Aspecte Criminologice Privind Criminalitatea Organizata

Aspecte criminologice privind criminalitatea organizata

„Globalizarea este o sursa de noi provocari pentru umanitate. Numai o organizare mondială este capabilă să faca față provocărilor la nivel planetar. Când actionăm împreună, suntem mai putin vulnerabili față de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare dintre noi“

Kofi Annan

INTRODUCERE

Identificarea și neutralizarea amenințărilor la adresa securității (înțeleasă ca stare de siguranță colectivă) presupun, printre altele, definirea globalizării.

De regulă acest proces este perceput ca făcând referire la chestiuni economice și financiare, o abordare parțial corectă sau parțial greșită dacă avem în vedere că la nivelul opiniei publice, globalizarea apare ca o uniformizare la scară mondială a nivelului de trai și a celui de dezvoltare.

Globalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaționale pe diferite paliere: economic, politic, militar și de securitate, socio-cultural.

Dacă în secolele anterioare, cursul istoriei era determinat în mare proporție de evenimentele ce aveau loc în anumite regiuni ale lumii, astăzi, în secolul XXI, viitorul omenirii se naște și se modelează în cele mai diverse și de neimaginat zone. Aceasta datorită unei rețele de determinări și influențări aflată într-o continuă extindere.

Globalizarea nu lasă prea multe șanse statelor de a trăi izolat. Pe de o parte, populațiile lor resimt nevoia de a fi reprezentate și conduse pe scena internațională, iar pe de altă parte, evoluțiile dintr-o zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra alteia. „Ceea ce individualizează actualul model al globalizării este intensitatea și, dacă se poate spune astfel, globalismul ei (în sensul că fenomenul globalizării nu mai lasă astăzi nici un fel de insule virgine în raport cu efectele sale – este un fenomen global și atotcuprinzător)“.

Tot mai evidentul sistem global înlătură normele clasice de organizare, diluează delimitările dintre problemele interne și afacerile externe ale statelor, dintre economie și securitate națională și nu mai tratează suveranitatea ca o chestiune de „totul sau nimic“.

Efectele globalizării sunt multiple și au intensități variate, ceea ce poate conduce la o integrare și asimilare deplină, necondiționată de către societățile unor state sau la o anumită reticență, dacă nu chiar ostilitate, în acceptarea lor de către altele.

Efectele sunt pozitive și negative, așa după cum însuși procesul ce le generează poate uni sau dezbina omenirea.

Efectele pot fi economice, politice, militare, culturale, religioase, sociale, demografice și ambientale. Înțelegerea acestor aspecte este importantă pentru că interacțiunea dintre ele poate fi constructivă sau distructivă, poate accelera ritmul și complexitatea transformărilor la nivel global sau, dimpotrivă, le poate decelera.

Caracteristica principală a globalizării o constituie fluxul rapid, în continuă creștere și adeseori generator de discrepanțe, de bunuri, servicii, persoane, capital, idei, informații, tehnologie, cultură, modă, armament și acțiuni criminale.

Globalizarea creează oportunități deosebite și conduce la progres în anumite domenii:

• piețele financiare și comerciale au trecut în faza de integrare a activității și funcționării lor;

• producția s-a internaționalizat grație firmelor cu activitate globală;

• privatizarea a căpătat proporții mondiale;

• noile tehnologii sunt mai ușor de asimilat;

• comunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii;

• problemele globale sunt acum, parte a conștiinței noastre.

Există, însă, și fenomene de:

• fragmentare și slăbire a coeziunii sociale;

• creștere a inegalităților atât pe plan intern, cât și între state;

• exacerbare a atașamentului din punct de vedere identitar la comunitatea locală sau națională;

• distrugere a sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

• proliferare a armamentului și a crimei transnaționale.

Din păcate efectele negative ale globalizării nu sunt identificate (voit sau nu) de timpuriu sau nu sunt conștientizate într-atât încât să nu lase spațiu și timp de manifestare forțelor ostile securității la nivel mondial.

Așadar există și un alt aspect al globalizării, mai puțin vizibil dar foarte periculos pentru ceea ce înseamnă siguranța lumii.

Criminalitatea, sub toate formele ei (traficul de armament, de materiale nucleare și de droguri, imigrația ilegală, spălarea banilor), dar și terorismul constituie o amenințare globală, atât prin amploarea de nestăvilit (deocamdată), cât și prin varietatea și, de ce nu, ingeniozitatea mijloacelor de care dispun și pe care le utilizează pentru atingerea propriilor obiective.

Crima organizată și terorismul nu sunt fenomene noi apărute pe scena lumii. Ceea ce este nou este ritmul lor rapid de propagare, amploarea rețelelor ce le susțin sau ușurința cu care eludează legea.

Mult timp crima organizată a prezentat un interes foarte scăzut pentru elementul politic, deși în anii ‘70 începuse să penetreze serios societățile occidentale, dar și cele central și est europene. Schimbările radicale de la sfârșitul anilor ‘80 au fost privite de rețele criminale ca o oportunitate în executarea operațiunilor transfrontaliere pe întregul continent și nu numai. Statisticile arată că în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de mașini, infracțiunile economice, spălarea banilor, traficul ilegal de armament și deșeuri radioactive, corupția, infracțiunile legate de imigrație (traficul de persoane și trecerile ilegale de frontieră, falsificarea de vize și pașapoarte, utilizarea ilegală a mâinii de lucru din statele sărace), precum și infracționalitatea legată de prostituție sau alte forme de exploatare sexuală. În Europa Centrală și de Est, pe lângă tipurile de acțiuni menționate mai sus, se practică infracțiunile împotriva proprietății, extorcarea și falsificarea de bani.

Crima organizată internațională a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte datorită unor motive proprii (capitalul uman, material și financiar deosebit, perfecționarea continuă a organizării și a modului de operare), dar și datorită exploziei globalizării. În multe state, valorile tradiționale legate de respectul față de autoritate și comunitate au fost înlocuite cu dorința de parvenire individuală cu orice preț, iar multe dintre statele în care se manifestă acest fenomen experimentează democrația pentru prima dată. Multe guverne sunt mai preocupate, la acest început de secol, de propria supraviețuire, decât de sursa devizelor. Altele, pentru a facilita comerțul mondial și pentru a-i face față, și-au cosmetizat instituțiile și structurile financiare, au relaxat restricțiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor, ceea ce a permis crimei organizate internaționale să se infiltreze cu ușurință în structurile economiei licite.

În era globalizării, organizațiile situate în afara legii nu mai au nevoie de o bază teritorială de unde să-și coordoneze acțiunile. Revoluția tehnologică a creat posibilitatea șefilor de rețele să-și conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acțiunile lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul rețelei de calculatoare și telecomunicații. Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet și tehnologia de comunicații supersofisticată, permit structurilor criminale intensificarea comiterii de infracțiuni cu autori neidentificați, erodându-se astfel autoritatea statelor.

Aceasta nu înseamnă însă că s-a renunțat la corupție, mită, mafie, înțelegeri secrete sau extorcări. Când toate acestea eșuează, se recurge la violență. Datorită faptului că au existat situații în care organizațiile criminale au avut posibilitatea de a-și demonstra violența ieșită din comun, ca mijloc de apărare a intereselor sale, se poate crea confuzie în discernerea între actele lor și cele ale organizațiilor teroriste. Singura diferență notabilă dintre ele este aceea că teroriștii sunt mai puțin interesați de profit, ei fiind mai degrabă motivați de fanatismul religios sau ideologic, atacurile lor având ca ținte statul cu ceea ce înseamnă el (instituțiile și reprezentanții lor).

Globalizarea înseamnă rețea extinsă și sofisticată de comunicații. Globalizarea conduce la intensificarea schimbului de informații, iar acestea au ca rezultat integrarea culturilor naționale, care adeseori se realizează (conștient sau nu) prin sacrificarea valorilor identitare și a tradițiilor. Procesul este adeseori privit în mod critic și interpretat în sensul înlocuirii tradițiilor seculare cu niște valori externe, străine, care nu exprimă decât consumatorism vulgar, sexualitate strălucitoare și violență. Ca urmare multe grupuri au făcut apel la reîntoarcerea la practicile religioase fundamentaliste, precum utilizarea Shariei sau a promovării învățămintelor biblice în școli. Când încercările lor s-au confruntat cu rezistența maselor, aceste grupuri au recurs la violență în atingerea obiectivelor propuse.

Cauzele acțiunilor teroriste nu se reduc doar la ideea de mai sus. În acest context putem să vorbim și de sărăcie, de grave discrepanțe sociale care de multe ori își află sursa în asuprire/exploatare de orice fel ar fi, de ordinea mondială apărută la anumite intervale de timp și care este modelată în primul rând din perspectiva celor ce dețin puterea (economică, politică, militară, tehnologică). Bineînțeles că aceste cauze nu justifică utilizarea violenței și a terorii ca singură și absolută cale de înlăturare a discrepanțelor. Dar aceasta constituie o altă problemă, care nu face obiectul analizei noastre. Toate acestea fac ca terorismul să fie definit în diverse variante, adeseori extrem de diferite.

Dacă o organizație este catalogată ca fiind sau nu grup terorist, depinde de perspectivele de abordare, de percepția fiecăruia. Ca regulă generală, dacă observatorul aprobă acțiunile violente ale unui individ, atunci îl consideră ca fiind un „luptător pentru libertate“; dacă dezaprobă asemenea acțiuni, același individ este perceput ca terorist.

În ciuda tuturor dificultăților, putem afirma că terorismul constă în folosirea deliberată și sistematică a mijloacelor de natură să provoace teroarea în vederea atingerii celor mai diverse scopuri care în cele din urmă, au o finalitate politică. Terorismul promovează interese, ambiții și mesaje fondate pe uzul intimidării, amenințării, forței și violenței. Terorismul reprezintă exploatarea conștientă a terorii, gradul de teamă este generat de însăși natura crimei respective, de modul de comitere sau de aparenta absurditate și inutilitate a ei.

Sfera de acțiune a terorismului nu cunoaște practic limite, manifestându-se în aproape toate domeniile vieții politice și sociale:

• obținerea independenței politice a unui stat;

• schimbarea sau menținerea structurii economice sau sociale dintr-un stat sau chiar dintr-o anumită regiune.

Terorismul a devenit internațional sau transnațional prin apariția unor organizații și grupuri care, prin metodele folosite și prin întinderea acțiunilor pe care le întreprind, depășesc frontierele statale și includ indivizi de naționalități diferite.Internaționalizarea terorismului este urmată de extinderea zonelor sale de acțiune, păstrându-se însă metodele de intervenție: asasinate, răpiri, atentate cu bombă, atacuri armate, amenințări, acte care potrivit ordinii legale sunt considerate criminale.Actele de terorism internațional sunt pregătite, de cele mai multe ori, într-un alt teritoriu decât cel unde urmează să fie executate și să producă efecte.

Dacă până nu demult, terorismul era considerat un fenomen exotic, iar teroriștii erau catalogați sociopați sau psihopați și adesea confruntați cu asasinii unor personalități politice, din anii ’80 încoace un nou fenomen a atras atenția – terorismul susținut de stat sau terorismul de stat. În forma sa cea mai simplă, acesta apare atunci când anumite state-națiuni, din motive proprii, finanțează, pr de teamă este generat de însăși natura crimei respective, de modul de comitere sau de aparenta absurditate și inutilitate a ei.

Sfera de acțiune a terorismului nu cunoaște practic limite, manifestându-se în aproape toate domeniile vieții politice și sociale:

• obținerea independenței politice a unui stat;

• schimbarea sau menținerea structurii economice sau sociale dintr-un stat sau chiar dintr-o anumită regiune.

Dacă până nu demult, terorismul era considerat un fenomen exotic, iar teroriștii erau catalogați sociopați sau psihopați și adesea confruntați cu asasinii unor personalități politice, din anii ’80 încoace un nou fenomen a atras atenția – terorismul susținut de stat sau terorismul de stat. În forma sa cea mai simplă, acesta apare atunci când anumite state-națiuni, din motive proprii, finanțează, pregătesc și sprijină grupurile și mișcările teroriste.

El a devenit o componentă insidioasă a luptei pentru putere la nivel global, limitarea sa necesitând un complex de factori:

• aplicarea de sancțiuni diplomatice;

• aplicarea de sancțiuni economice;

• sporirea costurilor interne ale terorismului – susținerea de către statele democrate, angajate în lupta de combatere a terorismului, a grupurilor opozante regimului existent în statele sponsor ale terorismului internațional;

• folosirea sau amenințarea cu folosirea forței armate;

• utilizarea represaliilor militare.

Statele democratice trebuie să adopte în lupta lor antiteroristă o atitudine defensivă, de apărare a întregului sistem (a cetățenilor și a țărilor lor) de acțiunile pe care structurile teroriste le-au întreprins deja sau pe care intenționează să le întreprindă în diferite zone ale lumii. Este o acțiune defensivă, dar prin modul de exercitare,este ofensivă. Și de aceea, teritorialitatea în termeni de apărare este înlocuită de capacitatea de a proiecta puterea la distanță.

Terorismul este un fapt cert. Va persista cu siguranță ca fenomen acut și în viitor, pentru că motivele nu vor lipsi niciodată. Complexitatea sistemului internațional, frustrările unora și încercările de aplicare a principiului „divide et impera“ din partea altora, vor amplifica stările de tensiune, iar incidentele de mare anvergură vor deveni mai dese. Terorismul ar putea derapa spre megaterorism (folosirea mijloacelor de distrugere în masă), iar statele și organizațiile internaționale guvernamentale vor fi nevoite să aloce cât mai multe resurse pentru combaterea amenințărilor globale la adresa securității mondiale.

Globalizarea promite. În timp va promova, într-adevăr la scară globală, deschiderea, va încuraja reformele politice și economice, va întări dorința oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de și prin lege, va stimula integrarea și va reduce probabilitatea războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare.

CAPITOLUL I.

CORUPȚIA ȘI CRIMA ORGANIZATĂ CA FENOMENE SOCIALE NOCIVE

1.1. Conceptele de corupție și crimă organizată

Corupția este calificată drept o activitate ilicită din domeniul politicii sau al administrării de stat, care constă în folosirea de către factorii de decizie a drepturilor și împuternicirilor încredințate lor cu scopul îmbogățirii personale. Documentele publice normative internaționale definesc corupția în mod diferit. În documentele O.N.U. despre lupta împotriva corupției există o asemenea definire a acestui fenomen: abuz de putere în vederea obținerii câștigului în scopuri private. Din aceasta reiese că fenomenul de corupție depășește cadrul fenomenului mitei. Această noțiune include în sine mituirea (recompensă cu scopul alunecării de pe pozițiile îndeplinirii datoriilor de serviciu), nepotismul (protecție în baza relațiilor personale) și însușirea mijloacelor publice în scopuri personale. Instrucțiunea elaborată de către secretariatul O.N.U. în baza experienței diferitor țări include în noțiunea de corupție, furtul, delapidarea, însușirea averii statului de către funcționarii de stat, abuz în serviciu în scopul obținerii ilicite a unor foloase personale în rezultatul utilizării neoficiale a statutului lor de persoană oficială, conflictul dintre datoria civică și interesul personal. În ce privește formele de manifestare ale corupției, pe site-ul oficial al Biroului Națiunilor Unite pentru Lupta Drogurilor și a Crimei, găsim următoarea listă de comportamente: „conflictul de interese, delapidarea, frauda, mita, corupția politică, nepotismul, secretarismul și extorcarea".

Grupul interdisciplinar pentru corupție al Consiliului Europei i-a dat acestui fenomen o definiție mai largă: corupția reprezintă mituirea sau alt comportament al persoanelor cărora le-a fost încredințată exercitarea unor funcții în sectorul de stat sau privat, comportament ce duce la încălcarea obligațiilor în conformitate cu statutul lor de funcționar public, colaborator privat, agent independent sau de persoană responsabilă ce practică alt gen de activități și are drept scop obținerea unor venituri ilegale pentru sine sau alții. În cazul de față subiect al acțiunilor corupționale poate fi numai o persoană publică, funcționar de stat.

De cele mai multe ori, corupția este interpretata și privită ca o deviere de la norme: ale dreptului, deontologiei de serviciu sau eticii general acceptate. Respectiv, corupția nu este decât o totalitate de fapte și acte ale unor persoane. Pe parcurs vom fi interesați însă doar de persoane activând în numele statului – „agenți de stat", respectiv „genurile" de corupție asupra cărora ne vom concentra vor fi acelea de corupție politică, economică și administrativă.

Corupția de stat (politică și administrativă) există din moment ce funcționarul are posibilitatea de a gestioa resursele ce nu-i aparțin prin luarea (sau ne-luarea) anumitor decizii. Din punct de vedere normativ, decizia funcționarului ar trebui să fie dictată de scopurile, stabilite de lege, și normele culturale și morale aprobate de societate (așa-numitul interes public). Corupția ia naștere imediat ce comportamentul funcționarului bazat pe principiul urmăririi interesului public este substituit de comportamentul său generat de interesul privat. Conceptul de conflict de interese este, prin urmare, crucial pentru noțiunea de corupție. Ilustrul politolog american, Samuel P. Huntington, definește corupția ca fiind „un comportament al demnitarilor publici care se abat de la normele acceptate, pentru a servi unor scopuri particulare. Definiția generală a corupției (de altfel, și cea mai răspândită) pe care o folosesc instituțiile de referință în domeniul anti-corupție, precum Transparency International și Banca Mondială, este „abuzul de funcție publică în scopuri private”. Referindu-se la expresiile concrete ale fenomenului, Pieter Bottelier (fost cosultant superior al Băncii Mondiale pentru Asia de Est și Regiunea Pacificului) specifică faptul că abuzul dat se produce din moment ce „un funcționar acceptă, solicită sau extorchează mită sau când agentul privat oferă mită spre a ocoli politicile și procesele publice în vederea avantajului concurențial sau a profitului. Abuzul de funcție publică poate avea loc și în lipsa directă a mitei, prin patronaj (amicism) și nepotism, vinderea bunurilor de stat la un preț sub nivelul celor curente, coalizare în vederea sustragerii resurselor publice sau furt direct (necomplicat).

În știința occidentală, care s-a ocupat de problema corupției, examinată ca și comportament, există trei mari categorii de definiții. Prima, categorie, numită categoria funcției publice, este cel mai bine ilustrată de definiția clasică a lui Joseph S. Nye (cea mai citată definiție occidentală a corupției în ultimii 30 ani), în conformitate cu care corupția este „un comportament care deviază de la obligațiile formale prescrise de un rol (o funcție) public(ă), dictat de interese private (personale, rude apropiate, clică) ținând de bani sau de statut; sau unul care violează reguli interzicând anumite genuri de exercitare a influenței în scopuri private. Comportamentul dat cuprinde mita (recurgerea la recompensă pentru pervertirea raționamentului unei persoane oficiale); nepotismul (numirea în slujbe din raționamente mai curând ascriptive, decât bazate pe merit); și însușirea ilicită (folosirea resurselor publice în scopuri private)". O a doua categorie de definiții pune accentul pe conceptul de piață. Esența ei este exemplar oferită de Jacob Van Klaveren: „O persoană publică coruptă, percepe propria-i funcție drept un business,care-i aduce venit și pe care va tinde să-l maximizeze. Funcția publică devine astfel un instrument de maximizare. Nivelul venitului unei astfel de persoane depinde de circumstanțele de piață și de talentul acesteia de a găsi punctul de câștig maximal pe curba cererii publice". Definiția dată scoate foarte complet în evidență intruziunea mecanismelor de piață în procesul de luare a deciziilor politice/administrative. În sfârșit, ultima categorie aduce în prim-planul abordării conceptul de interes public, și ne este prezentată de Carl Friedrich dupa cum urmează: „Se poate spune că un model de corupție se manifestă oricând o persoană învestită cu putere și având obligația de a săvârși anumite acțiuni, adică un amploaiat responsabil sau un demnitar, este prin intermediul unor recompense monetare sau de altă natură, neprevăzute legal, atras să acționeze sau să nu acționeze de o anumită manieră care favorizează pe oricine oferă recompensele date, prejudiciind astfel publicul și interesele acestuia".

