Aspecte de Proiectare Si Realizare Didactica

ARGUMENT

'Joaca nu este un lux,joaca este o necesitate" K.R JANISON

Bazele personalitatii copilului se contureaza inca de la varsta prescolara,varsta care schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter.

In evolutia ontogenetica a omului,jocul este asociat mai mult copilariei,dar ar fi de retinut ca un adult care nu s-a jucat in copilarie este frustrat toata viata.Consider ca nimic nu "fura"mai mult din activitatea umana,din formarea personalitatii decat lipsa jocului in copilarie.

Gradinita este o trecere noua spre viata ce influenteaza formarea personalitatii copilului.Principala activitate educativa a copilului in gradinita este jocul.'Nici o alta activitate nu are atata rasunet in sufletul copilului ca jocul"(John Locke).De-a lungul timpului s-a remarcat ca acesta este principala nevoie a copilului de dezvoltare,de relaxare,de echilibru si bucurie.Fiecare copil are personalitatea sa individuala si se manifesta unic si personal.

Factorii sociali,educatia si cultura pun bazele dezvoltarii personalitatii copilului,acestia regasindu-se la prescolari in activitatea zilnica de la gradinita.

Fiind educatoare mi-am ales mi-am ales aceasta tema("Mijloace ludice ale formarii si dezvoltarii personalitatii la prescolari") deoarece am observat ca fiecare activitate organizata si desfasurata cu copiii trebuie sa fie o reusita,sa aduca de fiecare data lucruri noi si interesante pentru cei ce invata,astfel ca,fiecare personalitate sa cunoasca modificari si transformari pozitive.

Educatoarea nu este doar cadru didactic,ci este cea care ii ajuta,ii indeamna pe copii in toti pasii lor.Ea este cea care stie cat de mult poate sa oboseasca sau nu copilul intr-o activitate de invatare,asa incat, gaseste momentul oportun pentru a intruduce in activitate momente de elaxare,in care copilul sa se simta in largul lui fara constrangeri,dar cu toate astea sa continue invatarea.

Sunt copii care nu au posibilitatea de a se juca cu alti copii de aceeasi varsta.Cauza poate fi aceea ca nu sunt obisnuiti sau ca nu au cu cine sa se joace.Putem spune ca acesti copii raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii deoarece jocul contribuie la dezvoltarea si imbogatirea cunostintelor despre viata,duce la intelegerea unor situatii mai complicate,capacitatea de concentrare este mai mare,modalitatea de a rezolva situaii-problema este mai eficienta;intr-un cuvant dezvolta si creativitatea.

Unele jocuri sunt mai simple,altele mai complicate.Copilul are preferinte pentru joc in functie de capacitatea de intelegere si actiune,dar si in functie de etapa dezvoltarii psihice a sa.De multe ori,copilul mic tinde sa se joace la jocurile celor mari,cu toate ca sunt situatii cand acest lucru nu-i reuseste,dar avand o personalitate puternica depune eforturi in a reusi.Astfel remarcam ca jocul aduce beneficii unui copil din punct de vedere fizic;creeaza deprinderi pentru lucrul in echipa,provoaca o stare de bine oferindu-i posibilitatea de a se integra mult mai repede.Jocul are roluri importante atat pe termen scurt,cat si pe termen lung.Acesta este important pentru dezvoltarea sanatoasa a corpului si a creierului.Copiii care se joaca mult isi dezvolta mai usor logica,empatia,increderea in ei si in ceilalti;este locul unde gasesc rezolvari la conflicte,experimenteaza noi moduri de a fi,afla cine sunt ei si cine sunt ceilalti.Cu ajutorul jocului isi dezvolta constant personalitatea.

In activitatea didactica din gradinita am incercat mereu sa folosesc diferite moduri de a ne juca,cel mai des folosit se regaseste jocul didactic.Acesta indeplineste roluri atat in domeniul instructivcat si in cel formativ-educativ.Astfel,in plan instructiv,jocul didactic favorizaza asimilarea de cunostinte,priceperi,deprinderi,tehnici si operatii de lucru cu informatiile acumulate.Prin intermediul jocului,copilului nu i se dezvolta doar gandirea,memoria,imaginatia,limbajul,ci si sfera afectiv-emotionala,punandu-l in situatia de confruntare cu sine si cu ceilalti;luandu-si astfel in stapanire propriul Eu.

Privit din perspectiva formativ-educativa,jocul didactic contribuie la formarea si perfectionarea trasaturilor de personalitate.Reprezinta o cale de acces pentru cunoasterea comportamentelor umane,implicit a personalitatii.

I.ASPECTE PSIHO-SOMATICE ALE DEZVOLTARII LA VARSTA PRESCOLARA

Caracterizare generală.

Prescolaritatea sau perioada de dezvoltare între 3-6/7ani are un aport aparte in dezvoltarea psihica si relationala. Motorul dezvoltării psihice îl constituie adâncirea contradicțiilor între solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului. Dacă antepreșcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective,preșcolaritatea o putem numi perioada descoperirii realității fizice.Pentru a-si atinge scopurile ,copilul trebuie sa descopere realitatea de care trebuie sa tina seama,precum si de respectarea unor reguli. Astfel, atitudinile subiective asupra lumii vor fi înlocuite cu atitudini realiste și obiective. De asemenea,se va distinge ca ceva de sine stătător, realitatea umană.In aceasta perioada ,persoanele,îndeosebi tatăl, încep să prinda contur din ce in ce mai clar ,sa se detaseze ca personaj important.Adultii isi diversifica rolurile fata de copil:il indruma ,informeaza,controleaza,dirijeaza,creeaza momente tensionate,frustrante,dar si de destindere,fapt ce il face pe copil sa invete din experienta adultului. Tot acum copilul isi îmbogățește limbajul, gândirea devine coerentă, clară și se eliberează în oarecare măsură de dominanta afectivă. Incepe sa se contureze conștiința de sine și mai ales conștiința morală. Copilul devine mai deschis la însușirea unor reguli și norme comportamentale, ceea ce duce la disciplinarea conduitelor.Intalnim trei substadii ale preșcolarității:

Preșcolarul mic: 3-4 ani;

Preșcolarul mijlociu: 4-5 ani;

Preșcolarul mare: 5-6/7 ani

La acesta varsta ,putem spune ca principalele coordonate ale dezvoltării psihice sunt reprezentate de: dezvoltarea proceselor de cunoaștere (treapta senzorială și treapta logică). dezvoltarea limbajului; dezvoltarea afectivității și a activității voluntare; dezvoltarea motricității; educarea și formarea personalității

(psihopedagogie si teoria si metodologia jocului didactic numar tematic)

1.1. Dezvoltarea proceselor de cunoaștere

Nivelul senzorial al cunoașterii.

La vârsta preșcolară asistăm la o mare extensie a spațiului de mișcare a copilului, cu cucerirea "exteriorului locuinței", locului sau străzii din fața casei, interiorului și exteriorului grădiniței etc. În această situație, trebuința de cunoaștere a copilului este foarte intensă. În perioada preșcolară se dezvoltă sensibilitatea tuturor analizatorilor. Între cunoașterea tactil-chinestezică și vizuală se stabilesc legături importante. Obiecte altădată văzute, pot fi identificate prin tact și însușiri reflectate prin pipăit (moliciunea, asperitatea) și invers. Spre vârstade 6 ani, se dezvoltă în mod evident auzul fonematic, cel muzical. De la această vârstă, copilul identifică obiectele după sunetul produs.Sensibilitatea gustativă și odorifică se dezvoltă și ele. Percepțiile de timp și spațiu se dezvoltă la copilul preșcolar în strânsă legătură cu limbajul. De pildă, percepția de spațiu se leagă de înțelegerea cuvintelor: alături, jos, sus,înalt, scund, mic, mare, dreapta, stânga, aproape, departe, peste, aici etc.Percepția de timp se dezvoltă în legătură cu înțelegerea cuvintelor: acum,atunci, imediat după, înainte de, în același timp, repede, încet, după-amiaza,seara. Se dezvoltă și experiența așteptării. Cea mai importantă dezvoltare a percepției la copilul preșcolar constă în trecerea acestuia la observație.

Nivelul logic

Dezvoltarea imaginației. Jocul cu rol creează copilului posibilitatea reproducerii întregii game a trăirilor afective, cu întreținerea și dezvoltarea imaginației. Un fenomen specific imaginației la vârsta preșcolară este fabulația sau falsa minciună. Copilul amestecă realitatea cu intențiile și cu dorințele sale. Imaginația copilului preșcolar se oglindește în desen:

La 3 ani desenează incoerent;

La 4 ani desenează liniar cu forme contur tip;

La 5-6 ani păstrează formele clișeu, dar îmbogățește desenul cu multe detalii.

Dezvoltarea atenției. Atenția se menține 5-7 minute la preșcolarul mic,20-25 minute la preșcolarul mijlociu, 45-50 minute la preșcolarul mare.

Dezvoltarea memoriei. Memoria preșcolarului prezintă următoarele caracteristici:

– Este predominant mecanică, textuală și involuntară;

– Prezintă un caracter difuz – nediferențiat;

-Are un caracter nesistematic – incoerent;

– Are caracter intuitiv – concret: preșcolarul reține mai bine materialul însoțit de imagini plastice;

-Prezintă un caracter afectogen: copilul reține obiecte, fenomene,persoane care l-au emoționat pozitiv sau negativ.

Datorită dezvoltării vorbirii și a sistematicii și dinamicii corticale, memoria preșcolarului înregistrează progrese importante. Se configurează și funcția socială a memoriei prin întipărirea și reproducerea modalităților fundamentalede conduită (mai frecvent, ale părinților).

Dezvoltarea gândirii.

Gândirea preșcolarului este intuitivă preoperatorie.Este o gândire preconceptuală sau cvasiconceptuală. Ea operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, dar nici noțiuni generale.Când copilul pronunță cuvântul "tată", nu se referă la persoana tatălui din familia sa, nici la noțiunea abstractă de paternitate. Prin acest cuvânt el are în vedere atât persoana puternică de lângă mama sa, cât și toții oamenii care întrun fel sau altul seamănă cu tatăl său. Totuși, preșcolarul este capabil de a sesiza configurația ansamblului. El nu poate însă să așeze 6 jetoane albastre sub 6 jetoane roșii la vârsta de 4 ani, fiind preocupat doar de lungimea șirului.La 6 ani reușește să sesizeze corespondența dintre cele 2 șiruri, adică numărul de jetoane. Gândirea preconceptuală a preșcolarului este egocentrică și magică. Copilul nu distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală. Copilul se consideră a fi în centrul universului și gândirea sa este animistă. El atribuie lucrurilor propriile sale calități și însușiri. Îl vede pe adult ca pe un magician, îi recunoaște forța. De aici rezultă slăbiciunea psihismului său. Pentru a se dezvolta, el trebuie să iasă din egocentrismul său. Prin renunțarea treptată la propria-i subiectivitate, copilul va trece la o analiză mai obiectivă a realității. Copilul face însă confuzii între parte și întreg și combină însușirile obiectelor încât acestea își pierd identitatea proprie. Alături de noțiuni empirice încep să se contureze operații ale gândirii. La vârsta preșcolarității există o perioadă preoperatorie. Lipsesc noțiunile de conservare,greutate, volum. Până la 7 ani persistă gândirea intuitivă (predomină acțiunile executate mental), preșcolaritatea este o perioadă de organizare și pregătire a dezvoltării gândirii operatorii.

Dezvoltarea limbajului este strâns legată de evoluția gândirii. Extinderea raporturilor copilului cu realitatea înconjurătoare se răsfrânge direct asupra limbajului său. Se dezvoltă cantitativ. Vocabularul activ al copilului cuprinde la 4 ani 1600-2000 cuvinte, la 5 ani 3000, iar la 6 ani 3500. Totodată, se dezvoltă foarte mult pronunția, structura gramaticală, se trece de la vorbirea situativă la cea contextuală, se extinde vocabularul, iar expresivitatea limbajului se caracterizează prin sporirea caracterului explicit al vorbirii și transformarea unei părți a comunicării nonverbale în comunicare verbală. Tot în această perioadă apar și defectele de vorbire care se împart în două categorii:

Funcționale (fiziologice) doar până la vârsta de 5 ani. Ele se datorează dezvoltării insuficiente a auzului fonematic sau a rezonatorilor verbali ori a imitației cuiva cu vorbire defectuoasă.Caracteristice acestei categorii sunt sigmatismul și rotacismul;

Patologice: disfonii, mutism, logofobie, afonie (vorbire în șoaptă),disfrazie(formare de propozitii dezorganizate).

