.aspecte Criminologice Privind Criminalitatea Economico Financiara In Perioada de Tranzitie

CAPITOLUL I

Considerații generale

Marile transformări ce au avut loc în 1989, în România și în celelalte țări foste comuniste, au adus pe lângă democratizarea respectivelor sociatăți și unele fenomene negative. Unul dintre aceste fenomene este creșterea criminalității.

Slăbirea mecanismelor legislative și de control social, lipsa de autoritate a unor instituții fundamentale, “culpabilizarea sau timorarea reprezentanților instituțiilor abilitate să aplice legea, ca urmarea faptului că aceștia au desfășurat aceeași activitate ca și în trecut”, sunt cauze ce au dus la exacerbarea fenomenului infracțional.

O altă cauză în strânsă legătură cu cele enunțate mai sus este faptul că, unii indivizi au confundat și confundă încă democrația cu anarhia și libertatea de a face ce vor. Pentru acești indivizi, democrația înseamnă apariția unor oportunități de săvârșire a unor infracțiuni ce pot consta fie în acte de violență, fie în îmbogățirea rapidă prin diverse “inginerii financiare”.

Această escaladare a faptelor îndreptate împotriva persoanei și a patrimoniului acesteia poate fi pusă, de asemenea, și pe seama crizei economice cu care se confruntă România.

Procesul de trecere de la economia centralizată la cea de piață liberă, a atras în mod inevitabil după sine și unele efecte secundare: inflație, șomaj, instabilitate economică, toate acestea afectând nivelul de trai al populației și dând naștere sentimentelor de nesiguranță și frustrare. Scăderea nivelului de trai, reflectându-se în imposibilitatea oamenilor de a-și asigura cele necesare traiului, îi determină uneori, pe unii dintre ei, să se orienteze spre alte surse de venit, care de multe ori se dovedesc a fi ilegale.

Efectele crizei economice pe care le-am prezentat mai sus, au dus la apariția unor decalaje între aspirațiile persoanelor și posibilitățile materiale de a le satisface, adâncirea acestor decalaje având ca efect nașterea unui sentiment de frustrare, sentiment care uneori a determinat săvârșirea unor fapte antisociale. Această discrepanță dintre obiectivele individului și mijloacele pe care societatea le pune la dispoziția acestuia pentru atingerea lor a format obiectul teoriei “anomiei sociale” a sociologului american Robert Merton.

Creșterea cea mai îngrijorătoare a criminalității s-a înregistrat în domeniul economico-financiar, acest fapt putând avea consecințe grave asupra dezvoltării economice, a tranziției la economia de piață, și chiar asupra trecerii la o democrație autentică.

Criminalității economico-financiare i s-au dat diverse definiții. În principiu, prin acest gen de criminalitate se înțelege totalitatea infracțiunilor ce se produc în teritoriul sistemului economic și financiar al unei țări. Conform unei definiții noi, acest tip de criminalitate, denumită și “criminalitatea afacerilor” sau “corupție economică” cuprinde “actele și faptele ilicite sau ilegale comise de indivizi, asociații, societăți sau organizații în legătură cu derularea unor afaceri sau tranzacții financiare, bancare, vamale, comerciale, prin utilizarea înșelăciunii, fraudei, abuzului de încredere, activității în urma cărora sunt prejudiciate interesele economice colective sau particulare” .

“Existența unei legislații parțial adecvate economiei de piață, goana după acumularea unor profituri materiale pe orice căi, manifestată de către unele persoane, coroborată cu slăbirea sau chiar dispariția în totalitate a controlului financiar exercitat de organele aparținând chiar societăților comerciale cu capital de stat și a instituțiilor financiare, au favorizat comiterea unor mari fraude economice, pe fondul apariției unor grave acte de corupție” .

Sistemul legislativ readaptat la economia de piață existent în România (și în celelalte țări foste comuniste), nu a putut controla decât în parte multitudinea de tranzacții economice ce se desfășurau în nou creatul climat concurențial.

Astfel, faptul că, reglementările financiar-contabile erau incomplete sau chiar inexistente au produs creșterea exponențială a evaziunii fiscale.

Lipsa legislației bancare, coroborată cu reaua credință a funcționarilor bancari, a avut ca efect săvârșirea unor mari fraude în acest domeniu, fraude ce au dus uneori chiar la falimentarea unor bănci. De asemenea, ineficiența legislației vamale și coruperea unor lucrători vamali au făcut să crească în mod alarmant infracțiunile de contrabandă. Toate aceste infracțiuni, alături de: spălarea banilor, deturnarea de fonduri, delapidarea, concurența neloială și alte asemenea fapte, ce vor fi pe larg analizate în capitolele următoare, au fost la începutul anilor 1990 și din păcate încă mai sunt o constantă a sistemului economico-financiar al României.

CAPITOLUL II

Aspecte juridico-penale ale criminalității economico-financiare

Secțiunea 1: Istoricul prevederilor legale ce au incriminat acest tip de infracțiune în România.

Infracțiunile comise în sistemul economico-financiar au fost incriminate în Principatele Române din cele mai vechi timpuri. Astfel, primul Cod Penal modern al României, adoptat în 1865 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, inspirat din Codul Penal francez din 1810 și cel prusac, conținea o serie de prevederi referitoare la acest gen de fapte.

În Cartea a II-a a Codului Penal (“Despre crime și delicte în specie și despre pedepsele lor”), în articolul 140 se pedepsea cu “reclusiunea”, funcționarul “însărcinat cu percepțiunea” ce a deturnat sau sustras bani publici sau privați, titluri care se aflau în “mâinile lui în puterea însărcinării sale”. Cel ce săvârșea acestă faptă, pe lângă pedeapsa principală, prevedea dreptul la pensie și dreptul de a ocupa o funcție publică pe toată viața, dacă valoarea pagubei era mai mare de 3000 lei.

Articolul 141 incrimina “nedreptele luări” săvârșite de funcționarii publici însărcinați cu perceperea taxelor, contribuțiilor și veniturilor publice care au cerut, primit ceea ce nu aveau dreptul sau mai mult decât se cuvenea să ia ca drepturi de taxe, bani, contribuții și venituri.

În capitolul intitulat “Crime și delicte contra proprietarilor”, articolul 343 pedepsea cu “reclusiunea” pe cei ce se vor declara culpabili de bancrută frauduloasă în cazurile prevăzute de legea comercială”. De asemenea, erau incriminate înșelăciunea, escrocheria și plăsmuirea de monede și bilete de bancă.

Referitor la infracțiunile de corupție, articolul 144 al acestui Cod, prevedea pedeapsa închisorii, amendă (dublul valorii mitei), interdicția de a ocupa o funcție publică și piederea dreptului la pensie pentru funcționarii din domeniul administrativ sau judecătoresc, care au primit mită.

După Marea Unire din 1918, s-a impus adaptarea unui nou Cod Penal, aplicabil în toate teritoriile românești.

Intrat în vigoare în 1938, “Codul Penal – Carol al II-lea”, în Capitolul “Crime și delicte săvârșite de funcționarii publici” al Cărții a II-a “Crime și delicte în special” articolul 236 prevedea că funcționarul public care “își însusește, trafică sau întrebuințează pentru el sau pentru altul, bani, efecte sau alte bunuri mobile din avutul public, încredințate lui în administrare sau păstrare, în virtutea însărcinării sale legale, comite crima de delapidare”.

Infracțiunile de: dare de mită, luare de mită și trafic de influență, erau prevăzute în articolele 250,251 și 252 într-o formulare asemănătoare cu cea a Codului Penal actual.

În articolul 540, în mai multe modalități normative , era incriminată gestiunea frauduloasă. Astfel, comitea această infracțiune administratorul sau directorul unei societăți care: "alcătuind un bilanț fals a încasat sau plătit dividende sau participațiuni sub orice formă, pentru beneficii nereale”, “a provocat la bursă sau prin răspândire de știri false scăderea sau ridicarea valorii creanțelor societății în scopul de a-și procura beneficii” ,”a utilizat creditul societății pentru scopuri străine obiectului social”, etc.

Persoana care prin “cereri sau oferte fictive, ori prin publicare sau răspândire de știri false, exagerate sau tendențioase sau prin întrebuințarea de alte manopere frauduloase de natură a influența prețurile vrea să tulbure târgul intern al valorilor sau mărfurilor negociate la bursă sau în comerț” comite conform articolul 572 delictul de speculă contra economiei publice”.

Potrivit articolului 417, săvârșește “delictul de zdruncinare a creditului” acela care prin “ răspândire în public de știri sau fapte neadevărate, exagerate sau tendențioase, ori prin diferite manopere provoacă retragera de depozite din institițiile de credit și economie, ori în scop de speculă provoacă scăderea titlurilor sau valorilor admise la bursă sau negociate în comerț, ori scăderea sau urcarea prețurilor lucrurilor sau mărfurilor de primă sau generală necesitate, ori prin abținerea de la cumpărarea sau subscrierea de titluri sau valori”. Dacă fapta era comisă pentru a “favoriza interese străine” sau dacă s-a provocat deprecierea monedei naționale sau a titlurilor de stat, pedeapsa aplicată era mai aspră. (Fapta din articolul 417 îndreptată împotriva unor intreprinderi comerciale sau industriale constituia “delictul de compromitere a creditului particular).

De asemenea, prin articolul 548 al Secțiunii “Fraudarea creditorilor” era pedepsită și persoana care ”în scop de a frustra pe un creditor , ascunde, înstrăinează, deteriorează, risipește sau distruge ceva din averea sa, sau face datorii fictive sau alte acte, în paguba creditorilor”.

Secțiunea 2: Infracțiunile economico-financiare prevăzute de legislația penală în vigoare – trăsături juridico-penale comune

În prezent, majoritatea infracțiunilor de acest tip, sunt prevăzute în Titlul VIII al Codului Penal: “Infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice”.

Infracțiuni economico-financiare mai prevăd, de asemenea, și alte titluri ale Codului Penal: Titlul I –“Infracțiuni contra siguranței statului” (subminarea economiri naționale), Titlul III, IV: “Infracțiuni contra avutului public și privat (gestiunea frauduloasă, delapidarea ,etc.), Titlul VI: Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege” (infracțiunile de corupție), precum și unele legi speciale (Legea nr. 87/94 pentru combaterea evaziunii fiscale, Codul Vamal, etc).

Din punct de vedere juridico-penal, acest gen de infracțiuni au următoarea structură:

I. Condițiile preexistente

1) Obiectul infracțiunii.

a) Obiectul juridic generic – îl constituie relațiile sociale ocrotite privitoare la activitățile economice, comerciale și financiare care se desfășoară în România, și a căror existență și dezvoltare nu poate fi concepută fără incriminarea faptelor ce lezează economia națională, împiedică activitatea agenților economici și prejudiciază interesele economice ale populației.

De asemenea, pot constitui obiect juridic generic și următoarele relații sociale:

cele privitoare la siguranța națională a României (în cazul infracțiunii de subminare a economiei naționale);

cele referitoare la apărarea patrimoniului public sau privat (infracțiunile de delapidare, gestiune frauduloasă, etc.);

cele menite să asigure buna și normala desfășurare a activităților unităților publice sau de interes public (infracțiunile de corupție).

Obiectul juridic special este constituit din acele relații sociale a căror protecție trebuie asigurată împotriva faptelor specifice.

b). La unele infracțiuni poate exista și obiect material, asupra căruia poartă fapta socialmente periculoasă. Spre exemplu, pot constitui obiect material, sumele de bani deturnate de făptuitor în cazul infracțiunii de deturnare de fonduri, sau bunul dat spre administrare (conservare) făptuitorului în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă.

2). Subiecții infracțiunii.

a). Subiect activ al acestor infracțiuni poate fi de regulă orice persoană fizică, legea necondiționând pentru existența infracțiunii vreo anume calitate a autorului. De la această regulă exie a autorului. De la această regulă există și excepții: în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă , spre exemplu, poate fi subiect activ al infracțiunii numai persoana care are sarcina de a administra sau conserva un bun mobil sau imobil al altei persoane.

De asemenea, subiectul activ poate fi de două ori calificat: pe de o parte funcționar sau alt salariat, iar pe de altă parte să aibă calitatea de “administrator sau gestionar de bunuri“ ce aparțin unei persoane juridice publice, în cazul infracțiunii de delapidare.

Aceste infracțiuni pot fi comise în toate formele de participație prevăzute de lege.

b). Subiect pasiv principal este statul, care potrivit Constituției în vigoare are îndatorirea fundamentală de a apăra economia națională. Subiecții pasivi secundari sunt agenții economici sau persoanele fizice a căror interese patrimoniale au fost direct prejudiciate.

II. Conținutul constitutiv.

1). Latura obiectivă.

a). Elementul material în cazul acestor infracțiuni se realizează în modalități variate, de cele mai multe ori prin acțiuni. La unele infracțiuni din această categorie, legea condiționează elementul material de existența unor cerințe esențiale. Spre exemplu, în cazul deturnării de fonduri, schimbarea destinației fondurilor bănești sau resurselor materiale trebuie să se facă fără respectarea prevederilor legale”.

b). Urmarea imediată – constă de regulă în însăși, săvârșirea faptei, producându-se astfel o stare de pericol pentru buna desfășurare a activităților economice, comerciale și financiare.

Dar urmarea imediată poate consta și în producerea unui prejudiciu real, fără existența acestuia neexistând infracțiunea (spre exemplu, în cazul deturnării de fonduri: producerea unor “consecințe păgubitoare” sau a unei “pagube”).

c). Pentru constatarea legăturii de cauzalitate între acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată a acesteia nu se cer probe speciale deoarece din însăși săvârșirea infracțiunii se produce o strare de pericol, existența legăturii de cauzalitate fiind evidentă.

Când legea prevede însă existența unui prejudiciu trebuie să se demonstreze existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu (urmarea imediată).

2). Latura subiectivă.

Aceste infracțiuni se comit numai cu intenție care poate fi directă sau indirectă.

La unele infracțiuni de acest tip, norma legală prevede stabilirea intenției directe prin scopul urmărit de făptuitor.

III. Forme, modalități, sancțiuni.

1). Forme.

Aceste infracțiuni pot avea o desfășurare în timp, fiind astfel posibile atât actele pregătitoare cât și tentativa. Actele pregătitoare, potrivit regulei generale stabilite de legiuitorul român nu sunt incriminate. Tentativa este pedepsită numai în cazul unor anumite infracțiuni de acest tip. Momentul consumării acestor infracțiuni coincide în principiu cu momentul săvârșirii faptei și producerii stării de pericol pentru relațiile sociale protejate de lege.

2). Modalități.

Majoritatea infracțiunilor din acest grup se pot realiza prin mai multe modalități normative. Aceste modalități normative variază de regulă în funcție de acțiunea care constituie elementul material, de felul obiectului material, iar în unele cazuri de condițiile care constituie cerința esențială a laturii obiective. Fiecăreia dintre modalitățile normative poate să-i corespundă o varietate de modalități faptice.

3). Sancțiuni.

În funcție de gradul de pericol social pe care-l prezintă, precum și de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, aceste infracțiuni sunt sancționate în marea majoritate cu pedeapsa închisorii, în anumite cazuri pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani.

CAPITOLUL III

ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE CRIMINALITĂȚII ECONOMICO-FINANCIARE

Secțiunea 1: Factori ce favorizează săvârșirea criminalității economico-financiare.

A. Situația economică.

Situația economică, ca factor criminogen al criminalității economico-financiare, s-a manifestat mai pregnant în țările ce au realizat în 1989 trecerea de la comunism la economia de piață. În toate aceste țări s-a înregistrat imediat după 1990 o puternică recesiune economică, care s-a caracterizat în principal prin apariția unor fenomene noi pentru populație: inflație, șomaj, diminuarea bruscă a producției (în România, spre exemplu, producția industrială a fost cu 1/3 mai scăzută în 1990 decât în anul anterior).

Acest declin economic se datorează, în primul rând, menținerii unui sistem economic încă puternic centralizat, de tip comunist, îndeosebi în regiile autonome din industrie, transporturi și comunicații. O altă cauză a recesiunii este degradarea activităților manageriale a unităților economice de stat. Conducerea acestor unități s-a dovedit incapabilă să acționeze în condiții de autonomie decizională și centralizare.

De asemenea, numirea unor cadre de conducere sub presiunea organizațiilor sindicale, care acceptau fără rezerve dezordinea, indisciplina salariaților și satisfacerea tuturor revendicărilor sindicale (în special cele salariale), neținând cont de interesele economice ale intrepreinderii au contribuit la declinul economic.

Această recesiune i-a determinat pe unii oameni să se îndrepte spre alte surse de venit, surse care uneori au intrat în contradicție cu legislația în vigoare.

B. Sistemul judiciar.

Intimidarea principalelor instituții ce aveau datoria de aplicare a legii, precum și premisa greșită conform căreia infracțiunile economico-financiare, nu prezintă un pericol social deosebit, astfel încât, atenția generală să fie îndreptată asupra infracțiunilor ce aduc atingere persoanei și patrimoniului acesteia, au constituit primele cauze ale amplificării acestui tip de criminalitate. Absența unor acte normative esențiale pentru o economie de piață sau existența unor legi confuze au dus la proliferarea criminalității economico-financiare în domenii ca: evaziunea fiscală, contrabanda, protecția drepturilor de autor, protecția consumatorului, corupția, etc. La aceste cauze se adaugă și înalta profesionalizare a infractorilor, recurgerea de către aceștia la mecanisme economice complexe și în cazul începerii acțiunii penale la procedurile complicate. “Se afirmă pe bună dreptate că mediul sau sistemul judiciar existent astăzi în lume este mult depășit de realitățile din lumea afacerilor.” De asemenea, existența unor proceduri complicate și foarte costisitoare pentru cei vătămați, îi descurajează pe aceștia în pornirea unor acțiuni în justiție, determinând astfel creșterea acestui tip de infracționalitate.

