.aspecte Criminologice Privind Criminalitatea Orientata Spre Profit

CAPITOLUL I

Starea și dinamica criminalității orientate spre profit în perioada de tranziție a României

1.1. Caracterizare generală

Cercetarea problematicii criminalității orientate spre profit ne introduce în economia dominată de concurență și cârmuită de principiul maximalizării profitului chiar cu încălcarea normelor de drept, acolo unde se sudează și elaborează cele mai subtile și mai abile tehnici și procedee frauduloase comerciale, bancare, financiare etc., cu cele mai intense dorințe de câștig, unde presiunea socială a amenințării cu sancțiunea penală pentru fărădelegi nu este atât de puternică, fiind atenuată de perspectiva câștigului ilicit și uneori de poziția și puterea respectivului personaj al dramei infracționale.

Tendințele de creștere a actelor și faptelor infracționale a căror motivație o constituie obținerea de profit, reprezintă, în ultima vreme, în societatea românească un adevărat fenomen ale cărui efecte nu pot fi ignorate. Acest fenomen lezează economia în ansamblul ei, cauzează imense pierderi financiare, slăbește stabilitatea socială, amenință structurile democratice, determină o anumită pierdere de încredere în sistemul economic, corupe și compromite instituțiile economice și sociale.

Spre deosebire de perioada regimului totalitar – caracterizată prin utilizarea dreptului și legislației ca principale instrumente de realizare a controlului statului și a supraconformismului indivizilor – actuala perioadă pe care o parcurge societatea românească cunoaște o anumită stare de criză și de dereglare normativă și instituțională. Acest lucru se datorează în mare măsură și absenței unui cadru legislativ adecvat derulării reformei și diminuării eficienței instituțiilor specializate să realizeze justiția și legalitatea.

Fiind rezultanta unei interacțiuni de multiple cauze și condiții, acest fenomen infracțional care urmărește realizarea de profit se caracterizează nu numai printr-o mare diversitate de forme de manifestare, ci și printr-o anumită coloratură specifică, care face și mai dificilă explicația diferitelor acte sau fapte de acest gen care se comit în sectoarele și domeniile de activitate economico – socială.

Ar fi util, să se facă aici, distincția între cele două laturi ale acestui fenomen și anume:

latura națională, respectiv suma infracțiunilor incriminate în Codul Penal sau legile penale speciale, care se produc în interiorul sistemului economic și financiar, cu excluderea elementului de extraneitate.

latura internațională, respectiv totalitatea infracțiunilor care se comit și se finalizează cu participarea elementului de extraneitate (persoane, firme, corporații, capital, bănci etc.).

Cele două laturi ale fenomenului au căpătat un caracter dinamic. Acest lucru este evident astăzi prin internaționalizarea afacerilor de tip criminal, caracteristică ce rezultă și din răsunătoarele cazuri de contrabandă, evaziune fiscală, deturnări de fonduri, operațiuni de import – export etc.

O altă distincție care trebuie făcută în cadrul acestui fenomen ar fi aceea dintre criminalitatea tradițională și criminalitatea organizată astfel:

criminalitatea tradițională convențională care cuprinde infracțiunile economice specifice teritoriului național și sunt comise de regulă în formele lor tipice (evaziune, delapidare, furt etc.)

criminalitatea organizată care deși nu este definită într-un mod unitar de către doctrină și legislație constituie la ora actuală una dintre principalele tendințe ale criminalității orientate spre profit, fiind totodată și cea mai gravă formă de comitere a acestor infracțiuni. Criminalitatea organizată ajunge să erodeze edificiul social, corupe infrastructurile, politicienii, poliția, organele judiciare și financiare, în scopul foarte clar al obținerii unui considerabil produs financiar.

Una din constatările cele mai importante care s-a desprins în urma studiului criminalității orientate spre profit este aceea că acest domeniu este, în general, foarte puțin urmărit, investigat și cercetat. Opiniile majorității cercetătorilor și specialiștilor în criminologie relevă faptul că dimensiunea reală a acestui tip de criminalitate, este foarte greu de cuantificat.

Cifra neagră a acestui fenomen are valori extrem de mari deoarece până în prezent, nici o societate nu a reușit să-și construiască un dispozitiv preventiv și represiv apt să constate și să sancționeze toate infracțiunile. Devine explicabilă astfel atitudinea autorităților care afirmă cu tărie că unele aspecte, componente sau forme de manifestare a acestei criminalități, nu există sau sunt nesemnificative, pentru simplul motiv că ele (autoritățile) nu cunosc adevărata stare de fapt existentă în perimetrul economiei și finanțelor. Odată declanșată ofensiva reală contra unor componente sau segmente ale criminalității orientate spre profit, se scot la lumină zilei aspecte deosebite, unele cutremurătoare prin dimensiunea lor.

Acest lucru a fost evidențiat și de lucrările Comitetului European pentru Probleme Criminale din data de 25 iunie 1981. Cu acest prilej a fost prezentată o listă de infracțiuni circumscrise criminalității ce urmărește obținerea de profit, listă din care enumerăm cu titlu de exemplu următoarele categorii:

infracțiuni bursiere și bancare;

infracțiuni fiscale;

concurența neloială;

fraude în detrimentul creditorilor (bancrută, violarea drepturilor de proprietate intelectuală și industrială);

infracțiuni împotriva consumatorilor (falsificarea de mărfuri, publicitate mincinoasă);

obținerea frauduloasă sau deturnarea fondurilor financiare alocate de stat sau de organizații internaționale;

crearea de societăți fictive;

infracțiuni în legătură cu formarea cartelurilor;

fraude care se restrâng asupra situației comerciale și a capitalului social;

corupție;

infracțiuni din domeniul informaticii;

infracțiuni privind regimul valutar;

infracțiuni împotriva mediului ambiant;

Se poate constata cu ușurință din cele prezentate mai sus că, alături de criminalitatea clasică în domeniu reprezentată prin infracțiuni cum ar fi falsurile, contrabanda, delapidarea, gestiunea frauduloasă, bancrută etc., apar noi tendințe și direcții de infiltrare a criminalității orientate spre profit concretizate prin săvârșirea unor infracțiuni în forme moderne și în domenii cum ar fi sistemul informațional, sistemul bursier, sistemul bancar etc.

Evoluția noilor descoperiri științifice de vârf, așa numita high-technology, determină o revizuire a întregii politici penale de până acum în sensul găsirii celor mai adecvate mijloace de răspuns față de noua criminalitate. În literatura de specialitate s-a subliniat, astfel, necesitatea unei stringente adaptabilități a dreptului penal, dar și a imperativului strictei interpretări a legii – respectarea principiului legalității incriminării.

Cercetarea științifică abordează noile aspecte ale criminalității, plecându-se de la incriminările existente, urmărindu-se supunerea sub controlul legislației penale a unor fapte cum ar fi: pirateria informatică, furtul timpului calculatorului, hold up-ul informatic, falsul în înscrisuri electronice etc. Există însă și cazuri de delicte care, chiar dacă ar fi descoperite, ar fi dificil de probat și cu atât mai greu de pedepsit. Se au în vedere aici mai ales puternicele implicații ale fenomenului de corupție care se manifestă în legătură cu deturnarea de credite guvernamentale, acordarea preferențială a creditelor de către băncile de stat, trucarea de licitații cu prilejul privatizării, acoperire cu H.G. a unor activități economice aflate la limita legii.

O importantă componentă a criminalității orientate spre profit o constituie așa-numita criminalitate în gulere albe, expresie întrebuințată pentru prima dată de Edwin H. Sutherland, care avea în vedere infracțiunile comise în timpul activității de către persoane definite printr-o poziție înaltă și "respectabilă". Ulterior, această noțiune a evoluat către conceptul de criminalitate profesională sau ocupațională care se referă la activitățile ilicite orientate spre profit, realizate cu ajutorul sau în legătură cu profesia sau funcția făptuitorului.

Un alt fenomen deosebit de periculos prin consecințele sale, care se manifestă în legătură cu criminalitatea orientată spre profit, este corupția. În Occident corupția este considerată de către sociologi ca aparținând infracțiunilor gulerelor albe (white collars) constând în încălcarea, de multe ori nesancționată, a legii penale de către anumite grupuri de demnitari sau de către persoane investite cu funcții oficiale. Aceste categorii de persoane, dintre care o parte are competența de a aplica legea, pot fi direct implicate în delictele care au ca scop principal favorizarea și promovarea unor interese economice cu caracter particular sau pot contribui indirect, prin funcțiile pe care le au la comiterea acestor delicte.

Totuși criminalitatea orientată spre profit constituie doar o parte din activitățile și scopurile ce caracterizează corupția în general.

Așadar, fenomenul criminalității orientate spre profit include mai multe forme și dimensiuni care, odată identificate și analizate în mod științific, pot furniza elementele pentru o schemă de operaționalizare adecvată a diferitelor acte și fapte ce îl compun:

a) o primă dimensiune este cea statistică care prin sistemul de înregistrare a delictelor orientate spre profit permite cunoașterea specificului și contextului diferitelor sectoare, ramuri și instituții în care se constată frecvența și amploarea activităților ilicite.

b) cea de-a doua dimensiune este cea normativă (juridică) și are în vedere principalele prescripții și norme din domeniul dreptului (în special penal, comercial, vamal) referitoare la abaterile și încălcările comise de diferiți agenți economici, funcționari publici, instituții sau persoane fizice precum și sancțiunile ce se aplică.

c) dimensiunea sociologică care furnizează informații despre cauzele și condițiile care generează acte și manifestări ilicite, despre factorii de risc care există în anumite sectoare.

d) dimensiunea psihologică care vizează structura și personalitatea indivizilor și grupurilor de persoane, ce devin subiecți ai infracțiunilor, motivațiile, mobilurile și finalitățile urmărite, reacția publică față de comiterea acestor fapte.

e) dimensiunea economică a fenomenului infracțional orientat spre profit, are în vedere evaluarea și estimarea costurilor economice și sociale, ca și aprecierea cantitativă și calitativă a acestui fenomen antisocial.

f) dimensiunea prospectivă care pune la îndemână organelor specializate de control social o serie de date și informații privind tendințele de evoluție (creștere, descreștere, staționare) în viitor a faptelor infracționale din acest domeniu, ca și apariția unor noi forme de control a lor.

Întrucât criminalitatea orientată spre profit are un caracter multidimensional, analiza acesteia trebuie făcută în contextul unei definiții juridice și criminologice care ține seama de complexul de factori politici, sociali, economici, juridici și instituționali și în corelație cu alte fenomene și probleme sociale cu care se confruntă societatea noastră în perioada de tranziție.

1.2. Domenii și forme de manifestare

Pentru o cât mai bună cunoaștere și analiză a criminalității orientate spre profit, trebuie să se facă o inventariere a principalelor domenii în care acest fenomen își face simțită prezența, cât și a multitudinii de forme și mijloace prin care se realizează. Se vor avea astfel în vedere domeniile clasice în care acționează criminalitatea orientată spre profit și infracțiunile obișnuite (delapidare, evaziune fiscală, falsuri etc.) în care se infiltrează tot mai puternic cu ajutorul formelor moderne de comitere a faptelor infracționale.

1.2.1. Criminalitatea financiar-bancară și bursieră

Cercetările, studiile și statisticile făcute în ultima perioadă arată faptul că a crescut numărul infracțiunilor, ce au ca scop obținerea de profit, care se deruleunilor, ce au ca scop obținerea de profit, care se derulează sau se desăvârșesc prin utilizarea sistemelor bancare. Acest lucru este de natură să afecteze încrederea pe care trebuie să se bazeze o economie de piață sănătoasă, cât și un sistem bancar capabil să o susțină. Frauda bancară, care știrbește această reputație, s-a diversificat și datorită exploziei pe care a cunoscut-o gama serviciilor din acest domeniu.

Un important rol în reglarea activităților acestui sistem îl au Legile nr. 33 și 34/1991 precum și numeroase H.G., regulamentele și instrucțiunile B.N.R. O instituție importantă a legislației în acest domeniu o constituie secretul bancar, reglementat prin prevederile art. 46-48 din Legea 33/1991 și art. 57 din Legea 34/1991 privind statutul B.N.R. Astfel, dezvăluirea secretului profesional se poate face numai în cadrul unei proceduri juridice, în conformitate cu autorizarea consiliului de administrație al societății bancare căreia i se adresează. Sancțiunea în cazul încălcării acestor prevederi este destul de severă încadrându-se la pedeapsa privată de libertate între 6 luni și 5 ani.

În general criminalitatea financiar-bancară este caracterizată prin conspirativitate, complexitate deosebită, responsabilitate difuză, victimizare indirectă, dificultate în identificare și urmărire, sancțiuni reduse, legi încă ambigui, un statut infracțional nedefinit.

Criminalitatea bancară are două componente:

infracțiunile care sunt comise de persoane din afara băncii, banca fiind victima manoperelor frauduloase utilizate de infractori.

infracțiunile care se comit în interiorul băncilor de către personalul angajat al acestora cu sau fără complicitatea unor persoane din exteriorul băncilor.

Formele de manifestare ale celor două componente ale criminalității financiar-bancare sunt foarte diversificate. Acestea sunt favorizate în mare măsură de conducerea greșită cât și de controlul ineficient la care sunt supuse. În continuare vom prezenta câteva dintre modalitățile de comitere a infracțiunilor în sistemul bancar:

neverificarea faptică a garanțiilor ori folosirea unor documente false pentru evaluarea unor bunuri sau pentru radierea unor ipoteci constituite pe bunuri folosite drept garanții pentru obținerea unor credite bancare.

prezentarea de garanții bancare false pentru obținerea de credite sau achitarea unor creanțe.

operațiuni ilegale de emitere a unor documente de plată.

emiterea de documente de plată pentru sume foarte mari, fără acoperire care duc la mascarea stării insolvabilitate sau bancrută frauduloasă.

efectuarea de către funcționarii bancari de transferuri de capital din conturile societăților comerciale cu capital de stat, în favoarea unor societăți comerciale private sau persoane fizice.

amplificarea actelor de corupție în legătură cu acordarea unor credite, neplata taxelor și a impozitelor ori neluarea măsurilor legale împotriva agenților economici care au încălcat legislația financiară.

infracțiunile de abuz, de fals și uz de fals.

transferurile ilegale de valută din România în străinătate, precum și nerepatrierile sumelor în valută rezultate din activitatea de export a agenților economici.

schimbarea ilegală a destinației unor credite acordate cu dobândă subvenționată de către stat pentru anumite activități.

O dimensiune aparte o cunoaște astăzi criminalitatea în rândul instituțiilor bancare netradiționale. Sunt deja celebre cazurile societăților de întrajutorare tip CARITAS, precum și activitățile ilicite desfășurate sub masca diferitelor Fonduri de Investiții. Sistemul bancar a fost astfel văduvit de o importantă masă monetară.

O activitate deosebit de periculoasă, care se derulează cu ajutorul sistemului bancar este aceea de spălare a banilor, băncile fiind locul de intersectare a capitalului licit cu capitalul ilicit.

În ceea ce privește domeniul bursier, care este relativ nou la noi în țară, dar aflat într-o tendință din ce în ce mai pronunțată de expansiune, este vizat tot mai mult de acțiunile ilicite orientate spre profit. Acestea pot fi întâlnite atât la bursele de mărfuri (manipularea abuzivă a mărfurilor bursiere, abuz de lipsa de experiență a majorității agenților economici) cât și la bursele de valori. Există în acest domeniu o mare varietate de încălcări ale legii, de la falsa contabilitate și înșelăciune până la simplul furt.

Evidenta creștere pe care a cunoscut-o criminalitatea orientată spre profit în sistemul bancar și bursier, este relevată și de statisticile privind numărul de infracțiuni descoperite în perioada 1990 – 1997, precum și de celebrele cazuri cu profunde implicații financiare, economice și chiar politice. Este aici cazul să amintim despre prăbușirea băncii Dacia Felix despre cercetările care se fac în cazul băncii Credit Bank sau despre mediatizata Columna Bank. Acestea nu sunt decât câteva din fraudele comise în sistemul bancar, care au început să iasă la lumină.

