dintre Europa și China

În declarația din 2003, Comisia sublinia următoarele: "În climatul actual, nu există un conflict de interese între UE și China în calitatea de parteneri strategici, având în vedere importanța crescândă a actorilor atât pe scena mondială cât și a pozițiillor lor convergente în ceea ce privește rolul esențial al organizațiilor și a sistemelor multilaterale "Acest parteneriat are totuși, nevoie de" o mai bună coordonare a politicilor într-o gamă variată de domenii, este nevoie de o mai bună cooperare pentru a promovarea stabilității globale, pacea și dezvoltarea durabilă ". Câteva luni mai târziu, premierul Chinei ,Wen Jiabao a propus înființarea la Berlin a unui "Mecanism de cooperare" pentru a face față provocărilor internaționale iar în 2005, Hu Jintao a vorbit despre UE ca un actor "important în menținerea păcii globale și promovarea dezvoltării ". Ministerul Afacerilor de Externe a numit procesul de integrare europeană "ireversibil" și a prezis faptul că "UE va juca un rol principal în problemele regionale și internaționale."

În anul 1998 a fost stabilit un cadru instituțional în vederea stabilirii unor dialoguri strategice între China și UE luând forma unor runiuni ministeriale anuale . Diplomații și experți de atunci au stabilit întâlniri la intervale regulate pentru a discuta probleme internaționale precum armele nucleare și cooperarea în regiunea Asia.

Până la sfârșitul anului 2008, UE și China au dezvoltat o arhitectură impresionantă fiind supuse discuției peste 25 de aspecte , China devenind cea mai importantă destinație pentru vizitele oficiale ale comisarilor europeni, accentul fiind pus pe probleme economice. China a fixat în mod clar speranțele sale privind o Uniune Europeană puternică ca aliat al său, știind foarte bine că deciziile importante nu sunt luate doar în Bruxelles,dar și la Berlin, Londra și Paris. Ideea unui "parteneriat strategic "a fost rostită pentru prima dată în iunie 2003, când președintele Chirac
și președintele Jiang Zemin au exprimat obiectivul promovării unei Ordini Mondiale multi-polare .

În 2005, președintele Comisiei Europene, Barroso, a confirmat că "dezvoltarea unei relații strategice reciproc avantajoase și de durată cu China a fost una dintre prioritățile de top ale politicii externe ale UE ale acestui secol .

Extinderea relațiilor UE-China a fost determinată de dorința comună de a participa la schimburi comerciale reciproce ,China recunoscând politic relevanța UE ca un echilibrist moale împotriva Statelor Unite, și ca un jucător esențial în Taiwan iar Europa a socotit faptul că relația cu China e necesară pentru a face față în comun provocărilor internaționale.Consiliul UE a sugerat o cooperare mai strânsă cu privire la prevenirea conflictului, lupta împotriva comerțului cu arme și a terorismului. Pe de altă parte China a fost chemată să respecte mediul și drepturile omului și proiectele sale de investiții străine. Politica UE pare să fie de acord cu abordarea SUA în încercarea de a face China să devină un actor responsabil .

Dar ce pârghii a avut Europa la dispoziție?Comerțul pare a fi cel mai evident instrument. State membre ale UE au renunțat în mare parte la autonomia lor din acest punct de vedere în favoarea Comisiei Europene și a Consiliul European. "Comerțul și politicile de dezvoltare pot fi instrumente puternice pentru promovarea reformei, contribuind la o mai bună guvernanță prin intermediul programelor de asistență, prin condiționări ,măsurile comerciale specifice rămânând o caracteristică importantă în politica noastră pe care noi ar trebui să o consolidăm în continuare. "

"Politica UE s-a bazat pe convingeri bine fondate, drepturile omului tind să fie mai bine înțelese și mai bine protejate, în societățile deschise asistăm la fluidizarea schimburilor comerciale, a investițiilor în oameni și în idei . Deoarece China își continuă politica de deschidere spre lume, UE va depune eforturi pentru consolidarea și încurajarea aceastei tendințe”. Această abordare este susținută într- o carte des citată de Robert Cooper, în care vorbește despre o strategie post-modernă de securitate în cazul în care accentul este pus pe plan internațional asupra cooperării, mai degrabă decât asupra controlului teritoriilor. "Naționalismul face loc internaționalismului ", scrie el," Scopul final fiind obținerea libertății pentru fiecare în mod individual.

