Aspecte Didactice In Receptarea Literaturii Populare

Capitolul III

ASPECTE DIDACTICE ÎN RECEPTAREA LITERATURII POPULARE

Școlile sunt atelierele în care se face lumina.

Jan Amos Komensky

Fără a fi, un prodigiu, un fenomen supranatural sau miraculos, educația este un instrument vital în perfecționarea dezvoltării personalității umane. Arta universală de a-i învăța pe toți de toate constă în introducerea metodică, sistematică, după anumite principii, a tinerilor în tainele cunoașterii, ale științei, bunelor moravuri și pietății.

Forma principală de realizare a educației este, în concepția lui Jan Amos Comenius, învățământul sau instrucția. Accepția marelui gânditor și pedagog este covârșitoare deoarece acesta este cel care a contribuit la întemeierea didacticii, a elaborat un plan de învățământ și programe școlare, pornind de la teoria cercurilor concentrice, fiind cel care a introdus sistemul vacanțelor, a folosit expresia de an școlar și a fixat data începerii cursurilor la 1 septembrie. Progresia în cercuri concentrice propusă de acesta presupune ca însușirea cunoștințelor să înceapă cu înțelegerea noțiunilor de bază, se trece apoi la judecarea informațiilor primite, iar, după realizarea unor exerciții aplicative, tânărul este capabil să emită idei și opinii personale. Același exeget considera că, pe lângă instrucție, un mijloc foarte important de manifestare a spiritului copilului, dar și o extensie a procesului de învățământ, este jocul. De asemenea, unul din principiile lui Quintilian, pe care și Comenius îl aplica, era cel al exemplificării. În acest sens, acesta afirma: lungă este calea prin reguli, scurtă și rodnică va fi prin exemple.

Experiența de viață și de muncă a generațiilor adulte, valorile culturale, morale, artistice, științifice, pe care trebuie să și le însușească generațiile tinere, constituie conținutul învățământului, adică ceea ce se însușește prin procesul de învățământ. Cu toate că instruirea și educarea se pot realiza și în afara procesului de învățământ prin muncă independentă, lectură, conferințe etc, cele mai sigure rezultate sunt acelea se obțin în urma activităților derulate sub îndrumarea cadrelor didactice.

Așadar, învățământul a fost și este considerat unul dintre factorii importanți ai dezvoltării social-economice, reprezentând un ansamblu de acțiuni exercitate în mod conștient și sistematic de către educatori asupra educaților într-un cadru instituțional organizat, în vederea formării acestora în conformitate cu cerințele idealului educațional.

Procesul de învățământ este forma cea mai sistematizată și raționalizată a exercitării influențelor educative. El presupune un cadru formal, cu actori ce își asumă rolurile în mod oficial și legal.

De aici rezultă o serie de trăsături specifice procesului de învățământ:

Suportă determinări socioculturale și prezintă o evoluție în timp;

Presupune o specializare a dimensiunii instructive (de transmitere a cunoștințelor) și formative (întărind sau reformând personalitatea, caracterul etc.);

Atribuie roluri bine precizate profesorilor și elevilor, chiar dacă acestea pot fi, secvențial și temporar, interșanjabile;

Funcționează pe baza binomului profesor-elev și are caracter bilateral (ambii parteneri trebuie implicați, altfel procesul nu are sens);

Generează cunoaștere și actualizează cunoașterea umană;

Constituie un sistem autoreglator și perfectibil în acord cu norme praxilogice și de eficiență acțională (elimină ceea ce este de prisos, se autoconstruiește pe măsură ce se desfășoară);

Este un proces unitar, cuplând transmiterea de cunoștințe (predarea) cu asimilarea acestora (învățarea) și cu validarea acestora (prin evaluare);

Generează autoînvățare, motivează și fortifică subiectul pentru a continua parcursul achizitiv în mod autonom.

Profesorul Dumitru Ivănuș identifică, de asemenea, patru particularități ale procesului de învățământ:

Caracterul informativ (instructiv): sub îndrumarea profesorilor, elevii descoperă realitatea obiectivă, cunoștințele fiind rezultatul acestei reflectări active în conștiința elevilor sub formă de imagini, noțiuni, principii, legi etc. Elevii observă, analizează, gândesc când sunt puși în contact cu obiectele și fenomenele. Cunoștințele noi se leagă de cele vechi, realizându-se sisteme de cunoștințe. Acestea se structurează sub formă de noțiuni, reguli, definiții, legi, teorii, ipoteze etc., sau sub formă de abilități intelectuale și practice.

Caracterul formativ (educativ): în cursul procesului de învățământ se realizează unitatea instrucției sau educația. Schimbările din învățământul actual au ca efect intensificarea caracterului formativ. Se urmărește dezvoltarea inteligenței și a creativității elevilor, însușirea de cunoștințe fundamentale operante, însușirea limbajelor de programare și de prelucrare a informației, dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii divergente, formarea deprinderilor intelectuale și a capacității de adaptare la schimbările sociale.

Caracterul bilateral: vizează colaborarea celor doi factori educativi, educatorul și educatul, fiecare având atribuții specifice. Profesorul are rolul de conducător al demersului didactic, iar elevul de participant activ la aceste acțiuni. Profesorul îi stimulează pe elevi, le solicită gândirea creatoare, transmite cunoștințe și formează caractere. Elevul trebuie să depună efort pentru a înțelege cunoștințele pe care să le poată folosi când are nevoie de ele. Astfel, profesorul organizează și îndrumă munca, iar elevii învață cum să se formeze necontenit.

Caracterul de autoreglare: schimbul de informații profesor-elev creează posibilitățile cercetării și reorganizării procesului de învățământ în scopul obținerii rezultatelor dorite. Aprecierea elevilor pe baza unor metode și norme bine definite are în vedere formularea judecăților de valoare asupra seriilor școlare, asupra eficienței muncii profesorilor, a planurilor și a programelor de învățământ, a metodelor pedagogice, pentru a preveni și înlătura eșecul școlar.

Procesul de învățământ trebuie raportat la suprasistemul în care se concretizează – sistemul de învățământ. Prin intermediul acestuia din urmă, se transmit sau se reformulează anumite comenzi și exigențe sociale, concretizate în obiective, și se prefigurează o serie de resurse indispensabile pentru funcționarea procesului: așezăminte școlare, corpul profesional, alte resurse materiale.

În ultimii ani, învățământul românesc a cunoscut o serie de transformări destinate să modernizeze conținutul și metodologia predării acestuia, conform cerințelor sociale ale vieții de a forma oameni capabili să satisfacă nevoile actuale și de perspectivă ale societății. Conținutul învățământului se constituie ca un ansamblu al cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor și atitudinilor pe care trebuie să le formeze elevii în procesul de învățământ. El este înregistrat în documentele școlare-planurile de învățământ, programele analitice- și detaliat prin manualele școlare.

