Aspecte Creative In Tehnica Si Stiinta

Introducere

Capitolul I: Dimensiunea semantic a conceptelor: creație, artă, tehnică

1.1.Conceptul de creație în istoria filosofiei

1.2. Evoluția istorică a conceptului tehnica

1.3. Tehnica, știință și creativitatea în interacțiunea lor

Capitolul II: Cultura și creația

2.1. Necesitatea actul creativ în viața omului

2.2. Însușirile esențiale ale omului de știință

2.3. Forța demiurgică a culturii

Rezumat

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Introducere

Actualitatea problemei: Cu toate că problema Creației și Tehnicii au fost studiate pe parcursul istoriei sub diverse aspecte, în Republica Moldova nu a fost abordat aceste aspecte împreună ceea ce ne permite să efectuam această cercetare. Ultimele cercetări abordează aspectul puterii creației pentru om. Actualitatea temei rezidă din necesitatea unui progres tehnic și în același timp acest progres să fie creativ și în concordanță cu aspectele ontologice ale acesteia.

Teza se bazează pe teoriile creaționistă și teoria evoluționistă care sunt principalele surse de inspirație a tuturor domeniilor de cercetare. O importanță deosebită a constituit analiza problemelor de teorie a tehnicii și creației expuse în cercetarea autorilor cum ar fi: Jose Ortega y Gasset, Nicolai Berdiaev, Oswald Spengler, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre, Paul Johnson, Simone de Bouvoir etc. Prin reliefarea subiectelor teoretico-științifice, se abordează fie direct sau indirect, importanța indispensabilă a creației și tehnicii în viașa omului.

Ipoteza: Analiza corelației creație și tehnicii observăm că deși dezvoltat tehnologic societatea de azi este limitată intelectual.

Obiective: Scopul de bază al investigației constă în fundamentarea și promovarea unui noi interpretări al filosofiei practice contemporane axate pe antichitate. Pentru atingerea scopului propus e necesară realizarea următoarelor obiective:
-stabilirea locul și semnificația tehnologie și creației în antichitate;

-dezvoltarea trăsăturilor caracteristice și funcțiilor creației și tehnicii pe parcursul istoriei filosofiei;

-evidențierea premiselor conceptuale ale creației și tehnicii;

-relevarea domeniilor de cercetare în creație și tehnică;

-caracterizarea principalelor nivelelor de manifestare ale creației și tehnicii;

-delimitarea principalelor probleme ale creației și tehnicii;

-determinarea suportului teoretico-științific al valențelor creative ale tehnicii;

-elucidarea corelației tehnico-creativ în filosofie.

Aparatul categorial: Reperele teoretico-metodologică de bază în studierea valențelor creative ale tehnicii s-au dovedit a fi potrivite următoarele: metodologia investigațională, metoda teoretico-științifică, metoda analitică, hermeneutică, comparativă, metoda de sinteză.

Capitolul I: Dimensiunea semantic a conceptelor: creație, artă, tehnică

1.1.Conceptul de creație în istoria filosofiei

Va-ți întrebat vriodata ce este creația ? Ce reprezintă ea cu adevărat ? Cu toții utilizăam aceasttă noțiune, dar oare suntt corecte contextele în care noi o utilizăm, aceasta urmează să discutăm pe parcursul acestei cercetări interpretative.

Conceptul de creație provine din limba latină „creatio” și înseamnă procesul de a creea valori artistice, mai are și sens de lumea creată de către Dumnezeu. Îtr-o interpretare mai există creația este acțiunea de a creea opere artistice, științifice, un produs valoros al muncii creatoare, opera creată, sau interpretarea cu măiestrie a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. Practic întelesul a rămas același cu toate acestea creația și-a pierdut din originalitatea ei. Creația are loc prin creativitate care presupune un proces mental și social care implică generarea unor noi idei sau concepte noi sau noi asocieri ale minții creative între idei și concepte deja existente. Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea și cuantificarea naturii creativității constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc. și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Unii creatori asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative".Însă, modul în care noi valorificăm creația este corectă ? Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din științe inclusiv din matematică, tehnologie, politică, afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene a fiecărui individ. Există numeroase definiții ale creativității, fără să fie formulată o definiție general acceptată unele fiind contradictorii sau subiective:

În enciclopedii creativitatea este explicată ca "trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original".

Din definiție reiese că creația este specifică doar ființei umane ca redă o noutate irepetabilă, adică originală, fără a fi indicat faptul că e valoare.

Dicționarul Webster (1996) oferă trei semnificații ale creativității:1.starea sau calitatea de a fi creativ; 2.abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relațiile tradiționale și de a crea noi și semnificative idei, forme, metode, interpretări etc.; originalitate sau imaginație; 3.procesul prin care se utilizează abilitatea creativă.

Enciclopedia Britannica prezintă o definiție concentrată pe obiectivele activității creative: creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".

Dicționaru Robert (1996) include o definiție concisă: crėativitė -după engl. creativity -putere de creație, de invenție.

O definiție amplă a creativității a fost enunțată de Ellis Paul Torrance (1966): creativitatea este "un proces de sensibilizare la probleme, deficiențe, goluri în cunoștințe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc.; identificarea dificultăților; căutarea de soluții sau formularea ipotezelor asupra deficiențelor: testarea și retestarea acestor ipoteze și, posibil, modificarea și retestarea lor; în final, comunicarea rezultatelor". Există trei factori ce pot determina creativitatea individuală în orice situație: a) Expertiza este "baza oricărei activități creative". Aceasta îi oferă unei persoane cunoștințele tehnice, procedurale și intelectuale pentru a identifica elementele importante ale oricărei probleme particulare; b) Competențe de gândire creativă: se referă la modul imaginativ, inventiv și flexibil în care persoana abordează problemele; aceste competențe depind de trăsăturile personale și de tipul de gândire. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitate puternică de a genera noi idei prin combinarea unor elemente anterior disparate;

c) Motivația este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate,iar cei mai importanți factori motivanți sunt pasiunea intrinsecă auto-motivația și interesul intrinsec de a efectua lucrarea obiectul creației, care sunt mai eficienți decât motivația extrinsecă recompense, recunoaștere. Într-un sens, persoanele creative sunt la discreția propriilor valori și motivații și se ocupă cel mai bine de probleme pentru care au o puternică afinitate emoțională. Există și o clasificare a tipologiei creative astfel au fost propuse următoarele categorii: creativitatea științifică, creativitatea artistică și creativitatea conceptuală. Creativitatea științifică, în termenii cei mai simpli, implică descoperirea unor adevăruri științifice. Creativitatea științifică a fost tratată pe larg în cartea lui Abraham Moles (1957), La crėation scientifique . Creativitatea artistică este aptitudinea de a reda lucruri apreciate pentru frumusețea lor estetică; există doar la indivizii cu predispoziție vizuală și tactilă pentru artă. Creativitatea conceptuală implică crearea de soluții sub forma de concepte relevante unice, pentru problemele existente și emergente. În acest sens, creativitatea este procesul mental care implică generarea unor noi idei sau concepte, sau a unor noi asocieri între ideile, cunoștințele sau conceptele existente. Persoanele creative posedă multe trăsături distincte care le diferențiază semnificativ de persoanele mai puțin creative sau chiar noncreative. Au fost inventariate sute de trăsături de personalitate și adjective ale atitudinii creative,găsite în literatură asupra creativității, și au fost împărțit în trăsături: pozitive, social dezirabile și trăsături negative, potențial supărătoare ș.a. Dintre acestea, în ordinea caracteristicilor importante sunt: imaginația, sensibilitatea la probleme, curiozitatea, intuiția, descoperirea ideilor, toleranța pentru ambiguitate, independența, originalitatea etc. Persoanele creative tind să fie independente,nonconformiste în gândire și acțiune, sunt relativ neinfluențate de alții. Autonomia este o trăsătură care înglobează și alte dispoziții sociale: introversiunea, motivația intrinsecă, autoîncrederea, dorința de solitudine, insatisfacția. Imaginația constituie o aptitudine importantă și se bazează pe anumite predispoziții ereditare sau dobîndite printr-o muncă asiduă. Imaginația creativă desemnează capacitatea unui individ de a efectua o activitate creatoare, adesea generalizată la întreaga capacitate inventivă . Dezvoltarea imaginației presupune însă multă muncă în procesul de creație. Sensibilitatea la probleme este o trăsătură esențială pentru rezolvarea eficientă a problemelor. Persoana creativă are capacitatea de a observa ceea ce este neobișnuit și diferit, de a vedea potențiale nerealizate în situații date, de a observa asemănări și analogii în experiențe diferite. Intuiția este o descoperire bruscă, o revelație a unui adevăr, a soluției unei probleme etc. în cursul unei învățări prin încercare și eroare. O personalitate intuitivă observă relațiile, implicațiile, are o sensibilitate sporită la detalii. Persoana creativă prezintă originalitate în gândire și idei, vede lucrurile în modalități noi.Oiginalitatea se exprimă și prin aptitudini de a se lăsa la o parte sistemele ferm strucurate și stabilite, de a dizolva sintezele existente și de a utiliza elementele și concepțiile în afara contextelo inițiale, pentru a ceea noi combinații, noi sisteme de relații. În filosofie creația e un fel de obsesie divină, o sinteză a inconșttientului și conștientului. Un suflu dătător de viață al inconștientului uman, o intuiție mistică, o manifestare a instinctelor ce sunt acumulate în sacul cunoașterii.[13, ] În vederea clarificarii conceptuale, Florea Lucaci propune să acceptăm că creația ca temei ontologic și conceptul de creație implică existența lumii umane. Lucaci mai precizează ca umanul, ca mod de ființare, își întemeiază existența și devenirea pe același patern al creativității. Lucrarea e centrată pe prezentarea conceptelor a trei mari gînditori: Kant, Heidegger și Constantin Noica. Redescoperirea și rentoarcerea asupra ideilor lui Kant vin ca o resemnificare a prezentului subiectivismului uman ca principiu de creație al producției de cultură. Analitica Dasein-lui lui Heidegger e un punct de plecare din perspectiva proiectului construcției a conceptului de creație ca principiu al ființăii și al devenirii. Constantin Noica demonstrează că limba poartă cu sine, sau că ea conține, universalul. Așadar și limba româna poartă sau este purtatoare a adevarului și în această limbă ființa se rostește iar creația ca ipostază a devenirii își gasește rostul. O asemenea reconstrucție a ontologiei bazată pe creație este sortită unei deschideri perpetue..

Astfel, o dată cu instaurarea epocii moderne civilizația europeană se abate de la traseul urmat de Grecia Antică ce realizase marele miracole ale înflorii în epoca de aur a demonstrației filosofiei, artelor, științei, tehnicii. Pentru construirea unui aparat tehnologic sa utilizat creația unui om, nu toți au participat la aceasta, iar ceilalți se folosec de această creație fară a gîndi prea mult. De ce omul construiește obiecte care fac să limiteze gîndirea celorlalți? Suntem o societate dezvoltată din punct de vedere tehnic cu toate acestea suntem limitați în gîndire, în elucidarea unor noi idei. Aceste limite noi singuri ni le-am stabilit prin multitudinea tehnicilor utilizate, ca și cum ar fi o ușurare a minții. Se creează o cultură de subordonare față de aparatul tehnic, care extinde confortul existenței și ridică productivitatea muncii, dar nu și a muncitorilor. Putem aduce atît argumente pro cît și contra, cert este că datorită creației apar inovațiile tehnice, cu toate acestea în ce măsură aduc acestea beneficii sau daune societății. Antoine de Saint-Exupery [29, ] spunea ca: „ Pentru a ne dezvolta tot mai mult , omul trebuie să creeze nu să copieze”. Conștiința de sine este esențială în creație, a fi conștient de propriile emoții în fiecare cuvînt scris, în fiecare picăttură de culoare, în fiecare părticică a imaginației tale realizate în real, nu e deloc simplu. Trebuie să ai o autopercepție, o inteligență emoțională deosebită penttru a fi capabil să identifici și să etichetezi sentimente specifice din tine spre a le reda aceasta altora. Să fii capabil să vorbești despre ceea ce simți și să le redai celorlalți într-un mod clar si direct. Să ai o capacitate de a fi empatic în raport cu ceilalți, de a trăi bucurii și tristețe împreună cu apreciatorii unei adevărate opere nu este pentru toți. Un adevărat creator are o capacitate de a lua decizii înțelepte în cele mai dificile momente ale vieții dînd dovadă de un echilibru sănătos al emoțiilor și al rațiunii, iar aceasta nici un traducător nu ar putea-o releva. De aceea noi avem posibilitatea de a cunoaște doar cîteva procente din multitudinea operelor de artă. Cea mai mare creație veridică se află în mintea și inima creatorului.

Omul, împins de o forță internă sau externă, veșnic este motivat spre căutarea unui sens în viață,vrea s-o îmbunătățească,ceva face pe măsura puterilor și posibilităților sale,la ceva speră, spre ceva tinde, ceva îndeplinește, dar oricum rămâne nesatidfăcut pană la sfarșitul vieții.

Poate aici și se ascunde sensul vieții: în căutare, în obținerea a ceea ce am dorit și revenirea la o altă căutare- a ceva mai bun, mai perfect ? Iar dacă perfectul nu are limită? Chiar și omul care posedă totul,nu se poate mulțumi pană la urmă,de ce? Înseamnă că în om e ceva ascuns, genetic,spre exemplu instinctul căutării a ceva mai valoros,a perfectului, sau instinctul căutării adevărului, a binelui, a dreptății.

Prin urmare,omul mereu se străduie să ridice calitatea vieții sale la nivelul instinctelor,adica numai pentru sine,pentru că instincte publice nu există.dar omul e ființă socială și în afara societății nu poate să trăiască omenește,înseamnă că trebuie să suprime instinctele proprii în numele respectării legilor societății și legilor țării sale.

Aici observăm principalul paradox: omul după natura sa este liber,are libertatea voinței și este obligat să activeze cum este mai bine pentru sine,dar în același timp trebuie să suprime această libertate,sacrificând-o în folosul societății, pentru ca lipsit de individualitate să facă bine pentru societate, dar și pentru ceilalți.Aici putem aminti de ideile filosofice ale lui Sartre și Kierkegaard,care subliniază faptul că chiar dacă " Omul este condamnat să fie liber " el nu primește aeastă libertate ci este transformat în" masă" sau în" maimuță dresată" .

