Aspecte de drept procesual penal în cauzele cu infractori minori ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. ANA ALINA DUMITRACHE ABSOLVENT, CHIRIAC… [609658]

– 1 –

UNIVERSITATEA „DANUBIUS ” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Aspecte de drept procesual penal
în cauzele cu infractori minori

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC,

Lect. univ. dr. ANA ALINA DUMITRACHE
ABSOLVENT: [anonimizat] 2 –
CUPRINS

Cuprins………………………………………………………………………………………………………. ……………..2
Lista abrevierilor………………………………………………………………. ………………………………………..3
Introducere…………………………………………………………………………………………………… ……………4
Capitolul I -Considerații generale privind procedurile speciale………………………………………..9
1.1. Considerații preliminare…………………………………………………………………………….9
1.2. Scurt istoric privind procedurile speciale în procesul penal din
România………………………………………………………………………………………………………..10
1.3. Procedurile speciale în reglementarea legislației procesual penale în
vigoare………………………………………………………………………………………………………….. 12
Capitolul II – Procedura în cauzele cu infractori minori……………………………………………………………… …13
2.1. Considerații preliminare…………………………………………………………………………..1 3
2.2. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori ………………………………………….1 5
2.3. Judecarea infractorilor minor i………………………………………………………………….2 3
Capitolul III – Sancționarea minorului infractor………………………………………………………….. 34
3.1. Considerații generale…………………………. …………………………………………………….3 4
3.2. Măsurile educative neprivative de libertate……………………………………………….. 39
3.3. Măsurile educative privative de libertate………………………………… ………………… 56
3.4. Calculul duratei măsurilor dispozițiile educative……………………………………….. 65
3.5. Prescripția răspunderii penale și prescripția executării măsurilor educative.. 66
3.6. Cazul minorului devenit major…….. ………………………………………………………….. 67
3.7. Pluralitatea de infracțiuni………………………………………………………………………… 67
3.8. Descoperirea unei infracțiuni comise în timpul minorității… ………………………. 68
3.9. Aplicarea în timp a legii penale privind cauzele cu minori…………………………. 69
Concluzii……………………………………………………………………………………………………….. ………… 72
Bibliografie………………………………………………………………………………………………….. ………….. 74

– 3 –
Abrevieri
alin. -alineatul
art. – articolul
B.C. -Buletinul Casației
B.J. -Buletinul Jurisprudenței
C. pen. -Codul penal
C. proc. pen. -Codul de procedura penala
C.A. -Curtea de apel
C.C. -Curtea Constituțională
C.D. -Culegere de decizii
C.E.D.O. -Curtea Europeana a Drepturilor O mului
Com..E.D.O. -Comisia Europeana a Drepturilor Omului
C.J. -Curierul Judiciar
C.P.J. -Culegere de practica judiciara
C.P.J.P. -Culegere de practica judiciara In materie penala
C.S.J. -Curtea Suprema de Justiție
Dreptul -revista Dreptul
ed. -ediția
Ed. -Editura
J.S.P. -Jurisprudența Seqiei penale
Iit. -litera
M.Of. -Monitorul Oficial al României, Partea I
nr. -numărul
O.U.G. -ordonanța de urgenta a Guvernului
p. -pagina
P.J.P. -Practica judiciara penala
P.R. -Pandectele Romane
parag. -paragraful
pct. -punctul
R.D.P. -Revista de drept penal
R.R.D. -Revista romana de drept
Trib. -Tribunalul
Trib. jud. -Tribunalul județean
Trib. Mun. -Tribunalul Municipiului
vol. -volumul

– 4 –
INTRODUCERE
Scopul lucr ării „Procedura în cauzele cu infractori minori” , elaborat ă sub directa
îndrumare a Lect. univ. dr. Ana Alina Dumitrache , este acela de a sublinia necesitatea existen ței
unei situații derogatorii de la procedura de drept comun a procesului penal în cazul m inorilor,
de a analiza, în ce măsur ă, actuala legislație procesual penală specială aplicabilă infractorilor
minori poate satisface cerințele societății actuale, precum și în ce măsură este în acord cu
prevederile Constituției și cu standardele fixate în do cumentele adoptate de diferite organisme
internaționale, având în vedere că în procesul penal, urmărirea și judecarea infractorilor minori
presupune numeroase măsuri procesuale și acte procedurale dublate de garanții judiciare, care
relevă un pronunțat car acter de protecție a minorului ce trebuie să ducă în final la prevenirea
delicvenței juvenile și la recuperarea minorului infractor prin modalități cât mai adecvate vârstei
acestuia.
Lucrarea este structurat ă în 3 capitole, în care sunt prezentate atât evo luția în timp a
normelor penale si procesual penale aplicabile minorilor cât si actuala legislație aplicabil ă în
materie.
În Capitolul 1, intitulat „Considerații generale privind procedurile speciale ”, se pleacă
de prezentarea situațiilor derogatorii de la procedura obișnuită sau de drept comun a procesului
penal, precum și activitățile procesuale din faza de după executare sau necesare rezolvării unor
situații speciale, și care poartă denumirea de proceduri speciale.
Partea a doua a primului capitol este d edicată unui scurt istoric privind procedurile
speciale în procesul penal din România se pleac ă de la constatarea c ă încă din cele mai vechi
timpuri, legiuitorii au fost preocupați de adoptarea unui regim sancționator diferit pentru
infractorii minori, dar și a unor reglementări speciale privi nd urmărirea penală, judecarea și
punerea în executare a hotărârilor privind minori i. De asemenea, stabilirea răspunderii penale
a minorilor și -a găsit concretizarea normativă nu numai din perspectiva dreptului penal, dar și
din cea a dreptului procesual penal.
În ultima parte a a primului capitol dedicată procedurilor speciale în reglementarea
legislației procesual penale în vigoare întâlnim atât proceduri speciale propriu -zise, cât și
proceduri speciale auxiliare.
În Capitolul 2, intitulat Procedura în cauzele cu infractori minori se poate spune că
pentru cauzele penale cu infractori minori există o procedură specială care cuprinde aspecte
specifice în ceea ce privește faza de urmărire penală și judecata, dar și în ceea ce privește
punerea în executare a hotărârii penale, în acest sens, potrivit art. 504 NCPP , urmărirea și
judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor

– 5 –
privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările care
urmează a fi analizate în cele ce urmează.
In partea a doua a capitolului 2 „Urmărirea penală în cauzele cu minori” sunt prezentate
etapele primei faze a procesului penal, respectiv: condițiile necesare aplicării proced urii
speciale în faza de urmărire penală, persoanele chemate la organul de urmărire penală, audierea
învinuiților , audierea inculpaților minori în cursul urmăririi penale, referatul de evaluare,
asistența judiciară, prezentarea materialului de urmărire pen ală, finalizarea urmăririi penale prin
închiderea ei sau prin trimiterea în judecată a inculpatului.
În ceea ce privește urmărirea penală în cazul infractorilor minori, comparativ cu
reglementarea anterioară, nu au intervenit modificări sau completări semn ificative. În acest e
condiții, urmează să considerăm că această fază a procesului penal, în cauzele cu minori, este
disciplinată de dispozițiile art. 285 -341, care se completează cu prevederile cuprinse în art. 505 –
506 cât și în Legea nr. 304/2004 modifica tă și completată prin Legea nr. 247/2005, privind
organizarea judiciară, și care se referă la competența organelor de urmărire penală, la persoanele
chemate la organul de urmărire penală, la obligativitatea efectuării referatului de evaluare și la
prezenta rea materialului de urmărire penală. De asemenea, alte aspecte legate de desfășurarea
urmăririi penale se referă la arestarea preventivă a infractorului minor și la asistența juridică.
Pentru aceste motive, în continuare, vom analiza numai regulile derogat orii privind
persoanele chemate la organul de urmărire și efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu
minori.
Ultima parte a acestui capitol numit „Judecarea infractorilor minori ” în care sunt
prezentate condițiile necesare aplicării procedurii speciale în faza de judecată, compunerea
instanței de judecată, persoanele chemate la judecarea minorului , desfășurarea judecății,
asistența juridică în cursul judecății, verificarea măsurilor preventive, judecarea inculpaților
majori cu minori, dispoziții pri vind apelul.
Judecata constituie faza centrală și cea mai importantă a procesului penal în cadrul ei
realizându -se soluționarea definitivă a cauzei penale. Pentru o corectă soluționare a cauzei
întreaga desfășurare procesuală anterioară este susceptibilă d e examinare și reapreciere, în
cadrul judecății având loc o verificare a întregii urmăriri penale. Judecata este desfășurată de
instanțele de judecată, după ordinea și competența prestabilită de lege, cu participarea activă a
procurorului și a părților, a apărătorilor acestora și a altor subiecți procesuali.
Obiectivul principal al judecății, respectiv tragerea la răspundere penală a celui vinovat
de comiterea unei infracțiuni potrivit vinovăției sale și evitarea sancționării celui nevinovat, se
realizează prin trei activități, respectiv: verificarea temeiniciei și legalității actului de acuzare –
rechizitoriul întocmit de procuror, elaborarea și emiterea unei hotărâri judecătorești

– 6 –
corespunzătoare cu cele constatate și convingerea formată de instanța de jud ecată cu privire la
acțiunea penală și civilă declanșată în urma sesizării, verificarea în căile de atac, a legalității și
temeiniciei hotărârilor judecătorești date de instanțele inferioare, pentru a dobândi autoritate de
lucru judecat numai hotărârile le gale și temeinice.
Potrivit reglementării Codului de procedură penală, judecarea infractorilor minori se
face de către instanțele judecătorești cu aplicarea procedurii obișnuite, care se completează cu
dispozițiile din procedura specială cuprinsă în art. 5 06-510. Dispozițiile care reglementează
judecarea minorilor sunt cuprinse în Codul de procedură penală, în Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, și în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești.
Derogările exist ente în cazul judecării minorilor, analizate în cele ce urmează, privesc
compunerea instanței, referatul de evaluare, persoanele chemate la judecarea minorilor,
desfășurarea propriu -zisă a judecății și apărarea exercitată în cazul inculpatului minor.
În pr ima parte a Capitolului 3 intitulat „Sancționarea minorului infractor” sunt
reglementate atât limitele răspunderii penale, consecințele acesteia, cât și regimul măsurilor
educative neprivative și regimul măsurilor educative privative de libertate. Noul l egiuitor
acordă acestei instituții o însemnătate deosebită, limitând tratamentul penal al minorului numai
la măsuri educative, prin eliminarea pedepselor aplicabile minorilor care răspund penal și
înlocuirea acestora cu măsuri educative, dar și prin renunț area la sistem ul mixt al consecințelor
răspunderii penale pre văzut în legea penală anterioară . Renunțarea la sistemul mixt în această
materie exprimă tendința de a valorifica experiența și rezultatele pozitive obținute pe plan
internațional în combaterea delincvenței juvenile1. Majoritatea sistemelor de drept penal
contemporane împărtășesc orientare a politicilor penal e spre recunoaște rea necesit ății unui
regim sancționator special pentru infractorii minori, deosebit de sistemul destinat adulților.
Cercetă rile criminologice asupra delincvenței juvenile au scos în evidentă particularitățile
personalității minorului infractor, caracterizat printr -o insuficientă formare și dezvoltare
biopsihică, reflectată prin săvârșirea infracțiunii2.
În partea a doua a capi tolului consacrat ă Istoricului regimului de sancționare a
delicvenților minori este analizată evoluția istorică din cele mai vechi timpuri a reglementărilor
privind regimul de sancționare a delicvenților minori.
Diferențieri de tratament între minori și ad ulți se regăsesc încă din dreptul antic, la greci
și la romani, în epoca celor XII Table (sec. V î.e.n.), apoi în Legiuirea lui Iustinian, în Legiuirile

1 G. Antoniu (coord), A. Vlășc eanu, V. Teodorescu, C. Sima, I Ristea, I. Vasiu, Al. Boroi, B.N. Bulai, C. Bulai,
Șt. Daneș, C. Duvac, K. Guiu C. Mitrache, Cr. Mitrache, I. Molnar, Explicații preliminare ale noului Cod penal,
vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 328.
2 Ibidem.

– 7 –
barbare. În secolele XVI – XVII, începe să se promoveze ideea excluderii minorului nu doar de
la aplica rea pedepsei ci și de la urmărire, iar codurile care încep să apară în secolul XIX,
promovează principiul individualizării pedepselor și de aici, prevederi speciale de drept penal
material și de drept procedural pentru minori.
În cea de a treia parte a pre zentului capitol consacrată Măsurilor educative neprivative
de libertate prezintă abordarea Noul Cod penal ce renunță la aplicarea pedepselor în cazul
minorilor infractori și reglementează numai măsuri educative în cadrul sistemului sancționator
al acest ora.
Conform noului Cod penal, măsurile educative neprivative de libertate sunt, în ordinea
crescătoare a gravității lor: stagiul de formare civică , supravegherea, consemnarea la sfârșit de
săptămână și asistarea zilnică .
Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligația minorului de a
participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a -l ajuta să înțeleagă consecințele
legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a -l responsabiliza
cu priv ire la comportamentul său viitor. Organizarea, asigurarea participării și supravegherea
minorului, pe durata cursului de formare civică, se face sub coordonarea serviciului de
probațiune, fără a afecta programul școlar sau profesional a l acestuia.
Măsura e ducativă a supravegherii constă în controlarea și îndrumarea minorului în
cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între 2 și 6 luni, sub coordonarea serviciului
de probațiune, pentru a asigura participarea la cursuri școlare sau de formare prof esională și
prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea
afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână constă în obligația minorului de
a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12
săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligația de a participa la anumite
programe ori de a desfășura anumite activități impuse de instanță . Supravegherea se f ace sub
coordonarea serviciului de probațiune .
Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația minorului de a respecta un
program stabilit de serviciul de probațiune , care conține orarul și condițiile de desfășurare a
activităților , precum și interdicțiile impuse minorului. Măsura educativă a asistării zilnice se ia
pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de
probațiune .
In ceea ce privește măsurile educative privative de libertate descrise în pa rtea a patra a
capitolului și analizate de noul cod penal prevede două măsuri educative privative de libertate
– internarea într -un centru educativ pe o durată de la unu la 3 ani și, respectiv, internarea într –

– 8 –
un centr u de detenție , pe o durată de la 2 la 5 ani sau, în mod excepțional , de la 5 la 15 ani.
Măsura internării într -un centru de detenție se dispune pe o perioadă de la 5 la 15 ani, doar în
ipoteza comiterii unor infracțiuni foarte grave, pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii
pe viață sau pedeapsa închisorii de cel puțin 20 de ani. Durata măsurii este compatibilă cu
reglementările și practicile internaționale3.
Executarea măsurilor privative de libertate în instituții specializate oferă premisele
obținerii unor rezultate optime în activitat ea educativă și de reintegrare socială a minorilor .
Existența instituțiilor specializate permite încadrarea centrului cu personal cu pregătire
corespunzătoare în munca cu minorii, organizarea unor programe educative și de formare
profesională adecvate vârs tei acestora, evitând contactul minorilor cu infractorii majori în
timpul executării.
Regimul prevăzut pentru executarea măsurilor educative privative de libertate este
conceput să ofere posibilități de individualizare, permițând ajustarea sa în funcție de
comportamentul minor ului pe durata executării
De asemenea, în ultima parte a Capitolului 3 intitulat „Sancționarea minorului infractor”
cuprinde alte aspecte legate de prescripția răspunderii penale și prescripția executării măsurilor
educative, cazul min orului devenit major, pluralitatea de infracțiuni, descoperirea unei
infracțiuni comise în timpul minorității, aplicarea în timp a legii penale privind cauzele cu
minori
Cuvinte cheie: minor, minoritate, discernământ, răspundere penală, sistem de
sancționa re, măsuri educative, supraveghere, consemnare, internare , centru de reeducare,
institut medical educativ, infracțiune, amendă, pede apsă, închisoare, Cod penal, Cod de
procedură penală, executare, procedur ă, cauze cu infractori minori ,

3 Rezoluția Congresului Asociației Internaționale de Drept Penal adoptată la Beijing în 2004 recomandă statelor
să nu prevadă în cazul minorilor sancțiuni privative de libertate care să depășească 15 ani

– 9 –
Capitolul I
Considerații generale privind procedurile speciale
1.1. Considerații preliminare
Procesul penal este unicul cadru în care se poate stabili dacă o persoană este sau nu
răspunzătoare pentru săvârșirea unei infracțiuni4 și este disciplinat de norme j uridice cuprinse
în Codul de procedură penală . Urmărind realiz area unei reglement ări unitar e a desfășurării
procesului penal, actuala legislație conține dispoziții aplicabile în mod obișnuit la rezolvarea
cauze lor penale, aceste dispoziții constituind procedura de drept comun în materia pe care o
tratăm în această lucrare .
În anumite situații, pentru îndeplinirea scopului atât a legii penale cât și al celei
procesual penale, se impune adoptarea un or reguli p rocesual e special e care se aplic ă numai la
rezol varea unor anumite cauze penale.
Normele juridice care alcătuiesc procedurile speciale constituie derogări de la procedura
obișnuită după care se desfășoară procesul penal, având o arie limitată de aplicare
În legislația procesual penală română în vigoare , procedurile speciale sunt puține și pot
fi întâlnite atât în realizarea tragerii la răspundere penală, cât și cu ocazia rezolvării pe cale
jurisdicțională a unor aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal.
Având în vedere obiectul cau zelor penale care cad sub incidența procedurilor speciale,
în literatura de specialitate sunt menționate proceduri speciale propriu -zise și alte proceduri
speciale (auxiliare)5.
Sunt considerate proceduri speciale propriu -zise cele în care sunt rezolvate a specte
privind tragerea la răspundere penală a celor ce săvârșesc infracțiuni. În cadrul acestor proceduri
propriu -zise, obiectul cauzei penale îl constituie lămurirea problemelor legate de existența
raportului juridic procesual penal principal.
Proceduril e speciale propriu -zise, sub aspectul normelor pe care le conțin, pot fi de două
feluri:
– proceduri speciale în care se aplică, în principal, norme derogatorii de la procedura
obișnuită; avem în vedere, în acest sens,
▪ procedura acordului de recunoaștere a vinovăției (art. 478 -488 NCPP )

4 A săvârși o infracțiune nu înseamnă numai a întruni toate condițiile dintr -un articol al Codului penal care
incriminează o fapta. În art. 15 NCP putem găsi definiția infracțiunii: fapta prevăzută de legea penală, săvârșită
cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit -o. Astfel vedem că este necesară îndeplinirea a
patru condiții pentru ca o faptă să fie considerată infracțiune.
5 Volonciu I, p. 502; Dongoroz II, p. 361.

– 10 –
▪ procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice (art. 489 –
503 NCPP );
– proceduri speciale unde se aplică, în principal, normele procedurii obișnuite completate
cu normele derogatorii din procedura spec ială; acest caz poate fi ilustrat prin procedura
aplicabilă în cauzele cu infractori minori (art. 504 -520 NCPP ).
Cu excepția acestor trei proceduri speciale enumerate mai sus celelalte proceduri speciale
din reglementarea procesual penală în vigoare pot fi caracterizate ca fiind proceduri speciale
auxiliare, prin care sunt rezolvate anumite situații speciale care apar fie în cursul procesului
penal:
▪ procedura contestației privind durata procesului penal (art. 4881-4886 NCPP );
▪ procedura dării în urmărire (a rt. 521 -526 NCPP );
▪ procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare (art.
543-547 NCPP ),
fie ulterior desfășurării procesului penal:
▪ procedura reabilitării (art. 527 -537 NCPP );
▪ procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare
judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri (art. 538 -542 NCPP );
▪ procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării (art. 5491
NCPP ).
În toate cazurile menționate mai sus, d erogările de la procedura obișnuită alcătuiesc un
ansamblu de reguli care justifică autonomia procedurii speciale6. Unii autori arată, pe bună
dreptate, că procedurile speciale cuprind norme particulare care conferă acestora un caracter
completator și derogator7.
1.2. Scurt istoric privind procedurile speciale în procesul penal din
România.
În primul nostru Cod de procedură penală modern, adoptat în anul 1864, nu existau
reglementări prin care să fie prevăzute în mod distinct proceduri speciale, derogatori i de la
regulile de drept comun. Existau însă situații de excepție, care presupuneau aplicarea unor
reguli speciale procedurale. De exemplu, potrivit art. 31 și urm. din Codul de procedură penală
adoptat în 1864, în ipoteza constatării unor infracțiuni fla grante (crime sau delicte), procurorul
avea dreptul de a exercita prerogative ale judecătorului de instrucție, constând în deplasarea la
fața locului, consem narea despre săvârșirea infracțiunii în procese -verbale, luarea unor

6 S. Kahane, Dreptul procesual penal, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1963.p. 330.
7 Volonciu II I, p. 441.

– 11 –
declarații etc. De asemenea, potrivit art. 364 din același cod, o dispoziție specială aplicabilă în
cazul infractorului sub 16 ani consta în obligația președintelui instanței de a aduce în discuție
problema discernământului minorului8.
În literatura de specialitate9, în legătură cu pr oblematica procedurilor speciale, se opina
în sensul instituirii unor reguli prin care să se prevadă posibilitatea reparării erorilor judiciare,
remarcându -se necesitatea unei asemenea proceduri.
Procedurile speciale au început să fie prevăzute începând cu adoptarea în anul 1936 a
Codului de procedură penală „Carol al II-lea”. Astfel, au fost reglementate procedura specială
aplicabilă infracțiunilor săvârșite de minori (în special, prin înființarea instanțelor pentru
minori), procedura în cazul infracțiunil or de presă10, procedura de consiliere în judecarea
delictelor contra onoarei11, procedura reabilitării judiciare, procedura extrădării, procedura
amnistiei, procedura grațierii, procedura stabilirii identității celor condamnați, în caz de
contestație, proce dura pentru despăgubirea celor deținuți în prevenție pe nedrept, procedura în
materie de fals12.
În reglementarea Codului de procedură penală adoptat în anul 1968 erau prevăzute un
număr de trei proceduri speciale propriu -zise, și anume:
▪ procedura de urmăr ire și judecare a unor infracțiuni flagrante ,
▪ procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice
▪ procedura în cauzele cu infractori minori .
În același cod au fost reglementate următoarele proceduri speciale auxiliare:
▪ procedura dării în urmărire,
▪ procedura reabilitării judecătorești,
▪ procedura de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe
nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal,
▪ procedura în caz de dispariție a înscrisurilor j udiciare,
▪ procedura cooperării judiciare internaționale în materie penală
▪ procedura rejudecării în caz de extrădare.

