Aspecte Criminologice Si Penale Privind Infractiunile de Prostitutie Si Proxenetism

CAPITOLUL 1.

Scurt istoric

Prostituția, cunoscută ca fiind „cea mai veche meserie din lume”, este considerată de regulă un subiect tabu. Aceasta a fost practicată cu sau fără aprobarea autorităților statului, astfel încât fiecare epocă, prin care a trecut societatea civilă, a avut prostituatele sale celebre. De-a lungul timpului, cauzele și caracteristicile prostituției s-au schimbat, în funcție de gradul de dezvoltare al societății civile.

Prima formă de prostituție organizată cunoscută în istorie a fost prostituția de templu practicată chiar în locurile de rugăminte, ca o jertfă adusă zeităților.

O altă formă de prostituție consemnată în istorie a fost prostituția ospitalieră constând în oferirea odată cu găzduirea plină de ospitalitate, acordată străinilor sau pelerinilor, a timpului soției sau al fiicei, practică extrem de răspândită la unele popoare arhaice și ulterior de eschimoși.

În final, se mai poate menționa așa numita prostituție cu caracter politic amintită poate pentru prima dată în celebra legendă a lui Samson și Dolila. Dolila poate fi considerată o antecesoare a tipului de spioană care își vinde farmecele în vederea obțineri unor secrete, tip ilustrat mai târziu de Mata Hari. Miturile sau mărturiile istorice demonstrează că la vechile popoare prostituția nu era numai tolerată, dar chiar încurajată în diferite scopuri.

În România, prostituția este cunoscută de multă vreme, deși ca urmare orientală, în vechile hotare ale teritorilor românești, femeia avea cu puține excepții o lipsă totală de libertate, fiind supusă complet dominației exercitate de părinți sau soț.

În pofida acestei atitudini tradiționale față de femeie, în Evul Mediu, prostituția era răspândită în Moldova cât și în Țara Romănească, așa cum consemnează diferitele mărturii ale unor călători străini și vechile cronici. Paul de Aleppo, de exemplu, relata că în Moldova femeilor cu moravuri ușoare li se va tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei și adeseori înecate.

În vremea lui Vodă Caragea, la București numărul de prostituate numite „Kironale” și „tolănite” era atât de mare încât i s-a sugerat domnitorului să impună taxe speciale pe „comerțul” practicat de ele, ceea ce i-a adus venituri însemnate.

„Cartea românească de învățătură” definește proxenetul și modurile de pedepsire. Astfel, în Glava 28 aflăm că:

„Hotru se cheamă acela ce are mueri la casa lui de le ține pentru dobânda lui, carele-și dau trupurile de le spurcă bărbații cei răi și fără omenire pentru puțină perdzătoare de suflet dobândă.

Hotru se cheamă nu numai acela ce îndeamnă muierile spre zburdăciune și spre poftă rea ci și acela ce le amăgește cu alte meșteșuguri de le îndeamnă spre curvie, cum s-ar zice umblă neguțătorind pe la casele muierilor, de le dă tot mai ieftin de cum-i prețul și altele și dăruiește, până apucă de le află firea și de-aceiia le scoate den minte de le supune supt voia, aceasta face tot pentru dobânda lui.

Hotru se cheamă și acela care îndeamnă și amăgește pe vreun cucon de îl spurcă cineva și face sodomie, dând mâzdă unui cetoș a lui sau vreunui slujnic;

Acela ce-și va zălăgî casa pentru ca să facă acolo preacurvie și mestecare de sânge și alte fealuri de curvii și de lucruri scârnave cum să cade, acesta să se cearte în toate fealurile.

Orice bărbat va hotărî pre muerea sa, să-i să facă moarte.”

Prostituția de tip instituționalizat, sub forma caselor de toleranță a cunoscut o mare înflorire, mai ales în perioda interbelică „emblema ei reprezentând-o celebra „Crucea de Piatră” fostul cartier Bucureștean al prostituatelor situat în jurul străzii Cantemir. Se poate face o analogie cu Rue Saint-Denis, situată în cartierul halelor vechi ale Parisului din arondismentul 1, nu departe de Centrul Pompidou și de Forumul Halelor. Diferența dintre Crucea de Piatră și Saint-Denis constă în faptul că prostituatele pariziene își duc clienții la hotel, pe când cele de la noi profesau fie pe cont propriu, fie în casele de toleranță, organizate pe principiul faimoaselor „Eros Center” din Germania de azi. Adică „fetele” beneficează de regimul de pensiune completă, fiind plătite procentual, conform înțelegerii prealabile. Până în anul 1948 când prostituția a fost interzisă oficial în România „peripoteticienele” bucureștene profesau în virtutea unei așa zise „cărți de muncă” se prezentau la controlul medical semnat, consemnând data vizitei, controlul fiind obligatoriu. Dacă Brigada de Moravuri nu găsea ștampila ultimei vizite medicale pe „condicuță”, titulara era amendată și radiată temporar de pe rolul corporației.

În anii ‘30, datorită crizei economice din Occident, care s-a făcut simțită și în România, Poliția de Moravuri a constatat o creștere alarmantă a prostituției stradale. Depășind capacitatea zonelor tradițional rezervate negoțului fierbinte „fetele” au invadat arterele principale ale Capitalei, interzise prin decret practicării racolajului. Pentru ca Poliția să le poată recunoaște, Prefectul Capitalei a dat o circulară în virtutea căreia peripateticienele erau obligate să poarte berete roșii, modalitate ce le permitea inspectorilor de la Moravuri să repereze „fetele”.

Serviciul de poliție care avea misiunea de a controla practicarea prostituției în interiorul orașului, era compus din polițiști de o remarcabilă formație juridică. Acest serviciu funcționa pe lângă Prefecturile Municipale, fiind autonome, adică, nefiind dependente de eventualele interese ale altor servicii sau ministere de exercițiu paralel. Cu toate acestea Brigăzile de Moravuri din țările din Est colaborau cu anumite servicii ale poliției politice, modificându-și rolul juridic, în spiritul căruia fuseseră create. În chip ciudat și condamnabil funcționării de la poliția „Moravuri” se ocupau cu recrutarea prostituatelor în scopuri de spionaj economic și diplomatic.

Regimul comunist, prin rigorile sale impuse de „morala de tip nou” a pus capăt prostituției legalizate, dar n-a putut împiedica practicarea ei, în diferite forme organizate sau neorganizate sau chiar deschise. Date fiind privațiunile materiale și tentațiile oferite de această profesie, numeroase tinere practicau mai ales prostituția cu străinii, în restaurante, baruri, hoteluri de lux, văzând în turiștii străini pe singurii bărbați capabili să le ofere câștiguri și avantaje materiale substanțiale, eventual o ofertă de căsătorie. Dincolo de aparentele măsuri de represiune, prostituția exista pe scară largă în România comunistă. După decembrie 1989, prostituția a ieșit din relativul ei anonimat și din semiclandestinitatea ei pentru a cunoaște o largă expansiune.

Codul penal din 1936 incrimina vagabondajul în același capitol cu cerșetoria. Problema unor situații tranzitorii n-ar putea viza decât sancțiunea. Astfel, dispoziția din noul Cod penal, care prevede limite de pedeapsă mai coborâte, este mai favorabilă infractorului și va găsi aplicare în raport cu dispozițiile anterioare.

CAPITOLUL 2.

Importanța protecției relațiilor privind conviețuirea socială prin normele dreptului penal

O examinare sumară a fenomenului criminalității relevă că faptele de pericol social care îl compun, declarate de legea penală infracțiuni, se manifestă în forme deosebit de variate.

În această diversitate a manifestării lor, fiecare faptă prin care se aduce atingere diferitelor relații, valori sau interese politice, economice, sociale sau morale ocrotite de dreptul penal, cuprinde un conținut specific, adică prezintă anumite trăsături definitorii, care îi determină o fizionomie și individualitate infracțională proprii.

Prin dinamismul lor, determinat de evoluția realității sociale, normele dreptului, în ansamblul lor – ca și normele celorlalte ramuri de drept – reflectă noile transformări apărute în devoltarea și perfecționarea continuă a relațiilor sociale care formează obiectul protecției penale.

Datorită necesității de a fi mereu puse în concordanță cu noile tranformări apărute în devoltarea societății și cu cerințele politicii penale, normele părții speciale a dreptului penal sunt supuse unor frecvente modificări.

O condiție de existența a oricărei societăți a constituit-o, și o constituie, respectarea valorilor importante pe care această societate se întemeiază. Apărarea valorilor sociale esențiale ale societății împotriva faptelor periculoase, după apariția statului a devenit o funcție importantă a acestuia pe care o realizează cu ajutorul normelor de drept. Contribuția acestuia la apărarea acestor valori se materialiează în arătarea faptelor periculoase pentru valorile sociale și a sancțiunilor aplicabile celor care săvârșesc astfel de fapte.

Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la îndoială, ea este determinată de: necesitatea valorilor sociale; existența fenomenului infracțional și necesitatea combaterii lui; necesitatea reglementării juridice a acțiunii de apărare a valorilor sociale.

Necesitatea apărării valorilor sociale – nu este posibilă existența societății fără protejarea (apărarea) sistemului de valori pe care societatea se întemeiază și anume: persoana umană cu drepturile și libetățile ei; statul român, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea lui, proprietatea, indiferent de forma pe care o are dreptul de proprietate, ordinea și liniștea publică, ordinea de drept.

Existența fenomenului infracțional este evidențiat de statistica penală. Fenomenul infracțional sau criminalitatea reprezintă totalitatea infracțunilor săvârșite la un moment dat într-o societate determinată.

Necesitatea reglementării juridice a apărării sociale privește nevoia reglementării acțiunii de apărare a valorilor sociale, necesitatea condiționată pe de o parte de interesul societății pentru a asigura o ocrotire efectivă a sistemului său de valori, prin prevederea faptelor periculoase și a sancțiunilor necesare pentru prevenirea și combaterea acestora, iar pe de altă parte, același interes al societății ca apărarea socială să se realizeze în conformitate cu voința sa și cu respectarea riguroasă a drepturilor infractorului – apărarea acestuia împotriva acțiunii arbitrare a organelor de stat ce participă la realizarea funcției de apărare socială.

Apărarea socială în perioada prestatală. Relațiile de apărare socială au apărut odată cu societatea și au cunoscut, se presupune, atât forma relațiilor de cooperare normală (normală conviețuire), cât și forma relațiilor de conflict.

Faptele îndreptate împotriva valorilor sociale atrăgeau reacția din partea persoanei vătămate, reacție care îmbrăca forma răzbunării. La originile societății primitive, răzbunarea putea fi individuală sau colectivă (de grup) și era nelimitată.

Răzbunarea nelimitată conducea implacabil la repetarea conflictelor, la slăbirea grupului prin distrugerea fizică a membrilor acestuia și de aceea se impunea limitarea acesteia.

Răbunarea limitată – limitarea reacțiunii la răul produs – regula talionului, exprimată prin formule ca „ochi pentru ochi”; „dinte pentru dinte”, presupunea că riposta trebuia să fie proporțională cu intensitatea agresiunii.

Deși aparent satisfăcea nevoia de apărare socială prin aceasta era compromisă ideea de justiție fiindcă importanța valorilor sociale vătămate atât prin faptă cât și prin reacția de răzbunare nu aveau aceeași însemnătate pentru titularii lor, și ducea totdeauna la o dublă pierdere pentru societate.

Regula talionului a fost înlocuită cu înțelegerea intervenită între părțile în conflict în baza căruia victima primea o indemnizație pentru răul suferit – competiția. Aceasta a fost la început facultativă apoi a devenit obligatorie, iar după apariția statului, indemnizația revenea acestuia.

Apărarea socială după apariția statului și dreptului. Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a devenit o funcție importantă a statului. Exercitarea acestei funcții se realizează prin dreptul penal.

Faptele prin care unii indivizi periclitau valorile sociale au devenit infracțiuni, iar reacția împotriva făptuitorilor a fost detaliată – devecția din partea persoanei vătămate, reacție care îmbrăca forma răzbunării. La originile societății primitive, răzbunarea putea fi individuală sau colectivă (de grup) și era nelimitată.

Răzbunarea nelimitată conducea implacabil la repetarea conflictelor, la slăbirea grupului prin distrugerea fizică a membrilor acestuia și de aceea se impunea limitarea acesteia.

Răbunarea limitată – limitarea reacțiunii la răul produs – regula talionului, exprimată prin formule ca „ochi pentru ochi”; „dinte pentru dinte”, presupunea că riposta trebuia să fie proporțională cu intensitatea agresiunii.