Înțelegem, deci că sursa oricărei creații este libertatea, dar nu din necesitatea de a face acest lucru, pentru că să-l impui pe cineva să creeze este imposibil.Se poate impune la distrugere ori la acțiune, și nicidecum la creare, pentru că pentru creare este nevoie de inspirație și de o nevoie personală,pasiune și ambiție;fără de care crearea a ceva nou,original și folositor – nimănui nu-i stă în puteri.

Pentru ca omul să creeze și să semene ceva rezonabil, bun și veșnic ca rezultat al creării, el are nevoie de a-și crea condiții de viață demne de persoana creatoare , ci nu de un sclav al circumstanțelor.

Omul, datorită instinctelor, toată viața este preocupat de autoconservare, autorealizare, auto – îmbunătățire sau autodezvoltare a Sinelui, adaptându-se la mediul înconjurător.

Creația reprezintă o categorie pur spirituală, iar spiritualul în om se formează prin educație și formarea profesională în cadrul societății.Prin urmare, acestea sânt sursele fundamentale pentru creativitate.Când nivelul cultural și spiritual al omului, datorită educației calitative, formării profesionale și modului de trai, ajunge la un nivel înalt – se trezește instinctul suprem- instinctul creativ, care impune la crearea a ceva rezonabil, bun și veșnic.

În creația artistică, omul își expune spiritul său pentru autoexprimare, care nu e asociată cu supraviețuirea, dar care formează prin aceasta cultura societății.Însă, începutul său spiritual, omul îl expune mai deosebit în cadrul creației științifice și tehnice, unde cunoașterea naturii și schimbarea ei pentru îmbunătățirea calității vieții omenești, reprezintă scopul principal.Pentru că acestea se fac nu atât pentru sine cât pentru ceilalți, adica este evident sacrificiul și generozitatea acestui tip de creație.Prin urmare, oamenii de știință și inginerii cunoscând, învățând și schimbând natura – încearcă să domnească peste ea, ceilalți, însă, doar se folosesc de ea,parazitează asupra ei.

Procesul creativ pentru artiști începe odata cu dorința (chemarea internă,impulsul spiritual) dea crea ceva nou.Creația rtistică, semnificativ se diferențiază de cea tehnică .

La " ingineri" este strict limitată libertatea de a alege forma și mijloacele pentru crearea lucrărilor științifice și tehnologiilor.Ei nu posedă libertatea de improvizare și libertatea gândurilor, pentru că trebuie creat doar ceea de ce are nevoie clientul conform sarcinii tehnice sau tehnologice, cu caracteristicile spcifice, funcțiile și proprietățile produsului, tehnologiei.

Dacă lucrările realizate de reprezentanții creației artistice au potențiali cumpărători – aproape toți oamenii de cultură, atunci inginerii, produsele tehnice au un singur client/cumpărător, care plătește bani cu avans, la risc, în speranța de a primi de la noua tehnologie,în viitor, un avantaj cometitiv pe piața bunurilor sau a serviciilor.

Tehnologiile, moral, îmbătrânesc foarte repede pentru că are loc progresul științific și tehnic.Tehnicienii nu au voie să încerce diverse metode și nu au voie să eșueze.

Un alt tip de creație este creația științifică, care este destinată pentru obținerea noilor cunoștințe,care îmbogățesc baza fundamentală,teoretică și aplicativă a științei.

Creația științifică poartă un caracter căutător și nu se bazează pe rezultatele comerciale.Cele mai înalte realizări în creația științifică sânt descoperirile, dintre care cele mai semnificative sânt marcate cu Premiul Nobel.Drepturile la desoperire nu se patentează, aceasta subliniază patrimoniul comun,iar autorilor li se înmână doar o diplomă care atestă meritele și prioritatea lor.În creația științifică, principala activitate constă în faptul creării și dezvoltării noilor metodologii și desfășurarea experimentelor.

Prelucrarea datelor,sintetizarea din acestea a ipotezelor noi, a teoriilor ,a legilor naturii,fenomenelor fizice,efectelor și a altor produse științifice.

Ca și inventatorii,oamenii de știință posedă de asemenea unde cerebrale și presupuneri fenomenale.

Creația științifică este de natură socială și oamenii de știință, de regulă, sânt grupați în instituții specializate,în laboratoarele academiilor de științe etc., pentru elaborarea cercetărilor,programelor.

Rezultatele cercetărilor și invențiilor,după legislație trebuie să fie considerate lucrări de știință din care fac parte: monografiile, disertațiile, manuscrisele, tezele, literatura științifică, rapoarte, articole, recenzii etc.

Epoca economiei bazate pe cunoștințe a sosit. Rezultatele creativității umane, din punct de vedere juridic aranjează, se transformă în proprietate individuală – produsul principal al lumii civilizate. Creația filosofică constituie un act care nu reprezintă numai redefinirea a ceea ce există și formarea noilor cunoștințe despre realitatea obiectivă, dar , de asemenea, se realizează procesul de fixare a omului în existență. Realitatea , pentru filosof, nu este lumea, percepută ca fiind ceva exterior omului, ci problema descurajatoare a conexiunii omului cu lumea, a pătrunderii omului în lume.

În creativitatea filosofică se manifestă profunda dorință creativă a omului pentru continua căutare a noilor modalități de rezolvare a problemelor existente și pentru auto- afirmarea în lume. Creația filosofică conține în sine încercări de a progresa spre functionarea normală a subiectului într-o lume tot mai complicată. Creația filosofică permanent primește interpretări și sensuri diferite.

Actul creativ în filosofie se naște odată cu problemele și încercările de a le găsi soluții. Actul creativ generează tabloul rațional al lumii,iar cea artistică- tabloul emoționalo- sentimental.

În comparație cu știința, filosofia se bazează pecreativitatea individuală, care o apropie de artă, chiar dacă creația artistică posedă o natură profund emoțională ( prin aceasta se diferențiază de creația în domeniul filosofiei). În creația filosofică este prezentă mișcarea, dezvoltarea care permit găsirea unei căi spre adevăr prin gândire ,minte. Creația filosofică este o sinteză dialectică a diverselor forme ale creației : mitologică, artistică și științifică.

În creația filosofică sânt dezvăluite contradicțiile vieții și lumii umane. Prin urmare, problema specificității creației filosofice devine deosebit de relevantă. În literatura filosofică, sensul acestui concept nu a fost pe deplin dezvăluit, chiar dacă această problemă era preluată și abordată în mai multe lucrări. Identificarea specificității creativității filosofice are o mare importanță pentru înțelegerea naturii și sensului cunoașterii filosofice.

Problema creativității filosofice a fost dicutată în întreaga istorie a filosofiei. O contribuție semnificativă pentru dezvoltarea problemei au adus Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, T. d' Aquino, Descartes, Spinoza, Leibniz,Hobbes, Kant, Fichte, Schelling, Hegel,Marx, Schopenhauer, Nietzsche, Dilthey, Bergson, Jaspers, Heidegger,Deleuze. Lucrările acestor gânditori au o mare valoare teoretico- informativă pentru studiul creativității filosofice.

Fiecare scriitor remarcabil este în același timp și savant și filosof,pentru că pe parcursul timpului cât el devine un adevărat creator al culturii, el se ridică la integritatea conștientizării existenței și integrității propriului comportament.

Procesul creației filosofice cuprinde patru etape esențiale:

1.Identificarea problemei

2.Proiectarea lucrului (lucrărilor)

3.Rezolvarea problemei

4.Înregistrarea rezultatelor obținute.

Ar trebui de remarcat că această organigramă propusă pentru procesul de creație filosofică nu este universală și nu se extinde pentru alte forme ale creației.

Creativitatea filosofică este un proces de dezvoltare a surselor filosofice, a celor mai comune principii și form generice de înțelegere a lumii ca un întreg, care orienteză omul în acțiunile sale. Ea vizează autorealizarea omului, pentru a atinge unitatea vieții sale spirituale și plenitudinea ființei.

Dorința de nemurire este baza sensului creației pentru om.creația filosofică deschide potențialul său creator de sens. În creația filosofică, înspși filosofia este un ideal pentru om, pentru lume.

Procesul creativității filosofice este format din mai multe etape. Fiecare din acestea reprezintă o formă a mișcării căutării creativității. Creativitatea filosofică, deseori, este asociată cu un anumit fenomen psihologic starea de inspirație, în care filosoful simte o explozie imensă de energie și demonstrează o activitate surprinzătoare și performanță. Toate etapele creativității filosofice sînt însoțite de astfel de fenomene ca: intuiția, uimirea, îndoiala,care stimulează curiozitatea și imaginația,contribuie la apariția unui flux de gânduri care însoțesc puncte de vedere neașteptate, permanent pregătește spațiu pentru o nouă creativitate.

Aforismul filosofc nu are capacitatea de a fi folosit în mai multe sensuri, el poartă în sine doar un sens direct și constă din două părți: gândurile și opiniile concret formulate și explicite.

Dialogul permite evaluarea conceptelor alternative în ceea ce privește aplicabilitatea lor pentru rezolvarea problemelor filosofice.

Metafora este una dintre modalitățile de organizare a activității creative a filosofului, deoarece cu ajutorul acesteia se constată diferența dintre obiectele studiate și în același timp se prevăd integrarea acestor componente într-o ordine generală. Metafora face abstractul- ușor de perceput,servește ca o modalitate importantă pentru prezicerea proprietăților unui obiect necunoscut pe baza cunoștințelor obținute despre el (metafora cognitivă).

Ca să fii creativ, trebuie să fii liber. Lucrurile cu adevărat importante se fac, nu se predică și nu(doar) se gândesc.

Chiar dacă printre filosofi au existat și din cei care au fost înzestrați cu natură artistică, și chiar dacă multe opere filosofice au valoare de operă de artă,nu avem dreptul să vorbim despre filosofie numai ca despre artă.

“ Banchetul” luiPlaton,unele lucrări ale lui Schopenhauer, Nietzsche și alții,desigur au intrat nu numai în istoria filosofiei ca obiecte de cercetare, dar de asemenea și în istoria artei ca obiecte de inspirație.Amestecarea creațiilor științifico- filosofice cu creațiile artistice este posibilă doar în două moduri :din punctul de vedere al studierii procesului de creare a sistemelor filosofice, și din punctul de vedere al studierii procesului de înțelegere a spiritului acestora de către istoricul filosofic.

Însuși filosofii Platon,Schelling, Schopenhauer, Nietzsche, dau motiv pentru amestecarea aceasta,apropiind procesul lor creativ de formarea unor concepții artistice.Este vorba despre aspectele lucrărilor care nu se încadrează în sfera științifico- filosofică și observăm că tot ceea ce este valoros în sistemele lor pentru cunoașterea științifică, poate să includă în sine elemente similare cu elementele operei de artă.

Filosoful, în procesul creației sale filosofice își direcționează punctul său de vedere, grăbindu-se să obțină înțelepciune. Cu cât e mai înalt nvelul cultural și filosofic, cu atât mai mare va fi numărul de gânditori.În lumea filosofului domnesc contradicțiile, anxietatea, nerezolvările și el orientează activitatea sa creatoare spre îndepărtarea acestora.

Creațiile unor filosofi ca Platon, Aristotel , Nietzsche etc. sunt actuale și valabile și astăzi. Cel ce filosofează,orientându-se spre viitor,decide intuitiv contradicțiile,problemele care determină activitatea umană și prin aceasta își propune să creeze niște condiții pentru viitor, pentru toată lumea, în care fiecare va primi posibilitatea să dezvolte liber natura umană ,pentru a trăi în armonie și creînd, intrucînd în lume noi idei și sensuri.

În acest mod am abordat unele aspecte din creația tehnică însă e necesar de observat care este evoluția istorica a conceptului de tehnică. Următorul paragraf vine cu o continuare a acetei discuții.

1.2. Evoluția istorică a conceptului tehnica

Conceptul de tehnologie provine din limba greacă “techne”- artă și “logos”-studiu, cuvânt și era utilizat de contemporanii lui Platon, și desemna orice iscusință în a face ceva în meșteșug, artă, știință afirma Francis E.Peters. Grecii aveau o semnificație dublă a conceptului “techne”:

1.Cunoștințele deținute de subiect, în scopul transformării obiectului acțiunii, aceasta se referea la sfera producției; 2. La aplicarea cunoștințelor despre subictul acțiunii în scopul dezvoltării și folosirii unicității în artă, autoperfectare, religie, pedagogie etc. toate acestea se efectuau pentru modificarea lumii spirituale a omului. Astăzi conceptul de tehnologie are de asemenea dublu semnificație: Tehnologia este știința metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor și tehnologie ca ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținirii unui anumit produs.

Tehnica reprezintă conform esenței sale mijloc în vederea realizării oricăror scopuri, iar caracterul de mijloc este nucleul comun al multor semnificații diferite ale expresiei lingvistice tehnică.

În limba engleză termenul de „tehnique”semnifică totalitatea metodelor și iscusințelor îndreptate

spre un scop ce poate fi învățat. Este de subliniat faptul că din vechea expresie grecească „téchné” rezultă înțelesul de „mijloc în vederea scopului” iar din aceasta derivă expresia de „tehnică”.

Dietter Birnbacher arată că „Téchné”este, potrivit sferei sale, atât mai întinsă, cât și mai restrânsă

decât conceptul modern al tehnicii și desemnează, în afară de intervenția artificială și de iscusință

de a atinge anumite scopuri și activitatea celui ce posedă această iscusință și exercită intervenții

artificiale: meșeșugul și arta ca întreg”.

În viziunea lui Platon technicós este și medicul, întrucât pentru activitatea lui el trebuie să aibă

anumite iscusințe, însă astronomia este o téchné pentru că ea presupune folosirea unor metode.

Este de observat că la Platon conceptul de téchné este destul de complex întrucât el semnifică mai mult decât o simplă iscusință și conține și un principiu urmărit în mod conștient sau o regulă.