8 Astfel, sub sancțiunea nulității, președintele avea obligația de a ridica următoarea chestiune: „acusatulu lucrat –
a cu precepere?”.
9 I. Tanoviceanu, Curs de procedură penală română , Ed. SOCEC, București, 1913, pp. 563 -567.
10 De exemplu, potri vit art. 206 alin. (7) din Codul de procedură penală „Carol al II -lea”, reținerea învinuiților
pentru cercetări nu putea fi dispusă în cazul infracțiunilor de presă.
11 În cadrul acestei proceduri, judecata avea loc de urgență și cu precădere, judecătorii e rau obligați să inițieze
consilierea dintre părți, procedura de consiliere avea loc numai la judecata în primă instanță și numai dacă autorul
publicației incriminate era cunoscut etc.
12 Pop IV, p. 647.

– 12 –
1.3. Procedurile speciale în reglementarea legislației procesual penale
în vigoare
După cum am menționat deja, în actuala reglementare pr ocesual penală întâlnim atât
proceduri speciale propriu -zise, cât și proceduri speciale auxiliare .
Astfel, procedurile speciale propriu -zise sunt următoarele:
▪ procedura acordului de recunoaștere a vinovăției,
▪ procedura privind tragerea la răspundere pena lă a persoanei juridice
▪ procedura aplicabilă în cauzele cu infractori minori.
Notăm opțiunea legiuitorului de a renunța la reglementarea unei proceduri distincte care
să fie de aplicare în cazul infracțiunilor flagrante. Apreciem acest demers ca fiind jud icios,
deoarece, din experiența aplicării Codului de procedură penală anterior, s -a desprins concluzia
unei aplicări reduse a acestei proceduri speciale de către organele de urmărire penală, dar mai
ales de către instanțele de judecată . În aceste circumsta nțe, în actualul Cod de procedură penală,
cu referire la infracțiunile flagrante, se regăsesc reguli procedurale distincte, care nu formează
o procedură specială propriu -zisă și care se aplică în activitatea organelor de constatare sau a
organelor de urmăr ire penală.
Reprezintă proceduri speciale auxiliare:
▪ contestația privind durata procesului penal,
▪ procedura dării în urmărire, procedura reabilitării,
▪ procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare
judiciară sau în caz de pri vare nelegală de libertate ori în alte cazuri,
▪ procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare,
▪ procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a
tratatelor internaționale în materie penală
▪ procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării.

– 13 –
Capitolul II
Procedura în cauzele cu infractori minori
2.1. Considerații preliminare
Persoana fizică aflată în stare de minoritate este considerată ca fiind insuficient
dezvoltată sub aspect psihofizic, situându -se în perioada în care se formează unele trăsături ale
personalității sale. În perioada minorității se dezvoltă capacitatea psihică, discernământul, se
acumulează cunoștințele despre viață, inclusiv cele privitoare l a normele de conduită socială13.
Aspectele de ordin psihic cântăresc mult în determinarea reglementării procedurii
speciale pentru cauzele cu infractori minori, deoarece psihologia interesează toate activitățile și
toate situațiile în care se află omul14. Dintre ramurile psihologiei, în cazul tratamentului penal
al minorilor, interesează, în principal, psihologia copilului și psihologia judiciară.
Trebuie subliniat faptul că normele juridice privind tragerea a răspundere penală a
minorilor sunt caracterizate prin grija pentru reeducarea acestora, prin preocuparea de a preveni
săvârșirea de fapte antisociale și de a asigura o comportare corespunzătoare a acestor categorii
de persoane15.
În dreptul penal se acordă o atenție deosebită reglementării minorității, me nționându -se
expres în art. 113 alin. (1) NCP că minorul sub 14 ani nu răspunde penal, în privința acestuia
fiind instituite reguli speciale de ocrotire16. Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde
penal numai dacă se dovedește că a săvârșit f apta cu discernământ conform art. 113 alin. (2)
NCP. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal, potrivi legii conform art. 113
alin. (3) NCP.
Semnalăm, de asemenea, în planul legislației penale, noua abordare a regimului
sancționator al minorului. În acest sens, față de minorul care a săvârșit o infracțiune nu se pot
lua decât măsuri educative neprivative de libertate sau măsuri educative privative de libertate ,
renunțându -se la posibilitatea aplicării pedepsei închisorii.

13 I. Oancea, Drept penal. Partea generală, Ed. Didacti că și Pedagogică, București, 1971, pp. 406 -407.
14 J. Piaget, Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 207.
15 M. Preda, Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, în R.R.D. nr. 9/1970, p. 41. Aceleași
obiective au fost urmărite și prin derularea proiectului de înfrățire instituțională PHARE R003/IB/JH/09 – Sprijin
pentru îmbunătățirea justiției pentru minori în România, proiect care a debutat la 1 octombrie 2004 între Ministerul
Justiției din România și Ministerul Justiției din Franța (pentru detalii, a se vedea pagina web a Ministerului
Justiției).
16 În mod succesiv, în vederea creării cadrului legal destinat ocrotirii minorilor, au fost adoptate Legea nr. 3/1970
privind regimul ocrotirii unor categorii de minori (B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970), în prezent abrogată; O.U.G.
nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate (M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998), în prezent abrogată,
cu excepția art. 20. În prezent, actul normativ c are reglementează acest domeniu este Legea nr. 272/2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în M. Of. nr. 159 din 5 martie 2014.

– 14 –
Regimului deos ebit de reglementare a minorității în dreptul penal material îi corespunde
o reglementare adecvată pe plan procesual penal. Cum pe bună dreptate se subliniază în
literatura de specialitate, instituirea unor reglementări speciale aplicabile în cauzele penal e cu
infractori minori se înscrie în preocuparea permanentă a legiuitorului român de a asigura, pentru
această categorie de persoane lipsite încă de o maturitate deplină, un plus de garanții procesuale
care să -și dovedească eficiența la îmbinarea laturii r epresive cu latura educativă a procesului
penal17.
În lumina reglementării Codului de procedură penală, a Legii nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată și a Regulamentului de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, se poate spune că pentru cauzele penale cu infractori minori există o procedură
specială care cuprinde aspecte specifice atât în ceea ce privește urmărirea penală și judecata,
cât și în ceea ce privește punerea în executare a hotărârii penale, în acest sens, potrivit art. 5 04,
”urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a
hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și
derogările ” care urmează a fi analizate în cele ce urmează.
Aplica rea acestei proceduri speciale are caracter obligatoriu.
Procedura specială se aplică în cauzele în care suspecții sau inculpații sunt minori cu
vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani . Dacă suspectul/inculpatul a devenit major în cursul urmăririi
penale, reg ulile procedurale speciale nu mai sunt aplicabile; judecata ( inclusiv în calea de atac
a apelului ) se va realiza potrivit procedurii speciale în toate cazurile în care infractorul era
minor la data sesizării instanței (data înregistrării dosarului la insta nță în vederea parcurgerii
fazei camerei prelimi nare). Dacă inculpatul a devenit major înainte de data sesizării instanței ,
procedura de judecată se va desfășura potrivit regulilor de drept comun.
Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profe siei de mediator , instituie
necesitatea respectării dispozițiilor NCPP în cazul în care minorii ( părți sau subiecți procesuali
principali ) participă în procedurile de mediere. Astfel, în cazul în care inculpatul minor
participă la o procedură de mediere la data stabilită pentru ședința de mediere, vor trebui citați
și serviciul de probațiune, părinții minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în
îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul . Încălcarea acestei obligații poate
atrage nulitatea relativă a acordului de mediere în condițiile art. 282 NCPP. Absența
persoanelor legal citate nu constituie un impediment pentru desfășurarea ședinței de mediere.
Asistența juridică a minorului care participă în procedura de mediere este o bligatorie indiferent
dacă acesta are calitatea de parte sau subiect procesual principal. Nerespectarea acesteia

17 Dongoroz II, p. 375.

– 15 –
dispoziții atrage incidența sancțiunii nulității absolute a acordului de mediere potrivit art. 281
NCPP, dacă minorul avea calitatea de suspect , inculpat sau partea civilă, respectiv a sancțiunii
nulității relative în condițiile art. 282 NCPP dacă minorul avea calitatea de persoană vătămată.
2.2. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori
A. Noțiuni introductive
În ceea ce privește urmărire a penală în cazul infractorilor minori, comparativ cu
reglementarea anterioară, nu au intervenit modificări sau completări semnificative. În acest
condiții, urmează să considerăm că această fază a procesului penal, în cauzele cu minori, este
disciplinată d e dispozițiile art. 285 -341 NCPP , care se completează cu prevederile cuprinse în
art. 505 -506 NCPP .
Pentru aceste motive, în continuare, vom analiza numai regulile derogatorii privind
persoanele chemate la organul de urmărire și efectuarea referatului de e valuare în cauzele cu
minori.
B. Persoanele chemate la ascultarea minorilor
O primă dispoziție specială care privește urmărirea penală în cazul infractorilor minori
se referă la persoanele ce urmează a fi chemate la organul de urmărire penală cu ocazia a scultării
minorului.
În acest sens, în dispozițiile art. 505 alin. (1) se precizează că în cazul în care ”suspectul
ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a
minorului, organul de urmărire penală citează p ărinții acestuia ori, după caz, pe tutore,
curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum
și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se
desfășoară audierea ”.
Spre de osebire de reglementarea anterioară, având în vedere agenda încărcată a
serviciilor de probațiune, instituție învestită în principal cu activitatea de evaluare a minorilor
aflați în executarea unei măsuri educative , respectiv cu sprijinirea instanței de ju decată în
procesul de individualizare a măsurilor educative aplicabile minorilor, actualul legiuitor a
procedat la substituirea serviciului de probațiune cu Direcția generală de asistență socială și
protecție a copilului. De asemenea, la ascultare a sau aud ierea minorului sub 16 ani, citarea
acestor persoane este obliga torie, element procedural diferit față de dispozițiile Codului de
procedură penală anterior, prin care citarea persoanelor menționate în lege era lăsată la
aprecierea organului de urmărire pe nală.
Citarea persoanelor menționate este, într -adevăr, lăsată la aprecierea organului de

– 16 –
urmărire penală numai în ceea ce privește desfășurarea ascultării sau confruntării minorului
care a împlinit 16 ani. În reglementarea anterioară nu exista nicio dispo ziție referitoare la
această ipoteză.
Conform art. 505 alin. (3) NCPP, dacă persoanele chemate potrivit art. 505 alin. (1)
NCPP nu se prezintă, actele de urmărire penală, menționate mai sus, pot fi efectuate.
C. Referatul de evaluare
O altă dispoziție spe cială în ceea ce privește urmărirea și judecarea infractorilor minori
o reprezintă întocmirea de către serviciile de probațiune a referatului de evaluare a minorului,
înscris care are drept finalitate asigurarea unui cadru propice pentru tragerea la răspun dere
penală a minorului, ținând cont de specificul vârstei acestuia18.
Referatul de evaluare a fost introdus în legislația procesual penală din România prin
Legea nr. 356/2006, substituind un document prin care se realiza o activitate similară, și anume
ancheta socială.
În varianta Codului de procedură penală din 1969, anterior anului 2008, efectuarea
referatului de evaluare era obligatorie atât pentru faza urmăririi penale, cât și pentru faza
judecării cauzelor. S-a constatat însă că activitatea din sistemu l de probațiune a fost orientată
cu preponderență spre această atribuție, având în vedere numărul foarte mare al solicitărilor de
întocmire a referatelor de evaluare . În aceste condiții, soluționarea cauzelor cu infractori minori
era tergiversată din cauza imposibilității continuării procedurii în lipsa referatului de evaluare
și la crearea unor situații conflictuale între reprezentanții organelor de urmărire penală și
serviciile de probațiune. De asemenea, această orientare a activității de probațiune a co ndus la
neglijarea tuturor celorlalte îndatoriri ale serviciilor de probațiune și la denaturarea scopului
instituției probațiunii, concepută, în esență, pentru a sprijini reintegrarea socială a infractorilor.
Aceste argumente au condus la concluzia că se impune restrângerea obligativității solicitării
referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori doar pentru faza de judecată, deoarece
acest instrument are rolul de a furniza instanței date privind persoana inculpatului, care să îi
permită instanței o mai bună individualizare a pedepsei, faza de urmărire penală fiind consacrată
în special activității de strângere a probelor.
În aceste condiții, în intervalul 2008 -2014, referatul de evaluare putea fi dispus și în
cursul fazei de urmărire penală, dar e ra obligatoriu numai pentru soluționarea cauzei în faza de
judecată19.

18 Neagu IV, p. 485.
19 Impunerea caracterului obligatoriu al referatului d e evaluare a minorului numai pentru judecarea cauzei penale
se reflectă sugestiv și în datele statistice ale serviciilor de probațiune (disponibile pe pagina web a Ministerului
Justiției, www.just.ro ). Astfel, în anul 201 3, din numărul total de 7700 de referate de evaluare, 6470 au fost
întocmite la solicitarea instanțelor de judecată pentru persoane inculpate, 82 au fost întocmite, la solicitarea

– 17 –
Reglementarea a fost menținută și în actualul Cod de procedură penală . În acest sens,
potrivit art. 506 alin. (1) NCPP , ”în cauzele cu inculpați minori, organele de urmărire penală
pot s ă solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de evaluare de către
serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are
locuința minorul, potrivit legii ”.
Elementul de noutate, prevăzut la alin. u ltim al art. 506 NCPP, constă în aceea că ”prin
referatul de evaluare serviciul de probațiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire
la măsurile educative ce pot fi luate față de minor ”, această dispoziție fiind, în aprecierea
noastră, bineveni tă, instanța putând astfel să decidă mai bine cu privire la felul măsurii
educative ce se impune a fi luată față de minor ( măsură neprivativă sau privativă de libertate ),
bazat și pe argumentele consilierului de probațiune.
Nu credem că această nouă dispoz iție este de natură să aducă atingere principiului
libertății de apreciere a judecătorului în individualizarea judiciară a sancțiunii pe care o aplică
fiindcă, oricum, propunerea motivată pe care o face serviciul de probațiune prin referatul de
evaluare po ate sau nu să fie însușită de către instanță, care este liberă să decidă în contradicție
cu propunerea din referat și în baza unor alte argumente de ordin subiectiv, potrivit convingerii
judecătorului. Prin referatul de evaluare, serviciul de probațiune so licitat poate face propuneri
motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor . Potrivit art. 33 alin. (3)
din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune20, referatul
de evaluare se întocmește și se comunică în termen de 21 de zile de la data primirii la serviciul
de probațiune a solicitării.
Referatul de evaluare se realizează în conformitate cu structura și conținutul prevăzute
de legislația specială ce reglementează activitatea serviciilor de prob ațiune . În acest sens, avem
în vedere dispozițiile Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de
probațiune. Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din actul normativ menționat, referatul de evaluare
”conține date privind mediul familial și social al minorului, situația educațională și
profesională, conduita generală a minorului, analiza comportamentului infracțional, riscul de
săvârșire a unor infracțiuni, precum și orice alte date relevante pentru situația minorului ”
(cum ar fi, de exem plu, referiri la starea de sănătate , la evoluția minorului din punct de vedere
fizic, afectiv, moral și intelectual, în măsura în care acestea au influențat sau pot influența

instanțelor de judecată pentru copii care nu răspund penal și numai 1078,1a solicitarea parchetelor. De asemenea,
din numărul total de 7700 de referate de evaluare întocmite, 5015 au vizat stabilirea situației minorilor fi numai
2685 au vizat persoane majore.
20 Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de p robațiune a fost publicată în M. Of. nr.
512 din 14 august 2013. Ulterior publicării, a fost modificată prin O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de
implementare necesare aplicării Legii nr. 132/2010 privind Codul de procedură penală și pentru imple mentarea
altor acte normative (M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2014).

– 18 –
comportamentul infracțional ). De asemenea potrivit art. 34 alin. (3) din actul no rmativ
menționat , ”referatul de evaluare cuprinde și propuneri motivate privind măsura educativă
considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura și durata programelor de
reintegrare socială, precum și la alte obligații care pot fi impuse ace stuia, în vederea reducerii
riscului de săvârșire de infracțiuni ”21.
La întocmirea referatului de evaluare, ”consilierul de probațiune poate colabora cu
asistenți sociali, psihologi, consilieri școlari, pedagogi, medici sau alți specialiști ”, potrivit art.
35 alin. (1) . De asemenea, ”la solicitarea consilierului de probațiune, instituțiile și organizațiile
în evidența cărora s -a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament sau protecție socială
ori educație pun la dispoziția consilierului de probați une, în termen de 7 zile, informațiile care
prezintă relevanță pentru procesul de evaluare ”, potrivit art. 35 alin. (2).
Indiferent de denumirea înscrisului prin care se constată evaluarea minorului (anchetă
socială, referat de evaluare), aceste acte trebu ie efectuate cu multă conștiinciozitate. Acest fapt
se impune în considerarea importanței acestui demers de investigare pentru rezolvarea cauzei
penale în care urmează să fie tras la răspundere penală un infractor minor.
În cadrul activității de evaluare t rebuie să se urmărească lămurirea tuturor aspectelor
care ar fi edificatoare în privința cauzelor și condițiilor care au influențat conduita antisocială a
minorului. Se vor stabili, cu maximum de fidelitate, condițiile în care a trăit minorul, pentru ca
organele judiciare să poată aprecia posibilitățile de reeducare a acestuia în cazul în care
minorului i s -ar aplica o măsură educativă care ar permite rămânerea lui în mediul din care a
provenit.
Conform art. 35 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea ș i funcționarea sistemului
de probațiune, evaluarea ” are un caracter personal și se realizează în baza uneia sau mai
multor întrevederi între consilierul de probațiune și inculpatul minor și a datelor obținute din
alte surse de informații . În cazul în care inculpatul minor nu colaborează la realizarea
evaluării, consilierul de probațiune întocmește referatul de evaluare și menționează în
cuprinsul acestuia refuzul de colaborare al minorului. La referatul de evaluare este atașată
declarația minorului cu privi re la refuzul de colaborare. În situația în care inculpatul minor
nu este găsit, consilierul de probațiune întocmește o adresă de informare privind
imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare ” pe care o înaintează organului judiciar .
Atât inculpaț ii minori, cât și inculpații care au săvârșit infracțiuni în minorat pot ini ția
și încheia acord de recunoaștere a vinovăției. În cazul inculpaților minori trebuie să existe

21 Potrivit art. 34 alin, (4) din Legea nr. 252/2013, structura și formatul standard ale referatului de evaluare se
stabilesc prin Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/201 3, adoptat prin H.G. nr. 1079/2013 (M.
Of. nr. 5 din 7 ianuarie 2014).

– 19 –
încuv iințarea reprezentantului legal.
Art. 243 NCPP ce reglementează condițiile speciale de aplicare față de minori a măsurilor
preventive menționează ca „față de suspectul și inculpatul minor se pot dispune măsuri
preventive în aceleași cazuri și condiții în care se pot dispune aceste măsuri față de majori .
Reținerea și arestarea pre ventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional,
numai dacă efectele pe care privarea de libertate le -ar avea asupra personalității și dezvoltării
acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii . La stab ilirea
duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la
data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri ”. „Când s -a
dispus reținerea sau arestarea preventivă a unui minor, va fi î ncunoștințat un membru al
familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precum și reprezentantul legal
al acestuia sau, după caz, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află mi norul ”.
Pe lângă aceste dispoziții procedurale speci ale, în cursul urmăririi penale se vor aplica
celelalte reguli procedurale de drept comun.
Persoanele chemate să întocmească o asemenea evaluare trebuie să aibă o anumită
pregătire profesională, care să le permită înțelegerea importanței activității pe car e o
îndeplinesc. Astfel, conform art. 20 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din
serviciile de probațiune22, ”pentru a fi numită în funcția de consilier de probațiune, persoana
trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
a) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;
c) să cunoască limba română, scris și vorbit;
d) să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt
dovedit pe baza testării medicale și psihologice de specialitate organizate în acest scop;
e) să se bucure de o bună reputație;
f) să fie licențiată în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;
g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează ”.
Consilierii de probațiune sunt obligați să aprofundeze cunoștințele teoretice în domeniul
probațiunii protecției victimelor infracțiunilor – noțiuni de drept penal și procedură penală,
criminologie, metodologia activității de probațiune și protecție a victimelor, noțiuni de
psihologie, noțiuni legate de problema dependenței, de dezvoltare și cooperare instituțională,
psihologia dezvoltării, sociologie aplicată, informatică socială etc.
Întocmirea unor evaluări ale minorului superficiale a determinat instanțele noastre

22 Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune a fost publicată în M. Of. nr. 407 din 10 mai
2006.

– 20 –
judecătorești să caseze anumite hotărâri care s -a mulțumit să aibă în vedere aspecte formale,
fără o temeinică investigare a condițiilor de dezvoltare a minorului23. S-a hotărât că nu poate fi
primită aceeași an chetă socială/referat de evaluare ori de câte ori se pornește o urmărire penală.
Ancheta socială folosită într -o cauză anterioară nu poate folosi într -o nouă cauză. Dacă s -ar
admite această situație, ar însemna că o anchetă socială poate fi folosită pe toa tă perioada
minoratului24. De asemenea, în situația în care, la dosarul de urmărire penală, există un referat
de evaluare, însă acesta nu a fost întocmit de autoritatea competentă ori a fost datat anterior
faptelor deduse judecății în respectiva cauză, se p oate aprecia că soluționarea cauzei s -a realizat
în lipsa activității de evaluare a minorului25. Remarcăm valabilitatea acestor soluții
jurisprudențiale și pentru obligativitatea referatului de evaluare.
D. Prezentarea materialului de urmărire penală
Prin Noul Cod de procedură penală, legiuitorul a renunțat la instituția prezentării
materialului de urmărire penală; astfel, „după terminarea urmăririi penale, organul de
cercetare penală urmează să înainteze dosarul privind pe inculpat procurorului, însoțit de un
referat ” [art. 321 NCPP ], iar după verificarea lucrărilor de urmărire penală, procurorul, dacă
decide că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea
penală este completă și există probele necesare și legal admi nistrate, emite rechizitoriul prin
care dispune trimiterea în judecată a inculpatului , „dosarul urmând să fie înregistrat la instanța
competentă și trimis, în aceeași zi, judecătorului de cameră preliminară ” (art. 343 NCPP ),
procedura camerei preliminare avâ nd ca obiect verificarea legalității trimiterii in judecată,
precum și verificarea legalității administrării probelor ori efectuării actelor procesuale de către
organele de urmărire penală (art. 341 NCPP ). Judecătorul de cameră preliminară este obligat
să comunice inculpatului copia certificată a rechizitoriului și înștiințarea că poate formula cereri
și ridica excepții, iar în cazul în care asistența juridică este obligatorie, că își poate angaja un
avocat pentru a depune note scrise, judecătorul de cameră preliminară urmând să hotărască prin
încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea inculpatului și a procurorului,
putând decide fie începerea judecății dacă în cursul urmăririi penale probele au fost administrate
în mod legal și sesizarea instanței este legală, legalitatea sesizării nemaiputând fi contestată pe

23 T. reg. Banat, dec. pen. nr. 295/1956, în LP. nr. 10/1957, p. 1220 ; T. reg. Mureș, dec. pen. nr. 201/1957, în L.P.
nr. 6/1957, p. 1111; T.S., s. pen., dec. nr. 359/1964, J.N. nr. 12/1964, p. 160. Cu atât mai mult, această soluție este
necesară în ipoteza în care condamnarea inculpatului minor la data săvârșirii infracțiu nii s-a făcut în lipsa anchetei
sociale/referatului de evaluare (C. Apel București, s. I pen., dec. nr. 633/2005, în C 52, pp. 51 -52).
24 T. jud. Sibiu, dec. pen. nr. 108/1993, în Dr. nr. 8/1994, p. 101.
25 C. Apel București, s. a II -a pen., dec. nr. 264/200 5, în C 52, pp. 314 -316. Există, în legătură cu această soluție,
și opinia în conformitate cu care sancțiunea nulității absolute este excesivă, fiind suficient ca instanța de judecată
să constate nelegalitatea anchetei sociale și să dispună efectuarea unei noi anchete sociale potrivit dispozițiilor
legale (I. Matei, notă critică la hotărârea prezentată mai sus, în C 52, p. 316).