Deși aparent satisfăcea nevoia de apărare socială prin aceasta era compromisă ideea de justiție fiindcă importanța valorilor sociale vătămate atât prin faptă cât și prin reacția de răzbunare nu aveau aceeași însemnătate pentru titularii lor, și ducea totdeauna la o dublă pierdere pentru societate.

Regula talionului a fost înlocuită cu înțelegerea intervenită între părțile în conflict în baza căruia victima primea o indemnizație pentru răul suferit – competiția. Aceasta a fost la început facultativă apoi a devenit obligatorie, iar după apariția statului, indemnizația revenea acestuia.

Apărarea socială după apariția statului și dreptului. Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a devenit o funcție importantă a statului. Exercitarea acestei funcții se realizează prin dreptul penal.

Faptele prin care unii indivizi periclitau valorile sociale au devenit infracțiuni, iar reacția împotriva făptuitorilor a fost detaliată – devenind monopol al statului.

Dezvoltarea dreptului penal de-a lungul timpului a reflectat evoluția sistemelor de politică penală și gândirii juridice din perioadele istorice care s-au succedat.

Din toate timpurile, persoana umană a stat în centrul reglementărilor juridice penale, fiind ocrotită nemijlocit împotriva acelora care au atentat la viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea și integritatea persoanei.

Măsurile care erau luate împotriva persoanelor care lezau în vreun fel atributele esențiale ale existenței ființei umane, au fost diferite în funcție de perioada în care aceasta își ducea traiul.

Promovarea drepturilor și libertăților indispensabile ființei umane ar fi rămas la stadiul de ideologie dacă nu ar fi fost garantate prin acte normative de către legiuitor. Iar garanția cea mai puternică nu o puteau reprezenta decât normele de drept penal.

Protecția juridică a drepturilor omului presupune un climat de ordine care nu se poate realiza decât prin limitarea unor anumite drepturi în virtutea interesului social general.

Această situație este clarificată prin urmatoarea prevedere: „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, persoana umană nu este supusă decât acelor limitări prevăzute de lege exclusiv pentru asigurarea recunoașterii drepturilor și libertăților celuilalt și a satisfacerii justelor exigențe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.”

Normele dreptului penal care sunt cuprinse în Titlul II, intitulat „Infracțiunile contra persoanei”, au o importanță deosebită pentru realizarea unui climat democratic și armonios de desfășurare a relațiilor inter-sociale, fiindcă incriminează exact acele abateri împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului consfințite pe plan internațional prin documente unanim respectate de întreaga populație a globului.

Apărarea valorilor sociale nu se realizează exclusiv prin mijloace juridice ci și prin mijloace extrajuridice de ordin economic, social, cultural, educativ, ca și prin intermediul normelor juridice extrapenale de drept administrativ, de drept comercial, de drept al muncii etc.

Atât acțiunea preventivă specială cât și reacția represivă ca laturi ale politicii penale se realizează în principal prin intermediul dreptului penal, care prin normele sale prevede atât conduita de urmat de către destinatarii legii penale pentru evitarea oricărei atingeri a valorilor sociale, cât și reacția necesară împotriva infracțiunilor, pentru restabilirea ordinii de drept.

CAPITOLUL 3.

Aspecte generale privind prostituția și proxenetismul

3.1. Definiția prostituției

Definițiile prostituției ridică mari dificultăți specialiștilor, deoarece nici una dintre ele nu reușește să surprindă în mod exact esența „dragostei” de tip comercial.

Din punct de vedere etimologic, noțiunea de prostituție provine din limba latină, în care verbul „prostituțio” desemna actul de expunere publică pentru și înainte de vânzare. Plecând de la aceste sensuri etimologice, majoritatea definițiilor vizează aspectul comercial și moral al traficării trupului.

Cea mai simplă definiție a prostituției o consideră o formă de „utilizare” a stimulării sexuale pentru a atinge scopuri nonsexuale.

O definiție mai completă și mai relevantă îi aparține lui Jenifer James care, definind prostituția ca un schimb sexual în care recompensa nu este nici sexuală, nici efectivă, include în cadrul ei patru factori principali:

– Banii – moneda cash;

– Numărul mare de parteneri sexuali;

– Gradul de cunoaștere a acestor parteneri;

– Gradul de rafinament implicat de relația sexuală;

Profesiunea de prostituată, indiferent de formele în care se manifestă și de disimulările de care este însoțită, presupune trei componente principale: caracterul comercial, promiscuitatea și indiferența emoțională față de clienți.

3.2. Forme de prostituție

Când auzim de prostituție ne gândim de cele mai multe ori la femei care își vând corpul bărbaților. Prostituția este cu toate acestea practicată atât de femei cât și de bărbați. Cu privire la prostituția masculină se poate vorbi de două tipuri: bărbați care-și vând trupul bărbaților și bărbați care-și vând trupul femeilor.

O noutate pentru țara noastră este și apariția cluburilor de noapte unde se prezintă striptease masculin. De cele mai multe ori, băieții încep să se prostitueze de foarte tineri. Unii, a căror identitate sexuală este nesigură, sunt atrași într-o homosexualitate exploatată de cei vârstnici.

În fostele țări comuniste, printre care și România, au apărut piețe de exploatare sexuală a copiilor. Pe de altă parte, extinderea rețelelor informatice a deschis noi căi, în întreaga lume, pentru difuzarea prin intermediul calculatoarelor a rețelei Internet, a pornografiei juvenile.

Factorul principal care pare să explice aceste procese de prostituție și exploatare sexuală a copiilor pare să îl reprezinte concepția eronată a mai multor pedofili, care consideră că minorii sau tinerii sunt puțin predispuși să contacteze SIDA decât adulții.

Categoria de copii cea mai expusă exploatării și corupției sexuale o reprezintă „copii străzii” care, după revoluția din decembrie 1989 a început să constituie o relație socială din ce în ce mai vizibilă și neliniștitoare, ce însoțește alte aspecte sociale grave, legate de perioada de tranziție a societății românești.

Definiția „copiilor străzi” dată de grupul de studiu din Consiliul Europei „copii sau adolescenți sub 18 ani ce trăiesc pe stradă perioade mai scurte sau mai lungi, se deplasează dintr-un loc în altul și își au propriul grup de prieteni și propriile contacte, iar domiciliul lor poate fi acela al părinților sau al unei instituții sociale oficiale de asistența socială.”

În unele cazuri acești copii practică prostituția numai pentru a-și asigura un loc de odihnă, unele să poată viziona programele de televizor și uneori, chiar casete pornografice pentru a beneficia de căldură, haine și hrană.

Unii proxeneți au organizat adevărate filiere în care erau trimise în străinătate pentru practicarea prostituției încasând de pe urma acestui comerț murdar însemnate sume de bani. Sunt deja cunoscute filierele descoperite în Brăila, între care cea mai renumită era cea cu ramificații în Germania condusă de T.S. și R.G. în complicitate cu patronul unui local din Dortmund. Acesta oferea clienților nemți, care consumau în local, tinere românce încasând în afara costului piperat al consumației și 100 de mărci pentru o jumătate de oră de sex, iar cei care doreau „specialități minore” plăteau o taxă în plus.

La fel de cunoscută a gruparea din Râmnicul Vâlcea condusă de S.I. (mamă), S.E. (fiică) și S.T. (fiu), care au organizat filieră de prostituate minore în complicitate cu Sava Emilios patron de local din Limassol, Cipru și I.Y. impresar artistic.

Respectiv sub masca angajării fetelor pentru executarea diferitelor servicii, ospătărițe, dansatoare, le-au folosit în vaste rețele de prostituție.

Minorele românce au făcut obiectul prostituției, chiar în îndepărtatul Taiwan, chinezul Jiong Quan Chang din Sanghai, punând la punct o filieră care a aprovizionat piața din Republica Taiwan cu predilecție orașul Gaoxing, activitatea proxenetului fiind curmată de intervenția poliției taiwaneze.

3.3. Tipuri de prostituate

Cercetările realizate de sociologi au arătat că prostituția este influențată de mai multe elemente printre care locul în care își exercită ocupația, educația, venitul obținut, tipul de clientelă, tehnicile sexuale folosite.În raport cu toate aceste elemente au fost identificate următoarele categorii de prostituate:

a) Prostituatele de stradă care își exercită meseria „în văzul lumii”, au statutul cel mai scăzut, nivelele cele mai coborâte de instrucție, clienții cei mai dificili și șansele mai mari de a fi maltratate de clienți sau arestate de poliție. Recrutându-și clienții chiar din stradă, unde ele fac „trotuarul”, această categorie de prostituate se asociază frecvent cu un proxenet numit „protector”, susținător sau chiar iubit care le apără de agresiunile unor clienți și își iau cea mai mare parte din veniturile obținute de ele. În deceniile trecute ele lucrau numai noaptea, dar în prezent lucrează și în timpul zilei, într-un apartament închiriat special, într-o cameră dintr-un hotel sordid, în automobilul clientului sau direct pe stradă, într-un colț mai ferit, sau într-un parc. Deoarece ele evită contactul personal cu clienții, tehnică favorită pe care o folosesc este sexul oral rapid.

b) Prostituatele de bar de local, care profesează în cadrul barurilor și restaurantelor, adeseori conform unor angajamente prealabile cu proprietarii acestora sau chelnerii. În alte cazuri sunt tolerate de aceștia, datorită clienților.

În aceste localuri, unde racolează clienții cerându-le să comande ceva de băut, ceea ce este în interesul patronilor, ele sunt mult mai bine protejate decât prostituatele de stradă de agresiunile unor clienți sau de raziile poliției. În plus acest tip de prostituate își disimulează adeseori ocupația, pavând să fie ele însele cliente ale barului respectiv, având o ținută decentă, elegantă chiar, lipsită de ostentație. Câștigă mult mai bine decât cele de pe stradă.

c) Prostituatele care își exercită ocupația în saloanele de masaj sau în atelierele erotice. Foarte puține dintre acestea oferă posibilitatea clienților de a beneficia de servicii sexuale complete, majoritatea practică numai masajul erotic, pentru a provoca orgasmul clienților.

Aceste saloane sau ateliere sunt de fapt o firmă falsă, un paravan legal pentru activități ilicite din punct de vedere sexual. Alături de masajul manual se face din acest tip de prostituate un gen de târfe manuale, în saloanele de masaj se mai practică și alte servicii printre care și sexul oral, anal și normal. Prostituția de acest gen are un caracter impersonal evitând comunicarea cu clienții.

d) Prostituatele care aparțin unor stabilimente speciale de petrecere a timpului liber. În aceste stabilimente, hoteluri speciale, cu mai multe stele, clienții sunt tratați cu multă atenție și considerație, beneficiind de toate serviciile posibile, inclusiv cele care se referă la toate gusturile sexuale posibile.

e) Prostituatele însoțitoare, care la solicitarea clientului își petrec seara în compania acestuia în calitate de damă de companie și pe baza unor aranjamente prealabile, cu partener de sex. Prostituția deghizată sub forma companiilor efemere pentru o seară, este și formă de prostituare a bărbaților în favoarea femeilor, practicată de așa numiți gigolo.

f) Prostituatele care fac parte din categoria cool girls (fete închiriate prin telefon) au statutul cel mai înalt dintre toate prostituatele, unele din ele fiind chiar foste studente, având o instrucție și o educație superioare celorlalte profesioniste. Într-un anume sens sunt echivalente „hetairelor” de altădată, nefiind numai partenere de sex, dar și însoțitoare spirituale, cultivate, capabile să întrețină o conversație elevată. Sexualitatea însăși este oferită în cele mai diverse și sofisticate forme.

Aceste prostituate își contactează clienții prin intermediul telefonului, numele lor proprii de telefon sunt cunoscute clienților numai prin intermediul reclamelor sau refernțelor de la anumite persoane. Alteori, ele nici nu-și dau numărul de telefon ci recurg la serviciul de informații speciale. Telefonul este mijloc de comunicare impersonal reprezintă o modalitate de a proteja clientul și prostituată de eventuale indiscreții. Acest gen de prostituate are un caracter invizibil fiind mai puțin expusă controalelor poliției sau agresiunii unor clienți needucați.

Aflate de cele mai multe ori sub supravegherea unei madame, prostituatele de acest tip pot controla atât calitatea clientului, cât și business-ul implicat de actul de consolidare a favorurilor lor sexuale. În plus unele din ele apreciază că nici nu sunt prostituate.

g) Prostituate orizontale care practică prostituția numai din necesități economice participând la o lume „duală”. Ele muncesc numai câteva zile sau ore pe săptămână, pentru a face rost de venituri pentru căminul familial. Acest tip de prostituate cu „jumătate de normă” disociază rolul cu caracter comercial de cel de gospodină, mamă, soție.

h) Prostituatele de bordel, stabiliment mai puțin frecvent în prezent, dar deosebit de răspândit în trecut.