Este explicabil astfel de ce circuitele bancare scăpate de sub orice control din afara sistemului sunt din ce în ce mai mult vizate de grupurile de tip mafiot pentru spălarea banilor murdari, transferuri ilegale în străinătate a unor sume în valută, ascunderea sub acoperirea secretului bancar a unor afaceri personale ilicite etc.

Fenomenele ilicite care se produc în lumea finanțelor și a băncilor nu sunt deloc întâmplătoare. Se spune pe bună dreptate, că finanțele și băncile sunt oglinda unei societăți. Aceste fenomene nu fac decât să exprime la vedere, starea generală a societății.

1.2.2. Criminalitatea privind societățile comerciale și agenții economici

Unul dintre cele mai vaste domenii, în care își face simțită prezența criminalitatea orientată spre profit, este acela al societăților comerciale și al agenților economici. Indiferent de activitatea pe care o desfășoară, acest segment al vieții economice prezintă un grad înalt de risc în ce privește comiterea unor fapte infracționale orientate spre profit, deoarece însăși menirea lor o constituie obținerea de profit în urma activităților desfășurate.

Trebuie să se facă distincția însă între societățile comerciale cu capital privat și societățile comerciale și R.A. cu capital integral sau majoritar de stat. Acest lucru este necesar deoarece, în cazul agenților economici privați infracțiunile care predomină sunt cele comise în numele firmei, pe când în cazul societăților comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat predomină faptele ilicite comise împotriva acestora, victime fiind însăși societățile comerciale.

Formele de manifestare a criminalității orientate spre profit în domeniul societăților comerciale și al agenților economici sunt foarte diversificate. Se pot astfel clasifica infracțiunile comise în acest domeniu în două mari categorii:

a) infracțiunile comise în numele societății comerciale sau al agentului economic. Subiectul activ al acestor infracțiuni pot fi persoane care lucrează pentru societatea respectivă iar ca subiect pasiv pot fi consumatorii, beneficiarii, alte societăți comerciale sau agenți economici, statul etc. Printre formele de realizare a acestor infracțiuni putem menționa: vânzarea de produse deficitare ce pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor, falsificarea datelor de fabricație a produselor în scopul menținerii lor pe piață, modificarea unor prețuri peste valoarea lor reală, evitarea platei taxelor și a impozitelor prin falsificarea cifrelor de afaceri, derularea de afaceri comerciale frauduloase prin intermediul unor firme fantomă, nevărsarea integrală a capitalului social și neorganizarea corespunzătoare a evidențelor contabile, introducerea în eroare a societăților bancare pentru obținerea de credite, utilizarea de instrumente de plată fără acoperire, evitarea plății taxelor vamale prin falsificarea documentelor vamale, falsificarea și folosirea licențelor de export falsificate, falsificarea documentelor în vederea obținerii unor subvenții, prezentarea de documente false pentru restituirea T.V.A., sustragerea de la plata impozitelor pe salarii, ținerea de evidențe contabile duble, bancrută frauduloasă, publicitate falsă, pseudofalimente etc.

b) infracțiuni comise împotriva societăților comerciale și a agenților economici. Dintre acestea putem menționa furturile, fraudele, delapidările, falsificarea unor acte, contracte sau conturi, deturnarea de fonduri, încheierea în schimbul unor comisioane, a unor contracte economice vădit dezavantajoase, achiziționarea de materii prime, materiale produse la prețuri mult mai mari decât cele reale, utilizarea unor fonduri pentru creditarea altor firme.

Deși toate aceste infracțiuni nu par a avea un caracter violent, ele au mai multă gravitate și prezintă un pericol social mult mai mare decât o omucidere obișnuită. Infracțiuni cum sunt vânzarea unor produse care produc prejudicierea sănătății sau chiar moartea cumpărătorului, violarea măsurilor de siguranță și protecția muncii în scopul obținerii unor beneficii mai mari, descărcarea reziduurilor toxice în apă sau atmosferă costă, probabil, mult mai mult decât toate celelalte crime.

Statisticile ne arată că, odată cu creșterea numărului de societăți comerciale și a agenților economici care desfășoară o activități ce au ca scop obținerea de profit, a crescut aproape în mod exponențial și numărul faptelor ilicite orientate spre profit.

1.2.3. Criminalitatea informatică

Umanitatea parcurge astăzi Revoluția Informațională, caracterizată prin accelerarea fără precedent a sistemelor informatice din ce în ce mai sofisticate cu aplicațiuni în cele mai diverse domenii, unele dintre acestea considerate domenii critice: agenții de informații și investigații, sistemele de apărare, de cercetare științifică, de supraveghere militară, de contabilizare a finanțelor statului etc. Această dezvoltare deosebită a telecomunicațiilor și a tehnologiilor în domeniul calculatoarelor a condus inerent la apariția unor noi forme de infracțiuni. Folosirea clandestină a tehnologiilor informaționale generează noi forme ale criminalității, una dintre acestea fiind și criminalitatea orientată spre profit.

În acest domeniu asistăm la următoarele două aspecte:

dezvoltarea dimensiunii infracționale a unui domeniu care operează în mod legal cu tehnicile informaționale;

dezvoltarea unei industrii ilegale a telecomunicațiilor și computerelor, o contrapondere la domeniul legal.

Fraudele din aceste domenii nu cunosc granițe, ele putând afecta orice țară, cu consecințe și pagube financiare deosebite. Acest lucru constituie un motiv serios pentru care legislația, sistemele de justiție, societatea, trebuie să se adapteze la rapiditatea schimbărilor care au loc în tehnologia comunicațiilor și computerelor.

Partea negativă a sistemului informațional este cea care adună metodele și formele de încălcare a legii, cele care oferă posibilități de comitere a unor infracțiuni "tradiționale" în moduri netradiționale. Practica judiciară a demonstrat că pot fi afectate de infracțiunile pe computer, societățile comerciale bazate pe un sistem computerizat cât și toate celelalte sisteme (bancar, servicii medicale, administrație, baze de date) care folosesc tehnologia informațională în desfășurarea unor anumite segmente din activitatea lor. Trebuie de asemenea subliniată și dimensiunea transnațională a rețelelor de calculatoare de mare potențialitate, care permit accesarea mai multor sisteme pe linii telefonice diferite, situație ce duce la creșterea gradului lor de vulnerabilitate permițând alterarea informației și dezvoltarea activităților criminale.

Infracțiunea pe calculator are două planuri de manifestare:

– planul național

– planul internațional.

În plan național, România nu are la acest moment o legislație care să vizeze prevenirea și combaterea criminalității informatice. Este de domeniul evidenței că la noi în țară se comit infracțiuni pe calculator, acesta fiind utilizat în mod fraudulos pentru păgubirea unităților economice sau a altor unități racordate la baze de date.

Persoanele predispuse a fi subiecți activi ai acestor infracțiuni, fac parte din personalul specializat (programatori, operatori, tehnicieni hard-ware și alți specialiști) deoarece comiterea fraudelor cu ajutorul calculatorului necesită un anumit nivel de cunoștințe, o anumită specializare și profesionalizare în domeniu precum și posibilitatea materială și tehnică a acestor persoane, de a-și folosi cunoștințele.

Pe plan internațional, în anul 1989, Comitetul de Experți asupra Crimei realizate pe computer din cadrul Consiliului Europei a elaborat Recomandarea nr. R.(89)9, în care este prevăzută o listă minimă de infracțiuni :

a) – infracțiuni de fraudă pe computer constând în introducerea, alterarea, ștergerea, sau înlocuirea datelor sau programelor pe computer sau orice altă interfață în cursul procesării datelor ce influențează rezultatul procesării, cauzând prin aceasta pierderi economice din proprietatea altei persoane cu intenția de a procura un câștig economic ilegal pentru el însuși sau pentru altă persoană.

b) – infracțiunea de falsuri realizate pe computer.

c) – infracțiunea de deteriorarea datelor sau programelor computerizate constând în ștergerea, deteriorarea sau înlocuirea fără drept a datelor sau programelor dintr-un computer.

d) – infracțiunea de sabotaj computerizat constând în introducerea, alterarea, ștergerea sau înlocuirea datelor sau programelor cu intenția de a obstrucționa sistemul de funcționare.

e) – infracțiunea de acces neautorizat la o rețea, bază de date sau violarea măsurilor de securitate.

f) – infracțiunea de introducere monitorizată – interceptarea făcută fără drept de pe căi tehnice a comunicațiilor dintr-o rețea sau sistem.

g) – infracțiunea de reproducere neautorizată a programelor computerizate protejate se referă la reproducerea, distribuirea sau comunicarea către public fără drept a unui program computerizat.

Față de creșterea criminalității informatice se impun a fi desfășurate acțiuni concrete pentru asigurarea securității sistemelor computerizate cum ar fi: securitatea administrativă și organizatorică, securitatea personalului de specialitate, control permanent al vizitatorilor, protecție împotriva distrugerilor, securitatea comunicațiilor electronice, securitatea programelor și a echipamentelor și a operațiilor executate.

În legislația noastră este incriminată o singură infracțiune privind protecția programelor pe calculator fiind prevăzută în Legea nr. 8 din 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, înscrisă în art.143, lit.a. Pentru a răspunde în mod adecvat la infracțiunile pe computer ar trebui dezvoltate următoarele activități speciale cum ar fi: completarea legislației penale, dezvoltarea unor programe speciale pentru pregătirea polițiștilor și magistraților, realizarea unei eficiente cooperări internaționale, în acest domeniu.

Computerul constituie așadar un instrument ideal de comitere a unor acte ilegale cum ar fi: falsificarea de bani cu ajutorul scanerului și a unei imprimante în culori, ținerea unor evidențe contabile duble, producerea de documente false, accesarea unor evidențe și baze de date în scopul modificării acestora etc.

Acest lucru ne demonstrează încă o dată, atenția deosebită care trebuie acordată acestui domeniu de manifestare al criminalității orientate spre profit.

1.2.4. Contrabanda

Una din formele criminalității orientate spre profit în lumea occidentală și contemporană este contrabanda, activitate ilicită curentă, practicată pe scară foarte mare cu narcotice, arme și muniții, obiecte de tezaur și patrimoniu cultural și în general privind operațiuni de import fraudulos (manevre de tot soiul, ocazionate de turism și practicate de călătorii care se întorc acasă încercând să scape de plata taxelor vamale). Experții au calculat, spre exemplu, pe lângă faptul că prin contrabandă se evită în mod ilegal aplicarea tarifelor vamale sau a taxelor de import, când e profesată la scară mare este de natură să afecteze piața mărfurilor de substituire produse în țară și, prin consecință, repartizarea investițiilor – problemă acută pentru țara noastră.

O formă de manifestare o constituie și cvasicontrabanda care constă, în esență, în falsificarea facturilor de import și export: micșorarea de către afaceriști veroși a facturii de import, de exemplu, când tariful aplicat mărfurilor este ad valorem, sau ridicarea cuantumului facturilor de export. De pe urma acestor situații sau tranzacții ilicite atât importatorul cât și exportatorul se aleg cu profituri mari, dar care afectează echilibrul de plăți și schimburi valutare și agravează și mai mult problemele economice ale țărilor aflate în tranziție.

Constituind o componentă importantă a criminalității orientate spre profit și mai ales a criminalității organizate, contrabanda este evidențiată de diversificarea și creșterea manoperelor ilicite, prin care se introduce sau se scoate din țară o gamă impresionantă de produse, bunuri de consum, droguri și armament, opere de artă și componente nucleare, fără respectarea regulilor în materie. Manevrele și metodele ilicite folosite de contrabandiști cuprind o gamă foarte largă de activități unele fiind de-a dreptul ingenioase:

trecerea peste frontieră a bunurilor prin folosirea de documente vamale false.

prezentarea de certificate de origine false pentru mărfurile importate din alte țări.

cazurile de încălcare a embargoului impus prin Rezoluțiile O.N.U. (în cazul nostru Rezoluția O.N.U. nr. 742 din 1991 privind Serbia).

trecerea peste frontieră a bunurilor cu documente vamale privind alte bunuri.

comiterea unor acte de contrabandă în formă organizată.

folosirea unor firme fictive pentru sustragerea de la plata impozitelor pe circulația mărfurilor și a accizelor.

transferarea unor mărfuri, importate în numele persoanei fizice autorizate, prin metode scriptice, la societățile comerciale înființate conform Legii 31/1990.

sustragerea de la operațiunile de vămuire a bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate.

organizarea sistematică a unor grupuri de persoane în vederea trecerii peste frontieră a unor bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

contrabanda favorizată de coruperea unor lucrători vamali.

Această ultimă modalitate de comitere a infracțiunii de contrabandă prin coruperea unor funcționari din domeniul vamal coroborată cu tendința de organizare a acestei activități, constituie după părerea specialiștilor una dintre activitățile infracționale aflate într-o dinamică crescândă, care trebuie să dea de gândit factorilor de decizie și control. Mai mult, prin săvârșirea contrabandei se creează premisele de întreținere a economiei subterane putând fi alimentate în ultimă instanță sursele care amenință chiar siguranța națională, deoarece participanții la comiterea lor sunt doar instrumentele celor care conduc ori coordonează crima organizată, care tind să aibă acces în sfera deciziei nu numai economice ci și politice.

În ultimul timp se constată fenomenul de formare a unor rețele bine organizate, specializate pe categorii de produse (țigări, cafea, alcool, produse electronice și casnice etc.) care introduc în țară mărfurile, le descarcă în depozite izolate, special amenajate, după care sunt distribuite spre comercializare prin întocmirea unor facturi în fals sau în numele unor societăți comerciale fictive.

1.2.5. Jocurile de noroc

Chiar dacă până în 1989 jocurile de noroc în România erau interzise prin lege, nu înseamnă însă că ele nu s-au practicat. Începând cu anul 1992, ele au intrat în legalitate proliferând rapid. Lipsa de rigoare legislativă a favorizat însă apariția unei adevărate invazii de așa-numiți "investitori" îndeosebi străini, ale căror societăți comerciale aveau drept unic domeniu de activitate organizarea jocurilor de noroc. În doar câțiva ani, numărul cazinourilor din România a ajuns să-l depășească pe cel din unele țări cu tradiție în domeniu. Se ridică astfel o serie de întrebări în ceea ce privește dezvoltarea explozivă a acestei industrii într-o țară ca a noastră unde aproape trei sferturi din veniturile populației se cheltuie pe alimente.

O statistică ne arată că, la sfârșitul anului 1997, în țara noastră existau 3.499 de agenți economici cărora le-au fost eliberate peste 10.000 de licențe pentru organizarea jocurilor de noroc. La acea dată funcționau 39 de cazinouri, 139 de săli de Bingo, precum și peste 15.000 săli în care sunt exploatate legal circa 50.000 de mașini automate (jocuri mecanice). Se mai estimează că, mai ales în mediul rural, alte 50.000 de astfel de automate funcționează ilegal.

Cauza dezvoltării explozive a acestui domeniu de activitate, care nu se regăsește în nici o altă ramură economică din țara noastră, este legată de existența mai multor factori determinanți și anume:

specificul domeniului deoarece conform teoriei probabilităților, șansele de câștig sunt de 3 la 1 în favoarea organizatorului, fapt ce asigură din start un câștig cert.

ciclul de rulare a capitalului este foarte redus nefiind o activitate productivă.

amortizarea investițiilor se face într-un termen foarte scurt (o masă de ruletă este amortizată în 60 – 70 zile de funcționare iar un aparat de joc în 30 – 40 zile).

taxele relativ scăzute plătite pentru obținerea licenței de funcționare, nivelul scăzut al procentului de impozitare.

sumele mari de bani (în lei sau valută) cu care se operează.

Conform legislației în vigoare, organizarea jocurilor de noroc intră în categoria Prestărilor de servicii. Acest lucru reduce cu mult posibilitatea ținerii sub control strict a fenomenului astfel încât majoritatea acestor firme se mișcă undeva la limita legii.