În pedagogia modernă noțiunea de conținut al învățământului a fost înlocuită cu cea de curriculum al învățământului. Acesta cuprinde sistemul de valori, de deprinderi și abilități intelectuale, organizate pe trepte de școlarizare pe baza unor criterii științifice, psihologice și pedagogice, în scopul formării integrale, armonioase a personalității, în concordanță cu cerințele actuale și de perspectivă ale dezvoltării societății.

Actul oficial în care sunt precizate obiectele de învățământ pe care elevii trebuie să le studieze, succesiunea obiectelor de învățământ pe ani școlari, numărul de ore alocat fiecărei discipline, este planul de învățământ.

Documentul oficial în care sunt precizate cunoștințele, priceperile, deprinderile pe care elevii trebuie să le studieze la fiecare disciplină, pe ani școlari, pe capitole, subcapitole și teme, având indicat atât numărul de ore destinat predării, recapitulării, tezelor, dar și orelor rămase la dispoziția profesorului, este programa școlară. Programa de limba și literatura română pentru liceu, a cunoscut multe modificări, fiind descongestionată printr-o regândire a echilibrului dintre numărul de ore de predare-învățare, a orelor de compunere, a testărilor sumative, prin sistematizarea informațiilor.

În acest sens, programa școlară –element referențial în realizarea proiectării didactice- nu este privită ca tabla de materii a manualului sau ca element de restricționare a profesorului. Ea reprezintă un document reglator, fixând obiectivele ce urmează să fie atinse prin intermediul demersului didactic. Programa se citește pe orizontală, în următoarea succesiune:

Obiectiv ← obiective ← conținuturi ← activități

-cadru → de referință → → de învățare

Pe parcursul învățământului obligatoriu, inclusiv clasa a X-a, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba maternă, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare.

Potrivit planurilor-cadru de învățământ în vigoare, disciplinei limba și literatura română îi sunt alocate trei ore pe săptămână în trunchiul comun, la toate filierele, profilurile și specializările. Competențele generale specifice disciplinei Limba și literatura română, atât la clasa a IX-a, cât și la clasa a X-a, sunt aceleași:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în diferite situații de comunicare

Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare

Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare

Pe parcursul ciclului superior al liceului, prin disciplina limba și literatura română se urmărește consolidarea competențelor de comunicare ale elevilor, indispensabile în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională. O notă specifică acestui ciclu de școlaritate este dezvoltarea competenței culturale a elevilor, ceea ce implică un demers de contextualizare istorică și culturală a fenomenului literar.

De asemenea, prin studiul limbii și al literaturii române se urmăresc valori și atitudini care să contribuie la formarea unei personalități autonome a elevilor, capabile de discernământ și de spirit critic, apte să-și argumenteze propriile opțiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având conștiința propriei identități culturale și manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică

Programele pentru clasele a XI-a și a XII-a sunt unitare din punctul de vedere al competențelor generale, al setului de valori și atitudini urmărite pentru acest segment de școlaritate și al principiului de organizare al conținuturilor pe durata celor doi ani de studiu. Programa este structurată pe aceleași domenii de conținut incluse în programele pentru clasele a IX-a și a X-a: Limbă și comunicare și Literatură.

Finalitățile disciplinei se reflectă nemijlocit în competențele generale și în setul de valori și atitudini enunțate în prezenta programă, din care derivă întreaga structură curriculară: competențe specifice, conținuturi ale învățării, sugestii metodologice.

Continuitatea față de programele anterioare de limba și literatura română (pentru învățământ primar, gimnazial și ciclul inferior al liceului) este asigurată prin paradigma comunicativ-funcțională a disciplinei. Aceasta presupune studiul integrat al limbii, al comunicării și al literaturii în vederea consolidării competențelor de comunicare orală și scrisă și a deprinderilor de lectură (capacitatea de a înțelege și interpreta textele, de a fi un cititor competent și autonom, capacitatea de a înțelege dintr-o perspectivă personală viziunea despre lume, despre condiția umană sau despre artă exprimate în textele studiate).

Competențele generale specifice celor doi ani de studiu sunt:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare

Comprehensiunea și interpretarea textelor

Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare

Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare

În ceea ce privește valorile și atitudinile urmărite de noile cerințe, acestea sunt aceleași pe tot parcursul celor patru ani de studiu:

Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii

Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate

Formarea unor reprezentări culturale privind evoluția și valorile literaturii române

Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare și a încrederii în propriile abilități de comunicare

Abordarea flexibilă și tolerantă a opiniilor și a argumentelor celorlalți

Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba maternă și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural

Dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală

Prezent într-o proporție acceptabilă în programele și manualele ciclului primar și gimnazial, elementul folcloric parcurge trepte educaționale bine conturate și numai o lectură superficială, grăbită, ar putea duce la concluzia eronată că acest tip de literatură este simplu și lipsit de subtilități artistice, ori că procesul transfigurării lipsește.

Întrucât diversitatea de opinii existente în literatura de specialitate merge de la negarea, fie și prin ignorare sau marginalizare, a importanței studierii folclorului în liceu și până la teoretizarea excesivă a necesității studierii lui, fără a se interveni practic pentru aceasta, ne propune aducerea în discuție a conceptelor didactice-cheie utilizate sau utilizabile pentru studiul elementelor folclorice din operele lui Mihai Eminescu și Ion Creangă.

Educația pentru diversitate culturală se impune ca atitudine deschisă spre programe centrate pe conținut (de transformare curriculară) pe social (pentru șanse egale de reușită) și pe elev (ca relaționare și comportament în grup).

Educația pentru cunoașterea și aprecierea folclorului solicită pe lângă participarea activă, creatoare și un efort continuu de cultivare a propriilor valori, dar și a respectului față de valorile celui de lângă noi.

În pofida altor puncte de vedere, considerăm că locul elementului folcloric în manuale, programe și în clasă este un subiect departe de a fi epuizat, iar materialele deja publicate sau doar existente în arhive oferă posibilitatea unor ipoteze și interpretări noi.

Proiectarea activităților didactice: structuri deschise

Deși domeniul actual al didacticii limbii române, realizând o sinteză între tradiție și inovație, se caracterizează prin tratarea obiectivelor din perspectivă inter- și transdisciplinară, se constată decalajul dintre înnoirile aduse de manuale și rămânerea în urmă a cercetării didacticii cu caracter aplicativ, pe de altă parte. O explicație a acestui decalaj îl găsim în faptul că metodele și mijloacele didacticii nu se schimbă rapid și de aceea nici disciplina care le studiază nu poate avea o evoluție cu rezultate imediate: Vechile didactici se construiau, în general, pe dezvoltarea indirectă a competenței de comunicare prin strategii preponderent descriptive și analitice. Rolul noilor didactici, informate de pedagogii funcționale, este de a oferi strategii viabile pentru realizarea modelului comunicativ-funcțional.

