Aspecte Criminologice Privind Combaterea Traficului de Droguri
Aspecte criminologice privind combaterea traficului de droguri
CUPRINS
Capitolul I.
TRAFICUL DE DROGURI, COMPONENTĂ A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
1.1. Amploarea fenomenului de criminalitate organizată
1.2.Considerații generale privind drogurile, traficul și consumul ilicit de droguri
2.1.Terminologia drogurilor
2.2.Apariția și evoluția drogurilor
2.3.Aspecte generale ale combaterii traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope
3.Tendințe
Capitolul II.
TRAFICUL DE DROGURI IN EUROPA
1.Situația de ansamblu a traficului și a consumului ilegal de droguri pe plan mondial
2.Rutele de traficare a drogurilor în EUROPA
2.1.Rute de traficare a drogurilor
2.2. EUROPA
3.Poziția și rolul României în cadrul rutelor de traficare
3.1.Rute de traficare interne
3.2.Poziția și rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieșire a drogurilor
4.Tendințe
CAPITOLUL III.
ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE CONSUMULUI DE DROGURI
3.1. Scurte considerații teoretice privind toxicomania
3.2. Cauzele consumului de droguri
3.2.2. Traficul de stupefiante
3.2.3. Mijloacele de informare în masă
3.3. Ignoranța autorităților
3.4. Organizațiile criminale
3.5. Alte cauze ale consumului si traficului ilicit de droguri
3.6. Scurte concluzii
CAPITOLUL IV.
COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
CAPITOLUL V.
CONTRIBUȚIA ROMÂNIEI LA ASIGURAREA PROTECȚIEI EUROPENI ÎN CONCORDANȚĂ CU PREVEDERILE STRATEGIEI DE SECURITATE INTERNĂ A U.E.
5.1. Principalele provocări pentru securitatea internă a UE și contribuția României în vederea contracarării acestora
5.1.1. Terorismul
5.1.2. Formele grave de criminalitate si criminalitatea organizată
5.1.3. Spălarea banilor și finanțarea terorismului
5.2. Traficul de droguri
CONCLUZII 81
APLICATIE PRACTICA – PRACTICA JUDICIARĂ
CAZUL NR: 1
Folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict de trafic de droguri
CAZUL NR: 2
Trafic de droguri. Introducere în țară. Consum propriu. Expulzare
CAZUL NR: 3
Apărare. Asistență juridică asigurată de același apărător pentru inculpați cu interese procesuale contrare 90
CAZUL NR: 5
Trafic de droguri. Drog de risc și de mare risc
CAZUL NR: 5
Trafic de droguri. Confiscare. Autoturism cu care s-au transportat droguri. Lipsa de temei legal al confiscării
BIBLIOGRAFIE
Capitolul I.
TRAFICUL DE DROGURI, COMPONENTĂ A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
1.1. Amploarea fenomenului de criminalitate organizată
Căpătând dimensiuni îngrijorătoare, în prima jumătate a secolului al XX-lea, consumul și traficul de droguri au luat amploare și continuă să se manifeste pregnant în acest început de mileniu.
În noul context al globalizării, amenințarea pe care o reprezintă marile grupări criminale implicate în traficul de droguri este evidentă și finanțarea terorismului cu acești bani trece din sfera posibilului în aceea a certitudinii.
Evoluțiile mediului de securitate în ultimii ani au condus la diminuarea ponderii ori periculozității unor riscuri de tip tradițional, în paralel cu emergența celor de tip non-militar, îndeosebi cu caracter transfrontalier, asociate în principal criminalității organizate, în diversele sale forme de manifestare:
traficul de droguri și alte substanțe psihotrope, respectiv precursori ai acestora;
migrația ilegală și traficul de persoane ori organe umane;
contrabanda cu diverse valori, arme, muniții și explozibili;
spălarea de bani (de proveniență ilicită, incluși apoi în circuite financiar-bancare și economice licite), infracțiune la care adesea se asociază evaziunea fiscală și corupția;
fraude financiar-bancare și de altă natură derulate prin sisteme computerizate ori contrafacerea de monedă și alte mijloace de plată.
proliferării:
armelor, componentelor și combustibililor nucleari (ori precursorilor acestora și tehnologiei duale, susceptibilă a fi folosită în scopul producerii de arme nucleare);
armelor chimice și bacteriologice (ori a precursorilor și tehnologiei aferente);
experienței științifice în domeniul nuclear, chimic și bacteriologic (studii, aplicații etc.);
activităților conexe fenomenului terorist.
1.2.Considerații generale privind drogurile, traficul și consumul ilicit de droguri
2.1.Terminologia drogurilor
Insoțindu-ne încă din zorii umanității, drogurile continuă să fascineze, să suscite interes, să reclame contramăsuri, dar și să pună întrebări cărora nu li s-a răspuns deocamdată mulțumitor.
Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului. Din punct de vedere etimologic, „drog" este un cuvânt de origine olandeză – droog .
Potrivit legislației în vigoare, drogurile reprezintă „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe".
O primă definiție a drogului, ce se regăsește și în Dicționarul explicativ al limbii române este: „drogul reprezintă acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant" .
Lato sensu, drogul a fost definit ca fiind orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este câteodată, incert și nociv pentru organismul uman. Totuși, această definiție este mult prea vagă, generalizând medicamentele.
Alți specialiști în domeniu definesc drogurile ca fiind substanțe naturale sau sintetice folosite de consumatori pentru acțiunea lor asupra psihicului ca stimulente sau ca sedative ale activității mentale, modificând senzațiile și percepțiile.
Potrivit altor autori, noțiunea de „drog" trebuie înțeleasă în sensul de „stupefiant", „produse sau substanțe stupefiante ori toxice" sau „substanțe psihotrope".
Noțiunea de "stupefiant" este definită ca fiind substanța medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, producând o stare de inerție psihică și fizică, care, folosită în mod sistematic duce la o intoxicare lentă.
O altă definiție prezintă drogurile ca fiind substanțe solide, lichide sau gazoase, care odată introduse în organism, modifică imaginea asupra realității înconjurătoare. Folosirea abuzivă poate crea dependența fizică și psihică sau producerea unor tulburări grave ale activității mentale și ale comportamentului.
Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății), acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia.
Drogul reprezintă „orice substanță străină de organismul uman și care, ajunsă în organism, produce modificări structurale și funcționale ale acestuia” .
Potrivit documentelor internaționale, prin droguri înțelegem stupefiantele supuse controlului internațional prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I și II) și substanțele psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III și IV).
Psihotrope sunt considerate toate substanțele de origine naturală (vegetală, animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului și comportamentului uman. Ele acționează direct asupra sistemului nervos central, influențând inegal selectiv sau global, atât funcțiile psihice instinctive, cât și procesele mentale și emoționale.
Observatorul francez al drogurilor și toxicomanilor definește drogurile ca fiind: „produse naturale sau sintetice, consumate în vederea modificării stării de cunoștință, având potențial de uzanță nociv, de abuz sau dependență, a căror folosire poate fi legală sau nu".
Un aspect foarte important al conceptelor, în materia traficului și consumului de droguri, îl reprezintă argoul. Această atenție acordată în ultimul timp argoului se justifică pe deplin prin intensitatea cu care traficanții și consumatorii de droguri de pretutindeni recurg la criptarea activităților infracționale, pentru ca acestea să nu fie interceptate de autoritățile judiciare.
In toxicomanie, înclinația de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare, de cele mai multe ori tiranică, a unei persoane față de un drog, care îi condiționează comportamentul, existența, relațiile familiale și sociale.
Dependența sau toxicomania este o stare de intoxicație cronică, caracterizată prin necesitatea stringentă de folosire a unor substanțe medicamentoase sau toxice.
Dependența este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a drogurilor, fără a avea la bază o motivație medicală, spre deosebire de farmacodependentele clasice, legitime, care sunt, prin originea lor, totdeauna terapeutice sau paramedicale.
Potrivit legislației naționale, prin dependența de droguri se înțelege „nevoia imperioasă sau persistentă de a continua consumul drogului în scopul obținerii unei stări de bine sau pentru a evita starea de rău, generată de întreruperea consumului".
Monotoxicomania este dependența produsă de o singură substanță. Dacă o persoană consumă cel puțin două droguri diferite în condiții de dependență, suntem în prezenta politoxicomaniei.
Politoxicomania ca fenomen se manifestă în trei moduri:
-toxicomanul trece de la un drog la altul atunci când drogul utilizat cu predilecție este greu de procurat sau din alte motive;
-în alte cazuri, consumatorii iau mai multe droguri simultan pentru a obține satisfacții depline sau pentru a înlătura efectele neplăcute ale unei substanțe (se asociază frecvent cocaina cu heroina, amfetamina și metamfetamina cu barbituricele etc);
trecerea succesivă de la droguri mai slabe la droguri mai puternice (de cele mai multe ori se ajunge la heroină).
Dependența fizică este o stare adaptativă, care are drept consecință apariția de tulburări fiziologice intense din cauza consumului repetat al drogurilor și care determină utilizarea continuă a acelor substanțe pentru a preveni simptomele abstinenței.
Dependența psihică se caracterizează prin dorința consumatorilor de droguri de a continua să-și administreze drogurile care le-au provocat dependență, deși ei sunt conștienți că aceste substanțe le afectează în mod grav starea de sănătate, poziția în societate sau familia din care fac parte.
Sevrajul sau sindromul de abstinență reprezintă acea reacție a organismului la întreruperea bruscă a consumului de droguri, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea cantității de drog față de care s-a instalat dependența.
Toleranța constă în dispariția treptată a efectelor unei substanțe ce este administrată repetat, pe o anumită perioadă de timp, încât pentru a obține același efect se impune creșterea progresivă a dozei. Se caracterizează prin reversibilitate (după un timp de la întreruperea consumului se restabilește sensibilitatea inițială), specificitate (toleranța nu este o proprietate generală pentru toate substanțele, ci numai pentru unele dintre acestea) și selectivitate (toleranța nu se instalează pentru toate efectele pe care le exercită o substanță asupra unui organism).
În literatura de specialitate și în practica medicală se utilizează și termenul de „toleranță încrucișată", acesta desemnând capacitatea persoanei care, după ce a consumat o perioadă un anumit drog, poate suporta doze mai mari dintr-un alt drog, neutilizat anterior.
După o pauză de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă, aici întâlnindu-se cele mai multe cazuri de supradoză, datorită faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut).
2.2.Apariția și evoluția drogurilor
Flagelul drogurilor reprezintă unul din fenomenele cele mai complexe, mai profunde și mai tragice ale lumii contemporane .
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut tendința de a căuta noi senzații și provocări, asociindu-le cu rezolvarea problemelor de ordin social sau individual. In aceste condiții apare tentația consumului de droguri se ajunge la heroină).
Dependența fizică este o stare adaptativă, care are drept consecință apariția de tulburări fiziologice intense din cauza consumului repetat al drogurilor și care determină utilizarea continuă a acelor substanțe pentru a preveni simptomele abstinenței.
Dependența psihică se caracterizează prin dorința consumatorilor de droguri de a continua să-și administreze drogurile care le-au provocat dependență, deși ei sunt conștienți că aceste substanțe le afectează în mod grav starea de sănătate, poziția în societate sau familia din care fac parte.
Sevrajul sau sindromul de abstinență reprezintă acea reacție a organismului la întreruperea bruscă a consumului de droguri, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea cantității de drog față de care s-a instalat dependența.
Toleranța constă în dispariția treptată a efectelor unei substanțe ce este administrată repetat, pe o anumită perioadă de timp, încât pentru a obține același efect se impune creșterea progresivă a dozei. Se caracterizează prin reversibilitate (după un timp de la întreruperea consumului se restabilește sensibilitatea inițială), specificitate (toleranța nu este o proprietate generală pentru toate substanțele, ci numai pentru unele dintre acestea) și selectivitate (toleranța nu se instalează pentru toate efectele pe care le exercită o substanță asupra unui organism).
În literatura de specialitate și în practica medicală se utilizează și termenul de „toleranță încrucișată", acesta desemnând capacitatea persoanei care, după ce a consumat o perioadă un anumit drog, poate suporta doze mai mari dintr-un alt drog, neutilizat anterior.
După o pauză de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă, aici întâlnindu-se cele mai multe cazuri de supradoză, datorită faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut).
2.2.Apariția și evoluția drogurilor
Flagelul drogurilor reprezintă unul din fenomenele cele mai complexe, mai profunde și mai tragice ale lumii contemporane .
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut tendința de a căuta noi senzații și provocări, asociindu-le cu rezolvarea problemelor de ordin social sau individual. In aceste condiții apare tentația consumului de droguri.
Tentația se manifestă datorită curiozității, dorinței de experimentare, presiunii grupului, disponibilității drogului, personalității și mediului social, și, nu în ultimul rând, datorită tendinței de imitare.
Conjunctura debutului în consumul de droguri este influențată de existențe unor factori. Acești factori pot fi de risc, dacă sunt asociați cu un potențial crescut de consum, sau pot fi factori protectori, dacă acest potențial este scăzut.
Practic, individul fiind plasat într-un context social și beneficiind de un anumit substrat personal este pus în fața alegerii de a consuma sau nu droguri. Această balanță poate fi oricând înclinată pe panta autodistrugerii.
Originile și folosirea drogurilor se pierd în negura vremurilor, ele fiind legate de scopuri medicale, sociale, religioase și individuale. În general, prin folosirea acestora se urmărește modificarea dispoziției, a nivelului de conștiință, a atitudinii sau conduitei.
Utilizarea drogurilor într-o manieră excesivă duce la apariția incapacității de a renunța la consumul acelei substanțe, chiar și în condițiile unor efecte indezirabile asupra sănătății fizice și psihice. Astfel, se creează perspectiva apariției unor disfuncții în sfera socială a individului, prin manifestarea tulburărilor de consum sau tulburări induse de consumul acestor substanțe.
Tulburările de consum se manifestă prin comportamente dezadaptive asociate cu utilizarea drogurilor. Acestea sunt diferențiate între ele în funcție de substanța utilizată, precum și în funcție de cele două pattern-uri de utilizare: dependența și abuzul de droguri.
Dependentul investește resurse, fie ele de timp, financiare, sau de altă natură în efortul de achiziționare a drogului, de cele mai multe ori în detrimentul altor activități sociale sau profesionale. Acesta este un prag al dependenței psihologice.
Intoxicațiile, toleranța sau sevrajul acoperă partea fizică a dependenței.
Practic, cumulul dependență psihologică – dependență fizică prinde individul ca într-un clește, șansele „eliberării" existând, aproape în exclusivitate, numai prin intervenția exterioară.
Ajuns în acest stadiu, individul este rupt de realitatea care îl înconjoară și nu poate conștientiza situația în care se află. El trăiește doar pentru a se droga. Nu contează cum și când procură banii necesari procurării drogului, cum de altfel, nu contează dacă acea doză este sau nu, ultima din viața sa.
Dependența împinge individul către o adevărată „pasiune" pentru drog. Și, astfel, această pasiune, precum și tentația inițială care a determinat-o, pot deveni ucigașe.
În ordinea cronologică a menționării lor, cele mai vechi atestări referitoare la droguri sunt făcute în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele se refereau la macul din care se produc opiul și derivații săi. Ca preparat medicinal, opiul a fost menționat de Scriponius Largus în anul 46 î. Hr. Antichitatea a cunoscut efectele farmacologice ale opiului și cannabisului, recomandate ca medicamente de către Hipocrat și Galenius. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizației incașe pentru efectele euforizante și afrodisiace obținute după consumul frunzelor sale. Administrate corect și rațional, drogurile au fost o binefacere pentru medicină. Din păcate însă, drogurile au început să fie folosite în mod abuziv, devenind o problemă gravă a umanității, un flagel al societății moderne.
Cunoașterea drogurilor și consumul acestora nu sunt probleme apărute în contemporaneitate, fenomene recente, care s-au născut brusc și au cunoscut o evoluție explozivă. Potrivit documentelor publicate de ONU, milioane de oameni, de aproximativ patru-cinci mii de ani fumează, prizează sau consumă cannabis în amestec cu alte substanțe . Prima referință cu privire la folosirea marijuanei datează din anul 2737 î. Hr. și aparține împăratului chinez Shen Nung, care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului, malariei și constipației.
In prezent, sunt conștientizate cu acuitate efectele acestor fenomene datorită amplorii deosebite pe care au cunoscut-o, amprentei negative lăsată pe dezvoltarea normală a omenirii fiind factorul hotărâtor pentru care omenirea luptă împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.
Consumul de droguri a apărut odată cu existența omului ca ființă rațională. Deși aceste substanțe prezintă încă un punct de atracție pentru cercetători din punct de vedere științific, ele reclamă și o schemă de măsuri pentru combaterea traficului lor ilicit, măsuri care nu-și ating scopul urmărit decât într-o mică măsura.
Există date că încă din Evul Mediu, drogurile erau consumate atât în scop medical cât și pentru obținerea unor stări euforice. Deși din antichitate se atrăgea atenția asupra dependenței pe care o dădea, opiul era preferat în continuare în scopuri medicale. Consumul de opiu devine foarte răspândit în China în timpul dinastiei Ming, favorizat și de prezența portughezilor în portul Canton.
Tot în China era întâlnit și cannabisul, care era folosit numai pentru tratamentele medicale. Indieniii însă au început să considere consumul de cannabis o plăcere foarte mare, aproape un dar divin.
Pătrunderea drogurilor în lumea arabă și consumul acestora, au născut puternice dispute, care s-au încheiat prin incriminarea acestuia, măsură care n-a avut însă efecte remarcabile în practică.
Hașișul este un alt tip de drog folosit din vechime, el fiind menționat în legendele orientale ca o substanță halucinantă și euforică.
Un decret din 1799 al lui Napoleon Bonaparte, considerat istoric, a interzis pe întreg teritoriul Egiptului consumul de lichior preparat din florile plantei denumită hașiș.
Și pe continentul european drogurile și efectele sale și-au făcut simțită prezența. Acestea au fost folosite atât ca medicament, afrodisiac dar și ca o modalitate de a înlătura adversarii. Cel mai folosit drog a fost opiul care a fost utilizat, de exemplu, pentru suprimarea unor adversari politici de către papa Alexandru al IV-lea, care împreună cu copiii săi – Cezar și Lucreția Borgia – va ridica crima la rang de politică de stat.
Continentul sud-american a cunoscut numai consumul de frunze ale arborelui de coca pe care băștinașii le mestecau.
In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol despre potențialul terapeutic al cocainei. Unele autorități din S.U.A. i-au împărtășit entuziasmul și cocaina a început să fie recomandată ca remediu pentru boală. După o anumită perioadă s-a constatat că are capacitatea de a induce intoxicații care produc tulburări psihice, precum și pierderea controlului asupra comportamentului, iar dacă este folosită timp îndelungat induce dependență. Cu toate acestea, în S.U.A., la sfârșitul secolului al XlX-lea, opiumul și cocaina se puteau găsi la patentele medi-camentelor care erau vândute pentru o mare varietate de indicații terapeutice.
In 1897 chimistul german H. Dreser a descoperit heroina, fiind sigur că a găsit leacul împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii în acele vremuri. Dar heroina s-a dovedit a fi, dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naștere cu cea mai mare ușurință dependenței fizice.
Strămoșii noștri, geto-dacii, fiind o națiune înfloritoare și participând la schimburile culturale și comerciale ale timpului, au cunoscut drogurile, acestea făcând parte integrantă din viața lor. Drogurile au fost folosite cu predilecție în cadrul ritualurilor religioase și la vindecarea bolilor,
Cunoștințele despre proprietățile plantelor, precum și anumite practici erau transmise din generație în generație, unele dintre ele regăsindu-se și astăzi în medicina populară sau în tradițiile folclorice. Astfel, prin cunoașterea proprie sau prin schimbul de informații cu alte civilizații, strămoșii noștri au aflat proprietățile unor plante, cărora le-au dat și denumiri pe măsură, cum ar fi iarba-bună, macul-bun (din care se puteau extrage opium, morfină și heroină), cânepa sălbatică (cannabis), bureții veninoși, buretele șerpilor (denumiri date pentru o specie de ciuperci bine cunoscute cu proprietăți halucinogene care induc o stare de transă și de furie deosebită, urmată de un somn profund).
Este cunoscut faptul că, în țările române nu a existat o legislație medicală și, cu atât mai puțin acte cu caracter normativ care să instituie un regim strict plantelor și substanțelor cu efect stupefiant sau toxic. Totuși, din documeritele vremii rezultă preocuparea de a nu lăsa la îndemâna oricui vânzarea sau folosirea acestora.
O primă intenție legislativă o găsim în pravila domnitorului Vasile Lupu "Cartea românească de învățătură", unde apare pentru prima dată interdicția impusă celor care comercializau otrăvuri și ierburi de leac de a elibera aceste substanțe și produse numai "vracilor", nicidecum prostituatelor și bolnavilor psihic, în caz contrar fiind considerați ucigași.