În urma controalelor efectuate au fost confiscate peste 3,1 miliarde lei și 141.800 dolari, precum și 239 jocuri mecanice și aparatura completă a unui casino. În cazul societății "Miorița Com." S.R.L. s-a început urmărirea penală împotriva cetățenilor englezi Newton Simon Johnathan și Gray David Michael, directori executivi ai societății și împotriva românului Popescu Dan Gabriel, contabil șef la societate. Aceștia prin neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor sumelor în lei și valută care au reprezentat încasările casinourilor "Lido", "Princes" și "Satelit" din București au sustras de la plata către bugetul de stat peste 1,12 miliarde lei și 2089 dolari.

Îngrijorătoare este existența legăturii dintre mafia jocurilor de noroc și criminalitatea economico – financiară internațională. Una dintre principalele activități ilicite este aceea de "spălare" a unor mari sume de bani (lei sau valută) proveniți din activități ilicite, prin justificarea obținerii lor în sălile de joc. Deși sunt rulate sume fabuloase de bani, majoritatea organizatorilor declară an de an că au funcționat "în pierdere". În acest mod, prin intermediul unor documente fictive, privind efectuarea unor plăți inexistente ori acordarea unor câștiguri nereale, bugetul de stat este prejudiciat de mari sume de bani.

De multe ori aparatura de joc sau jetoanele sunt introduse în țară în mod ilegal prin contrabandă, nefiind avizate sau omologate din punct de vedere tehnic. În seiful unuia din casinourile din București au fost descoperite peste 300 de certificate care atestau că diverși cetățeni străini ar fi câștigat sume fabuloase în valută fără ca aceștia să fi jucat vreodată aici.

Ca urmare a acestei situații complexe, deocamdată, România este percepută ca un adevărat rai al jocurilor de noroc. S-a ajuns până acolo încât se organizează grupuri speciale de excursioniști, în general arabi, chinezi și evrei, care vin doar mânați de patima jocurilor, și atrași de terenul propice desfășurării acestora.

1.2.6. Corupția

Tendințele de creștere a actelor și faptelor de corupție, în ultima vreme, în societatea românească, reprezintă un fenomen real ale cărui efecte nu pot fi ignorate nici de criminologi sau de sociologi și nici de instituțiile specializate în domeniul aplicării legilor și apărării legalității și ordinii de drept.

Fenomenul de corupție reprezintă expresia concretă a unui ansamblu de acte și fapte ilicite, ilegale și imorale care contrastează puternic cu normele sociale și juridice existente și acceptate în societate fiind determinat de un complex de cauze și condiții de natură socială, economică, politică, morală și culturală. Deși aceste cauze și condiții au fost parțial evidențiate și explicate de criminologi, până acum nu există o teorie generală privind fenomenul corupției care să fie unanim acceptată și care să ofere repere explicative și predictive comune cercetătorilor.

Fenomenul de corupție din societatea românească se caracterizează printr-o mare diversitate de forme de manifestare cât și printr-o diversitate în ceea ce domeniile în care acest fenomen acționează. Așadar, întemeindu-se pe relații de complicitate, fenomenul corupției include ansamblul de activități, acte, fapte, și acțiuni comise de indivizi, grupuri și organizații, între care există legături și avantaje reciproce ce gravitează în jurul celor doi "poli" – corupător – corupt – și care pot îmbrăca diverse forme:

a) Corupția economică în care sunt incluse acțiunile ilicite și ilegale comise de diverși agenți economici sau de persoane particulare, concretizate sub forma unor delicte, cum ar fi, gestiunea frauduloasă, înșelăciunea și absurdul de putere, escrocheria, frauda, bancruta frauduloasă, falsuri în evidențe bancare și contabile etc.

b) Corupția profesională incluzând actele și faptele imorale și ilegale comise de funcționarii publici sau alți salariați în legătură cu îndeplinirea condiționată și preferențială a atribuțiilor de serviciu prin încălcarea normelor de deontologie profesională (luare și dare de mită, trafic de influență, abuz de putere, abuz în serviciu)

c) Corupția politică care include acele comportamente care deviază (moral și legal) de la îndatoririle oficiale ale unui rol public (politic) sau care transgresează normele privind interdicția exercitării anumitor forme și tipuri de influență (materială sau morală) în scopuri personale (finanțare directă sau indirectă a campaniilor electorale, subvenționarea unor grupuri sau partide politice, politizarea funcțiilor administrative, promovarea pe bază de criterii politice și de partid a anumitor funcționari etc.)

În ceea ce ne privește, însă, pentru lucrarea de față ne interesează dimensiunea economică a fenomenului de corupție, fenomen care, de foarte multe ori se află în strânsă legătură cu fenomenul de criminalitate orientată spre profit. Corupția constituie de multe ori aceea modalitate principală sau ajutătoare prin care se ajunge la atingerea scopului propus în cadrul comiterii de fapte ilicite pentru obținerea de profit. Estimări recente au relevat faptul că aceste categorii de infracțiuni costă de peste trei ori mai mult, decât întreaga clasă de infracțiuni și delicte comise contra proprietății, fiind, în același timp și cea mai puțin cunoscută de către populație.

Fenomenul de corupție a început să fie privit ca o formă de devianță individuală sau organizațională. Pentru depășirea explicațiilor cu caracter clasic ale acestui fenomen, criminologii din Occident, subliniază necesitatea unei perfecționări a acestei cunoașteri. Una dintre contribuțiile relevante în domeniu le-a avut Edwin Sutherland care a elaborat noțiunea de organizație deviantă în opoziție cu cea de individ deviant. Această noțiune, subliniază Lawrence Sherman, a fost larg acceptată de către sociologi sau criminologi dar a fost mai puțin și mai rar tratată ca o variabilă de studiu.

Revenind la perioada de tranziție pe care România o traversează se observă o amplificare fără precedent a manifestărilor de devianță sub toate formele sale și în special creșterea numărului infracțiunilor economice comise prin acte de corupție care implică înalți funcționari ai statului. Aici sunt incluse actele de fraudă, dare și luare de mită, evaziune fiscală, înșelăciune, falsificarea de documente, sedii ori ștampile, neachitarea obligațiilor contractuale, escrocheriile și tranzacțiile comerciale și financiare dubioase.

Apare tot mai clar că frecvența ridicată a acestor fenomene cu gravitate sporită nu se datorează numai transparenței statisticilor poliției sau justiției ori semnalelor presei care dezvăluie, astăzi, ceea ce erau obligate să ascundă în trecut, ci unor tendințe și mecanisme care se află în inima sistemului, în starea de criză care însoțește tranziția către economia de piață.

Corupția a însoțit și va însoți marile procese declanșate în societate. Astfel procesul de privatizare a creat și va dezvolta infinite stimulente pentru corupție, după cum actuala structurare și funcționare a sistemului fiscal, vamal, financiar bancar și judiciar favorizează direct amplificarea corupției.

Magnitudinea corupției este dată de forța financiară a corupătorilor și în egală măsură, de retribuirea necorespunzătoare a funcționarilor.

Produsul financiar rezultat în urma criminalității organizate din domeniul afacerilor este cel care menține ridicată cota corupției. Cele două părți – corupți și corupători – sunt adesea autorii actelor de evaziune fiscală, abuz de serviciu, contrabandă, fals, uz de fals, deturnări de fonduri, fraude bancare.

Corupția, fiind un fapt ilicit între două părți, în marea majoritate a cazurilor, face ca atât prevenirea cât și descoperirea acestor fapte ilicite să comporte dificultăți deosebite.

1.2.7. Criminalitatea corporațiilor

Deși cercetarea criminalității în ansamblu și a diverselor ei forme clasice are în Occident o vechime de mai bine de un secol, investigarea criminalității corporațiilor este de dată relativ recentă. Astfel abia lucrarea lui Edwin H. Sutherland din 1940, "White Collar Criminality", pune bazele cercetării criminalității gulerelor albe și inspiră câteva studii în doctrina criminologică americană și în literatura criminologică engleză.

Este semnificativ că nici în aceste puține studii consacrate în Occident criminalității corporațiilor, nici în tratatele și manualele recente de criminologie, nici chiar în monografii speciale ce și-au propus să facă o geografie a criminalității – de exemplu, lucrarea lui Jean Pinatel "La societé criminogene", Paris, 1971, teoreticienii nu citează statistici și nu fac nici un fel de evaluări, nu emit nici un fel de judecată privind viitorul criminalității corporațiilor, fiind extrem de prudenți și de rezervați în explicația acestui fenomen.

Deși D.Glaser consideră infracțiunile gulerelor albe ca o formă de jaf, E.Sutherland și D.Cressey au apreciat că ele sunt comise în cursul activității desfășurate de către persoane definite printr-o poziție înaltă și "respectabilă". Pentru acest motiv, ele mai pot fi denumite și delicte cu caracter profesional.

Unii criminologi extind aria acestor delicte pentru a include în cadrul lor actele contra legii, care sunt săvârșite de persoane care nu aparțin numai sferei puterii oficiale, dar și altor arii de competență: funcționari ai guvernului, politicieni, lideri sindicali, medici și juriști, în legătură directă cu ocupațiile lor profesionale.

Acest fenomen al criminalității corporațiilor și al criminalității în gulere albe a început să-și facă simțită prezența tot mai pregnant și în spectrul criminalității din România și mai ales în zona criminalității orientate spre profit, îndeosebi în ultima parte a perioadei scurse după 1989.

Există mai multe clasificări ale acestor infracțiuni pe care unii autori americani le cuprind în două categorii principale:

infracțiuni comise în numele unei corporații

infracțiuni comise împotriva unei corporații sunt cele care se săvârșesc de către membrii cu funcții administrative sau de conducere ai unei anumite societăți care lucrează pentru profit.

Indiferent de categoria în care se încadrează, infracțiunile gulerelor albe sunt mai greu de identificat decât celelalte tipuri de infracțiuni și, în consecință, sunt mai puțin sancționate. Deoarece o mare parte din acestea sunt săvârșite de persoane cu funcții oficiale importante, care au o poziție socială privilegiată care le permite manipularea legii, acestea reușesc să evite, în marea lor majoritate, sancțiunile legale.

Diferiți autori, care au tratat problema criminalității gulerelor albe, consideră că aceasta are o strânsă legătură cu fenomenul de corupție (aceasta aparținând celui dintâi), cât și cu crima organizată care a devenit astfel mai înspăimântătoare și a luat forme mai subtile, drapate cu discreție și cu o fațadă conformistă.

Mareea albă cum a mai fost denumită această formă de criminalitate pare să nu fi ocolit nici țara noastră. Exemplificativ în acest sens este frauda cunoscută sub numele societate à la long (în S.U.A. fiind denumită bust-out sau scam) care se manifestă astfel: se înființează o societate sau un grup de societăți comerciale; după ce se deschide un credit, adesea cu ajutorul unor referințe reciproce ale administratorilor a două astfel de societăți, se cumpără pe credit cantități mari de marfă, fie pe canale comerciale normale, fie prin intermediul unor tăinuitori care acționează la scară mare și apoi se dizolvă o astfel de societate. Astfel de infracțiuni sunt arareori denunțate poliției și ajung să îngroașe cifra neagră a infracționalității, fiind extrem de remuneratorii deoarece valoarea creanțelor nerecuperate sporesc profiturile unor oameni de afaceri aureolați de respectabilitate.

În lumea contemporană, criminalitatea organizată a corporațiilor capătă și o dimensiune transnațională. Companiile occidentale cunosc o puternică expansiune extrateritorială prin implantări directe pe diverse piețe externe, prin acțiunea lor într-un cadru plurinațional implementări, de regulă însoțite și de multiple și subtile manopere dolosive, tipuri de criminalitate aducătoare de profituri.

Acestă criminalitate transnațională desemnează acea dimensiune a criminalității organizate a corporațiilor prin care fie se încalcă simultan legislațiile penale a două sau mai multe țări, fie este săvârșită într-o anume țară capitalistă dar produce efecte precumpănitor economice și sociale într-o altă țară, afectând și eforturile Națiunilor Unite în vederea realizării noii economice internaționale.

1.2.8. Criminalitatea contra mediului înconjurător

Evoluția spectaculoasă a dreptului mediului înconjurător sub presiunea crizei ecologice generalizate, pe de o parte, și preocupările statelor puternic industrializate de a proteja mediul, pe de altă parte, au pus în evidență insuficiența și ineficacitatea normelor de recomandare pentru protecția mediului precum și a formelor de răspundere civilă, contravențională, penală.

Astfel s-a ajuns la incriminarea acțiunilor de poluare, elaborându-se acte normative, pe sectoare protejate, în care sunt prevăzute numeroase infracțiuni. S-a ajuns la concluzia că fenomenul criminalității s-a îmbogățit cu un nou sector de fapte socialmente periculoase și anume infracțiunile ecologice. Acestea pot și trebuie să fie studiate dintr-o perspectivă sectorială, dar cu o viziune globală când este vorba de aprecierea pericolului acestor infracțiuni și a strategiilor de prevenire și contracarare a lor.

Pot fi definite astfel infracțiunile cu privire la mediul înconjurător că fiind acele fapte periculoase prin săvârșirea cărora se aduc atingeri relațiilor sociale, a căror ocrotire este condiționată de apărarea factorilor naturali și artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere al consecințelor, într-o pagubă adusă persoanelor fizice și juridice care le administrează, punerea în pericol a sănătății oamenilor, animalelor, plantelor etc.

Deși la prima vedere acest tip de infracțiuni par a nu avea legătură cu domeniul criminalității orientate spre profit, totuși, ceea ce ne face să le amintim în cercetare acestei categorii, este mobilul cu care majoritatea acestor infracțiuni au fost comise. De regulă comiterea acestor infracțiuni constă în nerespectarea unor prevederi ale legii care au ca scop protecția mediului înconjurător, protecție care necesită desfășurarea anumitor activități, respectarea anumitor limite și standarde, lucru care însă costă foarte mult pe agenții economici sau persoanele fizice care desfășoară activități ce atingere mediului.

Prin comiterea de astfel de infracțiuni ecologice se ajunge, în mod indirect, la obținerea unor uriașe profituri ilicite, profituri izvorâte tocmai din pagubele produse factorilor de mediu. În ultima vreme s-a constatat o creștere puternică a faptelor ilicite din acest domeniu, fapte, care deși aduc profituri însemnate celor care le comit, constituie un pericol grav la adresa stării de sănătate a populației, a viețuitoarelor, a mediului în general punându-le în pericol chiar existența.

Sunt renumite deja cazurile de încălcări în acest domeniu cum ar fi importul sau exportul de reziduuri și substanțe toxice deosebit de periculoase; deversări de astfel de substanțe în apă, aer, sol; operații privind producerea, deținerea, circulația unor substanțe sau produse toxice, fără drept și altele care sunt comise cu intenție în vederea evitării cheltuielilor pe care le implică o desfășurare normală a acestor activități.

Cu toate acestea, actuala legislație penală cuprinde puține dispoziții referitoare la încriminarea unor fapte periculoase săvârșite în domeniul mediului. Incriminările cu caracter general cuprinse în Codul Penal sunt completate cu dispozițiile penale din Legea nr. 137/1995 privind mediul înconjurător, Legea apelor, Codul silvic etc.

Specificul valorilor care trebuie ocrotite și promovate reclamă necesitatea elaborării unor noțiuni și reglementări juridice penale adecvate și în consecință eficiente.

1.3. Caracteristicile criminalității orientate spre profit

Acceptând ideea că fenomenului criminalității orientate spre profit cu greu i se poate da o definiție universal valabilă pentru toate societățile, specialiștii penaliști și criminologi sunt de acord că acest concept este de cele mai multe ori evaziv, ambiguu și reducționist.

Criminalitatea orientată spre profit cuprinde în "teritoriul" său o paletă foarte largă de acte și fapte ilicite. Din acest motiv este dificil de stabilit anumite caracteristici care să se aplice în totalitate tuturor componentelor fenomenului infracțional orientat spre profit. Totuși, din studiile și cercetările care s-au făcut de-a lungul timpului asupra acestui fenomen, s-au desprins câteva trăsături esențiale, trăsături care îl caracterizează aproape în întregime:

– activitatea infracțională este efectuată esențialmente în scopul maximizării profitului, al obținerii de câștiguri frauduloase în mod repetat, cu încălcarea normelor morale și juridice;

– fenomenul infracțional orientat spre profit, în general, nu are caracter violent. Tehnicile și manoperele prin care sunt comise aceste infracțiuni nu par să atenteze în mod direct la viața și sănătatea persoanelor. Totuși, prin consecințele pe care le produc, ele au mai multă gravitate și prezintă un pericol social mult mai mare decât o omucidere obișnuită.