Lipsa de eficiență a luptei împotriva acestui gen de infracțiuni, a fost cauzată și de lipsa unor structuri specializate în cadrul parchetelor și instituțiilor de judecată care să contribuie la depistarea și pedepsirea acestor fraude ce au adus prejudicii imense economiei României. O ultimă cauză ce a stimulat săvârșirea infracțiunilor din sistemul economico-financiar (în special cele de mare anvergură), a fost și este reglementarea insuficientă a cooperării internaționale în acest domeniu.

C. Intervenția statului în anumite domenii.

Criminalitatea afacerilor nu este dată doar de starea economică ci și de modul în care statul intervine în economie. Mecanismele prin care s-au acordat credite subvenționate, fără a se cere vreun fel de garanție au dus la utilizarea frauduloasă a acestora, în special a celor ce erau acordate de organismele financiare internaționale.

Controalele efectuate au scos în evidență faptul că subvențiile acordate au mers către societăți comerciale care nu aveau nici o legătură cu agricultura sau cu industria alimentară, aceste mari sume de bani fiind folosite pentru plata salariilor, a datoriilor, etc.

Fiscalitatea excesivă, multitudinea de taxe și accize, sistemul de taxare ineficient, au constituit un factor criminogen în special pentru evaziune fiscală și contrabandă.

Privitor la intervenția statului în economie, modul defectuos și rigid în care s-au reglementat operațiunile de import-export a încurajat în acest domeniu corupția și fraudele de orice fel.

D. Controlul interior și extern.

Inexistența sau ineficiența controlului din domeniul afacerilor constituie un factor criminogen important. Imediat după 1989 au fost desființate o serie de controale (de gestiune, a calității mărfurilor, etc.), acestea fiind considerate mecanisme specifice economiei centralizate de tip comunist și, care, contaveneau principiilor economiei de piață. Controlul interior a fost adesea ignorat (uneori intenționat) de către administratori, îndeosebi cel contabil și al conturilor. De asemenea, controlul exterior, exercitat de către organele fiscale și financiare ale statului, fie au fost lipsite de eficiență, fie nici nu au existat. Conform opiniei majorității specialiștilor, controlul financiar a început să opereze abia în 1992.

Toate acestea au avut ca efect o dezintegrare a patrimoniului întreprinderilor de stat, în interesul conducerii, a salariaților sau a altor persoane, în special prin furt și delapidare.

E. Sistemul bancar.

Sistemul bancar din România, constituie un factor de exacerbare a criminalității afacerilor. Sunt cunoscute tuturor cazurile de fraudă ce au avut ca efect falimentarea unor bănci. Investigațiile efectuete de către organele specializate au scos în evidență faptul că, inițierea, săvârșirea propriu-zisă și finalizarea unor infracțiuni economico-financiare de mare amploare nu ar fi fost posibile fără folosirea instituțiilor financiare și bancare.

Neadaptarea la regulile economiei de piață a cadrului legislativ din acest domeniu a constituit o cauză importantă a acestui tip de criminalitate. Este elocvent faptul că, până în mai 1991, băncile din România au funcționat pe baza legilor adoptate înainte de 1980.

Producerea acestor fapte a fost favorizată și de neintervenția Băncii Naționale a României în rezolvarea unor situații cum ar fi: declarare de incapacitate de plată a băncilor cu dificultăți financiare, interzicerea funcționării acelor fonduri de investiții ce desfășurau activități de creditare de mare risc, în interesul membrilor fondatori precum și lipsa de rigurozitate a controalelor anuale ale băncilor efectuate atăt de B. N. R. cât și de Ministerul Finanțelor.

F. Mediul afacerilor

Mediul în care se desfășoară afacerile în România este dominat de indivizi care au ca trăsătură dominantă lipsa de scrupule în obținerea unor profituri cât mai mari. Acest fapt, coroborat cu factorii enumerați anterior au făcut ca mediul de afaceri de la noi să se caracterizeze prin: corupție, furt, șantaj, fraude de toate tipurile.

În ceea ce privește victimele, comportamentul acestora încurajează săvârșirea faptelor de acest tip prin: sesizarea târzie a organelor competente (doar după ce au eșuat încurcările sau negocierile de recuperare a pagubelor) sau chiar nesesizarea acestor organe din teama de a nu-și strica imaginea, sau a unor eventuale represalii din partea făptuitorilor.

Secțiunea 2: Formele de manifestare a criminalității economnico-financiare.

2. 1. Europa Centrală și de Est

În toate țările ce au realizat trecerea de la economia centralizată la cea de piață, starea civilă s-a degradat, inflația a înregistrat un salt extraordinar, criminalitatea a crescut și piața neagră esta o prezență cotidiană, la vedere. De asemenea, deschiderea frontierelor în această regiune a favorizat mișcarea liberă a persoanelor și a mărfurilor, și acest fapt contribuind la impulsionarea criminalității.

Procesul de privatizare declanșat în absența unor reglementări clare și a unei minime strategii a fost benefic pentru fosta nomenclatură și lumea interlopă produsă de regimul comunist. Cetățenii de rând și-au văzut micile economii înghițite de inflația rapidă, ei neputând avea acces la creditele bancare.

Criminalitatea economico-financiară prezintă în general trăsături comune în toate aceste stări, după cum există și unele particularități. Astfel, în Rusia, acest gen de criminalitate se manifestă aproape în toate domeniile de activitate din economie.

Contrabanda cu bunuri de consum, materii prime, droguri, arme, materiale radioactive înregistrează un nivel foarte ridicat. De asemenea, contrabanda cu mașini, una din principala sursă de venit a crimei organizate din Rusia, are o mare amploare. Acest fapt se datorează în principal, corupției funcționarilor vamali, precum și cadrului legislativ necorespunzător, lipsei de experiență, echipamente și a cooperării limitate cu Vestul Europei. De când o duzină de birocrați dețin puterea asupra vămilor și de când noi reglementări sunt amendate frecvent în favoarea unor grupuri organizate, legislația vamală rusească este incompletă și contradictorie.

O altă modalitate de săvârșire a contabandei, chiar mai simplă decât mituirea sau înșelarea autorităților vamale este evitarea lor. Aceasta este motivul pentru care Cecenia a devenit o fortăreață pentru contrabandiști, iar Grupul de Vest din Armata Rusiei a făcut o cotrabandă cu 10000 de mașini în momentul retragerii din fosta Germanie de Est.

În fosta Uniune Sovietică, exporturile necesitau o licență eliberată de guvernul central. De aceea, distribuirea de licențe de export a devenit o sursă majoră de corupție.

După colapsul sistemului sovietic, s-au făcut încercări de reformare a regimului de export, dar rezultatele sunt departe de ceea ce ar trebui să fie. Retagerea statului din controlul activității de comerț exterior a dus la obținerea unor mari venituri din obținerea licențelor speciale de export prin corupție și prin diferențele de preț practicate pe plan intern și internațional.

Un alt domeniu afectat de acest tip de criminalitate este sectorul bancar. În Uniunea Sovietică toate tranzacțiile monetare se derulau pri Banca Centrală, care era controlată direct de către Consiliul de Miniștri.

Apariția băncilor comerciale a pus la dispoziția crimei organizate și rețelei nomenclaturii nu numai posibilitatea de produce bani prin activitățile bancare, ci și de a ascunde, spăla sau reinvesti fondurile lor.

În noiembrie 1991, Banca Centrală din Rusia a preluat atribuțiile Băncii Centrale a U. R. S. S. care afost desfiițată în luna următoare. Guvernul rus a creat bănci speciale pentru sectoarele cruciale din economie: industrie, construcții, agro-industrie. După o perioadă inițială în care cererile pentru înființarea băncilor particulare au fost reduse, a urmat o perioadă de avânt și au fost create aproximativ 2300 de bănci. Se spune că multe din aceste bănci sunt controlate de grupările criminale din Rusia. Noul cadru legislativ al activităților bancare este incomplet și incurajează corupția. Spre exemplu, regulamentele Băncii Centrale prevăd că banca poate stabili în mod independent condițiile în care oferă credite băncilor cu fonduri insuficiente. Lipsa de control a statului în acest domeniu creează condiții pentru plasarea de bancnote false, autorizații de plată și garanții bancare.

Multe din băncile din Rusia nu au încă sisteme computerizate de numărare și sisteme economice de transfer. Acest fapt nu se întâmplă pentru că băncile nu-și pot permite aceste echipamente, ci pentru că este mai avantajos să primești mită decât să modernizezi.

Rețeaua interbancară electronică este însă la fel de vulnerabilă pentru fraude. În aceste condiții, autoritățile se află aproape în imposibilitatea de a depista sursele ilegale de obținere a banilor. Astfel, banii obținuți în mod ilegal pot fi ușor “spălați” și reinvestiți în mod legal pentru a-i folosi fără nici un risc.

Și în Rusia, ca în majoritatea fostelor țări comuniste, corupția constituie una din pricipalele probleme.

Forțele de poliție, autoritățile vamale și alte organe de cercetare au datoria de a descoperi activitățile infracționale. Funcționarii oficiali și angajații băncilor primesc însă mită pentru furnizarea unor “diverse informații respectiv acordarea tratamentelor preferențiale” , iar administratorilor închisorilor pentru a înlesni legătura condamnaților cu cei de afară. În acest fel, criminalitatea afacerilor (care este în general apanajul grupărilor mafiote) are cotinuitate. Corupția a pătruns în cele mai înalte nivele ale administrației publice.

Astfel, cercetările efectuate în privința corupției și a criminalității economico-financiare în general, nu au finalitate, nu doar din cauza lacunelor legislative, ci și din cauza piedicilor puse de unii funcționari corupți.

Problema corupției “acceptate” a fost moștenită de la Uniunea Sovietică, atunci constituind o condiție a funcționării sistemului. Managerii încălcau legea pentru a obține rezervele de care aveau nevoie pentru realizarea planului economic. De regulă, ei erau pedepsiți doar pentru nerealizarea acestui plan nu și pentru infracțiunile săvârșite. În acel sistem, orice manager avea nevoie de legături neoficiale cu directori și cu funcționari cu influență din partid pentru a putea avea o anumită siguranță. Vechii manageri și rețelele de corupție create de aceștia au încă influență în Rusia.

Astăzi, nomenclatura are aceleași posibilități, poate realiza mari profituri prin activități ilegale și poate obține protecția unor magistrați prin corupție. Condamnările împotriva unor personalități în Rusia au, de regulă, conotații politice și nu au nici o legătură cu lupta anticorupție.

Procesul de privatizare a oferit nomenclaturii și crimei organizate un nou domeniu de activitate ilicită, cea mai mare parte a societăților supuse acestei operațiuni făcând obiectul unor tranzacții ilicite prin subevaluarea patrimoniului existent sau falimentarea lor dolosivă în scopul achiziționării la prețuri derizorii.

Criminalitatea economico-financiară este favorizată în Rusia și de faptul că legile se schimbă foarte repede, sunt incomplete, contradictorii, majoritatea actelor normative neprevăzând acțiuni penele (uneori nici contravenționale), ceea ce face ca lupta împotriva acestui tip de criminalitate să fie ineficientă.

Surse oficiale au dat publicității faptul că, aproximativ 40-50% din operațiunile economice din Rusia se desfășoară în subteran, neplătindu-se astfel nici un fel de impozite sau taxe către bugetul statului.

“Spălarea banilor” constituie o altă componentă importantă a criminalității economico-financiare în Rusia. S-a estimat că, numai în 1994, 15 milioane de dolari au părăsit Rusia prin “spălarea banilor” și investiți în afaceri bancare sau economice în alte țări, existând indicii că, atunci când condițiile din Rusia vor deveni nefavorabile pentru acest tip de activități, aceste grupuri vor emigra în țările unde și-au transferat deja fondurile pentru reluarea activităților criminale. Acest fapt scoate în evidență pericolul pe care, grupările ce acționează în sistemul economico-financiar al Rusiei, îl prezintă pentru țările occidentale.

Și în Ucraina, odată cu dezvoltarea economiei de piață se identifică noi genuri de infracțiuni, întra care se remarcă evaziunea fiscală, privatizări ilegale, comerțul ilegal cu materiale strategice, estorcarea de bani pentru producție sau alte servicii, contrabanda, etc.

O amploare deosebită au faptele comise în sectorul comercial de stat, identificarea infracțiunilor din acest domeniu fiind extrem de grea, unii fiind constituiți în bande de tip “racket”, având o bună organizare, bază logistică și chiar armament.

În cazul perceperii “taxelor de protecție”, foarte răspândite, victimele nu reclamă și nu cer protecție din partea autorităților din cauza temerii provocate de amenințările, de multe ori puse în practică, și datorită ineficienței acțiunilor de combatere desfășurate de organismele abilitate.

“Spălarea banilor” este, de asemenea, o componentă importantă a criminalității economico-financiare în Ucraina, prin achiziționarea de firme comerciale, magazine de lux, cazinouri, etc. , săvârșită în special de infractorii de origine caucaziană, ce ascund astfel originea unor mari sume de bani proveniți din traficul de droguri și armament.

În cazul Bulgariei, economia a primit cele mai puternice lovituri prin infiltrarea masivă în ramurile producției de bunuri materiale, în comerț și în sistemul bancar, a organizațiilor criminale de unde s-au obținut profituri exorbitante, reușindu-se totodată prin acapararea acestor sectoare “să se realizeze spălarea și reinvestirea banilor murdari” acumulați din afaceri ilegale. S-au pus astfel bazele unei “puteri economice paralele” care influențează puternic viața socială și politică a Bulgariei.

Ca urmare a acestor fenemene, în 1996, s-a înregistrat un dezastru economic, ce a produs grave convulsii în rândul oamenilor de rând.

În legătură cu criminalitatea economico-financiară din Bulgaria, specialiștii din această țară afirmă că cei ce săvârșesc aceste fapte provin în marea majoritate din structuri de stat oficiale. Acest fapt prezintă un pericol deosebit pentru economia Bulgariei, pentru că se creează premisele crimei organizate în economie, prin faptul că se pun bazele unei organizații preconstituite, binestructurată, cu oameni cu o bună pregătire profesională și cu contacte la diferite nivele de stat.

În anii ce au urmat căderii comunismului, în Bulgaria s-a înregistrat o creștere alarmantă a evaziunii fiscale și a speculei.

Conform specialiștilor, specula a devenit cea mai rentabilă și răspândită activitate infracțională în economie.

De asemenea, contrabanda a înregistrat o adevărată explozie în special în perioada de aplicare a embargoului din fosta Iugoslavie. S-au organizat adevărate filiere pentru trecerea frauduloasă în spațiul ex-iugoslav a mărfurilor de tot felul, de la produse alimentare (vânzarea rezervelor strategice de alimente și cereale au dus țara în stare de neguvernare) și industriale, carburanți, materiale de construcții până la armament.

Mai mult de jumătate din producția curentă a Bulgariei era vândută în zonele de conflict din Iugoslavia. Peste 10 miliarde de dolari au rezultatt din această industrie, sumă care a fost în cea mai mare parte transferată în țări sigure din occident , producându-se astfel o decapitalizare a economiei ce a fost adusă astfel în stare de colaps.

Un alt domeniu grav afectat de contrabandă este cel al patrimoniului istoric și cultural al națiunii bulgare, prin constituirea unor rețele infracționale ce trec ilegal peste graniță obiecte deosebit de valoroase, valorificate apoi în țările Europei Occidentale.

Pe lângă condițiile existente în toate țările ex-comuniste (corupție, lipsa legislației, etc.), în Bulgaria, la exacerbarea criminalității economico-financiare și a criminalității în general, a contribuit într-o mare măsură și dezintegrarea autorităților publice. Falsa reformă din poliție și din administrație, ce a determinat trecerea în șomaj a mii de polițiști, magistrați și funcționari publici (“unii dintre ei trecuți de cealaltă parte a baricadei”), a fost prompt speculată de cei ce acționează în domeniul criminalității afacerilor.

În Albania, criminalitatea din sistemul economico-financiar prezintă, pe lângă trăsăturile comune țărilor foste comuniste, un aspect particular și anume, acele societăți sau fonduri de investiții ce funcționează pe baza principiului piramidal al câștigurilor multiplicate (de tip CARITAS), demarate într-o manieră mai credibilă, chiar rafinată, populația fiind astfel convinsă să depună întreaga avuție cu speranța îmbogățirii promise în două sau trei luni. S-au absorbit în acest mod sume imense de la populație care au fost transformate în valută și plasate în conturi secrete în Italia, Grecia, etc. Puterea politică a participat direct la popularizarea acestor circuite. Beneficiind de câștiguri mari și imediate, vârfurile politice, militare și ale guvernului s-au subordonat astfel celor ce au inițiat aceste fonduri. În momentul în care aceste societăți de investiții au anunțat că sunt în stare de faliment, s-a produs o mare revoltă socială. Mari grupuri de oameni (orașe și zone întregi) s-au îndreptat împotriva autorităților, fiind asediate cazarme, sedii ale poliției, instituții publice, bănci. Populația s-a înarmat și s-a declanșat un adevărat război civil, întreținut de forțele politice din opoziție care acuzau justificat puterea de complicitate cu organizațiile criminale. Pe fondul acestei destabilizări au crescut în mod exponențial emigrația clandestină, contrabanda, traficul de armament și stupefiante.