Și în viziunea lui Aristotel tehnica ocupă un loc important. Gânditorul grec este de părere că

termenul de téchné presupune nu numai o iscusință practică ci și un anumit conținut comparabil cu cel al științei. Astfel cel ce știe ce face și de ce face stăpânește cu adevărat o téchné. Tehnica este aceea care duce la crearea și producerea de obiecte fie a celor ce își au scopul în afara lor, fie a celor care își au scopul în ele însele. În Etica Nichomahică, Aristotel consideră că în temeiul

capacității omenești de a orienta acțiunea în mod planificat, se manifestă modalitatea specifică

omului de comportare de tipul producerii sau facerii de obiecte. Punând accent pe funcția

producătoare a tehnicii, Aristotel o situează totodată, în contrast cu nașterea și pieirea naturală.

Așa cum se subliniază în literatura de specialitate, sensul tehnicii reale, adică a instrumentelor și aparatelor materiale, este un concept nedeterminat. De aceea, încercarea de determinare a ceea ce

reprezintă tehnica trebuie să pornească de la percepția realității acestui fenomen, respectiv de a

delimita aspectele care-i definesc esența și finalitatea sa. Cultura tehnică reprezintă o cultură a

acțiunii. Din setul de elemente care configurează universul unei acțiuni, elementul de bază care

definește în principiu tehnica se referă la acela că ea se interesează îndeosebi de mijloacele

realizării unei idei sau unui proiect.

În ordinea existenței, se recunoaște că mijloacele au fost acelea care au produs marile schimbări

ale societății și lumii și nu doar ideile. Tehnica poate fi considerată ingineria acțiunii umane; ea

oferă omului capacitatea de a transforma în realitate posibilitățile existente.Obiectele tehnicii sunt obiecte instrumentale raportate la un scop; ele sunt produse atât de mâna omului, dar și cu ajutorul uneltelor, aparatelor și mașinilor. Aceste aspecte ale tehnicii formează tehnicitatea ei.

Raportată la mediul natural, lumea omului este o lume produsă tehnic, este o lume artificială în

bună parte, întrucât ambianța este modificată tehnic. Viața însăși și societatea sunt modelate

tehnic. În acestă ordine de idei, este de constatat faptul că sistemele tehnice de producție,

distribuție și consum la bunurilor de masă caracterizează stilul de viață al societăților industriale

moderne. La rândul său, medicina s-a tehnicizat, iar la nivel economic progresul tehnic a înlocuit

factorii muncă și capital.

Heidegger definește esența tehnicii ca realizare a metafizicii, cu posibilitatea de a depăși pe sine însuși, esența limbajului și funcția poeziei ca posibilitate de a ajunge la conștiință și evadarea din superfecialitate. Jose Ortega y Gasset interpretează tehnologia ca un set de dispozitive tehnice, cau un semn al tuturor activităților umane, a valorilor sale.În tehnologie omul deseori își daunează sieși, omul ca creator este producător de obiective și valori toate acestea nu pot fi înlocuite cu dispozitive tehnice. Activitatea tehnică umana nu este neutră în ceea ce privește etica relațiilor, ea nu poate să evite criză în cazul eșecului de etica responsabilității. Nikolai Berdiaev a constatat că, indiferent de gradul de dezvoltare economică sau de cît de înalte sunt creațiile culturale, omul devine mai degraba un element marginal, mai mult chiar decât în epoci în care nu exista o atât de mare încredere în puterea rațiunii. Într-un cadru îngust, antropocentric, omul nu-și mai manifestă deplina sa forță creatoare, relativizarea valorilor producandu-se, în opinia lui Berdiaev, pe fondul unei adevarate "democratizări" a culturii.

“Puterea, dacă are drept temeliile dorința de a domina, este doar o ambiție stupidă. Dar dacă este act de om creator și acțiune de creație…, atunci slăvesc această putere.” Antoine de Saint-Exupery. Viața omului nu poate exista fără creație, deoarece omul are în el spiritul creator care necesită să iasă la suprafață. Iar puterea pe care o oferă aceasta este enorma pentru cei modești, nu e neapărat ca o ambiție să te conducă la o absurditate enormă. Cu toții recunoaștem că trăim într-o lume a unei crizi a culturii și tremură pentru viitorul ei, din punct de vedere sociologic, această criză decurge din faptul că un principiu aristocratic, un principiu de calitate este inerent oricarei culturi spirituale și că acest principiu este grav amenințat de procesul de democratizare și de nivelare, de dominația maselor. Trăim în epoca unei revolte plebeiene contra oricarei culturi aristocratice. Acest proces de decădere culturală nu are însă un sfarșit decent, nu exista o limita dincolo de care să nu se poata coborî, eventual ca urmare a reacției viguroase a elitelor sau grație unei fericite conștientizări din partea maselor care n-ar accepta să se coboare la un nivel suburban. Decăderea de care vorbește Berdiaev duce omul înspre bestialism. Acest bestialismul este un fenomen născut în lumea umana și, mai mult, într-o lume civilizată; el nu există în lumea animală, care aparține unei alte trepte ierarhice a existenței și care își are justificarea și misiunea sa proprie. Animalul este cu mult deasupra omului bestial. Iată de ce vorbim despre căderea omului. Sau poate tocmai acest bestialism este așezat actualmente deasupra umanismului.

Creștinismul este cel care l-a eliberat pe om de sub stăpânirea duhurilor naturii idolatrizate și venerate în toate epocile anterioare. Abia în momentul în care-și gasește descendență pe linia divino-umanității Iisus Hristos, omul capătă încredere, treptat, dar sigur, în capacitatea sa de a stapani pământul cu toate cele ale sale. Reversul acestei stăpâniri se produce însă pe masura ce descoperirile de ordin tehnic ușurează, din ce în ce mai mult, viața omului, aducându-l pe acesta în starea de dependență față de puterea mașinii. Această noutate revoluționară din viața umanității va adânci și mai mult criza spirituală. Dominația tehnicii marchează sfîrșitul epocii telurice. Mediul organic firesc al omului: pămîntul, vegetația, animalele etc. poate fi pus de către tehnica sub semnul pieirii: ce o să se întâmple atunci? Se întreba, Berdiaev, iar semnul sau de întrebare, dupa cum lesne constatăm, este astăzi extrem de actual.

Meditațiile lui Berdiaev pe marginea destinului omului și a neliniștilor sau chiar a spaimelor sale în fața unei lumi ce pare din ce în ce mai fragilă își găsesc nedorite confirmări în jurul nostru. Progresul unei tehnologii ce ne ocupă tot mai mult din spațiul și din timpul ce nu mai sunt folosite într-un demers de edificare spirituală aduce în urechile noastre cuvinte ce ne avertizau, înca de acum cîteva zeci de ani, în texte precum Omul și mașina, că nu se poate trăi în ritmuri mecanizate. Ce ar fi scris însă Berdiaev dacă ar fi trăit în zilele noastre, când omul tinde să devină, din ce în ce mai mult, dependent de ultimele cuceriri ale tehnicii? Mai ia cineva aminte la avertismentul care presupune ca lumea va fi ancorat în originala sa dialectica eshatologică, prin care atrăgea atenția că spiritul care creează tehnica și mașina va sfîrși prin a da o lupta teribilă pentru a învinge tendința de a se lăsa aservit, el însuși, tehnicii, de a se transforma într-un mecanism raționalizat și automatizat?

Ca să nu mai vorbim despre impactul devastator asupra trupului omenesc al agriculturii moderne și al unei industrii alimentare ce s-a dezvoltat vertiginos în zodia E-urilor ca și o cultură care nu mai are atâta profunzime spirituală ci niste recopieri ale operelor de artă, care ulterior de atâta reinterpretare necorespunzătoare își pierde din originalitatea sa ontologică. Văzând incidența de azi a unor boli survenite și că o consecință a automatizării proceselor dintr-o agricultură din ce în ce mai chimizată, nu putem să nu fim uimiți că, cu decenii înainte ca acest fenomen să devină unul global Berdiaev atrăgea atenția asupra faptului că ignorăm cât de defavorabilă ne poate fi aceasta atmosferă creată de propriile noastre descoperiri și invenții. Unii medici o cred defavorabilă, alții chiar mortală. Organismul uman apare fără apărător în fața propriilor invenții.

Perspectiva sumbra a unei astfel de "epoci a mașinii" este descrisă de filosoful rus în culorile unei apocalipse desprinse parcă dintr-un scenariu de film SF. Berdiaev nota în scrierele sale și depre faptul că va sosi un timp în care mașinile vor atinge perfecțiunea de funcționare, vor atinge prin ele însele și maximul de randament . Când ultimii oameni, după ce se vor fi transformat ei înșiși în mașini, vor dispărea, fiindcă respirația și circulația sîngelui le va fi imposibila. Natura va fi supusă tehnicii, și noua realitate, creată de aceasta, va rămâne în viața. Dar nu vor mai fi oameni, nu va mai fi viață organică.Iar puterea exclusivă a tehnicii și a mașinii ne duce în mod precis la aceasta limită: la neexistența în perfecțiunea tehnică. În gândirea filosofica a lui Berdiaev, aceasta putere a tehnicii constituie o ultimă metamorfoză a imparatiei cezarului, un soi de ultima ispită sau ultim test pe care l-ar da umanitatea înainte de a surveni definitiv sfîrșitul acestei lumi.

O altă problemă care izvorăște din această dezvoltare explozivă a tehnicii, cu grave consecințe asupra sufletului uman, o constituie accelerarea îngrozitoare a timpului, căreia omul nu-i mai face față, suntem într-o goană în care singuri nu știm după ce. Nici o clipă nu mai are o valoare de sine stătătoare, ea este doar un mijloc de tranziție spre clipa următoare. Omul este în așa măsură solicitat încât nu se regăsește pe sine. Opreștete un pic din această goană, meditează, fă ceva pentru suflet. Aceste momente de activitate fac din om o ființă pasivă, devenind mijloc al unui proces extra-uman, o funcție a procesului de producție, iar caracterul activ al spiritului uman se istovește. Mecanizarea vieții produce și accentuează o ruptură între spirit și vechea viață organică, pe de o parte, iar, pe de alta, exteriorizarea omului duce la pierderea integrității sale și a centrării vieții sale pe dimensiunea spirituală, fiind strivit de propriile-i descoperiri și de propriile-i invenții, la care natura sa, formată într-o epoca total diferita, se adaptează cu dificultate.

Întoarcerea romantică a existenței umane la starea ei de dinaintea erei tehnicii, a mașinii, a industrializării, e imposibilă, aceasta fiind doar o parte care este încă în amintirele noastre. Nu mai există o cale de întoarcere spre armonia paradisiacă a omului cu natura, odată ce și-au făcut loc în viața de zi cu zi, este imposibil a mai putea renunța la binefacerile tehnicii și uităm bucuria de a fi alături de cei dragi de a simți căldura sufletească. Mașina pune o problemă eshatologică, duce la întreruperea istoriei și conferă forțelor opuse spiritualității o nemaiîntîlnită vigoare. Însă, Berdiaev tot către creștinism își îndreaptă speranța că va reuși să redea omului starea de libertate față de propria sa creație, tehnica.

Poeților, s-a vehiculat ideea că și poeții creează. În perioada romanticilor, aceștia au impus ca legitima perechea categorială : arta- creație. În ultimele decenii ale secolului XX în sfera noțiunii de creație se pot identifica activități și obiecte ale preocupărilor știintifice, economice, politice etc. în acest fel, vechiul nucleu mistic pare sa fie ascuns cu totul. Noțiunea de creație, aceasta are totuși o limită, deși s-a acceptat ca proprietatea de a fi creator, desemnează un atribut esențial, acesta nu este distribuit tuturor oamenilor.

Omul reprezintă, așadar, o parte a devenirii căreia se straduiește să-i dea o împlinire sub chipul adevarului neschimbător și etern. De aici se pot extrage câteva concluzii : 1.Umanul nu este și nici nu poate fi gândit ca o esență imanentă dată sau care apare în mod necesar dat de o cauză misterioasă. 2. Umanul gândit ca operă a omului care se sustrage efermității și nimic nici ei materiei vii poartă cu sine, în esența sa, și sensul existenței finite, adica aspirația omului de a se întelege pe sine ca ființă dedublată. 3. Reconstrucția umanului își are un punct arhimedic în geneza și natura limbii și a limbajelor în general. 4. Creația culturală a indivizilor sau a unei epoci cere o validare, ceea ce implică o analitică conceptelor și a normelor cu caracter constitutiv și regulativ, care își dau seama de modul de a fi a omului. Oamenii se gîndesc foarte puțin la omul care este în spatele creației sau la ce înseamnă de fapt actul creației. Ne întrebăm oare ce forțe l-au înconjurat pe autor ca să creeze ? Ce tehnici a utilizat autorul în cadrul operei sale ? Sau am pus creția autorului vriodată în raport cu celelante aspecte ale vieții sale familia, prietenii, viața socială ? Foarte puțini care sau întrebat despre acest lucru, ceea ce rămîne esențial pentru omenire este opera de artă. Pentru a pătrunde în esența acesteia e nevoie însă de mult mai mult. Ceea ce simte creatorul în momentrul actului creator o poate înțelege și aprecia la justa valoare doar un alt creator, însă nici acesta în totalmente nu o va simți. Nu vom ști niciodată cît a suferit sau cît de fericit a fost creatorul. Indiferent că a fost un lucru mărunt sau mare creatorul sa dedicat cu desăvîrșire operei sale. Primii pași ai creație cu toții ii efectuam încă din copilărie, extremi de concentrați și plini de entuziasm prin joc. Următorii pași îi creem în perioada adultă atunci cînd ceem o profesie, o familie, o operă de artă. Putem crea în noi valori frumoase care să le putem cultiva la alții. Putem creea în noi voința de a face orice, bucuria de a citi o carte sau de a naviga pe internet. Aici apare și problema întregii cercetări problemă în care noi pierdem din valorile creației în urma proceselor tehnice din ce în ce mai avansate.

În epoca modernă a studiului de impact universal progresului tehnologic asupra societății, culturii și abordarea individuală, filosofică la întreaga gamă de probleme ridicate de dezvoltarea civilizației tehnologiei, să devină o parte integrantă a cunoștințelor filosofice. În rezolvarea acestor probleme toate pretinde Școli semnificative. Filosofia de tehnologie oarecum auto-reflecție este o componentă esențială a oricărei societăți dezvoltate, cea mai importantă parte a relației noastre cu lumea. În acest sens, există o problemă verificarea incidența noțiunii de "filozofia tehnologiei".