În Europa și Statele Unite, bordelurile numite și case de toleranță, deoarece erau autorizate, aveau diferite forme de la localuri sordide, unde clienților li se furau banii în timpul practicării relațiilor sexuale cu prostituatele, complice de fapt ale jefuitorilor; la diferite locuințe plasate în zone cu felinar roșu și până la stabilimente de „distracție” elegante, în care prostituatele erau îmbrăcate și serveau băuturi clienților, care aveau libertatea de a alege dintre ele și de a cere orice fel de servicii sexuale.

O mare parte din câștigurile obținute sunt alocate dobânzii de „material”, lenjerie, plățile făcute avocaților, medicilor, mitei date polițiștilor. Majoritatea acestor stabilimente sunt patronate de membri ai organizațiilor criminale.

Se mai poate vorbi de o prostituție conjugală avându-se în vedere căsătoria din interes când nu există compatibilități sau unul o face pentru situația materială, atunci când există o diferență de vârstă foarte mare.

Prostituția politică o reprezintă forma disimulată folosită de partidele politice, organele de informații și contrainformații pentru a corupe, șantaja și a obține informații.

3.4. Proxenetismul

Proxenetismul reprezintă de departe cea mai periculoasă formă de parazitism social. Pericolul social deosebit al acestei fapte constă în împrejurarea că face din practicarea prostituției de către altă persoană o sursă legată de câștig și de procurare a mijloacelor de trai și deci în rolul nefast pe care această faptă îl joacă în favorizarea fenomenului prostituției.

Proxenetismul provoacă în același timp o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor forțe sociale periculoase.

Trebuie menționată periculozitatea socială a proxenetului, persoană complet pervertită, care, pentru a profita de pe urma prostituării altora se folosește de toate mijloacele ce-i stau la îndemână de la îndemn și înlesnesc până la abila atragere în cursă.

3.5. Rolul proxenetului și funcția madamei

Proxenetul este însoțitorul aproape nelipsit al oricărei prostituate, mai ales al celei de pe stradă, care exercită un control total asupra activității ei și o dominație completă asupra personalității ei. De obicei mai bătrân decât prostituata el nu este altceva decât exponentul „superiorității” bărbatului asupra femeii, conform cu concepțiile existente în societatea legitimă.

„Munca” oricărui proxenet este extrem de ușoară, ea reducându-se în esență, la controlul exercitat asupra prostituatei. Ei pun mare accent pe consumul ostentativ, purtând haine și bijuterii scumpe, conducând mașini luxoase și ducând o viață extrem de costisitoare.

Proxenetul este un individ indispensabil prostituatei, nu numai pentru rolurile pe care le îndeplinește, ci și pentru că îi oferă acestuia sentimentul unei familii, pe care prostituata a ratat-o în societatea legitimă.

Rolul de madamă este asumat de obicei de o fostă prostituată sau în alte cazuri de o femeie caracterizată prin spirit de inițiativă și simț deosebit de dezvoltat al afacerilor. Deosebit de inteligentă și având o serie de calități profesionale și relații sociale, ea își stabilește singură un statut în branșă funcționând ca „antrenoare” a prostituatelor novice și ca intermediară între ele și clienți (Hyde J.S.).

Între alte responsabilități care revin madamei trebuie menționate următoarele: concilierea conflictelor între prostituate, contactarea și selecționarea clientelei.

3.6. Prostituția ca fenomen „normal”

Deși prostituția este apreciată de cele mai multe ori ca o formă de viață cu caracter „universal” ea se conformează totuși în multe privințe modelelor dominante de sexualitatea și mecanismelor de socializare sau învățare socială existente într-o anumită societate.

Din acest punct de vedere, ea este un fenomen normal, adică așa cum spunea sociologul francez Emile Durkheim „este așa cum trebuie să fie” în concordanță cu presiunile exercitate de societate sau de subcultura de care apare și se menține ca urmare a unor atitudini și sentimente favorabile existente în societate.

Prostituția este strâns implicată in rețelele economice ale societății. Ea este o afacere, business și la fel ca orice altă afacere, presupune un mod de organizare, resurse, relații și nu în ultimul rând exploatare economică.

Dispariția prostituției ca formă organizată a fost determinată de numeroasele schimbări sociale, printre care sporirea gradului de libertate și toleranță sexuală, relații mai libere între sexe la toate vârstele, angajarea mai frecventă în relații sexuale premaritale, dispariția prejudecăților și a „mitului” virginității, scăderea numărului de celibatari, posibilități sporite pentru căsătorie și recăsătorire, schimbarea statutului economic al femeii.

Faptul că în prezent din ce în ce mai puțini bărbați recurg la prostituție pentru a descifra tainele sexualității nu înseamnă că prostituția a dispărut ca tip aparte de instituție socială, ci și-a modificat o parte din funcțiile tradiționale. Ea rămâne în continuare, o instituție importantă, legată de valorile societății legitime și de nevoile multora dintre membri ei.

Principalul avantaj al prostituției, este caracterul său impersonal, imparțial și economic, faptul că asigură bărbatului un „bun” mai puțin costisitor decât ar costa seducerea unei femei.

În societățile contemporane, prostituția continuă să rămână o instituție necesară, deși caracterizată de promiscuitate care, spre deosebire de perioadele trecute, și-a modificat numai formele comerciale, pentru a deveni „un articol” necesar pentru care există o cerere răspândită, adeseori însoțită de o ofertă limitată.

Dintre toate ariile de devianță sexuală, prostituția este o profesie, „cea mai veche din lume” o ocupație ca oricare alta, caracterizată de metode, tehnici, stiluri de viață și strategii de lucru, grupuri profesionale, forme de specializare, norme și valori distincte, alte elemente care alcătuiesc esența oricărei activități profesionale, fiind astfel un rău pentru societate.

În al doilea rând prostituția, atât cea cu caracter instituționalizat cât și cea neinstituționalizată, reprezintă o „problemă” socială cu care se confruntă orice societate și care implică numeroase aspecte cu conținut moral, juridic, religios, medical, economic și chiar cultural.

În al treilea, dar nu în ultimul rând, prostituția constituie unul dintre cele mai sugestive exemple pentru analiza evoluției în timp a definițiilor în materie de devianță sexuală și pentru sublinierea faptului că nu numai această formă de devianță, ci de fapt orice conduită etichetă ca fiind deviantă are un caracter relativ fiind dependența de norme, tradiții, cutume, de numeroase elemente conținut cultural, moral sau religios.

Prostituția este o problemă socială, deoarece implică: imoralitatea, adică sexualitatea de tip comercial între persoane care nu se cunosc, angajând practici sexuale neuzuale; exploatarea corpului femeii în beneficiul bărbatului; asocierea ei cu alte activități nelegitime printre care traficul de droguri; răspândirea bolilor venerice și a boli SIDA în societate.

Din punct de vedere al sănătății fizice este o certitudine faptul că starea fizică a prostituatelor este deteriorată de exigențele activității profesionale, multitudinea actelor sexuale, stres, întreruperi de sarcină, alimentație nerațională, boli venerice, infectare cu H.I.V. Un factor determinant în erodarea sănătății este și alcoolul, care este folosit pentru efectele sale euforice și capacitatea sa de a micșora inhibițiile. Alți factori importanți în erodarea sănătății îi reprezintă tutunul și abuzul de medicamente.

Asocierea drogurilor și a prostituției pune corpul în pericol. Supus diverselor violențe, el plătește un tribut foarte scump. Indiferența față de sine poate să conducă la conduite de risc: schimb de seringi (risc foarte mare de contaminare cu HIV), raporturi sexuale fără prezervative cerute de unii clienți (SIDA, boli venerice). Tratamentele suferite de bărbați care se prostituează (medicamente pentru creșterea potenței, droguri, suprasolicitare și stres, demasculizare) au consecințe deosebit de grave pe plan fizic și psihic.

Persoanele care se prostituează învață să trăiască sub amenințarea continuă a agresiunii și adoptă strategii proprii de apărare. Violența reprezintă o componentă inevitabilă a mediului prostituțional, astfel că ea va fi considerată ca parte integrală, normală de persoanele care o îndură, dar care, ca un mijloc de defulare o aplică la rândul lor.

În afara acestor presiuni, prostituatele mai sunt supuse de clienți la o categorie aparte de perversiuni care nu au de regulă origini topologice ca în cazurile anterioare.

Prostituția are urmări și pe plan psihic-afectiv. În spatele nonșalanței aparente se ascund suferințe, probleme de identitate acumulate încă din copilărie. Practicarea prostituției poate să constituie o distrugere gravă a psihicului și pentru că se ajunge la culpabilizare; reconsiderare a binelui și a raporturilor cu ceilalți, ruperea de prostituție este un demers care cere timp, o voință puternică, refacerea este de durată, reinserția în societate trebuind să se sprijine pe servicii specializate, locuri unde persoanele pot să găsească ascultare.

În decursul timpului au fost găsite o serie de explicații psihologice și psihiatrice ale prostituției. Astfel, în concordanță cu tezele psihanalizei freudiene, intrarea în lumea prostituției este determinată de experiențele unei copilării timpurii caracterizate de sentimentul ambivalent al „urii” față de tată sau al „dragostei” excesive față de el generat de complexul Electrei.

Reprezentanții psihanalizei au definit tipul de prostituată obișnuită ca fiind dominată de un gen de „nevroză” constând în manifestarea unor tendințe masochiste, mentalități infantile și prezentând sentimente contradictorii față de bărbați: ură pe de o parte, afecțiune sau milă pe cealaltă parte.

Pornind de la tezele formulate de S. Freud, o parte dintre teoriile psihologice cu privire la prostituție au pus accentul pe rolul episoadelor traumatice din timpul copilăriei, cum ar fi brutalizarea și maltratarea, violul, incestul, respingerea parentală.

Conform altor evaluări făcute de psihologi, o mare parte din prostituate sunt frigide sau erau frigide înainte de a se angaja în prostituție.

Astfel, E. R. Malneney arată că prostituatele de pe stradă au orgasm în proporție de 10% cele din bordeluri 35%, iar coll girls 65%. Evitarea implicării emoționale și refuzul de a împărții plăcerea sexuală sunt de fapt mijloace prin intermediul cărora prostituatele pot controla mai bine caracterul comercial al relației sexuale.

Viața în lumea prostituției este caracterizată de multiple probleme psihice, de natură emoțională. Tentativele sau sinuciderile efective sunt generate, de cele mai multe ori, de lipsa de perspectivă, prostituatei lipsindu-i atât dimensiunea temporală a trecutului cât și cea a viitorului, în sensul că, prin intrarea în „branșă” și-a tăiat orice legătură cu lumea respectabilă. Ea preferă să trăiască în prezent, dar evadând din realitate cu ajutorul alcoolului și al drogurilor se disting trei categorii de prostituție:

a) Prostituatele aparținând subculturilor criminale care sunt antrenate în lumea drogurilor și a actelor ilicite, și care posedă un set de valori „contra culturale” ce determină o atitudine critică față de ipocrizia lumii convenționale.

b) Prostituatele care trăiesc la granița a două lumi, care fac parte din clasa de mijloc, sunt măritate, au copii, dar având bărbații șomeri sunt nevoite să recurgă la prostituție pentru a asigura familiei surse de supraviețuire. Acestea disting clar între lumea promiscuă a prostituției și cea definită de moralitate și respectabilitate.

c) Prostituatele alienate, care n-au nici un fel de orientare valorică, fiind dezorientate și care trăiesc o viață lipsită de semnificații pentru ele.

3.7. Reglementarea prostituției feminine și celei juvenile în perioada contemporană

Legile cu privire la prostituția feminină din perioada contemporană au conservat numeroase interpretări și reglementări existente în vechiul drept canonic, ca și o serie de prescripții cuprinse în pastorala creștină. J. Bundage observa chiar că majoritatea reglementărilor juridice contemporane în domeniul prostituției feminine par mai rigide și mai inflexibile decât acelea din Evul Mediu.

Dacă până în secolul al XV–lea autoritățile laice priveau prostituția ca „un rău necesar” util pentru societate și care trebuie tolerat pentru a nu genera alte conduite mult mai grave, autoritățile perioadei contemporane interzic complet în unele țări, prostituția.

Totuși, estimările arată că numărul total de prostituate în S.U.A se situează în prezent la circa 250000–500000. În anul 1945, acest număr se ridica la 1200000, fapt explicabil prin presiunile economice și privațiunile determinate de perioada războiului.

În Nevada în deceniul al optulea, prostituția era legală în 15 din cele 17 districte ale statului, existând 40 de bordeluri cu statul legal, care aduceau venituri anuale în valoarea totală de 3 până la 5 milioane de dolari. (Bell Robert R.).