– de cele mai multe ori, persoanele care comit acest gen de infracțiuni, se bucură de o poziție socială, economică și profesională ridicată, poziție care le favorizează activitatea infracțională. Acest lucru este relevant în mod clar mai ales în criminalitatea gulerelor albe care reprezintă una din componentele criminalității orientate spre profit.

– nivelul ridicat de profesionalizare a persoanelor și grupurilor de infractori care acționează în domeniul criminalității orientate spre profit. Această profesionalizare se manifestă prin tendința de amplificare a gradului de intelectualizare în rândul persoanelor ce comit astfel de fapte. Altfel comiterea anumitor fapte necesită un grad ridicat de cunoștințe în domeniu (criminalitatea informatică, bancară).

– amplificarea economiei subterane ca fiind o caracteristică, dar mai ales o consecință a criminalității orientate spre profit. Această economie subterană sau paralelă cum o definesc specialiștii în domeniu, se alimentează și se dezvoltă dintr-o mare diversitate de afaceri ilegale care produc o importantă masă monetară, practic necontrolată de autoritatea financiară.

– de obicei criminalitatea orientată spre profit implică corupția. Ca act antisocial frecvent și deosebit de grav, corupția favorizează interesele unor particulari, mai ales în zona economică, afectând în același timp și interesele colective prin însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interesul personal, obținerea unor avantaje materiale prin îndeplinirea unei funcții publice, încheierea unor afaceri și tranzacții prin eludarea normelor legale etc.

– internaționalizarea criminalității orientate spre profit. Afacerile ilegale de amploare – contrabandă, evaziune fiscală, spălarea banilor etc. – nu se pot derula și finaliza fără realizarea unui parteneriat între infractorii autohtoni și cei ce acționează pe teritoriul altor state.

Date fiind aceste câteva caracteristici ale criminalității orientate spre profit, aceasta nu mai este privită ca fiind o simplă abatere de la rigorile legii sau mortalității, ci o stare care nu este pasageră, ci este generalizată în structurile și mecanismele întregului sistem social-economic. Fenomenul criminalității orientate spre profit începe să fie privit, din ce în ce mai mult, ca o veritabilă maladie a unui organism bolnav, măcinat de conflicte endemice și caracterizat de o puternică dereglare în toate planurile și la toate nivelele.

1.4. Tendințe ale criminalității orientate spre profit în perioada de tranziție din România

În numeroase țări, chiar dintre cele dezvoltate, problema criminalității a devenit una din grijile principale ale guvernelor, ale specialiștilor și ale publicului. Speranța de a vedea că îmbunătățirea nivelului de viață și a serviciilor sociale antrenează în mod automat o scădere a criminalității nu s-au realizat. În unele țări criminalitatea orientată spre profit a devenit una din cele mai grave probleme sociale și chiar unele programe de prevenire a criminalității – deși foarte bine studiate și foarte costisitoare – n-au avut nici un efect sensibil asupra ratei medii anuale a criminalității în acest domeniu.

În timpul ultimilor ani (perioada de după 1989), societatea românească s-a găsit în fața unei considerabile perfecționări și a unei organizări din ce în ce mai subtile a criminalității orientate spre profit care, în multe privințe, ține pasul cu perfecționarea organizării societății legitime tehnologic dezvoltate, cu procesul amplificării tehnocrației.

Una din principalele tendințe care au fost relevate ca aparținând criminalității orientate spre profit în perioada de tranziție din România a fost aceea a declanșării și accentuării procesului de organizare. Apariția și dezvoltarea criminalității organizate orientate spre profit a fost o consecință directă a cauzelor și condițiilor sociale, economice, politice, legislative și de altă natură, care au existat în această perioadă, cauze care au favorizat formarea unor structuri organizaționale, de tip mafiot, orientate spre profit.

Literatura criminologică britanică utilizează termenul de crimă-antrepriză sau crimă organizată definită astfel: "comiterea planificată a unor infracțiuni în scopul obținerii de profit sau control, fiecare infracțiune din cele comise fiind ca atare sau împreună cu celelalte, de cea mai mare gravitate, și comise de două sau mai multe persoane care cooperează de mai mult timp, între care există o diviziune a muncii prin folosirea unor structuri similare celor comerciale, a violenței sau amenințării cu violența ori prin abuz de influență politică sau publică".

Această definiție evidențiază următoarele caracteristici ale criminalității organizate orientate spre profit:

caracterul de continuitate al activităților criminale desfășurate de două sau mai multe persoane;

scopul activităților criminale este acela de a obține un profit sau / și puterea sau controlul absolut asupra domeniului specific de acțiune.

caracterul de diviziune a muncii în activitățile criminale desfășurate, respectiv stricta specializare a membrilor grupului infractor.

utilizarea unor structuri comerciale sau similare acestora pentru comiterea infracțiunilor specifice grupului.

utilizarea la nevoie a violenței ori a altor mijloace de intimidare și presiune precum și influențarea autorităților publice prin coruperea acestora.

Se observă faptul că o structură criminală adoptă practic structura unei întreprinderi din cadrul economiei legale cu ierarhie clară, perfecționată prin includerea conceptului de familie care implică un grad ridicat de loialitate și disciplină. Se distinge de asemenea gradul ridicat de disponibilitate a cercurilor infractoare de a recurge la o multitudine de forme pentru atingerea scopurilor stabilite, începând cu violența fizică și psihică și culminând cu coruperea și subordonarea autorităților publice.

Eroziunea produsă de criminalitatea organizată poate atinge o asemenea amploare încât grupurile criminale influențează decisiv structurile politic – economice, paralizând practic centrii nervoși ai unei societăți. Odată infiltrate în aceste medii și structuri, grupurile criminale au garantate protecția activităților și intereselor financiare. Aceste grupuri dezvoltă o filosofie pe care încearcă să o impună autorităților și chiar opiniei publice.

După 1990, în România, criminalitatea organizată orientată spre profit și-a făcut simțită prezența prin parcurgea mai multor etape astfel:

1. Etapa denumită așa-zis ermetică, caracteristică constituirii grupurilor pe criterii etnice și profesionale. Cele mai reprezentative grupuri care au acționat în această etapă sunt cunoscute într-o terminologie intens promovată de mediile de informare:

a) mafia țigănească reprezentate de grupuri de persoane provenite din 3-4 familii de țigani, conduse de către un lider autoritar și profilate pe săvârșirea în serie de escrocherii, trafic ilegal de valută și metale prețioase, operațiuni ilegale cu metale neferoase, afaceri imobiliare, cămătăria, traficul de droguri și opere de artă etc. Cele mai reprezentative grupuri din acestea au acționat în București (conduse de Fane Spoitoru, Gică Ursaru, Fane Căpățână, Duduianu), Vâlcea (Gorun), Târgoviște (Craiu), Brăila (Fane Crăcănatu) etc. Deși, de cele mai multe ori activitățile lor ilicite au depășit sfera criminalității orientate spre profit intrând în sfera violenței aceste grupuri și-au delimitat sferele de dominație și afaceri ilegale.

b) mafia chineză reprezentată din grupuri formate exclusiv din cetățeni chinezi stabiliți în România care și-au orientat afacerile ilegale spre contrabanda cu mărfuri alimentare, cosmetice sau industriale precum și pe acte de evaziune fiscală.

c) mafia turcească care a fost prezentă pe teritoriul României imediat după 1989, când a inițiat și dezvoltat afaceri ilegale de mare amplitudine în domeniul contrabandei cu o mare diversitate de mărfuri (țigări, cafea, produse de panificație, legume, citrice, textile, cosmetice etc.). Alte grupuri s-au specializat în deschiderea de cluburi de noapte restaurante ca acoperire pentru jocuri de noroc sau prostituție precum și în operațiuni privind spălarea banilor murdari.

d) mafia arabă s-a afirmat foarte repede și datorită cetățenilor arabi aflați, în număr mare, la studii în România. Aceștia, obișnuiți cu limba și obiceiurile autohtone au demarat în forță afaceri ilegale în domeniul comerțului cu țigări, alcool, export de animale, cherestea, produse siderurgice etc.

e) mafia ucraineană și moldovenească care s-a specializat în traficul de armament, explozivi și substanțe radioactive precum și în prostituție și trafic de droguri.

Constituite exclusiv pe criterii etnice, grupurile descrise s-au caracterizat printr-un puternic ermetism, prin respectarea strictă a unor tradiții și obiceiuri specifice etniilor fiind practic impenetrabile din exterior.

2. Etapa de deschidere a grupurilor se caracterizează prin absorbția în interiorul acestora a elementelor autohtone respectiv a celor care alcătuiesc mafia gulerelor albe, cu deosebire a specialiștilor în domeniul financiar, administrativ, contabil și comercial. Această etapă coincide cu puternica consolidare financiară a grupurilor. În acest punct se dezvoltă și finalizează marile afaceri, specifice grupurilor de mai sus. Elementul autohton este folosit pentru a facilita accesul la informații economico-financiare, la credite bancare, avizarea extinderii de spații comerciale, coruperea unor funcționari.

Această etapă se caracterizează prin achiziționarea de către aceste grupuri a unor importante obiective economice (complexe și ferme zootehnice, întreprinderi scoase la privatizare, spații de depozitare, spații comerciale, imobile și locuințe) sumele de bani plătite provenind din afaceri ilegale desfășurate pe teritoriul României.

O altă tendință a criminalității orientate spre profit, în această perioadă de tranziție a societății românești de la sistemul capitalist și economia centralizată la sistemul democratic și economia de piață, o constituie internaționalizarea acesteia. Acest lucru a fost favorizat de deschiderea care s-a realizat după 1989 în ce privește relațiile comerciale, economice, culturale pe care țara noastră le-a inițiat cu celelalte state ale lumii capitaliste.

Beneficiind de o forță financiară remarcabilă, demnă de invidiat grupurile care acționează în domeniul criminalității orientate spre profit, au realizat o dotare de ultimă oră (computere, telefonie celulară, avioane personale, autoturisme de ultimă generație, armament) care le permite contacte rapide și eficiente cu partenerii de afaceri din toate zonele lumii.

Astfel criminalitatea orientată spre profit capătă și o dimensiune transnațională, multinațională caracterizată printr-o puternică expansiune extrateritorială prin implantări pe diverse piețe externe și prin colaborarea cu afaceriști de același gen din alte țări. În acest sens se remarcă mai ales criminalitatea companiilor transnaționale care constituie o veritabilă sfidare, nu numai a monopolismului statal din țările unde operează, dar și a monopolismului statal din țara de origine. De altfel câtă vreme nu există o legislație internațională care să împiedice activitatea criminală a corporațiilor transnaționale numeroase țări în curs de dezvoltare se află în fața unui paradox: ele ar dori să păstreze beneficiile aduse de corporațiile transnaționale dar să facă imposibilă folosirea practicilor comerciale frauduloase.

Internaționalizarea crimei orientate spre profit poate fi pusă, așadar, și pe seama autolimitării legislațiilor penale la nivelul spațiului geografic național precum și datorită tendinței de eliminare a barierelor ridicate de frontiere în ce privește activitățile care sunt vizate de criminalitatea orientată spre profit.

Un alt fenomen deosebit de grav îl reprezintă noile direcții de infiltrare a criminalității orientate spre profit. Acest lucru s-a produs în domenii noi cum ar fi informatica și sistemul informațional, în domeniul mediului înconjurător, în domeniul dreptului de autor, în domeniul bursier și în alte domenii care, fie că au o apariție recentă, fie nu au prezentat interes din punct de vedere al obținerii de profit până acum.

Prezența criminalității orientate spre profit în aceste domenii este cu atât mai gravă, deoarece societatea nefiind confruntată cu un astfel de fenomen, nu a avut posibilitatea să își ia măsurile necesare pentru combaterea și controlul acestuia.

CAPITOLUL II

Etiologia criminalității orientate spre profit

2.1. Caracterizare generală

Conceptul de "criminogeneză", un concept multidimensional, desemnează cadrul larg al cauzalității exogene (naturale-fizice, socio-economice, culturale, educative etc.) a crimei, precum și al cauzalității endogene (bio-neuro-psihice) pe terenul cărora apare, se formează și se dezvoltă criminalitatea.

Criminalitatea fiind un fenomen socio-uman determinat de criminogeneza aparținând societății contemporane este numai în mod convențional un fenomen juridic, întrucât prin formele sale diverse de manifestare în societate aceasta reflectă în mod obiectiv, întregul ansamblu de factori criminogeni exogeni-endogeni, care acționează în conexiunea lor firească, logică, chiar în cazul celor mai simple infracțiuni. Astfel, în conținutul conceptului de "criminogeneză" se includ în mod rațional numai izvoarele proprii criminalității societății contemporane, ordinea acestor etiologii fiind pur convențională.

Fenomen socio-uman complex, criminalitatea și, în speță, criminalitatea orientată spre profit, se menține și se manifestă în România ca o sinteză, care reflectă în mod firesc interacțiunea factorilor criminogeni exogeni cu factorii endogeni, proprii acestei epoci istorice de tranziție de la sistemul totalitar (comunist) la sistemul democratic.

Specialiștii în domeniu au opinii împărțite în ce privește preemțiunea unei anumite categorii de factori, astfel încât unii consideră că factorii exogeni ar fi prioritari față de factorii endogeni în producerea criminalității orientate spre profit, deși această teză nu a fost validată de cercetările criminologice moderne.

Interesantă în identificarea, explicarea și rezolvarea diferitelor dificultăți cu care se confruntă societatea românească, este și sociologia problemelor sociale – disciplină care oferă repere teoretice și metodologice utile pentru înțelegerea unor procese și fenomene disarmonice, între care și criminalitatea orientată spre profit.

Conform cu R.K.Merton și R.Nisbet, orice problemă socială prezintă următoarele caracteristici mai importante:

– existența unei incongruențe între ceea ce sunt indivizii și ceea ce ar trebui să fie (între situația existentă la un moment dat și normele juridice);

– consecința nedorită, neanticipată și indirectă a modelelor instituționalizate ale comportamentului social (aceeași structură socială, cultură și normativă care determină comportamentul conformist, poate genera tendințe surprinzătoare și imprevizibile ale comportamentului deviant și delicvent);

– fiecare structură socială, economică generează probleme specifice în funcție de trăsăturile, valorile și interesele ei diferite de ale alteia;

– eforturile pentru rezolvarea unei probleme sociale generează, adeseori, alte probleme și, în consecință, soluțiile și măsurile sunt dificil de concretizat în politici sociale, penale sau de altă natură care să fie eficiente și efective.

L.Horowitz consideră că multiplicarea problemelor sociale este ea însăși un simptom al schimbărilor sociale, existând un conflict puternic între proiectele de dezvoltare socială rapidă și integrare socială a structurilor sau indivizilor delicvenți. Ceea ce trebuie să i se pretindă științei – afirma L.Horowitz – este tocmai stimularea problemelor sociale (implicit a schimbării sociale), astfel încât rezolvarea lor să nu se reducă doar la ameliorarea unor situații sociale fragmentare (lupta contra criminalității orientate spre profit sau a corupției), ci să antreneze schimbarea întregului sistem instituțional, pentru ca ulterior să poată fi eliminate cauzele și factorii care amplifică diversele probleme de acest gen.

Orice problemă socială poate fi generată de un anume context evolutiv, neputându-se sustrage punctului de vedere a evaluatorului, care apreciază diferit atât definirea cât și prioritatea diferitelor probleme sociale.

Ca tendință generală, în perioada de tranziție pe care o parcurge societatea românească, agravarea unor probleme sociale, între care și fenomenul criminalității orientate spre profit, se datorează ineficienței unor reglementări normative, slăbirii mecanismelor de control social realizate prin lege și justiție, ambivalenței criteriilor de apreciere și sancționare (pozitivă și negativă) a indivizilor, multiplicării mijloacelor ilegitime pentru atingerea scopurilor de către anumiți indivizi, precum și accentuării competiției și conflictului între indivizi și grupuri în procesul accesului spre statusuri superioare, bogăție, prestigiu și putere.