Se poate da impresia că aceasta este în primul rând o problemă legată de cunoștințele tehnice de inginerie. În realitate, o reflectare a tehnologiei merge mult dincolo de asta. La urma urmei, ideea de domeniu ca departe de filosofia discipline tehnice clasă profesională a secolului XX-lea ca Heidegger și Marcuse făcut doar o revoluție în mintea, a avut un impact imens asupra lumii, mulți dintre contemporanii săi, inclusiv oameni de știință.

Ce a adus filozofia pentru înțelegerea problemelor legate de civilizație tehnologică în trecut și în prezent? Despre aspectul dat este necesar de a cerceta interacțiunea dintre tehnică, știință și creativitate în filosofie.

1.3. Tehnica, știința și creativitatea în interacțiunea lor

Din cele spuse anterior, putem concluziona că sar putea ca mașinile să ne priveze de statutul unei persoane , iar acest lucru în nici un caz nu trebuie de admis. Cum de realizat acest lucru? Ce înseamnă să fii om în civilizația tehnică ? Cel mai interesant din punctul nostru de vedere, a răspunsului la aceste întrebări este de a fi un om de cerință morală. La sfârșitul secolului al XX-lea , care pretinde a fi mijloace de morala de a fi responsabil. Etica de responsabilitate este cheia pentru rezolvarea diferitelor tipuri de crize asociate cu dezvoltarea necontrolată a tehnologiei. Persoană poate face mai mult decât are pe acest drept moral. În acest sens, și există o nevoie pentru o etică specială axată pe conținutul tehnic al activității umane. Etica de responsabilitate morală necesită o interpretare atentă a deciziilor și acțiunilor întreprinse de către om. Acest lucru pune accentul inițial pe dialogul bun cu alții, în care fiecare trebuie să le ia locul său de drept. Tehnologia este un mijloc de a realiza binele. Și natura bunătate este definită în procesul de interpretare. Strict vorbind, nu este si nu poate lua decizii cu o singură excepție : să depună eforturi pentru responsabilitate maximă. Cu toate acestea , după cum reiese din numeroasele declarații, comunicate conferințe de oameni de știință și experți în cadrul reuniunilor comunitare de artă și muncitori tehnice, multe dintre valorile dobândite, caracterul de standarde morale sunt stabile. De obicei, remarcăm că interesele private, locale, nu pot să prevaleze asupra cerințelor universale ale poporului și dorința lor pentru dreptate, fericire, libertate, securitate, excelență și sănătății mediului. Nici un aspect al tehnologiei nu este neutră moral. Nu trebuie apendice uman a mașinii. Fiecare inovație tehnică ar trebui să fie testate pentru că dacă este sau nu, contribuie la dezvoltarea omului ca o persoană creativă responsabilă . Ceea ce este lăudabil tehnicianului prin caracter moral, inginerului? El este un raționalist, are un set de abilități tehnice și are o înclinație de activitate inventiv, persistente, meticulos, muncitor, alertă, devotat cauzei sale, sincer. Interesant, în codurile morale ale diferitelor tipuri de ingineri și tehnicieni are valori fundamentale prioritare: onestitate, justiție,fericire și libertate. Pe loc ulterior pune virtuțile profesionale: solidaritate cu colegii, precizie și meticulozitate de lucru. Uneori, a fost susținut că este suficient dacă moralitatea se bazează pe Predicainginerului. Activitatea așa tehnic uman nu este etic neutru. Idealul moral al activității umane este de o etică tehnică de responsabilitate. Tehnica fiind un simbol al eticii umane, ar fi curățenia și necurățenia sa.

Aș dori ca să observăm o diferență a trecerii prin perioadele istoriei a termenilo de știință și tehnică din perspectiva cîtora autori:

1. Știința și tehnica în anitichitate

“… sclavia a facut posibilă pe o scară mai largă diviziunea muncii între agricultură și industrie, și astfel, a creat condiții pentru înflorirea culturii lumii antice.” [12, p.]

Friedrich Engels

Chiar și cele mai mărețe lucruri au fost înfăptuite prin nișttte sacrificii și diviziuni ale lumii, care nu a fost atît de simplă pe cît pare. Sacrificiile sunt necesare în orice dezvoltare mai ales cele din domeniile științei și tehnicii.

2. Știința și tehnica în evul mediu

“În perioada următoare, pe care denumirea de evul mediu o caracterizează destul de elocvent, știința din nou evoluții distincte în sînul principalelor civilizații care supraviețuiesc sau care care apar acum în diferite părți ale lumii: America precolumbiană, lumea arabă India, China, Bizanțul, lumea slavă și Europa occidental.

Contactele tot mai numeroase care se stabilesc în această perioadă permit Europei occidentale să preia și să asimileze moștenirea științifică a antichității și a lumii arabe, pregătind astfel magnifica înflorire de mai tîrziu a științei.” [12, p.]

Rene Taton

Nu putem să facem o construcție neavînd temelia, astfel evul mediu a avut drept temelie antichitatea cu toată bogățiile sale. În acest mod se realizeaza o continuitate și o magnifică înflorire a științei ce a urmat.

3. Știința și tehnica în Renaștere

“O dată cu înflorirea burgheziei a avut loc și creșterea gigantică a științei. A fos reluat studiul astronomiei, metafizici, fizicii, anatomiei, fiziologiei. Pentru dezvoltarea industriei sale, burghezia a avut nevoie de știină, care să studieze proprietățile corpurilor fizice și formele de manifestare a forțelor naturii. Pînă atunci știina a fost un servitor umil al bisericii și nu-i era permis să iasă dincolo de limitele stabilite de credință; pe scurt, ea a fost orice, numai știință nu. Acum, știința sa ridicat împotriva bisericii; burghezia, avînd nevoie de știință, a luat parte la aceasă revoluție. ” [12, p.]

Friedrich Engels

Renașterea este o perioadă însemnătă pentru progresul științiic și tehnic. Acesta sa manifestat printr-o contribuție a burgheziei care și-a pus aportul în dezvoltarea științei din necesitatea de a performa industria. Această etapă e o nuaă etapă de a scoate știința din serviciul bisericii. Sa creat o revoluție și dacă pînă atunci șiința era asociată cu bine apoi de acum în colo ea trece de limitele credinței și eticii și se îndreaptă spre ceva mult mai mul… Ce ar fi fost astăzi cu medicina, dacă nu sa-r fi făcut experimente pe cadaver. De aceia știința bine a observant legătura sa cu religia ar trebui să se disperseze.

4.Știința și tehnica în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea

“Cu toată varietatea domenilor de cercetare, știința știința secolului al XVII-lea s-a caracterizat printr-o unitate care avea o triplă bază: a persoanelor, a ideilor și a aplicațiilor… Oamenii de știință virtuozii din secolul al XVIII-lea și-au putut forma o imagine mult mai unitară despre domeniul științei decît au putut să aibă oamenii de știință în timpurile care au urmat.” [12, p.]

John Bernal

Șiința după cum bine cunoaștem nu poate fi doar la nivel teoretic de aceia există o cale a acesteia omul- idee-aplicație sau practică. Fără de care nu ar fi fost posibil exactitatea cercetărilor științiice.

5.Revoluția industrial de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea

“Revoluția industrial a înlocuit munca manual cu munca mecanizată și a permis trecerea spre mașinism și capitalism.” [12, p.]

Karl Marx

Trecerea spre mașinism și capitalism a pus sub semnul întrebări importanța omului de rînd și muncii acestuia, șomajul devenind o altă problem majoră pînă astăzi.

6.Știința și tehnica în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

“Filosofii n-au facut decît șă interpreteze lumea în moduri diferite; este vorba însă de a o schimba.” [12, p.]

Karl Marx

Filosofia sa ocupat pe parcursul a secole întregi de a interpreta, de a căuta răspunsuri și de a oferi noi întrebări asupra a tot ce ne înconjoară. Însă, ceea ce a pus în funcție schimbarea continuă a lumii este creația sub toate aspectele sale inclusiv cea tehnică.

7.Știința și tehnica la începutul secolului al XX-lea

“Să pui chestiuni noi, să deschizi noi posibilități, să privești vechile probleme sub un alt unghi, cer imaginație creatoare și fac cu adevărat să progreseze știința.” [12, p.]

EINSTEIN și INFELD

Nu este simplu să ajungi la un progres științific, pentru aceasta este necesar o muncă asiduă în ceea ce privește domeniul creației și nu doar. Știința progresează, prin intermediul a noilor idei, noi probleme de cercetare oferind noi posibilități și pentru dezvoltarea culturii și creației.

8.Revoluția științifică contemporană

“Trebuie avute în vedere amplele mutații determinate de revoluția tehnico-științifică contemporană, care fac posibilă o mai bună înțelegere a fenomenelor și legității, modifică o serie de concepte și adevăruri considerate pînă nu demult imuabile.” [12, p.]

Nicolae Ceaușescu

Pînă nu de mult multe din lucruri păreau a fi neschimbate, însă o dată cu revoluțiile tehnico-științifice sau modificat multe aspecte ale lumii înconjurătoare, atît laturile pozitive cît și aspetul negativ.

Creativitatea tehnică și științifică are un rol important în dezoltările anterioare. Știința și tehnica au jucat un rol esențial în progresul societății după cum am argumentat în subcapitolele anterioare. Cu atît mai mult, în acest început de mileniu, cele două domenii ale creației constituie nu numai instrumente majore în competiția dintre națiuni, dar și garanția pentru supraviețuirea economică. Ca o comparație între creativitatea tehnică științifică și celelalte domenii ale creației se pot spune urmatoarele:

1. Creativitatea artistică reflectă mai mult fondul psihologic al creatorului, în timp ce creativitatea tehnică științifică va căuta legi ale mediului investigat, modelînd mediul material în folosul oamenilor, creatorul, în acest caz, fiind un mediator.

2. În creativitatea artistică predomină criteriul estetic, însă în cea tehnică științifică predomină criteriul eficienței și al adevarului.

3.Fazele procesului creator se regăsesc în ambele tipuri de creativitate, însă în ponderi destul de diferite. În creația tehnico-științifică toate etapele sunt extrem de importante și sunt mai ample, prepararea fiind cea mai importanta fază.

4.Ponderea inteligenței este cea mai ridicată în domeniul științific (IQ>120), apoi în domeniul tehnic (IQ>110), în timp ce creația artistiăa nu este direct influențată de nivelul IQ, însă necesită un minim de IQ=100.

5. Aptitudinile speciale urmează o ierarhie inversă inteligenței, fiind cele mai importante în creația artistică și mai puțin relevante în cea științifică.

6. Indiferent de domeniul de creație sunt unele cerințe extrem de importante și sunt necesare niveluri ridicate de: imaginație creativă, gîndirea divergentă și apoi cea convergentă, sensibilitatea la probleme, atitudinea exploratorie, cunoașterea profunda a domeniului.

Principalele motive comune tuturor formelor de creativitate sunt: nevoia de a excela, nevoia de a cultiva senzațiile tari, acceptarea riscului, curiozitatea, necesitatea de a sistematiza situațiile ambigue, nevoia de descărcare a trăirilor interioare și exprimarea lor prin creație.

Rolul informațiilor în creativitatea tehnică ține de continuitatea construcției. Atît știința cît și tehnologia sunt determinate de dezvoltarea nevoilor sociale, mediată de cunoștintele dobîndite anterior care trebuie utilizate de creator. În acest fel are loc un proces de lungă durată de integrare a cunoștințelor anterioare în cele viitoare, de a continua adîncirea acestora. Activitatea creatorului din domeniul tehnic nu poate fi separată de o ampla și profundă documentare tehnico-științifică. Acesta trebuie să culeagă și să sistematizeze informațiile în care se reflectă stadiul actual al științei și tehnicii din domeniul său.

Planul operațional al realizării unei creații în domeniul tehnic este urmatorul:

1. Informarea și sistematizarea informațiilor, informarea asupra soluțiilor constructiv-funcționale existente, colecarea și sistematizarea informațiilor, evidențierea lipsurilor generale ale soluțiilor existente;

2. Conceperea creației tehnice utilizarea metodelor și tehnicilor specifice creativității, elaborarea noii soluții, analiza acesteia decizii de adoptare;

3. Proiectarea prototipului experimental realizarea virtuală completă a produsului;

4. Realizarea acestuia obținerea concreta a variantei nr.0 a produsului;

5.Testarea și optimizarea prototipului experimental testarea fizică și corectarea eventualelor erori apărute;

6. Proiectarea prototipului industrial după validarea produsului experimental se obține proiectul produsului final;

7. Testatea și omologarea acestuia realizarea documentației de omologare a noului produs.

În abordarea soluțiilor existente, creatorul trebuie să vadă din exterior, punandu-și permanent întrebarea: „Oare de ce funcționează în felul ăsta, nu s-ar putea face altfel, mai eficient?”

Să evite închiderea psihologică a sistemului de informații. Informațiile obținute pot fi combinate pentru a rezulta variante total diferite și noi.

Sinteza informațiilor trebuie făcută în stil personal. Informațiile dobîndite poartă, de obicei, amprenta gîndirii persoanei care le-a publicat.

Cele mai importante surse de informare sunt, la ora actuala, reprezentate de documente scrise și de informațiile disponibile pe Internet.

În categoria documentelor scrise putem distinge: tratate; monografii; manuale universitare; sinteze analitice; reviste periodice de specialitate; volumele unor conferințe; brevete; standarde; cataloage de prospecte; rapoarte de cercetare; teze de doctorat; studii de fezabilitate; reviste de referate; fișe bibliografice.

Vorbind despre structura psihologică a intelectului uman și modalitatea în care aceasta este

implicată în procesele de creație, aspectul care atrage atenția este în primul rând cel al gândirii cu

cu cele două aspecte ale sale: gândirea convergentă și cea divergentă. Gândirea se prezintă ca un

proces unitar în care cele două forme alternează. Există faze în care gândirea convergentă

predomină și faze în care predomină gândirea divergentă. Gândirea convergentă este gândirea

cognitiv-reproductivă; ea presupune elaborarea unui răspuns unic prin eliminarea celorlalte

răspunsuri posibile. Întrucât ea conduce la rezultate de cele mai multe ori cunoscute, gândirea

convergentă este lipsită de originalitate.