Aceste bordeluri sunt localizate în „rulote” speciale servind ca locuri de întâlnire între clienții și prostituate, vopsite în culori roz sau violet și purtând nume sugestive ca „Miss Kity” sau chiar „Pink Pussycat”.

Dacă prostituția feminină este interzisă în alte state americane, în 27 dintre ele nu există nici o categorie juridică distinctă cu privire la această instituție, prostituatele fiind sancționate numai în concordanță cu legile privitoare la vagabondaj, cu 6 luni până la un an închisoare.

În alte 8 state americane există legi care pedepsesc clienții. În alte țării cum sunt Franța, Italia, Spania, America de Sud, Mexic și Danemarca, prostituția este acceptată, cu condiția să fie practicată în arii special desemnate, iar profesionistele să aibă autorizație și să plătească anumite taxe și impozite.

În Australia, ea este de asemenea, o ocupație legală, dar există și reglementări speciale pentru diferite teritorii care încriminează anumite forme de prostituție sau de exercizare a ei: interzicerea bordelurilor, a acostărilor, a vagabondajului în locuri de interes public, comportamentul indecent.

În toate legislațiile specifice Australiei, cu excepția teritoriului, New South Wales, prostituția de stradă este interzisă, (Prostitution Lows în Australia 1990).

Prostituția este, de asemenea, acceptată ca practicată în unele țări asiatice printre care și Japonia, Cambodgea. În Thailanda, ea este interzisă, dar există în această țară peste un milion de prostituate. În Vietnam, înainte de sfârșitul războiului, existau circa 500000 de prostituate.

În anii trecuți, aproximativ 100000 de prostituate din Vietnam, au fost preluate de la traficanții de carne vie în Cambodgea (Coalition Raport).

În Japonia, în pofida restricțiilor existente, prostituția este răspândită, existând până acum câteva decenii, trei categorii de femei în afara familiilor respectabile: joro care lucrau în bordeluri, jogoku prostituate neautorizate, activând pe străzi sau în băi publice și gheișe având un statut similar hetairelor din Grecia antică instruite special, în calitatea de dansatoare și cântărețe pentru a ține companie clienților în ceainării. Multe din aceste gheișe nu erau prostituate, ci erau femei măritate sau concubine.

Este absolut imposibil de stabilit un număr cât de cât real al prostituatelor și de a prezanta toate legislațiile sau atitudinile contemporane față de prostituție. În general, aceste legislații se împart în trei categorii principale conform ziarului „Journal de Geneve”.

Sisteme juridice prohibiționiste, care interzic practicarea prostituției așa cum este cazul Japoniei, Chinei, Thailandei, al unor foste țări comuniste sau chiar României și care au reglementări ce sancționează atât prostituatele, cât și proxeneții, clienții fiind pedepsiți numai în cazuri excepționale.

Sisteme juridice reglementariste care pleacă de la premiza că prostituția este „un rău necesar” motiv pentru care trebuie tolerată, dar trebuie supusă unor reguli stricte de exercitare. În unele sisteme, bordelurile au un statut legal de funcționare, în altele sunt ilegale, dar prostituatele sunt înregistrate oficial și verificate în mod regulat de către poliție și organele medicale. Un asemenea sistem poate fi găsit de exemplu în Australia, Germania, Olanda, Nevada, Alaska (SUA) sau în Elveția se fac încercări de a face legea și mai flexibilă. În Germania, stabilimentele de genul sex–parlous (saloane de masaj sexual) denumite și Eros Centres sunt frecvente. La Hamburg există chiar și „case de plăcere” pentru uzul femeilor, în care femeile sunt clienții și bărbații prostituatele. La Amsterdam în Olanda există de asemenea „case” speciale pentru sex dedicate dorințelor bărbaților.

Sisteme juridice abolitioniste, care refuză de fapt să recunoască prostituției un statut legal sau dreptul statului de a stabili reglementări în acest domeniu sancționând prostituatele, proxeneții și racolarea clienților. Aceasta nu înseamnă că în aceste sisteme, prostituția este suprimată sau abolită, iar proxenetismul eradicat, statisticile arătând că numai jumătate din numărul proxeneților ajung să fie identificați și sancționați. Distincția dintre aceste sisteme juridice este totuși relativă, deoarece prostituția există independent de caracterul lor, chiar în țările cu legislații prohibiționiste. Pe de altă parte, în unele țări s-a trecut în cursul vremii, de la un sistem juridic la altul. Belgia, de exemplu a avut în secolul trecut un sistem reglementar care obliga prostituatele să se supună în așa fel încât erau toate mai degrabă ca delincvente decât ca profesioniste în domeniul amorului comercializat.

Modificările aduse prin noua legislație din 1948, în vigoare și astăzi, au suprimat reglementările cele mai dure, punând accentul pe „libertatea de decizie” a prostituției și apreciind că alegerea sexului comercial este un indiciu al moralității unei persoane.

Noua legislație vizează încă înlăturarea exploatării femeii, prin pedepsirea cu precădere a proxenetismului. S-a trecut astfel de la un sistem reglementarist la unul prohibiționist, care sancționează o mare parte din conduitele prostituatelor, în primul rând accesul clienților în locurile pustice.

Abolitionismul ca tip de sistem juridic a dat naștere, în diferite țări, mișcările aboliționiste, care se ridică împotriva oricăror măsuri juridice care permit comercializarea sexualității, ceea ce ar însemna în opinia lor, o gravă atingere adusă drepturilor omului.

Criticând sistemele juridice care recunosc statutul legal al prostituției, aboliționismul militant apreciază că, sub pretextul protejării legii sau ordinii, reglementarismul permite înflorirea unei industrii lucrative, în condițiile unui dispreț flagrant față de drepturile umane ale lucrătoarelor care activează în industria sexului (Francois Blum). În acest sens orice formă degradantă de „sclavie” a femeii.

Urmare a acțiunilor mișcărilor aboliționiste, în anul 1949 a fost adoptată de ONU Convenția pentru Eliminarea Traficului de Persoane și Exploatării Prostituatelor, care a fost ratificată de șaizeci de state, la 21 martie 1950. mai multe state au aderat însă numai în mod formal la această convenție, chiar și cele cu sisteme reglementariste.

Alături de prostituția feminină, prostituția juvenilă este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societățile contemporane, determinând includerea unor măsuri în legislațiile mai multor țări.

În unele țări asiatice de exemplu: Thailanda, Filipine, Coreea de Sud, Taiwan și Vietnam sau Sri Lanka, prostituția juvenilă este extrem de răspândită, sub forma așa numitului „turism sexual” care permite pedofililor din alte țări să efectueze călătorii „de plăcere în Asia tocmai pentru a găsi parteneri de sex”, adeseori un copil. Așa-zisul turism sexual își are originea în furnizarea de prostituate asiatice soldaților americani în perioada războaielor din Corea și Vietnam.

În Cambodgia, potrivit unor estimări ale Unicef, 35% din persoanele care se prostituează sunt adolescente între 12 și 17 ani, procesul de pace și sosirea în zonă a forțelor ONU contribuind în cea mai mare măsură la extinderea acestei forme de prostitutie Prostituția juvenilă, care implică peste un milion de copii în Asia a determinat guvernele din țările respective să inițieze măsurări speciale împotriva pedofililor străini și au făcut ca guvernele unor state occidentale să elaboreze reglemetări distincte, de încriminare a cetățenilor lor pentru pedofilie în străinătate.

Germania, de exemplu, se numără printre primele țări care au introdus în legislațiilor lor aceste reglementări. Belgia la rândul ei, a luat măsuri severe împotriva pedofililor sau contră acelor care-i obligă pe minori să practice prostituția.

Pentru a reduce amploarea prostituției încă din anul 1993, președintele Bill Clinton a semnat un document care reglementează condițiile în care indivizii sau diferitele organizații de traficanți pot fi urmăriți, respectiv urmărite penal pentru agresiune sexuală împotriva copiilor.

CAPITOLUL 4.

Aspecte criminologice specifice infracțiunilor de prostituție și proxenetism

4.1. Cauzele, condițiile, împrejurările care generează ori favorizează săvârșirea de infracțiuni

4.1.1. Cauzele prostituției

Cauzele prostituției în România par să contrazică ideile acelor sociologi din Occident care susțin că acest fenomen nu este dependent de presiunile economice.

Puținele cercetări făcute în România au permis identificarea următorilor factori care determină angajarea unor tinere in prostitutie:

a) Șomajul.

În condițiile procesului de restructurare a unor întreprinderi industriale sau a unor șantiere, ori chiar ale încetări activității acestora, numeroase tinere, mai ales cele cu nivel scăzut de profesionalizare (muncitoarele necalificate, dar și absolventele fostelor licee cu profil industrial) nu mai pot găsi de lucru în altă parte, alegând calea prostituției ca fiind unicul mijloc de subzistență.

Cele mai multe dintre ele aparținând unor familii în care unul din părinți sau ambii sunt șomerii, confruntându-se cu mari dificultăți materiale.

b) Nivelul scăzut al salariilor și condițiile grele de muncă.

Multe prostituate tinere au părinți bătrâni în întreținere și au însele, o situație familiară grea, fiind divorțate, abandonate de soți, cu copii mici de crescut, deoarece și-au întemeiat familii foarte devreme, când opțiunea pentru căsătorie a fost complet lipsită de discernământ.

Dacă sărăcia, în special în lumea a treia, este o cauză evidentă a prostituției, o societate economică prosperă, dar dezechilibrată poate să încurajeze exploatarea sexuală.

Prostituata, ca orice individ are ambiții ca fiind atentă la tot ceea ce reprezintă semnele unei reușite sociale. Ea va spera în aranjarea unui „viitor”, într-o mică afacere care s-o pună la adăpost de neplăcerile viitorului.

În cele din urmă constată însă că nu rămâne cu nimic: nici siguranță, nici familie, nici bani, tot ceea ce câștigă (o mică parte deoarece proxenetul oprește cel mai mult), fiind imediat cheltuit și cel mai adesea într-un mod derizoriu: țigări, droguri, haine.

Banii îi oferă inițial un sentiment de putere, de victorie asupra tuturor frustrărilor suferite sau trăite. Prostituția devine un joc, o farsă, importanți nefiind decât banii, ultima compensație a umilirii la cer este supusă.

Inegalitățile Vest-Est și migrările de populație, crizele economice și politice zdruncină valorile morale și încrederea în instituții, favorizează recurgerea la prostituție, mai ales pentru țările de est.

Rezultatul unui proces de izolare, la unii tineri se înrădăcinează puțin câte puțin, sentimentul de nu a avea nici un loc în societate, nici identitate, adesea însoțite de pierderea încrederii în sine. Astfel, începe o marginalizare marcată de o suită de rătăciri.

Astăzi, din ce în ce mai mulți adolescenți se găsesc în situația de suferință socială și afectivă, remarcându-se numărul mare al prostituatelor minore.

c) Climatul educațional deficitar.

Caracterizează familiile de unde provin, indiferent că sunt organizate.

În aceste familii ambii părinți sau numai unul consumă alcool, conflictele și bătăile sunt permanente, lipsă afecțiunii parentale reprezintă o constantă la acestea se adaugă lipsa completă de supraveghere din partea părinților, abandonul școlar și intrarea într-un anturaj favorabil practicării prostituției (o prietenă sau mai multe, care sunt exersate deja în acest domeniu).

d) Recrutarea prin intermediul unor proxeneți sau la îndemnul unor codoși (codoașe).

Acest factor este extrem de important, pentru că stimulează și precipită, de fapt, procesul angajării în prostituție.

Există o mare varietate a modalităților de recrutare prin intermediul acestor persoane, de la îndemnurile propriilor „iubiti" ai tinerelor până la ademenirea exercitată de diferite persoane cu care acestea vin în contact (patronii unităților în care lucrează, proprietarii camerelor închiriate de ele sau chiar unele rude mai vârstnice).

e) Drogurile.

Persoana care devine dependentă de droguri trebuie să aibă bani pentru procurarea lor, de aceea multe dintre acestea vor sfârși prin a se prostitua.

Angajarea pe calea prostituției, în România, este mediată de numeroși alți factori predispozanți printre care:

– eșecul familial personal (multe prostituate sunt divortațe);

– angajarea în viața sexuală la vârste foarte fragede (15 ani sau chiar mai devreme);

– agresare sexuală precedentă (violate în copilărie sau adolescența). Numărul

prostituatelor ce au fost victime ale abuzului sexual precoce este tulburător de mare. Aceste violuri de multe ori incestiuni, generează sentimentul de dezvoltare, culpabilitate, atrăgând un comportament pasiv care distruge identitatea individului și facilitează transformarea corpului în marfă sexuală.