Școala modernă încearcă să lege cele două trepte a ști să fii și a ști să devii prin valoarea modelului comunicativ de spațiu de acomodare cu școala lumii. Circumstanțele începutului de mileniu impun școlii o nouă paradigmă educațională, un nou curriculum care să introducă metode și tehnici concrete de prezentare a cunoștințelor într-o modalitate accesibilă elevilor.

Proiectarea activității didactice la limba și literatura română implică următoarele etape:

Lectura personalizată a programei

Planificarea calendaristică

Proiectarea secvențială a unităților de învățare

Proiectarea unei lecții

Planificarea calendaristică se realizează anual și semestrial și presupune asocierea într-un mod personalizat a elementelor programei cu alocarea de timp considerată optimă de către profesor pe parcursul unui an școlar, devenind astfel un instrument de interpretare personală care asigură un demers didactic în concordanță cu situația concretă din clasă.

Elementul generator al planificării calendaristice este unitatea de învățare. Aceasta reprezintă o structură de conținut grupată în funcție de finalitățile urmărite la nivelul procesului didactic propriu-zis.

Realizarea unei unități de învățare impune un demers didactic proiectat de fiecare profesor în parte, în care trebuie să ținem seama de următoarele aspecte:

Centrarea demersului didactic trebuie să se facă pe competențe și nu pe conținut;

Implicarea în proiectare a următorilor factori: competențe (de ce?), activități (cum?), resurse (cu ce?), și evaluare (cât?);

Identificarea resurselor, a tipurilor de activități, a modalităților și a secvențelor de evaluare precizate în timp.

În condițiile noului curriculum, lectura manualului nu mai este în mod obligatoriu liniară, programa trebuind parcursă de toți, dar pretându-se unei citiri personale și adaptate.

Ghidul metodologic al Editurii Aramis din 2002 recomandă următoarea rubricație pentru clasele liceale, în vederea realizării unei unități de învățare: Conținuturi (detalieri), Obiective de referință (pentru clasa a IX-a) și Competențe specifice vizate (pentru clasele X-XII), Activități de învățare, Resurse, Evaluare.

Deoarece cercetarea noastră urmărește identificarea elementelor folclorice în operele studiate în liceu ale lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, vom folosi în demersul nostru manualele pentru clasa a X-a și a XI-a, întrucât temele propuse sunt prevăzute în conținuturile din trunchiul comun în programele pentru clasele X-XI.

Profilul claselor este unul tehnologic, iar pe săptămână sunt alocate trei ore pentru disciplina de limba și literatura română. De reținut, este faptul, că aceste clase efectuează majoritatea stagiilor de pregătire practică în timpul anului școlar ceea ce reduce simțitor din timpul alocat predării.

Manualele utilizate în predarea la clasă au la clasa a X-a autori pe Marin Iancu, Ion Bălu, Rodica Lăzărescu, de la Editura Corint, iar la clasa a XI-a autorii sunt Adrian Costache, Florin Ioniță, M. N. Lascăr, Adrian Săvoiu, Editura Art Grup Editorial. Pentru eficientizarea lecțiilor , dar și pentru diversificarea sarcinilor de lucru am folosit la clasa a X-a și manualul de le Grupul Editorial Art acolo unde textele erau similare cu manualul de la clasă.Textele supuse atenței noastre se regăsesc în maualele noastre la unitatea de învățare Textul narativ. Basmul cult. Nuvela (Anexa A) și unitatea de învățare Textul poetic. Creativitate și ideal (Anexa B) în manualul pentru clasa a X-a și la unitatea de învățare Perioada modernă. Romantismul la clasa a XI-a (Anexa C).

Obiectivele cercetǎrii noastre vizeazǎ componentele actului didactic tripartit: proiectare – predare – evaluare, conferind studiului caracterul unei didactici speciale, capabile sǎ punǎ în valoare interactivitatea profesor-elev. Încercǎm sǎ rǎspundem astfel competențelor avute în vedere de o adevǎratǎ lecție de creativitate, lecția de literaturǎ: stimularea gândirii autonome, reflexive, abordarea flexibilǎ a opiniilor, folosirea unor modalitǎți diverse de înțelegere și de interpretare a textului literar.

Începem, așadar, cu semnificația termenului lecție care provine din latinescul lectio și este derivat din legere, care înseamnă a citi cu glas tare un manuscris important, a audia, a lectura, a medita. Lecția reprezintă un demers didactic unitar care derivă simultan prin centrarea acesteia către o serie de obiective specifice, către un anumit specific al conținutului care trebuie transmis, către modalitatea principală de interacțiune a actorilor, către temporalitatea rezervată acțiunilor, către instrumentaliazarea adecvată cu mijloace de învățământ.

Însă în literatura de specialitate întâlnim numeroase definiții ale lecției. Amintim aici și pe cea lansată de M. Ionescu și I. Radu, conform cărora lecția este o unitate didactică fundamentală, o formă a procesului de învățământ prin intermediul căreia o cantitate de informații este percepută și asimilată activ de elevi, într-un timp determinat, pe calea unei activități intenționale, sistematice, cu autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o modificare în sensul formării dorite.

Nu putem ignora nici punctul de vedere al specialistului I. Cerghit, care consideră lecția o unitate didactică centrată pe obiective, așadar, implicând conținuturi didactice și strategii de desfășurare și evaluare bine determinate.

Același I. Cerghit propune un model tridimensional al variabilelor lecției, identificând:

Dimensiunea funcțională – orice lecție presupune un scop și obiective bine determinate.

Dimensiunea structurală – orice lecție angajează resurse umane, materiale și de conținut, presupunând selectarea unor metode, mijloace de învățământ, realizându-se într-un timp determinat și într-un mediu pedagogic.

Dimensiunea operațională, vizând desfășurarea lecției cu strategii și procese specifice și evaluarea, cu funcție de optimizare.

Lecția ca entitate didactică de bază, presupune o punere în scenă a unor evenimente ce interrelaționează și se potențează reciproc, trebuind, în același timp, să respecte o anumită ordine.

De asemenea, specialiștii consideră lecția fie tradițională, fie modernă, în funcție de variantele structurale alese. Terminologia momentelor lecției este la rândul ei variată, pornind de la viziunea didactică ce stă la bază: clasică sau radical-modernă.

Punctul slab al lecției tradiționale, care este structurată pe verigi herbartiene, ar fi accentul pe expunere. Se pornește de la ideea că elevii au capacități egale de învățare și nu se oferă posibilități maxime pentru stimularea gândirii elevilor pentru antrenarea în munca independentă, așadar, nerealizându-se conexiunea inversă. Credem, însă, că și lecția tradițională poate oferi condiții pentru activizarea elevilor, dacă este scoasă din rutina datorată atitudinii formaliste a cadrelor didactice, care vor înțelege dezideratele învățământului activ.

Prezentăm, în continuare, organizarea lecției moderne, clădită pe evenimentele procesului învățării și propuse de Gagné și Briggs:

Captarea atenției elevilor prin stârnirea intereselor acestora.

Informarea cu privire la obiectivele de atins.