Republicele Cehă și Slovacă, prezintă ca particularitate a acestui gen de criminalitate implicarea crimei organizate în săvârșirea acestor infracțiuni, mai precis a mafiei italiene și a grupărilor criminale rusești. Aflându-se la una din răspântiile dintre Est și Vest, aceste țări se află, conform opiniei specialiștilor în atenția mafiei ialiene care urmărește trimiterea de specialiști în “spălarea banilor”, iar cea rusă este interesată în controlarea operațiunilor de tranzit și distribuire a mărfurilor de contrabandă.

Un înalt funcționar de la Ministerul de Interne al Republicii Cehe a făcut afirmații potrivit cărora șefii rețelelor mafiote din Italia și Rusia au pus la cale un plan prin care să-și asigure controlul comun asupra a 20% din operațiunile mondiale de contrabandă.

S-a mai scos în evidență, de asemenea, faptul că cele două organizații sunt interesate și de excluderea în viitor a contrabandei și a traficului cu materiale radioactive.

În Polonia, datorită faptului că este una dintre principalele porți de intrare în Europa de Vest, contrabanda și în special traficul de stupefiante au căpătat o amploare îngrijorătoare. Referitor la veniturile ilegale ce rezultă din aceste infracțiuni, Banca Națională a Poloniei a apreciat că anual sunt “spălate” în sistemul financiar-bancar polonez sume cuprinse între două și trei miliarde de dolari.

În ceea ce privește fosta Germanie Democrată, după căderea regimului comunist și unirea cu Germania Federală, Berlinul a devenit un centru financiar cu vaste legături în lumea finanțelor înternaționale, fapt ce favorizează “spălarea banilor” câștigați ilegal, reinvestiți apoi în afaceri ilegale și constituirea unei economii subterane care concurează serios economia legală.

De peste 70 de ani în Germania există emigranți din fosta U.R.S.S. care s-au ocupat de contrabandă, jocuri de noroc, comerțul cu icoane și alte obiecte scoase ilegal din Uniunea Sovietică cu escrocherii și falsuri. După transformările din Europa de Est și în special din U.R.S.S., aceștia și-au extins domeniul de activitate în special în sfera importurilor și exporturilor ilegale de mărfuri, înșelăciuni prin falsificarea sau contrafacerea mijloacelor de plată, contrabandă cu automobile.

Referitor la contrabanda și comerțul ilegal cu țigări, dacă comerțul la scară mare este apanajul polonezilor și rușilor, cel cu amănuntul, ce se desfășoară pe străzi sau în alte locuri, este mâna vietnamezilor. În Berlin s-au confiscat, spre exemplu, în 1993, 66 de milioane de țigări provenind din aceste activități, dar aceste cantități sunt nesemnificative în raport cu cele care sunt plasate prin circuitele subterane.

2. 2. România.

Criminalitatea economico-financiară sau a afacerilor , s-a manifestat în România și înainte de 1990. Acest gen de infracțiuni erau orientate în general spre sectoarele cele mai sensibile ale economiei și anume, producția și consumul bunurilor de strictă necesitate: alimente, carburanți, băuturi alcoolice sau domenii rentabile ca turism și export.

Cauzele ce au influențat săvârșirea acestor infracțiuni sunt:

criza de sistem, concretizată în existența unei economii centralizate excesiv planificată și lipsa aproape în totalitate a sectorului privat în economie;

criza alimentară, îndeosebi după 1980, când a început raționalizarea alimentelor și distribuirea acestora pe bază de cartelă (cupoane);

coruptibilitatea crescută a organelor abilitate să aplice legea și în special a nomenclaturii comuniste;

lipsa de control asupra respectării regulilor privind calitatea mărfurilor.

Pe acest fond, în acea perioadă, s-au săvârșit unele afaceri ilegale de mare anvergură, uneori acestea îmbrăcând un caracter organizat.

După 1990, odată cu schimbările profunde survenite în societatea și în economia românească, s-a înregistrat o adevărată explozie a acestui tip de criminalitate, atât în ceea ce privește numărul faptelor cât și modul sofisticat în care sunt săvârșite. Astfel:

A). Contrabanda și evaziunea fiscală au luat o asemenea amploare în Romănia, încât ele nu mai constituie simple infracțiuni de fraudă de păgubire a bugetului de stat, ci deja se înfățișează ca variante clare ale crimei organizate.

Multe din faptele de acest gen capătă dimensiuni impresionante în ceea ce privește

pericolul social, prin faptul că sunt săvârșite de participanți constituiți bande, în adevărate organizații ale crimei, cu activități programate în timp, bine docomentate și susținute din punct de vedere logistic în care sunt implicate persoane ce îndeplinesc roluri prestabilite, cu obligații și responsabilități exacte.

Toate acestea sunt motivate de dorința obținerii unor profituri cât mai mari și chiar de setea de putere, motivații care include un potențial mare de violență, fraudă și corupție, pe fondul indiferenței față de pagubele și celelate consecințe nefaste pentru victimile infracțiunilor și, în final, pentru societatea civilă.

Prin contrabandă și evaziune fiscală se întreține și se dezvoltă economia subterană, fiind atrase în aceste activități ilicite personalități politice, guvernanți și funcționari publici cu putere de decizie, în felul acesta descoperirea faptelor și făptuitorilor devenind foarte dificilă uneori, chiar imposibilă, iar sumele însușite în detrimentul bugetului statului sunt incomensurabile.

Infracțiunea de contrabandă se săvârșește în forma clasică, respectiv, prin trecerea unor bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite prin lege, dar mai ales în forme sofisticate, specifice crimei organizate.

Între modalitățile de săvârșire a acestei infracțiuni, mai importante sunt:

nedeclararea întregii cantități de bunuri sau valori importate sau exportate având drept urmare plata unor sume mult mai mici decât cele real datorate bugetului de stat.

declararea nereală a calității materialelor sau bunurilor importate sau exportate prin prezentarea unor certificate cu conținut fals, eludându-se astfel normele prohibitive de introducere sau scoatere din țară a unor categorii de produse.

De asemenea, cu documente vamale false sunt exportate mărfuri interzise la export ori contingentate.

prezentarea la organele vamale a unor certificate de origine a mărfii conținând date nereale, în felul acesta obținându-se uneori reduceri sau chiar scutiri de taxe vamale.

Acest procedeu este des folosit, profitându-se de acordul economic existent între România și Republica Moldova, care scutește de taxe importul de mărfuri produse în această țară. Contrabandiștii importând produse din alte țări, întocmesc documente vamale false care atestă proveniența acestora din Republica Moldova, în felul acesta eludând datoriile cuvenite către bugetul statului.

introducerea sau scoaterea din țară de mărfuri pentru care se percep taxe mult mai scăzute. De exemplu, produse taxate foarte ridicat cum sunt țigările, cafeaua și băuturile sunt introduse în ambalaje care atestă existența altor mărfuri, ca hârtie igienică, șervețele, produse alimentare, etc. pentru care taxele percepute sunt mult mai mici. Este un procedeu des utilizat de contrabandiști, care acționează în majoritatea cazurilor în complicitate cu vameșii.

atestarea fictivă, pe baza unor documente contrafăcute că mărfurile importate temporar au fost scoase din țară, dar acestea au fost în realitate comercializate în interior eludându-se în acest mod plata taxelor vamale.

De cele mai multe ori, patronii unor firme române sau străine cu complicitatea vameșilor sau folosind ștampile false, pentru sustragerea de la plata taxelor vamale, au declarat fals tranzitarea mărfurilor pe care apoi le-au vândut ilegal pe teritoriul României.

diminuarea artificiilor a cuantumului valoric al mărfurilor importate prin înscrierea unor date fictive în declarațiile de export și declarației de încasare valutară, în neconcordanță cu datele din licențele de export, operațiuni prin care se practică pe scară largă evaziunea fiscală, dar mai ales exportarea unei cantități mari de valută, care în loc să fie repatriată, este depusă în bănci străine sau investită ilegal în alte state.

Contrabanda a fost favorizată și s-a dezvoltat în principal datorită cadrului legislativ insuficient, precum și datorită coruperii unor lucrători vamali.

Mulți vameși, s-au implicat în activități ilegale, în sensul că în înțelegere cu contrabandiștii au admis în mod voit, introducerea în țară de mărfuri însoțite de documente contrafăcute sau falsificate, au subevaluat produsele, nu au înregistrat corect psarametrii cantitativi sau calitativi, au admis reduceri sau scutiri de taxe în mod necuvenit, au legalizat tranzitul vamal deși cunoșteau că mărfurile se comercializează în țară și altele, primind în schimb sume de bani, bunuri, alte avantaje materiale, iar atunci cănd au fost cooptate în rețele criminale organizate le-a revenit o cotă parte, conform înțelegrilor prealabile.

In unele situații, unii vameși, au acceptat declarații vamale false ale unor cetățeni străini cu care se consemna că respectivii au intrat în România cu sume mari în valută pentru ca apoi aceștia să poată scoate sume mari de valută din țară (echivalente cu cele declarate) provenite din activități ilicite.

In cazul în care organele de poliție au descoprit încălcări grave ale regimului vamal, vameșii justifică fapta, dându-i caracter de neglijență, de nebăgare în seamă, iar contrabandiștii prinși în flagrant, preferă să recunoască imediat fapta, să-și asume întreaga responsabilitate pentru a acoperi astfel activitatea ilicită a complicilor și vameșilor.

Astfel este acoperită o multitudine de acte de contrabandă, comise anterior sub forma infracțiunilor continuate, urmând a fi sancționat numai pentru o mică parte din activitatea infracțională desfășurată , iar cei pe care i-a protejat urmând să aibă grijă de el și familia sa pe perioada detenției.

Incălcarea gravă a legislației vamale nu s-a înregistrat doar în domeniul veniturilor ce trebuiau plătite la bugetul de stat, ci și a patrimoniului cultural național, prin scoaterea în afara țării a unor bunuri de o valoare inestimabilă pentru cultura și istoria poporului român.

Un capitol aparte al fenomenului de contrabandă l-a constituit embargoul impus de ONU împotriva Iugoslaviei. În 1992, când a luat amploare transportul peste frontiera de uscat cu această țară al diferitelor bunuri, în special carburanți și lubrifianți, fenomen care s-a amplificat apoi extizându-se pe clisura Dunării, cu precădere în perimetrul orașului Moldova -Nouă și a comunelor învecinate.

La început aprovizionarea cu carburanți a celor înteresați în comiterea contrabandei se realiza direct, prin cumpărarea de la benzinării. Ulterior, deoarece cererea de carburanți era foarte mare a început construcția de stații PECO în zona de graniță.

Intr-o perioadă de câțiva ani, s-au format adevărate organizații criminale în care au fost implicate numeroase "gulere albe", începând cu managerii întreprinderilor producătoare de produse petroliere, continuând cu directorii societăților comerciale de stat și private (stadii PECO), care preluau conform înțelegerilor prestabilite produsele de la rafinării și le distribuiau transportatorilor, care le introduceau în zona de frontieră cu Iugoslavia, de unde cu mijloace auto, dar mai ales îmbarcațiuni rapide, acestea erau trecute ilegal peste frontieră și valorificate la prețuri foarte mari.

Toți cei implicați în acest trafic de la directorii rafinăriilor, ai societăților comerciale, la locuitorii zonei de frontieră care treceau produsele în Iugoslavia, inclusiv militarii, grănicerii ce supravegheau zona, au câștigat sume mari de bani, în special mărci germane.

Pe lângă câștigurile mari obținute de membrii rețelelor de contrabandiști, s-au pricopsit și unii funcționari publici sau demnitari de pe plan local și central, care au facilitat, aprobat și au făcut trafic de influență pentru obținerea unor aprobări referitoare la: concesionări de terenuri, acceptarea funcționării unor societăți fără îndeplinirea condițiilor legale, emiterea unor auroizații de construcții nelegale autorizarea unor activități nepermise de lege, aprobări preferențiale și rapide , prelungirea unor căi rutiere până la benzinăriile sau construite etc.

Din studierea atentă a acestui fenomen poate rezulta o concluzie cu totul îngrijorătoare: crima organizată, în accepțiunea unei categorii de infracțiuni comise de o grupare închegată, ce acționează sistematic, programat, planificat, cu o disciplină riguroasă, împletită adesea cu corupția unor funcționari publici și aservită exclusiv, obținerii de profituri, așadar crima organizată a debutant (fără a fi devenit un fenomen de amploare) și în domeniul afacerilor vamale din România.

Crima organizată în materie de contrabandă s-a manifestat în situațiile în care contrabandiștii abili, care au avut deja constituită o rețea, în care participanții au îndeplinit un rol prestabilit, au introdus bunurile în tranzit vamal, pe care apoi le-au valorificat fără plata taxelor vamale și accizelor.

Evaziunea fiscală, alături de contrabandă , este o altă infracțiune direct îndreptată împotriva bugetului de stat și care are drept scop obținerea ilegală a unor sume de bani cât și mai mari. Articolul 53 alineat 1 din Constituția României prevede că: "cetățenii au obligația de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice. "

Cheltuielile publice prezintă intens fie pentru comunitatea națională, în ansamblul ei, în măsura în care primesc sarcinile financiare generale ale statului, fie pentru comunități autonome administrativ-teritoariale, dacă se referă la cheltuielile ce se află în grija administrației publice locale.

Evaziunea fiscală ca infracțiune, reprezintă, tocmai încălcarea acestei obligații constituționale, mai precis conform art. 1 din Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, această infracțiune a fost definită ca: "sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului , bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine. "

In opinia unor autori, există două moduri de săvârșire a evaziunii fiscale:

Evaziunea fiscală legală – adică la adăpostul legii, care permite sustragerea de la o parte din materia impozabilă fără ca această conduită să fie considerată ca o vătămare a legii – de exemplu, prin impunerea veniturilor pe baza unor norme medii, încât cei care realizează venituri peste media sursă de impunere se află la adăpostul obligației plății acestei părți din impozit, care ar rezulta din ceea ce depășește media.

Evaziunea fiscală frauduloasă – realizată prin încălcarea dispozițiilor legale.

In această categorie, cele mai uzitate sunt:

neevidențierea de către unii patroni și achizițiilor în actele contabile a operațiunilor comerciale demolate și a veniturilor realizate în scopul diminuării sau chiar anulării impozitului pe profit.

neînregistrarea în evidențe a unor însemnate cantități de produse introduse în țară prin contrabandă și apoi valorificate fără evidența sumelor rezultate din aceste operațiuni.

derularea de operațiuni comerciale prin intermediul unor firme inexistente, denumite firme-fantomă, urmate de distrugerea actelor provenite de la unitățile furnizoare în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Cu privire la frauda fiscală, în doctrina specializată, s-a apreciat că reprezintă un "cancer" ce afectează societatea civilă și politică și care după unele opinii ar fi de circa 25% din valoarea bugetului unei țări dezvoltate, ajungând la procente impresionante în țările în curs de dezvoltare.

Dezvoltarea evaziunii fiscale a fost pusă pe seama mai multor factori. Astfel, inegalitatea taxării între contribuabilii din aceeași categorie, tehnica impozitării cu numeroase deragări (reduceri și deduceri), caracterul speriator al taxelor au contribuit la exacerbarea acestui tip de infracțiune.

Contribuabilul are impresia că este supus permanent la spoliere, motiv pentru care are o atitudine ostilă față de organele fiscale și încearcă să fraudeze folosind numeroase tehnici de la cele mai elementare la cele mai sofisticate sau altfel spus de la cele artizanale la cele industriale.

Frauda artizanală se manifestă sub forma simplei omisiuni voluntare a contribuabilului care "uită" să declare fie veniturile, fie cifra de afaceri ori alte beneficii.

Frauda industrială implică o organizare, proceduri mai complexe și coordonate cum ar fi: cumpărările fără factură, oamenii de paie etc.

Acest gen de infracțiune nu este numai nu este numai un fenomen național , ci are demersuri internaționale generate de jocul dublei impuneri, pentru a evita fiscalitatea, contribuabilul refugiindu-se uneori în zone fircale protejate sau mai favorabile.

Concluzia ce se poate trage din cele afirmate mai sus este aceea că prin contrabandă și evaziune fiscală, infractorii români și străini, uneori cu complicitatea unor funcționari publici din diferite organisme ale puterii de stat, au obținut și obțin câștiguri fabuloase în lei, sume ce sunt schimbate în mijloace de plată străine, care de cele mai multe ori sunt transferate în străinătate prin conturile personale deschise la diferite bânci din România, prin aceasta producându-se o gravă decapitalizare a economiei raționale.

B). Frauda bancară. Specialiștii în materie sunt de acord asupra faptului că, pe zi ce trece, crește numărul infracțiunilor de natură economică care se derulează sau se desăvârșesc prin utilizarea sistemelor bancare.

Criminalitatea bancară are două componente:

prima vizează infracțiunile care sunt comise de persoane din afara băncii iar banca este victima manoperelor frauduloase utilizate de infractori.

a doua vizează infracțiunile care se comit în interiorul de către personalul angajat al acesteia, cu sau fără complicitatea unor persoane din exteriorul băncilor

Frauda bancară este considerată drept totalitatea activităților ilegale și a manoperelor derulate de către bancheri prin care entitatea bancară este prejudiciată în mod direct prin transferul clandestin al unor surse în beneficiul direct al bancherilor sau al altor persoane.