Agravată de lipsa de coerență legislativă și de multiplicarea dificultăților inerente trecerii la economia de piață, criminalitatea orientată spre profit nu este un fenomen singular, separat sau izolat de celelalte forme de devianță și delicvență ce se manifestă în această perioadă de tranziție, dereglare politică, normativă, economică și morală, apărând ca unul dintre efectele secundare perverse ale modalității inadecvate de realizare a reformei.

Noile cercetări efectuate de criminologi și sociologi au meritul de a fi înlocuit explicațiile monocauzale cu cele multicauzale, care au permis concentrarea eforturilor într-un domeniu mai puțin investigat până acum, cum este cel al criminalității orientate spre profit semnalând, totodată, zonele critice ale definirii și problematizării acestui flagel ce subminează structurile de autoritate și putere.

Complexitatea cauzalității în domeniul delictelor comise în scopul obținerii de profit, nu permite, astfel, identificarea unei anumite trăsături sau unei anumite proprietăți sau caracteristici concrete, valabile pentru toate categoriile fapte din acest sector al criminalității.

De aceea, interpretarea cauzalității în acest domeniu trebuie orientată, prioritar, pe evidențierea cauzelor și condițiilor generale și particulare, principale și secundare, directe și indirecte, prin stabilirea liniei logice de apariție și dezvoltare a diferitelor evenimente și procese cu rol determinant în producerea faptelor ilicite orientate spre profit.

Factorii care acționează în domeniul cauzalității criminalității orientate spre profit ar putea fi clasificați, în funcție de "aportul" lor la nașterea și dezvoltarea acestui fenomen astfel:

– factorii cu rol determinant în geneza fenomenului criminalității orientate spre profit, care ar cuprinde starea de dereglare normativă și starea de criză manifestată la toate nivelele (în plan legislativ, economic și moral)

– factori cu rol agravant în amplificarea acestei forme de criminalitate constituiți din incapacitatea autorităților și instituțiilor statului de a realiza un control normativ eficace asupra acțiunilor și conduitelor agenților economici care utilizează practici imorale și ilicite pentru a se îmbogăți vechile structuri și grupări ale fostului regim care dispun de resurse financiare importante; implicarea în afaceri economice a reprezentanților autorității publice

– factorii generali și specifici (cauze) care influențează sau determină fenomenul criminalității orientate spre profit, care includ cauzele economice și juridice considerate de mulți autori ca fiind determinante pentru proliferarea acestor acte.

Dar, așa cum subliniază mai mulți autori, "nici una dintre observațiile statistice derivate din date cantitative nu oferă răspunsuri la probleme etiologice", în viitor, analiza etiologică a actelor ilegale orientate spre profit din societatea noastră implică integrarea coerentă a unor perspective multiple de abordare (juridice, criminologice, sociologice etc.), capabile să evidențieze serii cât mai ample de legături, corelații și dependențe între diferite fapte sau fenomene macrosociale și individuale care generează sau condiționează fenomenul criminalității orientate spre profit.

O altă clasificare a factorilor care acționează în criminogeneza criminalității orientate spre profit ar putea fi făcută în funcție de natura acestora și anume: factori economici, factori sociali, factori culturali, factori politici, factori morali, juridici etc.

Analizele efectuate în domeniul etiologic țin seama de această clasificare din considerente de ordin metodologic, iar uneori chiar didactic, dar și din considerente privind reflectarea și ierarhizarea acestora în opinia majorității specialiștilor cât și a populației.

2.2. Factori economici

2.2.1. Criza resurselor și criza morală în perioada de tranziție

Făcând abstracție de retorica ideologiilor și programelor politice ca și suspiciunea cu care este privită, încă, această noțiune, apare evident că tranziția ar trebui să desemneze fără echivoc, drumul spre crearea economiei de piață și, implicit, fundamentarea structurilor de tip capitalist. Ea ar trebui să însemne trecerea la o formă de modernizare care să nu fie doar o imitare mecanică a modelului capitalist occidental de dezvoltare ci, în primul rând, o evoluție endogenă bazată pe caracteristici și particularități naționale. Acest drum trece în mod obligatoriu prin necesitatea creării a două tipuri de resurse:

a) o resursă esențial economică pe care am putea-o numi componentă de tip "hard", și care constă în rețeaua de mecanisme, instituții, structuri și infrastructuri prin intermediul cărora se poate asigura generalizarea relațiilor și valorilor de schimb în întreaga economie, lichidarea monopolului statului, reglarea acestor relații prin cererea și oferta pieței;

b) o resursă esențial umană, pe care am putea să o denumim componentă "soft", constând din ansamblul de agenți economici, publici sau privați, pregătiți să se confrunte cu exigențele reformei, competenți, capabili de a se înscrie în competiția dură a economiei de piață. Această resursă se referă în același timp și la generalizarea unei "culturi a reformei" constând în mentalități și atitudini adecvate ale populației față de procesele și componentele reformei.

Ambele resurse se condiționează reciproc. Pe de altă parte, obiectivele reformei nu pot fi realizate fără schimbarea mentalității și competenței oamenilor. Socializarea agenților economici pentru cerințele economiei de piață, creșterea calității produselor și serviciilor sunt, ele însele, scopuri intrinseci ale tranziției, care fac din ea o profundă restructurare socio-umană.

Nici una din aceste resurse nu pare, însă, să fi fost creată în România. Dacă se poate vorbi despre un eșec istoric al proiectului comunist de societate, abandonat în decembrie 1989, se poate afirma, de asemenea, că în România se manifestă vizibil semnele unui nou eșec, cel al proiectului post-comunist de societate. Cauzele pentru această stare de lucru sunt multiple, iar explicațiile nu întârzie să le precizeze.

Situația financiară precară din anumite sectoare ale vieții economice, poate determina amplificarea infracțiunilor și fraudelor orientate spre profit.

În această perioadă de criză economică, profiturile agenților economici scad și ele foarte mult, lucru care favorizează în mare măsură criminalitatea orientată spre profit, în sensul creșterii acesteia datorată apelării la manopere ilicite de mărire a profitului afectate de criza economică.

De asemenea, s-a produs o reală dezacumulare, decapitalizare a societăților industriale și comerciale astfel încât situația economică reală a devenit la rândul ei factor criminogen.

În economie, s-a instalat, în cea mai mare măsură, legea liberului arbitru, renunțându-se aproape complet la forme planificate sau la relații ferme cu caracter contractual între unități, permițându-li-se în același timp, directorilor societăților cu capital de stat să funcționeze și în calitate de întreprinzători privați. Blocajul financiar sau actele de corupție nu sunt decât consecința firească a unei economii care funcționează fără nici o reglare internă, ci doar sub "controlul unor reguli exterioare". De aceea, actele infracționale orientate spre profit nu sunt altceva decât un efect inevitabil al unui sistem economic care funcționează dereglat și în cadrul căruia se îmbină o mixtură de centralizare și liber arbitru.

2.2.2. Absența inovației și raționalității

Este evident faptul că principalele cerințe ale economiei de tip capitalist sunt raționalitatea și inovația. Antrepriza privată de tip capitalist este, ea însăși, un tip de "inovație socială" care presupune existența unor indivizi competenți capabili să calculeze consecințele acțiunilor lor și să-și asume riscurile care pot decurge din evaluările greșite ale unor situații economice. Economistul și sociologul austriac Joseph Schumpeter (1883-1950) definea întreprinzătorul din punct de vedere al conduitei sale, al îndrăznelii, al spiritului de combinație și al profitului, care este, pentru el, suprema "recompensă a inovației". Pentru Vilfred Pareto inovația se exprimă cel mai bine în "instinctul combinațiilor", adică în capacitatea de a dezvolta asociații între idei și fapte, de a dezvolta logic consecințele unui principiu sau ale unei situații, de a combina lucruri asemănătoare sau caractere, de a atribui "puteri misterioase unor acte sau obiecte".

Raționalitatea și raționalizarea sunt imperativele care domină tipul de ordine socială pe care este bazat sistemul capitalist, după cum sublinia Max Weber. Anticipând cu deosebită intuiție, viitorul eșec al "sistemelor economice de tip comunist" bazate pe "comunalizare" și cărora le sunt străine cerințele raționalității de tip instrumental, Max Weber aprecia că ele exaltă socialul și motivațiile ideale, extra-economice, ale acțiunii, ignorând imperativul practic al eficienței. De aceea aceste sisteme sunt impregnate de "iraționalitate", șansele lor situându-se în afara cursului normal al exigențelor social-economice.

În consecință cu toate aceste modele teoretice, trebuie subliniat, în mod deschis, că formarea sistemului economic capitalist în România are nevoie, în prezent, de asemenea personalități de tip inovator din rândul cărora se vor selecta reprezentanții clasei capitaliste mari și mijlocii cu toate riscurile care decurg din "instinctul lor combinativ" pentru apărarea legalității sociale.

Este o iluzie credința că alinierea României la cerințele economiei de piață și intrarea ei în capitalism, vor semnifica dobândirea unor valori care sunt moralitatea, legalitatea și echitatea socială. Numai atunci când marea masă a populației se va debarasa de moștenirea axiologică de tip populist, lăsată de vechiul regim, se va putea înțelege că intrarea în capitalism nu înseamnă numai o "binefacere", dar și preluarea unor noi probleme sociale, a unor noi modele de crimă organizată, a unor tentative de fraudă și corupție tot mai rafinate.

Pe de altă parte, capitalismul înseamnă civilizație, conștiință civică și a drepturilor civile, disciplină, raționalitate, respectul pentru opoziție, separarea puterilor în stat, apărarea și garantarea proprietății, bunuri sau valori de care România a fost privată, în mare măsură până acum.

În ansamblu, cu excepția câtorva întreprinzători, România este lipsită de o "infrastructură" umană capabilă să se confrunte cu dificultățile economice de piață. Formate și modelate ca urmare a socializării într-o "cultură a imperiului" definită de norme sau valori care s-au răspândit de la centru la periferie, atitudinile și mentalitățile populației sunt definite, în mare parte, de populism, risipă, lipsă de eficiență, absență a conduitelor rațional economice. Formarea mentalităților depinde, în mod fundamental de instituții. În România nu s-au creat, însă, instituțiile, mecanismele și structurile care să favorizeze formarea unei noi mentalități favorabile reformei.

În noile condiții ale tranziției, la fel ca și în regimul trecut, funcționează aceeași scală răsturnată de valori care permite, nu celor mai buni sau celor mai competenți să aibă acces la oportunități, ci celor care dispun de resurse și relații putând trece mei ușor peste barierele normative și organizaționale.

Tranziția presupune atât resurse economice cât și resurse umane care să fie caracterizate de atitudini favorabile reformei, dar să aibă și competența necesară pentru a se angaja în procesul de reformă. Se apreciază, în acest sens că cea mai importantă criză actuală în România este chiar criza tranziției, care este, de fapt, o criză a instituțiilor și a mentalităților necesare pentru reformă. Această stare de fapt influențează, în mod vizibil, criminalitatea orientată spre profit.

În raport cu starea anomică prelungită, în mod paradoxal, veritabilii agenți economici care promovează, mai activ, reforma în România, sunt antreprenori inovatori, în sensul postulat, mai cu seamă de R. Merton, care nu-și aleg mijloacele după criterii de moralitate sau legalitate, ci de "eficiență". Mulți dintre aceștia au resursele și experiența necesară negocierilor și tranzacțiilor ilicite, care au oferit alternativa "economiei secundare" (paralele, subterane).

Ca simptom reprezentativ al anomiei în care se găsește societatea românească, în prezent, se găsește și corupția care implică vârfurile puterii și generează confruntarea cu mecanismele negative ale economiei capitaliste înainte chiar de a o fi creat în România.

În mod inevitabil, o stare prelungită de anomie instituționalizată determină strategii individualiste de acțiune, fiecare individ urmărindu-și propriile sale scopuri egoiste sau hedoniste, nu cu mijloacele cele mai normale și ilicite, ci cu mijloacele cele mai eficiente dintre care cele mai adecvate sunt cele ilicite. Aceste tendințe vor antrena în viitor o reorganizare drastică a structurilor de clasă a societății românești, având drept consecință polarizarea ei: la o extremă pauperizarea marii mase salariate, iar, la cealaltă extremă, îmbogățirea rapidă a întreprinzătorilor privați, dintre care cei mai "eficienți" vor acumula mari resurse financiare și vor dobândi pozițiile cele mai avantajoase din punct de vedere economic și politic.

2.2.3. Controlul intern și controlul extern nesatisfăcător

Unul dintre cei mai importanți factori în domeniul criminalității orientate spre profit este considerat a fi scăderea puternică a gradului de control social și normativ, scădere evidențiată și de criza de autoritate și credibilitate a autorităților statului, presiunile normative slabe exercitate asupra conduitei indivizilor.

Această scădere a nivelului de control social și normativ se găsește atât pe plan intern reprezentat prin controlul slab și defectuos executat în cadrul agenților economici și a diferitelor instituții, cât și pe plan general prin insuficiențele acțiunii de prevenire, sancționare și combatere a acestui fenomen infracțional. Analizele efectuate pe cazuri concrete, au evidențiat faptul că funcția controlului (intern) este cel mai adesea voit ignorată de administratorii societăților, îndeosebi la nivelul contabil și al operațiilor privind actele financiare și de gestiune. Acest lucru se întâmplă, deși s-au adoptat reguli stricte privind ținerea evidenței operațiilor comerciale, a întocmirii și publicării bilanțurilor contabile.

Controlul exterior, cel executat de organismele și instituțiile statului cu atribuții în acest domeniu, nu are întotdeauna eficiența necesară. Astfel, marea majoritate a populației apreciază drept cauze fundamentale ale criminalității orientate spre profit, insuficientele activități de prevenire, sancționare și combatere a acestui fenomen, insuficiențe care permit chiar apărătorilor legalității sau reprezentațiilor puterii să săvârșească astfel de acte.

Accentul pus pe factorii normativi și pe presiunile care ar putea fi impuse de mecanismele de control social este tributar unor prejudecăți conform cărora suprimarea criminalității orientate spre profit prin întărirea măsurilor coercitive este echivalentă cu înlăturarea cauzelor ei principale. În realitate suprimarea cauzelor poate determina suprimarea efectelor. Legea nu este omnipotentă, iar reprezentanții legalității nu pot controla decât o mică parte din procesele și mecanismele care permit proliferarea fenomenului infracțional orientat spre profit și între care pot fi menționate caracterul deficitar al procesului de privatizare, dificultățile și ambiguitățile tranziției și nu, în ultimul rând, insuficiența de limitare între proprietatea de stat și cea particulară.

2.2.4. Intervențiile statului în anumite domenii

Criminalitatea orientată spre profit nu este influențată numai de situația economică, de ciclul economic, de perioada de tranziție a societății noastre ci și de maniera de intervenție și profunzimea acesteia exercitată de stat asupra pieței, asupra economiei, în general.

Exemplul cel mai elocvent, care a fost discutat și în literatura de specialitate, este cel al "delicvenței subvențiilor". Subvențiile acordate de stat sunt ele însele un factor criminogen. dreptul de a obține credite subvenționate, fără a se solicita garanțiile corespunzătoare, determină, în foarte multe cazuri, deturnarea acestora de la scopul propus și utilizarea lor frauduloasă. Acest lucru se regăsește atât în utilizarea subvențiilor acordate pe plan național de către stat, cât și a subvențiilor primite din partea organismelor financiare internaționale. Nu trebuie însă să se creadă că se pledează în favoarea eliminării acestor subvenții ci în sensul corelării acordării acestora cu un regim strict stabilit și urmate de un control adecvat.

Sistemul de taxare progresiv, prea accentuat, este, de asemenea, considerat factor criminogen. În situațiile în care 80% din profit este luat de către stat prin sistemul de impozite și taxe, evaziunea fiscală și contrabanda se dezvoltă uimitor de repede. Fiscalitatea prea ridicată impusă de stat determină creșterea stării infracționale orientate spre profit și, implicit, scăderea valorilor bănești cuvenite, potrivit legislației, statului.