– practicarea unor meserii cu „afinitate ocupațională" fața de cea de prostituata (chelnerițe, cadre de deservire în unități de alimentație publică);

– atracția exercitată de o meserie „interesantă", lipsită de rutină și dificultățile ocupației cotidiene, și care promite o serie de avantaje: venituri mari, posibilități de distracție sporite, întâlnirea unor oameni interesanti etc.

Cauzele socio-economice sunt complexe, interdependente și greu de disociat. Legate de istoria personală a individului, ele sunt de origine socială, economică, politică.

De cele mai multe ori recurgerea la prostituție este rezultatul unei crize existențiale sau al unei stări afective.

Prostituarea poate să apară ca o expresie de mânie uneori chiar ca o formă de „sinucidere” lentă (în sensul automutilării).

4.1.2. Potențialul de victimă.

De la bun început spunem că nu te naști prostituată, ci devii prostituată. Drumul este unic și complex, în sensul că sunt anumite particularități care-l determină, dar că o dată ales acest drum posibilitatea părăsirii lui este minoră.

Soluție este iluzorie, prostituția lasă loc repede deziluziei.

Paradoxul, de obicei recurg la prostituție persoane de o fragilitate deosebită. De multe ori a te prostitua reprezintă răspunsul la un sentiment de nesiguranță, o căutare de mângâiere și de dragoste sau un mijloc de a defula o viață anterioară.

Sub masca de siguranță afișată de foarte multe prostituate se ascunde o mare durere. Prostituția are legi dure.

A satisface nevoile sexuale ale unui client prin negarea propriei dorințe este o probă care constrânge la o dedublare a personalității, la înstrăinarea de tine însăți.

Prostituția există de când lumea. Ea a fost practicată cu aprobarea legii, în bordeluri, sau în legalitate (case private, cluburi de noapte). În ilegalitate prostituția a căpătat un caracter discret.

Noutatea a apărut nu numai în locurile, ci și în modurile de prostituare.

Prostituția se întâlnește la straturile sociale. Ea nu mai reprezintă apanajul unei anumite categorii sociale. Se poate spune că fiecărei categorii îi corespunde un anumit tip de prostituție.

Mai mult chiar, de câtva timp se manifestă mai puțin durabilă decât cea feminină și care în marile orașe poate reprezenta o treime din populația prostituată.

De cele mai multe ori, bărbații prostituați își oferă serviciile prin anunțuri de mică publicitate.

4.1.3. Recrutarea victimelor

Recrutarea victimelor în vederea practicării prostituției se face prin diferite moduri si mijloace, dintre cele mai diverse. Unele activități desfășurate in scopul recrutarii de persoane sunt de altfel cunoscute ca prezentând un asemenea risc.

Astfel, recrutarea victimelor se poate face prin activități ca:

– promisiunea unei ocupații în restaurante, hoteluri, ajutor în gospodărie, educatoare de copii, îngrijitoare, secretare; în domeniul artistic – dansatoare, cântărețe;

– publicarea de anunțuri în ziare, asigurând o mai mare credibilitate;

– recrutarea prin oficii matrimoniale (căsătorii);

– contacte directe (în discoteci, baruri, cazinouri);

– invitații pentru vizite particulare;

În cazul celor cunoscute că au practicat prostituția cele mai des folosite metode de recrutare sunt:

– cumpărarea de la alți proxeneți;

– prezentarea unor posibilități mai avantajoase de câștig;

– prezentarea unor activități sexuale „pașnice” în cluburile private sălii de masaj.

Atragerea în cursă și constrângerea. Îndemnul la prostituție reprezintă incitarea interesului unei persoane pentru ca aceasta să practice prostituția.

Existența infracțiunii de proxenetism în modalitatea îndemnului la prostituție, nu este condiționată de începerea activității de practicare a prostituției.

Înlesnirea presupune punerea la dispoziție a unui spațiu de locuit, finanțarea organizării și chiar promisiunea de a nu denunța faptul practicării prostituției.

Moduri de scoatere din țară și de introducere în țările de destinație (Germania, Franța, Cipru, Grecia, Italia):

– cu pașaport normal în Bulgaria, iar de aici, practicând raporturi sexuale cu grănicerii bulgari, sunt trecute fraudulos în Grecia;

– fără viză, folosindu – se diferite călăuze;

– cu pașapoarte false (în special în cazul minorelor, cărora li se fac pașapoarte ca fiind majore);

– încheierea unor căsătorii fictive;

– cu vize pentru muncă.

Odată recrutate victimele pot fi expuse unor situații limită cum sunt:

– luarea de dificultățile de limită existente;

– practicarea de dificultățile de limbă existente;

– frica de organele de poliție;

– folosirea violenței – bătăi, loviri, răniri cu cuțitul, violuri șocuri electrice;

– amenințări cu sesizarea oficiilor pentru străini, cu arme albe sau de foc, cu fotografii compromițătoare făcute în secret, camere video, represaliile împotriva fanilor, omoruri de șantaj;

– lipsire de hrană;

– droguri;

– lipsire de libertate.

Constrângerea la prostituție se poate realiza prin mijloace fizice sau prin amenințare. Cel mai frecvent, proxeneții mizează pe credulitatea și naivitatea viitoarelor victime. Ei promit acestor ajutor în găsirea unui loc de muncă, oferă cadouri constând în locuință, bani și bijuterii.

Prostituția reprezintă în multe cazuri o soluție de a supraviețui, dar le va aduce la marginalizare, la o izolare crescândă. Tânăra va purta pentru totdeauna eticheta de „prostituată” sau „forță prostituată”, ceea ce va fi traumatizant.

4.1.4. Profilul psihologic al prostituatei și al proxenetului.

În teoria și practica dreptului penal se vorbește de criminalul profesional desemnat astfel prin aceea că face din infracțiune un mijloc de existență o îndeletnicire (prostituata, proxenetul).

Criminalul profesional este persoana refractară muncii într-un cadru legal, care săvârșește infracțiuni în mod sistematic în scopul câștigării resurselor de trai. Refuzul muncii cinstite și legale apare ca o trăsătură esențială a acestui tip de criminal.

Există două tipuri de criminal profesional și anume: cel posesiv sau parazit social și cel activ dinamic și organizat.

Criminalul profesional pasiv sau parazit social este persoana care nu muncește și nu-și câștigă existența din muncă, ci din săvârșirea de infracțiuni, din practicarea unor activități parazitare (prostituatele) ceea ce caracterizează pe acest infractor, sub aspectele de personalitate sunt: un nivel de inteligență scăzut, capacitate redusă de rezolvare a dificultăților zilnice de viață, nivelul de inteligență se acordează cu nivelul de instrucție școlară, care se rezumă la școala întreruptă sau la câteva clase elementare.

Prezintă o structură caracterială labilă, pronunțată fiind și tendința spre supunere și ascultare față de alte persoane, în plus o voință slabă și stăpânire de sine oscilantă.

Criminalul profesional activ, dinamic și organizat își câștigă existența din săvârșirea infracțiuni mai complexe (traficul de femei). Ca trăsături de personalitate, acest tip de criminal este cu un nivel de inteligență normală sau chiar ridicat, dar din punct de vedere al laturii afectiv-active, este insensibil și lipsit de simpatie și milă pentru alții, este egocentric, neîncrezător și chiar pervers, incapabil de renunțare la o satisfacție imediată insuficiență de control de sine, de judecată de utilizare a experienței trecute, impulsiv. În ceea ce privește abilitatea de a acționa, aptitudinile sale tehnice, el le posedă, le-a învățat și s-a atașat de astfel de activități.

Personalitatea sa este și rezultatul unor date ale structurii sale biologice: abilitate, aptitudini, îndrăzneală, răceală afectivă, desconsiderare față de alți oameni și ale influențelor de mediu. De regulă, a fost crescut într-un mediu infracțional sau antisocial, într-un mediu de afaceri și petreceri. Din îmbinarea acestora spune Pinotel se naște acest aliaj infracțional care este criminalul profesional.

Cel mai important aspect al personalității unei prostituate, este imaginea de sine construită în urma contactelor zilnice cu clienții și cu cei care fac parte din „rețeaua” organizată a prostituției, în primul rând proxeneții. Adesea, prostituatele adoptă o atitudine dezorientată și chiar distructivă față de sine, ca rezultat al practicării unei ocupații stigmatizate social și condamnate moral. Ele sunt capabile să conștientizeze imaginea degradantă cu care sunt asociate de către „lumea respectabilă” știind că sunt dorite doar în calitate de „corpuri” închiriate pentru plăcere, nu și în calitate de persoane definite de alte calități. Aceasta determină o incapacitate de comunicare cu ceilalți și închiderea într-o lume interioară unde predomină sentimentele de singurătate, devalorizare, culpă dispreț față de ceilalți și sine.

4.1.5. Locurile de practicare a prostituției

Marile orașe sunt întotdeauna poli de atracție. În România se poate spune că prostituția este un fenomen preponderent urban. Venite de cele mai multe ori singure în marile orașe tinerele sunt puse în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă sau de a se întoarce în localitățile de origine. Multe din femeile prevenite din mediul rural profită de anonimatul marilor orașe pentru a practica această „meserie” și a nu se expune în același timp dezaprobării pustie din localitatea de origine.

Cu cât o regiune este mai săracă cu atât mai mult ea va furniza un contingent mai mare de prostituate. Anonimatul și duritatea marilor orașe va facilita abandonarea valorilor individuale.

Banul apare ca o cheie esențială, ca o parolă socială ce permite o succesiune rapidă, iar atunci când „candidata la fericire” își va da seama că este o amăgire, va fi deja prea târziu. De cele mai multe ori, cele care vor să renunțe la practicarea prostituției se adresează poliției sau simultan poliției și unor organizații neguvernamentale de la care cere sfaturi și ajutor.

Acțiunile dezvoltate de poliție, de curățenie a centrelor orașelor (prin închiderea hotelurilor de tranziție și de depistare a proxenetismului) au făcut ca prostituția să se deplaseze spre periferia orașului sau spre orașele de provincie: campinguri, toalete publice, cluburi de masaj, saune, baruri etc.

Acestea adăpostesc astăzi forma de prostituție înfloritoare și discrete. Pentru a înșela poliția, imaginația proxeneților este nelimitată.

Noile tehnologii au invadat și piața prostituției: micile anunțuri din ziare reprezintă mijloace de recrutare noi, în plină expansiune.

4.2. Masuri de prevenire ale acestor infractiuni

Prostituția și proxenetismul, unele dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor persoanelor, a demnității și integrității acestora, se desfășoară, de regulă, într-un areal extins ca teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale, stabilirea identității și circulației persoanelor.

Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen în continuă creștere între instituții și autorități, între acestea și organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii oricărei forme de sclavie.

Pentru că, de cele mai multe ori, în materia acestor infracțiuni intervin și „elemente” de extranietate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este necesară și o cooperare internațională între organismele cu atribuții în prevenirea și combaterea acestor forme de exploatare umană.

Atribuții în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor de prostituție și proxenetism au o serie de instituții publice, dar se pot implica și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai societății civile care separat ori prin cooperare cu organisme similare sau instituții ale statului.

Numărul mare de instituții implicate în prevenirea și combaterea acestor infrațiuni, dar și a traficului de persoane în general, se explică prin amploarea și diversitatea fenomenului, atât la nivel național cât și internațional.

Fiecărei instituții, prin lege, i-au fost atribuite sarcini în prevenirea și combaterea prostituției și proxenetismului, sarcini care trebuie realizate separat sau prin cooperare între ele.

În principal, acțiunile pe care trebuie să le desfașoare instituțiile guvernamentale și organizațiile neguvernamentale se înscriu în urmatoarele direcții:

– îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într-un grad ridicat de risc de a deveni victime;

– informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor implicate de traficul de ființe umane, deci implicit de activitățile de prostituție și proxenetism;

– elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea traficului;

– asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;

– protecția victimelor;

– aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;

– cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea acestor fenomene;

– identificarea cauzelor care generează aceste fenomene și stabilirea măsurilor de eliminare a cauzelor;

– reducerea posibilităților de eludare a legii;

– pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;

– tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea prostituției și proxenetismului.

Obiectivele din Planul național de acțiune sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru atingerea lor, sunt stabiliți partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele de realizare și indicatorii de eficiență.

La nivelul Uniunii Europene, problematica traficului de ființe umane, în general, se situează din punct de vedere tematic în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, fiind subsumată problematicii mai largi a combaterii crimei organizate.

Din punct de vedere politic, se poate spune că traficul de ființe umane apare ca temă distinctă pe agenda în materia justiției și afacerilor interne din 1986, când Parlamentul European începe să adopte primele rezoluții privind situația femeilor, în general, și a traficului de femei în particular

CAPITOLUL 5.