O introducere teoretică valoroasă în formele corupției este oferită de Inge Amundsen. Astfel, aceasta poate lua următoaarele forme :

mită: plată (în bani sau în natură) oferită sau primită în cadrul unei relații corupte.

Oferirea sau primirea mitei prezintă o formă de corupție per se, și trebuie să fie înțeleasă ca fiind esența corupției. Mita este o sumă fixă, un anumit procentaj din contract sau orice altă favoare în bani sau natură, de obicei oferită unui funcționar de stat împuternicit să încheie contracte în numele statului sau în alt mod având mandatul de a distribui beneficii spre companii sau indivizi,businessmani sau clienți;

delapidare: sustragerea resurselor publice de către persoanele publice;

Delapidarea se produce atunci când un funcționar de stat fură de la instituția publică la care este angajat, fură din resursele pe care ar trebui, în mod normal, să le administreze în numele statului;

fraudă: genul de crimă economică ce presupune anumite trucuri, escrocherie sau înșelăciune;

extorcare: presupune dobândirea banilor și a resurse prin intermediul coerciției,violenței sau amenințării cu forța. Corupția în formă de extorcare este deseori privită ca fiind un gen de extracție „de jos"( mafiile reale din Rusia sau Italia,spre exemplu, au capacitatea de a-și impune influența asupra oficialilor de stat,în mod individual, și asupra întregilor agenții de stat prin amenințări, intimidare și asasinate planificate). Ceea ce obțin în schimb pot fi oportunități de afaceri preferențiale și privilegii, scutiri de taxe, de reglementări și de urmărirea judiciară.

Practicile corupte de acest gen pot interveni și „de sus", atunci când chiar statul este cel care se comandă acest tip de acțiuni mafiote. Acest fenomen se produce atunci când statul, în special serviciile sale secrete și grupurile paramilitare extorchează banii de la indivizi sau grupuri de indivizi pentru a scuti pe aceștia sau pe acestea de o viitoare persecuție.

favoritismul: un mecanism al abuzului de putere implicând „privatizarea" și o foarte tendențioasă distribuire a resurselor de stat, ignorând modul în care au fost inițial acumulate aceste resurse. Favoritismul nu este altceva decât naturala înclinație a omului de a-și favoriza prietenii, familia și pe oricine altcineva apropiat și de încredere. Favoritismul este o forma de exprimare a corupției în măsura în care implică o coruptă (ilicită, nedemocratică) distribuire a resurselor, în timp ce corupția riguros definită se identifică prin procesul, în sine, de acumulare a resurselor.

S-a menționat deja, că documentele internaționale nu-și propun elaborarea unei definiții rigide a corupției, enumerând doar manifestările de bază ale acesteia pentru a lăsa loc practicii și spiritului dominant al statelor aparte. În dependență de context, mita are două conotații:

– serviciul pentru care s-a perceput mita este oferit fără prejudicierea obligațiilor formale;

– serviciul pentru care s-a perceput mita este oferit cu prejudicierea obligațiilor formale.

Înainte de a efectua o analiză teoretică a conceptului de crimă organizată, trebuie, anticipând, să remarcăm că există anumite întrepătrunderi între acesta și conceptul de corupție. Astfel, atât corupția, cât și crima, la un nivel superior de dezvoltare, manifestă tendința de organizare. Apoi, corupția (mai exact mituirea oficialilor publici) constituie o parte fundamentală a modus operandi a crimei organizate. Pe de altă parte, organizațiile criminale, deseori, se prezintă ca partenerii cei mai fideli ai funcționarilor corupți.

Astfel „crima organizată" este un concept cât se poate de controversat care, ca urmare, este greu de definit.

O definiție capabilă să servească drept punct de plecare ar putea fi cea a reputatului cercetător american Jay Albanese: „Crima organizată este o întreprindere criminală continuă ,care lucrează în mod rațional pentru a obține profit din activități ilicite ce se bucură de o considerabilă cerere publică. Existența ei (a crimei organizate) continuă este menținută prin utilizarea forței, amenințărilor și/sau coruperii oficialilor publici(.. )".

O definiție extrem de amplă și valoroasă a crimei organizate (prin evidențierea trăsăturilor și manifestărilor primare ale acesteia) o oferă Peter Lupsha: „Crima organizată este o activitate, realizată de un grup de indivizi, care în mod conștient dezvoltă roluri și specializări, modele de interacțiune, statuturi și relații, sfere de gestiune și responsabilitate, și care, cu o continuitate în timp, se implică în acte legale și ilegale, de obicei cuprinzând:

(a) volum mare de capitaluri;

(b) asociații-tampon;

(d) coruperea oficialilor publici, a agenților acestora, sau acelora cu poziții de responsabilitate și încredere.

În accepțiunea Legii nr.39/2003 prin „crimă organizată” se înțelege activitățile desfășurate de orice grup constituit din cel puțin trei persoane, între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit acestora să se îmbogățească sau să controleze teritorii, piețe ori sectoare ale vieții economice și sociale, interne sau străine, prin folosirea șantajului, intimidării, violenței ori coruperii, urmărind fie comiterea de infracțiuni, fie infiltrarea în economia reală.

Această activitate este orientată spre atingerea unui scop și se dezvoltă secvențial în timp. Scopul ei este acumularea sumelor mari de capital și câștigarea influenței, acompaniate de minimizarea riscului. Capitalul acumulat (bani «negri» neimpozitați) este parțial investit (spălat) în sectoarele legitime ale economiei prin utilizarea multiplelor tampoane cu scopul de obținere a influenței sporite, puterii, capitalului, și potențialului extins pentru profit criminal, pe fundalul unui risc în continuă minimizare".

Dacă am analiza o abordare a fenomenului pe care o propun documentele de importanță mondială, cea mai potrivită pare să fie Convenția O.N.U. împotriva crimei transnaționale organizate, care în Art.2 lit. (a) cu privire la «Grupul criminal organizat» definește aceasta după cum urmează: „… un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există o perioadă determinată de timp și care funcționează concertat cu scopul de a comite una sau mai multe „ crime sau infracțiuni serioase ” pentru a obține, direct sau indirect, beneficii financiare sau materiale de altă natură". Prin „crimă serioasă" Convenția înțelege o infracțiune ce se pedepsește prin privarea maximală de libertate, de cel puțin patru ani.

În literatura științifică și în publicistica occidentală, crima organizată este deseori asociată cu termenul de „mafie". Identificarea asociată nu este totuși prea consistentă din punct de vedere teoretic. Giovanni Falcone spune „…mafia pentru mult timp a servit drept un model pentru crima organizată. Această uniformitate substanțială ne permite să utilizăm termenul "mafie" lato sensu pentru toate organizațiile criminale, cele mai importante". Deci, doar organizațiile criminale ,cele mai importante, aparțin mafiei. Următoarea problemă ar fi să le depistăm pe acestea. Un important concept pentru elucidarea problemei în cauză ar fi acela de mafia-metodă. În conformitate cu el, mafia în mod obligatoriu întrunește următoarele calități și comportamente:

(1) sistem organizațional de rețea;

(2) o activă recurgere la violență;

(3) utilizarea corupției.

Și dacă ultimele două calități se regăsesc și în definițiile organizațiilor criminale ordinare, atunci condiția (1) pare să fie constitutivă și primordială pentru „mafia". Această trăsătură constă în separarea celor mai importante funcții de securizare, diminuare a riscului și de gestionare, de activitatea criminală nemijlocită și monopolizarea lor de către unele suprastructuri, care nu sunt încorsetate de legături ierarhice rigide cu participanții nemijlociți ai activității economice criminale. Astfel, este creată o structură organizațională piramidală, care îi izolează pe conducători, făcând proba legăturii lor cu activitățile criminale concrete, extrem de complicată, iar înculparea lor pentru anumite crime, practic imposibilă.

Cele expuse ne permit să scoatem în evidență, pe de o parte, cele mai semnificative trăsături ale comunității criminale, iar pe de alta, să propunem clasificarea formațiunilor criminale. Astfel cele mai importante trasături ale comunității criminale sunt:

(1) grad înalt de organizare, care asigură prezența unei anumite ierarhii în cadrul comunității sociale criminale;

(2) stabilitate și interdependență în interiorul grupării;

(3) existența liderilor și elitelor în mediul criminal;

(4) resursa materială, financiară și tehnică;

(5) dirijarea organizației și coordonarea activităților ei;

(6) subcultura comunității criminale;

(7) ideologia și normele etice ale comunității criminale;

(8) numărul mare al acțiunilor antisociale și al infracțiunilor;

(9) specializarea criminală;

(10) existența structurilor ce asigură relații externe.

Caracteristicile enumerate mai sus conchid în recunoașterea anumitor caractere formative, primare ale sistemului criminal. Aceste trăsături se află într-o permanentă perfecționare ceea ce determină invulnerabilizarea aparatului criminal în timp și spațiu. Justețea acestei ipoteze este confirmată și de clasificarea științifică a organizațiilor criminale. În opinia comună ea cuprinde următoarele formațiuni: grupările criminale; organizații criminale; asociații criminale; comunități criminale; comunități sociale criminale.

În principiu, acestea sunt tipuri de organizații criminale, care se deosebesc și se clasifică în baza mai multor criterii. Temeiul clasificării îl constituie diversele componente calitative și cantitative:

– gradul (nivelul) de autoorganizare al organizației criminale;

– componența numerică a grupării criminale;

– varietatea și caracterul acțiunilor criminale și antisociale;

– teritoriul în care activează organizația criminală;

– capacitatea de realizare a resursei financiar-materiale a comunității criminale;

– intensitatea influenței ei asupra structurilor puterii de stat etc.

1.2. Cauze ale crimei organizate pe plan internațional

Cauzele crimei organizate sunt deosebit de complexe și diferă în funcție de zona geografică, țară, regim politic, legislație, justiție, religie etc.

Sub aspectul rolului statului și a instituțiilor sale sunt relevante afirmațiile făcute de Giovanni Falcone celebrul judecător italian, asasinat de Mafia in 1992: ”Mafia constituie o lume logică, mai rațională și mai implacabilă decât statul. Mafia este o articulație a puterii, o metaforă a puterii dar și o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului și iși adaptează comportamentul în funcție de acesta.”

Emigrarea masivă spre continentul american a exportat o parte a crimei organizate, ajungînd în scurt timp în forme mult mai grave pe noul continent. Constituția americană a fost completată în 1920, pentru a limita unele componente a crimei organizate și unele forme ale viciilor. S-a obținut rezultate contrare, prin apariția unor adevărate sindicate ale crimei care au mărit considerabil domeniile de actiune și frecvența mafiei incipiente.

Încă din anul 1948 se propuneau cinci categorii de indicatori pentru o ”societate bolnava”, predispusă la ineficiență în combaterea infractiunilor grave:

Indici biologici și medicali:

Discriminarea

Creșterea afecțiunilor pshiso-somatice

Reducerea caracteristicilor sexuale

Reducerea mediei de varsta in grupurile afectate.

Economici si industriali:

Creșterea instabilității profesionale

Creșterea absenteismului de la locul de munca

Reducerea productivității individuale

Creșterea șomajului forțat

Creșterea numărului de greve

Indici criminologici:

Creșterea delincvenței juvenile

Creșterea numărului de sinucideri

Creșterea gradului de indiferență al opiniei publice față de delicte

Creșterea numărului de perversiuni sexuale și a gravității acestora

Indici politici:

Fragmentarea sociala si politică

Accentuarea naționalismelor regionale

Apariția ”liderilor subversivi”

Emigrarea masivă

Indici culturali:

Interesul crescând pentru promiscuitate și violentă

Intensificarea intelectualismului si a planificării obsesive

Declinul religiei corelat cu pierderea semnificației scopului vieții

În numeroase țări s-a amplificat fenomenul de polarizare a bogăției și a sărăciei, determinând pentru multe persoane sentimente de nesiguranță, debusolare și lipsă de perspectivă. Numeroși tineri comit fapte contrare legii, consumă droguri ori comit fapte grave cu speranța rezolvării problemelor sociale, a procurării resurselor financiare pentru unele vicii sau din terebilism.

1.3. Cauze ale crimei organizate in România

a. Aspecte politico-sociale.

În tările în curs de dezvoltare sau în faza de tranziție de la un sistem la altul, inclusiv în România, s-a constatat amploarea implicațiilor crimei organizate, până în faza în care fenomenul a fost atât de evident încât nu a mai putut fi negat.

Autoritățile din majoritatea tărilor au acționat cu prudență și cu măsuri insuficiente împotriva crimei organizate, politizând uneori acestă activitate.

Structurile crimei organizate s-au dezvoltat în special în domeniul afacerilor, din cauza eficienței reduse a legislației și a sistemului judiciar. Cercetările penale și procesele s-au desfășurat cu întârziere, permitând creșterea prejudiciilor sau adoptarea de către infractori a unor măsuri prin care se eludează recuperarea acestora.

Corupția a reprezentat una din cauzele principale în proliferarea crimei organizate, iar justiția și ceilalți factori nu au găsit mecanismele eficiente de prevenire si combatere, obtinând doar rezultate sporadice.

Faptelor specifice criminalității organizate li s-a asigurat publicitate excesivă, cu efecte contrare acțiunilor cu caracter preventiv, determinând sentimente de admirație din partea tinerilor tentați de bani, putere, autoturisme sau mijloace tehnice performante. Unele arestări au fost făcute in prezența mass-media, dar au fost urmate de puneri în libertate care au creat sentimente de invulnerabilitate sau de nevinovăție sub aspect penal.

b. Legislația

Pe teritoriul național au pătruns structuri de crimă organizată, care au acționat nestingherite și au realizat joncțiunea cu o parte din rețelele autohtone. Împotriva acestora s-a acționat cu întârziere pe plan legislativ și institutional iar unele prevederi legale nu au avut efectele scontate.

Cu privire la vidul legislativ poate fi exemplificat faptul că au fost necesari mai mulți ani pentru a se adopta o legislație adecvată pentru sancționarea unor fapte ce intră sub incidența criminalității organizate.

Eficiența organelor specializate a fost perturbată de modificările legislative succesive si necorelate, volumul de activitate excesiv, logistica insuficientă, practica neunitară etc. Magistrații au reclamat frecvent legislația stufoasă și incoerentă, necorelarea dispozițiilor legislative și lipsa de reacție a factorilor decizionali iar reacțiile legislative au fost uneori tardive.

Folosind forța financiară de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat mare parte din domeniile de activitate ale statului și au corupt oficialități politice și guvernamentale, situație în care autoritățile române au fost nevoite să intervină pentru combaterea fenomenului crimei organizate, legislativul adoptând importante acte normative dintre care enumerăm:

– Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

– Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;

– Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

– Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;

– Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor;

– Legea nr.682/2002 privind protecția martorilor.

c. Justiția

În ”Raportul CSM pe anul 2006” se arată că legislația este stufoasă și incoerentă, iar corectitudinea actului de justiție este alterată de numărul mare de dosare în raport cu numărul judecătorilor și al procurorilor. Lipsa de profesionalism și interpretarea diferită sau chiar greșită a legii de către procuror sunt considerate principalele cauze pentru modificarea sentințelor în apel sau recurs.

Judecătorilor li se reproșează lipsa de experiență în controlul conduitei procesuale a părților, studiul insufiecient al dosarelor, acordarea de termene nejustificate la cererile părților, încuvințarea nelegală a unor probe și nerespectarea unor prevederi referitoare la asistentă juridică.

d. Deficiențe in funcționarea optimă a D.I.I.C.O.T.

În anul 2004 a fost înființată Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate organizată și Terorism în cadrul Ministerului Public. În sarcina acestei direcții au fost transferate competențe și atribuții în domeniul crimei organizate, fără a se asigura și logistica necesară. Au existat dificultăți in ceea ce priveste dotarea cu un parc auto necesar, dificultăți în dotarea cu mijloace tehnice necesare pentru organizarea flagrantelor.

Au existat unități în cadrul D.I.I.C.O.T. care au funcționat în perioade îndelungate cu un singur procuror, ba chiar numărul de grefieri necesar desfășurării activității a fost în unele cazuri insuficient fapt ce a determinat preluarea unor activități de către procurori determinând astfel o și mai mare încărcătură pentru aceștia.

La nivelul serviciilor și birourilor teritoriale încărcătura pe procurori a fost mare iar organele de poliție judiciară insuficiente și lipsite de eficacitate.

1.4. Criminalitatea organizată din perspectiva criminologică

Crima organizată reprezintă cel mai periculos tip de criminalitate ce afectează societatea modernă.

Periculozitatea deosebită a criminalității organizate provine, în principal, de la 2 caracteristici ale ei:

(1) O dată generată de anumiți factori sociali, crima organizată capătă o forță interioară de propagare, prin care tinde neîncetat să se extindă, inclusiv să penetreze instituțiile sociale și publice. Astfel, ea încearcă insistent, dincolo de activitatea criminală de bază și veniturile substanțiale cu care s-a pricopsit, să acumuleze putere economică, să procure influență politică, să se asigure cu imunitate (impunitate) față de organele de drept și, în genere, să se impună în societate.

(2) Criminalitatea organizată nu doar aduce atingere unor relații sociale, ea lovește, prin tendințele sale de penetrare a instituțiilor sociale și politice, în chiar pilonii societății, încercînd s-o domine.

După cum afirmă Valeriu Bujor, crima organizată, în calitate de fenomen social, nu provine nici din criminalitatea obișnuită, nici din cea de grup și nici din activitatea unor grupuri criminale organizate. Ea reprezintă un fenomen sui generis și nu poate fi organizată, ea ,,se naște” și ,,se organizează” de sine stătător în condiții sociale determinate.

S-a arătat că pe plan material efectele crimei organizate și a corupției constau în încetinirea dezvoltării economice, inerția și ineficacitatea aparatului administrativ, cât și instaurarea unui regim fiscal tot mai împovărător pentru populație; măsurile administrative sunt adoptate fără respectarea unor norme legale, contractele și ofertele publice sunt castigate de persoanele sau societățile care au dat mita cea mai substanțială, fapt ce se reflectă în executarea unor lucrări de proastă calitate, în termene depășite și condiții necorespunzătoare ori calitatea serviciilor este defectuasă.

CAPITOLUL II. Organizații criminale

2.1. Definiția organizației criminale

O organizație criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea și deosebita capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului și economicii, prin întinderea sa mondială rapidă, prin recursul necondiționat la violență, corupție și șantaj, reprezintă un pericol direct și de mare actualitate, o sfidare la adresa societății mondiale.

Definiția: – însemnul de organizație criminală semnifică activitățile infracționale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obținerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

Codul lor moral presupune un deosebit simț al demnității individuale și pretinde o tăcere liber consimțită în problemele secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult timp și este respectat cu rigurozitate.

În concepția Interpol-ului, organizațiile criminale ar putea fi împărțite în patru mari grupe distincte:

a) Familiile mafiei, constituite pe structuri ierarhice stricte, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o diversitate mare de activități ilicite ( familiile italiene, americane, columbiene );

b) Organizațiile profesionale a căror membrii se specializează în una sau două tipuri de activități criminale ( furtul și traficul de mașini furate, răpiri de persoane ) ;

c) Organizații criminale constituite pe criterii tehnice, care sunt rezultatul unor împrejurări specifice precum închiderea granițelor, circulația dificilă peste frontiere, expansiunea geografică (triadele, yakuza, jamaicanii) ;

d) Organizații teroriste internaționale care practică asasinatul, deturnarea de avioane, răpirea de persoane etc., sub diferite motivații politice, militare, religioase sau rasiale.

2.2. Caracteristicile organizațiilor criminale

Spre deosebire de acțiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracțiuni, o organizație criminală constituie o asociație premeditată, concepută până la cele mai mici detalii în ceea ce privește rolul și modul de acțiune al celor ce o constituie. Efectele sale: secătuirea puterii societății, amenințarea stabilității guvernării, determinarea creșterilor taxelor, periclitarea securității individuale și colective, controlul exercitat asupra sindicatelor și influențele asupra structurilor de putere politică și economică.

În varianta clasică a unei organizații criminale pot fi o serie de trăsături specifice:

a) STRUCTURA – membrii rețelei au sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia. Însă și structura se caracterizează prin ierarhie strictă și autoritate.