Cum putem explica această abordare specific europeană? De ce continentul a optat pentru reconciliere, mai degrabă decât pentru confruntare? Pentru că Europa nu consideră că ascensiunea Chinei reprezintă o amenințare directă la adresa securității sale.Din punct de vedere geopolitic, ambele blocuri constituie capete ale continentului Eurasia. Interesele strategice ale Europei, în Asia sunt limitate, după cum rezultă din prezența militară europeană limitată acolo. Nu mai mult de 2000 de trupe din Europa sunt staționate în Asia, aproape toate, fiind implicate în misiunile din Afganistan,în comparație cu mai mult de 150 000 de soldați americani dislocați în regiune. Deoarece Europa nu mai este puterea supremă în lume a trebuit să renunțe la interesele sale imperiale în Asia fiind nevoită să ia o atitudine tolerantă față de China, tocmai pentru că este militar slabă. Este ușor de înțeles de ce Europa nu consideră că expansiunea Chinei ar constitui o amenințare la adresa securității sale. De ce Europa ar părea indiferentă cu privire la o creștere economică ridicată a Chinei? Un prim motiv ar putea fi accentul pus de europeni pe câștigurile rapide pe termen scurt,națiunile europene fiind dornice să profite de creșterea economică miraculosă a Chinei fiind dornice să se asigure că companiile lor obțin o felie din piața chineză. China a alimentat aceast entuziasm prin abordarea țărilor separat și prezentarea unor contracte profitabile.Deși Europa are sentimentul că este presată de concurența chineză, importanța schimburilor comerciale, negocierile tehnologice importante,și interesele naționale divergente pot genera posibile contra-măsuri.Este, prin urmare, evident de ce Europa nu caută confruntare. Se pune intrebarea dacă va fi capabilă să influențeze traiectoria de dezvoltare a Chinei. În primul rând, Europa este conștientă de faptul că RPC este mult mai dependentă de ea decât invers. Un război comercial ar constitui o criză pentru Europa iar pentru China, acest lucru ar putea însemna o catastrofă.

Europa pare convinsă de superioritatea ei socială și a modelului ei politic. Articolul 6 al Tratatului de la Maastricht prevede că: "Uniunea este fondată pe principiile libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului și a libertăților fundamentale, și a statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. " Prin declarația Consiliul European de la Laeken semnată in 2001se sublinia faptul că "Europa este continentul valorilor umane, continentul libertății, solidarității și mai presus de toate al diversității, ceea ce înseamnă respectul pentru alte limbi, culturi și tradiții.” Europa presupune că și China ar trebui să urmărească aceleași obiective în cazul în care dorește să se dezvolte într-o manieră durabilă.Comisia Europeană subliniază : "China se confruntă cu provocările pe care Europa a început să le abordeze cu un anumit număr de ani în urmă. . . UE își manifestă disponibilitatea de a împărtăși această experiență cu China, aceasta având interesul de a importa părți ale modelului UE. Jose M. Barroso, președintele Comisiei Europene, a adăugat:"Douăzeci și cinci de state membre, cu 500 de milioane de oameni au același valori. . . Noi suntem de părere că îmbunătățirea în continuare a drepturilor omului, bunei guvernări și a statului de drept, precum și dezvoltarea unei societăți civile puternice sunt elemente cheie pentru succesul susținut al Chinei. Cu alte cuvinte, China trebuie să se adapteze, nu ca o opțiune, dar ca o chestiune de necesitate.”

Atât UE cât și China au subliniat potențialul strategic al parteneriatului lor și au subliniat importanța acestuia în cadrul ordinii mondiale în transformare. Nerăbdătore în derularea schimburilor comerciale cu China, UE și-a asumat faptul că propriile sale politici ar putea servi ca un exemplu pentru dezvoltarea Chinei într-un actor internațional mai proeminent.