In perioada imediat următoare, a continuat folosirea drogurilor în diverse scopuri, mai ales în cele medicale. Obiceiurile și experiența adunată de atâtea generații s-au transmis ajungându-se la cunoașterea unor multitudini de leacuri obținute din plante cu proprietăți toxice și narcotice. Aceste substanțe însă au fost folosite, din păcate, și la îndepărtarea adversarilor, ținând cont de perioada mare de frământări și lupte date pentru acapararea puterii.
In Evul Mediu, sunt utilizate în mod frecvent drogurile, fiind folosite nu numai în scop medical, ci și pentru desfătarea celor cu posibilități materiale. Sunt cunoscute mai multe exemple, printre care ultima parte a domniei lui Ștefan cel Mare, care bolnav fiind, a fost vegheat de vindecători buni cunoscători ai proprietăților cânepei indiene și ale macului opiaceu.
In timpul domniilor fanariote, se remarcă scrisoarea domnului Țării Românești și ulterior al Moldovei, Nicolae Mavrocordat, către Patriarhul Hrisant Notară la Constantinopol, prin care îl înștiințează despre trimiterea a "două tenzuhuri (pastile) găsite cu mult Penzehr (antidot)" și "un magiun – de opiu – ales".
Cum era de așteptat, folosirea acestor substanțe a început să creeze dependență, fiind cunoscute câteva cazuri celebre, cum ar fi cel al lui Constantin Racoviță Cehan, domn al Moldovei și al Țării Românești, care "de atâta era strașnic că mânca aflon (opiu) dimineața și la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul" sau cel al Măriei Calimachi, soția domnului Moldovei, Scarlat Vodă Calimachi, care solicita "picături de licfor anodin" (opiu preparat ).
2.3.Aspecte generale ale combaterii traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope
Una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaționale o reprezintă producția și traficul de droguri.
Profiturile deosebite realizate din această activitate veroasă, care devansează cu mult unele afaceri legale, inclusiv în domeniul industriei petroliere, au făcut ca, pe lângă organizațiile mafiote tradiționale, să apară zeci și sute de grupări și bande criminale care pun în prim planul preocupărilor lor producția și traficul de droguri. îngrijorător este faptul că în unele țări această activitate se desfășoară sub privirile îngăduitoare ale guvernanților și șefilor de state care achiesează în mod tacit la preocupările de acest gen ale bandelor criminale, motivul fiind ușor de dedus.
Traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope există în primul rând datorită producerii sau folosirii ilicite a acestora sau faptului că ele sunt deturnate, la un moment dat, din circuitul licit. Traficul ilicit poate să se limiteze la o singură țară sau să tranziteze dintr-o țară în alta. Regula în materie este că traficul ilicit nu cunoaște frontiere.
În ceea ce privește drogurile numite "naturale", majoritatea acestora provin din plante care nu pot fi cultivate decât în anumite regiuni ale lumii și ca atare cel mai adesea, fac obiectul traficului ilicit. Plantele din care se extrag drogurile sunt, de cele mai multe ori, cultivate clandestin în regiuni muntoase izolate sau luminișuri. Apoi plantele sau produsele lor derivate sunt transportate pe jos sau cu ajutorul animalelor de povară, traversând jungla, deșertul sau muntele. Ele își vor continua drumul cu autovehicule, vaporul, aeronave, prin poștă sau ascunse în bagaje ori aflându-se chiar asupra persoanei care călătorește. Metodele de traficare sunt diverse, iar traficanții pot fi amatori, persoane particulare ce lucrează pe cont propriu ori membrii bine instruiți ai unor organizații criminale cu efective restrânse sau numeroase.
Drogurile sintetice sunt produse în cantități foarte mari în uzine și laboratoare, pentru consumul ilicit intern și internațional. Fabricarea acestor droguri este mai centralizată decât cea a drogurilor naturale și se face în zone apropiate, bine stabilite, ceea ce permite oarecum o supraveghere minuțioasă. în practică traficul ilicit este alimentat, în parte, de producția clandestină, dar și de drogurile produse în mod ilicit și deturnate de la destinația lor prin furt, fraudă ori falsificarea rețetelor medicale sau datorită faptului că distribuirea lor legală nu este urmărită. Aceste deturnări constau adesea în mari cantități, autorii lor căutând să-și procure drogurile pentru a le vinde apoi pe căi ilicite.
O bună parte a traficului ilicit internațional, în mod special cel care se ocupă de opiu, heroină, cocaină și canabis este totuși foarte bine organizat și se efectuează prin intermediul societăților comerciale clandestine, ce aparțin organizațiilor internaționale de traficanți, specializate în această activitate. Diversele etape ale activității de trafic sunt planificate din timp și executate cu grijă, astfel încât traficanții să aibă de partea lor cele mai mari șanse de reușită, iar beneficiile să fie tot mai mari și ei mai bine plătiți. Se înțelege de la sine că cei ce organizează și finanțează din umbră traficul își rezervă cea mai mare parte din beneficii, iar cei ce transportă efectiv drogurile primesc sume relativ modeste.
O parte a contrabandei cu droguri de amatori foarte tineri, care transportă în mod ilicit cantități mici de canabis, cocaină sau alte substanțe halucinogene, pentru ei înșâși sau pentru a finanța alte activități. Poate să fie vorba de persoane care, independente sau constrânse, acționează pentru organizații criminale în schimbul obținerii de bani lichizi. Persoana respectivă poate face un zbor cu un avion comercial sau să treacă frontiera națională doar o singură dată pe la postul normal.
Infracțiunile legate de traficul de droguri prezintă caracteristici specifice. Rar se găsește o victimă sau un reclamant care să semnaleze comiterea unei infracțiuni, iar percheziția la locul respectiv nu va furniza decât puține dovezi incontestabile sau nici una. Ca o regulă generală, se poate ca polițistul dintr-un serviciu antidrog să descopere infracțiunea chiar în momentul comiterii, identificând un suspect care deține droguri sau care se află într-o situație ilegală.
Pe de altă parte, traficanții de droguri aduc atingere și altor legi decât cele ce sunt referitoare la infracțiuni în materie de droguri. Legislația ce reglementează operațiile vamale și bancare, importurile și exporturile, deținerea armelor de foc, serviciile poștale și multe alte asemenea activități sunt deseori încălcate.
Actele infracționale cum ar fi: extorcarea de fonduri, corupția și mita sunt deseori săvârșite în cadrul activităților de contrabandă și distribuire a drogurilor. De aceea o strictă și corectă aplicare a întregii noastre legislații reprezintă o completare eficace a acțiunilor purtate în detectarea și reprimarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri.
Problemele cauzate de abuzul și traficul de droguri sunt atât de grave și de răspândite, încât este foarte important să se pună la punct, într-un mod sistematic, o politică și o strategie globală de prevenire și supraveghere a traficului ilicit de droguri la nivel național. Trebuie în mod firesc ca și pe planul politicii generale practicate, alături de poliție și celelalte autorități, să se ia masurile necesare pentru a ajunge la același nivel de organizare, de specializare și de perfecționare a cadrelor proprii (ca și traficanții de altfel), dacă se dorește obținerea succesului. Este, de asemenea, necesar ca în activitatea viitoare ce o vor desfășura polițiștii să gândească în mod rațional, logic și cu clarviziune, dacă se vrea asigurarea unor măsuri eficiente în lupta contra drogurilor, măsuri ce trebuie luate de formațiunile antidrog de la nivelele central și județene. Acțiunile întreprinse în vederea reprimării traficului ilicit de droguri trebuie dirijate concomitent, atât spre ofertă, cât și spre cerere. Dacă acțiunea se limitează numai spre unul dintre cele două aspecte ale fenomenului drog, atunci rezultatele nu vor fi cele scontate.
3.Tendințe
În ultimii ani, pe plan internațional a apărut ideea liberalizării controlului narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive, ca de exemplu neincriminarea posesiei de mici cantități de drog pentru uzul propriu, posibilitatea prescrierii acestor substanțe celor dependenți de către medici, ori vânzarea drogurilor fără restricții.
Toate aceste propuneri au avut la bază mai multe argumente bazate pe considerații economice, filozofice și sociale pe care voi încerca să le enumăr în continuare.
Riscurile asociate consumului moderat au fost mult exagerate. Cercetările din ultimii ani au arătat că toate narcoticele dăunează sănătății, provocând dependență și neputându-se realiza un consum moderat, deoarece organismul cere în continuare drogul, chiar dacă acesta e dăunător.
Este greșit să interzici și să pedepsești boala în sine (dependența de droguri).Se incriminează în legislații operațiunile și folosirea drogurilor și nu dependența în sine.
O societate nu are nici un drept să interzică membrilor săi să consume droguri pentru a-și influența psihicul. Prin Convenția Internațională a Națiunilor Unite privind Drogurile s-a arătat că drogurile pot fi folosite numai în scop medical și științific. Folosirea drogurilor pentru uz personal, în scopuri recreative, religioase ori pentru a-și provoca halucinații nu este permis, de vreme ce drogurile nemedicale nu includ și induc riscuri majore atât pentru individ, cât și pentru societate. Totuși uzul non-medical va avea întotdeauna consecințe și asupra altor persoane ca rudele, colegii de serviciu și vecinii dependentului. Orice societate sănătoasă va trebui să plătească pentru prejudiciile cauzate de droguri, precum bolile, rănirile, infracțiunile.
Interzicerea drogurilor a făcut ca acestea să prezinte un și mai mare interes, ca și în cazul fructului oprit. Motivul pentru care drogurile sunt considerate excitante este că provoacă efecte plăcute, cel puțin la început, creând în timp dependența care împinge consumatorul să-și procure cu orice preț sursa plăcerii. Faptul că este greu de contracarat este un motiv important pentru a controla drogurile.
Controlul narcoticelor nu a funcționat întocmai cum se intenționa.
O societate fără droguri este un scop nerealist.
Controlul drogurilor a creat o oportunitate de îmbogățire pentru sindicatele crimei și a generat infracțiuni grave care ar dispărea dacă drogurile ar fi legalizate. Profiturile sunt posibile prin generarea dependenței la toxicomani care sunt dispuși să plătească sume enorme, pentru achiziționarea drogurilor și satisfacerea nevoilor. O piață liberă ar face ca și mai mulți oameni să devină dependenți, creând profituri și mai mari producătorilor. Dacă societatea, prin educație, tratament și sancțiuni penale elimină aceste necesități, sindicatele crimei ar fi private de profit.
Prin prescrierea legală a drogurilor pentru dependenți, sub control medical societatea i-ar scoate pe aceștia din circuitul pieței negre și i-ar elibera de nevoia de a comite infracțiuni pentru a-și plăti drogurile. Unele țări au încercat să implementeze acest sistem, prin prescrierea drogurilor către dependenți, aceștia fiind liberi să le consume în ce mod doresc însă rezultatele au fost catastrofale, este cazul Suediei între anii 1965-1967. Sănătatea acestuia se deteriorează, mintea îi este confuză, comportamentul capătă valențe negative, iar de aici până la izolarea socială și pierderea locului de muncă nu este decât un pas.
Având în vedere toate aceste argumente se poate concluziona că societatea ar trebui să renunțe la reducerea dependenților la normalitate, la o viață fără droguri și să accepte toate consecințele negative și costurile mari ce decurg de aici.
Capitolul II.
TRAFICUL DE DROGURI IN EUROPA
1.Situația de ansamblu a traficului și a consumului ilegal de droguri pe plan mondial
În proporție de 90%, producția mondială de mac opiaceu este asigurată de Afganistan, Myanmar și Laos. În pofida unei ușoare diminuări a suprafețelor cultivate, productivitatea mare realizată în Afganistan (superioară de peste trei ori celei din Asia de Sud-Est) face ca producția ilicită de droguri de acest tip (opiu, heroină) să crească. Cele 6.300 de tone de opiu produse în anul 2009 în Afganistan au reprezentat trei sferturi din producția mondială de această substanță. Dacă pe plan mondial producția de opiu era apreciată în 2009 la o valoare de 1.800 de milioane de dolari, 85% din această sumă revenea Afganistanului, și în anul 2010 nivelul ofertei mondiale de mac opiaceu a fost determinat de producția din Afganistan.
Suprafețele cultivate cu coca, sunt în continuare concentrate pe teritoriile Columbiei, Republicii Peru și Boliviei. Și ele au marcat o ușoară reducere, ajungând la . Aceasta a avut drept consecință o diminuare a producției mondiale de cocaină, care era de 655 de tone în anul 2008.
Producția de cannabis, cel mai răspândit drog pe plan mondial, a continuat să crească, depășind 35.000 de tone, având ca principal furnizor Marocul și alte state africane învecinate. La nivel european, Albania aprovizionează majoritatea statelor din zona Balcanilor, iar Olanda este printre cei mai importanți furnizori pentru Europa Occidentală.
Producția mondială de amfetamine și metamfetamine a fost estimată la circa 400 de tone. Majoritatea laboratoarelor clandestine de producție a amfetaminei au fost descoperite în SUA, Canada și Europa, remarcându-se tendința de mutare a acestora către partea estică a bătrânului continentului.
Creșterea producției de opiacee a determinat și creșterea confiscărilor heroină, morfină și opiu la nivel mondial, acestea fiind de circa 81.000 de kilograme în anul 2008. Cantități relativ apropiate au fost confiscate în anii 2007 și 2008.
Confiscările de cocaină (aproape 350 de tone) au cunoscut o diminuare, explicată prin reducerea producției, ca urmare a acțiunilor coerente de distrugere a culturilor pe continentul sud-american efectuate cu sprijinul SUA. Este interesant de remarcat faptul că, urmare firească a întăririi colaborării internaționale, ponderea capturilor realizate în Europa a crescut.
Fiind drogul cu cea mai mare răspândire, cannabisul a generat și cel mai mare nivel de confiscări în anul 2008: 4.700 tone de „iarbă”, 1.000 tone de rășină și aproximativ o tonă ulei de cannabis. Aceasta reprezintă o cantitate de două ori mai mare decât media deceniului anterior, și din punct de vedere al distribuției teritoriale, capturile se suprapun pe zonele de producție: 55% pe continentul american, 20% în Africa, 16% în Europa, 9% în Asia și mai puțin de 1% în Australia. Eficiența cooperării judiciare în combaterea traficului de droguri s-a materializat și în creșterea cu 10-15% pe an, în 2003 și confiscărilor de cannabis ori derivați ai acesteia, marihuana, hașiș, rășină, etc.
Confiscările de stimulente tip amfetamina s-au redus, fiind de circa 25.000 echivalenți kilogram. Din total, 20% este reprezentat de ecstasy.
Traficul de droguri sintetice înregistrează o creștere constantă de circa 10-15% pe an și se constituie într-o replică la drogurile naturale, având un flux de circulație opus, respectiv dinspre țările bogate spre cele sărace.Vedem deci, cum creste consumul drogurilor de sinteză, iar mărirea numărului de consumatori de droguri, îndeosebi din rândul tinerilor, se produce simultan cu creșterea consumului prin injectare.
Totodata se intensifică activitățile de spălare a banilor rezultați din operațiunile ilicite cu droguri, iar aceasta creează premise sporite pentru racolarea unor specialiști din sistemul financiar-bancar și pentru coruperea unor funcționari publici, iar producția, traficul și consumul accentuat și generalizat de droguri creează suportul dezvoltării fără precedent a criminalității transnaționale organizate.
Globalizarea piețelor de consum determină desfacerea drogurilor în funcție de riscurile pieței ilegale. Cu cât vor fi mai coerente și mai eficiente măsurile de restrângere a producției și a traficului, cu atât va fi mai redusă „oferta” pentru consum.
O abordare globală a politicilor de control asupra drogurilor presupune două paliere distincte, respectiv nivelul internațional, unde trebuie să se realizeze o largă colaborare bi- și multilaterală, pe de o parte, și nivelul național, pe de alta, unde trebuie să se asigure participarea întregii societăți, nu doar a instituțiilor publice, la acțiunile de combatere a flagelului.
2.Rutele de traficare a drogurilor în EUROPA
2.1.Rute de traficare a drogurilor
a) Heroina-este fabricata in mare parte, in laboratoarele clandestine aflate in tarile asiatice producătoare de opiu, in zona numita 'Triunghiul de Aur", zona de frontiera dintre Laos, Thailanda si Myanmar, pe o suprafața de 600×200 km si orașele apropiate ca Hong Kong, Bangkok, Singapore, Kuala Lumpur si zona "Marele auriu".
Traficul cu acest drog in Europa, este de foarte mult timp controlat de organizații si grupuri criminale turcești si libaneze. Heroina este transportata din Orientul Apropiat (originea in Turcia, Siria si Liban) si din Orientul Mijlociu (Iran, India, Pakistan), pana in Europa Centrala, mai ales prin intermediul rutei balcanilor, dar si in toate colturile Europei.
Tara noastră este recunoscuta a fi tara de transit si in ultimul timp si de destinație. Olanda este considerata ca fiind tara cu cel mai mare aport in distribuirea heroinei. Aeroprturile internaționale sunt puncte importante in traficul de heroina, atât ca puncte de destinație cat si de transit.
Rute
Ruta Balcanilor este in continuare principalul traseu al transportului de heroina din Turcia spre Europa Occidentala. Pe aceasta ruta se disting trei direcții pricipale.
1. Ruta Nordului:
Turcia-Bulgaria-Romania-Ungaria-Slovacia-Rcpublica Ceha-Germania-Tariledejos. Turcia-Romania, prin transbordare, Ungaria-Slovacia-Republica Ceha-Germania-Tarile de Jos.
2. Ruta Centrala:
Turcia-Bulgaria-Romania-Ungaria-Aistria-Gennania-Tarile de Jos;
Turcia-Bulgaria-Ex Republica Yugoslava Macedonia-Republica Federativa Yugoslavia-Bosnia-Hertegovina-Slovenia-Italia.
3. Ruta sudului: Turcia-Grecia, prin transbordare-Italia.
b) Cocaina
Centrele producătoare de cocaine, sunt in Peru, Columbia si Bolivia, unde exista majoritatea sediilor si laboratoarelor clandestine care produc acest drog. Din aceste centre de producție, cocaina este transportata mai ales pe cale aeriana, la centrele de distribuție si consum din America de Nord si Europa.
Rute
Pe cai aeriene, directe sau indirecte, care provin din tari din America de Sud si Caraibe, către Spania, cu escala in tarile europene si americane. Prin Columbia (Bogota-Madrid); Prin Venezuela (Caracas-Madrid-Tenerife ste); Prin Brazilia (Rio de Janeiro-Madrid, Barcelona către Italia);
Pe cale mariritima, care provin din tari Sud Americane cu destinația finala, orașe spaniole. Barcelona, Caziz sau Sevilla.
Metodologia folosita este prin intermediul încărcaturilor comerciale si prin containere. De asemenea este important si traficul provenit din Africa prin intermediul Organizațiilor din Nigeria si Ghana.
Stația feroviara din Athoca(Madrid) este folosita de către traficanții din America de Sud prin Lisabona, pentru contrabanda acestui drog.
Spatiile de depozitare pot fi: -in interiorul containerelor frigorifice: -in piese, mașinării etc; -in cutii de conserve; -diluat in detergenți; -cocaina pura sub diferite forme;
c) Cannabis- ul confiscat pe teritoriul național, provine din Nordul Africii (Maroc), majoritatea din valea Ketaua, fara a uita insa Marijuana provenita din Africa Centrala si America de Sud (Columbia).
Rute
In ceea ce privește cannabisul provenit din Maroc, introducerea sa se face in mod tradițional pe cale maritime in porturile din Sudul Europei, fara sa uitam rutele aeriene din Casablanca, Tanger spre Malaga si Madrid sau Lisabona.
Cannabisul care provine din Africa Centrala(Lagos in Nigeria), intra prin insulele Canare sau direct pe care aeriana, in aeroporturi internaționale ale Europei.
2.2. EUROPA
2.2.1. Cannabisul, hașișul și marijuana
Spania și Portugalia continuă să fie folosite ca principale puncte de tranzit a transporturilor dinspre Morocco către Europa. Conform autorităților spaniole, traficanții de droguri transportă cannabis și alte droguri de-a lungul coastei Mediteraneene.
Albania a rămas cel mai important exportator de cannabis. Acesta este transportat pe uscat prin fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și prin Bulgaria și introdus în Turcia și, de asemenea, în Croația, Bosnia și Herțegovina, Montengru, Serbia și Slovenia și, de aici, în Europa de Vest. Plantații ilicite de cannabis au fost raportate în Bulgaria, dar cam o jumătate din cannabisul cultivat în Bulgaria este destinat consumului intern. Alte culturi ilicite de cannabis s-au mai raportat și în Polonia, disimulate în câmpurile de grâne, în grădini și sere; cam 45% din cannabisul produs aici este destinat exportului către Europa de Vest. De exemplu, în Cehia și Estonia, piața ierbii de cannabis este mai mare decât a celei de hașiș.
România este folosită pentru tranzitare și, respectiv, pentru stocarea stupefiantelor pe diverse perioade de timp, ca parte a traseului nordic al "rutei Balcanice": Iran/Afganistan/Pakistan – Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania/Olanda. Frontiera cea mai des uzitată este cea cu Bulgaria – pe sensul de intrare – și cu Ungaria – pe sensul de ieșire.