Reactualizarea și performarea unor capacități formate anterior.

Prezentarea elementelor de conținut specifice.

Dirijarea învățării.

Obținerea performanței

Asigurarea feedback-ului.

Evaluarea performanțelor obținute

Consolidarea retenției și a capacității de transfer.

Variabilele procesului de instruire determină variante ale acestui tip de bază pentru fiecare categorie/tip de lecție:

Lecția mixtă;

Lecția de comunicare/însușire de noi cunoștințe;

Lecția de fixare și sistematizare;

Lecția de verificare și apreciere a rezultatelor școlare.

LECȚIA MIXTĂ este tipul cel mai întâlnit în practica educativă și vizează realizarea mai multor sarcini didactice: comunicare, sistematizare, fixare, verificare. Structura relativă a unei astfel de lecții este următoarea:

moment organizatoric;

verificarea cunoștințelor însușite: temă, cunoștințe, deprinderi, priceperi dobândite de elevi;

pregătirea elevilor pentru receptarea de noi cunoștințe cu ajutorul unei conversații introductive sau prin prezentarea unei situații problemă;

precizarea titlului și a obiectivelor; comunicarea/însușirea noilor cunoștințe prin folosirea unor strategii adaptate conținuturilor și a unor mijloace eficiente de învățământ;

fixarea și sistematizarea conținuturilor predate prin repetare și exerciții aplicative;

explicații pentru continuarea învățării acasă și pentru realizarea temei.

Propunem, în continuare, un tip de lecție mixt, aplicat la clasa a X-a, având ca temă Povestea lui Harap-Alb:

Clasa: a X-a, profil tehnic

Titlul lecției: Povestea lui Harap –Alb, de Ion Creangă

Tipul lecției: mixtă

Scopul lecției:

însușirea cunoștințelor referitoare la basmul cult;

consolidarea deprinderilor și priceperilor de analiză literară a unei opere epice;

descoperirea unor noi valențe ale prozei lui Ion Creangă pe baza basmului Povestea lui Harap –Alb

cultivarea interesului pentru lectură la elevi.

Obiective operaționale:

cognitive:

O1 – să argumenteze de ce Povestea lui Harap -Alb este un basm cult;

O2 – să prezinte subiectul basmului;

O3 – să precizeze tema basmului;

O4 – să argumenteze de ce basmul acesta este considerat un veritabil Bildungsroman al epicii noastre;

O5 – să cunoască principalele trăsături ale personajelor;

O6 – să cunoască semnificațiile mitice și simbolice ale textului;

O7 – să cunoască elemente ale oralității stilului;

O8 – să identifice particularitățile fantasticului în basmul cult;

O9 – să compare textul lui Ion Creangă cu alte texte din literatura universală – Gargantua și Pantagruel de François Rabelais

afective:

O10 – să manifeste interes pentru lectura operelor literare

Strategia didactică:

Metode și procedee: povestirea, explicația, conversația, problematizarea

Mijloace de învățământ: manualul, volume de critică literară, volumul cu basmul cult

Forme de organizare: frontală, individuală

Material bibliografic:

Jean Boutiere, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, Iași, 1976

George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), București, 1964

Ovidiu Bîrlea, Poveștile lui Creangă, București, 1967

Momentul organizatoric: Se asigură condițiile unei bune desfășurări a lecției, se notează elevii.

Verificarea temei pentru acasă: Tema se verifică prin sondaj

Verificarea cunoștințelor anterioare și captarea atenției:

Prin verificare orală elevii sunt solicitați să prezinte definiția și caracteristicile basmului precum și autorii de basme din literatura română: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Precizarea titlului și a obiectivelor:

Se anunță titlul lecției și obiectivele lecției, se notează la tablă și pe caiete.

Comunicarea noilor cunoștințe/dirijarea învățării:

Elevii prezintă date despre viața și activitatea literară a lui Ion Creangă pe baza fișelor de lectură. Profesorul cere elevilor să integreze basmul cult Povestea lui Harap Alb în opera scriitorului și să prezinte subiectul acestuia respectând momentele unei opere epice: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, deznodământul.

Profesorul cere elevilor să precizeze funcțiile basmului și să le identifice pe acelea care se potrivesc basmului Povestea lui Harap Alb.

Pornind de la începutul basmului, profesorul stabilește împreună cu elevii semnificațiile simbolice ale acestuia argumentând de ce este considerat un bildungsroman. Prin întrebări, profesorul stimulează elevii să-și exprime propriile păreri despre basmul cult Povestea lui Harap Alb. Sunt reținute opiniile lor critice și corecte.

Elevii punctează aspectele esențiale ale basmului:

Absența comunicării și a cunoașterii interumane

Calitățile dobândite de personajul principal

Necesara confruntare cu forțele Răului

Vocația prieteniei și a întrajutorării

Pornind de la teza cercetătorului Vasile Lovinescu Creangă și Creanga de aur, profesorul stabilește împreună cu elevii semnificațiile mitice ale Poveștii lui Harap Alb:

Semnificația numelor personajelor

Lumea basmelor văzută ca o lume primordială căzută în haos

Harap Alb – Renovator Mundi, răscumpărător al unei epoci urgisite

În continuare, profesorul cere elevilor să vorbească despre particularitățile fantasticului la Ion Creangă. Elevii observă, pe baza unor exemple date, că fantasticul este umanizat, putând fi localizat geografic și istoric.

Se face o comparație între personajele basmului și personajele romanului autobiografic Amintiri din copilărie în ceea ce privește psihologia, comportamentul și limbajul (Nică-Harap Alb). Profesorul le vorbește elevilor despre metafora drumului prezentă și în Prostia omenească, Fata babei și fata moșului, etc.

Obținerea performanței și asigurarea feed-back-ului:

Pornind de la text, profesorul cere elevilor să stabilească elemente ale oralității stilului

– prezența interjecțiilor

– prezența verbelor imitative

– regionalismele (fonetice, lexicale, gramaticale)

– prezența proverbelor și a zicătorilor

Profesorul menționează că Ion Creangă vorbește în pilde și cele mai multe zicale le rostesc eroii mai în vârstă care au mai multă cunoaștere de oameni și de viață: craiul, calul.

Elevii rețin că Ion Creangă este, contrar celor ce s-au spus despre el în biografia sa, un autor cult.

În final, pe baza lecturilor suplimentare și a fișelor de lectură, elevii fac o comparație cu opera lui François Rabelais, Gargantua și Pantagruel.

Tema pentru acasă: Elaborați o compoziție în care să-l prezentați peHarap-Alb în toată complexitatea însușirilor sale care îl fac un erou al unui roman de formare spirituală cu subiect fabulos.

Tot o lecție mixtă am abordat și la clasa a XI-a, însă de data aceasta structura a fost total diferită, am folosit modelul propus de Alina Pamfil, și anume Evocare – Configurare a sensului – Reflecție. Acest model a fost realizat de J.L. Meredith și K.S. Steele în 1997 și înscrie noile conținuturi în sfera cunoștințelor pe care elevii le știu deja, conferind un loc mult mai important reflecției asupra problemelor asimilate.