Potrivit lui Robert Cooper dacă am face distincție între statele moderne și post-moderne China ar trebui să fie calificată drept un stat modern, pentru care internaționalismul este un mod de a acționa pentru a servi interesului național. Europa de Vest a fost concepută ca un partener atractiv cu sistemul propriu de valori în ceea ce privește democrația, drepturile omului, buna guvernare,comerțul liber, etc.Europa a avut sentimentul de a fi prinsă între America și China, folosită ca o zonă „tampon” și marginalizată de către Washington și Beijing, în cadrul discuțiilor importante pe tema schimbărilor climatice și a problemei Iranului. Primul an al administrației Obama, a creat teama că un nou pragmatism al Americii ar conduce la o degradare a relației transatlantice, dacă la începutul anului 2010 acest pragmatism nou la Casa Albă s-a diminuat, un număr tot mai mare de spectatori europeni au considerat că Europa post-modernă, bazată pe valori ar putea deveni pustie. Relația dintre China și Europa astfel a ajuns încă o dată la un moment critic. Dar noi tensiuni în acest parteneriat ar putea, probabil, implica dificultăți în Europa, de adaptare la o schimbare a ordinii mondiale.

La cel de-al paisprezecelea summit China –UE președintele Hu a salutat stadiul actual al parteneriatului strategic și succesul summit-ului China-UE .În lumina situației globale complexe și în continuă schimbare, nici unul dintre membrii comunității internaționale nu își poate permite să "mergă singur", a declarat Hu. "Pacea și dezvoltarea lumii trebuie să fie conservate și promovate în comun de către toate țările în parte ", a spus el. China a acordat întotdeauna o mare importanță statutului și rolului UE în comunitatea internațională și a dezvoltat relațiile sale bilaterale dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung, a declarat Hu. Președintele a promis să sprijine ferm integrarea celor 27 de membri, precizînd: va colabora cu UE pentru a consolida dialogurile politice și strategice și în mod corespunzător va analiza problemele majore și sensibile. El a cerut celor două părți să extindă cooperarea în domenii multiple și la diferite niveluri, în scopul de a extinde interesele comune și să transforme relația China-UE într-un cuprinzător parteneriat strategic.China va continua să dezvolte politica de comunicare și coordonare cu UE, consolidarea cooperării în domeniile precum economie, investiții, comerț și finanțe și să se implice în acțiunea de susținere a comunității internaționale pentru Europa și zona euro, a spus el. "Eu cred că Europa are capacitatea și înțelepciunea de a depăși dificultățile și să îmbrățișeze o nouă etapă de dezvoltare", a declarat Hu.

Președintele Consiliului European ,Van Rompuy, a declarat că interesele comune și interdependența dintre UE și China sunt în creștere într-o eră a globalizării necesitând un dialog consolidat, de coordonare și cooperare. Summit-ul UE-China, trimite un semnal important în ceea ce privește consolidarea cooperării UE-China și dovedește că Uniunea Europeană și China sunt parteneri strategici și nu concurenți și că relațiile bilaterale sunt reciproce, a spus el. Van Rompuy a declarat că dezvoltarea Chinei va oferi oportunități pentru Europa menționând că partea europeană va aprofunda cooperarea cu China pentru a face față împreună provocărilor, protejarea păcii în lume și a stabilității și stimularea redresării și dezvoltării economiei globale.Președintele Comisiei Europene, Barroso a declarat din partea europeană că va colabora cu China pentru punerea în aplicare a consensului și a acordurilor încheiate în timpul summit-ului, extinderea cooperării și a consolidării coordonării problemelor internaționale majore, astfel încât să lucreze împreună pentru a promova dezvoltarea în continuare a parteneriatului strategic global UE-China.Delegația europeană a declarat că apreciază sprijinul Chinei pentru integrarea ei, și salută eforturile Chinei de a ajuta UE și comunitatea internațională pentru a face față crizei datoriilor din Europa. Partea europeană consideră că acest lucru va ajuta la creșterea încrederii pieței în euro și în zona euro și este propice pentru recuperarea și creșterea economiei europene. UE speră să consolideze cooperarea în domeniul comerțului, investițiilor, finanțelor și alte domenii cu China.