Prostituția și proxenetismul în actualul Cod penal

5.1. Prostituția în actualul Cod penal

5.1.1. Considerații generale

Prostituția reprezintă o faptă antisocială incompatibilă cu viața de familie și cu îndeplinirea unei munci utile din partea fiecărei persoane care trăiește într-o societate.

Prostituția este o formă a parazitismului social deoarece presupune abandonarea muncii oneste în favoarea unor fapte imorale prin care se poate câștiga existența unei persoane, încălcându-se astfel relațiile de conviețuire socială, precum și principiul respingerii comerțului în sfera actelor de viață sexuală.

Săvârșirea unei asemenea fapte cum este prostituția, care nesocotește principiul asigurării prin munca proprie a existentei și aduce atingere moralei publice, lovește și în relațiile care corespund valorilor legate de persoana umană (moralitatea vieții sexuale a acesteia, demnitatea etc.).

5.1.2. Analiza infracțiunii din Codul penal actual

Potrivit art.328, prostituția constă în fapta persoanei care își procură mijloacele de existentă sau principalele mijloace de existentă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane.

Obiectul juridic constă în relațiile privind conviețuirea socială, relații care presupun procurarea mijloacelor de existentă prin muncă, cu respectarea regulilor de morală privind viața sexuală a persoanei, precum și a moralității publice.

Obiectul material constă în sumele de bani, valorile sau bunurile pe care subiectul și le procură practicând raporturi sexuale cu diferite persoane și care servesc la asigurarea existentei sale.

Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă sub forma instigării și a complicității, iar subiect pasiv este statul.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin două acțiuni cumulative între care trebuie să existe legătură de la mijloc la scop.

Acțiunea scop constă în fapta de a procura toate sau numai principalele mijloace de existență; are două modalități alternative:

– prima modalitate există atunci când subiectul își procură toate mijloacele de existență practicând raporturi sexuale cu diferite persoane;

– a doua modalitate se referă doar la principalele mijloace de existență.

Acțiunea mijloc constă în practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane (referindu-se atât la raporturile sexuale normale, cât și la actele de perversiune sexuală).

Urmarea imediată constă într-o încălcare a normelor de conviețuire socială referitoare la viața sexuală și a procurării mijloacelor de existență.

Raportul de cauzalitate trebuie să existe și nu trebuie dovedit, deoarece starea de pericol rezultă implicit din săvârșirea acțiunilor incriminate.

Latura subiectivă presupune intenția directă, deoarece fapta se săvârșește în scopul procurării pe această cale a mijloacelor/principalelor mijloace de existență.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul când se realizează un număr suficient de raporturi sexuale cu diferite persoane pentru ca aceste raporturi să poată fi caracterizate ca fiind un mod obișnuit de procurare a mijloacelor/principalelor mijloace de existentă pentru făptuitor (infracțiune de obicei). Tentativa infracțiunii nu este posibilă. Sancțiunea constă în închisoare de la 3 luni la 3 ani.

5.2. Proxenetismul în actualul Cod penal

5.2.1. Considerații generale

Proxenetismul reprezintă de departe cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, mai cinice și mai abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate, pervertite. În totală contradicție cu morala socială, cu regulile de conviețuire, cu demnitatea umană, proxenetismul provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte social – periculoase.

Proxenetismul, înțeles ca exploatare a prostituției și ca trafic de femei în scopul practicării prostituției, activitate din care proxenetul trage foloase, este incriminată în toate legislațiile moderne.

Proxeneții își aleg piața în funcție de nivelul de trai al țării, ca și de mentalitatea și legislația acesteia. Sub aparența unor agenții matrimoniale, de fotomodele, de impresariat artistic sau agenții de plasare a forței de muncă în străinătate, organizațiile criminale desfașoară activități de prostituție și proxenetism.

5.2.2. Analiza infracțiunii din legislația actuală

Această infracțiune este prevăzută în art.329 Cod penal și constă în îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.

Prima variantă agravantă este prevăzută în alin.2 și se comite prin recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție. Infracțiunea este și mai gravă dacă fapta prevăzută la alin.1 sau 2 este săvârșită de un minor sau prezintă un alt caracter grav.

Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este format din relațiile sociale care privesc conviețuirea socială și a căror desfășurare implică procurarea mijloacelor de existență prin activități utile societății, precum și relațiile sociale care privesc libertatea sexuală, demnitatea, sănătatea și integritatea corporală a persoanei.

Obiectul material e format din corpul persoanei constrânse să practice prostituția.

Subiect activ poate fi orice persoană care întrunește condițiile generale pentru a răspunde penal. Infracțiunea poate fi săvârșită sub toate formele participației penale.

Subiectul pasiv principal este statul, iar subiecții pasivi secundari sunt persoanele asupra cărora se exercită vreuna dintre acțiunile caracteristice ale infracțiunii.

În forma infracțiunii de la alin.3, subiectul pasiv este un minor. În cazul variantei prevăzute în art.329 alin.1, elementul material al laturii obiective e format din îndemnul sau înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma acesteia.

Prin a îndemna înțelegem o acțiune de incitare, de trezire a interesului, de încurajare sau convingere a unei persoane de a practica prostituția.

Prin înlesnire se înțelege orice ajutor care este dat unei persoane care se prostitueazǎ, aceasta fiind o formă a complicității.

Prin a trage foloase de pe urma practicǎrii prostituției, proxenetul obține diverse profituri, de orice naturǎ.

În varianta normativă prevăzută în alin.2, elementul material se poate realiza prin acțiunile de recrutare sau constrângere a unei persoane pentru practicarea prostituției sau traficul de persoane în acest scop.

Urmarea imediată a infracțiunii de proxenetism constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială ocrotite prin incriminarea faptelor respective.

Când infracțiunea se săvârșește prin acțiuni de constrângere sau prin trafic de persoane, se produc rezultate concrete asupra corpului persoanei fizice.

Legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată și acțiunile comise trebuie să existe și organele judiciare trebuie să o constate și să o cerceteze cu atenție. Când infracțiunea se săvârșește în formele agravate, legătura de cauzalitate trebuie stabilită.

Latura subiectivă: infracțiunea de proxenetism se săvârșește numai cu intenție, care poate fi atât directă, cât și indirectă.

În unele modalități de săvârșire e posibilă doar intenția directă, urmărindu-se un anumit scop.

În privința formelor infracțiunii, aceasta se poate săvârși și sub forma actelor pregătitoare, dar acestea nu sunt incriminate. Este însă pedepsită tentativa, potrivit dispoziției din art. 329 alin. ultim Cod penal.

Infracțiunea de proxenetism se consumă în momentul când s-a săvârșit acțiunea prin care se realizează elementul material și se produce urmarea imediată.

Momentul consumării nu coincide cu cel al epuizării activității infracționale, proxenetismul putând avea caracter continuat.

Infracțiunea are și două forme agravate determinate de modalitățile faptice săvârșite (alin.2) și starea de minoritate a subiectului pasiv ori de urmările cu caracter grav (alin.3) ale faptelor prevăzute la alin.1 și 2.

În privința regimului sancționator, când infracțiunea e săvârșită prin modalitățile de la alin.1, pedeapsa e închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Pentru faptele de la alin.2, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar atunci când faptele prevăzute în alin.1 sau 2 sunt săvârșite în condițiile stabilite în art.329 alin.3 pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit alin.4, banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracțiunii prevăzute la alin.1-3 și cele care au fost dobândite prin săvârșirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

CAPITOLUL 6.

Aspecte controversate privind infracțiunile de prostituție și proxenetism în raport cu traficul de persoane

6.1. Prostituția în raport cu infracțiunea de trafic de persoane

Potrivit dispozițiilor art.328 C.pen. „Fapta persoanei care își procură mijloacele de existența sau principalele mijloace de existența, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”.

Distincția dintre infracțiunea de prostituție și infracțiunile de trafic de persoane poarta, în principal, cu privire la calitatea persoanei care practică relații sexuale cu diferite persoane, în vederea realizarii de venituri.

Dacă în cazul infracțiunii de prostituție acestei persoane (indiferent de sex) îi revine calitatea de subiect activ, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane această persoană reprezintă întodeauna subiectul pasiv al infracțiunii.

În cazul infracțiunii de prostituție, persoana care practică relațiile sexuale cu diferite persoane acționează cu intenție directă, calificată de scopul procurării pe această cale a mijloacelor de existență (sau a principalelor mijloace de existență), pe când, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, victima traficului practică relații sexuale cu diverse persoane, acționând sub imperiul constrângerii exercitate asupra ei, sub o formă sau alta, în lipsa consimțământului valabil exprimat în acest sens (consimțământ obținut prin amenințare, violență, fraudă etc.).

Asociația Alternative Sociale Iași a identificat 10 motive pentru care traficul de femei nu este prostituție. Astfel, traficul de femei înseamnă:

-intimidare prin mijloace psihice și fizice;

-folosirea forței, a înșelăciunii sau a manipulării pentru recrutarea persoanelor de sex feminin;

-cazarea forțată a victimelor pe teritoriul țării de origine sau străinătate;

-îngrădirea libertății de mișcare a victimei prin confiscarea tuturor documentelor legale (carte de identitate, pașaport etc);

-imposibilitatea victimei de a alege identitatea și numărul de clienți;

-izolare față de familie, prieteni sau de orice altă persoană din afara locului unde este ținută victima (mai ales de autorități sau servicii sociale);

-impunerea prestării de servicii din partea victimei ca răscumpărare a unei așa-zise „datorii”;

-alegerea ca țintă a persoanelor de sex feminin care caută securitate economică prin muncă în străinătate;

-exploatarea femeilor și copiilor ca obiecte sexuale;

-profitarea de condițiile economice precare ale victimelor, precum și manipularea autorităților locale în sistemul traficului de femei.

În practică, importanța delimitării infracțiunii de prostituție, prev. de art.328 C.pen., de infracțiunile care incriminează traficul de persoane, prevăzute de Legea nr.678/2001, rezidă în mod esențial în tratamentul ce urmează a fi aplicat persoanei descoperite ca practicând prostituția: fie luarea măsurilor de protecție și ocrotire, fie tragerea la răspundere penală, în funcție de caracterul benevol sau forțat al exercitării acestei activități.

Astfel, prin sentința penală nr.225 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatei G.L.E., în vârstă de 21 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prev. de art.328 C.pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare, constând în aceea că, în perioada noiembrie 2000 – martie 2003, a întreținut relații sexuale cu diverși bărbați, al căror număr nu l-a putut preciza, pe care îi acosta pe stradă și de la care primea diverse sume de bani, în schimbul serviciilor sexuale prestate, banii astfel obținuți servind la întreținerea inculpatei și a copilului său minor.

Prin sentința penală nr.116 din 10 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Iași, modificată prin decizia penală nr.119 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2976 din 2 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus, în temeiul disp. art.334 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatei K.M., din cinci infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.(1) din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.33 lit.a) și art.34 lit.b) C.pen., în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art.12 alin.(1) din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., inculpate K.M. fiind condamnată la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

În fapt, s-a reținut că inculpata K.M., în perioada martie-iunie 2003, a recrutat, transportat și cazat pe părțile vătămate M.D.M., M.G., C.N. și D.L., prin înșelaciune și, respectiv, a transportat-o și cazat-o pe partea vătămată S.M. în aceeași manieră, în scopul exploatării acestor persoane, respectiv, în scopul obținerii de venituri ca urmare a obligării părților vătămate să practice prostituția; astfel, inculpata K.M., în perioada martie–mai 2003, le-a propus să meargă împreună cu dânsa în Olanda, unde le poate asigura un loc de muncă într-o fabrică de încălțăminte sau la împletit coșuri, părțile vătămate fiind asigurate de către inculpată că vor fi găzduite în apartamentul său din Amsterdam și că vor câștiga bani mulți, pe care îi vor putea trimite acasă, la familiile lor; inculpata K.M. le-a spus părților vătămate că tot ea se va ocupa și de obținerea cărților de identitate și a pașapoartelor.

Întrucât inculpata a fost foarte convingătoare, datorită și faptului că familia inculpatei locuia în aceeași localitate cu părțile vătămate, fiind cunoscută de către acestea din urmă, părțile vătămate au acceptat să plece la lucru în Olanda.