Clasa: a XI-a A

Disciplina: Limba și literatura română

Unitatea de învățare: Perioada modernă; Curente culturale/literare în secolul al XIX-lea – începutul Secolului al XX-lea; Romantismul

Subiectul: Luceafărul de Mihai Eminescu – poem epic, liric și dramatic

Tipul lecției: lecție mixtă

Competență generală: Situarea Luceafărului în contextul creației eminesciene

Competențe specifice:

identificarea și explicarea relațiilor dintre opera Luceafărul și curentul romantic;

folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală;

utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare a eseului structurat;

Obiective operaționale:

Elevii vor fi capabili:

să prezinte succint temele și motivele operei;

să identifice elementele epice, lirice și dramatice existente în text;

să selecteze din text versuri reprezentative pentru genurile literare;

să încadreze textul în Romantism;

să redacteze un eseu structurat în care să demonstreze caracterul romantic al operei;

Forme de organizare: frontală, pe grupe și individuală;

Metode didactice: conversația, lectura, exercițiul, expunerea, lucrul cu textul;

Mijloace de învățământ: manualul, fișe, volume de versuri, flipchart;

Bibliografie:

George Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, București, 1981;

Valeriu Neștian, Metodica predării textului literar în liceu, EDP, București, 1982;

Constantin Parfene, Literatura în școală, EDP, București, 1977.

EVOCAREA

Organizarea clasei;

Se actualizează cunoștințele referitoare la teme și motive de factură romantică și elemente de structură și compoziție existente în Luceafărul de Mihai Eminescu.

II. REALIZAREA SENSULUI

Se anunță tema și obiectivele lecției: Luceafărul de Mihai Eminescu – poem epic, liric și dramatic;

Se actualizează trăsăturile genurilor literare.

Elevii sunt împărțiți în trei grupe, fiecare grupă având câte o sarcină de lucru:

Grupa I: Identificați elementele epice existente în Luceafărul de Mihai Eminescu și exemplificați-le prin versuri reprezentative.

Grupa II: Identificați elementele lirice existente în Luceafărul de Mihai Eminescu și exemplificați-le prin versuri reprezentative.

Grupa III: Identificați elementele dramatice existente în Luceafărul de Mihai Eminescu și exemplificați-le prin versuri reprezentative.

Au ca timp de lucru 15-20 de minute, după care fiecare grupă, printr-un reprezentant, prezintă informațiile, făcând referire la secvențe poetice reprezentative.

Sistematizarea și fixarea informațiilor se face de către profesor printr-o fișă de structurare a conținuturilor.

Se concluzionează, astfel, că Luceafărul de Mihai Eminescu este un poem în care elementele epice,lirice și dramatice se îmbină, dominanta fiind lirică. Astfel, lirismul susținut de meditația filosofică și expresivitatea limbajului este turnat în schema epică a basmului și are elemente dramatice: secvențele realizate prin dialog și dramatismul sentimentelor.

III. REFLECȚIA

Reflecția se realizează prin discuții clarificatoare privind caracterul romantic al operei studiate, accentuând ideea că amestecul genurilor literare reprezintă un element esențial în acest sens.

Se dă tema pentru acasă.

Realizați un eseu structurat în care să demonstrați caracterul romantic al operei Luceafărul de Mihai Eminescu, având în vedere următoarele repere:teme și motive romantice; elemente de compoziție (antiteza, alternarea planurilor cosmic și terestru, cele două ipostaze ale cunoașterii: geniul și omul comun); imaginarul poetic; amestecul genurilor și al speciilor literare;

2. LECȚIA DE COMUNICARE/ÎNSUȘIRE DE CUNOȘTINȚE are co obiectiv didactic fundamental însușirea cunoștințelor, tinzând către o structură monostadială. Cele mai cunoscute variante ale acestui tip de lecție sunt: lecția introductivă, lecția prelegere, lecția seminar, lecția programată.

Iată, spre exemplificare, un astfel de tip de lecție:

Disciplina: Limba și literatura română

Titlul lecției: Trăsăturile basmului cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Tipul lecției: de comunicare și de însușire de noi cunoștințe

Competențe generale:

Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată

Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.

Obiective operaționale:

Cognitive

Să definească basmul, ca specie a genului epic

Să analizeze textul și să deducă etapele specifice basmului

să selecteze fragmentele din text care precizează timpul și spațiul acțiunii

să reproducă succint conținutul textului

să numească personajele basmului studiat

să identifice formulele specifice basmului

să identifice trăsăturile basmului

Afective

să manifeste interes față de literatură

Strategii didactice:

principii didactice: principiul participării active a elevilor, principiul conexiunii inverse

metode și procedee: expunerea, conversația euristică, explicația, demonstrația, observația, gândiți/lucrați pe grupe/comunicați, eseul de 5 minute, fișa de lucru;

forme de organizare a activității instructive: frontală, individuală, pe perechi/grupe

resurse materiale: tabla, creta colorată, fișe de lucru

Metode de evaluare: evaluare continuă pe parcursul lecției

Momentul organizatoric (4 min)

Salutul, notarea absențelor, verificarea condițiilor necesare desfășurării lecției, verificarea temei pentru acasă

Captarea atenției (5 min)

Elevii primesc o fișă (anexa 1) pe care sunt întrebări ce verifică lectura basmului Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.

Precizarea titlului și a obiectivelor (2 min)

Se anunță și se scrie pe tablă data și titlul lecției: Basmul cult. Se precizează obiectivele lecției. Elevii notează data și titlul lecției în caiete și ascultă cu atenție.

Dirijarea învățării (35 min)

Profesorul pune întrebări elevilor în legătură cu experiența lor anterioară legată de basme și povești: Ce alte basme ați mai citit? Ce v-a plăcut la ele? Ce nu v-a plăcut? De ce credeți că ne plac basmele? Aveți un personaj preferat?Care credeți că este diferența dintre un basm popular și un basm cult?

Profesorul împarte elevilor o fișă (anexa 2) care conține citate prin care se vor stabili trăsăturile basmului. Profesorul roagă elevii pe rând să citească fiecare citat și împreună cu clasa să identifice câte o trăsătură.

Profesorul împarte clasa pe grupe de câte 4/5 elevi. Acesta le cere să răspundă la întrebarea: Ce am învățat din basmul Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă și putem pune în practică în viața de zi cu zi?

Asigurarea feedback-ului (2 min)

Feedback-ul se va realiza printr-o scurtă discuție legată de basm bazată pe întrebări și răspunsuri.

Elevii răspund la întrebări și își exprimă opinia.

Încheierea lecției (2 min)

Tema pentru acasă: Realizați un eseu cu titlul: Valori morale în basm – binele învinge întotdeauna! Elevii notează tema și rețin indicațiile profesorului. Salutul.