De asemenea, a fost activată și ruta America de Sud/Africa – Europa de Est – Europa Centrală și de Vest, printre țările de tranzit fiind inclusă și România, datorită deschiderii la Marea Neagră.
Este posibil ca în viitorul apropiat să crească interesul pentru rutele de trafic din aceste zone – Africa (Nigeria, Uganda) și America de Sud (Columbia, Venezuela) – spre țările din Vestul Europei (Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania).
Rutele folosite, deja “consacrate”:
ruta „Balcanică”, specializată în transportul rutier de hașiș și heroină , ce are ca punct de pornire Afganistan / Iran – Turcia – Bulgaria – România (tranzit) – Ungaria – țările din Europa de Vest (piață de desfacere);
ruta America de Sud (Venezuela, Columbia, Bolivia, Peru, etc.) – Europa de Est (tranzit România) – Europa Centrală și de Vest, destinată transportului de canabis și transportului aerian de cocaină.
2.3.2. Cocaina
Regiunea andică rămâne principala arie de producție din lume a cocainei. Columbia, Bolivia, Peru sunt singurele țări unde este produsă cocaina.
Un punct culminant a fost atins în 1999 când producția a atins 950 de tone. Între 1999 și 2003 producția a scăzut de la 950 de tone la 650 de tone și de atunci a rămas relative stabilă. Descreșterea producției este în principal legată de implementarea planurilor de eradicare din Columbia, unde ariile de cultivare de coca au fost reduse de la 160.100 de hectare în 1999 la 86.000 de hectare în 2004, o scădere de peste 50%.
Cocaina este transporată din America de Sud în Europa, de-a lungul Oceanului Atlantic pe calea aerului sau pe căi maritime. Încărcăturile maritime de cocaină sunt transportate din Columbia, Venezuela, Brazilia, Ecuador, Surinam și Argentina către porturi pricipale din Spania (Galicia), Portugalia, Olanda, Belgia și Franța.
Tradiția și legăturile lingvistice cu America Latină au influențat, în particular, rolul jucat de Spania și Portugalia. De exemplu, regiunea Vigo din nortul Spaniei este folosită ca important punct de recepție a cocainei. Cea de-a patra mare captură individuală de cocaină a fost raportată fie în Spania, fie în Portugalia. Cea mai mare, șase tone de cocaină depozitate într-un deposit, a fost capturată recent în Portugalia. Au fost implicați traficanți francezi și columbieni.
Cocaine este, de asemenea, transportată pe nave din America de Sud către Europa prin Insulele Caraibe. Acest lucru poate fi explicat în parte prin legăturile istorice existente între Caraibe și unele țări europene, de exemplu Curacao și Olanda sau Jamaica și Marea Britanie. Este raportat că și alte teritorii europene aflate sub observație, precum Martinica sau Guadalupe, au devenit tot mai semnificative.
Bărcile rapide, fregatele sau navele de transport au rămas cele mai convenabile mijloace de transport în regiune, dar tarficanții mai pot folosi și avioane pentru a parașuta colete în apele internaționale. În 2005, autoritățile columbiene au raportat chiar și capturarea unui submarin în construcție. Acesta ar fi fost capabil să transporte până la 15 tone de cocaină prin Marea Caraibe.
În fiecare an, circa 30 de tone de cocaină sunt transportate pe calea aerului din țările din America de Sud și Insulele Caraibe către pricipalele aeroporturi europene din Olanda, Spania, Portugalia, Marea Britanie și Franța.
America de Nord rămâne cea mai mare piață consumatoare de cocaină. Oricum, începând cu 1995 capturile de cocaină au început să scadă, această piața devenind saturată.
Uniunea Europeană este cea de-a doua piață de cocaină din lume. Se estimează ca circa 250 de tone de cocaină intră anual în Europa pe căi maritime sau aeriene. În 2004 au fost capturate 75 de tone de cocaină în Europa; cam 65% din această cantitate a fost capturată în Spania și Olanda. Aceasta subliniază importanța acestor țări ca puncte de intrare și distribuire ale cocainei în statele member UE.
Grupările organizate columbiene încă mai controlează cea mai mare parte a traficului de cocaină în Europa. Limba vorbită se dovedește un obstacol în calea unor legături directe cu America Latină, iar traficanții spanioli au un rol crucial în intermedierea traficanților latino-americani cu jumătate din grupările criminale din Europa.
Olanda joacă și ea un rol vital în Europa ca centru de transport, de facilitare și de producere a drogurilor. Grupările neolandeze își au chiar și ele bazele în Olanda în număr tot mai mare pentru a conduce afacerile cu trafic de droguri, de exemplu cele din Marea Britanie. Ei lucrează în strânsă legătură cu „afaceriștii” olandezi pentru a ușura aprovizionarea cu cocaină și alte droguri înspre Marea Britanie și Irlanda.
Deseori, drogurile sunt profesional ascunse în spații special construite în cadrul mașinilor personale sau ale transporturilor de bunuri legale. Spații speciale sau mai descoperit chiar și în înseși bunurile transportate.
De exemplu, boabele de cafea sunt folosite ca acoperire pentru importurile la scară mare din America Latină; acest modus operandi a fost evidențiat la o captură recentă de 400 kg de cocaină facută în Londra. Bandele de motocicliști sunt implicate în traficul cu cocaină și au o cooperare strânsă cu celelalte grupări criminale; de exemplu din Marea Britanie, Olanda și Lituania.
Multe organizații criminale de trafic de cocaină sunt implicate și în alte afaceri criminale. Câteodată, investigațiile sunt inițiate cu specific care se concentrează pe traficul de cocaină, dar la sfârșit sunt confiscate și diferite arme de foc, heroină și cannabis. Diferite afaceri legale sunt folosite ca acoperire pentru a ușura traficul de cocaină și procesul de spălare a banilor. Afacerile favorite sunt cele cu restaurante, baruri, cafenele, agenții de voiaj, de transport ori fast-food-urile. Alte companii folosite de tarficanți sunt acele companii de vânzare a produselor perisabile, de materilae de construcții și de impot/export.
Unele grupări criminale sunt implicate în telecomunicații și schimb valutar furnizând oportunități pentru comunicare și spălare de bani.
Buna comunicare rămâne condiția esențială pentru reușita în afacerile ce implică trafic de droguri. În timp ce contactul față în față încă predomină printre gruparile criminale implicate, acesta este completat de folosirea telefoanelor mobile sau de cartele.
2.3.3. Heroina
Afganistanul este furnizorul major de heroină pentru piețele din Europa. În plus față de cultivarea macului opiaceu, această țară s-a transformat și într-un producător major al ultimului produs: heroina. Aproape 72% din opiu este transformat în heroină chiar în Afganistan. Circa 10.000 de tone de substanțe chimice, dintre care 1.000 tone de anhidridă acetică, sunt necesare în acest proces. Se estimeaza că sunt mai mult de 400 de laboratoare în Afganistan.
Eforturile autorităților afgane, împreună cu suportul dat de comunitățile internaționale, au avut ca rezultat reducerea ariilor cultivate cu mac opiaceu la 21% în 2005. Oricum, având în vedere producția mare pe hectar, acest lucru nu avut ca rezultat decât scăderea cu doar 2% a cantității totale de opium rezultat: 4.100 tone contra a 4.200 de tone în 2004, ceea ce înseamnă cam 410 tone de heroină.
Obstacolele care împiedică eficacitatea eforturilor de eradicare sunt corupția, o lipsă a alternativelor de câștigare a existenței a fermierilor care vor să înceteze cultivare macului opiaceu și o lipsă a infrastructurii care împiedică transportul recoltelor legale. De exemplu, fermierii cărora le-au fost promise semințe pentru a crește alte recolte legale, nu le-au primit și au fost nevoiți să se întoarcă la cultivarea macului opiaceu.
Forțele Afgane Speciale Antidrog create în 2004 au capturat până acum 135 tone de opiacee, peste 25 tone de precursori și 120 de laboratoare de procesare.
Se estimează că 135 de tone de heroină sunt necesare anual pentru a aproviziona cererea de pe piețele din Uniunea Europeană și nu sunt semne în ultima perioadă care să arate spre o scădere semnificativă a acestor piețe. Chiar dacă unele piețe sunt stabilile sau puțin în scădere în unele state ale Uniunii, în celelate state, mai ales în cele noi, cererea este în creștere. Nu sunt indicii că situația generală se va schimba în ultimii ani.
De departe majoritatea heroinei care intră în Europa provine de pe câmpiile cultivate cu mac opiaceu din Afganistan. Olanda, și de o mai mică importanță Belgia, joacă un rol important în distribuirea heroinei în toată Europa. De exemplu, majoritatea heroinei destinată Marii Britanii, una din marile piețe din Europa, este aprovizionată de Olanda și Belgia. În plus, Franța, Germania și Spania au descoperit de-a lungul trecerii anilor că o parte considerabilă din heroina capturată în țările lor este provenită din Olanda și Belgia.
Traficul de heroină către Europa continuă să fie dominat de Turcia și grupările criminale asociate. Aceste grupări se folosesc de facilitățile din Asia Mică pentru a intra în legătură cu traficanții locali sau aceia care pot cumpăra cantități mari de heroină direct din țările sursă. Foarte rar transporturile de heroină parcurg tot drumul dinspre Afganistan spre Europa într-o sigură călătorie; acestea sunt vândute și cumpărate de diverse grupări criminale de-a lungul itinerarului.
Legătura dintre gupările de crimă organizată traficante de diferite mărfuri este de așteptat să dureze. Această cooperare se referă, de exemplu, la grupările criminale din America de Sud care schimbă cocaină pe heroină cu traficanții din Turcia, care, în schimb, întră în legătură cu traficanții de droguri sintetice. Astfel, heroina poate fi transportată în containere alături de mai multe tipuri de droguri, cum ar fi cele de tipul amfetaminelor, cocaină sau cannabis. Traficul de heroină mai poate fi asociat, în unele cazuri, cu traficul de personae pentru mărirea profiturilor.
Iran și Turcia sunt printre cele mai importante țări de tranzit a heroinei de proveniență afgană și destinată Uniunii Europene.
Forțele legii sunt concentrate mai degrabă la fontiera cu Pakistanul și Afganistanul ori pe traficul intern, decât la drogurile care părăsesc țara către Turcia. În 2004, autoritățile legii iraniene au capturat circa 4 tone de heroină, 12 tone de morfină și 174 tone de opium. În mod egal, autoritățile din Turcia au capturat 6.515 kg de heroină și 4.491 kg de morfină.
Cultivarea macului opiaceu în Pakistan a fost redusă la aproape zero înainte de 2000, dar a reapărut în 2003. În plus, opiaceele din Afganistan tranzitează această țară în drumul lor spre Iran. Heroina este, de asemenea, traficată și în afara țării pe mare, cu navele care părăsesc porturile Karachi, Portul Qasim și porturile mai mici de-a lungul coastei Makran, și prin aeroportul din Karachi.
Un trafic important de heroină are loc de-a lungul Drumului Mătăsii. Această rută începe în Afganistan, străbate țările Asiei și conduce către Rusia ori țările Caucaziene și Turcia, iar de aici în Europa. Granițele ca și inexistente cu Afganistanul și între țările dintre Asia Centrală, plus prezența contactelor armate dintre grupările entice existente în aceste țări de-a lungul acestei rute ușurează mult traficul, ca și controlul ineficient al autorităților legat de lipsa resurselor umane, a celor tehnice și a experienței.
Traficul de-a lungul Drumului Mătăsii implică diferite mijloace și etape ale transportului. Traficanții aduc opiacee din Afganistan în țările vecine din Asia Centrală pe jos sau folosind animale de povară, iar de aici în Europa, pe calea aerului, cu trenul sau folosind diferite tipuri de mașini până în Europa sau până la porturile maritime din Rusia. Rutele sunt folosite și înapoi pentru a trafica tonele de anhidridă acetică la laboratoarele din Afganistan.
În 2004, gărzile de frontieră rusești și tajikistane au capturat mai mult de 6,5 tone de heroină de-a lungul graniței cu Afganistanul și Tajikistanul. Reducerea gărzilor de frontieră rusești a redus semnificativ capacitatea de control în una din cele mai importante țări de tranzit pentru heroina din Afganistan.
2.2.4. Drogurile sintetice
Conform rapoartelor guvernamentale, în 2006 piața ilicită de droguri din Belarus a experimentat o transformare importantă, de la heroină la droguri sintetice. Disponibilitatea metadonei și a ATS-urilor pe piața locală a sporit în mod treptat. Metadona a înlocuit în mod treptat heroina, ca cel mai consumat drog. În timpul ultimilor doi ani, s-a descoperit că metadona era ilicit fabricată în clădirile cu anexe de cercetare ale institutului din Minsk.
În 2005, ca rezultat al unei anchete combinate ale autorităților din Belgia și Olanda, un laborator clandestin de MDMA din Nederweeert, cel mare de până acum din Olanda, a fost descoperit și distrus. S-a estimat că laboratorul avea o capacitate de fabricare a 20 de milioane de tablete de MDMA. Șase persoane au fost arestate, toți din Olanda. Ancheta, care a început în 2005, a fost dusă în strânsă legătură cu autoritățile din Belgia și Germania. A fost primul laborator descoperit în 2005.
Asemenea laboratoare funcționează în multe din țările Europei. De exemplu, fabricarea de metamfetamine are loc în principal în Cehia, Lituania, Moldova și Slovacia.
Bosnia, Herțegovina și Bulgaria, la fel ca și Muntenegru și Serbia au fost identificate ca țări folosite ca surse pentru fabricarea ilicită de amfetamine. Au fost rapoarte a fabricării ilicite și de P-2P, un precursor folosit la producerea amfetaminei, în Rusia și Ucraina; de asemenea mai sunt semne că amfetamina mai este produsă ilicit și în Estonia și Lituania.
O anchetă socială condusă de EMCDDA arată o creștere a consumului de amphetamine și MDMA printe tinerii din majoritatea țărilor din Europa. Excepții fac Germania și Grecia, unde nivelul consumului de MDMA nu a crescut, și Marea Britanie, unde nivelul de consum al acestui drog s-a stabilizat recent la un nivel foarte ridicat.
Fig. Originea substanțelor dopante și tranzitul lor prin lume
3.Poziția și rolul României în cadrul rutelor de traficare
3.1.Rute de traficare interne
În harta de mai jos se observă faptul că în general drogurile sunt aduse în România, care reprezintă de obicei un loc de tranzit pentru rețelele de traficanți. Nu putem stabili anumite rute precise de traficare. Totuși se observă faptul că majoritatea drogurilor ajung în capitala țării, de unde pleacă pe diferite trasee spre țările din vestul României, cât și spre țările din estul României.
Fig. Rute de transport/traficare
cannabis
3.2.Poziția și rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieșire a drogurilor
Rețelele de traficanți consideră România țară de tranzit și piață de desfacere a drogurilor.
Traficul ilegal de stupefiante, sub cele două forme ale sale de manifestare, traficul internaționalizat și consumul de droguri, s-a stabilizat și dezvoltat în țara noastră, România fiind considerată, de către rețelele de traficanți, țară de tranzit, dar și piață de desfacere, în creștere, a drogurilor.
Cauzele și condițiile interne sau externe ce au favorizat acest fapt au fost, amplasarea României pe rute de transport comerciale și de turism, care fac legătura între Orient și Occident, și nevoile marilor rețele de traficanți de a-și crea noi itinerarii de transport, noi piețe de desfacere și consum de droguri.
Alți factori care au contribuit la creșterea tranzitului și consumului de droguri în țara noastră sunt manifestările de grup în rândul tinerilor, curiozitatea, teribilismul acestora, realizarea unor legături între infractorii români și cei din străinătate, lipsa de cunoștințe a cetățenilor români privind pericolul generat de consumul de droguri și lipsa unor programe educaționale și de informare în acest sens.
Metodele de transport al stupefiantelor sunt extrem de diverse. În cazul cantităților mici, drogurile sunt ascunse sub haine, în bagajele personale, în obiectele de uz personal, dar, în cazul cantităților mari, sunt folosite mijloacele de transport, TIR-urile, inclusiv cele sigilate de către organele vamale străine, stupefiantele fiind ascunse printre mărfurile de larg consum transportate sau în locașuri special amenajate din mijlocul de transport.
Conform statisticii IGPF, în anul 2005, polițiștii de frontieră au descoperit stupefiante – hașiș, heroină, opium, canabis, marijuana, . amfetamine, alte stupefiante – și precursori, fiind întocmite dosare penale pentru 40 de persoane. Comparativ cu anul 2004, când s-au descoperit droguri, în 2005 se constată o creștere de aproximativ trei ori a cantității de stupefiante descoperite, ca o consecință a amplificării traficului cu droguri de mare risc, printre care se numără heroina.
Un raport al poliției române arată că, așezată, din punct de vedere geografic, la răspântia marilor drumuri ce leagă țările consumatoare de droguri de cele producătoare, România a reprezentat o adevărată placă turnantă și continuă să fie un loc de tranzit cvasiobligatoriu pentru traficanții de droguri. Căile rutiere care pornesc din Afganistan trec prin Istambul, Sofia, București și Belgrad și se îndreaptă spre Europa Occidentală alcătuind așa-numita "Ruta Balcanică".
Deși acest fenomen a fost identificat la timp și comunitatea internațională a declanșat acțiuni sistematice de sprijin care vizau instituțiile de aplicare a legii în materie de droguri din țările Europei de Sud-Est, noile oportunități oferite de destrămarea fostului bloc comunist și scăderea ulterioară a eficienței controalelor la graniță au fost rapid sesizate și exploatate de traficanți. Ca urmare, traseul obișnuit de deplasare a drogurilor pe Ruta Balcanică a fost înlocuit de o rețea de drumuri conexe.
Prima "Rută Balcanică" ocolește România, traversând Turcia- Bulgaria- Serbia-Ungaria, dar ea poate în orice moment să includă și variante care să vizeze țara noastră.
România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua "Rute Balcanice" de transport al drogurilor către Europa Occidentală, rută care pornește din Turcia, traversează Bulgaria, intră în România pe la vama Ruse-Giurgiu, trece prin București, apoi se încadrează prin zona subcarpatică, spre vest, iar prin Arad intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin Rajka, iar după traversarea zonei sud-vestice a teritoriului ajunge în Cehia, de unde, apoi, pătrunde în Germania prin punctele de frontieră dintre cele două țări.
O altă variantă a celei de-a doua "Rute Balcanice", care include și un tronson maritim este: Istambul – Constanța (pe Marea Neagră) – București, după care intră pe traseul descris mai sus. Din cea de-a doua "Rută Balcanică" se desprinde o altă variantă care pleacă din București, traversează zona estică a României, după care intră în Ucraina, unde se bifurca: un traseu continuă prin Polonia, către Germania, iar celalalt, spre aceeași destinație, dar prin Slovacia și Cehia.
Prezentarea rutelor de transport al drogurilor, menționate mai sus, nu exclude și alte variante care să vizeze România, depistarea lor depinzând, în mare măsură, de abilitatea poliției și vămii române și, mai ales, de modul în care acestea cooperează cu structurile similare din străinătate, și, în primul rând, cu țările vecine. Dintr-o fosta țară de tranzit, România a ajuns în prezent și teritoriu de depozitare, unde drogurile sunt introduse, în special, prin frontiera de sud, sunt stocate pentru diferite perioade de timp, iar în final, redistribuite spre țările cu consum ridicat.
Drogurile sunt introduse în România prin punctele vamale Giurgiu, Vama Veche, portul Constanța sau alte porturi de pe Dunăre, fiind transportate fie prin Bulgaria, fie pe Marea Neagră. Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt, de obicei, containerele, TlR-urile, autoturismele personale, bagajele de mână, pe corp. Un rol important în transportul drogurilor spre România îl au firmele turistice turcești, care fac frecvent traseul România – Turcia și invers, cât și cursele RO-RO direct în portul Constanța. Modul de disimulare a drogurilor în aceste mijloace de transport este foarte variat. De regulă, curierii angajați de traficanți nu cunosc ce transportă, iar alteori, pentru diverse sume de bani, își asumă riscuri deosebite.
În general, conducătorii rețelelor de traficanți de droguri (furnizorii și beneficiarii), se află în afara teritoriului României, în țara noastră fiind depistați (arestați) curierii și însoțitorii mărfii.
Din analiza situației operative, precum și din studiile efectuate până în prezent, rezultă următoarea tendință mai importantă a fenomenului drogurilor în România: țara noastră va intra tot mai mult în vizorul rețelelor de traficanți, chiar daca s-au reluat vechile variante ale Rutei Balcanice care traversează fosta Iugoslavie. De altfel este de anticipat că România va constitui și în viitor o țară importantă de tranzitare și de depozitare a drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda.