– 21 –
parcursul soluționării cauzei, fie restituirea cauzei la parchet, în cazurile precis determinate în
lege ( art. 341 -347 NCPP ). În acest mod, procedura prezentării materialului de urmă rire penală
este înlocuită cu procedura camerei preliminare, procedură care oferă mai multe garanții pentru
aducerea la cunoștință a învinuirii și asigurarea dreptului la apărare decât în dreptul pozitiv, cu
mențiunea că prin legea nouă nu se face nici un fel de distincție în această procedură între minori
și majori, și, drept urmare, nu va face obiectul prezentului demers.
E. Asistența juridică în perspectiva noului Cod de procedură penală
Noul Cod de procedură penală prevede la art. 90 alin. (1) lit. a) ”că asistența juridică a
suspectului sau inculpatului minor este obligatorie ”, legea nouă păstrând în această materie
aceleași dispoziții ca și legea penală anterioară , atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru
faza de judecată.
F. Măsurile preve ntive față de minori
În perspectiva noului Cod de procedură penală, în materia măsurilor preventive vor fi
aduse modificări de substanță, renunțându -se la măsurile preventive restrictive de drepturi și
introducerea unor măsuri preventive noi, în afara reț inerii și arestării preventive art. 202 alin.
(4) NCPP prevăzând alte trei măsuri preventive, respectiv: controlul judiciar, controlul judiciar
pe cauțiune și arestul la domiciliu.
Potrivit art. 202 alin. (2) NCPP, măsurile preventive vor putea fi dispuse doar ”dacă
există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a
săvârșit o infracțiune și dacă luarea vreuneia din aceste măsuri este necesară în scopul
asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii suspectului ori a
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirii săvârșirii unei alte
infracțiuni ”.
”Nici o măsură preventivă nu va putea fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută
dacă există o cauză care împiedic ă punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale ”,
măsurile preventive luate ”trebuie să fie proporționale cu gravitatea acuzației aduse persoanei
față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea
acesteia ”.
Ca și î n cazul majorilor, față de minori poate fi luată oricare dintre măsurile preventive
arătate mai sus și în aceleași condiții, prevederile art. 243 NCPP instituind dispoziții speciale
pentru suspectul sau inculpatul minor doar în ce privește măsurile prevent ive mai severe,
reținerea și arestarea preventivă, respectiv anumite derogări și completări.
Astfel, la art. 243 alin. (2) NCPP este prevăzut caracterul excepțional al ”reținerii și
arestării preventive, măsuri care vor putea fi dispuse numai în cazul în c are efectele pe care

– 22 –
privarea de libertate le -ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului nu sunt
disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii ”, ”la stabilirea duratei pentru care
se ia măsura arestării preventive urmând să se aib ă în vedere vârsta inculpatului de la data
când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri ”, potrivit alin. (3) al
aceluiași articol .
Chiar în prezența acestor derogări și completări și chiar dacă caracterul excepțional al
reținer ii și arestării preventive este prevăzut în mod expres pentru minori, credem că noua
reglementare este un evident pas înapoi, legiuitorul mărginindu -se la inserarea unor criterii de
ordin pur subiectiv atât cu privire la luarea reținerii și arestării preve ntive („ măsuri care vor
putea fi dispuse numai în cazul în care efectele pe care privarea de libertate le -ar avea asupra
personalității și dezvoltării minorului nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin
luarea măsurii ”), cât și cu privire la stabilirea duratei acestor măsuri („la stabilirea duratei
pentru care se ia măsura arestării preventive urmând să se aibă în vedere vârsta inculpatului
de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri”) ,
renunțându -se la sta bilirea unor termene reduse pentru care aceste măsuri să poată fi luate, cum
este în legea în vigoare, noua reglementare fiind, sub acest aspect, defavorabilă minorilor, și,
de aceea, credem că dispozițiile din legea în vigoare ar trebui să fie menținute, fiind necesar ca
minorii să aibă parte de un regim special și în această materie câtă vreme întreaga reglementare
creează pentru această categorie de persoane un regim special și derogatoriu, atât sub aspectul
dreptului material, cât și a celui procesual.
Noul Cod de procedură penală păstrează dispozițiile din legea penală anterioară cu
privire la obligația de încunoștințare (prevăzută la art. 210 si 228 NCPP ) în cazul luării măsurii
reținerii sau arestării preventive, în afara membrului de familie sau a pe rsoanei desemnate de
către minor , „urmând să fie încunoștințat, în mod obligatoriu, reprezentantul legal al acestuia
sau, după caz, persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul . Totodată, în
cazul luării măsurii arestării preventive, desp re luarea acestei măsuri precum și despre locul
de deținere al minorului urmează să fie încunoștințat și serviciul de probațiune de pe lângă
instanța căreia i -ar reveni competența să judece cauza în primă instanță ” [art. 243 alin. (4)
NCPP].
Articolul 244 N CPP prevede un regim special de executare a reținerii și arestării
preventive dispuse față de minori, cărora li se va asigura un ”regim special de detenție, în raport
cu particularitățile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate față de aceștia să n u
prejudicieze dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală ”, regim ce urmează să fie ”stabilit prin
legea privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal ”.

– 23 –
Legea nu prevede însă cine poate face o astfel de apreciere, respectiv dacă este necesară
o expertiză de specialitate care să se pronunțe asupra consecințelor luării măsurii reținerii sau
arestării minorului.
Măsurile preventive aplicabile minorilor au aceeași durată maximă ca cele prevăzute
pentru maj ori.
Minorii au regimul special de detenție , stabilit prin Legea nr.254/2013 privind
executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
în raport cu particularitățile vârstei, astfel încât măsurile preventive lua te față de aceștia să nu
prejudicieze dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală.
Pentru minori nu sunt prevăzute dispoziții speciale în ceea ce privește controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu, care vor putea fi dispuse în aceleași condiții
ca și pentru suspecții sau inculpații majori, prevederile art. 243 NCPP cuprinzând dispoziții
derogatorii doar în privința reținerii și arestării preventive.
2.3. Judecarea infractorilor minori
A. Noțiuni introductive
Potrivit regleme ntării Codului de procedură penală, judecarea infractorilor minori se
face de către instanțele judecătorești cu aplicarea procedurii obișnuite, care se completează cu
dispozițiile din procedura specială cuprinsă în art. 506 -510. Dispozițiile care reglement ează
judecarea minorilor sunt cuprinse în Codul de procedură penală, în Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, și în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești.
Derogările existente în cazul judecării minorilor, analizate în cele ce urmează, privesc
compunerea instanței, referatul de evaluare, persoanele chemate la judecarea minorilor,
desfășurarea propriu -zisă a judecății și apărarea exercitată în cazul inculpatului minor.
B. Compunerea instanței de judecată
Una dintre derogări în ceea ce privește compunerea completului de judecată constă în
aceea că infracțiunile săvârșite de minori (ori infracțiunile săvârșite asupra minorilor) sunt
judecate în cadrul secțiilor sau al completelor specializate care se organizeaz ă la nivelul curților
de apel, tribunalelor și judecătoriilor ori în cadrul tribunalelor specializate pentru minori și
familie26. În conformitate cu prevederile art. 41 și art. 52 din Legea nr. 304/2004 privind

26 Subliniem faptul că la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție nu există reglementări care să stabilească
posibilitatea org anizării unei secții specializate ori a unor complete specializate pentru minori. Situația este
justificată prin frecvența redusă a dosarelor penale cu minori care sunt judecate de către instanța supremă.

– 24 –
organizarea judiciară, republicată, judecători i care își desfășoară activitatea în cadrul secțiilor
și completelor specializate sunt anume desemnați de către colegiile de conducere ale
respectivelor instanțe27.
În ceea ce privește judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul tribunalelor
speci alizate pentru minori și familie, prin interpretarea extensivă a prevederilor Legii nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, desemnarea acestora se face
de către Consiliul Superior al Magistraturii, în urma promovării concu rsului organizat conform
art. 43 -4728.
Potrivit art. 507 alin. (1) NCPP , ”cauzele în care inculpatul este minor se judecă, potrivit
regulilor de competență obișnuite, de către judecători anume desemnați potrivit legii ”, așa cum
am observat mai sus.
Dacă în complet a intrat un judecător care nu are abilitarea cerută de lege, în sensul că
nu este desemnat legal , se va constata încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului
de judecată, viciu de procedură care determină aplicarea nulității absolute. În aceste condiții,
hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută29.
Legiuitorul a reglementat expres și situația în care infractorul minor devine major în
timpul desfășurării judecării cauzei penale, precizând la art. 507 alin. (2) NCPP că ”instanța
compusă potrivit dispozițiilor art. 507 alin. (1) rămâne competentă să judece potrivit
dispozițiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a
împlinit vârsta de 18 ani ”.
Potrivit art. 507 alin. (3) NCPP , ”inculpatul car e a săvârșit infracțiunea în timpul când
era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacă la
data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani ”. Așadar, relevant pentru aplicarea procedurii
speciale este momentul sesi zării instanței de judecată.
„Participarea procurorului la judecarea cauzelor cu infractori minori este
obligatorie ”, fiind aplicabilă regula generală instituită prin art. 363 alin. (1). Procurorul are
obligația de a participa la toate termenele de judecat ă, nu numai la cel la care cauza se dezbate
în fond30. Nerespectarea acestei cerințe privind participarea procurorului la judecarea cauzei,
obligatorie potrivit legii , atrage sancțiunea nulității absolute prevăzute la art. 281 alin. (1) lit.
d). În practica judiciară, în mod constant, au fost casate hotărârile prin care s -au soluționat

27 În același sens, a se vedea art. 2 alin. (2) și a lin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești. în reglementările anterioare, judecătorii în cauzele cu minori erau desemnați de ministrul justiției
sau de președintele instanței [a se vedea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 92/1 992 pentru organizarea judecătorească].
28 În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin
hotărâre, promovarea judecătorilor declarați admiși la concurs.
29 T. jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 1440/1969, în R.R.D. nr. 4/1970, p. 186.
30 T. jud. Covasna, dec. pen. nr. 262/1969, în R.R.D. nr. 2/1970, p. 168.

– 25 –
cauzele penale privitoare la infractorii minori fără participarea procurorului31.
De asemenea, în practica instanțelor de judecată32 s-a stabilit că dispozițiile legale
potrivit cărora cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume
desemnați potrivit legii nu se aplică și cauzelor în care inculpatul este major, iar infracțiunea a
fost săvârșită asupra unui minor.
C. Persoanele chemate la judecarea mino rului
În art. 508 alin. (1) NCPP se arată că la judecarea cauzei se citează, în afară de părți și
persoana vătămată, ”serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție
teritorială își are locuința inculpatul minor, părinții minorului sau, după caz, tutorele,
curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul ”,
respectiv serviciul de probațiune care funcționează pe lângă Tribunalul în circumscripția căruia
se află instanța sesizată (dacă domiciliul m inorului nu se află în aceeași circumscripție cu cea
a Tribunalului ), precum și alte persoane a căror prezență este considerată necesară de către
instanță.
În cauzele având ca obiect infracțiuni săvârșite de minori, se vor aplica dispozițiile
procedurale generale referitoare prezența inculpatului prevăzute de art. 364 NCPP , astfel,
”judecata cauzei are loc, în principiu, în prezența inculpatului minor. Aducerea inculpatului
minor aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie . Judecata poate avea loc în lipsa
inculpatului minor dacă acesta este dispărut, se sustrage de la judecată ori și -a schimbat
adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în urma verificărilor efectuate, nu i
se cunoaște noua adresă. Judecata poate de asemenea a vea loc în lipsa inculpatului minor
dacă, deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei.
Pe tot parcursul judecații, inculpatul minor inclusiv în cazul în care este privat de
libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau
din oficiu. Dacă apreciază necesară prezența inculpatului minor, instanța poate dispune
aducerea acestuia cu mandat de aducere ”. Nu pot cere ca procedura să fie desfășurată în lipsa
lor: serviciul de proba țiune, părinții inculpatului minor sau, după caz, tutorele, curatorul,
persoana în îngrijirea, ori supravegherea căreia se află inculpatul minor.
Nerespectarea obligației de citare a persoanelor arătate mai sus este sancționată cu
nulitatea relativă prevăz ută de art. 28233 NCPP, care în concret va putea fi invocată numai de
inculpat sau de partea responsabilă civilmente ( de pildă, părintele care răspunde pentru faptele

31T. reg. Banat, dec. nr. 505/1966, în R.R.D. nr. 12/1967, p. 156; T. reg. Crișana, dec. pen. nr. 474/1967, în R.R.D.
nr. 8/1967, p. 168; T. ju d. Brașov, dec. pen. nr. 82/1968, în R.R.D. nr. 9/1968, p. 188.
32 Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 513/2005, în C51, pp. 1029 -1031.
33 T.S., dec. îndrumare nr. 6/1973, partea a ll -a, pct. 4, în C.D. 1973, pp. 44 -45.

– 26 –
ilicite cauzatoare de prejudicii comis de minor ), nu de alți subiecți procesuali . Persoane le
chemate la judecată ”au dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri și să prezinte
propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate ”, conform art. 508 alin. (2) NCPP .
Conform art. 508 alin. (3) NCPP ”neprezentarea persoanelor lega l citate nu împiedică
judecarea cauzei ”.
D. Desfășurarea judecății
Cu caracter de noutate, comparativ cu reglementarea anterioară, ”cauzele cu inculpați
minori se judecă de urgență și cu precădere ” conform art. 509 alin. (1) NCPP , instanța urmând
să acor de termene scurte și să le analizeze cu prioritate. Pe perioada vacanței judecătorești se
vor forma complete separate, pentru a se asigura soluționarea cauzelor cu inculpați minori. La
înscrierea dosarelor pe listă se dă întâietate cauzelor în care sunt in culpați minori, ținându -se
seama de orele fixate pentru prezentarea persoanelor chemate în proces.
Ca urmare a modificărilor operate prin O.U.G. nr. 18/2016 , procedura abreviată a
recunoașterii învinuirii poate fi parcursă și în cauzele în care sunt acuz ați inculpații de comiterea
unor infracțiuni în minorat.
Ședința de judecată nu este publică. Cu încuviințarea instanței, la desfășurarea judecății
pot asista reprezentanții serviciului de probațiune de pe lângă tribu nalul în a cărui circumscripție
terito rială își are locuința minorul , părinții acestuia sau, după caz, tutorele, curatorul, persoana
în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul, apărătorii părților, precum și alte persoane
cu încuviințarea instanței.
Regula specială a nepublicității ședinței de judecată stipulată de art. 509 alin. (2) NCPP
va fi avută în vedere și în cazul în care instanța dezbate periodic legalitatea și temeinicia
măsurilor preventive la care este suspus inculpatul, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile
gener ale de drept comun stipulate de art. 362 NCPP referitoare la publicitatea ședinței de
judecată.
În practica judiciară anterioară Codului de procedură penală actual, dar care își menține
aplicabilitatea și în prezent, s -a arătat că nerespectarea dispozițiil or legale cu privire la
persoanele care pot participa la ședința de judecată a minorului nu este sancționată cu nulitatea
absolută, fiind incidență eventuala nulitate relativă, în condițiile în care s-a produs o vătămare
drepturilor părților ori ale subiec ților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât
prin desființarea actului34.
”Când inculpatul este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanța dacă apreciază că

34 Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2515/2003, în C 47, pp. 766 -767; în același sens, a se vedea: T.S., s. pen., dec. nr.
1217/1971, în C.D. 1971, p. 514; T.S., s. pen., dec. nr. 3954/1972, în R.R.D. nr. 5/1973, p. 146.

– 27 –
administrarea anumitor probe poate avea o influență negativă asupra sa, p oate dispune
îndepărtarea lui din ședința de judecată ” conform art. 509 alin. (2) NCPP . Reglementarea este
necesară având în vedere că inculpatul minor ar putea să fie intimidat de prezența participanților
la judecată sau, dimpotrivă, ar putea adopta un c omportament sfidător, expunându -se în mod
inutil prin declarații care nu îi servesc interesului procesual. Așadar, prin „ influența negativă ”
pe care administrarea probatoriului ar putea să o aibă asupra minorului se înțelege, de fapt,
posibilitatea ca aces ta să adopte o conduită procesuală denaturată.
Comparativ cu reglementarea anterioară, în cadrul căreia înde părtarea minorului din
ședință era posibilă atât în cursul cercetării judecătorești, cât și al dezbaterilor, observăm că,
potrivit actualei regleme ntări, aplicarea acestei măsuri de protejare a minorului împotriva unor
influențe negative este posibilă numai în cursul cercetării judecătorești.
Cu caracter de noutate, ”în aceleași condiții, pot fi îndepărtați temporar din sala de
judecată și părinții o ri tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia
se află temporar minorul ” conform art. 509 alin. (2) NCPP . De data aceasta, îndepărtarea
acestor persoane are în vedere înlăturarea „ influenței negative ” pe care prezența acestora a r
putea să o aibă asupra minorului. De exemplu, în prezența părinților, față de care minorul poate
resimți trăiri afective puternice, de sfială, stimă, prețuire, teamă etc., există motive plauzibile
să se aprecieze de către instanță că declarația dată poat e fi afectată de prezența acestor persoane.
Persoanele îndepărtate din sala de judecată vor fi rechemate în ședința de judecată, iar
președintele completului le aduce la cunoștință actele esențiale efectuate în lipsa lor .
De asemenea, cu caracter de noutat e, ascultarea minorului va avea loc o singură dată în
vederea evitării unor repercusiuni negative asupra acestuia care ar putea decurge din audiere,
iar reascultarea sa va fi admisă de judecător doar în cazuri temeinic justificate . Derogarea de la
dispoziț iile art. 378 alin. (6) NCPP este justificată prin vârsta minorului, încercându -se a se
limita momentele tensionate pe care le presupune audierea acestuia în cadrul cercetării
judecătorești.
Legea reglementează expres situația în care în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați,
dintre care unii minori și alții majori . În art. 510 NCPP se arată că, într -o asemenea situație, în
condițiile în care disjungerea nu este posibilă, judecata are loc potrivit dispozițiilor art. 507 alin.
(1) și după procedura obișnuit ă. Cu privire la inculpații minori din aceste cauze se aplică
dispozițiile referitoare la procedura în cauzele cu infractori minori. Așa cum reiese din
dispozițiile art. 90 lit. a), asistența juridică a inculpatului minor este obligatorie în faza judecății .
În cazul în care în cauză nu există un apărător ales, art. 91 alin. (1) impune obligația desemnării
unui apărător din oficiu.
Sancțiunea încălcării dispozițiilor menționate privitoare la asistența învinuitului sau

– 28 –
inculpatului minor de către apărător co nstă în nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, potrivit
prevederilor art. 281 alin. (1) lit. f)35.
Dispozițiile referitoare la judecata în prima instanță în cauzele privitoare la
infracțiuni săvârșite de minori se aplică în mod corespunzător și la jud ecata în apel inclusiv
sub aspectul c aracterului nepublic al ședinței . Aceasta va avea loc potrivit regulilor
procedurii speciale dacă la data sesizării primei instanțe (nu a instanței de apel) inculpatul
era minor.
Este esențial ca un minor acuzat de săvârșirea unei infracțiuni să fie tratat într-o
manieră care să ia în c onsiderare pe deplin vârsta, nivelul de maturitate și capacitățile
sale intelectuale și emoționale și ca măsurile adoptate să promoveze capacitatea
acestuia de a înțelege și de a particip a la proceduri. (…) În consecință, în cazul unui
tânăr acuzat de o infracțiune gravă care atrage atenția masivă a mass -mediei și a
publicului. Curtea estimează că procesul ar trebui desfășurat în așa manieră încât să se
reducă, pe cât posibil riscul de i ntimidare sau inhibare a copilului. În aceste
împrejurări, Curtea nu consideră că a fost suficient pentru respectarea dreptului
prevăzut de art. 6 parag. 1 ca reclamanții să fie reprezentați prin niște avocați
competenți și experimentați. Cu toate că repre zentanții lor fuseseră plasați destul de
aproape de avocați pentru a putea c omunica pe șoptite, este puțin probabil ca cei
interesați să se fi simțit în largul lor. Într-o sală în care ambianța era tensionată și în
care erau expuși privirilor asistenței, c are îi scrutau, pentru a se consulta c u avocații
în timpul procesului, și este cu atât mai puțin probabil ca ei să fi fost capabili să
coopereze cu acești avocați în afara sălii de judecată și să le furnizeze date pentru
pregătirea apărării, ținând seama d e imaturitatea lor și de faptul că erau tulburați
(CEDO, Marea cameră, hotărârile din 16 decembrie1999 în cauzele T. c. Regatului Unit
nr.24724/94, parag. 84,85 și V. c. Regatului Unit nr.24888/94, parag. 86,87,88.)
E. Asistența juridică în cursul jude cății
Articolul 90 alin. (1) NCPP menține dispozițiile din legea în vigoare, prevăzând
asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului minor.
Cum potrivit prevederilor art. 507 alin. (3) NCPP, „ inculpatul care a săvârșit
infracțiunea în timp ul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu
infractori minori, dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani ”, se revine la vechile
dispoziții din Codul de procedură penală dinainte de modificarea adusă textului lega l arătat prin

35 T.S., dec. îndrumare nr. 18/1960, în C.D. 1960, p. 57; T. reg. Banat, dec. pen. nr. 50 5/1966, în R.R.D. nr.
12/1967, p. 156.