Dezvoltarea afectivității și activității voluntare. Una dintre sursele cele mai evidente ale restructurării afectivității o reprezintă contradicția între trebuința de autonomie a preșcolarului și interdicțiile adultului față de el. Viațaafectivă a preșcolarului suportă modificări de natură cantitativă (creste numărul stărilor și dispozițiilor afective), cât și calitativă (se îmbogățesc și

diversifică formele existente, apar altele noi). Adultul și relația cu el rămânpentru copil elementele esențiale ale dezvoltării afectivității sale. Semn al dezvoltării afectivității în această perioadă sunt: reticențele emotive, emoții mai profunde, dispoziții afective persistente, stări emotive complexe (mândrie,vinovăție, sindromul bomboanei amare – tristețe la primirea unei recompensenemeritate), emoții și sentimente superioare (intelectuale, social-morale,estetice). În condiții adecvate se dezvoltă la preșcolar voința, în direcția creșterii capacității de stăpânire de sine, a ierarhizării motivelor activității.Tulburări de voință se pot constata în ceea ce privește momentul deliberării(impulsivitate), luarea unei hotărâri (pripeală) și acțiunea (lipsa perseverenței).

Dezvoltarea motricității. Și la această vârstă, una dintre nevoile fundamentale ale preșcolarului este nevoia de mișcare. Preșcolarul întreprinde tot felul de acțiuni: imită adulții, subliniază cuvintele prin gesturi, exprimă stările emoționale prin mimică. Mișcările bruște, necoordonate sunt înlocuite cu mișcări fine, armonioase. Mișcările copilului preșcolar sunt delicate,diferențiate, expresive, cu încărcătură afectivă și semantică. La 6 ani grația mișcărilor se estompează în favoarea forței. S-a demonstrat experimental că îngrădirea acțiunii cu obiectul se asociază cu sărăcirea cunoașterii lui.Acționând cu obiectul, copilul își extinde și îmbogățește cunoașterea. Pe măsura consolidării conduitelor motorii, preșcolarul se detașează de mediu, se individualizează.

1.2. Formarea și educarea personalității

Spre deosebire de anteprescolaritatea,(care este perioada debutului personalitatii),prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii.

Copilul va incepe sa se detaseze de campul perceptiv,sa prezinte o mai mare organizare si stabilitate a comportamentelor.La aceasta varsta apar modificari la nivelul factorilor stimulatori ai activitatii.La copiii mici acesti factori sunt de natura biologica,legaturile dintre ei sunt stabilite din afara,de catre adult in cursul desfasurarii comportamentului,ele nu sunt inca ierarhizate.De aceea ,anteprescolarul prezinta comportamente contradictorii.

La prescolar ,locul motivelor biologice este luat treptat de motivele si trebuintele sociale.Comportamentele vor deveni unitare,coerente.Asadar,ierarhizarea si stabilirea motivelor constituie conditia esentiala a formarii personalitatii prescolarului,in lipsa lor,copilul regresand spre comportamente reactive..

Cele mai importante achizitii la nivelul personalitatii prescolarului sunt:formarea constiintei morale,socializarea conduitei,si extensia ”eului”.

1.2.1.Formarea constiintei morale

Constiinta morala este strans legata de imaginea de sine.Copilul isi formeaza imaginea de sine prin preluarea ei de la parinti:atitudinile,exigentele,interdictiile parintilor.Constiinta morala a prescolarilor include unele elemente psihice cum ar fi:reprezentarile,notiunile si judecatile morale care se formeaza treptat.

Specifice pentru constiinta morala a prescolarului sunt:

-judecati morale cu caracter intuitiv;

-coditii morale pozitive mai apropiate decat cele negative;

-conditiile morale ale altora mai apreciate decat ale personale;

-aprecieri morale formate in bun-rau sau alb-negru;

-normele morale mai afective decat cele rationale;

Piaget considera ca exista un paralelism intre constituirea constiintei logice si constiintei morale.

Relatiile de cooperare ,bazate pe respect ,pe reciprocitate sunt superioare conduitelor constrangatoare,care promoveaza respectul unilateral,supunerea neconditionata la norma.Prima genereaza independenta spiritului,autonomia morala,cealalta supunere,dogmatism intelectual si egoism moral naiv.

Constiinta morala autentica va fi o achizitie mult mai tarzie a adolescentului.

1.2.2.Socializarea conduitei

Conduita se socializeaza intr-un context social,relational.Prescolarul din gradinita,dar si cel ramas in familie,intra in relatii cu altii mai mari decat el,sau cu cei de o seama cu ei,traieste noi experienta sociale,experimenteaza direct un numar mare de conduite interrelationale.

In aceste conditii,el este fortat sa faca salturi de la existenta solitara,la cea colectiva.Evolutia sociabilitatii poate fi cel mai bine pusa in evidenta prin modul in care prescolarii realizeaza perceptia altora.Pe la 3 ani,altul poate fi conceput ca o amenintare,ca pe cineva care il poate deranja ,care ii poate lua jucariile.De aici,certurile si conflictele intre copii.La 4 ani,celalalt poate deveni obiect de identitate ,de aici si dorinta de a actiona ca celalalt uitand de propriile sale activitati.Putin mai tarziu apare dorinta de a intrece o alta persoana.Abia,la 5 ani un ”altul”este perceput ca partener egal de activitate,dorintele acestuia fiind luate in considerare.

Cooperarea este insa slab conturata la prescolar,confuza,abia in stadiul urmator devenind mai clar nuantata.Se formeaza si unele trasaturi de caracter.Factorul care le genereaza il constituie modul de solutionare a contradictiilor.

Socializarea conduitelor copiilor ,aparitia unor trasaturi de caracter are loc in contextul jocului si al activitatilor obligatorii,cand relatiile interpersonale si cele de grup sunt principale modalitati de relationare.La diversi autori intalnim doua forme de socialitate a prescolarilor:

-sociabilitatea(adaptarea sociala)-se refera la posibilitatile generale ale copiilor de a face fata dificultatilor si cerintelor din ambianta sociala ,latura pasiva a conduitelor sociale.

-capacitatea sociala-concretizata in autonomie,initiativa,putina de a face ceva(a telefona,a multumi,a proteja copii mai mici)

Educarea sociabilitatii se face prin incredintarea unor sarcini si responsabilitati sociale ,prin antrenarea copiilor in jocuri si activitati colective sau prin recompensarea lor pozitiva.

1.2.3.Extensia ”eului”

Psihologul american G.W.Allport,care a studiat procesul elaborarii ontogenetice a ”eului„,arata ca pana la 3 ani copilul parcurge trei mari etape:

-simtul eului corporal(bazat pe sesizarea de catre copil a diferitelor parti ale corpului sau si configurat cu precadere in situatiile de boala ,de durere).

-simtul unei identitati de sine continue(care se dezvolta odata cu aparitia limbajului ,a folosirii propriului nume,a unor obiecte de imbracaminte ce apartin copilului).

-respectul fata de sine si mandria(caracterizat prin dorinta copilului de a indeplini singur o serie de actiuni,fapt care il ajuta sa se simta autonom si separat de altii)

Chiar daca anteprescolarul face progrese,el nu reuseste sa se separe de mediul sau ,este demonstrat de ”depersonalizarea„lui,„de pierderea identitatii de sine„,constatabile in joc,cand el se simte a fi ”un obiect”,„un animal”,„o alta persoana”.

La varsta prescolaritatii,toate aceste procese se perfectioneaza,astfel ca simtul corporal devine mai fin,separarea de altii capata consistenta.La acesta varsta ,Allport mai adauga inca doua aspecte importante legate de personalitatea copilului:extensia eului(simtul proprietatii) si imaginea eului(inceput rudimentar de constiinta).

II.Specificul educational al formarii si dezvoltarii personalitatii prescolarilor.

2.1)Jocul-activitate educativa fundamentala

Jocul este modalitatea naturală prin care copiii exprimă ceea ce gândesc, ceea ce trăiesc sau simt la un moment dat; este metoda pe care majoritatea copiilor o folosesc pentru a înțelege lumea, pentru a înțelege trecutul și a se pregăti pentru viitor. Jocul este limbajul universal al copilăriei, atât al celor care întâmpină dificultăți, cât și al celor cărora dezvoltarea e armonioasă. Originea jocului este pentru copil decalajul dintre cerințele mediului extern și posibilitatea copilului de a le face față, decalaj ce se rezolvă prin activitatea ludică în care trebuința copilului de a acționa asupra realului se îmbină cu formarea și dezvoltarea procedeelor de acțiune.(google.ro)

La întrebările “de ce se joacă copilul?” sau “ce rol îndeplinește joculîn viața copilului?”, răspunsurile au fost diferite în funcție de concepția lor filozofică. Astfel, unii pedagogi și psihologi l-au considerat o activitate instructivă .(St. Hall), alții,un mijloc de a consuma surplusul de energie(Spencer, Schiller), iar alții, ca un un exercițiu pregătitor pentru viața de adult (K.Gross). Răspunsul adecvat la aceste întrebări pornește în explicarea jocului pornind de la trăsăturile psihologice ale copilului. Copilul este ființă foarte activă și acest activism are o explicație de natură fiziologică; neastâmpărul propriu copilului este determinat de predominarea relativă a proceselor excitative asupra celor inhibitive, de slaba dezvoltare a formelor condiționate de inhibiție.

“Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără r âsetele și jocurile sale”, spune Eduard Clapared în Psihologia copilului și pedagogia experimentală.

Pentru copil, jocul este, în esență, o modalitate de investigație și cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare, un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare și independență, un mijloc de comunicare. Copilul se implica în joc total. El își antrenează spontan și voluntar în joc toate posibilitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare de sine și de formare a eu-lui. Dincolo de acestea, pentru copil, jocul este o sursa de placere,deoarece el presupune eliberarea de realitatea constrângătoare și libertatea de reflectare și transformare în manieră personală a acesteia. Jocul începe și se încheie, el este limitat în timp și spațiu, ceea ce conferă celui implicat, copilului, un sentiment de securitate. La copii jocul este o realitate permanentă. Copilul se joacă cea mai mare parte a timpului și pe măsura creșterii și dezvoltării sale, jocul devine totmai complex și mai divers, influențând și subordonând toate celelalte acțiuni de viață, interese și preocupări. Ceea ce caracterizează jocul sub aspectul conținutului său nu este flexibilitatea, rigiditatea ci, mai degrabă, valabilitatea. Pentru copil jocul apare ca o disponibilitate, o activitate lipsită de utilitate practică, deci gratuită.Exersarea disponibilităților ludice, pentru copil, prezintă un interes vital.

Din perspectivă pedagogică, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o modalitate pedagogică – terapeutic, având astfel o varietate de semnificații de natura constructivă. Prezentate sintetic, acestea subsumează o serie de funcții care sunt complementare cu cele ale fenomenului educațional în ansamblu.

♦ Funcția adaptivă ce se manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea eu-lui la realitate. În joc copilul preșcolar transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic si social reusind astfel sa interiorizeze realitatea și să se adapteze la un nivel primar cerințelor acesteia.

De parcursul vârstei copilăriei mijlocii se poate observa o creștere a capacității copilului de a transpune rapid și concret în joc elemente ale realității: roluri, conduite, acțiuni, obiecte, și de a prelucra și reflecta cu o mare profunzime aspecte mai ample ale mediului înconjurător.

Un eveniment precum construcția uni magazin modern, a unui aeroport, a unei șosele, etc. influențează din primul moment conduita copiilor.

Ei își atribuie niște roluri de ”director”,” sef de șantier “,” constructori”, pe o arie relativ largă, țin sub observație “evenimentul” și îl “construiesc”, înnumeroase variante, trecându-l în repertoriul de joc, unde poate să dureze chiar mai mult timp după ce a dispărut calificativul de “eveniment”.

Dacă la începutul vârstei preșcolare, trăirile realității prin joc sunt totale, în sensul în care copilul nu distinge între situația reala și cea imaginară,pe măsură ce copilul devine conștient de propria lui persoana și de modelul pe care îl imită, cele două planuri ale realității și ficțiunii se delimitează. Aceasta însemnând că implicarea jocului ce transpune impresii reale este mai

superficială. În joc copiii își modelează activ admirațiile, am putea spune că real,aici în joc, ei intră deplin în stăpânirea unor scheme de acțiune și raportare.