Neîndoielnic, va crește în mod continuu și rapid numărul consumatorilor, în special al tinerilor. Acest lucru va fi mai relevant atunci când consumatorii ocazionali vor deveni dependenți. De asemenea, este de anticipat majorarea alarmantă a numărului consumatorilor care, pentru a-și procura resursele necesare cumpărării drogurilor, vor fi implicați în traficul de stradă, ca dealeri, sau vor comite alte infracțiuni.
Ca și puncte de intrare putem observa pe harta nr. 1 că granița de sud, cu Bulgaria, este cea mai uzitată. Orice punct de frontieră poate fi practic un mijloc de introducere a drogurilor în România. Observăm că predomină: Calafat, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Călărași, Constanța, Galați, Huși, Iași și Sighetu-Marmației.
Ca și puncte de ieșire a drogurilor din România observăm în harta nr. 2 că predomină: Oradea, Sînnicolau Mare, Calafat, Giurgiu, Călărași, Galați, Iași. Putem observa de asemenea și fluxul drogurilor(un fel de rute interne) în principal fiind vizată capitala țării.
În ciuda controalelor efectuate la punctele de trecere a frontierei de stat o mare cantitate de droguri intră în țara noastră. Ce se va întâmpla atunci când aceste controale vor fi minimalizate?!
Harta nr. 1
Harta nr. 2
4.Tendințe
Cannabisul continuă să fie cel mai cosumat drog în Europa. Țările cu cea mai mare prevalență a consumului de cannabis sunt Cehia, Danemarca, Franța și Marea Britanie. Conform estimărilor, circa 20 de milioane de persoane (sau 6% din populația adultă) din statele membre ale Uniunii Europene și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția au încercat cannabisul cel puțin o dată în viața lor. Printre tinerii din Europa (între 15-34 de ani) prevalența abuzului de cannabis este predominant înaltă.
Politicile naționale din Europa privitoare la combaterea traficului de droguri variază, reflectând situația consumului și contextul politic din fiecare țară. Multe din țările din Europa au adoptat recent măsuri preventive pentru contracararea răspândirii consumului de cannabis în rândul tinerilor. Asemenea măsuri include pregătirea cu informații despre abuzul de cannabis prin campanii mass-media, broșuri sau site-uri vizând posibilii potențiali consumatori.
Europa a devenit a doua mare piață ilicită de cocaină din lume. Statisticile arată că totalul cantității de cocaină capturată în Europa și numărul de persoane care consumă acest drog a crescut în comparație cu anul anterior. Europa Centrală și de Vest este responsabilă pentru un sfert din toată cocaina consumată în toată lumea.
După opiacee și cannabis, cocaina este drogul cu cel mai mare consum raportat de programele de tratament din Europa. Consumatorii de cocaină reprezintă cam 10 la sută din consumatorii de droguri admiși la tratament în Europa. În majoritatea țărilor europene, procentajul consumatorilor de cocaină intrați în programele de tratament este chiar scăzut, excepții făcând Olanda și Spania (38 % și respectiv 26% în 2008). Țările din Europa cu cea mai mare prevalență a consumului de cocaină sunt Spania și Marea Britanie.
Europa continuă să fie una din principalele piețe din lume pentru stimulente. Numai cannabisul este mai consumat decât MDMA-ul (ecstasy-ul). Principala sursă de ATS fabricate în Europa continuă să fie Olanda, urmată de Polonia, Belgia, Lituania și Estonia. Fabricarea ilicită de amfetamine continuă să se extindă în toată Europa.
Consumul de metamfetamine continuă să fie raportat de autorități în Cehia, Estonia, Letonia și Slovacia. Fabricarea ilicită de metamfetamină se pare că are loc la scară mică, dar se dezvoltă, principalele țări sursă fiind Cehia, Lituania, Moldova și Slovacia.
Consumul de heroină a rămas în mare măsură stabil sau chiar a scăzut în Europa Centrală și de Vest, în timp ce nivelul consumului de opiacee a crescut în Europa de Est, în particular în țările din Sud-Estul Europei situate de-a lungul Rutei Balcanice. În Europa, peste 4 milioane de persoane consumă opiacee. Se estimează că 3,3 milioane consumă heroină.
CAPITOLUL III.
ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE CONSUMULUI DE DROGURI
3.1. Scurte considerații teoretice privind toxicomania
Printre numeroșii factori care se înscriu în etiologia criminalității, un rol deosebit îl are toxicomania. Criminologia studiază toxicomania, care include consumul de stupefiante și alcoolismul, din punct de vedere al rolului criminogen al acestui fenomen.
Studiind cauzele care duc la apariția toxicomaniei și modul în care consumul de droguri și alcoolismul îl afectează pe individ împingându-l spre „trecerea la act”, criminologia își realizează funcțiile sale, descriptivă și explicativă, iar prin prevederea evoluției criminalității datorate toxicomaniei și prin propunerea unor măsuri de prevenire și control a criminalității, își îndeplinește și rolul său anticipativ și profilactic.
Autoadministrarea mai mult sau mai puțin îndelungată a unui drog, de către o persoană duce în mod inevitabil la toxicomanie. Prima consecință marcantă a consumului de droguri o constituie starea de dependență fizică și uneori și psihică a persoanei consumatoare față de acel drog.
În literatura de specialitate se arată că termenul de toxicoman „nu definește o anumită stare provocată individului de consumul unui anumit drog și de lupta lui pentru a-l obține prin mijloace „frauduloase". Dimpotrivă, se consideră că toxicomania este o consecință și simptom al unei serii întregi de deranjamente, tulburări nevrotice, psihiatrice sau psihopatice. Organizația Mondială a Sănătății definește toxicomania ca fiind o pasiune sau dependență de o stare de intoxicație periodică sau cronică, stare ce a fost provocată de consumul îndelungat al unui drog. Așa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, în cazul toxicomanului înclinația de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare a acestuia față de un drog care îi condiționează comportamentul, existența, relațiile familiale și sociale. Astfel pentru mulți dintre consumatori, drogul devine singura rațiune a vieții și pentru a-l procura sunt capabili de orice.
După cum se cunoaște din practica medicală, toxicomania prezintă drept caracteristici principale necesitatea imperioasă de a continua consumul de droguri, tendința de a mări doza, o dependență fizică și câteodată psihică față de drog, efecte nocive pentru individ și societate.
Față de folosirea unui drog în mod repetat crește și toleranța organismului. Cu cât un drog este folosit mai mult cu atât crește și capacitatea de absorbție a organismului. Așa se ajunge la situația ca un toxicoman să-și administreze o cantitate de drog care luată de o persoană neintoxicată i-ar fi fatală. Întreruperea administrării drogului sau amânarea acesteia peste limitele suportabile de către organism duce la sindromul de sevraj care are pentru organism consecințe extrem de neplăcute, iar pentru a fi înlăturate, toxicomanul trebuie să recurgă la o nouă administrare.
Nesatisfacerea obiceiului de a lua droguri se manifestă printr-o suferință fizică și mentală, printr-un complex de simptome caracteristice care constituie și elementele cele mai sigure de identificare a unui toxicoman.
Din punct de vedere juridic, în legislația noastră toxicomanul este persoana care se află în stare de dependență fizică și sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una din unitățile sanitare abilitate în acest sens de Ministerul Sănătății și Familiei.
Dependența psihică sau psihodependența, constă în starea mentală particulară a toxicomanului ce se manifestă printr-o dorință imperioasă și irezistibilă de a continua utilizarea drogului pentru a înlătura disconfortul psihic. Psihodependența se recunoaște după atitudinea subiecților toxicomani care continuă să folosească drogul deși sunt conștienți că le dăunează sănătății, situației lor familiale și sociale.
Deși aparent, consumul de stupefiante sau alcool nu prezintă pericol decât pentru cel care apelează la asemenea practici distrugându-i sănătatea fizică și mentală, trebuie avut în vedre faptul că toxicomanului i se modifică personalitatea, devenind un individ cu o agresivitate ieșită din comun, labil din punct de vedere psihic, gata oricând să săvârșească orice act abominabil numai pentru a-și dobândi porția de morfină sau de a aspira fumul de opiu sau marijuana.
Ca orice fenomen, toxicomania nu apare din senin. El are la bază cauze de ordin economico-social cum ar fi accentuarea crizei sociale și morale din țările industrializate, cu tot ansamblul ei de consecințe grave: șomaj, inflație, nesiguranța zilei de mâine, înstrăinarea umană generată de inechitate, inegalitate și injustiție socială, goana febrilă după câștiguri fabuloase cu orice preț. Alte cauze complementare vizează propaganda violenței și tentațiilor necontrolate pe micul și marele ecran, stimularea instinctelor primare prin diferite moduri, atitudinea de mai multe ori îngăduitoare a autorităților unor state în privința traficului și consumului de droguri, neajunsurile și ineficiența metodelor folosite în educația copilului, a tineretului în general, existența unor puternice organizații criminale interesate în traficul de droguri.
O altă serie de cauze ale toxicomanie țin de personalitatea individului, cum ar fi curiozitatea, carențele de educație, lipsa de voință, deficiențe de natură psihologică, etc. Cercetarea indică motive multiple care pot duce la consumul de droguri, împărțite în trei grupe principale(așa zisul triunghi al dependenței): personalitatea celui afectat; însușirile și posibilitățile de procurare a drogurilor; mediul social (familia, cercul de prieteni dar și societatea). Dependența de droguri se număra printre grupurile principale de risc SIDA iar prostituția este văzută ca o posibilitate ușoară de procurare a banilor necesari pentru droguri.
Cunoașterea acestor cauze este necesară pentru realizarea ansamblului de măsuri menite să ducă la prevenirea și controlul acestui flagel social.
3.2. Cauzele consumului de droguri
Motivele pentru care oamenii se îndreaptă spre narcotice sunt dintre cele mai diverse. Uneori, începutul poate fi făcut prin prescrierea în scopuri terapeutice a unui somnifer sau a unei substanțe psihotrope. Dar pentru majoritatea toxicomanilor, la început a fost vorba de căutarea unei plăceri sau dorința de a se identifica cu un grup în care drogul era ridicat la rangul de zeu.
Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranța, alienarea, modificarea structurilor sociale, cu urbanizarea și șomajul sunt toți atâtea factori care pot declanșa ireparabilul.
Ființa umană este fragilă. Pentru un individ care se simte izolat în familie, într-un grup sau în comunitate, drogul poate constitui un refugiu temporar sau tragic. Dacă se modifică structurile sociale care au constituit sprijinul unor membrii ai societății, unii dintre ei pot fi incapabili să se adapteze și vor căuta un liman, fie și în droguri. Exodul către lumea orașelor, în căutarea unei vieți mai bune și mai ușoare sfârșește uneori în fărădelegea drogurilor. Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educații adecvate, distrugerea celulei familiale sau diverse probleme personale pot împinge o ființă slabă spre consumul de droguri.
Lumea interlopă, cu strălucirea ei înșelătoare (automobile luxoase, femei superbe, bijuterii, sfidarea autorităților și a legilor) constituie un exemplu. Cel incapabil să adapteze lumea reală la aspirațiile sale își creează, drogându-se o lume de vis în care speră să-și împlinească destinul. Euforia, efectul „agreabil" al drogurilor corespund unei prime etape. Când drogul continua să fie luat plăcerea scade și individul va fi ; constrâns să consume doze din ce în ce mai mari, în speranța obținerii aceluiași efect. Este începutul toleranței. Administrarea regulată și repetată te droguri adaptează organismul atât de bine încât privarea de drog devine ) suferință cu simptome dureroase, grave și uneori mortale. A apărut, în iazul acesta, dependența de narcotice. Individul va decădea, va încerca să facă cu orice preț de dozele necesare, va fi capabil să săvârșească fărădelegi de orice fel, devenind o jucărie în mâinile traficanților și sfârșind adesea, după degradarea totală la morgă sau intr-un caz fericit va fi primit >au trimis într-un centru de tratament și reeducare, unde refacerea și desprinderea de droguri sunt nu numai costisitoare dar și extrem de îndelungate.
Fără îndoială, fenomenul nu a apărut peste noapte. Multe din drogurile care înspăimântă astăzi lumea sunt consumate de foarte multă vreme. Consumul lor era însă limitat la mici comunități, în cadrul unui anume perimetru geografic sau cultural. Odată cu dezvoltarea comerțului și a comunicațiilor, drogurile și utilizarea lor s-au răspândit depășind lesne rentierele. Uneori s-au comis regretabile erori, din aceeași sete de profit are, în deceniile din urmă a alimentat traficul cu stupefiante: la mijlocul secolului al XIX „războaiele opiului" vizau să deschidă piețele chineze în ața opiului provenit din India stăpânită de englezi; flagelul s-a răspândit ca m incendiu într-o pădure uscată dar decenii mai târziu, „răzbunarea" avea să fie mai cumplită.
3.2.2. Traficul de stupefiante
Traficul ilicit reprezintă factorul cel mai grav care favorizează toxicomania. Atât cererea cât și oferta ilicită de narcotice sunt încurajate de existența unor grupări criminale de traficanți, formate din elemente responsabile care nu sunt preocupate de răul ce îl provoacă, ci numai de obținerea de mari câștiguri cu orice preț. Este limpede că dacă aceste bande de criminali nu ar exista, consumul de droguri ar putea fi considerat limitat.
Atât timp cât aceste grupări există, pericolul toxicomaniei se menține, cu toate măsurile întreprinse pe plan regional, național sau internațional, situația nu a fost niciodată mai complexă și gravă ca în prezent.
Este lesne de înțeles că dacă cererea ilicită de droguri nu va fi redusă, în același timp în toată lumea diminuarea ofertei într-o regiune sau alta nu va avea efectele scontate, deoarece consumatorii și traficanții de stupefiante se vor îndrepta imediat și inevitabil către alte surse de aprovizionare.
Traficul de droguri este foarte bine organizat și sofisticat. Rețelele drogurilor ilegale sunt adesea utilizate și pentru transportul armelor ilegale. Organizațiile implicate obțin mari sume de bani pe care îi folosesc pentru a corupe, intimida și destabiliza guverne.
Uriașele beneficii realizate cu ușurință de traficanți, miliardele de dolari obținuți din traficul de droguri și reciclați anual de organizațiile criminale din întreaga lume continuă să servească pe mai departe la mărirea ratei profiturilor acestora dar și la sprijinirea terorismului internațional, cauza morții multor victime nevinovate și producerea unor incalculabile pierderi materiale.
Comerțul ilicit cu droguri este, probabil, cea mai înfloritoare „industrie,,din lume și, fără îndoială, cea mai profitabilă. Comerțul global cu droguri se indică la 1000 miliarde de dolari pe an, ceea ce reprezintă mai mult decât toată valuta în circulație în Statele Unite ale Americii. Piața americană, care absoarbe cea mai mare parte a drogurilor, aduce traficanților un venit anual pe cel puțin 100 miliarde de dolari la vânzarea cu amănuntul, adică la vânzarea clandestină pe stradă. Comerțul cu droguri a creat o specie a miliardarilor din umbră care sunt la fel de vicleni în afaceri pe cât sunt de vicioși.
Cu toate eforturile naționale și internaționale traficul de stupefiante continuă. Mafia drogurilor nu este interesată de consecințele grave ale răspândirii și ale abuzului de droguri. Orice cale chiar și cea a crimei este folosită pentru continuarea traficului de droguri, pentru acumularea miliardelor de dolari smulse de la cei stăpâniți de viciu.
3.2.3. Mijloacele de informare în masă
Un rol stimulator deosebit în propagarea drogurilor revine mijloacelor te informare în masă (presă , radio, publicații etc.); onorarii substanțiale au determinat conducerile diferitelor organe de presă să declanșeze o campanie publicitară în legătură cu medicamentele ce conțineau heroină și cocaină.
Între anii 1890-1920, în numeroase state capitaliste reclamele pentru droguri dețineau supremația absolută în presa scrisă, uneori comercianții de stupefiante dispunând de mai mult de o 1/3 din spațiul unor publicații pentru a-și insera anunțurile lor. Datorită acestor reclame deșănțate, firmele legate de producția de băuturi spirtoase și stupefiante au reușit să determine populația să facă o legătură directă între bunăstarea și sănătatea omului și consumul de droguri sau alcool. După ce medicii au incriminat tot mai mult abuzul de opiu, morfină, heroină, hașiș și cocaină și au avertizat asupra pericolelor pe care această practică le degajă pentru om, tot mai numeroase asociații și grupări sociale ca și cercuri influente ale opiniei publice au cerut și obținut încetarea campaniei publicitare în favoarea acestor droguri. Concomitent, majoritatea statelor occidentale au limitat sau pe alocuri chiar interzis comerțul cu droguri la începutul deceniului al doilea al secolului nostru.
Interzicerea vânzării de narcotice a reprezentat, totodată, și un succes al campaniei mondiale pentru prescrierea substanțelor euforice sau care determinau stări de dependență fizică ori psihică la toxicomani. Mult mai regretabil este faptul că imediat, în multe orașe ale lumii s-au constituit grupuri de declasați, a căror principală preocupare o reprezenta satisfacerea cererilor ilegale de narcotice. Astfel, în SUA criminalii notorii din bande locale s-au constituit într-un așa numit „sindicat federal" al crimei, care, în perioada „prohibiției" (anii 20 ) se ocupa intens de eludarea legii, asigurând satisfacerea ilegală a cererilor crescânde de alcool și narcotice.
Surprinde în mod neplăcut că se continuă și în prezent o campanie publicitară, mai puțin stridentă, este adevărat, dar cu nimic mai puțin periculoasă decât cea din trecut. Statele Unite ale Americii au fost confruntate o perioadă îndelungată cu o vastă acțiune, mediatizată în special în presa scrisă, care viza legalizarea consumului de marijuana. Partizanii acestei acțiuni pretind că marijuana nu este cu nimic mai dăunătoare decât tutunul sau alcoolul și că legile americane sunt „discriminatorii și violează drepturile constituționale" ale consumatorilor de Cannabis. Chiar și clasificarea ce se face adesea substanțelor toxice de către presă, in special occidentală, în „droguri ușoare,, sau „droguri tari" ori „dure" este de natură să deruteze largi cercuri de neinițiați și să determine să „probeze" pe cele „ușoare" care ar fi, chipurile, nu foarte nocive, din moment ce sunt astfel categorisite.
3.3. Ignoranța autorităților
O altă cauză a consumului și traficului ilicit de stupefiante o reprezintă ușurința cu care autoritățile acordă găzduire și tolerează pe teritoriul statelor pe care au putere de decizie, tot soiul de „refugiați", în majoritate nefiind altceva decât escroci, impostori, reprezentanți ai lumii interlope, care odată ajunși în noile „patrii" își reiau vechile îndeletniciri.
Pe linia cauzelor abuzului și traficului de stupefiante, în anumite perioade, se înscrie și întârzierea cu care numeroase state ale lumii au elaborat acte normative conținând prevederi clare referitoare la măsurile de ordin punitiv, medical sau educațional ce trebuie adoptate împotriva consumatorilor sau a contrabandiștilor de droguri. Legislațiile naționale nu au ținut pasul cu evoluția, în general pozitivă, a elaborării acordurilor internaționale în materie de droguri.
În Statele Unite ale Americii autoritățile nu au reușit întotdeauna să desfășoare acțiuni ferme, eficace, pentru eradicarea flagelului drogurilor. Au fost perioade când produsele de cannabis greșit considerate ca fiind lipsite de nocivitate, puteau fi consumate de oricine și oricând, în aceeași categorie intra obiceiul de a mastica sau fuma frunze sau pastă de frunze coca. Urmarea, potrivit statisticilor oficiale, în anul 1986 au fost recenzate în SUA 30 milioane de persoane consumatoare permanente de marijuana si alte 60 milioane care cu diverse ocazii au „gustat din ea". Majoritatea zdrobitoare o reprezentau tinerii.
3.4. Organizațiile criminale
Una dintre cele mai importante cauze a cotelor extrem de ridicate la care s-a ajuns în privința toxicomaniei o constituie existența grupărilor criminale ale traficanților de stupefiante. Mărimea exorbitantă a câștigurilor realizate de aceste organizații din propagarea „beției albe" face ca eradicarea consumului și traficului de stupefiante să fie un proces lung și costisitor datorită faptului că marii traficanți de pretutindeni, cei care organizează și conduc această adevărată „ industrie a crimei „ , cei care hotărăsc prețurile de achiziție și desfacere al „morții albe" rămân aproape întotdeauna în umbră de cele mai multe ori pozând în persoane onorabile cu impresionante conturi în bănci, dirijând afacerile înregistrate „corect „ în economie, comerț, finanțe. Ei reușesc să corupă persoane influente sau oficialități din unele țări.
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numește "MAFIE". Acest termen a apărut în Italia și s-a extins în multe țări ale lumii.
Principalii beneficiari ai comerțului cu stupefiante sunt organizațiile criminale ale Mafiei italiene, ale Mafiei americane si alte grupări de tip mafiot sau de contrabandiști din SUA, Japonia, Franța, Germania, Marea Britanie, Australia, din Asia de sud – est, din Orientul apropiat si Mijlociu iar mai recent și din Africa.