O organizație criminală implică coordonarea unui număr de persoane în planificarea și execuția actelor ilegale. Conform teoriei lui Donald R. Cressy, organizațiile criminale dispun de o structură și organizare formală, chiar birocratică ce se prezintă astfel:

b) ERMETISM ȘI CONSPIRATIVITATE. Această trăsătură derivă atât din vechea origine socio-culturală a fenomenului cât și din necesități obiective determinate de nevoia de autoprotecție, de evitare a penetrării propriilor rânduri de către organismele abilitate prin lege.

Într-o altă opinie avizată, pericolul grav pe care îl reprezintă aceste organizații criminale derivă din subcultura sa arhaică, mult mai interiorizată și mai bogată, tradusă din selectarea riguroasă a recruților și din capacitatea de fier, de a impune membrilor săi reguli neiertătoare de conduită care sunt fără excepție respectate.

Discreția și respectarea legii tăcerii, sunt calități indispensabile pentru fiecare membru al unor astfel de organizații. Componenții lor riscă să fie eliminați fizic în caz de trădare. În ultimii ani, ca urmare a eforturilor depuse în plan național și internațional, un număr important al capiilor organizațiilor criminale au fost capturați și deferiți justiției. Unii dintre ei au vorbit. Ca urmare regula conspirativității s-a întărit și mai mult, limitând la minimum atât legăturile între membrii rețelei cat și circulația de informații în interiorul rețelei, sau asupra severității selecției de noi membri.

c) FLEXIBILITATE, RAPIDITATE ȘI CAPACITATE DE INFILTRARE. În timp organizațiile criminale de tip mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare atât în privința domeniilor preferate de activitate, cât și la condițiile concrete, social-politice și istorice din țările în care s-au constituit. Plecând de la domenii minore ale economicului, organizațiile criminale au ajuns să coordoneze cea mai mare parte a traficului mondial cu stupefiante, arme, muniții, să fie proprietare ale unor bănci și societăți de holding, să dețină hoteluri, cazinouri și terenuri petrolifere să se implice în metode moderne ale crimei, cum ar fi frauda financiar- bancară, spălarea banilor și criminalitatea informatică. În scopul atingerii obiectivelor proprii, structurile organizațiilor criminale s-au implicat în lumea finanțelor, în politică, în justiție și politică.

d) CARACTERUL TRANSNAȚIONAL AL ORGANIZAȚIILOR CRIMINALE. Deschiderea largă a frontierelor, elaborarea unei legislații extrem de permisive factorului extern, slaba dezvoltare economică, instabilitatea politică și corupția din țările sărace au creat oportunități și breșe excepționale pentru expansiunea și mondializarea organizațiilor criminale.

e) ORIENTAREA SPRE PROFIT. Această trăsătură caracterizează activitatea organizațiilor criminale. Câștigul este realizat prin menținerea monopolului asupra domeniilor în care își desfășoară activitatea: traficul cu narcotice, jocurile de noroc, pornografia, prostituția, traficul cu arme, etc.

f) UTILIZAREA FORȚEI. Este esențială în atingerea propriilor obiective și se manifestă prin intimidare, șantaj, corupție și violență. Aceste metode sunt utilizate în două direcții:

În primul rând, pentru a menține disciplina în interiorul propriei structuri. Odată pătruns în ”interior”, recrutul învață ”codul onoarei” și legea tăcerii – omerta siciliană. Indiscreția sau trădarea sunt pedepsite cu moartea, indiferent dacă structura criminală se numește Mafia, La Cosa Nostra, Yakuza, Triade, etc.

2.3. Codul comportamental

Regulile de conduită ajută la stabilirea conformismului și a previzibilității. Sancțiunile pentru încălcarea lor ajută la menținerea și supraviețuirea organizației. Între regulile luate în seamă se numără: păstrarea secretului, prioritatea acordată mai întâi organizației și apoi individului, interzicerea luptelor interne indiferent de motiv, interzicerea acțiunilor care produc oroare populației ( ex. Răpirile ) etc.

2.4. Domenii de acțiune

Comunitatea internațională a fost pusă în fața unei economii ”subterane” de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea piețelor economico-financiare de către structurile criminale în încercarea acestora de a prelua controlul asupra unor importante sectoare economice interne și internaționale.

Procesul este vast, bazat pe tranzacții financiare globale în continuă creștere. Piețele financiare internaționale cuprind în fiecare zi în valoare de sute de miliarde de dolari, din care numai o mică parte par a fi operațiuni de comerț licit. Restul se bazează pe capital speculativ, lichid și semilichid, investit pe termene scurte și care garantează anonimatul investitorilor.Transnaționalizarea celor mai mari bănci, eliminarea restricțiilor și al controlului asupra investițiilor străine, dezvoltarea tehnologiei electronice de transmitere a informațiilor financiare constituie parte din cei mai importanți factori ce determină creșterea acestei imense mase monetare speculative. Amploarea acestui fenomen, cât și complexitatea lui , sunt de natură să descurajeze orice încercare de control statal și creează condițiile propice de marcare a banilor proveniți din afaceri ilicite precum traficul de droguri, arme, carne vie, cu autoturisme de lux furate, escrocherii, camătă, taxă de protecție etc.

CAPITOLUL III. Organizații criminale mafiote

3.1. Mafia Italiană.

Ce este de fapt Mafia? Într-o primă opinie universal acceptată, Mafia ar reprezenta o organizație secretă, constituită în anul 1282, în timpul unei revolte, cunoscută sub numele ”Viespile Siciliene” îndreptată împotriva ocupanților francezi. Astfel, termenul de Mafia ar corespunde prescurtării de la ”Morte Alla Francia, Italia Anela” ( Moarte Franței, strigă Italia ). Pentru a rezista invadatorilor și pentru a organiza lupta de rezistență, un grup de sicilieni a inițiat un nucleu care apăra comunitatea, pedepsea tâlharii și răufăcătorii, ignorând legea străină. De-a lungul timpului, această organizație, secretă a evoluat negativ, degenerând în criminalitate și violență.

Conform altor opinii, la jumătatea secolului trecut, originile Mafiei, ca și ale Camorrei, s-ar afla la începutul secolului al-XIV-lea. Ne aflăm în fața unor mici întreprinzători care folosesc forța -chiar și pe cea colectivă- pentru a delimita și apăra spații de activitate, în primul rând în fața celor de pe aceeași treaptă cu ei, și apoi în fața oricui altcineva (comercianți, proprietari).

Din acest grup care începe să se formeze în interiorul Siciliei se va desprinde primul nucleu al structurii ”familia”. Aceasta s-a transformat în cursul secolului al XIX, într-o clasă conducătoare, datorită afacerilor pe care le practica, o lume care își va baza exercitarea puterii pe afișarea prestigiului și al bogăției. Dar această putere pare condiționată de deținerea unei forțe militare mai mult sau mai puțin ostentative, necesară pentru supravegherea forței de muncă, cât și pentru gestionarea afacerilor, precum și pentru siguranța persoanelor importante expuse pericolului răpirilor. Aici apare un alt nivel de comportament mafiot. Pentru a-și afirma propria lege, ”familia” preferă să folosească o poliție privată, formată din oameni dispuși să facă pentru stăpânii lor, treburile ”murdare” sau să însărcineze în acest scop delicvenți dați în urmărire, cu care au fost stabilite relații de ”patronage”. Și unii și alți sunt numiți „mafioți” de către contemporani.

Violența servește drept mijloc pentru clădirea, dacă nu a unei noi civilizații, cel puțin a unor noi echilibre politice si sociale.

Termenul și conceptul de Mafie apar abia la sfârșitul ”tulburării” numite RISORGIMENTO. După anul ’65, funcționarii de dreapta îi numesc ”mafioți” pe tălhari și pe cei ce se sustrag de la executarea stagiului militar, pe cei ce se opun ordinii politice și sociale, pe capii partidelor municipale și pe micii delicvenți din sate și orașe. Termenul ”camerrista” stă alături de celălalt, fără a se referi în mod special la caracterul regional. Uneori termenul ”camorra” se referă la organizații criminale urbane, pe când ”mafia” pare să indice un fenomen de tip rural.

Într-o accepțiune foarte răspândită în prezent, Mafia, ar corespunde criminalității regionale siciliene, Camora, ar corespunde criminalității regionale Campania. Pentru simetrie, mass-media a introdus recent un termen pentru criminalitatea calabreză, cel de N’drangheta. Formulările obișnuite alătură delicvența comună cu cea organizată și cu o elită criminală originară din Sicilia occidentală, pe care ne-am obișnuit să o numim cu titulatura sa, Cosa Nostra. Putem adăuga și alte termene prezente în lume: mafia americană, considerată ca derivând direct din cea siciliană dar care în realitate nu are același caracter rigid, regional, apoi mafia chineză, cea columbiană, rusească, etc.

Termenul capătă accepțiuni mai largi. El se poate referi la influența acelor asociații secrete și indică un strîns raport între politică, afaceri, criminalitate, ilegalitate sau corupție, susținere a anumitor politicieni, înșelătorii electorale, incapacitatea de a aplica legea în mod imparțial.

Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizație criminală, nu numai datorită numărului mare de membri, ci mai ales ca urmare a structurii sale și a capacității ei de a dezvolta strategii unitare, în ciuda articulației complexe a rețelei sale operaționale. Prin caracteristicile sale, Mafia este singura organizație criminală italiană care oferă un model criminal valabil la nivel internațional.

În istoria interpretărilor mafiei, a luptei împotriva acesteia revine în mod ciclic ideea conform căreia modernismul (reforma agrară, industralizarea, școlarizarea, instaurarea unor obiceiuri sexuale libere) ar trebui să distrugă fenomenul împreună cu superficiala sa cultură, schemă care a făcut obiectul propagandei stângii în anii de după război și reluată cu unele instrumentalizări de aproape toată lumea, cu scopul de a obține mai multe fonduri, mai multe posibilități de administrare a resurselor etc.

Mafioții desfășoară activități legale, ale căror monopol este garantat de violență, prin tehnici care pornesc de la intimidarea verbală la cea fizică, ajungând până la eliminarea rivalilor, a trădătorilor și a martorilor. Așa cum în sec. XIX amenințarea bandiților era folosită pentru ai convinge pe proprietari să încredințeze mafioților paza propriilor terenuri, astăzi comercianții sunt determinați de riscul unui jaf sau al extorcării, să plătească asigurarea mafiotă.

Mafia reprezintă întotdeauna un aparat al ordinii dar ea presupune și o dezordine socială și criminală ce trebuie ținută sub control.

Mafia ar fi un obicei, un comportament, o tradiție și nu o organizație. Unii analiști susțin că rețeaua relațiilor de rudenie, clientelă și prietenie a diferiților capi ai mafiei ar fi de ajuns pentru a schița structura grupului mafiot. Acesta ar fi o formă prin care se exprimă înrudirea, prietenia și afacerile. Grupul mafiot ar reprezenta o microstructură instabilă și nesupusă formalizărilor impuse de legăturile asociative.

Până acum, grupările mafiote au fost considerate niște monoide , fără uși sau ferestre. Dar pentru a menține relațiile cu mediul politic și cu instituțiile acestora, pentru a controla traficul, dar mai ales pentru a îndeplini funcția de control și dirijare a criminalității, acestea trebuie să fie conectate între ele, astfel sporind complexitatea structurii lor organizatorice.

Toate aceste grupări criminale, care, deși ca tradiție și în ciuda conflictelor dintre diverse grupuri ce au măcinat constant structurile organizatorice ale acestora, au continuat să se dezvolte de-a lungul anilor, ajunând să influențeze viața politică, mass-media, administrația publică, justiția și economia afectând în mod serios bazele ordinii sociale.

Odată cu mărirea numărului de membri și sporirea mijloacelor financiare de care dispuneau, dar mai ales odată cu extinderea zonei de influență în mediul urban, asociațiile mafiote italiene au obținut supremația și controlul formelor cele mai periculoase ale criminalității, depășind de mult granițele regionale tradiționale: Cosa Nostra, Camora în Campania și N’drangheta în Calabria.

3.1.1. Cosa Nostra (Mafia Siciliană)

Mafia siciliană COSA NOSTRA este o structură bine articulată și în același timp unitară și organizată piramidal-ierarhic având la bază „familia” care controlează o parte determinantă din teritoriu în care operează sau pe care îl domină.

Locul în care a luat naștere faimoasa organizație este Sicilia, un teritoriu al actualei Italii care o fost de mai multe ori sub dominație străină și care nu și-a dobândit independența față de asupritori decât în secolul XVIII.

Actuala mafie a luat naștere și s-a organizat după structurile actuale în anul 1282, mișcarea mafiotă pentru izgonirea cruzilor normanzi francezi, având ca motto sintagma „Morte Ai Francezi Italia Anela”, prescurtat MAFIA. Primele semne că mafia începe să devină o organizație criminală apar în anul 1893, odată cu apariția așa numitelor „cosche” (cete) ale mafiei. În această perioadă aproape toate proprietățile feudale intră pe mâna arendașilor mafioți, care mai târziu vor deveni chiar ei proprietari ale acestora. Acești arendași aveau putere absolută asupra pământurilor și ei erau adevărații proprietari ai pământurilor, deși plăteau o cotă nobililor italieni. Țăranii încep să-i urască pe mafioții transformați din salvatori în călăi.

Mafia din Sicilia are o structură piramidală și este prezentată în figura de mai jos.

„Familia” este celula de bază a Mafiei. Forța familiei este asigurată de numărul membrilor ei și de prieteniile cu persoane sus-puse pe care șeful reușește sa le stabilească. Cu cât persoanele sunt mai influente, cu atât mai mare este interesul Mafiei de a le capta prietenia. La baza Mafiei Siciliene se află „oameni de onoare” sau soldați constituiți în grupe de câte zece oameni. Soldații aleg șeful numit reprezentant, căci apără interesele familiei, acesta la râdul său își alege un adjunct și unul sau doi consilieri ( locotenenți ). Între șefi și „oameni de onoare” se impun „capo decina”, șeful zecimii. Șefii familiilor desemnează un șef al provinciei, un reprezentant al provinciei. Orașul Palermo este o excepție, el desemnând un singur „capo mandamenta”, dar având puterea de a intra în „Cupola”.

Figura centrală a Mafiei este șeful. Prin denumirea de „naș” se sublinează în mod evident poziția majoră a acestuia față de marea masă a mafioților, el este persoana care a cununat sau a botezat pe majoritatea celor din organizație. Pentru a ajunge un „naș” sicilian, trebuie ca acesta să fie foarte bogat și foarte respectat (lucru mai important decât bogăția). Un capo mafia trebuie să fie îndrăzneț, rece, viclean și violent în același timp, trebuie să aibă minte și mai ales „mână” (în sens simbolic: autoritar, iute și puternic dacă situația o cere). El trebuie să știe să tacă și să-i asculte pe toți supușii și pe cei care îi cer ajutorul, în afara cazului în care trebuie să intervină.

Un adevărat „naș” nu va purta niciodată armă, există destui mafioți de grad inferior care să o folosească și să execute orbește ordinele date de capo-mafia. Pentru a intra în organizație trebuie depus un jurământ de credință care va face ca noul membru să aibă acces la toate bunurile comune ale Mafiei și să beneficieze de un mare suport din partea acesteia, datorită influențelor și relațiilor pe care aceasta o are în societate. Jurământul odată depus va însemna și un număr însemnat de obligații.

Odată intrat în organizație, mafiotul nu o va putea părăsi niciodată. O caracterizare foarte bună a apartenenței la Mafie a fost realizată de către un cunoscut șef mafiot sicilian, Nino Salvo: „Mafia este ca un trandafir frumos, dar plin de spini”.

Jurământul de intrare în Mafia siciliană este la fel de sute de ani, iar ritualul primitiv al inițierii este neschimbat. Obligațiile ce degurg din apartenența la Mafie:

1)Să nu furi și să nu exploatezi prostituția!

2)Să nu te atingi de soțiile celorlalți oameni de onoare!

3)Să nu ucizi un om de onoare!

4)Să nu trădezi nimic poliției!

5)Să nu te cerți cu un camarad și să manifești totdeauna un comportament serios și corect!

6)Să respecți un secret absolut în ceea ce privește Mafia în fața străinilor!

7)Să eviți să te prezinți singur altor oameni de onoare!

COSA NOSTRA operează într-un secret absolut, nedezlegat nici în prezent de autoritățile italiene, iar legea de fier a tăcerii „omerta”, este respectată de toți chiar și de persoanele din afara organizației care au tangență cu aceasta. Orice violare a principiului omerta este invariabil pedepsit cu moartea, indiferent de rangul sau poziția celor ce au divulgat secretele organizației.

După anii ’80 polița italiană a dat numeroase lovituri, distrugând multe dintre rețelele din Sicilia, însă mafia siciliană nu este învinsă complet și nu renunță la profiturile imense ce se realizau din traficul cu stupefiante, stabilind noi legături în Asia de Sud și S-E.

Cea mai grea lovitură dată mafiei siciliene a fost arestarea celor mai reprezentativi capi ai acesteia, în cadrul celebrului proces de la Palermo al procurorului Giovani Falcone versus mafia, dar care până la urmă s-a soldat cu achitarea mai multor acuzați datorită corupției imense din cadrul legislativului. Mafia nu a rămas cu mâinile în sân și după terminarea procesului, procurorul Giovani Falcone a fost ucis în mod bestial.

Oricât de mari ar fi fost eforturile de a distruge mafia, acest lucru nu este posibil datorită expansiunii mafiei și longetivității acesteia.

3.1.2. Camorra (Mafia Napolitană)

Instalată în provincia Campania, „camorra” desemnează societatea secretă a răufăcătorilor napolitani. Compusă dintr-o serie de organizații locale, aflate adesea în opoziție, Camorra s-a consacrat mai ales traficului de droguri, în particular de cocaină. Tentativele de organizare centrală s–au soldat cu un eșec. Cea mai importantă încercare s-a datorat italianului Raffalaele Cutolo și s-a sfârșit la începutul anilor 80 într-o baie de sânge.

Camorra, ca și mafia italiană a parcurs transformări esențiale în perioada de după război. La început se ocupa intens cu contrabanda de țigări străine și afacerile ilicite de pe piața legumelor și a fructelor, iar în anii `70, când, inițiindu-se primele legături cu mafia siciliană, s-a implicat în traficul cu stupefiante.

Această expansiune a condus inevitabil la izbucnirea conflictelor dintre clanurile mafiote conduse de Antonio Sparone și Rafaelo Cutolo. Arestările făcute în rândurile Camorrei, inclusiv a lui Cutolo și a altor membrii influenți, ai organizație, nu au dus la distrugerea acesteia, ci sub noua denumire de „NUOVO CAMORRA ORGANIZATA”, și-a extins câmpul de acțiune și în alte regiuni: Neapole, Palermo, Avellino și Caserte, iar celelalte grupuri care nu au aderet la acest cartel al crimei, s-au reunit în jurul lui Amberto Amaturo Zaza, creând „Nuovo Famiglia”.

Beneficiile considerabile din traficul de droguri au trezit interesul Comorrei, acesta convertindu-se la rețelele și mijloacele traficului cu stupefiante. Nu atât în traficul cu heroină și hașiș, cât în traficul cu cocaină între America de Sud și și Europa, Camorra a jucat un rol important în ultima perioadă, asigurându-și chiar monopolul acestor operațiuni ilicite.

3.2. Mafia în Statele Unite ale Americe și America de Sud.

În trecut „mafia” era o femeie care practica magie albă, un fel de vrăjitorie care aducea ploaia sau alunga piaza rea.

La începutul secolului, principala preocupare a mafiei era extinderea proprietății funciare. Era singurul și cel mai important criteriu de măsurare a averii.

Singurul inamic comun pentru mafioții participanți la acest război al tuturor împotriva tuturor este LEGEA: „totul se face în afara legii și prin încălcarea ei”.

Apariția unei ramuri a mafiei siciliene în America își face simțită prezența la sfârșitul secolului al XIX-lea. O serie de delicte și crime comise în orașele New York, Philadelphia, Chicago și Los Angeles, în perioda 1892-1899, sunt atribuite de către poliție unei bande organizate de italieni imigranți originari din Sicilia.