Concluzii

Uniunea Europeană beneficiază de o viziune strategică,integrată în cadrul propriei Strategii de Securitate, cât și de instrumentele necesare asumării unui rol operațional în domeniul managementului crizelor, ceea ce-i permite să fie,astăzi, angajată activ în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internațională. Pe plan instituțional intern, organizația parcurge un proces complex de reconfigurarena rolului pe care îl are în gestionarea securității globale,

de dezvoltare pe coordonate extinse a dimensiunii de securitate și apărare, susținută de operaționalizarea capacităților relevante pe această dimensiune.

Respingând violența, teroarea și fanatismul,nerămânând indiferentă la nedreptățile cu care lumea se confruntă în prezent, UE se afirmă ca o putere aflată în căutarea unui cadru moral pe care să se bazeze un proces de globalizare ancorat în principiile solidarității și ale dezvoltării durabile, o

forță în măsură să se transforme într-un factor de stabilitate și un model de urmat, dată fiind noua arhitectură multipolară a lumii.

În noua ecuație strategică a secolului XXI, UE are o poziție privilegiată, ce se sprijină pe calitatea de organizație globală,dotată cu toate mijloacele – economice, diplomatice, civile și

militare – de acțiune externă, dar și cu o viziune globală și o strategie de securitate specifică, pe eforturile sale de modernizare militar-strategică, în condițiile unor solicitări tot mai consistente din partea altor actori internaționali, cum sunt ONU și NATO.

Implicarea securitară globală va însemna: utilizarea coerentă și integrată, în largul evantai de situații de gestionare a crizelor, a instrumentelor comunitare și a instrumentelor civile ale PESA; gestionarea civilă a crizelor din sectoarele prioritare;contribuția Uniunii la reforma sectorului de securitate și susținerea procesului de dezarmare, demobilizare și a reinserției;desfășurarea de dispozitive integrate și variabile de gestiune civilă a crizelor, care răspund nevoilor specifice din teren și instituțiilor locale; ducerea simultană a mai multor operații PESA de gestiune a crizei; înscrierea în durata misiunii și situarea la înălțimea calificării necesare a personalului participant

la gestiunea civilă a crizelor; asigurarea coerenței eforturilor.

Creșterea în viitor a rolului UE în asigurarea securității globale va depinde, într-o măsură foarte mare, de contribuția sa la întărirea guvernării globale, a instituțiilor internaționale și a valorii dreptului internațional, dar și de modul în care se vor implica China și India, ca puteri în ascensiune, precum și Rusia, în ceea ce privește asumarea responsabilității pentru starea guvernării globale și soluționarea provocărilor globale,precum și de rolul esențial pe care îl vor juca partenerii transatlantici, împreună, în acest context.

Eforturile UE de a se afirma ca actor global se lovesc de una din opreliștile cele mai serioase, finanțarea PESC/PESA.Cuantumul total de 174 miliarde de euro, alocat pentru PESC pentru perioada 2007-2013, este un bun exemplu în acest sens :analizat în detaliu, prin prisma misiunilor Uniunii, acesta se dovedește mai mult decât insuficient.

Fiecare nouă extindere a organizației, are un impact puternic în securitatea, unitatea și stabilitatea

întregului continent, contribuie la crearea unei întregi,libere și pașnice, dar influențează deopotrivă stabilitatea și securitatea lumii. Continuarea politicii de lărgire graduală a organizației i-a permis acesteia să devină putere mondială și a reprezentat, în opinia liderilor acesteia, alături de aprofundarea integrării economice și politice, piatra unghiulară a construcției europene.