Principalele țări unde există grupuri de infractori sub denumirea de MAFIE" sunt:
Italia: – Cosa Nostra Siciliana:
Camorra
'Ndrangheta
Sfânta Coroană Unită
Franța: – Mafia siciliana Camorra
Anglia: – Mafia italiană
Triada chineză
Mafia Roșie {rusă)
Grupurile criminale jamaicane
S.U.A: – Cosa Nostra
Mafia Siciliana
Camorra Napolitană
'Ndrangheta Columbiană
Sfânta Coroană Unită
Triade chinezești
Boryukudan din Japonia
Australia:
– 'Ndrangheta din Calabria
– Familiile cu bazele în Griffith (un district agricol la vest je Sidney)
Brazilia
– Escadroanele Morții
Mafia italiană
Bicheiros
Canada:
– Triada chineză
Mafia italiană
Cartelurile columbiene
Columbia:
– "La Costena" (de-a lungul Atlanticului)
Antioquia și Cauca Valley (din zonele centrale și estice)
Cartelul Medellin
Cartelul Caii
Coast Cartel
Asse del Caffe
Norte del Văile
Ibaque
Santander
Orgota
Japonia:
– Yacuza (joc de cărți japonez)
– Boryokudan "familia"
Mexic:
– Cartelul din Golf
Cartelul Pacificului
Cartelul Tijuana
Rusia:
– Mafia cecenă
Georgienii
Armenii
Mafia caucaziană
Mafia italiană este o organizație de inspirație calabreză – siciliana , care și-a semnalat existența încă de la începutul sec. Al XX – lea , urmărind să obțină mari sume de bani prin jaf și amenințări, iar atunci când mijloacele de intimidare nu erau suficiente se recurgea cu ușurință la crimă. Tot mai mult, prostituția, jocurile de noroc, răpirile de persoane în scop de contrabandă cu alcool, țigări și mai ales, cu stupefiante au devenit preocupări de prim ordin ale organizațiilor mafiote.
Pe măsură ce creștea cererea de narcotice pe piața ilicită, Mafia italiană se implica tot mai mult în această afacere certată cu legea. De la trafic de droguri Mafia a trecut curând la producerea lor în laboratoarele clandestine situate pe teritoriul Siciliei ca și în alte localități din Italia și Franța, în Sicilia în anii 70, Mafia încasa din comerțul cu droguri 20.000 de miliarde de lire italiene, în timp ce, prin comparație, bugetul regiunii nu depășea 4.500 de miliarde de lire anual.
În mai 1982, s-a deschis la Palermo unul dintre cele mai mari procese intentate Mafiei, pe banca acuzării aflându-se 20 de persoane pentru contrabandă cu stupefiante și asasinarea unor magistrați și polițiști.
O jumătate de veac mai târziu, în februarie 1986, tot la Palermo, a început „procesul secolului" împotriva a 474 de membrii ai diverselor „familii" ale Mafiei siciliene, ceea ce reprezintă cel mai de seamă succes în lupta dură și îndelungată a organelor statului italian împotriva acestui sindicat al crimei". Actul de acuzare este impresionant : 40 volume cu î.607 pagini și dezvăluie cele mai sângeroase crime, traficuri de toate genurile, începând cu cel mai înfloritor dintre toate, cel de stupefiante care aducea anual Mafiei între 6 și 10 miliarde de dolari.
Un anumit rol în succesele organelor polițienești italiene în lupta contra Mafiei l-a avut cooperarea cu alte state, îndeosebi cu SUA. Procurorul general al acestui stat, aflat într-o vizită oficială în Italia, pentru a coordona acțiunile celor două state în combaterea traficului de stupefiante, a declarat presei că Mafia siciliana este responsabilă de introducerea a aproximativ 80% din cantitatea totală de heroină în SUA.
Varianta americană a Mafiei italiene , așa numita „Cosa Mostra" reprezintă un fenomen unic al crimei organizate, începutul datează din 1901, când mafiotul sicilian Don Vincenzo Cascioferro a descins la New York. El a organizat acolo un clan mafiot și a asigurat o legătură strânsă intre filiera locală și ramura siciliana. Din rândul acestei puternice Organizații criminale a făcut parte sângerosul Al Capone, care a făcut carieră în perioada prohibiției și faimosul Charlie Lucky Luciano. Acesta din urmă, originar tot din Sicilia , a devenit cel mai puternic și mai temut „naș" pe care l-a avut „Cosa Nostra". Trista reputație i se trage și din modul ingenios în care a reușit să organizeze traficul de stupefiante între bătrânul continent și America. El a ajuns să dirijeze personal întregul comerț clandestin cu stupefiante pe continentul nord american în perioada interbelică, realizând venituri considerabile în contul Mafiei americane.
În SUA acționează în contrabanda cu droguri și alte grupări de tip mafiot. „Capitala drogurilor" s-a mutat de la New York la Miami – renumita stațiune balneoclimaterică din Florida. Loc de odihnă și recreare pentru foarte mulți americani și numeroși turiști străini, Miami a devenit o oază a crimei, violenței și traficului de stupefiante, în statisticile organelor americane de poliție, acest oraș ocupă un loc fruntaș în SUA la capitolele care caracterizează starea infracțională: furturi, spargeri, jafuri, violuri, omucideri, etc. Potrivit estimărilor poliției antidrog, beneficiul anual realizat de traficanții și plasatorii de narcotice numai la Miami se ridică la 12 miliarde de dolari . se afirmă chiar că peste jumătate din fondurile centralizate de cele 250 de bănci din Miami provin din contrabanda cu cocaină.
În unele regiuni din SUA, din cauza concurenței apărute între distribuitorii de droguri ai Mafiei și bandele de gangsteri care au preluat asemenea activități pe cont propriu, se desfășoară adevărate bătălii care amintesc de cruntele confruntări dintre contrabandiștii anilor 30.
Afacerile excesiv de rentabile ale comerțului ilicit de narcotice determină în ultima perioadă e timp angrenarea în acest "sindicat de criminali nu numai a grupărilor mafiote dar și a noi și noi traficanți din rândurile diferitelor categorii sociale. Printre acești noi traficanți pot fi întâlniți șomeri albi și negri, femei în vârstă, bancheri, oameni de afaceri afectați de dificultăți financiare datorate crizei economice mondiale și tentați ă procure foarte mulți bani în foarte scurt timp.
Grupările criminale de traficanți ce operează în SUA dispun de numeroase dotări (nave și aeronave grele de transport, aerodromuri secrete, fabrici și laboratoare clandestine, stații sofisticate de comunicare la distanță, armament ușor și greu ultraperfecționat), de sume fantastice manipulate prin intermediul unor bănci controlate de contrabandiști, de o armată de gangsteri înarmată până în dinți care ascultă orbește de căpetenii, gata oricând să ucidă cu sânge rece și de o întinsă rețea de distribuitori, recrutată adesea chiar din rândul consumatorilor de droguri, într-o proporție ce se apropie de 60%.
În Japonia, în jurul anilor70 a izbucnit patima consumului de droguri, n principal prin abuzul de amfetamine și metaamfetamine în rândul tinerilor lin așezările urbane și rurale. Responsabilitatea acestei stări de lucru o iveau gangsterii din Mafia japoneză înregimentată în gruparea „ YAKUZA" puternic implicată în traficul de droguri din care obțineau profituri enorme.
Puternice, active, deosebit de periculoase sunt grupările de traficanți le droguri din America Latină. Explicația constă în veniturile fabuloase pe are le realizează acești criminali din traficul de narcotice , în principal cu cocaină și marijuana.
În anii 80 agențiile de presă au vorbit foarte mult despre „ cartelele cocainei de la Medellin" care ar asigura 80% din traficul ilicit de stupefiante spre SUA. Această organizație criminală controlează atât viața economică ;cât și mai ales viața politică a orașului. Corupția și asasinatul sunt ceva) obișnuit în orașul Medellin. Numai în 1987 au căzut victime bandelor de asasini profesioniști 360 de polițiști și 120 de judecători.
În afara cartelului de la Medellin alte 14 „familii „ mafiote dețineau în inii 80 supremația și controlul asupra traficului de droguri din Columbia. acest stat sud – american este un exemplu tipic de manifestare a violenței drogului la nivel social – politic.
Și Berlinul, fosta capitală a defunctei Germanii socialiste se anunță deja ca un nou pol al crimei organizate din Europa, fiind, după cum arată în comunicat al Agenției France Presse, o placă turnantă pentru mafia din fosta URSS și țările din est
Așa cum reiese din unele dezvăluiri oficiale, astăzi, în Berlin, noua mafie dispune de mai multe miliarde de mărci având ca sursă: prostituția, traficul de mașini furate, țigări și droguri.
3.5. Alte cauze ale consumului si traficului ilicit de droguri
Un rol deosebit de negativ in abuzul de stupefiante la cotele cunoscute astăzi, cu consecințe neiertătoare, la avut apariția drogurilor rafinate, care produc efecte deosebit de nocive în doze foarte mici. In plus, procurarea si administrarea noilor produse se dovedea deosebit de lesnicioasa.
O influenta in răspândirea toxicomaniei au avut-o si unele din marile conflagrații din secolul al XIX – lea si al XX-lea. După războiul de secesiune (1861-1865) mulți foști militari continuau viciul deprins in armata si foloseau opiul sau derivate ale acestuia crezând ca astfel își vor alina rănile, durerile si suferințele provocate de război. Dependenta de droguri astfel instalata a devenit cunoscuta ca „boala soldaților" sau „boala serviciului militar". In timpul primului război mondial, cu o ușurință condamnabilă, se distribuia morfina soldaților din tranșee ai Alianței, pentru eliminarea stărilor depresive. Astfel, odată cu întoarcerea militarilor de pe front, s-a înregistrat un val sporit de morfinomanie in tari ca Anglia, Franța, Austria, SUA si altele.
Un alt factor favorizant al consumului de stupefiante si substanțe psihotrope, chiar daca nu in mod direct, îl reprezintă unele imperfecțiuni ale acordurilor internaționale in materie, neajunsurile in cooperarea dintre state si ONU, opțiunea unor guverne de a adera la tratatele multilaterale deja existente chiar in condițiile in care acestea prezintă neajunsuri.
Un rol negativ asupra cooperării internaționale privind combaterea traficului de stupefiante îl exercita conflictele militare regionale si disensiunile dintre state. Situația se agravează atunci când in asemenea incidente sunt angajate tari mari producătoare de droguri, ori când acestea sunt vizate de contrabandiști pentru traficul de tranzit.
În ultimele decenii, o influenta mare in propagarea drogurilor prin nedoritul exemplu personal, l-au avut artiști si artiste, regizori de filme, soliști de muzica ușoara, rock, și nu in ultimul rând numeroși sportivi. Este de notorietate publica faptul ca Elvis Presley se droga, la fel ca si John Lennon, Brian Jones, un membru al celebrei formații Rolling Stones, Billie Holliday, cântăreața americana de culoare decedata dintr-o supradoza.
Muzica si vedetele rock-ului si pop-ului au contribuit in mod efectiv la proliferarea consumului de droguri prin intermediul denumirilor pe care artiștii le dădeau melodiilor si prin care făceau referire indirecta la consumul de stupefiante. Celebra Whoopi Goldberg, cea mai bine plătită actriță a anului 1993, a declarat la o conferința de presa ca prin anii 1970 se droga. Cheyenne, fiica lui Marlon Brando, care se droga de la vârsta de 18 ani a fost pusa sub acuzație pentru asasinarea logodnicului ei , fiul unui bogat om de afaceri.
În lumea sportului, o bine cunoscuta figura a fotbalului american Lawrence Taylor a recunoscut in autobiografia sa ca se droghează. Săptămânalul american „Sports Ilustratted" la prezentat in paginile sale pe un alt jucător de fotbal american – Charles Thompson reținut de politia americana pentru vânzarea la coltul străzii a unor doze de cocaina.
Tot in domeniul sportului Federația de Fotbal Columbiana a suspendat in toamna anului1989 Campionatul Profesionist de Fotbal ca urmare a asasinării unui arbitru de către mafia cartelurilor de traficanți. De asemenea aceeași federație a interzis participarea la Campionatul Mondial Italia 90 a lui Guerro, Anrique, Estrada si Fredy Princo, toți valoroși jucători columbieni, bănuiți de a participa intens ta traficul de droguri, ca si la spălarea banilor murdari obținuți din aceasta activitate.
Chiar si inegalabilul Maradona, doar suspectat de a cocheta cu cocaina, la data de 17.03.1991,după meciul Napoli – Bari, la controlul anti – doping a fost depistat pozitiv, organismul sau prezentând urme de cocaină.
3.6. Scurte concluzii
Acestea sunt unele dintre cauzele extrem de diverse care determina consumul si traficul ilicit de droguri. De cele mai multe ori nu un singur motiv sta la baza declanșării viciului toxicomaniei, întreținându-l si agravându-l ci mai multe luate la un loc.
Oferta ilicita de droguri, controlata si finanțată de traficanți, ridică probleme de la o zona geografica la alta. Producția actuala de opiu, cocaina si cannabis este extrem de excedentara in raport cu cerințele modeste de astfel de produse pentru necesitățile medicale, științifice si industriale.
De cele mai multe ori, cultivatorii de plante din care se extrag opiaceele, cocaina, marijuana si hașișul trăiesc in regiuni greu accesibile si poseda terenuri slab productive. In asemenea condiții, pentru aceasta categorie de oameni, culturile ilicite reprezintă principala sursa de existenta pentru ei si familiile lor, mai ales pentru cei care trăiesc in tari slab dezvoltate. Datorita acestor circumstanțe procesul de prevenire a culturilor ilicite va fi dificil si de durată.
Capitolul IV
COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI
LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
Cercetarea privind drogurile este esențială pentru înalegerea problemelor legate de droguri din Europa. Cercetarea permite Europei să învețe lecții din trecut, identificând tiparele vechi de consum de droguri și studiind ciclurile și variațiile consumului de substanțe. Cercetarea accentuează gradul deconștientizare și monitorizare de către Europa a prezentului. Aceasta oferă studii și date privind anvergura și proporțiile problemelor legate de droguri și analizează tendințele emergente și noile tipare de consum de droguri. Cercetarea ajută Europa să se pregătească pentru viitor, analizând probleme practice, cum ar fi alocarea resurselor, cele mai bune practici și asigurarea celor mai inovatoare abordări privind gestionarea consumului problematic de droguri.
În prezent, politica europeană în domeniul drogurilor se bazează din ce în ce mai mult pe dovezi.
Aceasta presupune că politica se sprijină pe cercetări și descoperiri științifice, iar cercetarea joacă un rol în definirea priorităților politicii, a celor mai bune practici și a opțiunilor. Cu toate acestea, construirea unei imagini a cercetării privind drogurile în Europa reprezintă o provocare. La fel cum consumul de droguri traversează secțiuni extinse ale societății, la fel cercetarea privind drogurile include numeroase discipline, cum ar fi sănătatea publică, psihiatria și psihologia, sociologia, medicina, dreptul, criminologia, științele politice și economia, cercetarea privind drogurile ilegale utilizând deseori aceleași resurse ca și cercetarea privind substanțele legale, cum ar fi alcoolul, tutunul sau drogurile pe bază de rețetă, ori cercetarea privind concepte mai generale de dependență și comportamente compulsive.
Proiectele de cercetare privind drogurile utilizează o varietate de abordări metodologice și implică numeroși actori. Finanțările destinate cercetării în Europa sunt, de asemenea, variate — în ceea ce privește periodicitatea și ciclurile bugetare, concentrarea la nivel național, regional sau internațional, stabilirea unei ordini prioritare pentru obiectivele de cercetare și sursele multiple de ajutor financiar. La această varietate generală se adaugă variațiile naționale, locale și regionale: cercetarea privind drogurile nu este distribuită și disponibilă în mod egal în statele membre ale UE.
Extrasul OEDT intitulat „Cercetarea națională privind drogurile în Europa” oferă o prezentare generală a cadrului în care cercetarea privind drogurile este realizată în țările europene. Acesta se concentrează asupra rolului cercetării privind drogurile la nivel național, a acordurilor de coordonare și finanțare, a structurilor de cercetare și diseminare, precum și asupra proiectelor actuale principale. Extrasul identifică progresele înregistrate în raport cu un studiu de constatare experimental privind informațiile disponibile, care a fost întreprins în 1996, și identifică, în plus, unele restricții și lipsuri, sugerând dezvoltări viitoare în acest sector. Extrasul este însoțit de un site web, care compilează rapoarte mai complete privind informațiile colectate din țările raportoare. În 2007, punctele focale naționale aparținând rețelei Reitox a OEDT din cele 27 de state membre, Croația, Norvegia și Turcia au fost solicitate si redacteze câte un capitol referitor la cercetarea privind drogurile în țara din care fac parte. Au fost primite răspunsuri de la 25 de state membre, Croația și Norvegia.
Solicitarea de informații cuprindea:
· o prezentare generală a structurilor și politicilor naționale referitoare la cercetarea privind drogurile;
· o analiză succintă a cercetării actuale privind drogurile din fiecare stat membru;
· o descriere a structurilor și abordărilor naționale privind colectarea și diseminarea rezultatelor cercetării privind drogurile.
Atât cercetarea „aplicată”, cât și cea „fundamentală” a fost inclusă în exercițiul de raportare. Cercetarea privind domeniul reducerii ofertei de droguri, și anume în domeniile criminologiei, poliției, aplicării legii și capturilor, a fost exclusă, întrucât multe puncte focale naționale au acces limitat la informații din acest sector.
Rapoartele primite de la punctele focale naționale din rețeaua Reitox au permis Centrului să construiască o prezentare generală a cercetării actuale privind drogurile din Europa și să aplice un cadru experimental de categorii pentru a clasifica actorii din domeniul cercetării din Europa, temele și subiectele ample ale unui corp de cercetare, raportate Centrului și canalele de diseminare disponibile. Rapoartele au fost comparate cu raportul din 1996, când OEDT a fost implicat pentru prima oară într-o prezentare generală experimentală a cercetării privind drogurile din 15 state membre, intitulată „Drug research-related initiatives in the European Union” („Inițiative referitoare la cercetarea privind drogurile în Uniunea Europeană”).
Primele rezultate
Deși exista deja în 1996 sub forma unei teme de interes public, accentul pus pe cercetarea privind drogurile este acum o prioritate oficială a statelor membre. De atunci, cercetarea a fost introdusă în orientările politice oficiale din numeroase țări ale UE. În prezent, cercetarea este menționată în mod specific în documentele naționale privind politica drogurilor în 20 dintre cele 27 de țări raportoare.
Revizuind istoria recentă a cercetării privind drogurile din UE, observăm că există dovezi ale producerii unei „succesiuni”. Există o tendință clară în sensul stabilirii unei legături strânse între prioritățile inițiale ale cercetării privind drogurile și nevoia unei estimări a gradului de consum de droguri la nivel național și regional, pentru a planifica mai bine intervențiile și politicile. Într-o a doua fază, prioritățile trec la cercetarea aplicată, și anume în ceea ce privește evaluarea nevoilor și a intervențiilor și politicilor (cum ar fi abordările privind tratamentul și intervențiile de prevenire). În această fază, o cercetare calitativă suplimentară a consumatorilor de droguri și a tiparelor de consum ale acestora completează studiile epidemiologice cantitative. În sfârșit, în unele țări, cercetarea biomedicală inovatoare, care utilizează multe resurse naturale, s-a mutat în sectorul efectelor drogurilor și predispunerii la acestea.
Există numeroși producători de cercetări privind drogurile, în statele membre. Printre aceștia se numără universități, instituții de sănătate publică, centre de cercetare specializate, ONG-uri și industria farmaceutică. În total, peste 70 de structuri de cercetare principale au fost citate de țările raportoare.
Acestea pot fi distribuite pe patru tipuri de structuri: centre academice (inclusiv universități și centre de cercetare legate de universități); centre și instituții de cercetare publice; centre și instituții de cercetare private (inclusiv fundații și industria farmaceutică) și instituții care găzduiesc punctele focale naționale din rețeaua Reitox.
Coordonarea funcțională între cercetători, centre de cercetare și sectoare de cercetare constituie o condiție prealabilă pentru cercetarea continuă, cuprinzătoare și de înaltă calitate. O lipsă gravă a unei astfel de coordonări a fost observată în explorarea de către OEDT a cercetării privind drogurile din 1996, iar aceasta continuă să fie o problemă structurală fundamentală în majoritatea țărilor. Doar câteva țări au raportat rețele de cercetare naționale, interdisciplinare, cu financare durabile.
Guvernele reprezint principala surs de finanare pentru cercetarea privind drogurile, acordându-se prioritate cercetării care sprijină politica bazată pe dovezi din țara vizată. Guvernele pot furniza o finanțare fundamentală pentru unele universități și instituții de cercetare, deși fondurile sunt în cea mai mare măsuri disponibile prin intermediul unor cereri deschise de propuneri sau contracte pentru o cercetare comandate în mod expres. Canalele și sursele de finanare includ organisme naionale de coordonare a luptei împotriva drogurilor, puncte focale naionale sau programe de cercetare guvernamentale specifice, în domeniul drogurilor. Printre alte surse de finanare se numără fundațiile care beneficiază de fonduri publice, fundațiile de binefacere și instituțiile private, cum ar fi companiile farmaceutice și ONG-urile.