Evoluția mafiei americane între cele două războaie mondiale a avut ca principal punct de propagare și dezvoltare prohibiția care a creat condițiile ideale de apariție a unui „busines” extrem de competitiv: producția și comercializarea clandestină a produselor alcoolice. Atunci au apărut faimoasele „gang-uri” ale căror membrii proveneau din minoritățile etnice și religioase din Statele Unite ale Americii, supuse discriminării, abuzului și exploatării deosebit de feroce.

Italienii au ocupat un loc aparte, grație unei remarcabile eficacități și discipline. Conduse aproape numai de sicilieni, gang-urile, au preluat structura organizatorică a mafiei, cu rigida sa ierarhie și cu neiertătoarele ei legi. Impunându-se cu autoritate în lumea interlopă, aceste bande au marcat întreaga epocă cu violența lor nelimitată. Abrogarea prohibiției nu a pus, însă, capăt activității criminale organizate ci a diversificat-o.

Într-un interval extrem de scurt, mafia americană a acaparat toate domeniile ce s-au dovedit rentabile pentru mafia siciliană: jocuri de noroc, prostituție, trafic de droguri, contrabandă, protecție forțată a întreprinderilor. În principalele orașe din S.U.A., toate ramurile industriei întunericului încap pe mâna puternicilor mafioți, care se numesc acum familii.

3.2.1. Cosa Nostra din America.

Există unele deosebiri între mafia italiană și Cosa Nostra.

În primul rând termenul de „familie” nu mai are aceeași conotații ca și în Italia, fiindcă în familiile italiene membrii sunt în marea lor majoritate rude și sunt sicilieni, pe când în S.U.A. există familii (aproape toate) în care există și membrii neitalieni (evrei, irlandezi, polonezi) iar legăturile de rudenie între membrii famililor sunt puține și foarte îndepărtate.

Organizarea structurală a mafiei din S.U.A. este următoarea:

Instanța supremă a Cosa Nostra este alcătuită din nașii familiilor americane, și ea încearcă să soluționeze pe cale pașnică toate neînțelegerile, numele acesteia fiind „Comisia”.

Cosa Nostra exploatează toate domeniile crimei organizate, un lucru care nu este pe placul multor mafioți italieni, aceștia dezaprobând exploatarea prostituției și a jocurilor de noroc de către membrii Cosa Nostra.

În America există circa 24 familii aparținând Cosa Nostra care își împart între ele teritoriul S.U.A.

Principalele familii mafiote din S.U.A. sunt:

Cele cinci familii din New York care reprezintă totodată cele mai influente familii din Cosa Nostra sunt:

Familia Gambino este cea mai puternică și mai veche dintre clanurile mafiote new york-eze. A fost fondată de Carlo Gambino și are ca șef pe John Gotti, din anul 1985. Afacerile ilegale în care este implicată sunt: furturi, excrocheri, camătă, jocuri de noroc, trafic de droguri, pornografie, fraudă și extorcare de fonduri.

Familia Bonano este fondată de Joe Bonano, și este condusă de Philip Pasteli. Afacerii familiei sunt: pizerii, restaurante, camătă, pornografie și trafic de droguri.

Familia Colombo a fost fondată de Josepf Colombo iar acum este controlată de Carmine Persico. Sunt implicați în camătă, jocuri de noroc, fraudă, trafic de droguri și țigări, prostituție și pornografie.

Familia Genovese are ca fondator pe Vito Genovese și este sub conducerea lui Anthony „Grasul” Salerno. Se ocupă cu estorcarea de fonduri, camătă, trafic de droguri (în mai mică măsură) fraudă, pornografie, prostituție.

Familia Luccheze fondată de Thomas Luccheze, este condusă de nașul Anthonio Corallo. Își procură veniturile din droguri, curse de cai și ogari, furturi de autoturisme și asasinate plătite.

New Jersey este teritoriul familiei Decavalcante care monoplizează pornografia, traficul de droguri, camăta și jocurile de noroc.

În Florida este foarte puternică familia Trafficante fundată de Santos Trafficante care în prezent este condusă de fiul său Santos Trafficante jr. Se ocupă cu traficul de droguri, furturi, vânzări de bunuri furate și are o rețea de cazinouri în Florida și în Insulele Caraibe.

În New Orleans monopolul este deținut de familia Marcelo, fondată și condusă de către Carlos Marcelo. Afacerile familiei cuprind traficul de droguri, jocurile de noroc, afacerile imobiliare, prostituția, pornografia și corupție politică și sindicală.

Familia Giancara este autoritară în Chicago dar și în New Mexico și zone din California, bossul său este Joey Aiuppa iar fondatorul ei a fost Memo Giancara. Veniturile imense proveneau din jocuri de noroc, trafic de droguri, prostituție și camătă.

Nu trebuie omis faptul că în S.U.A. pe structura Cosa Nostra s-au mai dezvoltat alte două organizații la fel de puternice pentru o perioadă: mafia irlandeză și cea evreiască.

Mafia irlandeză a avut o perioadă de expansiune mai ales în timpul prohibiției, pentru ca apoi să-i scadă autoritatea și multe dintre teritorii să-i fie luate de către mafia italiană și cea evreiasca.

Mafia evreiască a rămas și după prohibiție egală cu mafia italo-americană. Muți evrei au ajuns apoi să lucreze pentru Cosa Nostra sau să colaboreze cu aceasta.

Una din principalele surse de venit pentru Cosa Nostra este industria construcțiilor. Comisia asupra crimei organizate din SUA a descoperit că majoritatea familiilor sunt puternic implicate în industria construcțiilor.

O altă sursă de venit este prostituția și pornografia. Prostituția aduce venituri imense mafiei americane, prostituatele dintr-un oraș, în proporție de 90% aflându-se sub protecția organizației.

Un domeniu tradițional de exploatare al Cosa Nostra este corupția sindicală. Mafia și-a dat seama că industriile americane nu pot fi controlate decât cu ajutorul sindicatelor. Există două variante: folosirea mafiei la spargerea grevei, iar a doua constă în controlul unor sindicate.

Traficul de droguri a adus mari benefici Cosa Nostra, dar în ultimul deceniu se constată o reducere a implicării mafiei în trafic și o expansiune tot mai mare spre alte domenii ale crimei organizate.

Mafia exploatează și câștigă enorm de pe urma jocurilor de noroc, astfel că Las Vegas-ul este deținut (din umbră) de mafie.

Veniturile obținute din astfel de activități criminale sunt apoi folsite pentru a putea pătrunde și controla organismele și organizațiile legal constituite.

3.2.2. Cartelurile columbiene

Într-o țară săracă și subdezvoltată ca și Columbia cu o economia în declin, o inflație ridicată și o sărăcie masivă, activitatea organizațiilor criminale nu putea decât să înflorească în aceste condiții, sumele mari de bani câștigate astfel asigurându-le, pe lângă un lux exorbitant, și posibilitatea de a câștiga influență în rândurile politicienilor.

Ca și organizația mafiotă Cosa Nostra, ”familiile” mafiote din Columbia săvârșesc o gamă largă de activități criminale pentru a-și menține câștigurile la nivelurile cele mai înalte și a-și păstra influența câștigată. Ca și „familiile” mafiote italiene și americane, organizațiile columbiene se impun prin disciplină și violență, cu deosebirea că sunt considerate mult mai radicale și mai violente.

Organizațiile columbiene poartă denumirea de CARTELURI. Un cartel este constituit dintr-o rețea complexă de grupuri și celule care sunt formate din 10-30 de persoane care acționează independent, astfel că prinderea unui „grup” nu va afecta întreaga structură.

a) Dintre organizațiile columbiene, CARTELUL CALI este considerat cel mai influent în domeniul traficului de droguri din emisfera vestică, fiind în ultima perioadă o prezență importantă și pe piața din S.U.A.

Cartelul a obținut și menține monopolul general al cocainei prin supravegherea culturilor și recoltelor de frunze de coca din Bolivia, Peru dar și distribuirea cocainei în orașele americane.

Din datele obținute până în prezent, 75% din cocaina care intră în S.U.A. provine de la cartelul Cali, care o transportă cu avioanele cartelului prin nordul Columbiei, Peru, El Salvador sau Nicaragua, spre Guatelmala sau Mexic, de unde este preluată în autovehicule și transportată la destinație. În ceea ce privește toate aceste operațiuni, Cartelul Cali cooperează îndeaproape cu organizația mexicană Juan Garcia Abrego.

O altă modalitate de transport, des folosită de cartel, este cea maritimă prin utilizarea unor nave sub pavilion canadian, olandez sau român, care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru dezorientarea autorităților.

Activități criminale ale cartelului Cali au fost identificate atât în S.U.A. cât și în alte state din America centrală dar și în Italia și Spania.

b) O altă organizație criminală considerată ca fiind cel mai bine structurată este cartelul Medellin care mulți ani a deținut supremația în traficul de droguri, dar care datorită loviturilor dure primite din partea autorităților columbiene în ultimii ani, a cedat primul loc cartelului Cali.

Din punct de vedere istoric, cartelul este o uniune de organizații criminale specializate în traficul de droguri, cele mai bogate și puternice fiind grupările conduse de Pablo Escobar-Gavivia (PEGO) și Jose Luis Ochoa (OVO).

Aceste organizații se ocupă cu traficul de cocaină folosind chiar o metodă nouă pentru trecerea drogului peste graniță, ce constă în integrarea sub formă lichidă sau semilichidă a acestuia într-o masă de plastic sau de cauciuc, care este apoi prelucrată într-o matriță luând apoi diferite forme.

În ultimul timp cartelul Medellin face eforturi deosebite pentru a pătrunde și pe piețele din Europa, aici prețul fiind de două trei ori mai mare decât în S.U.A., însă întâmpină destul de multe greutăți deoarece și pe bătrânul continent cartelul Cali deține 80% din piața cocainei.

c) În afara celor două carteluri descrise anterior, în Columbia acționează numeroase organizații independente pe coasta de nord a Columbiei, însă nici una nu are o organizare asemănătoare celor două mari carteluri și nu aderă la structurile acestora ele fiind constituite ad-hoc, între ele neexistând legături permanente.

În ultimii ani și-au dezvoltat legăturile cu mafia siciliană efectuând tot mai multe livrări de cocaină către Italia.

Combaterea acestor organizații are loc cu multă violență, astfel că incursiunile împotriva cartelurilor se fac de către armata columbiană și de cea a Statelor Unite care au misiuni de distrugere a laboratoarelor clandestine din jungla columbiană.

3.3. Mafia rusă

După prăbușirea comunismului în Europa Centrală și de Est, autoritățile din fostul lagăr comunist au fost nevoite să se confrunte cu o escaladare a fenomenului criminalității fără precedent. În această parte a Europei au apărut grupări criminale organizate în stil mafiot, care vor deveni în scurt timp organizațiile care vor domina Europa, S.U.A. sau Canada. Majoritatea țărilor au pe teritoriul lor organizații mafiote autohtone sau străine.

În Rusia organizațiile mafiote s-au dezvoltat cel mai rapid dintre toate țările est-europene. Conform informațiilor oferite de autoritățile ruse, pe teritoriul Rusiei există aproximativ 5700 de bande criminale, dintre care 3500 sunt organizate în stil mafiot, reprezentând circa 250.000 de membri.

În timp ce în Europa de Vest și în America se poate vorbi de familiile mafiote, în Rusia, grupurile mafiote nu sunt așa de bine organizate ca în statele vestice, ele constituindu-se mai ales pe criterii etnice: ruși, cazaci, ucraineni, georgieni, armeni și alții. Mafioții sunt numiți de către populație „ciurki”. Sunt în general tineri care au practicat sportul de performanță sau au fost căliți în lagăre de muncă, iar cei mai mulți provin din armată.

Crima organizată din Rusia este structurată pe cinci mari categorii de asociații criminale:

– „pseudo-antreprenorii” care au apărut în anul 1988 și se ocupă cu afacerile financiare, inclusiv cu pomparea fondurilor guvernamentale în conturile societăților comerciale și impunerea profiturilor ilicite din vânzarea resurselor naturale, prin folosirea licențelor eliberate de funcționari corupți;

-„gangsterii”- scot profit prin comiterea actelor de „ racketing” (racketii) , furturi prin efracție, jafuri, șantaje, controlul traficului de droguri, jocuri de noroc și prostituție;

-„jefuitorii” sunt grupări devenite foarte active după 1991 acționând în domeniul sectorului public sau privat al statului prin devalizarea sau însușirea unor bunuri a acestuia, mai ales în comerțul cu amănuntul, privatizarea proprietății statului, vânzarea de materii prime, metale rare, lemn, mobilă etc;

-„corupții” reprezintă grupuri de persoane oficiale, angajate în organele puterii de stat, ale administrației și justiției, care acordă organizațiilor criminale avantaje ilegale, beneficiind la rândul lor de sume mari de bani.

-„coordonarea” reprezintă elita lumii interlope respectiv „nașii” care asigură conducerea activităților ilegale.

O sursă principală de venit sunt drogurile. Datorită războiului din Yugoslavia, celebra „rută balcanică” trece prin Rusia și Ucraina iar organizații ruse se ocupă acum de introducerea drogurilor în occident.

O activitate specifică mafiei ruse vizează locuințele aflate în sectorul particular, constând în faptul că pensionarii bătrâni sau singuri sau persoanele sărace lipsite de apărare sunt amenințate, tracasate, lovite, forțate să-și vândă apartamentele sau casele la prețuri derizorii, unor mafioți, în special cazaci și armeni.

Cea mai extinsă activitate mafiotă din Rusia este, însă, perceperea taxei de protecție în sectorul privat al economiei. Rackeții forțează patronii sau antreprenorii să plătească o anumită sumă pentru a se „asigura” împotriva atacurilor altor bande mafiote.

Mafia controlează prostituția și traficul de carne vie din Rusia. Organizațiile mafiote vând prostituate prin adevărate filiale care se regăsesc pe întreaga întindere a Europei: Turcia, Cipru, Grecia, Italia, Franța, Germania și mai nou Ucraina și România.

Mafia rusă se ocupă și cu asasinatele la comandă. O parte dintre foștii combatanți din Afganistan au devenit gărzi de corp, dar mai mulți au început să lucreze pentru mafie. Astfel au devenit victime ale acestor ucigași plătiți mai mulți oameni de afaceri, bancheri sau capi ai crimei organizate.

Datorită reformei bancare din 1987 au apărut cel puțin 2300 de bănci comerciale. Conform datelor furnizate de Ministerul de Interne rus, se pare că 35% dintre bănci aparțin mafiei care se folosește de acestea pentru spălarea banilor murdari și investirea lor în afaceri bancare sau economice din alte țări.

Bandele cecene sunt cunoscute ca fiind foarte agresive și periculoase. Membri lor sunt recunoscuți ca fiind cei mai buni traficanți de droguri și de arme.

Grupurile de armeni și de cazaci sunt foarte active în domeniul construcțiilor și industriei de prelucrare a petrolului, cele formate din tadjicii au o influență mare pe piața neagră a produselor alimentare alături de georgienii iar azerii domină în traficul de droguri, jocuri de noroc și prostituție alături de georgieni și cazaci.

Cazacii și cecenii sunt puternic implicați în șantaj și în perceperea taxei de protecție. În fiecare oraș există mai multe organizații și de aceea este foarte greu să specificăm un domeniu care să fie dominat de o singură bandă.

Doar în Moscova acționează 34 de grupări criminale constituite pe criterii etnice: georgienii controlează băncile, restaurantele, proprietățile imobiliare, piețele, fiind specializați în sechestrări de persoane; azerii sunt implicați în traficul de droguri și controlează jocurile de noroc; armenii fac contrabandă cu materii prime și arme; cecenii sunt implicați în excrocherii economice, controlează prostituția și traficul de arme.

Mafia rusă din cartierul Solutsevo este infiltrată în anturajul poliției și al magistraturii. Datorită veniturilor mari obținute și faptului că mafia rusă nu are o „Cupolă” care să coordoneze acțiunile ilicite, ori să reglementeze conflictele pe cale amiabilă, între bandele rivale izbucnesc adevărate războaie.

“Orașele Moscova și St. Petersburg, Ural Ekaterinburg, orașele din Estul îndepărtat ca Vladivostok și chiar orașele din îndepărtata Siberie sunt încontinuu teatrele unor confruntări armate între bande care se soldează cu zeci și sute de morți.”

“Duritatea luptei împotriva mafiei ruse este relevată și de numărul mare de polițiști uciși (peste 176 în anul 1996). O altă categorie puternic implicată în lupta contra ciurkilor este cea a jurnaliștilor. Au fost uciși în 1996 peste 24 de ziariști, pentru că obținuseră materiale compromițătoare despre unele grupări mafiote”.

3.4. Mafia Asiatică

Pe piața lumii interlope s-au răspândit și s-au dezvoltat tot mai mult grupurile criminale din Asia. Prin crearea de mari comunități în principalele metropole, prin implicarea tot mai adâncă în omoruri, răpiri, șantaj, jocuri de noroc, traficul de droguri și armament s-a afirmat, că mafia asiatică are potențialul de a deveni în viitorul apropiat problema numărul unu atât pentru autoritățile americane cât și pentru cele europene.

3.4.1. Mafia Chineză

Sunt considerate cele mai vechi societăți criminale asiatice. La început au fost constituite sub forma unor grupuri de rezistență împotriva dinastiei chineze care a condus China la începutul secolului al XVII-lea, având ca scop protejarea populației sărace de asuprirea claselor bogate și înlăturarea de la putere a dinastiei Manchu.

Membrii triadelor s-au refugiat în Hong Kong. Anul 1919 părea a fi un an de glorie pentru organizație deoarece a fost înlăturată dinastia Manchu și s-a format republica Chineză. Cu toate acestea, însă, autoritățile comuniste care au acaparat puterea nu au fost de acord cu existența unor organizații secrete chineze care în anumite regiuni aveau o mai mare autoritate ca statul.

Cuvântul „triada” este un termen englezesc folosit încă de la începutul dominației engleze asupra unor porturi și teritorii chineze, el reprezentând emblema sacră a acestor organizații respectiv triunghiul cu cele trei mari puteri de bază: aerul, omul și pământul.

După 1912 „triadele” s-au dezvoltat foarte mult în Hong Kong unde se estimează că există în jur de 50-55 de organizații, cu un număr de cel puțin 60000 de membri. O altă zonă în care organizația s-a dezvoltat exponențial este Taiwanul, unde se estimează că ar exista 700 de bande organizate în șase mari sindicate (în 1984 numărul membrilor depășea 15000 de oameni); cel mai puternic sindicat al crimei taiwane este „United Bambo”.

Organizațiile chineze conduc și crima organizată din Vietnam, Thailanda, Laos, Birmania, Filipine, Macao și Malaysia.

Triadele au o organizare tipic asiatică, toate gradele din triadă au un cod numeric, de la cel mai mic număr la cel mai mare, 49-498.

Structura unei triade se prezintă astfel:

Un TAI LO 498 este echivalentul unui „naș” de familie italiană. El are cea mai mare putere din triadă și este cel care hotărăște în privința unor probleme foarte importante: o afacere importantă, declanșarea războiului împotriva unei alte triade sau uciderea unor persoane importante.

GROSS SANDOL 432 și 489 sunt principalii locotenenți ai unui Tai Lo. Ei se ocupă de buna funcționare a triadei și de problemele care se ivesc pe teritoriul controlat de organizație.

Organizațiile chineze lucrează cu sume imense de bani și de aceea într-o triadă va exista un consilier financiar „White Poper Fan” care va administra banii și îl va ajuta pe șeful triadei atunci când are de încheiat o afacere.

El este responsabil și cu spălarea banilor murdari și cu investirea lor în afaceri profitabile legale, lucru pe care îl realizează cu ajutorul unor afaceriști importanți “Dragon Head”. Acești afaceriști investesc banii organizației și de multe ori contribuie cu relațiile lor politice la salvarea unui membru important al triadei din mâinile poliției.