3. LECȚIA DE FORMARE DE PRICEPERI ȘI DEPRINDERI este specifică unor domenii diverse de activitate, iar, în ceea ce ne privește, este potrivită în lecțiile de analiză literară a textelor. Structura unui astfel de tip de lecție este orientativă și păstrează în general aceleași etape ca și la lecțiile anterioare. Prezentăm, mai jos, un proiect didactic în care vom urmări formarea deprinderilor de analiză a unui text liric, aparținând lui Mihai Eminescu.

Clasa: a X-a

Disciplina: Limba și literatura română

Subiectul lecției: Poezia iubirii și a naturii -Dorința de Mihai Eminescu

Tipul lecției: lecție de formare de priceperi și deprinderi

Obiective operaționale:

Cognitive:

să realizeze conexiuni între poeziile eminesciene studiate;

să integreze opera literară în curentul literar romantic;

să citească expresiv textul;

să identifice sentimentul dominant al poeziei;

să explice titlul poeziei;

să înțeleagă sensul figurat al unor cuvinte și expresii;

să identifice componentele structurale și expresive specifice, folosindu-se de concepte de teoria literaturii.

Afective:

să trăiască emoțional sentimentul iubirii pe care-l degajă atmosfera din textul poetic;

Strategia didactică:

Metode și procedee:

lectura expresivă a poeziei, conversația euristică, lucrul cu manualul, comentariul de text, lectura selectivă.

Forme de organizare a activității elevilor:

activitatea frontală îmbinată cu activitatea pe grupe

Resurse:

capacitățile receptive ale elevilor, fișele de lucru ale elevilor;

textul poetic Dorința de Mihai Eminescu;

cunoștințele anterioare ale elevilor.

Materiale didactice:

Marin Iancu, Ion Balu, Rodica Lăzarescu, Limba și literatura română, manual pentru clasa a X-a, Editura Corint, București, 2004;

Fișele de lucru ale elevilor pentru activitatea pe grupe;

Tabla.

Bibliografie:

George Călinescu: Opera lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, București, 1970

Ioana Em. Petrescu: Eminescu-Modele cosmologice și viziune poetică, Editura Paralela 45, Brașov, 2002

Ion Negoițescu: Poezia lui Eminescu, Editura Paralela 45, Brașov, 2000

Dimitrie Popovici: Studii literare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988

Desfășurarea activității:

Organizarea clasei: absențe, pregătirea pentru lecție. 2min.

1. Actualizarea celor invatate anterior in scopul stabilirii unor idei ancora: 3min.

Discuții frontale cu elevii referitoare la lecturile anterioare din poezia lui Mihai Eminescu și la temele și motivele creației eminesciene, urmărindu-se evidențierea profilului spiritual al ultimului poet romantic european.

2. Captarea atenției elevilor pentru secvența didactică următoare: 5min.

Elevii sunt atentionați cu privire la încadrarea poeziei ce urmează a fi studiată, Dorința, în creația eminesciană, dar și în contextul literaturii române și universale. Poezia are ca temă iubirea, temă recurentă în programul literar al romantismului.

Sunt prezentate câteva trăsături ale poeziei iubirii și naturii, accentuându-se ideea existenței a două etape distincte în evoluția poeziei erotice (prima etapă-1870-1889-dominată de starea de visare, de aspirație spre fericire, și a doua etapă-1880-1883-dominată de scepticismul provocat de neîmplinirea visului de iubire).

3. Enunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale. 2min.

4. Receptarea treptată a textului, dirijarea acestui proces: 20 min.

a) Conversația de orientare pentru semnalarea unor elemente necesare receptării textului:

Elevii vor citi expresiv poezia, și vor fi dirijati apoi de profesor, spre a descoperi singuri argumente în favoarea demonstrării că poezia în cauză este o poezie de factură romantică:

prezentarea datelor generale referitoare la publicarea acestei poezii;

argumentarea apartenenței la un anumit gen și specie literară: liric, mic poem pastoral în genul idilei clasice;

identificarea marilor teme reprezentate în textul poetic studiat: iubirea și natura;

prezentarea semnificației titlului: Dorința;

motive literare romantice existente în această poezie: codrul, izvorul, floarea de tei, visul, etc

evidențierea structurii poeziei: poezia are o organizare lineară, fiind o succesiune de cinci tablouri, fiecare reprezentând o secvență distinctă a ceremonialului erotic: chemarea, așteptarea, întâlnirea, jocul gesturilor erotice, apoi somnul și visul în acord cu elementele naturii.

Aceste elemente vor fi scrise în caiete numai după ce vor fi descoperite de elevi.

Prin activitatea frontală, elevii sunt solicitați să explice și să comenteze expresiile poetice și să identifice felul procedeelor figurative. Activitatea se desfășoară ca dialog continuu între profesor și elevi și chiar între elevi, în caiete înregistrându-se ideile esențiale.

b) Receptarea estetică treptată:

– prezentarea cadrului în care eul liric își cheamă iubita: un cadru care deține funcția unui spațiu mitic, paradisiac și protector;

– prezența altor motive fundamentale în idilele eminesciene: izvorul și teiul, elemente ce întregesc imaginarul romantic;

– chemarea din prima strofă trădează dorința din titlu: este o chemare erotică ce se realizează în sânul naturii paradisiace;

– în strofa a doua, verbele de mișcare creează impresia realizării unui ritual al intimității – fapt observat și în strofele următoare;

– după determinarea spațiului privilegiat al iubirii se stabilește timpul ideal pentru desfășurarea scenariului erotic-cel al visului- vom visa un vis ferice;

– ultima strofă marchează împlinirea supremă a comuniunii umanului cu planul cosmic;

– armonia cuplului paradisiac se integrează armoniei universale prin alunecarea în planul visului;

– cuplul regăsește unitatea paradisiacă alături de teiul – arbore sacru, adevarată axă a lumii care reunește toate nivelurile cosmice;

– versificația: ritmul este trohaic, specific literaturii populare, iar măsura este de 7-8 silabe ;

– poezia are o naturalețe a exprimării cu totul excepțională, poetul nu abuzează de figurile de stil.

5. Evaluarea formativă: 13min.

Se dă ca activitate pe perechi rezolvarea unor fișe de lucru prin intermediul cărora se surprind o serie de semnificații cu un caracter general.

Apoi elevii sunt solicitați să-și expună opiniile.

Profesorul dirijează discuția, implicându-se în formularea răspunsurilor, pentru a se ajunge la reținerea ideii esențiale a poeziei.

6. Asigurarea retenției și a transferului: 5min.

Analiza unui citat care face referire la prezentarea naturii ca spațiu protector pentru toate gesturile îndrăgostiților, manual-pag. 122.

Tema pentru acasă: Argumentează, într-un eseu, caracterul romantic al poeziei Dorința de Mihai Eminescu.