– 29 –
art. I pct. 225 din Legea nr. 356/2006, astfel că, din coroborarea prevederilor art. 88 și art. 507
alin. (3) NCPP, în cazul în care făptuitorul minor a devenit major la data sesizării instanței,
asistența juridică a acestuia nu este obligato rie, apreciindu -se, probabil, că prezumția lipsei
depline de capacitate intelectuală și de experiență necesară formulării celei mai adecvate apărări
durează doar pe timpul stării de minoritate a făptuitorului, interpretare acceptată de doctrina și
practica judiciară ante menț ionată.
F. Referatul de evaluare
Potrivit art. 506 alin. (2), ”în cauzele cu inculpați minori, spre deosebire de faza de
urmărire penală, în faza de judecată instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea
referatului de eva luare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripție își are locuința minorul, cu excepția cazului în care referatul de evaluare a fost
efectuat în cursul urmăririi penale, când dispunerea referatului de către instanță es te
facultativă ”. Potrivit legii, în același sens, potrivit art. 116 alin. (1) C. pen., ”pentru evaluarea
minorului, instanța va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui referat care va
cuprinde și propuneri motivate referitoare la natura și dura ta programelor de reintegrare
socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum și la alte obligații ce pot fi impuse
acestuia de către instanță ”.
În cazul în care serviciul de probațiune se află într -o imposibilitate obiectivă de a efectua
referatu l de evaluare ( de pildă, în cazul în care inculpatul minor și întreaga familie a acestuia
nu mai locuiesc în România și nu se cunoaște adresa din străinătate unde aceștia își au
reședința/domiciliu ), se consideră că instanța poate proceda la judecarea cauz ei și în lipsa
acestei evaluări după efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea administrării acestui
mijloc de probă.
În ipoteza în care referatul de evaluare nu a fost întocmit nici în cursul urmăririi penale
și nici cu ocazia judecății în pri mă instanță, iar împotriva sentinței pronunțate s -a declarat apel,
instanța de apel are obligația de a dispune efectuarea referatului de evaluare neputând desființa
sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare pentru acest motiv având în vedere preved erile
art. 421 pot, 2 lit. b) NCPP care regle mentează limitativ cazurile în care se poate dispune o
asemenea soluție.
Chiar dacă inculpatul care a comis o infracțiune în minorat a devenit major, se impune
efectuarea referatului de evaluare ( dacă nu a fo st efectuat în cursul urmăririi penale ), având în
vedere considerente de ordin practic ce țin de individualizarea măsurilor educative privative
sau neprivative de libertate care urmează a fi aplicate minorului, precum și dispozițiile art. 116
NCP.

– 30 –
Acelaș i referat de evaluare nu poate li folosit în mai multe cauze penale succe sive, fiind
necesar ca instanța să dispună efectuarea în fiecare cauză nouă a câte unui referat de evaluare
pentru a avea o perspectivă cât mai actualizată cu privire la per soana mi norului.
Instanța de judecată poate dispune citarea consilierului de probațiune care a întocmit
referatul de evaluare pentru a fi audiat. Potrivit art. 47 din Legea nr. 252/2013 privind
organizarea și funcționarea sistemului de probațiune „Consilierul de probațiune din cadrul
serviciului de probațiune prezent la judecarea minorului poate oferi instanței de judecată
informații și lămuriri suplimentare față de conținutul referatului de evaluare întocmit . În fața
instanței de judecată, consilierul de probațiune poate formula cereri pentru solicitarea de
informații suplimentare instituțiilor, organizațiilor s au persoa nelor fizice care dețin informații
considerate necesare pentru clarificarea situației minorului și completarea evaluării. Dacă
apreciază necesar, consilierul de probațiune prezintă instanței de judecată propunerile privind
măsurile care pot fi lu ate față de minor, așa cum au fost formulate în conținutul referatului de
evaluare, sau formulează completări, atunci când este cazul ”.
Rezultă că referatul de evaluare este esențial în procesul soluționării cauzei penale,
contribuind major la individualiza rea judiciară a măsurilor educative care se impun a fi aplicate
minorului în cazul condamnării. În aceste condiții, remarcăm eliminarea din categoria viciilor
de procedură care aveau aptitudinea de a determina aplicarea nulității absolute a încălcării
dispozițiilor privitoare la efectuarea referatului de evaluare. Ca atare, în ipoteza în care
soluționarea cauzei penale are loc fără ca evaluarea minorului să fi fost efectuată, viciul de
procedură va fi analizat sub imperiul nulității relative, fiind necesar să se dovedească faptul că
prin nerespectarea dispozițiilor art. 506 alin. (2) NCPP „s-a adus o vătămare drepturilor
părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
desființarea ” hotărârii pronunțate în ace ste condiții.
Nulitatea relativă va fi invocată în condițiile prevăzute în art. 282 NCPP. Astfel, în
ipoteza soluționării cauzei în primă instanță fără ca la dosarul cauzei să existe referatul de
evaluare a minorului, încălcarea dispozițiilor art. 506 alin . (2) poate fi invocată, conform art.
282 alin. 4) lit. c), „până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă
încălcarea a intervenit în cursul judecății” . În acest caz însă, referatul de evaluare fiind necesar
a exista la dosarul cauzei ce l mai târziu anterior începerii deliberărilor, posibilitatea invocării
nulității relative excedează judecata în primă instanță, putând constitui un motiv pentru
desființarea sentinței pronunțate în calea de atac a apelului.
„În situația în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul
urmăririi penale, solicitarea referatului de către instanță este facultativă ” conform dispozițiilor
art. 506 alin. (2) NCPP .

– 31 –
G. Verificarea măsurilor preventive
În perspectiva noului Cod de procedură pe nală, potrivit art. 207, după sesizarea instanței
prin rechizitoriu , „dacă față de inculpat s -a dispus luarea unei măsuri preventive, dosarul
cauzei urmează să fie să fie înaintat judecătorului de cauză preliminară de la instanța
competentă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia ”, judecătorul de cauză
preliminară trebuind să verifice din oficiu în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului,
legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea acesteia, cu citarea
inculpa tului.
În tot cursul procedurii de cameră preliminară, ”dacă se constată că temeiurile care au
determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă,
judecătorul de cauză preliminară va dispune prin încheiere mențin erea măsurii preventive
luate față de inculpat ” conform art. 207 alin. (4) NCPP , iar dacă va constata ”că au încetat
temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există
temeiuri noi să o justifice sau în cazul în care au apărut temeiuri noi din care rezultă
nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cauză preliminară va dispune prin încheiere
revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză ”
potrivit alin. (5) al aceluiași articol .
”Judecătorul de cameră preliminară va înainta dosarul instanței de judecată cu cel
puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive ”, instanța fiind datoare să verifice ”din
oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii
preventive, înainte de expirarea acesteia, cu citarea inculpatului ” conform art. 208 alin. (1) și
(2) NCPP .
Potrivit art. 208 alin. (4) NCPP, ”în cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere,
verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au
determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii
arestului la domiciliu dispuse față de inculpat ”. De asemenea, potrivit art. 36 2 alin. (1) NCPP,
instanța va trebui să se ”pronunțe, la cerere sau din ofi ciu, cu privire la luarea, înlocuirea,
revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive ”.
Prin noua reglementare se renunță, așadar, la edictarea unui norme speciale pentru
minori, atât în procedura de cameră preliminară cât și în cursul judecății, în această materie
urmând să fie parcursă aceeași procedură ca și în cazul inculpațil or majori. Credem că
renunțarea la stabilirea unei durate mai scurte pentru măsurile preventive luate sau m enținute
față de minori în timpul judecății, în raport cu măsurile preventive pentru majori, constituie o
atingere adusă intereselor minorului, din considerentele arătate supra, chiar dacă în timpul
judecății, înainte de expirarea termenului de 60 de zile pentru care măsura preventivă a arestării

– 32 –
preventive sau a măsurii arestului la domiciliu a fost luată sau menținută, după caz, judecătorul
va putea să dispună oricând, la cerere sau din oficiu, revocarea măsurii preventive, o astfel de
măsură luată de jud ecător putând fi luată și în cazul majorilor; de aceea, credem că s -ar impune
păstrarea dispozițiilor din legea în vigoare, prin care a fost creat un regim mai favorabil pentru
inculpații minori față de cei majori.
H. Inculpați minori cu majori în perspec tiva noului Cod de procedură penală
Art. 510 alin. (1) NCPP prevede că atunci când „în aceeași cauză sunt mai mulți
inculpați, dintre care unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, judecata are
loc potrivit dispozițiilor art. 507 alin. (1) și după procedura obișnuită”.
Se revine astfel la dispozițiile din vechea reglementare a art. 486 C. proc. pen., în sensul
de a se dispune de către instanță disjungerea cauzei în care sunt judecați inculpați minori
împreună cu majori, în sensul judecă rii separate a inculpaților minori, iar dacă disjungerea nu
este posibilă, cauza urmează să fie judecată, după caz, de către tribunalului specializat pentru
minori și familie, de secția sau completul specializat potrivit celor arătate supra.
Chiar dacă ali n. (2) al art. 510 NCPP prevede că în astfel de cazuri se vor aplica
„dispozițiile referitoare la procedura în cauzele cu infractori minori ”, întrucât dispozițiile alin.
(1) fac referire la „ procedura obișnuită ”, păstrându -se, practic, prevederile legii pe nale
anterioare , vor rămâne în discuție cele expuse mai sus cu privire la publicitatea sau
nepublicitatea ședințelor de judecată în care sunt judecați, împreună, inculpați minori și majori.
I. Dispoziții privind apelul în perspectiva noului Cod de procedu ră penală
Prin noul Cod de procedură penală, în scopul asigurării celerității procesului penal și a
reducerii duratei de soluționare a cauzei, în condițiile în care au fost sporite garanțiile
procesuale în faza de urmărire penală și la judecata în primă in stanță, în materia căilor ordinare
de atac se prevede doar calea de atac a apelului, integral devolutivă, dându -se astfel eficiență
principiului dublului grad de jurisdicție prevăzut de art. 2 parag. 1 al Protocolului 7 la Convenția
europeană pentru apărar ea drepturilor omului și a libertăților fundamentale36.
Prin noul Cod de procedură penală se renunță la instituția recursului, ca și cale ordinară
de atac, în cap. V, secțiunea 1, art. 433 și urm. fiind reglementat recursul în casație, ca și cale
extraordin ară de atac.
Articolul 520 NCPP prevede că „ dispozițiile referitoare la judecata în primă instanță
în cauzele privitoare la infracțiuni săvârșite de minori se aplică în mod corespunzător și la
judecata în apel ”, dispoziții similare cu dispozițiile legii pe nale anterioare .

36 Expunere de motive privind elaborarea proiectului noului Cod de procedură penală, www.just.ro .

– 33 –
De asemenea, prevederile art. 409 alin. (2), respectiv art. 415 alin. (2) NCPP conțin
aceleași dispoziții ca și legea penală anterioară cu privire la declararea, respectiv retragerea
apelului de către inculpatul minor.

– 34 –
Capitolul III
Sancționarea minorului infractor
3.1. Considerații generale
La fel ca și în legea penală anterioară , și în noul Cod penal ,,Minoritatea” este tratată în
Titlul V și cuprinde un număr de 4 capitole, cu 22 de articole, față de legea pe nală anterioară ,
în care instituția cercetată nu este structurată pe capitole, ci cuprinde numai 13 articole.
Abandonarea sistemului mixt în această materie exprimă tendința de a pune în valoare
experiența și rezultatele pozitive obținute pe plan internați onal în combaterea delincvenței
juvenile37. Majoritatea sistemelor con temporane de drept penal au în comun aceeași orientare
de poli tică penală care recunoaște necesitatea unui regim sancționator special pentru infractorii
minori, deosebit de sistemul des tinat adulților. Cercetările criminologice asupra delincvenței
juvenile au scos în evidență particularitățile personalității minorului infractor, caracterizat
printr -o insuficientă formare și dezvoltare biopsihică, reflectată prin săvârșirea infracțiunii38.
În proiectul inițial al noului Cod penal se prevedea reducerea limitei de vârstă de la care
este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, și anume de la 14 la 13 ani, justificându –
se această reglementare prin numărul infracțiunilor grave comise de minorii sub 14 ani, cât și
prin trimitere la unele reglementări penale europene ( Franța, Elveția și Marea Britanie, care
admit că minorul răspunde penal de la 10 ani, iar Olanda și Grecia de la 12 ani ). În final s -a
abandonat această propunere, ținându -se seama de tradiția legislației noastre penale, ca și de
faptul că existența, în unele cazuri izolate, a unor fapte foarte grave săvârșite de minorul sub 14
ani nu îndreptățește adoptarea unei reglementări generale care să extindă vârsta de la care începe
răspunderea penală a minorului.
Grija pentru creșterea și educarea minorilor trebuie să se re flecte nu numai în
preocuparea creării condițiilor necesare dez voltării armonioase și echilibrate a acestora, ci și în
modul în care normele dreptului penal se referă, în cuprinsul lor, la protecția minorilor atunci
când se abat de la lege, fiind subiecți activi ai unor fapte prevăzute de legea penală.
Din analiza normelor care reglementează minoritatea în legea în vigoare se poate
observa că legiuitorul a tratat -o nu ca pe o stare de atenuare a pedepsei, ci ca pe o instituție cu
un regim propriu, specific de sancționare39. Fenomenul infracțional sau criminalitatea în rândul
minorilor, cu toate că este parte componentă a fenomenului infracțional în general, prezint ă

37 G. Antoniu (coord), A. Vlășceanu, V. Teodorescu, C. Sima, I Ristea, I. Vasiu, Al. Boroi, B.N. Bulai, C. Bulai,
Șt. Daneș, C. Duvac, K. Guiu C. Mitrache, Cr. Mitrache, I. Molnar, Explicații preliminare ale noului Cod penal,
vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 328.
38 Ibidem.
39 V. Dongoroz și colab., op. cit., voi. II, p. 241-243.

– 35 –
unele particularități, determinate de anumite caracteristici biologice, psihologice și sociale ale
minorilor, particularități pe care le -a avut în vedere legiuitorul când a reglementat răspunderea
pena lă a acestora40. Așa cum se subliniază în literatura de specialitate41, deși viața fiecărei
persoane are în mod firesc o desfășurare specifică, aceasta nu exclude posibilitatea ca la nivel
conceptual, în reglementarea unor instituții de drept penal, să se adopte o terminologie comună
a unor concepte, împrumu tând, de pildă, din dreptul privat împărțirea persoanelor în minore și
majore și să se folosească termenul de minoritate.
În doctrina penală42 se apreciază, de asemenea, că faptele săvârșite de minori sunt
considerate că prezintă un grad de peri col social mai redus decât atunci când sunt săvârșite de
majori, motiv pentru care starea de minoritate constituie o cauză de diferențiere a răspunderii
penale și, deci, a regimului de sancționare, accentul punându -se pe prevenție, atât
antedelictuală, cât și postdel ictuală.
Sub acest aspect, noua reglementare penală nu diferă de Codul penal în vigoare.
Întocmai ca și în legea în vigoare, se admite că până la vârsta de 14 ani minorul este prezumat
că nu are discernământ, aceasta constituind o prezumție absolută și, ca atare, nu va răspunde
penal. Aceasta înseamnă că minorul până la vârsta de 14 ani este prezumat, în toate cazurile, că
nu are capacitate de a înțelege semnificația socială a faptelor sale (în special caracterul
antisocial al unei fapte ) și nici de a -și ma nifesta în mod conștient voința, prezumție care are –
așa cum am arătat – caracter absolut (iuris et de iure), în sensul că nu este permis să se facă, în
niciun caz, proba contrarie43. Între 14 -16 ani minorul va răspunde penal numai dacă se
dovedește că a s ăvârșit fapta cu discernământ; în această etapă, lipsa de discernământ a
minorului este relativă (iuris tantum), putându -se face proba contrarie. Existența sau inexistența
discernământului se face, de regulă, printr -o expertiză psihiatrică, coroborată cu a lte probe. În
situația în care minorul cu vârsta între 14 -16 ani săvârșește mai multe fapte prevăzute de legea
penală pentru care urmează să fie tras la răspundere, discernământul trebuie stabilit în raport cu
fiecare faptă în parte.
După împlinirea vârste i de 16 ani minorul este prezumat că a acționat cu discernământ
și, prin urmare, răspunde penal; aceasta înseamnă că minorul este prezumat că are posibilitatea
de a înțelege implicația socială a faptelor sale și este în măsură să își dirijeze în mod conști ent
comportamentul; prezumția are caracter relativ, deoarece se poate face dovada contrară, și
anume în sensul că nu a avut capacitatea de a înțelege semnificația faptei sale și capacitatea de

40 M. Basarab, V. Pașca. Gh. Mateuț, C. Butiuc, op. cit., p. 508
41 V. Dongoroz și colab., op. cit., voi. II., p. 230.
42 M. Basarab, V. Pașca. Gh. Mateuț, C. Butiuc, op. cit., p. 509.
43 T. Vasiliu ș.a., op. cit., p. 525.

– 36 –
a-și manifesta voința corespunzător acestei înțelegeri a sensul ui faptei44. Lipsa capacității de a
înțelege și voi se desprinde din modul de comitere a faptei, din an tecedentele minorului, din
starea sa de sănătate, dar și pe baza unei expertize medico -legale, care poate stabili în fiecare
cauză supusă cercetării exis tența sau inexistența discernământului. Existența discernământului
în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală nu înseamnă și existența vinovăției, ci numai
o pre misă pentru aceasta.
Unanim se consideră că cele două stări – vârsta și discer nământul – trebuie luate în
considerare în raport de data săvârșirii infracțiunii . În literatura de specialitate45 se consideră
că, atunci când o parte a acțiunilor (inacțiunilor) aparținând unei infracțiuni continuate au fost
comise în timpul minorității, fără dis cernământ, iar restul acțiunilor (inacțiunilor) cu
discernământ, mi norul va răspunde numai pentru faptele comise cu discernământ. Dacă
acțiunea sau inacțiunea este continuată după împlinirea vârstei de 18 ani, minorul va răspunde
în raport cu infracțiune a continuată, în întregul ei.
În doctrină46 se discută situația în care față de minor operează mai multe cauze care
înlătură caracterul penal ai faptei ca urmare a înlăturării vinovăției . Conform art. 15 NCP,
“infracțiunea este fapta prevăzută de legea penal ă, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a săvârșit -o”. Soluția care se prefigurează în situația concursului
între cauzele justificative și cele de neimputabilitate are în vedere prioritatea cauzelor
justificative. Atunci când î n concurs intră doar cauze de neimputabilitate, minoritatea va avea
prioritate în raport cu celelalte cauze. Dacă în conceptul de faptă prevăzută de legea penală intră
și vârsta subiectului activ, în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani aleg erea
minorității înaintea altor ca uze, inclusiv justificative, ar fi determinată de faptul că legea pe nală
nu i se aplică minorului sub 14 ani. Examinarea altor cauze care înlătură caracterul penal al
faptei nu ar putea fi acceptată, întrucât minorului s ub 14 ani nu i se aplică ab initio legea penală,
indiferent de modalitatea, circumstanțele, împrejurările comiterii faptei.
Concurența unor cauze justificative și de neimputabilitate pentru minorul care are vârsta
între 14 -16 ani, dar nu are discer nământ, ar putea să fie rezolvată în raport cu cauza care produce
efecte mai l argi, respectiv cauza justificativă. Lipsa discernămân tului ar părea însă că exclude
ab initio concursul cu acele cauze care presupun evaluarea împrejurărilor faptei de către autorul
său: caracterul injust al atacului la legitimă apărare, aprecierea exist enței unui pericol la starea
de necesitate.
Utilitatea unui criteriu cronologic de evaluare a incidenței cauzelor este discutabilă. Din

44 Ibidem.
45 M. Basarab, V. P așca. Gh. Mateuț, C. Butiuc, op. cit., p. 510.
46 G. Antoniu și colab., op. cit., vo l. II, p. 242.

– 37 –
punct de vedere cronologic, existența cauzelor se evaluează, deopotrivă, la data săvârșirii faptei,
dacă există mai mult e cauze care înlătură caracterul penal (un minor iresponsabil a fost
constrâns fizic să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală) , acestea au valoare concretă
doar prin raportare la faptă. înainte de comiterea faptei, împrejurările obiective, cum ar f i
minoritatea sau iresponsabilitatea, nu aveau semnificație penală. Invocarea minorității (cauză
cu efect in personam) nu poate fi făcută decât dacă nu a operat o cauza justificativă (care
produce efecte in rem)47.
În situația în care minorul invocă și alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei,
pentru motive diferite, sunt incidente cele care produc efecte mai extinse asupra acțiunii penale,
având în vedere că, în caz de achitare pentru existența unei cauze care înlătură caracterul penal
al faptei, instanța penală poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile. Lipsa
discernământului înainte sau după săvârșirea faptei nu produce consecințe asupra răspunderii
penale.
În ceea ce privește consecințele răspunderii penale a minorului , art. 114 N CP prevede
că „(1) Față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18
ani se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate (bineînțeles, în măsura în care
sunt întrunite condițiile legale ale unei asemenea măs uri – n.n.).
(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de
libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s -a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este
judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea
de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață”.
Noul Cod penal aduce o modificare majoră în privința consecințelor răspunderii penale
a minorilor, și anume renunțarea completă la pedepsele aplicabile minorilor în favoarea
măsurilor educative. În tezele preliminare ale noului Cod penal se arată că o modificare
importantă a noii legislații penale trebuie s ă o constituie renunțarea la dualitatea consacrată de
Codul penal anterior, respectiv măsuri educative și pedepse. În consecință, s -a instituit un sistem
sancționator bazat doar pe măsuri educative, incluzând și măsuri educative privative de
libertate. Reg ula o constituie aplicarea măsurilor educative neprivative de libertate, cele cu
privare de libertate constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detențiune a pe viață.