REFERINȚE

1.Dent, Christopher Axa economică Eurasia : semnificația sa actuală și de perspectivă pentru Asia de Est, Jurnalul de Studii Asiatice (Aug 2001): 731

http://search.proquest.com/docview/230420067/fulltextPDF/1305951889F59254FE1/5?accountid=801

2.Yannis Hajidimitriou, Panos Mourdoukoutas, Noi oportunități în : criza economică oferă o a doua șansă companiilor din UE European Business Review, Vol. 99 Iss: 2, pag .68- 79

http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?issn=0955534X&volume=99&issue=2&articleid=869162&show=pdf

3. Smith, Michael ,Vichitsorasatra Natee Strategiile Uniunii Europene în Asia: Probleme de politică externă și relații internaționale

http://search.proquest.com/docview/324551417/fulltextPDF/1349DB3CB998E4AD85/51?accountid=8013

4. Christopher M. Dent, (1998) "Regionalism in : opportunities and threats for the European Union", European Business Review, Vol. 98 Iss: 4, pag 184 – 195 http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?issn=0955534X&volume=98&issue=4&articleid=869141&show=html#[anonimizat].png

5. falseMoeller, Joergen Oerstroem Relațiile ASEAN – Uniunea Europeană: obstacole șioportunități pag 465-482 http://search.proquest.com/docview/205221822/fulltext/1305975E69629919B95/28?accountid=8013

6. Vandoren, Paul"Integrarea economică regională în Asia de Sud-Est ".Jurnalul European 3, nr. 4 (Decembrie 2005) pag 517-37

http://www.springerlink.com/index/f315u4408425742x.pdf

7. Dent Christopher ASEM și " complexul Cenușăreasa " relațiile economice UE-Asia de Est, (Primăvara 2001) pag 25-52

http://search.proquest.com/docview/217691468/fulltext/1305951889F59254FE1/13?accountid=8013

8. Wolfgang Deckers ,Europa, SUA, trecut, prezent, viitor cine va beneficia de relația triunghiulară (Oct 2010) pag 25-43

,http://search.proquest.com/docview/822738848/fulltext/1307D6CF43E6C683C22/4?accountid=8013

9. Ting Wai , Relațiile UE-China în epoca Globalizării și a Regionalizării pag 205

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=7&hid=126&sid=09fb7f31-a90e-46ee-a02d-f3f045890248%40sessionmgr115

10.Jonathan Holslag Disonanța strategică dintre Europa și , Jurnalul chinez de politică internațională, Vol. 3, 2010, pag 327

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?sid=09fb7f31-a90e-46ee-a02d-f3f045890248%40sessionmgr115&vid=12&hid=9

11.Hirst, P. and Thompson, G. (1996). Globalization in Question, : Polity Press.

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=53&hid=107&sid=a0639806-9053-4437-b8e5-77fe20720d21%40sessionmgr115

12.Bobrow, D.B. (1999). " SUA și ASEM: de ce puterea nu latră," Pacific Review, vol. 12(1), pp. 103-128

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=14&hid=113&sid=a0639806-9053-4437-b8e5-77fe20720d21%40sessionmgr115

13.Yeo Lay Hwee,Asia and : The Development and Different Dimensions of ASEM. and : Routledge, 2003

http://web.ebscohost.com/ehost/detail?vid=67&hid=107&sid=a0639806-9053-4437-b8e577fe20720d21%40sessionmgr115&bdata=JnNpdGU9ZWhvc3QtbGl2ZQ%3d%3d#db=poh&AN=3166799

14. Al paisprezecelea summit China-UE, 2012/02/15 Întâlnirea președintelui Hu Jintao cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

http://www.fmprc.gov.cn/eng/wjdt/wshd/t906000.htm

15. http://www.aseansec.org/21057.htm

16. http://ec.europa.eu/external_relation /asem/asem_process/com94.htm

17.http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/ docs/pressData/en/gena/06776.EN9.htm

18.http://www.aseansec.org/18561.htm

19.http://www.aseansec.org/17592.htm>

20. http://ec.europa.eu /external_relation /human_rights/intro/index.htm

21.http://www.aseansec.org/&ei=dKvTtezLOLP4QTdtemdAQ&sa=X&oi=translate&ct=result&resnum=4&sqi=2&ved=0CEkQ7gEwAw&prev=/search%3Fq%3Dasean%2B2011%26hl%3Dro%26biw%3D1016%26bih%3D515%26prmd%3Dimvns