Spre deosebire de gândirea convergentă, cea divergentă, pornind de la un set de informații date,

asigură mai multe soluții și nu a unui răspuns unic; la acest nivel este posibilă apariția unor soluții originale, însă lucrul acesta nu este sigur întodeauna. Gândirea divergentă se caracterizează prin flexibilitate, fluență și originalitate. La nivelul gândirii divergente sunt sintetizați factorii importanți ai creativității.

Sub aspectul localizării sediului, gândirea convergentă ocupă emisfera stângă a creierului, iar cea

divergentă ocupă emisfera dreaptă. Studiile privind creativitatea științifică au ajuns la concluzia că nu sunt creativi subiecții care au inteligența sub medie; însă pot să fie creativi sau nu subiecții care au inteligența medie sau peste medie. Flexibilitatea gândirii este în mare măsură capacității minții umane de a folosi alternativ proprietățile creative.

În ansablu pentru o dezvotare a interacțiunilor dintre tehnică, știință și creație este necesar ca ideea de eficiență în acest domeniu trebuie să aibă ca temelie trei coordonate interdependente: informație, competență și performanță. Avînd aceste coordonate putem vorbi despre o cultură și creație a lumii.

Capitolul II: Cultura și creația

2.1. Necesitatea actul creativ în viața omului

Ce sunt valorile și care este locul lor în creație? Și ce rol au dezvoltările tehnice în viața noastră și cum influențează acestea creația? Una din definițiile valorii o desemnează ca proprietate a ceea ce este bun, important, ceea ce corespunde necesităților noastre și idealurilor sociale. Valoare creației este apreciată în fond de societate, aceasta înseamnă că a fost impusă de aceasta ca necesitate sau ca un ideal, iar creatorul a fost cel care a făcut ca aceasta să devină realitate. Acum înțeleg de ce noile tehnologii sunt atît de importante, ele sunt o nectesitate a societății de azi, iar ceea ce urmează sunt niște idealuri ce vor fi implimentate în viitorul apropiat. Imaginația și noile perspective ne permit și am putea face o călătorie în viitor cum are loc această dezvoltare. Cred că tendința începută acum mai mulți ani, de trecere de la real la virtual va continua. Va dispărea suportul fizic, concret de stocare și comunicare a datelor. De exemplu, faxul care este acum pe cale de dispariție, nu va mai exista. La fel imprimanta, scannerul, carțile tiparite și ziarul nostru cel de toate zilele. Totul va fi online. La fel vor fi și radioul și televiziunea. Dar chiar și acestea doua vor fi total transformate. Se va trece de la modelul actual unde avem meniu fix, un program ales de alții la un model unde ne alegem singuri emisiunile și filmele pe care dorim să le urmărim. Aceast nu înseamnă că televizoarele vor i înlocuite ci doar vor avea o rezoluție mult mai buna. Adică imaginea de pe ecran va fi mult mai clară. Nu vor mai exista CD-uri sau DVD-uri, iar informația fi păstrată pe internet, singurul suport de date al viitorului. Filmele 3D vor fi înlocuite cu hologramele. Vor fi miniaturizate și vom purta poate în ochelari calculatoarele.

Nici ziare tiparite nu vom mai avea. Aceasta se vede din recentele falimente și restructurări din mass-media. Majoritatea ziarelor din Australia ,dar si din majoritatea zonelor globului, au trecut la abonamente la edițiile online, urmînd ca numarul exemplarelor tipărite să se reducă progresiv pîna la zero. La rîndul său radioul nu va mai fi ce este acum. Va fi și el, ca și televiziunea.

Vom trăi mai mult? Asta e ceea ce dorim cu toții, nu-i așa? Dacă vom trăi sau nu mai mult, asta depinde de fiecare. De modul în care fiecare alege să-și trăiască viața. Dacă vom prefera să mîncăm sănătos și să facem sport, da. Cercetatorii se arată optimiști și ne promit victoria împotriva cancerului, diabetului și obezității. Cercetatorii spun că peste 50 de ani micro roboți, numiți nano roboți vor circula prin venele și arterele noastre pentru a ne repara. Iar anumite parți ale corpului nostru vor fi înlocuite de mașini. Și atunci cum rămîne cu noi oamenii ?

Nu ne rămâne decât să medităm la previziunea viitorului și să păstrăm formele originale ale existenței măcar cele mai sunt, să nu surpăm singuri suportul de sub picioare ca să plutim în gol, sau poate aceasta va fi un nou mod de a exista.

Ar trebui oare să ne temem că mașinile s-ar putea revolta împotriva oamenilor, așa cum ne amenință unii autori de literatura științifico-fantastică?

Acum 10.000 de ani un umanoid a apucat un băț de pe jos ca să culeagă un fruct dintr-un copac. Aceea a fost prima unealtă. De atunci ființa umană și-a extins orizonturile prin intermediul uneltelor. Am devenit mai inteligenți, mai înalți, mai rapizi. Ne-am schimbat datorită lor, le-am îmbrăcat ca pe o armură.

Dar dacă ne-am dezbrăca de aceste unelte, oamenii ar rămâne tot oameni, iar ele, uneltele ar rămâne acolo jos, pe sol, neînsuflețite, lânga bățul de care un om s-a slujit ca să culeagă un fruct din pom. Nu cred ca mașinile vor avea prea curînd conștiința pentru a se revolta împotriva oamenilor, dupa cum nu cred suntem dependenți de unelte. Pur și simplu ne folosim de ele pentru a ne face viața mai ușoara, munca mai simpla și a caștiga timp pentru relaxare. Tehnologia este o unealtă și sper că așa va rămâne și în viitor.

Nu imediat, civilizația umană a devenit tehnic, aceasta sa întâmplat undeva în secolul al XX-lea . Acesta a fost în acel moment în care primele lucrări cu privire la filosofia despre tehnologie, și care au aparținut filosofului german Ernst Kapp și inginerului rus Петру Климентьевичу Энгельмейеру. Ambii gânditori erau perfect conștienți de faptul că noile condiții nu poate fi limitate la concepție unilaterală, îngustat de artă. După cum sa menționat Энгельмейеру trebuie să încerce să vadă în viitor, ceea ce ar trebui să fie sub formă de interacțiunea dintre tehnologie și societate. Înțelegerea tehnicilor dintr-o perspectivă mai largă este imposibilă fără o filozofie specifică filosofia de tehnologie, care se ocupă cu înțelegerea tehnică a activității umane , valorile și perspectivele sale. Orice înțelegere a tehnicii există, iar o interpretare originală a înțelegerii universale de tehnologie nu există. Herefonta preoteasă Pythia proorocița în templul lui Apollo din Delphi, sub înțelepciunea și cheia înțelegea, techne ca notorietate. În Evul Mediu era considerat reflectarea mașini divine de creativitate. Tehnica încă menține un sens secundar. În timpurile moderne, un om vede în arta, în principal propria lor inteligență și capacitățile lor de inginerie. Tehnica acționează ca o continuare directă a științei și dorința omului de a domina natura. Tehnologia dobândește caracterul forțelor dominante . Marks concluzionează că baza cea mai originală a societății sunt forțelor de producție, mijloacele de producție, și aceasta sunt utilajele. În interpretarea artei secolului al XX-lea , filosofia de tehnologie a devenit o disciplină filosofică independent . Filozof spaniol Ortega y Gasset a subliniat în legătură cu tehnica de analiză cu privire la dualitatea de om este diferit de la natură și, în același timp, prin intermediul tehnologiei, el se confundă cu ea. Unii cred că fenomenologiei lui Husserl a crezut că omul dă tehnicii conținut negativ. Acest lucru se întâmplă , după cum urmează : de la viață bogată în lumea unui om ce traduce concepte științifice , apoi pe baza acestor concepte creează tehnologie. În cele din urmă, uita de lumea vieții umane . Așa criză se dezvoltă, omul, știința sa și arta sa. Există o cale de ieșire din această situație dificilă ? Da, probabil acolo, dar pentru acest lucru, și știință și tehnologie trebuie să o creeze ca un plin de viață cu personaje din lumea umană. Inginerie aceasta este, de obicei, un semn din viața noastră slabă, viața omului va fi umplut cu aceasta. Pentru a face acest lucru ai nevoie de o bună filosofie fenomenologică.

Între timp, esența de tehnologie nu este deloc ceva tehnic. Heidegger oferă o analiză mai profundă a naturii artei. Visul lui este că tehnica a fost artă. Omul folosește materiale naturale în artă, dar într-un mod care este față cu adevărat umană definește arta. Tehnologia este un semn al omului însuși, dar nu întotdeauna acesta eun semn bun. În filozofie , toată lumea poate vedea cheia pentru armonia dintre om și tehnologie . Omul nu trebuie să se uite pe sine în tehnică. Fii om și nici de o tehnică nu ție frică. Caracteristicile proceselor de creație sunt clasificate,de regulă, în patru categorii. În primul rând, creativitatea implică totdeauna gândirea sau comportarea imaginativă. Activitatea imaginativă este un proces de generare a ceva original: oferirea unei alternative la ceea ce este convențional, de așteptat sau de rutină. În al doilea rând, în mod general, această activitate imaginativă are un scop precis: adică este direcționată spre atingerea unui anumit obiectiv sau rezolvarea unei probleme apărut. În al treilea rând, aceste procese trebuie să genereze ceva original. Originalitatea poate fi de mai multe categorii: individuală ,în raport cu rezultatul anterior al persoanei; relativă, față de grupul de care aparține, sau istorică , rezultatul este original în raport cu orice realizare anterioară în domeniul particular. În al patrulea rând, rezultatul trebuie să fie de valoare în raport cu obiectivul. "Valoarea" este aici o apreciere a unei anumite proprietăți a rezultatului. Există multe judecăți posibile ale valorii,în funcție de domeniul de activitate în chestiune: eficient, util, agreabil, valabil, durabil. Iar această duravilitate ne-o poate oferi doar ontologia creației care sa păstrat pînă astăzi. De aceea avem nevoie de o revalorizare a creației care a căpătat o mai mare semnificație sub aspectul tehnic.

Din cele spuse anterior, putem menționa că s-ar putea ca mașinile să ne priveze de statutul unei persoane , iar acest lucru în nici un caz nu trebuie de admis. Cum de realizat acest lucru? Ce înseamnă să fii om în civilizația tehnică ? Cel mai interesant din punctul nostru de vedere, a răspunsului la aceste întrebări este de a fi un om de cerință morală. La sfârșitul secolului al XX-lea , care pretinde a fi mijloace de morala de a fi responsabil. Etica de responsabilitate este cheia pentru rezolvarea diferitelor tipuri de crize asociate cu dezvoltarea necontrolată a tehnologiei. Persoană poate face mai mult decât are pe acest drept moral. În acest sens, și există o nevoie pentru o etică specială axată pe conținutul tehnic al activității umane. Etica de responsabilitate morală necesită o interpretare atentă a deciziilor și acțiunilor întreprinse de către om. Acest lucru pune accentul inițial pe dialogul bun cu alții, în care fiecare trebuie să le ia locul său de drept. Tehnologia este un mijloc de a realiza binele. Și natura bunătate este definită în procesul de interpretare. Strict vorbind, nu este si nu poate lua decizii cu o singură excepție : să depună eforturi pentru responsabilitate maximă. Cu toate acestea , după cum reiese din numeroasele declarații, comunicate conferințe de oameni de știință și experți în cadrul reuniunilor comunitare de artă și muncitori tehnice, multe dintre valorile dobândite, caracterul de standarde morale sunt stabile. De obicei, remarcăm că interesele private, locale, nu pot să prevaleze asupra cerințelor universale ale poporului și dorința lor pentru dreptate, fericire, libertate, securitate, excelență și sănătății mediului. Nici un aspect al tehnologiei nu este neutră moral. Nu trebuie apendice uman a mașinii. Fiecare inovație tehnică ar trebui să fie testate pentru că dacă este sau nu, contribuie la dezvoltarea omului ca o persoană creativă responsabilă. Ceea ce este lăudabil tehnicianului prin caracter moral, inginerului? El este un raționalist, are un set de abilități tehnice și are o înclinație de activitate inventiv, persistente, meticulos, muncitor, alertă, devotat cauzei sale, sincer. Interesant, în codurile morale ale diferitelor tipuri de ingineri și tehnicieni are valori fundamentale prioritare: onestitate, justiție,fericire și libertate. Pe loc ulterior pune virtuțile profesionale: solidaritate cu colegii, precizie și meticulozitate de lucru. Uneori, a fost susținut că este suficient dacă moralitatea se bazează pe Predicainginerului. Activitatea așa tehnic uman nu este etic neutru. Idealul moral al activității umane este de o etică tehnică de responsabilitate. Tehnica fiind un simbol al eticii umane, ar fi curățenia și necurățenia sa.

2.2. Însușirile esențiale ale omului de știință

Nu e simplu să fii om de știință, pentru aceasta este necesar să posezi anumite calități fizice și spiritual care au fost clasificate în șase categorii principale [hans selye, p.61]:

1. Entuziasmul și perseverența.

2. Originalitatea care se manifestă prin independența spiritului, imaginația, intuiția, geniul.

3. Inteligența care se manifestă prin intermediul logicii, memoria, experiența, puterea de concentrare și cea de abstractizare.

4. Calități etice, onestitatea față de sine însuși și față de cercetarea sa.

5. Contactul cu natura, observația și îndemînarea tehnică.

6. Contactul cu oamenii, cunoașterea de sine și a celor din jur, coexistența cu cei din jur, talentul de organizare a unui colectiv, capacitatea de a convinge pe alții și de a le asculta argumentele.

Și totuși care ar putea fi cea mai important calitate din cele enumerate? În context diferite fiecărui om de știință succesul poate să depindă, de îndemînarea tehnică, de darul de observație sau capacitatea de a reuși în relațiile cu colaboratorii. Cu toate acestea celelante calități sunt indispensabile, indiferent de domeniul ce se află în central atenției sau de condițiile sociale în care lucrează. Dacă am încerca să le aranjăm după gradul de importanță cred că cea mai rar întîlnită este originalitatea.