47 Idem, p. 245.

– 38 –
Pentru luarea uneia dintre măsurile educative nepriva tive de libertate , este necesară,
așadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții :
a) minorul să fi avut vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. În ra port cu prevederile din art.
113 alin. (2) NCP, se va avea în vede re că minorul care are vârsta cuprinsă între 14 și 16
ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discer nământ. Dacă se
face proba contrarie, și anume că minorul a comis fapta fără discernământ, dacă avea
vârsta cuprinsă între 14 -16 ani, acesta nu va răspunde penal, fiind asimilat minorului care
nu a împlinit vârsta de 14 ani, stabilirea discernământului fiind obligatorie. Prin urmare,
cadrul sancțiunii măsurii educative neprivative de libertate este comun pentru toți minorii
care răs pund penal;
b) să fi săvârșit o infracțiune. Această condiție presupune re alizarea dispozițiilor cuprinse
în art. 15 NCP, în sensul săvârșirii unei fapte care îndeplinește cele patru trăsături pentru
a o consti tui infracțiune, respectiv să fie prevăzută de legea penală, să fie săvârșită cu
vinovăție, să fie nejustificată și imputabilă persoanei care a comis -o. Sunt aplicabile și
prevederile art. 174 NCP, care arată că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea
unei infracți uni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește
ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora
în calitate de coau tor, instigator sau complice ”.
Condiții necesare luării măsurii educ ative privative de libertate:
a) minorul să fi săvârșit o nouă infracțiune după executarea infracțiunii anterioare sau
după un început de executare a infracțiunii anterioare;
b) noua infracțiune să fie prevăzută de lege cu o pedeapsa mai mare de 7 ani ori cu
detențiunea pe viață.
La alegerea uneia sau alteia dintre categoriile de măsuri edu cative, neprivative sau
privative de libertate, se vor avea în ve dere dispozițiile art. 114 NCP, iar în cadrul acestor
categorii de masuri, la aplicarea concretă a une ia sau alteia dintre ele, vor fi avute în vedere
criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 NCP.
Așa cum am arătat, NCP prevede menținerea măsurilor educative, grupate în două
categorii, și anume măsuri educative neprivative de libertate ș i măsuri educative privative de
libertate.
Masurile educative neprivative de libertate sunt următoa rele:
a) stagiul de formare civică48;
b) supravegherea;

48 Reglementarea este asemănătoare cu prevederile art 1 S -l alin. (91) pet 6 din Ordonanța franceză din 2 februarie
1945

– 39 –
c) consemnarea la sfârșit de săptămână;
d) asistarea zilnică49.
Măsurile educative privative de libertate sunt urm ătoarele:
a) internarea într -un centru educativ;
b) internarea într -un centru de detenție.
În comparație cu legea penală anterioară , noua lege penală a instituit un sistem în acord
cu tendința generală a dreptului european în această materie, menit să prevină și să reducă
infracționalitatea în rândul minorilor. Sub aspect conceptual50, se susține că măsurile educa tive
sunt sancțiuni penale restrictive de drepturi și libertăți, dar cu un pronunțat caracter educativ,
executarea lor urmărind desfășurarea și completa rea formării școlare și profesionale a
infractorilor minori. Chiar în cazul măsurilor educative privative de libertate, care presupun
internarea minorului într -o instituție specializată, recuperarea acestuia are loc tot prin realizarea
unor programe de pre gătire școlară și de formare profesională potrivit aptitudinilor acestuia,
obiective care se realizează, în anumite cazuri, și într -un regim de pază și supraveghere51.
3.2. Măsurile educative neprivative de libertate
În reglementarea anterioară, referatul de evaluare a minorului era prevăzut în art. 482 C.
pr. pen. anterior. Analizând comparativ art. 116 NCP cu textul echivalent anterior, constatăm
faptul că noua reglementare stabilește o regulă generală, aceea a întocmirii referatului de
evaluare, necesar pentru individualizarea măsurii educative aplicabile, regulă cate este suplinită
apoi prin dispozițiile legislației speciale în materie (art.33 -37 din Legea nr. 252/2013 privind
organizarea și funcționarea sistemului de probațiune) . Modificările sunt în esență procedurale,
în sprijinul politicii penale promovate de noua reglementare, respectiv reforma sistemului de
executare a pedepselor, măsurilor de siguranță și măsurilor educative. .
Pentru alegerea măsurii educative ce urmează sa fie aplicata, instanța de judecată trebuie
să aibă în vedere criteriile generale d e individualizare prevăzute de art. 74 NCP. În vederea
realizării acestei operațiuni, este obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către
serviciul de probațiune52.
Organele de urmărire penală pot să solicite , în cauzele cu inculpați minori, efectuarea
unui referat de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripție teritorială își are locuința minorul, potrivit legii , atunci când consideră necesar .
În schimb, în aceleași cauze, „instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea

49 Reglementarea este i nspirată din prevederile art. 7 fit g) și h) din legea spaniolă nr. 5/2000.
50 J. Dignan, Understanding Victims and Restorative Justice, Oxford University Press, 2005, p. 514.
51 L. Coraș, Sancțiuni penale alternative la pedeapsa închisorii, Ed. CH. Beck, Bu curești, 2009, p. 5.
52 A se vedea art. 41 și art. 42 din Legea nr. 252/ 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune .

– 40 –
referatului de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripție își are locuința minorul, potrivit legi i. În situația în care efectuarea referatului
de evaluare a fost solicitată î n cursul urmăririi penale, potrivit dispozițiilor alin. (1),
dispunerea referatului de către instanță este facultativă ” [art. 506 alin. (2) NCP].
Referatul de evaluare furniz ează organului judiciar informații privind persoana
minorului din perspectiv a psihocomportamentală , acesta se realizează în conformitate cu
structura și conținutul prevăzute de legislația specială ce reglementează activitatea serviciilor
de probațiune.
Serviciul de probațiune dobândește un rol important nu numai în supravegherea
execut ării de către minor a măsurilor educative și a respectării obligațiilor impuse, dar și prin
ajutorul pe care îl dă instanței de judecată în alegerea celor mai adecvate măsuri educative și
obligații ce urmează să fie aplicate minorului care a săvârșit o inf racțiune.
În cazul schimbării regimului de executare, dacă persoana internată în centrul educativ
sau de detenție a împlinit vârsta de 18 ani și are un comportament prin care influențează negativ
sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celor lalte persoane internate, pentru a
putea dispune continuarea executării pedepsei într -un penitenciar, instanța de judecată dispune
efectuarea unui referat de evaluare, care nu va mai fi întocmit de serviciul de probațiune, ci de
centrul educativ sau de det enție.
A. Stagiul de formare civică
Măsura educativă a stagiului de formare civică nu are corespondent în legea penală
anterioară. Această măsură educativă nu poate fi aplicată faptelor săvârșite sub imperiul
reglementării anterioare, decât în situația în car e ar fi considerată o măsură educativă mai
favorabilă.
Legiuitorul român a avut ca sursă de inspirație art. 15 -1 alin. (91) pct. 6 din Ordonanța
franceză nr. 45 -174 din 2 februarie 1945:
„Dacă prevenirea este stabilită pentru un copil de cel puțin 10 ani, tribunalul pentru
minori poate pronunța o decizie motivată, aplicând una sau mai multe dintre următoarele
sancțiuni educative:
(…) Obligația de a urma un curs de formare civică, pentru o perioadă care nu poate depăși o
lună, conceput pentru a reaminti ob ligațiile minorului care decurg din lege, precum și regulile
vor fi stabilite prin decret al Consiliului de stat”.
Prin formare civică se înțelege instruirea și educarea unei persoane pentru a conștientiza
și asimila normele morale și de conviețuire social ă pozitive și dominante în societate. Formarea
civică reprezintă obiectivul socializării primare a copilului și revine, în principal, familiei și

– 41 –
școlii.
Cauze diverse, între care grupul de socializare negativă a minorului, dezorganizarea
familială ori inc apacitatea educativă a părinților, pot conduce la inadaptarea socială a
adolescenților care nu mai asimilează norme și valori pozitive, aderând la antinomie și
nonvalori. Rezultatul acestor situații sociale este reprezentat de orientarea negativă, adeseori
antisocială, a personalității adolescenților care adoptă soluții de comportament care contravin
normelor morale și civice, ajungând finalmente să încalce legea penală.
Soluția propusă de legiuitor prin reglementarea prevăzută în art. 117 NCP are drept sco p
readaptarea socială a minorului infractor prin măsuri de educare morală și civică, organizate și
transpuse în realitate de instituții specializate ale statului, cum este serviciul de probațiune din
subordinea Ministerului Justiției.
Obiectivul aplicării măsurii stagiului de formare civică „ constă în sprijinirea minorului
în a conștientiza consecințele juridice și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de
infracțiuni și a -l responsabiliza pe acesta cu privire la comportamentul său”.
Măsura educativă a stagiului de formare civică se concretizează în programe educaționale
care trebuie să includă prelegeri, dezbateri interactive, întâlniri cu tineri performanți, întâlniri
cu foști infractori care au devenit persoane respectabile, activități aplicative c u scop civic,
concursuri etc. Paleta activităților de acest tip depinde de calitatea și capacitatea profesională a
instituției organizatoare care ar putea fi o școală, un institut specializat, serviciile sociale din
primării, o organizație nonguvernamental ă etc.
Atât aprobarea programelor educaționale, cât și supravegherea desfășurării efective a
acestora revine serviciului de probațiune. Evaluarea minorului pe parcursul și la finalul
programului educațional nu este prevăzută de lege, dar credem că este nec esară serviciului de
probațiune pentru un alt referat de evaluare, în cazul în care minorul nu se va reeduca și va
continua să comită infracțiuni.
Executarea măsurii educative a stagiului de formare civică trebuie programată astfel încât
să nu afecteze pro gramul școlar sau de pregătire profesională al minorului. Participarea
minorului este obligatorie.
Perioada prevăzută de lege pentru executarea acestei măsuri educative este de 4 luni.
Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului pe durata stagiului de
formare civică se realizează de către serviciul de probațiu ne de pe lângă tribunalul în a cărui
rază teritorială locuiește minorul.

– 42 –
Conform art. 66 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesu lui penal la „cursurile de formare civică se elaborează în baza unei programe -cadru
aprobate prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului educației naționale, în
conformitate cu standardele minime de lucru în probațiune pentru instituțiile d in comunitate.
Consilierul de probațiune sau, după caz, persoana desemnată din cadrul instituției din
comunitate organizează, efectuează demersurile necesare în vederea participării minorului și
supraveghează minorul pe durata stagiului de formare civică.
Stagiul de formare civică este organizat sub forma unor sesiuni continue sau periodice,
derulate pe durata a cel mult 4 luni, și include unul sau mai multe module cu caracter teoretic
sau aplicativ, adaptate vârstei și personalității minorilor incluși în r espectivul stagiu și ținând
seama, pe cât posibil, de natura infracțiunii comise. În desfășurarea stagiului stabilit de
instanță se va avea în vedere un număr lunar de 8 ore de formare civică.
Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție
locuiește minorul, care trebuie să frecventeze cursul de formare civică, decide, pe baza
evaluării inițiale a minorului, instituția din comunitate în care urmează să aibă loc cursul,
comunicând acestei instituții copia de pe dispo zitivul hotărârii, precum și decizia sa ”.
Desfășurarea cursului de formare civică se realizează de către un reprezentant al instituției
din comunitate stabilite. Instituția din comunitate desemnată sau serviciul de probațiune, după
caz, adaptează conținutu l concret al stagiului, potrivit programei -cadru, în funcție de
particularitățile minorului, cu aprobarea consilierului de probațiune.
Exemplu:
Într-o cauză penală, din probatoriul administrat, instanța a reținut că la data de 3 iunie
2014, după ce în curs ul aceleiași seri a consumat băuturi alcoolice, inculpatul S.D.I. s -a urcat
la volanul autoturismului Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare (…), pe care l -a
condus pe drumuri publice, fiind oprit de către organele de poliție care l -au legitimat și,
procedând la verificarea acestuia în baza de date, au constatat că nu posedă permis de
conducere. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la Spitalul
Orășenesc din V.M., unde i s -a recoltat o probă biologică de sânge, la ora 01:5 5, și, potrivit
buletinului de analiză toxicologică, prezenta o alcoolemie de 0,15 gr ‰. În cursul judecății,
inculpatul a declarat că avea abilități de conducere, fiind în vârsta de 17 ani la data săvârșirii
faptei și se pregătea pentru susținerea examen ului de conducere, obținând ulterior, la data de
17.12.2014, permis de conducere categoria B.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a
materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: procesul -verba l de constatare

– 43 –
din data de 03.06.2014, rezultat testare cu aparatul alcooltest, adresa 179873/2014 a IPJ
Prahova – Serviciul Rutier, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, cerere de analiză, copii
documente autoturism și declarațiile inculpatului S.D. I.
În drept, s -a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de
conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen.
În conseci nță, s -a constatat faptul că, din probele administrate în cursul urmăririi
penale, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s -a pus în mișcare
acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de le ge pentru
infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare fiind mai mic de
7 ani închisoare, astfel că acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat în formă scrisă,
conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen.
Față d e aceste considerente, apreciind modalitatea de individualizare și durata măsurii
educative, cu privire la care s -a ajuns la un acord între procuror și inculpat53, ca fiind suficiente
pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de
exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ținând cont de faptul
că pericolul social concret al faptei este unul redus, precum și de împrejurarea că inculpatul
se afla în curs de pregătire pentru examenul pentru obținerea permisului de conducere, pe care
l-a și obținut ulterior, de atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei săvârșite, de faptul
că acesta a regretat comiterea infracțiunii, dar și de faptul că beneficiază de susținerea familiei
sale, fi ind școlarizat, elev în clasa a XII -a, instanța a admis acordul de recunoaștere a
vinovăției încheiat de Parchet cu inculpatul S.D.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de con ducere, faptă
prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen., și a luat față de acesta măsura educativă
neprivativă de libertate a stagiului de formare civică, pe o perioada de 3 luni.
B. Supravegherea
Măsura educativă a supravegherii nu are corespon dent în legea penală anterioară. Aparent,
această măsură se aseamănă cu măsura educativă a libertății supravegheate Nu corespund însă
nici termenele de aplicare a măsurii, nici scopurile acesteia și nici sarcinile care revin
supraveghetorului în cauze tran zitorii, reglementarea nouă, prin conținutul său și prin durata
mai redusă pentru care poate fi dispusă, este mai favorabilă decât libertatea supravegheată.
Legiuitorul român avut ca sursă de inspirase art. 7 lit. h) din Legea spaniolă nr. 5/2000:

53 Conform art. 478 alin. (6) din Codul de procedură penală: Inculpații minori nu pot încheia acorduri de
recunoaștere a vinovăției. Deși inculpatul a fost minor la data săvârșirii faptei, a încheiat acordul de recunoaștere
a vinovăției după împlinirea vârstei de 18 ani, astfel că cerința prevăzută de lege a fost respectată.

– 44 –
„1. Măsu rile care pot fi impuse de către judecători minorilor, stabilite în funcție de
limitarea drepturilor minorilor, sunt după cum urmează:
(…) h) supravegherea. Aceasta presupune monitorizarea activității minorului supus
măsurii și asistarea acestuia la școa lă, la centrul de formare sau la locui de muncă, după caz,
pentru a -1 ajuta să depășească factorii care au determinat săvârșirea infracțiunii Această
măsură necesită, de asemenea, acolo unde este cazul, ca minorul să urmeze liniile directoare
socio -educați onale trasate de o entitate publică sau profesională care se ocupă de
monitorizare, în conformitate cu programul de intervenție dezvoltat pentru acest scop și
aprobat de către judecătorul pentru minori. Persoana care face obiectul măsurii este, de
asemenea , obligată să se prezinte la interviurile profesionale stabilite în program și să
respecte, după caz, normele de conduită impuse de către instanța de judecată, care pot fi una
sau mai multe dintre următoarele:
1. Obligația de a participa în mod regulat la activitățile instituției de învățământ
corespunzătoare, în cazul în care copilul are vârsta școlară obligatorie, și dovedirea în fața
judecătorului că frecventează cursurile în mod regulat sau justifică dacă are absențe , ori de
câte ori este necesar să facă a cest lucru.
2. Obligația de a urma programe de formare culturală, educațională profesională, de
muncă, de educație sexuală, de educație conducător auto sau similare.
3. Interzicerea de a merge în anumite locuri, stabilimente sau de a participa la anumite
spectac ole.
4. Interzicerea de a părăsi locul de reședință fără autorizație judiciară prealabilă.
5. Obligația de a locui la o anumită adresă
6. Obligația de a se prezenta personal în fața Tribunalului pentru Minori sau
reprezentantului profesional, de a raporta activităț ile și de a le justifica.
7. Orice alte obligații pe care instanța , din oficiu sau la cererea Procuraturii, le consideră
adecvate pentru, reabilitarea socială a condamnatului, cu condiția ca acestea să nu încalce
demnitatea lui ca persoană. Dacă oricare dintr e aceste obligării implică imposibilitatea
copilului de a continua să trăiască cu părinții sau tutorii săi, procurorul prezintă dovezi din
partea organismului public special pentru protecția copilului, că o astfel de entitate va promova
măsuri de protecție corespunzătoare circumstanțelor , în conformitate cu prevederile din Legea
organică 1/1996".
Măsura educativă prevăzută de art. 118 NCP presupune obligarea supraveghetorului
(părinte, tutore, înfietor ) de a -l controla pe minorul delincvent pe parcursul pro gramului său
zilnic, atât cu privire la activitatea școlară, cât și extrașcolară, pe o perioadă cuprinsă între două
și 6 luni. Controlul și supravegherea trebuie să asigure:

– 45 –
▪ participarea minorului la cursurile școlare sau de pregătire profesională;
▪ preveni rea desfășurării unor activități ilicite;
▪ prevenirea intrării în legătură cu persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a
acestuia.
Cu privire la participarea minorului la cursurile școlare sau de pregătire profesională,
supraveghetorul trebuie s ă se asigure, atât în mod direct cât și indirect prin legătura permanentă
cu cadrele didactice responsabile, că minorul participă efectiv la cursuri. Nu rezultă necesitatea
obținerii, de către minor, a unor performanțe școlare, dar controlul permanent îl v a ajuta în acest
sens. Orice absență a minorului va trebui justificată, inclusiv în față serviciului de probațiune
care, legal, are obligația de supervizare a măsurii educative analizate.
În privința prevenirii desfășurării unor activități ilicite de către minor și a prevenirii intrării
acestuia în legătură cu persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia (anturaj
necorespunzător) , supraveghetorul are opțiuni limitate, în sensul că nu se va putea afla tot
timpul, analizând obiectiv situați ile de viață posibile, în apropierea minorului.
Minorului îi revin obligații corelative celor care revin supraveghetorului său, sub
amenințarea unei sancțiuni mai severe pe care instanța o va putea lua în cazul nerespectării, cu
rea-credință, a acestor obl igații.
Serviciului de probațiune îi revin sarcini de coordonare, fapt care presupune contactul
periodic cu minorul, cu supraveghetorul acestuia și cu cadrele didactice care desfășoară
procesul de învățământ cu minorul sancționat penal.
Perioada prevăzută de lege pentru executarea acestei măsuri educative este prevăzută între
două și 6 luni.
Conform art. 6 7 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de org anele judiciare în cursul
procesului penal „Măsura educativă ă supravegherii are ca obiectiv participarea minorului la
cursuri școlare sau de formare profesională și prevenirea desfășurării unor activități sau a
intrării în legătură cu anumite persoane ca re ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Supravegherea și îndrumarea minorului în executarea măsurii educative a supravegherii
se realizează de către părinții minorului, cei care l -au adoptat sau tutore. Dacă aceștia nu pot
asigura supravegher ea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii
minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai
apropiate a minorului, la cererea acesteia ”.
Conform aceluiași articol în cazul în c are persoana care supraveghează și îndrumă minorul
„nu este desemnată prin hotărârea instanței sau persoana desemnată de instanță nu mai poate
exercita, permanent sau temporar, supravegherea, judecătorul delegat cu consultarea

– 46 –
consilierului de probațiune d esemnează persoana ce urmează să exercite supravegherea.
Controlul executării măsurii educative a supravegherii și controlul îndeplinirii
atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către consilierul
de probațiune.
Supravegh erea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun
verificarea modului în care acesta își respectă obligațiile care decurg din statutul său familial,
școlar sau profesional ”.
Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori
de calificare profesională, atât cu privire la persoana suprave gheată, cât și cu privire la instituția
stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
Exemplu:
Într-o cauză, instanța a reținut că fapta inculpatul D.C.M. a smuls din mâna persoanei
vătămate R.V.A., în vârstă de 13 ani, un telefon mobil, d upă care a fugit întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 113
alin. (3) din C. pen. La individualizarea măsurii educative care a fost aplicată inculpatului
instanța a ținut seama de m odalitatea de săvârșire a faptei, de urmarea produsă, de
împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, de atitudinea sinceră și
cooperantă a acestuia în cursul procesului penal, de persoana inculpatului care a avut o
conduită bună anterior săvârșirii faptei, astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit
de Serviciul de Probațiune.
Astfel, instanța a constatat că inculpatul are abilități sociale și de comunicare, un nivel
al inteligenței emoționale optim adaptării la normele sociale. De asemenea, acesta dispune de
sprijinul afectiv al familiei, de susținerea materială și morală a părinților, astfel că instanța a
apreciat că o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv cea a supravegherii, pe
perioada maximă de 6 luni , ar asigura scopul educativ, preventiv și sancționator al măsurii.
În baza art. 121 C. pen., a impus inculpatului ca pe durata executării măsurii educative
a supravegherii să respecte următoarele obligații:
a. să urmeze un curs de pregătire școlară sau forma re profesională;
b. să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta.
Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță s -a făcut sub coordonarea
Serviciul de Probațiune.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța a desemnat persoana care a realizat
supravegherea și îndrumarea minorului: D.E., mama inculpatului.
Într-o altă cauză, instanța a reținut că inculpata N.A. a sustras din buzunarul părții
vătămate H.C.A. un telefon mobil, faptă care întrunește elementele c onstitutive ale infracțiunii

– 47 –
de furt calificat prev. de art. 228 -229 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și
art. 113 și următoarele C. pen..
La individualizarea sancțiunii a fost aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere vârsta
acesteia – 17 ani, natura și pericolul social concret al faptei, modalitatea de săvârșire a faptei
(în timpul nopții, într -un mijloc de transport în comun), urmarea acesteia, atitudinea de
recunoaștere și regret a inculpatei, faptul că aceasta nu este cuno scută cu antecedente penale,
precum și gradul redus de instrucție școlară.
Instanța a ținut cont, în procesul de individualizare a măsurii educative, de concluziile
referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune, constatând că minora beneficia ză
de suportul afectiv, locativ și material al părinților și că lipsa școlarizării minorei nu a depins
de o alegere a acesteia, minora dovedind interes pentru a învăța, întrucât a dobândit abilități
de citit și scris prin efortul personal.
Față de cele reț inute, de persoana inculpatei, de prevederile art. 114 C. pen., în baza
art. 118 C. pen., instanța a luat față de inculpata minoră N.A. măsura educativă
a supravegherii pe o durată de 3 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii,
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. a) C.
pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 113 și urm. C. pen.
În baza art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., instanța a impus inculpatei ca pe durata
executării măsu rii educative a supravegherii să urmeze un curs de pregătire școlară, având în
vedere că acesta nu este școlarizată, iar un astfel de curs ar putea -o responsabiliza și ajuta să
înțeleagă consecințele săvârșirii de infracțiuni, fiind susceptibil să facilite ze integrarea minorei
în societate, având în vedere și manifestarea dorinței acesteia de a învăța.
Într-o altă speță, din coroborarea probelor administrate, instanța a reținut vinovăția
inculpatului minor în săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui au tovehicul neînmatriculat
prev. de art. 223 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 113 Cod penal și conducere a unui
autovehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) cu aplic. art. 113 Cod penal,
ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen..
Insta nța a constatat că inculpatul, în vârstă de 17 ani, este elev și provine dintr -o familie
organizată. Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Prahova, în
urma analizării informațiilor obținute cu privire la inculpatul minor s -a apreciat că acesta a
minimalizat normele rutiere și penale, hotărând să conducă autovehicule fără să dețină permis
de conducere. În privința riscului de recidivă, în referatul de evaluare, s -a apreciat că este mic
spre mediu, întrucât existența unor distor siuni cognitive cu privire la fapta penală de conducere
a unui autovehicul fără permis de conducere (minimalizarea normelor legale, minimalizarea