Red Pole 426 este omul care se ocupă cu securitatea internă și externă a triadei. El este de obicei un expert în arte marțiale și are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenați. Cu ajutorul lui Red Pole 426 sunt eliminați trădătorii și este împiedicată infiltrarea agenților poliției în organizație. Cea mai importantă sarcină a unui Red Pole este de a apăra și a răzbuna pe membrii triadei atunci când aceștia sunt atacați de o grupare rivală. Sunt folosiți pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari, vestiții „hit-man” oameni care nu ezită să ucidă pe nimeni, și care pot organiza asasinate pe tot globul.

Penultimul eșalon al triadei este ocupat de șefii soldaților (Mah Jais), de stăpânii unor activități ilicite precum consumul de droguri și prostituția (Pong Jue) și de omul care se ocupă cu recrutarea soldaților.

La baza triadei se află soldații (Szekon, tin mantoi, 49 jan gud rai) și un număr apreciabil de vietnamezi și thailandezi.

Soldații sunt majoritatea adolescenți care provin din familii sărace și care intră în triadă deoarece este cea mai ușoară formă de procurare a banilor din Asia. La început execută un soi de ucenicie care constă în bătăi, amenințări și violuri la comandă. Dacă prezintă calități criminale el va depune jurământul de intrare în bandă.

Toți triazii cunosc vechea regulă care spune: „ Când ești viu nu te duce la autorități, când ești mort nu te duce în iad”, așadar oricine va încălca codul tăcerii va muri. Între triada există numeroase lupte pentru a stăpâni teritoriul și a realiza venituri crescânde. Crimele comise de mafia chineză sunt groaznice deoarece mafioții folosesc în luptă satâre și topoare, armele de foc folosindu-se numai în confruntarile cu alte organizații criminale.

Mafia chineză este implicată în toate activitățile crimei organizate, veniturile ei fiind de miliarde de dolari. Cu toate acestea principala activitate a rețelelor chineze este traficul de droguri, acestea controlând aproape 85% din traficul mondial de heroină.

Un domeniu tradițional de acțiune al triadelor este prostituția. Ca și în cazul traficului de droguri, prostituția este monopol al mafiei chineze în toată Asia și mai nou S.U.A și Europa.

Se scot profituri uriașe și din executarea unor falsuri. Mafioții chinezi execută cea mare gamă de falsuri Rolex și Gucci.

Triadele controlează toate jocurile de noroc din Hong Kong, Macao, Taiwan, Filipine, Corea de Sud, Thailanda și parte din Australia.

Spălarea banilor murdari ai mafiei chineze se face în băncile din Europa dar și prin intermediul unui sistem bancar clandestin. Un labirint de bănci chinezești internaționale, agenții turistice etc. deplasează miliarde de dolari în câteva ore fără să lase urmă.

Pe teritoriul SUA mafioții chinezi se ocupă de traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic de arme și asasinate la comandă. O formă mai deosebită de organizare a celor ce au emigrat constă în așa zisele organizări tip „ bande de stradă”, care sunt dispuse să lucreze pentru cine plătește mai mult.

Lupta împotriva mafiei chineze este mai grea decât împotriva mafiilor americane, italiene, rusești datorită barierei limbajului și caracterului fanatic al celor anchetați. Atât în China cât și în alte țări sunt executați sute de traficanți anual.

3.5. Mafia Română

Criminalitatea a devenit o problemă care preocupă în cel mai înalt grad toate statele lumii, organismele internaționale inclusiv Organizația Națiunilor Unite.

Criminologia ca știință la începutul secolului XX în România era practic necunoscută ca știință. Denumirea însăși era considerată de esență burgheză, neacționată, evitându-se timp de trei decenii chiar și simpla ei denumire în publicistică și manualele universitare.

Fenomenul infracțional cunoaște o creștere fără precedent constituind o amenințare la adresa comunității umane, a statelor și instituțiilor democratice.

Nici România nu putea fi ocolită de acest flagel, care, în special în anii care au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989, a cunoscut creșteri explozive.

Îngrijorător este faptul că au proliferat galopant tipurile de infracțiuni cu caracteristici mafiote, acțiunile premeditate, folosirea armamentului la săvârșirea infracțiunilor, tâlhăria în plină zi sub amenințarea armelor de foc, sechestrarea de persoane, impunerea taxei de protecție, furturi de bunuri din patrimoniul național, contrabandă, corupție, evaziune fiscală și alte fapte cărora poliția a trebuit să le facă față.

Sistemul totalitar de dinainte de 1989 a împiedicat dezvoltarea organizaților de tip mafiot, singurul domeniu în care se poate afirma că s-au format așa zise nuclee ale crimei organizate era economicul. În condițiile lipsei grave și iraționale de produse agroalimentare, specula se transforma într-o profesie rentabilă.

În România de astăzi, în care situația economică instabilă și inflația determină o inegalitate frapantă, o bună parte a populației trăind în sărăcie, numeroși oameni fiind stăpâniți de sentimente de nesiguranță și puternică frustrare, promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv, a avut desigur pe lângă efectele pozitive și un revers nedorit. Pe baza acestui sistem social, politic, cultural propice, s-au putut dezvolta organizațiile de tip mafiot în România.

Astfel că numeroși indivizi, au ales cale infracțiuni, a furtului, escrocheriei, abuzului, corupției și traficul de orice fel pentru a se îmbogăți peste noapte. România a deveni un teritoriu preferat pentru transmiterea drogurilor din Orient sau America Latină către țările din Europa de Vest, tot mai mulți cetățeni fiind cooptați în organizații criminale internaționale.

Una din caracteristicile crimei organizate din România o reprezintă contrafacerea, promovarea și plasarea în circulația bănească autohtonă a unor valute liber convertibile îndeosebi a dolarilor americani, operațiuni ce nu se pot realiza decât prin participare la o diviziune internațională a activității criminale.

CAPITOLUL IV. Domenii de acțiune a crimei organizate

4.1. Fenomenul terorist. Terorismul și crima organizată

Terorismul reprezintă o realitate a vieții cotidiene, fiind denumit și al treilea război mondial. Teroriștii acționează în moduri neașteptate și în zone diferite ceea ce face dificilă prevenirea și dejucarea unui atac terorist.

În ultima perioadă s-a observat o interferență dintre terorism și crima organizată determinată de necesitatea finanțării organizațiilor teroriste. Nevoia permanentă de finanțare a organizațiilor teroriste pentru dotarea cu armament și tehnică, recompensarea membrilor și alte cheltuieli a determinat căutarea permanentă a unor surse de venituri eficiente. Cea mai eficientă sursă este crima organizată, numeroase grupări teroriste obtinând sume de bani semnificative din practici criminale și preluând tot mai multă experiență, metode și mijloace folosite de organizațiile criminale.

Se realizează o întrepătrundere între organizațiile criminale și organizațiile teroriste. Organizațiile teroriste au prosperat, extinzand acțiunile la nivel internațional prin corupție, șantaj, amenințare și atragerea de partea organizațiilor a unor funcționari și demnitari sau chiar prin subordonarea puterilor statului.

Astfel organizațiile teroriste au început să desfășoare activități profitabile în domenii cum ar fi: traficul de droguri; jocuri de noroc ilegale; trafic de carne vie; contrabanda cu arme și muniții; contrabandă și evaziune fiscală. Din domeniile enunțate traficul de stupefiante aduce cele mai consistente venituri pentru susținerea materială a activităților teroriste.

Interferența terorismului cu crima organizată reprezintă o amenințare importantă pentru toate statele și pentru sistemul financiar internațional, putând afecta chiar și cele mai dezvoltate state ale lumii.

4.1.1. Definirea terorismului

Etimologic, noțiunea de „terorism“ provine de la cuvântul „teroare“, de origine latină, acesta semnificând în mitologia greacă numele unuia din caii ce trăgeau carul de luptă al lui Ares – zeul războiului (în greacă, Phobos înseamnă teroare). Noțiunea „teroare“ semnifică o stare de teamă extremă, care paralizează, înspăimântă, unii specialiști considerând terorismul ca fiind forma cea mai organizată de teroare.

O definiție exhaustivă a terorismului este dificil de prezentat, în condițiile în care, după unii autori, pe plan global, fenomenul este caracterizat actualmente într-un număr de peste 200 de încercări de încadrare științifică și legislativă. Walter Laquer, istoric și comentator de politică externă americană, menționa într-o erudită lucrare consacrată acestui fenomen că între 1936 și 1981 s-au dat 109 definiții terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare.

Totuși, cele mai multe dintre aceste încercări subliniază faptul că terorismul reprezintă un fenomen complex, de mare intensitate, cu determinări multiple și forme violente extreme, având caracteristicile actualității și continuității, precum și tendințe de ascensiune liniară în sensul globalizării structurilor/rețelelor, creșterii densității, diversității și agresivității actelor teroriste și a letalității efectelor acestora.

Doi cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden au strâns tot 109 definiții academice ale terorismului și le-au analizat principalele elemente. În urma studiului, Alex P. Schmid și Albert J. Jongman evidențiază prin metoda statistică simplă trăsăturile cele mai frecvente ale fenomenului. Conform acestei analize, criteriile de identificare a terorismului sunt: violența (acest criteriu fiind conținut în 83,5% din definiții); obiectivele politice (65%); teama, teroarea (51%); amenințarea (47%); efectele psihologice (41,5%); conflictul dintre atacatori și victime (37%); acțiunile bine organizate, pregătite în prealabil (32%); aplicarea diferitelor metode, strategii și tactici (30,5%).

Scopul tactic sau obiectivul imediat al grupului terorist îl constituie crearea terorii, pe când scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulțumirii publice generate de starea de teroare pentru a obliga puterea politică să facă concesii, deci are nevoie de multă publicitate.

Clandestinitatea, violența, acțiunile în grup sau individuale, de regulă sinucigașe (așa-zisele „bombe umblătoare”), precum și globalizarea sunt alte caracteristici ale fenomenului terorist contemporan care provoacă greutăți mari în combaterea cu succes a acestui flagel.

Principalele instituții ale Statelor Unite ale Americii – Federal Bureau of Investigation, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării – definesc terorismul drept „utilizarea, în mod calculat, a violenței sau amenințării cu violență pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvernele și societățile pentru a atinge unele țeluri politice, religioase sau ideologice“.

Din punct de vedere oficial, în România, potrivit prevederilor Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, „terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări, care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

– sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

– au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

– vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau a oricărui alt segment aparținând acestora;

– produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite“.

Terorismul este un fenomen mai ușor de descris decât de definit, pentru că nu există încă o definiție clară și comun acceptată a termenului „terorism“, iar scopul final urmărit de terorism este de natură politică, ceea ce separă terorismul de alte acte criminale.

În opinie personală, cele mai simple definiții ale terorismului ar putea fi concentrate astfel: „terorismul constituie săvârșirea unei crime sau a unui delict printr-o metodă specifică caracterizată prin violență și intimidare în scopul atragerii atenției opiniei publice“ sau, mai rezumativ, „folosire a violenței împotriva oamenilor nevinovați, pentru instaurarea stării de teamă la nivelul unei societăți, în scopul realizării de către entitatea teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație – a unui obiectiv anume“.

Unele interpretări utilizate în descrierea terorismului sunt prezentate în continuare:

Simplu: violența sau amenințarea cu violența, în scopul de a produce teamă, panică sau schimbare;

Legal: violența criminală care încarcă normele legale și care este pedepsită de către autoritățile statului;

Analitic: factori politici și sociali specifici care stau la baza actelor teroriste individuale;

Sponsorizat de stat: grupuri teroriste folosite de statele mici pentru a ataca interesele occidentale;

Statal: puterea guvernului uzitată în scopul de a teroriza propria populație pentru a o supune.

4.1.2. Clasificări ale terorismului

Departamentul de Stat al SUA clasifică terorismul astfel:

– terorism organizațional, practicat de grupuri mici, omogene, transnaționale, care nu pot atrage însă sprijinul popular, apelează la violență pentru a cîștiga influență (de exemplu: 17 noiembrie, ETA–Spania, RAF–Germania, Celulele Combatante Comuniste–Belgia etc.);

– terorism practicat în contextul insurgențelor de către rebeli etnici sau politici, acțiunile acestora fiind de natură paramilitară sau de gherilă;

– terorism sponsorizat, ce implică sprijinirea unor grupări teroriste de unele state (Iran, Libia, Siria etc.): sponsorizarea de stat poate cuprinde implicarea directă în operații teroriste, precum și încurajare, asistență logistică, locuri de instrucție, case de refugiu etc.

Specialiștii militari americani implicați în pregătirea pe profil a cadrelor armatei, îmbrățișează clasificarea lui Frederick J. Hecker, care împarte terorismul funcție de grupările teroriste ce-l practică, și anume:

– terorism practicat de „cruciați“ (motivați politic) și include în această categorie: grupuri teroriste (Baader-Meinhoff, IRA, Brigăzile Roșii, OEP etc.) și grupuri extremiste motivate politic (Khmerii Roșii, Tupac Amaru, Celulele Combatante Comuniste etc.);

– terorism practicat de criminali (scopuri personale): organizații criminale (Mafia, Yakuza etc.) și criminali izolați sau bande criminale;

– terorism practicat de nebuni (persoane bolnave psihic): persoane psihotice, nevrotice, angajați marcați de concediere etc.

Un alt autor, Brian Crozier, fost director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor, într-o intervenție în fața Senatului american din data de 14 mai 1975, clasifica terorismul în:

– terorism-diversionist, care urmărește publicitatea, dobândirea prestigiului, demoralizarea autorităților;

– terorism coercitiv, ce vizează demoralizarea populației civile și slăbirea încrederii în autorități.

Același specialist împarte grupările teroriste astfel:

– grupări etnice, religioase, naționaliste;

– grupări autointitulate revoluționare;

– grupări anarhiste (fără scopuri precise);

– grupări neofasciste de extremă dreaptă;

– mercenari ideologici.

Karl A. Seger identifică trei mari categorii de manifestare a terorismului contemporan:

– terorism practicat de grupuri care nu sunt sprijinite de stat;

– terorism practicat de grupuri dirijate de stat;

– terorism practicat de grupuri patronate de stat.

Generalul de brigadă Stan Stângaciu clasifică terorismul astfel:

după modalitățile de executare:

– terorism direct, ce vizează un scop imediat (foarte des în război);

– terorism indirect, actele distructive ce vin în sprijinul îndeplinirii actului principal.

după mobil sau intenție:

– terorism de drept comun, practicat în scop personal;

– terorism social, ce urmărește schimbarea ordinii de drept;

– terorism politic, dirijat împotriva statului și organelor sale;

– terorism de stat, practicat sau sprijinit de stat.

b) după spațiul în care se practică:

– terorism național (intern), în care elementele constitutive ale actului terorist aparțin unei singure țări;

– terorism internațional, în care forțele implicate sau afectate aparțin mai multor state.

În literatura de specialitate mai sunt întâlnite și alte tipuri de terorism.

Terorismul patopolitic: acțiunile unor membri din grupuri care nu dau dovadă de nicio notă de raționalitate, violența fiind singura lor formă de manifestare și unicul mod funcționare al grupului.

Terorismul psihotic (psihopatic): acțiunile unor indivizi psihopați, care nu dau dovadă de raționament și se manifestă cu violență din motive de ordin personal.

Terorismul și violența criminală: natura teroristă este dată de caracterul premeditat al folosirii violenței în scop de intimidare; se manifestă sub forma pirateriei aeriene, navale sau terestre, confiscarea de bunuri materiale, răpirea de persoane și asasinarea acestora.

Terorismul și violența endemică: fenomene cu putere de perpetuare în timp, cu efecte destabilizatoare „prin simpatie“ pentru întregi zone geografice.

Terorismul autorizat: acțiunea unor grupuri care utilizează tehnici de menținere a ordinii interne ce pot fi catalogate ca acte de terorism.

Terorismul autorizat mutual: acțiunea voluntară, fără aprobare oficială din partea statului a cărui regim politic este amenințat.

Terorismul pragmatic: presupune folosirea forței și a violenței în vederea creării unui sprijin de masă; se poate materializa în extorcarea de fonduri sau obținerea de sprijin în organizarea de greve, manifestații sau boicoturi; în cazul neparticipării de masă, populația este supusă la represalii și amenințări de răzbunare.

Terorismul funcțional: este o formă de terorism folosită în cazul în care organizația poate dobândi un avantaj strategic prin mijloace specific teroriste.

Terorismul manipulativ: crearea unei situații de negociere în care teroriștii amenință cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici în cazul în care nu li se satisfac cererile.

Terorismul simbolic: acțiunea premeditată a unui grup sau organizație a cărei victimă aleasă trebuie să reprezinte simbolul „dușmanului“.

Datorită strictei actualități și proliferării lor, în ultimul timp se remarcă două forme de terorism, ce reprezintă un grad de risc deosebit: terorismul etnic și terorismul religios.

Terorismul etnic este o formă de terorism foarte răspândită în prezent, prin care o populație minoritară dintr-un stat, manevrată de grupuri organizate sau chiar de un alt stat, luptă pentru separarea unor regiuni. Exemple concludente sunt conflictele din Kosovo, Țara Bascilor, Kashmir, Palestina, Daghestan, Cecenia, Ucraina etc. Cele mai cunoscute grupări teroriste de acest tip sunt: ETA – în Țara Bascilor (Spania); IRA – în Ulster (Irlanda de Nord); UCK – în Kosovo; OEP – în Palestina. Acțiunile acestor grupări pot degenera în război local (Kosovo, Cecenia, Daghestan) și reprezintă un factor de risc, deoarece exemplul lor poate fi urmat și de alte minorități din lume.

Terorismul religios este, poate, cea mai periculoasă formă de terorism și, cu siguranță, cea mai dificilă de combătut, datorită fanatismului cu care acționează teroriștii militanți. Majoritatea sunt dispuși să-și dea viața fără resentiment pentru scopul insuflat de așa-zișii profeți. Cel mai periculos curent religios este cel al islamului, care stă la baza desfășurării a numeroase conflicte, între Israel și palestinieni, între Rusia și Daghestan, între sârbi și bosniacii musulmani etc. Cele mai cunoscute grupări religioase sunt: Hezbollah, Hamas și Frații Musulmani.

Trebuie subliniat faptul că, în majoritatea cazurilor, terorismul etnic și religios se contopesc și, cu siguranță, aceste două forme ale terorismului sunt cele mai periculoase și cel mai dificil de combătut, datorită fanatismului, și, nu în ultimul rând, al sacrificiului suprem de care dau dovadă teroriștii.

4.1.3. Forme de manifestare a terorismului.

În continuare, vor fi analizate unele forme particulare de manifestare a terorismului, considerate a fi de maximă actualitate din punctul de vedere al amenințării pe care o reprezintă pentru lumea contemporană.

Neoterorismul. Dincolo de clasificările anterioare, terorismul, considerat sub formă de conflict asimetric între o grupare situată la un nivel sub-statal și un stat țintă (prin stat înțelegând instituțiile fundamentale și conducătorii acestora), a cunoscut mutații importante pe întreg parcursul istoriei umanității, dar transformările de esență înregistrate în ultimii ani ai secolului al XX-lea și, mai ales, începutul secolului al XXI-lea sunt atât de complexe, încât se poate afirma că, în prezent, societatea se confruntă cu un fenomen particular în jurul căruia se poate vorbi de sfârșitul terorismului clasic, așa cum a fost perceput timp de peste 2000 de ani.

Actul de terorism, în forma sa tradițională, avea ca scop descurajarea generală. Victima primară a atentatului terorist de tip tradițional era mai puțin importantă în comparație cu efectul general scontat asupra unei colectivități țintă căruia îi era adresat de fapt.

Terorismul tradițional (clasic) producea victime individuale adresându-se unei colectivități țintă. Teroarea reprezintă un fenomen natural, iar terorismul tradițional a exploatat în mod conștient și sistematic acest fapt. Terorismul tradițional avea un caracter coercitiv, menit să influențeze prin manipulare voința victimelor sale secundare (publicul-țintă) prin lovirea unor victime primare selecționate cu grijă, astfel încât șocul provocat colectivității să fie maxim.