Este edificator cazul privind frauda de zeci de miliarde produsă la Banca Română de Dezvoltare, în care, prin efectuarea de plăți necuvenite către un număr de 15 societăți comerciale aparținând aceleeași persoane, funcționarul bancar transferat din contul băncii și din conturile altor clienți sume de bani fără să fie descoperit decât după o lungă perioadă de timp. Sunt, de asemenea, extrem de numeroase cazurile în care băncile au fost prejudiciate prin acțiunile directe ale unor funcționari, care prin falsificarea semnăturilor clienților (agenți economici și persoane fizice), au retras din conturile acestora sume de bani importante.

Cu toate că, prin asemenea activități infracționale s-au cauzat băncilor pagube însemnate, totuși acestea sunt cu mult depășite de cele înregistrate ca urmare a nerambursării creditelor care au fost acordate unor clienți, cu nesocotirea celor mai elementare reguli de prudență , de constituire a garanțiilor.

Din anchetele efectuate asupra activității băncilor ce au parcurs crize grave sau chiar au dat faliment (Banca Dacia Felix și Credit Bank) au ieșit în evidență următoarele aspecte:

în primul rând fraudele deosebite (sute sau chiar mii de miliarde de lei) s-au produs în unități bancare sau înființate conduse de persoane fără experiență în domeniul finanțelor și băncilor.

în al doilea rând, au fost acordate credite mari (de ordinul milioanelor de dolari unor societăți comerciale în care persoanele din conducerea băncilor sau ale Consiliilor de administrație ale acestora dețineau poziții de proprietari acționari sau asociați. S-a produs autocreditarea clasică, fără să fie constituite garanțiile materiale necesare, fără să se urmărească destinația creditelor.

în al treilea rând, au fost acordate aceleași societăți noi credite pentru plata ratelor scadenete și a dobânzilor aferente, creditul amplificându-se datorită creșterii spectaculoase a dobânzilor de împrumut.

în al patrulea rând, Banca Națională a Romăniei, în loc să analizeze cauzele reale ale situațiilor create, a injectat capital propriu care nu a fost utilizat pentru redresarea bâncilor, ci a fost destinat acelorași beneficiari frauduloși.

în al cincilea rând aceste bănci nu au intervenit ferm pentru a stopa utilizarea ilegală a creditelor acordate, acceptând cu acestea să fier folosite pentru achiziționarea de imobile, bunuri personale, autoturisme, terenuri, construirea de edificii fanteziste (Ranch-ul Dallas, Turnul Eiffel a lui Ilie Alexandru la Slobozia), sponsorizarea unor manifestări sportive (Sever Mureșan de la Banca Dacia Felix care a sponsorizat Turneul de Tenis Open de la București).

O altă categorie de ilegalități s-au comis în bănci , în legătură cu acordarea de către acestea a creditelor cu dobândă subvenționată de către stat.

Schema utilizată de către bancheri și beneficiari acestor credite este simplă în sensul că băncile acordă credite unor societăți comerciale care nu sunt îndreptățite să le primească întrucât nu desfășoară efectiv activități de natura celor ce pot fi subvenționate.

Pentru obținerea acestora, în contractele de credit, se stipulează în mod fictiv că solicitantul desfășoară astfel de activități (de regulă în domeniul agriculturii și industriei alimentare) obținând credite ce sunt utilizate apoi în alte scopuri, total diferite de cele prevăzute de lege.

In majoritatea cazurilor, aceste credite se obțin prin coruperea funcționarilor bancari aflați în conducerea băncilor. Astfel, Banca Agricolă din România a dirijat în mod intenționat sute de miliarde de lei cu dobândă subvenționată spre societăți comerciale aparținând unor funcționari proprii sau a altor figuri reprezentative ale lumii afacerilor, care le-au utilizat nu pentru dezvoltarea producției alimentare și agricole ci pentru nevoile firmelor respective (importul de țigări, alcool, exportul de cherestea, ciment, laminate, etc.)

O dimensiune aparte a cunoscut criminalitatea din domeniul instituțiilor financiar-bancare netradiționale.

Primele activități financiare nebancare ce păreau dornice de a absorbi bani de la populație, dispuse să acorde împrumuturi în condiții superioare băncilor și să ofere dobânzi atractive au fost societățile de întrajutorare tip CARITAS, ce au apărut imediat după 1990 în România ca și în alte țări ex-comuniste: Albania, Bulgaria și Rusia.

După prăbușirea acestor sisteme, în mai toate statele menționate s-a dorit mai rafinat, mai sofisticat, mai serios și la fel de generos – dezvoltarea fondurilor de investiții.

Fără a fi supuse vreunui control, aceste fonduri au demarat după o intensă publicitate, acțiunea de atragerea a persoanelor fizice dispuse să depună sume de bani în calitatea de invenstitori. S-a produs foarte rapid o deplasare a interesului cetățenilor spre aceste fonduri de investiții, cel mai afectat fiind sistemul bancar văduvit de o importantă masă monetară.

Fondurile de investiții au distribuit deponenților certificate de investitor, creând acestora iluzia că au devenit investitori și s-au transformat peste noapte în instituții cu atribuții bancare. Din banii depuși (zeci de miliarde de lei) s-au acordat credite unor societăți comerciale.

In paralel cu acordarea acestor credite, aceste entităti financiare au dezvoltat o veritabilă acțiune de intoxicare a masei de investitori, anunțând și garantând creșteri spectaculoase ale dobânzilor, sau mai bine zis a valorii certificatelor de investitor.

Beneficiarii creditelor acordate de aceste fonduri au utilizat sumele primite pentru stingerea unor obligații anterior contractate la bănci, nerealizând plasamente investitționale care să asigure dobânda anunțată de fondurile de investiții.

Mai mult, la împlinirea termenelor scadente pentru creditele primite, aceste societăți comerciale au solicitat și au primit alte credite pentru plata dobânzilor sau a ratelor scadente, toate acestea ducând la falimentarea acestor unități financiare și implicit la păgubirea a mii de cetățeni.

C). Spălarea banilor – este o expresie de origine americană, care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți în afaceri ilicite, utilizând în acest scop, circuite financiare interne și internaționale complicate.

Operațiunile de spălare a banilor presupun trei etape (faze):

plasarea adică dispunerea fizică, a banilor cash proveniți din activitățile criminale.

spălarea-separarea banilor proveniți din activități criminale de sursa lor prin crearea unui paravan complex de tranzacții financiare, destinat ascunderii sursei de proveniență a banilor.

integrarea constă în acordarea unei legalități aparente sumelor de bani derivate din activitățile criminale.

Procedeele de spălare a banilor de origine ilegală, pot fi clasificate în general, în două mari categorii:

spălarea prin intermediul operațiilor interne

spălarea prin intermediul operațiilor externe

1. În categoria operațiilor interne intră:

a) Declararea de beneficii superioare celor reale. Astfel:

se desfășoară o activitate care generează beneficii ilegale;

se crează o activitate în sectorul serviciilor care să permită eludarea controlului fiscal;

se declară obținerea unor beneficii mai mari decât cele reale care provin din acea activitate;

se investesc aceste beneficii în alte sectoare.

b) Spălarea banilor prin intermediul cazinourilor. Este un sistem foarte cunoscut, care se prevalează de faptul că nu există un control al numărului de fise cumpărate și cel al numărului de fise care s-au jucat în realitate. Are următoarea desfășurare:

se cumpără fise pentru o anumită sumă;

nu sunt folosite toate, sau chiar nici una

se schimbă sumele în bani lichizi cerându-se chitanță pentru suma respectivă.

Inșelăciunea constă în aceea că s-a intrat în cazino cu o cantitate mică, iar fisele schimbate reprezintă beneficiul obținut. Aparent sunt bani curați, câștigați la un joc legal.

c) vânzarea de bilete de loterie sau pariuri cu premii.

Succesiunea operațiilor operațiilor se prezintă astfel:

obținerea unui premiu la loterie, pariuri sau alte jocuri oficiale;

persoana care obține premiul vinde biletul unui terț pentru o sumă superioară premiului.

Prin această modalitate se spală o sumă egală premiului.

2. Spălarea prin operații externe.

Complexitatea și varietatea operațiilor de comerț exterior oferă organizațiilor criminale interesate numeroase ferme de a prezenta câștigurile ilicite, ca fiind dobândite în mod licit.

In această categorie putem include:

a) Depozite în unități financiare din "paradisuri fiscale".

Apropierea geografică a unei țări de locurile cu statul de “paradis fiscal" ușurează operațiile de spălare a banilor prin depozitarea acestoira în unități bancare din teritoriile respective.

Acest procedeu se practică frecvent de către profesioniști, care își primesc onorariul în numerar, fără factură respectându-se următoarea succesiune:

obținerea fondurilor în țara respectivă;

trimiterea banilor în “paradisul fiscal” ales;

depozitarea în unități financiare.

b) Compensarea între entități financiare clandestine.

Pe lângă aceste entități financiare există financiari clandestini, care realizează operații comerciale și financiare internaționale.

Prin folosirea lor o persoană fizică sau juridică, poate transfera bani lichizi, titluri sau valori de alt gen în alte țări, fără documente și fără controlul autorităților. Aceste instituții entități dețin o dublă contabilitate: una oficială și una reală, cifrată, acționând după următoarea schemă:

obținerea de fonduri ilegale într-o țară de către organizația care dorește plasarea acestora în străinătate.

Responsabilii organizației au contacte în instituțiile bancare clandestine, ai căror responsabili la rândul lor sunt titularii unor intreprinderi de import-export, care pot plasa fondurile în orice țară, contra unui comision, în schimbul secretului tranzacțiilor.

organizația predă fondurile pe care dorește să le plaseze în străinătate, entității financiare;

entitatea financiară clandestină stabilește contacte cu altă entitate de aceeași natură în țara unde se dorește plasamentul, indicănd destinatarul.

entitatea financiară a țării de destinație a fondurilor le predă destinatarului.

Rambursarea se realizează printr-o operație similară în sens invers fără a fi necesară mișcarea banilor.

c) Spălarea banilor prin întreprinderi de import-export:

organizația criminală fondează o întreprindere a cărei obiect, conform înscrisurilor și statutelor este comerțul exterior cu lemn (sau alte mărfuri).

societatea astfel constituită încheie contracte de export cu companii din alte țări de la care va primi banii, care au origine ilicită.

Uneori sunt operațiuni triunghiulare (apare un intermediar).

Acest tip dfe contracte este simulat sau supraevaluat.

– pentru plata lemnului se convine utilizarea unui credit cerut de importator unei bănci din țara sa, de care va dispune exportatorul. Pentru a putea plăti și respectiv încasa, se falsifică toate documentele de export.

După realizarea transferului, fondurile sunt investite în alte activități.

Referitor la "spălarea banilor" prin operațiile externe, specialiștii afirmă că odată cu convertirea tuturor devizelor europene în moneda unică EURO, am putea asista la cea mai importantă operațiune de spălare a banilor care a avut loc vreodată.

În ziua în care va începe schimbul real în EURO a tuturor banilor care circulă în Europa (ianuarie 2002), traficanții vor fi dispersați în mulțime, volumul uriaș al devizelor ce vor fi convertite, facând aproape imposibilă identificarea banilor murdari.

Dar, pe de altă parte, organizațiile criminale vor fi nevoite să-și scoată banii pe piață, acest fapt, putând constitui în cazul luării unor măsuri eficiente, o ocazie unică în lupta împotriva spălării banilor.

In România, o contribuție importantă din punct de vedere cantitativ , la formarea banilor "murdari" sau "fierbinți" (spre deosebire de cei " murdari" care provin din activități ilegale, banii "fierbinți" au proveniență legală, dar devin ulterior "murdari", deoarece deținătorii lor îi investesc în practici ilegale precum contrabanda, evaziunea fiscală, corupția etc., o are "economia subterană".

Această economie "subterană" sau "clandestină", include totalitatea tranzacțiilor care nu lasă nici o urmă în documentele contabile oficiale și nici în cele fiscale, aceste operațiuni fiind organizate cu intenția de evitare a înregistrărilor oficiale și implicit a impozitelor și taxelor datorate statului.

Principalele canale care alimentează acest fenomen sunt următoarele:

evaziunea vamală și contrabanda;

epidemia de "firme-fantomă";

împrumuturile în sume în lei și valută la care se percep dobânzi costisitoare, scoțând din circuitul financiar legal sume imense (camăta);

evaziunea fiscală;

șomajul – creșterea acestuia și scăderea salariului real, ca și lipsa sde eficiență a legislației din acest domeniu determină proliferarea "muncii la negru" și obținerea de câștiguri suplimentare care nu se impozitează și scapă controlului general al statului;

corupția;

spălarea banilor;

traficul de carne vie, prostituția și proxenetismul;

traficul de stupefiante;

traficul de emigranți;

"taxa de protecție" percepută de către grupările de tip mafiot, agenților economici autohtoni sau străini.

Conform estimărilor economiștilor și statisticienilor occidentali, economia deține o cotă medie de 10-15% din producția brută a țărilor dezvoltate și desigur o parte mult mai mare în țările lumii a treia și implicit a celor din Estul și cenrtul Europei, foste membre ale leagănului comunist.

In România se apreciază că economia subterană deține 35-40% din produsul industrial brut al României. Este incontestabil fenomenul masiv de contrabandă și evaziune fiscală.

De asemenea, extinderea economiei subterane este dată și de miile de firme înmatriculate fictiv, din care multe aparțin unor cetățeni străini, și care nu au nici o activitate economică concretă.

La aceste infracțiuni, putem adăuga și sumele obținute ilegal de către marii magnați ai economiei românești, îmbogățiți în urma afacerilor celebre cu zahăr, grâu și alte produse agricole importate multe din ele cu subvenții mari de la stat, exportul ilegal de animale vii, în special oi, berbeci și tauri, importul masiv de produse petroliere în sezonul toamnă-iarnă făcut prin firme intermediare, dar mai ales comerțul ilegal cu benzină și motorină în perioada embargoului din fosta Iugoslavie (despre care am mai vorbit).

Este evident că prezența "economiei subterane" este o sursă foarte importantă de venit pentru producția de "bani murdari", care în final se transformă în mase de capital speculativ, atât în țară cât și pe plan internațional.

Cea mai importantă parte a activităților economice ce crează capital ilegal, este dezvoltată în scopul expres de eludare a obligațiilor fiscale și în consecință,sumele de bani rezultate din aceste tranzacții, trebuie ascunse față de organele de control, până când prin anumite operațiuni pot fi utilizate fără riscuri, adică după ce li s-a dat forma unor resurse legale, ce pot fi consumate sau reinvestite.

Intensificarea traficului de droguri pe teritoriul României, constituie o realitate ce nu poate fi ignorată.

Numărul în creștere al traficanților descoperiți și cantitățile apreciabile de droguri confiscate, pun în evidență tendința de amplificare a fenomenului. Sumele de bani rezultate din comercializarea drogurilor, sunt folosite pentru achiziționarea de bunuri de valoare ori sunt investite în operațiuni comerciale pe teritoriul României.

Cea mai utilizată tehnică pentru spălarea banilor practicată în Româia, rămâne în să contrabanda cu mijloace de plată străine, respectiv scoaterea fizică peste frontiere a unor importante sume provenite din practicarea evaziunii fiscale, traficului cu valută falsă , contrabandei și traficului cu substanțe radioactive.

Luând în calcul din această perspectivă dimensiunile corupției, trebuie să recunoaștem că sumele de bani primite de către funcționarii publici sau alte categorii de persoane, sunt investite de către aceștia în imobile, terenuri, autoturisme de lux, bijuterii, opere de artă, etc.

In seria infracțiunilor generatoare de bani murdari, se înscrie cu o frecvență din ce în ce mai mare, traficul cu mijloace de plată false. Numeroasele grupuri de traficanți descoperite și neutralizate pe teritoriul României, de la care s-au confiscat un impresionant număr de bancnote false, găsesc foarte ușor beneficiari în rândul unei largi categorii socio-profesionale. Sumele în lei obținute din comercializarea bancnotelor false sunt reinvestite în valută "originală" și scoase din țară, prin simpla trecere fizică a acestora peste frontieră.

O metodă de "spălare a banilor" intens folosită cu deosebire în perioada 1991-1994 a constituit-o plasarea unor importante sume de bani provenite din comiterea unor infracțiuni, în așa – numitele circuite de întrajutorare de tip CARITAS.

Prin aceste circuite s-au rulat sume de sute de miliarde de lei. Din totalul persoanelor care au intrat în posesia câștigurilor, un număr important se înscriu în categoria celor ce au obținut venituri uriașe din practicarea activă de contrabandă, evaziune fiscală, furturi și delapidări. Valorile și bunurile dobăndite de către aceștia sunt acum justificate cu sumele ridicate în urma particpării la aceste circuite ilegale.

D). Criminalitatea "gulerelor albe" – este o noțiune ce a fost utilizată pentru prima dată de Edwin H. Sutherland, pentru a descrie ansamblul comportamentelor ilicite ale unor persoane care de de obicei o situație și o poziție socială și economică bună sau se bucură de prestigiu social în cadrul instituțiilor și organizațiilor în carew lucrează.