– 48 –
infracțiunii, a responsabilității sale) poate crește șansele comiterii unei infracțiuni similare, în
condițiil e în care nu conștientizează pericolul social al acestui comportament și s -a propus
luarea măsurii educative a supravegherii.
Instanța a avut în vedere vârsta inculpatului, atitudinea sa procesuală de recunoaștere
a faptelor reținute în sarcina sa, precum și referatul de evaluare și în temeiul art. 118 Cod
penal rap. la art. 129 alin. (1) Cod penal și a dispus luarea față de inculpatul minor a măsurii
educative a supravegherii, constând în controlarea și îndrumarea în cadrul programului zilnic,
pe o durată de 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, pentru săvârșirea infracțiunii
de conducere a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. (1) Cod penal cu aplic.
art. 113 Cod penal și a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără pe rmis de conducere
prev. de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 113 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin.
(2) Cod penal.
Instanța a apreciat că experiența procesului penal și măsura luată l -ar putea determina
să conștientizeze riscurile încălcăr ii normelor penale și să ia decizia de a manifesta un
comportament prosocial în viitor. Părinților li s -a atras atenția asupra îndatoririi de a -l
supraveghea și controla pe minor în cadrul programului său zilnic, pentru a asigura
participarea la cursuri șc olare și prevenirea implicării în fapte de natură penală.
În completare, instanța a dispus respectarea de către inculpatul minor și a obligației
prevăzute la art. 121 lit. a) Cod penal, mai precis de a urma un curs de pregătire școlară în
vederea finalizăr ii liceului, ce i -ar putea crește șansele în vederea obținerii unui loc de muncă
după finalizarea studiilor, precum și a obligației prevăzute de art. 121 lit. e) C. pen., respectiv
de a se prezenta la Serviciul de Probațiune Prahova pentru a se asigura o b ună monitorizare
a situației minorului. Față de aspectele reținute în referatul de evaluare, instanța a considerat
oportună familiarizarea inculpatului minor cu normele privind circulația rutieră, motiv pentru
care, în temeiul art. 121 alin. (1) lit. a) Co d penal a impus minorului obligația de a urma un
curs de legislație rutieră, sub coordonarea serviciului de probațiune, precum și, în temeiul art.
121 alin. (1) lit. e) C. pen., obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune la datele fixate
de aces ta.
C. Consemnarea la sfârșit de săptămână
Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână nu are corespondent în legea
penală anterioară. Aceasta măsură educativă nu poate fi aplicată faptei săvârșite sub imperiul
reglementării anterioare, decât în situația în care ar fi considerată o măsură educativa mai
favorabilă.
Legiuitorul român a avut ca sursă de inspirație art. 7 lit. g) din Legea spaniolă nr. 5/2000.

– 49 –
„1. Măsurile care pot fi impuse de către judecători minorilor, stabilite în funcție de
limitarea drepturilor minorilor, sunt după cum urmează:
(…) h) consemnarea la sfârșit de săptămână. Persoanele care fac obiectul acestei măsuri
rămân la domiciliu sau într -un centru, pentru o perioadă de maxim 36 de ore, între după –
amiaza sau seara zilei de vineri și duminică noaptea, cu excepția, dacă este cazul, a perioadei
de timp necesară a fi dedicată sarcinilor șocio -educative desemnate de către instanță, care
urmează să fie efectuate în afara locului de reședință".
Măsura educativă a consemnării la sfâ rșit de săptămână constă în obligația minorului de a
nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, afară de cazul în care, în această perioadă,
are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfășura anumite activități impuse de
instanță .
Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână are ca obiectiv evitarea contactului
cu persoane care ar putea sâ -1 influențeze în sens fixativ pe minor sau a prezentei acestuia în
locuri care ar putea să -l predispună la manifestarea unui comporta ment infracțional. Această
măsură poate fi luată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni.
Supravegherea se realizează de către serviciul de probațiune în a cărui circumscripție
locuiește minorul, prin vizite regulate sau inopinate ale consilierului de probațiune la domiciliul
minorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 187/2012, în situațiile tranzitorii privind
„executarea pedepsei amenzii de către minorul infractor, aplicată anterior intrării în vigoare
a noului Cod penal și ne executată în tot sau împarte, aceasta va fi înlocuită cu măsura
educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând seama și de partea care a fost
executată din amendă” . Art. 22 din aceeași lege prevede că în cazul în care suspendarea
executării unei p edepse cu amenda se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni,
„pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuiește cu măsura educativă a
consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni” .
Interdicția impusă m inorului de a părăsi locuința operează începând cu ora 0:00 a zilei de
sâmbătă și până la ora 24:00 a zilei de duminică. Aceste prevederi se aplică în mod
corespunzător și persoanelor care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au alte
zile de repaus decât sâmbătă și duminică.
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede la art.
68 că: „măsura educativă se execută pe durata unor sfârșituri de săptămână consecutive, în
afară de cazul în care instanța sau judecătorul delegat cu executarea, la propunerea
consilierului de probațiune, a dispus altfel, de regulă, sub supravegherea persoanei majore cu

– 50 –
care locuieș te minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanța de judecată.
În cazul în care persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii nu
este desemnată prin hotărârea instanței sau persoana desemnată de instanță nu mai poate
exercit a, permanent sau temporar, supravegherea, judecătorul delegat cu consultarea
consilierului de probațiune desemnează persoana ce urmează să exercite supravegherea
Controlul executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână și controlul
îndeplinirii atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către
consi lierul de probațiune sau, după caz, de persoana desemnată de acesta din cadrul unei
instituții din comunitate.
În vederea exercitării controlului, minorul care locuiește singur sau, după caz, persoana
majoră cu care locuiește minorul are obligația de a permite persoanei desemnate cu controlul
executării și supravegherii executării măsurii efectuarea vizitelor programate sau inopinate la
locuința minorului, în zi lele în care minorul trebuie să se afle în acel spațiu potrivit hotărârii
instanței. Nerespectarea acestei obligării de către minor atrage prelungirea sau înlocuirea
măsurii consemnării la sfârșit de săptămână, potrivit art. 123 NCP.
Consemnarea la sfârșit de săptămână se pune în executare în termen de cel mult 15 zile
de la momentul prezentării minorului și a persoanei desemnate cu supravegherea în fața
judecătorului delegat cu executarea în condițiile art. 511 NCPP ”.
D. Asistarea zilnică
Măsura educativă a asistării zilnice nu are corespondent în legea penală anterioară. De
asemenea, această măsură educativă nu poate fi aplicată faptelor săvârșite sub imperiul
reglementării anterioare, decât în situația în care ar fi considerată o măsură educativă mai
favorabilă.
Potrivit art.120 NCP „măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația minorului
de a respecta un program stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul și condițiile
de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului. Măsura educativă a
asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar supravegherea se face sub
coordonarea serviciului de probațiune”.
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede la art.
69 că: „programul zilnic pe care trebuie să -l respecte minorul este conceput pe baza unui orar
stabilit de comun acord de către părinții minorului împreună cu consilierul responsabil de caz.
din cadrul serviciului de probațiune competent să exercite supravegherea. Orarul întocmit va
ține cont de nevoile reale ale minorului, iar atunci când este cazul, și de obligațiile și

– 51 –
interdicțiile impuse acestuia de către i nstanță pe perioada executării măsurii
În caz de dezacord, programul se stabilește de către judecătorul delegat cu executarea.
Programul zilnic pe care trebuie să -l respecte minorul trebuie să aibă în vedere
dezvoltarea armonioasă a personalității minorulu i, prin implicarea acestuia în activități ce
presupun relaționare socială, organizarea modului de petrecere a timpului liber și
valorificarea aptitudinilor sale.
În situația în care instanța de judecată a stabilit în conținutul măsurii educative sau
consil ierul de probațiune a stabilit în sarcina minorului, în conținutul programului zilnic,
participarea la un curs școlar ori de formare profesională sau participarea la un program de
reintegrare, consilierul de probațiune, primind copia hotărârii judecătoreșt i, decide, pe baza
evaluării inițiale a persoanei, cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate în care
urmează să aibă loc, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum
și decizia sa. Supravegherea și controlul respec tării obligației de a urma un curs de pregătire
școlară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu
privire la instituția stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent
Stabilirea programului zilnic s e face în termen de cel mult 30 de zile de la momentul
prezentării minorului în fața judecătorului delegat cu executarea în condițiile art. 511 NCPP,
iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului.
În cazul în care măsur a asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă de
libertate, stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la punerea în
libertate a minorului ”.
Exemplu:
Instanța a reținut că fapta inculpatului minor D.A.V., care, la data de 16.12.2012, în
jurul orei 20.30, în timp ce se afla la adresa din str. A.L., sector 5, București a lovit -o cu pumnul
în zona stângă a feței pe partea vătămată D.A.N., aceasta necesitând 45 -50 zile de îngrijiri
medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. (2), cu aplicarea
art. 113 și următ. C. pen cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.
La individualizare, instan ța a avut în vedere în modalitatea de comitere a faptei:
minorul, pe fondul unei altercații cu persoana vătămată, a lovit -o pe acesta cu pumnul în zona
feței, precum și rezultatul produs, persoana vătămată necesitând 45 -50 zile de îngrijiri
medicale.
Cu pr ivire la atitudinea adoptată de inculpat după comiterea faptei, instanța a avut în
vedere prezentarea inculpatului în fața autorităților ori de câte ori a fost chemat, a faptului că
a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei.

– 52 –
Instanța a ținut cont și de cele consemnate în referatul de evaluare, din care a reieșit
faptul că inculpatul, în vârstă de 17 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu este
consumator de droguri sau de băuturi alcoolice, locuiește împreună cu părinții, având sprijinul
material al acestora. Cu toate acestea, astfel cum a rezultat din referatul de evaluare, minorul
are doar 4 clase, nefiind școlarizat la momentul respectiv, nu are o calificare profesională, iar
părinții nu au manifestat atenția necesară cu privire la formarea sa, nereușind să îi ofere o
educație care îi insufle valori morale, astfel că minorul a făcut parte din anturaje nepotrivite.
Din punctul de vedere al perspectivelor de reintegrare în societate, instanța a apreciat
că minorului i se poate aplica o măsură educ ativă neprivativă de libertate, respectiv cea a
asistării zilnice, întrucât o astfel de măsură poate contribui la reeducarea minorului, dacă este
cumulată cu impunerea obligației de a urma cursurile de învățământ ori obținerea unei
calificări profesionale.
Instanța, în baza art. 120 C. pen., a luat față de inculpatul D.A.V. măsura educativă a
asistării zilnice a minorului pe o durată maximă de 6 luni, conform art. 120 alin. (2) C. pen.,
pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen
cu aplicarea art. 113 și următoarele C. pen.
În baza art. 121 C. pen., pe durata măsurii, instanța a impus inculpatului respectarea
următoarelor obligații:
a. să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;
b. să nu depășească limita teritorială a localității București, fără acordul serviciului de
probațiune;
c. să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de
acesta.
E. Obligații
Obligațiile care pot fi impuse minorului, al ături de una dintre măsurile educative
neprivative de libertate, reiau doar două dintre obligațiile similare prevăzute de art. 103 alin.
(3) C. pen. anterior, respectiv lit. a) și b), dar într -o formă dezvoltată, mai precisă și mai
apropiată de prevederile documentelor internaționale în această materie
Aceste obligații au aplicabilitate generală, fiind incidente în cazul tuturor măsurilor
educative neprivative de libertate, pe când obligațiile impuse potrivit reglementării anterioare
erau incidente numai în măsura aplicării măsurii educative a libertății supravegheate. Și în
privința întinderii obligațiilor apar deosebiri. Astfel, nu mat este prevăzută obligația de a presta
o activitate neremunerată într -o instituție de interes public fixată de instanță. În schimb, sunt
prevăzute noi obligații, respectiv aceea de a urma un curs de pregătire școlară sau de formare
profesională, de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de

– 53 –
instanță, de a se prezenta la serviciul de pro bațiune la datele stabilite de acesta, de a se supune
măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
Obligațiile pe care instanța le poate impune minorului, alături de una dintre măsurile
educative neprivative de libertate, sunt similare cu cele i mpuse infractorului adult care
beneficiază de o modalitate de individualizare a pedepsei neprivative de libertate. Conținutul
acestor obligații va fi adaptat de instanță în funcție de conduita minorului și de specificul
infracțiunii comise. Acestea pot fi:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională ; această obligație
va fi impusă minorilor infractori care au întrerupt activitatea școlară înainte sau după împlinirea
vârstei de 14 ani, în cazul în care minorul nu a absolvit cursurile g imnaziale poate fi obligat să
le finalizeze sau, dacă le -a absolvit, i se poate cere să urmeze cursurile unei instituții școlare de
arte și meserii. Instanța nu poate decide executarea acestei obligații decât prin consultarea
serviciului de probațiune și a susținătorilor legali ai minorului, care cunosc cel mai bine
aptitudinile, disponibilitățile și interesele de perspectivă ale minorului sancționat;
b) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită
de instanță ; instanța poate stabili, la propunerea serviciului de probațiune, o zonă teritorială
care va include domiciliul minorului și locația instituției de învățământ la care acesta este
înscris, precum și traseele de deplasare. Scopul acestei obligații este acela de a -1 împiedica pe
minor să frecventeze locațiile favorite ale anturajului său;
c) să nu se afle în anumite locuri sau ia anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanță ; obligația presupune interdicția de afiliere ș i
participare. Minorul, în funcție de infracțiunea săvârșită, nu va mai putea să frecventeze anumite
spații de interes public ( restaurante, baruri, cluburi, stadioane, cinematografe, săli de
spectacol etc.) unde obișnuia, alături de prietenii săi, să comit ă acțiuni care contravin normelor
penale;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia,
cu participanții la săvârșirea de infracțiuni ori cu alte persoane stabilite de instanță ;
interdicția de „comunicare" cu perso anele stabilite de instanță reprezintă o obligație care nu
ridică probleme de adoptare. în schimb, legiuitorul nu a fost suficient de precis în privința
interdicției de „apropiere" (la ce distanță?) față de aceleași persoane. În consecință, legiuitorul
a lăsat la latitudinea instanței potrivit art. 121 alin. (2) NCP să hotărască modul concret de
aplicare a acestei obligații. Scopul măsurii este acela de a -l împiedica pe minorul delincvent să
ia legătura cu persoanele din anturajul său, să amenințe sau să și caneze victima sau pe membrii
de familie ai acesteia. Instanța va trebui să procedeze extrem de sever în aplicarea acestei
obligații impuse minorului, atenționându -1 că nerespectarea acesteia va conduce la impunerea

– 54 –
unor noi obligații sau chiar la aplicare a unei măsuri educative cu privare de libertate;
f) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta ; prezentarea
periodică (de regulă, săptămânal) la serviciul de probațiune este o obligație tipică aplicată
persoanelor care au primit o sancțiune penală neprivativă de libertate. Este o măsură de control
necesară pentru stabilirea evoluției persoanei sancționate și pentru evitarea unor costuri
suplimentare în sarcina serviciului de probațiune;
g) să se supună măsurilor de control, trata ment sau îngrijire medicală ; credem că
obligația impusă de legiuitor se referă numai la aspectul medical al îngrijirii minorului. De
aceea, prin „control", în acest context, nu trebuie să se înțeleagă altceva decât controlul medical
periodic la care minoru l poate fi obligat prin hotărârea instanței.
„Supravegherea executării obligațiilor impuse minorului de către instanță revine în
sarcina serviciului de probațiune” potrivit art. 121 alin. (3) NCP, de asemenea, pe „durata
executării măsurii educative, serv iciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie
încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a mă surile educative sau
nu
execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin” conform alin. (4) al aceluiași articol.
F. Modificarea sau încetarea obligațiilor
Pe tot parcursul supravegherii, atunci când intervin motive întemeiate, instanța poate
impu ne noi obligații, poate dispune încetarea executării unor obligații sau modificarea
acestora, astfel încât sa îi fie asigurate minorului șanse sporite de îndreptare54.
Ca o consecință a obligației serviciului de probațiune de a informa instanța cu privire l a
comportamentul minorului sancționat penal, aceasta poate decide modificarea obligațiilor în
mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse mai mari de îndreptare.
Sesizarea instanței poate fi făcută de către consilierul delegat cu prob ațiunea ori de către
judecătorul delegat cu executarea, la cererea minorului, părinților, tutorelui sau a altei persoane
în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare
întocmit de consilierul de probațiun e.
Potrivit art. 122 NCP “instanța dispune fie încetarea executării unora dintre obligațiile
pe care le -a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară ”, fie
diminuarea condițiilor de executare, fie impunerea unor noi obligații.

54 A se vedea și art. 100 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune,
precum și art. 73 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal .

– 55 –

G. Pre lungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de
libertate
Prevederile art. 123 NCP nu au corespondent în legea penală anterioară, în reglementarea
anterioară, prelungirea măsurilor educative neprivative de libertate nu era posibilă. În noua
reglementare există trei posibilități: prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul
prevăzut de lege pentru aceasta, înlocuirea măsurii cu o altă măsură educativă neprivativă de
libertate mai severă ori înlocuirea acesteia cu o măsură educativă p rivativă de libertate.
Prelungirea sau înlocuirea măsurii se poate dispune în două ipoteze: în cazul nerespectării, cu
rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, precum și
în cazul săvârșirii unei noi infracțiun i ori judecării pentru o infracțiune concurentă săvârșită
anterior. În aceste condiții, instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori poate
spori condițiile de executare a celor existente.
Legiuitorul a luat în considerare posibilitatea ca m inorul să nu respecte, cu rea -credință,
condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse de instanță, ceea ce
presupune că rolul educativ și preventiv al acestora nu s -a produs. În consecință, legiuitorul a
decis luarea altor măsuri ed ucative, mai aspre, cu speranța obținerii unor rezultate mai bune,
astfel:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru
aceasta ; instanța poate decide această măsură doar dacă minorul a fost sancționat penal în
conform itate cu prevederile art. 118, art. 119 sau art. 120 NCP și numai dacă sancțiunea nu a
fost decisă de instanță la maximul prevăzut de noua lege penală. În condițiile stabilirii relei –
credințe a minorului, apărarea socială împotriva acțiunilor ilicite ale a cestuia devine iluzorie;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai
severă ; legiuitorul a stabilit o ordine ierarhică a măsurilor educative neprivative de libertate
aplicabile minorului. La o analiză riguroasă a condiț iilor de executare a acestora rezultă că ele
sunt măsuri educative alternative, relativ egale din punct de vedere coercitiv și cu efecte care
depind de gradul de orientare antisocială a personalității minorului delincvent. Ordinea de
severitate stabilită d e legiuitor vizează mai ales nivelul de intruziune a fiecăreia dintre măsurile
educative neprivative de libertate în viața personală a minorului;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într -un centru educativ, în cazul în care,
inițial, s -a luat măsura edu cativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa
maximă.
Dacă, în primele două cazuri, „ nu sunt respectate condițiile de executare a măsurii
educative sau a obligațiilor impuse, instanța înlocuiește măsura educativă neprivativă de

– 56 –
libertate cu măsura internării într -un centru educativ” [art. 123 alin. (2) NCP].
„Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate
săvârșești o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită
anterior, instanț a dispune
a) prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prevăzut de
lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai
severă;
c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsu ră educativă privativă de libertate”. [art. 123
alin. (3) NCP]
Potrivit art. 123 alin. (4) NCP Atât „ în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b),
precum și în alin. (3) lit. a) și lit. b), instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului
ori poate spori condițiile de executare a celor existente”.
3.3. Măsurile educative privative de libertate
Art. 115 alin. (1) pct. 2 NCP enumeră măsurile educative privative de libertate în
ordinea crescătoare a gravității lor, după cum urmează:
a) interna rea într -un centru educativ;
b) internarea într -un centru de detenție.
Aceste m ăsuri educative sunt destinate s ă fie aplicate minorilor care săvârșesc inflațiuni
grave sau celor care mai săvârșiseră anterior o infracțiune pentru care se dispusese o măsura
educativa neprivativa de libertate ce fusese executata în întregime sau a cărei executare
începuse. Codul penal din 1969 prevedea pentru infractorul minor doua m ăsuri educative
privative de libertate: internarea într -un centru de reeducare și internarea într -un institut
medical -educativ.
Regimul prevăzut pentru executarea măsurilor educative privative de libertate este astfel
conceput încât să ofere largi posibilități de indi vidualizare, permițând adaptarea sa în funcție de
conduita fiecărui minor pe durata executării
A. Internarea într -un centru educativ
Prevederile art. 124 NCP au corespondent parțial în art. 104, art. 106, art. 107 și art. 108
din legea penală anterioară. I nternarea într -un centru educativ este prima măsură educativă
privativă de libertate prevăzută de noul Cod penal și se dispune față de minorul care nu poate
fi reeducat cu ajutorul vreuneia dintre măsurile educative neprivative de libertate.
Internarea înt r-un centru educativ din noua reglementare este asemănătoare cu internarea
într-un centru de reeducare din reglementarea anterioară. Măsura internării într -un institut