Cuantificarea și descrierea, pe țări, a cheltuielilor cu cercetarea privind drogurile s-au dovedit a fi o sarcină dificilă. Numai șase state membre (Republica Cehă, Irlanda, Spania, Franța, Ungaria, Portugalia), în special câteva dintre cele care dispun de mecanisme de coordonare națională mai centralizate, au fost în măsură să raporteze informații mai detaliate despre alocarea de fonduri pentru cercetarea privind drogurile. Unele state membre au fost în măsură să prezinte numai rapoarte privind financarea proiectelor de cercetare principale (Germania, Luxemburg, Malta, Polonia și Slovacia) sau privind sursele principale de finanțare a cercetării (Finlanda, Regatul Unit). Pentru majoritatea țărilor raportoare, nu a fost disponibilă aproape nicio informație referitoare la finanțarea cercetării privind drogurile. În consecință, ar fi binevenite mai multe cercetări privind cheltuielile publice șii influența acestora asupra cercetării, precum și privind impactul cercetării referitoare la droguri și avantajele financiare potențiale ale acesteia.
· Există o infrastructură de diseminare diversificată a rezultatelor cercetării în țările raportoare. Aceasta include o multitudine de jurnale cu referenți și fără referenți, buletine informative și reviste profesionale, punctele focale naționale în sine, biblioteci și centre de documentare, rapoarte anuale naționale, site-uri web specializate, conferințe profesionale și științifice și conferințe de presă.
Jurnalele constituie o platformă naturală pentru comunicarea cercetărilor, iar în 2007 au fost raportate 27 de jurnale cu referenți, specializate în cercetarea privind drogurile, mai mult decât dublu față de numărul din 1996 al acestora. Aceste jurnale sunt publicate, în principal, în limba oficială a fiecărei țări. Un corp de articole de jurnal a fost utilizat pentru a evalua teme comune de cercetare: dintr-un total de 288 de articole clasificate, 65 se refereau la cercetări privind prevalența, incidența și tiparele de consum de droguri; 81, la cercetări privind răspunsuri la situația drogurilor; 51, la cercetări privind factorii determinanți ai consumului de droguri și ai factorilor de risc și de protecție; 29, la cercetări privind consecințele consumului și abuzului de droguri; și 62, la cercetări privind mecanismele și efectele drogurilor.
Per total, din 1996, cercetarea europeană privind drogurile a cunoscut îmbunătățiri considerabile.
Majoritatea țărilor raportează ajutoare și structuri de finanțare relativ stabile la nivel național, deși există diferențe semnificative între acestea și se exprimă anumite preocupări legate de disponibilitatea și durabilitatea finanțării. Sectoarele în care s-a înregistrat o creștere mai vizibilă în ceea ce privește efortul de cercetare sunt: prevalența, incidența și tiparele de consum, în care toate țările au acum proiecte recente sau în curs; evaluarea intervențiilor (în principal, tratament, prevenire și politici și strategii în domeniul drogurilor) și aspecte economice.
· Punctele focale naționale raportează, în prezent, date către OEDT, utilizând instrumente și metode care promovează comparabilitatea și fiabilitatea datelor. Studii comparative transnaționale, cum ar fi ancheta școlară ESPAD, sunt efectuate în mod curent de un număr mare de țări din Europa. Mai mult decât atât, au fost dezvoltate noi canale de diseminare, în special cele bazate pe Internet, iar accesul la rezultatele cercetărilor a devenit mai ușor, mai rapid și disponibil unui public mai larg.
· Legătura dintre rezultatele cercetărilor și procesul de elaborare a politicilor este dificil de evaluat. Există un consens între țări să nu existe nicio „legătură lineară” direct perceptibilă. Cu toate acestea, marea majoritate au ajuns la concluzia că cercetarea are o influență asupra procesului de elaborare a politicilor,cel puțin într-o anumită măsură. Rapoartele sugerează că cercetarea cerută în mod specific de factorii de decizie politică înșiși are o șansă mai mare să fie luată în considerare în cadrul procesului de elaborare a deciziilor. În plus, în mai multe țări, există numeroase exemple de acțiuni politice directe, bazate pe cercetarea aplicată.
· Deși s-au făcut îmbunătățiri, încă mai există restricții și lacune importante în materie de informații. Au apărut noi provocări, bazate pe solicitări privind evaluarea intervențiilor și conceperea și punerea în aplicare a politicilor. Deși cercetarea multi-disciplinară este frecventă, se pot face mai multe în ceea ce privește coordonarea eforturilor cercetătorilor care lucrează în diferite domenii. Sursele și ciclurile de finanțare rămân fragmentate. Educația universitară de specialitate și formarea în domeniul cercetării sunt insuficiente în majoritatea țărilor, ceea ce pune în pericol recrutarea de cercetători tineri în acest domeniu. Finanțarea disponibilă pentru proiectele de cercetare pe scară mare privind drogurile, cum ar fi studiile în rândul populației generale, dar și cercetarea fundamentală importantă, continuă să fie insuficientă.
În sfârșit, sunt necesare mai multe eforturi pentru a promova coordonarea și disponibilitatea informațiilor în acest sector, dar și în ceea ce privește reprezentarea și evaluarea cantităților mari de informații disponibile pentru cercetători, în special pe internet. Mediul cercetării continuă să fie în schimbare în Europa, astfel analizele generale succinte referitoare la situația cercetării privind drogurile în diferite țări
vor rămâne valoroase pentru definirea priorităților, evaluarea performanțelor țărilor și încurajarea politicii bazate pe dovezi în domeniul drogurilor.
Drogurile sunt o plaga imensa a societatii in care traim, un element concret caruia trebuie sa ii dedicam cat mai mult timp pentru a fi combatut eficient.
Statele occidentale au adoptat o tactica tot mai apropiata de renumita anulare a prohibitiei alcoolului din America secolului trecut, sperand ca printr-o relaxare a duritatii pedepselor acordate unui anumit tip de infractori (consumatorii de droguri), sa se produca si o reducere a infractiunilor legate de acestea, prin descurajarea traficului de stupefiante si chiar prin implementarea unor sisteme eficiente de recuperare si educare a populatiei in sensul combaterii consumului acestora.
Prin “posesie de droguri” se are in vedere posesia sau detentia ilegala a unui drog precum si achzitionarea unui asemenea drog declarat ca ilegal.
In UE exista o tendinta din ce in ce mai mare catre a se face diferenta intre infractiunile ce sunt savarsite de persoane in vederea consumului propriu, fie ca nevoie patologica, fie ca nevoie pseudo-recreativa, precum si acelea asociate aprovizionarii cu droguri. Posesiei de droguri i se raspunde mai degraba cu masuri medicale sau sociale decat cu pedepsirea.
In 11 state membre ale UE, acuzarea pentru posesie de droguri in cantitati mici tine cont dupa cum substanta este pentru consum personal sau nu. Intr-adevar, motivul pentru care infractorul a savarsit fapta este un element fundamental in a defini si aplica sanctiunea. Cantitatea si natura drogurilor implicate sunt ceilalti doi factori importanti luati in considerare de autoritati.
In practica, totusi, o persoana acuzata de posesie de droguri nu va fi in mod necesar condamnata. In general, puterea discretionara a instantelor este mai degraba larga – depinde de specificul national, circumstantele individuale (daca este dependent sau nu), locul unde infractiunea a fost comisa (mediul rural sau urban), cantitatea de droguri detinuta, natura drogului in discutie, ceea ce face sa para imposibila adoptarea unor reguli comune, chiar si in cazul unei singure tari.
De exemplu, este evident pe teritoriul Europei, ca posesia de cannabis tinde sa fie tratata mai putin sever decat posesia de heroina intrucat, cannabis-ul este considerat a fi mai putin periculos. Totusi, sunt cazuri in care posesia unei cantitati mici de cannabis a fost tratata mai sever decat posesia unei cantitati mici de heroina intrucat ultimul a fost indicat drept dependent de droguri in timp ce primul nu era. Iarasi, o persoana arestata in mediu rural este mai degraba inchisa decat cel arestat in mediul urban. Toate acestea precum si alte diferente nu numai ca fac posibila tratarea diferita a aceleiasi infractiuni in doua state membre, dar chiar in diferite regiuni in acelasi timp.
In primul rand, autoritatile stabilesc daca posesia este in scop personal sau in scopul vanzarii. Distinctia – una foarte clara in anumite tari, vaga in altele – este criticata intrucat aduce cu ea doar o probabilitate si nu o certitudine a pedepsirii posesiei de droguri.
In 11 din 15 state membre, posesia de droguri pentru consum propriu este privita ca o circumstanta atenuanta. In Spania, Italia si Portugalia, posesia de droguri pentru consum propriu este privita aproape ca o asa -zisa “infractiune administativa”. In Luxemburg, aceasta se aplica doar pentru cannabis.
In 4 state membre, Franta, Grecia, Suedia si Finlanda, unde posesia de droguri pentru consum propriu nu este oficial privita ca o circumstanta atenuanta, instantele decid de la caz la caz ce masura sa ia. Noi dezvoltari au aparut: Directiva din iunie 1999 (Franta) recomanda ca procurorii si judecatorii sa recurga la sanctiunile prevazute de legea penala ca o ultima optiune pentru indivizii care n-au comis o alta infractiune inafara de aceea de a consuma droguri ilegale.
Un al II-lea factor de care tin seama statele membre este cantitatea de droguri posedata. Logic, cantitatile mici sunt un indicator al consumului personal mai degraba, decat al vanzarii sau traficului. In cadrul diferitelor sisteme legislative insa, nu este intotdeauna clar unde se trage linia intre cantitatea crezuta a fi posedata in scop de revanzare si cealalta pentru consum propriu.
Prin urmare, fiecare instanta decide in lumina propriilor circumstantelor aplicabile fiecarui caz in parte. Astfel, starea psihica a individului este cu atentie luata in consideratie. O persoana aratand evident semne de dependenta de droguri va fi obligata la a urma un program terapeutic sau de sustinere. O problema apare insa in ceea ce-I priveste pe cei care sunt adusi inaintea instantei dar care nu sunt, sau nu sunt inca, dependenti. Acesti consumatori sunt numiti “ocazionali” sau “cosumatori de weekend”.
Naturii drogurilor posedate ii este data o consideratie importanta de catre instante. Exista astfel un consens in UE cu privire la practica adoptata: cannabis, marijuana, hasis si derivatele lor sunt tratate mai usor decat substantele considerate mai periculoase: heroina, cocaina
Este privita ca o circumstanta agravanta in cazul posesiei, desi, este probabil ca un dependent de droguri va comite aceasta infractiune mai mult de o data in timpul vietii sale.
Prin urmare, de o parte se observa tendinta ce exista in Uniunea Europeana de dezincriminare a folosirii si posesiei in scop personal a unor droguri de risc mic sau a mai multor asemenea droguri. Astfel, dintre statele membre UE, Olanda este un exemplu graitor in acest sens permitandu-se procurarea si consumarea drogurilor usoare doar in locuri special amenajate iar posesia si folosirea in scop personal de marijuana nu mai atrage pedeapsa inchisorii.
Nu se poate vorbi insa de o uniformizare in ceea ce priveste legislatia privind drogurile in tarile UE. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea, importul, exportul de droguri atrage inca sanctiuni distincte dupa cum cel care realizeaza o asemenea activitate se supune unui sistem legislativ sau altuia.
Astfel, aceasta persoana se poate supune unui sistem in care:
1. este dezaprobata o asemenea activitate, dar statul nu intervine: asa-zisa dezincriminare: toleranta in ceea ce priveste acuzarea unor activitati minore, desi legea prevede sanctionarea savarsirii lor: posesia si folosirea in scop personal a unor cantitati foarte mici de drog toleranta legislativa: legile nici macar nu interzic o asa conduita: folosirea (nu posesia) drogurilor in Germania, Italia si Olanda.
2. statul intervine, dar nu penal ci administrativ sau civil . De exemplu in Spania, posesia si folosirea drogurilor in scop personal atrage sanctiuni administrative.
3. statul intervine sanctionand penal: pedeapsa cu inchisoarea avandu-se in vedere tipul si cantitatea drogului.
CAPITOLUL V.
CONTRIBUȚIA ROMÂNIEI LA ASIGURAREA PROTECȚIEI EUROPEI ÎN CONCORDANȚĂ CU PREVEDERILE STRATEGIEI DE SECURITATE INTERNĂ A U.E.
Pentru politica Uniunii Europene securitatea a devenit un factor esențial în asigurarea unei calități ridicate a vieții în societatea europeană si în protecția infrastructurilor noastre critice, prin prevenirea si combaterea amenințărilor comune.
În prezent, Uniunea Europeană este pe deplin angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internă, beneficiind de o viziune strategică, ce trebuie integrată în cadrul statelor membre, precum și de instrumentele necesare asumării unui responsabilității siguranței cetățeanului.
România ca factor de stabilitate în zona Balcanică, odată cu aderarea la Uniunea Europeană trebuie să dovedească o dată în plus că nu este o tară sursă a criminalității ci și un actor principal pe scena europeană în ceea ce privește prevenirea și combaterea acesteia.
Creșterea economică, alături de oportunitățile oferite de o societate liberă si democratică, bazată pe statul de drept, generează prosperitatea cetățenilor europeni – dar aceste circumstanțe implică de asemenea riscuri, întrucât teroriștii si alte tipuri de infractori urmăresc să utilizeze aceste valori în mod abuziv, în scopuri distructive si răuvoitoare. Totodată, mobilitatea tot mai mare a persoanelor sporește, la rândul său, responsabilitatea noastră comună față de protejarea libertăților pe care toți cetățenii Uniunii le apreciază.
Noile provocări la adresă securității, generate de suprapunerea unor fenomene precum globalizarea și fragmentarea, se adaugă unor forme clasice de riscuri și vulnerabilități regionale.
Se mențin focare de tensiune tradiționale, dar modul lor de dezvoltare este influențat de riscuri neconvenționale și transfrontaliere, precum crima organizată, corupție, migrație ilegală, instabilitate economică și amenințările la adresa mediului înconjurător.
Pe de altă parte protestul social, amplificat și de actuala criză economică mondială, înregistrează o mai mare amploare, cu importante consecințe asupra ordinii publice și a securității persoanelor și a bunurilor.
Pentru a putea reacționa în față noilor forme de manifestare, a protestului public, statul trebuie să fie ferm să-și revizuiască strategiile dar și tacticile de intervenție a forțelor autorizate cu menținerea ordinii publice, garantarea executării drepturilor și libertăților constituționale ale cetățeanului.
Se remarcă faptul că în epoca contemporană atât cadrul juridic cât și forțele polițienești de intervenție sunt depășite de multe ori de noile forme de protest social.
Tensiunile existente în cadrul societăților s-a amplificat în ultima perioadă și datorită noilor provocări cu care s-au confruntat, gestionarea perioadei lungi de criză economică, presiunea globalizării, sărăcirea crescândă a populației, fapt ce poate duce la o radicalizare a confruntărilor interne.
Creșterea gradului de violență este determinat și de folosirea unor arme albe sau chiar de foc în desfășurarea unor acțiuni, dar mai ales de caracterul tot mai organizat al acțiunilor de protest.
La toate acestea participă și exploatarea mediatică a protestului social care amplifică scandalul public în scopul creșterii audienței în rândul maselor îngreunând și mai mult intervenția forțelor de ordine. De aici rezultă importante reacții instituționale prin adaptarea modalităților de intervenție a forțelor însărcinate cu menținerea și asigurarea ordinii publice.
Evoluția formelor de protest social, ne determină să apreciem că prognozele sunt de natură să ne îngrijoreze atât pe factorii de criză politică, statală, juridică pentru a putea identifica cele mai bune soluții de prevenire și combatere, dar și a specialiștilor în domeniu. Ordinea și liniștea publică, siguranța colectivităților trebuie să rămână în continuare o sarcină majoră a factorilor politici, a autorităților de stat.
Degradarea socială constantă este o prognoza sigură a viitorului omenirii pe termen mediu si lung “ONU prevede că Europa va primi în următorii 10 ani peste 26 de milioane de imigranți, mai ales musulmani."
Uniunea își dorește asigurarea un mediu sigur, în care oamenii din Europa să se simtă protejați, acționând prin instituirea mecanismelor necesare pentru menținerea unui nivel ridicat de securitate, nu numai pe teritoriul UE, ci si, într-o măsură cât mai mare, atunci când cetățenii călătoresc în țări terțe sau se află în medii virtuale, precum internetul.
In acest context, securitatea internă a UE înseamnă protejarea persoanelor si a valorilor libertății si democrației, astfel încât fiecare să se poată bucura de viața de zi cu zi tară teamă. Aceasta reflectă, de asemenea, viziunea comună a țărilor membre asupra provocărilor prezente si hotărârea de a face front comun în abordarea acestor amenințări, după caz, prin intermediul unor politici care să utilizeze valoarea adăugată a UE.
Cuantificarea fenomenului globalizării și intensificarea amenințărilor criminalității transfrontaliere și a acțiunilor teroriste au determinat statele membre ale Uniunii Europene să acționeze prudent, de la nivelul strategic și pănă la cel tactic, în contracararea atitudinilor infracționale ale unor membri ai societății concomitent cu menținerea unei ordini și siguranțe publice.
In acest context, prin strategia de securitate internă se urmărește"1: > expunerea amenințărilor si provocărilor comune pentru ca statele membre si instituțiile UE să își unească eforturile pentru a aborda noile provocări care depășesc capacitățile naționale, bilaterale sau regionale.
stabilirea politicii comune de securitate internă a UE – si principiile care stau la baza acesteia – într-un mod cuprinzător si transparent.
definirea un model european de securitate, care constă în instrumente comune și un angajament față de: o relație consolidată reciproc între securitate, libertate si viață privată; cooperarea si solidaritatea între statele membre; implicarea tuturor instituțiilor UE; abordarea cauzelor insecurității si nu doar a efectelor acesteia; îmbunătățirea prevenirii si a anticipării; participarea. în măsura în care sunt implicate, a tuturor sectoarelor care au un rol de jucat în ceea ce privește protecția – politică, economică si socială; si o mai mare interdependență între securitatea internă si cea externă.
Dreptul la libera circulație a persoanelor constituie unul din drepturile esențiale ale cetățeniei europene. Eliminarea controalelor la frontierele interne și libertatea de circulație și de ședere în spațiul Schengen constituie progrese majore ale ultimilor zece ani de integrare europeană.
Acesta trebuie să coexiste cu tradiția juridică a fiecărui stat membru și să asigure întărirea unui spațiu al libertății și responsabilității. Uniunea trebuie să se doteze cu un fond de norme comune.
Pe de altă parte, întregul sistem de coerciție, atât la nivelul normelor comune, cât și al statelor membre, trebuie să fie supus restricțiilor legale, astfel încât abuzul să nu fie posibil, iar normele să nu pericliteze în nici un fel drepturile și libertățile omului, precum și să asigure protejarea drepturilor sociale și civile.
În acest context, participarea României la securitatea internă a UE, înseamnă implicarea pe deplin a tuturor instituțiilor responsabile în protejarea persoanelor si a valorilor libertății si democrației, astfel încât flecare să se poată bucura de viața de zi cu zi tară teamă.
Aceasta reflectă, de asemenea, însăși viziunea comună a statelor membre asupra provocărilor prezente si angajarea României de a face front comun în abordarea acestor amenințări, după caz, prin intermediul unor politici care să utilizeze valoarea adăugată a UE.
5.1. Principalele provocări pentru securitatea internă a UE și contribuția României în vederea contracarării acestora
Infracționalitatea profită de posibilitățile oferite de o societate globalizată. precum comunicațiile de mare viteză, mobilitatea crescută și tranzacțiile financiare instantanee.
De asemenea, există fenomene care au un impact transfrontalier asupra securității și siguranței pe teritoriul UE.
La nivelul Uniunii Europene au fost identificate un număr semnificativ de amenințări comune, din care menționăm: terorismul, formele grave de criminalitate si criminalitatea organizată, criminalitatea informatică, infracțiunile transfrontaliere, violența în sine, dezastrele naturale si cele provocate de om și o serie de alte fenomene comune.
5.1.1. Terorismul
Sub toate formele sale, manifestă o lipsă absolută de respect pentru viața umană și valorile democratice. Dimensiunea sa globală, consecințele sale devastatoare, capacitatea sa de a recruta prin intermediul radicalizării si al difuzării propagandei pe internet și diferitele sale mijloace de finanțare transformă terorismul într-o amenințare semnificativă, în constantă evoluție, la adresa securității.
Deși este greu de acceptat de către lumea civilizată, terorismul a devenit o realitate cu implicații globale greu de prevenit și gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acțiune deosebit de violentă, îndreptată împotriva ordinii de drept, desfășurată în afara și împotriva normelor internaționale.