22. http://www.asean.org/22773.htm

23. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ,Avizul Comitetului Economic și Social European privind relațiile UE-Asia

http://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:7smSGuCRZLEJ:eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do%3Furi%3DOJ:C:2011:021:0021:0025:RO:PDF+ACORD+LIBER+SCHIMB+UE+ASEAN&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjKEXuC6D3-OIJRGgwvJj_q_Y–oCvanr7AzVIFIZnE4TguNmLzXO6199TjkoXcqKNmMixu2PhKBqsw3XbRJlQCUEThKZ0OJMo8IXUHPJ5rOt1MwO_0BjxdNxFWbZ6Zjaycx4lK&sig=AHIEtbTHhOZA5IaB3IYajhPBQf9TtDfZeQ

24.http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113471.pdf

25. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/external_trade/introduction

26. http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/regions/asean/

27. Comunicat de presa: primul suumit ASEAN – UE privind principalele activitati: Urmărirea oportunități și promovarea relațiilor bilaterale

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/regions/asean/

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I .UNIUNEA EUROPEANĂ CA ACTOR INTERNAȚIONAL

UNIUNEA EUROPEANĂ CA ACTOR INTERNAȚIONAL ȘI EUROPENIZAREA POLITICII EXTERNE

EUROPENIZAREA CA PROCES DE ADAPTARE ȘI PROIECȚIE

EUROPENIZAREA ȘI RELAȚIILE U.E. CU ASIA

CAPITOLUL II .RELAȚIILE U.E CU ASIA

2.1 DIVERSITATEA ȘI COMPLEXITATEA RELAȚIILOR UE-ASIA

2.2 TEORETIZAREA RELAȚIILOR UE-ASIA

2.3ASOCIAȚIA NAȚIUNILOE DIN ASIA DE SUD-EST ASEAN

2.3.1.ROLUL ESENȚIAL DE STABILITATE

2.4. ASEM ȘI COMPLEXUL CENUȘEREASA

2.4.1.POVESTEA CONSTRUIRII ASEM

2.4.2.STRUCTURA OPERAȚIONALĂ ȘI DINAMICA

CAPITOLUL III. CHINA ESTE SPECIALĂ

3.1. RELAȚIILE UE-CHINA

3.2 POLITICA EXTERNĂ CHINEZĂ. RELAȚIA SUA-CHINA. RELAȚIA TRIUNGHIULARĂ UE-SUA –CHINA

3.3 DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A RELAȚIILOR UE-CHINA

3.4 DISONANȚA STRATEGICĂ DINTRE EUROPA ȘI CHINA

CONCLUZII

REFERINȚE

REFERINȚE

1.Dent, Christopher Axa economică Eurasia : semnificația sa actuală și de perspectivă pentru Asia de Est, Jurnalul de Studii Asiatice (Aug 2001): 731

http://search.proquest.com/docview/230420067/fulltextPDF/1305951889F59254FE1/5?accountid=801

2.Yannis Hajidimitriou, Panos Mourdoukoutas, Noi oportunități în : criza economică oferă o a doua șansă companiilor din UE European Business Review, Vol. 99 Iss: 2, pag .68- 79

http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?issn=0955534X&volume=99&issue=2&articleid=869162&show=pdf

3. Smith, Michael ,Vichitsorasatra Natee Strategiile Uniunii Europene în Asia: Probleme de politică externă și relații internaționale

http://search.proquest.com/docview/324551417/fulltextPDF/1349DB3CB998E4AD85/51?accountid=8013

4. Christopher M. Dent, (1998) "Regionalism in : opportunities and threats for the European Union", European Business Review, Vol. 98 Iss: 4, pag 184 – 195 http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?issn=0955534X&volume=98&issue=4&articleid=869141&show=html#[anonimizat].png

5. falseMoeller, Joergen Oerstroem Relațiile ASEAN – Uniunea Europeană: obstacole șioportunități pag 465-482 http://search.proquest.com/docview/205221822/fulltext/1305975E69629919B95/28?accountid=8013