Dacă actorii terorismului tradițional își considerau victimele ca responsabilitatea guvernelor/instituțiilor țintă, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „în orb“ ca dușman declarat al promotorilor violenței motivate politic.

În ceea ce privește componenta nucleară a terorismului, aceasta nu mai reprezintă o amenințare potențială, ci un fapt cotidian. Conform unui material din The Economist, „s-au înregistrat deja peste cincizeci de tentative de a extorca bani Statelor Unite prin amenințări nucleare, unele înspăimântător de credibile“.

Terorismul nuclear reprezintă o teroare promovată de organizații, grupări sau facțiuni insurgente este infinit mai periculoasă decât fostul „echilibru al terorii“ dintre superputerile antagoniste ale războiului rece, deoarece „un oponent nu poate fi descurajat prin amenințarea cu retorsiunea nucleară, dacă acel oponent nu are de apărat o societate definibilă“.

Esențialmente, megaterorismul se bazează pe paradigma „celor 5 W“: Ce? („What?“) – Arme nucleare, biologice, chimice; Unde? („Where?“) – Oriunde, atât timp cât scopurile sunt atinse; De ce? („Why?“) – Pentru a modifica radical situația strategică și/sau economică, distrugând oameni; Cine? („Who?“) – Teroriștii; Când? („When?“) – Surpriză.

Sistemul terorist de producere a unor astfel de agenți biologici constă în:

– laboratoare (se poate monta un laborator cu doar 10.000 de dolari) sau baze proprii (s-au găsit astfel de dovezi în locurile de dislocare ale sectei AUM, precum și la bazele de antrenament ale rețelei Al-Qaeda din Afganistan);

– specialiști (biologi, geneticieni, chimiști etc.), care fac parte din organizații teroriste, dar care lucrează în întreprinderi chimice din diferite state, în fabrici de medicamente, în laboratoare, în armată, în institute de cercetări etc.; în universitățile din Statele Unite, spre exemplu, se află 25 000 de studenți din Arabia Saudită, iar Mohamed Atta, cel care a pilotat primul avion ce s-a zdrobit de World Trade Center, a făcut, la Hamburg, în Germania, studii de electronică;

– sistemele de producere a drogurilor controlate de aceste organizații;

– mijloace artizanale, mici laboratoare particulare;

Dacă organizațiile teroriste n-au făcut până acum apel masiv la mijloacele de atac biologic și chimic, se poate deduce că încă n-au pus la punct o tehnologie eficace de producere a lor. De aici nu rezultă că, în viitor, nu vor folosi și astfel de agenți cum ar fi antraxul, viruși ai variolei, ciumei și altor boli infecțioase grave, mortale, contagioase, cu răspândire rapidă.

Terorismul kamikaze (suicidar). Tradițional, terorismul sinucigaș reprezintă o problemă care s-a manifestat în special în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est. În ultimele decenii însă, această formă de manifestare a terorismului s-a extins la nivel global, majoritatea organizațiilor teroriste apelând la atacul suicid ca vector de lovire a unor obiective militare și civile.

Terorismul sinucigaș este o metodă operațională în care actul atacului implică moartea atentatorului. Teroristul știe că, dacă nu moare, atacul planificat nu este îndeplinit. Atacul este declanșat prin detonarea explozibilului purtat de terorist sub forma unor dispozitive aflate pe corp sau în vehiculul pe care îl conduce. Atacul sinucigaș este, deci, rezultatul unei decizii individuale conștiente. Actele de terorism sinucigaș sunt consecința unui contract auto-impus între autor și organizația teroristă care l-a recrutat.

O primă apropiere de zona europeană o reprezintă atentatele teroriste din noiembrie 2003, de la Istanbul.

În general, terorismul sinucigaș urmărește atingerea a două obiective principale:

– atragerea de noi membri (în special, prin intermediul publicității);

– constrângerea adversarilor (determinarea unui guvern-țintă să-și schimbe politica, cu accent pe determinarea statelor democratice de a-și retrage forțele din teritoriile considerate de teroriști ca aparținându-le).

Atacurile sinucigașe sunt preferate de grupările teroriste, întrucât le oferă o gamă variată de avantaje, între care:

– inducerea unei stări permanente de teroare și frică la nivelul populației;

– atragerea atenției prin intermediul publicității;

– obținerea recunoașterii cauzei organizației, aceasta prezentându-se ca o grupare care are dreptul să fie ascultată și luată în considerare.

În ceea ce privește avantajele personale, „șahidul“ beneficiază de „viață eternă în Paradis“, precum și de privilegiul de a promite aceeași viață pentru 70 dintre rudele sale. Fiind supuși abstinenței sexuale în adolescență și tinerețe, martirilor li se promite în plus că în Paradis vor fi întâmpinați de „72 de virgine cu ochii negri“, aspect emoțional care îi motivează suplimentar pentru îndeplinirea atacului sinucigaș.

Terorismul de natură religioasă. Islamul este una dintre cele trei mari religii ale omenirii, alături de iudaism și de creștinism, beneficiind de peste un miliard de adepți. Islamismul se extinde cu cea mai mare viteză în lume, așa după cum se afirma în cotidianul El Pais, (Spania, 1 octombrie 2001).

În ciuda unei avalanșe de scrieri, această religie este încă puțin cunoscută de marele public și destul de greu de înțeles. Totodată, islamul constituie subiectul unor multiple paradoxuri ce apar la o primă abordare sau la o privire exterioară superficială.

Terorismul de natură religioasă este opera fundamentaliștilor religioși, motivați prin dorința de înfăptuire a dorinței lui Dumnezeu, de unde și fanatismul orb care îi caracterizează (vezi atacurile kamikaze din Israel și Iraq). Aceștia dispun de o agendă politică puternică, bazată pe propagarea amenințării cu utilizarea terorii de masă și interpătrunderea actelor teroriste cu nevoia de purificare etnică.

Credincioșii folosesc religia ca pe un refugiu în care vechile idei determină scopurile viitoare, ca sanctuar fizic și spiritual împotriva represiunii și instrument pentru manifestarea activismului sau a acțiunilor politice. Actele proprii sunt promovate în sens ofensiv sau reactiv, iar amenințarea secularizării izvorăște din interiorul mișcărilor, contactul cu mediul (reislamizare) și influențele exterioare (interferențele străine).

Membrii grupărilor teroriste de natură religioasă sunt îndemnați să utilizeze toate mijloacele de luptă, fără compromisuri față de scopurile propuse, în scopul perceperii luptei ca un război dus pe toate planurile, justificării nivelului și intensității violenței, promovării schimbării și pregătirii alternativei. Răzbunarea împotriva surselor necazurilor amplifică sentimentul de putere bazat pe strategia anonimatului.

Cea mai cunoscută și răspândită formă de manifestare a extremismului de tip religios este terorismul de factură fundamentalist-islamică. Prin esența și agresivitatea sa, acesta constitute un risc major la adresa securității și stabilității locale, regionale și internaționale. Pe fondul intervenției și menținerii prezenței Alianței în unele state musulmane, s-a putut constata o creștere semnificativă a atacurilor sinucigașe îndreptate împotriva obiectivelor interne și externe ale statelor implicate.

În numele religiei, terorismul a devenit politică de stat, a cărei ideologie este Jihadul. Teroriștii, recrutați pentru vocația lor sinucigașă, își privesc propriile acțiuni ca pe o datorie cu caracter divin.

Frecvent, extremiștii islamici acționează pentru epurarea societăților musulmane de „necredincioșii occidentali“, în condițiile în care, în interiorul acestor națiuni, există percepția că Occidentul este principalul factor responsabil de actuala lor situație (starea de sărăcie).

Terorismul cibernetic. Un șef al FBI afirma, în Germania, în cadrul unei conferințe cu tema „Războiul informațional“ („IW-Informational Warfare“): „Dați-mi zece hackeri și eu paralizez un stat în 90 de zile“. Dacă un hacker, care mai este numit și „computerfreak“ („monstrul calculatoarelor“) sau „Robin Hood al spațiului cibernetic“, ar fi denumit și privit ca „terorist în domeniul infrastructurilor“, probabil că s-ar reprezenta o formă mai apropiată de realitate.

În cadrul evoluției terorismului, actualmente se mai distinge o formă, particulară prin modul propriu de manifestare – terorismul cibernetic. John Arquilla și David Ronfeldt de la RAND Corporation prezintă conceptul de „război prin intermediul calculatoarelor“ ca o nouă formă de conflict, de joasă intensitate, purtat de două entități (state sau organizații non-statale) asemănătoare terorismului internațional clasic.

În opinia celor doi autori, războiul informațional prezintă două trăsături specifice:

– participanții nu sunt neapărat organizați conform ierarhiilor militare;

– conflictul nu se poartă în zgomotul armelor de foc, ci în cel al tastaturii computerelor.

Patru aspecte fundamentale sunt evidente. În primul rând, statele avansate tehnologic sunt vulnerabile. Pe 25 iulie 1996, directorul CIA, John Deutch, mărturisea că atacurile hackerilor reprezintă al doilea pericol major pentru securitatea Statelor Unite.

Al doilea aspect îl reprezintă posibilitatea de producere a cyberinsurgenței, datorită costurilor relativ scăzute ale acesteia. Robert Steele, analist american, estima că este posibil să „îngenunchezi“ infrastructura unui stat avansat cu ceva mai puțin de un milion de dolari și cu zece specialiști în domeniul informaticii.

În al treilea rând, statisticile demonstrează o creștere a incidentelor de tip „cyberinsurgență“. În Marea Britanie, spre exemplu, hackerii provoacă anual pagube de miliarde de lire sterline în sectorul privat, dar cea mai mare parte a acestor pagube este produsă prin penetrarea rețelelor informaționale de schimburi valutare.

Un al patrulea aspect relevant se referă la creșterea rolului Internet-ului în conflictele sub-naționale. Pentru moment, se pare că grupările teroriste utilizează Internet-ul doar pentru coordonarea activității și distribuirea de materiale propagandistice. Toate grupările teroriste importante, fără excepție, au website-uri.

Riposta la terorismul internațional este încă necoordonată și, deci, vagă. Administrația prezidennțială americană a înființat Comisia pentru Protecția Infrastructurii Informatizate, cu scopul de a obține o mai bună înțelegere a pericolului terorist și de a recomanda o strategie comună de prevenire a atentatelor. Această comisie a identificat opt elemente de infrastructură, ce ar putea deveni ținta teroriștilor informaționali: telecomunicațiile, sistemul de electricitate, conductele și depozitele de petrol și gaze, transporturile, rețeaua hidrografică, serviciile de urgență, băncile și structurile financiare și permanența serviciilor guvernamentale.

Atuuri majore pentru teroriștii informaționali:

– costurile scăzute ale atacului informațional;

– posibilitatea acțiunii rapidă și surprinzătoare, care nu permite victimei timp de reacție;

– asigurarea unui anonimat perfect pentru agresori;

– arie de acțiune la scară planetară, depășind frontierele naționale;

– risc minim de identificare a locației din care este lansată agresiunea informațională;

– posibilitatea de a limita sau spori numărul victimelor umane, în funcție de direcția și intensitatea atacului.

Eco-terorismul. „Mișcarea verde“ promovată de activiștii ecologiști radicali poate risca să derapeze în eco-vandalism și eco-terorism, pentru ca aceștia să-și impună revendicările. „Fundamentaliștii verzi“ doresc să scufunde societatea în medievalism pre-tehnologic și ascetism. „Eco-teologii“ sunt foarte asemănători cu extremiștii religioși. Ei insistă că nu poate exista niciun fel de eliberare tehnologică și că, prin urmare, suntem destinați să alunecăm înapoi în sărăcia pre-industrială, perspectivă pe care o privesc mai degrabă ca pe o binecuvântare decât ca pe un blestem.

Grupările eco-teroriste urmăresc un scop bine determinat, propriu, un anume segment al vieții politice sau sociale. Ele nu urmăresc modificarea ordinii sociale existente, așa cum fac grupările revoluționare, și nici nu vizează ascensiunea unei anumite categorii etnice, ca în cazul grupărilor naționaliste. Eco-teroriștii sunt îngrijorați de degradarea mediului înconjurător și nu se implică în luptele politico-sociale.

4.2. Traficul de droguri

DEX-ul arată că “drogul este o substanță de sorginte vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”.

În opinia altor autori termenul de ”drog” trebuie înțeles în sensul de „stupefiant”, „produse sau substanțe stupefiante ori toxice”, „substanțe psihotrope”

Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor. Traficul de droguri este una din cele mai grave infracțiuni cu impact deosebit pe toate continentele, fiind create o serie de organisme pentru combaterea și neutralizarea acestui fenomen.

Odată cu creșterea numărului de consumatori a crescut și numărul organizațiilor ce au ca domeniu de activitate cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, transportul, comercializarea și utilizarea stupefiantelor și substanțelor psihotrope

De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă, de la simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice de către vindecători, în perioada antică, până la cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.

Traficul ilicit internațional de stupefiante și substanțe psihotrope pune la dispoziția organizatorilor capitaluri enorme, iar cartelurile drogurilor și rețelele traficanților ilegali sunt organizate și structurate de o asemenea manieră încât ele pot acționa simultan, în interiorul economiilor naționale ca și pe plan mondial, cu același succes, în pofida măsurilor de contracarare luate de organismele internaționale specializate și de către guverne.

În prezent, evoluția traficului și consumului ilicit de droguri din România, reflectă o tendință ascendentă, evidențiată de numeroasele rețele de traficanți descoperite și destrămate, cât și de nivelul crescut al confiscărilor de droguri.

În toată lumea aceste substanțe sunt supuse unui regim strict tocmai din cauza efectelor negative la care se poate ajunge, fiind considerate substanțe psihotrope și supuse controlului internațional.

Exemplificăm în acest sens:

Opiul – se obține din capsulele speciei de mac papaver somniferum, care sunt crestate înainte ca plantele să ajungă la maturitate. Rezultă un latex alb, care, în contact cu aerul, devine brun și se întărește. Este fumat sau înghițit.

Morfina – denumită astfel în onoarea lui Morfeu, zeul somnului, este un alcaloid obținut prin extracție din opiu. Se prezintă sub formă de pulbere albă, bej sau maro, solubilă în apă, cu gust amar.

Heroina – se obține prin tratarea morfinei cu anhidridă acetică sau cu clorură de acetil. Se prezintă sub formă de pudră albă, brună sau bej, cu miros specific, înțepător, asemănător oțetului.

Codeina – este un opiaceu natural ce însoțește morfina extrasă din opiu. Are o utilizare medicală datorită proprietăților sale analgezice și antitusive.

Drogurile prezentate fac parte din categoria opiaceelor, sunt considerate psiholeptice (inhibitoare ale SNC) și au ca efecte reducerea sensibilității și reacției emoționale la durere, disconfortului și anxietății, senzația de bunăstare fizică, relaxare psihică și euforie, reverie, detașare de realitate, tulburări ale atenției, miosis (contractarea pupilelor), somnolență, tremurături, reflexe diminuate sau absente, inconștiență, convulsii, comă ș.a.

Cocaina – este un alt drog, foarte tare, din clasa psihoanalepticelor (stimulente ale SNC), obținută din frunze de coca, cultivată în America de Sud, India, Indochina.

În afara Americii de Sud ea este utilizată după rafinare prealabilă sub formă de praf – crack – care are efecte mai puternice. Praful de cocaină este în general inhalat, iar crak-ul este fumat.

Ecstasy sau MDMA – este o metamfetamină psihotropă care se prezintă sub formă de tablete și uneori sub formă de pudră. Efectul acestui drog este foarte rapid dând naștere în primă fază la confuzii, depresii, anxietate.

Marijuana obținută din planta cannabis indica reprezintă, de regulă, pentru preadolescenți, primul contact cu un drog veritabil, precum și pășirea în socio-sfera creată de droguri, aparent o lume plină de fascinație și mister, dar, din păcate, atât de irațională și degradantă.

Pe plan internațional în ultimi ani, a apărut ideea liberalizării controlului narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive, ca de exemplu neincriminarea posesiei de mici cantități de drog pentru uzul propriu, posibilitatea prescrierii acestor substanțe celor dependenți, de către medici, ori vânzarea drogurilor fără restricții. Astfel de sugestii au fost promovate de savanții doctrinari în domeniul juridic din Olanda și anumite state din S.U.A..

Copiii și tinerii sunt, în special, grav afectați de consumul de droguri. Într-o perioadă foarte scurtă, consumul abuziv poate distruge existența unui tânăr și îi poate aduce chiar moartea. Viața de familie este și ea devastată de consumul de droguri. Copiii și tinerii sunt afectați în mod indirect de consumul de droguri de către părinții lor, fiind supuși amenințărilor, violenței și neglijenței părinților. Dacă drogurile ar fi liberalizate, societatea ar trebui să ia măsuri de precauție mai puternice pentru protecția copiilor și a tinerilor

Rezultatele obținute de structurile cu atribuții pe linia combaterii traficului de droguri arată că este din ce în ce mai greu de stăpânit acest flagel, pe măsură ce România se transformă încet dintr-o țară de tranzit în una de consum.

4.3. Traficul de ființe umane.

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.

Traficul de ființe umane constituie o realitate a zilelor noastre și este o componentă a crimei organizate ce se poate realiza prin traficul cu tinere în vederea practicării prostituției, traficul de copii în vederea exploatării sexuale, exploatării prin muncă, prelevării de organe, folosirii în activități infracționale etc.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora după cum urmează:

– efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei;

– corupția autorităților constituie un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane;

– controlul slab al granițelor cumulat cu implicarea unor funcționari ai statului în activități de susținere și protejare a unor grupări criminale în schimbul unor foloase materiale;

– restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse de țările cu o economie mai dezvoltată;

– internaționalizarea grupărilor criminale și obținerea unor profituri mari obținute în urma traficului de persoane;

Cauzele traficului de persoane poate fi raportat la cele cele trei nivele de coexistență: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.

Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.

Fenomenul nu este cunoscut la adevărta lui dimensiune, mobilitatea populaței, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor activități aparent legale și obscuritatea acestui

tip de activități, face ca datele statistice să nu fie exacte.

Noua dimensiune a Europei, accentuată de dispariția frontierelor interne, scoate în evidență pericolul fenomenului de trafic de persoane și dificultățile întâmpinate de specialiști în combaterea acestuia.

Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor și a factorilor favorizanți traficului de persoane, va face ca una din cele mai grave forme de restrângere a libertății umane să existe, numărul de victime să crească de la an la an.

În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența

domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare

către o lume mai bună,” astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.

4.4. Traficul cu obiecte de patrimoniu

Tranzacțiile și contrabanda cu obiecte de patrimoniu reprezintă o preocupare frecventă a grupărilor cu caracter infracțional, din cauza deficiențelor cu care sunt administrate sau păzite aceste bunuri și a vulnerabilităților frontierelor.

Până în prezent, la nivelul Uniunii Europene se remarcă o consolidare a cooperării în domeniul protecției patrimoniului cultural, contribuții semnificative în acest sens, fiind Regulamentul nr. 3911/92 și Directiva nr. 93/7EC, care prevăd cooperarea directă între statele Uniunii Europene, evaluarea măsurilor imperative ale altor state și obligă în mod expres la restituirea bunurilor culturale exportate ilegal. De asemenea, în materia cooperării judiciare, au fost consacrate principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești, mandatul european de arestare și decizia-cadru privind intensificarea cooperării în domeniul combaterii terorismului și a criminalității organizate transfrontaliere.

O tratare a problemei contrabandei cu bunuri culturale nu poate ignora examinarea modului de manifestare a fenomenului pe Internet. Rețeaua Internet creează un mediu de desfacere ce solicită un capital redus, însă global în ceea ce privește afacerile comerciale.

În cazul artefactelor oferite spre vânzare prin cataloage online ale caselor de licitații, acestea au obligația să obțină legal artefactele și să certifice această împrejurare. În cazul în care se face o mențiune despre un artefact oferit spre vânzare, compania este obligată să furnizeze informații despre originea acestuia.