4. LECȚIA DE FIXARE ȘI SISTEMATIZARE vizează consolidarea cunoștințelor însușite, dar și aprofundarea și completarea unor lacune. Se realizează prin recapitulare, iar condiția de bază a eficientizării unui astfel de tip de lecție constă în redimensionarea conținuturilor în jurul unor idei cu valoare relevantă. În acest mod elevii vor fi capabili să realizeze conexiuni care să ofere explicații complete și complexe.

În funcție de conținutul supus sistematizării, identificăm câteva variante posibile de astfel de lecții: lecția de repetare curentă, lecția de recapitulare pe baza unui plan dat, lecția de sinteză.

Disciplina: Limba și literatura română

Tema lecției: Luceafărul de Mihai Eminescu

Tipul lecției: de consolidare și sistematizare a cunoștințelor

Obiective operaționale:

să prezinte cadrul natural romantic în care are loc întâlnirea dintre Luceafăr și fata de împărat;

să descrie cele două ipostaze ale Luceafărului;

să realizeze o comparație între tabloul cosmogonic din Scrisoarea I și imaginile asemănătoare din Luceafărul;

să analizeze fragmente din poemul studiat;

să demonstreze că Luceafărul este un poem romantic;

să argumenteze refuzul fetei de împărat de a-l urma pe Hyperion în lumea lui;

să identifice elementele celor trei genuri literare care se îmbină în text (liric, epic și dramatic);

Obiective afective:

să manifeste interes pentru tema abordată prin participarea activă la lecție;

să manifeste interes pentru lucrul în echipă;

Strategii didactice:

Metode: conversația, explicația, exercițiul, analiza literară, lucrul în echipă, metoda cubului

Mijloace: citate din critica literară, fișele de lucru în echipă, calculatorul, video-proiectorul, materialele realizate în power-point, manualul.

Bibliografie:

Limba și literatura română, manualul pentru clasa a XI-a, Editura Art

Limba și literatura română, manualul pentru clasa a XI-a, Editura Corint, coord. Eugen Simion

Ioan Nicola- Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

Desfășurarea lecției:

Moment organizatoric

Elevii vor intra în clasă, se vor așeza la locurile stabilite și își vor pregăti materialele necesare desfășurării optime a activității. Voi face prezența și voi nota elevii absenți.

Captarea atenției

Se va realiza cu ajutorul unui citat din critica literară și le voi cere elevilor să-și exprime propria părere în legătură cu cele afirmate: Luceafărul este considerat creația cea mai înaltă a poeziei eminesciene și a poeziei românești, în general. În el se regăsesc aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice și toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind într-un fel și testamentul lui poetic, acela care lămurește posterității chipul în care și-a conceput propriul lui destin. (Tudor Vianu)

Precizare: Criticul consideră că personajele poemului sunt măști lirice ale poetului; astfel, eul liric se proiectează în diverse ipostaze lirice: Hyperion – geniul; tendința de a atinge absolutul; Cătălin – ipostaza umană; Demiurgul – aspirația spre universalitate; Cătălina – muritorul care aspiră spre absolut.

Anunțarea temei și a obiectivelor

Voi anunța tema și voi scrie titlul lecției pe tablă. Voi enumera obiectivele propuse.

Dirijarea învățării

Voi începe prin a prezenta elevilor metoda cubului. Cele 6 fețe ale cubului conțin câte o sarcină: descrie, compară, analizează, asociază, aplică și argumentează. Fiecare echipă va rezolva cerințele propuse pe fiecare față a cubului. Ei vor primi, de asemenea, fișe de lucru cu exercițiile propuse.

Timpul de lucru este de 10 minute, după care, un reprezentant al fiecărei grupe va prezenta în maxim 2 minute concluziile la care a ajuns echipa. În timp ce elevii vor lucra, pe fundal se va auzi poemul recitat de un actor.

Asigurarea feedback-ului

Una dintre trăsăturile romantismului este îmbinarea genurilor și speciilor literare. De aceea vom încerca să demonstrăm că Luceafărul este un poem în care se împletesc elementele lirice cu cele epice și dramatice. Elevii vor avea la dispoziție principalele trăsături ale genurilor literare:

Genul liric:

-autorul își exprimă gândurile, ideile, sentimentele în mod direct, prin intermediul eului liric;

-forma versificată – elemente de prozodie;

-utilizarea imaginilor artistice și a figurilor de stil;

– specii ale genului (ex.): poemul, idila, elegia, meditația

– filozofică, pastelul.

Genul epic:

– autorul își exprimă gândurile, ideile, sentimentele în mod

– indirect, prin intermediul personajelor și al acțiunii;

-relatarea se poate realiza la persoana I sau a III-a;

-modul de expunere predominant este narațiunea;

-întâmplările povestite se constituie în momente ale subiectului;

Genul dramatic:

-operele destinate reprezentării scenice;

-ideile și sentimentele autorului sunt transmise în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor;

-modul de expunere predominant este dialogul;

-textul este organizat în acte, scene și tablouri;

-autorul se implică doar pentru a da indicațiile scenice;

-conflictul este dramatic și presupune posibilitatea unei rezolvări. Când rezolvarea nu există, dramatismul se transformă în tragic.

6. Evaluarea

Elevii vor fi notați la sfârșitul orei, ținând cont și de contribuția lor la lecțiile anterioare.

5. LECȚIA DE VERIFICARE ȘI APRECIERE A REZULTATELOR ȘCOLARE urmărește constatarea nivelului de pregătire al elevilor, dar și actalizarea și încadrarea cunoștințelor în noi cadre de referință ți semnificare, cu consecințe importante asupra viitoarelor trasee de învățare. Variantele lecției de verificare și apreciere se stabilesc în funcție de metoda sau modul de realizare a evaluării: lecția de evaluare orală, lecția de evaluare prin lucrări scrise, lecția de evaluare prin lucrări practice, lecția de evaluare cu ajutorul programelor computerizate . Exemplificăm, în continuare, modalitățile prin care se verifică însușirea cunoștințelor, privind sursele folclorice care stau la baza textului eminescian, precum și asemănările și deosebirile cu basmul lui Kunisch, principalele interpretări ale poemului, temele și motivele etc.

Clasa: a XI-a

Disciplina: Limba și literatura română

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Manual: Editura Art

Unitatea de învățare: Romantismul

Text suport: Luceafărul de Mihai Eminescu

Tipul lecției: verificare și apreciere a cunoștințelor

Obiective operaționale:

să enunțe sursele folclorice care stau la baza textului eminescian;

să identifice asemănările și deosebirile dintre basmul folosit ca sursă de inspirație și poemul eminescian;

să precizeze formele în care sunt asimilate elemente din diferite mitologii;

să justifice originalitatea poemului eminescian prin raportare la surse;

să precizeze principalele interpretări ale poemului;

să argumenteze apartenența ca gen a poemului (liric, epic,dramatic),

să precizeze care sunt temele si motivele întâlnite în poem;

să explice în ce consta sintagma scuturarea podoabelor (T.Vianu);

să identifice elemente de originalitate a rimei eminesciene;

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Resurse procedurale: explicația; conversația

Resurse materiale: test de evaluare;

Forme de organizare: individuală; frontală

Forme de evaluare: test de progres;

Resurse oficiale: Programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a XI-a; Planificările anuale și calendaristice.