Aceasta înseamnă și un început de constituire a eu-lui. Jocurile colective la preșcolari favorizează discriminarea eu-tu-el. Acțiunile sunt coordonate între parteneri conform unor reguli prestabilite.

Preșcolarii învață să-și stăpânească tendințele ce contrazicmomentul jocului, să-și subordoneze motivele pe baza altora superioare și sunt conștienți de propriile dorințe pe care le obiectivează prin scopuri.

Jucându-se preșcolarul experimentează roluri ce se suprapun cu propriul eu și se exersează pe el însuși ca agent activ și nu doar reactiv al mediului, fapt ce îi va asigura treptat adaptarea și înțelegerea lumii reale.

♦ Funcția formativă. –Jocul preșcolarului este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoționale, psihomotorii și de modelare a personalității.

Cunoașterea prin experiența directă, pe care o asigură jocul,presupune implicarea calităților perceptive, a abilităților de reacție, acapacităților de raționare, și a posibilităților de comunicare, ce sunt exersate și îmbogățite în plan cantitativ și calitativ. Jucându-se cu diferite obiecte, materiale, în special cu jucării,copilului i se dezvoltă senzațiile și percepțiile vitale, tactil-kinestezice,auditive. Copii vor percepe mai bine forma, culoarea, mărimea, greutatea,

distanța, etc. În multe jocuri, copilul este pus în situația de a desena, construi sauconfecționa diferite obiecte. Aceste jocuri sunt precedate de acțiuni(desfășurate tot sub formă de joc) de analiză și sinteză a însușirilor obiectivelor în mod direct, nemijlocit. Pe această cale se vor dezvolta reprezentările. Fără ele, copiii n-ar putea construi nimic în cadrul jocului.

Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea lui de a descoperi, de a învăța. Prin joc copilul se aventurează în necunoscut, încearcă să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi,cate ob iecte diferite poate modela din plastilină (lut) testând astfel și materialul de joc și pe sine.

În fața problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a-și exersa capacitatea de analiză a posibilităților de rezolvare și de punere în practică a soluțiilor optime.

Jocul stimulează fantezia, (jocurile de rol), imaginația reproductivă și creatoare este un mijloc de dezvoltare a flexibilității și spontaneității. Jocul presupune relaționarea copilului cu obiectele și partenerii de joc, uneori această relaționare având un caracter competitiv.

Prin joc se dezvoltă personalitatea preșcolarului/școlarului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverselor contradicții:

-între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;

– între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;

-între imitație și inițiativă;

– între repetiție și variabilitate;

– între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;

– între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;

– între operarea cu obiectele reale și efectuarea de acțiuni simbolice;

– între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

Prin joc se stimulează la preșcolari/școlari procesele afectiv –motivaționale și atitudinale în sensul îmbogățirii trăirilor afective, a dobândirii capacității de stăpânire a emoțiilor.

♦ Funcția informativă. Prin intermediul jocului, preșcolarul achiziționează informații, noțiuni, concepte necesare înțelegerii lumii reale.

Investigând realități fizice diverse, copilul manipulează, ordonează,clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile diverselor lucruri. În același timp el dobândește cunoștințe despre greutate duritate, înălțime,familii de obiecte.

♦ Funcția de socializare- presupune exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigențelor vieții sociale.

Jocul oferă preșcolarilor / școlarilor ocazii numeroase de explorare a unor concepte precum cel de libertate, implicat în multe din activitățile ludice. Un aspect important al socializării prin joc este tendința preșcolarului / școlarului de a-și apăra și afirma individualitatea, alături de nevoia de a se integra social.

♦ Funcția de relevare a psihicului-copilul transpune în joc trăiri, sentimente,intenții neîmplinite în real, atitudini. Activitatea psihică a preșcolarilor se caracterizează printr-o pronunțată emotivitate: percepția, memoria, atențiasunt orientate încă spre aspectul exterior, atractiv, al lucrurilor.

Caracterul și conținutul jocului este dat de o serie de factori deinfluența dintre care cei mai importanți sunt:

– Nivelul dezvoltării intelectuale, sociale, și de control a conștiinței de sine și de altul. Aceste variabile influențează modul de alegere a principalelor elemente ale jocului: subiectul, scopul, rolurile, și regulile gradul de interacțiune cu ceilalți în timpul jocului, măsura în care copilul face diferența dintre ficțiune și realitatea în joc.

– Experiența de viață a preșcolarului și impresiile oferite de mediul ambiant.

– Modelul relațiilor sociale dintre adulți, care este preluat și ilustrat în joc.

– Mediul, echipamentele și contextul în care are loc jocul. Preșcolarul are nevoie de asigurarea de către educatoare a câtorva condițiile gate de timpul pentru activitatea ludică, spațiul și echipamentul necesar, un mediu stimulant, cât și atitudinea pozitivă educatorului față de activitatea de joc.

Vârsta preșcolară este o perioadă de evoluție dramatică a conduitei ludice, deoarece acum are loc o diversificare și aprofundare a categoriilor de joc abordate, care nu se mai regăsește în nici o altă perioadă de vârstă. Direcția de evoluție a activităților ludice la preșcolari sunt:

– Diversitatea formelor de joc;

– Evoluția elementelor structurale ale jocului și modificarea structurii jocului în ansamblu prin apariția de noi elemente: subiectul, scopul, regulile, rolurile;

-Evoluția comportamentului de relaționare pe parcursul activității ludice;

– Evoluția capacităților copilului de a disocia între planul real și cel imaginar pe parcursul jocului.

Voi analiza în continuare evoluția activității ludice pe perioada preșcolară luând drept criterii natura principalelor elemente ale jocului: relaționarea, scopul, subiectul, regulile, rolurile și atitudinea față de jucărie.

2.2.Caracteristicile activității ludice la 3-4 ani

Angajarea copilului în jocul solitar, observativ și chiar paralel când acesta se joacă singur în apropierea altor copii și deși au jucării asemănătoare nu interacționează în joc;

– Copilul nu-și propune un scop al jocului. Conduitele de joc își găsesc împlinirile în ele însele.

– Sursa de selecție a temelor fiind mediul familial și al grădiniței, copiii reflectă impresiile puternice pe care le-a dobândit în aceste medii de viață. Temele reflectă acțiuni izolate (ex: leagănă păpușa, merg cu mașina etc.) copilul prezentând acțiuni între care nu se creează o legătură firească.

– Jocuri cu roluri nu este o dominantă. Rolurile sunt puține, de cele maimulte ori singulare într-o activitate ludică

– Nu există preocupare pentru regulile jocului.

– În alegerea jucăriilor, copiii țin cont de colorit, formă, sunetul emis. Jocul este determinat de jucăriile pe care copilul le are la îndemână. Ținând în mână o păpușă o fetiță este mama, iar un băiețel cu o mașină este șofer.

Jocul la această vârstă este un joc simbolic deoarece copiii își aleg un rol fără a-l îmbogății pe parcursul jocului.

2.3 Caracteristicile activității ludice la 4 – 5 ani

– Jocul devine sociativ, copiii se joacă unii cu alții, schimbă jucăriile,relaționează;

– Scopurile sunt implicite, latente sau nse conturează pe parcursul jocului.Așa se explică în acest interval de vârstă instabilitatea asupra unui subiect de joc și lipsa de coordonare a acțiunilor de joc în vederea atingerii unei finalități.

– Temele de joc reflectă acțiuni complexe și de mai mare întindere în timp ce nu țin doar de experiența directă trăită ci și de impresii și sugestii oferite de programele TV, relatările celorlalți sau lecturile ascultate. Ex:‘De-a magazinul’, ‘De-a cosmonauții’ etc.

– Rolurile pe care și le atribuie sunt roluri cu sarcini monotone, pe care uneori reușesc, prin inițiative personale, să le facă mai interesante. Astfel ‘mama’ în timp ce pregătește mâncarea fredonează un cântec, ‘șoferul’, curăță și repară mașina, etc.

– Preocuparea copiilor pentru concordanța jocului cu realitatea transpusă în joc, a acțiunilor ludice și a succesiunii acestora, pentru desfășurarea jocului în ordine fără manifestări precum: acapararea jucăriilor sau rolurilor de către un singur participant. ‘Ziceam că tu ești câinele,iar eu sunt vanatorul.

– Un progres în evoluția raportării la jucărie este făcut odată cu achiziția decătre copii a deprinderii de a se juca organizat și de a urmării o desfășurare a jocului.

2.4. Caracteristicile activității ludice la 5 – 6 ani

-Jocul incepe a deveni cooperativ, copiii cooperează in îndeplinirea unor sarcini ce se stabilesc de comun acord.. Apar relațiile între grupele de joc privind procurarea unor materiale necesare, relații cerute de organizarea jocului și de coordonarea lui pe parcurs.

– Copiii pot detine o idee spre o finalitate a jocului și pot stabili chiar si un plan în vederea atingerii acesteia ceea ce implică un demers coerent a activității ludice.

– Se poate observa ca tind spre o datasare de teama, aceasta din urmă fiind indicată de locul unde este plasată acțiunea ( ‘De-a gradinita’, De-a magazinul’, ‘De-a cabinetul medical’)

– Distribuția rolurilor și responsabilitățile în grupul de joacă se realizeazănu doar la începerea sau pe parcursul jocului ci și în perioada de pregătire a sa (amenajarea spațiului de joacă, confecționarea de jucării). Ex: aranjarea scăunelelor sub forma unui tren, confecționarea unor carti pentru jocul ‘De-a libraria’.

– Ajung sa inteleaga si sa aplice regulile jocului, respectarea acestora este percepută drept obligatorie ceea ce duce la sancționarea sau eliminarea din joc a celor care nu le respecta..

– Sunt preocupati in a confectiona unele jucarii în funcție de jocul ales (un coș pentru a fi cumpărător, o casă de marcat pentru vânzător, etc.). Acum pot fi capabili să renunțe la o jucărie în favoarea altor copii sau să folosească o jucărie de rând într-un grup de joacă.

– Jocul nu mai ocupă locul dominant.

– Conținutul jocurilor este complex și foarte bine organizat până în cele mai mici amănunte.

– Rolurile sunt bine precizate și respectate pe tot parcursul jocului.

– Regulile sunt concrete, separate pentru fiecare caz particular, sunt bine precizate și respectate pe parcursul jocului.

– Școlarii agreează jocurile și activitățile didactice organizate sub formă de joc, în grupuri mici, dar ei sunt prea adesea acaparați de respectarea regulilor sau de spiritul de echipă încât centrarea pe sarcină poate cădea pe planul secund.

Semnificația jocului fiecărui preșcolar este unică, depinde de momentul pe care-l traversează și nu putem vorbi despre o ‘rețetă’ a jocului.

Copilul trăiește în lumina fericită a jocului, spiriduș ce preface zilele în sărbătoare și viața în minune. Jocurile împrospătează inima, le înflorește gândul, îndulcește buzele cu zâmbet, aprinde în ochi lumina râsului și varsă în trup vlaga zburdălniciei.

3)TIPURI DE JOCURI:

In literatura pedagogica s-a incercat de-a lungul timpului stabilirea unor caracteristici si functii ale diferitelor tipuri de jocuri,accentuandu-se faptul ca intr-un anumit tip de joc nu trebuie sa apara intotdeauna toate caracteristicile acestuia,existand etape distincte de trecere de la joc la inmagazinarea unor informatii ,sau de la joc la munca.

Exista totusi o serie de caracteristici generale ,precum:

-faptul ca jocul este voluntar,autodeterminat,eliberat de constrangeri si de seriozitatea cotidiana,

-activeaza fantezia copiilor;

-faciliteaza prelucrarea datelor din experienta cotidiana;

-angajeaza procese de invatare,,importante pentru dezvoltarea cognitiva,psihomotorie si sociala;

-cu toate ca are un anumit scop,este deschis modificarilor,finalul sau nefiind previzibil;

-tine cont de reguli,produce placere,dar si teama;

Dincolo de aceste caracteristici,jocul este o sursa de placere,deoarece el presupune eliberarea de realitatea care constrange si libertatea de reflectare,transformare in maniera personala a acesteia;

Jocul incepe si se incheie,el este limitat in timp si spatiu,ceea ce confera celui implicat un sentiment de securitate;creeaza o ordine in realitatea dezordonata,este frumos si presupune placerea data de obtinerea succesului(Huizinga,1998,p50-51).