Apariția comerțului electronic a oferit un modus operandi evoluat pentru rețelele de traficanți ce comercializează bunuri culturale a căror proveniență licită nu o pot demonstra cu documente legale. În circumstanțele în care site-urile internet le oferă posibilitatea de a efectua operațiunile fără a da amănunte clienților privind proveniența bunurilor, acest tip de tranzacții rapide, cu un control al administratorilor site-ului foarte redus, le conferă celor implicați o siguranță sporită privind păstrarea anonimatului.

Tranzacțiile electronice rapide oferă posibilitatea rulării unui volum imens de piese arheologice în cadrul licitațiilor și obținerii unor sume de bani importante, rezultate din vânzarea acestor bunuri.

Practica de urmărire penală în mediul tranzacțiilor cu bunuri rezultând din braconajul arheologic a relevat ca modalitate de operare precaută a vânzătorilor indicarea ca loc de proveniență a artefactelor zone vaste aparținând aceleiași culturi, evitând să le localizeze proveniența în situl arheologic de origine. Spre exemplu, făptuitorul cetățean român, administrator de societăți comerciale cu sediul social în Marea Britanie și SUA, oferind spre vânzare brățări dacice din aur și tezaure monetare antice, provenind din siturile arheologice clasate monument istoric, din Munții Orăștiei, Dobrogea și alte regiuni ale României, le-a prezentat pe site-ul firmelor sale ca fiind „artefacte de origine tracică”, provenind din „arealul cultural al Peninsulei Balcanice”.

4.5. Traficul cu armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare

Restructurarea sistemului de apărare din statele estice ale Europei, realizată pe fondul profesionalizării armatelor conform cerințelor NATO, precum și desființarea U.R.S.S. a dus la scăderea măsurilor de siguranță și protecție pentru rezervele statelor de armament, muniție, explozivi și substanțelor radioactive.

Aceste stocuri de armament și muniție au atras atenția unor grupuri infracționale organizate interesate în realizarea unor profituri substanțiale din traficul cu armament, muniții, explozivi și substanțe radioactive.

România este un stat de tranzit pentru traficul de armament însă au fost semnalate sustrageri din depozitele de pe teritoriul României. Spre exemplu, cazul CIOROGÂRLA: în luna ianuarie 2009 s-a produs o spargere a unui depozit de arme, caz intens mediatizat în presa din România. În urma spargerii au fost sustrase cel puțin 55 de arme, din care 15 pistoale-mitralieră cu pat rabatabil cal. 7.62, o mitraliera de companie cal. 7.62, 9 pistoale cal. 7.65 și cca. 30 pistoale de instrucție de tip TT, câteva baionete și câteva binocluri, însă nu și muniție.

Dorința unor state mici, aflate în curs de dezvoltare, de a reduce distanța față de statele mai avansate, a dus la implicarea activă a acestora pentru a dezvolta programe nucleare și achiziționarea de combustibil nuclear, pastile de uraniu îmbogățit și mercur roșu.

4.6. Traficul internațional cu autovehicule furate

Componentă a crimei organizate, traficul internațional cu autovehicule furate a luat o amploare deosebită și viteză, în special, furtul autoturismelor de lux din Occident și valorificarea acestora pe diferite filiere.

S-a constatat existența unei colaborări infracționale între diferitele filiere de hoți și traficanți, materializate îndeosebi în valorificarea de mașini furate, acoperirea faptelor prin documente contrafăcute ori falsificate, transportul autoturismelor furate pe diverse rute pentru beneficiari prestabiliți și chiar schimburi de asemenea autovehicule.

Instrumentarea acestor cazuri, inclusiv verificarea și valorificarea ca mijloace de probă a datelor și informațiilor rezultate în procesul muncii și din anchetele judiciare, au reprezentat serioase dificultăți datorate lipsei de cadre specializate în investigarea unor asemenea fapte cât și diversității modurilor de operare și a documentelor falsificate, ori contrafăcute de către infractori.

Unul din cele mai sigure moduri de operare îl constituie furtul cu acordul proprietarului, specific pentru Germania și Italia, unde achiziționarea unui autovehicul se face printr-o procedură foarte simplă, riscul dispariției autoturismului revenind societăților de asigurare-reasigurare.

În topul autoturismelor reclamate ca furate se înscriu mărci ale unor fabricanți de prestigiu, respective: Mercedes Benz, BMW, Volkswagen-Audi, Alfa Romeo, Opel, Renault sau Peugeot.

Prin natura sa, fenomenul traficului internațional cu autoturisme furate a beneficiat și de sprijinul unor elemente infractoare din țările de proveniență ale autoturismelor traficate. Aceste persoane, cetățeni ai statelor respective ori care doar domiciliază pe teritoriul acestora, s-au implicat treptat în procurarea documentelor de înmatriculare în alb sau a autoturismelor de la proprietarii acestora.

Sub aspectul modului de comitere a acestui gen de infracțiune este de menționat caracterul său organizat cât și particularitățile care caracterizează o bandă de hoți și traficanți de autovehicule furate, astfel:

• grupa de recunoaștere – identifică autovehiculele care prezintă interes pentru valorificare rapidă ori mărcile ce sunt comandate de liderul organizației; stabilește detaliile legate de parcare, și proprietar, sistemele de alarmare, rutele de deplasare și orice alte aspecte necesare comiteri furtului în siguranță;

• grupa de operare – constituită din hoți versați care dispun de mijloace tehnice necesare anihilării sistemelor de alarmă și deschiderii încuietorilor precum și de locuri sau garaje conspirate, unde ascund autovehiculele după comiterea furtului;

• grupa tehnică –se ocupă de indigenizarea autovehiculelor furate (repansonarea seriilor de caroserie, revopsire, contrafacerea documentelor și plăcuțelor de înmatriculare etc.);

• grupa transportatoare – care este instruită în contactul cu organele vamale, are legături în punctele de frontieră și transportă autovehiculele la destinația stabilită;

• grupa de siguranță – realizează supravegherea și derularea întregii operațiuni în toate fazele sale infracționale.

Caracteristic pentru aceasta perioadă este faptul că se trafichează autoturisme de lux, cu an de fabricație recent și normă de poluare EURO 5.

4.7. Criminalitatea informatică

Dezvoltarea accelerată a electronicii în ultimele decenii a dus la apariția și extinderea calculatoarelor – definite ca mecanisme, aparate electronice capabile să prelucreze date și să folosească programe (seturi de instrucțiuni) stocate în memorie pentru a rezolva probleme, prin acceptarea de date, executarea operațiilor asupra datelor (procesare – de exemplu, stocarea, sortarea, întâmpinarea, ștergerea datelor etc.) și furnizarea rezultatului acestor operații.

Internet-ul creează un imens potențial de dezvoltare în toate domeniile vieții sociale, aplicațiile sale fiind practic inepuizabile. Tehnologia oferită deschide însă noi orizonturi comiterii de infracțiuni, fie „clasice” – furtul, înșelăciunea, fie specifice cu un caracter înalt sofisticat.

Ușurința în utilizare, costul scăzut, rapiditatea și asigurarea unui caracter anonim fac din Internet un mediu propice infracțiunilor. Datorită caracterului global al rețelei și uriașei complexități, posibilitățile „de ascundere” ale autorului sunt practic nelimitate, încurajând și din acest motiv săvârșirea de infracțiuni.

Pentru descoperirea unor asemenea fapte este necesară o înaltă specializare și folosirea unor tehnologii sofisticate, care trebuie însă să țină pasul cu mijloacele și metodele folosite de infractori. Mai mult, deși accesul la rețea este global, investigarea infracțiunilor săvârșite în acest mod – care pot avea caracter transfrontalier – se lovește de barierele naționale, de lipsa sau insuficiența unor reglementări (incriminări) internaționale în materie și chiar de lipsa incriminărilor specifice din legislațiile naționale, rămase cu mult în urma dezvoltării fenomenului.

Principalele infracțiuni săvârșite pe Internet privesc încălcarea drepturilor de autor – referitor la protecția programelor, informațiilor, bazelor de date etc., fraudele informatice, accesul neautorizat la sistemele informatice și alte infracțiuni săvârșite prin intermediul rețelelor de comunicații.

Infracțiunile informatice ar putea fi clasificate, potrivit recomandărilor Consiliului Europei (lista minimală), în opt categorii:

1) frauda informatică – constând în orice ingerință într-un sistem informatic care îi influențează rezultatul, cauzând prin aceasta un prejudiciu, cu intenția de a obține un avantaj material pentru sine sau pentru altul;

2) falsul informatic;

3) fapte care prejudiciază datele sau programele pentru calculator;

4) sabotajul informatic;

5) accesul neautorizat;

6) intercepția neautorizată;

7) reproducerea neautorizată a unui program de calculator protejat;

8) reproducerea neautorizată a unei topografii.

Criminalitatea informatică costă economia mondială aproape jumatate de trilion dolari anual. O treime din sumă o reprezintă furtul de informații de pe cardurile de credit.

Fraudele cu cărți de credit au cunoscut o creștere exponențială, înregistrându-se numeroase cazuri de persoane depistate la bancomate în Romania, care folosesc cărți de credit în mod fraudulos.

De asemenea, numeroare cazuri sunt semnalate de către autorități străine, în care cetățeni români sunt depistați comițând astfel de fraude la bancomate.

Ca principale moduri de operare avem:

– ”skimmingul” care constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărților de credit care ulterior sunt folosite pentru inscripționarea unor noi cărți de credit.

– ”phishing-ul” care reprezintă crearea unor pagini web false și transmiterea de mesaje către diverse persoane, în scopul obținerii unor date de identitate pentru Internet sau cărți de credit.

Odată obținute aceste informații despre cărțile de credit, conturi de utilizatori, conturi de e-banking, acestea pot fi folosite cu ușurință pentru plata unor servicii sau achiziționarea de bunuri prin internet, efectuarea de transferuri de bani sau folosirea identității celui ale cărui date au fost furate.

În ceea ce privește fraudele comise prin intermediul comerțului electronic s-au observat preocupări continue ale elementelor infractoare pentru identificarea de noi moduri de operare (licitatii frauduloase, folosirea de site-uri false de escrow, site-uri de transport, site-uri de comert electronic, site-uri de phishing), organizarea și specializarea membrilor grupăriilor (atât asupra activităților desfașurate în cadrul activității infracționale dar și din punct de vedere tehnic).

Dezvoltarea sistemelor bancare în ceea ce privește posibilitatea plăților on-line a creat oportunitatea pentru comiterea de fraude a sistemelor de plată rapide oferite prin Internet (sistem escrow, conturi de paypal, conturi e-gold, conturi de internet-bancking) sau a celor de transfer rapid de bani ( Western Union sau Money Gram), precum și ascunderea urmelor circuitului produsului financiar.

„Extraneitatea” este o caracteristică a activităților infracționale informatice comise, astfel, parte din acestea sunt inițiate din România dar vizează victime din străinătate sau sunt finalizate în străinătate, de unde se ridică produsul financiar.

Cele mai active zone ale țării sunt cele care sunt deja cunoscute, respectiv: București, Alexandria, Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu și Constanța. Comerțul electronic începe să se dezvolte și în România, atât în ceea ce privește site-urile de comerț electronic, folosirea de instrumente de plată electronică (cărți de credit) dar și a numărului de persoane care achizitionează produse prin acest sistem.

În ultima perioadă în mass-media au tot fost prezente știri cu tineri români ce au făcut obiectul unor investigații ale FBI privind unele atacuri informatice efectuate asupra serverelor unor agenții din S.U.A.

Majoritatea atacurilor reușite asupra sistemelor de operare, se bazează pe o gamă foarte mică de vulnerabilități software. Aceasta se datorează faptului că, atacatorii sunt în general oportuniști și aleg cea mai ușoară și mai rapidă cale de a compromite un sistem, apelând la cele mai cunoscute exploit-uri (greșeli de programare ce pot compromite sistemul).

Atacatorii se bazează pe faptul că organizațiile nu își rezolvă problemele de securitate și atacă orice sistem vulnerabil. În general, scanează clase de IP-uri, căutând sisteme neprotejate, folosind unelte automate, pentru a grăbi procesul de identificare și exploatare a uneia sau mai multor vulnerabilități.

Asigurarea securității datelor gestionate de rețelele informatice, inlăturarea riscurilor create de către hacheri și de organizațiile specializate în criminalitatea informatică vor constitui o preocupare permanentă pentru administratorii rețelei de internet și pentru programatorii ce produc softuri de tipul firewall sau antivirus.

Odată cu creșterea gradului de ”siguranță” prin implementarea unor noi politici de securitate pentru rețelele informatice, organizatiile de criminalitate informatică și hackerii vor căuta noi breșe de securitate precum și modalități de fructificare a acestora.

CAPITOLUL V. Organizații Europene-Naționale cu atribuții în combaterea crimei organizate

5.1. Organizații europene

La nivelul Consiliului Europei au fost înființate, în decursul timpului, unele structuri specializate cu atribuții în combaterea criminalității organizate.

Comitetul European pentru Probleme Criminale (prescurtat C.D.P.C. sau C.E.P.C.), creat în 1957, își bazează activitatea pe subcomitete și grupuri de lucru și actionează pentru realizarea unor proiecte de convenții și de rezoluții, transmise spre aprobare Comitetului Miniștrilor.

Activitatea C.E.P.C. și implicit a Consiliului Europei, vizează doua aspecte de mare importantă, și anume: armonizarea legislațiilor tărilor membre și asistenta juridică în materie penală. În acest ultim domeniu, C.E.P.C. a creat o operă importantă, constând în elaborarea a 16 convenții și 4 protocoale care depășesc principiile tradiționale ale dreptului penal; prin intermediul lor justiția penală încetează de a se mai opri la frontierele naționale apreciindu-se că un spațiu judiciar european este pe cale de a fi creat.

De asemenea, C.E.P.C. s-a implicat în cercetarea criminologică a fenomenului criminalității organizate.

EUROJUST

Prin decizia Consiliului Uniunii Europene 2002/187/JAI din 28 februarie 2002, a fost instituită unitatea EUROJUST, dotată cu personalitate juridică și finanțată de la bugetul central al Uniunii, în scopul întăririi luptei împotriva formelor grave de criminalitate.

În preambulul deciziei 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 se arată că „ameliorarea efectivă a cooperării judiciare între statele membre cere de urgentă adoptarea la nivelul uniunii măsuri structurale destinate să faciliteze coordonarea optimă a acțiunilor de anchetă și de urmărire judiciară efectuate de statele membre care se desfășoara pe teritoriul mai multora dintre ele, respectând integral drepturile și libertățile fundamentale”.

Unitatea EUROJUST, cu sediul provizoriu la Haga, este compusă din câte un reprezentant al fiecărui stat membru, care are calitatea de procuror, judecător sau ofițer de poliție cu prerogative echivalente.

România a semnat un protocol de cooperare pentru combaterea crimei organizate și terorismului cu EUROJUST în anul 2005.

Obiectivele EUROJUST, stabilite in art.3 al deciziei 2002/187, sunt următoarele:

– promovarea și ameliorarea coordonării autorităților competente, în cadrul anchetelor și urmăririlor judiciare care interesează doua sau mai multe state membre, ținând cont de cererea unei asemenea autorități precum și de orice informație furnizată de un organ competent;

– ameliorarea cooperării între autoritățile competente ale statelor membre, îndeosebi prin facilitarea punerii în aplicare a întrajutorării judiciare internaționale și a punerii în executare a cererilor de extrădare;

– susținerea autorităților competente ale statelor membre pentru întărirea eficacității anchetelor și urmăririlor judiciare.

Competențele unitatii EUROJUST, stabilite în art.4 paragraful l al deciziei 2002/187, se referă la:

●tipurile de criminalitate și infracțiunile pentru care EUROPOL are competență în conformitate cu art.2 al convenției EUROPOL din 26 iulie 1995 (terorismul, traficul ilicit de stupefiante, traficul de ființe umane, filiere de imigrare clandestină, traficul ilicit de materii radioactive și nucleare, traficul ilicit de autovehicule, falsificarea monedei euro, spălarea de bani legată de activitățile criminale internaționale);

● următoarele tipuri de criminalitate:

criminalitatea informatica,

frauda și corupția, ca și toate infracțiunile care ating interesele financiare ale Comunității Europene,

spălarea produselor rezultate din crime,

criminalitatea care afectează mediul înconjurător,

participarea la o organizație criminală în sensul acțiunii comune 98/733/JAI din 21 decembrie a Consiliului referitoare la participarea la o organizație criminală în statele membre al Uniunii Europene;

● alte infracțiuni comise în legătură cu tipurile de criminalitate enunțate mai sus.

EUROPOL

Cooperarea polițienească în materie penală reprezintă una din piesele de rezistență al pilonului trei al Uniunii Europene.

În interesul spațiului de libertate, securitate și justiție, Uniunea Europeană acționează pentru a asigura, între altele și măsurile de coordonare și cooperare între autoritățile politienești.

Europol este un organ al Uniunii Europene cu rol de coordonare a polițiilor, structurilor naționale create pentru a combate, cu precădere, acele acțiuni care lezau interesele financiare ale Uniunii Europene, a fost inființat pentru a asigura, strângerea, stocarea, prelucrarea și analizarea informațiilor în domeniu; sprijinirea formării profesionale a personalului, precum și cooperarea privind schimbul de personal și echipament și cercetarea criminalității, tehnici comune de investigație privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.

Europol are misiunea de a sprijini și consolida acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum și colaborarea acestora pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor grave care afectează doua sau mai multe state membre, a terorismului și a formelor de criminalitate ce aduc atingere a unui interes comun care face obiectul unei politici comune a Uniunii.

INTERPOL

Interpol (International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție. Creată în 1923, organizația numără 190 de state membre. Sediul organizației este în Lyon, Franța.

Agenția are un rol de legătură între forțele de ordine ale statelor membre, furnizând o bază de date comună și o modalitate de legătură. Acest rol, al agenției, este vital în combaterea criminalității internaționale, oferind ofițerilor de poliție din diferite state posibilitatea să lucreze împreună trecând astfel peste barierele culturale, birocratice și lingvistice

Bazele de date ale Interpol ajută forțele naționale de combatere a criminalității organizate și oferă o imagine de ansamblu a criminalității. Interol poate urmări organizațiile criminale și activitățile acestora pe tot globul, pe când atribuțiile forțelor de poliție naționale se limitează la teritoriul național. Bazele de date cuprind informații cu privire la: amprente și poze, lista persoanelor date în urmărire internațională, ADN și documente pierdute.

Interpolul a creat peste 12.000 de atenționări în anul 2012 din care 8.136 au avut nivelul roșu comparativ cu 3.131 în anul 2007 și 1.212 în anul 2002.

Finanțarea Interpol se realizează din contribuția statelor membre, donații și proiecte. Venitul Interpol pentru anul 2012 s-a ridicat la 70 milioane de euro, din care 74% contribuții ale statelor membre și 21% din sponsorizări.

Pe lângă Secretariatul General cu sediul la Lyon, Interpol mai are câteva Birouri regionale:

-Buenos Aires, Argentina;

-San Salvador, El Salvador;

-Yaounde, Cote d'Ivoire

-Naerobi, Kenia;

-Harare, Zimbabwe;

-Bangkok, Tailanda (Birou de legătură).

SECI (Centru regional de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere)

La 26 mai 1999 la bucurești a fost semnat Acordul de cooperare pentru combaterea infracționalității transfrontaliere ce a fost ratificat de șapte state din regiune și a intrat în vigoare la 1 februarie 2000. Centrul SECI are sediul la București.

SECI este o structură subregională care încurajează cooperarea între statele participante și facilitează integrarea lor în structurile europene. SECI urmărește coordonarea planurilor de dezvoltare regională, asigură o mai bună prezentă a sectorului privat în economia zonei, încurajează transferul de know-how și realizarea de investiții în sectorul privat.

Statele participante la SECI sunt: Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia,Grecia, Moldova, România, Slovenia, Turcia și Ungaria. Statele observatoare sunt Austria, Azerbaijan, Belgia, Franța, Germania, Spania, SUA și Ucraina.