Războiul împotriva terorismului nu poate fi comparat cu o „ciocnire a civilizațiilor", ci mai degrabă cu o „ciocnire între civilizație și cei care doresc să o distrugă". Ca atare, lumea civilizată trebuie să persevereze în lupta împotriva terorismului astfel încât să fie eliminată o amenințare la modul ei de viață. Atâta timp cât teroriștii exploatează beneficiile oferite de noul mediu global și acționează în întreaga lume, răspunsul comunității internaționale trebuie să fie, de asemenea, la nivel global.
România, în spațiul geografic internațional, este parte a interdependențelor multiple dintre state, a liberalizării deopotrivă a fluxurilor mondiale de capitaluri, bani și informații, dar și a riscurilor interne și externe, care sunt generate și care, deseori, se potențează reciproc, influențând mediul de securitate intern.
Au fost semnalate, în ultimii ani, acțiuni și fapte circumscrise terorismului, preocupări de proliferare a traficului ilegal cu arme și chiar creșterea agresivității unor medii sau persoane interesate în a intra în mod ilegal în posesia unor produse, tehnologii strategice sau substanțe radioactive, care pot avea dublă utilizare și care puteau fi folosite la producerea unor arme de distrugere în masă.
5.1.2. Formele grave de criminalitate si criminalitatea organizată
Devin din ce în ce mai semnificative. Sub diferitele lor forme, acestea au tendința să se manifeste atunci când pot obține beneficii financiare cât mai mari, cu riscuri minime, tară a ține seama de frontiere. Traficul de droguri, infracționalitatea economică, traficul de ființe umane, filierele de imigrație clandestină, traficul de armament, exploatarea sexuală a minorilor si pornografia infantilă, infracțiunile săvârșite prin violență, spălarea banilor si fraudarea documentelor sunt doar câteva dintre modalitățile prin care criminalitatea organizată și formele grave de criminalitate se manifestă în UE. Mai mult, corupția reprezintă o amenințare la adresa fundamentelor sistemului democratic și ale statului de drept.
Pe fondul unei astfel de situații, spațiul de interes strategic în care se află România s-a transformat într-o veritabila sursă, zonă de tranzit și destinație a unor activități infracționale grave constând îndeosebi în: trafic ilegal de armament muniții și explozivi; trafic de narcotice; migrație ilegală și trafic de ființe umane; trafic de produse contrafăcute; activități de spălare a banilor; alte forme de criminalitate economico-financiară. Astfel de activități sunt favorizate de existența conflictelor locale iar, prin natura și amploarea lor, ele pot favoriza terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă și pot contribui la perpetuarea regimurilor separatiste.
5.1.3. Spălarea banilor și finanțarea terorismului
Sunt probleme globale prezente cu conexiuni între ele. Pentru țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, aceste activități compromit stabilitatea, transparența și eficiența sistemelor financiare și, implicit, securitatea națională a statelor lumii.
Bazându-se pe creșterea traficului internațional ilegal de bunuri, bani și persoane, organizațiile criminale și-au extins influența și puterea, au devenit și mai bogate comparativ cu guvernele statelor cu care se confruntă. Acest tip de acțiune a devenit o amenințare reală la adresa securității naționale a multor state, precum și la adresa securității internaționale în general.
Raportul de evaluare privind a cincea rundă de evaluări mutuale – „Criminalitate financiară și investigații financiare" – concluziona cu privire la sistemul național și politicile judiciare în lupta antifraudă: „Nu există o abordare strategică a criminalității financiare, respectiv a investigațiilor în domeniu care să acopere în întregime și să garanteze coerența acțiunilor în domeniul prevenirii, cercetării, urmăririi penale și recuperării bunurilor. De asemenea, nu există un document comprehensiv de politici sau un plan de acțiune referitor la criminalitatea financiară. Dincolo de lipsa unei abordări strategice, nu a fost prezentat niciun mecanism genera! de coordonare la nivel național."
Conform datelor statistice existente la nivelul Poliției Române, rezultă că, începând cu anul 2006 și până la sfârșitul anului 2009, s-a menținut un trend ascendent al creșterii infracționalității specifice evaziunii fiscale. Astfel, dacă în 2006 s-au constatat peste 3.900 infracțiuni, în anul 2009 numărul acestora a crescut la aproximativ 9.300. Pe fondul unor proceduri de lucru greoaie și a unei legislații neadaptate situației reale – sistem de aplicare a legii fragmentat și fără instrumente legislative puternice de luptă anti fraudă – coroborat cu deschiderea frontierelor, în vederea realizării unui comerț liber între statele Uniunii Europene, nivelul economiei subterane este unul în creștere.
Conform evaluării Ministerului Finanțelor Publice, ponderea acestei economii, „subterane", a ajuns la peste 21% din PIB (coeficientul mediu al evaziunii fiscale în țările UE este între 8% și 10% din PIB), sens în care este important de subliniat faptul că impozitarea acestui segment ar fi adus venituri bugetare importante, reprezentând peste 11% din PIB.
Structurile de aplicare a legii din România vor acționa pentru identificarea și „eliminarea suportului financiar'' al grupărilor criminale organizate și al organizațiilor teroriste, prin punerea sub sechestru temporar, confiscarea bunurilor și recuperarea creanțelor în cazurile de spălare de bani, precum și prin identificarea operațiunilor specifice pieței de capital, pentru prevenirea indicilor de solvabilitate și lichiditate a societăților specializate, controlul investițiilor de portofoliu realizate de persoane semnalate ca partenere cu preocupări ilegale și extinderea formelor de cooperare inter- instituțională și inter-agenții;
Se are în vedere participarea „la efortul informativ comun" al autorităților de stat, pentru depistarea din timp a faptelor, situațiilor și persoanelor care pot avea conexiuni cu rețele teroriste și exercitarea prerogativelor legale, conform strategiilor și mecanismelor stabilite de legislație și CSAT, în domeniu.
În acest sens, al nivelul Ministerului Administraței și Internelor vor fl asigurate funcțiile de sprijin și rolul complementar în activitatea de prevenire și de intervenție, antiteroriste și contrateroriste, alături de SRI și celelalte structuri, în conformitate cu Strategia și Planurile naționale în domeniu.
Caracteristicile etapei parcurse, experiența acumulată, precum și poziția geostrategică a României, pe teritoriul căreia se intersectează numeroase drumuri comerciale euro-asiatice, direcții de trafic ilicit și contrabandă clasice, determină lărgirea ariei de acțiune a grupărilor internaționale de crimă organizată, prin atragerea infractorilor din spații mai largi și proliferarea tentativelor privind toate tipurile de fraudă, inclusiv cea vamală, precum și contrabanda și traficul ilicit de mărfuri și bunuri.
Pentru perioada imediat următoare, pe fondul crizei economice, se anticipează o creștere a fenomenul infracțional în domeniul criminalității afacerilor, traficul cu produse accizabile și, în special, cel cu țigări, alcool și produse petroliere, dar și lansarea pe piață a unor produse contrafăcute.
5.2. Traficul de droguri
La nivel național și internațional, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri reprezintă o problemă complexă ale cărei manifestări și repercusiuni se concentrează ca un atac permanent asupra sănătății populației, provocând dezechilibre în funcționarea normală a societății.
în unele state foste comuniste din Europa, aflate în diferite faze ale tranziției spre un capitalism real, dar aproape toate cu economiile încă într-un echilibru relativ, crima organizată s-a concentrat asupra câtorva activități specifice: traficul de droguri, contrafacerea diferitelor mărfuri, mergând de la băuturi alcoolice și țigări până la produsele de lux, contrabanda cu țigări, dar și cu alte bunuri, traficul de autovehicule și obiecte de artă, furtul și traficul de arme, traficul ilegal de persoane spre Europa de Vest, traficul de organe umane necesare operațiilor chirurgicale de transplant. Dintre toate acestea cel mai bine organizat și într-o expansiune continuă pare a fi traficul de droguri.
Marile organizații criminale sunt angajate în sustragerea, vânzarea și traficul ilegal de droguri și al altor substanțe restricționate aflate sub controlul statului. Ele realizează profituri enorme și din alte activități, precum traficul ilegal de persoane, camăta, falsificarea documentelor de identitate și a banilor, spălarea banilor proveniți din activități ilegale, traficul de arme, fraude împotriva instituțiilor financiare, pirateria împotriva mărfurilor aflate sub regimul drepturilor de copyright sau a mărcilor înregistrate de firmă, crima plătită la comandă, prostituția forțată, terorismul, perceperea taxei de protecție și extorcarea, furtul și traficul de vehicule furate, corupția în rândul sindicatelor, a politicienilor, poliției și justiției. Toate acestea sunt activități ilegale foarte profitabile pentru infractori și care afectează în egală măsură stabilitatea regională și securitatea națională a statelor în care se manifestă.
Producția pe scară largă și traficul ilicit de droguri continuă să afecteze Uniunea Europeană într-un mod foarte serios. Pentru a furniza informații importante țărilor membre, Europol a organizat al IV- lea Raport al Situației Uniunii Europene asupra producției și traficului de droguri, bazat pe contribuțiile statelor membre și pe informațiile din țările lumii a treia de la alte organizații și din alte surse. Raportul descrie evoluția diferitelor tipuri de droguri, sursele și regiunile de tranzit, rutele de contrabandă către și în interiorul Uniunii, schimbul, activitățile desfășurate de poliție și inițiativele politice din Uniunea Europeană referitoare la această gravă problemă. Raportul face de asemenea referire la rutele efective parcurse de stupefiante, precum și la o statistică a capturilor de acest gen.
Deși România nu este o țară-sursă de droguri, teritoriul țării este tranzitat de grupările infracționale specializate. Dacă, în mod tradițional, este cunoscută plasarea pe ruta balcanică și pe cea nordică de tranzit a drogurilor ce provin din zona Afganistanului (opium, heroină, morfină), capturile din Aeroportul Internațional Henri Coandă (2007) și Portul Constanța (2009), plasează România și în circuitul de tranzit al cocainei, ce are ca sursă principală de producere la nivel mondial în special zona de centru și nord a Americii de Sud.
Elementele de diagnoză a domeniului trebuie asociate și cu constatările și calificativele primite de la instanțe internaționale prestigioase care susțin ideea că, România, ca țară „ce nu se află în rândul statelor cu un nivel ridicat al consumului sau traficului de droguri" (conform Raportului Mondial privind drogurile, lansat de către Biroul Națiunilor Unite pentru combaterea Drogurilor și a Criminalității – UNODC), își concentrează eforturile și acționează pentru reducerea vulnerabilităților generate de poziția sa geografică, cât și de „țară de tranzit pentru traficul cu droguri" , așa cum reiese din Raportul Departamentului de Stat S.U.A -2009.
În deplin acord cu principiile și recomandările Comisiei pentru Parlamentul European și ale Consiliului European, precum și cu cele ale unor organisme internaționale în ceea ce privește reducerea cererii și ofertei de droguri, eforturile perioadei 2005-2009 s-au concentrat pe integrarea și implementarea politicilor antidrog la nivel național. Având în vedere realitatea socială. în România, a consumului de droguri și a efectelor sale, evidențiată atât în statisticile instituțiilor publice, cât și în percepția cetățenilor, țara noastră are nevoie de noi instrumente și modalități de lucru eficiente în combaterea traficului și consumului de droguri.
Ca un element de noutate în domeniul prevenirii și combaterii traficului de droguri, trebuie subliniată realizarea, în anul 2008, primului studiu privind "Prevalența consumului de droguri în spații recreaționale", având ca obiectiv identificarea unor atitudini, cunoștințe, practice caracteristice consumului de droguri în rândul celor care frecventează spații recreaționale (baruri, cluburi, discoteci, spații concerte), în vederea elaborării unor programe de intervenție, orientate strict spre acest segment de populație.
Trebuie remarcată, în ultima perioadă, periculozitatea deosebită a tipologiei grupărilor infracționale actuale, fapt care determină, în plan intern și internațional, amenințări reale prin:
creșterea interesului pentru România a grupurilor criminale străine, cauza reprezentând-o poziția geostrategică;
interferențele între crima organizată și finanțarea terorismului, elemente ce se susțin reciproc în realizarea actului infracțional;
continua specializare a grupărilor criminale, accesul la ultimele tehnologii și angajarea de persoane cu diverse specializări;
evoluția tot mai puternică, din punct de vedere financiar, a grupurilor infracționale, prin racordarea acestora la rețele internaționale, transfrontaliere de crimă organizată și prin plasarea câștigurilor ilicite în diferite zone economice, respectiv geografice.
Reducerea impactului criminalității organizate, transfrontaliere și terorismului este un obiectiv strategic aflat pe agenda publică de foarte mulți ani, fiind în lista de priorități din procesul de integrare în Uniunea Europeană. De aceea, domeniul a beneficiat de numeroase dezvoltări instituționale și activitatea este coordonată secvențial de strategii sectoriale, ce intră în cicluri permanente de monitorizare și îmbunătățire: Strategia Națională Antidrog 2008-2012, Strategia Națională împotriva Traficului de Persoane 2006 – 2010, Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2007-2010.
CONCLUZII
Pentru îngrădirea și eradicare flagelului toxicomaniei, pentru prevenirea efectelor nocive ale „exploziei” de droguri se impune prevenirea abuzului, dezintoxicarea consumatorilor și reinserția lor socială.
Fostul secretar al Organizației Națiunilor Unite, Javier Perez de Cuellar, afirma: „drogurile ilicite, oriunde ar fi produse și consumate, contaminează, corup și slăbesc chiar țesutul social, în întreaga lume abuzurile crescute distrug nenumărate și prețioase vieți. Aceste probleme rănesc deja în mod profund toate regiunile lumii.”
Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuși este un factor de contaminare a celor din jur. Specialiștii care au analizat fenomenul proliferării drogurilor confirmă că, în medie, un toxicoman își face lunar 3-5 adepți. Se mai ridică și problema dacă o persoană care a abuzat de droguri și de alcool devenind narcomană ori alcoolică va rămâne până la finele existenței sale biologice aservită acestor așa-ziși ZEI: drogul și alcoolul. Răspunsul este unul negativ. Toxicomanii și alcoolicii pot fi recuperați. Afirmația este îmbucurătoare în sine, dar nu este completă dacă nu se menționează și faptul că această izbăvire este posibilă numai cu participarea efectivă a celui în cauză. Dezintoxicarea acestor persoane este un parcurs dificil de parcurs, care constă în cura de dezintoxicare propriu-zisă, îngrijirea post-cură și reinserția socială, toate fiind activități deosebit de importante și dedicate, presupunând creșterea rezistenței psihice și morale a individului, prevenirea, cu alte cuvinte, a realunecării celui abia salvat de pe panta abuzului de droguri sau a alcoolismului. Tratamentul ales de medic va fi distinct, după cum diferită este și etiologia toxicomaniei și a alcoolismului.
În pofida eforturilor de până acum, toxicomania nu a marcat niciodată un recul, în cea mai mare parte a lumii, ea, dimpotrivă a câștigat teren, îndeosebi în țările care au o mare producție ilicită de materii prime pentru stupefiante, acolo unde măsurile de control, tratament sau represiune nu sunt afectate, traficul de narcotice nefiind suficient de bine contracarat.
După cum s-a demonstrat, toxicomania se manifestă mai ales în țările dezvoltate din punct de vedere economic, dar, în ultima vreme, începe să câștige teren și în țările mai puțin dezvoltate. Ar trebui ca toxicomania să provoace o îngrijorare cu totul deosebită în rândul tinerei generații, și mai ales al copiilor. De aceea pentru a se putea obține rezultate majore în prevenirea și controlul acestui fenomen, este necesar să se desfășoare o luptă energică și concentrată împotriva tuturor factorilor care îl favorizează.
Rolul principal în prevenirea și combaterea toxicomaniei revine statelor libere și independente, interesate în a-și asigura propria apărare în fața acestui pericol, mobilizând în același timp toate mijloacele de care dispun: organizațiile sociale, asociațiile profesionale, școlile, universitățile, instituțiile medicale, mijloacele de informare în masă etc. este necesar să se realizeze conștientizarea celor mai largi pături ale opiniei publice din fiecare țară față de pericolul și riscurile care și le asumă cei ce alunecă pe calea, adesea fără întoarcere, a toxicomaniei.
Problema drogurilor se regăsește în primul rând la nivel local și național, dar reprezintă o problemă globală care necesită o abordare într-un context trasnațional. Începând cu anul 1990, factori precum poziția geografică, deschiderea frontierei de stat și nu în ultimul rând, conflictele militare din Irak, Afganistan și fosta Iugoslavie au făcut ca țara noastră să devină un segment activ al „Rutei Balcanice” de traficare a stupefiantelor și precursorilor, iar în ultimii ani și o piață de desfacere a drogurilor.
În prezent, România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua „Rute Balcanice” de transport al drogurilor către Europa Occidentală, care pornește din Turcia, traversează Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia și Cehia, până în Germania și Olanda.
O altă variantă a celei de-a doua “Rute Balcanice”, care include și un tronson maritim, este: Istanbul – Constanța – București, spre Ungaria.
Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude și alte variante care să vizeze România, depistarea acestora depinzând în mare măsură de abilitatea instituțiilor implicate în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și, mai ales, de modul în care acestea cooperează cu instituțiile similare ale altor state.
Din cazuistica ultimilor ani, rezultă că pentru drogurile sintetice se prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre Vest (Olanda, Belgia, Germania) spre Est (România), dar și dinspre Nord (Țările Baltice, Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA, LSD și altele), care ar urma să devină active pe teritoriul României.
Din evaluarile efectuate rezultă că țara noastră reprezintă în principal o zonă de tranzit, doar o parte din cantitatea de droguri tranzitată rămânând în România pentru consum. În același timp, România a devenit în prezent și teritoriu de depozitare, în care drogurile, introduse în special prin frontiera de sud, sunt stocate pe diferite perioade de timp, iar în final direcționate spre țările cu consum ridicat din vestul Europei.
Ritmul accelerat de creștere a criminalității în legătură cu fenomenul drogurilor este evident după anii '90 și din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001. Spre exemplu, anul 2003 se caracterizează printr-o creștere cu 13,2% a infracțiunilor constatate față de anul 2002 și cu 118% față de anul 2001.
În anumite perioade, rezultatele obținute pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri au fost afectate de repetatele reorganizări ale structurilor specializate, de lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, de instabilitatea pe posturi a specialiștilor, de dotarea tehnică și numărul redus al acestora în raport cu evoluția și dimensiunea fenomenului.
Extinderea și formele concrete de manifestare a fenomenului drogurilor au impus adaptarea și modernizarea cadrului legislativ și instituțional, premise necesare menținerii sub control a acestei forme de criminalitate. Acest proces continuu, a cărui dinamică trebuie să fie în concordanță cu evoluția criminalității în domeniu, a înregistrat progrese notabile după 2000, an care a marcat începutul unei etape de corelare a legislației interne cu cea europeană.
Ar trebui realizată o îmbunătățire măsurabilă a eficienței, eficacității și a cunoștințelor de bază în intervențiile și acțiunile de aplicare a legii pe plan mondial având ca țintă producerea, traficul de droguri, deturnarea precursorilor din cursul legal, incluzând deturnarea precursorilor utilizați pentru fabricarea drogurilor sintetice, traficați în toată lumea, traficul de droguri și finanțarea actelor de terorism și spălarea banilor în legătură cu infracțiunile la regimul juridic al drogurilor. Aceasta trebuie realizată prin concentrarea asupra criminalității organizate aflate în legătură cu drogurile, utilizând instrumentele și cadrul de lucru existent, acolo unde se poate opta pentru cooperare regională sau tematică și pentru căutarea unor metode de intensificare a acțiunilor preventive în legătură cu infracțiunile legate de droguri.
Preocupările societății cu privire la fenomenul drogurilor se reflectă atât în mass-media cât și în dezbaterile parlamentare. Pe parcursul perioadei de raportare, printre datele privind dezbaterile parlamentare cuprinse în Rapoartele naționale Reitox, subiectele cele mai frecvent menționate au fost „reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri” sau intervențiile care sunt cuprinse în această categorie, „consumul de canabis” și „infracționalitatea legată de droguri și modificările aferente ale legislației privind drogurile”.
Acțiunile principale în cadrul luptei împotriva criminalității organizate în Uniunea Europeană constau în prevenirea, urmărirea și pedepsirea infractorilor și privarea infractorilor de produsele infracțiunilor lor.
În acest sens, elaborarea unui nou Cod penal pentru România integrată european constituie o prioritate legislativă pentru Guvern, în contextul unificării legislației penale la nivel european. Noul Cod penal trebuie să fie un instrument funcțional de realizare a politicii penale prin care societatea să fie mai bine apărată. Totodată noul Cod penal se va caracteriza prin realism, ceea ce presupune o examinare lucidă a vechilor reglementări pentru a se vedea ce instituții merită să fie reconfirmate, a transformărilor care s-au petrecut de la elaborarea actualului Cod penal și până în prezent, a ceea ce a adus nou în viața socială politica penală. Funcționalitatea și realismul noului Cod penal vor fi dublate de caracterul său modern, prin includerea de instituții noi și prin abordarea problematicii criminalității organizate, a incriminării noilor fapte apărute în sfera economico-financiară, a înaltei tehnologii sau a tehnologiei genetice. În plus, se urmărește crearea unor alternative reale la sancțiunile privative de libertate și reformarea profundă a întregului sistem al sancțiunilor penale. Nu în ultimul rând, vor fi avute în vedere implicațiile documentelor internaționale la care România este parte asupra noii legislații penale.