După obținerea cărților de identitate și a pașapoartelor, trei dintre părțile vătămate au fost transportate de către inculpată în Olanda, la Amsterdam, iar părțile vătămate M.D.M. și S.M. s-au deplasat singure la Amsterdam; ajunse la destinație părțile vătămate au fost cazate în apartamentul inculpatei, care le-a luat pașapoartele și cărțile de identitate; după câteva zile, inculpata le-a spus părților vătămate că au fost aduse în Olanda pentru a practica prostituția; părțile vătămate au refuzat și au încercat să se împotrivească, mai puțin partea vătămată S.M., care a fost de acord să practice prostituția în Olanda pentru a realiza venituri, situație în care inculpata K.M. le-a amenințat că le va vinde proxeneților albanezi; în aceste condiții, părțile vătămate D.L., M.D.M., C.M. si M.G., fiind singure într-un stat străin, neavând nici un act de identitate asupra lor și sub amenințarea că vor fi vândute, au fost obligate să accepte sa se prostitueze, sumele de bani încasate de către inculpată; părțile vătămate au fost prinse în cele din urmă de către organele de poliție și returnate în țară.

În cursul cercetării judecătorești, inculpata K.M. a recunoscut faptul că le-a însoțit și, respectiv, le-a cazat în locuința sa din Olanda pe cele 5 tinere, în scopul practicării prostituției, însă a susținut că părțile vătămate au avut inițiativa în acest sens și, în orice caz, a fost opțiunea lor să practice prostituția. Instanța a reținut că versiunea inculpatei este infirmată de probatoriile cauzei, mai puțin în ce o privește pe partea vătămată S.M. – singura care a fost de acord să practice prostituția în Olanda pentru a realiza venituri –, însă consimțământul acesteia din urmă nu este de natură a o exonera pe inculpată de răspundere penală, așa cum resultă din disp. art.16 din Legea nr.678/2001.

Partea vătămată S.M. nu a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, în cauză instanța reținand că, prin procedeele și mijloacele de constrângere (luarea pașapoartelor și amenințarea părților vătămate că le va vinde) prin care inculpata și-a racolat și exploatat victimele, s-a realizat traficarea părții vătămate S.M., independent de consimțământul acesteia la practicarea prostituției.

6.2. Proxenetismul în raport cu infracțiunea de trafic de persoane

Potrivit art.329 C.pen. „Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.”

Potrivit alin.(2) al art.329 C.pen., fapta este mai gravă și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi când constă în „recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție.”

Conform alin. (3) al art.329 C.pen. „Dacă fapta prevazută la alin.(1) sau (2) este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.”

Referitor la săvârșirea infracțiunii în forma de bază, prevăzută de alin.(1) al art.329, în practică nu s-au ivit controverse.

De exempul, prin sentința penală nr.795 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.57 din 25 ianuarie 2005 a Curtii de Apel Iași, instanța i-a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de prostituție, prev. de art.328 C.pen (inculpata B.C.P.) și proxenetism, prev. de art.329 alin.(1) C.pen. (inculpatul F.F.), reținându-se că „în perioada 2002 – aprilie 2003, inculpata B.C.P. și-a caștigat principalele mijloace de existență practicând raporturi sexuale cu diferiți bărbați pe care-i acosta în acest scop, obținând sume de bani cuprinse intre 100.000 (10 RON) și 300.000 lei (30 RON).

Pentru a nu fi supusă unor violențe din partea acestor barbați, i-a solicitat inculpatului F.F., pe care-l cunoștea din cartier, să-i acorde protecție, acesta din urmă acceptând, și, ulterior, primind de la inculpată diferite sume de bani, mai mari de 50.000 lei, în funcție de câștigul realizat, permitându-i totodată inculpatei să rămână în apartamentul său și dându-i acesteia alimente.”

S-a constatat prin hotărârea de condamnare că inculpatul F.F. a săvârșit infracțiunea de proxenetism, prev. de art.329 alin.(1) C.pen., deoarece, conform înțelegerii dintre cei doi, inculpatul asigura protecție coinculpatei B.C.P., iar, în schimbul protecției, primea diverse sume de bani rezultate din săvârșirea faptei de către inculpată, trăgând astfel foloase de pe urma practicării prostituției.

Față de modalitățile alternative de săvârșire a faptei de proxenetism incriminate în art.329 alin. (1) C.pen., încadrarea juridică dată faptei săvârșită de către inculpatul F.F. este corectă.

Într-o altă speță, prin sentința penală nr. 4669 din 28 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatei A.O. pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prev. de art.328 C.pen., precum și a inculpaților S.V. și C.L.M. pentru săvârșirea de către aceștia a unei infracțiuni de proxenetism, prev. de art.329 C.pen.

S-a reținut că inculpata A.O., în perioada ianuarie 2003 – ianuarie 2004, au înlesnit practicarea prostituției de către inculpata A.O., prin aceea că i-au pus acesteia la dispoziție imobilul în care locuiau și au dat anunțuri la rubrica „randez-vous” a cotidianului „Evenimentul”, obținând foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către inculpata A.O., respectiv, câte 50.000 lei pentru fiecare client al acesteia.

Alta este situația în ceea ce privește fapta incriminată în alin. (2) al art.329 C.pen., în raport de modalitățile alternative de săvârșire a acesteia.

Astfel, sub aspectul elementului material, infracțiunea prevăzută de art.329 alin. (2) C.pen. se poate realiza prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni: recrutarea unei persoane pentru prostituție; traficul de persoane în scopul prostituției; constrângerea la prostituție.

Prin recrutarea unei persoane pentru prostituție se întelege „descoperirea, atragerea, angajarea și îndrumarea unei persoane să practice prostituția”.

Prin traficul de persoane în scopul prostituției se întelege efectuarea unor acte de comerț (procurare, livrare) cu persoane în vederea practicării prostituției.

Prin constrângerea la prostituție se întelege impunerea, obligarea, silirea unei persoane să practice prostituția. Constrângerea se poate realiza prin orice mijloace, putând îmbrăca forme diferite (constrângere fizică, constrângere psihică).

În acest sens, infracțiunea prevăzută de art.329 alin. (2) C.pen., săvârșită în modalitatea constrângerii la prostituție, constituie o formă specială de șantaj, calificată de scopul urmărit, și anume, prostituția, pe care legiuitorul, având în vedere relațiile sociale lezate prin săvârșirea unei atare fapte, a înteles să o incrimineze distinct, ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, cu un regim sancționator propriu.

Modalitățile de realizare a recrutării pot îmbrăca diferite forme, identificându-se diverse tehnici de recrutare, de la răpire și căsătoria fictivă până la amăgirea totală sau parțială a victimei, inducerea în eroare cu privire la natura muncii pe care o va presta sau cu privire la condițiile financiare sau de muncă.

În cazul infracțiunii de proxenetism realizată prin modalitatea recrutării de persoane în vederea practicării prostituției, persoana recrutată își dă acceptul, consimte nestingherit și întotdeauna în întelegere cu persoana care o recrutează, în vederea practicării prostituției, cu scopul obținerii de avantaje reciproce.

În consecință, elementul semnificativ, esențial, de diferențiere între infracțiunea de proxenetism realizată prin recrutarea de persoane și infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art.12 și art.13 din Legea nr.678/2001, realizate prin aceeași modalitate de săvârșire, constă în caracterul neviciat al consimtământului, în cazul proxenetismului și, respectiv, viciat (care nu îndeplinește condițiile unui consimtământ valabil exprimat al persoanei recrutate), în cazul infracțiunilor de trafic de persoane.

Aceasta este și rațiunea pentru care răspunderea penală a celui ce săvârșește traficul de persoane nu este înlaturată prin consimțământul persoanei traficate. Legiuitorul a înteles să incrimineze fapta în pofida consimțământului persoanei vătămate, întrucât a apreciat că acest consimțământ este întotdeauna viciat, modalitățile enumerate de lege având capacitatea intrinsecă de a vicia consimțământul persoanei traficate.

Ori de câte ori recrutarea s-a realizat prin unul din mijloacele enumerate de art.12 si art.13 din Legea nr.678/2001 și în scopul special prevăzut de normele de incriminare respective, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.

Din analiza comparativă a infracțiunii de proxenetism, în varianta prevăzută de art.329 alin.(2) C.pen. cu infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art.12 și art.13 alin.(2) din Legea nr.678/2001, sunt remarcate următoarele deosebiri:

-diferit de infracțiunile de trafic de persoane, în cazul infracțiunii de proxenetism, recrutarea și traficul de persoane nu se fac în scopul obligării la practicarea prostituției, persoana recrutată sau traficată practicând de buna voie prostituția, iar în ce privește proxenetismul sub forma constrângerii la prostituție, acesta nu presupune în mod implicit și recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementat sub această formă ca o variantă alternativă în conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, prev. de art.329 C.pen.

-dacă în cazul proxenetului, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii, în forma agravată, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, constrângerea constituie unul dintre mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective a acestor din urmă infracțiuni, în toate modalitățile lor alternative de săvârșire (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane);

-infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, în timp ce infracțiunile de trafic de persoane se concentrează și asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, tinere în stare de sclavie și asupra altor procedee asemănătoare de lipsire de libertate.

CAPITOLUL 7.

INFRACȚIUNEA DE PROSTITUȚIE ÎN DREPTUL COMPARAT

Reglementările juridice contemporane în domeniul prostituției feminine par mai rigide și mai inflexibile decât acelea din Evul Mediu. Dacă până în sec. al XV-lea autoritățile priveau prostituția ca pe „un rău necesar”, util pentru societate care trebuie tolerat pentru a nu genera alte conduite mult mai grave, autoritățile perioadei contemporane interzic complet, în unele țări, prostituția. De exemplu, în SUA, cu excepția Nevadei, prostituția feminină este interzisă, iar patronii de bordeluri, prostituatele, proxeneții și chiar clienții sunt sancționați. Totuși estimările arată că numărul total de prostituate din SUA se situează la circa 250.000-500.000. În anul 1945 acest număr se ridica la 1.200.000, fapt explicabil prin privațiunile determinate de perioada războiului. În Nevada, în anii '80 prostituția era legală în aproape toate districtele statului, existând 40 de bordeluri cu statut legal care aduceau venituri anuale de 3-5 milioane de dolari. Aceste bordeluri erau localizate în rulote speciale, vopsite în culori roz sau violet cu nume sugestive ca „Miss Kity”, „Mustang Ranch” sau „Pink Pussycat” (termeni care în limba engleză desemnează organul genital feminin).

În țări precum Franța, Italia, Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Mexic și America de Sud prostituția este acceptată cu condiția să fie practicată în arii special desemnate iar profesionistele să plătească impozit. În Australia ea este o ocupație legală, dar există reglementări speciale care incriminează anumite forme de prostituție: interzicerea bordelurilor, a acostării, a vagabondajului în locuri de interes public, comportamentul indecent etc. Acceptată este și în unele țări asiatice ca Japonia și Cambodgia. În Thailanda ea este interzisă, dar în această țară există peste un milion de prostituate. În Japonia deși există restricții prostituția este răspândită iar până acum câteva decenii existau trei categorii de femei situate în afara femeilor respectabile: joro (lucrau în bordeluri), jogoku (neautorizate – pe străzi sau în băile publice) și gheișe (cu statut similar hetairelor din Grecia antică, instruite special ca dansatoare și cântărețe pentru a ține companie clienților ceainăriilor; acestea nu erau prostituate, ci femei măritate sau concubine).

a)Astfel, Codul penal italian nu mai prevede această faptă ca infracțiune, prinurmar legea nu mai pedepsește actele de prostituție.

b)Codul penal spaniol, de asemenea, nu pedepsește fapta de prostituție, ci doar acțiuni conexe prostituției și anume:

faptele aceluia care „induce, promovează, favorizează sau facilitează prostituarea unei persoane minore sau incapabile” (art. 187 alin.1). Fapta este mai gravă atunci când este săvârșită de o persoană ce se prevalează de condiția sa de autoritate publică, este agent al acesteia sau funcționar public (alin.2);

determinarea unei persoane majore să se prostitueze sau să persiste în săvârșirea faptei, prin înșelăciune sau abuzând de o situație de necesitate. Pedeapsa este mai grea atunci când aceste acte se realizează asupra unui minor sau incapabil sau de către o persoană cu autoritate publică sau funcționar public (art. 188);

fapta tutorelui, curatorului sau a persoanei care are în grijă sau adăpostește un minor sau incapabil și care „cunoscând prostituarea acestuia, nu face totul posibil să împiedice persistarea în această stare, sau nu face apel la autorități în acest scop, dacă nu are mijloacele necesare custodiei” (art. 189).

De remarcat că legea spaniolă nu distinge după sexul persoanei, ci doar după vârstă și

capacitatea de exercițiu sau stare psihică.