5.2. Organizații naționale

Pentru prevenirea criminalității organizate au fost înființate numeroase organisme în subordinea Ministerului justiției, Președintelui României sau Guvernului cum ar fi Comitetul Interministerial de Luptă Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri, Comisia Națională de Luptă Împotriva crimei organizate și Corupției

Comitetul Interministerial de Luptă Împotriva Drogurilor

Comitetul Interministerial de luptă împotriva drogurilor a fost înfiintat prin H.G. nr. 534/1999, și se constituie într-un organism național menit să asigure durabilitatea, înlesnirea și coordonarea lucrărilor dialogului dintre Ministerul de Interne și alte autorități statale în ceea ce privește eficientizarea măsurilor ce se impun a fi luate în cadrul razboiului declarat stupefiantelor.

Comitetul stabilește concepția de ansamblu și asigură coordonarea unitară de către Guvern, a luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, desfășurată de către autoritățile, instituțiile statului și de organizațiile neguvernamentale. Comitetul își desfățoară activitatea sub conducerea primului-ministru și este format din reprezentanți ai următoarelor instituții: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale etc.

Comitelul are următoarele atribuții:

– formulează, pregătește și fundamentează deciziile, în vederea asigurării coerenței în procesul de elaborare și implementare de strategii în cadrul M.A.I.

– formulează, pregătește și fundamentează deciziile, în vederea realizării proiectului Programului național de luptă împotriva drogurilor

– avizează Programul național de luptă împotriva drogurilor, elaborat de către M.A.I.

– evaluează stadiul realizării Programului național de luptă împotriva drogurilor

– coordonează acțiunile în domeniu ale instituțiilor abilitate

– formulează recomandări ministerelor abilitate

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Proliferarea rețelelor care practică terorismul și crima organizată a determinat adoptarea Legii nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înființarea noii direcții s-a realizat prin reorganizarea Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog precum și a structurilor sale teritoriale și este coordonată de procurorul general.

Activitatea direcției se realizează prin procurori specializați în combaterea criminalității organizate și a terorismului ce ocupă funcțiile în urma promovării unui examen.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are o structură centrală și o structură teritorială. La nivel teritorial funcționează 15 servicii și 41 de birouri teritoriale.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este condusă

de un procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ajutat de un procuror șef adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Serviciile teritoriale sunt conduse de procurori șefi serviciu și au în structură procurori,

grefieri șefi serviciu, grefieri și șoferi.

Birourile teritoriale sunt conduse de procurori șefi birou și au în structură procurori, grefieri

și șoferi.

La nivel central, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism este organizată în servicii, birouri și compartimente de activitate, conduse de procurori

șefi, astfel:

– Serviciul de prevenire și combatere a criminalității organizate

– Serviciul de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri

– Serviciul de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare

– Serviciul de prevenire și combatere a criminalității informatice

– Serviciul de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței

statului

– Serviciul judiciar

Competența între direcție, servicii și birouri este stabilită în funcție de criteriul valoric al prejudiciului, gravitatea faptei și întinderea zonei în care s-a comis infracțiunea. Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență ivite între Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.

În cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează un birou de informare și relații publice, care asigură legătura cu publicul și mass-media.

Ofițerii și agenții de poliție anume desemnați, efectuează numai acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub coordonarea directă a acestora.

Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog

Este unitatea specializată din structura Inspectoratului General al Poliției Române, cu competență teritorială generală, care desfășoară și coordonează activitatea de combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri la nivel național.

Direcția are în subordine 15 brigăzi și 27 servicii județene cu linii de muncă corespondente structurii centrale, corespunzătoare structurilor teritoriale ale D.I.I.C.O.T, D.N.A și D.G.A. și investighează infracțiunile din competența acestor instituții.

În cadrul direcției generale funcționează următoarele servicii:

Serviciul de combatere a traficului de persoane – desfășoară activități investigative, de urmărire penală și monitorizare, a traficului de migranți, persoane, organe, țesuturi și/sau celule de origine umană.

Serviciul de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor – Desfășoară activități investigative și de urmărire penală pentru combaterea infracțiunilor prin care sunt finanțate actele de terorism, infracțiuni complexe din sfera macrocriminalității financiare, infracțiuni de spălare de bani, fals de monedă, cărți de credit și CEC-uri de călătorie.

Serviciul de combatere a criminalității informatice – Desfășoară activități investigative și de cercetare penală pentru combaterea infracțiunilor informatice cu mijloace de plată electronice, infracțiunilor contra confidențialității și integrității datelor, a celor privind sistemele informatice și pornografie infantilă.

Serviciul antidrog – Desfășoară activități investigative și de urmărire penală pentru combaterea traficului și consumului de droguri, intern și transfrontalier. Unitățile de profil sunt sprijinite de Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor și 4 laboratoare teritoriale, care efectuează în mod operativ, analize fizico-chimice ale substanțelor stupefiante, psihotrope, ori ale altor substanțe confiscate.

Serviciul sinteză – Cooperare operativă – Asigură exercitarea unui management operațional de calitate și controlul eficient al situației operative, pe baza de date reale, analize obiective și pertinente, asigură coordonarea, sprijinul și controlul activităților de cooperare internațională, afaceri europene și programe, la nivelul structurilor proprii.

Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor

D.G.C.C.O.A. cooperează cu structuri similare din alte țări, precum și organisme internaționale abilitate în domeniul combaterii criminalității organizate, atât direct cât și prin intermediul Biroului Național Interpol, Serviciului Relații Internaționale din Inspectoratul General al Poliției Române și Centrului S.E.C.I.

Agenția internațională pentru prevenirea criminalității și politici de securitate

Agenția Internațională pentru Prevenirea Criminalității și Politici de Securitate a fost înființată în luna octombrie 2009 și are ca scop, potrivit Statutului, promovarea și sprijinirea, pe multiple planuri, a oricăror inițiative, acțiuni și demersuri concrete în vederea stimulării și intensificării activitaților de prevenire a criminalității, îndeosebi a celei cu caracter organizat, și de asigurare a unui climat de siguranță comunitară.

În vederea atingerii scopului propus prin Statut, Agentia desfășoară următoarele activități:

– facilitarea schimbului de informații vizând prevenirea și combaterea faptelor de criminalitate organizată, între agențiile de aplicare a legii, la nivel, european și internațional, cu stricta respectare a legislației naționale și comunitare în domeniu

– promovarea și susținerea unor întâlniri și schimburi de experiență la nivel local, regional, național, transfrontalier european și internațional, între factorii decizionali și experți în prevenirea și combaterea criminalității și realizarea siguranței comunitare, pentru definirea și elaborarea unor principii și modalități de cooperare, bune practici în domeniu și politici de prevenire

– acordarea de asistență materială și expertiză, precum și facilitarea comunicării între organizațiile din domeniu guvernamental, nonguvernamental și comunitar pentru susținerea programelor de prevenire și combatere a criminalității

– susținerea și încurajarea performanței specialiștilor și organismelor implicate în prevenirea și combaterea criminalității organizate prin înființarea unor centre de cercetare

– elaborarea și implementarea unor programe proprii sau în parteneriat pentru reducerea cererii și ofertei de droguri, prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, fraudelor bancare, criminalității cibernetice, spălării de bani și a altor infracțiuni ce aduc atingere individului și societății

– inițierea unor programe de prevenire a criminalității prin încurajarea societății de a-și dezvolta mecanisme eficiente de protecție fată de incălcări ale legii

– desfășurarea de activități de informare și educare, cu precădere în rândul tinerilor, pentru reducerea criminalității juvenile și a consumului de droguri

– elaborarea principiilor de bază și promovarea unui serviciu de voluntarit de tip european în domeniu prevenirii criminalității în care sa fie angrenați în special tineri

Concluzii și propuneri

Este globalizarea însă doar un factor de securitate sau și de insecuritate? În contextul procesului de globalizare, comunicațiile și tehnologiile noi, pot fi utilizate deopotrivă de state, instituții și persoane oneste și de rețele ale crimei organizate, organizații și grupări teroriste, acestea din urmă realizându-și, astfel, propaganda proprie sau difuzându-și amenințările, dar și procedând la spălarea banilor sau afectând securitatea statelor, prin spargerea sistemelor de protecție a computerelor.

Globalizarea amenințărilor naște insecuritate pe cele mai diverse căi: ale terorismului politic transnațional, ale traficului ilegal de arme și mijloace letale neconvenționale, de droguri și persoane, ale migrației clandestine, ale proliferării armelor de distrugere în masă, ale agresiunii economico-financiare și provocării de catastrofe de mediu.

Securitatea globală este grav afectată de controlul pe care crima organizată îl execută asupra tot mai multor teritorii și piețe interne și externe, de violență, corupție, șantaj, amenințări, contrabandă, de erodarea continuă a stabilității și autorității statale. De aici, necesitatea unei abordări preventive, sistematice, coordonate, a problematicii securității globale, a armonizării politicilor statale și internaționale de combatere a crimei organizate și terorismului, a tuturor aspectelor negative, insecurizante ale globalizării, a întăririi actualelor instituții și mecanisme de acțiune globală, a sporirii legăturilor și funcționalității acestora.

Constituirea unor instituții supranaționale, integrarea economică interstatală și tendința de mondializare a diferitelor relații existente între oameni au determinat extinderea și amplificarea fenomenului infracțional la scară planetară și odată cu aceasta, a corupției. De cele mai multe ori crima organizată, corupția, evaziunea fiscală și alte tipuri de infracțiuni și fărădelegi își realizează conexiunile pe raza mai multor state și continente înaintea altor relații legale. Într-un clasament întocmit pentru 19 din cele mai importante țări care exportă sau investesc în alte țări, alcătuit de Gallup Internațional (GIA), se arată măsura în care marile companii din țările exportatoare sunt percepute ca apelând la mită pentru a-și dezvolta afacerile în afară. Observăm că printre cele mai puțin implicate în actele de corupție sunt companiile care provin din Suedia, Australia și Canada, iar cele implicate într-o măsură mai mare sunt companii din unele țări din Asia (Coreea de Sud, Taiwan, China) și Italia.

Asistăm în momentul de față la internaționalizarea corupției, aceasta însoțind atât formele activității antisociale (comerțul cu droguri, traficul de autoturisme furate, prostituția, traficul ilegal de armament, spălarea banilor murdari), dar și unele activități legale ce se desfășoară la nivel mondial (investiții și alte forme de cooperare economică, activități culturale, întreceri sportive). Putem spune că datorită multitudinii formelor de manifestare, implicațiilor pe care le are și sferei de acțiune tot mai largi, corupția a îmbrăcat forma crimei organizate, generând o serie de consecințe negative și distructive asupra structurii și stabilității organizațiilor și instituțiilor sociale, provocând stări demoralizatoare și de insecuritate la nivelul grupurilor și indivizilor. Caracterul său organizat, specializat și profesionalizat este dat de constituirea unei rețele formale și informale de organizații și indivizi care, folosindu-se de diverse mijloace ajung să corupă factorii de decizie de la cele mai înalte nivele ale politicului, legislativului, justiției și administrației. Pentru o înțelegere mai bună a pericolului violenței care domnește astăzi, am încercat prezentarea ultimului “flagel” care lovește societatea contemporană și care poate fi privit tot din prisma organizațiilor criminale, acesta fiind “terorismul”, care putem afirma că a atins și a întrecut chiar caracterul violent al mafiei, în zilele noastre.

Terorismul devine din ce în ce mai mult un instrument al politicii, și anume instrumentul ei cel mai rapid, cel mai ascuns, cel mai veninos, cel mai greu de oprit, dar și de controlat și de stăpânit.

Terorismul nu este propriu-zis o formă a crimei organizate, situându-se în afara definiției date pentru aceasta, cel puțin în ceea ce privește scopul specific structurilor de crimă organizată, acela de a realiza profituri importante. De mulți ani Biroul pentru Droguri și Criminalitate al Organizației Națiunilor Unite din Viena, a semnalat că există numeroase relații între formele de crimă organizată, în principal ale celor care se ocupă cu traficul de droguri și organizațiile teroriste. Teroriștii își dobândesc resursele financiare pe căi ilegale, iar activitatea lor intră sub incidența Convenției Împotriva Crimei Organizate Transnaționale.

De când terorismul a atacat în mod brutal societatea civilă, atrăgând atenția întregii lumi, și s-au intensificat eforturile statelor pentru combaterea acestui fenomen, s-au relevat și alte aspecte ale legăturilor dintre droguri, crimă și terorism. Urmărirea circulației fondurilor utilizate de teroriști a dus de cele mai multe ori la o sursă ilicită de producere a acestora. Spre exemplu, s-a stabilit clar că industria narcoticelor din Columbia alimentează grupările teroriste ale acestei țări, care monopolizează culturile de coca și sunt din ce în ce mai implicate în producerea și traficul de droguri. Guvernul columbian estimează că profiturile obținute din traficul de cocaină sunt folosite pentru achiziționarea a mai mult de jumătate din armele grupurilor teroriste columbiene, precum și pentru dotarea logistică a armatelor ilegale din această țară.

Traficul de droguri nu este singura formă de crimă organizată care finanțează terorismul, fonduri substanțiale provenind și din acțiuni de răpire, tâlhării, furturi, dar și fraude cu cărți de credit, extorcări de fonduri, furturi de autoturisme ș.a.

Cu toate că scopul direct al grupărilor teroriste nu este unul financiar, există similitudini ale acestora cu crima organizată în modul în care sunt transferați banii sau cum se încearcă ascunderea provenienței fondurilor. Pentru o privire de ansamblu asupra principalelor surse de finanțare și mijloacelor utilizate în circulația capitalurilor pe care organizațiile le utilizează în sprijinirea rețelelor acestora, putem sublinia faptul că persoanele investigate pentru comiterea unor activități teroriste au efectuat operațiuni de transmitere a banilor prin sistemele alternative răspândite în toată lumea. Adesea, fondurile au fost transferate în străinătate prin intermediul acelor rețele alternative de transfer al banilor, fiind colectate de către cetățenii de naționalități specifice, rezidenți în țări implicate în lupta împotriva terorismului. Pentru astfel de entități, operarea prin intermediul sistemului bancar a dus la dezvoltarea activității lor pe plan internațional.

În condițiile ascensiunii fără precedent a criminalității organizate în România, se produce într-un ritm asemănător și instituționalizarea raporturilor criminale, datorită marii corupții endemice și sistemice, sindrom de supraadaptare în cadrul relațiilor de tip clientelar, care ajunge treptat să se sprijine pe valorile negative ale sistemului statal și instituțional. Astfel, aspectul pervers al marii criminalități din România, este reprezentat de faptul că de pe poziții oficiale și legale, s-a ajuns să se comită și fapte ilegale de mare criminalitate, care reprezintă o amenințare la adresa statului, stat care ar trebui să funcționeze numai pe baza principiilor recunoscute ale statului de drept.

Noile tendințe din evoluția contemporană a marii criminalități din România, demonstrează pericolul și amenințările acesteia la adresa statului de drept, asupra dezvoltării economico-sociale durabile, coerente și armonioase, precum și asupra dreptului cetățenilor de a trăi în siguranță.

Indicatorii stării infracționale din România demonstrează, de asemenea, că pentru a stăvili valul de amenințări la adresa statului de drept, a ordinii și siguranței publice, produse de infracțiunile de mare violență, de marea criminalitate economico-financiară, de criminalitatea organizată și de criminalitatea transnațională, toate asociate cu birocrația și o puternică corupție endemică, este necesară o nouă abordare, mult mai complexă și flexibilă, în sistem integrat, cu participarea tuturor factorilor responsabili naționali și internaționali.

Pentru creșterea eficacității și eficienței în prevenirea și combaterea criminalității organizate, este imperios necesar, să se creeze de asemenea condiții:

-pentru întărirea capacității de investigare a instituțiilor abilitate și pentru urmărirea cu celeritate a infracțiunilor specifice marii criminalități,

-pentru atragerea de fonduri și dezvoltarea resurselor umane din domeniul poliției și justiției, pentru întărirea capacității de identificare a tranzacțiilor suspecte,

-pentru îmbunătățirea procedurilor de confiscare a fondurilor rezultate din infracțiuni,

-pentru facilitarea schimbului de bune practici cu autoritățile competente din alte state membre, etc.

Dat fiind acest cadru, prin confruntarea realității acțiunilor ce implică activitatea criminală din societate, am construit următoarele propuneri spre analiza factorilor de decizie în domeniu:

-analiza instrumentelor universale existente și stabilirea priorităților

-prevederilor cooperării internaționale;

-introducerea metodelor moderne de combatere a criminalității organizaționale bazate pe utilizarea sistemelor de comunicații și informație de ultimă generație;

-asistență în elaborarea legilor și pregătirea legislației model;

-instalarea unei structuri eficiente de prevenire și suprimare a finanțării terorismului.

-consolidarea regimului juridic împotriva terorismului cu noi instrumente conținute în convențiile internaționale privind traficul de droguri și crima organizată transnațională;

-structurile de poliție și de culegere a informațiilor, apte să îi detecteze,monitorizeze și aresteze atât pe cei implicați în activități specifice criminalități organizate cât și pe cei care îi sprijină;

-controlul privind accesul la armament al structurilor neavizate;

-promovarea structurilor de antispălare a banilor;

-înființarea unor agenții de coordonare;

-cooperarea între structurile care se ocupă de combaterea terorismului cu alte instituții care au în obiectul de activitate lupta împotriva altor forme de criminalitate (traficul de arme, traficul de droguri, traficul de carne vie, spălarea banilor, circulația ilegală a armelor chimice, biologice sau nucleare etc.);

-elaborarea unor strategii naționale, în concordantă cu realitatea, cu privire la droguri, criminalitate și terorism.

În concluzie, fenomenul criminalității organizate este o consecință și deopotrivă un factor al globalizări. Deasemenea, omul a sesizat destul de târziu că este în același timp, „creația și creatorul mediului său”. Specia umană, în goana după obținerea de câștig material prin exploatarea naturii, se îndreaptă cu o viteză uluitoare către distrugerea planetei și a lui însuși ca specie.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CORUPȚIA ȘI CRIMA ORGANIZATĂ CA FENOMENE SOCIALE NOCIVE

1.1. Conceptele de corupție și crimă organizată

1.2. Cauze ale crimei organizate pe plan internațional

1.3. Cauze ale crimei organizate in România

1.4. Criminalitatea organizată din perspectiva criminologică

CAPITOLUL II. Organizații criminale

2.1. Definiția organizației criminale

2.2. Caracteristicile organizațiilor criminale

2.3. Codul comportamental

2.4. Domenii de acțiune

CAPITOLUL III. Organizații criminale mafiote

3.1. Mafia Italiană.

3.1.1. Cosa Nostra (Mafia Siciliană)

3.1.2. Camorra (Mafia Napolitană)

3.2. Mafia în Statele Unite ale Americe și America de Sud.

3.2.1. Cosa Nostra din America.

3.2.2. Cartelurile columbiene

3.3. Mafia rusă

3.4. Mafia Asiatică

3.4.1. Mafia Chineză

3.5. Mafia Română

CAPITOLUL IV. Domenii de acțiune a crimei organizate

4.1. Fenomenul terorist. Terorismul și crima organizată

4.1.1. Definirea terorismului

4.1.2. Clasificări ale terorismului

4.1.3. Forme de manifestare a terorismului.

4.2. Traficul de droguri

4.3. Traficul de ființe umane.

4.4. Traficul cu obiecte de patrimoniu

4.5. Traficul cu armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare

4.6. Traficul internațional cu autovehicule furate

4.7. Criminalitatea informatică

CAPITOLUL V. Organizații Europene-Nationale cu atribuții în combaterea crimei organizate

5.1. Organizații europene

5.2. Organizații naționale

Concluzii și propuneri

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Aspecte Criminologice Privind Criminalitatea Organizata (ID: 126416)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Aspecte Criminologice Privind Criminalitatea Organizata

Copyright Notice

Functia Publica. Statutul Functionarului Public

Particularitatile Asigurarii Obligatorii de Raspundere Civila a Transportatorilor Rutieri Fata de Pasageri Conform Legislatiei Republicii Moldova

Trasaturile Si Elementele Contraventiei

.sistemul Electoral In Romania

Principiul Solutionarii Pasnice a Diferendelor Internationale

Dreptul de Propietate Este Un Drept Civil

Copyright Notice

Similar Posts