Deși sistemul de taxare și impozitare constituie una din pârghiile prin care statul acționează în anumite zone ale mecanismului economic, intervenția, uneori brutală și lipsită de o anumită strategie, de îndeplinire a unor anumite condiții, determină o anumită orientare spre manevrele ilicite, care să permită agenților economici și persoanelor fizice afectate, să reducă intensitatea șocului suferit în urma intervenției statului prin aplicarea de taxe, accize și impozite sporite.

Intervenția directă a statului în domeniul reglementării stricte a exporturilor și importurilor prin licențele pe care le eliberează, constituie de asemenea, un factor criminogen. Acest lucru este evidențiat de amploarea pe care au luat-o acțiunile de contrabandă și trafic cu diferite mărfuri sau produse (dintre care se remarcă cele cu alcool, țigări, cafea, aparatură electronică, droguri etc.).

Astfel, criminalitatea orientată spre profit tinde să devină un adevărat mijloc de "acomodare socială", mijloc care este folosit pentru adaptarea la schimbări bruște ale unor situații create de intervenția statului.

2.2.5. Dimensiunea economică a stării de anomie

Apare evident că planificatorii reformei au adoptat, încă de la început, o perspectivă prioritar economică și juridicizantă asupra modelului de derulare a acestui proces. Însă, chiar o parte din analiștii occidentali sunt nevoiți să admite că prăbușirea regimurilor comuniste nu a produs și un nou tip de ordine socială, ci dimpotrivă, o "nouă dezordine mondială", apreciind că societățile postcomuniste sunt medii ale "Genezei" în care dizlocarea, nesiguranța și traumele sunt trăsături principale. În aceste medii charisma liderilor se substituie instituțiilor îndemnând oamenii la sacrificiu în schimbul unui pretins pământ al făgăduinței.

Starea de criză, dereglarea și perturbarea raporturilor economice, blocajul financiar, amplificarea fără măsură a fenomenelor de devianță, violență, corupție, anarhie și liber arbitru sunt simptome specifice ale unei pronunțate stări anomice, determinate de imitarea mecanică a unui model de sistem care nu-și regăsește organicitatea și cadența originară, întrucât îi lipsesc funcțiile autoreglatoare, raporturile și tranzacțiile care să-i permită să funcționeze. În consecință, tranziția este un proces hibrid. Direcția crizei este aceea a unei tranziții de la o stare de fatalism (în sens durkheimian), unde totul era determinat și prevăzut de mecanismele coercitive ale puterii, unde singura șansă de supraviețuire era (super) conformismul, la o profundă stare de anomie, de dezorientare normativă, unde aproape nimic nu mai poate fi prevăzut, în care este posibil orice, în care conduitele indivizilor oscilează în jurul unor indicații ale normelor vechi și noi care se contrazic între ele. De aceea, nu pare surprinzător că asemenea conduite se pot extinde, fără măsură, în direcții nepredictibile, individualiste, determinate, între altele, și de absența unui sistem adecvat de credințe și valori.

Constituie o realitate incontestabilă că orice economie de piață implică capitalism și capitaliști. În România nu există încă mare proprietate și nici capitalism, dar există, ca un alt paradox, generat de starea anomică, mari capitaliști, care lucrează în sensul acumulării și reinvestirii de capital.

Majoritatea întreprinzătorilor privați din România nu sunt însă, capitaliști în sensul real al termenului, ci doar "mânuitori" de capital. Adevăratul capitalist, sublinia Șt. Zeletin, este acela mânat de "eterna goană spre un țel ce nu se realizează niciodată, fiindcă odată realizat, face să apară la orizont un altul mai mare". Apare în această formulare una din principalele semnificații durkheimiene ale noțiunii de anomie: anomia ca absență a limitelor acțiunii, ca "rău de infinit", temă preluată de Durkheim de la Goethe.

Veritabilul capitalism, aprecia Zeletin începe odată cu liberalismul economic, care nu se poate realiza decât prin marea proprietate și prin capitalul de tip industrial, prin obținerea unor credite și realizarea unor investiții din partea străinătății, prin formarea unor modele de educație economică influențate de raporturile cu capital străin.

Aproape nici una din aceste premise nu au fost realizate, încă, în România. Prioritatea "dughenizării" în dauna marii privatizări, oscilația între liberul arbitru și intervențiile etatiste, ambiguitățile discursului politic între ideologia populară și cea populistă, menținerea agriculturii într-o stare de confuzie și anarhie, lipsa de credite și investiții din exterior (determinate și de absența unor pârghii stimulatoare), absența mentalității economice de tip capitalist sunt, toate, simptome ale unei stări anomice care nu mai este doar o "patologie de tranziție", ci o criză permanentă instituționalizată. Întreagă această stare de anomie constituie un important factor al criminalității în general și în special al criminalității orientate spre profit.

2.3. Factori juridici

2.3.1. "Fetișismul" legii și "inflația" legislativă

Societățile traversate de accentuate procese de schimbare și transformare se confruntă cu multiple probleme de devianță și criminalitate, care ating nivele alarmante în țările eliberate de regimul totalitar, între care și societatea noastră. Corupția, actele de speculă și înșelăciunea, afacerile și tranzacțiile ilicite capătă o periculozitate socială sporită, fiind alimentate de criza economică pe care o cunosc aceste societăți și de lipsa de coerență legislativă și de eficiență a mecanismelor și instituțiilor puterii, incapabile să asigure cadrul politico-juridic adecvat realizării tranziției și reformei.

Evoluția democrației și a sistemului politic românesc în ultima vreme complică și mai mult sarcina legislației, justiției și administrației, generând, după cum sugerează A.Toffler "o supra-ambalare a mecanismului de reglementare juridică", considerat a fi mijlocul cel mai eficace de aplanare a potențialelor elemente de conflict social și de diminuare a fenomenelor de sărăcie, șomaj, inflație, criminalitate și fraudă. Lipsa de experiență a celor chemați să elaboreze noul cadru legislativ românesc, corelată cu necunoașterea tendințelor de evoluție a structurilor și realităților sociale, determină prelungirea unor deficiențe și disfuncții legislative, care în vechiul regim totalitar, au reprezentat importante surse de injustiție și inechitate între diferitele categorii de indivizi și grupuri sociale.

Iluzia iluministă a vechiului regim, conform căreia legea este omnipotentă, putând deci rezolva toate situațiile sociale, s-a dovedit a fi la fel de greșită ca și ideea că legea are o funcție instrumentală pură, în virtutea căreia statul trebuie sa-și asigure supunerea necondiționată a individului în schimbul protecției sociale de care acesta are nevoie.

În pofida extinderii peste măsură a sancțiunilor represive, care au depășit limitele normale ale unei apărări sociale nu au putut fi contracarate eficient actele infracționale orientate spre profit, întrucât se știe că, "cel mai intens grad de criminalitate este atins în regimurile anterioare, unde ambițiile și rivalitățile nu găsesc nici un debușeu și unde nu există nici o frână instituțională pentru oamenii care dețin puterea economică sau politică."

În societatea postcomunistă unde există (cel puțin teoretic) separația puterilor în stat, criminalitatea orientată spre profit se datorează mai ales crizei de autoritate și credibilitate a structurilor și mecanismelor economice, politice și juridice care, încercând să-și stabilească prestigiul și autoritatea apelează frecvent la lege și lege și legislație. Însă, se uită faptul că, departe de a interveni ca variabilă adițională, legea poate influența, atât într-un sens pozitiv, cât și într-unul negativ schimbările și transformările sociale, ca și comportamentul indivizilor, mai ales în condițiile trecerii la economia de piață și la privatizare. De aceea, oricărei legislații într-un anumit domeniu trebuie să-i corespundă un minimum de condiții economice și politice capabile să pună în mișcare schimbările sociale, lipsa acestora putând determina inefectivitatea și ineficiența legilor și reglementărilor normative. Pot fi enumerate, în acest sens, legile privatizării, societăților comerciale și chiar legea fondului funciar care, în loc să asigure normalizarea vieții economice și sociale românești, au determinat paradoxal, creșterea actelor de devianță și corupție odată cu trecerea la economia de piață, accentuând conflictul și competența neloială între diferiți indivizi, societăți și agenți comerciali, cu efecte negative în planul moralității și infracționalității. Deși legile sunt făcute pentru a organiza comerțul, impozitele, taxele vamale ș.a., în același timp, paradoxal, ele reglementează activitățile profitabile ale crimei (și ale crimei organizate), cum ar fi, de pildă, contrabanda, spălarea banilor, jocurile de noroc, traficul de droguri etc.

Remediul constă, deci, nu în legi speciale, represive și punitive extrem de severe, ci în perfecționarea sistemului politic și instituțional (în special economic, juridic și administrativ), care să fie mai bine și funcțional adecvat scopurilor acestuia, prin diminuarea și eliminarea pe cât posibil, a factorilor de "risc" aflați în însăși structura intimă a sistemului. Dar, fără a subestima rolul dreptului și legislației ca factor de schimbare și transformare socială, ca și contribuția legislatorului și adoptarea unor norme juridice capabile să dea viață unor structuri economice, politice și sociale echilibrate, demersul juridic va trebui completat și de cel criminologic și sociologic, singurele în măsură să semnaleze eventualele disfuncții și distorsiuni ce pot apărea în receptarea și respectarea normelor la nivelul indivizilor și grupurilor sociale.

2.3.2. Procesul legislativ – factor de dereglare și inefectivitate

În orice societate, eficiența și validitatea legislației, concretizată în forța ei obligatorie, include două aspecte: primul se referă la gradul de legitimitate și credibilitate al acesteia, concretizată în acceptarea voluntară sau forțată a normelor de drept, cel de-al doilea include eficiența regulii de drept și a legislației în raport cu obiectivele și funcțiile urmărite.

Nu se poate contesta faptul că în perioada de tranziție, pe care o parcurge societatea românească, nu s-au produs modificări esențiale în sistemul legislativ și în legislație. Dar, așa cum subliniază unii juriști și criminologi, dacă orice epocă revoluționară semnifică "întronarea legii" prin restabilirea principiilor legalității, legitimității și justiției sociale, un asemenea proces își are propriile sale limite datorită unor cauze atât intrinseci, aparținând însăși modului de elaborare și aplicare al dreptului (legislației), cât și extrinseci, de natură economică, politică morală și spirituală.

Juriștii evidențiază trei criterii de validitate și eficiență a normelor juridice și a legislației, în general:

– legalitate, care se referă la coerența internă și armonia axiologică a discursului juridic. În raport cu acest criteriu, o normă juridică pentru a avea generalitate și permanență, trebuie să-și găsească un loc determinat într-un ansamblu unitar de reguli care formează un sistem definit prin logică internă;

– eficacitate (efectivitate), care se referă la capacitatea de performanță practică a normei juridice în raport cu scopurile urmărite, adică la potența dreptului de a reprezenta o instituționalizare rațională și controlată a procesului de schimbare socială. În raport cu acest criteriu, o lege este validă dacă reușește să normalizeze raporturile sociale nu în virtutea unor reglementări apriorice sau valori abstracte, ci numai pe baza unor valențe raționalizatoare ale vieții practice, ale realizării unor obiective fundamentale solicitate imperios de procesul schimbării;

– legitimitatea, care se traduce în câmpul juridic prin exigența asigurării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și posibilitatea unei protecții sociale a indivizilor, ca și prin includerea tuturor cetățenilor, fără nici o excepție, la sistemul de drepturi, îndatoriri, obligații și contribuții.

În România, tranziția spre relațiile și economia de piață nu a fost însoțită, însă, de o legislație adecvată, așa cum există în alte țări, capabilă să reglementeze modalitățile de realizare a reformei și privatizării în domeniile fundamentale ale economiei, afacerilor, operațiunilor de import-export și financiar-bancare și să prevină apariția și proliferarea unor forme inedite de delicte orientate spre profit și în domeniul afacerilor, și chiar de crimă organizată.

De aceea, nici unul dintre criteriile amintite mai sus privind validitatea și eficiența legislației nu-și regăsesc o expresie adecvată în dinamica procesului legislativ de după decembrie 1989, în special în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului de criminalitate orientată spre profit.

În ceea ce privește primul criteriu referitor la coerența internă a normelor juridice, o bună parte din legile elaborate până în prezent nu întrunesc condițiile de tehnică legislativă, neglijând, totodată, schimbările și tendințele evolutive din diferite domenii economice și sociale. De aceea, cele mai controversate legi au fost elaborate și promulgate într-un timp extrem de scurt și fără a fi pregătite de alte acte normative care să ofere premise pentru evitarea erorilor de interpretare, a echivocurilor și a confuziilor deliberate, a nenumăratelor abuzuri care se fac astăzi resimțite în practică. Din acest motiv, s-a extins sensibil sfera delictelor și crimelor economice și în domeniul afacerilor, concretizate în acte de escrocherie, abuz de încredere, concurență necinstită, evaziune fiscală și falsuri de tot felul, încălcări bancare și de bursă, infracțiuni vamale, crearea de organizații și societăți fictive, metode de "spălare" a banilor etc. Nu au fost abrogate sau modificate o serie de acte normative consfințind drepturile exagerate ale statului asupra proprietății publice, astfel că apare paradoxal ca legi fundamentale pentru o nouă configurație a economiei de piață să coexiste cu reglementări promulgate sub vechiul regim.

În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, cel al efectivității legii, nici acesta nu se realizează în mod adecvat în activitatea legislativă, multe prescripții normative fiind elaborate în perioada de "provizorat" legislativ ce a intervenit după 1989. Astfel, reforma legislativă nu a produs încă eficacitatea scontată a regulilor de drept pentru a preveni și combate multiplele manifestări deviante și delicvente amplificate, astăzi, la un nivel fără precedent în societatea românească, între care se înscriu abuzurile, ilegalitățile, escrocheriile, corupția și frauda. O asemenea stare infracțională nu rezultă, așa cum s-ar crede, numai din cadrele exterioare ale legii, ci este generată chiar de modul contradictoriu și echivoc de formulare a unor legi, astfel că de multe ori, elaborarea unor reglementări implică încălcarea altora. Se pot oferi suficiente exemple în acest sens, cum ar fi de pildă, prescripțiile normative referitoare la acțiunile de import-export sau de finanțare a societăților pe acțiuni, la cele de fixing valutar sau la cele de fixare a tarifelor în domeniul turismului. Deși asemenea legi urmăresc finalități ce privesc combaterea formelor de înavuțire ilegală sau de combatere a speculei, corupției și cametei, ele sunt insuficient fundamentate din punctul de vedere al tehnicii legislative, echivoce și imprecise ca formulare juridică și insuficient protejate față de eventualele violări și încălcări din partea indivizilor, agenților economici, funcționarilor și instituțiilor publice. Alteori, legi de importanță esențială pentru realizarea procesului de reformă au fost promulgate fără nici un fel de preocupare pentru consecințele lor practice, fără pregătire informațională prealabilă, fără cunoașterea realităților sociale și, mai ales, fără nici o consultare a specialiștilor și experților în diferitelor domenii de aplicare.

În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu menționat, legitimitatea discursului juridic, trebuie menționat că o serie de legi au fost promulgate de parlament, nu ca o expresie a voinței generale a cetățenilor, ci adeseori, ca un exercițiu de putere concretizat în prevalența unor interese politice sau de partid, inevitabil conflictuale, conjuncturale sau contingente. Față de legile care nu țin seama de așteptările și nevoile indivizilor sau care protejează pe unii, defavorizând pe alții, soluțiile preconizate de specialiști constau în adoptarea unor forme de rezistență legitimă din partea opiniei publice și în instituirea unor garanții preventive și sancționatorii față de indivizii care le încalcă.

Există numeroase alte exemple care demonstrează că, departe de a reprezenta un factor moderator al intereselor sociale divergente și o modalitate adecvată de raționalizare a vieții sociale românești, legislația adoptată în perioada de tranziție în România nu face altceva decât să amplifice intensitatea unor acte infracționale orientate spre profit.