– 57 –
medical -educativ din reglementarea anterioară a fost eliminată.
Măsura internării într -un centru educativ respectă regulile din reglementarea anterioară.
Diferența față de reglementarea anterioară constă în faptul că măsura nu se mai dispune pe o
durată nedeterminată, ci pe o durată cuprinsă între unu și 3 ani, chiar dacă executarea măsurii
s-ar prelungi și după împlinirea vârstei de 18 ani. În caz de înlocuire, se va dispune măsura
educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult
de 6 luni, spre deosebire de reglementarea anterioară, unde se putea dispune liberarea minorului
înainte de a deveni major. Termenul pentru evaluarea reintegrării sociale a minorului și a
dispunerii înlocuirii măsurii sau liberării este, de asemenea, diferit în actuala reglementare,
evaluarea se face după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, diferit de legea
anterioară în care se prevedea că liberarea se poate dispune după cel puțin un an de la luarea
măsurii internării.
Măsura educativă prevăzută de art. 124 NCP constă în internarea minorului într -un centru
educativ. Conform legii, aceste centre sunt instituții specializate în recuperarea minorilor, cu
programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor acestora, precum și
cu programe specializate de reintegrare socială a mino rilor delincvenți. Internarea se dispune
pe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani. Pe parcursul executării măsurii educative a internării
în centrul educativ, minorul va fi supus unui program riguros de activitate, program care va
avea ca obiectiv dobândi rea educației necesare și a unei pregătiri profesionale conform cu
aptitudinile acestuia.
Legiuitorul a luat în considerare posibilități multiple privind comportamentul minorului
și a stipulat deciziile pe care le poate lua instanța. Astfel, dacă în perioa da internării minorul
săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior,
instanța , poate menține măsura internării într -un centru educativ, prelungind durata acesteia,
fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într -un centru
de detenție. În cazul în care, pe durata internării, minorul a dovedit interes constant pentru
însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune;
a. înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit
vârsta de ani;
b. liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre
obligațiile prevăzute în art. 121 NCP, până la împ linirea duratei măsurii internării.
Dacă minorul nu respectă, cu rea -credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice

– 58 –
sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea
restului rămas neexecutat din d urata măsurii internării într -un centru educativ.
În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s -a dispus înlocuirea măsurii internării
într-un ce ntru educativ cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune:
a. executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea
prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b. internarea într -un ce ntru de detenție.
In ceea ce privește executarea măsurilor educative privative de libertate, Legea nr. 254 din
19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal dispu ne înființarea de centre educative și centre
de detenție, ca instituții specializate în recuperarea minorilor condamnați, unde aceștia urmează
un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor lor, precum și
programe de reinteg rare socială.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 254/19 iulie 2013, „președintele curții de apel în a
cărei rază teritorială funcționează un penitenciar, un centru de reținere și arestare preventivă,
un centru de arestare preventivă, un centru educativ ori un centru de detenție desemnează,
anual, unul sau mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de la instanțele
din raza curții de apel ”.
Exemplu:
Instanța a reținut că faptele inculpatului minor N.F.D.M., care, fără a poseda permis
pentru nicio categorie auto, a condus un scuter, neînregistrat, pe mai multe străzi din orașul
N., iar când a ajuns pe str. R. la marcajul pietonal din zona intersecției cu str. L., a accidentat –
o pe numita M.E., care a suferit vătămări corporale, după care a părăsit locul accidentului
fără încuviințarea organelor de politie, întrunesc elementele c onstitutive ale infracțiunilor de
conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 și
următoarele din C. pen., de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334
alin. (1) din C. pen., cu aplicarea ar t. 113 și următoarele din C. pen., și de părăsire a locului
accidentului (art. 338 alin. (1), din C. pen., cu aplicarea art. 113 și următoarele din C. pen.),
aflate în concurs (cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen.).
La individualizarea măsurii educative ce a fost aplicată inculpatului minor, instanța a
avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute
de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și
mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunilor și
scopul urmărit, așa cum s -a analizat anterior, antecedentele penale, vârsta, starea de sănătate,

– 59 –
situația familială și socială. În privința împrejurărilor ș i modului de comitere a faptelor,
instanța a reținut că inculpatul minor, fără a poseda permis pentru nicio categorie auto, a
condus motociclul/scuter, neînregistrat în circulație, pe mai multe străzi din orașul N.,
accidentând -o pe marcajul pietonal pe nu mita M.E., care a suferit leziuni, apoi a părăsit locul
accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Astfel, inculpatul a dovedit nepăsare față de legea penală și față de normele de
circulație, conducând un motoscuter fără a poseda permis. De asem enea, a îngreunat
recunoașterea sa, întrucât a condus un vehicul neînregistrat în circulație.
Instanța a avut în vedere atitudinea inculpatului după producerea accidentului de
circulație, acesta părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de p oliție, pentru a
nu fi identificat, neanunțând vreun serviciu medical pentru ca persoana vătămată că fie
transportată la spital.
Potrivit fișei U.P.U., persoana vătămată M.E. a suferit multiple leziuni, contuzie forte
gambă și gleznă dreaptă, însă nu a dor it să fie examinată medico -legal ori să formuleze
plângere penală prealabilă pentru vătămarea corporală suferită.
Totodată, instanța a ținut seama la individualizarea măsurii educative și de atitudinea
procesuală a inculpatului, care a recunoscut că el est e autorul accidentului produs pe strada
R. unde, în timp ce se plimba cu scuterul și având ca pasager pe martorul D.G., a acroșat o
persoană de sex feminin care se angajase în traversarea acelei străzi pe marcajul pietonal.
Inculpatul a declarat că nu a op rit pentru că s -a speriat, continuându -și deplasarea pe
aceeași stradă până la următorul semafor, unde a așteptat să iasă din starea de șoc, după care
a condus mopedul până în zona unei școli din apropiere, unde l -a parcat. Cu privire la scuter,
inculpatul a susținut că îi aparține și că l -a cumpărat, fără a întocmi un înscris ca instrumentum
probationis și fără a îndeplini formalitățile pentru înregistrarea pe numele său, de la un văr,
căruia nu i -a solicitat documentele autovehiculului. Inculpatul a arăta t că regretă faptele
comise.
Instanța a ținut seama, la individualizarea măsurii educative, de circumstanțele
concrete în care a fost săvârșită fapta, respectiv de modalitatea de acționare a inculpatului,
punând în circulație un autovehicul neînmatriculat, pe care l -a condus fără să dețină un permis
de conducere, fapte urmate de producerea unui accident de circulație pe marcajul pietonal,
inculpatul părăsind locul accidentului.
Sub aspectul antecedenței penale a inculpatului, instanța a constatat că inculpa tul este
urmărit penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt și tâlhărie, pentru care a fost arestat
preventiv. Instanța a apreciat, față de conținutul și concluziile referatului de evaluare, că numai

– 60 –
o măsura educativă privativă de libertate poate co nduce la îndreptarea conduitei inculpatului
și la prevenirea repetării comportamentului infracțional.
Având în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de
Probațiune, din cuprinsul căruia rezultă că minorul în vârstă de 16 ani , deși provine dintr -o
familie organizată, a abandonat activitatea școlară, neurmând nici vreun curs de pregătire
profesională, iar perspectivele sale de reintegrare socială sunt strict condiționate de
conștientizarea comportamentului delincvențial.
Astfel , față de împrejurările în care au fost săvârșite faptele și de circumstanțele
personale ale inculpatului N.F.D.M., în temeiul art. 129 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat
că măsura internării într -un centru educativ pe o perioadă de 1 an, unde inculpat ul va urma
un program de pregătire școlară sau de formare profesională, potrivit aptitudinilor sale,
precum și programe de reintegrare socială, este necesară și suficientă pentru realizarea
scopului preventiv și educativ al sancțiunii penale.
B. Internarea într-un centru de detenție
Prevederile art. 125 NCP au corespondent parțial în art. 109 C. pen. anterior, cu deosebirea
că aceasta este o măsură educativă, și nu o pedeapsă penală. Internarea într -un centru de detenție
este cea mai severă măsură educativă privativă de libertate prevăzută de noul Cod penal și se
dispune față de minorul care a săvârșit infracțiuni cu pericol social ridicat și care nu poate fi
reeducat cu ajutorul vreuneia dintre măsurile educative prevăzute în articolele analizate
anterior.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, unde stabilirea pedepsei se făcea prin
raportare la limitele de pedeapsă ale infracțiunii săvârșite, care se reduceau la jumătate, noua
reglementare stabilește două categorii de limite fixe, între care instanța p oate individualiza
măsura educativă a internării într -un centru de detenție în funcție de criteriile generale de
individualizare: între 2 și 5 ani, ca regulă generală, și între 5 și 15 ani, dacă pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea
pe viață.
Conform noii legi penale, „măsura educativă a internării într -un centru de detenție constă
în internarea minorului într -o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază
și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe
de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale ” [art. 125 NCP alin (1)] .
Centrele de detenție vor trebui asigurate cu personal cu calificare profesională adecvată și cu
dotare materială de specialitate care să asigure îndeplinirea scopului major – resocializarea și
reintegrarea socială a minorilor care săvârșesc infracțiuni de o gravitate deosebită.

– 61 –
Potrivit art. 125 NCP alin (2) „internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5
ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 20 de ani său mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o
perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani ”. Prevederea legală stipulează că, în cazul în care minorul
infractor săvârșește o faptă penală sancționată cu o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 20 de
ani, el va fi sancționat cu maximum 5 ani de detenție. Dacă a săvârșit o infracțiune care se
sancționează cu peste 20 de ani sau cu detențiunea pe viață, minorul infractor va fi internat
pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani. Rămâne la aprecierea instanței care va fi durata
optimă pentru reeducarea și resocializarea acestuia.
„Dacă în perioa da internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat
pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără
a depăși maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dint re
cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite. Din durata măsurii educative se scade
perioada executată până ia data hotărârii ” conform prevederilor art. 125 NCP alin (3) .
Legiuitorul a luat în considerare și situațiile în care minorul condamnat dă dovezi
temeinice de îndreptare. Astfel, alin (4) al aceluiași articol prevede că „dacă pe durata
internării minorul dovedește interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și
profesionale și face progrese evidente în vederea reintegrării soc iale, după executarea a cel
puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit
vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani ”.
Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanța poate impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligațiile prevăzute în art. 121 NC P, până la împlinirea duratei măsurii
internării conform prevederilor art. 125 NCP alin ( 5)..
Per a contrario, alin (6) al aceluiași articol prevede că „dacă minorul nu respectă, cu rea –
credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obl igațiile impuse, instanța
revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din
durata măsurii internării într -un centru de detenție ”.
„În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către
o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s -a dispus înlocuirea măsurii
internării într -un centru de detenție cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra
înlocuirii și dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsu rii internării într -un centru de detenție;

– 62 –
b) prelungirea duratei acestei internări în condițiile prevăzute în alin. (3) ” [art. 125 NCP
alin (7)] .
Exemplu:
Într-o altă speță, instanța a reținut că inculpatul minor A.M. a încercat să sustragă în
mod violent lanțul de aur de la gâtul persoanei vătămate Z.P., prin smulgere, fapta sa întrunind
elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, faptă prevăzută.
și pedepsită de art. 32 alin. (1) C. pen., rap. la art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm.
C. pen.
Având în vedere faptul că la data săvârșirii faptei (08.06.2014), inculpatul A.M., născut
la data de 11.08.1999, avea 14 ani și 10 luni, iar din cuprinsul raportului de expertiză medico –
legală psihiatrică efectuat în cauză s -a reținut că inculpatul a avut discernământul păstrat în
raport cu faptele pentru care este cercetat, instanța a constatat ca fiind incidente dispozițiile
referit oare la regimul penal al minorilor din art. 113 și urm. C. pen.
Reținerea tentativei în prezenta cauză, în baza art. 32 și 33 C. pen., reprezintă o cauză
de atenuare a sancțiunii penale. Față de solicitarea inculpatului de a fi judecat în conformitate
cu procedura simplificată, prevăzută de art. 375 C. proc. pen. și art. 396 C. proc. pen., pe baza
recunoașterii vinovăției, instanța a reținut existența și a acestei cauze de atenuare a sancțiunii
penale. Conform prevederilor art. 128 C. pen., cauzele de atenu are au fost avute în vedere de
instanță la alegerea măsurii educative și au produs efecte între limitele prevăzute de lege pentru
fiecare măsură educativă.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut cont de
criteriile ge nerale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. Astfel, în analiza
împrejurărilor și a modului de comitere a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul a comis
infracțiunea de tâlhărie în formă tentată, a premeditat modul de operare și a urmărit
sustragerea lanțului de aur al persoanei vătămate, în vederea vinderii ulterioare și obținerii de
foloase materiale. Totodată, după cum inculpatul însuși a învederat în declarațiile sale,
alegerea victimelor faptelor de tâlhărie s -a realizat după criteriu l vârstei mai înaintate, astfel
cum s -a întâmplat și în prezenta cauză.
În plus, instanța a constatat că persoana vătămată Z.P., se deplasa cu ajutorul unei
cârje, ceea ce a favorizat săvârșirea infracțiunii de către inculpat, astfel că starea de pericol
creată pentru valoarea ocrotită a fost apreciată ca fiind una foarte ridicată, dat fiind că
exercitarea violențelor specifice acțiunii de smulgere a lanțurilor de aur de la gâtul
persoanelor în vârstă este în măsură să provoace o teamă generală în rândul so cietății.
Membrii acesteia vor resimți continuu frica de a purta bijuterii, pentru a evita pericolul

– 63 –
exercitării de violențe sau amenințări, în scopul sustragerii lor. În legătură cu natura și
gravitatea rezultatului produs, instanța constată că inculpatul nu și -a putut însuși lanțul de aur
urmărit prin infracțiunea de tâlhărie dintr -un motiv independent de voința acestuia, nu ca
urmare a desistării, ci din cauza faptului că lanțul s -a rupt și s -a agățat de haina persoanei
vătămate care, speriată, a început să strige după ajutor.
Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu a fost de natură să conducă instanța la
concluzia că acesta se află la primul conflict cu legea penală, cazierul lipsit de mențiuni s -a
datorat faptului că numeroasele infracțiuni de t âlhărie și furt au fost săvârșite anterior
împlinirii de către acesta a vârstei de 14 ani; starea de minoritate a condus la tot atâtea soluții
de neîncepere a urmăririi penale (potrivit Codului penal din 1969).
Astfel, instanța a constatat o predilecție a inculpatului pentru săvârșirea de infracțiuni
împotriva patrimoniului, reprezentate atât de furturi, cât și de tâlhării. Specializarea
infracțională de la o vârstă atât de fragedă, mult anterioară împlinirii vârstei de 14 ani, a
condus instanța la concluzi a că minorul trebuie îndepărtat, cel puțin temporar, de tentația
săvârșirii în continuare de fapte ilicite și că inculpatul minor trebuie reeducat, fiind la vârsta
la care încă i se mai poate contura personalitatea.
Din cuprinsul raportului de expertiză me dico-legală psihiatrică depus la dosar, instanța
a reținut că, la momentul examinării, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei de tâlhărie, deși
nu știa inițial despre care faptă este vorba, dat fiind că în seara anterioară examinării săvârșise
o infracț iune de furt, aspect care întărește convingerea instanței că activitatea infracțională
face parte din rutina zilnică a inculpatului A.M..
În legătură cu situația personală și familială a inculpatului, din referatul de evaluare
efectuat în cauză de către Se rviciul de Probațiune București, instanța a constatat că minorul
este consumator de droguri și face parte dintr -o familie dezorganizată, în care atât el, frații și
surorile sale, cât și mama acestora, sunt supuși la violențe din partea tatălui.
Mai mult de cât atât, s -a stabilit că însuși tatăl său, care a executat mai multe pedepse
privative de libertate pentru fapte de furt și furt calificat, este cel care i -a îndemnat pe el și pe
frații săi să comită aproape zilnic infracțiuni, încă de când inculpatul împ linise vârsta de 12
ani. Instanța a apreciat că modelele negative din familie, lipsa unei stabilități locative și a unei
locuințe adecvate, dar și violența la care este supus în familia de origine un minor care nu a
împlinit nici măcar vârsta de 15 ani, pr ecum și inexistența unor repere morale sunt de natură
a releva un risc crescut de săvârșire în continuare a unor infracțiuni, în cazul în care acesta ar
fi lăsat în libertate.
Față de aspectul că inculpatul are un copil minor în vârstă de un an, instanța a apreciat că
reeducarea cât mai rapidă și eficientă a inculpatului, prin dispunerea măsurii educative

– 64 –
adecvate, este un deziderat față de interesul superior al copilului acestuia, care trebuie să fie
crescut în conformitate cu morala.
Având în vedere aspec tele precizate anterior, instanța a apreciat că, deși art. 114 alin.
(1) C. pen. prevede că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă
între 14 și 18 ani regula o reprezintă luarea unei măsuri educative neprivative de liberta te,
niciuna dintre aceste măsuri nu este potrivită pentru reeducarea efectivă a inculpatului A.M.,
care trebuie retras efectiv pentru un timp din mediul în care a crescut.
Pentru aceste considerente, având în vedere și îndeplinirea condiției prevăzute în a lin.
(2) al aceluiași articol, raportat la limita superioară a pedepsei prevăzute de lege pentru
infracțiunea de tâlhărie (7 ani închisoare), instanța s -a orientat spre aplicarea uneia dintre
măsurile educative privative de libertate, considerând că minoru l A.M. are nevoie, astfel cum
se reține din referatul de evaluare efectuat, de o intervenție instituțională de educare și
protecție socială care să asigure ameliorarea problemelor cu care se confruntă și totodată o
supraveghere strictă a acestuia, prin înd epărtarea sa de mediul familial dezorganizat.
Din cauza faptului că inculpatul A.M. a săvârșit numeroase infracțiuni de tâlhărie,
infracțiuni care implică un grad ridicat de violență, comportamentul său neputând fi datorat
exclusiv lipsei educației școlare , acesta prezentând grave probleme de relaționare socială și
afectivă, instanța a apreciat că măsura educativă a internării într -un centru educativ apare ca
fiind insuficientă, în concret inculpatul având nevoie de reeducare pe baza unor programe
intensive , în regim de pază și supraveghere.
În lumina tuturor acestor considerente, având în vedere și propunerea organelor
competente care au efectuat raportul de expertiză medico -legală psihiatrică a inculpatului,
instanța a luat față de acesta măsura educativă privativă de libertate a internării într -un centru
de detenție, prevăzută de art. 125 alin. (1) C. pen., pe o durată de 2 ani.
C. Schimbarea regimului de executare
Prevederile art. 126 NCP exclud posibilitatea transferării minorului care nu a împlinit 18
ani dintr -un centru de detenție în penitenciar.
În cazul în care persoana care a împlinit 18 an i, aflată în cursul executării unei măsuri
educative privative de libertate, dă dovad ă de un comportament negative care împiedică
procesul de formare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune ca
executarea măsurii educative sa fie continua tă într-un penitenciar. Condiț iile în care se poate
dispune schimba rea regimulu i de execu tare, precum și procedura respectiv ă sunt s tabilite prin
art. 182 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursu l procesu lui pena l.

– 65 –
Prin urmare, minorul nu poate fi transferat în penitenciar pentru executarea măsurii
educative, indiferent de comportamentul s ău in timpul executării . Doar persoanei majore i se
poate schimba in acest mod regimul de detenție . Chiar și în aceasta situație , în penitenciar nu
se va executa o pedeapsa, ci tot măsura educativ ă, care continua sa își păstreze aceeași natur ă
juridic ă.

3.4. Calculul duratei măsurilor dispozițiile educative
Așa cum s -a subliniat în literatura de specialitate55, prin durata pedepsei se înțelege
intervalul de timp dintre ziua înce perii pedepsei și ziua în care aceasta încetează; ziua în care
începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. La
calcularea timpului, potrivit art. 186 NCP, „ziua se socotește de 24 de ore, săptămâna de 7 zile,
iar anul de 12 luni. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare
datei de la care au început să curgă ”, aceste reguli aplicându -se și în cazul măsurilor educa tive
privative de libertate.
Deși natura măsurilor edu cative este diferita de cea a pedepselor penale, calculul duratei
acestora se face după aceleași reguli. Art. 127 NCP fără corespondent în legea penală
anterioară, reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile art. 71 -73 NCP, care reglementează
durata executării pedepselor, precum și computarea duratei măsurilor preventive privative de
libertate, executate atât în țară, cât și în afara țării. Regulile respective se aplică în mod
corespunzător și măsurilor educative privative de libertate.
Art. 127 NCP se referă la modul de calculare a perioadei de executare, data de la care
se consideră începută măsura educativă privativă de libertate, ziua în care încetează, precum și
regulile referitoare la computare.
Durata executării măsurii educative privativ e de libertate începe din ziua în care
condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare. Ziua în care începe
executarea măsurii educative și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Dacă minorul, în cursul executării măsu rii educative privative de libertate, se află bolnav
în spital, perioada intră în durata executării, in afară de cazul în care și -a provocat în mod voit
boala.
În cazul infracțiunilor cu elemente de extraneitate, partea din sancțiunea privativă de
libertat e, precum și durată măsurilor preventive privative de libertate executate în afara
teritoriului țării se computează din durata măsurii educative privative de libertate aplicate pentru
aceeași infracțiune în România.

55 M. Basarab, V. Pașca, Gh. Mateuț, C. Butiuc, op. cit., p. 494.

– 66 –
3.5. Prescripția răspunderii penale și p rescripția execută rii măsurilor educative
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, nu există diferențe de tratament în raport
cu reglementarea anterioară, păstrându -se tradiția diferențierii termenelor de prescripție a
infracțiunilor săvârșite de infractori minori în raport cu cele ale infracțiunilor săvârșite de
majori. Diferența constă în introducerea prevederilor referitoare la prescripție în titlul destinat
minorității , spre deosebire de legea anterioară, unde aceste aspecte erau reglementate în titlul
destinat cauzelor care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării.
Prin dispozițiile din art . 131 NCP se consacră regula tradițională că termenele de
prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii faptei erau
minori. Aceleași rațiuni care justifică renunțarea la pedeapsă ca sancțiune pentru infracțiuni
săvârșite de minori sunt invocate în general și cu privire la reducerea termenelor de prescripție
a răspunderii penale a acestora. În schimb, cauzele de întrerupere sau de suspendare a cursului
prescripției răspunderii penale, ca și efectele acestora, sunt aceleași și cu cele prevăzute pentru
majori și cu privire la prescripția răspunderii penale a minorilor56.
In situații tranzitorii, pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se
analizeze reglementarea în materia termenelor de prescripție pentru infractorii majori.
Dispozițiile art. 132 NCP nu au corespondent în reglementarea anterioară, care se refereau
numai la prescripția executării pedepsei și a sancțiunilor cu caracter administrativ aplicate prin
hotărâri judecătorești , nu și la prescripția măsurilor educative care erau strict legate de epoca
minorității și nu se mențineau după împlinirea vârstei de 18 ani decât în cazur i excepționale57.
În art. 132 NCP , legiuitorul reglementează acele situații în care, din diverse motive,
măsurile educative hotărâte de instanță nu se execută. În astfel de situate, în conformitate cu
principiul umanismului aplicării legii penale, devine incidență prescripția executării măsurilor
educative.
Motivele previzibile pentru care măsurile educative nu ar putea fi puse în executare pot fi
diverse. Astfel în cazul măsurilor educative neprivative de libertate ar fi pos ibil ca, din lipsa
dotărilor materiale, a susținerii financiare precare ori lipsa personalului calificat aceste măsuri
să nu poată fi organizate și puseră executare, chiar dacă părinții minorilor infractori ar dori
aceasta.
În cazul măsurilor educative nep rivative de libertate, acestea se prescriu într -un termen de
2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
Măsurile educative privative de libertate se prescriu într -un termen egal cu durata măsurii

56 G. Antoniu, Al. Boroi, B.N. Bulai, C. Bulai, Șt Daneș, C Duvac, MK Guiu, C Mîtraehe, Cr. Mitrache, I. Molnar,
I. Ristea, C. Sima, V. Teodores cu, I. Vasiu, A. Vlășceanu, Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. II, Ed.
Universul Juridic, București , 2011, p. 363.
57 ibidem, p. 364.