Resurse temporale: 50min;

Momentul organizatoric

Salutul, verificarea prezenței elevilor, scurtă conversație.

Evocarea

Verificarea informațiilor receptate în orele anterioare: apariția poemului, sursele de inspirație, structură, elemente de prozodie, comentarea tablourilor I – IV, apartenența la gen, teme și motive în poem

Constituirea sensului

ETAPA EVALUĂRII SCRISE: Fișă de evaluare – Luceafărul

Prezintă structura compozițională a poemului. 5p

Enumeră cinci teme și motive romantice prezente în poem. 5p

Relevă sensurile cuvântului noroc în fiecare din următoarele secvențe: 15p

Ei Cătălin, acu-i acu/ Ca să-ți încerci norocul. ………………………

Pătrunde-n codru și în gând,/ Norocu-mi luminează! ……………………..

Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece…………………………………………

Identifică polii antitezei pe care este construită partea a III-a a poemului. 5p

Numește ipostazele în care apare Luceafărul în prima parte a poemului. 5p

Precizează cui aparțin replicile din versurile: 5p

Străin la vorbă și la port/ Lucești fără de viață/ Căci eu sunt vie, tu ești mort/ Și ochiul tău mă-ngheață. ………………………………………………..

Dar cum ai vrea să mă cobor?/ Au nu-nțelegi tu oare/ Cum că eu sunt nemuritor/ Iar tu ești muritoare?…………………………………………………

Explică diferența dintre tonul interogativ și cel enunțiativ al celor două intervenții. 10 p

Citește cu atenție următorul text:

– Ce-ți pasă ție, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul ? / / Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece.

a) Explică metafora chip de lut, având în vedere portretul inițial al fetei. 10 p

b) Stabilește diferența dintre cercul vostru strâmt și lumea mea. 10 p

c) Comentează sensul particular pe care poetul a vrut să-l transmită prin versul: Norocul vă petrece. 10 p

e) Explică semnificația cuvântului rece. 10 p

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii

Timp de lucru: 30 de minute

Se acordă 10 puncte din oficiu

4. Etapa Reflecției

Poezia este o capodoperă a lirismului eminescian, care valorifică surse folclorice, filozofice, mitologice și autobiografice.

Se observă simetria poemului și structura antitetică a poemului (terestru-cosmic; uman-fantastic)

Se observă faptul că poemul este o sinteză de teme și motive romantice, o sinteză de categorii lirice după cum afirmă Tudor Vianu.

Cu acest ultim tip de lecție încheiem călătoria în spațiul proiectării didactice nu fără a observa că tipologia lecției rămâne deschisă și permisivă la noi ipostaze și asocieri. Fără doar și poate, clasificarea și specificitatea fiecărui tip de lecție nu constituie un șablon, o rețetă universal-valabilă, dată pentru totdeauna. Aceste tipologii nu constituie decât puncte de plecare pentru generarea de noi modalități ce nu pot fi totdeauna descrise sau anticipate în explorările de ordin teoretic.

Așadar, în esență, etapele învățării sunt aceleași, se schimbă doar rolul și structura acestora, în funcție de obiectivul fundamental urmărit. Important este ca în conceperea și desfășurarea lecțiilor să fie înlăturată schema uniformă și rigidă, iar lecția trebuie înțeleasă ca un dialog permanent între profesor și elevi, subordonat, însă, obiectivelor generale și specifice vizate de procesul de învățământ și care vor fi operaționalizate la nivelul colectivului de elevi.

Credem că practica educativă, însăși, poate sugera sau induce noi modalități de structurare a evenimentelor, de prefigurare a priorităților unei lecții, iar totul depinde de personalitatea profesorului de literatură, de originalitatea lui metodică, de talentul său pedagogic, în general, de creativitatea sa didactică.

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE

Încet dar sigur, didactica trece de la expunere la oferire de modele, coboară în clasă, se sincronizează cu tendințe educative ale sistemelor occidentale, asigură tranziției și sistemului educativ un caracter permanent. Să nu uităm însă că elevii, plictisiți de reproducere și frustrați de producere, devin niște indivizi pragmatici, capabili să emită păreri și opinii pertinente și să-și susțină un punct de vedere, urmărindu-și scopurile, construind texte și discursuri, dar în același timp, aceștia nedeținând conștiința valorilor perene.

Care sunt mijloacele și mai ales ce modalități de valorificare didactică se pot găsi în domeniul folclorului literar, mai ales când segmentul de cercetare este redus pentru a fi aprofundat de cele mai multe ori doar la eposul popular?

Este întrebarea de bază la care ne propunem să găsim răspunsuri în continuarea periplului nostru științific, urmărind realizările actuale ale studierii didactice în ceea ce privește identificarea elementelor folclorice din operele celor doi mari clasici ai literaturii române.

Cercetarea noastră pornește de la raționamentul că: În folclor, pedagogul poate sesiza două aspecte educaționale care pot fi studiate deopotrivă: un aspect episistemic (concepția educațională folclorică) și unul axiologic (valențele educative ale folclorului).

Structură sau sistem de semne care urmărește un scop estetic precis, textul folcloric a fost folosit mai mult ca pretext, ca dovadă în demonstrații psihologice, istorice, mitologice, antropologice, etc.

Numeroasele prejudecăți despre folclor sunt legate în primul rând de necunoașterea reală a noțiunii. Unii îl consideră dispărut sau pe cale de a se pierde, alții cred că dintotdeauna a stat în atenția cercetătorilor. Vârsta conștiinței folclorice abia dacă a trecut de două secole în lume, iar la noi chiar mai puțin. De la formarea limbii noastre până la primele scrieri literare în românește, timp de un mileniu, creațiile populare au reprezentat modalitatea esențială de expresie artistică. Folclorul literar va continua să existe în paralel cu evoluția literaturii cărturărești, ba mai mult, unele creații au cunoscut o dezvoltare deplină abia după apariția literaturii scrise: marile realizări ale eposului folcloric vin din secolele al XVI-lea – al XIX-lea. Există încă opere folclorice remarcabile departe de a fi cunoscute, altele, ale căror semnificații mitice sau simbolice n-au fost pe deplin descifrate.

Între acestea, povestea rămâne cea mai importantă născocire, cel mai puternic instrument de învățare și de educație, un model de organizare a informațiilor și a mesajului. Ea reactualizează elemente și structuri naturale prin readucerea emoției și trăirii active a evenimentelor în care este implicat elevul în spațiul școlar. Este un text inițiatico-educativ, care implică participanții afectiv și imaginativ, prin caracterul său interactiv.