6. Vandoren, Paul"Integrarea economică regională în Asia de Sud-Est ".Jurnalul European 3, nr. 4 (Decembrie 2005) pag 517-37

http://www.springerlink.com/index/f315u4408425742x.pdf

7. Dent Christopher ASEM și " complexul Cenușăreasa " relațiile economice UE-Asia de Est, (Primăvara 2001) pag 25-52

http://search.proquest.com/docview/217691468/fulltext/1305951889F59254FE1/13?accountid=8013

8. Wolfgang Deckers ,Europa, SUA, trecut, prezent, viitor cine va beneficia de relația triunghiulară (Oct 2010) pag 25-43

,http://search.proquest.com/docview/822738848/fulltext/1307D6CF43E6C683C22/4?accountid=8013

9. Ting Wai , Relațiile UE-China în epoca Globalizării și a Regionalizării pag 205

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=7&hid=126&sid=09fb7f31-a90e-46ee-a02d-f3f045890248%40sessionmgr115

10.Jonathan Holslag Disonanța strategică dintre Europa și , Jurnalul chinez de politică internațională, Vol. 3, 2010, pag 327

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?sid=09fb7f31-a90e-46ee-a02d-f3f045890248%40sessionmgr115&vid=12&hid=9

11.Hirst, P. and Thompson, G. (1996). Globalization in Question, : Polity Press.

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=53&hid=107&sid=a0639806-9053-4437-b8e5-77fe20720d21%40sessionmgr115

12.Bobrow, D.B. (1999). " SUA și ASEM: de ce puterea nu latră," Pacific Review, vol. 12(1), pp. 103-128

http://web.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=14&hid=113&sid=a0639806-9053-4437-b8e5-77fe20720d21%40sessionmgr115

13.Yeo Lay Hwee,Asia and : The Development and Different Dimensions of ASEM. and : Routledge, 2003

http://web.ebscohost.com/ehost/detail?vid=67&hid=107&sid=a0639806-9053-4437-b8e577fe20720d21%40sessionmgr115&bdata=JnNpdGU9ZWhvc3QtbGl2ZQ%3d%3d#db=poh&AN=3166799

14. Al paisprezecelea summit China-UE, 2012/02/15 Întâlnirea președintelui Hu Jintao cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

http://www.fmprc.gov.cn/eng/wjdt/wshd/t906000.htm

15. http://www.aseansec.org/21057.htm

16. http://ec.europa.eu/external_relation /asem/asem_process/com94.htm

17.http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/ docs/pressData/en/gena/06776.EN9.htm

18.http://www.aseansec.org/18561.htm

19.http://www.aseansec.org/17592.htm>

20. http://ec.europa.eu /external_relation /human_rights/intro/index.htm

21.http://www.aseansec.org/&ei=dKvTtezLOLP4QTdtemdAQ&sa=X&oi=translate&ct=result&resnum=4&sqi=2&ved=0CEkQ7gEwAw&prev=/search%3Fq%3Dasean%2B2011%26hl%3Dro%26biw%3D1016%26bih%3D515%26prmd%3Dimvns

22. http://www.asean.org/22773.htm

23. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ,Avizul Comitetului Economic și Social European privind relațiile UE-Asia

http://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:7smSGuCRZLEJ:eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do%3Furi%3DOJ:C:2011:021:0021:0025:RO:PDF+ACORD+LIBER+SCHIMB+UE+ASEAN&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjKEXuC6D3-OIJRGgwvJj_q_Y–oCvanr7AzVIFIZnE4TguNmLzXO6199TjkoXcqKNmMixu2PhKBqsw3XbRJlQCUEThKZ0OJMo8IXUHPJ5rOt1MwO_0BjxdNxFWbZ6Zjaycx4lK&sig=AHIEtbTHhOZA5IaB3IYajhPBQf9TtDfZeQ

24.http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113471.pdf

25. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/external_trade/introduction

26. http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/regions/asean/

27. Comunicat de presa: primul suumit ASEAN – UE privind principalele activitati: Urmărirea oportunități și promovarea relațiilor bilaterale

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/regions/asean/