Detectarea din timp a activităților grupurilor de infractori organizate și planificarea unui răspuns adecvat al societății presupun cunoașterea profilului, motivelor și a modului de operare al infractorilor. Întrucât aceste grupuri își extind activitatea și dincolo de granițele Uniunii se impune ca analizele efectuate să fie comunicate între organismele ce le efectuează. Modalitatea principală de acțiune împotriva criminalității organizate se va concentra pe armonizarea definiției elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri, corupție, fraudă, spălarea banilor, cybercrime.
Instituțiile specializate din România cu atribuțiuni pe linia cunoașterii și combaterii fenomenului de trafic de droguri trebuie sa își propună:
Să realizeze o evaluare corectă și reală a fenomenului;
Să cunoască cauzele care generează traficul și consumul de droguri;
Să întreprindă măsuri concrete pentru reducerea consumului și diminuarea traficului de droguri;
Să pună în aplicare dispozițiile legale privind infracțiunile de trafic de droguri și sarcinile ce rezultă din instrumentele juridice interne și internaționale;
Să pună în aplicare sarcinile ce rezultă din Strategia Națională Antidrog;
Intensificarea acțiunilor operative de cooperare internațională vizând identificarea și anihilarea rețelelor internaționale de trafic ce desfășoară activități infracționale pe teritoriul țării;
Extinderea folosirii tehnicilor și mijloacelor moderne de investigații.
Evoluția criminalității este puternic influențată de situațiile, condițiile și/sau elementele interne și externe care trebuie identificate, analizate și care constituie repere pentru stabilirea concepției de combatere a acestui fenomen.
Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice (CPARSD) propune, în 2010, o serie de măsuri care vizează dezincriminarea consumului de droguri și legalizarea prostituției.
"Se estimează un număr de aproximativ 28.000 de consumatori de droguri ilegale, marea lor majoritate fiind în București (24.000) iar dintre aceștia aproximativ 17.000 sunt consumatori de droguri injectabile (aproximativ 80% fiind de sex masculin)”, spune Raportul "Riscuri și inechități sociale în Romania”. Care face și o propunere:
"Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului) pentru a aduce la „suprafață” consumatorii. Consumul de droguri trebuie descurajat dar cu diferențele de rigoare între drogurile ușoare și drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave".
"Menținerea programelor și serviciilor de intervenție stradală dezvoltate de catre ONG-uri și finanțarea acestora de la bugetele locale întrucât asigură reducerea riscurilor prin asigurarea persoanelor consumatoare de drog injectabil a seringilor de unică folosință in schimbul celor deja folosite. Există și posibilitatea introducerii în cartierele cu mulți dependenți de droguri injectabile a unor automate cu fise și cu seturi sterile de injectare, la fel ca în unele țări europene pentru a preveni refolosirea seringilor".
Aplicatie practică
Practică judiciară
Studii de caz :
CAZUL NR: 1
Secția penală, decizia nr.5169 din 12 noiembrie 2003
Folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict de trafic de droguri a făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
De vreme ce o persoană, consumatoare de droguri, a comis în mod repetat acțiuni specifice traficului ilicit de droguri, nu agentul sub acoperire este cel care o determină să săvârșească sau să continue săvârșirea acestora, rezoluția în acest sens fiind luată anterior de făptuitor.
În atare caz, investigatorul acoperit acționează, în temeiul art. 2241 și art. 2242 C. proc. pen., precum și a art. 21 și art. 22 din Legea nr. 143/2000, numai în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, între care și prin participarea sa la surprinderea acestora în flagrant delict.
Prin sentința nr. 175 din 20 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpații S.M., C.G. și F.N. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și de consum de stupefiante prevăzute în art. 2 alin. (2) și în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Instanța a reținut că, în luna noiembroe 2002, inculpații au procurat 39 de pastile Extasy, drog de mare risc și 0,61 g canabis ce urmau să fie în parte revândute și în parte consumate de ei.
Prin decizia nr. 360 din 3 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul procurorului și a majorat pedepsele aplicate inculpaților.
Recursurile declarate de inculpați, între altele cu motivarea că au fost determinați de organele de poliție să comită infracțiunile, sunt nefondate.
Inculpații au fost surprinși în flagrant delict în timp ce săvârșeau acte ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare încheiat în cauză și din declarațiile martorilor, probe ce se coroborează cu declarațiile inculpaților care au recunoscut că, ocazional, consumau droguri și se ocupau cu procurarea și vânzarea acestora.
Este adevărat că, potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii unei probe.
În interpretarea literală a textului a determina înseamnă a face ca cineva să ia o anumită hotărâre.
Or, în cauză s-a stabilit că hotărârea inculpaților legată de operațiuni privind circulația și consumul drogurilor era luată mai înainte ca aceștia să se fi întâlnit cu investigatorii sub acoperire care au fost legal folosiți în cauză, potrivit prevederilor art. 21 și următoarele din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, nu acești investigatori au determinat pe inculpați să comită faptele.
Cum nici celelalte critici formulate de inculpați nu sunt fondate, recursurile au fost respinse.
CAZUL NR: 2
Secția penală, decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2003
Trafic de droguri. Introducere în țară. Consum propriu. Expulzare
1. Infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr.143/2000 subzistă și în cazul în care drogul este destinat consumului propriu, dacă nu a fost declarat la vamă și nu a existat, în cazul folosirii drogului în scopuri medicale, o aprobare în acest scop.
Dacă din probe rezultă că folosirea de către făptuitor a drogului este recomandată în cazul în care un anumit tratament alternativ cu medicamente nu este posibil, pentru a se reține acest caz de impunitate este necesar ca făptuitorul să facă dovada imposibilității folosirii medicamentului alternativ.
2. Cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie nu poate fi expulzat, potrivit art. 117 alin. (4) C. pen., dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat; pentru ca textul să fie incident, acest risc trebuie dovedit de către făptuitor.
Prin sentința penală nr. 296 din 4 decembrie 2000, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul R.A., cetățean străin, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc.
Instanța a reținut că, la 17 august 2002, în urma controlului corporal efectuat de organele vamale, asupra inculpatului au fost descoperite 52 de cașete de opiu, droguri de mare risc.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 344 din 12 iulie 2002 a admis apelul declarat de procuror, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii consumate de introducere în țară de droguri de mare risc și a dispus expulzarea acestuia.
Apelul inculpatului a fost respins.
Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs, susținând că a fost condamnat în mod greșit pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, el fiind consumator de droguri. A cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000 și înlăturarea expulzării, menținerea acesteia fiind de natură a-i atrage opresiunea politică în țara căreia îi aparține.
Inculpatul a depus un document semnat de un medic psihiatru, a cărui semnătură a fost certificată, din care rezultă că inculpatul suferă de tulburări depresive și dureri cronice, necesitând tratament cu banadon tablete și, în lipsă, cu opiu.
Recursul este nefondat.
Din probe rezultă că, la intrarea sa în țară, s-au găsit asupra inculpatului 52 de cașete de opiu cântărind 8,050 gr, nedeclarate la vamă. În aceste condiții, în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Această infracțiune subzistă și în cazul în care inculpatul ar fi, din motive medicale, consumator de opiu, atât timp cât introducerea în țară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobare prealabilă și fără declararea la vamă a drogului pretins folosit ca medicament.
De altfel, chiar actul medical invocat de inculpat permite consumul de opiu de către acesta numai în cazul imposibilității procurării de banadon tablete, imposibilitate nedovedită de inculpat.
În ceea ce privește măsura de siguranță a expulzării, recurentul nu a făcut dovada existenței unor motive serioase de a se crede că riscă a fi supus la tortură în statul în care va fi expulzat.
Față de cele arătate, recursul declarat de inculpat a fost respins.
CAZUL NR: 3
Secția penală, decizia nr.2027 din 18 aprilie 2003
Apărare. Asistență juridică asigurată de același apărător pentru inculpați cu interese procesuale contrare
În cazul în care unul dintre inculpați neagă săvârșirea faptei, iar altul o recunoaște, implicându-l și pe cel dintâi, asigurarea asistenței judiciare de către același apărător constituie o încălcare a dreptului de apărare, deoarece există o contrarietate a intereselor procesuale ale inculpaților; o atare situație fiind echivalentă cu lipsa apărătorului, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen.
Dacă același apărător este ales, instanța pune în discuție contrarietatea de interese, iar dacă inculpații nu angajează și un alt avocat, instanța desemnează un apărător din oficiu pentru unul dintre ei, care va asigura apărarea acestuia alături de apărătorul ales.
Prin sentința penală nr. 33 din 18 martie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpații R.K. și R.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prin introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanța a reținut că, în noaptea de 6 august 2001, la punctul de trecere a frontierei Giurgiu, la controlul vamal s-au găsit într-un pachet 4,100 kg de heroină aparținând inculpaților.
Prin decizia nr. 468 din 30 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelurile inculpaților.
Recursurile declarate de inculpați, cu motivarea că nu li s-a asigurat corespunzător apărarea, sunt fondate.
Din actele dosarului rezultă că la prima instanță asistența juridică a fost acordată ambilor inculpați de către același avocat.
Rezultă, de asemenea, că inculpatul R.K. nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar inculpata R.D. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, implicându-l și pe soțul ei, inculpatul R.K., pentru introducerea în România a heroinei, ea beneficiind astfel de reducerea la jumătate a pedepsei, în temeiul art. 16 din Legea nr.143/2000.
Așa fiind, se constată contrarietatea intereselor celor doi inculpați, de natură a nu garanta asigurarea corespunzătoare a dreptului lor la apărare.
Chiar dacă în fața instanței inculpata R.D. nu și-a menținut declarațiile date la cercetarea penală, susținând nevinovăția sa și a soțului său, se impunea ca instanța să pună în vedere inculpaților contrarietatea de interese și, fie să dea posibilitatea angajării unui alt apărător pentru unul dintre inculpați, fie să desemneze un apărător din oficiu.
Dreptul inculpaților la o apărare corespunzătoare a fost încălcat și de instanța de apel, atât prin aceea că a acceptat ca inculpații să fie apărați de același apărător din oficiu, deși interesele lor contrare se mențineau și în faza de apel, cât și prin faptul că apărătorul a fost desemnat în ziua judecării apelului, situație în care acesta nu a putut studia temeinic dosarul cauzei.
În consecință recursul inculpaților a fost admis și s-au casat hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță.
CAZUL NR: 4
Secția penală, decizia nr. 3115 din 27 iunie 2003
Trafic de droguri. Drog de risc și de mare risc
Cannabis sativa constituie, potrivit tabelului III anexă la Legea nr. 143/2000, drog de risc și traficarea plantei se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege, chiar dacă la analiză se evidențiează prezența tetrahidrocannabinolului (THC), deoarece, în raport cu factorii de sol și de temperatură, precum și de alți factori, planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic.
THC constituie drog de mare risc prevăzut în tabelul I anexă la legea menționată și traficarea acestuia se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) al legii, numai dacă se prezintă sub formă de extract, obținut prin anumite proceduri chimice, iar nu dacă se regăsește în planta cannabis sativa în mod natural.
Prin sentința nr. 482 din 27 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul C.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 2 alin. (2).
Instanța a reținut că, în cursul zilei de 29 ianuarie 2002, inculpatul a oferit spre vânzare unor persoane 4,04 g cannabis.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică, în plicul găsit asupra inculpatului s-a pus în evidență cantitatea menționată de cannabis, drog ce face parte din tabelul III anexă la Legea nr.143/2000.
Împotriva sentinței procurorul a declarat apel, susținând că încadrarea juridică dată faptei este greșită, întrucât în proba supusă analizei a fost pusă în evidență prezența THC, drog de mare risc, care atrage încadrarea faptei în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002.
Pentru clarificare, Curtea de Apel București a dispus completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.
În noul raport de expertiză s-a arătat că planta cannabis sativa, echivalentul cânepii, în raport cu mai mulți factori (temperatură, sol) biosintetizează un compus chimic numit THC, acesta regăsindu-se în plantă în mod natural.
În raport se mai arată că este corectă calificarea plantei cannabis ca fiind drog de risc, astfel cum este prevăzută în tabelul anexă III la Legea nr.143/2000, și nu drog de mare risc, deoarece produsul tetrahidrocannabinol (THC) este drog de mare risc numai dacă se prezintă sub formă de extract, urmare a unor proceduri chimice.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de procuror pentru alte motive, menținând încadrarea juridică dată faptei.
Critica din recursul declarat de procuror, privind încadrarea juridică, nu este fondată.
Împrejurarea că la examenul de laborator a probei de cannabis deținută de inculpat s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă înscrisă în tabelul I anexă la Legea nr.143/2000, ca drog de mare risc, nu este de natură să conducă la concluzia că fapta
ar trebui încadrată în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr.143/2000, deoarece, cum se arată în raportul de constatare tehnico-științifică și în cel de completare a acestuia, THC este drog de mare risc numai când există sub formă de extract, obținut ca urmare a unor proceduri chimice, iar nu și în situația în care se regăsește în plantă în mod natural, astfel cum este cazul în speță.
Sub acest aspect soluția este, deci, temeinică și legală, recursul procurorului fiind admis pentru un alt motiv.
CAZUL NR: 5
Secția penală, decizia nr. 4333 din 8 octombrie 2003
Trafic de droguri. Confiscare. Autoturism cu care s-au transportat droguri. Lipsa de temei legal al confiscării
Autoturismul cu care făptuitorul a venit din străinătate având asupra sa, în buzunarul hainei, o cantitate de droguri ce urma să fie vândută în România nu este supus confiscării potrivit art. 118 lit. c) C. pen., deoarece drogul nu a fost ascuns în autoturism și, ca atare, acesta nu a servit la săvârșirea infracțiunii.
Prin sentința penală nr. 274 din 14 octombrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpații N.L. și P.Z. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzută în art. 3 alin. (2) și în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a reținut că, în seara zilei de 10 aprilie 2002, inculpații au introdus în țară, venind din străinătate cu autoturismul, 500 de pastile de Ecstazy pe care intenționau să le vândă. Pe drum mașina a fost oprită de poliție și s-a descoperit drogul într-o pungă aflată în buzunarul hainei inculpatului N.L.
Prin decizia penală nr. 46/A din 10 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, apelurile declarate de procuror și de inculpați au fost respinse.
Recursurile declarate de procuror și de inculpați, între altele cu privire la faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra confiscării autoturismului indisponibilizat în cursul urmăririi penale prin aplicarea sechestrului asigurător sunt fondate.
Deși s-a reținut că drogurile au fost găsite într-un buzunar de la haina inculpatului N.L. și, deci, nu au fost ascunse în autoturism, se impunea a se ridica măsura indisponibilizării prin sechestru asigurător a autoturismului, deoarece nu a servit la comiterea infracțiunii.
În consecință recursurile au fost admise și s-a dispus înlăturarea măsurii de indisponibilizare a autoturismului.
BIBLIOGRAFIE
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Miclea Damian, Cunoașterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, 2000;
Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, 1994
Nicolae Drugescu – Medicină legală, Editura Printech, 2001
Ion Suceavă – îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor, 1995
H. Ardelean ș.a. – Droguri și toxicomani, Editura Europrint, Oradea, 2001
Vasile Bercheșan, Constantin Pletea – Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45, Pitești, 1998
Dicționarul Explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, 1998
Ruxandra Rășcanu, Mirela Zivari – Psihologie și psihopatologie în dependența de drog, Editura Ars Docendi, 2002,
Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, 1994
V. Vrabie – Sexualitate în natura vie, Editura Dobrogea, 2001
M. Bărbulescu, E. Prodan, Ion Grigorescu – Prevenirea, descoperirea și cercetarea infiacțiunilor la regimul stupefiantelor, Editura Serviciul editorial și cinematografic – Ministerul de Interne, 1979
Charpenel Y., Maestracci N. – Drogues et Toxicomanies, Editura O.F.D.T., Paris 1999
Stancu Șerb, Adrian Iacob, Cristian Ștefan ș.a. – Traficul și consumul de droguri. Prevenire și combatere, Editura Tritonic, 2006
V. Stroescu – Farmacologie, Editura AII, București, 1999
Cristian-Eduard Ștefan – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006
Cătălin Tone – Drogurile-tentații și pasiuni ucigașe, Editura Sitech, Craiova, 2009
Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin-Radu Sultănescu – Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001
D . Firoiu – Istoria statului și dreptului românesc, Editura Didactică și Pedagogică București, 1976
Țical G., Crima organizată și terorismul, Ed. Ed. Fundația „Dunărea de Jos”, 2005
Raportul Națiunilor Unite pe 2006, privind traficul de droguri și crima organizată. Analiza situației mondiale. Europa
Raportul Europol pe 2006 privind situația traficului de droguri în Europa
Ferreol G., Adolescenții și toxicomania, Ed. Polirom, Colectia Collegium, Iași, 2000, pg.60
Raportul Națiunilor Unite pe 2009, privind traficul de droguri și crima organizată
Costică Voicu, Gergeta Ungureanu, Introducere în criminologia aplicată, Ed. Universul juridic, București 2004;
Ion Suceavă, Petre Olaru, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară, București, 1989
Strategia de securitate națională a României, București, 2007
Ministerul Apărării Naționale, Broșura PESA, www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf
Strategia de securitate internă a UE
Strategia MAI de realizare a ordini publice, 2005
Strategia Națională a SUA privind combaterea terorismului, februarie 2003.
Strategia de securitate națională a României
Strategia europeană antidrog în perioada 2005-2012
Strategia națională antidrog în perioada 2005-2012
C. Zamfie, E. Zamfir – Politici sociale, România în context european
www.isomar.ro
www.mapn.ro
www.un.org
Comisia prezidenţială propune legalizarea consumului de droguri şi a prostituţiei
BIBLIOGRAFIE
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Miclea Damian, Cunoașterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, 2000;
Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, 1994
Nicolae Drugescu – Medicină legală, Editura Printech, 2001
Ion Suceavă – îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor, 1995
H. Ardelean ș.a. – Droguri și toxicomani, Editura Europrint, Oradea, 2001
Vasile Bercheșan, Constantin Pletea – Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45, Pitești, 1998
Dicționarul Explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, 1998
Ruxandra Rășcanu, Mirela Zivari – Psihologie și psihopatologie în dependența de drog, Editura Ars Docendi, 2002,
Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, 1994
V. Vrabie – Sexualitate în natura vie, Editura Dobrogea, 2001
M. Bărbulescu, E. Prodan, Ion Grigorescu – Prevenirea, descoperirea și cercetarea infiacțiunilor la regimul stupefiantelor, Editura Serviciul editorial și cinematografic – Ministerul de Interne, 1979
Charpenel Y., Maestracci N. – Drogues et Toxicomanies, Editura O.F.D.T., Paris 1999
Stancu Șerb, Adrian Iacob, Cristian Ștefan ș.a. – Traficul și consumul de droguri. Prevenire și combatere, Editura Tritonic, 2006
V. Stroescu – Farmacologie, Editura AII, București, 1999
Cristian-Eduard Ștefan – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006
Cătălin Tone – Drogurile-tentații și pasiuni ucigașe, Editura Sitech, Craiova, 2009
Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin-Radu Sultănescu – Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001
D . Firoiu – Istoria statului și dreptului românesc, Editura Didactică și Pedagogică București, 1976
Țical G., Crima organizată și terorismul, Ed. Ed. Fundația „Dunărea de Jos”, 2005
Raportul Națiunilor Unite pe 2006, privind traficul de droguri și crima organizată. Analiza situației mondiale. Europa
Raportul Europol pe 2006 privind situația traficului de droguri în Europa
Ferreol G., Adolescenții și toxicomania, Ed. Polirom, Colectia Collegium, Iași, 2000, pg.60
Raportul Națiunilor Unite pe 2009, privind traficul de droguri și crima organizată
Costică Voicu, Gergeta Ungureanu, Introducere în criminologia aplicată, Ed. Universul juridic, București 2004;
Ion Suceavă, Petre Olaru, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară, București, 1989
Strategia de securitate națională a României, București, 2007
Ministerul Apărării Naționale, Broșura PESA, www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf
Strategia de securitate internă a UE
Strategia MAI de realizare a ordini publice, 2005
Strategia Națională a SUA privind combaterea terorismului, februarie 2003.
Strategia de securitate națională a României
Strategia europeană antidrog în perioada 2005-2012
Strategia națională antidrog în perioada 2005-2012
C. Zamfie, E. Zamfir – Politici sociale, România în context european
www.isomar.ro
www.mapn.ro
www.un.org
Comisia prezidenţială propune legalizarea consumului de droguri şi a prostituţiei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Criminologice Privind Combaterea Traficului de Droguri (ID: 126415)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.