– 67 –
educative luate, dar nu mai puțin de 2 ani
Legiuitorul a reglementat, în art . 132 alin. (3) NCP întreruperea și suspendarea cursului
prescripției executării măsurilor educative hotărând că, în astfel de cazuri, sunt incidente
condițiile prevăzute de lege pentru majori. În consecință , vor fi aplicabile prevederile art . 163
și art. 164 NCP .
În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă
mai grea și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s -a dispus înlocuirea.
3.6. Cazul minorului devenit major
Minorului c are a devenit major în timpul judecății, dar era minor cu vârsta cuprinsă
între 14 -18 ani la momentul săvârșii faptei, i se aplică dispozițiile titlului privitor la minoritate.
Dacă „ la data pronunțării hotărârii prin care s -a luat o măsură educativă priva tivă de libertate
făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de
îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de celelalte criterii prevăzute în art. 74 NCP, poate
dispune executarea măsurii educative într -un peniten ciar” [art. 134 alin. (2) NCP]. Sancțiunea
aplicată inițial continuă să își păstreze aceeași natură juridică58, de măsură educativă,
modificându -se doar locul instituției de executare, durata acesteia rămânând așa cum fusese
stabilită inițial prin hotărârea instanței de judecată de aplicare a măsurii educative privative de
liberta te. Ceea ce se va schimba va fi regimul de executare a măsurii educative în penitenciar,
care, în opinia noastră, ar trebui să fie diferit atât de regimul de executare a măsurii ed ucative
privative de libertate a internării într -un centru educativ sau într -un centru de detenție, dar și de
regimul de executare a pedepsei închisorii. Aceasta va presupune înființarea unor penitenciare
speciale. Există oare condițiile materiale astăzi p entru o atare rezolvare?
3.7. Pluralitatea de infracțiuni
În ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, art. 129 NCP prevede că, „ în caz de
concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, se stabilește și se ia o singură mă sură
educativă pentr u toate faptele , în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în
art. 74” . „În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una
după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură e ducativă, iar
pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pe deapsa este închisoarea, se aplică
pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata

58 Expunere de motive, http//www.cdep.ro/proiecte/2009/300.

– 68 –
măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii
comise după majorat;
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiu nea săvârșită după majorat este detențiunea pe
viață, se execută numai această pe deapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pe deapsa este amenda, se execută
măsura educativă, a cărei du rată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a dep ăși maximul pre –
văzut de lege pentru aceasta” [art. 129 alin. (2) NCP] .
e) „În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s -a
executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării” ”
[art. 129 alin. (3) NCP] . În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multor infracțiuni
concurente, se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracțiuni, după care se face
aplicarea dispozițiilor alin. (2). Pedeapsa sta bilită potrivi t dispozițiilor alin. (2) lit. b) nu poate
face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub su praveghere.
3.8. Descoperirea unei infracțiuni comise în timpul minorității
Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității este reglementată în art.
130 NCP. „ Dacă pe durata termenu lui de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al
suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana
supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității, pentru care s -a lua t, chiar
după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea,
suspendarea sau liberarea se anulează” , aplicându -se în mod corespunzător dispozițiilor de la
concursul de infracțiuni comise înainte și după împlinirea vârstei de 18 ani.
În cazul în care pe durata internării într -un centru educativ sau într -un centru de detenție
minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a
făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, du pă exe cutarea a cel puțin jumătate din
durata internării, instanța poate dispune:
a) înlocuirea internării într -un centru educativ sau internării într -un centru de detenție, după caz,
cu măsura educativă a asis tării zilnice pe o perioadă egală cu durata int ernării neexecutate, dar
nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ sau centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit
vârsta de 18 ani.
Odată cu înlocuirea sau liberarea instanța impune respecta rea uneia sau mai multora
dintre obligațiile prevăzute în art. 121 NCP, până la împlinirea duratei măsurii internării.
Dacă minorul nu respectă, cu rea -credință, condițiile de exe cutare a măsurii asistării
zilnice sau obligațiile impuse, i nstanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune

– 69 –
executarea restu lui rămas neexecutat din durata măsurii internării într -un centru educativ sau
centru de detenție, după cum fusese anterior inter nat.
În cazul săvârșirii, până la împlinirea durate i internării, a unei noi infracțiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s -a dispus înlocuirea măsurii internării
cu mă sura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune:
a) în cazul internării într -un ce ntru educativ:
– executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea
prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
– internarea într -un centru de detenție;
b) în cazul internării într -un centru de detenție:
– executar ea restului rămas din durata măsurii;
– prelungirea duratei acestei măsuri, fără a depăși maximul prevăzut în lege, determinat
în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile
săvârșite. Din durata măsurii educative se sc ade perioada executată până la data hotărârii.
3.9. Aplicarea în timp a legii penale privind cauzele cu minori
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a NCP și pentru modificarea și
completarea unor acte norma tive care cuprind dispoziții penale59 cuprinde și reguli de stabilire
a legii mai favorabile în judecarea cauzelor cu minori (art. 17 -22), precum și reguli speciale de
executare a pedepselor, având în vedere noul sistem de măsuri educative și pedepse prevăzute
în NCP.
„În aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai fa vorabilă intervenită în
cursul procesului , o pedeapsă cu sus pendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal
anterior, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă priva tivă de libertate
prevăzută de NCP” [art. 17 Legea nr. 187/2012]. „ Măsura educativă a libertății supravegheate
pronunțată în baza Codului penal anterior se execută potrivit dispozițiilor acestuia” [art. 18
alin. (1) Legea nr. 187/2012]. „ Dacă măsura prevăzută în alin. (1) se revocă după intrarea în
vigoare a NCP, din altă cauză decât comiterea unei infracțiuni, libertatea supravegheată se
înlocuiește cu internarea într -un centru educativ pe o perioadă de un an” [art. 18 alin. (2)
Legea nr. 187/2012]. „ În cazul revocării libertății suprav egheate din cauza săvârșirii unei noi
infracțiuni, instanța va dispune, ținând seama de gravitatea infracțiunii comise, o măsură
educativă pri vativă de libertate prevăzută în NCP” [art. 18 alin. (3) Legea nr. 187/2012].b
Potrivit art. 19 alin. (1) din Leg ea nr. 187/2012, „ măsura edu cativă a internării într -un
centru de reeducare dispusă în baza Codului penal anterior se înlocuiește cu măsura educativă

59 M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

– 70 –
a internării într -un centru educativ, pe o durată egală cu timpul ră mas din momentul rămânerii
definitiv e a hotărârii prin care s -a luat măsura internării în centrul de reeducare și până la
majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani” . „Perioada executată din măsura educativă
a internării în centrul de reeducare, precum și durata reținerii și arestări i preventive se
consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul edu cativ” [art.
19 alin. (2) Legea nr. 187/2012]. „ În cazul în care, potrivit Codului penal în vigoare, s -a dispus
prelungirea duratei măsurii educative a in ternării într -un centru de reeducare, măsura se va
executa într -un centru educativ” [art. 19 alin. (3) Legea nr. 187/2012].
„Pedeapsa amenzii, executabilă, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul
minorității în baza Codului penal în vigoare și neexec utată în tot sau în parte până la intrarea
în vigoare a noului Cod penal, se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de
săptămână, ținând seama și de partea care a fost executată din amendă” [art. 20 Legea nr.
187/2012]. „ Pedeapsa închisor ii executabilă, aplicată în baza Codului penal în vigoare, pentru
infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într -un
centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii” [art. 21 alin. (1) Leg ea
nr. 187/2012]. „ Pedeapsa închisorii care depășește 20 ani, aplicată pentru infracțiuni comise
în timpul minorității, se va înlocui cu internarea într -un centru de detenție pe o perioadă de 15
ani” [art. 21 alin. (2) Legea nr. 187/2012]. „ În cazul plural ității de infracțiuni, înlocuirea se
face cu privire la pedeapsa rezultantă [art. 21 alin. (3)]. Partea executată din pedeapsa
închisorii, pre cum și durata reținerii și arestării preventive se consideră ca parte executată din
durata măsurii educative a in ternării în centrul de detenție” [art. 21 alin. (4) Legea nr.
187/2012].
„Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal în vigoare
pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după intrarea în vigoare a noului
Cod penal” [art. 22 alin. (1) Legea nr. 187/2012]. „ În cazul în care suspendarea executării unei
pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi
infracțiuni, pedeapsa închisorii se înlocuiește cu măsura educativ ă a internării într -un centru
educativ, pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani” [art.
22 alin. (2) Legea nr. 187/2012]. „ În situația prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei
executare a fost suspendată se înlocu iește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de
săptămână pe o perioadă de 6 săptămâni” [art. 22 alin. (3) Legea nr. 187/2012]. Po trivit alin.
(4) al aceluiași articol, „ dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse
pentru inf racțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune,
instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3) ale art. 21, după
care:

– 71 –
a) dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabile ște și pentru aceasta
o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea;
b) dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se apli că o sancțiune rezultantă
stabilită potrivit art. 129 alin. (2) NCP”.
Cât privește legea mai favorabilă î n cazul faptelor pentru care a intervenit o hotărâre
definitivă, spre deosebi re de aplicarea situațiilor tranzitorii, care presupune compararea legilor
succesive în ceea ce privește condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere,
sancțiune a etc., în cazul apli cării legii mai favorabile faptelor definitiv judecate se compară
pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare și maximul pe depsei prevăzute pentru aceeași
faptă în legea nouă. Conform art. 6 alin. (4) NCP, „ măsurile educative neex ecutate și neprevă –
zute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespon dent în legea nouă se execută
în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă” .
Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a NCP (art. 9 și art. 10), pedepsele
cu închisoarea apli cate în baza dispozițiilor Codului penal anterior pentru infracțiuni comise în
timpul minorității nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit
dispozițiilor NCP. Infracțiunile comise în timpul minorității, pentru care s -au apli cat pedepse
în baza dispozițiilor Codului penal anterior, nu constituie impedimente pentru dispunerea
renunțării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei
sub suprave ghere pentru o infracțiune comisă ulterior condamnării definitive.
Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se apli că potrivit legii noi atunci
când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă
chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai
favorabile.

– 72 –
CON CLUZII

Fenomenul infracțional în societatea modernă este caracterizat, pe lângă participarea
la săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală a persoanelor majo re care săvârșesc faptele
cu vinovăție și de o sporire nu merică a cauzelor penale la care participă persoane minore.
Pornind de la această constatare realizăm cât de import antă devine modalit atea de
sancționarea a infractorului minor print r-un sistem special, sistem adecvat unor personalități
în formare, precum și stabilir ea unui statut juridic aparte.
Mai mult decât atât, plecând tot de la acest fenomen de spori re a infracționalității, în
ceea ce-i privește pe minori, cercetările criminolo gice au ajuns la concluzia că lupta împotriva
delincvenței juvenile trebuie să se desfășoare în principal pe tărâmul pre și post infracțional
prin măsu ri de o crotire, educare, reeducare și în subsidiar prin aplicarea unor măsuri p enale.
În lupta contra infracțiunilor săvârșite de minori se ține seama de faptul că în perioada
de fo rmare și dezvoltare prin care trec, ei nu posedă același discernământ ca majorii și că ei sunt
mult mai receptivi la influ ențele ce se exercită asupra lor.
Realizarea prevenției infracționale în rândurile minorilor a fost o caracteristică a
legilor penale din toate timpurile care a cuprins dispo ziții speciale pentru minori, atât cu privire
la vârsta la care începe răspun derea penală, cât și cu privire la pedepsele mult mai ușoare la care
erau supuși.
Datorită stării speciale în care se află, minorului i se acordă o atenție deosebită în ceea
ce privește stabilir ea unui statut juridic aplicabil acestuia. Minorul se află într-o etapă a
dezvoltării biopsihi ce în care elementele primare ale conștiinței se formează ca urmare a
influ ențelor suferite din pa rtea familiei mediului soci al, educației.
Deoarece dezvoltarea biopsih ofizică nu-i permite să-și reprezinte singur interesele,
legiuitorul a instituit un statut juridic deosebit de cel al majo rului, oferindu-i garanții
suplim entare de protecție.
Dezvoltarea incompletă a personalității minorului se reflectă atât în dreptul material, cât
și în dreptul pro cesual.
Deși vârsta de la care se răspunde penal diferă de la o epocă la alta și de la o țară la
alta obs ervăm o continuit ate în ceea ce privește instituir ea unui regim derogator privind u-i pe
făptuitorii minori.
Astfel, regimul distinct de reglementare a minorității a scos în evidență grija pentru
reeducarea copilul ui sau tânărului făptuitor, nevoia prevenirii faptelor antisocial e.
Specificul fenomenului infracțional în rândul minorilor ridică probleme deosebite
de prevenire și combat ere deoarece cauzalitatea acestuia se interacționează cu o multitudine de

– 73 –
factori ca: lipsa de experiență socială, lipsa capacității de înțelegere a semnific ației sociale a
conduit ei periculoase pentru valorile sociale, ca și a sancțiunilor , deficiențe în procesul
educativ ce s-a desfășurat în familie, școală, influ ența negativă exercitată de unii majo ri care îi
atrag pe minori pe calea infracțională.
Legislația actuală din România a reflectat corespunzător starea particulară sub
raport biopsihofi zic a copiilor și adolesc enților . Astfel, s-a stabilit un statut aparte pentru minori
raportat la st atutul r ezervat persoanelor adulte.
Încă de la punerea în aplicare a actualului Cod penal, în doctrina s-a impus constatarea
că și la noi în țară, comba terea infracționalității în rândul minorilor a ridicat în legislația
penală probl eme speciale. Astfel se arată că s-au impus reguli specifice aplicabile, în
contextul celor generale, ale răspun derii penale, numai pentru infractorii minori și cu privire
la infracțiunile săvârșite de către aceștia.
Mai mult decât atât, grija legiuitorului român pentru starea specială a infractorilor
minori se oglindește și în noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, prin care s-a
urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent în ceea ce-i privește pe infractorii
minori și instituir ea unui sistem unic de sancționare a minorului.
De asemene a, s-a urmărit renunța rea completă la pedepse în cazul minorului infractor și
institui rea unui sistem sancționator bazat doar pe măsuri educative, inclu zând, bineînțel es, și
măsuri educative privative de libertate.
Prin urmare, în concepția noului Cod penal, un minor infractor se sancționează, de regulă,
cu o măsu ră educativă neprivativă de libertate, iar în mod excepțion al, față de acesta se ia o
măsură educativă privativă de libertate.
Aceste modific ări au fost influ ențate de legislațiile unor țări europene care subliniază
faptul că nu este de dorit să se aplice pedepse infractorilor minori ci anumite măsu ri educative
de asistenț ă.
În plan procesual, reglement area are în vedere instituir ea unor garanții procesuale care
să își dovedească eficiența prin îmbina rea laturii represive cu latu ra educativă a procesului
penal.

– 74 –
BIBLIOGRAFIE
Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate
Antoniu G. (coord), A. Vlășceanu, V. Teodorescu, C. Sima, I Ristea, I. Vasiu, Al. Boroi, B.N.
Bulai, C. Bulai, Șt. Daneș, C. Duvac, K. Guiu C. Mitrache, Cr. Mitrache, I. Molnar, Explicații
preliminare ale noului Cod penal , vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2011
Antoniu G. ș.a., Practică judiciară penală , vol. IV, Ed. Academiei, București, 1993
Ardeleanu, M., Opinii în legătură cu unele aspecte ale aplicării legii în cauzele penale privind
pe minori , în R.R.D. nr. 9/1980
Ardeleanu, M., Regimul sancționator al minorilor în legislația noastră penală , în R.R.D. nr.
5/1983
Basarab, M, Bașca, V., Mateuț, Gh., Butiuc C ., Codul penal comentat, vol. I, partea generală,
Ed. Hamagiu, 2007
Basarab, M., Basarab, M.M., Reflecții asupra unor măsuri educative , în R.D.P. nr. 2/2002
Basarab, M., Drept penal, Partea generală , vol. I, II, Ed. Lumin a Lex, București, 1997
Bîrsan C., Convenția europeană a drepturilor omului, comen tariu pe articole , vol. I, Ed. All
Beck, București, 2005
Brutaru ,V. – Tratament ul penal al minorului , Ed. Hamangiu, București 2013
Brutaru, B., Tratamentul penal al minorului. Drept comparat , in R.D.P. nr. 1/1999
Bulai, C.C., Manual de drept penal, partea generala , Ed. All Beck, București, 1997
Butiuc, C., Răspundere penală a minor ilor, in R.D P. nr. 4/2002
Butiuc, C., Unele situații speciale privind răspunderea penala a minorilor , în Dreptul nr.
3/2003
Coca -Cozma, M., Crăciunescu, C.M., Lefterache, L.V., Justiția pentru minori, Studii teoretice
și jurisprudență. Analiza modificării legislative în domeniu , Ed. Universul Juridic, București,
2003
Coraș, L., Sancțiuni penale alternative la pedeapsa închisorii , Ed. CH. Beck, București, 2009
Crișu, A., Reglementarea procedurii derogatorii în cauzele cu infractori minori, cu privire
speci ală la interpretarea art. 482 Cod procedură penală , în Dreptul nr. 10/1996
Crișu, A., Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat , Ed.
C.H. Beck, București, 2006
Dascăl, T. Minoritatea în dreptul penal român , Editura C.H. Beck, București 2011,
Dascăl, T., Drept penal român, partea generală , Ed. Concordia, Arad, 2007
Dongoroz, V, Curs de drept penal , Universitatea din București, Facultatea de drept, editat
de Societatea studenților in drept, 1941

– 75 –
Dongoroz, V., Dărângă, Gh., Kahane, S., Lucinescu, D., A., Popoovici M, Sârbulescu, P.,
Stoican, V., Noul Cod de procedură penală și Codul de procedură penal anterior –
prezentare comparativă, Ed. Politică, București , 1969
Donzoroz. V., Kahane. S., Antoniu. G., Bulai. C., Ilies cu, N., Stănoiu, R., Explicații teoretice
ale Codului de procedura penala român vol. I (II) Ed. Academiei, București , 1975, 1976
Dumitru, I., Maximul special al pedepsei ce trebuie avu in vedere pentru aplicarea amnistiei,
în cazul când inculpatul era m inor la data săvârșirii infracțiunii in Dreptul nr. 5/1995
Durnescu, I., Haines, K., Lazar, C., Probațiunea România anul I, nr. 1/2002, E.D.P., București,
2002
Herghelegiu, L., Un alt punct de vedere asupra procedurii prezentării materialului de urmărire
penală inculpaților minori , in Dreptul nr. 1/2003
I. Tanoviceanu, Curs de procedură penală română , Ed. SOCEC, București, 1913.
Ionescu Muscel, P., Istoria dreptului penal român , București , 1931
Kahane S., Dreptul procesual penal, Ed. Didactică și Pedagogi că, București, 1963.
Kmen, M.C., Rață, R., Răspunderea penală a minorilor, Studiu de doctrină și jurisprudență ,
Ed. Hamangiu, București , 2007
Manoliu, C., Minoritatea în reglementarea Noului Cod penal, în R.R.D. nr. 10/1968
Marcel Rusu, Protecția juridica a minorului , Editura Rosetti, București, 2005;
Mateuț, Gh., Recidiva în teoria și practica dreptului penal , Ed. Lumina Lex, București , 1997
Mateuț, Gh., Tratat de procedură penală, Partea specială , vol. I, Ed. C.H. Beck, București ,
2007
Mitrache, C -tin., Drept penal român, partea generală , Ed. Universul Juridic, București, 2004
Mitrache, C -tin., Mitrache, Cr., Drept penal român. Partea generală , ed. a Vl -a, revăzută și
adăugită, Ed. Universul Juridic, București , 2007
Neagu, I., Tratat de procedură penală , Ed. Pro, București , 1997
Nicolae, G., Aspecte legate de tratamentul sancționator al minorilor , în Dreptul nr. 9/1999
Oancea I., Drept penal. Partea generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1971
Pascu, I., Minor. Contopirea închisorii cu măsura edu cativă , în R.D.P. nr. 3/2008
Pașca, V, Individualizarea modului de executare al pedepsei închisorii aplicată minorilor , în
Dreptul nr. 1/1997
Piaget J., Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1972.
Pop Traian, Drept procesual penal , Vol. IV, Tipografia Națională, Cluj, 1948
Preda M., Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, în R.R.D. nr. 9/1970

– 76 –
Predescu, O., Udroiu, M., Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul procesual penal
român , Ed. C.H. Beck, București 2007
Radu, Gh., Măsurile preventive în procesul penal roman , Ed. Hamangiu, București,
Streteanu Fl., Modificări ale tratamentului sancționator al minorilor , in R.D.P. nr. 2/ 1997,
Streteanu, Fl., Drept penal. Partea generală , vol. I, Ed. Rosetti, București, 2003
Streteanu, Fl., Tratat de drept penal, partea generală , vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008
Theodoru, Gr., Tratat de drept procesual penal , Ed. Hamangiu, București, 2007
Toader T., Stoica, A., Cristuș, N., Codul penal și legile speciale – doctrină, jurisprudență,
decizii ale Curții Constituționale, hotărâri CEDO , Ed. Hamangiu, București, 2007
Turianu, C., Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârșite de minori , Ed. Continent
XXI, București, 1995
Udroiu, M., Noile d ispoziții legale privind pedepsele accesorii , în Dreptul nr. 12/2006
Volonciu, N., Tratat de drept penal , vol. II, Ed. Paideia, București, 1994
Volonciu, N., Tratat de procedură penală, parte generală , vol. I, Ed. Paideia București, 1994
Volonciu N., Trata t de procedură penală Partea specială , vol. II, Ed. Paideia, București, 1999
Acte normative
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare in cursul procesului penal;
Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului;
Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de Procedura Penala, cu modificările și
completările ulterioare;
Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de Procedura Penala;
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal
Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune;
Legea nr. 286/2009 privind no ul Cod Penal;
Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor;
Surse Internet
Expunere de motive privind elaborarea proiectului noului Cod de procedură penală,
www.just.ro ;