Ulterior, noțiunea de criminalitate a "gulerelor albe" (white collar crime) a fost extinsă pentru a desemna acele activități ilegale rămase de cele mai multe ori nepedepsite sau nedescoperite, desfășurate de către anumite persoane investite cu funcții oficiale: funcționari ai statului, reprezentanți guvernamentali, autorități publice etc.

Aceste categorii de persoane, dintre care o parte au competența de a aplica însăși legea pot fi implicate în delictele care au ca scop principal favorizarea și promovarea unor interese economice sau chiar politice cu caracter particular sau pot contribui indirect, prin funcțiile pe care le dețin la comiterea acestor delicte.

Conform studiilor efectuate de Sutherland, infracțiunile ce implică prezența gulerelor-albe, sunt cele comise în domeniul economico-financiar, între care se includ cu precădere faptele prin care se produc fraudele în dauna societăților cu capital de stat, privat sau mixt, precum și cele de corupție.

Spre deosebire de criminalitatea tradițională, aceste infracțiuni sunt mult mai grave și mai ales costisitoare din punct de vedere al consecințelor lor economice și sociale. Estimări recente demonstrează că această categorie de infracțiuni costă societatea de peste trei ori mai mult decăt întregul arsenal de fapte penale îndreptate împotriva societății.

"Deși acest gen de criminalitate, comisă de gulerele-albe" are consecințe deosebit de grave, ea este mai puțin percepută de către populație.

Această slabă percepție a publicului se datorează în primul rând

faptului că această categorie de infracțiuni are o probabilitate mai mică de detectare pentru că urmările, de regulă se produc în timp, greu de sesizat, și în majoritatea cazurilor nu se dau publicității ori sunt prezentate denaturat.

De asemenea, faptul că legăturile pe care "gulerele albe", care săvârșesc acte de fraudă sau corupție, le au cu factorii de putere sau de decizie le facilitează posibilități de ascundere a faptelor sau cel puțin de diminuare a urmărilor produse de acestea.

Poziția socială și profesională avantajoasă a acestor persoane, care le oferă accesul facil la finanțe sau bunurile societăților comerciale sau instituțiilor în care lucrează și faptul că acești subiecți maschează fraudele și acțiunile lor delictuoase, înainte de a le comite, în așa fel încât acestea să fie considerate de către cei ce iau la cunoștință de ele, drept acte licite sub forma unor împrumuturi autorizate a unor credite fără garanții, a unor lipsuri în gestiune produse în mod fortuit sau din cauze neelucidate și în ultima instanță, prezintă acțiunile dar ilicite drept simple neglijențe în serviciu, fac dificilă descoperirea și probarea acestui tip de infracțiuni.

In ceea ce privește criminalitatea "gulerelor-albe" în România, analiza evidenței și dinamica fenomenului în perioada de după 1989, scoate în evidență faptul că pe fondul situației dezastruoase din economie s-au amplificat cazurile de eludare a legii atât în sectorul public cât și în cel privat. Criminalitatea "gulerelor albe" a cuprins practic toate sferele economico-financiare pornind de la constituirea societăților, aprovizionarea tehnico-materială, de decontare a operațiunilor financiar-bancare și terminând cu procesul de privatizare.

Faptele de sustragere din gestiune cunosc o creștere semnificativă (peste 160%) cea mai mare parte a bunurilor și valorilor sustrase din patrimoniul public fiind utilizată de către autorii faptelor respective drept capital, pentru constituirea și funcționarea unor societăți comerciale private. Acest fapt confirmă faptul că în ultimii nouă ani, preocuparea esențială a infractorilor cu "gulere-albe", a fost și este de a transfera în mod ilegal, capitolul proprietății publice către proprietatea privată, adică spre propriile societăți comerciale.

O altă formă de afectare gravă a intereselor economico-financiare ale regiilor autonome și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, o constituie practicarea abuzurilor în serviciu , fapte penale a căror evoluție este de-a dreptul alarmantă.

Dominanta comportamentului acestei categorii de infractori români cu "gulere albe" este atitudinea de dispreț sau indiferență față de proprietatea publică, ca și activitatea fățișă de dezmembrare a avutului unităților respective în beneficiul propriu fapt ce are consecințe nefaste asupra nivelului de trai al majorității populației.

Pentru a reda cât mai clar noile metode de comitere a infracțiunilor de către acești indivizi în perioada de tranziție spre economia de piață, au fost clasificate după modurile de operare în trei mari categorii:

1) Infracțiuni comise de către "gulerele albe" ce dețin funcții de conducere în societățile cu capital integral de stat, în favoarea unor societăți cu capital privat astfel:

– unii conducători de unități s-au implicat în activități cu caracter privat prin înființarea de către ei sau prin intermediari a unor firme cu profil similar unităților cu capital de stat pe care le conduc sau administrează.

Profitând de pozițiile și de competențele de care dispun , respectivii recurg la aprovizionarea preferențială și ilegală a firmelor parti cu materii prime, materiale, utilaje și forță de muncă cea mai calificată în detrimentul societăților cu capital de stat.

In alte situații, sunt constituite societăți comerciale cu capital privat sau mixt, prin absorbția capitolului public, de cele mai multe ori prin subvevaluarea patrimoniului unităților cu capital de stat.

De asemenea , directorii unor societăți de stat au vândut sau dat în folosință firmelor particulare la care ei sau membri de familie erau acționari principali, ori în schimbul unor comisioane substanțiale, mașini utilaje și mijloace de transport, lipsind astfel societățile comerciale cu capital de stat de aportul productiv ale acestora și implicit reducând profiturile aferente.

Alteori s-a recurs la degradarea premeditată a activității economice a unităților de stat urmată de achiziționarea la prețuri subevaluate a mijloacelor fixe , modalitate facilitată de întârzierea nepermisă cu care au fost emise reglementările legale privind evaluarea capitolului.

Prin asemenea manopere au fost trecute în proprietatea unor "gulere albe", numeroase mașini, unelte, și chiar secții întregi de producție, ce au fost aduse intenționat la valori scăzute prin proasta administrare și utilizare, cât și prin falsificarea evaluărilor contabile. Un eori beneficiind de funcții de conducere în cadrul unităților cu capital de stat, ce au ca obiect producerea unor materii prime și materiale, orientează fluxul aprovizionării cu predilecție către societăți comerciale cu capital privat, care prezintă interes fie datorită faptului că ei sau membrii familie sunt acționari, fie datorită comisioanelor pe care le primesc în urma acestor abuzuri.

Cumpărarea de la firme particulare a unor produse sau subansamble care nu sunt necesare pentru activitatea unităților de stat, sau dacă sunt necesare, acestea nu sunt corespunzătoare calitativ este un alt mod de îmbogățire a propriilor societăți și de păgubire a avutului public.

Unii infractori cu "gulere albe" practică pe scară largă utilizarea fondurilor întreprinderilor de stat, pentru creditarea unor firme particulare proprii sau în scopul obținerii unor comisioane.

Creditele sunt oferite și acordate, cu toate că legal sunt interzise asemenea operațiuni, sau dacă sunt permise, creditarea se face în condiții deosebit de avantajoase, uneori ajungându-se la situații aproape hilare, când unități de stat își permit să susțină financiar societăți private deși trec prin mari crize economice.

2). Infracțiunile comise de "gulere albe" în societăți comerciale private în detrimentul bugetului statului este a doua categorie de fapte în rândul cărora se evidențiază, în special escrocarea a numeroase firme cu capital de stat, prin inițierea și derularea unor operațiuni economice în numele unor firme fictive sau falimentare.

Profitând de lipsa de interes în administrarea avuției naționale manifestată de către unii conducătorii ai regiilor sau societăților comerciale de stat, uneori beneficiind chiar de complicitatea acestora, "gulerele-albe" au pus mâna pe importante cantități de mărfuri, ori au încasat sume fabuloase de bani, după care au dispărut, părăsind țara, și lăsând în urmă goluri imense în avuția națională.

Tot aici putem încadra și înființarea de cetățeni români, dar mai ales străini, a unor societăți comerciale cu sedii fictive în scopul vădit de a se sustrage controlului organelor de stat, urmărindu-se derularea unor operații comerciale ilegale, sau neplata către stat a impozitelor și taxelor vamale sau obținerea de credite cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, fapt ce a condus la imposibilitatea recuperării acestor credite.

3) Infracțiuni comise în detrimentul propriilor asociați și al cetățenilor.

In această categorie se înscriu persoanele cu funcții de conducere sau administratorii firmelor cu capital privat, ce pot săvârși o gamă largă de fapte penale, iar când aceste infracțiuni sunt comise prin asocierea și complicitatea mai multor participanți, ele pot deveni deosebit de periculoase, aducând grave prejudicii atât pentru proprii acționari , dar mai ales pentru populație.

"Gulerele albe" crează scenarii delictuale bine stabilite în urma cărora obțin câștiguri substanțiale, având predilecție pentru următoarele infracțiuni: escrocheria, abuzul de încredere, delapidarea și gestiunea frauduloasă, abuzul în serviciu, infracțiunile de corupție, falsul în înscrisuri, înșelăciunea, divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operațiile de import-export și altele.

O metodă ingenioasă prin care puțini s-au îmbogățit, dar sute de mii sau milioane de cetățeni au pierdut ultimele economii, a constat în înșelarea parțicipanților la jocurile de întrajutorare. Patronii acestor jocuri, de regulă escroci notorii, înconjurându-se de complici bine pregătiți și devotați, profitând de greutățile în care se zbătea majoritatea românilor și de dorința multora de a realiza un câștig rapid și facil în scopul rezolvării multiplelor probleme familiale și sociale au lansat pe piață jocurile tip “CARITAS”.

În faza de debut, și uneori chiar perioade mari de timp, afacerea mergea bine în sensul că primii jucători primesc sume de câteva ori mai mari decât cele depuse, dar pentru că patronii nu au dispus de alte mijloace de plată a premiilor decât depunerile participanților, era normal și logic, ca circuitul să aibă un sfârșit falimentar, cea mai mare parte a celor ce au intrat în circuit, pierzând nu numai câștigul sau premiile ci și sumele inițiale cu care au participat, împrejurări ce au creat adevărate drame familiale și chiar mișcări sociale revendicative. Astfel de activități s-au desfășurat în aproape toate județele țării, cel mai reprezentativ fiind “CARITASUL” de la Cluj al lui Ioan Stoica.

Sub acoperirea și chiar presiunea unor oameni politici, și chiar a postului național de televiziune, a fost influențată negativ opinia publică, ușor de manipulat când este stimulată.

Tot la amplificarea fenomenului a contribuit și neintreprinderea unor măsuri de prevenire și eradicare a acestor activități, aces fapt fiind influențat de câștigarea unor mari sume de bani din aceste circuite, prin existența unor ghișee speciale, acordarea sumelor multiplicate peste rând, înainte de termen sau fără deppunerea anticipată a sumei aferente, de către cei ce ar fi trebuit să ia măsuri.

E). Frauda pe calculator

Dezvoltarea rapidă a telecomunicațiilor și a tehnologiilor în domeniul calculatoarelor a dus la apariția unor noi forme de infracțiuni ce pot intra în categoria criminalității economico-financiare. Astfel, se dezvoltă o industrie ilegală a telecomunicațiilor și computerelor, o contrapondere la domeniul legal.

Fraudele din aceste domenii nu cunosc practic limite, ele putând afecta orice țară, cu consecințe și pagube financiare deosebite.

Umanitatea parcurge astăzi o revoluție informatică, caracterizată prin accelerarea fără precedent a sistemelor din ce în ce mai sofisticate cu aplicațiuni în cele mai variate domenii, unele dintre acestea considerate domenii critice: agenții de informații și investigații, sisteme de apărare, de cercetare științifică, de supraveghere militară, etc. În egală măsură, tehnologiile informatice sunt prezente în activitățile zilnice ale indivizilor, dar și a celor ce lucrează în lumea afacerilor și deciziilor în plan guvernamental.

Calculatoarele sunt astăzi utilizate nu numai în economie și industrie, ele preiau funcții de care depinde chiar viața omului, tratamente medicale și controlul traficului aerian sunt numai două exemple.

Calculatoarele permit stocarea unor mari cantități de date, cele mai complicate operațiuni realizându-se câteva milisecunde, acest fapt fiind speculat și de infractorii din domeniu.

Practica judiciară a arătat că pot fi afectate de infracțiunile pe computer societățile comerciale bazate pe sisteme computerizate în oricare din domeniile lor: acela al controlului transporturilor (aerian, cale ferată, rutier), servuciilor medicale, bazele de informații și date din serviciile secrete, de investigații și securitate națională. Față de periculozitatea și actualitatea acestui fenomen trebuie subliniat că legile, sistemele juridice naționale și cooperarea internațională nu s-au adaptat schimbărilor tehnologice, în special în țările ex-comuniste, în care altele sunt prioritățile în ceea ce privește combaterea criminalității.

Este trist să remarcăm faptul că astăzi foarte puține țări au adaptat legi adecvate acestor problematici, dar nici una nu are aplicabil un sistem concret de prevenire și combatere. Infracțiunea pe computer are două forme de manifestare: planul național și cel internațional.

În planul național este de menționat faptul că România nu are la acest moment o legislație care să vizeze prevenirea și reprimarea criminalității informatice. Drept urmare, problema se pune doar teoretic.

Este evident că în România se săvâresc infracțiuni pe calculator. Cu alte cuvinte, calculatorul este utilizat în mod fraudulos pentru păgubirea unității economice respective sau altora, conectate la baza de date și operațiuni existentă. Angajații unei unități deținătoare a unei rețele de calculatoare – programatori, operatori, bibliotecari, tehnicieni hardware și alți specialiști sunt cei mai capabili de a utiliza fraudulos această tehnică.

De regulă, se exercită un control insuficient asupra personalului specializat, datorat faptului că munca acestora este dificil de înțeles și controlat, iar volumul operațiunilor care se derulează este impresionant. Se lucrează în cele mai multe cazuri în medii nesupravegheate, necontrolate. Drept urmare, există posibilități nelimitate pentru comiterea de fraude. Tentația răufăcătorilor este aceea de a săvârși fraude în dauna firmelor particulare. Este așa numitul sindrom Robin Hood.

Studiile efectuate de reputați specialiști au evidențiat faptul că toate fazele operațiunilor pe calculator sunt susceptibile unei activități infracționale, fie ca țintă, fie ca instrument, fie amândouă la un loc. Operațiunile de intrare, procesare a datelor, operațiile și comunicațiile au fost utilizate în scopuri ilicite.

Cele mai întâlnite tipuri de infracțiuni săvârșite pe calculator sunt:

1). Frauda la manipulare a calculatoarelor – cele mai frecvente ținte ale fraudelor pe calculator sunt bunurile intangibile, precum sunt banii în depozit și orele de lucru. Cărțile de credit, de exemplu, sunt ținta principală a infractorilor care vând informațiile fixate pe hard (despre persoana și finanțele acesteia), pentru satisfacerea acestora. Acest gen de fraudă este ușor de perpetuat și greu de depistat, fiind comisă chiar de persoane nespecializate, dar care au acces la funcțuule normale de procesare ale intrărilor. Manipularea frauduloasă a programelor cere însă cunoștințe despre calculator și este foarte dificil de descoperit. Aceasta cere realizarea unor schimbări în programul existent pe calculator sau producerea unui nou program.

O metodă des utilizată este cea denumită ”calul troian”, atunci când instrucțiunile de utilizare, de operare sunt ascunse în program, fapt ce dă posibilitatea ca paralel cu executarea unei funcții normale să se execute și o funcție neautorizată.

Un “cal troian” poate fi programat să se autodistrugă, nerămânând astfel decât paguba pe care a produs-o.

Manipularea ieșirilor – este cel mai adesea utilizată, prin folosirea cărților de credit furate, respectiv prin falsificarea instrucțiunilor calculatorului în faza de introducere. Prin această metodă se intră de fapt în posesia lichidităților.

O specie particulară de fraudă este denumită “tăierea salamului” – care constă în ștergerea unei părți a unei tranzacții financiare și transferul ei în alte conturi neautorizate. Cel mai cunoscut exemplu de acest gen de fraudă este al unui tânăr angajat al unei bănci, care a dat computerului ce ținea evidența conturilor clienților, comanda de a rotunji aceste conturi în minus cu până la cinci cenți, transferând suma astfel obținută în contul său personal.

2). Falsificarea calculatorului – este foarte frecventă mai ales odată cu utilizarea imprimantelor laser care sunt capabile să realizeze o copiere perfectă, să modifice documente, și chiar să creeze un document fără a folosi unul oficial, sau să producă documente a căror calitate este sensibil egală cu a originalului, deosebirea putând fi făcută de un expert.

3). Deteriorarea sau modificarea datelor și programelor.

Această categorie de infracțiuni implică sau acoperă accesul la calculator pentru introducerea unui program nou, cunoscut sub numele de “virus” sau “bomba logică”. Este în fond vorba de sabotarea calculatorului prin modificarea neautorizată a programului, suprimarea sau ștergerea datelor sau funcțiilor acestora. Sabotarea calculatorului poate fi făcută pentru a obține avantaje economice față de competitor sau pentru promovarea unei activități ilegale (furt de date, etc.).

Există posibilitatea de infiltrare a unor infractori proveniți din grupări criminale sau teroriste și al căror acces la rețelele computerizate prezintă un risc deosebit.

O altă metodă de sabotare a computerului o constituie acel tip de virus care are posibilitatea de a se “agăța” singur de programe “curate” și de a se propaga singur în alte programe.

Un virus poate fi introdus în sistem de o componentă software care a fost infectată.