Entuziasmul și perseverența se manifestă în primul rind prin interes, pasiune, zel, puternice emoții ce e cauzat de un anumit lucru și necesită cercetare pentru a fi ameliorat acesta. “Entuziasmul reprezintă un mobil puternic pentru atingerea anumitor scopuri, ca și forța de a persevere în fața obstacolelor.” [20, ] Deseori acest lucru îi observăm la copii cînd li se reușește un anumit lucru și ei cu un mare entuziasm se ocupă în continuare de acest lucru. Perseverența constă în forța de a continua neîntrerupt și în mod ferm o anumită acțiune. E necesar o concentrare asupra unui scop bine determinat, însă fără a fi un moft sau o simplă încăpățînare. Doar astfel vei putea opune rezistență eșecurilor, a proastei dispoziții sau chiar și a succesului.

Originalitatea este puterea creatorului de a gîndi într-un mod unic, special. Ea depinde de imaginația, de capacitatea de a formula idei ce încă nu au fost observate în realitate și are nevoie de o putere de a pătrunde, discernămînt și forță de previziune.

Imaginația este condiționată de libertatea spiritului, printr-o gîndire original și independent, mintea își formează idei conștiente despre lucrurile și își imaginează altele. “Imaginația este un lucru imposibil de învățat” [20, p. ] Însă, există posibilitatea de a o stimula și dezvolta la copii prin diverse activități, iar o dată cu trecerea timpului această capacitate dispare în neștire. Astfel, procesul combinat prin care imaginăm mai întîi un lucru și apoi transpunem aspectele importante ale imaginii în realitatea conștientă reprezintă fundamental gîndirii creatoare, cea mai înălțătoare și plină de satisfacție activitate de care este capabil spiritual uman. Actul creației atît științifice cît și artistice oferă bucuria eliberării din tensiunea unei necesități, permițînd întregii noastre ființe de a simți o oboseală încîntătoare, dată de sentimental împliniri.

Intuiția este rațiunea inconștientă care duce la cunoaștere, fără judecată sau deducție. Intuiția o mai putem înțelege ca al șase-lea organ de simț care spre deosebire de miros, gust, auz, tactil și văz el poate fi utilizat sau ignorant la discreția fiecărei persoane.

Imaginația este capacitatea inconștientă de a asocial faptele în noi moduri, în timp ce intuiția este darul de a face utilizabile imagini de vis, aducîndu-le în sfera conștientului.

O altă însușire destul de important este inteligența aceasta fiind puterea de a înțelege. Prin intermediul acestei capacități noi utilizăm conștient cunoștințele în diferite situații. Ea depinde de capacitatea generală a minții pentru evaluarea conștientă, meticuloasă și obiectivă a observațiilor făcute. Inteligența acționează combinînd faptele depozitate în memorie, printr-o analiză logică conștientă. Instrumentele inteligenței sunt: logica, memoria și puterea de concentrare asupra unui singur subiect, puterea de abstractizare, îndepărtarea a ceea ce este neesențial.

Etica presupune acele principia care dirijează comportamentul nostrum prin normele și principiile morale existente. Într-o cercetare aspectul respective este important din perspective onestității cercetătorului față de sine și față de cercetarea sa. Aceasta se realizează prin autodisciplinare spiritului, menținerea sub control a gîndirii pînă la finisarea acțiunii.

De obicei oamenii de știință încearcă a fi extreme de onești în munca pe care o efectuează, însă nu întotdeauna aceasta se răsfrînge asupra societății în aceiași măsură. În același timp viața acestora nu ar exista fără creație, dorința de a cunoaște noul și multă ambiție în atingerea scopului.

“Puterea, dacă are drept temeliile dorința de a domina, este doar o ambiție stupidă. Dar dacă este act de om creator și acțiune de creație…, atunci slăvesc această putere.” Antoine de Saint-Exupery. Viața omului nu poate exista fără creație, deoarece omul are în el spiritul creator care necesită să iasă la suprafață. Iar puterea pe care o oferă aceasta este enorma pentru cei modești, nu e neapărat ca o ambiție să te conducă la o absurditate enormă. Cu toții recunoaștem că trăim într-o lume a unei crizi a culturii și tremură pentru viitorul ei, din punct de vedere sociologic, această criză decurge din faptul că un principiu aristocratic, un principiu de calitate este inerent oricarei culturi spirituale și că acest principiu este grav amenințat de procesul de democratizare și de nivelare, de dominația maselor. Trăim în epoca unei revolte plebeiene contra oricarei culturi aristocratice. Acest proces de decădere culturală nu are însă un sfarșit decent, nu exista o limita dincolo de care să nu se poata coborî, eventual ca urmare a reacției viguroase a elitelor sau grație unei fericite conștientizări din partea maselor care n-ar accepta să se coboare la un nivel suburban. Decăderea de care vorbește Berdiaev duce omul înspre bestialism. Acest bestialismul este un fenomen născut în lumea umana și, mai mult, într-o lume civilizată; el nu există în lumea animală, care aparține unei alte trepte ierarhice a existenței și care își are justificarea și misiunea sa proprie. Animalul este cu mult deasupra omului bestial. Iată de ce vorbim despre căderea omului. Sau poate tocmai acest bestialism este așezat actualmente deasupra umanismului.

Creștinismul este cel care l-a eliberat pe om de sub stăpânirea duhurilor naturii idolatrizate și venerate în toate epocile anterioare. Abia în momentul în care-și gasește descendență pe linia divino-umanității Mântuitorului Iisus Hristos, omul capătă încredere, treptat, dar sigur, în capacitatea sa de a stapani pământul cu toate cele ale sale. Reversul acestei stăpâniri se produce însă pe masura ce descoperirile de ordin tehnic ușurează, din ce în ce mai mult, viața omului, aducându-l pe acesta în starea de dependență față de puterea mașinii. Această noutate revoluționară din viața umanității va adânci și mai mult criza spirituală. Dominația tehnicii marchează sfîrșitul epocii telurice. Mediul organic firesc al omului: pămîntul, vegetația, animalele etc. poate fi pus de către tehnica sub semnul pieirii: ce o să se întâmple atunci? Se întreba, Berdiaev, iar semnul sau de întrebare, dupa cum lesne constatăm, este astăzi extrem de actual.

Meditațiile lui Berdiaev pe marginea destinului omului și a neliniștilor sau chiar a spaimelor sale în fața unei lumi ce pare din ce în ce mai fragilă își găsesc nedorite confirmări în jurul nostru. Progresul unei tehnologii ce ne ocupă tot mai mult din spațiul și din timpul ce nu mai sunt folosite într-un demers de edificare spirituală aduce în urechile noastre cuvinte ce ne avertizau, înca de acum cîteva zeci de ani, în texte precum Omul și mașina, că nu se poate trăi în ritmuri mecanizate. Ce ar fi scris însă Berdiaev dacă ar fi trăit în zilele noastre, când omul tinde să devină, din ce în ce mai mult, dependent de ultimele cuceriri ale tehnicii? Mai ia cineva aminte la avertismentul care presupune ca lumea va fi ancorat în originala sa dialectica eshatologică, prin care atrăgea atenția că spiritul care creează tehnica și mașina va sfîrși prin a da o lupta teribilă pentru a învinge tendința de a se lăsa aservit, el însuși, tehnicii, de a se transforma într-un mecanism raționalizat și automatizat?

Ca să nu mai vorbim despre impactul devastator asupra trupului omenesc al agriculturii moderne și al unei industrii alimentare ce s-a dezvoltat vertiginos în zodia E-urilor ca și o cultură care nu mai are atâta profunzime spirituală ci niste recopieri ale operelor de artă, care ulterior de atâta reinterpretare necorespunzătoare își pierde din originalitatea sa ontologică. Văzând incidența de azi a unor boli survenite și că o consecință a automatizării proceselor dintr-o agricultură din ce în ce mai chimizată, nu putem să nu fim uimiți că, cu decenii înainte ca acest fenomen să devină unul global Berdiaev atrăgea atenția asupra faptului că ignorăm cât de defavorabilă ne poate fi aceasta atmosferă creată de propriile noastre descoperiri și invenții. Unii medici o cred defavorabilă, alții chiar mortală. Organismul uman apare fără apărător în fața propriilor invenții.

Perspectiva sumbra a unei astfel de "epoci a mașinii" este descrisă de filosoful rus în culorile unei apocalipse desprinse parcă dintr-un scenariu de film SF. Berdiaev nota în scrierele sale și depre faptul că va sosi un timp în care mașinile vor atinge perfecțiunea de funcționare, vor atinge prin ele însele și maximul de randament . Când ultimii oameni, după ce se vor fi transformat ei înșiși în mașini, vor dispărea, fiindcă respirația și circulația sîngelui le va fi imposibila. Natura va fi supusă tehnicii, și noua realitate, creată de aceasta, va rămâne în viața. Dar nu vor mai fi oameni, nu va mai fi viață organică.Iar puterea exclusivă a tehnicii și a mașinii ne duce în mod precis la aceasta limită: la neexistența în perfecțiunea tehnică. În gândirea filosofica a lui Berdiaev, aceasta putere a tehnicii constituie o ultimă metamorfoză a imparatiei cezarului, un soi de ultima ispită sau ultim test pe care l-ar da umanitatea înainte de a surveni definitiv sfîrșitul acestei lumi.

O altă problemă care izvorăște din această dezvoltare explozivă a tehnicii, cu grave consecințe asupra sufletului uman, o constituie accelerarea îngrozitoare a timpului, căreia omul nu-i mai face față, suntem într-o goană în care singuri nu știm după ce. Nici o clipă nu mai are o valoare de sine stătătoare, ea este doar un mijloc de tranziție spre clipa următoare. Omul este în așa măsură solicitat încât nu se regăsește pe sine. Opreștete un pic din această goană, meditează, fă ceva pentru suflet. Aceste momente de activitate fac din om o ființă pasivă, devenind mijloc al unui proces extra-uman, o funcție a procesului de producție, iar caracterul activ al spiritului uman se istovește. Mecanizarea vieții produce și accentuează o ruptură între spirit și vechea viață organică, pe de o parte, iar, pe de alta, exteriorizarea omului duce la pierderea integrității sale și a centrării vieții sale pe dimensiunea spirituală, fiind strivit de propriile-i descoperiri și de propriile-i invenții, la care natura sa, formată într-o epoca total diferita, se adaptează cu dificultate.

Întoarcerea romantică a existenței umane la starea ei de dinaintea erei tehnicii, a mașinii, a industrializării, e imposibilă, aceasta fiind doar o parte care este încă în amintirele noastre. Nu mai există o cale de întoarcere spre armonia paradisiacă a omului cu natura, odată ce și-au făcut loc în viața de zi cu zi, este imposibil a mai putea renunța la binefacerile tehnicii și uităm bucuria de a fi alături de cei dragi de a simți căldura sufletească. Mașina pune o problemă eshatologică, duce la întreruperea istoriei și conferă forțelor opuse spiritualității o nemaiîntîlnită vigoare. Însă, Berdiaev tot către crestinism își îndreaptă speranța că va reuși să redea omului starea de libertate față de propria sa creație, tehnica.

Florea Lucaci vorbește despre spațiu și timp referindu-se la ontologia omului divizînd-o în două :

a) ceea ce este dat aici și acum, care să constituie ca punct arhimedic în reconstrucția rațional-simbolică a naturii ca lume a omului; b) lumea umanizată, care este în expansiune spațial-simbolică și supraviețuiește în secvențe temporal paralele cu succesiunea interpretărilor simbolice, adică lumea își adaugă o imagine paradigmatică.

De asemenea Lucaci abordează problema creației din perspectiva întrebării cine este cel care creează ? El supune că noțiunea de creație cenzurii interogației. În acest fel se observă că noțiunea de creație nu mai poate fi indusă în clasa noțiunilor vagi. Inițial termenul de creație îl cuprindea exclusiv pe Dumnezeu. Aceasta cuprindere era definită prin Crezul de la Niceea ca unic Creator al lumii. De-a lungul istoriei noțunea de creație a fost atribuită în secolul XVII și

Poeților, s-a vehiculat ideea că și poeții creează. În perioada romanticilor, aceștia au impus ca legitima perechea categorială : arta- creație. În ultimele decenii ale secolului XX în sfera noțiunii de creație se pot identifica activități și obiecte ale preocupărilor știintifice, economice, politice etc. în acest fel, vechiul nucleu mistic pare sa fie ascuns cu totul. Noțiunea de creație, aceasta are totuși o limită, deși s-a acceptat ca proprietatea de a fi creator, desemnează un atribut esențial, acesta nu este distribuit tuturor oamenilor.

Omul reprezintă, așadar, o parte a devenirii căreia se straduiește să-i dea o împlinire sub chipul adevarului neschimbător și etern. De aici se pot extrage câteva concluzii : 1.Umanul nu este și nici nu poate fi gândit ca o esență imanentă dată sau care apare în mod necesar dat de o cauză misterioasă. 2. Umanul gândit ca operă a omului care se sustrage efermității și nimic nici ei materiei vii poartă cu sine, în esența sa, și sensul existenței finite, adica aspirația omului de a se întelege pe sine ca ființă dedublată. 3. Reconstrucția umanului își are un punct arhimedic în geneza și natura limbii și a limbajelor în general. 4. Creația culturală a indivizilor sau a unei epoci cere o validare, ceea ce implică o analitică conceptelor și a normelor cu caracter constitutiv și regulativ, care își dau seama de modul de a fi a omului. Oamenii se gîndesc foarte puțin la omul care este în spatele creației sau la ce înseamnă de fapt actul creației. Ne întrebăm oare ce forțe l-au înconjurat pe autor ca să creeze ? Ce tehnici a utilizat autorul în cadrul operei sale ? Sau am pus creția autorului vriodată în raport cu celelante aspecte ale vieții sale familia, prietenii, viața socială ? Foarte puțini care sau întrebat despre acest lucru, ceea ce rămîne esențial pentru omenire este opera de artă. Pentru a pătrunde în esența acesteia e nevoie însă de mult mai mult. Ceea ce simte creatorul în momentrul actului creator o poate înțelege și aprecia la justa valoare doar un alt creator, însă nici acesta în totalmente nu o va simți. Nu vom ști niciodată cît a suferit sau cît de fericit a fost creatorul. Indiferent că a fost un lucru mărunt sau mare creatorul sa dedicat cu desăvîrșire operei sale. Primii pași ai creație cu toții ii efectuam încă din copilărie, extremi de concentrați și plini de entuziasm prin joc. Următorii pași îi creem în perioada adultă atunci cînd ceem o profesie, o familie, o operă de artă. Putem crea în noi valori frumoase care să le putem cultiva la alții. Putem creea în noi voința de a face orice, bucuria de a citi o carte sau de a naviga pe internet. Aici apare și problema întregii cercetări problemă în care noi pierdem din valorile creației în urma proceselor tehnice din ce în ce mai avansate.