Angajarea copilului în jocul solitar In literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe incercari de clasificare a jocurilor, si mai simple si mai complexe, dupa un criteriu sau dupa mai multe, avand la baza scheme de sondaj longitudinal sau sondaj transversal.

Pornind de la conceptia generala a dezvoltarii psihice, pedagogul german W. Stern elaboreaza o teorie a jocului, tinand seama de factorii "interni" si factorii "externi" ai dezvoltarii. In conformitate cu actiunea formativa a acestor factori si cu structura jocurilor, W. Stern distinge:

–         jocuri individuale – determinate de factori interni;

–         jocuri sociale – generate de factori externi.

In contextul dezvoltarii psihice generale a copilului, evolutia jocului este rezultatul interactiunii factorilor interni si externi si nu al actiunii separate.

Eduard Claparéde, inspirandu-se  din lucrarile lui K. Gross, a impartit jocurile in:

– jocuri ale functiilor generale;

– jocuri ale functiilor speciale si ca subgrupe de jocuri:

– jocuri senzoriale;

– jocuri motorii;

– jocuri psihice.

Prin jocurile senzoriale, Claparéde a grupat toate tipurile de jocuri care antreneaza capacitatile senzoriale; jocurile motorii antreneaza indemanarea, coordonarea miscarilor, agilitatea si jocurile psihice sunt:

–         jocuri intelectuale – care solicita o activitate intelectuala (antrenand gandirea, fac comparatii);

–         jocuri afective – provoaca emotii (de durere, estetice .)

Si aceasta clasificare este discutabila deoarece copilul jucandu-se, incorporeaza intr-un singur joc majoritatea categoriilor considerate ca fiind relativ distincte.

Charlotte Bühler, a facut o alta clasificare a jocurilor, in cinci grupe:

1.     jocuri functionale (senzorio-motrice);

2.     jocuri iluzorii (de fictiune);

3.     jocuri receptorii (de consum, complementare, participare pasiva – povestile);

4.     jocuri de constructie;

5.     jocuri colective.

Aceasta clasificare, chiar daca este mai mult sau mai putin conventionala, tine seama de influenta jocului in planul dezvoltarii senzoriale, motrice, intelectuale si chiar afectiv – caracteriale (sociabilitatea – in jocurile colective).

O alta clasificare interesanta a jocurilor a facut-o Decroly – jocurile raportandu-se la dezvoltarea perceptiilor senzoriale si aptitudinii motorii (jocuri vizuale cu culori, forme):

– jocuri de initiere aritmetica (notiunea de timp);

– jocuri de initiere in lectura;

– jocuri de gramatica si intelegere a limbajului.

O clasificare prin care se face pentru prima data incercarea de a raspunde problemelor metodologice ale clasificarii apartine psihologului elvetian Jean Piaget. El defineste jocul drept o activitate prin care copilul se dezvolta in conformitate cu etapele formarii sale intelectuale – etape marcate prin trei tipuri succesive de "structuri mintale":

– scheme senzorio-motrice;

– scheme simbolice;

– forme rationale (socializate) ale gandirii.

La baza clasificarii, pune trei structuri genetice in functie de care evolueaza jocul: exercitiul, simbol si regula:

–         jocuri – exercitiu;

–         jocuri simbolice;

–         jocuri cu reguli.

S-ar mai putea aminti si un alt criteriu, acela al pozitiei copilului in timpul jocului:

–  jocuri de miscare(jocuri motrice),urmaresc dezvoltarea calitatilor,priceperilor si deprinderilor motrice

–  jocuri sedentare.

Dar aceasta clasificare este unilaterala.

O clasificare unanim acceptata a jocurilor este greu de realizat. Pentru elaborarea unei clasificari acceptabile este necesara selectarea criteriilor, pe de o parte tinand seama de sarcinile educarii multilaterale a prescolarilor, iar pe de alta parte, de ponderea influentei formative a jocurilor asupra dezvoltarii psihice generale a copilului.

In functie de aceste considerente, pedagogia generala clasifica jocurile in urmatoarele trei categorii:

a)    jocuri de creatie;

b)    jocuri de miscare;

c)     jocuri didactice.

Aceasta clasificare corespunde in cel mai inalt grad sarcinilor dezvoltarii fizice, intelectuale, morale si estetice ale copilului, jocurile didactice fiind numeroase, clasificarea se face dupa doua criterii, in functie de:

a)    continut;

b)    material didactic.

In general, in dependenta de aceste criterii, deosebim mai multe feluri de jocuri didactice.

Dupa criteriul continutului, jocurile didactice pot fi grupate in patru categorii:

1.                 jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator, pentru dezvoltarea limbajului si comunicarii;

2.                 jocuri didactice pentru insusirea limbii materne;

3.                 jocuri didactice pentru numarat si socotit;

4.                 jocuri didactice muzicale.

1) Jocurile didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator se clasifica la randul lor dupa continut in:

a) jocuri didactice cu referire la cunostintele despre natura:

            – animale:    "Stiti unde traieste?";

                               "Animale si hrana lor";

                               "Cauta mama sau puiul";

                               "Cine a venit?".

            – anotimpuri: "Ce se  potriveste?";

                                 "Dupa oricine cine vine?".

b) Jocuri didactice referitoare la mediul ambiant apropiat:

          – obiecte de uz personal – individual:

                                  "Saculetul fermecat";

                                  "Sa servim papusa";

          – jucarii:              "Cu ce ma joc?";

          – mobilier:           "Sa facem ordine in camera papusii";

          – imbracaminte:  "Sa imbracam papusa".

c) jocuri didactice referitoare la cunostinte despre om si activitatea sa:

          – corpul omenesc:    "Ce face papusa?";

                                         "Ce face copilul?".

-activitatea oamenilor: "Ghiceste ce face mama?";

                                         "Spune ce fac?".- unelte si produsul muncii:

                      "Ghiceste la ce m-am gandit";

                               "Cu ce a fost lucrat?".

– meserii sau meseriasi:"Cine a trimis scrisoarea?";

            "Cui trimit scrisoarea?".

d) jocuri didactice pentru cunoasterea si precizarea insusirilor obiectelor lumii inconjuratoare:

          – culoare:        "Sa asezam flori in vaza";

                                "Fluturii vin la flori".

          – marime:        "Gaseste obiectul potrivit!".

          – forme:          "Cine are aceeasi figura?"

e) jocuri didactice pentru insusirea reprezentarilor spatiale si de timp:

– reprezentari spatiale: "Spune unde sta?"

                               "Unde sunt jucariile?"

– reprezentari de timp                  .

"Cand se intampla?"

2) Jocurile didactice pentru insusirea limbii materne se impart dupa continut in:

a) jocuri didactice pentru alcatuire de propozitii simple sau dezvoltate:

          "Ce stii despre mine?"

b) Jocuri didactice pentru insusirea corecta a structurii gramaticale:

          "Cine face, ce face?"

          "Spune ce face?"

          "Raspunde repede si bine"

          "Eu spun una, tu spui multe"

          "Cine este, cine sunt?"

c) Jocuri didactice pentru realizarea analizelor fonetice:

          "Cate cuvinte am spus?"

          "Jocul silabelor"

          "Jocul sunetelor"

          "Cuvinte, silabe, sunete"

d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii coerente, fluente, expresive, dialogate:

          "Telefonul"

          "Robotul"

          "O discutie intre prieteni"

3) Jocuri didactice pentru activitatile matematice:

          "Spune ce sunt?"

          "Mare sau mic?"

           "Repede si bine"

      "Al catelea brad lipseste?"

Exemple de jocuri folosite la matematică:
– numere încrucișate, cuvinte încrucișate, enigme matematice, glume și trucuri matematice,
– probleme amuzante, paradoxuri, sofisme, curiozități matematice, labirintul,
– Careuri magice, Tangram, Turnurile din Hanoi, Cubul Rubik, Sudoku.

Integrarea copiilor în sistemul cerințelor impuse de școală se face treptat, evitându-se acea ruptură care se creează între grădiniță și noua activitate, cu multiplele ei forme.

Exemple :

Caută-ți căsuța

SCOP:verificarea însușirii cunostințelor copiilor privind denumirile formelor și culorilor predate:formarea priceperii de a compara după criteriul formei și al culorii

MATERIAL:pentru fiecare copil câte o căsuță confecționată din carton care are pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare, uși pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: În fața grupei pe flanelograf se află mai multe căsuțe confecționate din carton care au pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare. La semnalul educatoarei fiecare copil caută ușa potrivită, pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori. După ce fiecare căsuță are ușa potrivită, se cere fiecărui copil să denumească forma și culoarea pe care o au figurile lipite pe căsuță și ușa sa.

Câștigătorii jocului vor fi cei care găsesc în mod corect ușa și care indică forma și culoarea figurii respective. La confecționarea ușilor se va avea în vedere ca aceeași formă și culoare să nu o aibă mai mulți copii.

Joc cu bețișoare

SCOP: fixarea reprezentărilor despre figurile geometrice; dezvoltarea atenției

MATERIAL: 20 de bețișoare pentru fiecare copil

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Fiecare copil are în față grupa de bețișoare. La semnalul educatoarei toți copiii trebuie să combine bețișoarele în așa fel încât să formeze figuri geometrice cunoscute de ei (triunghi, pătrat, dreptunghi)

Câștigă cel care a terminat primul, executând corect figurile geometrice.

Constructorii

SCOP: consolidarea cunoștintelor cu privire la figurile geometrice; dezvoltarea imaginației creatoare

MATERIAL: trusa cu figuri geometrice

DESFĂȘURAREA JOCULUI:

Educatoarea cere copiilor, spre exemplu, să scoată din trusă: un dreptunghi mare, două pătrate mici și un triunghi mare. Cu aceste piese, copilul care reușește să construiască primul o casă, este câștigătorul. Drept răsplată este chemat la tablă să deseneze o casă la fel cu cea construită de el.

La fel se pot construi și alte obiecte.

Ghicește unde s-a ascuns ursulețul?

SCOP: recunoașterea figurilor geometrice, folosirea corectă a denumirii acestora, recunoașterea culorilor.

MATERIAL: figuri geometrice (pătrat,triunghi,dreptunghi,cerc) de culori diferite; un jeton cu ursuleț.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Figurile geometrice sunt aranjate pe flanelograf, iar într-un colț al flanelografului stă ursulețul. Pentru început educatoarea are rolul de conducător, care însă va fi preluat de fiecare dată de copilul care răspunde corect, iar ceilalți sunt vânătorii.Conducătorul jocului întreabă:

-Unde s-a ascuns ursulețul?

Copilul desemnat trebuie să răspundă, după care figură geometrică s-a ascuns ursulețul de vânător. Pentru ca răspunsul să fie corect trebuie să se precizeze și culoarea figurii geometrice.

Câte sunt?

SCOP: consolidarea deprinderii de numerotație; dezvoltarea atenției și a spiritului de abservație.

MATERIAL: cartonașe pe care sunt scrise cifre.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Educatoarea așează pe flanelograf un cartonaș care reprezintă un anumit număr de desene. Copiii vor trebui să așeze pe măsuțe cartonașul care reprezintă numărul de obiecte desenate.

Ce urmează?

SCOP: formarea deprinderii de a număra de la 1-10

MATERIAL: cartonașe pe care sunt scrise numerele de la 1-10

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Copiii sunt așezați sub forma de semicerc. Fiecare copil primește câte un cartonaș.Un copil însă nu va primi, ci va trece în mijlocul cercului. Între timp ce copiii se învârt în joc și rostesc "Dacă știi a număra, locul meu îl vei lua". Copilul din mijlocul cercului va indica un anumit copil și-i va spune: "Numără mai departe". Copiii se opresc, iar cel indicat va trebui să iasă din cerc și să numere mai departe începând cu numărul imediat următor celui indicat pe cartonașul său.De exemplu dacă pe cartonaș are cifra 7,va număra 8,9,10. Dacă numără corect înmânează cartonașul său celui din mijloc, iar rolurile se inversează.

Cine sunt frații tăi?

SCOP: formarea deprinderii de a număra conștient de la 1 la 10; dezvoltarea atenției.

MATERIAL: cartonașe cu cifre 1-10.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Educatoarea numește un copil căruia îi spune un număr, spre exemplu 7, după care întreabă:

-Care sunt frații tăi?

Copilul numit trebuie să indice fratele mai mic (6) și fratele mai mare (8).