Scopurile urmărite prin introducerea virusului sunt legate de distrugerea datelor înmagazinate.

De exemplu, în 1990 în Europa a fost experimentat și utilizat un virus folosit pentru extorcarea de bani din sumele alocate pentru cercetarea medicală.

Acest virus amenința cu distrugerea bazei de date, dacă nu se achita o mare recompensă. Ca urmare a neplății recompensei solicitate a fost distrusă o importantă cantitate de date valoroase obținute prin cercetarea științifică mondială.

La fel ca și virusul, ”râma“ este infiltrată în programe de procesare a datelor pentru a le altera sau distruge, dar spre deosebire de virus, ea nu are proprietatea de a se reproduce.

O altă tehnică de sabotare a calculatorului o constituie “bomba logică”.

Această tehnică necesită cunoștințe solide în materia computerelor, deoarece implică programarea distrugerii sau modificării datelor la o anumită dată din viitor. Înainte de a “exploda”, “bombele logice” sunt extrem de greu de detectat. Detonarea “bombei logice” poate fi programată să aibă loc la mult timp după plecarea celui ce a “montat-o”.

Este folosită în scop de extorcare, cerându-se mari sume de bani în schimbul dezvăluirii lacului unde a fost plasată și a metodei de dezamorsare, constituind în fond, manifestarea terorismului și a pirateriei electronice, fenomene extrem de periculoase.

4). Accesul neautorizat la calculator și servicii.

Numărul impresionant al deținătorilor de calculatoare, imensa diversitate a serviciilor pe care acestea le oferă, fac să se dezvolte în paralel o teribilă energie și inteligență negativă, materializată în accesarea neautorizată a computerelor.

De multe ori, accesarea neautorizată este făcută din simplă curiozitate. Dar tot de atâtea ori se poate vorbi de metode de accesare premeditate, făcute în scopul obținerii de beneficii financiare considerabile sau a producerii de pagube incalculabile unor firme concurente.

Accesarea neautorizată este cel mai adesea săvârșită de la o stație aflată la distanță mare, prin intermediulunei rețele de telecomunicații. Intrusul, speculând măsurile de securitate lejere, obține accesul sau exploatează rapid golurile în măsurile de securitate existente sau în procedurile de accesare ale sistemului.

Specialiștii în domeniu apreciază că protecția prin parolare este greșit caracterizată , ca un dispozitiv protector împotriva accesului neautorizat. Această protecție poate fi ocolită de către experți în fraudarea computerelor prin utilizarea unora dintre metodele descrise mai sus. Protecția prin parolă, poate fi evitată folosind forme de spargere a parolei. Astăzi se desfășoară un veritabil război pentru asigurarea impenetrabilității sistemelor computerizate.

Aceste sisteme, considerate în faza de proiectare impenetrabile, sunt sensibile la acțiunea inteligentă a infractorilor din acest domeniu. Cercetările efectuate de agențiile de investigații, au evidențiat gradul de penetrabilitate a rețelelor computerizate.

F). Corupția

În peisajul criminalității generale, în mod deosebit al celei din domeniul economico-financiar, se detașează corupția, fenomen extrem de naiv, quasigeneralizat în mai toate structurile sociale și care, ca un adevărat cancer, afectează grav desfășurarea normală a procesului de tranziție, pentru că actele de corupție stau la baza multor tranzacții comerciale ilegale, care distorsionează activitatea normală a instituțiilor publice și pun în pericol în ultimă instanță, chiar siguranța națională.

Corupția este sensibil influențată de agravarea stării de anomie ce caracterizează societatea noastră, ceea ce a determinat dereglarea funcționalității normative și morale a unor instituții fundamentale ale statului, determinând scăderea eficienței legii și justiției, creșterea toleranței și permisivității față de diferitele manifestări și comportamente coruptive care însoțesc trecerea la economia de piață.

Fenomenul corupției este agravat în prezent de generalizarea în societatea românească a unei stări de criză instituționalizată la toate nivelurile și în principalele sfere de activitate socială, care constă în slăbirea mecanismelor de control social și normativ, criza de autoritate și credibilitate a unor institiții fundamentale ale statului, toleranța manifestată de factorii de decizie (politici, legislativi, administrativi), ineficiența sistemului de sancțiuni și pedepse față de indivizi corupți.

După părerea unor autori, criteriul normativului penal referitor la definirea și sancționarea așa numitelor acte de corupție, are un caracter reducționist, întrucât circumscrie fenomenul de corupție doar la delictele de serviciu, care constau în abaterile de la prerogativele oficiale, încălcarea normelor deontologiei profesionale de către funcționarul public.

Corupția reprezintă un fenomen care prin amploarea, intensitatea, formele lui de manifestare, măsoară adevărata stare de legalitate, moralitate și normalitate a unei societăți.

Datorită consecințelor negative produse asupra structurii și stabilității grupurilor și organizațiilor și efectelor demoralizante la nivelul indivizilor, corupția definește până la un anumit punct, starea de dezechilibru normativ și moral a acelor societăți aflate în criză sau în tranziție. Corupția perturbă grav desfășurarea relațiilor sociale la nivel instituțional și interpersonal, determinând scăderea prestigiului și autorității unor instanțe specializate de control și prevenire socială prin implicarea în diferite afaceri a unor persoane cu funcții de decizie din domeniul politicului, legislativului, justiției și administrației.

Fenomenul de corupție are o serie de particularități și caractere, care sunt dependente de natura regimului politic, de evoluția social-istorică, economică și culturală, de sistemul legislativ și de starea morală sau spirituală a fiecărei societăți.

Pentru o mare parte din criminologii și sociologii contemporani, fenomenul de corupție reprezintă o adevărată “maladie” a corpului social, o stare endemică care erodează fundamentele societății civile și ale statului de drept, cu atât mai nociv cu cât deturnează fonduri importante ale sociatății și orientează finalitățile procesului economic în interesul privat al unor persoane sau grupuri de persoane.

Secretarul General al Consiliului Europei a definit corupția ca “o amenințare evidentă la adresa democrației, statului de drept și drepturilor omului”. S-a apreciat, de asemenea, că în țările din estul și centrul Europei, corupția subminează actualmente atât eforturile de a edifica instituții veritabil democratice cât și promovarea sistemului statului de drept.

Deși corupția este prezentă în toate statele lumii, urmările actelor și faptelor concrete prin care ea se manifestă sunt total diferite, ele putând fi mai ușor suportate, iar prejudiciile economice și sociale mai simplu de recuperat sau reparat în statele dezvoltate decât în cele aflate în plin proces de tranziție, de edificare a economiei de piață.

Corupția este întâlnită în România și înainte de decembrie 1989, însă aceasta avea un caracter mai limitatdin cauza absenței condițiilor favorizatoare și în primul rând a posibilitătilor materiale reduse pentru marea masă a populației din rândul cărora se desprindeau cei care erau nevoiți să dea mită sau să ofere foloase materiale funcționarilor publici. De asemenea, economia planificată, sarcinile precise cu care erau însărcinați funcționarii publici, dar mai ales controlul ierarhic dezvoltat și mai eficient decât cel prezent, erau tot atâtea condiții care limitau câmpul de acțiune al corupției.

În societatea comunistă românească, acționa așa-zisa “corupție acceptată” ce era legată aproape exclusiv de planificarea riguroasă și exactă a sarcinilor de producție atât în domeniul industrial cât și în cel agrar și al serviciilor, conducătorii și funcționarii sistemului fiind obligați să realizeze cifrele repartizatate sub sancțiunea destituirii în caz de eșec. Ori, pentru a fi în grațiile conducerii superioare de partid și de stat, conducătorii de intreprinderi recurgeau la falsificarea datelor privind nivelul producției și a altor indicatori de eficiență, precum și a rapoartelor pe care le înaintau “centrului”. În același scop, fiecare manager promova legături strânse, neoficiale cu alți directori de care era legat în realizarea sarcinilor de plan, precum și cu funcționarii influenți din ierarhiile superioare, pentru a-și asigura un anumit grad de protecție față de pericolele viitoare și pentru a putea desfășura activități ilicite cu un minimum de siguranță, relații ce erau întemeiate și menținute prin corupție.

În prezent, situația este în mare parte schimbată, punându-se în evidență faptul că agresionarea masivă și fără scrupule realizată prin furturi, gestiune frauduloasă, delapidări, abuzuri și alte forme de vandalism economic, practicate de grupuri organizate de infractori prin utilizarea de metode abile, greu de detectat și probat este însoțită în majoritatea cazurilor de corupție.

Astfel, în ramurile productive ale economiei, corupția a cuprins întreg procesul de privatizare, cu predilecție transferurile ilegale de patrimoniu prin subevaluare, din societățile comerciale de stat și regiile sutonome către întreprinzătorii particulari, condiționarea livrării de mărfuri, acceptarea unor produse deproastă calitate, repartizarea pieselor de schimb și alte asemenea tranzacții care nu se fac decât în schimbul unor avantaje materiale, ce constau în sume de bani (lei sau valută), bunuri sau cote părți din afacerile derulate.

Edificatoare pentru corupția generalizată din perioada de tranziție pe care România o parcurge, este și situația din agricultură, primul sector economic care a cunoscut privatizarea în baza unui act normativ (Legea nr. 18/1991).

Practic, în fiecare localitate rurală s-au produs ilegalități constând în sustrageri de produse și animale, distrugeri de construcții și complexe zootehnice în vederea însușirii materialelor de construcții, distrugerea instalațiilor de îmbunătățiri funciare, iar prin corupție s-au efectuat ocupări abuzive ale unor suprafețe de teren agricol, în zone cu fertilitate ridicată, ținerea de licitații trucate, falsificarea documentelor de evidență dar și a celor de gestiune, în vederea însușirii profitabile a mașinilor și a altor mijloace fixe.

O situație asemănătoare s-a înregistrat în domeniul silviculturii, unde mii de hectare împădurite au fost distruse, materialul lemnos fiind comercializat în mod fraudulos, inclusiv prin scoaterea lui din țară, tranzacții pe lângă care sau pentru care au fost comise numeroase acte de dare, luare de mită, trafic de influență, sau cel puțin primire de foloase necuvenite.

În domeniul comerțului și prestărilor de servicii, actele de corupție se practică fățiș, fiind manipulate sume uriașe pentru vânzări preferențiale din depozite, eliberarea fondului de marfă ușor vandabilă numai unor firme particulare, darea în locație de gestiune sau închirierea unităților comerciale, condiționarea executării unor prestări de servicii de înmânarea unor sume de bani, condiționarea emiterii licențelor de import-export, transferurile ilegale de mijloace fixe și obiecte de inventar către sectorul privat, la prețuri mult subvenționate, licitații fictive etc.

În sfera instituțiilor bugetare, învățământ, sănătate, sport, cultură, finanțe publice, actele de dare și luare de mită, precum și traficul de influență, au luat amploare, ele fiind legate îndeosebi de admiterea șî promovarea unor examene, eliberarea de certificate medicale nereale, a unor acte de expertiză și constatare medico-legale pentru intervenții chirurgicale și acordarea de asistență medicală, avizarea funcționării unor edituri și publicații particulare, favorizarea procurării unor bunuri din patrimoniul cultural național, acceptarea folosirii fondurilor bugetare în alte scopuri și altele.

Administrația locală, gospodărirea comunală, lucrările publice, urbanismul și amenajarea teritoriului se confruntă cu acte de corupție ce constau în pretinderea și primirea de sume de bani și alte foloase materiale pentru acordarea de autorizații unor întreprinzători particulari, eliberarea certificatelor de producător, repartizarea de terenuri pentru costrucții, locuințe și spații pentru firmele particulare, acceptarea tacită a executării unor construcții și amenajări neautorizate, repartizarea fondului locativ și aprobarea schimburilor de locuințe, trimiterea de personal muncitor în străinătate, transferuri de imobile și mijloace fixe către sectorul particular etc.

Funcționarii publici din instituțiile cu atribuții de control și avizare a unor activități, profitând de funcție și prerogativele acordate de acestea, pretind și primesc bani, bunuri și alte avantaje materiale de la cetățenii cu care vin în contact, pentru a le facilita unele avantaje, de regulă pentru a nu scoate în evidență unele acte ilegale de natură infracțională, a acoperi unele fapte producătoare de prejudicii și în general pentru a nu dispune măsurile legale sau pentru a le diminua consecințele.

Corupția a pătruns și în cadrul persoanelor chemate să înfăptuiască justiția, care pretind și primesc sume de bani sau bunuri de la persoane cărora le-au acordat asistență juridică, ori pentru a pronunța hotărâri favorabile sau chiar exoneratoare de răspundere penală, civilă sau administrativă. În alte situații, funcționarii din domeniul justiției fac trafic de influență, promițând unor justițiabili că prin cunoștințele pe care le au în rândul colegilor judecători sau procurori, le vor obține hotărâri judecătorești favorabile sau le rezolvă anumite cereri, desigur, în schimbul unor sume exorbitante.

De asemenea, corupția se manifestă și în domeniul bancar, în sistemul vamal și al trecerii frontierei.

Cea mai periculoasă corupție însă, e constituită de actele și faptele ascunse comise din umbră, care în cele mai multe cazuri, nu ies la suprafață, nu sunt cunoscute de opinia publică, unele dintr ele nefiind nici incriminate de legea penală, cu toate că aduc prejudicii grave economiei nationale, bunului mers al aparatului administrativ și implicit lovesc grav în încrederea ce trebuie să o aibă cetățenii de rând în funcținarii publici. Firește că, asemenea acte de corupție, nu sunt la îndemâna oricui, ele fiind practicate de parlamentari, înalți demnitati, miniștri și alți angajați cu funcții de răspundere în guvern, prefecți, primari și alți conducători de instituții și organisme locale și centrale. Împrumuturile fabuloase în lei sau valută, de la diverse societăți bancare, fără documente justificative și garanții corespunzătoare, luate de “miliardarii de carton”, obținerea de licențe de import-export, de terenuri pentru construcții ilegale și spații comerciale, privatizările ce au ca obiect unități rentabile de producție și desfacere, de turism, hoteluri, restaurante, achiziționarea și comercializarea de mărfuri și produse în condiții de loc, timp și preț deosebit de avantajoase, au o singură explicatie: corupția.

Din cercetările realizate rezultă că pentru intrarea în posesia unor sume de bani sau alte foloase materiale, elementele necinstite utilizează în principal următoarele metode:

pretind și primesc direct sau prin intermediari, diferite foloase de la persoanele cărora sunt obligate a le îndeplini cererile, conform atribuțiilor de serviciu (eliberări de acte, executarea de lucrări, etc.) sau de la persoanele care urmează a răspunde material sau penal, în cazul când funcționarul și-ar îndeplini în bune condiții atribuțiile de serviciu (constatarea unor lipsuri sau plusuri în gestiune, abuzuri în exercitarea profesiunii (exercitarea de controale, etc.).

invocă motive mai mult sau mai puțin reale, tergiversează rezolvarea celor solicitate, determinându-I prin aceasta pe solicitanți să le dea bani sau alte foloase materiale.

creează impresia că pentru îndeplinirea actului este necesar să depună un efort în plus, îl favorizează pe cel în cauză față de alte persoane ori încalcă legea prin rezolvarea celor solicitate.

pretind pentru încheierea unor contracte economice, efectuarea unor prestări de servicii ori intervenții la organele puterii de stat, așa-zisele “comisioane”, pe care le depun în conturi personale.

Asemenea moduri de operare, care la prima vedere par banalități, sunt în realitate acte grave de corupție, care au drept urmare îmbogățirea rapidă a unei pături reduse de beneficiari în detrimentul masei mari a cetățenilor, explicându-se astfel, de ce în ultimii ani un număr relativ mic de oameni de afaceri au devenit multimiliardari, dominând viața economică și socială a României, în timp ce restul populației trăiește în sărăcie, unii chiar în mizerie.

Corupția nu este doar un simplu delict sau o infracțiune similară cu altele, ci un act cu consecințe importante pentru funcționarea întregii societăți, care poate evidenția în mare măsură modul în care demnitarii statului, reprezentanții puterii politice în general, servesc interesele generale ale societății sau dimpotrivă ale unui grup de particulari preocupați numai de profiturile proprii.

Secțiunea 3: Criminalitatea economico-financiară organizată

Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor prezintă în general următoarele caracteristici:

1). Profesionalizarea

Cercetarările efectuate au evidențiat faptul că, grupările criminale din Ronmânia au adoptat și perfecționat principiile de organizare și regulile de acțiune ale structurilor de tip mafiot. În acest context, se manifestă tendința de amplificare a gradului de intelectualizare a grupurilor criminale prin absorbția în interiorul acestora de persoane ce ocupă funcții oficiale în domeniul finanțelor, comerțului, băncilor, administrației justiției, dar și a unor reputați avocați, experți și tehnicieni.

De cealaltă parte, organismele abilitate să lupte împotriva acestui tip de criminlitate se deprofesionalizează fiind depășite și neputiicioase în fața rafinamentului și complexității activităților ilegale desfășurate.

Foarte târziu s-a înțeles că, împotriva unor profesioniști în afacerile ilegale nu se poate lupta decât cu profesioniști în activitatea de informații, investigații și cercetare penală. Referitor la acest aspect, Giovanni Falcone spunea: “Mafia este inteligentă, abilă și rapidă. Mă tem că va fi mereu în avans față de noi “.

2). Internaționalizarea.