Fiecare știință urmărește elaborarea unui sistem de noțiuni exacte în material respectivă, arăta Ion Petrovici într-o lucrare de referință pentru logica românească: ,,(…) Așa cum spunem că scopul științelor este să dobândească, într-o materie, un număr de judecăți adevărate, putem să spunem, privind lucrurile în mod static, că au scopul de a întocmi un complex de noțiuni exacte” Omul de știință cercetează o clasă de fenomene, vrea să cunoască proprietățile și structura acestor obiecte etc., rezultatul fiind dobândirea unor concepte sau noțiuni. Pe bună dreptate, logicianul Petre Botezatu observa: ,,Dar cunoștințele despre un obiect sunt concentrate în noțiunea acelui obiect. Scopul ultim al cunoașterii îl constituie, prin urmare, noțiunile și determinarea lor. Fiecare știință determină anumite noțiuni”. Astfel, în întâmpinarea ideilor expuse de Petre Botezatu, constatând că lipsește o abordare a temei în literatura filosofică de specialitate din țara noastră, iar pe plan internațional preocupările asupra acestui subiect au fost restrânse.

Pornind de la ideea că diversele concepte ale științei trec prin diferite faze până ajung la maturitate, există un progres științific, respectiv un progres filosofic al noțiunilor științific. Urmărind evoluția conceptelor științei pe verticală, dar și pe orizontală, subliniem descendența ideilor, dar și elementele de continuitate și discontinuitate înregistrate de cunoașterea umană,

neuitând să precizăm că ,demersul nostru este situat într-o perspectivă logico-filosofică.

Aceste însușiri ale omului de știință sunt indispensabile pentru cercetarea științifică, dar și pentru forța creatorului divin care a făurit lumea culturii.

2.3. Forța demiurgică a culturii

Conceptul de creație în lumina filosofiei culturii, creație și creaționism.

Cum se explică trecerea de la un simplu fapt de experiență sau cunoaștere, la valoare? Ce anume asigură furnizarea primelor două monumente ale oricărui autentic act de cultură: Cum oamenii dobîndesc cunoașterea sau experiența semnificației valoric-cultural? Există un raspuns la toate aceste întrebari, totul e posibil prin creație. Coordonarea acstei creativități reprezintă un moment important al culturii ce reflectă un salt calitativ de la un fapt natural la unul cultural. Creația ne învață multe lucruri spre exemplu sa distingem momentele e discontinuitate în evoluția culturilor, apariția noului, însăși principiul de geneză al valorilor. Un obstacol este atunci cînd apare lucrul în sine devine lucru pentru noi, acolo unde contradicția dintre subiect-obiect atinge puncul culminant și se finisează prin dominarea subiectului asupra obiectului.

Creația este o continuă participare conștientă, o acțiune deliberată. De aceia locul lucrurilor create, invențiilor și descoperirile erau considerate ca opere colective. Iar autorul rămînea undeva în umbră. Însă, o dată cu experiența acumulată și transmisă prin zeci și sute de generații, prin diverse observații transformări sa evidențiat individualitatea creatorului de operă de artă.Procese spontane care nu cereau operațiuni complicate ale inteligenței discursive erau totuși acte raționale de cunoaștere a realului. Istoria omului în calitatea sa de creator este, într-un sens, istoria ascensiunii raționalului și conștientului în toate activitățile omenești, istoria spiritualizării vieții umane, a afirmării sale împotriva opereliștilor naturale sau a vicisiunilor sociale care au frînat adesea setea de cunoaștere și avînturile creatoare.

A prețui însemnatatea actului creator, forța sa instituentă de noi valori, înseamnă a aprecia dinamismul interior al culturii, ceea ce este viu, prospectiv, susceptibil de înnoire și depașire. În general, reflecțiile teoretice despre creație au fost dezvoltate mai ales în cadrul esteticii și psihologiei artei, iar sub raport filosofic mai mult în cadrul teologiei. Creația este definită de teologi drept acțiunea lui Dumnezeu care crează, deci crearea lumii. Numai prin derivație, termenul de creație este aplicat și acțiunilor omenești de a inventa, de a fonda ca și acțiunea de a forma un om. Iar cel care înfaptuiește toate acestea poate fi numit, tot prin derivație, creator. Se recunoaște omului capacitatea de a transforma haosul în cosmos, dar orice lucrare profană, nu face decît să se repete actul primar al creației divine. Orice lucrare umană nu are sens, nici validitate, doar dacă repetă actul divin anterior. Astfel, apare teoria arhetipală a creației după care oamenii nu fac în acest proces decît să reproduca gesturi sau acte inițial arhetipale, care au apărut într-un trecut legendar sub noi forme. Conceptul de creație în tradiția religioasă a dat un greș prin raportarea la ideea de creație și haos primordial. Aceasta idee a prilejuit unul din cele mai contradictorii aspecte ale moștenirii lui Aristotel.

Ceea ce rămîne în contradicție cu actul mistic al creației divine este eternitatea lumii, o idee care a devenit argumentul creaționismului medieval. Creația după cum am mai definite mai sus este acțiunea unui individ de a crea, de a da naștere din neant, excluzînd supozițiile naturii preexistente.

Însă una din probleme este analogia ce admite sensul particular al creației invenția originalitatea, descoperirile în artă nu există din motiv că conform teoriei creaționiste ele au fost create de către divinitate, însă nu sunt în totalitate cunoscute ființei umane.

Într-un spirit mistic al lui Bossuet, Paul Foulguie distinge următoarele aspecte[21, p. ]:

-procesiune, atunci cînd o natură imuabilă este comunicată mai multor persoane (Sfînta treime);

-emanație, cînd se scoate din propria substanță, ca o realitate separată, o substanță analoagă;

-transformarea, cînd un anumit agent extern determină în altul o schimbare de stare;

-creația, atunci cînd acțiunea de a produce pleacă de la nimic, cu scopul de a făuri ceva care nu preexistă în nici un fel. Astfel, omul este departe de a fi un creator, el nu e decît un creator ca oricare altul, aflîndu-se într-o subordonare totală față de creatorul unic a tot ceea ce există.

Prin excluderea creației umane din istorie și experiență ar însemna punerea sub semnul întrebării întregul tezaur al umanității. Atunci, ce ar presupune cultura umană în ansamblu? Gabriel Marcel nu scoate funcția creatoare a omului, prin aceasta el vede o justificare a creației divine. Într-o altă sursă găsim sensul laic al creației, acțiunea de a produce ceva prin combinarea originală a elementelor preexistente. Acest fapt fiind o subordonată a unui concept al creativismului mistic creația continuă introdusă de scolastici și promovată apoi de Malebranche. Prin care se înțelege conservarea , prin voința lui Dumnezeu a creatorilor. Pe cînd la Bergson creșterea substanței cosmice e ca o urmare a duratei.

Omul are rolul său în această creație divină continua chiar acă nu o conștientizează imediat. Această creație continuă, permite omului de a fi liber și capabil de iubire care este un sentiment foarte profund și necesar în redescoperirea creațiilor divine. Devine totuși o situație de criză pentru un geniu care descoperă că Dumnezeu se manifestă și creează prin acțiunile sale, el fiind doar o marionetă în mîinele păpușarului.

În prima teză asupra lui Feuerbach, Marx scria: „Principala lipsă a oricărui materialism de pînă acum… este că obiectul, realitatea, sensibilul este luat numai sub forma obiectului sau a contemplării, și nu ca activitate omenească sensibilă, ca practică, deci nu subiectiv. Așa se face că lăturarea activă a fost dezvoltată în mod abstract, deoarece idealismul, firește, nu cunoaște activitatea reală, sensibilă ca atare”. Acest citat este concludent și din punct de vedere al filosofiei culturii. Poziția vechiului materialism și cea a idealismului coincid în problema pe care o cercetăm. Dacă realitatea ar fi numai un obiect al contemplației și nu un proces istoric, un laborator al stradaniilor dimiurgice, o plasmă vie a actului creator, rezultă că aceasta din urmă se realizează doar în universul abstract al ideilor. Adică, activitatea reală, sensibilă e un factor al cunoașterii, este exclusă din sfera creației.

Omul ca principiu al creației și măsură a valorii

Falsa concepție a creaționismului mistic a fost puternic infirmată în întreaga istor

Ie a culturii, îndeosebi în perioadele de efiverscență spirituală precum în perioada Renașterii și a filosofiei materialiste moderne. Concepțiile creaționiste n-au dispărut cu totul din ideologiile Renașterii cît și din modernitate. Creația divină pentru Michelangelo nu a sugerat nici un obiect exterior ci are un întreg absolut. Creația divină este imediată și nu are nevoie de unelte, este atemporală și perfectă, pe cînd actul creației umane e mediat, temporal și imperfect. Omul necesită o latură sensibilă care-i furnizează obiectul meditaților sale și mijloacele de a le exterioriza în timp ce divinitatea nu are nevoie de nici unul din aspectele acestea.Într-o oarecare măsură biserica într-un moment dat i-a supus pe savanți și artiști unor infame presiuni ideologice și politice, punînd în ignoranță nu o dată spiritul creator, apoi exagerînd prezența unei doctrine în creația acestora. În același timp uneltele pentru artist este un însoțitor inconștient și e dirijată de spiritul acestuia, pe cînd în cazul divinității muncitorul și unelta este același lucru. Mîna ascultă intelectul, iar spiritul pe Dumnezeu cu toate acestea nu se exclude libertatea creatorului, sursa de neliniște, dar și un fundament pentru demnitatea umană.

Sentimentul libertății poate fi asociat cu un puternic simț al naturii și al măreții omului în sînul acestuia. De aceia omul e considerat un “un artist universal”[21, p. ] un Dumnezeu al pămîntului ce fixează în operele sale ceva din perfecțiunea Universului, ceea ce characteristic unei opera de artă.

Pentru Giordano Bruno distincția dintre creație divină și cea a omului devine un prilej de exaltare a rațiunii umane și de elogiere a artelor. Deoarece arta depășește natura, devenind superioară prin sustragerea timpului, condițiile și trăsăturile generale ale actului creator, indiferent de formația specifică și temperamental fiecărui artist.

Arta încetează de a fi doar un instrument al adorației divine, ea revenind ca o problemă de interes uman și social. Actul creației cu timpul își pierde treptat aureola sa enigmatică, redevenind o faptă prin excelență umană ce necesită studiere și explicare corespunzătoare. Mulți încearcă a înțelege și explica mecanismul creației însă e un pic cam dificil din cauza modurilor sale diverse.

Renașterea e o perioadă importantă pentru conceptul de creație prin desprinderea de rigiditatea dogmatică a doctrinelor religioase, creaționiste dobîndind treptat sensuri noi, legate de activitatea umană. Motivarea laică a ideei de creație în cadrul filosofiei culturii și al axiologiei s-a facut prin raportarea sa la uman. Raortul dintre valoare- ființă umană o găsim în aforismul lui Protagoras „omul este măsura tuturor lucrurilor”, omul este măsura valorii implicînd pozitivitate și semnificație. Acest raport a fost inversat printr-o abordare metafizică prin care omul e cel care crează valori sau se creează prin valori. Omul deși creează valorile se creează și pe sine prin valori. Omul este o ființă nedesăvîrșită dar nu în raport cu o ordine ideală absolută a valorilor sau în raport cu o valoare supremă, dar în raport cu procesul de realizare a esenței sale umane. Transformînd natura, omul se transformă pe sine însuși, construindu-se ca subiect axiologic.

Întregul proces al creației presupune un dezichilibru temporar de aceia aceasta are un caracter dramatic. Subiectul trebuie să înfringă rezistența materiei prime și să o supună scopului său de a o transforma în operă de artă.

Subiectul axiologic decurge din tensiunile și confruntările sale cu lumea obiectivă, transcede mereu condiția telurică, unitatea cu obiectul și de a întări autonomia relativă. Aceasta e o dramă existențială, constructivă ce decurge din exercitarea puterilor creatoare ale spiritului. Dimensiunea subiectivă, întoarce la sine căutarea unei zone de autenticitate în trăirile interioare fără nici un record cu raționalitatea existenței mmateriale și sociale transformă valoarea într-o falsă iluzie a spiritului. În luarea deciziilor și în stabilirea criteriilor de ierarhizare.

Atitudinea activă a subiectului axiologic. Mimesis și poetis în cadrul creator.

Practica socială tot mai bogată și diferențială este condiție obiectivă, iar talentul înzestrarea psihică este condiția subiectivă. Aceștea sunt polii între care se mișcă, se dezvoltă procesul creator de cultură.

Productivitatea creației culturale și calitatea acestea depind de nivelul de înzestrare a creatorului, de talentul și voința sa de a se autodezvolta și de a se desăvîrși pînă la capăt. Însă fără a poseda anumite aptitudini individuale, înclinații spre anumite domenii, pasiunea cu care muncești te face a fi cel mai bun în domeniul ales. Toate acestea nu sunt posibile fară un spirit creativ și capacității de dăruire domeniului pe care lai ales. De aceia în totalitate cultura e alcătuită din asemenea personalități ce se dăruiesc creației, frumosului, sublimului. Nu orice îndeletnicire a omului e considerată artă, activitate creatoare, făruritoare de cultură. Și din contra există oameni care nu au nevoie de talent pentru a creea artă ci depun o muncă enormă pentru a pătrunde în cele mai mici detalii ale unui creator de operă de artă și la rîndul său creează același lucru.