Campionul

SCOP: dezvoltarea spiritului de observație și a memoriei; consolidarea cunoștințelor privitoare la numerotație și cifre.

Material: jetoane cu cifrele 1-10, foi de hârtie, creioane.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Fiecare copil are câte un creion, o foaie de hârtie și un număr de jetoane cu cifrele 1-10. Educatoarea prezintă un jeton cu un număr de obiecte pe el, după care îl pune imediat la loc. Copiii trebuie să ridice jetonul care reprezintă numărul de obiecte care au fost prezentate. Se repetă acest lucru cu un număr variat de jetoane, copiii trebuind să ridice de fiecare dată jetonul care reprezintă cifra corectă raportată la jetonul prezentat. Pentru complicare, educatoarea prezintă jetonul ce reprezintă o anumită cantitate de obiecte, iar copiii trebuie să scrie pe foaie numărul corect raportat la cantitate. La sfârșit se numără greșelile fiecăruia și se face clasificarea în ordinea scrierii corecte.

Jocul numerelor

SCOP: dezvoltarea inteligenței practice

MATERIAL: cutia cu bețisoare

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Cine poate descompune un număr în cât mai multe moduri. De exemplu, pentru numărul 4:+++; ;+;+;

În organizarea acestor jocuri se are în vedere experiența acumulată de copii în construirea unor mulțimi formate din obiecte din lumea înconjurătoare fructe, bile, pietricele etc., pe baza unor proprietăți: formă, mărime, culoare. Copiii trebuie să cunoască diverse variabile ale acestor atribute și pe baza lor să alcătuiască mulțimi: bile roșii , mere mari, cărți groase, etc.

După cum se știe, în învățământul preșcolar, toate activitățile se caracterizează prin preponderența activităților libere (la alegere organizate sau sub formă de joc). Iată de ce, în vederea pregătirii treptate a copiilor pentru activitatea școlară este necesar să se asigure o gradare progresivă a raportului dintre activitățile libere, independente și cele dirijate. Prin aceasta este pregătit terenul pentru contactul cu acțiunile de învățare specifice muncii școlare din ciclul primar, presupunând pe de o parte, spontaneitatea copilului, a spiritului de independență, iar pe de altă parte, orientarea către activități constructive, folositoare instruirii și dezvoltării fizice și psihice, permițându-i integrarea eficientă în regimul școlar.

Am ținut seama permanent că jocurile didactice organizate și desfășurate să fie un prilej de:

– acumulare a unor cunoștințe noi sau de reactualizare a cunoștințelor dobândite

– divertisment și de activitate independentă, care să se desfășoare cu atât mai bine cu cât este mai viu interesul pe care îl trezesc.

4) Jocurile didactice muzicale – pot fi grupate in mai multe categorii dupa continutul lor:

 a) jocuri muzicale care se desfasoara dupa versuri – aceste jocuri constau in redarea ritmica a unor versuri;

b) jocuri muzicale care se desfasoara dupa o melodie cunoscuta:

          – "Leaganul"

          – "Coroana"

          – "Trenul"

          – "In padure"

c) jocuri de recunoastere a unor melodii.

Dupa sarcina didactica, unele jocuri didactice urmaresc verificarea sau sistematizarea cunostintelor insusite de copii. In acest caz, jocul constituie o activitate de verificare si control al modului de insusire a cunostintelor si deprinderilor de catre copii.

Tinandu-se cont de particularitatile de varsta  ale copiilor, sarcina didactica a jocurilor didactice difera la cele trei grupe de copii de la simplu la complex.

Cel de-al doilea criteriu se orienteaza dupa materialul didactic folosit in jocuri, indiferent de natura continutului lor:

1) jocuri didactice cu material:

          a) jocuri cu material didactic (jucarii didactice, jocuri de masa);

       b) jocuri cu material ajutator (obiecte din natura si obiecte de

        intrebuintare zilnica);

          c) jocuri pentru interpretarea unor povesti si lecturi, precum si jocuri cu

           numaratoare, folosind jucarii corespunzatoare (imagini,costume,siluete).

2) Jocuri didactice fara material sau jocuri orale:

          a) ghicitorile (fara ilustratii);

     b) jocuri cu alcatuire de propozitii si fraze;

          c) jocuri de compunere de povesti

(*probleme si jocuri distractive pt copii;dumitru V.G.1995) 

Bibliografie:

Glava A,Glava C(2002)Introducere in pedagogia prescolara,Ed.Dacia Cluj-Napoca

OzunuD,Pedagogia prescolara si a jocului,Ed Genesis,Cluj –Napoca

Currculum pentru invatamantul prescolar 3/6/7ani MECT

4.aspecte de proiectare si realizare didactica

Jocul didactic este o forma de activitate atractiva si accesibila copilului, prin intermediul caruia se realizeaza o buna parte din sarcinile instructiv-educative in gradinita.

Fiecare joc didactic trebuie:

–         sa instruiasca pe copil;

–         sa le consolideze si sa le precizeze cunostintele despre lumea inconjuratoare;

–         sa imbine armonios elementul instructiv-educativ si exercitiul cu elementul distractiv.

Jocul didactic se caracterizeaza prntr-o structura specifica, originala, deosebita de celelalte activitati practicate in gradinita.

Deoarece jocurile didactice ridica cele mai complexe probleme de ordin metodologic, in paginile urmatoare voi face referiri la modul de pregatire, organizare si desfasurare a unor asemenea forme de activitate.

Realizarea optima a acestui obiectiv cere din partea educatoarei spirit inventiv, tact si maiestrie pedagogica.

PREGATIREA JOCULUI DIDACTIC

Jocul didactic, ca orice alta activitate obligatorie, trebuie pregatit din vreme si cu multa atentie, pentru a se asigura conditiile bunei lui desfasurari.

Dintre masurile prealabile, mai importante sunt:

–         planificarea judicioasa a jocurilor didactice;

–         cunoasterea lor temeinica;

–         intocmirea proiectului de activitate;

–         asigurarea (procurarea sau confectionarea) materialului didactic necesar;

–         pregatirea copiilor pentru desfasurarea jocului didactic.

Pregatirea cu caracter permanent si de perspectiva vizeaza documentarea, planificarea si proiectarea materialelor cu caracter distributiv si demonstrativ de catre educatoare.

Pregatirea curenta, cu caracter intensiv, urmareste rezolvarea problemelor cu caracter organizatoric si metodologic.

PLANIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

Inscrierea jocurilor didactice in planurile anuale si in planificarile calendaristice trebuie sa se faca intotdeauna in functie de scopul urmarit (precizarea, verificarea sau predarea cunostintelor, corectarea pronuntiei copiilor, insusirea structurii gramaticale a limbii).

Jocurile didactice care urmaresc fixarea cunostintelor trebuie planificate, cum este si firesc, dupa activitatile in care au fost predate cunostintele respective. De exemplu, jocurile didactice: "Saculetul cu jucarii", "Ce-a gasit papusa?", "Ce stim despre .?" trebuie planificate dupa ce a avut loc activitatea de observare "Sala de grupa" si dupa convorbirea dupa imagini "Jucariile".

Aceeasi grija trebuie avuta  si in planificarea jocurilor didactice care urmaresc verificarea si sistematizarea cunostintelor copiilor. Astfel, jocul didactic "Magazinul cu jucarii", trebuie planificat dupa toate activitatile in care se precizeaza cunostintele copiilor despre culoare, marime, insusiri spatiale – sus, jos, pe, in, sub, etc.

Alte jocuri didactice au drept scop predarea unor cunostinte si imbogatirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte noi. Jocurile acestea trebuie planificate in raport cu celelalte activitati obligatorii de predare astfel incat sa se asigure transmiterea gradata a cunostintelor.

Jocurile didactice care au ca scop corectarea defectelor de pronuntie sau insusirea structurii si ele cu multa atentie, avandu-se in vedere cresterea treptata a cerintelor adresate copiilor. De exemplu, jocurile didactice care presupun completarea unor propozitii eliptice de subiect vor fi organizate inaintea celor care presupune completarea unor propozitii eliptice de predicat sau jocurile didactice care presupun pronuntia unor sunete mai dificile pentru copii trebuie sa preceada jocurile care cer pronuntia unor grupuri de sunete mai usor de articulat.

In concluzie, planificarea jocurilor didactice sa se faca tinand seama de sarcina didactica urmarita si de ansamblul activitatilor care se desfasoara in gradinita.

CUNOASTEREA TEMEINICA A JOCURILOR DIDACTICE

Jocul didactic, avand o structura complexa, trebuie studiat cu multa atentie inainte de a fi executat cu copiii.

Educatoarea trebuie sa cunoasca bine sarcina didactica urmarita in joc, actiunea lui si regulile care-l reglementeaza, astfel incat sa-l poata preda corect in activitatea pe care o desfasoara cu copiii. Nerespectarea uneia din componentele jocului, cunoasterea insuficienta a actiunii sau a regulilor sale afecteaza buna indeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului activitatii.

Jocul didactic trebuie cunoscut temeinic inainte de a se tine activitatea propriu-zisa si daca experienta isi spune cuvantul, poate sa aplice creator diversele recomandari cu privire la jocul didactic, contribuind activ la imbogatirea si imbunatatirea structurii acestuia, la adaptarea lui la grupa cu care lucreaza si chiar sa creeze noi jocuri prin care sa rezolve sarcina didactica prevazuta in programa, astfel formulata incat sa fie accesibila, sa-i atraga pe copii, sa le stimuleze curiozitatea, sa le trezeasca interesul.

Dar sarcina didactica trebuie sa tina seama neaparat de particularitatile individuale si de varsta ale copiilor.

PREGATIREA MATERIALULUI DIDACTIC

Primul lucru de care se tine seama in indrumarea jocurilor didactice este organizarea bazei materiale, alegerea celor mai posibile jucarii si materiale didactice pentru jocul respectiv, tinand cont de particularitatile de varsta ale copiilor.

Indiferent de provenienta materialului didactic, materialul folosit in jocurile didactice trebuie sa intruneasca si unele cerinte speciale, in afara de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atragator, realitati artistice si anume: materialele, indiferent de natura lor, nu trebuie sa fie incarcate, greoaie din punct de vedere al compozitiei, fapt ce ar impiedica copiii sa rezolve corect sarcina didactica.

(De exemplu, pentru jocul "Cu ce calatorim?" trebuie desenat un singur mijloc de locomotie pe jeton si acesta sa fie redat pe prim plan).

Materialele didactice trebuie sa fie corespunzatoare si din punct de vedere al dimensiunii.

Sunt jocuri in care se foloseste numai material demonstrativ. ("Ce face mama?", "Spune ce face?", "Ce s-a schimbat?" – in acest caz materialul trebuie sa aiba dimensiuni mari pentru a fi bine perceput de copii.

Materialul distributiv, manuit de copii, trebuie sa aiba dimensiuni mai mici.

De cele mai multe ori, materialul folosit de educatoare difera de cel utilizat de copii, exemplu, in jocul "Stiti unde traiesc?" sau "Unde s-a oprit roata?", materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe despartituri si din machete, reprezentand diferite medii in care traiesc animalele si anotimpurile, materialul copiilor consta in 1 – 2 jetoane reprezentand diferite animale domestice sau salbatice cunoscute.

Sunt jocuri didactice care presupun folosirea unor materiale simple ca: discuri, obiecte marunte, materiale care contribuie prin diferitele lor insusiri (culoare, marime, grosime, latime) , la precizarea unor cunostinte ale copiilor (panglici de diferite culori si marimi, resturi de stofa, de panza, rechizite scolare, etc. ., pentru jocurile didactice "Panglicutele", "De-a magazinul de textile", "De-a libraria").

De asemena, se pot folosi jucarii ca: animale, pasari, vesela, obiecte de imbracaminte in jocurile: "Saculetul fermecat", "De-a magazinul", "De-a circulatia", "De-a gospodina".

Papusa, cu intreg sortimentul de imbracaminte si cu toate obiectele de uz casnic, adaptate la marimea ei permite educatoarei sa rezolve o multitudine de sarcini didactice, in jocurile: "Sa imbracam papusa", "Ce face papusa?".

Ilustratiile, seturi, loto-uri, mozaicurile, desene de decupat, jetoane, etc, dau copilului posibilitatea sa reconstituie in plan senzorial si mintal intregul din parti, stimuleaza activitatea analitico-sintetica a gandirii.