2.3.3. Reforma legislației – între deziderat și realitate

Statisticile poliției și justiției relevă sporirea sensibilă a delictelor în domeniul comercial și financiar-bancar, ca și a celor din sfera administrației publice, precum și proliferarea unor noi forme de înșelăciune și escrocherie publică.

Multiplicarea actelor infracționale orientate spre profit în momentul de față este consecința modului inadecvat în care a fost proiectată reforma și tranziția în România, cărora li s-a imprimat de la început o tentă "juridicizantă" de actuala putere. Însă, realizarea reformei economice și sociale prin măsuri preponderent juridice reprezintă doar condiția necesară, dar nu și suficientă pentru funcționarea relațiilor și economiei de piață, pentru libera inițiativă și concurență, pentru realizarea marii și micii privatizări a domeniilor importante ale economiei, ca și pentru apariția unei noi clase de proprietari și întreprinzători mici și mijlocii. Deși au fost operate o serie de schimbări importante în legislația civilă, comercială, fiscală, administrativă, vamală și penală, datorită incidenței așa numitelor "efecte perverse", nu s-a putut realiza diminuarea costurilor economice și sociale ale reformei și tranziției, dimpotrivă s-au adâncit fenomenele de sărăcie, inflație, șomaj, pauperizare, speculă, fiind afectat, în primul rând, nivelul de viață al indivizilor cât și fenomenul de criminalitate (orientată spre profit) din rândul acestora.

Pentru acest motiv, reforma și privatizarea sunt percepute defavorabil de populație, fiind identificate cu criminalitatea profitabilă și cu procesul de polarizare a societății românești, considerându-se că nu există comerț sau afaceri cinstite sau întreprinzători privați onești și că activitatea economică și financiară este dominată de acte ilicite și imorale.

În același timp, pentru sancționarea actelor ilegale îndreptate spre profit și pedepsirea sau descurajarea indivizilor ce comit astfel de fapte, se impun o serie de modificări în sfera normativului penal care să asigure atât apărarea socială a organizațiilor și instituțiilor publice și private, cât și protecția reală a indivizilor față de acest flagel.

Deasemenea sfera acestui fenomen va trebui lărgită și prin includerea și incriminarea delictelor ce constituie așa-numita crimă organizată din domeniul afacerilor, transferurilor de capital, bunuri sau valori, traficul de arme și droguri, "exporturi" de bunuri și valori ce aparțin patrimoniului cultural, jocurile de noroc, contrabanda, "spălarea" banilor murdari, furturile și înșelăciunile pe calculator etc.

2.4. Factori psiho-sociali

În general, personalitatea indivizilor care comit fapte infracționale orientate spre profit dispune de anumite dispoziții native, care constituie premisa formării acesteia, dar ele sunt influențate decisiv de condițiile sociale, economice, culturale și politice în care se dezvoltă ființa umană. Fără îndoială, structura psihologică a indivizilor nu poate fi înțeleasă fără infrastructura biologică pe care se clădește și în afara suprastructurii sociale în care ea se integrează. Astfel caracteristicile mediului social, în care individul trăiește și își desfășoară activitatea, își pune amprenta asupra personalității și a conduitei pe care acesta o adoptă, ca răspuns la necesitatea satisfacerii trebuințelor și aspirațiilor sale.

2.4.1. Lumea afacerilor

Desfășurarea activității economice, în general, înglobează o mare diversitate de tipologii umane. Cei care își desfășoară activitatea în zona afacerilor urmăresc obținerea profitului, accesul la putere, la supremația în domeniul abordat sau oricum în zona de vârf a acestuia, dezvoltând o filozofie aparte, o morală specifică. Este o filozofie și o morală a succesului pe care mediul eclectic al afacerilor le degajă cu forță.

În lucrarea intitulată "Criminalitatea economică internațională" – Rowan Bosworth-Davis și Graham Saltmarsh – Londra, 1994, consemnează: "În cadrul țărilor de vest, economiile bazate pe piața liberă de tip capitalist înglobează un paradox fundamental. Acesta este reprezentat de nevoia de a promova libertatea comercială la cel mai înalt nivel pentru a permite afacerilor antreprenoriale să prospere, în timp ce, în paralel, persoanelor care efectuează activități criminale, ce subminează și slăbesc eficiența comercială, trebuie să li se interzică accesul la beneficiile oferite de libertate."

Mediul afacerilor are suficient de multe componente umane, respectiv – actori care promovează lipsa de scrupule în atingerea scopului sau scopurilor stabilite. Se urmărește întotdeauna obținerea profitului cu orice risc, pentru că "riscul face parte din viața cotidiană a oricărui om de afaceri". Sun oameni și instituții (băncile, societățile de asigurare, casele de amanet, casele de schimb valutar etc.) care prin natura lor gestionează și administrează riscul. S-a ajuns de altfel la mentalitatea că a comite un delict nu constituie altceva decât un risc ca oricare altul.

Deasemenea, lumea afacerilor, are și o altă componentă devenită clasică și anume corupția. Prin natura sa, datorită importantei puteri economice, acest mediu are posibilitatea de a corupe, de a influența, uneori decisiv, puterea politică, factorii decizionali din economie și chiar sistemul judiciar.

O componentă importantă în lumea afacerilor, este formată de categoria angajaților care sunt cel mai adesea partenerii patronilor în inițierea și finalizarea activităților ilicite orientate spre profit. Ei sunt cei care cunosc în detaliu mecanismele afacerilor și procedurilor frauduloase utilizate de patroni, ei falsifică bilanțurile contabile, documentele de evidență primară, ei acționează sub paravanul unor firme fictive, având un câștig material substanțial. Angajații au drept de gestiune și semnătură și, în multe cazuri, operează fraudulos în dauna patronului, păgubindu-l cu sume mari de bani. În alte cazuri, în absența patronului (în cazul societăților comerciale cu capital de stat) inițiază și finalizează afaceri frauduloase, alegându-și victimele din zona clienților mai vechi și mai noi ai firmei. Nu de puține ori, angajații părăsesc societățile comerciale unde au produs fraude importante, transferându-se la societățile rivale.

Modul de comportare al victimelor în cazul infracțiunilor orientate spre profit prezintă unele caracteristici care contribuie la încurajarea acestui fenomen. Astfel victimele recurg la sesizarea organelor competente de a cerceta fraudele numai după ce toate eforturile de negociere și recuperare a pagubelor au rămas fără efect. De cele mai multe ori victimele nu apelează la această metodă, dorind să nu se facă publicitate asupra ei, acceptând o pierdere pecuniară în schimbul imaginii pe care și-au creat-o.

2.4.2. Sistemul judiciar

Sistemul judiciar existent într-o societate cu economie de piață, este considerat a fi unul dintre factorii încurajatori ai criminalității și în special ai criminalității orientate spre profit. Societatea românească a cunoscut o evidentă deteriorare a sistemului judiciar, determinată de atacurile violenta formulate la adresa celor mai importante componente ale sistemului de înfăptuire a justiției (poliție, procuratură, justiție).

Este evidentă, deja, lipsa de reacție a sistemului judiciar față de constatarea și reprimarea infracțiunilor orientate spre profit. Infracțiunile de acest gen au fost considerate ca fapte ce nu prezintă un pericol social deosebit, structurile judiciare fiind orientate cu precădere pentru constatarea și instrumentarea infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, sănătății și patrimoniului persoanelor fizice. Atitudinea magistraților procurori și judecători, precum și a organelor de cercetare penală față de această componentă a criminalității s-a materializat în tergiversarea soluționării cauzelor penale complexe, îndeosebi a celor de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă și fraude bancare, invocându-se necesitatea efectuării unor revizii și expertize contabile cât și lipsa unei practici în domeniu.

Specialiștii sunt de părere că absența acestei reacții se datorează în primul rând unor considerente de ordin tehnic, complexității afacerilor ilegale, mijloacelor de care dispun infractorii, în sensul că au un înalt nivel de profesionalism (au angajați consilieri juridici și experți) și pot apela la proceduri foarte complicate și de durată. Unele proceduri judiciare sunt foarte complicate și extrem de costisitoare pentru cei vătămați, situații de natură a încuraja criminalitatea și a eroda scopul sistemului judiciar, sistem care se recunoaște deseori depășit de realitățile existente în lumea afacerilor.

La acest lucru se adaugă și puterea economică remarcabilă, pe care o dețin autorii implicați în criminalitatea orientată spre profit, acest lucru permițându-le să influențeze în mod direct (prin corupție) sau indirect (puterea și imaginea deținută, publicitate, angajarea celor mai buni apărători) deciziile și hotărârile sistemului judiciar.

Datorită și acestor cauze se ajunge adesea, ca între momentul descoperirii unor infracțiuni grave, cu prejudicii însemnate, și momentul condamnării infractorilor să se scurgă, uneori zile, făptuitorii fiind cercetați de multe ori în stare de libertate, având posibilitatea continuării afacerilor ilegale. Eficiența scăzută a activității de reprimare a criminalității orientate spre profit se datorează și inexistenței unor structuri specializate în cadrul sistemului judiciar în acest domeniu, precum și reacției timide a unor organisme de control financiar și bancar (Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Vămilor, Garda Financiară, Curtea de Conturi, Direcția de Supraveghere și Inspecție din cadrul B.N.R.).

Această aureolă negativă a sistemului judiciar a dus la contribuția acestuia, ca factor criminogen, la geneza și dezvoltarea criminalității orientate spre profit. Efectele acestui fenomen sunt puse în evidență mai ales de afacerile de mari proporții soldate cu pagube considerabile pentru economia, și așa firavă, a societății românești. Acest fapt a fost determinat și de procesul de internaționalizare a afacerilor, de deschiderea care s-a realizat, către exterior, de către societatea noastră, de sensul negativ al acestei deschideri, care a permis pătrunderea pe piața românească a așa numiților "investitori" care nu aveau ca scop decât obținerea de profituri cu orice preț. Totodată, ramuri ale rețelelor internaționale ale crimei organizate au început să fie atrase de unele domenii unde au găsit condiții proprii desfășurării afacerilor ilegale.

2.4.3. Criza morală generală

Anomia, generată de schimbările radicale produse după 1989 și care caracterizează societatea românească, se manifestă și pe planul moralității indivizilor. Odată cu dispariția sistemului comunist și al economiei supercentralizate, au dispărut și unele din sistemele de referință după care indivizii își orientau conduita morală, iar procesul de înlocuire al acestora cu altele noi este foarte lent și greoi.

S-a ajuns astfel la o stare de criză morală generală caracterizată prin dorința de parvenire și îmbogățire prin mijloace ilicite, sporirea deficiențelor morale ale indivizilor (lăcomia, necinstea, imoralitatea etc.), perpetuarea mentalităților moștenite în perioada regimului comunist, lipsa de moralitate a factorilor de putere, pasivitatea opiniei publice, pătrunderea unor influențe străine etc.

Opiniile celor care consideră că fenomenul de criminalitate orientată spre profit este determinată de cauze morale apreciază că acest fenomen trebuie plasat în contextul unui climat general de goană după căpătuială și câștiguri ilicite, amplificat de trăsăturile morale ale unor indivizi caracterizați de lăcomie, lipsă de onestitate ș.a. Responsabilă de răspândirea acestui fenomen este considerată a fi și lipsa de moralitate a guvernanților, a celor însărcinați să apere legea și legalitatea.

Se consideră că starea infracționalității orientate spre profit și starea morală a indivizilor, sunt doi factori care se influențează reciproc. Fenomenul criminalității este un factor de disoluție socială și în același timp un stimulent pentru multiplicarea comportamentelor imorale, ilicite, deviante și infracționale în societate. Conexiunea puternică existentă între dinamica infracțiunilor orientate spre profit și planul moralității face ca prima să fie un veritabil "barometru" ce măsoară starea de moralitate (imoralitate) și legalitate a societății, în funcție de care poate fi estimată amploarea și intensitatea diferitelor acte și comportamente antisociale, ilicite și infracționale ale unor indivizi și grupuri sociale călăuzite de maximizarea profitului.

CAPITOLUL 3

Prevenirea, combaterea și controlul crimei orientate spre profit

Lupta împotriva criminalității și în special a criminalității orientate spre profit, se desfășoară în toate statele, prin măsuri concertate, deopotrivă de prevenire și de constrângere cu aplicarea de sancțiuni penale. Nimeni n-a găsit încă o soluție de eficacitate garantată imediată pentru reducerea, și în cele din urmă, eliminarea criminalității din viața socială. Problemele criminalității orientate spre profit par a persista; în toate statele, lupta împotriva criminalității este inspirată de politica penală și comportă soluții naționale.

Soluțiile naționale în problema luptei împotriva crimei "profitabile" depind, pe de-o parte de acuratețea concepției, de structurile, programele și metodele prin care se înfăptuiește strategia națională de luptă împotriva criminalității, iar pe de altă parte de mijloacele financiare pe care statul poate să le afecteze luptei contra infracțiunilor ce au ca scop obținerea de beneficii, în cadrul programului general economico-social al societății.

Problematica luptei împotriva criminalității orientate spre profit, implică și pe meridianul românesc, multiple alternative și inovații, fiindcă situațiile pe care voiește să le soluționeze lupta pentru prevenirea și combaterea acesteia implică o complexitate de factori care pot interveni în viitor. De aceea, armătura problematicii luptei împotriva acestui fenomen o constituie nu numai principiile ei și căile și mijloacele practice pentru înfăptuirea ei.

Conceptul de "prevenire" a criminalității comportă două aspecte:

– prevenirea postdelictuală (postfactum) care desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor care au suferit o condamnare, luate, în temeiul legii, fie de organele de stat competente să pună în executare pedeapsa, fie de colectivele de oameni și conducerea unităților în vederea evitării recidivei. Prevenirea postdelictuală, se îmbină, pe de-o parte, cu măsurile de asistență postpenală în esență de reluarea unei activități și de asigurare a unui climat psiho-material care să evite stigmatizarea și să formeze deprinderi de respectare a exigențelor penale, iar pe de altă parte, cu măsurile de prevenire predelictuale;

– prevenirea predelictuală (antefactum) desemnează un proces social neîntrerupt care implică un ansamblu de măsuri sociale luate în temeiul legii, în vederea preîntâmpinării și eliminării riscurilor eventuale de comitere de infracțiuni, prin identificarea, neutralizarea și înlăturarea surselor socio-umane subiective și obiective care sunt susceptibile să determine, să înlesnească sau să favorizeze săvârșirea de fapte antisociale.

În actuala perioadă, modelul clasic de prevenire a evoluat atât către modelul social cât și în direcția modelului situațional. Astfel prevenirea nu se mai realizează doar prin măsuri de drept penal, ci ea constituie domeniul de acțiune al controlului social, atât formal (sistemul justiției penale) cât și informal (organizații neguvernamentale, organizații comunitare etc.).

Prin activitatea de "combatere" a criminalității se înțelege ansamblul de măsuri juridico-penale luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea scopului legii penale, și anume, constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni. Spre deosebire de activitatea de prevenire, esențialmente extrajudiciară, cea de combatere a criminalității este prin natura ei, o activitate nemijlocit judiciară. Cu acest înțeles, combaterea criminalității se relevă a fi doar o dimensiune, o modalitate specifică, o forță într-un poligon de forțe, care înmănunchează măsuri specializate, puse în slujba activității de prevenire pe termen lung.

Unitatea de scop a activității de prevenire cu cea a activității de combatere, interacțiunea acestor activități, obligă a le considera laturi ale unui proces unitar – procesul luptei contra criminalității. Acest proces este compus din mai multe modele de politică penală aplicate fiecărui tip de criminalitate în parte, printre acestea numărându-se și criminalitatea orientată spre profit. Modelele de politică penală se materializează în adevărate strategii de luptă împotriva criminalității. Însă, după cum nota și J. Pinatel, ceea ce surprinde în ansamblul mijloacelor utilizate pentru a combate criminalitatea este faptul că ele au fost puse în aplicare fără să existe o veritabilă preocupare cu privire la natura și cauzele acestui fenomen. Este meritul oamenilor de știință, penaliști și criminologi, care au corectat această stare de fapt, insistând asupra necesității concordanței dintre rezultatele științifice privind cercetările etiologice și metodele de tratament și resocializare a infractorilor, pe de-o parte și sistemul justiției penale pe de altă parte.