O valoare culturală nu este o simplă îmbinare mecanică de elemente naturale, noțiuni impresii interpretărici e o nouă organizare a datelor cunoașterii între subiect și obiect, în acest caz creația de cultură e o funcție a talentului, iar pe cele mai înalte culmi se află geniul. [21, p. ]

Talentul din punctul de vedere al potențialului creator se acumulează în prezența anumitor condiții armonizarea faculțăților psihice, cu o anumită încărcătură emoțională și orientare rațională. Însă, totul nu e așa simplu cum pare dintr-o parte, creatorul este supus la un șir de strădanii, de aceia el necesită de a da dovadă de multă răbdare, profesionalism, ambiție și încredere în ceea ce a creat. În acest mod actul creator presupune o atitudine activă față de viață, selecția și prelucrarea acestora în funcție de criteriile domeniului: creația științifică, tehnică, literară plastică sau muzicală.

Atitudinea activă se caracterizează în relația omului cu realitatea. Raportarea la realitate este o condiție necesară a creației culturale. Oricît de de înzestrat nu ar fi o persoană nu va putea realiza ceva printr-o aitudine pasivă și contemplativă față de viață.

Printr-o atitudine activă inovatoare față de tot ce ne înconjoară, pot genera fapte de cultură ce îi ajută pe oameni să cunoască mai bine lumea în care trăiesc și propria persoană.

Mecanismul reflectoriu al gîndirii, se referă la mișcarea de la obiect la subiect și are drept rezultat cunoștințe despre lucrurile înconjurătoare. În cazul creației științifice se face printr-o dezmiembrare a obiectului în parți componente.

Mijloacele utilizate pentru atingerea scopurilor, nu sunt întotdeauna indiferente față e actul creator și exterioritatea acestuia. Persistența marelor opere de cultură e oferită de către noblețea idealului care le-a inspirat, de bogăția experienței umane sintetizată în ele, de valoarea cunoașterii concepții științifice sau a imaginii artistice care le sînt proprii.

“Destinul meu”

Dirijez propriul război

Pentru că sunt un visător

Prezentul îl evoc în viitor

Pentru că sunt un creator.

O viață mai am

Și sunt un muritor,

O viață de om

Și am un destin tăinuitor.

Te caut în orice umbră

Ce se așează lin din cer,

Te caut în orice clipă

Ce curge efemer.

Te caut în orice zîmbet-

Te caut la infinit,

Fericirea mea-

Rămasă-n amintire.

Creația e menirea mea-

Arta e domeniul reflexive,

În care minciuna devine adevăr

Iar existența mea un blestem.

Poezia e tot ce mai am

Ca să ma înalț spre divin

Spre tine să mă îndrept

Cu chipul meu senin.

Nu e simplu a fi om-

Să lupți ,să speri și să accepți

Inexistența ta pe acest pamînt

O!Fericire iluzorie.

Rezumat

“Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpânește el tehnica, ci tehnica stăpânește pe om. Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.” Octavian Paler

Noile tehnologii au modelat lumea în ultimul deceniu, modul în care actionează, vorbesc, comunică între ei sau din ce în ce lipsa acesteia. Noi suntem ființe care au ca moștenire creația, însă de noi depinde dacă vom utiliza această moștenire sau o vom ignora și o vom oferi altuia, iar noi ne vom conduce după un altul, cu alte dorințe, alte necesități. Prin “Valența creației” înțeleg puterea creației, care ne oferă posibilitatea ca să fim conștienți că tot ceea ce noi simțim, gîndim, trăim poate avea un efect asupra lumii înconjurătoare. Nu putem estima creația tuturor indivizilor, din motiv ce toți suntem unici în felul nostru, însă putem analiza diverse aspect ale produselor creației, ale unora care au muncit asupra ceea ce au creat punînd suflet în fiecare părticică ce a ieșit din interior. Eu cred că noi facem parte într-o lume în care predomină moartea creatorului, iar aceasta poate fi demonstrată prin construirea necesităților noastre cu ajutorul tehnicii. În această lucrare am încercat să explic care este puterea creației și a tehnicii asupra lumii. Care este impactul creației și a tehnicii asupra culturii spiritual. Aprobarea creației acelui care a efectuat-o noi mergem și susținem realitatea acelei personae și într-o oarecare măsură o ignorăm pe a noastră. În nici un caz nu trebuie ca să ne impumem doar creația noastră și doar cu ea să traim, ci în tot să existe o armonie. Noi suntem finițe libere de a creea, acesta poate fi menționat prin faptul ca toți dorim să fim fericiți de aceia gîndim pozitiv, acționam, iubim, zîmbim, ia rfiecare gînd pe care îl avem e o creație care într-un anumit moment se va materializa. Fiecare dintre noi trece prin niște profunde transformări și care sunt minunate de a fi parcurse pe un drum corect.

Putem constata faptul că:

– Tehnologia ca un set de dispozitive tehnice, este un semn al tuturor activităților umane, valorile sale.

-În tehnologie, oamenii deseori își daunmează sieși, uitînd de ei..

-Omul ca o creatură care generează obiective și valori nu pot fi substituite de tehnologie. Tehnica poate fi substituită de persoană care exercită funcția unui dispozitiv tehnic.

-Activitatea umană tehnică nu este etic neutru, nu se poate evita o criză în caz de eșec de etica responsabilității.

Concluzii și recomandări

Cercetînd tema Valențele creative ale tehnicii am observat divese abordări ale acesteia. Locul și semnificațiile termenilor-cheie creație și tehnologie din antichitate pînă în prezent. Am determinat care sunt funcțiile creației și locul acestora în viața omului. Nivelurile de manifestare ale creației și tehnicii este una destul de înaltă datorită necesităților și idealurilor existente în societate. Iar domeniul de cercetare poate fi extins pentru multitudinea de aspecte la care se poate face referință. Putem constata faptul că tehnologia ca un set de dispozitive tehnice, este un semn al tuturor activităților umane, și a valorile sale, spre deosebire de antichitate cînd omul se definea prin creație, artă. În tehnologie, oamenii deseori își daunmează sieși, uitînd de ei și uitînd adevarata origine a lucrurilor, prin înlocuiri cu tehnici diverse. Omul e ca o creatură care generează obiective și valori nu pot fi substituite de tehnologie, iar ceea ce observăm astăzi demonstrează viceversa și acest fapt creează o alarmă. Tehnica poate fi substituită de persoană, care exercită funcția unui dispozitiv tehnic și nu ar trebui ca acest lucru să se schimbe ca omul să fie substituit tehnic. Activitatea umană tehnică nu este etic neutru, nu se poate evita o criză în care în caz de eșec puțini își vor asuma etica responsabilității.

Recomand această cercetare de a fi citită de către studenți, profesori din domeniul socio-uman cointeresați de domeniul dat și de relația dintre tehnică și creație.

Bibliografie:

1.Academia Română Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” DEX , Ediția a II-a, Ed. Universul enciclopedic, București, 1998

2.Andrei Nicolae “Dicționar etimologic de termeni științifici” Ed. Științifică și enciclopedică, București 1987

3.Berdiaev N., Omul și mașina, 1934, Paris

4.Berdiaev N,”Destinul omului în lumea actuală ”, Ed.ABCDAVA, 1993

5.Ferreoe G.; trad.Farcas N. „Dicționarul alterității și al realităților interculturale”, Polirom, Iași,

6.Habermas Iurgen , “ Tehnica și știința ca o ideologie”, Ed.Polirom, 1893, București

7.Hadot Pierre, „Ce este filosofia antică?” ,Ed.Polirom, 1998, Iaș

8.Heidegger Martin ,”Întrebarea privitoare la tehnică”, 1953

9.Heidegger Martin, Originea operei de artă, Ediția a III-a, Tr. Thomas Kleininger și Gabriel.Liliceanu, București: Ed. Humanitas,2011, pp.120-170.

10.Hellemans Alexander , Bryan Bunch, Istoria descoperirilor științifice, Traducere: Diana Constantinescu, București, Ed. Orizonturi,1988.

11.Johnson Paul,” Intelectualii”, Ed.Humanitas, 2012, București

12.Lecourt Dominique, “Dicționar de istorie și Filosofia științelor”, Ed.Polirom, Iași 2005 (pag. 1315-1321)

13.Lucaci Florea, „Creatie si fiintare. Un temei în ontologia umanului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002

14.Pleșu Andrei , „Sensul creației”, N.Berdiaev, Ed. Humanitas, 1992

15.Peters E. Termeni filosofiei grecești, Ed. Humanitas, 1993, București

16.Pleșu Andrei , „Sensul creației”, N.Berdiaev, Ed. Humanitas, 1992

17.Russ J., Metode în filosofie, 1999, București

18.Sîrbu Ion, Dreptul și unele realizări ale științei contemporane/ Dezvoltarea constituțională a Republicii Moldova la etapa actuală, Chișinău, 2004

19.Seneca Annaeus , „Scrisori către Luciliu”, Ed. Academiei, 1967, București (pag.560)

20.Selye Hans, „Știința și viață”, Ed.Politica, București,1984 (pag.65)

21.Tănase Al.,”Cultură și civilizație”, Ed.Politică: București, 1977, pag.69-70; 75, 78,

22.Țapoc Vasile,” Intuiție și creație”, Ed. Cartea Moldovenească, 1979, Chișinău

23.Țapoc Vasile , „Teoria și metodologia științei contemporane concepte și orientări”, Ed. CEP USM, 2005, Chișinău

24.Țapoc Vasile , “Disertația științifică”, Aprobată de consiliul Facultății de Filosofie și Psihologie, 2000, Chișinău

25.Țapoc Vasile , Inovațiile tehnice, creația și științele umanitare- în Materialele Conferinței științifice interuniversitare ”Științele socio-umanistice și progresul tehnico-științific” Chișinău: Editura Tehnica-UTM, 2013, pp 8-12.

26.Țapoc Vasile , Impactul științei și tehnicii asupra culturii spirituale- în Materialele Conferinței științifice interuniversitare „Științele socioumanistice și progresul tehnico-științific”, Chișinău: UTM, 2010, pp. 10-14.

27.Țîrdea Teodor N., Petru B.Berlinschi, Didina U. Nistreanu… , “Dicționar de Filosofie și Bioetică”, Centru Editorial Poligrafic Medicina, 2004, Chișinău (p. 82, 395-396)

28.Umberto,”Cum se face o teză de licență”

29. Verzea Ernest “ Creația în artă”, Ed.Didactica și pedaogică, R.A., București:1994

29.http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Antoine+de+Saint-Exupery

30.http://citatemaxime.ro/citat/omul-a-intrat-intr-o-era-a-tehnolatriei-nu-mai-stapaneste-el-tehnica-ci-tehnica-stapaneste-pe-om-omul-are-iluzia-ca-vorbeste-cu-lumea-intreaga-la-calculator-el-e-de-fapt-singur

31.http://epochtimes-romania.com/news/valoarea-estetica-si-moralitatea-criterii-determinante-in-activitatea-de-creatie–215891

32. http://www.editura.comunicare.ro/

33.А.А. Печенкин .Современная философия науки. Хрестоматия. /., 1996 г.

34.Алексеева И.Ю. Человеческое знание и его компьютерный образ, М. 1993

35.А.В. Кезин. Наука в зеркале философии. М., 1990 г.

36.А.Л. Никифоров. Философия науки: история и методология. М.: Дом интеллектуальной книги, 1998 г.

37.А.П. Огурцов. Дисциплинарная структура науки. М.: Наука, 1988 г.

38.Бриллюэн Л. Наука и теория информации.М.,1959

39.В.Н. Вернадский. Размышления натуралиста. Научная мысль как планетарное явление. М.: Наука, 1978 г

40.В.С. Степин, В.Г. Горохов, М.А. Розов. Философия науки и техники. М.: Гардарика, 1996

41.В.Ж. Келле. Наука как компонент социальной системы. М., 1988 г.

42.Винер Н. Кибернетика и общество., М. 1980

43.Горохов В.Г.. Основы философии техники и технических наук. М.: Гардарика, 2007

44.Горохов В.Г. Русский инженер и философ техники Петр Климентьевич Энгельмейер (1855-1941). М.: Наука, 1997

45.Горохов В.Г., Розин В.М. Введение в философию техники. М.: ИНФРА-М, 1998

46.Гуманитарные исследования в ИНТЕРНЕТЕ. Под ред. А.Е. Войс- кунского. М.,2001.

47.Данилов-Данильян В.И., Лосев К.С. Экологический вызов и устойчивое развитие. М.: Прогресс-Традиция, 2000

48. Иванов Б.И., Чешев В.В. Становление и развитие технических наук. Л.: Наука, 1977

49.К. Поппер. Логика и рост научного знания. М.: Прогресс, 1983 г.

50.Койре А. Очерки истории философской мысли. О влиянии философских концепций на развитие научных теорий. М.,1985 г.

51.Козлов Б.И. Возникновение и развитие технических наук. Опыт историко-теоретического исследования. Л.: Наука, 1988.

52.Ленк Х. Размышления о современной технике. М.: Аспект Пресс, 1996

53.М. Вебер. Избранные произведения. М.: Прогресс, 1990 г.

54.Мелюхин И.С. Информационное общество: истоки, проблемы тенденции развития. М., 1999 г.

55.Митчам К. Что такое философия техники? М.: Аспект Пресс, 1995

56.Микешина Л.А. Философия познания. М., 2002.

57.Степин В.С., Горохов В.Г., Розов М.А. Философия науки и техники. М.: Гардарика, 1996

58.Степин В.С. Теоретическое знание. М, 2000.

59.Принципы историографии естествознания. ХХ век. /Отв. ред. И.С. Тимофеев. М., 2001г

60.П. Фейерабенд. Избранные труды по методологии науки. М.: Прогресс, 1986 г.

61.Розин В.М. Специфика и формирование естественных, технических и гуманитарных наук. Красноярск, 1989

62.Томас Кун. Структура научных революций. М.: Изд. АСТ, 2001 г.

63.Философия техники в ФРГ. М.: Прогресс, 1989

64.Чешев В.В. Технические науки как объект методологического анализа. Томск: Изд-во Томского ун-та, 1981

65.Чернавский Д.С. Синергетика и информация. М., 2002