Pregatirea materialului necesita, o atentie speciala din partea educatoarei in selectionarea sau confectionarea materialului didactic necesar unui joc, gasind solutii interesante de prezentare a acestuia, astfel incat sa trezeasca nu numai interesul copiilor pentru material, ci si pentru jocul in sine.

PREGATIREA COPIILOR IN VEDEREA DESFASURARII JOCULUI DIDACTIC

Deoarece unele jocuri didactice sunt mai complexe, presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui numar mai mare de cunostinte, pentru buna lor desfasurare, se impune nevoia pregatirii prealabile a copiilor.

O influenta favorabila o pot avea repetarea unor jocuri didactice, in etapa rezervata jocurilor si activitatilor libere. De exemplu, jocul didactic "Magazinul de imbracaminte", poate fi pregatit prin jocurile: "Ce imbracaminte poarta?" si "De-a magazinul"; jocul didactic "Ghiceste la ce m-am gandit?", poate fi pregatit  prin respectarea temeinica a jocurilor: "De-a libraria", "Cu ce trebuie sa lucrez?", "Cum a trimis scrisoarea?".

In afara de respectarea jocurilor cu un continut sau cu o sarcina didactica asemanatoare, pregatirea copiilor pentru jocul didactic se poate realiza si prin exercitii cu material instructiv, efectuate cu grupe mici de copii sau individual, unde au posibilitatea sa povesteasca in mod independent tot ceea ce gandeste.

Procedeul de a face cunoscut in prealabil materialul didactic este indicat numai atunci cand acesta, prin complexitatea continutului sau, ori a modului de manuire, ar stanjeni sau ar incetini ritmul de desfasurare al jocului.

In concluzie, sublinem necesitatea intelegerii esentei jocului, a planificarii lui judicioase si a pregatirii copiilor, in vederea participarii cat mai activ la joc.

  MODALITATI DE ORGANIZARE A JOCULUI  DIDACTIC

  Reusita jocului depinde si de felul in care se asigura conditiile necesare bunei desfasurari, de organizarea acestuia.

Organizarea jocului presupune un complex de masuri prealabile, care, in majoritatea cazurilor sunt aceleasi ca la orice activitate obligatorie de educarea limbajului si anume:

–         aranjarea mobilului;

–         pregatirea materialului didactic necesar;

–         adunarea copiilor;

–         asezarea lor dupa cerintele jocului.

In ceea ce priveste aranjarea salii de grupa, aceasta trebuie sa se faca totdeauna potrivit jocului didactic care urmeaza a se desfasura.

Astfel, la jocurile didactice care presupun miscare (Cauta-ti casuta, Aseaza la locul potrivit, Animalele si puii lor, etc.), este necesar sa se creeze in sala un spatiu cat mai mare pentru ca jocul sa se poata desfasura in voie. In acest sens, mobilierul trebuie strans si asezat intr-o parte a salii, lasand libera cea mai mare parte a ei.

Scaunelele se vor aseza pe o singura latura a incaperii, langa peretele la care au fost stranse mesele. In partea opusa, se vor face, dupa caz, amenajarile necesare (machete, magazine). Unele jocuri didactice trebuie sa se desfasoare la masute, fapt care necesita, de asemenea unele amenajari. De exemplu, jocul, "Ce se potriveste?" – mesele si scaunelele vor fi asezate ca la o scoala (sistem liniar).

O alta posibilitate de a aranja mesele si scaunelele este in forma de unghi ascutit cu varful opus mesei educatoarei.

In jocurile la care se foloseste numai material demonstrativ, el se afla pe masa educatoarei, copiii pot fi asezati pe scaunele, in semicerc, unde pot percepe mai usor materialul ce va fi manuit in joc: "Ghici ce face papusa?", "Unde s-a oprit roata?", "Cu ce se imbraca papusa?", "Ce face .?".La grupele mijlocie si mare la asezarea materialului, trebuie antrenati si copiii de serviciu, sau dupa caz, un numar mai mare de copii.

O atentie speciala necesita si aranjarea si distribuirea materialului care va fi folosit in joc. In majoritatea cazurilor, in jocurile didactice de cunoasterea mediului, materialul distributiv poate fi, repartizat la mese inainte de inceperea activitatii.

Atunci cand nu este nevoie ca el sa fie intuit, sau atunci cand prezenta lui ar stanjeni urmarirea atenta a explicatiei de catre copii, materialul poate fi pus in plicuri sau cosulete acoperite si pastrate pe masa educatoarei pana la inceperea jocului sau chiar repartizate, in prealabil, la mesele copiilor.

Materialul demonstrativ trebuie sa fie astfel aranjat incat sa poata fi vazut sau manuit usor de catre toti copiii.

O alta sarcina, care revine educatoarei, este asigurarea bunei desfasurari a jocului – consta in adunarea copiilor si asezarea lor la locurile indicate. Inainte de  a incepe activitatea copiii pot fi scosi din sala de grupa si introdusi apoi prin cantec, prin mers cadentat, pentru a marca trecerea de la activitatile libere la cele care se desfasoara sub conducerea directa a educatoarei.

Participarea copiilor la realizarea acestui cadru asigura organizarea unui inceput bun de care depinde, in mare masura, desfasurarea ulterioara a jocurilor didactice.

METODICA DESFASURARII JOCULUI DIDACTIC

Elaborarea proiectului didactic pentru desfasurarea jocului didactic ridica unele probleme aparte fata de celelalte activitati.

De pilda, stabilind scopul activitatii, se includ si problemele referitoare la prima caracteristica a jocului didactic si anume la continut care nu apare separat, ci este inclus in scopul activitatii.

Iar scopul activitatii ce se desfasoara sub forma jocului didactic, in ansamblu (la grupa respectiva), nu trebuie confundat cu continutul jocului didactic, care este primul element structural al acestuia.

Mentionand in proiectul de activitate sarcina didactica (care este adresata copiilor si indeplinita integral de ei, reprezentand mobilul intregului joc), educatoarea are in vedere gradarea ei judicioasa in timp (adica de la un joc la altul), cat si in cadrul aceluiasi joc.

Adecvate scopului si sarcinii didactice, educatoarea precizeaza, in proiect, regulile jocului si elementele concrete de joc, care se formuleaza chiar, in succesiunea intrarii lor in actiune, cu intentia de a contribui la mentinerea, pe tot parcursul activitatii, a caracterului ei de joc, tinand seama de particularitatile de varsta ale copilului, precum si de principiul succesiunii si al gradarii.

Reflectand profund asupra sarcinii didactice, a regulilor si elementelor de joc se poate trece la intocmirea proiectului de activitate care da siguranta in actiune.

1. Introducerea in activitate

Inainte de a incepe activitatea, se foloseste, de obicei, o scurta introducere cu caracter pregatitor si care in acelasi timp are menirea de a crea o atmosfera cat mai prielnica desfasurarii jocului.

In general, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri si prezentarea copiilor a materialului care va fi utilizat in activitate.

Povestirile folosite sa fie scurte (pentru a nu rapi prea mult din timpul activitatii), sa familiarizeze copiii cu tema jocului, stimulandu-le curiozitatea fata de materialul care urmeaza sa fie prezentat sau fata de actiunea jocului ("Sa servim papusa". "Ce-a gasit ursuletul?", "Ghici cum face?"). Se mai poate folosi surpriza (sub forma sosirii personajelor si a prezentarii lor), vorbirea soptita, batai in usa, aducerea saculetului fermecat, s.a., scurte convorbiri (utilizate cu scopul de a actualiza cunostintele copiilor) in legatura cu continutul jocului, fie de a face trecerea la tema jocului care urmeaza sa fie predat. Este important ca, inca din introducere, sa se prefigureze sarcina pe care o implica jocul didactic respectiv, astfel incat "sa se creeze premisele unui fond problematizat pe care sa se desfasoare jocul.

2. Prezentarea si intuirea materialului

Dupa partea introductiva, este necesar sa se prezinte copiilor si sa se intuiasca materialul care va fi in joc (in cazul in care nu s-a facut acest lucru in introducere).

Materialul poate fi intuit in intregime sau numai partial, in functie de natura, de calitatea si de dificultatea manuirii lui in joc.

3. Anuntarea temei activitatii

Educatoarea anunta copiilor titlul jocului, simplu si concis formulat, la nivelul lor de intelegere, cu multa claritate, sugerand actiunea jocului: ("Gaseste un cartonas la fel", "Eu spun una, tu spui multe"), sau materialul ce va fi folosit in joc: (Panglicutele").

4. Explicarea jocului

Este o sarcina mai dificila care revine educatoarei.

Explicarea jocului, metodele si procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face inteles variaza dupa natura si complexitatea lui, ca si dupa posibilitatile grupei.

Explicatia trebuie facuta in mod precis si concis, evitandu-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar ingreuna intelegerea celor aratate. Educatoarea trebuie sa foloseasca, in acelasi timp, un limbaj simplu, insotit de gesturi si mimica adecvata.

Cele mai frecvente metode folosite sunt demonstrarea si explicarea jocului, ca etape distincte, separate de executarea jocului. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arata in amanunt felul cum decurge actiunea jocului si regulile care trebuie respectate. Sunt jocuri la care actiunea poate fi prezentata paralel cu regulile ("Cine face asa?").

Jocurile bazate pe o anumita actiune cu material distributiv trebuie demonstrate mai intai, iar dupa aceea se trece la precizarea regulilor ("Sa impodobim bradul").

In alte jocuri, tot la grupa mare, educatoarea poate recurge la o cale deductiva, si anume arata copiilor regulile si apoi exemplifica sau demonstreaza partial, acele aspecte ale jocului care ar putea sa fie intelese mai greu de ei. Tot la grupa mare, educatoarea poate descrie la inceput fazele actiunii jocului si apoi sa treaca la precizarea regulilor.

In alte jocuri, cu o actiune mai complicata, educatoarea poate sa esaloneze explicatia in mai multe etape sau poate sa precizeze o serie de reguli si in timpul desfasurarii jocului.

Indiferent de grupa la care lucreaza, de grupa la care se face explicatia si de mediul in care decurge, ea trebuie sa cuprinda urmatoarele:

–         descrierea actiunii jocului, in succesiunea lui fireasca;

–         indicatii cu privire la folosirea materialului;

–         precizarea sarcinilor copiilor;

–         formularea clara a regulilor jocului, precum si a rezultatului urmarit.

Pentru buna desfasurare a jocului, educatoarea trebuie sa se asigure daca toti copiii si-au insusit corect regulile jocului. In cazul in care copiii nu au inteles regulile jocului, educatoarea intervine cu unele sublinieri la sfarsitul explicatiei, inainte de a incepe jocul propriu-zis. Cand acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul "Jocului de proba" in desfasurarea caruia educatoarea dirijeaza si explica copiilor fiecare actiune.

Educatoarea demonstreaza si explica concomitent, cele doua metode completandu-se reciproc, aportul lor in intelegerea jocului fiind, in aceeasi masura, de aceeasi valoare.

Didactica moderna evidentiaza, din ce in ce mai pregnant, necesitatea ca explicarea si demonstrarea sa favorizeze participarea activa a copiilor la deducerea regulilor jocului, la elaborarea lui, ca si cum nu ar fi fost creat.

5. Executarea jocului didactic

Etapa principala a activitatii, momentul de participare efectiva a copiilor la realizarea sarcinii didactice propuse, cat si de verificare a modului in care jocul a fost inteles si acceptat de copii.

In aceasta etapa, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie sa se urmareasca mai multe probleme:

–         indeplinirea actiunilor in succesiunea data;

–         respectarea regulilor;

–         reamintirea lor atunci cand este necesar;

–         indeplinirea corecta a sarcinilor didactice;

–         atragerea in joc a tuturor copiilor;

–         sprijinirea celor care nu reusesc sa efectueze corect sarcinile;

–         imbinarea armonioasa a elementelor de joc cu cele educative;

–         asigurarea unui ritm vioi de joc;

–         asigurarea unei atmosfere corespunzatoare;

–         mentinerea disciplinei;

–         pregatirea copiilor pentru autoconducerea jocului;

–         introducerea unor noi variante de joc;

–         complicarea lor;

–         stimularea spiritului de independenta al copiilor.

Educatoarea intervine ori de cate ori constata abateri, cerandu-le copiilor sa repete actiunile respective pentru a le indeplini corect.

Sarcinile, si ele trebuie gradate, la inceput mai usoare (in perioada de acomodare), apoi le complica in limitele cerute de joc.