Afacerile ilegale de amploare: contrabanda, evaziunea fiscală, traficul de droguri, spălarea banilor, traficul de carne vie etc. , nu se pot derula și finaliza fără realizarea unui parteneriat între infractorii autohtoni și cei ce activează pe teritoriul altor state.

Sunt edificatoare cazurile instrumentate de autoritățile române și cele similare din țările Europei Occidentale, în ceea ce privește neutralizarea unor rețele și filiere înternaționale care se ocupau cu traficul de autoturisme furate și plasarea de bancnote contrafăcute.

Astfel, numai în anul 1996 au fost descoperite 26 de rețele transnaționale compuse din 209 traficanți (italieni, germani, polonezi, bulgari, unguri și români) care au furat și comercializat peste 1500 autoturisme.

Totodată, în perioada 1992-1996 au fost descoperite de poliție 8629 de cazuri de încercare de plasare a unor valute false, confiscându-se peste 2 miliarde de dolari S. U. A., 1,3 miliarde mărci germane, 107 milioane lire italiene și 10,5 milioane lei.

3). Consolidarea fuziunii dintre grupurile criminale și lumea politică.

Se înregistrează în prezent o continuă consolidare între grupurile criminale și lumea politică și, de asemenea, se manifestă pregnant tendința de dezvoltare a acelui tip de comerț care se face cu funcția publică și relația de afaceri.

Deja, în importante domenii ale afacerilor cum ar fi cele ale importurilor, exporturilor, stabilirii taxelor și impozitelor, acordării și utilizării creditelor, a fondurilor de dezvoltare, cei ce hotărăsc, care decid în ultimă instanță sunt capii crimei aflați la în prima linie a vieții publice, cei care de mult afișează abundența și luxul.

Importante fonduri rezultate din afaceri ilegale sunt injectate în structuri și organisme politice, administrative, pentru ca acestea să se mențină la putere și să poată garanta grupurilor criminale succesul în multitudinea afacerilor murdare pe care le inițiază.

Ținta primordială a acestor grupuri este aceea de a face inoperante, ineficiente și de a paraliza structurile abilitate să lupte împotriva lor. Acest lucru se realizează prin coruperea și subordonarea unor importanți funcționari sau lideri din administrație, justiție, finanțe, bănci etc. Are loc fuziunea elitelor: elita lumii interlope și elita vieții politice.

Aceste elite se întâlnesc și acționează împotriva ordinii, a legii, în perimetrul degradant al imoralității, afacerilor veroase, luxului și desfrâului. Exponenții celor două elite au în proprietate restaurante, cazinouri, întreprinderi profitabile, case de modă, hoteluri, avioane personale, autoturisme de lux, trusturi de presă și posturi de televiziune, vile și locuințe de vacanță și nu în ultimul rând conturi în băncile din străinătate.

Edificator în acest sens, este cazul lui Sever Mureșan, liderul unui grup de afaceriști care, folosind Banca “Dacia Felix” și fondurile acesteia, a reușit să atragă în sfera afacerilor importante figuri aflate în funcții guvernamentale și parlamentare, desăvârșind cea mai mare fraudă comisă în România după anul 1990.

4). Organizarea în România a unei piețe a traficanților și consumatorilor de droguri.

S-a spus multă vreme că România nu poate deveni o piață a consumatorilor de droguri, după ce se acceptase ideea că România este integrată rutei balcanice a traficanților de droguri.

Astăzi, piața consumatorilor de droguri are componente la vedere în București, Timișoara, Iași, Constanța, Cluj și alte centre urbane.

Aproape zilnic sunt depistați consumatori de droguri, cea mai mare parte a acestora provenind din rândul cetățenillor străini (arabi, turci, greci, italieni etc.). Acestora li se adaugă din ce în ce mai mulți cetățeni români, cu precădere din rândul elevilor, studenților precum și din pături sociale care au efectuat sau efectuează deplasări în străinătate.

Consumatorii de droguri sunt recrutați din rândul prostituaților și proxeneților, minorilor aflați în stare de abandon școlar, tinerilor care frecventează cluburi de noapte, discoteci, baruri etc.

Amploarea traficului și consumului de droguri în România este demonstrată și de cantitățile care au fost confiscate de poliție în ultima perioadă de timp.

5). Intensificarea luptei, a disputelor directe între grupurile mafiote.

Se intensifică pe zi ce trece lupta pentru dobândirea sau menținerea supremației în anumite domenii cum ar fi: contrabanda cu alcool, țigări, produse alimentare, traficul cu autoturisme furate, traficul de droguri, traficul de carne vie. Protagoniștii acestor dispute sunt grupurile din mafia țigănească, arabă, chineză și turcă.

Sunt numeroase situațiile care demonstrează că în România, criminalitatea de înaltă violență (omorul la comandă, incendierea de bunuri , șantajul, răpirea de persoane), tinde să devină o componentă a criminalității organizate a afacerilor. S-au consumat acțiuni tipice de reglări de conturi, atentate cu explozivi și omoruri cu mână armată, cele mai multe între grupurile de arabi, chinezi și țigani.

6). Amplificarea economiei subterane și multiplicarea accelerată a formelor și procedurilor utilizate pentru spălarea banilor murdari – reprezintă alte caracteristici ale criminalității economico-financiare organizate (fenomene tratate în secțiunile anterioare).

În ceea ce privește spălarea banilor murdari rezultați din activitățile ilegale desfășurate de grupările criminale, trebuie făcute câteva referiri la “paradisurile fiscale”.

Într-un sens strict, aproape fiecare țară din lume poate fi considerată un “paradis fiscal” , pentru că într-o formă sau alta, companiilor și persoanelor fizice străine li se oferă diferite stimulente pentru o încuraja investițiile și a promova creșterea economică.

Chiar și Statele Unite ale Americii servesc ca “paradis fiscal “ persoanelor care investesc în economia americană. În același timp, o țară ca Panama, menționată deseori ca una din primele zece țări “paradisuri fiscale” din lume, nu este considerată de populația locală un “paradis fiscal”, deoarece guvernul percepe impozite pe veniturile personale și de corporație, taxe vamale asupra succesiunilor și donațiilor, impozite asupra proprietăților imobiliare etc.

Principalele caracteristici ale “paradisurilor fiscale” sunt:

Impozitele reduse – multe din jurisdicțiile considerate paradisuri fiscale impun impozite asupra unor categorii de venituri, acestea fiind foarte reduse comparativ cu țările de origine ale celor ce folosesc paradisurile fiscale.

În alte țări nu se percepe nici un fel de impozit asupra veniturilor. Lipsa impozitelor pe venituri face parte dintr-o politică de atragere a băncilor și corporațiilor financiare din străinătate.

Secretul – cele mai multe din țările considerate paradisuri fiscale asigură protecția informațiilor bancare și comerciale, ele refuzând să spargă zidurile din jurul secretului bancar, chiar și atunci când este vorba de încălcarea gravă a legilor unei țări.

În unele cazuri, aceste jurisdicții prevăd chiar sancțiuni penale pentru încălcarea secretului bancar.

Paradisurile fiscale fac o diferențiere de regim juridic între activitățile cetățenilor străini și a celor autohtoni.

În general, activitatea cetățenilor străini nu este supusă unor reguli stricte, impozitarea este mai mult simbolică, iar controalele efectuate asupra operațiunilor derulate sunt nesemnificative. Paradisurile fiscale prosperă în urma acestor activități care generează venituri sub forma onorariilor, a câștigurilor din închirierea imobilelor , angajarea personalului autohton, stimularea turismului.

Multe din țările considerate “paradis fiscal”, posedă excelente sisteme de comunicare, care le leagă de alte țări și servicii aeriene performante.

Publicitatea promoțională – este o altă caracteristică a “paradisurilor fiscale“ Cele mai multe își fac singure publicitate pe această temă, datorită avantajelor pe care le prezintă atragerea investițiilor străine.

Foarte des sunt organizate seminarii internaționale, în cadrul cărora sunt evidențiate virtuțile acestor țări din punct de vedere fiscal.

În această categorie a paradisurilor fiscale pot fi încadrate următoarele țări:

Insulele Bahamas situate în largul coastelor statului american Florida, au o legislație foarte permisivă în domeniul deschiderii conturilor bancare, care pot fi create chiar prin poștă, secretul bancar fiind aplicat cu strictețe. Nu există nici un fel de restricții de ordin monetar sau de schimb valutar asupra fondurilor străine, care pot fi transferate în și din țară cu ușurință. De asemenea, crearea de corporații este ușoară, la prețuri mici și în condiții de maximă confidențialitate.

– Insulele Cayman – situate la sud de Cuba, aceste insule se numără printre cele mai severe și restrictive zone din întreaga lume în ceea ce privește confidențialitatea operațiilor financiare. Nu numai că dezvăluirea informațiilor este o crimă, dar și solicitarea acestora este împotriva legii. Cayman posedă toate celelalte caracteristici ale unui paradis fiscal reușit, printre care: un sistem de telecomunicații superior, nici un fel de restricții monetare sau de schimburi valutare, reprezentarea tuturor marilor bănci internaționale și specialiști locali în domeniul impozitelor internaționale.

Panama – a devenit rapid un major paradis fiscal și centru bancar international. În această țară, înființarea și operarea corporațiilor este mai simplă ca oriunde în lume. Nu există nici o taxă asupra entităților străine, nici o cerință de a declara veniturile și nici o supraveghere de nici un fel din partea guvernului. De asmenea, nu sunt prevăzute condiții cu privire la minimum de capital investit. Se apreciază că, în ultimii ani , datorită acestor facilități, s-au înființat în Panama mai multe corporații decât în toate celelalte paradisuri fiscale din America Centrală luate la un loc.

Alte țări “paradis fiscal“ sunt: Insulele Canalului (în Canalul Mânecii), Antilele Olandeze, Monserrat, Liechtenstein etc.

În România, criminalitatea organizată a afacerilor a parcurs după 1990 următoarele faze:

a) Faza ermetică – este specifică grupurilor care s-au constituit pe criterii etnice și profesionale. Cele mai reprezentative grupuri care au acționat în această fază sunt:

mafia țigănească –reprezentată de grupuri de persoane provenite din 3-4 familii de țigani, conduse de către un lider autoritar, profilate pe săvârșirea de o serie de furturi din avutul public și privat, tâlhării, escrocherii, trafic ilegal cu valută și metale prețioase, prostituție, proxenetism, cămătăria, traficul cu droguri, furtul și comercializarea operelor de artă, perceperea taxelor de protecție etc. Adevărate clanuri mafiote, aceste grupuri și-au delimitat sferele de dominație și afaceri, recurgând de nenumărate ori la acte de mare violență, intimidare, uneori chiar la adresa organelor de ordine.

mafia chineză – reprezentată de grupuri formate exclusiv din cetățeni chinezi stabiliți în România. Afacerile ilegale ale acestora au fost orientate spre contrabanda cu mărfuri alimentare, cosmetice și mărfuri industriale, precum și pe acte de evaziune fiscală. Între grupările de chinezi s-au produs în mod frecvent dispute extrem de violente, soldate cu uciderea unor persoane de aceeași naționalitate care au refuzat plata taxei de protecție impusă de grupurile rivale.

mafia turcă – a fost prezentă pe teritoriul României imediat după decembrie 1989, când a inițiat și dezvoltat afaceri ilegale de mare amploare în domeniul contrabandei, cu o mare diversitate de mărfuri alimentare și industriale (țigări, cafea, cosmetice, confecții etc). Alte grupuri s-au specializat în recrutarea de femei din România cărora li s-a promis angajarea ca lucrătoare în magazine, baruri, cluburi de noapte, restaurante, dar care în realitate au fost obligate să se prostitueze în Turcia, fiind apoi plasate pentru a fi exploatate în Cipru și Grecia. Foarte curând, grupurile aparținând mafiei turce s-au integrat în acțiuni de mare anvergură privind traficul de droguri și spălarea banilor murdari, reușind să-și consolideze forța financiară în România.

mafia arabă – s-a afirmat foarte repede în teritoriul afacerilor ilegale, explicatia constând în faptul că, la sfârșitul anului 1989 se afla în România un număr apreciabil de cetățeni arabi (iranieni, irakieni, libanezi, sirieni, egipteni etc.), care urmau cursuri universitare. Obișnuiți cu limba, obiceiurile dar mai ales cu situația economică a țării, aceștia au demarat în forță afaceri ilegale în domeniul comerțului cu țigări, alcool, exportul de animale, cherestea, produse siderurgice, comercializarea autoturismelor furate din Occident și traficul de droguri.

– mafia ucrainiană și moldovenească – a acționat pe teritoriul României, specializându-se în acțiunile de tip “Racket”, traficul de prostituate, contrabanda cu armament, explozivi și substanțe radioactive, trafic de droguri și furtul de autoturisme.

Constituite exclusiv pe criterii etnice, grupurile descrise s-au caracterizat printr-un puternic ermetism, prin respectarea strictă a unor tradiții și obiceiuri specifice etniilor respective, fiind practic impenetrabile din exterior.

B). Faza de deschidere – se caracterizează prin absorbția în interiorul acestor grupuri a elementelor autohtone, respectiv a celor care alcătuiesc “gulerele albe”, cu deosebire a specialiștilor din domeniul financiar, contabil, comercial, administrativ. Această fază coincide cu puternica consolidare financiară, prin inițierea , dezvoltarea și finalizarea marilor afaceri specifice grupurilor descrise mai sus. Elementul autohton este folosit pentru a facilita accesul la credite bancare, avizarea extinderilor de spații comerciale, coruperea unor funcționari (vameși, polițiști, inspectori financiari etc.). În cadrul firmelor patronate de grupările mafiote au fost angajați ca salariați permanenți foști polițiști și magistrați, ori rudele apropiate acestora sau ale altor persoane influente.

Faza de deschidere se caracterizează prin achiziționarea de către aceste grupuri, a unor importante obiective economice (complexe și ferme zootehnice, unități de producție, prestări servicii, spații de depozitare, magazine), suprafețe de teren, precum și un număr impresionaat de imobile și locuințe, sumele plătite provenind din afacerile ilegale desfășurate pe teritoriul României.

c). Faza de internaționalizare – este cea în care s-a realizat cooperarea acestora cu grupările similare din alte țări. Beneficiind de o forță financiară remarcabilă, demnă de invidiat, aceste grupuri au realizat o dotare proprie de ultimă oră (computere, telefonie celulară, avioane personale, iahturi, autoturisme de ultimă generație, armament etc.), care le permite să contacteze rapid parteneri de afaceri din toate zonele lumii.

În această fază se desăvârșește fuziunea dintre criminalitatea economico-financiară și criminalitatea de înaltă violență, caracterizată prin comitrrea unor acte de terorism, omoruri la comandă, răpiri de persoane, incendieri de imobile și autoturisme. Marile afaceri din domeniul traficului de droguri, contrabanda cu alcool și țigări, traficului de carne vie, plasarea valutei false, traficului de autoturisme furate, furtului și comercializării operelor de artă, se derulează astăzi de grupurile mafiote din România, în parteneriat cu cele similare din Rusia, Germania, Ungaria, Turcia, Grecia, Polonia, Liban, Bulgaria, Ucraina, Italia, Iugoslavia etc.

Sunt de menționat acțiunile conjugate ale grupărilor mafiote din România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Italia, în perioada embargo-ului impus Iugoslaviei de către O. N. U. , când s-au derulat exporturi ilegale de produse petroliere, armament, alimente în valoare de miliarde de dolari.

În fiecare din fazele enumerate mai sus, sumele de bani obținute din derularea afacerilor ilegale au fost gestionate de către liderii grupărilor mafiote după schema clasică a unui buget. Astfel, o parte a veniturilor este utilizată pentru plata tuturor celor ce compun grupul (în funcție de poziția ocupată în ierarhia grupului și importanța acțiunii executate), o altă parte este destinată coruperii autorităților statului (vamă, poliție, garda financiară, politicieni, justiție), restul fiind utilizat pentru finanțarea în continuare a afacerilor, pentru inițierea de noi afaceri și consolidarea puterii financiare a acestor organizații.

CAPITOLUL IV

Impactul criminalității economico-financiare asupra economiei în tranziție

Infracțiunile ce compun criminalitatea economico-financiară au ca efect lezarea economiei în ansamblul ei, cauzarea unor mari pierderi financiare, slăbirea stabilității sociale, coruperea și compromiterea instituțiilor statului și amenințarea structurilor democratice.

Astfel,evaziunea fiscală, săvârșită pe fondul imperfecțiunilor existente în legislația economică, insuficiența controlului financiar și fiscal, încălcării regulilor elementare privind regimul taxelor și impozitelor, a lovit în mod grav bugetul statului , conducând la o destabilizare accentuată a acestuia și implicit la degradarea nivelului de trai al populației prin diminuarea posibilităților de finanțare a unor proiecte economice, lipsa fondurilor necesare pentru indexarea și îmbunătățirea sistemului de salarizare, scăderea nivelului protecție sociale, etc.

Daunele materiale produse prin comiterea infracțiunilor de contrabandă se ridică la sume considerabile ce au atins cote ce depășesc mia de miliarde de lei anual. Pe lângă aceste pagube produse bugetului statului, contrabanda s-a răsfrânt și asupra altor sectoare ale economiei naționale.