Remarcabil este și faptul că problemele criminalității orientate spre profit se află, actualmente, în atenția organizațiilor guvernamentale cu caracter regional sau internațional care încearcă să sensibilizeze opinia publică în vederea creării unui front comun de luptă împotriva acestui fenomen, care tinde să generalizeze ne mai ținând cont de barierele formale ridicate de granițe.

Cu toate acestea modelele de politică penală aplicate în diverse țări, nu sunt și nu pot fi identice. Ele depind de specificul politic, economic și social al fiecărei țări în parte. de evoluția istorică proprie, de contextul regional în care se află și, desigur, de starea și dinamica fenomenului infracțional orientat spre profit.

3.1. Strategia luptei contra criminalității orientate spre profit

Strategia luptei contra criminalității orientată spre profit este determinată de politica penală a societății; între politica penală și strategia luptei contra crimei sunt raporturi de la cauză la efect: politica penală fixează strategiei luptei antiinfracționiste scopuri sau opțiunile fundamentale (generale și speciale), îi determină tipurile principale de acțiune, căile, procedeele și mijloacele esențiale de realizare a finalității politice a luptei pentru prevenirea și combaterea criminalității. Strategia luptei contra criminalității desemnează, prin urmare, un ansamblu de decizii care traduc opțiunile fundamentale în acțiuni sau măsuri, ce se înfăptuiesc prin mijloace legale, de prevenire și combatere a criminalității.

Strategia prevenirii și combaterii criminalității orientate spre profit, constituie o parte integrantă a strategiei de luptă antiinfracțională, și este o emanație a politicii penale, având o esență politică, strategia de luptă împotriva delicvenței profitabile, împrumută politicii penale, trăsăturile definitorii ale acesteia – legalitatea, umanismul – trăsături care se regăsesc în mod științific, programat deopotrivă în elaborarea și înfăptuirea practică a strategiei luptei contra criminalității.

Procesul planificării în materie de prevenire și combatere a criminalității orientate spre profit, constă – doar pentru a-l schița – în următoarele etape:

identificarea și fixarea obiectivelor precum și a mijloacelor și metodelor permițând a le atinge;

evaluarea distanței dintre condițiile existente și obiectivele prevăzute a fi realizate;

determinarea direcțiilor și acțiunilor fundamentale (programelor) care urmăresc să reducă la maximum această distanță;

stabilirea unui calendar pentru aceasta;

desemnarea persoanelor, instituțiilor, organelor specializate, însărcinate cu îndeplinirea acestor activități;

specificarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură, capabile să susțină programele stabilite.

Întrucât criminalitatea orientată spre profit reprezintă o problemă specială complexă, ale cărei forme de manifestare, consecințe sociale și moduri de soluționare preocupă nu numai factorii de control social instituționalizați, ci și opinia publică, este prioritară adoptarea unor măsuri și soluții de natură economică, legislativă, politică și instituțională, care îmbinate să creeze acel climat necesar prevenirii și combaterii acestui fenomen.

Marea majoritate a opiniilor specialiștilor, apreciază prioritatea și eficiența măsurilor legislativ-punitive (legislație specială, suspendarea și sancționarea juridică a persoanelor implicate în comiterea unor astfel de acte infracționale, indiferent de poziția avută) și politico-instituționale (care vizează perfecționarea activității principalelor instituții ale statului mai ales a celor cu rol de control în acest domeniu). Această tendință este susținută mai mult de către specialiști cu o orientare mai profundă spre dreptul penal și eficiența acestuia.

O pondere ridicată, în cadrul strategiei de luptă împotriva infracțiunilor orientate spre profit, trebuie acordată măsurilor de natură publicistică (informațional-informativă) pentru populație, constând din publicarea cât mai multor informații și date relevante despre persoanele implicate sau acuzate de acte infracționale, în vederea sensibilizării publicului și constituirii unui fel de "tribună" a opiniei publice destinată sancționării morale a unor astfel de indivizi.

O altă direcție prioritară a măsurilor eficiente de combatere a criminalității "profitabile" este considerată ca fiind domeniul perfecționării administrației publice pe de o parte, și a sistemului judiciar, pe de altă parte, prin depolitizarea funcțiilor administrative, reforma acestor două aparate atât din punct de vedere structural-organizațional, cât și în ceea ce privește calitatea materialului uman angajat în acestea. Aceste două sisteme trebuie să aibă o mult mai rapidă și mai fermă reacție față de actele infracționale orientate spre profit care se comit, uneori chiar cu complicitatea factorilor chemați să le prevină și să le controleze.

Unul din punctele importante, pe care strategia de prevenire și combatere a criminalității orientate spre profit, trebuie să le cuprindă, se estimează a fi adoptarea unor măsuri cu caracter preponderent economic. Acestea trebuie să viseze accelerarea procesului de privatizare, a cărui ritm, mult încetinit, și mod inadecvat de desfășurare, generează multiplicarea factorilor "de risc" din diferite sectoare economice, facilitând eludarea prescripțiilor legale de către mulți agenți economici în privința, mai ales, a mijloacelor utilizate pentru asigurarea reușitei în afaceri de tot felul. Măsurile cu caracter economic se înscriu însă pe o gamă mult mai largă, de la sugerarea unor soluții care vizează optimizarea procesului de reformă până la acelea care au ca scop controlul sever instituit aspra căilor ilicite de dobândire a unor resurse și profituri. Adoptarea legislației economice mai severe și mai adecvate, pe de-o parte, și intensificarea activității organelor specializate de control (Garda Financiară, Curtea de Conturi, Direcția Vămilor, Poliție, Procuratură etc.) se înscriu în tendința de apreciere a fenomenului infracțional orientat spre profit, ca un efect al absenței măsurilor punitive.

O atenție destul de scăzută este acordată măsurilor de natură politică care să ducă la efecte pozitive în ceea ce privește reducerea infracționalității orientate spre profit. Totuși, deși elaborarea unei politici penale, care să se concretizeze într-o strategie adecvată de luptă împotriva acestei forme de criminalitate, revine specialiștilor din domenii precum criminologia, drept penal, sociologia și altele, ceea ce se cere este o voință politică de a propune și apoi de a dispune soluțiile acceptabile care se impun. De exemplu, majoritatea politicienilor sunt de acord cu diminuarea cauzelor infracționalității cu accelerarea ritmului de constatare a infracțiunilor și de desfășurare a proceselor în fața instanțelor, de a diminua arbitrariul existent în prezent în sistemul economic.

Fiind însă niște măsuri de durată, pentru a se efectua aceste modificări, ceea ce se cere este o voință statornică de a ajunge la convingere, proclamată publică, a justiției acestor măsuri. Această voință trebuie să fie însoțită de o abilitate faptică, de folosirea artei de a convinge pentru a trimite un consens, dacă nu tuturor, măcar al majorității acelora la care se referă.

3.2. Măsuri, tipuri, metode și mijloace de realizare a prevenirii și combaterii criminalității orientate spre profit

Lupta împotriva criminalității orientate spre profit trebuie să fie supusă principiului prevenirii și combaterii permanente; ea nu cunoaște, de principiu, vacanță, iar când ar înregistra, în practica socială, incidental și izolat, pauze – ele ar putea avea consecințe dureroase atât în ceea ce privește starea și dinamica infracțională de moment, cât și cu privire la reluarea luptei împotriva acestui fenomen.

Obiectivul comun al prevenirii și combaterii acestor manifestări antisociale reclamă imperios circulația informațiilor în anumite limite de la organele de specialitate la conducerea și organele de control ale unităților și invers, pe o magistrală cu dublu sens, care îngăduie fluxul în ambele direcții, în limitele competențelor pe care legea le stabilește pentru fiecare din aceste categorii de organe de stat. Fiecare dintre sistemele care contribuie la înfăptuirea luptei contra infracționalității orientate spre profit (sistemul judiciar, sistemul legislativ, sistemul administrației publice, sistemul economico-financiar, mass-media etc.) sunt ele însele sisteme complexe cu obiective și funcții specifice; modalitățile, metodele, formele și procedeele pe care le folosesc fiecare din sistemele ce cooperează și se completează reciproc în realizarea finalității unice, a prevenirii și combaterii criminalității dovedesc, în ultimă analiză, că fiecare din aceste sisteme își aleg, în funcție de programul propriu de activități, una sau alta dintre metodele, mijloacele și formele de prevenire și combatere potrivit cu situațiile ivite în viață, cu alternativele pe care atare situații le zămislesc, cu experiența și cunoștințele privind educația pentru prevenire și combatere a infracționalității, cu capacitatea de inovare a acestora.

Activitatea de prevenire și combatere a criminalității orientate spre profit este deosebit de complexă și comportă o abordare multidisciplinară și multicauzală. Eficiența ei depinde în mare măsură de maniera în care legislativul adoptă actele normative necesare, de felul în care executivul aprobă măsurile organizatorice de perfecționare a cadrului existent și gradul de implicare a tuturor structurilor (guvernamentale sau nonguvernamentale) abilitate de lege, în reprimarea acestui fenomen.

În ceea ce privește sistemul legislativ, au fost făcute o serie de propuneri (rezultate din experiența organelor de control judiciar economic sau de altă natură) care vizează modificarea incriminărilor existente prin punerea acestora de acord cu realitățile social-economice; adoptarea unei legislații speciale care să incrimineze fapte ilicite de obținere a profitului în domeniile noi în care aceasta a pătruns (sistemul bancar, bursier, informatic, mediu înconjurător, protejarea dreptului de autor etc.); revizuirea sistemului sancționator în vederea aplicării unor pedepse cu caracter resocializator mai mare; luarea unor măsuri de îmbunătățire a ritmului de desfășurare a procesului penal și a activității organelor chemate să aplice legea. Majoritatea opiniilor consideră că cele mai eficiente sancțiuni penale îndreptate împotriva indivizilor, ce comit infracțiuni orientate spre profit, sunt cele privative de libertate, ceea ce pare să confirme ipoteza "variațiilor calitative" privind evoluția penală emisă de E. Durkheim, conform căreia, în anumite perioade, în funcție de gravitatea delictelor și crimelor, dar și de intensitatea reacției publice, sancțiunile privative de libertate tind să devină "tipul normal" de represiune.

Trebuie însă remarcat faptul că victima reprezintă subiectul cel mai mult uitat de reformele judiciare. Dincolo de măsurile timide de indemnizație pentru victimă, ar trebui să se prevadă un sistem care pune în contact direct pe infractor și victimă, substituind reparația morală a prejudiciului printr-o restituire și o compensație efectivă pentru pagubele suferite în urma delictului. A face să lucreze infractorii orientați spre profit pentru victimele lor sau pentru interesul comunității în general (când au produs pagube bugetului) sunt măsuri al căror interes pare evident.

Referitor la programele de educație care pot fi aplicate în prevenirea infracționalității orientate spre profit, acestea sunt considerate a avea un efect relativ redus. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea infracțiunilor comise în acest domeniu, au ca formă de vinovăție intenția, iar indivizii care le comit sunt în general persoane cu un nivel destul de ridicat de pregătire și asupra cărora cu greu se poate interveni printr-un proces educațional.

În ceea ce privește sistemul economic, accentul este pus pe optimizarea procesului de reformă și privatizare care să ducă la stoparea declinului economic și asigurarea unei stabilități economico-financiare, asigurarea stabilității monetare și cursului de schimb, deblocajul financiar care constituie importanți factori de risc în domeniul criminalității orientate spre profit. Un rol deosebit de important în prevenirea și combaterea acestui fenomen, îi revine asigurării unui control financiar, atât intern cât și extern, eficient. Acest lucru devine posibil prin stabilirea clară a atribuțiilor care revin fiecărui organ de control în parte, printr-o mai bună colaborare între diferitele instituții și organe de control specializate printr-un schimb eficient de informații între acestea. O mare atenție trebuie acordată profesionalismului persoanelor angajate în cadrul acestor organe de control, atât în ceea ce privește pregătirea lor profesională cât și latura moralității, a bunei-credințe a acestora pentru a fi evitate manifestările coruptive din rândul lor. O cerință esențială a controlului financiar, indiferent de forma sa (preventiv, concomitent, ulterior) o constituie prevenirea fenomenelor de abateri, neajunsuri, neglijențe, care generează pagube, irosesc bunuri materiale și financiare ale societății, astfel de fenomene reprezentând tot atâtea surse care pot întreține premisele fundamentale ale infracționalității orientate spre profit. Controlul financiar ulterior, are limitele și riscurile sale; el înfățișează uneori, în practica lui, contradicții vremelnice dintre care, în esență, amintim: lipsa de periodicitate, de operativitate, formalismul, evaluarea necorespunzătoare a gravității faptelor și a naturii și întinderii răspunderii juridice. De aceea perfecționarea controlului financiar implică și identificarea și înlăturarea unor atare deficiențe sau contradicții, educația permanentă a celor ce îl efectuează, în spiritul fermității în exercitarea controlului, conștientizarea de fiecare lucrător din organele de control financiar a laturii preventive a acestei activități, a răspunderii pentru exercitarea acestuia cu maximă eficiență.

Un rol important în activitatea de prevenire și combatere a criminalității orientate spre profit, îl joacă sistemul judiciar, singurul abilitat să ia măsurile impuse de legislație. Pentru ca eficiența activității desfășurată de acest sistem să fie cât mai evidentă, trebuiesc relevate două aspecte:

– eficiența sistemului organizatoric și al activității interne a acestuia;

– eficiența măsurilor, deciziilor luate și a activității în ansamblu, desfășurate în acest sistem.

Se consideră că activitatea preventivă este cea care trebuie să călăuzească sistemul judiciar. Pentru îmbunătățirea acesteia, trebuiesc vizate toate aspectele care o compun și anume: descoperirea și sancționarea rapidă a actelor ilicite orientate spre profit, creșterea conlucrării și colaborării între diferitele organe ale sistemului, asigurarea profesionalismului lucrătorilor din cadrul sistemului judiciar prin pregătirea acestora; protejarea acestora împotriva actelor de corupere prin asigurarea unor condiții profesionale și materiale care să reducă riscul coruptiv etc.

În afara măsurilor menționate, care vizează un anumit domeniu de acțiune, au fost propuse și alte soluții pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional orientat spre profit dintre acestea amintind: atitudini mai severe din partea opiniei publice, dezvăluirea publică a acestor fapte prin intermediul mass-media, schimbarea mentalității oamenilor printr-o educație adecvată în spiritul normelor morale, eliminarea birocrației ș.a.

În acest context, criminalitatea orientată spre profit este privită mai puțin ca un act infracțional cât ca o consecință și chiar ca o cauză a erorilor, distorsiunilor și ambiguităților unei tranziții echivoce, care epuizează resursele economice și financiare instituționalizând criza în plan economic.

Criminalitatea orientată spre profit există, pare să sugereze opiniile specialiștilor și ale populației, pentru că există o stare anomică generală, pentru că oamenii nu mai sunt stimulați să muncească cum trebuie, pentru că economia nu mai funcționează, pentru că legislația economică este inadecvată și pentru că apărătorii legalității economice nu-și fac datoria așa cum trebuie.

Bibliografie:

Aurel Dincu – Bazele criminologiei – 1993, București

Ion Oancea – Probleme de criminologie – 1994, București

Rodica Mihaela Stănoiu – Criminologie – 1997, București

Gh. Nistoreanu, Costică Păun – Criminologie – 1995, București

Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu – Corupția și crima organizată în România – 1994, Buc.

Costică Voicu – Criminalitatea afacerilor – 1997, București

Dan Banciu și Sorin M. Rădulescu – Sociologia crimei și criminalității – 1996, București

Florin Sandu – Fenomenul de contrabandă în perioada de tranziție, forme și metode de săvârșire a infracțiunii – 1992, București

Buletinul poliției pentru combaterea criminalității economico-financiare – nr.10/1995 și nr.11/1996

Vasile Dobrinoiu – Infracțiuni prevăzute în legi speciale – 1996, București

Rodica Stănoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu – Tranziția și criminalitatea, culegere de studii – 1996, București.