La grupa mica, educatoarea sau un anumit personaj este intotdeauna conducatorul jocului, carora le revin sarcini importante:

–         antrenarea tuturor copiilor in actiune;

–         supravegherea respectarii regulilor jocului;

–         corectitudinea raspunsurilor;

–         sanctionarea greselilor;

–         aprecierea raspunsurilor corecte.

La aceasta grupa se accepta si raspunsurile in cor, asociindu-le cu miscari multe (de brate, de corp), mimica – lucru care le place si totodata ii ajuta la rezolvarea cu bine a sarcinilor de limbaj propuse de fiecare data.

Atunci cand se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, pozitii spatiale), educatoarea este aceea care denumeste prima, apoi repeta accentuand in mod intentionat asupra diferitelor parti de cuvant pentru a fi percepute corect de catre copiii. Apoi, se cere copiilor, in mod individual, repetarea acestora, asociindu-le de concretul obiectual.

La grupa mijlocie, poate sa fie introdusa spre sfarsitul anului ca un stimulent al rapiditatii formularii raspunsurilor, al calitatii vorbirii si intrecerea intre copii.

La grupa mare se acorda o atentie deosebita jocului, care sa constituie ca o rezultanta a mai multor factori:

–         activizarea corecta, prompta a cuvintelor;

–         schimbarea lor corecta din punct de vedere gramatical;

–         rapiditatea inchegarii raspunsului;

–         intonatia adecvata;

–         modularea intensitatii vocii.

In desfasurarea jocului, se alterneaza momentele care apartin conducatorului jocului – educatoarea (in prima etapa) si copil (cand se repeta), iar intrecerea se poate declara frontal, intre toti copiii  si intre doua sau mai multe echipe.

Punctajul se realizeaza fie din aportul fiecarui membru al echipei, fie din aportul reprezentantului echipei. Se recomanda consemnarea rezultatelor obtinute in grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizeaza calitatea muncii depuse.

Educatoarea, prin intrebari, replici, gesturi si mimica va orienta si diviza jocul copiilor in directia necesara, va incuraja incercarile nesigure ale copiilor timizi, va tempera pe cei neretinuti, va lauda pe cei care au obtinut succese.

In timpul jocului, se va vorbi cu copiii simplu si natural; prin atitudinea si comportamentul sau, educatoarea va fi si va constitui un exemplu de urmat. Educatoarea trebuie sa urmareasca felul cum  rezolva copiii sarcina didactica si respecta regulile de joc.

Ritmul si intensitatea jocului trebuie sa creasca treptat; se impune evitarea pauzelor si interventiilor inutile.

6. Incheierea jocului

Pentru ca incheierea sa nu scada brusc dispozitia copiilor, mai ales cand este vorba de cei mici, este bine sa se foloseasca procedee atractive prin care sa se anunte incetarea jocului.

Procedeele cele mai frecvent folosite in incheierea jocului didactic sunt:

–         miscari imitative cu sau fara jucarii;

–         stabilirea castigatorilor jocului, aplaudarea celor care au obtinut rezultate bune;

–         folosirea unei ghicitori sau a unui cantec adecvat;

–         aprecieri asupra rezultatelor obtinute pe plan verbal sau comportamental;

–         aprecieri cu caracter stimulativ, recompense;

–         analiza aportului fiecarui copil, declararea castigatorilor participanti la joc.

In concluzie, putem sublinia faptul ca pentru buna pregatire, organizare si desfasurare a jocului didactic, educatoarea trebuie sa creeze cele mai bune conditii de realizare, astfel incat, jocul didactic sa-si pastreze specificitatea si sa-si mareasca eficienta.

Jocul didactic, indrumat rational de catre adult, contribuie la dezvoltarea multilaterala a personalitatii copilului: fizica, intelectuala, sociala, morala si estetica.

BIBLIOGRAFIE:

– „ACTIVITATI TRANSDISCIPLINARE PENTRU GRADINITA SI CICLUL PRIMAR”, ALEXANDRINA DUMITRU, VIOREL- GEORGE DUMITRU, EDITURA PARALELA 45.

– „PROGRAMA ACTIVITATILOR INSTRUCTIV- EDUCATIVE IN GRADINITA DE COPII”, M.E.C., BUCURESTI, 1999.

III Cercetare psihopedagogica asupra rolului mijloacelor ludice in formarea si dezvoltarea personalitatii prescolarilor.

1)Scopul cercetarii:

Cunoasterea si precizarea locului pe care-l ocupă jocul didactic ca formă de activitate în grădiniță si ca metoda de predare-invatare.

2)Obiectivele cercetarii:

O1-sa identific materialul didactic care influenteaza eficienta activitatilor scolare din invatamantul prescolar;

O2-sa activez potentialul fizic si intelectual prin utilizarea jocului didactic si a altor mijloace cat mai variate;

O3-sa maresc numarul prescolarilor care isi formeaza deprinderile de munca intelectuala si isi satisfac curiozitatea de cunoastere;

3)Ipoteza cercetarii:

1.Dca as identifica materialul didactic adecvat si strategiile eficiente de introducere a materialului didactic in activitatile didactice cu prescolarii as reusi sa influentez eficienta activitatii scolare din invatamantul prescolar?

2.Daca as utiliza jocul didactic as asigura optimizarea performantelor scolare ale prescolarilor?

3)Metode de cercetare:

Observatia

Convorbirea

Experimentul pedagogic

Metoda testelor

Cu ajutorul observatiei am urmarit:

-Integrarea socio-afectiva a copilului in activitate;

-Particularitati ale proceselor pshice;

-Caracteristici temperamentale;

Observatia:In cadrul activitatilor cu prescolarii am observat modul de participare a copiilor,capacitatea de efort intelectual,ritmul de lucru,interesul,curiozitatea,dar si implicarea lor in proiectele propuse.

Prin intermediul jocului didactic,am urmarit sa dezvolt capacitatile intelectuale ale copiilor,i-am depistat pe cei cu aptitudini si pe cei cu dificultati de invatare.

Convorbirea

O alta metoda utilizata a fost convorbirea cu copiii dar nu ca metoda de sine statatoare,ci integrata altor metode(observatia).

Convorbirile au fost individuale ,fie colective.Cele colective le-am folosit in activitatile obligatorii,iar cele individuale le-am orientat catre depistarea atitudinii copilului fata de cunoastere.

Avantajul convorbiriieste ca permite recoltarea informatiilor intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale speciale.Folosind aceasta metoda de cercetare ,am reusit sa-i cunosc mai bine pe copii,sa-i inteleg,sa raspund,cerintelor imediate ale varstei lor,prin creearea unor situatii si probleme vii.

Pentru metoda testelor am initiat testul OMULETUL, test ce ofera importanteposibilitati de abordare a personalitatii copilului in general,a schemei sinelui in mod special,prezentand urmatoarele avantaje:

-aplicarea necesita un material redus;

-permite obtinerea intr-un timp scurt a unui numar mare de exemplare.

Pentru aplicarea testului am impartit copiilor cate o coala de hartie,creioane negre,colorate si carioci.Le-am cerut copiilor sa deseneze un om.Fiecare a desenat cu ce a dorit.Prin testul OMULETUL am calculat si coeficientul de inteligenta al copiilor.

Figură 1.Rezultatele testului de inteligență ,,Omulețul”

Modelul experimental formativ s-a bazat pe restructurări ale unor conținuturi educaționale din programă, la nivelul mai multor variabile ale relației educator-copil: la nivelul predării, învățării și evaluării, la nivelul diversificării și eficientizării mijloacelor de învățământ pentru cele mai importante domenii de activitate din grădiniță: Educarea Limbajului, Activități Matematice, Cunoașterea Mediului Înconjurător, Activități Expresiv-Creative.

Sarcinile din cele 4 domenii de cunoaștere diferite sunt consonante cu activitățile naturale de joc și de învățare din grădiniță.

Pentru experiment se împărte grupa supusă cercetării în două pentru a constata importanța mijloacelor de învățământ: pentru prima jumătate (prima grupă) sarcinile de lucru sunt nedirijate, fără elemente de sprijin, pentru a doua jumătate (a doua grupă) și sarcinile de lucru sunt semidirijate, folosind mijloacele de învățământ adecvate

I. Educarea Limbajului:

Prima grupă – să adauge cuvântul pe care-l consideră potrivit într.un enenț dat.

La a doua grupă se păstrează același text, dar li se atrage atenția copiilor că vor participa la reconstruirea unei povestiri dintr-o carte foarte veche din care cuvintele s-au șters. După lansarea provocării, se prezintă o imagine în care sunt desenate două fetițe și alături multe elemente decupate și colorate corespunzătoare cuvintelor lipsă amestecate (raze, flori, păsări, nori, o casă, fulgere, umbrelă, picături de apă).

Copiii trebuie să asculte fiecare frază, să caute imaginea și/sau să completeze cuvântul lipsă. În această variantă interacțiunea este mult mai dinamică, mai creativă, mai interesantă.

II Activități matematice

La prima grupă: li se prezintă copiilor 4 imagini amestecate și li se cere să le ordoneze în ordinea cronologică a momentelor unei întâmplări.

La a doua grupă li se spune copiilor mai întâi titlul povestirii: „Hrănirea păsărelelor”, apoi li se cere să pună în ordine cele 4 imagini, verbalizând traseul întâmplării și oferind indiciile care argumentează succesiunea.

III Cunoașterea mediului înconjurător – sarcina de a identifica caracteristicile simțurilor umane: văzul, auzul, simțul tactil, olfactiv, gustativ, printr-un joc didactic de tipul: „Ce se vede?! Ce se aude?! Cum este?!, pentru cultivarea sensibilității vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile.

La prima grupă, li se prezintă copiilor începuturi de frază de genul: „Cu ochii…”, „Cu urechile…”; „Simt cu…”; „Miros cu…”; „Pot să gust cu…” și li se cere să le completeze și să dea câte un exemplu complex la fiecare simț.

La a doua grupă abordarea este activ-transformativă: li se cere copiilor să închidă ochii, apoi să descrie imaginea care este pusă intenționat în fața lor. Li se cere să răspundă la întrebări precum: „Cum era cu ochii închiși? Ce se vedea?”; „Ce pot să văd cu ochii deschiși?”; „Ce-ți place cel mai mult din ce vezi?”; „De ce stăm cu ochii închiși când dormim?”.

IV Activități creativ-expresive – activitate de modelaj și una de asamblare.

La prima grupă de lucru li se cere copiilor să modeleze în plastilină personajul preferat din basme, iar la a doua grupă li se cere copiilor ca să reprezinte un ansamblu modelat în plastilină care să reprezinte o scenă dintr-o poveste, apoi ca reprezentanți ai lor să povestească scena, iar ceilalți să recunoască povestea.

Interpretarea rezultatelor experimentului inițial

implicați și stimulați formativ, cu ajutorul mijloacelor de învățământ adecvate, copiii nu se mai mulțumesc să descrie doar ce văd, ci aduc foarte multe elemente personale, pe care le utilizează pentru a încadra întâmplările în contexte mai largi.

preșcolarii construiesc pas cu pas o poveste la care sunt co-autori și sunt tentați să completeze și să nuanțeze și mai mult elementele de conținut: adaugă nu doar cuvinte, ci expresii verbale, atașează atribute, calități, acțiuni noi.

preșcolarii compară, combină, interpretează și procesează datele experienței perceptive și realizează mai mult ca achiziție și performanță în condițiile unei stimulări adecvate, motivante.

experimentarea se produce în realitate, prin stimulare directă și specifică, printr-o aventură experiențială provocată în prezentul persoanei, în acord cu ideea de simțuri. Fiecare simț este pus în valoare, devine un organ perceput, dar și unul de percepție și întărește învățarea prin inprintul și memoria corporală, îi face pe copii conștienți de ei înșiși, de prezența lor, de funcționarea propriului corp, de posibilitățile lui de recepție și emisie.

s-au facilitat schimburile afectiv-motivațional-cognitive și s-au orientat eforturile pentru definitivarea lucrării în echipă cu ajutorul mijloacelor de învățământ adecvate.

Am ajuns la concluzia că mijloacele de învățământ facilitează învățarea activă și creativă.