Producția internă de țigări și alcool a scăzut foarte mult și din cauza concurenței neloiale a firmelor ce fac contrabandă cu aceste produse, care prin neplata taxelor vamale sau stabilirea unor taxe simbolice, au vândut la prețuri anormal de mici aceste mărfuri. Reducerea producției interne a acestor produse a avut consecințe deosebit de grave asupra veniturilor realizate de unitățile producătoare și, implicit, asupra impozitului pe profit și celelate obligații către bugetul statului care s-au redus drastic. România a primit astfel o dublă lovitură: o dată prin diminuarea producției interne și a doua oară prin neîncasarea unor sume mari de bani sub formă de taxe vamale.

Un alt efect al contrabandei este reducerea de personal la care a trebuit să recurgă societățile producătoare, precum și impactul negativ asupra cultivatorilor de tutun, această ramură importantă a agriculturii devenind complet nerentabilă.

În sistemul bancar, majoritatea directorilor de bănci, în complicitate cu cetățeni români sau străini experimentați în operațiuni frauduloase, au folosit metode și tehnici abile pentru săvârșirea și acoperirea infracțiunilor săvârșite, producând astfel pagube de mii de miliarde de lei unor instituții bancare cu repercursiuni deosebit de negative nu numai asupra băncilor respective ci și a situației economiei românești.

Afacerile deosebit de păguboase făcute de către unele conduceri de bănci, urmărirea de către acestea cu preponderență a intereselor proprii, au avut drept urmare faptul că ele și-au pierdut credibilitatea în fața cetățenilor, care în loc să depună economiile personale în conturile acestora au preferat să le tezaurizeze și să-i consume rapid.

Datorită acestui fapt și a fraudelor, băncile românești au dispus de capitaluri mici, nefiind capabile să finanțeze proiecte mari din petrochimie, construcții, domeniul energetic, urbanism, agricultură, nedevenind cum ar fi fost normal nucleul financiar al restructurării economiei românești.

Efecte negative asupra economiei și societății în general, are și corupția, care încetinește dezvoltarea economică, provoacă inerția și ineficacitatea aparatului administrativ cât și instaurarea unui regim fiscal tot mai împovărător pentru populație. Datorită corupției, măsurile administrative sunt adoptate fără respectarea normelor legale, contractele și ofertele sunt câștigate de persoane sau societăți care au dat mita cea mai substanțială, fapt ce se reflectă în executarea unor lucrări de proastă calitate, depășirea termenelor, condiții necorespunzătoare, precum și în calitatea proastă a serviciilor.

Infracțiunile comise în dauna societăților comerciale cu capital integral de stat sunt cu atât mai grave cu cât majoritatea acestor societăți se confruntă cu dificultăți economico-financiare deosebite, unele aflându-se chiar în pragul falimentului, situație care, coroborată cu devalorizările succesive ale monedei naționale, inflația galopantă, deficitul bugetar și al balanței de plăți externe, creșterea rapidă și permanentă a prețurilor, fiscalitatea excesivă, blocajul financiar și nu în ultimul rând salarii deosebit de mici în raport cu prețurile, au condus la adâncirea contradicțiilor sociale și la nemulțumirea generală a populației față de practica guvernării și conducerii diferitelor sectoare ale vieții economice și sociale .

Un alt fenomen, deosebit de dăunător este economia subterană. Banii atrași aici, practic sunt scoși din circuitul economico-financiar al țării, nemaiavând astfel nici o contribuție la bugetul statului.

În concluzie, toate aceste infracțiuni produc efecte negative grave asupra economiei țării, prin accentuarea dereglărilor și disfuncționalităților existente, slăbirea aparatului economico-financiar, reducerea aparatului bugetar la finanțarea unor activități esențiale ca învățământul, sănătatea, arta, cultura, apărarea și ordinea publică, încetinirea și ritmului reformei, creștera costurilor acesteia, deprecierea nivelului de viață a majorității populației și instaurarea unui climat de instabilitate economică și socială.

Cel mai grav efect al criminalității economico-financiare poate fi însă, faptul că tot mai mulți români identifică economia de piață și democrația în general cu frauda, unii începând chiar să se întrebe dacă, cel puțin din acest punct de vedere, nu era mai bine înainte de 1989.

CAPITOLUL V

Considerații privind metodele de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare

Așa cum am văzut în capitolele anterioare, creșterea în amploare și diversitate a criminalității economico-financiare, a criminalității în general, este una din realitățile perioadei de tranziție pe care o parcurge astăzi România.

Este evident faptul că, acest gen de delincvență se produce în prezent pe o arie mult mai extinsă și îmbracă noi forme de manifestare, mai sofisticate, mult necunoscute până acum, uneori aceste infracțiuni fiind săvârșite de grupuri organizate, de adevărați profesioniști.

Datorită acestor realități se impune o reconsiderare a strategiei de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Prima etapă în lupta împotriva criminalitătii economico-financiare trebuie să fie cunoașterea acestui tip de infracționalitate sub următoarele aspecte: dimensiunea reală, formele concrete de manifestare, zonele și domeniile în care se produce, indivizii implicați, cauzele și împrejurările care generează sau favorizează dezvoltarea fenomenului și efectele generate de acest fenomen.

Cunoașterea cât mai aprofundată a criminalității afacerilor se realizează prin studiul materialelor și rapoartelor redactate anterior în legătură cu evoluția și formele de manifestare a acestui gen de infracțiuni la nivel național și local, analizarea cazurilor reprezentative rezolvate în acest domeniu, studiul materialelor redactate în legătură cu acest tip de criminalitate de către Parchetul General, Ministerul Finanțelor, Poliție, Ministerul Justiției, Curtea de conturi, Garda Financiară, etc., a datelor și informațiilor furnizate de către serviciile de informații precum și cele prezentate la conferințe, simpozioane, cursuri de specializare naționale sau internaționale.

A doua fază a luptei împotriva criminalității din sistemul economico-financiar este analiza modului în care este organizată și se desfășoară activitatea organelor care, potrivit legii, trebuie să combată acest fenomen.

Analiza trebuie să plece de la cele două componente principale ale criminalității afacerilor și anume: cea tradițională sau microcriminalitatea (săvârșită la nivelul societăților comerciale medii și mici) și cea organizată (acele infracțiuni de mare anvergură comise în sistemul bancar, regii autonome, societăți comerciale mari, etc,) și trebuie să fixeze aprecieri și concluzii referitoare la activitatea acestor structuri, la personalul acestora, privit din perspectivă numerică și ca pregătire profesională, rezultate obținute, etc.

Parcurgerea acestor două etape trebuie să constituie punctele de plecare în elaborarea unei strategii eficiente de prevenire și combatere a acestui fenomen, strategie care trebuie să aibă obligatoriu o dublă dimensiune: una legislativă iar alta organizatorică.

În ceea ce privește dimensiunea legislativă a strategiei de prevenire și combatere, trebuie spus că în România, tranziția spre economia de piață nu a fost însoțită de o legislație adecvată, așa cum există în alte țări, capabilă să reglementeze modalitățile de realizare a reformei și privatizării în domenii vitale ale economiei și să prevină apariția și proliferarea unor forme inedite de delicte săvârșite în domeniul afacerilor.

Legislația din domeniul economic este răspândită în prea multe acte normative ale căror dispoziții nu sunt întotdeauna corelate, fiind necesară unificarea acestor reglrmentări pe baza unor principii riguroase, folosindu-se totodată o formulare accesibilă atât pentru destinatarii legii, cât și pentru organele ce au atribuția să o aplice.

De aceea este imperios necesară adoptarea unei legislații financiar-bancare ferme și coerente, aptă de a stopa fenomene care afectează grav economia naținală, ca fraudele fiscale, acordarea ilegală de credite și reciclarea banilor proveniți din surse ilicite.

În cazul infracțiunilor de spălare a banilor, abordarea penală nu trebuie să fie singura cale de combatere, deoarece și sistemul financiar poate juca un rol activ în combaterea acestor infracțiuni, care reclamă totodată și o bună cooperare internațională , măsurile adoptate pe plan național necorelate la reglementările internaționale având efecte limitate.

Instituțiile financiare și de credit ar trebui să examineze cu atenție deosebită operațiunile pe care le consideră a fi prin natura lor în legătură cu fenomenul de spălare a banilor.

În sistemul francez spre exemplu, există asemenea mecanisme de detecție a operațiilor de “spălare a banilor”. Unul dintre acestea prevede obligația instituțiilor de credit de a declara sistematic la Ministerul Finanțelor toate operațiile în numerar superioare unei anumite sume. De asemenea, instituțiile bancare și financiare au obligația de a solicita din partea clienților declarații pentru toate transferurile de fonduri în străinătate, ce depășesc o anumită sumă. Un al doilea mecanism îl constituie sistemul de declarare a operațiunilor suspecte, care constă în sesizarea de către instituțiile financiare și de credit a unei autorități competente, cu privire la totalitatea operațiilor care par anormale și pot ascunde intenții de “spălare” a unor fonduri ilicite.

O condiție esențială pentru redresarea economică și mai ales pentru asigurarea unei surse substanțiale pentru constituirea bugetului de stat, este adoptarea unor reglementări drastice de combatere a contrabandei, înlăturarea din Legea 87/94 privind evaziunea fiscală a prevederilor ambigue care au avut drept consecință exonerarea de răspundere penală a multor infractori ce au adus grave prejudicii economiei statului și trecerea la un sistem de evidență contablilă simplificat care să permită urmărirea operațiunilor economico-financiare conform normelor existente în Uniunea Europeană. Totodată, este necesară înlăturarea contradicțiilor existente în legile ce reglementează desfășurarea procesului de privatizare și stabilirea unor norme clare care să asigure protecția avuției publice , precum și perfecționarea cadrului legislativ pe baza căruia se eliberează și utilizează licențele de import-export, a normelor privind repatrierea valutei aferente operațiilor de export și a condițiilor de autorizare a operațiilor menționate, în cazul agenților economici care încalcă legislația în materie.

Unii autori consideră că, în vederea apropierii conținutului incriminator și sancționator al faptelor penale de conținutul și mecanismul represiunii penale din statele membre ale Uniunii Europene, în perspectiva verificării sistemelor de drept penal european, trebuie pedepsite ca subiecți de drept penal și persoanele juridice (morale – cum sunt denumite în sistemele de drept ale statelor comunitare), în domeniul economico-financiar faptele de mare amploare fiind adesea săvârșite de către sau cu ajutorul acestui tip de societăți. În Uniunea Europeană, sancțiunile aplicate în acest caz variază de la amendă până la suspendarea sau dizolvarea persoanei juridice (morale).

Trecerea la economia de piață și dezvoltarea inițiativei particulare, pe fondul menținerii aparatului birocratic propriu vechilor structuri, a făcut ca fenomenul corupției să se amplifice în mod îngrijorător, atingând practic toate domeniile de activitate.

O premisă obligatorie a oricărei campanii de combatere eficientă a corupției, o constituie un pachet de legi care să interzică acele forme de comportament inadecvat funcțiilor la nivel oficial, deosebit de dăunător intereselor administrației și respectiv cetățenillor.

Funcționarului public trebuie să i se interzică să acționeze în probleme care implică interese personale, ale rudelor sau cunoștințelor.

Tot în privința corupției, un alt domeniu ce ar trebui mai atent reglementat este cel al finanțărilor în scopuri politice. Aceste finanțări trebuie făcute publice pentru a permite electoratului și mass-mediei să impiedice acordarea unor eventuale forme de avantaje financiare și politice, ce pot fi foarte dăunătoare pentru economia națională.

Comitetul pentru prevenirea crimei și luptei împotriva delincvenței din cadrul Consiliului Economic și Social al O. N. U. (E.C.O.S.O.C.) a adresat statelor membre următoarele recomandări în privința combaterii corupției:

să reexamineze eficacitatea legilor penale, inclusiv procedura penală pentru a putea lupta împotriva corupției sub toate formele și împotriva tuturor activităților care o încurajează;

să elaboreze mecanisme administrative și instrumente de control pentru prevenirea corupției și a abuzului de putere;

să adopte proceduri care să permită identificarea funcționarilor corupți și pedepsirea acestora;

să elaboreze dispoziții judiciare care să permită ridicarea în vederea confiscării a fondurilor și bunurilor dobândite în urma actelor de corupție;

să adopte sancțiuni economice împotriva societăților comerciale care comit acte de

corupție.

Evoluția ascendentă a criminalității orientată spre profit trebuie stopată și prin efectul descurajant al severității pedepsei. În acest sens s-ar impune înăsprirea pedepsei cu închisoarea în funcție de gravitatea faptei, înlocuirea amenzii, care este ușor de plătit pentru cei ce obțin mari profituri ilegale, cu pedeapsa închisorii, precum și instituirea unor proceduri de urgență, mai ales pentru cazurulie flagrante, evitându-se situațiile în care unele procese durează uneori ani întregi, fără ca cineva să fie tras la răspundere. Unei perioade de tranziție căreia îi este specifică anomia socială trebuie să-i corespundă o politică penală de tranziție în care criminalitatea să fie pedepsită mai sever.

Viitoarea reglementare și reformă legislativă trebuie astfel proiectată și fundamentată încât să se poată da o formă juridică schimbărilor sociale, economice și politice intervenite în societatea românească și să limiteze pe cât posibil extinderea actelor de fraudă, înșelăciune, corupție și alte asemenea fapte, acest deziderat neputându-se însă realiza fără a se recurge la datele și informațiile furnizate de criminologie și sociologia juridică.

În ceea ce privește dimensiunea organizatorică a strategiei de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare trebuie spus că, în prezent, instituțiile abilitate să lupte împotriva acestui fenomen, acționează în mod izolat, fără a exista o strânsă cooperare între ele.

De aceea, este necesar ca în România să se înființeze un organism interdepartamental puternic, format din polițiști, procurori, specialiști în domeniul economico-financiar, care să aibă drept de control nelimitat și să pună ordine în acest domeniu.

Se impune, de asemenea, amplificarea activității de specializare și perfecționare a personalului destinat să lucreze în aceste structuri, inclusiv prin schimbul de experiență cu organisme similare din străinătate și lărgirea cadrului de colaborare cu justiția, polițiile din alte țări, în special în materia extrădării, prin încheierea de acorduri bilaterale.

Cooperarea internațională apare deosebit de importantă și pentru asigurarea admiterii probelor, precum și pentru a elimina obstacolele existente prin diferențele dintre sistemele legale cu privire la secretul bancar.

Pe fondul creșterii spectaculoase a numărului de computere, în România a apărut și se extinde criminalitatea computerizată, motiv pentru care este necesară, pe lângă completarea legislației cu norme referitoare la sistemele computerizate și dezvoltarea unor programe speciale pentru pregătirea polițiștilor și magistraților desemnați să cerceteze acest gen de infracțiuni.

Pentru diminuarea corupției este necesară inițierea unei ample campanii de eradicare a birocratismului, de simplificare a procedurilor administrative, în paralel cu reducerea aparatului de stat și menținerea doar a funcționarilor care s-au remarcat prin competență, solicitidine față de public și onestitate profesională. Tot aici se impune o nouă abordare a modului de angajare a lucrătorilor vamali, a celor din domeniul fiscal, în general a funcționarilor publici și o îmbunătățire a controlului intern și ierarhic pentru a supraveghea modul în care aceștia își îndeplinesc obligațiile profesionale.

Trebuie, de asemenea, reconsiderate metodele de stimulare materială și morală a acestor funcționari, în cazul organelor cu atribuții de control fiind indicat criteriul pagubei evitate prin descoperirea activităților ilicite.

În prevenirea și combaterea criminalității economico-financiare, a criminalității în general, un sprijin serios l-ar constitui și perfecționarea mecanismelor de control social, atragerea la munca de prevenire și combatere a familiei, școlii, bisericii, asociațiilor de cetățeni și ai opiniei publice.

În acest sens, se impune organizarea unei vaste campanii educative în rândul cetățenilor pentru respectarea organelor constituționale și a legilor țării, pentru înțelegerea importanței ordinii și disciplinii sociale în relațiile interumane și pentru evitarea anarhiei.

Cea mai bună protecție împotriva acestui gen de delincvență rămâne însă, edificarea unei societăți deschise și incoruptibile, proces ce se poate realiza doar prin transformări economice de substanță, prin așezarea economiei românești pe principii sănătoase, care să ducă în final la creșterea nivelului de trai al românilor și implicit la restrângerea câmpului de manevră al infractorilor ce operează în acest domeniu.

BIBLIOGRAFIE

Gh.Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995.

Costică Voicu, Criminalitatea afacerilor în România, București, Tipografia I.G.P., 1997.

Costică Voicu, Banii murdari și crima organizată, București, Editura Artprint, 1995.

Dan Banciu, Sorin Rădulescu, Corupția și Crima organizată în România, București, Editura Continent XXI, 1994.

Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei și criminalității, București, Editura Șansa, 1996.

Ion Pitulescu, Al treilea război mondial – Crima organizată, București, Editura Național, 1997.

Tudor Amza, Conotații criminogene, București, Editura Lumina Lex, 1997.

Florin Sandu, Contrabanda – componentă a crimei organizate, București, Editura Național, 1997.

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Evaziunea fiscală, București, Editura Lumina Lex, 1996.

Pavel Abraham, Comunitatea, Poliția și Tranziția, București, Editura Național, 1996.

Rodica M. Stănoiu, Ortansa Brezean, Tiberiu Dianu, Tranziția și criminalitatea, București, Editura Oscar Print, 1994.

Gh. Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Boroi, Ilie pascu, Ioan Molnar, Valerică Lazăr, Drept penal – partea specială, București, Editura Continent XXI, 1996.

Revista de drept penal, An III, Nr. 4, Octombrie-Decembrie, București, 1996.

Revista CAPITAL, nr. 49/1998.