De asemenea, codul penal spaniol nu amintește nici de traficul cu femei sau copii în scopul prostituției, aceste practici neavând un tratament distinct, ele căzând sub incidența articolelor menționate.

c)O viziune interesantă o oferă codul penal francez, unde problema prostituției este strâns legată de proxenetism, pentru că se afirmă că prostituție fără proxenetism poate exista, dar nu și invers.

Autorii francezi susțin că e dificil să se definească noțiunea de prostituție (ex.: raporturile sexuale plătite fără posibilitatea de alegere a partenerilor; această definiție ar îngloba și participanții la filmele pornografice) sau să se aplice reguli stricte într-un domeniu unde moravurile au așa mare importanță, oricare ar fi sistemul legal adoptat (o mare liberalizare a moravurilor ar putea diminua prostituția). De asemenea, se susține că este dificilă realizarea unei concilieri în privința represiunii anumitor fapte cu caracter aparent licit în ceea ce privește activitatea – cum este cazul localurilor private – cărora li se asociază prostituția, ea însăși nefiind considerată, în Franța, infracțiune.

Legislația franceză sancționează un așa zis comportament agresiv al prostituatelor, cum este racolarea clienților printr-o atitudine pe care o au în public și care provoacă indignare.

În Franța legea manifestă o tendință de întărire a represiunii contra proxenetismului și de indulgență pentru persoanele prostituate.

În ceea ce-l privește pe proxenet (numit câteodată și susținător), represiunea e dificilă din următoarele motive:

– clientela ce caută prostituția (fenomen în principiu necunoscut în comparație cu furtul, uciderea, de exemplu chiar utilizarea de droguri, unde consumatorul este și solicitant);

– interesele materiale considerabile care împing numeroși delicvenți să-și asume riscurile acestor infracțiuni;

– proba infracțiunii, necesară pericolului social creat de lumea proxenetismului, cale către banditism, trafic de stupefiante, precum și pericolul care îl reprezintă pentru femei în

special.

Represiunea a fost întâlnită în Franța în anii 1946, 1958, 1960, 1964, 1975, 1981 și în Codul penal din 1994.

În ceea ce privește regulile de procedură, acestea derogă de la dreptul comun și constau în:

– vizite, percheziții și sesizări, acestea fiind posibile chiar noaptea pentru a constata aceste infracțiuni în hoteluri, cluburi de dans sau orice locuri deschise publicului sau utilizate

de el, când s-a constatat că persoanele ce prestează prostituția sunt prezente în acele locuri, în mod obișnuit;

– închiderea provizorie a stabilimentului este posibilă.

Regulile de fond disting două forme de proxenetism: prima în declin (relativ),

proxenetismul în sens strict, a doua, în extensie, proxenetismul cu furnizarea de local. Este

sancționat mai aspru, spre exemplu, proxenetul unei persoane minore sau care exercită amenințări sau violențe, proxenetul care săvârșește fapta în coautorat sau a căror acțiuni vizează mai multe victime, precum și în cazul în care autorul are atribuții de menținere a ordinii publice. De asemenea, este reprimată punerea la dispoziție a localurilor de orice natură, deschise publicului sau nu, pentru exercitarea prostituției, precum și vinderea acestor spații, în cunoștință de cauză, spre folosința prostituatelor (ex.: închirierea de camere în locuințe private sau hoteluri, prostituatelor, în scopul folosirii de către acestea la prostituare).

Faptele de proxenetism sunt actualmente analizate în contextul traficului cu persoane.

d)În Codul penal chinez, prostituția nu este incriminată, aceasta fiind practicată în mod liber ca o meserie. Proxenetismul însă, este prevăzut, fiind cuprins în Capitolul IV „Infracțiuni de încălcare a drepturilor persoanei și a drepturilor democratice ale cetățenilor” ce face parte din Partea specială. Art. 169 prevede că „orice persoană care în scopul de a culege beneficii, ademenește femei în practicarea prostituției sau le oferă adăpost, va fi pedepsit la nu mai mult de cinci ani închisoare; în cazul circumstanțelor agravante pedeapsa este de cel puțin cinci ani închisoare, și infractorul va primi o amendă sau confiscarea bunurilor”. De asemenea, conform art. 140, „orice persoană care forțează o femeie să se prostitueze va fi pedepsită”

. Spre deosebire de Codul penal român, fapta de prostituție nu este considerată infracțiune, practicarea ei fiind însă supusă unui riguros control sanitar. Infracțiunea de proxenetism, spre deosebire de legislația noastră este incriminată în două articole distincte.

Modalitățile infracțiunii prevăzute în Codul penal chinez, sunt prevăzute și de legiuitorul român, însă în loc de termenul „constrânge” este folosit termenul „forțează”, în locul celui de „înlesnește” este folosit „oferă adăpost”, iar pentru cuvântul „îndeamnă” se folosește „ademenește”.

Legiuitorul român a adăugat însă și alte modalități de săvârșire a proxenetismului. O altă deosebire între cele două incriminări, o reprezintă faptul că la noi subiectul pasiv secundar poate fi orice persoană indiferent de sexul acesteia, iar conform incriminării chineze infracțiunea nu poate fi săvârșită decât față de persoane de sex feminin. Acest lucru era valabil și pentru vechea noastră reglementare însă legiuitorul a modificat această prevedere datorită evoluției fenomenului și noilor realități sociale.

Ca și în legislația noastră, legiuitorul chinez lasă la aprecierea instanței de judecată stabilirea caracterului mai grav al faptei, fără a preciza în ceea ce privește forma agravantă, în ce constă acest caracter mai grav. De asemenea, cele două prevederi se aseamănă și sub aspectul faptului că în ambele cazuri săvârșirea acestor fapte este sancționată inclusiv cu confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunii de proxenetism, precum și cele care au fost dobândite prin săvârșirea infracțiunii.

e)De la 1 ianuarie 1999, legislația suedeză a fost schimbată în ceea ce privește reglementareaprostituției, astfel că, deși prostituția nu este interzisă, se prevede că „orice persoană, care cumpără servicii de natură sexuală ale altei persoane, va fi pedepsit cu până la 6 luni închisoare”. În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, se prevede că „cel care adăpostește, racolează sau constrânge alte persoane pentru a practica prostituția, va fi pedepsit cu până la 4 ani închisoare”.

Noua reglementare a prostituției din legislația suedeză, este o premieră pe plan european fiindcă nu pedepsește prostituatele ci clienții acestora. Deși reglementarea este foarte diferită de cea română, scopul este același, combaterea practicării prostituției. Astfel, principala deosebire o reprezintă faptul că subiectul activ este nu persoana care oferă servicii sexuale sau practică prostituția, ci persoana care cumpără aceste servicii sexuale de la persoana care se prostituează.

Guvernul suedez consideră că „nu este normal să fie pedepsite persoanele care oferă un serviciu sexual, din contră, ele trebuie ajutate să renunțe la acest mod de viață”. Noua reglementare a făcut însă să crească traficul amatorilor cu feribotul, fiindcă ceea ce este interzis în Suedia, este liber în Germania. O asemănare între cele două legislații o reprezintă faptul că la fel ca la noi, în concepția legiuitorului suedez, prostituția poate fi practicată de orice persoană indiferent de sex, lucru care rezultă din textul de lege.

O deosebire importantă, la suedezi, este la nivelul elementului material al infracțiunii, acesta constând în acțiunea de cumpărare de servicii sexuale, în timp ce la noi acesta constă în acțiunea de procurare a mijloacelor de existență sau a principalelor mijloace de existență. Dacă subiectul activ este diferit, după cum am mai spus, subiectul pasiv secundar, ca și în legislația noastră, nu există. De asemenea, ca și în cazul reglementării noastre, latura subiectivă o constituie vinovăția sub forma intenției directe.

În cazul infracțiunii de proxenetism, reglementările celor două sisteme de drept sunt relativ asemănătoare în ceea ce privește conținutul acestora. Modalitățile infracțiunii prevăzute de legiuitorul suedez, sunt cuprinse și în reglementarea din Codul penal român, unde însă se mai adaugă și altele. Limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea de 4 ani, respectiv 6 ani în cazul formei agravante (persoana prostituată este minoră), sunt foarte mici în comparație cu pedepsele prevăzute în Codul penal român.

f)În Statele Unite ale Americii, practicarea prostituției precum și proxenetismul sunt

interzise, excepție făcând statul Nevada unde prostituția este legalizată, fiind practicată în mod liber ca o profesie. Deși în majoritatea statelor cei care sunt pedepsiți sunt clienții, cei care cumpără servicii sexuale, în statul Illinois este în vigoare o lege conform căreia „orice persoană care săvârșește, se oferă sau consimte să săvârșească pentru bani orice act sexual va fi condamnat la închisoare și va fi amendat”.

Spre deosebire de reglementarea din Codul penal român, legiuitorul american a incriminat și fapta de a oferi servicii sexuale, precum și faptul de a consimții să săvârșească pentru bani orice act sexual. Ca și în legislația noastră, acțiunile incriminate de legiuitor vor constitui infracțiune doar în cazul în care acestea sunt făcute în scopul obținerii de foloase materiale, însă nu contează dacă banii obținuți constituie mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, așa cum cere legiuitorul român. O altă deosebire față de reglementarea română constă în adăugarea unei amenzi la pedeapsa cu închisoarea.

g)Un caz aparte, în ceea ce privește infracțiunile de prostituție și proxenetism, îl constituie legislația în vigoare în Olanda, prin faptul că atât prostituția cât și proxenetismul sunt profesii care se practică în mod liber. Prostituția, în sine, este liberă dar este pusă sub controlul administrațiilor locale încercându-se instaurarea unui mai bun control sanitar al prostituatelor. Infracțiunea de proxenetism a fost suprimată printr-o lege intrată în vigoare la data da 1 octombrie 2000, exceptând situațiile în care persoana care practică prostituția este minoră.În acest caz pedeapsa maximă prevăzută de legiuitor este de 8 ani închisoare. Proxenetismul este considerat drept un antreprenoriat, prin care se organizează munca sexuală a prostituatelor.

h)În Elveția, prostituția se practică în mod liber, legiuitorul neincriminând această activitate, însă proxenetismul este incriminat în Codul penal, în Titlul 5, „Infracțiuni contra moralei”, în articolele 198 și 199. Astfel art. 198 prevede că „acela care cu scopul de a obține foloase materiale, favorizează prostituția va fi pedepsit cu închisoarea”, iar la art. 199 se arată că „acela care va practica meseria de proxenetism sau care va conduce o casă de prostituție, va fi pedepsit cu închisoare de până la 5 ani și interzicerea unor drepturi civile. Pedeapsa va fi închisoare de până la 10 ani dacă delicventul a forțat la prostituție o persoană minoră.”

Spre deosebire de legislația noastră, în Elveția prostituția se practică în mod liber ca

meserie, însă sub controlul organelor de stat. În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism,

legiuitorul nu specifică clar acțiunile care pot constitui elementul material, folosind expresia „acela care va practica meseria de proxenetism”, lăsând astfel la aprecierea instanței acțiunea propriu-zisăcare constituie această infracțiune. Totuși prevede că constituie infracțiune fapta de a favoriza prostituție, sau de a conduce o casă de prostituție, un bordel. Ca și în Codul penal român, proxenetismul poate fi comis și în formă agravantă, însă agravanta se referă doar la forțarea la prostituție a unei persoane minore, spre deosebire de legea română care prevede și alte fapte cu caracter grav.

Bibliografie

Acte normative:

1. Codul penal de la 1936.

2. Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

3. Declaratia universală a drepturilor omului, 1948, Adunarea Generala ONU.

4. Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituării altuia, 1949.

Tratate. Cursuri. Monografii :

1. V. Dobrinoiu, N. Conea – Drept penal – partea specială, vol.2, editura Lumina Lex, București 2002.

2. I.Gheorghiu-Brădet – Drept penal – partea specială vol.2, editura Europa Nova, București 1996.

3. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept penal roman, editura Universul Juridic, București, 2007.

4. Gh. Nistoreanu, Al. Boroi – Drept penal – partea generală, editura All Beck , București 2004.

5. Gh. Nistoreanu și Alex Boroi – Drept penal special. Curs selectiv pentru examenul de licență.

6. O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Ediția a-III-a revăzută și adăugită, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1968, p.600.

7. T. Butoi – Victimologie – Ed. Pinguin Book, București 2004.

8. Tudor – Conotații criminogene și noi riscuri pentru ordinea publică, editura Lumina lex, București 1997.

9. Asociația Alternative Sociale, Kit de prevenire a traficului de persoane, Iași, 2003.

10. The criminal law and The criminal procedure law of China; Editura „Foreign languages Press”, Beijing.

11. Alexandrescu Vladimir, Revista „Pentru Patrie”, nr. 3/2003.

12. „Code Penal Suisse”, Editura FredoPress, Berna, 1984.