În planul evaluării am introdus probe de cunoștințe la sfârșitul activităților obligatorii, iar preșcolarii au fost inițiați în procedee de autoapreciere și apreciere. Toate aceste activități au prilejuit acțiuni corective și autocorective pentru formarea priceperilor, deprinderilor și a unei atitudini pozitive față de învățătură prin toate activitățile cu preșcolarii. În faza prealabilă intervenției factorului experimental, am înregistrat date privitoare la variabilele implicate în experiment. Am aplicat apoi experimentul, am înregistrat date și le-am comparat cu cele din faza prealabilă experimentului.

Figura nr 2

Este important să cunoaștem tipul de inteligență al preșcolarului din perspectiva procesului instructiv- educațional, pentru a putea folosi mijloacele de învățământ cele mai eficiente. Pentru a putea lucra diferențiat cu preșcolarii am început cu chestionare de identificare a tipurilor dr inteligență. La începutul anului școlar am aplicat mai întâi probe pentru evaluarea inteligenței preșcolarilor, de evaluare a inteligențelor multiple pentru a putea folosi mijloacele de învățământ cele mai eficiente.

IDENTIFICAREA INTELIGENTELOR MULTIPLE

Tema „Despre mine”- Reprezentarea tipului de inteligență predominant folosind o hartă, cu imagini și fotografii:

Figură 3

Reprezentarea tipului de inteligenta predominant prin desenele realizate de copil

Subiectul ;Despre mine:deseneaza

– ce vezi

-ce mirosi!

-ce gusti!

-ce pipai!

-ce auzi!

În urma aplicării testelor s-a constatat:

5 preșcolari au inteligența verbal-lingvistică, ca inteligență predominantă;

4 preșcolari au inteligența muzicală, ca inteligență predominantă ;

5 preșcolari au inteligența logico-matematică, ca inteligență predominantă;

5 preșcolari au inteligența spațio-vizuală, ca inteligență predominantă;

2 preșcolari au inteligența kinestezică, ca inteligență predominantă ;

5preșcolari au inteligența naturalistă, ca inteligență predominantă.

Pe parcurs unii preșcolari care au predominante 2-3 inteligențe vor putea să migreze la alte grupuri. Activitățile bazate pe inteligențele multiple sunt foarte atractive pentru preșcolari, realizându-se o interdisciplinaritate și în felul acesta se evită monotonia specifică lecțiilor tradiționale.

Apoi am aplicat mai multe probe de evaluare inițială pentru a avea o imagine de ansamblu asupra celor 26 de preșcolari din grupa supusă experimentului.

DOMENIUL ȘTIINȚĂ – CUNOAȘTEREA MEDIULUI( etapa evaluarii initiale)

Tema și forma de realizare:

Ghici la ce folosește! (joc didactic)

Când se întâmplă? (convorbire)

Obiective:

O1-să denumescă și să deosebească momentele zilei;

O2-să sorteze imagini în funcție de anotimp;

O3-să identifice caracteristicile anotimpurilor (toamna, iarna, primăvara, vara);

O4-să recunoască și să denumescă părți componente ale corpului omenesc, organele de simț, precum și obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, igienă, etc.;

O5-să specifice utilitatea unor obiecte de uz casnic, personal.

Itemi:

Item 1 – denumește momentele zilei: 2p

Item 2 – recunoaște elemente specifice fiecărui anotimp: 2p

Item 3 – denumește un anotimp din două reprezentate în imagine: 2p

Item 4 – grupeză imagini după criteriul dat: 2p

Item 5 – precizează utilitatea a cel puțin trei obiecte: 2p

A comportament atins: 8-10 puncte

D comportament în dezvoltare: 5-7 puncte

S necesită sprijin: 0-4 puncte

INTERPRETAREA REZULTATE

Figura 4 REPREZENTAREA GRAFICĂ A REZULTATELOR

Concluzii:

-13 copii au formate reprezentări despre corpul uman, fenomene specifice fiecărui anotimp, sărbători, îmbrăcămintea specifică sezonului, jocurile și sporturile de sezon.

-6 copii -noțiunile și reprezentările de timp, spațiu, anotimp sunt mai puțin clare din cauza lipsei de experiență specifice vârstei (ex. anotimpuri, fenomene, zilele saptamanii,lunile anului,momentele zilei apropiate)

-7 copii –au dat dovada de neatenție la ceea ce au de rezolvat pe fișă (distributivitatea atenției, îndemânare, răbdare și perseverență)

-abandonarea sau nefinalizarea sarcinilor

Dupa testarea initiala si analiza celorlalte teste am facut si inventarul mijloacelor mijloacelor de învățământ, am făcut un necesar de mijloace de învățământ pentru eficientizarea activităților didactice.(Vezi Anexa nr 6)

DOMENIUL STIINTE-CUNOASTEREA MEDIULUI(etapa evaluarii formative)

Tema si forma de realizare:

Spune cine este? -joc didactic(proba practica)

Spune cum il folosesti?

Obiective:

O1-sa recunoasca si sa denumeasca rudele si gradele de rudenie existente;

O2-sa denumeasca obiecte de igiena;

O3-sa specifice la ce se foloseste fiecare obiect de igiena;

Itemi:

Item 1-recunoaste rudele si gradele de rudenie existente si denumeste obiectele de igiena si modul lor de intrebuintare;

Item2-realizeaza doua sarcini;

Item 3-nu realizeaza nici o sarcina;

Figura 5-REZULTATELE LA CUNOAȘTEREA MEDIULUI

Concluzii:

-62% dintre copii au un comportament atins in rezolvarea sarcinilor;

-19% -comportamente in dezvoltare;

-19%-comportamente ce necesita sprijin;

DOMENIUL STIINTE-CUNOASTEREA MEDIULUI(etapa evaluarii finale)

Tema si forma de realizare:

1.Raspunde repede si bine-joc didactic

2.Cand se intampla?-convorbire

Obiective:

Să justifice de ce ne spălăm pe mâini;

Să enumere bolile mâinilor murdare. sorteze imagini în funcție de anotimp;

Să identifice motivele pentru care trebuie să avem unghiile tăiate scurt;

să recunoască și să denumescă părți componente ale corpului omenesc, organele de simț, precum și obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, igienă, etc.;

să specifice regulile de comportament din timpul mesei..

Itemi:

Item 1 – Justifică de ce ne spălăm pe mâini. 2p

Item 2 – Enumeră bolile mâinilor murdare: 2p

Item 3 – identifice motivele pentru care trebuie să avem unghiile tăiate scurt: 2p

Item 4 – grupeză imagini după criteriul dat: 2p

Item 5 – precizează regulile de comportament din timpul mesei: 2p

A comportament atins: 8-10 puncte

D comportament în dezvoltare: 5-7 puncte

S necesită sprijin: 0-4 puncte

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Figura 6- EVALUARE FINALĂ- CUNOAȘTEREA MEDIULUI

Concluzii:

-17 copii au formate reprezentari despre corpul uman,fenomenele specifice fiecarui anotimp,sarbatori,imbracamintea specifica sezonului,jocurile si sporturile de sezon.

-5 copii- noțiunile și reprezentările de timp, spațiu, anotimp sunt mai puțin clare din cauza lipsei de experiență specifice vârstei (ex. anotimpuri, fenomene, zilele săptămânii, lunile anului, momentele zilei apropiate)

-4 copii- neatenție la ceea ce au de rezolvat pe fișă (distributivitatea atenției, îndemânare, răbdare și perseverență)

-abandonarea sau nefinalizarea sarcinilor.

COMPARAREA REZULTATELOR INIȚIALE, CURENTE, FINALE

Figură 7- COMPARAREA REZULTATELOR LA CUNOAȘTEREA MEDIULUI

Concluzii:

Comparand rezultatele de la testarile de la inceputul cercetarii cu cele din timpul si cele de la finalul acesteia am constatat ca prescolarii au obtinut un progres in realizarea sarcinilor date.

Asadar,folosirea jocului didactic se asociaza cu introducerea unor metode si procedee de munca individuala.In acest fel,copilul isi insuseste deprinderea de a invata ,este condus pe caile autoexigentei si autocunoasterii,dezvoltandu-si increderea in propriile forte deprinzandu-se cu un ritm de munca sustinut,continuu si rapid.

Prin joc,copilul se afirma ca personalitate in raport cu un scop mai mult sau mai putin constientizat,se satisfac anumite trebuinte spirituale,dar si sociale,de afirmare si realizare,de cooperare si integrare socio-culturala.

Utilizarea jocului didactic antreneaza si stimuleaza imaginatia,gandirea creatoare,reprezentarea,memoria,precum si unele trasaturi pozitive de vointa si caracter

(36.A.Barna,G.Antohe 2003.curs de pedagogie.Teoria instruirii si evaluarii,ed.Istru,Galati)

Pe baza experientei acumulate as putea afirma ca folosind jocul didactic ca mijloc de invatare se reuseste omogenizarea colectivului de copii.,inlaturand in mare parte,la copiii mai putin dotati unele obstacole ca teama de greseala,timiditate,descurajare.

Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrarii fructuoase intre copii in rezolvarea sarcinilor joculului.

ANEXA TESTUL ”OMULETUL”(Florence Goodenough)

Notare: Categoria A: 1. Omulețul de nerecunoscut (mâzgăleală) – 0 puncte

2. Există un control și o ordonare a liniilor (cerc, triunghi, pătrat, spirală) – 1 p

Dacă elementele sunt recunoscute ca părți ale corpului, se integrează la Categoria B.

Categoria B: 1. Prezența capului – 1 p

2. Prezența picioarelor (două când e în față, unul când e profil) – 1 p

3. Prezența brațelor, chiar dacă degetele nu sunt evidente – 1 p

4. a) Prezența trunchiului – 1 p

b) Lungimea mai mare ca lățimea trunchiului – 1 p

c) Prezența umerilor – 1 p

5. a) Brațele și picioarele tangente la corp – 1 p

b) Brațele și picioarele atașate, dar incorect – 1 p

6. a) Prezența gâtului – 1 p

b) Conturul gâtului e o linie continuă între trunchi și cap – 1 p

7. a) Prezența ochilor (unul din profil) – 1 p

b) Prezența nasului – 1 p

c) Prezența gurii – 1 p

d) Nasul și gura reprezentate corect, prezența buzelor -l p

e) Prezența nărilor – 1 p

8. a) Prezența părului – 1 p

b) Părul bine plasat, dar capul să nu fie văzut (transparent) – 1 p

9. a) Prezența hainelor (prin nasturi) – 1 p

b) Lipsa transparenței și prezența a două elemente vestimentare – 1 p

c) Desenul complet al veșmintelor – 1 p

d) Patru articole vestimentare (pălărie, vestă, cravată, pantaloni etc.) – 1 p

e) Costumul perfect, fără defecte – 1 p

10. a) Prezența degetelor – 1 p

b) Numărul corect al degetelor – 1 p

c) Detalii corecte ale degetelor – 1 p

d) Poziția policelui – 1 p

e) Evidențierea palmei între degete și brațe – 1 p

11. a) Brațele articulate la umeri și coate – 1 p

b) Articularea gambelor la genunchi și coapse – 1 p

12. a) Proporția capului (mai mic decât lA din trunchi și mai mare de 1/10 din corp) – 1 p

b) Proporția brațelor (egale în lungime cu trunchiul, dar să nu atingă genunchiul) – 1 p

c) Proporția gambelor (inegale în lungime cu corpul sau puțin mai scurte) – 1 p

d) Proporția picioarelor (lungimea mai mare ca lățimea și mai mică decât înălțimea corpului) – 1 p e) Prezența a două gambe și a două brațe (articularea mâinii și a picioarelor) – 1 p

13. Prezența călcâiului – 1 p

14. a) Coordonarea motrică a conturului – 1 p

b) Coordonarea motrică a articulațiilor – 1 p

c) Coordonarea motrică a articulației capului -l p

d) Coordonarea motrică a brațelor și gambelor – 1 p

e) Coordonarea motrică a fizionomiei – lp

0 Coordonarea motrică a articulației trunchiului – 1 p

15. a) Prezența urechilor – 1 p

b) Poziția și proporția corectă a urechilor – 1 p 16.

a) Detalii oculare: gene, sprâncene – 1 p

b) Detalii oculare: pupile – 1 p

c) Detalii oculare: proporția ovală a orbitei – 1 p

d) Detalii oculare: strălucirea lor – 1 p

17. a) Prezența bărbiei și a frunții – 1 p

b) Bărbia net distinctă fața de buza inferioară – 1 p

18. a) Capul, trunchiul și picioarele din profil – 1 p

b) Profil perfect (fără transparența sau poziția greșită a membrelor) – l p